Sunteți pe pagina 1din 27

Parteneriatul reprezintă procesul de colaborare dintre

două sau mai multe părţi care acţionează împreună pentru


realizarea unor interese sau scopuri comune.
În practica şcolară există mai multe expresii destinate
parteneriatului educaţional:
- acord de parteneriat,
- acord-cadru de parteneriat pentru educaţie,
- parteneriat de colaborare,
- protocol de colaborare,
- protocol de parteneriat,
- contract de parteneriat,
- convenţie de parteneriat,
- parteneriat de colaborare instituţională,
- proiect de parteneriat şi altele.
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare,
cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul,
procesului educativ.
Parteneriatul educaţional se realizează între instituţiile
educaţiei:
- familie, şcoală şi comunitate;
- agenţii educaţionali: copii, părinţi, profesori, specialişti în
rezolvarea unor probleme educaţionale (psihologi, consilieri
psiho-pedagogi, terapeuţi etc.);
- membri ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării
şi dezvoltării copilului (medici, factori de decizie,
reprezentanţii bisericii, ai poliţiei etc.).
Parteneriatul educaţional se adresează în principal
părinţilor şi profesorilor şi se referă la a acţiona în acelaşi
sens.
Pe fondul schimbărilor politice, sociale, economice profunde şi
complexe, societatea românească, prin toate componentele sale îşi
caută identitatea.
Şcoala are un rol de refacere a identităţii sociale şi de valorizare a
potenţialului uman.
Devin astfel prioritare direcţii de acţiune în domeniul Educaţiei:
- stabilirea setului de valori după care trebuie să se orienteze evoluţia
societăţii şi a educaţiei sale;
- identificarea factorilor implicaţi în domeniul educaţional şi stabilirea
rolului şi a responsabilităţilor fiecărui factor;
- susţinerea parteneriatului tuturor factorilor sociali care sunt
interesaţi în dezvoltarea educaţiei.
 
Societatea a fost nevoită să extindă câmpul educaţional de la
nivelul instituţiei şcolare la nivelul altor agenţi de educaţie, să
diversifice oferta educaţională.
Principiile care stau la baza parteneriatului şcoală - comunitate, stipulate în Legea
Educaţiei sunt ( Art. 3):

Principiul echităţii — în baza căruia accesul la învăţare se realizează fără discriminare;


Principiul calităţii — în baza căruia activităţile de învăţământ se raportează la standarde de
referinţă şi la bune practici naţionale şi internaţionale;
Principiul relevanţei — în baza căruia educaţia răspunde nevoilor de dezvoltare personală şi
social-economice;
Principiul eficienţei — în baza căruia se urmăreşte obţinerea de rezultate educaţionale
maxime, prin gestionarea resurselor existente;
Principiul descentralizării — în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii
implicaţi direct în proces;
Principiul răspunderii publice — în baza căruia unităţile şi instituţiile de învăţământ răspund
public de performanţele lor;
Principiul asigurării egalităţii de şanse;
Principiul transparenţei — concretizat în asigurarea vizibilităţii totale a deciziei şi a
rezultatelor, prin comunicarea periodică şi adecvată a acestora;
Principiul incluziunii sociale;
Principiul centrării educaţiei pe beneficiarii acesteia;
Principiul participării si responsabilităţii părinţilor;
Principiul fundamentării deciziilor pe dialog si consultare;
Principiul respectării dreptului la opinie al elevului/studentului ca beneficiar direct al
sistemului de învăţământ.
Şcoala nu-şi pierde identitatea într-o reţea de
parteneriate, ci oferă servicii care să răspundă unor părţi a
nevoilor beneficiarilor, se dezvoltă, devine o organizaţie care
“învaţă”.
Parteneriatul şcolii cu agenţii comunitari poate funcţiona în
mai multe feluri:
- punerea în comun a resurselor (materiale, umane,
financiare, logistice, de timp, informaţionale etc.) pentru
binele comun;
- activităţi / proiecte / programe comune;
- alocarea de resurse din partea agenţilor comunitari către
şcoală;
- voluntariat şi implicare în acţiuni la nivel comunitar;
- testarea nevoilor locale;
- formarea resurselor umane;
- atragerea de resurse către comunitate.
 
