Editura

Esențial Media

”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”

Martie, 2015
 S.C. ESENŢIAL MEDIA PRESS S.R.L.

J03/178/2009; RO25061577

PITEŞTI, judeţul ARGEŞ

Tel. : 0741.938.935;0735.921.659;0769.447.895
E-mail: edituraesentialmedia@gmail.com

Carte în format electronic

”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”

ISBN 978-606-650-241-2

Autorii își asumă responsabilitatea pentru conținutul materialului publicat!

MARTIE, 2015
 Colaborarea grădiniță- școală
PROFESOR ITINERANT:

ACATINCĂI RAMONA LILIANA

CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ SUCEAVA

Parteneriatul educațional oferă posibilitatea, atât beneficiarilor direcți ai actului instructiv-educativ, cât
și educatorilor, învățătorilor sau profesorilor, după caz, de a experimenta o nouă activitate, evaluată din
perspective diferite.

Grădinița este prima formă organizată de învățământ, unde copiii se află prntru prima dată într-un grup
diferit decel de joacă. Aici învață să se adapteze la situații noi și să încerce lucruri pe care mai apoi le pot
transforma în pasiuni. Totodată, grădinița este mediul în care preșcolarul beneficiază de condiții favorabile
pentru noi achiziții și deprinderi în sfera cognitivă, afectivă și psihomotrică.

În ceea ce privește colaborarea educatoare-învățător-profesor, aceștia sunt obligați să traseze obiective

ce au în vizor pregătirea copilului pentru școală, în vederea dezvoltării limajului, stimularea interesului,
cultivarea inteligenței, a independenței reaționamentului și acțiunii, familiarizarea preșcolarilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și muncii, realizarea etapelorpremergătoare scris-cititului.

În cazul învățământului special, colaborarea grădiniță- școală oferă oportunitatea elevilor integrați în
învățământul de masă să observe și alți copii, de aceeași vârstă, dar cu deficiențe, ce pot realiza obiecte, colaje,
fișe, desene din alt punct de vedere, propriu nivelului lor de înțelegere. Astfel, preșcolarii pot empatiza cu
ceilalți colegi, înțelegând totodată că și ei se pot descurca dacă au ajutor, iar ajutorul venit din partea lor va fi
mai cu seama apreciat.

De asemenea, se pot întreba ”Ce pot eu să învăț de la un copil cu deficiențe?”. Aici intervine relația
educatoare- învățător- profesor. Dacă acești agenți ai educației se pun de acord să insufle preșcolarilor sau
elevilor spiritul de toleranță, acceptare reciprocă indiferent de situație sau generozitate demonstrată prin
exemplul propriu, atunci vor ști ce răspund să le ofere copiilor pentru a fi motivați să colaboreze cu elevii din
școala incluzivă. În urma colaborării, vor ajunge la concluzia că au învățat să aibă răbdare și înțelegere față de
acești copii care pot fi un exemplu de voință și ambiție pentru ceilalți.

În sens invers, elevii școlii incluzive vor fi motivați să arate, să demonstreze că pot și ei să participe
constructiv la anumite activități, alături de alți copii. Starea de bine și eficiența personală pe care le vor rezimți
le va da încredere că pot realiza lucruri de valoare și că se poate conta pe sprijinul lor, atât ca membri ai unei
echipe. Cât și ca individualități.Efortul lor va fi cu atât mai susținut și vor dori să se implice și în alte activități
și proiecte.

Colaborarea grădiniță- școală este o legătură fără de care sistemul de învățământ ar fi mult mai deficitar.
Finalitățile la care se dorește să se ajungă atunci când copiii sunt la grădiniță, nu se pot atinge fără un efort
perseverent odată ajunși în școală.

3
 Jocul din grădiniţă „ fereastră deschisă „ activităţii de învăţare din şcolaritatea mică.

Acatrinei Camelia

Grădinița și școala primară reprezintă două trasee educative succesive, dar părți ale unui proces care
trebuie să rămână în ansamblu unitar, legătura dintre respectivele instituții se cere întărită pentru ca trecerea
de la una la alta să asigure continuitatea proiectelor și finalizarea lor adecvată.
Rolul continuităţii dintre învăţamântul preşcolar şi învătamântul şcolar în procesul didactic.
Vârsta preşcolară şi vârsta şcolară mică au multe caracteristici comune , dar prezintă şi diferenţe.
Caracteristici comune ale vârstei preşcolare si şcolare mici amintesc : dezvoltarea memoriei prin reţinerea
unor poezii , reguli de joc , ea trecând de la etapa involuntară la cea voluntară; dezvoltarea limbajului care
priveşte atât îmbogăţirea vocabularului , cât şi însuşirea structurii gramaticale ; manifestarea curiozităţii prin
mulţimea întrebărilor puse , cât şi prin interesele faţă de realitatea înconjurătoare.
Aceste caracteristici comune celor două vârste obligă ca în procesul de învăţământ să existe o
continuitate logică şi firească între învăâământul primar şi cel preșcolar, continuitate facilitată de o
colaborare constantă dintre învăţătoare şi educatoare.
Între caracteristicile celor două vârste există şi diferenţe. La vârsta şcolară mică se observă , spre
deosebire de vârsta preşcolară , următoarele : dezvoltarea pronunţată a muşchilor ; creierul se dezvoltă mult
, atât ca volum cât şi ca structură ; trecerea de la o atenţie spontană , la una voluntară ; transformarea treptată
a memoriei în una voluntară logică şi intenţionată ; trecerea gandirii de la cea concretă la cea abstractă.
Aceste diferenţe între caracteristicile celor două vârste cer activităţi diferite în gradiniţă faţă de cele
din şcoală.
Copilul de 5-6 ani manifestă o mare forţă , agilitate , inteligenţă , traversând programe educative
care-i măresc sensibilitatea intelectual – observativă, îl abilitează cu manualităţi artistice, îi dezvoltă
curiozitatea şi comportamentul explorator, de protejare şi îngrijire a mediului înconjurător.
Preşcolaritatea înregistrează ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea individualităţii umane şi unele din
cele mai semnificative achiziţii cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale
dezvoltării sale în ciclul primar şi chiar mai departe.
Atât în grădiniţă cât şi şcoală se desfăşoară activităţi cu caracter inter şi transdisciplinar. Acestea oferă vaste
posibilităţi de a dezvolta gândirea , de a forma sentimente morale , de a fortifica voinţa copiilor. Pentru
învăţătoare ele sunt rezultante ale cunoaşterii „ zestrei ” intelectuale acumulată de copil înainte de intrarea
în şcoală , cunoaştere care se preia „ din mers „ de la educatoare sau prin activităţi comune. Preluarea
datelor este consemnată cantitativ , dar şi nominal pentru a asigura un „debut „ favorabil pentru fiecare copil
, pentru a-i asigura libertate psihică deplină ; un comportament creativ , o siguranţă care să-l dispună la
dezvăluirea Eului său real.
La sfarşitul vârstei preşcolare dezvoltarea limbajului copilului mai prezintă câteva particularităţi cum ar fi :
dislalie cu forme de rotacism ( r ) fitacism ( f,v ) , nutacism ( n, m ) , etc , tulburări de vorbire care se referă
la ritm ( tahilalia , bradilalia , bâlbâiala , logofobia ).
Toate se pot elimina cu răbdare şi perseverenţă prin diferite modalităţi de lucru : jocuri , dicuţii , dialoguri ,
frământări de limbă , dramatizări. Vital este ca toate acţiunile întreprinse pe linia dezvoltării vorbirii copiilor
să aibe un caracter convergent , urmărind progresul realizat de fiecare.
Nu putem neglija nici continuitatea în activitatea educaţională , având în vedere particularităţile trecerii de
la un stadiu la altul în dezvoltarea copiilor.
Jocul din grădiniţă „ fereastră deschisă „ activităţii de învăţare din şcolaritatea mică.
Încă de la vârsta preşcolară , în condiţiile jocului ca activitate dominantă , educatoarea mizează pe
elemente ale muncii de învăţare. Prin urmare , învăţătura , dominantă a vârstei şcolare , este prezentă în
diferite forme şi la vârsta preşcolară. Ea izvorăşte din necesitatea de a satisface interesul , curiozitatea
copilului pentru cunoaştere.
Educatoarele formează la copii caracteristici şi trăsături noi , interese , abilităţi , îndemânări ,
aptitudini , trăsături de caracter şi comportament creativ. Toate acestea se realizează cu ajutorul trăirilor prin
jocul didactic , atât de îndrăgit de fiecare copil.
Jocul , acţiune „ distractivă „ petrecută între copii este magnific , pentru că promovează manifestarea
liberă a acestora în învăţare , recurgând de cele mai multe ori la activitatea în grup. Jocul , practicat zilnic

4
de preşcolari , reprezintă cel mai eficient mijloc de formare a noţiunilor de care au nevoie copiii mai târziu ,
în ciclul primar.
Jocurile de creaţie învaţă preşcolarii să se identifice cu diverse roluri socio-profesionale ale adulţilor
, ceea ce reprezintă o foarte mare importanţă pentru formarea Eului , a imaginii de sine prezente şi viitoare.
Chiar dacă în realitate rolurile copilului nu depăşesc stadiul fanteziei îl apropie pe copil de viitoarele roluri
profesionale pentru care va trebui să opteze şi să ia decizii în viitor.
Jocul cu multiplele lui valenţe reprezintă cel mai eficient mijloc de transmitere a cuvintelor şi de
formare a noţiunilor de care copiii au nevoie în primii ani de școală. Jocurile colective , cu dialoguri între
copii , îmbogăţesc lexicul , educă răbdarea , perseverenţa , perspicacitatea , atenţia , memoria.
Socotesc că cele mai sus enumerate reprezintă suficiente argumente pentru care considerăm că
activităţile de joc din grădiniţă reprezintă „ ferestre deschise „ spre activitatea de învăţare din şcoală –
asigurând procesul continuu în educaţia permanentă.
Odată cu intrarea copilului în şcoală se menţine şi jocul ca activitate ce asigură un echilibru necesar ,
o continuitate firească între învăţământul preşcolar şi primar şi în acelaşi timp o adaptare treptată la
activitatea şcolară. Începutul şcolarizării va însemna , însă , deplasarea treptată a poderii spre învăţătură.
Jocul constituie o formă de învăţare , dar şi un mijloc de relaxare , stimulând interesul şi curiozitatea
şcolarilor.
Jocul didactic este inclus în sistemul de metode de învăţământ cu rezultate deosebite în captarea
atenţiei elevilor şi pentru înlăturarea plictiselii , a dezinteresului facându-i pe cei timizi să devină activi ,
curajoşi , să capete încredere în capacităţile lor.

5
 Proiectul educaţional-formă de colaborare între şcoală şi grădiniţă

Prof.înv.primar,Alb Graţiela-Adela
Liceul de Informatică
,,Tiberiu Popoviciu,, Cluj-Napoca

Şcoala trebuie să-şi modifice viziunea şi comportamentul educaţional de întâmpinare a copilului mai mult
sau mai puţin pregătit să-i treacă pragul.
Pornind de la ideea că preşcolarul trebuie scos cât mai mult din atmosfera obişnuită a grădiniţei pentru a
intra în relaţii cu copiii mai mari, pentru o adaptare mai uşoară cu mediul şcolar mult mai intransigent, am
iniţiat proiectul ,,De la grădiniţă la şcoală,,.
Proiectul educaţional ne oferă posibilitatea de a face un plan, de a ne face cunoscută
intenţia, de a întreprinde, a face una sau mai multe activităţi, participând la o competiţie, fiecare dintre
participanţi fiind considerat în raport cu ceilalţi, un partener.
J.Dewey consideră că proiectul este ,,o metodă care, în mod fundamental formativ conduce la educarea
caracterului la orice vârstă şi contribuie la formarea capacităţii de a gândi prospectiv, independent, de a realiza
conexiuni, de a privi o realitate din perspective multiple,,Acest mod de lucru are la bază stimularea şi
valorizarea aptitudinilor speciale, a spiritului practic, crearea cadrului propice a creativităţii.
Cadrul didactic devine un mediator între copil şi lumea înconjurătoare, oferind elevilor cât mai multe
prilejuri de contact direct cu realitatea, înlesnind dobândirea unei experienţe proprii.Antrenând copiii în astfel
de activităţi practice, interesante şi variate,învăţătorul va oferi acel gen de ocazii de învăţare ce-i îndeamnă pe
copii să facă faţă în mod creator şi fără teamă diverselor probleme.
În cadrul proiectului ,,De la grădiniţă la şcoală,, care a avut ca scop dezvoltarea interesului preşcolarilor
pentru activităţile didactice, am desfăşurat activităţi transdisciplinare care ne-au permis o trecere graduală de la
simplu la complex.
Obiectivele urmărite în cadrul proiectului au fost:
- trezirea interesului în rândul preşcolarilor de a deveni şcolari;
- atragerea efectivă a preşcolarilor şi elevilor în organizarea unor activităţi cu caracter extracurricular;
- stimularea şi promovarea capacităţilor creatoare ale preşcolarilor şi şcolarilor prin expoziţii cu lucrări
plastice, dramatizarea unor poveşti;
- dezvoltarea la şcolari a responsabilităţii, a altruismului, a atitudinilor protectoare şi tolerante faţă de copiii
mai mici;
- să lucreze în echipă-învăţători-educatori-părinţi.
Din calendarul activităţilor desfăşurate, voi prezenta tema ,,Sărbătorile Crăciunului,,o abordare
transdisciplinară, desfăşurată pe o perioadă de două săptămâni.

Scopul principal a fost conştientizarea unor valori, respectul faţă de tradiţiile româneşti.
Repere tematice:
- semnificaţia sărbătorilor din luna decembrie
- pregătirea şi petrecerea sărbătorilor de iarnă
- obiceiuri de Crăciun
- schimbările din natură în acest anotimp
Tipuri de activităţi:
Limba şi literatura română
- Povestiri despre Crăciun şi semnificaţia lui
- Joc de rol- ,,Moş Crăciun la noi acasă,,

6
 - Scrisoare către Moş Crăciun
- Dramatizare, scenetă pentru serbare
- Memorizări de poezii
Matematică
- concursuri având la bază imagini, planşe, decupaje acceptate în context
- exerciţii având la bază desene potrivite-brăduţi ,clopoţei, steluţe etc.
- compuneri de probleme cu conţinut potrivit acestei perioade
Ştiinţe
- comletarea calendarului naturii
- colectarea unor date, ghicitori, curiozităţi despre brad
Educaţie plastică/Abilităţi practice
- confecţionarea de ornamente pentru brad, colaje, felicitări
- împodobirea clasei pentru serbare
- realizarea unor desene specifice anotimpului
Educaţie muzicală
- învăţarea unor colinde
-vizionarea de spectacole organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Impactul proiectului:
- consolidarea relaţiilor şcoală-grădiniţă
- atenuarea impactului la intrarea preşcolarilor în clasa pregătitoare
Abordarea transdisciplinară a activităţilor asigură o învăţare activă, dau libertate de exprimare şi de
acţiune elevilor, cultivă cooperarea şi ajutorul reciproc, valorizează experienţa fiecărui copil.Eficienţa
învăţării depinde în bună parte de latura formativă a activităţii didactice, de modul în care noi reuşim să
formăm copiilor deprinderi de muncă individuală sau în grup, abilităţi de comunicare şi relaţionare.

Bibliografie
Chira Carmen, Ortan Florica- 2006 -Îndrumător metodic pentru managementul proiectelor educaţionale,
Ed.Universităţii ,Oradea
Zlate, M. ,Zlate,C.-1982-Cunoaşterea şi activizarea grupurilor şcolare

7
 COLABORAREA ŞCOALĂ-GRĂDINIŢĂ POATE PRODUCE
COPII DE SUCCES

Prof.înv. primar Daniela Albu

Şcoala Gimnazială nr.11, Buzău

Într-o lume în care totul se petrece parcă prea repede, dar în acelaşi timp mai izolată, mai puţin
dispusă pentru socializare, cooperarea între grădiniţă, şcoală şi familie devine tot mai necesară, impunându-
se ca o obligaţie morală din partea acestora pentru a favoriza socializarea copiilor, pentru a-i familiariza cu
adevăratele valori ale societăţii.
Copiii, aceste fiinţe mici dar cu suflet atât de mare şi de curat, sunt cea mai frumoasă şi mai
desăvârşită creaţie a lui Dumnezeu. Ei ne împlinesc viaţa, ne dau speranţă, ne determină să depăşim
obstacolele cotidiene, într-un cuvânt reprezintă raţiunea noastră de a trăi.
Şcoala/grădiniţa şi familia sunt cei doi factori importanţi, cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei, iar
între aceştia pendulează copilul, obiect şi subiect al educaţiei. De aceea trebuie să acordăm copiilor noştri
mai multă atenţie; împreună să-i facem mai buni, mai competitivi, mai performanţi şi în acelaşi timp să-i
lăsăm să-şi trăiască copilăria.
Familia, unul dintre principalii factori educaţionali, are un rol deosebit de important în formarea
personalităţii copilului. Ca mediu foarte complex, familia îşi pune puternic amprenta în formarea
deprinderilor celor mici. Afecţiunea şi stima reciprocă, buna înţelegere, unitatea de vederi, împărţirea
echilibrată a sarcinilor sunt elemente menite să echilibreze raporturile dintre părinţi realizând o atmosferă
familială senină şi deschisă. Aceasta va asigura o bună evoluţie psihică a copilului, îi va da siguranţă şi o
viaţă afectivă normală.
Orice părinte care se respectă şi îşi ia în serios sarcina, deloc uşoară în educarea propriului copil
trebuie să se preocupe în primul rând de pregătirea măcar sumară din punct de vedere pedagogic. Aceasta
nu se poate realiza decât printr-o strânsă colaborare cu grădiniţa/educatoarea şi mai târziu cu şcoala/
învăţătorul. Tema relaţionării cu părinţii este de mare actualitate şi încă nedezvoltată în România.
Importanţa colaborării dintre grădiniţă şi şcoală este un subiect abordat în numeroase lucrări de
specialitate, dezbătut în activităţile metodice ale comisiilor de specialitate şi promovat ca o necesitate în
asigurarea continuităţii demersului instructiv-educativ. Odată cu introducerea clasei pregătitoare în
învăţământul primar, colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală a devenit o realitate pe care toţi partenerii
implicaţi în actul educaţional şi-o doresc manageriată eficient.
Perioada preşcolarităţii este o perioadă de intensă dezvoltare a copilului marcată de achiziţii
importante. Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii
micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală.
Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a
activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului,
care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență,
ce pun preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Realizarea unui învăţământ unitar presupune în primul rând continuitatea în întreaga activitate
educaţională, în special la nivelul claselor “praguri”, deci şi la nivelul învăţământului preşcolar şi a celui
primar. Referindu-se la această legătură reciprocă şi la continuitate, specialistul Henri Wallon sublinia că
“este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu

8
indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de
metamorfozare.” Aptitudinea de şcolaritate este o problemă a educaţiei preşcolare instituţionalizate, deci a
grădiniţei. Condiţia esenţială a atingerii de către toţi copiii a gradului de dezvoltare şi adaptare cerut de o
eficientă activitate şcolară, o reprezintă realizarea unei legături funcţionale de continuitate intre activitatea
din grupa mare a grădiniţei si clasa pregătitoare din ciclul primar. Aceasta presupune analiza atentă a
principalelor componente ale procesului instructiv-educativ din aceste două trepte de învăţământ: obiective
pedagogice, conţinut, forme de organizare a activităţii, metode, relaţia pedagogică.
Formele de colaborare dintre cele două instituţii se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură menită să contribuie la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi şcoală este plasată la nivelul
conţinutului învăţământului, oglindit în special în programele grădiniţei şi ale clasei pregătitoare - clasei I.
Este vorba de legătura indisolubilă intre prevederile programelor respective. Pentru a fi însă operaţională,
corelaţia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învăţător, cât şi de educatoare. Astfel,
educatoarele care lucrează cu grupa mare trebuie să cunoască cerinţele programei pentru clasa pregătitoare,
clasa I spre a-i asigura baza care să-i permită preşcolarului însuşirea cunoştinţelor clasei pregătitoare sau ale
clasei I, iar învăţătorul care va prelua clasa I trebuie să cunoască programa grupei mari pentru a şti pe ce
elemente se poate sprijini în procesul instructiv-educativ.
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care vizează
folosirea metodelor si procedeelor didactice adecvate vârstei şi a formelor potrivite de organizare şi
desfăşurare a activităţii. În acest sens, experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune cum ar
fi: vizite la şcoală, vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune, plimbări şi programe distractive comune,
contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală.
În acest sens, parteneriatele care se realizează la nivelul celor două instituţii, precum şi activităţi gen
„ZIUA PORŢILOR DESCHISE” au rolul de a întări această colaborare. Vizitele preşcolarilor în şcoală
trebuie însă să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică, pentru a le stimula
dorinţa de a deveni şcolari.
Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive si negative cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtare a
foştilor elevi, iar învăţătorul va căuta să valorifice la clasă cunoştinţele însuşite în grădiniţă.
Concluzionând putem spune că o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală poate produce copii de
succes.

BIBLIOGRAFIE:
1. XXX, Cunoaşterea copilului preşcolar” Colecţia Cathedra, 1992
2. Birch Ann Psihologia dezvoltării, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2000
3. Păcurari, Otilia & colab, Cunoaşterea elevului, Educaţia 2000+, Bucuresti, 2009

9
COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-RELAȚIA EDUCATOARE-ÎNVAȚĂTOR-PROFESOR

ALBU VIOLETA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ CERVENIA

Copilul este un mic univers,iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,plin
de urcușuri și coborâșuri,al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea,în toate aspectele ei.Pasul către
școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologige specifice adaptării școlare,iar acest
lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.Frecventarea
grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii in ochii micului om,au un rol
important în adaptarea cu succes a copilului în școală.Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate
de constrângere,de încetare a jocului,de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței,ci reprezintă o
continuare absolut normală a activității copilului,care este în continuă evoluție,fiind capabil să realizeze
jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ între grădiniţă şi
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţător-
profesor.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate şi,mai ales,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi ,în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
În cadrul colaborării educatoare-învăţător-profesor, aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de
observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic,care acționează în
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice,în activitatea de învățare,precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățământ,în primul rând în lecții.Astfel,este bine știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este
prezentă în diferite forme și la vârsta preșcolară,ca izvorând din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copilului pentru cunoaștere.La clasa 1,spre exemplu,învățătorul folosește jocul atât ca
activitate de învățare,cât și ca mijloc de relaxare,de destindere pentru elevi.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele
de organizare și desfășurare a activității.În acest sens,experiența dovedește că desfășurarea unor activități
comune,cum ar fi:vizite la școală,vizita școlarilor în grădiniță,serbări comune,plimbări și programe
distractive comune,contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală.Vizitele preșcolarilor în școală
trebuie sa fie bine organizate,pentru a le produce o impresie placută,puternică și pentru a le stimula dorința
vie de a deveni școlari.
Colaborând cu școala,educatoarea va putea sa-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca instructiv-
educativă sub aspectele ei pozitive și negative,cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a foștilor
elevi,iar învățătorul și, ulterior, profesorul va căuta să nu piardă,pe parcurs,cunoștințele însușite în
grădiniță,respectiv în ciclul primar.În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală ar
trebui valorificate și alte forme de srângere a legăturilor dintre cele două instituții:participarea reciprocă la
activitățile comisiilor metodice,la ,,lectii model”,la sesiuni de comunicări.

10
 În concluzie,colaborarea dintre grădiniță și școală este imperios necesară pentru ca în cadrul acestor
instituții se formează temelia educativă a întregii vieți a elevilor.La reușita copilului în viață contribuie,în
egală măsură,cei trei educabili importanti:educatoarea,învățătorul,profesorul,iar asigurarea unui parteneriat
real între aceștia și implicarea tuturor în realizarea unei unități de cerințe va duce ,implicit, la o educaţie
corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea problemelor inerente care apar.

BIBLIOGRAFIE
Revista ,,Laborator preșcolar”, Mihaela Păiși Lăzărescu,Liliana Ezechil,editura V&Integral,București 2011;
Revista ,,Învățământ preșcolar’’, 2005

11
 PREGĂTIREA PREȘCOLARULUI PENTRU ȘCOALĂ

PROF. ÎNV. PRIMAR ALEXANDROAIA FLORENTINA,

ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRUMĂZEȘTI

Motto:
„Bucuria de a avea copii să o legăm de a-i forma ca oameni de valoare.ˮ

Vârsta preşcolară este, fără indoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici, educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia întregii
vieţi de mai târziu. La reuşita copilului în viaţă, contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi:
familia, grădiniţa şi şcoala.
Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de cerinţe va
duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la soluţionarea problemelor
inerente care apar.
Intrarea copilului în școală constituie un moment crucial în viața sa, date fiind rolul de elev, natura
relațiilor cu adulții și cu colegii, noutatea condițiilor de activitate și, mai ales, specificul învățării -act
deosebit de complex ce angajează dintr-o perspectivă inedită întreaga sferă a vieții sale psihice, diferitele
structuri anatomofiziologice, toate cunoștințele și deprinderile dobândite anterior.
Pornindu-se de la concluziile cercetărilor științifice referitoare la „fenomenul de accelerație în
dezvoltarea actualei generațiiˮ, de la constatarea ca posibilitățile psihologice de dezvoltare generală a
copiilor preșcolari , în special a celor de 5-6 ani, „sunt mult mai mari decât s-a crezut până în prezentˮ, se
manifestă o tendință de identificare a activităților instructiv-educative.
Pregătirea copilului pentru școală vizează deopotrivă nivelul de dezvoltare fizică și neurofiziologică,
nivelul proceselor cognitive, afectivității și capacității de socializare a copilului, întrucât toți factorii interni
de socializare a copilului, întrucât toți factorii interni și externi care acționează asupra personalității în
formare pot determina imaturitate școlară.
Eșecurile în ceea ce privește debutul școlar se întâlnesc mai des în cazul copiilor care frecventează
doar grupa mare a grădiniței, dar se produc uneori și în rândul celor care au frecventat grădinița doi sau trei
ani.
Grădinița are loc de a sistematiza și integra cunoștințele, experiențele și influențele dobândite de copii
în primii ani de viață, de a lărgi contactele lor cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea și modalitățile
de receptare și comunicare a informației, de a realiza o serie de obiective ale educației fizice, estetice, de a
contribui la satisfacerea nevoii lor de relații sociale. Toate categoriile de activități desfășurate în grădiniță
urmăresc în mod explicit și implicit formarea cu prioritate a unor componente de natură să faciliteze
adaptarea școlară, însușirea unor cunoștințe, priceperi și deprinderi cu o largă deschidere spre orizontul
etapei următoare.
Obiectivele pregătirii preșcolarului pentru școală vizează în special: dezvoltarea vorbirii, cultivarea
inteligenței, a spiritului de observație, a independenței în gândire și acțiune, asimilarea regulilor jocului,
familiarizarea copiilor cu noțiunile elementare ale limbajului matematic, cu limbajul artei proceselor
cognitive, afective și voliționale, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la
mediul social înconjurător.
Pregătirea copilului preșcolar pentru activitatea din școală constituie un scop fundamental al
procesului instructiv-educativ din grădiniță și, totodată, criteriul esențial al eficienței învățământului
preșcolar. Învățământul primar, respectiv învățământul preprimar, se poate caracteriza prin stabilitate și
progres în multe dintre componente. Câteva însă nu au focalizat deplin atenția cercetării didactice sau, dacă
s-a realizat aceasta nu a găsit calea benefică de rezolvare a hiaturilor, un exemplu fiind continuitatea-
discontinuitatea grădiniță-școală, de aici rezultând ca fiind uneori nemulțumitor modul de integrare a
elevului în prima clasă a ciclului primar.

12
 Privind contribuția grădiniței la pregătirea copilului pentru școală, Emil Păun arăta că: „Pregătirea
copilului pentru școală trebuie înțeleasă ca o adaptare reciprocă pe de o parte a copilului la școală, iar pe de
altă parte a școlii la copil.
De altfel, când ne referim la școală trebuie să avem în vedere reconsiderarea ei permanent în raport
cu cerințele dezvoltării sociale, în așa fel încât, ea să corespundă și să răspundă în cel mai înalt grad acestor
cerințe. În acest fel, pregătirea copilului pentru școală va fi implicit și o pregătire pentru societate. Uneori,
între grădiniță și școală raportul este discontinuu, deoarece climatul grădiniei este bazat pe ponderea evident
a activităților libere, a jocurilor, a relațiilor cu un plus de afectivitate între educatoare și copil. De la acest
climat, se trece aproape brusc la un climat directiv, bazat pe o disciplină fermă, care solicită îndeplinirea cu
regularitate și cu conștiinciozitate a sarcinilor activității de învățare, un climat bazat pe alte exigențe,
exprimate atât de către școală, cât și de către familie.ˮ

Bibliografie:

„De la grădiniță la școalăˮ, Culegere metodică, București, 1975

„Integrarea copilului în activitatea școlarăˮ, Culegere metodică, București, 1978

13
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA
RELATIA EDUCATOR-INVATATOR-PROFESOR

Profesor: Alexandroaie-Oprea Aurelia

Profesor: Capcanaru Stefania
Gradinita "Casuta Copilariei" Buftea Ilfov

Obiectivul invatarii invatamantului prescolar este de a oferi sprijin competent pentru dezvoltarea
armonioasa in plan fizic,intelectual si social a copiilor, pregatindu-i totodata pentru o cat mai usoara
adaptare la activitatea scolara.
Eficienta activitatii educative depinde de calitatea pregatirii psiho-pedagogice a cadrelor didactice
care o indruma si sprijina.
Un rol important in pregatirea copilului pentru scoala revine indeplinirii obiectivelor ce vizeaza
competentele psiho-sociale ale personalitatii copilului si care contribuie la integrarea si adaptarea sa optima
in raport cu mediul de viata si activitatea specifica scolara.
Copiii se simt bine atunci cand au o parere buna despre ei, ca de altfel oricare dintre noi, la orice
varsta.
Consideram ca micutii prescolari sa fie pregatiti, sa stie in mare in ce consta rolul de scolar, ce
sarcini ii revin acestuia si ce satisfactie are scolarul cand rezultatele sale ii bucura pe parinti si pe
invatatoare.
Intre gradinita noastra "Casuta copilariei" si "Scoala nr.2,Buftea" exista o comunicare indirecta mai
ales prin intermediul parintilor , din discutiile cu acestia confirmandu-ni-se asteptarile ca elevii care au
frecventat gradinita au dovedit o pregatire corespunzatoare pentru scoala , concretizata in adaptarea mai
rapida la noul mod de viata , sunt sociabili , receptivi, au calitatile intelectuale necesare actului de invatare.
Parteneriatul intre gradinita si scoala contribuie la optimizarea unor realizari.
Invatatoarele trebuie sa aiba o buna si permanenta colaborare cu educatoarele urmarind:

a) cunoasterea reciproca a programei scolare sau prescolare.

b) Cunoasterea grupei mari de catre invatatoare.

Educatoarea trebuie sa furnizeze date corecte despre copii, prin discutii libere, prin fisa psiho-
pedagogica.
Intre gradinita "Casuta copilariei" si "Scoala nr. 2,Buftea" s-au desfasurat schimburi de experienta
materializandu-se prin dezbateri, mese rotunde, spectacole, vizite, expozitii comune cu lucrarile copiilor. In
cadrul acestei activitati am urmarit ca sarcinile propuse sa fie accesibile copiilor si sa fie duse la bun sfarsit,
sadindu-le astfel, increderea in fortele proprii.
In cadrul unei dezbateri interactive, organizata la scoala, "cum s-au acomodat copiii la scoala"
invatatoarele care au preluat copiii de la gradinita ne-au relatat modul in care oaspetii scolari s-au integrat in
noul colectiv si s-au acomodat la noua forma de activitate. S-a remarcat, faptul ca cei care au frecventat cu
regularitate gradinita s-au acomodat mai usor, au dat dovata de capacitate si de prindere de munca
intelectuala, au un comportament corespunzator, sunt mai siguri pe ei, participa activ la lectii, pe cand cei
care au frecventat gradinita pe perioade scurte, neregulat sau deloc, intampina greutati in adaptarea la
activitatile scolare, obosesc repede, atentia se mentine concentrata la lectii mai putin timp, nu au
deprinderea de a se adresa invatatoarei, deranjeaza mai des ora cu lucruri marunte, nu au deprinderea de a
lucra independent, au lacune in cunostinte, priceperile si deprinderile sunt deficitare. Educatoarele au
sugerat invatatoarelor faptul ca la aceasta varsta copiii au inca nevoie sa fie incurajati, asistati indeaproape,
stimulati, au accentuat ca ar fi bine daca si la scoala s-ar putea pastra aceeasi urmarire individualizata a
copiilor in cadrul procesului didactic care se realizeaza in gradinita.
O initiativa care a oferit satisfactii a fost programul prin care le-am oferit prilejul prescolarilor sa aiba
actiuni comune cu scolarii, pe teme variate: "Invatam-ne jucam", cand elevii clasei a IV a si invatatoarea lor
au vizitat gradinita si ne-au ajutat sa confectionam prodoabe pentru Pomul de Craciun, invatandu-se tehnici
noi. Cand podoabele au fost gata, i-am invitat pe scolari sa impodobim impreuna bradun de Craciun si sala
de grupa. Copiii au fost impresionati si la serbare, au cantat colinde impreuna cu scolarii. Cu totii s-au simtit
bine si , pentru ca au inceput sa se obisnuiasca unii cu altii, au declarata ca vor mai aprticipa la serbari
comune. Alte activitati desfasurate in gradinita au fost pregatirea copiilor in plan cognitiv pentru a putea

14
raspunde sarcinilor scolare astfel, activitatea matematica , "Cine stie castiga" a fost o evaluare a
cunostintelor matematice, iar jocul didactic de dezvoltare a limbajului "Jocul silabelor", a verificat
capacitatile de exprimare si a ilustrat modul in care copiii isi insusesc intuitiv si contextual notiunile
gramaticale.
Ne-am propus si actiuni de infrumusetare si amenajare a zonei gradinita-scoala, fiecare copil sadind un
pomisor si sa planteze o floare, impreuna cu familia, au contribuit la amenajarea curtii scolii si gradinitei, la
curatarea strazii, facand fapte bune si folositoare.
In concluzie: Prin colaborarea permanenta cu scoala, copiii au devenit mai sociabili, creand premisele
inlesnirii,integrarii la scoala. Au posibilitatea de a invata jucandu-se si de a se juca invatand.
Putem afirma ca toate aceste activitati au fost benefice atat pentru noi, cadrele didactice din gradinita
si scoala, cat si pentru copii,reusind sa realizam impreuna, obiectivul propus - buna pregatire a copiilor
pentru scoala.

15
 Colaborarea grădiniţă - şcoală
Prof. inv. primar ALEXOAE MIHAIELA
SCOALA GIMNAZIALA “IOAN MURARIU”
CRISTINESTI/ BOTOSANI

Într-un moment în care se regăseşte întreaga structură a învăţământului românesc, potrivit unor noi
obiective, nu se poate să nu se acorde o atenţie specială pregătirii acelora care vor deveni agenţii principali ai
ridicării şcolii noastre de toate gradele la nivelurile standardelor lumii contemporane.
Este deseori evocată afirmaţia – pe deplin întemeiată – că valoarea şcolii este dată de calitatea
slujitorilor ei – educatoare, învăţători, profesori. Dacă în această privinţă există un consens general, deschiderile
apar atunci când se pune problema competenţelor prioritare ale acestora şi a modalităţilor de pregătire a lor.
Educatoarea are menirea să îndrume formarea fiinţei omeneşti într-o perioadă de mare importanţă pentru
devenirea sa, în copilăria care construieşte viitorul adolescent şi adult. Principala metodă de studiere a copilului
preşcolar este observarea.
Spre a fi eficientă, observarea trebuie valorificată, consemnându-se rezultatele ei. Astfel, păstrate
rezultatele /observaţiile vor folosi educatoarei - având o mai bună cunoaştere a copiilor – în activităţile
viitoare, pot fi comunicate părinţilor – pe care-i asociem la munca de modelare a personalităţii copiilor şi vor fi
transmise învăţătorului pentru o cunoaştere iniţială a elevilor începători ai şcolii primare.
Pregătirea copilului pentru şcoală vizează deopotrivă nivelul de dezvoltare fizică şi neurofiziologică,
nivelul proceselor cognitive, afectivităţii şi capacităţii de socializare a copilului, întrucât toţi factorii interni şi
externi care acţionează asupra personalităţii în formare pot determina maturitate şcolară. Grădiniţa are rolul de
a sistematiza şi integra cunoştinţele, experienţele şi de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei, de a contribui la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale. Toate categoriile de
activităţi desfăşurate in grădiniţă urmăresc în mod explicit şi implicit formarea cu prioritate a unor componente
de natură să faciliteze adaptarea şcolară, însuşirea unor cunoştinţe, priceperi şi deprinderi cu o largă deschidere
spre orizontul etapei următoare.
Esenţialul în munca educatoarei constă în asimilarea deplină şi înfăptuirea consecventă a obiectivelor şi
conţinuturilor pregătirii în vederea şcolarizării, activităţile obligatorii prefigurând lecţiile din clasă, programa
pentru învăţământul preşcolar nepreluând programa clasei pregătitoare urmând obiective specifice, care creează
premisele favorabile pentru realizarea continuităţii învăţământului preşcolar cu cel primar.
Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ
în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite
forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru
cunoaștere.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele
care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că
desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune,
plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele
preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a
le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor
familiariza din timp cu instituția dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea
neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
Pregătirea copilului preşcolar pentru activitatea din şcoală constituie un scop fundamental al procesului
instructiv-educativ din grădiniţă şi, totodată, criteriul esenţial al eficienţei învăţământului preşcolar.
Bibliografie:

16
• Aurora Adina Ignat- “Copilul tau, scoala si rolul tau de parinte- Ghid pentru a devein partener in educatie “–
Ed. Universitatii, Suceava;
• Walsh, Kate Burke (1998)- “Predarea orientată după necesităţile copilului”, Ed. Fundatiei Soros –România,
Bucuresti

17
 Relația grădiniță - familie produce copii de succes

Prof. Alina Cristina Rotaru

G.P.N. Vinerea,jud. Alba

Relaţia grădiniţă - familie este un subiect des abordat în literatura de specialitate şi supus atenţiei, mai
ales pe fondul schimbărilor sociale multiple din ultimul timp. Acest proces atrage după sine o serie de
schimbări, la nivel macro socio-economic, dar şi în şcoli şi grădiniţe. Una dintre aceste schimbări se referă la
relaţia grădiniţă-familie.
Cum am putea dezvolta o colaborare reală între grădiniță și familie? Există mai multe căi. Pentru
problemele de ordin administrativ, ele se rezolvă atunci când parintii si educatoarele dispun de mecanisme de
evaluare comune ale activității şcolare. Relaţia familie-grădiniță apare justificată în măsura în care se
restabileşte încrederea colectivității de părinți, a comunității, în instituţia şcolară.
Referitor la atitudinea de colaborare a părinților, respectiv la problemele de ordin atitudinal în relaţia
grădiniță -familie, reciprocitatea este elementul care adesea lipseşte, în școală românească. Dacă prin
intermediul grădiniței sunt organizate diverse activități în care părinții sunt invitaţi, părinții copiilor cu un
comportament exemplar vor veni. Astăzi, părinții trebuie să se îndrepte de la modelul autoritar, în care creşterea
copilului se bazează mai mult pe forță și control, spre un model caracterizat prin deschidere, căldura și coerența
în stabilirea și aplicarea regulilor, a limitelor și asteptărilor adecvate. În acest din urma caz, comunicarea,
bazata pe o relaţie de demnitate si recunoaştere reciproca. Deschiderea față de activitățile zilnice și preocupările
copilului au un rol central în relaţia dintre părinți și copii, ca și explicaţiile, raţionamentul, negocierile și
argumentele. În acest mod, copiii cresc învățând ce înseamnă responsabilitatea, autocontrolul și egalitatea, toate
acestea ducând la o bună dezvoltare în primii șapte ani din viață.
Părinții ar trebui să îi ofere copilului îndrumare adecvata în exercitarea drepturilor sale, într-o manieră
care să țină seama de capacitățile lui în continuă dezvoltare. Îndrumarea adecvată înseamnă ca părinții, pe
măsura ce copiii înaintează în vârsta, ar trebui să le ofere mai multa responsabilitate în problemele personale,
facilitând exercitarea sporită a autonomiei. Opiniilor copilului trebuie să li se acorde importanța cuvenită, în
funcţie de vârsta și gradul lui de maturitate. Aceasta nu înseamnă acordarea unei autonomii totale, ci implicarea
și încurajarea participării copilului în procesul de luare a deciziilor ce ii afectează viața. Pe de altă parte, părinții
nu ar trebui să îi ceară sau să se aştepte din partea copilului la lucruri inadecvate cu stadiul lui de dezvoltare.

18
Este de asemenea important ca îndrumarea să nu se realizeze prin intermediul unor forme umilitoare de
disciplină.
Evoluţiile din ultimele decenii au adus schimbări importante și în atitudinile și comportamentele legate
de pedepsirea copilului. Nu numai că pedeapsa fizică a fost interzisă prin lege, iar creşterea fără violență a
copilului a devenit o problemă a drepturilor omului, dar s-a dovedit că, de cele mai multe ori, pedeapsa fizica
are un efect contrar celui aşteptat. Chiar dacă, pe termen scurt, pare să fie eficientă, prin inducerea supunerii, pe
termen lung, pedeapsa fizică, în loc să disciplineze copilul, poate duce la dezvoltarea comportamentelor opuse,
precum agresivitatea, delincvența și manifestările antisociale. Copiii pot dezvolta, de asemenea, sentimente de
teama, furie și anxietate și pot învața în mod greşit că forța, și nu argumentele logice, primează în rezolvarea
conflictelor.
Activitatea cu părinţii, ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copilului în programul educativ din
grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respect de sine, încredere în competenţele lor,
făcându-i mai buni. Parteneriatul grădiniță-familie se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie și
grădiniță la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când
aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinții.
Concluzia este că, numai o bună colaborare între grădiniță și familie, o mai mare implicare a părinților
în activitatea grădiniței (inclus în luarea deciziilor) va îmbunătăți colaborarea dintre aceşti factori, foarte
importanţi în creşterea și dezvoltarea copilului preşcolar. Cultivarea unei relaţii de parteneriat afectiv între
grădiniță și părinți în sprijinul educaţiei și creşterii copilului constituie cheia succesului viitor în adaptarea și
integrarea şcolară; este primul pas către o educaţie deschisă, flexibilă, ți dinamică a personalității copilului în
primii șapte ani din viață.

Bibliografie:

1. Dumitrana, M.,Copilul, familia si gradinita, Editura Compania, Bucureşti, 2000

2. Dima, S.(coord.), Copilăria- fundament al personalitatii, Imprimeria Coresi, Bucureşti, 1997
3. Pro Educaţia, revista de specialitate a invatamantului mehedintean, Editura Stef, Drobeta Turnu-
Severin, 2006

19
 COLABORAREA DINTRE GRADINITA-SCOALA /
EDUCATOARE-INVATATOR

Educatoare inv. prescolar

Drutu Alina

Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita. Cerintele
si posibilitatile oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale. Sub impulsul
cerintelor dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica, tinzandu-se spre modernizarea metodelor
de predare, a Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna continutului, a
formelor de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele institutii
educative. Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin intermediul unor
forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia prescolara avand ca
functie majora formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu nevoile specifice varstei, cu
posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii sociale.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
In perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în scoala necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât
şi şcolar începător.

20
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în scoala necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că li
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în
dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea
de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului
de relaţii sociale.

21
 Colaborarea grădiniță-școală. Idei și exemple

Prof. Înv. Preșcolar Alina Maria Hrișcă

Grădinița cu P.P. nr. 222, București

I. Cadru general
Colaborarea a devenit concept de bază în învățământul românesc al ultimului deceniu. Fie că
vorbim despre colaborarea între educatori și părinți, despre colaborarea între educatori și învățători, sau
despre colaborarea cu comunitatea, acest cuvânt pare omniprezent în discuțiile din ultimii ani. Iar acest
cuvânt aduce cu el în primul rând o perspectivă nouă asupra educației. Vedem o educație în care, deși
rămânem centrați pe copil, nu o mai facem doar din perspectiva unor obiective educaționale, și lărgim
deodată cadrul, vizualizând copilul nu doar ca centru al procesului educativ, cât și ca făcând parte dintr-o
familie și încadrat într-o societate. Copilul nu ajunge și nu rămâne ”pur” într-un proces static, ci face
parte din diferite medii, care la rândul lor îi influențează gândirea, aptitudinile și comportamentul.
Încercăm astfel să vedem copilul așa cum este și să adaptăm procesul de învățământ astfel încât scopul lui
final să fie atins chiar și în condițiile unei realități în care mediile și influențele se întrepătrund și se
influențează reciproc.
Un alt concept foarte important în procesul de educație îl reprezintă continuitatea. Este
important, mai ales la nivelul primelor două nivele din învățământ (cel preșcolar și cel școlar) ca această
continuitate să fie una reală, nu doar la nivel teoretic.
Dat fiind că scopul principal al învățământului preșcolar este pregătirea copilului pentru școală,
colaborarea dintre educatoare și învățătoare este foarte importantă. Este adevărat că rolul stabilirii acestei
continuități cade în ultima vreme mai mult în sarcina clasei pregătitoare, dar adevărul este că trecerea din
mediul preșcolar în cel școlar nu se poate realiza brusc, iar această adaptare trebuie avută în vedere încă
din grupa mare. Este astfel necesară realizarea unei legături funcționale de continuitate între activitatea de
la grupa mare a grădiniței și cea de la clasa pregătitoare din cadrul școlii.

II. Exemple de colaborare

Colaborarea între educatoare și învățătoare poate avea loc în diferite moduri și presupune
analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educație din aceste două trepte de învățământ:
obiective pedagogice, conținut, forme de organizare a activității, metode, relația pedagogică.
O primă măsură menită să asigure continuitatea între cele două nivele este dată prin planul
cadru de învățământ, prin continuitatea și interdependența la nivelul conținuturilor și al obiectivelor.
De asemenea, tot la nivel macro al didacticii sunt stabilite metode de lucru (clasice și moderne
sau interactive) asemănătoare pentru cele două nivele și forme de organizare a activității asemănătoare.
Însă toate acestea, pentru a fi cu adevărat eficiente, trebuie cunoscute atât de educatoare cât și de
învățătoare, așa că varianta cea mai potrivită de asigurare a continuității sunt întrunirile și dezbaterile
periodice între cadrele didactice (educatoare și învățătoare).
În cadrul acestor întruniri se pot pune în discuție atât conceptele generale didactice sau
obiectivele planului de învățământ cât mai ales aspectele specifice ale acestora în cadrul fiecărui nivel.
Trebuie stabilite împreună cu învățătoarele capacitățile indispensabile pentru asimilarea cu succes a
cunoștințelor prevăzute în programa școlară. Se pune accent nu doar pe pregătirea intelectual-cognitivă a
copilului cât și pe cea afectivă, volitivă și socială.

22
 Astfel, educatoarea va pune accent nu doar pe dezvoltarea motricității, a vocabularului sau a
operațiilor pre-matematice potrivite (și acestea sunt indispensabile) dar și pe dezvoltarea interesului de
cunoaștere al copilului, ca suport al unei motivații susținute în învățare sau pe dezvoltarea sociabilității
acestuia pentru a-l ajuta să se integreze cu succes într-un colectiv nou și să gestioneze cu succes noile
emoții sau a unor eventuale conflicte.
Cu atât mai important pentru o educatoare este să cunoască nu doar nivelul de dezvoltare
potrivit pentru clasa I cât mai ales dificultățile și obstacolele obișnuite întâmpinate de proaspeții școlari,
pentru a le putea preîntâmpina cu succes. Iar aceste informații nu se află decât prin permanenta
comunicare între cadrele didactice din cele două nivele educaționale (prin consfătuiri anuale, activități
ale comisiei metodice, prin participarea la ”lecții model”, la sesiuni de comunicări etc.).
Tot una dintre modalitățile de colaborare directă o presupune conceptul de ”follow-up”: odată
ce copiii intră în clasa pregătitoare iar educatoarea preia o altă grupă de copii (de multe ori grupa mică),
majoritatea legăturilor cu copiii crescuți până atunci se rup. Fie că aceștia nu urmează cursurile școlii de
circumscripție, fie că sunt în clase și la învățători diferiți, este destul de dificil să urmărești modul în care
aceștia se descurcă în primul lor an de școală.
Dar, dacă instituim din grupa mare un sistem prin care ne putem face munca mai ușoară din
acest punct de vedere, informațiile obținute în acest fel sunt foarte importante în proiectarea activităților
pentru următoarea serie de copii. Una dintre variantele pe care le utilizez este selectarea a cca 10 copii
(proveniți din medii diferite și cu dezvoltare intelectuală și emoțională diferită) pe care să-i monitorizez
în primul an de școală. Se face o listă cu numerele de telefon ale părinților și ale învățătoarelor care
urmează să-i preia și se completează lunar, timp de 8 luni, niște liste simple cu întrebări referitoare la
gradul de adaptare, nivelul de socializare, dificultățile întâmpinare, participarea la activități etc. Acest tip
de colaborare este important nu doar pentru educatoare, cât și pentru învățătoare, căci din aceste discuții
află informații utile în colaborarea viitoare cu acel copil.
Însă nici una dintre aceste variante de colaborare nu este cu adevărat eficientă dacă nu implicăm
și copiii. Așadar, una dintre modalitățile principale prin care poate avea loc colaborarea grădiniță - școală
este prin prisma unor activități comune (în cadrul sau în afara unui proiect educațional). Activitățile
comune (fie ele de științe sau de muzică, fie de activitate practică sau de jocuri, fie o excursie sau o vizită,
fie o serbare sau un program distractiv) au ca scop atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Astfel,
cei mici vor vizita școala, vor afla despre programul școlarilor, vor învăța împreună cu ei, vor fi curioși în
privința manualelor sau a caietelor speciale, vor discuta și se vor juca împreună cu copiii mai mari. În
cadrul acestor activități ei observă asemănările și deosebirile dintre cele două medii școlare și se
adaptează încet și fără presiuni la ceea ce urmează, fiind stimulați în dorința vie de a deveni și ei școlari.

III. Concluzii
Toate aceste variante de colaborare, utilizate susținut și permanent, vor da actului educațional nu
doar continuitate, dar și eficacitate în ambele nivele de educație. Rata inadaptării la mediul școlar va
scădea, copiii vor privi educația ca pe un întreg, vor participa cu încredere la activitățile școlare și vor fi
în cunoștință de cauză în ceea ce privește cerințele și diferențele din mediul școlar.
Realizarea acestei continuități la nivel practic are beneficii de scurtă și de lungă durată, conferind
un caracter sistematic relației dintre grădiniță și școală și oferindu-i astfel întregului sistem de învățământ
uniformitate, adaptabilitate și totodată stabilitate.

23
 Colaborarea gradinita – scoala ! Relatia educatoare – invatator -profesor

Activitati educative

Prof.in inv.primar Almasan Daniela

Scoala Primara Sanmarghita , com.Mica , jud.Cluj

,,Niciodata nu o sa poti cumpara cu bani ceea ce castigi cu sufletul si cuceresti cu inima”

Copilul pana la varsta de 3 ani creste, se dezvolta prin grija fiecarui parinte si dupa priceperea acestuia.
Intrarea lui in gradinita , ca prima institutie de educatie desfasurata dupa un plan organizat ,are ca scop
continuarea dezvoltarii sale fizice si formarea unei persona-litati cat mai puternice.
Activitatile educative desfasurate in cadrul parteneriatelor ,ale activitatilor extracurricu-lare urmaresc
o constientizare a rolului social si a statutului cel primeste copilul in cadrul ins-titutiilor de invatamant.
Statutul desemneaza ,,ansamblul de comportamente pe care o persoana le poate astepta sau pretinde
din partea altora , in virtutea pozitiei care o ocupa in viata sociala”(J.Stoetzel-,,La psychologie
sociale”,Flammarion,Paris,1963)
Rolul desemneaza ansamblul modelelor si normelor sociale unui anumit statut. In vizi-unea lui
O.Klinerberg , rolul indica individului ce anume trebuie sa faca pentru a-si justifica un statut sau altul.
Daca din punct de vedere a persoanei , statutul desemneaza aspectul static si structural al pozitiei
ocupate ,fiind determinat sociocultural ; rolul desemneaza aspectul dinamic si particularizat al
comportamentului persoanei care ocupa respecteva pozitie, el fiind deterninat preponderent psihoindividual
si psihosacial.
Activitatile educative alese ( in mare parte) cu acordul elevilor cu care-mi desfasor ac-tivitatea la
clasa si cu colaborarea colegelor de la gradinita si de la clasele CP – a IV-a , au ca finalitate reglarea
raporturilor sociale interetnice si interculturale , mai ales ca avem copii/sco-lari de diferite etnii , confesiuni
, culturi si ( un aspect eviden al zielor noastre ,dar nerecu-noscut) este cel al stratificarii sociale . Dupa A.
Giddens (,,Sociologie”,Bucuresti,2001), stra-tificarea sociala apare ,,drept inegalitati structurale intre
diverse grupuri de oameni”.
In jocurile alese , in jocurile de rol , in activitatile cu caracter practic-aplicative , serba-rile scolare,
intalnirile cu diferite persoane publice ,actori ,interpreti de muzica , vizitele , ex-cursiile toate au rolul de a
regla raporturile sociale si de integrare a personalitatii .
Prin intermediul acestor activitati avem posibilitatea ,,sa studiem natura omului , spre a-i descoperi
inclinatiile sale durabile”- dupa cum ne indemna Platon. Aceste momente comu-ne ale copiilor ne ofera
satisfactia descoperii personalitatii fiecaruia, se evidentiaza caracterul, spiritul de grup, discernamantul (atat
cat le permite varsta),increderea de sine, puterea de a –si depasi emotiile , de a colabora . Forta de a-si gasi
noi prieteni, in cadrul unui joc cooperativ cand sunt angajati intr-o forma organizata in care pozitia de lider
si alte roluri sunt distribuite. Am obserat ca membrii grupului de joaca pot coopera pentru a realiza un
proiect care le-a starnit interesul.
Fiecare membru al grupului isi intrase in rol, si-l asumase, indeplinindu-si functia im-pusa de
statutul ce-l avea , lucrau cu multa satisfacti ,daruire si determinare. Cunoscand foarte bine posibilitatile
intelectuale , aptitudinile ,deprinderile individuale ,dar in acela-si timp respectand preferintele lor s-a reusit
a crea un climat de lucru calm si relaxat .
Materiale procurate fiind pe placul elevilor , frumos colorate , de buna calitate , intere-sante au
avantajul de a ghida cadrele didactice in procesul de formare si educarea caracrtere-lor ,dar si de schimbare
a perceptiei individuale prin intermediul constiintei de sine ,ce impli-ca existenta Eului.
Imbinarea exigentei cu respectul fata de elevi/prescolari a constat in formularea unor cerinte clare ,
precise ,care pot fi indeplinite de catre acestia in comditii de igiena si securitate, intervenind unde a fost
cazul cu noi explicatii sau inlocuind unele materiale cu altele ce s-au dovedit a fi preferate/sugerate de copii,
ori avand o mai buna utilitate.

24
 In cadrul scolii toate activitatile se desfasoara respectand principiul accesibilitatii , mai ales cel al
particularitatilor de varsta. Datorita acestui fapt prescolarii desfasoara mai multe activitati cu clasele CP ,I
,aII-a,a III-a ,iar cei din clasele a IV-a cu elevi de gimnaziu, mai ales cu cei din clasele a V-a.
Activitatile comune scoala- gradinita constituie un bogat schimb de experiente atat pe orizontal (
prescolar-scolar) ,cat si pe vertical (gadinita- scoala/educatoare-invatator). Prin preluarea informatiilor
referitoare la nivelul dezvoltarii psihocomportamentale, atitudinale si intelectuale ale copiilor veniti din
gradinite ,invatatorul poate sa-si proiecteze temele ,anumite activitati extracurriculare menite sa continue
munca inceputa in prescolaritate ceea ce –i ofera timp castigat pentru continuare procesului de formare de
noi capacitati de munca intelectuale. Datorita colaborarilor se vor fixa unele cunostinte, se vor perfectiona
unele deprinderi de igie-na personala , deprinderi civilizate , maniere .
Insusirea cunostintelor si deprinderilor prevazute pentu intrarea copilului in scoala presupune un
anumit nivel de dezvoltare fizica si intelectuala ce confera conditiile minime ale reusitei in activitatea de
invatare. Precizez faptul ca nu ma refer la volumul de informatii pe care-l detine copilul ,ci am in vedere
faptul ca micul scolar trebuie sa detina fondul de ,,instru-mente ” mintale si de mecanisme senzoriomotorii
,care sa le asigure datele concrete si verbale ce i se ofera prin intermediul lectiilor.
Elevul care si-a dobandit un minim de stapanire de sine si autocontrol ,in activitile din cadrul
parteneriatelor , va reusi sa se integreze mai usor intr-o activitate comuna , fie ea desfa-surata si in conditii
de predare simultana. El va avea capacitatea de a prelua si finaliza sarcini-le de lucru formulate verbal de
invatator , in concordanta cu ceilalti colegi ,fara a-i fi tema ca va gresi sau ca lucrarea sa nu-i va fi
apreciata. Lectia presupune o concentrare mai indelunga-ta si o mobilizare motivationala si volitiva ce le
permite formarea constiintei de sine.
O alta latura pozitiva a colaborarii profesionale dintre educator si invatator este aceea de a cunoaste
copii cu CES . Prin intermediul educatoarei vom fi constienti de nevoile care le au aceasta categorie de
copii. Ii vom cunoaste mai bine evolutia dezvoltarii ca entitate bio-psiho-socio-culturala apersonalitatii ca
intreg si ca unitate.
Din experienta acumulata ma tot intreb , de ce se refuza evaluarea psihologica a tuturor copiilor
care urmeaza a intra la scoala ?
Daca in mediul urban invatatorii au fericirea de a colabora cu psihologii sau logopezii , in mediul
rurual este aproape imposibil ,iar familia refuza sa admita ca propriul lor copil ar avea nevoie de ajutorul
unui specialis.
Ca invatator , si din cate-mi cunosc colegele educatoare , ne straduim sa –i ajutam pe toti copii ce
ne-au fost incredintati .
Scopul meu ca invatator este de a-l convinge pe elev ca el poate , el e bun si el e cel care poate
reusi .

25
 ,,Colaborarea gradiniţă –scoală!”

Prof. inv. Prescolar Epuran Amalia

G.P.P.,,Bobocei din Micro III” Buzău

Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din
partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul
pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci clasa o constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă
prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar
începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de
informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le se
cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel
învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii
concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Analizand situatia din punct de vedere adaptativ, realizam ca, pana la inceputul scolii, se dezvolta
capacitatea de a intra in relatii acceptabile, confortabile cu ambianta. In plan afectiv, intensitatea trairii
emotionale depinde de experienta pe care o are copilul in ceea ce priveste intrarea in contact cu persoane noi.
Copiii care se despart de familie, de mama, pentru prima data fac parte din categoria celor carora le lipseste
exercitiul despartirii temporare. Copilul care traieste in prima zi de scoala prima separare de familie este
cuprins de teama; de aceea, parintii trebuie sa-si obisnuiasca de timpuriu copiii cu ideea separarii.
In cadrul contextului interpersonal in care se dezvolta copilul, conteaza foarte mult calitatea
interactiunilor intrafamiliale, raporturile de comunicare dintre parinti, dintre acestia si copil, ele avand o
influenta puternica asupra pregatirii psihologice a copilului pentru scoala. Pana la intrarea la scoala, dezvoltarea
lingvistica, cea afectiva si cea mentala sunt puternic influentate de familie.
Traversand perioada prescolaritatii, copilul ia contact cu mediul de gradinita, diferit de cel familial si
intersectat cu mediul social. In aceste conditii, se pun bazele personalitatii copilului prin dezvoltarea
capacitatilor de cunoastere, comunicare si perceptiv-observative. Fluiditatea acestui plan de produse psihice
alimenteaza imaginatia, comportamentele si strategiile mentale, care sunt incarcate de o simbolistica ampla si
de o emotionalitate complexa.

26
 Drumul parcurs de copil traversand substadiile prescolaritatii este lung si bogat. Din etapa in etapa, copilul
iese din lumea lui confuza si se indreapta spre inceputul evolutiei personalitatii sale. Este „o insiruire de
metamorfoze, minunate si miscatoare pentru adultul care le este martor, de victorii triumfatoare pentru copil,
victorii ale activitatii, ale sensibilitatii, ale imaginatiei”

27
 Drumul de la grădiniţă la şcoală
prof. Elena Amariei-Vieritei

Prima experiență de viață a copilului în societate o constituie intrarea lui în grădiniţă. Copilul intră în
relații sociale de grup, învaţă să se exprime, ia contact cu obiectele și activitățile care-i stimulează dorința
de investigaţie și acțiune. Educatoarea îşi adaptează metodele la nivelul și particularitățile fiecărui copil,
încearcând să identifice mijloacele și activitățile corespunzătoare pentru dezvoltare a personalității
preșcolarului.

Viaţa de preşcolar este perioada în care copilul încheagă primele relații și atitudini care constituie
organizarea vieții psihice a copilului la un nivel superior. Dacă până la intrarea în grădiniţă era instabil şi
fluctuant în ceea ce priveşte emoţionalitatea, aici învaţă să-şi organizeze și să-şi stabilizeze comportamentul,
se produc modificări esențiale în structura activității psihice,este mai detașat, începe desprinderea de câmpul
perceptiv. Toate aceste lucruri pun bazele formării personalității ca structură psihică, stabilă și invariabilă.

Primul pas important din viaţa copilului este socializarea. Dacă acest lucru este realizat atunci
parcursul va fi mai uşor, el devenind mai capabil să ia inițiative, încet încet devenind mai autonom învațând
să se comporte ca adulţii. Prin procesul de socializare copilul îşi formează personalitatea prin asimilarea
unor comportamente, abilități, informații, moduri de gândire, simțire și acționare care îl fac ființă socială
capabilă să se integreze și să se dezvolte în societate. O influenţă deosebită asupra comportamentului
copilului având-o familia, şcoala, societatea.

Prin joc , imitaţie şi participarea la programul zilnic se realizează socializarea copilului. La primul
contact cu grădiniţa, copilul are de înfruntat dificultatea integrării într-un colectiv diferit de cel familial,
trebuie să învețe să accepte și să conlucreze alături de copii de aceeași vârstă ținând seama și de indicațiile
educatoarei. Dacă la început apar dificultăți, în timp, sub îndrumarea educatoarei, învață să se joace
împreună cu ceilalţi copii, să se grupeze după preferinţe și să stabilescă relații cu ceilalţi. Socializarea se
realizată în modalități diferite, de oameni diferiți și într-o varietate de contexte sociale. Socializarea poate fi
deliberată sau neintenționată, formală sau informală, poate decurge bine, dar poate fi și dificilă, marcată de
conflicte și discontinuități.

Educația preșcolară este, pentru majoritatea copiilor, primul pas în acumularea de cunoștințe,
deprinderi și abilități care le permit dezvoltarea personală și le facilitează adaptarea la mediul școlar.
Această adaptare se realizează în raport cu mediul natural și mijlocit prin intermediul modelelor formatoare,
prin integrarea muncii și prin existența mediului social.

Învățarea socială reprezintă unul dintre mecanismele de bază ale socializării deoarece
comportamentele verbale constituie un segment important al activităților sociale umane. Evoluția umană a
fost posibilă datorită faptului că oamenii au reușit să comunice între ei, să asculte, să scrie și să citească.

Pentru a realiza o activitate instructiv-educativă eficientă este necesar cunoașterea particularităților

fiecărui copil în parte, a relațiilor dintre copiii aparținând aceleiași grupe, a modului cum interacționează
spontan, a respingerilor și atracțiilor ce se manifestă pe parcursul
etapelor procesului de educare. Un rol deosebit în educare și socializare îl au relaţiile interpersonale între
copii-copii, copii-educator. Climatul realizat are un foarte mare impact asupra percepțiilor pe care le au
copiii și cadrele didactice, reflectă motivele pentru care ei doresc sau nu doresc să participe la activități
împreună cu ceilalți copii, capacitatea de a discuta în cadrul grupului și de a-și analiza critic ideile.

O alternativă din ce în ce mai utilizată de intercunoaștere este instruirea în grupuri mici pentru a nu
limita opţiunile instrucţionale pentru că instruirea frontală dedică o mare parte din timp menţinerii ordinii.

Astfel, responsabilitatea fiecărui copil față de grup crește foarte mult. Aceste activități pot fi inițiate
pentru ca preșcolarii să dezbată anumite teme sau să discute despre un anumit eveniment, să se angajeze în
activități de luare de decizii, să cerceteze/investigheze anumite probleme. Cadrul didactic are îndatorirea de

28
a decide în legătură cu metodele pe care le va folosi, organizarea clasei, compoziția grupelor, coordonarea
și evaluarea muncii în grup, având rol de instructor, participant și consultant în cadrul activităților de
educare. Poate fi adoptată o poziție neutră din partea cadrului didactic pentru a determina astfel copiii să-și
asume întreaga responsabilitate pentru rezultatele acțiunilor lor.

Trebuie fructificată fiecare ocazie pentru a evalua calitatea muncii în grup cu scopul de a aprofunda
înțelegerea diferitelor aspecte abordate și a crește gradul de cooperare.

Căutând noi soluții de activizare școlară, de optimizare a relațiilor dintre participanții la procesul
educațional și de ameliorare a dificultăților întâmpinate, școala românească tinde spre o educație bazată pe
metode interactive și participative. Trecerea la metodele interactive reprezentând o necesitate educativă
obiectivă, apărută ca rezultat al progresului economic, științific și tehnic al societății face ca aceste metode
să devină adevărate pârghii nu numai pentru educație cât și pentru socializare.

Învățarea prin cooperare are ca rezultat maximizarea și eficientizarea propriei învățări, dar în
același timp și a celorlalți membri ai grupului. Folosind o astfel de organizare a situațiilor de învățare, copiii
depind într-un mod pozitiv unii de alții, acest lucru conducând la devotament față de grup.

Imbinarea metodelor didactice tradiţionale cu cele moderne au atât limite cât şi valenţe specifice
determinate de factori care influenţează actul instructiv-educativ de personalitatea educatorului şi a elevului,
de contextul educaţional şi nu numai. Aflate într-o permanentă interacţiune, metodele didactice acţionează
complementar scopul final fiind atingerea obiectivelor educaţionale prestabilite.

Inteligenţa emoţională este un alt aspect esenţial al succesului, atât pentru copii, cât şi mai târziu, în
viaţa de adult. Acest tip de inteligenţă se poate învăţa. Chiar dacă în momentele dificile pare imposibil,
inteligenţa emoţională se poate dezvolta, prin eforturi constante şi optimism. Aceasta este adevărata
provocare atât pentru părinţi cât şi pentru cadrele didactice deoarece trebuie să cunoaştem obiceiurile
oamenilor care au o inteligenţă emoţională ridicată.

29
 Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare- învățător-profesor
AMBRINOS ELENA SORINA

O educație adevărată, reală se fundamentează în famile, iar apoi se continuă în grădiniță și în

școală.Grădinița și școala colaborează foarte strâns pentru a asigura prin eforturi comune o educație de bună
calitate.Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare-
profesor.Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile
de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală..

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.Intrarea copilului în şcoală
constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu
colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ales,specificul învăţării-act complex care angajează o întreaga
sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite
anterior.În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la
învăţătură şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi
acomodarea la acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.Ca un scop final
important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim acceptată şi
promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de modernizare. În
ceea ce priveşteînsă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se
constată mari deosebiri şi se poartăvii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe
şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului,de
funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.În condiţiile societăţii
contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă a rolului formativ al
grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială
şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.Grădiniţa
are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani
de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a
contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.În cadrul colaborării
educatoare-învăţător-profesor aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului pentru
şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în
gândire şi acţiune,stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu
limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-
motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de
adaptare la mediul social şi înconjurător.Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă
distinctă şi necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă
fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia
didactică în perspectiva noii concepţii.În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în
vedere eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele
şi modul cum este acesta pregătit.Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa
I,susţinute şi de experienţa cadrelor didactice – educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul

30
intrării în şcoală,copilul de 6 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se
numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru
care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din
partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul
pentru şcoală.

Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare școlară.

31
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ , CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN REALIZAREA
EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

Prof. înv. primar

Ana-Miuţa Ambruşan

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt ,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul
învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri
anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice
şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,

32
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregătitoare necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea
tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea
unui potenţial eşec şcolar.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei pregătittoare şi apoi ale clasei I.

33
 Practici utile în formarea preşcolarului şcolar

Autor: Ana Mureşan – prof. înv. primar, Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” Gherla, jud. Cluj

Încurajează-mă şi nu te voi uita! (W. A. Ward)

Un copil informat este un copil puternic. Mai puternic este cel care se descurcă în orice situaţie.
Familia este prima comunitate în care trăieşte copilul. Pasul dintre grădiniţă şi şcoală nu este atât de dificil
pentru copil, deoarece activiţăţile desfăşurate în grupa mare apropie preşcolarul de munca mai intensă
desfăşurată zilnic la şcoală. Odată cu intrarea copiilor în mediul şcolar, numeroşi factori de climat educativ
şi de acţiune instructivă sunt supuşi unor procese de reorganizare, care se răsfrâng diferit asupra
comportamentului general al elevului, asupra rezultatelor şi atitudinilor sale faţă de învăţătură. De aceea,
între educatoare şi viitorul învăţător ar trebui să existe o strânsă legătură în cunoaşterea potenţialului
viitorilor şcolari, în elaborarea unor strategii comune pentru o trecere fără dificultăţi de la activitatea de joc
la activităţile şcolare Educatorul este personalitatea care deschide copilului orizontul cunoaşterii şi care dă
lecţii de viaţă. Fiind vorba de relaţii interpersonale, activitatea pedagogică presupune o relaţie
intersubiectivă, valorizând comportamentele perceptive, empatice, comunicative. Relaţionarea şi
comunicarea eficiente îşi pun amprenta asupra demersului de formare şi educare a micilor boboci.
În dezvoltarea şi maturizarea psihică umană, un rol important îl joacă percepţia. Capacitatea
copilului de 6 ani de a percepe detaliile este foarte scăzută: el nu percepe analitic părţile sau relaţiile dintre
ele, ci vede global. Percepţia spaţială este condiţionată de experienţa dobândită de copil în activitatea cu el
însuşi, cu formele, cu mărimea, cu distanţa, cu relieful (parcurgerea drumului de acasă până la
grădiniţă/şcoală, alte activităţi specifice). Percepţia temporală se realizează prin stabilirea ordinii relaţiei
dintre evenimentele trăite (programul zilnic al acţiunilor în care este antrenat şcolarul mic, succesiunea
activităţilor pe care el le trăieşte – ora deşteptării, micul dejun, lecţiile, recreaţiile). Întâlnirea de
dimineaţă, modalitate de debut al fiecărei zile de şcoală, porneşte de la ideea de realizare a unui climat
afectiv deschis, care încorporează valori utile ce pun baza creării unei comunităţi de elevi, care să-şi
dezvolte atitudini, competenţe sociale şi emoţionale. Ancorarea în timp şi spaţiu, prin parcurgerea
momentelor de derulare: calendarul zilei, salutul, agenda zilei,meteo, regulile clasei, noutăţile zilei, duce la
o ordonare a noţiunilor temporale, la fixarea regulilor grupului din care fac parte, la trezirea interesului de
cunoaştere/ schimb de experienţă între colegi. S-a observat la clasa pregătitoare crearea unei atmosfere
pozitive pe tot parcursul zilei, o motivaţie propice pentru înţelegere şi empatie, bucuria de a veni şi de
a fi la şcoală. Entuziasmul, gradul de confort şi atitudinea activă, dinamică a învăţătoarei sunt transmise
elevilor, chiar dacă uneori, energia debordantă a copiilor provoacă rumoare şi mişcare. Afinitatea cu lumea
plantelor şi animalelor , imaginaţia reproductivă şi imitaţia fidelă a unor mişcări fizico-motrice din natură,
ne-au permis un set de exerciţii fizice, denumite personalizat, după acţiunea petrecută în diferite medii.
Astfel, executăm mişcări de braţe, de trunchi, de picioare,pe care le-am preluat ca jocuri de mişcare, după
imagini. Copiii recunosc diferite poziţii ale părţilor corpului, ca: Barza făloasă, Cocoşul pe punte,
Gândăcelul plimbăreţ, Melcul gimnast,Macul în vânt, Ciupercile în ploaie.
La şcoală, copilul începe o viaţă deosebită care implică solicitări şi responsabilităţi, trebuie însuşite
roluri şi statute diferite de cele de acasă, dar asemănătoare cu cele din grădiniţă. Educatoarea le-a format
priceperi şi deprinderi de comportare civilizată, de exprimare corectă, de manifestare adecvată, utilizând
preponderent jocul didactic. Designul educaţional bazat pe joc didactic este aplicat şi de către învăţător la
clasa pregătitoare, cunoscută fiind influenţa pozitivă a jocului asupra dezvoltării psihologice, intelectuale şi
afective a copilului, precum şi valenţele lui pedagogice. Impactul cu şcoala este ceva mai dificil la copiii
dependenţi de familie, care acceptă mai greu noile schimbări. Viitorul elev trebuie să aibă capacitatea de a
se supune unor reguli, trebuie formate deprinderi de interacţiune cu adulţi şi copii, o anumită independenţă
comportamentală şi afectivă. Învăţătoarea consideră că proaspătul şcolar trebuie să aibă încredere în sine
sau să o achiziţioneze treptat şi să câştige independenţa în acţiune. Înainte de a-l învăţa “ceva”, va fi
nevoie să-l învăţăm pe copil cum să abordeze şi cum să rezolve o sarcină. Adultul va fi un “ghid” pentru

34
fiecare pas al procesului de învăţare. Pentru aceasta, va trebui ca să-l obişnuim pe copil cu direcţionări clare,
precise, care să-i confere încredere şi siguranţă, să-i ofere suficient sprijin din partea adultului. Ar fi de
preferat ca micuţul să înţeleagă că anumite abilităţi sunt secrete ale reuşitei şcolare: terminarea lucrului
început, verbalizarea etapelor mari dintr-o acţiune, solicitarea de ajutor când consideră că este depăşit de
situaţie, implicarea cu curaj în efectuarea anumitor lucruri.
Comunicarea eficientă cu elevii se realizează dacă alături de învăţarea cognitivă, se insistă pe
învăţarea socială. Aşadar, educatorii vor avea în vedere consolidarea sentimentului apartenenţei la grup,
empatizarea cu micii şcolari, cooperarea, disponibilitatea afectivă, încurajarea şi susţinerea în căutarea şi
formularea soluţiilor. Tipurile de comunicare la care apelăm în demersul didactic sunt diverse:
comunicarea verbală, paraverbală (empatică), nonverbală (gesturi sugestive, descriptive, expresive). Un loc
aparte în comunicarea la clasă este comunicarea gestuală. La clasa pregătitoare s-a putut observa că elevii
ne ascultă mai puţin, dar ne urmăresc fiecare mişcare sau reacţionează la modulaţiile vocii. Mişcările ritmice
sunt utilizate pentru a reproduce ritmul unei acţiuni sau ordonarea unor obiecte. Mişcările afective au o
funcţie emotivă. Cunoaşterea şi “citirea” corectă a unor astfel de mesaje către dascăl îl poate ajuta să devină
un adevărat suport pentru copil în activitatea şcolară. Importantă este şi folosirea privirii semnificative, de
încurajare şi de solidaritate când aprobăm sau dezaprobăm ceva. Când copilul ne cere ajutor cu privirea,
atunci intrăm în rezonanţă cu nevoile lui, cu solicitările lui şi reacţionăm ca atare, fără a fi nevoie de
cuvinte. În cadrul comunicării nonverbale, semnificativă este comunicarea tactilă, care transmite emoţii
pozitive pentru a încuraja sau a stimula copilul, alteori pentru a-l corecta. La şcolarul mic se poate realiza cu
succes comunicarea în plan afectiv, folosindu-se comunicarea muzicală. Acordarea sentimentelor
individuale în aceeaşi tonalitate, în activitatea la clasă, se realizează prin muzică, cel mai eficient mijloc în
reglarea stării sufleteşti şi a dispoziţiei. Cadrul didactic (educator/învăţător)va exercita o acţiune formativă
asupra copilului, care să-i construiască acestuia calea sigură spre o evoluţie optimă, printr-o imagine de sine
pozitivă.
Bibliografie: Instruire interactivă, Muşata Bocoş, Ed. Presa Univ.Clujeană, 2002

Revista “Invăţământul primar” 2-3/2003

Revista „Învăţământul primar” 1-3/2006

35
 Colaborarea grădiniță-școală
Prof. înv. primar Andraşoni Diana
Şcoala Gimnazială "Iuliu Haţieganu", Cluj-Napoca

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.

John Dewey
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la
nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între
factorii educaţionali. Un parteneriat presupune cerinţe ca: proiectarea, decizia, acţiunea şi evaluarea în educaţie.
Acestea trebuie să fie realizate prin cooperarea şi colaborarea dintre instituţii, influenţe şi agenţi educaţionali.
Pentru asigurarea continuităţii dintre cele două medii educaţionale, cadrele didactice din şcoală trebuie
să cunoasca pregătirea ce se realizează în grădiniţe, iar educatoarele trebuie să se informeze asupra dinamicii
cerinţelor din mediul şcolar.
Preşcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulii educativi şi are o importanţă
deosebită pentru procesul şcolarizării copilului. Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o
treaptă distinctă şi necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale,
ca primă faza a educaţiei permanente.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. Grădiniţa are rolul de a sistematiza
şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a largi
contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei
şi satisfacerea nevoii copiilor de relaţii sociale şi de activitate.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul final al
activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine
atingerii obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalităţii copilului care contribuie la
integrarea şi adaptarea copilului la viaţa şcolară
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile intensificării
şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează grădiniţa, scopul
final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin intermediul a două
forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la nivelul
copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel al vorbirii,
fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi sistematizarea
cunoştinţelor elementare pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă
pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal). Aprecierea activităţii
copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a
conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală
este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale clasei
pregatitoare. Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează
în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ
în primul rând lecții.
Astăzi se cere tot mai mult înţelegerea parteneriatului educativ, ca formă de unificare, sprijin şi asistenţă
a influenţelor educativ-formale. Experienţa dovedeşte că o atmosfera destinsă între agenţii educaţionali
facilitează învăţarea. Desfăşurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în

36
grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie
plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.
Prin stabilirea primelor contacte cu şcoala şi cu învăţătorii, copiii se vor familiariza din timp cu
instituţia, dar şi cu cele mai importante personaje ale ei, ceea ce va contribui la reducerea neliniştilor şi a
stărilor afective negative pe care le generează emoţiile primei zile de şcoală.
Este la fel de importantă însă şi implicarea familiei în procesul instructiv-educativ al copilului. De aceea
cultivarea unor relaţii de parteneriat între grădiniţă-familie, şcoală-familie, sau ideal grădiniţă-familie-şcoală în
sprijinul educaţiei şi dezvoltării copilului, constituie cheia succesului viitor în adaptarea şi integrarea şcolară.
Aceştia reprezintă primii paşi către o educaţie flexibilă şi dinamică a personalităţii copilului.

37
 GRADINITA,FAMILIA, ŞCOALA,
-PARTENERI IN EDUCAŢIE
Prof. inv. primar Andreescu Andreea
Scoala Gimnaziala Gangiova

Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea
ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această
acţiune.
Pentru consolidarea unui set de valori stabil şi coerent care sprijină şcoala în formarea la copii a
conduitei favorabile, a unui stil de viaţă sănătos mintal, emoţional, fizic şi socio-moral am urmărit
implicarea familiei şi a comunităţii printr-un parteneriat. Familia reprezintă elementul cheie în socializarea
copilului cu ceilalţi copii din clasă fiind consultată cu privire la activităţile educative( extracurriculare) şi cu
privire la activităţile opţionale pe care doresc să le desfăşoare copiii (literatură pentru copii).
În baza cercetărilor făcute în şcolile din S.U.A. şi în în unele ţări din Europa, a reieşit faptul că,
atunci când şcolile, familiile şi comunitatile colaborează ca parteneri, beneficiarii acestei colaborări sunt
elevii. Parteneriatul are un rol deosebit în funcţionarea şcolii, în îndeplinirea obiectivelor acesteia .
Scopul creării unor astfel de parteneriate este dorinţa comună de a ajuta elevii să obţina rezultate
foarte bune în acumularea cunoştinţelor la şcoală, ca să poată reuşi să paşească pe treptele superioare ale
invaţării şi pentru pregătirea lor de viitori adulţi.
Atunci când elevii, părinţii, comunitatea devin şi se considera parteneri in educaţie, in jurul elevilor
se formează o comunitate de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus la punct. Parteneriatele
reprezintă o componentă esenţială in organizarea si desfaşurarea activităţii în şcoală şi in clasele de elevi.
Ele nu mai sunt considerate doar o simplă activitate opţională sau o problemă de natura relaţiilor publice.
Trebuie avut în vedere că şcolile de toate gradele sunt organizaţii responsabile pentru educaţia
formală a copiilor şi a adolescenţilor şi au obligaţia să se achite de această responsabilitate, ca parte a
sistemului social ce include şi familiile si comunitaţile.
Fiecare copil se deosebeşte de ceilalţi, in primul rând prin caracterul său. După cum un tâmplar nu
lucrează in acelaşi mod şi bradul si stejarul, tot aşa şi noi trebuie să ţinem cont de,,lemnul” fiului sau fiicei
noastre, elevului sau elevei noastre, adică de elasticitatea şi rezistenţa,,capitalului său biopsihic” pentru a şti
ce putem face din el fără prea multe riscuri. In ziua de azi educaţia este un fenomen social de transmitere a
experienţei de viaţă a generaţiilor adulte şi a culturii, către generaţiile de copii şi tineri, in scopul pregătirii
lor pentru integrarea in societate. Factorii instituţionali ai educaţiei sunt şcoala, familia, biserica s.a.m.d.,
totul educă: oamenii, lucrurile, fenomenele, dar in primul rând si în cea mai mare măsura – oamenii. Între
acestia primul loc il ocupă părinţii si educatorii. Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia
organizată a tinerei generaţii. Ajungem şi la un alt factor care contribuie la educarea copilului, care este
familia. Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. Primele noţiuni educative pe care
copilul le primeşte sunt cele din familie. In familie se conturează caractere.Atât părinţii cât si educatorii in
timpul procesului de invatământ trebuie să intervină in numeroase situaţii pentru a corecta comportamentul
copilului. Odată copilul ajuns la vârsta preşcolară familia imparte intr-o bună măsură sarcina educării lui cu
dascălii si pedagogii din şcoală; cei din urmă vor fi chemaţi să şlefuiască ceea ce a realizat familia, să
completeze golurile din procesul instructiv-educativ care au scăpat pană la această vârstă şi să-l ajute pe
copil, în înţelegerea şi lămurirea unor probleme aşa-zis ,,delicate ”, cum sunt cele legate de sentimentul de
dragoste, de viaţa sexuală, etc. Îmbinarea eforturilor educative din familie şi din şcoala este nu numai
recomandabilă ci şi obligatorie, pentru că de multe ori pe măsură ce copiii evoluează, părinţii au de infruntat
alte şi alte probleme care se ivesc la o altă categorie de vârstă şi care se repetă la generaţiile următoare.
Dacă cele două medii educaţionale – şcoala şi familia – se completează şi se susţin, ele asigură într-o
mare măsură bună integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială. Binefacerile
sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă si depăşirea stereotipurilor şi continuând cu
identificarea intereselor comune în beneficiul copiilor. Cercetările confirmă că indiferent de mediul
economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, rezultatele
determină performanţa elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, reducerea ratei de abandon şcolar si
scăderea fenomenului delicvenţei.
Iată câteva principii ale colaborării familie şcoală:

38
• Copiii să se implice ca participanţi activi în interacţiunile familie şcoala, centrată pe învăţare;
• Să ofere tuturor parinţilor oportunităţi de a participa activ la experienţele educaţionale ale copiilor
lor, chiar dacă vin sau nu la şcoală,
• Colaborarea familie şcoala să fie folosită pentru rezolvarea problemelor dificile şi, drept cadru de
sărbatorire a realizarilor, a performanţelor deosebite,
• Relaţia dintre cele doua instituţii atât de importante să constituie fundamentul restructurării
educaţionale şi al reinnoirii comunităţii;
• Eficienţa profesională a cadrelor didactice, a administratorilor şi a întregului personal al şcolii să fie
maximizată prin dezvoltarea unor abilitaţi concrete, esenţiale, conexiuni cu părintii şi comunitatea.

Atunci când părintii, elevii şi ceilalti membri ai comunităţii devin şi se consideră parteneri în
educaţie, în jurul elevilor se formează o comuniune de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus
la punct. Parteneriatele reprezintă o componentă esenţiala în organizarea şi desfăşurarea activităţii în şcoală
şi în clasele de elevi. Ele nu mai sunt considerate doar o simplă activitate opţională sau o problemă de
natura relaţiilor publice.
În relaţia şcoală-familie pot apărea dificultaţi de ordin comportamental, intalnite atat la părinţi, cât şi
la profesori şi la conducerea şcolii, sau de ordin material; relaţia respectivă cere un surplus de efort din
punct de vedere material şi de timp. Aceste dificultaţi pot apărea din părerile
divergente privind responsabilitatea statului şi a familiei cu referire la educaţia copiilor, libertatea
de alegere a şcolii, de către parinţi, impactul familial asupra rezultatelor şcolare ale copilului, randamentul
pedagogic şi datoria parentală, participarea la gestionarea şi procesul decizional din şcoală.
În relaţia şcoală-familie, problema profesionalismului cadrului didactic reprezintă un element
esenţial in cadrul serviciului făcut altora, fără a se gândi la avantaje personale, cu alte cuvinte competenţa,
servirea clienţilor, un cod de etică profesională.
Educaţia răspunde atât cererii sociale cât şi nevoilor şi aspiraţiilor individuale. Presupune eliberare
de energiilor lăuntrice, prin implinirea armonioasă şi creatoare, a insecuritaţii, inferioritaţii şi dependenţei
pe care le poate simţi fiinţa umană într-o societate aflată într-o schimbare rapidă.

Bibliografie:
1. Robu, Maria, „Empatia în educaţie”, Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008
2. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan,Negreţ Dobridor Ioan, „Prelegeri pedagogice”, Editura Polirom, Iaşi,
2001

39
 Colaborarea dintre gradinita, scoala, familie, comunitate

ANDREI MAGELONA

Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele si

posibilitatile oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale. Sub impulsul
cerintelor dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica, tinzandu-se spre modernizarea metodelor
de predare, a continutului, a formelor de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre
diferitele institutii educative. Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin
intermediul a doua forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia
prescolara avand ca functie majora formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu nevoile
specifice varstei, cu posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii sociale.
Cu toate acestea, complexitatea actului educational, a realitatii umane si sociale contemporane si
sarcinile tot mai dificile carora trebuie sa le faca fata procesul educational fac sa se identifice tot mai multe
fisuri in relatia amintita. Se recunoaste faptul ca deciziile, actiunile si rezultatele educatiei nu mai pot fi
realizate decat in comunitatea de optiuni dintre mediile responsabile – familie, scoala si comunitate.
Mai mult, se dezvolta concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc,
optiunea personala, implicarea acestuia de la varstele cele mai mici in responsabilitatea si drepturile pe care
societatea le identifica si recunoaste. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care sa intareasca schimbarea
in relatiile scoala - familie. Acest concept este parteneriatul eductional : este unul dintre cuvintele cheie ale
pedagogiei contemporane. Este un concept si o atitudine in campul educatiei.
Parteneriatul educational este forma de comunicare, cooperare si colaborare in sprijinul copilului la
nivelul procesului educational. El presupune o unitate de cerinte, optiuni, decizii si actiuni educative intre
factorii educationali.
Parteneriatul educational se desfasoara permanent si impreuna cu actul educational propriu-zis. El se
refera la cerinta ca proiectarea, decizia, actiunea si evaluarea in educatie sa fie realizate in cooperarea si
colaborarea dintre institutii, influente si agenti educationali.
Parteneriatul educational se realizeaza intre :
- institutiile educatiei : familia, scoala si comunitate ;
- agenti educationali : copil, parinti, cadre didactice, specialisti in rezolvarea unor probleme
educationale (psihologi, consilieri, psiho-pedagogi, terapeuti, etc.) ;
- membrii ai comunitatii cu influenta asupra cresterii, educarii si dezvoltarii copilului (medici,
factori de decizie, reprezentantii bisericii, ai politiei, etc.) ;
- influente educative exercitate exercitate la anumite momente asupra copilului ;
- programe de crestere, ingrijire si educare a copilului ;
- forme de educatie in anumite perioade.
Conceptul se adreseaza in principal parintilor si cadrelor didactice si se refera la actiunea in
acelasi sens. Ceea ce hotaraste familia, sa fie in acord cu masurile scolare si ceea ce un parinte face sa nu fie
legat de celalalt. Actual, relatia educator - copil are sensuri noi, este o relatie de colaborare, datorita
aspectelor ei de conducere democratica si flexibilitatii in luare deciziilor. Nu numai copilul invata si se
dezvolta sub influenta educatorului, ci acesta se formeaza si se transforma prin relatie educativa. Rezolvarea
fiecarei probleme educative adauga competente noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip
reflexiv, creator si dinamic care accepta schimbarea in raport cu fiecare generatie, va gasi raspuns la noile
intrebari. Parintii, copiii si comunitatile se influenteaza puternic unii pe altii. Mediul in care traiesc parintii
poate sprijini sau devia vietile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate sa se comporte ca o sursa
de forta si siguranta sau ca o relatie a dezvoltarii.
Parintii pot influenta comunitatea ca idivizi sau ca membrii ai unui grup. Ei pot contribui la
dezvoltarea comunitatii si la fixarea prioritatilor sociale. La educarea copilului contribuie deci, ca institutii
bine determinate ale societatii – familia, scoala si comunitatea. In momentele diferite ale cresterii,
dezvoltarii si devenirii fiintei umane, fiecare dintre aceste institutii sociale are rol important. Mai mult, azi,
este determinata nevoia unui parteneriat educational intre acestea, in favoarea unei educatii eficiente pentru
individ si societate.
In rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare si invatare, institutia scolara dezvolta o serie de
structuri de sprijin in favoarea copilului si a familiei. In acelasi timp este nevoie de activitati de sustinere in

40
afara grupei si de activitati de sprijin atat a copilului aflat in situatii dificile sau de risc, cat si a familiei si a
cadrelor didactice.
Structurile de sprijin ale institutiei scolare merg pe linia cabinetelor de asistenta psihopedagogica, de
consiliere, de rezolvarea unor probleme specifice (cabinete de logopedie si orientare profesionala) si a
centrelor de resurse pentru familie sau cadre didactice. Se dezvolta astfel la acest nivel, programe specifice
de sprijin individualizat si de grup pentru copii, parinti si cadre didactice.
Gradinita eficienta realizeaza un parteneriat cu copiii, prin valorizarea si respectarea identitatii sale,
cu familia- prin cunoasterea importantei acesteia si atragerea in procesul didactic cu toate resursele
educative ale societatii, pe care le identifica, le implica si le foloseste activ. Identificand si valorizand
dimensiunea personala a individului, realizam insa, nevoia valorizarii si aprecierii familiei ca un mediu
primordial si afectiv necesar formarii individuale. Familia trebuie sprijinita si nu inlocuita in educatia tinerei
generatii. Si pe parcursul varstelor scolare familia ramane mediul afectiv cel mai viabil de securitate si
stimulare.
Se recunoaste tot mai mult influenta si a altor institutii din comunitate asupra informarii si formarii
copilului.
Astfel la nivelul gradinitelor au loc activitati de religie, concepute de cadre didactice cu avizul
specializat al preotilor din parohie. Copiii participa de sarbatori la slujbele religioase, impartasindu-se. Se
subliniaza dorinta copiilor de a fi in legatura permanenta cu obiceiurile sfinte de-a lungul anului. Ei sunt
entuziasmati si participa cu placere la sarbatorile prilejuite de Craciun si Sfintele Pasti.
De asemenea, colaborarea cu politia, este marcata prin activitati sustinute de politisti, prin educatia
rutiera, comportament civic etc.
Brigada de pompieri se implica in informarea si indrumarea cadrelor didactice si a copiilor.
Primaria este principalul factor al comunitatii locale, care sprijina institutiile scolare.
Astazi se cere tot mai mult intelegerea parteneriatului educativ, ca forma de unificare, sprijin si
asistenta a influentelor educativ-formale. Experienta dovedeste ca o atmosfera destinsa intre agentii
educationali faciliteaza invatarea. Exista o retea complexa de relatii in cadrul unei institutii scolare, care are
un potential in influentarea educatiei copiilor.
Cele mai importante relatii sunt :
- relatiile dintre cadru didactic si elev ;
- relatiile interindividuale ( dintre elevi, dintre cadre didactice, dintre cadre didactice si specialistii
care sprijina scoala, dintre cadre didactice si personalul administrativ al scolii etc.) ;
- relatiile dintre cadre didactice si parinti.
Colaborarea dintre institutia de invatamant si familie presupune o comunicare efectiva si eficienta, o
unitate de cerinte si o unitate de actiune cand este vorba de interesul copilului.
H. Henripise si V. Ross (1976) identifica doua dimensiuni principale ale implicarii reciproce a
institutiei de invatamant si familiei in favoarea copilului :
1. dimensiunea relatiei copil-parinte, vizand controlul frecventei, al rezultatelor scolare, in general
indeplinirea sarcinilor si sustinerea materiala si spirituala a activitatii didactice a copilului ;
2. dimensiunea relatiei familie-gradinita care se refera la alegerea unitatii de invatamant, la contactele
directe ale parintilor cu reprezentantii institutiei- cadre didactice, administratori. Aceste contacte pot fi
intalniri colective dintre admistratia scolara si asociatiile parintilor, reuniunile de informare a parintilor cu
privire la continuturile si metodele scolare, exigentele cadrelor didactice etc., a lectiilor deschise pentru
parinti, atelierelor de lucrari practice cu parintii. Parintii mai pot colabora si cu prilejul excursiilor,
serbarilor, vizitelor, meselor comune etc.
La aceste forme de colaborare adaugam astazi :
- scoala parintilor ;
- consilierea psiho-pedagogica ;
- orientarea familiei in functie de nevoile individuale sau de grup intr-o maniera profesionala de
catre specialistii pregatiti anume.
Colaborarea si cooperarea parintilor cu institutia de invatamant sunt eficiente si benefice ambilor
factori, in conditiile in care comunicarea este reala, in functie de dimensiunea sa umana.

41
 Continuitatea grădiniţă- şcoală: factor important al reuşitei şcolare

prof.înv.primar ANDREI SIMONA-ELENA

Şcoala Gimnazială „Emil Racoviţă”, loc.Oneşti, jud.Bacău

Sistemul de învăţământ, ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerinţele şi

posibilităţile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale.Sub impulsul
cerinţelor dezvoltării sociale, sistemele de învăţământ se modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor
de predare, a conţinutului, a formelor de organizare, precum şi a formelor de colaborare, de cooperare între
diferitele instituţii educative (familie-grădiniţă-şcoală).Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală a fost şi
este o problemă de mare actualitate, mai ales în condiţiile intensificării şi accelerării întregului proces de
învăţământ.
Legătura grădiniţă-şcoală are dublu sens, scopul acesteia fiind continuitatea dezvoltării copilului şi
continuitatea procesului muncii educaţionale. Unii specialişti afirmă că pregătirea pentru şcoală înseamnă
asigurarea de condiţii pentru ca preşcolarul să poată devenii beneficiarul real al dialogului educaţional,
pentru introducerea şi menţinerea stării de comunicare psihologică între copil şi educator.
Un aspect esenţial al pregătirii pentru şcoală îl constituie crearea acelei condiţii psihologice esenţiale
în activităţi educaţionale, prin care se instituie pentru fiecare copil situaţia de comunicare educaţională
autentică, deci de inducere a stării de receptivitate psihologică educaţională în raport cu cea instructiv-
educativă şcolară.
Pregătirea pentru şcoală înseamnă formare, antrenare şi cultivare de abilităţi, deprinderi, atitudini şi
modalităţi acţionale, disponibilităţi motivaţional-afective, care să-l facă apt pe copil de a face faţă
solicitărilor specifice situaţiilor şcolare. Ea semnifică şi formarea prospectivă pentru evoluţia viitoare în
contextul şcolar şi social general. Conceptul de integrare şcolară poate fi abordat prin prisma notelor
definitorii pentru conceptul psiho-social general de integrare.
Un program de dezvoltare cognitivă a copilului vizând facilitatea procesului învăţării orientat pe
principii piagetiene trebuie să atingă o sumă de obiective. Astfel, la intrarea în şcoală, copilul trebuie să
posede:
• Abilitatea de a lua decizii privind ceea ce intenţionează să facă şi cum să facă;
• Abilitatea de a defini şi rezolva probleme;
• Autodisciplina, abilitatea de a identifica scopuri personale şi capacitatea de a-şi urmări şi
completa propriile sarcini;
• Abilitatea de a se angaja cu alţi copii şi adulţi în grupuri de lucru, cooperare şi efort comun;
• Abilităţi expresive: a vorbi, a scrie, a dramatiza, a reprezenta grafic experienţele, sentimentele şi
ideile;
• Abilitatea de a înţelege expresia altora în timpul vorbirii, scrierii, reprezentărilor artistice şi
grafice;
• Abilitatea de a realiza clasificarea, scrierea în raportul cu timpul, spaţiul şi cantitatea;
• Deprinderi şi abilităţi în artă, ştiinţă şi mişcare fizică, în care să-şi exprime personal talentul şi
energia;
• Deschiderea spre conduitele, valorile şi opiniile altora;
• Spirit avid de cunoaştere şi un simţ personalo al valorilor;
• Formarea unor interese vocaţionale pe termen lung, care să poată fi folosite în afara şcolii , în
viaţa de zi cu zi.
Asigurarea acestor obiective depinde de gradul de implicare a copilului în experienţe variate de
acţiune, reprezentare, relaţii conceptuale, integrate în conţinuturi variate.
Intrarea în clasa pregătitoare, marchează o cotitură în viaţa copilului, pe care o resimte şi
familia.Acest moment îndeplineşte dorinţa preşcolarului de a deveni şcolar. În grădiniţă preşcolarul
interpretează doar imaginativ şi exterior rolul de elev. O dată cu intrarea în şcoală, el ajunge într-o lume
reală, organizată după reguli ,,speciale”. Este recunoscut faptul că perioada de la 3 la 6 ani lasă cele mai
profunde urme asupra personalităţii în devenire, deoarece aceasta este perioada receptivităţii, mobilităţii şi
flexibilităţii psihice dintre cele mai pronunţate.

42
 Marea artă a unui educator constă în cizelarea manierelor şi informarea minţii; el trebuie să sădească
în elevul său bunele obiceiuri şi principiile virtuţii şi ale înţelepciunii, să-i redea treptat o viziune asupra
omenirii şi să dezvolte în el tendinţa de a iubi şi de a imita tot ceea ce este excelent şi demn de laudă.
Educaţia a devenit o activitate necesară şi permanentă nu numai pentru realizarea de sine a
individului, ci şi pentru progresul societăţii.În perioada actuală, educatorilor le revine responsabilitatea
construirii modelului de formare a omului, care va acţiona în societatea democratică pentru progresul ei. O
şcoală este o unitate formativă în diversitatea lumii copiilor: individualităţi deosebite, sexe, credinţe, grad de
dezvoltare. În această diversitate umană, învăţătorul şi educatorul sunt datori să respecte individualitatea
copiilor, ajutându-l pe fiecare să-şi dezvolte potenţialul său uman. Prin asimilarea cunoştinţelor predate,
înţelegerea şi respectarea valorilor, se va forma prin întregul proces de şcolarizare viziunea tânărului asupra
lumii, se va dezvolta armonios personalitatea fiecărui copil, fizică şi psihică, potrivit particularităţilor sale.
Stabilirea unei legături mai strânse de continuitate între învăţământul preşcolar şi cel primar conferă
mai multă supleţe articulaţiilor dintre cicluri, diminuează dificultăţile întâmpinate de copii în cursul trecerii
de la un nivel de formaţie la altul. Încă de la grădiniţă, educatoarea, prin activităţile didactice desfăşurate,
formează primele deprinderi de muncă intelectuală, satisface curiozitatea de cunoaştere a preşcolarilor, îi
învaţă să analizeze, să interpreteze, cultivă dragostea pentru limba maternă şi sensibilitatea faţă de măiestria
artistică.
Pentru a uşura conceperea obiectivelor fiecărei activităţi, învăţătorul trebuie să cunoască bine
programa gupei maride la grădiniţă şi educatoarea pe cea a clasei pregătitoare. Ea va avea în vedere în
proiectarea activităţii, stadiile de dezvoltare a proceselor psihice, a formării deprinderilor, pentru a nu
suprasolicita copiii.Va lua măsuri de disciplinare activă prin folosirea acelor mijloace, metode şi procedee
care să pună copiii în situaţia de participanţi activi, dându-le posibilitatea de a-şi exprima gândurile şi
sentimentele. Activităţile de observare au o mare pondere în procesul instructiv-educativ din grădiniţă.
Prin observări, preşcolarii îşi lărgesc şi îşi conturează cunoştinţele, ei învăţând pe bază de material
intuitiv să deosebească, să verbalizeze, să acţioneze.Instruirea obiectivelor apare la vârsta preşcolară ca o
bază pentru înţelegerea şi asimilarea conştientă a cuvântului şi ca mijloc de verificare pentru exactitatea
folosirii lor.
Am insistat asupra rolului şi funcţiilor limbajului pentru a sublinia importanţa pe care o prezintă
munca învăţătorilor în acest domeniu al activităţii psihice şi pentru a evidenţia faptul că nu putem vorbi de
nicio desprindere intelectuală, atâta vreme cât nu s-au dezvoltat în măsura corespunzătoare funcţiile
limbajului. Ştim că una din cauzele rămânerii în urmă a unor elevi ar fi slaba dezvoltare a limbajului, nu atât
ca nivel scăzut al dezvoltării analizatorilor, cât mai ales ca lipsă a unei activităţi de stimulare a acestora. Cu
atât mai mult creşte rolul educatoarei, care ştie prin activităţile pe care le desfăşoară să-l pregătească pe
copil în însuşirea citit-scrisului la clasa I.Gradul de stăpânire şi de folosire a limbii reprezintă o trăsătură
definitorie a nivelului cultural şi ştiinţific al fiecărui popor. Pentru fiecare cetăţean, indiferent de vârstă şi
profesie, capacitatea de stăpânire şi de utilizare a mijloacelor verbale de comunicare desemnează o trăsătură
definitorie a pregătirii cultural-ştiinţifice a personalităţii.
Bibliografie:
1. Cosmovici, A.,Iacob, L., “Psihologie şcolară”, Editura Polirom, 1999, Iaşi;
2. Golu, P., Golu, I.,” Psihologie educaţională”, Editura Miron,2003, Bucureşti.

43
 PROIECT EDUCATIV IN PARTENERIAT PRIMAR-GIMNAZIAL

„Mediu curat şi sănătos”

Prof. Anechitoae Amatto Petrisor

Scoala Gimnaziala Calarasi, Cluj

Obiectivul general al proiectului

Educaţia ecologică a elevilor, cu formarea conştiinţei, a atitudinii şi a conduitei ecologice, implicarea
tinerilor în găsirea de solutii la provocările impuse de dezvoltarea durabilă la nivel local. Proiectul
educaţional, ,,Mediu curat şi sănătos’’, urmăreşte implicarea, observarea, investigarea mediului
înconjurător pentru formarea unor comportamente şi atitudini ecologice.
Grupul ţintă identificat în cadrul proiectului:
-elevii Şcolii Gimnaziale Călăraşi- Cluj -20 de elevi ai ciclului primar/gimnazial vor participa la
activităţile din proiect;
Motivaţii ale necesităţii proiectului: Motivele clare ale necesităţii proiectului de parteneriat educaţional
sunt:
 Dezvoltarea abilităţilor de comunicare în rândul elevilor de nivel primar cu cei de nivel gimnazial;
 Stimularea interesului şi a dorinţei de a se cunoaşte şi de a forma noi cercuri de prieteni;
 Dezvoltarea spiritului de colaborare între elevi, în vederea realizării sarcinilor date;
 Organizarea unor activităţi comune;
 Atragerea elevilor în activităţi de tip concurs, ateliere de lucru concretizate în realizarea unor pliante,
proiecte, prezentarea unor proiecte, vizite;
 Iniţierea elevilor în activitatea de cercetare ecologică şi de valorificare a documentelor de geografie
locală prin întocmirea unor referate, albume foto, monografii;
Realizarea activitatilor in cadrul proiectului
-formarea echipelor din cadrul proiectului pentru fiecare activitate în parte;
Activitatea 1- Concursul “ Cea mai curată şi mai frumoasă clasă “, amenajarea Sălii Eco. Dotarea,
claselor cu recipiente pentru deşeuri; menţinerea curăţeniei şi a ambianţei plăcute în clase. Scopul acestei
activităţi este asigurarea curăţeniei în clase, pe holuri, pe scările de acces şi în sala de sport “Garda de
mediu în acţiune ”-echipă de elevi care controlează curăţenia de pe holuri, scări, grupuri sanitare şi din sala
de sport şi care atrag atenţia asupra problemelor de mediu nou apărute. Activitatea este este coordonată de 2
cadre didactice.
Activitatea 2- Comuna noastră o comună curată, ecologizarea, amplasarea unor tomberoane.
Această activitate se va desfăşura în centrul civic al comunei. Vor participa toţi toţi elevii cuprinşi în
grupul ţintă. Campania vizează colectarea deşeurilor din hârtie, plastic, dar mai ales sensibilizarea tuturor
elevilor şcolii a întregii comunităţi spre un comportament care să asigure un mediu sănătos. Sprijiniţi şi de
conducerea autorităţii locale şi împreună cu membri ai comunităţii locale din care fac parte elevii vor
dezvolta abilităţi de comunicare şi de muncă în echipă. Deşeurile vor fi adunate depozitate şi transportate la
locurile special amenajate, în tomberoane achiziţionate ca urmare a implementării proiectului.
Activitatea 3- Un om-un pom, grădina şcolii, plantarea de puieţi
Elevii coordonaţi de cadrele didactice se vor organiza în echipe şi vor amenaja grădina şcolii, se vor planta
puieţi de arbori ornamentali. Aceasta activitate are rolul de a dezvolta deprinderile de muncă în floricultură.
Activitatea va dezvolta abilităţile de comunicare ale elevilor, de a lucra în grădină. Vor fi plantaţi 20 de
puieţi, zone care se vor stabili de autorităţile locale, şi care vor fi donaţi de Asociaţia de Protecţie a
Plantelor.
Activitatea 4-”La mijloc de codru des", recital de poezii, expoziţie fotografii, pliante realizate pe
parcursul activităţilor realizate în cadrul proiectului Elevii îndrumaţi de responsabilul activităţii vor redacta
un afis ecologic. Afisul va cuprinde norme de conduită pentru mediul local. Se urmăreşte informarea
comunităţii despre modul cum trebuie protejată planeta albastră.
Perioada derularii proiectului: 6-10 aprilie 2015

44
Popularizare:
 articole în presă referitoare la acest proiect;
 albume cu lucrări;
 antrenarea comunităţii locale în derularea proiectului;
Rezultatele principale ale proiectului
o dezvoltarea spiritului civic şi a capacităţii de a lua decizii prin implicarea responsabilă a elevilor în
activităţi de igienizare şi amenajare a claselor;
o colectare selectivă a deşeurilor;
o amenajarea -parcului şcolii;
o plantarea a 20 puieţi;
o şcoala noastră va fi mai curată, mai îngrijită şi cu spaţii verzi amenajate în jurul şcolii;
o formarea conştiinţei, atitudinii si conduitei ecologice, condiţie a dezvoltării durabile;
o elevi implicaţi efectiv în rezolvarea unor probleme de mediu la nivel local;

Evaluarea proiectului se va realiza:

-continuu, activ, pe tot parcursul ciclului de viaţă al proiectului, pe baza unor analize;
- premierea celor mai implicaţi elevi şi a celei mai curate clase;
-se face evaluarea actiunilor de ecologizare a pădurii, a curţii şcolii, a activităţilor de plantări;

45
 PORTOFOLIUL DIDACTIC INTERDISCIPLINAR ISTORIE

aplicatie practica in parteneriat primar-gimnazial

Prof. Anechitoae Carmen Alina

TEMA INTEGRATOARE: „Egiptul antic”

A.Scurta descriere a disciplinei
Istoria este un exemplu pentru prezent, este o stiinta de sinteza, componenta esentiala a culturii generale,
opereaza cu concepte, notiuni specifice si altor discipline, constituie fundament pentru cunostintele
dobândite la discipline ca: limba si literatura româna, literatura universala, geografie, cultura civica, religie.
B.Continutul educational
A învata sa înveti este abilitatea de a persevera în învatare, de a-si organiza propria învatare, inclusiv
prin managementul eficient al timpului si al informatiilor, atât individual, cât si în grup.
Lecţia este de asemenea stimulatoare în condiţiile în care îl pune pe elev în centrul atenţiei, el are
rolul central. Elevii au ocazia, asumându-şi un grad înalt de responsabilitate, să-şi identifice propriile
obiective educaţionale, să-şi găsească surse informative şi să-şi construiască propriul sistem de cunoştinţe
bazat pe acele obiective personale, anterior identificate.
C. Lista activitătilor elevilor- de clasa a IV -a si clasa a V –a;
1. CAPTAREA ATENŢIEI – elevii primesc câte o fişă ce conţine text istoric/ picanterii din istorie
legate de subiectul lectiei, pe un fundal este proiectată o piesă muzicală egipteană.
2. LUCRUL PE GRUPE- elevii împărţiţi pe grupe vor avea de confecţionat, de fabricat diferite
obicete specifice civilizaţiei egiptene.
GRUPA 1-vor confecţiona o barcă egipteană;
GRUPA 2- vor confecţiona piramide egiptene în miniatură;
GRUPA 3- vor confecţiona melci consumaţi de egipteni; o oglindă egipteană;
GRUPA 4- vor desena hieroglife;
GRUPA 5- vor confecţiona vase canopice;
GRUPA 6- vor confecţiona un ceas cu apă;
3. Fixarea cunoştinţelor- Elevii vor prezenta pentru fiecare obiect confecţionat câte o fişă de
obiect, în care vor menţiona câteva aspecte ce definesc acel obiect (această fişă au avut-o de pregătit ca
temă pentru acasă), o vor completa cu informaţii din clasă dobândite prin activitatea practică.
4. Tema pentru acasă: un articol în revista şcolii în care să menţioneze câteva aspecte picante ale
culturii egiptene.
D. Directii de actiune privind predarea temei integratoare (abordări);
Disciplina istorie nu are graniţe fixe, scopul unei astfel de lecţii în care elevul este plasat în centrul
activităţii este unul de a-i învăţa să înveţe pe elevi, cum să transpună informaţiile informale în informaţii
formative. Orientată în jurul unei teme de recapitulare “Egiptul Antic”, lecţia explorează cu ajutorul a
diferite noţiuni pe care elevii le primesc pe fişe de lucru mai multe discipline de studiu. Mai mult elevii sunt
încurajaţi să preia iniţiativa să facă prezentări în faţa colegilor să afle noi şi noi informaţii din mai multe
discipline. Astfel vor dobândi o imagine de ansamblu asupra subiectului studiat.
Lecţia predată asigură legătura cu disciplina educaţie tehnologică- prin dezvoltarea abilităţilor
practice de lucru, prin studiu materialelor din care confecţionăm obiectele; cu geografia – prin plasarea în
spaţiu a Egiptului antic, cu educaţia plastică dezvoltarea simţului estetic si artei pentru frumos, pictura
devine un mijloc de exprimare, ajuta micutii sa isi dezvolte intr-un mod armonios si placut latura creatoare,
cu disciplina limba şi literatura română- prin studiul unor texte/ picanterii din istorie exprimate in
fragmente literare, cu disciplina consiliere şi orientare prin dezvoltarea unei stime de sine siricată prin
modelarea personalităţii elevilor, cu disciplina matematică -în realizarea produselor este necesară,
înţelegerea raporturilor numerice între realitate şi hartă; cunoaşterea modalităţilor elementare de
reprezentare cartografică; utilizarea elementelor legate de forma corpurilor şi a suprafeţelor pentru
înţelegerea unei realităţi spaţiale utilizarea unor moduri de reprezentare grafică, realizarea unor operaţii
matematice simple cu elemente reprezentate pe hartă; realizarea unor reprezentări grafice; utilizarea
operaţiilor matematice în analiza şi interpretarea unor fenomene din realitatea înconjurătoare; cu
tehnologia societăţii informaţiei- prin utilizarea computerului pentru accesarea informaţiei, comunicarea

46
în limbi străine prin pronunţarea corectă a numelor geografice existente în atlase, cu disciplina cultură
civică prin realizarea unui articol în revista şcolii.
F. Activitătile elevilor
Au ca scop înţelegerea diversităţii lingvistice a lumii prin asumarea unui discurs oral în public; prin
asumarea construirii unor texte scrise; dezvoltarea interesului pentru lecturile cu un conţinut specific.
Dezvoltarea interesului pentru diferenţele culturale care se manifestă şi prin diversitatea de limbaj;
disponibilitatea de înţelegere corectă a unor comportamente culturale prin raportarea elementelor de istorie
la cele de limbă şi cultură. Înţelegerea necesităţii utilizării progresului ştiinţelor în modelarea proceselor din
realitatea înconjurătoare; dezvoltarea interesului şi a curiozităţii.
Elevilor li se ofera ocazia de a descrie evenimente, personaje, actiuni, trairi, din perspective
multiple, în vederea stimulării creativităţii şi imaginaţiei. Se creaza un context favorabil de invatare si fixare
a cunostintelor, valorificand potentialul si capacitatile fiecarui elev. Ativitatile elevilor vizeaza înţelegerea
aprofundată a notiunilor de istorie, pornind de la un context istoric, utilizand elemente de arta, pastrand
adevarul stiintific. Elevii pot exprima opinii, comunica prin crearea unor situatii diferite de invatare
utilizând limbajul istoric, construind si fabricând diverse obiecte specifice civilizaţiei studiate; pot exprima
opinii despre personaje şi evenimente istorice. Elevii îşi dezvoltă respectul faţă de propriile gânduri şi idei,
îşi dezvoltă gândirea critică, ceea ce este important din punctul de vedere al unei societăţi deschise. În
acelaşi timp, atelierele de lucru pot reprezenta nu numai un mijloc util de învăţare, dar şi o metodă atractivă
şi interesantă care poate stimula curiozitatea elevilor pentru studiul oricarei discipline.
G. Evaluarea elevilor si a activitătii
Un loc important în dezvoltarea gandirii critice îl are învăţarea prin dezvoltarea abilităţilor şi
deprinderilor practice, învăţarea prin joc didactic. Asemenea activitãti de evaluare ofera elevilor nu numai
bucuria si satisfactia de a se juca, dar sunt si un real prilej de dezvoltare a capacitãtilor de exprimare oralã si
în acelasi timp de dezvoltare a capacitãtilor creative. Evaluarea pe parcursul lectiei va viza calitatea
produselor ca proces si produs.

47
Tema“ Colaborarea grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor”

Angearu Mioara, profesor educator, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă

Alexandria

În România, în special în perioada anilor 80-90, integrarea în mediul şcolar, se făcea la vârsta de şapte
ani, iar copiii uneori treceau pe la grădiniţă, alteori nu, veneau direct la clasa I odată cu împlinirea vârstei;
probabil aşa era legislaţia, apoi s-au introdus: grupa pregătitoare obligatorie, grupa şi clasa pregătitoare
obligatorii, iar acum se tinde şi în ţara noastră spre integrarea în mediul şcolar cât mai timpuriu, având rezultate
extraordinare.
Indiferent la ce vârstă facem referire, patru sau şapte ani, vizată este educaţia copilului.
Pentru a supravieţui, copilul are nevoie de apă, hrană, locuinţă, căldură şi siguranţă, iar pentru a deveni
un om educat, cu şapte ani petrecuţi acasă; are nevoie de linişte, dragoste, ataşament, jucării, să fie stimulat
corespunzător, tratat cu respect, integrat în familie şi nu abandonat în familie, implicat în comunitate, iar
familia să fie celula de bază a societăţii.
Educabilitatea copilului începe în familie, iar primele modele le are tot din familie; ai forma copilului
un set de reguli minimale este o îndatorire a familiei faţă de comunitate şi o obligaţie faţă de copil. Copilul doar
spălat şi hrănit se maşinalizează, se dezumanizează, devine instinctual şi agresiv, nu educat: etic, civic, cu
conştiinţă şi gândire, creativitate şi emoţie, inteligenţă; calităţi care ne deosebesc de regnul animal.
,,-De ce de la trei ani la graădiniţă?,, În mediul şcolar de la trei ani copilul vine în contact şi cu alţi copii,
şcoala oferă modele şi exemple pozitive, aici copilul învaţă să fie tolerant cu ceilalţi, să accepte diversitatea, va
învăţa că deşi suntem puţin diferiţi- copiii cu deficienţe, sau cu cerinţe educative speciale- avem aceleaşi
drepturi şi obligaţii, că va trebui să convieţuim în armonie şi respect unii faţă de ceilalţi, chiar dacă au altă
naţionalitate şi cetăţenie, subliniind interculturalitatea, şcoala oferă şanse egale la educaţie; aici bunicul şi
părintele vor fi consiliaţi şi vor evita etichetarea şi stigmatizarea, dar se vor implica activ în integrare, tot la trei
ani va începe derularea parteneriatului şcoală-familie-comunitate.
Şansa copiilor depinde în mare măsură de educaţia din familie, mai ales a mamei, dar nu poţi să educi
un copil fără a fi educat.
Informarea, consilierea, conştientizarea până la responsabilizare a familiei sunt atribuţii ale grădiniţei,
şcolii, care nu se pot concretiza fără implicarea familiei.
Prin educaţia timpurie, şcoala informează şi consiliază un segment de populaţie de la trei ani la
şaptezeci de ani: preşcolari, părinţi, bunici, pune bazele integrării comunitare şi profesionale, iar copii învaţă că
au obligaţii faţă de familie şi comunitate.

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului , nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de elev,
natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul învăţării.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece
vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,

48
datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii
copilului.
Ca un obiectiv final al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru şcoală este unanim acceptată şi
promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un proces de modernizare. În ceea ce
priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia, se constată
mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe
şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului,de
funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, a spiritului de observaţie, gândire şi acţiune,
stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu arta şi munca, constituirea premiselor
proceselor cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi pregătirea pentru scris-citit,
integrarea în colectivitate, adaptarea la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent o bază distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel
învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii
concepţii.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din
partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul
pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi
ca şcolar începător.
În învăţământul special, nu se poate lucra fără un minim de comunicare, şi colaborare; grădiniţa cu şcoala
comunică permanent la începutul anului şcolar, pe de o parte formal prin documentele şcolare,- dar mai ales
informal, pentru a face trecerea de la o etapă la alta a educaţiei lin, gradual, fără să stresăm copilul; uneori în
aceeaşi clasă intâlnim trei patru cadre didactice- educatorul, profesorul, profesorul de sprijin, consilierul , chiar
şi părintele; familie- grădiniţă-comunitate- parteneriat fără de care nu putem vorbi de integrare, oriunde în
învăţământ.
Colaborarea educatoare-învăţător-profesor, probabil în toate şcolile incluzive, dar mai ales în cele speciale
pot fi considerate parteneriate de uz intern; nu ai cum să sari peste o astfel de etapă atunci când în scurt timp,
fără să afectezi copilul cu cerinţe educative speciale, trebuie să-l integrezi, să se obişnuiască cu alt nivel, să –ţi
atingi obiectivele propuse, să obţinem competenţe, performanţe. În educaţie, la orice nivel de vârstă şi
pregătire, indiferent de forma de învăţământ abordată, comunicarea, colaborarea, conlucrarea sunt jos la
temelia organizării oricărui pas, pe de o parte între cadrele didactice implicate, la nivelul echipei
multidisciplnare, dar şi comunicarea dintre unitatea şcolară şi familie; fără aceste legături, parcursul educaţional
nu ar fi posibil, sau nu vom avea rezultatele preconizate.

BIBLIOGRAFIE :
Constantin Cucoş, coordonator, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice,
2009, Polirom,
Alois Gherguţ, Sinteze de psihopedagogie specială, ghid pentru concursuri şi examene de obţinere a
gradelor didactice, 2013, Polirom,
Elena Dănescu, Stimularea creativităţii la vârstă preşcolară, 2006, Paralela 45.

49
 PARTENERIAT ŞCOALĂ-GRĂDINIŢĂ

PROF. ÎNV. PRIMAR: ANGELICA SAMARA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ PROF. LUCIAN PAVEL

• ARGUMENT
• Stabilirea de relaţii de prietenie între şcolarii clasei pregatitoare de la Şcoala gimnazială Prof. Lucian
Pavel şi copiii de la Grădiniţa nr. 1 Olteniţa, în vederea desfăşurării acţiunilor comune cu caracter
religios şi artistic şi formarea deprinderilor de colaborare între şcolari şi preşcolari.
• SCOPUL
• Dezvoltarea valenţelor sociale, morale, religioase şi artistice ale şcolarilor şi preşcolarilor;
• Educarea sentimentelor de prietenie;
• Formarea deprinderilor de colaborare între şcolari şi preşcolari;
• Familiarizarea copiilor cu mediul şcolar;
• Aplicarea cunoştinţelor dobândite de şcolari şi preşcolari în activităţile comune;
• Utilizarea tehnologiei informatice in activitǎţile comune;
• Dezvoltarea competenţelor de comunicare ale elevilor
• OBIECTIVE: Prin realizarea acestui proiect preşcolarii şi elevii vor fi capabili:
• Să manifeste interes pentru însuşirea unor noţiuni ca: toleranţă, respect, întrajutorare, egalitate de
şanse;
• Să cunoască semnificaţia unor sărbători religioase şi internaţionale;
• Să efectueze diferite activităţi împreună ( activităţi cultural –artistice, lucrări practice, vizite,
vizionarea unor filme);
• Sǎ manifeste interes pentru activitǎţile în care se utilizeazǎ instruirea asistatǎ de calculator;
• Să stabilească relaţii de prietenie preşcolar – şcolar;
• Să manifeste interes pentru aplicarea cunoştinţelor dobândite în diverse situaţii;
• Să conştientizeze utilitatea cunoştinţelor dobândite în colaborare
• RESURSE:
• UMANE: - educatoare, profesoară, elevi şi preşcolari.
• MATERIALE: -costume, cărţi, reviste, pliante, hârtie creponatǎ, hârtie glasatǎ, lipici, culori,
carioci, acuarele, pensule, markere, coli duplex, materiale textile, aparat foto digital, CD-uri cu
poveşti şi colinde, radiocasetofon, calculator, video-proiector.
• FINANCIARE: -contribuţii ale sponsorilor
• ACŢIUNI:
• Vizitarea celor două unităţi partenere: şcoală şi grădiniţă;

50
 • Pregătirea programelor artistice pentru prezentare cu diferite ocazii (8 Martie );
• Audierea de către preşcolari şi şcolari a unor poveşti şi colinde de pe CD-uri;
• Vizionarea unor filme, slide-show-uri (utilizarea instruirii asistate de calculator);
• Desfăşurarea unor activităţi artistice şi plastice împreună;
• Activităţi de socializare
• Confecţionarea de felicitări, ornamente de Crăciun;
• Realizarea unor expoziţii cu lucrările realizate împreună;
• Desfăşurarea unor jocuri tematice;
• EVALUARE:
• Desfăşurarea unor activităţi comune sub forma unor jocuri şi programe artistice;
• Apreciere asupra colaborării în modul de lucru, în prezentare şi produsele realizate;
• Acordarea unor diplome copiilor care s-au evidenţiat;
• Realizarea expoziţiei cu lucrările copiilor în grădiniţă şi în şcoală;
• Popularizarea acţiunilor cu ajutorul pliantelor.
PROGRAMUL DE ACTIVITĂŢI EDUCATIVE ÎN PARTENERIAT a fost realizat împreună cu
doamnele educatoare,astfel încât sa fie îndeplinite obiectivele propuse.

51
 Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor

Prof. Adina Claudia Anghel,

Colegiul de Științe ale Naturii ,, Emil RACOVIȚĂ’’, Brașov

Fenomenul educație, poate fi înțeles în contextual concret al condițiilor social economice ale lumii
contemporane. În funcție de acestea ne putem întreba , ca odinioară Piaget, încotro merge educația?

Sociologi, filosofi, psihologi și pedagogi actuali au analizat caracteristicile epocii contemporane și

implicațiile acestora în procesul educației. Atât Ivan Illich în lucrarea ,, Școala fără societate” , cât și Ph.
Coombs în lucrarea ,, Criza mondială a învățământului “, pun în discuție două întrebări:

- Este criza mondială a educației o problemă reală?

- Este școala în declin sau în transformare?

Ph. Coombs, director al Institutului de planificare al educației, UNESCO, a luat în discuție aceste întrebări
și a considerat că educația nu este adaptată cerințelor unei dezvoltări accelerate și susținerii dezvoltării.
Relația de colaborare dintre cei trei piloni ai educației educaoarea, învățătorul și profesorul este esențială.

Problema esențială a societății actuale este aceea de a spori eficiența învățământului de tip școlar,
pregătirea pentru învățarea continuă și sistematică ce se poate realiza decât in școală.

Educația se află azi sub incindența progreselor din pedagogie și psihologie, din tehnică , din cultură și
știință. În aceaste condiții educația este mai greu de proiectat, de desfățurat și evaluat.Misiunea de dascăl,
fie în mediul preșcolar, școlar și liceal este una dintre cele mai dificile, întrucât se modelează
comportamentul și nu numai.

Scopul educatoarei-învățătoarului- profesorului este să-i dea copilului cunoștințe generale necasare și
să-l pregătească pentru omul de mâine.Educatoarea, învățătorul și profesorul urmăresc astfel instrucția și
educația elevilor.Intre acesștia trebuie să existe o colaborare în vederea abordării complete a elevilor.

Educatoarea face primii pași în instrucția viitorilor elevi.Scopul educației promovat de invățător și
profesor este atins atunci când individul obține acea autonomie care-l determină să fie stăpân pe propriul
destin și pe propria personalitate. Personalitatea nu este o stare despre care se poate spune că trebuie
conturată definitiv,, prin educația instituționalizată. O parte din trăsăturile personalității sunt formate direct
prin educație, ca urmare a muncii celor trei: educator-învățător-profesor.

Într-o societate pluriculturală și educația este pluriculturală. Adaptarea la mutația și diversitatea

culturală este necesară atât pentru minoritari , cât și pentru majoritari , în interacțiunile prezente și
viitoare.Sistemul educațional prin educatori , învățători și profesori acceptă principii precum
toleranța,egalitatea valorilor, complementaritatea valorilor, respectul mutual, va exploata diferențele
spirituale și valorile locale, atașându-le la valorile generale ale umanității. Astfel multiculturalismul
european este o bogăție potențială, pe care educatorul, învățătorul și profesorul o pot valorifica.

Pluralismul cultural implică acceptarea altuia, toleranța și coexistența plurală pe care educatorii le
promovează în rândul copiilor și tinerilor.

52
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ!
RELAȚIA EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOARE-PROFESOR

Grădinița cu P.P. nr. 5, Zimnicea

Educatoare: Anghel Daniela

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt ,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere ,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă , de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.

53
 În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa pregatitoare si clasa I, susţinute şi
de experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în
şcoală, copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte
,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”, echilibru care
nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregatitoare si clasa I necesită o
muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor
procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în şcoala
primara, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea
tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea
unui potenţial eşec şcolar.
Curriculum–ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la necesităţile educaţionale actuale, astfel încât
copii grupe terminale să nu trăiască nici o clipă sentimentul că odată ajunși la scoală li se va cere ceva ce ei
nu pot realiza.
Pentru toate acestea o strânsă colaboarare între grădiniță si școală duce la realizarea procesului instructiv
educativ la cele mai înalte standarde ale calității ducând reușita școlara la nivel maxim.

54
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-SCOALA
Prof.inv.presc. Anghel Iuliana
Gradinita cu P.N. Nr.1 Slobozia-Conachi

În momentul actual de şcolarizare la 6 ani, reuşita acţiunilor pedagogice ale grădiniţei şi

şcolii poate fi influenţată în tot mai mare măsură de modul în care cadrele interesate în educaţia copilului (
învăţătoare şi educatoare, medici şi familie) colaborează pentru asigurarea unităţii şi continuităţii în
educarea copiilor. Păstrându-şi fiecare instituţie specificul şi sfera de preocupare, ele sunt datoare să
acţioneze unitar şi în permanenţă în interesul copiilor. Grădiniţa are nevoie să cunoască perspectivele
muncii pe care şcoala le va realiza, iar şcoala trebuie să cunoască mai bine potenţele copilului pe care-l preia
şi totodată să împrumute şi să dezvolte unele procedee de activitate adecvate perioadei de familiarizare a
copilului cu activitatea şcolară.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de
observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător. În perspectiva unei
bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru
noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară
este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită
progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare mari pentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara
o constituie analiza psihologica a activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa
I. Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice
educatiei prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre
gradinita si scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza
in sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si
procedeelor didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a
procesului de invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei
scolare este prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii. Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu
scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii. In
acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita
scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme distractive comune,contribuie la atenuarea

55
distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le
produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Educatoarele şi învăţătoarele trebuie să găsească metode comune prin care să influenţeze dezvoltarea
psihică a copilului în toate direcţiile sale. Aceştia au obligaţia să cultive şi să întreţină emoţiile şi
sentimentele pozitive, să creeze,să întreţină o bună dispoziţie a copilului, să realizeze un perfect echilibru
între activităţile de joc, activităţile alese, pe arii de stimulare, şi independente ale copiilor. Cât de mult s-ar
câştiga pe linia dezvoltării personalităţii copilului dacă s-ar reflecta mai mult un sistem de acţiuni educative
în care elementul afectiv să predomine. Ce progrese uimitoare s-ar realiza în şcoală , în perioada
preabecedară şi cât de mult s-ar scurta aceasta, dacă sistemul de acţiuni educative, de aici pe linia dezvoltării
afective a copilului, s-ar întâlni cu cel din grădiniţă şi s-ar continua la limite superioare. Şi în şcoală şi poate
mai mult aici, este necesară realizarea unui echilibru între lecţii şi elementul distractiv, de joc şi realizarea
unor săli de clasă mai vesele, mai frumoase. Pregătirea copilului pentru şcoală trebuie înţeleasă ca o
adaptare reciprocă: a copilului la şcoală, cât şi a şcolii la copil.

Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita. Această nouă situaţie de
viaţă, pe care o ocupă şcolarul în comparaţie cu preşcolarul şi noua activitate care constituie conţinutul
principal al vieţii lui pun noi cerinţe în faţa copilului La şcolari, însuşirea cunoştinţelor devine o activitate al
cărei scop constă pentru el tocmai în dobândirea de cunoştinţe.. La vârsta şcolară apare pe deplin clară
deosebirea dintre joc şi învăţătură, în urma cărui fapt învăţarea capătă caracterul de muncă şcolară, adică de
activitate organizată voluntar, având în vedere obţinerea unui rezultat important din punct de vedere
social.Astfel, odată cu intrarea în şcoală viaţa copilului capătă un nou conţinut. El capătă calitatea de şcolar,
ceea ce implică deja anumite obligaţii faţă de societate, pentru a căror îndeplinire el este răspunzător.
Şcolarul este obligat să înveţe bine; el trebuie să se supună regulilor şcolii, comportarea lui trebuie să
corespundă cerinţelor, tradiţiilor şi vederilor colectivului clasei sale.
În concluzie, pregătirea preşcolarului pentru şcoală implică responsabilitate, pasiune şi competenţă.
Mai înseamnă colaborare şi dialog permanent cu viitoarea învăţătoare, cât şi permanenta preocupare a
educatoarei pentru succesul copiilor pe care i-a pregătit pentru şcoală.

56
 Colaborarea între grădiniță și școală privind
realizarea unitară a sarcinilor educării limbajului

Prof. înv. primar Anghelina Georgica

Școala gimnazială ,,Mihai Viteazul” Călărași,
jud. Călărași

Colaborarea dintre grădiniță și școală este o latură importantă a pregătirii temeinice a copiilor.
Această colaborare se realizează pe baza interesului reciproc al educatoarei de la grupa de 5-6 ani și al
învățătoarei care va preda la clasa pregătitoare. Este vorba despre preocupări comune pe care ele le întrețin
în scopul de a ajunge la rezultate cât mai bune în instruirea și educarea copiilor.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală sunt numeroase și variate. Mă voi opri la câteva
aspecte a căror eficiență s-a reflectat în rezultatele la învățătură ale copiilor din clasa pregătitoare.
Conținutul acestor acțiuni a îmbrăcat diferite forme. S-au organizat dezbateri pe teme variate:
,,Importanța limbajului în grădinițele de copii ”, ,,Optimizarea conținutului și metodologiei activităților de
educare a limbajului” etc., care au evidențiat preocupările cadrelor didactice în vederea pregătirii copiilor
pentru școală.
Lecțiile demonstrative susținute de educatoare și învățătoare au evidențiat următoarele aspecte:
-adaptarea copiilor în primele săptămâni ale clasei pregătitoare este favorizată de folosirea unor
procedee distractiv-atractive în cadrul lecției, dat fiind faptul că la grădiniță, jocul este forma de bază sub
care se predau cunoștințele ;
-reușita lecției depinde în mare măsură de utilizarea unui bogat și variat material didactic.
S-au desfășurat întâlniri ale educatoarelor și învățătoarelor, prilej cu care s-au dezbătut programele
celor două trepte de învățământ, grupa mare și clasa pregătitoare, în scopul cunoașterii reciproce a acestora
și realizării unității între conținutul acestora.
Pentru a-i familiariza din timp pe copiii preșcolari cu viața școlară, educatoarea a făcut cu grupa
de 5-6 ani vizite la școală și a organizat în colaborare cu învățătoarea serbări comune. Vizitele preșcolarilor
la școală trebuie să fie pregătite pentru a le produce o impresie plăcută și puternică. Înanite de toate,
educatoarea îi va pregăti pe copii printr-o convorbire despre școală.
Din discuții a reieșit că preșcolarii care au frecventat cu regularitate grădinița, au trecut ușor peste
perioada de acomodare, mobilizându-și efortul în direcția înțelegerii și însușirii cunoștințelor. Ei au un
vocabular mai dezvoltat, își exprimă cu ușurință gândurile, pronunță mai nuanțat și mai clar.
În cadrul comisiilor metodice s-a practicat forma predării unor activități la grupa mare de către
învățător, de exemplu, jocul didactic ,,Cu ce sunet începe cuvântul?” sau convorbirea ,,În curând vom fi
școlari”.
Acestea s-au desfășurat cu scopul de a cunoaște copiii pe viitoarea învățătoare, de a se familiariza cu
stilul acesteia de muncă.
S-au făcut referiri si asupra importanței caietului de cunoaștere a copilului, precum și a fișei psiho-
pedagogice pe care o întocmește educatoarea la sfârșitul grupei mari, pentru a veni în sprijinul cunoașterii
copiilor de către învățătoarea clasei pregătitoare.
Am cunoscut specificul muncii instructiv-educative la preșcolari prin vizite repetate la grădiniță. În
acest scop am asistat la majoritatea categoriilor de activități de educarea limbajului și la desfășurarea unor
programe artistice a căror tematică a avut înclinații spre dezvoltarea vorbirii: poezii, dramatizări, șezători.
Educatoarea mi-a prezentat și produsele activității copiilor: fișe de verificare a cunoștințelor sub
aspectul dezvoltării vorbirii, iar în perioada preabecedară a organizat o expoziție cu fișe de exerciții grafice
ale copiilor grupei mari și caiete de scriere ale copiilor din clasa pregătitoare.
În grădiniță în cadrul activității de intercomunicare cu copiii din grupă sau cu adulții, copilului i se
oferă posibilități optime de exprimare liberă, acest lucru realizându-se în orice moment al zilei, de la venirea
lui în grădiniță și până la plecare.
Acționându-se asupra stimulării activității verbale se acționează implicit asupra întregii dezvoltări
psiho-fizice a copilului. Cu cât copilul stăpânește mai bine sistemul de comunicare, cu atât este mai ușor de
educat. Adaptarea este mai dificilă dacă preșcolarul nu știe să se exprime și nu înțelege prea bine ce i se
spune.

57
 Cerințele științifice, mereu crescânde ale pedagogiei noi, impun adoptarea unor metodologii
didactice și educative de mare eficiență. Modernizarea mijloacelor și procedeelor de formare a unor
deprinderi de exprimare corectă se impun ca o consecință a preocupării grădiniței de îmbunătățire calitativă
și cantitativă a muncii de predare în învățământul preșcolar și asigurarea unui nivel optim de pregătire a
copiilor.
Noua generație trebuie pregătită nu numai pentru a reproduce cultură, ci și pentru producerea noului,
pentru creație și progres social. Calitatea pregătirii este dependentă de măsura în care se însușesc
instrumentele comunicării verbale și a combinării acestora în mod creator. Pentru formarea deprinderilor de
exprimare corectă a copiilor, se ține seama de specificul dezvoltării psihice, intelectuale, afective, de
particularitățile gândirii, atenției și imaginației copiilor, adică de particularitățile psihologice, precum și de
modul în care ei au înțeles ceea ce li se cere.
Pregătirea copilului pentru școală este inclusă în sistemul muncii desfășurate în grădiniță. Stimularea
limbajului la copii este favorizată de schimbarea raportului educatoare-copil, potrivit concepției didactice
moderne. Noile raporturi trebuie să asigure atmosfera încurajatoare, permisă încercărilor în creativitatea
verbală, în jocul de cuvinte, în interpretarea pe roluri.
Realizarea cu succes a obiectivelor necesare pregătirii copilului preșcolar pentru integrarea în
învățământul școlar este posibilă în condițiile cunoașterii temeinice a fiecărui copil și respectarea
particularităților de vârstă și individuale, pentru că așa cum spunea Seneca ,,Nu pentru școală învățăm, ci
pentru viață.”

58
 PRIMII PAŞI ÎN GRĂDINIŢĂ- CĂTRE ŞCOALĂ, O PORTIŢĂ

Educ. Antohe Maricica

Prof. înv. preşc. Bokor Anişoara
Colegiul Sportiv ,,Nadia Comăneci” Structură Grădiniţa cu Program Prelungit Nr 14 Oneşti

Copilăria –marea uvertură a existenţei umane- e unică şi ireversibilă, este treaptă de bază pe care se
formează viitoarele personalităţi în devenire, la vârsta copilăriei şi a adolescenţei se conturează şi formează
personalitatea completă şi echilibrată a copilului.
În viaţa copilului există perioade în care educaţia lui se realizează în instituţii de învăţământ:
grădiniţă, şcoală, liceu, facultate. În aceste instituţii copiii sunt supuşi influenţelor organizate sistematic,
corespunzătoare nivelurilor de vârstă, dar şi finalităţilor educaţionale.
,,Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada, el constituie un
ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor, copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de
metamorfozare”. 1
Încă de la vârstă preşcolară, în condiţiile jocului că activitate dominantă, apar atât în cadrul acestei
activităţi, cât şi în forme special organizate, elemente ale activităţii de învăţare. Prin urmare, activitatea de
învăţare, dominantă a vârstei şcolare, este prezenţa în diferite forme şi la vârstă preşcolară, ea constituind
sursă de satisfacere a interesului, a curiozităţii copilului pentru cunoaştere.
Începutul şcolarităţii înseamnă deplasarea treptată a ponderii activităţii de la joc la activitatea de
învăţare. Jocul îşi justifică existenţa nu numai că mod de adaptare a copiilor din clasa pregătitoare la
activitatea şcolară, ci şi că formă de învăţare. Frecventarea grădiniţei de către copil alături de crearea unei
imagini pozitive a şcolii au un rol determinant în adaptarea cu succes a copilului în activitatea de tip şcolar.
Copilul trebuie învăţat că şcoală nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a
activităţilor libere din cadrul grădiniţei ci reprezintă o continuare normală a activităţii copilului, acesta fiind
capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniţă. În asigurarea continuităţii între
activitatea dominantă a vârstei preşcolare şi a perioadei şcolare mici trebuie să ţinem seama de
particularităţile de vârstă ale copiilor.
Este bine ştiut faptul că şcoală îşi începe acţiunea educaţională pe fondul acumulărilor realizate de
copii la vârstă preşcolară. O consecinţă a acestui fapt o constituie necesitatea cunoaşterii ,,zestrei”
intelectuale, a deprinderilor de muncă, a nivelui lor de dezvoltare, aceste achiziţii având un rol determinant
în demararea cu succes a copiilor în activitatea de tip şcolar,
Colaborarea grădiniţă-şcoală apare că o necesitate privind asigurarea unei continuităţi fireşti între
activitatea specifică celor două etape în dezvoltatrea copiilor. Astfel parteneriatele încheiate între cele două
instituţii de învăţământ va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor la
activitatea de tip şcolar. Conceperea parteneriatului este un proces ce implică strategii şi cunoştinţe pe care
părţile implicate trebuie să le cunoscă şi să le fructifice.
Succesul parteneriatului grădiniţă –şcoală este bazat pe legătură permanentă, constantă între
reprezentanţii unităţilor şcolare, dar cu implicarea efectivă a părinţilor. Se realizează astfel un echilibru între
schimbare, continuitate şi implicare, între împlinirea individuală şi exigenţele de ordin şcolar
Participând afectiv şi efectiv la viaţă grădiniţei, părinţii vor conştientiza că aici copilul desfăşoară
activităţi şi este implicat într-un proces instructiv-educativ bine fundamentat şi organizat, nu vor mai vedea
doar funcţia socială a acesteia, de supraveghere a copiilor atunci când ei lipsesc de acasă.
Părinţii pot fi determinaţi să fie parteneri în educaţie pentru că deţin cele mai multe informaţii
despre copiii lor. Pentru realizarea parteneriatului este esenţial că părinţii să fie priviţi că participanţi activi,
să fie atraşi în luarea deciziilor, să se valorifice informaţiile date de ei despre copii, iar responsabilitatea să
fie împărţită între părinţi şi dascăli.
În concluzie, putem afirma că reuşita privind formarea personalitatii copilului depinde de o
colaborare efectivă între factorii educaţionali de bază: grădiniţă, şcoală şi familie. În cadrul parteneriatului
coresponsabil se doreşte să se descopere cheia unităţii de acţiune ce deschide porţile succesului educaţional.

Henri Wallon,( 1975) Evolutia psihologica a copilului E.D.P.

59
 PARTENERIATUL ŞCOLII CU FAMILIA

Prof.înv.primar Anton Ioana Codruța

Școala Gimnazială nr. 2 Poieni

Este puţin probabilă proiectarea unui veritabil parteneriat între familie şi şcoală, care să faciliteze o
evoluţie adecvată a fiecărui individ pe întregul traseu al dezvoltării şi să promoveze progresul în învăţare, în
condiţiile absenţei acelor coordonate în care se înscrie astăzi acest demers. Acesta vizează studierea într-o
manieră integrativă a celor doi factori fundamentali implicaţi în educaţia copilului, întrucât abordarea
izolată sau ignorarea unuia dintre ei poate duce la erori interpretative majore. Mai mult, interdependenţa
nevoilor”micului om” impune necesitatea unei echipe care să le abordeze, echipă din care face parte familia
şi şcoala, ca factori catalizatori şi declanşatori de resurse. Se impune o reconsiderare a misiunii şcolii, dar şi
o redefinire a rolului familiei. Cadrul menţionat include surprinderea interrelaţionărilor şi
intercondiţionărilor conturate de nişa de dezvoltare, dar şi a implicaţiilor pe care această interacţiune le are
în planul dezvoltării. Ce elemente ar trebui semnalate la o analiză globală a parteneriatului?(Elena
Bonchiş, 2011, p.125)
În lumea occidentală, datele care indică un procent ridicat al copiilor capabili să satisfacă standardele
şcolare, dar care nu realizează acest lucru au crescut. Acest fapt ridică serioase semne de întrebare atât
pentru profesori, cât şi pentru părinţi. Specialiştii sunt de acord că aceste neajunsuri sunt expresia
complexităţii reale a proceselor implicate în demersul didactic, care trebuie adecvat la cerinţele societăţii
aflate într-o continuă schimbare, dar şi a disfuncţiilor care pot apărea în exercitarea diferenţiată a
influenţelor familiei.
Afirmarea şi dezvoltarea acestui parteneriat nu au fost şi nici nu sunt lipsite de controverse, devenind
evidente la mijlocul secolului XX: „dacă între familie şi şcoală, ca instituţii, au existat întotdeauna raporturi
sociale, interacţiunile individuale între părinţi şi ccadrele didactice au dobândit importanţă abia începând cu
anii ΄60”(Henroit-van Zanten, 1988, p.185, apud Stănciulescu, 1997, p. 175). Pentru o bună parte a acestui
secol, teoriile de specialitate au separat rolurile profesorilor de rolul părinţilor în educaţie. Premisa de la
care s-a pornit s-a bazat pe faptul că rolul părinţilor este de a dezvolta aptitudini de bază şi competenţe
sociale în primii ani, pentru ca, ulterior copiii fiind deja socializaţi, să fie trimişi la şcoală pentru instruirea
didactică. Astăzi însă, pe fondul schimbării expectanţelor societăţii, există tot mai mulţi oameni care
recunosc nevoia de parteneriate între familii şi şcoli, familia pregătind şi susţinând copilul din punct de
vedere academic în afara şcolii, chiar şi atunci când şcolile servesc ca influenţă semnificativă de socializare
în viaţa copiilor. Modificarea acestor expectanţe este conformă cu un model teoretic potrivit
căruia”contextele multiple de dezvoltare din copilărie sunt interdependente, integrate sau
suprapuse”(„Brofenbrenner, 1986; Epstein, Sanders, 2002, apud Harwood, Miller şi Vasta, 2010, p. 751).
Revigorarea parteneriatului familie-şcoală include reconsiderarea rolurilor părinţilor în educaţie,
reconsiderare venită pentru a sprijini din punct de vedere academic, social, comportamental şi emoţional
învăţarea copiilor şi adolescenţilor. În societatea actuală, aflată în continuă schimbare, un număr mare de
familii întâmpină dificultăţi. Tot mai mulţi copii trăiesc în structuri familiale alternative, indiferent că
vorbim de reîntemeierea căminului în urma unui divorţ, de copii adoptaţi sau care trăiesc alături de mame
care aleg să nu se căsătorească. Studiile susţin că transmiterea familială este influenţată şi de aceşti factori.
Conţinuturile pe care părinţii le-ar putea transmite sunt uneori percepute de ei înşişi ca inutile, dacă nu chiar
piedici în integrarea socială a copilului. Ei se pot simţi total incompetenţi în a oferi modele de identificare
profitabile: transmiterea modelului familial apare ca inoportună, iar unii pot renunţa la a-l
transmite”(Stănciulescu, 1997, p. 210). Părintele nu are sentimentul că se achită de „datoria de părinte” şi
astfel întreaga responsabilitate este transferată către şcoală şi către copil.
Natura larg integrativă a parteneriatului dintre familie şi şcoală face astfel posibilă apariţia unui
spectru extins de opţiuni privind delimitarea şi abordarea misiunilor acestuia. În principal, acest parteneriat
este focalizat pe asigurarea calităţii învăţării şi formării copilului sub influenţa modelelor de instruire şi
educare promovate de cele două instituţii, în vederea unui real progres (Elena Bonchiş, 2011, p.125).

60
Bibliografie:

Bonchiş, Elena, (coord.), (2011), Familia şi rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom, Iaşi.
Cucoş,C.,(2000), Educaţia . Dimensiuni culturale şi interculturale, Editura Polirom, Iaşi
Cucoş,C.,(2008), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Editura Polirom, Iaşi.
Stănciulescu, E., (1997), Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi
Miller, K. M., (2006), The impact of parental incarceration on children: An emergingneed for effective
interventions, Child and Adolescent. Social Work Journal, 23, pp. 472-486.

61
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ, ȘCOALĂ, FAMILIE – CONDIȚIE
ESENȚIALĂ PENTRU EFICIENTIZAREA ACTULUI DIDACTIC

Înv. Anton Rodica

Școala Gimnazială Nr.10 Suceava

O educație adevărată, reală se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în grădiniță și în

școală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului și apoi cea a cuvântului. Tot ceea ce se
săvârșește sub privire copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
Este absolut necesar ca educatoarea și învățătorul să cunoască îndeaproape copilul, entitate cu
particularități riguros individualizate, să-l observe, să-i asculte dorințele, să-i acorde sprijin, acordându-i în
același timp încredere în forțele proprii, încurajându-i tendința de independență și autonomie în acțiune,
cultivându-i aspirația, motivația, interesul pentru învățătură și pentru orice tip de activitate.
Una din abordările moderne privind instituția școlară este cea a școlii deschise, prietenoase în care
copilul se simte bine, este atras de activitățile școlare, îi sunt valorificate înclinațiile și talentele. Modelele
educaționale actuale pun în centru copilul și trebuințele sale, nevoile lui de dezvoltare și în acest scop
participă numeroși factori, între care cei cu importanță semnificativă sunt școala, grădinița și familia. Dar
poate și mai importantă pentru o dezvoltare armonioasă a copilului este colaborarea între familie și instituția
educațională.
În majoritatea situațiilor, familia grădinița și școala colaborează foarte strâns pentru a asigura prin
eforturi comune o educație de bună calitate. Sunt însă și numeroase cazuri în care familia acționează uneori
contrar direcțiilor conturate de grădiniță sau școală, fie din lipsa de informare, fie din nepricepere ori din
dezinteres. În loc să întărească și să dezvolte achizițiile din grădiniță sau școală – în termeni
comportamentali ori de cunoștințe – părinții destructurează prin atitudinea lor tot ceea ce dascălul
construiește zi de zi. De aceea se impune o comunicare permanentă și de calitate între cadrele didactice și
părinți privind progresele și dificultățile întâmpinate de copii, aspectele asupra cărora este necesar să se
insiste prin exerciții ori prin exemple pozitive și încurajări.
În debutul activității școlare, învățătorul trebuie să cunoască de la ce nivel pornește cu fiecare copil în
parte, care îi sunt performanțele din perioada preșcolară sau dificultățile întâmpinate în aceeași perioadă în
vederea reglării stilului de abordare a fiecărui elev în parte. Și cum uneori sunt cazuri când copiii vin la
școală dintr-o altă circumscripție școlară, de cele mai multe ori, părinții sunt cei aduc informațiile necesare
învățătorului.
Atunci când părinții au fost implicați în programul educativ încă de la început, în cadrul grădiniței, ei
vor înțelege importanța colaborării și cu școala și își vor forma deprinderea de a se interesa și a sprijini
activitatea pe care copilul o desfășoară aici.
Contactele dintre părinți și cadre didactice pot îmbrăca forma unor întâlniri colective desfășurate între
educatoare, părinți și învățătorul care urmează să preia colectivul de copii, fie în cadrul unor activități cu
copiii, fie în cadrul unor reuniuni de informare a părinților cu privire la oferta educațională a școlii la care
urmează să fie înscriși copiii sau prin atelierele de lucrări practice cu părinții și activitățile extracurriculare.
Părinții trebuie implicați permanent în activitatea grădiniței și apoi a școlii nu doar când se ivesc
probleme, ci să li se ofere în mod frecvent informații referitoare la copil. Ei trebuie să știe care este scopul
programului educativ la care participă copilul lor, care sunt obiectivele urmărite și să fie la curent cu
politicile educaționale ale grădiniței și apoi ale școlii. Pe cât posibil, părinții trebuie implicați în luarea
deciziilor, să se recunoască și să se valorifice informațiile date de ei despre copii, să cunoască progresele
copiilor lor, iar responsabilitatea să fie împărțită între dascăli și părinți.
Participarea activă a familiei în activitățile derulate în procesul de învățământ alături de copii au
avantaje atât pentru copii, familie dar și pentru cadre didactice.
a) avantaje ale copiilor:
 Copiii simt dragostea și apropierea părinților din interesul pe care părinții îl acordă în realizarea
activităților școlare;
 Copiii sunt mai siguri pe sine, sentimentul de siguranță fiindu-le atât de necesar dezvoltării și
echilibrului interior;

62
  Totodată ei trăiesc mândria de a-și vedea părinții în situații apropiate lor și de a-i aprecia și mai mult.
b) avantajele familiei:
 Părinții au șansa de a deveni participanți la educație, prin implicarea afectivă și prin emoțiile trăite
alături de copiii lor;
 Au prilejul de a sta foarte aproape de copii, de a-i înțelege mai bine, au posibilitatea să-i observe, să
vadă cum se comportă în colectiv;
 Părinții se cunosc mai bine între ei și pot colabora mai ușor atunci când sunt solicitați ori când se
ivește vreo problemă.
c) avantajele cadrelor didactice:
 Apropiindu-ne de părinți, colaborând cu ei, putem cunoaște relațiile părinte copii, psihologia
părinților și mai ales pe cea a copiilor.
 Cunoscând situația și posibilitățile materiale ale instituției de învățământ, părinții pot sprijini
material la realizarea unor activități.
Pentru a realiza eficient un program de parteneriat educativ, este necesar ca la nivelul celor două
instituții școlare să se cunoască unele particularități ale climatului familial din care provine copilul. În acest
sens se recomandă completarea unui chestionar adresat părinților.
Răspunzând cerințelor unei educații psihopedagogice complete, colaborarea și integrarea părților în
activitățile instructiv-educative din grădiniță și școală rămâne un deziderat prioritar, cu atât mai mult cu cât
materializarea lui se dovedește practic că oferă avantaje tuturor părților implicate în procesul educațional.

63
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ
Prof. înv. preșcolar Antonaru Ileana-Mădălina
Grădinița P.P. „Aricel”, Călăraşi

Vârsta preşcolară este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici, educaţia preşcolară
capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia întregii vieţi de mai târziu. La
reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi şcoala.

Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul formativ final
al activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Prin îndeplinirea obiectivelor ce vizează comportamentele
psihosociale ale personalităţii copilului, putem contribui la integrarea şi adaptarea lui la mediul de viaţă şi
la activitatea şcolară. Pentru a depăşi pragul dificil al şcolarităţii, întreprindem diferite activităţi comune,
grădiniţă-şcoală.
Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de cerinţe va duce
implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la soluţionarea problemelor inerente care
apar.
Grădiniţei, ca prima verigă a sistemului de învăţământ trebuie să i se acorde o mare atenţie. Învăţământul
preşcolar urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului preşcolar pentru integrarea uşoară şi
rapidă în activitatea de învaţare. Şi copilul preşcolar învaţă, dar pentru el învaţarea este un joc. Învăţarea şcolară,
oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut, disciplina de muncă riguroasă.

Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev, natura
relaţiilor cu adulţii şi cu colegii , noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul învăţării-act complex care
angajează diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.

Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O primă măsură de
natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală este plasată la nivelul
conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale clasei pregatitoare. Legătura dintre
grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic.Este vorba de asigurarea continuității în folosirea
metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a
procesului de învățământ, în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare
este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară. În clasa pregătitoare, învățătorul folosește jocul atât ca activitate
de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea
unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe
distractive comune, realizarea diferitelor proiecte educaționale pe diferite teme ( Să iubim natura, Obiceiuri și tradiții)
contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Prin stabilirea de contacte cu școala și cu învățătorii, copiii
se vor familiariza din timp cu instituția, dar și cu cele mai importante personaje ceea ce va contribui la reducerea
neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează gândul la prima zi de școală.

În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală un rol important l-ar avea
participarea reciprocă la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să frecventeze
ciclul primar.
În urma colaborării dintre grădiniță- școală, preşcolarii pot înţelege că şi atunci când vor merge la şcoală
vor putea afla lucruri interesante, vor realiza desene, lucrări despre ce le place.
În urma acestei colaborări au de câştigat şi cadrele didactice (educatoarea şi învăţătoarea) reuşind să
cunoască mai bine cerinţele programei şcolare de la grădiniţă şi de clasele primare asigurându-se
promovarea unei comunicări eficiente.
Bibliografie
1. Băran-Pescaru,A.,Parteneriat în educaţie,Editura Aramis, Bucureşti,2004
2. Cucoş Constantin-Pedagogie generală , Ed. Polirom, Iaşi, 2000

64
 Colaborarea Gradiniţă – Şcoală

Autori: ANTONESCU MIHAELA si BĂDOI MĂDĂLINA

G.P.P. NR. 3 SLATINA, jud.OLT

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca
invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a traduce in
concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.

65
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele
de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala
trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta
vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

66
 Contribuţia parteneriatului educaţional
Grădiniţă-şcoala la integrarea copiilor în clasa pregătitoare.
Profesor pentru învăţământul preşcolar: Apetrei Tatiana- Livia
G.P.P. ,,Prichindel” Suceava

În grădiniţă,reprezentările copilului despre şcoală sunt mai puţin conturate şi de cele mai multe ori
distorsionate de către familie,care dorind să-l disciplineze,îl ameninţă pe acesta cu o “şcoală-sperietoare”.
Astfel,în scopul formării unor reprezentări corecte despre şcoală şi a unei atitudini corespunzătoare a
preşcolarilor faţă de aceasta, pentru a se integra cu succes în clasa pregătitoare,am considerat că este necesară
derularea unui parteneriat educaţional între grădiniţă şi şcoală.
Parteneriatul “ÎMPREUNĂ PRIN CÂNTEC ŞI JOC” a fost proiectat să debuteze începând cu grupa mare
şi respectiv clasa a III-a şi să se desfăşoare pe o perioadă de doi ani şcolari, între 20012 şi 2015,între G.P.P. ,,
Prichindel “ şi Şcoala Gimnazială Nr.10, Suceava.
În cadrul parteneriatului s-au urmărit obiectivele:
 Pentru preşcolari:dezvoltarea abilităţilor de comunicare,conştientizarea noţiunii de “şcoală”, familiarizarea
cu clasa şi obiectele şcolarului, legarea de prietenii,desfaşurarea unor activităţi în locaţii străine lor;
 Pentru elevi:familiarizarea partenerilor mai mici cu activităţi şi produse ale activităţii şcolare printr-un
portofoliu cadou,realizarea unor activităţi artistice în comun,dovedind capacitate de respect şi înţelegere;
 Pentru educatori:dezvoltarea abilităţii de a construi un mediu educaţional care să motiveze copilul în
procesul instructiv-educativ;
Aceste obiective s-au realizat prin întâlniri, dezbateri interactive,jocuri,activităţi comune,participări
colective la activităţi artistice,vizite,convorbiri,expoziţii comune cu lucrări ale copiilor.Au fost urmărite
evenimentele culturale şi religioase prezentate accesibil copiilor:Ziua Şcolii,Crăciunul,Ziua
Mamei,Paştele,Ziua Copilului precum şi alte activităţi cu un caracter educativ mai accentuat.
În cadrul acţiunilor:”Să cunoaştem şcoala”,”Este bine împreună”,”Sărbătorim Naşterea
Domnului”,”Cum sa fiu un bun şcolar?”,”Să ne jucăm împreună!”,”Micul creştin şi bucuria Învierii lui
Iisus”,”Împreună să învăţăm să dăruim”,”Ziua porţilor deschise”,”Curcubeul copilăriei”,etc., copiii au
participat cu interes,manifestând sentimente puternice de prietenie,toleranţă,spirit de colaborare şi
competitivitate. S-a putut observa că în urma derulării acestui parteneriat de-a lungul unui an şcolar,a fost
influenţat în mod pozitiv comportamentul şi atitudinea faţă de şcoală a preşcolarilor.S-au dezvoltat
abilităţile de comunicare ale preşcolarilor şi ale şcolarilor.A fost stimulată capacitatea preşcolarilor de a
relaţiona cu şcolarii,colegii şi adulţii din mediul şcolar.
În concluzie, putem afirma că toate aceste activităţi au fost benefice atât pentru noi,cadrele didactice
din grădiniţă şi şcoală,cât şi pentru copii,reuşind să realizăm împreună scopul propus-pregătirea cu succes a
copiilor pentru şcoală. Să ne dorim să realizăm acest lucru pentru cat mai multe generaţii de copii...

BIBLIOGRAFIE:
1. Curriculum pentru învăţământul preşcolar(3-6/7ani), M.Ed.C.T.2008, pag.91+97, 119+124,
2. Ezechil,Liliana;Lăzărescu,Păişi,Mihaela, Laborator preşcolar, V&Integral, Bucureşti, 2004, pag.204-206
3. Peneş,Marcela, Planificare calendaristica pentru clasele I-IV 2007-2008, Editura Ana, Bucureşti, 2004,
pag.21
4.Revista Învăţământul preşcolar, nr.1-2/2006-pag.104, nr.3-4/2006-pag.117, nr.3/2007.pag.164, M.Ed.C.T.,
Bucureşti

67
 Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor

Prof. Apostol Claudia

Motto:
„Bucuria de a avea copii să o legăm de a-i forma ca oameni de valoare”

Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia educativă a intregii vieţi. Datorită vârstei mici, educaţia preşcolară
capătă un caracter specific. Această perioadă, ca ingrijire şi educaţie, formează temelia intregii vieţi de mai târziu.
La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsurâ, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi şcoala.
Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe va duce
implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea problemelor inerente care apar.
Grădiniţei, ca prima verigă a sistemului de invăţământ trebuie să i se acorde o mare atenţie.
Invăţământul preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoara după o
programa minuţioasa şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului preşcolar pentru
integrarea usoara şi rapida in actîvitatea de invatare. Şi copilul preşcolar invaţă dar pentru el invatarea este un joc.
Invăţarea şcolară,oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut, disciplina de muncă riguroasă etc.
Educaţia preşcolară, instituţională este un act psihologic şi deosebit pentru egalizarea şanselor, pentru
perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie in vederea inlăturării eşecuriîor şcolare şi a abandonului şcolar.
Un rol important in debutul şcolar îl va avea intotdeauna instituţia preşcoiară, ea fiind o etapă intermediară,
indispensabilă.
Integrarea copilului in forma de colectivitate preşcolară comporta un prim efort de adaptare la viaţa socială şi
totodată extinderea mediului social accesibil copilului.
În perioada preşcolară el işi dobândeşte rolul său social intr-o colectivitate şi obţine o altă dimensiune in
interiorul familiei. In coîectivitate copilul stabileşte cu totul alte raporturi decât in famile:
-invaţă să se subordoneze unui program şi a unor activităţi comune ale colectivului din care face parte;
-stabileşte relaţii cu alţi copii invăţând să-şi domine excentrismul folosind relaţii de colaborare
Integrarea copilului in şcoală presupune mai intâi formarea unor prezentari corecte despre scoala care sa le
permita preşcolarilor o adaptare afectiv-motîvationala la mediu şcolar.
În scopul adaptarii preşcolaruiui la mediul şcolar, al formarii şl adancirii reprezentarilor cu privire la scoala este
necesar a se intreprinde actiuni comune gradinita-scoala, cum ar fi:
-prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor in prima zi de scoala,avand ca invitati elevii clasei I şi
invatatoarea lor;
-asistenta la o activitate de citire,matematica,scriere;
- organizarea unor activitati de evaluare-concursuri care au ioc impreuna cu clasa 1 (exemplu obiceiuri şi colinde de
Crăciun, concursuri sportive,1 iunie etc);
-plimbări in jurul oraşului;
-excursii in tară
-dramatizări in care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
-confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente
Concurând alături de şcolari se inlătură reticenţa preşcolarilor şi ii face să-şi incerce puterile, să demonstreze
că sunt pregătiţi pentru şcoala.
Realizarea dezideratelor a idealului educatoarelor este condiţionată de colaborarea mai strânsă intre grădiniţă
şi şcoală. Activitatea educatoarelor şi invăţătorilor trebuie să se impletească. Tonul puternic afectiv ce o caracterizează
pe educatoare trebuie să se impletească cu relaţia mai autoritară a invăţătoarei. Dădăceala exagerată nu ajută copiii, ii
formează dependenţi de educatoare.
Trebuie să cântărim cu atenţie cât şi cum ii ajutăm pe copii. Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi randamentului
şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie să se completeze cu evaluarea apreciată in
calificative de către invăţător.
Un alt obiectiv in vederea integrării copilului in activitatea de tip şcolar constituie permanenta legătură a
grădiniţei cu famiiia-cea care constituie de fapt primul model al copilului.
Educaţia in familie ocupă un loc important in formarea 'puiului de om' care trebuie să găsească aici condiţii de
dezvoltare fizică, perceptivă, intetectuală, personaiă şi socială.
Din primii ani de viaţă personalitatea 'adultului de mai tarziu' prinde contur şi se manifestă prin elemente
concrete cum sunt: temperament, caracter, insuşiri, capacităţi, abilităţi şi aptitudini.

68
 „Cei 7 ani de acasa” sunt hotărâtori in procesul de adaptare şi integrare la viata socială şi aşa marcată de
influenţele mediului socio-economic.
Familia este instituţia primordială unde copilul dobăndeşte cea dintâi şcoală a vieţii.
Nu intâmplător părinţii sunt gata să şi spună cuvântul chiar şi in cele mai dificile probieme de educaţie. Faptul
este explicabil; de la părinţi au invăţat in primul rând tot ce ştiu până când copilul este adus intr-o instituţie de
invăţământ.
Familia trebuie să asigure sentimentul de comfort şi siguranţă. 0 ambianţă framântată de tensiuni familiale,
lipsită de afecţiune, stare de indiferenţă, cu acte de violenţă vă duce la reacţii de inadaptare.
Pentru indeplinirea dezidoratelor comune grădiniţa-familie am recurs la câteva strategii specifice:
-stabilirea unor relaţii strânse cu familia copiilor pentru a cunoaşte mediul din care vin copiii, problemele pe care le
ridică aceştia ;
-implicarea părinţilor în soluţionarea unor probleme interne ale unităţii;
-prezentarea unor referate privind rolul pe care il are grădiniţa in. instruirea şi educarea copiilor in pregătirea lor pentru
şcoală;
-convorbiri zilnice prin care sunt puşi la curent cu toate achiziţiile sau eşecuriie copiilor, la găsirea impreună a unor
soluţii viabile;
-implicarea părinţilor la imbunătăţirea bazei didactico-materiale;
-activităţi demostrative pregătite special pentru părinţi;
-serbări oferite părinţilor cu diferite ocazii.
Acestea au fost doar câteva dintre mijloacele pe care noi le-am utilizat frecvent în unitatea noastră sau fiecare
la grupa de preşcolari pe care o conduce.
Buna colaborare între grădiniţâ - familîe - şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp asigurând
performanţe educative notabile.

Referinte bibliografice:
- Magdalena Dumitrana - "Copilul, familia şi grădiniţa – Editura Compania 2000
- Revista invăţământul preşcolar nr. 1-2/1997

69
 Colaborarea dintre gradinita, scoala, familie

Prof.Apostol Teodora
Scoala Gimnaziala ,,Constantin Brancusi’’
Medgidia

Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele si posibilitatile

oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale. Sub impulsul cerintelor
dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica, tinzandu-se spre modernizarea metodelor de predare, a
continutului, a formelor de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele
institutii educative. Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin intermediul a
doua forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia prescolara avand
ca functie majora formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu nevoile specifice varstei, cu
posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii sociale
Cu toate acestea, complexitatea actului educational, a realitatii umane si sociale contemporane si
sarcinile tot mai dificile carora trebuie sa le faca fata procesul educational fac sa se identifice tot mai multe
fisuri in relatia amintita. Se recunoaste faptul ca deciziile, actiunile si rezultatele educatiei nu mai pot fi
realizate decat in comunitatea de optiuni dintre mediile responsabile – familie, scoala si comunitate.
Mai mult, se dezvolta concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc, optiunea
personala, implicarea acestuia de la varstele cele mai mici in responsabilitatea si drepturile pe care societatea le
identifica si recunoaste. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care sa intareasca schimbarea in relatiile
scoala - familie. Acest concept este parteneriatul eductional : este unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei
contemporane. Este un concept si o atitudine in campul educatiei.
Parteneriatul educational este forma de comunicare, cooperare si colaborare in sprijinul copilului la
nivelul procesului educational. El presupune o unitate de cerinte, optiuni, decizii si actiuni educative intre
factorii educationali.
Parteneriatul educational se desfasoara permanent si impreuna cu actul educational propriu-zis. El se
refera la cerinta ca proiectarea, decizia, actiunea si evaluarea in educatie sa fie realizate in cooperarea si
colaborarea dintre institutii, influente si agenti educationali.
Parteneriatul educational se realizeaza intre :
- institutiile educatiei : familia, scoala si comunitate ;
- agenti educationali : copil, parinti, cadre didactice, specialisti in rezolvarea unor probleme
educationale (psihologi, consilieri, psiho-pedagogi, terapeuti, etc.) ;
- membrii ai comunitatii cu influenta asupra cresterii, educarii si dezvoltarii copilului (medici, factori
de decizie, reprezentantii bisericii, ai politiei, etc.) ;
- influente educative exercitate exercitate la anumite momente asupra copilului ;
- programe de crestere, ingrijire si educare a copilului ;
- forme de educatie in anumite perioade.
Conceptul se adreseaza in principal parintilor si cadrelor didactice si se refera la actiunea in
acelasi sens. Ceea ce hotaraste familia, sa fie in acord cu masurile scolare si ceea ce un parinte face sa nu fie
legat de celalalt. Actual, relatia educator - copil are sensuri noi, este o relatie de colaborare, datorita aspectelor
ei de conducere democratica si flexibilitatii in luare deciziilor. Nu numai copilul invata si se dezvolta sub
influenta educatorului, ci acesta se formeaza si se transforma prin relatie educativa. Rezolvarea fiecarei
probleme educative adauga competente noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv, creator si
dinamic care accepta schimbarea in raport cu fiecare generatie, va gasi raspuns la noile intrebari. Parintii, copiii
si comunitatile se influenteaza puternic unii pe altii. Mediul in care traiesc parintii poate sprijini sau devia
vietile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate sa se comporte ca o sursa de forta si siguranta sau ca
o relatie a dezvoltarii.

70
 Parintii pot influenta comunitatea ca idivizi sau ca membrii ai unui grup. Ei pot contribui la dezvoltarea
comunitatii si la fixarea prioritatilor sociale. La educarea copilului contribuie deci, ca institutii bine determinate
ale societatii – familia, scoala si comunitatea. In momentele diferite ale cresterii, dezvoltarii si devenirii fiintei
umane, fiecare dintre aceste institutii sociale are rol important. Mai mult, azi, este determinata nevoia unui
parteneriat educational intre acestea, in favoarea unei educatii eficiente pentru individ si societate.
In rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare si invatare, institutia scolara dezvolta o serie de
structuri de sprijin in favoarea copilului si a familiei. In acelasi timp este nevoie de activitati de sustinere in
afara grupei si de activitati de sprijin atat a copilului aflat in situatii dificile sau de risc, cat si a familiei si a
cadrelor didactice.
Structurile de sprijin ale institutiei scolare merg pe linia cabinetelor de asistenta psihopedagogica, de
consiliere, de rezolvarea unor probleme specifice (cabinete de logopedie si orientare profesionala) si a centrelor
de resurse pentru familie sau cadre didactice. Se dezvolta astfel la acest nivel, programe specifice de sprijin
individualizat si de grup pentru copii, parinti si cadre didactice.
Gradinita eficienta realizeaza un parteneriat cu copiii, prin valorizarea si respectarea identitatii sale, cu
familia- prin cunoasterea importantei acesteia si atragerea in procesul didactic cu toate resursele educative ale
societatii, pe care le identifica, le implica si le foloseste activ. Identificand si valorizand dimensiunea personala
a individului, realizam insa, nevoia valorizarii si aprecierii familiei ca un mediu primordial si afectiv necesar
formarii individuale. Familia trebuie sprijinita si nu inlocuita in educatia tinerei generatii. Si pe parcursul
varstelor scolare familia ramane mediul afectiv cel mai viabil de securitate si stimulare.
Astazi se cere tot mai mult intelegerea parteneriatului educativ, ca forma de unificare, sprijin si
asistenta a influentelor educativ-formale. Experienta dovedeste ca o atmosfera destinsa intre agentii
educationali faciliteaza invatarea. Exista o retea complexa de relatii in cadrul unei institutii scolare, care are un
potential in influentarea educatiei copiilor.
Cele mai importante relatii sunt :
- relatiile dintre cadru didactic si elev ;
- relatiile interindividuale ( dintre elevi, dintre cadre didactice, dintre cadre didactice si specialistii care
sprijina scoala, dintre cadre didactice si personalul administrativ al scolii etc.) ;
- relatiile dintre cadre didactice si parinti.
Colaborarea dintre institutia de invatamant si familie presupune o comunicare efectiva si eficienta, o
unitate de cerinte si o unitate de actiune cand este vorba de interesul copilului.
H. Henripise si V. Ross (1976) identifica doua dimensiuni principale ale implicarii reciproce a institutiei
de invatamant si familiei in favoarea copilului :
1. dimensiunea relatiei copil-parinte, vizand controlul frecventei, al rezultatelor scolare, in general
indeplinirea sarcinilor si sustinerea materiala si spirituala a activitatii didactice a copilului ;
2. dimensiunea relatiei familie-gradinita care se refera la alegerea unitatii de invatamant, la contactele
directe ale parintilor cu reprezentantii institutiei- cadre didactice, administratori. Aceste contacte pot fi intalniri
colective dintre admistratia scolara si asociatiile parintilor, reuniunile de informare a parintilor cu privire
la continuturile si metodele scolare, exigentele cadrelor didactice etc., a lectiilor deschise pentru parinti,
atelierelor de lucrari practice cu parintii. Parintii mai pot colabora si cu prilejul excursiilor, serbarilor, vizitelor,
meselor comune etc.
La aceste forme de colaborare adaugam astazi :
- scoala parintilor ;
- consilierea psiho-pedagogica ;
- orientarea familiei in functie de nevoile individuale sau de grup intr-o maniera profesionala de catre
specialistii pregatiti anume.
Colaborarea si cooperarea parintilor cu institutia de invatamant sunt eficiente si benefice ambilor
factori, in conditiile in care comunicarea este reala, in functie de dimensiunea sa umana.

71
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ –ȘCOALĂ

Educatoare:Apostu Mariana,
Grădinița Căbești ,comuna PoduTurcului, județ Bacău
,,Tot ceea ce n-avem de la naștere și de care avem nevoie când suntem mari,ne este dat prin
educatie.Această educație ne vine de la natură,de la oameni sau de la lucruri.,,(Jean Jaques Rousseau)
Pregătirea copilului pentru școală este considerată obiectivul major,scopul final al activitătilor
instructive-educative din grădinită.Rolul important al pregătirii copilului îi revine atingerii obiectivelor ce
vizează comportamente psiho-sociale ale personalității copilului care este un factor decisiv în integrarea și
adaptarea copilului la viața școlară.
Varsta preșcolară este de fapt piatra de temelie pentru educația întregii vieți.La reusita copilului în
viață contribuie principalii factori educaționali:familia,grădinița,școala.
Asigurarea unui parteneriat real intre aceștia,implicarea tuturor in realizarea unei unități de cerințe
va duce negreșit la o educație corectă.
O condiție esentială o presupune formarea unei imagini corecte despre școală pentru o adaptare
ulterioară optimă la mediul școlar.
Învățământul preșcolar a dobândit un conținut cu o programă complexă in care sunt obiective precise
pentru ca prescolarul să se poată integra rapid in activitatea scolară de invățare.Copilul preșcolar învață mai
ales prin joc pe cănd învățarea școlară orcât de deschisă ar fi respectă anumite rigori,o muncă complexă.In
acest scop se impune organizarea a cât mai multe activități comune grădinită-școală.In unitățile unde
grădinița funcționează in aceeași unitate cu clasele de invățământ primar-cum e cazul grupei mele-
activitățile comune se desfășoară ritmic și fără greutate .Printre activitătile desfășurate enumăr pe cele mai
importante:
-Festivitatea de deschidere a noului an școlar
-Vizite spontane la clasele scolarilor
-Organizarea de concursuri.plimbări la obictive,la biserica parohiei
Serbarile școlare de Crăciun,de 8 Martie,de Ziua Copilului,Serbarea de sfărșit de an școlar.
-Excursii in orașele apropiate.
-Confecționare de felicitări,expoziții cu vânzare,scenete de teatru,parteneriate comune,etc
Concurând alături de școlari și invățătoarele lor li se inlătură anumite temeri,capătă curaj si iși
cunosc propriile puteri si viitorii colegi de clasă de la clasele simultane.
În acest sens activitatea educatoarei și a invățătoarei trebuie să se împletească.Tonul afectiv ce o
caracterizează pe educatoare trebuie să facă pereche cu relația mai autoritară a invățătoarei.De asemenea
importantă e și realizarea evaluării evoluției și a randamentului școlar.Aprecierile,recompensele,simbolurile
oferite de educatoare trebuie să se completeze cu evaluarea prin calificative de către învățător.
În succesiunea dintre grădiniță și școală important este continuarea unor forme de activitate din
grădiniță și la clasa pregătitoare și cls I încât folosite într-un mod creator de învățător ,acestea vor deveni
elemente de bază în asigurarea succesului la invățătură .
Prin această pregătire a copilului pentru școală se poate aprecia contribuția grădiniței și in mod
deosebit dăruirea cu care lucrează educatorul.
,,Orice educație este autoeducație,iar noi ca dascăli și educatori,cream de fapt contextul în care
copilul se autoeducă.Trebuie să realizăm contextul optim,pentru ca prin noi,copilul să se educe singur,așa
cum trebuie să se educe el prin propriul său destin lăuntric’’(Rudolf Steiner)

72
 Le français en maternelle, pourquoi pas?

Prof. Ioana – Daniela Ardelean

L'école maternelle joue un rôle central dans l'apprentissage de la langue française. Cet apprentissage
couvre plusieurs champs dans une progression organisée.
L'enfant, même à cet âge, apprend à envisager la langue comme un objet manipulable, pas
seulement pour le sens qu'elle véhicule mais aussi comme objet d'observation et d'analyse.
Et puis, les parents voient de plus en plus loin pour leurs enfants. Ils connaissent les théories du
développement de l'enfant et se disent que plus on commence tôt, plus un enfant a de facilités à apprendre une
langue.
Mais du point de vue de l’enseignant, les choses diffèrent sensiblement. Quel en serait la difficulté ? Le
fait qu’on n'apprend pas le français à un enfant de 3 ans comme on l'apprendrait à un adulte. Il faut évidemment
tout de suite oublier les développements grammaticaux du fonctionnement, pourtant si simple, de cette chère
langue qu'est le français.
Un enfant de 3 ans n'accepte qu'une seule chose: le jeu. Et c'est donc de façon ludique qu'on lui
enseignera le français. Un jeu qui dure plus de 30 minutes avec un enfant de 3 ans, c'est vraiment un bon jeu,
quoi que, le plus souvent, il est presque impossible d’atteindre une telle durée. Et avec un peu de chance, il
voudra refaire l'activité au cours suivant, ou la semaine d'après à condition qu’il ne joue pas tout seul, bien sûr !
L'important est de capter son attention et c'est à vous qu'il revient de faire le spectacle, pas à lui!
Que l’enfant ait 3 ou 11 ans, l'acquisition du vocabulaire représente un élément essentiel dans
l'apprentissage de la langue et l'accès progressif à la maîtrise de la langue française.
Pour un réel succès et de meilleurs résultats, l'école maternelle doit jouer le rôle déterminant dans cet
apprentissage. A travers un enseignement structuré, des situations de communication qui permettent aux enfants
de fréquenter, en compréhension, un vocabulaire riche, choisi en fonction de son intérêt pour la scolarité
présente et à venir, chaque élève est placé en situation de réutiliser lui-même ce vocabulaire dans des activités
scolaires organisées et contrôlées.
En matière de lexique, l'école maternelle doit se fixer trois objectifs principaux : développer le capital
lexical des élèves (en réception et en production, dans le langage en situation et dans le langage d'évocation
hors contexte d'activité), permettre aux enfants d'entrer progressivement dans le fonctionnement de la
langue au niveau lexical et développer la mémoire lexicale (celle des mots) ainsi que la mémoire sémantique
(celle du sens des mots).
Il va de soi que le succès dans l’apprentissage du français en maternelle, dépend fondamentalement de
la stratégie de l’enseignant, des activités qu’il choisit et de la mise en pratique de toute cette démarche. Il existe

73
à présent une multitude de fiches pédagogiques, de jeux, conçus pour le niveau d’âge, les besoins des
apprenants, le but de l’enseignant et les objectifs des programmes d’apprentissage. Les fiches entrent dans la
logique d'une didactique explicite du vocabulaire, destinée à faire progresser les enfants, particulièrement les
plus fragiles. S'appuyant sur des entrées thématiques accessibles aux élèves, elles privilégient des approches par
le champ lexical, la catégorisation, la synonymie et la dérivation.
Si on se souhaite promouvoir l’apprentissage du français auprès d’un jeune public, envisageant le
progrès et l’acquisition du français à travers l’école primaire et le collège, les enseignants, ont la possibilité
d’employer des fiches pédagogiques à télécharger, conçues pour la sensibilisation au français.
L’idéal, d’après mon expérience, c’est la continuité dans l’apprentissage, c’est-à-dire, garder la même
ligne, à partir de la maternelle, jusqu’ à la fin du lycée.
Donc, le professeur de français, à l’obligation de s’informer sur tout ce qu’il lui est nécessaire,
commençant par les enseignants de maternelle, continuant par enseignants pour le primaire. Et bien entendu, à
côté des connaissances scientifiques à introduire, il faut absolument connaître les caractéristiques d’âge, les
étapes de développement mental et cognitif des enfants.
Ces conditions respectées, elles peuvent généralement, assurer le succès scolaire et, particulièrement, le
succès dans l’apprentissage du français langue étrangère.
Il ne faut pas oublier l’orientation des enfants et leur ouverture vers l’apprentissage des langues.
Mais, je pense que si toute personne impliquée prend ses responsabilités, l’apprentissage du français,
même en bas d’âge, peut être réalisé avec les meilleurs résultats.
Osez donc le français à tout âge !
Sitographie :
http://eduscol.education.fr/pid24346-cid52525/vocabulaire-ecole-maternelle.html
http://eduscol.education.fr/cid52525/enseigner-le-vocabulaire-a-l-ecole-maternelle.html
https://lucarnefle.wordpress.com/activites-de-sensibilisation-au-francais/

74
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA!
RELATIA EDUCATOR-INVATATOR-PROFESOR

Ardeleanu Madalina Manuela

,,EDUCAȚIA NU ESTE O PREGĂTIRE PENTRU VIAȚĂ; EDUCAȚIA ESTE ÎNSĂȘI VIAȚA”

John Dewey

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o

importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și
școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera
cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.

Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar
este unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat
proces de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care
vizează pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a
spiritului de observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor
cu limbajul matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive,
afective și voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.

Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic.
O primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I. Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice,în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este
prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare,
cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu
sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens,
experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în
grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o
impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu
școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante
personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le
generează perspectiva primei zile de școală.

În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme
de strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.

75
 Colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală
Prof.înv.preşcolar Arhire Marilena
Grădiniţa cu Program Normal nr.4 Huşi. Jud. Vaslui

„Omul nu poate deveni om decât dacă este educat”. J.A.Comenius

Creşterea şi educarea copilului este influenţată de evoluţia societăţii în care trăim . Însă la
educarea şi formarea copilului contribuie mai mulţi factori, cum ar fi : familia, grădiniţa, şcoala şi
societatea. Familia reprezintă principalul factor educativ prioritar în educarea copilului, întrucât educaţia
începe din familie. Însă, trebuie recunoscut faptul că, rolul cel mai important în educaţia copilului îl are
grădiniţa şi şcoala.
La vârsta preşcolară, un factor educativ important este grădiniţa. Activităţile din grădiniţă sunt
desfăşurate după un amplu proces instructiv-educativ şi de către cadre cu o pregătire profesională
corespunzătoare, ce aplică metode şi procedee pedagogice respectând particularităţile de vârstă ale
copiilor. Prin activităţile desfăşurate se urmăreşte pregătirea copilului preşcolar pentru o integrare rapidă şi
uşoară în activitatea de învăţare. Implicarea părinţilor în activităţile şi acţiunile grădiniţei îi determină pe
aceştia să înţeleagă că responsabilitatea grădiniţei şi cea a familiei converg spre un scop comun, iar pe de
altă parte, le dă posibilitatea să aprecieze în mod real activitatea educatoarei.
Pasul către şcolaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice
adaptării şcolare.Frecventarea grădiniţei de către copil face ca adaptarea lui la mediul şcolar să fie mai
uşoară. Integrarea copilului în şcoală presupune mai întâi formarea unor reprezentări corecte despre şcoală
care să le permită preşcolarilor o adaptare afectiv-emoţională la mediul şcolar.
În cadrul activităţilor desfăşurate la grădiniţă, la grupa mare, educatoarea îşi propune şi desfăşoară
activităţi ce vizează aspecte din viaţa şcolarului. Astfel, preşcolarii sunt familiarizati cu activităţile
desfăşurate la şcoală. În scopul adaptării copilului preşcolar la mediul şcolar, al formării şi adâncirii
reprezentărilor cu privire la şcoală este necesar a se întreprinde acţiuni comune grădiniţă-şcoală cum ar fi:
prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor în prima zi de şcoală serbari, activităţi de
voluntariat, asistenţa la o activitate a şcolarilor, excursii si multe altele.
Buna colaborare între grădiniţă-familie-şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp asigurând
performanţe educative notabile. Copiii generaţiei de astăzi intră în şcoală cu un amplu bagaj de cunoştinţe
şi apetenţe de investigare şi învăţare. În grădiniţă, copiii sunt încurajaţi să se manifeste liber, educatoarea
fiind atentă cu fiecare copil ajutându-l să se dezvolte intelectual şi formându-i anumite deprinderi : de a
ţine creionul în mână, de a număra, de a compara mulţimile, de a rezolva o problemă, o sarcină, de a desena,
picta, modela. Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunoştinţelor şi de formare a
priceperilor şi deprinderilor începute în grădiniţă este necesară legătura strânsă între grădiniţă şi şcoală.

Gădiniţa oferă posibilitatea de a exersa şi de a cultiva limbajul copiilor prin toate activităţile
desfăşurate , indiferent de categoria de activitate,datorită caracterului organizat al acestora, care se
răsfrânge direct asupra limbajului copiilor, îmbogăţindu-l cantitativ dela o etapă la alta,dar şi calitativ.

În pregătirea copiilor pentru şcoală educatoarea trebuie să aibă în vedere pregătirea copiilor pentru
scriere. Scrierea este o activitate complexă ,dificilă pentru preşcolari,de aceea, învăţământului preşcolar îi
revine sarcina pregătirii elementelor grafice, elemente care se însuşesc în activităţi pentru exerciţii grafice,
la sectorul Bibliotecă.

76
 Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinţe în ce priveşte dezvoltarea morală. Prin activităţile
desfăşurate copiilor li se formează diferite emoţii şi sentimente morale,dar şi unele deprinderi de
comportare civilizată : să salute, să fie politicoşi, să-i ajute şi să-i respecte pe cei în vârstă.

În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului
de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.

Colaborarea grădiniţă- şcoală ar trebui să se bazeze pe continuitatea în obiectivele urmarite, în

conţinuturi, în mijloacele de realizare a sarcinilor, la nivel instituţional etc. Pentru a a avea o colaborare
bună învăţătoarele trebuie să aibă o bună colaborare cu educatoarele, urmărind în mod special:- cunoaşterea
reciprocă a programei preşcolare/ şcolare;- cunoaşterea grupei mari de către învăţătoare. Astfel,
educatoarele pot furniza date despre copil purtând discuţii libere cu învăţătoarea, dar si în scris, prin fisa
psihopedagogica.

În concluzie, colaborarea între grădiniţă şi şcoală reprezintă un demers benefic în viaţa prescolarilor,
contribuind la dobândirea cunostintelor, formarea şi antrenarea capacităţilor şi modelarea atitudinilor
necesare activităţii lor viitoare în şcoală. În momentul intrării la şcoală , copilul începe o viaţă nouă,
centrată pe învăţarea de tip şcolar, care constituie activitatea dominantă a lui. Astfel, învăţarea se
transformă pe neobservate într-o ocupaţie permanentă a elevului.

Bibliografie : Revista Învăţământului Preşcolar nr. 1-2 / 2000 ; Revista Învăţământului Preşcolar nr. 1-2
/ 2001 ; Revista Învăţământului Preşcolar nr. 1-2 / 2006 ; Ecaterina Adina Vrasmas, Educatia
copilului prescolar, Editura ProHumanitate, Bucuresti, 1999.

77
 Eficientizarea actului didactic printr-o strânsă colaborare dintre educatoare-
învățătoare

Prof. Înv. Preșc. Anișoara-Camelia ARION

Gradinița P. P. „Amicii” Constanța

Rolul unei bune colaborări între grădiniță și școala, între educatoare și învățătoare nu-l contestă
nimeni. Toți suntem interesați ca beneficiarii actului didactic, și anume copiii, să fie bine instruiți să aibă o
adaptabilitate ridicată și să facă față oricăror cerințe.

În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională. Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,
experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară,
de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare ainformaţiei, de a realiza o serie de
obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea
nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.

Pentru a stabili bazele relațiilor de colaborare dintre educatoare și învățătoare voi pleca de la
definiția data celor două ocupații, așa cum sunt descrise in standardele ocupationale elaborate de Consiliul
pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare, și anume:

Educatoarea instruieşte şi educă prin joc, pentru sprijinirea şi promovarea dezvoltării copiilor de vârstă
preşcolară, urmărind obiective cognitive şi de limbaj, psiho-motorii, de educare a afectivităţii, ale educaţiei
estetice şi ale educaţiei pentru societate.

Învăţătorul este cel care pregăteşte omul de mâine. Învăţătorul trebuie să formeze tuturor copiilor
capacitatea de a folosi cu inteligenţă instrumentele muncii intelectuale şi gândirea, să facă apel la resursele
personalităţii în curs de dezvoltare şi să ştie să utilizeze toate aptitudinile şi toate mijloacele de exprimare
pentru a le consolida.

După cum putem observa, învățătorul continua munca educatoarei. În consecință este necesar să se
asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi
continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare. Grădiniţa constituie o etapă
fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci
şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la
lărgirea câmpului de relaţii sociale. Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date
fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate,
şi mai ale, specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice,
diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.

În cadrul colaborării educator-învăţător sunt fixate obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului
pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,

78
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.

Buna colaborăre între grădiniţă şi şcoală este asigurată prin crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi
a personalităţii copilului. Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la
învăţătură şi care, în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor
şcolare şi acomodarea la acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.

Scopul final al educatoarei, și al învăţământului preşcolar este pregătirea copilului pentru startul
şcolar. Pentru ca acesta să fie unul ușor, fără forme de inadaptare din partea copilului, trebuie să existe o
pregătire a copilului în acest sens în grădiniță, și o perioadă de trecere de la statutul de preșcolar la cel de
școlar.

În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului
de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit. Grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar, cât şi şcolar începător.

Pentru familiarizarea preșcolarilor cu mediul școlar și cu metodele de lucru ale învăţătorului,

recomand organizare de vizite la diverse unități școlare, desfășurarea de activități împreună cu școlarii cum
ar fi: confecționarea de felicitări – grup format dintr-un școlar și un preșcolar, desfașurarea de jocuri în sala
de clasă cu participarea ambelor categorii de copiii (școlari si preșcolari). Rezultatele acestor acțiuni se văd
în primele zile de școală în care copiii dau dovadă de ,,starea de pregătire pentru şcoală”, echilibru care
nu se poate realiza fără o bună colaborare între educatoare-învățătoare.

Bibliografie

1. Consiliul pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare, Standard ocupational, Educator, Invatator,

Bucuresti 1999
2. Curriculum pentru învățământul preșcolar, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, București,
2008

79
 CÂMPUL RELAȚIONAL AL GRĂDINIȚEI ȘI AL ȘCOLII

Prof.inv.primar:Arsene Daniela

Scoala Gimnaziala,,Constantin Brancoveanu”,Stefanesti

,,EDUCAȚIA NU ESTE O PREGĂTIRE PENTRU VIAȚĂ; EDUCAȚIA ESTE ÎNSĂȘI VIAȚA”

John Dewey

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o

importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și
școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera
cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social și înconjurător.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei pregatitoare. Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care
acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor
și procedeelor didactice,în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a
procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei
școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface
interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa pregatitoare învățătorul folosește jocul atât ca
activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității
grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a
activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la
școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate
pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin
stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele
mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fivalorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.

80
 Bibliogafie:

- Magdalena Dumitrana - "Copilul, familia şi grădiniţa – Editura Compania 2000

- Revista Învăţământul preşcolar nr. 1-2/1999

-Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

81
 Colaborarea gradiniţă-şcoala!Relaţia educator-învăţător-profesor

Profesor Asavei Ionela

(Scoala Gimnazială ,,Emil Brăescu”,Măgura şi Scoala Gimnazială Nr.1Sărata
judetul Bacău)

Copilul este un adult în devenire, care aspiră cu o energie nesfârşită la viata de om mare. La naştere,
el posedă potenţialităţi şi predispoziţii, este fragil şi neajutorat, însă de-a lungul anilor va deveni parte
integranta a unei societăţi complicat organizate. Treptat, copilul începe să facă primii paşi într-o lume a
uriaşilor, capată autonomie, iniţiativă, şi satisface nevoi variate, învaţă să se comporte „ca un om mare”.
Călătoria vieţii poate fi palpitantă, fascinantă, dar în acelaşi timp plină de obstacole şi dificultăţi. Adultul
este cel care însoţeşte copilul, până la un anumit punct, în această minunata aventură a descoperirii de sine,
a învăţării, a conştientizării. Dezvoltarea psihocomportamentală, intelectuală şi socială a copilului se află în
mâinile adultului, care are o sarcină esenţială, dar şi o extraordinară responsabilitate.Adultul (educator, învă
ţător,profesor dar şi părinte) are menirea de a-i construi, consolida, îmbogăţi psihismul şi, ulterior, de a-l
seconda pe copil în eforturile lui de a lua în stăpânire lumea înconjură toare.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic.
Grădiniţa este prima experientă a vieţii în societate a copilului. Ea constituie un cadru nou pentru el, prin
dimensiunile şi conţinuturile sale, prin activităţile variate, noi şi interesante. Este o înşiruire de
metamorfoze, cu o încărcatură afectivă intensă şi un dinamism nestăvilit. Adaptarea la noul mediu va fi de
lungă durată, cu progrese şi regrese, cu eforturi perseverente şi de durată, atât din partea copilului însuşi, cât
şi a adulţilor care-l sustin. Ulterior, copilul va trebui să se integreze într-o nouă ambianta, cu o învătătoare
noua, cu noi colegi; e necesar deci să-şi ajusteze instrumentele de comunicare pentru a putea stabili relaţii
optime. Există apoi relaţia copiilor cu profesorii lor care este axată pe educaţie.
Profesorul indeplineşte o profesiune de o deosebită importantă, aceea care asigura formarea şi pregătirea
personalităţii tinerelor generaţii şi pregătirea lor profesională în cadrul instituţiilor de învăţămant, strâns
legate de viaţa, de activitatea socioprofesională, morală şi cetăţenească. Prin aceasta profesorul contribuie la
realizarea celui mai important „produs" al societatii, omul pregătit prin studii, care se integrează în
activitatea social-utilă, aducându-şi aportul la producerea bunurilor materiale şi spirituale, la progresul
continuu al societăţii. Profesorul este principalul factor al educării şi pregătirii tinerilor.
Profesorii au menirea de a transmite copiilor informaţii, cunoştiinţe, metode şi tehnici legate de
diferite domenii ale cunoaşterii, în scopul dezvoltării, învăţării şi găsirii unei activităţi profesionale care va
constitui meseria de mai târziu.
Drumul parcurs de copil este lung şi bogat. Din etapă în etapă, copilul iese din lumea lui confuză şi
se îndreaptă spre începutul evoluţiei personalităţii sale. Este „o înşiruire de metamorfoze, minunate şi
mişcătoare pentru adultul care le este martor, de victorii triumfătoare pentru copil, victorii ale activităţii, ale
sensibilităţii, ale imaginaţiei” (Debesse, 1970, p. 52).

82
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIŢĂ ŞI ŞCOALĂ

Educatoare : Atodiresei Ionela

Grădiniţa Grumazesti, Jud. Neamţ

Preşcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative şi are o

importanţă deosebită pentru procesul şcolarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală,dar şi unitatea influenţelor
educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi
şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera
cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile şi în special în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de
observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Pentru ca învăţământul să se bucure de însuşirea de a fi eficient, de a se dovedi un învăţământ de
calitate trebuie să ţină cont de câteva cerinţe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învăţător şi părinţi ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personaliţătii umane, conlucrarea şi
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredinţaţi spre instruire şi educare.
- cunoaşterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în şcoală; fără aceasta, munca învăţătorului
este foarte grea şi cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează
grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin
intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la
nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel
al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi
sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare
dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal).
Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării
atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi
şcoală este plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în special în programele grădiniţei şi ale
clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic
care acţionează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea
metodelor şi procedeelor didactice, în activitatea de învăţare precum şi de intervenţii în formele de
organizare a procesului de învăţământ în primul rând lecţii. Astfel, este bine de ştiut că învăţătura dominantă
a vârstei şcolare este prezenţa în diferite forme şi la vârsta preşcolară, ca izvorând din necesitatea de a
satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaştere. În clasa I, învăţătorul foloseşte jocul atât ca
activitate de învăţare, cât şi ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuităţii
grădiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care privesc formele de organizare şi desfăşurare a

83
activităţii. În acest sens, experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi vizite la
şcoală, vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune, plimbări şi programe distractive comune, contribuie la
atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală. Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate
pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari. Prin
stabilirea contacte cu şcoala şi cu învăţătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituţiia dar şi cu cele
mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniştilor şi a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de şcoală.
În sfera acestor modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală vor fi valorificate şi alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituţii cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activităţile comisiilor metodice, la lecţii/activităţii model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător, îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii, sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Bibliografie:
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura
PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

84
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE -SCOALA

EDUCATOARE: AUREL ROXANA

GRADINITA NR. 248
SECTOR 1, BUCURESTI

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile
la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act
complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice
,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece
vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim
acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de
modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a
acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care
începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă
a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de
îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în
activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii
în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de
receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel

85
învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii
concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie
să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”,
,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună
colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din
partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul
pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa mare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi
şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de
informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le se
cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

86
 ”Colaborarea grădiniță-școală!”

Prof.Aurelia Lungu

Şcoala Gimnazială Greci-Tulcea

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin
de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către
școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest
lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală. Frecventarea
grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important
în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de
constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o
continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri
mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare.
Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim– dezvoltarea
personalităţii copilului.

Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă masură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală
este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței si ale clasei
pregătitoare. Este vorba de legătura indisolubilă între prevederile programelor respective .Pentru a fi însă
operatională,corelația dintre programme se cere a fi riguros cunoscută atât de învățător ,cât și de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucrează cu grupa mare trebuie să cunoască cerințele programei pentru
clasa pregătitoare spre a-i asigura baza care să-i permită preșcolarului însușirea cunoștințelor clasei
pregătitoare, iar învățătorul care va prelua clasa pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei preșcolare
mari pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire și educare.

O primă condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolară și cea școlară o
constituie analiza psihologică activității școlare și determinarea acelor capacități intelectuale ,afectiv-voliționale
ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăți activității școlare,deci trebuie să se stabilească
capacitățile necesare pentru ca preșcolarul să asimileze cunoștințele prevăzute în clasa pregătitoare. Cercetarile
întreprinse în această direcție ne oferă unele date deosebit de utile.

N.Okon considera că învățarea scrierii și citirii implică formarea unor capacități:

a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferențierea semnelor grafice după forma lor ,deci
posibilitatea de a recunoaște și reproduce diverse simboluri;

b) auditive -perceperea și identificarea sunetelor sau fenomenelor ;

87
c)semantice – stabilirea unei legaturi între simbolurile grafice și sensul cuvintelor ceea ce înseamnă însușirea limbajului și
formarea conceptelor.

In ceea ce privește dezvoltarea gândirii matematice este necesară formarea capacității de a traduce în concepte
însușirile cantitative ale mulțimilor, de a înțelege relațiile dintre mulțimi, (superioritate,inferioritate,egalitate) de a le pune
în corespondență, de a număra și de a efectua operații mentale de adunare și scădere cu o unitate.

Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a copilului și la cea

afectivă,volițională și socială. In acest sens se dezvoltă interesul de cunoaștere al copilului ca suport al unei motivații
susținute în învatarea, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-și regla activitatea în funcție de cerințele adultului, ale
programului școlar, de a desfășura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare a motricității.

Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educației preșcolare în
relația lor cu cele ale școlii primare și conferă caracter de sistem relației dintre grădiniță și școală.

Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în sfera
tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor didactice, în
activitatea de învățare, precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ în primul rând în
lecții. Astfel, este bine știut, că învățătura, dominanta a vârstei școlare este prezentă în diferite forme și la vârsta
preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere.In clasa
pregătitoare învățătorul foloseste jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru
copii.

Printre aspectele cotinuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de
organizare și desfășurare a activității. In acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar
fi: vizite la scoală ,vizita școlarilor în grădiniță, activități comune, excursii și programme distractive comune, contribuie la
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală.Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le
produce o impresie plăcută pentru a le stimula dorința de a deveni școlari.

Se pot realiza și activități comune între preșcolari, școlari, elevi de gimanaziu cum ar fi: drumețiile, constituirea
unor formatii de dansuri pe grupe de vârstă, activități de voluntariat.Organizarea acestor activități comune stabilizează
relația educator-învățător-profesor.

Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca instructiv-
educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a foștilor elevi iar, învățătorul
va căuta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.

In sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de strângere a
legăturilor dintre cele două instituții: participare reciprocă a educatoarelor, învățătorilor, profesorilor la activitățile
comisiilor metodice, la lecții model, la activități comune, la sesiuni de comunicări.

Bibliografie selectivă

*Șchiopu,U., Verza, E.- Psihologia vârstelor.Ciclurile vieții.București,Editura Didactica și Pedagogică,1995

*Paul Popescu -Neveanu-Psihologie, București,Editura Didactica și Pedagogică,1990

*Cucoș, C.- Pedagogie, Editura Polirom, Iași,2002

88
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-SCOALĂ

Profesor in invatamantul primar:

Avasiloaei Adina Mirela
Scoala Gimnaziala Nr.10 Suceava

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.

89
 În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

90
 COLABORAREA GRADINITA – SCOALA

Prof. inv. prescolar , AVIRVAREI ELENA

Gradinita nr. 3 Dorohoi, Botosani

Eficienta activitatii educative depinde nemijlocit de calitatea pregatirii psihopedagogice a

cadrelor didactice care o indruma si sprijina.Sub acest aspect, experienta de pana acum a evidentiat
faptul ca aceasta pregatire nu se poate la cunostintele dobandite si la experienta didactica a acestor
cadre, ci este necesara si o pregatire/pertectionare prin diverse module,in raport cu obiectivele si
continutul specific al acestora, dar si o stransa legatura intre gradinita si scoala.
Pregatirea copilului pentru scoala este considerate tot mai mult ,,functia majora”,obiectivul
formative final al activitatilor instructive- educative in gradinita.Un rol important pentru pregatirea
copilului pentru scoala revine indeplinirii obiectivelor ce vizeaza componentele psihosociale ale p
siersonalitatii copilului si care contribuie in mod direct la integrarea si adaptarea sa optima in
raport cu mediul de viata si activitatea specifica scolara.Preocuparile firesti in acest sens se impun
a fi amplificate prin colaborarea gradinitei cu scoala.
Copiii se simt bine atunci cand au o parere buna despre ei, ca de altfel oricare dintre noi, la
orice varsta. Cu atat mai mult, la varst de 5-6ani,cand copilul vine la scoala,cand scoala uneori,din
pacate, este prezentata de parinti ca o ,,sperietoare”.De aceea, consideram ca este necesar ca micutii
prescolari sa fie pregatiti, sa stie, in mare, in ce consta rolul de scolar, ce sarcini ii revin acestuia si,
mai ales, ce satisfactii are scolarul cand rezultatele sale ii bucura pe parinti si pe invatatori.
Obiectivul invatamantului prescolar este de a oferi sprijin competent pentru dezvoltarea
armonioasa in plan fizic, intelectualbbsi social a copiilor,pregatindu-i totodata pentru o cat mai
usoara adaptare la activitatea scolara.
Pentru a depasi pragul dificil al scolarizarii, intrprindem diferite activitati commune
,gradinita-scoala.In activitatile comune, dar si in jocuri, educatoarele fac dese referiri la scoala, la
scolari, creeaza diverse scenario cu aceasta tema sau subiect; se organizeaza vizite reciproce ale
copiilor din cele doua institutii de invatamant, prilej cu care ei se cunosc, cei mici acomodandu-se
cu localul, cu bancile etc.
Pentru a continua fara dificultate procesul de dobandire a cunostintelor si de formare a
priceperilor si deprinderilor inceput in gradinita la varsta de 3 ani,este necesara o legatura mai
temeinica intre gradinita si scoala.Cum aceste deprinderi nu se formeaza la intamplare, ci
gradat,systematic,educatoarei ii revine sarcina de a-i face pe copii sa inteleaga de ce este nevoie ca ei
sa fie informati,sa cunoasca aspecte diferite despre lume.
Dascalul este acela care sadeste la copil increderea, stima si respectful fata de propria
persoana,calitati evidente inca de la aceasta varsta.Dascalul trebuie sa fie
Empatic, sa-l trateze pe copil cum ar vrea sa fie el tratat.
Colaborarea gradinita-scoala ar trebui sa se bazeze pe continuitatea in obiectivele urmarite,
in continuturi, in mijloacele de realizare a sarcinilor, la nivel institutional etc.De aceea, invatatorii trebuie
sa aiba o buna si permanenta colaborare cu educatoarele,urmarind in mod special:
-cunosterea reciproca programei prescolare/scolare;
-cunoasterea grupei mari de catre invatatoare.In acest sens,educatoarea ar trebui sa pota
furniza date corecte despre copii atunci cand pasesc in grupa pregatitoare(prin discutii libere, dar si
prin Fisa psihopedagogica ),referitor, in principal la:
-nivelul de dezvoltare al copiilor;
-nivelul familial din care provin;
Pentru a obisnui copiii sa dezvolte relatii constructive cu semenii lor,sa traiasca stari
affective positive impreuna cu colegii,sa-si exteriorizeze si sa-si impartaseasca preocuparile si
interesul pentru anumite subiecte ne am propus incheierea unui parteneriat intre unitatile noastre de
invatamant, aducandu-i mai aproape pe copiii prescolari de cei scolari.
Prin intalnirile si actiunile comune, copiii vor experimenta noi valente ale prieteniei intre
cei mici, intelegand si adoptand norme de convietuire sociala dezirabila si adaptandu-si
comportamentul propriu la cerintele grupului cu care vin in contact.
Totodata,prescolarii vor deduce singuri ca scoala este un loc in care nu trebuie sa vina
cu emotii sau cu frica, ci unul atractiv, ce le deschide portile catre o lume fascinanta, o lume a

91
cunoasterii,dar in care vor si regasi-la alte standarde-jocuri ale copilariei, activitati indragite,eroi
fascinanti .
O initiative care a oferit satisfactii a fost programul prin care le-am oferit prilejul
prescolarilor sa aiba actiuni comune cu scolarii, pe teme variate, cuprinse sub genericul,,Fapte bune
si folositoare”.In acest sens,ne-am propus si actiuni de infrumusetare si amenajare a zonei gradinitei
si scolii care s-au desfasurat sub sloganurile ,,Strada noastra ca o floare” si ,,Fiecare copil sadeste
un pomisor”,si la care copiii,impreuna cu parintii lor,au contribuit la amenajarea curtii scolii si a
gradinitei.
Pentru o mai buna cunoastere a prescolarilor de catre cadrele didactice si pentru ca parintii
sa cunoasca cerintele impuse de scoala, am desfasurat lectorate cu parintii prescolarilor care vor
merge la scoal, la care au participat si invatatorii.
Prin colaborarea permanenta cu scoala, copiii au devenit mai sociabili, creand premisele
inlesnirii integrarii in invatamantul primar. Ei au avut, de altfel, posibilitatea de a invata jucandu-se
si de a se juca invatand.

92
 ROLUL CADRELE DIDACTICE ÎN FORMAREA

PERSONALITĂȚII ELEVILOR

Avram Adriana - Lia, Prof. Psihopedagog

Centrul Școlar de Educație Incluzivă ,, Christiana” Bocșa, Jud. C-S

,,Procesul de învățământ începe când tu, profesorul, înveți de la elev, când tu, situându-te în locul lui,
înțelegi ceea ce a înțeles el în felul în care a înțeles”, susține Kierkegaard.
Procesul de învățământ nu poate fi conceput în afara unui dialog permanent între cadrele didactice și elevi.
Formarea personalității elevului, a adultului începe la grădiniță sub îndrumarea educatorului, continuă cu ciclul
primar având ca model învățătorul și urmând ca profesorii din ciclurile gimnaziale, liceale și universitare să-i
călăuzească și să-i desăvârșească pesonalitatea împreună cu părinții.
Personalitatea cadrului didactic constituie factorul subiectiv principal care imprimă un anumit caracter și o
anumită intensitate interacțiunilor sale cu elevii. Acesta organizează și conduce activitatea instructiv- educativă
din școală, prelucrează și transmite cunoștințele cuprinse în programele și manualele școlare, modelează
personalitatea copilului, desfășoară o bogată activitate extrașcolară și sprijină ceilalți factori care se asociază
eforturilor școlii.
Relația dintre cadrele didactice și elevi se bazează pe un dialog autentic în care fiecare personalitate se
angajează în întregime, se manifestă exprimându-și cu sinceritate emoțiile, ideile, experiențele, acceptând în
totul sentimentele, ideile și experiențele celorlalți, pentru că dorește să le înțeleagă, la nevoie să-și modifice
atitudinile și intențiile, cooperând cu ceilalți într-o căutare comună.
Cadrele didactice din învățământ asigură formarea și pregătirea personalității tinerelor generații și pregătirea
lor profesională în cadrul instituțiilor de învățământ. Exercitarea profesiei de profesor presupune însușirea unor
competențe specifice cum sunt: competența profesională, adică capacitatea de a organiza și competența etică,
măiestria profesională și tactul psihopedagogic. Satisfacția unui cadru didactic o reprezintă recunoștința și
performanțele elevilor săi. Dascălul fiind un organizator al învățării, îmbină aspectele obiectiv –logice ale
transmiterii cunoștințelor cu aspecte psihologice, fiind preocupat de aplicarea principiilor didactice, a teoriei
instruirii în transmiterea conținutului de învățat cât și de implicațiile psihologice ale actului transmiterii acestui
conținut.
Profesorul stimulează gândirea elevilor prin alegerea de metode potrivite tipului de personalitate specific
fiecărui elev, trezește interesul și stimulează performanțele, poate fi considerat un model sau un partener al
elevului. Dascălul transmite valori morale și îi ajută pe elevi în însușirea lor. Poate fi considerat un partener al
educației. Efectele pozitive ale perspectivei parteneriale în relația cadrelor didactice din ciclurile de învățământ
precum și dintre elevi și cadrele didactice se înregistrează nu numai în sfera formativă ci și în cea informativă.
Tratarea unui elev ca și partener în ceea ce privește potențialul său comportamental și intelectual latent îl va
conduce la instalarea firească a procesului de maturizare.
Cadrele didactice reflectează asupra activității lor și învață din experiență. Sunt modele de educație, ilustrează
virtuțiile pe care vor să le stimuleze la elevi și contribuie la eficientizarea vieții școlii, lucrând în colaborare cu
alți profesioniști asupra politicii educaționale, dezvoltării curriculare și a personalului și găsesc modalități de a
lucra creativ în colaborare cu părinții, angajându-i pe aceștia în buna funcționare a școlii.

BIBLIOGRAFIE:
1. Rotaru Ileana –,, Comunicarea educațională – aspecte teoretice și demersuri aplicative”, Ed. Brumar,
Timișoara, 2008;
2. Dughi Tiberiu, Roman Alina –,, Dimensiuni psihologice ale învățării”, Ed. Universității Aurel
Vlaicu, Arad, 2008;
3. Ionescu M., Radu I. - ,,Didactica modernă”, Ed. Dacia, Cluj – Napoca, 2008;
4. Surse online.

93
 Colaborarea grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-
profesor

Prof. Avram-Temeș Andreea

Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerințe în ce priveşte dezvoltarea morală. Copilului i se
formează aici diferite emoții şi sentimente morale, sentimente de prietenie, de ajutor reciproc.Copiilor li se
formează şi unele deprinderi de comportare civilizată: să salute, să fie politicosi, sa-i ajute şi să-i respecte pe
cei în vârstă. Sunt situaii când, sub aspectul dezvoltării intelectuale, unii dintre copii nu au formate într-o
măsură corespunzătoare vârstei lor, priceperile şi deprinderile, nu posedă toate cunoştințele necesare pentru
şcolarizare. De exemplu: unii nu stau liniştiți în bancă, ceea ce dovedeşte că mecanismele sunt slab
dezvoltate; nu se pot concentra în mod susținut la lecții, lăsându-se uşor distraşi; nu sunt în stare să
desfăşoare o activitate mintală de mai lungă durată, deoarece obosesc repede. De asemenea, limbajul unor
copii nu este dezvoltat la nivelul cerut, fac greşeli în pronunțare, înțeleg denaturat cuvintele uzuale, auzul lor
fonematic este slab dezvoltat ceea ce îngreunează însuşirea citirii în perioada abecedarului. Şi sub aspectul
dezvoltării morale unii copii se pot prezenta nesatisfăcător: sunt nedisciplinați, nu pot depune eforturi
voluntare accesibile vârstei; reprezentările lor morale sunt imprecise. Toate acestea constituie un indiciu
sigur al nepregătirii lor pentru şcoală.Cunoaşterea acestor lipsuri reale şi posibile în dezvoltarea fizică,
intelectuală şi morală a copilului preşcolar prezintă o mare importanță. Atentă la posibilitatea apariției lor,
educatoarea va şti în ce direcție să acționeze pentru a le preveni. Nivelul de dezvoltare intelectuală al
preşcolarului se evaluează nu după volumul de cunoştințe pe care el le deține cât după nivelul operațional al
proceselor lui de cunoaştere.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade

94
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului
de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de
cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
O bună colaburare între profesor și învățător poate motiva dorința de cunoaștere a elevului și poate
contribui la ușurarea ”trecerii” elevului de la ciclul primr la cel gimnazial
Astfel prin activități comune elevii se obișnuiesc cu ritmul unui profesor și se familiarizează cu
cerințele acestuia. În cadrul disciplinei istorie există o mulține de activități în mod deosebit extrașcolare prin
care se poate realiza o bună colaborare întreeducatoare, învățătoare și profesor. Vizitele la muzeu sau
excursiile reprezintă deasemenea alte oportunități de realizare a unor activități comune

Bibliografie:
1. Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de istorie clasele IV-a – aVIII-a, Editura Aramis,
Bucuresti, 2001;
2. Ghid de evaluare pentru istorie, S.N.E.E., Bucuresti, 2001;
3. Stefan Paun, Didactica istoriei, Editura Corint, Bucuresti, 2003;
4. Gheorghe Alexandru si colab. , Metodica predarii istoriei în învatamantl preuniversitar, Editura
Gheorghe Alexandru, 1999

95
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ!

RELAȚIA EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR
Băbuţă Oana Maria
Prof. Limba Engleză

Atunci când discutăm despre relaţia educator-învăţător-profesor, inevitabil, trebuie menţionată

continuitatea educaţională, obţinută prin colaborarea permanentă dintre grădiniţă şi şcoală. Grădiniţa,
înscrierea la clasa 0 – I şi mai târziu trecerea de la clasele primare la gimnaziu, reprezintă fiecare, momente
cheie în viaţa unui copil, schimbarea educatorului-învăţătorului fiind pentru ei o provocare, dar şi un lucru
de care se tem, neavând la dispoziţie mediul familiar. De aceea, este foarte important ca elevii să poată
beneficia de o trecere graduală, fără a simţi presiunea rezultatelor şcolare imediate şi având şansa de a se
adapta treptat noului ciclu, bucurându-se în acelaşi timp de o experienţă pozitivă. Pentru aceasta, trebuie să
existe comunicare şi o colaborare permanentă atât între educatori, învaţători şi profesori căt şi între aceştia şi
elevii lor.
În funcţie de modul în care percep trecerea de la un ciclu de învăţământ la altul, unii elevi au un
randament şcolar scăzut, alţii dau dovadă de progres sau se menţin din punct de vedere al rezultatelor
şcolare.
Grădiniţa reprezintă sau ar trebui să reprezinte, o primă etapă fundamentală în dezvoltarea copiilor,
nu doar prin conţinutul ştiinţific, dar şi prin stimularea intereselor lor şi prin formarea primelor relaţii
sociale. În acelaşi timp, învăţământul primar şi gimnazial reprezintă etape extreme de importante în
sistemul de învăţământ, mai ales dacă luăm în considerare influenţa pe care învăţătorii şi profesorii o au
asupra elevilor, cu alte cuvinte, aceştia conturează împreună cu părinţii, personalitatea viitorilor adulţi.
Educatorii, învăţătorii şi profesorii au responsabilitatea de a iniţia şi de a sprijini un nivel de
colaborare ridicat între grădiniţă şi şcoală. Deşi de multe ori se consideră că responsabilitatea de a-i orienta
şi de a-i iniţia pe elevi în noul lor mediu de învăţământ ţine exclusiv de profesorii de la nivelul gimnazial,
rolul educatorilor şi învăţătorilor este la fel de important. Cu toţii trebuie să participe la acest proces de
lungă durată, ce urmăreşte integrarea cu succes a elevilor de la un ciclu la altul şi formarea deprinderilor lor.
Este foarte important ca intre aceştia să existe dialog, reuşind astfel să treacă de barierele reprezentate de
fiecare ciclu de învăţământ. Educatorii şi învăţătorii trebuie să–şi înveţe elevii să fie independenţi în gândire
pentru a face faţă cerinţelor şcolare, iar profesorii ar trebui să asigure o participare activă a părinţilor în viaţa
de şcolar a copiilor lor. Faptul că unii profesori văd necesitatea de a porni de la zero cu elevii la începutul
clasei a cincea, în timp ce unii învăţători ”predau ştafeta” colegilor lor, nu îi ajută pe elevi. Ei merită ca
profesorii lor să fie parteneri, să lucreze împreună pentru a-i ajuta. Este vital ca educatorii, învăţătorii şi
profesorii să facă schimb de informaţii în legătură cu nivelul de pregătire al elevilor, astfel încât în clasa I
sau în clasa a-V-a, să existe un echilibru între cerinţele profesorilor şi capacitatea elevilor de a face faţă
acestor cerinţe.
În acelaşi timp, educatorii şi învăţătorii îşi cunosc cel mai bine elevii şi ştiu ce fel de probleme ar
putea întâmpina din punct de vedere al pregătirii şcolare şi din punct de vedere social, un lucru extrem de
important pentru viitorii lor profesori.
De asemenea este extrem de important ca elevii să fie încurajaţi în dezvoltarea deprinderilor
individuale artistice şi ştiinţifice, astfel încât aceştia sa-şi poată forma o gândire liberă şi independentă. Este
important ca la grădiniţă - ciclu primar – ciclu gimnazial, în educarea elevilor, artisticul să se împletească cu
ştiinţificul, fără ca celor mici să le fie tăiate aripile.
Pentru a ne bucura de un învăţământ unitar trebuie îndeplinit acest obiectiv major: continuitatea
educaţională, ce nu va putea fi realizată fără aportul constant al educatorilor, învăţătorilor şi profesorilor –
parteneri şi membri ai aceleiaşi echipe.

96
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ!
RELAȚIA EDUCATOARE- ÎNVĂȚĂTOR- PROFESOR

Băcăianu Laura

Asigurarea unităţii şi continuităţii acţiunilor educative constituie o preocupare care abordează

problemele pedagogice şi psihologice ale învăţământului preprimar şi primar.
În condiţiile în care învăţământul preprimar nu este generalizat, se impun o serie de măsuri pentru a
evita decalajul prea mare între copiii care frecventează grădiniţa şi cei care vin în clasa I direct din familie.
În momentul actual, de şcolarizare la 6 ani, reuşita acţiunilor pedagogice ale grădiniţei şi şcolii poate
fi influenţată în tot mai mare măsură de modul în care cadrele interesate în educaţia copilului ( învăţătoare şi
educatoare, medici şi familie) colaborează pentru asigurarea unităţii şi continuităţii în educarea copiilor.
Păstrându-şi fiecare instituţie specificul şi sfera de preocupare, ele sunt datoare să acţioneze unitar şi în
permanenţă în interesul copiilor. Grădiniţa are nevoie să cunoască perspectivele muncii pe care şcoala le va
realiza, iar şcoala trebuie să cunoască mai bine potenţele copilului pe care-l preia şi totodată să împrumute şi
să dezvolte unele procedee de activitate adecvate perioadei de familiarizare a copilului cu activitatea
şcolară. Prin aceste preocupări comune dinamica procesului instructiv – educativ capătă valenţe noi, mai
ales în ceea ce priveşte calitatea de care beneficiază în primul rând copiii – centrul preocupărilor celor două
instituţii.
Intrarea în şcoală constituie în viaţa copilului un moment de răscruce pentru formarea personalităţii
lui. Odată cu trecerea la învăţătura sistematică, în şcoală se sfârşeşte perioada preşcolară şi începe perioada
vârstei şcolare a copilului.
Intrarea în şcoală schimbă întreaga structură a vieţii copilului; ea îl introduce într-un sistem de noi
raporturi, îi pune în faţa noi probleme, îl deprinde cu o activitate de un tip cu totul nou şi anume cu
învăţătura în şcoală.
Această nouă situaţie de viaţă, pe care o ocupă şcolarul în comparaţie cu preşcolarul şi noua
activitate care constituie conţinutul principal al vieţii lui pun noi cerinţe în faţa copilului. Însuşirea
cunoştinţelor la vârsta preşcolară se deosebeşte fundamental din punct de vedere psihologic de însuşirea
cunoştinţelor la şcoală.
La preşcolari, această însuşire a cunoştinţelor se produce în principiu în aşa fel încât ea nu constituie
o problemă specială din punct de vedere subiectiv.
La şcolari, însuşirea cunoştinţelor devine o activitate al cărei scop constă pentru el tocmai în
dobândirea de cunoştinţe.. La vârsta şcolară apare pe deplin clară deosebirea dintre joc şi învăţătură, în urma
cărui fapt învăţarea capătă caracterul de muncă şcolară, adică de activitate organizată voluntar, având în
vedere obţinerea unui rezultat important din punct de vedere social.
Alături de însuşirea de către copil a cunoştinţelor şcolare, calitatea muncii lui şcolare devine obiect
al aprecierii sociale. Această apreciere începe să determine relaţiile copilului cu cei ce-l înconjoară, începe
să determine, ca să spunem aşa, poziţia lui socială: el devine fruntaş la învăţătură, citeşte mai bine ca toţi,
sau dimpotrivă, este ameninţat de pericolul de a deveni un codaş.
Astfel, odată cu intrarea în şcoală viaţa copilului capătă un nou conţinut. El capătă calitatea de
şcolar, ceea ce implică deja anumite obligaţii faţă de societate, pentru a căror îndeplinire el este răspunzător.
Şcolarul este obligat să înveţe bine; el trebuie să se supună regulilor şcolii, comportarea lui trebuie să
corespundă cerinţelor, tradiţiilor şi vederilor colectivului clasei sale.
Alături de noile sale obligaţii, copilul capătă şi noi drepturi. Şcolarul poate pretinde din partea celor
care-l înconjoară ca aceştia să aibă faţă de activitatea sa şcolară atitudinea pe care o au faţă de o activitate
importantă din puncte de vedere social. Ele capătă dreptul ca cei care-l înconjoară să-i ia în consideraţie
obligaţiile, capătă dreptul de a avea un loc al sãu de activitate, poate cere sã nu fie tulburat atunci când îşi
pregăteşte lecţiile, începe să se bucure de o mai mare independenţă.
Dacă, venind la şcoală , copilul îşi însuşeşte cu greu regulile de conduită şcolară, dacă nu înţelege pe
deplin noile sale obligaţii, atunci spunem că este insuficient pregătit pentru instrucţia şcolară. Pentru a putea
învăţa la şcoală, este necesar un anumit nivel de dezvoltare psihică, pe care copilul trebuie să-l atingă în
timpul preşcolarităţii. Acest nivel nu poate fi atins de la sine, ci numai în urma educaţiei şi instrucţiei
copilului în perioada preşcolară. Iată pentru ce problema pregătirii copilului pentru instrucţia în şcoală trece
dincolo de limitele unei probleme teoretice.

97
 Copilul care intră în şcoală trebuie să fie pregătit nu numai pentru tehnica de însuşire a
cunoştinţelor, ci şi pentru noul mod de viaţă, pentru noua atitudine faţă de oameni şi faţă de activitatea lui
proprie, de care este legată trecerea la perioada şcolară. Într-adevăr, ce folos ar aduce faptul că şcolarul va fi
capabil să stăpânească ştiinţa de carte, dacă el va fi atât de pregătit din punct de vedere individual, încât nu
va putea răspunde corect obligaţiilor sale şcolare, îşi va pregăti neglijent lecţiile şi nu va putea fi în relaţii
juste cu profesorul (învăţătoarea)?
În succesiunea dintre şcoală şi grădiniţă consider importantă, continuarea unor forme de activitate
din grădiniţă şi la clasa I, încât, folosite creator de învăţător, acestea vor deveni elemente de bază în
asigurarea succesului la învăţătură. Prin această pregătire a copilului pentru şcoală se poate aprecia
contribuţia grădiniţei.

Bibliografie

 Marinescu, Cornelia – Unitatea de acţiune a grădiniţei şi şcolii în educarea copiilor, în Revista de Pedagogie,
nr. 1, 1970

98
 VĂ AŞTEPTĂM SĂ FIŢI ŞCOLARI!

Profesor pentru învăţământul primar Badea Clara Adriana,

Şcoala Gimnazială “Matei Basarab” Târgovişte,
judeţul Dâmboviţa
ARGUMENT:
Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile
native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.” Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, considera că
„educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”. Johann Amos Comenius, în
lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele
științei, ale moralității și religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Rezultă că în
concepția sa, educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și implicit, de conducere a
procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.
Implicarea celor trei factori esenţiali: familia-grădiniţa-şcoala în asigurarea calităţii demersului
didactic este o prioritate a învăţământului actual. Dorinţa noastră este de a dezvălui premisele motivaţionale
şi a incita la implicare activă.
Noi, echipa implicată în acest proiect încercăm să găsim căile copilului către fericire, educându-l
astfel încât să poată deveni o binecuvântare pentru lume.
Baza materială din grădiniţă şi din şcoală permit derularea optimă a proiectului, oferind săli cu un
ambient plăcut pentru activitate şi joc şi o mulţime de mijloace didactice.
Prin modul cum organizăm şi desfăşurăm întreaga paletă de activităţi, vom reuşi să dezvăluim
copiilor frumuseţea vieţii, prin implicarea în activităţi comune plăcute.
Vom realiza pe deplin obiectivele propuse, folosind o strategie didactică modernă, atractivă pentru
copii. Plăcerea şi bucuria de a rezolva o situaţie, o problemă, de a stabili relaţii de prietenie şi colaborare,
vor face ca efortul depus pentru rezolvarea lor să nu fie o povară.
Desigur, lăsăm loc spontaneităţii, valorificăm fiecare moment, şinem cont de faptul că fiecare învaţă
de la fiecare şi că schimbul de ideii, de opinii, de atitudini antrenează întreaga personalitate a
protagoniştilor.
Numai acţionând unitar vom asigura caracterul de continuitate al conţinutului, formelor şi
mijloacelor de instruire şi de educare a copiilor, facilitând în mod evident condiţiile de adaptare şi de
integrare a lor la noile cerinţe impuse de noul curriculum, la realitatea contemporană.
Proiectul este viabil şi vrem să fie primul pas făcut în sensul desfăşurării şi altor activităţi comune,
împărtăţind astfel fiecare din experienţa sa, învăţând unii de la alţii.
SCOP: Asigurarea succesului adaptării şcolare prin stabilirea unor relaţii de prietenie, de cooperare între
preşcolari şi şcolari, prin adaptarea la mediul şcolar, prin cunoaşterea şcolarilor, a învăţătoarelor
OBIECTIVE:
 Cunoaşterea preşcolarilor de către învăţători în vederea adoptării unui comportament care să
eficientizeze învăţarea
 Cunoaşterea învăţătorilor de către preşcolari şi părinţii acestora, astfel încât să realizeze o orientare
şcolară eficientă
 Cunoaşterea de către preşcolari şi părinţii acestora a specificului şcolii, a rezultatelor obţinute
 Formarea capacităţii de colaborare cu copii de vârste diferite, proveniţi din instituţii şcolare diferite
 Formarea unor comportamente de prietenie cu alţi copii decât colegii de clasă
 Familiarizarea preşcolarilor cu mediul şcolar
 Aplicarea achiziţiilor dobândite de către şcolari şi preşcolari în activităţi comune
 Realizarea unui schim real de experienţă între copii, între educatoare şi învăţătoare
RESURSE UMANE: prescolari, elevi, cadre didactice, parinti, directori.
RESURSE MATERIALE:coli, creioane colorate, lipici, coli colorate, Cd muzica, jocuri ptr
copii,acuarele,pensule, fise de lucru, materiale din natura.
RESURSE DE INFORMARE:didactic.ro, educatoarea.ro
MEDIATIZARE:site-uri de socializare, album foto
TEHNICI DE MONITORIZARE:expozitii, album foto, videoclipuri
LOCUL DESFASURARII:Gradinita Nr.16 Târgovişte, Scoala Gimnaziala ,,Matei Basarab’’Târgovişte
FOLOW-UP: expozitii, carnaval, fotografii;
REZULTATE AŞTEPTATE:

99
  Adaptarea viitorilor şcolari la mediul şcolar
 Manifestarea de către copii a unor comportamente de toleranţă, respect, întrajutorare, egalitate de
şanse
 Cunoaşterea de către copii a semnificaţiei şi respectarea unor sărbători religioase şi naţionale
 Desfăşurarea în comun a unor activităţi diverse
 Produse ale activităţii copiilor: bradul ECO, expoziţie de mărţişoare, fotografii
BENEFICIARI:
 Preşcolari
 Elevi
 Educatoare
 Învăţătoare
 Părinţi
DURATA PROIECTULUI: un an şcolar
PLANIFICAREA ACTIVITĂŢILOR:
NR. DENUMIREA MODALITATEA DE REALIZARE TERMEN LOCUL
CRT. ACTIVITĂŢII DESFĂŞURĂRII
1 Să ne Jocuri de intercunoaştere OCTOMBRIE GRĂDINIŢĂ
cunoaştem, să Portretul noului meu prieten –
ne împrietenim! creaţie plastică
2 Şi noi suntem Activitate de intercunoaştere; NOIEMBRIE ŞCOALĂ
români! Hora Unirii preşcolari-şcolari
Scurt program artistic prezentat de
şcolari
3 Bradul ECO Activitate practică în comun de DECEMBRIE ŞCOALĂ
realizare a unui brad din materiale
reciclabile
4 Pentru tine, Activitate comună de confecţionare MARTIE GRĂDINIŢA
mamă dragă! de mărţişoare din diverse materiale
şi expunerea lor
5 Cu noi vine şi Vizită la Mânăstirea Stelea APRILIE TÂRGOVIŞTE
iepuraşul! Vizită la Muzeul Mânăstirii Stelea
Vizitarea unor expoziţii de ouă
încondeiate
6 Spre ce şcoală Participarea la şedinţa cu părinţii MAI GRĂDINIŢĂ
mă îndrept? preşcolarilor din grupele mari
7 Sună clopoţelul! Vizitarea şcolii IUNIE ŞCOALĂ
Program artistic
Prezentarea unor imagini din
activităţile şcolare

EVALUAREA PROIECTULUI:
 Fişe de evaluare pentru cadrele didactice implicate
 Analiza produselor activităţii
 Interevaluare
 Portofoliul proiectului
 Observare sistematică a copiilor
 Raport final asupra derulării activităţilor
DISEMINAREA REZULTATELOR:
 Realizarea unui panou cu aspecte din timpul desfăşurării activităţilor şi cu produse ale activităţii
elevilor, în fiecare instituţie
 Prezentarea unor aspecte din timpul activităţilor pe site-ul Şcolii “Matei Basarab” şi pe cel al
Grădiniţei Nr. 16 Târgovişte
 Prezentarea proiectului în cadrul comisiilor metodice

100
 COLABORAREA GRADINIŢĂ ŞCOALĂ!

RELAŢIA EDUCATOARE INVĂŢĂTOR PROFESOR

Prof. BADEA MARINELA

Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu - Piteşti

Un loc bine definit în procesul formării caracterului uman, prin intermediul şcolii îl ocupă educaţia
religioasă.
Şcoala pregăteşte elevul în perspective intelectuală, morală, estetică şi religioasă în mod firesc
urmărindu-se continuitatea de ordin instructive şi formative. Religia aduce elevului cel puţin la nivel
informativ şi cultural o bază de informaţii menite să formeze un caracter puternic şi complex.
Ora de religie este un cumul de dialog şi obiective, în care elevul se deschide spune ce gândeşte, are
sentimentul comuniunii printr-o discuţie sinceră cu profesorul şi cu colegii săi. Crearea unei atmosfere
prieteneşti, cunoaşterea particularităţilor copilului de la grădiniţă la şcoală, îl face pe elev să îmbrăţişeze cu
drag ora de religie.
Profesorul de religie ştie să se transpună în rolul şi în mintea copilului, pune întrebări specifice
vârstei şi astfel creează o atmosferă plăcută pentru astfel de oră.
Menirea orei de religie nu este să îndoctrineze elevul, ci să-l facă să înţeleagă comuniunea dintre el
şi Dumnezeu, dintre el şi semenii lui într-o armonie plăcută tuturor.
Apariţia religiei ca disciplină în sistemul de învăţământ a adus la o nouă perspectivă a cunoaşterii
umane. Într-o societate secularizată şcoala oferă însă într-o mică măsură un mediu prielnic formării şi
creşterii religioase a copilului. Foarte important rămâne şi rolul părinţilor şi al întregii societăţii.
Studierea religiei încă de la grădiniţă acordă copilului şansa de a-şi forma deprinderi de
comportament menite să-l facă mai bun, mai tolerant şi mai atent la cei din jur.
Ora de religie nu trebuie să se bazeze doar pe un cumul de cunoştinţe menite să îngreuneze mintea
copilului, ci pe informaţii şi metode de lucru care să-l facă interesat să le primească.
Profesorul de religie mai ales la clasele mici trebuie să ştie să îmbine modul de abordare cu însuşirea
unor termeni religioşi pe înţelesul tuturor. Elevul să nu simtă că mai are adăugat în orar o materie în plus, ci
o disciplină menită să-i învioreze şi înfrumuseţeze copilăria.
Cea mai cunoscută metodă de lucru utilizată în învăţământul religios este conversaţia euristică, care
reprezintă o modalitate de învăţare prin descoperire, mai precis prin descoperirea făcută de elev, condus de
măiestria profesorului.
Specificul metodei constă în procedeul de investigaţie comună, condus cu abilitate de profesor prin
întrebări bine gândite şi puse, prin care se face instruirea şi transmiterea de noi cunoştinţe.
Predarea religiei în şcoală este bazată în primul rând pe dialogul profesor – elev, pe formarea de
caractere căci nu vorbim de o disciplină informativă, ci de una formativă.
Este esenţial să se creeze o legătură interdisciplinară un demers unificator al dialogului şi o
aprofundare a relaţiilor între elev şi profesor. Şi pentru că Dumnezeu este iubirea trebuie să se insiste pe
dragostea dintre semeni, pe ajutorul dat aproapelui, pe rugăciune şi smerenie.
Să încercăm să-l lăsăm pe Dumnezeu să lucreze pentru noi, să reuşim să formăm elevi care vor fi
oameni demni ce vor transmite mai departe învăţătura religioasă necesară tuturor.
Colaborarea grădiniţă şcoală este imperios necesară cât şi o bună relaţionare între educator învăţător
şi profesor, pentru a conduce la un demers didactic bine făcut.

101
 Colaborarea grădinită-scoală.Relatia educatoare-învatător-profesor
Badea Sorina
Profesor învatamant prescolar

Ca sa avem un invatămant de calittate si să asigurăm o educatie corespunzătoare principalului

beneficiar copilul, e nevoie de o bună colaborare gradinită-scoală si mai departe de o ralatie eficientă între
educatoare,învătător si profesor.
Veacul in care trăim a fost considerat ,,secolul copilului’’ pentru că lumea stiintifică a descoperit
specificul si importanta acestei perioade a vietii.In 1989,Conventia Natiunilor Unite au elaborat
urmatoarea caracterizare a copilului si a drepturilor sale fundamentale:,,Copiii acestei lumi sunt inocenti,
vulnerabili si dependenti;dar si curiosi si plini de sperante.Viata lor trebuie să fie una de bucurii si pace, de
joc, învătare si crestere armonioasă.Viitorul lor ar trebui modelat în armonie si cooperare.Ei ar trebui să se
formeze prin lărgirea orizonturilor si dobandirea de experientă’’(apud R. Schafer, 2005, p.24).
Principalele laturi ale dezvoltării copiilor sunt cele cunoscute:cognitivă, afectivă si
psihisocială.Pentru ca fiecare dintre acestea să se dezvolte de la un ciclu de scolaritate la altul e nevoie să se
intocmească o fisă psihopedagogică la încheierea prescolaritătii si să completeze portofoliile elevilor la
sfarsitul fiecărui an scolar.Avand această bază, acest punct de continuare a ceea ce s-a început, copilul va
putea beneficia de o minte stralucita, de o dexteritate a mainilor, de spiritual căutător al specialistului de mai
tarziu si va sti să-si cultive încă de la o varstă fragedă setea de cunoastere si curiozitatea intelectuală.
Intre grădinită si scoală trebuie sa existe o relatie de colaborare, nu de concurs sau de competentă.O
relatie bună intre educatoare,invatator si profesor constituie premise unei bune dezvoltări a copilului.In acest
sens nici parteneriatele gradinită-scoală nu sunt de neglijat. Ele au ca principal obiectiv să-i facă pe copii să
dezvolte relatii constructive cu semenii lor, să trăiască stări afective pozitive împreună cu colegii, să-si
exteriorizeze si să-si împartăsească preocupările si interesul pentru anumite subiecte, aducandu-i mai
aproape pe copiii prescolari de cei scolari.
Prin întalnirile si actiunile lor comune, copiii vor experimenta noi valente ale prieteniei dintre cei
mici, intelegand si adoptand norme de convietuire socială si adaptandu-si comportamentul propriu la
cerintele grupului cu care vin în contact.
Totodată, prescolarii vor deduce singuri că scoala este un loc în care nu trebuie să vină cu emotii sau
cu frică, ci unul plăcut si atractiv, ce le deschide portile către o lume fascinantă, o lume a cunoasterii, dar în
care vor si regăsi-la alte standarde- jocuri ale copilariei, activităti îndrăgite, eroi fascinanti.
In altă ordine de idei, atat educatia prescolară cat si cea scolară sunt dirijate către acelasi scop si
formează un continuu cu un circuit în ambele sensuri.Educatoarea, învătătorul si profesorul ,ca parteneri
educationali,stiu ca educatia nu este o activitate izolată ci ea face parte integrantă din sistemul societătii în
care trăim si reprezintă o actiune formativă, în vederea modelării unui om în devenire care să fie capabil să
facă fată problemelor vietii.

Bibliografie
1.,,Revista învătămantul prescolar”,nr 3-4/2008,MECT
2.Constantin Zahirnic,,Probleme pentru părinti, probleme ale parintilor”,EDP,Bucuresti, 1976
3.Facebook-baby.ro

102
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ!

