 Junimismul reprezintă cea mai amplă mișcare culturală și ideologică în a

doua jumătate a secolului al XIX-lea.Acesta a fost influiențat de

evoluționismul englez și de școala istoricăgermană.
 Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important
curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul
mai multor voințe și ca tot timpul o puternică personalitate îl domină. În
afară de aceasta, “Junimea” nu este numai un curent cultural si literar, dar și
o asociație.
 Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal și nu s-a menținut după legile
exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. “Junimea” n-a
fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-
politice.
 Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitatile
întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea
atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și
a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea,
rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru
sine.
 Junimea a fost o societate culturală întemeiată la Iași în anul 1863 din
inițiativa a 5 tineri întorși de la studii din străinătate: Petre Carp, Iacob
Negruzzi, VasilePogor, Theodor Rosetti și Titu Maiorescu, mentorul
spiritual al Junimii.
 Aceasta desfășoară o amplă activitate precum:
-se înființează o editură
- se înființează o tipografie
- este creată o revistă de mare prestigiu:”Convorbiri Literare”
 Revista a funcționat totodată ca un faimos cenaclul literar în care s-au
dezbătut diverse probleme teoretice ale artei,dar și probleme referitoare la
modernizarea societății românești.
 Scopul inițial al Junimii a fost acela de a organiza „prelectiuni populare” pe
teme diferite de interes larg prin care se urmărea:educarea gustului
publicului,unificarea limbii române literare și interesul pentru literatură.
 Printr-o formulă masonică,junimiștii,când vorbeau despre acest subiec,
spuneau:”Originea junimii se pierde în negura timpului.”
 Petre P. Carp(1837-1919)
 Vasile Pogor(1833-1906)
 Iacob Negruzzi(1842-1932)
 Theodor Rosetti(1837-1923)
 Titu Maiorescu(n. 15
februarie 1840, Craiova – d. 18
iunie 1917, București) a fost
un academician, avocat, critic
literar, eseist, estet, filosof, pedagog, pol
itician și scriitor român mason, prim-
ministru al României între 1912 și 1914,
ministru de interne, membru fondator
al Academiei Române, personalitate
remarcabilă a României
sfârșitului secolului al XIX-lea și
începutului secolului XX.
Portret colectiv al membrilor Junimii în 1883.
 Titu Maiorescu – din vol. “Critice”:
 “Comediille d-lui Caragiale” (1885)
 Comediile d-lui I.L. Caragiale este al doilea studiu în care sunt prezentate ideiile estetice ale lui Titu
Maiorescu, după „O cercetare critică asupra poeziei românesti de la 1867”.Acum criticul îsi propune
să explice din punct de vedere estetic raportul dintre artă şi realitatea socială, răspunzând, în acelaşi
timp, la întrebarea dacă arta are sau nu o misiune moralizatoare.
 În privinţa primei probleme, cea a raportului dintre artă şi realitate, criticul remarcă: „Lucrarea d-lui
Caragiale este originală; comediile sale pun în scenă câteva tipuri din viaţa noastră socială de astăzi şi
le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul
înfăţişării lor în situaţiile anume alese de autor”.
 “Beţia de cuvinte” (1873)
 —În “Beţia de cuvinte”(1873), ţinta polemicii este “Revista Contemporană” care lăuda unii autori
mediocri. Aceştia, pentru a exprima o singură idee, foloseau o inşiruire de sinonime fără rost. Titu
Maiorescu ridiculizează discrepanţa dintre formă şi fond. Acest studiu este subintitulat “Studiu de
patologie literară”.
 Din acel moment, ziaristica noastră nu a mai fost privită doar prin prisma opiniilor exprimate, ci şi a
modului în care acestea erau exprimate. Titu Maiorescu pornea ofensiva împotriva celor ce denaturau
“spiritul propriu naţional”, care „nu par a avea conştiinţa răului, ci răspândesc încrederea de a fi cei
mai buni stilişti ai literaturii române", cu armele omului de ştiinţă, cu rigoarea în demonstraţie, ce a
fost caracteristică profesorului de logică şi, bineînţeles, criticului, atunci când devierile stilistice
îmbrăcau formele ,patologiei literare.
 “Eminescu si poeziile lui " Acesta a fost eminescu ,aceasta este opera lui.Pe cat
se poate omeneste prevedea, literatura poetica romana v-a incepe sec xx-lea
sub auspiciile genului lui, si forma limbi nationale, care si-
a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi, v-a
fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vesmantului cugetarii romanesti. In acest artic
ol Maiorescu defineste profilul geniului lui Eminescu si personalitatea sa si spune despre el ca are
o inteligenta coplesitoare, pasiune pentru cunoastere si geniu inascut.
 Răspândirea spiritului critic ;
 Încurajarea literaturii naționale;
 Neatârnarea intelectuală a
poporului român;
 Originalitatea culturii și a
literaturii române;
 Crearea și impunerea valorilor
naționale;
 Culturizarea maselor;
 Unificarea limbii române
literare.