Blocajele care pot interveni în relaţia de parteneriat
dintre şcoală şi comunitate:
- cei implicaţi în relaţia de parteneriat se raportează la valori
diferite;
- şcoala nu are o politică în ceea ce priveşte relaţia cu
comunitatea;
- dezinteresul părinţilor;
- lipsa educaţiei pentru valorile democraţiei;
- neidentificarea avantajelor şi a finalităţilor;
- rezistenţa cadrelor didactice care pot opta sau nu pentru
colaborarea cu agenţi sau organizaţii exterioare şcolii (efort
suplimentar neremunerat);
ŞCOALA ŞI AUTORITĂŢILE

În LEN, art. 19 - „Pentru asigurarea accesului egal la educaţie şi formare profesională, autorităţile administraţiei publice
locale, în baza avizului conform al inspectoratelor şcolare, aprobă organizarea, funcţionarea şi, după caz, dizolvarea unor
structuri de învăţământ, fără personalitate juridică — ca părţi ale unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică şi
subordonate aceluiaşi ordonator principal de credite, în condiţiile legii.”. În art. 20 se prevede că: „autorităţile administraţiei
publice locale asigură, în condiţiile legii, buna desfăşurare a învăţământului preuniversitar în localităţile în care acestea îşi
exercită autoritatea” iar „neîndeplinirea de către autorităţile administraţiei publice locale a obligaţiilor ce le revin în
organizarea şi funcţionarea învăţământului preuniversitar se sancţionează conform legii.”
Pot realiza parteneriate cu unităţile de învăţământ, asociaţiile de părinţi, organizaţii nonguvernamentale cu competenţe în
domeniu pentru organizarea şi funcţionarea programelor „Şcoala după şcoală” prin care se pot oferi „activităţi educative,
recreative, de timp liber, pentru consolidarea competenţelor dobândite sau de accelerare a învăţării, precum şi activităţi de
învăţare remedială.

Modalităţi de colaborare ale autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul educaţiei şi şcoli:

- în realizarea demersurilor pentru participarea copiilor la învăţământul preşcolar şi învăţământul obligatoriu;


- dezvoltarea unor programe de educaţie pentru părinţii tineri;
- organizarea unor cursuri de pregătire pentru copiii ce nu pot răspunde cerinţelor programei naţionale şi celor care au
abandonat şcoala, în vederea reintegrării lor şcolare;
- organizarea şi dezvoltarea unor posibilităţi adecvate de petrecere a timpului liber şi odihnă;
- realizarea demersurile necesare pentru prevenirea abandonului şcolar din motive economice
ŞCOALA ŞI POLIŢIA
Rolurile Poliţiei în domeniul educaţional pot fi împărţite în două mari categorii:
1. preventive;
2. de intervenţie în situaţii speciale.
Domeniile în care întâlnim parteneriatul şcoală - poliţie sunt următoarele:
- Asigurarea integrităţii personale a elevilor, cadrelor didactice, a locuitorilor
comunităţii în general;
- Prevenirea delincvenţei juvenile şi a criminalităţii;
- Violenţa în familie, stradală, în cadrul şcolii;
- Prevenirea consumului Di traficului de droguri;
- Educaţia rutieră;
- Prevenirea prostituţie/proxenetism, pedofiliei;
- Prevenirea cerşetoriei;
- Prevenirea exploatării prin muncă a copiilor;
- Promovarea respectului faţă de lege;
- Promovarea drepturilor omului şi ale copilului;
- Promovarea unui comportamnet civilizat în societate;
- Promovarea imaginii pozitive ale Poliţiei în comunitate.
- Menţinerea ordinii şi liniştii publice în unităţile de învăţământ, în afara acestora
(perimetrul şcolii, traseul de la şcoală - acasă al elevilor), în comunitate;
ŞCOALA ŞI BISERICA

Cele mai frecvente manifestări ale parteneriatului le întâlnim în: -


- organizarea unor manifestări cultural artistice comune (serbări,
expoziţii, spectacole etc.) cu ocazia marilor sărbători creştine:
Crăciun, Paşti, Florii, Ziua eroilor neamului etc.;
- participarea reprezentanţilor bisericii la manifestări organizate
de către şcoală: deschiderea/închiderea anului şcolar, sfinţirea
lăcaşului şcolii, lectorate cu părinţii, întâlniri ale reprezentanţilor
bisericii cu elevii;
- organizarea de excursii, pelerinaje la diverse aşezăminte
bisericeşti (mănăstiri, schituri);
-participarea reprezentanţilor bisericii la campanii destinate
eradicării: violenţei, comportamentelor deviante în rândul elevilor,
traficului de copii etc.
ŞCOALA ŞI AGENŢII ECONOMICI