RELAȚIA EDUCATOARE- ÎNVĂȚĂTOR- PROFESOR

Bădescu Marioara

Motto: ,, Învață-l pe copil calea

pe care trebuie s-o urmeze și, când va îmbătrâni , nu se va abate de la ea.”

( Pildele lui Solomon)

Realizarea unui învățământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major în întreaga activitate
educațională în special la nivelul claselor praguri. Această condiție este valabilă și pentru primele două
trepte ale învățământului : învățământul preșcolar și învățământul primar. Mai precis, legătura reciprocă și
continuitatea trebuie asigurate între grupa preșcolară și clasele pregătitoare și I . O asemenea continuitate va
asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasele pregătitoare și I la particularitățile muncii de învățare. H
. Wallon sublinia acest lucru arătând : ,, Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu
fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil și original. În succesiunea perioadelor copilul ramâne
una și aceeași ființă în curs de metamorfozare. Aptitudinea de școlaritate este o problemă a educației
preșcolare instituționalizate, deci a grădiniței. Condiția esențială a atingerii de către toți copiii a gradului de
dezvoltare și adaptare ceruta de o eficientă activitate școlară, o reprezintă realizarea unei legături funcționale
de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniței și prima clasă a școlii primare. Aceasta
presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educație din aceste două trepte de
învățământ: obiective pedagogice, conținut, forme de organizare a activității , metode , relația pedagogică.,,
În condiţiile în care învăţământul preprimar nu este generalizat, se impun o serie de măsuri pentru a
evita decalajul prea mare între copiii care frecventează grădiniţa şi cei care vin în clasa I direct din familie.
În momentul actual, de şcolarizare la 6 ani, reuşita acţiunilor pedagogice ale grădiniţei şi şcolii poate
fi influenţată în tot mai mare măsură de modul în care cadrele interesate în educaţia copilului ( învăţătoare şi
educatoare, medici şi familie) colaborează pentru asigurarea unităţii şi continuităţii în educarea copiilor.
Păstrându-şi fiecare instituţie specificul şi sfera de preocupare, ele sunt datoare să acţioneze unitar şi în
permanenţă în interesul copiilor. Grădiniţa are nevoie să cunoască perspectivele muncii pe care şcoala le va
realiza, iar şcoala trebuie să cunoască mai bine potenţele copilului pe care-l preia şi totodată să împrumute şi
să dezvolte unele procedee de activitate adecvate perioadei de familiarizare a copilului cu activitatea
şcolară. Prin aceste preocupări comune dinamica procesului instructiv – educativ capătă valenţe noi, mai
ales în ceea ce priveşte calitatea de care beneficiază în primul rând copiii – centrul preocupărilor celor două
instituţii.
Intrarea în şcoală constituie în viaţa copilului un moment de răscruce pentru formarea personalităţii
lui. Odată cu trecerea la învăţătura sistematică, în şcoală se sfârşeşte perioada preşcolară şi începe perioada
vârstei şcolare a copilului.
Educatoarele şi învăţătoarele trebuie să găsească metode comune prin care să influenţeze dezvoltarea
psihică a copilului în toate direcţiile sale. Aceştia au obligaţia să cultive şi să întreţină emoţiile şi
sentimentele pozitive, să creeze şi să întreţină o bună dispoziţie a copilului, să realizeze un perfect echilibru
între activităţile de joc, activităţile alese, pe arii de stimulare, şi independente ale copiilor. Cât de mult s-ar
câştiga pe linia dezvoltării personalităţii copilului dacă s-ar reflecta mai mult un sistem de acţiuni educative
în care elementul afectiv să predomine. Ce progrese uimitoare s-ar realiza în şcoală , în perioada
preabecedară şi cât de mult s-ar scurta aceasta, dacă sistemul de acţiuni educative, de aici pe linia dezvoltării
afective a copilului, s-ar întâlni cu cel din grădiniţă şi s-ar continua la limite superioare. Şi în şcoală şi poate
mai mult aici, este necesară realizarea unui echilibru între lecţii şi elementul distractiv, de joc şi realizarea

103
unor săli de clasă mai vesele, mai frumoase. Pregătirea copilului pentru şcoală trebuie înţeleasă ca o
adaptare reciprocă: a copilului la şcoală, cât şi a şcolii la copil.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc
formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens , experiența dovedește că desfășurarea unor
activități comune cum ar fi: vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și
programe distractive comune , contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele
preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică
pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.
Colaborând cu școala , educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca
instructiv- educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a
foștilor copii , iar învățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală pot fi valorificate și alte forme de
srângere a legăturilor dintre cele două instituții: participarea reciprocă a educatoarelor și învățătorilor la
consfătuirile anuale ale cadrelor didactice , la activitățile comisiilor metodice , la sesiuni de comunicări.
În concluzie, pregătirea preşcolarului pentru şcoală implică responsabilitate, pasiune şi competenţă.
Mai înseamnă colaborare şi dialog permanent cu viitoarea învăţătoare, cât şi permanenta preocupare a
educatoarei pentru succesul copiilor pe care i-a pregătit pentru şcoală.

Bibliografie

• Constantinescu, Paula - Fenomenul socializării în universul copilăriei, în Culegere metodică editată

de Revista de Pedagogie, 1978
• Dimitriu Emilian – Elev la şase ani, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972
• Marinescu, Cornelia – Unitatea de acţiune a grădiniţei şi şcolii în educarea copiilor, în Revista de
Pedagogie, nr. 1, 1970

104
 COLABORAREA GRADINITA - SCOALA

Educatoare Badoi Mihaela

Gradinita nr. 2 Florica -Morteni

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.

John Dewey
Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia educativă a intregii vieţi. Datorită vârstei mici , educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca ingrijire şi educaţie, formează temelia intregii
vieţi de mai târziu.
La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsurâ, principalii factori educativi: familia, grădiniţa
şi şcoala.Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe
va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea problemelor
inerente care apar.
Grădiniţei, ca prima verigă a sistemului de invăi se acorde o mare atenţie. Invăţământul preşcolar a dobândit
un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoara după o programa minuţioasa şi care
urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului preşcolar pentru integrarea usoara şi
rapida in actîvitatea de invatare. Şi copilul preşcolar invaţă dar pentru el invatarea este un joc. Invăţarea
şcolară,oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut, disciplina de muncă riguroasă etc.
Educaţia preşcolară, instituţională este un act psihologic şi deosebit pentru egalizarea şanselor, pentru
perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie in vederea inlăturării eşecurilor şcolare şi a abandonului
şcolar.
Un rol important in debutul şcolar îl va avea intotdeauna instituţia preşcoiară, ea fiind o etapă
intermediară, indispensabilă.
Integrarea copilului in forma de colectivitate preşcolară comporta un prim efort de adaptare la viaţa
socială şi totodată extinderea mediului social accesibil copilului.
În perioada preşcolară el işi dobândeşte rolul său social intr-o colectivitate şi obţine o altă dimensiune in
interiorul familiei. In colectivitate copilul stabileşte cu totul alte raporturi decât in famile:
-invaţă să se subordoneze unui program şi a unor activităţi comune ale colectivului din care face parte;
-stabileşte relaţii cu alţi copii invăţând să-şi domine excentrismul folosind relaţii de colaborare
Integrarea copilului in şcoală presupune mai intâi formarea unor prezentari corecte despre scoala care sa le
permita preşcolarilor o adaptare afectiv-motîvationala la mediu şcolar.
În scopul adaptarii preşcolaruiui la mediul şcolar, al formarii şl adancirii reprezentarilor cu privire la
scoala este necesar a se intreprinde actiuni comune gradinita-scoala, cum ar fi:
-prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor in prima zi de scoala,avand ca invitati
eievii grupei pregatitoare şi invatatoarea lor;
-asistenta la o ora de curs;
- organizarea unor activitati de evaluare-concursuri care au ioc impreuna scolarii (exemplu obiceiuri şi
colinde de Crăciun,concursuri sportive,1 iunie etc);
-plimbări in jurul localitatii;
-excursii
-dramatizări in care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
-confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente

Concurând alături de şcolari se inlătură reticenţa preşcolarilor şi ii face să-şi incerce puterile, să demonstreze
că sunt pregătiţi pentru şcoala.
Realizarea dezideratelor a idealului educatoarelor este condiţionată de colaborarea mai strânsă intre grădiniţă
şi şcoală. Activitatea educatoarelor şi invăţătorilor trebuie să se impletească. Tonul puternic afectiv ce o
caracterizează pe educatoare trebuie să se impletească cu relaţia mai autoritară a invăţătoarei. Dădăceala
exagerată nu ajută copiii, ii formează dependenţi de educatoare.
Trebuie să cântărim cu atenţie cât şi cum ii ajutăm pe copii. Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi
randamentului şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie să se completeze

105
 cu evaluarea apreciată in calificative de către invăţător.Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în
a învinge teama celor care urmează să frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le
face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci
cand vor păşi pragul şcolii , sa fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu
chiar cu clasa unde vor învăţa.
„De la grădiniţă la şcoală”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti 1975

• „Integrarea copilului în activitatea şcolară”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti
1978

106
 PARTENERIAT GRĂDINIŢĂ ŞCOALĂ

Prof.Înv.Prim.Anamaria Băieş

Şc.Gimn.,,A.P. ALEXI’’Sîngeorz-Băi

Lumea actuală este într-o continuă transformare. Frământările vieţii de azi, precum şi continua
dezvoltare la care participăm zi de zi, obligă la căutarea de noi forme de educaţie a copilului. Trecerea de la
grădiniţă la şcoală are încă un cuvânt de spus dacă înscrierea preşcolarilor ar fi pe o traiectorie pozitivă de la
începutul clasei pregătitoare, remediind mult situaţia generală. Timpul a dovedit că unele probleme de
integrare se înregistrează încă din grădiniţă. Cu toate eforturile depuse, există nişte bariere între grădiniţă şi
şcoală pe care unii elevi, părinţi şi chiar cadre didactice nu le percep corespunzător. Pentru o parte dintre
preşcolari, absolvirea grădiniţei reprzintă o etapă de conturare a personalităţii, a percepţiei sociale adecvate,
dar sunt şi preşcolari care manifestă o oarecare teamă privind trecerea în ciclul primar. Absolvirea
grădiniţei şi integrarea în ciclul primar este sensibil influenţată de eficienţa preşcolarităţii.Personalitatea în
formare a preşcolarului este puternic amprentată de personalitatea educatoarei, care nu poate fi mediocru, ci
să tindă spre excepţional.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregătitoare necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară. Deci grupa pregătitoare
constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia
mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care acţionează în
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea metodelor şi procedeelor
didactice,în activitatea de învăţare ,precum şi de intervenţii în formele de organizare a procesului de
învăţamânt în primul rând în lecţii. Astfel, este bine ştiut, că învăţătura,dominantă a vârstei şcolare este
prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară,ca izvorând din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoaştere.În clasa pregătitoare învăţătorul foloseşte jocul atât ca
activitate de învătare, cât şi ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Pentru a evita pierderile e bine să cunoaştem ce capacităţi şi instrumente de muncă şcolară trebuie să
deţină preşcolarii la sfârşitul grădiniţei şi ce ar trebui să ştie la începutul clasei pregătitoare. În vederea
atenuării impactului dintre ciclul preşcolarităţii şi cel primar,educatoarea trebuie să insiste în dezvoltarea
instrumentelor de muncă şcolară de care are nevoie grădinarul, pentru realizarea finalităţilor ciclului
preşcolar.
Iată care ar putea fi acestea:
Asigurarea nivelului minimal de a forma propoziţii, de a despărţi cuvinte în silabe şi de preciza locul
sunetelor în cuvinte etc.
Asigurarea uniu ritm corespunzător de scriere(semnele grafice, literele de tipar, cifrele etc.)
Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală şi de calcul matematic.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa
pregătitoare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi
rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a
unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec
şcolar.

107
 Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai
bine copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei pregătitoare.
Experienţa didactică a dovedit şi va dovedi că o primă măsură pentru optimizarea procesului didactic
este munca efectivă cu elevii în sala de clasă. Preocuparea centrală a oricărui cadru didactic trebuie să fie
organizarea învăţării în clasă;predare şi ascultarea nu sunt decât procedee subordonate acestui scop.Avem
motive întemeiate să credem că educatoarele şi învăţătorii sunt conştienţi de dificultăţile pe care elevii le
întâmpină la ănceputul clasei pregătitoare.De aceea trebuie să existe o preocupare permanentă şi susţinută
pentru a se asigura succesul elevilor din clasa pregătitoare.

BIBLIOGRAFIE
Neacşu,Ion,1990, Instruire şi învăţare, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
Modernizarea învăţământului primar, Culegere metodică editată de ,,Revista de pedagogie”,
Bucureşti,2000.

108
 Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor în învățământul special
Profesor Bala Elena
Centrul de Educație Incluzivă „Christiana”Bocșa

Profesia didactică, o profesie socială prin excelență, presupune, înainte de toate, vocație – o
dăruire care te determină să joci la scenă deschisă un joc ireversibil, interactiv, în care profesorul regizor, pe
lângă abilitățile și competențele indispensabile, trebuie să aibă și mult talent și o bună formație
psihopedagogică. Marja de libertate a exprimării profesionale crește astfel semnificativ.
Un aspect relevant al unui învățământ modern, european, pe care se pune accent de mulți ani,
este procesul de comunicare, o activitate umană fundamentală, indispensabilă. Iar activitatea la clasă și în
școală, în general, înseamnă nu doar comunicare, ci și relaționare, probleme și conflicte, riscuri, succese,
eșecuri, acceptări, renunțări. Iată motivul pentru care conlucrarea școală-grădiniță trebuie să se deruleze
exact în scopul rezolvării problemelor pe care le au copiii, a oferirii de soluții care să micșoreze șansele
eșecurilor școlare.
Învățământul special, pentru că la el mă voi referi în aceasta lucrare, pune în valoare mai mult
decât învățământul public, importanța unei colaborări totale între grădiniță și școală, mai mult chiar, între
întregul personal didactic (și nu numai) care se implică în educarea copiilor cu cerințe educaționale speciale
(CES), de la educatoare până la psihologi și kinetoterapeuți.
Elevul cu CES intră în sistem în urma unei evaluări minuțioase, realizate de către o comisie de
expertiză formată din medici, psihologi, sociologi etc.
Educatoarea, în momentul sosirii lui în învățământul special, cunoaște anamneza copilului, tipul
de deficiență cu care a fost diagnosticat de către medicul specialist, condițiile și mediul familial din care
provine ( menționate în ancheta socială realizată de asistenții sociali ai localității din care vine copilul) și
toate datele necesare constituirii fundamentului pe care va fi clădit procesul său de educare. Aceste date vor
fi completate de educatoare și echipa cu care lucrează, și vor intra, după perioada preșcolară, în atenția
învățătorului, apoi a profesorului diriginte.
La elevul cu cerințe educaționale speciale, mai ales la vârsta preșcolară, în procesul de
învățare, baza informațională o constituie materialul concret-intuitiv și demonstrația practică. Copilul
urmează acțiunile altuia, învață observând comportamentul celor din jurul său, îndeosebi al educatoarei și al
colegilor mai mari.
De multe ori, activitatea lor de învățare este afectată de impactul trăirilor afective (sentimente,
emoții), care, prin interferarea cu procesele cognitive, diminuează mult performanța acestora.
Atât la nivel preșcolar, cât și școlar primar și gimnazial, se constituie echipe de lucru formate
din educatoare/învățător/profesor diriginte, profesorul psihopedagog (psiholog), învățătorul-
educator/profesorul educator (care-și desfășoară activitatea la clasa respectivă după amiază, în prelungirea
orelor de curs) și profesorul kinetoterapeut , care împreună elaborează proiectarea didactică la nivel
microstructural, structurând conținutul fiecărei activități sau lecții. Remarcabilă într-o astfel de proiectare
este gândirea anticipativă a echipei, pentru a putea asigura elevilor un parcurs educațional individualizat, în
funcție de nivelul dezvoltării psihointelectuale a fiecărui elev, de particularitățile sale psihofizice, de
motivația învățării și de vârsta mentală, corelată cu cea cronologică.
Fiecare membru al echipei trebuie să știe cu exactitate să răspundă la câteva întrebări ce
vizează activitatea lui în raport cu fiecare elev în parte:
“Ce voi face?”- trebuie să ştie concret ce competenţe să-i formeze elevului şi ce obiective are;
„Cu ce voi face?”- fiecare specialist trebuie să depisteze , să organizeze, să inventarieze şi să ordoneze
resursele materiale şi umane;
„Cum voi face?”- ce strategii didactice va utiliza în funcţie de conţinuturi şi nivelul psihointelectual al
copilului;
„Cum voi şti dacă s-a realizat ce trebuia ?”- fiecare membru al echipei va dispune de forme de evaluare care
să-i răspundă la această întrebare.
De asemenea, în cazul elevului cu deficienţe, intervenţia timpurie este obligatorie, deoarece
diminuează efectele negative ale deficienţelor, urmăreşte egalizarea şanselor acestor copii, realizează liantul

109
cu cei din jur, mai apoi cu societatea. În acest sens, aceeaşi echipă elaborează un plan de intervenţie
personalizat (PIP), de la nivelul preşcolar începând, în urma căruia vor fi mai apoi consemnate progresele
sau regresele elevilor, care vor fi predate de la educatoare la învăţător şi mai apoi la profesorul diriginte.
Acest program este un instrument de planificare şi coordonare a activităţii, în care sunt concretizate
modalităţile eficiente de intervenţie pentru specificul fiecărui copil în parte. El conţine activităţi care solicită
şi antrenează potenţialul senzorial şi afectiv al copilului, cu scopul de a contribui la procesul de integrare şi
recuperare al acestuia. Astfel, atât învăţătorul cât şi profesorul diriginte, alături de ceilalţi specialişti, vor
putea continua demersul educativ exact din punctul în care a fost întrerupt de către educatorul anterior.
Egalizarea șanselor, atât de necesară pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, este mai întâi
de toate, un proces în care sunt implicați, în egală măsură, educatoarea, învățătorul, profesorul diriginte, dar
și societatea, care trebuie să conștientizeze (asemenea celor care-i educă) drepturile, trebuințele și
potențialul persoanelor cu nevoi speciale, în scopul creșterii nivelului autonomiei personale și sociale a
acestora.
Dacă raportul dintre grădiniță și școală este un raport de continuitate (în ceea ce privește
planificarea, organizarea, conținutul, metodele și mijloacele) și cel dintre educatoare și învățător unul de
comunicare ( în ceea ce privește individualitatea fiecărui copil) sunt șanse totale ca procesul didactic să fie
unul eficient și șansele de adaptare și integrare ale copiilor cu cerințe educaționale speciale cresc.

Bibliografie:
Mircea Vlad, Doina Stancu, Mihaela-Ingrid Iancu - Terapii educaţionale. Tendinţe şi perspective
europene, Bucureşti, 2013.
Andrei Cosmovici, Luminiţa Iacob – Psihologie şcolară, Editura Polirom, 2005.
Daniela Sălăgean, Dorin Pintilie, Mariana Pintilie – Managementul activităților educative, Editura
Eurodidact, Cluj- Napoca, 2004.

110
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ , CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN REALIZAREA
EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI
Prof. BALACESCU MIHAELA,
Sc. Gimnazială ,,M.Eminescu” Corabia

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea continuităţii în întreaga activitate

educatională. Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din
grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educator-
învăţător-profesor.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului. Educaţia preşcolară este
considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte
integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente.Ponderea activităţii din
grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul
optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară. Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se
asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în
viaţa sa. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor.

Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate. În condiţiile societăţii
contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă a rolului formativ al
grădiniţei.

O primă condiţie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educaţia preşcolară şi cea şcolară o
constituie analiza psihologică a activităţii şcolare şi determinarea acelor capacităţi intelectuale ,afective, ce
trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăţi activităţii şcolare. Grupa pregătitoare constituie o
verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi
şcolar începător.

Printre aspectele cotinuităţii grădiniţei cu scoala, a legaturii dintre gradiniţă şi şcoală, nu sunt mai puţin
importante cele care privesc formele de organizare şi desfăşurare a activităţii. In acest sens, desfăşurarea
unor activităţi comune cum ar fi: vizite la şcoală ,vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune ,plimbări şi
programe distractive comune,contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală.Vizitele preşcolarilor
în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula
dorinţa vie de a deveni şcolari. Colaborând cu şcoala,educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi
mai obiectiv munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la
învăţătură şi purtare a foştilor ..elevi “, iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite
în grădiniţă. In sfera acestor modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală vor fi valorificate şi alte
forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituţii:participare reciprocă a educatoarelor, învăţătorilor
şi profesorilor la cosfătuirile anuale ale cadrelor didactice,la activităţile comisiilor metodice , la ,,lectii
model ,, la sesiuni de comunicări. Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin
pedagogic, care acţionează în sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi
folosirea metodelor şi procedeelor didactice,în activitatea de învăţare ,precum şi de intervenţii în formele de
organizare a procesului de învîţământ în primul rând în lecţii. Astfel, este bine ştiut, că învăţătura,dominanta
a vârstei şcolare este prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară,ca izvorând din necesitatea de a
satisface interesul,curiozitatea copilului pentru cunoaştere. În cadrul colaborării educator-învăţător –
profesor aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea
dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune,

111
stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi
accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la
mediul social şi înconjurător.

Realizarea acestor capacităţi conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educaţiei
preşcolare în relaţia lor cu cele ale şcolii primare şi conferă caracter de sistem relaţiei dintre grădiniţă şi
şcoală .

112
 Şcoala şi grădiniţa-împreună pentru binele copilului

Propunător: prof. înv. primar BALAN GINA-FELICIA,

ŞCOALA GIMNAZIALǍ ,,ION LUCA’’-C.T. ,,D. MANGERON’’, BACǍU

Într-o lume în care comunicarea devine tot mai „digitalizată”, o lume din ce în ce mai puţin orientată
către o socializare reală, cooperarea între factorii educaţionali: grădiniţă – şcoală – familie devine necesară şi se
impune şi ca obligaţie morală din partea acestora, pentru a favoriza socializarea şi integrarea copiilor, adaptarea
lor, pentru a-i familiariza prin exemple şi modele cu adevăratele valori ale spiritualităţii umane.
Trecerea de la grădiniţă la şcoala primară este un eveniment important, iar modul în care copilul se
adaptează la mediul şcolar este asociat de cele mai multe ori cu modul în care face faţă provocărilor noii
situaţii. Copiii îşi creează o imagine („reputaţie”) în primul lor an de şcoală care tinde să fie caracteristică
nivelului performanţelor şcolare în anii următori. Intrarea copilului într-un mediu cu totul nou produce anumite
tensiuni interioare chiar şi la copilul dornic de a începe şcoala, din cauza lipsei de familiaritate a locului,
necunoaşterii învăţătorului, a celorlalţi copii. Frica de şcoală este uneori alimentată chiar de părinţi care ei înşişi
consideră şcoala ca neprimitoare, plină de restricţii. Apare pentru noul elev cerinţa unui efort susţinut, a muncii
constante, nevoia de a intra în competiţie şi de a obţine performanţe. În acelaşi timp se modifică şi relaţia copil-
părinte, acesta din urmă devenind relativ brusc mai sever şi mai atent la trăsături ca neatenţia sau
hiperactivitatea, probleme din ce în ce mai frecvente la copii. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi
relaţionare interpersonală poate preveni problemele emoţionale şi de comportament şi dificultăţile de adaptare
socială.
Pornind de la considerentele mai sus enumerate, învăţătoarele claselor I-IV pot demara în acest an
şcolar un parteneriat educaţional în colaborare cu educatoarele grupelor mici şi mari de la grădiniţele cu
program scurt din cadrul şcolii dar şi de la grădiniţele cu program prelungit din cartier.
Obiectivele acestui amplu proiect pot fi:
– crearea unei relaţii eficiente de colaborare şi cooperare între cadrele didactice din instituţiile de
învăţământ implicate, în vederea armonizării condiţiilor specifice fiecărei instituţii, cu exigenţele sociale
actuale;
– promovarea dialogului, toleranţei şi respectului, a comunicării între preşcolari şi elevi, în scopul
dezvoltării deprinderilor sociale de comunicare şi de relaţionare eficace;
– implicarea efectivă a elevilor şi a preşcolarilor în activităţi cu caracter extracurricular, care să
stimuleze şi să promoveze capacităţile creatoare, să le formeze, dezvolte capacitatea de acceptare a valorilor
specifice fiecărui grup;
– familiarizarea părinţilor preşcolarilor cu specificul şcolii şi stimularea interesului acestora faţă de
activităţile şcolare şi extracurriculare realizate în parteneriat.
O primă etapă a parteneriatului s-ar putea derula în luna decembrie, când preşcolarii de la grădiniţe,
însoţiţi şi pregătiţi de doamnele educatoare, i-ar putea colinda pe şcolarii din clasele I-IV, cu care pot
confecţiona felicitări, într-o atmosferă de sărbătoare, dar şi de creativitate, voie bună…
În luna februarie ar putea urma o altă activitate, la care, pe lângă copii şi cadre didactice, vor fi invitaţi
şi părinţii preşcolarilor: Carnavalul Iernii. Vom pătrunde împreună în minunata lume a basmelor, a personajelor
de poveste, a zânelor, eroilor, vrăjitoarelor, balaurilor şi piticilor, vom dansa, vom cânta. Vom învăţa să
deosebim binele de rău, fiindcă lumea basmelor ne învaţă atâtea lucruri minunate!
Elevii de clasa a IV-a îi vor primi pe prietenii lor preşcolari cu câteva surprize, sperăm noi, plăcute…
Căci – nu-i aşa? – şcoala, grădiniţa, ne sunt o a doua casă, unde, pe lângă învăţătură, putem avea atâtea
activităţi interesante şi… frumoase! Din care, fără să ne dăm seama, putem învăţa multe. În primul rând, să fim
veseli, fericiţi şi… buni prieteni! Aşa cum trebuie să fim şi în viaţă, fiindcă „Non scholae, sed vitae discimus”
(Nu învăţăm pentru şcoală, ci pentru viaţă).

113
 PAS CU PAS SPRE VIITOR ...

Scoala gimnaziala nr. 1 Albesti- Botosani

Inv. Balan Nusa

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi pregatitoare. O asemenea
continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din pregatitoare la particularităţile muncii de
învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod
fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor
copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a
educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a
gradului de dezvoltare si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei
legaturii functionale de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii
primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste
doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia
pedagogica.

Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O prima
masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala
este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si clasei
pregatitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor
preagatitoare,iar invatatorul care va prelua clasa pregatitoare trebuie sa cunoasca programa grupei
prescolare maripentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.

O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa
pregatitoare. Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon
considera ca invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:

a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;

b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;

c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.

In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a traduce in
concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .

Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea

afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de

114
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.

Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .

Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa pregatitoare invatatorul foloseste jocul atat ca
activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.

Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele de
organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala
trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta
vie de a deveni scolari.

Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.

In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

115
 Colaborarea gradinita-scoala

Profesor invatamant prescolar:

Baldovin Elena

Gradinita cu program normal “Gavanesti”-Olt

Prescolaritatea constituie o etapa de mare receptivitate la stimularile educative si are o

importanta deosebita pentru procesul scolarizarii copilului.
Personalul didactic din cele doua institutii urmeaza sa caute impreuna acele prilejuri de
colaborare care sa faciliteze integrarea copilului in mediul inalt formalizat al scolii.
Pentru asigurarea continuitatii intre cele doua medii educationale, cadrele didactice din
scoala trebuie sa cunoasca pregatirea ce se realizeaza in gradinite, iar educatoarele trebuie sa se
informeze asupra dinamicii cerintelor ce se formuleaza in mediul scolar.
Prin stabilirea primelor contacte cu scoala si cu invatatorii, copiii se vor familiariza din
timp cu institutia dar si cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea
nelinistilor si a starilor afective negative pe care le genereaza perspectiva primei zile de
scoala.
Centrele de interes din gradinite: spatiul amenajat pe arii de stimulare ajuta copiii sa isi
dezvolte personalitatea prin faptul ca le lasa posibilitatea de a alege singuri unde, cu ce, cu cine
si cat se joaca, isi asuma responsabilitati pentru alegerile facute, percep activitatile ca fiind
reusite deoarece sunt potrivite nivelului lor de dezvoltare si nu vor resimtii o frustrare ca urmare
a faptului ca sunt constransi sa participe la activitati care sunt fie prea dificile, fie prea usoare.
Alegand singuri si asumandu-si responsabilitatea deciziei, copiii devin independenti, capabili sa
se descurce singuri, increzatori in propriile forte ceea ce duce la formarea unei imagini de sine
pozitive.
Sala de grupa trebuie sa indeplineasca si un rol estetic.Desi este aglomerata cu
jocuri,jucarii si diverse materiale,ea trebuie sa ofere o imagine globala simpla,placuta si de
siguranta pentru copil.Impodobirea salii cu desenele si lucrarile copiilor este mult mai eficienta
decat pictarea peretilor.
In concluzie, sala de grupa exprima creativitatea,flexibilitatea si competenta profesionala
a educatoarei.

Copilul stabileste relatii interpersonale inca din frageda copilarie cu mama, familia sa, in
timp ce pe masura dezvoltarii sale procesul de socializare se amplifica. Relatiile copilului cu
grupurile sociale in care se va integra de-a lungul existentei sale vor exercita o importanta
deosebita, atat asupra evolutiei sale ca persoana in permanenta devenire, cat si asupra
randamentului activitatii desfasurate. Indeplinirea unor sarcini sau activitati comune determina
intre membrii grupului relatii functionale de interdependenta, in vederea atingerii scopului
comun propus. Pe de alta parte, pe langa relatiile legate strict de natura obligatiilor sau
aactivitatilor, viata in grup comporta intotdeauna si aspecte emotional-afective, precum si
momente de tensiune si conflict. Personalitatea elevului se contureaza si se manifesta in
interdependenta cu viata grupului din care el face parte.

116
 In ceea ce priveste o posibila clasificare a relatiilor interpersonale in clasa de elevi /
grupa criteriul utilizat il reprezinta nevoile si trebuintele psihologice resimtite de elevi /
prescolari atunci cand se raporteaza unii la altii. Prin exploatarea acestui criteriu rezulta
urmatoarele tipuri de relatii interpersonale:
 Relatii de intercunoastere;
 Relatii de intercomunicare;
 Relatii socio-afective;
 Relatii influentare.
La nivelul dinamicii si procesualitatii relatiilor interpersonale, influenta educationala
poate functiona ca si criteriu de analiza a interactiunilor dintre elevi / prescolari:
 Relatii de cooperare – coordonarea eforturilor pentru realizarea unui efectiv comun;
 Relatii de competitie – rivaltatea partenerilor in atingerea unei tinte comune;
 Relatii de conflict – bazate pe opozitia mutuala a partenerilor raportata la un scop indivizibil;
In concluzie relatiile interpersonale se refera la totalitatea relatiilor ce se desfasoara in
gradinita si scoala primara, privind totalitatea legaturilor ce se formeaza in urma colaborarii
dintre membrii acestor institutii.

117
 Colaborarea dintre grădiniţă şi scoală

Prof. Balescu Mariana

Prof.Boncan Ruxandra
Sc. G. ,,I.Gh. Duca”-
Gradiniţa P.P. Traian, Rm Valcea

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa pregatitoare. O asemenea
continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa pregatitoare la particularităţile muncii de
învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod
fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor
copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a
educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a
gradului de dezvoltare si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei
legaturii functionale de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii
primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste
doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia
pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei pregatitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi
insa operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea
cunostintelor clasei pregatitoare ,iar invatatorul care va prelua clasa pregatitoare trebuie sa cunoasca
programa grupei prescolare mari pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si
educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara
o constituie analiza psihologica a activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa
pregatitoare . Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon
considera ca invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar sa fie formata capacitatea de a
traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca suport al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.

118
 Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa pregatitoare invatatorul foloseste jocul atat ca
activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc
formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor
activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si
programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele
prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica
pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

119
 Colaborarea dintre grădiniţă şi scoală

Prof. Balescu Mariana

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru primele
doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciproca şi
continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa pregatitoare. O asemenea continuitate va
asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa pregatitoare la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada el
constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in
curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare institutionalizate, deci
a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare ncerut de o
eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de continuitate intre activitatea din
grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor
componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut,
forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala
este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei
pregatitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele programei
pentru clasa pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
pregatitoare ,iar invatatorul care va prelua clasa pregatitoare trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare
mari pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologica a activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa pregatitoare .
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca invatarea
scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor ,deci
posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna insusirea
limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar sa fie formata capacitatea de a traduce
in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii mentale
de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca suport al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si scoala
.

120
 Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de invatamant
in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este prezenta in diferite
forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea de a satisface interesul,curiozitatea copiluli pentru
cunoastere.In clasa pregatitoare invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc de
relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele
de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala
trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie
de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor
»elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

121
 ROLUL ACIVITATILOR EDUCATIVE

IN FORMAREA PERSONALITATII SCOLARILOR

Prof. BĂLULESCU C-TIN FLORIN

Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazu ,,Strehaia”, Jud. Mehedinți

“Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi
mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci, să-i învăţăm să se adapteze.” (Maria
Montessori –”Descoperirea copilului”)

Şcoala este ca o lume fermecată, plină de basm şi feerie.Școala este si locul unde se pun bazele
formarii personalității ,,puiului de om’’. Doar ,,zâna’’,modelatoarea de suflete şi minţi, ştie, cu mult tact şi
răbdare, să-i treacă pragul palatului fermecat pentru a îmbrăca haina plină de vrajă şi mister a basmului, a
jocului, a cântecului şi a poeziei.

Oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul instructiv , ea nu epuizează sfera
influenţelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care
viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare şcolară. În acest cadru, numeroşi alţi factori
acţionează, pozitiv sau nu, asupra dezvoltării elevilor. Educaţia extracurrriculară (realizată dincolo de
procesul de învăţământ) îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii copiilor noştri. Educaţia
prin activităţile extracurriculare urmăreşte identificarea şi cultivarea corespondenţei optime dintre aptitudini,
talente, cultivarea unui stil de viaţă civilizat, precum şi stimularea comportamentului creativ în diferite
domenii. Începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii acumulează o serie de cunoştinţe punându-i in
contact direct cu obiectele şi fenomenele din natură. Trebuinţa de se juca, de a fi mereu în mişcare, este
tocmai ceea ce ne permite să împăcăm şcoala cu viaţa. Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv – educative
să primeze, dar să fie prezentate în mod echilibrat şi momentele recreative, de relaxare, atunci rezultatele
vor fi întotdeauna deosebite. În cadrul acestor activităţi elevii se deprind să folosească surse informaţionale
diverse, să întocmească colecţii, să sistematizeze date, învaţă să înveţe.. Cadrul didactic are, prin acest tip de
activităţi, posibilităţi deosebite să-şi cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să realizeze
mai uşor şi mai frumos obiectivul principal al scolii şi al învăţământului primar – pregătirea copilului pentru
viaţă. Scopul activităţilor extraşcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în
activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi socio-culturale,
facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea
talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale. Activităţile extraşcolare se
desfăşoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă
nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze potenţialul intelectual.

Săptamana ,,Școala altfel -Să știi mai multe ,să fii mai bun,,-este un exemplu de activități educative
extrașcolare ce se desfășoară cu succes înaintea Sfintelor Paște în fiecare an.Dintre acivitătile pe care le
desfășurăm cu mult drag în această săptămână sunt;

-Plimbările , excursiile în natură, prin care copiii pot reda cu mai multă creativitate şi sensibilitate ,
imaginea realităţii, în cadrul activităţilor de desen şi modelaj , iar materialele pe care le culeg ,sunt folosite
în activităţile practice, în jocurile de creaţie. La vârsta şcolară, copiii sunt foarte receptivi la tot ce li se arata
sau li se spune în legatură cu mediul , fiind dispuşi să acţioneze în acest sens . Excursia ajută la dezvoltarea

122
intelectuală şi fizică a copilului, la educarea lui cetăţenească şi patriotică. Ea este cea care îl reconfortează
pe copil, îi prilejuieşte însuşirea unei experienţe sociale importante, dar şi îmbogăţirea orizontului cultural
ştiinţific. Prin excursii elevii îşi suplimentează şi consolidează instrucţia şcolară dobândind însuşirea a noi
cunoştinţe.

-Sărbătorirea aniversărilor importante din viaţa ţării şi a copiilor. Acestea au fost un bun prilej de
destidere, de bună dispoziţie, dezvoltând la copii sentimental apartenenţei la colectivitatea din care fac parte,
deprinzându-i totodată să-şi stăpânească emoţiile provocate de prezenţa spectatorilor.

-Concursurile pe diferite teme sunt, de asemenea, momente deosebit de atractive pentru cei mici. Acestea
oferă copiilor posibilitatea să demonstreze practic ce au învăţat la şcoală, acasă, să deseneze diferite aspecte,
să confecţioneze modele variate. Exp.,,Cel mai frumos ou încondeiat pentru Paște,, ,,Cel mai haios
iepuraș de Paște,,

Acelasi efect îl pot avea concursurile organizate de către cadrele didactice în clasa. Dacă sunt organizate
într-o atmosferă placută vor stimula spiritul de iniţiativă al copiluiui, îi va oferi ocazia să se integreze în
diferite grupuri pentru a duce la bun sfârşit exerciţiile şi va asimila mult mai uşor toate cunoştinţele.-

-Vizionarea emisiunilor muzicale, de teatru de copii, distractive sau sportive, stimuleaza şi orientează copiii
spre unele domenii de activitate: muzică, sport, poezie exp ,,spectacolul ,,Cocoselul istet,,,intrecere cu
biciclete si triciclete ,,,Cine ajunge primul la iepuraș,,etc.

Diversitatea acivităților educative nu se oprește aici!An de an acesta îmbracă forme din ce în ce mai
variate și mai plăcute pentru micii nostri actori din invațământul primar!!!

123
 Grădinița și Școala

două instituții importante în devenirea copilului mic

Prof.BĂLULESCU SEVASTIȚA

Grădinița de copii Nr.2 Strehaia

Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazu ,,Strehaia, Jud.Mehedinți

Meseria de educatoare și cea de învațător (mai nou prof.pentru învațământul preșcolar și primar )este
o frumoasă profesie, care nu seamănă cu nici o alta.
Educatoarea este aceea care stimulează şi întreţine curiozitatea copiilor pentru lucruri noi, le modelează
comportamentele sociale, le întăreşte încrederea în forţele proprii şi îi ajută să îşi găsească identitatea.
Învățătorul este acela care continuă toate cele de mai sus pentru o nouă devenire a micului școlar!
Realizarea acestor obiective depinde in mare măsura de calităţile şi competenţele pe care aceștia le
posedă calităti necesare centrării cu precădere pe aşteptările, trebuinţele şi interesele copiilor.
Principala calitate a unei educatoare șau a unui învățător este vocaţia pedagogică, chemarea pentru
activitatea cu micile vlăstare , sa fii ales pentru această sarcină şi apt pentru a o îndeplini”. Vocatia
pedagogica, înseamnă înainte de toate ”arta de a te pune la dispoziţia copiilor, de a empatiza cu ei, de a le
înţelege universul, de a le sesiza interesele care îi animă” şi este un dar pe care educatoarea și învățătorul
îl au!.
Educaţia formală în perioada timpurie reprezintă activitatea desfăşurată la nivelul grădiniţei în vederea
formării şi dezvoltării personalităţii. Acesta are un caracter planificat, sistematic, metodic, intensiv, este
organizată, condusă şi supravegheată de către cadrul didactic. Educaţia formală
completează/complementează educaţia informală, oferită la vârste mici în cadrul familiei şi educaţia
nonformală care se realizează prin unele activităţi desfăşurate în afara grădiniţei şi familiei. În grădiniţă,
toate activităţile care se desfăşoară împreună cu copiii reprezintă experienţe de învăţare pentru copil,
pornind de la activităţile integrate (centrate pe anumite obiective şi conţinuturi), până la momentele de
rutină sau tranziţie, care consolidează anumite deprinderi, abilităţi ce contribuie la autonomia copilului,
convieţuirea socială, sănătatea, igiena şi protecţia lui, dar şi pot extinde cunoştinţele şi experienţele
acumulate prin activităţile integrate.
Printre mijloacele folosite în activitatea cu copilul, jucăria ocupă un loc important, ea fiind necesară
pentru a face acţiunile copiilor reale: „şoferul” are nevoie de un „ automobil” , „ aviatorul” – de un „ avion”
. Toate acestea sunt legate de o particularitate psihologică interesantă şi anume aceea ca trăirile celor
antrenaţi în joc sunt întotdeauna adevărate, sincere, acţiunile lor sunt reale. Menirea fundamentală a jucăriei
este aceea de a oferi copilului posibilitatea să acţioneze, exprimându-si ideile şi sentimentele. Jucăriile
reuşite îl stimulează pe copil să gândească, ridică în faţa lui diferite probleme şi acest fapt contribuie la
dezvoltarea proceselor cognitive. Copiii folosindu-se de cunoştinţele anterioare, tind în acelaşi timp să
obţină informaţii suplimentare, aşa se nasc nenumăratele întrebări, ale căror răspunsuri copiii le rezolvă prin
explorare (care se realizează prin încercare şi eroare şi implicarea tuturor simţurilor).
Explorarea presupune încercările şi tentativele copilului de a cunoaşte şi de a descoperi lucruri noi.
Este una din acţiunile fundamentale ale dezvoltării copilului. Ea permite cucerirea lumii înconjurătoare şi
stimulează motivaţia de a cunoaşte, oferind bazele dezvoltării potenţialului psihofizic şi aptitudinal al
copilului. De pildă, o jucărie mecanică, demontată, spre disperarea părinţilor, oferă un anumit răspuns în

124
legătură cu mecanismul unei maşini, cu modul ei de funcţionare. De aceea, trebuie acordată o atenţie
deosebită folosirii unei mari varietăţi de jucării care au o însemnătate imensă în dezvoltarea cognitivă a
copilului, căruia îi stimulează gândirea, îi face cunoscute calităţile şi însuşirile diferitelor materiale,
cunoscând-o prin simţurile sale. Deşi jucăriile sunt necesare copiilor chiar şi la vârsta şcolară mică,
caracterul acestora trebuie să rămână specific fiecărei vârste. În cazul copiilor mici, este important să
acţioneze ei înşişi, adică să se transforme în automobil sau locomotivă, să alerge, să fluiere. Ei au nevoie de
o maşină pe care să o tragă cu o sfoară, să o încarce, să o descarce. Pentru cei mai mari prezintă interes mai
ales jucăriile care conţin mecanisme. Rolul educativ general al jucăriilor nu numai ca antrenează mişcările,
exersează organele de simţ, dar ele au şi altă valoare, dezvoltă gândirea, operaţiile prematematice (grupare,
seriere, clasificare etc.), relaţiile cauzale şi spaţiale dintre obiecte şi multe alte cunoştinţe, deprinderi şi
capacităţi. Jucăriile se pot împărţi în mai multe categorii: jucării distractive, jucării muzicale, jucării tehnice,
jucării teatrale ş.a. La copiii de 3-4 ani importante sunt jucăriile, păpuşile, accesoriile de menaj, jucăriile
mobile, containerele, diversele obiecte care înlocuiesc în mod avantajos jucăriile (cutii, sticluţe de plastic,
dopuri, etc.). Toate acestea permit copilului să stabilească anumite raporturi dobândind, prin participarea
întregului corp, experienţă cu privire la: greutăţi, volume, culoare, mărime, formă, rezistenţa materialelor, se
familiarizează cu noţiunea de echilibru
Jucărille ca şi materialele didactice, reprezintă instrumente care utilizate corespunzător, în contextul
oportun, pot contribui semnificativ la dezvoltarea copiilor şi la atingerea obiectivelor propuse prin
curriculum. Important este ca orice cadru didactic să cunoască îndeaproape particulularităţile învăţării la
copilul mic pentru a exploata potenţialul formativ al materialelor şi jucăriilor potrivite vârstei copiilor.
Toate aceste aspecte trebuie cunoscute si de colegii nostri invatatori(profesori pentru invatamantul
primar).Mai ales ca clasa pregatitoare este foarte aproape de grupa mare din gradiniță si mai ales este
destul de proaspat inclusă in ciclul primar. Având privilegiul ca soțul meu să fie învațător și să lucrăm în
aceeasi institutie de peste 37 de ani -copilul mic-a fost mereu în atenția noastră!
Aprope toate activitățile extracurriculare ,cum sunt și cele din saptamâna ,,Școala altfel -Sa știi mai
multe ,să fii mai bun ,,-le-am organizat impreuna.
Afost un bun prilej de a asigura continuitatea obiectivelor pornite in grădiniță ,dar si o mai bună integrare
a preșcolarilor în ciclul primar .
“Hristos a înviat!” -expoziţie de ouă încondeiate şi icoane de Paşti; -colaje cu materiale adecvate temei; -

125
 Colaborare grădiniţă – şcoală
Bana Otilia

Şcoala Gimnazială Nr. 2 Adoni

Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic.

O primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între

grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele
grădiniței și ale clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de
ordin pedagogic care acționează în sfera tehnologiei didactice.

Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor didactice, în

activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ în
primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite
forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului
pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de
relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin
importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența
dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi:
• Vizitarea celor două unităţi partenere: şcoală şi grădiniţă;
• Pregătirea programelor artistice pentru prezentare cu diferite ocazii (Paşte);
• Audierea de către preşcolari şi şcolari a unor poveşti şi cântece de pe CD-uri;
• Vizionarea unor filme, slide-show-uri (utilizarea instruirii asistate de calculator);
• Desfăşurarea unor activităţi artistice şi plastice împreună;
• Activităţi de socializare
• Confecţionarea de felicitări, ornamente de Paşte
• Realizarea unor expoziţii cu lucrările realizate împreună;
• Desfăşurarea unor jocuri tematice;
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.
Pentru a-i familiariza din timp pe copiii prescolari cu viata scolara , educatoarea va face cu grupa
de 6-7 ani vizite la scoala si va organiza in colaborare cu invatatorul serbari comune. Vizitele prescolarilor
la scoala trebuie sa fie pregatite pentru a le produce o impresie placuta si puternica. Inainte de toate,
educatoarea ii va pregati pe copii printr-o convorbire despre scoala.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.

126
 ,,Colaborarea gradiniţă –scoală!”

Ed. Bănică Cristina

G.P.P.,,Bobocei din Micro III” Buzău

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor şcolare?”. Răspunsurile
la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului , nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act
complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice
,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece
vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim
acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de
modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a
acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care
începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă
a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de
îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în
activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii
în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de
receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel
învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii
concepţii.

127
 În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie
să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”,
,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună
colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Deci clasa o constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă
prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar
începător.
BIBLIOGRAFIE:

-Radu,I. ; Ezechil,L.; - „ Didactica-Teoria instruirii ”; Piteşti ; Paralela 45 ;2oo5

-Revista Învăţământul preşcolar-Nr.3-4 ;2005

128
 ,,COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ! RELAȚIA

EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOR- PROFESOR!”

Prof. înv. preșcolar BĂNICĂ GEORGETA

G.P.N.,,Zâmbet de copil”, Clondiru, comuna Ulmeni,

județul Buzău

,,Nimeni nu a murit datorită expunerii timp îndelungat la educație.”- Robert M. Hensel

La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi: familia,
grădiniţa şi şcoala
Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de
cerinţe, va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la soluţionarea
problemelor inerente care apar.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult obiectivul final al activităţilor din
grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală, revine atingerii obiectivelor ce vizează
comportamente psiho-sociale ale personalitătii copilului, care contribuie la integrarea şi adaptarea copilului
la viaţa şcolară.
Un rol important în debutul școlar îl are grădinița, ea fiind o etapă indispensabilă și primordială.
Oricât de mult s-ar ocupa o familie de copilul preşcolar, s-a constat că acesta se integrează mai
greu în activitatea şcolară, decât cel care a urmat grădiniţa. Astfel, copiii ce vin la şcoală după ce au urmat
învăţământul preşcolar sunt mai sociabili, sunt obişnuiţi cu activitatea colectivă, au deschidere spre lumea
înconjurătoare, sunt mai receptivi, pot fi mai uşor modelaţi, sunt obişnuiţi cu lucrul organizat, cu activitatea
independentă decât cei formaţi exclusiv în mediul familial.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea
şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate.
Necesitatea asigurării unei continuități între grădiniță și ciclul primar în planul conținutului,
obiectivelor, metodelor și procedeelor este cunoscută și, astfel, s-a adaptat conținutul activităților, la
particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor.
Frecventarea grădiniței de către copil, alături de crearea unei imagini pozitive a școlii, în ochii
micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că
școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din
cadrul grădiniței, ci reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă
evoluție, fiind capabilă să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se
mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp,
scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii
în legătură directă atât cu școlarii, cât mai ales cu învățătorul.
Legătura grădiniţei cu şcoala are un dublu sens, scopul acestei legături fiind continuitatea
dezvoltării copilului şi continuitatea procesului muncii educative.
Pentru ca trecerea de la grădiniţă la şcoală să fie firească, activitatea educatoarelor şi a
învăţătoarelor să se împletească. Pregătirea copilului în grădiniţă a fost şi este resimţită responsabil de către
învăţătoarele clasei pregătitoare.Grădiniţa realizează sprijinirea viitoarei activităţi prin intermediul a două
forme specifice: jocul şi învăţarea.
Parteneriatul dintre Grădiniță- Școală este necesar, mai ales la grupa mare.

129
 Aceste parteneriate au luat naştere dintr-o serie de neajunsuri întâmpinate cum ar fi: relaţia
sporadică dintre şcoală şi grădiniţă, dezorientarea părinţilor în ceea ce priveşte cerinţele şcolii,
necunoaşterea suficientă a prevederilor celor două programe.
De-a lungul anilor, în cadrul acestor parteneriate, am desfășurat activități comune, cum ar fi:
vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive
comune, toate acestea contribuind la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală.
Toate aceste vizite ale preșcolarilor, discuțiile cu învățătoarele, cu profesorii, au contribuit la
formarea unei impresii plăcute și puternice, și, astfel, le-a fost stimulată dorința vie de a deveni
școlari.Pentru reușita acestor vizite și pentru atingerea scopului propus, acestea au fost foarte bine
organizate.
Consider că numai printr-o foarte bună colaborare între grădiniță și școală, între educatoare,
învățători, copiii nu vor avea experiențe neplăcute în momentul intrării în mediul școlar.
Relațiile de respect pentru munca depusă de fiecare cadru didactic, relațiile de colaborare, de
întrajutorare între educatoare-învățător-profesor, vor conduce spre rezultate foarte bune ale copiilor.

130
 Colaborare grădiniţă- şcoală
Prof. învăţ. preşcolar Barabas Eva
Grădiniţa cu program prelungit Nr. 9 Satu Mare

Realizarea unui învăţământ eficient presupune respectarea unei condiţii foarte importante şi anume
asigurarea continuităţii între diferitele nivele ale învăţământului. Acest lucru este valabil şi pentru primele
două trepte de învăţământ: învăţământul preşcolar şi învăţământul şcolar, ceea ce presupune legătura
reciprocă între educatoare şi învăţătoare. Astfel se va asigura continuitatea reală între educaţia din grădiniţă,
respectiv grupa mare şi cea din şcoală adică clasa pregătitoare. Realizarea legăturii reciproce dintre grădiniţă
şi şcoală are efecte benefice atât asupra rezultatelor muncii desfăşurate în grădiniţă cât şi celor din şcoală.
În grădiniţă, activitatea dominantă a copilului este jocul, dar în şcoală jocul este subordonat
învăţăturii., care devine activitatea lui predominantă. Această activitate cere din partea preşcolarului de ieri
numeroase calităţi şi însuşiri psihice: priceperea şi obişnuiţa de a asculta atent pe învăţător, de a nu se lăsa
distras de la activităţile desfăşurate în timpul lecţiilor, de a fi ordonat şi disciplinat, de a învăţa sistematic.
Asta nu înseamnă că însuşirile şi calităţile psihice solicitate de învăţătură să fie gata constituite încă din
perioada învăţământului preşcolar. Însă activităţile desfăşurate la grădiniţă contribuie la dezvoltarea acestor
însuşiri şi calităţi psihice deci îl apropie pe copil de şcoală. Intrarea copilului în şcoală nu-l transformă
automat în elev, numai colaborarea grădiniţei cu şcoala face posibilă accelerarea procesului de transformare
a preşcolarului în şcolar.
În vederea realizării continuităţii între grădiniţă şi şcoală este necesară cunoaşterea de către
educatoare a programei de clasa pregătitoare precum şi cunoaşterea de către învăţător a programei grupei
mari. Învăţătorul trebuie să valorifice experienţa copilului, să se sprijine pe cunoştinţele dobândite în
grădiniţă şi pe priceperile şi deprinderile în curs de formare.
Pentru realizarea unei colaborări dintre grădiniţă şi şcoală educatoarea şi învăţătorul trebuie să dea
dovadă, în egală măsură, de interes, iniţitivă şi pricepere.
Pentru a-i familiariza din timp, pe copiii din grupa mare, cu viaţa de elev am organizat mai multe
vizite la şcoală. Aceste vizite au fost bine pregătite, în colaborare cu învăţătoarea, cu scopul de a le produce
copiilor o impresie plăcută. Înainte de aceste vizite le-am vorbit copiilor despre şcoală, despre diferenţa
dintre mobilierul existent la grădiniţă şi cel de la şcoală şi le-am explicat de ce este nevoie de un astfel de
mobilier în sala de clasă. De asemenea, am precizat faptul că la şcoală, în locul jucăriilor, vor găsi multe alte
lucruri frumoase şi folositoare: manuale, planşe, hărţi, tablouri etc. După primirea călduroasă făcută de
doamna învăţătoare, aceasta le-a vorbit preşcolarilor despre ce înseamnă să fii şcolar. Le-a explicat că la
şcoală vor învăţa să scrie, să citească, să socotească şi despre cât de interesant va fi pentru ei când vor putea
citi singuri orice carte vor dori, fără să ceară ajutorul celor mari.
Am organizat împreună cu şcolarii activităţi de pictură şi desen. Fiecare preşcolar făcea un desen sau
o pictură pentru un elev şi invers. Astfel s-au mai legat prietenii între şcolari şi preşcolari. În cadrul
activităţilor manuale organizate, copiii din grupa mare lucrau alături de elevi, se ajutau reciproc şi decideau
împreună cu privire la tema pe care urma s-o realizeze.
Tot în colaborare cu şcolarii mici am organizat activităţi de educaţie rutieră, sanitară sau PSI. În
cadrul acestor întâlniri elevii au fost aceia, care au povestit celor mici ce e bine, ce e rău sau cum ne putem
feri de anumite pericole.
Am pregătit serbări împreună cu învăţătoarea, care au fost foarte reuşite. Am participat împreună la
activităţi organizate cu ocazia sărbătorilor: am confecţionat podoabe pentru brad, am vopsit ouă cu ocazia
Paştelui sau am depus flori cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Ziua de 1 Iunie a fost marcată prin organizarea
de concursuri în cadrul cărora un preşcolar făcea echipă cu câte un şcolar. Au fost activităţi foarte reuşite,
căci în urma acestora se putea citi în ochii preşcolarilor dorinţa de a deveni şcolari.

131
 Această colaborare nu se rupe odată cu intrarea copiilor la şcoală, deoarece ţinem legătura în
continuare cu ei şi cu doamna învăţătoare. Mă interesez de felul cum învaţă, de succesele obţinute, dar şi de
greutăţile pe care le întâmpină. Mă consult sistematic cu învăţătoarea şi în ceea ce priveşte comportamentul
copiilor, pentru a găsi cele mai bune soluţii în vederea corectării acestora.
Astfel, putem concluziona că pentru o acomodare cât mai uşoară a copilului de 6 ani la viaţa de elev
este absolut necesară o colaborare strânsă între educatoare şi învăţător.

132
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE,
CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN REALIZAREA EFICIENTĂ
A EDUCAŢIEI COPILULUI

Bărbăcioru Carmen
Grădiniţa nr. 185, sect. 5, Bucureşti

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din

grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea
educatoare-învăţătoare. Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar
din primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului
care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. Intrarea
copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,natura
relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act complex
care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate
cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală
este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera
cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de
specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în
toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.

Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J. Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I. Ca un scop final important al
învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în
toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce
priveşteînsă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se constată
mari deosebiri şi se poartă v i i d i s c u ţ i i b a z a t e p e a r g u m e n t e c e ţ i n n u n u m a i d e v â r s t a l a
c a r e î n c e p e ş c o l a r i z a r e a , c i ş i d e l o c u l p e c a r e î l o c u p ă învăţământul preşcolar în structura
de ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia ciclul şcolar
elementar. În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională. Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra
cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii anide viaţă ,de a lărgi contactele cu
lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a
informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la
socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate. În cadrul colaborării
educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în
vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi
acţiune,stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei
şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în
colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător. Educaţia preşcolară este considerată tot mai
frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a
structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul
preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii. În

133
perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum
este acesta pregătit. Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa
I,susţinute şi de experienţa cadrelor didactice – educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în
momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate
în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru
şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală. Pregătirea
copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală. Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor
psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât
şi şcolar începător. Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului
în clasa I a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea
tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea
unui potenţial eşec şcolar. Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în
grădiniţă trebuie să răspundă la necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu
trăiască nici o clipă sentimentul că le se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare. Deşi nu s-a
ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

134
 Colaborarea grădiniță școală!

Relația educatoare-învățător-profesor”

Profesor Bărbosu-Ene Cristina Daniela

Vom porni în demersul nostru, de a demonstra importanţa colaborării grădiniţă – şcoală, de la

premisa că “misiunea educaţiei secolului XXI este aceea de a oferi fiecărui copil posibilitatea să-şi
dezvolte talentul şi să valorifice la maximum potenţialul creativ, inclusiv responsabilitatea pentru propria
viaţă şi pentru atingerea scopurilor personale.” J. Delors susţine această idée în cartea sa de succes “
Comoara lăuntrică”.
Pentru atingerea acestui deziderat este nevoie de multă răbdare şi implicit de o relaţie de conlucrarea
între educator-învăţător-profesor.
Copilul este într-un permanent proces de devenire. Acest proces va avea succes şi-şi va atinge
obiectivele dacă, pornind cu perioada preşcolară şi parcurgând toate etapele şcolarizării ,vor fi impulsionate
dorin a şi plăcerea de a învăţa. Astfel, putem spune cu certitudine că nu există substituent pentru relaţia
cadru didactic-elev.

Încă din perioada preşcolară, copilul intră într- un mediu în care începe să înveţe treptat tot
ceea ce are nevoie pentru parcursul vieţii. El intră în contact cu un mediu în care atenţia sa va trece
treptat de la forma involuntară spre cea voluntară, de la cea puţin stabilă spre cea stabilă. Reluând această
informaţie, din perspectiva relaţiei educator-învăţător-profesor, vom nuanţa faptul că educatorul poate oferi
învăţătorului informaţii importante despre capacitatea de concentrare şi atenţia copiilor de vârstă şcolară.
Valorificând aceste informaţii, învăţătorul îşi va organiza activităţile instructive-educative.
Dacă, însă, ne vom referi la principalele tipuri de învăţare pe care le identifică J. Delors în capitolul “
Cei patru piloni ai educaţiei”, va trebui să spunem că cele trei niveluri ale actului educativ, la care ne
referim, vor putea oferi, ierarhic, informaţii despre stilul de învăţare al copiilor.
Cele patru tipuri de învăţare identificate de J. Delors “ a învăţa să ştii”, “ a învăţa să faci”, “ a învăţa
să trăieşti împreună cu ceilalţi”, “a învăţa să fii” capătă noi valenţe cu fiecare nivel. Astfel, educatorul va fi
cel care va iniţia copilul în tehicile de învăţare, urmând ca învăţătorul să exploreze mai mult, iar profesorul
să ducă elevul spre îndeplinirea acestor patru deziderate. Conlucrarea dintre cele trei niveluri va asigura o
abordare care să valorifice punctele tari ale personalităţii copiilor, precum şi să-l ajute pe acesta să dezvolte
paliere mai greu de atins.
Dacă spre exemplu, copilul vine la începutul ciclului gimnazial cu un stil de învaţare care este un
demers mecanic, profesorul, care va conlucra cu învăţătorul, va putea lucra mai mult pentru stimularea
învăţării de tip logic. Astfel, folosind exerciţii care să solicite analogii, începând cu cele mai simple, va
începe să dezvolte gândirea de tip logic. În predarea etapelor care trebuie parcurse în interpreatarea uniu
text aparţinând specie pastel, profesorul poate să pregătească noul conţinut folosind informaţiile oferite de
învăţător şi să încerce să valorifice punctele forte ale clasei, dar şi să folosească tehnici pentru stimularea
modelului analytic.
Concluzionând putem spune că dezvoltarea corectă şi completă a personalităţii copiilor de-a lungul
actului instructiv-educativ trebuie să aibă ca bază conlucrarea vie şi activă între cele trei nivele. Se
marchează astfel, interdependenţa dintre nivelurile şi treptele şcolarităţii.

135
 Azi la grădiniță – mâine la școală

Prof. Barbu Felicia, Grădinița PP Nr. 26 Timișoara

Învățământul preșcolar, ca prima verigă a învățământului nostru, are drept scop asigurarea pregătirii
copiilor de 3-7 ani pentru integrarea optimă în regimul activității școlare și dobândirea aptitudinii de școlaritate.
Copilul vine la grădiniță după ce a parcurs deja câteva etape de formare. El știe deja, că poate face
anumite lucruri singur, dacă i se dă voie și că trebuie să fie interesat de propriile progrese spre binele său ... Dar
în grădiniță, el va trebui să-și dezvolte competențe în sensul manifestării interesului și curiozității pentru lucruri
noi: al înțelegerii informației primite, al muncii independente și al experimentării, pe măsura posibilităților
proprii, al aspectelor careăl interesează în mod deosebit, al analizării datelor primite în vederea formulării
predicțiilor, precum și al exprimării libere de opinii și stări sufletești și al motivării acestora. Principalul mijloc
prin care copilul învață și se dezvoltă la această vârstă este: jocul.Un joc care s-ar putea defini ca ”motor al
minții care vrea să exploreze mai mult decât până acum, dar și al corpului care vrea să dobândească mereu noi
deprinderi”.
Pregătirea copilului pentru școală este considerată tot mai mult ”funcția majoră”, obiectivul formativ
final al activităților instructiv-educative din grădiniță. Un rol important în pregătirea copilului pentru școală
revine îndeplinirii obiectivelor ce vizează componentele psihosociale ale personalității copilului și care
contribuie în mod direct la integrarea și adaptarea sa optimă în raport cu mediul de viață și activitatea specifică
școlară. Preocupările firești în acest sens se impun a fi amplificate prin colaborarea grădiniței cu școala.
Copiii se simt bine atunci când au o părere bună despre ei, ca de altfel oricare dintre noi, la orice vârstă.
Cu atât mai mult, la vârsta 6-7 ani, când copilul vine la școală, când școala uneori, din păcate este prezentată de
părinți ca o ”sperietoare”. De aceea, considerăm că este necesar ca micuții preșcolari să știe, în mare parte, să
fie pregătiți, în ce constă rolul de școlar, ce sarcini îi revin acestuia și, mai ales, ce satisfacții are școlarul cand
rezultatele sale îi bucură pe părinți și pe învățătoare. Pentru a depăși pragul dificil al școlarizării, întreprindem
diferite acțiuni comune, grădiniță- școală. În activitățile comune, dar și în jocuri, educatorele fac dese referiri la
școală, la școlari, crează diferite scenarii cu această temă sau subiect.Se organizează vizite reciproce ale
copiilor din cele două instituții de învățământ, prilej cu care ei se cunosc, cei mici acomodându-se cu clasa, cu
băncile, etc.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunoștințelor și de formare a priceperilor și
deprinderilor început în grădiniță la vârsta de 3 ani, este necesară o legătură mai temeinică între grădiniță și
școală. Cum aceste deprinderi nu se formează la întâmplare, ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine sarcina
de ai face pe copii să înțeleagă de ce este nevoie ca ei să fie informați, să cunoască aspecte diferite despre lume,
despre țara lor, despre păstrarea sănătății etc. și de ce trebuie să asculte cu atenție, de ce trebuie să ”facă lecții”.
Apoi, acești copii, preluți de învățătoare, se pot încadra cu ușurință în activitatea școlară, unde vor întâlni noi
cerințe.
Mediul grădiniței, spre deosebire de cel școlar, oferă copilului un grad mai mare de libertate în
deciderea acțiunilor sale, fapt care îi stimulează acestuia interesul pentru cunoaștere.
Intrarea în școală reprezintă pentru fiecare copil un moment foarte important și delicat, schimbându-se
mediul și forma, unele mai austere, comparativ cu cele ale grădiniței. Depășind ceea ce se numește în literatura

136
de specialitate ”șocul” sau ”criza” școlarizării, cel mai marcant aspect pentru copil este totuși, separarea clară
între activitatea propru-zisă de învățare la clasă și joc. Astfel, o preocupare prioritară a învățătorilor o constituie
crearea motivației pentru învățare a copiilor în noul mediu, în limitele perioadei de familiarizare a lor cu viața
școlară, nu numai transmiterea cunoștințelor. În condiții de unitate și continuitate a obiectivelor instructiv-
educative, a metodelor și procedeelor de dobândire a comportamentelor corecte pentru învățare, procesul
școlarizării devine lin și favorabil debutului școlar, cu atât mai mult cu cât educatorii îi pregătesc atent în
privința deprinderilor esențiale: de lectură și scriere, respectiv de comportament.
Pregătirea copiilor pentru startul școlar, presupune, alături de obținerea unei stări de disponibilitate
pentru activitatea de învățare de tip școlar și familiarizarea acestora cu caracteristicile și implicațiile statutului
de elev, cu natura relațiilor cu adultul, cu colegii, cu condițiile mediului școlar.
E necesară colaborarea între școală și grădiniță pentru a pregăti integrarea adecvată a preșcolarilor în
sistemul acțiunilor și interacțiunilor școlare și pentru a le asigura premisele însușirii elementelor formative care
conduc la aptitudinile de școlaritate, în consens cu noile obiective și finalități educaționale.
De aceea, învățătoarele trebuie să aibe o bună și permanentă colaborare cu educatoarele, urmărind în
mod special:
 Cunoașterea reciprocă a programei preșcolare/școlare
 Cunoșterea grupei mari de către învățătoare. În acest sens, educatoarea ar trebui să poată furniza
date corecte despre copii (prin discuții libere, dar și prin fișa psihopedagogică), referitor la:
nivelul de dezvoltare al copiilor, nivelul familial din care provine.
Este necesar să se găsească modalități concrete de colaborare, în așa fel încât școala să nu fie ”casă
străină” pentru copii atunci când pășesc în clasa pregătitoare.
În anul școlar 2013-2014, între grupa mare si clasa a IV-a, s-au desfășurat o serie de activități. În cadrul
acestor activități s-au urmărit ca sarcinile să fie accesibile copiilor și să fie duse la bun sfârșit, sădindu-se astfel
încrederea în forțele proprii. O inițiativă care a oferit satisfacții au fost activitățile comune cu școlarii, pe teme
variate.
Pentru o mai bună cunoaștere a preșcolarilor de către cadrul didactic (învățătoarea care îi va prelua) și
pentru ca părinții să cunoască cerințele impuse de școală ne-am propus pentru viitor lectorate cu părinții
preșcolarilor cu vârsta de 5 ani care vor merge la școală.
Un prim pas a fost făcut prin proiectul național ”Să citim pentru mileniul III” la care au participat alături
de preșcolari, școlarii mici, educatoare, învățătoarea, părinții. Prin această activitate s-a urmărit îmbogățirea
vocabularului activ și pasiv pe baza experienței, activității personale și/sau a relațiilor cu ceilalți și să utilizeze
un limbaj oral corect. Acest obiectiv a fost atins prin jocurile-exerciții organizate de învățătoare și școlari după
ce s-au asigurat că preșcolarii au înțeles mesajele trasnmise prin poveștile ce le-au fost citite.
În concluzie, în urma activităților desfășurate, s-a remarcat un demers benefic în viața preșcolarilor,
contribuind la dobândirea cunoștințelor, formarea, antrenarea capacităților și modelarea atitudinilor necesare
activităților viitoare în școală și la acomodarea lor cu noua instituție în care vor învăța.

Bibliografie:

Glava, A., Glava, C., (2002), Introducere în pedagogia preşcolară, Ed. Dacia, Cluj-Napoca

Curriculum pentru învăţământul preşcolar (2008) M.E.C.T., Bucureşti

137
 ,,Relatia de colaborare gradinita- scoala!”

Prof.inv. prescolar Barbu Elena Gabriela

G.P.P.,,Bobocei din Micro III”Buzau

Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de invatamant
in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este prezenta in diferite
forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface interesul, curiozitatea copiluli pentru
cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de
destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele
de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala, vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programe distractive
comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie
bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni
scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor
»elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.
Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru primele
doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciproca şi
continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate va asigura o mai
rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru
arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un
ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de
metamorfozare. Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare institutionalizate, deci a
gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare ncerut de o
eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de continuitate intre activitatea din
grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare. Aceasta presupune analiza atenta a principalelor
componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut,
forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala
este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I.
Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele programei
pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei I,iar invatatorul
care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce elemente se poate
sprijini in procesul de instruire si educare.

138
 O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I. Cercetarile
intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca invatarea scrierii si
citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor ,deci
posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna insusirea
limbajului si formarea conceptelor.
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea afectiva,
volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei motivatii
sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de cerintele
adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre gradinita si scoala .

139
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ –ŞCOALĂ
Relaţia educator-invăţător-profesor
Barbu Loredana-Cristina
UNITATE DE INVĂŢĂMÂNT:G.P.P.”ARICEL” NR.5 –CĂLĂRAŞI

Prin caracterul său de mediu instituţionalizat, grădiniţa oferă repere specifice in care se va inscrie relaţia
educatoare-copil, in procesul educational şi dincolo de acesta.Educaţia trebuie să se manifeste permanent ca
o acţiune coerentă, complexă şi unitară a gradiniţei şi familiei.
La intrarea in gradiniţă, părinţii sunt cei care deţin toate informaţiile legate de copil: stare de sănatate,
obiceiuri alimentare, particularităţi de invăţare, mod de comportare, probleme de dezvoltare etc.In acelaşi
timp, gradiniţa, ca prima instituţie care se conduce după principii şi metode ştiinţifice, deţine mijloace
specifice pentru valorificarea potenţialului fizic şi psihic al fiecărui copil.Imbinarea in colaborare a
informaţiilor deţinute de părinţi cu cele ale grădiniţei trebuie să fie in beneficiul copilului.
Termenul de colaborare presupune realizarea unei alianţe pentru atingerea unor obiective comune.Pentru
o colaborare funcţionala este nevoie de respect, incredere reciprocă, consens cu privire la scopurile acţiunii
şi strategiilor de atingere a acestora şi de asumare in comun a drepturilor şi responsabilităţilor.
Colaborarea dintre grădiniţă şi familie reprezintă o primă experienţă relţională şi de colaborare a părinţilor
cu persoanele profesioniste in domeniul educaţiei.Cei mai mulţi părinţi manifesăa deschidere, dorinţă de a
colabora cu personalul grădiniţei, dar se poate intâmpla ca realizarea unei colaborari să fie impiedicată de
atitudini necorespunzatoare ale fiecăruia dintre cei implicaţi.
După cum am amintit, colaborarea presupune existenţa unui obiectiv comun.Acesta este, in cazul
colaborarii familie-gradiniţă, dezvoltarea globala a copilului in raport cu particularităţile sale individuale.Ele
se pot realiza doar printr-o mişcare de apropiere in dublu sens, in vederea unei suficiente cunoaşteri din
ambele părţi.
Trebuie identificate barierele in stabilirea colaborării şi parteneriatelor cu parinţii in gradiniţă.Ce depinde
de instituţia de invăţământ şi ce ţine de cadrele didactice ?Discuţii cu colegii pentru identificarea resurselor
utile in ameliorarea situaţie.Care ar fi cea mai eficientă cale de inlăturare a barierelor?
Câteva modalităţi prin care se poate realiza colaborarea dintre familie si gradiniţă.
Şedinţele cu părinţii-acestea se organizează de obicei semestrial şi in cdrul lor parinţii sunt informaţi
despre :
Regulament de ordine interioară;
Oferta ducaţională a agrădiniţei;
Obiectivele precizate in curriculum;
Evenimente importante ale grădiniţei etc.
Consultaţiile cu părinţii-aceasta formă de colaborare este importantă, individualizată, in relaţia grădiniţei
cu familia şi priveşte global copilul.
Ateliere de lucru cu părinţii-presupun implicarea activă şi directă a adulţilor ăi au ca scop formarea şi
dezvoltarea competenţelor parentale ale acestora.
Participarea parinţilor la activităţile de la grupa.Părintele poate participa ca simplu observator sau se
poate implica in activitate alături de educator.Dacă părinţii sunt implicaţi in activităţile copiilor, educatoarea
poate observa in mod direct felul in care aceştia motivează.
Voluntariatul-Ca voluntari, părinţii işi pot folosi cunoştinţele şi abilităţile pentru sprijinirea grădiniţei in
asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare a activităţilor educative precum şi in elaborarea unor direcţii de
organizare şi sprijin financiar al grădiniţei.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.

140
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii

141
 Participarea părinţilor în proiectele şi parteneriatele educaţionale în şcoala românească
Prof. Inv. Primar Barbu Mariana, Scoala Gimnaziala Farcasele, Olt

Părinţii elevilor dintr-o clasă formează rareori un grup omogen şi nu dispun toţi de aceleaşi mijloace
pentru a se implica în mod activ în activităţile şcolii. Cooperarea lor cu mediul şcolar trebuie, deci, să ia forme
diverse pentru a răspunde nevoilor şi disponibilităţilor lor.
Anumiţi părinţi sunt pregătiţi să consacre mai mult timp şi energie pentru participarea la activităţi. Unii
dintre ei nu sunt disponibili decât în mod punctual şi pot să participe la un eveniment special (de exemplu, să
însoţească grupul de elevi cu ocazia vizitării unui muzeu). Alţii dispun de suficient de mult timp liber, energie
şi cunoştinţe pentru a putea aduce o contribuţie mai importantă şcolii. Unii pot veni în clasă pentru a susţine o
expunere pe o anumită temă (legată de cultura lor, locul lor de muncă sau de timpul liber). Alţii sunt pregătiţi să
se implice în animarea grupurilor de întrajutorare de părinţi, abordează probleme particulare (de exemplu, în
calitate de mediatori între şcoli şi alte familii din comunitatea lor).
O serie de programe au încercat să promoveze o participare mai activă a părinţilor la activităţile şcolii şi
au propus diferite forme de activităţi de colaborare. Anumite practici au drept obiectiv ameliorarea relaţiilor
dintre casă şi şcoală: în cadrul acestor programe, părinţii contribuie la elaborarea şi realizarea unor activităţi
care stimulează schimbul de informaţii şi care favorizează relaţiile interpersonale armonioase. Aceste activităţi
pot lua diferite forme: vizite reciproce, un club al părinţilor în şcoală, comunicare scrisă, prânzuri sau cine
comunitare, adunări informative.
În cadrul programelor vizând sprijinul şcolar, părinţii sunt invitaţi să se implice în conceperea şi
susţinerea unor proiecte şcolare. Poate fi vorba de strângerea de fonduri, de asistenţă directă (zugrăvire, donaţie
de haine, reparaţii etc.), de însoţirea elevilor cu ocazia excursiilor, de o activitate distractivă, de organizarea de
evenimente sociale sau culturale.
Anumite proiecte vizează educaţia părinţilor. Aceştia sunt invitaţi să participe la sesiuni de formare
menite să-i ajute să-şi dezvolte abilităţile parentale sau să-şi îmbunătăţească cunoştinţele: ateliere de formare pe
anumite teme, cursuri de formare continuă, acces la material de formare (cărţi, casete video, broşuri).
O serie de studii realizate au adus precizări faţă de acest subiect şi au demonstrat că părinţii şi cadrele
didactice consideră că o colaborare între ei ar putea ameliora randamentul şcolar şi conduita elevilor în clasă.
Părinţii afirmă că sunt doritori să se implice în procesul de educaţie al copiilor lor. Cadrele didactice trebuie
totuşi să formuleze aşteptări realiste în legătură cu această colaborare.
În ceea ce priveşte activităţile care pot fi propuse părinţilor, acestea trebuie să fie multiple, variate şi să
corespundă nevoilor şi posibilităţilor lor. În faţa unui eşec sau a unei slabe participări, trebuie identificaţi
factorii care împiedică participarea parentală şi apoi să se elaboreze un program care să corespundă mai bine
nevoilor reale şi disponibilităţilor familiilor, în loc să se conchidă că părinţii sunt lipsiţi de interes.

142
Bibliografie
Vrasmas, Ecaterina Adina, Consilierea şi educaţia părinţilor, Bucureşti, Editura Aramis, 2002;
Bunescu,Gheorghe, Educaţia părinţilor, Bucureşti, E.D.P., 1997.

143
 ÎMPREUNĂ, LA GRĂDINIŢĂ ŞI LA ŞCOALĂ

Educatoare Barbu Nicoleta, G.P.P Aricel,Călăraşi

Situând copilul ăn centrul preocupărilor actuale şi de perspectivă, psihopedagogia contemporană conferă

noi dimensiuni colaborarii dintre şcoală şi grădiniţă în scopul derulării cu succes a actului
educaţional.Grădiniţa şi şcoala fac primii pasi in educarea copilului pentru bine si frumos. Orice parteneriat
realizat între cele doua forme de învăţământ asigură un climat benefic atat pentru preşcolari cât şi pentru
şcolari.
Într-o societate aflată în permanentă schimbare pentru care trebuie reconsiderate dimensiunile teoriei şi
practicii educationale, este firesc ca in centrul preocupărilor specialiştilor în domeniul educaţiei să stea
identificarea nevoilor de învăţare şi dezvoltare , precum şi a strategiilor optime de aplicare a acţiunilor
instructiv- educative.Experienţa dovedeste că o atmosferă destinsă între agenţii educaţionali este
facilitatoare. De asemenea, existenţa unor reguli cunoscute şi fixate împreuna, uşurează mult efortul
educativ. De aceea, printre cele mai importante relaţii de parteneriat se regăseşte cel dintre grădiniţă şi
şcoală. Idea de –a realiza activităţi commune cu diferite mijloace de realizare s-au concretizat in teme
plăcute, distractive şi eficiente cum ar fi: “Carnavalul toamnei”, ” Pentru mama,mereu cu dragoste!” “
Orasul meu- cel mai curat”, sunt doar cateva exemple din multitudinea de activităţi ce pot fi abordate cu
success între cele două instituţii şcolare Cea de a doua tema amintită mai sus a debutat prin iniţierea unui
scop comun: cel mai frumos cadou pentru mama. Astfel copiii Grădiniţei Aricel şi cei de la clasa a –II-a de
la Colegiul Economic s-au întrercut în a realiza felicitari, mici cadouri pentru mame, folosindu-se de
materiale colecţionate în comun: fire textile, cartoane colorate,materiale textile, seminţe, flori presaten
frunze etc. Printr-o activitate comuna , avand la dispozitie toate materialele colectionate, copiii au realizat
mici daruri pentru mame: felicitari sau alte cadouri :coşulete, tablouri, flori origami etc. Elevii si-au aratat
disponibilitatea de-a ajuta preşcolarii prin mici sugestii, iar educatoarele şi invăţătoarea au oferit modele de
lucru, modalitaţi de realizare, fiind permanent in mijlocul copiilor .
Cealaltă activitate realizata s-a concretizat prin acţiunea comună a elevilor şi preşcolarilor în ecologizarea
spaţiului de joacă din parcul central şi din curţile unităţilor de învăţământ, respective, a grădiniţei şi a
şcolii. Copiii au participat, echipati corespunzator si au adunat hartiile, pungile, ambalajele, crengile..cei
mai mari au rupt iarba uscata, au cărat pietrele pe marginea trotuarelor, au amplasat plăcute
semnalizatoare:” Nu călcaţi iarba!” , “Nu rupeţi florile!”, au sters bancile.
Această formă de colaborare s-a dovedit a fi foarte benefică şi pentru şcoală dar şi pentru grădiniţă.
Preşcolarii au beneficiat de ajutorul copiilor mai mari, au învăţat să colaboreze şi să ţină cont de sfaturile
acestora. Cei mici au fost invitaţi în sălile de clasă, s-au aşezat în bănci lângă şcolari şi li s-au prezentat
obiectele specifice activităţilor şcolarilor: penar, manual, tablă, cretă, catalog, pupitru, ghiozdan.
În urma acestor schimburi de experienţă efectuateşi a desfăşurării de acţiuni comune de către preşcolari şi
şcolari, am constatat că viitorii şcolari comunică mai bine între ei, li s-au format deprinderi specific
procesului de muncă intelectuală necesară în ciclul primar.Totodată prin colaborarea cu şcoala, în urma
parteneriatului, copiii au devenit mai sociabili, creând premisele integrării cu success in clasa
pregătitoare.Ei au avut posibilitatea de a invăţa jucandu-se si de a se juca învăţând.

144
 Colaborarea grădiniță-școală

Prof. înv. preșc. Barbu Ramona Mariana

G.P.P. Dumbrava Minunată – Structură G.P.N. Nr. 6

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educatională în special la nivelul claselor « praguri ».Această condiţie este valabilă şi pentru
primele două trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciprocă şi continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa preşcolară şi clasa 0. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa 0 la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioadă el constituie un ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare. Aptitudinea de școlaritate este o problemă a educației preșcolare
instituționalizate, deci a grădiniței. Condiția esentială a atingerii de către toți copiii a gradului de dezvoltare
și adaptare cerut de o eficientă activitate școlară , o reprezintă realizarea unei legăturii funcționale de
continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniței si prima clasă a școlii primare. Aceasta presupune
analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educație din aceste două trepte de învățământ:
obictive pedagogice, conținut, forme de organizare a activității, metode, relațtia pedagogică.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigura prin măsuri de ordin psihopedagogic.
O primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între
grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele
grădiniței și ale clasei 0. Este vorba de legătura indisolubilă între prevederile programele respective. Pentru
a fi însă operațională, corelația dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învățător, cât și de
educatoare. Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa preșcolară mare trebuie să cunoască cerințele
programei pentru clasa 0 spre a-i asigura baza care să-i permită preșcolarului însușirea cunoștințelor clasei
0, iar învățătorul care va prelua clasa 0 trebuie să cunoască programa grupei preșcolare mari pentru a ști pe
ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire și educare.
O primă condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolară și cea școlară
o constituie analiza psihologică a activității școlare și determinarea acelor capacități intelectuale, afectiv-
voliționale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăți activității școlare, deci trebuie să se
stabilească capacitățile necesare pentru ca preșcolarul să asimileze cunoștințele prevăzute în clasa 0.
Cercetările întreprinse în această direcție ne oferă unele date deosebit de utile. N.Okon consideră că
învățarea scrierii și citirii implică formarea unor capacități:
a) vizuale - perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferențierea semnelor grafice după
forma lor, deci posibilitatea de a recunoaște și reproduce diverse simboluri;
b) auditive - perceperea și identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c) semantice – stabilirea unei legături între simbolurile grafice și sensul cuvintelor ceea ce înseamnă
însușirea limbajului și formarea conceptelor.
În ceea ce privește dezvoltarea gândirii matematice este necesar să fie formată capacitatea de a
traduce în concepte însușirile cantitative ale mulțimilor, de a înțelege relațiile dintre mulțimi (superioritate,
inferioritate, egalitate) de a le pune în corespondență, de a număra și de a efectua operații mentale de
adunare și scădere cu o uniate .
Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a copilului și la cea
afectivă, volițională și socială. În acest sens se dezvoltă interesul de cunoaștere al copilului ca suport al unei
motivații susținute în învățare, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-și regla activitatea în funcție de
cerințele adultului, ale programului școlar, de a desfășura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare
a motricității.
Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educației
preșcolare în relația lor cu cele ale școlii primare și conferă caracter de sistem relației dintre grădiniță și
școală .
Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare, precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de

145
învățământ în primul rând în lecții. Astfel, este bine știut, că învățătura, dominantă a vârstei școlare este
prezentă în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copiluli pentru cunoaștere. În clasa 0 învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât
și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc
formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor
activități comune cum ar fi: vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și
programme distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele
preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică
pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.
Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a
foștilor »elevi », iar învățătorul va cauta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții: participare reciprocă a educatoarelor și învățătorilor la
cosfătuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitățile comisiilor metodice , la « lecții model », la sesiuni de
comunicări.

146
 Colaborarea gradinita –scoala

Prof. inv.primar BARBULESCU AURELIA

Scoala Gimnaziala „Virgil Mazilescu”, Corabia

Vârsta preşcolară este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici , educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia întregii vieţi
de mai târziu. La reuşita copilului în viaţa contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi: familia,
grădiniţa şi şcoala.
Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de cerinţe va
duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la soluţionarea problemelor
inerente care apar.
Asigurarea unităţii şi continuităţii acţiunilor educative constituie o preocupare care abordează
problemele pedagogice şi psihologice ale învăţământului preprimar şi primar.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi şcoală este
plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în special în programele grădiniţei şi ale clasei
pregătitoare. Este vorba de legătura indisolubilă între prevederile programelor respective . Pentru a fi însă
operaţională, corelaţia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învăţător ,cât şi de educatoare.
Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa preşcolară mare trebuie să cunoască cerinţele programei pentru
clasa pregătitoare spre a-i asigura baza care să-i permită preşcolarului însuşirea cunoştinţelor clasei pregătitoare
, iar învăţătorul care va prelua clasa pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei preşcolare mari pentru a
şti pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire şi educare.
În momentul actual, de şcolarizare la 6 ani, reuşita acţiunilor pedagogice ale grădiniţei şi şcolii poate fi
influenţată în tot mai mare măsură de modul în care cadrele interesate în educaţia copilului colaborează pentru
asigurarea unităţii şi continuităţii în educarea copiilor. Păstrându-şi fiecare instituţie specificul şi sfera de
preocupare, ele sunt datoare să acţioneze unitar şi în permanenţă în interesul copiilor. Grădiniţa are nevoie să
cunoască perspectivele muncii pe care şcoala le va realiza, iar şcoala trebuie să cunoască mai bine potenţele
copilului pe care-l preia şi totodată să împrumute şi să dezvolte unele procedee de activitate adecvate perioadei
de familiarizare a copilului cu activitatea şcolară. Prin aceste preocupări comune dinamica procesului instructiv
– educativ capătă valenţe noi, mai ales în ceea ce priveşte calitatea de care beneficiază în primul rând copiii –
centrul preocupărilor celor două instituţii.
Intrarea în şcoală constituie în viaţa copilului un moment de răscruce pentru formarea personalităţii lui.
Odată cu trecerea la învăţătura sistematică, în şcoală se sfârşeşte perioada preşcolară şi începe perioada vârstei
şcolare a copilului.
Intrarea în şcoală schimbă întreaga structură a vieţii copilului; ea îl introduce
într-un sistem de noi raporturi, îi pune în faţa noi probleme, îl deprinde cu o activitate de un tip cu totul nou şi
anume cu învăţătura în şcoală.
Această nouă situaţie de viaţă, pe care o ocupă şcolarul în comparaţie cu preşcolarul şi noua activitate
care constituie conţinutul principal al vieţii lui pun noi cerinţe în faţa copilului. Însuşirea cunoştinţelor la vârsta
preşcolară se deosebeşte fundamental din punct de vedere psihologic de însuşirea cunoştinţelor la şcoală.
La preşcolari, această însuşire a cunoştinţelor se produce în principiu în aşa fel încât ea nu constituie o
problemă specială din punct de vedere subiectiv. La şcolari, însuşirea cunoştinţelor devine o activitate al cărei
scop constă pentru el tocmai în dobândirea de cunoştinţe.. La vârsta şcolară apare pe deplin clară deosebirea
dintre joc şi învăţătură, în urma cărui fapt învăţarea capătă caracterul de muncă şcolară, adică de activitate
organizată voluntar, având în vedere obţinerea unui rezultat important din punct de vedere social .
Educatoarele şi învăţătoarele trebuie să găsească metode comune prin care să influenţeze dezvoltarea
psihică a copilului în toate direcţiile sale. Aceştia au obligaţia să cultive şi să întreţină emoţiile şi sentimentele
pozitive, să creeze şi să întreţină o bună dispoziţie a copilului, să realizeze un perfect echilibru între activităţile
de joc, activităţile alese, pe arii de stimulare .

147
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA
Prof: Barbulescu Carmen

Motto:
„Bucuria de a avea copii să o legăm de a-i forma ca oameni de valoare”

Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia educativă a intregii vieţi. Datorită vârstei mici , educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca ingrijire şi educaţie, formează temelia intregii
vieţi de mai ttârziu.
La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsurâ, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi
şcoala.
Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe va
duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea problemelor
inerente care apar.
Grădiniţei, ca prima verigă a sistemului de invă ţământ trebuie să i se acorde o mare atenţie. Invăţământul
preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoara după o programa
minuţioasa şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului preşcolar pentru
integrarea usoara şi rapida in actîvitatea de invatare. Şi copilul preşcolar invaţă dar pentru el invatarea este
un joc. Invăţarea şcolară,oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut, disciplina de muncă
riguroasă etc.
Educaţia preşcolară, instituţională este un act psihologic şi deosebit pentru egalizarea şanselor, pentru
perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie in vederea inlăturării eşecuriîor şcolare şi a abandonului
şcolar.
Un rol important in debutul şcolar îl va avea intotdeauna instituţia preşcoiară, ea fiind o etapă intermediară,
indispensabilă.
Integrarea copilului in forma de colectivitate preşcolară comporta un prim efort de adaptare la viaţa
socială şi totodată extinderea mediului social accesibil copilului.
În perioada preşcolară el işi dobândeşte rolul său social intr-o colectivitate şi obţine o altă dimensiune in
interiorul familiei. In coîectivitate copilul stabileşte cu totul alte raporturi decât in famile:
-invaţă să se subordoneze unui program şi a unor activităţi comune ale colectivului din care face parte;

-stabileşte relaţii cu alţi copii invăţând să-şi domine excentrismul folosind relaţii de colaborare
Integrarea copilului in şcoală presupune mai intâi formarea unor prezentari corecte despre scoala care sa
le permita preşcolarilor o adaptare afectiv-motîvationala la mediu şcolar.

În scopul adaptarii preşcolaruiui la mediul şcolar, al formarii şl adancirii reprezentarilor cu privire la scoala
este necesar a se intreprinde actiuni comune gradinita-scoala, cum ar fi:
-prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor in prima zi de scoala,avand ca invitati
eievii clasei 1 şi invatatoarea lor;
-asistenta la o activitate de citire,matematica,scriere;
- organizarea unor activitati de evaluare-concursuri care au ioc impreuna cu clasa 1 (exemplu obiceiuri şi
colinde de Crăciun,concursuri sportive,1 iunie etc);
-plimbări in jurul oraşului;
-excursii in tară
-dramatizări in care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
-confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente

Concurând alături de şcolari se inlătură reticenţa preşcolarilor şi ii face să-şi incerce puterile, să
demonstreze că sunt pregătiţi pentru şcoala.

Realizarea dezideratelor a idealului educatoarelor este condiţionată de colaborarea mai strânsă intre
grădiniţă şi şcoală. Activitatea educatoarelor şi invăţătorilor trebuie să se impletească. Tonul puternic afectiv

148
ce o caracterizează pe educatoare trebuie să se impletească cu relaţia mai autoritară a invăţătoarei.
Dădăceala exagerată nu ajută copiii, ii formează dependenţi de educatoare.
Trebuie să cântărim cu atenţie cât şi cum ii ajutăm pe copii. Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi
randamentului şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie să se completeze
cu evaluarea apreciată in calificative de către invăţător.
Un alt obiectiv in vederea integrării copilului in activitatea de tip şcolar constituie permanenta legătură a
grădiniţei cu famiiia-cea care constituie de fapt primul model al copilului.
Educaţia in familie ocupă un loc important in formarea 'puiului de om' care trebuie să găsească aici
condiţii de dezvoltare fizică, perceptivă, intetectuală, personaiă şi socială.
Din primii ani de viaţă personalitatea 'adultului de mai tarziu' prinde contur şi se manifestă prin elemente
concrete cum sunt:
temperament, caracter, insuşiri, capacităţi, abilităţi şi aptitudini.
„Cei 7 ani de acasa” sunt hotărâtori in procesul de adaptare şi integrare la viata socială şi aşa marcată de
influenţele mediului socio-economic.
Familia este instituţia primordială unde copilul dobăndeşte cea dintâi şcoală a vieţii.
Nu intâmplător părinţii sunt gata să şi spună cuvântul chiar şi in cele mai dificile probieme de educaţie.
Faptul este explicabil; de la părinţi au invăţat in primul rând tot ce ştiu până când copilul este adus intr-o
instituţie de invăţământ.
Familia trebuie să asigure sentimentul de comfort şi siguranţă. 0 ambianţă framântată de tensiuni
familiale, lipsită de afecţiune, stare de indiferenţă, cu acte de violenţă vă duce la reacţii de inadaptare.
Pentru indeplinirea dezidoratelor comune grădiniţa-familie am recurs la câteva strategii specifice:
-stabilirea unor relaţii strânse cu familia copiilor pentru a cunoaşte mediul din care vin copiii, problemele
pe care le ridică aceştia ;
-implicarea părinţilor în soluţionarea unor probleme interne ale unităţii;
-prezentarea unor referate privind rolul pe care il are grădiniţa in. instruirea şi educarea copiilor in pregătirea
lor pentru şcoală;
-convorbiri zilnice prin care sunt puşi la curent cu toate achiziţiile sau eşecuriie copiilor, la găsirea impreună
a unor soluţii viabile;
-implicarea părinţilor la imbunătăţirea bazei didactico-materiale;
-activităţi demostrative pregătite special pentru părinţi;
-serbări oferite părinţilor cu diferite ocazii.
Acestea au fost doar câteva dintre mijloacele pe care noî le-am utilizat frecvent în unitatea noastră sau
fiecare la grupa de preşcolari pe care o conduce.
Buna colaborare între grădiniţâ - familîe - şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp asigurând
performanţe educative notabile .

149
 SIMPOZION NAŢIONAL
,,Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor”

Profesor învățământ primar, BĂRBULESCU CRISTINA

Școala Gimnazială ,,Sfântul Nicolae”, Sector 1, București

„Eu sunt copilul. Tu ţii în mână destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă
voi reuşi sau voi eşua în viaţă! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire.
Educă- mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume.”
Child`s Appeal

Copiii sunt diferiţi. Şi totuşi, câteva lucruri esenţiale îi fac să fie asemenea: toţi au nevoie
de dragoste, de securitate, de hrană bună şi de stimulare, toţi simt nevoia de siguranţă, de acceptare,
de recunoaştere, toţi caută sprijin în adult şi au nevoie de acesta pe măsură ce îşi dezvoltă încrederea
în sine şi îşi dobândesc propria independenţă.
Reacţia grădiniţei, ca instituţie de educaţie, formare şi orientare, la mobilitatea socială şi
economică, trebuie să fie de adaptare a conţinutului, structurii şi funcţiilor sale, de creare de premise
favorabile pentru preşcolari care să le permită integrarea socială rapidă, flexibilitatea, iniţiativa şi
rezolvarea de probleme, diminuarea imprevizibilului. Grădiniţa trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă
pentru valorizarea maximă a fiecărui individ prin stimularea intelectuală a copiilor, a aptitudinilor, a
atitudinilor si a trăsăturilor lor de personalitate.
Reuşita acţiunilor pedagogice ale grădiniţei şi şcolii poate fi influenţată în tot mai mare
măsură de modul în care cadrele interesate în educaţia copilului (învăţătoare şi educatoare)
colaborează pentru asigurarea unităţii şi continuităţii în educarea copiilor. Păstrându-şi fiecare
instituţie specificul şi sfera de preocupare, ele sunt datoare să acţioneze unitar şi în permanenţă în
interesul copiilor. Grădiniţa are nevoie să cunoască perspectivele muncii pe care şcoala le va
realiza, iar şcoala trebuie să cunoască mai bine potenţele copilului pe care-l preia şi totodată să
împrumute şi să dezvolte unele procedee de activitate adecvate perioadei de familiarizare a
copilului cu activitatea şcolară. Prin aceste preocupări comune dinamica procesului instructiv –
educativ capătă valenţe noi, mai ales în ceea ce priveşte calitatea de care beneficiază în primul rând
copiii – centrul preocupărilor celor două instituţii.
Pentru a înlesni adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o strânsă
legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun
preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o
relaţie de colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun
pe care-l urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea
continuității între grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în
special în programele grădiniței și ale clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se
realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este
vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor didactice, în activitatea
de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ în primul
rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în
diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea
copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și

150
 ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala
nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În
acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală,
vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine
organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a
deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp
cu instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea
neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte
forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la
consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității
model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează
să frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor
elevi cu viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi
pragul şcolii , sa fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu
clasa unde vor învăţa.
Complexitatea actului educaţional, a realităţii umane şi sociale contemporane şi sarcinile
tot mai dificile cărora trebuie să le facă faţă procesul educaţional fac să se identifice tot mai multe
fisuri în relaţia amintită. Se recunoaşte faptul că deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu mai
pot fi realizate decât în comunitatea de opţiuni dintre mediile responsabile – familia şi şcoala.
Opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc, opţiunea personală, implicarea
acestuia de la vârstele cele mai mici în responsabilitatea şi drepturile pe care societatea le identifica
şi recunoaşte. Este nevoie a se dezvoltă un nou concept care să întărească schimbarea în relaţiile
şcoală - familie. Acest concept este parteneriatul eductional : este unul dintre cuvintele cheie ale
pedagogiei contemporane. Este un concept şi o atitudine în câmpul educaţiei.
Parteneriatul grădiniţă-familie se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie şi
grădiniţa, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor, atunci
când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii.
Astăzi se cere tot mai mult înţelegerea parteneriatului educativ, că formă de unificare,
sprijin şi asistenţă a influenţelor educativ-formale. Experienţă dovedeşte că o atmosfera destinsă
între agenţii educaţionali facilitează învăţarea. Există o reţea complexă de relaţii în cadrul unei
instituţii şcolare, care are un potenţial în influenţarea educaţiei copiilor.
Parteneriatul, asigurarea coerenţei influenţelor educative şi ale tuturor factorilor care
acţionează asupra copiilor este un deziderat major şi trebuie să se realizeze. Problemele pe care le
implică acest domeniu sunt multiple. Copiii care vin in grădiniţă pot avea dificultăţi de adaptare, atât
în sensul socializării, cât şi din punct de vedere intelectual, estetic, fizic. Cauzele acestora se pot
identifica de către educatoare, împreună cu părinţii. Atât părinţii copiilor cu dificultăţi, cât şi ai celor
cu dezvoltare firească, este bine să fie consultaţi pentru a stabili programe educative, în care să se
implice şi familia.
Relaţia educator - copil are sensuri noi, este o relaţie de colaborare, datorită aspectelor ei
de conducere democratică şi flexibilităţii în luare deciziilor.
Numai un cadru didactic de tip reflexiv, creator şi dinamic care acceptă schimbarea în
raport cu fiecare generaţie, va găsi răspuns la noile întrebări. Părinţii, copiii şi comunităţile se
influenţează puternic unii pe alţii. Mediul în care trăiesc părinţii poate sprijini sau devia vieţile lor,
poate determina unele dintre valorile lor, poate să se comporte că o sursă de forţă şi siguranţă sau că
o relaţie a dezvoltării.
Colaborarea dintre instituţia de învăţământ şi familie presupune o comunicare efectivă şi
eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când este vorba de interesul copilului.

151
152
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Prof.Bărbulescu Elena-Andreea
Grăd.cu P.P.Ostroveni 2
Rm.Vâlcea

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o

importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și
școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera
cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au
un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se
mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp,
cu scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun
preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l
urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului.
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul
copilului la nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni
educative între factorii educaţionali.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic
care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea

153
metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de
organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă
a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a
satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca
activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității
grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a
activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la
școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate
pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin
stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele
mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

154
 Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor
BĂRBULESCU OPRICA
Școala Gimnazială Teslui
Comuna Teslui, județul Olt

,,Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamănă cu nici o alta,
o meserie care nu se părăseşte seara odată cu hainele de lucru. O meserie aspră şi plăcută,
umilă şi mândră, exigentă şi liberă, o meserie în care mediocritatea nu este permisă, unde
pregătirea excepţională este abia satisfăcătoare,o meserie care epuizează şi înviorează, care te
dispersează şi exaltă, o meserie în care a şti nu înseamnă nimic fără emoţie, în care dragostea
e sterilă fără forţa spirituală, o meserie când apăsătoare, când implacabilă, ingrată şi plină de
farmec”.
Dascălul stimulează şi întreţine curiozitatea copiilor pentru lucruri noi, le modelează
comportamentele sociale, le întăreşte încrederea în forţele proprii şi îi ajută să îşi găsească
identitatea. Realizarea acestor sarcini depinde de măsura în care el posedă calităţile şi
competenţele necesare centrării cu precădere pe aşteptările, trebuinţele şi interesele copiilor.
Principala calitate a unei educatoare este vocaţia pedagogică, exprimată în “a te simţi chemat,
ales pentru această sarcină şi apt pentru a o îndeplini”.
Educatoarea este prima „doamnă” din viața copiilor, învățătoarea este prima care îi
răsplătește pe elevii săi cu calificativele mult dorite și profesorul este cel care îi îndeamnă pe
elevi spre viitorul pe care și-l aleg în viață. Dacă aceștia nu reușesc să-și cunoască elevii cu
care vor lucra, relația dintre ei se va pierde „undeva pe drum”.
Așa cum trebuie să existe comunicare între grădiniță/școală și părinți, ar trebui să existe
comunicare și între educatoare-învățător-profesor. Trebuie avută o discuție cu cel care a avut
o relație cu elevul înaintea noastră pentru o mai bună cunoaștere a acestuia.
O educație adevărată, reală, se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în
grădiniță și în școală. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului și abia apoi prin
cea a cuvântului. Tot ceea ce se săvârșește sub privirea copilului are efect mai puternic decât
frazele moralizatoare.

Consider că fiecare DASCĂL (Educatoare-Învățător-Profesor) se va regăsi în ceea ce va

citi mai jos!
A fi DASCĂL înseamnă a te ridica deasupra tuturor elevilor şi, totuşi, a te coborî ”la
mintea lor”.
A fi DASCĂL înseamnă a-ţi găsi mai mult timp pentru alţii decât pentru tine.
A fi DASCĂL înseamnă a avea veşnic pe faţă un zâmbet.
A fi DASCĂL înseamnă a veni la muncă chiar şi când eşti bolnav, înseamnă a păstra un
loc special în inima ta pentru copiii care nu sunt ai tăi, înseamnă a înţelege toate frământările
prin care trec cei aflaţi în dificultate.
A fi DASCĂL înseamnă a avea inimă bună, dar şi dură uneori, înseamnă a juca câte o
scenetă în fiecare oră cu alţi actori.
Cine poate să înţeleagă toate acestea, acela înseamnă că e DASCĂL şi drumul lui, cu
bucurii şi cu dezamăgiri, se va împleti cu destinul copiilor pe care îi va educa şi îi va pregăti
pentru viaţă.

155
 ”Colaborarea grădiniță-școală!

Relația educatoare-învățător-profesor”

Prof. Bârlă Rodica

Școala Gimnazială Puiești
Loc. Nicolești, Jud. Buzău

Primul mediu social în care un copil se dezvoltă este familia. În prima perioadă a vieții, lumea unui
copil se restrânge la casă și interacțiunea este cea cu membrii familiei. Odată cu vârsta, copilul se deschide
social către un nou mediu, cel al școlii, care poate începe cu gradinița sau cu clasa întâi.
Această perioadă este foarte important în viața unui copil.
Odată ajuns la gradinită, copilul învață surprizele relațiilor sociale, învață să asculte și să se facă ascultat
de un alt copil. Aceasta comunicare îi face altruiști și deschiși către ceilalți intr-un mod semnificativ
îmbunătățit, față de un copil care este crescut fără a interacționa cu cei de vârsta lui și obișnuit să obțină
lucrurile de care are nevoie de la adulții din preajma.
Grădinița îl ajută să se deschidă către ceilalti și să își renegocieze dimensiunile egoiste ale personalității
sale.
La gradiniță însă, copilul învață să coopereze cu ceilalți, să dăruiască și să primească. Învață să se joace
împreună cu ceilalți cu jucării comune, să participe la jocuri și să facă parte dintr-o echipă. Aceasta perioadă il
ajută foarte mult să își formeze niște reguli sănătoase de a fi în lume, printre ceilalți oameni și de a găsi niște
mijloace integrate social de a-și atinge scopurile.
Grădinița il ajută să își facă prieteni care nu sunt parte din familia sa și să se simtă bine alături de ei.
Grădiniţa introduce copilul într-o colectivitate care începe prin a fi un grup neorganizat şi are menirea
de a contribui la dezvoltarea lui psihică şi mai ales la dezvoltarea identităţii şi a identificării cu modele sociale
mai complexe şi mai socializate. Deoarece în grădiniţă există tutela educatoarei şi a grupului de educatoare şi
un regim de viaţă şi de instruire ce se adresează tuturor la fel, deci egal, sistemul de adaptare a copilului la viaţa
de grădiniţă trebuie să se modifice, fapt ce depinde mult şi de tactul pedagogic al educatoarei.
Perioada de adaptare, de trecere a copilului de la atmosfera de familie la cea din grădiniţă şi apoi din
şcoală nu se petrece la fel pentru fiecare copil. Educatoarea este o mijlocitoare nu numai între copil şi familie,
ci şi între copil şi copil sau între copil şi mediul înconjurător. În timp, în grupul de grădiniţă se vor forma treptat
interrelaţii sociale de vecinătate şi de simpatie.
După părerea mea, exemplul pedagogului personifică acele calităţi pe care doreşte să le regăsească la
copii: implicare, entuziasm, curiozitate intelectuală.
Potrivit lui Durckheim, „şcoala este un mediu social, organizat conform anumitor norme şi reguli.”
Pregătirea pentru școala a copilului preșcolar este susținută în plan psihologic de o motivație bazată tot
mai mult pe interiorizarea intereselor de cunoaștere, dar și de o imaginație activă favorabilă integrării sociale.

Școala presupune modificarea intregului regim de viață și de muncă a preșcolarului iar intrarea în școală
constituie un moment crucial în viața sa.

Gradinita are posibilitatea și datoria de a pregăti copilul, are rolul de a sistematiza și integra
cunoștințele și influențele, de a dezvolta capacitatea și modalitatea de receptare și comunicare a informației, de
socializare a copiilor dar și de a depista eventualele deficiente pentru a preveni un eventual eșec în debutul
școlarității.

156
 Integrarea copilului în clasa I marchează o cotitură în viața lui și indeplinește dorința preșcolarului de a
deveni școlar, lucru resimțit din plin și de familie. În grădinița preșcolarul interpretează rolul de elev, dar odată
cu intrarea în școală el ajunge într-o lume reală, organizată după reguli specifice.

În momentul intrării în clasa I, copilul începe o viață nouă concentrată pe învățarea de tip școlar,
învătarea se transformă pe neobservate într-o ocupație zilnică a elevului.

Existenţa personalului didactic calificat şi titular permite realizarea unui învăţământ de calitate, dar şi
creşterea încrederii părinţilor în instituţiile şcolare. Tinereţea părinţilor acestor elevi şi preşcolari crează
premise pentru realizarea unui parteneriat eficient şcoală-grădiniţă-familie.
Nivelul bun de cultură şi instruire al unor părinţi ai acestor copii ajută la o mai bună înţelegere a
demersului declanşat de cadrul didactic.
Analiza relaţiei dintre învăţământ şi societate trebuie să ţină seama de modul cum se produc schimbările
în învăţământ, acestea nefiind obiectivarea imediată şi directă a cerinţelor sociale ci sunt mediate şi adesea
distorsionate de logica internă a sistemului educaţional.

157
 Colaborarea grădiniţă – şcoală în vederea cunoaşterii copilului
Prof.înv.preşcolar Stela Bâzgan
Grădiniţa P.N. Lunca Bradului
Jud. Mureş

Încă din perioada de debut a vieţii, fiinţa umană evoluează, creşte, se dezvoltă şi se maturizează sub
influenţa unor condiţii de natură biologică, psihologică şi socială.
Cunoaşterea personalităţii copilului nu reprezintă un scop în sine. Educaţia şi activitatea de studiere
şi cunoaştere a copilului constituie un proces unitar : educatorul cunoaşte copilul educându-l, şi-l educă mai
bine cunoscându-l.
Necesităţile curente ale activităţii instructiv-educative impun cerinţa de a cunoaşte cât mai bine
personalitatea pe care o prelucrăm pentru a găsi mijloacele şi strategiile cele mai eficiente. Aşadar, copilul
trebuie cunoscut pentru a dirija, cu cât mai multe şanse de succes, dezvoltarea personalităţii lui. Modelarea
fiinţei umane în conformitate cu scopurile propuse nu se poate realiza decât pe baza cunoaşterii
echipamentului biopsihic al copilului, prin stimularea potenţelor sale interne şi prin dirijarea dezvoltării
acestuia în ritmuri proprii
Întreaga activitate instructiv-educativă se bazează pe cunoaşterea personalităţii copilului. Didactica
modernă se bazează pe racordarea acţiunilor instructiv-educative la nevoile şi potenţele copiilor, pe
considerarea particularităţilor de vârstă şi individuale ca indicator orientativ prioritar. Cunoaşterea copilului
trebuie considerată ca punct de plecare în orice acţiune formativă. Strategia individualizării educaţiei şi
învăţământului nu-şi poate justifica menirea şi nu-şi poate dovedi eficienţa decât pe baza unei bune
cunoaşteri a copiilor.
Grădiniţa, ca primă instituţie de educaţie organizată, ca primă verigă a sistemului de învăţământ, prin
competenţa educatoarelor va trebui să cunoască modul cum funcţionează intelectul copiilor lor, să le
descopere sensibilităţile, pentru a fi în măsură să facă predicţii asupra fiecărui copil şi să-i deschidă
drumurile formative în direcţia înclinaţiilor lui.
Preocuparea pentru studierea şi cunoaşterea personalităţii copilului se impune cu mai strictă
necesitate la începuturile operei de formare a acesteia. Învăţătoarea preia copilul de la educatoare, cu o
anumită experienţă dobândită de acesta ( cunoştinţe, deprinderi, comportamente ) şi cu o ,,biografie” a
personalităţii deja elaborată. De aceea, dintre etapele dezvoltării copilului, care constituie – aşa cum arată
psihologul francez Maurice Debesse - ,,capitole distincte ale aceleiaşi istorii individuale”, perioada vârstei
preşcolare se impune pentru întreaga dezvoltare ulterioară prin importanţa şi problematica ei.
În copilărie se formează toate conduitele adaptative de bază, se constituie structurile energetice mai
importante (intelectuale, creative), inclusiv sociabilitatea, o serie de aptitudini, precum şi caractiristicile
comportamentelor de bază, reacţiile afective-voliţionale etc.
Grădiniţa este prima instituţie în care copilul învaţă să desfăşoare o activitate ordonată, încadrată
într-un regim de muncă, într-o disciplină a vieţii. Aceasta conduce la achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,
afectivă şi psihomotorie a preşcolarului, precum şi în domeniul sociabilităţii lui.
Vârsta preşcolară este considerată perioada imaginaţiei, fanteziei, visării şi a jocului. Prin joc se
îmbogăţeşte sfera vieţii psihice a copilului, se dezvoltă curiozitatea, se conturează interesele, se extinde
câmpul şi natura relaţiilor interpersonale, se deschide planul imaginaţiei prin imitarea lucidă a rolurilor
socio-profesionale.
În societatea modernă, tot în copilărie are loc procesul de ,, alfabetizare” înainte de intrarea copilului
în şcoală, prin el se adaptează condiţiilor primare şi fundamentale ale nivelului social de cultură.
Dezvoltarea pe acest plan se continuă până în momentul în care posibilitatea de a scrie şi citi, devenite
active, încep să servească trebuinţe şi interese psihice intelectuale dobândite şi întreţine astfel dinamismul şi
apetitul său (Ursula Şchiopu)
Cunoaşterea copilului supus procesului educaţiei nu este o acţiune sporadică a educatorului, care
face preocuperea sa numai în anumite momente sau etape. Ea este o cerinţă legică ce se impune cu caracter
de permanenţă şi condiţionează succesul activităţii educative. Aşadar, nu se poate vorbi de educaţie

158
eficientă decât în măsura în care educatorul cunoaşte bine trăsăturile caracteristice ale personalităţilor pe
care le modelează şi, pe baza acestei cunoaşteri, alege şi utilizează mijloacele, tehnicile, strategiile cele mai
adecvate.
Cunoaşterea copilului trebuie realizată prin cunoaşterea vieţii lui, a faptelor mărunte, a
comportamentelor cu caracter de permanenţă care relevă trăsăturile caracteristice ale personalităţii. Practic,
nu înregistrăm inteligenţa sau sociabilitatea, ci faptele de conduită, comportamentul, aptitudinile copilului,
care dezvăluie un conţinut psihic interior.
Completarea fişei psihopedagogice nu reprezintă un act birocratic, ci valorificarea rezultatelor
procesului de cercetare a particularităţii de vârstă şi individuale ale copiilor.

BIBLIOGRAFIE:
- M. Golu – Fundamentele psihologiei
- Ursula Şchiopu -Cunoaşterea copilului de 5-6 ani în perspectiva pregătirii pentru
şcoală
- Cezar Bârzea – Metode, tehnici şi procedee în cercetarea pedagogică

159
 PROGRAMUL ”EDUCAȚI AȘA”

BECHES ANA IULIA

Realizată sub îndrumarea cadrelor didactice din ciclul preșcolar, primar și gimnazial în colaborare cu
psihologul şcolar, activitatea s-a desfăşurat astfel: părinții copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani au fost
invitați să participe la Cursul ”Educați așa!” ce este structurat pe următoarele teme:
Acordarea atenţiei şi aprecierea.
Stabilirea limitelor - a spune NU şi a interzice
Izolarea şi pedepsirea
Reguli şi limite
Evaluarea cursului
La curs au participat 12 părinți, evidenţiindu-se valoarea incontestabilă a programului sub aspectul
tehnicilor de disciplinare eficientă care sunt învăţate de către părinţi, care generează efecte şi în planul
comportamentului şcolar al copiilor. Concluzia pe care o putem desprinde aici este că, programul „Educaţi
Aşa!” conduce la dezvoltarea unor abilităţi parentale eficiente (de automanagement, de acordare a atenţiei,
utilizarea eficientă a recompenselor şi aprecierilor, stabilirea limitelor, asertivitate, utilizarea eficientă a
izolării şi pedepselor etc.) ceea ce conduce la experienţe parentale pozitive mai ales sub aspectul rezultatelor
obţinute cu copii (modificarea comportamentului acestora) şi implicit la creşterea sentimentului de
autoeficacitate şi satisfacţie parentală.
Educaţia parentală urmăreşte: dezvoltarea competenţelor practice, dezvoltarea competenţelor
reflexive. Cea mai bună modalitate de a influenţa favorabil dezvoltarea copiilor şi comportamentele acestora
este să acţionezi asupra: convingerilor, atitudinilor şi comportamentelor părinţilor, căci aceştia sunt cei mai
timpurii şi mai apropiaţi educatori ai copiilor. Modul cum să fii părinte se învaţă, se exersează şi nu este
înnăscut sau moştenit.
Programul "Educaţi aşa!" a fost conceput pentru formatori care vor lucra în general cu părinţi care au copii
între 3 şi 12 ani, dar si cu părinţi aflaţi in situaţii dificile, care au nevoie de sprijin si susţinere si care doresc
sa-si îmbunătăţească competenţele parentale.
Prin "părinţi în situaţii dificile" înţelegem părinţi care din diverse motive întâmpină greutăţi în
educarea copiilor lor. Aceste motive pot fi: lipsa timpului fizic de a se ocupa de copii, nivel de instruire
redus, venituri joase, familii numeroase, locuinţe neconfortabile, cartiere neamenajate (puţine locuri de
joacă, agresivitate în cartiere), şomaj, loc de muncă nesatisfăcător, datorii, alte probleme sociale. Cursul
pentru părinţi "Educaţi aşa!" a fost considerat mai ales o soluţie preventivă pentru părinţii aflaţi în situaţii
precare dar care nu au încă probleme atât de grave în ceea ce priveşte comunicarea cu copiii încât să
necesite consultarea unui specialist.
Cursul pentru părinţi "Educaţi aşa!" este un mod de informare educaţională preventivă şi de sprijin
acordat părinţilor. Scopul educaţiei şi informaţiei preventive ii reprezintă, în general:
Realizarea unei bune relaţii între părinte şi copil, deoarece aceasta este condiţia unei dezvoltări sănătoase şi
armonioase a copilului; Prevenirea unor probleme grave de educaţie. Prevenirea poate însemna chiar şi
consultarea unui specialist (psiholog, psihiatru) dacă este nevoie de ajutorul acestuia atunci când relaţia
părinte-copil este compromisă; Prevenirea apariţiei unor probleme în comportamentul copilului şi a spiralei
negative pe care o determină acestea (comportamentul negativ al copilului, reacţia negativă a părintelui,
comportament şi mai negativ al copilului - respingerea mai profundă a părintelui, etc.).
Alte efecte posibile si intenţionate ale programului "Educaţi aşa!":
Deoarece cursul pentru părinţi este organizat şi condus de către profesionişti, el încurajează părinţii care iau
parte la curs să adreseze întrebări cu privire la educaţie. Specialistul poate oferi un răspuns întrebărilor puse
de părinţi referitoare la educaţie; in felul acesta părinţii devin mai încrezători în ei înșiși şi află soluţii pentru
problemele care ii frământă. Cursul reprezintă o metodă interactivă de lucru cu părinţii.
"Educaţi aşa!" este primul curs specializat dedicat educaţiei părinţilor aflaţi în situaţii dificile. Prin
aceasta, programul "Educaţi aşa!" poate deveni un mijloc de combatere a problemelor cu care se confruntă
părinţii din această categorie.
În programul "Educaţi aşa!" există printre altele şi întrebarea: cum pot părinţii influenţa comportamentul
copilului în aşa fel încât ei să nu aibă nici o problemă? Nu este indicat să se instituie un stil autoritar de
educaţie. Copiii nu trebuie să tremure pentru ca educaţia să aibă efect. Este vorba de preîntâmpinarea
simplelor încălcări ale regulilor care ar putea cauza probleme de comportament şi probleme de educaţie.

160
 "Educaţi aşa!" oferă părinţilor mai multă siguranţă şi încredere in situaţiile când laudă sau
recompensează copilul pentru ce a făcut bun şi când îi atrag atenţia că face ceva inacceptabil. Părinţii care
sunt siguri de sine şi au o încredere mai mare în ei, oferă copiilor de asemenea mai multă siguranţă şi
încredere. Acest lucru este foarte folositor pentru educarea copiilor.
Cadrul teoretic al metodei "Educaţi aşa!" este conceput conform teoriei învăţării sociale şi se bazează pe
comportamentul învăţat de copil. Copiii descoperă şi dezvoltă un întreg repertoriu de comportamente.
Comportamentul pe care de obicei copiii îl descoperă şi şi-1 însuşesc jucându-se, poate fi întărit sau slăbit
de reacţia pe care o au părinţii sau ceilalţi educatori. Reacţia poate fi diferită:
Această teorie de învăţare porneşte de la ideea că fiecare copil simte nevoia de a i se acorda atenţie,
respectiv atenţie individuală. Atenţia acordată întăreşte procesul de însuşire a comportamentului pozitiv. A
ignora înseamnă a nu acorda atenţie unui comportament neadecvat şi ca urmare acesta "se stinge". Nu i se
va acorda copilului atenţie (pozitivă) atunci când el încearcă să atragă atenţia cu un comportament
neplăcut.Comportamentul poate fi învăţat. Aceasta înseamnă că este posibil să-ţi dezveţi copilul de
comportamentul nedorit. Acesta este un punct de plecare important pentru curs; părinţii îi pot învăţa pe copii
comportamentul dorit şi îi pot dezvăţa comportamentul nedorit. Dacă copilul prezintă un comportament pe
care părinţii îl găsesc nepotrivit nu trebuie imediat să dispere şi să-şi piardă curajul. Ei trebuie să-şi
canalizeze energia pentru a influenţa sistematic comportamentul copilului.
Din practică reiese că este mult mai dificil să dezveţi copilul de un anumit comportament decât să îl
înveţi unul nou. Recompensarea unui comportament acceptabil şi dorit are un efect mult mai bun decât
pedepsirea comportamentului inadmisibil şi nedorit.
Organizarea şi conducerea unui curs pentru părinţi "Educaţi aşa!" necesită o investiţie substanţială de
timp. O asemenea investiţie de timp în cursul pentru părinţi "Educaţi aşa!" îşi are rostul dacă se simte nevoia
sau dacă sunt suficiente motive de organizare şi conducere a unei asemenea activităţi.Există diverse
modalităţi de a evalua necesitatea organizării unui curs pentru părinţi, de exemplu prin intermediul
discuţiilor cu părinţii sau discuţiile cu profesionişti în domeniu.

161
 Colaborarea gradinita-scoala

Prof.inv.presc.Bejan Cristina, Parcalabu Tatiana

Gradinita cu P.P.Nr.15 Vaslui

Vârsta preşcolară este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici, educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia întregii
vieţi de mai târziu. La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi:
familia, grădiniţa şi şcoala. Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea
unei unităţi de cerinţe va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la
soluţionarea problemelor inerente care apar. Un rol important în debutul şcolar îl va avea întotdeauna
instituţia preşcolară, ea fiind o etapă intermediară, indispensabilă. Integrarea copilului în forma de
colectivitate preşcolară comportă un prim efort de adaptare la viaţa socială şi totodată extinderea mediului
social accesibil copilului. Integrarea copilului în şcoală presupune mai întâi formarea unor prezentări
corecte despre şcoală care să le permită preşcolarilor o adaptare afectiv-motivaţională la mediu şcolar.
Concurând alături de şcolari se înlătură reticenţa preşcolarilor şi îi face să-şi încerce puterile, să
demonstreze că sunt pregătiţi pentru şcoală.
Grădiniţei, ca primă verigă a sistemului de învăţământ, trebuie să i se acorde o mare atenţie.
Învăţământul preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoară după o
programă minuţioasă şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului
preşcolar pentru integrarea uşoară şi rapidă în activitatea de învăţare. Şi copilul preşcolar învaţă dar pentru
el, învăţarea este un joc. Învăţarea şcolară, oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut,
disciplina de muncă riguroasă etc. Educaţia preşcolară, instituţională este un act psihologic şi deosebit
pentru egalizarea şanselor, pentru perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie în vederea înlăturării
eşecurilor şcolare şi a abandonului şcolar. Cu toate acestea, având în vedere că grădiniţa şi şcoala primară
reprezintă două trasee educative succesive, dar părţi ale unui proces care trebuie să rămână în ansamblu
unitar, legătura dintre respectivele instituţii se cere întărită pentru ca trecerea de la una la alta să asigure
continuitatea proiectelor şi finalizarea lor adecvată. Personalul didactic din cele două instituţii urmează să
caute împreună acele prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat
al şcolii.
Cele mai frecvente oportunităţi de întâlnire dintre cele două medii educaţionale, care se cer
valorificate de către ambii parteneri, privesc: - vizitarea unei şcoli în vederea cunoaşterii de către copiii
preşcolari a acestei instituţii; - vizitarea de către şcolarii din clasa pregătitoare sau clasa I a unei grădiniţe
pentru a le împărtăşi copiilor de aici primele lor experienţe şcolare; - organizarea unor şedinţe cu părinţii
copiilor în ultimul semestru de activitate din grădiniţă la care sunt invitaţi viitorii învăţători ai copiilor, ce
vor informa părinţii asupra modului de pregătire al copiilor pentru şcoală; - simularea în cadrul grădiniţei a
unor activităţi de tip şcolar cu grupa mare; - urmărirea de către educatoare a copiilor deveniţi şcolari pentru
sesizarea progreselor în dezvoltare sau, dimpotrivă, a dificultăţilor pe care le întâmpină sub efectul noilor
solicitări; - organizarea unor serbări comune; - realizarea unor activităţi metodice şi cercuri pedagogice
comune pentru educatoare şi învăţătoare ori de cate ori se ivesc probleme şi solicitări care interesează
ambele instituţii.
Pentru asigurarea continuităţii între cele două medii educaţionale, cadrele didactice din şcoală
trebuie să cunoască pregătirea ce se realizează în grădiniţe, iar educatoarele trebuie să se informeze asupra
dinamicii cerinţelor ce se formulează în mediul şcolar. Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi
analizeze mai profund şi mai obiectiv munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative
cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtare a „foştilor elevi”, iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe
parcurs cunoştinţele însuşite în grădiniţă. Prin stabilirea primelor contacte cu şcoala şi cu învăţătorii, copiii
se vor familiariza din timp cu instituţia dar şi cu cele mai importante persoane ale ei ceea ce va contribui la

162
reducerea neliniştilor şi a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de şcoală.
Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi
puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.

163
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ

Prof.preșc. BELBE MARIA

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT
“DRAGA MEA” SATU MARE

Educaţia preşcolară este considerată ca o treaptă distinctă şi necesară în procesului de învăţământ,

dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente.
Acum, când schimbările din viața socială sunt atât de rapide, educația trebuie să devină prioritară nu
prin cât știu copiii, ci prin ce știu să facă, cum pot să aplice ceea ce au aflat, grădiniţa având rolul de a
sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,
de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi afective, de a
contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului
de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit. Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de
cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Grădiniţa, ca treaptă de tranziţie între familie şi şcoală, îl antrenează pe copil în sarcini similare celor
şcolare, date însă sub formă de joc, îi amplifică disponibilităţile intelectuale, îl activează mental şi
motivaţional. Intrarea copilului în şcoală este un proces neliniar, angajându-l plenar pe copil, mobilizându-i
întreg mecanismul adaptativ..
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Debutul şcolar presupune un anumit nivel de dezvoltare psihică intelectuală şi morală a copilului, iar
aptitudinea de şcolaritate sau maturitate şcolară solicită dobândirea unor priceperi, deprinderi, şi capacităţi
necesare activităţii şcolare bazată pe învătare
Trecerea de la grădiniță la școală este un pas difícil atât pentru părinți cât și pentru copii. La grădiniță
copiii sunt încurajați să se manifeste liber, se respectă plăcerea copilului pentru ceea ce face, școala însă are
obiective mai precise, este mai rigidă în respectarea programului și a cerințelor didactice.
Pentru a atenua șocul acestei treceri, colectivul grădiniței noastre, a inițiat un program de parteneriat
educațional cu școalile aflate în apropiere, parteneriat desfășurat sub genericul “Pași mici în lumea celor
mari “, vizează facilitatea acomodării copiilor cu mediul școlar.
Activităţile propuse promovează capacitatea elevilor/preşcolarilor de a munci individual şi în echipă,
în funcţie de ceea ce se pricep mai bine sau în funcţie de interesul manifestat, dar în scop comun.
Eficiența implementării unui astfel de proiect educațional este bine venită atât pentru copii, pentru
familie, pentru grădiniță, cât și pentru comunitate.
• în grădiniță, actul educațional are o eficiență sporită, dacă este implicată și familia;
• părinții au posibilitatea să-și cunoască mai bine copiii, modul lor de manifestare în viața de grup, de
colectiv, în viața socială;

164
 • părinții înțeleg mai bine rolul lor educativ și își însușesc procedee educative pe care să le aplice în
educația copiilor lor;
• se stabilesc relații mai apropiate și mai deschise între educatoare și părinți, iar părinții, cunoscându-
se mai bine între ei, pot colabora mai ușor în luarea unor decizii importante pentru grădiniță și
școală;
În cadrul parteneriatului s-a urmărit:
• colaborarea între educatoarele de la grupele mari și învățătoarea de la clasa
a IV-a, care urmează să preia viitorii elevi, scopul fiind, desigur, a cunoașterii de ambele părți iar pentru
familiile acestora să-și cunoască viitoarele învățătoare;
• educatoarele împreună cu copiii au fost invítate să viziteze sălile de clasă și desfășurarea unor lecții
la care au asistat preșcolarii;
• au fost invítate învățătoarele și elevii din școala primară să stea de vorbă cu copiii din grupa mare,
despre ce înseamnă viața de școlar și ce deziderate noi au copiii odată cu dobândirea statutului de
elev.
Acest parteneriat va contribui la familiarizarea preşcolarilor cu şcoala, preşcolarii acomodându-se cu
specificul sarcinilor de şcolar, cu mediul, căpătând mai multă siguranţă şi încredere în ei.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală. Grădinița şi şcoala trebuie să creeze premize favorabile pentru realizarea
continuităţii învăţământului preşcolar cu cel primar.

165
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ – ŞCOALĂ

Educatoare: Belicaru Ancuţa - Elena

Grădiniţa P.P. Castelul Fermecat, Piteşti

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din

grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin
colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt ,,De ce se manifestă chiar
din primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac
faţă cerinţelor şcolare?”. Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se
asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar
prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind
,,statutul” şi ,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de
activitate, şi mai ale, specificul învăţării - act complex care angajează întreaga sferă a vieţii
sale psihice, diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile
dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în
grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă
şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca
fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile
în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la
învăţătură şi care, în concepţia lui J. Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea
cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea
copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru
startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate
şi se află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-
zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi
se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe
şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa
de creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net
preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de
supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi
influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară,
de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza
o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea
copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care
vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării

166
inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea
creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară
a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă
fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele,
conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere
eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează
cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I, susţinute şi
de experienţa cadrelor didactice – educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul
intrării în şcoală, copilul de trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în
ceea ce se numeşte ,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de
pregătire pentru şcoală”, echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între
grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o
muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult
asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor
psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea
şcolară.
Deci, clasa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi
şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea
îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a
copilului în clasa I a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a
citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea
cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea
şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.

BIBLIOGRAFIE:
• http://www.didactic.ro/materiale/26209_colaborarea-gradinita-scoala-referat

167
 Colaborare grădiniță-școală.
Relația educator-învățător-profesor

G.P.P.NR.24 ORADEA
Educatoare: Bercea Anamaria
Trif Rodica

„Nu este posibilă formarea personalităţii fără a ţine seama de aspectul care ar trebui să domine
întreaga noastră viaţă sufletească:aspectul moral. Până nu demult, ponderea educaţiei morale ăn formarea
omului, în şcoala românească a fost subestimată, dimensiunea intelectuală a fiinţei umane fiind situată în
prim plan. Decalajul dintre procesul ştiinţifico-tehnic şi cel moral a constituit una dintre cauzele dizarmoniei
în plan educaţional între componenta intelectuală şi ce morală. Este nevoie de un efort general uman în
procesul redresării morale, de asigurare a libertăţii a fiecărui individ, a demnităţii şi capacităţii lui de creare
şi autocreare, de reabilitare a educaţiei morale în şcoală.”(Jinga,1998)
Copilul îşi dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care trăieşte, aşa încât primele noţiuni
educative le primeşte în familie, apoi în colectivitatea preşcolară, pentru ca şcoala să consolideze şi să
modeleze tot ceea ce a acumulat copilul înainte şi să adauge, printr-un amplu sistem educativ, ultimele şi
cele mai delicate carate la făurirea unei educaţii desăvârşite.Atunci când există un adevărat parteneriat între
grădiniță-şcoală-familie şi comunitate, profesorii îşi însuşesc căi noi şi puternice de a îndrepta copiii către
standarde şcolare provocatoare; părinţii discută regulat cu educatorii despre comportamentul copiilor lor,
raportat la acele standarde ridicate şi despre modul în care-i pot ajuta pe aceştia acasă şi la şcoală, elevii se
străduiesc să atingă noile standarde specifice disciplinelor studiate .
Fiecare grădiniță devine ,,o comunitate a celor ce învaţă", în condiţiile propriului său plan de
îmbunătăţire continuă a predării, învăţării şi disciplinei. Toţi copiii săi se străduiesc şi fac progrese în
direcţia atingerii standardelor dorite, fiind ajutaţi de părinţi, profesori şi alţi parteneri.
Grădinițele şi comunitatea îmbunătăţesc instrucţia, evaluarea, dezvoltarea profesională a cadrelor
didactice, abilitatea de a conduce a directorilor, implicarea părinţilor şi a oamenilor de afaceri, astfel încât
fiecare aspect al educaţiei funcţionează ca parte a unui sistem, care sprijină toţi elevii pentru a-şi atinge
obiectivele.
Întreaga comunitate este devotată scopurilor sale de a ajuta la formarea elevului.Un asemenea sistem
va fi în beneficiul întregii comunităţi în care locuiesc copiii şi familiile lor.
Se consideră că modul în care avansează acţiunile depinde de alegerea de către participanţi a unei
strategii de cooperare sau de colaborare, care să le ghideze planurile. Cei ce folosesc o strategie de
cooperare sunt de acord să lucreze împreună pentru a-şi împlini scopurile individuale.
În continuare voi prezenta câteva exemple de practici şi programe, pe care grădinițele/şcolile le pot
folosi pentru a încuraja familia şi a obţine sprijinul comunităţii în procesul de învăţare a elevilor. Trebuie
întărit faptul că părinţii sunt persoanele cheie în planificarea, organizarea, implementarea şi evaluarea
oricăror practici eficiente.
Dezvoltarea abilităţilor parentale – oferă informaţii despre dezvoltarea copilului; împrumută cărţi
familiilor; realizează sondaje printre părinţi pentru a determina nevoile acestora; au grupuri de sprijin pentru
familiile interese şi nevoi speciale.
Accentul pe comunicare – profesorii au acces oricând la telefoane; implică părinţii în evenimentele
în care copiii sunt răsplătiţi; membrii consiliului transmit acasă mesaje pozitive despre elevi; cadrele
didactice fac vizite la domiciliul elevilor.
Învăţarea acasă – oferă activităţi şi evenimente de învăţare pentru întreaga familie; îi ajută pe părinţi
să înţeleagă evaluările elevilor; includ părinţii şi alţi membri ai comunităţii în dezvoltarea învăţării copiilor
în activităţilor extraşcolare.
Voluntariatul – oferă servicii elevilor ce doresc să fie voluntari în cadrul comunităţii; ajută
personalul şcolii să înveţe cum să lucreze cu părinţii voluntari şi cu cei ce aparţin comunităţii; au un
program de recunoaştere a voluntarilor şcolari; adună informaţii despre nivelul şi frecvenţa participării
familiei şi comunităţii la programele şcolii.
Conducerea şi susţinerea – încurajează părinţii să frecventeze întâlnirile consiliilor şi comitetelor
şcolii; ajută familiile să se sprijine una pe cealaltă.

168
 Implicarea comunităţii – folosesc o varietate de strategii pentru a ajunge la adulţi, familiile şi copiii
de toate vârstele şi din toate mediile socio-economice din comunitate; încurajează personalul, elevii şi
familiile să participe în serviciile de oportunităţi de învăţare pentru tineret; au un program iniţiat împreună
cu companiile locale pentru a spori abilităţile de lucru ale elevilor.
Se știe că una dintre condițiile fundamentale pentru realizarea optimă a procesului de învățământ
este asigurarea unui system unitary de cerințe în instruirea și educarea copilului.
Alături de activitățile curriculare din grădiniță,un loc special îl ocupă activitățile nonformale , cel numite și
activități extracurriculare.Caracteristicile activităților extracurriculare determină ethosul instituției
preșcolare reliefând ceea ce este important și valoros pentru grădiniță. Ele au o paletă largă de abordare,
constituind un potențial bogat și variat de soluții educative.Ca un scop final important al învățământului
preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este unanim acceptată și promovată în sistemele de
învățământ dezvoltate și se găsește într-un accelerat proces de modernizare.
Pentru a afla ce înseamnă implicarea în educaţia copilului, părinţii ar trebui să-şi întrebe copiii
neapărat în fiecare zi: ,, cum a fost azi la şcoală?. Aceasta va transmite copilului un mesaj clar că activitatea
sa şcolară este importantă pentru părinţii lui şi că părintele se aşteaptă de la el să obţină rezultate bune.În
zilele noastre, mulţi copii şi părinţi sunt foarte dornici să aibă acest fel de apropiere.Împreună, părinţii şi
profesorii pot sprijini parteneriatul prin comportamente de colaborare, planificare, comunicare şi evaluare.
Într-adevăr, părinţii şi cadrele didactice au responsabilităţi multiple şi sunt în permanenţă sub
presiunea timpului. Ritmul vieţii moderne este în schimbare. Dar educatorii trebuie să admită că
parteneriatele grădiniță-şcoală-familie se integrează în procesul de învăţare, determinând succesul acestuia.
Profesorii sunt liantul care menţine colaborarea. Cu un sprijin adecvat şi cu instrumente bune de organizare
a timpului îşi pot pune ideile în practică. Procedând astfel, vor maximiza beneficiile şcolii pentru toţi copiii
şi pentru familiile lor.

,,A stabili o astfel de relaţie reprezintă o mare parte din slujba noastră" (Novick)

169
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Prof. Înv. preșcolar BERCIU MARIA

Prof. Înv. preșcolar BODNAR MIHAELA
Grădinița P.P. nr.12 SIGHETU MARMATIEI

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.

John Dewey
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o
importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și
școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera
cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de
calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea și
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează
grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin
intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la
nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel
al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi
sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare
dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal).
Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării
atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic
care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea
metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de
organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă

170
 a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a
satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca
activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității
grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a
activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la
școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate
pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin
stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele
mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Bibliografie:

- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura

PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

171
 ADAPTAREA COPILULUI PRESCOLAR LA VIATA SCOLARA

Prof. inv. presc. BEREA DOINA

Scoala Gimnaziala „Ciprian Porumbescu „ Comanesti, Bacau

Copilul este un ,,mic univers” , iar creşterea şi devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung şi
sinuos, plin de urcuşuri şi coborâşuri
Grădiniţa este primul mediu educativ şi socializator de tip organizaţional pe care îl cunoaşte copilul.
Ea are meritul de a oferi programe instructive şi educative stabile, coerente ce permit egalizarea şanselor
educaţionale, oferind acces la integrarea şcolară şi socială a copilului.
Perioada preşcolarităţii, care se suprapune perioadei preoperatorii identificată de către J. Piaget, este o
perioadă de intensă dezvoltare a copilului, marcată de achiziţii remarcabile care se îndreaptă treptat de la
cantitate la calitate şi diversitate In planurile de analiză cognitiv sau psihosocial. B.S. Bloom consideră că
50% din dezvoltarea copiilor are loc până la 4 ani şi 75% până la 8 ani.
Tinând cont de toate aceste aspecte, trebuie precizat faptul că intrarea în şcolaritate reprezintă un
prag cu multe şi importante aspecte psihologice, care marchează adaptarea şcolară şi imprimă direcţia
generală a întregii perioade pe care individul o va petrece în şcoală. Psihologii compară ,,şocul şcolarizării”,
ca importanţă cu cel al naşterii, sau cu cel al pubertăţii.
Un rol important în adaptarea cu succes a copilului în şcoala îl are frecventarea grădiniţei, precum şi
modul în care viaţa şcolară este prezentată de adulţi, în speţă de părinţi. Pentru a veni în sprijinul unei
adaptări optime a copiilor la viaţa şcolară, se apelează la menţinerea unei strânse legături între cele două
instituţii atât de asemănătoare şi atât de deosebite în acelaşi timp, prin efectuarea de vizite, de colaborări, de
schimburi, ce pun preşcolarii în legătură directă atât cu şcolarii, cât mai ales cu învăţătorul. Copilul trebuie
învăţat că şcoala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire totală a activităţilor
libere atât de iubite în grădiniţă, ci dimpotrivă, ea reprezintă o continuare firească a activităţii copilului, care
a evoluat şi care acum este capabil să joace jocuri mult mai elaborate decât cele din grădiniţă, să înţeleagă
sarcini mai complexe deoarece a crescut, iar posibilităţile sale sunt altele. Desigur, la vârsta de 6-7 ani
copiii posedă în mod firesc acea maturitate intelectuală care să le permită să abordeze sarcinile şcolare, iar
prin frecventarea grădiniţei şi-au format deprinderi de operare cu noţiuni, şi-au stabilizat atenţia, au un
limbaj bogat şi se exprimă corect, posedă conştiinţe asupra îndeplinirii sarcinilor trasate de cadrul didactic.
Totuşi, rămâne o zonă care îl supune pe copil la o adevărată încercare: din punct de vedere afectiv, efortul
de acomodare al copilului este drastic. Prea multă noutate deodată: colegi noi, învăţătoare, local, orar,
reguli, responsabilităţi etc. Trecând de la un regim în care jocul avea rolul preponderant în activitatea sa, la
o activitate plină de reguli, copilul devine şcolar.
Grădiniţa trebuie să creeze premize favorabile pentru realizarea continuităţii învăţământului
preşcolar cu cel primar. În grădiniţă accentul se pune pe gândire şi imaginaţie, nu pe memorie; pe educaţie
şi nu pe instrucţie.
Aspectul formativ în pregătirea copiilor pentru şcoală implică informaţia, dar important este nu ce
densitate de cunoştinţe are copilul, ci modul în care el gândeşte, se adaptează, operează cu cunoştinţele
însuşite, le aplică în situaţiile reale, în rezolvarea unor situaţii concrete. Astfel, procesul învăţării include
obligatoriu veriga aplicării, fiecărei noţiuni fiindu-i dezvăluită dimensiunea ei instrumentală: ce anume se
poate face cu ea şi pe baza ei, în cadrul interacţiunii generale a subiectului cu lumea externă.
Aprecierea pregătirii unui copil pentru şcolarizare presupune stabilirea nivelului de dezvoltare
psihosomatică şi a conduitei sociale.Vorbirea copilului apt pentru şcolarizare trebuie să fie corectă şi
expresivă. Limbajul lui trebuie să fie astfel dezvoltat, încât să-i permită să-şi exprime corect gândurile,
dorinţele, intenţiile şi trăirile emoţionale, să verbalizeze adecvat ceea ce vrea să comunice altora, prin
folosirea lexicală şi gramaticală corectă a cuvintelor. Formarea capacităţii de scris-citit impulsionează
progresele limbajului şi echilibrează activitatea orală cu cea vizuală.În general, copilul apt pentru şcolarizare
are o memorie bună. El poate reda cu uşurinţă şi fidelitate conţinutul unor poezii sau a unor poveşti
învăţate. Este capabil să clasifice şi să ordoneze obiecte concrete respectând criterii diferite. Cunoaşte şi
foloseşte corect noţiunile de timp şi spaţiu.. Poate opera în termeni care exprimă raporturi de cantitate.
Adaptarea în clasa I este condiţionată de o dezvoltare corespunzătoare a modalităţilor de operare a gândirii:
analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea, concretizarea, precum şi a calităţilor acesteia: promptitudinea,

172
flexibilitatea şi independenţa, aflate în deplină evoluţie pe parcursul şcolarizării. Copilul apt pentru
şcolarizare prezintă deprinderea de a observa, de a asculta cuvintele adultului şi a reacţiona corect pe baza
acestora, de a răspunde la întrebări dar şi de a formula întrebări, de a corecta sau completa răspunsurile
colegilor. Adaptarea şcolară presupune maturitate intelectuală; mai precis, aprox. 50% din reuşita
şcolară se datorează acesteia. Aparte de maturitatea intelectuală, adaptarea şcolară presupune şi un anumit
grad de maturitate socială. Aceasta se referă la însuşirea şi respectarea unor deprinderi de comportare
civilizată în colectiv, la existenţa unei independenţe relative a copilului în acţiune şi faţă de adult
(individualizare), la adaptabilitate facilă la prezenţa persoanelor străine, la manifestarea spiritului de
întrajutorare.
Sintetizând, am putea spune: personalitatea matură pentru şcoală este condiţionată de corelaţia
maturizării fizice, sociale, morale, mintale şi pentru muncă. Pregătirea pentru şcoală este, deci, o problemă
complexă care vizează investigarea unei game extinse de disponibilităţi care asigură reuşita startului şcolar.
Interacţiunea cu şcoala este cea care pune bazele atitudinilor copilului şi credinţelor sale cu privire la
propriul succes sau insucces ca o componentă a imaginii de sine. Succesul aduce cu sine un sentiment de
încredere în forţele proprii, iar eşecul construieşte o imagine de sine negativă, un sentiment de inadecvare şi
de incapacitate care determină comportamentul ulterior de învăţare.

BIBLIOGRAFIE:
• Cretu, T. - ,,Psihologia vârstelor”, Editura Universităţii, Bucureşti, 1994
• Cristea, S. - ,,Dicţionar de termeni pedagogici”, Editura Didactică şi Pedagogică R.A.,
Bucureşti, 1998
• Ezechil, L.; Păişi Lăzărescu, M. - ,,Laborator preşcolar”, Editura V& Integral, Bucureşti, 2002

173
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE, CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN REALIZAREA
EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

Prof. inv. primar: BEŞIR LEMAN

Sc. Gimnazială CONSTANTIN BRÂNCUŞI Medgidia

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung plin de
urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, in toate aspectele ei.
Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia educativă a intregii vieţi. Datorită vârstei mici , educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca ingrijire şi educaţie, formează temelia intregii
vieţi de mai ttârziu.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată obiectivul final al activităţilor instructiv-educative din
grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine atingerii obiectivelor ce vizează
comportamente psiho-sociale ale personalitatii copilului care contribuie la integrarea şi adaptarea copilului
la viaţa şcolară.
La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsurâ, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi
şcoala. Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe
va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea
problemelor inerente care apar.
Un rol important in debutul şcolar îl va avea intotdeauna instituţia preşcoiară, ea fiind o etapă intermediară,
indispensabilă.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Grădinița și școala primară reprezinta două trasee educative succesive, dar părți ale unui proces care
trebuie sâ rămană ȋn ansamblu unitar. Trecerea de la una la alta trebuie să asigure continuitatea proiectelor și
finalizarea lor adecvată.
Integrarea copilului in şcoală presupune mai intâi formarea unor prezentari corecte despre scoala care să le
permită preşcolarilor o adaptare afectiv-motîvatională la mediu şcolar. Pentru a înlesni acest lucru, este
necesar să se mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în
același timp, scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce
pun preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul. Prin activităţile acestui
parteneriat se încearcă să se dezvăluie copiilor frumuseţea vieţii de şcolar, prin implicarea în activităţi
comune plăcute, să se găsească cele mai eficiente căi pentru a asigura adaptarea preşcolarilor la viaţa
şcolară.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Ȋn momentul intrării în şcoală, copilul trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice: ,,capacitatea
complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”, echilibru care nu se poate
realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea
tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea
unui potenţial eşec şcolar.
Activitatea educatoarelor şi invăţătorilor trebuie să se impletească. Tonul puternic afectiv ce o
caracterizează pe educatoare trebuie să se impletească cu relaţia mai autoritară a invăţătoarei.
Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi randamentului şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite
de educatoare trebuie să se completeze cu evaluarea apreciată in calificative de către invăţător.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului
om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este
o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței ci

174
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Buna colaborare între grădiniţâ - familîe - şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp asigurând
performanţe educative notabile .

175
 RELAȚIA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE-
SOCIETATE

Prof. înv. primar BESOIU CARMEN LIANA

Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna

cerințele și posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al
dezvoltării sociale. Sub impulsul cerințelor dezvoltării sociale, sistemele de învățământ se
modifică, ținzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a conținutului, a formelor de
organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții
educative. Învățământul preșcolar trebuie să realizeze educația preșcolară având ca funcție
majoră formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile specifice vârstei,
cu posibilitățile și dotările sale, în interesul său și al comunității sociale.
Relaţia pedagogică este o variabilă de relaţie umană cu înţelesul de interacţiune
pentru atingerea scopurilor educaţiei, ca interacţiune ea funcţionează într-o situaţie
pedagogică, aceasta fiindu-i suport, în care se întâlnesc şi se confruntă mai multe „forţe”
rezultate din comportamentul profesorilor şi al elevilor, precum şi din condiţiile generale şi
specifice ale acţiunii educative.
Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie
şi societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea
ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra COPILULUI.
Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte este
ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l
stimula este un lucru deosebit.
Cei trei termeni:grădinița, familie, societate defalcaţi ar arăta aşa:

Grădiniţa
Grădiniţa este spaţiul modern pentru satisfacerea nevoilor de comunitate ale
copilului orăşean. Aici fiind foarte importantă funcţia de socializare, de ieşire în lume de
stabilire a apartenenţei la un grup de congeneri. Pentru mediul sătesc, grădiniţa nu
îndeplineşte aceeaşi funcţie, deoarece aici copilul dispune de o comunitate închegată, dar ea
are un important rol de asigurare a unui start şcolar bun.Totuşi şi la sat, acolo unde copilul
petrece foarte mult timp în grădiniţă, funcţia de socializare este foarte importantă. Grădiniţa
răspunde deci unor funcţii educative foarte diferite în funcţie de mediul în care ea se află, de
aceea poate că şi curriculum educativ ar trebui să poată ţine seama de aceasta. “Acasă” la
grădiniţă!

Şcoala
Este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă
abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Ea funcţionează
într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul lor o ofertă
educaţională: familia, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, poliţie,
biserică etc.

176
 Familia
În familie, fiecare membru este special, are rolul său şi în raport cu ceilalţi îşi constituie o
identitate specifică. Aici sunt valorizate diferenţele pentru că fiecare este important şi indispensabil.
Familia însăşi există şi se structurează prin caracteristicile membrilor ei, ea evoluează împreună cu
aceştia, integrează schimbările din viaţa lor şi se lasă modificată de fiecare membru al ei. Familia,
pentru copil, este reprezentată de acei oameni cu care locuieşte în acelaşi spaţiu şi care participă la
satisfacerea nevoilor lui, dar şi de oamenii importanţi pentru părinţi în al căror spaţiu copilul merge
des şi unde are tabieturile sale. Casa copilului este mediul în care copilul creşte şi se dezvoltă în
siguranţă, este locul de odihnă şi retragere, locul explorării şi al construcţiei de sine. Casa este un
„corp matern”, un spaţiuintim pe care copilul nu-l împarte decât cu oameni foarte apropiaţi afectiv,
care îşi lasă amprenta asupra devenirii lui: părinţii, fraţii şi bunicii. Toţi ceilalţi vin şi pleacă
străduindu-se să deranjeze cât mai puţin. Copilul însă nu ezită să-şi aproprie spaţii şi să-şi creeze
obiceiuri în casele oamenilor apropiaţi cu care el stabileşte legături afective: aşa se întâmplă
cu casa bunicilor,mătuşilor şi a altor rude.

Societatea
Prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei”
în condiţii de siguranţă. El se află printre semeni, dar care nu sunt şi intimi. Aici relaţiile sunt
mai puţin afectivizate şi au detaşarea unei comunicări sociale. Este un spaţiu unde copilul
poate experimenta o imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcată de afectiv) şi
poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la
un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu
ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă.

Parteneriatul grădiniţă – familie - societate se referă la construirea unor relaţii

pozitive între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate
avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu
părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura
dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a
crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii
caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul
lor vor să crească mici genii.
O bună colaborare şi comunicare între familie şi grădiniţă este necesară, dar nu este
suficientă pentru buna dezvoltare a copilului în acest mediu. Este nevoie ca această colaborare
să se poarte în jurul nevoii pe care o are copilul de a fi în societate.

177
 Colaborarea grdiniţă-şcoala!Relaţia educatoare-învăţoare-profesor

Prof. învăţământ preprimar MARIOARA BICIUŞCĂ

Şcoala Gimnazială ,,Grigore Antipa,, Tulcea

Moto

„Eu pot sa fac ceea ce tu nu poti face. Împreuna putem face lucruri mari. Nimeni nu poate
realiza vreodata singur ceea ce poate realiza prin parteneriat cu altii.”
Maica Tereza
Copilul este un mic univers, iar creşterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Preşcolaritatea constituie o etapa de varstă de mare receptivitate la stimularile educative şi are o
importanţă deosebita pentru procesul şcolarizarii copilului.
Parteneriat grădiniţă-şcoală: din pacate, oportunităţile de colaborare intre gradiniţă şi şcoală sunt mai
rare, mai ales atunci când instituţia preşcolară este plasată, spaţial, in zone mai izolate sau mai departate de
instituţia şcolară, situaţie in care cele doua medii educaţionale păstrează, doar virtual, interese comune. Cu
toate acestea, avănd în vedere că, grădiniţa şi şcoală primară reprezintă doua trasee educative succesive, dar
părţi ale unui proces care trebuie să rămână în ansamblu unitar, legatura dintre respectivele institutii se cere
intărită pentru ca trecerea de la una la alta să asigure continuitatea proiectelor şi finalizarea lor adecvata.
Personalul didactic din cele doua institutii urmează sa caute împreuna acele prilejuri de colaborare care să
faciliteze integrarea copilului in mediul inalt formalizat al şcolii
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
Şcoala şi gradiniţa sunt instituţi care deşi se gasesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare.Necesitatea colaborări dintre grădiniţă şi şcoala rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim.

178
 Colaborarea grădiniţa –şcoală! Relaţia educatoare- învăţătoare –profesor

Prof. Inv. Primar: Bilea Cornelia

Scoala Gimnaziala Bagaciu

Grădiniţa constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul ştiinţific al
procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele
de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. În perspectiva unei bune colaborări între
grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi
progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este
considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită
progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice
şi afective ,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoiilor de relaţii sociale şi de activitate.
Învăţământului preşcolar are ca un scop final important , pregătirea copilului pentru startul de şcolar .Ea
este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat
proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile
de realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă discuţii vi, bazate pe argumente ce ţin nu
numai de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura
de ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul
învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri
anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa pregatitoare.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul final al
activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine
atingerii obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalitatii copilului care contribuie la
integrarea şi adaptarea copilului la viaţa şcolară.
Totuşi, rolul important, cel putin acum, il are şcoala, cadrele didactice, profesorul ,diriginte care, prin
activităţile elaborate, pot dezvolta la elevi norme şi conduite sociomorale, pot dezvolta abilităţi şi conduite
morale şi civice, în contextul european actual.
În acest sens, şcoala poate participa şi interacţiona dezinteresată cu familiile elevilor, poate iniţia activităţi
utile în şcoală sau în afara acesteia.Şcoala sprijină actorii implicati pentru a se cunoaşte pe sine şi pentru a
întelege normele moral-civice, poate îmbunătăţii calitatea vieţii şi performanţelor elevilor, poate forma
abilităţi de gândire independentă şi critică ..

Bibliografie:
Ana Moş, Adina Ardelean, Alina Ardelean. Didactica limbii române şi a lecturii-Îndrumări metodice pentru profesorii
din învăţământul primar-, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad, 2007.
Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare pentru formarea competenţelor cheie la şcolarii mici – suport de
curs 2012;

179
 Situații critice în adaptarea elevilor clasei a IV a la cerințele educaționale ale clasei a V a
( cauze – soluții )

Prof. înv. primar BINDEA ANA-MARIA

LICEUL TEHNOLOGIC- FELDRU

Procesul de învățământ, cu formele sale de organizare, nu poate fi conceput în afara unui dialog
permanent între cadru didactic și elev. Relația învățător/profesor – elev este o relație complexă, constructivă,
dinamică, în care ambele părți implicate își aduc aportul de originalitate și creativitate. Se bazează pe
înțelegere, încredere și cooperare.Însă, ca și în oricare alt domeniu de activitate și în învățământ întâlnim
provocări, probleme, aparent fără rezolvare.
Fiind profesori ai învățământului primar, de multe ori ne-am confruntat cu o situație destul de delicată.
Elevii pe care i-am condus patru ani de zile, care au făcut față cu succes la toate cerințele școlare, au întâmpinat
probleme grave de adaptare în ciclul gimnazial. Fără a căuta un vinovat, analizând diferențele dintre cele două
cicluri de învățământ, trebuie să încercăm să abordăm cu răbdare această problemă și să găsim o anumită
soluționare.
Cauze posibile pentru această problemă :
• Învățătorul petrece mai mult timp cu elevii săi, îi monitorizează pe tot parcursul celor 5 ani de studiu,
profesorul, doar la disciplina pe care o predă. Acest lucru face ca relația afectivă dintre elevi și
învățătorul lor să fie mai puternică decât cea dintre profesor și elevi. Dar această dependență afectivă a
elevilor față de învățător nu constituie un aspect benefic pentru dezvoltarea lor și astfel suntem martori
ai eșecului școlar nu numai la trecerea lor la gimnaziu, ci și când se schimbă învățătorul la clasă.
• În clasele primare, pe lângă învățător, elevii mai cunosc profesorii de sport, limbă străină și religie, pe
când în cele gimnaziale, la fiecare disciplină există un alt cadru didactic.
• Lucrând doar cu elevii unei clase învățătorul reușește să-i cunoască din toate punctele de vedere, pe
când profesorul lucrează cu elevii mai multor clase intr-un singur an, urmărind să-și atingă obiectivele
disciplinei sale.
• Elevii ciclului primar sunt obișnuiți cu calificative, iar în ciclul gimnazial primesc note. Trebuie să
treacă un semestru pentru ca elevii să facă diferența între notarea cu calificative și cea cu note, să
înțeleagă semnificația notei.
Analizând aceste diferențe dintre cele două cicluri de învățământ concluzionăm că este necesară o strânsă
colaborare între învățători și profesori.
Soluții pentru rezolvarea problemei:
• Interasistențe la ore – profesori ai clasei a V a să asiste la unele ore de la clasa a IV a și invers, pentru a
găsi anumite metode și procedee comune care s-ar preta în activitatea didactică.
• La orele de consiliere ale părinților ciclului primar, în special la clasa a IV a, să fie invitați și profesori
ai următorului ciclu de învățământ.
• Organizarea unor activități extrașcolare comune ( elevi și profesori colaboratori în
proiecte educaționale, concursuri, festivaluri, excursii, activități practice etc.),
astfel încât elevii să-și cunoască viitorii profesori prin intermediul unor activități
plăcute și atractive.
• Elevilor ciclului primar li se poate acorda un punctaj pe lângă calificativul obținut la teste.
• Organizarea de activități metodice comune (invățători/profesori), unde se discută problemele apărute și
se găsesc modalități de soluționare.
Prin muncă, colaborare, voință, dăruire, cadrele didactice ale celor două cicluri de învățământ vor reuși să
gestioneze mult mai bine situațiile critice apărute în sistemul de învățământ.

180
 Bibliografie
Nicola Ioan, ,, Tratat de pedagogie școlară”, EDP, București. 1996

181
 GRĂDINIȚA ȘI ȘCOALA – ÎMPREUNĂ ÎN EDUCAȚIA COPILULUI

Educatoare: Bîrliba Iuliana

Școala Gimnazială Topolița – Grumăzești

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.

John Dewey

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și

are o importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o
colaborare funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea
influențelor educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare.

Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi
,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai
ale,specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice
,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.

Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din
primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă
cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură
pregătirea copilului pentru școală.

În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară crearea în grădiniță
a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și
psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind
una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului. Şcoala şi grădiniţa sunt
instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare. Necesitatea
colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim– dezvoltarea
personalităţii copilului.

Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele

dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta
capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de
obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea copiilor,la
satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.

În cadrul colaborării educatoare-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează

pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a

182
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea
premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi
accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de
adaptare la mediul social şi înconjurător.

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale.

Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a
procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a
educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepții. În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru
şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului
psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit. Ponderea activităţii
din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere pentru a
realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un

învățământ de calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :

-o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor
comun în îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii
umane, conlucrarea și ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și
educare

- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .

Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare
o realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru
munca din şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.

Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar
învăţarea la nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea
din planul acţiunii în cel al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării
inteligenţei, servind la formarea şi sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot
dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru
lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal). Aprecierea activităţii copiilor prin

183
analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a
conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.

Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul

școlar este unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află
într-un accelerat proces de modernizare.

Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura
PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011

184
 INFLUENŢA CADRULUI DIDACTIC PE PARCURSUL ŞCOLARITĂŢII

Prof.înv.primar Bisorca Floare

Şcoala Gimnazială nr.1 Nojorid

Relaţia profesională dintre educator-învăţător-profesor trebuie să fie în strânsă legătură cu trecerea

elevilor prin sistemul de învăţământ. Copilul proaspăt educat de familie are primul contact academic cu
gradiniţa, locul unde face cunoştinţă cu primul său profesor, educatorul.
Modul în care viitorul elev trebuie să vadă grădiniţa este posibilitatea de a-şi largi orizontul social,
de a dobândi noi cunoştinţe şi abilităţi. Chiar dacă e primul pas în educarea copiilor, grădinţa nu trebuie
ignorată deoarece constituie o etapă fundamentală nu numai prin conţinutinutul ştinţific dar şi prin libertatea
de acţiune care i se oferă şcolarului.
Trecerea de la educator la învăţător nu are un impact emoţional prea mare în viaţa şcolarului datorită
procesului de maturizare prin care copilul trece. Învaţătorul trebuie să găseacă moduri prin care să facă
trecerea de la o învăţare centrată pe joc, la învăţare concretă. Deşi în societatea din ziua de astăzi, profesorul
nu mai area aceaişi importanţă, legătura creată dintre el şi elev nu moare niciodată, el fiind primul care îi
formează copilului-elev capacităţi de scriere-citire şi calcul matematic.
Terminarea copilariei şi apropierea de viaţa adolescentină fac ca elevul să uite complet de joc,
dezvoltându-şi capacitatea de a relaţiona, punând educaţia şi familia pe planul secund. Învăţătorul e
înlocuit de profesori, care au ca obiectiv predarea şi definirea viitoarei personalităţi a elevului. Transferul se
face din clasa a V-a când copilul intră în preadolescenţă, învăţătoarea are rolul de a comunica nivelul clasei
direct viitorului diriginte. Rolul dirigintelui e mult mai greu de îndeplinit decât cel al educatoarei şi al
învăţătoarei deoarece are de format o familie între elevii clasei şi cadrele didactice implicate la clasă.
Sfârşitul perioadei şcolii generale are loc la primul adevărat examen din viaţa elevului, evaluarea
naţională unde face marele pas spre viaţa de liceean.
Ultimul pas spre o colaborare de succes între cadrele didactice va avea loc în pregătirea pentru
examenul maturităţii, bacalaureatul, unde toţi profesorii vor avea grijă ca şcolarul de alatăieri,elevul de ieri
şi liceanul de azi să devină studentul de mâine.

BIBLIOGRAFIE:
Cosmovici Andrei, Iacob Luminiţa – Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi 1998
Herivan Mircea – Educaţia la timpul viitor, Ed. Albatros, Bucureşti 1976

185
 Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor

Prof religie, Bivolaru Marcela

Școala ,,Teiul Doamnei” Teiș, Dâmbovița

Citeam de curând în revista ,,Formula As”, un articol în care profesorul Ovidiu Bojor a afirmat că
,,nu timpul zboară, ci noi zburăm”. Mi-a plăcut foarte mult această afirmație și am găsit că este potrivită și
cu vocația noastră de Dascăli, care la un interval de 4 ani, începem iar și iar să modelăm caractere și ne este
dat să ne întoarcem în timp, care este un fel de nou început, atât de plin de necunoscute, chiar dacă ai făcut-
o de atâtea ori. Ne este dat să facem acest lucru în comuniune, ceea ce începe Educatorul, să continue
Învățătorul și Profesorul. Să nu uităm însă niciodată Familia, cea care îl încredințează pe copil Școlii, și
când spun Școală, mă refer la toate formele de învățământ- Familie, care de multe ori, cel puțin în ultimii
zeci de ani, așteaptă educația copilului doar de la școală.
Nu pot să uit primii mei ani de catedră ca profesor de Religie, în anii 90, când doamnele educatoare
ale propriilor mei copii, mă invitau în apropierea Sfintelor Sărbători de Paști sau de Crăciun să-L fac
cunoscut pe micul Iisus. Încet-încet, micii creștini, apoi diriguiți doar de Domanele lor educatoare, erau tare
mândrii când la serbări puteau să fie un Mag, un Iosif sau Maria și nu scriu doar din politețe despre
Doamnele, ci pentru că sunt convinsă că nici o grădiniță din țară nu are un ,,domn educator”. Aceasă
strădanie a doamnelor educatoare, ne-a ajutat pe noi învățătorii și profesorii să-L așezăm pe Iisus într-un
timp ,,când a trăit și s-a arătat oamenilor”-nu numai la disciplina religie, dar și la istorie, limba română, arte
și alte discipline.
Acum, clasa pregătitoare ne ajută să-i inițiem pe copii mai ușor în tot ceea ce trebuie să-și însușească
ca materii de studiu în ciclul primar.
Sincer vorbind, nu putem separa niciodată efortul pe care îl face educatoarea-învățătorul-profesorul,
deoarece toți sunt Dascăli, formează caractere și șlefuiesc puțin câte puțin, fiecare după priceperea și
conștiința lor, Oameni. Ne străduim cu toții să-I formăm frumoși, dar ispitele sunt multe și dacă familia nu
reușește să ne ajute măcar un pic la ceea ce zidim noi, uneori zidim pe nisip.
De curând am avut organizată în școală ,,Ziua porților deschise”, în care ,,grădinarii” însoțiți de
doamna educatoare și de părinți au vizitat școala, viitoarea lor clasă de curs, toate cabinetele de fizică,
chimie, informatică și biologie și au rămas uimiți la propriu de tot ce le poate oferi ȘCOALA, unde abia
așteaptă să vină la toamnă cu tot dragul alături de DOAMNA LOR învățătoare, ca mai târziu să-I
diriguiască cel puțin doi profesori, pana când vor deveni oameni mari.
Cu siguranță nu am respectat ,,canoanele” strict pedagogice prin care probabil trebuia să expun în
acest articol metode sau proceduri de colaborare între noi Dascălii, dar am scris din suflet ceea ce am simțit
într-un început de martie destul de friguros, care face întârziată o primăvară atât de dorită ca anotimp cât și
ca renaștere a sufletelor noastre.

186
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA
Inv.Blaga Adina

Sc. Gimnaziala Budesti

“ Copilaria” ,simbol al bucuriei,al primaverii si al florilor cuprinde

cea mai importanta “decolare” in marile zboruri ale omului. Ea da
marele start pentru acea sublima competitive a omului cu el insusi in
propria formare ca valoare umana.

Invatamantul prescolar , ca prima veriga a sistemului nostru de

invatamant are drept scop , asigurarea copiilor de 3-6 ani pentru
integrarea optima a regimului activitatii scolare.

In cadrul gradinitei copilul va trebui sa isi dezvolte competentele

in sensul manifestarii interesului si curiozitatii pentru lucruri noi ,al
intelegerii informatiei primate,al muncii independente si al
experimentarii ,pe masura posibilitatilor proprii ,al aspectelor care-l
intereseaza in mod deosebit. Principalul mijloc prin care copilul invata si
se dezvolta la aceasta varsta este jocul, care s-ar putea define ca”motor
al mintii care vrea sa exploateze mai mult decat acum dar si al corpului
care vrea sa dobandeasca mereu noi deprinderi.

Pregatirea copilui pentru scoala este considerata tot mai mult

“functia majora” obiectiv formativ al activitatilor instructive-educative
in gradinita.Un rol important in pregatirea copilului pentru scoala
revine indeplinirii obiectivelor ce vizeaza componentele psihosociale ale
personalitatii copilului si care contribuie in mod direct la integrarea si
adaptarea sa optima in raport cu mediul de viata si activitatea scolara.

187
 Pentru a continua fara dificultate procesul de dobandire a
cunostintelor si de formare a priceperilor si deprinderilor inceput in
gradinita la varsta de 3 ani, este necesara o legatura mai temainica intre
gradinita si scoala. Cum aceste deprinderi nu se formeaza la intamplare
ci gradat si sistematic ,educatoarei ii revine sarcina de ai face pe copii sa
inteleaga ,de ce este nevoie ca ei sa fie informati,sa cunoasca aspect
diferite despre lume,despre tara lor ,despre pastrarea sanatatii,etc. si
de ce trebuie sa asculte cu atentie . Astfel,acesti copii ,preluati de
invatatoare se pot incadra cu usurinta in activitatea scolara ,unde vor
intalni noi cerinte ,noi sarcini.

Mediul gradinitei ,spre deosebire de cel scolar ,ofera copilului un

grad mai mare de libertate in deciderea actiunilor sale.

Intrarea la scoala , reprezinta pentru fiecare copil un moment

foarte delicat si important,schimbandu-se mediul si forma activitatilor
comparative cu cele ale gradinitei.Depasind ceea ce se numeste in
literatura de specialitate “socul” scolaritatii ,cel mai marcant aspect
pentru un copil este separarea clara intre activitatea propriu zisa de
invatare, la clasa si loc.Astfel o preocupare prioritara a invatatorilor o
constituie crearea motivatiei pentru invatare din noul mediu.

Pregatirea copiilor pentru startul scolar presupune si familiarizarea

acestora cu caracteristicile si implicatiile statutului de elev,cu natura
relatiilor cu adultul,cu colegii si cu medilul scolar.

De aceea ,invatatoarele trebuie sa aiba o buna si permanenta

colaborare cu educatoarele,urmarind in mod special :cunoasterea
reciproca a programei prescolare/ scolare;cunoasterea grupei mari de
catre invatatoare;nivelul de dezvoltare a copiilor;nivelul familial din
care provin.

188
 Astfel ,invatamantul prescolar trebuie sa ii slefuiasca ,sa ii pregatesca
pe copii, in vederea integrarii acestoara, in urmatorul atelier si anume
invatamantul primar.

Bibliografie:

* Noul Curriculum pentru invatamant prescolar 3-6/7 ani

* E.Paun, R. Iucu, Educatia prescolara in Romania, Editura Polirom 2002

* V. Dutu, G. Serban, M. Calin, V.Popa, D.Soare, G.Pletea, M. Draghici,

N. Constantin Apicarea noului curriculum pentru educatie timpurie – o
provocare?, Ed Diana

189
 COLABORARE GRADINITA –SCOALA

BLAGA VALENTINA
INV. CLASA PREGATITORE
SCOALA GIMNAZIALA RACOASA

Pentru a obtine rezultate bune in domeniul învăţământului,este necesar respectarea unui obiectiv major,
continuitatea în întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie
este valabila şi pentru primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar.
Mai precis, legătura reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa
pregatitoare. O asemenea continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa pregatitoare la
particularităţile muncii de învăţare .
In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea
de scolaritate este o problema a educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a
atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare cerut de o eficienta activitate scolara , o
reprezinta realizarte unei legaturii functionale de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si
prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de
educatie din aceste doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a
activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei pregaitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi
insa operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea
cunostintelor,iar invatatorul care va prelua clasa pregatitoare trebuie sa cunoasca programa grupei
prescolare mari pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa
pregatitoare.
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala este necesara si se realizeaza prin masuri de ordin pedagogic, care
actioneaza in sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor
si procedeelor didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a
procesului de invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei
scolare este prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa pregatitoare invatatorul foloseste jocul atat ca
activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.

190
 RELAŢIA EDUCATOR-ÎNVĂŢĂTOR-PROFESOR

Educator- învăţător-profesor = dascăli. Suntem verigi ale aceluiaşi lanţ,

file ale aceleiaşi cărţi…Nu poţi citi una fără alta şi să nu pierzi ceva din întreg.
Tocmai de aceea, această relaţie este una indisolubilă, cu dublă întrepătrundere,
dar cu scop final unic- elevul educat.
Educatoarea este prima “doamnă” din viaţa unui copil. Este “doamna
mea”, de la care el continuă să înveţe ceea ce a început acasă cu părinţii şi ale
cărei spuse devin foarte importante. Am auzit adesea :”Aşa a zis doamna”, iar
acest lucru se trasformă în literă de lege.
De la doamna educatoare copilul învaţă reguli de comportament în
colectivitate, face ce fac şi ceilalţi sub comanda caldă a acesteia. Primele
cântece, primele poezii spuse cu mândrie şi pe nerăsuflate le învaţă cu ea şi de la
ea.
Învăţătorul, domnul, sau cel mai frecvent doamna, îl preia cu aceste
achiziţii şi devine, de asemenea, foarte important pentru copil. El ştie să stea în
bancă, să respecte reguli, să participe la activitate alături de ceilalţi şi de “noua
doamna”.Treptat aceasta ocupă în sufletul copilului locul doamnei educatoare,
fără a-i şterge însă imaginea, ci doar estompând-o.
Este vremea primelor rânduri scrise cu migală, cu mâna tremurândă, dar
el ştie deja, pentru că l-a învăţat doamna educatoare. Doamna învăţătoare îi
prinde mâna lui în mâna ei şi dintr-o dată totul pare mai uşor.Urmează ani de
achiziţii, de dezvoltare de abilităţi, de reuşite sau de tristeţi. În fiecare an şcolar
învaţă lucruri noi, alte discipline îşi fac loc în orarul lui, dar doamna învăţătoare
e acolo să-l ajute cu răbdare să desluşească atâtea taine.
Învăţătorul continuă astfel munca educatoarei fără de care demersul său
ar fi mult mai greu.

191
 Ajuns în clasa a V-a, copilul descoperă profesorul, unul nou la fiecare
materie.A mai avut profesori în clasele primare, dar a fost cu “doamna”. Este
puţin speriat, dar descoperă că şi domnul sau doamna profesoară doresc acelaşi
lucru ca şi doamnele lui anterioare , să înveţe carte. Se va strădui să arate ce ştie
el, ce a învăţat cu doamna sau singur.Noi modele se etalează şi se dezvăluie lui,
minţii sale dornice de cunoaştre , trebuie doar să aleagă, să discearnă.
Munca profesorului ar fi mult mai dificilă fără efortul colegilor săi,
educatori şi învăţători. Bazele cunoaşterii, ale educaţiei au fost puse de aceştia.
El vine să construiască pe o fundaţie creată deja. Măestria sa îl va face pe copil
să iubească disciplina pe care o predă, iar dăruirea nedisimulată îi va aduce
respectul.
Roadele cunoaşterii sunt rezultate ale unei munci de durată, de echipă şi
de parteneriat cu cel educat. Doar aşa, legaţi unii de alţii prin mii de fire
invizibile, prin zile de strădanie vom putea să ne mândrim cu ceea ce am reuşit
să creăm- OMUL.

Prof. Boariu Angela

Şcoala Gimnazială “VINTILĂ BRĂTIANU”Ştefăneşti

192
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Prof. Boboc Raluca Elena, Şcoala Gimnazială Boţeşti

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin
de urcușuri și coborașuri, al cărui element central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei.
Vârsta preşcolară este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici , educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia întregii
vieţi de mai târziu.
La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi
şcoala.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care, deşi se găsesc pe trepte diferite, trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă dintr-un obiectiv comun– dezvoltarea
personalităţii copilului.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţător-
profesor.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul
învăţării - act complex care angajează toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate.
Integrarea copilului în şcoală presupune mai întâi formarea unor prezentări corecte despre şcoală care să
le permită preşcolarilor o adaptare afectiv-motivatională la mediu şcolar.
În scopul adaptării preşcolarului la mediul şcolar, al formării şi adâncirii reprezentărilor cu privire la
şcoală este necesar a se întreprinde actiuni comune gradinită-şcoală, cum ar fi:
- prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor în prima zi de şcoală, având ca invitaţi
elevii clasei I şi învăţătoarea lor;
- asistenţa la o activitate de citire, matematică, scriere;
- organizarea unor activităţi de evaluare - concursuri care au loc împreună cu clasa I (exemplu : obiceiuri
şi colinde de Crăciun, concursuri sportive, 1 iunie etc );
- plimbări în jurul oraşului;
- excursii în ţară;
- dramatizări în care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
- confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente.
Concurând alături de şcolari se înlătură reticenţa preşcolarilor şi îi face să-şi încerce puterile, să
demonstreze că sunt pregătiţi pentru şcoală.
În cadrul colaborării educator-învăţător-profesor aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de
observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi

193
voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de
schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.

194
 Clasa pregătitoare- PAȘI SPRE SUCCESUL ȘCOLAR

Prof. înv. primar Boca Maria Daniela

Școala Gimnazială „IOAN VLĂDUȚIU”,
Luduș, Mureș

Motto:

Începând cu anul școlar 2012-2013 a fost implementată clasa pregătitoare ca etapa care face trecerea de
la grădiniţă la şcoală. Raţiunea acestei măsuri de introducere a clasei pregătitoare în ciclul primar e simplă:
socializarea mai timpurie într-un mediu organizat este benefică pentru dezvoltarea personalităţii copilului.
Trecerea bruscă de la jocurile copilăriei la activităţile şcolare poate fi uneori traumatizantă pentru copil. Primul
contact cu şcoala trebuie să fie natural şi plăcut.
Introducerea clasei pregătitoare îşi propune să asigure trecerea treptată a copiilor de la grădiniţă (pentru
cei care au urmat-o) sau de la viaţa exclusiv de familie (pentru cei care nu au mers la grădiniţă) la viaţa şcolară.
În această perioadă, adesea sub formă ludică, copilul este pregătit pentru cerinţele mediului şcolar şi învaţă să
fie responsabil.
Prin această tranziţie au loc schimbări importante, unele care sunt caracteristice trecerii de la grădiniţă
la şcoală în general (schimbări generale), iar altele care sunt proprii acestei etape (schimbări specifice):

Schimbările generale se referă la:

 mediul fizic (locaţia, sala de clasă);
 programul copilului – durata activităţilor, perioada de timp în care copilul este la şcoală;
 programa (în general asemănătoare cu programa utilizată anterior în grupele pregătitoare de la
grădiniţe);
 persoana responsabilă cu realizarea activităţilor din clasa pregătitoare (învăţătorul/ învăţătoarea);
 colegii copilului.

Schimbările specifice au în vedere:

 activităţi care au ca rezultat dezvoltarea aptitudinilor şcolare (etapele premergatoare scris-cititului,
coordonarea ochi-mână, comportament adecvat în situaţii cum ar fi activităţile în echipă, activităţile structurate
impuse etc.);
 posibilitatea de a identifica probleme de comportament sau dificultăţi de învăţare, fără ca acest lucru să
afecteze negativ adaptarea copilului la şcoală (nu se acordă calificative). În cazul în care sunt identificate astfel
de probleme, copilul poate fi îndrumat înspre asistenţa de specialitate.

De ce clasa pregătitoare?
Clasa pregătitoare are un dublu rol: pe de o parte de consolidare a cunoştinţelor deja dobândite şi, pe de
altă parte, de socializare şi adaptare la schimbare. În plus, clasa pregătitoare oferă tuturor copiilor un start mai
bun în viaţa şcolară.
Activităţile organizate în clasa pregătitoare constituie modalităţi eficiente de pregătire pentru şcoală,
condiţie necesară pentru succesul în clasa I. Menirea acestei clase este de a da posibilitatea copiilor să
dobândească pregătirea necesară pentru începerea activităţii şcolare, iar sub aspect formativ, pentru a ajunge la
dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoaştere.
Unii părinţi doresc să îşi înscrie copiii la şcoală mai devreme (la 6 ani), deoarece consideră că aceştia
sunt pregătiţi pentru acest pas. Alteori însă, părinţii preferă să amâne acest moment din motive cum ar fi:
 nevoia pentru maturizarea emoţională a copilului;
 probleme de comportament la grădiniţă;
 nefrecventarea grădiniţei;
 programul părintelui care nu permite adaptarea la programul de la şcoală al copilului etc.

195
 Trecerea copilului la clasa pregătitoare prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje. Iată câteva dintre
acestea:
Avantaje:
 Activităţi desfăşurate în cadrul şcolii la o vârstă adecvată fără a primi calificative (6 ani este vârsta la
care copiii pot fi pregătiţi deja pentru şcoală). Pentru copiii care nu sunt pregătiţi pentru şcoală, anul acesta este
unul de evaluare, pregătire, acţiuni pentru remediere, intervenţie etc.;
 Acomodarea cu mediul din şcoală şi cu personalul de la şcoală;
 Asigurarea unei pregătiri adecvate pentru copiii care la grădiniţă nu ar fi făcut grupa pregătitoare sau care
nu au frecventat grădiniţa;
 Asigurarea unei pregătiri adecvate pentru şcoală.
Dezavantaje:
 schimbările legate de programul copilului (program mai scurt);
 schimbarea survine mai repede decât a fost planificată de către familie.

Concluzii
Cu clasa pregătitoare, pentru copil, pentru preșcolarul de ieri, începe o viață nouă, viața de școlar. În
școală el cunoaște pentru prima dată cerințele și obligațiile noi, școlare, pe care trebuie să le îndeplinească. În
primul an de învățământ se pun bazele purtării corecte a elevului în școală, se formează atitudinea lui față de
muncă, față de obligațiile pe care i le impune ea, față de colectivul de copii de aceeași vârstă. Primul an de
şcoală are o influenţă foarte mare asupra formării viitoarei personalităţi a copilului. Acum pentru prima dată în
viaţă copilul începe o muncă sistematică, începe să îndeplinească sarcini permanente.
Procesul de instruire si educare a elevilor de clasa pregătitoare impune învățătorului o deosebită
răspundere și îi cere o muncă susținută, cunoștinte, tact și măiestrie pedagogică, condiție necesare pentru
succesul instruirii ulterioare a elevului.

BIBLIOGRAFIE

4. Cucoş, Constantin- Pedagogie, Polirom, Iaşi, 2002;

5. Ionescu, Miron, Radu, Ion- Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1995;
6. Manolescu, Marin, Potolea Dan- Teoria curriculumului, MEN, 2006
7. Legea Educaţiei Nationale, 2011
8. www.didactic.ro
9. www.edu.ro

196
 Sarbatorile in ritmul anului- TOAMNA
IMPREUNA COPII,PEDAGOGI,PARINTI…

Rodica Bocaniciu
Prof.Inv.Prescolar
Scoala Gimnaziala
“Al.I.Cuza’’Braila
Sarbatorile in ritmul anului- TOAMNA

Natura isi traieste ritmul sau prin continua miscare si scimbare a anotimpurilor:
Primavara cu reinvierea naturii
Vara cu stralucirea lumii
Toamna cu coacerea roadelor
Iarna cu somnul naturii

Organizarea sarbatorilor anului se face dupa traditii vechi,populare,culturale.In gradinita educatoarea

incearca sa-i faca pe copii sa perceapa fiecare sarbatoare prin simturi.
Metamorfozarea naturii in curgerea anului este marcata prin sarbatori.Fiecare sarbatoare este pregatita
ambiental,practic,spiritual pe o perioada de timp formata din 3-4 saptamani(epoci le mai numim noi).

Sarbatoarea Recoltei sau Sarbatoarea Toamnei este vazuta ca un simbol de lauda si multumire aduse
soarelui,ploii,pamantului pentru roadele bogate stranse toamna de mainile harnice ale oamenilor.Copiii sunt
invatati sa cunoasca anotimpul prin simturi:se joaca in aer liber si fac multe plimbari in care simt aerul rece al
toamnei;vad cum frunzele isi schimba culoarea,urmaresc pasarelele stranse in stoluri plecand spre tarile
calde,fac vizite pe camp si cunosc roadele care se strang:legumele,fructele,porumbul,floarea soarelui.
Pipaie ,miros,taie si gusta fructele toamnei cand in ziua de marti pregatesc salata de fructe pentru gustare;merg
la moara si vad procesul de macinare a graului si al porumbului,merg la brutarie si cunosc tehnica de plamadire
si coacere a painii(si ei fac paine in ziua de joi a gradinitei).
Copiii in aceasta perioada aduna daruri de la "Zana Toamna" si impodobesc interiorul gradinitei(frunze
colorate,castane,crengute uscate,flori de toamna)
In acest timp in gradinita copiii pregatesc ghirlande din frunze de toamna din legume si fructe uscate si
impodobesc sala de grupa.
Ei sunt obisnuiti sa existe in permanenta flori ale acestui anotimp in vaza,sa existe cosul toamnei cu
fructe si legume specifice.
Tot ceea ce lucreaza este cu sens si legat de anotimpul sarbatorit.
Pe tot parcursul epocii de toamna copiii fac impreuna "Jocul in cerc".Jocul in cerc este activitatea de
baza in ziua de gradinita si cuprinde elemente de ritm,versificatie,cantec,limbaj,poveste.Elementele acestea sunt
intalnite in activitatile comune din gradinita traditionala.
Jocul in cerc este o impletire armonioasa cu sens,artistic si cultural,este o activitate bazata pe
interdisciplinaritate(vom intalni intr-un joc de cerc poezii,cantece,numaratori,frmantari de
limba,miscare,poveste).
Jocurile in cerc sunt gandite de educatoare cu multa dragoste,cu multa atentie si
responsabilitate.Continuturile sa fie de calitate,placute,specifice epocii pe care o traversam.
Fiecare joc in cerc sa fie lucrat dupa profiluI particularitatilor de varsta si individuale ale copiilor din
grupa.
Jocul se repeta in fiecare zi:10:15 pe toata perioada epocii.
Fiecare anotimp are sarbatorile lui .Fiecare sarbatoare are cate un joc in cerc.
Repetarea ritmica nu oboseste si nici un l plictiseste pe copil,ea -i da incredere si-l ajuta sa si fortifice

197
vointa .Fiecare copil va prelua din aceste jocuri doar ce i trebuie conform varstei pe care o are (grupele de copii
in gradinitele waldorf au varste cuprinse intre 3 si 7ani,educatia aici facandu se ca intr o familie).
In final de epoca jocul in cerc este prezentat ca si evaluare intr. o atmosfera de sarbatoare la care
participa parinti si alti invitati.Fiecare sarbatoare are o latura artistica (jocul in cerc )si una practica
.Parinti,cadre didactice si copii pregatesc impreuna diferite obiecte :tablouri pictate sau desenate,obicte
modelate din lut sau confectionate din materiale din natura,tablouri din lana colorata,prajituri de casa etc,pe
care le aduna intr un BAZAR .De la bazar toti cei prezenti la sarbatoare fac cumparaturi iar din banii stransi
sunt achizitionate diferite materiale sau jucarii necesare in gradinita.
Lucrul impreuna,atmosfera de sarbatoare si darurile oferite de natura nea juta sa traim si sa crestem
sanatos.
“Bucura te de ficare lucru asa cum se bucura un copil si vei fi sanatos!” Rudolf Steiner

Joc in Cerc

,, BUCURIILE TOAMNEI,,

-Cine vine n graba mare..si la munte si la mare...

Cine oare?Cine oare?
-Este TOAMNA!! mi se pare.

Toamna ,toamna, harnica ,

Si de roade darnica,
Ai venit iar pe la noi
Sa ne aduci vanturi si ploi???

DANS- POMISORII TOAMNEI-

1,2;1,2; a venit toamna la noi,

3,4;3,4; ea ne aduce in tot satul,
5 si 6; 5 si 6;...mere rosii, mari, gustoase,
7,8; 7,8;...daca stau si ma socot,
9,10;9,10;..Toamna vine,Toamna trece!
Cantec TOAMNA (fragment)
( Galbene si rosii frunze,din copaci s au desfacut....)
Poc,poc,poc,cad castane dolofane,
Pic,pic,pic,pic,pica ploaia pe burlane.
Cra,cra,cra,cra,caraie pe horn o cioara!
Brrr,brrr,brrr,brrr,tare i frig afara!
Fas,fas,fas,fas, frunzele fosnesc in vant
Si cad usor la pamant!
Se rotesc usor,usor,veselindu se in zbor!
JOC RITMIC –FLUTURASII DE TOAMNA-
Pe campii de soare pline,
Granele s au aurit!
Toti copiii se aduna
Si pornesc la seceris.
Graul noi il seceram,uite asa,uite asa..
Spicela la adunam,uite asa,uite asa..
Spicele in snop le legam,uite asa,uite asa..
Spicele le treieram,uite asa,uite asa..

198
Pleava in vant o mprastiem,uite asa,uite asa..
Boabele de grau,in sac le adunam..
Si cu sacu n spate la moara sa plecam.
CANTEC- MOARA- (fragment)
(Roata morii se-nvarteste,tac,tac,tac...)

Din faina mama face:cozonaci si placintele..

Noi vom face o painica,ca i gustoasa va sa zica!
JOC RITMIC –BRUTARII-(Astazi noi suntem brutari...)
Cosurile pe mana le luam
In livada sa plecam,
Fructele sa le adunam!
CANTEC-ACUM E TOAMNA,DA! (A,a ,a, acum e toamna ,da!)
Fructele bine le spalam,
Mamei noastre sa le dam
Si prajitura o gustam!
-TOAMNA-de Demostene Botez
Toamnei ,noi sa i multumim si o hora romaneasca cu totii sa pornim!
DANS POPULAR-HORA-

Jocul in cerc se desfasoara frontal, educatoarea chiar si parintii, participa alaturi de copii.
Jocul in cerc este o impletire permanenta intre versificatie, naratiune, ritmie , euritmie, muzica si poveste.

Jocul in cerc este conceput si modelat dupa personalitatile individuale si de grup din anul scolar in
curs(niciodata nu se poate folosi cu succes de performanta un joc in cerc de la un an la celalalt), la nicio epoca.

Bibliografie:Educatia pentru libertate Rudolf Steine

199
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Institutor: BOCSA GHEORGHITA ELENA

GPN NOSLAC

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.

John Dewey

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o

importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și
școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera
cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat
proces de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care
vizează pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a
spiritului de observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea
copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor
cognitive, afective și voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit,
dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de
calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea
și ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o
realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din
şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la
nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în
cel al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi
sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare
dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal).
Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării
atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic
care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea
metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de

200
organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura
dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din
necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește
jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele
continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și
desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar
fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune,
contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie
bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a
deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu
instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a
stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa
fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura
PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

201
 Colaborarea dintre educator-învăţător şi profesor

Prof. Dir.adj. BODEA FLOARE

Şcoala Gimnazială „ Avram Iancu” structură G.P.P.Nr.44 Oradea

Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală, dintre educator-învăţător şi professor, rezultă
din obiectivul comun pe care-l urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului. Colaborarea dintre grădiniţe şi
şcoli devine astfel, o condiţie a realizării dezideratelor idealului educative. Educaţia actuală se adresează,în
mod special, intelectului copilului si într-o măsură mult prea mică sensibilităţii acestuia. Fără sensibilitate
ştim că omul nu poate întelege semnificaţia vieţii ca întreg. Suntem mult prea ocupaţi cu actvităţile minţii şi
acordăm tot mai puţin timp elanurilor inimii. Prin educaţie copilul trebuie să se descopere şi să se creeze pe
sine ca fiinţă umană capabilă să primească şi să dăruiască iubire.

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare şi
professor.

Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt ,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor şcolare?”. Răspunsurile
la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru şcoală.

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.

Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,
natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ales, specificul învăţării-act
complex care angajează dintr-o nouă întreagă sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-fiziologice,
toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.

În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece
vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,
datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii
copilului.

Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.

Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim
acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de
modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a

202
acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la
care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.

Pentru a –şi atinge scopul şi a crea impresii plăcute şi puternice, vizita la şcoală este pregatită riguros şi
precedată de o discuţie cu copiii, explicânduli-se rostul parcurgerii programelor şcolare, a materilor care se
predau, a avea un ghiozdan, a primi calificative, a-ţi face temele. Aceste discuţi vor înlesni observarea în
timpul vizitei a diferenţelor dintre grădiniţă şi şcoală, şi vor stimuli copiilor dorinţa de a merge la şcoală. Pe
parcursul vizitei, se atrage atenţia asupra atmosferei disciplinate, asupra modului cum răspund şcolarii la
întrebării, asupra modului cum se desfăşoară lecţia.

Alte iniţiative care să apropie copiii preşcolari de mediul şi caracteristicile şcolii şi care pot fi
valorificate într-o manieră similară celei descries mai sus pot fi: vizitarea grădiniţei de către copiii clasei I
care să împărtăşească copiilor din grupa mare despre experienţa de elev, organizarea unor serbării comune
ai preşcolariilor mari şi clasei 0, activitate ce vizează cunoaşterea interpersonală.

Multitudinea relaţiilor pe care grădiniţa le stabileşte cu mediul socio- educaţional apropiat situează
instituţia de educaţie preşcolară într-un context de determinări reciproce menite să asigure eficienţa şi
optimizarea procesului educaţional. Grădiniţa devine astfel un centru de educaţie care lucrează în beneficial
copiilor, al familiilor lor şi al comunităţii.

Bibliografie:
Gabriela Kelemen, “ Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar”, Ed. Universităţii “ Aurel Vlaicu”, 2010

203
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA!

Prof. in inv. prescolar ADRIANA BODOG

G.P.P. NR.23 ORADEA jud. BIHOR

Invatamantul prescolar ca parte integranta a invatamantului preuniversitar, are scopul de a oferi

copiilor aflati la varsta prescolara conditiile necesare pentru o dezvoltare normala si deplina. Ea are in
vedere asigurarea acelor experiente care sa tina seama de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale si de
activitata sa fundamentala JOCUL.
Obiectivul fundamental al educatiei prescolare este de a permite fiecarui copil sa-si urmeze drumul
personal de crestere si dezvoltare oferind suport pentru:
-Dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a copilului, in functie de ritmul propriu si de trebuintele
sale, sprijinind formarea autonoma si creativa a acestuia;
-Dezvoltarea capacitatii acestuia de a intra in relatie cu ceilalti copii, cu adultii si cu mediul pentru a
dobandi cunostinte, deprinderi atitudini si conduite noi;
-Sprijinirea copilului de a dobandi cunostinte, capacitati, deprinderi si atitudini necesare activitatilor
viitoare din scoala.
Dezvoltarea copilului este dependenta de ocaziile pe care i le ofera rutina zilnica, de interactiunile cu
ceilalti, de organizarea mediului si activitatile sau situatiile de invatare special create. Gradinita realizeaza
sprijinirea viitoarei activitati scolare prin doua forme specifice: jocul si invatarea, calea cea mai importanta
prin care copilul primeste invatatura este jocul.Realizarea continuitatii gradinita-scoala presupune asigurarea
posibilitatii reale de frecventare a gradinitei, realizarea unei unitati a punctelor de vedere cu privire la
continutul activitatii, a strategiilor didactice, cunoasterea reciproca a programei, preocupare pentru
continutul si formele de pregatire a copiilor din grupa mare. Varsta cuprinsa intre 3-6/7 ani reprezinta o
perioada caracterizata prin inalte ritmuri de dezvoltare, in care se pun bazele formarii viitoarei personalitati.
Din perspectiva educabilitatii prescolarul mare 5-6/7 ani, dispune de o capacitate de invatare superioara in
raport cu celelalte subperioade ale prescolaritatii. In desfasurarea activitatii cu acesta accentul va cadea pe
incurajarea initiativei copilului si a luarii deciziilor, pe invatarea prin experimente si exersari individuale.
Activitatile de invatare se desfasoara fie cu intreaga grupa de copii, fie pe grupuri mici sau individual. Ele
pot lua forma unor activitati pe discipline sau integrate, a activitatilor liber-alese sau a celor de dezvoltare
personala. Dintre mijloacele de realizare amintim: jocul liber, jocul didactic, discutiile libere, experimentele,
constructiile, lecturile dupa imagini sau lectura educatoarei, povestirea sau povestirile create de copii
precum si alte mijloace specifice didacticii, in functie de nevoile educationale ale copiilor.
Pregatirea pentru scoala a copilului prescolar este sustinuta in plan psihologic de o motivatie bazata
tot mai mult pe interiorizarea intereselor de cunoastere, dar si de o imaginatie activa favorabila integrarii
sociale. Scoala presupune modificarea intregului regim de viata si de munca a prescolarului iar intrarea in
scoala constituie un moment crucial in viata sa. Aptitudinea, maturitatea scolara constituie experesia unei
faze a dezvoltarii copilului.Ea marcheaza acel nivel al dezvoltarii (fizice, psihice, al conduitei) la care
activitatea desfsurata in forma sa institutionalizata poate contribi la dezvoltarea in continuare a
personalitatii.Aptitudinea de scolaritate face parte din aptitudinile generale deoarece reprezinta o imbinare a
disponibilitatilor fizice si psihice si constituie o conditie a integrarii copilului in activitatea scolara si in
aceslasi timp, rezultatul formarii in familie si mai ales in gradinita. Scolarizarea prin gradinita va atenua
dificultatile de adaptare a copilului la regimul scolar.
Gradinita are posibilitatea si datoria de a pregati copilul, are rolul de a sistematiza si integra
cunostintele si influentele, de a dezvolta capacitatea si modalitatea de receptare si comunicare a informatiei,
de socializare a copiilor dar si de a depista eventualele deficiente pentru a preveni un eventual esec in
debutul scolaritatii, astfel la intrarea in scoala copilul trebuie sa posede:
-abilitatea de a lua decizii asupra a ce intentioneaza sa faca si cum va actiona; -abilitatea de a se
angaja cu copii si adultii in grupuri de lucru, cooperare;
-abilitati expresive: a vorbi, a reprezenta grafic experientele, ideile si sentimentele;
-abilitatea de a realiza clasificarea, scrierea in raport cu timpul, spatiul si cantitatea; rezolvari
matematice in diverse si

204
 -deschiderea spre conduitele, opiniile si valorile altora; -depinderi si abilitati in arta, stiinta si
miscare fizica, in care sa-si exprime energia si talentul.
Integrarea copilului in clasa pregatitoare marcheaza o cotitura in viata lui si indeplineste dorinta
prescolarului de a deveni scolar, lucru resimtit din plin si de familie. In gradinita prescolarul interpreteaza
rolul de elev, dar odata cu intrarea in scoala el ajunge intr-o lume reala, organizata dupa reguli specifice. In
momentul intrarii in clasa I, copilul incepe o viata noua concentrata pe invatarea de tip scolar, invatarea se
transforma pe neobservate intr-o ocupatie zilnica a elevului.
Noul curriculum pentru invatamant prescolar precizeaza ca activitatile desfasurate cu copiii de
3-5 ani vor viza indeosebi socializarea copilului (colaborare, cooperare, negociere, luarea deciziilor in
comun) si obtinerea treptata a autonomiei personale iar pentru cei de 5-6/7 ani accentul se va deplasa pe
pregatirea pentru scoala si pentru viata sociala a acestuia.
Pregatirea pentru scoala trebuie sa vizeze „factorii unei scolarizari normale” astfel:
-Dezvoltare fizica adecvata si corelare intre inaltime si greutate;
-Percepere auditiva corecta a sunetelor (auz normal);
-Percepere vizuala corecta a literelor, cifrelor, simbolurilor (vaz normal);
-Articulare corecta a sunetelor (limbaj normal) -Grad de dezvoltare intelectuala satisfacator
(inteligenta normala);
-Achizitionare corecta a notiunii de schema corporala (dreapta-stanga).
Fiecarui stadiu al dezvoltarii individului ii corespund stari de maxima receptivitate pentru
anumite domenii. Este de datoria educatorilor, de orice fel, de a identifica acele continuturi care au un
impact deosebit asupra formarii personalitatii la varsta prescolara

. Bibliografie: - E.Paun, R. Iucu, Educatia prescolara in Romania,

- Editura Polirom 2002 - V. Dutu, G. Serban, M. Calin, V.Popa, D.Soare, G.Pletea, M.
Draghici, N. Constantin,
- Aplicarea Noului Curriculum pentru educatie timpurie - o provocare?, Ed Diana - Noul
Curriculum pentru invatamant prescolar 3-6/7 ani.

205
 ”Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor”

Lucrarea a fost redactată de:

Învățătoarea Bodoki Lili
Școala Gimnazială ”Petres Kalman” Sîmbriaș
ISLA nr.55
Județul Mureș
România

”A fi educator nu înseamnă a exercita o meserie, înseamnă a îndeplini o misiune, a face un

apostolat”.
-Milaret G.-

Necesitatea unei colaborări funcționale în procesul de instruire-educare din primele două etape
din viața unui copil este de indispensabil. Rolul colaborării dintre educatoare-învățător este la fel
de important. A fi profesor sau educator, învatator sau instructor școlar, este o mare onoare.
Grădinița trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea intelectual-emoțională a
copilului.
Marele psihopedagog Pestalozzi , afirma acum două secole că “vârsta preşcolară a fost şi va
rămâne pentru copii, temelia educativă a întregii vieţi”. Acest lucru se poate aplica şi
demonstra, chiar acum în zilele noastre. Pornind de la această premisă, putem susţine faptul că
la o evoluţie pozitivă a copilului, unul dintre cei mai importanţi factori este grădiniţa. Fiind
prima verigă a sistemului de învăţământ, ea reprezintă un element crucial în procesul, dar şi în
dezvoltarea fizică, psihică şi emoţională a copilului. Un rol foarte important în realizarea cu
succes a acestui proces îl are educatoarea. Rolul acesteia este să promoveze, să coordoneze şi să
dirijeze întregul proces educativ. Menirea fiecărei educatoare este de a şi-l face pe copil partener
în demersul educativ. Ea trebuie să susţină şi să consolideze dezvoltarea şi comportamentul

206
copilului, raporturile cu sine şi cu ceilalţi, astfel încât acesta să poată atinge momentul când îşi
formulează singur reguli şi principii.
Educatorea trebuie să se transforme într-un model pentru cei care-i îndrumă, creionând profilul
unei persoane calde şi sensibile. Ea este mai mult decât un exemplu în materie de comportament,
personalitate şi prezenţă estetică.
O perioadă foarte îndelungata, copilul are contact cu un număr mare de cadre didactice, care își
pun amprenta într-un mod pozitiv sau negativ asupra copiilor.

Un profesor care știe să își predea materia și care reușeste să atragă copiii la orele sale va avea
mai multe șanse să devină un model pozitiv decât cel care preferă să păstreze o distanța între
predare și personalitatea copiilor.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa. În perspectiva unei bune
colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante
pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor. Scopul
final important al învăţământului preşcolar este pregătirea copilului pentru startul şcolar, din
toate punctele de vedere posibile. Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra
cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi
contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi
afective, de a contribui la socializarea copiilor.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, accentuarea
pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la
mediul social şi înconjurător.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I-II, susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării
în şcoală, copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea
ce se numeşte ,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire
pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.

207
 Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I-II necesită o
muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra
unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală. Legătura dintre grădiniță și școală se
realizează prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este
vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor si procedeelor didactice, în
activitatea de învățare. În clasa I-II învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și
ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care
privesc formele de organizare si desfășurare a activității. În acest sens,experiența dovedește că
desfășurarea unor activități comune cum ar fi: vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță,
serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le
produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.
An de an ne străduim din răsputeri ca activitățile comune să aibă un răsunet pozitiv , ca
cele mai multe scopuri propuse de noi, cadre didactice, să se realizeze. Dorim ca copii, elevii
noștri să se poată bucura de copilărie, și fără prea mult efort, cu multă voioșie să se dezvolte, să
se transforme în adolescenți, tineri care cu ajutorul nostru anticipat, să poată să-și ridice vocea și
să se facă ascultați.

„Subiectul studiilor noastre este umanitatea; scopul nostru este de a deveni profesori. Ei bine,
ceea ce defineşte un profesor este iubirea pentru copil; iar că acestă iubire transformă datoria
socială a educatorului în conştiinţa mai înaltă a unei misiuni.”

-Maria Montessori-

208
 Activităţile de arte vizuale și abilităţi practice – o punte de legătură între grupa
mare şi clasa pregătitoare

Bogdan Aurelia,
profesor pentru învăţământul primar,
Şcoala Gimnazială „Ioan Bob” Cluj-Napoca

În egală măsură, educatoare şi învăţători, încercăm să sădim în sufletele copiilor noştri, dragostea
pentru muncă. Educaţia pentru muncă trebuie începută cât mai devreme posibil. Este un domeniu de mare
actualitate, un domeniu în care cei care au „muguri de talent” îi pot face să înflorească, iar ceilalţi îşi pot
descoperi aptitudini practice ascunse.
Atât la preşcolari cât şi la şcolari, succesul lecţiei este dat şi de buna ei pregătire. Astfel, pe lângă
pregătirea teoretică, generală, este nevoie de pregătirea specială şi „tehnică” a lecţiei.
Pentru a avea siguranţa ca lecţia va fi una reuşită, educatoarea sau învăţătorul trebuie să asigure
materialele şi ustensilele necesare, să pregătească un obiect model, o planşă sau o prezentare ppt., care să
ilustreze etapele de realizare, o schiţă sau un proiect de lecţie.
Asigurarea materialelor este strict necesară. Este recomandat ca tema următoare să fie anunţată din
timp, pentru ca materialele să poată fi procurate.
O posibilă listă a materialelor folosite le poate include în primul rând pe cele naturale sau
refolosibile (deşeurile). Între acestea, pot aminti: firele textile (sfoară, aţă, lână), resturile de materiale textile
cu imprimeuri, hârtia de toate felurile, resturile de carton, frunzele presate, seminţele de diferite forme şi
culori, paiele, plastilina, ipsosul, lemnul (resturi de la ascuţirea creioanelor), cutii de chibrituri, role de
carton, reţea sau plasă de material plastic etc.
Indiferent de materialul folosit, educatoarea sau învăţătorul vor realiza, înaintea folosirii lor,
intuirea caracteristicilor acestor materiale, cu identificarea caracteristicilor acestora legate de grosime,
culoare, asprime, lungime, textură, aspect general etc.
Spre exemplu, firele textile au o calitate comună: sunt uşor de prelucrat prin împletire, lipire,
coasere, rulare, tăiere, toate aceste operaţii ducând în final la dezvoltarea abilităţilor manuale, a
deprinderilor de utilizare a unor instrumente, a imaginaţiei şi creativităţii copilului preşcolar sau şcolar.
Din fire se pot realiza, prin lipire, o mare varietate de planşe cu flori, copaci, chipuri sau compoziţii
combinate.
Împletiturile pot constitui o altă tehnică de prelucrare a firelor textile. Spre exemplu, se pot împleti
şnururi pentru mărţişoare, corzi pentru sărituri, codiţe pentru păpuşi etc. tehnica rulării este un bun exerciţiu
de dezvoltarea a muşchilor încheieturii şi de educare a răbdării acestor copii. Prin rularea pe creioane a aţei
colorate şi lipirea ei ulterioară se pot obţine covoraşe şi ciucuri. Prin tăierea sau forfecarea măruntă a aţei,
urmată de lipirea pe desene, se pot obţine diverse imagini. La copiii ceva mai mari, cusăturile dau
posibilitatea realizării unor obiecte complexe şi valoroase, în care îşi exprimă imaginaţia.
Pe resturile de reţea sau plasă de plastic, copiii pot confecţiona semne de carte sau covoraşe.
Din pânza colorată cu modele florale, găsită ca deşeu în casă, adăugând puţină imaginaţie, copiii
pot alcătui prin decupare, lipire şi ordonare, colaje deosebit de frumoase. Aranjarea florilor de pe materiale,
în funcţie de mărime şi culoare implică şi cunoştinţe de la alte discipline.
Hârtia este un material la îndemână. Ea poate fi refolosită (un ziar sau o revistă citită), fiind uşor de
obţinut şi foarte ieftină. Hârtia poate fi colorată sau necolorată, mai aspră sau mai netedă, groasă sau subţire,
mată sau lucioasă. Preşcolarul sau şcolarul mic pot face decupări, îndoiri, mototoliri sau o pot prelucra,
pentru a obţine pasta de hârtie. Este suficient să amintesc aici câteva obiecte pe care le putem obţine uşor
din hârtie: coiful, racheta, avionul, solniţa, acordeonul, pocnitoarea, bărcuţa, acordeonul, morişca, scara,
flori, vaze, ghirlande, măşti, semne de carte etc. Prin mototolirea hârtiei creponate se obţin biluţe care se
aplică pe planşe, în combinaţii care dezvoltă imaginaţia şi ideile fiecărui copil. Toate aceste operaţii
dezvoltă şi muşchii degetelor, abilitatea utilizării acestora.
Frunzele şi seminţele pot constitui materiale excelente pentru realizarea unor planşe şi colaje cu
efect plastic şi educativ deosebit. „Pădurea, toamna”, „Culorile toamnei”, „Animale fantastice”, planşele cu
flori, pot fi doar câteva din lucrările realizate din aceste materiale ieftine şi la îndemână. Se pot combina cu
hârtie colorată, textile sau alte materiale.

209
 Paiele pot fi folosite, cu imaginaţia bogată a copiilor, pentru obţinerea unor lucrări artizanale (case,
flori, animale, decoraţiuni), tehnica de lucru presupunând măsurarea, dimensionarea, tăierea, lipirea prin
presare.
Cea mai bună şi mai eficientă metodă de evaluare şi de evidenţiere a copiilor o constituie realizarea
de expoziţii cu lucrările lor. Expoziţiile pot fi temporare sau permanente, individuale sau colective. Sunt
foarte apreciate atât de preşcolari, cât şi de şcolarii de toate vârstele.
Dezideratul colaborării dintre învăţători şi educatoare, materializat în schimburi reale de idei şi
experienţă, are ca finalitate dezvoltarea unor abilităţi speciale ale copiilor şi eficientizarea activităţilor
didactice.

Bibliografie:
Lucian Stan, Ileana Stan, Gabriela Dorobanţu, Ecaterina Ghiţă – Ghid metodologic Abilităţi
practice, Editura Aramis, Bucureşti, 2002

210
 Colaborarea grădiniță- școală!

Relația educatoare-învățător-profesor

prof: Bogdan Elena-Simona

Liceul cu Program Sportiv " Avram Iancu " Zalău

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O prima
masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala
este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I.
Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca
invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a traduce
in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de

211
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele
de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala
trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta
vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

Bibliografie:

1. Constantin Cucoș(2014), Metodică/Pedagogie. Metodică și ghiduri pentru profesori, Editura Polirom

,
2. Piaget, J. (1972), Psihologie şi pedagogie, Bucureşti: E.D.P. Piaget, J., Inhelder,B. (2005),
Psihologia copilului, Chişinău: Cartier
3. Dumitrana, M. (2000), Copilul, familia şi grădiniţa, Bucureşti:Compania
4. Dumitrana, M. (2008), Învăţarea bazată pe cooperare, Bucureşti:V&I Integral

212
 Colaborare grădiniță școală

BOGDAN MELINDA,
profesor învățământ preșcolar
Grădinița de Copii Cimbora, Baraolt, jud. Covasna

Scopul cel mai important al educației școlare și preșcolare: "Descoperirea comorilor care zac
ascunse in universul psihic al primei copilării" (M. Montessori - Minte absorbanta)

În ultimul deceniu, învățământul preșcolar a suferit multe schimbări. S-a schimbat ciculul
învățământului preșcolar, a practicilor de școlarizare. La cerințele sistemului s-au realizat schimbări majore,
se pune mai mare accent pe dezvoltarea armonioasă a personalității, ținând cont de abilitățile individuale,
diferențiate de dezvoltare. Integrarea, învățarea prin joc, prin achiziționarea de experiențe sunt doar câteva
aspecte esențiale de bază a învățământului preuniversitar.
Trecerea de la grădiniță la școală este un pas mare și important în viața copilului, subliniind că
grădiniță nu este o ”școală mică”. La această vârstă cele mai reușite dezvoltări, activități, proiecte se
realizează prin joacă. Educația prin joacă se bazează pe o abordare care dezvoltă competențe cheie pentru
învățarea de lungă durată într-o tendință modernă și durabilă, pregătindu-i pe copii pentru viitoarele
experiențe ale vieții. Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice
specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va
petrece în școală. Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în
ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul va învăța că
școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere. Pentru a
ușura adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o strânsă legătură între școală și
grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, scop operaționalizat prin efectuarea de
vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cît mai
ales cu învățătorul.
O trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de măsuri ce implică, în
primul rând, stabilirea unui parteneriat permanent grădiniță-școală. Colaborarea poate lua mai multe forme:

 colaborarea între cadrele didactice: discuții, schimburi de opinii, studierea reciprocă a documentelor
oficiale, analiza componentelor educaționale ale acestor două trepte obiective, conținuturi, strategii
didactice;
 desfășurarea unor activități comune grădiniță-școală: jocuri distractive, de mișcare,
dramatizări, jocuri didactice, vizite, activități practice etc.
În grupa noastră există un parteneriat educațional grădiniță-școală. De Crăciun ne vizitează copiii de la
școală, generațiile noastre anterioare. Organizăm activități, jocuri comune, ne povestesc despre amintirile
din grădiniță, căutând amintiri între jucării, cărți, sala de grupă. Și preșcolarii vizitează școala, încearcă
locurile din bănci, creta și tabla cea atractivă. Pe parcursuri întâlnirilor între educatoare și învățătoare se
realizează schimburi de experiențe, discuții metodice- educative.

Activitate practică preșcolari-școlari

213
 Aspecte ale colaborării grădiniță-școală
Bogdan Teofil,
profesor pentru învăţământul primar,
Şcoala Gimnazială „Ioan Bob” Cluj-Napoca

Colaborarea gădiniţă-şcoală este dezirabilă şi poate fi intensificată având în vedere continuitatea

dintre învăţământul preşcolar şi primar, o continuitate nu doar cifrică, reieşită din vârstele copiilor care
frecventează cele două niveluri educaţionale, ci una reieşită din obiectivele comune, conţinuturile şi
metodele similare. Toate formele de organizare şi de desfăşurare a unor activităţi, precum şi metodele de
învăţământ şi conţinuturile învăţământului preşcolar anticipează ciclul primar.
Colaborarea dintre învăţător şi educatoare presupune şi valorificarea experienţelor deţinute de
aceştia, în ceea ce priveşte dificultăţile adaptării la viaţa colectivă. Acest aspect este cunoscut mai bine de
educatoare, dansa primind copilul de 3 ani, educatoarea confruntându-se prima oară cu această problemă a
adaptării în colectivitate.
În şcoală, copilul care începe clasa pregătitoare se va integra mult mai uşor şi mai rapid la rigorile
vieţii de elev, el având deja un începutul al socializării, în momentul intrării la grădiniţă.
De asemenea, puncte de interes în colaborarea şi schimbul de experienţă educatoare - învăţător pot
fi cele care se referă la cunoaşterea particularităţilor de vârstă, dezvoltarea capacităţii de comunicare verbală
şi nonverbală, aprofundarea conştiinţei de sine a copiilor, diversificarea relaţiilor interumane (relaţii copil-
adult, copil-copil). Etapele de vârstă în discuţie (preşcolară şi şcolară mică) au o serie de însuşiri comune,
aspect care presupune sau necesită o corectă continuitate educaţională.
Particularităţile de vârstă ale preşcolarului mare prezintă asemănări cu ale şcolarului mic. Astfel,
progresele în plan senzorio-perceptiv se asociază dezvoltării motricităţii, creşterii atenţiei a cărei
concentrare sporeşte de la 5-7 minute la preşcolarul mic, la peste 20 de minute şi chiar 45 de minute la
preşcolarul mare în joc, audiţii sau vizionări ..., filme, teatru pentru copii etc. Conduita verbală şi afirmarea
personalităţii înregistrează progrese prin dezvoltarea capacităţii de exprimare verbală: creşte volumul
vocabularului activ, se manifestă intens limbajul situaţional, se exersează însuşirea structurii gramaticale a
limbii. Activităţile de educare a limbajului desfăşurate în grădiniţa formează abilităţi de comunicare ce
facilitează învăţarea citit-scrisului în clasa pregătitoare şi I.
Pe de altă parte, în ciclul primar, accentul cade pe adaptarea şcolară şi pe problematica învăţării.
Experienţa adaptativă şi achiziţia cognitivă sau afectivă din grădiniţă asigură adaptarea şcolară. Şcoala
solicită intens intelectul copilului, el îşi însuşeşte strategii ale învăţării, conştientizează rolul atenţiei şi al
reprezentării în activitatea de învăţare, îşi formează deprinderea de calcul, toate deschizând noi orizonturi
cognitive şi afective.
Şcolarul mic se integrează într-o structură socială nouă, centrată pe interese profesionale.
Cunoaşterea nivelului de dezvoltare fizică, intelectuală şi morală a copilului prezintă o mare importanţă.
Nivelurile de dezvoltare se evaluează nu după volumul de cunoştinţe pe care el le deţine, ci după nivelul
operaţional al achiziţiilor sale.
Având în vedere că principalii factori educativi (familia, grădiniţa şi şcoala) au contribuţii
importante la succesul sau eşecul posibil al copilului, este nevoie de un parteneriat real. Acest parteneriat
presupune implicarea în proiectarea şi aplicarea unei unităţi de cerinţe, care să conducă implicit la o
educaţie corespunzătoare a copiilor, la evitarea greşelilor în educaţie şi la repararea din mers a tuturor
disfuncţionalităţilor.
Educatoarea trebuie să aibă în vedere procesul complex de dezvoltare a acelor însuşiri şi capacităţi,
care vor permite o adaptare uşoară a copiilor la cerinţele clasei pregătitoare.

Printre acţiunile comune grădiniţă-şcoală, desfăşurate în scopul mai bunei cunoaşteri şi strângerii
colaborării grădiniţă – şcoală, pot fi şi următoarele:
- activităţi comune preşcolari – şcolari, pe parcursul cărora preşcolarii îşi formează sau îşi
adâncesc reprezentările cu privire la şcoală;
- prezentarea la preşcolarii grupei mari a unor înregistrări cu aspecte de la momente importante ale
activităţilor elevilor clasei pregătitoare, începând cu primirea copiilor în prima zi de şcoală şi continuând cu
diverse momente importante ale primei şcolarităţi, încheind cu secvenţe de la „Sărbătoarea Abecedarului”;

214
 - organizarea unor activităţi de evaluare şi/sau concursuri care au loc împreună cu clasa
pregătitoare (obiceiuri şi colinde de Crăciun, concursuri sportive, activităţi ocazionate de Ziua Copilului -1
Iunie etc.);
- asistenţa nemijlocită a preşcolarilor la o activitate de citire - scriere, matematică şi explorarea
mediului, muzică şi mişcare etc.;
- ieşiri comune în cartier sau în zona limitrofă şcolii ori grădiniţei;
- excursii tematice;
- dramatizări sau simulări cu tema „De-a şcoala”, în care rolurile elevilor sunt interpretate de copiii
preşcolari;
- confecţionarea de mărţişoare sau felicitări cu ocazia zilelor de 1 şi 8 Martie, confecţionarea în
comun de podoabe pentru bradul de Crăciun, serbări comune etc.
Generalizarea cuprinderii copiilor cu vârste de 5-6 ani în sistemul educaţional uşurează mult
integrarea socială a copilului şi optimizează continuitatea dintre cele două trepte ale sistemului de
învăţământ.
Rămâne ca educatoarele şi învăţătorii să planifice şi să realizeze întâlniri sau activităţi comune,
schimburi reale de experienţă, în vederea eficientizării integrării copiilor preşcolari în ciclul primar.

215
 Colaborarea grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor
Bogdănoiu Mariana

Educaţia ca fenomen social şi proces de formare a personalităţii este abordată pluridimensional.

Multitudinea accepţiilor, prin care se încearcă reliefarea unui sau altui aspect, precum şi complexitatea
fenomenului a conturat pe parcursul evoluţiei teoriei şi practicii educaţionale diverse concepte ce constituie
reperele metodologice ale acestora. Una dintre ideile centrale, o axă-suport a educaţiei este axa continuităţii.
Continuitatea procesului educaţional semnifică astăzi şi crearea şanselor de integrare socială de
succes, prin racordarea dimensiunilor de personalitate la cerinţele mereu schimbătoare ale mediului de
viaţă.Stabilim deci o conexiune între continuitate şi schimbare. Caracterul continuu al schimbării plasează
accentul pe dimensiunea continuităţii procesului educaţional care, în ultimă instanţă, este asociat cu
permanenţa educaţiei ca act de formare a personalităţii.
Lipsa de continuitate este un pericol, deoarece se perturbează conexiunile stabilite anterior.
Dificultatea identificării şi înlăturării urmărilor este legată de caracterul fiabil al educaţiei. Aparentul succes
sau lipsa de probleme pot fi depăşite de unele efecte întârziate reflectate în lipsa de integralitate a
personalităţii umane.
Raportul dintre grădiniţă şi şcoală trebuie să fie un raport de continuitate ce vizează: planificarea,
organizarea, obiectivele, conţinutul, metodele, mijloacele, relaţia cadrul didactic-copil. Din păcate în
momentul de faţă în cele mai multe cazuri, el este însă discontinuu. Există încă un prag între cele două
instituţii, în cadrul cărora se practică, în bună măsură, o pedagogie diferită. Climatul grădiniţei este mai non-
directiv, bazat pe ponderea evidentă a activităţilor libere, a jocurilor, a relaţiilor cu un plus de afectivitate
între educatoare şi copil. De la acest climat se trece apoi brusc la un climat directiv, bazat pe o disciplină
fermă, care solicită îndeplinirea cu regularitate şi conştiinciozitate a sarcinilor activităţilor de învăţare.
În aceste condiţii rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze“ şi să le asigure achiziţii
educativ-instructive în şcoală, să ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care favorizează accesul la
învăţământul primar fără a se substitui şcolii.
H. Wallon sublinia acest lucru arătând: „Este împotriva naturii să tratam copilul în mod fragmentar.
Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul
rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare”. Aptitudinea de scolaritate este o problema a
educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a
gradului de dezvoltare si adaptare cerut de o eficienta activitate scolara, o reprezinta realizarea unei legaturii
functionale de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii
primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste
doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia
pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopedagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective. Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de educatoare.
În aceste condiţii rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze“ şi să le asigure
achiziţii educativ-instructive în şcoală, să ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care favorizează
accesul la învăţământul primar fără a se substitui şcolii.
Pentru ca trecerea de la grădiniţă la şcoală să fie firească, activitatea educatoarelor şi a învăţătoarelor
să se împletească ; fiecare din cei doi factori să aibă un element comun sub aspectul relaţiei cadru didactic-
copil, tonul puternic afectiv ce o caracterizează pe educatoare să se împletească cu relaţia mai pregnant
autoritară caracteristică învăţătoarei. De asemenea sub aspectul evaluării evoluţiei şi randamentului şcolar,
aprecierile rezultatelor şcolare, recompensele, simbolurile oferite de educatoare să se completeze cu
evaluarea apreciată în calificative cu clasificarea copiilor pe diferite categorii. Pregătirea copilului în
grădiniţă a fost şi este resimţită responsabil de către învăţătoarele clasei întâi.Grădiniţa realizează sprijinirea
viitoarei activităţi prin intermediul a două forme specifice: jocul şi învăţarea.
Pentru a se evita insuccesul şcolar, mai cu seamă la clasa întâi, se impune valorificarea din timp a
tuturor mijloacelor şi sporirea randamentului acestora, având în vedere valorificarea, în primul rând, a
activităţii desfăşurate în grădiniţă.

216
 Privind contribuţia grădiniţei la pregătirea copilului pentru şcoală, Emil Păun arată că: „Pregătirea
copilului pentru şcoală trebuie înţeleasă ca o adaptare reciprocă pe de o parte a copilului la şcoală, iar pe de
altă parte a şcolii la copil. De altfel, când ne referim la şcoală trebuie să avem în vedere reconsiderarea ei
permanentă în raport cu cerinţele dezvoltării sociale, în aşa fel încât, ea să corespundă şi să răspundă în cel
mai înalt grad acestor cerinţe. În acest fel, pregătirea copilului pentru şcoală va fi implicit şi o pregătire
pentru societate. De aceea, când discutăm despre atitudinea pentru şcolaritate trebuie să avem în vedere
optimizarea permanentă a şcolii.
Un obiectiv educaţional apreciat în mod constant de diferiţi autori, ca fiind „central”, sau ca fiind cel
ce reprezintă „funcţia majoră” a grădiniţei, este acela de a pregăti pentru şcoală. Desigur, însăşi îndeplinirea
acestui obiectiv se realizează la un nivel calitativ cerut de exigenţele nou formulate de societatea
contemporană în faţa întregului învăţământ, în măsura în care se au în vedere toate tipurile de finalităţi,
educaţionale şi sociale ale grădiniţei. Din această perspectivă consider necesară o conştientizare a valorilor
formative ale grădiniţei de către toţi factorii educaţionali coparticipativi la pregătirea copilului pentru şcoală
– în vederea optimei integrări şcolare şi a evoluţiei psio-sociale de ansamblu a personalităţii în formare a
copilului.
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc
formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor
activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si
programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele
prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica
pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.

Bibliografie de specialitate
• Cucoş, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2000
• „De la grădiniţă la şcoală”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti
1975
Bibliografie digitală
• http://www.rasunetul.ro/legatura-dintre-gradinita-si-scoala
• http://pipp-bn.blogspot.ro/2012/02/continuitate-gradinita-scoala.html

217
 Continuitate între şcoală - grădiniţă - familie,

prin prisma învăţătorului, educatorului și părinților

Prof. înv. primar Boian Aurelia

Şcoala Gimnazială Vad, jud. Cluj

O educație adevărată, reală se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în grădiniță și în

școală. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului și abia apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârșește sub privirea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
Una din abordările moderne privind instituția școlară este cea a școlii deschise, prietenoase în care
copilul/elevul se simte bine, este atras de activitățile școlare, îi sunt valorificate înclinațiile și talentele.
Modelele educaționale actuale pun în centru copilul și trebuințele sale, nevoile lui de dezvoltare și în acest
scop participă numeroși factori, între care cei cu importanță semnificativă sunt școala/grădinița și familia.
Dar poate și mai importantă pentru o dezvoltare armonioasă a copilului este colaborarea între cei doi agenți
educogeni – familia și instituția educațională.
În majoritatea situațiilor, familia, grădinița și școala colaborează foarte strâns pentru a asigura prin
eforturi comune o educație de bună calitate. Sunt numeroase însă și cazurile în care familia acționează
uneori contrar direcțiilor conturate de grădiniță/școală, uneori din lipsa de informare, alteori din nepricepere
ori din dezinteres. În loc să întărească și să dezvolte achizițiile din grădiniță/școală – în termeni
comportamentali ori de cunoștințe – părinții destructurează prin atitudinea lor ceea ce dascălul construiește
zi de zi. De aceea se impune o comunicare continuă și de calitate între cadrele didactice și părinți privind
progresele sau dificultățile întâmpinate de copii, aspectele asupra cărora este necesar să se insiste prin
exerciții ori prin exemple pozitive și încurajări. Comunicarea și deschiderea din ambele părți, pentru a
sprijini dezvoltarea și buna educație a copilului, aduc beneficii pe termen lung în dezvoltarea personalității
acestuia. Dacă părinții sunt implicați în programul educativ încă de la început, ei vor înțelege importanța
colaborării cu grădinița/școala, cu educatoarele/învățătoarele și își vor forma deprinderea de a se interesa și
a sprijini activitatea pe care copilul o desfășoară aici.
Contactele dintre părinți și cadre didactice pot îmbrăca forma unor întâlniri colective desfășurate în
cadrul formal al negocierilor dintre administrarea instituțiilor școlare și asociațiilor părinților/comitetelor de
părinți, al reuniunilor de informare a părinților cu privire la conținuturile și metodelor didactice, programul
grupelor, al activităților deschise pentru părinți, al atelierelor de lucrări practice cu părinții, activități
extracurriculare. Într-un cadru informal, părinții pot colabora cu grădinița/școala cu prilejul excursiilor,
serbărilor, vizitelor, aniversărilor.
Părinții trebuie implicați permanent în activitatea grădiniței/școlii și nu doar când se ivesc probleme.
Totodată, părinților trebuie să li se ofere frecvent informații referitoare la copil. Ei trebuie să știe care este
scopul programului educativ la care participă copilul lor, care sunt obiectivele urmărite și să fie la curent cu
politicile educaționale ale grădiniței/școlii. Dacă este posibil, părinții trebuie implicați în luarea deciziilor, să
cunoască progresele făcute de copiii lor, și, în același timp, e important să știe percepția pe care o are
grădinița/școala despre calitățile și problemele copilului.
Participarea activă a familiilor în activitățile derulate la clasă alături de copii au avantaje atât pentru
copii, familie dar și pentru cadre didactice:
a) avantaje ale copiilor:
Copiii simt dragostea și apropierea părinților, nu numai prin bunăvoința și bucuriile ce li se oferă
acasă, ci și din interesul pe care părinții îl acordă în realizarea activităților și acțiunilor din grădiniță
și școală;
Copiii sunt mai siguri pe sine, sentimentul de siguranță fiindu-le atât de necesar dezvoltării și
echilibrului interior; totodată ei trăiesc mândria de a-și vedea părinții în situații apropiate lor și de a-i
aprecia și mai mult.
b)avantajele familiei:
Părinții au sansa de a deveni participanți la educație, prin implicarea afectivă și prin emoțiile trăite
alături de copiii lor. Ei au prilejul de a sta foarte aproape de copii, de a-i înțelege mai bine, au

218
 posibilitatea să-i observe, să vadă cum se comportă aceștia în colectiv. Părinții se cunosc mai bine
între ei și pot colabora mai ușor atunci când sunt solicitați ori când se ivește vreo problemă.
c)avantajele cadrelor didactice:
Apropiindu-ne de părinți, colaborând cu ei, putem cunoaște relațiile părinte-copii, psihologia
părinților și mai ales pe cea a copiilor. Cunoscând situația și posibilitățile financiare ale
grădiniței/școlii, părinții contribuie financiar la realizarea acestor activități, obtinându-se astfel un
răspuns la cerințele actuale ale unei instituții școlare moderne.
Participând afectiv și efectiv la viața grădiniței, părinții nu vor mai vedea doar funcția socială a
acesteia, de supraveghere a copiilor atunci când ei lipsesc de acasă, ci vor conștientiza că ea desfășoară un
proces instructiv-educativ bine fundamentat și organizat.
Părinții pot fi parteneri în educație pentru că dețin cele mai multe informații despre copiii lor. Pentru
realizarea parteneriatului este esențial ca părinții să fie priviți ca participanți activi, să fie atrași în adoptarea
deciziilor, să se recunoască și să se valorifice informațiile date de ei despre copii, iar responsabilitatea să fie
împărțită între părinți și dascăli.
Pentru o mai bună eficientizare a relațiilor dintre grădiniță, școală și familie se recomandă cadrelor
didactice ca:
-să fie sincere;
-să asculte cu răbdare;
-să recunoască atunci când greșesc;
-să laude inițiativele;
Recomandările facute părinților, se referă la faptul că aceștia trebuie:
-să solicite asistență și sprijin când este nevoie;
-să fie perseverenți și să caute împreună cu educatorii soluții la problemele ivite;
-să-și ajute copiii atunci când greșesc;
-să informeze dascălii, cu sinceritate, asupra atitudinilor și comportamentelor copilului în familie;
-să continue în familie programul educațional propus de instituția școlară, îmbinând armonios atitudinea
permisivă cu sinceritatea și exigența;
-să se situeze permanent alături de copil, să-l sprijine (fără a-i prelua sarcinile);
Pentru a realiza eficient un program de parteneriat educativ cu familia este necesar ca la nivelul
instituțiilor școlare să se cunoască unele particularități ale climatului familial din care provine copilul. Se
recomandă completarea unui chestionar adresat părinților.
Răspunzând cerințelor unei educații psihopedagogice complete, colaborarea și integrarea părinților
în activitățile instructiv-educative din grădiniță și școala rămâne un deziderat prioritar, cu atât mai mult cu
cât materializarea lui se dovedește practic că oferă avantaje tuturor părților implicate în procesul
educațional.

Bibliografie:
- Noul Curriculum pentru învăţământ preşcolar;
- E. Păun, R. Iucu, Educaţie preşcolară în România, Editura Polirom, Iaşi, 2002;
- V. Duţu, G. Şerban, M. Călin, V. Popa, D. Soare, G. Pletea, M. Drăghici, N. Constantin, Aplicarea
noului Curriculum pentru educaţie timpurie – o provocare?, Ed. Diana, Pitești, 2009

219
 Colaborarea dintre gradinita, scoala, familie,comunitate
Prof. Inv. Presc. BOICIUC ADINA
Gradinita cu Program Prelungit „PRICHINDEL” Intorsura Buzaului

Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele si posibilitatile oferite de
societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale. Sub impulsul cerintelor dezvoltarii sociale,
sistemele de invatamant se modifica, tinzandu-se spre modernizarea metodelor de predare, a continutului, a formelor
de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele institutii educative. Una dintre
sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin intermediul a doua forme specifice, jocul si invatarea.
Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia prescolara avand ca functie majora formarea si dezvoltarea
personalitatii copilului in raport cu nevoile specifice varstei, cu posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al
comunitatii sociale.
Cu toate acestea, complexitatea actului educational, a realitatii umane si sociale contemporane si sarcinile tot
mai dificile carora trebuie sa le faca fata procesul educational fac sa se identifice tot mai multe fisuri in relatia amintita.
Se recunoaste faptul ca deciziile, actiunile si rezultatele educatiei nu mai pot fi realizate decat in comunitatea de optiuni
dintre mediile responsabile – familie, scoala si comunitate.
Mai mult, se dezvolta concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc, optiunea personala,
implicarea acestuia de la varstele cele mai mici in responsabilitatea si drepturile pe care societatea le identifica si
recunoaste. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care sa intareasca schimbarea in relatiile scoala - familie. Acest
concept este parteneriatul eductional : este unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei contemporane. Este un concept si
o atitudine in campul educatiei.
Parteneriatul educational este forma de comunicare, cooperare si colaborare in sprijinul copilului la nivelul
procesului educational. El presupune o unitate de cerinte, optiuni, decizii si actiuni educative intre factorii educationali.
Parteneriatul educational se desfasoara permanent si impreuna cu actul educational propriu-zis. El se refera la
cerinta ca proiectarea, decizia, actiunea si evaluarea in educatie sa fie realizate in cooperarea si colaborarea dintre
institutii, influente si agenti educationali.
Parteneriatul educational se realizeaza intre :
- institutiile educatiei : familia, scoala si comunitate ;
- agenti educationali : copil, parinti, cadre didactice, specialisti in rezolvarea unor probleme educationale (psihologi,
consilieri, psiho-pedagogi, terapeuti, etc.) ;
- membrii ai comunitatii cu influenta asupra cresterii, educarii si dezvoltarii copilului (medici, factori de decizie,
reprezentantii bisericii, ai politiei, etc.) ;
- influente educative exercitate exercitate la anumite momente asupra copilului ;
- programe de crestere, ingrijire si educare a copilului ;
- forme de educatie in anumite perioade.
Conceptul se adreseaza in principal parintilor si cadrelor didactice si se refera la actiunea in acelasi sens.
Ceea ce hotaraste familia, sa fie in acord cu masurile scolare si ceea ce un parinte face sa nu fie legat de celalalt. Actual,
relatia educator - copil are sensuri noi, este o relatie de colaborare, datorita aspectelor ei de conducere democratica si
flexibilitatii in luare deciziilor. Nu numai copilul invata si se dezvolta sub influenta educatorului, ci acesta se formeaza si
se transforma prin relatie educativa. Rezolvarea fiecarei probleme educative adauga competente noi cadrului didactic.
Numai un cadru didactic de tip reflexiv, creator si dinamic care accepta schimbarea in raport cu fiecare generatie, va gasi
raspuns la noile intrebari. Parintii, copiii si comunitatile se influenteaza puternic unii pe altii. Mediul in care traiesc
parintii poate sprijini sau devia vietile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate sa se comporte ca o sursa de
forta si siguranta sau ca o relatie a dezvoltarii.
Parintii pot influenta comunitatea ca idivizi sau ca membrii ai unui grup. Ei pot contribui la dezvoltarea
comunitatii si la fixarea prioritatilor sociale. La educarea copilului contribuie deci, ca institutii bine determinate ale
societatii – familia, scoala si comunitatea. In momentele diferite ale cresterii, dezvoltarii si devenirii fiintei umane,
fiecare dintre aceste institutii sociale are rol important. Mai mult, azi, este determinata nevoia unui parteneriat
educational intre acestea, in favoarea unei educatii eficiente pentru individ si societate.
In rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare si invatare, institutia scolara dezvolta o serie de structuri de
sprijin in favoarea copilului si a familiei. In acelasi timp este nevoie de activitati de sustinere in afara grupei si de
activitati de sprijin atat a copilului aflat in situatii dificile sau de risc, cat si a familiei si a cadrelor didactice.
Structurile de sprijin ale institutiei scolare merg pe linia cabinetelor de asistenta psihopedagogica, de consiliere,
de rezolvarea unor probleme specifice (cabinete de logopedie si orientare profesionala) si a centrelor de resurse pentru
familie sau cadre didactice. Se dezvolta astfel la acest nivel, programe specifice de sprijin individualizat si de grup pentru
copii, parinti si cadre didactice.

220
 Gradinita eficienta realizeaza un parteneriat cu copiii, prin valorizarea si respectarea identitatii sale, cu familia-
prin cunoasterea importantei acesteia si atragerea in procesul didactic cu toate resursele educative ale societatii, pe
care le identifica, le implica si le foloseste activ. Identificand si valorizand dimensiunea personala a individului, realizam
insa, nevoia valorizarii si aprecierii familiei ca un mediu primordial si afectiv necesar formarii individuale. Familia trebuie
sprijinita si nu inlocuita in educatia tinerei generatii. Si pe parcursul varstelor scolare familia ramane mediul afectiv cel
mai viabil de securitate si stimulare.
Se recunoaste tot mai mult influenta si a altor institutii din comunitate asupra informarii si formarii copilului.
Astfel la nivelul gradinitelor au loc activitati de religie, concepute de cadre didactice cu avizul specializat al
preotilor din parohie. Copiii participa de sarbatori la slujbele religioase, impartasindu-se. Se subliniaza dorinta copiilor
de a fi in legatura permanenta cu obiceiurile sfinte de-a lungul anului. Ei sunt entuziasmati si participa cu placere la
sarbatorile prilejuite de Craciun si Sfintele Pasti.
De asemenea, colaborarea cu politia, este marcata prin activitati sustinute de politisti, prin educatia rutiera,
comportament civic etc.
Brigada de pompieri se implica in informarea si indrumarea cadrelor didactice si a copiilor.
Primaria este principalul factor al comunitatii locale, care sprijina institutiile scolare.
Astazi se cere tot mai mult intelegerea parteneriatului educativ, ca forma de unificare, sprijin si asistenta a
influentelor educativ-formale. Experienta dovedeste ca o atmosfera destinsa intre agentii educationali faciliteaza
invatarea. Exista o retea complexa de relatii in cadrul unei institutii scolare, care are un potential in influentarea
educatiei copiilor.
Cele mai importante relatii sunt :
- relatiile dintre cadru didactic si elev ;
- relatiile interindividuale ( dintre elevi, dintre cadre didactice, dintre cadre didactice si specialistii care sprijina
scoala, dintre cadre didactice si personalul administrativ al scolii etc.) ;
- relatiile dintre cadre didactice si parinti.
Colaborarea dintre institutia de invatamant si familie presupune o comunicare efectiva si eficienta, o unitate de
cerinte si o unitate de actiune cand este vorba de interesul copilului.
H. Henripise si V. Ross (1976) identifica doua dimensiuni principale ale implicarii reciproce a institutiei de
invatamant si familiei in favoarea copilului :
1. dimensiunea relatiei copil-parinte, vizand controlul frecventei, al rezultatelor scolare, in general indeplinirea
sarcinilor si sustinerea materiala si spirituala a activitatii didactice a copilului ;
2. dimensiunea relatiei familie-gradinita care se refera la alegerea unitatii de invatamant, la contactele directe ale
parintilor cu reprezentantii institutiei- cadre didactice, administratori. Aceste contacte pot fi intalniri colective dintre
admistratia scolara si asociatiile parintilor, reuniunile de informare a parintilor cu privire la continuturile si metodele
scolare, exigentele cadrelor didactice etc., a lectiilor deschise pentru parinti, atelierelor de lucrari practice cu parintii.
Parintii mai pot colabora si cu prilejul excursiilor, serbarilor, vizitelor, meselor comune etc.
La aceste forme de colaborare adaugam astazi :
- scoala parintilor ;
- consilierea psiho-pedagogica ;
- orientarea familiei in functie de nevoile individuale sau de grup intr-o maniera profesionala de catre specialistii
pregatiti anume.
Colaborarea si cooperarea parintilor cu institutia de invatamant sunt eficiente si benefice ambilor factori, in
conditiile in care comunicarea este reala, in functie de dimensiunea sa umana.
In incheiere iata cateva sugestii pentru a sprijini familia si a lua impreuna decizii eficiente :
• Fiti pozitivi, aveti deschidere catre opiniile parintilor.
• Nu refuzati dialogul cand e vorba de a lua o decizie.
• Armonizati punctele de vedere ale familiei cu ale dumneavoastra si cu ale specialistilor, daca e nevoie de opinie
avizata.
• Explicati deciziile luate .
• Sintetizati discutiile referitoare la luarea unor decizii.
• Decideti numai cand v-ati sfatuit cu familia. Centrati-va deciziile pe o viziune cat mai adecvata despre copil si
cautati sa aveti obiective comune cu familia.

