RELIGIA DACICA

Daca pentru studiul arhitecturii arheologia a descoperit

numeroase cetati si alte tipuri de locuinte, daca pentru studiul
societatii exista arheologia si izvoarele vechi, daca pentru studiul
evenimentelor istorice exista nenumarate izvoare istorice, pentru
studiul religiei desi exista numeroase izvoare scrise, acestea suprind
foarte putin din acest vast domeniu in plus foarte putini autori au fost
in contact direct cu civilizatia geto-daca si inca mai putini au reus it sa
inteleaga credintele stramosilor nostri. Cu toate acestea se poate face
un tablou al religiei geto-dacilor. Cele mai importante aspecte ale
acestui domeniu sunt zeitatile. Cele care se cunosc pana acum si cele
mai importante sunt:

BENDIS

Zeita din mitotlogia dacica adorata de stramosii nostri ca zeita a Lunii,

a padurilor, a farmecelor, a noptii si poate ca zeita magiciana. Unele
reprezentari plastica (precum bustul de bronz de la Piatra Rosie) o
arata cu sani proeminenti ceea ce conduce la presupunerea ca era o
zeita adorata in primul rand de femei de aceea este probabil sa fi fost
patroana dragostei si maternitatii. Herodot mentioneaza zeita Bendis
ca finnd imprumutata de traci de la daci.

CAVALERUL TRAC

Tanar zeu al tracilor balcanici si danubieni, reprezentat calare, adesea

in scene de vanatoare. Atributele si originea zeului sunt deocamdata
obscure. Numit "Theos Heros"-stapan capetenie,mai apoi semizeu de
origine muritoare iar in varinata romana, "Deus sanctus Heron", unele
imagini ale calaretului trac sunt insotite de inscriptii unde numelui
"Heron","Heros" ii urmeaza adesea diverse epitete: "Invictus"-
Nebiruitul, "Aeternus"-Vesnicul, "Katahtonios"-Stapanul mortilor,
"Ktistes"-intemeiet orul de neamuri. mai des "Vetespios". Iconografia
romaneasca l-a pastrat in chipul Sf.Gheorghe.

DERZELAS

DERZELAS Zeu apartinand mitologiei daco-getice, avand un cult de

origine autohtona. E considerat fie zeu al sanatatii, al energiei vitale
(I.I.Russu) fie o divinitate subpamanteana (I.H.Crisan). Un templu al
lui Derzelas s-a zidit la Histria in sec al III-lea ien.

GEBELEIZIS

Zeu geto-dacic al cerului innourat si pluvial, diriguitor al furtunii si al

fulgerelor, in onoarea sau impotriva caruia dacii trageau cu arcurile
(dupa unii spre a purifica fata zeului ceresc risipindu-i norii, dupa altii
spre a-i reprosa norii excesivi, aducatori de grindina si de trasnete
primejdioase pentru paduri, gospodarii, grane si pentru vita de vie).
Aceasta practica e inregistrata si in alte zone geografice, tirul
aglomerat de sageti si strigatele masive puteau creea curenti de aeri c
e risipeau norii. Gebeleizis e amintit numai de Herodot care il citeaza
imediat dupa Zamolxis ceea ce a dus la false presupuneri ca cei doi s-
ar confunda. In iconografia romaneasca s-a pastrat ca Sf.Ilie.
ZAMOLXE

Controversele asupra personalitatii lui Zamolxe au inceput sa apara

odata cu mentionarea lui de catre Herodot si continua pana azi. Se
presupune ca in jurul anului 1400ien, acest dac pe nume Zamolxe a
calatorit prin lume ajungand pana in Egipt ajungand sclav al lui
Pitagora, desi Herodt este de parere ca Zamolxe a trait cu mult inainte
de Pitagora. In peregrinarile sale, Zamolxe a acumulat multe
invataturi in domeniul astronomiei, prevestirii, medicinii. Intors inapoi
pe meleagurile natale, el a juns vicerege. Din aceasta pozitie a pus sa i
se amenajeze o pestera pe muntele cunoscut mai tarziu sub
denumirea de Kogaion. El s-a retras aici in solitudine, arar primind pe
rege si pe fruntasii daci. Pentru a da o lectie poporului care se pare ca
nu il mai asculta, el a disparut timp de patru ani, iar cand a revenit,
poporul care isi daduse de seama de pierderea suferita, l-a zeificat.
Zamolxe a ajuns sa fie considerat zeul cerului senin si al soarelui, el
controland locurile unde ajungeau dacii dupa mo arte, si cu numele
caruia soldatii plecau la lupta.

Religia dacica mai cuprindea cateva ritualuri care ajuta la definirea ei

si care merita mentionate:

Herodot a descris poporul dac ca "cei mai viteji si mai drepti" traci.
Curajul soldatilor in lupta era dat de nepasarea in fata mortii stiind ca
vor ajunge in imparatia lui Zamolxe. Soldatii plecau in lupta strigand
numele zeului si mureau zambind cu numele aceluiasi zeu pe buze.
Un ritual tot pentru a stimula curajul soldatilor era sfintirea cu apa din
Dunare. Se pare ca inainte de inceperea luptei fiecare soldat gusta apa
din fluviu care era considerat sacru. Acest ritual este lapidar
mentionat in izvoare dar merita a fi studiat.