Parteneriatul raportat la ciclurile de şcolarizare


Pentru ciclul primar şi gimnazial: vizite la agenţii economici, lecţii deschise, sponsorizări
acordate de agenţii economici pentru diverse manifestări, participarea unor reprezentanţi ai
agenţilor economici la lecţii care să aibă ca obiectiv educaţia economică a micilor şcolari.
La ciclul gimnazial aceste activităţi pot fi diversificate prin implicarea elevilor în activităţi
productive care să pună în practică diverse cunoştinţe dobândite în şcoală, consiliere
profesională, activităţi cu scopul orientării şcolare şi profesionale, prezentarea diverselor
meserii etc.
Pentru ciclul liceal activităţile, pe lângă cele menţionate anterior, pot fi de practică de
specializare în anumite domenii economice conform cu specializarea oferită de către şcoală.

Alte forme de parteneriat


susţinerea financiară a şcolilor de către agenţii economici: prin acordarea de sponsorizări
către acestea (în bani sau natură - mobilier, echipamente, reparaţii,etc.);
sprijin acordat cadrelor didactice pentru a urma diverse stagii de pregătire, participarea la
conferinţe şi seminarii profesionale ale acestora;
punerea la dispoziţia şcolilor a echipamentelor şi laboratoarelor agenţilor economici pentru
activităţi practice etc.
ŞCOALA ŞI ONG-URILE

Programele de parteneriat pot îmbrăca forme diverse: sprijin reciproc în integrarea copiilor cu dizabilităţi
în şcoală, campanii de promovare a imaginii persoanelor cu dizabilităţi în şcoli, consilierea / educarea şi
informarea părinţilor, a cadrelor didactice, organizarea unor centre integrate de socializare / recuperare /
educare a copiilor cu dizabilităţi etc.
Influenta organizaţiilor neguvernamentale asupra şcolilor - se manifestă pe mai multe planuri:
- iniţierea unor noi forme de organizare ale activităţilor educative: centre de zi pentru copiii cu
dizabilităţi cu servicii integrate (educaţie, socializare, recuperare), centre after school (pentru copiii ai
căror părinţi sunt la muncă, provin din familii sărace. Aici sunt organizate activităţi educative, sportive şi
de recreere), clase integrate etc.;
- influenţe asupra curriculumului - sunt introduse la sugestia/presiunea noi discipline sau noi
componente în disciplinele existente, fie în curriculum de bază, fie în cel la decizia şcolii: educaţia pentru
sănătate, educaţia interculturală, educaţia comunitară, educaţia pentru viaţa de familie, educaţia pentru
cunoaşterea şi păstrarea specificului local (cultural, meşteşuguri, istorie locală, tradiţii), educaţia în limba
minorităţilor (rromani, maghiară, bulgară etc.);
- profesionalizarea şi/sau perfecţionarea cadrelor didactice: metode noi de predare/învăţare,
elemente de psihologia vârstelor, consiliere şi asistenţă socială, etc.
- implicarea cadrelor didactice / elevilor / părinţilor / reprezentanţilor organizaţiilor
neguvernamentale în diverse activităţi: de învăţare, culturale, sportive, concursuri, etc.;
realizarea unor studii, asimilarea rezultatelor în practicile / politicile educaţionale: despre motivaţia
elevilor pentru şcoală, tendinţe noi în practicile predării, integrarea copiilor cu CES, efectele migraţiei
asupra copiilor, traficul de persoane, abuzul asupra copiilor etc.
- influenţe asupra politicilor educaţionale - prin realizarea unor cercetări la nivel macroeducaţional,
prin crearea unor structuri de dezbateri ale problemelor educaţionale, prin lobby şi advocacy realizat de
organizaţii pe lângă instituţiile statului;
- contribuţii la îmbunătăţirea condiţiilor din şcoli: dotare materială, îmbunătăţirea dotării cu
echipamente, renovări/reamenajări ale clădirilor etc.
ŞCOALA ŞI UNITĂŢILE SANITARE