221
 Colaborarea gradiniţă-școală
Relaţia educatoare-învăţător-profesor

Prof. Nicoleta-Maria Bojin

Liceul Tehnologic “Dacia” Caransebeș

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major,

continuitatea în întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi
şcolare o realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a
copilului, pentru munca din şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul urmat
îndeaproape de învăţare.
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările
educative și are o importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să
se asigure o colaborare funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,
dar și unitatea influențelor educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare- profesor. În
perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară crearea în grădiniță a
unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și
psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind
una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în
toate planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Se spune ca varsta prescolara este temelia educativa a vietii fiecarei persoane. La
reusita copilului in viata participa in egala masura atat familia cat si gradinita si scoala.
Scoala si gradinita desi sunt institutii ce le gasim pe trepte diferite trebuie sa aiba o relatie de
colaborare, ambele urmarind dezvoltarea personalitatii copilului. Gradinita trebuie sa-i ofere
copilului un mediu placut, un loc in care copilul sa soseasca cu drag in fiecare zi. Gradinita
ofera copilului un mediu de socializare cu copii de varste apropiate, un loc de joaca, locul
unde el incepe sa descopere lumea ce-l inconjoara cu ajutorul cantecelor, povestilor,
poeziilor, a modelajului si a picturii. In gradinita copilul isi formeaza priceperi si deprinderi.
Astfel, educatoarea reprezinta un loc important in insusirea acestora. Ea le transmite si
le explica copiilor cunostinte noi prin joc, le dezvolta imaginatia prin povesti, ii invata sa tina
creionul in mana pentru a-si exprima imaginatia, le dezvolta vocabularul explicandu-le
lucruri noi intalnite de ei, le dezvolta creativitatea prin desen, pictura, modelaj, colaj. Prin
activitatile scolare desfasurate in cadrul gradinitei, copiii sunt ajutati „sa treaca puntea”spre
scoala.
Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare institutionalizate,
deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si
adaptare cerut de o eficienta activitate scolara o reprezinta realizarea unei legaturi functionale

222
de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.
Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din
aceste doua trepte de invatamant: obiective pedagogice, continut, forme de organizare a
activitatii, metode, relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala trebuiesc asadar asigurate prin
legaturi intre programa gradinitei si programa scolii. Educatoarele de la grupa mare trebuie
sa-si insuseasca si programa pentru scoala pentru a le putea transmite copiilor cunostinte care
sa-i ajute sa inteleaga cerintele din scoala. De acum, vocabularul copiilor care in gradinita a
fost dezvoltat cu ajutorul jocului, a cantecelor, a poeziilor, povestilor si chiar a conversatiilor,
se va imbogati. In scoala, invatatoarea va trebui sa le transmita copiilor ca aceasta institutie
nu ii opreste din joaca din cadrul gradinitei, ci ea cere un mic efort si atentie in plus in timpul
activitatilor. Asadar, colaborarea gradinita-scoala este de mare importanta. Fara gradinita,
copilul ar pasi mai greu pe treapta scolii, adaptarea la cerintele scolii si socializarea copilului
cu ceilalti copii de varsta asemanatoare fiind mai grea.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si
alte forme de strangere a legaturilor dintre cele doua institutii: participare reciproca a
educatoarelor si invatatorilor la consfatuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitatile
comisiilor metodice, la « lectii model », la sesiuni de comunicari.

223
 Colaborarea dintre gradinita si scoala

BOLBOASA CARMEN

Colaborarea dintre gradinita si scoala este extrem de importanta , deoarece se asigura continuitate
procesului de instruire si educatie, prin familiarizarea prescolarilor cu sala de clasa , cu ambientul,cu cadrele
didactice in scopul integrarii acestora cu succes in viata de scolar.

Obiectivul final al activitatilor instructiv-educative din gradinita este pregatirea copilului pentru
scoala.De aceea, integrarea si adaptarea copilului la viata de scolar este o componenta de baza pentru
dezvoltarea personalitatii copilului .Daca nu ar exista o relatie intre gradinita si scoala , parintii copiilor ar
fi dezorientati in ceea ce priveste cerintele scolii , nu ar cunoaste prevederile programei. De aceea, aceasta
relatie dintre gradinita si scoala contribuie la familiarizarea parintilor cu oferta educationala a scolii.

Intre gradinita si scoala se pot face diverse schimburi de experienta , expozitii cu materiale realizate de
prescolari sau scolari, produse ale activitatilor comune ale prescolarilor si scolarilor.Toate acestea pot avea
ca rezultat final, formarea de abilitati de comunicare si stabilirea unor relatii de prietenie intre prescolari si
scolari .

Cresterea si devenirea copilului ca adult reprezinta un drum lung, al carui element central il reprezinta
dezvoltarea personalitatii acestuia.

Pasul catre scolaritate reprezinta un prag ce implica o serie de aspecte psihologice specifice adaptarii
scolare .De aceea, este importanta relatia dintre scoala si familie, doua institutii asemanatoare,pe de o parte,
dar deosebite, pe de alta parte.Aceasta relatie dintre gradinita si scoala se poate dezvolta si prin
parteneriatele educationale , care reprezinta forme de comunicare,cooperare si colaborare in sprijinul
copilului la nivelul procesului educational.De asemenea, el presupune o unitate de cerinte, optiuni,decizii si
actiuni educative intre factorii educationali.

Asadar, la educarea copilului ,contribuie familia,gradinita ,scoala ,comunitatea.Reusita copilului in

viata depinde de conlucrarea acestor factori educativi.

224
 COLABORAREA ÎNVĂŢĂTOR-PROFESOR
Prof. Boncalo Elena

În vederea trezirii interesului elevilor pentru studiul ştiinţelor naturii încă din clasele primare şi a
îmbunătăţirii predării disciplinei "Ştiinţe" trebuie pus accent pe experimentul de laborator. Pentru pregătirea
activităţilor experimentale consider că este utilă colaborarea dintre învăţători şi profesorii care predau
disciplinele fizică, chimie şi biologie din şcoală . În acest sens am stabilit un parteneriat metodic care a
cuprins mai multe activităţi:

o Şedinţe de lucru ale învăţătoarelor cu profesorii, pe clase, la nivelul anilor de studiu;

o Dezbateri colegiale privind conţinutul lecţiilor de ştiinţe, dotarea şi folosirea
laboratorului de fizică-chimie-biologie şi stabilirea conţinutului activităţilor experimentale;

o Lecţii de laborator susţinute cu /fără elevi , numai de învăţătoare sau numai de profesor, cu
interasistenţe a partenerilor interesaţi ;
o Lecţii demonstrative între parteneri .

Conţinutul experimental al activităţilor a fost stabit în funcţie de dotarea laboratorului şi temele studiate şi
este cuprins în următorul tabel.

Capitolul Experimente
Lecţii conform cu Resurse materiale
La nivelul claselor a III-a şi a IV-a
programa de studiu
Surse de lumină
Surse de lumină
Comportamentul Trusă optică
Curcubeul (dispersia luminii)
luminii
Circuite electrice Bec, întrerupător, trei fire,
Construirea unui circuit simplu
simple baterii de 1.5V, dulie.
Interacţiunea magneţilor cu obiecte din fier Corpuri din fier , doi magneţi
Magneţii Interacţiunea dintre doi magneţi bară, ac magnetic, cretă,corpuri
Vizualizarea liniilor de câmp din aluminiu, pilitură de fier.
Proprietăţi ale
Dilatarea şi contractarea solidelor Pirometru cu cadran, alcool
metalelor şi utilizări
Metalele sunt bune conducătoare de electricitate tehnic.
ale acestora
Vaporizarea apei
Vaporizarea şi Cristalizor, sticlă de ceas,sursă
Condensarea
condensarea de încălzire, alcool tehnic.
Circuitul apei în natură

Un bun prilej de colaborare invăţător- profesor sunt proiectele extracurriculare pe teme de sănătate şi de
protecţia mediului. Această colaborare prilejuieşte schimb de opinii şi contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor
interumane.

În concluzie colaborarea învăţător- profesor este utilă pentru toţi partenerii implicaţi în educaţie.

225
 Colaborarea dintre grădiniţă şi scoală

BONCAN RUXANDRA

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa pregatitoare. O asemenea
continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa pregatitoare la particularităţile muncii de
învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod
fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor
copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a
educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a
gradului de dezvoltare si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei
legaturii functionale de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii
primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste
doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia
pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei pregatitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi
insa operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea
cunostintelor clasei pregatitoare ,iar invatatorul care va prelua clasa pregatitoare trebuie sa cunoasca
programa grupei prescolare mari pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si
educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara
o constituie analiza psihologica a activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa
pregatitoare . Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon
considera ca invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar sa fie formata capacitatea de a
traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca suport al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de

226
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa pregatitoare invatatorul foloseste jocul atat ca
activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc
formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor
activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si
programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele
prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica
pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

227
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ
Prof. Înv. Primar Boncoi Daniela
Scoala Gimnaziala “Nanu Muscel” Campulung
,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.
John Dewey
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o
importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare funcțională
în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor educaționale prin
colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară
crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și
psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind una dintre cele
mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera
sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces de
modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de
calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea și
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează
grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin
intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.

228
 Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la
nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel al
vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi sistematizarea
cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă
pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal). Aprecierea activităţii
copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a
conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care
acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și
procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului
de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este
prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât
și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt
mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens,
experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în
grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie
plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu
învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce
va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile
de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale cadrelor
didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul
învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie familiarizaţi
cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

229
 RELATIA EDUCATOR-INVATATOR-PROFESOR

Borcea Hermina

„Cei 7 ani de acasa” sunt hotărâtori in procesul de adaptare şi integrare la viata socială şi aşa marcată de
influenţele mediului socio-economic.
Familia este instituţia primordială unde copilul dobăndeşte cea dintâi şcoală a vieţii.
Grădiniţa este o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul ştiinţific al
procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele
de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală reprezinta un moment important în viaţa sa, deoarece are un nou „ rol” si „
statut”, relaţiile cu adulţii şi cu colegii se schimba si se dezvolta .
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Scoala trebuie sa gaseasca formele optime prin care cei implicati in acest proces de educare sa poata sa
gestioneze resursele umane, sa aiba cunostiinte de psihologie si pedagogie, sa se poata adapta rapid la
managementul schimbarilor din societatea actuala. Totusi, rolul important, cel putin acum, il are scoala,
cadrele didactice, profesorul diriginte care, prin activitatile elaborate, pot dezvolta la elevi norme si conduite
sociomorale, pot dezvolta abilitati si conduite morale si civice, in contextul european actual.
Legea invatamantului prevede prezenta parintilor ca reprezentanti in consiliile consultative ale
inspectoratelor scolare si in consiliile de administratie ale fiecarei unitati de invatamant iar Regulamentul de
Organizare si Educatie a Invatamantului Prescolar prevede existenta unui Comitet de parinti si a unui
consiliu reprezentativ al parintilor care se organizeaza si functioneaza in baza unui regulament propriu, parte
a Regulamentului de ordine interioare a gradinitei.
Printre formele de legatura de care scoala trebuie sa le organizeze cu parintii elevilor,amintim:
1) Sedintele lunare cu parintii, consultatii bilunare oricand se ivesc diferite probleme;
2)Vizite la domiciliul lor;
3)Corespondenta cu parintii si altele.
Asadar asigurarea unui partenerial real intre cei trei factori reprezentativi pentru educatia copilului si anume
familia-gradinita si scoala,implicarea tuturor in realizarea unei unitati de cerinte va duce implicit la o
educatie corecta a copiilor, la evitarea erorilor in educatie si la solutionarea problemelor inerente care apar.

BIBLIOGRAFIE:
Didactic.ro

230
 “Colaborarea grădiniță școală!
Relația educatoare-învățător-profesor”

Prof.Borcilă Cristina
Grăd.p.p.9 Iaşi

Parteneriatul dintre şcoală şi grădiniţă are ca scop bunăstarea copilului , respectarea tuturor drepturilor pe
care acesta le are. Succesul intervenţiilor educaţionale se bazează pe coerenţă, consecvenţă şi continuitate.
Cu cât influenţele şi deciziile educaţionale sunt caracterizate de aceleaşi repere în educaţia copilului, cu atât
învăţarea şi dezvoltarea acestuia va cunoaşte un mai mare progres. De aceea colaborarea dintre aceste două
instituţii de învăţământ este esenţială.
De calitatea formării multidimensionale la varsta preşcolară depinde calitatea activităţii de învăţare în
urmatoarele etape ale învăţământului ( ciclul primar). Colaborarea grădiniţă- şcoală constituie o premisă de
bază a succesului şcolar în general şi o prevenire a eşecului şcolar în special. Focalizarea pe educaţia
timpurie este deosebit de importantă , neglijarea procesului de dezvoltare a copilului în perioada preşcolara
va creşte riscul apariţiei ulterioare a tulburărilor instrumentale. Continuitatea în formarea aptitudinii de
şcolaritate la copiii de 5-6 ani este un proces complex, ce asigură dezvoltarea continuă a personalitaţii
copilului, o necesitate de interacţiune dintre cele două trepte de învăţământ, un proces orientat spre formarea
unor competenţe bazate pe experienţa acumulată în etapele precedente. Eficienţa colaborării dintre
grădiniţa şi şcoală se materializează prin acumularea succesivă a diferitelor competenţe şi păstrarea
potenţialului realizat de copil ( grupa mare) în faza urmatoare ( clasa pregătitoare). Astfel, la sfârşitul
perioadei de preşcolaritate, evaluarea de către educator a maturităţii şcolare a copilului, în cele două laturi
esenţiale ale sale ( maturitatea intelectuală şi cea socială) şi transmiterea către invăţător a rezultatelor
evaluarii, ar putea semnala copiii expuşi riscului de a avea probleme în activitatea de învăţare şcolară.
Echipa formată din educator,învăţător şi profesor ( logoped, psiholog, de sprijin), ca şi buna relaţie de
colaborare dintre ei, are rolul de a pregăti copilul preşcolar pentru a se încadra fără dificultaţi şi eficient în
activitatea de învăţare şcolară. Colaborarea dintre aceşti specialişti vizează obţinerea unui nivel optim
pentru debutul şcolarităţii.
Elementul cheie în curriculum-ul de dezvoltare este mediul educaţional care trebuie să conţină o paletă
variată de stimuli ce vor determina dezvoltarea copilului. Obiectivele activităţii instructiv-educative din
preşcolaritate trebuie să fie centrate cu precădere pe aspectul formativ al educaţiei, urmărindu-se cu
prioritate formarea şi dezvoltarea deprinderilor de muncă intelectuală, a capacităţilor, competenţelor şi
atitudinilor ce îl vor ajuta pe copilul preşcolar să înregistreze succes şcolar în integrarea în noua etapă de
şcolaritate.
Depistarea copiilor expuşi riscului de a avea probleme în activitatea de învăţare şcolară, poate fi
realizată printr-o evaluare complexă, la sfârşitul preşcolarităţii şi înainte de debutul şcolar, în care să se
stabilească gradul de concordanţă dintre nivelul de dezvoltare şi cerinţele şcolare specifice clasei
pregătitoare, cu extensie pentru clasa I. Coordonatele acestei evaluări trebuiesc atent stabilite de echipa
educatoare- învăţător , cu sprijinul de specialitate acordat de profesorul logoped sau psiholog.
Această evaluare trebuie să îl însoţească pe copil la înscrierea la şcoală (alături de portofoliul personal)
deoarece identificarea oricărei perturbări în dezvoltarea copilului reclamă adoptarea promtă a unor măsuri
adecvate de ameliorare şi suport multifactorial.

BIBLIOGRAFIE

• Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie preşcolară, Polirom, 1999 ;

• Dumitru, I. AL., Dezvoltarea gândirii critice în învăţarea eficientă, Editura de vest, Timişoara,
2000;
• Glava , A.,Pocol, M., Tataru, L., Educaţia timpurie, ghid metodic pentru aplicarea curriculumului
preşcolar,Editura Paralela 45;

231
 Relatia gradinita-scoala
BORDEIANU OANA MIHAELA

Raportul dintre grădiniţă şi şcoală trebuie să fie un raport de continuitate ce vizează: planificarea,
organizarea, obiectivele, conţinutul, metodele, mijloacele, relaţia cadrul didactic-copil. Din păcate în
momentul de faţă în cele mai multe cazuri, el este însă discontinuu. Există încă un prag între cele două
instituţii, în cadrul cărora se practică, în bună măsură, o pedagogie diferită. Climatul grădiniţei este mai non-
directiv, bazat pe ponderea evidentă a activităţilor libere, a jocurilor, a relaţiilor cu un plus de afectivitate
între educatoare şi copil. De la acest climat se trece apoi brusc la un climat directiv, bazat pe o disciplină
fermă, care solicită îndeplinirea cu regularitate şi conştiinciozitate a sarcinilor activităţilor de învăţare.
În aceste condiţii rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze“ şi să le asigure
achiziţii educativ-instructive în şcoală, să ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care favorizează
accesul la învăţământul primar fără a se substitui şcolii.
Există şi un punct de discontinuitate între cele două trepte de învăţământ preşcolar şi primar. O depăşire
mai puţin reuşită a acestui prag poate duce la o dificilă adaptare a unor copii la cerinţele clasei I şi, în ultimă
instanţă la eşecuri şcolare. Atunci apar întrebările: „Ce?“, „Cât?“ şi „Cum?“ trebuie să facă grădiniţa pentru
a ridica întreaga formaţie a copilului la un stadiu superior în dezvoltarea lui fizică, intelectuală şi
comportamentală. „Ce?“, „Cât?“ şi „Cum?“ trebuie să facă şcoala primară pentru a prelua şi dezvolta în
continuare, cu maximum de exigenţă, achiziţiile cu care vine copilul din grădiniţă?
În această lucrare voi încerca să dau un răspuns la această problemă, referindu-mă doar la activităţile
matematice. Atât din studiul cât şi din practica pedagogică am desprins câteva metode şi procedee ce se pot
utiliza în desfăşurarea activităţilor matematice care să-l pregătească pe copil să depăşească cât mai uşor acel
„prag invizibil“, dar resimţit de el care există între grupa mare şi clasa I.
Grădinița oferă un cadru organizat, instituționalizat în dezvoltarea generală polivalentă a copilului și în
pregătirea specifică pentru școală.Aceasta nu poate fi realizată doar în pragul debutului școlarității, ci pe
parcursul vârstelor preșcolarității ansamblul formelor de activitate din grădiniță pot împlini efecte formative,
sporite în pregătirea copilului pentru școală. Anumite activități din grădiniță ca: dezvoltarea vorbirii,
cunoștințe despre natură, activitatea matematică, educație fizică, educație muzicală vor fi continuate la alt
nivel și în clasa I, ajungându-se la discipline școlare relative distincte. Învățătorul trebuie să cunoască
capacitățile mintale , deprinderile și schemele operaționale formate, pe care să se bazeze activitatea
instructive-educativă cu elevii clasei I.
Față de o asemenea realitate, apare necesară asigurarea unei continuități firești intre activitatea specifică
celor două etape în dezvoltarea copiilor. O asemenea continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor
în clasa I la particularitățile muncii de învățare. Este vorba de trecerea de la o anumită activitate dominant
perioadei preșcolare la o altă activitate dominant, caracteristică vârstei școlare mici, respective de la joc la
învățătură.
Încă de la vârsta preșcolară. În condițiile jocului ca activitate dominant, apar atât în cadrul acestei activități ,
cât și în forme special organizate, elemente ale muncii de învățare. Prin urmare, învățătura, dominant vârstei
școlare, este prezentă și în cadrul activității matematice în grădiniță, ea izvorând din necesitatea de a
satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. Pe de altă parte, o data cu intrarea copilului în
școală, chiar în condițiile învățăturii ca activitate ce va deveni dominant, se menține în cadrul orelor de
matematică și jocul didactic ca activitate ce asigură un echilibru necesar, o continuitate firească între cele
două stadii, o adaptare treptată a copiilor cu însușirea cunoștințelor matematice. Așadar, jocul își justifică
existent lui nu numai ca mod de adaptare a copiilor din clasa I la activitatea școlară, ci și ca formă eficientă
de învățare.
Jocurile introduse în structura lecțiilor la clasa I sunt folosite în orele de matematică sub forma activităților
de completare pentru că jocul are valențe de cunoaștere, iar prin joc se rezolvă, într-o manieră specifică,
numeroase sarcini de învățare, rolul lui fiind doar lucid.
Învățătorii de clasa I vor continua sub alte forme jocuri care în prealabil au fost desfășurate la grupa
mare-pregătitoare:”Găsește-ți locul”,”Așează-mă la căsuța mea”,”Trenul”,”Jocul intersecțiilor”,”Jocul
reuniunilor”etc.
Pregătirea copilului pentru școală îmbracă forme și conținuturi multiple și diverse, de la procurarea
rechizitelor și uniformei, până la formare motivației școlare.

232
Există discontinuitate între activitățile din grădiniță și școală materializată în caracterul familial al sălii de
grupă la grădiniță și mai sobru al sălii de clasă la școală. Acest lucru poate fi înlăturat, dacă se menține o
legătură permanent între educatoare și învățător și invers. La grădiniță, pe măsură ce se predau numerele se
afișează planșa cu ajutorul căreia se demonstrează procesul de formare a unui număr nou. La școală se
afișează același tip de planșă, în plus, fiind adăugat semnul mai mic sau mai mare. După ce se predă
numărul în limitele 1-10 se poate afișa altă plansă reprezentând tot numerele 1-10, cu cifra corespunzătoare,
dar așezate dispersat, iar obiectele desenate sunt de diferite mărimi. La fel procedează și învățătorul clasei I.
Aceste planșe îl ajută pe copil să înțeleagă că indifferent de locul pe care îl ocupă în spațiu și de mărimea
acestora cantitatea respective reprezintă același număr de obiecte, La grădiniță cifrele se arată copilului și se
insistă să raporteze corect cantitatea la număr și numărul la cantitate, în clasa I elevii, în plus, scriu cifrele.
La grupa pregătitoare se fac exerciții de compunere și descompunere a numerelor, bazate pe material
didactic concret sau pe fișe cu ajutorul semnelor grafice învățate.
La clasa I elevii învață în mod abstract tabla adunării și a scăderii, la baza acestora fiind exercițiile
practice efectuate în grupa pregătitoare.
Activitățile matematice din grădiniță se desfășoară ca activităti obligatorii, de sine stătătoare, cu o durată de
30-35 minute la grupa pregătitoare, constituind astfel activități premergătoare lecțiilor de matematică de la
clasa I care au o durată de 50 minute.
La grădiniță nu se notează copii cu note, totuși ca măsură de evaluare a rezultatelor și răspunsurilor
copiilor folosim stimulente de diferite culori: roșii, pentru rezultatele foarte bune, albastre- bune, maro-
satisfăcătoare. Tot o măsură, pe care o considerăm necesară în realizarea continuității dintre activitățile
matematice la grupa pregătitoare și clasa I este cea referitoare la tema pentru acasă, care de obicei, se dă
elevilor de la clasa I. La grădiniță se poate cere copiilor să deseneze acasă pe o foaie de hârtie asemănătoare
celor care lucrează la grădiniță, o mulțime de flori, de fluturi, o mulțime de cinci –șase sau alt număr,
deferite obiecte, învățate să le execute la desen sau la exercițiile grafice.
Intrarea și ieșirea din grupă, apoi în clasă, fixarea locului la măsuță, apoi în bancă, folosirea pauzei, apoi a
recreației, deprinderea de a saluta și ținuta vestimentară, apoi uniforma, deprinderea de a fi atent, de a
răspunde numai când e întrebat și deprinderea de muncă independent urmăresc să le formeze copiilor din
grădiniță, deoarece ele constituie alte premise pedagogice ale pregătirii pentru viața școlară.
De asemenea, formarea deprinderilor în colectiv, grupe, apoi clasă, de respectarea cerințelor care
asigură eficiența activităților contribuie la scurtarea perioadei de adaptare și integrare a copilului în mediul
școlar.
Aceste sunt doar câteva din posibilitățile de a corela organizarea activităților din grădiniță în clasa I. Gama
aceasta este variată și vastă. Fiecare educatoare și fiecare învățător trebuie să stabilească o corelare bună a
cunoștințelor matematice de la grădiniță cu cele de la clasa I, astfel încât să înlăture acea notă de
discontinuitate între cele două trepte de învățământ.

233
 Perfecționarea muncii educative prin colaborarea grădiniță-școală

Prof. Boșonea Georgeta

Grădinița cu Program Prelungit Cozia, Rm. Vâlcea

Învăţământul preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se

desfăşoară după o programă minuţioasă şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind
pregătirea copilului preşcolar pentru integrarea ușoară şi rapidă în activitatea de învătare. Copilul preşcolar
învaţă, dar pentru el învățarea este un joc. Învăţarea şcolară, oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort
mai susţinut, disciplina de muncă riguroasă etc.
Educaţia preşcolară instituţională este un act psihologic deosebit pentru egalizarea şanselor,
pentru perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie în vederea înlăturării eşecurilor şcolare şi a
abandonului şcolar.Un rol important în debutul şcolar îl va avea întotdeauna instituţia preşcolară, ea fiind o
etapă intermediară, indispensabilă.
Integrarea copilului în forma de colectivitate preşcolară comportă un prim efort de adaptare la
viaţa socială şi, totodată, extinderea mediului social accesibil copilului. În perioada preşcolară el îşi
dobândeşte rolul său social într-o colectivitate şi obţine o altă dimensiune în interiorul familiei. În
colectivitate copilul stabileşte cu totul alte raporturi decât în famile:
- învaţă să se subordoneze unui program şi unor activităţi comune ale colectivului din care
face parte;
- stabileşte relaţii cu alţi copii învăţând să-şi domine excentrismul folosind relaţii de
colaborare;
Integrarea copilului în şcoală presupune mai întâi formarea unor reprezentari corecte despre
scoală care să le permită preşcolarilor o adaptare afectiv-motivațională la mediul şcolar.
Printre aspectele cotinuității grădiniței cu școala nu sunt mai putin importante cele care privesc
formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor
activități comune cum ar fi: vizite la școală ,vizita școlarilor în grădiniță, serbari comune, plimbari și
programme distractive comune, contribuie la atenuarea distantei dintre gradiniță și școală. Vizitele
preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică,
pentru a le stimula dorința de a deveni școlari.
Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca.
În scopul adaptării preşcolarului la mediul şcolar, al formării şl adâncirii reprezentărilor cu
privire la școală, este necesar a se întreprinde acțiuni comune gradiniță-școală, cum ar fi:
- prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor în prima zi de școală, având
ca invitați elevii clasei 0 şi învățătoarea lor;
- asistența la o activitate școlară;

234
 - organizarea unor activități de evaluare- concursuri care au loc împreună cu clasa 0 (exemplu:
obiceiuri şi colinde de Crăciun,concursuri sportive, serbare de1 Iunie etc);
- plimbări;
- excursii;
- dramatizări în care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
- confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente.
Concurând alături de şcolari se inlătură reticenţa preşcolarilor şi aceasta îi face să-şi încerce
puterile, să demonstreze că sunt pregătiţi pentru şcoală.
. Activitatea educatoarelor şi învăţătorilor trebuie să se împletească. Tonul puternic afectiv ce o
caracterizează pe educatoare trebuie să se împletească cu relaţia mai autoritară a învăţătoarei. Dădăceala
exagerată nu ajută copiii, ii formează dependenţi de educatoare.
Trebuie să cântărim cu atenţie cât şi cum îi ajutăm pe copii. Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi
randamentului şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie să se completeze
cu evaluarea apreciată în calificative de către învăţător.

Bibliografie:
1. http://articole.famouswhy.ro

235
 Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor
Educatoare, Bostan Mihaela
Şcoala Gimnazială”Mihail Andrei”-Buhuşi, Bacău

Învăţământul preşcolar ca parte integrantă învăţământului preuniversitar, are scopul de a oferi copiilor
aflaţi la vârsta preşcolara condiţiile necesare pentru o dezvoltare normală şi deplină. Ea are în vedere
asigurarea acelor experienţe care să ţina seama de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale şi de activitata
sa fundamentală –jocul.
Grădiniţa prin atributele ei,constituie mediul educativ în care copilul, în mod organizat şi sistematic îşi
formează primele impresii şi noţiuni despre lumea înconjurătoare, primele deprinderi şi obişnuinţe, primele
sentimente şi virtuţi.
Raportul dintre grădiniţă şi şcoală trebuie să fie un raport de continuitate ce vizează: planificarea,
organizarea, obiectivele, conţinutul, metodele, mijloacele, relaţia cadrul didactic-copil. Din păcate în
momentul de faţă în cele mai multe cazuri, el este însă discontinuu. Există încă un prag între cele două
instituţii, în cadrul cărora se practică, în bună măsură, o pedagogie diferită. Climatul grădiniţei este mai non-
directiv, bazat pe ponderea evidentă a activităţilor libere, a jocurilor, a relaţiilor cu un plus de afectivitate
între educatoare şi copil. De la acest climat se trece apoi brusc la un climat directiv, bazat pe o disciplină
fermă, care solicită îndeplinirea cu regularitate şi conştiinciozitate a sarcinilor activităţilor de învăţare.
În aceste condiţii rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze“ şi să le asigure
achiziţii educativ-instructive în şcoală, să ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care favorizează
accesul la învăţământul primar fără a se substitui şcolii.
Există şi un punct de discontinuitate între cele două trepte de învăţământ preşcolar şi primar. O depăşire
mai puţin reuşită a acestui prag poate duce la o dificilă adaptare a unor copii la cerinţele clasei pregătitoare
şi, în ultimă instanţă la eşecuri şcolare. Atunci apar întrebările: „Ce?“, „Cât?“ şi „Cum?“ trebuie să facă
grădiniţa pentru a ridica întreaga formaţie a copilului la un stadiu superior în dezvoltarea lui fizică,
intelectuală şi comportamentală. „Ce?“, „Cât?“ şi „Cum?“ trebuie să facă şcoala primară pentru a prelua şi
dezvolta în continuare, cu maximum de exigenţă, achiziţiile cu care vine copilul din grădiniţă?
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii,cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune,stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul mathematic,
cu limbajul artei, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voluţionale, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Grădiniţa are posibilitatea şi datoria de a pregăti copilul, are rolul de a sistematiza şi integra
cunoştinţele, de a dezvolta capacitatea şi modalitatea de receptare şi comunicare a informatiei, astfel la
intrarea în şcoală copilul trebuie să posede abilitatea de a lua decizii asupra a ce intenţioneaza să facă şi cum
va acţiona, abilitaţi expresive: a vorbi, a reprezenta grafic experienţele, ideile şi sentimentele,depinderi în
artă, ştiinţă şi mişcare fizică, în care să-şi exprime energia şi talentul.
Integrarea copilului în clasa pregătitoare marchează o cotitură în viaţa lui şi îndeplineşte dorinţa
preşcolarului de a deveni şcolar, lucru resimţit din plin şi de familie. În grădiniţă preşcolarul interpretează
rolul de elev, dar odată cu intrarea în şcoală el ajunge într-o lume reală, organizată după reguli specifice.
Debutul şcolar presupune un anumit nivel de dezvoltare psihică intelectuală şi morală a copilului, iar
aptitudinea de şcolaritate sau maturitate şcolară solicit dobândirea unor priceperi, deprinderi şi capacităţi
necesare activităţii şcolare bazată pe învăţare.
Grădiniţa şi şcoala trebuie să creeze premise favorabile pentru realizarea continuităţii învăţământului
preşcolar cu cel primar. Continuitatea reprezintă o dimensiune firească a educaţiei. Această dimensiune îi
asigură caracteristicile de esenţă ca proces proiectat, organizat, cu finalităţi bine definite. Continuitatea
imprimă procesului consecutivitate, complementaritate rezultatului/finalităţii - integralitate şi
funcţionalitate.
Lipsa de continuitate este un pericol, deoarece se perturbează conexiunile stabilite anterior. Dificultatea
identificării şi înlăturării urmărilor este legată de caracterul fiabil al educaţiei.

Bibliografie:

236
* Noul Curriculum pentru învăţământ prescolar 3-6/7 ani
V. Dutu, G. Serban, M. Calin, V.Popa, D.Soare, G.Pletea, M. Draghici, N. Constantin Apicarea noului
curriculum pentru educatie timpurie – o provocare?, Ed diana

237
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA: FACTOR IMPORTANT
AL REUȘITEI ȘCOLARE

ED. BOȘTENARU MIHAELA

GRĂDINIȚA UNGURENI
Invatamantul prescolar ca parte integranta a invatamantului preuniversitar, are scopul
de a oferi copiilor aflati la varsta prescolara conditiile necesare pentru o dezvoltare
normala si deplina. Ea are in vedere asigurarea acelor experiente care sa tina seama de
ritmul propriu al copilului, de nevoile sale si de activitata sa fundamentala –jocul.
Obiectivul fundamental al educatiei prescolare este de a permite fiecarui copil sa-si
urmeze drumul personal de crestere si dezvoltare oferind suport pentru:
- Dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a copilului, in functie de ritmul
propriu si de trebuintele sale, sprijinind formarea autonoma si creativa a acestuia;
- Dezvoltarea capacitatii acestuia de a intra in relatie cu ceilalti copii, cu adultii si
cu mediul pentru a dobandi cunostinte, deprinderi atitudini si conduite noi;
- Descoperirea de catre fiecare copil a propriei identitati si formarea unei imagini
de sine pozitive;
- Sprijinirea copilului de a dobandi cunostinte, capacitati, deprinderi si atitudini
necesare activitatilor viitoare din scoala;
Pregatirea copiilor pentru scoala a fost si este o problema de mare actualitate mai ales in
conditiile intensificarii si acelerarii intregului proces de invatamant, a schimbarilor din
invatamantul prescolar, a Programului de reforma a educatiei timpurii initiat de MECI.
Acest program vizeaza optimizarea si eficientizarea calitatii educatiei la varstele timpurii,
pentru a putea raspunde actualelor exigente sociale, cat si celor de dezvoltare personala.
Dezvoltarea copilului este dependenta de ocaziile pe care i le ofera rutina zilnica, de
interactiunile cu ceilalti, de organizarea mediului si activitatile sau situatiile de invatare
special create.
Gradinita realizeaza sprijinirea viitoarei activitati scolare prin doua forme specifice:
jocul si invatarea, calea cea mai importanta prin care copilul primeste invatatura este –
jocul.
Activitatile de invatare reprezinta un ansamblu de actiuni cu caracter planificat,
sistematic, metodic, organizate si conduse de cadrul didactic, in scopul atingerii
finalitatilor prevazute in curriculum.Desfasurarea acestora necesita cordonarea eforturilor
comune ale celor trei parteneri ai procesului de predare-invatare-evaluare, respectiv:
cadre didactice, parinti si copii dar si a partenerilor educationali din comunitate (scoala,
primarie, biserica, biblioteca, casa de cultura, muzeu)
Varsta cuprinsa intre 3-6/7 ani reprezinta o perioada caracterizata prin inalte ritmuri de
dezvoltare, in care se pun bazele formarii viitoarei personalitati. Din perspectiva
educabilitatii prescolarul mare 5-6/7 ani, dispune de o capacitate de invatare superioara in
raport cu celelalte subperioade ale prescolaritatii. In desfasurarea activitatii cu acesta
accentul va cadea pe incurajarea initiativei copilului si a luarii deciziilor, pe invatarea
prin experimente si exersari individuale. Activitatile de invatare se desfasoara fie cu
intreaga grupa de copii, fie pe grupuri mici sau individual. Ele pot lua forma unor
activitati pe discipline sau integrate, a activitatilor liber-alese sau a celor de dezvoltare

238
personala. Dintre mijloacele de realizare amintim: jocul liber, jocul didactic, discutiile
libere, experimentele, constructiile, lecturile dupa imagini sau lectura educatoarei,
povestirea sau povestirile create de copii precum si alte mijloace specifice didacticii, in
functie de nevoile educationale ale copiilor.
Pregatirea pentru scoala a copilului prescolar este sustinuta in plan psihologic de o
motivatie bazata tot mai mult pe interiorizarea intereselor de cunoastere, dar si de o
imaginatie activa favorabila integrarii sociale.
Scoala presupune modificarea intregului regim de viata si de munca a prescolarului iar
intrarea in scoala constituie un moment crucial in viata sa.
Aptitudinea, maturitatea scolara constituie experesia unei faze a dezvoltarii copilului.Ea
marcheaza acel nivel al dezvoltarii (fizice, psihice, al conduitei) la care activitatea
desfsurata in forma sa institutionalizata poate contribi la dezvoltarea in continuare a
personalitatii.Aptitudinea de scolaritate face parte din aptitudinile generale deoarece
reprezinta o imbinare a disponibilitatilor fizice si psihice si constituie o conditie a
integrarii copilului in activitatea scolara si in aceslasi timp, rezultatul formarii in familie
si mai ales in gradinita.Scolarizarea prin gradinita va atenua dificultatile de adaptare a
copilului la regimul scolar.
Maturitatea scolara constituie expresia unei faze a dezvoltarii copilului, ea marcheaza
acel nivel al dezvoltarii fizice, psihice si sociale care face posibia integrarea in scoala.
Maturitatea scolara reflecta gradul de concordanta dintre nivelul sau de dezvoltare si
cerintele specifice clasei I, iar imaturitatea scolara consta in existenta unor discrepante
intre nivelul dezvoltarii biologice, psihologice si al conduitei sociale a copilului.
Integrarea copilului in clasa I marcheaza o cotitura in viata lui si indeplineste dorinta
prescolarului de a deveni scolar, lucru resimtit din plin si de familie. In gradinita
prescolarul interpreteaza rolul de elev, dar odata cu intrarea in scoala el ajunge intr-o
lume reala, organizata dupa reguli specifice.
In momentul intrarii in clasa I, copilul incepe o viata noua concentrata pe invatarea de
tip scolar, invatarea se transforma pe neobservate intr-o ocupatie zilnica a elevului.
Noul curriculum pentru invatamant prescolar precizeaza ca activitatile desfasurate cu
copiii de 3-5 ani vor viza indeosebi socializarea copilului (colaborare, cooperare,
negociere, luarea deciziilor in comun) si obtinerea treptata a autonomiei personale iar
pentru cei de 5-6/7 ani accentul se va deplasa pe pregatirea pentru scoala si pentru viata
sociala a acestuia.
Fiecarui stadiu al dezvoltarii individului ii corespund stari de maxima receptivitate
pentru anumite domenii. Este de datoria educatorilor, de orice fel, de a identifica acele
continuturi care au un impact deosebit asupra formarii personalitatii la varsta prescolara.

Bibliografie:
* Noul Curriculum pentru invatamant prescolar 3-6/7 ani
* E.Paun, R. Iucu, Educatia prescolara in Romania, Editura Polirom 2002
* V. Dutu, G. Serban, M. Calin, V.Popa, D.Soare, G.Pletea, M. Draghici, N. Constantin
Apicarea noului curriculum pentru educatie timpurie – o provocare?, Ed Diana

239
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ṢCOALӐ , CONDIŢIE ESENŢIALӐ ÎN
REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

Prof. Botaṣ Georgiana Iuliana, Ṣcoala Gimnn. George Tutoveanu, Bȃrlad

Existӑ ȋntrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi profesorii. Sunt de tipul:,,De ce se manifestă chiar din
primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa a V-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare ale profesorilor?”. Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură
pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa ṣi clasele primare sunt etape fundamentale în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită şcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,
natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales specificul învăţării-act
complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice
,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă ṣi mai ales ȋn
primele clase primare a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi
psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele
mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera
sentimentelor şi a personalităţii copilului.
J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea nu
poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar ṣi primar, pregătirea copilului pentru startul şcolar ȋn
cele douӑ etape este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un
accelerat proces de modernizare. Conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a
acesteia prezintӑ mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care
începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
În condiţiile societăţii contemporane se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă a rolului formativ al
grădiniţei ṣi ṣcolii primare,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire, de
asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, educare. Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra
cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea
exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie
de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea
nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
Învăţătorul fixeazӑ obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării
vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea
creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea
premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii
pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi
înconjurător pentru a se integra corespunzӑtor ȋn ciclul gimnazial.

240
 Educaţia şcolară micӑ este considerată o treaptă distinctă şi necesară a procesului de învăţământ, dar şi
parte integrantă a structurilor educative globale, ca o a doua fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul
preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii spre cel
ṣcolar ṣi cel gimnazial.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I , clasa a IV-a, susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice impun concluzia ca în momentul trecerii de la o etapӑla alta trebuie să aibă o serie
de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate
şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între
grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din
partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul
pentru şcoală.
Ponderea activităţii din ṣcoalӑ cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi
şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Ṣcolii îi rămâne în special
rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de
informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.

BIBLIOGRAFIE:
-Ezechil,L.;Păişi-Lăzărescu,M. ; - „Laborator preşcolar”-Bucureşti ,V & I Integral 2004.
-Radu,I. ; Ezechil,L.; - „ Didactica-Teoria instruirii ”; Piteşti ; Paralela 45 ;2oo5
-Revista Învăţământul preşcolar-Nr.3-4 ;200

241
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE , CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN
REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

Prof. înv. primar: Boteanu Ximena

Școala Gimnazială "Alexandru Davila" Pitești

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.

242
 În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

BIBLIOGRAFIE:
Ezechil,L.;Păişi-Lăzărescu,M. ; - „Laborator preşcolar”-Bucureşti ,V & I Integral 2004.
Radu,I. ; Ezechil,L.; - „ Didactica-Teoria instruirii ”; Piteşti ; Paralela 45 ;2oo5
Revista Învăţământul preşcolar-Nr.3-4 ;2005

243
 Colaborarea grădiniţă şi scoală!

Raportul dintre grădiniţă şi şcoală trebuie să fie un raport de continuitate ce vizează: planificarea, organizarea,
obiectivele, conţinutul, metodele, mijloacele, relaţia cadrul didactic-copil. Din păcate în momentul de faţă în
cele mai multe cazuri, el este însă discontinuu. Există încă un prag între cele două instituţii, în cadrul cărora se
practică, în bună măsură, o pedagogie diferită. Climatul grădiniţei este mai non-directiv, bazat pe ponderea
evidentă a activităţilor libere, a jocurilor, a relaţiilor cu un plus de afectivitate între educatoare şi copil. De la
acest climat se trece apoi brusc la un climat directiv, bazat pe o disciplină fermă, care solicită îndeplinirea cu
regularitate şi conştiinciozitate a sarcinilor activităţilor de învăţare.

În aceste condiţii rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze“ şi să le asigure achiziţii
educativ-instructive în şcoală, să ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care favorizează accesul la
învăţământul primar fără a se substitui şcolii.

Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O prima
masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala este
plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I. Este
vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa operationala,corelatia
dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de educatoare.Astfel,educatoarele care
lucreaza cu grupa mare trebuie sa cunoasca cerintele programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i
permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei pregatitoare, iar invatatorul care va prelua clasa pregatitoare
trebuie sa cunoasca programa grupei mari pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si
educare.

O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologica activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-volitionale
ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se stabileasca
capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa pregatitoare . Cercetarile
intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile. N.Okon considera ca invatarea scrierii si
citirii implica formarea unor capacitati:

a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor ,deci
posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;

b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;

c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna insusirea
limbajului si formarea conceptelor.

In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar insa, fie formata capacitatea de a traduce in
concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii mentale
de adunare si scadere cu o unitate .

Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea

afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca suport al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de

244
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.

Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei prescolare
in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre gradinita si scoala .

Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de invatamant
in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este prezenta in diferite
forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea de a satisface interesul,curiozitatea copiluli pentru
cunoastere.In clasa pregatitoare invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc de
relaxare ,de destindere pentru copii.

Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele de
organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati comune
cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme distractive
comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie
bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni
scolari.

Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.

In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de strangere a
legaturilor dintre cele doua institutii: participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la consfatuirile anuale
ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de comunicari.

245
 Colaborarea grădiniţă- şcoală
„Dacă vrem să ajungem la o
adevărată pace în această lume
atunci va trebui să începem cu copiii.”
Ghandi

Întocmit,
Profesor BOTTA MIHAELA
Grădiniţa cu P.P. Nr.5 Sibiu

Cunoaşterea psihologică a copilului preşcolar şi şcolar este necesară şi importantă, ea

venind în sprijinul cadrelor didactice care trebuie să aplice principiul tratării individuale a
copilului, sporind astfel eficienţa muncii educative. Pentru a obţine rezultate deosebite în
procesul educativ, educatoarele şi învăţătoarele trebuie să-i cunoască pe copii şi cunoscându-i,
să-i educe. Procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi şcoală dă posibilitatea descoperirii
trăsăturilor pozitive pe care le dezvoltă şi diminuării celor negative.
Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea
în întreaga activitate educatională în special la nivelul claselor « praguri ».Această condiţie este
valabilă şi pentru primele două trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul
primar. Mai precis, legătura reciprocă şi continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa
preşcolară şi clasa pregătitoare. O asemenea continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a
copiilor la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: “Este
împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un
ansamblu indisolubil şi original.” În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă
în curs de metamorfozare. Aptitudinea de şcolaritate este o problemă a educaţiei preşcolare
instituţionalizate, deci a grădiniţei. Condiţia esenţială a atingerii de către toţi copiii a gradului de
dezvoltare şi adaptare cerut de activitatea şcolară , o reprezintă realizarea unei legături
funcţionale, de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniţei şi clasa pregătitoare din
scoală. Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educaţie
din aceste două trepte de învăţământ: obiectivele pedagogice ,conţinuturile învăţării, forme de
organizare a activităţii, metode utilizate , relaţia pedagogică între educatoare- învăţător- profesor.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea
continuităţii între grădiniţă şi şcoală este plasată la nivelul conţinutului învăţământului,
oglindit în special în programele grădiniţei şi ale clasei pregătitoare. Pentru a fi însă operaţională,
corelaţia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învăţător, cât şi de educatoare,
pentru cunoaşterea elementelor pe care se pot sprijini în procesul de instruire şi educare.
O condiţie majoră pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educaţia preşcolară şi cea
şcolară o constituie analiza psihologică activităţii şcolare şi determinarea acelor capacităţi
intelectuale, afectiv-voliţionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăţi
activităţii şcolare. Cercetările întreprinse în această direcţie ne oferă unele date deosebit de utile.
N.Okon consideră că învăţarea scrierii şi citirii implică formarea unor capacităţi:

246
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferenţierea semnelor grafice după
forma lor ,deci posibilitatea de a recunoaşte şi reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea şi identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c) semantice – stabilirea unei legături între simbolurile grafice şi sensul cuvintelor ceea ce
înseamnă însuşirea limbajului şi formarea conceptelor.
În ceea ce priveşte dezvoltarea gândirii matematice este necesar însă să fie formată
capacitatea de a traduce în concept, însuşirile cantitative ale mulţimilor, de a înţelege relaţiile
dintre mulţimi (superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune în corespondenţă, de a numără şi
de a efectua operaţii mentale de adunare şi scădere cu o uniate .
Aptitudinea de şcolaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a copilului si la
cea afectivă,voliţională şi socială. În acest sens se dezvoltă interesul de cunoaştere al copilului ca
suport al unei motivaţii susţinute în învăţare, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-şi regla
activitatea în funcţie de cerinţele adultului, ale programului şcolar, precum şi un anumit grad de
dezvoltare a motricităţii. La vârsta preşcolară, copilul achiziţionează 80% din volumul de
cunoştinţe, spunea B.S. Bloom şi înregistrează modificări deosebite din punct de vedere calitativ
şi cantitativ. De aici se desprinde necesitatea ca educatoarele să consemneze în fişa
psihopedagogică, datele observate în activitatea preşcolarului, precum şi în dezvoltarea sa
psihică, date importante şi absolut necesare cunoaşterii copilului- scolar, de către învăţător.
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care
acţionează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea
metodelor şi procedeelor didactice, în activitatea de învăţare, precum şi de intervenţii în formele
de organizare a procesului de învăţământ, în primul rând în lecţii. Astfel, este bine ştiut, că
învăţătura, dominantă a vârstei şcolare este prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară, sub
forma de joc, copilul îşi satisface interesul, curiozitatea, nevoia de cunoastere. In clasa
pregătitoare învăţătorul foloseste jocul atât ca activitate de învăţare, cât şi ca mijloc de relaxare
,de destindere pentru copii.
În acest sens, experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi:
vizite la şcoală ,vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune, plimbări şi programe distractive
comune, contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală.Vizitele preşcolarilor în şcoală
trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută, pentru a le stimula dorinţa
vie de a deveni şcolari.
Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze profund şi obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la învăţătură şi
purtare a foştilor »elevi », iar învăţătorul va căuta să menţină şi să îmbunătăţească cunoştinţele
însuşite în grădiniţă.
Alte modalităţi de colaborare dintre grădiniă şi şcoală pot fi valorificate prin participarea
reciprocă a educatoarelor şi învăţătorilor la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la
activităţile comisiilor metodice , « lecţii model », sesiuni de comunicări.

247
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ
ÎN VEDEREA PREGĂTIRII COPILULUI PENTRU ȘCOALĂ

Prof. Boulescu Loredana

Grădinița P.N. nr.5 Reșița

Învăţământul preşcolar, ca primă verigă a sistemului nostru de învăţământ, are drept

scop asigurarea pregătirii copiilor de 3-6/7 ani pentru integrarea optimă în regimul activităţii
şcolare şi dobândirea aptitudinii de şcolaritate. Momentul intrării în şcoală presupune un
anumit nivel de dezvoltare fizică, intelectuală, morală a copilului, iar aptitudinea de şcolaritate
solicită dobândirea unor capacităţi, abilităţi, priceperi şi deprinderi absolut necesare
şcolarizării. În acelaşi timp, adaptarea preşcolarului la cerinţele şcolii, presupune dobândirea
de către copil a unei maturizări la toate aceste nivele, maturizare care să îl facă apt pentru
activitatea de învăţare de tip şcolar.
Pregătirea copilului pentru şcoală trebuie înţeleasă ca o adaptare reciprocă: a
copilului la şcoală, cât şi a şcolii la copil. Preşcolarul trebuie să înţeleagă, să simtă importanţa
rolului de a fi elev, iar acest lucru se poate realiza prin familiarizarea copilului, în primul
rând cu şcoala. Parteneriatul cu școala este forma de comunicare, cooperare și colaborare care
vine în sprijinul copilului la nivelul procesului educațional. Grădinița și școala se află într-un
raport de continuitate care implică necesitatea colaborării dintre educatoare și învățători,
respectiv preșcolari și școlari. Educatoarele și învățătorii trebuie să găsească împreună acele
oportunități de colaborare care să faciliteze integrarea copilului preșcolar în mediu formalizat
al școlii.

Școala își începe acțiunea educațională pe fondul acumulărilor realizate de copii la

vârsta preșcolară, iar pentru asigurarea continuității între cele două medii educaționale, este
necesar ca învățătorul să cunoască activitatea de pregătire care se realizează în grădiniță, de
asemenea, educatorul să se informeze asupra dinamicii cerințelor care se formulează în
mediul școlar.

În scopul adaptării preșcolarului la mediul școlar, al formării și adâncirii

reprezentărilor despre școală, este indicat a se întreprinde acțiuni comune grădiniță-școală,
acțiuni stabilite printr-o strânsă colaborare între educatoare și învățători: asistențe la activități
ale școlarilor, de citire (”Școlarii citesc povești copiilor de la grădiniță”), matematică
(”Numărăm și socotim”) etc., concursuri, expoziții, activități sportive și culturale, programe

248
artistice desfășurate cu diferite ocazii: (”Sărbătoarea recoltei”, Crăciun, ”Ziua Mamei”, 1
Iunie etc.), excursii, dramatizări, ateliere de lucru cu activități practice etc.

Prin stabilirea precisă a unor acțiuni în cadrul parteneriatului cu școala, viitorul elev va
fi familiarizat, în primul rând cu spațiul școlii. Clădirea şcolii este mult diferită de clădirea
grădiniței, iar clasele de la şcoală sunt altfel structurate. Dacă viitorul elev intră de mai multe
ori în şcoală, încă din timpul grădiniţei, nu se va mai confrunta cu teama de nou şi de
necunoscut.

De asemenea, prin participarea preșcolarilor la lecțiile (activitățile) elevilor, (activități

în parteneriat) preșcolarii se familiarizează și cu învățătorul. Aceştia conştientizează că
învăţătorul nu este diferit de educatoare, ci este un îndrumător, un sfătuitor, un prieten al
copiilor. Educatoarea colaborează cu învățătorul\învățătoarea pentru stabilirea unor activități
care să fie plăcute și accesibile preșcolarilor. Este indicat ca cei mici să nu fie implicaţi în
activităţi greoaie, plictisitoare, ci unele accesibile și plăcute, care să-i stimuleze interesul
pentru școală și pentru activitățile desfășurate de școlari la școală.

Pentru asigurarea continuității de la grădiniță către școală, se recomandă folosirea

metodelor și procedeelor didactice active în activitatea de învățare. Colaborarea cât mai
strânsă între educatori și învățători, în vederea cunoașterea nivelului intelectual al copiilor
preșcolari, poate facilita găsirea celor mai eficiente metode pentru aplicarea în activitatea
școlară, în vederea educării și pregătirii viitorilor școlari.

Bibliografie:

Ezechil L., Păiși Lăzărescu M.P. ”Laborator preșcolar”, editura V&I Integral, București 2002;

Ministerul Educației, Cercetării ți Tineretului, Revista Învățământului Preșcolar, nr. 3/2007;

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Revista Învățământului Preșcolar, nr. 4/2007;

***Revista de pedagogie, ”Grădinița și educația copilului preșcolar”, București 1979.

249
250
 PREŞCOLARII DE AZI-ŞCOLARII DE MÂINE

Prof.înv.preşc.BOUREANU MARIANA
Seminarul Teologic ,,Sfântul Ioan Iacob “–
Grădiniţa Nr.4 Dorohoi

MOTTO: ,, Este impotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar.

Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil şi original” H.WALLON

Pregătirea copilului preşcolar pentru o cât mai uşoară adaptare la activitatea şcolară constituie unul
dintre obiectivele învăţământului preşcolar. A pregăti copilul preşcolar pentru şcoală înseamnă a-l înarma cu
acele achiziţii, capacităţi, aptitudini şi abilităţi care să-l ajute în parcurgerea în continuare la o altă treaptă a
drumului atât de complicat în cunoaşterea lumii, deci să asigure dezvoltarea lui în cursul primar.
Grădiniţa este primul mediu educativ şi socializator de tip organizaţional pe care îl cunoaşte copilul.Ea
are meritul de a oferi programe instructive şi educative stabile, coerente ce permit egalizarea şanselor
educaţionale, oferind acces la integrarea şcolară şi socială a copilului.
O primă condiţie pentru realizarea raportului de continuitate dintre educaţia preşcolară şi cea şcolară o
constituie analiza psihologică a activităţii şcolare şi determinarea acelor capacităţi intelectuale , afectiv-
voliţionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultate la activitatea şcolară. Este imperios
necesar să se stabilească capacităţile necesare pentru ca preşcolarul să asimileze cunoştinţele prevăzute în
curriculm clasei I. Cercetările întrreprinse în această direcţie ne oferă unele date utile. N.Okon consideră că
învăţarea scrierii şi a citirii implică formarea unor capacităţi vizuale, auditive, semantice.
Personalitatea matură pentru şcoală este condiţionată de corelaţia maturităţii fizice, sociale, morale,
mentale şi pentru muncă ce trebuie să se caracterizeze prin: maturitate fizică, maturitate morală, maturitate
volitivă, maturitatea socială, maturitate mentală, maturitate pentru muncă. Toate aceste caracteristici vizează
dezvoltarea capacităţilor intelectuale corespunzător vârstei cronologice, educarea afectivităţii, sociabilităţii şi a
motivaţiei, dezvoltarea fizică şi psihomotrică, estetică. Iată deci că pregătirea pentru şcoală este o problemă
complexă care vizează investigarea unei game extinse de disponibilităţi care asigură reuşita startului şcolar.
Este un lucru bine ştiut că şcoala îşi începe acţiunea educaţională pe fondul acumulărilor realizate
de copii la vârsta preşcolară. Atât pentru copii, cât şi pentru părinţi, trecerea de la grădiniţă la şcoală este un pas
dificil. La grădiniţă, copiii sunt încurajaţi să se manifeste liber, se respectă plăcerea copilului pentru ceea ce
face, educatoarea este mai atentă cu fiecare şi îi înţelege. Şcoala însă, având obiective mai precise, este mai
rigidă în respectarea programului şi a cerinţelor didactice. Ea are aşteptări clare privind ce anume trebuie să ştie
copiii să facă atunci când intră în clasa pregătitoare. Dar aceste aşteptări este bine să fie împărtăşite şi
educatoarelor şi părinţilor pentru ca pregătirea copiilor în vederea debutului şcolar să se petreacă în timp, să fie
bine gândită şi proiectată.
Grădiniţa trebuie să creeze premise favorabile pentru realizarea continuităţii învăţământului
preşcolar cu cel primar. În grădiniţă accentul se pune pe gândire şi imaginaţie, pe memorie ;pe educaţie şi nu
pe instrucţie. Aspectul formativ în pregătirea copiilor pentru şcoală implică informaţia, dar important este nu ce
densitate de cunoştinţe are copilul, ci modul în care el gândeşte, se adaptează, operază cu cunoştinţele însuşite,
le aplică în situaţii reale, în rezolvarea unor situaţii concrete.
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală trebuie să se realizeze prin măsuri de ordin pedagogic, care
acţionează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba despre asigurarea continuităţii prin folosirea aceloraşi
metode şi procedee didactice, în activitatea de învăţare, precum şi de intervenţii în formele de organizare a
procesului de învăţare. Începutul şcolarităţii va însemna deplasarea treptată a ponderii activităţii de joc spre
învăţătură. Folosirea jocului în activitatea de învăţare atât ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii, cât
şi ca mod de învăţare, sunt măsuri luate cu privire la durata şi structura lecţiilor în clasa pregătitoare, la
introducerea jocului ca activitate în completare. Jocul angajează în activitatea de cunoaştere cele mai
importante procese psihice şi operaţiile acestora, având în acelaşi timp un deosebit rol formativ şi educativ.
Una dintre sarcinile fundamentale ce revin grădiniţei pentru pregătirea copiilor în vederea activităţii
şcolare este aceea de a asigura o relativă omogenitate în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare şi de formare a

251
diferitelor deprinderi. Unii copii realizează lucrări într-un ritmmai lent, fapt ce se răsfrânge asupra activităţilor
desfăşurate în şcoală.
Educaţia peşcolară este menită să ofere copiilor o sumă de experienţe şi activităţi care favorizează
accesul la învăţământul primar, fără ca pentru aceasta să-l prefigureze. Rolul ei nu este să şcolarizeze copiii ci
să-i socializeze şi să le asigure un bagaj educativ folosit în şcoală: ,,grădiniţa este o şcoală ,dar cu obiective,
conţinut şi folosind mijloace specifice.”
Importantă este varietatea activităţilor şi exersarea acelora care favorizează în cel mai înalt grad
dezvoltarea forţelor creatoare ale copilului atât în domeniul cognitiv cât şi în cel al jocului, comportamentului
precum şi îmbogăţirea vieţii afective a acestora.
Curriculumul pentru învăţământul preşcolar promovează conceptul de dezvoltare globală a
copilului. Perspectiva dezvoltării globale a copilului accentuează importanţa domeniilor de dezvoltare a
copilului, în contextul în care, în societatea de azi, pregătirea copilului pentru şcoală şi pentru viaţă trebuie să
aibă în vedere nu doar competenţele academice, ci în aceeaşi măsură, capacităţi, deprinderi, atitudini ce ţin de
dezvoltarea socio-emoţională (a trăi şi a lucra împreună sau alături de alţii, a gestiona emoţii, a accepta
diversitatea, toleranţa etc), dezvoltarea cognitivă (abordarea unor situaţii problematice, gândirea
divergentă,stabilirea de relaţii cauzale, asocieri, corelaţii etc), dezvoltarea fizică (motricitate, sănătate,
alimentaţie sănătoasă etc). Abordarea curriculumului din perspectiva dezvoltării globale vizează cuprinderea
tuturor aspectelor importante ale dezvoltării complete a copilului, în acord cu particularităţile sale de vârstă şi
individuale.
Printre aspectele continuităţii grădiniţei cu şcoala sunt importante activităţile practice desfăşurate în
comun între şcoală şi grădiniţă. Experienţa dovedeşte faptul că desfăşurarea unor activităţi comune de tipul
vizitelor, serbări comune, activităţi desfăşurate în parteneriat între preşcolari şi şcolari contribuie la atenuarea
distanţei dintre cele două trepte ale învăţământului.
Organizarea clasei pregătitoare în incinta şcolii, preluarea acesteia de către un învăţător au avut ca
argument justificativ o mai facilă adaptare a preşcolarilor la regimul şcolar. Din păcate, se constată în multe
cazuri, că învăţătorii sunt cei care nu reuşesc să se adapteze noilor schimbări, ei au aşteptări mult mai mari de la
micii şcolărei, mulţi dintre aceştia având tendinţa de a transforma clasa pregătitoare într-o clasă întâi.
Aşadar vârsta pereşcolară poate fi numită pe drept cuvânt ,,vârsta marilor ucenicii”.
Grădiniţa trebuie să-i facă pe toţi copiii să iubească şcoala, să-i pregătească pentru începerea ei, obişnuindu-i să
se exprime spontan în legătură cu tot ce-i înconjoară, să-şi traducă gândurile prin desen, scriere, modelaj,
acţiuni concrete în cadrul diferitelor tipuri de activităţi, să-şi exerseze limbajul corect şi memoria. Astfel
preşcolaritatea are ca obiectiv principal asigurarea unei ,, culturi generale” ,în sensul pregătirii copilului pentru
a-i permite viitorului şcolar să asimileze citirea, scrierea, fără ca să dubleze acţiunile din anii ce vor urma.

Bibliografie:
Ezechil L.;Lăzărescu M. ,Laborator preşcolar, Editura V&Integral, Bucureşti, 2002
Sion G, Psihologia vârstelor, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003
Curriculum pentru învăţământul preşcolar,prezentare şi explicitări ,Bucureşti, 2009

252
 ÎMPREUNĂ ÎN FORMAREA PERSONALITĂŢII COPILULUI

prof. Bradea-Cristea Maria

Școala Gimnazială Avram Iancu, Unirea

Reuşita în ceea ce constă devenirea umană a copilului depinde de o colaborare prodigioasă dintre
educator- învățător- profesor, fapt ce presupune cheia succesului educaţional.
Cred că am putea începe aprofundarea acestei teme de la urmatoarea afirmație:
„Eu sunt copilul. Tu ţii în mână destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi
eşua în viaţă! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi o
binecuvântare pentru lume. ”
Ei bine,în mâinile noastre- dragi colegi- stă puterea de a „semăna cu înțelepciune și de a culege cu
răbdare” roade, de care trebuie să ne facem mai apoi mândri. Acest triunghi educațional are, însă, nevoie de
toată susținerea și încurajarea unui alt factor decizional responsabil în stăvilirea și definirea adultului de
mâine. Este vorba despre familie. Să nu uităm că primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt
dezvoltate în familie, acestea însumând suportul dezvoltării ulterioare ce îşi pune amprenta asupra întregii
personalităţi. În sânul familie, copilul îşi însuşeşte primele elemente de limbajul. Modelele oferite de părinţi
precum calitatea vocabularului, corectitudinea exprimării reprezintă puncte de reper și depind de felul în
care aceştia interacţionează şi îi solicită pe copii. Aici se formează cele mai importante deprinderi de
comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, ordinea, răbdarea etc, care mai apoi, odată cu
pășirea în colectivitate( grădiniță, școală) vor fi reluate și aprofundate. Dacă e să ne gândim la exemplele
pedagogului John Locke, atunci e lesne de înțeles faptul că ambianţa, climatul familial, prin elementele sale
concrete, influenţează în raport cu natura sa, personalitatea copilului.
Grădinița este locul unde începe formarea iniţială a personalităţii, perioada apariţiei primelor relaţii
şi atitudini ce constituie un nivel superior de organizare a vieţii psihice a copilului. Locul dependenţei
copilului de impresiile externe, în locul instabilităţii şi fluctuaţiei emoţionale, în preşcolaritate este luat încet
de detaşare, de desprinderea copilului de câmpul perceptiv, o mai mare organizare şi stabilizare a
comportamentelor, fapt posibil datorită modificărilor esenţiale care se produc în structura activităţii psihice.
După familie, grădiniţa constituie prima experienţă de viaţă a copilului cu societatea. Preşcolarul
începe treptat să-şi definească și contureze începutul personalităţii sale. Începând cu intrarea în grădiniţă
copilul realizează o adaptare la un anumit ritm al vieţii cotidiene pe care o adâncește apoi, la școală.
Colaborarea grădiniță- școală se realizează prin măsuri de ordin psihopedagogic, pedagogic, etc.
Vorbim aici despre asigurarea continuității în folosirea metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de
învățare, precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ.
Desfășurarea unor activități comune care să-i implice atât pe preșcolari căt și pe școlarii mici, cum ar
fi: vizite la școală sau grădiniță, plimbări comune, serbări, atenuează distanța dintre cele două, asta în cazul
în care lucrurile sunt bine făcute, iar impactul este cel așteptat, stimulând dorința de a deveni școlari.
Clasa pregătitoare reprezintă veriga de legătură între grădiniță și școală. Are o dublă funcție: îi
tratează pe copii atât ca preșcolari, cît și ca școlari. În acest context, curriculum-ul elaborat trebuie să
răspundă nevoilor educaționale actuale, așa încât acești copii să nu trăiască nici o clipă sentimentul că li se
cere să repete activitățile parcurse la grupa mare, dar nici să alunecăm spre polul opus și să le pretindem mai
mult decât le este cu putință.
Cât de importantă este relația învățător- profesor și cum influențează ea dezvoltatea copilului?
Învățătorul, iar mai apoi dirigintele, însă și alți profesori joacă un rol important in viata copilului. Fiecare
dintre noi purtăm,cred, amintirea unora dintre profesorii noștri, profesori care ne-au fost dragi, care ne-au
inspirat sau care, dimpotriva, ne-au descurajat și au lăsat chiar cicatrici în sufletele noastre. Influența
dascălilor în viața copilului poate fi una majora, într-un mod pozitiv sau negativ. Stă în puterea noastră să

253
schimbăm destine, să insuflăm dragoste sau ură în sufletele celor ce ni se deschid, așteptând nu de puține ori
să le frământăm și să le dăm spre consum societății de mâine. Ceea ce învățătorul a început, profesorul e
dator să continue.
Să ne transformăm în ramuri! Să ne transformăm în flori! Să ne transformăm în fructe!

Vom fi cântăriți la cules!

(Antoine de Saint Exupery)

BIBLIOGRAFIE:

1. Matei, N., C., Educaţia capacităţilor creatoare în procesul de învăţământ, 1982, E.D.P., Bucureşti
2. Marcus, S., David, T., Predescu, A., Empatia şi relaţia profesor-elev, 1987, E.A., Bucureşti;
3. Gloton, R., Clero, C., L’activité créatrice chez l’enfant, 1971, Casterman.

254
 ÎMPREUNĂ VOM REUȘI!
(colaborare grădiniță-școală)
Profesor înv. preșcolar Brăescu Floarea
Școala Gimnazială ,,Regina Elisabeta”/G.P.N. ,,Albinuța” – Rădăuți

La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi:

familia, grădiniţa şi şcoala. Una dintre sarcinile grădiniței este pregătirea copilului pentru
școală, prin intermediul a două forme specifice: jocul și învățarea.
Este nevoie a se dezvolta un nou concept care să întărească schimbarea în relațiile
familie – grădiniță - școală. Acest concept este parteneriatul educațional. Parteneriatul dintre
grădiniţă şi şcoală are scopul primordial de a identifica cele mai eficiente căi de adaptare a
copiilor la noul mediu educativ. Parteneriatul se poate concretiza prin schimburi de experienţă
între educatoare şi învățători (lecţii deschise, mese rotunde, ateliere de lucru etc.), activităţi
comune la care să participe copiii şi părinţii (vizite la şcoală, proiecte educative de genul
„Săptămâna lecturii“, „Ziua porţilor deschise“ , „Şcolar pentru o zi“ etc.). Colaborarea cu
şcoala este foarte importantă întrucât în această instituţie va continua educaţia copilului.
Pregătirea copilului preșcolar pentru startul școlar este unanim acceptată și promovată
în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces de modernizare.
Funcționând ca unitate structură și fiind chiar în interiorul mediului școlar am ajuns la
concluzia că schimbul de experiență cu sistemul școlar este în scopul adaptării preşcolaruiui la
mediul şcolar, al formării şi adâncirii reprezentărilor cu privire la școală am întreprins acțiuni
comune cu copiii școlari, cum ar fi:
- activități ecologice: am sădit împreună ,,copăcelul prieteniei”, am relizat parade ECO;
- dramatizări: ,,Ridichea uriașă”, Ursul păcălit de vulpe”, etc.
- activități practice/culturale de zilele importante ale țării și personalități ale culturii
românești: 1 Decembrie, 24 ianuarie, Mihai Eminescu/Ion Creangă, etc.
- obiceiuri și colinde de Sfintele sărbătoride Crăciun și Paște;
- -concursuri sportive, de desene pe sfalt, etc.
Din activitățile interactive am observat că în clasa pregătitoare învățătoarea folosește
jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care
privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește
că desfășurarea unor activități comune cum ar fi cele prezentate cât și vizite la școală, vizita
școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine
organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie
de a deveni școlari.
Activități cu școlarii din învățământul primar și gimnazial:

255
 Cred că sunt în asentimentul tuturor educatoarelor cu afirmația că în triada educatoare,
învățător, profesor trebuie să existe armonie și o comunicare eficientă, astfel încât să fie
satisfacute nevoile cognitive și emoționale ale copilului, pentru că el rămâne actorul și
beneficiarul prim din sistemul educțional și pregătirea pentru viață.

256
COLABORAREA INTRE GRĂDINIŢĂ-SCOALA , CONDIŢIE
DE BAZĂ ÎN REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI
COPILULUI
Autor: Inv. Bran Valentina
Sc. Gimnaziala Babana
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-
educativ din grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor
educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se
manifestă chiar din primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce
unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile la aceste
întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru
şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului
,nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin
libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de
cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date
fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea
condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act complex care angajează
dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară
crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în
sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta
preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante
perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în
special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul
la învăţătură şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic
dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi
structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului
pentru startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de
învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea
ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe
argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe
care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a

257
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu
ciclul şcolar elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă
tendinţa de creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia
pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de
asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile
părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi
influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu
lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei
fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea copiilor,la
satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele
care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării
vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în
gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor
proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi
accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în
colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi
necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor
educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul
preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în
perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere
eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care
se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa
I,susţinute şi de experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun
concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o
serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea
complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru
şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi
şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I
necesită o muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie
să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea
proceselor psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare
şcolară sau maturitatea şcolară.

258
 Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă
şi şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte,
concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a
copilului în clasa I a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a
învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în special rolul de
pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a
unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi
prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă
trebuie să răspundă la necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei
grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le se cere să repete activităţile
parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul
preşcolar poate pregăti mai bine copilul în vederea integrării acestuia în normele
didactice ale clasei I.

259
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE! RELATIA EDUCATOARE – INVATATOR
– PROFESOR

Inv. BRATU ILEANA-IRINA

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţător-profesor.
Clasa pregatitoare are menirea de a elimina intrebările pe care şi le puneau atât părinţii cât şi educatorii:
,,De ce se manifestă chiar din primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I
nu fac faţă cerinţelor şcolare?”. Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu
doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. Ca
si ”inventar” al deprinderilor și comportamen-telor pe care ar trebui să le dețină copilul de 6 ani putem
mentiona urmatoarele:
• vorbire: copilul foloseşte fraze complete; poate reproduce o poveste cunoscută; ştie diferenţa dintre
literă şi cuvânt; recunoaşte câteva nume etc.
• numaratul si socotitul: recunoaşte numeralele până la zece; recunoaşte formele geometrice; aranjează
obiectele de la mai mare mai mic etc.
• comunicare sociala: împarte obiectele cu alţii; ascultă când este în grup; iniţiază conversaţii,
împărtășește celorlalți informații despre jucaria/jocul preferat etc.
• dezvoltare emotionala: se separă uşor de părinţi; face diferenţa dintre bine şi rău; recunoaște emoții
(bucurie, tristețe, mirare) vizualizând un șir de imagini/fotografii; este capabil să îndeplinească o sarcină
până la capăt etc.
• dezvoltare fizica: ţine creionul cu degetele, nu în pumn; poate încheia nasturi, fermoare; colorează o
imagine fără a depăşi conturul; coordonează mişcarea
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de elev,
natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ale, specificul învăţării - act
complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-fiziologice,
toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece
vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,
datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii
copilului. Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de
modernizare. În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile
de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în
activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de copii
în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de
receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi
afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul
social şi înconjurător.

260
 Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel
învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii
concepţii.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa pregatitoare, susţinute şi de experienţa
cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală, copilul de 6 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte ,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună
colaborare între grădiniţă şi şcoală. Deci clasa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între
grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl
tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător. Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura
formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară
sau maturitatea şcolară. Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de promovare a
copilului în clasa I a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor
copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial
eşec şcolar.
Educatoarea devine foarte importanta pentru copil, atat din cauza perioadei pe care o petrec impreuna la
gradinita, cat si din cauza lucrurilor care se intampla acolo. Invatatoarea are “ceva” ce nu are educatoarea, acel
argument de autoritate, care se mentine si dupa terminarea programului de scoala, prin tema pentru acasa. Cand
copilul este acasa si isi face temele sub supravegherea parintelui, el este de fapt sub autoritatea doamnei
invatatoare. Mai mult, de multe ori copiii le spun parintilor: ” Nu inteleg foarte bine ce scrie aici. Doamna a zis
ca…”. “Doamna” este al treilea personaj din sistem, care, desi nu este prezenta fizic, este prezenta in mintea
copilului, care se gandeste de multe ori la ceea ce i s-a spus la scoala si nu la posibila pedeapsa pe care o va
primi in cazul in care nu-si face tema. Relatia elevului cu profesorul de la clasa: de religie, de educatie fizica, de
limba straina se polarizeaza, in general in sentimente de simpatie, incredere reciproca foarte rar de antipatie,
neincredere si chiar ostilitate. Sunt si cazuri cand contactul spiritual dintre profesor si elev nu trece de zona
indiferentei: clasa nu exista pentru profesor si nici profesorul pentru clasa. Initiativa trebuie sa apartina insa
profesorului, care tinand seama de legea esentiala a relatiilor afective interumane potrivit careia simpatia si
bunavointa naste simpatie si bunavointa, antipatia si ostilitatea trezesc sentimente de aceiasi calitate, trebuie sa
conduca, sa dirijeze aceste relatii si sa le structureze pe colaborare. Autoritatea profesorului , bazata pe
principiul „magister dixit” , trebuie inlocuita cu una intemeiata pe relatii in care profesorul are rol de
indrumator si coordonator al activitatii elevului. Raporturile dintre profesor si elev nu prezinta numai o latura
intelectuala . Factorul afectiv are o importanta deosebita asupra randamentului intelectual al elevului . Crearea
de buna dispozitie in clasa reprezinta o conditie necesara pentru evitarea esecului scolar . Fiecare lectie se
desfasoara intr-un climat afectiv particular , dispozitia clasei variaza in functie de cea a profesorului.
Prin colaborarea educatoare-învăţător-profesor se realizeaza acea unuiune prin care copilul nu va simti
prea mult trecerea de la o treapta de scolarizare la alta, fapt care contribuie la dezvoltarea psihologica
armonioasa a acesuia.

261
 COLABORAREA GRADINITA – SCOALA!
RELATIA EDUCATOARE- INVATATOR- PROFESOR

Prof: Breazu Maria, Gr. Nr. 54

Prof: Bratu Simona, Gr. Nr. 54

Motto:” Bucuria de a avea copii sa o legam de a- I forma ca oameni de valoare”

Prescolaritatea constituie o etapa de varsta de mare receptivitate la stimularile educative si are o

importanta deosebita pentru procesul scolarizarii copilului. Gradinita si scoala primara reprezinta doua
trasee educative succesive, dar parti ale unui proces care trebuie sa ramana in ansdamblu unitar, legatura
dintre respectivele institutii se cere intarita pentru ca trecerea de la una la alta sa asigure continuitatea
proiectelor si finalizarea lor adecvata.
La reusita copilului in viata contribuie, in egala masura, principalii factori educativi: familie,
gradinita si scoala. Asigurarea unui parteneriat real intre acestia, implicarea tuturor in realizarea unei unitati
de cerinte va duce implicit la o educatie corecta a copilului, la evitarea erorilor in educatie si la solutionarea
problemelor inerente care apar.
In perspectiva unei bune colaborari intre gradinita si scoala este necesara crearea in gradinita a
unor conditii favorizante pentru noi achizitii si progrese in sfera cognitiva, afectiva si psihomotrica a
prescolarilor deoarece varsta prescolara este considerata de specialisti ca fiind una dintre cele mai
importante perioade psihogenetice, datorita progreselor remarcabile in toate planurile si in special, in sfera
sentimentelor si a personalitatii copilului. Pentru asigurarea continuitatii intre cele doua medii educationale,
cadrele didactice din scoala trebuie sa cunoasca pregatirea ce se realizeaza in gradinite, iar educatoarele
trebuie sa se informeze aupra dinamicii cerintelor ce se formuleaza in mediul educational.
Gradinita trebuie sa constituie o etapa fundamentala in dezvoltarea copilului, nu doar prin
continutul stiintific al procesului instructiv- educativ, ci si prin libertatea de actiune oferita prescolarului
care- I stimuleaza interesele de cunoastere si contribuie la largirea campului de relatii sociale. Intrarea
copilului in scoala constituie un moment crucial in viata sa, date fiind “ statutul” si “ rolul” de elev, natura
relatiilor cu adultii si cu colegii, noutatea conditiilor de activitate si mai ales, specificul invatarii care este un
act complex, angajend intreaga sfera a vietii sale psihice, diferitele structuri anatomo- fiziologice, toate
cunostintele si deprinderile insusite anterior.
Prin stabilirea primelor contacte cu scoala si cu invatatorii, copiii se vor familiariza din timp cu
institutia, dar si cu cele mai importante personaje ale ei, ceea ce va contribui la reducerea nelinistilor si a
starilor afectivenegative pe care le genereaza, foarte adesea, perspectiva primei zi de scoala. Pentru
estomparea acestor efecte este recomandabil sa se intervinain sensul transformarii acestor prime experiente
care in mod real contin si aspecte frustrante, in fapte de viata car se poate de firesti.
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care
actioneaza si in sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea
metodelor si procedeelor didactice, in activitatea de invatare, precum si de interventii in formele de
organizare a procesului de invatamant in primul rand in lectii. Invatatura, dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara, ca izvorand din necesitatea de a satisface interesul ,
curiozitatea copilului pentru cunoastere. Printre aspectele continuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai
putin importante cele care privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens, experienta
dovedeste ca desfasurarea unor activitati comune cum ar fi: vizite la scoala, vizita scolarilor in gradinite,,
plimbari si programe distractive comune, contribuie la atenuarea distantei intre granita si scoala. Vizitele
prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a produce o impresie placuta si puternica, pentru
a le stimula dorinta vie de a devenii scolari.
Intr- o lume tot mai izolata, mai putin dispusa pentru socializare cooperarea intre factorii
educationali- gradinita, scoala, devine necesara si se impune ca obligatie morala din partea acestora pentru a
favoriza socializarea copiilor, pentru a- I familiariza , prin exemple si modele, cu adevarate valori ale
spiritualitatii umane. Proiectul de parteneriat le foloseste parintilor pentru a cunoaste si respecta obligatiile

262
privind cresterea si educarea copiilor, cadrelor didactice pentru perfectionarea muncii in echipa,
cunoasterea copiilor ce vor fi preluati in clasa I, cunoasterea cerintelor scolii.

BIBLIOGRAFIE:
1.Curriculum pentru învăţământul preşcolar,DPH, Bucureşti, 2009;
2.Laboratorul prescolar- ghid metodologic, V& Integral, Bucuresti, 2006
3.Ghid de bune practice pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, M.E.C.T.

263
 Colaborarea dintre gradinita, scoala, familie,comunitate
PROF. BREBAN RAMONA

SCOALA GIMNAZIALA DAROVA

Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele

si posibilitatile oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii
sociale. Sub impulsul cerintelor dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica,
tinzandu-se spre modernizarea metodelor de predare, a continutului, a formelor de organizare,
precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele institutii educative. Una
dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin intermediul a doua
forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia
prescolara avand ca functie majora formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu
nevoile specifice varstei, cu posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii
sociale.
Cu toate acestea, complexitatea actului educational, a realitatii umane si sociale
contemporane si sarcinile tot mai dificile carora trebuie sa le faca fata procesul educational
fac sa se identifice tot mai multe fisuri in relatia amintita. Se recunoaste faptul ca deciziile,
actiunile si rezultatele educatiei nu mai pot fi realizate decat in comunitatea de optiuni dintre
mediile responsabile – familie, scoala si comunitate.
Mai mult, se dezvolta concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l
privesc, optiunea personala, implicarea acestuia de la varstele cele mai mici in
responsabilitatea si drepturile pe care societatea le identifica si recunoaste. Este nevoie a se
dezvolta un nou concept care sa intareasca schimbarea in relatiile scoala - familie. Acest
concept este parteneriatul eductional : este unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei
contemporane. Este un concept si o atitudine in campul educatiei.
Parteneriatul educational este forma de comunicare, cooperare si colaborare in
sprijinul copilului la nivelul procesului educational. El presupune o unitate de cerinte,
optiuni, decizii si actiuni educative intre factorii educationali.
Parteneriatul educational se desfasoara permanent si impreuna cu actul educational
propriu-zis. El se refera la cerinta ca proiectarea, decizia, actiunea si evaluarea in educatie sa
fie realizate in cooperarea si colaborarea dintre institutii, influente si agenti educationali.
Parteneriatul educational se realizeaza intre :
- institutiile educatiei : familia, scoala si comunitate ;
- agenti educationali : copil, parinti, cadre didactice, specialisti in rezolvarea unor
probleme educationale (psihologi, consilieri, psiho-pedagogi, terapeuti, etc.) ;
- membrii ai comunitatii cu influenta asupra cresterii, educarii si dezvoltarii copilului
(medici, factori de decizie, reprezentantii bisericii, ai politiei, etc.) ;
- influente educative exercitate exercitate la anumite momente asupra copilului ;
- programe de crestere, ingrijire si educare a copilului ;
- forme de educatie in anumite perioade.
Conceptul se adreseaza in principal parintilor si cadrelor didactice si se refera la
actiunea in acelasi sens. Ceea ce hotaraste familia, sa fie in acord cu masurile scolare si ceea
ce un parinte face sa nu fie legat de celalalt. Actual, relatia educator - copil are sensuri noi,
este o relatie de colaborare, datorita aspectelor ei de conducere democratica si flexibilitatii in
luare deciziilor. Nu numai copilul invata si se dezvolta sub influenta educatorului, ci acesta se
formeaza si se transforma prin relatie educativa. Rezolvarea fiecarei probleme educative
adauga competente noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv, creator si
dinamic care accepta schimbarea in raport cu fiecare generatie, va gasi raspuns la noile

264
intrebari. Parintii, copiii si comunitatile se influenteaza puternic unii pe altii. Mediul in care
traiesc parintii poate sprijini sau devia vietile lor, poate determina unele dintre valorile lor,
poate sa se comporte ca o sursa de forta si siguranta sau ca o relatie a dezvoltarii.
Parintii pot influenta comunitatea ca idivizi sau ca membrii ai unui grup. Ei pot
contribui la dezvoltarea comunitatii si la fixarea prioritatilor sociale. La educarea copilului
contribuie deci, ca institutii bine determinate ale societatii – familia, scoala si comunitatea. In
momentele diferite ale cresterii, dezvoltarii si devenirii fiintei umane, fiecare dintre aceste
institutii sociale are rol important. Mai mult, azi, este determinata nevoia unui parteneriat
educational intre acestea, in favoarea unei educatii eficiente pentru individ si societate.
In rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare si invatare, institutia scolara dezvolta
o serie de structuri de sprijin in favoarea copilului si a familiei. In acelasi timp este nevoie de
activitati de sustinere in afara grupei si de activitati de sprijin atat a copilului aflat in situatii
dificile sau de risc, cat si a familiei si a cadrelor didactice.
Structurile de sprijin ale institutiei scolare merg pe linia cabinetelor de asistenta
psihopedagogica, de consiliere, de rezolvarea unor probleme specifice (cabinete de logopedie
si orientare profesionala) si a centrelor de resurse pentru familie sau cadre didactice. Se
dezvolta astfel la acest nivel, programe specifice de sprijin individualizat si de grup pentru
copii, parinti si cadre didactice.
Gradinita eficienta realizeaza un parteneriat cu copiii, prin valorizarea si respectarea
identitatii sale, cu familia- prin cunoasterea importantei acesteia si atragerea in procesul
didactic cu toate resursele educative ale societatii, pe care le identifica, le implica si le
foloseste activ. Identificand si valorizand dimensiunea personala a individului, realizam insa,
nevoia valorizarii si aprecierii familiei ca un mediu primordial si afectiv necesar formarii
individuale. Familia trebuie sprijinita si nu inlocuita in educatia tinerei generatii. Si pe
parcursul varstelor scolare familia ramane mediul afectiv cel mai viabil de securitate si
stimulare.
Se recunoaste tot mai mult influenta si a altor institutii din comunitate asupra
informarii si formarii copilului.
Astfel la nivelul gradinitelor au loc activitati de religie, concepute de cadre didactice
cu avizul specializat al preotilor din parohie. Copiii participa de sarbatori la slujbele
religioase, impartasindu-se. Se subliniaza dorinta copiilor de a fi in legatura permanenta cu
obiceiurile sfinte de-a lungul anului. Ei sunt entuziasmati si participa cu placere la sarbatorile
prilejuite de Craciun si Sfintele Pasti.
De asemenea, colaborarea cu politia, este marcata prin activitati sustinute de politisti,
prin educatia rutiera, comportament civic etc.
Brigada de pompieri se implica in informarea si indrumarea cadrelor didactice si a
copiilor.
Primaria este principalul factor al comunitatii locale, care sprijina institutiile scolare.
Astazi se cere tot mai mult intelegerea parteneriatului educativ, ca forma de unificare,
sprijin si asistenta a influentelor educativ-formale. Experienta dovedeste ca o atmosfera
destinsa intre agentii educationali faciliteaza invatarea. Exista o retea complexa de relatii in
cadrul unei institutii scolare, care are un potential in influentarea educatiei copiilor.
Cele mai importante relatii sunt :
- relatiile dintre cadru didactic si elev ;
- relatiile interindividuale ( dintre elevi, dintre cadre didactice, dintre cadre didactice
si specialistii care sprijina scoala, dintre cadre didactice si personalul administrativ al
scolii etc.) ;
- relatiile dintre cadre didactice si parinti.
Colaborarea dintre institutia de invatamant si familie presupune o comunicare efectiva
si eficienta, o unitate de cerinte si o unitate de actiune cand este vorba de interesul copilului.

265
 Profesorii şcolilor incluzive şi profesorul itinerant/de sprijin
Prof. Brebenel Vasilica, Școala ,,Grigore Alexandrescu" Târgoviște

Responsabilităţile cadrelor didactice în tratarea individuală a copiilor cu CES:

- adaptare curriculară - programă, planificare;
- întocmirea planului de intervenţie personalizat;
- conţinuturi şi sarcini simplificate în activităţile şcolare;
- activitatea adaptată la fiecare oră – sarcini de lucru şi teme diferenţiate;
- evaluare (evaluarea vizează progresul copilului – nu se face comparaţia cu elevii clasei);
- utilizarea unor modalităţi alternative de comunicare;
- colaborare strânsă cu familia elevului.
Profesorul de sprijin/ itinerant:
- intervine prin acţiuni cu caracter remedial şi recuperator în cazul elevilor cu dificultăţi de
învăţare;
- colaborează cu celelate cadre didactice în vederea integrării şcolare şi sociale a elevilor;
- elaborează şi realizează planul de intervenţie personalizat, precum şi adaptarea curriculară,
în parteneriat cu cadrele didactice de la clasă;
- evaluează periodic nivelul de dezvoltare (progresul sau regresul) al elevilor cu CES în
vederea ajustării, după caz, a PIP-ului şi a metodelor de intervenţie utilizate;
- participă la activităţi de asistenţă la clasele cu elevi cu CES integraţi, cu rol de observator,
consultant, coparticipant;
- colaborează cu specialiştii care aplică terapii speciale pentru optimizarea procesului de
intervenţie (medici, logopezi, psihologi, consilieri şcolari etc.);
- propune şi elaborează materiale didactice individualizate adaptate dificultăţilor depistate şi
nevoilor individuale de învăţare şi receptare a copiilor;
- consiliază familiile elevilor cu CES care au intrat în programe de sprijin individual;
- menţine legătura dintre familiile copiilor/elevilor cu CES integraţi, şcoala integratoare şi
serviciile oferite de comunitate în interesul copiilor, pentru a facilita integrarea sa
şcolară/socială ;
- orientează către comisie (CIE) noile cazuri apărute;
- pledează pentru integrarea nondiscriminatorie a copiilor/elevilor cu CES în şcoala incluzivă.
Instrumentele profesorului de sprijin sunt următoarele:
1. Planul de intervenţie personalizat (PIP-ul).
2. Portofoliul de intervenţie şi evaluare:
- se constituie ca ansamblul documentelor ce conţin şi orientează intervenţia;
- se întocmeşte pentru fiecare elev în parte;
- conţine: certificat de orientare şcolară elaborat de Comisia Internă de Evaluare Continuă
sau de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională , planul de servicii
individualizat, PIP - cu adaptările sale curriculare, rapoarte de evaluare (periodică şi finală),
fişa de evaluare continuă (elaborată de Comisia Internă de Evaluare Continuă, din cadrul
instituţiei incluzive ) , fişe de muncă individuală, certificate sau alte documente medicale - în
cazul în care elevii au anumite afecţiuni ce pot influenţa evoluţia şcolară (certificat de
handicap, certificat medical care atestă existenţa unor boli cronice).
3. Curriculum adaptat:
- reprezintă corelarea conţinuturilor componentelor curriculumului naţional cu
posibilităţile elevului cu cerinţe educative speciale ;
- se realizează de către cadrele didactice de sprijin/itinerante, împreună cu cadrul didactic
de la clasă, prin eliminare, substituire sau adăugare de conţinuturi, în concordanţă cu
obiectivele şi finalităţile propuse prin planul de intervenţie personalizat.

266
 Curriculumul diferenţiat şi personalizat adaptează, aşadar, procesul instructiv–educativ la
posibilităţile aptitudinale şi cognitive ale copilului cu CES. El e determinat de diferenţele
dintre elevi, măsurabile prin următoarele caracteristici:
- capacitatea de înţelegere, posibilitatea asimilării, ritmul de învăţare, capacitatea creativă,
nivele de motivaţie, gradul implicării afective şi al curiozităţii intelectuale;
- flexibilizarea curriculumului şcolar şi adaptarea acestuia vine către nevoile elevilor cu
dificultăţi de învăţare şi integrare şcolară, regăsindu-se şi în modul de proiectare a lecţiilor,
precum şi în modalităţile de învăţare propuse;
- un curriculum simplificat şi accesibilizat la nivelul de asimilare al elevilor cu CES
integraţi presupune preluarea din curriculumul general, comun, adresat copiilor fără
dizabilităţi şcolare a acelor conţinuturi care pot fi înţelese şi însuşite de copiii cu CES,
anularea şi eliminarea acelora care prezintă o mare complexitate pentru nivelul lor limitat de
înţelegere.
În practica activităţii de sprijin a elevilor cu CES se identifică, de obicei, următoarele forme
de curriculum:
Curriculum parţial adaptat - flexibilizarea pe arii curriculare de interes pentru
depăşirea dificultăţilor şcolare şi de integrare aşa cum se regăsesc în PIP-uri (se aleg ariile
curriculare limba română şi comunicare, matematică şi ştiinţe, om şi societate etc.) , pe acest
tip de curriculum se regăseşte intervenţia practică a profesorului de sprijin şi colaborarea
acestora cu învăţătorii sau profesorii de specialitate.
Curriculum obişnuit adaptat - se adresează tuturor disciplinelor care prezintă adaptări de
conţinut (simplificare) .
Curriculum special - constituie un curriculum particularizat în funcţie de tipul şi gradul de
deficienţă al subiectului şi se adresează îndeosebi persoanelor cu dizabilităţi severe sau
profunde (se impune intervenţia conjugată a tuturor specialiştilor din serviciile de profil).
La toate tipurile de curriculum menţionate, munca de echipă este esenţială în ameliorarea
şi recuperarea deficienţelor.
Cadrul didactic va ţine seama de o serie de reguli care să contribuie la instrucţia şi
educaţia copilului cu CES:
- va folosi un limbaj cât mai adecvat, verificând permanent dacă a fost înţeles;
- va utiliza material intuitiv adecvat; - va lega noile cunoştinţe de experienţa de viaţă a
copilului;
- se va insista şi repeta aceeaşi temă, prin exerciţii diversificate, până în momentul în care
elevul o va reţine, apoi va trece la altă temă;
- se va lucra pe unităţi mici de învăţare;
- se vor include cunoştinţele în sistem, pornind întotdeauna de la ceea ce ştie copilul;
- se vor da doar noţiuni de bază, cât mai simple, dar necesare;
- sarcinile de lucru vor fi uşoare, clare, plăcute;
- se va urmări şi îndruma permanent copilul;
- după fiecare sarcină efectuată corect (sau parţial corect) va fi lăudat, apreciat;
- să nu fie izolat de restul clasei (aşezarea lui în apropierea unui coleg mai bun la învăţătură,
acordarea unur responsabilităţi uşoare, dar permanente, în cadrul colectivului);
- să fie antrenat în activităţi extracurriculare, demers care facilitează integrarea copiilor cu
CES în clasele obişnnuite.
Bibliografie
1. Popovici D. V. Elemente de psihopedagogia integrării, Bucureşti, Pro Humanitate,
1999.
2. Verza E. Psihopedagogia integrării şi normalizării, Revista de educaţie specială,
1/1992.
3. Vrăşmş T., Muşu I. Integrarea în comunitate a copiilor cu cerinţe educative speciale,
Ministerul Învăţământului şi Reprezentanţei UNICEF în România, Bucureşti .

267
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

RELAȚIA EDUCATOARE-INVĂȚĂTOR

Prof. Înv. preșcolar Bredurean Gabriella

Grădinița Beclean, jud. Brașov

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.

John Dewey

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are

o importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între
grădiniță și școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și
progrese în sfera cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este
considerată de specialiști ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită
progreselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul
școlar este unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un
accelerat proces de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe
obiectivele care vizează pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării
inteligenței, a spiritului de observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea
premiselor proceselor cognitive, afective și voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea
pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul
social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un
învățământ de calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor
comun în îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii

268
umane, conlucrarea și ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și
educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în
condiţiile intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi
şcolare o realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului,
pentru munca din şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de
învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar
învăţarea la nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din
planul acţiunii în cel al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei,
servind la formarea şi sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi
asimila. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală
(îi pregătesc atât formal cât şi informal). Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor
obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este
un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea
continuității între grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în
special în programele grădiniței și ale clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se
realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba
de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de
învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ în primul rând
lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite forme
și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru
cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de
relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin
importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența
dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță,
serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre

269
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o
impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte
cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante
personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le
generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte
forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile
anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de
comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa
fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor
învăţa.

Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura
PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

270
 Numai împreună vom reuşi!
Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor

Prof. înv. primar Brezan-Şerban Ionela Alina

Şcoala Gimnazială „Basarab I” – Curtea de Argeş

Învăţământul preşcolar, ca parte integrantă a învăţământului preuniversitar, are scopul de a oferi

copiilor aflaţi la vârsta preşcolară condiţiile necesare pentru o dezvoltare normală şi deplină. Ea are în vedere
asigurarea acelor experienţe care să ţină seama de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale şi de activitata sa
fundamentala –jocul.
Obiectivul fundamental al educaţiei preşcolare este de a permite fiecărui copil să-şi urmeze drumul personal de
creştere şi dezvoltare.
Pregătirea copiilor pentru şcoala a fost şi este o problemă de mare actualitate mai ales în condiţiile
intensificării şi acelerării întregului proces de învăţământ, a schimbărilor din învăţământul preşcolar, a
Programului de reformă a educaţiei timpurii iniţiat de MECŞ. Acest program vizează optimizarea şi
eficientizarea calităţii educaţiei la vârstele timpurii, pentru a putea răspunde actualelor exigenţe sociale, cât şi
celor de dezvoltare personală.
Dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe care i le oferă rutina zilnică, de interacţiunile cu
ceilalţi, de organizarea mediului şi activităţile sau situaţiile de învăţare special create.
Grădiniţa realizează sprijinirea viitoarei activităţi şcolare prin două forme specifice: jocul şi învăţarea,
calea cea mai importantă prin care copilul primeşte învăţătura este – jocul.
Legătura grădiniţă – şcoală are un dublu sens, scopul acesteia fiind continuitatea dezvoltării copilului
şi continuitatea muncii educaţionale. Realizarea continuităţii grădiniţa–şcoala presupune asigurarea posibilităţii
reale de frecventare a grădiniţei, realizarea unei unităţi a punctelor de vedere cu privire la conţinutul activităţii,
a strategiilor didactice, cunoaşterea reciprocă a programei, preocupare pentru conţinutul şi formele de pregătire
a copiilor din grupa mare.
Vârsta cuprinsă între 3-6 ani reprezintă o perioadă caracterizată prin înalte ritmuri de dezvoltare, în care
se pun bazele formării viitoarei personalităţi. Din perspectiva educabilităţii preşcolarul mare dispune de o
capacitate de învăţare superioară în raport cu celelalte subperioade ale preşcolarităţii. În desfăşurarea activităţii
cu acesta accentul va cădea pe încurajarea iniţiativei copilului şi a luării deciziilor, pe învăţarea prin
experimente şi exersări individuale. Activităţile de învăţare se desfaşoară fie cu întreaga grupă de copii, fie pe
grupuri mici sau individual. Ele pot lua forma unor activităţi pe discipline sau integrate, a activităţilor liber-
alese sau a celor de dezvoltare personală. Dintre mijloacele de realizare amintim: jocul liber, jocul didactic,
discuţiile libere, experimentele, construcţiile, lecturile după imagini sau lectura educatoarei, povestirea sau
povestirile create de copii precum şi alte mijloace specifice didacticii, în funcţie de nevoile educaţionale ale
copiilor.
Şcoala presupune modificarea întregului regim de viaţă şi de muncă a preşcolarului, iar intrarea în
şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa. Aptitudinea, maturitatea şcolară constituie expresia unei faze a
dezvoltării copilului. Ea marchează acel nivel al dezvoltării (fizice, psihice, al conduitei) la care activitatea
desfăşurată în forma sa instituţionalizată poate contribui la dezvoltarea în continuare a personalităţii.
Aptitudinea de şcolaritate face parte din aptitudinile generale deoarece reprezintă o îmbinare a disponibilităţilor
fizice si psihice şi constituie o condiţie a integrării copilului în activitatea şcolara şi în acelaşi timp, rezultatul
formării în familie şi mai ales în grădiniţă.Şcolarizarea prin grădiniţă va atenua dificultăţile de adaptare a
copilului la regimul şcolar.
Maturitatea şcolară constituie expresia unei faze a dezvoltării copilului, ea marchează acel nivel al
dezvoltării fizice, psihice şi sociale care face posibilă integrarea în şcoală.
Maturitatea şcolară reflectă gradul de concordanţă dintre nivelul de dezvoltare şi cerinţele specifice
clasei I, iar imaturitatea şcolară constă în existenţa unor discrepanţe între nivelul dezvoltării biologice,
psihologice şi al conduitei sociale a copilului.
Grădiniţa are posibilitatea şi datoria de a pregăti copilul, are rolul de a sistematiza şi integra
cunoştinţele şi influenţele, de a dezvolta capacitatea şi modalitatea de receptare si comunicare a informaţiei, de

271
socializare a copiilor, dar şi de a depista eventualele deficienţe pentru a preveni un eventual eşec în debutul
şcolarităţii.
Integrarea copilului în clasa I marchează o cotitură în viaţa lui şi îndeplineşte dorinţa preşcolarului de a
deveni şcolar, lucru resimţit din plin şi de familie. În grădiniţa preşcolarul interpretează rolul de elev, dar odată
cu intrarea în şcoala el ajunge într-o lume reală, organizată după reguli specifice.
Noul curriculum pentru învăţământ preşcolar precizează ca activităţile desfăşurate cu copiii de 3-5
ani vor viza îndeosebi socializarea copilului (colaborare, cooperare, negociere, luarea deciziilor în comun) şi
obţinerea treptată a autonomiei personale.
Pregătirea pentru şcoala trebuie să vizeze “factorii unei şcolarizări normale” astfel:
1. Dezvoltare fizică adecvată şi corelare între înălţime şi greutate;
2. Percepere auditivă corectă a sunetelor (auz normal)
3. Percepere vizuală corectă a literelor, cifrelor, simbolurilor (văz normal)
4. Articulare corectă a sunetelor (limbaj normal)
5. Grad de dezvoltare intelectuală satisfăcător (inteligenţa normală)
6. Maturizare afectivă suficientă
7. Organizare temporal-spaţială corespunzătoare (limbajul vorbit se desfăşoara în timp, iar cel scris în spaţiu
– (“rostim sunete, scriem litere”)
8. Achiziţionare corectă a noţiunii de schema corporală (dreapta-stanga)
9. Coordonare motorie adecvată (prezenţa unei stabilităţi motorii şi lipsa inhibiţiei motrice)
10. Lateralitatea manuală definitiv precizată (foloseşte mâna stânga sau dreapta)
11. Motivaţie adecvată (dorinţa copilului de a creşte mare)
12. Mediul socio-familial propice.
Fiecarui stadiu al dezvoltarii individului ii corespund stari de maxima receptivitate pentru anumite domenii.
Este de datoria educatorilor, de orice fel, de a identifica acele continuturi care au un impact deosebit asupra
formarii personalitatii la varsta prescolara.

Bibliografie:
* Noul Curriculum pentru invatamant prescolar 3-6/7 ani
* E.Paun, R. Iucu, Educatia prescolara in Romania, Editura Polirom 2002
* V. Dutu, G. Serban, M. Calin, V.Popa, D.Soare, G.Pletea, M. Draghici, N. Constantin Apicarea noului
curriculum pentru educatie timpurie – o provocare?, Ed diana

272
ECHIPA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ, FACTOR IMPORTANT AL REUŞITEI
ŞCOLARE

prof. înv. primar Brînzan Marina-Violeta

Şcoala Gimnazială Fărcaşele

Învăţământul preşcolar ca parte integrantă a învăţământului preuniversitar , are

scopul de a oferi copiilor aflaţi la vârsta preşcolară condiţiile necesare în ceea ce priveşte
o dezvoltare normală şi deplină. Se are în vedere asigurarea experienţelor care să ţină
seama de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale şi de activitatea sa fundamentală-
jocul.
Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele
si posibilitatile oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii
sociale. Sub impulsul cerintelor dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica,
tinzandu-se spre modernizarea metodelor de predare, a continutului, a formelor de
organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele institutii
educative. Una dintre sarcinile grădinitei, este pregătirea copilului pentru şcoala, prin
intermediul a două forme specifice, jocul si învatarea. Învăţământul prescolar trebuie sa
realizeze educatia prescolara avand ca functie majora formarea si dezvoltarea
personalitatii copilului in raport cu nevoile specifice varstei, cu posibilitatile si dotarile
sale, in interesul sau si al comunitatii sociale
Lecţiile demonstrative sustinute de educatoare si învăţător au evidenţiat
următoarele aspecte: adaptarea copiilor în primele săptămâni ale clasei I este favorizată şi
de folosirea unor procedee distractiv-atractive în cadrul lecţiei, dat fiind faptul că la
gradiniţă, jocul este forma de baza sub care se predau cunoştintele ;reuşita lecţiei depinde
în mare măsură de utilizarea unui bogat si variat material didactic. Pentru a-i familiariza
din timp pe copiii preşcolari cu viaţa scolara , educatoarea va face cu grupa mare vizite
la şcoală şi va organiza în colaborare cu învăţătorul serbări comune.
S-au facut referiri şi asupra importanţei caietului de cunoaştere a copilului,
precum şi a fişei psiho-pedagogice pe care o întocmeste educatoarea la sfarşitul grupei
pregătitoare, pentru a veni in sprijinul cunoaşterii copiilor de către învăţătorul clasei I.
Învăţătorul a cunoscut specificul muncii instructiv-educative la prescolari prin
vizite repetate la gradinita. In acest scop a asistat la majoritatea categoriilor de activitati
de educarea limbajului si la desfasurarea unor programe artistice a caror tematica a avut
inclinatii spre dezvoltarea vorbirii: poezii, dramatizari, sezatori.
In gradinita in cadrul activitatii de intercomunicare cu copiii din grupa sau cu
adultii, copilului i se ofera posibilitati optime de exprimare libera, acest lucru realizandu-
se in orice moment al zilei, de la venirea lui in gradinita si pana la plecare.
Actionandu-se asupra stimularii activitatii verbale se actioneaza implicit asupra
intregii dezvoltari psiho-fizice a copilului. Cu cat copilul stapaneste mai bine sistemul de
comunicare, cu atat este mai usor de educat. Adaptarea este mai dificila daca prescolarul
nu stie sa se exprime si nu intelege prea bine ce i se spune.
Cerintele stiintifice, mereu crescande ale pedagogiei noi, impun adoptarea unor
metodologii didactice si educative de mare eficienta. Modernizarea mijloacelor si
procedeelor de formare a unor deprinderi de exprimare corecta se impun ca o consecinta

273
a preocuparii gradinitei de imbunatatire calitativa si cantitativa a muncii de predare in
invatamantul prescolar si asigurarea unui nivel optim de pregatire a copiilor.
Noua generaţie trebuie pregătită nu numai pentru a reproduce cultura, ci şi pentru
producerea noului, pentru creaţie şi progres social. Calitatea pregatirii este dependenta de
masura in care se insusesc instrumentele comunicarii verbale si a combinarii acestora in
mod creator. Pentru formarea deprinderilor de exprimare corecta a copiilor, se tine seama
de specificul dezvoltarii psihice, intelectuale, afective, de particularitatile gandirii,
atentiei si imaginatiei copiilor, adica de particularitatile psihologice, precum si de modul
in care ei au inteles ceea ce li se cere.
Pregatirea copilului pentru scoala este inclusa in sistemul muncii desfasurate in
gradinita. Stimularea limbajului la copii este favorizata de schimbarea raportului
educatoare-copil, potrivit conceptiei didactice moderne. Noile raporturi trebuie sa asigure
atmosfera incurajatoare, permisa incercarilor in creativitatea verbala, in jocul de cuvinte,
in interpretarea pe roluri.
Realizarea cu succes a obiectivelor necesare pregatirii copilului prescolar pentru
integrarea in invatamantul scolar este posibila in conditiile cunoasterii temeinice a
fiecarui copil si respectarea particularitatilor de varsta si individuale, pentru ca asa cum
spunea Seneca” Nu pentru şcoala învăţăm, ci pentru viaţă”.

Bibliografie:
1. Noul Curriculum pentru învăţământ preşcolar
2. Duţu, V., Şerban, G., Călin, M., Aplicarea noului curriculum pentru
educaţie timpurie, Ed. Diana

274
 Colaborarea grădiniță – școală

BUBOI SANDA DUMITRITA

Realizarea unui învăţământ continuu, unitar, necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea
în întreaga activitate educațională a copilului, în special la nivelul claselor care fac trecerea spre un tip
diferit de proces instructiv – educativ. Este necesar să se asigure o colaborare în procesul instructiv –
educativ între grădiniţă şi şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea procesului educațional prin colaborarea
acestora.
Această condiţie este valabilă pentru toate treptele de învățământ. Dacă pentru primele trei trepte
(învăţământul preşcolar, învăţământul primar, învățământul gimnazial) o atenție specială trebuie acordată
datorită vârstei fragile a copilului, ultimelor trepte (învățământul liceal inferior, învățământul liceal
superior) atenția trebuie să fie prezentă datorită vârstei dificile a, deja, adolescentului.
Primele trei paguri, mai sus menționate (învăţământul preşcolar, învăţământul primar, învățământul
gimnazial ) sunt tot atâtea încercări pentru copil; trecerea de la mediul în care educația se face prin joc
(învățământul preșcolar) la cel în care procesul instructiv – educativ este mai riguros este dificil pentru
viitorii elevi, la fel cum trecerea de la învățământul primar, unde învățătoarea este persoana cu care copii
interacționează la majoritatea materiilor (cu mici excepții), la învățământul gimnazial produce copiilor o
ușoară debusolare, vizibilă în special în primul semestru al clasei a V – a, datorită interacționării cu un
număr mai mare de persoane – profesorii.
Pentru a evita aceste situații, sau pentru a ameliora și ușura disconfortul copiilor la aceste treceri este
necesară o legătură reciprocă și continuă (care va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor la particularităţile
muncii de învăţare) între grupa preşcolară şi clasa I, realizată de către educatoare și învățătoare, precum și
între clasa a IV – a și clasa a V – a.
Grădiniţa este prima verigă a sistemului de învățământ, vârsta preșcolară fiind temelia educativă a
întregii vieți. Colaborarea dintre grădiniță și școală, vizează dezvoltarea vorbirii, inteligenţei, a spiritului de
observaţie, stimularea creativităţii, copilul fiind pregătit prin achiziții și progrese noi, atât în sfera cognitivă,
cât și în cea afectivă.
Trecerea copilului într-o nouă etapă a vieții sale este marcată de intrarea în clasa I. Odată cu acest
moment apar o serie de modificări date de natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii şi specificul învăţării.
Pregătirea elevului pentru noua etapă a procesului instructiv – educativ se face și prin colaborarea
dintre învățământul primar și cel secundar. În cadrul învățământului primar elevul este pregătit pentru scris
– citit, se familiarizează cu limbajul matematic și i se dezvoltă capacitatea de integrare și adaptare la mediul
social și înconjurător.
În concluzie, pentru realizarea unui învăţământ continuu, liniar, este necesară realizare unei strânse
colaborări între grădiniță, prin intermediul educatoarelor, și școală, reprezentată în prima etapă de
învățătoare și apoi, de profesori.

Bibliografie:

Dumitrana, M., Copilul, familia și grădinița, Ed. Compania, 2000

Druță, M.E., Cunoașterea elevului, Ed, Aramis, 2004
Ezechiel, L., Comunicarea educațională în context școlar, EDP, 2002
Truță, E., Madar, S., Relația profesor – elevi: blocaje și deblocaje, Ed. Aramis, 2002
Revista învățământului preșcolar, nr. 1 – 2/1997

275
 Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor”
AZI SUNT PREȘCOLAR, MÂINE SUNT ȘCOLAR

Prof. Înv. Primar,

Veronica Bucicoiu
Lic. Tehn. ,,Matei Basarab”
Mânăstirea

Motto:
,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.
John Dewey

Copilăria, simbol al bucuriei, al primăverii, al florilor și al zborului uman,cuprinde cea

mai importantă ,,decolare” în marile zboruri ale vieții omului. Ea dă marele start pentru acea
sublimă competiție a omului cu el însuși în propria devenire, autodepășire și formare ca
valoare umană.
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările
educative și are o importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să
se asigure o colaborare funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din
școală,dar și unitatea influențelor educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În
perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară crearea în grădiniță a
unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și
psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind
una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în
toate planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Mediul grădiniței, spre deosebire de cel școlar, oferă copilului un grad mai mare de
libertate în deciderea acțiunilor sale, fapt care îi stimulează acestuia interesul pentru
cunoaștere. Ea are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi
influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu
lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei
fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea copiilor,la
satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.Pregătirea copilului pentru
startul școlar este unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate
și se află într-un accelerat proces de modernizare.
În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care
vizează pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării
inteligenței, a spiritului de observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea
creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei și cu limbajul
muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și voliționale, dezvoltarea
perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social și înconjurător.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere
eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează
cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa

276
pregătitoare,susţinute şi de experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun
concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri
psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”,
,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără
o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în
condiţiile intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei
activităţi şcolare o realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea
multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin intermediul a două forme specifice:
jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care
acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși
folosirea metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții
în formele de organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de
știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta
preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru
cunoaștere. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante
cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența
dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în
grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea
distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine
organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie
de a deveni școlari.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală sunt numeroase și variate. Mă voi opri
la câteva aspecte a căror eficiență s-a reflectat în rezultatele la învățătură ale copiilor din
clasa pregătitoare.
Schimbul de experiență între educatoare și învățător a fost organizat la nivelul școlii,
care a cuprins o grădiniță și școala. Conținutul acestor acțiuni a îmbrăcat diferite forme. S-au
organizat dezbateri pe teme variate:,,Importanța limbajului în grădinițele de copii”,
,,Optimizarea conținutului și metodologiei activităților de educare a limbajului” etc., care au
evidențiat preocupările cadrelor didactice în vederea pregătirii copiilor pentru școală.
Să nu uităm, că , dintotdeauna, trecerea de la ciclul primar la cel gimnazial a semănat
cu un hop pe care copiii l-au resimțit și îl resimt.
Este o trecere de la un mod la altul de învățare, de la un singur cadru didactic la o
pluritate de profesori, de la un sistem de notare la altul adesea, de la un program matinal la
unul de după-amiază.
Pentru a diminua întrucâtva ideea de prăpastie greu de trecut între cele două cicluri
școlare, am gândit și am propus un program de parteneriat educațional cu tema: ,,Ciclul
gimnazial- continuare firescă a învățământului primar” pe care l-am aplicat cu succes.
Realizarea cu succes a obiectivelor necesare pregătirii copilului pentru integrarea în
învățământul școlar este posibilă în condițiile cunoașterii temeinice a fiecărui copil și
respectarea particularităților de vârstă și individuale, pentru că așa cum spunea Seneca ,,Nu
pentru școală învățăm, ci pentru viață”. Să

Bibliografie:
• Viorica Goras- Postica, “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Editura
Prodidactica, Chișinau, 2010;
• Revista Învăţămantului Preşcolar, nr.1/2011
• Revista Învățământului Primar, nr. 1-2/ 2005Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura

277
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA
Ed. Buciumeanu Corina
Ed. Serban Tudorita
Gradinita "Casuta copilariei" Buftea

Intr-o lume tot mai izolata,mai putin dispusa pentru socializare(din motive de timp sau alte preocupari)
cooperarea intre factorii educationali-gradinita,scoala,familie-devine necesara si se impune ca obligatie
morala din partea acestora pentru a favoriza socializarea copiilor,pentru a-i familiariza,prin modele si
exemple,cu adevaratele valori ale spiritualitatii umane.
Pe de alta parte,calculatorul si lumea sa virtuala fascineaza copilul,indepartandu-l tot mai mult de ceilalti,de
cuvantul scris,de ceea ce ne-a fermecat noua copilaria-povestile.Asadar,astazi,mai mult ca oricand este
datoria scolii,gradinitei si familiei sa deschida usa fermecata a tezaurului povestilor pentru copii si sa-i
conduca pe acestia in aventuri fantastice alaturi de Feti-Frumosi si Ilene-Cosanzene,in lupta cu fortele
raului-zmei,balauri sau mastere odioase.
Contactul cu povestirile educatoarei si invatatoarei,conduce la dezvoltarea gustului pentru frumos si la
dezvoltarea trasaturilor de caracter.
Parteneriatele gradinita-scoala dezvolta copiilor capacitatea de munca in echipa pentru realizarea unei
sarcini,contribuie la insusirea unor norme de comportare corecta,dezvolta imaginatia si creativitatea,gustul
estetic si inlesneste socializarea intre copiii de diferite varste.
Pentru cadrele didactice implicate parteneriatele constituie o provocare in directia promovarii unor metode
si tehnici noi de lucru cu elevii,o modalitate de stimulare a activitatii de documentare si cercetare pentru
realizarea produselor de promovare a proiectului,dar si un mod de formare profesionala continua.
Colaborarea gradinita-scoala ar trebui sa se bazeze pe continuitatea in obiectivele urmarite,in continuturi,in
mijloacele de realizare a sarcinilor la nivel institutional.
De aceea,invatatoarele trebuie sa aiba o buna si permanenta colaborare cu educatoarele,urmarind in mod
special:
-cunoasterea reciproca a programei prescolare/scolare;
-cunoasterea grupei mari de catre invatatoare in acest sens,educatoarea ar trebui sa poata furniza informatii si
date corecte despre copii(prin discutii libere,dar si prin fisa psiho-pedagogica),referitoare,in principal,la
nivelul de dezvoltare al copiilor si nivelul familial din care provin.

278
 Colaborarea gradinita-scoala!Relatia educatoare-invatator-profesor”

Gradinita cu Program Prelungit Aricel, Calarasi

Profesor: Bucurescu Nicoleta

Misiunea invatamantului prescolar, ca invatamant public, nu poate fi realizata decat in interiorul spatiului
comunitar, ca rezultat al interactiunii gradinitei cu mediul social, cultural si economic.Se impune, deci,
realizarea unei comunicari eficiente cu exteriorul, realizarea de parteneriate autentice.
Educatia are un rol esential in procesul de socializare.Este importanta atat in ceea ce priveste dezvoltarea
psihosociala, cat si pentru cea cognitiva, astfel pentru a realiza un învăţământ unitar este necesar respectarea
unui obiectiv major, continuitatea în întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor
“praguri”.Aceasta condiţie este valabila pentru toate treptele învăţământului, incepand cu învăţământul
preşcolar.
O etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-
educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi
contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale, o constituie gradinita.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate ,şi mai ales, specificul
învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri
anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
Grădinita îi oferă copilului prescolar un mediu plăcut, săli cu povesti, jocuri, cântece.Educatoarea desi se
străduieste să preia rolul mamei, nu-si dăruieste dragostea si căldura numai la 1-2 copii, ca în familie, ci le
împarte la 20-25 de copii.În grădininită copiii sunt încurajati să se manifeste liber, se respectă plăcerea
copilului pentru ceea ce face, educatoarea fiind mai atentă cu fiecare.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunostintelor si de formare a priceperilor si
deprinderilor începute în grădinită la vârsta de 3 ani, este necesară o legătură foarte strânsă între grădinită si
scoală.Cum aceste deprinderi nu se formează la întâmplare ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine
sarcina de a-i pregăti pe copii să înteleagă de ce este nevoie ca ei să fie informati, să cunoască aspecte
diferite despre lume, despre mediul înconjurător, despre tară, despre păstrarea sănătătii. Desigur, pregătirea
intelectuală a copilului pentru scoală începe de la grupa mică, continuă la grupa mijlocie si se sfârseste la
grupa mare-pregătitoare.

Colaborand cu scoala, educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
», iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.

Gradinita in colaborare cu scoala poate realiza activitati cum ar fi: vizite la scoala ,vizita scolarilor in
gradinita, serbari comune ,plimbari si programe distractive comune,toate acestea contribuind la atenuarea
distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le
produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.

Cadrele didactice (educator-invatator-profesor), in cadrul unei colaborari, trebuie să fixeze obiectivele

care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor
cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive,
afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.

279
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ! RELAȚIA EDUCATOR-
ÎNVAȚĂTOR-PROFESOR

PROF./ED.: BUDACU MIHAELA

”Omul nu este întreg decât atunci când se joacă”. (Shiller)

Pentu un copil aproape orice activitate este joc; prin joc el anticipează conduitele superioare,
jocul este „munca”, este binele, este datoria, este idealul vieții. Copilaria este ucenicia necesară
vârstei mature, iar prin joc copilul își modelează propria lui statuie, de la gradiniță și din familie
până la școală și mai departe.

Mediul familial este primul mediu educativ și socializator pe care îl cunoaște copilul și a cărui
influență îi marchează esențial dezvoltarea ca individ.

Grădinița reprezintă un impact asupra dezvoltării sociale a copilului, oferă numeroase ocazii
pentru exersarea diverselor abilități alături de persoane necunoscute care nu reacționează la fel ca
membrii familiei. Acest lucru îi face să-și modifice comportamentul și vor fi pregătiți și pentru
impactul de mai târziu cu școala și mediul ei. Gradinița este prima instituție de învățământ din
viața copilului care îi permite să-și lărgescă repertoriul de experiențe și să-și dezvolte competențe
sociale diversificate. Totuși, există un factor determinant pentru ca frecventarea grădiniței să aibă
o asemenea influență pozitivă asupra copilului, calitatea îngrijirilor oferite, aceasta rezultând din
comportamentul educatorului, din raportul adult-copil și de nivelul de pregătire al educatorilor.
Influența mediului de la grădiniță este complementară celei din familie.

În Romania, învățământul preșcolar constituie prima treaptă a sistemului de învățământ.

Curriculum-ul preșcolar susține că această instituție trebuie să se asigure că toti copiii își dezvoltă
abilitățile de a descoperii, de a reflecta și de a ajunge la rezultate.

Un educator profesionist trebuie să cunoască atât programa învățământului preșcolar, cât și

programa și manualele învățământului primar. Educatorul trebuie să cunoască psihologia vârstei
preșcolarului astfel având posibilitatea să cunoască și să înțeleagă copilul, să asigure
accesibilitatea activităților și să comunice eficient cu familia și mai departe cu învățătorul
acestuia. Progresul în viață (școală, profesie) depinde în mare masură de competențele cadrului
didactic de a conduce și utiliza abilitățile sociale necesare.

Un bun cadru didactic (educator, învățător, profesor) trebuie să fie și un bun manager al clasei în
care activează: „setul de activități prin intermediul cărora profesorul promovează
comportamentul adecvat; dezvoltarea relațiilor interpersonale bune și un climat socio-emoțional
pozitiv, stabilește și menține o organizare eficientă și productivă a clasei.”

280
 Învățarea școlară reprezintă activitatea proiectată de cadru didactic pentru a determina
schimbări comportamentale la nivelul personalității preșcolarului, școlarului, studentului, prin
valorificarea acestora, prin procese de dobândire a cunostințelor, deprinderilor, a strategiilor și a
atitudinilor cognitive.

Pentru interacționarea preșcolarilor cu eleviii din școlile primare și pentru o colaborare între
educator și învățător se pot încheia parteneriate educaționale sau proiecte educationale comune pe
diferite teme stabilindu-se anumite obiective specifice privind preșcolarii, elevii, cadrele
didactice și familia. Prin întânlirile și acțiunile comune, copiii vor experimenta noi valențe ale
prieteniei, înțelegând și adoptând norme de convețuire socială adaptându-și comportamentul
propriu la cerințele grupului cu care vin în contact. Preșcolarii vor deduce că școala este un loc în
care nu trebuie să vină cu emoții sau cu frică, ci unul atractiv, ce le deschide porțile către o lume
fascinantă, o lume a cunoașterii, dar în care vor regăsi jocuri ale copilăriei, activități îndrăgite,
eroi fascinanți. Prin aceste proiecte educaționale se realizează legături deschise între grădiniță și
școală și implicarea parintilor este bine venită deoarece se vor pregăti pentru viitoarea școlarizare
a copilului lor, pe lângă toate acestea se formează o atitudine corectă a preșcolarului față de
școală.

BIBLIOGRAFIE:

• „Revista învățământul preșcolar”, 3-4 din 2008, pag.233-234, tiparit la

C.N.I.„Coresi” S.A.;

• Ferland, Francine, „ Copilul nostru de zi cu zi -din leagan la școala primară”,

editura Aramis, 2011, pag.175-176;

• „ Învățământul preșcolar în mileniul III ”, pag.82, editura Reprograph, 2012.

281
 COLABORARE GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ
BUDAU LUCIA

"Educația este mișcarea din intuneric catre lumină." Allan Bloom

Este necesar să se asigure o colaborare funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și

din școală,dar și unitatea influențelor educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva
unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante
pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta
preșcolară este considerată de specialiști ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,
datorită progreselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității
copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de
calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea și
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează
grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin
intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la
nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel
al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi
sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare
dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal).
Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării
atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului. Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și
prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea
continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de
intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de
știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca
izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. Învățătorul
folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre
aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de
organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități
comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe
distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în
școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula
dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza

282
din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea
neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura
PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011

283
 Activitatea profesorului la ciclul primar

Budișan Steluța
Școala Gimnazială Baciu/ Jud. Cluj

Școala, familia, structuri definitorii în formarea copilului ca element social fundamental, îl pregătește
pentru viața personală și civică- conform dezideratelor educaționale internaționale. Primul pas
în formarea individuală este asigurarea fundației,o cultură generală ca bază a primei aproximări asupra
lumii, a realității înconjurătoare.
În dezvoltarea umană, conform Piaget, la vârsta 1-2 ani, apare funcția semiotică, simbolică, prin care
copilul reprezintă un lucru- semnificat, pe baza unui semnificant- limbaj,imagine mentală, gest simbolic.
Experiența privind însușirea noului informațional, achiziționată începând cu acest stadiu, va constitui
fundamentul culturii generale- axa prioritară în educație.
În ciclul primar, o perioadă de bază în formarea și evoluția elevilor, se dobândește un bagaj conceptual
simultan cu dezvoltarea gândirii- structuri operatorii, înțelegere și rezolvare de probleme. Startul cunoșterii,
al deprinderilor intelectuale, este informația verbală cu respectarea strategiilor de recepție și de alegere prin
care elevii decid asupra impactului exemplelor pozitive/ negative.

Prin respectarea parametrilor educaționali pentru eficientizarea predării/ învățării. Pentru a evita „
disconfortul” tranziției este importantă familiarizarea cu cerințele gimnaziale prin activități simple de genul
„ Ziua animalelor” suportul atitudinii ecologiste față de viețuitoare- poza 1 . Utilizarea materialelor
reciclabile pentru confecționarea jucăriilor, podoabelor de pom, dioramelor, dezvoltă imaginația,
creativitatea și responzabilizarea față de mediu- poza2
Rezolvarea problemelor, acel „ DE CE ?” exasperant la stadiul dimensional( 5-11 ani), mai ușor de
explicat în stadiul vectorial (11-18 ani), se bazează pe arhitectura cognitivă, adică reprezentarea și tratarea
informației conform unei baze de date- cultura generală, a unui motor de interferență care administrează
cunoștințele.
Ambientul, conținutul,dinamica lecției, se modifică permanent în funcție de cadrul didactic ,de materia
predată.
Profesorul , în procesul educativ, se bazează pe structura cognitivă standard a elevului de clasa a V- a. Pe
structura cognitivă particulară va construi prin organizatori- materiale educative generale și esențiale clare și
concrete- prin ordonare secvențială integratoare- scheletul formării și dezvoltării individului.
Biologia pornește de la observație metodică, meticuloasă a ființelor, proceselor biologice, a realității
înconjurătoare. Prin aplicarea strategiilor euristice axate pe algoritmi achiziționați în cogniția anterioară-
cunoștințe declarative, se pot declanșa cunoștințele procedurale, utile în înțelegerea și interpretarea
mecanismelor vieții.

Bibliografie

M. Bocoș, Instruire interactivă, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj 2002

E. Joița, Management educațional, Ed. Polirom, București 2000
R. B. Iucu, Managementul și gestiunea clasei de elevi, Ed. Polirom, București 2000

284
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Educatoare Buftea Ileana

Grădinița P.P. „Mamaruta”, Arad

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.

John Dewey
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o importanță
deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare funcțională în
procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor educaționale prin
colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este
necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă,
afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind una
dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile și în
special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de
calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea și
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează
grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin
intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic
care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea
metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de
organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Printre aspectele continuității grădiniței cu
școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În
acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita
școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea
distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le

285
 produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea
contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai
importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Bibliografie:

“Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura PRODIDACTICA,
Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

286
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ – ŞCOALĂ

Profesor înv.primar Bujor Anisoara

Şcoala Gimnaziala Frumoasa

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ales,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.

287
 În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la clasa pregătitoare curriculum–ul elaborat în şcoală răspunde la necesităţile
educaţionale actuale, astfel încât copii acestei clase să nu trăiască nici o clipă sentimentul că li se cere să
repete activităţile parcurse la grupa mare.

288
 COLABORAREA GRADINIŢĂ -ŞCOALĂ

Profesor ed. fizica Bujor Ovidiu

Şcoala Gimnazială Pustiana
Judetul Bacău

Reforma învăţământului , definită ca „ o schimbare amplă în orientare , structură şi conţinut„

( Direcţionar de pedagogie 1979 , pag. 388 ) determină schimbarea finalităţilor sistemului de
educaţie prin îmbunătăţirea tuturor activităţilor organizate în cadrul procesului de învăţământ , începând cu
învăţământul preprimar şi continuând cu cel primar.
Aceasta , deoarece , politicile educaţionale promovate de ţările Comunităţii Europene concep „
preşcolaritatea copiilor ca mijloc de promovare a reuşitei şcolare.
Conform Programei activităţii instructiv-educative din grădiniţă finalităţile învăţământului preşcolar
sunt : dezvoltarea fizică şi psihică normală a copiilor , socializarea copilului şi pregătirea acestuia pentru
debutul şcolarităţii prin educarea limbajului , educaţia pentru ştiinţa , educaţia pentru societate , educaţia
estetică şi educaţia psihomotorie. Am studiat şi finalitatea învăţământului primar – unul dintre acestea este
însuşirea limbii române ca limbaj de comunicare.
Toate acestea se constituie în puncte de întâlnire între învăţământul preşcolar şi învăţământul primar
, cu trăsăturile care presupun şi demonstrează continuitatea în pregătirea copilului pentru viaţă.
Rolul continuităţii dintre învăţamântul preşcolar şi învătamântul şcolar în procesul didactic.
Vârsta preşcolară şi vârsta şcolară mică au multe caracteristici comune , dar prezintă şi diferenţe.
Dintre caracteristicile comune ale vârstei preşcolare si şcolare mici amintesc :
• dezvoltarea memoriei prin reţinerea unor poezii , reguli de joc , ea trecând de la etapa
involuntară la cea voluntară;
• dezvoltarea limbajului care priveşte atât îmbogăţirea vocabularului , cât şi însuşirea
structurii gramaticale ;
• manifestarea curiozităţii prin mulţimea întrebărilor puse , cât şi prin interesele faţă de
realitatea înconjurătoare.
Aceste caracteristici comune celor două vârste obligă ca în procesul de învăţământ să existe o
continuitate logică şi firească între grupa pregătitoare şi clasa I , continuitate facilitată de o colaborare
constantă dintre învăţătoare şi educatoare.
Între caracteristicile celor două vârste există şi diferenţe. La vârsta şcolară mică se observă , spre
deosebire de vârsta preşcolară , următoarele :
• dezvoltarea pronunţată a muşchilor ; creierul se dezvoltă mult , atât ca volum cât şi ca
structură ;
• trecerea de la o atenţie spontană , la una voluntară ;
• transformarea treptată a memoriei în una voluntară logică şi intenţionată ;
• trecerea gandirii de la cea concretă la cea abstractă.
Aceste diferenţe între caracteristicile celor două vârste cer activităţi diferite în gradiniţă faţă de cele
din şcoală.
Copilul de 5-6 ani manifestă o mare forţă , agilitate , inteligenţă , traversând programe educative
care-i măresc sensibilitatea intelectual – observativă , îl abilitează cu manualităţi artistice , îi dezvoltă
curiozitatea şi comportamentul explorator , de protejare şi îngrijire a mediului înconjurător.
Cu multă măiestrie pedagogică , educatoarele realizeaza demersuri didactice în două forme :
activităţi comune cu întreaga grupă şi jocuri şi activităţi la libera alegere , în funcţie de interesele comune
pentru un anumit domeniu.
Stimularea dezvoltării copilului de clasa pregătitoare , în funcţie de capacităţile şi interesele sale ,
presupune elaborarea unor noi strategii ale învăţării pe care să le folosească învăţătoarea , prin cooperare
permanentă , pentru selectarea cunoştinţelor în funcţie de particularităţile de vârstă şi cele individuale şi în
funcţie de valoarea formativă a acestora.
Atât în grădiniţă cât şi şcoală se desfăşoară activităţi cu caracter inter şi transdisciplinar. Acestea
oferă vaste posibilităţi de a dezvolta gândirea , de a forma sentimente morale , de a fortifica voinţa copiilor.
Pentru învăţătoare ele sunt rezultante ale cunoaşterii „ zestrei ” intelectuale acumulată de copil înainte de
intrarea în şcoală , cunoaştere care se preia „ din mers „ de la educatoare sau prin activităţi comune.
Preluarea datelor este consemnată cantitativ , dar şi nominal pentru a asigura un „debut „ favorabil pentru

289
fiecare copil , pentru a-i asigura libertate psihică deplină ; un comportament creativ , o siguranţă care să-l
dispună la dezvăluirea Eului său real.
La sfarşitul vârstei preşcolare dezvoltarea limbajului copilului mai prezintă câteva particularităţi cum
ar fi : dislalie cu forme de rotacism ( r ) fitacism ( f,v ) , nutacism ( n, m ) , etc , tulburări de vorbire care se
referă la ritm ( tahilalia , bradilalia , bâlbâiala , logofobia ).
Toate se pot elimina cu răbdare şi perseverenţă prin diferite modalităţi de lucru : jocuri , dicuţii ,
dialoguri , frământări de limbă , dramatizări. Vital este ca toate acţiunile întreprinse pe linia dezvoltării
vorbirii copiilor să aibe un caracter convergent , urmărind progresul realizat de fiecare.
Nu putem neglija nici continuitatea în activitatea educaţională , ava nd în vedere particularităţile
trecerii de la un stadiu la altul în dezvoltarea copiilor.
Jocul din grădiniţă „ fereastră deshisă „ activităţii de învăţare din şcolaritatea mică.
Încă de la vârsta preşcolară , în condiţiile jocului ca activitate dominantă , educatoarea mizează pe
elemente ale muncii de învăţare. Prin urmare , învăţătura , dominantă a vârstei şcolare , este prezentă în
diferite forme şi la vârsta preşcolară. Ea izvorăşte din necesitatea de a satisface interesul , curiozitatea
copilului pentru cunoaştere.
Astfel că preşcolaritatea înregistrează ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea individualităţii
umane şi unele din cele mai semnificative achiziţii cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale
dezvoltării sale în ciclul primar şi chiar mai departe.
De aceea , educatoarele , menţin dinamismul , impetuozitatea şi expresivitatea vârtei preşcolarilor ,
acel freamăt lăuntric permanent ce conferă copiilor note specifice de dinamism creativ.
Educatoarele formeaza la copii caracteristici şi trăsături noi , interese , abilităţi , îndemânări ,
aptitudini , trăsături de caracter şi comportament creativ. Toate acestea se realizează cu ajutorul trăirilor prin
jocul didactic , atât de îndrăgit de fiecare copil.
Jocul , acţiune „ distractivă „ petrecută între copii este magnific , pentru că promovează manifestarea
liberă a acestora în învăţare , recurgând de cele mai multe ori la activitatea în grup. Jocul , practicat zilnic
de preşcolari , reprezintă cel mai eficient mijloc de formare a noţiunilor de care au nevoie copiii mai târziu ,
în ciclul primar.
Jocurile de creaţie învaţă preşcolarii să se identifice cu diverse roluri socio-profesionale ale adulţilor
, ceea ce reprezintă o foarte mare importanţă pentru formarea Eului , a imaginii de sine prezente şi viitoare.
Chiar dacă în realitate rolurile copilului nu depăşesc stadiul fanteziei îl apropie pe copil de viitoarele roluri
profesionale pentru care va trebui să opteze şi să ia decizii în viitor.
Jocul cu multiplele lui valenţe reprezintă cel mai eficient mijloc de transmitere a cuvintelor şi de
formare a noţiunilor de care copiii au nevoie în clasa I . Jocurile colective , cu dialoguri între copii ,
îmbogăţesc lexicul , educă răbdarea , perseverenţa , perspicacitatea , atenţia , memoria.
Socotesc că cele mai sus enumerate reprezintă suficiente argumente pentru care considerăm că
activităţile de joc din grădiniţă reprezintă „ ferestre deschise „ spre activitatea de învăţare din şcoală –
asigurând procesul continuu în educaţia permanentă.
Odată cu intrarea copilului în şcoală se menţine şi jocul ca activitate ce asigură un echilibru necesar ,
o continuitate firească între învăţământul preşcolar şi primar şi în acelaşi timp o adaptare treptată la
activitatea şcolară. Începutul şcolarizării va însemna , însă , deplasarea treptată a poderii spre învăţătură. La
începutul clasei I , jocul constituie o formă de învăţare , dar şi un mijloc de relaxare , stimulând interesul şi
curiozitatea şcolarilor.
Jocul didactic este inclus în sistemul de metode de învăţământ cu rezultate deosebite în captarea
atenţiei elevilor şi pentru înlăturarea plictiselii , a dezinteresului facându-i pe cei timizi să devină activi ,
curajoşi , să capete încredere în capacităţile lor.

290
 Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor

Profesor învăţământ preşcolar: Elena Bularca

Grădiniţa de copii cu program prelungit ,,Prichindel’’

Ȋntorsura Buzăului

Judeţul Covasna

,,Atunci când eşti profesor nu poţi vedea roadele unei zile de muncă. Ele sunt invizibile şi
rămân aşa poate chiar şi douăzeci de ani.’’

Jaques Barzun

Pentru fiecare dintre noi prima ,,şcoală’’ este familia, locul unde se pun bazele formării
noastre ca şi fiinţe umane, raţionale, care mai târziu vom face parte din societatea umană şi vom
avea de îndeplinit sarcini precise. Educaţia este aşadar o acţiune socială care se desfăşoară pentru
început într-un cadru restrâns, în mediul apropiat copiilor pentru ca mai apoi, odată cu intrarea
copiilor în mediul grădiniţei, acest act educaţional să aibă loc într-un cadru instituţionalizat,
specializat. Factorii educaţionali sunt reprezentaţi de şcoală, familie, instituţiile cultural-
educative, mijloacele mass-media,etc. Ȋn lucrarea de faţă mă voi opri asupra factorului şcoală,
respectiv grădiniţă şi voi încerca să subliniez importanţa rolului pe care îl are colaborarea dintre
educatori la toate nivelurile (grădiniţă, şcoală) în dezvoltarea sub toate aspectele a copiilor noştri.

Pentru a realiza un învăţământ unitar este necesară respectarea unui obiectiv major, şi
anume existenţa continuităţii în întreaga activitate educaţională în special la nivelulul ciclurilor
educaţionale (grădiniţă, ciclul primar, gimnazial, liceal). Această condiţie este valabilă şi pentru
primele două trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. O
asemenea continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa pregătitoare,
respectiv clasa I, la particularităţile muncii de învăţare. Condiţia esenţială a atingerii de către toţi
copiii a gradului de dezvoltare şi adaptare cerut o reprezintă realizarea unei legături funcţionale
de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniţei şi clasa I a şcolii primare. Noutatea
aparută în sistemul nostru de învăţământ este clasa pregătitoare, cea care se vrea a fi o îmbinare
între modul de învăţare specific grădiniţei – jocul, dar aplicat în mediul şcolar ca şi loc de
desfăşurare a activităţii didactice. Anul şcolar 2012-2013 a implementat clasa pregătitoare ca

291
etapă care face trecerea de la grădiniţă la şcoală. Scopul acestei măsuri de introducere a clasei
pregătitoare în ciclul primar e simplă: socializarea mai timpurie într-un mediu organizat este
benefică pentru dezvoltarea personalităţii copilului. Primul contact cu şcoala trebuie să fie
natural şi plăcut. Prin această tranziţie au loc schimbări importante, unele care sunt caracteristice
trecerii de la grădiniţă la şcoală în general, iar altele care sunt proprii acestei etape.

Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin

psihopedagogic. O primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea
continuităţii între grădiniţă şi şcoală se referă la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în
special în programele de la nivelul preşcolar şi ale clasei I. Este vorba de legatură indisolubilă
între prevederile programelor respective. Prima condiţie pentru rezolvarea asigurarea
continuităţii dintre educaţia preşcolară şi cea şcolară o reprezintă analiza psihologică a activităţii
şcolare şi determinarea acelor capacităţi intelectuale, afectiv-voliţionale ce trebuie formate
copiilor pentru a se adapta fără dificultăţi activităţii şcolare.

Legatură dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care
acţionează în sfera tehnologiei didactice, asigurând continuitatea prin folosirea metodelor şi
procedeelor didactice specifice activităţii de învăţare, precum şi de intervenţii în formele de
organizare a procesului de învăţământ (activităţile didactice). Ȋn clasa I învăţătoarea foloseşte
jocul atât ca activitate de învăţare, cât şi ca mijloc de relaxare pentru copii.

Astfel, colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să analizeze mai profund şi mai

obiectiv activitatea instructiv-educativă desfăşurată cu copiii sub toate aspectele ei, ajungând să
cunoască rezultatele înregistrate de copii ca şi elevi, iar învăţătoarea va avea în vedere să nu
piardă pe parcurs cunoştinţele şi modul de lucru însuşite în grădiniţă de către actualii şcolari.
Alte modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală sunt reprezenatate de: participarea
reciprocă a educatoarelor şi învăţătoarelor la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la
activităţile comisiilor metodice, la activiăţi şi lecţii demonstrative, la sesiuni de comunicări.

292
Bibliografie:

Cucoş, Constatin, ,,Pedagogie’’, Editura Polirom, Iaşi, 2002

Ȋnvăţământul Preşcolar în Mileniul III, nr. 15-16, Editura Reprograph, Bucureşti, 2013

Revista Ȋnvăţământului Preşcolar şi Primar nr. 1/2/2013, Editura Arlequin, Bucureşti, 2013

293
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ
BULAT GABRIELA DANIELA
PROFESOR ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR
G.P.P. ,,CSIPIKE”, SF. GHEORGHE, JUD. COVASNA

»Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un
ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de
metamorfozare.”( H. Wallon)

Intr-o lume tot mai izolată, mai putin dispusă pentru socializare, cooperarea între factorii
educaționali – grădiniță, școală - devine necesară și se impune și ca obligație morală din partea acestora,
pentru a favoriza socializarea copiilor, pentru a-i familiariza, prin exemple si modele, cu adevarate valori ale
spiritualității umane.
Educația și-a multiplicat necontenit formele de organizare, odată cu evoluția societății, în care rolul
său a devenit din ce în ce mai important.
Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au
un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală.
Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de
îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o continuare absolut normală a activității
copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din
grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se
mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp,
cu scop operaționalizat, prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun
preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii, cât mai ales cu învățătorul.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l
urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natură psihopedagogică, menită să contribuie la asigurarea continuitații între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I. Este vorba de legătura indisolubilă între prevederile programelor respective .Pentru a fi însă
operațională,corelația dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învățător ,cât și de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucrează cu grupa preșcolară mare, trebuie să cunoască cerințele
programei pentru clasa pregătitoare, respectiv clasa I, spre a-i asigura baza care să-i permită preșcolarului
însușirea cunoștințelor clasei pregătitoare, respectiv clasei I, iar învățătorul care va prelua clasa pregătitoare
trebuie să cunoască programa grupei preșcolare mari, pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini în
procesul de instruire și educare.
O primă condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolară și cea
școlară, o constituie analiza psihologică a activitatii școlare și determinarea acelor capacități intelectuale
,afectiv-voliționale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăți activității școlare,deci
trebuie să se stabilească capacitățile necesare, pentru ca preșcolarul să asimileze cunoștințele prevăzute în
clasapregătitoare, respectiv, ulterior, în clasa I.
Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice,în activitatea de învățare ,precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățământ, în primul rând în lecții. Astfel, este bine știut, că învățătura,dominantă a vârstei școlare, este

294
prezentă în diferite forme și la vârsta preșcolară,ca izvorând din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copilului pentru cunoaștere.In clasa pregătitoare, învățătorul folosește jocul, atât ca
activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Colaborând cu școala,educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca
instructiv-educativă, sub aspectele ei pozitive și negative, cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a
foștilor »elevi »,iar învățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.
In sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală, vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții: participare reciprocă a educatoarelor și învățătorilor la
consfătuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitățile comisiilor metodice , la « lecții model », la sesiuni
de comunicări.
Pregătirea copilului pentru școală este considerată tot mai mult ,,funcția majoră”, obiectivul
formativ final al activităților instructiv-educative din grădiniță.Pentru a continua fără dificultate procesul de
dobândire a cunoștințelor și deprinderilor început în grădiniță la vârsta de 3 ani, este necesară o legătură
temeinică între grădiniță și școală. Cum aceste deprinderi nu se formează la întâmplare, ci gradat,
sistematic, educatoarei îi revine sarcina de a-i face pe copii să înțeleagă de ce este nevoie ca ei să fie
informați, de ce trebuie să asculte cu atenție, de ce trebuie să ,,facă lecții”; apoi acești copii preluați de
învățătoare, se pot încadra cu ușurință în activitatea școlară, unde vor întâlni noi cerințe.
Colaborarea grădiniță- școală ar trebui să se bazeze pe continuitatea obiectivelor urmărite, în
conținuturi, în mijloacele de realizare a sarcinilor. Astfel, învățătoarele trebuie să aibă o bună și permanentă
colaborare cu educatoarele, urmărind în mod special:
• Cunoașterea reciprocă a curriculumului preșcolar, respectiv școlar;
• Cunoașterea grupei mari de către învățătoare ( discuții cu privire la nivelul de dezvoltare al copiilor,
mediul familial din care provin)

295
BULAT GABRIELA DANIELA
PROFESOR ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR
G.P.P. ,,CSIPIKE”, SF. GHEORGHE, JUD. COVASNA

COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ

»Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el

constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una
şi aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare.”( H. Wallon)

Intr-o lume tot mai izolată, mai putin dispusă pentru socializare, cooperarea între
factorii educaționali – grădiniță, școală - devine necesară și se impune și ca obligație morală
din partea acestora, pentru a favoriza socializarea copiilor, pentru a-i familiariza, prin exemple
si modele, cu adevarate valori ale spiritualității umane.
Educația și-a multiplicat necontenit formele de organizare, odată cu evoluția societății,
în care rolul său a devenit din ce în ce mai important.
Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum
lung și sinuos, plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă
personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o
serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție
generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală. Frecventarea grădiniței de
către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol
important în adaptarea cu succes a copilului în școală.
Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a
jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o continuare
absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze
jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se
dorește să se mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare
și deosebite, în același timp, cu scop operaționalizat, prin efectuarea de vizite, de colaborări,
de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii, cât mai ales
cu învățătorul.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o
relaţie de colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul
comun pe care-l urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natură psihopedagogică, menită să contribuie la
asigurarea continuitații între grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului
învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale clasei I. Este vorba de
legătura indisolubilă între prevederile programelor respective .Pentru a fi însă
operațională,corelația dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învățător ,cât și de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucrează cu grupa preșcolară mare, trebuie să cunoască
cerințele programei pentru clasa pregătitoare, respectiv clasa I, spre a-i asigura baza care să-i
permită preșcolarului însușirea cunoștințelor clasei pregătitoare, respectiv clasei I, iar
învățătorul care va prelua clasa pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei preșcolare
mari, pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire și educare.

296
 O primă condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația
preșcolară și cea școlară, o constituie analiza psihologică a activitatii școlare și determinarea
acelor capacități intelectuale ,afectiv-voliționale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta
fără dificultăți activității școlare,deci trebuie să se stabilească capacitățile necesare, pentru ca
preșcolarul să asimileze cunoștințele prevăzute în clasapregătitoare, respectiv, ulterior, în
clasa I.
Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic, care
acționează în sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuității în însăși
folosirea metodelor și procedeelor didactice,în activitatea de învățare ,precum și de intervenții
în formele de organizare a procesului de învățământ, în primul rând în lecții. Astfel, este bine
știut, că învățătura,dominantă a vârstei școlare, este prezentă în diferite forme și la vârsta
preșcolară,ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,curiozitatea copilului pentru
cunoaștere.In clasa pregătitoare, învățătorul folosește jocul, atât ca activitate de învățare, cât
și ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Colaborând cu școala,educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv
munca instructiv-educativă, sub aspectele ei pozitive și negative, cunoscând rezultatele la
învățătură și purtare a foștilor »elevi »,iar învățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs
cunoștințele însușite în grădiniță.
In sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală, vor fi valorificate și
alte forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituții: participare reciprocă a
educatoarelor și învățătorilor la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitățile
comisiilor metodice , la « lecții model », la sesiuni de comunicări.
Pregătirea copilului pentru școală este considerată tot mai mult ,,funcția majoră”,
obiectivul formativ final al activităților instructiv-educative din grădiniță.Pentru a continua
fără dificultate procesul de dobândire a cunoștințelor și deprinderilor început în grădiniță la
vârsta de 3 ani, este necesară o legătură temeinică între grădiniță și școală. Cum aceste
deprinderi nu se formează la întâmplare, ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine sarcina de
a-i face pe copii să înțeleagă de ce este nevoie ca ei să fie informați, de ce trebuie să asculte cu
atenție, de ce trebuie să ,,facă lecții”; apoi acești copii preluați de învățătoare, se pot încadra
cu ușurință în activitatea școlară, unde vor întâlni noi cerințe.
Colaborarea grădiniță- școală ar trebui să se bazeze pe continuitatea obiectivelor
urmărite, în conținuturi, în mijloacele de realizare a sarcinilor. Astfel, învățătoarele trebuie să
aibă o bună și permanentă colaborare cu educatoarele, urmărind în mod special:
• Cunoașterea reciprocă a curriculumului preșcolar, respectiv școlar;
• Cunoașterea grupei mari de către învățătoare ( discuții cu privire la nivelul de
dezvoltare al copiilor, mediul familial din care provin)

297
 Colaborare grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor

Profesor Mădălina-Gabriela Bulău

(Școala Gimnazială Larga Jijia, comuna Movileni, Județul Iași)

"Nu există artă mai frumoasă decât arta educației.

Pictorul și sculptorul fac doar figuri fără viață, dar
educatorul crează un chip viu; uitându-se la el, se bucură
și oamenii, și Dumnezeu."
(Sfântul Ioan Gură de Aur)

În contextul actual de regândire a conţinutului întregului sistem al învăţământului

preuniversitar se pune problema unei legături mai strânse între grădiniţă şi şcoală sub aspectul
continuităţii muncii pentru aprofundarea cunoştinţelor şi deprinderilor acumulate la grădiniţă.
Dacă altă dată nu se punea prea mult accent pe rolul grădiniţei şi pregătirea copiilor în
vederea şcolarizării, astăzi rolul primordial al grădiniţei este pregătirea copilului pentru şcoală.
Când intră la grădiniță, copilul se află în perioada celor mai importante acumulări, care vor
sta la baza personalității sale.
Munca în grădiniţă a avut şi continuă să aibă un pronunţat conţinut educativ, propunându-şi
să asigure condiţii care să stimuleze dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual,
afectiv şi voliţional şi să-l deprindă să reacţioneze adecvat într-o colectivitate de lucru.
Educatorul este cel care îl ghidează pe copil în toate formele de învățare, făcându-l pe acesta
să gândească singur, sa exerseze singur diverse activități, stimulându-i interesul real pentru obiectele
și oamenii din jur. De-a lungul preșcolarității, copiii câștigă mult sub raport fizic, mental și
emoțional. Pregătirea copilului pentru învățarea continuă începe de la grădiniță, unde el dobândește
primele comportamente intelectuale, face cunoștință cu primele povestiri fantastice, cu primele
conținuturi stiințifice.
Activitatea desfășurată cu copiii în grădiniţă, duce în mod nemijlocit la formarea şi la
dezvoltarea deprinderilor şi priceperilor de muncă intelectuală, activitate ce are continuitate şi în
munca şcolară de mai târziu.
La intrarea în școală, copilul va dispune de un comportament cognitiv conturat care, deși
dependent de caracteristicile vârstei, contituie o premisă pentru asimilările viitoare.
Trecerea copilului de la grădiniţă la şcoală trebuie să fie o continuare obişnuită a unei
programe care este în dezvoltare şi continuată de către şcoală și nu un prag. Raportul dintre grădiniţă
şi şcoală fiind astfel un raport de continuitate în plan instituţional, în planul conţinutului şi al
metodelor.
Copilul preşcolar dobândeşte în grădiniţă multiple cunoştinţe pe care şi le însuşeşte, cu
prioritate, prin legătura directă cu realitatea. Odată cu acumularea acestui bagaj bogat de cunoştinţe,
reprezentările copilului ating un grad mai înalt de generalizare. În acelaşi timp, vorbirea devine mai
bogată, mai clară, mai corectă, asigurând dezvoltarea intensă a gândirii.
În asigurarea continuităţii între activitatea dominantă a vârstei preşcolare şi a perioadei
şcolare mici, trebuie avut în vedere însăși particularităţile trecerii de la un stadiu la altul în
dezvoltarea copiilor.
Continuitatea între grădiniţă şi şcoală este posibilă prin asigurarea unor măsuri de ordin
psiho-pedagogic realizate metodic. Copilul, înainte de a intra în clasa I, trebuie cunoscut temeinic.
Se are în vedere cunoaşterea acumulărilor realizate în perioada preşcolară, în special a acelora care,
într-un fel sau altul, constituie elemente pregătitoare pentru învăţarea citirii şi a scrierii.
Pentru educația copiilor este necesar mare discernământ din partea îndrumătorului.
Discernământul constă în faptul de a nu dezamăgi copiii, dar nici să nu fie lăsați necorectați prin
încurajare. Precum medicul folosește leacurile potrivite de fiecare dată, astfel și îndrumatorul, ca un
medic, trebuie să folosească leacurile vindecatoare potrivite.

298
BIBLIOGRAFIE:

 Alexandru, J. - Cunoaşterea copilului preşcolar, Editura revistei de pedagogie, 1992,

Bucureşti
 Cucos, Constantin – Educația. Dimensiuni culturale și interculturale, Editura Polirom, 2000,
Iași;
 Schaub, Horst - Dicționar de pedagogie, Editura Polirom, 2001, Iași;
 Integrarea copilului în activitatea şcolară, Culegere metodică editată de Revista de
pedagogie, Bucureşti 1978.

299
 Grupa pregătitoare – punte de legătură între grădiniţă şi şcoală

Autor: Prof. inv.primar Burciu Andra Patricia

Activitatea pe care o desfăşurăm cu copiii în grădiniţă, duce în mod

nemijlocit la formarea şi la dezvoltarea deprinderilor şi priceperilor de
muncă intelectuală, activitate ce are continuitate şi în munca şcolară de mai
târziu.
Grupa pregătitoare cuprinde copii între 6-7 ani şi este considerată ca o
etapă de trecere de la grădiniţă la şcoală, ca o verigă de legătură între cele
două unităţi de învăţământ. De aici şi necesitatea ca activităţile desfăşurate
cu copiii grupei pregătitoare să fie proiectate şi desfăşurate în aşa fel încât
accentul să cadă pe sarcinile formative, sarcini care vizează dezvoltarea
capacităţilor intelectuale ale copilului, a interesului acestuia pentru
cunoaştere, a curiozităţii epistemice, a dragostei pentru învăţătură.
Constituirea acestor grupe pregătitoare reprezintă o şansă dată tuturor
copiilor pentru a-şi însuşi elementele formative care conduc la aptitudinile
de şcolaritate.
Activitatea care se desfăşoară în grupa pregătitoare trebuie să-l trateze
pe copil ca preşcolar, dar şi ca viitor şcolar, insistându-se pe dezvoltarea
intelectuală, dezvoltarea gândirii, a memoriei, a imaginaţiei şi a aptitudinilor
de şcolaritate. Grupa pregătitoare, prin activitatea ei, este o şansă în plus
acordată copiilor, aceştia trebuind să facă faţă viitoarelor cerinţe şcolare. Ea
a fost şi este puntea de legătură între grădiniţă şi şcoală.
Este logic să consolidăm cunoştinţele predate la grupa mare, totodată
fiind necesar să se simtă un salt calitativ în cunoştinţele predate la grupa
pregătitoare. Planificările diferenţiate în cadrul grupei pregătitoare
facilitează succesul şcolar. Evoluţia unui copil din grupa pregătitoare trebuie
influenţată prin cunoştinţele cu un grad mai mare de complexitate faţă de
grupa anterioară, dar să nu depăşească limita care trebuie să fie pasul spre
clasa întâi. De aceea, această grupă cere o nouă linie orientativă prin
abordarea unor teme de mare complexitate.
Prin introducerea grupei pregătitoare pentru clasa întâi se poate
discuta predarea unor elemente necesare pentru înţelegerea anumitor
concepte, care se regăsesc şi în ciclul primar (de exemplu, predarea
elementelor pregătitoare pentru înţelegerea conceptului de număr natural,
etc.). Astfel concepută predarea diferitelor discipline în grupa pregătitoare
se descongestionează nu numai învăţământul preşcolar, ci şi cel din clasa
întâi, rămânând mai mult spaţiu pentru consolidarea, în această clasă, a
cunoştinţelor dobândite anterior.

300
 Bine organizate, activităţile de la grupa pregătitoare vor dezvolta
capacităţi intelectuale, vor forma abilităţi practice, care, mai târziu, vor
conduce la formarea comportamentului pozitiv al copilului faţă de situaţiile
concrete ce urmează să le rezolve în activitatea şcolară. Totodată, în anul
pregătitor, copiii îşi formează deprinderi, priceperi şi un vocabular clar şi
bogat, fără a-i suprasolicita, având timpul necesar la dispoziţie pentru
consolidări şi repetări necesare, impuse de vârstă.
Recuperarea tuturor neajunsurilor în cadrul grupei mari – pregătitoare
pentru şcoală până la sfârşitul anului şcolar presupune că, deja copilul este
pregătit pentru şcoală, pentru mediul social specific. De altfel, când ne
referim la şcoală, trebuie să avem în vedere că preşcolarul trebuie pregătit
astfel încât să poată răspunde cerinţelor acesteia. În acest fel pregătirea
copilului pentru şcoală este totodată pregătirea lui pentru societate.
Raportul dintre grădiniţă şi şcoală, în general, trebuie să fie un raport
de continuitate în plan instituţional, în planul conţinutului şi al metodelor.
De aceea, educatoarea trebuie să se preocupe permanent de
dezvoltarea limbajului şi de exprimare. În activitatea sa trebuie să existe o
mai mare preocupare pentru antrenamentul grafic, lucrând cu copiii pe fişe
individuale; trebuie să le formeze interesul pentru activităţile matematice –
utilizând corect limbajul matematic.
Între activitatea specifică grupei pregătitoare, cât şi clasei întâi, există
o strânsă legătură pe linia conţinutului, a formelor de organizare şi a
metodelor instructiv-educative. Numai astfel se poate realiza puntea de
legătură între cele două instituţii (grădiniţă şi şcoală) încât adaptarea la noile
cerinţe ale clasei întâi să nu mai constituie o greutate pentru nici un copil.
Programa grupei pregătitoare pentru şcoală permite pregătirea în mod
unitar a copiilor şi asigurarea în egală măsură a şanselor de a candida la
deplinătatea succesului şcolar şi pentru ca această pregătire, care se
desfăşoară în grădiniţă, să devină o măsură reală, care să contribuie în mod
simţitor la preîntâmpinarea eşecului şcolar, este necesar să fie bine
cunoscută de către învăţători, după cum şi activitatea acestora trebuie
cunoscută de către educatoare, în vederea acţionării în lumina perspectivei
pregătirii şcolarului de mâine.
În aceasta rezidă necesitatea unei permanente colaborări între
grădiniţă şi şcoală, între educatoare şi învăţători.
Una din condiţiile constituirii şi fiinţării unui sistem de învăţământ
eficace o reprezintă coerenţa din interiorul său, unitatea componentelor sale.
Edificiu complex, ordonat vertical pe niveluri şi trepte de instruire, iar
orizontal pe tipuri de şcoli şi profiluri de formare, sistemul îşi demonstrează
capacitatea de a asigura formarea şi dezvoltarea personalităţii umane în

301
măsura în care, între altele, compartimentele şi verigile sale sunt corelate
structural şi funcţional.
BIBLIOGRAFIE:

 Alexandru J., Cunoaşterea copilului preşcolar, Editura revistei de

pedagogie, Bucureşti 1992
 „Integrarea copilului în activitatea şcolară”, Culegere metodică
editată de Revista de pedagogie Bucureşti 1978
 Oprescu N., Copilul preşcolar în regimul activităţii şcolare, în Revista
Învăţământului preşcolar nr. 1-2/ 1998

302
 Colaborarea grădiniţă şi scoală!Relatia educatoare-invatator-profesor

Prof.inv.pres.Burda Alexandra Geanina

Gradinita cu Program Normal Gradinile-Judetul Olt

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru primele
doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciproca şi
continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate va asigura o mai
rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru
arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un
ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de
metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare institutionalizate, deci a
gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare ncerut de o
eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de continuitate intre activitatea din
grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor
componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut,
forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O prima
masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala este
plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I. Este
vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa operationala,corelatia
dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de educatoare.Astfel,educatoarele care
lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele programei pentru clasa I spre a-i asigura baza
care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa
cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si
educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I. Cercetarile
intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca invatarea scrierii si
citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a traduce in
concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii mentale
de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si scoala
.

303
 Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de invatamant
in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este prezenta in diferite
forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface interesul,curiozitatea copiluli pentru
cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de
destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele de
organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati comune
cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme distractive
comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie
bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni
scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

304
 RELATIA PROFESOR-ELEV
studiu
Prof. Bursuc Raluca-Georgeta
Sc. Gim. Alexandru Stefulescu Tg.Jiu

Capacitatea de a dispune de „tact pedagogic”este recunoscută acelor categorii de educatori care

reuşesc să călăuzească cu grijă eforturile elevului, care manifestă înţelegere faţă de eşecurile sale şi îl ajută
cu răbdare să le depăşească, fără să facă însă concesii cu privire la respectarea normelor autorităţii şcolare
sau a obligaţiilor de instruire pe care le impune programa de învăţământ.
Elevii clasei şi profesorul formează împreună un sistem în cadrul căruia relaţiile ce se stabilesc între
„elemente”sunt deosebit de complexe. Elevii sunt elevi şi profesorii sunt profesori numai în măsura în care
se află în corelaţie.
„În sistemul profesor-elevi elementele pot comporta şi disfuncţii. Astfel, relaţiile negative ale
profesorului cu elevii (tutelare, autoritarism, lipsă de respect, lipsă de înţelegere, ironie, toleranţă exagerată
etc.) pot frâna dezvoltarea liberă a personalităţii elevilor, la rândul său, prin faptele şi atitudinile sale, elevul
poate împiedica adaptarea grupului şi integrarea lui în contextul social mai larg,[…], dezvoltarea plenară a
indivizilor.(Marcus, G David, T Predescu A., 1987, p 116).
Prezint un exemplu de intervenţie a mea în calitate de diriginte în dirijarea relaţiilor
interpersonale în clasa de elevi:
Într-o clasă divizată-cum era clasa a XII-a C – era greu de ales un responsabil. Pentru început, ca
diriginte, prin consultare cu elevii, ţinând seama că este „cuminte şi silitor”, l-am numit provizoriu ca
responsabil al clasei şi reprezentant în Consiliul elevilor pe B.A
Alegerea propriu-zisă urma să aibă loc ceva mai târziu. B.A. nu a dovedit nici interes şi nici
pricepere de a organiza şi reprezenta clasa, aşa că alegerea unui nou responsabil a devenit o problemă
presantă.
Ca acţiune premergătoare, elevii au fost rugaţi să noteze pe câte o foaie de hârtie, individual şi
secret, numele unuia sau al mai multor elevi pe care îi consideri potriviţi să conducă şi să reprezinte clasa.
Rezultatele s-au comunicat clasei: T.C.-17 voturi, B.A.-16 voturi, R.D.-15 voturi, D.E.-12 voturi, S.L. şi
C.C. câte 7 voturi.
Le-am recomandat elevilor să se mai gândească, să se sfătuiască între ei şi la ora de dirigenţie să
propună pe cei mai buni, indiferent de numărul de voturi obţinut iniţial.
Prin vot deschis, dintre cei cinci elevi propuşi, B.A. a întrunit cele mai multe voturi. Preocupat să-şi
pregătească bine lecţiile, disciplinat, neimplicat în problemele clasei, ca şi când n-ar fi făcut parte din ea,
B.A era, pentru colegi, cel mai potrivit şef: îşi vedea de treburile lui, executa ce-i ceream eu ca diriginte fără
să-i stânjenească în vreun fel pe colegi. Aşa se explică preferinţa clasei pentru B.A.
B.A. a refuzat însă orice funcţie: dacă ar fi acceptat, aş fi fost pusă într-o situaţie delicată: să nu ţin
cont de opţiunea elevilor de vreme ce le-am cerut-o, era exclus; să le explic elevilor de ce B.A. este
nepotrivit, fără a-i atinge acestuia demnitatea, era greu, dacă nu chiar imposibil. Că problema s-a rezolvat de
la sine, a fost o întâmplare fericită. În munca educativă nu sunt multe „întâmplări fericite” şi, chiar dacă ar
fi, nu le poţi aştepta şi nu poţi conta pe ele. Aveam de rezolvat pentru mine situaţia ipotetică în care T.O. ar
fi acceptat funcţia. În acest caz, trebuia să am în vedere cel puţin două aspecte de natură psihosocială:
1) Întrucât aptitudini de lider nu îi puteam forma, m-aş fi orientat spre formarea, cel puţin la nivel
minimal, a priceperii de a conduce. Elevul trebuia învăţat ce are de făcut ca şef al clasei şi cum să-şi
exercite funcţia. Dacă B.A. ar fi acceptat funcţia, este de presupus că ar fi avut şi motivaţia necesară pentru
a dori să-i facă faţă.
2) La nivelul grupului, independent de situaţia concretă, trebuia conştientizate comportamente de rol
ale aceleiaşi persoane: elev silitor, bun coleg, lider etc.
A fost aleasă T.C., dar tendinţele ei spre vedetism au nemulţumit clasa şi în anul şcolar următor a
fost schimbată, înlocuită fiind cu D.E.

305
 ,,COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ!

RELAȚIA EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR’’

EDUCATOARE :BURZO AURICA

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 2 BISTRIȚA

Sistemul de învățământ din societatea noastră, a reflectat întotdeauna cerințele și posibilitățile oferite de
societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Datorită dezvoltării sociale tot mai
accentuate, sistemul de invțământ tinde să se modifice ușor,ușor. Acest lucru duce la modernizarea
metodelor de predare-invățare, structurarea conținutului in funcție de dezvoltarea fizică și psihică a copiilor,
inlocuirea formelor de organizare a activitatii intr-un cadru institutionalizat cu activități de tip outdoor
începând cu grădinița, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții educative,
grădiniță-școală. Unul dintre obiectivele majore ale grădiniței, este pregătirea copilului pentru școală, prin
activități de joc și activități experiențiale. Învățământul preșcolar trebuie să realizeze educația preșcolară
având în vedere formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu
zestrea genetică, în interesul său și al societății.

Astăzi, mai mult ca oricând , se dezvoltă concepte ca: educatorul să țină cont de opinia copilului,
participarea copilului la deciziile care-l privesc, opțiunea personală a acestuia , implicarea copilului în
responsabilitatea și drepturile pe care societatea le identifică și recunoaște.

Așa se explică nevoia de a se dezvolta un nou concept care să întărească schimbarea în relațiile grădiniță-
școală respectiv educatoare-invățătoare. Acest nou concept se numește parteneriat eductional și este unul
dintre cuvintele,, cheie,, al pedagogiei contemporane. Este un concept și o atitudine în domeniul educației.
Ce este acest parteneriat educațional ?

Parteneriatul educațional este o formă de comunicare, cooperare și colaborare în sprijinul copilului la

nivelul procesului instructiv-educativ. El presupune o unitate de cerințe, opțiuni, decizii și acțiuni educative
între factorii educaționali. Parteneriatul educațional odată stabilit se desfașoară permanent și împreună cu
actul educațional propriu-zis. El se refera la cerința ca proiectarea, decizia, acțiunea și evaluarea în educație
să fie realizate prin acțiuni de cooperare și colaborare dintre institutii, in cazul nostru grădiniță-școală.

PLANIFICAREA ACTIVITĂȚILOR PENTRU SAPTĂMÂNA 6-10 aprilie 2015

,,SĂ ȘTII MAI MULTE,SĂ FII MAI BUN’’LA GRUPA MICĂ
Data Denumirea activităţii Tipul activităţii Locul Evaluarea
desfășurării activităţii
Luni ,,Cel mai bun sportiv’’ Activitate de educaţie fizică. Școală-sala Concursuri şi
6..04.2015 -întrecere sportivă- de sport. jocuri sportive.
Marti “Călătorie în lumea poveştilor” Vizionarea unor poveşti Grădiniță Album foto și
7.04.2015 pentru copii. expoziție cu
Discuţii pe marginea acestora lucrările
și reprezentarea personjelor realizate.
prin desen.
Miercuri Teatru de papuşi: Vizionarea piesei de teatru Școală-sala Discuţie liberă.
8.04.2015 “Capra cu trei iezi ,, pentru copii Dezvoltarea festivă.
capacităţii de receptare a
mesajului oral, formarea
gustului estetic, cultivarea
plăcerii de a participa la un
spectacol de teatru.

306
Joi ,,O minte sanătoasă Activitate de educatie pentru Cabinet Fotografii și
9.04.2015 într-un corp sănătos’’ sănatate si stil de viată medical din pliante .
-vizita unui cadru medical- sănătos. cartierul
grădiniței.
Vineri “Bucuriile iepuraşului,, Dezvoltarea interesului faţă Școală. Album foto și
10.04.2015 de tradiţiile pascale ale expoziție cu
românilor. lucrările
realizate în
unitate.
Acordare de
premii.

307
 „COLABORAREA GRĂDINIŢĂ - ŞCOALĂ! RELAŢIA
EDUCATOR - PROFESOR”
EDUCATOR
BUTĂRIŢĂ MILENA

Educaţia este o acţiune socială care se desfăşoară întru-un cadru

instituţionalizat şi nu numai. În categoria factorilor educaţionali putem include
şcoala, familia, instituţiile cultural-educative, mijloacele mass-media etc. Atunci
când copilul este integrat într-unul din aceste medii, asupra sa se vor exercita
diverse influenţe educative. Nu trebuie pierdut din vedere că mediul familial este
universul natural al celor mici, este primul cadru de socializare al lor şi nevoia
sprijinirii părinţilor în educaţe este presantă. Copilul, la început, îşi petrece cea
mai mare parte a timpului în familie. Legătura dintre copil şi cei din casa sa este
extrem de puternică. Familia e scena principală din viaţa copilului, e nucleul
social în care până la o anumită vârstă se reflectă întreaga viaţă socială.
Totuşi, influenţa educaţională a grădiniţei creşte în intensitate, până ce
devine dominantă. Copilul acum se dezvoltă într-un alt mediu, dar absorbţia lui în
instituţia preşcolară i-a solicitat toate posibilităţile de adaptare. Munca
educatoarei trebuie să fie continuată, susţinută şi întărită de familie. Atmosfera
creeată aici, dar şi exemplul personal ajută ca valorile morale precum cinstea,
omenia, sinceritatea, demnitatea etc., să fie „receptate” de cei mici zi de zi.
Părinţii, bunicii, fraţii oferă modele care vor fi asimilate prin imitaţie.
Necisitatea colaborării grădiniţă - şcoală rezidă din obiectivul comun pe
care îl au cei doi factori educaţionali: asigurarea unui sistem unitar de cerinţe de
instruire şi educare a preşcolarului. Nu vor exista rezultate pozitive ale actului
educaţional dacă nu există corelare perfectă între influenţele educative.
Dacă scoala este primul mediu educativ, grădiniţa este primul factor de
socializare instituţionalizat. La relaţiile de tip afectiv din familie sunt adăugate
relaţii noi, care impun o anumită distanţă socială între copil şi adult şi o
schimbare a mediului de trai. Cadrul didactic trebuie să aibă abilitatea să
determine părintele să colaboreze şi să înţeleagă care este adevăratul rol al
programelor educative oferite de învăţământul preşcolar.
Rolul profesorului si al educatorului constau in cunoasterea trăsăturilor şi
potenţialului educativ al familiei, cunoasterea structurii familiei şi tipului ei, relaţiile
interpersonale, climatul educativ din familie, autoritatea părinţilor etc. Cunoscând
toate acestea, cadrul didactic va încerca să stabilească un program comun de
educaţie (al familiei şi al scolii), un program ce conturează un sistem unitar de
cerinţe. Cu mult profesionalism, profesorul si educatorul trebuie să urmărească
realizarea a două obiective:
-să prezinte şi să dezbată împreună cu părinţii unele cunoştinţe pedagogice
sau unele teme educative.
-să-i familiarizeze pe aceştia cu câteva noţiuni privind strategia didactică
utilizată în gradinita si ulterior in scoala.

308
 Astfel se pot evidenţia câteva forme concrete de colaborare dintre
grădiniţă, scoala şi familie forme ce previn eşecul şcolar şi mai tarziu, delicvenţa
juvenilă:
-Şedintele (comitetele de părinţi)
Munca cu colectivul de părinţi îmbracă forma şedinţelor care au loc în
primul rând la începutul anului şcolar şi apoi ori de câte ori este nevoie. La
început este ales comitetul de părinţi care îşi are rolul lui în rezolvarea
problemelor organizatorice, administrative şi financiare ale grupei. În cadrul
acestor adunări părinţii iau cunoştinţă cu greutăţile sau realizările grupei, de
situaţiile nou apărute, etc.
Părinţii sunt sfătuiţi ce să facă şi ce să nu facă privind educarea celui mic:
-să-l iubească, să se bucure cu el, să aibă incredere în el, să-l protezeze,
să-i vorbească frumos cu un ton cald şi blând, să se joace cu el, să „muncească”
cu el, să-i arate ceea ce-l interesează, să-i răspundă la întrebări, să-l aprecieze,
să-l recompenseze, să-i fie un bun exemplu,etc.
-să nu-l jignească, să nu-l umilească, să nu ţipe la el, să nu-l descurajeze,
să nu spună „n-am timp, lasă-mă”, să nu-l amăgească spunându-i „îţi cumpăr”
dar între timp să uite etc.
-Lecţii deschise
Ele ajută la cunoaşterea performanţelor pe care le atinge copilul.
Educatorul poate alege categoria de activitate pe care s-o desfăşoare, tema, dar
şi metodologia. Părintele trebuie să observe în timpul activităţii implicarea lui în
actul de predare – învăţare, relaţia dintre el şi educator, dintre el şi ceilalţi copii,
competenţele de care dă dovadă, dificulăţile pe care le întâmpină, reuşitele etc.
De asemenea, părintele poate observa metodologia didactică folosită de cadrul
didactic pentru a-şi atinge obiectivele propuse, materialul didactic utilizat etc.
-Intâlniri întâmplătoare
Pentru bunul mers al educaţiei copiilor educatorul poate discuta spontan
cu părinţii, ori de câte ori se iveşte prilejul (când vin sau pleacă de la gradinita)
sau cu ocazia diferitelor evenimente organizate.
Nu vor exista rezultate pozitive în procesul de predare-invăţare-evaluare
dacă nu există concordanţă între influenţele educative. Lipsa colaborării
grădiniţă-scoala-familie are consecinţe grave. Familia contemporană cunoaşte
schimbări importante, dar şi dramatice în acelaşi timp, schimbări care
influenţează dezvoltarea echilibrată a copiilor. Astfel, se întămplă ca după o
anumită vârstă ei să-şi schimbe atitudinea faţă de familie, scoală, societate.
Problemele existente în mediul familial (lipsa banilor, violenţa, atmosfera
tensionată) influenţează negativ încă de la cea mai fragedă vârstă. De aici
porneşte necesitatea colaborării grădiniţă-şcoală-familie şi a elaborării unui plan
comun de educaţie pentru o dezvoltare optimă a personalităţii copilului.

309
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ – ŞCOALĂ

RELAŢIA EDUCATOARE – ÎNVĂŢĂTOR – PROFESOR

Prof. Butoi Sofia

Copilul stabileşte relaţii interpersonaleîncă din fragedăcopilăriecu mama, familiasa,

întimpcepemăsuradezvoltării sale procesul de socializare se amplifică. Relaţiilecopilului cu grupurilesocialeîn
care se vaintegra de-a lungulexistenţei sale vorexercita o importanţădeosebită, atâtasupraevoluţiei sale
capersoană, câtşiasuprarandamentuluiactivităţiidesfăşurate. Personalitateacopilului se contureazăşi se
manifestăîninterdependenţa cu viaţagrupului din care el face parte.
Preşcolaritateaconstituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative şi are o
importanţădeosebităpentruprocesulşcolarizăriicopilului.
Parteneriatulgrădiniţă – şcoală, avândînvederecăgrădiniţaşişcoalaprimarăreprezintădouătrasee educative
succesive, darpărţi ale unuiproces care trebuiesărămânăînansambluunitar, legăturadintrerespectiveleinstituţii se
cereîntărităpentrucatrecerea de la una la altasăasigurecontinuitateaproiectelorşifinalizarealoradecvată.
Celedouăartrebuisă se întâlneascăşicelemaifrecventeoportunităţi de întâlniresunt:
- Vizitareauneişcoli
- Vizitarea de cătreşcolari din clasa I a uneigrădiniţe, pentru a le împărtăşicopiilor de
aiciprimelelorexperienţeşcolare
- Urmărirea de cătreeducatoare a copiilorviitorişcolaripentrusesizareaprogreselorîndezvoltaresau,
dimpotrivă, a dificultăţilor la noilesolicitări
- Organizareaunorserbăricomune
- Activităţimetodiceşicercuripedagogicecomunepentrueducatoareşiînvăţători
Pentruasigurareacontinuităţiiîntreceledouămedii educative, cadreledidactice din
şcoalătrebuiesăcunoascăpregătireace se realizeazăîngrădiniţă, iareducatoareletrebuiesă se
informezeasupracerinţelor din şcoală.
O importanţadeosebităînactuleducatival copilului o are şirelaţia cu familia. Deci, familia,
grădiniţaşişcoalatrebuiesăcolaborezefoartestrâns,pentru a asigura, prineforturicomune, o educaţie de
bunăcalitate. Înacestfel, participândafectivşiefectiv la activitateaşcolii, părinţiinu vorvedeadoarfuncţiasocială a
acesteia, ci vorconştientizacăeadesfăşoară un procesinstructiv-educativ bine fundamentatşiorganizat.

310
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ - ȘCOALĂ , CONDIŢIE DE
BAZĂ ÎN REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

Profesor învățământ primar,

Buzatu Liliana

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I nu fac faţă cerinţelor şcolare?”.
Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru
şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. Intrarea copilului în
şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu
adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi mai ales, specificul învăţării - act complex care
angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate
cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a
preşcolarilor, deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai
importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi, în special, în sfera
sentimentelor şi a personalităţii copilului. Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare
măsură succesul la învăţătură şi care, în concepţia lui J.Piaget, desemnează echilibrul dinamic dintre
asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea
copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate. În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de
observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii. În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea

311
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum
este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I, susţinute şi de experienţa
cadrelor didactice – educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală, copilul de
6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte ,,capacitatea
complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”, echilibru care nu se poate
realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală. Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor
psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară. Deci,
clasa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât
şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

BIBLIOGRAFIE:
• Costică Neagu, Didactica educării limbajului în învățământului preșcolar, 2010, Focșani

312
,,COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ.RELAȚIA EDUCATOR-ÎNVAȚĂTOAR-
PROFESOR.’’
Profesor în înv.primar și preșcolar

BUZEA GHEORGHIȚA

G.P.P,,PRICHINDEL’’ÎNTORSURA
BUZĂULUI

JUDEȚUL COVASNA

MOTTO

,,Nu există prilej mai minunat pentru dăruire,decât să poți da,zi de zi tot ce ai mai bun și mai adevarat unei
ființe cu sufletul deschis.’’

RABINDRAUTH TAGORE

Pornind de la acest citat,precizez că meseria de dascăl este o frumoasă profesiune care nu seamănă cu nici o
alta,o meserie care nu se părăsește seara odată cu hainele de lucru.Este aspra si placută, este umilă si
mândră,exigent și liberă ,ingrată si plină de farmec deopotrivă.Este singura meserie care lucrează cu un
material atât de prețios,de complicat si de sensibil precum copilul,omul de mâine.

Bazele formării unui copil,a dezvoltării sale din punct de vedere social cât și emoțional îl are grădinița.
Grădinița prin mijloacele dar și metodele sale de învățare îl educă pe copil și îi formează în mod deosebit
spiritul de obsevație,interesul acestuia pentru cunoaștere,sensibilitatea,caracterul,aptidudinile și capacitățile
intelectuale ale copilului . Activitatea care contribuie în mod deosebit la formarea și pregătirea acestuia
pentru școală este și va fi activitatea de joc.Colaborarea dintre educatoare și învățătoare trebuie să fie străns
legată astfel încât copilul, viitorul școlar să nu întîmpine dificultăți în adaptarea sa la viața de scoală si noile
cerințe dintr-o noua etapă a vieții lui.

Învățătorul există și dăinuie printre elevii săi, acesta ajutându-i să asimileze scrisul,cititul și socotitul,dar
mai presus de toate îl invață să gândească și să creeze.Pentru aceasta trebuie să fie mereu aproape ,să le
identifice particularitățile de vârstă,cât și formele individuale de manifestare.El pătrunde sensul lucrurilor și
stabilește anumite tipuri de relații în comunicarea didactică,astfel încât să realizeze un echilibru între
solicitările cognitive,afective și acționale.Îl ajută pe elev în dezvoltatrea deprinderilor de exprimare a
observațiilor,gândurilor,ideilor și sentimentelor în mod logic, concret și concis.Permanent are grijă să
vorbescă aceeași limbă ca și elevul căutând acele cuvinte care-și găsesc ecou în mintea și în sufletul
acestuia.

În vederea continuității între ciclul primar și cel gimnazial,este nevoie de o mai bună colaborare între
învățător și profesor ce urmează a prelua munca acestuia,a învățătorului.Nu trebuie să se piardă colaborarea
dintre dascăli astfel încât aceștia împreună să comunice,colaborând prin diverse tipuri de activități
comune(concursuri,vizite,excursii,serate distractive,jocuri),inter-asistențe la anumite lecții,începând astfel
treptat procesul formării viitorilor adolescenți .

Lipsa de continuitate ,de colaborare între ciclurile de învățământ poate duce la insuccesul acestora în
formarea lor,însă împreună trebuie să caute soluții pentru eliminarea acestor dificultăți ce pot apărea la
trecerea elevilor în fiecare treaptă a perioadei de școlarizare. Grădinița începe integrare acestuia în
societate,iar celelate trepte de dezvoltatre –ciclul primar și ciclul gimnazial,sunt continuarea acelui proces

313
de formare spre noile cerinte educaționale ale copilului.Încurajez colaborarea gradiniță -școală,în speranța
de a ușura atât acomodarea copilului la noile cerințe ale fiecărei trepte de școlarizare cât și întrajutorarea
dascălului de a-și cunoaște mai bine elevul dându-i curaj ,încredere și speranță ,transmițându-i prin acestea
plăcerea de a învăța ,astfel încât scoala să devină o a doua familie pentru el.

314
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ȘCOALĂ! RELAȚIA EDUCATOARE-
INVĂȚĂTOR-PROFESOR

Prof. înv. primar – Cabat Maricica

Școala Gimnazială Filipești. jud. Bacău

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei ,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,

315
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

316
 Relatia gradinita-scoala

CADAR LAVINIA MARIA

A crea o legatura intre gradinita si scoala ca si institutii ale educatiei, ar trebui probabil sa
plasam copilul in centrul atentiei noastre.Nevoia copilului de a invata lucruri noi si de a
descoperi lumea in pasi caracteristici particularitatilor lui de varsta, devine o prioritate in
educatia sa fundamentala.

A ne referi la scoala, direct ca si prima perioada a educatiei institutionalizate din viata copilului,
ar insemna probabil sa pierdem o legatura de interdependent, o invatare continua si conditionata
in succesul elevului de mai tarziu.

Putem sa afirmam cu o certitudine demonstrata, faptul ca gradinita isi pune amprenta intr-un
mod fundamental, in achizitiile de baza din etapa scolara.Usurinta elevului de a asimila
informatii noi si de a-si forma anumite deprinderi, este fundamentata de perioada prescoalara,
perioada in care copilul invata sa respecte anumite regului intr-un grup, sa participe la activitati
cu acesta, asimiland astfel cunostinte indispensabile dezvoltarii social-intelectuale.

Nu intamplator, treptele educatiei au fost stabilite asa cum le stim astazi.Prima etapa de
dezvoltare educationala institutionalizata este etapa prescoalara, gradinita.Ea reprezinta primul
pas al copilului in reusita scolara a acestuia. In incercarea de a stabili o relatie gradinita-scoala,
ne putem gandi la cuvantul cheie care determina de fapt existent acestei relatii si anume
“continuitatea”.Daca s-ar afirma ca in acesta relatie, gradinita devine indispensabila invatarii
scolare, probabil nu s-ar accepta in totalitate insa cu siguranta, usurinta asimilarii noilor
cunostinte din invatamantul primar si lipsa lacunelor care ar ingreuna procesul de invatare, ar fi
recunoscute.

Parteneriatele educationale care au loc intre gradinita si scoala, subliniaza deasemenea

caracterul relational-constructiv al activitatilor de invatare care au loc in ambele insitutii de
invatamant.

317
 UN PAS SPRE ŞCOALĂ
Înv. Cadar Virginica, Şcoala Gimnazială ,,Iuliu
Haţieganu” Cluj-Napoca, jud. Cluj

Copilăria, cea mai frumoasă perioadă a vieţii, începe în casa părintească, continuă în
universul grădiniţei şi se termină pe băncile şcolii, sub oblăduirea părinţilor şi a dascălilor, care
încearcă să le însenineze şi descifreze toate tainele nepătrunse încă ale cărţilor şi a tot ceea ce ne
înconjoară.
Perioada aceasta ne surprinde în cele mai minunate ipostaze, de la copilul plin de
năzdrăvenii şi care adoră din plin jocul şi jucăria, până la ipostaza copilului care încearcă să
adune cât mai multe informaţii pe care le va utiliza şi îmbogăţi apoi în viaţa de şcolar.
Grădiniţa constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale. Intrarea copilului în grădiniţă constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind
“statutul” şi “rolul” de mic şcolar, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii de grupă, noutatea
condiţiilor de activitate şi mai ales specificul învăţării, act complex care angajează dintr-o nouă
perspectivă întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate
cunoştinţele pe care le va dobândi în anii de grădiniţă.
Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major-
continuitatea-în întreaga activitate educaţională, în special la nivelul claselor praguri. Această
condiţie este valabilă şi pentru primele două trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi
învăţământul şcolar.
Între cele două nivele de învăţământ e bine să existe legătură şi o continuitate ,prin intermediul
educatoarei şi învăţătorului, întrucât aceasta va asigura o mai rapidă adaptare a preşcolarului la
particularităţile muncii de învăţare.
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuride ordin pedagogic care
acţionează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea
metodelor şi procedeelor didactice în activitatea de învăţare, precum şi de intervenţii în formele
de organizare a procesului de învăţământ.Astfel, este bine ştiut , că învăţarea , dominantă a
vârstei şcolare, este prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară, ca izvorând din necesitatea
de a satisface interesul şi curiozitatea copilului pentru cunoaştere. În clasa I învăţătorul foloseşte
jocul atât ca activitate de învăţare , cât şi ca mijloc de relaxare,de destindere.
Printre aspectele realizării legăturii grădiniţă-şcoală, foarte importante sunt cele care
privesc formele de organizare şi desfăşurare a activităţii. În acest sens experienţa dovedeşte că
desfăşurarea unor activităţi comune contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală.
Tocmai de aceea în anul şcolar 2014/2015 am încheiat un Proiect de colaborare între
Şcoala Gimnazială Iuliu Haţieganu şi Grădiniţa cu program prelungit Zâna Zorilor, din Cluj-
Napoca, proiect intitulat Un pas spre şcoală.
Iată câteva dintre punctele proiectului:

318
 Scopul :
• Dezvoltarea interesului preşcolarilor pentru activitatea şcolară în vederea unei bune
adaptări la debutul şcolarităţii;
• Dezvoltarea colaborării între şcoală şi grădiniţă;
• Dezvoltarea abilităţilor de comunicare.
Obiective:
• Trezirea interesului în rândul preşcolarilor de a devein şcolari;
• Identificarea propriilor valori şi a grupului din care face parte;
• Stimularea şi promovarea capacităţilor creatoare ale preşcolarilor şi şcolarilor prin
expoziţii cu lucrări plastic, serbări, audiţii muzicale etc.
• Dezvoltarea,la şcolari, a responsabilităţii, a altruismului, a atitudinilor protectoare şi
tolerante faţă de copiii mai mici ca ei.
• Stimularea interesului părinţilor şi copiilor ,prin implicarea directă şi idirectă în aceste
activităţi.
Beneficiarii direcţi sunt preşcolarii şi elevii implicaţi în acest proiect, iar indirecţi şcoala
şi grădiniţa respectivă.
Printre activităţile comune desfăşurate pe parcursul anului şcolar aş putea enumera:
Carnaval de Halloween, Noi umblăm a colinda!, Micul povestitor, Mărţişoare pentru cei dragi,
Paştele la români (Bucuriile iepuraşului).
Această activitate (Paştele la români/Bucuriile iepuraşului) o vom desfăşura tocmai în
,,Săptămâna altfel :Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, deci este un prilej minunat de a o desfăşura
sub forma unui concurs, în urma căruia fiecare copil să aibă şi satisfacţia primirii unei diplome
pentru munca depusă în cadrul activităţii.
Realizând activităţi comune , copiii vor înţelege că fac parte cu toţii din marea familie a
şcolii şi a comunităţii în care trăiesc. Ei vor rămâne cu amintiri de neuitat din anii copilăriei. Noi,
cei ce-i îndrumăm în acest demers, vom fi cu siguranşă cei mai fericiţi oameni –alături de ei ne
vom retrăi copilăria, ori de câte ori vom intra în lumea lor.

319
 „Activităţile comune şcolari-preşcolari asigură
continuitatea dintre grădiniţă şi şcoala”

prof.inv.prescolar Calangiu Eugenia-Stefania

G.P.N. „Ion CREANGA'' ,Bals-Olt

În momentul actual, de şcolarizare la 6 ani, reuşita acţiunilor pedagogice ale grădiniţei şi şcolii poate
fi influenţată în tot mai mare măsură de modul în care cadrele interesate în educaţia copilului ( învăţătoare şi
educatoare) colaborează pentru asigurarea unităţii şi continuităţii în educarea copiilor. Păstrându-şi fiecare
instituţie specificul şi sfera de preocupare, ele sunt datoare să acţioneze unitar şi în permanenţă în interesul
copiilor. Grădiniţa are nevoie să cunoască perspectivele muncii pe care şcoala le va realiza, iar şcoala
trebuie să cunoască mai bine potenţele copilului pe care-l preia şi totodată să împrumute şi să dezvolte unele
procedee de activitate adecvate perioadei de familiarizare a copilului cu activitatea şcolară. Prin aceste
preocupări comune dinamica procesului instructiv – educativ capătă valenţe noi, mai ales în ceea ce priveşte
calitatea de care beneficiază în primul rând copiii – centrul preocupărilor celor două instituţii.
Intrarea în şcoală constituie în viaţa copilului un moment de răscruce pentru formarea personalităţii
lui. Odată cu trecerea la învăţătura sistematică, în şcoală se sfârşeşte perioada preşcolară şi începe perioada
vârstei şcolare a copilului.
Această nouă situaţie de viaţă, pe care o ocupă şcolarul în comparaţie cu preşcolarul şi noua
activitate care constituie conţinutul principal al vieţii lui pun noi cerinţe în faţa copilului. Însuşirea
cunoştinţelor la vârsta preşcolară se deosebeşte fundamental din punct de vedere psihologic de însuşirea
cunoştinţelor la şcoală.
La preşcolari, această însuşire a cunoştinţelor se produce în principiu în aşa fel încât ea nu constituie
o problemă specială din punct de vedere subiectiv.
La şcolari, însuşirea cunoştinţelor devine o activitate al cărei scop constă pentru el tocmai în
dobândirea de cunoştinţe.. La vârsta şcolară apare pe deplin clară deosebirea dintre joc şi învăţătură, în urma
cărui fapt învăţarea capătă caracterul de muncă şcolară, adică de activitate organizată voluntar, având în
vedere obţinerea unui rezultat important din punct de vedere social.
Alături de însuşirea de către copil a cunoştinţelor şcolare, calitatea muncii lui şcolare devine obiect
al aprecierii sociale. Această apreciere începe să determine relaţiile copilului cu cei ce-l înconjoară, începe
să determine, ca să spunem aşa, poziţia lui socială: el devine fruntaş la învăţătură, citeşte mai bine ca toţi,
sau dimpotrivă, este ameninţat de pericolul de a deveni un codaş.
Dacă, venind la şcoală , copilul îşi însuşeşte cu greu regulile de conduită şcolară, dacă nu înţelege pe
deplin noile sale obligaţii, atunci spunem că este insuficient pregătit pentru instrucţia şcolară. Pentru a putea
învăţa la şcoală, este necesar un anumit nivel de dezvoltare psihică, pe care copilul trebuie să-l atingă în
timpul preşcolarităţii. Acest nivel nu poate fi atins de la sine, ci numai în urma educaţiei şi instrucţiei
copilului în perioada preşcolară.
Copilul care intră în şcoală trebuie să fie pregătit nu numai pentru tehnica de însuşire a
cunoştinţelor, ci şi pentru noul mod de viaţă, pentru noua atitudine faţă de oameni şi faţă de activitatea lui
proprie, de care este legată trecerea la perioada şcolară. Într-adevăr, ce folos ar aduce faptul că şcolarul va fi
capabil să stăpânească ştiinţa de carte, dacă el va fi atât de pregătit din punct de vedere individual, încât nu
va putea răspunde corect obligaţiilor sale şcolare, îşi va pregăti neglijent lecţiile şi nu va putea fi în relaţii
juste cu profesorul (învăţătoarea)?
Educatoarele şi învăţătoarele trebuie să găsească metode comune prin care să influenţeze dezvoltarea
psihică a copilului în toate direcţiile sale. Aceştia au obligaţia să cultive şi să întreţină emoţiile şi
sentimentele pozitive, să creeze şi să întreţină o bună dispoziţie a copilului, să realizeze un perfect echilibru
între activităţile de joc, activităţile alese, pe arii de stimulare, şi independente ale copiilor. Cât de mult s-ar
câştiga pe linia dezvoltării personalităţii copilului dacă s-ar reflecta mai mult un sistem de acţiuni educative
în care elementul afectiv să predomine. Ce progrese uimitoare s-ar realiza în şcoală , în perioada
preabecedară şi cât de mult s-ar scurta aceasta, dacă sistemul de acţiuni educative, de aici pe linia dezvoltării

320
afective a copilului, s-ar întâlni cu cel din grădiniţă şi s-ar continua la limite superioare. Şi în şcoală şi poate
mai mult aici, este necesară realizarea unui echilibru între lecţii şi elementul distractiv, de joc şi realizarea
unor săli de clasă mai vesele, mai frumoase. Pregătirea copilului pentru şcoală trebuie înţeleasă ca o
adaptare reciprocă: a copilului la şcoală, cât şi a şcolii la copil.
Cum să educăm la preşcolar o atitudine justă faţă de şcoală şi învăţătură?
Suntem de părere că înainte de toate trebuie educate ceea ce numim motivele sociale ale învăţăturii.
Aceasta înseamnă că preşcolarul trebuie să înţeleagă, să simtă importanţa locului de onoare pe care- l ocupă
elevul.
Nu putem realiza acest deziderat decât familiarizându-l pe copil în primul rând cu spaţiul şcolii.
Clădirea şcolii este mai mare decât grădiniţa, are holuri largi şi lungi, încăperi numeroase. Clasa de la şcoală
este mult diferită decât sala de grupă. Lipsesc jucăriile, imaginile colorate, centrele de activitate, cu
materiale specifice. Dacă viitorul elev intră de mai multe ori în şcoală, încă din timpul grădiniţei, nu se va
mai confrunta cu teama de nou şi de necunoscut.
Participând la activităţile unei clase de elevi, preşcolarul se familiarizează cu învăţătorul, un
„personaj” cu care părinţii îi ameninţă frecvent pe cei mici. Aceştia conştientizează că învăţătorul nu este
diferit de educatoare, ci este un îndrumător, un sfătuitor, un prieten al copiilor. De mare importanţă este
participarea activă a preşcolarilor la lecţii, în echipă cu elevii sau cu sarcini diferenţiate, atunci când nivelul
cunoştinţelor permite acest lucru. Nu este indicat ca cei mici să fie implicaţi în activităţi greoaie,
plictisitoare.
În succesiunea dintre şcoală şi grădiniţă considerăm importantă, continuarea unor forme de activitate
din grădiniţă şi la clasa pregatitoare încât, folosite creator de învăţător, acestea vor deveni elemente de bază
în asigurarea succesului la învăţătură.
În concluzie, pregătirea preşcolarului pentru şcoală implică responsabilitate, pasiune şi competenţă. Mai
înseamnă colaborare şi dialog permanent cu viitoarea învăţătoare, cât şi permanenta preocupare a
educatoarei pentru succesul copiilor pe care i-a pregătit pentru şcoală.

321
 Necesitatea colaborării grădiniță-școală

Prof.înv.primar Călin Corina

Șcl.Gimn.Lungești,județul Vâlcea

Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l
urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
În scopul adaptarii preşcolaruiui la mediul şcolar, al formarii şl adancirii reprezentarilor cu privire la
scoala este necesar a se intreprinde actiuni comune gradinita-scoala, cum ar fi:
-prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor in prima zi de scoala,avand ca invitati
eievii clasei 1 şi invatatoarea lor;
-asistenta la o activitate de citire,matematica,scriere;
- organizarea unor activitati de evaluare-concursuri care au ioc impreuna cu clasa 1 (exemplu obiceiuri şi
colinde de Crăciun,concursuri sportive,1 iunie etc);
-plimbări in jurul oraşului;
-excursii in tară
-dramatizări in care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
-confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente
Concurând alături de şcolari se inlătură reticenţa preşcolarilor şi ii face să-şi incerce puterile, să
demonstreze că sunt pregătiţi pentru şcoala.
Un alt obiectiv in vederea integrării copilului in activitatea de tip şcolar constituie permanenta
legătură a grădiniţei cu famiiia-cea care constituie de fapt primul model al copilului.
Educaţia in familie ocupă un loc important in formarea 'puiului de om' care trebuie să găsească aici
condiţii de dezvoltare fizică, perceptivă, intetectuală, personaiă şi socială.

322
Din primii ani de viaţă personalitatea 'adultului de mai tarziu' prinde contur şi se manifestă prin elemente
concrete cum sunt:temperament, caracter, insuşiri, capacităţi, abilităţi şi aptitudini.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa
cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-
7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea
complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate
realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.

BIBLIOGRAFIE

Copilul,familia si gradinița-Magdalena Dumitrana

Revista învățămant preșcolar

323
 GRĂDINIȚĂ-FAMILIE-ȘCOALĂ, PARTENERI
ÎN FORMAREA ȘI DEZVOLTAREA COPILULUI

Prof. Călin Marcela

G.P.P. „Brotăcel” Modelu, jud. Călărași

Sistemul de învățământ, ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerințele și posibilitățile

oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerințelor
dezvoltării sociale, și sistemele de învățământ se modifică, tinzând spre modernizarea metodelor de predare, a
conținutului, a formelor de organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele
instituții educative – familie, grădiniță, școală.
Învăţământul preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoară după
o programă minuţioasă şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului preşcolar
pentru integrarea ușoară şi rapidă în activitatea de învățare. Copilul preşcolar învaţă dar pentru el învățarea este
un joc. Învăţarea şcolară, oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, un efort susţinut și o disciplina de muncă
riguroasă.
Vârsta preşcolară este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici, educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia întregii vieţi
de mai târziu.
La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi – familie, grădiniţă,
şcoală. Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de cerinţe va
duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la soluţionarea problemelor
inerente care apar.
Familia reprezintă primul mediu de viață al copilului, primul mediu social care favorizează stabilirea
contactelor copilului cu societatea și cunoașterea propriei sale ființe. După familie, grădinița constituie prima
experiență de viață a copilului în societate. În cadrul ei copilul trăiește prima experiență a vieții in colectivitate,
făcându-se astfel o trecere importantă de la un mediu la altul.
Educaţia preşcolară, instituţională este un act psihologic şi deosebit pentru egalizarea şanselor, pentru
perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie în vederea înlăturării eşecurilor şcolare şi a abandonului
şcolar. Un rol important în debutul şcolar îl va avea întotdeauna instituţia preşcolară, ea fiind o etapă
intermediară, indispensabilă.
Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul
decisiv care contribuie la formarea unei persoane capabile să participe la dezvoltarea societăţii, să ia parte
activă la tot ce îl inconjoară, să fie pregătit pentru muncă. Menirea şcolii este nu numai de a înzestra elevii cu
un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om.
Dacă cele două medii educaţionale – şcoala şi familia – se completează şi se susţin, ele asigură într-o
mare măsură buna integrare a copilului în activitatea şcolară şi în viaţa socială. Binefacerile sunt numeroase,
începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă, cu depăşirea stereotipurilor şi continuând cu identificarea
intereselor comune în beneficiul copiilor. Cercetările confirmă că indiferent de mediul economic sau cultural al
familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, rezultatele determină performanţa
elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, reducerea ratei de abandon şcolar și scăderea fenomenului delicvenţei.
Într-o lume în care comunicarea devine tot mai digitalizată, o lume din ce în ce mai puțin orientată către
o socializare reală, cooperarea între factorii educaționali – grădiniță, familie, școală devine necesară și se
impune și ca obligație morală din partea acestora, pentru a favoriza socializarea și integrarea copiilor, adaptarea
lor, pentru a-i familiariza prin exemple și modele cu adevăratele valori ale spiritualității umane.
Trecerea de la grădiniţă la şcoala primară este un eveniment important, iar modul în care copilul se
adaptează la mediul şcolar este asociat de cele mai multe ori cu modul în care face faţă provocărilor noii
situaţii. Copiii îşi creează o imagine în primul lor an de şcoală care tinde să fie caracteristică nivelului
performanţelor şcolare în anii următori.
Intrarea copilului într-un mediu cu totul nou produce anumite tensiuni interioare chiar şi la copilul
dornic de a începe școala, datorită lipsei de familiaritate a locului, necunoaşterii învăţătorului, a celorlalţi copii.
Frica de şcoală este uneori alimentată chiar de părinţi care ei înşişi consideră şcoala ca neprimitoare, plină de

324
restricţii. Apare pentru noul elev cerinţa unui efort susţinut, a muncii constante, nevoia de a intra în competiţie
şi de a obţine performanţe. În acelaşi timp se modifică şi relaţia copil-părinte, acesta din urmă devenind relativ
brusc mai sever şi mai atent la trăsături ca neatenţia sau hiperactivitatea, probleme din ce în ce mai frecvente la
copii.
Pornind de la aceste considerente, se simte nevoia unei strânse colaborări între aceste instituții.
Parteneriatele reprezintă o componentă esenţială în organizarea şi desfăşurarea activităţii în grădiniță și şcoală.
Ele nu mai sunt considerate doar o simplă activitate opţională sau o problemă de natura relaţiilor publice.
Printre obiectivele acestor parteneriate se numără: crearea unei relaţii eficiente de colaborare şi
cooperare între cadrele didactice din instituţiile de învăţământ implicate, în vederea armonizării condiţiilor
specifice fiecărei instituţii, cu exigenţele sociale actuale; promovarea dialogului, toleranţei şi respectului, a
comunicării între preşcolari şi elevi, în scopul dezvoltării deprinderilor sociale de comunicare şi de relaţionare
eficace; implicarea efectivă a elevilor şi a preşcolarilor în activităţi cu caracter extracurricular, care să
stimuleze şi să promoveze capacităţile creatoare, să le formeze și sa le dezvolte capacitatea de acceptare a
valorilor specifice fiecărui grup; familiarizarea părinţilor preşcolarilor cu specificul şcolii și stimularea
interesului acestora faţă de activităţile şcolare şi extracurriculare realizate în parteneriat. Atunci când elevii,
părinţii, comunitatea devin şi se consideră parteneri în educaţie, în jurul elevilor se formează o comunitate de
suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus la punct.
Educatoarele, și mai târziu învățătorii ajung pentru elevii lor un model de moralitate, de organizare, de
implicare, de stil de muncă. Tot ceea ce facem noi, ceea ce spunem și modul cum reacționăm în situații
obișnuite sau dificile este permanent sub lupa lor. Ei vor corobora aceste informații cu modelele oferite de
părinții lor și vor reacționa așa cum cred ei că ar fi mai potrivit tipului lor de personalitate.
Pe de altă parte, rolul familiei și al relațiilor acesteia cu noi, cadrele didactice, este foarte important. O
bună colaborare între noi, bazată pe respect, încredere reciprocă, comunicare permanentă și implicare, poate
oferi copilului, în funcție de capacitățile și aptitudinile sale, cele mai bune premise pentru reușita acestei etape
impotante din evoluția lui.

325
 Modalitati de adaptare a prescolarilor la viata de scolar

Nicoleta Calinescu

Educatia, ca proces orientat spre implinirea spirituala a fiintei umane si a comunitatii,

propune o desfasurare concreta, presupune participare, traire, comunicare intre indivizi concreti,
presupune o cunoastere profunda a evolutiilor ce au avut loc in ultima perioada.
Cadrele didactice care nu cunosc conditiile lor de studiu ii admonesteaza sau chiar ii
sanctioneaza cu o nota slaba, situatie cand, nevazandu-si rasplatit efortul, sau cel putin
recunoscut, sufera enorm.
Cunoscut este faptul ca educatorul este piesa de baza in actiunea de asigurare a reusitei
scolare.
Pentru aceasta, el trebuie sa ispuna nu numai de o buna pregatire de specialitate, dar si
de o competenta psihopedagogica, exprimata prin urmatoarele capacitati:
•diagnosticarea capcitatii de invatare, care sapermita o evaluare a elevilor;
•stimularea si incurajarea elevilor, prin cristalizareasentimentului de succes;
•respectarea ritmului individual al invatarii;
•ierarhizarea si diferentierea sarcinilor didactice;
•identificarea lacunelor si a dificultatilor intampinate de elevi;
•alternarea predarii unitare cu a celei iferentiate;
•organizarea recapitularii si sistematizarii;
•folosirea mijloacelor didactice in concoranta cu continutul celor predate si cu particularitatile de
asimilare ale elevilor;
•evaluarea corecta a rezultatelor obtinute;
•modalitati de ajutorare a elevilor ce intampina greutati in activitatea de invatare.
Cu toate ca in cadrul relatiilor ce se stabilesc in procesul de invatamant, prin functia sa,
educatorul detine influenta cea mai importanta, de caracterul si calitatea ei depinzand de buna
desfasurare a actului padeutic , cand se discuta problema tulburarilor provocate de greseli
educative nu poate fi trecuta cu vederea relatia elev-elevi, care prin efectele ei antreneaza sau
amplifica, prin conjugare, consecintele practicilor deficitare ale acestui dintai.
Desigur, relatiile afectiv-simpatetice, stabilite intre elev si colectivul clasei, constituie
pentru cel dintai un stimulent in activitatea sa scolara si un suport moral, care-l ajuta sa
depaseasca mai usor situatiile stresante prin care trece.
Insa in cazul cand elevul este respins de colectiv sau de unele grupuri formate in
interiorul lui dupa diferite criterii(caracter, preocupari, randament la invatatura, situatie materiala,
etc) ori pus in dificultate de atituini sau cuvinte insuficient controlate ale eucatorului, el nu mai
are spre cine sa intinda mana dupa ajutor, se simte un instrainat si va veni ''incruntat'' la scoala.
Deosebit de dure sunt situatiile in care elevul este respins de colectivul clasei din cauza
unui defect fizic si, deobicei, acest lucru se petrece in anii scolari mai mici(imaginatia afectia la
elevii ciclului primar fiind mai putin dezvoltata), sentimentul de insingurare, pe care copilul
oricum in cunoaste, se accentueaza, iar el se izoleaza tot mai mult, in raport proportional cu
sentimentul de nereptate pe care il traieste. Pentru ca nu gaseste la colegii sai caldura si
bunavointa de care nevoie mai mult ca oricare dintre ei, el vine la scoala cu o tristete accentuata
ce-i brazdeaza chipul.
Alaturi de familie, scoala, acest principal izvor de cultura si educatie, in care se

326
desavarseste formarea omului in vederea participarii lui la viata sociala, influenteaza la randul ei
prin conditiile concrete in care se desfasoara procesul de invatamant, personalitatea elevului.
De cele mai multe ori, prin pregatire, maiestrie pedagogica si entuziasm, educatorul
realizeaza un contact pozitv cu elevii, aceasta favorizand procesul instructiv-eucativ. Dragostea
pentru copii, capacitatea empatica, tactul pedagogic, puterea de stapanire de sine, delicatetea
sufleteasca, spiritul de echitate, competenta si pasiunea pentru disciplina pe care o preda si in
genere pentru cunoastere, alegerea de activitati atractive la lectie si talentul de a trezi interesul
elevilor, usurinta de a se adapta la neprevazut si necapitularea in fata greutatilor, priceperea de a
realiza o corecta evaluare a performantelor elevilor sau calitatii care asigura eficienta muncii la
catedra, producandu-i educatorului satisfactie, traire stimulatoare pentru noisi noi eforturi in
scopul perfectionarii stilului de munca.
Rezultatul unui raport pozitiv educator-elevi inseamna, pe de o parte, oameni formati
pentru o intregare eficienta in circuitul vietii sociale, iar pe de alta parte, educatorii care-si
onoreaza misiunea sociala asumata, educatorii stimulati de fostii lor elevi, de colegi, de societate.
In caz contrar, cand relatia educator-elevi este una negativa, ca urmare a unor
insuficiente si neimplinirii ale muncii didactice sau a unei conceptii eronate sub aspect moral in
legatura cu rolul educatorului in procesul de invatare, se ivesc din nou carente in viata scolara a
copiilor si cu deosebire a unora dintre ei, deoarece cu toti reactioneaza la fel de sensibil la situatii
stresante, comportamentul rezultat fiind determinat de ecuatia psihologica personala si de
conditiile particulare din viata inafara scolii.
Echulibrul psihic si moral al acestor copii devine instabil fiind panditi de pericolul
dereglarilor psihice al tulburarilor de conduita, al ramanerii in urma la invataturii si char al
esecuui scolar.
Educatorul ar trebui sa fie mai degraba prietenul elevului, sa fie in teresat de tririle,
sentimentele, atitudinile lu fata de obligatiile scolare sau extrascolare.
Zambetul binevoitor al lui, rabdarea, omenia sa creaza un climat emotional pozitiv la
lectie favorabil desavarsirii muncii sale didactice. Creand un climat emotional pozitiv in procesul
de invatamant, fara sa faca in acest scop niciun rabat exigentei sau concesii gratuite, educatorii
calzi, afectosi si binevoitori se impun stimei elevilor. O privire deosebita, o gluma adecvata unei
sitiatii educative, o ironie fina, o anumita modalitate de adresare clasei, sunt tot atatea cai de
stabilire a unui climat eucational eficient. Un educator bun, care, datorita culturii si maiestriei
sale pedagogice stie sa-si faca lectiile interesante si atractice, poate glumi fara sa se teama ca ar
avea probleme cu disciplina scolarilor.
O conducere autorizata a clasei de catre profesor se rasfrange negativ in actul
paideutuc. Cand el propune si ordona, cand cere si dicteaza, cand ofera cunostinte si convingere
de la inaltimea catedrei, el ii conduce cu pasi sigur spre dependenta si apatie, franandu-le si chiar
anihilandu-le spiritul activ, creator.
Asa dar, antrenarea elevului, in calitate de colaborator activ al educatorulu, al
propriului-i proces de formare in scoala, ar avea ca rezultat nu numai buna lui pregatire pentru
viata sociala, dar si formarea capacitatii de autocunoastere obiectiva, conditie importanta in
procesul autoeducatiei, prin care, el urmeaza sa se desavarseasca ulterior.
Dar, pentru toate acestea, trebuie sa existe dragoste pentru copii!
Nu pot exista pe lume alte fiinte care merita o mai mare si neconditionata iubire.
Nu trebuie sa existe in lume o alta interventie mai sigura (e adevarat, pe termen lung)
decat cea in copii, in dezvoltarea si promovarea inteligentei lor, a sentimentelor lor.

327
 Legătura dintre grădiniţă şi scoală,
modalitate de asigurare a succesului școlar
Înv. Călugăru Angela
Școala Gimnazială nr. 2 Barcea, jud. Galați

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar.
Mai precis, legătura reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O
asemenea continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de
învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod
fragmentar.

Cu fiecare perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul

rămâne una şi aceeaşi fiinţa în curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei
prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de către toti copiii a gradului de
dezvoltare si adaptare, o reprezinta realizarea unei legaturi functionale de continuitate între activitatea din
grupa mare a gradinitei si prima clasă a scolii primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor
componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de invatamant:obiective pedagogice ,continut,
forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.

Colaborand cu școala,educatoarea va putea să-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativă sub aspectele ei pozitive si negative cunoscând rezultatele la invatatură si purtare a fostilor
»elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele însusite in gradinită.

Exista însă motive de neliniste pentru copii, părinti, dar si dispute între invatatori si profesori cu prilejul
trecerii copiilor din clasa a IV-a in clasa a V-a .
Cu toate realizarile obtinute pâna in prezent , cu toate eforturile si cu toata stradania depusa de marea
majoritate a cadrelor didactice – invatatori si profesori – de a apropia activitatea didactica a clasei a IV-a de
cea a clasei a V-a si reciproc , cu toate rezultatele bune dobandite, continua sa ramana diferente sub o sau
alta , care determina existenta unui prag , de diferite dimensiuni , intre cele doua trepte de invatamant .
Se pune atunci intrebarea fireasca: ce-i de facut pentru a evita aceste diferente , astfel incat
randamentul scolar sa cunoasca o imbunatatire continua , care nu este decat expresia cerintelor programei
scolare si in acelasi timp progresul societatii in care traim .
Putem ediventia câteva aspecte ce determină existenta pragului amintit cu convingerea ca odata
rezolvate , randamentul scolar va capata o imbunatatire substantiala .
Primul dintre acestea , destul de cunoscut , dar nu transpus in practica , ar fi promovarea unor
legături permanente si diverse între învatatorul clasei a IV-a si profesorii de limba română si matematică ,
mai ales, ce urmează sa predea la viitoarea clasă a V-a . In felul acesta profesorii ar putea cunoaste
îndeaproape continutul si sistemul de lucru de la ciclul primar , pentru a putea, pe cat posibil , în clasa a V-a
sa păstreze unele forme de activitate specifice învatamantului primar si a indica acolo unde este cazul
modalităti de lucru specifice ciclului gimnazial . Aspectul ramane valabil si pentru invatatori .
Tot cu aceste ocazii profesorii au posibilitatea de a cunoaste copiii cu care vor lucra si carora
urmează saă le dea sprijinul afectiv corespunzator de care copilul are atata nevoie , căci el caută sa vadă in
noul dascăl o garantie ca va avea cine sa-i calauzească pasii nesiguri . Aceasta , in primul rand pentru cei cu
o sensibilitate marita .
Urmatorul aspect ar fi grija părintilor pentru rezultatele copiilor . In majoritatea cazurilor, se stie , că
scade din motive cu totul nejustificate interesul pentru rezultatele foarte bune ale elevilor , deoarece unele
familii au convingerea ca scoala poate face de acum totul fara sprijinul lor .

328
 Se uită adesea un fapt de o deosebita importanta , atunci cand se poartă discutii in legatur cu tema
noastră si anume acela ca libertatea de actiune a profesorului este mult limitata de necesitatea parcurgerii
programei scolare , fapt ce nu-i permite acestuia sa ramana un timp mai indelungat pe o anumita secventa a
activitatii .

Atat invatatorii cat si profesorii trebuie sa fie preocupati pentru găsirea căilor si mijloacelor potrivite
în a cere elevului eforturi sporite si antrenare intregii sale capacitati intelectuale . Pentru acestea este nevoie
de o mare pasiune si un deosebit tact pedagogic pentru a alege si selecta cu pricepere acele cunostinte care
deschid calea catre campul larg de cultură si interes si a le folosi ca pe niste „unelte „ utile in explorarea
cunosterii .
Sunt si insuccese care se datorează in special neparticipării copilului la noua activitate scolară ,
colectivul nou în care a intrat fiind un mare semn de intrebare pentru el , atunci când din anumite motive
este repartizat in alta clasă . Ritmul si modul de adaptare , de integrare a copilului in noul colectiv depinde
de noi , educatorii , de felul cum stim sa-l conducem , sa-l ajutam sa depaseasca dificultatile pe care le
creeaza conflictul dintre tendintele si preocuparile individuale specifice varstei si activitatea organizata in
scoala . Iata de ce cunosterea si dirijarea capacitatilor si intereselor individuale ale copiilor trebuie sa
insemne o cerinta de prim ordin pentru noi toti .
Nu trebuie sa uităm ca randamentul pe care noi il pretindem elevilor este legat de efortul pe care ei
sunt capabili sa-l facă , iar acesta este legat totdeauna de interes , de o motivatie a activitatii pe care o
desfasoară . Suntem convinsi cu totii ca odată ce o activitate il interesează pe copil , il determina sa depună
si efortul necesar pentru a o realiza .
Profesorii trebuie sa folosească cu succes o modalitate utilizata de majoritatea invatatorilor de-a
lungul scolarizării în ciclul primar si anume aprecierea activitatii copilului . Elevii simt o mare satisfactie
cand isi vad numele în diferite publicatii . Drept urmare suntem convinsi ca evidentierea copilului pentru
efortul depus conduce la câstigarea acestuia pentru munca de invatare , creează starea necesară angajarii lui
in efortul pe care-l cer sarcinile puse de scoală în fata-i si mai ales in cazul copilului care intampină unele
greutăti , care are un ritm mai lent de munca .
Invatatorii , cat si profesorii , ar trebui sa fie mai receptivi la ceea ce intereseaza si place copiilor , la
ceea ce vor si pot ei realiza . Din partea primilor se cer apreciate lucrarile elevilor , simplitatea si
originalitatea lor.
Drept urmare , invatatorii si profesorii trebuie sa-si perfectioneze stilul de munca , alegand metodele
si procedeele cele mai adecvate , mijloacele de invatamant cele mai indicate pentru mentinerea in clasa a
unei atmosfere stenice , sa se puna la dispozitia elevilor , sa-i ajute in rezolvarea dificultatilor pe care le
întampină , atât prin pregătirea lor profesională , dar si prin tactul pedagogic.

329
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Educ. Cam Georgeta-Lenuţa

Grădinița P.P. nr. 19, Botoşani

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața.”

John Dewey
Perioada preşcolară sau a doua copilărie se caracterizează printr-o dezvoltare complexă şi
interesantă a copilului ce traversează etapa cunoaşterii, prin lărgirea contactului cu mediul social şi
cultural din care asimilează modele de viaţă ce determină o integrare tot mai activă la condiţia umană.
În această perioadă se dezvoltă bazele personalităţii copilului preşcolar şi capacităţile lui de cunoaştere,
comunicare, expresia şi emanciparea comportamentelor ce ating grade de complexitate raportate la
caracteristicile de vârstă şi dezvoltare psihofizică.
Grădiniţa este percepută de copil ca având cerinţe complexe, ce depăşesc cadrul limitat al
familiei şi prin aceasta se produc stimulări continue a activităţii psihice a copilului. Învăţământul
preşcolar are darul de a pune bazele şcolarizării şi a pregăti pe copil pentru viaţa şcolară.
Perioada şcolară mică sau a treia copilărie de la intrarea copilului în şcoală şi terminarea
ciclului elementar, este apreciată de unii autori ca fiind un fel de sfârşit al copilăriei în care dominante
sunt particularităţile de vârstă asemănătoare cu cele preşcolare sau ca etapă de debut primar a pubertăţii
ori chiar distinctă a copilăriei. Pregătirea copilului în familie şi grădiniţă pentru şcoală şi exigenţele ei
este foarte importantă pentru că îl ajută să depăşească mai uşor ceea ce unii psihologi numesc şocul
şcolarizării.
Astfel, colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală devine o necesitate ce rezultă din obiectivul
comun - dezvoltarea personalităţii copilului - şi o condiţie a realizării dezideratelor idealului educativ.
Este necesar să se asigure o colaborare funcțională între grădiniţă şi şcoală în cadrul procesul instructiv-
educativ, dar și unitatea influențelor educaționale prin colaborarea educatoare - învățătoare. În
perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară crearea în grădiniță a unor
condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și psihomotrică a
preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind una dintre cele mai

330
importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile și în special în
sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Având în vedere că grădiniţa şi şcoala constituie două trasee succesive, dar părţi ale unui
proces care trebuie să rămână în ansamblu unitar, legătura dintre aceste două instituţii se cere întărită
pentru ca trecerea de la una la alta să asigure continuitatea şi finalizarea obiectivelor comune.
În cadrul colaborării educator-învățător, aceștia trebuie să-şi fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului
de observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu
limbajul matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor
cognitive, afective și voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-
citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social și înconjurător.
Grădiniţa poate fi considerată „puntea de legătură cu şcoala” unde copiii învăţă să comunice,
să se joace, să relaţioneze cu alţii, să lege prietenii, să-şi însuşească diferite deprinderi etc. Frecventarea
grădiniţei de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a şcolii în ochii micului om, au un rol
important în adaptarea cu succes a copilului în şcoală. Copilul trebuie să înţeleagă că şcoala nu este o
modalitate de constrângere, de îngrădire a activităţilor libere, de încetare a jocului din cadrul grădiniţei,
ci reprezintă o continuare, absolut normală, a activităţi, el devenind capabil să realizeze jocuri mult mai
complexe decât cele din grădiniţă.
În grădiniţă, pentru copil jocul reprezintă principala cale de dezvoltare, de cunoaştere a
realităţii, de interrelaţionare şi de adaptare şi este prima formă de învăţare, facilitând şi trecerea spre
învăţarea din mediul şcolar. La şcoală, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca
mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.
Desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță,
serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o
impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea de
contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituția, dar și cu cele mai
importante personaje ale ei, ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative
pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
Cooperarea dintre educatoare - învăţător îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care
urmează să frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le prezintă viitorilor elevi

331
învăţătorul, făcându-i o scurtă prezentare, pentru ca atunci când vor păşi pragul şcolii, să fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării şi, de ce nu, chiar cu clasa, instituţia unde vor
învăţa.

Bibliografie:
• Goras-Postica, V., 2010, Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie, Editura
Prodidactica, Chişinău
• Revista Învăţământul Preşcolar, nr. 1-2/2011
• Verza, E., Verza, F.E., 2000, Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, Bucureşti
• Tomşa, Gh., (coord.), 2005, Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Editura Coresi,
Bucureşti

332
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-SCOALA.RELATIA EDUCATOR-
INVATATOR-PROFESOR
Canache Liliana

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.

333
 În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

334
 FAMILIA, GRADINITA, SCOALA - PARTENERI IN FORMAREA COPILULUI

Prof. Inv. Presc. Cantea Vasilica

Motto:
„Bucuria de a avea copii să o legăm de a-i forma ca oameni de valoare”

Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia educativă a intregii vieţi. Datorită vârstei mici , educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca ingrijire şi educaţie, formează temelia intregii
vieţi de mai târziu.
La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsurâ, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi
şcoala.
Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe va duce
implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea problemelor
inerente care apar.
Grădiniţei, ca prima verigă a sistemului de invăţământ trebuie să i se acorde o mare atenţie. Invăţământul
preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoara după o programa
minuţioasa şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privindpregătirea copilului preşcolar pentru
integrarea usoara şi rapida in actîvitatea de invatare. Şi copilul preşcolar invaţă dar pentru el invatarea este
un joc. Invăţarea şcolară,oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut, disciplina de muncă
riguroasă etc.
Educaţia preşcolară, instituţională este un act psihologic şi deosebit pentru egalizarea şanselor, pentru
perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie in vederea inlăturării eşecuriîor şcolare şi a abandonului
şcolar.
Un rol important in debutul şcolar îl va avea intotdeauna instituţia preşcoiară, ea fiind o etapă intermediară,
indispensabilă.
Integrarea copilului in forma de colectivitate preşcolară comporta un prim efort de adaptare la viaţa socială
şi totodată extinderea mediului social accesibil copilului.
În perioada preşcolară el işi dobândeşte rolul său social intr-o colectivitate şi obţine o altă dimensiune in
interiorul familiei. In coîectivitate copilul stabileşte cu totul alte raporturi decât in familie:
-invaţă să se subordoneze unui program şi a unor activităţi comune ale colectivului din care face parte;
-stabileşte relaţii cu alţi copii invăţând să-şi domine excentrismul folosind relaţii de colaborare
Integrarea copilului in şcoală presupune mai intâi formarea unor prezentari corecte despre scoala care sa le
permita preşcolarilor o adaptare afectiv-motîvationala la mediul şcolar.
În scopul adaptarii preşcolaruiui la mediul şcolar, al formarii şl adancirii reprezentarilor cu privire la scoala
este necesar a se intreprinde actiuni comune gradinita-scoala, cum ar fi:
-prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor in prima zi de scoala,avand ca invitati
eievii clasei 1 şi invatatoarea lor;
-asistenta la o activitate de citire,matematica,scriere;
- organizarea unor activitati de evaluare-concursuri care au ioc impreuna cu clasa 1 (exemplu obiceiuri şi
colinde de Crăciun,concursuri sportive,1 iunie etc);
-plimbări in jurul oraşului;
-excursii in tară
-dramatizări in care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
-confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente
Concurând alături de şcolari se inlătură reticenţa preşcolarilor şi ii face să-şi incerce puterile, să
demonstreze că sunt pregătiţi pentru şcoala.
Realizarea dezideratelor a idealului educatoarelor este condiţionată de colaborarea mai strânsă intre
grădiniţă şi şcoală. Activitatea educatoarelor şi invăţătorilor trebuie să se impletească. Tonul puternic afectiv
ce o caracterizează pe educatoare trebuie să se impletească cu relaţia mai autoritară a invăţătoarei.
Dădăceala exagerată nu ajută copiii, ii formează dependenţi de educatoare.
Trebuie să cântărim cu atenţie cât şi cum ii ajutăm pe copii. Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi
randamentului şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie să se completeze
cu evaluarea apreciată in calificative de către invăţător.

335
Un alt obiectiv in vederea integrării copilului in activitatea de tip şcolar constituie permanenta legătură a
grădiniţei cu famiiia-cea care constituie de fapt primul model al copilului.
Educaţia in familie ocupă un loc important in formarea 'puiului de om' care trebuie să găsească aici condiţii
de dezvoltare fizică, perceptivă, intetectuală, personaiă şi socială.
Din primii ani de viaţă personalitatea 'adultului de mai tarziu' prinde contur şi se manifestă prin elemente
concrete cum sunt:temperament, caracter, insuşiri, capacităţi, abilităţi şi aptitudini.

„Cei 7 ani de acasa” sunt hotărâtori in procesul de adaptare şi integrare la viata socială şi aşa marcată de
influenţele mediului socio-economic.
Familia este instituţia primordială unde copilul dobăndeşte cea dintâi şcoală a vieţii.
Nu intâmplător părinţii sunt gata să şi spună cuvântul chiar şi in cele mai dificile probieme de educaţie.
Faptul este explicabil; de la părinţi au invăţat in primul rând tot ce ştiu până când copilul este adus intr-o
instituţie de invăţământ.
Familia trebuie să asigure sentimentul de comfort şi siguranţă. 0 ambianţă framântată de tensiuni familiale,
lipsită de afecţiune, stare de indiferenţă, cu acte de violenţă vă duce la reacţii de inadaptare.
Pentru indeplinirea dezideratelor comune grădiniţa-familie am recurs la câteva strategii specifice:
-stabilirea unor relaţii strânse cu familia copiilor pentru a cunoaşte mediul din care vin copiii, problemele pe
care le ridică aceştia ;
-implicarea părinţilor în soluţionarea unor probleme interne ale unităţii;
-prezentarea unor referate privind rolul pe care il are grădiniţa in. instruirea şi educarea copiilor in pregătirea
lor pentru şcoală;
-convorbiri zilnice prin care sunt puşi la curent cu toate achiziţiile sau eşecuriie copiilor, la găsirea impreună
a unor soluţii viabile;
-implicarea părinţilor la imbunătăţirea bazei didactico-materiale;
-activităţi demostrative pregătite special pentru părinţi;
-serbări oferite părinţilor cu diferite ocazii.
Acestea au fost doar câteva dintre mijloacele pe care le-am utilizat frecvent în unitatea noastră la grupa de
preşcolari pe care o conduc
Buna colaborare între grădiniţâ - familîe - şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp asigurând
performanţe educative notabile .

Bibliografie:
- Magdalena Dumitrana - "Copilul, familia şi grădiniţa – Editura Compania 2000
- Revista invăţământul preşcolar nr. 1-2/1997

336
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ, ELEMENT CHEIE PENTRU
OBŢINEREA SUCCESULUI ŞCOLAR

Prof. pt. înv. preşcolar Căpăţînă Despina, Şcoala Gimnazială Buhoci

Com. Buhoci, Jud. Bacău

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-
învăţătoare.Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele
zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.Intrarea copilului în
şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu
adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act complex care
angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate
cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.

337
 Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum
este acesta pregătit.Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o
muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor
procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de
intrare a copilului în clasa I a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a
citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris,
oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi
prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

Bibliografie
Cucoş, Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Bucureşti, 1996
E.E. Geissler, Mijloace de educaţie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977
Ionescu, M., Radu, T., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 2001.
Oprea,C.L, Strategii didactice interactive, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006
Păcurari, O. (coord.)- Învăţarea activă. Ghid pentru formatori MEC-CNPP, 2001

338
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Institutor: Căpraru Virginica

G.P.N.Nr.3, Slobozia, Argeş

Grădiniţa este primul mediu educativ şi socializator de tip organizaţional pe care îl cunoaşte copilul.Ea
are meritul de a oferi programe instructive şi educative stabile,
coerente ce permit egalizarea şanselor educaţionale,oferind acces la integrarea şcolară şi socială a
copilului.Grădiniţa îi oferă copilului preşcolar un mediu plăcut,săli cu poveşti,
jocuri,cântece.În grădiniţă copiii sunt încurajaţi să se manifeste liber,se respectă plăcerea copilului pentru
ceea ce face,educatoarea fiind mai atentă cu fiecare.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunoştinţelor şi de formare a priceperilor şi
deprinderilor începute în grădiniţă este necesară o legătură foarte strânsă între grădiniţă şi şcoală.În
perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psiho-motrică a
preşcolarilor,deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai
importante perioade psiho-genetice,
datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi, în special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii
copilului .Astfel că,învăţarea trebuie începută cât mai timpuriu şi strict corelată cu transformările evolutive
care se produc succesiv în plan psihofiziologic general.
Dezvoltarea operaţiilor mintale şi a proceselor psihice pe care se sprijină învăţarea, precum şi
organizarea lor în mecanisme funcţionale mobile,uşor restructurabile în funcţie de diversele influenţe şi
cerinţe interne şi externe,creează premisele dezvoltării inteligen-ţei în cadrul procesului de învăţare în
şcoală.
Grădiniţa trebuie să creeze premize favorabile pentru realizarea continuităţii învăţământului preşcolar cu
cel primar.În grădiniţă accentul se pune pe gândire şi pe imaginaţie,nu pe memorie;pe educaţie şi nu pe
instrucşie.Aspectul formativ în pregătirea copiilor pentru şcoală implică informaţia,dar important este nu ce
densitate de cunoştinţe are copilulu,ci modul în care el gândeşte,se adaptează,operează cu cunoştinţele
însuşite,le aplică în situaţii reale,în rezolvarea unor situaţii concrete.
Aprecierea pregătirii unui copil pentru şcolarizare presupune stabilirea nivelului de dezvoltare
psihosomatică şi a conduitei sociale.Din punct de vedere psihosomatic,copilul trebuie să dispună de o
perfectă stare de sănătate,integritate senzorială şi o dezvoltare fizică armonioasă.În caz contrar apare mai
frecvent oboseala,agitaţia psihomotrică,atenţia este instabilă,iar capacitatea de mobilizare voluntară spre
îndeplinirea sarcinilor şcolare este redusă-aceste simptome se resimt tot mai mult pe măsura avansării în
clase mai mari.
Vorbirea copilului apt pentru şcolarizare trebuie să fie corectă şi expresivă.Limbajul lui trebuie să fie
astfel dezvoltat,încât să-i permita să-şi exprime corect gândurile,dorinţele,intenţiile şi trăirile emoţionale,să
verbalizeze adecvat ceea ce vrea să comunice altora,prin folosirea lexicală şi gramaticală corectă a
cuvintelor.Formarea capacităţii de citit-scris impulsionează progresele limbajului şi echilibrează activitatea
orală cu cea vizuală.
În general,copilul apt pentru şcolarizare are o memorie bună.El poate reda cu uşurinţă şi fidelitate
conţinutul unor poezii sau a unor poveşti învăţate.Este capabil să clasifice şi să ordoneze obiecte concrete
respectând criterii diferite.Cunoaşte şi foloseşte corect noţiunile de timp şi de spaţiu.Poate opera în termeni
care exprimă raporturi de cantitate.
Recunoaşte cifrele de la 1 la 20 şi literele alfabetului,operând cu acestea.
Copilul apt pentru şcolarizare prezintă deprinderea de a observa,de a asculta cerinţele adultului şi de a
reacţiona corect pe baza acestora,de a răspunde la întrebări,dar şi de a formula întrebări, de a corecta sau
completa răspunsurile colegilor.Interesul de cunoaştere ca suport afectiv-motivaţional şi volitiv îl
caracterizează pe acest coplil.
Adaptarea şcolară presupune maturitate şcolară,dar şi un grad de maturitate socială.
Aceasta se referă la însuşirea şi respectarea unor deprinderi de comportare civilizată în colectiv,la existenţa
unei independenţe relative a copilului în acţiune şi faţă de adult,la adaptabilitate facilă la prezenţa
persoanelor străine,la manifestarea spiritului de întrajutorare.

339
 Sintetizând,am putea spune că personalitatea matură pentru şcoală este condiţionată de corelaţia
maturizării fizice,sociale,morale,mintale şi pentru muncă.Pregătirea pentru şcoală este,deci,o problemă
complexă şi necesită,cum am mai spus ,o legătură strânsă între grădiniţă şi şcoală.,acestea reprezentând
două trasee educative suuccesive,dar părţi ale unui proces care trebuie să rămână în ansamblu unitar.
Personalul didactic din cele două instituţii trebuie să caute împreună prilejuri de colaborare care să
faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat al şcolii.Se înţelege că,pentru asigurarea
continuităţii între cele două medii educaţionale,este necesar ca învăţătoarele să cunoască pregătirea ce se
realizează în grădiniţe,iar educatoarele trebuie să se informeze asupra dinamicii cerinţelor ce se formulează
în mediul şcolar.
Copilul trebuie ajutat să pătrundă în şcoală cu optimism,cu încredere în sine şi în ceea ce îi poate oferi
mediul şcolar şi,mai ales,dornic să întâlnească învăţătorul.De succesul acestei întâlniri depind multe alte
experienţe ulterioare.

BIBLIOGRAFIE:

EZECHIL,L;PĂIŞI LĂZĂRESCU M.,Laborator preşcolar,Editura V&Integral,Bucureşti,2002.

Revista Învăţământul Preşcolar, Nr.4/2007.

340
Profesor învățământ preșcolar: Cărăuș Gina
Școala primară Cuza Vodă com. Popricani – Iași

Colaborarea școală – grădiniță

Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite

trebuie să aibă o relaţie de colaborare. Consecințele benefice ale colaborării
școală – grădiniță se repercutează atât asupra eficienței activităților din
grădiniță cât și ale celor din școală. Grădinița și școala reprezintă două trasee
educative succesive, dar părți ale unui proces care trebuie să rămână în
ansamblu unitar, legătura dintre respectivele instituții se cere întărită pentru
ca trecerea dintr-una într-alta să asigure continuitatea proiectelor și
finalizarea lor adecvată.
Cele mai frecvente oportunități de întâlnire între cele două medii
educaționale, care se cer valorificate superior de către ambii parteneri,
privesc:
• vizitarea unei școli în vederea cunoașterii de către copiii preșcolari a
acestei instituții. Cu un astfel de prilej se poate realiza prezentarea în
detaliu a școlii: sălile de clasă, laboratoarele, cancelaria, spațiile de
joacă, terenul de sport, punctele sanitare;
• vizitarea de către școlarii mici a unei grădinițe pentru a le împărtăși
preșcolarilor primele lor experiențe de tip școlar;
• organizarea unor ședințe cu părinții copiilor în ultimul semestru de
activitate din grădiniță la care sunt invitați câțiva dintre viitorii
învățători, în vederea obținerii informațiilor cu privire la modul de
pregătire a copiilor pentru școală;
• simularea în cadrul grădiniței a unor activități de tip școlar;

341
 • organizarea unor serbări comune care să le ofere preșcolarilor și
școlarilor mici posibilitatea unor legături interpersonale capabile să-i
ajute pe cei dintâi să se integreze mai ușor în mediul școlar;
• realizarea unor activități metodice și cercuri pedagogice comune
pentru educatoare și învățătoare ori de câte ori se ivesc probleme și
solicitări care interesează ambele instituții.
Integrarea școlarilor mici în activitatea școlară depinde de însușirea
în grădinițe a unui cuantum de cunoștințe care sunt reluate în școală dar într-
un inetrval de timp limitat (perioada preabecedară). Aceste cunoștințe se
referă la vocabularul copilului (bogăție, corectitudine, pronunție, construcția
corectă a propozițiilor din punct de vedere gramatical), capacitatea de
exprimare (răspunsuri la întrebări, reacții la comenzi), cunoștințe matematice
(numerația 0-10, stabilirea de relații între mărimi, măriri și micșorări cu o
unitate, gruparea obiectelor după caracteristici date).
La intrarea în școală copilul trebuie să fie capabil să se orienteze în
spațiu, să mânuiască cu oarecare siguranță instrumentele de scris, să redea
grafic modele simple. Parcurgând etapa preșcolarității în grădiniță este de
așteptat ca la intrarea în primul an de școală, integrarea în colectiv să nu mai
constituie o dificultate.
Colaborarea dintre grădiniţe şi şcoli devine astfel, o condiţie a
realizării dezideratelor idealului educativ.