O alta caracteristica a religiei stramosilor nostri, la fel de enigmatica

ca si religia in sine sunt locurile in care era practicata: sanctuarele.
Acestea erau amplasate intotdeauna pe inaltimi, pe tease artificial
amenajate, cel mai adesea langa cetati si ce este interesant nu in
interiorul fortificatiei ci in afara acestora, ele fiind aparate mai mult
de relief decat artificial. Aceste amplasari ofereau intotdeauna un colt
de liniste, necesar meditatiei sau poate tudiului, existand ipoteza ca
aceste sanctuare erau folosite si ca scoala. Ele erau alcatuite din
tamburi de andezit sau calcar, rar din alte tipuri de roci cand cele
mentionate nu existau in imprejurimi. Acesti tamburi erau asezati de
cele mai multe ori pe patru randuri de cate 13 tamburi. In marea
majoritate a cetatilor mai existau si alte sanctuare cu aranjamente
diferite ale tamburilor. Cea mai insemnata incinta sacra este cea din
capitala Sarmizegetusa in care au existat in timpul lui Decebal un
numar de 8 sanctuare din care doua erau de forma circulara si care
prin aranjamentul blocurilor se parea ca indeplineau functia de
calendar.

Religia si credinta geto-dacilor

Ca orice neam indo-european, şi geto-dacii aveau o religie

monoteista.
  Religia geto-dacilor se caracterizează prin urmatoarele

-credinţa in Zalmoxis

-aniconism (include si interdicţia scrisului religios)

-rolul important al muzicii

-resurectia ciclica a zeului suprem

-ritualuri privind "imortalizarea"

-initierea

Zeităţi:

Zeul cel mai frecvent menţionat la autorii vechi este

Zalmoxis, “zeul carpatic al nemuririi”. Unii susţin că este o divinitate

chtoniană, alţii că este uraniana. Descoperirile arheologice şi studiile
recente au adus completări şi rectificări la cele spuse de Herodot. Că
Zamolxis ar fi fost la origine întemeietorul unui cult iniţiatic şi mistic,
un personaj istoric real, un taumaturg şi un reformator care, ulterior a
fost divinizat. Diodor din Sicilia îl situează alături de ceilalţi doi mari
întemeietori de religii ai omenirii, Zarathustra şi Moise.

 Zeitati

Romanii aveau o credinţă politeistă cu o mulţime de zei, inspiraţi din

cultura greacă, pentru că în momentul în care au cucerit Grecia,
romanii au fost cuceriţi de cultura greacă.

Cei mai cunoscuţi au fost Jupiter – zeul tată, Minerva – zeiţa

înţelepciunii, Diana – zeiţa lunii şi a vânătorii, Marte – zeul războiului,
Neptun – zeul mărilor, Aesculapius – zeul medicinei, Bona Dea – zeiţa
ocrotitoare a femeilor şi bineînţeles Venus – zeiţa iubirii, Mercurius-
zeul hotilor, negustorilor, Apollo- zeul prezicerilor, Uranus-zeul
cerului.

Zeii romani nu aveau statui, ci se credea că ei există in obiectele

înconjurătoare. Zeii erau foarte numeroşi, se credea ca fiecare familie
are zeul ei. Fiecare zeu acţiona într-un domeniu restrâns şi se
presupune că existau peste 30.000 de zei care vegheau asupra
bunei stări a Imperiului Roman şi a locuitorilor lui.

 Civilizaţia şi cultura poporului

roman a fost una înfloritoare şi

nu a putut fi întrecută de nici o

altă cultură de-a lungul anilor.

Ocupaţia cea mai preţuită de romani a fost dintotdeauna agricultura,

La începutul secolului al II – lea î.e.n. romanii au învăţat să facă pâinea
din aluat dospit cu drojdie. Dintre leguminoase, mai întâi a fost
cultivat bobul. Cea mai rentabilă era cultura viţei de vie şi a
măslinului, pentru care aproape întreg teritoriul Italiei prezenta
condiţii favorabile. Uleiul de măsline era folosit nu numai în
alimentaţie, ci şi pentru iluminat şi, mai târziu, pentru prepararea
unguentelor şi a parfumurilor.

 Pentru iluminat se foloseau lumânări de ceară sau de seu şi

lămpi mici cu ulei.

 Îmbrăcămintea romanilor se caracteriza, înainte de toate, prin

simplitate. Nu necesita nici croială aproape deloc şi nici cusătură.
 Veşmântul naţional şi oficial al romanilor, dar care era interzis
ţăranilor, muncitorilor simpli şi sclavilor, era toga.

Crestinismul
※Crestinismul daco-romanilor,ca si limba lor,este de caracter latin
si adoptarea lui a avut loc treptat,prin difuzarea in masa
locuitorilor,nicidecum printr-o hotarare a unei eutoritati
centrale(rege,principe,ca si in alte parti)-Dinu C.Giurescu,Istoria
ilustrata a romanilor.

※ Creştinismul de pe teritoriul patriei noastre îşi are începutul în

propovăduirea Sfântului Apostol Andrei, fratele Sfântului Petru,
Corifeul Apostolilor. Acestuia, după o tradiţie consemnată de
timpuriu, i-a căzut la sorţi evanghelizarea în Scythia.3)

Mărturiile literare, coroborate cu cele folclorice şi arheologice,

dovedesc elocvent că în Scythia Minor (Dobrogea de azi),
creştinismul îşi are începutul cu Sfântul Apostol Andrei.