Domenii ale parteneriatului şcoală - unităţi sanitare


Rolul unităţilor sanitare este în principiu acela de asigura
sănătatea populaţiei. Fiecare tip de unitate sanitară are însă
responsabilităţi diferite. Fiecare dintre unităţile sanitare pot
deveni parteneri ai şcolii.
Parteneriatul şcolii cu unităţile sanitare poate viza două
componente majore:
1. intervenţia în situaţii speciale (epidemii, cazuri de abuzuri,
accidente etc.)
2. prevenţie în cadrul unor programe educative.
Școala trebuie să fie deschisă la alte iniţiative, să nu
refuze parteneriatul propus de alţi reprezentanţi ai
comunităţii.
Parteneriatul şcolii cu alţi reprezentanţi ai comunităţii se
dezvoltă pe acele componente care au responsabilităţi,
interese privind copiii şi familiile acestora. Parteneriatul
produce efecte benefice atât pentru şcoală, copii, familii dar
şi pentru comunitate. De exemplu: dezvoltarea unor
alternative de petrecere a timpului liber pentru copii scade
riscul delincvenţei juvenile, crează locuri de muncă în
comunitate pentru adulţi, previne bolile şi contribuie la
sănătatea copiilor; are efecte benefice asupra copiilor,
familiilor, serviciilor sociale, ajutorarea familiilor sărace, scade
riscul de abandon familial al copiilor, de abuzuri împotriva
acestora; educaţia rutieră adecvată scade numărul
accidentelor de circulaţie etc.
ŞCOALA ŞI FAMILIA
Familia reprezintă principalul factor al parteneriatului şcoală - comunitate locală.
Pe de o parte familia este un factor de educaţie informală, pe de altă parte aceasta are
obligaţii şi drepturi care decurg din statutul de elevi al copiilor ei în sistemul formal de
educaţie.
Fenomene sociale care influenţează evoluţia familiei şi parteneriatul şcoală -
familie:
1. Natalitatea este importantă pentru viaţa şcolii pentru că influenţeză fluxurile de elevi care
intră în şcoală, numărul acestora condiţionând resursele necesare (spaţii, resurse umane,
financiare etc.).Toate ţările civilizate se confruntă cu scăderea natalităţii. Acest lucru este
acut resimţit şi în România ultimilor ani.
2. Divorţialitatea - Divorţul părinţilor este o experienţă traumatizantă în cele mai multe
dintre cazuri pentru copii iar efectele acestuia se resimt şi în performanţele şcolare, în
comportamentul şi atitudinile copiilor. Efectele divorţului sunt resimţite de către copii, care au
tendinţa de a le exterioriza în acte de violenţă, nesupunere, putere scăzută de concentrare
la lecţii, performanţe şcolare scăzute, frecventarea unor grupuri delincvente etc.
3. Migraţia forţei de muncă este un fenomen social care a luat amploare în România mai
ales în ultimii 10 ani. Considerăm că parteneriatul dintre şcoală şi comunitate este absolut
necesar în cazul copiilor ai căror părinţi au migrat la muncă în străinătate. Eforturile sunt de
ambele părţi, şcoala ar trebui să-şi diversifice oferta prin extinderea serviciilor de asistenţă
psihologică la nivelul întregii ţări, cadrele didactice ar trebui mai mult informate şi motivate
salarial pentru a se implica în activităţi specifice de asistenţă socială. Pe de altă parte,
autorităţile locale trebuie să facă eforturi pentru optimizarea serviciilor de asistenţă socială şi
de colaborare cu şcoala.
Forme de organizare ale relaţiei şcoală – familie:

- Şedinţele cu părinţii;
- Discuţii individuale între cadrele didactice şi părinţi;
- Organizarea unor întâlniri cu părinţii;
- Implicarea părinţilor în manifestări culturale ale şcolii şi activităţi recreative;
- Voluntariatul;
- Asociaţiile de părinţi

La nivelul şcolii, părinţii sunt implicaţi în mai multe tipuri formale de organizare:
Consiliul reprezentativ al părinţilor / Asociaţia de părinţi;
Consiliul clasei;
Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în şcoală;
Comitetul de părinţi ai clasei