342
 Prescolaritatea constituie o etapa de varsta de mare receptivitate la
stimularile educative si are o importanta deosebita pentru procesul
scolarizarii copilului.
Parteneriat gradinita-scoala: din pacate, oportunitatile de
colaborare intre gradinita si scoala sunt mai rare, mai ales atunci cand
institutia prescolara este plasata, spatial, in zone mai izolate sau mai
departate de institutia scolara, situatie in care cele doua medii
educationale pastreaza, doar virtual, interese comune. Cu toate
acestea, avand in vedere ca gradinita si scoala primara reprezinta doua
trasee educative succesive, dar parti ale unui proces care trebuie sa
ramana in ansamblu unitar, legatura dintre respectivele institutii se
cere intarita pentru ca trecerea de la una la alta sa asigure continuitatea
proiectelor si finalizarea lor adecvata. Personalul didactic din cele
doua institutii urmeaza sa caute impreuna acele prilejuri de colaborare
care sa faciliteze integrarea copilului in mediul inalt formalizat al
scolii. Cele mai frecvente oportunitati de intalnire dintre cele doua
medii educationale, care se cer valorificate de catre ambii parteneri,
privesc:
 Vizitarea unei scoli in vederea cunoasterii de catre copiii prescolari a
acestei institutii;
 Vizitarea de catre scolari din clasa I a unei gradinite pentru a le
impartasi copiilor de aici primele lor experiente scolare;
 Organizarea unor sedinte cu parintii copiilor in ultimul semestru de
activitate din gradinita la care sunt invitati cativa dintre viitorii
invatatori, ce vor informa parintii asupra modului de pregatire al
copiilor pentru scoala;
 Simularea in cadrul gradinitei a unor activitati de tip scolar cu grupa
pregatitoare;
 Urmarirea de catre educatoare a copiilor deveniti scolari pentru
sesizarea progreselor in dezvoltare sau, dimpotriva, a dificultatilor pe
care le intampina sub efectul noilor solicitari;
 Organizarea unor serbari comune;
 Realizarea unor activitati metodice si cercuri pedagoce comune pentru
educatoare si invatatoare ori de cate ori se ivesc probleme si solicutari
care intereseaza ambele institutii.

343
 Pentru asigurarea continuitatii intre cele doua medii
educationale, cadrele didactice din scoala trebuie sa cunoasca
pregatirea ce se realizeaza in gradinite, iar educatoarele trebuie sa se
informeze asupra dinamicii cerintelor ce se formuleaza in mediul
scolar.
Prin stabilirea primelor contacte cu scoala si cu invatatorii,
copiii se vor familiariza din timp cu institutia dar si cu cele mai
importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea
nelinistilor si a starilor afective negative pe care le genereaza
perspectiva primei zile de scoala.

344
 Grădiniţa şi şcoala românească – relaţii de colaborare
Prof. înv. primar LUMINIŢA CĂRPINIŞAN,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 15, BRAŞOV

Relaţiile umane bazate pe colaborare au avut întotdeauna un efect benefic asupra

activităţii desfăşurate de părţile implicate. Despre relaţiile dintre educator/profesor şi părinte
sau elev s-a vorbit adeseori şi s-au efectuat multiple sondaje. Când vorbim despre dezvoltarea
intelectuală şi/sau socio-emoţională a copilului de orice vârstă, care urmează o formă de
învăţământ, la nivel preşcolar, primar, gimnazial sau chiar liceal, o importanţă majoră o are
existenţa unei bune relaţii de colaborare şi, implicit, a unei comunicări eficiente între
educator/profesor, pe de o parte, familie şi elev, pe de altă parte. Cu atât mai mult, colaborarea
pe verticală, la niveluri diferite, în ambele sensuri, între grădiniţă şi şcoală, principalii
furnizori de educaţie, este imperios necesară.

Dacă primii paşi în viaţă ai micului învăţăcel, în etapa de la 0 la 3 ani, sunt ghidaţi de
părinte, ca prim educator, în grădiniţă, copilul de 3 – 6 ani îşi va dezvolta multe dintre
abilităţile necesare integrării sociale şi dezvoltării lui ulterioare, iar educaţia primită aici îl va
ajuta să facă trecerea spre mediul şcolar. Pentru ca tranziţia să fie uşor de acceptat, trebuie ca
şcoala să fie pregătită să îl primească. Acest fapt impune o bună cunoaştere, din partea
cadrelor didactice din şcoală, a particularităţilor de vârstă şi individuale ale şcolarilor de vârstă
mică, a nevoilor lor de adaptare, a nivelului de cunoştinţe, a curriculum-ului parcurs anterior,
în grădiniţă, motiv pentru care trebuie să existe o relaţie permanentă de colaborare între
educator şi învăţător / profesor.

În unele instituţii şcolare, cum este şi exemplul fericit al celei în care predau, care are
clase de nivel primar şi gimnazial, aceste relaţii de colaborare există şi sunt de bun augur.
Astfel, cadrele didactice care vor preda, în anul şcolar următor, la clasele pregătitoare,
participă la şedinţele cu părinţii organizate în grădiniţele din vecinătate, prezintă oferta şcolii,
pun la dispoziţia celor interesaţi informaţiile solicitate despre unitatea de învăţământ.

Zilele Porţilor Deschise sunt un bun prilej de organizare a unor evenimente ce

facilitează atât comunicarea între cadrele didactice din şcoală şi din grădiniţă, cât şi
colaborarea cu părinţii şi cu preşcolarii care vor deveni elevi în clasele pregătitoare, prin
vizitarea şi cunoaşterea spaţiilor şcolare şi implicarea copiilor în diverse activităţi desfăşurate
aici. Astfel, preşcolarii, însoţiţi de educatoare şi/sau de părinţi, participă la o serie de activităţi
desfăşurate la clasă, împreună cu viitorii lor colegi mai mari, făcând cunoştinţă cu acest mediu
şcolar, care, atunci când vor face trecerea în această etapă, le va părea, cu siguranţă, unul
prietenos.

De asemenea, dacă facem referire la trecerea de la nivelul primar la cel gimnazial sau
de la nivelul gimnazial la cel liceal, este important să existe bune relaţii de colaborare între
profesorii care predau la aceste niveluri, din aceleaşi considerente. Din fericire, există astfel de
preocupări în rândul colegilor profesori, fiind un model de bună practică exemplul lor pozitiv.

345
 Calitatea actului educaţional impune profesorului nu numai un grad înalt de pregătire
de specialitate, ci, mai ales, cunoaşterea elevului şi adaptarea strategiilor de predare-învăţare-
evaluare la specificul clasei, la particularităţile individuale sau de grup. De aceea, în sistemele
de învăţământ în care profesorii care predau la diferite niveluri dezvoltă bune relaţii de
colaborare, de comunicare, schimburi de experienţă, de idei şi de informaţii, interacţionând în
diverse moduri, beneficiile obţinute de elevi nu întârzie să apară, iar rezultatele acestora ating
un nivel optim.

346
 ”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-
învățător-profesor”
Învățătoare: Catargiu Cătălina-Elena
Școala Gimnazială ”Iuliu Hațieganu„Cluj-Napoca

Grădinița îi oferă copilului preșcolar un mediu plăcut, săli cu povești, jocuri, cântece.
Educatoarea deși se străduiește să preia rolul mamei, nu-și dăruiește dragostea și căldura
numai la 1-2 copii, ca în familie ci și le împarte la 20-25 de copii. În grădiniță copiii sunt
încurajați să se manifeste liber, se respectă plăcerea copilului pentru ceea ce face, educatoarea
fiind mai atentă cu fiecare în parte.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunostințelor și de formare a
priceperilor și deprinderilor începute în grădiniță la vârsta de 3 ani, este necesară o legătură
foarte strânsă între grădiniță și școală.Cum aceste deprinderi nu se formează la întâmplare ci
gradat, sistematic, educatoarei îi revine sarcina de a-i pregăti pe copii să înțeleagă de ce este
nevoie ca ei să fie informați, să cunoască aspecte diferite despre lume, despre mediul
înconjurător, despre țară, despre păstrarea sănătății. Desigur, pregătirea intelectuală a
copilului pentru școală începe de la grupa mică, continuă la grupa mijlocie și se sfârșește la
grupa mare.
Dascălul este acel ,, personaj” care îi sădește la copil stima, încrederea, respectul față
de propria persoană, calități evidente la această vârstă.
Desigur este necesară o colaborare între educatoare-învățătoare-profesor deoarece
rolul fiecăruia este foarte important în procesul educativ în care este antrenat preșcolarul-
școlarul. Colaborarea trebuie să fie permanentă între părțile implicate în procesul educativ .
Pregătirea pentru școală ridică și unele cerințe în ce privește dezvoltarea morală.
Copilului i se formează aici diferite emoții și sentimente morale, sentimente de prietenie, de
ajutor reciproc.Copiilor li se formează și unele deprinderi de comportare civilizată: să salute,
să fie politicoși, să-i ajute și să-i respecte pe cei în vârstă. Sunt situații când, sub aspectul
dezvoltării intelectuale, unii dintre copii nu au formate într-o măsură corespunzătoare vârstei
lor, priceperile și deprinderile, nu posedă toate cunoștințele necesare pentru scolarizare. De
exemplu: unii nu stau linistiți în bancă, ceea ce dovedește că mecanismele sunt slab
dezvoltate; nu se pot concentra în mod susținut la lecții lăsându-se ușor distrași; nu sunt în
stare să desfășoare o activitate mintală de mai lungă durată, deoarece obosesc repede. De
asemenea, limbajul unor copii nu este dezvoltat la nivelul cerut, fac unele greșeli de
pronunție, înlocuiesc unele sunete între ele, nu răspund în propoziție.
De aceea învățătorul care va prelua clase pregătitoare trebuie să știe cum să evalueze
un copil de 6 ani care vine în clasa pregătitoare. Elevul de pregătitoare nu trebuie evaluat după

347
cantitatea cunoștințelor ci după modul cum operează el cu cunoștințele pe care le-a acumulat
pe parcusul celor trei ani de grădiniță.
Un rol important în cunoașterea copiilor este acela prin care învățătorul colaborează cu
educatoarele de la grupa mare, participă la activitățile desfășurate de aceștia ,îi supraveghează,
îi observă pe fiecare , desfășoară și el unele activități cu preșcolarii și foarte important să
studieze programa preșcolarilor. Astfel învățătorul își va ușura mult munca la clasă.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date
fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor
de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga
sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi
deprinderile dobândite anterior.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la
învăţătură şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea
cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea
copilului în clasa pregătitoare.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care
vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării
inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea
creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară
a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă
fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele,
conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere
eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează
cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa pregătitoare/I
,susţinute şi de experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în
momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri
psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”,
,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără
o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.

348
 Legătura dintre grădiniţă şi şcoală

Prof. Catelina Elena

Prof. Ionel Elena
Grădiniţa PP ,,Furnicuţa”, Arad

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa pregătitoare nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi mai ales, specificul
învăţării-activitate complexă care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele
structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa pregătitoare.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.

349
 Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa pregătitoare, susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,
copilul de 6 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte
,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”, echilibru care
nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregătitoare necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât
şi şcolar începător.

350
 Legătura dintre grădiniţă şi şcoală

Prof. Catelina Elena

Grădiniţa PP ,,Furnicuţa”, Arad

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa pregătitoare nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi mai ales, specificul
învăţării-activitate complexă care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele
structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa pregătitoare.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.

351
 Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa pregătitoare, susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,
copilul de 6 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte
,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”, echilibru care
nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregătitoare necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât
şi şcolar începător.

352
 COLABORAREA GRĂDINIŢA-SCOALA
RELATIA EDUCATOARE-INVATATOR-PROFESOR

Prof. inv. primar CATINA ADELINE

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din

grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin
colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din
primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă
cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se
asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi
,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai
ale,specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale
psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite
anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în
grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă
şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca
fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile
în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură
şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor
şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în
clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul
şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se
află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al
pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se
poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea,ci
şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de
creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net
preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de
supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a
dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o
serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea
copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.

353
 În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a
procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază
a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi
modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul
intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice
structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”,
,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare
între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor
procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala
primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl
tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.

Prof. inv. primar

Catina Adeline

354
 COLABORAREA GRADINITA - SCOALA , CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN
ADAPTAREA CU SUCCES A PRESCOLARULUI LA CERINTELE SCOLII

Prof. inv. prescolar CAVALERU A. IONELA ALINA

SCOALA GIMNAZIALA BUHOCI, BACAU

Una din abordările moderne privind instituția școlară este cea a școlii deschise, prietenoase în care
prescolarul/elevul se simte bine, este atras de activitățile școlare, îi sunt valorificate înclinațiile și talentele.
Modelele educaționale actuale pun în centru copilul și trebuințele sale, nevoile lui de dezvoltare. In acest
scop participă numeroși factori, între care cei cu importanță semnificativă sunt școala/grădinița și familia.
Dar poate și mai importantă pentru o dezvoltare armonioasă a copilului este colaborarea între cei doi agenți
educogeni – familia și instituția educațională.
Se impune asigurarea unei colaborari funcţionale în procesul instructiv-educativ din
grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea
educatoare-învăţătoare. Întrebări pe care şi le pun atât părinţii, cât şi educatorii sunt: ,,De ce se manifestă
chiar din primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii prescolari nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”. Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală. Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu
doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,
natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate şi, mai ales, specificul învăţării .
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a
preşcolarilor, deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai
importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile întoate planurile şi, în special, în sfera
sentimentelor şi a personalităţii copilului. Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare
măsură succesul la învăţătură şi care, în concepţia lui J.Piaget, desemnează echilibrul dinamic dintre
asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, nu poate fi structurată ca atare, înainte de intrarea
copilului în clasa pregatitoare. Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului
pentru startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se
află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii
respective şi modalităţile de realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă d i s c u ţ i i b a z a t e
pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul
p e c a r e î l o c u p ă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului, de funcţiile
dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă . Grădiniţa are
rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii
anide viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare ainformaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice,
etice şi afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de
activitate. În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de
observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu
limbajul matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor
cognitive, afective şi de vointa, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,
dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător. Educaţia
preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de învăţământ, dar
şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente. În
perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul
cum este acesta pregătit.

355
 Din experienţa cadrelor didactice – educatoare şi învăţători –s-a ajuns la concluzia ca în
momentul intrării în şcoală, copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate
în ceea ce se numeşte ,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru
şcoală”, echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală. Pregătirea
copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în scoala necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală. Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor
psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea scolara.

356
 Eficientizarea actului didactic printr-o strânsă colaborare dintre
educatoare-învățătoare-părinți-profesor

Ed. Cazacu Camelia-Grădiniţa cu P.P.Nr. 9 Bârlad

Evoluțiile rapide din viața socială de astăzi, modificarea statutului familiei și al soților în cadrul
acesteia, atribuțiile crescute ale femeii fac ca rolul grădiniței și al școlii să fie mare nu numai în ce privește
educația copiilor, ci și a părinților. Instituțiile școlare trebuie să găsească o punte de legătură cu familia,
arătând părinților noi căi spre educație în beneficiul copiilor.
O educație adevărată, reală se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în grădiniță și în
școală. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului și abia apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârșește sub privirea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
Mediul în care copilul se naşte, trăieşte primii ani ai vieţii, se dezvoltă şi se formează pentru viaţă, i-
l oferă familia.Ea reprezintă un prim instrument de reglare a interacţiunilor dintre copil şi mediul social.Are
rol central în asigurarea condiţiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei,condiţii ce stau
la baza structurii personalităţii individului.
Părinţii sunt primii educatori ai copilului. De aceea este foarte important ca ei să-şi cunoască
responsabilităţile şi să dezvolte practici educative adecvate.
Pentru epoca complexă şi dificilă pe care o trăim nu ne mai putem mulţumi cu ideea transmiterii
educaţiei parentale prin modelul generaţiilor trecute, fie şi numai prin faptul că acest model nu mai
corespunde cerinţelor generaţiilor de azi. În plus este destul de evident că generaţiile noi au nevoi
educaţionale diferite de ale părinţilor lor,atat la nivel global, cat şi individual.
Una din abordările moderne privind instituția școlară este cea a școlii deschise, prietenoase în care
copilul/elevul se simte bine, este atras de activitățile școlare, îi sunt valorificate înclinațiile și talentele.
Modelele educaționale actuale pun în centru copilul și trebuințele sale, nevoile lui de
dezvoltare și în acest scop participă numeroși factori, între care cei cu importanță semnificativă sunt
școala/grădinița și familia. Dar poate și mai importantă pentru o dezvoltare armonioasă a copilului este
colaborarea între cei doi agenți educogeni – familia și instituția educațională.
În majoritatea situațiilor, familia, grădinița și școala colaborează foarte strâns pentru a asigura prin eforturi
comune o educație de bună calitate. Sunt numeroase însă și cazurile în care familia acționează uneori
contrar direcțiilor conturate de grădiniță/școală, uneori din lipsa de informare, alteori din nepricepere ori din
dezinteres. În loc să întărească și să dezvolte achizițiile din grădiniță/școală – în termeni comportamentali
ori de cunoștințe – părinții destructurează prin atitudinea lor ceea ce dascălul construiește zi de zi. De aceea
se impune o comunicare continuă și de calitate între cadrele didactice și părinți privind progresele sau
dificultățile întâmpinate de copii, aspectele asupra cărora este necesar să se insiste prin exerciții ori prin
exemple pozitive și încurajări. Comunicarea și deschiderea din ambele părți, pentru a sprijini dezvoltarea și
buna educație a copilului, aduc beneficii pe termen lung în dezvoltarea personalității acestuia. Dacă părinții
sunt implicați în programul educativ încă de la început, ei vor înțelege importanța colaborării cu
grădinița/școala, cu educatoarele/învățătoarele și își vor forma deprinderea de a se interesa și a sprijini
activitatea pe care copilul o desfășoară aici.
Părinții trebuie implicați permanent în activitatea grădiniței/școlii și nu doar când se ivesc probleme.
Totodată, părinților trebuie să li se ofere frecvent informații referitoare la copil. Ei trebuie să știe care este
scopul programului educativ la care participă copilul lor, care sunt obiectivele urmărite și să fie la curent cu
politicile educaționale ale grădiniței/școlii. Dacă este posibil, părinții trebuie implicați în luarea deciziilor, să
cunoască progresele făcute de copiii lor, și, în același timp, e important să știe percepția pe care o are
grădinița/școala despre calitățile și problemele copilului.
Apropiindu-ne de părinți, colaborând cu ei, putem cunoaște relațiile părinte-copii,psihologia
părinților și mai ales pe cea a copiilor. Cunoscând situația și posibilitățile financiare ale grădiniței/școlii,
părinții contribuie financiar la realizarea acestor activități, obtinându-se astfel un răspuns la cerințele actuale
ale unei instituții școlare moderne.
Participând afectiv și efectiv la viața grădiniței, părinții nu vor mai vedea doar funcția socială a
acesteia, de supraveghere a copiilor atunci când ei lipsesc de acasă, ci vor conștientiza că ea desfășoară un
proces instructiv-educativ bine fundamentat și organizat.

357
 Părinții pot fi parteneri în educație pentru că dețin cele mai multe informații despre copiii lor. Pentru
realizarea parteneriatului este esențial ca părinții să fie priviți ca participanți activi, să fie atrași în adoptarea
deciziilor, să se recunoască și să se valorifice informațiile date de ei despre copii, iar responsabilitatea să fie
împărțită între părinți și dascăli.
Pentru o mai bună eficientizare a relațiilor dintre grădiniță, școală și familie se recomandă cadrelor
didactice ca:
-să fie sincere;
-să asculte cu răbdare;
-să recunoască atunci când greșesc;
-să laude inițiativele;
Recomandările facute părinților, se referă la faptul că aceștia trebuie:
-să solicite asistență și sprijin când este nevoie;
-să fie perseverenți și să caute împreună cu educatorii soluții la problemele ivite;
-să-și ajute copiii atunci când greșesc;
-să informeze dascălii, cu sinceritate, asupra atitudinilor și comportamentelor copilului în familie;
-să continue în familie programul educațional propus de instituția școlară, îmbinând armonios atitudinea
permisivă cu sinceritatea și exigența;
-să se situeze permanent alături de copil, să-l sprijine(fără a-i prelua sarcinile);
Pentru a realiza eficient un program de parteneriat educativ cu familia este necesar ca la nivelul
instituțiilor școlare să se cunoască unele particularități ale climatului familial din care provine copilul. Se
recomandă completarea unui chestionar adresat părinților.
Răspunzând cerințelor unei educații psihopedagogice complete, colaborarea și integrarea părinților în
activitățile instructiv-educative din grădiniță și școala rămâne un deziderat prioritar, cu atât mai mult cu cât
materializarea lui se dovedește practic că oferă avantaje tuturor părților implicate în procesul educațional.
Odata intrat in scoala, adica devenit şcolar, conditia indispensabila a implinirii copilului il constituie
sentimentul de a fi in siguranta , să fie înconjurat de dragoste la fel ca acasă, să simtă că i se oferă tandreţe
consecvenţă , că i se acceptă rezultatele şcolare .
La şcolarul mic este foarte pronunţată dorinţa de a fi pe placul celor mari (parinţi sau învăţător) ,
astfel invăţătorii vor învăţa părinţii că pentru inceput ambiţiile lor pentru copii să fie în limite rezonabile
pentru a nu-i cere mai mult decat ii permite nivelul intelectual si a nu-i da un sentiment de insecuritate
atunci cand nu face fată unor solicitări.
Colaborarea dintre educatoare-învăţător-părinte trebuie să se reflecte în primul rând în cultivarea în rândul
copiilor (din partea tuturor celor trei părţi) a bucuriei de a invăţa de a descoperi şi crea. Cel mai important
lucru care reiese din această cooperare este de a învăţa copilul cum să înveţe, atat familia cat şi şcoala
urmând acelaşi mod de lucru, urmând aceleaşi cerinţe ,aceeaşi activitate dirijată. Atât de la familie cât şi de
la şcoală prin cadrele sale, copilul trebuie să înveţe să fie perseverent , să capete gustul lucrului bine făcut
.Va fi încurajat să repete mereu, să încerce să repete ajutat de părinţi în mod discret pentru a evita insuccesul
.Aşa cum între şcoală şi familie trebuie să fie un permanent dialog , acesta este necesar să existe şi între
părinţi şi copii (nu prea autoritar ,uneori chiar de la egal la egal).
Copilul va fi astfel mai sincer, mai deschis, se va deprinde să nu ascundă insuccesele.Asemenea relaţii se
răsfrâng favorabil , atât asupra atmosferei din familie ,cât şi asupra randamentului şcolar influenţat ,nu în
ultimul rând de legătura, cooperarea familiei cu şcoala ,de interesul familiei pentru instituţia şcolară ,de
încurajarea în muncă.

358
 RELAŢIA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ,PREMISĂ A REUŞITEI
ŞCOLARE

Prof.înv.primar:CAZAN ALINA MARIA-Liceul Tehnologic „Vasile

Netea”,Com.Deda,Jud.Mureş
Educaţia este o acţiune socială care se desfăşoară într-un cadru instituţionalizat şi
nu numai.În categoria factorilor educaţionali putem include şcoala,familia,instituţiile
cultural-educative,mijloacele mass-media,etc. Atunci când copilul este integrat într-unul
din aceste medii ,asupra sa se vor exercita diverse influenţe educative.Nu trebuie pierdut
din vedere că mediul familial este universul natural al celor mici , este primul cadru de
socializare al lor şi nevoia sprijinirii părinţilor în educaţe este presantă.Copilul ,la
început, îşi petrece cea mai mare parte a timpului în familie.Legătura dintre copil şi cei
din casa sa este extrem de puternică. Familia e scena principală din viaţa copilului;e
nucleul social în care până la o anumită vârstă se reflectă întreaga viaţă
socială.Totuşi,uşor,uşor,influenţa educaţională a grădiniţei creşte în intensitate,până ce
devine dominantă.Copilul acum se dezvoltă într-un alt mediu,dar absorbţia lui în
instituţia preşcolară i-a solicitat toate posibilităţile de adaptare.Munca educatoarei trebuie
să fie continuată ,susţinută şi întărită de familie.Atmosfera creeată aici ,dar şi exemplul
personal ajută ca valorile morale precum cinstea,omenirea,sinceritatea,demnitatea,etc, să
fie „receptate” de cei mici zi de zi.Părinţii, bunicii, fraţii oferă modele care vor fi
asimilate prin imitaţie.
Necisitatea colaborării grădiniţă- familie rezidă din obiectivul comun pe care îl au
cei doi factori educaţionali:asigurarea unui sistem unitar de cerinţe de instruire şi educare
a preşcolarului.Nu vor exista rezultate pozitive ale actului educaţional dacă nu există
corelare perfectă între influenţele educative.
Dacă familia este primul mediu educativ,grădiniţa este primul factor de socializare
instituţionalizat. La relaţiile de tip afectiv din familie sunt adăugate relaţii noi,care impun
o anumită distanţă socială între copil şi adult şi o schimbare a mediului de trai.Cadrul
didactic trebuie să aibă abilitatea să determine părintele să colaboreze şi să înţeleagă care
este adevăratul rol al programelor educative oferite de învăţământul preşcolar.
Se poate vorbi de competenţa părintelui ca educator şi atunci el trebuie să posede
noţiuni elementare privind aspecte legate de dezvoltarea fizică şi psihică a copilului ,de

359
problematica pe care o ridică evoluţia sa.Care este rolul educatoarei? Ea trebuie să
cunoască trăsăturile şi potenţialul educativ al familiei să cunoască structura şi tipul
ei,relaţiile interpersonale,climatul educativ din familie,autoritatea părinţilor,etc.
Cunoscând toate acestea ,cadrul didactic va încerca să stabilească un program comun de
educaţie(al familiei şi al grădiniţei),un program ce contureazpă un sistem unitar de
cerinţe.Marcată de mult profesionalism , educatoarea trebuie să urmărească realizarea a
două obiective:
-să prezinte şi să dezbată împreună cu părinţii unele cunoştinţe pedagogice sau unele
teme educative.
-să-i familiarizeze pe aceştia cu câteva noţiuni privind strategia didactică utilizată în
grădiniţă.
Astfel se pot evidenţia câteva forme concrete de colaborare dintre grădiniţă şi
familie forme ce previn eşecul şcolar şi mai tărziu delicvenţa juvenilă:
-Şedinte(comitet de părinţi)
Munca cu colectivul de părinţi îmbracă forma şedinţelor care au loc în primul rând
la începutul anului şcolar şi apoi ori de câte ori este nevoie.La început este ales comitetul
de părinţi care îşi are rolul lui în rezolvarea problemelor organizatorice,administrative şi
financiare ale grupei.În cadrul acestor adunări părinţii iau cunoştinţă cu greutăţile sau
realizările grupei ,de situaţiile nou apărute,etc.Educatoarea trebuie să fie foarte
convingătoare în a le arăta importanţa colaborării dintre grădiniţă şi familie,în a le arăta
necesitatea sprijinirii muncii pe care ea o desfăşoară la clasă.
-lectorate
Lectoratele dezbat tematici educative şi probleme pedagogice care interesează
întreaga masă a părinţilor.Ele permit ca ei să-şi împărtăşească din experienţa personală
privind educarea copilului (raportându-se la tema dezbătută)Perioada preşcolară este una
de perioadele de intensă dezvoltare psihică de aceea este necesar ca adulţii să cunoască
noţiuni simple legate de personalitatea copilului de 3-6/7 ani:
-Componenta cognitivă(intelectuală);
-Componenta socio-afectivă;
-Componenta motorie;
-Componenta limbajului;

360
-Componenta identităţii.
Părinţii sunt sfătuiţi ce să facă şi ce să nu facă privind educarea celui mic:
-să-l iubească,să se bucure cu el,să aibă incredere în el,să-l protezeze,să-i vorbească
frumos cu un ton cald şi blând, să se joace cu el,să „muncească”cu el,să-i arate ceea ce-l
interesează,să-i răspundă la întrebări,să-l aprecieze,să-l recompenseze,să-i fie un bun
exemplu,etc.
-să nu-l jignească;să nu-l umilească;să nu ţipe la el;să nu-l descurajeze;să nu spună”n-am
timp, lasă-mă”; să nu-l amăgească spunându-i „îţi cumpăr” dar între timp să uite;etc.
Nu vor exista rezultate pozitive în procesul de predare-invăţare-evaluare dacă
nu există concordanţă între influenţele educative.lipsa colaborării grădiniţă –familie are
consecinţe grave. Familia contemporană cunoaşte schimbări importante ,dar şi dramatice
în acelaşi timp,schimbări care influenţează dezvoltarea echilibrată a copiilor.Astfel ,se
întămplă ca după o anumită vârstă ei să-şi schimbe atitudinea faţă de familie,scoală,
societate; mulţi dintre ei nu mai sunt supravegheaţi datorită existenţei a tot mai multe
familii monoparentale, ceea ce duce la creşterea deligvenţei juvenile.
Problemele existente în mediul familial (lipsa banilor,violenţa,atmosfera
tensionată, )influenţează negativ încă de la cea mai fragedă vârstă.De aici porneşte
necesitatea colaborării grădiniţă –familie şi a elaborării unui plan comun de educaţie
pentru o dezvoltare optimă a personalităţii copilului

361
362
 „Colaborarea gradinita –scoala”
CEAHLAU GABRIELA GEANINA

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare cerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarea unei legaturi functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.

363
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ
CENAN OLIVIA

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare cerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarea unei legaturi functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.

Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopedagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.

In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a
traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .

Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea

afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.

Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala.

Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.

Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc
formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor
activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si
programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele

364
prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica
pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.

Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.

In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

365
 IMPORTANȚA COLABORĂRII GRĂDINIŢEI CU ŞCOALA

Prof. pt. înv. Preşcolar CERNEA IULIA ROXANA

GRĂDINIŢA NR. 185 Bucureşti

Grădinița și școala sunt părți ale unui proces în care cele două trebuie să rămână un ansamblu unitar, cu
specificația ca legătura dintre ele să fie întărită pentru ca trecerea din una în alta să se realizeze în condiții
optime pentru copil. Legătura dintre grădiniță și școală trebuie să asigure, în același timp, continuitatea
proiectelor și finalizarea lor, în mod adecvat. Având implementat acest scop, cadrele didactice din cele două
instituții trebuie să caute împreună acele prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului, în
etapa următoare a dezvoltării sale, școala.
Colaborarea grădiniţă – şcoală porneşte de la ideea că educatorii şi învățătorii sunt parteneri în educaţie,
această colaborare are rol esenţial în procesul de educaţie a elevilor, sprijinindu-i în dezvoltarea
competenţelor şi abilităţilor sociale încă din primii ani şi îi prgăteşte pentru şcoală şi mai târziu, pentru
viaţă. Grădiniţa şi şcoala se află într- un raport de continuitate care implică în mod oblgatoriu necesitatea
colaborării dintre educatoare şi învăţători, respectiv dintre preşcolari şi şcolarii mici. Formele de colaborare
dintre grădiniţă şi şcoală sunt numeroase şi se realizează pe baza interesului comun pentru a ajunge la cele
mai bune rezultate.
Printre aspectele cotinuităţii grădiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care privesc formele
de organizare şi desfăşurarea activităţii. În acest sens, experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi
comune cum ar fi: vizite la şcoală, vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune, plimbări şi programe
distractive comune, contribuie la atenuarea distanţei dintre gradinită şi şcoală. Vizitele preşcolarilor în
şcoală trebuie să fie bine organizate pentrua le produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula
dorinţa vie de a devein şcolari.
Colaborarea grădiniţă-şcoală permite continuitatea influenţelor educaţionale, sistematizarea şi
integrarea cunoştinţelor, experienţelor dobândite de copii în primii ani de viaţă, dar şi realizarea
contactelor cu lumea exterioară, dezvoltarea capacităţii de receptare şi comunicare a informaţiei, care
contribuie la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale. Copilul trebuie
conştientizat că școala nu presupune încetarea jocului, îngrădirea activităților libere, ci reprezintă o
continuare absolut normală a activității, un pas înainte în dezvoltarea lui.
O primă condiţie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educaţia preşcolară şi cea şcolară o
constituie analiza psihologică a activităţii şcolare şi determinarea acelor capacităţi intelectuale, afectiv-
voliţionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fară dificultăţi activitaţii şcolare, deci trebuie să se
stabilească capacitaţile necesare pentru ca preşcolarul să asimileze cunoştinţele prevazute în clasa I.
Trecerea de la grădiniţă la şcoală presupune multe schimbări în viaţa copilului preşcolar. Copiii sub aceste
schimbări pot da dovada de adaptare sau dificultăţi de adaptare la nou. Un copil este adaptat atunci când
realizează în egală măsură adaptarea pedagogică şi adaptarea relaţională.
Parteneriatul educaţional între două instituţii precum grădiniţă – şcoală duce la acceptarea diferenţelor şi
tolerarea opinilor diferite, egalizarea şanselor de participare la o acţiune educativă comună, intaracţiuni
acceptate de parteneri şi comunicarea eficientă dintre ei şi sprijină colaborarea şi cooperarea.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l
urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului. Şcoala reprezintă pilonul de rezistenţă al educaţiei, iar
colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală, asigură într-o mare măsură, buna integrare a copilului în viaţa socială.

BIBLIOGRAFIE:
1. L. Cuznetov, Dimensiunile psihopedagogice si etice ale parteneriatului educational, Chisinau, 2002
2. A. Pescaru-Baran, Parteneriat in educatie: familie, scoala, comunitate, Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004
3. Magdalena Dumitrana, Copilul, familia şi grădiniţa,Editura Compania 2000

366
COLABORAREA GRADINITA-FAMILIE-SCOALA, CHEIA
SUCCESULUI IN ACTIVITATEA SCOLARA

Prof. Chelariu Marinela

Scoala Gimnaziala,,Stefan cel Mare,, Buhusi, Bacau
Motto:
„Bucuria de aavea copii să o legăm de a-i forma ca
oameni de valoare”
Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea
în întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este
valabila şi pentru primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul
primar. Mai precis, legătura reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa
preşcolară şi clasa pregatitoare. O asemenea continuitate va asigura o mai rapida adaptare a
copiilor la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând:<<Este
împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un
ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa
in curs de metamorfozare>>
Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare institutionalizate, deci a
gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare
cerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarea unei legaturi functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta
presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua
trepte de invatamant:obiective pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode
,relatia pedagogica.Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia educativă a intregii vieţi.
Datorită vârstei mici , educaţia preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca
ingrijire şi educaţie, formează temelia intregii vieţi de mai târziu.
La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsura, principalii factori educativi:
familia, grădiniţa şi şcoala.
Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de
cerinţe va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la
soluţionarea problemelor inerente care apar.
Un rol important in debutul şcolar îl va avea intotdeauna instituţia preşcolară, ea fiind o
etapă intermediară, indispensabilă, cu rol in egalizarea şanselor, pentru perfecţionarea activităţii
de instrucţie şi educaţie in vederea inlăturării eşecurilor şcolare şi a abandonului şcolar.
Integrarea copilului in forma de colectivitate preşcolară comporta un prim efort de adaptare la
viaţa socială şi totodată extinderea mediului social accesibil copilului.
În perioada preşcolară el işi dobândeşte rolul său social intr-o colectivitate şi obţine o altă
dimensiune in interiorul familiei. In colectivitate copilul stabileşte cu totul alte raporturi decât in

367
famile:
-invaţă să se subordoneze unui program şi a unor activităţi comune ale colectivului din care face
parte;
-stabileşte relaţii cu alţi copii invăţând să-şi domine excentrismul folosind relaţii de colaborare
Integrarea copilului in şcoală presupune mai intâi formarea unor reprezentari corecte despre
scoala care sa le permita preşcolarilor o adaptare afectiv-motivationala la mediul şcolar.
În scopul adaptarii preşcolarului la mediul şcolar, al formarii şi adancirii reprezentarilor cu
privire la scoala este necesar a se intreprinde actiuni comune gradinita-scoala, cum ar fi:
-prezentarea unor filmari cu aspecte de la primirea copiilor in prima zi de scoala;
-vizite la scoala
-asistente la activitati atat in gradinita cat si in scoala;
- organizarea unor activitati de evaluare-concursuri impreuna cu clasa pregatitoare (obiceiuri şi
colinde de Crăciun,concursuri sportive,1 iunie etc);
-plimbări/drumetii,/excursii;
-dramatizări in care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
-confecţionarea de jucarii, felicitari, colaje cu ocazia diferitelor evenimente
Realizarea dezideratelor, a idealului educatoarelor este condiţionată de colaborarea mai
strânsă intre grădiniţă şi şcoală. Activitatea educatoarelor şi invăţătorilor trebuie să se
impletească. Tonul puternic afectiv ce o caracterizează pe educatoare trebuie să se impletească
cu relaţia mai autoritară a invăţătoarei. Colaborand cu scoala educatoarea va putea sa-si analizeze
mai profund si mai obiectiv munca instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative,
cunoscand rezultatele la invatatura ale fostilor elevi iar invatatorul sa nu piarda pe parcurs
cunostintele dobandite in gradinita. Clasa pregatitoare il ajuta pe invatator sa cunoasca mai bine
specificul prescolaritatii iar colaborarea cu educatoarea este imperios necesara.
Trebuie să cântărim cu atenţie cât şi cum ii ajutăm pe copii. Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi
randamentului şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie să se
completeze cu evaluarea apreciată in calificative de către invăţător.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte
forme de strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si
invatatorilor la cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la «
lectii model »,la sesiuni de comunicari. Comment [S1]:
Un alt obiectiv in vederea integrării copilului in activitatea de tip şcolar constituie
permanenta legătură a grădiniţei cu familia-cea care constituie de fapt primul model al copilului..
Familia este instituţia primordială unde copilul dobăndeşte cea dintâi şcoală a vieţii.
Nu intâmplător părinţii sunt parteneri in educatia copiilor, gata să-şi spună cuvântul chiar şi in
cele mai dificile probieme de educaţie. Faptul este explicabil; de la părinţi au invăţat in primul
rând tot ce ştiu până când copilul este adus intr-o instituţie de invăţământ. Familia trebuie să
asigure sentimentul de comfort şi siguranţă. 0 ambianţă framântată de tensiuni familiale, lipsită
de afecţiune, stare de indiferenţă, cu acte de violenţă vă duce la reacţii de inadaptare.
Pentru indeplinirea dezideratelor comune grădiniţa-familie am recurs la câteva strategii
specifice:
-stabilirea unor relaţii strânse cu familia copiilor pentru a cunoaşte mediul din care vin copiii,

368
problemele pe care le ridică aceştia, stilurile parentale practicate ;
-educatie parentala prin cursuri in cadrul proiectului national,,Educati asa !,,;
-convorbiri zilnice prin care sunt puşi la curent cu toate achiziţiile sau eşecuriie copiilor, la
găsirea impreună a unor soluţii viabile;
-implicarea părinţilor la imbunătăţirea bazei didactico-materiale;
-activităţi demostrative pregătite special pentru părinţi;
-serbări oferite părinţilor cu diferite ocazii.
Acestea au fost doar câteva dintre mijloacele pe care le-am utilizat frecvent la grupa de
preşcolari din 2003 si pana in prezent si care au confirmat inca o data ca o buna colaborare între
grădiniţa - familie - şcoala poate avea efecte pozitive şi durabile, în timp asigurând performanţe
educative notabile .

369
 DASCĂLUL ÎN LUPTA CU TELEVIZORUL

Prof. de limba şi literatura română

CHEVEREŞAN COSMINA RODICA

În vremurile actuale nu mai putem spune că „cei şapte ani de acasă “ îşi pun amprenta
asupra educaţiei elevilor noştri, deoarece părinţii elevilor care calcă pragul şcolii noastre sunt
prea ....stresaţi, obosiţi, ocupaţi.

De cele mai multe ori, părinţii îşi abandonează copiii în faţa televizorului, pentru a fi
lăsaţi în pace să-şi termine treburile casnice, să se poată relaxa, considerând că ceea ce văd copiii
lor la televizor îi poate educa.

Oare aşa să fie?

Învaţă copiii de la televizor să vorbească corect?

Se spune uneori că televiziunea are cel puţin tot atâta influenţă cât are şcoala în formarea
unor deprinderi de comunicare, a unui mod de a vorbi. Poate că nu e chiar aşa, dar uneori
televizorul le vorbeşte mai mult decât familia sau prietenii, iar ceea ce ascultă zilnic le devine, pe
nesimţite, familiar.

Televiziunea contribuie la răspândirea limbii literare, dar tot ea poate răspândi , la fel de
uşor, greşelile în uilizarea corectă a limbii române.

De câte ori nu s-a întâmplat ca , din fotoliul de telespectator, să facem haz de necaz la
auzul unei „perle” sau al unei grave greşeli de exprimare, pentru care cu toţii am plăti scump la
un examen , la o teză la limba română sau, pur şi simplu, la un interviu?

Depinde de părinţi să nu-şi abandoneze copiii în faţa televizorului, ci să aibă grijă la ce

emisiuni se uită copiii lor, deoarece acest lucru îi poate afecta nu numai psihic, ci si capacităţile
lor de exprimare şi comunicare.

Copiii aud cuvintele folosite greşit din mass-media şi cred că aşa este corect .

Să dăm câteva exemple :

- Tineretul nostru se încalţă cu „teneşi” ( corect tenişi).

- Golul s-a dat în minutul „optâsprezece” ( corect optsprezece).
- Mama se duce la „ servici” cu maşina. ( corect serviciu)

370
- S-au deschis „ patinoarurile” ( corect patinoarele).
- Suntem împotriva „pâinei” albe ( corect pâinii).

Exemplele pe care le întâlnim frecvent la televizor ar putea continua în foarte multe

pagini.

Copilul abandonat în faţa televizorului creşte şi ajunge elevul nostru, iar dascălul încearcă
din răsputeri să îl înveţe limba română literară corectă.

Credeţi că îi este uşor dascălului să repare tot ceea ce a stricat televizorul şi neglijenţa
părinţilor ?

Învăţătorul începe această muncă de recuperare, iar profesorul o continuă.

Depinde cel mai mult de părinţi felul în care i se adresează copilului şi selectarea
emisiunilor pe care le vizionează.

Profesorul trebuie să le spună frecvent elevilor săi că „ pot să fie cool şi dacă vorbesc
corect”.

371
 Colaborare gradiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor

Prof. Chiburţă Mirela-Nicoleta- Liceul Tehnologic ,,Matei Basarab”, Măxineni, Braila

Pentru a discuta despre copil şi educaţie, despre idealul spre care se îndreaptă, este absolut necesar,
indiferent de vârsta acestuia, să fie luată în calcul relaţia educator-învăţator-profesor. Educaţia se realizează
prin colaborarea liberă şi entuziastă dintre copil şi noi, în postura de educator, învăţător, profesor, de aceea
munca fiecăruia trebuie înţeleasă ca o continuitate, un lanţ cu zale strâns legate între ele. Inainte de a fi înscris
la grădiniţă, copilul vine dintr-un mediu familial, care a reprezentat scena lui de viaţă, o scenă care îi va marca
întreaga conduită şcolară. De aceea familia e nucleul social al vieţii copilului, urmat de influenţa educaţională a
grădiniţei.
Dacă educatorul este cel care cunoaşte primul familia elevului, stabileşte o strânsă legatură cu aceasta,
el va deveni al doilea factor educativ, îndreptand paşii elevului spre cealaltă treaptă de învăţământ, ciclul
primar. Pornind, de la jocuri şi jucării, copilul va căpăta diferite aptitudini şi abilităţi, fără de care nu ar putea
merge mai departe. Munca educatoarei trebuie să fie continuată ,susţinută şi întărită de învăţător. Atmosfera
creeată aici, dar şi exemplul personal ajută ca valorile morale precum cinstea, omenirea, sinceritatea,
demnitatea, etc, să fie „receptate” de cei mici zi de zi. Părinţii, bunicii, fraţii, educatorul, învăţătorul, profesorul,
dirigintele oferă modele care vor fi asimilate prin imitaţie.
Necisitatea colaborării grădiniţă- şcoală rezidă din obiectivul comun pe care îl au cei doi factori
educaţionali: asigurarea unui sistem unitar de cerinţe de instruire şi educare a preşcolarului. Nu vor exista
rezultate pozitive ale actului educaţional dacă nu există corelare perfectă între influenţele educative.
Dacă familia este primul mediu educativ, grădiniţa este primul factor de socializare instituţionalizat. La
relaţiile de tip afectiv din familie sunt adăugate relaţii noi, care impun o anumită distanţă socială între copil şi
adult şi o schimbare a mediului de trai. Cadrul didactic trebuie să aibă abilitatea să determine părintele să
colaboreze şi să înţeleagă care este adevăratul rol al programelor educative oferite de învăţământul preşcolar.
Invăţătorul îşi preia ,,boboceii” de clasa I, menţinând o legătură armonioasă cu ceea ce s-a lucrat
anterior, pornind de la simplu la complex, spre a modela sufletele si mintea copiilor şi a-i iniţia în tainele
scrisului, cititului şi socotitului. Educatorul şi învăţătorul reprezintă un model, un ideal pentru elevii săi.
Educaţia este mai mult opera inimii calde decât a raţiunii reci, de aceea nu poate fi posibilă fără iubire
sau dedicare acestei meserii. Copilul este curios să afle diferite noutăţi, în ceea ce priveşte obiectul de studiu,
dar trebuie să fie captivat de modalitatea prin care i se însuşesc aceste noţiuni. Munca educatorului şi a
învăţătorului va fi continuată cu success de profesor şi diriginte care va menţine o bună colaborare cu aceştia.
Măiestria lor se vede în modul de comportare a elevului, în capacitatea acestuia de a lucra cu noţiunile însuşite
anterior. Fiecare disciplină predată va avea ca suport nivelul de cunoştinţe dobândite in ciclul primar, iar
dirigintele se va raporta mereu la modul de lucru al educatoarei, din care copilul şi-a format propria
personalitate.
Aşadar, procesul de instruire nu se poate realiza decât printr-o bună colaborare intre educator-învăţător
şi profesor.

-Radu,I. ; Ezechil,L.; - „ Didactica-Teoria instruirii ”; Piteşti ; Paralela 45 ;2oo5

-Revista Învăţământul preşcolar-Nr.3-4 ;2005

372
 De la grădiniță azi, la școală mâine
prof. Chinan Ramona-Lăcrămioara
Școala Gimnazială „Ion Simionescu”, Iași

Un act educativ competent nu se poate realiza dacă nu înţelegem că fiecare copil este o fiinţă
unică,cu potenţe - unele în stări latente – aşteptând să fie descoperite şi puse în valoare. Copilul nu este un
adult în miniatură. El are propriul său stil de a gândi şi de a acţiona, propriul său stil de a simţi. El este un
embrion spiritual. El este un tezaur de resurse, care prin sprijin, îndrumare îşi va putea pune în valoare
personalitatea dezvoltând conduite agreate de societate, dând dovadă de fantezie şi iniţiativă. Educaţia nu
vine să-l încorseteze în reguli, ci îi oferă puncte de sprijin, repere. Regulile nu se pot impune arbitrar. Ele
trebuie argumentate.
Astăzi, în epoca calculatoarelor, a schimbărilor rapide la nivelul tuturor segmentelor, copilul trebuie
educat să anticipeze schimbarea, să o dorească, să se pregătească pentru schimbare. Copilul trebuie să-şi
însuşească acele instrumente intelectuale necesare schimbărilor rapide, o atitudine pozitivă faţă de
schimbare.
Grădiniţa este veriga iniţială a învăţământului preuniversitar, cu sarcini instructiv-educative pentru
pregătirea preşcolarilor în vederea integrării şi adaptării optime în viaţa de şcolar. În grupa mare
pregătitoare jocul se îmbină cu activităţi de învăţare, copilul fiind ghidat să-şi însuşească literele şi
numeraţia, şcoala – mai exact clasa pregătitoare – fixând noţiunile câştigate la nivelul grupei mari.
Evoluţia intelectuală a copiilor preşcolari se realizează sub aspectul dezvoltării proceselor psihice de
cunoaştere (gândirea, memoria, imaginaţia), al formării structurilor cognitive şi comportamentelor necesare
în activitatea de învăţare: să audieze o expunere, să urmărească o explicaţie, să poarte o conversaţie etc. La
baza acestor capacităţi stau cunoştinţele dobândite şi instrumentele de muncă intelectuală. Particularităţile
psihice ale preşcolarului sunt evaluate nu după volumul informaţional, ci după nivelul operaţional.
Preşcolaritatea se poate caracteriza printr-o dezvoltare intensă a vieţii interioare a copilului, printr-o
gamă largă de emoţii şi sentimente. Acestea se dezvoltă în legătură cu cerinţele de cunoaştere şi observare,
de satisfacerea curiozităţii. Etapa preşcolarităţii înseamnă dezvoltarea sociabilităţii, generalizarea
sentimentelor de ataşament, simpatie, admiraţie. Acum se conturează sentimentele intelectuale, estetice,
educatorul creând situaţii care să favorizeze conturarea acestor sentimente. Copilului preşcolar trebuie să i
se dezvolte capacitatea de adaptare afectivă.
Momentul intrării în şcoală presupune un anumit nivel de dezvoltare psiho-fizică. Aptitudinea pentru
şcolaritate presupune dobândirea unor capacităţi, abilităţi şi deprinderi. Copilul are aptitudine pentru
şcolaritate când dovedeşte că poate să facă faţă exigenţelor şcolare,evitându-se astfel eşecul.
Fenomenul integrării copilului în activitatea şcolară este un fenomen complex, în analiza căruia trebuie
să se ţină cont de: vârsta cronologică, maturitatea şcolară, conţinutul instruirii în clasa pregătitoare.
Pregătirea copilului pentru școală este obiectivul formativ final al activității instructiv-educative din
grădiniță. Preocupările firești în acest sens se impun a fi amplificate prin colaborarea grădiniței cu școala.
Este necesar ca micuții preșcolari să fie pregătiți, să știe, în mare, în ce constă rolul de școlar, ce sarcini îi
revin acestuia.
Pentru a pregăti pragul dificil al școlarizării, trebuie realizate diferite activități comune, grădiniță-
școală. În acest sens se organizează vizite reciproce ale copiilor din cele două instituții de învățământ, prilej
cu care ei se cunosc, cei mici acomodându-se cu localul, cu bănicile, cu mediul școlar, etc.
Este necesară cooperarea dintre școală și grădiniță pentru a pregăti integrarea adecvată a
preșcolarilor în sistemul acțiunilor și interacțiunilor școlare și pentru a le asigura premisele însușirii
elementelor formative care conduc la aptitudinile de școlaritate, în consens cu noile obiective și finalități
educaționale.
Se impune o bună colaborare între educatore și învățătoare, urmărindu-se cu prioritate:
 Cunoașterea programelor școlare de ambele părți;
 Cunoașterea grupei mari de către învățătoare; educatoarea ar trebui să furnizeze informații corecte
despre copii, referitoare la: nivelul dezvoltării acestora, mediul familial din care provin, alte aspecte
importante despre copii.
Pregătirea copilului pentru şcoală nu se referă la a-l învăţa pe acesta să scrie, să citească sau să
socotească mai devreme, ci presupune a-l pregăti pentru o nouă modalitate de dobândire a unor cunoştinţe şi

373
experienţe, a-l ajuta să atingă o stare de disponibilitate pentru activitatea de învăţare, stare psihologică
pozitivă necesară momentului de debut şcolar.
Intrarea copilului în şcoală este un moment special pentru acesta, un proces neliniar, angajându-l plenar pe
copil, mobilizându-i întreg mecanismul adaptativ. Noile exigenţe ale noului mediu, cel şcolar, se opun
flexibilităţii şi libertăţii din grădiniţă şi pot să îi pară copilului ca fiind constrângătoare chiar. Aici intervine
rolul hotărâtor al grupei pregătitoare în asigurarea maturităţii şcolare a fiecărui copil.
Includerea copilului în activitatea din grupa pregătitoare concură la antrenarea şi stimularea abilităţii
de a-şi concentra atenţia timp mai îndelungat, de a-şi media procesele perceptive şi mnezice prin acte de
gândire, de a-şi forma unele structuri operaţionale, implicate în demersul de asociere, comparare şi integrare
a informaţiilor în formaţiuni semantice mai lungi. Făcând trecerea către ocupaţiile şcolare, grupa
pregătitoare oferă numeroase prilejuri de grupare a factorilor motivaţionali în jurul unor structuri de
interese, preponderent cognitive, care pot deveni, în şcoală, sursă generatoare de impulsuri intrinseci pentru
învăţare.
Primul an din şcoala primară are o semnificaţie deosebită, deoarece introduce treptat copilul în
procesul formal al şcolarizării. Experienţele preşcolare –mai ales cele ale preşcolarilor din grupa mare
pregătitoare - au ca principal obiectiv pregătirea copilului pentru şcoală, mai precis, a introduce copilul în
activităţi specifice şcolii, cum ar fi învăţarea.
Un element important al maturităţii şcolare este adaptarea şcolară, ca proces de echilibrare între
asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, proces care îl solicită pe copil pe toate direcţiile sale
de dezvoltare şi care vizează gradul de concordanţă între nivelul de dezvoltare a copilului şi viitoarele
cerinţe şcolare: intelectuală, morală, estetică, fizică şi comportamentală. Ruperea echilibrului poate
conduce la eşec; de aceea, stadiul nivelului de adaptare a copilului ne poate dezvălui evoluţia sa viitoare:
succesul sau eşecul şcolar.

374
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-SCOALA , CONDIŢIE DE
BAZĂ ÎN REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI
COPILULUI
RELATIA EDUCTOARE-INVATATOR

PROFESOR INVATAMANT PRIMAR:

Chincea Mariana Florentina
Scoala Gimnaziala Clocotici,jud.Caras-Severin

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-

educativ din grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor
educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se
manifestă chiar din primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce
unii elevi din clasa pregatitoare nu fac faţă cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile la
aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului
,nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin
libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de
cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date
fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea
condiţiilor de activitate,şi mai ales,specificul învăţării-act complex care
angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri
anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară
crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în
sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta
preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante
perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în
special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul
la învăţătură şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic
dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi
structurată ca atare înainte de intrarea copilului in scoala.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului
pentru startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de
învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea
ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe

375
argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe
care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu
ciclul şcolar elementar.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi
influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu
lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei
fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea copiilor,la
satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele
care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării
vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în
gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor
proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi
accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în
colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi
necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor
educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul
preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în
perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere
eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care
se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa
pregatitoare,susţinute şi de experienţa cadrelor didactice –educatoare şi
învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se
numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de
pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare
între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa
pregatitoare necesită o muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece
acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul
pentru şcoală.
Deci clasa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă
şi şcoala. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte,
concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.

376
377
 Colaborarea grădiniță - școală!

Prof. Chioibaș Aurelia

C.J.R.A.E. Ialomița

Continuitatea reprezintă o dimensiune firească a educaţiei. Această dimensiune îi

asigură caracteristicile de esenţă ca proces proiectat, organizat, cu finalităţi bine definite.
Continuitatea imprimă procesului consecutivitate, complementaritate rezultatului/finalităţii -
integralitate şi funcţionalitate.
Lipsa de continuitate este un pericol, deoarece se perturbează conexiunile stabilite
anterior. Dificultatea identificării şi înlăturării urmărilor este legată de caracterul fiabil al
educaţiei. Aparentul succes sau lipsa de probleme pot fi depăşite de unele efecte întîrziate
reflectate în lipsa de integralitate a personalităţii umane.
Continuitatea se impune cu statut de principiu, de normă ce trebuie respectată şi, în
această ipostază, ea devine parte componentă a sistemului de autoreglare a fenomenului
educaţional. Necesitatea continuităţii, atât în context teoretic/conceptual, cât şi în context
practic/ aplicativ, trebuie să se reflecte în politicile educaţionale, în reformele iniţiate, în
strategiile educaţionale la nivel de macro- şi microsistem.
În aceste condiţii rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze“ şi
să le asigure achiziţii educativ-instructive în şcoală, să ofere copilului o anumită experienţă şi
activităţi care favorizează accesul la învăţământul primar fără a se substitui şcolii.
Grădinița oferă un cadru organizat, instituționalizat în dezvoltarea generală polivalentă
a copilului și în pregătirea specifică pentru școală. Aceasta nu poate fi realizată doar în pragul
debutului școlarității, ci pe parcursul vârstelor preșcolarității ansamblul formelor de activitate
din grădiniță pot împlini efecte formative, sporite în pregătirea copilului pentru școală.
Anumite activități din grădiniță ca: dezvoltarea vorbirii, cunoștințe despre natură, activitatea
matematică, educație fizică, educație muzicală vor fi continuate la alt nivel și în clasa I,
ajungându-se la discipline școlare relative distincte, Învățătorul trebuie să cunoască
capacitățile mintale , deprinderile și schemele operaționale formate, pe care să se bazeze în
activitatea instructive-educativă cu elevii clasei I.
Sporirea eficienţei învăţământului nu se poate realiza decât în măsura în care se
asigură un flux continuu al legăturilor şi al integrării atât pe verticală de-a lungul întregii
şcolarităţi, cât şi pe orizontală în cadrul fiecărei discipline şi între diferite discipline studiate,
precum şi o activitate instructiv-educativă unitară.
Pentru a se evita insuccesul şcolar, mai cu seamă la clasa întâi, se impune valorificarea
din timp a tuturor mijloacelor şi sporirea randamentului acestora, având în vedere
valorificarea, în primul rând, a activităţii desfăşurate în grădiniţă.
Pregătirea copilului pentru şcoală trebuie înţeleasă ca o adaptare reciprocă pe de o
parte a copilului la şcoală, iar pe de altă parte a şcolii la copil. De altfel, când ne referim la
şcoală trebuie să avem în vedere reconsiderarea ei permanentă în raport cu cerinţele
dezvoltării sociale, în aşa fel încât, ea să corespundă şi să răspundă în cel mai înalt grad
acestor cerinţe. În acest fel, pregătirea copilului pentru şcoală va fi implicit şi o pregătire

378
pentru societate. De aceea, când discutăm despre atitudinea pentru şcolaritate trebuie să avem
în vedere optimizarea permanentă a şcolii.
Uneori, între grădiniţă şi şcoală raportul este discontinuu, deoarece climatul grădiniţei
este bazat pe ponderea evidentă a activităţilor libere, a jocurilor, a relaţiilor cu un plus de
afectivitate între educatoare şi copii. De la acest climat, se trece aproape brusc la un climat
directiv, bazat pe o disciplină fermă, care solicită îndeplinirea cu regularitate şi cu
conştiinciozitate a sarcinilor activităţii de învăţare, un climat bazat pe alte exigenţe, exprimate
atât de către şcoală, cât şi de către familie.
O depăşire mai puţin reuşită a acestui prag poate duce la o dificilă adaptare a unor
copii la cerinţele școlarității şi, în ultimă instanţă la eşecuri şcolare. Atunci apar întrebările:
„Ce?“, „Cât?“ şi „Cum?“ trebuie să facă grădiniţa pentru a ridica întreaga formaţie a copilului
la un stadiu superior în dezvoltarea lui fizică, intelectuală şi comportamentală. „Ce?“, „Cât?“
şi „Cum?“ trebuie să facă şcoala primară pentru a prelua şi dezvolta în continuare, cu
maximum de exigenţă, achiziţiile cu care vine copilul din grădiniţă?
Un obiectiv educaţional apreciat în mod constant de diferiţi autori, ca fiind „central”,
sau ca fiind cel ce reprezintă „funcţia majoră” a grădiniţei, este acela de a pregăti pentru
şcoală. Desigur, însăşi îndeplinirea acestui obiectiv se realizează la un nivel calitativ cerut de
exigenţele nou formulate de societatea contemporană în faţa întregului învăţământ, în măsura
în care se au în vedere toate tipurile de finalităţi, educaţionale şi sociale ale grădiniţei. Din
această perspectivă consider necesară o conştientizare a valorilor formative ale grădiniţei de
către toţi factorii educaţionali coparticipativi la pregătirea copilului pentru şcoală – în vederea
optimei integrări şcolare şi a evoluţiei psio-sociale de ansamblu a personalităţii în formare a
copilului.
La clasa întâi, în condiţiile şcolarizării copiilor de la vârsta de 6 ani, jocul reprezintă o
modalitate de asigurare a continuităţii între grădiniţă şi şcoală, de uşurare a procesului
adaptării copiilor la specificul muncii şcolare de învăţare.
Introducerea jocului în însăşi structura lecţiilor constituie un mijloc de prevenire,
precum şi de înlăturare a oboselii, sub forma aşa ziselor activităţi în completare cu evidente
valenţe de cunoaştere şi care rezolvă într-o manieră specifică numeroase sarcini de învăţare,
de relaxare. Astfel de jocuri care sunt folosite şi în grădiniţă: „Spune mai departe;
Completează cuvântul; Unde se găseşte sunetul?”, contribuie la dezvoltarea auzului
fonematic, la exersarea pronunţiei corecte a unor sunete, în vederea adaptării creatoare şi
integrarea la condiţiile şi cerinţele societăţii actuale.
Cunoaşterea copilului, identificarea particularităţilor sale individuale, raportate la
trăsăturile generale ale vârstei sale, reprezintă o condiţie hotărâtoare pentru desfăşurarea
eficientă a acţiunii educaţionale.
Starea de pregătire psihologică prin care va fi asigurată adaptarea şi integrarea
copilului fără dificultăţi deosebite în mediul şcolar instituţionalizat, de bună seamă, ne apare
ca un rezultat al dezvoltării multilaterale a copilului în grădiniţă.
Problemele pe care le ridică trecerea copiilor de la grădiniţă la şcoală, pot fi rezolvate
numai în cazul în care educatoarea şi învăţătorul iubesc şi respectă copilul, aplică în mod
creator experienţa pedagogică acumulată. Comunicarea permanentă între educatoarea de la
grupa mare și învățătorul care va prelua copilul în clasa pregătitoare este esențială.

379
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ -ŞCOALĂ ,
CONDIŢIE ESENŢIALĂ ÎN REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

Prof. înv. primar Chiorean Maria-Ioana

Şcoala Primară Nr. 2 Sudrigiu, Bh

Prin specificul său, instituţia de învăţământ(grădiniţă, şcoală) este o organizaţie în cadrul căreia
climatul constituie o variabilă esenţială, care influenţează calitatea activităţii pedagogice în anamblu, dar
mai ales performanţele educatorilor şi educaţilor.(Tomşa Ghe, Psihopedagogie preşcolară şi şcolară,
Editura C.N.I. “Coresi S.A.,Bucureşti, 2005, p.256).
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii
micului om au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala
nu este o modalitate de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței, ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se
mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp,
scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii
în legătură directă atât cu școlarii, cât mai ales cu învățătorul.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi mai ales specificul învăţării.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia se constată deosebiri şi se poartă discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta
la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
Educatorii, familia pot valoriza în mod optim condiţiile care concură la realizarea unei educaţii
dezirabile pentru fiecare nivel şi stadiu pe care îl parcurge cel educat.(Joiţa Elena, Pedagogie şi elemente de
psihologie şcolară, Editura Arves, Craiova, 2003, p. 371)
În condiţiile societăţii contemporane se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă a rolului formativ al
grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de asistenţă
socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea
profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,

380
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât
şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne rolul de pregătire
a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie,
egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.

Bibliografie:
Joiţa Elena, Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Editura Arves, Craiova, 2003
Tomşa Ghe, Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Editura C.N.I. “Coresi S.A.,Bucureşti, 2005

381
COLABORAREA GRĂDINIȚĂ ȘCOALĂ! RELAȚIA EDUCATOARE – ÎNVĂȚĂTOR –
PROFESOR

Profesor pentru învățământ preșcolar: Chiran Gabriela Aurelia

Școala Gimnazială Dărmănești, structura Grădinița cu Program Normal Dărmănești

Colaborarea grădiniță- școală este un subiect foarte important atât in ceea ce îl privește pe
cadrul didactic, cât si pe viitorul elev.
În elaborarea acestei lucrări, as porni pin a explica ce înseamnă colaborare. Colaborarea
este actul de a lucra sau a reflecta împreună pentru a atinge un obiectiv. În sensul comun,
colaborarea este procesul prin care două sau mai multe persoane sau organizații se asociază
pentru a efectua o munca intelectuală, urmând obiective comune.
In cazul de față, cele două organizații sunt grădinița si școala. Învățământul preșcolar este
puntea de lansare a copilului către școală.
Grădinița contribuie la dezvoltarea globală a copilului, îl ajută să devină autonom, să-și
însușească cunoștințe și competențe. În acest mediu, copilul este pus în fața unor situații de
învățare, datorită cărora elevoluează atât pe plan fizic, afectiv cât și în ceea ce privește limbajul
și cunoașterea.
Experiența preșcolarității va avea un rol pozitiv asupra integrării sociale a copilului.
Integrarea socială ar putea fi explicată în ceea ce privește regimul școlar, printr-o rată scăzută a
repetenției, a abandonului școlar și, desigur, dorința de integrare în societate.
Este cunoscut faptul că fracventarea grădiniței îi dezvoltă copilului abilități care îl vor
ajuta să trăiască în grup, stimulând curiozitatea intelectuală.
Pe lângă asimilarea cunostințelor, copilul este pus în fața unor experiențe noi într-un mediu și un
context stimulant. Astfel, copilul va fi capabil să-și utilizeze judecata și să facă alegeri bune
pentru a avansa în viață.
Până la vârsta de 3 ani, îngrijirea oferită copiilor influențează dezvoltarea lor. În perioada
preșcolarității, ca și în etapele următoare (învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal), foarte
importante in ceea ce privește rezultatele copiilor, sunt experiențele oferite în procesul insructiv-
educativ.
" Au fost identificate multe relații pozitive și sunt semnificative între frecventarea
grădiniței și comportamentele centrate pe sarcină, dezvoltarea socio-emoțională, motivația și
atitudinile pozitive față de învățare."
În perioada preșcolarității, copilul își poate dezvolta numeroase competențe, cum ar fi:
- Afirmarea personalității (mă refer aici la luarea inițiativei și asumarea responsabilității);
- Dezvoltarea motricitătii (manipularea instrumentelor cu precizie);
- Finalizarea proiectelor;
- Înțelegerea lumii care îl înconjoară (observarea, explorarea și manipularea);
- Comunicarea (în povestirea întâmplărilor, experiențelor personale, copilul este încurajat
să folosească cuvinte și expresii potrivite);
- Înțelegerea cu ceilalți (împărțirea jocurilor, jucăriilor și a ideilor).
Experiența anilor de grădință, vor ajuta copilul să asimileze acele instrumente care îi vor fi
necesare parcurgerii cu succes a primei perioade a școlarității.

382
 Frecventarea grădiniței îi ajută pe copii să învețe sa trăiască în grup, să comunice unii cu
altii, cu adulții să se familiarizeze cu activitățile de învățare, să înțeleagă că pentru buna
desfășurare a activităților, ei trebuie să se supună unor reguli, principii.
Aflându-se în fata acestor experiențe înaintea vârstei de 6 ani, copilul va porni cu un plus
în etapa următoare, pentru că acesta este perioada intensă de construcție a personalității, a
caracterului, a viitoarelor capacități psihice și cognitive.
De curând, în sistemul educațional din România, s-a constituit clasa pregătitoare, legătură
firească între grădiniță și școala primară. Aici, copilul este considerat atât prescolar cât si școlar
începător.
Aș aminti aici faptul că, multe familii pot oferi copiilor, acasă, o educație frumoasă, dar
nu este cazul tuturor.
Sunt situații când ambii părinți lucrează, iar viața agitată de zi cu zi nu le permite sprijinirea întru
totul a copiilor din punct de vedere educațional. Să nu-i uităm nici pe acei părinți cu un nivel
redus de cunoștințe, de cultură sau mediu de viețuire.
Când factorii sociologici sunt optimi, lucrul la școală va fi mult îmbogățit, iar copiii vor
avea doar de câștigat.
În încheiere, aș vrea să subliniez faptul că, foarte importantă este calitatea comunicării
copilului cu adultul (încurajarea independenței, stimularea discuției, încurajarea acelor copii care
prezintă deficiențe logopedice).
De asemenea, parteneriatele între grădinițe și școli, au un rol foarte important. Preșcolarii
colaborează liber atât cu elevii mai mari, cât și cu învățătorii sau profesorii. Sunt deschiși către
persoanele din exteriorul gradiniței, îi ajută la socializarea cu acestea. Pentru a-i ajuta pe copii să
colaboreze cu cei din jurul lor, personal, cred că, înainte de toate, trebuie să existe relații de
colaborare bogate și frumoase între cadrele didactice de pe diferitele niveluri de învățământ.
Comunicarea si colaborarea acestora trebuie să fie bazată pe respect, pe încredere. Noi, cadrele
didactice, reprezentăm pentru copiii pe care îi strunim, adevărate modele, demne de urmat,
prietenii lor.

Bibliografie:

Metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii, Ed. Gheorghe – Cârțu

Alexandra, Craiova-2009
atlantico.fr, "Comment l'école maternelle construit la société de demain

383
 Colaborarea grădiniţă – şcoală
CHIRANU ANDREEA ELENA

Motto “ Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură,
dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă! Dă-mi, te rog , acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă,
te rog , ca să pot fi o binecuvântare pentru lume!”

Din Child’s Appeal

Pregătirea copilului pentru şcoală şi , în general , pentru viaţă , se realizează în mod progresiv ,
începând din primii ani ai existenţei şi se continuă , intensificându-se în grădiniţă , pentru că numai într-un
proces organizat se poate realiza punerea de acord a nivelului de dezvoltare psihică cu cerinţele mereu
sporite pe care le solicită şcoala.Acţiunile de educaţie şi de instruire sunt orientate prin programă , prin
metodele . procedeele adecvate vârstei şi recomandate de specialiştii în pedagogie. În acest sens , o
contribuţie deosebită o au şi studiile şi cercetările întreprinse în acest domeniu , care au relevat aspecte
semnificative ale dezvoltării psihocomportamentale a copilului din grădiniţă. Ele au contribuit la
optimizarea procesului educativ din grădiniţă şi la pregătirea copilului pentru şcoală. Intrarea la şcoală
necesită o anumită maturizare a copilului , pentru a se putea integra regimului şcolar fără dificultăţi
deosebite.
Colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală se realizează pe baza interesului reciproc al educatoarei şi al
învăţătorului.Este vorba de eforturi comune pe care ei le depun în scopul de a ajunge la rezultate cât mai
bune în instruirea şi educarea copiilor.În acest sens , deosebit de rodnică este practicarea schimbului de
experienţă dintre educatoare şi învăţător. Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală sunt numeroase si
variate .În realizarea lor , educatoarea şi învăţătorul se cuvine să dea dovadă, în egală măsură , de interes ,
iniţiativă şi pricepere. Pentru a – i familiariza din timp pe copiii preşcolari cu
viaţa şcolii , educatoarea va face vizite la şcoală şi va organiza activităţi comune ale preşcolarilor cu elevii ,
cum ar fi serbări comune , programe distractive etc. .Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine
organizate pentru a le produce o impresie placută şi puternică , pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni
şcolari.

Colaborând cu şcoala , educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca instructiv-
educativă sub aspectele ei pozitive şi negative, cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtare a foştilor
»elevi » , iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite în grădiniţă. În sfera acestor
modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală vor fi valorificate şi alte forme de strângere a legăturilor
dintre cele două instituţii: participare reciprocă a educatoarelor şi învăţătorilor la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice , la activităţile comisiilor metodice , la « lectii model », la sesiuni de comunicări
pedagogice.

384
 Un alt obiectiv în vederea integrării copilului în activitatea de tip şcolar constituie permanenta legătură a
grădiniţei cu familia , cea care constituie de fapt primul model al copilului. Educaţia în familie ocupă un loc
important în formarea 'puiului de om' care trebuie să găsească aici condiţii de dezvoltare fizică, perceptivă ,
intelectuală , personală şi socială.Din primii ani de viaţă personalitatea 'adultului de mai tarziu' prinde
contur şi se manifestă prin elemente concrete cum sunt: temperament, caracter, însuşiri, capacităţi, abilităţi
şi aptitudini. „Cei 7 ani de acasă” sunt hotărâtori în procesul de adaptare şi integrare la viaţa socială şi aşa
marcată de influenţele mediului socio-economic. Familia este instituţia primordială unde copilul dobăndeşte
cea dintâi şcoală a vieţii . Nu intâmplător părinţii sunt gata să-şi spună cuvântul chiar şi în cele mai dificile
probleme de educaţie. Faptul este explicabil; de la părinţi au invăţat în primul rând tot ce ştiu , până când
copilul este adus într-o instituţie de învăţământ. Familia trebuie să
asigure sentimentul de confort şi siguranţă. 0 ambianţă frământată de tensiuni familiale, lipsită de afecţiune,
stare de indiferenţă, cu acte de violenţă va duce la reacţii de inadaptare.
Buna colaborare între grădiniţă - familie - şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp, asigurând
performanţe educative notabile .

BIBLIOGRAFIE :

• Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L., „ Didactica”, manual pentru clasa a X-a, şcoli
normale, E.D.P., R.A., 1997;

• Kant, Im., Tratat de pedagogie. Iaşi, Editura Agora, 1992.

• Nica, I, Ţopa, L., Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1974;

• Nicola, I., „ Pedagogie”, E.D.P., R.A., Bucuresti , 1992

385
 Relaţia profesor-elev

Prof.inv. primar: Chirca Lavinia Georgeta

C.S.E.I.” Sf Filofteia „ Stefanesti

Relaţia profesor -elev a constituit un obiect de reflecţie pentru teoreticienii tuturor timpurilor. Eareprezintă
o ,,sinteză a relaţiilor interpersonale” pe fundalul cărora se nasc şi se dezvoltă atât virtuţile şi
viciile. Faptele bune se ivesc şi depind de destinatar, sunt generate de acesta; ,,Ceea ce fac
încercsăfac pe placul semenului meu. Dacă el ar gândi cel puţin la fel înţelegerea ar deveni plenară, ar putea
săapară toleranţa reciprocă. În contextul favorabil situaţiilor, apar şi se dezvoltă viciile cotidiene. Ele
suntgenerate de natura relaţiilor interumane şi amplifică dacă nu sunt sesizate şi corectate la timp
prineducaţie”. ,,Omul este rodul educaţiei pe care o primeşte” (Helveţius)
In stabilirea unei relatii bune profesor-elev trebuie sa se tina cont de urmatoarele aspecte:
a) Organizarea clasei. Este necesar ca profesorii sa faca tot posibilul ca in clasa sa fie o atmosfera placuta.
Aceasta presupune analiza cuprinsului lectiei si a modului de expunere, organizarea de grupuri si
amenajarea placuta a mediului fizic scolar.
b) Stabilirea obiectivelor. Este important ca elevii sa inteleaga scopul actului educational, la care trebuie sa
ajunga. Este necesar ca elevii sa cunoasca si sa inteleaga obiectivele pe termen lung si scurt ale clasei.
Consultarea mai frecventa a elevilor in vederea stabilirii obiectivelor poate crea o solida baza motivationala
pentru invatare.
c) Comportamentul profesorului. Nu este surprinzator ca maniera in care se poarta profesorii are un efect
direct asupra comportamentului elevilor. Nu numai ca profesorii ofera un model de comportament pe care
elevii il pot imita, dar ei sunt in pozitia din care pot sa modeleze si sa schimbe comportamentul elevilor.
d) Reguli adecvate. Toate scolile au un set de reguli. In plus, fiecare profesor va avea o serie de reguli care
se aplica in clasa si definesc comportamentul acceptabil si cel inacceptabil in randul elevilor
Clasa de elevi este un grup social supus in mod constant influentelor educative exercitate de scoala.
Ansamblul de elevi ce o compune este un grup social specific, in cadrul caruia exista o varietate de relatii
educative. Aceste relatii au ca suport raporturile interpersonale din cadrul clasei si relatia pedagogica
educator-educat. Desi relatia profesor-elev are un pronuntat caracter didactic, ea este influentata de
pluralitatea de relatii interindividuale pe care le are elevul in clasa si in afara ei. De aceea este necesar ca
profesorul sa cunoasca grupul ca ansamblu dinamic de relatii interumaneInfluentarea elevilor de catre
profesor se face direct, prin atitudine, mesaj verbal, gestica, mimica, stare afectiva, exemplu personal , adica
prin prezenta sa activa. Aceasta prezenta are functia de stimul ce determina la elevi un raspuns care poate fi
de acceptare formala, acceptare cu convingere, imitare, contagiune, rezistenta. Indirect, profesorul
influenteaza prin intermediul altor factori educationali cum sunt colectivul clasei de elevi, familia, consiliul
profesoral, comitetul cetatenesc de parinti.
Comportamentul pedagogic al profesorului se manifesta in atitudini suple, variate, in functie de actiunea
educativa in care el este angajat. in procesul educativ el este pentru elevi figura centrala si ca urmare atentia
lor se indreapta spre el. Profesorul trebuie sa-si autoregleze comportamentul sau pedagogic pentru a se
prezenta in fata elevilor intr-o maniera de incredere si de ajutor pentru ei.
Comportamentul pedagogic se impleteste in cadrul lectiilor si in afara lor cu o anumita tonalitate afectiva,
care apropie sau indeparteaza pe elevi de educator si de obiectul pe care el il preda ,ii entuziasmeaza pentru
valorile culturale si pentru scoala sau le strecoara in suflet raceala si indiferenta.
Prin comportamentul lui afectiv profesorul impune elevilor un anumit comportament, individual si de grup.
Eficienta actiunii de influentare, sensul si intensitatea influentei pe care o exercita educatorul asupra elevilor
depind in mare masura de tonul afectiv al relatiilor lui cu elevii.
Comportamentul emotional al profesorului influenteaza direct comportamentul elevilor prin contagiune si
indirect, prin climatul afectiv pe care il determina in clasa. Acest comportament poate fi „factor de stimulare
a unor stari afective tonice sau de diminuare a capacitatii de munca a elevilor si de blocare a relatiilor de
comunicare intre elevi si profesor”.
Relatiile apropiate intre profesor si elev, bazate pe increderea elevului nu numai in competenta
profesionala a profesorului, ci si in competenta sa ca sfatuitor, pe capacitatea empatica a profesorului sunt
dorite de catre elevi.

386
 Ei se adreseaza profesorilor pentru a obtine sfaturi doar daca sunt destul de apropiati de ei, daca au
incredere ca vor fi intelesi si bine sfatuiti. in masura in care o fac, elevii nu se adreseaza oricarui profesor,
ci numai acelora care ii inteleg. Elevii isi doresc relatii mai apropiate cu profesorii pentru a gasi in acestia
sprijin moral ori de cate ori au nevoie.
Universul relational al clasei de elevi, analizat din punct de vedere al influentei educationale in
contextul grupului scolar si abordat, din punct de vedere stiintific, sub auspiciile managementului clasei de
elevi, devine unul dintre subiectele cele mai importante de a carui cunoastere si aplicare depinde succesul
demersului educativ al cadrului didactic.

387
 RELAȚIA EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR

Profesor,
Chirchiboi Andreea Beatrice
Școala gimnazială, Comuna Cocorăștii Colț, județul Prahova

Investigarea unor căi ale schimbării în educație reprezintă o țintă pentru școala
romănească actuală.Ca educatori,învățători și profesori avem puterea să schimbăm destinele
copiilor, să fim noi înșine modele de viață pentru aceștia. Apare în mod firesc întrebarea de ce
este necesar să se pună un accent atăt de mare în grădiniță și școală pe educația și pregătirea
pentru viață a copiilor ?
Răspunsurile sunt variate dar, dar fiecare dintre ele sintetizează ideea că grădinița și
școala oferă formarea unor tineri instruiți și educați, precum și a pregătirii unor absolvenți
pentru o carieră, pentru viață. Orice copil trebuie să se dezvolte armonios și nestănjenit, să
devină conștient de potențialul său creativ, după ce trece printr-un proces firesc de
autocunoaștere.
Toti copii trebuie să aibe o continuitate în întreaga activitate educațională, în special la
nivelul claselor praguri. Această condiție este valabilă pentru învățămăntul preșcolar,
învățămăntul primar, învățămăntul gimnazial și învățămăntul liceal. Mai precis, legătura
reciprocă și continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa preșcolară și clasa 0, între clasa a
IV-a și clasa a-V-a, între clasa a VIII-a și clasa a- IX-a. H. Wallon sublinia acest lucru arătănd
–Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constitue
un ansamblu indisolubil și original. În succesiunea perioadelor copilul copilul rămăne una și
aceeași ființă în curs de metamorfozare.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din
grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin
colaborarea educatoare-învăţător-profesor.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din
primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă
cerinţelor şcolare? De ce cănd ajung la gimnaziu elevii nu mai sunt premianți ?”.Răspunsurile
la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru
şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi
,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi mai
ales specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale
psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite
anterior.

388
 În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în
grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă
şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca
fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile
în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
În cadrul colaborării educator-învăţător-profesor aceştia trebuie să fixeze obiectivele care
vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării
inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea
creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din învățămîntul preșcolar, învățămăntul
primar și învățămăntul gimnazial, susţinute şi de experienţa cadrelor didactice –educatoare ,
învăţători și profesori– impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală, copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se
numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru
şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Cooperarea educatoare-învățător-profesor îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care
urmează să frecventeze ciclul primar și apoi ciclul gimnazial. Ideal ar fi ca educatoarea să fie
cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul învăţător, îl prezintă, îi face o scurtă
prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie familiarizaţi cu persoana care
îi va dirija în actul învăţării şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

389
 Colaborarea grădiniță- școală
Prof. Chirica Neluța, Scoala Gimnazială „Ion Băncilă”, Brăila

Copiii sunt viitorul omenirii. De felul în care ne creștem și educăm urmașii depinde lumea de mâine.
Poate fi o lume a progresului, a concordiei, sau o lume măcinată de conflicte, de ură și distrugeri. De aceea, e
necesar ca toți copiii să aibă acces la educație, să participe la viața socială, să se integreze în societate.
Grădinița trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conținutul
științific al procesului instructiv-educativ, ci și prin libertatea de acțiune a preșcolarului, care-i stimulează
interesele de cunoaștere și contribuie la lărgirea câmpului de relații sociale.
Pregătirea pentru școală având ca finalitate integrarea școlară în condiții optime, urmărește, pe de o
parte adaptarea la specificul activităților școlare( sub aspectul conținuturilor, metodelor de lucru), dar și la
specificul clasei ca grup social.
Având în vedere că încă sunt copii care vin în clasa pregătitoare direct din familie, se impun o serie de
măsuri care să micșoreze decalajul între acești copii și cei care frecventează grădinița.
Reușita acțiunilor pedagogice ale grădiniței și școlii poate fi influențată în mare măsură de modul în
care educatoarea, învățătoarea și părinții colaborează pentru asigurarea unității și continuității în educarea
copiilor. Grădinița are nevoie să știe perspectivele muncii pe care școala le are în vedere, iar școala trebuie să
cunoască potențialul copilului pe care îl primește și în același timp să preia și să dezvolte unele metode și
procedee adecvate perioadei de familiarizare cu școala. Școala va reprezenta pentru copil un mediu nou, cu
influențe ce-și pun amprenta pe conduita sa.
Mediul școlar se caracterizează mai întâi printr-o ponderare afectivă. Cadrul didactic este mai autoritar
dar, capabil să-i deschidă noi orizonturi de cunoaștere. Intrarea în școală determină și o separare mai netă între
activitatea propriu zisă și joc, între timpul consacrat activității școlare și timpul liber. Regulile și cerințele
impuse de activitate de învățare precum și valorizarea muncii depuse de copil prin noi modalități de evaluare,
constituie caracteristici ale școlii.
Clasa pregătitoare face trecerea mai lentă deoarece păstrează elementele de joc, organizarea sălii de
clasă se va face după principiile unei libertăți în joc și activitate, folosind materiale intuitive, învățătorul
observă direct evoluția copilului. De asemenea, continuitatea cadrului didactic este importantă.
Pregătirea pentru școală este impusă de caracteristicile activității de învățare, iar obiectivul său principal
este integrarea școlară optimă. Copilul are nevoie de o platformă de reușită care este condiționată de nivelul
atins de aptitudinea pentru școală.
Educatoarele și învățătoarele trebuie să găsească metode comune prin care să influențeze dezvoltarea
psihică a copilului în toate direcțiile sale. Copilul trebuie să simtă și să înțeleagă importanța rolului de elev.
Statutul și rolul de elev impun noi drepturi dar și noi datorii.
Este normal ca viitorul școlar să se familiarizeze cu spațiul școlii., cu învățătorul, să participe la
activități (educative sau extrașcolare) comune în școală. O mai mare importanță ar trebui acordată caracterizării
psiho-sociale pe care o realizează educatoarea la sfârșitul grădiniței: să evidențieze pregnanat aspectele
caracteristice ale evoluției sociale a copilului, eventualele manifestări particulare ale acestuia, în așa fel încât
învățătorul să dispună de repere mai concludente în organizarea activității la clasa pregătitoare. De asemenea,
subliniez contribuția CDȘ la adaptarea copilului la mediul școlar.
Activitățile comune cu școlari și preșcolari pot contribui la familiarizarea preșcolarilor cu atmosfera din
școală, pot demonstra viitorilor elevi că nu trebuie să le fie teamă de școală, că școala este un lăcaș de
învățătură și pregătire pentru viață.
Așadar, pregătirea preșcolarului pentru școală implică responsabilitate, pasiune și competență, implică
colaborare și dialog permanent al educatoarei cu viitoarea învățătoare și nu în ultimul rând permanenta
preocupare a educatoarei pentru succesul copiilor pe care i-a pregătit pentru școală.
Bibliografie

 Păun, Emil; Iucu Romiță - Educația preșcolară în România, Editura Polirom, 2002
 Păun, Eugenia, – Debutul școlarizării- dificultăți de adaptare, culegere metodică editată de Revista de Pedagogie, nr. 1, 1991

390
 Colaborarea în educaţie

Prof. Chirilă Bogdan Constantin

Şcoala Gimnazială Nr. 5 Piatra Neamţ

Educaţia este fiinţială persoanei umane, ea făcând diferenţa între om şi restul

creaţiei. Doar prin educaţie, omul se ridică la nivelul adevărat al chemării sale şi
poate interacţiona cu mediul care îl înconjoară, înţelegându-i raţionalitatea,
funcţionalitatea şi menirea. Prin creaţie, omul a fost înzestrat cu raţiune, însă
aceasta s-a întunecat prin căderea în păcatul originar şi astfel, folosită doar la o
mică parte din capacitate, îl poate ajuta pe om în demersul existenţial în funcţie de
dorinţele sale. Raţiunea se dezvoltă în timpul vieţii, treptat, prin stimularea şi
utilizarea ei frecventă. În acest proces complex, şcoala este cea care are datoria de
a ridica omul, de a-l face nu doar fiinţă vie, ci şi căutătoare de ştiinţă (un homo
viator) şi inteligentă (homo sapiens).
Este binecunoscut faptul că educaţia se desfăşoară pe mai multe etape sau
cicluri de învăţământ: educaţia de acasă, grădiniţa, şcoala primară, gimnaziul,
liceul, facultatea, studii post-universitare, de doctorat ori studii post-doctorale.
Chiar dacă ne par distincte toate aceste aspecte ale actului educaţional, ele nu sunt
în realitate decât treptele unei scări pe care omul este chemat şi aşteptat să urce
pentru binele său şi al comunităţii în care trăieşte, o cale de urmat pe care pasul
anterior este impulsul pentru cel care urmează să fie făcut.
Educaţia solidă este cea care se începe acasă, prin ceea ce se numeşte în
popor “cei şapte ani de-acasă”, fără de care nu se poate realiza nimic mai apoi. Este
ceea ce s-ar numi, în termeni inginereşti, o fundaţie a viitorului edificiu care este
omul. Cu cât aceasta este mai solidă, cu atât va putea susţine mai bine demersul
existenţial următor, eventualele sincope de aici putând avea repercusiuni dintre
cele mai grave, care ar putea duce şi la o năruire a întregii construcţii.
Urmează etapa pregătirii copilului de către cei care poartă numele de
“educatori”, oamenii devotaţi care în grădiniţe, prin dragoste şi puterea exemplului,
sădesc în sufletele micuţilor nobile sentimente şi purtări. Ei sunt primii care într-un
cadru instituţionalizat punctează traiectoria viitoarei persoane şi încep sisificul
efort de şlefuire a diamantului pe care îl au în faţă.
Munca lor este continuată în şcoală prin acţiunea învăţătorului şi a
profesorilor care îşi dau concursul pentru ca parcursul educaţional să fie unul cu
rezulate dintre cele mai bune. Un ciclu educaţional se încheie, dar acest fapt nu
este decât o uşă care se deschide către un nou început, o bază către un nou nivel de
ridicat. Ceea ce educatorul reuşeşte să realizeze cu elevii săi este o pregătire

391
absolut necesară pentru ciclul următoarelor achiziţii, când învăţătorul şi profesorii
vor duce mai departe munca începută în grădiniţă.
Colaborarea între grădiniţă şi şcoală nu este doar importantă, ci vitală pentru
educaţia unui copil. Programele şcolare pun accentul pe continuitatea învăţării, pe
consolidarea şi valorificarea achiziţiilor anterioare în demersul instructiv-educativ
şi de aceea munca fiecăruia este o continuare a celui care s-a trudit până atunci şi o
pregătire pentru cel care va urma. A considera că elevul trebuie să primească totul
de la o singură persoană, de la o vârstă cât mai fragedă, a-l încărca cu prea multe
informaţii, din cauze diverse, nu sunt decât nişte capcane în care părinţii pot cădea
deseori, atrăgând câteodată şi personalul didactic.
Chiar dacă îşi desfăşoară activitatea în clădiri diferite, grădiniţa şi şcoala
realizează aceeaşi muncă, educatorul, învăţătorul şi profesorul fiind persoanele
care ghidează copilul în funcţie de vârsta acestuia, dezvoltând activitatea
predecesorului. Nu putem concepe o educaţie fragmentată şi fragmentară, în care
fiecare dintre dascăli să realizeze totul da capo al fine în domeniul său, fără a apela
şi dezvolta cunoştinţele dobândite anterior.
În demersul educaţional fiecare actor îşi dă mâna cu ceilalţi pentru ca
rezultatul să fie unul cât mai bun spre satisfacţia proprie, a părinţilor, dar şi a
copilului.

392
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE

Educatoare CHIRILĂ IOLANDA, G.P.N. MOVILENI,județul IAȘI

Şcoala si familia urmãresc acelaşi scop educativ, formarea

tinerilor pentru a deveni personalitãţi multilateral dezvoltate care sã
poatã face faţã dinamicii sociale, schimbãrilor profunde şi alese din
societate. Pentru realizarea acestui scop unic este necesarã unitatea de
acţiune, concordaţa dintre mijloacele specifice de influenţare folosite
în aceste douã instituţii sociale. In cadrul acestei colaborãri, rolul
conducãtor îl are şcoala.
Şcoala este interesatã sã colaboreze cu familia, sã-şi facã din ea
un aliat, pentru ca acţiunea ei educativã se fie mai profundã şi de
duratã. Colaborarea şcolii cu familia este necesarã şi în vederea unei
informãri reciproce cu privire la dezvoltarea copilului, la comportarea
lui, pentru cunoaşterea lui multilateralã.
Colaborarea dintre şcoalã şi familie se poate realiza sub mai
multe forme. Una dintre aceste forme este vizitarea familiei de cãtre
cadrele didactice.
Vizita la domiciliul elevilor poate da rezultate bune pentru
realizarea obiectivelor comune urmãrite de cãtre şcoalã şi familie.
Cadrele didactice au ocazia sã-i antreneze şi pe pãrinţi în munca
educativã , îi pot îndruma şi pot obţine de la ei informaţii utile în
legãturã cu particularitãţile individuale ale elevului. Rezultatele
vizitelor la domiciliu depind de modul cum sunt pregãtatite şi cum se
desfãşoarã .
Inainte de a vizita familia unui elev, cadrul didactic trebuie sã
se pregãteascã în acest sens. El îşi va fixa problemele pe care le va
discuta cu pãrinţii, va da şi va cere pãrinţilor informaţii. Consultarea
catalogului, informaţiile cerute de la profesorii clasei şi propriile
informaţii îl vor ajuta pe diriginte sau învâţãtor, sã ofere un tablou
clar aspra situaţiei elevului.
In cadrul convorbirii pe care o va purta cu pãrinţii, profesorul,
învãţãtorul, trebuie sã dovedeascã mult calm. E necesar sã gãseascã
argumente potrivite şi temeinice şi sã-i convingã pe pãrinţi de

393
utilitatea lor, dar sã nu renunţe la obiectivitate şi sinceritate in
abordarea problemelor.
In discuţiile avute cu pãrintii e bine sã fie prezentate mai intâi
aspectele pozitive din activitate, succesele elevului sau schimbãrile
lãudabile din comportamentul acestuia. Vor fi menţionate apoi
obiectele de învãţãmânt la care elevul întâmpinã greutãţi, ce greşeli se
observã în activitatea sa la clasã sau ce abateri disciplinare manifestã.
Se va discuta cauza acestor neajunsuri si împreunã cu familia, se vor
gãsi mãsurile necesare pentru îndreptarea elevului.
Vizita la domiciliul elevilor îşi atinge scopul dacã familia
devine un colaborator activ şi conştient al şcolii, dacã se ajunge la
stabilirea unui sistem unitar de mãsuri pentru îndrumarea elevului,
dacã pãrinţii sunt convinşi si hotãrâţi sã urmeze sfaturile cadrelor
didactice.
O altã formã de colaborare a şcolii cu familia o constituie
vizitarea şcolii de cãtre parinţi. Spre a-i ajuta eficient pe copii, pãrinţii
trebuie sã se informeze despre rezultatele muncii şi despre
comportarea lor în şcoalã. Cele mai multe informaţii le pot primi de la
diriginte/învãţãtor şi de la cadrele didactice ale clasei. Pãrinţii trebuie
sã ţinã permanent legãtura cu şcoala, dar mai ales atunci când apar
primele note slabe sau se observã modificãri în comportamentul
copilului. Mãsurile de îndreptare luate din timp, când carenţele sunt
mici, dau rezultate bune.
O altã formã de colaborare sunt şedinţele cu pãrinţii, şedinţe
care sunt un prilej de comunicare între şcoala şi familie. Principala
menire a şedinţelor cu pãrinţii este informarea pedagogicã. Pãrinţii
vor primi informaţii pedagogice cu privire la formarea deprinderilor
de muncã independentã la elevi, despre particularitãţile de vârstã ale
acestora, despre educaţia lor estetica, pregãtirea temelor, petrecerea
timpului liber etc.
Formarea şi educarea copilului în şcoalã este strâns legatã şi de
ceea ce numim „cei şapte ani de acasã” dar şi de interesul pe care
familia îl manifestã pentru şcoalã, pentru învãţãturã.

394
 Colaborarea grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor

Prof. înv. primar Chirtoş Leontina, Şcoala Gimnazială Uriu/ Structura Cristeştii-Ciceului

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung
și sinuos, plin de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în
toate aspectele ei. Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte
psihologice specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii
perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în
ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie
învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a
activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o continuare absolut normală a activității
copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe
decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește
să se mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și
deosebite, în același timp, cu scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de
schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în legătură directă atât cu şcolarii cât mai ales cu
învăţătorul.
Experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi:vizite la
şcoală,vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune, plimbări şi programe distractive comune,
contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală.Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie
să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula
dorinţa vie de a deveni şcolari.

Rolul grădiniţei în pregătirea pentru şcoală este :

- a sistematiza şi a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii

ani de viaţă;
- a lărgi contactele cu lumea exterioară;
- a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei;
- a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi afective;
- a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate;
-a pregăti copilului pentru şcoală, prin intermediul a două forme specifice:jocul şi învăţarea.
Prin frecventarea grădiniţei preşcolarii dobândesc pregătirea necesară pentru începerea

395
activităţii şcolare, iar sub aspect formativ, dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoaştere
(memorie, gândire, imaginaţie).
Vocabularul copilului preşcolar trebuie să fie suficient de bogat. Pe lângă cunostinţe,
reprezentări, noţiuni, preşcolarii trebuie să aibă dezvoltate şi anumite deprinderi: de a ţine
creionul în mână, de a număra, de a compara mulţimile, de a rezolva o problemă, o sarcină, de a
desena, picta, modela.
De asemenea, este necesar ca preşcolarul să fie stăpân pe mişcările fundamentale: mers,
alergare, căţărat, aruncare, târât,sărit. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite, înseamnă că
scopul educaţiei psihomotrice în grădiniţă a fost atins, iar sarcinile educaţiei fizice au fost
realizate.
Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinţe în ce priveşte dezvoltarea morală.
Copilului i se formează aici diferite emoţii şi sentimente morale, sentimente de prietenie, de
ajutor reciproc. Copiilor li se formează şi unele deprinderi de comportare civilizată: să salute, să
fie politicoşi, să-i ajute şi să-i respecte pe cei în vârstă.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din
grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea
educatoare-învăţător.
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul
copilului la nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi
acţiuni educative între factorii educaţionali.
Concluzionând , şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite
trebuie să aibă o relaţie de colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă
din obiectivul comun pe care-l urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului.

Bibliografie:
• Cucoş, Constantin, 2002, “Pedagogie”, Polirom,Iaşi

• “Învăţământul primar” – Revistă dedicată cadrelor didactice, nr. 2-3, 2004

• Revista învăţământului preşcolar, nr. 1-2, 2005

396
 Relaţia educator-învăţător-profesor

Prof. Chiru Ramona Maria

Liceul Tehnologic “General Magheru”, Rm Valcea

Sistemul de învăţământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerinţele şi

posibilităţile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul
cerinţelor dezvoltării sociale, sistemele de învăţământ se modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor
de predare, a conţinutului, a formelor de organizare, precum şi a formelor de colaborare, de cooperare dintre
diferitele instituţii educative. Una dintre sarcinile grădiniţei, este pregătirea copilului pentru şcoala, prin
intermediul a două forme specifice, jocul şi învăţarea. Învăţământul preşcolar trebuie să realizeze educaţia
preşcolară având ca funcţie majoră formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului în raport cu nevoile
specifice vârstei, cu posibilităţile şi dotările sale, în interesul său şi al comunităţii sociale.
Cu toate acestea, complexitatea actului educaţional, a realităţii umane şi sociale contemporane şi
sarcinile tot mai dificile cărora trebuie să le facă faţă procesul educaţional fac să se identifice tot mai multe
fisuri în relaţia amintită. Se recunoaşte faptul că deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu mai pot fi
realizate decât în comunitatea de opţiuni dintre mediile responsabile – familie, şcoala şi comunitate.
Mai mult, se dezvoltă concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc,
opţiunea personală, implicarea acestuia de la vârstele cele mai mici în responsabilitatea şi drepturile pe care
societatea le identifică şi recunoaşte. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care să întărească schimbarea
în relaţiile şcoala - familie. Acest concept este parteneriatul educaţional : este unul dintre cuvintele cheie ale
pedagogiei contemporane. Este un concept şi o atitudine în câmpul educaţiei.
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la
nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între
factorii educaţionali.
Parteneriatul educaţional se desfăşoară permanent şi împreună cu actul educaţional propriu-zis. El se
referă la cerinţa ca proiectarea, decizia, acţiunea şi evaluarea în educaţie să fie realizate în cooperarea şi
colaborarea dintre instituţii, influenţe şi agenţi educaţionali.
Parteneriatul educaţional se realizează între :
- instituţiile educaţiei : familia, şcoala şi comunitate ;
- agenti educationali : copil, parinti, cadre didactice, specialisti in rezolvarea unor probleme
educationale (psihologi, consilieri, psiho-pedagogi, terapeuti, etc.) ;
- membrii ai comunitatii cu influenta asupra cresterii, educarii si dezvoltarii copilului (medici, factori
de decizie, reprezentantii bisericii, ai politiei, etc.) ;
- influente educative exercitate exercitate la anumite momente asupra copilului ;
- programe de crestere, ingrijire si educare a copilului ;
- forme de educatie in anumite perioade.
Conceptul se adreseaza in principal parintilor si cadrelor didactice si se refera la actiunea in acelasi
sens. Ceea ce hotaraste familia, sa fie in acord cu masurile scolare si ceea ce un parinte face sa nu fie legat
de celalalt. Actual, relatia educator - copil are sensuri noi, este o relatie de colaborare, datorita aspectelor ei
de conducere democratica si flexibilitatii in luare deciziilor. Nu numai copilul invata si se dezvolta sub
influenta educatorului, ci acesta se formeaza si se transforma prin relatie educativa. Rezolvarea fiecarei
probleme educative adauga competente noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv,
creator si dinamic care accepta schimbarea in raport cu fiecare generatie, va gasi raspuns la noile intrebari.
Parintii, copiii si comunitatile se influenteaza puternic unii pe altii. Mediul in care traiesc parintii poate
sprijini sau devia vietile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate sa se comporte ca o sursa de
forta si siguranta sau ca o relatie a dezvoltarii.
Gradinita, scoala primara, scoala generala, liceu sau scoala profesionala , facultate sau colegiu, studii
post-universitare - aproape un sfert din viata fiecaruia inseamna scoala, educatie, invatare. Iar in toate aceste
etape ale vietii exista niste oameni care ii stau alaturi copilului, apoi adolescentului si mai apoi tanarului
care incepe sa te maturizeze: profesorii. Fie ca se numesc educatori, invatatori, profesori, lectori, asistenti,
preparatori sau profesori universitari , acesti oameni ce poarta generic numele de cadre didactice sunt cei
care lasa, fiecare in parte, cate o amprenta in formarea tinerilor ce le trec prin maini.

397
Bibliografie

pipp-bn.blogspot.com/2012/02/campul-relational-al-gradinitei-si-al.html
www.scrigroup.com/.../gradinita/Colaborarea-dintre-gradinita-s23359.ph...

398
 RELAȚIA EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR-PĂRINTE
ÎN ȘCOLILE CU ELEVI ROMI
Profesor: Chirvăsuță Loredana-Janina
Școala Gimnazială Nr. 1 Toflea, jud. Galați

Necesitatea colaborării grădiniţă-școală-familie rezidă din obiectivul comun pe care îl au acești

factori educaţionali: asigurarea unui sistem unitar de cerinţe de instruire şi educare a copilului. Nu vor exista
rezultate pozitive ale actului educaţional dacă nu există corelare perfectă între influenţele educative.
Dacă familia este primul mediu educativ, grădiniţa este primul factor de socializare instituţionalizat.
La relaţiile de tip afectiv din familie sunt adăugate relaţii noi, care impun o anumită distanţă socială între
copil şi adult şi o schimbare a mediului de trai. Cadrul didactic trebuie să aibă abilitatea să determine
părintele să colaboreze şi să înţeleagă care este adevăratul rol al programelor educative oferite de
învăţământul preşcolar.
Nevoia unei astfel de colaborări este chiar mai pregnantă în școlile cu elevi romi. Cadrele didactice
care lucrează cu copii romi au nevoie de eforturi suplimentare pentru a stabili o relație de comunicare
eficientă și de colaborare cu părinții romi. Există tipuri variate de diferențe culturale care se pot regăsi în
interacțiunile dintre părinții romi și cadrele didactice: perspectiva asupra familiei, modul în care se iau
deciziile în familie, percepția asupra timpului. Părinții romi pot avea unele rezerve față de instituțiile
sistemului educațional pot evita să comunice anumite lucruri, de teamă că nu vor putea să se exprime
corespunzător. De altfel, aceasta este o problemă cu care se confruntă și elevii vorbitori nativi de limba
romani. În comunicare este importantă o atitudine deschisă, cu o atenție sporită acordată construirii unei
relații de încredere reciprocă, cu clarificări suplimentare și cu solicitare de feedback mai frecvent decât în
situațiile obișnuite, în care ambii interlocutori au același cadru cultural de referință. Este foarte important să
creștem gradul de conștientizare printre familiile rome privind consecințele asupra copiilor lor care
abandonează școala la o vârstă fragedă, atît în ceea ce privește dezvoltarea lor personală, cât și viitoarea lor
integrare socială și economică.
Întâlnirile cu părinții sunt, deseori, principalul tip de interacțiune a cadrelor didactice cu aceștia, în afara
momentelor când își iau copiii de la grădiniță sau de la școală. Este o realitate faptul că prezența părinților
romi este mai redusă decât a celorlalți părinți. Aceste întâlniri nu trebuie să fie axate pe prezentarea de
materiale sau transmiterea de cerințe. De multe ori părinții preferă să fie participanți activi, nu simpli
auditori. Părinții trebuie să se simtă parteneri în luarea deciziilor privind proprii copii. De aceea, întâlnirile
cu aceștia trebuie să fie un prilej de consultare în privința fie a unor activități care se pot desfășura împreună
cu copiii, fie a unor decizii de îmbunătățire a aspectelor care sunt deficitare, fie de a discuta propuneri sau
inițiative ale acestora.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natură psihopedagogică, menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școala este plasata la nivelul conținuturilor învățământului, oglindite în special în programele gradiniței și
ale clasei pregătitoare. Este vorba de legatura indisolubilă între prevederile programele respective. Pentru a
fi însă operațională, corelația dintre programe se cere a fi riguros cunoscută, atât de învățător, cât și de
educatoare. Astfel,educatoarele care lucrează cu grupa preșcolară mare trebuie să cunoască cerințele
programei pentru clasa pregătitoare, spre a-i asigura baza care să-i permită preșcolarului însusirea
cunoștințelor și dobândirea priceperilor și deprinderilor specifice clasei pregătitoare, iar învățătorul care va
prelua această clasă trebuie să cunoască programa grupei preșcolare mari pentru a ști pe ce elemente se
poate sprijini în procesul de instruire și educare.

Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare, precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățământ, în primul rând în lecții. Astfel, este bine știut, că învățătura, dominanta a vârstei școlare este
prezentă în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. La fel, în clasa pregătitoare, învățătorul foloseste jocul, atât ca
activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.

399
 Trecând mai departe, spre ciclul gimnazial, am constatat că există un prag pe care proaspeții elevi de
clasa a Va îl trec destul de greu. Despărțirea de învățător, multitudinea de materii noi, de profesori, și nu în
ultimul rând, volumul mare de cunoștințe ce trebuie acumulate, îl fac pe elevul de clasa a Va să fie ușor
dezorientat. De aceea este important ca profesorii să stabilească un anumit ritm de lucru pentru a obișnui
copiii cu cerințele programei de clasa a Va. Din experiența pe care o am, am constatat că, în ceea ce privește
prezența la școală a părinților romi a elevilor mai mari, aceasta scade simțitor. Școala unde îmi desfășor
activitatea are pe băncile ei elevi aparținând, în procent de 100%, etniei rome. La nivel național, statisticile
arată că elevii de etnie romă au risc de şase ori mai mare decât ceilalţi să abandoneze şcoala, iar percepţia
şcolii ca un mediu neprietenos sau nefamiliar este cel mai puternic indicator care explică abandonul. Ne
place să credem că școala noastră nu este percepută astfel de către elevi și de către părinții acestora. Și chiar
dacă nu am obținut rezultate școlare deosebite în pregătirea acestor copii, fiecare cadru didactic și-a
desfășurat activitatea astfel încât, la sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare, semestru şi an de studiu, elevii să
înregistreze un progres şcolar, chiar dacă acesta nu s-a materializat prin performanţe şcolare.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc
formele de organizare și desfașurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor
activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbari și
programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școala.Vizitele
preșcolarilor în școala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică,
pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.

Bibliografie:
Iosifescu, S., Rogijinaru, A.-”Parteneriat și dezvoltare școlară în comunitățile cu romi”, Colecția șanse
egale, Ed. Corint, București. 2000
Ionescu, V., Sarău, Gh., Stanciu, F.-”Ghid de practici pozitive pentru educația copiilor rromi”, Romani
CRISS, 2003
Rus, C., Zătreanu, M., Năstase, O. C.-”Educația timpurie incluzivă”, Ed. Schultz, București, 2014

400
 DE LA GRĂDINIȚĂ LA ȘCOALĂ
CHIȚU MARIANA CAMELIA
PROFESOR-LIMBA ENGLEZĂ
ȘCOALA GIMNAZIALĂ TRAIAN-OLT

Motto: „Ca să poți povesti copiilor trebuie să-i iubești, trebuie să cauți să pricepi firea și lumea
aparte în care trăiesc, să știi să cobori până la nivelul personalității lor, considerându-i ca și pe oamenii în
vârstă. Trebuie să iei parte împreună cu dânșii la toate manifestările lor sufletești, într-un cuvânt rămânând
om mare, să fii cât se poate de copil”. –George Coșbuc
H. Wallon spunea că: „Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar”. Cu fiecare perioadă
el constituie un ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă
în curs de metamorfozare. Aptitudinea de școlaritate este o problemă a educației preșcolare instituționalizate,
deci a grădiniței. Conditia esențială a atingerii de către toti copiii a gradului de dezvoltare și adaptare cerut de o
eficientă activitate școlară, o reprezintă realizarea unei legături funcționale de continuitate între activitatea din
grupa mare a grădiniței și prima clasă a școlii primare. Aceasta presupune analiza atentă a principalelor
componente ale procesului de educație din aceste două trepte de învățământ: obiective pedagogice, conținut,
forme de organizare a activității, metode, relația pedagogică.
O primă condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolara și cea școlară o
constituie analiza psihologică a activității școlare și determinarea acelor capacități intelectuale.
Legatura dintre gradiniță și școala trebuie realizată și prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare, precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învătământ în primul rând în lecții.
Cum spuneam, una dintre sarcinile grădiniței, este pregătirea copilului pentru școală, prin intermediul a
doua forme specifice, jocul și învățarea. Cu toate acestea, complexitatea actului educațional, a realității
umane și sociale contemporane și sarcinile tot mai dificile cărora trebuie să le facă față procesul educațional fac
să se identifice tot mai multe fisuri în relația amintită. Se recunoaște faptul că deciziile, acțiunile și rezultatele
educației nu mai pot fi realizate decât în comunitatea de opțiuni dintre mediile responsabile – familie, școala și
comunitate.
Mai mult, se dezvoltă concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc,
opțiunea personală, implicarea acestuia de la vârstele cele mai mici în responsabilitatea și drepturile pe care
societatea le identifică și recunoaște. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care să întărească schimbarea în
relațiile școală - familie. Acest concept este parteneriatul educațional: este unul dintre cuvintele cheie ale
pedagogiei contemporane. Este un concept și o atitudine în câmpul educației.
Conceptul se adresează în principal părinților și cadrelor didactice și se referă la acțiunea în același sens.
Ceea ce hotărăște familia, să fie în acord cu măsurile școlare și ceea ce un părinte face să nu fie legat de
celălalt. Actual, relația educator - copil are sensuri noi, este o relație de colaborare, datorită aspectelor ei de
conducere democratică și flexibilității în luarea deciziilor. Nu numai copilul învață și se dezvoltă sub influența
educatorului, ci acesta se formează și se transformă prin relație educativă. Rezolvarea fiecărei probleme
educative adaugă competențe noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv, creator și dinamic
care acceptă schimbarea în raport cu fiecare generație, va găsi raspuns la noile întrebări. Parinții, copiii și
comunitățile se influențează puternic unii pe alții. Mediul în care trăiesc parinții poate sprijini sau devia viețile

401
lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate să se comporte ca o sursa de forță și siguranța sau ca o
relație a dezvoltării.
Pregătirea copilului preşcolar pentru startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele
de învăţământ, dezvoltate şi în accelerat proces de modernizare. În condiţiile societăţii noastre, se manifestă o
creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei care constă în educaţia multilaterală a copilului, pregătirea
pentru şcoală şi viaţă. Cu cât vom integra mai mult copilul în grădiniţă, pentru a se adapta la regimul şcolar, cu
atât vom preveni şi lichida repetenţia.
În concluzie preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și
are o importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Având în vedere că grădinița și școala primară
reprezintă două trasee educative succesive, dar părți ale unui proces care trebuie să rămână în ansamblu unitar,
legatura dintre respectivele instituții se cere întărită pentru ca trecerea de la una la alta să asigure continuitatea
proiectelor și finalizarea lor adecvata vizând ca țintă personalitatea copilului.

402
 Cooperarea grădiniță - școală – familie

CHIUCHIUNEA ELENA

Liceul Tehnologic Crîmpoia

”Copiii bine educați sporesc ființa neamului după cum mugurii din fiecare primăvară
strângându-se în vârful ramurilor, sporesc coroana copacului în toate direcțiile”

(Simion Mehedinți)

Dacă la vârsta preșcolară forma de activitate predominantă este jocul, ar fi inadmisibil ca la clas I
să se renunțe la activitatea de completare, suprimând astfel divertismentul și ignorând particularitățile de
vârstă. Este bine să existe o concordanță între imaginea copiilor despre școală și realitatea școlară.
Școala are de îndeplinit trei obiective: formarea individului pentru o activitate socială, formarea
viitorului ” om al cetății”, formarea și dezvoltarea personalității umane.
Fiecare copil este unic în evoluția lui individuală. Implicarea părinților în problemele școlii duce la
construire unor relații pozitive între familie și școală și la o unificare a sistemului de valori și cerințe relative
la copil. Aceasta poate avea un efect benefic asupra elevilor, faptul că îl vede pe învățător colaborând cu
familia, influențându-i pozitiv și contribuind la dezamorsarea unor probleme înainte ca acestea să devină
necontrolabile.
Printre formele de legătură cu părinții elevilor de la clasă care se pot organiza amintesc:

• ”Caietul de observații zilnice” în care se consemnează aspecte pozitive și negative ale elevilor
pe zile și care se constituie ca o bază de date a ședințelor cu părinții;
• ” Carnețelul de corespondență” în care părinții caută să vadă dacă au primit vreun mesaj și, în
consecință să contribuie la înfăptuirea lui;
• Organizarea lunară a ” Ședințelor cu părinții” pe baza unei tematici dinainte stabilite care sunt
dezbătute;
• ” Consultații bilunare” sau ori de câte ori s-au ivit probleme;
• ” Lectorate pedagogice” pe ciclul învățământului primar sau pe serii de clase;
• ”Vizite la domiciliul elevilor” urmărindu-se diferite aspecte legate de: pregătirea lecțiilor,
pregătirea ghiozdanului, aspectul camerei în care își face lecțiile, amenajarea dulapului în care își
ține îmbrăcămintea, etc.
• ”Lectorate cu bunicii” pentru că o parte din părinții copiilor sunt plecați în străinătate;
• ”Fișe de observații” cu conținut psiho pedagogic și se poate urmări evoluția elevilor de la o etapă
la alta.
Astfel, majoritatea părinților, indiferent de nivelul lor cultural ți social, dau informații prețioase
despre problemele, crizele de creștere , dorințele, așteptările, neîncrederile, pasiunile copiilor lor. Ei și-au
exprimat dorința și și-au găsit timpul necesar pentru a juca un rol în activitățile școlare.
Colaborarea dintre învățător și familiile elevilor înseamnă colaborare cu ”toți părinții” și în ”
special” cu cei ai căror copii întâmpină dificultăți în diverse planuri. În acest fel, această colaborare trebuie
să asigure unitatea influențelor educative asupra elevilor, precum și o continuitate în ceea ce privește
evoluția de la o etapă la alta, a clasei și a fiecărui elev în parte.
Colaborare și cooperarea părinților cu școala sunt eficiente și benefice ambilor factori, în condițiile
în care comunicarea este reală, în funcție de dimensiunea umană.

403
 Relaţia grădiniţă – şcoală

Prof. înv. preşc. CIBIAN DANINA

Grădiniţa nr. 1 – Mânăstirea, Călăraşi

Experienţa îndelungată a instituţiilor de învăţământ arată că copilul învaţă şi se formează aşa cum este el
călăuzit de către educatoare, deoarece în materie de educaţie contează foarte mult cine e cel care îl educă,
printr-un ansamblu de tehnici şi mijloace de influenţare. Apoi, pentru copilul intrat în grădiniţă, reuşita întregii
activităţi va fi condiţionată în mare parte de ceea ce trebuie să fie personalitatea educatoarei, un puternic model
pentru preşcolar, la fel ca şi învăţătorul pentru şcolari.
Adaptarea copiilor la sistemul muncii şcolare este facilitată de pregătirea prealabilă realizată în
grădiniţe, prin menirea lor având un caracter specific particularităţilor de vârstă ale copiilor între 3-6 ani, cât şi
elemente structurale comune cu activitatea din alte instituţii de învăţământ.
Pregătirea copiilor pentru şcoală începe chiar de la intrarea copilului în grădiniţă, la 3 ani. Vârsta de
şcolarizare nu a coborât, însă se urmăreşte pregătirea sistematică a copiilor încă din grădiniţă.
Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea
multilaterală a copilului pentru munca din şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul şi învăţarea.
Cunoaşterea copilului, identificarea particularităţilor sale individuale, raportate la trăsăturile generale
ale vârstei sale, reprezintă o condiţie hotărâtoare pentru desfăşurarea eficientă a activităţilor din grădiniţă.
În perioada preşcolară se are în vedere dezvoltarea la copilul de grupă mare, a funcţiilor sale senzorio-motorii, a
percepţiilor şi reprezentărilor în cadrul acţiunilor de manipulare, factor hotărâtor pentru formarea diferitelor
constante pentru atingerea nivelului gândirii operaţionale concrete, necesare intrării acestuia în şcoală.
Pregătirea pentru înţelegerea şi receptarea cunoştinţelor din clasa I nu se realizează decât sistematic,
pornind de la grupa mică şi parcurgând un drum lung, de câţiva ani. Cunoştinţele copiilor pot fi reprezentate
prin cercuri concentrice, reluându-se şi adăugându-se pe măsură ce copilul ajunge la vârsta şcolarităţii.
La grupa mare se urmăreşte reactualizarea şi aprofundarea cunoştinţelor din grupa anterioară, accentul
căzând mai mult pe latura formativă şi mai puţin pe latura informativă, sarcini care vizează dezvoltarea
operaţiilor intelectuale şi a dragostei pentru învăţătură în vederea adaptării la activitatea şcolară, ceea ce se va
avea în vedere şi la clasa pregătitoare. La această vârstă sunt evidente şi permanente elementele de
problematizare, întrecerea care contribuie în mare măsură la stimularea capacităţilor intelectuale ale copiilor.
Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă pregătesc copiii pentru lecţiile din şcoală, atât formal, cât şi
informal. Un real mod de pregătire al preşcolarilor pentru şcoală este aprecierea activităţii copiilor, prin analiza
rezultatelor obţinute în cadruldiferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii.
Copiii sunt pregătiţi în grădiniţă pentru sarcinile şcolii, dezvoltându-li-se capacităţi intelectuale în
acţiune. Preocupări există pentru pregătirea copilului pentru înţelegerea în şcoală a numărului, deprinderii
primelor elemente necesare scrierii etc.
Scopul şcolii va fi identic cu cel pe care l-a avut şi grădiniţa: continuarea dezvoltării copilului şi
continuitatea procesului muncii educative.
Contactul direct dintre preşcolarii mari şi elevii claselor mici (I, a II-a) în diferite activităţi ce s-ar putea
realiza în comun ar putea prilejui o continuitate şi o colaborare intre şcoală şi grădiniţă. Astfel că, un real
avantaj, dar şi colaborare, există în grădiniţele unde îşi defăşoară activitatea şi clasele pregătitoare.
Se pot ivi şi probleme, pe care le ridică trecerea copiilor de la grădiniţă la şcoală, însă acestea pot fi
rezolvate doar de către fosta educatoare şi învăţătorul noii clase de elevi, care iubesc şi respectă copilul şi aplică
în mod creator experienţa pedagogică acumulată.
Pregătirea copilului pentru şcoală depinde atât de formarea unor deprinderi specifice activităţilor din
şcoală, încă din grădiniţă, cât şi de continuarea unor activităţi specifice grădiniţei în şcoală.

404
 Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor

Prof. Inv. Primar Ciciovan Nicoleta Nastasia

Scoala Gimnaziala Nr. 1 ,Gherla, jud. Cluj

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare-
profesor.
Întrebările pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile
de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.

405
 În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

406
 Colaborarea dintre grădiniţă şi scoală
CIFU LENUTA

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.

Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.

O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara
o constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca
invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:

a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;

b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;

c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.

In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a
traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea
intelectual-cognitiva copilului si la cea afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de
cunoastere al copilului ca support al unei motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face
apt de a-si regla activitatea in functie de cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o
activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a motricitatii.Realizarea acestor capacitati conduce la
determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare
si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si scoala .

407
 Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu
scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii. In
acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita
scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme distractive comune,contribuie la atenuarea
distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le
produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.

Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.

408
 «Colaborarea grădiniţă-şcoală. Relaţia educatoare-învăţător-profesor»
«Predarea în pereche. Traseul didactic: MICUL CREŞTIN»
Prof.pt.înv.primar CÎMPEAN ADRIANA
Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Cluj-Napoca
Rezumat: Predarea în pereche, interrelaţionările profesionale, de tipul educatoare-învăţătoare-profesor, constituie un
cadru de predare-învăţare-evaluare-autoevaluare în care toţi actorii educaţionali au de câştigat, valorificând astfel valori
fundamentale, şi-anume: feedback, comunicare, respect, creaţie şi inovaţie. Acestea se regăsesc întotdeauna în paleta
atributelor „conflictului” cognitiv dintre profesori, dar şi dintre profesori şi elevi, „conflict” extrem de necesar în
modelarea afectelor şi cogniţiilor pozitive, constructive şi pro-active. Prin oferirea acestui exemplu de bună-practică,
întotdeauna perfectibil, trăiesc cu speranţa că îmbinarea armonioasă a sufletului, trupului şi gândirii în jocul, învăţarea,
creaţia elevilor, precum şi în creaţia şi inovaţia educaţională a profesorilor creionează pertinent respectarea principiului
diferenţierii şi individualizării, al şanselor egale în educaţie a tutoror copiilor şi tinerilor.
Punctul cheie nr. 1: Capela Colegiului Tehnic „Ana Aslan” – „Rugăciune către îngerul păzitor”
Îngeraş, coboară lin Până-n zori când m-oi trezi
Lângă patul meu, Dintr-un vis frumos!
Somn uşor tu să-mi aduci, Înger, îngeraşul meu,
De la Dumnezeu, Tu păzeşte-mă de rău
Să adorm pe braţul tău Şi mă du la Dumnezeu!
Dulce, drăgăstos, Amin.
Obiectivele stabilite (pt înv.primar)/competenţele specifice: elevul: să participe activ la prezentarea capelei şcolii în scopul
cunoaşterii semnificaţiei acesteia atât pentru şcoală, cât şi pentru fiecare şcolar în parte; să-şi însuşească conştient, activ, cursiv şi
expresiv rugăciunea pentru copii - „Rugăciune către îngerul păzitor”; să participe cu dăruire la activitatea de colorare a unui îngeraş; să
participe activ la exerciţiul-joc de relaxare corporală şi de imaginaţie – „Visul meu frumos”;
Activităţile de învăţare: cunoaşterea semnificaţiei capelei şcolii prin vizitarea spaţiului, prezentarea unui material PowerPoint
despre activităţile şcolarilor mici ce s-au desfăşurat cu alte ocazii; învăţarea „Rugăciunii către îngerul păzitor” (Microteaching cu
profesorul de Religie); înţelegerea şi verbalizarea stării afective, exprimată prin reprezentările iconice şi culorile întâlnite în capelă;
joc-exerciţiu de relaxare corporală: exprimarea orală, logică şi cursivă, a visului trăit; colorarea uniformă a mai multor reprezentări
iconice despre îngeraşi (umplerea spaţiului dat);
Tipuri de inteligenţă valorizate: lingvistică: memorarea, recitarea rugăciunii; sublinierea ideilor acesteia; interpersonală:
relaţionarea cu profesorii, cu ceilalţi elevi; kinestezică: utilizarea senzaţiilor corporale (Jocul: „Visul meu frumos” - exerciţiu de
relaxare corporală); spaţială: utilizarea culorilor în umplerea spaţiului unei reprezentări iconice;
Criterii de evaluare/instrumente de evaluare: conversaţia, explicaţia, observarea dirijată, citirea explicaţivă, jocul şi exerciţiul
de recitare; observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor; evaluarea orală; co-evaluare;
Materiale/resurse utilizate: fotografii, video proiector, biblia pentru copii, format papirus a rugăciunii; abţibilduri cu simboluri
creştine; mini-cadouri: jetoane cu îngeraşi pentru colorare;
Elemente de inter/multidisciplinaritate şi motivarea alegerii acestora: formarea unui grup şcolar cu atitudini moral-
civice-creştine, cu experienţe de învăţare pozitive, dezirabile, plăcute. Limba şi literatura română, Religie, Educaţie civică.

Punctul cheie nr. 2: SALĂ DE CONCURS - Concursul ÎNGERAŞUL, organizat de Asociaţia Kids Heaven.
Ediţia a III-a. Concurs naţional de educaţie moral-religioasă pentru copii şcolari şi preşcolari. Secţiunea pentru
clasele I, a II-a şi pregătitoare - „Îngeraşul creativ”.

Obiectivele stabilite (pt înv.primar)/competenţele specifice: verificarea de cunoştinţe şi capacităţi, aptitudini de bază legate
de cunoaşterea şi iubirea de Dumnezeu; cunoaşterea universului lăuntric al şcolarului, prin realizarea de compoziţii plastice/aplicaţii,
pe baza conţinutului povestioarei creştine Înmulţirea pâinilor şi a peştilor;
Elevul: să-şi formeze virtuţiile creştine şi deprinderile de comportament moral-religios; să cunoască învăţătura creştină desprinsă din
povestioara religioasă;
Activităţile de învăţare: ascultarea povestioarei creştine; formularea de întrebări (literale, mai ales); formularea de răspunsuri în
lanţ, cu dezvoltarea primului enunţ alcătuit; exerciţiu de identificare prin mimă a unor personaje şi obiecte; reprezentarea
grafică/iconică a conţinutului povestioarei creştine (compoziţie plastică: desen, pictură, colaj);

409
Tipuri de inteligenţă valorizate: lingvistică: formulare de întrebări; formularea răspunsului şi dezvoltarea acestuia, în lanţ;
interpersonală: participare activă, interactivă în cadrul grupului; kinestezică: utilizarea deprinderilor motrice şi a senzaţiilor corporale,
a mişcării creative (jocul de mimă) şi a limbajului corporal; spaţială: realizarea compoziţiei plastice (creare de imagini), prin folosirea
culorii, a îmbinării de imagini;
Criterii de evaluare/instrumente de evaluare: povestirea, conversaţia, explicaţia, joc de mimă, plinate, ilustraţii; observarea
sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor; evaluarea orală; co-evaluare;
Materiale/resurse utilizate: povestioara creştină în formă de papirus, diverse imagini tridimensionale, materiale bidimensionale;
markere, creioane colorate, tempera, coală de desen, pensule, pastă de lipit;
Elemente de inter/multidisciplinaritate şi motivarea alegerii acestora: educarea grupului şcolar cu atitudini moral
civice-creştine, cu experienţe de învăţare pozitive, dezirabile, prin cultivarea timpurie a sufletului. Limba şi literatura română, Religie,
Educaţie plastică.

Punctul cheie nr. 3: SALA FESTIVĂ A ŞCOLII - Celebrarea participării la Concurs naţional de educaţie
moral-religioasă pentru copii şcolari şi preşcolari. Secţiunea pentru clasele I şi a II-a - „Îngeraşul creativ”

Obiectivele stabilite (pt înv.primar)/competenţele specifice: elevul să participe cu drag la celebrarea participării
concursului Îngeraşul creativ (clasele I, a II-a şi pregătitoare), alături de colegii mai mari, participanţi la secţiunea Micul Îngeraş
(clasele a III-a şi a IV-a), fiind mulţumit de cunoaşterea povestioarei religioase, de scopul donaţiei efectuate, de bucuria
minisurprizelor primite, ca răsplată a mărinimiei şi muncii proprii şi de grup;
Activităţile de învăţare: participare la festivitatea de premiere; exprimarea unei reflecţii personale cu privire la aspectele preferate
ale acestor activităţi; efectuarea de fotografii, atât de către profesori, cât şi de către elevi;
Tipuri de inteligenţă valorizate: intrapersonală: înţelegerea propriilor comportamente şi emoţii; reflectarea asupra importanţei
activităţii de donaţie spre copiii nevoiaşi; lingvistică: exprimarea corectă a unor reflecţii personale şi/sau de grup; spaţială: utlizarea
aparatului foto şi realizarea de fotografii;
Criterii de evaluare/instrumente de evaluare: Metoda R.A.I., decernarea premiilor, portofoliul, fotografia
Materiale/resurse utilizate: diplome, mini-surprize, aparat foto, afişul concursului
Elemente de inter/multidisciplinaritate şi motivarea alegerii acestora: afirmarea şi cultivarea potenţialului creativ al
şcolarului prin participarea la concursuri şcolare cu tematică moral-religioasă; afectele şcolarilor (emoţiile, trăirile, sentimentele)
constituie motorul formării, dezvoltării şi cultivării cogniţiilor corecte ale acestora; umplerea rezervorului emoţional al elevilului
atrage după sine o cunoaştere mai profundă a realităţilor vieţii şcolare şi a comunităţii.

Punctul cheie nr. 4: SC PRODGLOB CLASIC GLASS SRL din CLUJ, Strada Patriciu Barbu

Îngeraş cântând
Obiectivele stabilite (pt înv.primar)/competenţele specifice: elevul să participe cu curioziate la vizitarea societăţii
comerciale unde se produc globuri; să ia cunoştinţă de etapele de transformare a sticlei; să observe modul de realizare a decorării
globurilor; să identifice secţiile societăţii comerciale, şi să le cunoască utilizarea; să colinde în semn de preţuire faţă de munca
angajaţilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă;
Activităţile de învăţare: observarea tehnicilor de lucru în vederea obţinerii globurilor prin transformarea proprietăţilor sticlei şi
decorarea formei obţinute; cunoaşterea semnificaţiei Crăciunului, a tradiţiilor şi obiceiurilor sărbătorilor de iarnă; cântarea colindei Sus
la Poarta Raiului, în semn de mulţumire pentru cadoul oferit, dar şi pentru activitatea angajaţilor scoietăţii.
Tipuri de inteligenţă valorizate: intrapersonală: înţelegerea propriilor comportamente şi emoţii; interpersonală: participare
activă, interactivă pe parcursul vizitei; existenţială: reflectarea asupra importanţei activităţii într-o societate comercială; muzical-
ritmică: colindarea angajaţilor secţiei de creaţie manuală a globurilor;
Criterii de evaluare/instrumente de evaluare: Metode de explorare directă a realităţii; explicaţia, observaţia, învăţarea prin
descoperire, vizita de studiu, fotografia;
Materiale/resurse utilizate: materialele şi instrumentele de lucru din secţiile vizitate; globul-îngeraş primit; aparatul foto;
Elemente de inter/multidisciplinaritate şi motivarea alegerii acestora: participarea în cadrul unei activităţi extraşcolare
extrem de plăcute, utile şi atractive, unde elevii au avut prilejul să colinde, să intre în lumea mirifică a globurilor pentru sărbătorile de
iarnă, primind un cadou surpriză: globul-îngeraş; Cultură şi Artă, Educaţie antreprenorială.

410
 MODALITĂṬI DE COLABORARE PROFESOR CONSILIER – EDUCATOARE

Prof. consilier-logoped CȊMPEAN LUCIA,

Director la G.P.P. „LUMEA COPIILOR”, Blaj, Jud. ALBA

După cum arată studiile de specialitate, ȋn ultimii ani, emoṭiile ṣi comportamentele dezadaptative,
manifestate prematur la copii, au cunoscut o creṣtere ȋngrijorătoare, evidenṭiindu-se o tendinṭă mondială a
generaṭiei actuale de copii de a avea mult mai multe probleme emoṭionale ṣi comportamentale decȃt ȋn
trecut. Soluṭii la toate aceste probleme se găsesc ȋn: munca ȋn echipă a cadrelor didactice, colaborarea cu
familia, felul ȋn care cadrele didactice ṣi părinṭii consideră adecvată ṣi eficientă pregătirea copiilor/tinerilor
pentru viată, acceptarea realităṭii că educaṭia academică trebuie să fie secondată coerent de cea socio-
emoṭională, care să le permită copiilor o mai buna adaptare la complexitatea vieṭii cotidiene, etc.

Pe structura Modelului teoretic ABC, specific Terapiei raţional - emotive şi comportamentale -

REBT, abordat ȋn cadrul Programului de formare Self-Kit, unde au fost clarificate aspecte ca: raţionalitate
şi iraţionalitate, utilizate în cadrul acestei forme de terapie, credinţe iraţionale de bază care interferează cu
gândirea şi comportamentul raţional, tendinţe biologice fundamentale, relevante pentru teoria şi practica
REBT, teoria schimbării în Terapia raţional-emotivă şi comportamentală, am creat „Povestea Mariei” ṣi
Activităṭile practice a) ṣi b), ca teme independente, de rezolvat pentru curs. După ce am primit feed-back
pozitiv din partea formatorului, Bianca Macavei, Ph.D., Psiholog clinician ṣi Psihoterapeut ȋn psihoterapii
cognitive ṣi comportamentale, Cluj-Napoca, le-am folosit cu succes, atȃt ȋn consiliere individuală, cȃt ṣi ȋn
consiliere de grup, ȋn echipă cu educatoarea grupei mari, p.ȋ.p. Meteṣ Elena, ca mijloc de integrare a acestei
forme de terapie ȋn intervenṭia ȋn echipă, educatoare-profesor consilier, pentru sprijinirea lui S.R., copil cu
anxietate de performanṭă. | Prezentăm pe scurt situaṭia copilului: se desparte foarte greu dimineata de
mama sau bunica, de cele mai multe ori, ȋn etapa activităṭilor alese, ȋn activităṭile pe domenii experienṭiale,
cȃnd au de rezolvat diverse sarcini pe fiṣe de muncă independentă, refuză să participe, spunȃnd că el nu ṣtie,
nu poate, nimic nu-i iese bine, toti ceilalṭi copii pot sa facă foarte bine tot, iar el nu ṣtie, greṣeṣte, copiii ṣi
mama nu-l mai iubesc etc. Punctul culminant s-a petrecut ȋn etapa de evaluare a Proiectului tematic
”Animale sălbatice din regiunile polare”, cȃnd educatoarea le-a cerut să facă un desen liber, cu Fram, ursul
polar, apoi să-l modeleze pe Fram; S.R. a refuzat să se implice, plȃngea, iar educatoarea, copleṣită de
suferinṭa copilului, mi-a cerut sprijin. Ȋn anxietatea de performanṭă problemele principale sunt neacceptarea
greṣelii ṣi frica de respingere socială.
„Povestea Mariei” permite surprinderea optimă a mecanismelor anxietăṭii de performanṭă. Am creat
povestea pentru intervenție pe anxietate de performanṭă - frica de a spune poezii în fața
copiilor/publicului/lui Mo ṣ Crăciun. Am inistat ȋn poveste foarte mult pe legătura gȃnd-emoṭie, dar ṣi pe
gȃndurile diferite care duc la frică ṣi anxietate. Am arătat, prin conṭinut poveṣtii, prin intermediul personajelor-copii,
modul ȋn care gȃndirea iraṭională ṣi emoṭiile disfuncṭionale pe care le generează ne produc mari probleme ṣi
neplăceri. Un alt aspect urmărit prin poveste a fost accentuarea credinṭelor rationale ṣi efectelor acestora. In final,
mesajul important pentru personajul Maria este acela că ṣi dacă face greṣeli atunci cȃnd spune poezia, ea este o
persoană foarte bună ṣi apreciată de toṭi. Chiar Moṣ Crăciun ȋi confirmă că toṭi – chiar ṣi el – facem uneori greṣeli, dar
asta nu e o problemă; acestea mai pot fi corectate, iar uneori nici nu trebuie. Ȋn orice caz, nu este o catastrofă cȃnd
greṣim.
Povestea este urmată de Activitate practică - o altă componentă a modulului de intervenție pe
anxietate de performanṭă - frica de a spune poezii în fața copiilor/publicului:
a) - Confecție: Brățara magică a prieteniei – activitate individuală
Materiale necesare – elastic, ipsos, o ceșcuță, forme de animăluțe/jucărioare mici, acuarele, lac și pensulă.
Adelina împreună cu Maria, personaje ale poveṣtii, pregătesc o pastă din ipsos și apă, pe care apoi o
toarnă în formele din plastic, udate în prealabil; după câteva minute scot figurinele din forme și le pun la
uscat, timp în care, cu o andrea, fac orificii, pregătindu-le pentru înșirare.
Apoi, ursulețul Martinel, motănelul Pufi, cățelușul Rex, păpușica Maia, purcelușul Lușu, vrăbiuța Uța,
elefănțelul Cici, Veverița Rița, papagalul Richi și broscuța Cuța vor fi înșirați pe elastic, obținând

411
Brățara magică, care va fi purtată de Maria la serbare și ori de câte ori simte că are nevoie de încurajare
pentru a-și depăși frica.
b) - Confecție: Brățara magică a prieteniei - activitate colectivă.
Educatoarea propune copiilor să confecționeze împreună Brățara magică a prieteniei, care îi poate ajuta
la nevoie, dacă o poartă pe mânuță: pe unii să devină mai harnici, pe alții să-și alunge anumite temeri, pe
cei prea neastâmpărați să se tempereze etc.
Materiale necesare:
Pentru a putea să facă astfel de brățări, fiecare copil aduce la grădiniță o punguță cu 20 de obiecte mici, (în
grupă fiind 20 de copi), de același fel, prevăzute cu orificii. Pot fi năsturei, pietricele, scoici, melci,
mărgeluțe, sâmburi, ghinzi, boabe de fasole, etc. După câteva zile, în Cutiuța prieteniei sunt colectate 20
de punguțe cu astfel de obiecte. Educatoarea pregătește 20 de elastice potrivite pentru mânuțele copiilor și-
i invită pe copii să-și ia punguța cu obiectele aduse de acasă, din Cutiuța prieteniei și, pe rând, să treacă
fiecare pe la măsuțele colegilor și să pună în tăvița fiecăruia câte un obiect din punguță. În final, fiecare
copil are în tăviță câte 20 de obiecte mici, diferite, pe care le va înșira pe elastic, în ce ordine preferă fiecare,
confecționându-și Brățara magică a prieteniei. Apoi urmează aprecieri și discuții legate de felul în care
pot fi ajutați de Brățara magică a prieteniei să-și schimbe gândurile, emoțiile și comportamentele.
O astfel de brăṭară magică, am făcut cu S.R. ȋn cabinet; am confectionat ȋmpreună ṣi am ȋnṣirat pe
elastic o inimioară, o cruciulită, o steluṭă ṣi un soare; inima iubitoare, a mamei sau a celor pe care el ȋi
iubeste ṣi care-l iubesc chiar ṣi atunci cȃnd mai face ṣi greṣeli, steluṭa ȋl ajută să doarmă singur noaptea,
soarele ȋi aduce ȋn minte gȃnduri bune, iar crucea este cea care-l ajută ȋn toate ȋmprejurările să fie liniṣtit ṣi
ȋncrezător. Copilul poartă brăṭara cȃnd doreṣte, la grădiniṭă, dar ṣi acasă, pentru a-i aduce aminte că e la fel de
minunat,chiar dacă uneori greṣeṣte ṣi chiar dacă unii copii mai rȃd cȃnd greṣeṣte. Aceasta este o etapă de
consolidare a celor ȋnvăṭate, pentru a nu reveni usor la automatismele anterioare. Copiilor le foloseṣte un
astfel de element practic: o poză cu personajul pozitiv, o poezioară, o brăṭară, un talisman, etc., ceva care
să-i ajute ȋn situaṭii concrete să-ṣi aducă aminte ce au de făcut.
Apreciind că este utilă o minimă cunoaṣtere a părṭii teoretice care stă la baza intervenṭiilor noastre,
de către toti cei care lucrează cu copii cu probleme emoṭionale ṣi comportamentale, cadre didactice ṣi chiar
părinṭi, am ȋncercat, prin consiliere individuală, s-o accesibilizez acestora ṣi s-o prezint ȋntr-o formă
succintă, deoarece numai prin cunoaṣtere ṣi acceptare, putem acṭiona ȋn echipă, eficient, ȋn beneficiul
copiilor.

BIBLIOGRAFIE

- Ghid practic de TERAPIE RAŢIONAL - EMOTIVĂ ŞI COMPORTAMENTALĂ de Windy Dryden

Raymond DiGiuseppe - primit ca suport de curs ȋn cadrul Programului de formare Self-Kit;
- Petrovai, D., Petrică, S., Preda, V., Brăniṣteanu, R. – „Pentru un copil sănătos emoṭional ṣi social” -
Ghid practic pentru educatorul care construieṣte” – Ed. V& Integral, Buc. 2012;
- Opre, A. ṣi colab. – „Lumea lui Self, Magia gȃndurilor bune – Poveṣti pentru dezvoltarea socio-
emoṭională a copiilor preṣcolari”, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2010;
- Drugaṣ, I. - „101 Aplicaṭii artterapeutice ȋn consilierea copiilor” - Ed. Primus, 2010;
- Kuzma, K. - "Ȋnṭelege-ṭi copilul!” – Ed. Viaṭă ṣi sănătate, Buc. 2009;
- Robu, M. – „Empatia ȋn educaṭie” – Ghid pentru cadrele didactice din ȋnvăṭămȃntul
preuniversitar” – Ed. Didactica Pulishing, Buc. 2008.

412
SIMPOZIONUL NATIONAL prof.CIOBANU MIHAELA
‘COLABORAREA GRADINITA- SCOALA’ SC.GIMN.NR.1,STEFANESTI

RELATIA EDUCATOARE-INVATATOR-PROFESOR

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ intre grădiniţă şi şcoală,
dar şi intre unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatr –învăţătr –profesor.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act
complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice
,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece
vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim
acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de
modernizare.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă
a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de
îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în
activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii
în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de
receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel
învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii
concepţii.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie
să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”,
,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună
colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din
partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul
pentru şcoală. Grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea

413
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar ,
cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de
informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar. Trecerea de
la învăţământul primar la cel gimnazial constituie „un prag” dificil,pentru depăşirea cu succes a acestuia fiind
necesară acţiunea conjugată a tuturor factorilor implicaţi în educaţie. Creşterea cerinţelor intelectuale, trecerea
de la un învăţător la mai mulţi profesori stau la baza unei grele adaptări a elevilor la ciclul gimnazial, generând
reticenţa acestora faţă de învăţătură, rezultatele lor diminuându-se considerabil. Spre deosebire de ciclul primar
când un singur învăţător le îndrumă activitatea, în ciclul gimnazial elevii trebuie să se adapteze la stiluri diferite
de predare şi evaluare. Se impune astfel ca învăţătorul să colaboreze cu profesorii ce vor preda la clasa a V-a
pentru ca acest „prag” să fie maiuşor de trecut. O primă problemă este chiar colectivul de elevi. În clasele
primare , elevii s-au constituit ca o familie în jurul învăţătorului. În clasa a V-a nu se vor menţine aceleaşi
colective, însă acestea se vor constitui din elevi care vor fi, în general, din aceeaşi şcoală. Pentru a-i apropia şi a
se cunoaşte sunt recomandate activităţile în comun: excursii, întreceri sportive, şezători literare etc. la care să
participe echipaje mixte ( din două-trei clase). Este foarte important ca aceste echipaje să primeasc sarcina de a
pregăti concursul, nu numai de a participa. Astfel, elevii claselor a IV-a se vor cunoaşte şi vor învăţa să lucreze
împreună, să se aprecieze reciproc, să lupte pentru un ideal comun.
O altă problemă o constituie trecerea de la un învăţător la o echipă de profesori. Lecţiile în
echipă (învăţător-profesor) contribuie la diminuarea „pragului” dintre cele două trepte de
învăţământ. Profesorii de diferite specialităţi trebuie să ceară de la învăţător descriptorii de
performanţă pentru fiecare obiect de studiu, să ştie ce noţiuni şi-au însuşit elevii şi ce priceperi şi
deprinderi şi-au format, acesta fiind nivelul de la care se porneşte spre lărgirea sferei de noţiuni în fiecare
domeniu. În primele săptămâni ale clasei a V-a, profesorii vor testa elevii asupra modului în care ei operează cu
noţiunile dobândite în clasele primare. Rezultatul testului va fi un ghid pentru profesor ca să lucreze diferenţiat.
Elevul se va ataşa astfel şi de profesor şi de obiect. În ultima perioadă a anului şcolar se pot organiza şedinţe cu
părinţii la care să fie invitaţi şi profesorii pentru a discuta noul program zilnic de lucru al şcolarului din ciclul
gimnazial în care, pentru studiu, trebuie acordat mai mult timp, reducându-se timpul de joacă. Pentru a nu rupe
copilul de joc vor fi orientaţi părinţii să găsească jocuri cu caracter didactic care să recapituleze , de fapt,
noţiunile de la diferite obiecte de studiu.
Se poate trece astfel mult mai uşor pragul de la învăţământul primar la cel gimnazial.

414
 Legătura dintre predarea limbii engleze la ciclul primar și ciclul gimnazial

Prof . Ciobanu Costel Daniel

Scoala Gimnaziala Milcovu din Deal

Învăţarea limbii străine de către copii încă din cilul primar, a constituit una dintre importantele
preocupări ale părinţilor, dar şi ale cadrelor didactice implicate direct în acest proces. Acest fapt reflectă tendiţa
societăţii zilelor noastre de a accepta perspectiva globalizării, multiculturalităţii. Familiarizarea timpurie a
copilului cu o a doua limbă vorbită contribuie la stimularea interesului acestuia de a continua şi persevera în
studiu pe tot parcursul şcolar, devenind, în timp, vorbitorul acelei limbi.
Introducerea limbii engleze ca disciplină obligatorie încă din clasa pregătitoare se justifică, cel mai
probabil, prin faptul că achizițiile lingvistice se pot produce de la vârste fragede: faptul că abilitățile de
comunicare în limba maternă sunt dobândite în primele câteva luni din existența unui nou-născut arată că
învățarea unei limbi străine se poate realiza încă din primii ani de viață.
Trecerea de la un stadiu de învăţământ la altul, încheierea ciclului primar şi începerea celui gimnazial
presupun mai multe schimbări care, la unii copii, pot determina dificultăţi în adaptarea la noul sistem. Dintre
elementele noi cu care copiii trebuie să se confrunte, pot fi enumerate: schimbarea învăţătoarei cu un număr
mai mare de profesori; metode de predare - evaluare diferite; schimbarea sistemului de notare (de la calificative
la note) şi creşterea numărului de materii, al cantităţii de informaţie pe care elevul trebuie să o asimileze etc.
Dificultăţile de adaptare ar putea avea ca repercusiuni: scăderea motivaţiei şcolare; modificarea negativă
a randamentului şcolar; creşterea nivelului de stres şi agitaţie al copiilor; scăderea nivelului de toleranţa la
frustrare; însingurare, anxietate, închidere în sine.
Învăţarea limbii engleze, ca primă limbă modernă studiată în şcoală începe la clasa pregatitoare, şi se
continuă pe tot parcursul şcolii. Dacă din punctul de vedere al programei şcolare, achiziţiile de limbă urmează
un traseu crescând, gradat şi perfect asimilabil, metodica predării limbii moderne la ciclul primar şi la cel
gimnazial, în schimb, are multe particularităţi, care trebuie foarte bine cunoscute şi însuşite pentru a-i uşura
elevului trecerea de la un ciclu de învăţământ la altul.
Copiii din România de astăzi sunt în poziția privilegiată pe care sistemul lor de învățământ le oferă
acum posibilitatea de a începe învățarea limbii engleze la o vârstă foarte fragedă, în unele cazuri, chiar de la
gradiniță, în mod facultativ.
Cadrul didactic trebuie să aibă în vedere faptul că dezvoltarea vocabularului copiilor în limba străină propusă
spre studiu are loc treptat. Benefică este utilizarea, la început, a limbii materne şi a celei străine în paralel, până
când copilul se poate exprima numai în limba străină, activitatea desfăşurată devenind cu adevărat o rutină.
Conţinutul informaţional, vocabularul introdus trebuie să se sprijine pe ceea ce copiii ştiu deja, “activitatea de
astăzi constituie baza activităţii de mâine”, iar suportul vizual, materialul didactic asigură reuşita în atingerea
obiectivelor propuse. Repetiţia cu voce tare este prezentă în fiecare activitate (“You’re my echo!”).
Cu toate acestea, continuitatea în învățarea limbilor implică, de asemenea, o progresie și dezvoltare
continuă în învățarea. Curriculum-ul național permite o tranziție de la un nivel la altul, de la un an școlar la
altul, în măsura în care conținutul de limbă este progresiv. Din păcate, această tranziție poate provoca, de
asemenea dificultăți atât pentru copii cat și profesori. Una dintre cele mai importante motive pentru acest lucru
este faptul că metodologia în școala primară modernă este foarte diferită de cea utilizată în școli secundare.
În școala primară, abordarea tânărului elev implică melodii, muzică, jocuri și teatru. Este nevoie de o
reacție fizică totală de copil. Se pune un accent pe abilitățile receptive, producția orala și interacțiunea dintre
copii și foarte puțin activitatea în domeniul scrierii și al gramaticii.
În școala secundară, abordarea comunicativă este adesea limitată la lucrul pe perechi. Ei ocazional
asculta și repetă exerciții. La varsta de 11 de ani, este introdusă formal gramatica.
De multe ori testul de intrare dat la începutul ciclului școlar secundar pentru a evalua nivelul elevilor este în
esență un test scris.
Elevii de școală primară nu sunt familiarizati cu aceasta tehnica de testare scrisă. Rezultatele acestui test
de intrare, prin urmare, nu reflectă competența copiilor în limba engleză și profesorul secundar de multe ori

415
consideră că nu există nici o altă soluție decât să înceapă de la început, cu manualul din primul an. Efectele
inceperii cu manualul din anul I asupra motivației elevilor pot fi devastatoare.
Imaginați-vă un elev de 11 de ani, care tocmai a terminat școala primară cu note excelente. Acest copil
are o gamă largă de vocabular, se poate vorbi cu ușurință cu el / ea în special aspecte legate de rutina de zi cu
zi, se poate utiliza un dicționar bilingv și se poate chiar produce un proiect în limba engleză. In prima zi de
școală secundară el / ea descoperă el / ea trebuie să înceapă din nou, numere 1-10, "salut" "la revedere" și
verbul "a fi"! Această atitudine poate avea un efect negativ de lungă durată, creând plictiseala si apatie față de
subiect în general.
Deci, cum putem depăși această pauză în continuitate și reducerea decalajului în procesul de învățare
între nivelul elementar și nivelul inferior, secundar?
Profesorii din școli, atât nivelurile primare și secundare ar trebui să aibă copii ale tuturor materialelor de
la ambele niveluri, inclusiv resursele profesorului. Evident, profesorul primar nu poate utiliza direct materiale
de curs secundar, dar ar putea imita tipurile de activități cu copiii din ultimul an al școlii primare. De exemplu,
o introducere la exerciții de gramatică ar putea fi foarte stimulant.
Succesul unui proiect de acest gen între învățământul primar și secundar inferior, depinde de cooperarea
deplină și implicarea cadrelor didactice pentru a crea o echipă de lucru, prin sarcini de corelare .
Sarcini de corelare sunt activități pentru învățarea limbilor străine în școală, care sunt utilizate pentru a
facilita tranziția de la primar la gimnazial. Ele permit elevilor să furnizeze probe de competența de comunicare
și de a promova transparența obiectivelor și realizărilor pentru profesori, atât primare și secundare. În plus,
acestea îndeplinesc o funcție socială prin faptul că promovează învățarea cooperativă și ajuta să se cunoască
elevii și profesori din noi clase.
Odată ce echipa de lucru a fost stabilită, următorul pas este de a construi o continuitate între cele două
niveluri prin dezvoltarea și aplicarea unor module de corelare.
Continuitatea trebuie să fie prezentă în contextul strategiei didactice atât prin stabilirea conexiunii dintre
toate elementele procesului, cât şi în cadrul fiecărui element. Ea atribuie sens şi funcţionalitate acţiunii
educaţionale. Este de neconceput lipsa de continuitate în aplicarea unui ansamblu de metode şi tehnici în
contextul unei secvenţe didactice, precum şi lipsa de continuitate a metodelor utilizate în cadrul unui demers
educaţional mai amplu. înseşi finalităţile procesului educaţional reclamă acest lucru, iar formarea conştiinţei şi
comportamentului (componente esenţiale ale fiinţării umane) necesită continuitatea procesului educaţional.

416
 Colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală
Profesor învatamant primar Cioineag Ionela

Şcoala Gimnaziala ,,George Enescu” Moineşti

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum
lung și sinuos, plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în
toate aspectele ei. Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte
psihologice specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii
perioade pe care copilul o va petrece în școală. Frecventarea grădiniței de către copil alături de
crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu
succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de
constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței, ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind
capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o strânsă
legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu
scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun
preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
În urma analizei lucrărilor de referinţă pe tema „Colaborarea grădiniţă- şcoală”,
conceptul de „grădiniţă” este definit în diferite moduri. După Cojocariu.,V., M., şi Mâţă., L.,
(2011) conceptul „grădiniţă” se refera la „ o instituţie şcolară de realizare a educaţiei formale,
specializată şi adaptată pentru copiii cu vârste între 3 şi 6-7 ani, bazată pe joc, care să permită
copiilor să dezvolte abilităţi sociale, emoţionale, cognitive şi fizice care îl va pregăti pentru
activitatea specifică din învăţământul primar.( Cojocariu Venera-Mihaela; Mâţă Liliana, 2011, p.
108)
Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major: continuitatea
în întreaga activitate educatională în special la nivelul claselor « praguri ». Această condiţie este
valabila şi pentru primele două trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul
primar. Mai precis, legătura reciprocă şi continuitatea trebuie sa fie asigurate între grupa
preşcolară şi clasa pregătitoare. O asemenea continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a

417
copiilor din clasa pregătitoare la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest
lucru arătând:,,Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada el
constituie un ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa în curs de metamorfozare. Aptitudinea de şcolaritate este o problema a educatiei
preşcolare instituţionalizate, deci a gradiniţei. Condiţia esenţială a atingerii de catre toti copiii a
gradului de dezvoltare şi adaptare cerut de o eficientă activitate şcolară, o reprezintă realizarea
unei legături funcţionale de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniţei şi prima
clasă a şcolii primare. Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente ale
procesului de educaţie din aceste două trepte de învatământ: obiective pedagogice, conţinut,
forme de organizare a activităţii, metode, relaţia pedagogică.

Printre aspectele cotinuităţii gradiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care
privesc formele de organizare şi desfăşurare a activităţii. În acest sens, experienţa dovedeşte că
desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi:.vizite la şcoala, vizita şcolarilor în grădiniţă,
serbări comune, plimbări şi programme distractive comune, contribuie la atenuarea distanţei
dintre gradiniţă şi şcoală.Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le
produce o impresie plăcută şi puternică, pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.

Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv
munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative, cunoscând rezultatele la
învăţătură şi purtare a foştilor ,,elevi”,iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele
însuşite în grădiniţă.

În sfera acestor modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală vor fi valorificate şi alte
forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituţii: participare reciproca a educatoarelor si
învătătorilor la cosfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitatile comisiilor metodice , la «
lectii model »,la sesiuni de comunicari.

418
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ

Prof. Ciorna Mihaela

Școala Gimnazială Sântana, județul Arad

Trăind într-o lume în care oamenii sunt tot mai izolați sau, mai bine zis, autoizolați, în care rețelele sociale
primează în defavoarea comunicării "face to face", cooperarea între factorii educaționali devine necesară. Prin
factori educaționali, înțeleg grădinița și școala, instituții care trebuie să-i determine pe copii să comunice, să
socializeze, să înțeleagă alegerile celor de lângă ei.
Pe de altă parte, informatizarea vieții de zi cu zi, petrecerea unui timp tot mai îndelungat în fața
calculatorului, obținerea unui număr mare de informații prin intermediul imaginilor care se succed cu rapiditate
au atras copiii și i-au îndepărtat de semeni și de lumea poveștilor.
De aceea susțin că este foarte important rolul educatorului, dar și al învățătorului/ profesorului să deschidă
ușa fermecată a poveștilor cu zâne, cu Feți- Frumoși, cu Ileana- Cosânzeana care sunt într-o permanentă
confruntare cu forțele răului- zmei, balauri, iele. În urma contactului cu basmele, preșcolarii/ școlarii realizează
care sunt adevăratele valori morale ( bunătatea, cinstea, omenia, etc) care trebuie să-i ghideze în viața de
zi cu zi. În acest context consider că se înscrie și colaborarea dintre școală și grădiniță, respectiv dintre educator
și învățător. Aceste cadre didactice trebuie să comunice, să realizeze activități comune prin care să capteze
atenția micilor educabili.
În acest sens, activitățile comune s-ar putea realiza atât la școală, cât și la grădiniță, dar întotdeauna ar
presupune prezența ambelor grupe de vârstă. Elevii ar putea avea activități de scris- citit, ceea ce ar trezi
interesul preșcolarilor pentru școală( pe care nu ar mai vedea-o ca pe un bau- bau). În schimb, cei mai mici ar
putea desena diferite scene din basme cu ajutorul colegilor mai mari. Aș propune și un telefon fără fir( un
telefon de jucărie ar trece din mână în mână, cu obligația celui care îl primește de a formula un scurt enunț
inspirat din lumea poveștii audiate). Astfel s-ar ajunge la o cunoaștere mai profundă a lumii magice a
poveștilor.
Am propus o astfel de colaborare deoarece sunt profesor de română, dar consider că ea se poate extinde și
la nivelul altor arii curriculare. De aici ar avea de învățat ambele părți, dar mai ales preșcolarii, care trebuie
pregătiți să se integreze în școală. Adeseori s-a întâmplat ca micii școlari de clasa I, să întâmpine greutăți de
ordin afectiv- motivațional în primele zile la școală. În acest context aș iniția parteneriate între școală și
grădiniță, parteneriate care ar presupune organizarea unor activități comune, care să se desfășoare în incinta
școlii. Astfel preșcolarii s-ar familiariza cu munca școlarilor, cu relațiile ce se stabilesc între învățător și elev.
Reprezentările copiilor despre școală ar fi mai clare, mai coerente și mai apropiate de realitate, permițând
egalizarea șanselor școlarilor și optimizarea integrării acestora în clasa I.
Comunicarea între școală și grădiniță ar trebui să se manifeste și la nivel personal- educatoare/ învățătoare
sau preșcolari/ învățătoarea care îi va prelua din clasa I. Astfel, cadrul didactic i-ar putea cunoaște mai bine pe
viitorii școlari, iar aceștia s-ar obișnui cu prezența ei și ar trece mai ușor peste șocul primei zile de școală.
În concluzie, aș afirma cu tărie că fără o comunicare eficientă între școală și grădiniță, realizată prin cât
mai multe activități comune, integrarea preșcolarului se va face mult mai anevoios.

Bibliografie:-purcelclaudiu.blogspot.com

419
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIŢĂ ŞI ŞCOALĂ
Educatoare Ciornei Eleonora
GPN ,,Floare de colţ”-Structura GPN Nr. 5,
Câmpulung Moldovenesc, Jud. Suceava

Funcţia centrală a educaţiei este aceea de formare şi dezvoltare permanentă a personalităţii

individului cu scopul integrării sociale optime. Omul este în permanentă interacţiune cu factorii
sociali ai existenţei sale. În această interacţiune, el asimilează normele şi valorile societăţii, modelele
sociale de comportament, mijloacele sociale de comunicare umană. Prin aceasta, el este pregătit
pentru viaţa socială, pentru asumarea unor roluri şi responsabilităţi. Acest proces se realizează de-a
lungul diferitelor etape de viaţă, în cadrul unor forme specifice de activitate socială şi în cadrul
specific al unor instituţii sociale: familia, grădiniţa, şcoala, instituţiile culturale, dar şi împreună cu
întregul sistem al mijloacelor moderne de informare şi influenţare.
Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în
întreaga activitate educaţională, în special la nivelul claselor ,,praguri”. Această condiţie este
valabilă şi pentru primele două trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul
primar. Mai exact, legătura reciprocă şi continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa mare
preşcolară şi clasa pregătitoare. O asemenea continuitate face posibilă o mai rapidă adaptare a
copiilor din clasa pregătitoare la particularităţile muncii de învăţare. H. Wallon sublinia acest lucru
arătând: ,,Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el
constituie un ansamblu indisolubil şi original”. În succesiunea perioadelor, copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare. Aptitudinea de şcolaritate este o problemă a educaţiei
preşcolare instituţionalizate, deci a grădiniţei. Condiţia esenţială a atingerii de către toţi copiii a
gradului de dezvoltare şi adaptare cerut de o eficientă activitate şcolară, o reprezintă realizarea unei
legături funcţionale de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniţei şi prima clasă a şcolii
primare. Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educaţie din
aceste două trepte de învăţământ: obiective pedagogice, conţinut, forme de organizare a activităţii,
metode, relaţia pedagogică. Colaborarea cu şcoala este foarte importantă întrucât în această instituţie
va continua educaţia copilului. Parteneriatul educaţional este un concept care devine tot mai prezent
în relaţiile de colaborare ce se stabilesc între unităţile de învăţământ şi diferitele segmente ale
societăţii. Necesitatea şi importanţa parteneriatelor rezidă în două aspecte:
▪ nevoia deschiderii grădiniţei către comunitate;
▪ sensibilizarea comunităţii la nevoile grădiniţei.
Modalitatea eficientă şi viabilă prin care comunitatea poate să răspundă solicitărilor din sistemul
educaţional este practicarea în parteneriat a proiectelor, acest lucru rămânând un instrument valoros
al grădiniţei - în general şi un mare câştig pentru educaţia copiilor - în special, pornind de la ideea că
preşcolarul trebuie scos cât mai mult din atmosfera obişnuită a grădiniţei pentru a intra în relaţie cu
semenii. Copilul vine astfel în contact cu diferite persoane, creşte şi se dezvoltă într-un mediu
comunitar variat.

420
 Obiectivele cadru ale parteneriatelor din grădiniţă sunt:
1. Cooptarea diferiţilor reprezentanţi ai comunităţii locale ca parteneri în procesul educativ;
2. Informarea membrilor comunităţii despre valorile promovate în instituţiile de învăţământ
preşcolar, formându-i ca beneficiari direcţi ai achiziţiilor de ordin educaţional ale propriilor copii;
3. Creşterea disponibilităţii de colaborare în cele mai diverse domenii (educativ, sanitar,
gospodăresc, informativ);
4. Realizarea schimbului de opinii în ceea ce priveşte necesitatea unui mediu educativ sănătos;
5. Colaborarea între toate resursele umane implicate în viaţa grădiniţei, astfel încât copilul să aibă
prioritate absolută;
6. Creşterea imaginii publice a instituţiei;
7. Oportunitatea de a schimba idei şi impresii, de a împărtăşi din propria experienţă şi de a prelua
noutăţi.
Colaborarea cu şcoala s-a realizat prin parteneriatul ,,Primii paşi spre şcoală” care a avut ca
scop primordial identificarea celor mai eficiente căi de adaptare a copiilor la noul mediu educativ.
La vârsta de 6-7 ani, copiii posedă în mod firesc acea maturitate intelectuală care să le permită să
abordeze sarcinile şcolare. Rămâne totuşi planul afectiv care-l pune pe copil la o adevărată încercare:
colegi noi, reguli noi, învăţătoarea, localul şcolii,etc. Consider că prin derularea acestui parteneriat
cu şcoala am atenuat şocul trecerii de la grădiniţă la şcoală, copiii fiind acum mai pregătiţi din punct
de vedere emoţional. ,,În vizită la cei mici”- a fost una dintre cele mai plăcute întâlniri şi s-a
organizat sub forma unei activităţi comune desfăşurată la grădiniţă, unde şcolarii au venit în vizită.
Preşcolarii le-au pregătit şi prezentat un scurt moment artistic şi le-au adresat şcolarilor întrebări,
cum ar fi: ,,Vă place la şcoală”, ,,Vă mai amintiţi de grădiniţă?”, ,,Cum aţi învăţat să citiţi?”. Şcolarii
le-au răspuns la întrebări şi o elevă le-a citit o scurtă poveste intitulată ,,Cartea”. A fost o întâlnire
emoţionantă, iar compunerile pe care le-au scris elevii clasei a IV-a în urma vizitei la grădiniţă ne-au
impresionat şi ne-au mers direct la suflet. Alte activităţi derulate pe perioada parteneriatului au fost:
,,Daruri pentru prieteni”, ,,Şcolar pentru o zi!”- vizitarea şcolii unde vor învăţa, participarea
alături de elevii claselor a-IV-a la lucrările comisiei metodice şi deci cunoaşterea viitoarelor
învăţătoare, prezentarea de scurte programe artistice şi desfăşurarea unui concurs de desene pe asfalt
în curtea şcolii, alături de elevii clasei a-IV-a B, conduşi de prof. Mîndrilă Luminiţa. Tot împreună
cu aceşti elevi, s-a desfăşurat acţiunea de la Biblioteca Municipală C-lung Moldovenesc, intitulată
,,În minunata lume a cărţilor”, desfăşurată pe 1Iunie. Acţiunea s-a desfăşurat în colaborare cu
biblioteca, şcoala şi familia în cadrul proiectului educaţional ,,Cartea, prietena mea!” şi a cuprins
vizitarea bibliotecii, a expoziţiei cu lucrările copiilor de la grădiniţă, prezentarea importanţei Zilei
Internaţionale a Copilului, un concurs de cunoştinţe - sponsorizat de bibliotecă, jocuri pe calculator.
BIBLIOGRAFIE:
* Curriculum pentru Învăţământul preşcolar – 2008;
* ,,Proiecte şi programe educaţionale” - Bucureşti, 2008;
* Proiect pentru Reforma Educaţiei Timpurii – modulul I şi II., Bucureşti:Educaţia 2000+, 2009;

421
 RELAṬIA EDUCATOR-ÎNVᾸṬᾸTOR-PROFESOR

PROFESOR: CIOROSLAN ELENA

COLEGIUL TEHNIC “ANA ASLAN” CLUJ-NAPOCA

Cândva, demult, elevă fiind am experimentat examenul de treaptă, treapta I ṣi treapta II de liceu,
făcând parte din prima generaṭie de elevi care a trecut prin aceste schimbări. În contextul actual, când s-au
introdus examenele de evaluare națională la finalul claselor a IV-a ṣi a VI-a se impune să acordăm
matematicii, “regina tuturor ṣtiințelor“, importanṭa cuvenită.
Învăṭătura este foarte valoroasă și nu poate fi împărtășită oricui. Elevii merituoși pot fi pregătiṭi
pentru o cunoaștere înaltă. Cartea deschide drumul drept și cinstit copiilor. Compar cartea cu aripi dăruite
celor ce vor să zboare peste cascade a căror înverșunat tumult se aude cu mult înainte. Nu tuturor păsărilor
le este dat să zboare la aceleași înălṭimi. Nu va putea fazanul să urce mai sus decât ṣoimul sau ciocârlia. Dar
cascada este îngustă și o poate tranversa orice zburătoare. După tranversare unele păsări îngreunate de alte
meniri,vor pierde poate îndemânarea zborurilor olimpice dar vor păstra satisfacția că au fost ṣoimi.
Zboruri pregătitoare de început de ciclu primar sau gimnazial obligă cadrele didactice să mențină pe
cele mai înalte culmi relația educator-învățător-profesor. Într-un profesor trebuie să găsești un sprijin, un
sfat, un prieten. Datorită învăṭătorilor ṣi profesorilor elevii prind aripi ṣi se dezvoltă. Profesorul are
satisfacṭia că în urma unui timp suficient acordat elevilor, elevii vor învăṭa în primul rând să se adapteze
regulilor societăṭii din care fac parte și apoi vor învăṭa lucrurile de bază care să-I ajute în a face paṣi
importanṭi în lumea adulṭilor. Indiferent de vârstă elevul are sentimental demnităṭii personale. Succesul dă
naștere unor trăiri afective pozitive ṣi direcṭionează conduita elevului spre obṭinere de performanṭe.
Lucrez într-o școală incluzivă unde se impune comunicarea între învățător, profesor, diriginte, cadru
didactic de sprijin. Declarația de la Salamanca (1995) proclamă faptul că: ”ṣcolile de masă cu orientare
incluzivă, sunt cele mai eficiente mijloace de combatere a atitudinilor discriminatorii, creând comunități
primitoare, de realizare a educației pentru toți ,acestea oferă o educație eficientă pentru majoritatea
copiilor”. În clasa la care sunt dirigintă sunt copii cu cerințe educative speciale, o elevă cu sindrom Down și
copii foarte inteligenți. Munca la clasă este destul de dificilă, deoarece trebuie să te faci înțeleasă de fiecare
dintre ei. Păstrând deschisă relația dintre ṣcoală ṣi familie, dintre profesor ṣi învățător integrarea acestor
copii este benefică, în cadrul colectivului clasei existând fenomenul de acceptare socială.
Cu o educație adecvată, cu multă dragoste și încurajare din partea profesorilor și a tuturor celor
implicați în viața lor, aceștia învață mult mai mult decât se crede în general, dacă se intervine de timpuriu.
Preluând modelul doamnei învățătoare am întocmit un plan de acțiune: curriculum adaptat, plan de
intervenție personalizat. Cu ajutor ṣi resurse de la alți colegi profesori, aceṣti elevi reuṣesc să obțină anumite
performanțe, deoarece reuṣita ṣcolară ṣi satisfacția în muncă merg mână în mână. Problemele cu care acești
copii se confruntă: dezvoltarea mai lentă a deprinderilor motorii, perceptive, cognitive față de grupul de
vârstă au fost depăṣite cu ajutorul colegilor, uneori aceṣti copii având nevoia de a fi în centrul atenției. Clasa
este o adevărată familie, copiii și-au repartizat sarcinile astfel încât în fiecare zi își poartă de grijă unul
altuia. Punctele tari care ajută un copil cu sindrom down sunt: înțelegerea vizuală și spațială, memoria
vizuală. Acestor copii trebuie să le oferim experiențe de învățare suplimentare, în cadrul activităților zilnice,
mai ales sub formă de joc. Din clasele mici au fost cuprinși în proiecte realizate împreună cu elevi din ciclul
gimnazial cum ar fi ultimul proiect MAST: ”Influența ploilor acide asupra creṣterii plantelor”. Beneficiile
acestor proiecte reprezentând un răspuns la întrebarea firească dacă: ”Vom utiliza în viață, ceea ce am
învățat la școală?” Acestor elevi li s-au repartizat sarcini pe măsura înțelegerii lor. Învățarea în paṣi mici ṣi
corecți le facilitează înțelegerea noṭiunilor și succesul școlar.
Din experienṭa pe care am căpătat-o vă pot spune că nu am văzut copii mai afectuoși ca aceștia, în
special când capătă încredere în sine, au o inocenṭă și o bunătate care te impresionează.

422
 “A educa mintea, fără a educa inima, nu este educaṭie…..”
(Aristotel)
Cadrele didactice au o mare parte a meritului de a oferi societăṭii oameni de valoare cu capacitatea
de a discerne binele de rău și să descopere anumite afinităṭi ale elevilor pentru o anumită muncă,
încurajându-le alegerea unui domeniu potrivit cu aptitudinile lor.

423
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ –ŞCOALĂ

Prof.înv.primar Ciotloş Simona

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educaţională în special la nivelul claselor « praguri ». Această condiţie este valabilă şi pentru
primele două trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie să fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I.
O asemenea continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de
învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratăm copilul în mod
fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor
copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare.Aptitudinea de şcolaritate este o problemă a
educaţiei preşcolare instituţionalizate, deci a grădiniţei.
Condiţia esenţială a atingerii de către toţi copiii a gradului de dezvoltare si adaptare cerut de o eficientă
activitate şcolară , o reprezintă realizarea unei legături funcţionale de continuitate între activitatea din grupa
mare a grădiniţei şi prima clasă a şcolii primare. Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente
ale procesului de educaţie din aceste două trepte :obiective pedagogice ,conţinut, forme de organizare a
activităţii, metode ,relaţia pedagogică.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece
vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la
învăţătură şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi
acomodarea la acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.

Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie
să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”,
,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună
colaborare între grădiniţă şi şcoală.

Printre aspectele cotinuităţii grădiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care privesc formele de
organizare şi desfăşurare a activităţii. În acest sens,experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor activităşi comune
cum ar fi:vizite la scoală , vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune , plimbări şi programe distractive
comune, contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală. Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie
să fie bine organizate pentru a le produce o impresie placută şi puternică, pentru a le stimula dorinţa vie de a
deveni şcolari.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă
a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de
îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în
activitatea profesională.

424
 Colaborarea grădiniţă-şcoală trebuie sa fie una continuă şi fructuoasă,concretizându-se şi prin activităţi
practice directe, stabilite corect şi eficient, pentru a veni în sprijinul şcolarului .Astfel, se pot împiedica toate
blocajele ce pot apărea la intrarea în şcoală,atât cele de comunicare, cât şi cele comportamentale .

425
 COLABORAREA GRÃDINIŢÃ - ŞCOALÃ ( COLABORAREA EDUCATOARE-ÎNVÃŢÃTOR)

Prof. pt. înv.preşcolar - Cîrstea Nicoleta Loredana

Idealul educaţional al şcolii româneşti constã în dezvoltarea liberã, integralã şi armonioasã a

personalitãţii umane, în formarea unei personalitãţi autonome şi creative şi în asumarea unui sistem de valori
care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personala.
Bazele personalitãţii umane se pun încã de la vârste fragede. Grãdiniţa are un rol foarte important in acest
sens ca primã forma de învãţãtmânt instituţionalizat în care pãşeşte copilul. Aceastã sarcinã importantã a
grãdinţei urmeazã sã fie preluatã de şcoalã iar colaborarea dintre cele doua instituţii trebuie sa fie foarte strânsa
in vederea unei continuitãţi a influenţelor educaţionale. Altfel spus colaborarea grãdiniţã - şcoalã şi colaborarea
dintre educatoare şi învãţãtor reprezintã cheia unui act educaţional eficient.
Mediul educaţional al grãdiniţei oferã celor mici sprijinul în integrarea si sistematizarea experienţelor
dobândite în primii de ani de viaţã şi în lãrgirea contactului cu lumea exterioarã. Activitãţile desfşurate în
grãdiniţã au rol preponderent formativ, se bazeazã în mare parte pe formarea deprinderilor dar şi pe
achiziţioanrea unui minim de cunoştinţe necesare integrãrii în viaţa de şcolar. Acestea urmãresc dezvoltarea
globala a copilului şi au în vedere laturi ale dezvoltarii afective, fizice, cognitive şi ale limbajului. Un copil care
a frecventat cu regularitate grãdiniţa se va adapta mult mai uşor la mediul şcolar mai ales dacã grãdiniţa a avut
o colaborare foarte buna cu şcoala.
Încheiere unui parteneriat grãdiniţã - şcoala reprezintã un prim pas pentru concretizarea acestei
colaborãri, dar trebuie sã ţinem cont de faptul cã acesta presupune şi o foarte bunã colaborare între persoanele
implicate, educatoare - învãţãtor care trebuie sã se punã de acord încã de la realizarea parteneriatului în sine
când trebuie sa stabileascã de comun acord un set de obiective şi un standard minim de performanţa pe care
copilul trebuie sã-l atingã la finalul anilor de grãdiniţã pentru a şti exact dacã acesta este pregãtit pentru şcoalã.
Aceste obiective trebuie sã facã referire la toate domeniile de dezvoltare ale copilului. Mai mult decât atât este
de preferat ca cele douã cadre didactiece implicate sã stabileascã o listã de activitãţi extracurrriculare comune
care sã se desfãşoare pe toatã perioada derulãrii parteneriatului dar şi o planificare a acestora. Dintre activitãţile
desfãşurate nu trebuie sã lipseasacã vizitele preşcolarilor la şcoala dar nici ale şcolarilor la grãdiniţã, concursuri
comune pe difereite teme, întreceri sportive, vizionarea unor spectacole de teatru, vizionarea unor filme, serbãri
comune, excursii tematice şi se mai pot desfãşura multe alte activitãţi în funcţie de creativitatea cadrelor
didactice implicate. Prin intermediul acestor activitãţi învãţãtorul poate cunoaşte foarte bine copiii cu care
urmeazã sã lucreze dar şi adaptarea la şcoala a copiilor va fi mult mai uşoara cunoscându-şi deja dascãlul. Pe
lângã acest avantaj major al parteneriatului se mai pot enumera şi altele precum: dezvoltarea capacitãţilor de
comunicare şi de socializare ale copiilor, dezvoltarea deprinderilor de lucru în echipã şi altele.
Din punctul meu de vedere acest parteneriat ar trebui sã se desfãşoare cel puţin cu preşcolarii de la
grupã mare.
Pe lângã acest parteneriat conducerea fiecãrei şcoli trebuie sã organizeze în semestrul al II-lea al
fiecãrui an şcolar "Ziua porţilor deschise" pentru copiii ce urmeazã sã fie înscrişi în şcoala respectivã.
O colaborare eficientã educatoare - învãţãtor nu se incheie odatã cu parteneriatul ci dimpotrivã,
educatoarea va pune la dispoziţia învãţãtorului toate datele obţinute în urma evaluãrii sumative de la sfârşitul
grupei mari, datele obţinute în urma observaţiilor zilnice dar şi toate datele referitoare la progresul copilului.
Un act educaţional eficient şi o acomodare uşoarã a copilului la mediul şcolar presupune o colaborare
foarte bunã între cele douã instituţii de învãţãmânt, grãdiniţã şcoalã dar şi între cadrele didactice implicate
educatoare implicit învãţãtor.

426
 Elevul-prietenul învățătorului
Prof. înv. Primar
Ciucă Cristina

Îndemnul adresat în urmă cu două secole de Jean Jacques Rousseau-”începeți dar prin a vă
cunoaște copii”- se află și azi la temelia educației.
Cunoașterea dezvoltării biopsihice a copilului nu este o acțiune în sine, un exercițiu formal, de
conformare la o indicație aforurilor ierarhice. Ea trebuie să constituie pentru învățător un ghid permanent al
propriului demers educațional. În funcție de particularitățile individuale ale copiilor se ierarhizează și se
exercită influențele pozitive asupra elevilor, spre a-i determina să participe activ și conștient la propria
formare.
Principalul scop pe care trebuie să-l urmărească învățătorul prin investigația psihică a elevilor săi
este acela de a descoperi imensul lor potențial, spre a-l valorifica în opera de construcție a personalității
fiecăruia. În același timp, descoperind copilul real, va stabili ușor punți de legătură între învățător, elev și
părinții acestuia, între elevi și ceilalți elevi. În felul acesta, educatorul va avea controlul și influența necesară
asupra personalității fiecărui elev în parte și a colectivului școlarîn totalitatea lui.
În acest scop este necesară găsirea celor mai bune metode de cunoaștere al căror efect este
condiționat și potențat de înțelegerea, respectul și căldura sufletească față de copii. Reușitele noastre vor fi
cu atât mai mari, cu cât pătrundem mai adânc în viața elevilor noștri, le cunoștem strările sufletești,
slăbiciunile inerente, strădaniile, năzuințele personale.
Începând din clasa I, din primul semestru am căutat să descopăr trăsăturile de personalitatea și
comportament caracteristice:
- Copil ordonat-mulțumit, cooperant;
- Copil activ-vioi, vorbăreț, energic;
- Copil timid-apatic, inhibat;
- Copil-inactiv-dezinteresat, nemulțumit.
Cel dintâi pas către cunoașterea elevilor l-a constituit discușția purtată
sub deviza: să ne cunoaștem!
Am aplicat, apoi, unele metode și probe psihologice menite să asigure adâncirea cunoașterii.
Bunăoară, elevii au primit ca sarcină realizarea unui peisaj cae să cuprindă următoarele elemente: un copac,
o apă, Soarele, și o șosea. Asemenea elemente poartă diferite semnificații: copacul sugerează eul, apa-
persoana mamei, Soarele-persoana tatălui, iar șoseaua-aspirația personală. Fără a absolutiza valențele
psihologice ale unui astfel de test, el mi-a oferit totuși o seamă de repere semnificative ale universului psihic
al elevilor mei.
Pentru a le cunoaște capacitățile de învățare, am construit mai multe probe pentru testarea fiecărei
sarcini dintr-o „ierarhie a procesului de învățare”,;rezultatele pot indica tipurile de sarcini ce pot sau nu pot
fi îndeplinite de fiecare elev.
Determinând, cu ajutorul testelor, capacitatea elevilor de a rezolva fiecare sarcină din ”ierarhia
procesului de învățare”, am construit diagrame care indică ierarhizarea reprezentativă pentru diferiți elevi,
ceea ce permite și o grupare a ierarhizărilor caracteristice, comune unor grupuri cu o anumită pondere în
colectivul clasei. Pe această bază se pot structura sarcinile de învățare, pentru a se realiza obiectivele și
standardele de performanță stabilite.
Învățătorul trebuie să cunoască faptul că succesul activității instructiv-educative este determinat, în
cea mai mare parte, de natura și calitatea relațiilor sale cu elevii clasei, de caracterul relațiilor pe care le
cultivă în rândul elevilor. Trebuie eliminată rigiditatea ”distantă”, care ne îndepărtează de elevi. Exigența
sporită se realizează prin receptivitate pentru nou, față de motivațiile reale ale învățării. Elevul face ceva
pentru că are propriile sale motive și nu motivele altora. Înțelegerea aprofundată a intereselor personale,
motivația intrinsecă îl transformă pe elev din obiect al instruirii în subiect al propriei formări.

427
Centrul de Educatie Incluziva “Christiana” Bocsa
Prof. Ciula Rodica
GRADINITA-SCOALA

Invatamantul prescolar ca parte integranta a invatamantului preuniversitar, are scopul

de a oferi copiilor aflati la varsta prescolara conditiile necesare pentru o dezvoltare
normala si deplina. Ea are in vedere asigurarea acelor experiente care sa tina seama de
ritmul propriu al copilului, de nevoile sale si de activitata sa fundamentala –jocul.
Obiectivul fundamental al educatiei prescolare este de a permite fiecarui copil sa-si
urmeze drumul personal de crestere si dezvoltare oferind suport pentru:
- Dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a copilului, in functie de ritmul
propriu si de trebuintele sale, sprijinind formarea autonoma si creativa a acestuia;
- Dezvoltarea capacitatii acestuia de a intra in relatie cu ceilalti copii, cu adultii si
cu mediul pentru a dobandi cunostinte, deprinderi atitudini si conduite noi;
- Descoperirea de catre fiecare copil a propriei identitati si formarea unei imagini
de sine pozitive;
- Sprijinirea copilului de a dobandi cunostinte, capacitati, deprinderi si atitudini
necesare activitatilor viitoare din scoala;
Pregatirea copiilor pentru scoala a fost si este o problema de mare actualitate mai ales in
conditiile intensificarii si acelerarii intregului proces de invatamant, a schimbarilor din
invatamantul prescolar, a Programului de reforma a educatiei timpurii initiat de MECI.
Acest program vizeaza optimizarea si eficientizarea calitatii educatiei la varstele timpurii,
pentru a putea raspunde actualelor exigente sociale, cat si celor de dezvoltare personala.
Dezvoltarea copilului este dependenta de ocaziile pe care i le ofera rutina zilnica, de
interactiunile cu ceilalti, de organizarea mediului si activitatile sau situatiile de invatare
special create.
Gradinita realizeaza sprijinirea viitoarei activitati scolare prin doua forme specifice:
jocul si invatarea, calea cea mai importanta prin care copilul primeste invatatura este –
jocul.
Activitatile de invatare reprezinta un ansamblu de actiuni cu caracter planificat,
sistematic, metodic, organizate si conduse de cadrul didactic, in scopul atingerii
finalitatilor prevazute in curriculum.Desfasurarea acestora necesita cordonarea eforturilor
comune ale celor trei parteneri ai procesului de predare-invatare-evaluare, respectiv:
cadre didactice, parinti si copii dar si a partenerilor educationali din comunitate (scoala,
primarie, biserica, biblioteca, casa de cultura, muzeu)
Cu privire la partenerii de mai sus, legatura gradinita – scoala are un dublu sens, scopul
acesteia fiind continuitatea dezvoltarii copilului si continuitatea muncii educationale.
Realizarea continuitatii gradinita–scoala presupune asigurarea posibilitatii reale de
frecventare a gradinitei, realizarea unei unitati a punctelor de vedere cu privire la
continutul activitatii, a strategiilor didactice, cunoasterea reciproca a programei,
preocupare pentru continutul si formele de pregatire a copiilor din grupa pregatitoare.
Varsta cuprinsa intre 3-6/7 ani reprezinta o perioada caracterizata prin inalte ritmuri de
dezvoltare, in care se pun bazele formarii viitoarei personalitati. Din perspectiva
educabilitatii prescolarul mare 5-6/7 ani, dispune de o capacitate de invatare superioara in
raport cu celelalte subperioade ale prescolaritatii. In desfasurarea activitatii cu acesta

428
accentul va cadea pe incurajarea initiativei copilului si a luarii deciziilor, pe invatarea
prin experimente si exersari individuale. Activitatile de invatare se desfasoara fie cu
intreaga grupa de copii, fie pe grupuri mici sau individual. Ele pot lua forma unor
activitati pe discipline sau integrate, a activitatilor liber-alese sau a celor de dezvoltare
personala. Dintre mijloacele de realizare amintim: jocul liber, jocul didactic, discutiile
libere, experimentele, constructiile, lecturile dupa imagini sau lectura educatoarei,
povestirea sau povestirile create de copii precum si alte mijloace specifice didacticii, in
functie de nevoile educationale ale copiilor.
Pregatirea pentru scoala a copilului prescolar este sustinuta in plan psihologic de o
motivatie bazata tot mai mult pe interiorizarea intereselor de cunoastere, dar si de o
imaginatie activa favorabila integrarii sociale.
Scoala presupune modificarea intregului regim de viata si de munca a prescolarului iar
intrarea in scoala constituie un moment crucial in viata sa.
Aptitudinea, maturitatea scolara constituie experesia unei faze a dezvoltarii copilului.Ea
marcheaza acel nivel al dezvoltarii (fizice, psihice, al conduitei) la care activitatea
desfsurata in forma sa institutionalizata poate contribi la dezvoltarea in continuare a
personalitatii.Aptitudinea de scolaritate face parte din aptitudinile generale deoarece
reprezinta o imbinare a disponibilitatilor fizice si psihice si constituie o conditie a
integrarii copilului in activitatea scolara si in aceslasi timp, rezultatul formarii in familie
si mai ales in gradinita.Scolarizarea prin gradinita va atenua dificultatile de adaptare a
copilului la regimul scolar.
Maturitatea scolara constituie expresia unei faze a dezvoltarii copilului, ea marcheaza
acel nivel al dezvoltarii fizice, psihice si sociale care face posibia integrarea in scoala.
Maturitatea scolara reflecta gradul de concordanta dintre nivelul sau de dezvoltare si
cerintele specifice clasei I, iar imaturitatea scolara consta in existenta unor discrepante
intre nivelul dezvoltarii biologice, psihologice si al conduitei sociale a copilului.
Personalitatea matura pentru scoala trebuie sa se caracterizeze prin:
- maturitate fizica – rezistenta la efort
- maturitate mintala – capacitate de analiza si planificare, intelegre a normei si
regulii;
- maturitate volitiva – capacitatea de autoreglare, de inhibare a impulsurilor si de
reglare a trebuintelor;
- maturitate sociala - trebuinta de apartenenta la grup, conduita sociala adecvata in
grup;
- maturitate morala – sentimentul datoriei si al responsabilitatii, constiinta sarcinii;
- maturitate pentru munca – aptitudinea de concentrare, atentie si perseverenta,
trebuinta de performanta;
Gradinita are posibilitatea si datoria de a pregati copilul, are rolul de a sistematiza si
integra cunostintele si influentele, de a dezvolta capacitatea si modalitatea de receptare si
comunicare a informatiei, de socializare a copiilor dar si de a depista eventualele
deficiente pentru a preveni un eventual esec in debutul scolaritatii, astfel la intrarea in
scoala copilul trebuie sa posede:
- abilitatea de a lua decizii asupra a ce intentioneaza sa faca si cum va actiona;
- autodisciplina, abilitatea de a identifica scopuri personale si capacitatea de a-si
urmari si completa propriile sarcini;
- abilitatea de a se angaja cu copii si adultii in grupuri de lucru, cooperare;

429
 - abilitati expresive: a vorbi, a reprezenta grafic experientele, ideile si sentimentele;
- abilitatea de a realiza clasificarea, scrierea in raport cu timpul, spatiul si
cantitatea; rezolvari matematice in diverse situatii;
- deschiderea spre conduitele, opiniile si valorile altora;
- depinderi si abilitati in arta, stiinta si miscare fizica, in care sa-si exprime energia
si talentul;
- spirit avid de cunoastere si simt personal al valorilor;
Integrarea copilului in clasa I marcheaza o cotitura in viata lui si indeplineste dorinta
prescolarului de a deveni scolar, lucru resimtit din plin si de familie. In gradinita
prescolarul interpreteaza rolul de elev, dar odata cu intrarea in scoala el ajunge intr-o
lume reala, organizata dupa reguli specifice.
In momentul intrarii in clasa I, copilul incepe o viata noua concentrata pe invatarea de
tip scolar, invatarea se transforma pe neobservate intr-o ocupatie zilnica a elevului.
Noul curriculum pentru invatamant prescolar precizeaza ca activitatile desfasurate cu
copiii de 3-5 ani vor viza indeosebi socializarea copilului (colaborare, cooperare,
negociere, luarea deciziilor in comun) si obtinerea treptata a autonomiei personale iar
pentru cei de 5-6/7 ani accentul se va deplasa pe pregatirea pentru scoala si pentru viata
sociala a acestuia.
Pregatirea pentru scoala trebuie sa vizeze “factorii unei scolarizari normale” astfel:
1. Dezvoltare fizica adecvata si corelare intre inaltime si greutate;
2. Percepere auditiva corecta a sunetelor (auz normal)
3. Percepere vizuala corecta a literelor, cifrelor, simbolurilor (vaz normal)
4. Articulare corecta a sunetelor (limbaj normal)
5. Grad de dezvoltare intelectuala satisfacator (inteligenta normala)
6. Maturizare afectiva suficienta
7. Organizare temporal-spatiala corespunzatoare (limbajul vorbit se desfasoara in timp,
iar cel scris in spatiu – (“rostim sunete, scriem litere”)
8. Achizitionare corecta a notiunii de schema corporala (dreapta-stanga)
9. Coordonare motorie adecvata (prezenta unei stabilitati motorii si lipsa inhibitiei
motrice)
10. Lateralitatea manuala definitiv precizata (foloseste mana stanga sau dreapta)
11. Motivatie adecvata (dorinta copilului de acreste mare)
12. Mediul socio-familial propice.
Fiecarui stadiu al dezvoltarii individului ii corespund stari de maxima receptivitate
pentru anumite domenii. Este de datoria educatorilor, de orice fel, de a identifica acele
continuturi care au un impact deosebit asupra formarii personalitatii la varsta prescolara.

Bibliografie:
* Noul Curriculum pentru invatamant prescolar 3-6/7 ani
* E.Paun, R. Iucu, Educatia prescolara in Romania, Editura Polirom 2002
* V. Dutu, G. Serban, M. Calin, V.Popa, D.Soare, G.Pletea, M. Draghici, N. Constantin
Apicarea noului curriculum pentru educatie timpurie – o provocare?, Ed diana

430
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ- ŞCOALĂ , CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN
REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

PROF. ÎNV. PRIMAR

CIULAVU ANA
LICEUL CU PROGRAM SPORTIV TG-JIU

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi la începutul şcolii nu fac faţă cerinţelor acesteia
?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru
şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în şcoală .
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim
acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de
modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,

431
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din şcoală ,susţinute şi de experienţa
cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-
7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea
complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate
realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes la şcoală necesită o muncă stăruitoare din
partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

432
 „Colaborare grădiniță-școală!
Relaţia educatoare – învăţător – profesor”

GRĂDINIŢA CASUŢA COPILĂRIEI BUFTEA - ILFOV

Educatoare: Ciuraru Anişoara
Educatoare: Marcu Ioana

Grădiniţa este considerată un element al comunităţii în interacţiune cu celelalte componente ale acesteia,
daca:

 Are o politică educaţională care vizează formarea/accentuarea atitudinilor necesare participării la viaţa
comunităţii;
 Are o politică de parteneriat comunitar prin care se prevăd activităţi cu extindere în comunitate;
 Comunitatea este interesată să creeze punţi de legătură cu grădiniţa.
Programele educaţionale, proiectele realizate în parteneriat cu grupurile comunităţii, respectiv şcoala, sunt
importante în întărirea relaţiilor dintre grădiniţă – şcoală.
Direcţiile de colaborare cu factorii implicaţi pot fi:
 asigurarea egalităţii în educaţie;
 dialogul deschis;
 iniţiativa şi participarea;
 dezvoltarea;
 cooperarea şi colaborarea.
Luând în considerare aceste direcţii, reprezentanţii grădiniţei trebuie sa îşi aume rolul de
promotor, colaborator, facilitator, în timp ce grădiniţa trebuie să orienteze întregul său demers asupra celor
mici, astfel încât copilul să devină actor principal al demersului educaţional.
Şcoala este o instituţie „vitală” oricărei comunităţi atât prin activităţile derulate, cât şi prin resursele materiale
şi umane pe care le deţine. O şcoală este garantul dezvoltării permanente a comunităţii. Şcoala nu poate
funcţiona bine fără sprijinul comunităţii. La rândul său, aceasta reprezintă o sursă pentru comunitate, oferindu-
şi serviciile şi altor membrii ai comunităţii pe lângă cei şcolarizaţi. Astfel, şcoala contribuie la dezvoltarea
comunităţii prin alt mod decât cel oferit de organizarea educaţiei formale. Pregătirea copilului pentru şcoală nu
se referă numai la a-l învăţa să scrie, să citească sau să socotească mai devreme, ci presupune a-l pregăti pentru
o nouă modalitate de dobândire a unor cunoştinţe şi experienţe, a-l ajuta să atingă o stare de disponibilitate
pentru activitatea de învăţare, stare psihologică pozitiva necesară momentului de debut şcolar.
Copilul de grădiniţă doreşte să devină şcolar, vrea să poarte însemnele de şcolar şi are chiar un început de
competenţă pentru activitatea şcolară, dar se constată că există încă un decalaj important între ceea ce vor fi
solicitări de tip şcolar pentru el şi ceea ce poate realiza acum, în situaţia de preşcolar. Putem interveni
educaţional pentru a reduce acest decalaj şi a-i conferi o dimensiune optimă, cu valori emoţionale pentru copil,
inducându-şi energia necesară pentru a se angaja pe direcţia noilor achiziţii. Copilul trebuie să aibă sentimentul
că străbate această schimbare într-un mod firesc, natural, fiind implicat cu toată fiinţa sa intr-un ansamblu de
transformări cognitive, afective şi motivaţionale. Cand acest mecanism rezistă unei posibile destructurări,
putem considera că preşcolarul s-a maturizat psihologic pentru a lua startul în şcolaritate: adică, fără să uite de
joc, el să simtă că este condus spre noua formă de activitate, învăţarea.

433
 Reuşita unui parteneriat grădiniţă – şcoală poate sta în proiectarea acestuia. Proiectarea unui astfel de
parteneriat trebuie să parcurgă următorii paşi:
1.Preproiectarea sau explorarea reprezintă o primă fază obligatorie care are ca scop principal documentarea şi
analiza generală a activităţii grădiniţei şi identificarea temei centrale a proiectului de parteneriat.
2. Proiectarea propriu-zisă este etapa ăn care se precizează elementele esenţiale ale proiectului şi
presupune la rândul său mai multe etape:
• stabilirea obiectivelor;
• elaborarea strategiei de acţiune;
• redactarea proiectului de colaborare.
3. Implementarea proiectului este etapa în care se trece la realizarea obiectivelor şi a sarcinilor atribuite
membrilor echipei de proiect, în acord cu intervalul de timp planificat.
4. Finalizarea proiectului presupune stabilirea concordanţei sau decalajului dintre ceea ce s-a proiectat
iniţial şi ceea ce s-a realizat, urmărindu-se:
• eficacitate proiectului;
• eficienţa;
• coerenţa;
• pertinenţa;
Finalizarea unui proiect presupune o serie de etape:

• Evaluarea rezultatelor proiectului şi stabilirea succeselor, dar şi a abaterilor şi a cauzelor acestora;

• Dimensiunea rezultatelor pozitive, atât în grădiniţă, în şcoală, cât şi la nivelul comunităţii;
• Acordarea recompenselor;
• Dizolvarea echipei de proiect.
Sugestii pentru tematica proiectelor de parteneriat dintre grădiniţă şi şcoală:
• Parteneriate care au drept scop principal formarea la preşcolari a reprezentărilor corecte despre şcoală, dar
şi pregătirea psihologică a copilului şi stimularea interesului pentru activităţile de tip şcolar;
• Parteneriate care se pot dezvolta în jurul unor activităţi sau evenimente comune prcum: zilele
localităţii/oraşului, ziua copilului, campanii pentru strângere de fonduri/jucării pentru ajutorarea copiilor
provenind din grupuri dezavantajate.
Obiectivele pregătirii preşcolarului pentru viaţă vizează în principal: dezvoltarea vorbirii, cultivarea
inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire, acţiune, stimularea afectivităţii.
Învăţătorii recunosc întotdeauna că se lucrează mai uşor cu copiii care au urmat învăţământul preşcolar
deoarece au o serie de deprinderi formate din grşdiniţă. Astfel, perioada de preabecedar se scurtează simţitor şi
se poate acorda mai mult timp perioadei de învăţare a literelor. De aceea este necesar să se asigure o
continuitate funcţională între procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi
continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare -învăţător.

434
 Optimizarea relației grădiniță-școală-familie-prioritate CEAC

prof. Claudia Feldrihan

Școala Gimnazială Ștefan cel Mare
Bistrița

Cea mai veche instituţie socială, familia, a cunoscut de-a lungul timpului diferite accepții în funcţie
de caracteristicile sale într-o anumită perioadă socio-culturală, majoritatea specialiștilor aderând ideologic la
receptarea ei ca fiind ”Un grup care manifestă următoarele atribute organizaţionale: îşi are originea în
căsătorie, constă în soţ, soţie şi copii născuţi din căsătoria lor, deşi alte rude îşi pot găsi un loc aproape de
grupul nucleu, iar grupul e unit prin drepturi şi obligaţii morale, legale, economice, religioase şi sociale
(inclusiv drepturi şi restricţii sexuale, precum şi sentimente valorizate social, cum sunt: dragostea, atracţia,
respectul faţă de părinţi şi admiraţia). (Rose Laub Coser citat de Adina Băran Pescariu, p.13-14).
Dincolo de barierele rigide ale conceptului, familia se identifică în mentalitatea oamenilor obișnuiți
ca mediul în care se oferă siguranţă, protecţie, afecţiune, companie, ea creează cele mai durabile legături
între indivizi, în special între părinţi şi copii facilitând transmiterea primul model cultural, cu care va
interacționa viitorul adult.
Din perspectivă educativă, rolul părinţilor în cadrul familiei este legat de apariţia sentimentului
familiei şi a sentimentului copilăriei care s-au construit treptat, unul pe baza celuilalt.Astfel, copilul devine
centrul familiei sale, moment în care familia patrimonială este înlocuită de familia centrată pe copil, sarcina
educării lui gravitând în jurul femeii.
Societăţile contemporane contextualizează sarcina de educare a copilului la nivelul ambilor părinţi,
indiferent de tipologia familiei ce cunoaște mai mult decât oricând o mare varietate, de la familia
nucleară(formată din soţ, soţie şi copil/ copii-considerată ca fiind familia ”tradiţională”, cea mai longevivă
şi mai des întâlnită formă de familie), extinsă (soţ, soţie, copil/ copii, bunici şi/sau alte rude), ”amestecată”
sau ”reconstruită” (formată din părinţi care au divorţat, s-au recăsătorit şi au construit o nouă familie; mai
este numită şi ”familie vitregă”), monoparentală (un părinte cu unul sau mai mulţi copii), fără
copii(alcătuită din soţ şi soţie) familii alcătuite dintr-o singură persoană (alcătuite dintr-o persoană care
locuieşte şi trăieşte singură, fără copii: văduve, persoane divorţate etc.) până la familia neconvenţională(
uniuni consensuale-persoane care coabitează, fără a legaliza legătura lor prin căsătorie, familii de
homosexuali) etc.
În acest context ideologic, grădinița este cel de-al doilea mediu /instituție în care copilul face
cunoștință cu al doilea model cultural care îi va marca fundamental dezvoltarea personală.Grădinița devine
o a doua casă, în care pentru prima oară, ființa umană are șansa de a socializa asumându-și diverse roluri
într-un context formal, beneficiind totodată de o educație realizată în mod sistematic și organizat de
persoane special destinate și pregătite în acest scop.Finalitățile educaționale la acest nivel al sistemului de
învățământ vizează- sintetic vorbind- dezvoltarea plenară a copilului atât din punct de vedere cognitiv, cât și
afectiv, volitiv și fizic, ele grefându-se pe potențialul individual, dar și pe zestrea educațională pe care
copilul o are deja, din familie.
Vârstă a dezvoltării emoționale, prin excelență, vârsta preșcolarității mizează mai mult decât orice
etapă a dezvoltării ontogenetice a individului pe inițierea și dezvoltarea unor relații de colaborare
armonioasă între educatoare și familie.Cunoscând tipul de familie din care provine copilul, activitățile pe
care acesta le realizează în timpul liber, persoana care se ocupă mai mult de educația sa, cadrul didactic
poate realiza o fișă psihopedagogică bazată pe nevoile reale ale acestuia, astfel încât preșcolarul să își poată
depăși unele temeri, probleme ivite în viața sa.
De integrarea și adaptarea copilului în grădiniță depinde ulterior integrarea sa școlară și formarea
aptitudinii de școlaritate ce în opinia lui Vernon este indispensabilă succesului școlar. Colaborarea se mută
acum la nivel superior, între educatoare-învățător(personal specializat) și poartă tot mai mult miza educației
formale dublată desigur de cea nonformală și informală.
Literatura de specialitatea conchide că acestă colaborare este definitorie pentru următorul nivel al
școlarității și anume ciclul gimnazial când rolul învățătorului revine profesorului diriginte.
Familia, în tot acest timp, trebuie să se implice activ în dezvoltarea personalității copilului, cu atât
mai mult cu cât este factorul educativ care exercită o mare influență de-a lungul întregii vieți a acestuia.

435
 Prin promovarea unei educații de calitate, competitivă, dar axată și pe dezvoltarea unicității ființei,
CEAC pornește de la premisa că fără colaborarea dintre toți agenții actului educațional-familie-copil-
grădiniță-școală, nu putem concepe în contemporaneitate o educație modernă și flexibilă. Ca urmare,
aceasta supervizează în opinia noastră o serie de activități prin care relația interdependentă amintită se poate
eficientiza, activități precum mese rotunde, dezbateri, activități didactice comune familie-grădiniță (părinții
lucrează alături de copii), familie-școală, grădiniță-școală( activități și proiecte educaționale comune,
schimburi de experiență, vizite, concursuri mixte, etc.)
Numai valorificând optim acestă colaborare, care trebuie să devină o prioritate CEAC în orice instituție, se
poate vorbi de educație în adevăratul sens al cuvântului.

436
 Kindergarten - school relation
Prof. Claudia Iulia Dobrițoiu

Școala Gimnazială Nr.1, Slatina, Olt

In parenting, most individuals look for the best education for their children. Due to their jobs
and limited free time, most peoples do not have enough time to spend and be part of their children’s
education. This role became nowadays entirely the educator and later the teacher’s responsibility. Still,
most of the parents realize now more than ever the importance of the education. With that in mind,
people often look for the best teachers and institutions for their offspring. Starting from young age, the
average child is enrolled first into a nursery, then in a kindergarten and later in school.
While the nursery period does not affect too much the education of the individual, the
kindergarten is the first real carver of the child’s personality which is preparing him for the first contact
with the school. Hence for those who are an only child, kindergarten is the first place where they are
interacting on regular basis with other children. This gives the possibility to learn basic things such as
sharing, which is very important for an only child and also for others. The communication is also very
important at this stage because the children have the possibility to improve their vocabulary and
therefore to make communication easier and more efficient.
Another benefit that kindergarten provides to a child is first contact with group discipline. It is
very important for any individual to have and to understand basic discipline that a teacher imposes or
demands. This way, in schools, the child will easily adapt with the discipline demanded by the institution
and it won't be something new for him. As long as the changes made in a certain point in the child's life
are kept to a minimum, the individual will not have a hard time in adapting.
Due to the fact that some kindergartens have different language learning modules, this period
also helps the child in having first contact with a foreign language trough games or different activities.
This will help in improving the vocabulary of the child, which, later on, will be very useful when studying
than actual language.
The kindergarten will also make the child acquainted with various school supplies such as pens
and pencils, chalk, boards and others. Children will use them on a regular basis, increasing their skills in
drawing for example, which later will contribute to a faster learning curve in first lessons of writing.
This period will introduce the child in a group, and most important, will help him learn to be a part of
that group. He will be able to observe and learn how his actions affect him as an individual or the group.
Being able to learn and observe this will have high importance on his later group projects and also on his
personality and ability to integrate and maintain active and valuable within a group.
The kindergarten can shape the behavior of an individual in a community and, as stated above,
is also the most common best pre-school training ground. Children with kindergarten experience will
have less trouble in getting acquainted with school environment than the other children that do not
benefit from this experience. As long as this transition is smooth, even sensitive children will have an
easy time in adapting to the rigors that school demands. Having said that, the kindergarten plays an
important role in the learning curve of every child, its importance is recognized by governments all over
the world, making it accessible and free.

437
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Profesor înv. primar Clempuşac Maria

Şcoala Primară Dragomireşti
Structură Şcoalii Gimnaziale Ştiuca

Colaborarea dintre gradinita si scoala este o latura importanta a pregatirii temeinice a copiilor.
Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au
un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină
o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare.
Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim–
dezvoltarea personalităţii copilului.
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la
nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între
factorii educaţionali.
Copilului i se formează aici diferite emoţii şi sentimente morale, sentimente de prietenie,de ajutor
reciproc. Copiilor li se formează şi unele deprinderi de comportare civilizată: să salute, să fie politicoşi, să-i
ajute şi să-i respecte pe cei în vârstă.
Generalizarea treptata a invatamantului prescolar trebuie sa contribuie la egalizarea diferentelor
sensibile dintre copii, datorate varietatii mediului socio-cultural si familial in cadrul caruia acestia se nasc si
traiesc.
Intrarea copilului in gradinita marcheaza o adevarata cotitura in viata acestuia, datorata, pe de o
parte, noului sistem de relatii sociale in care intra, pe de alta, faptului ca el devine obiectul unor influente
instructiv-educative sistematice.
Educatia prescolara trebuie sa devina o treapta ce intra in mod necesar in componenta educatiei
continue, in procesul complex de formare a personalitatii individului. Conform logicii interne a acestui
proces, fiecare etapa este o baza pregatitoare pentru etapa imediat urmatoare, fara sa se piarda din vedere ci
toate fazele formeaza un tot unitar. Astfel, pregatirea copilului in gradinita este menita sa asigure
dezvoltarea lui in ciclul primar de invatamant.
Fiecare dintre noi trebuie sa se implice prin competenta si experienta acumulata, sa se considere
agent al reformei, participant nemijlocit la armonizarea intentiilor, resurselor, formelor si mijloacelor de
realizare, astfel incat sa nu se produca o mutatie liniara de tip directiv, ci sa se inregistreze o muscare cu
dublu sens, de jos in sus si invers, pentru formarea unor personalitati capabile sa se adapteze la dinamica
economico-sociala.
Experienta scolara din ultimii ani, a demonstrat ca adaptarea copiilor in primul an de scoala
constituie premisa desfiintarii pragului dintre cele doua institutii de invatamant care se reflecta in
continuitatea intre diferite compartimente ale muncii instructiv-educative.
Noile conditii create, permit si impun totodata, o mai stransa colaborare intre cele doua institutii in
vederea asigurarii unitatii de cerinta si a preluarii din mers a sistemului de influente pedagogice pentru
asigurarea continuitatii in actiunile educative.
Adaptarea copiilor la sistemul muncii scolare este facilitata de pregatirea prealabila realizata in
institutiile prescolare, gradinita prin menirea ei avand un caracter specific particularitatilor de varsta ale
copiilor intre 3-7 ani, cat si elemente structurale comune cu activitatea din alte institutii de invatamant.

438
Legatura gradinitei cu scoala are un dublu sens, scopul acestei legaturi fiind continuitatea dezvoltarii
copilului si continuitatea procesului muncii educative.
In institutiile prescolare educatia intelectuala a copiilor nu se realizeaza intamplator si de la sine, ci
in mod organizat si sistematic, sub directa indrumare a educatoarei, dupa planul de invatamant si programa
care vizeaza continuitatea cu activitatile de tip scolar pentru o mai buna si eficienta adaptare a prescolarului
la activitatea scolara. De asemenea, sunt respectate principiile didactice, sunt folosite metodele si procedeele
adecvate particularitatilor de varsta si individuale ale prescolarilor.
Cerintele actuale ale invatamantului pun cu pregnanta problema unei legaturi mai stranse intre
gradinita si scoala sub aspectul continuitatii muncii pentru aprofundarea cunostintelor si deprinderilor
acumulate de catre copii in gradinita, prin reluarea si dezvoltarea lor apoi in clasa intai.
Necesitatea asigurarii unei continuitati intre gradinita si ciclul primar in planul continutului,
obiectivelor, metodelor si procedeelor este cunoscuta pe plan mondial, astfel incat diverse organisme
abilitate au adoptat masuri corespunzatoare si au facut recomandari pentru o mai buna organizare si
desfasurare a activitatilor, pentru adaptarea continutului lor la particularitatile de varsta si individuale ale
copiilor.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Pentru valorificarea potentialului formativ al activitatilor desfasurate in gradinita, este deosebit de
importanta intelegerea deplina a obiectivelor specifice pentru sistemul activitatilor desfasurate in acest
cadru, obiective care trebuie sa se regaseasca partial in programa ciclului primar de invatamant.

Bibliografie

 Alexandru J., Cunoasterea copilului prescolar, Editura revistei de pedagogie, Bucuresti

 Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat în educaţie”,Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004

439
 „COLABORAREA GRĂDINIŢĂ - ŞCOALĂ! RELAŢIA
EDUCATOR - PROFESOR”

PROFESOR
COANDĂ ELENA

Educaţia este o acţiune socială care se desfăşoară întru-un cadru

instituţionalizat şi nu numai. În categoria factorilor educaţionali putem include
şcoala, familia, instituţiile cultural-educative, mijloacele mass-media etc. Atunci
când copilul este integrat într-unul din aceste medii, asupra sa se vor exercita
diverse influenţe educative. Nu trebuie pierdut din vedere că mediul familial este
universul natural al celor mici, este primul cadru de socializare al lor şi nevoia
sprijinirii părinţilor în educaţe este presantă. Copilul, la început, îşi petrece cea
mai mare parte a timpului în familie. Legătura dintre copil şi cei din casa sa este
extrem de puternică. Familia e scena principală din viaţa copilului, e nucleul
social în care până la o anumită vârstă se reflectă întreaga viaţă socială.
Totuşi, influenţa educaţională a grădiniţei creşte în intensitate, până ce
devine dominantă. Copilul acum se dezvoltă într-un alt mediu, dar absorbţia lui în
instituţia preşcolară i-a solicitat toate posibilităţile de adaptare. Munca
educatoarei trebuie să fie continuată, susţinută şi întărită de familie. Atmosfera
creeată aici, dar şi exemplul personal ajută ca valorile morale precum cinstea,
omenia, sinceritatea, demnitatea etc., să fie „receptate” de cei mici zi de zi.
Părinţii, bunicii, fraţii oferă modele care vor fi asimilate prin imitaţie.
Necisitatea colaborării grădiniţă - şcoală rezidă din obiectivul comun pe
care îl au cei doi factori educaţionali: asigurarea unui sistem unitar de cerinţe de
instruire şi educare a preşcolarului. Nu vor exista rezultate pozitive ale actului
educaţional dacă nu există corelare perfectă între influenţele educative.
Dacă scoala este primul mediu educativ, grădiniţa este primul factor de
socializare instituţionalizat. La relaţiile de tip afectiv din familie sunt adăugate
relaţii noi, care impun o anumită distanţă socială între copil şi adult şi o
schimbare a mediului de trai. Cadrul didactic trebuie să aibă abilitatea să
determine părintele să colaboreze şi să înţeleagă care este adevăratul rol al
programelor educative oferite de învăţământul preşcolar.
Rolul profesorului si al educatorului constau in cunoasterea trăsăturilor şi
potenţialului educativ al familiei, cunoasterea structurii familiei şi tipului ei, relaţiile
interpersonale, climatul educativ din familie, autoritatea părinţilor etc. Cunoscând
toate acestea, cadrul didactic va încerca să stabilească un program comun de
educaţie (al familiei şi al scolii), un program ce conturează un sistem unitar de
cerinţe. Cu mult profesionalism, profesorul si educatorul trebuie să urmărească
realizarea a două obiective:
-să prezinte şi să dezbată împreună cu părinţii unele cunoştinţe pedagogice
sau unele teme educative.
-să-i familiarizeze pe aceştia cu câteva noţiuni privind strategia didactică
utilizată în gradinita si ulterior in scoala.

440
 Astfel se pot evidenţia câteva forme concrete de colaborare dintre
grădiniţă, scoala şi familie forme ce previn eşecul şcolar şi mai tarziu, delicvenţa
juvenilă:
-Şedintele (comitetele de părinţi)
Munca cu colectivul de părinţi îmbracă forma şedinţelor care au loc în
primul rând la începutul anului şcolar şi apoi ori de câte ori este nevoie. La
început este ales comitetul de părinţi care îşi are rolul lui în rezolvarea
problemelor organizatorice, administrative şi financiare. În cadrul acestor adunări
părinţii iau cunoştinţă cu greutăţile sau realizările elevilor, de situaţiile nou
apărute, etc.
Părinţii sunt sfătuiţi ce să facă şi ce să nu facă privind educarea celui mic:
-să-l iubească, să se bucure cu el, să aibă incredere în el, să-l protezeze,
să-i vorbească frumos cu un ton cald şi blând, să se joace cu el, să „muncească”
cu el, să-i arate ceea ce-l interesează, să-i răspundă la întrebări, să-l aprecieze,
să-l recompenseze, să-i fie un bun exemplu,etc.
-să nu-l jignească, să nu-l umilească, să nu ţipe la el, să nu-l descurajeze,
să nu spună „n-am timp, lasă-mă”, să nu-l amăgească spunându-i „îţi cumpăr”
dar între timp să uite etc.
-Lecţii deschise
Ele ajută la cunoaşterea performanţelor pe care le atinge copilul.
Profesorul poate alege categoria de activitate pe care s-o desfăşoare, tema, dar
şi metodologia. Părintele trebuie să observe în timpul activităţii implicarea lui în
actul de predare – învăţare, relaţia dintre el şi profesor, dintre el şi ceilalţi copii,
competenţele de care dă dovadă, dificulăţile pe care le întâmpină, reuşitele etc.
De asemenea, părintele poate observa metodologia didactică folosită de cadrul
didactic pentru a-şi atinge obiectivele propuse, materialul didactic utilizat etc.
-Intâlniri întâmplătoare
Pentru bunul mers al educaţiei copiilor profesorul poate discuta spontan
cu părinţii, ori de câte ori se iveşte prilejul (când vin sau pleacă de la scoală) sau
cu ocazia diferitelor evenimente organizate.
Nu vor exista rezultate pozitive în procesul de predare-invăţare-evaluare
dacă nu există concordanţă între influenţele educative. Lipsa colaborării
grădiniţă-şcoală-familie are consecinţe grave. Familia contemporană cunoaşte
schimbări importante, dar şi dramatice în acelaşi timp, schimbări care
influenţează dezvoltarea echilibrată a copiilor. Astfel, se întămplă ca după o
anumită vârstă ei să-şi schimbe atitudinea faţă de familie, scoală, societate.
Problemele existente în mediul familial (lipsa banilor, violenţa, atmosfera
tensionată) influenţează negativ încă de la cea mai fragedă vârstă. De aici
porneşte necesitatea colaborării grădiniţă-şcoală-familie şi a elaborării unui plan
comun de educaţie pentru o dezvoltare optimă a personalităţii copilului.

441
 De la grădiniță la școală
Prof.inv.primar. Cobelli Mihaela Irina
Scoala Gimnaziala “Ion Simionescu”Iasi

Copilul este un adult in devenire, care aspira cu o energie nesfarsita la viata de om mare. La nastere,
el poseda potentialitati si predispozitii, este fragil si neajutorat, insa de-a lungul anilor va deveni parte
integranta a unei societati complicat organizate. Treptat, copilul incepe sa faca primii pasi intr-o lume a
uriasilor, capata autonomie, initiativa, isi satisface nevoi variate, invata sa se comporte „ca un om mare”.
Calatoria vietii poate fi palpitanta, fascinanta, dar in acelasi timp plina de obstacole si dificultati. Adultul
este cel care insoteste copilul, pana la un anumit punct, in aceasta minunata aventura a descoperirii de sine,
a invatarii, a constientizarii. Dezvoltarea psihocomportamentala, intelectuala si sociala a copilului se afla in
mainile adultului, care are o sarcina esentiala, dar si o extraordinara responsabilitate.
Adultul (parinte, educator) are menirea de a-i construi, consolida, imbogati psihismul si, ulterior, de
a-l seconda pe copil in eforturile lui de a lua in stapanire lumea inconjuratoare.
Gradinita este prima experienta a vietii in societate a copilului. Ea constituie un cadru nou pentru el,
prin dimensiunile si continuturile sale, prin activitatile variate, noi si interesante. Este o insiruire de
metamorfoze, cu o incarcatura afectiva intensa si un dinamism nestavilit. Adaptarea la noul mediu va fi de
lunga durata, cu progrese si regrese, cu eforturi perseverente si de durata, atat din partea copilului insusi, cat
si a adultilor care-l sustin. Copilul paseste intr-un nou univers social, o lume plina de necunoscut si de
provocari, care il confrunta cu experiente inedite : experienta vietii in grup, experienta concentrarii pe
sarcina, experienta dialogului si a ascultarii, experienta ordonarii lumii in cifre si litere cu sens, experienta
jocului, a intrecerii si competitiei (Minulescu, 2003).
In cadrul organizat al gradinitei, copilul nu doar ia parte la o serie de activitati specifice
invatamantului prescolar, ci si intra in contact cu mediul extern; evenimentul are un caracter predeterminat,
ceea ce-l deosebeste de numerosii stimuli pe care copilul ii recepteaza din jur. Cand intra la gradinita,
copilul se afla in perioada celor mai importante acumulari, care vor sta la baza personalitatii sale.
Frecventarea gradinitei favorizeaza conturarea unui autentic comportament interrelational. Structura formala
si informala a grupului de copii din gradinita genereaza un climat psihosocial in care fiecare copil este, in
acelasi timp, si actor, si spectator.
Educatorul il ghideaza pe copil in toate formele de invatare, fara a substitui propriul nivel de
intelegere celui al copilului, ci facandu-l pe acesta sa gandeasca singur, sa exerseze singur diverse activitati,
stimulandu-i interesul real pentru obiectele si oamenii din jur. De-a lungul prescolaritatii, copiii castiga mult
sub raport fizic, mental si emotional; curiozitatea prescolarilor constituie baza invatarii si a educatiei din
anii urmatori. Pregatirea copilului pentru invatarea continua incepe de la gradinita; aici, el dobandeste
primele comportamente intelectuale, face cunostinta cu primele povestiri fantastice, cu primele continuturi
stiintifice.
Ulterior, copilul va trebui sa se integreze intr-o noua ambianta, cu o invatatoare noua, cu noi colegi;
e necesar deci sa-si ajusteze instrumentele de comunicare pentru a putea stabili relatii optime. Analizand
situatia din punct de vedere adaptativ, realizam ca, pana la inceputul scolii, se dezvolta capacitatea de a intra
in relatii acceptabile, confortabile cu ambianta. In plan afectiv, intensitatea trairii emotionale depinde de
experienta pe care o are copilul in ceea ce priveste intrarea in contact cu persoane noi.
In momentul intrarii, în învățământul primar, copilul incepe o viata noua concentrata pe invatarea de tip
scolar, invatarea se transforma pe neobservate intr-o ocupatie zilnica a elevului.
Noul curriculum pentru invatamant prescolar precizeaza ca activitatile desfasurate cu copiii de 3-5 ani
vor viza indeosebi socializarea copilului (colaborare, cooperare, negociere, luarea deciziilor in comun) si
obtinerea treptata a autonomiei personale iar pentru cei de 5-6/7 ani accentul se va deplasa pe pregatirea
pentru scoala si pentru viata sociala a acestuia.

442
 Pregatirea pentru scoala trebuie sa vizeze “factorii unei scolarizari normale” astfel: dezvoltare fizica
adecvata si corelare intre inaltime si greutate; percepere auditiva corecta a sunetelor (auz normal), percepere
vizuala corecta a literelor, cifrelor, simbolurilor (vaz normal), articulare corecta a sunetelor (limbaj normal),
grad de dezvoltare intelectuala satisfacator (inteligenta normala), maturizare afectiva suficienta, organizare
temporal-spatiala corespunzatoare (limbajul vorbit se desfasoara in timp, iar cel scris in spatiu – (“rostim
sunete, scriem litere”), achizitionare corecta a notiunii de schema corporala (dreapta-stanga), coordonare
motorie adecvata (prezenta unei stabilitati motorii si lipsa inhibitiei motrice), lateralitatea manuala definitiv
precizata (foloseste mana stanga sau dreapta), motivatie adecvata (dorinta copilului de acreste mare), mediul
socio-familial propice.
Fiecarui stadiu al dezvoltarii individului ii corespund stari de maxima receptivitate pentru anumite
domenii. Este de datoria educatorilor, de orice fel, de a identifica acele continuturi care au un impact
deosebit asupra formarii personalitatii la varsta prescolara.

443
 De la grădiniță la școală

Cobelli Mihaela Irina

Copilul este un adult in devenire, care aspira cu o energie nesfarsita la viata de om mare. La nastere,
el poseda potentialitati si predispozitii, este fragil si neajutorat, insa de-a lungul anilor va deveni parte
integranta a unei societati complicat organizate. Treptat, copilul incepe sa faca primii pasi intr-o lume a
uriasilor, capata autonomie, initiativa, isi satisface nevoi variate, invata sa se comporte „ca un om mare”.
Calatoria vietii poate fi palpitanta, fascinanta, dar in acelasi timp plina de obstacole si dificultati. Adultul
este cel care insoteste copilul, pana la un anumit punct, in aceasta minunata aventura a descoperirii de sine,
a invatarii, a constientizarii. Dezvoltarea psihocomportamentala, intelectuala si sociala a copilului se afla in
mainile adultului, care are o sarcina esentiala, dar si o extraordinara responsabilitate.
Adultul (parinte, educator) are menirea de a-i construi, consolida, imbogati psihismul si, ulterior, de
a-l seconda pe copil in eforturile lui de a lua in stapanire lumea inconjuratoare.
Gradinita este prima experienta a vietii in societate a copilului. Ea constituie un cadru nou pentru el,
prin dimensiunile si continuturile sale, prin activitatile variate, noi si interesante. Este o insiruire de
metamorfoze, cu o incarcatura afectiva intensa si un dinamism nestavilit. Adaptarea la noul mediu va fi de
lunga durata, cu progrese si regrese, cu eforturi perseverente si de durata, atat din partea copilului insusi, cat
si a adultilor care-l sustin. Copilul paseste intr-un nou univers social, o lume plina de necunoscut si de
provocari, care il confrunta cu experiente inedite : experienta vietii in grup, experienta concentrarii pe
sarcina, experienta dialogului si a ascultarii, experienta ordonarii lumii in cifre si litere cu sens, experienta
jocului, a intrecerii si competitiei (Minulescu, 2003).
In cadrul organizat al gradinitei, copilul nu doar ia parte la o serie de activitati specifice
invatamantului prescolar, ci si intra in contact cu mediul extern; evenimentul are un caracter predeterminat,
ceea ce-l deosebeste de numerosii stimuli pe care copilul ii recepteaza din jur. Cand intra la gradinita,
copilul se afla in perioada celor mai importante acumulari, care vor sta la baza personalitatii sale.
Frecventarea gradinitei favorizeaza conturarea unui autentic comportament interrelational. Structura formala
si informala a grupului de copii din gradinita genereaza un climat psihosocial in care fiecare copil este, in
acelasi timp, si actor, si spectator.
Educatorul il ghideaza pe copil in toate formele de invatare, fara a substitui propriul nivel de
intelegere celui al copilului, ci facandu-l pe acesta sa gandeasca singur, sa exerseze singur diverse activitati,
stimulandu-i interesul real pentru obiectele si oamenii din jur. De-a lungul prescolaritatii, copiii castiga mult
sub raport fizic, mental si emotional; curiozitatea prescolarilor constituie baza invatarii si a educatiei din
anii urmatori. Pregatirea copilului pentru invatarea continua incepe de la gradinita; aici, el dobandeste
primele comportamente intelectuale, face cunostinta cu primele povestiri fantastice, cu primele continuturi
stiintifice.

444
 Ulterior, copilul va trebui sa se integreze intr-o noua ambianta, cu o invatatoare noua, cu noi colegi;
e necesar deci sa-si ajusteze instrumentele de comunicare pentru a putea stabili relatii optime. Analizand
situatia din punct de vedere adaptativ, realizam ca, pana la inceputul scolii, se dezvolta capacitatea de a intra
in relatii acceptabile, confortabile cu ambianta. In plan afectiv, intensitatea trairii emotionale depinde de
experienta pe care o are copilul in ceea ce priveste intrarea in contact cu persoane noi.
In momentul intrarii, în învățământul primar, copilul incepe o viata noua concentrata pe invatarea de tip
scolar, invatarea se transforma pe neobservate intr-o ocupatie zilnica a elevului.
Noul curriculum pentru invatamant prescolar precizeaza ca activitatile desfasurate cu copiii de 3-5 ani
vor viza indeosebi socializarea copilului (colaborare, cooperare, negociere, luarea deciziilor in comun) si
obtinerea treptata a autonomiei personale iar pentru cei de 5-6/7 ani accentul se va deplasa pe pregatirea
pentru scoala si pentru viata sociala a acestuia.
Pregatirea pentru scoala trebuie sa vizeze “factorii unei scolarizari normale” astfel: dezvoltare fizica
adecvata si corelare intre inaltime si greutate; percepere auditiva corecta a sunetelor (auz normal), percepere
vizuala corecta a literelor, cifrelor, simbolurilor (vaz normal), articulare corecta a sunetelor (limbaj normal),
grad de dezvoltare intelectuala satisfacator (inteligenta normala), maturizare afectiva suficienta, organizare
temporal-spatiala corespunzatoare (limbajul vorbit se desfasoara in timp, iar cel scris in spatiu – (“rostim
sunete, scriem litere”), achizitionare corecta a notiunii de schema corporala (dreapta-stanga), coordonare
motorie adecvata (prezenta unei stabilitati motorii si lipsa inhibitiei motrice), lateralitatea manuala definitiv
precizata (foloseste mana stanga sau dreapta), motivatie adecvata (dorinta copilului de acreste mare), mediul
socio-familial propice.
Fiecarui stadiu al dezvoltarii individului ii corespund stari de maxima receptivitate pentru anumite
domenii. Este de datoria educatorilor, de orice fel, de a identifica acele continuturi care au un impact
deosebit asupra formarii personalitatii la varsta prescolara.

445
 Colaborarea dintre gradinita si scoala

COCOCI MARIA ADRIA

SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SLATINA

Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele si posibilitatile

oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale.

Sub impulsul cerintelor dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica, tinzandu-se spre
modernizarea metodelor de predare, a continutului, a formelor de organizare, precum si a formelor de
colaborare, de cooperare dintre diferitele institutii educative. Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea
copilului pentru scoala, prin intermediul a doua forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar
trebuie sa realizeze educatia prescolara avand ca functie majora formarea si dezvoltarea personalitatii
copilului in raport cu nevoile specifice varstei, cu posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al
comunitatii sociale.

Cu toate acestea, complexitatea actului educational, a realitatii umane si sociale contemporane si

sarcinile tot mai dificile carora trebuie sa le faca fata procesul educational fac sa se identifice tot mai multe
fisuri in relatia amintita. Se recunoaste faptul ca deciziile, actiunile si rezultatele educatiei nu mai pot fi
realizate decat in comunitatea de optiuni dintre mediile responsabile – familie, scoala si comunitate.
Gradinita si scoala sunt institutii specializate in realizarea activitatii de educatie conform obiectivelor
pedagogice ale procesului de invatamant.
Prima zi de gradinita este un eveniment major in viata prescolarilor ,dar si a parintilor.De aceea, un rol
important il are familiarizarea copilului cu gradinita la care se va duce.
Prima zi de scoala este la fel de importanta pentru copii, dar si pentru parinti.Unul din obiectivele
majore, atat la nivelul gradinitei , cat si pe parcursul anilor de scoala ,trebuie sa fie dezvoltarea personalitatii
copilului.Deoarece lumea in care traim este intr-o permanenta schimbare , copiii trebuie pregatiti sa
inteleaga si sa accepte provocarile, sa devina ei insisi factori ai schimbarilor viitoare. Bineinteles ca acest
lucru se realizeaza in cadrul activitatilor de la gradinita, dar si in cadrul orelor de scoala.Asadar, dezvoltarea
abilitatilor de comunicare, dezvoltarea abilitatilor de interactiune sociala, constientizarea si acceptarea
propriilor trairi si sentimente, participarea activa la activitati sunt doar cateva obiective pe care ,atat
educatoarea cat si profesorul ,si le propune la inceputul unui proces instructiv-educativ.
Colaborarea dintre gradinita si scoala este extrem de importanta si se poate realiza si printr-un proiect de
parteneriat educational. Prin activitatile parteneriatului , profesorii vor incerca sa dezvaluie copiilor
,frumusetea vietii de scolar, prin implicarea in activitati comune.De asemenea, parteneriatul ajuta la
familiarizarea parintilor prescolarilor cu oferta educationala a scolii.
Obiectivele specifice unui astfel de parteneriat dintre gradinita si scoala sunt:
• Formarea unor reprezentari corecte despre scoala si activitatea de tip scolar;
• Pregatirea psihologica a copilului si trezirea interesului de a deveni scolar;
• Eficientizarea relatiei gradinita-scoala-familie;
• Consolidarea deprinderilor si priceperilor de exprimare corecta;
• Insusirea de noi deprinderi prin activitati comune prescolari-scolari;
Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii sa aibă succes la
şcoala si, mai târziu, in viata. Atunci când părinţii, elevii si ceilalţi membri ai comunitatii se considera unii
pe alţii parteneri in educaţie, se creează in jurul elevilor o comunitate de suport care începe sa funcţioneze.
Parteneriatele trebuie văzute ca o componenta esenţiala in organizarea scolii si a clasei de elevi. Ele nu mai
sunt de mult considerate doar o simpla activitate cu caracter opţional sau o problema de natura relaţiilor
publice

446
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ- SCOALA

Prof. Cocoşilă Adriana

( prof. Biologie)

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-
fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de

447
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”, echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

448
 Împreună pentru copil
Prof. Codău Andra
Școala Gimnazială Nr.1 Sârbi
Structura Școala Gimnazială Nr.2 Burzuc, Jud. Bihor

Educatori, învățători, profesori, indiferent de nivelul de instruire la care ne aflăm, suntem datori să
oferim copilului pașaportul pentru viață, adică educația de care are nevoie pentru ca, mai târziu, să fie
capabil să se integreze în societate.
Tranziţia de la grădiniță la şcoala primară, apoi de la școala primară la gimnaziu sau de la gimnaziu
la liceu poate fi una dificilă pentru copil, pentru părinții acestuia, schimbările care apar fiind multiple :
schimbarea cadrului didactic cu un număr mai mare de profesori, schimbarea sistemului de notare (de la
steluțe și bulinuțe la calificative și apoi la note), creşterea numărului de materii, al cantităţii de informaţie pe
care copilul va trebui să o asimileze.
Încă de la intrarea în grădiniță, apoi în mediul școlar, ulterior cel profesional și social , copilul este
obligat să se supună unui comportament continuu de adaptare si remodelare în funcţie de cerinţele şi
exigenţele mediilor respective. Iată de ce, oamenii școlii trebuie să asigure um mediu favorabil învățării,
primitor, care să răspundă nevoilor fiecărui copil.
O școală căutată de copii și de părinții acestora trebuie să fie o grădină unde se cultivă inteligenţă şi
nu un depozit de informaţii, pregăteşte elevii nu numai pentru a primi o diplomă, ci îi pregăteşte pentru
viaţă. Ei vor parcurge programa şcolară dar vor învăţa mai ales să gândească şi nu să repete informaţia. O
astefl de școală are profesori fascinanţi, „adevăraţi bucătari ai cunoaşterii, care pregătesc alimentele pentru a
hrăni inteligenţa unei asistenţe cu poftă de mâncare”. 1 O astefl de școală educă emoţia cu ajutorul unor
profesori care sunt maeştri ai sensibilităţii, profesori care vorbesc nu numai cu glasul, ci şi cu ochii, vorbesc
inimii elevilor lor, profesori care îşi conduc elevii într-o călătorie fără a se mişca din loc, profesori care
predau lecţii de viaţă ce vor lăsa pentru totdeauna brazde adânci în conştientul şi subconştientul elevilor lor.
În tot acest demers, este foarte important a se ține seama de particularitățile individuale ale fiecărui
copil. Acesta nu este un roboţel căruia îi dai ordine şi el le execută. Este o persoană aflată în creştere, ce are
nevoie de afecţiune, ocrotire, instruire pentru a se putea dezvolta normal, pentru a putea să-şi valorifice cât
mai bine potenţialul de care dispune. Aceeaşi acţiune educativă nu va avea aceleaşi efecte asupra tuturor
copiilor, deoarece aceştia sunt diferiţi şi ca urmare trebuie să se acţioneze diferit asupra lor, în funcţie de
particularităţile individuale. Performanţele lui şcolare depind foarte tare de inteligenţa lui, de şcoala pe care
o frecventează, de cadrul didactic, dar şi de mediul familial.
Familia este un partener de nădejde al educatorilor pentru că fără ajutorul părinţilor, nici cea mai bună
şcoală, nici cel mai bun profesor nu poate să obţină rezultate optime în educarea şi instruirea copiilor.
Părinţii implicați în educarea copiilor sunt creativi, iscusiţi, capabili să-şi capteze copiii prin inteligenţa şi
afecţiunea lor, nu prin autoritate, bani sau putere. Îşi îmbrăţişează copiii, îi sărută, conversează permanent
cu ei pentru a le cultiva afectivitatea şi a le alunga singurătatea, le oferă sentimentul că sunt iubiţi şi doriţi.
Îşi învaţă copiii să găsească în lucrurile mici, motive majore de fericire: mişcarea norilor, dansul fluturilor,
îmbrăţişarea unui prieten, zâmbetul prietenos al unui necunoscut. Evită să se transforme în maşini de muncit
şi să îşi transforme copiii în maşini de învăţat. Vor să devină părinţi inteligenţi:
„Părinţii buni le spun copiilor: Greşeşti!
Părinţii inteligenţi spun: Ce părere ai despre comportamentul tău?
Părinţii buni spun: Ai greşit din nou!
Părinţii inteligenţi spun: Gândeşte-te înainte să acţionezi!
Părinţii buni pedepsesc când copiii lor dau greş.
Părinţii inteligenţi îi stimulează să facă din fiecare lacrimă, o ocazie de a evolua.” 2

BIBLIOGRAFIE:
Cury, A., (2005), Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi, Editura For You, Bucureşti
Cury, A., (2011), Copii străluciţi, elevi fascinanţi”, Editura For You, Bucureşti
Nicola, I., (2001), Tratat de pedagogie şcolară, Editura Aramis, Bucureşti

1 Cury, A., (2011), Copii străluciţi, elevi fascinanţi”, Editura For You, Bucureşti, p. 96
2 Cury, A., (2005), Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi, Editura For You, Bucureşti, p. 33

449
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ

Prof. înv. primar Cojocaru Georgeta Iuliana

Școala Gimnazială, Liliești Orașul Baicoi

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum
lung și sinuos, plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă
personalitatea. Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte
psihologice specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii
perioade pe care copilul o va petrece în școală. Frecventarea grădiniței de către copil și
crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu
succes a copilui în școală.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, trebuie
să se creeze și să se mențină o strânsă legătură între grădință și școală, două instituții
asemănătoare și deosebite în același timp, cu scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de
colaborări , de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în legătură directă atăt cu școlarii,
cât și cu învățătorul.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere
eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic.Copilul trebuie
învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a
activităților libere din cadrul grădiniței, ci reprezintă o continuare absolut normală a activității
copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe
decât cele din grădiniță.
În acest sens am derulat proiectul „ Pas cu pas spre viața de școlar”, în cadrul căruia
am desfășurat activități comune,serbări, ateliere de confecționare de mărțișoare, felicitări și
jucării din deșeuri, dar și mese rotunde, atât în grădință, cât și în școală, activități la care au
participat și părinții viitorilor școlari, dar și ai micilor școlari.
Acest proiect a luat naștere dintr-o serie de neajunsuri întâmpinate, cum ar fi: relația
sporadică dintre școală și grădiniță, dezorientarea părinților în ceea ce privește cerințele școlii,
slaba informare a acestora în ceea ce privește programa școlară.

Scopul proiectului: asigurarea continuității procesului de instruire și educație de la

grădiniță la școală prin familiarizarea preșcolarilor cu sala de clasă, cu ambientul, cu
învățătoarea, în scopul integrării lor cu succes în viața de școlar.
Obiectivele specifice proiectului:
- Pregătirea psihologică a copilului și trezirea interesului de a deveni școlar;
- Formarea unor reprezentări corecte despre școală și activitatea de tip școlar;
- Eficientizarea relației grădiniță- școală- familie;
- Însușirea de noi deprinderi prin activități comune preșcolari- școlari.
Beneficiari direcți și indirecți:
- Preșcolari, școlari, educatori, învățători, părinți, comunitate.

Activități propuse:
1. „La început de drum”- întâlnire de lucru.
2. Lansarea Proiectului „ Pas cu pas spre viața de școlar”.
3. Vizită la școală- „Prietenie și cunoaștere”.
4. Serbare- „ Il așteptăm tot împreuna pe Moș Crăciun”
5. „ Nu arunca! Gândeste și refolosește!”- confecționarea de jucării din
materiale reciclabile
6. „ Mărțișoare călătoare!”- confecționare de mărțișoare.

450
 7. „ Paste fericit!”- confecționare de felicitări.
8. Ora de curs- „ Ce înseamnă să fii școlar”.
9. Sădim împreună Copacul prieteniei.
10. Evaluarea proiectului.
Rezultate așteptate:
- Schimb de experiență eficient în ceea ce privește specificul muncii din școală și
grădiniță;
- Stabilirea unor relații de prietenie între preșcolari și școlari;
- Formarea de abilități de comunicare;
- Promovarea în comunitate a unei imagini pozitive a celor două instituții
implicate;
- Expoziție cu materiale realizate în cadrul atelirelor de confecționare de
mărțișoare, felicitări, jucării din materiale reciclabile;
Panou tematic- produse ale activităților comune ale preșcolarilor și școlarilor.

„ Să nu- i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista
când ei vor fi mari. Și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i învățăm să
se adapteze. ( Maria Montessori)

451
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Cojocaru Mădălina

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.De aceea nu mai este grupa pregătitoare în cadrul învăţământului preşcolar, şi este în cadrul
învăţământului primar. Se consideră trecerea mult mai uşoară spre etapa şcolară a preşcolarului.
Învăţământului preşcolar îi revine sarcina de a pregăti copilul pentru viaţă, nu pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ales,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorabile pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în etapa şcolară.
Prin activităţile desfăşurate în cadrul unui parteneriat grădiniţă-şcoală încercăm să dezvăluim copiilor
frumuseţea vieţii de şcolar, prin implicarea în activităţi comune plăcute, să găsim cele mai eficiente căi
pentru a asigura adaptarea preşcolarilor la viaţa şcolară. Obiectivele pe care le urmărim sunt următoarele:

 formarea unor reprezentări corecte despre şcoală şi activitatea de tip şcolar;

 pregătirea psihologică a copilului şi trezirea interesului de a deveni şcolar;
 eficientizarea relaţiei grădiniţă-şcoală-familie ;
 consolidarea deprinderilor şi priceperilor de exprimare corectă;
 formarea unei conduite civilizate;
 însuşirea de noi deprinderi prin activităţi comune preşcolari – şcolari.
La sfârşitul acestei colaborări ne aşteptăm la o eficientizare a specificului muncii din şcoală şi grădiniţă,
să se stabilească relaţii de prietenie între şcolari şi preşcolari, formarea de abilităţi de comunicare,
promovarea, în comunitate, a unei imagini pozitive a celor două instituţii.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului
om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este
o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.

452
453
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Intocmit: Prof: Cojocaru Ramona Catalina

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au
un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare.
Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim–
dezvoltarea personalităţii copilului. Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul
instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin
colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din
partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.

454
 Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare
este prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
Cu toate acestea, avand in vedere ca gradinita si scoala primara reprezinta doua trasee educative
succesive, dar parti ale unui proces care trebuie sa ramana in ansamblu unitar, legatura dintre respectivele
institutii se cere intarita pentru ca trecerea de la una la alta sa asigure continuitatea proiectelor si finalizarea
lor adecvata. Personalul didactic din cele doua institutii urmeaza sa caute impreuna acele prilejuri de
colaborare care sa faciliteze integrarea copilului in mediul inalt formalizat al scolii.

Bibliografie:

“Relaţia şcoală-gradinita pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura PRODIDACTICA,
Chisinau, 2010;
Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
 Curs Managementul clasei de elevi Romita Iucu 2005

455
 COLABORAREA GRADINITA – SCOALA

Prof.Cojocaru Stefania-Victorita
Prof.Bucurescu Elena – Mihaela
Gradinita”CASUTA COPILARIEI” Buftea - Ilfov

Pregatirea copilului pentru scoala este considerata tot mai mult “functia majora, obiectivul formativ
final al activitatii instructiv educative in gradinita”.
Un rol important in pregatirea copilului pentru scoala revine indeplinirii obiectivelor ce vizeaza
componentele psihosociale ale personalitatii copilului si care contribuie in mod direct la integrarea si
adaptarea sa optima in raport cu mediul de viata si activitatea specifica scolara.
Preocuparile firesti in acest sens se impun a fi amplificate prin colaborarea gradinitei cu scoala.
Eficienta activitatii educative depinde de calitatea pregatirii psihopedagogice a cadrelor didactice
care o indruma si sprijina. Sub acest aspect exista experienta de pana acum a evidentiat faptul ca acesta
pregatire nu se poate limita la o pregatire prin diverse module in raport cu obiectivele si continutul specific
al acestora, dar si o stransa colaborare intre gradinita si scoala.
Copii se simt bine atunci cand au o parere buna despre ei, ca de altfel oricare dintre noi la orice
varsta. Cu atat mai mult, la varsta de 5-6 ani cand copilul vine la scoala, si scoala uneori din pacate este
prezentata “ca ceva mai greu ca la gradinita”, consideram ca este necesar ca micutii prescoloari sa fie
pregatiti sa stie in mare in ce consta rolul de scolar, ce sarcini ii revin acestuia si mai ales ce satisfactii are
scolarul cand rezultatele sale ii bucura pe parinti si pe invatatoare.
Pentru a depasi pragul dificil al scolarizarii, intreprindem diferite activitati comune, gradinita –
scoala. In activitatile comune dar si in jocuri, educatoarele fac dese referiri la scoala la scolari,creeaza
diverse scenarii cu aceasta tema sau subiect,se organizeaza vizite reciproce ale copiilor din cele doua
institutii de invatamant, prilej cu care ei se cunosc,cei mici acomodandu-se cu mediul educational.
Limbajul copilului apt pentru scoala trebuie sa fie corect si expresiv, sa-si manifeste gandurile,
dorintele, intentiile si trairile emotionale in mod corespunzator, sa verbalizeze adecvat ceea ce doreste,sa
comunice altora prin folosirea lexicala si gramaticala corecta a cuvintelor.
Pregatirea pentru scoala este o problema complexa, care vizeaza de fapt stadiul multidisciplinar si
interdisciplinar al factorilor implicati in structura personalitatilor in devenire.
Volumul continutului informational dobandit de copii in procesul instructiv educativ ne poate oferi
indicati semnificative pentru aprecierea nivelului de adaptare scolara.
Scopul fundamental al invatamantului prescolar este pregatirea copiilor pentru integrarea in scoala,
la debutul scolarizarii copiii trebuie sa aiba cunostinta despre casa parinteasca, componenta familiei,
activitatile desfasurate de membrii acesteia.
Educatoarea este aceea care sadeste la copil increderea, stima si respectul fata de propria persoana,
calitati evidente inca de la aceasta varsta.
Colaborarea gradinita – scoala ar trebui sa se bazeze pe continuitate in obiectivele urmarite, in
continuturi, in mijloacele de realizare a sarcinilor la nivel institutional.
De aceea, invatatoarele trebuie sa aiba o buna si permanenta colaborare cu educatoarele, urmarind
in mod special:
- cunoasterea reciproca a programei prescolare/scolare;
- cunoasterea grupei mari de catre invatoare;
- nivelul de dezvoltare al copiilor;
- si nivelul familial din care provin.
Astfel intre gradinita si scoala sa se desfasoare o serie de
schimburi de experienta, materializandu-se prin dezbateri, mese rotunde, activitati, lectii deschise, vizite si
spectacole.
In cadru acestor activitati s-au urmarit sarcinile propuse ca sa fie acesibile copiilor si sa fie duse la
bun sfarsit, sadindu-le astfel increderea in fortele proprii.
In urma schimburilor de experienta am constatat, ca viitorii scolari comunica mult mai usor intre ei
si cu adultii, mai liber, poseda o intelegere mai ampla a noii forme de invatamant, li s-a accentuat dragostea
fata de munca raportata la telul final – cel al scolarizarii – si-au format un vocabular bogat conturandu-se
astfel formarea comportamentelor specifice procesului de munca intelectuala necesare in ciclul scolar.
Ei au avut de altfel, posibilitatea de a invata jucandu-se si de a se juca invatand.

456
 ROLUL PARTENERIATELOR ŞCOALĂ-FAMILIE-COMUNITATE
ÎN ASIGURAREA SUCCESULUI ŞCOLAR

Prof. Înv.preşc. Coman Maria

Grădiniţa cu program prelungit ,, Scufiţa Roşie’’ Alba Iulia

Şcoala şi familia au influenţă majoră asupra performanţei copiilor în şcoală şi în viaţă. Când şcolile,
familiile şi comunitatea lucrează împreună pentru a sprijini învăţarea, copiii tind să aibă rezultate mai bune, le
place mai mult şcoala şi stau mai mult timp în ea.
În parteneriatele şcoală - familie - comunitate, următoarele aspecte sunt de importanţă majoră:
- colaborarea bazată pe încredere între dascăli, părinţi, comunitate;
- cunoaşterea nevoilor familiilor, a diferenţelor culturale şi de clasă;
- împărţirea responsabilităţilor între membri parteneriatelor
CERCETAREA PRIVIND NEVOILE EDUCAŢIONALE DE DUPĂ ŞCOALĂ ALE COPIILOR DIN
ALBA IULIA, ZONA CENTRU
 Tema cercetării: Parteneriatele şcoală - familie - comunitate. Studiu de caz în Alba Iulia.
 Grupul ţintă: populaţia de 7-11 ani (cls. I-IV) aflaţi în situaţia de a rămâne nesupravegheaţi după orele
de şcoală;
 Scopul cercetării: fundamentarea unei intervenţii pentru eficientizarea învăţării;
 Obiectivele cercetării:
- identificarea modului în care se face educaţia;
- stabilirea timpului petrecut de părinţi împreună cu copiii;
- aflarea soluţiilor pentru sprijinirea copiilor;
- identificarea modului în care îşi petrec copiii timpul unei zile;
- găsirea unei alternative pentru sprijinirea copiilor şcolari.
 Metode şi instrumente de cercetare: chestionarul şi interviul
REZULTATELE CERCETĂRII ŞI INTERPRETAREA ACESTORA
 Datele colectate şi analizate demonstrează necesitatea elaborării unui proiect de intervenţie ,,A DOUA
CASĂ PENTRU ŞCOLARII MICI’’.
 Pe baza rezultatelor obţinute în urma cercetării am întocmit ,,arborele problemei’’, urmărind cauzele şi
efectele problemei.
 Analiza datelor s-a făcut atât cantitativ cât şi calitativ.
ARBORELE PROBLEMEI
Cauzele- efectele----INSUCCESULUI SCOLAR
PROIECTUL DE INTERVENŢIE
Scopul: fundamentarea unei intervenţii pentru eficientizarea învăţării
la şcolarii din zona Centru din Alba Iulia.
Obiectivele:
- să asigure copiilor un cadru securizat după terminarea programului de şcoală;
- să-i ajute pe copii la efectuarea temelor cu ajutorul cadrelor calificate;
- să ofere oportunitatea copiilor de a-şi petrece timpul liber prin intermediul activităţilor ludice;
DIAGRAMA GANNT
Activitate Luna Luna Luna Luna Luna Luna Luna Luna Luna Luna Luna Luna
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Stabilirea echipei de
implementare
Stabilirea locaţiei
Amenajarea spaţiului

457
Informarea
personalului din
instituţii cu privire la
scopul proiectului
Informarea
comunităţii asupra
noilor servicii create
Selecţia personalului

Stabilirea atribuţiilor
– competenţelor
conform fişei postului
Evaluarea cererilor şi
selectarea
beneficiarilor
Desfăşurarea
activităţilor zilnice
Monitorizarea
copilului înscris
Evaluarea periodică şi
finală a serviciului

CONCLUZII ŞI IMPLICAŢII

 Familiile care se implică prin activităţi variate atât acasă cât şi la şcoală influenţează pozitiv realizările
şcolare ale copiilor.
 Parteneriatele se realizează mai mult şi sunt mai eficiente în ciclul primar decât la celelalte nivele
şcolare.

 Familia monoparentală, părinţii foarte ocupaţi vor fi mai puţin implicaţi în programele de parteneriat
dacă personalul şcolii nu dă posibilitatea părinţilor să participe la diferite activităţi, pentru a-i sprijini pe
copii.
 Atitudinile părinţilor faţă de şcoală sunt influenţate pozitiv de programele de parteneriat.
 Tipuri diferite de activităţi de parteneriat familie-şcoală produc comportamente diferite de implicare a
părinţilor.
 Şcoala îndrumă procesul de învăţare al copiilor, iar implicarea părinţilor în activităţile de învăţare
trebuie să fie pozitivă.
 Participarea părinţilor în şcoală este puternic influenţată de activităţile care încurajează implicarea lor.
 Alternativa: Centrul de Zi ,,A DOUA CASĂ PENTRU ŞCOLARII MICI’’ poate constitui puntea de
legătură între familie - şcoală -comunitate având ca beneficiari direcţi copii cu vârste cuprinse între 7-11
ani.

 BIBLIOGRAFIE:

,, Educaţi aşa!’’, Fundaţia ,, COPIII NOŞTRI’’, Bucureşti, 1998;

Gherguţ, A, ,, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale- strategii de educaţie integrată’’,
Editura Polirom, Iaşi, 2001;
Ungureanu, D, ,, Educaţia integrată şi şcoala incluzivă’’, Edit. de Vest,Timişoara, 2004;
Vrasmos, T. ,, Şcoala şi educaţia pentru toţi’’, Editura Mimiped, Bucureşti, 2004.

458
“Colaborarea grădiniţă- şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor!

Autor: prof.înv.preşcolar: Coman Rodica

Grădiniţa cu P.P.”Trenuluţul Veseliei”Bistriţa

„Motto:
„Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu. Tu determini, în cea mai
mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă
îndrepte spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume! „
Din Child’s Appeal

Copilul este un mic univers, iar creşterea şi devenirea lui ca adult reprezintă un
drum lung şi sinuos, plin de urcuşuri şi coborâşuri, al cărui aspect central îi reprezintă
personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către şcolaritate reprezintă un prag ce implică o
serie de aspecte psihologice specifice adaptării şcolare, iar acest lucru imprimă o direcţie
generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în şcoală. Frecventarea
grădiniţei de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a şcolii în ochii micului
om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în şcoală. Copilul trebuie
învăţat că şcoala nu este o modalitate de constrângere, de încetate a jocului, de îngrădire
a activităţilor libere din cadrul grădiniţei, ci reprzintă o continuare absolut normală a
activităţii copilului, care este în continuă evoluţie, fiind capabil să realizeze jocuri mult
mai complexe decât cele din grădiniţă.
Pentru a înlesni cu mai multă uşurinţă adaptarea optimă a copilului în şcoală, se
doreşte să se menţină o strânsă legătură între şcoală şi grădiniţă, două instituţii
asemănătoare şi deosebite, în acelşi timp, cu scop operaţionalizat prin efectuarea de
vizite, de colaborări, de schimburi de experienţă, ce pun preşcolarii în legătură directă
atât cu şcolarii cât mai ales cu învăţătorul. Şcoala şi grădiniţa rezultă din obiectivul
comun de colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din
obiectivul comun pe care-l urmărim - dezvoltarea personalităţii copilului.
Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major,
continuitatea în întreaga activitate educaţională în special la nivelul claselor ”praguri”.
Această condiţie este valabilă şi pentru primele două trepte ale învăţământului :

459
 învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciprocă şi
continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea
continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile
muncii de învăţare. H. Wallon sublinia acest lucru arătând: ”Este împotriva naturii să
tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu
indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în
curs de metamorfozare. Aptitudinea la şcolaritate este o problemă a educaţiei preşcolare
instituţionalizate, deci a grădiniţei. Condiţia esenţială a atingerii de către toţi copiii a
gradului de dezvoltare şi adaptare o reprezintă realizarea unei legături funcţionale de
continuitate între activitatea din grupa mare, grădiniţei şi prima clasă a şcolii primare.
Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de
învăţământ: obiective pedagogice, conţinut, forme de organizare a activităţii, metode,
relaţia pedagogică.
Forme de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la
asigurarea continuităţii între grădiniţă şi şcoală este plasată la nivelul conţinutului
învăţământului , oglindit în special în programele grădiniţei şi ale clasei I. Pentru a fi însă
operaţională, corelaţia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învăţător cât
şi de educatoare.
O primă condiţie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educaţia
preşcolară şi cea şcolară o constituie analiza psihologică a activităşi şcolare şi
determinarea acelor capacităţi intelectuale, afectiv-voluţionale ce trebuie formate copiilor
pentru a se adapta fără dificultăţi şcolare, deci trebuie să se stabilescă capacităţile
necesare pentru ca preşcolarul să asimileze cunoştinţele prevăzute în clasa I. Cercetările
intreprinse în această direcţie ne oferă unele date deosebit de utile: N.Okon considera că
învăţarea scrierii şi citirii implică formarea unor capacităţi vizuale, auditive şi semantice.
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic,
care acţionează în sfera tehnologiei didactice.
Bibliografie:
1. Jinga,Ioan;Negret,Ion,"Designul instructional sau Proiectarea pedagogica
riguroasa", in Inspectia scolara si designul instructional,Editura Aramis Print,
Bucuresti, 2004.
2. Toma Georgeta, colab.,"Suport pentru aplicarea noului curriculum pentru
invatamantul prescolar",Ed.Delta Cart Educational,2010.
3. D'Hainaut L. , "Programe de invatamant si educatia permanenta", Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1981

460
 Relatia dintre gradinita si scoala
COMIRGEAN OLGUTA ELENA

Copilul este un adult in devenire, care aspira cu o energie nesfarsita la viata de om mare. La nastere, el
poseda potentialitati si predispozitii, este fragil si neajutorat, insa de-a lungul anilor va deveni parte
integranta a unei societati complicat organizate. Treptat, copilul incepe sa faca primii pasi intr-o lume a
uriasilor, capata autonomie, initiativa, isi satisface nevoi variate, invata sa se comporte „ca un om mare”.
Calatoria vietii poate fi palpitanta, fascinanta, dar in acelasi timp plina de obstacole si dificultati. Adultul
este cel care insoteste copilul, pana la un anumit punct, in aceasta minunata aventura a descoperirii de sine,
a invatarii, a constientizarii. Dezvoltarea psihocomportamentala, intelectuala si sociala a copilului se afla in
mainile adultului, care are o sarcina esentiala, dar si o extraordinara responsabilitate.
Adultul (parinte, educator) are menirea de a-i construi, consolida, imbogati psihismul si, ulterior, de a-l
seconda pe copil in eforturile lui de a lua in stapanire lumea inconjuratoare.
Gradinita este prima experienta a vietii in societate a copilului. Ea constituie un cadru nou pentru el, prin
dimensiunile si continuturile sale, prin activitatile variate, noi si interesante. Este o insiruire de
metamorfoze, cu o incarcatura afectiva intensa si un dinamism nestavilit. Adaptarea la noul mediu va fi de
lunga durata, cu progrese si regrese, cu eforturi perseverente si de durata, atat din partea copilului insusi, cat
si a adultilor care-l sustin. Copilul paseste intr-un nou univers social, o lume plina de necunoscut si de
provocari, care il confrunta cu experiente inedite :
• experienta vietii in grup;
• experienta concentrarii pe sarcina;
• experienta dialogului si a ascultarii;
• experienta ordonarii lumii in cifre si litere cu sens;
• experienta jocului, a intrecerii si competitiei (Minulescu, 2003).
In cadrul organizat al gradinitei, copilul nu doar ia parte la o serie de activitati specifice invatamantului
prescolar, ci si intra in contact cu mediul extern; evenimentul are un caracter predeterminat, ceea ce-l
deosebeste de numerosii stimuli pe care copilul ii recepteaza din jur. Cand intra la gradinita, copilul se afla
in perioada celor mai importante acumulari, care vor sta la baza personalitatii sale.Frecventarea gradinitei
favorizeaza conturarea unui autentic comportament interrelational.Structura formala si informala a grupului
de copii din gradinita genereaza un climat psihosocial in care fiecare copil este, in acelasi timp, si actor, si
spectator.
Educatorul il ghideaza pe copil in toate formele de invatare, fara a substitui propriul nivel de intelegere celui
al copilului, ci facandu-l pe acesta sa gandeasca singur, sa exerseze singur diverse activitati, stimulandu-i
interesul real pentru obiectele si oamenii din jur. De-a lungul prescolaritatii, copiii castiga mult sub raport
fizic, mental si emotional; curiozitatea prescolarilor constituie baza invatarii si a educatiei din anii urmatori.
Pregatirea copilului pentru invatarea continua incepe de la gradinita; aici, el dobandeste primele
comportamente intelectuale, face cunostinta cu primele povestiri fantastice, cu primele continuturi
stiintifice.
Ulterior, copilul va trebui sa se integreze intr-o noua ambianta, cu o invatatoare noua, cu noi colegi; e
necesar deci sa-si ajusteze instrumentele de comunicare pentru a putea stabili relatii optime. Analizand
situatia din punct de vedere adaptativ, realizam ca, pana la inceputul scolii, se dezvolta capacitatea de a intra
in relatii acceptabile, confortabile cu ambianta. In plan afectiv, intensitatea trairii emotionale depinde de
experienta pe care o are copilul in ceea ce priveste intrarea in contact cu persoane noi. Copiii care se despart
de familie, de mama, pentru prima data fac parte din categoria celor carora le lipseste exercitiul despartirii
temporare. Copilul care traieste in prima zi de scoala prima separare de familie este cuprins de teama; de
aceea, parintii trebuie sa-si obisnuiasca de timpuriu copiii cu ideea separarii.

461
In cadrul contextului interpersonal in care se dezvolta copilul, conteaza foarte mult calitatea interactiunilor
intrafamiliale, raporturile de comunicare dintre parinti, dintre acestia si copil, ele avand o influenta puternica
asupra pregatirii psihologice a copilului pentru scoala. Pana la intrarea la scoala, dezvoltarea lingvistica, cea
afectiva si cea mentala sunt puternic influentate de familie.
Traversand perioada prescolaritatii, copilul ia contact cu mediul de gradinita, diferit de cel familial si
intersectat cu mediul social. In aceste conditii, se pun bazele personalitatii copilului prin dezvoltarea
capacitatilor de cunoastere, comunicare si perceptiv-observative. Fluiditatea acestui plan de produse psihice
alimenteaza imaginatia, comportamentele si strategiile mentale, care sunt incarcate de o simbolistica ampla
si de o emotionalitate complexa.
Deosebit de activa este formarea comportamentelor implicate in dezvoltarea autonomiei, prin organizarea de
deprinderi si obisnuinte. Copilul isi insuseste elementele de baza ale fondului de adaptare culturala, amplu
concentrate in asa-numitii „cei 7 ani de acasa”.
Perioada prescolara poate fi impartita in trei subperioade:
1. Prescolaritatea mica (3-4 ani), caracterizata printr-o crestere a intereselor, a aspiratiilor si a aptitudinilor
implicate in satisfacerea placerii de explorare a mediului.
2. Prescolaritatea mijlocie (4-5 ani), cu procese de crestere pentru copil : se intensifica dezvoltarea
limbajului, jocul devine o activitate de baza, curiozitatea devine mai ampla si abordeaza mai pregnant
relatiile dintre fenomene.
3. Prescolaritatea mare (5-6 ani), cand copilul manifesta o mai mare forta, agilitate, inteligenta ; capacitatea
de invatare devine activa si este dublata de interese de cunoastere (Schiopu, Verza, 1981).
La gradinita, copilul prezinta particularitati specifice, precum instabilitate psihomotorie, capacitate limitata
de concentrare a atentiei, gandire predominant intuitiva, dar cu posibilitati de deschidere catre asimilarea
structurilor operationale concrete. Copilul gandeste contextual, iar invatarea se realizeaza preponderent pe
baza de imagini concret senzoriale, prin perceperea spontana sau dirijata verbal a obiectelor naturale si a
substitutelor lor; in acelasi timp, invatarea este orala si actionala, sub forma de joc, iar evaluarea este tot
orala, stimulativa si realizata pe baza de aprecieri verbale.
Drumul parcurs de copil traversand substadiile prescolaritatii este lung si bogat. Din etapa in etapa, copilul
iese din lumea lui confuza si se indreapta spre inceputul evolutiei personalitatii sale. Este „o insiruire de
metamorfoze, minunate si miscatoare pentru adultul care le este martor, de victorii triumfatoare pentru
copil, victorii ale activitatii, ale sensibilitatii, ale imaginatiei” (Debesse, 1970, p. 52).

462
 COLABORAREA GRĂDINIȚA-ȘCOALĂ

Prof.inv.primar; Condrea Georgeta

Scoala Gimnazială Solonţ, Jud. Bacău

Asigurarea unităţii şi continuităţii acţiunilor educative constituie o preocupare care

abordează problemele pedagogice şi psihologice ale învăţământului preprimar şi primar.
Educatoarele şi învăţătoarele trebuie să găsească metode comune prin care să influenţeze
dezvoltarea psihică a copilului în toate direcţiile sale. Aceştia au obligaţia să cultive şi să
întreţină emoţiile şi sentimentele pozitive, să creeze şi să întreţină o bună dispoziţie a copilului,
să realizeze un perfect echilibru între activităţile de joc, activităţile alese, pe arii de stimulare, şi
independente ale copiilor. Cât de mult s-ar câştiga pe linia dezvoltării personalităţii copilului
dacă s-ar reflecta mai mult un sistem de acţiuni educative în care elementul afectiv să predomine.
Ce progrese uimitoare s-ar realiza în şcoală , în perioada preabecedară şi cât de mult s-ar scurta
aceasta, dacă sistemul de acţiuni educative, de aici pe linia dezvoltării afective a copilului, s-ar
întâlni cu cel din grădiniţă şi s-ar continua la limite superioare. Şi în şcoală şi poate mai mult
aici, este necesară realizarea unui echilibru între lecţii şi elementul distractiv, de joc şi realizarea
unor săli de clasă mai vesele, mai frumoase. Pregătirea copilului pentru şcoală trebuie înţeleasă
ca o adaptare reciprocă: a copilului la şcoală, cât şi a şcolii la copil.
Cum să educăm la preşcolar o atitudine justă faţă de şcoală şi învăţătură?
Suntem de părere că înainte de toate trebuie educate ceea ce numim motivele sociale ale
învăţăturii. Aceasta înseamnă că preşcolarul trebuie să înţeleagă, să simtă importanţa locului de
onoare pe care- l ocupă elevul.
Nu putem realiza acest deziderat decât familiarizându-l pe copil în primul rând cu spaţiul
şcolii. Clădirea şcolii este mai mare decât grădiniţa, are holuri largi şi lungi, încăperi numeroase.
Dacă viitorul elev intră de mai multe ori în şcoală, încă din timpul grădiniţei, nu se va mai
confrunta cu teama de nou şi de necunoscut.
Participând la activităţile unei clase de elevi, preşcolarul se familiarizează cu învăţătorul,
un „personaj” cu care părinţii îi ameninţă frecvent pe cei mici. Aceştia conştientizează că
învăţătorul nu este diferit de educator, ci este un îndrumător, un sfătuitor, un prieten al copiilor.
De mare importanţă este participarea activă a preşcolarilor la lecţii, în echipă cu elevii sau cu
sarcini diferenţiate, atunci când nivelul cunoştinţelor permite acest lucru. Nu este indicat ca cei
mici să fie implicaţi în activităţi greoaie, plictisitoare.
În succesiunea dintre şcoală şi grădiniţă considerăm importantă, continuarea unor forme
de activitate din grădiniţă şi la clasa pregatitoare, încât, folosite creator de învăţător, acestea vor
deveni elemente de bază în asigurarea succesului la învăţătură. Prin această pregătire a copilului
pentru şcoală se poate aprecia contribuţia grădiniţei.
Colaborarea noastră, ca şi cadre didactice, nu a rămas la nivel teoretic, ci s-a
concretizat în numeroase activităţi, în care au fost implicaţi şcolarii şi preşcolarii:
 Concurs sportiv – echipe de şcolari şi preşcolari
 Abilităţi practice– lucru în echipă, şcolari şi preşcolari – Tema: Lucrări cu seminţe;
Subiectul: Coşul cu flori

463
  Educaţie muzicală– Subiectul: Cântec de iarnă „Ninge iar”
 Ştiinţe – Subiectul: Stările de agregare ale apei, cu sarcini diferenţiate pentru şcolari şi
preşcolari
 Carnavalul Primăverii
Aceste acţiuni au contribuit la familiarizarea preşcolarilor cu atmosfera din şcoală , dar şi din
activităţile extraşcolare. În acelaşi timp, ele au constituit prilej pentru şcolari să se
dovedească a fi buni colegi şi să le demonstreze viitorilor elevi că şcoala nu este un loc de
care trebuie să-ţi fie teamă, ci un lăcaş de învăţătură şi pregătire pentru viaţă. Cu siguranţă,
activităţile comune cu şcolari şi preşcolari sunt o premiză pentru asigurarea continuităţii
dintre grădiniţă şi şcoală.
În concluzie, pregătirea preşcolarului pentru şcoală implică responsabilitate, pasiune şi
competenţă. Mai înseamnă colaborare şi dialog permanent cu viitoarea învăţătoare, cât şi
permanenta preocupare a educatoarei pentru succesul copiilor pe care i-a pregătit pentru şcoală.

Bibliografie

 Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat în educaţie”,Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004

 Nicola, Ioan, „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2000

 Constantinescu, Paula - Fenomenul socializării în universul copilăriei, în Culegere

metodică editată de Revista de Pedagogie, 1978
 Marinescu, Cornelia – Unitatea de acţiune a grădiniţei şi şcolii în educarea copiilor, în
Revista de Pedagogie, nr. 1, 1970

464
 Grupa pregătitoare – punte de legătură între grădiniţă şi şcoală

Prof. inv. primar, Constantin Elena

Şcoala Gimnazială ,,Aviator Alexandru Şerbănescu”

Activitatea pe care o desfăşurăm cu copiii în grădiniţă, duce în mod nemijlocit la

formarea şi la dezvoltarea deprinderilor şi priceperilor de muncă intelectuală, activitate ce
are continuitate şi în munca şcolară de mai târziu.
Grupa pregătitoare cuprinde copii între 6-7 ani şi este considerată ca o etapă de
trecere de la grădiniţă la şcoală, ca o verigă de legătură între cele două unităţi de
învăţământ. De aici şi necesitatea ca activităţile desfăşurate cu copiii grupei pregătitoare
să fie proiectate şi desfăşurate în aşa fel încât accentul să cadă pe sarcinile formative,
sarcini care vizează dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale copilului, a interesului
acestuia pentru cunoaştere, a curiozităţii epistemice, a dragostei pentru învăţătură.
Constituirea acestor grupe pregătitoare reprezintă o şansă dată tuturor copiilor pentru a-şi
însuşi elementele formative care conduc la aptitudinile de şcolaritate.
Bine organizate, activităţile de la grupa pregătitoare vor dezvolta capacităţi
intelectuale, vor forma abilităţi practice, care, mai târziu, vor conduce la formarea
comportamentului pozitiv al copilului faţă de situaţiile concrete ce urmează să le rezolve
în activitatea şcolară. Totodată, în anul pregătitor, copiii îşi formează deprinderi,
priceperi şi un vocabular clar şi bogat, fără a-i suprasolicita, având timpul necesar la
dispoziţie pentru consolidări şi repetări necesare, impuse de vârstă.
Recuperarea tuturor neajunsurilor în cadrul grupei mari – pregătitoare pentru
şcoală până la sfârşitul anului şcolar presupune că, deja copilul este pregătit pentru
şcoală, pentru mediul social specific. De altfel, când ne referim la şcoală, trebuie să avem
în vedere că preşcolarul trebuie pregătit astfel încât să poată răspunde cerinţelor acesteia.
În acest fel pregătirea copilului pentru şcoală este totodată pregătirea lui pentru societate.
Raportul dintre grădiniţă şi şcoală, în general, trebuie să fie un raport de
continuitate în plan instituţional, în planul conţinutului şi al metodelor.
Între activitatea specifică grupei pregătitoare, cât şi clasei întâi, există o strânsă
legătură pe linia conţinutului, a formelor de organizare şi a metodelor instructiv-
educative. Numai astfel se poate realiza puntea de legătură între cele două instituţii
(grădiniţă şi şcoală) încât adaptarea la noile cerinţe ale clasei întâi să nu mai constituie o
greutate pentru nici un copil.
Una din condiţiile constituirii şi fiinţării unui sistem de învăţământ eficace o
reprezintă coerenţa din interiorul său, unitatea componentelor sale. Edificiu complex,
ordonat vertical pe niveluri şi trepte de instruire, iar orizontal pe tipuri de şcoli şi profiluri
de formare, sistemul îşi demonstrează capacitatea de a asigura formarea şi dezvoltarea
personalităţii umane în măsura în care, între altele, compartimentele şi verigile sale sunt
corelate structural şi funcţional.
În prezent este general acceptată ideea potrivit căreia continuitatea întregului
proces educaţional, cu referire specială la nivelurile „claselor praguri”, care marchează
trecerea de la un ciclu de formare la altul, constituie unul din principiile fundamentale ale
organizării şi funcţionării eficiente a sistemului şcolar.
În contextul actual de regândire a conţinutului întregului sistem al învăţământului
preuniversitar se pune problema unei legături mai strânse între grădiniţă şi şcoală sub

465
aspectul continuităţii muncii pentru profundarea cunoştinţelor şi deprinderilor acumulate
la grădiniţă, prin reluarea şi dezvoltarea lor apoi în clasa întâi.
Se are în vedere faptul că ambele etape cuprind întregul efectiv al fiecărei
generaţii şi că privesc o vârstă la care orice distorsiune sau element care se manifestă ca
„prag” în această tranziţie face diferită adaptarea copiilor la solicitările treptei următoare
de instruire.
Între cele două trepte de învăţământ puntea de legătură o constituie grupa
pregătitoare. Activităţile desfăşurate la grupa pregătitoare trebuie să solicite gândirea
copiilor mai mult decât la grupa mare, prin conţinutul lor să le formeze o gândire critică,
investigatoare, creatoare, să le dezvolte capacitatea de a opera cu inteligenţă.
Condiţiile actuale de dezvoltare a învăţământului preşcolar şi generalizarea
acestuia, impun modernizarea cadrului în care se desfăşoară activitatea instructiv-
educativă, precum şi perfecţionarea metodelor şi mijloacelor didactice. Instruirea de tip
şcolar se bazează în foarte mare măsură pe pregătirea copiilor de 5-6/7 ani din punct de
vedere intelectual, moral, fizic şi estetic. Adaptarea copiilor la regimul de activitate
şcolară este o condiţie esenţială a activităţii ulterioare a copilului – obiectiv fundamental
al activităţii în grădiniţă.
Noi, educatorii, constituim pentru copii busola de orientare a comportamentului
lor în concordanţă cu cerinţele actuale şi de perspectivă ale societăţii noastre şi numai
aplicând metodele şi procedeele adecvate, putem amplifica forţa educativă a acestora.
Mai mult decât atât, mutaţiile profunde ce se produc în domeniul învăţământului ca
mijloc fundamental de instrucţie şi educaţie, ne obligă pe noi, educatoarele, să acţionăm
în aşa fel, încât la 6-7 ani copilul să aibă „indici superiori” de dezvoltare faţă de
generaţiile trecute.
Perioada de 6-7 ani este considerată ca reprezentând etapa în care se constituie
premisele personalităţii şi aşa zisele baze ale ului cognitiv, afectiv, motivaţional şi volitiv
caracterial.
Dacă altă dată nu se punea prea mult accent pe rolul grădiniţei şi pregătirea
copiilor în vederea şcolarizării, a făcut ca mulţi copii să se integreze greu în clasa I.
Astăzi rolul primordial al grădiniţei este pregătirea copilului pentru şcoală.
La intrarea în şcoală copilul trebuie să posede atitudini, deprinderi şi cunoştinţe
corespunzătoare integrării în clasa I, modalităţile de pregătire a lui trebuie realizate cu
multă pricepere şi dăruire, racordată la cerinţele de perspectivă ale vieţii şi activităţii
şcolare.
Trecerea copilului de la grădiniţă la şcoală nu trebuie să constituie un prag, ci o
continuare obişnuită a unei programe care este în dezvoltare şi continuată de către şcoală.
Atributele şcolarizării, cât şi obiectivele majore ale educaţiei şcolare, obligă la
conceperea unei pregătiri pentru şcoală ca un efort de a ridica întreaga formaţie a
copilului la un stadiu superior în dezvoltarea lui intelectuală şi comportamentală.
O astfel de optică poate asigura copilului nu numai adaptarea la cerinţele
regimului şcolar, ci şi parcurgerea unui drum ascendent de şcolaritate şi implicit, în
planul formării şi dezvoltării personalităţii sale.

BIBLIOGRAFIE:

466
 Alexandru J., Cunoaşterea copilului preşcolar, Editura revistei de pedagogie,
Bucureşti 1992
 „Integrarea copilului în activitatea şcolară”, Culegere metodică editată de Revista
de pedagogie Bucureşti 1978
 Oprescu N., Copilul preşcolar în regimul activităţii şcolare, în Revista
Învăţământului preşcolar nr. 1-2/ 1998

467
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ
Prof. Înv. Primar Constantin Georgeta
Liceul Teoretic Constantin Angelescu Ianca
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are
o importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală, dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între
grădiniță și școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și
progrese în sfera cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor, deoarece vârsta preșcolară este
considerată de specialiști ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită
progreselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul
școlar este unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un
accelerat proces de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe
obiectivele care vizează pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării
inteligenței, a spiritului de observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea
premiselor proceselor cognitive, afective și voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea
pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul
social și înconjurător.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar
învăţarea la nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din
planul acţiunii în cel al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei,
servind la formarea şi sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi
asimila. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală
(îi pregătesc atât formal cât şi informal). Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor
obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este
un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea
continuității între grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în
special în programele grădiniței și ale clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se
realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba
de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de
învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ în primul rând
lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite forme
și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru
cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de
relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin
importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența
dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță,
serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o
impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte

468
cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante
personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le
generează perspectiva primei zile de școală.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa
fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor
învăţa.
Pentru asigurarea continuitatii intre cele doua medii educationale, cadrele didactice din
scoala trebuie sa cunoasca pregatirea ce se realizeaza in gradinite, iar educatoarele trebuie sa se
informeze asupra dinamicii cerintelor ce se formuleaza in mediul scolar.
Prin stabilirea primelor contacte cu scoala si cu invatatorii, copiii se vor familiariza din
timp cu institutia dar si cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea
nelinistilor si a starilor afective negative pe care le genereaza perspectiva primei zile de scoala.

Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura
PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985
- Curs “Managementul clasei de elevi”, Romita Iucu, 2005

469
 Importanţa colaborării între grădiniţă şi şcoală

Prof. Copăcean Dorina

Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”
Structură G.P.P. Nr. 44 Oradea

Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii. În vederea integrării preşcolarului în activitatea şcolară trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum
este acesta pregătit.
Obiectivul formativ final al activităţilor instructiv educative din grădiniţă îl constituie pregătirea
copilului pentru şcoală. În acest sens un rol important revine îndeplinirii obiectivelor ce vizează
componentele pshihosociale ale personalităţii copilului şi care contribuie în mod direct la integrarea şi
adaptarea sa optimă în raport cu mediul de viaţă şi activitatea specifică şcolară. Pentru îndeplinirea acestor
obiective se impune o colaborare permanentă între cadrele didactice din grădiniţă şi şcoală. Este necesar să
se asigure o continuitate funcţională între procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală, dar şi
unitatea şi continuitatea influienţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului, care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi, totodată, contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. Pregătirea pentru
şcoală înseamnă, în primul rând,o stare de disponibilitate pentru activitatea de învăţare, asigurarea unor
condiţii interioare care să ofere copilului posibilitatea de a aborda optim solicitările noii activităţi, dar şi
acea stare pshihologică pozitivă faţă de momentul debutului şcolar. Acestea trebuie realizate atât în familie
cât şi în grădiniţă.
Intrarea copilui în şcoală constituie un moment important din viaţa sa, date fiind „statutul” şi „rolul”
de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi, mai ales, specificul
învăţării-act deosebit de complex care angajează dintr-o perspectivă inedită întreaga sferă a vieţii sale
pshihice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior. În această perspectivă, crearea în grădiniţă a
unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă, psihomotrică a
preşcolarilor, apare cu atât mai necesară cu cât vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una
dintre cele mai importante perioade pshihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în
special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Prin activităţile desfăşurate în grădiniţă se pun bazele pregătirii copilului pentru şcoală. Obiectivele
principale urmărite în activitatea didactică sunt în principal:devoltarea vorbirii, cultivarea inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor
cu limbajul matematic, cu limbajul artei, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare
la mediul social înconjurător etc. Pentru a se integra mai uşor în activitatea şcolară este necesar ca micii
preşcolari să fie pregătiţi, să ştie în mare, în ce constă rolul de şcolar, ce sarcini îi revin acestuia şi, mai ales,
ce satisfacţii are şcolarul când rezultatele sale îi bucură pe părinţi şi pe învăţătoare.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunoştinţelor si formare a priceperilor şi
deprinderilor început în grădiniţă este necesară o legătură mai temeinică între grădiniţă şi şcoală. Cum
aceste deprinderi nu se formează la întâmplare , ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine sarcina de a-i
face pe copii să înţeleagă de ce este nevoie ca ei să fie informaţi, să cunoască aspecte diferite despre mediul
înconjurător, de ce trebuie să realizeze diferite sarcini în caietele speciale sau fişele de lucru. Apoi, aceşti
copii, preluaţi de învăţătoare, se pot integra cu uşurinţă în activitatea şcolară, unde vor întâlni noi cerinţe.
Dascălul este acela care sădeşte în copil încrederea, stima şi respectul faţă de propria persoană,
calităţi evidente încă de la această vârstă. Cadrul didactic trebuie să fie empatic, să-l trateze pe copil cum ar
vrea el să fie tratat la rându-i. De aceea, am avut în vedere permanent stimularea încrederii în forţele proprii
şi întărirea comportamentelor pozitive.
Colaborarea permanentă dintre cadrele didactice care predau la grădiniţă şi la şcoală se bazează pe
continuitatea în obiectivele urmărite, în conţinuturi, în mijloacele de realizare a sarcinilor, la nivel

470
instituţional etc. De aceea, educatoarele şi învăţătoarele trebuie să urmărească în mod special cunoaşterea
reciprocă a programei preşcolare/şcolare, precum şi cunoaşterea copiilor din grupa mare.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite
de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în activitatea şclolară necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să îmbine metodele de predare învăţare clasice
cu cele moderne. Utilizarea metodelor interactive de grup îţi oferă trăiri deosebite şi satisfacţii profesionale
în timpul lucrului cu copiii. În activităţile bazate pe metodele interactive de dezvoltare a gândirii critice,
copiii au fost antrenaţi în “aventura cunoaşterii” prin participarea activă la rezolvarea problemelor supuse
dezbaterilor, într-o atmosferă de lucru flexibilă şi democratică.
Prin predarea interactivă se urmăreşte aşezarea învăţământului pe baze pragmatice, pregătind integrarea
copiilor într-o societate democratică a pluralităţii punctelor de vedere şi a concurenţei ideilor.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie,
imaginaţiei creatoare, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunoştinţelor şi de formare a priceperilor şi
deprinderilor început în grădiniţă, este necesară o legătură temeinică între grădiniţă şi şcoală. Astfel, între
Grădiniţa Nr.44 şi Şcoala „Avram Iancu”a cărei structură suntem, s-au desfăşurat o serie de activităţi
comune, materializate prin activităţi demonstrative, vizite, spectacole, organizarea unor expoziţii. Dintre
activităţile comune desfăşurate în cadrul diferitelor proiecte naţionale şi locale amintesc: „În lumea
poveştilor lui Creangă”, „La carnaval”, „Îţi dăruiesc un mărţişor”, „Învierea –sărbătoarea înnoirii”, ”Să
colindăm împreună”, acţiune de ecologizare în Parcul Ghioceilor” etc. În cadrul proiectului „Eco şcoală” am
realizat împreună activităţile „Eco brăduleţul”. Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată „funcţia
majoră”, obiectivul formativ final al activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Prin colaborarea
permanentă cu şcoala, copiii au devenit mai sociabili, mai comunicativi între ei şi cu adulţii, înlesnindu-se
astfel integrarea în activitatea şcolară.
În concluzie, putem spune că reuşita privind educarea copilului preşcolar depinde de o colaborare
prodigioasă dintre grădiniţă, şcoală şi familie. Principalul beneficiar este desigur COPILUL, deoarece
procesul de învăţământ câştigă în rigoare ştiinţifică şi devine mai flexibil, iar învăţarea este mai activă.

Bibliografie:
Vrasmas, E., (1996), Educaţia copilului preşcolar, Editura Pro Humanitate, Bucureşti
Preda, V.,(2003) Grădiniţa altfel,Editura V&I INTEGRAL, Bucureşti.

471
 COLABORAREA GRADINIȚĂ-ȘCOALĂ!

RELAȚIA EDUCATOR-ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR

MARIA COPIL

Colaborarea dintre grădinița de copii și școală se realizează pe baza interesului reciproc al

educatoarei de la grupa mare și cel al învățătoarei (învățătorului) care va preda la clasa pregătitoare. Este
vorba de eforturile comune pe care ele (ei) le depun în scopul de a ajunge la rezultate cât mai bune în
instruirea și educarea copiilor. Deosebit de rodnic ,in acest sens este practicarea schimbului de experiență
dintre educatoare și învățătoare.

Formele de colaborare dintre grădinița de copii și școală sunt variate și numeroase. În realizarea
acestor forme de colaborare ,educatoarea și învățătorul trebuie să dea dovadă de interes ,inițiativă și
pricepere .

Educatoarea va face vizite la școală cu copiii preșcolari din grupa mare pe care o conduce ,pentru a-i
familiarize din timp cu viața școlii , va organiza împreună cu învățătorul serbări sau alte activități comune
(concursuri de poezii,sportive,confecționarea de felicitări cu ocazia diferitelor sărbători,confecționarea de
mărțișoare ….) ale preșcolarilor cu elevii din clasa pregătitoare. Aceste vizite a preșcolarilor la școală
trebuie să fie bine pregătite pentru a le produce o impresie plăcută . Înainte de a pleca în vizită la școală
,educatoare îi va pregăti printr-o convorbire ,le va vorbi despre mobilierul de acolo ,care este diferit decât
cel de la grădiniță,deosebirea dintre bancile din școală și măsuțele lor din grădiniță. Ea va preciza că în
școală nu vor mai vedea jucării , ci alte lucruri frumoase și folositoare după care învață elevii(manuale
,planșe,hărți…) .

După ce copiii au ajuns la școală ,este necesar ca învățătorul să le atragă atenția asupra unor momente
din desfășurarea lecției:disciplina din timpul lecței, cum răspund la întrebările învățătorului,cum merg și
scriu la tablă.

De asemenea este recomandabil ,ca elevii să vină în mijlocul preșcolarilor pentru a le arăta ce învață ei
la școală.

Ținând legătura cu școala ,educatoarea va putea să-și analizeze mai ușor munca instructiv-educativă
și va primi informații asupra modului cum și-a pregătit preșcolarii. O alta modalitate ar fi ca învățătorul să
asiste la activitățile de la grupa mare .

Altă formă de colaborare grădiniță - școala ar fi participarea educatoarelor și a învățătorilor la

consfătuirile anuale ,la cercurile pedagogice.

Participînd la aceste activități (forme )de colaborare,ei vor înțelege și vor rezolva problemele care apar
,va spori eficiența procesului de educare a copiilor .

472
 The collaboration between kindergarten and school - the path to success towards
lifelong education
teacher Corbos Nicoleta Daniela
Middle School Nr. 3 Rasnov

Education is known as the dimension that sets out the size of the individual's life from birth to death,
which makes it to be permanent, pervasive throughout a person's life. In this sense, lifelong education
involves the formation of behaviour specific to education by integrating the human individual in an
education system in which to acquire the habit of intellectual work, the psychomotor skills necessary for a
lasting, permanent education, but also those necessary for self-education. So it is important to teach students
something, but especially to teach them how to learn by themselves later on. In the extensive development
process of permanent education, regarding education in its entirety, a crucial role lies in the kindergarten
educator and the school teacher, with reference to providing education models formal and informal, as well
as non-formal.
The theoretical foundations acquired in middle and secondary schools, together with the
improvements and teaching experience, help the teacher to make friends of factors such as the individual
learning opportunity, educability and, not least, motivation.
The instruction component is mandatorily seconded in our educational system by the education
component, and the latter is less favored by the education plans. Fortunately, in recent years, in addition to
classic educational classes, the week entitled "A different kind of school" is really helpful It is the period
during which the educational skills of the teacher puts the students to work in various ways. Now, through
the educator-teacher collaboration, the preschoolers and students of all ages benefit from other kinds of
lessons. After a preliminary joint consultation of the activity leaders, the children can organize and carry out
joint activities. For example, the older ones are invited to a festivity on a certain theme, organized by the
smaller ones. Students will know that they must each monitorize a small group, focusing on what is worth
following and what needs to be improved in the target group. At the end of the activity, the older ones will
have an activity divided in groups where they will summarize the notations and will decide the direction to
follow in their work. They then organize their own activity in which, with tact, with the help of pictures and
explanations will support and encourage the positive aspects and will warn on those unwanted. The
snapshots will help to determine the theme, this being a source of new variants of activities. The little ones'
tendency to imitate must be speculated by teachers, but also the desire of the older ones to offer themselves
as models.
The visits to attractions, museums, film and theater shows or outings are very popular, following
which, the older and the younger debate in a friendly way through slideshow and photo gallery the issues
regarding the animal, plant life, with examples of specific behavior. They observe and learn beyond the
catalog, rules of behavior towards other creatures.
The rules of conduct become less imperative, easier to remember when watching a movie made at a
birthday of the heterogeneous collective. One can even go to a relative perpetuation of actions such as the
establishment of micro-groups where older students accompany the little ones to the kindergarten,
discussing about the rules of the road, about protecting the green areas or about the relationship between
people and stray dogs, aiming at a better awareness and securing the application of certain rules of conduct.
The contemporary educational policy maintains the educational monopoly of the school.I n these
circumstances, the gap between the educational needs of the modern society and the limited nature of the
school system becomes more obvious. We distinguish the difference between knowing how it is right and
knowing how to behave properly, that is exactly the difference between theory and practice. Any occasion is
welcome in order to strengthen the Latin proverb Teoria sine praxis est cum rota sine axis. A trip in nature
will be preceded by a presentation of the requirements of good behaviour made by the older students,
reinforced by the educator, who may refer to short stories or poems known by the little ones. Then the
primary school teacher and the teacher secretly choose 2-3 spies that record the deviations observed in their
opposite age colleagues or even to capture them. The action will mandatorily have the session destined to
present the observations noted by the spies, taking care that the observations have a correct character,

473
without insults and the behavior patterns to receive the vote of all, maybe even small diplomas. Such
experience will be more easily memorized and easier to apply in the future, than a moral lesson.
The collaboration between preschoolers and small or middle schoolchildren may be conducted with
the specific naturalness of the coexistence of different ages of childhood, bringing their contribution in
keeping the budding personalities away from the limits of his/her training and development. There will
always be needs and demands of permanent education. The idea that education must open itself to the world
issues and to move towards lifelong learning is neither new nor recent, it goes on the trail of teacher J.A.
Comenius, who was aware that the education reform should go hand in hand with a reform of the human
society in general. Our effort, of the contemporary teachers can be of good omen if we can engage students
and their coordinators in the educational act, they also being a part of the society on the move and looking
for new ways to streamline the work with the education subjects.

474
 ”Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor”

PROF. ÎNV. PRIMAR: CORCHEȘ IOANA CRISTINA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ CÂMPENI

Complexitatea actului educațional, a realității umane și sociale contemporane argumentează

necesitatea unor interrelaționări responsabile în deciziile, acțiunile și rezultatele educației. Studiile au
demonstrat că o relație bună între instituțiile educației: grădiniță, școală, familie și comunitate este în
avantajul copilului la toate vârstele. Se dezvoltă concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile
care îl privesc, opțiunea personală, implicarea acestuia de la vârstele cele mai fragede în responsabilizarea și
drepturile pe care societatea le identifică și le recunoaște, iar garantarea acestor drepturi și responsabilități
implică o unitate între familie și școală, grădiniță.
Pedagogia contemporană a dezvoltat un nou concept cu valoare de principiu- parteneriatul
educațional, ca extensie a principiului unității cerințelor în educație, acesta presupunând nevoia unei
comuniuni în ceea ce privește obiectivele propuse actului educațional. Prin urmare, un parteneriat între
școală – grădiniță este o condiție permanentă a eficienței instituțiilor socio-educative. Acest parteneriat
presupune egalizarea șanselor de participare la o acțiune comună, acceptarea diferențelor și tolerarea
opțiunilor diferite, interacțiune între toți partenerii, comunicarea eficientă între participanți, colaborare,
cooperare.
Relația educativă este una de formare și transformare, atât a educatului cât și a educatorului. Educatorul
dobândește noi competențe cu fiecare problemă educativă pe care o rezolvă, în sensul formării unor
aptitudini reflexive, creatoare, dinamice, cu receptivitate la schimbare. Astăzi este imperios necesară nevoia
unei colaborări strânse dintre școală-grădiniță în favoarea unei educații eficiente pentru individ și pentru
societate. Facilitarea unei învățări eficiente are ca premisă o atmosferă destinsă, pozitivă între agenții
educaționali, colaborarea școală-grădiniță având o formă de unificare, sprijin și asistență a influențelor
educative formale.
O strânsă colaborare între grădiniţă şi şcoală este impusă de faptul că acestea sunt incluse în acelaşi
ciclu curricular, numit ciclul achiziţiilor fundamentale. Finalităţile învăţămantului preşcolar şi ale primelor
clase ale şcolii primare sunt comune; abilităţile formate deja în învăţămantul preşcolar sunt reluate în
primele clase şi exersate în contexte mai noi, mai complexe. În ceea ce priveşte rolul grădiniţei de copii,
acesta este înţeles de la complinirea educaţiei în sânul familiei, până la similitudini de organizare,
funcţionare, de conţinut şi metode, cu şcoala. Grădiniţa şi şcoala se află în raport privilegiat de continuitate
care implică în mod obligatoriu necesitatea colaborării dintre educatoare şi învăţători, respectiv dintre
preşcolari şi şcolarii mici.
Pentru asigurarea unei continuităţi reale între educaţia din grădiniţă şi cea din şcoala primară se încearcă
o multitudine de rezolvări. Perspectiva în care selectăm exemple de experienţe de pregătire a copiilor prin
învăţămantul preşcolar, pentru integrarea eficientă în învăţămantul primar, nu este cea a urmăririi gradate a
tuturor compartimentelor personalităţii copilului, nici cea a trasării riguroase a demersurilor educative,
pentru dobândirea de cunoştinţe şi abilităţi esenţiele pentru vârsta analizată, ci una psihosociologică,
referitoare la socializarea copilului prin succes, prin satisfacţie, obţinută în activitatea sa instructiv-
educativă globală.

475
 Personalitatea educatorului în colaborarea grădiniță-școală

Educatoare Corciovei Tatiana

Grădinița cu P.N. Nr.9
Huși, jud. Vaslui
Ancorat în prezent, întrezărind viitorul şi sondând dimensiunile posibile ale personalităţii,
educatorul instruieşte, educă, îndeamnă, dirijează, cultivă, corectează, perfecţionează şi evaluează
neîncetat procesul formării şi desăvârşirii calităţilor necesare omului de maine.
Meseria de profesor nu se găseşte între cele mai solicitate, dar nici între cele evitate.
Profesiunea intelectuală, respectată, nu distribuie deţinătorului putere, influenţă sau venituri superioare.
Dar conferă prestigiu şi satisfacţii, vocaţia fiind considerată unul din motivele de bază în alegerea
acestei profesii. A fi profesor înseamnă un risc asumat. Şi asta deoarece pregătirea pentru a preda,
pentru a-i învăţa pe alţii cum să înveţe este o operă niciodată încheiată şi care implică multă răbdare,
multe momente de incertitudine, de descurajare şi multe ore de studiu, iar rezultatele nu pot fi măsurate
nici cantitativ şi nici imediat. În clasă se învaţă mai mult decat o materie, se învaţă lecţii de viaţă.
Profesorul stimulează şi întreţine curiozitatea elevilor pentru lucruri noi, le modelează
comportamentele sociale, le întăreşte încrederea în forţele proprii şi îi ajută să îşi găsească identitatea.
Realizarea acestor sarcini depinde de măsura în care profesorul posedă calităţile şi competenţele
necesare centrării cu precădere pe aşteptările, trebuinţele şi interesele elevilor.
Principala calitate a unui cadru didactic este vocaţia pedagogică, exprimată în a te simţi chemat,
ales pentru această sarcină şi apt pentru a o îndeplini, după Rene Hubert (1965). El consideră că
vocaţiei pedagogice îi sunt caracteristice trei elemente: iubirea pedagogică, credinţa în valorile sociale
şi culturale, şi conştiinţa responsabilităţii.
Arta pedagogică înseamnă, înainte de toate, arta de a te pune la dispoziţia copiilor, de a
simpatiza cu ei, de a le înţelege universul, de a le sesiza interesele care Îi animă, afirmă M.A. Bloch
(1968) şi este un dar pe care candidaţii la funcţia de profesor îl au sau nu. O bună formare profesională
poate ajuta acest dar să se dezvolte. A înzestra copiii cu ştiință pare un lucru relativ uşor, dar a forma
oameni în plinătatea cuvântului este deosebit de greu. Cheia problematicii educaţiei ne-o dă
cunoaşterea copilului. Oricat de stăpan pe sine ar fi educatorul, acţiunea sa nu poate începe fără o foarte
bună cunoaştere a potenţialului copiilor, fără a stabili un scop, o tendinţă, un ideal pentru demersurile
sale educative.
Vârsta preşcolară este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici,
educaţia preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează
temelia întregii vieţi de mai târziu. La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsurâ, principalii
factori educativi: familia, grădiniţa şi şcoala. Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea
tuturor în realizarea unei unităţi de cerinţe va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea
erorilor în educaţie şi la soluţionarea problemelor inerente care apar.
Grădiniţei, ca prima verigă a sistemului de învățământ trebuie să i se acorde o mare atenţie.
Învăţământul preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoară după
o programă minuţioasă şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului
preşcolar pentru integrarea ușoară şi rapidă în activitatea de învățare. Şi copilul preşcolar învaţă dar
pentru el învățarea este un joc.

476
 Învăţarea şcolară, oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut, disciplină de
muncă riguroasă etc. Un rol important în debutul şcolar îl va avea întotdeauna instituţia preşcolară, ea
fiind o etapă intermediară, indispensabilă. Integrarea copilului în forma de colectivitate preşcolară
comportă un prim efort de adaptare la viaţa socială şi totodată extinderea mediului social accesibil
copilului. În perioada preşcolară el îşi dobândeşte rolul său social într-o colectivitate şi obţine o altă
dimensiune în interiorul familiei. În colectivitate, copilul stabileşte cu totul alte raporturi decât în
familie: învaţă să se subordoneze unui program şi a unor activităţi comune ale colectivului din care face
parte; stabileşte relaţii cu alţi copii învăţând să-şi domine excentrismul folosind relaţii de colaborare.
Integrarea copilului în şcoală presupune mai întâi formarea unor prezentări corecte despre
școală care să le permită preşcolarilor o adaptare afectiv-motivațională la mediu şcolar cum ar fi:
prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor în prima zi de școală, având ca invitați
elevii clasei I şi învățătoarea lor; asistență la o activitate de citire, matematică, scriere; organizarea unor
activităti de evaluare-concursuri care au loc împreună cu clasa I; plimbări în jurul oraşului; excursii și
altele.
Realizarea dezideratelor, a idealului educatoarelor este condiţionată de o colaborare strânsă
între grădiniţă şi şcoală. Activitatea educatoarelor şi învăţătorilor trebuie să se împletească. Tonul
puternic afectiv ce o caracterizează pe educatoare trebuie să se împletească cu relaţia mai autoritară a
învăţătoarei. Trebuie să cântărim cu atenţie cât şi cum îi ajutăm pe copii. Sub aspectul evaluării,
evoluţiei şi randamentului şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie să
se completeze cu evaluarea apreciată în calificative de către învăţător.
Un alt obiectiv în vederea integrării copilului în activitatea de tip şcolar constituie permanenta
legătură a grădiniţei cu familia, cea care constituie de fapt primul model al copilului. Educaţia în
familie ocupă un loc important în formarea copilului, cei 7 ani de acasa fiind hotărâtori în procesul de
adaptare şi integrare la viata socială şi aşa marcată de influenţele mediului socio-economic. Familia
este instituţia primordială unde copilul dobăndeşte cea dintâi şcoală a vieţii. În familie, copilului trebuie
sa i se asigure sentimentul de comfort şi siguranţă. O ambianţă framântată de tensiuni familiale, lipsită
de afecţiune, stare de indiferenţă, cu acte de violenţă va duce la reacţii de inadaptare. Pentru
indeplinirea dezideratelor comune grădiniţa-familie se poate recurge la câteva strategii specifice:
stabilirea unor relaţii strânse cu familia copiilor pentru a cunoaşte mediul din care vin copiii,
problemele pe care le ridică aceştia; implicarea părinţilor în soluţionarea unor probleme interne ale
unităţii; prezentarea unor referate privind rolul pe care îl are grădiniţa în instruirea şi educarea copiilor,
în pregătirea lor pentru şcoală; convorbiri zilnice prin care sunt puşi la curent cu toate achiziţiile sau
eşecuriie copiilor, la găsirea împreună a unor soluţii viabile; implicarea părinţilor la îmbunătăţirea bazei
didactico-materiale; activităţi demostrative pregătite special pentru părinţi; serbări oferite părinţilor cu
diferite ocazii.
O bună colaborare între educatori și învățători va avea efecte pozitive şi durabile în timp,
asigurând performanţe educative notabile.

Bibliografie
-Magdalena Dumitrana, Copilul, familia și grădinița, Editura Compania, 2000
-Revista Învățământului preșcolar nr. 1-2/1997
-Internet, http://promep.softwin.ro/promep/news/show/4331

477
 IMPORTANTA DISCIPLINEI IN PROCESUL EDUCATIV

Prof. CORDOS MARIANA

In cadrul procesului instructiv-educativ trebuie sa predomine convingerea că omul este

perfectibil prin educaţie, indiferent de provenienţa socială sau potenţialul ereditar.
Rolul cadrului didactic este complex şi presupune argumentare in diferite grupuri si situaţii,care,
au faţă de « educator » cerinţe diferenţiate: astfel, el reprezintă autoritatea publică, este
transmiţător de cunoştinţe şi educator, evaluator al elevilor, partener al părinţilor in sarcina
educativă, membru in colectivul şcolii, coleg. Pentru a putea răspunde atâtor cerinţe şi a-şi
adapta comportamentul unor solicitări diverse, el trebuie să fie conştient de misiunea sa, are
obligaţia de a observa şi evalua, disponibilitatea de a primi sugestii, aptitudinea de a organiza şi
regiza procesul de instruire.
Indiscutabil, dascălul este figura centrală a reformei educaţionale contemporane iar, in
procesul educativ cel mai important conflict al acestuia este acela dintre transmiterea
cunoştinţelor şi calitatea de educator. La unii predomină preocuparea pentru transmiterea de
cunoştinţe, alţii sunt cu precădere preocupaţi pentru a forma. In procesul instructiv-educativ un
rol deosebit de important il are colaborarea dintre cadrele didactice, respectiv : educator,
învăţător, profesor, dar, primordial rămâne rolul părintelui si al colaborării lui cu educatorii în
stabilirea-respectarea, învăţarea-însuşirea, conştientizarea-aplicarea, regulilor, măsurilor unei
conduite decente in familie si societate dar şi a autodisciplinei.
Viaţa in familie şi în societate necesită înţelegerea şi acceptarea anumitor reguli. Rolul pă-
rinţilor este de a-i insufla copilului aceste reguli, încă de la cea mai mică vârstă, ceea ce
înseamnă a-l disciplina şi nu a-l pedepsi, deci a învăţa copilul să se adapteze vieţii.
Educarea copiilor înseamnă mai mult decât o listă cu reguli care se limitează la ce au voie şi ce
n-au voie să facă; înseamnă organizarea zilei, pentru ca el să ştie la ce să se aştepte, ca să
reacţioneze în consecinţă. Deşi disciplina implică organizare (structură) şi iubire, copiii trebuie
să aibă libertatea de a nu fi de accord uneori cu adulţii, pentru a se dezvolta şi a deveni
independenţi.
Frica de pedeapsă provine din modul autoritar de a aplica disciplina. A nu face rău
celorlalţi, fiindcă nu vrei, este cu totul diferit de a nu face rău, de teama pedepsei. Toleranţa prea
mare nu ajută copii să-şi dea seama de urmările faptelor rele. Copilul crescut fie extrem de
autoritar, fie într-un mod foarte tolerant, va rămâne iresponsabil, neincrezator şi uşor de
intimidat. Limitele lui sunt incerte: în primul caz, pentru că este dirijat permanent, se bazează
exclusiv pe reacţia părinţilor; în al doilea, fiind lăsat "de capul lui", crede că orice este posibil şi
permis.
Pentru a ajuta copilul să se maturizeze, este nevoie să i se acorde multă atenţie,să fie
încurajat, mai ales, pentru faptele bune, să fie dojenit sau sancţionat pentru cele rele. Analizând
şi dezbătând împreună întâmplările; va căpăta încredere în el insuşi şi va deveni răspunzător
pentru faptele lui.
Pentru o reuşită a educării si disciplinării unui copil propunem cateva sugestii :
-Fii exigent, dar inţelegător; stabileşte limite, înainte ca purtarea lui să scape de sub
control.

478
 -Reacţioneză după gravitatea greşelii; nu pedepsi micile obrăznicii neintenţionate, in
acelaşi mod cu minciuna, furtul sau violenţa; o privire ingrijorată, mustrarea sau cererea de a-şi
schimba comportamentul sunt suficiente pentru greşelile mărunte.
-Spune-i ce înseamnă agresiunea: glume care rănesc, porecle, lovire, ciupire,
muşcătura, bătaie.
-Explică-i ce este furtul: a lua ceea ce aparţine altcuiva, fără acordul lui, indiferent
de cauză.
-Explică-i diferenţa dintre minciuna gravă si secret sau o minciună nevinovată.
-Când regula este incălcată, spune-ţi opinia pe un ton ferm si explică-i,
dezaprobator, ce s-a întâmplat si ce anume a fost greşit în comportamentul lui.
-Lasă-l să sufere consecinţele purtării sale: dacă se bate cu fraţii săi, separă-i şi nu-i
mai lăsa să se joace împreună.
-Dacă copilul aduce o ofensă gravă unei persoane, discută serios cu el şi apoi dă-i o
pedeapsă (punerea la colt) sau i-ai un privilegiu ("Nu mai ieşi afară, dupa masă").
-Pentru a fi eficace, trebuie să fi consecvent, ferm si prompt.
-După ce incidentul a trecut si după ispăşirea pedepsei, nu-i mai aminti: uită.
-Nu categorisi copilul, ci greşeala lui: nu-i spune că e mincinos, ci că minciunile lui
iti scad încrederea in el.
-Nu lovi copilul.
-Laudă acţiunile copilului, nu pe el direct. Lauda poate fi exprimată şi printr-un
zâmbet sau o îmbrătişare, nu numai prin vorbe.
Instituţia de invăţământ reprezintă un loc unde fiecare copil trebuie să se simtă liber, să
poată să-şi dezvolte personalitatea şi talentele şi să se pregătească temeinic pentru integrarea în
societatea viitorului. Devine imperios necesar ca acestea să formeze oameni în spiritul normelor
şi valorilor sociale si creştine, a experienţelor europene, pentru a deveni cetăţeni competitivi ai
spaţiului european în viitor.

479
 Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor

Prof. înv. prim. DOINA CORDUNEANU,

LCEUL TEHNOLOGIC VLĂDENI, JUD. IAȘI

Pornind de la ipoteza că atunci când părintele se înțelege bine cu educatoarea, învățătoarea sau
profesorul copilul are de câștigat , putem avansa ideea că o relație bună cu aceștia este premisa unei bune
relații cu copilul.
Nu este deloc ușor să fii nici părinte , nici dascăl ,dar nici învățăcel. Fiecare dintre aceste roluri
presupune seriozitate, responsabilitate, consecvență ……., iar lista ar putea continua și se poate încheia cu
motivație, emoție , trăire și de ce nu cu respect pentru ceea ce sunt, ce voi fi și ce voi deveni. Voi fi
evident un școlar de excepție dacă voi depăși barierele emoției și mă voi afunda în dorința unei cunoașteri
a cunoașterii , voi deveni un părinte excelent dacă voi excela în dorința de respect și relaționare , voi fi
numit profesor de excepție dacă voi reuși să atenuez conflicte între generații , voi reuși să pun într-o relație
permanentă școala cu familia și comunitatea, șă construiesc personalitatea copilului în concordanță cu
cerințele socialului , să determin toți factorii implicați în educație să pună problema cunoașterii pe făgașul
metacognitiv al construcției umane. Toate acestea nu pot duce decât la un happy-and al activității
educative pe care fiecare dintre noi dorește să o realizeze.
O dată pornit pe poarta casei înspre instituțiile educației , copilul , începe fără doar și poate să
aparțină unei alte lumi , care nu are nici o legătură de sânge cu acesta, ci pur și simplu are un scop foarte
bine ațintit asupra șlefuirii personalității lui. Fie că este preșcolar , fie în clasele primare , fie în clasele
gimnaziale , autoritatea supremă pentru copil este acum Doamna.
Dese vor fi momentele apariției unor conflicte între părinte- copil pe tema a ceea ce a spus
doamna, doar că părintele nu are decât o singură alternativă , și anume, aceea de a menține o legătură
permanentă cu instituția statului care a desemnat-o pe doamna să contribuie la educația copilului .
Etapa preșcolarității este una din etapele esențiale a fenomenului de socializare a copilului , iar
doamna educatoare are misiunea cea mai grea în reușita acesteia. Faptul că de la această vârstă copilul
începe să aibă contact cu profesorul de limbi străine este o ocazie unică pentru dezvoltarea unei relații de
colaborare educatoare – profesor , dar și oportunitatea punerii în aplicație a unuia dintre principiile de bază
ale învățământului , continuitatea , care face referire strictă la modul de abordare a problemelor psiho-
pedagogice , la principialitatea gândirii asupra evoluției copilului , la avansarea ideii unor strategii
interactive care să dezvolte copilului alese deprinderi și competențe , la o cunoaștere profundă a etapelor
de dezvoltare ale copilului , dar și la necesitatea deschiderii către noutățile din domeniul pedagogic.
Clădirea , cot la cot , în personalitatea copilului presupune respect pentru acesta dar și pentru
factorii care contribuie la continuarea acestui proces. Dacă educatoarea începe , valorificând la maximim
potențialul copilului , evidențiind punctele forte ale fiecăruia , profesorul și învățătorul au obligația
morală de a continua , de a investi suflet și speranță , dragoste și dorință de cunoaștere și recunoaștere a
valorilor .Suntem responsabili de această evoluție toți din această triadă: educatoare-învățător- profesor.
Profesionalismul tuturor pus în relație perfectă , dorința de a fi util societății , implicarea totală în actul
didactic și abordarea copilului din perspectiva partenerului în educație este tot ce și-ar putea dori o
societate atât de zbuciumată la această oră.
Nu trebuie neglijat faptul că școlarul ne pune chiar de la primul contact cu noi pe cel mai înalt
piedestal, de aceea nouă nu ne rămâne decât să nu le înșelăm încrederea , să nu le anihilăm dreptul la
replică , să lăsăm să ne însoțească conștiința permanent , să fim empatici șă lăsăm dorința răzbunării pe
frustrările noastre, pentru că ei – elevii- nu au nici o vină în ceea ce privesc lipsurile noastre.
Dacă familia reușește să realizeze acel echilibru emoțional al copilului , eu ,didacticianul , pot să
construiesc în liniște fără a-l tulbura pe elev, fără a-i distrage atenția de la implicarea în propria-i formare,
îl antrenez și accept propuneri . Promovez valoare și artă pentru că sunt un mesager al artei , colaborez și

480
aduc propuneri de proiecte care să-l ajute pe elev în formare , valorific toate resursele interioare ,pentru că
numai așa pot defini rolul ” învățătorului” de altădată.

481
 Colaborarea grădiniţă – şcoală

Educatoare COROI IRINA

Şcoala Gimnazială “ Mihail Andrei” Buhuşi, judetul Bacău

Grădiniţa cu Program Normal nr.5

Copilăria timpurie reprezintă cea mai importantă perioadă din viaţa unui individ prin consecinţele
durabile pe care le are asupra dezvoltării ulterioare a acestuia. Educaţia timpurie este prima treaptă de
pregătire formală şi se adresează copiilor de la naştere la 6-7 ani, oferind condiţii specifice pentru
dezvoltarea deplină, în funcţie de evoluţia individuală şi de vârstă a acestora.

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.

Educaţia timpurie încoporează idea că vârstele mici constituie baza personalităţii, iar pentru reuşita
educaţională a copilului e necesar să fie antrenaţi toţi agenţii cu influenţe asupra copilului, pornind de la
familie, instituţii de educaţie până la comunitate.

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.

Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa pregătitoare nu fac faţă cerinţelor şcolare?”.
Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru
şcoală.

Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul
învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri
anatomo-fiziologice , toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.

În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.

Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa pregătitoare.

Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.

482
 În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.

În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul
social şi înconjurător.

483
 Relaţia educatoare –învăţător – profesor

Profesor Învăţământ Primar

Coroi Manuela Irina

Pentru asigurarea unei continuităţi în procesul de formare educaţională , emoţională a copilului este
necesară strânsa colaborare între instituţiile învăţamântului preprimar , primar şi gimnazial pe care le parcurge
copilul . Toate cele trei instituţii sunt datoare să acţioneze unitar şi în permanenţă în interesul copilului .
Grădiniţa are nevoie să cunoască perspectivele activităţilor pe care şcoala le va realiza necesarul de
cunoştinţe obligatorii pentru continuarea procesului de învăţare , iar şcoala trebuie să cunoască trăsăturile
emoţionale psiho – motrice ale copiilor pe care-l preia care pot influenţa procesul de învăţare şi totodată să
împrumute şi să dezvolte unele procedee de activitate adecvate perioadei de familiarizare a copilului cu
activitatea şcolară.
Prin aceste preocupări comune dinamica procesului instructiv – educativ capătă valenţe noi, mai ales
în ceea ce priveşte calitatea de care beneficiază în primul rând copiii – centrul preocupărilor celor două
instituţii. Intrarea în şcoală constituie în viaţa copilului un moment de răscruce pentru formarea personalităţii
lui.Jocul care predomina în grădiniţă ca activitate principală este înlocuit în mare măsură cu activităţi de
învăţare , de lucru , dar ca punte de trecere există clasa pregătitoare care face mai uşoară această adaptare la
învăţare .
Intrarea în şcoală schimbă întreaga structură a vieţii copilului; ea îl introduce într-un sistem de noi
raporturi, îi pune în faţa noi probleme, îl deprinde cu o activitate de un tip cu totul nou şi anume cu învăţătura în
şcoală.
Odată cu trecerea la învăţătura sistematică, în şcoală se sfârşeşte perioada preşcolară şi începe
perioada vârstei şcolare a copilului.
Trecerea la gimnaziu prezintă o mare schimbare pentru copii , aceştia fiind familiarizaţi cu un singur
cadru didactic care desfăşoară întreaga activitate cu ei , aceasta permiţând o relaţionare permanentă şi o
cunoaştere foarte bună a copilului . Gimnaziul presupune interacţiunea cu un alt cadru didactic la fiecare oră ,
necesitând o adptare emoţională a copiilor la tipologia fiecărui profesor în parte şi invers , a fiecărui profesor la
colective şi personalităţi diferite . Aici elementul liant este dirigintele care are obligaţia de a comunica cu
învăţătorul pentru a cunoaşte evoluţia de până atunci a fiecărui copil şi a o face cunoscută corpului de profesori
de la clasă .
Toate cadrele didactice care interactionează pe parcursul întregului proces instructiv – educativ trebuie
să cunoască nevoile educaţionale , particularităţile emoţionale ale fiecărui elev pentru a veni coerent în sprijinul
acestuia . Necunoaşerea problemelor sociale ale fiecărui copil poate duce la interpretarea greşită a
comportamentului acestuia , intervenţia emoţională asupra sa agravând afecţiunea copilului şi anulând tot
efortul depus până atunci .
Circuitul de intervenţie emoţională se face pe un canal educaţional comun atâta timp cât există
comunicare permanentă între nivelele parcurse de elev .
Toţi factorii educaţionali implicaţi în viaţa copilului trebuie să –şi desfăşoare activitatea centrat pe cel
mai important beneficiar şi anume copilul . Familia , în cele mai multe cazuri este liant între ceilalţi factori
educaţionali , alteori doar şcoala este cea care ajută redresarea emoţională a elevului şi în acest caz , existând în
toate instituţiile de învăţământ cazuri particulare , doar legătura educator – învăţător –profesor face cunoscută
problema socială , emoţională a elevului , căutânt împreună printr-o continuare a demersurilor educaţionale ,
îndreptarea sau măcar ameliorarea acestora .
Pentru o societate sănătoasă , copiii trebuie să beneficieze de sprijin coerent , implicat , fără întreruperi
motivate doar prin indolenţă şi neprofesionalism, pe tot parcursul grădiniţei şi şcolii , perioadă în care se pot
educa cu uşurinţă .

484
485
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ȘCOALǍ , CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN
REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

Educ.Coșei Oana, Grǎdinița PP Nr.26 Timisoara

Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar
din primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac
faţă cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se
asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din
grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin
colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar
prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date
fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii , noutatea condiţiilor
de activitate,şi mai ales, specificul învăţării - act complex care angajează dintr-o nouă întreaga
sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi
deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în
grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă
şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca
fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile
în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la
învăţătură şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea
cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea
copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru
startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate
şi se află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-
zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi
se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe
şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de
creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net
preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală, de
supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi
influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă , de a lărgi contactele cu lumea

486
exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de
a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la
socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care
vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării
inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea
creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a
procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază
a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere
eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează
cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul
intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice
structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”,
,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare
între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o
muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult
asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor
psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea
şcolară.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala
primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl
tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului
în clasa pregatitoare a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale
a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea
cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea
şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.

Curriculum pentru învăţământul preşcolar (2008) M.E.C.T., Bucureşti

''Tradiţionalism şi modernism în învăţământul preşcolar'', Monica Lespezanu,
Ed.OMFAL BESENŢIAL, 2007;

487
 Colaborarea gradinita –scoala- familie

COSTACHE CARMEN FLORINA

Prin existenţa grădiniţei, învăţământul primar a avut de câştigat. Oricât de mult s-ar ocupa o familie de
copilul preşcolar, s-a constat că acesta se integrează mai greu în activitatea şcolară decât cel care a urmat
grădiniţa. Astfel, copiii ce vin la şcoală după ce au urmat învăţământul preşcolar sunt mai sociabili, sunt
obişnuiţi cu activitatea colectivă, au deschidere spre lumea înconjurătoare, sunt mai receptivi, pot fi mai
uşor „stăpâniţi", modelaţi, sunt obişnuiţi cu lucrul organizat, cu activitatea independentă decât cei formaţi
exclusiv în mediul familial.Întreaga activitate pe care o desfăşoară copilul în grădiniţă constituie mijlocul
principal prin care se realizează în mod gradat dezvoltarea sa intelectuală. Cunoştinţele pe care şi le însuşesc
treptat contribuie la lărgirea orizontului lor, îi ajută să se orienteze în mediul ambiant, să înţeleagă ceea ce se
petrece în jurul lor, să ştie cum să se comporte, cum să reacţioneze faţă de obiectele şi fenomenele în
mijlocul cărora trăiesc.Educaţia intelectuală a preşcolarilor este foarte importantă prin faptul că-i pregăteşte
pe copii pentru şcoală. În grădiniţă, copiii îşi însuşesc anumite cunoştinţe, care formează o bază aperceptivă
pentru sistemul de cunoştinţe predate în şcoală, îşi formează unele deprinderi elementare de muncă
intelectuală, li se dezvoltă capacitatea de a depune eforturi susţinute, toate acestea în vederea realizării
cerinţelor pe care le implică activitatea şcolară.În instituţiile preşcolare educaţia intelectuală a copiilor nu se
realizează întâmplător şi de la sine, ci în mod organizat şi sistematic, sub directa îndrumare a educatoarei,
după planul de învăţământ şi programa care vizează continuitatea cu activităţile de tip şcolar pentru o mai
bună şi eficientă adaptare a preşcolarului la activitatea şcolară. De asemenea, sunt respectate principiile
didactice, sunt folosite metodele şi procedeele adecvate particularităţilor de vârstă şi individuale ale
preşcolarilor.Experienţa şcolară din ultimii ani, a demonstrat că adaptarea copiilor în primul an de şcoală
constituie premisa desfiinţării pragului dintre cele două instituţii de învăţământ care se reflectă în
continuitatea între diferite compartimente ale muncii instructiv-educative.Noile condiţii create, permit şi
impun totodată, o mai strânsă colaborare între cele două instituţii în vederea asigurării unităţii de cerinţă şi a
preluării din mers a sistemului de influenţe pedagogice pentru asigurarea continuităţii în acţiunile educative.

Legătura grădiniţei cu şcoala are un dublu sens, scopul acestei legături fiind continuitatea dezvoltării
copilului şi continuitatea procesului muncii educative.Pentru ca trecerea de la grădiniţă la şcoală să
fie firească, activitatea educatoarelor şi a învăţătoarelor să se împletească ; fiecare din cei doi factori să aibă
un element comun sub aspectul relaţiei cadru didactic- copil, tonul puternic afectiv ce o caracterizează pe
educatoare să se împletească cu relaţia mai pregnant autoritară caracteristică învăţătoarei. De asemenea sub
aspectul evaluării evoluţiei şi randamentului şcolar, aprecierile rezultatelor şcolare, recompensele,
simbolurile oferite de educatoare să se completeze cu a va lua rea apreciată în calificative cu clasificarea
copiilor pe diferite categorii. Pregătirea copilului în grădiniţă a fost şi este resimţită responsabil de către
învăţătoarele clasei întâi.Grădiniţa realizează sprijinirea viitoarei activităţi prin intermediul a două forme
specifice: jocul şi învăţarea.Realizarea legăturii dintre grădiniţă şi şcoală presupune:asigurarea posibilităţilor
reale de frecventare a grădiniţei pentru toţi copiii de 3-7 ani;realizarea unei unităţi de vedere privind
conţinutul activităţii şi metodelor de activitate din grădiniţă şi şcoală;cunoaşterea reciprocă şi temeinică a
programei de învăţământ pentru grădiniţă şi clasa primară;cunoaşterea mediului familial al copilului, a
particularităţilor dezvoltării acestuia, iar în funcţie de acestea, asigurarea unui învăţământ individualizat încă
din grădiniţă. La clasa pregătitoare se urmăreşte reactualizarea şi aprofundarea cunoştinţelor din grupa
mare, accentul căzând mai mult pe latura formativă şi mai puţin pe latura informativă, sarcini care vizează
dezvoltarea operaţiilor intelectuale şi a dragostei pentru învăţătură în vederea adaptării la activitatea şcolară.

488
La această vârstă sunt evidente şi permanente elementele de problematizare, întrecerea care contribuie în
mare măsură la stimularea capacităţilor intelectuale ale copiilor.

BIBLIOGRAFIE:Alexandru J., Cunoaşterea copilului preşcolar, Editura revistei de pedagogie, Bucureşti

1992

„De la grădiniţă la şcoală”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti 1975

„Integrarea copilului în activitatea şcolară”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti
1978

489
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ!
RELAŢIA EDUCATOARE-ÎNVĂŢĂTOR –PROFESOR

Prof. Costache Crina-Adina

Şcoala Gimnazială Ocniţa, Ocniţa , Jud. Dâmboviţa

Încă de când copiii intră în sistemul educaţional ( primii ani de grădiniţă) şi până la încheierea
ciclului gimnazial ( clasa a VIII-a), relaţia dintre cadrele didactice care se ocupă de procesul instructiv-
educativ şi menţinerea contactului cu părinţii sunt esenţiale pentru ca viitorii adulţi să devină o verigă
importantă în dezvoltarea societăţii.
Începând cu vârsta preşcolară şi apoi cu ciclul primar, este benefic, atât pentru elevi, cât şi pentru
cadrele didactice să menţină o legătură strânsă şi o colaborare permanentă, care poate fi realizată cel mai
uşor prin intermediul activităţilor extraşcolare la care pot fi implicaţi elevi de diferite vârste.
Concursurile pe diferite teme, de desene, artistice, sportive, sunt câteva exemple de colaborare
eficientă. Adaptate probele pentru fiecare categorie de vârstă sau prin secţiuni dedicate fiecărei grupe:
preşcolari, ciclul primar, gimnazial etc., devin metode excelente de colaborare, cunoaştere a elevilor,
identificare a anumitor elevi cu abilităţi deosebite sau, de ce nu, identificarea din timp a unor probleme de
adaptare, comportament şi rezolvarea lor încă de la începutul parcursului elevilor în sistemul de
învăţământ.
Acest parcurs poate fi dificil şi pentru părinţi, însă cunoscând familia elevului, greutăţile pot fi
depăşite mai uşor prin comunicare şi colaborare.
Până la momentul respectiv, am realizat deja activităţi la nivel de şcoală, în care au fost implicaţi
atât elevii din ciclul gimnazial, cât şi cei din ciclul primar, dar şi cei mici, de grădiniţă.
Au fost organizate diferite activităţi dedicate zilelor istorice sau evenimente cu caracter religios, activităţi
specifice genului popular cu cântece şi dansuri la care şi cei mici au participat.
S-au realizat concursuri de desene sau felicitări, dedicate zilelor care sărbătoresc diferite
evenimente legate de educaţia copiilor: 1 Iunie, Ziua Mamei, Ziua educaţiei, Săptămâna alimentaţiei
sănătoase, Halloween, Dragobete, Paşti, Crăciun, unde lucrările realizate de copii au căpătat cele mai
diverse forme de exprimare, copiii dovedindu-se creativi şi au reuşit, în mare măsură, să realizeze lucrări
individuale sau colective deosebite.
În ceea ce priveşte legătura didactică între ciclul primar şi cel gimnazial este mai uşor de realizat,
deoarece încă de la clasa pregătitoare elevii studiază cu profesor de gimnaziu, atât limba străină, cât şi
orele de educaţie fizică şi religie, iar în cadrul comisiilor metodice de la gimnaziu, profesorii de istorie şi
geografie pot realiza împreună cu învăţătorii trecerea elevilor de la ciclul primar la cel gimnazial, prin
lecţii demonstrative şi aplicative, la clasa a IVa, prin care să familiarizeze elevii cu structura si materia de
ciclu gimnazial. Elevii sunt astfel mai deschişi, nu mai au emoţii la venirea în clasa a V-a, materia li se
pare mai atractivă, iar legătura între învăţător şi profesor devine mai profitabilă pentru procesul instructiv-
educativ, dar şi pentru colaborarea în cadrul colectivului şcolii.
Rezultatele unei astfel de colaborări nu vor întârzia să apară şi vor ridica nivelul de performanţă,
atât al elevilor, cât şi al cadrelor didactice, prin stimularea creativităţii, a lucrului în echipă, a
competitivităţii şi a educaţiei trans şi interdisciplinară.
De la vârste fragede, copiii învaţă să folosească tehnologia disponibilă pe piaţă. O felicitare
electronică, realizată într-un mod atractiv, utilizând diferite sisteme de prezentare, pe care cei mici le pot
învăţa uşor cu ajutorul frăţiorilor mai mari, care deja au pătruns în tainele informaticii, pot deveni un alt
mijloc eficient de realizare a legăturii între cicluri de vârstă diferite şi pot beneficia de sprijinul
profesorului de informatică, împreună, evident, cu învăţătorul sau educatorul.
Cel mai eficient este lucrul în echipă, unde cei mari îi pot ajuta pe cei mici să deprindă tehnici de
colorare, decupare şi astfel cei mari nu vor mai avea atitudinea pe care o au de obicei faţă de cei mici,
consideraţi „picii” şcolii.

490
 DE LA GRĂDINIȚĂ, LA ȘCOALĂ

Prof. înv. primar COSTACHE MIRELA

Şcoala Gimnazială „Mihail Drumeş” Balş

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are

o importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală, dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între
grădiniță și școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și
progrese în sfera cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este
considerată de specialiști ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită
progreselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
În cadrul colaborării educatoare-învățătoare, acestea trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului
de observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu
limbajul matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor
cognitive, afective și voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-
citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un
învățământ de calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățătoare și părinți; adică colaborarea, concursul lor
comun în îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii
umane, conlucrarea și ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și
educare.
- cunoașterea elevului - una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în
condiţiile intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ.
Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind
pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin intermediul a două forme
specific, jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar
învăţarea la nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din
planul acţiunii în cel al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei,
servind la formarea şi sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi
asimila. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală
(îi pregătesc atât formal cât şi informal). Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor
obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este
un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea
continuității între grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în
special în programele grădiniței și ale clasei pregatitoare. Legătura dintre grădiniță și școală se
realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba

491
de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de
învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ în primul rând
lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite forme
și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru
cunoaștere. În clasa pregătitoare, învățătoarea folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca
mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care
privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că
desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări
comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și
școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie
plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala
și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante personaje
ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează
perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte
forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile
anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de
comunicări.
Cooperarea învăţătoare – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează
să frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi
cu viitoarea învăţătoare , o prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul
şcolii , sa fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde
vor învăţa.

Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura
PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011.

492
 Pregătirea în grădiniţă un prim pas spre o educaţie de calitate

Prof. Coste Monica

Grădinița Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Învăţământul românesc din ultima perioadă a cunoscut modificări în plan cantitativ dar mai ales
calitativ, grădiniţei revenindu-i sarcina de a pregăti cât mai bine copilul preşcolar pentru integrarea în şcoală
şi societate.
Prin urmare, în acest secol al inovaţiilor şi descoperirilor specifice domeniului tehnic şi informatic,
educaţia copiilor a necesitat o transformare din toate punctele de vedere; schimbările din jur influenţează
copiii şi conduc la asimilarea unor noi date, informaţii, la formarea unor noi capacităţi şi comportamente, ca
punct de sprijin a formării, a dezvoltării personalităţii şi a integrării lor în realitatea contemporană.
Privit din perspectivă sistemică, învăţământul poate fi descris ca un subsistem al sistemului social, în
cadrul căruia avem de-a face cu intrări (copilul, cu trebuinţele sale ; cadrele didactice, cu pregătirea
specifică ; resursele materiale) şi ieşiri (copilul ca rezultat al interacţiunilor factorilor de mediu, ereditate,
educaţie).
În această viziune, învăţământul preşcolar are rolul de a contribui prin intermediul activităţilor
proiectate şi desfăşurate, la formarea şi dezvoltarea personalităţii preşcolarilor.
Având în vedere că la vârsta preşcolară se pun bazele formării personalităţii copilului, educatoarea
are sarcina de a stabili intervenţiile educative în concordanţă cu necesităţile şi interesele sale. Aici se
impune să amintim că pentru respecta trebuinţele, interesele, educatoarea trebuie să cunoască fiecare copil
în parte, cu particularităţile vârstei şi cele individuale şi să ţină cont de ele în activitatea la clasă.Datorită
acestor cerinţe şi a importanţei rolului pe care-l are în evoluţia ulterioară a copilului, învăţământul preşcolar
se prezintă ca primă etapă în activitatea copilului aflat într-o continuă transformare.
Această etapă ce sprijină activitatea principală a vârstei – jocul – şi respectă nevoia preşcolarului de
a învăţa prin joc, de a exersa abilităţi, priceperi, deprinderi, este necesară şi presupune o muncă susţinută din
partea cadrelor didactice implicate în procesul educativ.
Ceea ce pentru copii este un joc, pentru educatoare înseamnă o migăloasă proiectare anticipată, pe
baza studiului amănunţit, care să aibă în vedere toate aspectele de factură pedagogică şi particularităţile
psihice ale fiecăruia, ca persoană unică.
Ca un punct de sprijin în ce priveşte activitatea educativă la nivel preşcolar, trebuie subliniat rolul
pozitiv a curiozităţii specifice vârstei, a căutării identităţii proprii manifestate de către copii, în dezvoltarea
competenţelor de tip general ce ajută la conturarea personalităţii sub îndrumarea educatoarei.
Ca rol informativ, la nivel preşcolar se ia contact cu primele informaţii legate de mediul înconjurător,
de transformările ce au loc în societate. Din punct de vedere al rolului educativ, grădiniţa este privită ca
locul ideal pentru formarea la copii a deprinderilor intelectuale, practic-aplicative, creative.
Funcţia formativă ilustrează modul în care la această vârsta se pun bazele formării personalităţii
copilului, sprijinind evoluţia sa viitoare ca individualitate, conform cu necesităţile şi trebuinţele fiecăruia. Pe
ansamblu, se urmăreşte formarea preşcolarului în sensul unei integrări cu succes în ansamblul şcolar şi mai
târziu, în societate.
În acest scop, educarea copiilor se va axa pe stabilirea de scopuri specifice posibilităţilor proprii,
conform cu trebuinţele şi necesităţile fiecăruia.
Pregătirea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor instructiv – educative în grădiniţă trebuie să
urmărească formarea la copii a unor capacităţi, comportamente, menite să le asigure succesul la intrarea în
şcoală şi dezvoltarea personalităţii în conformitate cu cerinţele mediului social.
Dacă grădiniţa asigură fiecărui copil o educaţie bună într-un mediu pedagogic adecvat, conducând la
valorificarea cunoştinţelor dobândite, va fi asigurată baza reuşitei şcolare.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind statutul de elev, natura
relaţiilor cu adulţii şi colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi mai ales, specificul învaţării, act deosebit
de complex care angajează întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomofiziologice, toate
cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.

493
 De aceea trebuie create în grădiniţă condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera
cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarului deoarece ele constituie o condiţie majoră a adaptării la
viaţa şcolară şi a începerii învaţării sistematice – ca activitate de bază.
Esenţial în munca educatoarei este modul de îndeplinire a obiectivelor şi respectarea conţinutului
necesar pregătirii la nivelul cerinţelor şcolarizării.
Toate acestea contribuie la formarea premiselor proceselor cognitive, afective şi voluţionale,
dezvoltarea perceptiv – motorie şi accentuarea pregătirii pentru citit- scris, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social înconjurator.
Noţiunile noi, atunci când sunt corect înţelese, temeinic asimilate, ordonate, sistematizate, corelate,
constituie instrumentele cele mai preţioase cu care operează gândirea.
In momentul intrării în şcoală, copilul trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate
în ceea ce se numeşte , « capacitate complexă de învăţare » sau « maturitate şcolară ».
Vizând toate laturile personalităţii în unitatea şi interacţiunea lor didactică, pregătirea copilului
pentru şcoală comportă formarea şi dezvoltarea unui sistem de însuşiri biopsihosociale din care rezultă că
singurul mod de a concepe « maturitatea şcolară » ese cel pluridisciplinar care angajează întregul sistem de
capacităţi specifice personalităţii în formare a copilului.
Este bine de ştiut că la intrarea in şcoală e necesară o perioadă de tranziţie de la jocul preşcolarului la
munca şcolarului.
Copilul trebuie învăţat « să se joace prin muncă » şi cum « munca » de bază a elevului de clasa I
este învăţarea, pentru ca relaţia joc-invăţare să fie firească, se cer respectate unele condiţii : jocul copilului
de vârstă preşcolară mare să conţină elemente de invăţare, iar invăţătura insăşi să conţină elemente de joc.
« Iubirea mea e jocul, râde copilul. Capul copilului nu este un vas pe care să-l umpli, ci o făclie pe
care s-o aprinzi astfel încât, mai târziu, să lumineze cu lumina proprie » ( Plutarh)
Pentru a putea să pregătim copilul pentru integrarea şcoalară trebuie să avem în vedere respectarea
cerinţelor ce se impun dar şi coordonarea acivităţii educative în conformitate cu funcţiile sistemului de
învăţământ.
Din perspectiva asigurării unui învăţământ care să corespundă atât acestor cerinţe cât şi obiectivelor
educaţiei permanente, cadrele didactice din învăţământul preşcolar trebuie să fie predispuse transformărilor
care apar în materie de teorie şi practică a activităţii cu preşcolarii.
În acelaşi timp, educatoarele trebuie să fie deschise în privinţa adoptării alternativelor educaţionale
care-şi propun activităţi centrate pe copil, ţinând cont de trebuinţele şi interesele fiecăruia.
De exemplu, alternativa « Step by Step » respectă necesitatea dezvoltării copilului într-un ritm
propriu, având în vedere proiectarea activităţilor pe centre de interes şi promovând în aceeaşi măsură
dezvoltarea de ansamblu a preşcolarilor cât şi evoluţia individuală a fiecăruia, în funcţie de predispoziţii.
Abordarea interdisciplinară a conţinuturilor în cadrul activităţilor la clasă este recomandată, astfel
preşcolarii reuşind să facă asociaţii, să compare în cadrul unei activităţi şi să analizeze noţiuni asimilate cu
ocazia altor intervenţii educative.
Utilizarea jocului atât ca formă de activitate dar şi ca metodă de lucru în cadrul activităţilor este
menită să creeze un mediu propice învăţării interactive şi să atragă preşcolarii în propria lor formare.
Pe ansamblu, învăţământul preşcolar este prima treaptă parcursă de copii în formarea lor pentru
integrarea socială, primul pas în evoluţia lor viitoare.
Educatoarele sunt cele care, prin tactul pedagogic, prin capacităţile empatice, dar şi prin punerea în
practică a teoriei şi a aplicării metodelor inovatoare pot contribui la îndeplinirea rolului învăţământului
preşcolar.

BIBLIOGRAFIE :

• Cerghit , Ioan :”Metode de învăţământ” Bucureşti , E.D.P.1976

• Cerghit, I., Radu,T.I., Popescu, E, Vlăsceanu, I., - Didactica, 1998, E.D.P., Bucureşti
• Cezar Bîrzea : „Arta şi ştiinţa educaţiei”, 1995
• P .P . Neveanu – M . Zlate : „Psihologia” E . D . P. , Bucureşti , 1992
• Radu ,T. Ion : „Teoria şi practica în evaluarea eficienţei învăţământului” , E.D.P. , Bucureşti , 1991
• Tomşa, Gh. (coordonator): „ Psihopedagogie preşcolară şi şcolară”, Bucureşti, 2005

494
 “COLABORAREA GRĂDINIŢA-ŞCOALĂ!
RELAŢIA EDUCATOARE-INVĂTĂTOR-PROFESOR”
Înv. Costea Anişoara
Şcoala Gimnazială Nr.1 Dobirceni , Jud. Botoşani

“ Familia în raportul educatoare-învăţător-profesor “

Familia este un factor important şi de răspundere al educaţiei. Părinţii o conduc şi răspund de ea în

faţa societăţii, a fericirii lor şi a vieţii copiilor`` A.S. Makarenko
Primul factor în formarea copilului este familia. Ca prima veriga a sistemului educaţional aceasta are
anumite responsabilităţi clare şi diversificate. Astăzi tot mai mulţi ne punem întrebarea dacă familia
modernă mai are timp pentru îndeplinirea acestor responsabilităţi, dacă activează ca un factor educativ sau
nu.
Comunicarea din familie influenţează dezvoltarea copilului, formarea personalităţii sale. Pentru copii,
părinţii sunt primele modele. Cercetările spun că aproape 70,63% din dezvoltarea copiilor este inflentata de
familie. Instituţiile educaţionale sunt parteneri în relaţiile cu familia. Copilul este pregătit pentru asumarea
unor responsabilităţi care îi vor reveni în viaţa socială printr-un lung proces care se desfăşoară în mai multe
etape de viaţă. Aceste forme de activitate sunt specifice şi se desfăşoară în cadrul mai multor instituţii
sociale care sunt: familia, grădiniţa, şcoala, instituţiile culturale. Fiecare dintre acestea au un rol anumit şi
sunt într-o strânsă interdependenţă. Cu cât colaboarea este mai bună cu atât şi rezultatele vor fi la fel.
Educaţia copilului din familie va continua cu cea din grădiniţă, apoi cu cea din şcoală. Pentru ca
această activitate să fie cât mai completă este bine de realizat parteneriate viabile între aceste medii
educaţionale: familie-grădiniţă; grădiniţă-şcoală; ciclul primar-ciclul gimnazial, etc. Aceste ”alianţe”
presupun atingerea unor obiective comune. Pentru aceasta trebuie să existe respect, consens privind
scopurile şi strategiile prevăzute, încredere reciprocă şi asumarea în comun a drepturilor şi
responsabilităţilor. Colaborarea cu şcoala este una dintre cele mai importante, dacă nu cea mai importantă
activitate, privind numărul mare de ani în care copilul este implicat.
Parteneriatul dintre grădiniţă şi şcoală se poate realiza prin:
• Schimburi de experienţă – lecţii deschise, ateliere de lucru, mese rotunde, workshop-uri
• Activităţi comune – Săptămâna educaţiei globale, Săptămâna Altfel, Zilele şcolii, excursii, etc
Pe lângă aceste forme de activităţi mai sunt cele de cunoaştere reciprocă, amănunţită sau cel puţin în
mare a programelor şcolare, a curriculum-ului pentru fiecare etapă. Un învăţător care preia clasa
pregătitoare ar trebui să cunoască programa pentru grupa mare pentru a nu repeta cunoştinţele însuşite deja,
ci pentru a le dezvolta cu noi informaţii, cu noi experimente. Educatoarele ar trebui să se infomeze asupra
cerinţelor care se impun în mediul şcolar. Uneori chiar părinţii greşesc atunci când, pentru a-i pedepsi pe
copii pentru anumite fapte, le spun ``lasă că vei ajunge tu la şcoală``, lucru care pe unii copii îi marchează şi
atunci când ajung la şcoală devin introvertiţi. Dacă fiecare ne-am respecta profesia acest lucru ne-ar aduce
beneficii în folosul copilului. Fişa pshihopedagogica completată corect ne-ar aduce informaţii necesare în
cunoaşterea copilului. Acelaşi lucru l-am cere şi profesorilor care preiau clasele a V-a, să cunoască
programele de la clasa a IV-a şi astfel lanţul continuă. Noi de multe ori am cerut în şcoala noastră activităţi
comune la clasa a IVa cu profesorii de limba română şi matemnatica, acestea nu s-au desfăşurat din diverse
motive.
În cei 37 de ani am colaborat bine şi foarte bine cu colegele educatoare. Sigur că au fost şi excepţii.
Când am luat clasa pregătitoare acum trei ani am avut copii din patru sate (clasa pregătitoare s-a înfiinţat la
centrul comunei din cauza numărului mic de copii) şi am constatat unele diferenţe. De exemplu am avut
copiii care nu ştiau cele mai cunoscute poveşti, aveam de făcut simulări, dramatizări şi nu ştiau cele mai
simple replici, alţii nu puteau să comunice liber. Acest lucru însă nu-l putem pune doar pe seama colegelor
educatoare ci şi pe climatul socio-cultural familial, pe dezvoltarea membrilor săi, pe implicarea acestora în
dezvoltarea propriilor copii.
Pentru a obţine rezultate cât mai bune în activitatea şcolară, încheiem parteneriate cu familiile
elevilor noştri, parteneriate care acum vor dura cinci ani, atunci când preluăm clasa pregătitoare şi-i ducem
până în clasa a IV-a. Câteva din modalităţile de lucru cu părinţii:
- Şedinţe cu părinţii;
- Consultaţii cu părinţii;

495
 - Vizite la domiciliu;
- Ateliere de lucru cu părinţii;
- Participarea părinţilor la activităţile de la clasa;
- Voluntariatul;
- Ziua porţilor deschise;
- Activităţi extracurriculare şi extraşcolare;
- Parteneriate educaţionale;
- Asociaţii ale părinţilor;
- Şcoala părinţilor s.a.
Colaborarea cu Primăria, Poliţia, Biserica aduc elemente noi care ajută în educarea copiilor şi elevilor
în completarea paşaportului pentru educaţie, la care trebuie să contribuie foarte mulţi factori. În funcţie de
comunitate, de specificul ei, rural sau urban, se pot realiza parteneriate cu:
 Instituţiile sanitare; (exemplu: Cum folosim corect periuţa de dinti?)
 Asociaţiile sau organizaţiile nonguvernamentale;
 Parteneri privaţi (care pot sprijini şcoală sau grădiniţă cu
mijloace materiale, premieri, mici sponsorizări);
 Mass-media pentru promovarea imaginii instituţiei educationale.

Prin aceste parteneriate educatorul îşi asigura un sprijin real şi multe beneficii în activitatea instructuv-
educativă cum ar fi- rezolvarea unor situaţii problema, aplanarea unor posibile conflicte, cunoaşterea
situaţiilor de risc.
Noi, educatorii, trebuie să dezvoltăm părinţilor abilităţile de a empatiza cu copiii, de a realiza împreună
cu aceştia activităţile zilnice, de a cunoaşte în timp real rezultatele copiilor şi de a şti cum să reacţioneze în
anumite situaţii, pentru ca rezultatele obţinute să mulţumească pe toată lumea.

Înv. Costea Anişoara, Şcoala Gimnazială Nr.1 Dobirceni, jud. Botoşani

496
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIŢĂ ŞI FAMILIE

PROF. COSTEA ELENA

G.P.P. NR. 4, ŞC. GIMNAZIALĂ NR. 2 CARACAL

Motto: “Nu trebuie sa faci în faţa copilului nimic din ceea ce nu vreţi sa imite”- John Locke

Pregătirea pentru viaţa omului de mâine începe din primele luni ale existenţei şi primii chemaţi să
pună bazele educaţiei sunt părinţii, familia.
Unul din principiile esenţiale ale educaţiei timpurii este centrarea pe nevoile familiei. Modul în care
familia influenţează dezvoltarea copilului ca fiinţă socială, se datorează următoarelor considerente: acţiunea
familiei asupra copilului se exercită de timpuriu şi în primii 6-7 ani are loc cristalizarea principalelor
trăsături ale viitorului adult. După această vârstă, şcoala si societatea intervin, contribuie, dar factorul
hotărâtor îl constituie baza educaţiei primilor ani, în familie.
Familia reprezintă pentru copil un organism reglator care îi permite să trăiască o viaţă foarte intensă,
o viaţă proprie copilăriei: “pentru noi o lume fantastică, ireală, pentru cei ce fac parte din ea dimpotrivă, una
reală şi plină de armonie” (Eugen Heroveanu).
Mediul familial este o şcoală a sentimentelor, în care se modelează sub acest aspect personalitatea.
Copilul trebuie socializat şi modelat, iar fundamentarea personalităţii sale, se realizează, în mare măsură, în
interiorul familiei acestuia, care concentrează primul său univers afectiv şi social. Trăsăturile şi
coordonatele personalităţii se cristalizează în raport cu modelul şi natura situaţională trăită în mod direct,
nemijlocit, de copil în mediul său familial, iar atitudinile părinţilor au consecinţe durabile asupra
personalităţii, în formare, a copilului. La vârstele mici, adaptarea copilului se realizează prin imitaţie, acesta
raportându-se permanent la persoana adulţilor. Primul model oferit copilului este familia sa, iar calitatea şi
tipul relaţiilor copil-părinţi vor marca profund evoluţia viitoare a copilului (G. Mauco).
Grădiniţa constituie prima experienţă de viaţă a copilului în societate. Această instituţie îl aşează
într-un cadru nou prin dimensiunile şi conţinutul său. Aici copilul ia cunoştinţă cu activităţi şi obiecte care-i
stimulează gustul pentru investigaţie şi acţiune, îl provoacă să se exprime şi îi propune, incipient, angajarea
în relaţiile sociale de grup.
Copilul preşcolar începe să-şi definească treptat începutul personalităţii sale. În cadrul grupei el
trăieşte prima experienţă a vieţii în colectivitate, a vieţii sociale, alta decât familia. De la intrarea în
grădiniţă copilul realizează o adaptare la un anumit ritm al vieţii cotidiene, el se încadrează şi respectă un
anumit program.
Educaţia făcută de primii educatori – părinţii, precum şi cea din grădiniţă, se răsfrâng asupra tuturor
laturilor personalităţii copilului, în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale acestuia. Pe măsură
ce copilul se dezvoltă, cresc şi trebuinţele şi dorinţele lui. În acelaşi timp şi grădiniţa, ca primă instituţie care
se conduce după principii şi metode ştiinţifice, contribuie la formarea şi dezvoltarea copilului.
În relaţia grădiniţă-familie, din experienţa la clasă, am constatat că există unele obstacole de ordin
comportamental (întâlnite, atât între părinţi, cât si la cadrele didactice şi manageri/directori), sau de ordin
material (relaţia grădiniţă-familie cere efort material şi de timp).
Cel mai greu de înlăturat este obstacolul de ordin atitudinal. Mentalitatea oamenilor, părinţi, cadre
didactice, publicul larg şi cutumele sociale înrădăcinate sunt factori greu de influenţat şi de schimbat.
Cercetările desfăşurate în Statele Unite şi în unele ţări din Europa arată că în parteneriatele dintre
instituţiile de învăţământ, familii şi comunităţi, beneficiari sunt copiii. Aceste parteneriate au rolul de a:

• ajuta cadrele didactice în munca lor;

• perfecţiona abilităţile şcolare ale copiilor;
• îmbunătăţi programele de studiu şi climatul educaţional;
• îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor;
• dezvolta abilităţile de lideri ale părinţilor;
• conecta familiile cu membrii grădiniţei şi ai comunităţii;
• stimula serviciul comunităţii în folosul grădiniţei;
• oferi servicii şi suport familiilor;

497
 • crea un mediu mai sigur în instituţiile de învăţământ.

Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta copiii să aibă
rezultate bune şi, mai târziu, în viaţă.
Activitatea cu părinţii, ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copilului în programul educativ din
grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respect de sine, încredere în competenţele lor ,
făcându-i mai buni.
Participarea părinţilor la activităţile din grădiniţă şi iniţiativa acestora de a organiza la rândul lor
unele activităţi, conduc la relaţii de colaborare şi cooperare, din care beneficiari vor fi copiii.
De asemenea, părinţii au nevoie de informaţii de bază referitoare la copiii lor: informaţii despre
scopul de bază al programului educativ la care participă copiii lor şi trebuie implicaţi în luarea deciziilor.
Părinţii trebuie să fie la curent cu progresele copilului lor, dar si cu percepţia pe care o are grădiniţa despre
calităţile şi problemele copilului.
Astăzi părinţii trebuie să se îndrepte de la modelul autoritar, în care creşterea copilului se bazează
mai mult pe forţă şi control, spre un model caracterizat prin deschidere, căldură şi coerenţă în stabilirea
regulilor, a limitelor şi aşteptărilor adecvate. Este necesară o comunicare bazată pe o relaţie de demnitate şi
o cunoaştere reciprocă. Părinţii ar trebui să acorde copilului o îndrumare adecvată potrivit particularităţilor
vârstei sale, să-i ofere mai multă responsabilitate în problemele personale, facilitând exercitarea unui anumit
grad de autonomie. Este foarte important ca îndrumarea să nu se realizeze prin intermediul unor forme
umilitoare de disciplină.
Uneori, părinţii recurg la pedepse fizice din neputinţă, din teamă sau pentru că nu ştiu ce altceva să
facă. Un rol important îl au cursurile “Educăm aşa”, care îi ajută pe părinţi şi îmbunătăţesc relaţiile şi
climatul familial, în care copilul trebuie să fie apreciat, să se simtă iubit şi în siguranţă.
Parteneriatul grădiniţă-familie se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie şi grădiniţă,
la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd
educatoarea sfătuindu-se cu părinţii.
În concluzie, numai o bună colaborare între grădiniţă şi familie, o mai mare implicare a părinţilor în
activitatea grădiniţei, inclusiv în luarea deciziilor, va îmbunătăţi colaborarea dintre aceşti factori, foarte
importanţi în creşterea şi dezvoltarea copilului preşcolar.

Bibliografie:
- Golu Pantelimon, Verza Emil, Zlate Mielu, Psihologia copilului, manual pentru clasa a XI-a - şcoli
normale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.
- Dumitrana M., Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti, 2000
- Să construim împreună cei şapte ani...de acasă - Modul pentru părinţi şi educatori, Proiectul pentru
reforma educaţiei timpurii, Bucureşti, 2008.

498
 ”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”

Prof.înv.preşcolar Marieta Costea

Grădiniţa „Floarea-Soarelui”, Bucureşti, Sector 5

Experienţa acumulată până acum a dovedit cu prisosinţă că , prin existenţa grădiniţei,

învăţământul primar a avut de câştigat. Oricât de mult s-ar ocupa o familie de copilul preşcolar, s-
a constatat că acesta se integrează mai greu în activitatea şcolară decât cel care a urmat
grădiniţa. Astfel, copiii ce vin la şcoală după ce au urmat învăţământul preşcolar sunt mai
sociabili, sunt obişnuiţi cu activitatea colectivă, au deschidere spre lumea înconjurătoare, sunt
mai receptivi, pot fi mai uşor „stăpâniţi", modelaţi, sunt obişnuiţi cu lucrul organizat, cu
activitatea independentă decât cei formaţi exclusiv în mediul familial.
În ansamblu grădiniţa de copii reprezintă o instituţie de educaţie care, prin întreaga muncă pe
care o desfăşoară, vizează dezvoltarea psihofizică armonioasă a copiilor, pregătindu-î pentru şcoală, care
trebuie înţeleasă ca o adaptare reciprocă pe de o parte a copilului la şcoală , iar pe de altă parte
a şcolii la copil.
Pregătirea copilului în grădiniţă a fost şi este resimţită responsabil de către învăţătoarele
clasei întâi. Ea facilitează dorinţa învăţătorilor ca la intrare în şcoală ei să aibă copii cu
rezistenţă la efort, cu capacitate de analiză, cu capacitate de a-şi inhiba impulsurile şi de a-şi regla
trebuinţele, cu capacitate de concentrare a atenţiei şi cu perseverenţă.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie,
a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului
de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Pe linia organizării procesului de învăţământ, legăturile dintre cele două cicluri: preşcolar şi
primar sunt tot mai strânse .
Pentru ca munca educatoarelor să fie în conformitate cu cerinţele programei
învăţământului primar , se iniţiază parteneriate grădiniţă – şcoală. Învăţământul preşcolar
reprezintă piatra de temelie pentru dezvoltarea ulterioară a copilului. Adaptarea copilului la cerinţele
şcolii presupune dobândirea de către copil a unei maturizări la toate nivele.
Problemele pe care le ridică trecerea copiilor de la grădiniţă la şcoală, pot fi rezolvate
numai în cazul în care educatoarea şi învăţătorul iubesc şi respectă copilul şi aplică în mod creator
experienţa pedagogică acumulată.

499
Bibliografie :
- Curriculum pentru învăţământul preşcolar
- Revista învăţământului preşcolar ,nr.3-4/ 2

500
 GrădiniŃă-Şcoală
Ed. Costin Simona –Baia Mare
Mediul din grădiniŃă
GrădiniŃa îi oferă copilului preşcolar un mediu plăcut, săli cu poveşti, jocuri,
cântece.Educatoarea deşi se străduieşte să preia rolul mamei, nu-şi dăruieşte dragostea şi
căldura numai la 1-2 copii, ca în familie ci şi le împarte la 20-25 de copii.În grădiniŃă
copiii sunt încurajaŃi să se manifeste liber, se respectă plăcerea copilului pentru ceea ce
face, educatoarea fiind mai atentă cu fiecare.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunoştinŃelor şi de
formare a priceperilor şi deprinderilor începute în grădiniŃă la vârsta de 3 ani, este
necesară o legătură foarte strânsă între grădiniŃă şi şcoală.Cum aceste deprinderi nu se
formează la întâmplare ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine sarcina de a-i pregăti pe
copii să înŃeleagă de ce este nevoie ca ei să fie informaŃi, să cunoască aspecte diferite
despre lume, despre mediul înconjurător, despre Ńară, despre păstrarea sănătăŃii. Desigur,
pregătirea intelectuală a copilului pentru şcoală începe de la grupa mică, continuă la
grupa mijlocie şi se sfârşeşte la grupa mare-pregătitoare.
Dascălul este acel ,, personaj” care îi sădeşte la copil stima, încrederea, respectul
faŃă de propria persoană, calităŃi evidente la această vârstă.
Rolul grupei pregătitoare pentru şcoală
Legea ÎnvăŃământului nr.84 din 1995 a instituit în cadrul grădiniŃei, grupa de pregătire
pentru şcoală, care cuprinde copiii de 5-6/7 ani.ActivităŃile organizate în grădiniŃă
constituie modalităŃi eficiente de pregătire pentru şcoală, condiŃie necesară pentru
succesul în clasa I. Menirea grupei pregătitoare este de a da posibilitatea preşcolarilor să
dobândească pregătirea necesară pentru începerea activităŃii şcolare, iar sub aspect
formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoaştere
(memorie, gândire, imaginaŃie).Vocabularul copilului preşcolar trebuie să fie suficient de
bogat. Pe lângă cunoştinŃe, reprezentări, noŃiuni, preşcolarii trebuie sa aibă dezvoltate şi
anumite deprinderi: de a Ńine creionul în mână, de a număra, de a compara mulŃimile, de a
rezolva o problemă, o sarcină, de a desena, picta, modela. La intrarea în şcoală,
organismul copilului trebuie să fie clădit sănătos, rezistent la eforturi, îndeajuns de bine
călit, ca să reziste la intemperii, capabil să desfăşoare o muncă susŃinută (accesibilă
vârstei) fără a obosi uşor. De asemenea, este necesar ca preşcolarul să fie stăpân pe
mişcările fundamentale: mersul, alergare, căŃăratul, aruncarea, târâtul. Dacă toate aceste
condiŃii sunt îndeplinite înseamnă că, scopul educaŃiei psihomotrice în grădiniŃă a fost
atins, iar sarcinile educaŃiei fizice au fost realizate.
Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinŃe în ce priveşte dezvoltarea morală.
Copilului i se formează aici diferite emoŃii şi sentimente morale, sentimente de prietenie,
de ajutor reciproc.Copiilor li se formează şi unele deprinderi de comportare civilizată: să
salute, să fie politicosi, sa-i ajute şi să-i respecte pe cei în vârstă. Sunt situaŃii când, sub
aspectul dezvoltării intelectuale, unii dintre copii nu au formate într-o măsură
corespunzătoare vârstei lor, priceperile şi deprinderile, nu posedă toate cunoştinŃele
necesare pentru şcolarizare. De exemplu: unii nu stau liniştiŃi în bancă, ceea ce dovedeşte
că mecanismele sunt slab dezvoltate; nu se pot concentra în mod susŃinut la lecŃii,
lăsându-se uşor distraşi; nu sunt în stare să desfăşoare o activitate mintală de mai lungă
durată, deoarece obosesc repede. De asemenea, limbajul unor copii nu este dezvoltat la
nivelul cerut, fac greşeli în pronunŃare, înŃeleg denaturat cuvintele uzuale, auzul lor

501
fonematic este slab dezvoltat ceea ce îngreunează însuşirea citirii în perioada
abecedarului.
Şi sub aspectul dezvoltării morale unii copii se pot prezenta nesatisfăcător: sunt
nedisciplinaŃi, nu pot depune eforturi voluntare accesibile vârstei; reprezentările lor
morale sunt imprecise.
Toate acestea constituie un indiciu sigur al nepregătirii lor pentru şcoală.Cunoaşterea
acestor lipsuri reale şi posibile în dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a copilului
preşcolar prezintă o mare importanŃă. Atentă la posibilitatea apariŃiei lor, educatoarea va
şti în ce direcŃie să acŃioneze pentru a le preveni.
Nivelul de dezvoltare intelectuală al preşcolarului se evaluează nu după volumul de
cunoştinŃe pe care el le deŃine cât după nivelul operaŃional al proceselor lui de cunoaştere.
Grupei pregătitoare îi revine sarcina de a dezvolta prin exersare, procesele psihice de
cunoaştere ale copiilor până la nivelul maturităŃii şcolare.
Debutul şcolar presupune un anumit nivel de dezvoltare psihică intelectuală şi
morală a copilului, iar aptitudinea de şcolaritate sau maturitate şcolară solicită dobândirea
unor priceperi, deprinderi, şi capacităŃi necesare activităŃii şcolare bazată pe învătare.
GrădiniŃa trebuie să creeze premize favorabile pentru realizarea continuităŃii
învăŃământului preşcolar cu cel primar.
Bibliografie:Gheorghe Tomşa, Nicolae Oprescu ,, Bazele teoretice ale psihopedagogiei
preşcolare”, Magdalena Dumitrana ,, Educarea limbajului în învăŃământul preşcolar”,
Revista InvăŃământului Preşcolar Nr 1-2/2005

502
503
504
 Optimizarea colaborării grădiniță-școală-familie

Prof. Adriana Coţovanu, Școala Gimnazială nr. 1 Suceava

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi

din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. Intrarea copilului în
şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu
adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi mai ales specificul învăţării-act complex care
angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate
cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală
este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera
cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice. datorită progreselor remarcabile în toate
planurile şi în special în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregătitoare necesită o
muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor
procedee care pregătesc copilul pentru şcoală. Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe
exersarea proceselor psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau
maturitatea şcolară.
Necesitatea colaborării grădiniţă-școală-familie rezidă din obiectivul comun pe care îl au cei trei
factori educaţionali: asigurarea unui sistem unitar de cerinţe de instruire şi educare a copilului. Nu vor exista
rezultate pozitive ale actului educaţional dacă nu există corelare perfectă între influenţele educative.
Dacă familia este primul mediu educativ, grădiniţa, apoi școala sunt medii de socializare
instituţionalizată. La relaţiile de tip afectiv din familie sunt adăugate relaţii noi, care impun o anumită
distanţă socială între copil şi adult şi o schimbare a mediului de trai. Cadrul didactic trebuie să aibă
abilitatea să determine părintele să colaboreze şi să înţeleagă care este adevăratul rol al programelor
educative oferite de învăţământul preşcolar și școlar.
Astfel se pot evidenţia câteva forme concrete de colaborare dintre grădiniţă, școală şi familie forme ce
previn eşecul şcolar şi mai târziu delicvenţa juvenilă:
Munca cu colectivul de părinţi îmbracă forma şedinţelor care au loc în primul rând la începutul anului
şcolar şi apoi ori de câte ori este nevoie. La început este ales comitetul de părinţi care îşi are rolul lui în
rezolvarea problemelor organizatorice, administrative şi financiare ale clasei.
Lectoratele dezbat tematici educative şi probleme pedagogice care interesează întreaga masă a
părinţilor. Ele permit ca ei să-şi împărtăşească din experienţa personală privind educarea copilului
(raportându-se la tema dezbătută). Perioada şcolară este una de perioadele de intensă dezvoltare psihică de
aceea este necesar ca adulţii să cunoască noţiuni simple legate de personalitatea copilului.
Părinţii sunt sfătuiţi ce să facă şi ce să nu facă privind educarea celui mic.
Vizitarea familiei este o formă de colaborare individuală prin care cadrul didactic se poate edifica
asupra unor aspecte legate de viaţa de familie, de modul de existenţă, de atmosfera şi relaţiile care domnesc
acolo, etc.
Vizitând unitatea de învățământ, părinţii vor fi familiarizaţi cu conţinutul muncii educative de aici şi
vor putea să observe atât atitudinea cât şi comportamentul copiilor într-un cadru instituţionalizat. „Colţul

505
părinţilor” este locul de unde mama sau tata poate afla despre evenimentele din școală,despre o poezie, o
poveste, un cântec care a fost învăţat, despre un teatru care va sosi în unitate,etc.
Lecțiile deschise ajută la cunoaşterea performanţelor pe care le atinge copilul. Cadrul didactic poate
alege categoria de activitate pe care s-o desfăşoare, tema, dar şi metodologia. Părintele trebuie să observe în
timpul activităţii implicarea lui în actul de predare –învăţare, relaţia dintre el şi cadru didactic, dintre el şi
ceilalţi copii, competenţele de care dă dovadă, dificulăţile pe care le întâmpină, reuşitele, etc. De asemenea,
părintele poate observa metodologia didactică folosită de cadrul didactic pentru a-şi atinge obiectivele
propuse, materialul didactic utilizat,etc.
Vitrinele cu cărţi care se referă la educaţia elevului va ajuta familia să înţeleagă multe din problemele
cu care se confruntă. Aceste biblioteci răspândesc cunoştinţe pedagogice şi sunt deosebit de valoroase, mai
ales dacă se vor face anumite recomandări.
Expozițiile pentru părinți se pot realiza pe tot parcursul anului cu diferite ocazii:„Soseşte Moş
Crăciun”; „ Ziua Unirii”; „E Ziua ta,mămica mea”; „A înviat Hristos ,etc. Acesta e un moment în care
familia poate să observe priceperile şi deprinderile copilului. Lucrările pot fi rezultatul muncii lor de la
activităţi de arte vizuale, etc.
Nu vor exista rezultate pozitive în procesul de predare-învăţare-evaluare dacă nu există concordanţă
între influenţele educative. Lipsa colaborării grădiniţă-școală–familie are consecinţe grave. Familia
contemporană cunoaşte schimbări importante, dar şi dramatice în acelaşi timp, schimbări care influenţează
dezvoltarea echilibrată a copiilor. Astfel, se întâmplă ca după o anumită vârstă, ei să-şi schimbe atitudinea
faţă de familie, școală, societate; mulţi dintre ei nu mai sunt supravegheaţi datorită existenţei a tot mai multe
familii monoparentale, ceea ce duce la creşterea problemelor.
Problemele existente în mediul familial (lipsa banilor, violenţa, atmosfera tensionată) influenţează
negativ încă de la cea mai fragedă vârstă. De aici porneşte necesitatea colaborării grădiniţă-școală–familie
şi a elaborării unui plan comun de educaţie pentru o dezvoltare optimă a personalităţii copilului.

BIBLIOGRAFIE:
-Ezechil, L.; Păişi-Lăzărescu, M. ; - „Laborator preşcolar”-Bucureşti, V & I Integral 2004.
-Radu, I.; Ezechil, L.; - „Didactica-Teoria instruirii ”; Piteşti ; Paralela 45; 2005
-Revista Învăţământul preşcolar-Nr. 3-4 ; 2005

506
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ!

RELATIA EDUCATOR- INVATATOR-PROFESOR!

Institutor: Covaci Ana

Liceul Tehnologic Ruscova, jud.Maramures

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.

John Dewey
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o
importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare funcțională
în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor educaționale prin
colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară
crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și
psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind una dintre cele
mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera
sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces de
modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de calitate
trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea și
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile intensificării şi
accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează grădiniţa, scopul

507
final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin intermediul a două
forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la nivelul
copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel al vorbirii,
fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi sistematizarea
cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă
pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal). Aprecierea activităţii
copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a
conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală
este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale clasei I(
pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează
în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ
în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite
forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru
cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de
destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele
care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că
desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune,
plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele
preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a
le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor
familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea
neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale cadrelor
didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să frecventeze ciclul
primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul învăţător , îl
prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie familiarizaţi cu persoana
care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

508
 Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura PRODIDACTICA,
Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

509
 Forme de colaborare între grădiniță și școală

Prof. înv. primar Covaciu Ana

Școala Gimnazială Vad, jud. Cluj

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.

Grădinița și școala reprezintă două trasee eduvative succesive, dar părți ale unui proces care trebuie
să rămână un ansamblu unitar, legătura dintre respectivele instituții se cere întărită pentru ca trecerea dintr-
una într-alta să asigure continuitatea proiectelor și finalizarea lor adecvată.

Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de

îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței, ci reprezintă o continuare absolut normală a activității
copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât în
grădiniță.

Personalul didactic din cele două instituții urmează să caute împreună aceele prilejuri de colaborare
care să faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat al școlii.

Formele de colaborare dintre grădiniță și școală sunt numeroase, variate și se asigură prin măsuri de
ordin psihopedagogic. Mă voi opri la câteva aspecte a căror eficiență s-a reflectat în rezultatele la învățătură
ale copiilor și care se sunt valorificate superior de către ambii parteneri din școala noastră.

Vizitarea unei școli cu grupa pregătitoare în vederea cunoașterii de către copiii preșcolari a acestei
instituții. Cu acest prilej se poate realiza prezentarea în detaliu a școlii: sălile de clasă, laboratoarele, sala
profesorală, spațiile de joacă, terenul de sport, punctelesanitare.

Vizitarea unei grădinițe de către școlarii din clasa I pentru a le împărtăși copiilor din grupa
pregătitoare primele experiențe de tip școlar.

Organizarea unor ședințe cu părinții din grupa pregătitoare la care sunt invitați câțiva dintre viitorii
învățători, ce vor informa părinții asupra modului de pregătire a copiilor pentru școală.

Urmărirea de către educatoare a copiilor deveniți școlari pentru sesizarea progreselor lor în
dezvoltare sau, dimpotrivă, a dificultăților pe care ei le întâmpină sub efectul noilor solicitări.

Organizarea unor serbări comune care să le ofere copiilor din gradiniță și școlarilor din clasa I
posibilitatea stabilirii unor legături interpersonale capabile să-i ajute pe cei dintâi să se integreze mai ușor.

Realizarea unor activițăți metodice și cercuri pedagogice comune pentru educatoare și învățătoatr ori
de câte ori se ivesc probleme și solicitări care interesează ambele instituții.

510
 Asigurarea continuității între cele două medii educaționale, este necesar ca învățătoarele să cunoască
pregătirea ce se realizează în grădinițe, iar educatoarele trebuie să se informeze asupra dinamicii cerințelor
ce se formulează în mediul școlar.

Prin stabilirea primelor contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu
instituția, dar și cu cele mai importante personaje ale ei.

Realizarea cu succes a obiectivelor necesare pregătirii copilului preșcolar pentru integrarea în

învățământul școlar este posibilă în condițiile cunoașterii temeinice a fiecarui copil și respectarea
particularităților de vârstă și individuale, precum spunea Seneca: ,, Nu pentru școală învățăm, ci pentru
viață”.

BIBLIOGRAFIE:

1. Ezechil, L., Lăzărescu, Păieși, M., Laborator preșcolar. Ghid metodologic, Editura V & Integral ,
București, 2001;
2. M.Ed.C., Psihopedagogie preșcolară și școlară, București, 2005;
3. Tomșa, Gh.,(2005). Psihopedagogie preșcolară și școlară, București: C.N.I. ,,Coresi”S.A.

511
 ,,Colaborare grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor”

Cozma Lorena Nicoleta

Învăţământul este unul dintre domeniile de bază ale activităţii omeneşti, una dintre cele mai
importante instituţii ale societăţii umane. Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui
obiectiv major, continuitatea în întreaga activitate educaţională. Această condiţie este valabilă şi pentru
primele două trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciprocă şi continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare. La reuşita
copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi şcoala.
Asigurarea unui parteneriat între aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de cerinţe va duce
implicit la o educaţie corectă a copiilor.
Învăţământul preşcolar are menirea de a forma copiii sub aspect intelectual, fizic şi socio-afectiv,
pentru o cât mai uşoară adaptare la activitatea de tip şcolar, asigurând astfel continuitatea de la grădiniţă la
şcoală. Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi
şcoală este plasată la nivelul conţinutului învăţământului. Pentru asigurarea continuităţii grădiniţă-şcoală
este necesară o colaborare între cele două instituţii ce presupune o comunicare efectivă şi eficientă şi un
caracter unitar. Un rol important în debutul şcolar îl va avea întotdeauna instituţia preşcolară, ea fiind o
etapă intermediară, indispensabilă.
Educaţia preşcolară trebuie să devină o treaptă ce intră în mod necesar în componenţa educaţiei
continue, în procesul complex de formare a personalităţii individului. Astfel, pregătirea copilului în
grădiniţă este menită să asigure dezvoltarea lui în ciclul primar de învăţământ.
Pentru o continuitate dintre educaţia preşcolară şi cea şcolară este necesară o analiza psihologică a
activităţii şcolare şi determinarea acelor capacităţi intelectuale, afectiv-voliţionale ce trebuie formate
copiilor pentru a se adapta fără dificultăţi activităţii şcolare, de aceea trebuie să se stabilească capacităţile
necesare pentru ca preşcolarul să asimileze cunoştinţele prevăzute în clasa I. Esenţialul în munca
educatoarei constă în asimilarea deplină în înfăptuirea consecventă a obiectivelor şi conţinutului pregătirii la
nivelul cerinţelor şcolarizării.
Grădiniţa şi şcoala, deşi sunt instituţii diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare, ambele
urmărind dezvoltarea personalităţii copilului. Prin activităţile şcolare desfăşurate în cadrul grădiniţei, copiii
sunt ajutaţi să treacă ,,puntea” spre şcoală. Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală trebuiesc aşadar
asigurate prin legături între programa grădiniţei şi programa şcolii.
Pregătirea pentru şcoală a copiilor preşcolari înseamnă obţinerea de către aceştia a unei stări de
disponibilitate pentru activitatea de învăţare de tip şcolar şi familiarizarea cu caracteristicile şi implicaţiile
statutului şi rolului de elev, cu condiţiile mediului şcolar, cu modul de relaţionare cu adultul şi cu colegii.
Reuşita şcolară a unui elev este prognozată de gradul de dezvoltare a trăsăturilor emoţionale şi sociale
(încrederea în sine, stăpânirea impulsurilor nepotrivite, curiozitate, anticiparea tipului de comportament
aşteptat de la el de către profesor şi colegi) şi nu numai, ci şi de capacităţile cognitive cu care intră în şcoală.
Educaţia intelectuală a preşcolarilor este foarte importantă prin faptul că-i pregăteşte pe copii pentru
şcoală. În grădiniţă, copiii îşi însuşesc anumite cunoştinţe, care formează o bază aperceptivă pentru sistemul
de cunoştinţe predate în şcoală, îşi formează unele deprinderi elementare de muncă intelectuală, li se
dezvoltă capacitatea de a depune eforturi susţinute, toate acestea în vederea realizării cerinţelor pe care le
implică activitatea şcolară. Desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi vizite la şcoală, vizita şcolarilor în
grădiniţă, serbări comune, plimbări şi programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanţei dintre
grădiniţă şi şcoală. Intrarea copilului în şcoală este un moment special pentru acesta, iar noi, adulţii din jurul
lui încercăm să dezvăluim copiilor frumuseţea vieţii de şcolar, să găsim cele mai eficiente căi pentru a
asigura adaptarea preşcolarilor la viaţa şcolară. Trecerea de la o etapă de şcolarizare la alta reprezintă un pas
dificil atât pentru copii cât şi pentru părinţi. De aceea, o comunicare permanentă între grădiniţă, şcoală şi
familie va spori şansele de înţelegere şi reuşită pentru toţi factorii implicaţi în educaţia copiilor. Activitatea

512
educatoarelor şi învăţătorilor trebuie să se împletească. Tonul puternic afectiv ce o caracterizează pe
educatoare trebuie să se împletească cu relaţia mai autoritară a învăţătoarei. Este necesar să se asigure o
colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi
continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Legătura grădiniţei cu şcoala are un dublu sens, scopul acestei legături fiind continuitatea dezvoltării
copilului şi continuitatea procesului muncii educative. Buna colaborare între grădiniţă-şcoală va avea efecte
pozitive şi durabile în timp, asigurând performanţe educative notabile.

513
 „Colaborarea grădiniţă – şcoală.
Relaţia educatoare-învăţător- profesor”

Prof. în înv. primar Cozmeniuc Elena

Şcoala Gimnazială nr.2 Iaslovăţ

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.

John Dewey

Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul final al
activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine
atingerii obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalitatii copilului care contribuie la
integrarea şi adaptarea copilului la viaţa şcolară.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul
învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie familiarizaţi
cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de
calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător,profesor și părinți ; adică colaborarea, concursul lor
comun în îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane,
conlucrarea și ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare ;
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca învățătorului
este foarte grea și cu rezultate slabe .

Comunicarea periodică şi permanentă între aceştia ca şi cooperarea în anumite momente sunt cerute
chiar de eficientă învăţării şcolare. Experienţă dovedeşte că o atmosfera destinsă între agenţii educaţionali este
facilitatoare învăţării. De asemenea , existenţa unor reguli comune, cunoscute şi fixate împreună uşurează mult
efortul învăţării.

Există o reţea complexă de relaţii în cadrul unei şcoli. Aceste relaţii au un potenţial considerabil de
influenţare a educaţiei copiilor. Ar fi ideal să avem o astfel de relaţie. În acest trio formidabil trebuie să ştim că
nevoile copilului sunt importante. În această relaţie, copilul rămâne actorul şi beneficiarul numărul unu al
lucrurilor care se întâmplă în acest sistem. Este important că părintele şi educatorul să facă tot posibilul pentru a
ajunge la un punct de întâlnire între nevoile copilului şi resursele sale.

S-au observat o serie de neajunsuri întâmpinate cum ar fi: relaţia sporadică dintre şcoală şi grădiniţă,
dezorientarea părinţilor în ceea ce priveşte cerinţele şcolii, necunoaşterea suficientă a prevederilor celor două
programe.
Printr-o strânsă colaborare grădiniţă- şcoală, dar şi cu familiarizarea părinţilor cu oferta educaţională a
şcolii se poate contribui la realizarea planului de şcolarizare la clasa pregătitoare.
Acest parteneriat încearcă să dezvăluie copiilor frumuseţea vieţii de şcolar, prin implicarea în activităţi
comune plăcute, găsirea celor mai eficiente căi pentru a asigura adaptarea preşcolarilor la viaţa şcolară.

514
 ”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”

CRACIUN MIHAELA

1. Introducere
Calm sau neliniştit, timid sau îndrăzneţ, înalt sau scund, rotofei sau firav, orice copil ajunge într-o bună zi la
grădiniţă . Şi atunci , ascuns după fusta mamei , trăgând-o pe aceasta cu disperare de mână pentru a fi sigur
că nu va fi abandonat sau păşind singur şi cu multă siguranţă , el va intra în sala de grupă întrebându-se cum
va arăta oare educatoarea , ce este grădiniţa şi cum îşi va petrece ziua aici .
Copilul vine la grădiniţă după ce a parcurs deja câteva etape de formare.
Aici însă el va trebui să-şi dezvolte competenţe în sensul manifestării interesului şi curiozităţii pentru lucruri
noi ; al înţelegerii informaţiei primite ; al muncii independente şi al experimentării , pe măsura posibilităţilor
proprii , al aspectelor care-l interesează în mod deosebit ; al analizării datelor primite în vederea formulării
predicţiilor ; precum şi al experimentării libere de opinii şi stări sufleteşti şi al motivării acestora . Şi dacă în
grădiniţă există respect pentru capacităţile sale , el va învăţa şi se va dezvolta .
De aceea acest prim pas în educarea copilului mi s-a părut foarte important şi am încercat să analizez
elemente de calitate ale serviciului public de învăţământ, respectiv învăţământul preşcolar.
2. Date generale
În România, învăţământul preşcolar face parte din sistemul naţional de învăţământ şi este integrat în
structura învăţământului preuniversitar. Învăţământul preşcolar este coordonat de Ministerul Educatiei
NaţionaleAcesta se organizează şi funcţionează în conformitate cu prevederile Legii nr. 84/1995 şi a
completărilor ulterioare. Învăţământul preşcolar se realizează în baza principiilor democratice, a drepturilor
copiilor la educaţie şi la protecţie, indiferent de condiţia socială, materială, de sex, rasă, naţionalitate,
apartenenţa politică sau religioasă a părinţilor. În România învăţământul preşcolar de stat este gratuit.
Unitatea de învăţământ preşcolar este grădiniţa de copii care poate avea personalitate juridică, în
conformitate cu prevederile în vigoare.
Învăţământul preşcolar asigură dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului potrivit
ritmului propriu şi trebuinţelor sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia.
Educaţia preşcolară se adresează tuturor copiilor, inclusiv celor cu cerinţe speciale care au nevoie de
recuperare/reabilitare şi de integrare. Pentru copiii cu cerinţe educative speciale, integraţi în învăţământul
preşcolar, se respectă în totalitate legislaţia în vigoare, precum şi principiile care fundamentează protecţia şi
educaţia acestei categorii de copii.
Principiile generale care stau la baza organizării şi funcţionării învăţământului preşcolar sunt:
• principiul educaţiei globale şi individualizate;
• principiul asigurării integrale a drepturilor copilului;
• principiul asigurării serviciilor sociale pentru copiii aflaţi în situaţii speciale;
• principiul cooperării cu familia şi cu comunitatea locală;
• principiul asigurării respectului faţă de copil.
Principiul educaţiei globale şi individualizate se referă la valorificarea întregului potenţial al copiilor, a
tuturor dimensiunilor personalităţii acestora.
Principiul asigurării integrale a drepturilor copilului oferă şanse egale tuturor fără a se face interpretări
conexe.
Principiul asigurării serviciilor sociale pentru copiii aflaţi în situaţii speciale se referă la asigurarea
serviciilor sociale în gradiniţele cu program prelungit şi/sau săptămânal pentru copiii proveniţi din medii
defavorizate, din familii monoparentale, dezmembrate sau din familii în care părinţii sau susţinătorii legali
au probleme de sănătate etc.
Principiul cooperarii cu familia şi cu comunitatea locală, ca parteneri egali în educaţia copilului, se referă la
asigurarea unui sprijin real pentru dezvoltarea armonioasă a acestuia.
Principiul asigurării respectului faţă de copil: ca fiinţă umană care are nevoie de ocrotire, de instrucţie şi de
educaţie, de supraveghere, de dragoste şi de sensibilitate din partea adulţilor defineşte un drept al acestuia.
Învăţământul preşcolar cuprinde instituţii de stat şi particulare de profil.
Învăţământul preşcolar cuprinde preşcolari cu vârste între 3 şi 6/7 ani. Grădiniţele de copii sunt înfiinţate de
inspectoratele şcolare judeţene. Agenţii economici, persoanele juridice, precum şi persoanele fizice pot
înfiinţa grădiniţe în condiţiile prevăzute de lege, cu acordul inspectoratelor şcolare. Ca urmare a solicitării

515
părinţilor, a agenţilor economici, a persoanelor fizice sau juridice, se pot înfiinţa grădiniţe de copii cu
efective minime de preşcolari, cu respectarea prevederilor legale. Desfiinţarea grădiniţelor de copii se face
de către inspectoratele şcolare.
Învăţământul preşcolar se organizează, de regulă, pe grupe constituite dupa criteriul de vârsta al copiilor sau
după nivelul de dezvoltare globală al acestora.
Pentru asigurarea continuităţii între învăţământul preşcolar şi cel primar, se organizează şi se generalizează
treptat grupa pregătitoare pentru şcoală. În situaţii specifice, se pot organiza grupe combinate cuprinzând
copii de niveluri diferite de vârsta şi de dezvoltare.
În grădiniţele de copii se pot organiza şi grupe sau secţii integrate cuprinzând copii cu cerinţe educative
speciale. Acestea funcţioneaza în baza prevederilor în vigoare, iar modul de organizare este stabilit de
prevederile Regulamentului învăţământului special.
În grădiniţe se pot înfiinţa grupe cu profil artistic, sportiv, limbi moderne.

516
 GRĂDINIȚA ȘI ȘCOALA –
FACTORI IMPORTANȚI ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI

PROF. CRAVEȚ MIRELA-SIMONA

LICEUL TEOLOGIC PENTICOSTAL ,,LOGOS,,TIMIȘOARA

,,Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei
vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.,,
(Maria Montessori)

Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Preșcolaritatea constituie o

etapă de vârstă de o mare importanță pentru procesul școlarizării copilului. În perspectiva unei bune
colaborări între grădiniță și școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru
noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta
preșcolară este considerată de specialiști ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,
datorită progreselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității
copilului. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului
de observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu
limbajul matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive,
afective și voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit,
dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o
realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca
din şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și
ale clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin
pedagogic care acționează în sfera tehnologiei didactice.
Colaborând cu școala,educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv
munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la
învățătura și purtare a foștilor elevi , iar învățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs
cunoștințele însușite în grădiniță.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care
privesc formele de organizare și desfășurare a activității.În acest sens, experiența dovedește că
desfășurarea unor activității comune cum ar fi: vizite la școală,vizita școlarilor la grădiniță,
serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribiue la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor in școală trebuie să fie bine organizate pentru a le
produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.
Fiind cadru didactic la clasa a IV-a, am organizat astfel de activității/vizite , la care elevii
s-au simțit foarte bine,deci feedback-ul a fost realizat.Voi atașa poze de la aceste întâlniri.
Copiii grupei mari in vizită la clasa a IV-a.Am confecționat mărțișoare.
Toată lumea e veselă!
Aici, am fost noi în vizită la cei mici și drăguți.
Am dăruit mărțișoare ,,Ghiocel,, .
Să aveți o primăvară frumoasă!

517
 COLABORARE INTRE GRADINITA SI SCOALA

MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII STIINTIFICE

SCOALA GIMNAZAIALA NR.1 TARCEA CU PJ
LOC.TARCEA, JUD.BIHOR
INTOCMIT DE :
Prof. Crecan Anamaria Melania

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O prima
masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala
este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I.
Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca
invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a traduce in
concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.

518
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele de
organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala
trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta
vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

519
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ȘCOALĂ! RELAȚIA EDUCATOARE-
ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR

Prof. Creț Irina

Școala gimnazială Prof. dr. V. Vasilescu - Oești;
com. Corbeni, jud. Argeș

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,, De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa pregatitoare.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.

520
 În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală, copilul de 6 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte ,,capacitatea complexă
de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”, echilibru care nu se poate realiza fără
o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregatitoare necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa mare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât
şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa
pregatitoare a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea
tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea
unui potenţial eşec şcolar.

Bibliografie:

1. Ionescu M., Radu I.-” Didactica modernă”, Ed. Dacia, Cluj – Napoca, 2001;
2. Alois Gherguţ,- “Management general şi strategic în educaţie”, Ed. Polirom, Iaşi, 2007;
3. I.Cerghit – “Sisteme de instruire alternative”, Aramis, Bucuresti, 2002.

521
 Rolul educatorilor, învățătorilor și profesorilor în orientarea
școlară și profesională a elevilor

Prof. Crețan Iozefina Simona

Liceul cu Program Sportiv Tg-Jiu

Procesul cunoașterii copilului în vederea orientării sale profesionale începe încă de la grădiniță și
urmărește modelarea și armonizarea aspirațiilor, trăsăturilor specifice și caracterului pe măsura cerințelor
sociale.
Este evident, că se impune utilizarea unui sistem de metode și procedee care să surprindă elemente
tipice ale personalității copilului și mai ales ceea ce poate indica direcția dezvoltării sale, interesele,
înclinațiile și aptitudinile, trăsăturile de voință și caracter care-i definesc individualitatea. Pentru realizarea
acestor obiective, este necesar să se respecte colaborarea tuturor factorilor educativi, prin care să se
sporească posibilitățile cunoașterii copilului, crearea unor situații prin care să fie stimulată manifestarea
liberă a copilului, să fie favorizată dezvăluirea fondului său psihic în toata autenticitatea sa. În acest caz,
există un sistem de mijloace necesare observării manifestărilor elevilor în diverse situații ale vieții școlare și
extrașcolare. Unul dintre ele este utilizarea fișei personale în care să fie notate reacțiile și caracteristice
copilului respectiv elevului care ar trebui transmisă de la educator, la învățător și în cele din urmă
profesorilor diriginți.
Viața obișnuită a școlii nu oferă întotdeauna profesorului prilejul de a-l obseva pe elev în situații
caracteristice. De aceea, este necesar să fie create situații experimentale, care să dezvăluie lumea interioară a
elevului, preocupările și interesele, convingerile și îndoielile, speranțele și idealurile sale. Educatorii,
învățătorii și profesorii trebuie să susțină inclinațiile și aptitudinile copiilor și eleviilor pentru alegerea
adecvată a profesiei.
Este bine ca spre sfârșitul absolvirii școlii generale și a liceului să se intensifice direcționarea
profesională ținând cont de interesele, înclinațiile și aptitudinile elevilor. Înclinațiile pot fi socotite drept
înzestrări naturale care pot fi observate atent pe parcursul școlarității.Trebuie subliniat faptul că însușirile
elevilor nu sunt statice ci ele evoluează, se dezvoltă sau stagnează în raport cu influențele mediului și ale
educației în raport cu eforturile depuse de elev pentru autoperfecționare. Unele aptitudini apar mai devreme
altele mai târziu, asta înseamnă că nu ne putem opri doar la cunoașterea elevilor ci trebuie sa ne îndreptăm
spre trezirea și întărirea intereselor de cunoștere, spre dezvoltarea înclinațiilor și aptitudinilor.
Dirigintele este principalul factor al orientării profesionale în școală. El are rolul de a coordona toate
acțiunile de orientare profesională la nivelul clasei realizând în mod direct sau indirect cunoașterea elevilor
și informarea lor în legătură cu diferite școli și profesii la care au acces după absolvire. Pentru informarea
profesională a elevilor și educarea intereselor lor profesionale, dirigintele are posibilitatea să realizeze
activități speciale organizate la orele de dirigenție sau în colaborare cu alți profesori ( vizite la intreprinderi,
instituții, întâlniri cu reprezentanți din diferite medii de activitate, vizionare de filme).

522
 Pentru reușita acțiunilor sale, dirigintele trebuie să acorde o importanță egală colaborării cu familiile
elevilor. Se știe că unii părinți nu pot realiza o cunoaștere obiectivă a propriilor copii, proiectând asupra
acestora aspirații profesionale proprii, neîmplinite în tinerețe. De aceea, se recomandă discuții cu părinții
pentru a clarifica din intențiile și preferințele elevilor și părinților. La discuții pot fi invitați și specialiști cu
scopul de a completa informațiile în legătură cu un anumit domeniu de interes.
Timpul liber poate contribui într-o însemnată măsură la orientarea profesională a elevilor.
Preocupările din timpul liber se răsfrâng pozitiv nu numai asupra nivelului la învățătură ci și în orientarea
lor profesională. Unele activități din timpul liber, pot determina chiar alegerea profesiei. Este necesară
colaborarea școală- familie- autorități locale, pentru organizarea judicioasa a timpului liber al elevilor într-o
etapă a dezvoltarii lor, când li se formează deprinderi de muncă iar timpul liber poate fi utilizat rațional.
Activitățile trebuie să fie bine organizate fără constrângere, sa aibă un conținut interesant și mobilizator.
Tematica activităților libere ale elevilor, conținutul acestora pot suplimenta eficient informarea profesională.
Este importantă implicarea tuturor factorilor educaționali din școală pentru a sprijini copiii, elevii,
părinții în orientarea școlară și profesională.

523
 Jocul între grădiniță și școală

Prof. înv. primar Crișan Camelia

Ca primă verigă a sistemului nostru de învățamânt, învățământul preșcolar are drept scop asigurarea
pregătirii copiilor de 3-5 ani pentru integrarea lor în regimul activității școlare. Adaptarea preșcolarului la
cerințele școlii presupune dobândirea de către copil a unei maturizări care să-l facă apt pentru activitatea de
învățare de tip școlar..
La nivelul curriculum-ului naţional, acreditarea preşcolarizării copiilor ca un mijloc de promovare a
reuşitei şcolare se face prin integrarea în primul ciclu curricular – al achiziţiilor fundamentale – a clasei
pregătitoare alături de clasele I şi a II-a din şcoala primară şi prin definirea de obiective comune fiecăruia
din cei trei ani de iniţiere în activitatea şcolară.
Astfel, cele două obiective majore ale ciclului achiziţiilor fundamentale: acomodarea la cerinţele
sistemului şcolar şi alfabetizarea iniţială precum şi obiectivele specifice:
→ asimilarea elementelor de bază ale principalelor limbaje convenţionale (scris, citit, calcul)
→ stimularea copilului în vederea cunoaşterii mediului apropiat
→ stimularea potenţialului creativ al copilului, a intuiţiei şi a imaginaţiei
→ formarea motivaţiei pentru învăţare, înţeleasă ca o activitate socială
(Curriculum Naţional. Planuri-cadru de învăţământ pentru învăţământul preuniversitar, 1999, pag. 18)
trebuie să stea în egală măsură în atenţia cadrelor didactice din grădiniţă şi din şcoala primară. În grădiniţă,
asumarea lor se face cu precădere în anii terminali, însă acest lucru nu exclude considerarea lor şi pentru
activităţile educaţionale ale grupelor mijlocie şi mică, în condiţiile interesului cadrelor didactice pentru
anticiparea viitoarelor procese de integrare şcolară, eventual prin valorificarea resurselor jocului didactic.
Jocul poate contribui la formarea unei atitudini pozitive față de muncă.La preșcolari cea mai
adecvată modalitate de formare a interesului pentru muncă constă în îmbinarea acțiunii cu jocul. Prin joc,
copilul are posibilitatea de a fi mai degrabă un inițiator în propria sa lume, de aceea el determină creșterea
încrederii în sine, îi dă posibilitatea de a-și folosi imaginația, îl ajută să pună în practică abilitățile și
priceperile dobândite. Este nevoie de o perioadă de tranziție de la joc la muncă, de la jocul preșcolarului la
munca școlarului. Astfel jocul trebuie să conțină elemente de învățare ,iar învățarea elemente de joc.
În grădiniță, predominant este jocul. Trecerea la activitatea de învățare nu trebuie să se facă brusc.
Din această cauză la clasa pregătitore se recomandă ca activitățile instructive să se desfăsoare sub forma
unui joc. Astfel se face o trecere lină de la grădiniță la școală.
Jocurile didactice sau exercițiile joc, imbrăcând o haină atractivă, trezesc interesul școlarului pentru
îndeplinirea sarcinii didactice și întrețin efortul necesar executării lui.
Educația preșcolară trebuie sa fie în esență ca o pregătire pentru viață, pentru mâine, și, pe acest
fond să asigure, totodată, pregătirea copiilor pentru școală. Devine astfel imperios necesară legarea organică
între grădiniță și școala primară, elaborarea obiectivelor și a conținutului educației preșcolare în legatură cu
cele ale învățământului primar astfel încât să se asigure continuitatea necesară activității instructiv-educative
între aceste două etape de învățămâ, într-o concepție unitară.

524
 Legătura dintre grădiniţă şi scoală

Prof. Crișan Lavinia, Grǎdinița PP Nr.26 Timișoara

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea
în întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este
valabila şi pentru primele doua trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul
primar. Mai precis, legătura reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa
preşcolară şi clasa pregatitoare. O asemenea continuitate va asigura o mai rapida adaptare a
copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare .
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin
psihopedagogic. O prima masura de natura psihopedagogica menita sa contribuie la asigurarea
continuitatii intre gradinita si scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit
in special in programele gradinitei si ale clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre
prevederile programele respective .Pentru a fi insa operationala,corelatia dintre programme se
cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de educatoare.Astfel,educatoarele care
lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele programei pentru clasa I spre a-i
asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei I,iar invatatorul care va
prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce elemente se
poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si
cea scolara o constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati
intelectuale ,afectiv-volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati
activitatii scolare,deci trebuie sa se stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa
asimileze cunostintele prevazute in clasa I. Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera
unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca invatarea scrierii si citirii implica formarea
unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa
forma lor ,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce
inseamna insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata
capacitatea de a traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile
dintre multimi (superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si
de a efectua operatii mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului
si la cea afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al
copilului ca support al unei motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt
de a-si regla activitatea in functie de cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o
activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a motricitatii.

525
 Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice
educatiei prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei
dintre gradinita si scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care
actioneaza in sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea
metodelor si procedeelor didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele
de organizare a procesului de invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca
invatatura,dominanta a varstei scolare este prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca
izvorand din necesitatea d a satisface interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I
invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere
pentru copii.
Printre aspectele continuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care
privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca
desfasurarea unor activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita,
serbari comune ,plimbari si programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei
dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le
produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv
munca instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la
invatatura si purtare a fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs
cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte
forme de strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si
invatatorilor la cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la «
lectii model »,la sesiuni de comunicari.

Bibliografie:

Glava, A., Glava, C., (2002), Introducere în pedagogia preşcolară, Ed. Dacia, Cluj-Napoca

Curriculum pentru învăţământul preşcolar (2008) M.E.C.T., Bucureşti

526
 COLABORAREA GRADINITA – SCOALA – PARINTE – LOGOPED
CENTRUL DE RESURSE SI ASISTENTA EDUCATIONALA ARGES
Prof logoped: CRISTU IOANA OCTAVIA

Principiul interventiei in echipa implica oferirea de catre toti factorii implicati in recuperarea sau
reconstruirea limbajelor deformate a unor modele vii de limbaj corect. Partenerii logopedului sunt ,in primul
rand cadrele didactie,invatatoare si educatoare ,in al doilea rand parintii copiilor care prezinta tulburari de
limbaj scris si vorbit.Logopedul pentru o viziune de ansamblu asupra personalitatii copilului cu deficiente
apeleaza si la specialisti din domeniul orl,neuropsihiatrie, kinetoterapie stomatologie,etc. O condiţie
esenţială pentru reuşita acestor acţiuni comune a factorilor implicati este existenţa unor relaţii de înţelegere,
constructive care se realizează prin atitudini deschise, prin disponibilitate, printr-un „pozitivism” specific ce
se cimentează cu voinţă şi convingere.

In acest scop ,logopedul realizeaza:

– studierea şi cunoaşterea simptomatologiei tulburărilor de limbaj, a metodelor şi procedeelor de corectare;
-depistarea, examinarea persoanelor cu tulburări de limbaj, începând cu vârsta preşcolară şi organizarea
activităţilor în funcţie de vârstă şi tulburare;
– corectarea tulburărilor de limbaj în paralel cu dezvoltarea gândirii, cu personalitatea, cu activitatea lor şi
formarea unei atitudini normale faţă de propriul defect şi faţă de lumea din jur;
-elaborarea unui program terapeutic corect ţinând seama de esenţa, cauzele, mecanismele şi dinamica
tulburării;
-iniţierea în probleme de logopedie a persoanelor din anturajul copiilor pentru înţelegerea şi sprijinirea
acestora.
Scopul terapie logopedice il constituie in general adaptare scolara si sociala a elevului si , mai apoi, a
adultului .
Se stie ca printre principiile care trebuiesc respectate de catre logoped este si principiul interventiei in
echipa.

In toata lumea , ca şi în România angajarea şi responsabilitatea familiei in educaţia copiilor este

fundamentală pentru reuşita participării şcolare. La orice copil, în mod particular la copii cu CES, gradul de
interes şi de colaborare a părintilor cu şcoala este cel mai adesea direct proporţional cu rezultatele şcolare
obţinute de copii. Psihopedagogia moderna, centrată pe copil se bazează pe convingerea că familia este
principalul educator şi cu cel mai mare potenţial de modelare. Familiile copiilor cu CES sunt adesea
responsabile de copiii lor tot restul vietii. Un rol foarte important al şcolii este acela de a sprijini familiile să
aibă incredere în resursele proprii, de a face faţă greutăţilor cu care ele se confruntă.

Educatoarea (si apoi invatatoarea ) trebuie să cunoască deficienţele copiilor pe care îi va primi în
grupă (clasa)în scopul înţelegerii acestora şi pentru a-şi putea modela activităţile, în funcţie de necesităţile
copiilor. Această relaţie a grădiniţei si scolii cu părinţii copiilor cu cerinţe educative speciale este necesară şi
benefică, ea furnizând informaţii despre specificul dizabilităţii preşcolarului, precum şi date despre
contextul de dezvoltare a acestuia. Părinţii informează şi despre factorii de influenţă negativă care ar trebui
evitaţi (fobii, neplăceri, stimuli negativi, atitudini, care determină inhibarea / izolarea copiilor

Familia este prima scoala a copilului. Ea reprezinta nucleul social sau celula societatii. Familia este cea care
raspunde de satisfacerea trebuintelor elementare ale copilului si de protectia acestuia. Ea reprezinta pentru
copil primul sau univers afectiv si social. Trasaturile si coordonatele personalitatii se cristalizeaza in raport
cu modelul si natura situationala traita in mod direct, nemijlocit de copil, in mediul familial, iar atitudinea
parintilor au consecinte durabile asupra personalitatii in formare a acestuia. Exista un program anumit de
recuperare pentru fiecare tulburare in parte, de aceea se recomanda interventia specializata a logopedului in
recuperarea limbajului. Ceea ce incepe logopedul trebuie continuat in familie si la gradinita. Cand o
deprindere de articulare corecta nu este automatizata, copilul poate reveni dupa o pauza la formulele
defectuoase de rostire Fuga de responsabilitate genereaza efecte negative asupra evolutiei copilului , acesta
intra in scoala cu defecte de articulare netratate, are toate sansele sa aiba probleme de scris-citit (disgrafie-

527
dislexie). Familiile dezorganizate au un mod caracteristic afectat de tiparul de comunicare, echilibrul
familiei fiind sever tulburat de permanenta existenţă a conflictelor.

Ulterior in scolaritate profesorul invata elevul sa se exploreze, logopedul avand nevoie de sprijinul
acestuia pentru a-l face pe copil sa inteleaga utilitatea explorarii propriului organism si a fenomenului tainic
reprezentat de „limbaj”. Ajutat de profesor si de parinti, si nu numai, logopedul ajuta copilul sa deschida “
cutia “ de cuvinte si sunete, ceea ce va usura munca profesorului la clasa, fiindca acel elev va fi capabil sa
inteleaga sensuri si semnificatii diverse. Cadrele didactice sunt cele care pot induce (de cele mai multe ori
inconştient) copilului o imagine falsă asupra propriilor capacităţi, iar acesta ajunge să interiorizeze imaginea
eronată, crede cu adevărat în ea, rezultatul fiind subevaluarea sau supraevaluarea competenţelor într-un
domeniu, imagini de sine deformate ce pot influenţa destinul social al copilului Cresterea alarmanta a
numarului de copii cu tulburari de limbaj si mai ales a celor cu mutism electiv impune adoptarea unor
masuri de preventie si de interventie. Din pacate, lipsa de informatie este un fenomen des intalnit, asadar
activitatea logopedului este adesea ingreunata de obstacole mai ales in ceea ce priveste acordul cadrelor
didactice si, uneori al parintilor ca elevul sau copilul sa participe la sedintele de logopedie. Este necesara
informarea prin toate mijloacele posibile a scopurilor activitatilor logopedice. In acest sens, colaborarea
logopedului cu cadrul didactic se defineste ca vitala pentru corectarea defectelor, atat de vorbire, cat si a
problemelor lexico-grafice.

Scopul activităţilor constă în furnizarea de sprijin şi informaţii părinţilor, în vederea responsabilizării şi

implicării acestora în educaţia copiilor.Educaţia părinţilor şi consilierea au un rol important în integrarea
copiilor cu afecţiuni de natură psihică, emoţională, ori de altă natură în grădiniţă.
Comunicarea părinte – educatoare- logoped- profesor, sau chiar comunicarea părinte – copil, în contextul
integrării copilului în instituţia grădiniţei si ulterior in clasele I – IV, asigură un anumit echilibru.

528
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ - ȘCOALĂ

Prof. înv. primar Adela Croitoru

Școala Gimnazială Nr.3 Focșani, Vrancea

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au
un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe. .
Pentru a înlesni adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o strânsă legătură
între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop operaționalizat
prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în legătură directă atât
cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Vârsta preşcolară şi vârsta şcolară mică au multe caracteristici comune , dar prezintă şi diferenţe.
Dintre caracteristicile comune ale vârstei preşcolare si şcolare mici amintesc :
• dezvoltarea memoriei prin reţinerea unor poezii, reguli de joc, ea trecând de la etapa
involuntară la cea voluntară;
• dezvoltarea limbajului care priveşte atât îmbogăţirea vocabularului, cât şi însuşirea structurii
gramaticale ;
• manifestarea curiozităţii prin mulţimea întrebărilor puse, cât şi prin interesele faţă de
realitatea înconjurătoare.
Aceste caracteristici comune celor două vârste obligă ca în procesul de învăţământ să existe o
continuitate logică şi firească între grupa mare şi clasa pregătitoare, continuitate facilitată de o colaborare
constantă dintre învăţător şi educatoare.
Între caracteristicile celor două vârste există şi diferenţe. La vârsta şcolară mică se observă , spre
deosebire de vârsta preşcolară , următoarele :
• dezvoltarea pronunţată a muşchilor ; creierul se dezvoltă mult , atât ca volum cât şi ca
structură ;
• trecerea de la o atenţie spontană , la una voluntară ;
• transformarea treptată a memoriei în una voluntară logică şi intenţionată ;
• trecerea gândirii de la cea concretă la cea abstractă.
Stimularea dezvoltării copilului de grupă mare , în funcţie de capacităţile şi interesele sale ,
presupune elaborarea unor noi strategii ale învăţării pe care să le folosească atât educatoarea cât şi
învăţătoarea , prin cooperare permanentă , pentru selectarea cunoştinţelor în funcţie de particularităţile de
vârstă şi cele individuale şi în funcţie de valoarea formativă a acestora.
Atât în grădiniţă cât şi şcoală se desfăşoară activităţi cu caracter inter şi transdisciplinar. Acestea
oferă vaste posibilităţi de a dezvolta gândirea , de a forma sentimente morale , de a fortifica voinţa copiilor.
Pentru învăţătoare ele sunt rezultante ale cunoaşterii zestrei intelectuale acumulată de copil înainte de
intrarea în şcoală , cunoaştere care se preia din mers de la educatoare sau prin activităţi comune. Preluarea
datelor este consemnată cantitativ , dar şi nominal pentru a asigura un debut favorabil pentru fiecare copil ,
pentru a-i asigura libertate psihică deplină ; un comportament creativ , o siguranţă care să-l dispună la
dezvăluirea Eului său real.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală este plasată la nivelul
conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale clasei pregătitoare. Legătura
dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în sfera tehnologiei
didactice. Este vorba de asigurarea continuității în folosirea metodelor și procedeelor didactice, în activitatea
de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ. Astfel, este bine de
știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezentă în diferite forme și la vârsta preșcolară, ea

529
izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa
pregătitoare, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare cât și ca mijloc de relaxare, de
destindere pentru copii. Printre aspectele importante ale colaborării grădiniței cu școala nu sunt mai puțin
importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența
dovedește că desfășurarea unor activități comune ( vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări
comune, plimbări și programe distractive) contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală.
Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și
puternică, pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contactelor cu școala și cu
învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituția dar și cu cele mai importante personaje ale ei, ceea
ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei
zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar fi participarea reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activități model etc..
Cooperarea învățător –educatoare își are temeiul și în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoștință celor mici cu viitorul
învățător, pentru ca atunci când vor păși pragul școlii să fie familiarizați cu persoana care îi va dirija în actul
învățării.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l
urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului.

Bibliografie

- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr.1/2011

- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985
- Florinda Golu – Pregătirea psihologică a copilului pentru școală, Editura Polirom, 2009

530
 Colaborarea grădiniţă-şcoală!
Relaţia educatoare-învăţător-profesor

Prof. Croitoru Iuliana-Magda

Liceul Tehnologic „Vasile Sav”

„Sporirea eficienţei învăţământului nu se poate realiza decât în măsura în care se asigură

un flux continuu al legăturilor şi al integrării atât pe verticală, de-a lungul întregii şcolarităţi, cât
şi pe orizontală, în cadrul fiecărei discipline şi între diferite discipline studiate, precum şi o
activitate instructiv-educativă unitară”.
Principalii factori educativi care contribuie la reuşita copilului în viaţă sunt: familia,
grădiniţa şi şcoala. Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, va duce implicit, la o educaţie
corectă a copiilor.
Vârsta preşcolară reprezintă temelia întregii vieţi. Integrarea copilului în forma de
colectivitate preşcolară comportă un prim efort de adaptare la viaţa socială. În grădiniţă, copilul
stabileşte cu totul alte raporturi decât în familie: se subordonează unui program, stabileşte relaţii
cu alţi copii şi respectă anumite reguli de grup. Grădiniţa trebuie să constituie o etapă
fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-
educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului, care-i stimulează interesele de
cunoaştere, şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Odată integrat în programul grădiniţei, educatoarea începe să îl pregătească pentru pasul
imediat următor - şcoala. Această integrare presupune mai întâi formarea unor impresii corecte
despre şcoală, impresii care să permită copiilor o adaptare afectiv-motivaţională la mediul şcolar.
Raportul dintre grădiniţă şi şcoală trebuie să fie un raport de continuitate, ce vizează:
planificarea, organizarea, obiectivele, conţinutul, metodele, mijloacele, relaţia cadrul didactic-
copil.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult „funcţia majoră”,
obiectivul final al activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea
copilului pentru şcoală revine atingerii obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale
personalitatii copilului, care contribuie la integrarea şi adaptarea copilului la viaţa şcolară.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi
,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai
ales, specificul învăţării.
Cooperarea educatoare-învăţător-profesor îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care
urmează să frecventeze ciclul primar, respectiv gimnazial. Ideal, ar fi ca educatoarea să fie cea
care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul învăţător, îi face o scurtă prezentare, pentru ca
atunci cand vor păşi pragul şcolii, să fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul
învăţării, şi de ce nu, chiar cu clasa unde vor învăţa.

531
 Scoala trebuie sa găsească formele optime prin care cei implicati în acest proces de
educare să poată să gestioneze resursele umane, să aiba cunoştinţe de psihologie si pedagogie, să
se poată adapta rapid la managementul schimbărilor din societatea actuală. Totusi, rolul
important, cel puţin acum, îl are şcoala, cadrele didactice, profesorul diriginte care, prin
activităţile elaborate, pot dezvolta la elevi norme si conduite sociomorale, pot dezvolta abilităţi şi
conduite morale si civice, în contextul european actual. Realizarea unui învăţământ unitar
necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga activitate educaţională, în
special la nivelul claselor « praguri ». Această condiţie este valabilă şi pentru primele două trepte
ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciprocă
şi continuitatea trebuie sa fie asigurate între clasa pregătitoare şi clasa I. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în
grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi
psihomotrică a preşcolarilor, deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind
una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile, şi în special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Legătura grădiniţei cu şcoala are un dublu sens, scopul acestei legături fiind continuitatea
dezvoltării copilului şi continuitatea procesului muncii educative.

BIBLIOGRAFIE:

1. ,,Cunoaşterea copilului preşcolar”, Alexandru J., Editura revistei de pedagogie,

Bucureşti,1992
2. „De la grădiniţă la şcoală”, Culegere metodică editată de Revista de
pedagogie,Bucureşti,1975
3. „Integrarea copilului în activitatea şcolară”, Culegere metodică editată de Revista de
pedagogie Bucureşti, 1978

532
 ”Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor”

Prof. înv. primar: Crucianu Dorina Violeta

,,Să educi cu adevărat înseamnă să trezești în cel de lângă tine acele resurse care-l pot ridica,
inseamnă să-l conduci pe celălalt spre descoperirea de sine, dându-i un imbold în perspectiva unei evoluții
firești, pe măsura felului de a fi, nu direcționat de către tine, ci de ceea ce descoperă el că i se potrivește, nu
oferindu-i adevărul de-a gata, ci indicându-i direcția posibilă pentru a-l găsi."
Constantin Cucoș

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o

importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare funcțională
în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală, dar și unitatea influențelor educaționale prin
colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară
crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și
psihomotrică a preșcolarilor, deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind una dintre cele
mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera
sentimentelor și a personalității copilului.
În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează pregătirea
preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de observație, a
independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și voliționale,
dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare
în colectivitate, de adaptare la mediul social și înconjurător.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O primă
măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală este
plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale clasei
pregătitoare. Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează
în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ
în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite
forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru
cunoaștere. În clasele pregătitoare și întâi învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca
mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele
de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități
comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive
comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie
bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni
școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituția, ceea ce
va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile
de școală.

533
 La școala unde activez, aceste vizite se realizează în principal cu ocazia zilei "Porților deschise". Anul
acesta, colegele care aveau clasa a IV-a, dar și cele cu clasa pregătitoare au fost gazdele a nu mai puțin de 70 de
prichindei, de la grădinițele arondate, dornici să pătrundă în "tainele școlii". Colegele mele i-au așteptat cu
bucurie cu ateliere de confecționat flori, felicitari dulci, porumbei, de umflat baloane, cu rafturile pline de cărți
de povești și de colorat. Preșcolarii au fost curioși și au pus doamnelor învățătoare o sumedenie de întrebări, al
căror răspuns genera o nouă întrebare. Îmi aștept și eu nerăbdătoare și emoționată în același timp rândul anul
viitor, sperând că voi furniza răspunsurile adecvate micuților vizitatori.
Pe de altă parte, la noi în școală este o strânsă colaborare și între învățători și profesori. Astfel,
profesorii de la catedrele de română, matematică, geografie, istorie, franceză și engleză țin câte o lecție
demonstrativă la sfârșitul semestrului al II-lea elevilor din clasa a IV-a. Aceștia din urmă înțeleg cerințele de
predare/evaluare și fac față mai ușor trecerii la ciclul gimnazial.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre educator-învățător-profesor vor fi valorificate și alte
forme de strângere a legăturilor, cum ar fi: participare reciprocă la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la
activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.

Bibliografie:
• Constantin Cucoș, "Educația. Iubire, edificare, desăvârșire", Ed. Polirom, București, 2008
• Aurora Adina Ignat, "Copilul tău, școala și rolul tău de părinte - Ghid pentru a deveni partener în
educație – Ed. Universității, Suceava;
• Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, "Să construim împreună cei 7 ani de acasă - Modul
pentru părinți și educatori"- București, 2008

534
 ROLUL ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE ÎN MENȚINEREA

RELAȚIEI DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

CUCEANU OTILIA RALUCA

Activitățile extracurriculare au un rol foarte important în formarea personalității

armonioase a copilului. O condiție importantă o reprezintă continuitatea în întreaga activitate
educațională, mai ales la nivelul claselor din ciclurile de învățământ preşcolar şi primar, ea
fiind asigurată prin colaborarea cadrelor care lucrează cu copiii din grupa mare cu cele care
preiau clasa pregătitoare. Astfel, se va avea în vedere o mai bună adaptare a micilor școlari la
particularităţile muncii de învăţare, după cum preciza H. Wallon: “Este împotriva naturii să
tratăm copilul în mod fragmentar”. Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală a devenit o
chestiune de actualitate în condiţiile noilor schimbări intervenite în procesul de învăţământ.
Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează grădiniţa, ce are ca scop final dezvoltarea
unor competențe necesare unei adaptări mai rapide la cerințele școlii. Aptitudinea de
școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă și afectivă a copilului și la
cea socială. În acest sens, se va avea în vedere dezvoltarea interesului copilului pentru
cunoaștere ca bază a unei motivații constante în învățare.

Calitatea educației timpurii depinde foarte mult de colaborarea grădiniței cu școala,

sub aspectul stilului didactic pe care îl are managerul clasei, de capacitatea de muncă în
echipă, de planificarea și desfășurarea activităților comune prin două forme specifice:
învăţarea și jocul. Activitățile școlare care se desfășoară la clasa pregătitoare sunt proiectate
astfel încât să vizeze predarea integrată a conținuturilor și folosirea jocului, iar cele
extracurriculare îi ajută pe copii să se adapteze mai ușor la viața de școlar, să fie mai
responsabili și mai organizați. În acest sens, experiența pe care am acumulat-o lucrând cu
copiii din ciclul primar dovedește că desfășurarea unor activități comune (vizitele
preșcolarilor la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbările comune, plimbările și
programele distractive) contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Acestea
trebuie să fie bine organizate pentru a le produce atât preșcolarilor, cât și școlarilor impresii
plăcute și comportamente dezirabile.

Prin stabilirea unor contacte cu școala și cu învățătorii, preșcolarii se vor familiariza din
timp cu instituția, dar și cu cele mai importante personaje ale ei, contribuindu-se astfel la reducerea
neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală. Ideal

535
ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoştință micuţilor cu viitorul învăţător, pentru ca atunci
când vor păşi pragul şcolii să fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării timp de
cinci ani. O activitate foarte interesantă pentru viitorii școlari este “ZIUA PORȚILOR DESCHISE”,
în care învățătorii îi invită, într-un cadru organizat, să participe la activitățile desfășurate special
pentru ei, le arată clasele în care vor învăța și îi vor implica în jocuri menite să îi atragă la școală.
Pe lângă acțiunile de promovare a imaginii școlii în care îmi desfășor activitatea, am
colaborat cu educatoarele în cadrul mai multor proiecte educaționale și am participat la concursuri
de creație literară, plastică și practică, de istorie, educație civică, matematică sau sport. Acestea m-au
ajutat foarte mult anul acesta când am preluat clasa pregătitoare, în care s-au înscris copii de la
majoritatea grădinițelor din oraș. Activitățile extracurriculare comune în care au fost implicați cei
mai mulți dintre elevii mei ne-au ajutat să ne cunoaștem și să colaborăm foarte bine. Dintre
activitățile desfășurate în parteneriat cu grădinița voi aminti câteva:
• “Pe urmele lui Ștefan cel Mare” – proiect educațional înterjudețean în care, pe lângă creații
literare, plastice și practice, am realizat și schimburi de experiență între grădinițe și școli din
mai multe județe. Astfel, vizita de studiu pe care am făcut-o la o grădiniță din județul Neamț
ne-a îmbogățit în mod plăcut experiența didactică și a întărit relațiile dintre cadrele didactice.
• “Maica Pământ te cheamă la iubire” a fost un proiect cu activități desfășurate pe teme
ecologice, în cadrul cărora copiii au avut ocazia să participe la acțiuni de igienizare a spațiilor
din jurul grădiniței/școlii, de plantare a unor pomi sau de confecționare a unor costume din
materiale refolosibile cu care au participat la o paradă și la diferite montaje literare.
• “Jurnalul bunelor maniere” a avut un real succes atât în rândul elevilor/preșcolarilor, cât și în
cel al părinților care au participat la multe dintre activitățile desfășurate. Cu toții au avut
ocazia să pună în practică cunoștințele de comportare civilizată în diferite situații: la
aniversare, la restaurant, la teatru, la biserică. Cea mai atractivă acțiune a fost cea în care
școlarii și preșcolarii au demonstrat că au bune maniere în ceea ce privește dansul de societate
și comportamentul la o petrecere.
• “Cartea-bucurie și lumină” este un proiect pe care îl desfășor în prezent, în colaborare cu
două grădinițe și trei școli din patru localități învecinate cu orașul nostru. Ne-am propus
să îi atragem pe copiii implicați să cunoscă lumea cărților. În acest sens, la fiecare
activitate, beneficiarii participă la concursuri de recitare și desen, scenete sau jocuri de rol
în care să respecte teme abordate în literatura pentru copii.

536
 Printre obiectivele vizate în cadrul acestor proiecte se numără, pe lângă asigurarea continuităţii
grădiniţă-şcoală, și formarea unei atitudini corecte a preşcolarilor faţă de şcoală, conştientizarea de
către copii a sarcinilor din domenii diferite şi a conduitei de şcolar.

537
 Colaborarea grădiniţă – şcoală
profesor pentru învățământul primar și preșcolar
Ciprian Cuciureanu
Sistemul de învăţământ că produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerinţele şi
posibilităţile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub
impulsul cerinţelor dezvoltării sociale, sistemele de învăţământ se modifică, tinzându-se spre
modernizarea metodelor de predare, a conţinutului, a formelor de organizare, precum şi a formelor de
colaborare, de cooperare dintre diferitele instituţii educative. Una dintre sarcinile grădiniţei, este
pregătirea copilului pentru şcoală, prin intermediul a doua forme specifice, jocul şi învăţarea.
Învăţământul preşcolar trebuie să realizeze educaţia preşcolară având ca funcţie majoră formarea şi
dezvoltarea personalităţii copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilităţile şi dotările
sale, în interesul său şi al comunităţii sociale.
Cu toate acestea, complexitatea actului educaţional, a realităţii umane şi sociale contemporane
şi sarcinile tot mai dificile cărora trebuie să le facă faţă procesul educaţional fac să se identifice tot mai
multe fisuri în relaţia amintită. Se recunoaşte faptul că deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu
mai pot fi realizate decât în comunitatea de opţiuni dintre mediile responsabile – familie, şcoală şi
comunitate.
Mai mult, se dezvoltă concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc,
opţiunea personală, implicarea acestuia de la vârstele cele mai mici în responsabilitatea şi drepturile pe
care societatea le identifica şi recunoaşte. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care să întărească
schimbarea în relaţiile scoală - familie. Acest concept este parteneriatul eductional : este unul dintre
cuvintele cheie ale pedagogiei contemporane. Este un concept şi o atitudine în câmpul educaţiei.
Parteneriatul educaţional este formă de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul
copilului la nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni
educative între factorii educaţionali.
Parteneriatul educaţional se desfăşoară permanent şi împreună cu actul educaţional propriu-zis.
El se referă la cerinţa că proiectarea, decizia, acţiunea şi evaluarea în educaţie să fie realizate în
cooperarea şi colaborarea dintre instituţii, influenţe şi agenţi educaţionali.
Parteneriatul educaţional se realizează între:
- instituţiile educaţiei: familia, şcoală şi comunitate;
- agenţi educaţionali: copil, părinţi, cadre didactice, specialişti în rezolvarea unor probleme
educaţionale (psihologi, consilieri, psiho-pedagogi, terapeuţi, etc.);
- membrii ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării şi dezvoltării copilului (medici,
factori de decizie, reprezentanţii bisericii, ai poliţiei, etc.);
- influenţe educative exercitate exercitate la anumite momente asupra copilului;
- programe de creştere, îngrijire şi educare a copilului;
- forme de educaţie în anumite perioade.
Conceptul se adresează în principal părinţilor şi cadrelor didactice şi se referă la
acţiunea în acelaşi sens. Ceea ce hotărăşte familia, să fie în acord cu măsurile şcolare şi ceea ce un
părinte face să nu fie legat de celălalt. Actual, relaţia educator - copil are sensuri noi, este o relaţie de
colaborare, datorită aspectelor ei de conducere democratică şi flexibilităţii în luare deciziilor. Nu
numai copilul învaţa şi se dezvolta sub influenţa educatorului, ci acesta se formează şi se transformă
prin relaţie educativă. Rezolvarea fiecărei probleme educative adăugă competente noi cadrului
didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv, creator şi dinamic care acceptă schimbarea în raport
cu fiecare generaţie, va găsi răspuns la noile întrebări. Părinţii, copiii şi comunităţile se influenţează
puternic unii pe alţii. Mediul în care trăiesc părinţii poate sprijini sau devia vieţile lor, poate determina
unele dintre valorile lor, poate să se comporte ca o sursă de forţă şi siguranţă sau că o relaţie a
dezvoltării.

538
 Părinţii pot influenţa comunitatea că idivizi sau că membrii ai unui grup. Ei pot contribui la
dezvoltarea comunităţii şi la fixarea priorităţilor sociale. La educarea copilului contribuie deci, că
instituţii bine determinate ale societăţii – familia, şcoală şi comunitatea. În momentele diferite ale
creşterii, dezvoltării şi devenirii fiinţei umane, fiecare dintre aceste instituţii sociale are rol important.
Mai mult, azi, este determinată nevoia unui parteneriat educaţional între acestea, în favoarea
unei educaţii eficiente pentru individ şi societate.
În rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare şi învăţare, instituţia şcolară dezvolta o serie
de structuri de sprijin în favoarea copilului şi a familiei. În acelaşi timp este nevoie de activităţi de
susţinere în afară grupei şi de activităţi de sprijin atât a copilului aflat în situaţii dificile sau de risc, cât
şi a familiei şi a cadrelor didactice.
Structurile de sprijin ale instituţiei şcolare merg pe linia cabinetelor de asistenta
psihopedagogică, de consiliere, de rezolvarea unor probleme specifice (cabinete de logopedie şi
orientare profesională) şi a centrelor de resurse pentru familie sau cadre didactice. Se dezvoltă astfel la
acest nivel, programe specifice de sprijin individualizat şi de grup pentru copii, părinţi şi cadre
didactice.
Grădiniţă eficienta realizează un parteneriat cu copiii, prin valorizarea şi respectarea identităţii
sale, cu familia- prin cunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic cu toate
resursele educative ale societăţii, pe care le identifica, le implică şi le foloseşte activ. Identificând şi
valorizând dimensiunea personală a individului, realizăm însă, nevoia valorizării şi aprecierii familiei
că un mediu primordial şi afectiv necesar formării individuale. Familia trebuie sprijinită şi nu înlocuită
în educaţia tinerei generaţii. Şi pe parcursul vârstelor şcolare familia rămâne mediul afectiv cel mai
viabil de securitate şi stimulare.
Astăzi se cere tot mai mult înţelegerea parteneriatului educativ, ca formă de unificare, sprijin şi
asistenta a influenţelor educativ-formale. Experienţa dovedeşte că o atmosferă destinsă între agenţii
educaţionali facilitează învăţarea. Există o reţea complexă de relaţii în cadrul unei instituţii şcolare,
care are un potenţial în influenţarea educaţiei copiilor.
Existenţa umană ar fi greu de conceput înafara relaţiilor sociale, multiforme şi care acţionează
în planuri diferite. Un caz aparte îl ocupa relaţiile interpesonale, definite de Mielu Zlate că:…legături
psihologice,conştiente şi directe dintre oameni.
Copilul stabileşte relaţii interpersonale încă din fragedă copilărie cu mama, familia sa, în timp
ce pe măsura dezvoltării sale procesul de socializare se amplifică. Relaţiile copilului cu grupurile
sociale în care se va integra de-a lungul existenţei sale vor exercita o importanţă deosebită, atât asupra
evoluţiei sale că persoană în permanenţă devenire, cât şi asupra randamentului activităţii desfăşurate.
Îndeplinirea unor sarcini sau activităţi comune determina între membrii grupului relaţii funcţionale de
interdependentă, în vederea atingerii scopului comun propus. Pe de altă parte, pe lângă relaţiile legate
strict de natura obligaţiilor sau aactivitatilor, viaţa în grup comporta întotdeauna şi aspecte emotional-
afective, precum şi momente de tensiune şi conflict. Personalitatea elevului se conturează şi se
manifestă în interdependenţă cu viaţa grupului din care el face parte.
În ceea ce priveşte o posibilă clasificare a relaţiilor interpersonale în clasa de elevi / grupa
criteriul utilizat îl reprezintă nevoile şi trebuinţele psihologice resimţite de elevi / preşcolari atunci
când se raportează unii la alţii. Prin exploatarea acestui criteriu rezultă următoarele tipuri de relaţii
interpersonale:
- Relaţii de intercunoastere;
- Relaţii de intercomunicare;
- Relaţii socio-afective;
- Relaţii influenţare.
La nivelul dinamicii şi procesualităţii relatiilorinterpersonale, influenta educaţionala poate
funcţiona ca şi criteriu de analiză a interacţiunilor dintre elevi / preşcolari:
- Relaţii de cooperare – coordonarea eforturilor pentru realizarea unui efectiv comun;
- Relaţii de competiţie – rivaltatea partenerilor în atingerea unei ţinte comune;
- Relaţii de conflict – bazate peopozitia mutuală a partenerilor raportată la un scop indivizibil;

539
 Există şi situaţii în care clasificarea relaţiilor interpersonale, punând accent pe aportul influenţei
educaţionale în sensul acţiunii mutuale a partenerilor, poate fi realizată astfel:
- Relaţii de acomodare;
- Relaţii de asimilare;
- Relaţii de stratificare;
- Relaţii de alineare;
În concluzie relaţiile interpersonale se referă la totalitatea relaţiilor ce se desfăşoară în
grădiniţă şi şcoala primară, privind totalitatea legăturilor ce se formează în urma colaborării dintre
membrii acestor instituţii.

BIBLIOGRAFIE:
• http://www.rasunetul.ro/
• http://pipp-bn.blogspot.ro/

540
 Relatia dintre gradinita si scoala
Prof. Cucu Gina
G.P.P. Bobocei din Micro III, Buzau

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă

şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-
învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din
primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa pregatitoare nu fac
faţă cerinţelor şcolare?”. Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se
asigură pregătirea copilului pentru şcoală dar si in metodele si aplicarea programei de catre
invatator la aceasta clasa.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii
sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi
,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai
ale, specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice,
diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a
unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică
a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele
mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în
special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi
care, în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi
acomodarea la acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa
pregatitoare.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul
şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află
într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii
respective şi modalităţile de realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii
bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl
ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale
grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de
creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net
preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere,
suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta
capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de
obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la
satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea
premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi
accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de
adaptare la mediul social şi înconjurător.

541
 Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a
procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a
educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi
modul cum este acesta pregătit.
Vârsta preşcolară şi vârsta şcolară mică au multe caracteristici comune , dar prezintă şi
diferenţe.
Dintre caracteristicile comune ale vârstei preşcolare si şcolare mici amintesc :
• dezvoltarea memoriei prin reţinerea unor poezii , reguli de joc , ea trecând de la
etapa involuntară la cea voluntară;
• dezvoltarea limbajului care priveşte atât îmbogăţirea vocabularului , cât şi însuşirea
structurii gramaticale ;
• manifestarea curiozităţii prin mulţimea întrebărilor puse, cât şi prin interesele faţă
de realitatea înconjurătoare.
Aceste caracteristici comune celor două vârste obligă ca în procesul de învăţământ să existe
o continuitate logică şi firească între grupa mare şi clasa pregatitoare, continuitate facilitată de o
colaborare constantă dintre învăţătoare şi educatoare.
Între caracteristicile celor două vârste există şi diferenţe. La vârsta şcolară mică se observă,
spre deosebire de vârsta preşcolară , următoarele :
• dezvoltarea pronunţată a muşchilor ; creierul se dezvoltă mult , atât ca volum cât şi
ca structură ;
• trecerea de la o atenţie spontană , la una voluntară ;
• transformarea treptată a memoriei în una voluntară logică şi intenţionată ;
• trecerea gandirii de la cea concretă la cea abstractă.
Aceste diferenţe între caracteristicile celor două vârste cer activităţi diferite în gradiniţă
faţă de cele din şcoală.
Copilul de 5-6 ani manifestă o mare forţă , agilitate , inteligenţă , traversând programe
educative care-i măresc sensibilitatea intelectual – observativă , îl abilitează cu manualităţi
artistice , îi dezvoltă curiozitatea şi comportamentul explorator , de protejare şi îngrijire a mediului
înconjurător.
Cu multă măiestrie pedagogică , noi , educatoarele realizăm demersuri didactice în două
forme : activităţi comune cu întreaga grupă şi jocuri şi activităţi la libera alegere , în funcţie de
interesele comune pentru un anumit domeniu.
Stimularea dezvoltării copilului de grupă pregătitoare , în funcţie de capacităţile şi
interesele sale , presupune elaborarea unor noi strategii ale învăţării pe care să le folosească atât
educatoarea cât şi învăţătoarea , prin cooperare permanentă , pentru selectarea cunoştinţelor în
funcţie de particularităţile de vârstă şi cele individuale şi în funcţie de valoarea formativă a
acestora.
Atât în grădiniţă cât şi şcoală se desfăşoară activităţi cu caracter inter şi transdisciplinar.
Acestea oferă vaste posibilităţi de a dezvolta gândirea , de a forma sentimente morale , de a
fortifica voinţa copiilor. Pentru învăţătoare ele sunt rezultante ale cunoaşterii „ zestrei ”
intelectuale acumulată de copil înainte de intrarea în şcoală , cunoaştere care se preia „ din mers „
de la educatoare sau prin activităţi comune. Preluarea datelor este consemnată cantitativ , dar şi
nominal pentru a asigura un „debut „ favorabil pentru fiecare copil , pentru a-i asigura libertate
psihică deplină ; un comportament creativ , o siguranţă care să-l dispună la dezvăluirea Eului său
real.

542
 Importanṭa colaborării dintre grădiniță ṣi școală

Prof. ĩnv. primar, Lidia Culcuṣ

Ṣcoala Gimnazială ,,Ioan Opriṣ” Turda

Odată cu introducerea clasei pregătitoare în învăţământul primar, colaborarea dintre şcoală şi

grădiniţă se dorește a fi tot mai strânsă pentru a înlesni adaptarea optimă a copilului la viaṭa de ṣcolar.
Colaborarea între aceste instituţii s-a intensificat şi diversificat datorită nevoilor particularităţilor de
vârstă ale şcolarului mic, vârstă ce implică alte strategii ṣi modalităţi de realizare a procesului
instructiv- educativ.
Un sistem naṭional de învățământ este eficient dacă este unitar și încurajează continuitatea între
treptele de învățământ. H. Wallon spunea: ”Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar.
Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil și original. În succesiunea perioadelor,
copilul rămâne una și aceeași ființă în curs de metamorfozare.”
Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine atingerii obiectivelor ce vizează
comportamente psiho-sociale ale personalităṭii copilului care contribuie la integrarea şi adaptarea
copilului la viaţa şcolară. O trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de
măsuri ce implică, în primul rând, stabilirea unui parteneriat grădiniță-școală. În acest sens,
parteneriatul realizat de Ṣcoala Gimnazială ,,Ioan Opriṣ” Turda ṣi Grădiniṭa ,,Prichindelul isteṭ”,
instituṭie aflată ĩn vecinătatea ṣcolii, presupune realizarea unui proiect de colaborare pentru atingerea
unor obiective comune, precum:
• Dezvoltarea valenţelor sociale, morale şi artistice ale şcolarilor şi preşcolarilor;
• Educarea sentimentelor de prietenie;
Formarea deprinderilor de colaborare între şcolari şi preşcolari;
• Familiarizarea copiilor cu mediul şcolar;
• Aplicarea cunoştinţelor dobândite de şcolari şi preşcolari în activităţile comune.
Din dorinţa de a vesti sosirea primăverii şi de a serba tradiţia mărţişorului, una dintre activităṭile
comune realizate ĩntre ṣcolari ṣi preṣcolari a fost realizarea de mărṭiṣoare. Activitatea s-a desfăṣurat la
grădiniṭă. Preṣcolarii şi-au exprimat talentul şi creativitatea, realizând diverse mărţişoare din hârtie
alături de elevii clasei a –III-a. Materialele au fost pregătite la ṣcoală de către elevi, iar apoi ĩmpreună

543
cu cei mici au fost ansamblate, lucrănd impreună ĩn echipe. Activităṭile comune au continuat ṣi cu
ocazia zilei de 8 Martie când cei mici ne-au vizitat la ṣcoală. De această dată s-au realizat felicitări
pentru mămici. Activitatea a continuat cu ĩnvăṭarea unui cântecel despre mamă. La finalul activităṭii,
elevii de clasa a-III-a le-au prezentat copiilor de grădiniṭă portofoliile cu lucrările realizate de ei ĩn
acest an ṣcolar. Acest moment s-a dovedit a fi deosebit de atractiv pentru preșcolari, punându-i în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul, care a coordonat ĩntreaga activitate.

Vizita preṣcolarilor ĩn ṣcoală a produs o impresie plăcută ṣi puternică stimulându-le dorinṭa vie
de a deveni ṣcolari În acest sens, experienṭa dovedeṣte că desfăṣurarea unor activităṭi comune
contribuie la atenuarea distanṭei dintre grădiniṭă ṣi ṣcoală.

544
 ”Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor”

Grădinița nr.7 Pucioasa

Prof.înv.preșc: Culman Nicoleta

,,Cine-l vede pe copil cum creşte? Nimeni ! Numai cei ce vin din altă parte spun:,,Vai, ce-a crescut
!” Dar nici mama, nici tata nu l-au văzut cum creşte.El a devenit în timp. Şi în fiecare clipă a fost ceea ce
urma să fie.(Antone de Saint -Exupery)

Școala mileniului trei și-a deschis porțile unei reforme a învațământului românesc prin care se dorește
recuperarea unor rămâneri în urmă , nu atât a conținuturilor sau al organizării cât sub aspectul mentalităților
, al principiilor care guvernează schimbările interne, al modului de a ințelege și trata omul ,copilul, de a
respecta valoarea fiecarui individ in parte. O strânsă colaborare între grădiniță și școală este impusă de
faptul că acestea sunt incluse în același ciclu curricular, numit ciclul achizițiilor fundamentale.

Sistemul de învăţământ,ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerinţele şi posibilităţile

oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul dezvoltării
sociale sistemele de învăţămînt se modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a
conţinutului, a formelor de organizare precum şi a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele
instituţii educative.Una dintre sarcinile grădiniţei este pregătirea pentru şcoală, prin intermediul a două
forme specifice : jocul şi învăţarea.Învăţământul preşcolar trebuie să realizeze educaţia preşcolară având ca
funcţie majoră formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu
posibilităţile şi dotările sale, în interesul său sau a comunităţii sociale.

Cu toate acestea, complexitatea actului educaţional, a realităţii umane şi sociale contemporane şi

sarcinile tot mai dificile cărora trebuie să le facă faţă procesul educaţional să se identifice tot mai multe
fisuri în relaţia amintită. Se recunoaşte faptul că deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu mai pot fi
realizate decât în comunitatea de opţiuni dintre mediile responsabile – familie, grădiniţă, şcoală şi
comunitate.Mai mult, se dezvoltă concepte ca : opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc,
opţiunea personală, implicarea acestuia de la vârstele cele mai mici în responsabilităţile şi drepturile pe care
societatea le identifică şi le recunoaşte. Este nevoie de a se dezvolta un nou concept care să întărească
schimbarea în relaţiile dintre instituţiile de învăţare şi familie. Acest concept este parteneriatul educaţional,
unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei contemporane. Este un concept şi o atitudine în câmpul educaţiei.

Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la

nivelul procesului educaţional.El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, deciziişi acţiuni educative între
factorii educaţionali.

Conceptul se adresează în special părinţilor şi cadrelor didactice şi se referă la acţiunea în acelaşi sens.
Ceea ce hotărăşte familia să fie în acord cu măsurile şcolare şi ceea ce face ca un părinte să nu fie legat de
celălalt. Actual, relaţia educator-copil are sensuri noi, este o relaţie de colaborare, datorită aspectelor ei de
conducere democratică şi flexibilităţii în luarea deciziilor.Nu numai copilul învaţă şi se dezvoltă sub
influienţa educatorului, ci şi acesta se formează şi se transformă prin relaţia educativă. Rezolvarea fiecărei

545
probleme educative adaugă competenţe noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv,
creator şi dinamic care acceptă schimbarea în raport cu fiecare generaţie, va găsi răspuns la noile
întrebări.Părinţii şi comunitatea se influienţează puternic unii pe alţii. Mediul în care trăiesc părinţii poate
sprijini sau devia vieţile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate să se comporte ca o sursă de
forţă şi siguranţă sau ca o relaţie a dezvoltării. La educarea copilului contribuie deci, ca instituţii bine
determinate ale societăţii, familia, grădiniţa, şcoala şi comunitatea. În momentele diferite ale creşterii,
dezvoltării, devenirii fiinţei umane, fiecare dintre aceste instituţii sociale are rol important. Mai mult, astăzi
este determinată nevoia unui parteneriat educaţional între acestea, în favoarea unei educaţii eficiente pentru
individ şi societate.

În rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare şi învăţare, instituţia şcolară dezvoltă o serie de

structuri de sprijin în favoarea copilului şi a familiei. În acest timp este nevoie de activităţi de susţinere în
afara grupei şi de activităţi de sprijin atât a copilului aflat în situaţii dificile, cât şi familiei şi cadrelor
didactice.

Structurile de sprijin ale instituţiilor şcolare merg pe linia cabinetelor de asistenţă psihopedagogică, de
consiliere, de rezolvarea unor probleme specifice ( cabinete de logopedie şi orientate profesională ) şi a
centrelor de resurse pentru familie sau cadre didactice. Se dezvoltă astfel la acest nivel programe specifice
de sprijin individualizat şi de grup pentru copii, părinţi şi cadre didactice.

Grădiniţa eficientizează realizarea unui parteneriat cu copiii prin valorizarea şi respectarea identităţii
sale cu familia, prin recunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic cu toate resursele
educative ale societăţii, pe cere le identifică, le implică şi le foloseşte în activitatea educativă. Identificând şi
valorificând dimensiunea personală a individului, realizăm însă nevoia valorizării şi aprecierii familiei ca un
mediu primordial şi afectiv necesar familiei individuale. Familia trebuie sprijinită şi nu înlocuită în educarea
tinerei generaţii. Şi pe parcursul vârstelor şcolare familia rămâne mediul afectiv cel mai viabil de securitate
şi stimulare. Se recunoaşte tot mai mult influienţa şi altor instituţii din comunitate asupra informării şi
formării copilului.

Primăria este principalul factor al comunităţii locale care sprijină instituţiile şcolare.

Astăzi se cere tot mai mult înţelegerea parteneriatului educativ ca formă de unificare, sprijin, asistenţă
a influienţelor educativ-formative. Experienţa dovedeşte că o atmosferă destinsă între agenţii educativi
facilitează învăţarea. Există o reţea complexă de relaţii în cadrul unei instituţii şcolare care are un potenţial
în influenţarea potenţialului copiilor.

Colaborarea dintre instituţia de învăţământ şi familie presupune o comunicare efectivă ţi eficientă, o

unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când este vorba despre interesul copilului.

Colaborarea şi cooperarea părinţilor cu instituţiile de învăţământ sunt eficiente şi benefice ambilor

factori în condiţiile în care comunicarea este reală, în funcţie de dimensiunea sa umană.

Din relaţia grădiniţă-şcoală-familie-comunitate copiii cîştigă un mediu de dezvoltare mai bogat, iar
între participanţi se crează relaţii pozitive şi fiecare îşi va dezvolta sentimentul coeziunii sociale.

546
 Meşterii ce clădesc ,, casa educaţiei”: educator – învăţător – profesor - părinte

Prof. CUPAŞ CARMEN NICOLETA

Colegiul Henri Coandă, Bacău

Orice părinte îşi doreşte ca între copilul său şi educatoare sau învăţătoare să se creeze o
relaţie de armonie şi comunicare eficientă, astfel încât să fie satisfăcute nevoile cognitive şi
emoţionale ale acestuia. Pentru o educatoare, învăţătoare sau profesoară cel mai important lucru
este acela de a cunoaşte nevoile copilului. Copilul, mai târziu elevul, este beneficiarul direct al
lucrurilor care se întâmplă în acest sistem.

Pentru copilul mic, mama şi tata sunt cele mai importante fiinţe, punctele sale de reper,
regina şi regele, prinţesa şi prinţul din poveste. În momentul când ajunge la grădiniţă,
educatoarea devine „prima doamnă”, „doamna” cea mai importantă, al cărui cuvânt devine lege.
Educatoarea e fiinţa pe care cel mic o îndrăgeşte rapid, e cea care citeşte poveşti, care îl duce la
teatrul de păpuşi, cea care îl învaţă primele reguli ce trebuie respectate într-un colectiv.

Un părinte, atunci când îşi înscrie copilul la o grădiniţă, trebuie să cunoască atât
programul pe care-l va avea copilul, clădirea, dar şi educatoarea cu care copilul va lucra. E bine
ca părintele să-şi cunoască odrasla, să-i cunoască potenţialul, nevoile şi să dea credit
profesionistului, care este educatorul, să-i lase mână liberă pentru ceea ce se întâmplă la
grădiniţă. Doamna educatoare e primul meşter ce construieşte „casa educaţiei”, e cea care pune
temelia, baza viitoarelor cunoştinţe, cea care modelează temperamentul copilului şi îl învaţă că
trebuie să spună liber ce gândeşte, dar trebuie în acelaşi timp să ţină cont şi de ceilalţi din jurul
său. Doamna educatoare, fie că e mai tânără sau mai în vârstă, este precum zâna cea bună din
poveşti: ştie să alinte, ştie să învelească pe micuţ la prânz atunci când se odihneşte, ştie să certe
cu blândeţe, îl învaţă să-şi lege singur şiretul la pantof.

Dacă trecem la perioada şcolară, la clasele mici, învăţătoarea are „ceva” ce nu are
educatoarea: acel argument de autoritate, ce se menţine şi după terminarea orelor de curs, prin
tema pentru acasă. Chiar dacă se află cu mama sau cu tata, când este acasă şi îşi face temele
pentru şcoală, copilul se află tot sub autoritatea doamnei învăţătoare. El este conştient că, dacă
nu-şi face tema, lucrul acesta va atrage după sine o mustrare sau chiar o pedeapsă. Doamna
învăţătoare e al doilea meşter important din viaţa copilului. Este foarte bine ca între învăţătoare şi
părintele elevului să existe o relaţie de comunicare. O bună învăţătoare este atentă la nevoile
copilului, mai ales la cele cognitive. Copiii sunt curioşi acum despre tot ce îi înconjoară. Vor să
afle cât mai multe lucruri despre istorie, dinozauri, natură şi multe altele. Acum începe şi să li se
dezvolte un anumit tip de gândire operaţional, care îi ajută să facă ulterior paşii spre gândirea

547
logică. Pe langă competenţele şi interesele cognitive ale copilului, e important să ţinem cont şi de
abilităţile sociale şi emoţionale ale acestuia.

Doamna învăţătoare face cu ei primele excursii în natură, primul banchet, primul carnaval
şi îi încurajează pe fiecare după puterile sale, să participe la diverse concursuri extraşcolare.
Doamna este cea care poate descoperi un copil talentat la muzică, la desen, la dans, la teatru şi îl
poate încuraja să-şi dezvolte pasiunea. O doamnă învăţătoare bună rămâne ca o „icoană vie ”
întipărită în sufletul copilului, adolescentul şi omul matur de mai târziu.

Dacă ne îndreptăm spre copilul mai mare, ce are un profesor diriginte, putem afirma că
succesul sau insuccesul acestuia nu mai depinde doar de profesor. Dirigintele e alt meşter
priceput, care ştie să devină prieten apropiat la nevoie, părinte, psiholog, medic, poliţist sau chiar
actor, dacă e cazul. Eşecul sau succesul copilului este strâns legat acum de interesul sau
dezinteresul părintelui, care consideră că acum fiul sau fiica au crescut, sunt mai mari, se pot
descurca şi singuri, nu mai au nevoie de supravegherea atât de atentă a părinţilor.

Sunt părinţi care nu-şi găsesc timpul necesar pentru a se informa, măcar o dată pe lună, ce
mai face copilul său la şcoală. Uneori aceştia ajung la şcoală doar dacă situaţia copilului nu e una
fericită: dacă a scăzut la învăţătură într-atât cât să rămână corigent, dacă are absenţe nemotivate
prea multe, dacă are un comportament nepotrivit cu ceilalţi colegi sau chiar profesori, etc.
Datorită situaţiei economice proaste, foarte mulţi părinţi sunt nevoiţi să plece la muncă în
străinătate şi copiii sunt lăsaţi în grija bunicilor sau a vreunei mătuşi sau vecine. Ei simt acut
lipsa afecţiunii părinteşti, iar acest lucru, de multe ori, se răsfrânge asupra comportamentului lor,
asupra situaţiei la învăţătură. Un caz mult mai nefericit este atunci când părinţii se despart,
datorită faptului că unul pleacă la muncă în altă ţară şi altul rămâne acasă să-i îngrijească pe
ceilalţi. Universul lor se dărâmă, se destramă, se simt nesiguri, abandonaţi, lipsiţi de puterea
interioară care să-i motiveze să înveţe mai bine, să scrie mai frumos, să fie mai cuminţi, mai
respectuoşi...

Profesorul diriginte şi părintele ajung să comunice tocmai când copilul se află la

„marginea prăpastiei”. Comportamentele de risc pe care copiii le pot avea, după ce împlineşte
vârsta de 11-12 ani sunt foarte mari. Există riscul să apară: fumatul, consumul de alcool sau
droguri, sarcina nedorită, abandonul şcolar. Acum e momentul în care părintele trebuie să fie cât
mai aproape de copilul său. Tânăra generaţie se află în pericol!

Responsabilităţile sunt foarte mari, din partea dirigintelui, dar mai ales din partea
părintelui. A face educaţie este o meserie din vocaţie, însă e o meserie care se face într-un
program bine determinat. A fi părinte însă, e o slujbă pe care ţi-o alegi în cunoştinţă de cauză,
pentru că atunci când decizi să ai un copil, nu ai grijă de el de la 9 la 17, ci toată săptămâna, luna,
anul, toată viaţa şi trebuie să-ţi asumi acest rol, cu tot ce decurge de aici: bune sau rele. Să facem
CEVA împreună pentru copiii noştri, căci ei sunt viitorul!

548
 Colaborarea grădiniță-școală

Prof. Înv. Preșc. Curșeu Ioana

Grădinița cu PP Universității ,,Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca

Educația este o acțiune socială care se desfășoară într-un cadru instituționalizat. Principalii factori
educaționali sunt: școala, familia, instituțiile cultural-educative, mijloacele mass-media, etc.
Contextul social în care funcționează instituția educațională integrează variabile multiple, a căror
configurare și condiționare reciprocă asigură caracteristici specifice programelor educaționale.
Caracteristicile climatului psiho-social al grădiniței/școlii primare condiționează eficiența acțiunilor
didactice, ambianța educațională având importante valențe formative.
Colaborarea grădiniței cu școala este foarte importantă, deoarece pregătirea copilului pentru startul
școlar este un obiectiv final acceptat și promovat în programele de educație timpurie din toate sistemele de
învățământ, în condițiile accelerării întregului proces de învățământ. Această accelerare presupune
intensificarea instruirii și formării sistematice a copiilor încă din primii ani ai grădiniței. Așadar, pe
parcursul perioadei preșcolare, copiii acumulează un bagaj de cunoștințe fundamentale, priceperi,
deprinderi, atitudini, capacități, comportamente, care formate, consolidate, îmbogățite pe parcursul anului
pregătitor pentru școală vor contribui la conturarea ,,capacității complexe de învățare” sau a ,,stării de
pregătire pentru școaă”. Chiar dacă trăsăturile psihice pe care le solicită activitatea de elev nu pot fi
desăvârșite în grădiniță, premisele acestora pot și trebuie cultivate cu mijloacele specifice instituției
preșcolare, păstrând jocul ca activitate predilectă a copiilor. Jocul reprezintă forma cea mai importantă prin
intermediul căruia copilul mic primește informații.
Multitudinea relațiilor pe care grădinița le stabilește cu mediul socio-educațional apropiat situează
instituția de educație preprimară într-un context de determinări reciproce menite să asigure eficiența și
optimizarea procesului educațional. Grădinița devine astfel un centru de educație care lucrează în beneficiul
copiilor, al familiei lor și al comunității.
Un factor important care contribuie la colaborarea grădiniței cu școala primară este mediul
educațional. Mediul pedagogic al grădiniței/școlii primare reprezintă ansamblul factorilor naturali și sociali,
materiali și spirituali, angajați în activitatea de formare și dezvoltare a personalității copilului preșcolar.
Ambianța educațională este un alt factor important care condiționează caracterul educagen al
mediului. Aceasta se definește în plan extern prin calitatea relațiilor pe care grădinița le stabilește cu părinții
și cu comunitatea, iar în plan intern prin calitatea relațiilor interpersonale ale actanților acțiunii instructiv-
educative (copii, educatori).
În concluzie, colaborarea dintre grădiniță și școală, respectiv educator-învățător este absolut necesară,
întrucât grădinița trebuie să creeze anumite condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera
cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarului.

Bibliografie

• Glava, A., Glava, C., Introducere în pedagogia preșcolară, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.
• http://didactic.ro

549
 Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor
De la grădiniță, la școală –
demers pentru buna adaptare a preșcolarilor la activitatea de tip școlar

Profesor învățămant preșcolar: Damian Liliana

Grădinița cu Program Normal, Nr.2, Blaj

Pentru copiii preșcolari, intrarea într-o nouă etapă a dezvoltării lor, cea de școlar,
presupune un pas firesc, înainte, o provocare pe care unii dintre ei o înfruntă cu curiozitate și
îndrăzneală, pe cand alții, cu teamă, cu neîncredere.. Trecerea firească, lină, de la activitatea
grădiniței la activitatea de tip școlar,de la interacțiunea cu educatoarea, mai permisivă, la
interacțiunea cu învățătoarea, mai puțin tolerantă, mai autoritară, presupune o bună pregătire
afectivă, emoțională a copiilor, care se poate realiza în mod eficient printr-o bună colaborare
între grădiniță și școală. Parteneriatul „ De la grădiniță, la școală! ” ne-a oferit cadrul adecvat
schimbului de idei și opinii educatoare-învățătoare, dar și oportunitatea stabilirii unor relații
de prietenie, de atitudine responsabilă a celor mari față de cei mici, de cultivare a a dorinței
(preșcolarilor) de a fi asemeni celor mari.
Faptul că atat grădinița, cat și școala facem parte din aceeași instituție școlară, ne
permit o bună conlucrare, ne facilitează organizarea și desfășurarea unor activități comune.
Învățătoarea cunoaște potențialul viitorilor școlari din activitățile demonstrative la care a fost
invitată să participe, din activitățile comune pe care le-am desfășurat în cadrul parteneriatului.
Educatoarea are posibilitatea să urmărească evoluția foștilor preșcolari pe perioada claselor
primare, legătura cu cea mai mare parte a copiilor păstrandu-se pană la absolvirea liceului. De
altfel, promisiunea copiilor atunci cand pleacă la școală este aceea de a „sărbători” în
grădiniță primele rezultate școlare (calificative), educatoarea fiind invitată la serbarea
abecedarului, la careurile festive de sfarșit de an școlar în care sunt evidențiate rezultatele
foștilor preșcolari. Prin urmare, vorbim de un parteneriat continuu, susținut de educatoare și
învățătoare în aceeași măsură, cu scopul asigurării unei cariere de succes, în calitate de
școlar/elev.
Reușita acestui demers întărește încă o dată faptul că grădiniţa reprezintă o treaptă care
trebuie urcată pe scara dezvoltării normale, armonioase, care se bazează pe achiziţii graduale,
cursive, şi nu în salturi ce presupun lipsa unei etape care asemenea unei temelii din care
lipseşte o cărămidă, nu asigură echilibrul, puterea, rezistenţa construcţiei.
În cele ce urmează, vom prezenta cateva dintre activitățile cuprinse în programul
parteneriatului:
 „De la grădiniță, la școală” – întocmirea proiectului de parteneriat;
 „ Facem cunoștință cu viitoarele noastre învățătoare!”- activități de socializare;
 „Prieteni mari și mici”- vizite reciproce la școală și grădiniță, jocuri de socializare;
 „De Crăciun, fii mai bun!”- - spectacol- Centrul cultural„A.Mureșanu;
 „Poeziile lui M. Eminescu recitate de elevi și ilustrate de preșcolari”- poezii în lectura
școlarilor, activitate plastică- expoziție;
 „Întrebări pentru minți istețe”- concurs între școlari și preșcolari;
 „ Învățăm să dăruim!”- activitate de voluntariat;
 „ Plecăm în drumeție la Crucea lui Iancu”- drumeție;
 „ Ștafeta prieteniei”- concursuri sportive;
 „ Sunt pregătit de școală!”- activități demonstrative;
 „ Drum bun!”- evaluarea proiectului de parteneriat

550
 Bibliografie:

Păiși, Lăzărescu, Mihaela, Ezechil, Liliana - Laborator preșcolar- ghid metodologic,

Editura V& Integral, București, 2011;
Păuna, Adriana, Camelia -„Rolul jocului în asigurarea continuității între activitatea din
grădiniță și cea din școală”, Editura Sfantul Ierarh Nicolae, 2010;
www.didactic.ro

551
 Un parteneriat de succes, grădiniţă-şcoală

Cadru didactic: Dan Emanuela

Grădiniţa “Rază de soare”, Ploieşti, Prahova

În educarea tinerei generaţii, un rol important îl are conexiunea dintre prima treaptă a
învăţământului , preşcolaritatea şi treapta următoare, şcoala primară. Cele două verigi stau la baza educaţiei
oricărui tânăr şi îi influenţează personalitatea.
Imaginea educatoarei şi a învăţătoarei rămâne mereu vie pe parcursul vieţii fiecăruia dintre noi.
Aceste două “ icoane ale sufletului” sunt modele pentru tânăra generaţie. Dar sunt ele separate sau se leagă
cu zeci de conexiuni? Desigur felul în care se proiectează la nivel naţional , curriculum este determinat, dar
dincolo de documentele şcolare rămâne mereu vie încărcătura emoţională a relaţiei strânse dintre grădiniţă
şi şcoală.
Dincolo de această muncă ştiinţifică a proiectării didactice există implicarea sufletească, pasiunea cu care
fiecare cadru didactic se implică. Succesul parteneriatului dintre grădiniţă şi şcoală este determinat de cât de
vocaţional este implicată fiecare dintre învăţătoare sau educatoare.
Principalele condiţii ale realizării succesului parteneriatului grădiniţă-şcoală sunt:
a) Condiţia unei proiectări curriculare în conexiune şi respectând principiile pedagogice pentru a
asigura o construcţie echilibrată a personalităţii copiilor.
Educatoarea va avea în vedere ca proiectând de la grupa mică activităţiile în cadrul planificării didactice să
ţintească obiective ale şcolarităţii.
În primul rând domeniile experenţiale pe care le avem în vedere la grădiniţă vizează obiectele de studiu de
la şcoală. În domeniul ştiinţă, cunoaşterea mediului şi matematica au importanţa lor prin cuantumul de
cunoştinţe, aptitudini şi deprinderi. Educaţia intelectuală este un spaţiu larg ce poate fi completat cu
următoarele seturi de cunoştinţe ce vizează şcolaritatea, deprinderile de scriere, socotit, citit şi comunicare
orală.
Un exemplu de studiu pentru realizarea cu succes a activităţii de scriere la şcoală îl constituie exersarea
unor geofisme încă de la grupa mică. Începând cu teme ca: “Ghemul pisicii”, ”Ploaia” ( pentru linia
verticală ), ”Iarba”, ”Valuri mici şi mari”, ”Bastonaşul bunicului”. La grupa mare scrierea literelor de tipar
este valorizată prin diferite procedee ( cel al unirii de puncte ) sau prin micşorarea spaţiului de lucru până la
apariţia caietului de dictando.
Realizarea cu succes a activităţii de citit este legată de dezvoltarea dragostei pentru lectură. Copilul este
încântat de minunata lume a basmelor care îi deschide ferestre spre cunoaşterea tipologiei umane a lumii.
Dragostea de lectură şi universul cărţilor se valorizează prin selectarea de texte de valoarea celor mai
cunoscuţi scriitori, poeţi şi prozatori din literatura universală. Copilul porneşte de la desprinderea sunetelor
din natură legate de litere şi apoi formează silabe, cuvinte, propoziţii. Acestea constituie baza cititului de
mai târziu. Metoda unitară de învăţare a literei şi sunetului odată cu scrierea ei este cunoscută şi practicată şi
în grădiniţă. Copilul de grupă mare având deprinderi de scriere a sofismelor, abilităţi de citire şi scriere a
literelor, silabelor, cuvintelor, va reuşi la clasa pregătitoare să treacă cu uşurinţă peste etapa preabecedară.
Socotitul, o altă activitate şcolară de bază îşi are rădăcinile în grădiniţă. Lucrul cu mulţimi de elemente, cu
operaţii cu mulţimi, asocierea numărului cu elemente cu numărul şi cifra corespunzătoare, sunt deprinderi
dobândite de la grupa mică, mijlocie şi mare. Scrierea cifrelor mai întâi în joacă, desenând, pictând cifra,
modelând-o sau trasând-o pe nisip.

552
 Jocul este cheia cunoaşterii în grădiniţă. Elementul principal este puntea de legătură dintre educator, copil
şi procesele cunoaşterii.
b) Condiţia realizării unor proiecte şi programe educaţionale la nivel local, judeţean şi naţional.
Complexitatea acestor programe şi a rolurilor este o condiţie de realizare a unei educaţii europene de
calitate. Standardele noi impun aceste programe care au un camp variat de manifestare. Să luam
exemplul unui proiect educaţional desfăşurat la noi în grădiniţă: “Rază de soare prin ţară călatoare”, care
vizează parteneriatul cu şcoala şi impune participarea educatorilor şi a învăţătorilor, deopotrivă.
Directorii ca manageri educaţionali colaborează stabilind activităţi comune grădiniţă-şcoală, cum ar fi:
excursii, vizite la muzee, realizarea de expoziţii, desene şi concursuri sportive.
Proiectul are ca scop cunoaşterea frumuseţilor ţării prin participarea şcolii şi a grădiniţei.

c) Sprijinul familiei ca un factor de implicare totală în valorizarea parteneriatului

şcoală-grădiniţă este liantul care întregeşte colaborarea, căci fără sprijinul părinţilor, educaţia nu şi-
ar mai găsi finalităţile sociale. Implicarea permanentă a familiei în centrul educaţiei de la şcoală şi
grădiniţă, participarea viitorilor părinţi de copii de şcoală la activităţile şcolii, cunoaşterea
viitoarelor învăţătoare.
Grădiniţa prezintă oferta educaţională a şcolilor partenere drept o continuare a muncii educative. Aceasta
este frumuseţea colaborării, ea având ca scop realizarea unei personalităţi echilibrate a copiilor. Este o operă
comună de efort unit, înţelegere şi renunţare la orgolii sau ambiţii profesionale individuale.
Lucrând în echipă, educatori, învăţători, profesori, transmitem o operă de artă vie, personalitatea copiilor,
viitorul acestei ţări minunate, România.

553
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Danci Valeria

Grădiniţa cu Program Normal Arşiţa Jud: Bistriţa-Năsăud

Integrarea copilului în şcoală presupune mai întâi formarea unor prezentări corecte despre şcoală care
să le permită preşcolarilor o adaptare efectiv-motivaţională la mediul şcolar. Un rol important în debutul
şcolar îl va avea întotdeauna instituţia preşcolară, ea fiind o etapă intermediară indispensabilă. Este necesar
să se asigure o continuitate funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală-cu toate
componentele sale- dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-
învăţătoare.

Întrebări pe care şi le pun părinţii cât şi educatorii sunt ”De ce manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, „De ce unii elevi din clasa I nu fac faţă cerinţelor şcolare?”.
Răspunsurile la aceste întrebări nu trebuie căutate doar în cunoaşterea particularităţilor de vârstă şi
individuale ale copiilor sau în nivelul de competenţă şi în stilul de activitate al învăţătorilor, ci se impune o
analiză mai atentă şi a activităţii din grădiniţă şi familie, medii în care se asigură pregătirea copilului pentru
şcoală.

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului, care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi, totodată, contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. Pregătirea
penrtu şcoală înseamnă, în primul rând, o stare de disponibilitate pentru activitatea de învăţare, asigurarea
unor condiţii interioare care să ofere copilului posibilitatea de a aborda optim solicitările noii activităţi, dar
şi acea stare psihologică pozitivă faţă de momentul debutului şcolar. Acestea trebuie realizate atât în familie
cât şi în grădiniţă. Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind „statutul”
şi „rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi, mai ales,
specificul învăţării -act deosebit de complex care angajează dintr-o perspectivă inedită întreaga sferă a vieţii
sale psihice, diferitele structuri anatomofiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
Deşi trăsăturile psihice ce definesc profilul specific al „elevului” nu pot fi formate ca atare în condiţiile
vieţii şi activităţii „preşcolarului” totuşi premisele acestor trăsături pot –şi chiar trebuie- să fie formate în
grădiniţă, deoarece ele constituie o condiţie sine qua non a adaptării la viaţa şcolară şi a începerii învăţării
sistematice –ca activitate de bază.

Esenţialul în munca educatoarei constă în asimilarea deplină şi înfăptuirea consecventă a obiectivelor

şi conţinutului pregătirii la nivelul cerinţelor şcolarizării, călăuzindu-se după ideea potrivit căreia grădiniţa
nu trebuie să devină o „şcoală în miniatură”, iar activităţiile obligatorii să nu preia programa clasei I, ci,
urmărind obiective specifice, să creeze premise favorabile penrtu realizarea continuităţii învăţământului
preşcolar cu cel primar. Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru
startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se găseşte
într-un accelerat proces de modernizare.

În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte, sarcinile părinţilor
angajaţi în activitate profesională. Caracteristica principală a acestei funcţii constă în educaţia multilaterală
a copilului, pregătirea lui pentru şcoală şi viaţă. În acest sens, grădiniţa are rolul de a siste matiza şi de a
integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele
lor cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de
a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea
copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.

554
 Obiectivele pregătirii preşcolarului pentru şcoală vizează, în principal: dezvoltarea vorbirii, cultivarea
inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea
premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea
pregătirii pentru citit-scris, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul
înconjurător.

S-a dovedit practic faptul că o formare pe plan calitativ este mult mai trainică, mai valoroasă şi mai
necesară pentru dezvoltarea ulterioară a personalităţii şi a progresului şcolar al copilului, pe parcursul
ciclului primar, decât inocularea unei cantităţi cât mai mari de cunoştinţe.

În scopul adaptării preşcolarului la mediul şcolar şi formării şi adâncirii reprezentărilor cu privire la

şcoală, am desfăşurat un experiment. Pornind de la ipoteza că introducerea treptată a copilului în atmosfera
şcolară, nu poate avea decât rezultate benefice în adaptarea la noul mediu, am recurs la trei acţiuni comune
grădiniţă-şcoală, astfel: În primul semestru- la început- s-a prezentat un CD cu aspecte de la primirea
copiilor în prima zi de şcoală, având ca invitaţi elevii clasei I şi învăţătoarea lor;

La sfârşitul semestrului I- preşcolarii grupei mari au asistat la o lecţie de limba română în clasa I,
însoţiţi fiind de educatoare; În sem.II- s-a desfăşurat activitatea de evaluare- concurs, desfîşurate în cadrul
clasei I primare.

-Prima activitate desfăşurată a avut rolul de a-i familiariza pe preşcolari cu prima zi de şcoală, eveniment
festiv ce rămâne întipărit în minte pentru totdeauna.

-Cea de-a doua activitate, desfăşurată chiar în şcoală, a avut rolul de a-i familiariza pe copiii preşcolari cu
localul şcolii şi activitate şcolară.

-Ultima activitate desfăşurată în colaborare grădiniţă-şcoală a fost vizitarea şcolii, care a avut scopul de a
înlătura reticenţa preşcolarilor, de a-i face să-şi încerce puterile alături de şcolari într-un concurs, care să
demonstreze că sunt pregătiţi pentru şcoală.

În calitate de organizaror şi îndrumător al acestei activităţi, pot afirma că reacţiile copiilor au fost
saturate afectiv. Rezultatele acestui experiment demonstrează căt de importantă şi necesară este colaborarea
dintre cele două instituţii, condiţie a realizării dezideratelor idealului educativ. Bineînţeles că aceste
activităţi comune pot îmbrăca şi alte forme, eficienţa lor depinde de interesul şi iniţiativa educatoarelor şi
învăţătorilor, de priceperea cu care se preocupă de organizarea unor asemenea forme. Aceste activităţi
contribuie, în mod deosebit la pregătirea psihologică a copiilor pentru şcoală prin dezvoltarea unei motivaţii
adecvate-interesul faţă de şcoală şi dorinţa de a deveni elev.

Bibliografie

1. Tinca Creţu, Reprezentările despre şcoală ale preşcolarilor mari, în revista „Învăţământul
preşcolar”, nr.1-2/1998.
2. Golu P., Verza E., Zlate M., Psihologia copilului, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1993.

555
 Puntea dintre ciclul primar şi cel gimnazial

Prof. Danciu Anisoara Doina

Scoala Gimnazialӑ “Prof.V.Vasilescu”
Oești, Jud. Arges

Pentru unii copii,debutul în ciclul gimnazial este o aventură . Cei mai mulţi sunt nerăbdători să
înceapă această nouă etapă din viaţa lor de elev numai pentru simplul motiv că nu vor mai fi ,,copii de ciclu
primar”, că doamnei învăţătoare, care era în permanenţă în preajma lor şi le ,,acapara” oarecum nevoia de
libertate, îi va lua locul domnul/doamna diriginte/ă împreună cu alţi profesori.
Trecerea de la ciclul primar la cel gimnazial ar trebui să fie astăzi, urmărind curriculumul celor două
niveluri de învăţământ, una relativ uşoară, lentă, facilitată fiind de asemănările care există între activităţile
pe care elevii le desfăşoară (mai ales) în clasa a IV-a şi, în mod special, în clasa a V-a. În realitate însă
această trecere creează nelinişte şi praguri pe care elevii trebuie să le depăşească, pot determina dificultӑți ȋn
adaptarea la noul sistem.
Principalele dificultӑți de adaptare ȋntȃmpinate de elevi, cauzele ce le genereazӑ cȃt și modalitӑțile
prin care acestea pot fi depӑșite, din dorința de a descoperi și ulterior, aplica strategii de promovare a
reușitei școlare.
Elevii din clasa a IV-a, se așteaptӑ, sӑ fie mai greu, sӑ fie profesorii mai duri decȃt domnul (doamna)
ȋnvӑțӑtor, ca orele de curs sӑ fie mai atractive și sӑ li se explice mai bine lecțiile pentru a nu mai avea note
mici.
Elevii din clasa a V- a susțin cӑ ȋn clasa a V-a lucrurile sunt mai diferite decȃt la școala primarӑ, este
mai greu și profesorii au pretenții mai mari și mai multe, notele sunt mai mici.
Dintre elementele noi cu care copiii trebuie să se confrunte, pot fi enumerate :
• schimbarea învăţătorului, care predӑ toate materiile cu un număr mai mare de profesori, fiecare la
cȃte o materie;
• schimbarea metodelor de predare – evaluare (propriu ȋnvӑțӑtorului și specific ciclului primar) la
stilurile fiecӑrui profesor;
• schimbarea sistemului de notare (de la calificative la note)
• creşterea numărului de materii, al cantităţii de informaţie pe care elevul trebuie să o asimileze.
• trecerea de la manuale, caiete, planșe și alte auxiliare didactice colorate și atractive la altele mai
serioase;
• redimensionarea orarului și a ȋntregului program al elevului(de la orele de dimineațӑ, la orele de
dupӑ amiazӑ);
• crește volumul de teme pentru acasӑ;
• ȋn mediul rural pot schimba și școala, colectivul de colegi (deci anturajul), drumul de acasӑ pȃnӑ la
școalӑ.
Caracterul unitar al curriculumului de matematicӑ, se regӑsește ȋn pӑstrarea unor obiective cadru
asemanӑtoare pentru toate clasele din școala generalӑ.
Clasele a I a – IV a Clasele a V a – VIII a
Cunoasterea și utilizarea Cunoasterea și ȋnțelegerea conceptelor a terminologiei
Obiectivele conceptelor specifice matematicii și a procedurilore specifice matematicii
cadru Dezvoltarea capacitӑților de exploatare/investigare și rezolvare de probleme
Formarea și dezvoltarea Dezvoltarea capacitӑții de a comunica utilizȃnd
capacitӑții de a comunica limbajul matematic
utilizȃnd limbajul matematic
Dezvoltarea interesului și a motivației pentru studiul și aplicarea matematicii ȋn contexte
variate.

La nivelul învăţământului primar se structurează următoarele cicluri curriculare:

1.Ciclul achiziţiilor fundamentale (clasele I-II), ce are ca obiective majore acomodarea la cerinţele
sistemului şcolar şi alfabetizarea iniţială.

556
 • asimilarea elementelor de bază ale principalelor limbaje convenţionale (scris, citit, socotit),
• stimularea copilului în vederea perceperii, cunoaşterii şi stăpânirii mediului apropiat,
• stimularea potenţialului creativ al copilului, a intuiţiei şi a imaginaţiei,
• formarea motivării pentru învăţare.

2.Ciclul de dezvoltare (clasele III-IV, în continuare clasele a V-a şi a VI-a) are ca obiectiv major formarea
capacităţilor de bază necesare pentru continuarea studiilor. Acest ciclu vizează:
• dezvoltarea achiziţiilor lingvistice,
• dezvoltarea capacităţii de a comunica,
• dezvoltarea gândirii autonome şi a responsabilităţii faţă de integrarea în mediul social.
Matematica este obiectul care genereazӑ la marea majoritate a elevilor esecul școlar.De aceea
profesorul de matematicӑ trebuie sa creeze un climat instituțional favorabil, folosind diverse metode
moderne care sӑ-l determite pe elev sӑ se implice activ ȋn procesul instructiv educativ.

557
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Educatoare: Danciu Maria Larisa

Grădinița cu P.P.Nr.8, Tg-Jiu

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.

John Dewey
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o
importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală, dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și
școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera
cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de calitate
trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea și
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile intensificării şi
accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează grădiniţa,
scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin
intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la nivelul
copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel al
vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi
sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare
dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal).
Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării
atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.

558
 Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic
care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea
metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de
organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă
a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a
satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca
activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității
grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a
activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la
școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate
pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin
stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele
mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să frecventeze
ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul
învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura
PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

559
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ - SCOALĂ, FACTOR ESENȚIAL ÎN
DEZVOLTAREA MULTILATERALĂ A COPILULUI

PROF. TROFIN DANIELA

Școala Gimnazială Grumăzești, Jud. Neamț

Vârsta preşcolară este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici ,
educaţia preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia.
La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi
şcoala. Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de cerinţe
va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la soluţionarea
problemelor inerente care apar.
Activitatea educativă ce se realizează în grădiniță nu poate fi separată, izolată de alte influențe
educative ce se exercită asupra copilului și, mai ales, nu poate face abstracție de toate acestea.
Grădinița, primul factor instituționalizat de socializare unde copilul se integrează treptat spre
învățarea dirijată, îl pregătește către pasul următor, asigurând trecerea de la activitatea predominant ludică la
cea de învățare. Copiii care beneficiază de educație timpurie manifestă atitudini pozitive și motivație pentru
activitatea de învățare, obțin rezultate mai bune, sunt atrași de școală.
Având în vedere că grădinița și școala reprezintă două trasee educative succesive, dar părți ale unui
proces care trebuie să rămînă în ansamblu unitar, legătura dintre respectivele instituții se cere întărită pentru
ca trecerea de la o etapă la alta să asigure continuitatea proiectelor și finalizarea lor adecvată.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. Intrarea copilului în
şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu
adulţii şi cu colegii noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales specificul învăţării-act complex care
angajează dintr-o dată întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate
cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Copilul trebuie ajutat să pătrundă în școală cu optimism, cu încredere în sine și în ceea ce îi poate
oferi mediul școlar și mai ales dornic să întâlnească învățătorul. Grădinița și școala se află într-un raport de
continuitate care implică, în mod obligatoriu, necesitatea colaborării dintre educatoare și învățători,
respectiv dintre preșcolari și școlari.
Pentru asigurarea continuității între cele două medii educaționale este necesar ca învățătorul să
cunoască pregătirea ce se realizează în grădinițe, iar educatoarele trebuie să se informeze asupra dinamicii
cerințelor ce se formulează în mediul școlar. Pe de altă parte, prin stabilirea primelor contacte cu școala și
cu învățătorii, copiii se vor familiariza în timp cu instituția, directorul, personalul didactic al școlii, ceea ce
va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează, foarte adesea,
perspectiva primei zi de școală.
Necesitatea colaborării grădiniță - școală rezidă din obiectivul comun pe care îl au cei doi factori
educaționali: asigurarea unui sistem unitar de cerințe de instruire și educacare a preșcolarului. Nu vor exista
rezultate pozitive ale actului educațional dacă nu există corelare perfectă între influențele educative.

560
Parteneriatul grădiniță - școală se referă la construirea unor relații pozitive între grădiniță și școală, la o
unificare a sistemului de valori care pot avea un efect benefic asupra copiilor.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite
de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate.
Realizarea dezideratelor a idealului educatoarelor este condiţionată de colaborarea mai strânsă între
grădiniţă şi şcoală. Activitatea educatoarelor şi învăţătorilor trebuie să se împletească. Tonul puternic afectiv
ce o caracterizează pe educatoare trebuie să se împletească cu relaţia mai autoritară a învăţătoarei.
Dădăceala exagerată nu ajută copiii, îi formează dependenţi de educatoare. Trebuie să cântărim cu atenţie
cât şi cum îi ajutăm pe copii. Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi randamentului şcolar aprecierile,
recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie să se completeze cu evaluarea apreciată în
calificative de către învăţător. Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi
mai obiectiv munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la
învăţătură şi purtare a „foştilor elevi”, iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite
în grădiniţă.
Pentru a veni în sprijinul unei adaptări optime a copiilor în şcoală, se apelează la menţinerea unei
strânse legături între cele două instituţii atât de asemănătoare şi atât de deosebite în acelaşi timp, prin
efectuarea de vizite la școală, vizita școlarilor la grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive
comune, de colaborări, de schimburi, ce pun preşcolarii în legătură directă atât cu şcolarii, cât mai ales cu
învăţătorul, al cărui rol determinant l-am remarcat deja, contribuind la atenuarea distanței dintre grădiniță și
școală. Dacă toate aceste lucruri sunt respectate, se ajunge cu siguranţă la o adaptare şcolară optimă a
copilului, ceea ce duce la creşterea siguranţei şi încrederii de sine, deci la succes şcolar.
Copilul trebuie ajutat să pătrundă în școală cu optimism, cu încredere în sine și în ceea ce îi poate
oferi mediul școlar și, mai ales dornic să întâlnească învățătorul. De succesul acestei întâlniri depind multe
alte experiențe ulterioare.

BIBLIOGAFIE:
1. Ezechil Liliana, Păiși Lăzărescu Mihaela - Laborator preșcolar- ghid metodologic, Editura V&I Integral,
București, 2002
2. Iucu, R. - Educația preșcolară în România, Editura Polirom, Iași, 2002
3. Vrășmaș, Ecaterina - Educația copilului preșcolar - elemente de pedagogie la vârsta timpurie, Editura
Pro Humanitate, București, 1999

561
 ,,Colaborarea Grădiniţă – Şcoală!Relaţia educatoare - învăţător - profesor!”

Prof.înv.preşc. Dărăban Oana –Emilia

Grădiniţa cu progr.prel. nr.1 Beiuş

„Sporirea eficienţei învăţământului nu se poate realiza decât în măsura în care se asigură un flux
continuu al legăturilor şi al integrării atât pe verticală de-a lungul întregii şcolarităţi, cât şi pe orizontală în
cadrul fiecărei discipline şi între diferite discipline studiate, precum şi o activitate instructiv-educativă
unitară”.
Educaţia ca fenomen social şi proces de formare a personalităţii este abordată
pluridimensional.Multitudinea accepţiilor, prin care se încearcă reliefarea unui sau altui aspect, precum şi
complexitatea fenomenului a conturat pe parcursul evoluţiei teoriei şi practicii educaţionale diverse
concepte ce constituie reperele metodologice ale acestora. Una dintre ideile centrale, o axă-suport a
educaţiei este axa continuităţii.
Sistemul de principii pedagogice, printre care principiul continuităţii în instruire/educaţie îşi are rostul său, a
fost şi va rămîne o normă, o axiomă ce direcţionează teoria şi practica educaţională.
Sistemul de principii poate fi apreciat şi drept sistem de autoreglare a educaţiei, ceea ce înseamnă că
importanţa principiilor este atât de firească, încât atitudinea faţă de ele, precum şi gradul de realizare al
acestora determină o bipolaritate a rezultatului - eficienţă (în cazul respectării) sau eşec (în cazul
nerespectării).
Complexitatea educaţiei necesită o viziune integratoare asupra fenomenului.însăşi prezenţa acestei
abordări, care se cere a fi realizată sine qua non, presupune elementul continuităţii.
Continuitatea trebuie să persiste atât în sistemul educaţional, cât şi în procesul educaţional, atât la nivel
de concepere şi proiectare, cât şi la nivel operaţional. La nivelul proiectării unor direcţii de dezvoltare a
sistemului şi procesului educaţional, prin conturarea unor politici educaţionale, rolul continuităţii este
indiscutabil. Respectarea acestui principiu favorizează conturarea unei viziuni clare asupra perspectivei
dezvoltării sociale prin educaţie şi determină modalităţile implicării diverselor resurse şi mijloace. Prezenţa
continuităţii generează consecutivitate şi abordare sistemică, or, acestedimensiuni ale politicii educaţionale
constituie esenţa succesului prin crearea premiselor necesare derulării unor acţiuni. Continuitatea, ca
dimensiune a politicii educaţionale, se impune prin natura lucrurilor, deoarece se reflectă şi în contextul
strategiei educaţionale realizate la nivel de sistem şi proces.
Proiectarea unui sistem educaţional în baza principiului continuităţii determină raportul funcţional dintre
sistemul educaţional ca subsistem al sistemului social, cât şi raportul dintre contextul şi acţiunea
educaţională.Interferenţa dintre sistemul educaţional şi procesul educaţional se realizează, la fel, în baza
principiului continuităţii. Continuitatea sistemului este apreciată drept condiţie a continuităţii procesului.
Complementarizarea nivelurilor sistemului educaţional rezidă în prezenţa şi realizarea continuităţii.
Continuitatea deci determină condiţiile ce asigură funcţionalitatea sistemului educaţional, dinamismul
acestuia, vitalitatea, posibilitatea dezvoltării şi amplificării, precum şi perspectivele schimbării calitative.
În contextul procesului educaţional, continuitatea este prezentă sub aspect conceptual şi sub aspect
operaţional. Continuitatea finalităţilor atribuie sens şi direcţie acţiunii educaţionale şi permite conexiunea
funcţională între ideal, scopuri şi obiective, precum şi abordarea acestora din diverse perspective ale
proiectării comportamentului uman.Prezenţa continuităţii în finalităţi declanşează procesul firesc al
continuităţii prin conexiunea cu alte elemente ale procesului.Valoarea conţinutului, apreciat ca esenţă
purtătoare de sens educaţional şi încărcătură axiologică în educaţie, rezidă, de asemenea, în continuitate.
Prin continuitate, conţinutul asistă dezvoltarea personalităţii în timp, imprimându-i noi dimensiuni.Orice
achiziţie constituie o pistă de lansare, o bază şi, totodată, o condiţie pentru însuşirea unui nou conţinut.

562
 Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic
care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea
metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de
organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă
a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a
satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca
activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității
grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a
activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la
școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate
pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin
stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele
mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

BIBLIOGRAFIE:

• “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura PRODIDACTICA,
Chisinau, 2010;
• Alexandru J., Cunoaşterea copilului preşcolar, Editura revistei de pedagogie, Bucureşti 1992

• „De la grădiniţă la şcoală”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti 1975
• „Integrarea copilului în activitatea şcolară”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie
Bucureşti 1978;

563
 DE LA GRĂDINIŢĂ...LA ŞCOALĂ

Prof. LAVINIA DĂRĂU

Ed. CLAUDIA MICULIȚ
GRĂDINIŢA PP ,,GRĂDINIŢA PRIETENIEI" ARAD

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi, mai ales specificul
învăţării-act complex care se angajează dintr-o nouă sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-
fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a
preşcolarilor, deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai
importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera
sentimentelor şi a personalităţii copilului. Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare
măsură succesul la învăţătură şi care, în concepţia lui Jean Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre
asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea
copilului în clasa I.
Ca un scop important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite
de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de
activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului
de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.