Asociaţiile de părinţi pot realiza parteneriate cu unităţile de învăţământ, organizaţii


nonguvernamentale cu competenţe în domeniu pentru organizarea şi funcţionarea
programelor „Şcoala după şcoală” prin care se pot oferi „activităţi educative, recreative, de
timp liber, pentru consolidarea competenţelor dobândite sau de accelerare a învăţării,
precum şi activităţi de învăţare remedială.”
Dificultăţile în relaţia dintre reprezentanţii şcolii şi familii pot rezulta din ideile divergente
privind:
- responsabilitatea statului şi a familiei privind educaţia copiilor;
- impactul mediului familial asupra rezultatelor şcolare ale copilului;
- participarea părinţilor la gestionarea şi procesul decizional din instituţia şcolară.
Reproşurile care li se fac părinţilor privind colaborarea cu şcoala sunt:
- apatia (nu vin la reuniuni anunţate);
- lipsa de responsabilitate (aşteaptă iniţiativa profesorilor);
- timiditate (lipsa de încredere în sine);
- participare cu ingerinţe (critică cu impertinentă şcoala);
- preocupări excesive (exclusive) pentru randamentul şcolar (notele copilului);
- rolul parental rău definit (nu înțeleg corect funcţiile şi rolurile în educaţia copilului);
- contacte limitate cu şcoala (numai în situaţii excepţionale, de criză în comportarea
copilului);
- conservatorism (reacţii negative la idei noi).
Reproşurile care li se fac profesorilor privind colaborarea cu familiile elevilor sunt similare cu
cele pentru părinţi dar nu identice:
- dificultăţi de a stabili relaţia cu adulţii (tratează părinţii ca pe copii şi nu ca parteneri în
educaţia copilului,
- decizii autoritare la reuniunile cu părinţii);
- definirea imprecisă a rolului de profesor (oscilează între autonomia tradiţională şi
perspectivele noi ale parteneriatului);
- lipsa pregătirii privind relaţia şcoală - familie.
Şcoala şi familia sunt două instituţii care au nevoie una de alta.

Reacţia scolii, ca instituţie de educaţie, formare si orientare, lan


mobilitatea socială și economică, trebuie să fie de adaptare a
conţinutului, structurii și funcţiilor sale, de creare de premise
favorabile pentru elevi care să le permită integrarea socială rapidă,
flexibilitatea, iniţiativa și rezolvarea de probleme, diminuarea
imprevizibilului. Şcoala trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru
valorizarea maximă a fiecărui individ prin mai raţionala stimulare
intelectuală a elevilor, a aptitudinilor, a atitudinilor și a trăsăturilor
lor de personalitate.
Un parteneriat între cadrele didactice(profesionişti) şi familie
este posibil numai dacă fiecare dintre cei implicaţi înţelege rolul
pe care îl joacă în viaţa copilului.
Părinţii au nevoie de educaţie pentru a şti cum să-şi crească
copiii.
Şcoala şi familia sunt cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei,
iar între aceştia şi comunitate, mediul extraşcolar şi
extrafamilial, activează elevul , obiect şi subiect al educaţiei.
Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin, ele
asigură într-o mare măsură buna integrarea elevului, a
scolarului în activitatea educativă şi pe plan general în viaţa
socială.
Tu ce fel de părinte eşti?
 Părintele autoritar : Acest tip de părinte vrea să fie văzut de
către copilul său ca un “zeu”, să fie respectat, iar deciziile să nu-i
fie puse la îndoială niciodată. Adesea relaţia dintre un părinte
autoritar şi copilul său este tensionată şi lipsită de comunicare,
copilul pierzându-şi încrederea în părintele său.

 Părintele permisiv : Relaţia este dominată de afectivitate,


copilul fiind considerat nepreţuit. Părintele este foarte atent la toate
nevoile copilului, satisfăcându-i orice poftă şi sancţionând rar
comportamentul neadecvat al copilului său. Tocmai din acest
motiv, copilul devine răsfăţat, obraznic şi neascultător.
Copilului i se permite să facă orice, restricţiile lipsind cu
desăvârşire. Copilul crescut de un astfel de părinte nu îşi cunoaște
limitele şi poate chiar să devină agresiv dacă nu i se face pe plac.
 Părintele democratic : îmbină atitudinile, ştie să îi fie prieten
copilului când e nevoie, dar ştie să fie şi autoritar atunci când e
cazul.