564
 Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I, susţinute şi de experienţa
cadrelor didactice–educatoare şi învăţători–impun concluzia că în momentul intrării în şcoală, copilul de 6
ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte ,,capacitatea
complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”, echilibru care nu se poate
realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de
cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci, clasa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară, ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar, cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a
şcolii primare, această vârstă rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în special
rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor unui mediu de
informaţie–educaţie, egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
În acest scop, am realizat parteneriate educaţionale între grupa de preşcolari şi o grupă de şcolari din
învăţământul primar. Copiii au avut prilejul să se cunoască, să interacţioneze şi să realizeze un schimb de
experienţă. Am fost în vizită la şcolari, în excursii împreună , iar, la rândul lor, şcolarii au vizitat şi
grădiniţa noastră. Împreună am realizat felicitări de Crăciun, de Paşti, mărţişoare, am sărbătorit ziua de
naştere a lui Mihai Eminescu, poetul naţional al românilor. Proiectul a fost unul benefic pentru ambele părţi,
iar copiii s-au declarat mulţumiţi, curioşi şi bucuroşi. Sentimente trăite şi de noi, educatoarele şi
învăţătoarele.

565
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA

Prof.Darie Ramona Nicoleta

Gradinita nr.43 , Bucuresti

Motto:„Omul nu poate ajunge om decat prin educatie”(I.Kant)

Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele si posibilitatile

oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale. Sub impulsul cerintelor
dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica, tinandu-se spre modernizarea metodelor de predare, a
continutului, a formelor de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele
institutii educative. Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin intermediul a
doua forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia prescolara avand
ca functie majora formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu nevoile specifice varstei, cu
posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii sociale.
Parteneriatul educational este forma de comunicare, cooperare si colaborare in sprijinul copilului la
nivelul procesului educational. El presupune o unitate de cerinte, optiuni, decizii si actiuni educative intre
factorii educationali.
Cu toate acestea, complexitatea actului educational, a realitatii umane si sociale contemporane si
sarcinile tot mai dificile carora trebuie sa le faca fata procesul educational fac sa se identifice tot mai multe
fisuri in relatia amintita. Se recunoaste faptul ca deciziile, actiunile si rezultatele educatiei nu mai pot fi
realizate decat in comunitatea de optiuni dintre mediile responsabile – familie, scoala si comunitate.
Conceptul se adreseaza in principal parintilor si cadrelor didactice si se refera la actiunea in acelasi sens.
Ceea ce hotaraste familia, sa fie in acord cu masurile scolare si ceea ce un parinte face sa nu fie legat de
celalalt. Actual, relatia educator - copil are sensuri noi, este o relatie de colaborare, datorita aspectelor ei de
conducere democratica si flexibilitatii in luare deciziilor.
„Dacă nu ai, la vederea unui copil sau a unui tânăr, o tresărire emotivă şi o înclinare de a-i îndruma şi de
a-i veghea destinul, dacă nu poţi să îmbraci într-o căldură emotivă, generoasă relaţiile şi dialogul cu un tânăr,
nu ai de ce să te faci dascăl.” (Mircea Maliţa) Un dascal de caliatate ar trebui sa fie caracterizate prin scurta
prezentare de mai sus.Pentru un sistem de educatie de succes trebuie sa avem astfel de dacali.
Sa fi cadru didactic inseamna sa fi artist . Metaforic vorbind, fiecare cadru didac , prin activitatea sa ,
modeleaza oameni.
Chiar daca in ochii parintilor educatorul este diferit de invatator , iar invatatorul este diferit deprofesor ,
toti suntem dascali.Toti avem un rol foarte important in alegerea drumului pe care doreste fiecare copil sa il
parcurga.
Succesul in educatie depinde de cativa factori :profesionalismul cadrelor didactice , de baza materiala a
unitatii , de potentialul copiilor si nu in ultimul rand de relatia dintre scoala- familie – comunitate.
La nasterea copilului , fiecare parinte viseaza la fericirea copilului sau , spera sa-i asigure o educatie ,
tinde sa ii ofere ceea ce e mai frumos si mai bun.
Pentru a-si atinge acest ideal , parintele va fi preocupat de calitatea servicilor pe care i le ofera scoala.
Sunt parinti care stiu ca visurile lor nu se infaptuiec de la sine , ci prin intermediul scolii, de aceea acesti parinti
tin o stransa si permanenta legatura cu scoala.
In cadrul parteneriatului cu parintii ei pot fi implicati in mod direct in activitatea noastra.
Un alt aspect al succesului in educatie ar fi relatia dintre educator-invatator-profesor.
Fiecare dintre acestia pregatesc copiii pentru urmatoarea treapta de scolarizare : educatorii ii pregatesc
pentru primii pasi in scoala, invatatorii ii pregatesc pentru gimnaziu , iar profesorii pentru liceu si mai apoi
pentru facultate.
Pentru o buna continuitate , iar copiii sa treaca cu usurinta de la o treapta la alta trebuie sa fie o buna
relatie intre educator-invatator si profesor caci invatatorul asteapta ca educatorul sa ii trimita pe copii in primii

566
ani de scoala cu anumite continuturi ,iar profesorul are de asemenea asteptari de la copiii care pleaca de la
invataor sa aiba insusite alte continuturi.
Pentru a se face trecerea cu usurinta de la o treapta la alta si de la un cadru didactic la altul trebuie sa fie
stabilita o relatie stransa intre acestia.

567
 Parteneriatul ,,Grădiniţă – Şcoală”

Prof. înv. primar Darie Simona

Şcoala Gimnazială Garvăn, Jud. Tulcea

Educatorul este primul dascăl din viaţa unui copil. Acesta deschide prima
,,fereastră” către educaţia formală. Munca acestuia este continuată cu responsabilitate, în
ciclul primar, de către învăţător.
Trecerea de la grădiniţă la şcoală poate genera micilor şcolari sentimente plăcute
sau poate da naştere unor situaţii dificile. Pentru a combate astfel de situaţii o primă condiţie
ce trebuie îndeplinită este ca relaţiile dintre educatori şi învăţători să fie cât mai apropiate.
Pentru a înlesni cu mai multă uşurinţă adaptarea copilului în şcoală este de preferat ca legătura
între şcoală şi grădiniţă să fie una de colaborare şi prietenie.
În acest sens găsesc foarte utile parteneriatele grădiniţă-şcoală. Aceastea se pot
materializa prin efectuări de vizite, de colaborări, prin participări la activităţi comune ( jocuri,
serbări, expoziţii etc.), diverse schimburi de experienţă. Astfel de activităţi pun preşcolarii în
legătură directă atât cu şcolarii cât mai ales cu viitorul învăţător.
Efectele acestor tipuri de parteneriate le-am putut remarca în experienţa proprie.
Deoarece am prilejul ca grădiniţa să fie în aceeaşi curte cu şcoala, an de an realizez multe
activităţi la comun cu doamna educatoare. Acestea au contribuit în mare măsură la apropierea
copiilor de mine şi de şcoală, chiar mai mult, au închegat o relaţie specială între mine şi
doamna educatoare. Această relaţie mi-a oferit prilejul de a cunoaşte mult mai bine
personalităţile viitorilor elevi, lucrurile îndrăgite de aceştia, de a identifica potenţialul cognitiv
şi socio-afectiv al preşcolarilor, de a cunoaşte mediul familial din care provin, de a relaţiona
mai bine cu părinţii acestora şi multe altele.
De multe ori soluţiile la situaţiile problemă întâlnite la micii şcolari pot fi foarte
uşor identificate de către învăţător având sprijinul educatorului. Dorinţa de a rezolva unele
probleme, de a stabili relaţii de colaborare, vor face ca efortul depus pentru rezolvarea lor să
nu fie o povară.
Colaborarea eficientă educator-învăţător poate dezvălui copiilor frumuseţea vieţii
de şcolar şi poate fi cea care oferă cele mai eficiente căi pentru a asigura adaptarea
preşcolarilor la viaţa şcolară.
Sunt de părere că numai acţionând unitar, noi, educatorii şi învăţătorii, vom
asigura caracterul de continuitate al conţinutului, formelor şi mijloacelor de instruire şi
educare a copiilor, facilitând astfel în mod evident condiţiile de adaptare şi integrare a lor la
noile cerinţe impuse de noul curriculum, la realitatea contemporană.

568
 COLABORAREA GRADINITA- SCOALA

PROF.PT INVATAM.PRESC.: DASCALU MARIA ROXANA

GRADINITA CU PP NR 28 PLOIESTI

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major,

continuitatea în întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri
».Aceasta condiţie este valabila şi pentru primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul
preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciproca şi continuitatea trebuie sa fie
asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate va asigura o mai rapida
adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest
lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul
rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o
problema a educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a
atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare ncerut de o eficienta activitate
scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de continuitate intre activitatea din
grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune analiza atenta a
principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia
pedagogica.

Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin

psihopedagogic. O prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la
asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala este plasata la nivelul continutului
invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I. Este vorba de
legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si
de educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca
cerintele programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului
insusirea cunostintelor clasei I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca
programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de
instruire si educare.

O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia

prescolara si cea scolara o constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea
acelor capacitati intelectuale ,afectiv-volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta
fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se stabileasca capacitatile necesare pentru ca
prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I. Cercetarile intreprinse in aceasta
directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca invatarea scrierii si citirii
implica formarea unor capacitati:

a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa

forma lor ,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;

569
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;

c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce
inseamna insusirea limbajului si formarea conceptelor.

In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata
capacitatea de a traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile
dintre multimi (superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara
si de a efectua operatii mentale de adunare si scadere cu o uniate .

Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva

copilului si la cea afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de
cunoastere al copilului ca support al unei motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea
copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de cerintele adultului,ale
programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii. Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor
specifice educatiei prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de
system relatiei dintre gradinita si scoala .

Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care
actioneaza in sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi
folosirea metodelor si procedeelor didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii
in formele de organizare a procesului de invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine
stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este prezenta in diferite forme si la varsta
prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface interesul,curiozitatea copiluli pentru
cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc
de relaxare ,de destindere pentru copii. Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu
sunt mai putin importante cele care privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii.
In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati comune cum ar fi:vizite la
scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme distractive
comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in
scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru
a le stimula dorinta vie de a deveni scolari. Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si
analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si
negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi »,iar invatatorul va
cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.

In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si

alte forme de strangere a legaturilor dintre cele doua institutii: participare reciproca a
educatoarelor si invatatorilor la cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile
comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de comunicari.

570
 Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor

Educatoare: Deac Florica - Liliana

Grădinița P.P. Nr.3
ȘIMLEU-SILVANIEI

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, al
cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce
implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a
întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală. Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea
unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în
școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire
a activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care
este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o
importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare funcțională
în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor educaționale prin
colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară
crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și
psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind una dintre cele
mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera
sentimentelor și a personalității copilului.
Rolul grădiniţei în pregătirea pentru şcoală
Grădiniţa are rolul de:
• a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de
viaţă;
• a lărgi contactele cu lumea exterioară;
• a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei;
• a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi afective;
• a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate;
• a pregăti copilului pentru şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul şi învăţarea.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de calitate
trebuie să țină cont de câteva cerințe :
-strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în îndeplinirea
unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea și ajutorarea
reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului este una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca, învățătorului
este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile intensificării şi
accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează grădiniţa, scopul

571
final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin intermediul a două
forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la nivelul
copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel al vorbirii,
fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi sistematizarea
cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă
pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală. Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în
cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de
pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală
este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale clasei
pregatitoare , clasei a-I-a. Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic
care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea
metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a
procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei
școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și
ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai
puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența
dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări
comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală.
Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică
pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contactelor cu școala și cu învățătorii, copiii se
vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la
reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul
învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie familiarizaţi
cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Bibliografie:
• Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
• Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

572
 CONTINUITATEA GRĂDINIŢA - ŞCOALĂ: FACTOR IMPORTANT AL REUŞITEI ŞCOLARE

Prof. înv. primar DEACONU MARIANA CATI

Şcoala Gimnazială Nr. 1 Ciofrângeni

Învăţământul preşcolar, ca parte integrantă a învăţământului preuniversitar, are scopul de a oferi copiilor
aflaţi la vârsta preşcolară condiţiile necesare pentru o dezvoltare normală şi deplină. Ea are în vedere asigurarea
acelor experienţe care să ţină seama de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale şi de activitata sa
fundamentala –jocul.
Obiectivul fundamental al educaţiei preşcolare este de a permite fiecărui copil să-şi urmeze drumul personal de
creştere şi dezvoltare.
Pregătirea copiilor pentru şcoala a fost şi este o problemă de mare actualitate mai ales în condiţiile
intensificării şi acelerării întregului proces de învăţământ, a schimbărilor din învăţământul preşcolar, a
Programului de reformă a educaţiei timpurii iniţiat de MECŞ. Acest program vizează optimizarea şi
eficientizarea calităţii educaţiei la vârstele timpurii, pentru a putea răspunde actualelor exigenţe sociale, cât şi
celor de dezvoltare personală.
Dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe care i le oferă rutina zilnică, de interacţiunile cu
ceilalţi, de organizarea mediului şi activităţile sau situaţiile de învăţare special create.
Grădiniţa realizează sprijinirea viitoarei activităţi şcolare prin două forme specifice: jocul şi învăţarea,
calea cea mai importantă prin care copilul primeşte învăţătura este – jocul.
Legătura grădiniţă – şcoală are un dublu sens, scopul acesteia fiind continuitatea dezvoltării copilului
şi continuitatea muncii educaţionale. Realizarea continuităţii grădiniţa–şcoala presupune asigurarea posibilităţii
reale de frecventare a grădiniţei, realizarea unei unităţi a punctelor de vedere cu privire la conţinutul activităţii,
a strategiilor didactice, cunoaşterea reciprocă a programei, preocupare pentru conţinutul şi formele de pregătire
a copiilor din grupa mare.
Vârsta cuprinsă între 3-6 ani reprezintă o perioadă caracterizată prin înalte ritmuri de dezvoltare, în care
se pun bazele formării viitoarei personalităţi. Din perspectiva educabilităţii preşcolarul mare dispune de o
capacitate de învăţare superioară în raport cu celelalte subperioade ale preşcolarităţii. În desfăşurarea activităţii
cu acesta accentul va cădea pe încurajarea iniţiativei copilului şi a luării deciziilor, pe învăţarea prin
experimente şi exersări individuale. Activităţile de învăţare se desfaşoară fie cu întreaga grupă de copii, fie pe
grupuri mici sau individual. Ele pot lua forma unor activităţi pe discipline sau integrate, a activităţilor liber-
alese sau a celor de dezvoltare personală. Dintre mijloacele de realizare amintim: jocul liber, jocul didactic,
discuţiile libere, experimentele, construcţiile, lecturile după imagini sau lectura educatoarei, povestirea sau
povestirile create de copii precum şi alte mijloace specifice didacticii, în funcţie de nevoile educaţionale ale
copiilor.
Şcoala presupune modificarea întregului regim de viaţă şi de muncă a preşcolarului, iar intrarea în
şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa. Aptitudinea, maturitatea şcolară constituie expresia unei faze a
dezvoltării copilului. Ea marchează acel nivel al dezvoltării (fizice, psihice, al conduitei) la care activitatea
desfăşurată în forma sa instituţionalizată poate contribui la dezvoltarea în continuare a personalităţii.
Aptitudinea de şcolaritate face parte din aptitudinile generale deoarece reprezintă o îmbinare a disponibilităţilor
fizice si psihice şi constituie o condiţie a integrării copilului în activitatea şcolara şi în acelaşi timp, rezultatul
formării în familie şi mai ales în grădiniţă.Şcolarizarea prin grădiniţă va atenua dificultăţile de adaptare a
copilului la regimul şcolar.
Maturitatea şcolară constituie expresia unei faze a dezvoltării copilului, ea marchează acel nivel al
dezvoltării fizice, psihice şi sociale care face posibilă integrarea în şcoală.
Maturitatea şcolară reflectă gradul de concordanţă dintre nivelul de dezvoltare şi cerinţele specifice
clasei I, iar imaturitatea şcolară constă în existenţa unor discrepanţe între nivelul dezvoltării biologice,
psihologice şi al conduitei sociale a copilului.
Grădiniţa are posibilitatea şi datoria de a pregăti copilul, are rolul de a sistematiza şi integra
cunoştinţele şi influenţele, de a dezvolta capacitatea şi modalitatea de receptare si comunicare a informaţiei, de
socializare a copiilor, dar şi de a depista eventualele deficienţe pentru a preveni un eventual eşec în debutul
şcolarităţii.

573
 Integrarea copilului în clasa I marchează o cotitură în viaţa lui şi îndeplineşte dorinţa preşcolarului de a
deveni şcolar, lucru resimţit din plin şi de familie. În grădiniţa preşcolarul interpretează rolul de elev, dar odată
cu intrarea în şcoala el ajunge într-o lume reală, organizată după reguli specifice.
Noul curriculum pentru învăţământ preşcolar precizează ca activităţile desfăşurate cu copiii de 3-5
ani vor viza îndeosebi socializarea copilului (colaborare, cooperare, negociere, luarea deciziilor în comun) şi
obţinerea treptată a autonomiei personale.
Pregătirea pentru şcoala trebuie să vizeze “factorii unei şcolarizări normale” astfel:
1. Dezvoltare fizică adecvată şi corelare între înălţime şi greutate;
2. Percepere auditivă corectă a sunetelor (auz normal)
3. Percepere vizuală corectă a literelor, cifrelor, simbolurilor (văz normal)
4. Articulare corectă a sunetelor (limbaj normal)
5. Grad de dezvoltare intelectuală satisfăcător (inteligenţa normală)
6. Maturizare afectivă suficientă
7. Organizare temporal-spaţială corespunzătoare (limbajul vorbit se desfăşoara în timp, iar cel scris în spaţiu
– (“rostim sunete, scriem litere”)
8. Achiziţionare corectă a noţiunii de schema corporală (dreapta-stanga)
9. Coordonare motorie adecvată (prezenţa unei stabilităţi motorii şi lipsa inhibiţiei motrice)
10. Lateralitatea manuală definitiv precizată (foloseşte mâna stânga sau dreapta)
11. Motivaţie adecvată (dorinţa copilului de a creşte mare)
12. Mediul socio-familial propice.
Fiecarui stadiu al dezvoltarii individului ii corespund stari de maxima receptivitate pentru anumite domenii.
Este de datoria educatorilor, de orice fel, de a identifica acele continuturi care au un impact deosebit asupra
formarii personalitatii la varsta prescolara.

Bibliografie:
* Noul Curriculum pentru invatamant prescolar 3-6/7 ani
* E.Paun, R. Iucu, Educatia prescolara in Romania, Editura Polirom 2002
* V. Dutu, G. Serban, M. Calin, V.Popa, D.Soare, G.Pletea, M. Draghici, N. Constantin Apicarea noului
curriculum pentru educatie timpurie – o provocare?, Ed diana

574
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ- ŞCOALĂ!
Relaţia educatoare-învăţător-profesor

GRĂDINIŢA P.N LIMANU, JUDEŢUL CONSTANŢA

PROF. ȊNV. PREȘC. DEDU CĂTĂLINA-CRISTINA

Şcoala este un element esenţial al oricărei comunităţi prin resursele umane pe care le are, dar şi prin
spaţiile de învăţare disponibile. O şcoală responsabilă este garantul dezvoltării permanente a comunităţii.
Şcoala nu poate funcţiona bine fără sprijinul comunităţii, aceasta reprezintă o resursă, oferindu-şi serviciile
şi altor membri ai comunităţii pe lângă tinerii şcolarizaţi şi contribuind astfel la dezvoltarea comunităţii şi
altfel decât prin realizarea educaţiei formale.
Pregătirea copilului pentru şcoală nu se referă numai la a-l învăţa pe
acesta să scrie, să citească sau să socotească mai devreme, ci presupune a-l pregăti pentru o nouă modalitate
de dobândire a unor cunoştinţe şi experienţe, a-l ajuta să atingă o stare de disponibilitate pentru activitatea
de învăţare, stare psihologică pozitivă necesară momentului de debut şcolar. Copilul de
grădiniţă doreşte să devină şcolar, vrea să poarte însemnele de şcolar şi are chiar un început de competenţă
pentru activitatea şcolară, dar se constată totuşi că există încă un decalaj important între ceea ce vor fi
solicitările de tip şcolar pentru el şi ceea ce poate el realiza acum, în situaţia de preşcolar. Putem interveni
educaţional pentru a reduce acest decalaj şi pentru a-i conferi o dimensiune optimă, cu valori motivaţionale
pentru copil, inducându-i energia necesară pentru a se angaja pe direcţia noilor achiziţii.
Copilul trebuie să aibă sentimentul că străbate această schimbare într-un mod firesc,
natural, fiind implicat cu toată fiinţa sa într-un ansamblu de transformări cognitive, afective şi Împreună
pentru copii: grădiniţa şi comunitatea motivaţionale. Când acest mecanism rezistă unei posibile
destructurări, putem considera că preşcolarul s-a maturizat psihologic pentru a lua startul în şcolaritate:
adică, fără să uite de joc, el să simtă că este condus spre noua formă de activitate, învăţarea.
Colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală trebuie să aibă la bază
următoarele elemente:
 continuitatea curriculumului (programă, materiale didactice);
 metode de lucru similar;
 unitatea de management a grupului (amenajarea spaţiului de lucru, lucrul pe microgrupuri,
 numărul de elevi din clasă);
 relaţii inter-instituţionale de parteneriat
În cadrul acţiunii de reformare a sistemului de învăţământ şi reaşezare a lui pe baze moderne, se
subliniază tot mai intens idea parteneriatelor educaţionale, ce creează oportunităţi de cooperare, consultare,
comunicare, conlucrare în vederea atingerii unui scop comun.In urma consultărilor reciproce, a nevoilor
resimţite de ambii parteneri s-a stabilit un acord între unităţile de învăţământ implicate.
Acest parteneriat se naşte dintr-o serie de
neajunsuri întâmpinate cum ar fi: relaţia sporadică dintre şcoală şi grădiniţă, necunoaşterea suficientă a
prevederilor celor două instituţii, neconcordanţa de cerinţe, dezorientarea părinţilor în ce priveşte cerinţele
scolii, nehotărârea lor cu privire la înscrierea copiilor la şcoală.
Parteneriatul între cele două instituţii de învăţământ, urmăreşte găsirea celor mai eficiente căi pentru
a asigura adaptarea copiilor cu vârst între 3-6/7 ani la noua etapa din viaţa lor, şcoala, după cum vizează şi
îmbunătăţirea pregătirii profesionale a cadrelor didactice prin activităţi organizate în şcoală şi grădiniţă,
valorificând cunoştinţele, experienţa cadrelor şi baza materiala a unităţilor implicate.
Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au
un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se
mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp,

575
cu scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun
preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare.
Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim–
dezvoltarea personalităţii copilului.
După Cojocariu.,V., M., şi Mâţă., L., (2011) conceptul „grădiniţă” se refera la „ o instituţie şcolară
de realizare a educaţiei formale, specializată şi adaptată pentru copiii cu vârste între 3 şi 6-7 ani, bazată pe
joc, care să permită copiilor să dezvolte abilităţi sociale, emoţionale, cognitive şi fizice care îl va pregăti
pentru activitatea specifică din învăţământul primar.( Cojocariu Venera-Mihaela; Mâţă Liliana, 2011, p.
108)
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la
nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între
factorii educaţionali.
Cel mai semnificativ avantaj din această colaborare este asigurarea continuităţii şi a caracterului
unitar în educaţie şi instruire, fapt ce poate fi argumentat prin diverse aspecte:
- evaluarea aptitudinilor de şcolarizare;
- maturitatea intelectuală şi socială;
- evitarea barierei psihologice şi a blocajelor de natură afectivă;
- adaptarea copilului la activităţile de tip şcolar etc.
Pregătirea pentru şcoală presupune, alături de obţinerea de către copii a unei stări de disponibilitate
pentru activităţi de învăţare de tip şcolar, şi familiarizarea cu caracteristicile şi implicaţiile statutului şi
rolului de elev.
Trecerea de la grădiniţă la şcoală este un pas important, deoarece, la grădiniţă, copiii sînt încurajaţi
să se simtă liber, se respectă plăcerea pentru ceea ce fac, pe cînd la şcoală sînt obiective mai precise, se
impune respectarea programului şi a cerinţelor didactice. Un parteneriat eficient vine să ajute viitorul elev să
se adapteze la noile realităţi, să treacă mai uşor peste „criza anului 7 de viaţă” şi să reuşească la şcoală.
Iată cȃteva exemple de activităţi care se pot realiza în cadrul parteneriatului grădiniţă-şcoală:
– şedinţe comune, consfătuiri, consilii pedagogice, seminarii metodico-practice, mese rotunde cu
participarea cadrelor didactice (educatoare şi învăţătoare) şi a părinţilor, în vederea abordării problemelor
majore comune;
– vizite şi asistenţe reciproce, cu obiective, activităţi, resurse, responsabilităţi clar stabilite, activităţi
comune urmate de analize şi discuţii, precum şi de decizii pentru activităţi viitoare şi evaluări periodice;
– contactul direct dintre preşcolari şi şcolarii mici în activităţi comune, cu impact emoţional, cu
prilejul unor sărbători – Ziua Mamei, Anul Nou, Crăciunul, Ziua Copilului, sărbătorile pascale etc. –
activităţi ce favorizează cunoaşterea interpersonală;
– activităţi demonstrative cu caracter practic sau artistico-plastic, a căror desfăşurare impune
colaborarea preşcolar-şcolar sau activităţi interactive de evaluare a nivelului cognitiv şi psihomotor al
preşcolarilor cu participarea elevilor în calitate de membri ai juriului etc.;
– implicarea preşcolarilor în derularea unor manifestări festive din şcoală, concursuri cu participare
mixtă;
– antrenarea preşcolarilor şi a şcolarilor în acţiuni de protejare a mediului, de întreţinere a locurilor
de joacă comune, de ajutorare a bătrînilor şi copiilor nevoiaşi.
A sprijini copilul preşcolar pentru integrarea şcolară, nu este un lucru simplu sau uşor de făcut,
pentru că modelarea copilului spre viitorul efort intelectual cere mult tact, răbdare, mobilizare, căutare şi
cooperare, reunind şi aplicând armonios cele mai atractive metode didactice într-o unitate de cerinţe.
Şcoala este următoarea instituţie educaţională unde preşcolarii vor păşi cu încredere, plini de
curiozitate şi aşteptări. De aceea, trebuie luată în considerare percepţia copilului faţă de uriaşele schimbări,
de la grădiniţă la şcoală.

BIBLIOGRAFIE

Baranov Maria, Botnaru Valentina, Vrânceanu Maria. Ghidul cadrelor didactice pentru educaţia timpurie şi
preşcolară. Ministerul Educaţiei şi Tineretului-UNICEF. Chişinău, 2008.
Băran- Pescaru, A., ,,Parteneriat în educaţie”, Bucureşti, Editura Aramis Print, 2004.
Munteanu, C.; Munteanu, E., Ghid pentru învăţămîntul preşcolar. O abordare din perspectiva noului
curriculum, Ed. Polirom, Iaşi, 2009.

576
 Popescu, M., ,,Implicarea comunităţii în procesul de educaţie”, Centrul Educaţia 2000,Corint, Bucureşti,
2000;
Venera-Mihaela Cojocariu, Liliana Mâţă Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar - ghid pentru curs şi
seminar, 2011, Editura Alma Mater, Bacău,
1001 idei pentru educaţie timpuruie de calitate: Ghid pentru educatori / aut.: Maria Vrânceanu (coord. şt.).
Daniela Terzi-Barbaroşie, Tatiana Turchină [et al.]; Centrul Educaţional "Pro Didactica", Centrul Naţional de
Educaţie Timpurie şi Informare a Familiei. – Ch.: Centrul Educaţional "Pro Didactica", 2010 (F.E.-P. "Tipogr.
Centrală"). – (Seria Auxilia).
Ghid de bune practici pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, M.E.C.T., Buc., 2008.
Revista „Laborator preșcolar”, Mihaela Paisi Lăzărescu, Liliana Ezechil, Editura V & Integral, București
2011;
www.didactic.ro

577
 PARTENERIAT ÎNVĂȚĂTOR-EDUCATOR
Prof. înv. primar Delia Pop
Școala Gimnazială „Grigore Silași”
Beclean, Bistrița-Năsăud

Timpul a dovedit că unele că unele probleme de integrare se înregistrează în clasele de început de ciclu.
În viziunea sistemică a învățământului se impune o acțiune bilaterală care presupune atât prevenirea
eșecului școlar printr-o conlucrare strânsă, realizată între cicluri, precum și adaptarea unor strategii didactice
corespunzătoare în cadrul fiecărui ciclu de învățământ.
Cu toate eforturile depuse, există niște „bariere” între cicluri pe care unii elevi, părinți și chiar cadre
didactice nu le percep corespunzător. Debutul școlar poate fi considerat oportun atunci când copilul este
„pregătit” atât sub aspect cognitiv, cât și socio-afectiv. Aspectul socio-afectiv este foarte important pornind
de la ideea că un copil care are un bagaj de cunoștințe mai puțin solid, dar care e maturizat socio-afectiv va
păși în primul an de școală cu mai multe șanse decât un alt copil care a acumulat multe informații, dar
prezintă imaturitate socială. În acest ultim caz, copilul e dependent de intervenția și ajutorul educatorului,
integrarea lui în colectiv se va face lent sau va fi marcată de dificultăți insurmontabile, iar rezultatele sale la
învățătură vor fi adesea sub limitele posibilității lui reale.
Debutul școlar e considerabil influențat, pozitiv sau negativ, în funcție de imaginea pe care preșcolarul o
are despre viitoarea activitate școlară. Reprezentarea sa este formată prin aportul părinților, educatoarelor
învățătorilor – ca unitate relativă de idei, concepții și noțiuni.
Pregătirea copiilor pentru școală se înscrie ca unul dintre obiectivele majore ale taxonomiei
educaționale preșcolare. După cum se știe, indicele acestei pregătiri îl constituie criteriul școlarizării,
disponibilitatea copilului de a se integra, fără dificultăți deosebite, în mediul școlar instituționalizat.
Grădinița de copii, fiind prima treaptă a sistemului nostru de învățământ , urmărește ca pe baza unui
cuantum restrâns de cunoștințe și abilități să-i pregătească pe copii pentru activitatea școlară care începe cu
un an mai devreme.
În vederea atenuării impactului dintre ciclul preșcolar și cel al învățământului primar, am inițiat și
aplicat un proiect-program între școală și grădiniță în scopul formării unor reprezentări închegate despre
școală. Proiectul-program a cuprins vizite la școală, participare preșcolarilor la unele lecții la clasa I,
implicarea lor în concursuri sportive organizate de școlari, cântece, poezii, observări, lecturi după imagini,
teatru de păpuși cu tema „La școală” etc. Dacă în programul instructiv-educativ al grupei mari s-au
organizat activități de familiarizare a copiilor cu viitoarea activitate școlară, imaginea acestora despre școală
a devenit mai clară, mai închegată, ceea ce conduce la un debut școlar optim
În ciuda acestor demersuri, în primul an de școală, există copii care continuă să aibă mari dificultăți în
activitatea școlară și chiar eșec. Soluția problemei nu trebuie căutată doar în sintagma „copilul trebuie
pregăti pentru școală”, ci mai degrabă în cealaltă: „școala trebuie să de centreze pe copil”. Procesul
educațional, ca proces bipolar, se desfășoară antrenând deopotrivă cele două entități: elev-educator, într-un
câmp de acțiune comună, într-un permanent efort de acomodare reciprocă.
Sistemul de cunoștințe noi, de exigențe și îndatoriri, pe care școala îl pune în fața școlarului mic, poate
provoca un șoc al școlarității. Copilul este nerăbdător să-și pună ghiozdanul în spate și să meargă la școală,
să învețe să scrie și să citească, să-și cunoască colegii și învățătorul. De aceea, el nu trebuie dezamăgit.
Învățătorul este cel care-i va ajuta pe copii să se adapteze la tot ceea ce presupune școala, printr-o relație
sinceră și deschisă, care-i va face pe copii să-și învingă teama și chiar insuficienta lor pregătire pentru viața
de școlar. Nu toți copiii se confruntă cu aceleași probleme. De aceea, învățătorul, cu răbdare, pricepere și
dăruire, trebuie să se apropie de mintea și sufletul fiecăruia să-l înaripeze pentru a merge mai departe în
viață.

Bibliografie
***Modernizarea învățământului primar, Culegere metodică editată de „Revista de pedagogie”, București, 2000
Georgescu, D., (1999), Reforma învățământului – o șansă pentru schimbarea de mentalitate, Ed. Trei, București

578
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA

Prof.inv.primar DEM MIRELA-TEODORA

LICEUL TEHNOLOGIC NR.1 DOBRESTI

,,Educatia nu este o pregătire pentru viată, educatia este însăsi viata”.

John Dewey

Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din
obiectivul comun pe care-l urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului.
Educaţia este continuă. Ea începe din primele momente ale vieţii şi se încheie odată cu ea. Fiecare
copil este unic, iar educaţia trebuie să ţină cont de particularităţile individuale ale fiecărui copil.„Menirea
firească a şcolii nu este să dea învăţătură, ci să deştepte, cultivând destoiniciile intelectuale în mintea
copilului, trebuinţa de a învăţa toată viaţa.” (Ioan Slavici)
Prescolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările
educative si are o importantă deosebită pentru procesul scolarizării copilului. Este necesar să se asigure o
colaborare functională în procesul instructiv-educativ din grădinită si din scoală,dar si unitatea influentelor
educationale prin colaborarea educatoare-învătătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădinită si
scoală este necesară crearea în grădinită a unor conditii favorizante pentru noi achizitii si progrese în sfera
cognitivă, afectivă si psihomotrică a prescolarilor deoarece vârsta prescolară este considerată de specialisti
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile si în
special în sfera sentimentelor si a personalitătii copilului.
Ca un scop final important al învătământului prescolar, pregătirea copilului pentru startul scolar
este unanim acceptată si promovată în toate sistemele de învătământ dezvoltate si se află într-un accelerat
proces de modernizare. În cadrul colaborării educator-învătător acestia trebuie să fixexe obiectivele care
vizează pregătirea prescolarului pentru scoală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligentei, a
spiritului de observat6ie, a independentei în gândire si actiune, stimularea creativitătii, familiarizarea
copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei si cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor
cognitive, afective si volitionale, dezvoltarea perceptiv-motorie si accentuarea pregătirii pentru scris-citit,
dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social si înconjurător.
Pentru ca învătământul să se bucure de însusirea de a fi eficient, de a se dovedi un învătământ de
calitate trebuie să tină cont de câteva cerinte :
- o strânsă cooperare între educatoare, învătător si părinti ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalitătii umane, conlucrarea si
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor, încredintarii lor spre instruire si educare.
- cunoasterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în scoală; fără aceasta, munca, învătătorului
este foarte grea si cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează
grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin
intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la
nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel
al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi
sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare
dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal).
Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării
atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădinită si scoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuitătii între grădinită si

579
scoală este plasată la nivelul continutului învătământului, oglindit în special în programele grădinitei si ale
clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădinită si scoală se realizează si prin măsuri de ordin pedagogic
care actionează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuitătii în însăsi folosirea
metodelor si procedeelor didactice, în activitatea de învătare precum si de interventii în formele de
organizare a procesului de învătământ în primul rând lectii. Astfel, este bine de stiut că învătătura dominantă
a vârstei scolare este prezenta în diferite forme si la vârsta prescolară, ca izvorând din necesitatea de a
satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoastere. În clasa pregatitoare si I, învătătorul foloseste
jocul atât ca activitate de învătare, cât si ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele
continuitătii grădinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele de organizare si
desfăsurare a activitătii. În acest sens, experienta dovedeste că desfăsurarea unor activităti comune cum ar fi
vizite la scoală, vizita scolarilor în grădinită, serbări comune, plimbări si programe distractive comune,
contribuie la atenuarea distantei dintre grădinita si scoala. Vizitele prescolarilor în scoală trebuie să fie bine
organizate pentru a le produce o impresie plăcută si puternică pentru a le stimula dorinta vie de a deveni
scolari. Prin stabilirea contacte cu scoala si cu învătătorii, copiii se vor familiariza din timp cu institutia dar
si cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea nelinistilor si a stărilor afective
negative pe care le generează perspectiva primei zile de scoală.
În sfera acestor modalităti de colaborare dintre grădinită si scoală vor fi valorificate si alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două institutii cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitătile comisiilor metodice, la lectii/activităti model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre gradinita si
scoala .

Bibliografie:

- Viorica Goras- Postica, “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Editura PRODIDACTICA,
Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985
- Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectivă sociopedagogică, Editura Aramis
- Magdalena Dumitrana, Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania Pregătirea
pentru şcoală în grădiniţa de copii, Editat de S.C. „Tribuna Învăţământului”
- Instrumente şi modele de activităţi în sprijinul pregătirii preşcolarilor pentru integrarea în clasa I,
Editura Didactică şi Pedagogică.
- Culea, Laurenţia. - Curriculum pentru educarea timpurie - o provocare?, Editura Diana, 2009
- Gutium I, Mămăligă M, Mumjiev G - Parteneriatul pas cu pas, Editura Fundaţia Internaţională pentru
sisteme Electorale, Chişinău, 2000
- Gheorghe Tomsa, Nicolae Oprescu ,, Bazele teoretice ale psihopedagogiei prescolare”, Magdalena
Dumitrana ,, Educarea limbajului în învăŃământul prescolar”,
Revista InvăŃământului Prescolar Nr 1-2/2005

580
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-SCOALA

PROF.INV.PESC.DERVIS LOREDANA-RITA

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.

581
 Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcola

582
 “COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ”

G.P.N.”ANNA MARIA”,TIRGU OCNA, BACĂU

EDUCATOARE: DESAGĂ NELY - ANCUŢA

Motto:„Educaţia copiilor e un lucru gingaş...Când duce la rezultate, ea n-a fost decât luptă şi grijă;

când nu reuşeşte, durerea nu mai cunoaşte margini.” Democrit

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate între grupa mare şi clasa pregătitoare. O asemenea
continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa pregătitoare la particularităţile muncii de
învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod
fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor
copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare.Aptitudinea de şcolaritate este o problemă a
educaţiei preşcolare instituţionalizate, deci a grădiniţei. Condiţia esenţială a atingerii de către toţi copiii a
gradului de dezvoltare şi adaptare la mediul şcolar , o reprezintă realizarea unei legături funcţionale de
continuitate între activitatea din grupa mare a grădinţei şi prima clasă a şcolii primare.Aceasta presupune
analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educaţie din aceste două trepte de
învăţământ:obiective pedagogice ,conţinut, forme de organizare a activităţii, metode ,relaţia pedagogică.

Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi
şcoala este plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în special în programele grădiniţei şi ale
clasei pregătitoare. Este vorba de legatura indisolubilă între prevederile programelor respective .Pentru a fi
însă operatională,corelaţia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învăţător ,cât şi de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucrează cu grupa preşcolara mare trebuie să cunoască cerinţele
programei pentru clasa pregătitoare spre a-i asigura baza care să-i permită preşcolarului însuşirea
cunoştinţelor clasei pregătitoare,iar învăţătorul care va prelua clasa pregătitoare trebuie să cunoască
programa grupei preşcolare mari pentru a şti pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire şi
educare.

O prima condiţie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia preşcolara şi cea şcolara
o constituie analiza psihologică a activităţii şcolare şi determinarea acelor capacităţi intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăţi activităţii şcolare,deci trebuie să se
stabileasca capacităţile necesare pentru ca preşcolarul să asimileze cunoştinţele prevăzute în clasa
pregătitoare. Cercetările întreprinse în această direcţie ne oferă unele date deosebit de utile.N.Okon
consideră că învăţarea scrierii şi citirii implică formarea unor capacităţi:

 vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferenţierea semnelor grafice după forma
lor ,deci posibilitatea de a recunoaşte şi reproduce diverse simboluri;
 auditive -perceperea şi identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
 semantice – stabilirea unei legături între simbolurile grafice şi sensul cuvintelor ceea ce înseamnă
însuşirea limbajului şi formarea conceptelor.

În ceea ce priveşte dezvoltarea gândirii matematice este necesar să fie formată capacitatea de a traduce
în concepte însuşirile cantitative ale mulţimilor, de a înţelege relaţiile dintre mulţimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune în corespondenţă, de a număra şi de a efectua operaţii
mentale de adunare şi scădere cu o uniate . Aptitudinea de şcolaritate se raporteaza pe lângă pregătirea
intelectual-cognitivă a copilului şi la cea afectivă,voliţională şi socială. În acest sens se dezvolta interesul de

583
cunoaştere al copilului ca suport al unei motivaţii susţinute în învăţare,sociabilitatea copilului care-l face apt
de a-şi regla activitatea în funcţie de cerinţele adultului,ale programului şcolar ,de a desfăşura o activitate în
grup, un anumit grad de dezvoltare a motricităţii. Realizarea acestor capacităţi conduce la determinarea mai
precisă a obiectivelor specifice educaţiei preşcolare în relaţia lor cu cele ale şcolii primare şi conferă
caracter de sistem relaţiei dintre grădiniţă şi şcoală .

Legătura dintre grădiniţă şi şcoala se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care acţionează în
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea metodelor şi procedeelor
didactice,în activitatea de învăţare ,precum şi de intervenţii în formele de organizare a procesului de
învăţământ în primul rând în lecţii. Astfel, este bine ştiut, că învăţătura,dominantă a vârstei şcolare este
prezenta în diferite forme şi la vârsta preşcolară,ca izvorând din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copilului pentru cunoastere.In clasa pregătitoare învăţătorul foloseşte jocul atât ca
activitate de învăţare, cât şi ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii. Printre aspectele cotinuităţii
grădiniţei cu şcoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele de organizare şi desfăşurare a
activităţii. În acest sens,experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi:vizite la
scoala ,vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune ,plimbări şi programe distractive comune,contribuie la
atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală.Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate
pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.
Colaborând cu şcoala,educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca instructiv-
educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtare a fostilor »elevi
»,iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite în grădiniţă.

În sfera acestor modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală vor fi valorificate şi alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele doua instituţii: participare reciprocă a educatoarelor şi învăţătorilor la
consfătuirile anuale ale cadrelor didactice,la activităţile comisiilor metodice , la « lecţii model »,la sesiuni
de comunicări.

BIBLIOGRAFIE:

 Revista LABORATOR PRESCOLAR, Mihaela Paisi Lazarescu, Liliana Ezechil,

editura V & Integral, Bucuresti 2011;
 www.didactic.ro
 Revista Invatamantul prescolar 2005

584
 Colaborarea grădiniţă-şcoală

Învăţământul preşcolar la baza pregătirii pentru şcoală

Prof. înv. preşc. DETEŞAN ANCA

Complexitatea actului educaţional, a realităţii umane şi sociale contemporane şi sarcinile

tot mai dificile cărora trebuie să le facă faţă procesul educaţional fac să se identifice tot mai
multe fisuri în relaţia amintită. Se recunoaşte faptul că deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei
nu mai pot fi realizate decât în comunitatea de opţiuni dintre mediile responsabile – familie,
şcoală şi comunitate.

Una dintre sarcinile grădiniţei, este pregătirea copilului pentru şcoală, prin intermediul a
două forme specifice, jocul şi învăţarea.

Este necesar să se asigure o colaborare funcțională în procesul instructiv-educativ din

grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor educaționale prin colaborarea educatoare-
învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară crearea în
grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și
psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind
una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.

Pentru asigurarea unei continuităţi în dezvoltarea copilului şi, mai ales, pentru a i se
potenţa şansa unei optime integrări în clasa I, se prevede organizarea unor grupe de pregătire
pentru şcoală. Constituirea acestor grupe pregătitoare reprezintă o şansă dată tuturor pentru a se
însuşi elementele formative care conduc la aptitudinile de şcolaritate.

Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin

psihopedagogic şi pedagogic. O primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie
la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi şcoală este plasată la nivelul conţinutului
învăţământului, oglindit în special în programele grădiniţei şi ale clasei I. Este vorba de legătura
indisolubilă între prevederile programei respective .Pentru a fi însă operaţională , corelaţia dintre

585
programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învăţător ,cât şi de educatoare.
Astfel,educatoarele care lucrează cu grupa preşcolară mare trebuie să cunoască cerinţele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care să-i permită preşcolarului însuşirea
cunoştinţelor clasei I,iar învăţătorul care va prelua clasa I trebuie să cunoască programa grupei
preşcolare mari pentru a şti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire şi educare.

Din punct de vedere pedagogic, asigurarea continuităţii constă în însăşi folosirea

metodelor şi procedeelor didactice, în activitatea de învăţare ,precum şi de intervenţii în formele
de organizare a procesului de învăţământ în primul rând în lecţii. Astfel, este bine ştiut, că
învăţătura,dominantă a vârstei şcolare este prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară ,ca
izvorând din necesitatea d a satisface interesul,curiozitatea copilului pentru cunoaştere. În clasa I
învăţătorul foloseşte jocul atât ca activitate de învăţare, cât şi ca mijloc de relaxare ,de destindere
pentru copii.

Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care
privesc formele de organizare și desfășurare a activității: vizite la școală, vizita școlarilor în
grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea
distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate
pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni
școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu
instituția dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea
neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.

Colaborând cu şcoala,educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv

munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la
învăţătură şi purtare a foştilor »elevi »,iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs
cunoştinţele însuşite în grădiniţă.

586
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura
PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- „Pregătirea pentru şcoală în grădiniţa de copii” , Ministerul Învăţământului, Editat de S.C
Tribuna Invăţământului

587
 Colaborarea dintre gradinita-scoala ! Relatia educatoare -invatator-profesor
Prof. Devetah Doina
Scoala Gimnaziala Pitulusa, Brosteni ,Vrancea

Avand in vedere ca gradinita si scoala reprezinta doua etape succesive ale aceluiasi proces instructiv –
educativ , ele trebuie privite ca un tot unitar.

Prin urmare legatura dintre cele doua trasee educative se cere a fi intarita pentru a se asigura o
continuitate dintre grupa mare a gradinitei si clasa pregatitoare.

Realizarea unei legaturi functionale de continuitate intre gradinita si scoala presupune analiza tuturor
componentelor procesului de invatamant-obiective, continuturi, metodologie, forme de organizare si
depistarea acelor capacitati intelectuale , afective si volitionale, care trebuie formate le copiii prescolari,
pentru adaptarea usoara si fara traume la regimul activitatilor scolare.

Gradinita are rolul de a sistematiza si integra cunostintele , experientele si influentele dobandite de copii
in primii ani de viata, de a largi contactele lor cu lumea exterioara, de a dezvolta capacitatea si modalitatile
de receptare si comunicare a informatiei , de a realiza o serie de obiective ale educatiei fizice , estetice si
afective de relationare cu mediul inconjurator.

Curriculum pentru invatamantul prescolar prezinta o abordare sistemica asigurandu-se astfel

continuitatea in interiorul aceluiasi ciclu curricular dar si o continuitate care permite trecerea de la
invatamantul prescolar la cel primar, gimnazial.

Toate categoriile de activitati desfasurate in gradinita urmaresc in mod explicit si implicit formarea cu
prioritate a unor componente de natura sa faciliteze adaptarea scolara , insusirea unor cunostinte , priceperi
si deprinderi cu o larga deschidere spre orizontul etapei urmatoare. Cunoasterea mediului inconjurator este
un obiectiv important al procesului instructiv-educativ in gradinita si mai apoi in scoala, pentru ca aceste
activitati de cunoastere a mediului inconjurator contribuie la realizarea laturilor educaţiei:intelectuală,
morală, estetică, profesională, fizică, deci, duc la structurarea personalitatii prescolarilor.

Prin urmare pentru o reuşită deplină este necesar ca preşcolarul să trăiască experienţa de cunoaştere, să
se angajeze în procesul cunoaşterii, să se implice în acest proces, să participe cu mult interes pentru a
cunoaşte cât mai mult din tainele naturii, din viaţa plantelor,animalelor, fenomenelor din natură, cât şi
despre contribuţia omului la îngrijirea şi protecţia mediului înconjurător.
Copilul fiind in contact direct cu obiectele , cu fenomenele naturale i se dezvolta si i se perfectioneaza
sensibilitatea tuturor organelor de simt. Perceperea componentelor mediului inconjurator prin antrenarea
tuturor analizatorilor , dezvolta copilului spiritul de observatie.

Copiii au un interes firesc pentru plante si animale pentru ceea ce reprezinta, în general, natura pentru ei.
Observarea directa a succesiunii anotimpurilor, a trecerii plantelor si animalelor prin diferite etape de
dezvoltare, observarea fenomenelor naturale specifice fiecarui anotimp etc., ii ajuta pe copii sa sesizeze
legatura dintre om si natura,dintre om si societate.

Prin activitati ecologice care trebuie sa se desfasoare in gradinita si apoi in scoala se vor forma la
copilul prescolar si la elevul de maine atitudini pozitive ,manifestandu-si astfel grija fata de mediu.

Bogăţia de informaţii oferite de mediul înconjurător copilului din gradinita constituie o bază importantă
pentru formarea unor reprezentări clare despre obiectele lumii reale care sunt intarite in clasele primare si
gimnaziale.

588
 Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor

Prof. Diaconu C-tin Cristinel

Școala Gimnazială Puiești

Matematica, disciplina pe care o predau elevilor mei de gimnaziu este o ,,ax mundi,, a tuturor
științelor. De la bătrânica care iși cumpără merele de la piată până la inginerul arhitect care calculează
rezistența la cutremur a clădirilor, de la puștiul de 4 ani care își numără bănuții pentru acadea până la
astrofizicianul care duce naveta cosmică în spațiu – toți au nevoie de cunoștințe de matematică.
Este așadar o impetuoasă nevoie ca aceste cunostințe și deprinderi să fie transmise spre însușire ,
gradual, din fragedă copilărie până la vârste înaintate.
Mama și tatăl sunt primii care introduc notiunile de numărare în viața copilului mic. El învață să-și
numere degețelele și își bucură familia numind numerele până la zece. Cel mic nu poate fi păcălit dacă i se
dau două bombonele în loc de patru caz în care își cere guraliv dreptul.
Totuși adevărata educație matematică și-o începe în grupele grădiniței unde, sub îndrumarea de
specialitate a educatoarei copilul vede și exersează recunoasterea simbolurilor numerice și utilizarea lor
practică. Bine venite sunt și cântecelele cu numere care aduc bucurie pe fetele celor mici.
La grădinița viitorii elevi capătă deprinderi simple de adunare, noțiunea de mulțime, etc. care
constitiie fundamentul pe care învățătorul construiește viitoarele edificii ale acestei științe exacte.
Este evident că o bună colaborare educator-invățător este de dorit mai ales din punct de vedere
psihopedagogic, fiind de real folos aplicarea corectă a principiilor didactice în acord cu particularitățile
psihosomatice a fiecărui elev.
Aceasta deoarece avem elevi mai timizi, timorati de scoală prin cerințele ei, elevi ce trebuie abordati
cu delicatețe, alții care nu au reușit să se adapteze la cerințele programei pentru clasa respectivă și rămân în
urmă, alții au probleme familiale iar părinții nu sprijină demersul educativ al învățătorului, adică nu lucrează
acasa cu proprii copii pentru a le crea un stil de muncă necesar școlarului.
Cu anumite goluri de cunostințe, după 4 ani de școală primară (sau mai bine 5 ani dacă
socotim ,,clasa zero,,), pe școlari îi preia profesorul de matematică care îi introduce în adevărata lume a
matematicii plină de formule și exerciții complexe.
Ce să afirme profesorul când descoperă la clasa a V a elevi care nu cunosc operațiile elementare:
adunare, scădere, înmulțire și împărțire ?
Un adevărat dezastru deoarece ar trebui în câteva ore să realizeze ceea ce învățătorul n-a realizat în 4
ani. Puterile, regulile de calcul cu puteri, divizibilitatea adică noțiuni noi și complexe nu îi lasă răstimpul să
acorde prea mult timp sărmanilor elevi care au trecut ca ,,peștele prin apă,, prin școala primară.
Se deduce de aici că o colaborare foarte strânsă trebuie să existe si între invățător și profesorul de
matematică.
Tot acest lanț de cadre didactice trebuie să fie într-o bună relație profesională colaborare pentru
realizarea unui act educativ de calitate asupra individului.

589
Prof. Diaconu Florin Adrian
Şcoala Gimnazială Moţca

Judeţul Iaşi
ARTICOL

”Colaborarea grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor”

Studiul dezvoltării umane încearcă să răspundă la întrebarea de ce oamenii se schimbă în timp

şi de ce ei rămân aceiaşi. Studiul dezvoltării umane, în general şi al dezvoltării copilului, în particular
surprinde particularităţile de vârstă şi individuale, felul cum apar şi se manifestă diversele procese şi
însuşiri psihice. Dezvoltarea proceselor cognitive, afective, voliţionale, a însuşirilor personalităţii se
realizează în cadrul unei relaţionări specifice în care putem surprinde, pe de o parte, particularităţile
de vârstă, iar pe de altă parte, particularităţile individuale.
Mult timp s-a crezut că dezvoltarea copilului este un proces continuu, liniar, iar adolescenţa,
de exemplu, nu este un stadiu de dezvoltare, copilul fiind considerat un adult mai mic. Noţiunea de
"stadiu de dezvoltare" apare mai târziu şi defineşte totalitatea trăsăturilor specifice unei anumite etape
de viaţă comune pentru copiii de aceiaşi vârstă.
Legat de această abordare apare termenul de dezvoltare stadială (stadialitate).
Dezvoltarea psihică a copilului este un proces extrem de complex. La sfârşitul acestui proces
trebuie să găsim omul matur, "înarmat" cu tot ceea ce-i permite adaptarea la societatea din care face
parte. Acest proces este unul activ, dinamic care se realizează ca o consecinţă a influenţei factorilor
externi (mediul social, educaţie etc) asupra particularităţilor individuale ale copilului. Toţi aceşti
factori interrelaţionează, importanţa fiecăruia dintre ei devenind decisivă. Ereditatea, mediul social şi
educaţia sunt consideraţi factori importanţi în devenirea umană.
Educaţia este factorul decisiv care acţionează asupra copilului. Acest proces permanent şi
continuu nu se referă doar la educaţia intelectuală (informativă şi formativă) care se realizează în
instituţii de învăţământ, ci la toate influenţele care modelează copilul în vederea creării unei
personalităţi cât mai armonios structurate. Educaţia trebuie să asigure adaptarea optimă a copilului la
cerinţele societăţii, bazându-se pe potenţialul individual.
Integrarea copilului în colectivitate devine o condiţie esenţială a stimulării şi folosirii optime a
potenţialului său. Grădiniţa devine astfel unul din factorii cheie ai dezvoltării copilului în această
perioadă de vârstă.
Copilul se descoperă din ce în ce mai mult pe sine, realizând că nu este identic cu ceilalţi. Tot
în această perioadă conştientizează că propriile acţiuni (comportamente) produc anumite reacţii în
mediul lui de viaţă sau altfel spus avem de a face cu o primă formă de responsabilitate.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii
sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul”
de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul
învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele
structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a
unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a
preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai
importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în
sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi
care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi
acomodarea la acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar
este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un

590
accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii
respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii
bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl
ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale
grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor
procedee care pregătesc copilul pentru şcoală. Deci clasa pregătitoare constituie o verigă de legătură
firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o
îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.
Intrarea copilului în şcoală, contactul cu specificul activităţii şcolare creează condiţii noi
favorizante pentru dezvoltarea gândirii copilului determinând un proces important în cunoaşterea
lumii înconjurătoare.
Copilul îşi însuşeşte pe parcursul acestei perioade un mare volum de cunoştinţe, dezvoltându-
şi concomitent modalităţi noi de înţelegere. Astfel se dezvoltă o serie de calităţi ale cunoaşterii cum
ar fi: observarea atentă, atenţia, exprimarea în mod desfăşurat a ideilor, imaginaţia.
Dezvoltarea gândirii este condiţionată şi strâns legată de dezvoltarea limbajului, dar şi de
dezvoltarea experienţei cognitive directe – senzaţii, percepţii, reprezentări.
Învăţarea sris-cititului este considerată deschizătoarea tuturor drumurilor elevului către
informaţie şi cunoaştere.
Piaget susţine că între 7-11 ani copilul se află în perioada operaţiilor concrete. Aceasta
înseamnă că el începe să înţeleagă principiile logicii atâta timp cât ele se referă la concretul
obiectelor şi fenomenelor.
În prezent este general acceptată ideea potrivit căreia continuitatea întregului proces
educaţional, cu referire specială la nivelurile „claselor praguri”, care marchează trecerea de la un
ciclu de formare la altul, constituie unul din principiile fundamentale ale organizării şi funcţionării
eficiente a sistemului şcolar.
Condiţiile actuale de dezvoltare a învăţământului preşcolar şi generalizarea acestuia, impun
modernizarea cadrului în care se desfăşoară activitatea instructiv-educativă, precum şi perfecţionarea
metodelor şi mijloacelor didactice.
Noi, dascălii, constituim pentru copii busola de orientare a comportamentului lor în
concordanţă cu cerinţele actuale şi de perspectivă ale societăţii noastre şi numai aplicând metodele şi
procedeele adecvate, putem amplifica forţa educativă a acestora. Mai mult decât atât, mutaţiile
profunde ce se produc în domeniul învăţământului ca mijloc fundamental de instrucţie şi educaţie, ne
obligă pe noi să acţionăm în aşa fel, încât la copilul să aibă „indici superiori” de dezvoltare faţă de
generaţiile trecute.
Perioada şcolarităţii este considerată ca reprezentând etapa în care se constituie premisele
personalităţii şi aşa zisele baze ale e–ului cognitiv, afectiv, motivaţional şi volitiv caracterial.
La intrarea în şcoală copilul trebuie să posede atitudini, deprinderi şi cunoştinţe
corespunzătoare integrării în clasa I, modalităţile de pregătire a lui trebuie realizate cu multă
pricepere şi dăruire, racordată la cerinţele de perspectivă ale vieţii şi activităţii şcolare.
Tactul pedagogic al profesorilor din învăţământul primar şi gimnazial, metodele şi procedeele
constituie un mijloc preţios de realizare a sarcinilor instructiv-educative pentru integrarea, cu
uşurinţă, a viitorului adult în societate.
Elevul de gimanziu are nevoie de o autoritate ferma, dar care sa tina cont de fragilitatea
emotiilor sale trecatoare. Asta inseamna ca trebuie incurajată dorinta de munca, nu trebuie impus un
nivel nici prea ridicat nici prea scazut, este nevoie sa fie responzabilizat fara sa fie abandonat, trebuie
preocupare pentru universul lui dar fara sa fie invadati. Bulversat emotional, atras de mii de lucruri
din afara scolii, copilul are nevoie in aceasta etapa de o delimitare clara a propriului univers.
Nu trebuie uitat faptul ca o presiune prea mare pentru a-l forta pe elev sa obtina performanta
este o sursa a demotivarii!
În consecinţă, o foarte bună colaborare între educator, învăţător şi profesor influenţează
pozitiv dezvoltarea armonioasă a psihicului copilului şi îl poate pregăti, pe viitorul adult, pentru o
viaţă activă şi responsabilă în societate.

591
Bibliografie
1. Badea, E., 1993, Caracterizarea dinamică a copilului şi adolescentului de la 3 la 18 ani cu
aplicaţie la fişa şcolară, EDP, Bucureşti
2. Campbell, R., 1995, Adolescentul – copilul meu, Ed. Logos, Cluj-Napoca
3. Golu, P., 1985, Învăţare şi dezvoltare, ESE, Bucureşti
4. Golu, P., Verza, E., Zlate, M., 1995, Psihologia copilului, EDP, Bucureşti
5. Şchiopu, U., Verza, E., 1995, Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii, EDP,Bucureşti

bIBLIOGRAFIE

1. PSIHOLOGIA COPILULUI Mihaela Găişteanu

2.

592
 Particularități ale relației grădiniță-școală în contextul pregătirii
copilului pentru debutul școlar
Prof. pt. înv. preprimar Diaconu Ionela
Șc. Gimnazială "M. Eminescu", Corabia

Legătura grădiniţei cu şcoala are un dublu sens, scopul acestei legături fiind
continuitatea dezvoltării copilului şi continuitatea procesului muncii educative.
Pentru ca trecerea de la grădiniţă la şcoală să fie firească, activitatea educatoarelor
şi a învăţătorilor trebuie să se împletească ; fiecare din cei doi factori trebuie să aibă un
element comun sub aspectul relaţiei cadru didactic- copil, tonul puternic afectiv ce o
caracterizează pe educatoare să se împletească cu relaţia mai pregnant autoritară caracteristică
învăţorului Pregătirea copilului în grădiniţă a fost şi este resimţită responsabil de către
învăţătorii clasei pregătitoare, respectiv, clasei întâi. Grădiniţa realizează sprijinirea viitoarei
activităţi prin intermediul a două forme specifice: jocul şi învăţarea.
Programa grupei mari pentru şcoală permite pregătirea în mod unitar a copiilor şi
asigurarea în egală măsură a şanselor de a candida la deplinătatea succesului şcolar şi pentru
ca această pregătire, care se desfăşoară în grădiniţă, să devină o măsură reală, care să
contribuie în mod simţitor la preîntâmpinarea eşecului şcolar, este necesar să fie bine
cunoscută de către învăţători, după cum şi activitatea acestora trebuie cunoscută de către
educatoare, în vederea acţionării în lumina perspectivei pregătirii şcolarului de mâine.
În aceasta rezidă necesitatea unei permanente colaborări între grădiniţă şi şcoală, între
educatoare şi învăţători.
Una din condiţiile constituirii şi fiinţării unui sistem de învăţământ eficace o reprezintă
coerenţa din interiorul său, unitatea componentelor sale. Edificiu complex, ordonat vertical pe
niveluri şi trepte de instruire, iar orizontal pe tipuri de şcoli şi profiluri de formare, sistemul îşi
demonstrează capacitatea de a asigura formarea şi dezvoltarea personalităţii umane în măsura
în care, între altele, compartimentele şi verigile sale sunt corelate structural şi funcţional.
În prezent este general acceptată ideea potrivit căreia continuitatea întregului proces
educaţional, cu referire specială la nivelurile „claselor praguri”, care marchează trecerea de la
un ciclu de formare la altul, constituie unul din principiile fundamentale ale organizării şi
funcţionării eficiente a sistemului şcolar.
În contextul actual de regândire a conţinutului întregului sistem al învăţământului
preuniversitar se pune problema unei legături mai strânse între grădiniţă şi şcoală sub aspectul

593
continuităţii muncii pentru profundarea cunoştinţelor şi deprinderilor acumulate la grădiniţă,
prin reluarea şi dezvoltarea lor apoi în clasa întâi.
Se are în vedere faptul că ambele etape cuprind întregul efectiv al fiecărei generaţii şi
că privesc o vârstă la care orice distorsiune sau element care se manifestă ca „prag” în această
tranziţie face diferită adaptarea copiilor la solicitările treptei următoare de instruire.
Între cele două trepte de învăţământ puntea de legătură o constituie clasa pregătitoare.
Activităţile desfăşurate la clasa pregătitoare trebuie să solicite gândirea copiilor mai mult
decât la grupa mare, prin conţinutul lor să le formeze o gândire critică, investigatoare,
creatoare, să le dezvolte capacitatea de a opera cu inteligenţă.
Condiţiile actuale de dezvoltare a învăţământului preşcolar şi generalizarea acestuia,
impun modernizarea cadrului în care se desfăşoară activitatea instructiv-educativă, precum şi
perfecţionarea metodelor şi mijloacelor didactice. Instruirea de tip şcolar se bazează în foarte
mare măsură pe pregătirea copiilor de 5-6/7 ani din punct de vedere intelectual, moral, fizic şi
estetic. Adaptarea copiilor la regimul de activitate şcolară este o condiţie esenţială a activităţii
ulterioare a copilului – obiectiv fundamental al activităţii în grădiniţă. Astfel, educatorii
constituie pentru copii busola de orientare a comportamentului lor în concordanţă cu cerinţele
actuale şi de perspectivă ale societăţii noastre şi numai aplicând metodele şi procedeele
adecvate, putem amplifica forţa educativă a acestora Perioada de 6-7 ani este considerată ca
reprezentând etapa în care se constituie premisele personalităţii şi aşa zisele baze ale ului
cognitiv, afectiv, motivaţional şi volitiv caracterial. De aceea astăzi rolul primordial al
grădiniţei este pregătirea copilului pentru şcoală.
La intrarea în şcoală copilul trebuie să posede atitudini, deprinderi şi cunoştinţe
corespunzătoare integrării în ciclul primar, modalităţile de pregătire a lui trebuie realizate cu
multă pricepere şi dăruire, racordată la cerinţele de perspectivă ale vieţii şi activităţii şcolare.
Tactul pedagogic, metodele şi procedeele constituie un mijloc preţios de realizare a
sarcinilor instructiv-educative pentru integrarea, cu uşurinţă, a copilului în activitatea şcolară.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru
startul școlar este unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate
și se află într-un accelerat proces de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător
aceștia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea preșcolarului pentru școală în
vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de observație, a independenței
în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit,

594
dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și
înconjurător

595
 Colaborarea gradinita-scoala
Relatia educatoare-invatator-profesor
Profesor: Diaconu Mirela
Scoala Gimnaziala Podgoria
Judetul Buzau
Realizarea unui invatamant unitar, o legatura intre gradinita si
scoala, intre educator, invatator si profesor, necesita respectarea
unui obiectiv major: continuitatea in intreaga activitate educationala
in special la nivelul claselor 0, a V-a si a IX-a. Astfel se asigura o
adaptare mai buna a elevilor la clasa I la inceputul ciclului primar, la
clasa a V-a la inceputul ciclului gimnazial si la clasa a IX-a la inceputul
ciclului liceal.

Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin

masuri de ordin psihopedagogic, sa fie o corelatie intre programele
de gradinita si cele ale invatamantului primar, puntea de legatura
fiind clasa 0, unde se imbina armonios gradinita cu scoala, jocul cu
invatatul cifrelor si numerelor, invatarea din joaca a unor notiuni
fundamentale.

Se impune ca educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara

mare sa cunoasca cerintele programei pentru clasa 0 si clasa I, pentru
a-i asigura baza prescolarului care sa-i permita insusirea cunostintelor
clasei I, iar invatatorul sa cunoasca programa grupei prescolare mari
pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si
educare.

Este necesara desfasurarea unor activitati comune, cum ar fi:

vizite la scoala, serbari comune, plimbari si programe distractive,

596
astfel incat scoala si gradinita sa fie cat mai aproape, iar trecerea de
la gradinita la scoala sa nu fie un soc pentru copil.

Dar si trecerea de la invatator la profesor poate avea efecte

nedorite daca elevul de clasa a IV-a nu este pregatit psihic pentru
acest lucru. Se impune si aici colaborarea invatatorului cu profesorul
diriginte, preluarea de catre diriginte a fiselor psihopedagogice ale
elevilor de la invatator pentru cunoasterea profilului psihologic al
fiecarui copil in parte.

Astfel, creandu-se aceasta legatura dintre educator-invatator-

profesor, succesul scolar va fi garantat.

597
 Colaborarea grădiniță-școală-familie

Prof. Dima Mihaela

Scoala gimnaziala nr.169

Pe măsură ce copilul creşte şi se dezvoltă, cresc şi trebuinţele acestuia. In acelaşi timp, grădiniţa, ca
prima instituţie care se conduce după principii şi metode ştiinţifice contribuie la formarea şi dezvoltarea
psiho-fizică a copilului.
In etapa preşcolarităţii, in mod special, părinţii vor fi observat că intreaga responsabilitate faţă de
reusita in procesul educaţiei copiilor poate fi formulată printr-o singură nrmă de acţiune: să asigure acestora
nu numai condiţiile materiale necesare dezvoltării psiho-fizice, ci şi bazele trainice ale intregii formări,
temelie pentru viitoarea personalitate adultă.
Este de retinut:faptele de azi ale copiilor reprezintă o prefigurare certă a celor de mâine;
deprinderile şi convingerile conturate acum formează baza modului de acţiune in viitor;
atiludinile şi comportamentele parinţilor vor fi primele modele copiate cu fidelitate de copii.
Acestă opinie porneşte de la punctul de vedere după care copilul trebuie considerat nu ca „un pui de
om” ci ca „un viitor adult”, un viitor om de acţiune definit printr-o ţinută de inaltă răspundere faţă de
propriul destin şi al intregii noastre societăţi.
Copilul preşcolar ar trebui să aibă toate condiţiile unui cadru optim in care să se dezvolte; această
răspundere revine in mare măsură familiei care poate indeplini această sarcină printr-o colaborare
judicioasă, eficientă cu instituţia preşcolară.
Familia oferă copilului un mediu afectiv, social, cultural. Mediul familial, mai ales sub aspect afectiv,
este o şcoală a sentimentelor in care care se modelează sub acest aspect personalitatea. Copilul trăieşte in
familia sa o gamă variată de relaţii interindividuale copiindu-le prin joc in propria conduită.
In condiţiile unei atmosfere echilibrate şi prielnice dezvoltării copilului de vârstă preşcolară, familia
este in primul rând cadrul existenţei biofizice al acestei dezvoltări. Un bun dobândit şi mult apreciat,
câştigat de către copil in primul rând in familie - este comportamentul moral ca rezultat al unui sistem de
cerinţe precise, categorice dublat de un permanent respect pentru copil care trebuie să se simtă iubit şi
ocrotit. In accepţiunea cea mai largă a termenului, „COPIL BUN” - reprezintă in fapt suma trăsăturilor
pozitive structurate in dinamica comportamentului: sârguinţă, cinste, iniţiativă creatoare, sociabilitate,
politeţe, dispoziţie de colaborare etc.
Cultivarea la copilul preşcolar a dragostei de bine, de adevăr trebuie să se desfăşoare adaptat vârstei, ca
un sistem referenţial. Cultivarea dragostei de bine, de adevăr are nevoie, mai ales, de acţiune şi nu de
verbalism, de activitate şi nu de dialog, de descoperire a virtuţilor de către copil şi nu de oferire a lor de
către părinţi. Binele ajunge la copilul mic, de cele mai multe ori, sub forma „ e bine să faci aşa ! ” şi - mai
ales „ nu e bine să faci ! ”.Aprecierea copilului de bine < cu semnificaţia de normă de comportare şi nu de
ordin ce trebiue ascultat > constituie calea spre inţelegerea binelui cu participare şi cu satisfacţiile care
decurg. Interdicţia de a nu se juca pe stradă sau pe trotuar cu mingea trebiue să fie inlocuită cu masuri
concrete, eficiente, creându-se un alt loc sau oferindu-i prilejul unor jocuri mai captivante cu participarea
directă chiar a părinţilor. Pentru a putea descoperi „ binele ” care mai târziu va deveni „ principialitate,
cinste, spirit de a-ţi ajuta aproapele,criterii de evaluare a comportării ” este necesar ca in grupul familial să
existe un cod de conduită bazat pe o egală respectare a normelor atât de către copii, cât şi de către părinţi.
Respectiv, cerând copiilor să acţioneze intr-un anumit mod, părinţii să constituie modelul şi imboldul in
acea direcţie şi nu factor derutant.
Participarea efectivă a părinţilor la necazurile copiilor, la evenimentele din viaţa acestora le dau linişte
şi siguranţă. Nu frica, nu teama trebuie să-l determine pe copil la acţiune ; e bine să li se explice măsura
greşelilor săvârşite, gravitatea acestora şi nu să se apeleze la măsuri unilaterale de natură să producă blocaje
psihice şi dezaprobare socială. Nu există adevăruri mici şi adevăruri mari, după cum nu există minciună
mică sau mare: nu există domenii mărunte şi domenii mari in care se manifestă dragostea de adevăr ori
inlocuirea acestuia prin neadevăr. Importantă pentru formarea copilului in sensul cultivării şi promovării
adevărului este consecvenţa intre vorba şi fapta adultului.
Unitatea de acţiune a celor doi factori < grădiniţă - familie> in opera de formare a copilului este
condiţionată de unitatea de vederi, de un mod comun de lucru şi de o bună cunoaştere reciprocă. Interesul

598
comun al celor două instituţii trebuie să determine o mişcare de apropiere cu dublu sens, familie - grădiniţă,
grădiniţă - familie, in vederea unei suficiente cunoaşteri a ambelor părţi.
Este foarte important ca educatoarea grupei să cunoască specificul fiecărui stadiu de dezvoltare a
copilului, disponibilităţile lui intelectuale, precum şi particularităţile lui temperamentale şi de caracter.
Un scop final important al învăţământului preşcolar este pregătirea copilului pentru şcoală. În
perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
În cadrul acestei colaborări(educatoare-învăţător) trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în şcoală necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală. Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor
psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară. Clasa
pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară, ea trebuie înţeleasă prin
funcţia mixtă pe care o îndeplineşte: îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător. Condiţia
esenţială a atingerii de către toţi copiii a gradului de dezvoltare şi adaptare o reprezintă realizarea unei
legături funcţionale de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniţei şi prima clasă a şcolii
primare.Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educaţie din aceste
două trepte de învăţământ:obictive pedagogice ,conţinut, forme de organizare a activităţii, metode ,relaţia
pedagogică.
Formele de colaborare dintre gradiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic şi anume
legătura între programele şcolare. Astfel,educatoarele care lucrează cu grupa preşcolară mare trebuie să
cunoască cerinţele programei pentru clasa pregătitoare, spre a-i asigura baza care să-i permită preşcolarului
însuşirea cunoştinţelor, iar învăţătorul care va prelua pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei
preşcolare mari pentru a şti pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire şi educare. Legătura şi
continuitatea dintre cele două va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor la şcoală, la particularităţile
muncii de învăţare .
Experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi:vizite la şcoală ,vizita şcolarilor în
grădiniţă, activităţi comune de abilităţi practice, de educaţie plastică, lectura, serbări comune, plimbări şi
programme distractive comune, contribuie la reducerea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală. Buna colaborare
între grădiniţă - şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp asigurând performanţe educative
importante in randul viitorilor elevi.

Bibliografie :
- Magdalena Dumitrana - "Copilul, familia şi grădiniţa – Editura Compania 2000
- Revista Învăţământul preşcolar nr. 1-2/1999
-Cotidianul Rasunetul, 2010
- http://articole.famouswhy.ro/familie__gradinita__scoala/

599
 Colaborarea gradinita -scoala

Prof inv. primar Dimancea Veronica

Scoala Gimnaziala Maltezi ,jud Ialomita

I . De ce?
Grădiniţa reprezintă prima treaptă, primul pas al copilului în afara orizontului restrâns al
familiei, prima formă de „şcolarizare” şi socializare. Pentru adaptarea optimă a copilului în
școală, este necesar să se mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, In scoala se va
continua procesul de educaţie a copilului început încă din grădiniţă,cadrele didactice din scoli
trebuie sa cunoasca ce preiau si cum vor educa mai departe .
Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum
lung și sinuos, plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă
personalitatea, in toate aspectele ei. Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o
serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție
generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în
ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală.
Este necesar sa se realizeze un dialog deschis între grădiniţă şi şcoală ( preşcolari –
elevi, preşcolari – învăţătoare, educatoare – învăţătoare ),sa se formeze atitudini corecte ale
preşcolarilor faţă de noul mediu educativ, prin familiarizarea acestora cu diferite aspecte ale
şcolarităţii mici.

II. Ce putem face ?

1) Pentru o colaborarare eficienta dintre gradinita si scoala vom tine cont de continuitatea
curriculum-ului (programa, materiale didactice ,strategii didactice ): sa cunoastem ce au
asimilat in gradinita ,ce vom urmari in clasa pregatitoare.
2)Activitati comune ale comisiilor metodice invatatori - educatori: activitatii demonstrative la
grupa mare ,clasa I , referate , interasistente, discutii referitoare la cunoasterea
psihopedagogica a elevilor, sugestii ,opinii ale cadrelor didactice care au instruit sau invata
prescolarii , familiarizarea cu fisele de observatii psihopedagogice ale prescolarilor ;
3) Activitati de parteneriat educational– acesta implica cunoasterea viitorilor elevi si a celor
care deja sunt elevi , prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de
experiență,activitati comune etc.
Obiective urmarite in activitati de parteneriat cu titluri ca „De la gradinita la scoala” sau
„Voi fi și eu școlar!”:
-Familiarizarea copiilor cu specificul activităților desfășurate în cadrul clasei de elevi, în
vederea unei adaptări optime la regimul școlar.
-Antrenarea școlarilor și preșcolarilor în desfășurarea unor activități comune.
-Conștientizarea rolului învățătorului .
-Dezvoltarea unor emoții și sentimente pozitive ce pot favoriza activitățile de învățare
viitoare.

600
-Dezvoltarea valenţelor sociale, morale, religioase şi artistice ale şcolarilor şi preşcolarilor;
-Formarea deprinderilor de colaborare între şcolari şi preşcolari;
-Familiarizarea copiilor cu mediul şcolar;

601
 Colaborarea grădiniță-școală!

Relația educatoare-învățător-profesor

EDUCATOARE: DIMIAN ELENA

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 1, COVASNA

Reforma învătământului inițiată în România, vizează transformări la nivelul structurii și funcționării

sistemului de învățământ ,atât pe verticală cât și pe orizontală.Pe verticală prin asigurarea continuității între
treptele de învățământ și pregătirea tranziției între acestea cu mijloace pedagogice adecvate, iar pe
orizontală prin conceperea conținuturilor într-o perspectivă intra, inter și transdisciplinară, deschisă valorilor
specifice educației permanente. Una din funcțiile grădiniței este aceea de a pregăti copilul pentru integrarea
optimă în regimul școlar. Grădinița, prin particularitățile ei, are atât caracter specific, răspunzând cerințelor
de vârstă ale copiilor între 3-6 ani, cât și elemente structurale comune cu activitatea din alte instituții de
învățământ.
Legătura grădiniță- școală are dublu sens, scopul acesteia fiind continuitatea dezvoltării copilului și
continuarea procesului muncii educaționale. Pregătirea pentru școală înseamnă formare-antrenare și
cultivare de abilități, deprinderi, atitudini și modalități acționale, disponibilități motivațional-afective, care
să-l facă apt pe copil de a face față solicitărilor specifice situațiilor școlare. Ea semnifică și formarea
prospectivă pentru evoluția viitoare în contextul școlar și social general.
O primă condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre grădiniță și școală o constituie analiza
psihologică a activității școlare și determinarea acelor capacități intelectuale, afectiv-voliționale ce trebuie
formate copiilor pentru a se adapta la regimul școlar. Deci, condiția esențială a atingerii de către copil a
gradului de dezvoltare și adaptare cerut de o activitate școlară eficientă o reprezintă integrarea efectivă a
grădiniței în sistemul școlar și mai precis, realizarea unei legături funcționale de continuitate între activitatea
din grupa mare și clasa pregătitoare.
Activitatea care se desfășoară în grupa pregătitoare trebuie să-l trateze pe copil ca preșcolar, dar și ca
viitor școlar, insistându-se pe dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea gândirii, a memoriei, a imaginației și a
aptitudinilor de școlaritate. Grupa pregătitoare are ca principală finalitate însușirea acelor elemente
formative care să constituie premisele formării aptitudinii de școlaritate și de a dezvolta laturile cognitive,
psihomotorii, psiho-comportamentale ale copilului ca viitor școlar, de a-i forma acestuia abilități, de a pune
bazele personalității copilului.
Grădinița realizează sprijinirea viitoarei activități școlare scopul fundamental, final al activității ei fiind
„pregătirea copilului pentru munca din școală, prin intermediul a două forme specifice: jocul și
învățătura”.Calea importantă prin care copilul primește învățătura este jocul.
Obiectivele esențiale ale educației preșcolare decurg în mod firesc, din finalitățile generale ale
învățământului obligatoriu și învățământul preșcolar este parte integrantă a sistemului de învățământ din țara
noastră.
Pedagogia contemporană încearcă să facă față noilor solicitări și probleme ale lumii moderne, aducând
propuneri și soluții educative noi. Într-o lume a diversității, a multiculturalității și globalizării, a
schimburilor rapide ce au loc în societate, cerere de educație este crescândă. Astfel, cresc exigențele pentru
desfășurarea procesului de învățământ și pentru finalitățile acestuia, se accentuează complexitatea
problematicii procesului de predare-învățare precum și necesitatea de a apropia activitatea instructiv-
educativă de cea de cercetare științifică.
Cadrele didactice se confruntă așadar cu problema de a-I pregăti pentru elevi pentru a reuși, pentru a fi
prosperi și productivi într-un viitor pe care nu-l putem prevedea în detaliu. Educatorii trebuie să pună

602
accentul pe învățarea activă, eficientă și formativă care ajută elevii să poată aplica cunoștințele asimilate în
situații noi și să găsească mai ușor sensul informațiilor și ideilor cu care au de a face.
Dezvoltarea liberă, integral și armonioasă a individului din societatea noastră actuală-ideal prevăzut de
Legea învățământului- nu se poate face decât prin punerea în aplicare a principiului egalității șanselor, iar
egalitatea șanselor nu poate fi susținută decât printr-un învățământ diferențiat, printr-o ofertă educațională
diferențiată și personalizată. Educația și instrucția diferențiată presupune adaptarea învățării, a
curriculumulor școlare (finaltăți, srategii, conținut, evaluare) la posibilitățile raale ale elevilor și la ceea ce ar
putea face (eventual cu sprijin, ajutor din partea adultului) adaptarea la ritmul propriu de muncă la
capacitățile de înțelegere, raționare, gândire.

Bibliografie:

• Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii. Ediția a II-a, revizuită și adăugită,

București, 2005
• Revista Învățământului Preșcolar, Editura Arlequin, 2014/3-4
• Emil Păun, Romiță Lucu, Educația preșcolară în România, Editura Polirom Iași, 2002
• Revista Învățământului Preșcolar, Editura Arlequin, 2012/1-2

603
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE , CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN REALIZAREA
EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

Prof. Înv. Primar.DINCĂ ANCA- VALENTINA

Colegiul Național „ION MINULESCU”, SLATINA

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I nu fac faţă cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile
la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act
complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice
,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de
vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă
a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de
îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în
activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel
învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii
concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.

604
 Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din
partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul
pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi
şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de
informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le se
cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

605
Motto:"Ne îngrijorăm despre ce ar putea deveni în viitor un copil, dar să nu uităm că el
este cineva şi acum."
(Stacia Tauscher)

PARTENERIAT EDUCAŢIONAL
,,PREŞCOLARII DE AZI -ŞCOLARII DE MÂINE”

PROF. ÎNV. PRIMAR DINCĂ EUGEN -COSTEL

ŞCOALĂ GIMNAZIALĂ OSICA DE JOS, JUD. OLT

Este bine ştiut că integrarea preşcolarilor în clasa pregătitoare constituie o etapă destul de dificilă atât
pentru aceştia, cât şi pentru părinţi. Cu cât această etapă este depăşită cu uşurinţă, cu atât succesul boboceilor
este mai sigur. În vederea integrării cu succes a preşcolarilor în clasa pregătitoare se impune că personalul
didactic din cele două cicluri de învăţământ să colaboreze pentru asigurarea continuităţii procesului de instruire
şi educare.
Se impun aşadar activităţi de conlucrare a învăţătorului cu educatorul pentru a construi o punte uşor de
traversat între cele două cicluri de învăţământ, prin asigurarea continuităţii, familiarizarea preşcolarilor cu
activitatea şcolară şi , nu în ultimul rând, a învăţătorului cu familiile preşcolarilor.
Aceste priorităţi le-am avut în vedere la preluarea clasei pregătitoare când prin intermediul parteneriatului
Şcoală-Grădiniţă,,PREŞCOLARII DE AZI -ŞCOLARII DE MÂINE” am prezentat în faţă viitorilor şcolari şi a
părinţilor acestora oferta educaţională de care dispunem: un cadru modern şi curat, materialele didactice de
actualitate şi cadre didactice motivate .
Copilul este un mic univers, iar creşterea şi devenirea lui că adult reprezintă un drum lung şi sinuos, plin
de urcuşuri şi coborîşuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către
şcolaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării şcolare, iar acest
lucru imprimă o direcţie generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în şcoală.
Frecventarea grădiniţei de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a şcolii în ochii micului
om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în şcoală. Copilul trebuie învăţat că şcoală nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităţilor libere din cadrul grădiniţei ci
reprezintă o continuare absolut normală a activităţii copilului, care este în continuă evoluţie, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniţă.
La vârstă preşcolară şi şcolară mică cea mai accesibilă şi eficientă cale a dezvoltării relaţiilor
interpersonale, a comportamentelor cognitive şi afectiv-emoţionale, a personalităţii copilului este jocul.
Jucându-se, copiii interacţionează, cooperează, stabilesc relaţii cu ceilalţi, cu mediul înconjurător,
procesează informaţii, stabilesc norme şi convenţii sau le preiau de la generaţiile anterioare.
Jucându-se cu şcolarii, preşcolarii pot prelua informaţii, pot trăi emoţii, pot dobândi comportamente pe
care odată trăite în timpul jocului cu elevii, le vor retrăi fără tensiune, fără temeri, ajungând la vârstă
şcolarităţii.

Astfel, prin activităţile comune ale şcolii cu grădiniţă, preşcolarii se familiarizează treptat cu “statutul
de şcolari”, iar elevii retrăiesc sentimente pozitive din timpul anilor de grădiniţă.
Pentru a înlesni cu mai multă uşurinţă adaptarea optimă a copilului în şcoală, se doreşte să se menţină o
strânsă legătură între şcoală şi grădiniţă, două instituţii asemănătoare şi deosebite, în acelaşi timp. Scopul
Proiectul educaţional,,PREŞCOLARII DE AZI -ŞCOLARII DE MÂINE” a izvorât din dorinţa de comunicare
şi cooperare între elevi şi preşcolari comunicare şi cooperare între învăţător şi educator.

606
 Perioada preşcolară, dar şi cea a micii şcolarităţi este perioada cea mai frumoasă şi mai încărcată de
energie din viaţă noastră.
Grădiniţă şi şcoală sunt perioade din viaţă fiecăruia dintre noi în care se înfiripă prietenii,care, în unele
cazuri, pot să dureze toată viaţă. Acum , în această perioada se formează priceperi şi deprinderi, se acumulează
cunoştinţe de cultură generală care contribuie la dezvoltarea personalităţii copiilor. În şcoală, cât şi în grădiniţă,
copiii învaţă să îşi cunoască calităţile , defectele, se bucură împreună, intră în competiţie, se ajută între ei.
Acum se formează prin activităţile specifice desfăşurate, spiritul de echipa, spiritul de prietenie.
Credem că şcoală nu înseamnă doar dobândire de cunoştinţe cât mai multe, nu înseamnă doar note bune
si diplomă etc..Şcoală trebuie să fie un laborator de sentimente, un spaţiu al solidarităţii, al dragostei şi
respectului pentru cel de lângă noi.
Iată de ce cred că acest parteneriat este necesar între elevi şi preşcolari. Realizând activităţi împreună,
copiii vor înţelege că fac parte cu toţii din marea familie a şcolii şi a comunităţii în care trăiesc.
Ei vor rămâne cu amintiri de neuitat din anii copilăriei. Noi, cei ce-i îndrumăm în acest demers , vom fi ,
cu siguranţă, cei mai fericiţi oameni de pe pământ – alături de ei ne vom retrăi copilăria ori de câte ori vom
intra în lumea lor.

607
 PARTENERIATUL ŞCOALĂ-GRĂDINIŢĂ

,,COPILUL, PE PUNTEA DINTRE GRĂDINIŢĂ ŞI ŞCOALĂ”

PROFESOR ÎNVATAMANT PRIMAR DINCA MARIA

SCOALA GIMNAZIALA OSICA DE JOS, JUD. OLT
Educaţia copilului este o acţiune care presupune schimb de experienţe, de competenţe şi valori între toţi
adulţii care îl susţin în dezvoltare şi cu care acesta intră în contact. Educaţia are funcţia de formare şi
dezvoltare permanentă a personalităţii individului cu scopul integrării sociale optime. Omul este în permanentă
interacţiune cu factorii sociali ai existenţei sale.
În această interacţiune, el asimilează normele şi valorile societăţii, modelele sociale de comportament,
mijloacele sociale de comunicare umană. Prin această, el este pregătit pentru viaţă socială, pentru asumarea
unor roluri şi responsabilităţi. Acest proces se realizează de-a lungul diferitelor etape de viaţă, în cadrul unor
forme specifice de activitate socială şi în cadrul specific al unor instituţii sociale: familia, grădiniţă, şcoală,
instituţiile culturale, dar şi împreună cu întregul sistem al mijloacelor moderne de informare şi influenţare.

Procesul de integrare în societate începe în familie din timpul copilăriei mici, şi se continuă în grădiniţă
când intervin primele contacte sociale şi experienţe de viaţă, urrmând ca apoi în şcoală, odată cu dobândirea
unor statusuri şi roluri succesive , copilul să-ţi dezvolte aceste capacităţi. Acest lucru impune ca necesitate
realizarea unor parteneriate educaţionale între grădiniţă şi familie sau între Şcoală şi familie şi nu în ultimul
rând între şcoală şi grădiniţă. Dacă primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în
familie (deprinderi igienice, de alimentaţie sănătoasă), acestea constituie suportul dezvoltării ulterioare care se
formează în grădiniţă şi se continuă în şcoală şi toate acestea îşi pun amprenta asupra întregii personalităţi a
copilului.
Pregătirea copilului pentru un debut şcolar optim reprezintă o preocupare atât pentru educatori cât şi
pentru părinţi. Integrarea cu succes a copilului în clasa pregatitoare depinde, în mare măsură, de pregătirea lor,
atât sub aspect cognitiv, cât şi socio-afectiv. Debutul şcolar e
influenţat pozitiv sau negativ în funcţie de reprezentarea pe care copilul o are despre viitoarea sa activitate
şcolară, reprezentare formată prin aportul părinţilor, educatoarei, învăţătoarei, că unitate de idei, concepţii şi
acţiuni. În concluzie, parteneriatul dintre grădiniţă, şcoală şi
familie, încă din perioada premergătoare intrării copilului în şcoală, se impune ca o necesitate de asigurare a
continuităţii funcţionale între cele două trepte de învăţământ – premisa esenţială a succesului şcolar.
Realizarea unui parteneriat între şcoală şi grădiniţă constituie o oportunitate creată
viitorilor şcolari de a se adapta cu mai multă uşurinţă la procesul instructiv educativ din şcoală.
Legătura pe care eu , ca învăţătoare, o menţin cu educatoarele prin cadrul unui parteneriat educaţional
,,Copilul, pe puntea dintre grădiniţă şi şcoală” ajută la formarea celor mai importante deprinderi de
comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, ordinea, răbdarea etc. Preşcolarii învaţă de la şcolari
în activităţi organizate să aprecieze ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât în
comportamente.
Activitatea educativă din grădiniţă nu poate fi izolată aşa cum nici activitatea din şcoală nu are
rezultatele aşteptate dacă nu se manifestă permanent ca o acţiune coerentă, complexă şi unitară a grădiniţei
şcolii şi familiei. La intrarea în grădiniţă, părinţii sunt cei care deţin toate informaţiile legate de copil: stare de
sănătate, obiceiuri alimentare, particularităţi de învăţare, mod de comportare, probleme în dezvoltare etc. În
acelaşi timp, grădiniţa, ca prima instituţie care se conduce după principii şi metode ştiinţifice, deţine mijloace
specifice pentru valorificarea potenţialului fizic şi psihic al fiecărui copil atât de necesare cadrelor didactice

608
care preiau clasa pregătitoare. Îmbinarea în parteneriat a informaţiilor deţinute de grădiniţă vor aduce multe
beneficii copilului
Termenul de parteneriat presupune realizarea unei alianţe pentru atingerea unor obiective comune.
Pentru că parteneriatul să funcţioneze este nevoie de respect, încredere reciprocă, consens cu privire la
scopurile acţiunii şi strategiilor de atingere a acestora şi de asumarea în comun a drepturilor şi
responsabilităţilor. Parteneriatul dintre grădiniţă şi şcoală reprezintă o prima experienţă relaţională şi de
colaborare a persoanelor profesioniste în domeniul educaţiei. Comunicarea
şi deschiderea din ambele părţi, pentru a sprijini dezvoltarea şi buna educaţie a copilului, aduc beneficii pe
termen lung în dezvoltarea personalităţii acestuia. Dacă mai sunt şi părinţii implicaţi în programul educativ
încă de la început, ei vor înţelege importanţa colaborării grădiniţă/şcoală, educatoare/învăţătoare şi îşi vor
formă deprinderea de a se interesa şi a sprijini activitatea pe care copilul o desfăşoară la grădiniţă respectiv la
şcoală. Contactele dintre preşcolari şi şcolari , dintre cadrele didactice care predau la
grădiniţă şi cadre didactice din şcoală pot îmbraca forma unor întâlniri colective desfăşurate în cadrul formal, a
unor activităţi deschise pentru părinţi, al atelierelor de lucrări practice cu părinţii, activităţi extracurriculare.
Într-un cadru informal, grădiniţa şi şcoala, pot colabora şi cu prilejul excursiilor, serbărilor, vizitelor,
aniversărilor.
În urma activităţilor realizate , cadrele didactice, învăţători-educatoare am realizat un portofoliu care a
cuprins fişe de evaluare pentru fiecare activitate. Am urmărit desfăşurarea activităţilor cuprinse în proiect dar
şi modul în care au fost îndeplinite responsabilităţile şi în care au reacţionat participanţii la proiect.
Stimularea interrelationarii între copii de vârste apropiate , a reuşit ca preşcolarii să se familiarizeze cu
specificul activităţii şcolare, s-a creat o stare psihologică pozitivă în raport cu apropiata intrare în şcoală.
Activităţile comune propuse în graficul de activităţi ale parteneriatului au dezvoltat aptitudinea de
şcolaritate a copiilor prin antrenarea abilităţilor, deprinderilor şi atitudinilor pozitive în rezolvarea unor sarcini
de tip şcolar.
Aşa cum John Amos Comenius susţine că: ,,Şcoala să nu fie nimic altceva, decât ateliere pline de
activitate. Numai astfel vor putea să probeze toţi, în propria lor practică, adevărul că: învăţând pe alţii ne
învăţăm pe noi înşine.” am reuşit să cultiv cu ajutorul parteneriatului Şcoală-Grădiniţă ,,Copilul, pe puntea
dintre grădiniţă şi şcoală” disponibilităţi motivaţionale afective, să facilitez relaţii interpersonale pozitive în
cadrul grupului prin apropierea şi implicarea copiilor în activităţi de recreere, sau educative specifice vârstei.

609
 Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor

,,Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o
relaţie de colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul
comun pe care-l urmărim – dezvoltarea personalităţii copilului.”
Pentru a facilita adaptarea adecvată a copilului la școală, este recomandat să se mențină o
strânsă cooperare între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același
timp, în vederea operaționalizarii prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de
experiență, ce pun preșcolarii în legătură direct cu şcoala, cu școlarii şi mai ales cu învățătorul.
O formă de colaborare între grădiniţă şi şcoală se asigură printr-o măsură de natură
psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii între gradiniţă şi şcoală. Ea este
plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în special în programele grădiniţei şi ale
clasei pregătitoare. Pentru a fi însă operaţională, corelaţia dintre programe se cere a fi riguros
cunoscută atât de învăţător, cât şi de educatoare. Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa
mare trebuie să cunoască programa clasei pregătitoare spre a-i asigura baza care să-i permită
preşcolarului însuşirea cunoştintelor clasei pregătitoare, iar învăţătorul care va prelua clasa
pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei mari pentru a şti pe ce elemente se poate
sprijini în procesul de instruire şi educare.
Colaborarea dintre învăţătorul clasei şi educatoare (chiar după începerea cursurilor dacă
întâlnirea nu e posibilă înainte) este foarte importantă în primul rând pentru că învăţătorul
trebuie să cunoască :
• care sunt elevii care au frecventat sau nu grădiniţa
• să preia de la aceasta toate notiţele facute , cum ar fi:
-dificultăţi de atenţie; de concentrare; de neîndemanare; memorie deficitară;
dificultăţi de înţelegere; defecte de vorbire; tulburări ale auzului sau văzului.
Unele dintre aceste deficiente pot fi corectate până la venirea în şcoală, iar dacă acest
lucru nu se întâmplă, învăţătorul trebuie să continue ceea ce a început educatoarea.
În clasa pregatitoare, învățătorul întrebuinţează jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca
mijloc de destindere pentru copii. Printre aspectele cooperării grădiniței cu școala, importante sunt si
activităţile care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența

610
dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita elevilor şcolari în
grădiniță, excursii și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și
școală. Vizitele micuţilor în școală trebuie să fie atent organizate pentru a le produce o impresie plăcută
și pozitivă pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contactelor cu școala și cu
învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei
ceea ce va contribui la reducerea stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile
de școală.
Cooperarea dintre învăţător – educatoare îşi are fundamentul şi în a înfrânge neliniştea
celor care urmează să frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face
cunoştinta copiilor cu viitorul învăţător, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci când vor păşi
pragul şcolii, să fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării, şi de ce nu, acolo
unde este posibil, chiar cu clasa unde vor învăţa.
Cel mai important lucru care reiese din această cooperare este de a învăţa copilul cum să
înveţe, atât grădiniţa cât şi şcoala urmând acelaşi mod de lucru. Atât de la grădiniţă cât şi de la
şcoală, prin cadrele sale, copilul trebuie să înveţe să fie perseverent, să aprecieze lucrul făcut de
calitate .Va fi încurajat să exerseze mereu, să încerce să exerseze ajutat de dascăli în mod discret
pentru a evita eşecul.

Dîncan Virgina Rahela

Profesor Învăţământul Primar
Şcoala Gimnaziala ”Iuliu Haţieganu” Cluj Napoca

611
 Colaborarea dintre grădiniță și școală

Prof. înv. primar Dinoiu Laura

Liceul Teoretic ”Aurel Vlaicu” Breaza

Colaborarea dintre grădiniță și școală reprezintă un subiect abordat în numeroase lucrări de specialitate,
dezbătut în activitățile metodice de profil și promovat ca o necesitate în asigurarea continuității demersului
instructiv-educativ.
Odată cu introducerea clasei pregătitoare în învățământul primar, colaborarea dintre grădiniță și școală a
devenit o realitate pe care toți partenerii implicați în actul educațional și-o doresc manageriată eficient.
La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi
şcoala. Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de cerinţe
conduce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la soluţionarea
disfuncţionalităţilor.
Pregătirea copilului în grădiniţă trebuie înţeleasă ca un proces de dezvoltare a acelor însuşiri şi
capacităţi, care vor permite o adaptare uşoară a copiilor la cerinţele clasei I. O astfel de pregătire are la bază
cerinţele privitoare la continuitatea între primele două trepte ale sistemului nostru de învăţământ.
Pentru aceasta este nevoie de corelarea adecvată a factorilor psihopedagogici ai continuităţii:
• cunoaşterea particularităţilor de vârstă;
• respectarea principiului de dezvoltare stadială a personalităţii;
• asigurarea pregătirii pentru şcoală a copiilor;
• dozarea treptată a influenţelor în procesul educaţional;
• unitatea finalităţilor şi a conţinuturilor educaţionale operaţionalizate în educaţia
preşcolară şi învăţământul primar incipient;
• descoperirea raporturilor noi între educator şi învăţător;
• sprijinirea pe achiziţiile copilului la debutul şcolar şi dezvoltarea lor evolutivă
fundamentează relaţia de continuitate dintre instituţia de învăţământ preşcolară şi cea şcolară.
Realizarea dezideratelor, a idealului educaţional este condiţionată de colaborarea mai strânsă între
grădiniţă şi şcoală. Colaborarea dintre grădiniță și școală trebuie să aibă la bază următoarele elemente:
• continuitatea curriculumului (programă, materiale didactice)
• metode de lucru similar;
• unitatea de management a grupului (amenajarea spaţiului de lucru, lucrul pe
microgrupuri, numărul de elevi din clasă);
• relaţii inter-instituţionale de parteneriat.
Faptul că grupa pregătitoare a fost abordată atât în mediul preşcolar şi acum în mediul şcolar
demonstrează înca o dată faptul că grădiniţa şi şcoala reprezintă două trasee educative successive, dar părti ale
aceluiaşi proces care trebuie să rămâna unitar. Legătura dintre respectivele instituţii se cere întărită pentru ca
trecerea de la una la alta să asigure continuitatea proiectelor şi finalizarea lor adecvată. Parteneriatul grădiniţă-
şcoală pune pecetea acestei legături şi dă posibilitatea personalului didactic din cele două instituţii să caute
împreună acele prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat al şcolii.
Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire
a activităților libere din cadrul grădiniței, ci reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care
este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță. „Fiecare
copil trebuie ajutat să pătrundă în şcoală cu optimism, cu încredere în sine şi în ceea ce îi poate oferi mediul
şcolar, dornic să întâlnească învăţătorul, căci de succesul acestei întâlniri depind multe alte experienţe
ulterioare.” (L. Ezechil, M. Păişi Lăzărescu, 2006).
În această situaţie, grădiniţa şi şcoala devin promotorii unor activităţi de relaţionare şi cunoaştere
reciprocă a partenerilor educaţionali (profesori, elevi, părinţi, manageri), precum şi a nevoilor acestora şi
posibilităţilor de satisfacere a lor:
• vizitarea unei şcoli cu grupa de preşcolari şi părinţii acestora pentru prezentarea

612
spaţiilor şcolii (săli de clasă, laboratoare, cancelarie, bibliotecă, teren de sport, grupuri sanitare, etc), scurte
activităţi derulate împreună cu şcolarii, sub coordonarea învăţătorilor, discuţii directe cu profesorii şi managerii
instituţiei de învăţământ. Astfel de acţiuni se derulează mai ales înaintea perioadei de înscriere a copiilor în
clasa pregătitoare şi sunt cunoscute sub numele de Ziua porţilor deschise.
• vizitarea unei grădiniţe de către şcolari pentru a le împărtăşi copiilor din grupa
mare primele experienţe de tip şcolar;
• monitorizarea de către educatoare şi învăţătoarele a progreselor sau, dimpotrivă, a
dificultăţilor pe care copiii le întâmpină ca urmare a noilor solicitări şi întocmirea unor planuri de
dezvoltare/recuperare individualizate;
• realizarea unor serbări, excursii, acţiuni comunitare comune care să dea
posibilitatea copiilor de grădiniţă şi elevilor să stabilească legături interpersonale capabile să-i ajute pe cei
dintâi să se integeze mai uşor în mediul şcolar;
• realizarea unor activităţi metodice şi cercuri pedagogice comune pentru educatori
şi învăţători;
• promovarea şi organizarea, cu concursul consilierului şcolar, a şcolilor pentru
părinţi.
Deși au forme variate, au caracter ocazional și conținuturi diferite: culturale, artistice, sportive, de joc,
activitățile educative în parteneriat permit participarea unui număr mare de preșcolari și elevi, oferă destindere,
recreere, satisfacția atmosferei de grup. Succesul activităților educative este garantat dacă ai încredere în
imaginația, în bucuria și în dragostea din sufletul copiilor, să îi lași să te conducă spre acțiuni frumoase și
valoroase.
Buna colaborare între grădiniţă - familie – şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp,
asigurând performanţe educative notabile.

Bibliografie:
1. Ezechil, Liliana, Păişi Lăzărescu, Mihaela, Laborator preşcolar- ghid metodologic, ediţia a III-a,
Editura V&I Integral, Bucureşti, 2006.
2. Ionescu, M. (coord.) Repere fundamentale în învăţarea şi dezvoltarea timpurie a copilului de la naştere
la 7 ani, Unicef, Bucureşti, 2010.
3. Tinica, Silvia, Repere în abordarea copilului, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2004.

613
 Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor

Profesor inv.primar:Ditu Anca Georgiana

Scoala Primara”KIDS PALACE”-Bucuresti,sector 4

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O prima
masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala
este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I.
Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca
invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a traduce in
concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei

614
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele de
organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala
trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta
vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

615
 CONTRIBUŢIA PARTENERIATULUI ,,GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ”
LA INTEGRAREA COPIILOR ÎN ACTIVITATEA ŞCOLARĂ

Prof. Dobîndă Lenuţa

Grădiniţa P.P Făget

Grădiniţa de copii ca primă treaptă a sistemului de învăţământ realizează integrarea socială

cu pregătirea copilului pentru şcoală, o continuitate educativă de la grădiniţă la ciclul primar.
Grădiniţa este locul unde copilul învaţă să acţioneze, nu să fie acţionat, unde învaţă să creeze
să copieze. Momentul intrării în şcoală presupune un anumit nivel fizic, intelectual,moral, afectiv.
Preşcolarul trebuie să dovedească ceea ce se cheamă maturitate, care presupune anumite nivele de
dezvoltare a capacităţilor,abilităţilor, priceperilor şi deprinderilor. Toate acestea se realizează prin
conţinutul practic aplicativ al curriculumului printr-o proiectare clară şi concretă.
Printre aspectele cotinuităţii grădiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care
privesc formele de organizare şi desfăşurare a activităţii. În acest sens,experienţa dovedeşte că
desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi:vizite la şcoală, vizita şcolarilor în grădiniţă,
serbări comune, plimbări şi programe distractive comune,contribuie la atenuarea distanţei dintre
grădiniţă şi şcoală.Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le
produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni
şcolari.Colaborând cu şcoala,educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv
munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la
învăţătură şi purtare a foştilor »elevi »,iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs
cunoştinţele însuşite în grădiniţă.
Atât pentru copii, cât şi pentru părinţi, trecerea de la grădiniţă la şcoală este un pas dificil.
La grădiniţă copiii sunt încurajaţi să se manifeste liber, se respectă plăcerea copilului pentru ceea
ce face, educatoarea este mai atentă cu fiecare şi îi înţelege. Şcoala însă, având obiective mai
precise, este mai rigidă în respectarea programului şi a cerinţelor didactice.Ea are aşteptări clare
privind ce anume trebuie să ştie copiii să facă atunci când intră în clasa pegătitoare. Dar aceste
aşteptări este bine să fie împărtăşite şi educatoarelor şi părinţilor pentru ca pregătirea copiilor în
vederea debutului şcolar să se petreacă în timp, să fie bine gândită şi proiectată.
O strânsă colaborare între grădiniţă şi şcoală este impusă de faptul că acestea sunt incluse
în acelaşi ciclu curricular, numit ciclul achiziţiilor fundamentale. Finalităţile învăţămantului
preşcolar şi ale primelor clase ale şcolii primare sunt comune; abilităţile formate deja în
învăţământul preşcolar sunt reluate în clasele pregătitoare şi I şi exersate în contexte mai noi, mai
complexe.
Integrarea copilului în şcoală presupune mai întai formarea unor reprezentări corecte despre
şcoală, care să le permită preşcolarilor o adaptare efectiv emoţională la mediul şcolar. Un rol
important în debutul şcolar îl va avea întotdeauna instituţia preşcolară, ea fiind o etapă
intermediară indispensabilă.

616
 Educaţia preşcolară este soluţia principală pentru reuşita copilului în debutul şcolarităţii,
uneori pentru reuşita şcolară în întregul proces de învăţămant. Eficienţa se poate obţine numai
dacă această educaţie este de o anume calitate.
Reuşita în educaţia şcolară este condiţionată şi de modul în care a fost făcută educaţia globală
a copilului, adeseori aceasta vizand solicitarea unilaterală a acestuia în grădiniţă, de multe ori
preponderent intelectuală, dacă trecerea la educaţia şcolară nu ignoră performanţele obţinute la
anumite categorii în educaţia preşcolară, dacă organizarea procesului instructiv-educativ şcolar
vizează nivelul minim, mediu şi superior de dezvoltare a copilului.
O bună colaborare se relizează şi prin cunoaşterea colectivelor de copii care urmează să plece
la clasa pregătitoare , implicandu-i mai mult pe aceştia în acţiunile comune. Părinţii copiilor au
posibilitatea să cunoască învăţătorii care preiau clasele I invitandu-i la şedinţe speciale în care
aceştia se prezintă îşi expun modul şi strategiile de lucru.
Cunoscându-i pe învăţători din diverse vizite şi acţiuni, cunoscând localul şcolii prin
derularea sebărilor de Crăciun, 8 Martie, Paşte, sfârşit de an, cunoaşterea claselor, vizite cu fraţii
la şcoală sau cu grupa la clasele pregătitoare şi I , copiii nu mai merg în primele zile de şcoală pe
un teren stăin, ostil, necunoscut şi de care să aibă temeri, rămânând doar emoţia unui nou drum,
unor începuturi ale cunoaşterii pe alte trepte.
Se cuvine să tratăm copilul ca o entitate vitală, ca o valoare în sine, ca o fiinţă
activă aflată în permanentă mişcare, capabil să gândească, să evalueze, să decidă, să
acţioneze independent şi prin toate acestea să participe la cucerirea propriei sale autonomii.
Copilul va deveni treptat autorul propriei sale impresii, imagini mintale, trăiri emoţionale,
operaţii ale găndirii şi fapte de credinţă.

Bibliogarfie:

Antonesei Liviu -“Paideia. Fundamentele culturale ale educatiei”, Editura Polirom 1996
Cucos Constantin - “Pedagogie”,Editura Polirom 2001
Nicola Ioan – “Tratat de pedagogie scolara”, Editura ARAMIS, 2003
“Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani)”, 2008
“Tradiţional şi modern în învăţământul preşcolar- O metodică a activităţilor instructiv-
educative”, Monica Lespezeanu, Editura Omfal Esential, Bucuresti, 2007

617
 Eficientizarea actului didactic

printr-o strânsă colaborare dintre educatoare-învățătoare

Prof. Dobre Augustina Raluca, Şcoala Gimnazială “Ion Ţuculescu”, Craiova,Dolj

Evoluțiile rapide din viața socială de astăzi, modificarea statutului familiei și al soților în cadrul
acesteia, atribuțiile crescute ale femeii fac ca rolul grădiniței și al școlii să fie mare nu numai în ce privește
educația copiilor, ci și a părinților. Instituțiile școlare trebuie să găsească o punte de legătură cu familia,
arătând părinților noi căi spre educație în beneficiul copiilor.
O educație adevărată, reală se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în grădiniță și în
școală. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului și abia apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârșește sub privirea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
Una din abordările moderne privind instituția școlară este cea a școlii deschise, prietenoase în care
copilul/elevul se simte bine, este atras de activitățile școlare, îi sunt valorificate înclinațiile și talentele.
Modelele educaționale actuale pun în centru copilul și trebuințele sale, nevoile lui de dezvoltare și în acest
scop participă numeroși factori, între care cei cu importanță semnificativă sunt școala/grădinița și familia.
Dar poate și mai importantă pentru o dezvoltare armonioasă a copilului este colaborarea între cei doi agenți
educogeni – familia și instituția educațională.
În majoritatea situațiilor, familia, grădinița și școala colaborează foarte strâns pentru a asigura prin
eforturi comune o educație de bună calitate. Sunt numeroase însă și cazurile în care familia acționează
uneori contrar direcțiilor conturate de grădiniță/școală, uneori din lipsa de informare, alteori din nepricepere
ori din dezinteres. În loc să întărească și să dezvolte achizițiile din grădiniță/școală – în termeni
comportamentali ori de cunoștințe – părinții destructurează prin atitudinea lor ceea ce dascălul construiește
zi de zi. De aceea se impune o comunicare continuă și de calitate între cadrele didactice și părinți privind
progresele sau dificultățile întâmpinate de copii, aspectele asupra cărora este necesar să se insiste prin
exerciții ori prin exemple pozitive și încurajări. Comunicarea și deschiderea din ambele părți, pentru a
sprijini dezvoltarea și buna educație a copilului, aduc beneficii pe permen lung în dezvoltarea personalității
acestuia. Dacă părinții sunt implicați în programul educativ încă de la început, ei vor înțelege importanța
colaborării cu grădinița/școala, cu educatoarele/învățătoarele și își vor forma deprinderea de a se interesa și
a sprijini activitatea pe care copilul o desfășoară aici.
Participând afectiv și efectiv la viața grădiniței, părinții nu vor mai vedea doar funcția socială a
acesteia, de supraveghere a copiilor atunci când ei lipsesc de acasă, ci vor conștientiza că ea desfășoară un
proces instructiv-educativ bine fundamentat și organizat.
Părinții pot fi parteneri în educație pentru că dețin cele mai multe informații despre copiii lor. Pentru
realizarea parteneriatului este esențial ca părinții să fie priviți ca participanți activi, să fie atrași în adoptarea
deciziilor, să se recunoască și să se valorifice informațiile date de ei despre copii, iar responsabilitatea să fie
împărțită între părinți și dascăli.
Pentru o mai bună eficientizare a relațiilor dintre grădiniță, școală și familie se recomandă cadrelor
didactice ca:
-să fie sincere;
-să asculte cu răbdare;
-să recunoască atunci când greșesc;
-să laude inițiativele;
Recomandările facute părinților, se referă la faptul că aceștia trebuie:
-să solicite asistență și sprijin când este nevoie;
-să fie perseverenți și să caute împreună cu educatorii soluții la problemele ivite;
-să-și ajute copiii atunci când greșesc;
-să continue în familie programul educațional propus de instituția școlară, îmbinând armonios atitudinea
permisivă cu sinceritatea și exigența;
-să se situeze permanent alături de copil, să-l sprijine(fără a-i prelua sarcinile);

618
 Pentru a realiza eficient un program de parteneriat educativ cu familia este necesar ca la nivelul
instituțiilor școlare să se cunoască unele particularități ale climatului familial din care provine copilul. Se
recomandă completarea unui chestionar adresat părinților.
Răspunzând cerințelor unei educații psihopedagogice complete, colaborarea și integrarea părinților
în activitățile instructiv-educative din grădiniță și școala rămâne un deziderat prioritar, cu atât mai mult cu
cât materializarea lui se dovedește practic că oferă avantaje tuturor părților implicate în procesul
educațional.

Bibliografie:
Linvigstone, Tessa „Copilul vremurilor noastre – Învăţarea timpurie” Editura Didactica Publishing
House, Bucureşti, 2009
Minulescu, Mihaela „Relaţia psihologică cu copilul tău” Editura Psyche, Bucureşti, 2006
Preda, Viorica „Grădiniţa altfel”, Editura V & I INTEGRAL, Bucureşti, 2003

619
 Colaborarea grădiniță-școală!

Dobre Marilena Tatiana

Parteneriatele educaţionale sau creat în urma dezechilibrelor provocate de schimbările sociale și

economice pe plan național și internațional. Aceste transformări au afectat mediul educațional iar pentru
rezolvarea piedicilor întâmpinate a fost necesară implicarea tuturor factorilor educaționali: copii, familie, cadre
didactice, comunitate etc.
Din prisma pedagogiei contemporane parteneriatul educațional este mai mult decât un simpul concept.
Acesta presupune ca toți partenerii angajați într-un parteneriat educațional să interacționeze constructiv, să
comunice eficient, să existe un respect reciproc și interrelaționare. Iar ceea ce este deasemenea important este
ca toți partenerii să aibă cerințe, opțiuni, acțiuni și decizii comune pentru îndeplinirea actului educativ în sine,
cu succes.
Principalul rol al parteneriatului este situarea copilului în centrul tuturor acțiunilor sale respectându-i
caracteristicile individuale și faptul că aparține unui anumit mediu socio-cultural. Prin intermediul
parteneriatelor societatea își asumă responsabilitatea de formare a tinerelor valori pentru că aceștia vor devenii
peste ani membrii deplini ai societății cu atribuții și beneficii. Copilul trebuie să fie sprijinit de toate instituțiile
educației: comunitatea locală, școala, familia, grădinița.
Beneficiarul tuturor parteneriatelor trebuie să fie copilul, dar nu numai, la fel de important este ca el să
fie participant.
Dezvoltarea armonioasă a colilului este asigurată și de educație, pe lângă mediu și familie, deoarece
aceasta îi oferă reperele la care el se poate raporta.
Un important factor în susținerea proiectelor derulate de educatoare sunt spațiul și resursele financiare
ce pot provenii de la primărie.
Parteneriatul grădiniță-școală face parte din numeroasele acțiuni de reformare și modernizare a
sistemului de învățământ. Acest parteneriat se poate realiza numai prin consultare, cooperare, comunicare,
conlucrarea între grădiniță și școală pentru atingerea unor obiective comune.
Acordul între grădiniță și școală se stabilește în urma consultărilor reciproce. Parteneriatul grădiniță-
școală se realizează pentru a creea o relație strânsă între instituții, pentru a cunoaște prevederile ambelor
instituții, pentru a se realiza o concordanță de cerințe, pentru lămurirea părinților în ceea ce privește cerințele
școlii, pentru a-i întruma cu privire la înscrierea preșcolarilor la școală.
Cel mai importanat aspect din cadrul parteneriatului grădiniță-școală este urmărirea tuturor pașilor
necesari pentru adaptarea copiilor preșcolari la etapa de școlarizare din viața lor. Pentru a îndeplinii acest
obiectiv important este necesară o pregătire profesională bună a cadrelor didactice pentru activități din școală și
grădiniță, pentru a valorifica pe deplin cunoștințele, baza materială și experiența cadrelor din ambele instituții.

620
 „Colaborarea gradinita-scoala!Relatia educator-invatator profesor”

Prof: DOBRE MONICA

In Romania sistemul de invatamant ca produs al evolutiei sociale, a reflectat intotdeauna cerintele si

posibilitatile oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale. Sub impulsul
cerintelor dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica, tinzandu-se spre modernizarea metodelor
de predare, a continutului, a formelor de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre
diferitele institutii educative. Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin
intermediul a doua forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia
prescolara avand ca functie majora formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu nevoile
specifice varstei, cu posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii sociale.

Cu toate acestea, complexitatea actului educational, a realitatii umane si sociale contemporane si sarcinile
tot mai dificile carora trebuie sa le faca fata procesul educational fac sa se identifice tot mai multe fisuri in
relatia amintita. Se recunoaste faptul ca deciziile, actiunile si rezultatele educatiei nu mai pot fi realizate
decat in comunitatea de optiuni dintre mediile responsabile familie- scoala(educator-invatator-profesor).

Mai mult, se dezvolta concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc,
optiunea personala, implicarea acestuia de la varstele cele mai mici in responsabilitatea si drepturile pe care
societatea le identifica si recunoaste. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care sa intareasca schimbarea
in relatiile scoala - familie. Acest concept este parteneriatul eductional : este unul dintre cuvintele cheie ale
pedagogiei contemporane. Este un concept si o atitudine in campul educatiei. Parteneriatul educational
este forma de comunicare, cooperare si colaborare in sprijinul copilului la nivelul procesului educational. El
presupune o unitate de cerinte, optiuni, decizii si actiuni educative intre factorii educationali.
Conceptul se adreseaza in principal parintilor si cadrelor didactice si se refera la actiunea in acelasi
sens. Ceea ce hotaraste familia, sa fie in acord cu masurile scolare si ceea ce un parinte face sa nu fie legat
de celalalt. Actual, relatia educator - copil are sensuri noi, este o relatie de colaborare, datorita aspectelor ei
de conducere democratica si flexibilitatii in luare deciziilor. Nu numai copilul invata si se dezvolta sub
influenta educatorului, ci acesta se formeaza si se transforma prin relatie educativa. Rezolvarea fiecarei
probleme educative adauga competente noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv,
creator si dinamic care accepta schimbarea in raport cu fiecare generatie, va gasi raspuns la noile intrebari.
Parintii, copiii si comunitatile se influenteaza puternic unii pe altii. Mediul in care traiesc parintii poate
sprijini sau devia vietile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate sa se comporte ca o sursa de
forta si siguranta sau ca o relatie a dezvoltarii.

Scoala eficienta realizeaza un parteneriat cu copiii, prin valorizarea si respectarea identitatii sale, cu familia-
prin cunoasterea importantei acesteia si atragerea in procesul didactic cu toate resursele educative ale
societatii, pe care le identifica, le implica si le foloseste activ. Identificand si valorizand dimensiunea
personala a individului, realizam insa, nevoia valorizarii si aprecierii familiei ca un mediu primordial si
afectiv necesar formarii individuale. Familia trebuie sprijinita si nu inlocuita in educatia tinerei generatii. Si
pe parcursul varstelor scolare familia ramane mediul afectiv cel mai viabil de securitate si
stimulare.informarii si formarii copilului.

Astazi se cere tot mai mult intelegerea parteneriatului educativ, ca forma de unificare, sprijin si asistenta a
influentelor educativ-formale. Experienta dovedeste ca o atmosfera destinsa intre agentii educationali
faciliteaza invatarea. Exista o retea complexa de relatii in cadrul unei institutii scolare, care are un potential
in influentarea educatiei copiilor.

Cele mai importante relatii sunt :

- relatiile dintre cadru didactic si elev ;

621
 - relatiile interindividuale ( dintre elevi, dintre cadre didactice, dintre cadre didactice si specialistii
care sprijina scoala, dintre cadre didactice si personalul administrativ al scolii etc.) ;

- relatiile dintre cadre didactice si parinti.

Colaborarea dintre institutia de invatamant si familie presupune o comunicare efectiva si eficienta, o

unitate de cerinte si o unitate de actiune cand este vorba de interesul copilului.

H. Henripise si V. Ross (1976) identifica doua dimensiuni principale ale implicarii reciproce a
institutiei de invatamant si familiei in favoarea copilului :

1. dimensiunea relatiei copil-parinte, vizand controlul frecventei, al rezultatelor scolare, in general

indeplinirea sarcinilor si sustinerea materiala si spirituala a activitatii didactice a copilului ;

2. dimensiunea relatiei familie-scoala care se refera la alegerea unitatii de invatamant, la contactele

directe ale parintilor cu reprezentantii institutiei- cadre didactice, administratori. Aceste contacte pot fi
intalniri colective dintre admistratia scolara si asociatiile parintilor, reuniunile de informare a parintilor cu
privire la continuturile si metodele scolare, exigentele cadrelor didactice etc., a lectiilor deschise pentru
parinti, atelierelor de lucrari practice cu parintii. Parintii mai pot colabora si cu prilejul excursiilor,
serbarilor, vizitelor, meselor comune etc.

Colaborarea si cooperarea parintilor cu institutia de invatamant dar si intre educatoti-invatatori-

profesori, sunt eficiente si benefice ,in conditiile in care comunicarea este reala, in functie de dimensiunea
sa umana.

In incheiere iata cateva sugestii pentru a sprijini familia si a lua impreuna decizii eficiente :

Armonizati punctele de vedere ale familiei cu ale dumneavoastra si cu ale specialistilor, daca e
nevoie de opinie avizata.

Decideti numai cand v-ati sfatuit cu familia. Centrati-va deciziile pe o viziune cat mai adecvata
despre copil si cautati sa aveti obiective comune cu familia.

622
 De la gradinita la scoala
EDUCATOARE:DOBREA IOANA

GRADINITA NR.248

SECTOR 1, BUCURESTI

Copilul este un adult in devenire, care aspira cu o energie nesfarsita la viata de om mare. La nastere, el
poseda potentialitati si predispozitii, este fragil si neajutorat, insa de-a lungul anilor va deveni parte
integranta a unei societati complicat organizate. Treptat, copilul incepe sa faca primii pasi intr-o lume a
uriasilor, capata autonomie, initiativa, isi satisface nevoi variate, invata sa se comporte „ca un om mare”.
Calatoria vietii poate fi palpitanta, fascinanta, dar in acelasi timp plina de obstacole si dificultati. Adultul
este cel care insoteste copilul, pana la un anumit punct, in aceasta minunata aventura a descoperirii de sine,
a invatarii, a constientizarii. Dezvoltarea psihocomportamentala, intelectuala si sociala a copilului se afla in
mainile adultului, care are o sarcina esentiala, dar si o extraordinara responsabilitate.
Adultul (parinte, educator) are menirea de a-i construi, consolida, imbogati psihismul si, ulterior, de a-l
seconda pe copil in eforturile lui de a lua in stapanire lumea inconjuratoare.
Gradinita este prima experienta a vietii in societate a copilului. Ea constituie un cadru nou pentru el, prin
dimensiunile si continuturile sale, prin activitatile variate, noi si interesante. Este o insiruire de
metamorfoze, cu o incarcatura afectiva intensa si un dinamism nestavilit. Adaptarea la noul mediu va fi de
lunga durata, cu progrese si regrese, cu eforturi perseverente si de durata, atat din partea copilului insusi, cat
si a adultilor care-l sustin. Copilul paseste intr-un nou univers social, o lume plina de necunoscut si de
provocari, care il confrunta cu experiente inedite :
• experienta vietii in grup;
• experienta concentrarii pe sarcina;
• experienta dialogului si a ascultarii;
• experienta ordonarii lumii in cifre si litere cu sens;
• experienta jocului, a intrecerii si competitiei .
In cadrul organizat al gradinitei, copilul nu doar ia parte la o serie de activitati specifice invatamantului
prescolar, ci si intra in contact cu mediul extern; evenimentul are un caracter predeterminat, ceea ce-l
deosebeste de numerosii stimuli pe care copilul ii recepteaza din jur. Cand intra la gradinita, copilul se afla
in perioada celor mai importante acumulari, care vor sta la baza personalitatii sale.Frecventarea gradinitei
favorizeaza conturarea unui autentic comportament interrelational.Structura formala si informala a grupului
de copii din gradinita genereaza un climat psihosocial in care fiecare copil este, in acelasi timp, si actor, si
spectator.
Educatorul il ghideaza pe copil in toate formele de invatare, fara a substitui propriul nivel de intelegere celui
al copilului, ci facandu-l pe acesta sa gandeasca singur, sa exerseze singur diverse activitati, stimulandu-i
interesul real pentru obiectele si oamenii din jur. De-a lungul prescolaritatii, copiii castiga mult sub raport
fizic, mental si emotional; curiozitatea prescolarilor constituie baza invatarii si a educatiei din anii urmatori.
Pregatirea copilului pentru invatarea continua incepe de la gradinita; aici, el dobandeste primele
comportamente intelectuale, face cunostinta cu primele povestiri fantastice, cu primele continuturi
stiintifice.
Ulterior, copilul va trebui sa se integreze intr-o noua ambianta, cu o invatatoare noua, cu noi colegi; e
necesar deci sa-si ajusteze instrumentele de comunicare pentru a putea stabili relatii optime. Analizand
situatia din punct de vedere adaptativ, realizam ca, pana la inceputul scolii, se dezvolta capacitatea de a intra
in relatii acceptabile, confortabile cu ambianta. In plan afectiv, intensitatea trairii emotionale depinde de
experienta pe care o are copilul in ceea ce priveste intrarea in contact cu persoane noi. Copiii care se despart
de familie, de mama, pentru prima data fac parte din categoria celor carora le lipseste exercitiul despartirii

623
temporare. Copilul care traieste in prima zi de scoala prima separare de familie este cuprins de teama; de
aceea, parintii trebuie sa-si obisnuiasca de timpuriu copiii cu ideea separarii.
In cadrul contextului interpersonal in care se dezvolta copilul, conteaza foarte mult calitatea interactiunilor
intrafamiliale, raporturile de comunicare dintre parinti, dintre acestia si copil, ele avand o influenta puternica
asupra pregatirii psihologice a copilului pentru scoala. Pana la intrarea la scoala, dezvoltarea lingvistica, cea
afectiva si cea mentala sunt puternic influentate de familie.
Traversand perioada prescolaritatii, copilul ia contact cu mediul de gradinita, diferit de cel familial si
intersectat cu mediul social. In aceste conditii, se pun bazele personalitatii copilului prin dezvoltarea
capacitatilor de cunoastere, comunicare si perceptiv-observative. Fluiditatea acestui plan de produse psihice
alimenteaza imaginatia, comportamentele si strategiile mentale, care sunt incarcate de o simbolistica ampla
si de o emotionalitate complexa.
Deosebit de activa este formarea comportamentelor implicate in dezvoltarea autonomiei, prin organizarea de
deprinderi si obisnuinte. Copilul isi insuseste elementele de baza ale fondului de adaptare culturala, amplu
concentrate in asa-numitii „cei 7 ani de acasa”.
Perioada prescolara poate fi impartita in trei subperioade:
1. Prescolaritatea mica (3-4 ani), caracterizata printr-o crestere a intereselor, a aspiratiilor si a aptitudinilor
implicate in satisfacerea placerii de explorare a mediului.
2. Prescolaritatea mijlocie (4-5 ani), cu procese de crestere pentru copil : se intensifica dezvoltarea
limbajului, jocul devine o activitate de baza, curiozitatea devine mai ampla si abordeaza mai pregnant
relatiile dintre fenomene.
3. Prescolaritatea mare (5-6 ani), cand copilul manifesta o mai mare forta, agilitate, inteligenta ; capacitatea
de invatare devine activa si este dublata de interese de cunoastere (Schiopu, Verza, 1981).
La gradinita, copilul prezinta particularitati specifice, precum instabilitate psihomotorie, capacitate limitata
de concentrare a atentiei, gandire predominant intuitiva, dar cu posibilitati de deschidere catre asimilarea
structurilor operationale concrete. Copilul gandeste contextual, iar invatarea se realizeaza preponderent pe
baza de imagini concret senzoriale, prin perceperea spontana sau dirijata verbal a obiectelor naturale si a
substitutelor lor; in acelasi timp, invatarea este orala si actionala, sub forma de joc, iar evaluarea este tot
orala, stimulativa si realizata pe baza de aprecieri verbale.
Drumul parcurs de copil traversand substadiile prescolaritatii este lung si bogat. Din etapa in etapa, copilul
iese din lumea lui confuza si se indreapta spre inceputul evolutiei personalitatii sale. Este „o insiruire de
metamorfoze, minunate si miscatoare pentru adultul care le este martor, de victorii triumfatoare pentru
copil, victorii ale activitatii, ale sensibilitatii, ale imaginatiei” (Debesse, 1970, p. 52).

624
 RELAŢIA EDUCATOR-ÎNVĂŢĂTOR-PROFESOR

PROFESOR, DOBRIŢA SONIA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ MIHĂEŞTI, JUD. OLT

În contextul educaţional actual, problematica relaţiei educator-învăţător-profesor capătă o importanţă

din ce în ce mai mare în activitatea factorilor de decizie, a specialiştilor şi mai ales a noastră, a celor care în
fiecare zi ne întâlnim sau nu cu unele probleme.
Învăţământul românesc are o structură formală instituită în perioada interbelică.În acea perioadă s-a
căutat să se sincronizeze cu sistemul de învăţământ din multe ţări europene deoarece se ştie foarte bine că el,
învăţământul este considerat unul dintre factorii importanţii ai dezvoltării social-economice.
Experienţa de viaţă şi de muncă a generaţiilor adulte, valorile culturale, morale, artistice, ştiinţifice, pe
care trebuie să şi le însuşească generaţiile tinere, constituie conţinutul învăţământului, ceea ce se însuşeşte
prin procesul de învăţământ. Ştim cu toţii că instruirea şi educarea se pot realiza şi în afara procesului de
învăţământ, prin muncă independentă, lectură, ..., numai că această activitate se desfăşoară cu rezultate mai
sigure şi mai temeinice în şcoală, sub îndrumarea învăţătorilor şi profesorilor.
Noi, educatorii, învăţătorii şi profesorii transmitem preşcolarilor şi elevilor cunoştinţe, le formăm
priceperi şi deprinderi, conduita morală, tăsături de voinţă şi de caracter împreună cu părinţii lor. Noi
organizăm şi îndrumăm munca independentă a elevilor noştri, controlăm şi apreciem cunoştinţele acestora,
contribuim la exersarea şi formarea capacităţilor intelectuale şi morale ale lor. Îi învăţăm cum să înveţe,
cum să descopere singuri cunoştinţele noi, cum să se adapteze condiţiilor vieţii.
Este imperios necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din
grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educator-
învăţător-profesor.
Pentru ca adaptarea celor mici la mediul instituţionalizat să fie cât mai bună trebuie ca trecerea să se
facă treptat şi să semene cît mai mult cu ceea ce ei au trăit pâna atunci.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.

Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind statutul şi rolul de elev,
natura relaţiilor cu adulţii şi nu cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul învăţarii-
act complex care angajează într-o nouă sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-fiziologice,
toate cunoştinţele şi deprinderiledobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti, ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare.
În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apeciabilă a rolului formativ al gradiniţei.
În cadrul colaborării educator-învăţător-profesor aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de
observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris şi pentru citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară pare să fie treapta distinctă procesului de învăţământ, prima fază a educaţiei
permanente, iar pentru aceasta obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică trebuie reevaluate.

625
 Grupa pregătitoare constituie veriga de legătură între grădiniţă şi şcoală, ca mai apoi cls. a IV-a să fie
veriga umătoare, adică să facă trecerea la gimnaziu. Clasa pregătitoare, dar mai ales cls. I , este pentru
învăţarea formală a scrisului şi a cititului.
Experienţa noastră, a cadrelor didactice – profesor- educator-învăţător, impun concluzia că în
momentul intrării copilului în şcoală, acesta trebuie să deţină ceea ce se numeşte capacitatea complexă de
învăţare, maturitate şcolară, stare de pregătire pentru şcoală, echilibru ce nu se poate realiza fără o bună
colaborare între familie, grădiniţă şi şcoală.

626
 Colaborarea grădiniță-școală
Relația educatoare-învățător-profesor”

Prof.inv. primar DODU ANGELA

SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL SADOVEANU” DUMBRAVITA,
COM. IBANESTI, JUD. BOTOSANI

Motto:,,Bucuria de a avea copii sa o legam de a-i forma ca oameni de valoare

Pregatirea copilului pentru startul scolar este unanim acceptata si promovata in toate sistemele de
invatamant dezvoltate si se afla intr-un accelerat proces de modernizare. In conditiile societatii contemporane
si mai ales in perspectiva, se manifesta tendinta de crestere apreciabila a rolului formativ al gradinitei. Astfel ca
educatia prescolara este considerata tot mai frecvent ca o etapa distincta si necesara procesului de invatamant.
Gradinita prin atributiile ei constituie mediul educativ in care copilul in mod organizat si sistemic isi
formeaza primele impresii si notiuni despre lumea inconjuratoare, primele impresii si notiuni despre lumea
inconjuratoare, primele deprinderi si obisnuinte, primele sentimente si virtuti. Activitatile din gradinita raspund
nevoii aderente a copilului de a creea, de a-si exersa puterea si indemanarea.Ele sunt cu atat mai eficiente cu cat
se desfasoara sub forma jocului. Ponderea activitatilor din gradinita cade pe latura formativa, pe exersarea
proceselor psihice de cunoastere pentru a realiza procesul optim de integrare scolara sau "maturitatea
scoalara". Programul zilnic usor structurat al gradinitei cu activitati asemanatoare lectiilor scolare il va ajuta pe
copilul prescolar la integrarea cu succes in activitatea scolara viitoare. Educatoarea poate sa se informeze in
legatura cu activitatea specifica scolii, programelor scolare, orarelor, obiectivelor propuse dar si invatatorul
poate sa faca acelasi lucru cu privire la specificul activitatilor din gradinita. La randul lor profesorii care vor
prelua clasele a V a pot sa ia legatura cu invatatorii pentru a usura munca lor de cunoastere a viitorilor elevi de
gimnaziu.
Starea de pregatire psihologica pentru intrarea copilului in mediul scolar este rezultatul pregatirii
copilului in gradinita, rezultatul imbinarii jocului cu invatarea. Notiunile pe care le-a invatat copilul in gradinita
ii sunt necesare atunci cand se inscrie in clasa I. Intrarea copilului in scoala constituie un moment crucial in
viata sa, dat fiind "statutul" si "rolul" de elev, natura relatiilor cu adultii si colegii, noutatea conditiilor de
activitate si mai ales specificul invatarii care il angajeaza intr-o noua sfera a vietii sale. O depasire mai putin
reusita a acestei treceri de la gradinita la scoala, poate duce la o dificila adaptare a copilului la cerintele clasei I.
Fara indoiala varsta prescolara este temelia educativa a intregii vieti .La reusita copilului in viata contribuie o
serie de factori dintre care semnificativi sunt:familia,gradinita si scoala.
Asigurarea unui parteneriat real intre acestia,implicarea tuturor in realizarea unei unitati de cerinte va
duce implicit la o educatie corecta a copiilor, la evitarea erorilor in educatie si la solutionarea problemelor
inerente care apar.
Gradinita de copiii si mai tarziu scoala completeaza educatia copilului din familie.Prin munca unita a
familiei cu scoala se modeleaza insusirile frumoase ale copiiilor si se oteleste caracterul,se formeaza cetateanul
demn si constient al patriei. Apoi daca educatoarea stabileste un program de parteneriat cu invatatorul care va
prelua colectivul de elevi si va concretiz prin activitati commune la care sa participle prescolarii si scolarii, va
usura munca de cunoastere a viitorilor scolari, invatatorul va sti cum sa abordeze noua generatie si va adapta
activitatea sa la nevoile copiilor. Mai tarziu invatatorul va stabili programe commune cu profesorii ce vor
preda la clasa a V a, vor studia impreuna obiectivele cadru si de referinta pentru disciplinele studiate, vor
mentine pe parcursul clasei a IV a o stransa legatura pentru a putea analiza evolutia fiecarui elev in parte.
Asadar asigurarea unui partenerial real intre factorii reprezentativi pentru educatia copilului si anume
EDUCATOARE- INVATATOR- PROFESOR ,implicarea tuturor in realizarea unei unitati de cerinte va duce
implicit la o educatie corecta a copiilor, la evitarea erorilor in educatie si la solutionarea problemelor inerente
care apar.

627
 BIBLIOGRAFIE:
-Revista Invatamantul Prescolar 4/2007
- ,,Scoala si Familia" Ed.Gheorhe Catru Alexandru, Craiova 2005
ADINA GLAVA - Introducere in pedagogia scolara
URSULA SCHIOPU - Jocul si creativitatea

628
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ!

RELAȚIA EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR

Profesor, Doldor Daniela Liliana

Școala Gimnazială Paltin, Județul Vrancea

Reușita copilului în viață depinde foarte mult de principalii factori educativi: familia , grădinița,
școala. Astfel, trebuie să se asigure un parteneriat real între aceștia, să se asigure o educație corectă, să se
evite erorile în educație și să se soluționeze problemele care apar.
Copiii reprezintă viitorul nostru și formarea lor ca adulți depinde de noi, cei care ne punem în ei
cele mai mari speranțe. Începând încă de la grădiniță, doamna educatoare este persoana în care ei au cea mai
mare încredere: Așa a spus Doamna!, Așa a făcut Doamna!. Micul om privește cu ochi mari, curioși și
dornici de cunoaștere cele mai neînsemnate gesturi ale noastre. Vrem, nu vrem, devenim modele în ochii
lor și personalitatea lor are de câștigat dacă este dirijat spre lumea minunată a descoperirii de sine și a puterii
sale de acumulare de noi experiențe.
Grădiniței, ca un prim pas în dezvoltarea copilului, trebuie să i se acorde o mare atenție. Și aici
copilul dobândește cunoștințe urmărindu-se o programă minuțioasă și se urmărește realizarea unor obiective
precise. Și preșcolarul învață, dar totul se face prin joc, spre deosebire de învățarea școlară care presupune o
anumită rigoare.
Pregătirea copiilor pentru școală cade exclusiv în sarcina educatoarei și, pe lângă latura formativă,
aceasta trebuie să-i insufle preșcolarului convingerea că școala nu e un loc unde jocul se sfârșește, că nu e o
modalitate de constrângere și că aceasta reprezintă locul unde toate activitățile desfășurate până atunci se
vor continua la un alt nivel, mai complex decât la grădiniță. Fără îndoială că grădiniței îi revine rolul de
pregătire a copiilor pentru viața de școlar, de egalizare a șanselor tuturor și prevenirea unui potential eșec
școlar.
Este important să se mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare
și deosebite, în același timp, sunt importante colaborarea, schimburile de experiență, punerea în legătură
direct atât cu școlarii, cât și cu învățătorul.
Învățătorul nu trebuie să reprezinte o mare necunoscută pentru copil. Ar fi bine să aibă loc anumite
întâlniri între aceștia înainte de intrarea la școală, în care ei ar trebui să se cunoască. Un rol important îl au și
părinții, care trebuie să-i explice copilului că școala nu este un loc înfricoșător, unde va fi disciplinat prin
cine știe ce metode, așa cum greșit procedează unii: Lasă că te duci tu la școală, vezi tu!. Dacă școala va fi
privită astfel, copilul va căpăta o teamă și va fi un veșnic inadaptat. Va merge la școală cu impresia că
nimic din ceea ce face nu e bine și că niciodată nu se va putea ridica la nivelul așteptărilor celorlalți.
De asemenea, și trecerea de la ciclul primar la ciclul gimnazial reprezintă o etapă importantă în viața
elevului. Obișnuința cu învățătorul, saltul la cerințele și stilul diferiților profesori constituie pentru școlar un
efort prin care el nu trebuie să treacă singur. Colaborarea profesorilor cu învățătorul este absolut necesară
pentru cunoașterea nevoilor elevilor. Este important ca toate tipurile de relații să funcționeze: cadru
didactic-elev, cadru didactic-părinți, copil-părinte. Trebuie să existe deschidere și către opiniile părinților,
către acceptarea dialogului când este vorba de luarea unor decizii importante în favoarea copilului.
De aceea, este importantă derularea unor parteneriate între familie-grădiniță-școală, în care toți
factorii implicați să-și înțeleagă rolul.

629
 Relaţia grădiniţă-familie
Donescu Milica

Grădiniţă şi familia sunt doi factori cu importanţă majoră în educaţia copilului preşcolar, iar între
aceştia şi comunitate reprezentată de mediul extraşcolar şi extrafamilial se află copilul.
Dacă mediul educaţional din familie şi din grădiniţă se completează şi se susţin, pot aigura bună
integrare a copilului în activitatea şcolară şi mai târziu în viaţa socială. Grădiniţă urmăreşte să aibă contacte
cu toate instituţiile interesate de domeniul educaţiei preşcolare, să stabilească cu acestea relaţii de cooperare
şi colaborare.
În acest context relaţia grădiniţă-familie a căpătat noi valenţe mai ales privind complexitatea noţiunii
de asigurare a calităţii în învăţământ. Asigurarea calităţii în educaţie este un obiectiv major al legăturii
dintre grădiniţă, comunitate şi familiile copiilor, ei fiind beneficiari direcţi ai acţiunilor desfăşurate de
grădiniţă în acest sens.
Colaborarea şi conlucrarea grădiniţei, a educatoarelor cu toţi factorii educaţionali (familie,
comunitate locală, biserica, mass-media) sunt reflectate în organizarea şi derularea unor parteneriate
eficiente care permit abordarea pozitivă a problematicii educaţiei preşcolare.
Grădiniţa trebuie să găsească forme noi, optime prin care cei implicaţi în educaţia copiilor preşcolari
să poată gestiona resursele umane, să deţină cunoştinţe teoretice şi practice pentru a se adapta la schimbările
din societatea actuală.
Grădiniţa participă şi interacţionează cu familiile elevilor, iniţiază activităţi comune în interiorul sau
sau în afară, poate sprijini alţi factori pentru a îmbunătăţi activitatea proprie. Pentru că aceste proiecte să fie
aplicate în practică trebuie să existe o viziune comună, eforturile să fie ale tuturor părţilor implicate; familia
care de cele mai multe ori este subiectivă, societatea cu realitatea ei situaţională, grădiniţa şi nu în ultimul
rând copilul asupra căruia au loc toate influenţele.
În relaţia, grădiniţă-familie-comunitate trebuie să existe respect, acceptare reciprocă, nu neîncredere,
provocare, suspiciune. Relaţiile dintre aceşti factori trebuie bazate pe înţelegere şi colaborare, pe transmitere
de informaţii şi prezentare a unor stări de lucruri, de influenţe pozitive asupra comportamentelor copiilor, pe
trăiri emoţionale şi afective reciproce în forme diferite de manifestare.
Pentru a realiza un parteneriat eficient, bazat pe asumarea valorilor democratice, este necesar că
societatea românească să realizeze o schimbare de valori, atitudini şi comportamente la nivelul tuturor
factorilor implicaţi în susţinerea educaţiei: cadre didactice, părinţi, reprezentanţi ai comunităţii. Teoria şi
practică în domeniul parteneriatului educaţional arată că şcoală/grădiniţă ar trebui să dezvolte relaţii
constante de colaborare cu categorii sociale şi organizaţii care sunt interesate în mod direct de realizare unei
educaţii de bună calitate: resusse umane, părinţi, instituţii guvernamentale centrale sau locale, reprezentanţi
ai cultelor, reprezentanţi ai sectoarelor economici şi financiare, reprezentanţii sindicatelor.

630
 Toţi cei implicaţi trebuie să fie de acord cu valori fundamentale că: egalitatea şanselor în
educaţie,spirit civic şi ataşament faţă de comunitate, comunicarea şi respectul reciproc, colaborarea şi
cooperarea, disciplină şi responsabilitatea.
Având în vedere cadrul educaţional în care copilul, beneficiarul direct al educaţiei este situat în
centrul proceselor din grădiniţă, ea, organizaţia furnizoare de educaţie trebuie să asigure şi să măsoare
progresul înregistrat de acesta, valoarea adăugată, iar comunitatea că beneficiar indirect, să se implice în
producerea, generarea calităţii în grădiniţă în funcţie de nevoi şi interese.
Importantă, valoarea educaţiei este în creştere într-o lume în care schimbările s-au accelerat, într-o
societate a opţiunilor individuale şi sociale multiple marcate de tranziţii de naturi diferite.
Educaţia trebuie să răspundă unor provocări ale societăţii şi indivizilor în derută într-o lume în care
se pierd repere, sisteme de referinţă, iar cele etnice mai ales se află în criză. Rolul social al educaţiei este
redefinit, în contextul unui perteneriat pentru educaţie, care îşi propune să fie un dialog responsabil, deschis
între toţi factorii educaţionali:familie, biserică, şcoală, comunitate. Trebuie realizată legatura şcoală-
comunitate, să existe şcoală în comunitate şi comunitatea în şcoală, înţelegerea şcolii ca un centru cultural şi
civic, centru complex de învăţare la îndemână tuturor. Prin programe, acţiuni specifice se pot crea şi
dezvolta legături multifuncţionale între şcoală şi comunitatea civică.
Aşadar comunitatea are un rol important alături de şcoală şi familie în educaţia elevului. Şcoala
trebuie sa devină nucleul parteneriatului educaţional. Incercarea unităţilor şcolare de a atrage in diferite
tipuri de parteneriat, diferite categorii şi instituţii, se va bucura de succes doar in măsura in care şcoala va
veni in intâmpinarea cerinţelor sociale şi comunitare:
extinderea caracterului democratic a managementului şcolar, atragerea familiei in calitate de partener
principal al şcolii, realizarea colaborării cu toate categoriile comunitare interesate, atragerea tuturor
factorilor care pot contribui la rezolvarea problemelor şcolii, realizarea unui echilibru intre cererea si oferta
de educaţie, satisfacerea unor nevoi comunitare specifice in domeniul educaţiei, pregătirea elevilor pe linia
dezvoltării personale si a integrării active in comunitate, asumarea unui rol activ in identificarea si
rezolvarea unor probleme ale comunităţii;
Pentru a răspunde acestor deziderate, şcoala printr-un management performant al calităţii
învăţământului, trebuie să orienteze întregul său efort spre elevi, care reprezintă centrul de interes al oricărui
parteneriat educaţional.

631
 COLABORAREA ȘCOALĂ-GRĂDINIȚĂ – PREMISĂ
A SUCCESULUI ȘCOLAR

Prof. înv. primar DOROBANȚU SIMONA

Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu”, Breaza
Copilul, ființă socială, stabilește relații interpersonale încă din primele luni de viață cu mama, familia
sa, iar pe măsură ce se dezvoltă, procesul de socializare se amplifică. Relațiile copilului cu grupurile sociale
în care se va integra de-a lungul existenței sale vor exercita o importanță deosebită, atât asupra evoluției sale
ca persoană în permanentă devenire, cât și asupra randamentului activității desfășurate.
Grădiniţei, ca prima verigă a sistemului de învăţământ, trebuie să i se acorde o mare atenţie,
deoarece reprezintă primul grup social în afara familiei cu care copilul ia contact. Învăţământul preşcolar a
dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoară după o programă minuţioasă şi care
urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului preşcolar pentru integrarea ușoară şi
rapidă in activitatea de învățare. Şi copilul preşcolar învaţă, dar pentru el învățarea este un joc. Învăţarea
şcolară,oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut, disciplina de muncă riguroasă etc.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt: ,,De ce se manifestă chiar din primele
zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa pregătitoare nu fac faţă cerinţelor
şcolare?” Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul
învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă perspectivă întreaga sferă a vieţii sale psihice , diferitele
structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului. Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru
startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-
un accelerat proces de modernizare.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
În calitatea mea de profesor la clasa a IV-a, am inițiat un proiect de parteneriat cu Grădinița
„Castelul Fermecat” din aceeași localitate, pentru anul școlar 2014-2015. Voi prezenta în continuare, pe
scurt, termenii acestui parteneriat.
ARGUMENT:
Schimbările care au loc în învățământul românesc impun o nouă abordare a relațiilor dintre școli și
grădinițe. Trecerea de la învățământul preșcolar la învățământul școlar declanșează o multitudine de
transformări în viața copiilor și a părinților. Reducerea la minim a „șocului psihologic” pe care-l induce
acest prag constituie o preocupare majoră a învățătorilor și educatoarelor.
Cum pot să-și însușească copiii de vârstă preșcolară mai bine deprinderi și priceperi decât învățând
alături de școlari?

632
 Integrarea copilului în școală presupune mai întâi formarea unor reprezentări corecte care să le
permită preșcolarilor o adaptare afectiv-motivațională la mediul școlar. Acest mediu în care se desfășoară o
muncă disciplinată, continuă, organizată, provoacă nu rareori băiatului sau fetiței de 5/6 ani o anumită
teamă. În acest scop, organizarea unor activități comune școală-grădiniță ce vizează familiarizarea copiilor
cu munca școlarilor, cu relațiile ce se stabilesc între învățător și elevi, ar face ca reprezentările copiilor
despre școală să fie mai clare, mai coerente și mai apropiate de realitate, acest lucru conducând la un debut
școlar optim.

SCOPUL PROIECTULUI:
Reducerea impactului cu cerințele școlii și familiarizarea preșcolarilor cu acestea; antrenarea
preșcolarilor și școlarilor în activități comune.

OBIECTIVE GENERALE:
Realizarea unor legături nonformale și deschise între grădiniță și școală;
Dezvoltarea spiritului de prietenie și înțelegere între copii-elevi, cadre didactice, părinți, invitați
speciali;
Identificarea modalităților concrete de optimizare a relației dintre grădiniță și școală.

OBIECTIVE SPECIFICE:
A.Privind preșcolarii:
 Dezvoltarea abilităților de comunicare;
 Formarea unei atitudini corecte a preșcolarilor față de școală;
 Familiarizarea cu clasa și cu obiectele școlarului;
 Formarea și dezvoltarea deprinderii de aplicare a normelor de comportare în situații diverse;
 Stabilirea de relații de prietenie și înțelegere între copii.
B.Privind elevii:
 Aplicarea cunoștințelor de literatură și manifestarea abilităților artistice;
 Realizarea de lucrări artistico-plastice comune cu preșcolarii, exprimând față de aceștia înțelegere și
considerație, dorință de întrajutorare;
 Acordarea șansei școlarilor de a fi parteneri în luarea unor decizii.

ACTIVITĂȚI COMUNE:
• „Mărțișoare, mărțișoare, semne noi de sărbătoare!” – atelier de creație;
• „Daruri pentru mame” – expoziție cu lucrări ale copiilor;
• Săptămâna porților deschise – vizitarea de către preșcolari a școlii, împreună cu părinții;
• „Obiceiuri de Sfintele Paști” – decorare de ouă, audiere povești, legende, jocuri de rol legate de
tradițiile pascale;
• „Porți deschise spre copilărie-Carnavalul prieteniei” – activități comune de Ziua Copilului;
• Evaluare proiect – prezentarea albumului de fotografii din cadrul activităților.

633
 Simpozion naţional
“Colaborarea grădiniţă –şcoală!Relaţia educatoare-învăţător –profesor”

Învăţător : Drăgoi Anica

Şcoala Gimnazială Maltezi , judeţul Ialomiţa

Meseria de educator este o frumoasă profesie ,care nu seamănă cu nici o

alta.Educatorul stimulează şi întreţine curiozitatea copiilor prin lucruri noi.Pentru o
pregătire temeinică a copiilor trebuie să existe o colaborare strânsă dintre grădiniţă şi
şcoală.
Pregătirea copilului pentru şcoală se face în grădiniţă.În cadrul colaborării educator –
învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea şcolarului pentru
şcoală,în vederea dezvoltării vorbirii,cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie , a
independenţei în gândire şi acţiune.
Necesită o muncă stăruitoare din partea educatoarelor pregătirea copiilor din
grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I.
Preşcolarii care frecventează cu regularitate grădiniţa ,se vor acomoda mai repede cu
statutul de şcolar.Grădiniţa şi şcoala alături de familie colaborează foarte strâns pentru a
asigura prin eforturi comune o educaţie de bună calitate.Cadrele didactice vor comunica
continuu cu părinţii copiilor informându-i despre progresele sau dificultăţile întâmpinate
de copii ,aspectele asupra cărora este necesar să se insiste prin exerciţii ori prin exemple
pozitive şi încurajări.
Părinţii pot colabora cu grădiniţa /şcoala cu prilejul excursiilor , serbărilor ,vizitelor
,aniversărilor. Formele de colaborare dintre părinţii copiilor şi cadrele didactice :
- întâlniri colective în cadrul comitetelor de părinţi ;
-activităţi de informare cu privire la conţinuturile şi metodele didactice ,programul de
lucru ;
-activităţi deschise pentru părinţi ,ateliere de lucrări practice cu părinţii ,activităţi
extracurriculare;
Părinţii pot fi parteneri în educaţie pentru că deţin cele mai multe informaţii despre
copiii lor.
Pregătirea copilului pentru startul şcolar se află într-un accelerat proces de
modernizare.
Voi puncta câteva condiţii optimale ale dezvoltării şi pregătirii temeinice a preşcolarului
pentru şcoală .Grădiniţa este locul unde copilul învaţă să acţioneze ,să creeze .Educatoarea
foloseşte metode şi procedee formativ-creative .Pe baza acestora copilul ajunge , pornind
de la informaţii cunoscute,la informaţii noi , până atunci necunoscute ,descoperite prin

634
eforturi personale.
Prin joc urmat de învăţare ,grădiniţa face o pregătire multilaterală a copilului .

Jocul este calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii.Activităţile
de învăţare dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţiile din şcoală ( îi
pregătesc atât formal cât şi informal).
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic.Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin
pedagogic care acţionează în sfera tehnologiei didactice.Ca şi la grădiniţă şi în clasa I
învăţătorul foloseşte jocul atât ca activitate de învăţare , cât şi ca mijloc de relaxare , de
destindere pentru copii.La atinuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală contribuie
activităţile comune cum ar fi :
- vizite la şcoală;
- vizita şcolarilor în grădiniţă;
- serbări comune ;
-plimbări şi programe distractive comune ;
Prin stabilirea unor contacte cu şcoala şi cu învăţătorii ,copiii se vor familiariza din
timp cu instituţia ,cadrele didactice , şcolarii din celelalte clase .
Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoştinţă micuţilor elevi cu viitorul
învăţător ,îl prezintă ,îi face o scurtă prezentare pentru a fi familiarizaţi cu persoana care
îi va dirija în actul învăţării şi cu sala de clasă unde vor învăţa.
Educatoarea întocmeşte fişele psiho-pedagogice pentru a veni în sprijinul cunoaşterii
copiilor de învăţătorul clasei I.
Pentru o mai bună eficientizare a relaţiilor dintre grădiniţă , şcoală şi familie recomand
cadrelor didactice :
-să asculte cu răbdare ;
-să aibă tact pedagogic ;
- să se informeze permanent ;
La cât mai multe rezultate bune !

635
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ - ŞCOALĂ
PROF. ÎNV. PRIMAR
DRAGOMIR IULIA,
ŞC. GIM. CĂPĂŢÂNEŞTI, JUD.BUZĂU

Cuceririle ştiinţifice actuale în domeniul psihopedagogiei relevă că dascălul nu mai este doar o sursă de
cunoştinţe, ci acestuia îi revine sarcina de a canaliza şi a orienta realizarea optimă a posibilităţilor de dezvoltare
ale fiecărui elev, prin organizarea şi individualizarea activităţii şcolare. Ineficacitatea învăţământului - arată
B.F.SKIMER - provine în mare măsură tocmai din nereuşita noastră în a găsi o soluţie la problema pe care o
pun deosebirile individuale (intelectuale, emoţionale, motivaţionale, de ritm de învăţare şi de uitare etc.) dintre
elevi.
Intrarea în clasa I marchează o cotitură însemnată în viaţa copilului pe care, alături de el, o resimte şi
familia. Se realizează acum dorinţa preşcolarului de a deveni şcolar. Dacă până atunci preşcolarul interpretează
doar imaginativ şi exterior rolul de elev, odată cu intrarea în şcoală ajunge într-o lume reală, organizată după
reguli "speciale". În momentul intrării în clasa I, copilul ncepe o viaţă nouă, centrată pe învăţarea de tip şcolar,
care constituie activitatea dominatoare a elevului. "Bobocul" nedumerit încă de noutatea şi varietatea cerinţelor
şcolare, urmează întocmai recomandările adultului. Învăţarea se transformă pe neobservate, de la primul contact
"oficial" cu şcoala, într-o ocupaţie permanentă a elevului. Învăţarea şcolară devine forma de existenţă şi criteriu
de evaluare socială a elevului.
Şcoala se pregăteşte pentru primirea şi conducerea copilului pe drumul ascendent al socializării şi al
umanizării. Dar este oare el ,,pregătit" pentru activitatea şcolară?
Conceptul de "pregătire" desemnează, în perspectivă, echilibrul realizat de ansamblul proceselor psihice
care deschid calea unei depăşiri şi a unor achiziţii noi. Dezvoltarea fizică şi psihică a copilului trebuie să atingă
un anumit grad de maturitate pentru ca el să poată beneficia de învăţare şcolară. Altfel, învăţarea rămâne
ineficace sau, în cazurile de suprasolicitare a copilului imatur şcolar, devine chiar nocivă.
Pentru asigurarea unei continuităţi reale între educaţia din grădiniţă şi cea din şcoală, se încearcă o
multitudine de rezolvări. Perspectiva în care selectăm exemple de experienţe de pregătire a copiilor prin
învăţământul elementar nu este cea a urmăririi formării gradate a tuturor compartimentelor personalităţii
copilului, nici a trasării riguroase a demersurilor educative pentru dobândirea cunoştinţelor şi abilităţilor
esenţiale pentru vârsta analizată, ci una psiho-sociologică, referitoare la socializarea complexă a copilului prin
succes, prin satisfacţie, obţinute în activitatea sa instructiv-educativă globală.
Obiectivul învăţământului preşcolar este de a oferi sprijin competent pentru dezvoltarea armonioasă în
plan fizic, intelectual şi social a copiilor, pregătindu-i totodată pentru o cât mai uşoară adaptare la activitatea
şcolară.
Există între grădiniţă şi şcoală o anumită comunicare indirectă, mai ales prin intermediul părinţilor, din
discuţiile cu aceştia confirmându-se aşteptările că elevii care au frecventat grădiniţa au dovedit că au o pregătire
corespunzătoare pentru şcoală, concretizată în adaptarea mai rapidă la noul regim de viaţă, sunt sociabili,
receptivi, au capacităţi intelectuale necesare actului de învăţare.
Responsabilitatea pentru viaţa copiilor face parte din viaţa noastră cotidiană şi, cu cât ştim mai multe
despre copii, cu atât mai bine îi sprijinim să se dezvolte şi să devină adulţii pe care ni-i dorim în societate.
În perioada copilăriei mici, copiii se desvoltă rapid şi chiar spectaculos. Dacă procesul de dezvoltare
este neglijat în acest stadiu, este mult mai dificil şi mai costisitor să compensezi mai târziu pierderile
acumultate acum. De aceea investiţia în copii cât mai de timpuriu ne conduce, pe termen lung, la dezvoltare
socială.
Analizând fenomenul pregătirii copilului pentru şcoală trebuie să ţinem cont de: vârsta cronologică,
maturitatea şcolară, volumul şi gradul de dificultate a solicitărilor la care va fi supus copilul în etapa care
urmează.
În ceea ce priveşte ultimii doi factori consider că rolul celor trei actori: părinte, educator şi învăţător este
determinant.

636
 Concluzionând vom răspunde afirmativ la întrebarea: ,,Este pregătit preşcolarul pentru şcoală?, sub
rezerva de a exista o relaţie intrinsecă între acţiunea pedagogică, dezvoltarea psihică respectiv dintre activitatea
şi dezvoltarea preşcolarului, relaţie transcrisă într-un sistem de acţiuni şi operaţii didactice concrete între cele
două instituţii: grădiniţa şi şcoala. Acestea cu atât mai mult cu cât "arta" de a instrui şi de a educa se
transformă în ştiinţa experimentală a formării omului.

BIBLIOGRAFIE:
BINET, A. - "Idei moderne despre copii" - E.D.P. BUCUREŞTI, 1970;
KULCSAR, T. - "Factori psihologici ai reuşitei şcolare" - E.D.P., BUCUREŞTI, 1988

637
 Colaborarea grădiniţă-şcoală – punte de legătură între învăţământul preşcolar şi
primar

Ed. Dragomirescu Andreea Maria

Grădiniţa P.P. Cozia, Rm. Vâlcea, Vâlcea

Crearea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în activitatea
educaţională în special la nivelul claselor. Această condiţie este valabilă şi pentru primele două trepte ale
învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai exact, legătura şi continuitatea trebuie să
existe între grupa preşcolară şi clasa şcolară. O asemenea continuitate va asigura o mai rapidă şi eficientă
adaptare a copiilor din clasa şcolară la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon arăta: “Este împotriva
naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil şi
original. În succesiunea perioadelor, copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare.”
Aptitudinea de şcolaritate este o problemă a educaţiei preşcolare instituţionalizate, aşadar a grădiniţei.
Condiţia de bază a atingerii de către toţi copiii a gradului de dezvoltare şi adaptare cerut de o eficientă activitate
şcolară o reprezintă crearea unei legaturi funcţionale de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniţei
şi prima clasă a şcolii primare. Acest lucru presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului
de educaţie din aceste două trepte de învăţământ: obiective pedagogice, conţinut, forme de organizare a
activităţii, metode, relaţia pedagogică.
Mijloace de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri psihopedagogice. O măsură
psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi şcoală se găseşte la nivelul
conţinutului învăţământului, oglindit în programele grădiniţei si ale clasei primare. Este vorba de legătura
strânsă între prevederile programelor respective .Pentru a fi însă operaţională, legătura dintre programe trebuie
să fie riguros cunoscută atât de învăţător cât şi de educatoare. Aşadar, educatoarele care lucrează cu grupa
preşcolară mare trebuie să cunoască cerinţele programei pentru clasa primară spre a-i asigura baza care să-i
permită preşcolarului însuşirea cunostinţelor clasei primare, iar învăţătorul care va prelua clasa primară trebuie
să cunoască programa grupei preşcolare mari pentru a şti pe ce elemente se poate sprijini în procesul de
instruire. O conditie esenţială pentru
rezolvarea raportului de continuitate dintre educaţia preşcolara şi cea şcolara o constituie analiza psihologică a
activităţii şcolare şi determinarea acelor capacităţi intelectuale, afectiv-voliţionale ce trebuie formate copiilor
pentru a se adapta fără impedimente activităţii şcolare, deci trebuie să se stabilească capacităţile necesare pentru
ca preşcolarul să asimileze cunoştinţele prevăzute în învăţământul primar.
N.Okon consideră că învăţarea scrierii şi citirii implică formarea unor capacităţi:

a) vizuale- perceperea semnelor grafice, ceea ce presupune diferenţierea semnelor grafice după forma
lor , aşadar posibilitatea de a recunoaşte şi reproduce diverse simboluri;

b) auditive- perceperea şi identificarea sunetelor sau fenomenelor ;

638
 c) semantic- stabilirea unei legături între simbolurile grafice şi sensul cuvintelor ceea ce înseamnă
insuşirea limbajului şi formarea conceptelor.

Cât despre dezvoltarea gândirii matematice, este necesar să fie formată capacitatea de a traduce în
concepte însuşirile cantitative ale mulţimilor, de a înţelege relaţiile dintre mulţimi (superioritate, inferioritate,
egalitate), de a le pune în corespondenţă, de a număra şi de a efectua operaţii mentale de adunare şi scădere cu o
unitate . Aptitudinea de şcolaritate înseamnă atât pregătirea intelectual-cognitivă a copilului cât şi cea afectivă,
voliţională şi socială. În acest mod se dezvoltă interesul de cunoaştere al copilului ca suport al unei motivaţii
susţinute în învăţare, sociabilitatea copilului care-l ajută să-si regleze activitatea în funcţie de cerinţele
adultului, ale programului şcolar , de a desfăşura o activitate în grup, de dezvoltare a motricităţii. Realizarea
acestor capacităţi conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educaţiei preşcolare în relaţia lor
cu cele ale şcolii primare şi conferă caracter de sistem relaţiei dintre grădiniţă şi şcoală . Legătura dintre
grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin folosirea metodelor şi procedeelor didactice în activitatea de învăţare.
Dacă în grădiniţă predomină jocul, ca mijloc de realizare a învăţării, în şcoală învăţătorul foloseşte jocul atât ca
activitate de învăţare, cât şi ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele cotinuităţii
grădiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care privesc formele de organizare şi desfăşurare a
activităţii. Experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi: vizite la şcoală, vizita
şcolarilor în grădiniţă, serbări comune, plimbări şi programe distractive commune contribuie la atenuarea
distanţei dintre grădiniţă şi şcoală. Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să realizeze eficient şi obiectiv
munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la învăţătura şi purtare a
foştilor »elevi », iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite în grădiniţă. Prin
colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală vor fi valorificate şi alte forme de strângere a legăturilor dintre cele două
instituţii: participare reciprocă a educatoarelor şi învăţătorilor la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la
activităţile comisiilor metodice , la « lecţii-model », la sesiuni de comunicări.

639
 Colaborarea gradinita-scoala, conditia succesului in educarea celor mici

Prof.inv.presc. Dragoslav Denisa Elena

GPP Bobocei din Micro III, Buzau

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major,

continuitatea în întreaga activitate educațională în special la nivelul claselor « praguri
».Aceasta condiţie este valabilă şi pentru primele două trepte ale învăţământului:învăţământul
preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciprocă şi continuitatea trebuie să fie
asigurate între grupa preşcolară şi clasa pregătitoare. O asemenea continuitate va asigura o
mai rapidă adaptare a copiilor din clasa pregătitoare la particularităţile muncii de învăţare . H.
Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii să tratam copilul în mod
fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In
succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de
metamorfozare.Aptitudinea de școlaritate este o problemă a educației preșcolare
institutionalizate, deci a grădiniței. Condiția esențială a atingerii de către toți copiii a gradului
de dezvoltare și adaptare cerut de o eficientă activitate școlarș , o reprezintă realizarea unei
legăturii funcționale de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniței și prima clasă
a școlii primare.Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului
de educație din aceste două trepte de învățămant:obictive pedagogice ,conținut, forme de
organizare a activității, metode ,relația pedagogică.
Formele de colaborare dintre gradiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la
asigurarea continuității între grădiniță și scoală este plasată la nivelul conținutului
învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale clasei pregătitoare. Este
vorba de legătura indisolubilă între prevederile programelor respective .Pentru a fi însă
operațională,corelația dintre programme se cere a fi riguros cunoscută atât de învățător ,cât și
de educatoare.Astfel,educatoarele care lucrează cu grupa preșcolară mare trebuie să cunoască
cerințele programei pentru clasa pregătitoare spre a-i asigura baza care să-i permită
preșcolarului însușirea cunoștintelor adecvate,iar învățătorul care va prelua clasa pregătitoare
trebuie să cunoască programa grupei preșcolare mari pentru a ști pe ce elemente se poate
sprijini în procesul de instruire și educare.
O prima condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolară
și cea școlara o constituie analiza psihologicaa activității școlare și determinarea acelor
capacități intelectuale ,afectiv-voliționale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără
dificultăți activității școlare,deci trebuie să se stabilească capacitățile necesare pentru ca
preșcolarul să asimileze cunoștintele prevăzute în clasa pregătitoare. Cercetările intreprinse în
această direcție ne oferă unele date deosebit de utile.N.Okon consideră că învățarea scrierii și
citirii implică formarea unor capacități:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferențierea semnelor
grafice după forma lor ,deci posibilitatea de a recunoaște și reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea și identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legături între simbolurile grafice și sensul cuvintelor ceea
ce înseamnă insusirea limbajului și formarea conceptelor.
În ceea ce privește dezvoltarea gândirii matematice este necesar să fie formată capacitatea de
a traduce în concepte însușirile cantitative ale mulțimilor, de a înțelege relațiile dintre mulțimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune în corespondența, de a număra și de a efectua
operații mentale de adunare și scădere cu o uniate .
Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a
copilului și la cea afectivă,volițională și socială. În acest sens se dezvoltă interesul de

640
cunoaștere a copilului ca suport al unei motivații susținute în învățare,sociabilitatea copilului
care-l face apt de a-și regla activitatea în funcție de cerințele adultului,ale programului școlar
,de a desfășura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare a motricității.
Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor
specifice educației preșcolare în relația lor cu cele ale școlii primare și conferă caracter de
sistem relației dintre grădiniță și scoală .
Legătura dintre grădiniță și scoală se realizeaza și prin măsuri de ordin pedagogic, care
acționează în sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuității în însăși
folosirea metodelor și procedeelor didactice,în activitatea de învățare ,precum și de intervenții
în formele de organizare a procesului de învățământ în primul rând în lecții. Astfel, este bine
știut, că învățătura,dominantă a vârstei școlare este prezentă în diferite forme și la vârsta
preșcolară,că izvorând din necesitatea de a satisface interesul,curiozitatea copilului pentru
cunoaștere.În clasa pregătitoare învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și
ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care
privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca
desfasurarea unor activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita,
serbari comune ,plimbari si programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei
dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a
le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv
munca instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la
invatatura si purtare a fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs
cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si
alte forme de strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a
educatoarelor si invatatorilor la cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile
comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de comunicari.

BIBLIOGRAFIE:
• Cucoș, Constantin,”Pedagogie”, Ed. Polirom, Iași, 2006
• Culea, Laurențiu(coor) ,,Aplicarea noului curriculum pentru educaţia timpurie – o
provocare?”, Ed. Diana, Piteşti

641
 Colaborarea grădiniță-școală!

Educatoare Drăguț Georgiana-Larisa,

Gradinița cu P.N. Nr.4 „ Dr. Anca Abramescu” din Târgoviște

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. Intrarea copilului în
şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu
adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act complex care
angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate
cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-
învăţătoare.Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele
zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea
şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei
fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii
sociale şi de activitate.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii. În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum
este acesta pregătit.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională. Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa

642
I,susţinute şi de experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul
intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce
se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru
şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea
proceselor psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea
şcolară.Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai
bine copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

643
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

PROFESOR ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR: DUCA AURICA

ŞCOALA PRIMARĂ NR.1 BISTRA

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa,noutatea condiţiilor de
activitate,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive şi afective, accentuarea
pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social
şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse de copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.

644
 Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi ca şcolar începător. Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru
mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea
şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că li
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

645
 Parteneriatul grădiniță-școală: exemple de bune practici

Prof. înv.primar Duca Elena Monica

Şcoala Gimnazială ,,Ioan Opriş’’ Turda, Jud.Cuj

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și
sinuos, plin de urcușuri și coborîșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate
aspectele ei.
Activitatea pe care o desfăşoară educatoarele cu copiii în grădiniţă, duce în mod nemijlocit
la formarea şi la dezvoltarea deprinderilor şi priceperilor de muncă intelectuală, activitate ce are
continuitate şi în munca şcolară de mai târziu. Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o
serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a
întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii
micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Pentru a înlesni cu mai
multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o strânsă legătură
între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun
preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Raportul dintre grădiniţă şi şcoală, în general, trebuie să fie un raport de continuitate în plan
instituţional, în planul conţinutului şi al metodelor.
Atributele şcolarizării, cât şi obiectivele majore ale educaţiei şcolare, obligă la conceperea
unei pregătiri pentru şcoală ca un efort de a ridica întreaga formaţie a copilului la un stadiu superior
în dezvoltarea lui intelectuală şi comportamentală.O astfel de optică poate asigura copilului nu
numai adaptarea la cerinţele regimului şcolar, ci şi parcurgerea unui drum ascendent de şcolaritate
şi implicit, în planul formării şi dezvoltării personalităţii sale.
Copilul preşcolar dobândeşte în grădiniţă multiple cunoştinţe pe care şi le însuşeşte, cu
prioritate, prin legătura directă cu realitatea. Odată cu acumularea acestui bagaj bogat de cunoştinţe,
reprezentările copilului ating un grad mai înalt de generalizare. În acelaşi timp, vorbirea devine mai
bogată, mai clară, mai corectă, asigurând dezvoltarea intensă a gândirii.
În asigurarea continuităţii între activitatea dominantă a vârstei preşcolare şi a perioadei
şcolare mici, trebuie avut în vedere însăţi particularităţile trecerii de la un stadiu la altul în
dezvoltarea copiilor.
Un sistem national de învățământ este eficient dacă este unitar și încurajează continuitatea
între treptele de învățământ, inclusiv între cel preșcolar și primar.
O trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de măsuri ce implică,
în primul rând, stabilirea unui parteneriat permanent grădiniță-școală. Colaborarea poate lua mai
multe forme: colaborarea între cadrele didactice: discuții, schimburi de opinii, studierea reciprocă a
documentelor oficiale, analiza componentelor educaționale ale acestor două trepte obiective,
conținuturi, strategii didactice;desfășurarea unor activități comune grădiniță-școală: jocuri
distractive, de mișcare, dramatizări, jocuri didactice, vizite, activități practice etc.
Spre exemplu, am desfășurat în parteneriat activități precum:
Joc didactic: ”Sunete, litere, cuvinte”: copiii denumesc cuvinte care încep cu un anumit sunet, iar
elevii le scriu pe tablă.
Povestea copiilor -”Eu povestesc, tu scrii!”: preșcolarii le vor dicta elevilor propoziții, iar aceștia
le vor scrie pe tablă (în caiete);

646
Joc didactic:”Probleme distractive”: copiii formează câte 2 mulțimi de elemente, indicând
cifra corespunzătoare. Elevii vor compune o problemă simplă utilizând mulțimile formate de
preșcolari;
Activitate practică: ”Un dar pentru prieteni”, În aşteptarea lui Moş Craciun”– se poate organiza cu
ocazia diferitelor evenimente și sărbători: începutul și sfârșitul anului școlar, ziua prieteniei, ziua
copilului, Crăciun, Paște. Elevii și preșcolarii colaborează pentru a confecționa felicitări, mărțișoare,
obiecte, pe care și le dăruiesc.
Activitate interdisciplinară: ”O poveste în culori”- elevii crează o poveste, iar preșcolarii
desenează personajele poveștii, realizând împreună o carte.
Vizite la școală – preșcolarii vor observa sala de clasă, cum sunt așezate băncile,
conținutul ghiozdanelor, manualele, penarul, tabla, vor intra în contact cu elevii și învățătoarea și se
vor familiariza puțin cu orarul și cu regulile clasei..
Excursiile și jocurile de mișcare, activități cu un caracter antrenant și distractiv, contribuie și ele la
crearea unei punți de legătură între grădiniță și școală.
Planificate să se desfășoare în grupuri eterogene, preșcolari și școlari, aceste activități au
rol instuctiv- educativ, dezvoltă spiritul de echipă și perseverența, încurajează comunicativitatea și
reușesc să construiască o legătură afectivă puternică între copii.

Bibliografie:

Păuna, Adriana Camelia. ”Rolul jocului în asigurarea continuității între activitatea din grădiniță și
cea din școală”. Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2010.
Wallon, Henri. ”Evoluția psihică a copilului”. București, E.D.P. 1975.
Revista LABORATOR PRESCOLAR, Mihaela Paisi Lazarescu, Liliana Ezechil, editura V &
Integral, Bucuresti 2011;

647
648
 Simpozion naţional/ Schimb de experienţă

Colaborarea grădiniţă-şcoală

Prof. înv. preşc. Dudulea Cătălina

Şc.Gimnazială „Al. I. Cuza”( Grădiniţa Waldorf)

De ce grădiniţă? Ce simbolizează acest cuvânt faţă de instituţia care poartă acest nume? Dacă plecăm de
la etimologia cuvântului grădină, acesta presupune un spaţiu de cele mai multe ori îngrădit pe care se cultivă
diverse plante, legume, pomi fructiferi, etc. cu scopul de a obţine produse necesare traiului. Grădina este locul
creşterii, al cultivării şi al îngrijirii acestor plante.Într-o grădină succesiunea anotimpurilor are loc firesc,
natural, îmbinând voinţa cosmică cu cea umană.

Într-o grădiniţă de copii succesiunea vârstelor are loc tot firesc, natural, străbătută şi condusă fiind de
voinţa umană, respectând în acelaşi timp legile cosmice. Aici este locul creşterii, al cultivării şi îngrijirii
fenomenelor vitale şi interioare ale copilului. Cu timpul, grădiniţa a devenit o instituţie publică, cu o funcţie
socială bine definită, datorită schimbărilor sociale ( ambii părinţi lucrează sau mame singure care întreţin
familia). Ca urmare a acestui aspect tabloul grădiniţelor Waldorf a suferit o uşoară modificare conferindu-i
complexitate.

Grădiniţa Waldorf este caracterizată în primul rând de convingerea cunoscută şi experimentată că omul
poate învăţa numai de la oameni să fie om. Copilul are nevoie de educator pentru că trăieşte împreună cu el şi
se leagă spiritual şi sufleteşte cu fiinţa copilului. Ştiut fiind acest lucru, educatoarea din grădiniţa Waldorf este
definită prin veneraţie faţă de omul în devenire, cu care nu are voie să facă experienţe şi în faţa căruia trebuie să
rămână în orice clipă cel mai frumos model de urmat. În spaţiul de locuit şi de joacă al copilului, adultul
stabileşte cu acesta raporturi cordiale bazate pe o legătură interioară construită din cunoaştere, respect şi iubire.

Demersul pedagogic în grădiniţele Waldorf, definit ca un proces viu, se adresează copiilor între 3-7 ani,
vizând dezvoltarea în toate privinţele, a forţelor corporale, sufleteşti şi spirituale fără a lăsa loc unilaterităţii,
stabilind un raport echilibrat între formativ şi informativ, respectând totodată ritmul propriu de dezvoltare al
fiecărui copil. El are la bază concepţia pedagogică a lui Rudolf Steiner care, fără a minimiza etapele de
dezvoltare ale copilului unanim recunoscute în plan psiho- pedagogic acţionează întotdeauna asupra omului în
devenire, care trebuie şi poate să se implice în viaţa socială de mâine. Realizarea ţelurilor educaţionale,
generale în grădiniţa Waldorf se întinde pe o durată mare de timp pe parcursul căreia fiecare copil la vremea sa
şi la înţelegerea sa va ajunge la rezultate concrete.

Grădiniţei ca prima treaptă a sistemului de învăţământ trebuie să i se acorde o mare

atentie.Preşcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative şi are o
importanţă deosebită pentru procesul şcolarizării copilului. Având în vedere că grădiniţa şi şcoala primară
reprezintă două trasee succesive, dar sunt părţi ale unui proces care trebuie să rămână în ansamblu unitar,
legătura dintre cele două instituţii se recomandă să fie una foarte stânsă pentru ca trecerea de la una la cealalta
să se facă în mod firesc, natural pentru copil.

649
 Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care îl urmărim–
dezvoltarea personalităţii copilului.Cadrele didactice din cele două instituţii pot căuta împreună acele
prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului în cadrul şcolii.

Cele mai frecvente modalităţi de întâlnire între cele două medii educaţionale, care pot fi valorificate de
ambii parteneri sunt:

• Vizitarea unei şcoli de către preşcolari pentru familiarizarea acestora cu mediul de aici;
• Vizitare unei grădiniţe de către şcolarii mici pentru a le împărtăşi copiilor de aici primele lor experienţe
şcolare;
• Organizarea unor întâlniri cu părinţii copiilor din grădiniţă la care să participe şi câţiva viitori învăţători
care să informeze părinţii asupra modului de organizare a procesului instructiv-educativ de la şcoală;
• Urmărirea de către educatoare a copiilor deveniţi şcolari pentru sesizarea progreselor în dezvoltare sau,
dimpotrivă, a dificultăţilor pe care le întâmpină sub efectul noilor solicitări;
• Organizarea unor sărbători ( serbări) comune;
• Realizarea unor activităţi metodice şi cercuri pedagogice comune pentru educatoare şi învăţătoare ori de
câte ori se ivesc probleme şi solicitări care vizează ambele instituţii.

Pentru asigurarea continuităţii între cele două medii educaţionale, cadrele didactice din
şcoală trebuie să cunoască pregătirea ce se realizează în grădiniţă, iar educatoarele trebuie să se informeze
asupra dinamicii cerinţelor ce se formulează în mediul şcolar.
Prin stabilirea primelor contacte cu şcoala şi cu învăţătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituţia
dar şi cu cele mai importante personaje ale ei, ceea ce va contribui la reducerea neliniştilor şi a stărilor afective
negative pe care le generează perspectiva primei zile de şcoală.

„Orice educatie este autoeducatie, iar noi, ca dascali si educatori, cream de fapt doar contextul in care copilul
se autoeduca. Trebuie sa realizam contextul optim, pentru ca, prin noi, copilul sa se educe singur, asa cum
trebuie sa se educe el prin propriul sau destin launtric.” Rudolf Steiner

650
 Colaborarea grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor
Prof.înv.primar, Duliga Ileana
Liceul Tehnologic Roşia de Amaradia

Un sistem national de învățământ este eficient dacă este unitar și încurajează continuitatea
între treptele de învățământ, inclusiv între cel preșcolar și primar.
O trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de măsuri ce
implică, în primul rând, stabilirea unui parteneriat permanent grădiniță-școală: discuții,
schimburi de opinii, studierea reciprocă a documentelor oficiale, desfășurarea unor activități
comune: jocuri distractive, de mișcare, dramatizări, jocuri didactice, vizite, activități practice
etc.
Denumită şi „vârsta de aur a copilăriei”, vârsta preşcolară se caracterizează prin multiple
achiziţii pe plan intelectual, fizic și comportamental. Odată cu intrarea în grădiniţă, copilul
vine în contact cu o multitudine de necunoscute, el deschide un cufăr al comorilor, pe care,
plin de curiozitate, îl cercetează şi şi-l însușește. Sub îndrumarea atentă a educatoarei, copilul
îşi satisface curiozitatea prin joc, prin acţiunea directă cu obiectele. În această perioadă are
loc dezvoltarea puternică a limbajului, se pun bazele operaţiilor gândirii (sinteză, analiză,
abstractizare, generalizare, comparație) prin acţiune nemijlocită cu obiectele se dezvoltă
memoria, atenţia, imaginaţia și, în același timp, copilul, prin faptul că intră într-o
colectivitate, își dezvoltă abilități și atitudini care îi vor fi utile mai târziu, la școală:
sentimente de prietenie, respect, atitudinea de cooperare, de apartenență la un grup, spiritul de
învingător.
Unul dintre scopurile educației preșcolare, începând mai ales cu nivelul II de vârstă (grupa
mare), este pregătirea copilului pentru cea de-a doua treaptă a sistemului național de
învățământ, școala primară. Educatoarea planifică activități (în principal jocuri) prin care
urmărește formarea și dezvoltarea unor abilități, capacități, cunostințe utile în clasa I (clasa
pregătitoare): recunoașterea și scrierea cifrelor, recunoașterea unor sunete, dezvoltarea
motrică-trasarea corectă a unor semne grafice, dezvoltarea atenției, memoriei, limbajului,
etc.Un sistem national de învățământ este eficient dacă este unitar și încurajează
continuitatea între treptele de învățământ. H. Wallon spunea: ”Este împotriva naturii să
tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil
și original. În succesiunea perioadelor, copilul rămâne una și aceeași ființă în curs de
metamorfozare.”O trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de
măsuri ce implică, în primul rând, stabilirea unui parteneriat permanent grădiniță-școală.
Colaborarea poate lua mai multe forme:

 colaborarea între cadrele didactice: discuții, schimburi de opinii, studierea reciprocă a

documentelor oficiale, analiza componentelor educaționale ale acestor două trepte
obiective, conținuturi, strategii didactice;
 desfășurarea unor activități comune grădiniță-școală: jocuri distractive, de mișcare,
dramatizări, jocuri didactice, vizite, activități practice etc.
Spre exemplu, se pot desfășura în parteneriat activități precum:

1. Joc didactic-concurs: ”Descifrează codul”- preșcolarii vor alcătui propoziții despre

obiecte, ființe, fenomene și le vor reprezenta grafic, fără să le pronunțe cu voce tare. Școlarii
vor scrie și ei, propria propoziție – prin trasarea de linii, respectând numărul de cuvinte din
cea alcătuită de preșcolari. Vor câștiga cei care ”ghicesc” propozițiile colegilor;

651
2. Joc didactic: ”Sunete, litere, cuvinte”: copiii denumesc cuvinte care încep cu un anumit
sunet, iar elevii le scriu pe tablă.

3. Povestea copiilor -”Eu povestesc, tu scrii!”: preșcolarii le vor dicta elevilor propoziții, iar
aceștia le vor scrie pe tablă (în caiete);

4. Joc didactic:”Probleme distractive”: copiii formează câte 2 mulțimi de elemente, indicând

cifra corespunzătoare. Elevii vor compune o problemă simplă utilizând mulțimile formate de
preșcolari;

5. Activitate practică: ”Un dar pentru prieteni” – se poate organiza cu ocazia diferitelor
evenimente și sărbători: începutul și sfârșitul anului școlar, ziua prieteniei, ziua copilului,
Crăciun, Paște. Elevii și preșcolarii colaborează pentru a confecționa felicitări, mărțișoare,
obiecte, pe care și le dăruiesc.

6. Joc didactic interdisciplinar: ”Răspunde și scrie”: elevii le citesc celor mici

întrebările, preșcolarii răspund, iar elevii vor scrie pe tablă răspunsurile acestora. Se pot
utiliza metode active precum – diagrama Venn, metoda cubului, metoda exploziei stelare, se
vor adresa întrebări din sfera de cunoștințe comune: povești cunoscute, anotimpuri, elemente
din natură (plante, animale, păsări);

7. Activitate interdisciplinară: ”O poveste în culori”- elevii crează o poveste, iar preșcolarii

desenează personajele poveștii, realizând împreună o carte.

8. Vizite la școală – preșcolarii vor observa sala de clasă, cum sunt așezate băncile,
conținutul ghiozdanelor, manualele, penarul, tabla, vor intra în contact cu elevii și
învățătoarea și se vor familiariza puțin cu orarul și cu regulile clasei.
Se pot organiza și vizite ale școlarilor la grădiniță, prilej pentru aceștia de a rememora
clipele petrecute aici, de a se recrea împreună cu cei mici, care vor lua contact cu școala fără
a ieși din mediul familiar al grădiniței.

9. Alte activități comune grădiniță-școală pot lua forma spectacolelor, a unor dramatizări și
scenete.

10. Excursiile și jocurile de mișcare, activități cu un caracter antrenant și distractiv,

contribuie și ele la crearea unei punți de legătură între grădiniță și școală.

Planificate să se desfășoare în grupuri eterogene, preșcolari și școlari, aceste activități au

rol instuctiv- educativ, dezvoltă spiritul de echipă și perseverența, încurajează
comunicativitatea și reușesc să construiască o legătură afectivă puternică între copii.

Bibliografie:
Păuna, Adriana Camelia. ”Rolul jocului în asigurarea continuității între activitatea din
grădiniță și cea din școală”. Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2010.
Wallon, Henri. ”Evoluția psihică a copilului”. București, E.D.P. 1975.

652
 DE LA GRĂDINIŢĂ LA ŞCOALĂ

Educ. Duma Teodora- Alexandra

GPN Nr. 2 Gepiş, jud. Bihor

,,Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi
nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm cum să se adapteze.”
Maria Montessori
Preşcolaritatea poate fi numită pe drept „vârsta marilor ucenicii”, una dintre cele mai importante
perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special în sfera sentimentelor
şi a personalităţii copilului. Ea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative şi
are o importanţă deosebită pentru procesul şcolarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi şcoală,dar şi unitatea influenţelor educaţionale
prin colaborarea educatoare-învăţătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este
necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,
afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor. Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea
copilului pentru startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ
dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de modernizare. În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia
trebuie să fixexe obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală în vederea dezvoltării
vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea
creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,
constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi
accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la
mediul social şi înconjurător.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi
şcoală este plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în special în programele grădiniţei şi ale
clasei pregătitoare. Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic care
acţionează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea metodelor
şi procedeelor didactice,în activitatea de învăţare precum şi de intervenţii în formele de organizare a
procesului de învăţământ în primul rând lecţii. Astfel, este bine de ştiut că învăţătura dominantă a vârstei
şcolare este prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface
interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaştere. Învăţătorul foloseşte de multe ori jocul atât ca activitate
de învăţare, cât şi ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuităţii grădiniţei
cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care privesc formele de organizare şi desfăşurare a activităţii. În
acest sens, experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi vizite la şcoală, vizita
şcolarilor în grădiniţă, serbări comune, plimbări şi programe distractive comune, contribuie la atenuarea
distanţei dintre grădiniţă şi şcoală. Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le
produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari. Prin stabilirea
contactelor cu şcoala şi cu învăţătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituţia dar şi cu cele mai
importante personaje ale ei, ceea ce va contribui la reducerea neliniştilor şi a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de şcoală.
În sfera acestor modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală vor fi valorificate şi alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituţii cum ar fi participarea reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activităţile comisiilor metodice, la lecţii/activităţi model, la sesiuni de comunicări.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev
,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii , noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ales, specificul învăţării-act
complex care angajează dintr-o nouă sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice , toate
cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală

653
este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera
cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate
planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului. Evident că nici ,,inteligenţa
şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în concepţia lui J.Piaget, desemnează
echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi structurată ca
atare înainte de intrarea copilului în şcoală.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa pregătitoare ,susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia că în momentul intrării în
şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se
numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru
şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală. Pregătirea copiilor
din grădiniţă în vederea integrării cu succes în şcoală necesită o muncă stăruitoare din partea educatoarelor,
deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Debutul şcolar presupune un anumit nivel de dezvoltare psihică intelectuală şi morală a copilului, iar
aptitudinea de şcolaritate sau maturitate şcolară solicită dobândirea unor priceperi, deprinderi şi capacităţi
necesare activităţii şcolare bazată pe învăţare.
Grădiniţa şi şcoala trebuie să creeze premize favorabile pentru realizarea continuităţii
învăţământului preşcolar cu cel primar.

Bibliografie:
Cucoş, C., Psihologie, Ed. Polirom, Iaşi, 1998
Toma, Gh., Oprescu, N., Bazele teoretice ale psihopedagogiei preşcolare
Revista Învăţământului Preşcolar Nr.1, 2009

654
 Colaborarea gradinita-scoala!
Relatia educatoare-invatator-profesor!
Prof.inv.presc. Dumitra Nicoleta
Gradinita „Luminita” Lumina, Judetul Constanta

Instituțiile școlare trebuie să găsească o punte de legătură cu familia, arătând părinților noi căi spre
educație în beneficiul copiilor. Evoluțiile rapide din viața socială de astăzi, modificarea statutului familiei și
al soților în cadrul acesteia, atribuțiile crescute ale femeii fac ca rolul grădiniței și al școlii să fie mare nu
numai în ce privește educația copiilor, ci și a părinților.
Tot ceea ce se săvârșește sub privirea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare. O
educație adevărată, reală se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în grădiniță și în școală. În
primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului și abia apoi prin cea a cuvântului.
Modelele educaționale actuale pun în centru copilul și trebuințele sale, nevoile lui de dezvoltare și în
acest scop participă numeroși factori, între care cei cu importanță semnificativă sunt școala/grădinița și
familia. Dar poate și mai importantă pentru o dezvoltare armonioasă a copilului este colaborarea între cei
doi agenți educogeni – familia și instituția educațională.
În majoritatea situațiilor, familia, grădinița și școala colaborează foarte strâns pentru a asigura prin
eforturi comune o educație de bună calitate. Sunt numeroase însă și cazurile în care familia acționează
uneori contrar direcțiilor conturate de grădiniță/școală, uneori din lipsa de informare, alteori din nepricepere
ori din dezinteres. În loc să întărească și să dezvolte achizițiile din grădiniță/școală – în termeni
comportamentali ori de cunoștințe – părinții destructurează prin atitudinea lor ceea ce dascălul construiește
zi de zi. De aceea se impune o comunicare continuă și de calitate între cadrele didactice și părinți privind
progresele sau dificultățile întâmpinate de copii, aspectele asupra cărora este necesar să se insiste prin
exerciții ori prin exemple pozitive și încurajări. Comunicarea și deschiderea din ambele părți, pentru a
sprijini dezvoltarea și buna educație a copilului, aduc beneficii pe permen lung în dezvoltarea personalității
acestuia. Dacă părinții sunt implicați în programul educativ încă de la început, ei vor înțelege importanța
colaborării cu grădinița/școala, cu educatoarele/învățătoarele și își vor forma deprinderea de a se interesa și
a sprijini activitatea pe care copilul o desfășoară aici.
Contactele dintre părinți și cadre didactice pot îmbrăca forma unor întâlniri colective desfășurate în
cadrul formal al negocierilor dintre administrarea instituțiilor școlare și asociațiilor părinților/comitetelor de
părinți, al reuniunilor de informare a părinților cu privire la conținuturile și metodelor didactice, programul
grupelor, al activităților deschise pentru părinți, al atelierelor de lucrări practice cu părinții, activități
extracurriculare. Într-un cadru informal, părinții pot colabora cu grădinița/școala cu prilejul excursiilor,
serbărilor, vizitelor, aniversărilor.
Părinții trebuie implicați permanent în activitatea grădiniței/școlii și nu doar când se ivesc probleme.
Totodată, părinților trebuie să li se ofere frecvent informații referitoare la copil. Ei trebuie să știe care este
scopul programului educativ la care participă copilul lor, care sunt obiectivele urmărite și să fie la curent cu
politicile educaționale ale grădiniței/școlii. Dacă este posibil, părinții trebuie implicați în luarea deciziilor, să
cunoască progresele făcute de copiii lor, și, în același timp, e important să știe percepția pe care o are
grădinița/școala despre calitățile și problemele copilului.

Copiii simt dragostea și apropierea părinților, nu numai prin bunăvoința și bucuriile ce li se oferă
acasă, ci și din interesul pe care părinții îl acordă în realizarea activităților și acțiunilor din grădiniță și
școală;

655
 Copiii sunt mai siguri pe sine, sentimentul de siguranță fiindu-le atât de necesar dezvoltării și
echilibrului interior; totodată ei trăiesc mândria de a-și vedea părinții în situații apropiate lor și de a-i aprecia
și mai mult.
Părinții au sansa de a deveni participanți la educație, prin implicarea afectivă și prin emoțiile trăite
alături de copiii lor. Ei au prilejul de a sta foarte aproape de copii, de a-i înțelege mai bine, au posibilitatea
să-i observe, să vadă cum se comportă aceștia în colectiv. Părinții se cunosc mai bine între ei și pot colabora
mai ușor atunci când sunt solicitați ori când se ivește vreo problemă.
Apropiindu-ne de părinți, colaborând cu ei, putem cunoaște relațiile părinte-copii, psihologia
părinților și mai ales pe cea a copiilor. Cunoscând situația și posibilitățile financiare ale grădiniței/școlii,
părinții contribuie financiar la realizarea acestor activități, obtinându-se astfel un răspuns la cerințele actuale
ale unei instituții școlare moderne.
Participând afectiv și efectiv la viața grădiniței, părinții nu vor mai vedea doar funcția socială a
acesteia, de supraveghere a copiilor atunci când ei lipsesc de acasă, ci vor conștientiza că ea desfășoară un
proces instructiv-educativ bine fundamentat și organizat.

Părinții pot fi parteneri în educație pentru că dețin cele mai multe informații despre copiii lor. Pentru
realizarea parteneriatului este esențial ca părinții să fie priviți ca participanți activi, să fie atrași în adoptarea
deciziilor, să se recunoască și să se valorifice informațiile date de ei despre copii, iar responsabilitatea să fie
împărțită între părinți și dascăli.

Pentru a realiza eficient un program de parteneriat educativ cu familia este necesar ca la nivelul
instituțiilor școlare să se cunoască unele particularități ale climatului familial din care provine copilul. Se
recomandă completarea unui chestionar adresat părinților.
Răspunzând cerințelor unei educații psihopedagogice complete, colaborarea și integrarea părinților
în activitățile instructiv-educative din grădiniță și școala rămâne un deziderat prioritar, cu atât mai mult cu
cât materializarea lui se dovedește practic că oferă avantaje tuturor părților implicate în procesul
educațional.

Prof.inv.presc. Dumitra Nicoleta

656
 Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățătoare

Prof. Înv. Preșc. Dumitrașcu Cătălina

Grădinița cu P.P. Nr. 28, Brașov
La vârsta preşcolară (3-6 ani) pentru copil familia este încă centrul lumii sale. In termeni de
dezvoltare observăm sporirea forţei fizice, îmbunătăţirea abilităţilor motorii fine şi grosiere, amplificarea
independenţei şi auotocontrolului. Jocul, creativitatea şi imaginaţia sunt din ce în ce mai elaborate. Copiii
învaţă de la fraţii şi părinţii lor o serie de abilităţi sociale.
Copilul se integrează tot mai activ în mediul social şi cultural din care face parte asimilând modele de
viaţă şi experienţe. Solicitările complexe şi diversificate ale mediului social determină dezvoltarea bazelor
personalităţii, capacităţii de cunoaştere şi a comunicării. Integrarea copilului în colectivitate devine o
condiţie esenţială a stimulării şi folosirii optime a potenţialului său. Grădiniţa devine astfel unul din factorii
cheie ai dezvoltării copilului în această perioadă de vârstă. Nici o perioadă a dezvoltării psihice umane nu
are caracteristici atât de numeroase, explozive, neprevăzute ca perioada preşcolară.
Educația din grădiniță are ca finalitate dezvoltarea abilităților și deprinderilor copilului necesare pentru
a se integra în mediul școlar și mai departe în societate. Astfel trebuie să existe o bună colaborare între
educatoare și învățătoare. Ca trecerea de la mediul de grădiniță la mediul de școală să fie mai ușoară s-a
adoptat sistemul clasei 0, unde programul zilnic al copiilor este ca și în grădiniță. Rolul grădiniţei nu este
să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze“ şi să le asigure achiziţii educativ-instructive pentru şcoală, să
ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care să –i favorizează accesul la învăţământul primar fără a
se substitui şcolii.
O bună colaborare între școală și grădiniță se realizează printr-o relație deschisă între educatoare și
învățătoare. Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care
acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor
și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a
procesului de învățământ în primul rând lecții. La activitățiile didactice pentru nivelul I de preșcolaritate se
pune accent pe socializare, iar la nivelul II se accentuează pregătirea pentru școală. Astfel, este bine de știut
că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezentă în diferite forme și la vârsta preșcolară, izvorând din
necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa 0, învățătorul folosește
jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. S-a dovedit că
desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune,
plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele
preșcolarilor în școală ar trebui organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică, pentru a le
stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea de contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor

657
familiariza din timp cu instituția dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la
reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
Ce activități pot inteprinde educatoarele și învățătoarele pentru a avea o bună colaborare:
- participarea la activități de formare comune;
- predarea de către educatoare invățătoarei a fișei de evaluare în vederea înscrierei pentru școală, astfel
cadrul didactic poate să își facă o părere despre nivelul copilului și poate să își planifice activitățile și modul
de abordare a copilului;
- organizarea de concursuri între școlari și preșcolari, astfel cei din urmă să poată lua contact cu mediul
școlar- imortant fiind cadrul acestora si prezentarea de tip joc;
- organizarea de excursii prin care învățătoarea își va cunoaște viitori școlari, mediul relaxant și de
destindere fiind un factor extrem de important, astfel ca preșcolarii să poată să se atașeze mai ușor de cadrul
didactic;
Prin intermediul unor astfel de activități educatoarea și învățătoarea se ajută reciproc și pot ajuta la
formarea priceperilor și deprinderilor necesare copilului pentru a se integra activ în societate.

658
 COLABORAREA GRADINITĂ - SCOALA
RELATIA EDUCATOARE- INVĂŢĂTOR-PROFESOR

Prof.înv.primar Ela Dumitraşcu

Liceul de Arte Baia Mare
La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi:
familia, grădiniţa şi şcoala. Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în
realizarea unei unităţi de cerinţe vor duce la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în
educaţie şi la soluţionarea problemelor care apar.
Actul educativ este unul ce ţine de sfera relaţiilor interpersonal, iar eficienţa sa se decide
pe terenul raporturilor directe dintre educator (educatoare, învăţătoare, profesor) şi educat. Este
necesar ca educatorul să cunoască zestrea naturală a copilului pentru ca, pe aceasta bază, să
poată interveni cu modalităţile necesare în a-l modela.
Grădiniţa, prima verigă a sistemului de învăţământ, este locul în care copilul învaţă să
socializeze cu persoane de aceeaşi vârstă. Integrarea lui în grădiniţă este un prim efort de
adaptare la viaţa socială. În perioada preşcolară el îşi conturează rolul său social într-o
colectivitate, cu alte raporturi decât cele din familie. Este locul în care copiii îşi fac primul
prieten, în care descoperă ce înseamnă prietenia.Un astfel de comportament îl va obişnui pe copil
să se poarte natural, degajat, să nu întâmpine probleme de timiditate. Instituţia preşcolară are un
rol important în debutul şcolar, ea fiind o etapă intermediară indispensabilă.
Copilul începe şcoala: e o trecere delicată care trebuie urmărită. Un comportament
încrezător şi sigur ajutându-l cu multă grijǎ să îşi asume anumite responsabilităţi: respectarea
orarului şi a anumitor reguli, grija faţă de materialul didactic, de rechizitele şcolare, primele
teme de casă. Într-un fel, e ca si cum ar ieşi din propria casă, protejat de părinţi si de obiceiuri
cunoscute, cu propriul bagaj construit, pregătit în cei 6 ani de-acasă, e ca şi cum s-ar aventura
către o lume nouă, către dezvoltarea sa, cu provocările şi riscurile pe care noua lume le
presupune. Părinţii trebuie să abordeze un comportament normal, senin, să manifeste spirit de
echipă, să fie uniţi şi iubitori, pentru a susţine capacitatea de integrare a copilului. Modelul ideal
de părinte e cel care încurajează şi ascultă copilul, dar nu este invaziv şi respectă emotivitatea
firească de la începutul şcolii.
La vârsta de 6 ani, copilul ajunge să controleze instinctivul, e conştient de sine şi de cei
din jur, dar mai ales începe să experimenteze plăcerea de a învăţa lucruri noi, conţinuturi diverse
şi noi realităţi. În precedenta, copilul a dobândit un anumit bagaj de competenţe, în ceea ce
priveşte capacităţile motrice, coordonare vizual-motorie, capacităţi vizuale şi auditive,
capacitatea de atenţie, în fine, cea a asocierii simbolice. Copilul simte când pǎrinţii au încredere
în el şi în resursele sale. Atunci când mamei şi teamǎ la rândul său. Uneori sunt confundate ca
fiind probleme psihologice adevărate, lenea sau reaua intenţie a copilului, în timp ce adevăratele
probleme pot fi de naturǎ fizică (probleme de vedere sau de auz), în cazuri mai grave
dislexia...provocând copii anxioşi, comportament rebel sau chiar refuzul de a frecventa şcoala.
În scopul adaptării la mediul şcolar a preşcolarului se pot realiza acţiuni comune
grădiniţă-şcoală, cum ar fi: serbări, dramatizări, interasistenţe, excursii, confecţionarea de
materiale cu ocazia diferitelor evenimente (Crăciun, 8 Martie etc.), prezentarea de material

659
video cu aspecte de la primirea copiilor în prima zi de şcoală, proiecte comune . Cunoscând
elevii şi lucrând alături de ei se va înlătura reticenţa faţă de şcoalǎ, vor avea încredere în etapa
următoare şi se va naşte dorinţa de a accede cât mai repede acolo. Va dispărea teama inspirată de
unii adulţi cum că “mergi tu la şcoală şi o să vezi …”. Pentru preşcolar , în urma activităţilor
comune, şcolarul va deveni un model aspiraţional: va vrea să fie mare ca un elev, să ştie ce ştie
un elev, să se comporte ca acesta. Astfel, teama faţă de şcoală se metamorfozează în curiozitate.
Pentru ca acest lucru să fie posibil e absolut necesar ca educatoarea şi învăţǎtoarea să
colaboreze în cel mai armonios mod posibil. O bună organizare a ambelor părţi poate sta la baza
acestei colaborări. Timpul trebuie riguros utilizat , planificat , astfel încât eficienţa să fie
maximă. Creativitatea este o altă componentă ce asigură succesul activităţilor parteneriale. Cu
cât acţiunile ce se desfăşoarǎ în comun sunt mai creative, mai spectaculoase, incluzând
materiale atrăgătoare ce stimulează simţurile celor mici, cu atât gradul de reuşitǎ creşte.
Activitatea educatoarei şi a învăţătoarei ar trebui să se împletească.
De la vârsta de 11 la 13 ani începe ceea ce se poate chema "vârsta integrării",
preadolescenţa reprezintă etapa cea mai interesantă din viaţă, în această fază intră copii şi ies
adolescenţi, se începe parcursul către sine. Trecerea de la şcoala primară la gimnaziu
înspăimântǎ copiii. Se schimbă şcoala (uneori fizic vorbind), se schimbă colegii, învăţătoarea
(vor avea mai mulţi profesori, unul pentru fiecare materie de studiu în parte). Dar cele mai multe
schimbări se petrec înăuntrul lor. Tocmai de aceea, raportul învăţător-profesor-elev-părinte
trebuie să funcţioneze perfect, să fie coerent şi continuativ.
Procesul de interiorizare începe acum, elevul nu are acum profilul unic al învăţătoarei,
sau învăţătorului care continuă figura maternǎ. Fiecare profesor are o metodă de studiu diferită ,
în afară de materia pe care o predă. Elevul se obişnuieşte cu schimbarea, cu o mare schimbare.
unii se simt mult mai bine la gimnaziu căci se identifică treptat cu un anumit tip de învăţătură sau
de metodă, se diversifică opţiunea.
Elevii care s-au pregătit conştiincios în şcoala primară, nu vor avea probleme la
gimnaziu. Toleranţa maternă a învăţătoarei nu mai este prezentă, fiecare profesor pretinde să fie
studiată bine materia proprie şi nu se preocupă de volumul final de teme de casă. Tocmai de
aceea colaborarea profesor-elev e absolut necesară. COMUNICAREA e esenţială la toate
nivelurile şi nu trebuie să fie univocă. Profesorul trebuie sǎ fie clar şi obiectiv, să comunice din
timp temele sau lucrările mai importante, aşa încât elevul să se poată organiza.
Nu trebuie uitat raportul cu vechii colegi şi cu foştii învăţători, copilul trebuie să înveţe să
fie recunoscător celor care l-au instruit anterior . În acest mod va pricepe ca o valoare noutatea şi
tot ca o valoare ceea ce a trecut, fără să fie sincopat definitiv raportul său cu micul lui trecut.
Această continuitate îi va da siguranţa şi se va descurca în meandrele vieţii cu mai multă
dezinvoltură.

Educaţia înseamnă să ştii unde să te duci pentru a găsi ceea ce ai nevoie să ştii; şi
înseamnă să ştii cum să foloseşti informaţiile pe care le afli.
William Feather

660
 Depăşirea cu succes a pragului dificil al şcolarităţii

Prof.înv.primar Elena Dumitraşcu

Liceul Tehnologic „Gh. Ruset Roznovanu”
Roznov, Neamţ

Copilăria este simbolul bucurie, al primăverii, al florilor, al nevinovăţiei şi cuprinde cea mai
importantă perioadă în pregătirea pentru viaţă a viitorilor adulţi, dând marele start pentru devenirea umană.
Învăţământul preşcolar, ca primă verigă a sistemului nostru de învăţământ, are drept scop asigurării
pregătirii copiilor de 3-7 ani pentru integrarea optimă în regimul activităţii şcolare şi dobândirea aptitudinii
de şcolaritate.
Copilul vine la grădiniţă după ce a parcurs deja câteva etape de formare. Dar în grădiniţă, el va
trebui să-şi dezvolte competenţe în sensul manifestării interesului şi curiozităţii pentru lucruri noi, al
înţelegerii informaţiei primite, al muncii independente şi al experimentării, pe măsura posibilităţilor proprii,
precum şi al exprimării libere de opinii şi stări sufleteşti şi al motivării acestora.
Grădiniţa îi oferă copilului preşcolar un mediu plăcut, jocuri, cântece, activităţi practice interesante.
În grădiniţă copiii sunt încurajaţi să se manifeste liber, respectându-se plăcerea copilului pentru ceea ce face.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a priceperilor şi deprinderilor începute în
grădiniţă, este necesară o legătură foarte strânsă între grădiniţă şi şcoală. Cum aceste deprinderi nu se
formează la întâmplare ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine sarcina da a-i pregăti pe copii să înţeleagă
de ce este nevoie ca ei să fie informaţi, să cunoască aspecte diferite despre lume, despre ţară, despre mediul
înconjurîtor, despre păstrarea sănătăţii.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată obiectivul formativ fundamental al activităţilor
instructiv- educative din grădiniţă. Un rol imortant în pregătirea copilului pentru şcoală revine îndeplinirii
obiectivelor ce vizează componentele psihosociale ale personalităţii copilului şi care contribuie în mod
direct la integrarea şi adaptarea sa optimă în raport cu mediul de viaţă şi activitatea specifică şcolară.
Pregătirea intelectuală a copilului pentru şcoală începe la grădiniţă şi continuă la clasa pregătitoare
sub îndrumarea învăţătorilor şi a profesorilor.
Intrarea la şcoală reprezintă pentru fiecare copil un moment foarte important şi delicat, schimbându-
se mediul şi forma activităţilor, comparativ cu cele ale grădiniţei. Depăşind ceea ce se numeşte în literatura
de specialitate „şocul” sau „criza” şcolarizării, cel mai marcant aspect pentru copil este totuşi separarea
clară între activitatea propriu-zisă de învăţare, la clasă şi joc. Astfel, o preocupare prioritară a învăţătorilor o
constituie crearea motivaţiei pentru învăţare a copiilor în noul mediu, în limitele perioadei de familiarizare a
lor cu viaţa şcolară. Procesul şcolarizării devine lin şi favorabil debutului şcolar, în condiţii de unitate şi
continuitate a obiectivelor instructiv-educative, a metodelor şi procedeelor de dobândire a
comportamentelor corecte pentru învăţare.
Debutul şcolar presupune un anumit nivel de dezvoltare psihică intelectuală şi morală a copilului, iar
aptitudinea de şcolaritate solicită dobândirea unor priceperi, deprinderi şi capacităţi necesare activităţii
şcolare bazate pe învăţare.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales specificul
învăţării- act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri
anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,
în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.

661
 În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului
de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.
În concluzie, pentru depăşirea pragului dificil al şcolarităţii, se pot întreprinde activităţi comune
grădiniţă- şcoală:
 „Să ne cunoaştem viitorii elevi”-vizita învăţătorilor la grădiniţă;
 „Preşcolarii de azi- şcolarii de maine!”- vizita preşcolarilor la şcoală.
Premisa înlesnirii integrării cu succes în clasa I o constituie colaborarea permanentă a educatoarelor
cu învăţătoarele, a grădinei cu şcoala, punându-se accent pe posibilitatea copiilor de a învăţa jucându-se şi
de se juca învăţând.

Bibliografie:

1. Dumitriu, Gh., Dumitriu, C., (2003), Psihopedagogie, Editura “Alma Mater”, Bacău;
2. Dumitriu, Gh., Dumitriu, C., (1997), Psihologia procesului de învăţământ, E.D.P., R.A., Bucureşti;
3. Revista învăţământului preşcolar, Nr.1-2/1998 „Instrumente şi modele de activitate în spiritul pregătirii
pentru integrarea în clasa I”.

662
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Prof. înv. primar: DUMITRAŞCU IONUŢ-CĂTĂLIN

Şcoala Gimnazială, Comuna Lungeşti

Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic.
O prima masura de natura psihopedagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre
gradinita si scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele
gradinitei si ale clasei pregatitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele
respective.
Pentru a fi insa operationala, corelatia dintre programe se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator,
cat si de educatoare. Astfel, educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca
cerintele programei pentru clasa pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea
cunostintelor clasei respective, iar invatatorul care va prelua clasa pregatitoare trebuie sa cunoasca programa
grupei prescolare mari pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale, afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare, deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa
pregatitoare. Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile. N. Okon
considera ca invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale - perceperea semnelor grafice, ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma
lor, deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive - perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor;
c)semantice - stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar sa fie formata capacitatea de a traduce
in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi, de a le pune in
corespondenta, de a numara si de a efectua operatii mentale de adunare si scadere cu o uniate.
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica, volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca suport al unei
motivatii sustinute in invatare, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului, ale programului scolar, de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare
a motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre gradinita si
scoala.
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice in activitatea de invatare, precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii.
Astfel, este bine stiut ca invatatura, dominanta a varstei scolare, este prezenta in diferite forme si la
varsta prescolara ca izvorand din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru
cunoastere. In clasa pregatitoare invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc de
relaxare, de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele
de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens, experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi: vizite la scoala, vizita scolarilor in gradinita, serbari comune, plimbari si programme
distractive commune contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in
scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula
dorinta vie de a deveni scolari.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de strangere a
legaturilor dintre cele doua institutii: participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la consfatuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitatile comisiilor metodice , la lectii model, la sesiuni de comunicari.

663
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Prof. înv. primar: DUMITRAŞCU MARIA-MAGDALENA

Şcoala Gimnazială, Comuna Lungeşti

In rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare si invatare, institutia scolara dezvolta o serie de

structuri de sprijin in favoarea copilului si a familiei. In acelasi timp este nevoie de activitati de sustinere in
afara grupei si de activitati de sprijin atat a copilului aflat in situatii dificile sau de risc, cat si a familiei si a
cadrelor didactice.
O educație adevărată, reală se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în grădiniță și în
școală. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului și abia apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârșește sub privirea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
Una din abordările moderne privind instituția școlară este cea a școlii deschise, prietenoase în care
copilul/elevul se simte bine, este atras de activitățile școlare, îi sunt valorificate înclinațiile și talentele.
Modelele educaționale actuale pun în centru copilul și trebuințele sale, nevoile lui de dezvoltare și în acest
scop participă numeroși factori, între care cei cu importanță semnificativă sunt școala/grădinița și familia.
Dar poate și mai importantă pentru o dezvoltare armonioasă a copilului este colaborarea între cei doi agenți
educogeni – familia și instituția educațională.
Raportul dintre grădiniţă şi şcoală trebuie să fie un raport de continuitate ce vizează: planificarea,
organizarea, obiectivele, conţinutul, metodele, mijloacele, relaţia cadrul didactic-copil. Din păcate în
momentul de faţă în cele mai multe cazuri, el este însă discontinuu. Există încă un prag între cele două
instituţii, în cadrul cărora se practică, în bună măsură, o pedagogie diferită. Climatul grădiniţei este mai non-
directiv, bazat pe ponderea evidentă a activităţilor libere, a jocurilor, a relaţiilor cu un plus de afectivitate
între educatoare şi copil. De la acest climat se trece apoi brusc la un climat directiv, bazat pe o disciplină
fermă, care solicită îndeplinirea cu regularitate şi conştiinciozitate a sarcinilor activităţilor de învăţare.
În aceste condiţii rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze“ şi să le asigure
achiziţii educativ-instructive în şcoală, să ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care favorizează
accesul la învăţământul primar fără a se substitui şcolii.
Există şi un punct de discontinuitate între cele două trepte de învăţământ preşcolar şi primar. O
depăşire mai puţin reuşită a acestui prag poate duce la o dificilă adaptare a unor copii la cerinţele clasei
pregatitoare şi, în ultimă instanţă la eşecuri şcolare. Atunci apar întrebările: „Ce?“, „Cât?“ şi „Cum?“
trebuie să facă grădiniţa pentru a ridica întreaga formaţie a copilului la un stadiu superior în dezvoltarea lui
fizică, intelectuală şi comportamentală. „Ce?“, „Cât?“ şi „Cum?“ trebuie să facă şcoala primară pentru a
prelua şi dezvolta în continuare, cu maximum de exigenţă, achiziţiile cu care vine copilul din grădiniţă?
Intrarea și ieșirea din grupă, apoi în clasă, fixarea locului la măsuță, apoi în bancă, folosirea pauzei,
apoi a recreației, deprinderea de a saluta și ținuta vestimentară, apoi uniforma, deprinderea de a fi atent, de a
răspunde numai când e întrebat și deprinderea de muncă independent urmăresc să le formeze copiilor din
grădiniță, deoarece ele constituie alte premise pedagogice ale pregătirii pentru viața școlară.
De asemenea, formarea deprinderilor în colectiv, grupe, apoi clasă, de respectarea cerințelor care
asigură eficiența activităților contribuie la scurtarea perioadei de adaptare și integrare a copilului în mediul
școlar.
Aceste sunt doar câteva din posibilitățile de a corela organizarea activităților din grădiniță în clasa
pregatitoare. Gama aceasta este variată și vastă. Fiecare educatoare și fiecare învățător trebuie să stabilească
o corelare bună a cunoștințelor de la grădiniță cu cele de la clasa pregătitoare, astfel încât să înlăture acea
notă de discontinuitate între cele două trepte de învățământ.

664
 Colaborarea grădiniţă-şcoală.Relaţia educator-învăţător-profesor

Şcoala Gimnazială Dudeşti, jud Brăila

Prof.limba si literatura română,
Dumitraşcu Roxana

Preşcolaritatea este perioada formării iniţiale a personalităţii, perioada apariţiei primelor relaţii şi
atitudini ce constituie un nivel superior de organizare a vieţii psihice a copilului. În locul instabilităţii şi
fluctuaţiei emoţionale, în preşcolaritate vom întâlni detaşarea, o mai mare organizare şi stabilizare a
comportamentelor, fapt posibil datorită modificărilor esenţiale care se produc în structura activităţii
psihice.
Mediul familial ocupă un loc central în multitudinea factorilor determinanţi ai evoluţiei individului.
Copilul este dedosebit de receptiv la influenţele pozitive sau negative care se exercită asupra lui, iar
atitudinile părinţilor au consecinţe durabile asupra personalităţii, în formare, a copilului. La vârstele mici,
adaptarea copilului se realizează prin imitaţie, acesta raportându-se permanent la persoana adulţilor.
Primul model oferit copilului este familia , iar calitatea şi tipul relaţiilor copil-părinţi vor marca
evoluţia viitoare a copilului (G. Mauco).
După familie, grădiniţa constituie prima experienţă de viaţă a copilului în societate. Aici copilul ia
cunoştinţă cu activităţi şi obiecte care-i stimulează gustul pentru investigaţie şi acţiune, îl provoacă să se
exprime şi îi propune, incipient, angajarea în relaţiile sociale de grup. Adaptându-şi metodele la formele
particulare ale vieţii mentale ale copilului, grădiniţa încearcă să răspundă specificului activităţii fiecărei
vârste şi să identifice mijloacele şi activităţile necesare pentru o dezvoltare complexă a forţelor infantile în
vederea maturizării lor.
Copilul preşcolar începe să-şi definească treptat începutul personalităţii sale. În cadrul grupei el trăieşte
prima experienţă a vieţii în colectivitate, a vieţii sociale, alta decât familia. De la intrarea în grădiniţă
copilul realizează o adaptare la un anumit ritm al vieţii cotidiene. Este vorba de încadrarea şi respectarea
unui anumit program.
Educaţia făcută de primii educatori – părinţii - ca şi cea a grădiniţei, se răsfrâng asupra tuturor laturilor
personalităţii copilului, în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale acestuia. Pe măsură ce
copilul se dezvoltă, cresc şi trebuinţele şi dorinţele lui. În acelaşi timp şi grădiniţa, ca primă instituţie care
se conduce după principii şi metode ştiinţifice, contribuie la formarea şi dezvoltarea copilului. Investită cu
această nobilă sarcină, educatoarea grupei trebuie să cunoască specificul fiecărui stadiu de dezvoltare a
copilului, disponibilităţile intelectuale, precum şi particularităţile lui temperamentale şi caracteriale.
Educatoarea se preocupă de socializarea preşcolarului prin integrarea în mediul grădiniţei, dar îi oferă
prilejul să cunoască mediul înconjurător organizând vizite în împrejurimile grădiniţei, în instituţii şi la
locurile de muncă ale părinţilor. În acest timp, aceasta poate observa cum se comportă copiii nu numai la
grădiniţă ci şi în afara ei. Având în vedere particularităţile lor de vârstă şi ţinând seama de temperamentul
lor, educatoarea va putea acţiona diferenţiat astfel încât eficienţa demersului său educativ să fie optimă.
Treptat şi cu răbdare, cultivându-le încrederea în propriile posibilităţi, folosind jocul şi jucăria,
educatoarea participă la dezvoltarea personalităţii copiilor.
Una din abordările moderne privind instituția școlară este cea a școlii deschise, prietenoase în care
copilul/elevul se simte bine, este atras de activitățile școlare, îi sunt valorificate înclinațiile și talentele.
Modelele educaționale actuale pun în centru copilul și trebuințele sale, nevoile lui de dezvoltare și în acest
scop participă numeroși factori, între care cei cu importanță semnificativă sunt școala/grădinița și familia
În majoritatea situațiilor, familia, grădinița și școala colaborează foarte strâns pentru a asigura prin
eforturi comune o educație de bună calitate. Sunt numeroase însă și cazurile în care familia acționează
uneori contrar direcțiilor conturate de grădiniță/școală, uneori din lipsa de informare, alteori din
nepricepere ori din dezinteres.

665
 În ceea ce priveşte triada educator-învăţător-profesor trebuie sa facem precizarea ca nici unul nici
altul nu trebuie sa se considere mai presus. O legătură strânsă între aceşti trei actori ai educaţiei,
amplificată si cu o relaţie de colaborare cu familia nu poate decât să asigure succesul educabilului.
Desigur că aceasta este o situaţie ideală şi nu de puţine ori asistăm la discuţii aprinse între aceştia.
Fiecare îsi susţine meritele, fiecare are impresia ca face cel mai mult pentru copil. Insă,există şi situaţii în
care educatorul colaborează cu viitorul învăţător, informându-l asupra abilităţilor dobândite de micul
şcolar. Acestea sunt date esenţiale în proiectarea şi organizarea activităţilor didactice, al căror scop este să
pună în valoare elevul şi deprinderile acestuia , iar pe baza achiziţiilor din perioada grădiniţei să se poate
adăuga altele noi, gradual.
Profesorul, de asemenea, trebuie să-şi proiecteze activitatea de la clasă şi în funcţie de metoda
folosită de învăţător, să observe ritmul în care lucrează cu elevii, pentru a-l păstra şi în clasele gimnaziului
şi pentru a-l îmbunătăţi. Procesul didactic devine eficient în măsura în care exista o colaborare strânsă
intre educator şi profesor.
Este necesar ca activitatea educabilului să fie urmărită şi după încheierea ciclului primar, pentru
stabilirea punctelor tari şi punctelor slabe ale activităţii învăţătorului, astfel încât acesta să conştientizeze
ceea ce trebuie îmbunătăţit în propria activitate, care sunt oportunităţile de care dispune şi, de ce nu, care
este nevoia de formare.
Trebuie amintit că în societatea în care trăim , aflată în permanentă schimbare, cadrul didactic,
indiferent de ciclul la care îşi desfăşoară activitatea , trebuie să se perfecţioneze continuu, pentru a putea
ţine pasul cu ritmul de dezvoltarea al societăţii, pentru a pregăti indivizi apţi de a face faţă provocărilor de
pe piaţa muncii, cultivându-le aptitudinile şi competenţele necesare pentru a fi de folos societăţii şi nu o
povară pentru aceasta, în acest fel „mulţumind” tuturor actorilor implicaţi în educarea sa . Numai dacă
şcoala formează indivizi capabili de a susţine, inova, dezvolta şi perfecţiona societatea în care trăiesc, doar
atunci vom şti că şcoala, prin reprezentanţii ei, şi-a atins finalităţile, scopul educaţional. Acestea sunt
generate de contextul social şi caracteristicile bio-psihologice ale individului pentru a atinge idealul
educaţional care constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea
personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi
dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă
în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.
Aşadar, ceea ce îşi doreşte orice cadru didactic, fie el educator,învăţător,profesor este să dezvolte
la educabil acele competente care să-l facă un adult responsabil, care să facă faţă cerinţelor de pe piaţa
muncii şi nu în ultimul rând capabil să-şi făurească propriul destin.

666
 FORME DE COLABORARE INTRE GRADINITA SI SCOALA PRIVIND
REALIZAREA UNITARA A SARCINILOR EDUCARII LIMBAJULUI

Prof. Inv. Pres. Dumitrascu Sorina

Colaborarea dintre gradinita si scoala este o latura importanta a pregatirii temeinice a copiilor.
Aceasta colaborare se realizeaza pe baza interesului reciproc al educatoarei de la grupa de 6-7 ani si al
invatatorului care va preda la clasa I. Este vorba despre preocupari comune pe catre ei le intretin in scopul
de a ajunge la rezultate cat mai bune in instruirea si educarea copiilor.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala sunt numeroase si variate. Ma voi opri la cateva
aspecte a caror eficienta s-a reflectat in rezultatele la invatatura ale copiilor din clasa I. Schimbul de
experienta intre educatoare si invatator a fost organizat la nivelul scolii, care a cuprins o gradinita si scoala.
Continutul acestor actiuni a imbracat diferite forme. S-au organizat dezbateri pe teme variate: “Importanta
limbajului in gradinitele de copii ‘’, ‘’Optimizarea continutului si metodologiei activitatilor de educare a
limbajului ‘’etc., care au evidentiat preocuparile cadrelor didactice in vederea pregatirii copiilor pentru
scoala.
Lectiile demonstrative sustinute de educatoare si invatator au evidentiat urmatoarele aspecte:
-adaptarea copiilor in primele saptamani ale clasei I este favorizata si de folosirea unor procedee
distractiv-atractive in cadrul lectiei, dat fiind faptul ca la gradinita, jocul este forma de baza sub care se
predau cunostintele ;
-reusita lectiei depinde in mare masura de utilizarea unui bogat si variat material didactic.
S-au desfasurat intalniri ale educatoarelor si invatatorilor cu profesorii metodisti, prilej cu care s-au
dezbatut programele celor doua trepte de invatamant[educarea limbajului si citit-scris in clasaI, in scopul
cunoasterii reciproce a acestora si realizarii unitatii intre continutul acestora.
Pentru a-i familiariza din timp pe copiii prescolari cu viata scolara , educatoarea va face cu grupa
de 6-7 ani vizite la scoala si va organiza in colaborare cu invatatorul serbari comune. Vizitele prescolarilor
la scoala trebuie sa fie pregatite pentru a le produce o impresie placuta si puternica. Inainte de toate,
educatoarea ii va pregati pe copii printr-o convorbire despre scoala.
Din discutii a reiesit ca prescolarii care au frecventat cu regularitate gradinita, au trecut usor peste
perioada de acomodare, mobilizandu-si efortul in directia intelegerii si insusirii cunostintelor. Ei au avut un
vocabular mai dezvoltat, isi exprimau cu usurinta gandurile, se pronuntau mai nuantat si mai clar.
In cadrul comisiilor metodice s-a practicat forma predarii unor activitati la grupa mare de catre
invatator, de exemplu, jocul didactic’’Cu ce sunet incepe cuvantul?’’ sau convorbirea ’’In curand vom fi
scolari’’.
Acestea s-au desfasurat cu scopul de a cunoaste copiii pe viitorul invatator, de a se familiariza cu
stilul acestuia de munca.
S-au facut referiri si asupra importantei caietului de cunoastere a copilului, precum si a fisei psiho-
pedagogice pe care o intocmeste educatoarea la sfarsitul grupei pregatitoare, pentru a veni in sprijinul
cunoasterii copiilor de catre invatatorul clasei I.
Invatatorul a cunoscut specificul muncii instructiv-educative la prescolari prin vizite repetate la
gradinita. In acest scop a asistat la majoritatea categoriilor de activitati de educarea limbajului si la
desfasurarea unor programe artistice a caror tematica a avut inclinatii spre dezvoltarea vorbirii: poezii,
dramatizari, sezatori.
Am prezentat invatatorului si produsele activitatii copiilor: fise de verificare a cunostintelor sub
aspectul dezvoltarii vorbirii, iar in perioada preabecedara am organizat o expozitie cu fise de exercitii
grafice ale copiilor grupei pregatitoare si caiete de scriere ale copiilor din clasa I.
In gradinita in cadrul activitatii de intercomunicare cu copiii din grupa sau cu adultii, copilului i se
ofera posibilitati optime de exprimare libera, acest lucru realizandu-se in orice moment al zilei, de la venirea
lui in gradinita si pana la plecare.
Actionandu-se asupra stimularii activitatii verbale se actioneaza implicit asupra intregii dezvoltari
psiho-fizice a copilului. Cu cat copilul stapaneste mai bine sistemul de comunicare, cu atat este mai usor de
educat. Adaptarea este mai dificila daca prescolarul nu stie sa se exprime si nu intelege prea bine ce i se
spune.

667
 Cerintele stiintifice, mereu crescande ale pedagogiei noi, impun adoptarea unor metodologii
didactice si educative de mare eficienta. Modernizarea mijloacelor si procedeelor de formare a unor
deprinderi de exprimare corecta se impun ca o consecinta a preocuparii gradinitei de imbunatatire calitativa
si cantitativa a muncii de predare in invatamantul prescolar si asigurarea unui nivel optim de pregatire a
copiilor.
Noua generatie trebuie pregatita nu numai pentru a reproduce cultura, ci si pentru producerea noului,
pentru creatie si progres social. Calitatea pregatirii este dependenta de masura in care se insusesc
instrumentele comunicarii verbale si a combinarii acestora in mod creator. Pentru formarea deprinderilor de
exprimare corecta a copiilor, se tine seama de specificul dezvoltarii psihice, intelectuale, afective, de
particularitatile gandirii, atentiei si imaginatiei copiilor, adica de particularitatile psihologice, precum si de
modul in care ei au inteles ceea ce li se cere.
Pregatirea copilului pentru scoala este inclusa in sistemul muncii desfasurate in gradinita. Stimularea
limbajului la copii este favorizata de schimbarea raportului educatoare-copil, potrivit conceptiei didactice
moderne. Noile raporturi trebuie sa asigure atmosfera incurajatoare, permisa incercarilor in creativitatea
verbala, in jocul de cuvinte, in interpretarea pe roluri.
Realizarea cu succes a obiectivelor necesare pregatirii copilului prescolar pentru integrarea in
invatamantul scolar este posibila in conditiile cunoasterii temeinice a fiecarui copil si respectarea
particularitatilor de varsta si individuale, pentru ca asa cum spunea Seneca” Nu pentru scoala invatam, ci
pentru viata”.

668
 DESPRE ȘCOLARUL MIC ȘI FORMAREA UNOR
DEPRINDERI NECESARE ÎN CLASA I

Prof. Dumitrescu Maria

Grădinița cu Program Prelungit Făget

Realizarea unui învățământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major,

continuitatea în întreaga activitate educațională în special la nivelul claselor ,,praguri”. Această
condiție este valabilă și pentru primele două trepte ale învățământului: învățământul preșcolar
și învățământul primar. Mai précis, legătura reciprocă și continuitatea trebuie să fie asigurate
între grupa preșcolară mare și clasa I. O asemenea continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a
copiilor din clasa I la particularitățile muncii de învățare. H.Wallon sublinia acest lucru arătând:
,,Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un
ansamblu indisolubil și originl. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una și aceeași ființă în curs
de metamorfozare”. Aptitudinea de școlaritate, este o problemă a educației preșcolare
instituționalizate, deci a grădiniței. Condiția esențială a atingerii de către toți copiii a gradului de
dezvoltare și adaptare cerut de o eficientă activitate școlară, o reprezintă realizarea unei legături
funcționale de continuitate între ativitatea din grupa mare a grădiniței și prima clasă a școlii primare.
Copiii generației actuale intră în școală cu o pregătire deosebită. Colegele educatoare depun
eforturi remarcabile pentru predarea eficientă la preșcolari a unei palete largi de informații,
concretizate în cunoștințe intra-, inter-, și transdisciplinare – consecințe și mărturii ale
implicării lor vocaționale și aplicării metodologiilor moderne. Curriculumul actual conduce
către stabilirea de conexiuni între informații și la transpunerea acestora în reprezentări
concrete și complexe ale fenomenelor și conceptelor prezentate.
Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a
copilului și la cea afectivă, volițională și socială. În acest sens se dezvoltă interesul de cunoaștere a
copilului, ca support al unei motivații susținute în învățare, sociabilitatea copilului care-l face
apt de a-și regala activitatea în funcție de cerințele adultului, ale programului școlar, de a
desfășura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare a motricității.
Realizarea acestor capacități conduce la determinarea unei precizii a obiectivelor
specifice educației preșcolare în relația lor cu cele ale școlii primare și conferă caracter de
sistem relației dintre grădiniță și școală. Această legătură se realizează și prin măsuri de ordin
pedagogic, care acționează în sfera tehnologiei didactice, în activitatea de învățare precum și
de intervenție în formele de organizare a procesului de învățământ, în primul rând în lecții.
Astfel, este bine știut, că învățătura, dominantă a vârstei școlare este prezentă în diferite
forme și la vârsta preșcolară, ea izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea
copilului pentru cunoaștere.
În clasa I învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de
relaxare, de destindere pentru copii.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele
care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența
dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi: vizita la școală, vizita școlarilor
în grădiniță, serbări commune, plimbări și programme distractive comune, contribuie la
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie

669
bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică, pentru a le stimula dorința
vie de a deveni școlari.
Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv
munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la
învățătură și purtare a foștilor preșcolari, iar învățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs
cunoștințele însușite în grădiniță. Activitatea educatoarelor și a învățătorilor trebuie să se
împletească. Tonul puternic afectiv ce o caracterizează pe educatoare trebuie să se
împletească cu relația mai autoritară a învățătoarei. Dădăceala exagerată nu ajută copiii, îi
formează dependenți de educatoare. Trebuie să cântărim cu atenție cât și cum îi ajutăm pe
copii.
Sub aspectul evaluării, evoluției și randamentului școlar, aprecierile, recompensele,
simbolurile oferite de educatoare, trebuie să se completeze cu evaluarea apreciată în
calificative de învățători.
Un obiectiv important în vederea integrării copilului în activitatea de tip școlar
constituie permanenta legătură a grădiniței cu familia – cea care constituie de fapt primul
model al copilului. Educația în familie ocupă un loc important în formarea puiului de om,
care trebuie să găsească aici condiții de dezvoltare fizică, perceptivă, intelectuală, personală
și socială. Din primii ani de viață personalitatea adultului de mai târziu prinde contur și se
manifestă prin elemente concrete cum sunt: temperament, character, însușiri, capacități,
abilități și aptitudini.
Cei ,,7 ani de acasă” sunt hotărâtori în procesul de adaptare și integrare la viața
socială și așa marcată e influențele mediului socio-economic. Familia este instituția
primordială unde copilul dobândește cea dintâi școală a vieții. Nu întâmplător părinții sunt
gata să-și spună cuvântul chiar și în cele mai dificile problem de educație. Faptul este
explicabil: de la părinți au învățat în primul rând tot ce știu până când copilul este adus într-o
instituție de învățământ.
Familia trebuie să asigure sentimental de confort și siguranță. O ambianță frământată
de tensiuni familial, lipsită de afecțiune, stare de indiferență, cu acte de violență va duce la
reacții de inadaptare.
Pentru îndeplinirea deziteratelor commune grădiniță-familie am recurs la câteva
strategii specific:
-stabilirea unor relații strânse cu familiile copiilor pentru a cunoaște mediul din care
vin copiii, problemele pe care le ridică aceștia;
-implicarea părinților în soluționarea unor problem interne ale unității;
-prezentarea unor referate privind rolul pe care îl are grădinița în instruirea și
educarea copiilor în pregătirea lor pentru școală;
-convorbiri zilnice prin care părinții sunt puși la current cu toate achizițiile sau
eșecurile copiilor, la găsirea împreună a unor soluții viabile;
-implicarea părinților la îmbunătățirea bazei didactico-materiale;
-activități demonstrative pregătite special pentru părinți;
-serbări oferite părinților cu diferite ocazii.
Acestea au fost doar câteva dintre mijloacele pe care le-am utilizat frecvent în
unitatea noastră sau fiecare la grupa de preșcolari pe care o conduce. Buna colaborare

670
grădiniță-familie-școală va avea efecte pozitive și durabile în timp asigurând performanțe
educative notabile.

BIBLIOGRAFIE:
,,De la grădiniță la școală”Culegere metodică editată de Revista de pedagogie București 1978
Revista ,,Învățământul preșcolar” 1-2/2010.

671
 Colaborarea grădiniță-școală
Prof. Dumitrescu Mirela
Grădinița Garoafa, Vrancea

Într-o lume tot mai izolată , mai puţin dispusă pentru socializare, din motive de timp sau preocupări,
cooperarea între factorii educationali: gradiniță –şcoală devine necesară şi se impune și ca obligație morală
din partea acestora, pentru a favoriza socializarea copiilor, pentru a-i familiariza prin exemple și modele cu
adevăratele valori ale spiritualității umane. Pe de altă parte calulatorul şi lumea sa virtuală fascinează copilul
, îndepărtându-l tot mai mult de semenii lui, de cuvântul scris, de ceea ce ne-a fermecat și nouă copilaria –
poveștile, de informația descoperită din fila cărților. Aşadar, astăzi mai mult ca oricând, este de datoria
gradinitei şi a şcolii să colaboreze pentru a deschide uşa fermecată a cunoașterii.
Grădinița îi oferă copilului preşcolar un mediu plăcut, săli cu poveşti, jocuri, cântece. În grădiniță
copiii sunt încurajați să se manifeste liber, se respectă plăcerea copilului pentru ceea ce face, educatoarea
fiind mai atentă cu fiecare. Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunoştințelor şi de
formare a priceperilor şi deprinderilor începute în grădiniță la vârsta de 3 ani, este necesară o legătură foarte
strânsă între grădiniță şi şcoală.Cum aceste deprinderi nu se formează la întâmplare ci gradat, sistematic,
educatoarei îi revine sarcina de a-i pregăti pe copii să înțeleagă de ce este nevoie ca ei să fie informați, să
cunoască aspecte diferite despre lume, despre mediul înconjurător, despre țară, despre păstrarea sănătății.
Desigur, pregătirea intelectuală a copilului pentru şcoală începe de la grupa mică, continuă la grupa mijlocie
şi se sfârşeşte la grupa mare. Dascălul este acel ,, personaj” care îi sădeşte la copil stima, încrederea,
respectul față de propria persoană, calități evidente la această vârstă.
Activitățile organizate în grădiniță constituie modalități eficiente de pregătire pentru şcoală, condiție
necesară pentru succesul în clasa I. Menirea grupei pregătitoare este de a da posibilitatea preşcolarilor să
dobândească pregătirea necesară pentru începerea activității şcolare, iar sub aspect formativ, pentru a ajunge
la dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoaştere (memorie, gândire, imaginație).Vocabularul
copilului preşcolar trebuie să fie suficient de bogat. Pe lângă cunoştințe, reprezentări, noțiuni, preşcolarii
trebuie sa aibă dezvoltate şi anumite deprinderi: de a ține creionul în mână, de a număra, de a compara
mulțimile, de a rezolva o problemă, o sarcină, de a desena, picta, modela. La intrarea în şcoală, organismul
copilului trebuie să fie clădit sănătos, rezistent la eforturi, îndeajuns de bine călit, ca să reziste la intemperii,
capabil să desfăşoare o muncă susținută (accesibilă vârstei) fără a obosi uşor. De asemenea, este necesar ca
preşcolarul să fie stăpân pe mişcările fundamentale: mersul, alergare, cățăratul, aruncarea, târâtul. Dacă
toate aceste condiții sunt îndeplinite înseamnă că, scopul educației psihomotrice în grădiniță a fost atins, iar
sarcinile educației fizice au fost realizate. Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerințe în ce priveşte
dezvoltarea morală. Copilului i se formează aici diferite emoții şi sentimente morale, sentimente de
prietenie, de ajutor reciproc. Copiilor li se formează şi unele deprinderi de comportare civilizată: să salute,
să fie politicoți, să-i ajute şi să-i respecte pe cei în vârstă. Sunt situații când, sub aspectul dezvoltării
intelectuale, unii dintre copii nu au formate într-o măsură corespunzătoare vârstei lor, priceperile şi
deprinderile, nu posedă toate cunoştințele necesare pentru şcolarizare. De exemplu: unii nu stau liniştiți în
bancă, ceea ce dovedeşte că mecanismele sunt slab dezvoltate; nu se pot concentra în mod susținut la lecții,
lăsându-se uşor distraşi; nu sunt în stare să desfăşoare o activitate mintală de mai lungă durată, deoarece
obosesc repede. De asemenea, limbajul unor copii nu este dezvoltat la nivelul cerut, fac greşeli în
pronunțare, înțeleg denaturat cuvintele uzuale, auzul lor fonematic este slab dezvoltat ceea ce îngreunează
însuşirea citirii în perioada abecedarului. Şi sub aspectul dezvoltării morale unii copii se pot prezenta
nesatisfăcător: sunt nedisciplinați, nu pot depune eforturi voluntare accesibile vârstei; reprezentările lor
morale sunt imprecise. Toate acestea constituie un indiciu sigur al nepregătirii lor pentru şcoală.
Cunoaşterea acestor lipsuri reale şi posibile în dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a copilului preşcolar
prezintă o mare importanță. Atentă la posibilitatea apariției lor, educatoarea va şti în ce direcție să acționeze
pentru a le preveni. Nivelul de dezvoltare intelectuală al preşcolarului se evaluează nu după volumul de cunoştințe pe
care el le deține cât după nivelul operațional al proceselor lui de cunoaştere. Grupei pregătitoare îi revine sarcina de a
dezvolta prin exersare, procesele psihice de cunoaştere ale copiilor până la nivelul maturității şcolare.
Debutul şcolar presupune un anumit nivel de dezvoltare psihică intelectuală şi morală a copilului, iar
aptitudinea de şcolaritate sau maturitate şcolară solicită dobândirea unor priceperi, deprinderi, şi capacități necesare
activității şcolare bazată pe învătare. Grădinița trebuie să creeze premize favorabile pentru realizarea continuității
învățământului preşcolar cu cel primar.

672
 21.03. 2015

Colaborarea grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor.

Prof.inv.primar
Dumitru Crenguta
Scoala Primară Băltiţa
Com. Măneşti jud. Prahova

Copilaria îşi afirmă valoarea prin respectarea drepturilor si obligaţiilor specifice vîrstelor.
Copilul trebuie să fie liber să se joace, să primească o educţie de calitate, să crească sănătos, să fie
tratat fără prejudecăţi. Daca vrem ca drepturile cetăţenilor adulţi să fie respectate, trebuie să învăţăm
respectarea drepturilor copiilor, pentru a-i forma în acest spirit.
Şі се ɑlt lοс mɑі рοtrіvіt dесât GRĂDINIŢA рutеm găsі реntru îndерlіnіrеɑ ɑсеstuі
sсοр nοbіl? Αісі, dерɑrtе dе fοrfοtɑ şі ɑрăsɑrеɑ сοtіdіɑnuluі, сοріlul іntră într-un mеdіu сɑld,
рrοtесtοr şі stіmulɑtіv, un mеdіu ре сɑrе îl рutеm ɑsеmuі unеі сărţі сu рοvеştі în сɑrе lіtеrɑturɑ,
muzісɑ, ɑrtеlе рlɑstісе, ştііnţеlе nɑturіі, mіşсɑrеɑ, sοсіɑlul sunt într-un реrmɑnеnt dіɑlοg întrе еlе
şі, іmрlісіt, сu сοріlul.
Grădiniţa prin specificul ei, are rolul de a-i modela pe copii pentru o armonioasă convieţuire
în colectiv. În colectiv, raporturile, faptele de comportament sunt reglementate prin prisma unor
categorii si valori specifice: binele şi răul, cinstea şi necinstea, hărnicia, dragostea de muncă,
îndrăzneala, omenia ş.a. La această vârstă activitatea din grădiniţă poate valorifica din plin fondul
afectiv al copiilor, fiind ajutaţi să aibă încredere în ei şi în cei din jur, să se comporte într-un anume
fel, pentru binele colectiv.
Integrarea copilului în forma de colectivitate preşcolară presupune un prim efort de adaptare
la viaţa socială, se subordonează unui program, unor reguli, stabileşte noi relaţii cu adulţii, se
integrează într-un anumit tip de comunitate. Adaptarea copilului la acesta comunitate vine ca o
necesitate a vieţii lui cotidiene şi face parte din activitatea de formare a viitorului cetăţean.
Putem concluziona că vârsta preşcolară are un rol important în a stimula voinţa de progres a
individului, în a-l susţine în procesul de constituire a individualităţii şi manifestare a personalităţii
sale şi a-l pregăti pentru excelenţă şi performanţă. Educatoarea are datoria de a structura dezvoltarea
corelată a competenţelor sociale: comunicarea, empatia, prezentarea de sine, rezolvarea de
probleme, relaţionarea. Dacă la această vârstă nu se valorifică potenţialul de care dispune copilul în
vederea adaptării la viaţa socială, mai târziu barierele şi obstacolele întâlnite vor necesita energie şi
efort suplimentar. Să-i facilităm, deci, copilului prin toate mijloacele, calea de a se integra în viaţa
socială, de care nimeni nu poate face abstracţie.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar
este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un
accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii
respective şi modalităţile de realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii
bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl
ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale
grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
Realizarea unui invăţamânt unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în
înteaga activitate educaţională în special la nivelul claselor „praguri”. Această condiţie este valabila
şi pentru primele două trepte ale învăţământului : învăţământul preşcolar şi învăţământul primar.
Mai precis, legătura reciprocă şi continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa mare şi clasa
pregătitoare. O asemenea continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa
pregătitoare la particularităţile muncii de învăţare. H.Wallon sublinia acest lucru arătând: „Este
împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar”. Cu fiecare perioadă el constituie un

673
ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în
curs de metamorfozare. Aptitudinea de şcolaritate este o problemă a educatiei preşcolare
instituţionalizate, deci a grădiniţei. Condiţia esenţială a atingerii de către toţi copiii a gradului de
dezvoltare şi adaptare cerut de o eficientă activitate şcolară, o reprezintă realizarea unei legături
funcţionale de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniţei şi prima clasă a şcolii
primare. Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educaţie
din aceste două trepte de învăţământ: obiective pedagogice, conţinut, forme de organizare a
activităţii, metode, relatia pedagogică.
Legătura grădiniţă-şcoală are dublu sens, scopul acesteia fiind continuitatea dezvoltării copilului
şi continuitatea procesului muncii educaţionale. Unii specialişti afirmă că pregătirea pentru şcoală
înseamnă asigurarea de condiţii pentru ca preşcolarul să poată devenii beneficiarul real al dialogului
educaţional, pentru introducerea şi menţinerea stării de comunicare psihologică între copil şi
educator.
Stabilirea unei legături mai strânse de continuitate între învăţământul preşcolar şi cel primar
conferă mai multă supleţe articulaţiilor dintre cicluri, diminuează dificultăţile întâmpinate de copii
în cursul trecerii de la un nivel de formaţie la altul. Încă de la grădiniţă, educatoarea, prin activităţile
didactice desfăşurate, formează primele deprinderi de muncă intelectuală, satisface curiozitatea de
cunoaştere a preşcolarilor, îi învaţă să analizeze, să interpreteze, cultivă dragostea pentru limba
maternă şi sensibilitatea faţă de măiestria artistică.
Pentru a uşura conceperea obiectivelor fiecărei activităţi, învăţătorul trebuie să cunoască bine
programa gupei mari de la grădiniţă şi educatoarea pe cea a clasei pregatitoare. Ea va avea în vedere
în proiectarea activităţii, stadiile de dezvoltare a proceselor psihice, a formării deprinderilor, pentru
a nu suprasolicita copiii.Va lua măsuri de disciplinare activă prin folosirea acelor mijloace, metode
şi procedee care să pună copiii în situaţia de participanţi activi, dându-le posibilitatea de a-şi
exprima gândurile şi sentimentele. Activităţile de observare au o mare pondere în procesul
instructiv-educativ din grădiniţă.
Prin observări, preşcolarii îşi lărgesc şi îşi conturează cunoştinţele, ei învăţând pe bază de
material intuitiv să deosebească, să verbalizeze, să acţioneze.Instruirea obiectivelor apare la vârsta
preşcolară ca o bază pentru înţelegerea şi asimilarea conştientă a cuvântului şi ca mijloc de
verificare pentru exactitatea folosirii lor.
Printre aspectele continuităţii grădiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care
privesc formele de organizare si desfăşurare a activitaţii. În acest sens, experinţa dovedeştete că
desfăşurarea unor activitaţi comune cum ar fii : viyite la şcoală, viyita şcolarilor în grădiniţă, serbări
comune, plimbări şi programe distractive comune, contribuie la atenuarea distnţei dintre grădiniţa şi
şcoală.Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie
plăcută şi puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.
Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv
munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la învăţătură
şi purtare, iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite de copii in grădiniţă.
Trebuie să avem, de asemenea, în vedere că ,,munca învăţătorului are efect asupra eternităţii”, după
cum spune o maximă americană şi ,, nu se poate spune niciodată unde se opreşte influenţa sa”, care
dacă exprimă valori general-umane, se transmit din generaţie în generaţie ca într-o adevărată
ereditate socială.
Bibliografie:
*** Revista invăţământului prescolar, Nr.1-2/2009
*** Zorgo, B., Radu , I. (1979). Studii de psihologie şcolară. Bucureşti: EDP
*** Vîrgă, D., (2007). Psihologie experimentală. De la teorie la practică. Timişoara: Editura
Universităţii de Vest

674
675
 GRĂDINIȚA ȘI ȘCOALA
două trasee educative successive

Prof.Înv.primar :Dumitru Elena

ȘCOALA GIMNAZIALĂ GĂNEASA

Grădinița și școala sunt părți ale unui process care trebuie să rămână în ansamblu
unitar,legătura între ele se cere întărită pentru că trecerea din una în alta să asigure
continuitatea proiectelor și finalizarea lor adecvată.Având conștiința acestui fapt, personalul
didactic din cele două instituții trebuie să caute împreună acele prilejuri de colaborare care să
faciliteze integritatea copilului în mediul înalt formalizat al școlii. Este un lucru bine știut că
școala își începe acțiunea educațională pe fondul acumulărilor realizate de copii la vârsta
preșcolară. O consecință a acestei constatări o constituie ,cum e firesc, necesitatea cunoașterii
,,zestrei ”intelectuale,a acumulărilor realizate de copii înainte de intrarea în școală,a nivelului
lor de dezvoltare intelectuală. Aceste achiziții,care au un mare rol în demararea cu succes a
copiilor în clasa I, se cere a fi preluate ,,din mers”,astfel ca adaptarea să se facă treptat, pe
nesimțite,prin noi acumulări,pe care ei le vor face, de data aceasta,în forme specifice
activității școlare.
În momentul intrării în clasa I,copilul trebuie să fie pregătit pentru învățarea de tip
școlar. În acest sens sunt cunoscute deja măsurile luate cu privire la:durata și structura
lecțiilor în clasa I;Introducerea activităților de completare și în special a celor referitoare la
folosirea jocului în activitățile de învățare,atât ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru
copii,cât și ca mod de învățare efectivă.
Cele mai frecvente oportunități de întâlnire între cele două medii educaționale ,care se
cer valorificate superior de ambii parteneri privesc:
•vizitarea unei școli în vederea cunoașterii de către copiii preșcolari a acestei instituții,
prezentarea în detaliu a școlii;
• organizare unor ședințe cu părinții copiilor preșcolari la care sunt invitați câțiva
dintre viitorii învățători;
• urmărirea de către educatoare a copiilor deveniți școlari pentru sesizarea progreselor
lor în dezvoltare sau dimpotrivă,a dificultăților pe care ei le întâmpină sub efectul noilor
solicitări;
•organizarea unei serbări comune, care să ofere copiilor din grădiniță și școlarilor din
clasa I posibilitatea stabilirii unor legături interpersonale capabile sa-i ajute pe cei dintâi să se
integreze mai ușor în mediul școlar;
•realizarea unor activități metodice și cercuri pedagogice comune pentru educatoare
și învățătoare când se ivesc probleme și solicitări care interesează ambele instituții;

În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa

de creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net
preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de
supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi
influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea
exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de
a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la
socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.

676
 În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele pentru
cunoașterea nivelului intelectual al copiilor preșcolari care vizează aplicarea celor mai
eficiente metode în activitatea școlară,în vederea educării și pregătirii tinerelor generații
pentru viață ,ținând cont de menirea dascălului de a da lumina pe care o posedă și celor care
vor lumina,după cum afirma Nicolae Iorga :,,Un învățat are două datorii :să învețe necontenit
și să învețe pe alții”.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala
primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl
tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în
clasa I a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-
scrisului. Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea
cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea
şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să
răspundă la necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici
o clipă sentimentul că le se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate
pregăti mai bine copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

677
 “COLABORAREA GRADINITA-SCOALA”

Prof.DUMITRU GABRIEL SORIN

LICEUL TEHNOLOGIC “DACIA”
CARANSEBES

Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele si

posibilitatile oferite de societate, fiind, la randul sau, un factor al dezvoltarii sociale.
Sub impulsul cerintelor dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica, tinzandu-se spre
modernizarea metodelor de predare, a continutului, a formelor de organizare, precum si a formelor de
colaborare, de cooperare dintre diferitele institutii educative. Una dintre sarcinile gradinitei, este
pregatirea copilului pentru scoala, prin intermediul a doua forme specifice, jocul si invatarea.
Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia prescolara avand ca functie majora formarea
si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu nevoile specifice varstei, cu posibilitatile si dotarile
sale, in interesul sau si al comunitatii sociale.

Grădinita îi oferă copilului prescolar un mediu plăcut, săli cu povesti, jocuri.În grădinită copiii sunt
încurajati să se manifeste liber, se respectă plăcerea copilului pentru ceea ce face.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunostintelor si de formare a priceperilor si
deprinderilor începute în grădinită la vârsta de 3 ani, este necesară o legătură foarte strânsă între
grădinită si scoală. Cum aceste deprinderi nu se formează la întâmplare ci gradat, sistematic,
educatoarei îi revine sarcina de a-i pregăti pe copii să înteleagă de ce este nevoie ca ei să fie informati,
să cunoască aspecte diferite despre lume, despre mediul înconjurător, despre tară, despre păstrarea
sănătătii. Desigur, pregătirea intelectuală a copilului pentru scoală începe de la grupa mică, continuă la
grupa mijlocie si se sfârseste la grupa mare-pregătitoare.
Dascălul este acel ,, personaj” care îi sădeste la copil stima, încrederea, respectful de sine, calităti
evidente la această vârstă.
Activitătile organizate în grădinită constituie modalităti eficiente de pregătire pentru scoală,
conditie necesară pentru succesul în clasa I. Menirea grupei pregătitoare este de a da posibilitatea
prescolarilor să dobândească pregătirea necesară pentru începerea activitătii scolare, iar sub aspect
formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoastere
(memorie, gândire, imaginatie).Vocabularul copilului prescolar trebuie să fie suficient de
bogat. Pe lângă cunostinte, reprezentări, notiuni, prescolarii trebuie sa aibă dezvoltate si
anumite deprinderi: de a tine creionul în mână, de a număra, de a compara multimile, de a
rezolva o problemă, o sarcină, de a desena, picta, modela.

La intrarea în scoală, organismul copilului trebuie să fie clădit sănătos, rezistent la eforturi, îndeajuns
de bine călit, ca să reziste la intemperii, capabil să desfăsoare o muncă sustinută (accesibilă
vârstei) fără a obosi usor. De asemenea, este necesar ca prescolarul să fie stăpân pe miscările
fundamentale: mersul, alergare. Dacă toate aceste conditii sunt îndeplinite înseamnă că, scopul
educatiei psihomotrice în grădinită a fost atins, iar sarcinile educatiei fizice au fost realizate.
Pregătirea pentru scoală ridică si unele cerinte în ce priveste dezvoltarea morală.
Copilului i se formează aici diferite emotii si sentimente morale, sentimente de prietenie,
de ajutor reciproc.Copiilor li se formează si unele deprinderi de comportare civilizată: să
salute, să fie politicosi, sa-i ajute si să-i respecte pe cei în vârstă. Sunt situaŃii când, sub aspectul
dezvoltării intelectuale, unii dintre copii nu au formate într-o măsură corespunzătoare vârstei lor,
priceperile si deprinderile, nu posedă toate cunostintele necesare pentru scolarizare.

678
Si sub aspectul dezvoltării morale unii copii se pot prezenta nesatisfăcător: sunt nedisciplinati, nu pot
depune eforturi voluntare accesibile vârstei; reprezentările lor morale sunt imprecise. Toate acestea
constituie un indiciu sigur al nepregătirii lor pentru scoală.Cunoasterea acestor lipsuri reale si posibile
în dezvoltarea fizică, intelectuală si morală a copilului prescolar prezintă o mare importantă. Atentă la
posibilitatea aparitiei lor, educatoarea va trebui sa stie în ce directie să actioneze pentru a le preveni.
Nivelul de dezvoltare intelectuală al prescolarului se evaluează nu după volumul de
cunostinte pe care el le detine cât după nivelul operational al proceselor lui de cunoastere.
Grupei pregătitoare îi revine sarcina de a dezvolta prin exersare, procesele psihice de cunoastere ale
copiilor până la nivelul maturitătii scolare.

Maturitatea scolara reflecta gradul de concordanta dintre nivelul sau de dezvoltare si cerintele
specifice clasei , iar imaturitatea scolara consta in existenta unor discrepante intre nivelul dezvoltarii
biologice, psihologice si al conduitei sociale a copilului.
Realizarea continuitatii gradinita–scoala presupune asigurarea posibilitatii reale de frecventare a
gradinitei, realizarea unei unitati a punctelor de vedere cu privire la continutul activitatii, a strategiilor
didactice, cunoasterea reciproca a programei, preocupare pentru continutul si formele de pregatire a
copiilor din grupa pregatitoare.
Trecerea de la gradinita la scoala trebuie facuta cu tact si rabdare iar scoala nu trebuie prezentata ca
pe ceva amenintator, locul unde el va fi pus la punct. Trebuie sa ii spunem copilului , sa-I explicam ca
scoala este altceva decit gradinita si ca multe lucruri noi si frumoase va descoperi, ca este o continuare
a tot ceea ce a invatat la gradinita.
Odata ajuns la scoala copilul are nevoie pentru inceput sa fie ajutat. De aceea trebuie sa i se arate
cum sa invete acasa iar organizarea impreuna a programului temelor pentru acasa ii va fi de mare
ajutor. Copii au tendinta de amina lucrurile pe care le au de facut la inceput si mai ales mici fiind
deoarece ei trebuie sa aiba virsta necesara pentru a intelege ca timpul si ceasul stau la baza planificarii
si organizarii.De aceea este nevoie sa fie supravegheat si corectat atunci cind este cazul. Nu numai
organizarea activitatii in ceea ce priveste scoala este necesara ci si a acelor activitati care sa fie facute
impreuna in familie plecand de la curatenia in casa si pina la cumparaturile saptaminale sau zilnice.
El trebuie ajutat sa depaseasca o atitudine negativista care de fapt ii face mai mult rau pentru ca isi
subapreciaza propriile capacitate.
Trecerea de la gradinita la scoala este un pas foarte important atat pentru parinti cat si pentru copii.
Trebuie sa fim constienti ca este o etapa de trecere pe care multi dintre noi o privim cu teama si cu
multe semne de intrebare. Diferentele sociale si culturale ii pot marca mai ales pe copiii veniti de la
scoli mici, de cartier. Sali mai mari de clasa, mai multi elevi si colegi, un alt stil de predare si o alta
mentalitate, axata pe materia in sine si mai putin pe sprijinirea individuala a elevilor.
Legatura gradinita – scoala are un dublu sens, scopul acesteia fiind continuitatea dezvoltarii
copilului si continuitatea muncii educationale.

679
 Colaborarea grădiniţă-şcoală

Prof. Dumitru Gabriela

Şcoala Gimnazială “Costache Negri”, Com. Negri, Jud. Bacău

Relaţia existentă între grădiniţă-şcoală, educator-învăţător este una strâns legată pe întreg procesul
instructiv-educativ. Colaborarea dintre acestea trebuie să fie una funcţională, unitară şi să asigure
continuitatea influenţelor educative exercitate asupra copilului.
Grădiniţa reprezintă o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului. Este locul în care aceştia primesc
educaţia socială, motrică şi de limbaj, de care au nevoie, cu scopul pregătirii pentru şcoala elementară.
Începerea şcolii este deosebit de importantă pentru copil deoarece, o dată cu aceasta vor avea loc
nenumărate schimbări în viaţa sa. Adaptarea la viaţa şcolară nouă, la ocupaţiile şi relaţiile şcolare,
presupune o oarecare maturitate din partea copilului, care să-i insufle capacitatea de a se lipsi de
afectivitatea îngustă din mediul familial şi de interesele imediate ale jocului, dezvoltate în cadrul grădiniţii,
pentru a pătrunde într-un nou univers de legături sociale şi a-şi asuma îndatoriri.
În acest scop şi în vederea existenţei unei bune colaborări între gradiniţă şi şcoală este necesară
pregătirea copiilor încă de la primele grupe ale grădiniţei. Importantă este socializarea în grădiniţă, care,
interpusă între familie şi şcoală, contribuie la atenuarea şocului începutului de şcoală. La fel de importantă
este şi crearea unor condiţii favorabile pentru noile achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psiho-
motrică. Pregătirea copilului pentru startul şcolar cade din nou în mâna educatorilor, care au rolul de a
sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă.
Totodată, în cadrul colaborării dintre educator şi învăţător este necesară fixarea anumitor obiective ce
vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală. Astfel, se doreşte cultivarea inteligenţei, a creativităţii, a
independenţei în acţiune, a spiritului de observaţie, dezvoltarea deprinderilor motrice, dar şi de adaptare la
mediul social.
În sprijinul atingerii acestor obiective şi în vederea familiarizării cu problemele comune ale
activităţii lor, sunt utile consfătuirile comune ale învăţătorilor care vor preda la clasa pregătitoare şi
educatoarele grupelor mari. Discuţii angajate pe circumscripţii şcolare ar da posibilitatea colaborării chiar
între educatorul şi învăţătorul aceluiaşi copil, chestiune foarte importantă în procesul cunoaşterii fiecărui
preşcolar-şcolar în parte, în vederea realizării concrete a unui învăţământ individualizat.
Contactul direct dintre preşcolarii mari şi elevii claselor mici (clasa pregătitoare, clasa I) în unele
activităţi posibil comune ar prilejui, de asemenea, o colaborare şi o continuitate mai susţinută de activităţi
între şcoală-grădiniţă. În acest sens, se pot organiza diferite vizite, schimburi de experienţă, activităţi
destinate preşcolarilor prin care să li se dezvăluie frumuseţea vieţii de şcolar. În acelaşi timp, se pot antrena
copiii în desfăşurarea unor activităţi comune, dezvolta abilităţi de lucru în echipă, consolida deprinderi de
comportare civilizată, asimila de către preşcolari a unor reguli de conduită individuală şi colectivă, îmbogăţi

680
cunoştinţele copiilor prin implicarea lor în diverse activităţi specifice şi nu în ultimul rând se doreşte
cunoaşterea de către copii a învăţătoarei, precum şi a şcolii în care vor învăţa.
Existenţa unui parteneriat între şcoală şi grădiniţă ar dezvolta mult mai uşor această colaborare şi ar
familiariza copiii cu viitorul mediu şcolar, cu specificul activităţilor desfăşurate în cadrul clasei de elevi şi
cu regimul şcolar existent.
Deci, pregătirea copilului pentru şcoală depinde atât de formarea în grădiniţă a unor deprinderi
specifice activităţilor din şcoală (scris, citit, reprezentare matematică) cu intensificarea accentului formativ
mai ales în ultimul an, cât şi de continuarea unor activităţi specifice grădiniţei în şcoală (jocuri, activităţi
libere) întrucât numai aşa se poate răspunde unui nivel de exigenţă în creştere.
În concluzie, şcoala este cea care trebuie să continue opera formării în grădiniţă, dată fiind
necesitatea de a respecta cerinţa de bază a întregului nostru învăţământ şi anume, conducerea unitară şi
pregătirea continuă a copiilor pentru viaţă.

681
 PROIECT EDUCAȚIONAL LA NIVEL LOCAL

Pentru tine, mama mea !

Prof. Înv. preșc Dumitru Liliana

GPN Greci-Petresti

"Fie că suntem copii sau bătrâni, fie că o vedem zilnic sau mult mai rar, de Ziua
Mamei, îi datorăm cinstire și mărturisim că acasă, de fapt, înseamnă mama." (Carol
Caperelli)

COLABORATORI:

 Cadrele didactice din învățământul preșcolar și școlar din comuna Petrești

ARGUMENT

Mama! Ce cuvânt înălțător ! Primul nostru cuvânt ! Ce sentiment de dragoste ne învăluie

sufletul și un chip sfânt ne apare în fața ochilor atunci când îl rostim ! O privire caldă și
ocrotitoare ne urmărește fiecare pas al vieții , facând-o astfel sigura pentru noi să sorbim fără
grijă din pântecul ei fermecat, cu sufletul împăcat și cu siguranță că orice greșala va fi imediat
îndreptată.
Atunci când ne simțim nesiguri, când ne este frică și nu avem lângă noi ajutor de
nădejde, când ne este foame, când ne este frig, când simțim nevoia ca cineva să ne îngrijească
rănile sufletești și trupești, când avem nevoie de ocrotire și de iubire, când suntem singuri… și
ne este teamă, vrem ca lângă noi să se afle mama să ne ocrotească și să ne ofere ceea ce nu mai
ea poate în modul cel mai sincer și cel mai curat: dragostea . Orice frunză se află ocrotită în
copacul ei , orice rază dorește să știe că soarele o are în grijă, cum orice copil își dorește mama
alături.
Mama este ființa căreia îi suntem datori cu un respect profound, căreia îi mulțumim
pentru faptul că ne-a adus pe lume și că alături de Dumnezeu a contribuit la existența noastră,
dăruindu-ne cel mai frumos cadou pe care îl putem primi cu inima deschisă: viața. Tot ceea ce
avem și tot ceea ce vom avea , viitorul, prezentul și trecutul îl datorăm mamei, celui mai bun
prieten pe care îl avem alături în clipe grele.
Primul zâmbet, primul pas, primul cuvânt, o carte de povești frumoase, copilăria cu toate
tainele ei sunt strâns legate de aceeași persoană care descrisă cu ajutorul cuvintelor pare ireală.
Ochii ca niște lumânări sclipitoare, gura ca un trandafir îmbobocit, zâmbetul ca un curcubeu
după o ploaie caldă de vară alcătuiesc figura de neuitat a mamei.
Orice copil, orice fiu vede în mama lui o ființă măreață, puternică precum o stâncă în
marea învolburată și totuși, în același timp, o fire blândă, o zână ce a coborât din tărâmul
basmelor pentru a fi alături de noi.
Pornind de la aceste gânduri consider că nimic nu este prea mult atunci când este vorba
de a cinsti în orice fel pe ființa cea mai dragă, dispusă să facă orice sacrificiu pentru copilul
căruia i-a dat viață. Proiectul inițiat , prin activitățile propuse urmărește acest scop.

682
SCOP:
 cunoaşterea și stimularea potenţialului artistic si creativ al elevilor din învãţãmântul
preșcolar,primar și gimnazial.

OBIECTIVE:

 Stimularea creativității creativitatea copiilor prin realizarea unor lucrări;

 Sensibilizarea şi dezvoltarea unor sentimente de dragoste și admiraţie faţă de cea
mai iubită fiinţă-mama;
 Diseminarea de bune practici, colaborare şi cooperare între cadre didactice din diferite
unităţi de învăţământ;
 Dezvoltarea relaţiilor de parteneriat între unităţi preşcolare/şcolare din localitate.

GRUP ȚINTĂ : PARTENERI:

 preșcolari Școala Gimnazială Petrești
 școlari clasele I-VIII Gradinițele din comună
 cadre didactice Scolile structuri ale P.j.-ului

CONCURSUL se organizează la nivel local astfel :

Secţiuni- Preşcolari/şcolari clasele I-VIII - concurs:
I.Mărțișoare/Felicitări (1-8 Martie)
II. Desene /Pictură
III. Creații literare (clasele I-VIII)

Participanţii la proiect vor primi următoarele documente :

1. Adeverință de participant;
2. Adeverință de coordonator ;
3. Adeverință de evaluator;
4. Adeverință de voluntariat;
5. Diplomă de merit;
6. Diplome pentru premiile I, II, III şi menţiune pentru fiecare nivel / clasa , la fiecare
secţiune ;
7. Diplome de participare tuturor participanţilor ;

REZULTATE AŞTEPTATE

 Valorificarea potenţialului creativ al copiilor ;

 Participarea unui număr cât mai mare de copii și cadre didactice;
 Realizarea unor expoziţii;
 Realizarea schimbului de experienţă între cadrele didactice ;
 Crearea unui impact pozitiv asupra opiniei publice, a comunității locale ;

683
684
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ -SCOALA

Dumitru Liliana

Grădiniţa Ungureni nr. 2 ,

Corbii Mari, Dâmboviţa

Comunicarea dintre grădiniţă –familie –scoala presupune o comunicare efectivă şi eficientă o unitate
de cerinţe şi o unitate de acţiune când este vorba de interesul copilului..

Nu este posibilă în zilele noastre o existenţă izolată în afara comunităţii fără aportul calificat al
şcolii.Acţiunea concentrată a factorilor educativi este un deziderat important,pe care şcoala şi grădiniţa
trebuie să-l conştientizeze şi să-l concretizeze.

O educaţie sănătoasă îl face pe copil să devină deschis la nou, creativ, adaptabil, comunicativ
,cooperant şi tolerant,responsabil,competent ,demn ,împlinit şi fericit. Se poate ajunge la aceste finalităţi
prin educarea integrată,parteneriat educaţional,motivare individualizată şi pregătirea continuă a copilului
pentru viaţă.

Termenul de parteneriat se bazează pe premisa că partenerii au un fundament comun de acţiune şi un

principiu al reciprocităţii, ceea ce le permite să-și unească eforturile spre atingerea unui ţel comun.

Parteneriatul dintre grădiniţă şi şcoala este prioritar. Cel mai semnificativ avantaj din această conlucrare
este continuitata în educaţie şi instruire,ce se argumenteza prin diverse aspecte: maturizarea intelectuală şi
socială ,evitarea barierei psihologice şi a blocajelor de natură afectivă,evaluarea aptitudinilor de şcolaritate.
Pe parcursul anilor ,în activitatea noastră de parteneriat cu şcoala utilizăm diverse forme de colaborare şi
cooperare , ele punând accent pe obiectivul major- pregătirea copilului pentru şcoală. Interacţiunea
şcolarilor clasei I cu preşcolarii grupei mari a condus spre dezvoltarea abilitaţilor de comunicare şi
relaţionare cu rol motivant în procesul instructiv- educativ.Organizaţi în grupuri mixte,alteori în
perechi,copiii cooperează,colaborează,acceptă ajutorul celuilalt pentru rezolvarea unei sarcini,pentru
explorarea unei teme noi sau,pur şi simplu,motivaţi de lejeritatea actului de comunicare şi relaţionare.

Parteneriatul este o experienţă benefică din care fiecare poate să înveţe să se simtă valorizat şi
important.

Dintre multiplele modalităţi de colaborare cu şcoala practicate şi care pot avea un real succes prezint:

-Sedinte comune,mese rotunde cu participarea cadrelor didactice (învăţătoare,educatoare),părinţilor în

vederea abordării problemelor majore,comune activităţii noastre.

-Vizite şi asistente reciproce ,activităţi comune urmate de analize şi discuţii.

-Concursuri cu participare mixtă;

-Contactul direct dintre preşcolari şi şcolari în unele activităţi comune, cu impact emoţional ,activităţi ce
favorizează cunoaşterea interpersonală;

-Activitati demonstrative cu caracter practic sau artistico-plastic ale căror desfăşurare impune colaborarea
şcolar preşcolar;

-Implicarea preşcolarilor în manifestări festive ce se desfăşoară în şcoală;

685
- Antrenarea şcolarilor şi preşcolarilor în acţiuni de protejare a mediului;

-Activitati demonstrative interactive de evaluare a nivelului cognitiv şi psiho-motor al preşcolarilor cu

participarea şcolarilor în calitate de membri ai juriului.

Activitatea în parteneriat are nenumărate avantaje ,deoarece crează relaţii de colaborare clarifica diverse
probleme educative,oferă un nou cadru de dezvoltare a personalităţii copiilor.

Grădiniţa este mediul social organizatoric în care universul copilului se extinde depăşind constrângerea
dependenţei materne. În realizarea eficientă a educaţiei copilului este necesar să se asigure o colaborare
funcţională în procesul instructiv- educativ din grădiniţă,sub forma relaţiei educaţionale.

Cultivarea unor relaţii de parteneriat efectiv între grădiniţă şi şcoala ,în sprijinul educaţiei şi creşterii
copilului constituie cheia succesului viitor în adaptarea şi integrarea şcolară; este primul pas către o educaţie
deschisă flexibilă şi dinamică a personalităţii copilului.

BIBLIOGRAFIE:

L.Cuznețov.Dimensiuni psihopedagogice şi etice ale parteneriatului educaţional.Chişinău,2002.

A.Pescaru Băran. Parteneriat în educaţie: familie,şcoală,comunitate Bucureşti.Editura Aramis Prinţ.2004

686
 Colaborarea grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor
Prof.inv.primar
Dumitru Crenguta
Scoala Primară Băltiţa
Com. Măneşti jud. Prahova
Copilaria îşi afirmă valoarea prin respectarea drepturilor si obligaţiilor specifice vîrstelor. Copilul
trebuie să fie liber să se joace, să primească o educţie de calitate, să crească sănătos, să fie tratat fără
prejudecăţi. Daca vrem ca drepturile cetăţenilor adulţi să fie respectate, trebuie să învăţăm respectarea
drepturilor copiilor, pentru a-i forma în acest spirit.
Şі се ɑlt lοс mɑі рοtrіvіt dесât GRĂDINIŢA рutеm găsі реntru îndерlіnіrеɑ ɑсеstuі sсοр nοbіl? Αісі,
dерɑrtе dе fοrfοtɑ şі ɑрăsɑrеɑ сοtіdіɑnuluі, сοріlul іntră într-un mеdіu сɑld, рrοtесtοr şі stіmulɑtіv, un
mеdіu ре сɑrе îl рutеm ɑsеmuі unеі сărţі сu рοvеştі în сɑrе lіtеrɑturɑ, muzісɑ, ɑrtеlе рlɑstісе, ştііnţеlе
nɑturіі, mіşсɑrеɑ, sοсіɑlul sunt într-un реrmɑnеnt dіɑlοg întrе еlе şі, іmрlісіt, сu сοріlul.
Grădiniţa prin specificul ei, are rolul de a-i modela pe copii pentru o armonioasă convieţuire în
colectiv. În colectiv, raporturile, faptele de comportament sunt reglementate prin prisma unor categorii si
valori specifice: binele şi răul, cinstea şi necinstea, hărnicia, dragostea de muncă, îndrăzneala, omenia ş.a.
La această vârstă activitatea din grădiniţă poate valorifica din plin fondul afectiv al copiilor, fiind ajutaţi să
aibă încredere în ei şi în cei din jur, să se comporte într-un anume fel, pentru binele colectiv.
Integrarea copilului în forma de colectivitate preşcolară presupune un prim efort de adaptare la viaţa
socială, se subordonează unui program, unor reguli, stabileşte noi relaţii cu adulţii, se integrează într-un
anumit tip de comunitate. Adaptarea copilului la acesta comunitate vine ca o necesitate a vieţii lui cotidiene
şi face parte din activitatea de formare a viitorului cetăţean.
Putem concluziona că vârsta preşcolară are un rol important în a stimula voinţa de progres a
individului, în a-l susţine în procesul de constituire a individualităţii şi manifestare a personalităţii sale şi a-l
pregăti pentru excelenţă şi performanţă. Educatoarea are datoria de a structura dezvoltarea corelată a
competenţelor sociale: comunicarea, empatia, prezentarea de sine, rezolvarea de probleme, relaţionarea.
Dacă la această vârstă nu se valorifică potenţialul de care dispune copilul în vederea adaptării la viaţa
socială, mai târziu barierele şi obstacolele întâlnite vor necesita energie şi efort suplimentar. Să-i facilităm,
deci, copilului prin toate mijloacele, calea de a se integra în viaţa socială, de care nimeni nu poate face
abstracţie.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
Realizarea unui invăţamânt unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în înteaga
activitate educaţională în special la nivelul claselor „praguri”. Această condiţie este valabila şi pentru
primele două trepte ale învăţământului : învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciprocă şi continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa mare şi clasa pregătitoare. O asemenea
continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa pregătitoare la particularităţile muncii de
învăţare. H.Wallon sublinia acest lucru arătând: „Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod
fragmentar”. Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea
perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare. Aptitudinea de şcolaritate este o
problemă a educatiei preşcolare instituţionalizate, deci a grădiniţei. Condiţia esenţială a atingerii de către
toţi copiii a gradului de dezvoltare şi adaptare cerut de o eficientă activitate şcolară, o reprezintă realizarea
unei legături funcţionale de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniţei şi prima clasă a şcolii
primare. Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educaţie din aceste

687
două trepte de învăţământ: obiective pedagogice, conţinut, forme de organizare a activităţii, metode, relatia
pedagogică.
Legătura grădiniţă-şcoală are dublu sens, scopul acesteia fiind continuitatea dezvoltării copilului şi
continuitatea procesului muncii educaţionale. Unii specialişti afirmă că pregătirea pentru şcoală înseamnă
asigurarea de condiţii pentru ca preşcolarul să poată devenii beneficiarul real al dialogului educaţional,
pentru introducerea şi menţinerea stării de comunicare psihologică între copil şi educator.
Stabilirea unei legături mai strânse de continuitate între învăţământul preşcolar şi cel primar conferă mai
multă supleţe articulaţiilor dintre cicluri, diminuează dificultăţile întâmpinate de copii în cursul trecerii de la
un nivel de formaţie la altul. Încă de la grădiniţă, educatoarea, prin activităţile didactice desfăşurate,
formează primele deprinderi de muncă intelectuală, satisface curiozitatea de cunoaştere a preşcolarilor, îi
învaţă să analizeze, să interpreteze, cultivă dragostea pentru limba maternă şi sensibilitatea faţă de măiestria
artistică.
Pentru a uşura conceperea obiectivelor fiecărei activităţi, învăţătorul trebuie să cunoască bine programa
gupei mari de la grădiniţă şi educatoarea pe cea a clasei pregatitoare. Ea va avea în vedere în proiectarea
activităţii, stadiile de dezvoltare a proceselor psihice, a formării deprinderilor, pentru a nu suprasolicita
copiii.Va lua măsuri de disciplinare activă prin folosirea acelor mijloace, metode şi procedee care să pună
copiii în situaţia de participanţi activi, dându-le posibilitatea de a-şi exprima gândurile şi sentimentele.
Activităţile de observare au o mare pondere în procesul instructiv-educativ din grădiniţă.
Prin observări, preşcolarii îşi lărgesc şi îşi conturează cunoştinţele, ei învăţând pe bază de material
intuitiv să deosebească, să verbalizeze, să acţioneze.Instruirea obiectivelor apare la vârsta preşcolară ca o
bază pentru înţelegerea şi asimilarea conştientă a cuvântului şi ca mijloc de verificare pentru exactitatea
folosirii lor.
Printre aspectele continuităţii grădiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care privesc
formele de organizare si desfăşurare a activitaţii. În acest sens, experinţa dovedeştete că desfăşurarea unor
activitaţi comune cum ar fii : viyite la şcoală, viyita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune, plimbări şi
programe distractive comune, contribuie la atenuarea distnţei dintre grădiniţa şi şcoală.Vizitele preşcolarilor
în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula
dorinţa vie de a deveni şcolari.
Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtare, iar
învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite de copii in grădiniţă.
Trebuie să avem, de asemenea, în vedere că ,,munca învăţătorului are efect asupra eternităţii”, după cum
spune o maximă americană şi ,, nu se poate spune niciodată unde se opreşte influenţa sa”, care dacă exprimă
valori general-umane, se transmit din generaţie în generaţie ca într-o adevărată ereditate socială.

Bibliografie:
*** Revista invăţământului prescolar, Nr.1-2/2009
*** Zorgo, B., Radu , I. (1979). Studii de psihologie şcolară. Bucureşti: EDP
*** Vîrgă, D., (2007). Psihologie experimentală. De la teorie la practică. Timişoara: Editura Universităţii de
Vest

688
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ - SCOALA - FAMILIE
CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN EDUCAŢIA COPILULUI
Profesor : Durac Lucia Colegiul Tehnic ,,Anghel Saligny” Bacau

Realizarea cu succes a obiectivelor necesare pregatirii copilului prescolar pentru integrarea

in invatamantul scolar este posibila in conditiile cunoasterii temeinice a fiecarui copil si respectarea
particularitatilor de varsta si individuale, pentru ca asa cum spunea Seneca” Nu pentru scoala
invatam, ci pentru viata”.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din
grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea
educatoare - învăţătoare. Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt ,,De ce se
manifestă chiar din primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-
a nu fac faţă cerinţelor şcolare?”. Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care
se asigură pregătirea copilului pentru şcoală. Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în
dezvoltarea copilului , nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin
libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la
lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi
,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii , noutatea condiţiilor de activitate şi mai ale,
specificul învăţării act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,
diferitele structuri anatomo-fiziologice , toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă
a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi
psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una
dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului. Evident că nici ,,inteligenţa
şcolară” de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care în concepţia lui J.Piaget
desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, nu
poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul
şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-
un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii
respective şi modalităţile de realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii
bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl
ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale
grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de
creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă
în raport cu sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în
parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă , de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta
capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective
ale educaţiei fizice, estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea
nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea
copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor
proceselor cognitive, afective şi vocaţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii

689
pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social
şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a
procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a
educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii. În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru
şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului
psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit. Investigaţiile
ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I, susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice educatoare şi învăţători, impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală, copilul de 6-7
ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte ,,capacitatea
complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”, echilibru care nu
se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală. Pregătirea copiilor din grădiniţă în
vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din partea educatoarelor,
deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru
şcoală. Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice
de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala
primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe
copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător. Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o
anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne
cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului
pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie ,
egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar. Referindu-mă strict la
grupa pregătitoare curriculum–ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la necesităţile
educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că li se
cere să repete activităţile parcurse la grupa mare. Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este
important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine copilul în vederea integrării acestuia în
normele didactice ale clasei I.
Concluzia este ca funcţia centrală a educaţiei este aceea de formare şi dezvoltare permanentă
a personalităţii individului cu scopul integrării sociale optime.

Bibliografie:

1. Bătrînu E.,, Educaţia în familie” Bucureşti: Editura Politică, 1980

2. Dumitrana M.,, Copilul, familia şi grădiniţa” Iaşi: Editura Compania, 2000
3. Glava A. ,, Introducere în pedagogia preşcolară” Cluj-Napoca: Editura Dacia, 2002
4. http://www.didactic.ro/materiale-didactice

690
 Colaborarea grădiniţă-școală,rol important pentru toti actorii implicati

Educatoare:Dușcă Adela Maria

Școala Gimnaziala ”Elena Farago”

Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date

fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor
de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga
sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi
deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în
grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă
şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca
fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile
în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar
din primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac
faţă cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se
asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din
grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin
colaborarea educatoare-învăţătoare.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură
şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor
şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în
clasa pregatitoare.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul
şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se
află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al
pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se
poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea,ci
şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de
creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net
preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de
supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a
dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o
serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea
copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.

691
 În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a
procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază
a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi
modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa
pregatitoare,susţinute şi de experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun
concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri
psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”,
,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără
o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregatitoare
necesită o muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai
mult asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice
de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa mare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară.
Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe
copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în
clasa I a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-
scrisului. Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea
cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea
şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.

692
 Legătura dintre grădiniţă şi scoală

Prof. Inv. Prescolar Dvorniceanu Elena

G.P.N. Ganeasa

Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul. Frecventarea grădiniței de către copil alături de
crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului
în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de
îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței ci reprezintă o continuare absolut normală a activității
copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din
grădiniță.

O primă condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolară și cea școlară o
constituie analiza psihologică activitații școlare și determinarea acelor capacități intelectuale ,afectiv-voliționale
ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăți activității școlare,deci trebuie să se stabilească
capacitățile necesare pentru ca preșcolarul să asimileze cunoștințele prevăzute in clasa I. Cercetările intreprinse
în această direcție ne oferă unele date deosebit de utile.

Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregatirea intelectual-cognitivă copilului si la cea

afectivă,volițională si socială. In acest sens se dezvoltă interesul de cunoaștere al copilului ca suport al unei motivații
susținute în învățare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-și regla activitatea în funcție de cerințele adultului,ale
programului școlar ,de a desfășura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare a motricitații.

Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educației
preșcolare în relația lor cu cele ale școlii primare si conferă caracter de sistem relației dintre grădiniță si școală .

Legătura dintre grădiniță si școală se realizează si prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice,în activitatea de învățare ,precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ
în primul rând în lecții. Astfel, este bine știut, că învățătura,dominantă a vârstei școlare este prezentă în diferite
forme și la vârsta preșcolară,ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,curiozitatea copilului pentru
cunoaștere.In clasa I învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare ,de
destindere pentru copii.

Colaborând cu școala,educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca instructiv-
educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a foștilor elevi,iar
învățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.

In sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate si alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții: participare reciprocă a educatoarelor și învățătorilor la
consfătuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitățile comisiilor metodice , la « lecții model »,la sesiuni de
comunicări.

693
 Lipsa de continuitate este un pericol, deoarece se perturbează conexiunile stabilite anterior. Dificultatea
identificării şi înlăturării urmărilor este legată de caracterul fiabil al educaţiei. Aparentul succes sau lipsa de
probleme pot fi depăşite de unele efecte întîrziate reflectate în lipsa de integralitate a personalităţii umane.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o strânsă
legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, scop operaționalizat
prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în legătură directă atât cu
școlarii cât mai ales cu învățătorul.

694
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ȘCOALĂ! RELAȚIA EDUCATOARE-
ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR

Prof. Eana Anca

Școala gimnazială Prof. dr. V. Vasilescu - Oești;
com. Corbeni, jud. Argeș

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ». Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare. Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare. Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice , continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective . Pentru a fi insa
operationala, corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator , cat si de
educatoare. Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei I,
iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile. N.Okon considera ca
invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma
lor ,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a
traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre gradinita si
scoala .

695
 Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice, in activitatea de invatare , precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara, ca izvorand din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copiluli pentru cunoastere. In clasa I, invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat
si ca mijloc de relaxare , de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc
formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor
activitati comune cum ar fi: vizite la scoala, vizita scolarilor in gradinita, serbari comune , plimbari si
programe distractive comune, contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala. Vizitele
prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate, pentru a le produce o impresie placuta si puternica,
pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitatile comisiilor metodice, la « lectii model », la sesiuni de
comunicari.

Bibliografie

1. Boncu, Ştefan. Psihologia influenţei sociale. Editura Polirom Iaşi, 2002,

2.Moscovici, Serge. Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt. Editura
Polirom, Iaşi, 1998.

696
 Colaborarea grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor

Ed. Eftimie Rodica-Georgiana

Grădiniţa cu p.p. Nr. 8, Brăila

Relaţia grădiniţă-şcoală este una fundamentală în dezvoltarea armonioasă din punct de vedere
psihopedagogic a copilului. Pentru ca această relaţie să fie una benefică, între aceste trepte de învăţământ
trebuie să existe o continuita, deoarece această continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din
învăţământul primar la particularităţile muncii de învăţare.
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care acţionează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea metodelor şi procedeelor
didactice, în activitatea de învăţare, precum şi de intervenţii în formele de organizare a procesului de
învăţământ în primul rând în lecţii. Astfel, este bine ştiut, că învăţarea, dominantă a vârstei şcolare este
prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaştere.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul
învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri
anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate.
Printre aspectele cotinuităţii grădiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care privesc formele
de organizare şi desfăşurare a activităţii. În acest sens, experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi
comune cum ar fi: vizite la şcoală, vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune, plimbări şi programe
distractive comune, contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală. Vizitele preşcolarilor în
şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula
dorinţa vie de a deveni şcolari.
Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la învăţătura şi purtare a foştilor
“elevi“, iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite în grădiniţă.
Pentru realizarea unui învăţământ de calitate această colaborare între grădiniţă şi şcoală este una necesară
care va produce copii de succes. Din această relaţie nu trebuie să excludem un pion la fel de important care
este familia şi care vine în sprijinul cadrelor didactice pentru realizarea unui act de învăţământ foarte bun.

697
 Provocarea şcolară – pragurile educaţionale

prof. înv. primar Eftimie- Vasile Maria

Colegiul Tehnic “Petru Rareş “
Bucureşti , sector 4

Un învăţământ unitar necesită continuitate în întreaga activitate educaţională a elevilor, în special la

nivelul claselor “ praguri “. Respectarea acestui obiectiv major presupune şi o relaţie reală ,armonioasă între
principalii protagonist educaţionali.
Trecerea la diferite stadii de şcolaritate îl face pe copil să manifeste o stare de anxietate . Pentru
ca această stare să fie minimalizată se recomandă colaborarea dintre educatoare - învăţătoare – profesor
diriginte.
Pentru trecerea din primele două trepte ale învăţământului : învăţământul preşcolar şi învăţământul
primar colaborarea educatoarei cu învăţătoarea este necesară pentru ca elevul să se familiarizeze suficient cu
noul cadru. Formele de colaborare dintre gradiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic.
O primă măsură de natură psihopedagogică destinată să contribuie la asigurarea continuităţii între grădiniţă
şi şcoală este reprezentată de programele gradiniţei şi ale clasei pregătitoare. Pentru a fi operaţională,
corelaţia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învăţător ,cât şi de educatoare. Astfel
educatoarele care lucrează la grupa mare trebuie să cunoască cerinţele programei pentru clasa pregătitoare
spre a-i asigura preşcolarului baza care să-i permită însuşirea cunoştinţelor viitoarei clase . Şi învăţătoarea
trebuie să cunoască programa ciclului precedent pentru a şti pe ce elemente se poate sprijini în procesul de
instruire şi educare al elevilor mici.
Legătura dintre gradiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care acţionează în
sfera tehnologiei didactice. Se poate asigura continuitatea prin folosirea metodelor şi procedeelor didactice
în activitatea de învăţare ,precum şi prin intervenţii în formele de organizare a procesului de învăţământ în
primul rând la lecţii.
Învăţătura, dominantă a vârstei şcolare este prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară
.Aceasta izvorăşte din necesitatea de a satisface interesul,curiozitatea copilului pentru cunoaştere. În clasa
pregătitoare învăţătorul foloseşte jocul atât ca activitate de învăţare, cât şi ca mijloc de relaxare ,de
destindere pentru copii.
Cadrele didactice trebuie să colaboreze permanent , atât prin informare, cât şi prin implicare în
activităţile şcolare ale copiilor . În acest sens, experienţa dovedeşte că desfăsurarea unor activităţi comune
cum ar fi : vizite la şcoală , vizita şcolarilor în grădiniţă , serbări comune ,plimbări şi programe extraşcolare
comune, contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală. Vizitele preşcolarilor în şcoala trebuie să
fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcuta şi puternică, tocmai pentru a le stimula dorinţa vie
de a deveni şcolari. Legătura reciprocă şi continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa preşcolară şi
clasa pregătitoare. Colaborând cu şcoala,educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv
munca instructiv-educativă sub aspectele ei positive şi negative cunoscând rezultatele la învăţătură şi
purtare ale foştilor elevi ,iar învăţătoarea va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite în grădiniţă.
O asemenea continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa pregătitoare la
particularităţile muncii de învăţare . Astfel micuţii şcolari vor fi familiarizaţi cu persoana care î i va dirija
timp de cinci ani în actul învăţării.
Tot acest efort educativ este eficient atunci când conlucrarea strânsă se face în interesul comun al
educării copilului. În sfera acestor modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală pot fi valorificate şi
alte forme de strângere a legăturilor dintre cele două institutii : participare reciprocă a educatoarelor şi
învăţătorilor la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activităţile comisiilor metodice , la lecţii
“model” ,la sesiuni de comunicări.
Există şi o serie de neajunsuri, ca de exemplu :
o relaţia sporadică dintre şcoală şi grădiniţă
o necunoaşterea suficientă a programelor
o dezorientare în ceea ce priveşte cerinţele şcolii
o nefamiliarizarea părinţilor elevilor cu oferta educaţională a şcolii

698
 Anxietatea de schimbare apare frecvent şi la elevii conştiincioşi din clasa a IV-a care , intimidaţi de
apariţia noului pot dezvolta pe parcursul clasei a V-a un regres la învăţătură.Teama şi anxietatea şcolarilor
se poate preîntâmpina printr-o atitudine corectă şi pozitivă a cadrelor didactice din şcoală. Astfel
profesorul diriginte îşi poate vizita viitorii elevi , poate participa la diferite lecţii ,poate desfăşura o
activitate la clasă .Învăţătoarea clasei poate face lecţii comune cu viitorii profesori de matematică, de limba
română , de istorie , de geografie în scopul eficientizării procesului educational.
Relaţia dintre educatoare – învăţătoare şi profesori contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor si
la adaptarea corectă şi rapidă a acestora la diferitele praguri de şcolaritate.

Bibliografie :
“ Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie “ –Viorica Postica , Ed. Prodidactica – Chişinău,2010

699
 LEGӐTURA DINTRE GRӐDINIȚӐ ŞI ŞCOALӐ

Inst. Elena Țȋrcomnicu

Liceul Tehnologic Stoina

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major - continuitatea în
întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ». Aceasta condiţie este valabila
şi pentru primele doua trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul primar.
O asemenea continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa pregatitoare sau
din clasa I la particularităţile muncii de învăţare. H. Wallon sublinia acest lucru arătând ca „Este
împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un ansamblu
indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de
metamorfozare. Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare institutionalizate,
deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare
ncerut de o eficienta activitate scolara, o reprezinta realizarea unei legaturi functionale de continuitate
intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare. Aceasta presupune analiza
atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de invatamant:
obictive pedagogice, continut, forme de organizare a activitatii, metode, relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin
psihopedagogic. O prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea
continuitatii intre gradinita si scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in
special in programele gradinitei si ale clasei pregatitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre
prevederile programele respective. Pentru a fi insa operationala,corelatia dintre programme se cere a fi
riguros cunoscuta atat de invatator, cat si de educatoare. Astfel, educatoarele care lucreaza cu grupa
prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele programei invatamantului primar spre a-i asigura baza
care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei pregatitoare/ I, iar invatatorul trebuie sa
cunoasca programa grupei prescolare mari pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de
instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea
scolara o constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati
intelectuale, afectiv-volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii
scolare, deci trebuie sa se stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze
cunostintele prevazute in cadrul primei clase primare. Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne
ofera unele date deosebit de utile. N.Okon considera ca invatarea scrierii si citirii implica formarea
unor capacitati:

700
 a) vizuale - perceperea semnelor grafice, ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa
forma lor, deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive - perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c) semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce
inseamna insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar sa fie formata capacitatea de a
traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate, inferioritate, egalitate) de a le pune in corespondenta, de a numara crescator si
descrescator, de a preciza pozitii spatiale in raport cu un reper dat sau cu sine insusi.
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la
cea afectica, volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca
support al unei motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla
activitatea in functie de cerintele adultului, ale programului scolar, de a desfasura o activitate in grup,
un anumit grad de dezvoltare a motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice
educatiei prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre
gradinita si scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care
actioneaza in sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea
metodelor si procedeelor didactice, in activitatea de invatare, precum si de interventii in formele de
organizare a procesului de invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,
dominanta a varstei scolare este prezenta in diferite forme si la varsta prescolara, ca izvorand din
necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoastere. In clasa pregatitoare si
clasa I invatatorul foloseste jocul, atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare, de
destindere pentru copii.

Bibliografie:

 “Revista învăţământului preşcolar”, nr 3/2007

 Agabrian, M., Milea, V., Parteneriate şcoală-familie-comunitate, Institutul European, Iaşi, 2005

701
 ,,Colaborarea grădiniță - școală! Relația educatoare-învățător-profesorˮ

Prof.înv.preșc.: ENACHE AMALIA

Grădinița PP Nr.53 Constanța

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborașuri, al cărui element central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei.
Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului
om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este
o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină
o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Este necesară asigurarea continuităţii procesului de instruire şi educaţie de la grădiniţă la şcoală prin
familiarizarea preşcolarilor cu sala de clasă, cu ambientul, cu cadrele didactice ale scolii în scopul integrării
lor cu succes în viaţa de şcolar.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul final al
activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine
atingerii obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalitatii copilului care contribuie la
integrarea şi adaptarea copilului la viaţa şcolară.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de
învăţământ dezvoltate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregătioare necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de
cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.De aceea se poate
face parteneriatul cu școala acesta luând naştere dintr-o serie de neajunsuri întâmpinate cum ar fi: relaţia
sporadică dintre şcoală şi grădiniţă, dezorientarea părinţilor în ceea ce priveşte cerinţele şcolii,
necunoaşterea suficientă a prevederilor celor două programe.
Prin activităţile acestui parteneriat încercăm să dezvăluim copiilor frumuseţea vieţii de şcolar, prin
implicarea în activităţi comune plăcute, să găsim cele mai eficiente căi pentru a asigura adaptarea
preşcolarilor la viaţa şcolară.
Rezultate aşteptate:
 Schimb de experienţă eficient în ceea ce priveşte specificul muncii din şcoală şi grădiniţă;
 Stabilirea unor relaţii de prietenie între preşcolari şi şcolari;
 Formarea de abilităţi de comunicare;

702
  Familiarizarea copiilor cu specificul activităților desfășurate în cadrul clasei de elevi, în vederea unei
adaptări optime la regimul școlar.
 Promovarea, în comunitate, a unei imagini pozitive a celor două instituţii implicate.

Educaţia copilului este o acţiune care presupune schimb de experienţe, de competenţe şi valori între
toţi adulţii care îl susţin în dezvoltare şi cu care acesta intră în contact. Acest lucru presupune ca
parteneriatul educaţional dintre grădiniţă şi școală să se extindă şi către comunitatea care le include.
În orice parteneriat educaţional este important să fie implicaţi copiii, iar activităţile desfăşurate să fie
în beneficiul acestora.
Prin crearea parteneriatului grădiniţă-școală–comunitate copiii câştigă un mediu de dezvoltare mai
bogat, între participanţi se creează relaţiile pozitive şi fiecare îşi va dezvolta sentimentul coeziunii sociale.

703
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ - ȘCOALĂ

Educ. LUIZA ENACHE

Grădinița cu PP și PN “ STEP BY STEP “

“ RAZĂ DE SOARE ” Ploiești

Lumea în care trăim este plină de provocări. Copiii fac parte din această lume competitivă. Alături de
adulți , copiii încearcă să învețe cine sunt și ce sunt. Primii ani din viață sunt esențiali pentru învățare,
pentru dezvoltarea unor comportamente și atitudini, atât față de sine , cât și față de cei din jur. Orice copil
trebuie să știe că este unic și că are drepturi care trebuie respectate..

Primul mediu afectiv al copilului este familia apoi grădinița și școala. Echilibrul copilăriei își află sursa în
bucuria pe care copilul o trăiește în prezența celor dragi în sânul familei echilibrate , calme, normale sau un
mediu școlar favorabil dat fiind că copilul are nevoie să știe încotro se îndreaptă, să parcurgă un drum trasat
de adult fiindcă mult timp este incapabil să discearnă, să aleagă și să se conducă singur.

Plasarea copilului în centrul preocupărilor unei societăți trebuie să constituie o prioritate a tuturor
factorilor responsabili de protecția și educația lui.

Pedagogia modernă subliniază necesitatea competenței, profesionalismului, tactului și vocației

educatorului de a concepe, organiza, proiecta și evalua actul educațional.

Educația s-a centrat mulți ani pe educator, pe transmiterea de cunoștințe, subordonând interesele personale
celor sociale, educatorul trebuie să-i permită copilului un contact real cu problemele care privesc existența
să-l înțeleagă și să-l ajute să se integreze eficient socio-profesional.

Consider necesară încheierea unui parteneriat educațional între grădiniță și școală pentr a pregăti
integrarea adecvată a preșcolarilor în sistemul acțiunilor școlare.

Scopul urmărit este pregătirea copiilor pentru noul cadru relațional și asimilarea rolului de elev, formarea
sentimentului colectivității și a conștinței solidarității, cunoașterea cadrului instituțional viitor.

Întâlnirile de lucru intre participanți, activitățile comune preșcolari, școlari, obsrvarea și cunoașterea școlii
în care vor învăța, participarea comună la serbări, concursuri pe teme rutiere sau sanitare sunt doar unele din
activitățile desfășurate încadrul parteneriatului grădiniță-școală.

Pe holul școlii a fost organizată o expoziție permanentă cu lucruri ale preșcolarilor. Implicarea copiilor
în acțiuni care marchează obiceiuri și tradiții- “Ghetuțe fermecate “ activitate în cadrul căreia copii ajutați de
școlarii mici au confecționat “ Ghetuțe fermecate “ pentru Moș Nicolae sau activitățí cu impact emoțional “
Mama - înger păzitor “ lucrare dedicată zilei de 8 Martie.

Dezvoltarea spiritului de colaborare, stimularea muncii în echipă, dobândirea cunoștințelor despre școală,
despre viața de elev ca și celelalte activități, derulate au reprezentat un beneficiu în viața preșcolarilor
formând și antrenând copii pentru activitatea viitoare în școală.

Înt-o lume tot mai izolată, mai puțin dispusă pentru socializare, cooperarea între factorii educaționali
grădiniță-școală, se impune ca obligație morală din partea celor autorizați să se ocupe de educația și
instrucția copiilor.

704
 Calculatorul și lumea sa virtuală fascinează copilul, îndepărtându-l tot mai mult de ceilalți, de poveștile
care au fermecat în trecut copilăria – așadar este datoria grădiniței , școlii, să deschidă “ușa fermecată” a
tezaurului poveștilor pentru copii, a cărților, care să contribuie la îmbogățirea vocabularului și dezvoltarea
gustului pentru frumos, dorind ca preșcolarii și școlarii să-și facă cei mai buni prieteni din cărți și să-și
dezvolte discernământul în selecția valorilor.

Pentru cadrele didactice implicate în proiect a constituit o provocare în promovarea unor metode și tehnici
de lucru cu copii ca de ex. “ Quillings “ ca și o modalitate de documentare, cercetare – un mod de formare
profesională.

Educația se dovedește eficientă atunci când se raportează direct la realitate și contribuie la o cât mai bună
înțelegere a acesteia .

Copiii trbuie încurajați permanent să își exprime opiniile, să participe și să aibă inițiativă.

705
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Profesor pentru învățământ preșcolar -Enache Mădălina

Grădinița Nr. 15 Târgoviște

”Bucuria de a avea copii să o legăm de a-i forma ca oameni de valoare”

Vârsta preșcolară este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieți. Datorită vârstei mici, educația
preșcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire și educație, formează temelia întregii
vieți de mai târziu. La reușita copilului în viață contribuie, în mod egal, principalii factori educativi: familia,
grădinița și școala. Asigurarea unui parteneriat între aceștia va duce la o educație corectă a copiilor, la
evitarea erorilor în educație și la soluționarea problemelor inerente care apar.

Raportul dintre grădiniţă şi şcoală trebuie să fie un raport de continuitate ce vizează: planificarea,
organizarea, obiectivele, conţinutul, metodele, mijloacele, relaţia cadrul didactic-copil. Din păcate în
momentul de faţă în cele mai multe cazuri, el este însă discontinuu. Există încă un prag între cele două
instituţii, în cadrul cărora se practică, în bună măsură, o pedagogie diferită. Climatul grădiniţei este mai non-
directiv, bazat pe ponderea evidentă a activităţilor libere, a jocurilor, a relaţiilor cu un plus de afectivitate
între educatoare şi copil. De la acest climat se trece apoi brusc la un climat directiv, bazat pe o disciplină
fermă, care solicită îndeplinirea cu regularitate şi conştiinciozitate a sarcinilor activităţilor de învăţare.

În aceste condiţii rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze“ şi să le asigure achiziţii
educativ-instructive în şcoală, să ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care favorizează accesul la
învăţământul primar fără a se substitui şcolii.

Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de calitate

trebuie să țină cont de câteva cerințe :

- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea și
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.

- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,

învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .

Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile intensificării şi
accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează grădiniţa,
scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului pentru munca din şcoală, prin
intermediul a două forme specifice: jocul, urmat îndeaproape de învăţare.

Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la nivelul
copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel al
vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi
sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare
dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal).
Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării
atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.

În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar fi participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.

706
 Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să frecventeze
ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul
învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , să fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura
PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- „De la grădiniță la școală”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie București 1975

707
 DE LA GRADINITA LA SCOALA

Prof.pentru inv.primar: ENACHE MARIA

Scoala Gimnaziala nr.190-Bucuresti

Prescolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările

educative si are o importantă deosebită pentru procesul scolarizării copilului. Este necesar să se
asigure o colaborare functională în procesul instructiv-educativ din grădinită si din scoală,dar si
unitatea influentelor educationale prin colaborarea educatoare-învătătoare. În perspectiva unei bune
colaborări între grădinită si scoală este necesară crearea în grădinită a unor conditii favorizante pentru
noi achizitii si progrese în sfera cognitivă, afectivă si psihomotrică a prescolarilor deoarece vârsta
prescolară este considerată de specialisti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile si în special în sfera sentimentelor si
a personalitătii copilului.
Ca un scop final important al învătământului prescolar, pregătirea copilului pentru startul
scolar este unanim acceptată si promovată în toate sistemele de învătământ dezvoltate si se află într-un
accelerat proces de modernizare. În cadrul colaborării educator-învătător acestia trebuie să fixexe
obiectivele care vizează pregătirea prescolarului pentru scoală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării
inteligentei, a spiritului de observatie, a independentei în gândire si actiune, stimularea creativitătii,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei si cu limbajul muncii, constituirea
premiselor proceselor cognitive, afective si volitionale, dezvoltarea perceptiv-motorie si accentuarea
pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare in mediul
social si înconjurător.
Pentru ca învătământul să se bucure de însusirea de a fi eficient, de a se dovedi un
învătământ de calitate trebuie să tină cont de câteva cerinte :
- o strânsă cooperare între educatoare, învătător si părinti ; adică colaborarea, concursul lor
comun în îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalitătii
umane, conlucrarea si ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredintati spre instruire si
educare.
- cunoasterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în scoală; fără aceasta, munca,
învătătorului este foarte grea si cu rezultate slabe .

708
 Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în
condiţiile intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi
şcolare o realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului,
pentru munca din şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de
învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar
învăţarea la nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din
planul acţiunii în cel al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei,
servind la formarea şi sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi
asimila. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală
(îi pregătesc atât formal cât şi informal). Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor
obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este
un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădinită si scoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuitătii între grădinită si
scoală este plasată la nivelul continutului învătământului, oglindit în special în programele grădinitei si ale clasei
I( pregatitoare). Legătura dintre grădinită si scoală se realizează si prin măsuri de ordin pedagogic care
actionează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuitătii în însăsi folosirea metodelor si
procedeelor didactice, în activitatea de învătare precum si de interventii în formele de organizare a procesului
de învătământ în primul rând lectii. Astfel, este bine de stiut că învătătura dominantă a vârstei scolare este
prezenta în diferite forme si la vârsta prescolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoastere. În clasa I, învătătorul foloseste jocul atât ca activitate de învătare, cât
si ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuitătii grădinitei cu scoala nu sunt
mai putin importante cele care privesc formele de organizare si desfăsurare a activitătii. În acest sens,
experienta dovedeste că desfăsurarea unor activităti comune cum ar fi vizite la scoală, vizita scolarilor în
grădinită, serbări comune, plimbări si programe distractive comune, contribuie la atenuarea distantei dintre
grădinită si scoală. Vizitele prescolarilor în scoală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie
plăcută si puternică pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari

709
 COLABORAREA GRĂDINIŢEI CU ŞCOALA

Enache Veronica,prof.de sprijin

C.S.E.I.Brăila

Pentru realizarea unui învăţământ unitar e necesară respectarea unui obiectiv fundamental şi
anume,continuitatea în procesul educaţional în special la nivelul claselor’praguri”.Cu atât mai mult,această
condiţie este valabilă şi pentru primele doua trepte ale învăţământului:grădiniţa şi învăţământul primar.Mai
exact,legătura reciprocă şi continuitatea trebuie sa fie asigurate între grupa preşcolară şi clasa I. Această
continuitate îi vor ajuta pe copiii din clasa I la adaptarea mai rapidă la particularităţile muncii de învatare. H
Vallon sublinia acest lucru aratând:” Este impotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar.Cu fiecare
perioadă el constituie un ansamblu indisolubil şi original.În succesiunea perioadelor copilul ramâne una şi
aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare” Aptitudinea de preşcolaritate este o problemă a
educaţiei preşcolare instituţionalizate,deci a gradiniţei.Pentru ca toţi copiii să atingă gradul de dezvoltare şi
adaptare la nivelul cerinţelor şcolare,trebuie realizată legătura funcţionala de continuitate între activitatea
din grupa mare a gradiniţei şi prima clasă a învăţământului primar.Pentru aceasta se impune analiza atentă a
principalelor componente ale procesului de educaţie din aceste doua trepte de invăţământ:obiective
pedagogice,conţinut,forme de organizare a activităţii,metode,relaţia pedagogica.
La gradiniţă copilul prezintă particularităţi specifice,precum instabilitate psihomotorie,capacitate
limitată de concentrare a atenţiei,gandire predominant intuitivă,dar cu posibilităţi de deschidere către
asimilarea structurilor operaţionale concrete.
În dezvoltarea psihică umană stadiul şcolarităţii mici deşi este unul de achiziţie masivă a
experienţei general adaptative pentru viaţă,se analizează în primul rând din perspectiva adaptării şcolare şi a
învăţării cognitive (de tip şcolar)considerate ca procese definitorii în structurarea fiinţei umane.Copilul
gândeşte contextual,învăţarea se realizează preponderent pe baza de imagini concret senzoriale,învăţarea
este orală şi acţională sub formă de joc,iar evaluarea este tot orală,stimulativă şi realizată pe bază de
aprecieri verbale.
Deazvoltarea psihocomportamentală,intelectuală şi socială a copilului,se află în mâinile
adultului,care are o sarcină esenţială dar şi o extraordinară responsabilitate.
Adultul,care poate fi părintele / educatorul,are menirea de a-i construi,consolida,îmbogaţi psihismul
şi,ulterior,de a-l seconda pe copil în eforturile lui de a lua în stăpânire lumea înconjuratoare.
Grădinita este prima experienţă a vieţii în societate a copilului.El păşeşte într-un univers social,o
lume plină de necunoscut,care îl confruntă cu experienţe inedite:

• experienţa vieţii in grup;

• experienţa concentrării pe sarcină;
• experienţa dialogului şi a ascultării;
• experienţa ordonării lumii în cifre şi litere cu sens;

710
 • experienţa jocului,a întrecerii şi competiţiei(Minulescu,2003).

Educatorul îl ghidează pe copil în toate formele de învăţare, fără a substitui propriul nivel de înţelegere
celui al copilului, ci făcându-l pe acesta să gândească singur, să exerseze singur diverse activităţi,
stimulându-i interesul real pentru obiectele şi oamenii din jur. De-a lungul preşcolarităţii, copiii câştigă mult
sub raport fizic, mental şi emoţional; curiozitatea preşcolarilor constituie baza învăţării şi a educaţiei din
anii următori. Pregătirea copilului pentru învăţarea continuă începe de la gradiniţă; aici, el dobândeste
primele comportamente intelectuale, face cunoştinţă cu primele povestiri fantastice, cu primele conţinuturi
ştiinţifice.
Ulterior, copilul va trebui să se integreze intr-o nouă ambianţă, cu o învăţătoare nouă, cu noi colegi;
e necesar deci să-şi ajusteze instrumentele de comunicare pentru a putea stabili relaţii optime. Analizând
situaţia din punct de vedere adaptativ, realizăm că, până la inceputul şcolii, se dezvoltă capacitatea de a intra
în relaţii acceptabile, confortabile cu ambianţa. În plan afectiv, intensitatea trăirii emoţionale depinde de
experienţa pe care o are copilul în ceea ce priveţte intrarea în contact cu persoane noi. Copiii care se despart
de familie, de mama, pentru prima dată fac parte din categoria celor cărora le lipseşte exerciţiul despărţirii
temporare. Copilul care trăieste în prima zi de şcoală prima separare de familie este cuprins de teamă; de
aceea, parinţii trebuie să-şi obişnuiască de timpuriu copiii cu ideea separării.
În cadrul contextului interpersonal în care se dezvoltă copilul, contează foarte mult calitatea
interacţiunilor intrafamiliale, raporturile de comunicare dintre părinţi, dintre aceştia şi copil, ele având o
influenţă puternică asupra pregătirii psihologice a copilului pentru şcoală. Până la intrarea la şcoală,
dezvoltarea lingvistică, cea afectivă şi cea mentală sunt puternic influenţate de familie.
Traversând perioada preşcolaritatii, copilul ia contact cu mediul de gradiniţă, diferit de cel familial şi
intersectat cu mediul social. În aceste condiţii, se pun bazele personalităţii copilului prin dezvoltarea
capacităţilor de cunoaştere, comunicare şi perceptiv-observative. Fluiditatea acestui plan de produse psihice
alimentează imaginaţia, comportamentele şi strategiile mentale, care sunt încărcate de o simbolistică amplă
şi de o emoţionalitate complexă.
Deosebit de activă este formarea comportamentelor implicate în dezvoltarea autonomiei, prin
organizarea de deprinderi şi obişnuinte. Copilul îşi însuşeşte elementele de bază ale fondului de adaptare
culturală, amplu concentrate în aşa-numiţii „cei 7 ani de acasă” .

711
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ , CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN REALIZAREA
EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI
ENE M NICOLAE

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.

712
 Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale şcolii.

713
 RELATIA GRADINITA-SCOALA

INV/INST. ENEA TAIA

Scoala Gimnaziala “Petrache Blandu” Ciuslea-Vrancea

Pasul catre scolaritate reprezinta un prag ce implica o serie de adaptari

sociale,psihologice,comportamentale si afective pentru conlucrarea optima cu scolarul mic.
Copilul este un intreg univers pentru care luptam sa davina un adult responsabil si pregatit pentru
viata.Primii pasi ai sai in afara universului familiei este gradinita.Aici copilul deprinde un comportament pe
care numai colectivul de copii si educatorul le poate da.
Scoala si gradinita sunt doua trepte de instruire diferite,dar care trebuie sa aiba o relatie de colaborare
permanenta.Necesitatea colaborarii dintre gradinita si scoala consta in faptul ca ambele urmaresc acelas
scop-dezvoltarea personalitatii copilului.
Frecventand gradinita prescolarul dezvolta abilitati emotionale,cognitive
si fizice care il vor pregati pentru activitatea specifica ciclului scolar.
Colaborarea dintre gradinita si scoala trebuie sa fie permanenta pentru ca invatatorul poate afla detalii
despre situatia fiecarui copil in parte.Raportul dintre cele doua institutii trebuie sa fie un raport de
continuitate,acesta vizand:planificare,obiective,organizare,mijloace, metode si relatia dintre cadrul didactic
si copil.
Pregatirea copilului pentru scoala imbraca continuturi si forme multiple si diverse,de la procurarea
rechizitelor si pana la formarea motivatiei scolare.
Copiii care pasesc pentru prima data in sala de clasa,la clasa I pot fi stingheri,speriati,sau chiar
intimidati.Acest lucru poate fi usor inlaturat atunci cand intre gradinita(educator) si scoala(invatator) este o
relatie de colaborare,se fac vizite impreuna cu copii pentru ca acestia sa se familiarizeze si ambiental.
Ca si invatator realizez cat de usor pot lucra cu copiii care au frecventat gradinita,acestia stiu sa
socializeze,cunosc notiuni specifice vocabularului scolarului mic,cunosc modul cum sa manuiasca
instrumentul de scris,stiu sa fie atenti,sa raspunda la intrebari,au deprinderi de munca independenta si de
grup.Toate acestea constituie premisa pedagogica a pregatirii prescolarului pentru viata scolara.
O buna colaborare gradinita-scoala asigura o colaborare functionala in procesul instructiv-educativ,dar si
unitatea si continuitatea influentelor educationale,prin colaborare educatoare-invatatoare.
Intrarea copilului in scoala constitue un moment crucial in viata sa, date fiind statutul si rolul de
elev,nuotatea relatiilor cu colegii si adultii,noutatea conditiilor la activitate si toate cunostintele si
deprinderile dobandite anterior.
Ca un important scop final al invatamantului prescolar,pregatirea copilului pentru startul scolar este
unanim acceptata si promovata in toate sistemele educationale dezvoltate.Se manifesta o tendinta de crestere
si apreciere a rolului formativ al gradinitei,care are rolul de a sistematiza si de a integra
cunostinte,experiente,si influentele dobandite de copii in primii ani de viata.Gradinita largeste contactul cu
lumea exterioara,dezvolta capacitati si modalitati de receptare a informatiei,contribuie la socializarea
copiilor,la satisfacerea nevoilor lor de a relationa.
In relatia de colaborare dintre educator si invatator trebuie sa se fixeze obiective care vizeaza pregatirea
presolarului pentru scoala,in vederea dezvoltarii vorbirii,cultivarea inteligentei,spiritul de
observatie,independenta in gandire si actiune,stimularea creativitatii,familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic,artistic,dezvoltarea perceptiei motorii si accentuarea pregatirii pentru etapa citit-scris.
Educatorul este asemeni semenetorului ,el planteaza in sufletului copilului interesul pentru
cunoastere ,dezvolta capacitati ,deschide usi care vor ramane deschise generatii,pentru acumularea de noi
cunostinte si aptitudini.
Trebuie sa se inteleaga ca stransa legatura dintre gradinita si scoala poate face ca munca invatatorului
sa fie mai bogata in informatii si cunostinte, avand in vedere ca acesta lucreaza cu un material pregatit deja.

714
 RELATIA GRADINITA-SCOALA

ENEA TANIA

Pasul catre scolaritate reprezinta un prag ce implica o serie de adaptari

sociale,psihologice,comportamentale si afective pentru conlucrarea optima cu scolarul mic.
Copilul este un intreg univers pentru care luptam sa davina un adult responsabil si pregatit pentru
viata.Primii pasi ai sai in afara universului familiei este gradinita.Aici copilul deprinde un comportament pe
care numai colectivul de copii si educatorul le poate da.
Scoala si gradinita sunt doua trepte de instruire diferite,dar care trebuie sa aiba o relatie de colaborare
permanenta.Necesitatea colaborarii dintre gradinita si scoala consta in faptul ca ambele urmaresc acelas
scop-dezvoltarea personalitatii copilului.
Frecventand gradinita prescolarul dezvolta abilitati emotionale,cognitive
si fizice care il vor pregati pentru activitatea specifica ciclului scolar.
Colaborarea dintre gradinita si scoala trebuie sa fie permanenta pentru ca invatatorul poate afla detalii
despre situatia fiecarui copil in parte.Raportul dintre cele doua institutii trebuie sa fie un raport de
continuitate,acesta vizand:planificare,obiective,organizare,mijloace, metode si relatia dintre cadrul didactic si
copil.
Pregatirea copilului pentru scoala imbraca continuturi si forme multiple si diverse,de la procurarea
rechizitelor si pana la formarea motivatiei scolare.
Copiii care pasesc pentru prima data in sala de clasa,la clasa I pot fi stingheri,speriati,sau chiar intimidati.Acest
lucru poate fi usor inlaturat atunci cand intre gradinita(educator) si scoala(invatator) este o relatie de
colaborare,se fac vizite impreuna cu copii pentru ca acestia sa se familiarizeze si ambiental.
Ca si invatator realizez cat de usor pot lucra cu copiii care au frecventat gradinita,acestia stiu sa
socializeze,cunosc notiuni specifice vocabularului scolarului mic,cunosc modul cum sa manuiasca instrumentul
de scris,stiu sa fie atenti,sa raspunda la intrebari,au deprinderi de munca independenta si de grup.Toate acestea
constituie premisa pedagogica a pregatirii prescolarului pentru viata scolara.
O buna colaborare gradinita-scoala asigura o colaborare functionala in procesul instructiv-educativ,dar si
unitatea si continuitatea influentelor educationale,prin colaborare educatoare-invatatoare.
Intrarea copilului in scoala constitue un moment crucial in viata sa, date fiind statutul si rolul de
elev,nuotatea relatiilor cu colegii si adultii,noutatea conditiilor la activitate si toate cunostintele si deprinderile
dobandite anterior.
Ca un important scop final al invatamantului prescolar,pregatirea copilului pentru startul scolar este
unanim acceptata si promovata in toate sistemele educationale dezvoltate.Se manifesta o tendinta de crestere si
apreciere a rolului formativ al gradinitei,care are rolul de a sistematiza si de a integra cunostinte,experiente,si
influentele dobandite de copii in primii ani de viata.Gradinita largeste contactul cu lumea exterioara,dezvolta
capacitati si modalitati de receptare a informatiei,contribuie la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoilor lor
de a relationa.
In relatia de colaborare dintre educator si invatator trebuie sa se fixeze obiective care vizeaza pregatirea
presolarului pentru scoala,in vederea dezvoltarii vorbirii,cultivarea inteligentei,spiritul de
observatie,independenta in gandire si actiune,stimularea creativitatii,familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic,artistic,dezvoltarea perceptiei motorii si accentuarea pregatirii pentru etapa citit-scris.
Educatorul este asemeni semenetorului ,el planteaza in sufletului copilului interesul pentru
cunoastere ,dezvolta capacitati ,deschide usi care vor ramane deschise generatii,pentru acumularea de noi
cunostinte si aptitudini.
Trebuie sa se inteleaga ca stransa legatura dintre gradinita si scoala poate face ca munca invatatorului sa
fie mai bogata in informatii si cunostinte, avand in vedere ca acesta lucreaza cu un material pregatit deja.

715
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA!

RELATIA EDUCATOARE-INVATATOR-PROFESOR

PROFESOR IN INVATAMANTUL PRIMAR:

ERDELI CORNELIA FLORICA
Scoala Gimnaziala nr. 2 Burzuc, com. Sarbi, jud. Bihor

Modernizarea învăţământului preuniversitar a devenit o cerinţă de actualitate şi pentru învăţământul

preşcolar, nu numai pentru învăţământul primar, care are ca scop final pregătirea copilului pentru integrarea
în clasa I. De aceea, trebuie asigurată o continuitate în procesul de dezvoltare fizică şi educare a copilului,
între învăţământul preprimar şi învăţământul primar.Acestea îşi pot găsi finalitatea atunci când există o
colaborare permanentă între educatoare şi învăţător, între grădiniţă şi şcoală.De aici şi necesitatea
realizării în cadrul comisiilor metodice ale educatoarelor şi învăţătorilor a unor activităţi comune de
cunoaştere a partenerilor educaţionali, a particularităţilor fiecărui ciclu de învăţământ, a preşcolarilor şi
elevilor prin studierea şi aplicare reciprocă a celor două programe ( Curricula pentru învăţământul
preşcolar şi Curricula pentru învăţământul primar – cu accent pe clasa I ). Raţiunea acestor colaborări
între educatoare şi învăţători, între grădiniţă şi şcoală, prin desfăşurarea unor activităţi şi acţiuni comune,
este aceea de a asigura prin structuri şi conţinuturi, dezvoltarea copilului sub aspect cognitiv şi al limbajului
şi formarea unor abilităţi care să-i permită trecerea cu uşurinţă de la activitatea de joc, desfăşurată în
grădiniţă, la activitatea de învăţare din şcoală Grădiniţa şi şcoala au drept scop acela de a oferi copiilor şi
elevilor condiţiile necesare pentru o dezvoltare normală şi deplină. Ele au în vedere asigurarea acelor
exigenţe care să ţină seama de ritmul propriu formabilului ( preşcolar sau elev mic ), de nevoile sale şi de
activitatea sa fundamentală – jocul.
Copilul râde : - “ Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul. ”
Tânărul cântă : - “ Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea. ”
Bătrânul tace : - “ Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea. ”
( LUCIAN BLAGA )
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la
nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel
al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi
sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare
dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal).
Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării
atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O primă
măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală
este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale clasei I(
pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care
acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor
și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a
procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei
școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface
interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa pregatitoare, învățătorul folosește jocul atât ca
activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității
grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a
activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la
școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la

716
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate
pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin
stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele
mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de școală.
Tot asa cum intre educatoare si invatatoare este o stransa legatura si intre invatator si profesor este nevoie
de o stransa colaborare in trecerea treptei de la invatamantul primar la cel gimnazial.

Bibliografie:
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

717
 SĂ PREGĂTIM COPILUL PENTRU ŞCOALA PRIMARĂ!

Eremia Maria Mioara

Liceul Tehnologic Crîmpoia, jud. Olt

Trecerea elevului de la grădiniţă la şcoală are o semnificaţie importantă asupra evoluţiei educaţionale pe
termen scurt, mediu şi lung.
Un cadru didactic ce va preda la clasa pregătitoare trebuie să ţină cont de particularităţile
psihopedagogice ale elevului de 6-7 ani, asumându-şi, pe parcurs, roluri diverse. El trebuie să aibă rol de
stimulator, facilitator, mediator şi partener în actul educativ. Trebuie să se ţină cont de faptul că activitatea
intelectuală a elevului de clasa pregătitoare este preponderent perceptiv-vizuală şi auditivă, secondată de o
activitate tactilo-motorie. Elevul are o gândire concret – intuitivă, ceea ce aduce în sarcina cadrului didactic
crearea unor premise pentru diverse situaţii de învăţare unde acţiunile directe să fie înlocuite treptat de
simboluri.
Elevii de clasa pregătitoare sunt mai interesaţi de deosebirile decât asemănările dintre diferite obiecte
deoarece ei perceperea lucrurilor din mediul apropiat se face în mod global. Rămânând în aceeaşi sferă,
observăm că la această vârstă ei acordă o importanţă deosebită lungimii rândurilor pe care le au de
completat, mărimii cifrelor, literelor de tipar şi al semnelor grafice, elementelor de legătură, aspectului
literelor de tipar studiate.
Clasa pregătitoare deţine un rol important în formarea şi dezvoltarea limbajului. Acum, elevii de 6-7 ani
sunt interesaţi de basme, poveşti, personaje, toate adecvate vârstei. La vârsta de 6 ani, elevul se
interiorizează, comunică cu cei mici şi cu adulţii, îi place să vorbească despre el. Totuşi trecerea de la
grădiniţă la şcoală este percepută de elev ca fiind un eveniment stresant ce îi poate afecta activitatea
emoţională. Acum el trebuie să se supună au autorităţii învăţătorului , să respecte reguli şi cerinţe ale
mediului şcolar. Scopul clasei pregătitoare este tocmai acela al depăşirii evenimentului stresant şi pregătirea
acestuia pentru schimbările ce survin prin încadrarea în alt mediu şcolar. Cadrul didactic deţine rolul
încurajării copilului pentru iniţierea şi întreţinerea relaţiilor sociale, îl ajută să-şi exprime sentimentele,
trăirile.
Cu unele excepţii în luna septembrie a anului în care împlineşte 6 ani, copilul este pregătit pentru a fi
înmatriculat în şcoala primară. Datorită anului pregătitor din grădiniţă, copiii sunt astăzi foarte bine iniţiaţi
în materie pentru a fi şcolarizaţi. Acesta este un mare eveniment în viaţa fiecărui mic elev, trăit în acelaşi
timp, cu bucurie, dar şi cu mari temeri. Dacă e să comparăm, atunci este lesne să ne amintim cum v-aţi
angajat la serviciu...
Da, e o bucurie, dar totodată apar şi temeri de felul „Oare voi reuşi?”, „Cum mă voi descurca?”, „Cum
va fi?” şi multe, multe alte emoţii. Nu este mai puţin adevărat că începerea şcolii este importantă pentru un
copil şi din perspectiva cunoaşterii „celor mari” şi , în speţă, a primei învăţătoare. Vor interveni schimbări
concrete: copilul va trebui să ducă şi să aducă singur un ghiozdan, va avea teme de făcut, va trebui să stea
aşezat cuminte în bancă timp de o oră, va fi atent la ceea ce i se va spune , va trebui să fie mult mai autonom
şi să aibă grijă de lucrurile personale etc. de aceea este recomandabil să îl ajutaţi să se pregătească în lunile
premergătoare începerii şcolii.
Mai mult decât atât, nu e bine să faceţi din şcoală o sperietoare, spunându-i lucruri de genul: „Mă ia
groaza când mă gândesc la începerea şcolii”, „Vine ea, şcoala, şi apoi vezi!” . Copiii vor căpăta o imagine
falsă şi dăunătoare despre şcoală, se vor inhiba şi, poate, nu vor reuşi niciodată să-şi învingă aceste
sentimente. În alte circumstanţe, părinţii încearcă să contureze „portretul” învăţătorului aşa Cum ar dori să
fie. În mintea copilului, acest portret ar putea să prindă contur şi în faţa uni persoane care nu corespunde
imaginii pe care şi-a creat-o el va fi dezamăgit, ca colabora greu, prin urmarea va demarca cu dificultate.

718
 De asemenea, sunt părinţi care nu-şi dau seama de gravele greşeli pe care le comit atunci când
formulează critici la adresa şcolii, în general, şi a cadrelor didactice în particular. În prezenţa copiilor
influenţaţi de aprecierile părinţilor, copiii îşi pierd respectul pentru şcoală şi învăţător, dar în acelaşi timp şi
interesul pentru învăţătură. Cel mai bun mod de a pregăti copilul este să-l încurajaţi să facă diverse lucruri
singur, acasă: să-şi pună lenjeria de corp murdară în coşul special şi să ia hainele curate din sertar în fiecare
dimineaţă, să pună masa şi să ajute la strângerea ei, să asculte cu atenţie şi să respecte regulile stabilite.
Chiar dacă sunt bine pregătiţi pentru acest eveniment, părinţii trebuie să se aştepte ca orice copil să fie puţin
încordat în primele zile de şcoală. Într-o săptămână, totul va reveni la normal, în general.
Frecvent, părinţii mai anxioşi decât copilul lor contribuie la transformarea emoţiilor lui într-o adevărată
teamă, în timp ce el s-ar simţi mai degrabă plin de o legitimă mândrie. Rămâne ca dumneavoastră, părinţii,
în primul rând, să vă pregătiţi pentru începerea şcolii şi să vă acceptaţi să vă vedeţi copilul crescând. Pentru
ca totul să decurgă normal şi să fiţi la curent cu progresele şcolare ale copilului, mi-aş permite să vă dau
două sfaturi: în primul rând, să vă menţineţi legătura cu învăţătorul lui, apoi să vă aliniaţi uni asociaţii de
părinţi ca să fiţi informat şi să participaţi activ la viaţa colectivului din care face parte şi copilul
dumneavoastră. Adaptarea copilului la şcoală este un test al viitoarei sale adaptări în viaţa de adult. De
aceea, el trebuie ajutat cu mult tact să susţină acest test. Mult succes tuturor!
Referinţe bibliografice:
1. „Perioada preabecedară. Ghid metodic pentru învăţători şi părinţi” , Gheorghe Alexandru, Craiova, 1994;
2. „Que dire a votre enfant?” de H. Arnstem, Lafbront, 1986;
3. „Dezvoltare fizică, psihică, afectivă, intelectuală şi socială.” , Anne Bacus, Teora, 1994.

719
 Colaborarea intre grădinița și școala

FABIAN AURELIA MIRELA

Școala: Liceul Special pentru Deficienti de Vedere – CLUJ – NAPOCA

Fiecare copi are dreptul fundamental la educatie si fiecarui copil trebuie sa i se ofere șansa de a
ajunge și de a se putea păstra la un nivel acceptabil de invatare. Orice copil dispune de caracteristici ,
interese, abilitati, capacitati , disponibilitati și necesitati de invatare proprii.
Pana la intrarea în grădinița a copilului, acesta parcurge doua etape esentiale în viața lui și anume:
vârsta sugarului (de la naștere, pana la 12, 14 luni ) urmata de vârsta anteprescolara ( de la 1 an pana la3
ani). De modul de dezvoltar a copilului în aceasta perioada raspunzatoare este familia, iar de la vârsta de 3
ani sarcinile se împart intre familie și grădinița. Începând cu vârsta de 6 ani copilul intra într-o noua etapa ,
prin contactul pe care acesta îl ia cu școala. Am putea spune ca, familia constituie prima „scoala” a
copilului, după care urmează grădinița și apoi școala propriu zisa, aceasta contribuind la integrarea sociala
a copiilor pe bazele fundamentelor initiate de sistemul de invatare.
Invatamantul prescolar asigura dezvoltarea libera, integrata si armonioasa a personalitatii copilului
potrivit ritmului propriu și trebuintelor sale de dezvoltare, sprijinind dezvoltarea armonioasa și creativa a
acestuia.
Educația prescolara asigura stimularea diferentiata a copilului în vederea dezvoltarii sale în plan
intelectual, socio – afectiv și psiho – motric, tinind cont de palticularitatile de vârsta ale fiecarui copil în
parte.
Intrarea copilului în gradinita, duce la largirea relațiilor interpersonale. Copilul va fi obiectul unor
variate influente, mai complexe și mai bine structurate. Dacă în familie cerintele sunt mai puțin exigente și
mai relaxante, apare gradinita , unde sistemul este mai structurat și mai bine organizat, cu reguli clare.
Rolul educatoarei/ invatatorului este foarte important, omul de langa copil trebuie să fie un viitor model.
Pentru a evidentia acest aspect J.S. Comenius „Pedagogul să fie sever, dar fara a fi violent s ibun fără a da
dovada de slăbiciune”.
În calitate de manager al colectivului de copii, pedagogul are urmatoarele atributii: implica copiii în
procesul instructiv educativ , selecteaza modalitati de comunicare în funcție de continutul informațiilor și
particularitatile individuale ale copiilor, observa copiii în vederea cunoasterii lor și consemneaza
observatiile în fisa psihopedagogica cu datele relevante despre dezvoltarea acestora, identifica măsuri
ameliorative pentru copiii cu dificultati de invatare și măsuri de dezvoltare pentru copiii cu perfrmante.
Amenajeaza mediul educational tinind cont de tipul activitatilor ce se desfășoară, se preocupa de
dezvoltareadeprinderilor moral – civice, proiecteazasi organizeaza activități extrascolare (vizite, excursii,
drumetii, serbari, concursuri, parteneriate), tine legătura cu părinții, asigura securitatea copiilor,
promoveaza și mediatizeaza în comunitate activitatiile și oferta educationala a unității de învățământ,
completeaza catalogul cu datele personale ale copiilor, raspunzand de exactitatea și corectitudinea datelor
inscrise ca și de ingrijirea și pastrarea zcestor documente.
În cadrul activitatii didactice pedagogul: analizează, studiaza planul de învățământ și programa
scolara, identifica în urma observatiilor capacitatiile copiilor și punctele lor slabe, în funcție de acestea
proiecteaza programe educationale adecvate, stimuleazacopiii în vederea participarii la propria lor formare
și dezvoltare, elaboreaza, confectioneaza, achizitioneaza material didactic, mijloace de învățământ, având
în vedere functiile pe care trebuie sa le îndeplinească respectand capacitatiile psihoindividuale ale copiilor,
elaboreaza și aplica probe de evaluare adecvate continutului și obiectivelor propuse, revizuieste planificarea
calendaristica tinind cont de rezultatele evaluarii , urmărește și indruma activitatea copiilor cu inclinatii
deosebite , aplica în cadrul activitatiilor informațiile obtinute în urma activitatilor metodice.
Un rol la fel de important îl are pedagogul în cadrul activitatiilor cu părinții. Pedagogul implica
părinții în activitatea de educare a copiilor. Pentru reusita unei colaborari cât mai eficiente intre pedagog
și familie terbuie să se țină seama de doi factori și anume: pedagogul urmărește cunoasterea familiei
(mediul familial și natura influentelor exercitate de aceasta asupra copilului), pregatirea psihologica a
acestora, consilierea familiei acestora. în cadrul scolilor speciale este nevoie de realizare unor parteneriate
cu logopedul, psihologul , medicul pentru a veni în sprijinul familiilor acestor a. Invatamantul special este

720
un subsistem al invatamantului romanesc și se prezinta ca un sistem viabil , deschis, flexibil, performan și
apt de a se adapta la cerintele societății în orice perioada de dezvoltare a acesteia.
Ghidul metodic „ Repere legislative și metodice în cadrul activitatilor desfășurate cu copiii cu CES
vine în intampinarea unei astfel de nevoi profesionale a pedagogului dispus sa crească și sa învețe
împreuna cu cei pe care ai educa , accesul la resurse metodologice de evaluare și intervenție în demersul
complex de susținere adezvoltarii copilului cu dizabilitati. În acest școli se impune o mai mare colaborare
intre educatorul de la grădinița și respectiv psihopedagogul / invatatorul.
Al doilea obiectiv se refera la părinți care vor urmări: cunoasterea gradinitei / școlii si resursele
materiale de care dispun acestea.
Pentru reusita unei colaborari, cele doua obiective trebuie să se considere parteneri în procesul de formare
al copiilor, iar pentru o reusita sigură, părinții trebuie sensibilizati a participe cu responsabilitate la
programele de educatie initiate pentru ei în grădinița respectiv în școala.
La rândul lor părinților le este recomandat să facă vizite la grădinița /scoala, unde se pot implica în
asistente la activități , organizarea și derularea unor activități la care se utilizeaza metoda proiectelor,
participarea parintiilor la organizarea și derularea diferitelor activități de evaluare.
Un al tip de comunicare cu familia foarte eficient îl reprezintă comunicarea prin corespondenta sau
prin telefon. Informarea teoretica a părinților se poate face și prin consultatii individuale sau prin diferite
lecții cu părinții în cadrul unor programe educationale.
Sedintele cu părinții , sunt de asemenea , activități eficiente de realizare a unei legături permanente intre
grădinița / școala – familie. Încă de la grădinița părinții vor fi informați cu privire la clasa pregatitoate.
Exista o serie de avantaje privind colaborarea dintre familie – grădinița și școala din punct de
vedere al copiilor
; schimbari cu privire la imaginea și poziția copilului în societate, se dezvolta mai bine simtind dragostea
părinților, prin participarea la acțiuni initiate de grădinița respectiv școala iar prescolarii devin mai siguri
pe ei. Aptitudinea de scolaritate a copilului, ca rezultatul colaborarii dintre: educatoare, factorii educativi și
invatator.
Colaborarea intre grădinița și școala are ca obiectiv comun dezvoltarea personalitatii copilului
:gradinita îl pregătește pentru școala, iar scoalala la rândul ei pune în evidenta ce s-aacumulat în etapa
anterioara.
Pentru o mai buna colaborare intre cele doua categorii de institutii grădinița și școala , trebuie avute
în vedere unele aspecte care sunt prioritare în ceea ce privește integrarea copiilor în clasa I. Intocmirea unei
planificari calendaristice pentru grupa mare – pregatitoare, în cooperare cu invatatorul clasei I; activități
comune cu ocazia sarbatorilor traditionale, pastrare în școala a climatului și a stilului de viața, propriu
gradinitei, pentru perioada ciclului pregatitor din clasa I, club pentru copii comun; centru cultural comun,
spatii de joaca comune, existența unor servicii consultative, curesponsabiltati pentru educația din grădinița
și școala primara.
În perioada actuala, o metoda eficiența pentru realizarea legăturii intre grădinița și școala este
initiereaa și realizarea unor proiecte de parteneriat educational cu comunitatea locala. Prin aceste
parteneriate se pot realiza urmatoarele: modernizarea bazeimaterile a gradinitei / școlii la nivelul
standardelor actuale, se pot amenaja spatiile de joaca din curtea gradinitei /scolii, se pot organiza diverse
serbari, excursii , concursuri, plimbari, vizite comune, se pot sustinediferite proiecte și programe
educationale, de exemplu: Educatie rutiera, Educatie moral civică, Educatie pentru sănătate, Educatie
pentru părinți, Acțiuni de integrare în sistemul educational a unor copii defavorizati social, Aactiuni de
integrare în sistemul educational a unor copii cu cerinte educative speciale, Acțiuni concrete de protecția
sociala ( ONG- uri, servicii sociale).
Ca o concluzie, am putea sublinia faptul ca pe lângă familie,gradinita, școala, biserica, primaria,
poliția își pot pune o amprenta esentiala asupra dezvoltarii ulterioare a viitorulu „adult” și a viitoarei sale .

BIBLIOGRAFIE
1. Glava, A, Glava C, Introducere în pedagogia prescolare, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 2002
2. Preda Viorica, Ghidul metodic și aplicativ al educatiei, Editura Eurodidact , Cluj – Napoca, 2006.
3. Halip Ion, Repere legislative și metodice în cadrul activitatiilor desfășurate cu copiii cu CES, Editura
StudIS, Iasi, 2010.

721
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Profesor învăţământ primar:

FANGLI GETA-ORESIA
LICEUL TEHNOLOGIC RUSCOVA

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Din propria mea experienţă de 19 ani în învăţământ, relaţia educatoare-învăţătoare este foarte
importanta deoarece educatoarea este primul cadru didactic care modelează copilul pregătindu-l pentru
şcoală.

722
 Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregătitoare necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic,care acţionează în
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea metodelor şi procedeelor
didactice în activitatea de învăţare,precum şi de intervenţii în formele de organizare a procesului de
învăţământ în primul rând în lecţii.Astfel este bine ştiut că învăţătura dominantă a vârstei şcolare este
prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul
curiozitatea copilului pentru cunoaştere.În clasa I învăţătorul foloseste jocul, atât ca mijloc de învăţare, cât
şi ca mijloc de relaxare,de destindere pentru copii.
Prin aspectele continuităţii grădiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care privesc formele de
organizare a activităţii.În acest sens experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi:
vizite la şcoală, vizita şcolarilor în gradiniţă,serbări comune, plimbări şi programe distractive comune
contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală.Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie bine
organizate pentru a le produce o impresie plăcuta şi puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni
şcolari.
Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive si negative cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtare a
„foştilor” elevi, iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite la grădiniţă.
Eu sunt convinsă că atâta timp cât aceasta colaborare va exista, copilul va fi pregătit pentru şcoală.

Bibliografie:
Manolescu, Marin,Curriculum pentru învăţământul primar si preşcolar.Teorie si practică,
Editura Credis a Universităţii din Bucureşti,Bucureşti,2004
Cucoş,Constantin,PEDAGOGIE,Editura Polirom,Iaşi ,2000

723
 COLABORAREA FAMILIE – ŞCOALĂ

Prof. Inv.primar Faragau Liliana

Sc.Gimnaziala ,,Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca

Motto:
“ Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă voi reuşii
sau voi eşua în viaţă! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot
fi o binecuvântare pentru lume!”
Din Child’s Appeal
Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul
decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie
pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului.
Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale.
Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special pentru a
sigura reuşita şcolară.
Fără sprijinul activ al părinţilor, şcoala nu poate realiza obiectivele educaţionale stabilite, oricât de competenţi
ar fi educatorii.
Părinţii trebuie să cunoască, să devină conştienţi de influenţa pe care o exercită prezenţa lor în viaţa copilului,
să fie convinşi că educaţia dată copilului, pentru societatea actuală este diferită de cele precedente, că
societatea actuală va fi diferită de cea actuală, iar copilul trebuie pregătit corespunzător.
Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de
la comunitate.
Aspiraţiile, rezultatele şi sprijinul social şi familial constituie trei aspecte ale unei interacţiuni dinamice între
copilul individual şi cercul său imediat.
Implicarea părinţilor joacă un rol semnificativ în cadrul intervenţiei şcolare.
Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale părinţilor
pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi.
Mediul familial este primul mediu educativ şi socializator pe care îl cunoaşte copilul şi a cărui influenţă îi
marchează esenţial dezvoltarea ca individ. Legătura copilului cu familia este extrem de puternică şi de
neînlocuit.
Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte despre cunoştinţele despre
natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, elevul le datorează educaţiei primite în
familie. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual,
moral estetic, ş.a.. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale
(despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiectelor casnice), familia este cea care ar trebuie să dezvolte
spiritul de observaţie, memoria şi gândirea copiilor. Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în
care părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să asigure copilului cele necesare studiului,
trebuie să-şi ajute copilul la învăţătură. Acest ajutor trebuie însă limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind
indicat să se efectueze tema copilului. Cu timpul părinţii se vor limita la controlarea temei de acasă şi a
carnetului de note. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar
nici să ajungă să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.
Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea,
sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de unele lucruri încredinţate. Toate
acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii „a avea cei şapte ani de-acasă”. Un elev fără „cei şapte
ani de acasă” va crea mereu probleme chiar şi ca viitor adult. Aici trebuie reamintit că, în general, elevii nu
primesc în cadrul şcolii nici un exemplu sau sfat negativ, toate acestea influenţându-l în afara şcolii. Din cele
24 de ore ale unei zile, elevul este la şcoală 5 – 6 ore, de restul timpului fiind responsabilă familia elevului.

724
Uneori părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece şi unii şi alţii nu doresc decât
dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia. A fi părinte este ceva
înnăscut, acest sentiment aflându-se în noi în stare latentă. Se întâmplă totuşi ca ceea ce consideră părinţii a fi
o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită situaţie, să nu fie tocmai ceea ce are nevoie copilul în acel
moment. De aici apar conflictele, rupturile dintre membrii familiei, renunţarea la intervenţii din partea
părinţilor care sunt depăşiţi de situaţie.
Una dintre cele mai importante preocupări ale familiei şi un punct comun pe care îl are aceasta cu şcoala este
orientarea şcolară şi profesională. Cei mai mulţi părinţi sunt bine intenţionaţi în alegerea unei şcoli sau unei
profesii pentru fiul sau fiica lor. Dar, de multe ori, buna intenţie şi buna credinţă sunt tocmai sursele greşelilor
lor deoarece acestea nu ţin loc de competenţă şi de pricepere. Greşelile părinţilor decurg uneori şi din prea
marea dragoste pe care o poartă copiilor.
De aceea între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin vizite
reciproce, şedinţe şi lectorate cu părinţii.
Un parteneriat familie-şcoală este relaţia cea mai profitabilă pentru toţi cei ce participă la acest demers.
Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru şi şcolarul nostru.
Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la succes, ce îl interesează şi-l
pasioneză, iar parinţii vor cunoaşte în ce momente să-l susţină pe şcolar, în ce fel să-l motiveze şi să-l ajute.
Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul
decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie
pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului.
Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale.
Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special pentru
acest lucru.
Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula
calitatea de om.
Şcoala a rămas punctul de pornire al orientării şcolare şi profesionale prin acţiuni de informare asupra
posibilităţilor de continuare a studiilor, de detectare a intereselor profesionale şi a aptitudinilor, de discutare a
criteriilor după care elevii îşi decid viitorul şi ponderii de implicare a părinţilor în alegerea şcolii şi a profesiei
pe care copiii lor o vor urma, dacă profesia aleasă este cea dorită de copil şi dacă aceasta din urmă are
disponibilităţi intelectuale.
În viaţă nimic nu este garantat sută la sută. În cele din urmă, fiecare copil va trebui să aleagă singur calea pe
care vrea să meargă. Şansele de a influenţa un copil în mod pozitiv pot fi semnificativ crescute dacă, prin
aceste dezbateri, lectorate, activităţi de consiliere părinţii ar dedica câteva ore în plus pentru a afla lucruri noi
despre dezvoltarea şi comportamentul tipic al copilului.
Până la cuprinderea într-o unitate de învăţământ, rolul primordial în educaţie îl are familia. Odată cu
înscrierea într-o unitate de învăţământ ponderea se schimbă, rolul mai mare îl are şcoala, dar nici acţiunea
educativă a familiei nu este de neglijat. Între acţiunile educative ale celor doi factori există mai degrabă un
raport de complementaritate decât de rivalitate, acţiunea fiecăruia venind să o completeze pe a celuilalt.
Mediul şcolar îi oferă copilului un prim mediu socializator de tip organizaţional:
• introduce în relaţiile copilului cu adultul o anumită distanţă socială;
• oferă copilului un cadru social, bazat pe anumite reguli de convieţuire cu ceilalţi;
• creează copilului posibilitatea de a se compara cu cei de vârsta lui;
• îl familiarizează pe copil cu microgrupul social în cadrul căruia învaţă să devină partener, să
joace unele roluri sociale;
• îl obişnuieşte pe copil cu programul orar, cu programul de viaţă, cu schimbarea mediului de
existenţă;
• stimulează dezvoltarea autonomiei personale şi a independenţei.
Se constată că unele familii manifestă totală încredere în rolul pe care şcoala îl are asupra dezvoltării
copilului, pe când altele sunt dezinteresate.
Parteneriatele dintre şcoală şi familii pot:

725
a. ajuta profesorii în munca lor;
b. perfecţiona abilităţile şcolare ale elevilor;
c. îmbunătăţi programele de studiu şi climatul şcolar;
d. îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor;
e. dezvolta abilităţile de lideri ale părinţilor;
f. conecta familiile cu membrii şcolii;
În ceea ce priveşte relaţia şcoală-familie se impun deschideri oferite părinţilor privind aspectele şcolare,
psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale, juridice etc.
Un studiu realizat în ceea ce priveşte necesitatea colaborării şcoală–familie enumeră patru motive pentru care
şcoala şi familia se străduiesc să stabilească legături între ele:
a. părinţii sunt juridic responsabili de educaţia copiilor lor;
b. învăţământul nu este decât o parte din educaţia copilului; o bună parte a educaţiei se petrece în afara şcolii;
c. cercetările pun în evidenţă influenţa atitudinii parentale asupra rezultatelor şcolare ale elevilor, în special
asupra motivaţiilor învăţării, precum şi faptul că unele comportamente ale părinţilor pot fi favorizate datorită
dialogului cu şcoala;
d. grupurile sociale implicate în instituţia şcolară (în special părinţii şi profesorii) au dreptul să influenţeze
gestiunea şcolară.
În general, toată lumea apreciază efectele benefice ale unei participări foarte active a părinţilor la activităţile
şcolare. Numeroase cercetări la nivel de învăţământ primar şi chiar secundar au pus în evidenţă aspectul
determinant al calităţii interacţiunii dintre familie şi şcoală asupra educaţiei copiilor.
Această recunoaştere a importanţei părinţilor în favorizarea succesului şcolar al tinerilor a determinat
autorităţile educative să susţină necesitatea întăririi legăturilor dintre părinţi şi şcoală. Dealtfel, în contextul
actual, aceste legături par a fi mai necesare ca niciodată. Într-adevăr, misiunea socială a şcolii depăşeşte tot
mai mult simpla atingere a obiectivelor pedagogice ale curriculum-ului şcolar având în vedere şi faptul că
mulţi părinţi sunt prea preocupaţi de problemele familiale, profesionale sau sociale pentru a putea urmări
evoluţia copiilor lor sau coerenţa dintre educaţia pe care copilul o primeşte în familie şi cea şcolară.
Atât părinţii cât şi cadrele didactice beneficiază de avantajele unei astfel de colaborări. Binefacerile sunt
numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă şi depăşirea stereotipurilor, şi continuând cu
identificarea unor interese comune în beneficiul copiilor. În sfârşit, colaborarea este benefică şi pentru şcoală,
părinţii aducând deseori resurse suplimentare ce pot susţine rolul educativ al şcolii dar oferă şi un cadru pentru
o continuă reevaluare.
Educaţia, sub toate formele ei, e chemată să găsească soluţii prin care copilul să se adapteze rapid şi eficient
la societatea în care trăieşte. Oricât s-ar strădui, şcoala nu poate înlocui restul instituţiilor care au misiunea de
formare a cetăţenilor conştienţi, cu o conduită civilizată. Educaţia şcolarilor în şcoală nu are sorţi de izbândă
fără o colaborare strânsă cu alţi factori activi implicaţi în procesul instructiv-educativ. Între aceştia, familia,
considerată dintotdeauna celula de bază a societăţii şi "un soi de personalitate colectivă" de a cărei armonie
generală depinde dezvoltarea personalităţii copilului, are un rol foarte important în ajutorul pe care trebuie să
îl dea şcolii. Oricine lucrează în învăţământ observă cum familia nu mai poate realiza astfel de temelie
şubredă, şcoala nu poate construi certitudini. Formarea ca cetăţean se află sub influenţa societăţii şi în special
a familiei.
Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activităţi ale şcolii cu aceasta
(lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare). Părinţii trebuie să vadă
în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe care
trebuie să o afişăm. Aşadar e o sarcină a şcolii să identifice situaţiile problemă din familiile copiilor, să
dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de
colaborare şcoala-familie este determinantă în educarea copiilor. Educaţia în familie devine astfel un proces
de pregătire pentru viaţă, prin întâmpinarea şi rezolvarea problemelor de viaţă.
În concluzie, trebuie spus că cei doi factori educativi, familia şi şcoala, trebuie să aibă acelaşi scop – formarea
personalităţii umane integrale şi armonioase.

726
BIBLIOGRAFIE :
1. Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L., „ Didactica”, manual pentru clasa a X-a, şcoli
normale, E.D.P., R.A., 1997;
2. Kant, Im., Tratat de pedagogie. Iaşi, Editura Agora, 1992.
3. Nica, I, Ţopa, L., Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1974;
4. Nicola, I., „ Pedagogie”, E.D.P., R.A., Bucureşti, 1992;
5. *** - „ Tribuna învăţământului”, 2000.
6. Revista Învăţământului preşcolar, 3-4/ 2005.

727
 Relaţia părinte – copil, factor esenţial în dezvoltarea multilaterală a copilului

Prof. inv.preşc: Fătu Mihaela

Grădiniƫa nr. 185, sector 5, Bucureşti

Influenţa părinţilor asupra formării copilului ca viitor om cu respect faţă de cei ce-l educă se simte
încă din perioada grădiniţei. Nu de puţine ori se întâlnesc copii care nu respectă cerinţele educatoarei sau
care fac aprecieri necuviincioase la adresa ei. De cele mai multe ori, aceşti copii vin din familii care au
obiceiul de a ponegri autorităţile locale, şefii de la locul de muncă sau chiar educatoarea sau învăţătoarea
copiilor mai mari. Copilul este obişnuit deci, cu lipsa de respect. Aceşti copii, de multe ori, refuză să vină la
grădiniţă. Discutarea cadrului didactic în directe făcute de către părinţi sădesc în sufletele copiilor
neîncrederea, frica.
Atunci, când unii copii povestesc acasă, de exemplu, că educatoarea nu-i apreciază lucrarea ca fiind
cea mai bună, părinţii fac afirmaţia celor protejaţi. Dacă copilul nu spune primul poezia la serbare, părintele
nu caută cauza, ci acuză educatoarea că ar fi lipsită de tact pedagogic. Desigur că, în felul acesta, copilul îşi
pierde încrederea în educatoarea şi devine nepoliticos, nemaisupunîndu-se cerinţelor acesteia şi reacţionând
greşit.
Copilul nu se educă numai prin îndemnurile părinţilor, ci şi prin exemplele personale pe care părinţii
le oferă acestuia. Există multe cazuri când părinţii intră în grădiniţă fără să salute personalul care lucrează în
incinta acesteia. Prin firea lucrurilor, copilul trebuie să găsească în imediata sa apropiere, realitatea corectă a
persoanei de care sunt ataşaţi, realitate care să-i inspire conduita. Desigur că, aceste exemple de conduită se
corectează pe parcurs, se îmbogăţesc, ajungând chiar să se modifice. În acest proces, intervin grădiniţa,
şcoala, societatea care contribuie la modelarea personalităţii copiilor. Prima etapă în acest proces de
organizare şi formare a membrului societăţii este reprezentată, însă, de identificarea cu personalitatea tatălui
sau a mamei.
Lipsit de un model, de un exemplu cu care să se identifice în propriul său cămin, copilul va găsi
astfel de modele în afara acestuia, într-o persoană valoroasă pentru el, cum ar fi , de exemplu: educatoarea,
învăţătoarea.
Din nefericire însă, adeseori, copilul care este lipsit de autoritatea părintească pozitivă şi eficientă îşi
va afla prieteni printre indivizii străzii. În acest caz, efectele negative pot fi prezise cu corectitudine.
Copiii provin din familii care se deosebesc între ele prin condiţiile de trai, prin gradul de cultură al
părinţilor, fapt care îşi imprimă pecetea asupra caracterului şi conduitei copilului.
Se mai produc încă abateri de la regulile morale şi civice în unele familii. Cel mai frecvent se înregistrează
astfel de cazuri acolo unde părinţii consumă alcool. Unii copii observă aceste fapte şi le sesizează părinţilor,
în felul lor, dar, sincer.
Tensiunile şi confictele dintre părinţi şi copii, pot avea o intensitate diferită şi o durată variabilă,
distingându-se forme simple, cum ar fi: cearta, neînţelegerea, contrazicerea, refuzul asumării unei obligaţii
conjugale sau forme complexe, precum: agresivitatea fizică, violenţa, alungarea unui partener de la
domiciliu. În condiţiile în care părinţii vor avantaja un copil în favoarea altuia, nerepectând raportul dintre
merit şi recompense, pot apărea situaţii de rivalitate, gelozie fraternă. Copilul dezavantajat va utiliza
mecanisme de apărare, cum ar fi: încordarea, izolarea sau prefăcătoria, minciuna.
Implicarea familiei în cadrul programului desfăşurat în grădiniţă este esenţială pentru îmbogăţirea mediului
stimulativ, fixarea şi lărgirea cunoştinţelor asimilate în sala de grupă. Implicarea familiei în program va
întări sprijinirea ţelurilor educaţionale. Implicarea părinţilor în activitatea preşcolară este în beneficiul
copiilor, al familiei şi al calităţii actului educaţional.
Părinţii trebuie să acorde copilului atenţie totală pentru ca acesta să vadă că suntem interesaţi să îl
ascultăm. Retragerea cu el într-un loc liniştit şi evitarea prezenţei altor persoane la discuţie îi pot arăta
copilului că părinţii sunt cu adevărat interesaţi de problema lui. Copilul trebuie să fie sigur că “problema” se
va rezolva “între ei”. Indiferenţa este la fel de dăunătoare. Copilul se simte respins şi neglijat dacă, atunci
când îşi împărtăşeşte gândurile părinţilor, aceştia continuă să privească la televizor sau să îşi vadă în
continuare de treabă. Încetarea oricărei activităţi este necesară pentru a-şi demonstra disponibilitatea.

728
În cazul copiilor mici este importantă şi atitudinea pe care părinţii o au. Ei nu trebuie să se simtă dominaţi
nici măcar fizic, din această cauză fiind bine ca părinţii să coboare la nivelul lor atunci când le vorbesc sau îi
ascultă.
Din cele observate în timpul activităţii mele în incinta acestei grădiniţe am dedus că de educarea şi
îngrijirea copiilor prea puţin se ocupă ambii părinţi, rezultatele fiind pe măsura participării lor la educaţie.
Este important pentru copii să vadă că părinţii vin la serbările lui sau cu ocazia altor activităţi
desfăşurate. În cadrul grădiniţei noastre am desfăşurat serbări în jurul bradului de Crăciun împodobit în
curtea grădiniţei,am organizat un foc de tabără şi un spectacol de circ cu ocazia sărbătoririi Zilei
Copilului,etc. Şedinţele cu părinţii sunt prilejuri pentru a-i informa pe aceştia referitor la modul cum se
comportă copilul lor cu ceilalţi copii, cum se descurcă acesta în cadrul activităţilor educative, etc. Tot la
aceste şedinţe educatoarea este informată de părinţi despre problemele pe care aceştia le parcurg şi de cele
mai multe ori le oferă soluţii.
S-a întâmplat să constatat şi o altă atitudine din partea părinţilor: copilul este supus unui regim
indulgent, nu i se cere să respecte normele de comportare civilizată, ceea ce face ca preşcolarul respective să
se comporte la fel şi în grădiniţă, perturbând activităţile.
Familia, ca prim grup cu care ia contact copilul, rămâne reperul permanent şi fundamental în
condiţia indivizilor, în manifestarea unor atitudini civice, moral-comportamentale.

729
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ ,
CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

Prof. înv. primar Federiga Lăcrămioara

Şc. Gimnazială Nr.1 Dej, jud. Cluj

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt ,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi nu fac faţă cerinţelor şcolare?”. Răspunsurile la aceste
întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi, mai ales, specificul
învăţării -act complex care angajează o nouă sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-
fiziologice şi toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a
preşcolarilor, deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai
importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera
sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară” de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care
desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, nu poate fi
structurată ca atare înainte de intrarea copilului ciclul primar.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător, aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, constituirea premiselor proceselor cognitive,
afective şi voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente.
Astfel, învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
Pregătirea preşcolarului pentru intrarea în şcoală trebuie să aibă în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin organizarea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit. Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de

730
cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară. Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea
integrării cu succes în ciclul primar necesită o muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea
trebuie să insiste asupra tuturor procedeelor care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ultimul an din ciclul preşcolar constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară.
Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte. Concomitent, copilul e tratat atât ca preşcolar ,
cât şi ca şcolar începător.
Experienţa cadrelor didactice –educatori şi învăţători – impun concluzia că în momentul intrării în
şcoală, copilul trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte
,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”, echilibru care
nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Comunicarea pe toate planurile între grădiniţă şi şcoală este un proces simplu de realizat, e un proces
care e în avantajul fiecărui copil care parcurge aceste etape esenţiale. Acest proces trebuie să se desfăşoare
fară întrerupere.

731
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ- ŞCOALĂ!
RELAŢIA EDUCATOARE-ÎNVĂŢĂTOR-PROFESOR

FEHER CORNELIA CRISTINA, GRĂDINIŢA P.P.2 ARAD

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educaţională în special la nivelul claselor.Această condiţie este valabilă şi pentru primele două
trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciprocă şi
continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa preşcolară şi clasa I.O asemenea continuitate va asigura o
mai rapidă adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare.
Formele de colaborare dintre gradiniţă şi şcoală se asigura prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
prima măsura de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi
şcoală este plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în special în programele grădiniţei şi ale
clasei I. Este vorba de legătura între prevederile programelor respective.Pentru a fi însă operaţională,
corelaţia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învăţător, cât şi de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucrează cu grupa preşcolară mare trebuie să cunoască cerinţele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care să-i permită preşcolarului însuşirea cunoştinţelor clasei I,
iar învăţătorul care va prelua clasa I trebuie să cunoască programa grupei preşcolare mari pentru a şti pe ce
elemente se poate sprijini în procesul de instruire şi educare.
O primă condiţie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educaţia preşcolară şi cea şcolară o
constituie analiza psihologică a activităţii şcolare şi determinarea acelor capacităţi intelectuale afectiv-
voliţionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăţi activităţii şcolare, deci trebuie să se
stabilească capacităţile necesare pentru ca preşcolarul să asimileze cunoştinţele prevăzute în clasa I.
Cercetările întreprinse în această direcţie ne oferă unele date deosebit de utile. N.Okon considera că
învăţarea scrierii şi citirii implică formarea unor capacităţi:
a) vizuale- perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferenţierea semnelor grafice după forma lor,
deci posibilitatea de a recunoaste şi reproduce diverse simboluri;
b) auditive- perceperea şi identificarea sunetelor sau fenomenelor;
c)semantice- stabilirea unei legături între simbolurile grafice şi sensul cuvintelor, ceea ce înseamnă însuşirea
limbajului şi formarea conceptelor.
În ceea ce priveşte dezvoltarea gândirii matematice este necesară formarea capacităţii de a traduce în
concepte însuşirile cantitative ale multimilor, de a întelege relaţiile dintre multimi (superioritate,
inferioritate, egalitate) de a le pune în corespondenţă, de a număra şi de a efectua operaţii mentale de
adunare şi scădere cu o uniate.
Aptitudinea de şcolaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a copilului şi la cea
afectivă, voliţională şi socială.În acest sens se dezvoltă interesul de cunoaştere al copilului ca suport al unei
motivaţii susţinute în învăţare, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea în funcţie de
cerinţele adultului, ale programului şcolar, de a desfăşura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare
a motricităţii.
Realizarea acestor capacităţi conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educaţiei
preşcolare în relaţia lor cu cele ale şcolii primare şi conferă caracter de sistem relaţiei dintre grădiniţă şi
şcoală.
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care acţionează în
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea metodelor şi procedeelor
didactice, în activitatea de învăţare, precum şi de intervenţii în formele de organizare a procesului de
învăţământ în primul rând în lecţii. Astfel, este bine stiut, ca învăţătura, dominantă a vârstei şcolare este
prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaştere.In clasa I învăţătorul foloseste jocul atăt ca activitate de învăţare, cât
şi ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.

732
 Printre aspectele continuităţii grădiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care privesc
formele de organizare şi desfăşurare a activităţii. În acest sens, experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor
activităţi comune cum ar fi:vizite la şcoală, vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune, plimbări şi
programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală.Vizitele
preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică
pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.
Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtare a
foştilor elevi, iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite în grădiniţă.
În sfera acestor modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală vor fi valorificate si alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituţii: participare reciprocă a educatoarelor şi învăţătorilor la
cosfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activităţile comisiilor metodice, la lectii model, la sesiuni de
comunicări.

733
 Optimizarea relației grădiniță-școală-familie-prioritate CEAC

prof.Claudia Feldrihan
Școala Gimnazială Ștefan cel Mare Bistrița

Cea mai veche instituţie socială, familia, a cunoscut de-a lungul timpului diferite accepții în funcţie
de caracteristicile sale într-o anumită perioadă socio-culturală, majoritatea specialiștilor aderând ideologic la
receptarea ei ca fiind ”Un grup care manifestă următoarele atribute organizaţionale: îşi are originea în
căsătorie, constă în soţ, soţie şi copii născuţi din căsătoria lor, deşi alte rude îşi pot găsi un loc aproape de
grupul nucleu, iar grupul e unit prin drepturi şi obligaţii morale, legale, economice, religioase şi sociale
(inclusiv drepturi şi restricţii sexuale, precum şi sentimente valorizate social, cum sunt: dragostea, atracţia,
respectul faţă de părinţi şi admiraţia). (Rose Laub Coser citat de Adina Băran Pescariu, p.13-14).
Dincolo de barierele rigide ale conceptului, familia se identifică în mentalitatea oamenilor obișnuiți
ca mediul în care se oferă siguranţă, protecţie, afecţiune, companie, ea creează cele mai durabile legături
între indivizi, în special între părinţi şi copii facilitând transmiterea primul model cultural, cu care va
interacționa viitorul adult.
Din perspectivă educativă, rolul părinţilor în cadrul familiei este legat de apariţia sentimentului
familiei şi a sentimentului copilăriei care s-au construit treptat, unul pe baza celuilalt.Astfel, copilul devine
centrul familiei sale, moment în care familia patrimonială este înlocuită de familia centrată pe copil, sarcina
educării lui gravitând în jurul femeii.
Societăţile contemporane contextualizează sarcina de educare a copilului la nivelul ambilor părinţi,
indiferent de tipologia familiei ce cunoaște mai mult decât oricând o mare varietate, de la familia
nucleară(formată din soţ, soţie şi copil/ copii-considerată ca fiind familia ”tradiţională”, cea mai longevivă
şi mai des întâlnită formă de familie), extinsă (soţ, soţie, copil/ copii, bunici şi/sau alte rude), ”amestecată”
sau ”reconstruită” (formată din părinţi care au divorţat, s-au recăsătorit şi au construit o nouă familie; mai
este numită şi ”familie vitregă”), monoparentală (un părinte cu unul sau mai mulţi copii), fără
copii(alcătuită din soţ şi soţie) familii alcătuite dintr-o singură persoană (alcătuite dintr-o persoană care
locuieşte şi trăieşte singură, fără copii: văduve, persoane divorţate etc.) până la familia neconvenţională(
uniuni consensuale-persoane care coabitează, fără a legaliza legătura lor prin căsătorie, familii de
homosexuali) etc.
În acest context ideologic, grădinița este cel de-al doilea mediu /instituție în care copilul face
cunoștință cu al doilea model cultural care îi va marca fundamental dezvoltarea personală.Grădinița devine
o a doua casă, în care pentru prima oară, ființa umană are șansa de a socializa asumându-și diverse roluri
într-un context formal, beneficiind totodată de o educație realizată în mod sistematic și organizat de
persoane special destinate și pregătite în acest scop.Finalitățile educaționale la acest nivel al sistemului de
învățământ vizează- sintetic vorbind- dezvoltarea plenară a copilului atât din punct de vedere cognitiv, cât și
afectiv, volitiv și fizic, ele grefându-se pe potențialul individual, dar și pe zestrea educațională pe care
copilul o are deja, din familie.
Vârstă a dezvoltării emoționale, prin excelență, vârsta preșcolarității mizează mai mult decât orice
etapă a dezvoltării ontogenetice a individului pe inițierea și dezvoltarea unor relații de colaborare
armonioasă între educatoare și familie.Cunoscând tipul de familie din care provine copilul, activitățile pe
care acesta le realizează în timpul liber, persoana care se ocupă mai mult de educația sa, cadrul didactic
poate realiza o fișă psihopedagogică bazată pe nevoile reale ale acestuia, astfel încât preșcolarul să își poată
depăși unele temeri, probleme ivite în viața sa.
De integrarea și adaptarea copilului în grădiniță depinde ulterior integrarea sa școlară și formarea
aptitudinii de școlaritate ce în opinia lui Vernon este indispensabilă succesului școlar. Colaborarea se mută
acum la nivel superior, între educatoare-învățător(personal specializat) și poartă tot mai mult miza educației
formale dublată desigur de cea nonformală și informală.
Literatura de specialitatea conchide că acestă colaborare este definitorie pentru următorul nivel al
școlarității și anume ciclul gimnazial când rolul învățătorului revine profesorului diriginte.
Familia, în tot acest timp, trebuie să se implice activ în dezvoltarea personalității copilului, cu atât
mai mult cu cât este factorul educativ care exercită o mare influență de-a lungul întregii vieți a acestuia.
Prin promovarea unei educații de calitate, competitivă, dar axată și pe dezvoltarea unicității ființei,
CEAC pornește de la premisa că fără colaborarea dintre toți agenții actului educațional-familie-copil-

734
grădiniță-școală, nu putem concepe în contemporaneitate o educație modernă și flexibilă. Ca urmare,
aceasta supervizează în opinia noastră o serie de activități prin care relația interdependentă amintită se poate
eficientiza, activități precum mese rotunde, dezbateri, activități didactice comune familie-grădiniță (părinții
lucrează alături de copii), familie-școală, grădiniță-școală( activități și proiecte educaționale comune,
schimburi de experiență, vizite, concursuri mixte, etc.)
Numai valorificând optim acestă colaborare, care trebuie să devină o prioritate CEAC în orice instituție, se
poate vorbi de educație în adevăratul sens al cuvântului.

735
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ

Prof. inv. primar, Nadia Ferariu

Liceul de Arta „Stefan Luchian” Botosani

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.

John Dewey
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară crearea în grădiniță a unor
condiții favorabile pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor,
deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera sentimentelor și a
personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces de
modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social și înconjurător.
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală devine o preocupare de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează
grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin
intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la
nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel al
vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi sistematizarea
cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă
pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal).
Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării
atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală
este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și clasei I (

736
pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează
în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ
în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite
forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru
cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de
destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele
care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că
desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune,
plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele
preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a
le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor
familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea
neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții, precum participarea reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.

Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura Prodidactica,
Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr.1/2011
- Golu,P.- “Invăţare şi dezvoltare”, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

737
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ – ȘCOALĂ!
RELAȚIA EDUCATOR – ÎNVĂȚĂTOR- PROFESOR – FAMILIE

Prof. FETEA VIOLETA

Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr”, Oradea
Prof. ANDREI IONUȚ
Colegiul Național ,,Iosif Vulcan”, Oradea

Motto-ul şcolii: .„Aici se cere suflet..., iar sufletul trebuie cultivat, trebuie întărit cu cultură românească,
cu cât mai multă carte” Dr. Aurel Lazăr

Școala este instituția socială creată în mod special pentru educarea tinerei generații. Ea a apărut din
cele mai vechi timpuri din nevoia pregătirii tinerei generații pentru preluarea și continuarea activităților
sociale.
În contextul celorlalți factori care urmăresc același obiectiv, școala este considerată ca fiind factorul
principal pentru formarea tinerei generații. Ca instituție, școala se află sub influența factorilor social-
economici și politici, misiunea ei fiind aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de
cerințele vieții sociale.
Transmițând valorile culturale acumulate de-a lungul istoriei societății, școala contribuie în mod
direct la pregătirea creatorilor de noi valori, materiale și spirituale, care vor îmbogăți patrimoniul cultural al
țării.
Necesitatea colaborării dintre grădiniță și școală, situate pe trepte diferite, rezultă din obiectivul
comun pe care îl urmăresc – dezvoltarea personalității copilului. Grădinița urmărește prin toate acțiunile sale
pregătirea copilului pentru școală, aceasta urmând să valorifice ceea ce s-a realizat în etapa anterioară.
Totalitatea elementelor pe care le include această pregătire se concretizează în așa – zisa ,,aptitudine de
școlaritate” ( W. Okon). Ea se referă la un anumit grad de pregătire și o anumită capacitate de adaptare la
cerințele activității școlare, ea este și rezultatul interacțiunii dintre învățare și dezvoltare, dintre acțiunea
educativă și consecințele ei pe plan psihic.
Colaborarea permanentă dintre grădiniță și școală devine astfel o condiție a realizării dezideratelor
idealului educativ. Formele prin care se realizează această colaborare sunt multiple și variate. Eficiența lor
depinde de interesul și inițiativa educatoarelor și învățătorilor, de priceperea cu care se preocupă de
organizarea unor asemenea forme. Pentru cunoașterea activității concrete din grădiniță și școală se
organizează schimburi de experiență dintre educatoare și învățători.
Cursurile de perfecționare organizate sub îndrumarea școlilor oferă noi posibilități de realizare a
colaborării dintre educatoare și învățători. Dezbaterea unor teme comune cu implicații psihopedagogice
asupra continuității dintre grădiniță și școală, asupra pregătirii copilului pentru școală oferă prilejul
desprinderii unor concluzii cu valoare practică pentru activitatea ulterioară.
Partener tradiţional al şcolii, familia se defineşte atât ca instituţie socială, cît şi ca grup specific
constituit din persoane care sunt unite prin legături de căsătorie, sânge sau adopţie. Fiecare familie
influenţează atât copiii care sunt elevii noştri, cât şi adulţii cu status de părinte, care reprezintă parteneri
reali sau virtuali ai şcolii. Din această perspectivă, cunoaşterea mediului familial din care provin elevii şi
părinţii lor se constituie ca o condiţie sine qua non atât pentru succesul demersului educaţional adresat
copiilor cât şi din punct de vedere al reuşitei parteneriatului.

De- a lungul activităţii didactice eforturile mele s-au îndreaptat către cunoaşterea copiilor din propria-
mi clasă, precum şi către cunoaşterea famiilor acestora. Am încercat să-i determin pe părinţi că o bună
colaborare între şcoală şi familie este posibilă numai atunci când familia înţelege bine menirea şcolii, iar

738
şcoala consideră familia un aliat, un colaborator sincer, permanent, direct interesat în procesul instructiv-
educativ.

Formele de colaborare a şcolii prin noi, învăţătorii, cu familiile elevilor sunt multiple, dar din constatările
făcute de-a lungul anilor, consider că întâlnirile colective reprezintă cea mai „profitabilă” şi democratică
fomă de colaborare a învăţătorului cu familiile elevilor.

De ce? Pentru învăţător înseamnă un cadru de manifestare şi perfecţionare a calităţilor sale

manageriale, un moment optim de conştientizare şi mobilizare a părinţilor în direcţia unui parteneriat real,
un prilej de a învăţa si el din experienţa părinţilor. „Înveţi, învăţând pe altul”, spunea Seneca.

Pentru părinţi, întâlnirile colective reprezintă tot atâtea prilejuri de autoevaluare şi de sporire a
competenţelor educative, de informare pedagogică avizată, de înţelegere a complexităţii fenomenului
instructiv- educativ şi a poziţiei pe care o ocupă în acest proces.

Din dorinţa de a încerca să găsim împreună răspunsuri la întrebările de tipul „Sunt un părinte bun pentru
copilul meu?” „Ce înseamnă să fii un părinte bun?” s-a născut proiectul de parteneriat educaţional „Şcoala
şi familia- parteneri în educaţie”. Acest proiect se adresează părinţilor elevilor noştri dar de care
beneficiază atât părinţii cât şi copiii şi, nu în ultimul rând eu, învăţptoarea clasei.

Prin activitatea în parteneriat cu părinţii am reuşit să asigur un sprijin în propria- mi activitate. Învăţându-
i pe părinţi să se implice în dezvoltarea copiilor lor, am întărit interacţiunile şi relaţiile dintre părinţi şi copii.
Printr-o cooperare reală şi comunicare cu părinţii am pus bazele unei unităţi de decizie şi acţiune între cei
doi factori. De asemenea, activităţile cu părinţii au dus la rezolvarea situaţiilor problemă, a conflictelor
posibile şi a situaţiilor de risc în dezvoltarea copilului.

Concluzionând cele de mai sus, putem aprecia că scopul proiectului constă în fond, în cultivarea şi
dezvoltarea parteneriatului dintre familie şi şcoală.

Iată un ghid în sprijinul educării copiilor numit Cele 10 fericiri ale părinţilor:

1. Fericiţi părinţii care îşi educă copilul chiar de la venirea lui în lume. Copilul e ca un copac: strâmb a
crescut, strâmb râmâne.
2. Fericiţi părinţii care nu dau copilului tot ce vrea el. Două lucruri îi pot conduce pe copil la ruină: să
nu aibă nimic sau să aiba totul.
3. Fericiţi părinţii care nu iau întotdeauna apărarea copilului lor. Iubirea adevărată nu constă în a-i lua
apărarea, ci a-l obişnui cu umilinţă; din recunoaşterea sinceră a greşelii se naşte dorinţa de
îndreptare. Cu bătaia se face dresură, nu educaţie.
4. Fericiţi părinţii care nu vor lansa critici sterile şi continue la adresa altuia, a societăţii, mai ales a
dascălilor, care nu se critică unul pe altul, nu se vorbesc de rău reciproc.
5. Fericiţi părinţii care nu îsi plâng copiii pentru orice mic neajuns ce li se întâmplă, dar îi vor ajuta să
profite de inevitabilele necazuri pentru ca voinţa să li se întărească, să nu devină rataţi.
6. Fericiţi părinţii care au răbdare şi încredere, îi ajută pe copiii lor să îşi dezvolte propriul eu. E o lege
pe care puţini o cunosc: copilul va fi mai tarziu ceea ce i s-a spus că este când era mic. Dacă i s-a
spus tot timpul că este un bou, un măgar, un animal, un tâmpit, un huligan, un cretin de care nu se va
alege nimic, aceasta se va adeveri mai târziu.
7. Fericiţi părinţii care cultivă în inimile copiilor bunătatea, dărnicia, compătimirea faţă de semenii
aflaţi în suferinţă. Înţelepţi şi buni sunt acei părinţi care, de pildă, dau pomană săracilor prin
mânuţele copiilor.
8. Fericiţi părinţii care îşi îndrumă copiii pe calea credinţei. Modul de viaţă în familie poate hrăni
dispoziţiile afective care în timpul întregii vieţi rămîn temeiuri ale unei credinţe vii.

739
 9. Fericiţi părinţii care se străduiesc să trăiască, împreună cu copiii lor, iubirea în adevăratul ei sens.
10. Fericiţi părinţii şi educatorii care, în ciuda tuturor greutăţilor, vor avea mereu faţa senină şi zâmbetul
pe buze fiincă nu bătaia e ruptă din rai, ci zâmbetul părinţilor şi al educatorilor.

Prin urmare, a instrui şi a educa pe copil în şcoală nu presupune să-i dăm adevărul nostru ci să-i
dezvoltăm propria gândire, dezvoltându-i imaginaţia până la gândirea noastră.

Învăţătorul nu este un simplu transmiţător de cunoştinţe, ci şi un „modelator de suflete”, care

dăruieşte altora ceva din sufletul său cu ajutorul părinţilor.

Prin aceste activităţi am dovedit încă o dată faptul că proiectele educative extracurriculare au un rol
deosebit în formare personalităţii elevului.

BIBLIOGRAFIE
1. Mircea, Agabrian, Școala, Familia, Comunitatea, Editura Institutul European, București, 2006
2. Ioan Nicola, Domnica Farcaș, Pedagogie generală, Editura Didactică și Pedagogică, R.A.,
București, 1994

740
 “Colaborarea grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor”

FILIP CARMEN-CORINA
Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” Oradea

Societatea modernă prin dinamismul său, prin flexibilitatea sa, solicită un model al personalităţii
umane care ar fi capabilă să facă faţă cerinţelor secolului XXI, care s-a anunţat ca un mileniu al
schimbărilor continue.
Educaţia are un rol deosebit în scopul formării unei generaţii tinere capabile să asigure în continuare
un nivel de bunăstare a vieţii, o interacţiune socială sporită, condiţii optime pentru dezvoltarea umană.
Şcoala, ca şi componentă a procesului de învâţământ prin funcţia ei educativă are rol de formare a
personalităţii umane.
Metodele de învăţământ reprezintă componenta cea mai mobilă, mai dinamică a procesului de
învăţământ, acestea realizându-se în procesul zilnic al vieţii şcolare prin iniţiativa, fantezia şi contribuţia
creatoare a cadrului didactic. Cadrul didactic trebuie să ştie că nu orice copil este dornic în mod spontan de
a veni la şcoală şi de a sta în clasă.
Simpatia, speranţa, admiraţia, bucuria, succesul, satisfacţia, regretul, prietenia, mândria, simţul
răspunderii, al datoriei, al onoarei, sentimentul exerciţiului fizic, mobilizează elevul să depună eforturi în
vederea învingerii dificultăţilor întâmpinate, motivându-le activitatea contribuind la formarea unor interese
durabile, suportul deprinderilor, obişnuinţelor şi comportamentelor morale. Utile sunt tehnicile prin care se
pot identifica preferinţele elevilor, natura psihoafectivă a relaţiei dintre aceştia şi de a-i proteja din timp pe
elevii izolaţi şi respinşi. Aceste aspecte sunt observate cel mai bine de către educatoare. Pe parcursul anilor
comportamentul copiilor se schimbă.
Un rol important îl are modalitatea de culegere a informaţiilor.
Comunicarea reprezintă o cheie a succesului în toate aspectele vieţii noastre.
Comunicarea între educatoare-învăţător-profesor este foarte important pentru o bună relaţionare cu
elevii şi pentru a cunoaşte particularităţile psihointelectuale ale elevilor. Informaţiile despre elevi sunt
benefice şi este necesară această colaborare deoarece fiecare etapă de şcoală are caracteristicile sale. Dacă
nu vom cunoaşte elevii s-ar putea să nu abordăm cele mai bune metode de predare –invăţare, relaţiile cu
elevii să fie unele tensionate şi elevii să se indepărteze de şcoală. Comportamentul copilului de fiecare dată
este determinat de condiţiile de „presiune” pe care un grup social sau altul o exercită asupra lui.
Profesorii care predau la elevii de clasa a V-a ar fi ideal dacă ar discuta cu invăţătorul clasei şi ar
stabili impreună metodele de predare-invăţare optime pentru colectiv. De multe ori profesorul nu adaptează
metodele de predare la nivelul de vârstă al elevilor şi astfel nu se face înţeles. Trecerea de la un singur
invăţător la mai mulţi profesori reprezintă o noutate pentru elevi. Profesorii trebuie să-i ajute, să-i sprijine şi
să se adapteze la particularităţile psihointelectuale şi de vârstă ale acestora.
Dezavantaje in cazul comunicării între educator-invăţător-profesor nu există, singura problemă ar fi
mentalitatea unora care nu doresc să se implice, consideră că este de datoria fiecăruia să se descurce, să se
informeze şi să se preocupe de elevi cum ştie.
Fiecare cadru didactic are pregătirea profesională pentru un anumit nivel de vârstă al elevilor cu
care lucrează. Elevul trece de la o etapă la alta astfel se impune necesitatea unei relaţii intre educator-
invăţător-profesor dar, nu trebuie să neglijăm nici rolul familiei în educarea copiilor.
Comunicarea între educator-învăţător-profesor este în folosul fiecăruia: educatorul pregăteşte copii
pentru activităţile din şcoală, invăţătorul continuă ceea ce a făcut educatorul, bineinţeles la un alt nivel,
urmând ca profesorul să desăvărşească procesul instructiv-educativ. În urma unei comunicări constructive
rezultatul va fi un elev bine educat, respectuos, stabil emoţional şi dornic de a cunoaşte cât mai multe
lucruri.

Bibliografie:
1. Marcu V, Filimon L, „Psihopedagogie pentru formarea profesorilor”, Ed. Universităţii din
Oradea,2003.

741
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Prof. Înv. Primar,

FILIP DELIA-MARINELA
Lic. Teoretic,,Mihai Veliciu”Chişineu-Criş

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa pregătitoare nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului, care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Clasa pregătitoare este o noutate pentru sistemul de învăţământ românesc. Este normal ca toţi cei
implicaţi să aibă întrebări, intrarea copilului în şcoală la vârsta de 6 ani, nu trebuie să fie considerat ca fiind
un impediment.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul
învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă perspectivă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele
structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a
preşcolarilor, deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti, ca fiind una dintre cele mai
importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera
sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget, desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
Clasa pregătitoare are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele
dobândite de copii, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de
receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi
afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător, aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.

742
 Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă, susţinute şi de experienţa cadrelor didactice,
impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psiho-
fiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”,
,,starea de pregătire pentru şcoală”, echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă
şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregătitoare necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
În concluzie, clasa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară.
Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi ca şcolar începător.

Bibliografie:

Gheorghe Tomsa, Nicolae Oprescu ,, Bazele teoretice ale psihopedagogiei

prescolare”,
Magdalena Dumitrana ,, Educarea limbajului în învăţământul preşcolar”,
Revista Invăţământului Preşcolar Nr 1-2/2005

743
 Colaborarea grădiniță-școală

Prof. Inv. Prescolar : Filip Mihaela

Gradinita Gogosu , jud. Mehedinti

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor «praguri» .Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O prima
masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala
este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I.
Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara
o constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca
invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a
traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface

744
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele de
organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala
trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta
vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

745
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ

FILIP MIHAELA ,
LICEUL TEORETIC CONSTANTIN BRĂTESCU , ISACCEA/TULCEA

În lucrarea sa Didactica magna , Johann Amos Comenius considera că la naștere , natura înzestrează
copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devenind un bun al fiecărui om
numai prin educație . Rezultă că în concepția sa , educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”,
și implicit, de conducere a procesului de umanizare– omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.

Pornind de la acest aspect , discutăm în continuare despre importanța educației instituționalizate , care este
și baza celei realizate în familie .

Grădinița reprezintă astfel prima instituție unde copilul ia cunoștință cu altfel de reguli decât cele de acasă
, iar prezența feminină a cadrului didactic o asociază subit cu cea a mamei/a bunicii , astfel că educatoarea
trebuie în primul rând să realizeze un liant al acestei treceri familie-grădiniță . Pe parcursul anilor petrecuți
in cadrul unei astfel de instituții , copilul , sub îndrumarea cadrelor didactice , evoluează treptat atât la
nivelul achiziționării de cunoștințe , dar cel mai important al regulilor de socializare , mai ales cu cei de
vârsta lui . La acest nivel al dezvoltării intelectuale și comportamentale , dar și pe parcursul întregilor ani de
școală , legătura familie-cadru instituționalizat este primordială . „Familia ar trebui să îl ajute pe copil să
aprofundeze cunoștințele de la grădiniță . Părinții ar trebui să ia în calcul informațiile date de educatoare ,
fie că sunt pozitive sau negative și să le treacă prin propriul filtru . Familia va confirma sau infirma
informațiile primite în unitatea școlară . La grădiniță există un singur evaluator pentru mai mulți copii , iar
micuții petrec relativ puțin timp . Cadrul didactic trebuie să găsească în părinte un partener și un ajutor
pentru dezvoltarea copilului , dar și părintele trebuie să fie luat în seamă atunci când oferă feedback sau are
inițiative și idei .”, explică Georgeta Panisoara .

La fel de importată devine astfel și legătura dintre nivelurile diferite ale școlarizării copilului . Plecând
de la acest aspect , trebuie discutată modalitatea de relaționare a cadrelor didactice de la niveluri diverite ale
învățământului , aspect ce facilitează trecerea copilului de la un ciclu la altul și o adaptare mai ușoară la
schimbările pe care le întâmpină cu fiecare an al dezvoltării sale intelectuale . Legătura grădiniță – școală
are un dublu sens , scopul acesteia fiind continuitatea dezvoltării copilului și continuitatea muncii
educaționale . Realizarea continuității grădiniță–școală presupune asigurarea posibilității reale de
frecventare a grădiniței , realizarea unei unități a punctelor de vedere cu privire la conținutul activității , a
strategiilor didactice , cunoașterea reciprocă a programei , preocuparea pentru conținutul și formele de
pregătire a copiilor din grupa 0 . Dacă la grădiniță activitățile de învățare se desfășoară fie cu întreaga grupă
de copii , fie pe grupuri mici sau individual , ele putând lua forma unor activități pe discipline sau integrate,
a activitătilor liber-alese sau a celor de dezvoltare personală , prin jocul liber , jocul didactic , discuțiile
libere , experimentele, construcțiile , lecturile după imagini sau lectura educatoarei , povestirea sau
povestirile create de copii precum și alte mijloace specifice didacticii , în funcție de nevoile educaționale ale
copiilor , școala presupune modificarea întregului regim de viață și de muncă a preșcolarului , iar intrarea în
școală constituie un moment crucial in viața sa– și se discută în acest context despre maturitatea școlară a
copilului ce are în vedere : maturitatea fizică , maturitatea mintală , maturitatea volitivă , maturitatea socială
, maturitatea morală .

În această ordine de idei , adaptabilitatea sa este o prioritate a cadrelor didactice și în acest sens
menținerea unei legături permanente între educatoare și învățătoare este primordială , atât la nivelul
cunoașterii programelor școlare , cât mai ales la cunoașterea particularităților individuale și de vârstă ale

746
copiilor și de ce nu , la familiarizarea preșcolarului cu noua îndrumătoare pentru viitorii săi cinci ani din
viață , cunoașterea fizică a acesteia , a comportamentului său , diminuând șocul pe care preșcolarul îl
resimte odată cu trecerea în noua sa etapă de viață .

O astfel de colaborare este indicată și între ciclul gimnazial și cel primar , deoarece trecerea de la un
singur îndrumător (maxim doi, trei) la un număr mare de cadre didactice care predau discipline diferite este
și mai mare , iar acest aspect se observă mai ales în comportamentul din timpul recreațiilor școlare la nivel
exterior sau prin timiditate , refuz de a participa la ore sau blocaje emoționale la nivel intern .

Oricum ar fi , pentru noi toți care suntem cadre didactice , este foarte importantă comunicarea cu noi
înșine , cu cei care ne sunt colegi indiferent de nivelul de învățământ , dar mai ales cu elevii noștri , viitorul
unei națiuni pe care o putem schimba prin ei , dacă știm să le insuflăm adevăratele valori educaționale ce
duc spre prosperitate .

747
 ,,PAS CU PAS SPRE VIAŢA DE ŞCOLAR”
Proiect de parteneriat educaţional

Educatoare: Filip Nela

Grădinița P.P.,,Rostogol” Călărași

Tipul de proiect: local

Inițiatori proiect: Grădinița P.P.,,Rostogol”
Partener proiect: Liceul teoretic ,,Mihai Eminescu

ARGUMENT:
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul
final al activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru
şcoală revine atingerii obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalitatii copilului
care contribuie la integrarea şi adaptarea copilului la viaţa şcolară.
Acest proiect a luat naştere dintr-o serie de neajunsuri întâmpinate cum ar fi: relaţia sporadică
dintre şcoală şi grădiniţă, dezorientarea părinţilor în ceea ce priveşte cerinţele şcolii, necunoaşterea
suficientă a prevederilor celor două programe.
Prin activităţile acestui parteneriat încercăm să dezvăluim copiilor frumuseţea vieţii de şcolar,
prin implicarea în activităţi comune plăcute, să găsim cele mai eficiente căi pentru a asigura adaptarea
preşcolarilor la viaţa şcolară.
Obiectivul general al proiectului:
Asigurarea continuităţii procesului de instruire şi educaţie de la grădiniţă la şcoală prin
familiarizarea preşcolarilor cu sala de clasă, cu ambientul, cu învăţătoarea, în scopul integrării lor cu
succes în viaţa de şcolar.
Grupul ţintă: preşcolarii din grupa mare
Beneficiari direcţi şi indirecţi:
 preşcolari
 elevi
 învăţători
 educatoare
 şcoală
 părinţi
 comunitate
Durata: an școlar 2014-2015
Locul desfăşurării:
 Liceul teoretic ,,Mihai Eminescu”
 Grǎdiniţa PP,,Rostogol”
Obiective specifice proiectului:
 Formarea unor reprezentări corecte despre şcoală şi activitatea de tip şcolar;
 Pregătirea psihologică a copilului şi trezirea interesului de a deveni şcolar;

748
 Eficientizarea relaţiei grădiniţă-şcoală-familie
 Consolidarea deprinderilor şi priceperilor de exprimare corectă;
 Formarea unei conduite civilizate;
 Însuşirea de noi deprinderi prin activităţi comune preşcolari – şcolari.

Rezultate aşteptate:
 Schimb de experienţă eficient în ceea ce priveşte specificul muncii din şcoală şi grădiniţă
 Stabilirea unor relaţii de prietenie între preşcolari şi şcolari
 Formarea de abilităţi de comunicare
 Promovarea, în comunitate, a unei imagini pozitive a celor două instituţii implicate
 Expoziţie cu materialele realizate. Panou tematic. Album foto
 Postarea pe site-ul şcolii
 Produse ale activităţilor comune ale preşcolarilor şi şcolarilor
Monitorizarea şi evaluarea proiectului:
Cadrele didactice vor realiza un portofoliu care să cuprindă fişe de evaluare pentru fiecare activitate.
Se va urmări:
 desfăşurarea activităţilor cuprinse în proiect
 modul în care sunt îndeplinite responsabilităţile şi în care reacţionează participanţii la proiect
 modul în care sunt folosite resursele umane
 impactul implementării proiectului asupra grupului ţintă şi asupra celor două instituţii (anticiparea
schimbărilor produse ca urmare a derulării proiectului)
 probleme care apar în implementarea proiectului
Materiale/ instrumente de evaluare:
 chestionare
 portofolii/proiecte
 produse ale activităţii elevilor
 jurnal de reflecţii
 fişe de autoevaluare
 rapoarte de lucru

Calendarul acțiunilor:
 ,,La început de drum » – lansarea proiectului
 ,, Ce înseamnă să fii elev? » - vizită la școală
 “Nu arunca!...gândeşte şi foloseşte!” - confecţionarea de jucării din deşeuri
 ,,Îl aşteptăm împreună pe Moş Crăciun” – confecționare podoabe de iarnă
 ,,Sădim împreună copacul prieteniei” – acțiune de ecologizare a mediului
 „Copilul meu- viitor şcolar! ” – consiliere părinți

Folow-up:
Continuarea proiectului educaţional peste durata stabilită în protocolul de colaborare.

Bibliografie:

 Curriculum pentru învățământul preșcolar, 3-6/7 ani”, 2008;

 Dumitrana, Magdalena, „Copilul grădiniţa și școala”, Editura Compania, Bucureşti, 2000;
 Băran- Pescariu, Adina, ,,Parteneriat în educaţie” , Editura Aramis 2004.

749
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ- ŞCOALĂ,
CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

Prof. Maria Firescu

Liceul Teoretic "Petre Pandrea" Balş, jud. Olt

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și
sinuos, plin de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate
aspectele ei. Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice
specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care
copilul o va petrece în școală. Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei
imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a
copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de
încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o
continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să
se mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în
același timp, cu scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de
experiență, ce pun preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-
l urmărim – dezvoltarea personalităţii copilului
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din
grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea
educatoare-învăţătoare. Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea
copilului, nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de
acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea
câmpului de relaţii sociale.Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa,
date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor
de activitate, şi mai ales, specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga
sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi
deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă
a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi
psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una
dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului. Evident că nici
,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în concepţia
lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul

750
şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află
într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al
pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă
vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de
locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului, de
funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de
creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net
preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere,
suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta
capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de
obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la
satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.În cadrul colaborării educator-învăţător
aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în
vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în
gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a
procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a
educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi
modul cum este acesta pregătit.

751
 Colaborarea gradiniţă-școală
Relaţia educatoare-învăţător-profesor

Prof. Firoanda Mariana-Diana

Liceul Tehnologic “Dacia” Caransebeș

Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social și înconjurător.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care
acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și
procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului
de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este
prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât
și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt
mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens,
experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în
grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie
plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu
învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea
ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei
zile de școală. Dezvoltarea copilului este dependenta de ocaziile pe care i le ofera rutina
zilnica, de interactiunile cu ceilalti, de organizarea mediului si activitatile sau situatiile de invatare special
create. Gradinita realizeaza sprijinirea viitoarei activitati scolare prin doua forme specifice: jocul si invatarea,
calea cea mai importanta prin care copilul primeste invatatura este - jocul. Activitatile de invatare reprezinta

752
un ansamblu de actiuni cu caracter planificat, sistematic, metodic, organizate si conduse de cadrul didactic, in
scopul atingeriifinalitatilor prevazute in curriculum. Desfasurarea acestora necesita cordonarea eforturilor
comune ale celor trei parteneri ai procesului de predare-invatare-evaluare, respectiv: cadre didactice, parinti si
copii dar si a partenerilor educationali din comunitate (scoala, primarie, biserica, biblioteca, casa de cultura,
muzeu). Cu privire la partenerii de mai sus, legatura gradinita - scoala are un dublu sens, scopul acesteia fiind
continuitatea dezvoltarii copilului si continuitatea muncii educationale. Realizarea continuitatii gradinita-
scoala presupune asigurarea posibilitatii reale de frecventare a gradinitei, realizarea unei unitati a punctelor de
vedere cu privire la continutul activitatii, a strategiilor didactice, cunoasterea reciproca a programei,
preocupare pentru continutul si formele de pregatire a copiilor din grupa pregatitoare.

753
 PARTENERIAT ÎNTRE GRĂDINIŢĂ ŞI ŞCOALĂ

Prof. FIŞER MIRELA-GRADINITA NR. 7

BUCURESTI

Educaţia este condiţia de bază a succesului individual, dar şi al comunităţii. Toţi copiii merită
şansa de a deveni adulţi educaţi, sănătoşi şi membri activi ai societăţii, indiferent de mediul în care s-au născut.
Cu toate acestea, în România, numai o treime dintre copiii defavorizaţi termină şcoala generală. Educaţia este
mai mult decât o clasă sau un profesor.O educaţie de calitate pentru copii şi tineri nu poate fi oferită decât într-
un mediu deschis spre învăţătură, în care visele sunt încurajate şi susţinute, iar oportunităţile sunt oferite celor
care au nevoie de ele. Statutul familiei ca prim educator al copilului reprezintă un factor important în
stabilirea parteneriatului între instituţiile de educaţie timpurie şi familie. Eforturile depuse de părinţi şi
educatori trebuie să se bazeze pe un schimb bogat de informaţii, de experienţe şi pe colaborare în asigurarea
celor mai bune condiţii de creştere şi dezvoltare ale copiilor. Familia reprezintă mediul socio-cultural în care
copilului s-a născut şi în care creşte şi de aceea este foarte important respectul pentru moştenirea culturală a
fiecarei familii şi valorificarea acesteia în spaţiul grupei.Cooperarea dintre gradinita si scoala este esenţială
pentru a asigura coerenţa şi consecvenţa acţiunii educaţionale a celor doi factori de educaţie asupra copilului,
precum şi a celor doua medii în care copilul trăieşte cea mai mare parte din perioada lui timpurie. Relaţia
grădiniţă – scoala este un subiect des abordat în literatura de specialitate şi supus atenţiei, mai ales pe fondul
schimbărilor sociale multiple din ultimul timp. Vorbim cu toţii despre integrarea ţării noastre în Uniunea
Europeană.Acest proces atrage după sine o serie de schimbări, la nivel macro socio-economic, dar şi în şcoli şi
grădiniţe . Una dintre aceste schimbări se referă la relaţia grădiniţă-familie. Dacă până în prezent acest
parteneriat grădinţă-familie a fost dezvoltat unilateral, fiind de multe ori considerat „responsabilitatea
grădiniţei”, acest lucru trebuie să se schimbe pe viitor. Analizând documentele recente emise în cadrul
Consiliului Europei (organizaţie internaţională cu rol important în stabilirea standardelor educţtionale
internaţionale, şi care influenţează major politicile sociale, respectiv educaţionale, în cadrul Uniunii Europene)
se remarcă o nouă abordare privind dezvoltarea acestui parteneriat.Conform acestor documente, în cadrul
colaborării grădiniţei cu familia accentul este pus pe un angajament mutual clar stabilit între părinţi şi
educatoare, pe baza unui “contract parental”.Acest tip de contract se contituie ca un sistem de obligaţii
reciproce în cooperarea părinţilor cu educatoarele şi implică colaborarea părinţilor în activităţile grădiniţei, nu
numai sub aspect economic, respectiv de a participa, susţine şi evalua eforturile şi acţiunile financiare ale
grădiniţei, ci şi sub aspect educaţional – cultural . Această tendinţă prezentă deja în unele ţări vest-europene , în
cazul societăţii româneşti este doar un proiect. Din literatura de specialitate şi din analiza rezultatelor
colaborării cu părinţii s-a constatat că în evoluţia relaţiei grădiniţă– familie există în principal trei etape de
parcurs:
- etapa unităţii şcolare autosuficiente;
- etapa de incertitudine profesională;
- etapa de dezvoltare a încrederii mutuale educatoare-părinţi.

Cel mai greu de înlăturat este obstacolul de ordin atitudinal. Mentalitatea oamenilor – părinţi, cadre
didactice, publicul larg, în general – şi cutumele sociale înrădăcinate şi întărite prin comportamente repetate
sunt factori greu de influenţat şi de schimbat, dar acest lucru nu este imposibil de realizat. Comunicarea cu
copiii, referitor la activitatea lor şcolara, comunicarea cu educatoarele, referitor la abilităţile şi aptitudinile pe
care le au copiii, la posibilitatea şi modalităţile de dezvoltare a acestora , şi implicarea părinţilor în activităţile
grădiniţei , sunt paşi de parcurs în relaţia grădiniţă – familie , pentru buna dezvoltare a personalităţii copiilor .
Cum am putea dezvolta o colaborare reala între grădiniţă şi scoala ? Există mai multe căi. Pentru
problemele de ordin administrativ, ele se rezolva atunci când educatoarele si invatatoarele dispun de

754
mecanisme de evaluare comune ale activităţii şcolare.Relaţia grădiniţă-scoala apare justificată în măsura în care
se restabileşte încrederea colectivităţii de părinţi, a comunităţii, în instituţia şcolară. Un rol deosebit, atât pentru
colaborarea grădiniţă-scoala şi participarea la gestiunea grădiniţei, cît şi pentru educaţia părinţilor îl are
înfiinţarea asociaţiilor de părinţi, ca reprezentanţi ai vocii reale a acestora, privind rezolvarea diverselor
probleme apărute în grădiniţă, implicarea acestora în organisme abilitate în luarea unor decizii de importanţă
majoră.
Referitor la atitudinea de colaborare a părinţilor, respectiv la problemele de ordin atitudinal în relaţia
gradiniţă-scoala, reciprocitatea este elementul care adesea lipseşte, în şcoală românească. Dacă prin intermediul
grădiniţei sunt organizate diverse activităţi şi părinţii si scoala sunt invitaţi, părinţii copiilor cu un
comportament exemplar vor veni.Cât despre iniţiative ale părinţilor de a derula unele activităţi împreună cu
copiii şi cu educatoarele din grădiniţă, acestea sunt extrem de rare.Chiar dacă grădiniţa si scoala organizează
activităţi frumoase şi utile pentru părinţi şi pentru copiii lor, prin iniţiativa părinţilor de a organiza la rândul lor
unele activităţi, s-ar vedea cu adevărat că le pasă, şi ar obliga grădiniţa si scoala la mai multă deschidere şi
cooperare.
Gradinita si scoala ar trebui să îi ofere copilului îndrumare adecvată în exercitarea drepturilor sale,
într-o manieră care să ţină seama de capacităţile lui în continua dezvoltare. Îndrumarea adecvată înseamnă ca
părinţii, pe măsură ce copiii înaintează în vârstă, ar trebui să le ofere mai multă responsabilitate în problemele
personale, facilitând exercitarea sporită a autonomiei. Opiniilor copilului trebuie să li se acorde importanţă
cuvenită, în funcţie de vârsta şi gradul lui de maturitate. Aceasta nu înseamnă acordarea unei autonomii totale,
ci implicarea şi încurajarea participării copilului în procesul de luare a deciziilor ce îi afectează viaţa. Pe de alta
parte, părinţii nu ar trebui să îi ceară sau să se aştepte din partea copilului la lucruri inadecvate cu stadiul lui de
dezvoltare. Este de asemenea important ca îndrumarea sa nu se realizeze prin intermediul unor forme umilitoare
de disciplină.
Activitatea cu şcoala, ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copilului în programul educativ din
grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respect de sine, încredere în competenţele lor,
făcându-i mai buni.Parteneriatul gradiniţă- scoala se referă la construirea unor relaţii pozitive între scoala şi
gradiniţă la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când
aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu invatatoarele.
Concluzia este că, numai o bună colaborare între grădiniţă şi scoala, o mai mare implicare a
părinţilor în activitatea grădiniţei (inclus in luarea deciziilor) va îmbunătăţi colaborarea dintre aceşti factori,
foarte importanţi în creşterea şi dezvoltarea copilului preşcolar.Cultivarea unei relaţii de parteneriat afectiv între
grădiniţă şi scoala în sprijinul educaţiei şi creşterii copilului ,constituie cheia succesului viitor în adaptarea şi
integrarea şcolară; este primul pas către o educaţie deschisă, flexibilă, şi dinamică a personalităţii copilului.

BIBLIOGRAFIE :
- Dumitrana, M.,Copilul, familia si gradinita, Editura Compania, Bucureşti, 2000
- Dima, S.(coord.), Copilăria- fundament al personalitatii, Imprimeria Coresi, Bucureşti, 1997
- Pro Educaţia, revista de specialitate a invatamantului mehedintean, Editura Stef, Drobeta Turnu-Severin, 2006

755
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE , CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN
REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

EDUCATOARE: FITORI MIRELA

GRADINITA „PARADISUL VERDE”
SECTOR 5, BUCURESTI

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,

756
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

757
 CONTINUITATEA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Prof. FLOREA EMILIA-SIMONA

Grădiniţa cu P.P. „Tudor Vladimirescu”, Craiova

Pregătirea copilului pentru startul şcolar este un obiectiv final deplin acceptat şi promovată în
programele de educaţie timpuriedin toate sistemele de învăţământ dezvoltate, în condiţiile intensificăriişi
accelărării întregului proces de învăţământ, începând de la primele trepte ale acestuia.
Este necesar să se asigure o continuitate funcţională între procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi
din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa îi oferă copilului preşcolar un mediu plăcut, cu poveşti, jocuri, cântece. În grădiniţă copiii sunt
încurajaţi să se manifeste liber, se respectă plăcerea copilului pentru ceea ce face, educatoarea fiind mai
atentă cu fiecare.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunoştinţelor şi de formare a priceperilor
şi deprinderilor începute în grădiniţă la vârsta de 3 ani, este necesară o legătură foarte strânsă între grădiniţă
şi şcoală. Cum aceste deprinderi nu se formează la întâmplare ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine
sarcina de a-i pregăti pe copii să înţeleagă de ce este nevoie ca ei să fie informaţi, să cunoască aspecte
diferite despre lume, despre mediul înconjurător, despre păstrarea sănătăţii. Desigur, pregătirea intelectuală a
copilului pentru şcoală începe de la grupa mică, continuă la grupa mijlocie şi se sfârşeşte la grupa mare.
.Activităţile organizate în grădiniţă constituie modalităţi eficiente de pregătire pentru şcoală,
condiţie necesară pentru succesul în clasa pregătitoare.
Menirea grupei mare este de a da posibilitatea preşcolarilor să dobândească pregătirea necesară
pentru începerea activităţii şcolare, iar sub aspect formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a
proceselor psihice de cunoaştere (memorie, gândire, imaginaţie).
Vocabularul copilului preşcolar trebuie să fie suficient de bogat. Pe lângă cunoştinţe, reprezentări,
noţiuni, preşcolarii trebuie sa aibă dezvoltate şi anumite deprinderi: de a ţine creionul ţîn mână, de a
număra, de a compara mulşimile, de a rezolva o problemă, o sarcină, de a desena, picta, modela.
La intrarea în şcoală, organismul copilului trebuie să fie clădit sănătos, rezistent la eforturi,
îndeajuns de bine călit, ca să reziste la intemperii, capabil să desfăşoare o muncă susţinută (accesibilă
vârstei) fără a obosi uşor.
De asemenea, este necesar ca preşcolarul să fie stăpân pe mişcările fundamentale: mersul, alergare,
căţăratul, aruncarea, târâtul. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite înseamnă că, scopul educaţiei
psihomotrice în grădiniţă a fost atins, iar sarcinile activităţilor de educaţie fizică au fost realizate.
Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinţe în ce priveşte dezvoltarea morală. Copilului i se formează
aici diferite emoţii şi sentimente morale, sentimente de prietenie, de ajutor reciproc.
Copiilor li se formează şi unele deprinderi de comportare civilizată: să salute, să fie politicosi, sa-i ajute
şi să-i respecte pe cei în vârstă.
Sunt situaţii când, sub aspectul dezvoltării intelectuale, unii dintre copii nu au formate într-o măsură
corespunzătoare vârstei lor, priceperile şi deprinderile, nu posedă toate cunoştinţele necesare pentru şcolarizare.
De exemplu: unii nu stau liniştiţi în bancă, ceea ce dovede te că mecanismele sunt slab dezvoltate; nu se pot
concentra în mod susţinut la lecţii, lăsându-se uşor distraţi; nu sunt în stare să desfăşoare o activitate mintală de
mai lungă durată, deoarece obosesc repede. De asemenea, limbajul unor copii nu este dezvoltat la nivelul cerut,
fac greşeli în pronunţare, auzul lor fonematic este slab dezvoltat ceea ce îngreunează însuşirea citirii în
perioada abecedarului.Şi sub aspectul dezvoltării morale unii copii se pot prezenta nesatisfăcător: sunt
indisciplinaţi, nu pot depune eforturi voluntare accesibile vârstei; reprezentările lor morale sunt imprecise.
Toate acestea constituie un indiciu sigur al nepregătirii lor pentru şcoală.Cunoaşterea acestor lipsuri
reale şi posibile în dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a copilului preşcolar prezintă o mare importanţă.
Atentă la posibilitatea apariţiei lor, educatoarea va şti în ce direcţie să acţioneze pentru a le preveni.
Nivelul de dezvoltare intelectuală al preşcolarului se evaluează, nu după volumul de cunoştinţe pe
care el le deţine, cât după nivelul operaţional al proceselor lui de cunoaştere.
Debutul şcolar presupune un anumit nivel de dezvoltare psihică intelectuală şi morală a copilului,
iar aptitudinea de şcolaritate sau maturitate şcolară solicită dobândirea unor priceperi, deprinderi şi
capacităţi necesare activităţii şcolare bazată pe învătare.
Grădiniţa trebuie să creeze premize favorabile pentru realizarea continuităţii învăţământului

758
preşcolar cu cel primar.
Relatia armonioasă dintre gradiniţă, familie şi scoală duce la realizarea obiectivului învăţământului
preşcolar şi cel şcolar, acela de a oferi sprijin competent pentru dezvoltarea în plan fizic, intelectual şi social
a copilului, pregătindu-l pentru o cât mai bună adaptare la activitatea şcolară şi pregătindu-l pentru viaţă în
general.

BIBLIOGRAFIE:

− Revista invăţământului preşcolar, Nr.3-4/ 2000;

− Constantin Cucoş, „ Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice”, Editura
Polirom, 2005.

759
 Relatia gradinita –scoala – familie

Prof. Florea Mihaela

Scoala M. Sadoveanu Bacau

Motto:
„Bucuria de a avea copii să o legăm de a-i forma ca oameni de valoare”

Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia educativă a intregii vieţi. Datorită vârstei mici , educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca ingrijire şi educaţie, formează temelia intregii
vieţi de mai ttârziu.
La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsurâ, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi
şcoala.

Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe va duce
implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea problemelor
inerente care apar.

Invăţământul preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoara după o

programa minuţioasa şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului
preşcolar pentru integrarea usoara şi rapida in actîvitatea de invatare. Şi copilul preşcolar invaţă dar pentru
el invatarea este un joc. Invăţarea şcolară,oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut,
disciplina de muncă riguroasă etc.

Educaţia preşcolară, instituţională este un act psihologic şi deosebit pentru egalizarea şanselor, pentru
perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie in vederea inlăturării eşecuriîor şcolare şi a abandonului
şcolar.
Un rol important in debutul şcolar îl va avea intotdeauna instituţia preşcoiară, ea fiind o etapă intermediară,
indispensabilă.

Integrarea copilului in forma de colectivitate preşcolară comporta un prim efort de adaptare la viaţa socială
şi totodată extinderea mediului social accesibil copilului.
În perioada preşcolară el işi dobândeşte rolul său social intr-o colectivitate şi obţine o altă dimensiune in
interiorul familiei. In coîectivitate copilul stabileşte cu totul alte raporturi decât in famile:

-invaţă să se subordoneze unui program şi a unor activităţi comune ale colectivului din care face parte;

-stabileşte relaţii cu alţi copii invăţând să-şi domine excentrismul folosind relaţii de colaborare

Integrarea copilului in şcoală presupune mai intâi formarea unor prezentari corecte despre scoala care sa le
permita preşcolarilor o adaptare afectiv-motîvationala la mediu şcolar.

În scopul adaptarii preşcolaruiui la mediul şcolar, al formarii şl adancirii reprezentarilor cu privire la scoala
este necesar a se intreprinde actiuni comune gradinita-scoala, cum ar fi:

-prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor in prima zi de scoala,avand ca invitati
eievii clasei 1 şi invatatoarea lor;
-asistenta la o activitate de citire,matematica,scriere;
- organizarea unor activitati de evaluare-concursuri care au ioc impreuna cu clasa 1 (exemplu obiceiuri şi
colinde de Crăciun,concursuri sportive,1 iunie etc);
-plimbări in jurul oraşului;
-excursii in tară

760
-dramatizări in care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
-confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente

Concurând alături de şcolari se inlătură reticenţa preşcolarilor şi ii face să-şi incerce puterile, să
demonstreze că sunt pregătiţi pentru şcoala.

Realizarea dezideratelor a idealului educatoarelor este condiţionată de colaborarea mai strânsă intre
grădiniţă şi şcoală. Activitatea educatoarelor şi invăţătorilor trebuie să se impletească. Tonul puternic afectiv
ce o caracterizează pe educatoare trebuie să se impletească cu relaţia mai autoritară a invăţătoarei.
Dădăceala exagerată nu ajută copiii, ii formează dependenţi de educatoare.

Trebuie să cântărim cu atenţie cât şi cum ii ajutăm pe copii. Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi
randamentului şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie să se completeze
cu evaluarea apreciată in calificative de către invăţător.

Acestea au fost doar câteva dintre mijloacele pe care noî le-am utilizat frecvent în unitatea noastră sau
fiecare la grupa de preşcolari pe care o conduce.
Buna colaborare între grădiniţâ - familîe - şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp asigurând
performanţe educative notabile .

Referinte :
- Magdalena Dumitrana - "Copilul, familia şi grădiniţa – Editura Compania 2000
- Revista invăţământul preşcolar nr. 1-2/1997

761
 Colaborarea grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor

Prof.înv.primar, Mondoacă Florin

Şcoala Primară Zorleşti

În condiţiile în care învăţământul preprimar nu este generalizat, se impun o serie de măsuri pentru
a evita decalajul prea mare între copiii care frecventează grădiniţa şi cei care vin în clasa I direct din
familie.
În momentul actual, de şcolarizare la 6 ani, reuşita acţiunilor pedagogice ale grădiniţei şi şcolii
poate fi influenţată în tot mai mare măsură de modul în care cadrele interesate în educaţia copilului (
învăţătoare, educatoare, profesor) , colaborează pentru asigurarea unităţii şi continuităţii în educarea
copiilor. Păstrându-şi fiecare instituţie specificul şi sfera de preocupare, ele sunt datoare să acţioneze
unitar şi în permanenţă în interesul copiilor. Grădiniţa are nevoie să cunoască perspectivele muncii pe
care şcoala le va realiza, iar şcoala trebuie să cunoască mai bine potenţele copilului pe care-l preia şi
totodată să împrumute şi să dezvolte unele procedee de activitate adecvate perioadei de familiarizare a
copilului cu activitatea şcolară. Prin aceste preocupări comune dinamica procesului instructiv – educativ
capătă valenţe noi, mai ales în ceea ce priveşte calitatea de care beneficiază în primul rând copiii – centrul
preocupărilor celor două instituţii.
Această nouă situaţie de viaţă, pe care o ocupă şcolarul în comparaţie cu preşcolarul şi noua
activitate care constituie conţinutul principal al vieţii lui pun noi cerinţe în faţa copilului. Însuşirea
cunoştinţelor la vârsta preşcolară se deosebeşte fundamental din punct de vedere psihologic de însuşirea
cunoştinţelor la şcoală.
La preşcolari, această însuşire a cunoştinţelor se produce în principiu în aşa fel încât ea nu
constituie o problemă specială din punct de vedere subiectiv.
La şcolari, însuşirea cunoştinţelor devine o activitate al cărei scop constă pentru el tocmai în
dobândirea de cunoştinţe.. La vârsta şcolară apare pe deplin clară deosebirea dintre joc şi învăţătură, în
urma cărui fapt învăţarea capătă caracterul de muncă şcolară, adică de activitate organizată voluntar,
având în vedere obţinerea unui rezultat important din punct de vedere social.
Alături de însuşirea de către copil a cunoştinţelor şcolare, calitatea muncii lui şcolare devine
obiect al aprecierii sociale. Această apreciere începe să determine relaţiile copilului cu cei ce-l
înconjoară, începe să determine, ca să spunem aşa, poziţia lui socială: el devine fruntaş la învăţătură,
citeşte mai bine ca toţi, sau dimpotrivă, este ameninţat de pericolul de a deveni un codaş.
Astfel, odată cu intrarea în şcoală viaţa copilului capătă un nou conţinut. El capătă calitatea de
şcolar, ceea ce implică deja anumite obligaţii faţă de societate, pentru a căror îndeplinire el este
răspunzător. Şcolarul este obligat să înveţe bine; el trebuie să se supună regulilor şcolii, comportarea lui
trebuie să corespundă cerinţelor, tradiţiilor şi vederilor colectivului clasei sale.
Alături de noile sale obligaţii, copilul capătă şi noi drepturi. Şcolarul poate pretinde din partea
celor care-l înconjoară ca aceştia să aibă faţă de activitatea sa şcolară atitudinea pe care o au faţă de o
activitate importantă din puncte de vedere social. Ele capătă dreptul ca cei care-l înconjoară să-i ia în
consideraţie obligaţiile, capătă dreptul de a avea un loc al sãu de activitate, poate cere sã nu fie tulburat
atunci când îşi pregăteşte lecţiile, începe să se bucure de o mai mare independenţă.
Dacă, venind la şcoală , copilul îşi însuşeşte cu greu regulile de conduită şcolară, dacă nu înţelege
pe deplin noile sale obligaţii, atunci spunem că este insuficient pregătit pentru instrucţia şcolară. Pentru a
putea învăţa la şcoală, este necesar un anumit nivel de dezvoltare psihică, pe care copilul trebuie să-l
atingă în timpul preşcolarităţii. Acest nivel nu poate fi atins de la sine, ci numai în urma educaţiei şi
instrucţiei copilului în perioada preşcolară. Iată pentru ce problema pregătirii copilului pentru instrucţia în
şcoală trece dincolo de limitele unei probleme teoretice.
Copilul care intră în şcoală trebuie să fie pregătit nu numai pentru tehnica de însuşire a
cunoştinţelor, ci şi pentru noul mod de viaţă, pentru noua atitudine faţă de oameni şi faţă de activitatea lui
proprie, de care este legată trecerea la perioada şcolară. Într-adevăr, ce folos ar aduce faptul că şcolarul va
fi capabil să stăpânească ştiinţa de carte, dacă el va fi atât de pregătit din punct de vedere individual, încât
nu va putea răspunde corect obligaţiilor sale şcolare, îşi va pregăti neglijent lecţiile şi nu va putea fi în
relaţii juste cu profesorul (învăţătoarea)?

762
 Odată cu apariţia acestei năzuinţe către şcoală şi către învăţătură, comportarea copiilor în
grădiniţa de copii se schimbă. Statutul de preşcolar nu îi mai mulţumeşte. Copiii încep să dorească a
deveni membri cu mai multă răspundere ai colectivului, a îndeplini ,,sarcini de răspundere” date de adulţi.
Unii dintre ei încep întrucâtva să iasă din regimul căruia i se supuneau cu bucurie nu demult. Aceasta se
putea observa deosebit de limpede, atunci când învăţarea în şcoală începea de la vârsta de 7 ani.
Pentru noi nu este nici o îndoială, că această năzuinţă trebuie să fie educată la copii. În ce constă
însă esenţa ei şi cum trebuie ea educată? S-ar putea crede că năzuinţa copilului de vârstă preşcolară mare
către studiu nu este de fapt o năzuinţă către învăţare, ci către şcoală. Se poate crede, că, pur şi simplu,
copilul vrea să intre într-un colectiv de copii nou pentru el, să schimbe situaţia şi impresiile, să primească
prerogativele exterioare ale şcolarului. În această direcţie îl împinge şi afecţiunea sa pentru toate
atributele aşa numite ,,exterioare” ale şcolarului: ghiozdanul, penarul, etc. şi năzuinţa vădită a
preşcolarilor mari de a apărea în faţa celor mici în acest nou rol al lor.
Educatoarele şi învăţătoarele trebuie să găsească metode comune prin care să influenţeze
dezvoltarea psihică a copilului în toate direcţiile sale. Aceştia au obligaţia să cultive şi să întreţină
emoţiile şi sentimentele pozitive, să creeze şi să întreţină o bună dispoziţie a copilului, să realizeze un
perfect echilibru între activităţile de joc, activităţile alese, pe arii de stimulare, şi independente ale
copiilor. Cât de mult s-ar câştiga pe linia dezvoltării personalităţii copilului dacă s-ar reflecta mai mult un
sistem de acţiuni educative în care elementul afectiv să predomine. Ce progrese uimitoare s-ar realiza în
şcoală , în perioada preabecedară şi cât de mult s-ar scurta aceasta, dacă sistemul de acţiuni educative, de
aici pe linia dezvoltării afective a copilului, s-ar întâlni cu cel din grădiniţă şi s-ar continua la limite
superioare. Şi în şcoală şi poate mai mult aici, este necesară realizarea unui echilibru între lecţii şi
elementul distractiv, de joc şi realizarea unor săli de clasă mai vesele, mai frumoase. Pregătirea copilului
pentru şcoală trebuie înţeleasă ca o adaptare reciprocă: a copilului la şcoală, cât şi a şcolii la copil.
Cum să educăm la preşcolar o atitudine justă faţă de şcoală şi învăţătură?
Suntem de părere că înainte de toate trebuie educate ceea ce numim motivele sociale ale
învăţăturii. Aceasta înseamnă că preşcolarul trebuie să înţeleagă, să simtă importanţa locului de onoare pe
care- l ocupă elevul.
Nu putem realiza acest deziderat decât familiarizându-l pe copil în primul rând cu spaţiul şcolii.
Clădirea şcolii este mai mare decât grădiniţa, are holuri largi şi lungi, încăperi numeroase. Clasa de la
şcoală este mult diferită decât sala de grupă. Lipsesc jucăriile, imaginile colorate, centrele de activitate,
cu materiale specifice. Dacă viitorul elev intră de mai multe ori în şcoală, încă din timpul grădiniţei, nu se
va mai confrunta cu teama de nou şi de necunoscut.
Participând la activităţile unei clase de elevi, preşcolarul se familiarizează cu învăţătorul, un
„personaj” cu care părinţii îi ameninţă frecvent pe cei mici. Aceştia conştientizează că învăţătorul nu este
diferit de educator, ci este un îndrumător, un sfătuitor, un prieten al copiilor. De mare importanţă este
participarea activă a preşcolarilor la lecţii, în echipă cu elevii sau cu sarcini diferenţiate, atunci când
nivelul cunoştinţelor permite acest lucru. Nu este indicat ca cei mici să fie implicaţi în activităţi greoaie,
plictisitoare.
În succesiunea dintre şcoală şi grădiniţă considerăm importantă, continuarea unor forme de
activitate din grădiniţă şi la clasa I, încât, folosite creator de învăţător, acestea vor deveni elemente de
bază în asigurarea succesului la învăţătură. Prin această pregătire a copilului pentru şcoală se poate
aprecia contribuţia grădiniţei.
În concluzie, pregătirea preşcolarului pentru şcoală implică responsabilitate, pasiune şi
competenţă. Mai înseamnă colaborare şi dialog permanent cu viitoarea învăţătoare, cât şi permanenta
preocupare a educatoarei pentru succesul copiilor pe care i-a pregătit pentru şcoală.

Bibliografie

 Constantinescu, Paula - Fenomenul socializării în universul copilăriei, în Culegere metodică

editată de Revista de Pedagogie, 1978
 Dimitriu Emilian – Elev la şase ani, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972

763
  Marinescu, Cornelia – Unitatea de acţiune a grădiniţei şi şcolii în educarea copiilor, în Revista de
Pedagogie, nr. 1, 1970

764
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ - ȘCOALĂ! Relatia educatoare- invatator-profesor
FOCA DANA

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.

John Dewey
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o
importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare funcțională în
procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor educaționale prin colaborarea
educatoare-învățătoare-profesor. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară crearea
în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și psihomotrică a
preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind una dintre cele mai importante
perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera sentimentelor și a
personalității copilului.
. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de observație, a
independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și voliționale,
dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în
colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de
calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător si profesor ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea și
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind
pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul
urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la
nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel al
vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi
sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare dirijată
din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal). Aprecierea
activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a
comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.

765
 Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O primă
măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală este
plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale clasei pregatitoare.
Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în sfera
tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor didactice,
în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ în primul
rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la
vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În
clasa pregatitoare, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de
destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care
privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor
activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe
distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală
trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a
deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar
și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective
negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
Cooperarea educator-invatator-profesor îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul
învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie familiarizaţi cu
persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

766
 „Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesori”

Prof.înv.primar: FOCIAC FLORENTINA -MARIANA

Șc.Gimnazială Nr.3, Nichiteni,com. Coțușca, Jud.Botoșani

Grădinița este promotoarea calității actului de învățare.Pe principiul continuității, școala este obligată
să asigure și să continue calitatea și mediul propice,adecvat dezvoltării personalității copilului.
Grădinița și școala au responsabilități egale în ceea ce privește dezvoltarea unei colaborări.Este
necesar să se asigure o colaborare funcțională în procesul instructiv-educativ între grădiniță și școală,dar și o
unitate și o continuitate în ceea ce privește transmiterea cunoștințelor.
În primă fază,grădinița și mai apoi școala trebuie să asigure și să mențină un climat destins,să lucreze
continuu la optimizarea activităților și relațiilor.Se caută puncte de interes comun pentru ca principiul
continuității să fie realizat.
Atât educatoarea,cât și învățătorul și profesorii au grijă să formeze la elevi valori și atitudini
„sănătoase” față de sine, de mediu și față de viață.
Educatoarele urmăresc formarea unei aptitudini de școlaritate,ca o condiție esențială pentru intrarea
la școală a copiilor.Această pregătire pentru școală se referă la formarea și dezvoltarea de competențe și
aptitudini generale și specifice,care vizează domeniul motricității,educarea limbajului,activitățile
matematice și creativitatea.
În cadrul actului paideutic învățătorul, apoi profesorul continuă gradual și treptat dezvoltarea
acestor competențe și aptitudini.
Scopul final,obiectivul final al învățământului preșcolar este pregătirea copilului pentru adaptarea
școlară.Grădinița are așadar ca principală finalitate însușirea acelor elemente formative care să constituie
premisele formării aptitudinii de școlaritate.
În învățământul primar învățătorul continuă acest început al dezvoltării psiho-sociale a copilului.
Astfel învățătorul contribuie și el,în mare măsură, la adaptarea școlară.Adaptarea condiționează integrarea
copilului în mediul de viață și activitate educațională.
Mai târziu, profesorul asigură condiții necesare adaptării pedagogice și adaptării relaționale prin
strategii specifice nivelului de vârstă și tipului de dezvoltare psihoemoțională și socială.
În cadrul colaborării educatoare-învățător-profesori aceștia trebuie să-și fixeze obiectivele care
vizează dezvoltarea personalității elevilor și dezvoltarea școlară.Relația dintre educatoare-învățător-
profesori trebuie să fie una de interdependență , de cooperare și colaborare, ei obținând unii de la alții
informații relevante despre interesele,personalitatea, dorințele și nevoile copiilor, îndeplinind astfel unul
dintre dezideratele succesului școlar.
Cooperând, cei trei devin deschizători de drumuri pentru copil, drumuri continuie,fără mari
discrepanțe ,cooperarea aducându-i pe toți la același numitor comun în privința procesului de învățare.
Astfel, elevul va răspunde pozitiv cerințelor de ordin instructiv-educativ,oferind un bun
feedback.Elevii vor relaționa bine cu profesorii și cu ceilalți elevi ,vor răspunde favorabil actului educativ.
Comenius spune:„Cu cât educatorul,învățătorul și profesorul instruiește mai mult,cu atât elevul
învață mai puțin”.Orientarea modernă a sistemului de învățământ îl situează pe elev în centrul activității de
învățare.Centrarea pe copil,pe nevoile sale,orientarea învățării spre formarea de capacități și
atitudini,promovarea învățării sociale și emoționale sunt principii care trebuie să se regăsească în activitatea
celor trei„parteneri” ai elevului.
Între cei trei poate exista o relație de prietenie,colaborare, ținând legătura despre dezvoltarea elevului
prin cunoașterea fișelor de observare psihopedagogică ,acestea fiind transmise de la unul la celălalt.
Grădinița și școala constituie fiecare o verigă de legătură firească în scopul continuității.Asigurarea
continuității procesului de instruire se poate face prin familiarizarea preșcolarilor cu sala de clasă,cu mediul
școlar,cu cadrele didactice,în scopul integrării lor cu succes în viața de școlar.

767
 Educatoarea,învățătorul și profesorii pot demara activități comune și parteneriate,prin proiecte
educative,având ca obiective: formarea unor idei corecte despre școală și activitatea școlară;
„trezirea”interesului de a deveni școlar; formarea unei conduite școlare; formarea de abilități de comunicare.
Aceste obiective pot fi finalizate și prin lecții demonstrative în cadrul școlii,prin întâlniri cu elevii și
profesorii școlii,activități comune ale școlarilor și preșcolarilor,toate acestea contribuind ,pas cu pas,spre
adaptarea la viața de școlar.
Pasul spre școlaritate reprezintă un moment important din viața elevilor,ce implică o serie de aspecte
psihologice și emoționale în adaptarea școlară.
Școala este un joc,însă nu o joacă.De aceea este împotriva naturii să tratăm copilul
fragmentar.Astfel, educatoarea, învățătorul și profesorii trebuie să formeze o „echipă” care să vizeze
optimizarea dezvoltării armonioase și complete a copilului.
Ei trebuie să mențină o strânsă legătură prin efectuarea de vizite,colaborări,schimburi de experiențe,
ce pun elevii în fața unei realități ce o vor urma, în scopul unei adaptări optime la regimul de școlar.

768
 COLABORAREA EDUCATOR- ÎNVĂȚĂTOR- PROFESOR,
O POSIBILA SOLUȚIE
PENTRU DIMINUAREA DISCONTINUITĂȚILOR
ÎNTRE CICLURILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Prof. înv. primar,Maria Forgaci,

Școala Gimnazială ,,Ion Simionescu”- Iași

Problema existenței unor ,,praguri” între ciclurile de învățământ a constituit obiectul diferitelor studii
de specialitate efectuate de-a lungul timpului asupra sistemului de învățământ românesc, de fiecare dată
căutându-se cele mai potrivite soluții.
Educația trebuie să se manifeste în permanență ca o acțiune unitară, coerentă. Acesta este și
dezideratul diferitelor reforme educative, cea mai nouă dintre ele vizând transformări la nivelul structurii și
funcționării sistemului, atât pe verticală, cât și pe orizontală. Pe verticală: prin asigurarea continuității între
treptele de învățământ, pe orizontală: prin conceperea conținuturilor dintr-o perspectivă inter și
transdisciplinară, deschisă valorilor specifice educației permanente.
Continuitatea între treptele de învățământ trebuie privită ca o armonizare a obiectivelor, resurselor,
conținuturilor, formelor și mijloacelor de realizare, cât și a strategiilor didactice utilizate.
Mediul preșcolar Mediul școlar
Îi oferă copilului un prim mediu socializator Face mult mai explicite caracteristicile mediului
de tip organizațional, care își relevă o parte organizațional pe care mediul preșcolar abia le poate pune
dintre caracteristicile și particularitățile lui ca în evidență. În acest context se instituie o gamă nouă de
mediu instituționalizat: relații interpersonale în cadrul cărora copilul
• introduce în relațiile copilului cu adultul experimentează:
o anumită ,,distanță socială”; • un nou mod de viață, mult mai riguros și mai
• oferă copilului un cadru social bazat pe o programatic;
normativitate elementară constând în • reguli mult mai ferme de conviețuire cu ceilalți;
anumite reguli de conviețuire cu ceilalți; • anumite roluri sociale și responsabilități ce-i revin în
• creează copilului posibilitatea de a se conformitate cu noul statut;
compara cu covârstnicii pentru a-și întări • modelarea comportamentului propriu în funcție de
în felul acesta sentimentul conștiinței de cerințele și așteptările profesorului, în virtutea
sine, percepția de sine, imaginea de sine; diferențelor de statut și rol pe care acum le înțelege mai
• îl familiarizează pe copil cu microgrupul bine;
social în cadrul căruia învață să devină • asumarea unor sarcini de învățare mult mai explicite;
partener, să joace unele roluri sociale; • realizarea sarcinilor de învățare în funcție de criteriile
• îl obișnuiește pe copil cu: programul evaluative pe care le instituie și le impune școala;
orar, cu programul de viață, cu • efectul stimulativ pe care îl exercită grupul în
schimbarea mediului de existență; dobândirea performanțelor;
• stimulează dezvoltarea autonomiei • creșterea autonomiei acționale ca urmare a asumării
personale și a independenței. personale a unor sarcini și inițiative legate de integrarea
în mediul școlar.

Cunoscând aceste caracteristici și comparând efectele pe care mediile educative le exercită asupra
copilului, educatorul, apoi învățătorul sau profesorul se pot implica în minimizarea consecințelor negative
ce se produc în momentul integrării copilului în grădiniță sau în școală, ori, dimpotrivă, maximizarea
efectelor pozitive pe care le poate produce noul context asupra dezvoltării acestuia.
În acest sens, o colaborare între toți factorii educaționali implicați în procesul formării și dezvoltării
personalității copilului devine absolut necesară.
Oportunitățile de colaborare între cadrele didactice din învățământul preșcolar, primar și gimnazial
care pot fi valorificate de partenerii în educația copilului pot lua următoarele forme:

• vizitarea unei școli cu grupa mare în vederea cunoașterii de către preșcolari a acestei
instituții;

769
 • vizitarea unei grădinițe de către școlarii de la clasa pregătitoare pentru a le împărtăși
colegilor primele experiențe de tip școlar;
• organizarea unor întâlniri cu părinții copiilor de la grupa mare la care sunt invitați câțiva
dintre viitorii învățători;
• urmărirea de către educatoare a copiilor deveniți școlari pentru sesizarea progreselor lor în
dezvoltare sau, dimpotrivă, a dificultăților pe care le întâmpină;
• organizarea unor activități metodice comune pentru cadrele didactice din învățământul
preșcolar și cele din învățământul primar;
• organizarea unor interasistențe;
• realizarea de parteneriate educaționale în care să fie prevăzute diferite activități educative
comune.

Toți agenții educaționali amintiți trebuie să aibă o viziune unitară asupra programelor școlare de la
toate cele trei trepte de învățământ, să cunoască îndeaproape copilul, ființă activă, entitate cu particularități
riguros individualizate, să învețe să-l observe, să-i asculte dorințele, să-i acorde sprijin, dându-i în același
timp încredere în forțele proprii, încurajandu-i tendința de independență și autonomie în acțiune, să cultive
aspirația, motivația, interesul pentru învățătură și pentru orice alt fel de activitate.

BIBLIOGRAFIE

1. Ezechil, L; Lăzărescu- Păiși, M., 2006, Laborator preșcolar – ghid metodologic, Editura V & I
Integral, București;
2. Revista Învățământul Primar, Nr. 2, Editura Coresi, București;
3. Revista Învățământul Preșcolar, Nr. 1-2, 2010-2011, București
4. www.didactic.ro

770
 Rolul grădiniței în pregătirea copilului pentru școală

Prof. FRĂȚILĂ FLAVIA

Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad

Pregătirea pentru şcoală ridică unele cerinţe în ceea ce priveşte dezvoltarea morală a copilului în
grădiniţă. Copilului i se formează aici diferite emoţii şi sentimente morale, cum ar fi ataşamentul afectiv faţă
de părinţi, faţă de colectivul de copii, faţă de oameni; sentimente de prietenie, de solicitudine şi ajutor
reciproc. Copiilor li se formează, de asemenea şi unele obişnuinţe de comportare civilizată: să fie politicoşi,
să respecte pe cei mai în vârstă, să salute, să facă un serviciu, să ofere etc. De asemenea, preşcolarii sunt
obişnuiţi să fie perseverenţi, harnici, sensibili, disciplinaţi, cinstiţi. Fiind încă în grădiniţă, copilul doreşte să
devină şcolar. Dragostea, respectul şi interesul pentru şcoală se educă la copii nu numai în cadrul
activităţilor obligatorii. Prin aceste activităţi se creează premisele desfăşurării cu succes a muncii de
instruire şi educare a copiilor în şcoală.
La intrarea în şcoală, organismul copilului trebuie să fie clădit sănătos, rezistent la eforturi, îndeajuns
de bine călit, ca să reziste la intemperii, capabil să desfăşoare o muncă susţinută (accesibilă vârstei) fără a
obosi uşor etc.
De asemenea, este necesar ca preşcolarul de ieri să fie stăpân pe mişcările fundamentale: mersul,
alergare, căţăratul, aruncarea, târâtul. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite înseamnă că, scopul
educaţiei fizice în grădiniţă a fost atins, iar sarcinile educaţiei fizice au fost realizate.
Întreaga experiență dobândită în învățământul preșcolar demonstrează că în valorificarea
potențialului psihofizic al vârstei preșcolare, a pregătirii copilului pentru școală, un rol hotărâtor îl are,
alături de conținut, metodologia activităților instructiv-educative, stilul de muncă al educatoarei. Se pune
accent pe exersarea proceselor psihice antrenate în actele învățării, a inițiativei, a independenței și
creativității copilului, prevenind atât copierea unor modele verbale gata elaborate de către educatoare cât și
verbalismul excesiv în conducerea activității cu copiii.
În același timp realizarea unui învățământ formativ ne determină să îmbunătățim căile și metodele de
tratare diferențiată a copiilor, în concordanță cu particularitățile individuale și de vârstă. În acest sens sunt
concepute două categorii de activitate: unele comune, având caracter obligatoriu, iar altele la alegerea
educatoarei, în conformitate cu dorințele și posibilitațile fiecărui. Activitățile se pot organiza și desfășura cu
grupuri mici de copii sau chiar individual în scopul sprijinirii, dezvoltării corespunzatoare fiecărui copil.
Prin toate activitațile se va urmari accentuarea individualității copilului, ca un proces continuu în definirea
umană, oferindu-se posibilitatea de manifestare a creativității, inițiativei, spiritul de cooperare dezvoltând
capacități de adaptare la schimbarile ce le presupune cerințele unui învățământ preșcolar cu valențe
formative accentuate.
Educația preșcolară trebuie să fie în esență ca o pregătire pentru viață, pentru societatea modernă
pentru mâine, și, pe acest fond să asigure, totodată, pregătirea copiilor pentru școală. Devine astfel imperios
necesară legarea organică între gradiniță și școala primară, elaborarea obiectivelor și a conținutului educației
preșcolare în legătură cu cele ale învățământului primar astfel încât să se asigure continuitatea necesară
activității instructiv-educative între aceste două etape de învățământ într-o concepție unitară.

BIBLIOGRAFIE

1. Golu, P. şi colaboratorii, (1995), Psihologia copilului, EDPRA, București

2. Munteanu Anca, (1998), Psihologia copilului şi a adolescentului, Editura Augusta, Timişoara
3. Şchiopu Ursula, Verza E., (1995), Psihologia vârstelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

771
 ”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”

Prof. Inv. preșcolar Frîncu Silvia

Grădinița cu P.P. nr. 8, Brăila

Una dintre cele mai importante condiţii ale creşterii eficienţei activităţii educative desfăşurate cu
preșcolarii o constituie asigurarea unei depline unităţi de acţiune a tuturor factorilor educativi:
familie,grădiniță,şcoală, comunitate.
Învățământul preșcolar românesc are drept scop asigurarea pregătirii copiilor de 3-6/7 ani pentru
integrarea optimă în regimul activității școlare și dobândirea aptitudinii de școlaritate.Pregătirea copilului
pentru școală capătă tot mai mult roluri esențiale, reprezentând astfel obiectivul formativ final al activităților
instructive-educative din grădiniță.
Se întâmplă ca din cauza insuficientelor informații a ceea ce înseamnă ”școală” să apară din ce în ce
mai des în rândul copiilor preșcolari sentimentul de frică.
Relația dintre grădiniță și școală trebuie să asigure colaborare permanentă asigurându-se continuitate în
actul educațional și succes școlar.Acest proces de colaborare implică atât părinți, educatori, învățători, dar și
profesori și alți specialiști sau persoane care sunt atașate de ideea asigurării unui debut școlar de succes. În
acest scop sunt folosite instrumente de lucru cum ar fi: Raportul de evaluare, Fişa de caracterizare
psihopedagogică, Raportul de monitorizare a progreselor , materiale ce pun la dispoziție învățătorilor
informații prețioase despre evoluția și comportamentul preșcolarilor .
Părinții și educatorii recunosc cât de important este să-i ajutăm pe cei mici pentru a face ca procesul de
trecere de la gradiniță către școală să fie unul cât mai ușor.Acest lucru îi va face pe copii să se simtă siguri
pe forțele proprii, relaxați și comfortabili în noul lor mediu educațional.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala sunt foarte importante cele care privesc formele de
organizare și desfășurare a activității.
În acest sens,experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune contribuie la atenuarea distanței
dintre grădiniță și școală.
Modalități de colaborare grădiniță-școală:
-asigurarea unui parteneriat între cele două instituții cu scopul de a conduce la o educaţie eficientă a
copiilor şi la soluţionarea disfuncţionalităţilor;
-realizarea de activități practice sau ecologice în comun (confecţionarea de felicitări, machete,realizarea
unei expoziții);
-vizite de lucru la școală (asistenţa la o activitate ) sau la grădiniță (prezentarea unor filmulețe cu aspecte de
la primirea copiilor în prima zi de şcoală);
-plimbări, excursii și alte activități distractive comune;
-proiecte educaționale cu obiective care să propună un demers către comunicare eficientă, empatie şi
prietenie între cadrele didactice şi copiii celor două unităţi de învăţământ;
-activități extracurriculare cum ar fi vizionarea unor piese de teatru sau serbări;
-organizarea de activităţi de evaluare-concursuri care au loc împreună cu școlarii
( concursuri sportive, 1 Iunie);
-dramatizări, în care rolul elevului să fie interpretat de copilul preşcolar;
-vizitarea sălilor de clasă de către preșcolari pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le
stimula dorința vie de a deveni școlari.
În aria acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală pot fi valorificate și alte forme de
cooperare dintre cele doua instituții: participare reciprocă a educatoarelor și învățătorilor la consfătuirile
anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice , la lecții demonstrative, la sesiuni de
comunicări sau cercuri pedagogice.
Așadar, grădinița trebuie să creeze permanent premize favorabile pentru realizarea continuității,
colaborării și cooperării învățământului preșcolar cu cel primar și să contribuie la însușirea aptitudinii de
școlaritate și maturitate școlară.

772
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

FRUNZA MARIANA

Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de

calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea și
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează pregătirea
preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de observație, a
independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și voliționale,
dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare
în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la
nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel al
vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi
sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare dirijată
din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal). Aprecierea
activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a
comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei 0( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care
acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și
procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului
de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este
prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa 0, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât
și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt
mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens,

773
experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în
grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie
plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.
Lecţiile demonstrative cu părinţii unde participă şi învăţătorul constituie un alt prilej de cunoaştere a
copiilor .
Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul învăţător , îl
prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie familiarizaţi cu
persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

774
ŞCOALA, FAMILIA ŞI COMUNITATEA- VERIGI CHEIE ALE PROCESULUI EDUCAŢIONAL

Prof.înv. primar Fulga Daniela- Ancuţa

Colegiul Tehnic Dumitru Mangeron-Şcoala Ion Luca, Bacău

" Şcoala trebuie să te înveţe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun şi cel mai aspru!" "Fiecare copil pe
care îl instruim este un OM dăruit societăţii" afirma N. Iorga.
Un vechi proverb chinezesc spunea că " Învăţătura este comoara care îşi urmează oriunde
posesorul. " A învăţa cum să înveţi este cea mai importantă abilitate.
Şcoala este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi,
formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Ea funcţionează într-o comunitate
alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul lor o ofertă educaţională: familia, autorităţile,
organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, poliţie, biserică etc.
Familia reprezintă principalul factor al parteneriatului şcoală-comunitate locală. Pe de o parte,
familia este un factor de educaţie informală, pe de altă parte, aceasta are obligaţii şi drepturi care decurg din
statutul de elevi ai copiilor ei în sistemul formal de educaţie. Ea reprezintă elementul cheie în socializarea
copilului cu ceilalţi copii din clasă fiind consultată cu privire la activităţile educative (extracurriculare) şi cu
privire la activităţile opţionale pe care doresc să le desfăşoare copiii.
Şcoala şi familia sunt doi factori primordiali în educaţie . Între aceştia şi comunitate, mediul
extraşcolar şi extrafamilial , activează elevul , obiect şi subiect al educaţiei cu privire la activităţile opţionale
pe care doresc să le desfăşoare copiii.
“Pecetea pe care părinţii o lasă asupra structurii şi profilului spiritual – moral al personalităţii
propriilor copii se menţine toată viaţa”. (M. Golu)

775
 COLABORAREA GRĂDINITĂ-ŞCOALĂ

Educ. Funduianu Mihaela

Grădiniţa nr.1 Ştefăneşti
Jud. Botoşani

Colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală este foarte importantă în pregătirea temeinică a copiilor. Această
colaborare se realizează pe baza interesului reciproc al educatoarei de la grupa de 5-6 ani şi al învăţătorului
care va preda la clasa pregătitoare. Este vorba despre preocupări comune pe care ei le întreţin în scopul de a
ajunge la rezultate cât mai buneîn instruirea şi educarea copiilor.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală sunt numeroase şi variate. Mă voi opri la câteva aspecte a
căror eficienţă s-a reflectat în rezultatele la învăţătura ale copiilor din clasa pregătitoare.
Am organizat lecţii demonstrative:,,Suntem mici dar voinici" (activitate sportivă-preşcolarii împreună cu
elevii din clasa a IV-a A au desfăşurat în parcul oraşului Ştefăneşti diferite jocuri sportive dar şi ştafete
aplicative;deşi mult mai mici decât şcolarii,copiii mei s-au ambiţionat şi au reuşit să arate că deşi sunt mici
sunt şi ei voinici şi pricepuţi) ,,Cine ştie răspunde" (activitate matematica-eu am tinut o lecţie demonstrativă
/interdisciplinară prin care am scos în evidenţă ceea ce au învăşat copiii în cei trei ani de grădiniţă), ,, Cu ce
sunet începe cuvântul?"(educarea limbajului-domnul învăţător a ţinut această lecţie pentru a arăta părinţilor
cum va decurge o oră la şcoală), am organizat o dezbatere pe tema ,,Importanţa limbajului în grădiniţele de
copii ",la această dezbatere au participat părinţii dar şi viitorii învăţători care au evidenţiat preocuparile
cadrelor didactice în vederea pregătirii copiilor pentru şcoală.
Lecţiile demonstrative susţinute de mine şi învăţător au evidenţiat următoarele aspecte:
-adaptarea copiilor în primele săptămâni ale clasei pregătitoare este favorizată şi de folosirea unor procedee
distractiv-atractive în cadrul lectiei, dat fiind faptul că la grădiniţă, jocul este forma de bază sub care se
predau cunoştinţele ;
-reuşita lecţiei depinde în mare măsură de utilizarea unui bogat şi variat material didactic;
-copiii se adaptează mai uşor dacă îl cunosc pe învăţător .
Pentru a-i familiariza din timp pe copiii preşcolari cu viaţa şcolară , am organizat vizite la şcoală şi am
organizat în colaborare cu învăţătorul serbări comune. Vizitele preşcolarilor la şcoală le-am pregătit dinainte
pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică(i-am pregătit pe copii printr-o convorbire despre şcoală).
Invăţătorul a cunoscut specificul muncii instructiv-educative la presşcolari prin vizite repetate la
grădiniţă. In acest scop a asistat la majoritatea categoriilor de activităţi şi la desfăşurarea unor programe
artistice .
Am prezentat învăţătorului şi produsele activităţilor copiilor: fişe de verificare a cunoştinţelor,picturi,
machete,fişe colorate. Toate activităţile le-am desfăşurat cu scopul de a cunoaşte copiii pe viitorul învăţător,
de a se familiariza cu stilul acestuia de muncă, pentru a se adapta mai uşor programului şcolar.
Colaborarea cu şcoala nu s-a terminat nici anul acesta, deşi am Grupă mică am desfăşurat o activitate
comună cu şcolarii Clasei pregătitoare ,,Şi noi suntem români":copiii mici la început erau fricoşi,priveau cu
neîncredere pe cei mari,nu au vrut să participe la activitate,dar după ce s-au obişnuit cu elevii au participat
cu toată fiinţa lor şi au arătat că deşi sunt mici,începători în a învăţatului ei sunt deschişi către nou, către
cercetare,colaborare şi le place să fie solicitaţi ca să arate că ştiu şi ei foarte multe.Colaborarea cu şcoala de
la o fragedă vârstă îi face pe copii să capete încrederea în ei înşişi, în forţele lor proprii.

776
 MUNCA ÎN ECHIPĂ –FACTOR ESENŢIAL ÎN RELAŢIA PROFESOR DE PSIHOPEDAGOGIE
SPECIALĂ- ÎNVĂŢĂTOR EDUCATOR- PROFESOR PSIHOPEDAGOG

Prof. Furtună Gabriela

Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat” Dorohoi, jud. Botoşani

Sunt denumiţi la fel- ,,elevi cu cerinţe educative speciale”-şi totuşi sunt foarte diferiţi. Ceea ce îi
deosebeşte este caracterul unic al deficienţei lor, dacă este adevărat că aceşti elevi pot fi grupaţi după
caracteristici comune, bazate pe cerinţe educative speciale, la fel de adevărat este că fiecare elev nu se
încadrează perfect într-o anumită categorie. Se constată, deseori, că nu toţi elevii cu deficienţe mintale au
aceleaşi aptitudini intelectuale.
O sarcină dificilă au cadrele didactice care se pun în slujba acestor elevi deficienţi mintal, în stabilirea
criteriilor ferme pentru fiecare categorie de dificultăţi clasice, deoarece diferenţele ce se remarcă, de obicei, la
majoritatea acestor elevi, sunt foarte mari. Este foarte important să se constate dacă un elev are o anumită
dificultate de învăţare sau dacă dificultăţile sunt asociate altor afecţiuni.
De regulă (dacă putem vorbi de o regulă în cazul deficientului mintal), capacitatea limitată de înţelegere
sau retardul este determinat de un mediu socio-economic şi cultural deficitar.
Pentru că dificultăţile de învăţare nu au totdeauna cauze bine determinate, este necesară analiza tuturor
aspectelor dezvoltării elevului: acuitate auditivă, vizuală, precum şi dezvoltarea componentelor intelectuale,
afective, structura şi evoluţia componentelor personalităţii. Nu ne mai surprinde faptul că există o discrepanţă
accentuată între nivelul aptitudinal şi rezultatele obţinute de subiect, astfel încât un elev care are aptitudini
superioare la nivelul limbajului vorbit prezintă grave deficienţe în limbajul scris.
Dificultăţile de învăţare apar în activitatea de rezolvare a sarcinilor de învăţare, desemnând un
comportament inadecvat, insuficient, cu randament scăzut.
Spre deosebire de elevul deficiet mintal tipic, în cazul căruia prognosticul de recuperare include şi o doză de
relativitate, elevul cu dificultăţi de învăţare poate fi recuperat, deseori, în totalitate, în urma unui tratament
medical şi psihopedagogic adecvat.
Reiese, aşadar importanţa stabilirii diagnosticului diferenţial în cele două situaţii prezente.
Dificultăţile de învăţare se manifestă, cu predilecţie, în zona capacităţilor instrumentale, calcul
matematic, citit, scris, vorbit.Elevii cu dificultăţi de învăţare prezintă, deseori, întârzieri în dezvoltarea
limbajului( limbaj sărac, dezorganizat din cauza lipsei de stimulare, tulburări de ritm fluenţă, voce, articulaţie,
tulburări de relatare), tulburări ale schemei corporale şi lateralităţii, orientare spaţio-temporală deficitară,
lentoare la nivelul proceselor intelectuale, deficit de atenţie şi motivaţie, introversiune accentuată.
Stângăcia în desfăşurarea unor activităţi, eşecurile frecvente, un mod defectuos de a ţine creionul în
mână, incapacitatea de a urmări explicaţiile orale, dificultăţi în legarea şireturilor sau la închiderea nasturilor,un
mers dificil,o caligrafie mediocră, sunt câteva din aspectele ce pot indica o dificultate de învăţare.
O serie de cauze ce determină în mod semnificativ apariţia dificultăţilor de învăţare la copii provin din
mediul familial: condiţii materiale precare, carenţe ale ambianţei familiale şi absenţa confortului afectiv al
elevului, familii dezorganizate sau climat tensionat, exemple negative din partea părinţilor/fraţilor mai mari,
alcoolism, violenţă, pedepsire excesivă, şocuri psihice, dezinteres din partea părinţilor pentru pregătirea şcolară
a elevului, hiperprotecţie şi dirijism excesiv al elevului. La aceste cauze se adaugă cauze de ordin biofiziologic,
psihologic, ambiental.
Experienţa în domeniul psihopedagogiei speciale, de 20 de ani, demonstrează că o serie de factori sunt
în afara controlului educatorului, dar există şi factori aflaţi sub controlul acestuia: identificarea precoce a
dificultăţilor de învăţare, strategiile şi metodele didactice utilizate,organizarea procesului de învăţământ,
valorificarea eficientă a timpului alocat învăţării, selecţia şi prezentarea sarcinilor de lucru etc.
Abordarea elevului cu dificultăţi de învăţare imprimă demersului didactic un caracter personalizat. De
aici reiese dreptul, dar mai ales obligaţia cadrului didactic de a stabili cele mai optime modalităţi de acţiune în
demersul didactic-recuperator, în funcţie de propria personalitate, experienţa didactică, dar mai ales de
particularităţile individuale ale elevului.
Deoarece tipul, gradul şi particularităţile de manifestare de la un elev cu dificultăţi de învăţare la altul
nu permite o abordare generală, se impune individualizarea învăţării prin întocmirea şi aplicarea planurilor de

777
intervenţie personalizată, axate pe dezvoltarea ariilor instrumentale din domeniul deficitar (calcul
matematic,citit-scris, limbaj, psihomotricitate etc.).
Recuperarea unui elev cu cerinţe educative speciale presupune, de cele mai multe ori, un traseu dificil,
hazardant, care implică experienţă, curaj, răbdare, tact pedagogic, dar mai ales muncă în echipă: profesor de
ssihopedagogie specială-învăţător (profesor) educator-profesor psihopedagog.
Schema unui program de intervenţie după care noi lucrăm este aceasta:
1.Numele şi prenumele elevului:
2.Data naşterii:
3.Clasa:
4.Concluziile evaluării complexe:
a)dpdv social:
b)dpdv socio-pedagogic:
c)dpdv al competenţelor şcolare:
d)Limba română:
e) Matematică:
5.Echipa de lucru: -profesor de psihopedagogie specială-
-psihopedagog-
-învăţător(profesor) educator-
6.Obiective pe termen lung (anul şcolar...):
a)Obiective curriculare:
-Citire-Scriere- Comunicare:
-Matematică:
b)Obiective psihopedagogice:
7.Obiective pe termen scurt (semestrul I)
a)Obiective curriculare:
-Citire-Scriere- Comunicare
-Matematică
b)Obiective psihopedagogice-
Activităţi repartizate pe fiecare membru al echipei:
-profesor de psihopedagogie specială-
-psihopedagog-
-învăţător(profesor) educator
8. Concluziile evaluării la sfârşitul semestrului I:
a)dpdv psihopedagogic
b)dpdv curricular
9.Obiective pe semestrul al II-lea:
a)Obiective curriculare:
-Citire-Scriere- Comunicare
-Matematică
b)Obiective psihopedagogice-
10. CONCLUZII:
Recomandări pentru anul şcolar viitor:

778
 ,,Colaborarea grădiniţă-şcoală!
Relaţia educatoare-învăţător-profesor”

Educatoare: FURTUNĂ-ZAHARIA ALINA

G.P.N. LEHANCEA, Structură a Liceului Tehnologic,,Alexandru Vlahuţă “
Comuna Podu-Turcului, Judeţul Bacău

Meseria de pedagog nu este dificilă din cauza laturii ştiinţifice, ci din cauza celei metodice.Astfel că
nu este greu să expui anumite cunoştinţe, ci este greu să îi faci pe copiii de vârstă preşcolară şi şcolară să le
înţeleagă şi apoi să opereze cu ele.
Învăţământul preşcolar constituie baza piramidei în conturarea viitoarei personalităţi, pe care se va
clădi în viitor, pe parcursul celorlalte trepte de învăţământ, edificiul complex şi de largă deschidere al
profilului tinerilor şi adulţilor.
Grădiniţa reprezintă prima etapă de formare şi informare a personalităţii, astfel şcoala va găsi la
elevii primelor clase terenul pregătit pentru a îndeplini sarcinile pe care şi le propune. Ea reprezintă etapa
fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul procesului instructiv-educativ, ci şi prin
libertatea de acţiune care contribuie la lărgirea perimetrului de relaţii sociale.
Şcoala este următoarea instituţie educaţională unde preşcolarii vor păşi cu încredere, plini de
curiozitate şi aşteptări. De aceea, trebuie luată în considerare percepţia copilului faţă de uriaşele schimbări,
de la grădiniţă la şcoală.
Scopul principal al învăţământului preşcolar reprezintă pregătirea copiilor pentru şcoală. Datorită
acestui fapt colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală, dintre educator, învăţător şi profesor este foarte
importantă deoarece toate acestea vizează formarea personalităţii umane.
Pentru a avea succes în muncă educatoarea trebuie să cunoască bine specificul comunităţii
sociale,colectivul de copii şi exigenţele şcolii.
Educaţia preşcolară este o treptă distinctă şi necesară a procesului de învăţământ deoarece în
pregătirea pentru şcoală se are în vedere pregătirea psihologică a copiilor pe care se grafează cunoştinţele şi
modul cum acesta este pregătit.
Din punct de vedere profesional trebuie evitată orice eroare didactică, urmărind sistematic şi
pregătind această trecere sub toate aspectele: fizic, intelectual şi socio-afectiv, printr-o bună colaborare cu
învăţătorul care preia clasa pregătitoare, dar şi cu unii profesori care îi vor pregăti pe copii pentru viitor.
Colaborarea dintre educator şi învăţător are în vedere fixarea unor obiective care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării proceselor cognitive, afective şi psiho-motrice,
dezvoltarea vorbirii, pregătirea pentru citi-scris, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate şi de
adaptare la mediul social, cultivarea inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi
acţiune, stimularea creativităţii cu limbajul artei.
Colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală este foarte importantă întrucât în această instituţie va continua
educaţia copilului. Această colaborare poate avea la bază un parteneriat bine stabilit. Parteneriatul dintre
cele două instituţii are ca scop primordial identificarea celor mai eficiente căi de adaptare a copiilor la noul
mediu educativ.Parteneriatul se poate concretiza prin schimburi de experienţă între educatori şi învăţători:
lecţii deshise în cadrul comisiilor metodice, participare reciprocă la cosfătuirile anuale ale cadrelor
didactice,dar şi cu paticiparea directă a copiilor: vizita preşcolarilor la şcoală, ateliere de lucru, serbări
comune, plimbări şi programe distractive comune. Toate acestea contribuie la atenuarea distanţei dintre
grădiniţă şi şcoală.Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o
impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.Prin stabilirea contactelor cu
şcoala şi cu învăţătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituţia dar şi cu cele mai importante personaje
ale ei ceea ce va contribui la reducerea stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei
zile de şcoală.O trecere mult mai uşoară o au acei preşcolari ai căror grădiniţă se află în aceeaşi clădire cu
şcoala, astfel ei sunt familiarizaţi cu atmosfera de şcolar.
Pregătirea copilului pentru şcoală nu se referă numai la a-l învăţa pe acesta să scrie, să citescă sau să
socotească mai devreme, ci presupune a-l pregăti pentru o nouă modalitate de dobândire a unor cunoştinţe şi

779
experienţe, a-l ajuta să atingă o stare de disponibilitate pentru activitatea de învăţare, starea psihologică
pozitivă necesară momentului de debut şcolar.
Copilul de grădiniţă doreşte să devină şcolar, vrea să poarte însemnele de şcolar şi are chiar un
început de competenţă pentru activitatea şcolară, dar se constată totuşi că există încă un decalaj important
între ceea ce vor fi solicitările de tip şcolar pentru el şi ceea ce poate el realiza acum, în situaţia de preşcolar.
Putem interveni educaţional pentru a reduce acest decalaj şi pentru a-i conferi o dimensiune optimă, cu
valori motivaţionale pentru copil, inducându-i energia necesară pentru a se angaja pe direcţia noilor
achiziţii.Copilul trebuie să aibă sentimentul că străbate această schimbare într-un mod firesc, natural, fiind
implicat cu toată fiinţa sa într-un ansamblu de transformări cognitive, afective şi motivaţionale. Când acest
mecanism rezistă unei posibile destructurări, putem considera că preşcolarul s-a maturizat psihologic pentru
a lua startul în şcolaritate: adică, fără să uite de joc, el să simtă că este condus spre o nouă formă de
activitate, învăţarea.
Colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală va integra cu succes copiii în mediul şcolar, deoarece ei pleacă
dintr-un mediu în care principala formă de activitate este jocul. Prin joc copilul primeşte informaţiile, dar tot
prin joc ei pun în aplicare ce au învăţat. În grădiniţă copilul se integrează treptat spre învăţarea dirijată,se
pregăteşte pentru pasul următor, asigurând trecerea de la activitatea predominant ludică la cea de învăţare.
Colaborarea grădiniţei cu şcoala se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic , care au menirea de
a contribui la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi şcoală, Această continuitate este plasată la nivelul
conţinutului învăţământului , în special în programele grădiniţei, dar şi ale şcolii primare, gimnaziale etc.
Grădiniţa trebuie să creeze premise favorabile pentru realizarea continuităţii învăţământului
preşcolar cu cel primar.

780
 Relația optimă educatoare –învățător formează copii de succes
Prof. Gabriela Perșoiu

Grădinița de Aplicație a Colegiului Național Pedagogic ” C. Brătescu” Constanța

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om,
au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil
să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.. Pentru a înlesni cu mai multă ușurință
adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță,
două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop operaționalizat prin efectuarea de vizite,
de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales
cu învățătorul.Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o
relaţie de colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe
care-l urmărim – dezvoltarea personalităţii copilului.
Pregătirea copilului pentru şcoală nu se referă numai la a-l învăţa pe acesta să scrie, să citească sau să
socotească mai devreme, ci presupune a-l pregăti pentru o nouă modalitate de dobândire a unor cunoştinţe şi
experienţe, a-l ajuta să atingă o stare de disponibilitate pentru activitatea de învăţare, stare psihologică pozitivă
necesară momentului de debut şcolar.
Copilul de grădiniţă doreşte să devină şcolar, vrea să poarte însemnele de şcolar şi are chiar un început de
competenţă pentru activitatea şcolară, dar se constată totuşi că există încă un decalaj important între ceea ce vor
fi solicitările de tip şcolar pentru el şi ceea ce poate el realiza acum, în situaţia de preşcolar. Putem interveni
educaţional pentru a reduce acest decalaj şi pentru a-i conferi o dimensiune optimă, cu valori motivaţionale pentru
copil, inducându-i energia necesară pentru a se angaja pe direcţia noilor achiziţii. Copilul trebuie să aibă
sentimentul că străbate această schimbare într-un mod firesc, natural, fiind implicat cu toată fiinţa sa într-un
ansamblu de transformări cognitive, afective şi motivaţionale. Când acest mecanism rezistă unei posibile
destructurări, putem considera că preşcolarul s-a maturizat psihologic pentru a lua startul în şcolaritate: adică, fără
să uite de joc, el să simtă că este condus spre noua formă de activitate, învăţarea.

O primă condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolară și cea școlară
o constituie analiza psihologică a activității școlare și determinarea acelor capacități intelectuale ,afectiv-
voliționale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăți activitații școlare,deci trebuie să se
stabilească capacitatile necesare pentru ca preșcolarul să asimileze cunostințele prevazute la clasa
pregătitoare. Cercetările intreprinse în această direcție ne oferă unele date deosebit de utile. N.Okon
considera că învațarea scrierii și citirii implică formarea unor capacități:

a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferențierea semnelor grafice după forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaște și reproduce diverse simboluri;

b) auditive -perceperea și identificarea sunetelor sau fenomenelor ;

c)semantice – stabilirea unei legături între simbolurile grafice și sensul cuvintelor ceea ce înseamnă
însușirea limbajului și formarea conceptelor.

781
În ceea ce privește dezvoltarea gândirii matematice este necesar să fie formată capacitatea de a traduce în
concepte insușirile cantitative ale mulțimilor, de a înțelege relațiile dintre mulțimi ,de a le pune în
corespondență, de a număra și de a efectua operații mentale de adunare și scădere cu o unitate .

Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a copilului și la cea

afectivă,volițională și socială. În acest sens se dezvoltă interesul de cunoaștere al copilului ca suport al unei
motivații susținute în învățare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-și regla activitatea în funcție de
cerințele adultului,ale programului școlar ,de a desfășura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare
a motricității. Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisaă a obiectivelor specifice
educației preșcolare în relația lor cu cele ale școlii primare și conferă caracter de sistem relației dintre
grădiniță și școală .

Grădinița noastră , facând parte dintr-un complex școlar, menține o legătură strânsă, permanentă
cu școala, cu clasele din învățământul primar, prin diverse activități comune cum ar fi :
- vizite la școală ,
- vizita școlarilor în grădiniță,
- serbări comune ,
- plimbări și programe distractive comune ,
- diferite concursuri organizate în săptămâna ” Să știi mai multe, să fii mai bun ”,
- vizionarea unor spectacole de teatru pentru copii, filme etc.
Vizitele preșcolarilor în școală sunt în permanență bine organizate pentru a le produce o impresie
plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Colaborând cu școala,educatoarea
va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive
și negative cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a foștilor »elevi »,iar învățătorul va căuta să nu
piardă pe parcurs cunoștintele însușite în grădiniță.
Noi,educatoarele urmărim ca preşcolarii să dobândească pregătirea necesară pentru începerea
activităţii şcolare, iar sub aspect formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a proceselor psihice de
cunoastere (memorie,gândire,imaginaţie). Pe lângă cunostinţe, reprezentări, noţiuni, preşcolarii trebuie
să aibă dezvoltate şi anumite deprinderi: de a ţine creionul în mână, de a număra, de a compara
mulţimile, de a rezolva o problemă, o sarcină, de a desena, picta, modela.
De asemenea, este necesar ca preşcolarul să fie stăpân pe mişcările fundamentale: mersul,
alergare, căţăratul, aruncarea, târâtu,săritul. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite ,înseamnă că
scopul educaţiei psihomotrice în grădiniţă a fost atins, iar sarcinile educaţiei fizice au fost realizate.
Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinţe în ce priveste dezvoltarea morală. Copilului i se
formează aici diferite emoţii şi sentimente morale, sentimente de prietenie,de ajutor reciproc. Copiilor li
se formează şi unele deprinderi de comportare civilizată: să salute, să fie politicoşi, să-i ajute şi să-i
respecte pe cei în vârstă.
Intrarea copilului în școală constituie un moment crucial în viața sa, dat fiind "statutul" si "rolul" de
elev, natura relațiilor cu adulții și colegii, noutatea condițiilor de activitate și mai ales specificul învățării
care îl angajează într-o nouă sferă a vieții sale.

O depașire mai puțin reușită a acestei treceri de la grădiniță la școală, poate duce la o dificilă
adaptare a copilului la cerintele clasei pregătitoare și implicit la formarea unui copil de succes care să facă
față cerințelor lumii aflate într-o continuă schimbare.

BIBLIOGRAFIE
• Băran- Pescaru, A., ,,Parteneriat în educaţie”, Bucureşti, Editura Aramis Print, 2004
• Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3-6/7 ani, MECTS, 2008
• Despre dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale ale copiilor, fete şi băieţi, cu vârsta până la
7 ani, UNICEF, 2007

782
 CE AŞTEAPTǍ ŞCOALA DE LA GRǍDINIȚǍ?

Inv. Elena Gabriela Vlǎdulescu

Liceul Tehnologic Stoina

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și
sinuos, plin de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate
aspectele ei. Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice
specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care
copilul o va petrece în școală. Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini
pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală.
Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de
îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței, ci reprezintă o continuare absolut normală a
activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe
decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se
mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același
timp, cu scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce
pun preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care, deşi se găsesc pe trepte diferite, trebuie să aibă o relaţie
de colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l
urmărim – dezvoltarea personalităţii copilului.
Conceptul de „grădiniţă” este definit în diferite moduri. După Cojocariu.,V., M., şi Mâţă., L., (2011)
conceptul „grădiniţă” se refera la „ o instituţie şcolară de realizare a educaţiei formale, specializată şi
adaptată pentru copiii cu vârste între 3 şi 6-7 ani, bazată pe joc, care să permită copiilor să dezvolte
abilităţi sociale, emoţionale, cognitive şi fizice care îl va pregăti pentru activitatea specifică din
învăţământul primar. ( Cojocariu Venera-Mihaela; Mâţă Liliana, 2011, p. 108)
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la
nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative
între factorii educaţionali.
Rolul grădiniţei în pregătirea pentru şcoală este de:
- a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani
de viaţă;
- a lărgi contactele cu lumea exterioară;
- a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei;

783
- a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective;
- a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate;
-a pregăti copilului pentru şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul şi învăţarea.
Rolul grupei mari în pregătirea pentru şcoală:
a). Menirea grupei mari este de a da posibilitatea preşcolarilor să dobândească pregătirea necesară
pentru începerea activităţii şcolare, iar sub aspect formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a
proceselor psihice de cunoastere (memorie, gândire, imaginaţie);
b). Vocabularul copilului preşcolar trebuie să fie suficient de bogat. Pe lângă cunostinţe, reprezentări,
noţiuni, preşcolarii trebuie să aibă dezvoltate şi anumite deprinderi: de a ţine creionul în mână, de a
număra, de a compara mulţimile, de a rezolva o problemă, o sarcină, de a desena, picta, modela.
c). De asemenea, este necesar ca preşcolarul să fie stăpân pe mişcările fundamentale: mersul, alergare,
căţăratul, aruncarea, târâtul, săritul. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite, înseamnă că scopul
educaţiei psihomotrice în grădiniţă a fost atins, iar sarcinile educaţiei fizice au fost realizate.
d). Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinţe în ce priveste dezvoltarea morală. Copilului i se
formează aici diferite emoţii şi sentimente morale, sentimente de prietenie, de ajutor reciproc.
Copiilor li se formează şi unele deprinderi de comportare civilizată: să salute, să fie politicoşi, să-i
ajute şi să-i respecte pe cei în vârstă.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a
unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a
preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai
importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în
sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.

Bibliografie:

 Agabrian, M., Milea, V., Parteneriate şcoală-familie-comunitate, Institutul European, Iaşi, 2005
 Gheorghe, Al., Şincan, E., Şcoala şi familia, Editura Gh. Alexandru, Craiova, 1993
 Revista “Redimo”, anul V, nr.12, Editura Didactic Pres, Slatina, 2008

784
 CALABORAREA GRADINITA SCOALA
RELATIA EDUCATOARE-INVATATOR-PROFESOR

Mariana Gafton
Montessori spunea: ”Copilul care se naste nu intra intr-o ambianta naturala, el intra in civilizatie”.
Intr-o societate aflata intr-o schimbare, pentru care trebuie reconsiderate dimensiunile teoriei si practicii
educationale, este firesc ca in centrul preocuparilor specialistilor in domeniul educatiei sa stea identificarea
nevoilor de invatare si dezvoltare,precum si strategiile optime de aplicare a actiunilor instructive-educative.
Este necesar sa se asigure o colaborare functionala in procesul instructiv- educativ din gradinita si
scoala prin colaborarea educatoare-invatatoare.
Obiectivul central al activitatii in gradinita trebuie sa fie stimularea dezvoltarii copiilor prin
modalitati care sa asigure bazele unei personalitati independente si creatoare tinand seama de
particularitatile individuale si de ritmurile proprii fiecarui copil.
Contactele dintre prescolari si scolari pot imbraca forma unor intalniri colective desfasurate in
cadrul formal al negocierilor dintre administrarea gradinitei si scolii.
In cadrul colaborarii educator-invatator, acestia trebbuie sa fixeze obiectivele care vizeaza pregatirea
prescolarului pentru scoala,in vederea dezvoltarii vorbirii, cultivarii inteligentei,a spiritului de observatie, a
independentei in gandire si actiune, stimularea creativitatii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective si volitionale, dezvoltarea perceptiv –
motorie si accentuarea pregatirii pentru citit – scris, dezvoltarea deprinderilor de integrare in colectivitate,
de adaptare la mediul social si inconjurator.
Personalul didactic din cele doua institutii trebuie sa caute cele mai frecvente oportunitati de
intalnire dintre cele doua medii educationale:
- vizitarea scolii in vederea cunoasterii de catre copiii prescolari a acestei institutii;
- vizitarea de catre scolarii clasei 0 a gradinitei pentru a le impartasi copiilor de aici primele lor
experiente scolare;
- organizarea unei sedinte cu parintii in semestrul II al anului scolar, la care sunt invitati viitorii
invatatori ce vor informa parintii asupra modului de pregatire al copiilor pentru scoala;
- realizarea unor cercuri pedagogice si activitati metodice pentru educatoare si invatator de cate ori se
ivesc probleme;
Parteneriatele care s-au derulat intre grupele mari din gradinita si clasa 0 din cadrul scolii pe tot
parcursul anului scolar au avut ca teme: “Sarbatorim Nasterea Domnului Iisus si eu si tu”,”Ne pregatim sa
intampinam pastele”,”Eu voi fi maine scolar”,”Soseste Mos Craciun”,”Alimentele, alimentatia, sanatatea”,
“Copilarie, copilarie”. In intampinarea sarbatorilor de Paste prescolarii au fost invitati la o activitate comuna
de pictura si incondeiere a oualor. Cu acest prilej scolarii le-au prezentat celor mai mici jncondierea cu
ceara. La plecarea din sala de clasa, prescolarii au daruit scolarilor un cos cu oua incondeiate cu tema
“grafismele”.
In cadrul intalnirilor care au avut loc intre cele doua clase s-a facut schimb de lucrari,cadouri
confectionate de scolari si prescolari.
Obiectivele urmarite:
- realizarea unui dialog scoala – gradinita;
- formarea unei atitudini corecte a prescolarilor fata de scoala;
- implicarea familiei si familizarea acesteia cu diverse aspecte ale scolaritatii mici.
Acest parteneriat a contribuit la familiarizarea prescolarilor cu scoala, prescolarii acomadandu-se cu
specificul sarcinilor de scolar, cu mediul, capatand mai multa siguranta si incredere in ei.
Prof.dr.Mircea Micula spunea: “Nu se poate concepe o buna adaptare la mediul scolar fara
dezvoltarea competentelor emotionale si sociale ale prescolarilor. Potentialul cognitiv ramane nevalorificat
fara abilitati socio- emotionale, caci inainte de a gandi trebuie sa interactionam”.
Investigatiile stiintifice intreprinse pe copiii din gradinita si clasa 0 sustinute si de experienta
cadrelor didactice – educatoare si invatatori- impun concluzia ca in momentul intrarii in scoala copilul de
sase ani trebuie sa aiba o serie de insusiri psihofiziologice in ceea ce se numeste “capacitatea complexa de
invatare”, “maturitate scolara”, “starea de pregatire pentru scoala”,”echilibru care nu se poate realize fara o
buna colaborare intre gradinita si scoala”.

785
 Pregatirea copiilor din gradinita in vederea integrarii cu succes in clasa 0 necesita o munca
staruitoare din partea educatoarei, deoarece aceasta trebuie sa insiste mai mult asupra unor procedee care
pregatesc copilul pentru scoala.