 Părintele perfecţionist :care vrea să facă din copilul său un


adevărat “Einstein” de la o vârstă fragedă. El nu înţelege că cel
mic îşi formează abilităţile în funcţie de vârstă, de dezvoltare şi
insistă să fie ascultător, respectuos, manierat, criticându-l
mereu. Copilul cu un astfel de părinte îşi poate pierde
încrederea în sine.

 Părinte indiferent: Nu face parte sub nicio formă din


categoria părinţilor model, mai ales că şi în acest caz copilului i
se permite să facă tot ce-şi doreşte fără teama că ar putea fi
pedepsit. O altă latură a acestei atitudini este dată de situaţia în
care copilul se simte dat la o parte din viaţa de familie, trăind
cu sentimentul că părerea lui nu este importantă şi că nu merită
să fie ascultată.
Tu ce tip de copil ai?
 Copilul sensibil

Are destul de puţini prieteni, aceştia sunt de felul


lor copii tăcuţi şi timizi; nu le plac schimbările şi
de obicei sunt mai retraşi.

 Copilul sociabil

Doreşte să se joace şi să se disteze; sunt copii


creativi, activi, uneori sunt impulsivi şi au destul
de multă încredere în oameni; toţi sunt prietenii
lor.
 Copilul hotărât

Are calităţi de lider, se supără dacă


lucrurile nu merg după voia lui, spune
ce gândeşte şi deseori răneşte
sentimentele celorlalţi.

 Copilul conştiincios

este un bun organizator, îi place să


lucreze singur, iar în situatii de
tensiune este ezitant, are nevoie de
aprecierea competenţelor lui şi poate fi
egoist.
Comunicarea eficientă părinte-copil presupune și:

 Fii disponibil pentru copilul tău


-Fii atent la momentele în care copilul tău este dispus să stea de vorbă -
înainte de cină, la culcare, în maşină - şi fii disponibil
-Deschide discuţia, astfel copilul tău va realiza că-ţi pasă de ceea ce i se
întâmplă

 Arată-i copilului tău că este ascultat


-Când copilul tău îţi vorbeşte, opreşte pe cât posibil orice altă activitate şi
ascultă-l
-Arată-te interesat de ceea ce spune fără să fi intruziv
-Ascultă-i punctul de vedere, chiar dacă este foarte diferit de al tău
 Răspunde-i în aşa fel încât să te asculte

-Copilul se va depărta de tine dacă vei deveni mânios sau defensiv


-Exprimă-ţi părerea fără a i-o respinge pe a lui

 Aminteşte-ţi

-Intreabă-ţi copilul care sunt nevoile lui de la conversaţia pe care o purtaţi:


doreşte un sfat, doreşte să fie doar ascultat, doreşte ajutor în a-şi înţelege
sentimentele sau doreşte să rezolve problema
-Vorbeşte cu copilul tău - nu-i ţine predici, nu-l critica, nu-i spune
lucruri care l-ar putea răni
-Este posibil să-ţi spună doar o mică parte din ceea ce îl supără. Ascultă
cu atenţie ceea ce spune, încurajează-l să vorbească şi astfel poate îţi va
spune toată povestea.
Sprijinul reciproc pe care şcoala şi comunitatea pot să şi-l
ofere în cadrul parteneriatului educaţional poate da soluţii atât
problemelor cu care se confruntă şcoala, cât şi problemelor
comunităţii.
Pornind de la aceste premise, fiecare şcoală trebuie să se
centreze pe sensibilizarea şi atragerea tuturor instituţiilor care
sunt interesate în educaţia de calitate: familiile elevilor,
autorităţile locale, organizaţiile nonguvernamentale, agenţii
economici.
Bibliografie

Gherguţ, A. (2006), “Psihopedagogia persoanelor cu


cerinţe speciale”. Editura PoliromMaria
Andruszkiewicz , Keith  Prenton – „Educaţia
incluzivă. Concepte , politici şi practiciîn activitatea
şcolară”
Popescu, M. (2000). “Implicarea comunităţii în
procesul de educaţie”. Editura Corint  
Maria, R. „Empatia în educaţie”, Didactica Publishing
House, Bucureşti, 2008