786
 Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor

Lumea poveștilor- o tentație pentru orice vârstă

Prof.Găină Lăcrămioara
Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Buhuşi
Judeţul Bacău
Procesul instructiv-educativ, indiferent de nivelul de vârsta la care se desfășoară, este unul
complex, care necesită nu numai o bună pregătire profesională, ci și un consum mare de energie, o
bună colaborare între educatori și educați, capacitate de adaptare la specificul vremurilor în care
trăim, dispoziția realizării unor parteneriate metodice eficiente, cu caracter practico-aplicativ.
Amenințați în permanență de iminența pierderii postului, de eventualitatea unui concurs al dosarelor,
educatorii se implică în variate activități, prin care ies în evidență creativitatea, seriozitatea și munca
temeinică, într-o măsură mai mare decât în situația comodă a desfășurării rutinare a activității
didactice.
Eficientizarea procesului instructiv-educativ se realizează printr-o colaborare permanentă
între educatoare, învățător și profesor, care poate îmbrăca diferite forme. Succesul unei asemenea
colaborări depinde, în mare măsură, de gradul de implicare, de disponibilitatea comunicării, de
cooperarea între toți factorii implicați în educație și priveşte următoarele câmpuri relaţionale: relaţia
elev-elev, relația educator-învățător, relaţia învăţător-elev, relaţia profesor-elev, relaţia învăţător-
profesor, relaţia profesor-profesor, relaţia acestora cu responsabilii comisiilor metodice şi chiar
relaţia tuturor cu directorul şcolii. Modalitătile concrete de materializare a acestei colaborări sunt:
 Realizarea unui schimb de experiență între învăţători, educatoare și profesori, pe clase, la nivelul
anilor de studiu;
 Interasistenţe prestabilite la nivelul unei clase, la clase din acelaşi an de studiu;
 Dezbateri colegiale privind conţinutul lecţiilor, găsirea unor strategii potrivite adaptate
posibilităților intelectuale, pe nivel de studiu;
 Lecţii demonstrative susţinute cu/fără elevi, numai de învăţătoare sau numai de profesor cu
interasistenţe a partenerilor interesaţi;
 Participarea la cursuri de perfecționare pe tema acestui tip de colaborare;
 Elaborarea și discutarea fișelor psihopedagogice ale copiilor.
Suportul teoretic al temei privind colaborarea tuturor factorilor umani răspunzători de buna
desfășurare a actului instructiv este generos, așa încât mi se pare mai eficient oferirea unor exemple
cu caracter practico-aplicativ despre modul cum privesc eu realizarea acesteia. Am realizat un proiect
pe tema receptării poveștilor la diferite nivele de vârstă, ținând în permanență legătura cu
educatoarele și învățătorii. Am propus canalizarea atenției către lumea poveștilor lui Ion Creangă,
pentru că pot fi receptate mai ușor la toate nivelele de vârstă și au un caracter educativ mai pronunțat

787
și mai ușor de perceput de către preșcolari, de receptat de către școlari și de comnentat de către cei de
la gimnaziu. Într-o primă etapă, educatoarea a citit povestea copiilor, le-a explicat-o printr-o
prezentare PowerPoint urmate de discuții pe marginea conținutului și acracterului moralizator. Într-o
a doua etapă, elevii de la clasele primare au citit singuri povestea solicitată de învățător, au discutat-o
cu acesta în clasă, au realizat desene și scurte dramatizări ale unor fragmente de poveste. S-au
deplasat la grădiniță, unde au prezentat produsele muncii lor: expoziția cu desene realizate sub forma
unui fir narativ, pe care l-au reprodus cei din grădiniță, apoi, într-o altă ședință, au performat
reprezentările scenice ale unor fragmente de poveste, iar cei din grădiniță au recunoscut titlul
poveștii și personajele. Activitatea a fost interactivă și s-a bucurat de succes în rândul tuturor, de la
preșcolari și școlari, la educatoare și învățătoare.
A doua etapă a proiectului i-a avut ca subiecți pe cei de la gimanziu, care au interactionat cu
elevii claselor primare. Activitatea lor a fost mai amplă și s-a realizat pe trei secțiuni: crearea unei
povești proprii respectând particularitățile stilistice și de conținut specific acestui tip de scriere,
dramatizarea unei secvențe de poveste din bibliografia comună, realizarea unei machete reprezentând
o scenă dintr-o poveste cunoscută. Produsele activității de proiect au fost prezentate la diseminare,
unde au fost prezenți atât preșcolarii cât și școlarii, elevi de gi,mnaziu, părinții acestora, educatoare,
învățători, profesori, conducerea școlii. Lucrările și reprezentațiile cele mai reușite au fost premiate
în cadrul aceleiași activități, când s-au făcut propuneri pentru desfășurarea unei noi ediții a
proiectului. Machetele realizate la prima ediție au fost oferite, ca premii, celor mai iscusiți preșcolari
care au interacționat eficient cu colegii lor mai mari și au fost expuse ulterior în grădiniță pentru a fi
folosite ca material didactic.
Activitatea de proiect prezentată în acest articol poate fi folosită sau adaptată și de alți colegi,
în cadrul unei alte teme, prin care se urmărește o colaborare utilă între educatori, indiferent de nivelul
de învățământ la care predau.

788
 RELAŢIA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

PROF. GAVRILAȘ VIORELA OANA

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în
întreaga activitate educațională în special la nivelul claselor „praguri”. Această condiţie este
valabilă şi pentru primele doua trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul
primar. Mai precis, legătura reciprocă şi continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa mare şi
clasa pregătitoare (cu ceva timp în urmă între grupa pregătitoare și clasa întâi).
Sub impulsul dezvoltării sociale sistemele de învăţământ se modifică, tinzându-se spre
modernizarea metodelor de predare, a conţinutului, a formelor de organizare precum şi a formelor
de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituţii educative. Una dintre sarcinile grădiniţei
este pregătirea pentru şcoală, prin intermediul a două forme specifice : jocul şi învăţarea.
Învăţământul preşcolar trebuie să realizeze educaţia preşcolară având ca funcţie majoră formarea
şi dezvoltarea personalităţii copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilităţile şi
dotările sale, în interesul său sau a comunităţii sociale.
Relaţia pedagogică este o variabilă de relaţie umană cu înţelesul de interacţiune pentru
atingerea scopurilor educaţiei, ca interacţiune ea funcţionează într-o situaţie pedagogică, aceasta
fiindu-i suport, în care se întâlnesc şi se confruntă mai multe „forţe” rezultate din
comportamentul profesorilor şi al elevilor, precum şi din condiţiile generale şi specifice ale
acţiunii educative.
Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie şi
societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce e
important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra COPILULUI.
Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte este ceva normal, însă
faptul că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula este un
lucru deosebit.
Copilul nu trebuie tratat în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu
original, indestructibil. Aptitudinea de școlaritate este problema educației preșcolare
instituționalizate, adică grădinița. Condiția essnțială a atingerii de către copii a gradului de
dezvoltare și adaptare cerut de o eficientă activitate școlară, o reprezintă realizarea unei legături
funționale de continuitate între activitatea din grupa mare a gradiniței și clasa pregătitoare a școlii
primare. Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educație
din aceste două trepte de învățământ: obiective pedagogice, conținut, forme de organizare a
activității, metode.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea
continuității între grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit
în special în programele grădiniței și ale clasei pregătitoare. Este vorba de legătura indisolubilă
între prevederile programele respective. Pentru a fi însă operațională, corelația dintre programe se
cere a fi riguros cunoscută atât de învățător, cât și de educatoare. Astfel, educatoarele care
lucrează cu grupa prescolara mare trebuie să cunoască cerințele programei pentru clasa
pregătitoare spre a-i asigura baza care să-i permită preșcolarului însușirea cunoștintelor clasei
pregătitoare,iar învățătorul care va prelua clasa pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei
prescolare mari pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire și educare.

789
 Vârsta preşcolară şi vârsta şcolară mică au multe caracteristici comune, dar prezintă şi
diferenţe. Dintre caracteristicile comune ale vârstei preşcolare si şcolare mici amintesc :
• dezvoltarea memoriei prin reţinerea unor poezii, reguli de joc, ea trecând de la etapa
involuntară la cea voluntară;
• dezvoltarea limbajului care priveşte atât îmbogăţirea vocabularului, cât şi însuşirea
structurii gramaticale ;
• manifestarea curiozităţii prin mulţimea întrebărilor puse, cât şi prin interesele faţă de
realitatea înconjurătoare.
Aceste caracteristici comune celor două vârste obligă ca în procesul de învăţământ să existe o
continuitate logică şi firească între grupa pregătitoare şi clasa I, continuitate facilitată de o
colaborare constantă dintre învăţătoare şi educatoare.
Între caracteristicile celor două vârste există şi diferenţe. La vârsta şcolară mică se observă,
spre deosebire de vârsta preşcolară, următoarele:
• dezvoltarea pronunţată a muşchilor;
• creierul se dezvoltă mult, atât ca volum cât şi ca structură;
• trecerea de la o atenţie spontană, la una voluntară;
• transformarea treptată a memoriei în una voluntară logică şi intenţionată;
• trecerea gândirii de la cea concretă la cea abstractă.
Aceste diferenţe între caracteristicile celor două vârste cer activităţi diferite în gradiniţă faţă de
cele din şcoală.
Copilul de 5-6 ani manifestă o mare forţă , agilitate , inteligenţă , traversând programe
educative care-i măresc sensibilitatea intelectual – observativă, îl abilitează cu manualităţi
artistice, îi dezvoltă curiozitatea şi comportamentul explorator , de protejare şi îngrijire a
mediului înconjurător.
Stimularea dezvoltării copilului de grupă pregătitoare, în funcţie de capacităţile şi interesele
sale, presupune elaborarea unor noi strategii ale învăţării pe care să le folosească atât educatoarea
cât şi învăţătoarea, prin cooperare permanentă, pentru selectarea cunoştinţelor în funcţie de
particularităţile de vârstă şi cele individuale şi în funcţie de valoarea formativă a acestora.
Atât în grădiniţă cât şi şcoală se desfăşoară activităţi cu caracter inter şi transdisciplinar.
Acestea oferă vaste posibilităţi de a dezvolta gândirea, de a forma sentimente morale, de a
fortifica voinţa copiilor. Pentru învăţătoare ele sunt rezultante ale cunoaşterii „ zestrei ”
intelectuale acumulată de copil înainte de intrarea în şcoală, cunoaştere care se preia „din mers„
de la educatoare sau prin activităţi comune. Preluarea datelor este consemnată cantitativ, dar şi
nominal pentru a asigura un „debut„ favorabil pentru fiecare copil, pentru a-i asigura libertate
psihică deplină; un comportament creativ, o siguranţă care să-l dispună la dezvăluirea Eului său
real.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care
privesc formele de organizare și desfășurare a activității. In acest sens, experiența dovedește că
desfățurarea unor activități comune cum ar fi: vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță,
serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le
produce o impresie placută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte
forme de strângere a legăturilor dintre cele două institutii: participare reciproca a educatoarelor si
învățătorilor la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la
realizarea și derularea de proiecte și parteneriate educaționale comune, la sesiuni de comunicări.

790
,,Copilul ajunge pentru părinţii săi, după educaţia pe care o capătă: răsplată sau pedeapsă.’’

J.J. Rousseau

791
 OPORTUNITĂŢI DE COLABORARE GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ PRIN
INTERMEDIUL ACTIVITĂŢILOR EXTRAŞCOLARE
Prof.înv. preşcolar Nicoleta Gavrilescu

Grădiniţa cu PP ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi

,,Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu
indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă in curs de metamorfozare”

H. Wallon

O educație adevărată, reală se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în grădiniță și în școală.
Una din abordările moderne privind instituția școlară este cea a școlii deschise, prietenoase în care
copilul/elevul se simte bine, este atras de activitățile școlare, îi sunt valorificate înclinațiile și talentele.
Modelele educaționale actuale pun în centru copilul și trebuințele sale, nevoile lui de dezvoltare și la
realizarea acestui scop concură numeroși factori. De aceea, un obiectiv principal al instituţiilor preşcolare şi
şcolare îl constituie buna colaborare şi încheierea de parteneriate cu toţi factorii implicaţi în educaţia
copilului. Şi avem în vedere, în cazul de faţă, o strânsă cooperare între educatoare şi învățători/profesori și
concursul lor comun în îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii
umane, conlucrarea și ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
Cunoașterea copilului reprezintă una dintre cele mai dificile încercări în grădiniţă şi școală; fără aceasta,
munca educatoarei-învățătoarei este foarte grea și cu rezultate slabe. O bună cunoaştere a copilului, a
personalităţii sale, a pasiunilor, aptitudinilor şi înclinaţiilor sale deosebite poate fi realizată prin intermediul
activităţilor extraşcolare, desfăşurate în parteneriat de cele două instituţii cu rol educogen: grădiniţa şi
şcoala. Astfel de activităţi, prin varietatea formelor de defăşurare, apropie pe cei implicaţi, stabilesc
raporturi de încredere şi de prietenie între cadre didactice şi copii/ elevi şi între preşcolari-elevi.
În cadrul parteneriatelor pe care le-am încheiat anual cu instituţiile şcolare şi comunitatea locală, am
propus activităţi extracurriculare diverse: vizite reciproce, activităţi artistice, arte plastice şi abilităţi
manuale, plimbări, excursii, concursuri sportive, activităţi ecologice.
Programul de activităţi a debutat de regulă cu vizite reciproce între grupa mea de preşcolari şi clasele
şcolare cu care încheiasem parteneriate (clasa pregătitoare, clasa I sau clasa a IV-a). Pe parcursul acestor
întălniri, copiii aveau ocazia să se cunoască, să lege prieteniii, să-şi facă daruri. Preşcolarii se familiarizau cu
atmosfera din mediul şcolar, dar și cu cele mai importante ,,personaje” ale şcolii, ceea ce contribuia ulterior
la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
Am avut în vedere ca vizitele preșcolarilor în școală să fie bine organizate pentru a le produce o impresie
plăcută și puternică, pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.

792
 Din programul de activităţi nu au lipsit niciodată activităţile de ecologizare din parc, curtea grădiniţei sau
curtea şcolii, de plantare de flori şi de pomi.
Grădiniţa în care îmi desfăşor activitatea derulează trei mari proiecte, concretizate în ativităţi artistice,
festivaluri şi concursuri de interpretare artistică, de teatru şi de creaţie plastică, la care, în permanenţă, au fost
invitaţi să participe şi elevi din cadrul instituţiilor şcolare cu care gradiniţa a încheiat parteneriate.
Preşcolarii grădiniţei noastre au realizat împreună cu şcolarii şi diferite expoziţii de lucrări, de felicitări cu
diferite ocazii: de Crăciun, de Paşte, în scop umanitar sau caritabil, în scopul promovării instituţiilor etc.
Drumeţiile şi excursiile comune în judeţ şi în ţară s-au bucurat de un real succes în rândul copiilor. Cei mai
mari i-au ajutat şi i-au supravegheat pe cei mai mici, le-au oferit informaţii despre locurile vizitate şi împreună
au petrecut clipe frumoase care se vor transforma în amintiri de neuitat.
Programul ,,Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” a reprezentat un prilej pentru ca cei doi
parteneri-grădiniţa şi şcoala- să-şi stabilească activităţi comune în program, prin intermediul cărora această
colaborare a devenit mai strânsă, s-a lărgit contactul preşcolarilor cu lumea exterioară şi mai ales cu mediul
şcolar.
Programul de activităţi din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară a inclus numeroase activităţi
care au necesitat şi implicarea şcolii. Programul Naţional ,,Curcubeul schimbării”, aflat în desfăşurare, conţine
activităţi proiectate în parteneriat grădiniţă-şcoală.
Toate aceste exemple sunt menite a arăta că posibilităţile de colaborare dintre cele două instituţii cu rol
fundamental în educaţia copilului şi exemplele de bună practică sunt nenumărate şi au un rol hotărâtor în
dezvoltarea personalităţii acestuia şi în formarea sa ca individ valoros în societate.

793
 ŞCOALA ALTFEL- SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN

Prof. Geafir Eliza

Grădiniţa ,,Dumbrava Minunată“Craiova

„Şcoala altfel“ reprezintă un program binevenit şi necesar. În contexte nonformale copiii şi cadrele
didactice sunt mai relaxaţi, mai deschişi, mai receptivi.
Timpul liber este folosit într-un mod mai eficient şi educativ.
Scopul proiectului
Implicarea copiilor, a cadrelor didactice şi a părinţilor în activităţi care să răspundă intereselor şi
preocupărilor diverse ale copiilor şi părinţilor, să pună în evidenţă talentele, abilităţile şi capacităţile
acestora în diferite domenii.
Obiectivele proiectului
- valorizarea abilităţilor artistico-plastice şi practice ale copiilor;
- valorizarea comportamentelor moral civice;
- cunoaşterea unor valori ale artei tradiţionale populare: vopsitul ouălor, alte obiceiuri de Paşti;
- exersarea comportamentelor ecologice în contexte diferite ;
- familiarizarea copiilor cu un stil de viaţă sănătos prin mişcare, dezvoltarea armonioasă a copilului prin
activităţi şi jocuri spotive.
Grup tinţă
- copiii grupei„Albastrele’’
Beneficiari direcţi:
- copiii
Beneficiari indirecţi:
- şcolari
- părinţi
- cadre didactice
- comunitate
Rezultate aşteptate
- realizarea de produse artistico- plastice şi practice cu specific de Paşti;
- exersarea abilităţilor de comunicare socială;
- cunoaşterea unor aspecte legate de munca într-o televiziune;
- exersarea comportamentelor ecologice.
Evaluarea
- chestionare de satisfacţie ale părinţilor
- filmare şi realizarea unui CD
- expoziţie de Paşti
- album cu fotografii
Nr. Ziua Denumirea Obiective Tipul activităţii Participanţi/ Evaluarea activităţii
crt. /data activităţii urmărite Invitaţi
Locul deşfăşurării
1. Luni Vizită la Formarea și Discuții- întâlnire Educatoarea Fotografii
televiziunea cultivarea cu reprezentanţii Copiii Filmare
locală interesului televiziunii locale Părinţi
24 Digi Tv pentru mass- Bunici
media Sediul televiziunii
2. Marti ,,Cine-i Dezvoltare Întreceri sportive în Educatoarea Fotografii
primul!’’ armonioasă a aer liber Copiii Diplome
copilului prin Şcolari Aprecieri verbale
jocuri de Parcul
mişcare Crizantemelor
3. Miercuri ,,A fost Educarea unor Spectacol de teatru Educatoarea Fotografii
odată, în sentimente, la Tearul ,,Colibri’’ Copiii Filmare
Dumbravă’’ trăiri pozitive Părinţi Desene ,,Ce mi-a

794
 faţă mesajul Sala de spectacol plăcut din spectacol’’
transmis
4. Joi „Curtea Formarea unei Colectare de Educatoarea Fotografii
grădiniţei ca atitudini deșeuri, plantarea Copiii Recompense dulci
o floare” ecologice unor pomi şi flori Părinţi
responsabile Bunici
prin exersarea Curtea grădiniţtei
unor deprinederi
de colectare
deșeuri, plantare
de pomii și flori
5. Vineri ,,Tradiţii şi Dezvoltarea Atelier de lucru- Educatoarea Expoziţie
obiceiuri de interesului realizarea felicitări, Copiii Fotografii
Paşte’’ pentru desene, Părinţi Acordare de diplome
sărbătoarea ouă încondeiate Şcolari
Paştelui Sala de grupă

795
 ACTIVITATEA INTEGRATĂ – PUNTE ÎNTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Prof. Gehan Carmen

Colegiul Național ”I.C. Brătianu” Hațeg

Şcolarizarea copiilor de la o vârstă fragedă ( 5 ani și 10 luni) provoacă o şi mai mare apropiere între
grădiniţă si şcoală. Colaborarea între aceste instituţii se intensifică și mai mult, odată cu intrarea copiilor în
clasa pregătitoare şi se diversifică datorită particularităţilor de vârstă ale şcolarului mic, vârstă ce implică
alte strategii si modalităţi de realizare a procesului instructiv- educativ.
Trecerea de la preşcolaritate la şcolaritate trebuie să se plieze pe particularităţile psihopedagogice ale
copilului, acesta găsind în clasa pregatitoare un mediu familiar continuării activității pe care a desfășurat-o
la grădiniță. La clasa pregătitoare, copiii continuă să se joace, dar se joacă, învățând.
Perioada şcolară mică, mai exact clasa pregătitoare, este perioada care se caracterizează prin cele
mai profunde, şi productive însuşiri psihice ale individualităţii, prin receptivitate, sensibilitate şi
flexibilitate. De aici, necesitatea de a exersa şi fructifica potenţialul creativ al şcolarului, de a-i forma şi
dezvolta eul cognitiv, afectiv, socio-acţional în devenire.
“Atunci când nu au la îndemână cuvinte potrivite pentru diversele situaţii, copiii si le construiesc,
pornind de la cele însuşite de la adult. Cuvintele sunt ca nişte tăciuni care mocnesc pe vatră, în cenuşă. Ca să
se aprindă, au nevoie de tensiunea noastră spirituală, de respiraţia noastră, de inima şi plămânii unui vorbitor
care, rostindu-le, le imprimă propria lui personalitate.” (Slama-Cazacu T,.1980)
Clasa pregătitoare are un dublu rol: pe de o parte de consolidare a cunoştinţelor deja dobândite şi, pe
de altă parte, de socializare şi adaptare la schimbare. În plus, clasa pregătitoare oferă tuturor copiilor un start
mai bun în viaţa şcolară.
Accentul plasat pe dezvoltarea capacităţilor, atitudinilor ce ţin de dezvoltarea socio-emoţională (a
trăi şi a lucra împreună sau alături de alţii, a gestiona emoţii, a respecta diversitatea), dezvoltarea fizică
(motricitate fină şi grosieră, dar şi sănătate şi alimentaţie sănătoasă) sau a atitudinilor şi capacităţilor în
învăţare (curiozitate şi interes, iniţiativă, persistenţă în activitate, creativitate), alături de competenţe
academice urmărite în mod tradiţional (din domeniul dezvoltării cognitive şi a limbajului şi comunicării) a
impus cadrelor didactice o regândire a demersului educaţional, a modalităţilor specifice de organizare a
învăţării şi predării cât şi a modalităţilor specifice de evaluare la acest nivel de şcolarizare.
Activităţile organizate în clasa pregătitoare constituie modalităţi eficiente de pregătire pentru şcoală,
condiţie necesară pentru succesul în clasa I. Menirea acestei clase este de a da posibilitatea copiilor să
dobândească pregătirea necesară pentru începerea activităţii şcolare, iar sub aspect formativ, pentru a ajunge
la dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoaştere.
Dezvoltarea personalității prin dezvoltarea creativității la școlarul mic este o sarcină ce revine
profesorului și ține de măiestria lui. Atitudinea pozitivă a profesorului fata de creativitate este unul dintre cei
mai importanţi factori care facilitează creativitatea. Condiţia principală a dezvoltării creativităţii este ca
profesorul să ştie ce înseamnă a fi creativ, să aibă cunoştinţe de bază despre creativitate, despre
posibilităţile de dezvoltare a acesteia în procesul de învăţământ. Altfel, el nu va putea încuraja
niciodată ceva ce nu înţelege sau despre care nu ştie mare lucru.
Aspiraţia spre dezvoltarea spiritului creativ se poate dezvolta prin activitățile integrate, pe care
copiii le-au desfășurat și în grădiniță. Adesea sub formă ludică, activitățile integrate sunt o continuare a
jocurilor didactice din grădiniță, iar mișcarea pe muzică, artele vizuale, abilitățile plastic vin să întregească
și să dezvolte caracterul interdisciplinar al activităților.
Dacă succesul şcolar este dat de performanţa elevului în cadrul contextelor disciplinare, succesul în
viaţa personală, profesională şi socială este dat tocmai de capacitatea de a ieşi din tiparul unei discipline şi
de a realiza conexiuni şi transferuri rapide între discipline pentru soluţionarea problemelor ivite.
Curriculumul integrat presupune o anumită modalitate de predare şi o anumită modalitate de
organizare şi planificare a instruirii şi produce o inter-relaţionare a disciplinelor sau obiectelor de studiu,
astfel încât să se răspundă nevoilor de dezvoltare ale elevilor. Unităţile de învăţare se topesc în cadrul
conturat de temele activităţilor integrate în cadrul disciplinelor de studiu ce poartă denumiri în viziune
integrată: Comunicare în limba română –CLR, Matematică şi explorarea mediului – MEM, Arte vizuale şi
abilități practice – AVAP, muzică și mișcare – MM, Dezvoltare personală.

796
 Abordarea integrată a curriculumului trece de clasa pregătitoare, realizându-se și la celelalte clase.
Activităţile integrate lasă multă libertate de acţiune şi exprimare atât profesorului, cât şi elevilor. Ele se
dovedesc a fi o modalitate plăcută şi eficientă de învăţare, favorizează o învăţare activă integrată, sunt un
bun prilej de verificare şi testare a capacităţilor intelectuale, a aptitudinilor creatoare ale elevilor, oferindu-le
în acelaşi timp posibilitatea de a se exprima pe ei înşişi. Desfăşurând activităţi integrate, copilul are
posibilitatea de a-şi exprima păreri personale, de a coopera cu ceilalţi în elaborarea de idei noi, în rezolvarea
sarcinilor, în argumentare, devenind mai activ şi câştigând mai multă încredere în sine.
Bibliografie:
1. Cucoş, Constantin, 2002, ,,Pedagogie”, Polirom, Iaşi.
2. D’ Hainaut, L., 1981, ,,Interdisciplinaritate şi integrare”, în Programe de învăţământ şi educaţie
permanentă, EDP, Bucureşti.
3. Slama-Cazacu,T., Lectura – diverse finalităţi şi niveluri de complexitate, Buletin de informare
ştiinţifică şi documentare, nr.3, Constanţa,1990

797
 Colaborarea gradinita-scoala!

Relatia educatoare-invatatator-profesor.

Georgescu Alina Tania

Inainte de a defini in linii mari importanta colaborarii gradinita-scoala, as dori sa conturez in cateva
cuvinte gradinita si scoala si rolul lor de-a lungul timpului.
Pedagogul german J. Fr. Frőebel, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, a infiintat o institutie pentru
educarea copiilor. Plecand de la ideea ca cei mici(copiii) sunt precum florile, iar educatoarea precum
gradinarul, el a denumit institutia de educatie „ gradina de copii”. Aceasta expresie s-a transformat mai
tarziu, prin diminutivarea cuvantului gradina in „gradinita de copii”. Aceasta institutie , la inceput, a fost
infiintata pentru ca mamele,care erau solicitate pentru forta de munca, sa aiba unde sa isi lase copiii, avand o
functie sociala.
Mai tarziu „gradinita de copii” a avut functie educativa, deoarece copiii invatau jocuri, cantece si
poezii.
In ultimele decenii, „gradinita de copii” a devenit primul inel din sistemul de invatamant, functia ei
fiind aceea de a-i pregati pe copii pentru integrarea scolara. In acest context gradinita are functie instructiv-
educativa.
In contextul actual, se acorda o atentie deosebita adaptarii copiilor prescolari la programul scolar.
Toate cadrele didactice cunosc importanta jocului ca activitate fundamentala si ca forma de organizare prin
intermediul careia se desfasoara toate celelalte activitati. Jocul didactic este cel care face tranzitia de la
libertatea si atractivitatea asigurate de elementele jocului spre activitatea de invatare, care impune o
disciplina si un efort intelectual sustinut.
Pentru aceasta pregatire scolara a fost mai intai infiintata grupa pregatitoare in cadrul gradinitei, care
din anul 2012 a devenit clasa pregatitoare si s-a instituit la nivelul scolilor.
Scoala, in schimb, ca institutie fundamentala de instruire si educatie, a aparut si a devenit cadru
institutional inca de la sfarsitul societatii primitive si, mai ales, in Antichitate, din nevoia de organizare si
dirijare a influentelor exercitate asupra tinerelor generatii, pentru a forma personalitatea fiecarui individ pe
masura nevoilor societatii.Cu toate acestea , dezvoltarea scolii a evoluat lent. J.A. Comenius a fost primul
pedagog care a instituit un invatamant bazat pe clase si lectii, deoarece a considerat ca formarea individului
trebuie sa imite precizia legilor naturii.
Scoala a devenit , pe masura dezvolatarii societatii si a complexitatii vietii sociale, institutia centrala,
in cadrul sistemului de educatie permanenta, deoarece aici se pun bazele pregatirii individului.Intelesul pe
care il acordam scolii, in contextul actual, este cel de institutie de educatie si cultura, de pregatire si
calificare a tineretului pentru integrarea sociala.
Dupa ce am prezentat succint cele doua institutii, voi descrie in continuare colaborarea gradinita-
scoala, vazuta ca un liant esential in formarea micilor omuleti.
Exista multe persoane care nu inteleg aceste colaborari, insa ele joaca un rol deosebit in
familiarizarea micutilor de la gradinita cu disciplina si responsabilitatile rolului de scolar.
Gradinita , prin intermediul abordarii interdisciplinare, reprezinta primul pas in relatia de socializare
a copilului cu ceilalti copii si de invatare;el invata aici cum sa se manifeste in mod natural, participa la
procurarea materialelor si devine responsabil; incepe sa aiba aiba mai multa incredere in fortele proprii; are
sansa de a-si planifica propriile activitati; isi dezvolta competente precum creativitatea,capacitatea de a
comnunica, lucrul in echipa.La gradinita totul se desfasoara prin joc, dar un joc organizat din care copilul
invata ceea ce trebuie fara sa simta ca este fortat sa retina ceea ce spune doamna educatoare.

Aceasta abordare integrata a continuturilor invatarii se aplica si la scoala. Invatatorul la clasa

pregatitoare ii invata pe micii scolari prin intermediul jocului didactic. De aici si denumirea de clasa
pregatitoare, clasa care reprezinta tranzitia lenta catre mediul scolar. Copii de la gradinita se acomodeaza
mai repede la mediul scolar daca au vizitat o scoala, au luat parte la orele de curs impreuna cu micii scolari,
au interactionat si au colaborat in diverse proiecte.
Din experienta mea , atat ca educatoare cat si invatator, va pot spune ca o colaborare permanenta
intre gradinita si scoala este benefica pentu copii. In cadrul acestor colaborari am observat cat de deschisi au

798
devenit copiii, cat de dornici erau sa vina la scoala sa invete sa citeasca si sa invete mult mai multe lucruri
decat la gradinita.
Relatia educatoarei cu invatatorul este importanta pentru ca timp de 3 ani, uneori chiar 4,
educatoarea i-a observat pe copii, le-a intocmit in fiecare an o fisa psihopedagogica, si-a insemnat in fiecare
zi observatiile zilnice si a intocmit caracterizarea la sfarsitul grupei mari. Toate aceste observatii si
caracterizarea copiilor la gradinita vor fi de foarte mare ajutor invatatorului. El va relua tot acest demers al
observatiilor psihopedaggice ale copiilor , insa cunoscandu-le de la educatoare va putea veni in sprijinul
copiilor cu metode si procedee potrivite, urmand ca pe parcursul observatiilor proprii sa varieze modul de
predare invatare conform respectarii particularitatilor individuale ale fiecarui copil in parte. Este deosebit de
important pentu copii de la gradinita sa intre in contact cu invatatorii pentru ca cei mai multi dintre ei sufera
un „soc”la plecarea de la gradinita. Ei se obinuiesc cu „ doamna educatoare”, fata de care au un respect
deosebit si foarte multe sentimente. Daca prescolarii nu stiu ce-i asteapta la scoala , nu li se explica ce se
intampla la scoala si cum trebuie sa se comporte, ei pot deveni „agitati”; vor incepe sa se comporte fara
maniere, nu vor dori sa vina la scoala, tot ceea ce vor invata li se va parea greu de realizat si vor renunta
foarte usor.
Rolul educatoarei este de a-i pregati pe copii pentru viata de scolar : sa-i invete sa fie civilizati,sa
respecte adultii , sa indeplineasca sarcinile solicitate, sa manuiasca in mod corect creioane colorate, sa
execute corect exercitii fizice variate.
Rolul invatatorului este acela de a continua munca educatoarei, adaugand noi caramizi
informationale la piramida inceputa la gradinita. Invatatorul are rolul de a reusi sa dezvolte in scolar
motivatia de „a-i invata sa invete”. Totodata rolul invatatorului este si acela de a-i pregati pe scolari pentru
ciclul gimnazial,unde nu vor mai avea un singur cadru didactic, ci mai multi. Invatatorul trebuie sa insiste
pe acest aspect al evolutiei copilului pentru ca trecerea de la ciclul primar catre cel gimnazial a fie suportata
mai usor de scolari.
In concluzie educatoarea este cea care ii formeaza copilului primele deprinderi si abilitati, primele
forme de manifestare civilizata si primele responsabilitati, urmand sa colaboreze in permanenta cu scoala
pentru ca prescolarii sa se obisnuiasca cu o aumita disciplina si responsabilitate. Invatatorului ii revine rolul
de a mari bagajul de cunostinte, deprinderi, priceperi si abilitati formate in gradinita si de a-i „invata sa
invete”, de a-i pregati pentru ciclul gimnazial. Profesorul are rolul de a-i inspira incredere si de a-l cuceri cu
disciplina pe care o preda.
Legatura dintre educatoare-invatator-profesor este importanta si esentiala in formarea omului de
maine. Daca noi, cadrele didactice, nu intelegem acest liant, atunci cine-l va intelege?Noi (cadreledidactice)
suntem cele care ii putem incuraja , ii putem aduce pe piedestal si ii putem transforma in oamenii care vor fi
demni de respectul nostru, bineinteles alaturi de parinti.

799
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ - ȘCOALĂ

Prof. înv. primar Mihaela Georgescu

Școala Gimnazială ,,Tudor Vladimirescu”, Târgoviște

Fiecare copil trebuie ajutat să intre la şcoală cu optimism, cu încredere în sine şi în ceea ce îi poate
oferi mediul şcolar. Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar
prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului, care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii
sociale. Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o
importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, rolul și statutul de elev,
relaţiile cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi mai ales specificul învăţării, activitate
deosebit de complexă, angajează dintr-o nouă perspectivă întreaga sferă a vieţii sale psihice. Sprijinirea
viitoarei activităţi şcolare o realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea copilului
pentru munca din şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul, urmat îndeaproape de învăţare.
Este importantă asigurarea unei colaborări funcţionale în procesul instructiv-educativ din grădiniţă
şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin cooperarea dintre educatoare și
învăţătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a
unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a
preşcolarilor, deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai
importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi, în special, în sfera
sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Colaborarea dintre școală și grădiniță este necesară pentru a pregăti integrarea adecvată a
preșcolarilor în sistemul acțiunilor și interacțiunilor școlare și pentru a le asigura premisele însușirii
elementelor formative care conduc la aptitudinile de școlaritate, în consens cu noile obiective și finalități
educaționale. Învățătoarele trebuie să aibă o bună și permanentă colaborare cu educatoarele, urmărind, în
mod special, cunoașterea reciprocă a programei preșcolare/școlare, dar și cunoașterea grupei mari de către
învățătoare (nivelul de dezvoltare al copiilor, mediul familial din care provin - din fișa psihopedagogică).
În cadrul colaborării educator–învăţător, aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării comunicării, cultivării inteligenţei, a spiritului
de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu

800
limbajul matematic, cu limbajul artei, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social și înconjurător. Prin activităţile integrate desfăşurate
în grădiniţă se asigură copilului pregătirea generală, dar şi o pregătire specială care vizează formarea
capacităţii de adaptare la cerinţele şcolii.

Colaborarea cu școala este foarte importantă, întrucat în această instituție va continua educația
copilului. Parteneriatul dintre școală și grădiniță are ca scop primordial identificarea celor mai eficiente
căi de adaptare a copiilor la noul mediu educativ. Colaborarea se poate concretiza prin schimburi de
experiență între învățători și educatori (lecții deschise, mese rotunde, ateliere de lucru etc.), activități
comune la care să participe copiii și părinții (vizite la școală și la grădiniță, plimbări, excursii și programe
distractive, serbări, expoziţii cu lucrările copiilor, desene pe asfalt, concursuri, activități practice,
manifestări festive, antrenarea şcolarilor şi a preşcolarilor în acţiuni de protejare a mediului, proiecte
educative de genul Săptămâna creativă, Săptămâna lecturii, Carnavalul poveștilor, Micul pieton, Ziua
porților deschise - derulată mai ales înaintea perioadei de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare, Școlar
pentru o zi etc.), activități care contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele
preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate, pentru a le produce o impresie plăcută și puternică,
dar și pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. În sfera acestor modalități de colaborare dintre
grădiniță și școală, vor fi valorificate și alte forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituții:
participare reciprocă a educatoarelor si a învățătorilor la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la
activitățile comisiilor metodice, la lecții demonstrative, la simpozioane și sesiuni de comunicări.

Parteneriatul între şcoală şi grădiniţă are în vedere o mai bună cunoaştere a oportunităţilor oferite
de școală. Prin activităţile comune între preşcolari şi elevi, putem să facilităm cunoaşterea reciprocă a
elevilor, putem să adaptăm cerinţele activităţilor desfăşurate la particularităţile de vârstă ale elevilor.
Activităţile comune conduc la o mai bună comunicare şi la orientarea viitorilor şcolari către şcoala
respectivă. Scopul parteneriatului este familiarizarea preşcolarilor cu o unitate şcolară şi cu activităţile
specifice, în vederea atenuării şocului adaptiv din clasa pregătitoare.

Pentru a veni în sprijinul unei adaptări optime a copiilor în şcoală, se apelează la menţinerea unei
strânse legături între cele două instituţii prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi, ce pun
preşcolarii în legătură directă atât cu şcolarii, cât mai ales cu învăţătorul. Copiii trebuie să-și dorească să
se întâlnească cu învățătorul, pentru că de succesul acestei întâlniri depind multe alte experienţe ulterioare
din viața de școlar.

801
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE

Prof. Georgescu Veronica, Gradinita „Tudor Vladimirescu, Craiova, Dolj”

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât
şi şcolar începător.

802
 Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

Bibliografie:

803
 Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor

GERGELY-KOVACS KATALIN
GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR.2 COVASNA

„Să nu întrebaţi: ce trebuie să ştie şi să poată omul pentru ordinea socială existentă, ci întrebaţi: ce se
află ca predispoziţii în om, ce anume se poate dezvolta din el? Abia atunci va fi posibilă contribuţia la
ordinea socială a unor forţe mereu noi provenind din generaţia în creştere. Abia atunci va trăi în această
ordine ceea ce vor face oamenii deplini din ea şi să nu se facă din generaţia în creştere ceea ce doreşte
organizarea socială existentă.- contribuția pe care o poate da un sistem educațional a fost descrisă de Rudolf
Steiner.
Dascălii trebuie să-și asume deplină responsabilitate pentru a dezvolta inițiativele independente
preșcolare și școlare. Dacă omul preia răspunderea pentru propria-și dezvoltare, astăzi i se oferă un registru
de posibilități ce depinde în cea mai mare măsură de calitatea educației pe care i-au făcut-o educatorii și
învățătorii săi. Trebuie să existe o strânsă legătură între familie, grădiniță și școală.
Grădinița este un organism de sine stătător și totuși o parte componentă a școlii.
Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului
om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este
o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se
mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp,
scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii
în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Parteneriatele au ca scop pregătirea copiilor în sensul asigurării egalității șanselor în educație, al
dezvoltării personale. Ele urmăresc transformarea reală a copiilor din spectator în actori principali ai
demersului educațional, care presupun atingerea unor obiective de natură formală, informală și socio-
comportamentală.
Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorința de a-i ajuta pe copii să aibă succes
la școală și mai târziu, în viață. Atunci când părinții, copiii și ceilalți membri ai comunității se consideră
unii pe alții parteneri în educație, succesul școlar se realizează mult mai ușor.
Parteneriatele educaționale devin în prezent, o necesitate absolută deoarece copiii au nevoie de o
interpretare unitară a mesajelor, o interpretare coerentă și echilibrată pentru a se evita confuziile în
orientarea lor către adevăratele valori.
Sarcina în dezvoltarea deplină a premiselor interioare latente la oamenii în devenire, poate fi
asumată doar de dascălii care pe baza cunoaşterii profunde a fiinţei umane sunt capabili de a face faţă
exigenţelor pedagogice pe care le pune viaţa cotidiană în şcoală. Măsura în care o asemenea muncă
desfăşurată în familie şi la şcoală are succes, va determina şi viitorul omenirii.
Colaborarea dintre educatoare-invatatoare, promovând o pedagogie a valorilor, relatiilor, competentei,
asumării rolurilor si negocierii, acceptării varietății de stiluri didactice este foarte importantă.
Sprijinirea optimă a viitorilor scolari in procesul de adaptare la viata scolară este scopul fiecărui dascăl.

804
 Parteneriatele întăresc colaborarea între educatoare și învățători pentru integrarea școlară a copiilor
și pregătirea părinților pentru integrarea copiilor în activitatea școlară. Prin derularea acțiunilor commune
copiii se pregătesc din punt de vedere afectiv pentru școală, se promovează prietenia și cooperarea între
copii și preșcolarii se familiarizează cu învățătorii și cerințele școlii.
Desfășurând proiectele de parteneriat educațional, reușim să conștientizăm atât părinții, cât și alți factori din
cadrul comunității în care trăim, cu privire la rolul lor în formarea și dezvoltarea copiilor.

„Eu pot sa fac ceea ce tu nu poti face. Împreuna putem face lucruri mari. Nimeni nu poate realiza
vreodata singur ceea ce poate realiza prin parteneriat cu altii.”
Maica Tereza

BIBLIOGRAFIE

• Revista Învățământului Preșcolar, Editura Arlequin, 2014/3-4

• Frans Carlgren: Educație pentru libertate, Editura Triade Cluj 1994
• Revista Învățământului Preșcolar, Editura Arlequin, 2012/1-2

805
 Colaborare grădiniță - școală. Azi suntem preșcolari, mâine vom fi școlari

Prof. înv. primar și preșcolar GERZON ERIKA

Școala Gimnazială nr. 1 Tarcea

Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educatională în special la nivelul claselor „praguri”. Aceasta condiţie este valabilă şi pentru
primele două trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul primar.
Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin de
urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către
școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest
lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală. Frecventarea
grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol
important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate
de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o
continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze
jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
O trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de măsuri ce implică, în primul
rând, stabilirea unui parteneriat permanent grădiniță-școală. Colaborarea poate lua mai multe forme:
• colaborarea între cadrele didactice: discuții, schimburi de opinii, studierea reciprocă a documentelor
oficiale, analiza componentelor educaționale ale acestor două trepte obiective, conținuturi, strategii
didactice;
• desfășurarea unor activități comune grădiniță-școală.
Obiectivele cadru ale acestor activități comune sunt:
- realizarea unor legături nonformale și deschise între grădiniță și școală
- formarea unei atitudini corecte a preșcolarilor față de școalaă
- pregătirea familiei pentru viitoarea școlarizare a copilului lor.
Principalele activități commune pe care le-am planificat pentru acest an școlar sunt:
1. „Împreună în așteptarea lui Moș Crăciun”. Am realizat împreună felicitări de Crăciun , decoruri
pentru brad, cu care am împodobit împreună „Bradul prieteniei”, am umblat la colindat la principalele
instituții din sat.
2. „Ne pregătim de Paște”. În cadrul acestei activități, în timpul programului „Școală altfel. Să știi mai
multe, să fii mai deștept” ne-am propus să încondeiem ouă de paști prin diferite tehnici, să confecționăm
decoruri de paști (coșulețe pentru ouă, suport de șervețele, copacul cu ouă), și pe urmă să facem o
expoziție.
3. „Spring day”. Aceasta activitate o organizăm împreună cu Scoala primară și gimnazială. Fiecare clasă
și grupă preșcolară realizează lucrări de desen, artistice-plastice, literare, pe care le prezentăm în cadrul
unei manifestații mai ample.
4. „Copilărie fericită”. Program artistic și lucrări artistico-plastice, serbare, expoziție cu lucrările copiilor.
Pe parcursul anului se fac vizite la școală, când preșcolarii pot observa sala de clasă, cum sunt
așezate băncile, conținutul ghiozdanelor, manualele, penarul, tabla, vor intra în contact cu elevii și
învățătoarea și se vor familiariza puțin cu orarul și cu regulile clasei. Se organizează și vizite ale școlarilor la
grădiniță, prilej pentru aceștia de a rememora clipele petrecute aici, de a se recrea împreună cu cei mici,
care vor lua contact cu școala fără a ieși din mediul familiar al grădiniței. Se organizează plimbări în
împrejurimi, acțiuni de ănfrumusețare și amenajare a zonei grădiniță- școală.
Planificate să se desfășoare în grupuri eterogene, preșcolari și școlari, aceste activități au
rol instuctiv- educativ, dezvoltă spiritul de echipă și perseverența, încurajează comunicativitatea, li se
accentuează dragostea față de muncă și reușesc să construiască o legătură afectivă puternică între copii.

806
 ”6 PAŞI SPRE VIITOR”
PROIECT DE PARTENERIAT EDUCAŢIONAL CU ŞCOALA ŞI FAMILIA

Prof. ANA GHENCIU

Grădiniţa P.P. Nr. 32, TIMIŞOARA

Complexitatea actului educaţional, a realităţii umane şi sociale contemporane marcată de

profunde schimbări , pe de o parte, şi sarcinile tot mai dificile cărora trebuie să le facă faţă
procesul educaţional, pe de altă parte, ne conduc la concluzia că: acţiunile şi rezultatele
educaţiei, nu mai pot fi realizate decât în comunitatea de opţiune şi acţiune dintre mediile
responsabile de acesta, familie, şcoală şi comunitate. Este nevoie să se dezvolte un nou concept,
care să întărească schimbarea necesară în relaţiile dintre familie, şcoală şi comunitate. Acest
concept este parteneriatul educaţional.
Parteneriatul educaţional pe care l-am iniţiat şi desfăşurat, a stat la baza proiectului
educaţional „6 PAŞI SPRE VIITOR”, proiect în care am avut ca parteneri ai grădiniţei familia
şi şcoala. Proiectul s-a născut, ca o reacţie necesară de adaptare a grădiniţei la realitatea umană şi
socială contemporană, la complexitatea actului educaţional marcat de schimbări permanente. În
acest context, grădiniţa trebuie să-şi asume o nouă perspectivă asupra funcţionării şi evoluţiei
sale, perspectivă menită să asigure unitate şi continuitate.
Pornind de la premisa că împreună vom reuşi să contracarăm dezechilibrele existente şi că
intervenţia timpurie, încă din grădiniţă , va genera baza preventivă în evoluţia ulterioară a
copilului, generând totodată o structură afectiv-motivaţională solidă, pro-şcoală şi pro-învăţare,
am iniţiat acest proiect educaţional pe bază de parteneriat - grădiniţă, familie, şcoală.
SCOPUL PROIECTULUI: Interacţionarea copiilor preşcolari cu elevi cuprinşi pe diferite
trepte de învăţământ, studenţi, cadre didactice , în activităţi de colaborare şi cooperare, în scopul
stimulării interesului pentru şcoală în general, în vederea unei mai rapide adaptări la viaţa de
elev a preşcolarului şi a asigurării premiselor creşterii motivaţiei învăţării, a randamentului
şcolar şi , implicit, scăderea ratei eşecului şi a abandonului şcolar.
Parteneri: părinţii copiilor; Şcoala cu clasele I-VIII nr.25 ,Timişoara; Grup Şcolar de Chimie
şi Protecţia Mediului „Azur”, Timişoara; Universitatea de Vest, Timişoara.
GRUPUL ŢINTĂ:Preşcolri ai grupei mari „C”, de la Grădiniţa P.P. Nr.32, Timişoara.
Proiectul a fost derulat pe durata unui an şcolar, evaluările fiind efectuate( pe parcurs şi pe
produs) prin metoda Feed-Back-ului, prin culegerea de informaţii de la toţi agenţii educaţionali
implicaţi în parteneriatul educaţional.
PROGRAMUL DE ACTIVITĂŢI:
PASUL 1 – decembrie - Activitate practcă: „NE PREGĂTIM DE SĂRBĂTORI”
Participanţi: preşcolari ai grupelor mare „C” şi mică „A”, cadre didactice şi părinţi.
Locul desfăşurării: Grădiniţa P.P. Nr. 32 , Timişoara.
PASUL 2 – ianuarie - Joc didactic: „RĂSPUNDE REPEDE ŞI BINE!” ( propoziţii , cuvinte,
silabe, sunete).
Participanţi: preşcolarii grupei mari”C”, şcolarii clasei I, cadre didactice, părinţi.
Locul desfăşurării: Şcoala cu clasele I – VIII, Nr. 25 , Timişoara.
PASUL 4 – martie - Activitate inter-activă în limba engleză: „IUBIM ANIMALELE”
Participanţi: preşcolari ai grupei mari”C”, şcolarii clasei a VII – a, cadre didactice, părinţi.
Locul desfăşurării: Şcoala cu clasele I –VIII, Nr. 25, Timişoara.

807
PASUL 5 – aprilie - Activitate practică în Laboratorul de Tehnologie Chimică:” Operaţii de
bază în laborator – mărunţire, dizolvare, evaporare, precipitare „.
Participanţi: preşcolarii grupei mari”C”, liceeni ai clase a XI- a, cadre didactice părinţi.
Locul desfăşurării : Grup şcolar de Chimie şi Protecţia Mediului „Azur”,Timişoara.
PASUL 6 – mai - Vizită la U.V.T. : „ 100 DE MINUTE LA UNIVERSITATEA DE VEST”.
Participanţi: preşcolarii grupei mari „C”, studenţi la Psihologie, cadre didactice, părinţi.
Locul desfăşurării: Universitatea de Vest Timişoara.
REZULTATE AŞTEPTATE ŞI OBŢINUTE: beneficii pentru preşcolari
Obiectivele centrale, care au vizat integrarea optimă a preşcolarului în şcoală, materializate
atât prin creşterea gradului de adaptabilitate şi sociabilitate, cât şi prin asigurarea unor premise
de creştere a motivaţiei şi interesului pentru învăţătură, au fost atinse. Acest lucru a fost
confirmat de rezultatele excelente obţinute de preşcolarii angrenaţi în proiect , 97 % dintre ei
finalizând clasa I cu un calificativ F.B.
De asemenea, a asigurat oportunitatea instituirii unui nou sistem de relaţii, care au condus la
îmbogăţirea emoţiilor şi sentimentelor copiilor, la autocontrol, la conturarea mai clară a imaginii
de sine. Cel mai important câştig obţinut ,este în opinia mea, in planul motivaţional . Motivaţia
preşcolarului este, pe de o parte premisă a adaptării cu succes la viaţa şcolară, şi pe de altă parte ,
zonă de progres sprijinită de şcoală. În planul motivaţiei extrinseci, copilul a înţeles mai bine că
şcoala te ajută să te realizezi şi că el, copilul, beneficiază în acest demers, de tot sprijinul familiei
; iar în planul motivaţiei intrinseci, s-a reuşit amplificarea curiozităţii epistemice, conturându-se
interese cognitive mai stabile, susţinute de cristalizarea imaginii de sine.
Beneficii pentru cadrele didactice:
Dincolo de faptul că au acţioat ca parteneri într-un proiect care caută modalităţi concrete de a
îmbunătăţii calitatea actului educaţional, acest demers s-a constituit în prilej de întâlnire şi
dezbatere, prilej de cunoaştere a specificului altor sectoare de învăţământ prin contact direct,
prilej de diversificare a activităţii educaţionale.
Beneficii pentru părinţi:
Cunoaşterea mai profundă a vieţii din şcoală prin ochii copilului propriu, necesitatea
implicării familiei în debutul vieţii şcolare a copilului, ca suport moral şi garanţie a reuşitei
viitoare.

Concluzia la care am ajuns în urma derulării acestui proiect de parteneriat, este că : fiecare
dintre factorii implicaţi în procesul educaţional, influenţează pozitiv evoluţia ulterioară a
copilului, însă , numai împreună , vom reuşi să facem ceea ce trebuie, şi este imperios necesar,
pentru a asigura premisele reuşitei viitoare a copilului.

BIBLIOGRAFIE:

 “Curriculum pentru învăţământul preşcolar”, Bucureşti, DidacticaPublishing House,

2009
 Vrajmas, Ecaterina, “Interventia socio-educaţională ca sprijin pentr părinţi”, Bucureşti,
Editura Aramis, 2008.
 Vrăjmaş, Ecaterina, “Educaţia copilului preşcolar. Elemente de pedagogie la vârstele
timpurii”, Editura Pro Humanitas, Bucureşti, 1999.
 Vrăjmaş, Ecaterina, “Consilierea şi educaţia părinţilor”, Editura Aramis, Bucureşti, 2003.
 Cristea, Sorin, “Pedagogie generală şi managementul educaţiei”, E.D.P.R.A., Bucureşti,
1996.
 Dumitrana, Magdalena, “Copilul,familia şi grădiniţa”, Editura Compania, Bucureşti,
2000.

808
 COLABORAREA GRAFINITA-SCOALA!
RELATIA EDUUCATOARE-INVATATOR-PROFESOR!

Prof. inv. Primar si prescolar: Gheorghe Anca Andreea

Gradinita P.N., Nr. 1 Piscu

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au
un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare.
Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim–
dezvoltarea personalităţii copilului.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa 0.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.

809
 În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa 0 necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală..
Deci grupa mare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât
şi şcolar începător..
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei 0.

810
 Relatia educatoare- invatator-profesor

Gheorghe Andreea

Relatia educatoare- invatator- profesor este una foarte stransa ,bilaterala,fiind obligatorie comunicarea intre
acestia, intrucat educatia trebuie sa aiba un caracter continuu .
Fie ca se desfasoara la nivel prescolar , fie la nivel primar, gimnazial sau liceal, educatia are acelasi
ideal .Cele trei nivele : prescolar, primar si secundar trebuie sa se continue unul pe celalalt .

Astfel, invatatoarea trebuie sa stie foarte clar ce a facut educatoarea ,la ce nivel se situeaza copilul care vine
din gradinita ,ce trebuie imbunatatit ; Invatatoarea trebuie sa stie ce metode au fost folosite, si ce eficienta
au avut.Toate aceste informatii sunt obtinute de catre invatatoare din fisele de evaluare cu care vin copiii din
gradinita .Invatatoarea are nevoie de ele pentru a cunoaste cat mai bine nivelul copiilor si pentru a proiecta
cat mai eficient activitatile urmatoare.

Este necesar ca educatoarea sa ii familiarizeze pe copii cu atmosfera de la scoala , sa le vorbeasca acestora

despre insemnatatea scolii, favorizand astfel o adaptare cat mai usoara.

Si educatoarea trebuie sa cunoasca foarte bine ceea ce copiii vor invata la scoala, deoarece rolul ei este de a
le forma deprinderi necesare in viata de scolari .Insa nu este indicat ca educatoarele sa exagereze, incercand
sa- i invete cat mai multe pe copii, cum ar fi scrierea literelor, sau operatii cu cifre ,deoarece atunci cand vor
ajunge la scoala , acesti copii fie se vor plictisi, intrucat ceea ce invatatoarea ii invata nu mai prezinta interes
pentru ei , fie vor avea deprinderi de scriere sau de calcul gresite, fiindu-le foarte greu sa si le insuseasca pe
cele corecte, de la invatatoare .

Astfel, este bine ca , la fiecare nivel sa se respecte programa intocmai, si sa existe o foarte buna comunicare
intre cadrele didactice .

In ceea ce priveste relatia cu profesorul, problema este aceeasi.Comunicarea este necesara, intrucat
faciliteaza adaptarea cat mai rapida si eficienta a copilului la noile reguli , la noul program .

811
 Colaborarea grădiniţă-şcoală.

Relaţia educatoare-învăţătoare-profesor

Profesor învăţămant primar,Gheorghiu Mariana

Şcoala Gimnazială “Ioan Luca” Farcaşa,jud.Neamţ

Educatia este o acţiune socială care se desfăşoară întru-un cadru instituţionalizat şi nu numai.În
categoria factorilor educaţionali putem include şcoala,familia,instituţiile cultural-educative,mijloacele mass-
media,etc. Atunci când copilul este integrat într-unul din aceste medii ,asupra sa se vor exercita diverse
influenţe educative.Nu trebuie pierdut din vedere că mediul familial este universul natural al celor mici ,
este primul cadru de socializare al lor şi nevoia sprijinirii părinţilor în educaţe este presantă.
Dacă familia este primul mediu educativ,grădiniţa este primul factor de socializare instituţionalizat.
Necisitatea colaborării grădiniţă- familie rezidă din obiectivul comun pe care îl au cei doi factori
educaţionali:asigurarea unui sistem unitar de cerinţe de instruire şi educare a preşcolarului.Nu vor exista
rezultate pozitive ale actului educaţional dacă nu există corelare perfectă între influenţele educative.
Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa pregătitoare. O asemenea
continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa pregătitoare la particularităţile muncii de
învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: “Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod
fragmentar.” Cu fiecare perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea
perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o
problema a educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre
toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare cerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarea
unei legaturii functionale de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii
primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste
doua trepte de invatamant:obiective pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia
pedagogica.
Între activitatea specifică grupei pregătitoare, cât şi clasei pregătitoare, există o strânsă legătură pe
linia conţinutului, a formelor de organizare şi a metodelor instructiv-educative. Numai astfel se poate realiza
puntea de legătură între cele două instituţii (grădiniţă şi şcoală) încât adaptarea la noile cerinţe ale clasei
pregătitoare să nu mai constituie o greutate pentru nici un copil.
Trecerea copilului de la grădiniţă la şcoală nu trebuie să constituie un prag, ci o continuare obişnuită
a unei programe care este în dezvoltare şi continuată de către şcoală.
Necesitatea educării copilului în spirit activ participativ,în vederea integrării într-o societate supusă
schimbării este o idee pe cat de veche ,pe atat de actuală.Învăţătorul contemporan exploatează această
idee,impunand un alt mod de abordare a conţinutului educaţional.
Pentru dezvoltarea şcolarului este necesară supravegherea,cultivarea capacităţilor sale nu numai la
o disciplină sau de către un singur cadru didactic,ci şi urmărirea progresului atat de învăţător cat şî de
profesorii care predau la acea clasă.Aceştia trebuie să formeze o echipă.Care ar fi scopul acestei echipe de
cadre didactice?Bineînţeles colaborarea în vederea în vederea stimulării elevului prin acţiuni educative
interesante,cerand mai multă implicare din partea acestuia.Promovarea interdisciplinarităţii constituie una
din trăsăturile definitorii ale progresului ştiinţei contemporane,ea apărand ca o consecinţă a integrării
conţinuturilor din perspectiva educaţiei permanente.

812
 În acest sens,împreună cu profesoara de engleză şi de religie am elaborat un proiect pornind de la o
temă ce poate fi abordată interdisciplinar, nu numai din punct de vedere al conţinutului ci şi în sensul
implicării profesorilor de specialitate.Am stabilit pentru început etapale şi exigenţele caracteristice muncii în
echipă:
*Propune tema
*Fixează si urmăreşte obiectivele pentru secvenţa ta de lecţie
*Pregăteşte-ţi secvenţa de lecţie
*Fii flexibil,adaptează-ţi permanent acţiunea la situaţiile noi pe care le întalneşti
*Învaţă să colaborezi
*Discută,analizeză,determină,apreciazăprogresele sau eşecurile.
Astfel am realizat activităţi comune ce s-au bucurat de un succes vizibil(cu prilejul sărbătorilor de
iarnă,a sărbătorilor pascale).
Profesorii au satisfacţia că, în urma unui timp suficient acordat elevilor şi a unei griji asemănătoare
cu cea părintească, elevii vor învăţa în primul rând să se adapteze regulilor societăţii din care fac parte şi
apoi, vor învăţa lucruri de bază care să-i ajute în a face paşi importanţi în lumea adulţilor.Cadrele didactice,
au o mare parte a meritului de a oferi societăţii oameni de bază, cu capacitatea de a discerne binele de rău şi
să descopere anumite afinităţi ale elevilor pentru o anumită muncă în cadrul unei societăţi dezvoltate,
încurajindu-le alegerea unui domeniu potrivit cu aptitudinile lor.

813
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE , CONDIŢIE
DE BAZĂ ÎN REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI
COPILULUI

Prof. înv. preșcolar GHIDEL OLIMPIA

Transformarile importante intervenite in dezvoltarea societatii afecteaza intr-o masura

importanta si viata scolii. Cererea crescanda de educatie, educatie permanenta, integrarea
invatamantului cu cercetarea si productia, obliga scoala sa-si revizuiasca principiile, obiectivele,
structura, metodologia si stilul de lucru, pentru a raspunde adecvat exigentelor tot mai mari pe
care societatea i le pune in fata.

Obiectivele care stau in fata scolii contemporane, numeroase si complexe, pot fi

indeplinite numai cu un personal devotat, temeinic pregatit si inzestrat cu valoroase calitati
personale si profesionale. Este subliniata cu deosebire sarcina formativa ce revine personalului
didactic in educarea tinerei generatii si nu numai aceea de instruire a elevilor. Inversarea de
accent de pe informativ pe formativ, nu poate fi realizata doar prin simpla formulare a unor
deziderate elevate, intrucat reclama o reconsiderare a intregului sistem de invatamant si in
special o subliniere speciala a locului si rolului profesorului in acest sistem, el fiind specialistul
care participa la formarea cadrelor pentru toate sectoarele de activitate.

Fiecare educator, invatator si profesor din intregul sistem de invatamant, trebuie sa fie
atat un bun specialist in domeniu, cat si un bun educator. Numai imbinand aceste doua calitati,
cadrele didactice isi vor indeplini in bune conditii sarcina de inalta responsabilitate si onoare in
formarea tinerei generatii.

A reveni mereu asupra rolului si functiilor profesorului, inseamna a incorpora noile

achizitii ale cercetarii pedagogice si a preciza domeniile si directiile de competenta ale acestuia.

Rolul profesorului ramane mereu in prim plan in opera de formare a personalitatii

elevilor. Efectele activitatii si personalitatii profesorului au facut obiectul unor cercetari de
pedagogie, psihologie pedagogica si de sociologia educatiei, urmarindu-se ridicarea eficientei
activitatii pedagogice in general si a profesorului in special. Sporirea functiei profesorului de
confident, consilier, transmitator al valorilor culturale, a largit campul de activitate si a accentuat
interdependentele.

Principalele directii de cercetare stiintifica privind rolul profesorului, care a

imbogatit domeniul didacticii sunt:

· Personalitatea sa;

· Rolul si functiile sale;

814
 · Comunicarea si relatiile cu elevii;

· Pregatirea si perfectionarea;

· Eficienta activitatii sale;

Concluziile desprinse din aceste cercetari au imbogatit tabloul caracteristicilor

educatorilor, au sporit caracterul stiintific al unor recomandari pedagogice, au fundamentat unele
observatii si date acumulate in timp si au conferit un caracter stiintific deciziilor privind
organizarea si conducerea procesului de invatamant. Statutul educatorului se cere si el
reconsiderat la toate treptele de invatamant, de la educator pana la profesor universitar.

A reconsidera statutul cadrelor didactice inseamna a reexamina dintr-o perspectiva noua,

a-i aduce imbunatatirile care i se impun, a revedea functiile acestor cadre si pozitia lor in relatiile
lor cu elevii si cu ceilalti factori educativi, a le spori ponderea formativa in ansamblul
activitatilor ce le desfasoara. A revedea statutul cadrului didactic mai inseamna a-l pune de acord
cu noile obiective ale scolii, cu noile date ale cercetarii stiintifice, cu noile modalitati de lucru in
activitatea didactico - educativa. Noul statut al profesorului impune o pregatire mai
complexa, mai larga si mai temeinica, determinata si de responsabilitatea ce ii revine si de rolul
accentuat al elevului in procesul propriei formari, precum si de modernizarea tehnologiei
didactice.

Profesorul ocupa o pozitie cheie in activitatea de programare, de organizare, realizare

si evaluare a procesului educational.

Extinderea educatiei permanente impune si ea modificari substantiale in statutul profesorului,

datorita aparitiei unor noi specialisti in invatamant, cum sunt planificatorii, animatorii culturali,
etc. Cresterea atributiilor educative, atat ca activist cultural, cat si ca specialist in coordonarea
influentelor educative, fac din cadrul didactic un valoros colaborator al noilor generatii in munca
de auto-formare si de afirmare a idealului de viata.

Reflectand conceptia care se afla la baza pregatirii tineretului si a cresterii nivelului

cultural, educativ al populatiei, profesiunile didactice, asigura prin specificul lor, realizarea
parametrilor principali, caracteristici omului nou cerut de societate. Profesiunile didactice
reflecta trasaturile importante pe care societatea vrea sa le posede tanara generatie. Aceste
profesiuni constituie o veriga insemnata in mecanismul vietii sociale, ele vizeaza realizarea unuia
dintre marile imperative ale societatii noastre si anume: transmiterea valorilor culturale si
asigurarea continuitatii si creativitatii sociale.

Incercarea scolii de a pregati cadre pe masura exigentelor societatii actuale, a impus o

necontenita prefacere a sistemului de invatamant, o innoire si imbogatire a profilului
profesiunilor respective.

Profesorul a constituit punctul de plecare in construirea unei conceptii pedagogice despre

invatamant si educatie, carora li s-a imprimat o puternica nota sociala.

815
 Colaborare Gradinita-Scoala

Relatia educator-invatator-profesor

Educatoare Gabriela Ghileschi

Copii sunt bucuria familiei,prezentul si viitorul societatii.Parintii sunt responsabili de

cresterea si dezvoltarea lor,cu respectarea tuturor drepturilor care li se cuvin:drept la viata
,dezvoltare,la identitate,la nediscriminare si la participare.

In primii ani de viata ,copilul are un potential urias de receptare a informatiilor si

cunostintelor,de formare a deprinderilor ,care ii vor folosi in viitor pe tot parcursul
vietii.Educatia are un rol primordial in dezvoltarea armonioasa a copilului.Ca sa invete ,copii
trebuie sa experimenteze,sa se miste,sa exploreze,sa se joace,sa fie ei insisi.

Indiferent de varsta,copii trebuie sa fie liberi,sa se implice in mod activ in procesul

invatarii.Mintea copiilor este la fel de activa pe cat le este corpul. Ei sunt curiosi,vor sa
descopere cum functioneaza lucrurile.Combinand nevoia de miscare a copiilor cu cea de
cunoastere, ii veti putea conduce catre o atitudine cercetatoare,exploratoare,incununata de
descoperiri.

Pentru cadrele didactice,gradinita si clasele pregatitoare, ofera timpul si contextele

optime pentru cunoasterea copiilor,avand un curriculum flexibil,un spatiu placut pentru
activitati.In aceasta perioada se continua activitatile specifice, in care copii pot dezvolta
competente in plan cognitiv,comportamental si atitudinal.

Actiunea de adaptare a procesului didatic este definita de individualizarea la

particularitatile individuale ale elevilor.Invatamantul modern are in vedere faptul ca fiecare
copil este unic si are o individualitate proprie indiferent de varsta.Individualizarea invatarii
incurajeaza diversitatea,exprima deschis increderea in capacitatea de schimbare
pozitiva,sublinieaza rolul stimei de sine,ca premisa in dezvoltarea personala.

Adaptarea la caracteristicile individuale ale fiecarui copil constitue fundamentul unui

proces educational eficient.Este important sa stii cum sa reactionezi in fata manifestarilor
individuale ale fiecarui copil si sa nu le judeci. Pe baza observatiilor facute tinand seama de
punctele forte si de nevoile individuale,precum si de interesele copilului,cadrul didactic
elaboreaza obiective de invatare pentru fiecare copil concentrandu-se pe anumite dimensiuni
cheie ale individului.

Ca oricare institutie de educatie,reamintim elemente cheie asupra elementelor generale

ale sistemului de educatie din Romania: promovarea unui invatamant orientat pe
valori,crativitate,capacitati cognitive,volitive si actionare,cunostinte fundamentale,competente
si abilitati de utilitate directa ,in profesie si in societate.

816
 Misiunea educatiei consta in formarea societatii romanesti in acord cu noile cerinte
,capabila sa functioneze eficient in societatea actuala si viitoare.Indealul educational consta in
formarea personalitatii autonome si in asumarea unui sistem de valori,care sunt necesare
pentru dezvoltarea personala,dezvoltarea spiritului antreprenorial,participarea activa in
societate,incluziune sociala si angajare pe piata muncii.Finalitatea educatiei si formarii
profesionale a copiilor consta in formarea competentelor, intelese ca ansamblu
multifunntional si transferabil de cunostinte,abilitati si aptituduni necesare pentru formarea ca
om al societatii din care face parte.Dar pentru toate acestea este nevoie de o educatie de
calitate sau o cultura si un interes a acesteia.O calitate superioara a activitatii din
scoala,inseamna calitatea rezultatelor copiilor,care poate fi obtinuta si mentinuta doar prin
activitatea asumata si concentrata a fiecaruia dintre membrii echipei,care funtioneaza in
unitatea scolara respectiva „educator,inavatator,profesor” , iar rolul de orchestrator il are
managerul.

817
 Colaborarea grădiniță-școală
Relația educatoare-învățător-profesor

Autor: prof. înv. primar, Ghiliciuc Elena- Gabriela

Dacă începem să vorbim despre sistemul de învățământ trebuie neapărat să vorbim despre educație,
deoarece este acțiunea socială care se desfășoară într-un cadru instituționalizat și nu numai- educația este
factorul important în dezvoltarea individului uman. În categoria factorilor educaționali includem în primul
rând școala, apoi familia, instituțiile culturale- educative etc.
Când vorbim de colaborarea grădiniță - școală, vorbim si despre relația între educatoare- învățător–
profesor. Toate aceste relații contribuie la dezvoltarea și educarea copilului.
Mulți dintre părinți chiar și educatori își pun diverse întrebări de genul ‟De ce nu se adaptează ușor
un copil la școala?”, ‟ De ce unii elevi când ajung în clasa pregătitoare nu fac față cerințelor școlare?” Toate
aceste răspunsuri ar trebui căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru școală.
Familia este primul factor important în dezvoltarea copilului, e nucleul social în care până la o
anumită vârstă se reflectă întreaga viață socială. Aceasta ar trebui sa îndrume copiii pentru a primi o
educație adecvată; continuăm cu educatorul care formează preșcolarului un start școlar bun. Grădinița are
rolul de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacități, contribuie la socializarea copiilor.
Grădinița constituie etapa fundamentală în dezvoltarea copilului în primul rând în ce privește conținutul
științific al procesului de învățământ dar și în ce privește lărgirea câmpului de relații sociale.
Intrarea copilului la școală constituie un moment important în viața sa, deoarece el primește un alt
nume/ statut- acela de elev. De această schimbare majoră din viața sa are grijă educatoarea pe care o
continuă învătătorul și o finalizează profesorul.
Relația pedagogică este o variabilă de relație umană cu înțelesul de interacțiune pentru atingerea
scopurilor educației. Pentru a atinge un scop, trebuie parcurse niște obiective foarte bine definite. Mulți
dintre pedagogi se lovesc de anumite probleme la intrarea copilului în clasa pregătitoare, apoi trecerea
acestuia în ciclul gimnazial.
Școala este o etapă nouă pentru copil, este instituția care oferă servicii educaționale, transmite
cunoștințe, dezvoltă abilități, norme, valori toate sub îndrumarea învățătorului. Acesta ar trebui să aibă o
relație apropiată cu educatorul , să culeagă informații despre fiecare copil în parte, despre nevoile acestora,
despre mediul din care face parte etc. Trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea preșcolarului
pentru școală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de observație, stimularea
creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei, cu limbajul muncii. Grupa
mare reprezintă o punte între grădiniță și școală, iar clasa a IV-a o punte între ciclul primar și cel gimnazial.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și scoală este necesară crearea în grădiniță a unor
condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și psihomotrică a
preșcolarilor. Trebuie respectată o anumită legătură și cu părinții deoarece familia reprezintă un factor
important pentru copil. De aceea ar trebui pe lângă relația grădiniță- școală să lipim și familia, deoarece
copilul se bucură când își vad părinții lângă ei. Învățătorii trebuie să organizeze cât mai multe activități în
care și familia să aibă anumite sarcini.
O ‟ruptură” se produce la trecerea elevului în ciclul gimnazial. Desprins de învățător, elevul suferă
niște modificări în viața școlară, exact cum se întâmplă la preșcolari la trecerea în ciclul primar.
Profesorii de la ciclul gimnazial trebuie din timp să ia legătura cu învățătorul din clasa a IV-a, să
asiste la ore, să organizeze anumite activități în care să implice și elevii din ciclul primar, să urmărească
programa școlară și dosarul fiecărui elev din clasa I, să urmărească progresul acestuia pe parcursul ciclului
primar. Cunoașterea fiecărui copil de diriginte și de ceilalți profesori, are rol esențial în continuarea unei
educații corespunzătoare.
Prin urmare, relația educatoare- învățător- profesor ar trebui să fie intr-o continuă legătură îmbinată
armonios ca educația elevilor să fie una benefică.

Bibliografie:
 Radu, I; Ezechil, L. - ‟Didactica- Teoria instruirii”, Pitești, Paralela 45, 2005
 Revista Învățământul preșcolar- Nr. 3-6, 2005

818
 Parteneriatul şcoală – familie în formarea personalităţii copilului

Prof. GHIOLD MIHAELA

Colegiul Tehnic „Costin D. Neniţescu” Piteşti

Între factorii educaţiei, familia a fost şi este considerată ca factor prioritar şi primordial deoarece, în
ordinea firească a lucrurilor educaţia începe din familie.
Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor,ea fiind cea care răspunde de satisfacerea
trebuinţelor elementare ale copilului şi mai ales de protecţia lui. Acţiunea educativă din familie trebuie şi are
întotdeauna un caracter intenţional, urmărind o anumită finalitate - formarea personalităţii copilului pentru
integrarea lui în societate. Educaţia făcută de primii educatori-părinţii, se răsfrânge asupra tuturor laturilor
copilului în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale acestuia.
Cel mai important rol în evoluţia moral-civică a copilului îl au exemplele bune care pleacă inevitabil din
familie. Familia, nucleu de bază al societăţii noastre, are rolul de a asigura dezvoltarea fizică şi morală a
copilului. De familie depinde dirijarea judicioasă a maturizării psihice a copilului, dezvoltarea lui, etc. De felul
în care părinţii vor educa copilul în sensul unei morale riguroase, dar suple şi de felul în care vor ştii să dirijeze
viaţa afectivă a copilului, va depinde formarea personalităţii acestuia. De la familie copilul învaţă să iubească
munca, ţara şi libertatea şi să respecte legile ţării.
Copiii trebuie educaţi în aşa fel încât să realizeze că libertatea individuală nu se poate realiza decât în
cadrul libertăţii colective, generale, ca muncă şi respectul faţă de ceilalţi constituie o obligaţie fundamentală a
fiecărui cetăţean. Pentru a-şi educa bine copilul, părinţii nu trebuie să considere niciodată că acesta ar avea
unele particularităţi psihice nemodificabile, iar dacă observă unele devieride la normal ale copilului, nu trebuie
să aştepte pasivi ca timpul şi natura să le rezolve. Părinţii trebuie să intervină activ, organizând, dirijând şi
orientând viaţa psihică a copilului în cazul oricărei abateri de la normal. Există la unii copii, din fericire foarte
rar, crize morale care pot aduce părinţii la disperare. Desigur că educatorii nu pot sta ca nişte observatori pasivi
faţă de asemenea cazuri.
Părinţii trebuie să vegheze copiii lor pentru a căpăta un ansamblu de trăsături morale şi intelectuale
necesare formării unei personalităţi superioare. Educarea lor trebuie să fie dirijată spre obţinerea modificărilor
de caracter favorabile unei comportări superioare individuale şi sociale. De aceea părinţii trebuie să lupte pentru
ca orizontul moral şi intelectual al copilului să fie în continuă lărgire. Copilul nu trebuie considerat ca o statuie
de bronz, care are un loc fixat , din care nu mai poate fi schimbată. El trebuie să fie activ şi adaptabil, iar
părinţii au datoria permanentă de a-l face să progreseze, să se perfecţioneze şi să-şi mărească valoarea umană.
Formarea personalităţii la copil este dependentă de inteligenţa lui, de gusturile şi elanurile lui, de instructajul
primit anterior.
Personalitatea copilului începe să se contureze după vârsta de doi ani. Este vârsta la care copilul începe
să perceapă şi să fie atent la ceea ce se petrece în jurul lui. După vârsta de trei ani, atenţia şi percepţia sunt mai
active decât în trecut. Părinţii trebuie să-l încurajeze şi să-l îndemne să se supună unor obligaţiuni individuale:
să nu-şi murdărească hainele, să mănânce singur şi pe cât se poate mai ordonat, să aşeze după utilizare, jucăriile
la locul lor. Trebuie plimbat în jurul casei şi făcut să observe curtea şi animalele vecinilor. Trebuie să se
familiarizeze cu oamenii care vin în casă.
Într-un climat de respect reciproc, comunicarea este firească şi eficientă iar alegerea după competenţă şi
performanţă nu mai este stimulată de o competenţă acerbă, ci de pasiune şi de bucuria dezvoltării personalităţii.
A fi părinte este deci mai mult decât o simplă calitate faţă de care ne putem exalta. Ea presupune
experienţă, pricepere, răbdare, cu alte cuvinte toate însuşirile care se cer pentru exercitarea unei adevărate
profesii ,,profesia de părinte”. Iar pentru realizarea unor performanţe existentă unui climat familial favorabil şi
armonios şi competenţa în educaţie reprezintă premise de bază.
Activitatea didactică de bună calitate este suport pentru progresul constant al evoluţiei copilului în plan
psihic şi social. Copilul îşi va dezvolta potenţialul nativ în măsura în care va reuşi să îl identifice corect, să îl
cultive, dar nu va omite să se implice în modelarea influenţelor care nu aparţin orei de curs.
Cercetările subliniază faptul că nu simpla prezenţă sau absenţa unui factor de influenţă din mediu sunt
importante pentru dezvoltarea ontogenetică, ci măsura, maniera şi rezonanţa interacţiunii copilului cu acest

819
factor, şcoala. Totalitatea elementelor cu care copilul intră în relaţie la o vârstă dată a fost denumită de către
Super şi Harkeness nişă de dezvoltare. Structura nişei de dezvoltare vizează: obiecte şi locuri accesibile
copilului; răspunsurile şi reacţiile persoanelor semnificative faţă de copil; cerinţele adulţilor care se referă la
competenţele pe care le încurajează, de vârsta la care le solicită şi de nivelul de performanţă aşteptat; activităţile
pe care i le propune, i le impune copilului sau care sunt acceptate de copil (Cosmovici – Iacob, 1999).
În condiţiile reformei, ca societatea să fie umană şi eficientă are nevoie de grupuri sociale,
colectivităţi în care se cooperează, promovând coeziunea şi solidaritatea, în care membrii nu sunt fiinţe
uniformizate, pasive şi conforme, ci personalităţi autonome, cu iniţiativă, care îşi asumă responsabilităţi pentru
ei înşişi şi pentru ceilalţi.Învăţătorul trebuie să fie conştient de rolul şi contribuţia sa în formarea
comportamentului democratic şi atitudinii disciplinate a elevilor săi.
Deşi nu este lecţie în care să nu valorific valoarea educativă a textelor literare, sau în orice
activitate când aceasta se impune, consider că reuşita în cadrul procesului educaţional depinde de cum ştii să te
implici în faptul că întreaga comunitate să-şi aducă contribuţia pentru realizarea unei educaţii valorice. Şcoala
nu poate să rămână izolată, ea trebuie să se integreze şi să pătrundă în spiritul comunitar, căci comunitatea nu
înseamnă altceva decât să fii şi să te simţi în contact cu ceilalţi.

Bibliografie:
Mihai Golu - ,,Bazele psihologiei generale”- Edit. Pro-Humanitas, Bucureşti, 2000

820
 Colaborarea gradinita-scoala!Relatia educatoare-invatator-profesor

Ghita Raluca,Scoala Gimnaziala nr.169, sector 6, Bucuresti

Educatia permanenta este o cerinta pentru toate tipurile si nivelurile sistemului de invatamant, de la cel
prescolar pana la cel al adultilor.Educatia permanenta cuprinde toti membrii societatii si se desfasoara pe tot
parcursul vietii.

Principiile educatiei permanente, constand in a invata sa inveti si a dori sa te perfectionezi se insusesc in anii
copilariei.

Pregatirea copilului pentru scoala depinde atat de formarea in gradinita a unor deprinderi specifice activitatilor
scoalare (scrierea elementelor grafice,recunoasterea literelor, elemente de limbaj matematic) cat si de
continuarea unor activitati specifice gradinitei, in scoala ( joc, activitati recreative).

S-a dezbatut foarte mult problema varstei de incepere a scolii, deoarece copilul la varsta scolaritatii ar trebui sa
perceapa diferenta intre joc-activitate predominanta in gradinita, si activitatea de invatare-activitate specifica
scolii.

Cu atat mai mult, cu cat de curand s-a introdus in sistemul de invatamant primar clasa pregatitoare, ar trebui
studiate curriculum-urile celor doua nivele de invatamant si ar trebui organizate multiple activitati comune
gradinita-scoala in special intre educatoarele din grupa mare si invatatoarele de clasa a IV-a:lectii
demonstrative, vizite la scoala si gradinita impreuna cu parintii.

In cadrul acestor activitati, ar trebui sa se puna accent pe dezvoltarea capacitatii copilului de a se concentra un
timp mai indelungat,de a respecta reguli formulate de educator si invatator impreuna cu copiii, de a se exprima
in enunturi corect formulate, de a comunica si colabora cu unul sau mai multi parteneri.Nu in ultimul rand, fapt
caruia i se acorda prea putina importanta in special de catre parinti, este formarea capacitatii viitorului elev de
a-si recunoaste obiectele personale,de a se imbraca singuri, de a-si mentine ordinea si de a-si strange lucrurile,
de a-si exprima dorintele si emotiile.

O problema care persista este trecerea elevilor din clasa a IV-a in clasa a V-a.Ce se intampla cu copiii
constiinciosi, disciplinati,educati, in clasa a cincea , cand devin unii dintre ei adevarate probleme ale scolii?
Probabil trecerea brusca de la un invatator care ii avea in supraveghere zi de zi si ora de ora la mai multi
profesori.Probabil trecerea de la un sistem de notare prin calificative la clasele I-IV la cel cu note la clasele V-
VIII. Se poate ca vinovat de “pierderea” unor elevi sa fie volumul mare de cunostinte pe care copiii trebuie sa
si-l insuseasca in clasele mai mari,disparitia aproape cu desavarsire a jocului si activitatilor recreative,presiunea
pusa si de parinti ca “trebuie sa ia note mari ca sa intre la un liceu bun”,groapa” existenta intre curriculumul de
clasa a IV-a si cel de clasa aV-a. Astfel colegii profesori se asteapta ca elevii sa aiba deja insusite anumite
deprinderi pentru a-si continua demersul didactic, deprinderi pe care invatatorii nu le formeaza deoarece acestea
nu sunt cuprinse in curriculum-ul de clasa a IV-a.

Nu in ultimul rand vinovate pot fi schimbarile fiziologice care au loc la aceasta varsta, aceste transformari
sporind dificultatea adaptarii elevilor la clasa a V-a.

821
Ca si in cazul colaborarii scoala-gradinita, se incearca ceva asemanator si intre aceste nivele de invatamant:
sedinte ale parintilor elevilor din clasele a IV-a cu viitori profesori sau diriginti, asistente la clase, cunoasterea
stilului de predare al invatatorului.

O adaptare scolara de succes atat intre gradinita si scoala cat si intre doua nivele de invatamant tine in cele din
urma de un efort sustinut ,de tipul activitatilor instructiv-educative din unitatile de invatamant dar mai ales de
colectivele de cadre didactice care impreuna cu parintii pot asigura succesul elevilor.

822
 Colaborarea gradiniță-școală!
Relația educatoare-învațător-profesor
GHITA VIOLETA
Colaborarea funcțională în procesul instructiv-educativ dintre grădiniță și
școală asigură o legatură continuă a influențelor educaționale prin colaborarea
educatoare-învațătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea
copilului ,nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi
prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de
cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date
fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea
condiţiilor de activitate,şi mai ales ,specificul învăţării-act complex care
angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri
anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară
crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în
sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta
preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante
perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în
special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se
manifestă tendinţa de creştere apreciabilă a rolului formativ al
grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile
de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte
sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele
şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu
lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei
fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea copiilor,la
satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele
care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării
vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în
gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor
proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi
accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în
colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.

823
 Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă
şi necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor
educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul
preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în
perspectiva noii concepţii.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă
şi necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor
educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul
preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în
perspectiva noii concepţii.
Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major,
continuitatea în întreaga activitate educațională în special la nivelul claselor «
praguri ».Aceasta condiţie este valabilă pentru primele două trepte ale
învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar cât și,ulterior,
pentru învățământul gimnazial.
În cadrul şcolii profesorul este conducătorul activităţii didactice care se
desfăşoară în vederea atingerii obiectivelor si competenţelor,prevăzute în
documentele şcolare, dând sens şi finalitate educativă tuturor componentelor
implicate în procesul de învăţământ( informaţii, mijloace, variabile psihice, etc.).
Un aspect esenţial în ceea ce priveşte profesia de cadru didactic îl reprezintă
competenţa profesională care include ansamblul de capacităţi cognitive,
afective, motivaţionale şi manageriale, care interacţionează cu trăsăturile de
personalitate ale educatorului, conferindu-i acestuia calităţile necesare efectuării
unei prestaţii didactice care să asigure realizarea competentelor de către toţi
elevii; iar performanţele obţinute să se situeze aproape de nivelul maxim al
potenţialului intelectual al fiecăruia.
Profesorul îşi asumă o multitudine de roluri a căror exercitare este
dependentă de personalitatea lui. Dar pe lângă activitatea didactică desfăşoară şi
o activitate extraşcolară sau cultural educativă. Din totdeauna profesiunea de
dascăl a fost o profesie socială; din această perspectivă profesorul este şi un
pedagog social preocupat pentru ridicarea gradului de cultură şi civilizaţie.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de
ordin psihopedagogic. O primă măsură de natură psihopedagogică menită să
contribuie la asigurarea continuității între gradiniță și școală este plasată la
nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței
și ale școlii. Este vorba de legătura indisolubilă între prevederile programelor
respective .Pentru a fi însă operațională,corelația dintre programe se cere a fi
riguros cunoscută atât de profesor ,învațător,cât și de educatoare.

Legatura dintre gradiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin

pedagogic, care acționează în sfera tehnologiei didactice.Este vorba de
asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor didactice,în

824
activitatea de învățare ,precum și de intervenții în formele de organizare a
procesului de învațământ în primul rând în lecții. Astfel, este bine știut, că
învățătura,dominantă a vârstei școlare este prezentă în diferite forme și la vârsta
preșcolară,ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,curiozitatea
copilului pentru cunoaștere.

825
 ,,În curând vom fi şcolari”!- parteneriat educational

Prof.înv.presc. Gîfei Margareta

Scoala Gimnazial Mihai Dragan Bacau

Argument

Avand in vedere necesitatea integrării cu succes a preşcolarilor în clasa I, am

conceput acest parteneriat pentru asigurarea continuităţii procesului de instruire şi de
educare, cât şi pentru adaptarea cu usurinta a copiilor preşcolari la activitatea şcolară.
Scopul proiectului
Reducerea impactului cu cerinţele şcolii, antrenarea resurselor umane în scop unitar,
antrenarea preşcolarilor şi şcolarilor în activităţi comune. Familiarizarea familiilor
preşcolarilor cu cerinţele şcolii.
Obiective specifice :
1. Promovarea dialogului şi a comunicării între preşcolari şi elevii celor două
instituţii implicate în proiect;
2. Dezvoltarea cooperării şi a colaborării între educatoare şi învăţătoare,
urmărindu-se armonizarea condiţiilor specifice fiecărei instituţii cu exigenţele
sociale de ordin general;
3. Stimularea şi promovarea capacităţilor creatoare ale preşcolarilor şi elevilor prin
expoziţii cu lucrări plstice, dramatizarea unor poveşti;
4. Stimulareea interesului părinţilor copiilor prin implicarea directă şi indirectă în
aceste activităţi.
Durata proiectului:
-un an scolar 2014/2015
Metode didactice si tehnici de lucru:
observaţia, conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, problematizarea,
descoperirea, învăţarea prin cooperare, dezbaterea, lucrul în echipă, gândiţi-lucraţi în
perechi, brainstorming-ul de grup şi individual, ciorchinele, turul galeriei, cubul; întâlniri
cu specialişti, vizionare de casete video, prezentare de imagini foto, expoziţii foto şi cu
lucrările copiilor.
Actiuni propuse
- Crearea unor poveşti cu început dat
- Dramatizarea unor poveşti
- Desen, pictură, lucrări practice
- Expoziţie cu lucrările preşcolarilor, în holul grădiniţei şi al şcolii
- Expoziţie cu lucrări ale elevilor cls. aIII-a în holul grădiniţei şi şcolii
- Program artistic
Promovarea proiectului
- prezentarea programului proiectului în cadrul unor simpozioane şi sesiuni de
comunicări, cercuri pedagogice, pe site-ul didactic.ro , pe site-ul gradinitei.
- prezentarea portofoliilor comune ale proiectului.
Evaluarea proiectului:
- aprecieri generale;
- CD cu aspecte din timpul activităţilor şi album cu poze .

826
 - Expoziţie de fotografii realizat în timpul desfăşurării proiectului;
- Portofoliul şi Jurnalul proiectului - cu lucrări artistico-plastice (desene, picturi,
modelaje) şi practice realizate de copii în timpul proiectului;
- Înregistrări audio-video din timpul derulării proiectului;
- Revista „Micul ecologist” (revistă editată de învăţătoare, educatoare, părinţi şi
copii).

Finalitatile propuse in urma desfasurarii proiectului:

Proiectul va avea un impact deosebit asupra copiilor preşcolari şi şcolari datorită:
- utilizării metodelor interactive, a procedeelor şi tehnicilor de lucru, care le-a sporit
încrederea în forţele proprii;
- apropierii lor de mediul înconjurător;
- însuşirii unor norme de comportament eco-civic;
- formării unei atitudini dezaprobatoare faţă de cei care încalcă normele ecologice.

PLANIFICAREA ACTIVITATILOR
,, Taina cartii” – Biblioteca Scolii Mihai Dragan- octombrie 2015
- vizita preşcolarilor la şcoală
familiarizarea cu incaperea , cu cartile existente, modul de aranjare, etc

“Personajul indragit”!- minidramatizari comune elevi- prescolari- februarie 2015

“ Surprize pentru mamele noastre”-martie 2015
- confecţionarea in comun a unor felicitari pentru mame;
- colaj de cântece si poezii dedicate mamei
- dans tematic “ Feeria Primaverii”
- “ Balul martisorului”
,,” Ravasele Primaverii” – aprilie 2015
- concurs pe teme ecologice , desfasurat in Parcul Cancicov

“ Cum as dori sa fie invatatoarea mea”!- mai 2015- desen

“ E minunat in Imparatia noastra”- iunie 2015

- carnavalul copiilor
- tombola cu surprize

Mediatizare: afişierul grădiniţei şi afişierul şcolii, presa locală (ziarul „Desteptarea”

popularizarea proiectului în sesiuni de comunicări ştiinţifice, simpozioane, publicaţii
pentru preşcolari, pe site-ul „Didactic.ro”.

827
 ”COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ȘCOALĂ!
RELAȚIA EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOARE-PROFESOR ”

Prof. Ginghină Oana-Mihaela

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.

828
 Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea
tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea
unui potenţial eşec şcolar.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

829
 Grădinița, școala, familia, parteneri în formarea personalității copilului

Prof.înv. primar Giorgi Claudia Mariana

Motto:,,Bucuria de a avea copii să o legăm de a-i forma ca oameni de valoare.''

Fără îndoială vârsta preșcolară este temelia educativă a întregii vieți. La reușita copilului în viață
contribuie o serie de factori dintre care semnificativi sunt:familia,grădinița și școala.
Asigurarea unui parteneriat real între aceștia,implicarea tuturor în realizarea unei unități de cerințe va
duce implicit la o educație corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educație și la soluționarea problemelor
inerente care apar.
Grădiniței ca prima verigă a sistemului de învățământ trebuie să i se acorde o mare atenție.
Un rol important în debutul școlar îl va avea întotdeauna instituția preșcolară o etapa intermediară
indispensabilă. În colectivitate copilul stabilește cu totul alte raporturi decât în familie: învață să se
subordoneze unui program și unor activități comune cu ale colectivului din care face parte,stabilește relații
cu alți copii, etc
Un alt obiectiv în vederea integrării copilului în activitatea de tip școlar o constituie permanenta
legătură a grădiniței cu familia,cea care constituie de fapt primul model al copilului.
Educația în familie ocupă un rol important în formarea,,puiului de om'' care trebuie să găsească aici
condiții de dezvoltare fizică,perceptivă,intelectuală,personală și socială.
Deprinderile bune, însușite din frageda copilărie, din familie se dezvoltă și înfrumusețează
caracterul omului.
,,Cei șapte ani de acasă" sunt hotărâtori în procesul de adaptare și integrare în viața socială.
Cu greu se dezrădăcinează deprinderile rele captate în primii ani ai vieții copilului.
Familia este instituția primordială unde copilul dobândește cea dintâi școală a vieții.
Nu întâmplător părinții sunt gata să-și spună cuvântul chiar și în cele mai dificile probleme de
educație. De la părinți copiii învață în primul rând tot ceea ce știu până sunt aduși într-o instituție de
învățământ. Familia trebuie să asigure sentimentul de confort și siguranță.
O ambianță frământată de tensiuni familiale ,lipsită de afecțiune, stare de indiferență,cu acte de
violență va duce la reacții de inadaptare.
Primii ani din viața copilului sunt esențiali pentru învățarea și pentru dezvoltarea comportamentelor
și atitudinilor dar acest lucru nu se poate realiza doar in instituția educațională, trebuie continuată și în
familie. Indiferent de statutul social educțtia continuată în familie trebuie să fie sănătoasă, altfel copiii vor fi
dezorientați, frustrați, dezechilibrați chiar de către cei care ar trebui să vegheze activ la construirea
personalității copilului nostru atât din perspective de părinte cât și cea de educator sau formator.
Trăsăturile și coordonatele personalității se cristalizează în raport cu modelul și natura situaționala
trăita în mod direct în mediul familial, iar atitudinile părinților au consecințe durabile asupra personalității în
formarea acestuia.
Grădinița fiind puntea de legătură cu familia are și menirea de a asigura asistența de specialitate a
părinților, informându-i asupra etapelor de evoluție a copiilor venind ân sprijinul celor ce întâmpină
dificultăți în înțelegerea rolului de părinte și îndeplinirea cu succes a educării copiilor. Pentru reușita actului
educațional derulat la grupă, munca educatoarei trebuie continuată în familie.
Educatoarele trebuie să-i convingă pe părinți să păstreze unitare cerințele adresate preșcolarilor cu
cele adresate în grădiniță. În majoritatea situațiilor familia și instituția școlară sau educațională colaborează
foarte strâns, dar sunt și situații în care familia acționează contrar direcțiilor conturate de acesta.

830
 Grădinița de copiii și mai târziu școala completează educația copilului în familie. Prin munca unită a
familiei cu școala se modelează însușirile frumoase ale copiilor și se oțelește caracterul, se formează
cetățeanul demn și conștient de mai tărziu.
Legea învățământului prevede prezența părinților ca reprezentanți în consiliile consultative ale
inspectoratelor școlare și în consiliile de administrație ale fiecărei unități de învățământ, iar Regulamentul
de Organizare și Educație a Învățământului Preșcolar prevede existența unui Comitet de părinți și a unui
consiliu reprezentativ al părinților care se organizează și funcționează în baza unui regulament propriu, parte
a Regulamentului de ordine interioară a grădiniței.
Printre formele de legătură de care școala trebuie să le organizeze cu părinții elevilor, amintim:
1) Ședințele lunare cu părinții, consultații bilunare oricând se ivesc diferite probleme;
2)Vizite la domiciliul lor;
3)Corespondența cu părinții și altele.
Așadar, asigurarea unui parteneriat real între cei trei factori reprezentativi pentru educația copilului
și anume familia-grădinița și școala ,implicarea tuturor în realizarea unei unități de cerințe va duce implicit
la o educație corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educație și la soluționarea problemelor inerente care
apar.

BIBLIOGRAFIE:
-Revista Invatamantul Prescolar 4/2007
- ,,Școala și Familia" Ed.Gheorhe Catru Alexandru, Craiova 2005
-,,Copilul,familia și grădinița" Magdalena Dumitrana ed. Compania 2000
-Revista Învățământul Preșcolar 1-2/1997

831
 PREGĂTIREA PREȘCOLARULUI PENTRU INTEGRAREA
CU SUCCES ÎN CLASA PREGĂTITOARE

Prof.înv. primar Giorgi Eduard Dragoș

Pregătirea copilului pentru startul școlar este unanim acceptata și promovată în toate sistemele de
învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces de modernizare.
Grădinița prin atribuțiile ei constituie mediul educativ în care copilul în mod organizat și sistemic iși
formează primele impresii și noțiuni despre lumea înconjurătoare, primele impresii și noțiuni despre lumea
înconjurătoare, primele deprinderi și obișnuințe, primele sentimente și virtuți.
Prin activitățile desfășurate în grădinița îi dezvoltă copilului spiritul de observație și de investigație,
cultivând imaginația, gândirea creatoare, activitatea psihică, înlesnesc și condiționează învățarea, munca,
fiind necesare la intrarea copilului preșcolar în școală.
Elementul joc rămâne o dominantă a întregii activități din grădiniță chiar dacă sarcinile procesului
instructiv devin din ce in ce mai complexe.
Jocul, activitatea fundamentală a copilului preșcolar sursa educativă cu multiple valențe formative și
celelalte activități specifice vârstei nu pot fi separate căci între joc și viața însăși nu există granițe.
Prin toate jocurile sunt cultivate la copii calități morale precum : curajul, perseverența, voința,
stăpânirea de sine, disciplina, spiritul de echipă, calități de care viața în societate nu este posibilă.
In joc se poate ajunge la o intensă socializare a fiecărui copil și a grupurilor prin cultivarea constantă
a relațiilor de colaborare, a participării active a fiecăruia la activitate prin respectarea unor reguli cunoscute
și acceptate unanim precum și prin imitarea unor modele din rândul copiilor sau adulților.
Activitățile din grădinița răspund nevoii aderente a copilului de a crea, de a-și exersa puterea si
îndemânarea. Ele sunt cu atât mai eficiente cu cât se desfășoară sub forma jocului.
Este bine cunoscut faptul că acel copil care nu se joacă rămâne sărac din punct de vedere cognitiv
afectiv al întregii dezvoltări a personalității. Pentru părinții, dar și pentru educatori este bine cunoscut faptul
că jocul este nu numai cea mai firească activitate a copilului, dar și cea mai necesară. Jocul face apel la
optimismul specific vârstei la dorința copilului de a îndeplini o funcție, de a avea un rol, de a avea o poziție
în grup și de a se afirma.
Pondera activităților din grădiniță cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de
cunoaștere pentru a realiza procesul optim de integrare școlară sau "maturitatea școlară".
Programul zilnic ușor structurat al grădiniței cu activități asemănătoare lecțiilor școlare îl va ajuta pe
copilul preșcolar la integrarea cu succes în activitatea școlară viitoare.
Starea de pregătire psihologică pentru intrarea copilului în mediul școlar este rezultatul pregătirii
copilului în grădiniță, rezultatul îmbinîrii jocului cu învățarea.
Noțiunile pe care le-a învățat copilul în grădiniță îi sunt necesare atunci când se înscrie în clasa
pregătitoare.
Vârsta preșcolara este considerată de specialiști ca fiind una dintre cele mai importante perioade
datorită progreselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității
copilului.
Intrarea copilului în școală constituie un moment crucial în viața sa, dat fiind "statutul" și "rolul" de
elev, natura relațiilor cu adulții și colegii, noutatea condițiilor de activitate și mai ales specificul învățării
care îl angajează intr-o noua sferă a vieții sale.
O depășire mai puțin reușită a acestei treceri de la grădiniță la școală, poate duce la o dificilă adaptare
a copilului la cerințele clasei pregătitoare.

BIBLIOGRAFIE:

1. Glava, A., Glava, C., (2002), Introducere în pedagogia preşcolară, Ed. Dacia, Cluj-Napoca
2. Tomşa,Gheorghe, (coordonator), 2005, Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Ed. Coresi, Bucureşti

832
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ȘCOALĂ
RELAȚIA EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR

Profesor pentru învățământul primar,

Gîrbea-Turcu Camelia-Tatiana

Motto:
„- Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă
voi reuşi sau voi eşua în viaţă! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire!
Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume!” (Child’s Appeal)

Copilul este un mic „univers” al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea acestuia, iar
creșterea și devenirea lui ca adult implică un traseu lung și sinuos, plin de urcușuri și coborâșuri.
Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Este factorul
decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să
fie pregătit pentru muncă. Misiunea ei este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus
de cerinţele vieţii sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane
pregătite în mod special pentru a asigura reuşita şcolară.
Până la cuprinderea într-o unitate de învăţământ, rolul primordial în educaţia copilului îl are
familia. Mediul familial este primul mediu educativ şi socializator pe care îl cunoaşte copilul şi a cărui
influenţă îi marchează esenţial dezvoltarea ca individ. Legătura lui cu familia este extrem de puternică
şi de neînlocuit. Odată cu înscrierea într-o unitate de învăţământ ponderea se schimbă, rolul mai mare
îl are şcoala, fără a neglija importanța mediului familial. Între acţiunile educative ale celor doi factori
există un raport de complementaritate, acţiunea fiecăruia venind să o completeze pe a celuilalt.
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are un
rol deosebit în procesul școlarizării copilului. Este o treaptă fundamentală în dezvoltarea sa, nu doar
prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii
sociale. Vârsta preşcolară este considerată ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice. Acum se înregistrează progrese remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera
sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta
capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale
educaţiei fizice, estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii
lor de relaţii sociale şi de activitate, de a pregăti copilul pentru şcoală, prin intermediul a două forme
specifice: jocul şi învăţarea.
Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice
adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală întregii perioade pe care copilul o va
petrece în școală. Frecventarea grădiniței alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii
micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Acesta trebuie să știe că
școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din
cadrul grădiniței, ci reprezintă o continuare absolut normală a activității sale, care este în continuă
evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță. Intrarea copilului
în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi,,rolul” de elev, natura
relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul învăţării - act
complex care angajează întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-fiziologice,
toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior. Strategiile adoptate pentru educaţia copiilor de 6-
7 ani promovează o educaţie individualizată, cu accentuate valențe formative, în funcţie de ritmul
propriu de dezvoltare al fiecărui copil, de cerinţe, de capacităţi şi de nevoile sale, în parteneriat cu
familia, şcoala şi alte instituţii sociale.
Având în vedere că grădinița și școala primară reprezintă două trasee educative succesive ce au
ca obiectiv comun dezvoltarea personalităţii copilului, dar care sunt părți ale unui proces ce trebuie să
rămână un ansamblu unitar, legătura dintre respectivele instituții se cere întărită pentru ca trecerea de

833
la una la alta să asigure continuitatea proiectelor și finalizarea lor adecvată. Personalul didactic din cele
două instituții trebuie să caute împreună prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului în

mediul înalt formalizat al școlii. Cele mai frecvente oportunități de întâlnire dintre cele două medii
educaționale sunt:
* vizitarea unei școli în vederea cunoașterii de către copiii preșcolari a acestei instituții;
* vizitarea de către școlarii din clasa pregătitoare și din clasa I a unei grădinițe pentru a le împărtăși
copiilor de aici primele lor experiențe școlare;
* organizarea unor ședințe cu părinții copiilor în ultimul semestru de activitate din grădiniță la care sunt
invitați viitorii învățători ce vor informa părinții asupra modului de pregătire al copiilor pentru școală;
* simularea în cadrul grădiniței a unor activități de tip școlar;
* urmărirea de către educatoare a copiilor deveniți școlari pentru sesizarea progreselor în dezvoltare
sau, dimpotrivă, a dificultăților pe care le întâmpină sub efectul noilor solicitări;
* organizarea unor serbări comune;
* realizarea unor activități metodice și cercuri pedagogice comune pentru educatoare și învățători ori
de câte ori se ivesc probleme și solicitări care interesează ambele instituții.
La trecerea elevilor de la ȋnvăţământul primar la cel gimnazial există un alt „prag” ce presupune
schimbări profunde pentru elevi:
* trecerea de la un singur cadru didactic ce predă aproape toate materiile la mai multe cadre didactice
(fiecare specializat pe o materie);
* trecerea de la un anumit stil de predare (propriu ȋnvăţătorului și specific ciclului primar) la stiluri
diverse de predare;
* trecerea de la manuale, caiete, planșe și alte auxiliare didactice colorate și atractive la altele mai
„serioase”;
* diversificarea conţinuturilor disciplinelor din programa școlară;
* trecerea de la un sistem de notare la altul: calificativele sunt ȋnlocuite cu notele;
* redimensionarea orarului și a ȋntregului program al elevului;
* creșterea volumului de teme pentru acasă etc.
Uneori, schimbările sunt radicale pentru că există mulţi elevi (mai ales ȋn mediul rural) ce
schimbă și școala. Ei trebuie să se adapteze la un alt mod de comportare, trebuie să schimbe locul cu
care erau obişnuiți sau chiar ȋntregul colectiv. Au loc transformări fizice şi psihice specifice vârstei lor.
Acestea influenţează rezultatele activităţii elevilor şi pot spori dificultăţile de adaptare. Integrarea
implică întotdeauna un efort, un consum de energie nervoasă care se resimte în activitatea elevilor şi de
care educatorii trebuie să ţină seama.
În vederea integrării cu succes a elevilor în ciclul gimnazial este necesar un dialog deschis,
colegial, sincer între învăţător şi profesori. Se pot organiza și desfăşura în clasa a IV-a lecţii deschise la
care să participe profesorii ce vor preda la clasa a V-a. Chiar profesorii pot susține lecţii deschise la
clasa a IV-a. Testările de la sfârşitul clasei a IV-a pot fi folosite atât de învăţător cât şi de profesor.
Învăţătorul află, după analiza rezultatelor testelor până unde s-a ajuns cu pregătirea elevilor, dacă cei
care promovează cu calificative de „suficient” au atins cerinţele minime referitoare la nivel de
cunoştinţe şi formare de priceperi şi deprinderi. În clasa a V-a profesorii testează din nou elevii după
recapitularea cunoştinţelor din ciclul primar.
O altă formă de realizare eficientă a dialogului dintre învăţător şi profesori ar fi analiza
metodelor şi mijloacelor folosite în organizarea şi desfăşurarea lecţiilor la clasa a V-a, dar şi la clasa a
IV-a. În acest sens, se pot desfăşura interasistenţe la clasa a V-a, pentru a studia problemele adaptării
elevilor în ciclul gimnazial, precum şi interasistenţe la alte clase, la profesorii care vor preda la clasa a
V-a, pentru a le studia stilul de predare. În urma obţinerii acestor informaţii, învățătorul îşi poate
organiza procesul de predare-învăţare pentru a asigura condiţii mai bune de trecere a elevilor din
clasele primare în cele gimnaziale.
Concluzia este că educatoarele, învăţătorii și profesorii trebuie să realizeze o echipă în
cunoaşterea individualităţii elevilor deoarece, după cum spunea Titu Maiorescu, „Într-un petec de
grădină arunci sămânţa plantei şi te interesezi de florile ce ies. Şi să rămâi rece la înflorirea sufletească
a elevilor tăi?”
Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană. Menirea şcolii, a cadrelor didactice, nu este
numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe, ci şi de a stimula calitatea de om.

834
 CONTINUITATEA GRADINIȚĂ-ȘCOALĂ: FACTOR IMPORTANT AL REUȘITEI
ȘCOLARE

Prof. Gârleanu Monalisa, Școala Gimnazială Galicea Mare, Jud. Dolj

Învățământul preșcolar ca parte integrantă a învățământului preuniversitar, are scopul de a

oferi copiilor aflați la vârsta preșcolară condițiile necesare pentru o dezvoltare normală și deplină.
Ea are în vedere asigurarea acelor experiențe care să țină seama de ritmul propriu al copilului, de
nevoile sale și de activitatea sa fundamentală –jocul.
Obiectivul fundamental al educației preșcolare este de a permite fiecărui copil să-și urmeze drumul
personal de creștere și dezvoltare oferind suport pentru:
- Dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a copilului, în funcție de ritmul propriu și de
trebuințele sale, sprijinind formarea autonomă și creativă a acestuia;
- Dezvoltarea capacității acestuia de a intra în relație cu ceilalți copii, cu adulții și cu mediul
pentru a dobândi cunoștințe, deprinderi atitudini și conduite noi;
- Descoperirea de către fiecare copil a propriei identități și formarea unei imagini de sine
pozitive;
- Sprijinirea copilului de a dobândi cunoștințe, capacitați, deprinderi și atitudini necesare
activităților viitoare din școală;
Dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe care i le oferă rutina zilnică, de
interacțiunile cu ceilalți, de organizarea mediului și activitățile sau situațiile de învățare special
create.
Grădinița realizează sprijinirea viitoarei activități școlare prin două forme specifice: jocul și
învățarea, calea cea mai importantă prin care copilul primește învățătura este – jocul.
Activitățile de învățare reprezintă un ansamblu de acțiuni cu caracter planificat, sistematic,
metodic, organizate și conduse de cadrul didactic, în scopul atingerii finalităților prevăzute în
curriculum. Desfășurarea acestora necesită coordonarea eforturilor comune ale celor trei parteneri ai
procesului de predare-învățare-evaluare, respectiv: cadre didactice, părinți și copii dar și a
partenerilor educaționali din comunitate (școală, primărie, biserică, biblioteca, casa de cultură,
muzeu)
Cu privire la partenerii de mai sus, legătura grădiniță – școală are un dublu sens, scopul
acesteia fiind continuitatea dezvoltării copilului și continuitatea muncii educaționale.
Realizarea continuității grădiniță–școală presupune asigurarea posibilității reale de frecventare a
grădiniței, realizarea unei unități a punctelor de vedere cu privire la conținutul activității, a
strategiilor didactice, cunoașterea reciprocă a programei, preocupare pentru conținutul și formele de
pregătire a copiilor din grădiniță.
Vârsta cuprinsa între 3-6/7 ani reprezintă o perioadă caracterizată prin înalte ritmuri de
dezvoltare, în care se pun bazele formării viitoarei personalități. Din perspectiva educabilității
preșcolarul mare 5-6 ani, dispune de o capacitate de învățare superioară în raport cu celelalte
perioade ale preșcolarității. În desfășurarea activității cu acesta accentul va cădea pe încurajarea
inițiativei copilului și a luării deciziilor, pe învățarea prin experimente și exersări individuale.
Activitățile de învățare se desfășoară fie cu întreaga grupa de copii, fie pe grupuri mici sau
individual. Ele pot lua forma unor activități pe discipline sau integrate, a activităților liber-alese sau
a celor de dezvoltare personală. Dintre mijloacele de realizare amintim: jocul liber, jocul didactic,
discuțiile libere, experimentele, construcțiile, lecturile după imagini sau lectura educatoarei,
povestirea sau povestirile create de copii precum și alte mijloace specifice didacticii, în funcție de
nevoile educaționale ale copiilor.

835
 Pregătirea pentru școală a copilului preșcolar este susținută în plan psihologic de o motivație
bazată tot mai mult pe interiorizarea intereselor de cunoaștere, dar și de o imaginație activă
favorabilă integrării sociale.
Școala presupune modificarea întregului regim de viață și de muncă a preșcolarului iar
intrarea în școală constituie un moment crucial în viața sa.
Aptitudinea, maturitatea școlară constituie expresia unei faze a dezvoltării copilului. Ea
marchează acel nivel al dezvoltării (fizice, psihice, al conduitei) la care activitatea desfășurată în
forma sa instituționalizată poate contribui la dezvoltarea în continuare a personalității. Aptitudinea
de școlaritate face parte din aptitudinile generale deoarece reprezintă o îmbinare a disponibilităților
fizice și psihice și constituie o condiție a integrării copilului în activitatea școlară și în același timp,
rezultatul formării în familie și mai ales în grădiniță. Școlarizarea prin grădiniță va atenua
dificultățile de adaptare a copilului la regimul școlar.
Maturitatea școlară constituie expresia unei faze a dezvoltării copilului, ea marchează acel
nivel al dezvoltării fizice, psihice și sociale care face posibilă integrarea în școală.
Maturitatea școlară reflectă gradul de concordanță dintre nivelul său de dezvoltare și cerințele
specifice clasei I, iar imaturitatea școlară constă în existența unor discrepanțe între nivelul
dezvoltării biologice, psihologice și al conduitei sociale a copilului.
Personalitatea matură pentru școală trebuie să se caracterizeze prin:
- maturitate fizică – rezistența la efort
- maturitate mintală – capacitate de analiza și planificare, înțelegere a normei și regulii;
- maturitate volitivă – capacitatea de autoreglare, de inhibare a impulsurilor și de reglare a
trebuințelor;
- maturitate socială - trebuința de apartenența la grup, conduita socială adecvată în grup;
- maturitate morală – sentimentul datoriei și al responsabilității, conștiința sarcinii;
- maturitate pentru muncă – aptitudinea de concentrare, atenție și perseverență, trebuința de
performanță;
Grădinița are posibilitatea și datoria de a pregăti copilul, are rolul de a sistematiza și integra
cunoștințele și influențele, de a dezvolta capacitatea și modalitatea de receptare și comunicare a
informației, de socializare a copiilor dar și de a depista eventualele deficiente pentru a preveni un
eventual eșec în debutul școlarității, astfel la intrarea în școală copilul trebuie să posede:
- abilitatea de a lua decizii asupra a ce intenționează să facă și cum va acționa;
- autodisciplina, abilitatea de a identifica scopuri personale și capacitatea de a-și urmări și
completa propriile sarcini;
- abilitatea de a se angaja cu copii și adulții în grupuri de lucru, cooperare;
- abilități expresive: a vorbi, a reprezenta grafic experiențele, ideile și sentimentele;
- abilitatea de a realiza clasificarea, scrierea în raport cu timpul, spațiul și cantitatea; rezolvări
matematice în diverse situații;
- deschiderea spre conduitele, opiniile și valorile altora;
- depinderi și abilități în artă, știință și mișcare fizică, în care să-și exprime energia și talentul;
- spirit avid de cunoaștere și simț personal al valorilor;
În momentul intrării in clasa pregătitoare, copilul începe o viață nouă concentrată pe învățarea
de tip școlar, învățarea se transformă pe neobservate într-o ocupație zilnică a elevului.

Bibliografie:
* Noul Curriculum pentru învățământ preșcolar 3-6/7 ani
* V. Duțu, G. Șerban, M. Călin, V. Popa, D. Soare, G. Pletea, M. Drăghici, N. Constantin
Aplicarea noului curriculum pentru educație timpurie – o provocare?, Editura Diana

836
 Colaborarea grădiniță-școală

Profesor inv. preṣcolar-Giubegan Eugenia Adriana

Gradinita cu P.N Drăguṭeṣti
Judeṭul Gorj

Sistemul de învăṭământ, ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerinṭele si posibilităṭile

oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltarii sociale. Sub impulsul cerinṭelor
dezvoltarii sociale, sistemele de învăṭământ se modifica, tinzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a
conṭinutului, a formelor de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele
instituṭii educative. Una dintre sarcinile grădiniṭei, este pregatirea copilului pentru ṣcoală, prin intermediul a
doua forme specifice, jocul si învăṭarea. Învăṭământul preṣcolar trebuie să realizeze educaṭia preṣcolară având
ca funcṭie majoră formarea si dezvoltarea personalităṭii copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu
posibilităṭile si dotările sale, in interesul său si al comunităṭii sociale.
Formele de colaborare dintre grădiniṭă si ṣcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic.
O primă masură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităṭii intre grădiniṭă ṣi
ṣcoală este plasată la nivelul conṭinutului învăṭământului, oglindit în special în programele grădiniṭei si ale
clasei pregătitoare. Pentru a fi însa operatională,corelaṭia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de
învăṭător ,cât si de educatoare.Astfel,educatoarele care lucrează cu grupa preṣcolară mare trebuie să cunoască
cerinṭele programei pentru clasa pregătitoare spre a-i asigura baza care să-i permită preṣcolarului însuṣirea
cunoṣtinṭelor clasei pregătitoare,iar învăṭătorul trebuie să cunoască programa grupei preṣcolare mari pentru a
ṣti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare. In
ceea ce priveṣte dezvoltarea gândirii matematice este necesar să fie formată capacitatea de a traduce in concepte
însuṣirile cantitative ale mulṭimilor, de a întelege relaṭiile dintre mulṭimi (superioritate,inferioritate,egalitate)de
a le pune in corespondenṭă, de a numara si de a efectua operaṭii mentale de adunare si scădere cu o unitate .
Aptitudinea de ṣcolaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă
copilului ṣi la cea afectivă,voliṭională si socială. În acest sens se dezvoltă interesul de cunoaṣtere al copilului ca
suport al unei motivaṭii susṭinute in învăṭare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-ṣi regla activitatea in
funcṭie de cerinṭele adultului,ale programului ṣcolar ,de a desfăṣura o activitate în grup, un anumit grad de
dezvoltare a motricităṭii.
Realizarea acestor capacităṭi conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educaṭiei
preṣcolare în relaṭia lor cu cele ale ṣcolii primare si conferă caracter de sistem relaṭiei dintre grădiniṭă ṣi ṣcoală .
Legatura dintre grădiniṭă ṣi ṣcoală se realizează ṣi prin
măsuri de ordin pedagogic, care acṭionează în sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuităṭii

837
în însăṣi folosirea metodelor si procedeelor didactice,în activitatea de învăṭare ,precum ṣi de intervenṭii în
formele de organizare a procesului de învăṭământ în primul rând în lecṭii. Astfel, este bine ṣtiut, ca
învăṭătura,dominantă a vârstei ṣcolare este prezenṭa în diferite forme ṣi la vârsta preṣcolară,ca izvorând din
necesitatea de a satisface interesul,curiozitatea copilului pentru cunoaṣtere.În clasa pregătitoare învăṭătorul
foloseṣte jocul atât ca activitate de învăṭare, cât ṣi ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuităṭii
grădiniṭei cu ṣcoala nu sunt mai puṭin importante cele care privesc formele de organizare si desfăṣurare a
activităṭii. În acest sens,experienṭa dovedeṣte că desfăṣurarea unor activităṭi comune cum ar fi:vizite la
ṣcoala,vizita ṣcolarilor în grădiniṭa, serbări comune,plimbări si programe distractive comune,contribuie la
atenuarea distanṭei dintre grădiniṭa si ṣcoala.Vizitele preṣcolarilor în ṣcoală trebuie să fie bine organizate pentru
a le produce o impresie placută si puternică pentru a le stimula dorinṭa vie de a deveni ṣcolari.
Colaborând cu ṣcoala,educatoarea va putea să-ṣi analizeze mai profund ṣi mai obiectiv
munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive ṣi negative cunoscând rezultatele la învăṭătura si purtare a
foṣtilor copii,iar învăṭătorul va cauta să nu piardă pe parcurs cunoṣtinṭele însuṣite în grădiniṭă.

838
 Colaborarea dintre gradiniţă şi şcoală

Prof. Giurgiu Timea

Gradiniţa PP 11 Arad

Colaborarea dintre gradiniţă şi şcoală este impusă de faptul că ambele sunt incluse în acelaşi
ciclu curricular si anume ciclul achizţiilor fundamentale.
Finalităţile învăţământului preşcolar cât si cele ale învăţământului primar, sunt comune.
Abilităţile formate deja în învăţământul preşcolar sunt reluate în clasele I şi a II a şi exersate în context
noi, mai complexe.
Instituţiile preşcolare au o activitate educativă specific, rezultantă a dezvoltării teoriei şi
practicii pedagogice preşcolare . Grădiniţa îşi amplifică în mod sensibil funcţiile în sistemul şcolar ,
transformându-se într-o autentică verigă a acestuia.
Obiectivul prioritar al grădiniţei este dezvoltarea integrală a personalităţii copilului, pe plan
fizic , psihic, intelectual , moral, motivational, volitional, de relaţie.
Concomitent educaţia preşcolară poate neutraliza influenţele negative ale unor medii familiale
defavorabile , poate ajuta la depistarea tulburărilor de comportament sau mentale.
Un alt obiectiv important urmărit de grădiniţă este dezvoltarea capacităţilor intelectuale ,
punerea bazelor pentru conturarea unei personalităţi armonioase, cultivarea motivaţiei afective faţă
de învăţătură, faţă de frecventarea şcolii.
Pe lângă faptul că , grădiniţa are funcţia de a oferi copiilor cunoştinţe si experienţe foare
avorizează accesul copiilor în învăţămăntul primar.
Grădiniţa şi şcoala se află într-un raport de continuitate care implică în mod obligatoriu
colaborarea dintre educatoare şi învăţători, preşcolari şi şcolarii mici.
Din multiplele forme de colaborere dintre grădiniţă şi şcoală , în care resursele umane ,
materiale şi financiare au o dinamică pe o durată determinată de timp, în vederea atingerii unui
scop care va produce schimbări pozitive în ambele grupuri proiectul educative şcolar.
Proiectul oferă posibilitatea de a se constitui o echipă care să aibă un proces comun de
reflecţie , de implicare , de activitate şi evaluare.
În cadrul proiectului educativ elevii şi preşcolarii sunt puşi într-o multitudine de situaţii de
relaţionare socioculturală, situaţii de exersare a aptitudinilor de comunicare , de povestire, de
dramatizare a unor poveşti şi nu numai.
Proiectul educativ şcolar este o foarte bună modalitate de colaborare între grădiniţă şi şcoală,
deoarece se creează o echipă formată dintre învăţători şi educatoare care au un scop comun,
generator de reală comunicare şi colaborare.
Învăţarea capătă dimensiuniile implicării afective deoarece în derularea activităţilor comune
celor două instituţii fiecare copil se simte valorizat, doreşte să-şi ajute colegii, se simte demn de
încredere şi capabil de succes.
Proiectul educativ permite copiilor să se cunoască mai bine, să colaboreze în realizarea unor
sarcini, să schimbe impresii legate de anumite teme.
Colaborarea dintre cadrele didactice , din cele două instituţii , îi va ajuta pe preşcolari să-şi
învingă teama de a merge la şcoală, le educă comportamentul comunicativ , capacitatea de a-şi
însuşii coduri de limbaj , de a le utiliza corect.

839
 „COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ!
RELAȚIA EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR”

Unitatea:„Grădinița cu Program Prelungit nr .7

Structură Grădinița cu Program Normal „Popa Lupu” SIGHETU-MARMAȚIEI
JUD.MARAMUREȘ
Coordonator: Godja Loredana

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin de
urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au
un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare.
Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim–
dezvoltarea personalităţii copilului.
I. 1. Delimitări conceptuale
În urma analizei lucrărilor de referinţă pe tema „Colaborarea grădiniţă- şcoală”, conceptul de „grădiniţă”
este definit în diferite moduri. După Cojocariu.,V., M., şi Mâţă., L., (2011) conceptul „grădiniţă” se refera la
„ o instituţie şcolară de realizare a educaţiei formale, specializată şi adaptată pentru copiii cu vârste între 3 şi
6-7 ani, bazată pe joc, care să permită copiilor să dezvolte abilităţi sociale, emoţionale, cognitive şi fizice
care îl va pregăti pentru activitatea specifică din învăţământul primar.( Cojocariu Venera-Mihaela; Mâţă
Liliana, 2011, p. 108)
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul
procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii
educaţionali.
II. 2. Alte subpuncte
1. Rolul grădiniţei în pregătirea pentru şcoală
Grădiniţa are rolul de:
- a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de
viaţă;
- a lărgi contactele cu lumea exterioară;
- a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei;
- a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective;
- a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate;
-a pregăti copilului pentru şcoală, prin intermediul a două forme specifice:jocul şi învăţarea.
2. Rolul grupei pregătitoare în pregătirea pentru şcoală
a). Menirea grupei pregătitoare este de a da posibilitatea preşcolarilor să
dobândească pregătirea necesară pentru începerea activităţii şcolare, iar sub aspect
formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoastere
(memorie, gândire, imaginaţie);

840
b). Vocabularul copilului preşcolar trebuie să fie suficient de bogat. Pe lângă cunostinţe, reprezentări,
noţiuni, preşcolarii trebuie să aibă dezvoltate şi anumite deprinderi: de a ţine creionul în mână, de a număra,
de a compara mulţimile, de a rezolva o problemă, o sarcină, de a desena, picta, modela.
c). De asemenea, este necesar ca preşcolarul să fie stăpân pe mişcările fundamentale: mersul, alergare,
căţăratul, aruncarea, târâtu,săritul. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite ,înseamnă că scopul educaţiei
psihomotrice în grădiniţă a fost atins, iar sarcinile educaţiei fizice au fost realizate.
d). Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinţe în ce priveste dezvoltarea morală. Copilului i se formează
aici diferite emoţii şi sentimente morale, sentimente de prietenie,de ajutor reciproc. Copiilor li se formează
şi unele deprinderi de comportare civilizată: să salute, să fie politicoşi, să-i ajute şi să-i respecte pe cei în
vârstă.

841
ED. GOGA MIHAELA
GPN “U.A. SIBIOARA”

COLABORAREA GRADINITA-SCOALA

Grădinita îi oferă copilului prescolar un mediu plăcut, săli cu povesti, jocuri, cântece.
Educatoarea desi se străduieste să preia rolul mamei, nu-si dăruieste dragostea si căldura numai la 1-2 copii,
ca în familie ci si le împarte la 20-25 de copii.În grădinită copiii sunt încurajati să se manifeste liber, se
respectă plăcerea copilului pentru ceea ce face, educatoarea fiind mai atentă cu fiecare.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunostintelor si de formare a priceperilor si
deprinderilor începute în grădinită la vârsta de 3 ani, este necesară o legătură foarte strânsă între grădinită si
scoală.Cum aceste deprinderi nu se formează la întâmplare ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine
sarcina de a-i pregăti pe copii să înteleagă de ce este nevoie ca ei să fie informati, să cunoască aspecte
diferite despre lume, despre mediul înconjurător, despre păstrarea sănătătii. Desigur, pregătirea intelectuală
a copilului pentru scoală începe de la grupa mică, continuă la grupa mijlocie si se sfârseste la grupa mare-
pregătitoare.
Dascălul este acel ,, personaj” care îi sădeste la copil stima, încrederea, respectful fată de propria persoană,
calităti evidente la această vârstă.
Rolul grupei pregătitoare pentru scoală
Legea ÎnvăŃământului nr.84 din 1995 a instituit în cadrul grădinitei, grupa de pregătire pentru scoală, care
cuprinde copiii de 5-6/7 ani.Activitătile organizate în grădinită constituie modalităti eficiente de pregătire
pentru scoală, conditie necesară pentru succesul în clasa I. Menirea grupei pregătitoare este de a da
posibilitatea prescolarilor să dobândească pregătirea necesară pentru începerea activitătii scolare, iar sub
aspect formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoastere (memorie,
gândire, imaginatie).Vocabularul copilului prescolar trebuie să fie suficient de bogat. Pe lângă cunostinte,
reprezentări, notiuni, prescolarii trebuie sa aibă dezvoltate si anumite deprinderi: de a tine creionul în mână,
de a număra, de a compara multimile, de a rezolva o problemă, o sarcină, de a desena, picta, modela. La
intrarea în scoală, organismul copilului trebuie să fie clădit sănătos, rezistent la eforturi, îndeajuns de bine
călit, ca să reziste la intemperii, capabil să desfăsoare o muncă sustinută (accesibilă vârstei) fără a obosi
usor. De asemenea, este necesar ca prescolarul să fie stăpân pe miscările fundamentale: mersul, alergare,
cătăratul, aruncarea, târâtul. Dacă toate aceste conditii sunt îndeplinite înseamnă că, scopul educatiei
psihomotrice în grădinită a fost atins, iar sarcinile educatiei fizice au fost realizate.
Pregătirea pentru scoală ridică si unele cerinte în ce priveste dezvoltarea morală.
Copilului i se formează aici diferite emotii si sentimente morale, sentimente de prietenie, de ajutor
reciproc.Copiilor li se formează si unele deprinderi de comportare civilizată: să salute, să fie politicosi, sa-i
ajute si să-i respecte pe cei în vârstă. Sunt situatii când, sub aspectul dezvoltării intelectuale, unii dintre
copii nu au formate într-o măsură corespunzătoare vârstei lor, priceperile si deprinderile, nu posedă toate
cunostintele necesare pentru scolarizare. De exemplu: unii nu stau linistiti în bancă, ceea ce dovedeste
că mecanismele sunt slab dezvoltate; nu se pot concentra în mod sustinut la lectii, lăsându-se usor distrasi;
nu sunt în stare să desfăsoare o activitate mintală de mai lungă durată, deoarece obosesc repede. De
asemenea, limbajul unor copii nu este dezvoltat la nivelul cerut, fac greseli în pronuntare, înteleg denaturat
cuvintele uzuale, auzul lor fonematic este slab dezvoltat ceea ce îngreunează însusirea citirii în perioada
abecedarului.
Si sub aspectul dezvoltării morale unii copii se pot prezenta nesatisfăcător: sunt nedisciplinati, nu pot
depune eforturi voluntare accesibile vârstei; reprezentările lor morale sunt imprecise.

842
Toate acestea constituie un indiciu sigur al nepregătirii lor pentru scoală.Cunoasterea acestor lipsuri reale si
posibile în dezvoltarea fizică, intelectuală si morală a copilului prescolar prezintă o mare importantă. Atentă
la posibilitatea aparitiei lor, educatoarea va sti în ce directie să actioneze pentru a le preveni.
Nivelul de dezvoltare intelectuală al prescolarului se evaluează nu după volumul de cunostinte pe care el le
detine cât după nivelul operational al proceselor lui de cunoastere.
Grupei pregătitoare îi revine sarcina de a dezvolta prin exersare, procesele psihice de cunoastere ale copiilor
până la nivelul maturitătii scolare.
Debutul scolar presupune un anumit nivel de dezvoltare psihică intelectuală si morală a copilului, iar
aptitudinea de scolaritate sau maturitate scolară solicită dobândirea unor priceperi, deprinderi, si capacităti
necesare activitătii scolare bazată pe învătare.
Grădinita trebuie să creeze premize favorabile pentru realizarea continuitătii învătământului prescolar cu cel
primar.

843
 PUNTEA DINTRE GRĂDINIŢĂ ŞI ŞCOALĂ

Prof. Înv. Primar GOGA POMPLIA ADRIANA

Şcoala Gimnazială “Ştefan cel Mare” Cetatea de Baltă

Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind rolul de elev, natura
relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi mai ales specificul învăţării. Spre
deosebire de gradiniţă , la şcoală învăţarea constituie un act deosebit de complex ce angajează dintr-o
perspectivă inedită întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomofiziologice, toate
cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat
proces de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care
vizează pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a
spiritului de observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea
copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor
proceselor cognitive, afective și voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii
pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și
înconjurător.
Factorii principali răspunzători de dificultăţile pe care le întâmpină unii dintre copii în ceea ce priveşte
integrarea şcolară trebuie căutaţi în primul rând în interiorul instituţiei preşcolare, în stilul de muncă al
educatoarei, fără a ignora însă starea de sănătate, stadiul dezvoltării biopsihice şi influenţa educativă a
mediului familial.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de
calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea
și ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta,
munca,învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o
realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca
din şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea
la nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii
în cel al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea
şi sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de
învăţare dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi
informal). Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi,
a concentrării atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor
pentru şcoală.
Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și
procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a
procesului de învățământ în primul rând lecții. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt
mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens,
experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în
grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței
dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le
produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea

844
contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituția dar și cu cele mai
importante personaje ale ei, ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de școală.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa
fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.
Pregătirea copilului preşcolar pentru activitatea din şcoală constituie un scop fundamental al
procesului instructiv educativ din grădiniţăşi totodată criteriul esenţial al eficienţei învăţământului
preşcolar.

Bibliografie:
1.Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985
2.Goras Postica , Viorica“Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Editura Prodidactica,
Chisinau, 2010;
3.Vrăşmas , Ecaterina Adina, Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura Aramis, Bucureşti, 2002
4.Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011

845
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ȘCOALĂ

Prof. înv. primar GOMOI CARMEN

Procesul de învățare și implicit de evoluție individuală și socială are la bază

transmiterea informației de la un individ la altul. Cel care transmite informația se
numește emițător, iar cel care o primește este receptorul.Transmiterea directă a
informației de la o persoana la alta este cea mai simplă și mai eficientă modalitate de
învățare.
Înlăturând puțin aspectul academic al prezentării și privind-o dintr-o perspectivă mai
personalizată, putem spune că acest proces de învățare este evoluția relației maestru-
discipol de-a lungul istoriei.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din
grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin
colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din
primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă
cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se
asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi
,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai
ale,specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale
psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite
anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în
grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă
şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca
fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile
în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură
şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor
şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în
clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul
şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se
află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al
pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se
poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea,ci
şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de
creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net

846
preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de
supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a
dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o
serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea
copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a
procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază
a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi
modul cum este acesta pregătit.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor
procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.

847
 Colaborearea gradinita-scoala. Relatia educatoare-invatator-profesor

Prof. Inv. Prescolar Gorcea Valnetina Cornelia

GPN Cipau Jud. Mures

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite
de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei
fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii
sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
In concluzie, putem afirma ca legatura dintre gradinita si scoala este benefica atat pentru cadrele
didactice din gradinita si scoala, cat si pentru copii, reusind sa realizam impreuna obiectivul propus- buna
pregatire a copiilor pentru viata.

848
 Colaborarea grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor

Între grădiniţă şi şcoală va ramâne mereu acea legatură firească ce ajută la definirea şi
desăvârşirea omului ca şi caracter, personalitate, evoluţie psihologică şi fizică, nivel intelectual şi
conceptual şi, de ce nu, ca şi profesionist în diferite domenii. Toate lucrurile mari, de importanţă
majoră, au un început şi cu toţii suntem de acord când ne gândim la baza pe care trebuie să o
dobândim încă de la începuturile învăţării.
Dacă la început învăţarea înseamnă disciplină şi o oarecare obişnuinţă, pe parcurs acestea duc
la deprinderi şi formare a personalităţii şi caracterului elevului. Toate pornesc însă de la primii
paşi, adică de la grădiniţă. Vedem copii plângând, suferind după mediul familial, forţaţi parcă
uneori să se adapteze noilor medii, să accepte, de voie, de nevoie noile „reguli” impuse. Mai
târziu aceşti copii sunt fericiţi în mediul lor, socializarea le dă puterea inconştientă de a „uita” şi
de a se deprinde cu noile obiceiuri. Totul este o evoluţie mentală şi sentimentală şi, în acelaşi
timp, o legatură strânsă dintre învăţător şi învăţăcel, o acceptare reciprocă, care, pe parcurs se
transformă în admiraţie, dependenta creatoare. Baza despre care vorbeam mai sus ne-o oferă
educatorul. Acesta, cu priceperea lui desavarşită, cu rabdarea lui infinită, poate ajuta copilul să-şi
învingă teamă, să-i insufle nevoia de disciplină şi sete de cunoaştere, Toate acestea încep la
gradiniţă şi cresc, treptat, pe parcursul anilor de şcoală. Este o legatură puternică, incontestabilă
şi absolut necesară.
În contextul procesului educaţional, continuitatea este prezentă sub aspect conceptual şi sub
aspect operaţional. Continuitatea finalităţilor atribuie sens şi direcţie acţiunii educaţionale şi
permite conexiunea funcţională între ideal, scopuri şi obiective, precum şi abordarea acestora din
diverse perspective ale proiectării comportamentului uman.Prezenţa continuităţii în finalităţi
declanşează procesul firesc al continuităţii prin conexiunea cu alte elemente ale
procesului.Valoarea conţinutului, apreciat ca esenţă purtătoare de sens educaţional şi încărcătură
axiologică în educaţie, rezidă, de asemenea, în continuitate. Prin continuitate, conţinutul asistă
dezvoltarea personalităţii în timp, imprimându-i noi dimensiuni.Orice achiziţie constituie o pistă
de lansare, o bază şi, totodată, o condiţie pentru însuşirea unui nou conţinut.
Gradiniţa reprezintă factorul primordial care influenţează parcursul optim al elevului, gradul în
care acestuia îi va plăcea şcoala, poate reprezenta un factor determinant pentru participarea lui la
ore, orientarea şi dorinţa acestuia de a face performanţă.
Reforma învatamântului românesc vizează transformări la nivelul structurii şi funcţionării
sistemului atât pe verticală, cât şi pe orizontală: pe verticală, prin asigurarea continuităţii între
treptele de învăţământ, pe orizontală, prin conceperea conţinuturilor într-o perspectiva inter şi
transdisciplinară, deschisă valorilor specifice educaţiei permanente.
Continuitatea între treptele de învăţământ trebuie privită ca o armonizare a obiectivelor,
resurselor, conţinuturilor, formelor şi mijloacelor de realizare, cât şi a strategiilor didactice
utilizate. Copilul este un adult în devenire, care aspiră cu o energie nesfârşită la viaţa de om
mare. La naştere, el posedă potenţialuri şi predispoziţii, este fragil şi neajutorat, însă de-a lungul
anilor va deveni parte integrantă a unei societăţi complicat organizate. Treptat, copilul începe să-
şi facă debutul într-o lume a uriaşilor, capătă autonomie, iniţiativă, îşi satisface nevoi variate,
învaţă să se comporte „ca un om mare”.

849
Călătoria vieţii poate fi palpitantă, fascinantă, dar în acelaşi timp plină de obstacole şi dificultăţi.
Adultul este cel care însoţeşte copilul, până la un anumit punct, în această minunată aventură a
descoperirii de sine, a învăţării, a conştientizării. Dezvoltarea psihocomportamentală, intelectuală
şi socială a copilului se află în mâinile adultului, care are o sarcină esenţială, dar şi o
extraordinară responsabilitate.
Adultul (educator/profesor) are menirea de a-i construi, consolida, îmbogaţi psihicul şi,
ulterior, de a-l ajuta pe copil în eforturile lui de a descoperi lumea înconjurătoare.
Gradiniţa este prima experienţă a vieţii în societate a copilului. Ea constituie un cadru nou pentru
el, prin dimensiunile şi conţinuturile sale, prin activităţile variate, noi şi interesante. Este o
înşiruire de metamorfoze, cu o încărcătură afectivă intensă şi un dinamism nestăvilit. Adaptarea
la noul mediu va fi de lungă durată, cu progrese şi regrese, cu eforturi perseverente şi de durată,
atât din partea copilului însuşi, cât şi a adulţilor care-l susţin. Copilul paşeşte într-un nou univers
social, o lume plină de necunoscut şi de provocări, care îl confruntă cu experienţe inedite :
experienţa vieţii în grup, a concentrării pe sarcină, a dialogului şi a ascultării, a ordonării lumii în
cifre şi litere cu sens, a jocului, a întrecerii şi competiţiei.

Gordin Iuliana-Petronela

Prof.de limba franceză/limba engleză,

Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea”, Paşcani, Jud.Iaşi

850
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ - ȘCOALĂ!
PROF. ÎNV. PRIMAR, GOVOR MIHAELA

ȘCOALA PRIMARĂ BĂLTIȚA – MĂNEȘTI; JUDEȚUL PRAHOVA

Educația este o acțiune la care își dau concursul școala, familia, întreaga societate și colaborarea între
ele apare logic stringentă.

Referindu-mă la colaborarea dintre grădiniță și școală, aceasta se poate asigura prin măsuri de ordin
psihopedagogic, menite să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală. Este vorba de
legătura indisolubilă între prevederile programelor grădiniței și ale clasei Pregătitoare. Pentru a fi însă
operațională, corelația dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învățător, cât și de educatoare.
Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa preșcolară mare trebuie să cunoască cerințele programei pentru
clasa Pregătitoare spre a-i asigura baza care să-i permită preșcolarului însușirea cunoștintelor clasei
Pregătitoare, iar învățătorul care va prelua clasa Pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei preșcolare
mari pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire și educare.

Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este
prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa Pregatitoare, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de
învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu
școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În
acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi:

• Vizitele preșcolarilor în școală (trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și
puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari);

• Vizitarea de către școlarii din clasa Pregătitoare a unei grădinițe pentru a le împărtăși copiilor de aici
primele lor experiențe școlare;

• Organizarea unor sedințe cu părinții copiilor în ultimul semestru de activitate din gradiniță la care sunt
invitați câțiva dintre viitorii învățători, ce vor informa părinții asupra modului de pregătire al copiilor
pentru școală;

• Simularea în cadrul grădiniței a unor activități de tip școlar cu grupa mare;

851
• Urmărirea de către educatoare a copiilor deveniți școlari pentru sesizarea progreselor în dezvoltare sau,
dimpotrivă, a dificultăților pe care le întâmpină sub efectul noilor solicitări;

• Organizarea unor serbări comune;

• Realizarea unor activități metodice comune pentru educatoare și învățătoare ori de câte ori se ivesc
probleme și solicitări care interesează ambele instituții;

• Parteneriatul educațional (unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei contemporane; concept și atitudine
în câmpul educației; formă de comunicare, cooperare și colaborare în sprijinul copilului la nivelul
procesului educațional. El presupune o unitate de cerințe, opțiuni, decizii și acțiuni educative între factorii
educaționali).

Toate acestea contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Prin stabilirea contacte cu
școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituția dar și cu cele mai importante personaje
ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează
perspectiva primei zile de școală.

Din păcate, în comparație cu mediul rural, în mediul urban oportunitățile de colaborare între grădiniță
și școală sunt mai rare, mai ales atunci când instituția preșcolară este plasată, spațial, în zone mai izolate sau
mai departate de instituția școlară, situație în care cele două medii educaționale păstrează, doar virtual,
interese comune. Cu toate acestea, având în vedere că grădinița și școala primară reprezintă două trasee
educative succesive, dar părți ale unui proces care trebuie să rămână în ansamblu unitar, legatura dintre
respectivele instituții se cere întărită pentru ca trecerea de la una la alta să asigure continuitatea proiectelor și
finalizarea lor adecvată. Personalul didactic din cele două instituții urmează să caute împreună acele
prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat al școlii.

Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoştință micuţilor elevi cu
viitorul învăţător, îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii, sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării, şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.
Activitatea educatoarelor şi învăţătorilor trebuie să se împletească.

Vârsta preşcolară este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici, educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia întregii
vieţi de mai târziu.

La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi: familia,
grădiniţa şi şcoala.

852
 GRĂDINIȚA P.P. ,,PESCĂRUȘ”-Mangalia
PROIECT EDUCATIONAL

2014 – 2015

Coordonatori : Prof. Inv.preșc. VOCHIN ANAMARIA

Prof. Inv.preșc. DRAGNEA SIMONA
Prof. Inv.prim. DRAGOMIR MARIANA
Prof. Inv.prim. RADU DENISIA

Directori: Ed. MANOLACHE ILEANA- Director Gradinita P.P. Pescaruș-Mangalia

Prof. Dr. IONESCU MIHAI - Director Școala Gimnaziala Nr. 3 - Mangalia

853
DATE GENERALE
Proiectul urmăreşte stabilirea de relaţii de prietenie între copiii celor două grădiniţe în vederea
desfăşurării unor acţiuni comune cu caracter religios, patriotic, social, artistic şi formarea deprinderilor de
colaborare şi schimb de experienţa între cele două grădiniţe.

ARGUMENT :
Am considerat necesară încheierea unui parteneriat educațional între școală și grădiniță pentru a
pregăti integrarea adecvată a preșcolarilor în sistemul acțiunilor și interacțiunilor școlare și pentru a le
asigura premisele pentru însușirea elementelor formative care conduc la aptiduninile de școlaritate în
consens cu noile obiective și finalități educaționale.

SCOPUL PROIECTULUI :
♦ Pregătirea copiilor pentru noul cadru relațional ;
♦ Asimilarea rolului de elev,pentru formarea sentimentului colectivității și a conștiinței solidarității;
♦ Dezvoltarea valenţelor morale, religioase, patriotice şi artistice ale preşcolarilor și școlarilor;
♦ Educarea sentimentelor de prietenie;
♦ Formarea deprinderilor de colaborare între copii prin activităţi comune;
♦ Aplicarea cunoştinţelor dobândite prin activităţile comune, în relaţiile interumane;
♦ Întărirea relaţiilor colegiale de colaborare între educatoare și învățătoare

OBIECTIVE URMĂRITE:
• să manifeste interes pentru însuşirea unor noţiuni ca: toleranţă, respect, întrajutorare, egalitate de
şanse;
• să efectueze diferite activităţi comune{culturale, artistice, ecologice, de cunoaştere, lucrări practice,
vizite, vizionare de spectacole);
• să stabilească relaţii de prietenie;
• să manifeste interes pentru aplicarea cunoştinţelor dobândite în diferite situaţii;
• sa conştientizeze utilitatea cunoştinţelor dobândite în colaborare;

DURATA PROIECTULUI : 1 an școlar

GRUP ŢINTĂ :
• copiii preşcolari înscrişi la Grădiniţa P.P. Pescăruș-Mangalia;
• copiii școlari mici înscriși la Școala Gimnazială Nr 3 - Mangalia
• Părinţi, bunici.

LOCUL DESFĂŞURĂRII PROIECTULUI:

• Sala de grupă
• Sala de clasă
• În aer liber

RESURSE UMANE:
• cadrele didactice din gradinița ,,Pescăruș”:
Vochin Anamaria Nicoleta
Dragnea Simona Camelia
Petraș Daniela
Manolache Ileana
Orzață Maria

854
 Befu Eleonora
Apostu Mihaela Veronica
Criste Cristina Ileana

• copii preşcolari şi şcolari

• părinţi şi bunici

RESURSE MATERIALE:
• Cărţi
• Carton
• Carioca, acuarele
• Costume
• Dulciuri
• Diplome
• Aparat foto
• Albume
• Materiale reciclabile

RESURSE FINANCIARE:
• Contribuţii ale educatoarelor, ale învățătoarelor şi ale părinţilor în cazul deplasărilor.

ACŢIUNI ALE COPIILOR ŞI CADRELOR IMPLICATE:

• Vizitarea celor doua unităţi partenere;
• Pregătirea unor programe artistice pentru a fi prezentate musafirilor şi cu ocazii diferite;
• Vizitarea unor obiective din localitatea;
• Schimb de daruri şi amintiri;
• Concursuri de recitări, de desene;
• Realizarea unor albume cu aspecte din activităţile din grădiniţă și școală.

ROLURI ŞI RESPONSABILITĂŢI:
• Mobilizarea copiilor şi a părinţilor ;
• Identificarea resurselor necesare desfăşurării proiectului;
• Prezentarea tuturor informaţiilor şi a materialelor realizate pe grupuri ;
• Pregătirea expoziţiilor,concursurilor, poeziilor, cântecelor, etc.
• Pregătirea diplomelor care vor fi acordate celor mai buni participanţi.

EVALUARE:
a) Evaluarea gradului de implicare și a interesului copiilor pentru proiectul propus prin realizarea unui
raport cantitativ între numărul potențial și cel real al participanților.
b) Evaluarea impactului proiectului asupra participanților, dobândirea cunoștințelor despre școală,
despre viața de elev prin fișe de evaluare.
c) Dezvoltarea spiritului de colaborare, stimularea muncii în echipă prin evidențierea preșcolarilor și a
școlarilor care au reușit să colaboreze și să comunice eficient în activitățile practice, de observare, realizarea
de lucrări pe tema proiectului, aprecierea materialelor realizate, expoziții.
d) Realizarea de către organizatori a unei analize finale a proiectului pentru relevarea raportului dintre
obiectivele propuse și rezultate.

855
NOTĂ:
În cadrul colaborării părţile implicate au posibilitatea de a propune şi a discuta eventuale schimbări.

PLANIFICAREA ACTIVITĂTILOR
Nr. Tema activităţii Data Mijloc de realizare Loc de Coordonatori
Crt. desfăşurare

1. ,Preșcolarii de azi Februarie - vizita învățătorilor în Vochin

- școlarii de mâine” 2015 grădiniță Grădinița Anamaria
- activitate de prezentare a Dragnea
2.
„ Cum e viaţa de unor aspecte din viaţa Școala Simona
şcolar?” elevilor; vizitarea bibliotecii Dragomir
şcolare; Mariana
Radu Denisia
3. „Mărţişoare pentru Martie -confecţionare de mărţişoare
prietenii noştri” 2015 și realizarea unei expoziţii
cu vânzare

4. ,,Jocul – prietenul - concurs de desene Grădinița/scoala

tuturor”

5. „Tradiţii şi obiceiuri Aprilie -realizarea unor produse ale

Pascale” 2015 activităților preşcolarilor Sala de clasă
şi trimiterea acestora,
şcolarilor

6. „Copilăria în culori” Mai

2015
-articiparea la activități Grădinița/școala
în cinstea zilei de 1 Iunie

7. „Copiii- florile vieții”

Grădinița/școala
8. Cunoașterea impactulu Iunie Finalizarea proiectului-
proiectului asupra 2015 evaluarea
participanților rezultatelor

856
 Colaborarea grădiniţă -scoală

Grigoras Florenta

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.

Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O prima
masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala
este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I.
Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.

O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca
invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:

a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;

b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;

c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.

In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a traduce in
concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .

Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea

afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.

857
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .

Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.

Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele de
organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala
trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta
vie de a deveni scolari.

Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.

In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

Bibliografie-,,Rasunetul-cotidianul bistritenilor de oriunde”

858
 Colaborarea grădiniţă -scoală
GRIGORAS GENICA FLORENTA

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în
întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este
valabila şi pentru primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi
învăţământul primar. Mai precis, legătura reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate
intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate va asigura o mai rapida adaptare a
copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru
arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada el
constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una
şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a
educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre
toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o
reprezinta realizarte unei legaturii functionale de continuitate intre activitatea din grupa mare
a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor
componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de invatamant:obictive
pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.

Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin

psihopedagogic. O prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la
asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala este plasata la nivelul continutului
invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I. Este vorba de
legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si
de educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca
cerintele programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului
insusirea cunostintelor clasei I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca
programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de
instruire si educare.

O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea
scolara o constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati
intelectuale ,afectiv-volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati
activitatii scolare,deci trebuie sa se stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa
asimileze cunostintele prevazute in clasa I. Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera
unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca invatarea scrierii si citirii implica formarea
unor capacitati:

a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa

forma lor ,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;

b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;

c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce
inseamna insusirea limbajului si formarea conceptelor.

859
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de
a traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua
operatii mentale de adunare si scadere cu o uniate .

Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la

cea afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului
ca support al unei motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si
regla activitatea in functie de cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o
activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a motricitatii.

Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice

educatiei prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system
relatiei dintre gradinita si scoala .

Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care
actioneaza in sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi
folosirea metodelor si procedeelor didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii
in formele de organizare a procesului de invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine
stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este prezenta in diferite forme si la varsta
prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface interesul,curiozitatea copiluli pentru
cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc
de relaxare ,de destindere pentru copii.

Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care
privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca
desfasurarea unor activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita,
serbari comune ,plimbari si programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei
dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a
le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.

Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si
purtare a fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite
in gradinita.

In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte
forme de strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor
si invatatorilor la cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice ,
la « lectii model »,la sesiuni de comunicari.

Bibliografie-,,Rasunetul-cotidianul bistritenilor de oriunde”

860
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA

PROF. INV. PRESC. GRIGORAS VASILICA

Asigurarea unităţii şi continuităţii acţiunilor educative constituie o preocupare care abordează

problemele pedagogice şi psihologice ale învăţământului preprimar şi primar.
În condiţiile în care învăţământul preprimar nu este generalizat, se impun o serie de măsuri pentru a
evita decalajul prea mare între copiii care frecventează grădiniţa şi cei care vin în clasa pregatitoare
direct din familie.
În momentul actual, de şcolarizare la 6 ani, reuşita acţiunilor pedagogice ale grădiniţei şi şcolii
poate fi influenţată în tot mai mare măsură de modul în care cadrele interesate în educaţia copilului (
învăţătoare şi educatoare, medici şi familie) colaborează pentru asigurarea unităţii şi continuităţii în
educarea copiilor. Păstrându-şi fiecare instituţie specificul şi sfera de preocupare, ele sunt datoare să
acţioneze unitar şi în permanenţă în interesul copiilor. Grădiniţa are nevoie să cunoască perspectivele
muncii pe care şcoala le va realiza, iar şcoala trebuie să cunoască mai bine potenţele copilului pe care-l
preia şi totodată să împrumute şi să dezvolte unele procedee de activitate adecvate perioadei de
familiarizare a copilului cu activitatea şcolară. Prin aceste preocupări comune dinamica procesului
instructiv – educativ capătă valenţe noi, mai ales în ceea ce priveşte calitatea de care beneficiază în
primul rând copiii – centrul preocupărilor celor două instituţii.
Intrarea în şcoală constituie în viaţa copilului un moment de răscruce pentru formarea
personalităţii lui. Odată cu trecerea la învăţătura sistematică, în şcoală se sfârşeşte perioada preşcolară
şi începe perioada vârstei şcolare a copilului.
Intrarea în şcoală schimbă întreaga structură a vieţii copilului; ea îl introduce într-un sistem de noi
raporturi, îi pune în faţa noi probleme, îl deprinde cu o activitate de un tip cu totul nou şi anume cu
învăţătura în şcoală.
Această nouă situaţie de viaţă, pe care o ocupă şcolarul în comparaţie cu preşcolarul şi noua
activitate care constituie conţinutul principal al vieţii lui pun noi cerinţe în faţa copilului. Însuşirea
cunoştinţelor la vârsta preşcolară se deosebeşte fundamental din punct de vedere psihologic de
însuşirea cunoştinţelor la şcoală.
La preşcolari, această însuşire a cunoştinţelor se produce în principiu în aşa fel încât ea nu
constituie o problemă specială din punct de vedere subiectiv.
La şcolari, însuşirea cunoştinţelor devine o activitate al cărei scop constă pentru el tocmai în
dobândirea de cunoştinţe.. La vârsta şcolară apare pe deplin clară deosebirea dintre joc şi învăţătură, în
urma cărui fapt învăţarea capătă caracterul de muncă şcolară, adică de activitate organizată voluntar,
având în vedere obţinerea unui rezultat important din punct de vedere social.
Alături de însuşirea de către copil a cunoştinţelor şcolare, calitatea muncii lui şcolare devine obiect
al aprecierii sociale. Această apreciere începe să determine relaţiile copilului cu cei ce-l înconjoară,
începe să determine, ca să spunem aşa, poziţia lui socială: el devine fruntaş la învăţătură, citeşte mai
bine ca toţi, sau dimpotrivă, este ameninţat de pericolul de a deveni un codaş.
Astfel, odată cu intrarea în şcoală viaţa copilului capătă un nou conţinut. El capătă calitatea de
şcolar, ceea ce implică deja anumite obligaţii faţă de societate, pentru a căror îndeplinire el este
răspunzător. Şcolarul este obligat să înveţe bine; el trebuie să se supună regulilor şcolii, comportarea
lui trebuie să corespundă cerinţelor, tradiţiilor şi vederilor colectivului clasei sale.
Dacă, venind la şcoală , copilul îşi însuşeşte cu greu regulile de conduită şcolară, dacă nu înţelege
pe deplin noile sale obligaţii, atunci spunem că este insuficient pregătit pentru instrucţia şcolară. Pentru
a putea învăţa la şcoală, este necesar un anumit nivel de dezvoltare psihică, pe care copilul trebuie să-l
atingă în timpul preşcolarităţii. Acest nivel nu poate fi atins de la sine, ci numai în urma educaţiei şi
instrucţiei copilului în perioada preşcolară.
Educatoarele şi învăţătoarele trebuie să găsească metode comune prin care să influenţeze
dezvoltarea psihică a copilului în toate direcţiile sale. Aceştia au obligaţia să cultive şi să întreţină
emoţiile şi sentimentele pozitive, să creeze şi să întreţină o bună dispoziţie a copilului, să realizeze un
perfect echilibru între activităţile de joc, activităţile alese, pe arii de stimulare, şi independente ale
copiilor. Cât de mult s-ar câştiga pe linia dezvoltării personalităţii copilului dacă s-ar reflecta mai mult
un sistem de acţiuni educative în care elementul afectiv să predomine. Ce progrese uimitoare s-ar

861
realiza în şcoală , în perioada preabecedară şi cât de mult s-ar scurta aceasta, dacă sistemul de acţiuni
educative, de aici pe linia dezvoltării afective a copilului, s-ar întâlni cu cel din grădiniţă şi s-ar
continua la limite superioare. Şi în şcoală şi poate mai mult aici, este necesară realizarea unui echilibru
între lecţii şi elementul distractiv, de joc şi realizarea unor săli de clasă mai vesele, mai frumoase.
Pregătirea copilului pentru şcoală trebuie înţeleasă ca o adaptare reciprocă: a copilului la şcoală, cât şi
a şcolii la copil.
Cum să educăm la preşcolar o atitudine justă faţă de şcoală şi învăţătură?
Suntem de părere că înainte de toate trebuie educate ceea ce numim motivele sociale ale
învăţăturii. Aceasta înseamnă că preşcolarul trebuie să înţeleagă, să simtă importanţa locului de onoare
pe care- l ocupă elevul.
Nu putem realiza acest deziderat decât familiarizându-l pe copil în primul rând cu spaţiul şcolii.
Clădirea şcolii este mai mare decât grădiniţa, are holuri largi şi lungi, încăperi numeroase. Clasa de la
şcoală este mult diferită decât sala de grupă. Lipsesc jucăriile, imaginile colorate, centrele de activitate,
cu materiale specifice. Dacă viitorul elev intră de mai multe ori în şcoală, încă din timpul grădiniţei, nu
se va mai confrunta cu teama de nou şi de necunoscut.
Participând la activităţile unei clase de elevi, preşcolarul se familiarizează cu învăţătorul, un
„personaj” cu care părinţii îi ameninţă frecvent pe cei mici. Aceştia conştientizează că învăţătorul nu
este diferit de educator, ci este un îndrumător, un sfătuitor, un prieten al copiilor. De mare importanţă
este participarea activă a preşcolarilor la lecţii, în echipă cu elevii sau cu sarcini diferenţiate, atunci
când nivelul cunoştinţelor permite acest lucru. Nu este indicat ca cei mici să fie implicaţi în activităţi
greoaie, plictisitoare.
În succesiunea dintre şcoală şi grădiniţă considerăm importantă, continuarea unor forme de
activitate din grădiniţă şi la clasa pregatitoare, încât, folosite creator de învăţător, acestea vor deveni
elemente de bază în asigurarea succesului la învăţătură. Prin această pregătire a copilului pentru şcoală
se poate aprecia contribuţia grădiniţei.
În concluzie, pregătirea preşcolarului pentru şcoală implică responsabilitate, pasiune şi competenţă.
Mai înseamnă colaborare şi dialog permanent cu viitoarea învăţătoare, cât şi permanenta preocupare a
educatoarei pentru succesul copiilor pe care i-a pregătit pentru şcoală.

Bibliografie

 Constantinescu, Paula - Fenomenul socializării în universul copilăriei, în Culegere metodică

editată de Revista de Pedagogie, 1978
 Dimitriu Emilian – Elev la şase ani, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972
 Marinescu, Cornelia – Unitatea de acţiune a grădiniţei şi şcolii în educarea copiilor, în Revista de
Pedagogie, nr. 1, 1970

862
 „Continuitatea dintre grădiniţă şi şcoală”

Ed. Grigore Constantina

GPN „Lumea Copiilor”, Topoloveni

Asigurarea unităţii şi continuităţii acţiunilor educative constituie o preocupare care

abordează problemele pedagogice şi psihologice ale învăţământului preprimar şi primar.
În momentul actual, de şcolarizare la 6 ani, reuşita acţiunilor pedagogice ale grădiniţei şi şcolii poate fi
influenţată în tot mai mare măsură de modul în care cadrele interesate în educaţia copilului ( învăţătoare şi
educatoare, medici şi familie) colaborează pentru asigurarea unităţii şi continuităţii în educarea copiilor.
Păstrându-şi fiecare instituţie specificul şi sfera de preocupare, ele sunt datoare să acţioneze unitar şi în
permanenţă în interesul copiilor. Grădiniţa are nevoie să cunoască perspectivele muncii pe care şcoala le va
realiza, iar şcoala trebuie să cunoască mai bine potenţele copilului pe care-l preia şi totodată să împrumute
şi să dezvolte unele procedee de activitate adecvate perioadei de familiarizare a copilului cu activitatea
şcolară. Prin aceste preocupări comune dinamica procesului instructiv – educativ capătă valenţe noi, mai
ales în ceea ce priveşte calitatea de care beneficiază în primul rând copiii – centrul preocupărilor celor două
instituţii.
Intrarea în şcoală constituie în viaţa copilului un moment de răscruce pentru formarea personalităţii lui.
Odată cu trecerea la învăţătura sistematică, în şcoală se sfârşeşte perioada preşcolară şi începe perioada
vârstei şcolare a copilului.
Intrarea în şcoală schimbă întreaga structură a vieţii copilului; ea îl introduce într-un sistem de noi
raporturi, îi pune în faţa noi probleme, îl deprinde cu o activitate de un tip cu totul nou şi anume cu
învăţătura în şcoală.
Această nouă situaţie de viaţă, pe care o ocupă şcolarul în comparaţie cu preşcolarul şi noua activitate care
constituie conţinutul principal al vieţii lui pun noi cerinţe în faţa copilului. Însuşirea cunoştinţelor la vârsta
preşcolară se deosebeşte fundamental din punct de vedere psihologic de însuşirea cunoştinţelor la şcoală.
La preşcolari, această însuşire a cunoştinţelor se produce în principiu în aşa fel încât ea nu constituie o
problemă specială din punct de vedere subiectiv.
La şcolari, însuşirea cunoştinţelor devine o activitate al cărei scop constă pentru el tocmai în dobândirea de
cunoştinţe.. La vârsta şcolară apare pe deplin clară deosebirea dintre joc şi învăţătură, în urma cărui fapt
învăţarea capătă caracterul de muncă şcolară, adică de activitate organizată voluntar, având în vedere
obţinerea unui rezultat important din punct de vedere social.
Alături de însuşirea de către copil a cunoştinţelor şcolare, calitatea muncii lui şcolare devine obiect al
aprecierii sociale. Această apreciere începe să determine relaţiile copilului cu cei ce-l înconjoară, începe să
determine, ca să spunem aşa, poziţia lui socială: el devine fruntaş la învăţătură, citeşte mai bine ca toţi, sau
dimpotrivă, este ameninţat de pericolul de a deveni un codaş.
Astfel, odată cu intrarea în şcoală viaţa copilului capătă un nou conţinut. El capătă calitatea de şcolar, ceea
ce implică deja anumite obligaţii faţă de societate, pentru a căror îndeplinire el este răspunzător. Şcolarul
este obligat să înveţe bine; el trebuie să se supună regulilor şcolii, comportarea lui trebuie să corespundă
cerinţelor, tradiţiilor şi vederilor colectivului clasei sale.
Alături de noile sale obligaţii, copilul capătă şi noi drepturi. Şcolarul poate pretinde din partea celor care-l
înconjoară ca aceştia să aibă faţă de activitatea sa şcolară atitudinea pe care o au faţă de o activitate
importantă din puncte de vedere social. Ele capătă dreptul ca cei care-l înconjoară să-i ia în consideraţie
obligaţiile, capătă dreptul de a avea un loc al sãu de activitate, poate cere sã nu fie tulburat atunci când îşi
pregăteşte lecţiile, începe să se bucure de o mai mare independenţă.
Dacă, venind la şcoală , copilul îşi însuşeşte cu greu regulile de conduită şcolară, dacă nu înţelege pe
deplin noile sale obligaţii, atunci spunem că este insuficient pregătit pentru instrucţia şcolară. Pentru a
putea învăţa la şcoală, este necesar un anumit nivel de dezvoltare psihică, pe care copilul trebuie să-l
atingă în timpul preşcolarităţii. Acest nivel nu poate fi atins de la sine, ci numai în urma educaţiei şi
instrucţiei copilului în perioada preşcolară. Iată pentru ce problema pregătirii copilului pentru instrucţia în
şcoală trece dincolo de limitele unei probleme teoretice.

863
 Copilul care intră în şcoală trebuie să fie pregătit nu numai pentru tehnica de însuşire a
cunoştinţelor, ci şi pentru noul mod de viaţă, pentru noua atitudine faţă de oameni şi faţă de activitatea lui
proprie, de care este legată trecerea la perioada şcolară. Într-adevăr, ce folos ar aduce faptul că şcolarul va
fi capabil să stăpânească ştiinţa de carte, dacă el va fi atât de pregătit din punct de vedere individual, încât
nu va putea răspunde corect obligaţiilor sale şcolare, îşi va pregăti neglijent lecţiile şi nu va putea fi în
relaţii juste cu profesorul (învăţătoarea)?
Tuturor educatoarelor din grădiniţele de copii şi tuturor părinţilor le este bine cunoscut faptul că pe
la 6-7 ani, copiii încep de regulă să viseze despre şcoală, să năzuiască spre învăţarea sistematică din şcoală.
Odată cu apariţia acestei năzuinţe către şcoală şi către învăţătură, comportarea copiilor în grădiniţa de copii
se schimbă. Statutul de preşcolar nu îi mai mulţumeşte. Copiii încep să dorească a deveni membri cu mai
multă răspundere ai colectivului, a îndeplini ,,sarcini de răspundere” date de adulţi. Unii dintre ei încep
întrucâtva să iasă din regimul căruia i se supuneau cu bucurie nu demult. Aceasta se putea observa deosebit
de limpede, atunci când învăţarea în şcoală începea de la vârsta de 7 ani.
Chiar un puternic ataşament faţă de grădiniţă nu-i reţine pe preşcolari din grupa superioară în năzuinţa lor
de a trece de la grădiniţa de copii la şcoală.
Educatoarele şi învăţătoarele trebuie să găsească metode comune prin care să influenţeze dezvoltarea
psihică a copilului în toate direcţiile sale. Aceştia au obligaţia să cultive şi să întreţină emoţiile şi
sentimentele pozitive, să creeze şi să întreţină o bună dispoziţie a copilului, să realizeze un perfect echilibru
între activităţile de joc, activităţile alese, pe arii de stimulare, şi independente ale copiilor. Cât de mult s-ar
În concluzie, pregătirea preşcolarului pentru şcoală implică responsabilitate, pasiune şi competenţă.
Mai înseamnă colaborare şi dialog permanent cu viitoarea învăţătoare, cât şi permanenta preocupare a
educatoarei pentru succesul copiilor pe care i-a pregătit pentru şcoală.

Bibliografie
 Constantinescu, Paula - Fenomenul socializării în universul copilăriei, în Culegere
metodică editată de Revista de Pedagogie, 1978
 Dimitriu Emilian – Elev la şase ani, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972
 Marinescu, Cornelia – Unitatea de acţiune a grădiniţei şi şcolii în educarea copiilor, în
Revista de Pedagogie, nr. 1, 1970

864
 Colaborarea familie – grădiniță - școală

Profesor invățământ preșcolar: GRIGORE DANIELA

Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia educativă a intregii vieţi. Grădinița și școala asigură
complementaritatea în educație, fără a substitui rolul familiei. Datorită vârstei mici, educaţia preşcolară
capătă un caracter specific. Această perioadă, ca ingrijire şi educaţie, formează temelia intregii vieţi de mai
târziu. La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsura, principalii factori educativi: familia,
grădiniţa şi şcoala.
Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe
va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea
problemelor inerente care apar.
Grădiniţei, ca prima verigă a sistemului de invăţământ trebuie să i se acorde o mare atenţie.
Invăţământul preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoara după o
programa minuţioasa şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului
preşcolar pentru integrarea usoara şi rapida in actîvitatea de invatare. Şi copilul preşcolar invaţă dar pentru
el invatarea este un joc. Invăţarea şcolară, oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut,
disciplina de muncă riguroasă etc.
Educaţia preşcolară, instituţională este un act psihologic şi deosebit pentru egalizarea şanselor,
pentru perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie in vederea inlăturării eşecuriîor şcolare şi a
abandonului şcolar. Un rol important in debutul şcolar îl va avea intotdeauna instituţia preşcoiară, ea fiind o
etapă intermediară, indispensabilă.
Integrarea copilului in forma de colectivitate preşcolară comporta un prim efort de adaptare la viaţa
socială şi totodată extinderea mediului social accesibil copilului.
În perioada preşcolară el işi dobândeşte rolul său social intr-o colectivitate şi obţine o altă
dimensiune in interiorul familiei. In colectivitate copilul stabileşte cu totul alte raporturi decât in famile:
-invaţă să se subordoneze unui program şi a unor activităţi comune ale colectivului din care face
parte;
-stabileşte relaţii cu alţi copii invăţând să-şi domine excentrismul folosind relaţii de colaborare
Integrarea copilului in şcoală presupune mai intâi formarea unor prezentari corecte despre scoala
care sa le permita preşcolarilor o adaptare afectiv-motîvationala la mediu şcolar.
În scopul adaptarii preşcolaruiui la mediul şcolar, al formarii şl adancirii reprezentarilor cu privire la
scoala este necesar a se intreprinde actiuni comune gradinita-scoala, cum ar fi:
-prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor in prima zi de scoala,avand ca
invitati eievii clasei 1 şi invatatoarea lor;
-asistenta la o activitate de citire,matematica,scriere;
- organizarea unor activitati de evaluare-concursuri care au ioc impreuna cu clasa 1 (exemplu
obiceiuri şi colinde de Crăciun,concursuri sportive,1 iunie etc);
-plimbări in jurul oraşului;
-excursii in tară
-dramatizări in care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
-confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente.
Concurând alături de şcolari se inlătură reticenţa preşcolarilor şi ii face să-şi incerce puterile, să
demonstreze că sunt pregătiţi pentru şcoala.
Realizarea dezideratelor a idealului educatoarelor este condiţionată de colaborarea mai strânsă intre
grădiniţă şi şcoală. Activitatea educatoarelor şi invăţătorilor trebuie să se impletească. Tonul puternic afectiv
ce o caracterizează pe educatoare trebuie să se impletească cu relaţia mai autoritară a invăţătoarei.
Dădăceala exagerată nu ajută copiii, ii formează dependenţi de educatoare.
Trebuie să cântărim cu atenţie cât şi cum ii ajutăm pe copii. Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi
randamentului şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie să se completeze
cu evaluarea apreciată in calificative de către invăţător.
Un alt obiectiv in vederea integrării copilului in activitatea de tip şcolar constituie permanenta
legătură a grădiniţei cu famiiia-cea care constituie de fapt primul model al copilului.

865
 Educaţia in familie ocupă un loc important in formarea 'puiului de om' care trebuie să găsească aici
condiţii de dezvoltare fizică, perceptivă, intetectuală, personaiă şi socială.
Din primii ani de viaţă personalitatea 'adultului de mai tarziu' prinde contur şi se manifestă prin
elemente concrete cum sunt: temperament, caracter, insuşiri, capacităţi, abilităţi şi aptitudini.
„Cei 7 ani de acasa” sunt hotărâtori in procesul de adaptare şi integrare la viata socială şi aşa marcată
de influenţele mediului socio-economic.
Familia este instituţia primordială unde copilul dobăndeşte cea dintâi şcoală a vieţii.
Nu intâmplător părinţii sunt gata să şi spună cuvântul chiar şi in cele mai dificile probleme de
educaţie. Faptul este explicabil: de la părinţi au invăţat in primul rând tot ce ştiu până când copilul este adus
intr-o instituţie de invăţământ.
Familia trebuie să asigure sentimentul de comfort şi siguranţă. 0 ambianţă framântată de tensiuni
familiale, lipsită de afecţiune, stare de indiferenţă, cu acte de violenţă vă duce la reacţii de inadaptare.
Pentru indeplinirea dezideratelor comune grădiniţa-familie se poate recurge la câteva strategii
specifice:
-stabilirea unor relaţii strânse cu familia copiilor pentru a cunoaşte mediul din care vin copiii,
problemele pe care le ridică aceştia;
-implicarea părinţilor în soluţionarea unor probleme interne ale unităţii;
-prezentarea unor referate privind rolul pe care il are grădiniţa in. instruirea şi educarea copiilor in
pregătirea lor pentru şcoală;
-convorbiri zilnice prin care sunt puşi la curent cu toate achiziţiile sau eşecuriie copiilor, la găsirea
impreună a unor soluţii viabile;
-implicarea părinţilor la imbunătăţirea bazei didactico-materiale;
-activităţi demostrative pregătite special pentru părinţi;
-serbări oferite părinţilor cu diferite ocazii.
Acestea sunt doar câteva dintre mijloacele utilizate frecvent în gradinita de fiecare educatoare la
grupa de preşcolari pe care o conduce.
Buna colaborare între grădiniţa - familie - şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp
asigurând performanţe educative notabile.

BIBLIOGRAFIE:
1. Revista Invatamantul prescolar nr. 1-2/1997
2. Magdalena Dumitrana – “Copilul, familia si gradinita”, Editura Compania 2000

866
 ”Colaborarea grădiniță – scoală! Relația educatoare - învățător – profesor”
Profesor psihopedagog: Grosu Magda-Carmen,
ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ NR. 14 TULCEA

Relația educatoare - învățător – profesor trebuie privită ca fiind un factor al dezvoltării

copilului în ritm propriu.
Copiii cu cerinţe educative speciale au aceleaşi nevoi de îngrijire din partea părinţilor ca şi
ceilalţi copii. Ei au nevoie de dragoste şi de a fi trataţi cu respect şi demnitate. Alături de aceste nevoi,
ei au anumite nevoi speciale care cer ca părinţii lor să aibă mai mult timp, mai multe resurse materiale
şi anumite abilităţi suplimentare pentru a îngriji astfel de copii. Este deosebit de greu pentru un părinte
care are un astfel de copil, să reziste ritmului impus de copilul său.
De aceea formele de colaborare şi sprijin reciproc între grădiniță, şcoală şi familie constau in:
• activităţile de oferire a informaţiilor – în cadrul acestora familile primesc informaţii din
partea persoanelor autorizate.
• activităţile de împărtăşire a informaţiilor – cele mai obişnuite activităţi de acest tip sunt
şedinţele părinţi – cadru didactic. În care se planifică activităţile de colaborare şi se rezolvă
problemele apărute în aplicarea planului. Informaţiile pot veni atât de la cadrul didactic la
părinte, cât şi invers.
• colaborarea cu comunitatea şcolară - presupune cooperarea pentru îndeplinirea unei sarcini
anume împreună, membrii familiei şi cadrele didactice.
• pregătirea părinţilor este o activitate foarte constructivă deoarece implică învăţarea şi
acumularea cunoştinţelor şi tehnicilor folositoare părinţilor în schimbarea comportamentelor
neadecvate ale copiilor.
Părinţii sunt primii educatori ai copilului, de aceea profesia de părinte este foarte importantă şi nu
există o şcoală care pregăteşte în acest domeniu.
Copiii cu cerinţe speciale au aceleaşi nevoi de îngrijire din partea părinţilor ca şi ceilalţi copii. Ei
au nevoie de dragoste şi de a fi trataţi cu respect şi demnitate. Alături de aceste nevoi, ei au nevoi
speciale care cer ca părinţii să aibă mai mult timp, mai multe resurse materiale şi anumite abilităţi
suplimentare pentru a îngriji astfel de copii şi a învăţa să-i iubească.
Activitățile pe care le desfașurăm împreună cu părinții, urmăresc să dea părinților sentimentul că
NU SUNT SINGURI cu problema lor, și să caute soluții pentru satisfacerea nevoilor copiilor.

867
 Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor

Gugeanu Laura Daniela

Gr. Cu P.P. ”DUMBRAVA MINUNATĂ”, Reșița

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult

reprezintă un drum lung și sinuos, plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect
central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către școlaritate
reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
școlare. Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini
pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu succes
a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o madalitate de
constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul
grădiniței, ci reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care
este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe
decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în
școală, este indicat să se mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță,
două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, prin efectuarea de
vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în legătură
directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Necesitatea colaborării dintre grădiniță și școală rezultă din obiectivul
comun pe care-l urmărim – dezvoltarea pesonalității copilului .
Un rol important ocupă grupa pregătitoare care dă posibilitatea
preșcolarilor să dobândească pregătirea necesară pentru începerea actvității
școlare, iar sub aspect formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a
proceselor psihice de cunoștere (memorie, gândire, imaginație).
Vocabularul copilului preșcolar trebuie sa fie suficient de bogat. Pe lângă
cunștințe, reprezentări, noțiuni, preșcolarii trebuie să aibă dezvoltate și anumite
deprinderi: de a ține creionul în mână, de a număra, de a compara mulțimile, de
a rezolva o problemă, o sarcină, de a desena, picta, modela. De asemenea, este
necesar ca preșcolarul să fie stăpân pe mișcările fundamentale: mersul,
alergarea, cățăratul, aruncarea, târâtul, săritul și totodată i se formează diferite
emoții și sentimente morale, sentimente de prietenie, de ajutor reciproc. Copiilor
li se formează și unele deprinderi de comportare civilizată: să salute, să fie
politicoși, să-i ajute și să-i respecte pe cei în vârstă.
Învățământul preșcolar are menirea de a forma copiii sub aspect psiho-
intelectual, fizic și socioafectiv, pentru o cât mai ușoară adaptare la activitatea
de tip școlar, asigurând astfel continuitatea de la grădiniță la școală.
Întreaga activitate pe care o desfășoară copilul în grădiniță constituie
mijlocul principal prin care se realizează în mod gradat dezvoltarea sa
intelectuală. Cunoștințele pe care și le înșusesc treptat contribuie la lărgirea
orizontului lor, îi ajută să se orienteze în mediul ambiant, să înțeleagă ceea ce se

868
petrece în jurul lor, să știe cum să se comporte, cum să reacționeze față de
obiectele și fenomenele în mijlocul cărora trăiesc.
Necesitatea asigurării unei continuități între gradiniță și ciclul primar în
planul conținutului, obiectivelor, metodelor și procedeelor este cunoscută pe
plan mondial, astfel încât diverse organisme abilitate au adoptat măsuri
corespunzătoare și au făcut recomandări pentru o mai bună organizare si
desfășurare a activităților, pentru adaptarea conținutului lor la particularitățile de
vârstă și individuale ale copiilor.
Adaptarea copiilor la sistemul muncii școlare este facilitată de pregătirea
prealabilă realizată în instituțiile preșcolare, grădinița prin menirea ei având un
caracter specific particularităților de vârstă ale copiilor între 3-7 ani, cât și
elemente structurale comune cu activitatea din alte instituții de învățământ.
Starea de pregătire psihologică prin care va fi asigurată adaptarea și
integrarea copilului fără dificultăți deosebite în mediul școlar instituționalizat, de
bună seamă, ne apare ca un rezultat al dezvoltării multilaterale ale copilului în
grădiniță. Educația preșcolară fiind prima treaptă a subsistemului nostru școlar,
în mod implicit pregătirea preșcolarului pentru clasa I, se înscrie ca unul dintre
obiectivele majore ale taxonomiei învățământului preșcolar.

869
 Colaborarea dintre gradinita si scoala
profesor invatamant prescolar Gusa Liliana

Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele si

posibilitatile oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale. Sub impulsul
cerintelor dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica, tinzandu-se spre modernizarea metodelor
de predare, a continutului, a formelor de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre
diferitele institutii educative. Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin
intermediul a doua forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia
prescolara avand ca functie majora formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu nevoile
specifice varstei, cu posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii sociale.
Cu toate acestea, complexitatea actului educational, a realitatii umane si sociale contemporane si
sarcinile tot mai dificile carora trebuie sa le faca fata procesul educational fac sa se identifice tot mai multe
fisuri in relatia amintita. Se recunoaste faptul ca deciziile, actiunile si rezultatele educatiei nu mai pot fi
realizate decat in comunitatea de optiuni dintre mediile responsabile – familie, scoala si comunitate.
Mai mult, se dezvolta concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc,
optiunea personala, implicarea acestuia de la varstele cele mai mici in responsabilitatea si drepturile pe care
societatea le identifica si recunoaste. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care sa intareasca schimbarea
in relatiile scoala - familie. Acest concept este parteneriatul eductional : este unul dintre cuvintele cheie ale
pedagogiei contemporane. Este un concept si o atitudine in campul educatiei.
Parteneriatul educational este forma de comunicare, cooperare si colaborare in sprijinul copilului la
nivelul procesului educational. El presupune o unitate de cerinte, optiuni, decizii si actiuni educative intre
factorii educationali.
Parteneriatul educational se desfasoara permanent si impreuna cu actul educational propriu-zis. El se
refera la cerinta ca proiectarea, decizia, actiunea si evaluarea in educatie sa fie realizate in cooperarea si
colaborarea dintre institutii, influente si agenti educationali.
Parteneriatul educational se realizeaza intre :
- institutiile educatiei : familia, scoala si comunitate ;
- agenti educationali : copil, parinti, cadre didactice, specialisti in rezolvarea unor probleme
educationale (psihologi, consilieri, psiho-pedagogi, terapeuti, etc.) ;
- membrii ai comunitatii cu influenta asupra cresterii, educarii si dezvoltarii copilului (medici, factori
de decizie, reprezentantii bisericii, ai politiei, etc.) ;
- influente educative exercitate exercitate la anumite momente asupra copilului ;
- programe de crestere, ingrijire si educare a copilului ;
- forme de educatie in anumite perioade.
Conceptul se adreseaza in principal parintilor si cadrelor didactice si se refera la actiunea in acelasi
sens. Ceea ce hotaraste familia, sa fie in acord cu masurile scolare si ceea ce un parinte face sa nu fie legat
de celalalt. Actual, relatia educator - copil are sensuri noi, este o relatie de colaborare, datorita aspectelor ei
de conducere democratica si flexibilitatii in luare deciziilor. Nu numai copilul invata si se dezvolta sub
influenta educatorului, ci acesta se formeaza si se transforma prin relatie educativa. Rezolvarea fiecarei
probleme educative adauga competente noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv,
creator si dinamic care accepta schimbarea in raport cu fiecare generatie, va gasi raspuns la noile intrebari.
Parintii, copiii si comunitatile se influenteaza puternic unii pe altii. Mediul in care traiesc parintii poate
sprijini sau devia vietile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate sa se comporte ca o sursa de
forta si siguranta sau ca o relatie a dezvoltarii.
Parintii pot influenta comunitatea ca idivizi sau ca membrii ai unui grup. Ei pot contribui la dezvoltarea
comunitatii si la fixarea prioritatilor sociale. La educarea copilului contribuie deci, ca institutii bine
determinate ale societatii – familia, scoala si comunitatea. In momentele diferite ale cresterii, dezvoltarii si
devenirii fiintei umane, fiecare dintre aceste institutii sociale are rol important. Mai mult, azi, este
determinata nevoia unui parteneriat educational intre acestea, in favoarea unei educatii eficiente pentru
individ si societate.
In rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare si invatare, institutia scolara dezvolta o serie de
structuri de sprijin in favoarea copilului si a familiei. In acelasi timp este nevoie de activitati de sustinere in

870
afara grupei si de activitati de sprijin atat a copilului aflat in situatii dificile sau de risc, cat si a familiei si a
cadrelor didactice.
Structurile de sprijin ale institutiei scolare merg pe linia cabinetelor de asistenta psihopedagogica, de
consiliere, de rezolvarea unor probleme specifice (cabinete de logopedie si orientare profesionala) si a
centrelor de resurse pentru familie sau cadre didactice. Se dezvolta astfel la acest nivel, programe specifice
de sprijin individualizat si de grup pentru copii, parinti si cadre didactice.
Gradinita eficienta realizeaza un parteneriat cu copiii, prin valorizarea si respectarea identitatii sale,
cu familia- prin cunoasterea importantei acesteia si atragerea in procesul didactic cu toate resursele
educative ale societatii, pe care le identifica, le implica si le foloseste activ. Identificand si valorizand
dimensiunea personala a individului, realizam insa, nevoia valorizarii si aprecierii familiei ca un mediu
primordial si afectiv necesar formarii individuale. Familia trebuie sprijinita si nu inlocuita in educatia tinerei
generatii. Si pe parcursul varstelor scolare familia ramane mediul afectiv cel mai viabil de securitate si
stimulare.
Se recunoaste tot mai mult influenta si a altor institutii din comunitate asupra informarii si formarii
copilului.
Astfel la nivelul gradinitelor au loc activitati de religie, concepute de cadre didactice cu avizul
specializat al preotilor din parohie. Copiii participa de sarbatori la slujbele religioase, impartasindu-se. Se
subliniaza dorinta copiilor de a fi in legatura permanenta cu obiceiurile sfinte de-a lungul anului. Ei sunt
entuziasmati si participa cu placere la sarbatorile prilejuite de Craciun si Sfintele Pasti.
De asemenea, colaborarea cu politia, este marcata prin activitati sustinute de politisti, prin educatia
rutiera, comportament civic etc.
Brigada de pompieri se implica in informarea si indrumarea cadrelor didactice si a copiilor.
Primaria este principalul factor al comunitatii locale, care sprijina institutiile scolare.
Astazi se cere tot mai mult intelegerea parteneriatului educativ, ca forma de unificare, sprijin si
asistenta a influentelor educativ-formale. Experienta dovedeste ca o atmosfera destinsa intre agentii
educationali faciliteaza invatarea. Exista o retea complexa de relatii in cadrul unei institutii scolare, care are
un potential in influentarea educatiei copiilor.

871
 Pregătirea preşcolarului pentru activitatea de învăţare şcolară

Înv. Guzu Luminiţa

Şcoala Gimnazială „Ion Simionescu” Iaşi

Încă din primul an de şcoală, având în vedere solicitările specifice procesului instructiv-educativ, se
realizează adaptarea elevilor la programul şcolar, adaptare de care va depinde succesul întregii lor
şcolarizări. Clasa pregătitoare este un început de drum anevoios atât pentru şcolarul mic cât şi pentru
învăţător. Acesta are misiunea de a-i ajuta, cu răbdare şi tact, pe elevi să se familiarizeze cu activitatea
şcolară.
Înscrierea copilului în clasa pregătitoare ar trebui să se facă în funcţie de următorii factori ai
şcolarizării normale:
• dezvoltarea fizică adecvată;
• maturizarea afectivă pentru vârsta de şase ani;
• coordonarea motorie adecvată;
• orientarea corectă în timp şi spaţiu;
• perceperea auditivă şi identificarea sunetelor şi rostirea corectă a lor;
• perceperea semnelor grafice, ceea ce presupune diferenţierea formelor grafice după forma lor;
• stabilirea unei legături între simboluri grafice şi sensul cuvintelor-însuşirea unui grad de dezvoltare
normală limbaj adecvat;
• dezvoltarea unei gândiri matematice-înţelegerea relaţiilor dintre mulţimi, punerea în corespondenţă
,numărarea;
• mediu socio-familial propice.
Pregătirea pentru activitatea şcolară depinde în mare măsură de educatoare. Fiind prima persoană,
din mediul şcolar, care contribuie la modelarea personalităţii copilului, este necesar să cunoască nevoile
educative ale acestuia precum şi potenţialul de care dispune în raport cu cele observate.
Copiii vin în grădiniţă cu bagajul lor de cunoştinţe, iar educatoarea are misiunea de a lărgi sfera de
cunoaştere prin găsirea celor mai adecvate modalităţi, mijloace şi procedee de influenţare educativă, care să-
l facă pe copil să înţeleagă şi să dobândească cunoştinţele necesare reuşitei şcolare. Pregătirea pentru şcoală
trebuie să cuprindă diversificarea modalităţilor de lucru prin aplicarea corespunzătoare a normelor şi
principiilor didactice la particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor.
Realizarea unui învăţământ unitar necesită asigurarea continuităţii activităţii instructiv-educative, în
special la trecerea la un alt nivel de învăţământ (nivel preşcolar-clasa pregătiroare, nivel primar-clasa a V-a,
nivel gimnazial-clasa a IX-a). În cazul de faţă, legătura reciproca şi continuitatea trebuie să fie asigurate
între grupa preşcolară şi clasa pregătitoare. O asemenea continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a
copiilor din clasa pregătitoare la particularităţile muncii de învăţare .
Aptitudinea de şcolaritate este o misiune a educaţiei preşcolare instituţionalizate, deci a grădiniţei.
Condiţia fundamentală a atingerii de către toţi copiii a gradului de dezvoltare şi adaptare pentru o activitate
şcolară eficientă o reprezintă realizarea unei legături funcţionale între activitatea din grupa mare a grădiniţei
şi clasa pregătitoare. Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de
educaţie din aceste două trepte de învăţământ: obiective pedagogice, conţinut, forme de organizare a
activităţii, metode, relaţia pedagogică. În ceea ce priveşte conţinutul programei şcolare este impetuos
necesar să fie cunoscut atât de educatoare cât şi de învăţător. Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa
preşcolară mare trebuie să cunoască cerinţele programei pentru clasa pregătitoare spre a-i asigura baza care
să-i permită preşcolarului însuşirea cunoştinţelor acestei clasei ,iar învăţătorul care va prelua clasa
pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei preşcolare mari pentru a şti pe ce elemente se poate
sprijini în procesul de instruire şi educare.
Având în vedere că la grădiniţă dominanta învăţării este jocul didactic, învăţătorul trebuie să continue
această metodă de învăţământ.
De asemenea, şcoala şi grădiniţa trebuie să desfăşoare cât mai multe activităţi comune: vizite la
şcoală, vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune, plimbări şi programe distractive comune, activităţi care
contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoala.Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine

872
organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică, pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni
şcolari.
Pentru asigurarea reuşitei şcolare, preşcolarii respectiv şcolarii trebuie antrenaţi într-un conţinut de
priorităţi cu implicaţii directe în dezvoltarea lor intelectuală.

873
 Colaborarea grădiniţă- şcoală!
Relaţia educatoare-învăţător-profesor

EDUCATOARE:
GYÖRGY BEÁTA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR.2, COVASNA

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au
un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței, ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l
urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului.
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul
procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii
educaţionali.

Grădiniţa are rolul de: a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, a lărgi contactele cu lumea exterioară, a dezvolta capacitatea şi modalităţile de
receptare şi comunicare a informaţiei, a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective, a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate, a
pregăti copilul pentru şcoală, prin intermediul a două forme specifice:jocul şi învăţarea.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor.
Pregătirea intelectuală a copilului pentru şcoală începe de la grupa mică, continuă la grupa mijlocie şi se
sfârseste la grupa mare.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune.
Formele de colaborare de natură psihopedagogică sunt plasate la nivelul conţinutului
învăţământului.Pentru a fi însă operaţională, corelaţia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de
învăţător ,cât şi de educatoare.
Continuitatea se poate realiza şi prin folosirea metodelor şi procedeelor didactice în activitatea de învăţare,
precum şi de intervenţii în formele de organizare a procesului de Jocul trebuie folosit şi de învăţător atât ca
activitate de învăţare, cât şi ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi: vizite la şcoală ,vizita şcolarilor în grădinită, serbări
comune,plimbări şi programe distractive comune,contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi
şcoală.Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi
puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.
Astfel, grădiniţa trebuie să creeze premize favorabile pentru realizarea continuităţii învăţământului
preşcolar cu cel primar.

874
 Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară.
Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar, cât şi ca şcolar începător.

Bibliografie

 Articol în revistă/ jurnal

Lohanel, I.A. (2010). Legătura dintre grădiniţă şi şcoală. Răsunetul. Cotidianul bistriţenilor de
oriunde.(articol publicat într-un ziar online);
Dumitrana, M. (2005). Educarea limbajului în învăţământul preşcolar. Revista Invăţământului Preşcolar
Nr 1-2, Baia Mare.
 Ghiduri
Cojocariu, V.M., Mâţă, L. (2011).Pegagogia învăţământului primar şi preşcolar. Ghid pentru curs ţi
seminar. Bacău, Ed. Alma Mater;
Programa activităţilor instructiv- educative în grădiniţa de copii. Ediţia a II-a , revizuită şi adăugită.
Bucureşti (2005)

875
 Colaborarea gradinita –scoala un factor al succesului scolar

Prof.inv. primar HAHUE VASILICA

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au
un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l
urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului.

Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele si posibilitatile

oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale. Sub impulsul cerintelor
dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica, tinzandu-se spre modernizarea metodelor de
predare, a continutului, a formelor de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre
diferitele institutii educative. Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin
intermediul a doua forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia
prescolara avand ca functie majora formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu nevoile
specifice varstei, cu posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii sociale.

Cu toate acestea, complexitatea actului educational, a realitatii umane si sociale contemporane si

sarcinile tot mai dificile carora trebuie sa le faca fata procesul educational fac sa se identifice tot mai multe
fisuri in relatia amintita. Se recunoaste faptul ca deciziile, actiunile si rezultatele educatiei nu mai pot fi
realizate decat in comunitatea de optiuni dintre mediile responsabile – familie, scoala si comunitate.

Mai mult, se dezvolta concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc,
optiunea personala, implicarea acestuia de la varstele cele mai mici in responsabilitatea si drepturile pe care
societatea le identifica si recunoaste. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care sa intareasca schimbarea
in relatiile scoala - familie. Acest concept este parteneriatul eductional : este unul dintre cuvintele cheie ale
pedagogiei contemporane. Este un concept si o atitudine in campul educatiei.

Parteneriatul educational este forma de comunicare, cooperare si colaborare in sprijinul copilului la

nivelul procesului educational. El presupune o unitate de cerinte, optiuni, decizii si actiuni educative intre
factorii educationali.

Parteneriatul educational se desfasoara permanent si impreuna cu actul educational propriu-zis. El se

refera la cerinta ca proiectarea, decizia, actiunea si evaluarea in educatie sa fie realizate in cooperarea si
colaborarea dintre institutii, influente si agenti educationali.

Parteneriatul educational se realizeaza intre :

- institutiile educatiei : familia, scoala si comunitate ;

876
 - agenti educationali : copil, parinti, cadre didactice, specialisti in rezolvarea unor probleme
educationale (psihologi, consilieri, psiho-pedagogi, terapeuti, etc.) ;

- membrii ai comunitatii cu influenta asupra cresterii, educarii si dezvoltarii copilului (medici,

factori de decizie, reprezentantii bisericii, ai politiei, etc.) ;

- influente educative exercitate exercitate la anumite momente asupra copilului ;

- programe de crestere, ingrijire si educare a copilului ;

- forme de educatie in anumite perioade.

Conceptul se adreseaza in principal parintilor si cadrelor didactice si se refera la actiunea in

acelasi sens. Ceea ce hotaraste familia, sa fie in acord cu masurile scolare si ceea ce un parinte face sa nu fie
legat de celalalt. Actual, relatia educator - copil are sensuri noi, este o relatie de colaborare, datorita
aspectelor ei de conducere democratica si flexibilitatii in luare deciziilor. Nu numai copilul invata si se
dezvolta sub influenta educatorului, ci acesta se formeaza si se transforma prin relatie educativa. Rezolvarea
fiecarei probleme educative adauga competente noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip
reflexiv, creator si dinamic care accepta schimbarea in raport cu fiecare generatie, va gasi raspuns la noile
intrebari. Parintii, copiii si comunitatile se influenteaza puternic unii pe altii. Mediul in care traiesc parintii
poate sprijini sau devia vietile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate sa se comporte ca o sursa
de forta si siguranta sau ca o relatie a dezvoltarii.

Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc
formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor
activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si
programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele
prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce .

Statutul familiei ca prim educator al copilului reprezinta un factor important in stabilirea

parteneriatului intre institutiile de educatie timpurie si familie. Eforturile depuse de parinti si educatori
trebuie sa se bazeze pe un schimb bogat de informatii, de experiente si pe colaborare in asigurarea celor mai
bune conditii de crestere si dezvoltare ale copiilor.
Alte referate despre: referat - familia si scoala parteneri in educatia copilului, familia si scoala parteneri in
educatia copilului, familia mediu de educare a copilului.
In concluzie scoala trebuie sa gaseasca formele optime prin care cei implicati in acest proces de
educare sa poata sa gestioneze resursele umane, sa aiba cunostiinte de psihologie si pedagogie, sa se poata
adapta rapid la managementul schimbarilor din societatea actuala. Totusi, rolul important, cel putin acum, il
are scoala, cadrele didactice, profesorul diriginte care, prin activitatile elaborate, pot dezvolta la elevi norme
si conduite sociomorale, pot dezvolta abilitati si conduite morale si civice, in contextul european actual.

In acest sens, scoala poate participa si interactiona dezinteresata cu familiile elevilor, poate initia activitati
utile in scoala sau in afara acesteia, scoala sprijina actorii implicati pentru a se cunoaste pe sine si pentru a
intelege normele moral-civice, poate imbunatatii calitatea vietii si performantelor elevilor, poate forma
abilitati de gandire independenta si critica etc.

877
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Hahui Daniela - Tuța

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o

importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță
și școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în
sfera cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de
specialiști ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor
remarcabile în toate planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar
este unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un
accelerat proces de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe
obiectivele care vizează pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării
inteligenței, a spiritului de observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea
premiselor proceselor cognitive, afective și voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea
pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul
social și înconjurător.
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o
realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca
din şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea
la nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii
în cel al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea
şi sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de
învăţare dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi
informal). Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi,
a concentrării atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor
pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și
ale clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin
pedagogic care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși
folosirea metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele
de organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura
dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din
necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul
folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele
de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor
activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și
programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele
preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică
pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii,
copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va
contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei
zile de școală.

878
 În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme
de strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale
ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de
comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa
fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

879
 Școala și grădinița – parteneri în educație

Prof. înv. primar Hajdo Mirela

Școala Gimnzială Nr. 2, Timișoara

Vârsta preşcolară este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici ,
educaţia preşcolară capătă un caracter specific.Această perioada, ca îngrijire și educație, formează temelia
întregii vieți de mai târziu.
La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi: familia,
grădiniţa şi şcoala.
Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de cerinţe
va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la soluţionarea
problemelor inerente care apar.
În scopul adaptării preşcolarului la mediul şcolar, al formării şi adâncirii reprezentărilor cu privire la
școală este necesar a se întreprinde acțiuni comune grădiniță-școală.
Buna colaborare între grădiniţă - familie - şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp
asigurând performanţe educative notabile .
În vederea acestui lucru am desfășurat următorul proiect de parteneriat școală – grădiniță cu titlul
„Împreună pentru natură”.
Argument: Mediul înconjurător constituie un mecanism viu , cu o complexitate deosebită, de a cărui
integritate și bună funcționare depinde întreaga activitate umană.
Menținerea echilibrului ecologic este esențială pentru desfășurarea normală a vieții.
Orice copil poate deveni un prieten al naturii, cu condiția să respecte natura. Natura are nevoie de
prieteni.
Ion Simionescu spunea: „ învățând pe copii să iubescă natura nu numai că le dăm viața întreagă o
îndrumare nouă , veșnic senină a minții și a sufletelor , dar le punem la îndemână și ceea ce constituie
temelia legilor de ocrotire a naturii, conștiința că o plantă este o ființă ca și animalul, iar ceea ce pare
neînsuflețit , un munte un râu poate avea influență asupra mediului.”
Implicarea micilor preșcolari și școlari în activitățile de cunoaștere , înțelegere a unor fapte și
fenomene din universul apropiat, în identificarea și rezolvarea unor probleme de poluare și degradare a
mediului, are ca rezultat formarea unor convingeri și deprinderi de apărare, conservare și dezvoltare a
mediului înconjurător – condiție de viață civilizată și sănătoasă.
Scopul: Dezvoltatea capacității de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător, precum și formarea unor
deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului înconjurător în vederea educării unei atitudini pozitive față de
acesta.
Obiective pentru preșcolari și școlari :
• Să cunoască regulile de comportament menite să protejeze natura;
• Să cunoască tipurile de materiale care pot fi reciclate , refolosite, recondiționate ( hârtie , lemn,
plastic );
• Să combată atitudinile negative și să manifeste spirit critic fața de distrugerea mediului de către
oameni;
• Să manifeste dorința de a participa la acțiuni de îngrijire și protejare a mediului , aplicând
cunoștințele dobândite;
• Să comunice impresii, idei pe baza observărilor efectuate.
Grup țintă: copiii preșcolari și școlari de la unitățile implicate, cadre didactice , părinți.
Resurse: umane – cadrele didactice implicate, școlari și preșcolari, părinți.
materiale - panouri pentru expoziție, aparat foto, planșe, colecții de materiale, unelte de lucru,
semințe, terenul din incinta grădiniței, laptop, videoproiector, imprimantă , aparat foto etc.
Metode: observația, explicația, exercițiul,conversația, învățarea prin descoperire, jocul etc.
Forme de organizare: în colectiv, în grupuri , pe echipe, individual.
Activități: jocuri de rol, jocuri cu caracter ecologic, vizite,activități practice etc.
În cadrul acestui proiect am stabilit următoarele activități: „Îngrijim parcul”, „ Confecționăm nu
aruncăm”, „ Efectele poluării supra sănătății noastre”, „ Floricele vesele”, „ Natura însuflețită”, „ Mă joc și
învăț într-un mediu sănătos”.
Rezultate așteptate:

880
 - Realizarea eficientă a activităților planificate în cadrul proiectului;
- Realizarea unui portofoliu cu toate activitățile și realizările acestui proiect;
- CD-uri cu poze/ filmări din timpul actțiunilor, broșuri, pliante;
- Dezvoltarea spiritului de echipă, a cooperării, pe baza încrederii și a respectului reciproc față de toți
colegii.
Implementarea proiectului: S-au stabilit activitățile ce urmează a fi efectuate precum și natura informaților
necesare a fi cunoscute de preșcolari și școlari. La șfărșitul proiectului se va realiza o expoziție cu lucrările
copiilor și cu poze din timpul activităților.
Monitorizarea proiectului: Toți cei imliplicați în proiect vor aplica prevederile proiectului, folosind
resursele și strategiile propuse, activitățile programate vor fi desfășurate conform programului. Fiecare
cadru didactic se va implica în vederea rezolvării tuturor problemelor care se ivesc pe parcursul proiectului.
Evaluarea proiectului : înregistrarea prin fotografii, casete video; analiza lucrărilor realizate de copii
(desene, lucrări practice, picturi, creaţii originale etc.),realizarea potofoliului proiectului.
Sustenabilitatea proiectului: Există posibilitatea de dezvoltare a proiectului și în anii următori în funcție de
rezultatele obținute.
Toate acțiunile și activitățile derulate îl vor ajuta pe copil să deosebescă realitatea de ceea ce crede el
că e adevărat, îl vor face să guste puțin câte puțin din bucuria de a fi participant activ la protecția și păstrarea
mediului înconjurător, îl vor determina să nu accepte încălcarea normelor și regulilor de protecție a
mediului.

Bibliografie:

- Magdalena Dumitrana - "Copilul, familia şi grădiniţa”– Editura Compania 2000

- Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, M.E.C.T. , 2008
- Revista ”Învățământul preșcolar”, nr. 2/2007
- Revista ”Generația Pre” , nr. 2 , 2012 , Ed. Eurostampa

881
 Colaborare gradinita-scoala! Relatia educatoare-invatator-profesor!
Intocmit ,
profesor Halja Monica

"Hai la comunicare!"
Comunicarea rezolva aproape orice fel de problema! Deci "Hai la comunicare!"

Parintii si profesorii/invatatorii/educatorii trebuie sa fie buni coechipieri in educarea copilului pentru

a atinge cele mai inalte cote din punct de vedere al deprinderilor si mai apoi a competentelor. Din pacate, se
intampla tot mai des aceasta lipsa de comunicare permanenta si periodica intre scoala si parinti, ajungandu-
se astfel la consecinte neplacute, elevului ii scade motivatia pentru cunoastere si interesul pentru propria
educare.
Pentru o eficientizare a procesului de invatare-educare multilaterala care sa defineasca educatia
copilului, parintele are un rol important. El trebuie sa fie in permanenta informat cu progresul/regresul
propriului copil pentru a lua din timp masurile necesare de a inlatura orice piedica in obtinerea performantei.
In consecinta, sunt necesare si utile orele de audienta in care parintele se prezinta pentru a cere sfaturi si a
primi sugestii necesare in educatia copilului.
Acest circuit " parinte- profesor/invatator/educator- elev" functioneaza si are rezultate pozitive
atunci cand exista COLABORARE.
Pornind de la idealul educational, privind dezvoltarea armonioasa a personalitatii umane, cadrele
didactice trebuie sa colaboreze si sa coopereze in vederea realizarii acestei cerinte tinand cont de mai multe
aspecte. Cateva dintre acestea ar fi trasaturile personalitatii (temperament-latura energetico-dinamica,
caracter- latura comportamentala a temperamentului, capacitati cognitive- analiza si sinteza mentala,
asocieri, abilitati si competente) si ciclurile de dezvoltare socio-emotionale care il vor contura pe tot
parcursul vietii.
Socrate spunea: "Cunoaste-te pe tine insuti!" Daca noi dascalii am reusi sa-l facem pe educat sa se
autocunoasca, la fel ca si Socrate prin intrebari mestesugite si prin arta mosirii, mosind adevarul caci
"adevarul este in mintea voastra", prin lauda "Tu esti destept! Stii multe!" , prin a arata ca de fapt nu stie,
prin intrebari ca de exemplu : "Ce-i binele?" provocandu-l la cunoastere si la autocunostere si la
autodepasire, atunci am putea spune ca suntem desavarsiti in munca, in actul cunosterii, in arta educatiei.
Sa-i facem pe elevi sa constientizeze fapte, actiuni, sarcini.... De aceea educatia si-a indreptat atentia
catre o educatie centrata pe elev, pastrand la baza cunoasterii educatia centrata pe continuturi.
Revenind la ideea de colaborare, in ceea ce priveste trecerea de la deprinderi la competente, aceasta
din urma putandu-se finaliza doar daca deprinderile de a vorbi, de a scrie, de a reproduce, de a se exprima
sunt bine definite, conturate si fixate copilului.
De preferat ar fi sa existe o legatura intre educator si invatator. Educatoarele sa intocmesca un raport
de caracterizare al fiecarui elev care va fi predat invatatoarei, astfel se pot observa mult mai usor
deprinderile pe care le are elevul, ce lacune are. La randul ei, si invatatoarea va preda si ea o fisa de
evaluare a elevului profesorului. Astfel cunoasterea de catre cadru didactic a elevilor se face mult mai
repede, relatiile se dezvolta intr-un ritm mai rapid inca de la primele ore evitand disconfortul ce apare la
elevi cand trec de la o etapa scolare la alta, de la un cadru didactic la altul.
Ar fi necesar si introducerea unor intruniri intre educatoare-invatatoare-profesor pentru a se stabili mai
concret fiecare ce sarcini are , ce puncte trebuie sa atinga. De multe ori apar discrepante intre modul de

882
exprimare, de prezentare a unor continuturi de catre cadre elevilor, lucru ce deruteaza intelegerea de catre
educat a conceptului predat.
Trecerea de la invatamantul primar de la un mod de invatare prin obiecte palpabile si vizibile,
numere, imagini concrete, bazat pe intuirea raspunsului, la invatamantul gimnazial, la un mod de invatare
prin rezolvarea exercitiilor, prin aflarea raspunsului parcurgand niste pasi certi, stabilirea datelor si
cerintelor, stabilirea necunoscutelor si formarea de ecuatii, este foarte brusca. Nu toti elevi se acomodeaza
usor cu noul. De aceea e important ca sa existe colaborare pentru a ajuta elevul sa se regaseasca in orice
imprejurare.
Am ajuns din nou la elev, cel care are nevoie de cunoastere, nevoia de sine pentru a se putea
manifesta, pentru a-si deschide orizontul catre noi limite spre care sa tinda. Dar e primordial ca acest lucru
sa fie consecvent, realizat in aceeasi masura de catre educator-invatator-profesor autosesizandu-se in
descoperirea dimensiunilor maturizarii si pregatirii psihologice a copilului pentru scoala, a pregatirii
elevului in vederea descoperirii traseului cel mai benefic pentru multiple reusite.

883
 Colaborarea grădiniţă- şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor

HALMI CAROLINA

Copilul este un mic univers, iar creşterea şi revenirea lui ca adult reprezintă un drum lung şi
sinuos, plin de urcuşuri şi coborâşuri,al cărui element central îl reprezintă personalitatea, în toate
aspectele ei.
Pasul spre şcolaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice
adaptării şcolare, iar acest lucru imprimă o direcţie generală a întregii perioade pe care copilul o
va petrece în şcoală.
Frecventarea grădiniţei de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a şcolii în ochii
micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în şcoală. Copilul trebuie
învăţat că şcoala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a
activităţilor liberedin cadrul grădiniţei ci reprezintă o continuitate absolut normală a activităţii
copilului, care este în continuă evoluţie, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât
cele din grădiniţă.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult,,funcţia majoră”, obiectivul final al
activităţilor instructiv- educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală
revine atingerii obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalităţii copilului
care contribuie la integrarea şi adaptarea copilului la viaţa şcolară.
Sistemul de învăţământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerinţele şi
posibilităţile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Una
dintre sarcinile grădiniţei este pregătirea copilului pentru şcoală, prin intermediul a două forme
specifice, jocul şi învăţarea. Învăţământul preşcolar trebuie sa realizeze educaţia preşcolară
având ca funcţie majoră formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului în raport cu nevoile
specifice vârstei, cu posibilităţile şi dotările sale, în interesul său şi al comunităţii sociale.
Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în
întreaga activitate educaţională în special la nivelul claselor. Această condiţie este valabilă şi
pentru primele două trepte ale învăţământului preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis,
legătura reciprocă şi continuitatea trebuie asigurate între grupa mare şi clasa I. Condiţia esenţială
a atingerii de către toţi copiii a gradului de dezvoltare şi adaptare, de o eficientă activitate şcolară,
o reprezintă realizarea unei legături funcţionale de continuitate între activitatea din grupa mare a
grădiniţei şi prima clasă a şcolii primare. Aceasta presupune analiza atentă a principaleloe
componente ale procesului de educaţie din aceste două trepte de învăţământ obiective
pedagogice, conţinut, forme de organizare a activităţii, metode, relaţia pedagogică.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcolaă se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic.
O primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii între
grădiniţă şi şcoală este plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în special în
programele grădiniţei şi a clasei I, iar învăţătorul care va prelua clasa întâi trebuie să cunoasă
programa grupei preşcolare mari pentru a şti pe ce elemente se poate sprijini în procesul de
intruire şi educare.
O primă condiţie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educaţia preşcolară şi cea
şcolară o constituie analiza psihologică a activităţii şcolare şi determinarea acelor capacităţi
intelectuale, afectiv-voliţionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăţi

884
şcolare, deci trebuie să se stabilească capacităţile necesare pentru ca preşcolarul să asimileze
cunoştinţele prevăzute în clasa I.
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care
acţionează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuităţiiîn însăşi folosirea
metodelor şi procedeelor didactice, în activitatea de învăţare, precum şi de intervenţii în formele
de organizare a procesului de învăţământ în primul rând în lecţii. Astfel, este bine de ştiut, că
învăţătura, dominantă a vârstei şcolare este prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară, ca
izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaştere. În
clasa I învăţătorul foloseşte jocul atât ca activitate de învăţare, cât şi ca mijloc de relaxare, de
destindere pentru copii.
Printre aspectele continuităţii grădiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care privesc
formele de organizare şi desfăşurare a activităţii. În acest sens, experienţa dovedeşte că
desfăşurarea unor activităţi comune, cum ar fi la şcoală, vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări
comune, plimbări şi programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanţei dintre
grădiniţă şi şcoală. Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le
produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.
Cunoscând curiozitatea copiilor de vârsta preşcolarităţii, în special a celor din grupa mare, privind
atmosfera vieţii şcilare, vizitele în şcoli ale preşcolarilor constituie prilejuri de satisfacere a acestui
interes. Se poate constata interesul cu care preşcolarii urmăresc pe colegii lor mai mari: cum stau
în bănci, cum ţin lucrurile, cum răspund la întrebările învăţătorului, precum şi atitudinea faţă de
învăţătură, dovedită prin modul cum citesc, scriu şi socotesc.
Colaborând cu şcoala, educatoare va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la învăţătură şi
purtare a foştilor elevi. Iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite în
grădiniţă.
În sfera acestor modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală vor fi valorificate şi alte forme
de strângere a legăturilor dintre cele două instituţii, participare reciprocă a educatoarelor şi
învăţătorilor la consfătuirilor anuale ale cadrelor didactice, la activităţile comisiilor metodice, la
lectţii model, la sesiuni de comunicări.
Rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i,,socializeze” şi să le asigure achiziţii
educativ-instructive în şcoală, să ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care favorizează
accesul la învăţământul primar fără a se substitui şcolii.
Trecerea de la grădiniţă la şcoală trebuie făcută cu tact şi răbdare iar şcoala nu trebuie
prezentată ca pe ceva ameninţător, locul unde el va fi pus la punct. Acest lucru nu înseamnă să
ocolim realitatea şi să nu îi spunem că şcoala este altceva decât grădiniţa şi că multe lucruri noi şi
frumoase va descoperi. Prin stabilirea primelor contacte cu şcoala şi cu învăţătorii, copiii se vor
familiariza din timp cu instituţia dar şi cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui
la reducerea neliniştilor şi a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile
de şcoală. Odată ajuns la şcoală copilul are nevoie pentru început să fie ajutat. Observaţiile
psihologice sistematice concluzionează că, în joc, ca şi în alte activităţi, preşcolarii preferă, de
cele mai multe ori, drept model copilul mai mare decât el, respectiv, elevul de şcoală.
Totuşi, rolul important cel putin acum îl are şcoala, cadrele didactice, profesorulcare, prin
activităţile elaborate pot dezvolta la elevi norme şi conduite sociomorale, abilităţi şi conduite
morale şi civice, în contextul european actual.

885
886
 ”Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor”
Prof .Alina Hanganu

Gadinita ,,Bambi”Bacau

O educație adevărată, reală se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în grădiniță și în

școală. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului și abia apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârșește sub privirea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.

Una din abordările moderne privind instituția școlară este cea a școlii deschise, prietenoase în care
copilul/elevul se simte bine, este atras de activitățile școlare, îi sunt valorificate înclinațiile și talentele.
Modelele educaționale actuale pun în centru copilul și trebuințele sale, nevoile lui de dezvoltare și în acest
scop participă numeroși factori, între care cei cu importanță semnificativă sunt școala/grădinița și familia.
Dar poate și mai importantă pentru o dezvoltare armonioasă a copilului este colaborarea între cei doi agenți
educogeni – familia și instituția educațională.
În majoritatea situațiilor, familia, grădinița și școala colaborează foarte strâns pentru a asigura prin
eforturi comune o educație de bună calitate. Sunt numeroase însă și cazurile în care familia acționează
uneori contrar direcțiilor conturate de grădiniță/școală, uneori din lipsa de informare, alteori din nepricepere
ori din dezinteres. În loc să întărească și să dezvolte achizițiile din grădiniță/școală – în termeni
comportamentali ori de cunoștințe – părinții destructurează prin atitudinea lor ceea ce dascălul construiește
zi de zi. De aceea se impune o comunicare continuă și de calitate între cadrele didactice și părinți privind
progresele sau dificultățile întâmpinate de copii, aspectele asupra cărora este necesar să se insiste prin
exerciții ori prin exemple pozitive și încurajări. Comunicarea și deschiderea din ambele părți, pentru a
sprijini dezvoltarea și buna educație a copilului, aduc beneficii pe permen lung în dezvoltarea personalității
acestuia. Dacă părinții sunt implicați în programul educativ încă de la început, ei vor înțelege importanța
colaborării cu grădinița/școala, cu educatoarele/învățătoarele și își vor forma deprinderea de a se interesa și
a sprijini activitatea pe care copilul o desfășoară aici.
Contactele dintre părinți și cadre didactice pot îmbrăca forma unor întâlniri colective desfășurate în
cadrul formal al negocierilor dintre administrarea instituțiilor școlare și asociațiilor părinților/comitetelor de
părinți, al reuniunilor de informare a părinților cu privire la conținuturile și metodelor didactice, programul
grupelor, al activităților deschise pentru părinți, al atelierelor de lucrări practice cu părinții, activități
extracurriculare. Într-un cadru informal, părinții pot colabora cu grădinița/școala cu prilejul excursiilor,
serbărilor, vizitelor, aniversărilor.

Participarea activă a familiilor în activitățile derulate la clasă alături de copii au avantaje atât pentru copii,
familie dar și pentru cadre didactice:
a) avantaje ale copiilor:
Copiii simt dragostea și apropierea părinților, nu numai prin bunăvoința și bucuriile ce li se oferă
acasă, ci și din interesul pe care părinții îl acordă în realizarea activităților și acțiunilor din grădiniță
și școală;

887
 Copiii sunt mai siguri pe sine, sentimentul de siguranță fiindu-le atât de necesar dezvoltării și
echilibrului interior; totodată ei trăiesc mândria de a-și vedea părinții în situații apropiate lor și de a-i
aprecia și mai mult.
b)avantajele familiei:
Părinții au sansa de a deveni participanți la educație, prin implicarea afectivă și prin emoțiile trăite
alături de copiii lor. Ei au prilejul de a sta foarte aproape de copii, de a-i înțelege mai bine, au
posibilitatea să-i observe, să vadă cum se comportă aceștia în colectiv. Părinții se cunosc mai bine
între ei și pot colabora mai ușor atunci când sunt solicitați ori când se ivește vreo problemă.
c)avantajele cadrelor didactice:
Apropiindu-ne de părinți, colaborând cu ei, putem cunoaște relațiile părinte-copii, psihologia
părinților și mai ales pe cea a copiilor. Cunoscând situația și posibilitățile financiare ale
grădiniței/școlii, părinții contribuie financiar la realizarea acestor activități, obtinându-se astfel un
răspuns la cerințele actuale ale unei instituții școlare moderne. .
Părinții pot fi parteneri în educație pentru că dețin cele mai multe informații despre copiii lor. Pentru
realizarea parteneriatului este esențial ca părinții să fie priviți ca participanți activi, să fie atrași în adoptarea
deciziilor, să se recunoască și să se valorifice informațiile date de ei despre copii, iar responsabilitatea să fie
împărțită între părinți și dascăli.
Pentru o mai bună eficientizare a relațiilor dintre grădiniță, școală și familie se recomandă cadrelor
didactice ca:
-să fie sincere;
-să asculte cu răbdare;
-să recunoască atunci când greșesc;
-să laude inițiativele;
Recomandările facute părinților, se referă la faptul că aceștia trebuie:
-să solicite asistență și sprijin când este nevoie;
-să fie perseverenți și să caute împreună cu educatorii soluții la problemele ivite;
-să-și ajute copiii atunci când greșesc;
-să informeze dascălii, cu sinceritate, asupra atitudinilor și comportamentelor copilului în familie;
-să continue în familie programul educațional propus de instituția școlară, îmbinând armonios atitudinea
permisivă cu sinceritatea și exigența;
-să se situeze permanent alături de copil, să-l sprijine(fără a-i prelua sarcinile);
Pentru a realiza eficient un program de parteneriat educativ cu familia este necesar ca la nivelul
instituțiilor școlare să se cunoască unele particularități ale climatului familial din care provine copilul. Se
recomandă completarea unui chestionar adresat părinților.
Răspunzând cerințelor unei educații psihopedagogice complete, colaborarea și integrarea părinților
în activitățile instructiv-educative din grădiniță și școala rămâne un deziderat prioritar, cu atât mai mult cu
cât materializarea lui se dovedește practic că oferă avantaje tuturor părților implicate în procesul
educațional.

888
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA!
RELATIA EDUCATOARE-INVATATOR-PROFESOR

Profesor: Ioana Haragas

Scoala Gimnaziala ''Petre Dulfu'' Baia Mare

Ce inseamna gradinita?
Ce este scoala?
Gradinita este primul pas pe care copilul il face inspre formarea personalitatii, inspre conturarea lui
ca individ in aceasta lume.
Apoi vine scoala, care-l duce pe acesta mai departe, in drumul lui spre devenire.
Colaborare? Inseamna interactiune. Aceasta este nonverbala, dar mai ales verbala. Interactiunea este
cuvant, iar cuvantul inseamna comunicare. Fara comunicare nu exista societate, nu se pot forma si
mentine structurile sociale, ea este conditia “sine qua non” a vietii omenesti. Procesul de comunicare
este chintesenta umanizarii, a manifestarii culturale si spirituale a oamenilor, deoarece prin comunicare
se transmit anumite valori.
Comunicarea educationala este o sursa importanta a procesului instructiv-educativ, iar calitatea ei
depinde de competenta celui care modeleaza caractere, bineinteles a educatorului, a invatatorului sau a
profesorului.
Educatia incepe de la gradinita, cu cei mai mici viitori “stalpi”in aceasta lume larga. Aceasta,
educatia se afla in stransa legatura cu provocarile lumii contemporane. Vremurile pe care le traim se
caracterizeaza printr-o evolutie rapida a tehnicii si stiintei, dar se confrunta cu resurse limitate de
materie prima si energie, cu decalajul dintre tarile bogate si cele mai putin instarite, cu deteriorarea
mediului inconjurator. Tocmai de aceea , trebuie sa ne amintim de o idee formulata inca din antichitate
si anume cea de educatie permanenta. Prin permanentizarea educatiei invatam sa fim receptivi la toate
aceste schimbari ce se produc in jurul nostru si, mai ales, sa ne adaptam.
Cum am mai spus inainte, educatia si educarea incep de la gradinita. De aceea, nu se poate
fragmenta drumul copilului, o data cu terminarea primului ciclu de invatamant. Invatamantul trebuie sa
fie unitar, legatura dintre educator si invatator trebuie stabilita permanent, mai ales la trecerea copilului
in clasa I. Putem vorbi in primul rand de o asigurare a continuitatii in folosirea procedeelor si
metodelor didactice, in activitatea de invatare si asimilare.
In calitate de profesor de limba straina, limba engleza in acest caz, una dintre formele de invatare pe
care o folosesc foarte des si cu foarte mare eficienta, este jocul si , de ce nu , joaca. Ce alta modalitate
poate da rezultate mai bune, poate satisface interesul si curiozitatea copilului pentru cunoastere, decat
acesta – jocul? Cum poti atrage de partea ta un prescolar sau un scolar de clasa primara, decat prin
aceasta metoda? Da, copiii zilelor noastre incep sa studieze o limba straina inca de la gradinita. Am
trait si eu aceasta experienta, aceea de a “ma juca” in limba engleza si a fost uimitor cat de receptivi
erau acesti copii, cu cata nerabdare asteptau ora cu “teacher”, care le aducea tot felul de mascote ,
cartonase , imagini astfel incat micutii sa-si insuseasca notiunile elementare de limba?
Din nou, aceeasi intrebare...De ce trebuie sa existe o colaborare stransa intre gradinita si scoala,
intre educator, invatator si profesor? Pentru ca , cei din urma, sunt obligati, intr-un sens pozitiv,
bineinteles, sa duca mai departe ceea ce s-a inceput de la varsta de aproximativ trei ani. Ei au menirea
sa continue ceea ce au realizat pana in acel moment educatorii. Noi, profesorii, trebuie sa facem acest
lucru. Pentru ca ce este mai frumos in aceasta lume decat meseria de dascal, de actor in fata acestor
minunatii, care asteapta de la noi doar lucruri bune si frumoase?
Parca, in zilele noastre, se observa o reticenta fata de toate stadiile anterioare ale educatiei, dar
legatura exista, indiscutabil.
Voi vorbi acum din punctul de vedere al experientei mele ca mama. Oricat am incercat, nu-mi mai
aminteam nimic din activitatea mea de “elev” de gradinita. Nu intelegeam: cat de greu putea sa-i fie

889
unui educator sa lucreze cu copii de trei, patru, cinci ani? Cata munca implica acest lucru? Pana in
momentul in care l-am dus pe micutul meu la gradinita. La anumite intervale de timp venea cu ceva
nou invatat, facea anumite lucruri pe care, pana atunci, nu le facuse. In aceeasi perioada, fetita mea
incepuse faimoasa clasa zero. Acelasi lucru: cunostinte noi si multiple, dragoste si admiratie fata de cea
de la care le dobandea – invatatoarea.... .
Si apoi, vin eu, profesorul... Nu cerem oare sfatul, de nenumarate ori, invatatorului de la clasa caruia
predam, in legatura cu un anumit elev, cu mijloacele adecvate pe care sa le utilizam in procesul de
predare – invatare, lucruri pe care sa le realizam impreuna?
Cum ar putea sa nu existe acea colaborare despre care vorbim?
La gradinita, copilul este introdus vag , in lumea inconjuratoare: el invata sa construiasca, sa
ordoneze, sa aseze, sa asculte.....apoi, merge la scoala, in clasele primare, unde orizontul lui incepe sa
se largeasca, sa capete contur, cladindu-se pe ceea ce s-a facut anterior. Mai departe, elevul nostru face
cunostinta cu gimnaziul, cu profesorul, dar de data aceasta nu cu unul, ci cu “cate unul”pentru fiecare
materie de studiu. Isi cladeste mai departe, in acest fel, imaginea despre lume, se formeaza el ca individ
in societate.
Sa nu uitam nicicand de gradinita, de scoala, de cei ce ne-au indrumat inca de la varste foarte
fragede si care, in mare masura, ne-au ajutat sa ajungem unde suntem azi!Sa pastram mereu aceasta
legatura, deoarece fiecare dintre noi avem cate ceva de invatat de la celalalt.

Bibliografie:

-Liliana Stan - “Pedagogia prescolaritatii si scolaritatii mici” – Ed. Polirom, 2014

- Linda Pound - “How children learn” – Ed. Step Forward Publishing Ltd, 2005
- Ghid Informativ, “Un parinte mai bun”, Nr. 2- Articol: “ De la gradi la scoala”

890
 ASPECTE PRIVIND COLABORAREA GRĂDINIŢĂ- ŞCOALĂ, ÎN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPECIAL
Profesor pentru învăţământul preşcolar, Dalia Harasztosi
Grădiniţa Specială, Cluj- Napoca

Colaborarea grădiniţă- şcoala este foarte importantă întrucât în această instituţie va continua
educaţia copilului. Parteneriatul dintre cele două – şcoală şi grădiniţă – are ca scop primordial
identificarea celor mai eficiente căi de adaptare a copiilor la noul mediu educativ. Parteneriatul se
poate concretiza prin schimburi de experienţă între învăţători şi educatori (lecţii deschise, mese
rotunde, ateliere de lucru etc.), activităţi comune la care să participe copiii şi părinţii (vizite la şcoală,
proiecte educative de genul „Săptămâna lecturii“, „Ziua porţilor deschise“ , „Şcolar pentru o zi“
etc.).
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic şi anume legătura indisolubilă între programele şcolare. Pentru a fi însă operaţională,
corelaţia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învăţător ,cât şi de educatoare. Astfel,
educatoarele care lucrează cu grupa preşcolară mare trebuie să cunoască cerinţele programei pentru
clasa pregătitoare, spre a-i asigura baza care să-i permită preşcolarului însuşirea cunoştinţelor, iar
învăţătorul care va prelua grupa pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei preşcolare mari
pentru a şti pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire şi educare. Legătura şi
continuitatea dintre cele două va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor la şcoală, la
particularităţile muncii de învăţare . Experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune
cum ar fi: vizite la şcoală ,vizita şcolarilor în grădiniţă, activităţi comune de abilităţi practice, de
educaţie plastică, serbări comune ,plimbări şi programe distractive comune, contribuie la atenuarea
distanţei dintre grădiniţă şi şcoală. Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate
pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.
Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtare
a foştilor „elevi”, iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştintele însuşite în grădiniţă.
Realizarea dezideratelor idealului educatoarelor este condiţionată de colaborarea mai strânsă între
grădiniţă şi şcoală. Activitatea educatoarelor şi învăţătorilor trebuie să se împletească. Buna
colaborare între grădiniţă - şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp asigurând performanţe
educative notabile .

891
 De asemenea, şi atitudinea pozitivă a educatorului şi a învăţătorului faţă de copiii cu CES, are
un rol important. Ea reprezintă pilonii reuşitei lor şcolare. Învăţătorul va ţine seama de o serie de
reguli care contribuie într-o oarecare măsură la instrucţia şi educaţia acestor copii, reguli împărtăşite
de educatoare:
• va folosi un limbaj cât mai adecvat , verificând permanent dacă a fost înţeles;
• va folosi material intuitiv adecvat;
• va încerca legarea lecţiei de experienţa de viaţă a copilului;
• se va insista pe repetarea aceleiaşi teme până în momemtul în care copilul o va reţine, apoi va
trece la altă temă(prin exerciţii diversificate pentru a nu interveni monotonia);
• se va lucra pe unităţi mici de învăţare;
• se va porni întotdeauna de la ce ştiu copiii;
• se vor da doar noţiuni de bază, cît mai simple, dar necesare;
• sarcinile de lucru vor fi uşoare, clare, plăcute;
• se vor urmări permanent şi vor fi îndrumaţi anticipativ, prin organizarea „perspectivelor”;
• după fiecare sarcină efectuată corect( sau parţial corect) vor fi lăudaţi, apreciaţi;
• rolul colegilor este deosebit de important în sprijinirea lor;
• să nu fie izolaţi de restul clasei( aşezarea lor în apropierea unui coleg bun la învăţătură,
acordarea de responsabilităţi uşoare, dar permanente în cadrul colectivului).
În felul acesta, există mari şanse ca tratamentul pedagogic, în completare cu cel
psihoterapeutic şi farmacologic, să fraciliteze integrarea în mediul şcolar, dar şi în clasele normale a
copiilor cu CES. Deşi aceşti copii ridică multe probleme, trebuie să înţelegem că fiecare individ are
ceva bun în el, în fiecare se găseşte o „ luminiţă” care aşteaptă să fie aprinsă, dar şi menţinută
permanent.
Relaţia grădiniţă- şcoală este mai mult o atitudine, decât o simplă activitate, care apare atunci
când cadrele didactice (educator/ învăţător) implicate au aceleaşi obiective, sunt văzute ca egali şi
contribuie şi unii, şi alţii la procesul instructiv- educativ. Este necesar stabilirea unui obiectiv mutual
sau a unei agende comune, care prevede îmbunătăţirea rezultatelor şcolare ale copiilor.
Cadrele didactice trebuie să facă parte din aceeaşi echipă care este menită să ajute copilul, să-
şi împărtăşească toate informaţiile cu privire la copil şi la nevoile educaţionale ale acestuia, la
tehnicile comportamentale eficiente, la particularităţile individuale. Orice informaţie va fi extrem de
valoroasă pentru cadrul didactic care continuă procesul instructiv- educativ. O relaţie constructivă şi
deschisă este parte importantă a oricărei traiectorii educaţionale. Cadrele didactice trebuie să
colaboreze foarte strâns pentru promovarea dezv oltării copilului.

892
893
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-SCOALA
RELATIA EDUCATOARE-INVATATOR-PROFESOR

Prof. Înv. preșcolar: Hatos Viorica

Grădinița p. n. Magura-Ilvei,Bistrita-Nasaud
MOTTO:
,,Solidaritatea este sentimentul nobil care ii determina pe oameni sa fie mai buni si sa-si ajute aproapele,,

Scoala si gradinita sunt institutii care desi se gasesc pe trepte diferite ale sistemului de invatamant trebuie
sa fie permanent intr-o relatie de colaborare.Necesitatea colaborarii dintre ele rezulta din obiectivul comun
pe care-l urmaresc si anume dezvoltarea personalitatii copilului.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa pregatitoare nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa pregatitoare.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.

894
 Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Inchei precizand ca copilaria da marele start pentru acea sublima competitie a omului cu el insusi in
propria devenire,autodepasire si formare ca valoare umana.

BIBLIOGRAFIE:
-Revista Invatamantul Prescolar 4/2007
- ,,Scoala si Familia" Ed.Gheorhe Catru Alexandru, Craiova 2005
-,,Copilul,familia si gradinita" Magdalena Dumitrana ed. Compania 2000
-Revista Invatamantul Prescolar 1-2/1997

895
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ ,
CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

PIP Hazu Mona-Ionela

Şcoala Gimnazială Stroe S. Belloescu Bârlad

Preşcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative şi are o importanţă
deosebită pentru procesul şcolarizării copilului.
Din păcate, oportunităţile de colaborare între grădiniţă şi şcoală sunt mai rare, mai ales atunci când institutia
preşcolară este plasată, spaţial, în zone mai izolate sau mai depărtate de instituţia şcolară, situaţie în care cele două
medii educaţionale păstrează, doar virtual, interese comune. Cu toate acestea, având în vedere că grădiniţa şi şcoala
primară reprezintă două trasee educative succesive, dar părţi ale unui proces care trebuie să rămână în ansamblu
unitar, legătura dintre respectivele instituţii se cere intărită pentru ca trecerea de la una la alta să asigure continuitatea
proiectelor şi finalizarea lor adecvată. Personalul didactic din cele două instituţii urmează să caute împreuna acele
prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat al şcolii. Cele mai frecvente
oportunităţi de întâlnire dintre cele două medii educaţionale, care se cer valorificate de către ambii parteneri, privesc:
*Vizitarea unei şcoli în vederea cunoaşterii de către copiii preşcolari a acestei instituţii;
*Vizitarea de către şcolari din clasa I a unei grădiniţe pentru a le împărtaşi copiilor de aici primele lor experienţe
şcolare;
*Organizarea unor şedinţe cu părinţii copiilor în ultimul semestru de activitate din grădiniţă la care sunt invitaţi câţiva
dintre viitorii învăţători, ce vor informa părinţii asupra modului de pregătire al copiilor pentru şcoală;
*Simularea în cadrul grădiniţei a unor activităţi de tip şcolar cu grupa mare;
*Urmărirea de către educatoare a copiilor deveniţi şcolari pentru sesizarea progreselor în dezvoltare sau, dimpotrivă,
a dificultăţilor pe care le întâmpină sub efectul noilor solicitări;
*Organizarea unor serbări comune;
*Realizarea unor activităţi metodice şi cercuri pedagogice comune pentru educatoare şi învăţătoare ori de câte ori se
ivesc probleme şi solicitări care interesează ambele instituţii.
Pentru asigurarea continuităţii între cele două medii educaţionale, cadrele didactice din şcoală trebuie să cunoască
pregătirea ce se realizează în grădiniţe, iar educatoarele trebuie să se informeze asupra dinamicii cerinţelor ce se
formulează în mediul şcolar.
Prin stabilirea primelor contacte cu şcoala şi cu învăţătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituţia dar şi cu
cele mai importante personaje ale ei, ceea ce va contribui la reducerea neliniştilor şi a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de şcoală.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt: ,,De ce se manifestă chiar din primele zile de şcoală
unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I nu fac faţă cerinţelor şcolare?”. Răspunsurile la aceste
întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul ştiinţific al
procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de
cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,natura
relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ales,specificul învăţării-act complex care
angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi
deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta
preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită
progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în concepţia lui
J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi
structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim
acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de modernizare.
În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se constată
mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi
de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale
grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă a
rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de
asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.

896
 În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului
pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în
gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu
limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi
accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul
social şi înconjurător.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de învăţare
prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 5-6 ani trebuie să
aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”,
,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între
grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din partea
educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere pentru a
realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Pentru a se ameliora aceste probleme de continuitate şi adaptare a copiilor la viaţa de şcolar, din anul 2012-2013
s-a implementat în învăţământul primar românesc clasa pregătitoare care constituie o verigă de legătură firească între
grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent ea îl tratează pe
copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.
Problematica psihopedagogică a copilului aflat în perioada de trecere de la grădiniță la școală este una reală și
are profunde semnificații asupra evoluției educaționale pe termen mediu și lung, în plan educațional accentuându-se
interacțiunile între natura cognitivă, afectivă și fizică, cu rezultate asupra formării personalității și identității de sine a
Eului.
Activitatea didactică influențează întreg sistemul psihic, are un rol formativ complex asupra mecanismelor
cognitive și asupra celorlalte procese și fenomene psihice. La vârsta de 6 ani copilul se află într-o perioadă de tranziții
în multiple planuri: cognitiv, afectiv, social. Această vârstă capătă dublă natură: devine punct terminus pentru
educația timpurie și moment de pornire spre noi niveluri de dezvoltare a proceselor și mecanismelor psihice.
Având în vedere aceste considerente, profesorul care predă la clasa pregătitoare are un rol important în eliminarea
unor bariere atitudinale cu semnificație psihologică puternică asupra desfășurării ulterioare a activității educaționale.
În acest sens, se folosesc practici educaționale care promovează învățarea în rezonanță cu profilul psihopedagogic și
fizic al școlarului mic:
• conținuturile predate trebuie adaptate la nivelul de înțelegere al copilului; se recomandă să se ofere probleme puțin
deasupra nivelului lor actual de înțelegere;
• se recomandă să se ofere strategii alternative de rezolvare a problemelor, precum să fie încurajată „inventarea” sau
descoperirea de către copii a unor soluții proprii; strategiile folosite promovează o educație individualizată, cu
accentuate valențe formative, în funcție de ritmul propriu de dezvoltare al fiecărui copil, de cerințele, capacitățile și
nevoile sale;
• copiii nu reușesc uneori să-și însușească anumite conținuturi din cauză că nu au strategii eficiente de învățare, astfel
că este necesar să se propună noi modalități de învățare;
• strategiile folosite trebuie explicate, astfel încât copilul să înțeleagă care sunt principiile care stau la baza procedurii,
de ce este corectă sau greșită o anumită strategie;
• procesul de învățare să ofere posibilitatea să repete noile concepte prin aplicarea acestora în diferite situații, sarcini
sau prin relaționarea cu cunoștințele anterioare;
• explicarea conceptelor este bine să se facă prin exemple concrete, care să presupună implicarea activă a copilului;
• utilizarea de exemple variate, organizarea informației în diferite moduri, testarea frecventă reprezintă dificultăți, dar
care pe termen lung conduc la înțelegerea conceptelor și menținerea cunoștințelor în memoria de lungă durată;
• așteptările învățătorului influențează performanțele elevilor, astfel că este recomandat să nu se atribuie copiilor
etichete (atent, inteligent, grăbit); să facă referiri doar la comportamentul elevului într-o anumită situație;
• succesul școlar se datorează calității și cantității efortului depus; este bine ca elevii să înțeleagă acest aspect, pentru a
trece mai ușor peste eșecuri și pentru a se strădui mai mult în rezolvarea sarcinilor viitoare.
Strategiile utilizate de către profesorul care predă la clasa pregătitoare, în școală, în vederea depășirii eventualelor
dificultăți sunt: 1. continuitatea cadrului didactic atât în pregătirea pentru clasa I, cât și de la clasele I-IV favorizează
pentru copil schimbări minore privind stilul educațional al profesorului, acesta fiind deja familiar copilului; 2.
familiarizarea copilului atât cu sala de clasă, cât și cu școala solicită copilul la mai puține adaptări ulterioare; 3. conti-
nuitatea temporală, fizică și administrativă între clasa pregătitoare și clasa I facilitează și continuitatea psihologică și
emoțională, atitudinea unor adulți care îi influențează pe copii prin „lasă, că te duci tu la școală”, pierzându-și din
semnificație; 4. păstrarea elementelor de joc atât în clasa pregătitoare, cât și în clasa I, în proporții diferite, pune
bazele unei tranziții ușoare; deși se află în clasă și chiar în școală, copilul se va juca și va învăța fundamental prin joc;

897
5. organizarea fizică a sălii de clasă va trebui să se adapteze după principiile unei libertăți în joc și activitate,
solicitând mai multe materiale intuitive și o mai slabă restricție a mișcării; 6. eventualele dificultăți pe care le poate
întâmpina copilul la clasa pregătitoare pot fi ameliorate prin observarea directă a evoluției și progresului pe care îl
face copilul.
Pentru toate acestea, consider că organizarea clasei pregătitoare la școală este în beneficiul școlarului mic, punân-
du-și amprenta în mod pozitiv asupra activității educaționale ulterioare, dar estre necesar totodata să se asigure o
colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală,precum şi unitatea şi continuitatea
influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.

898
CONTRIBUȚIA PARTENERIATULUI GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ LA INTEGRAREA COPIILOR ÎN
CLASA PREGĂTITOARE

Prof. înv. primar Hereșanu Ildikó

Școala Gimnazială “Ioan Vlăduțiu” Luduș, jud. Mureș

Dinamica schimbărilor prin care trece societatea, rapiditatea informațiilor care trebuie implementate
din mers în sistemul educațional ne-au determinat să găsim căi care să asigure o mai mare adaptare la
realitățile sociale. Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice
specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va
petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului
om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este
o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței, ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni adaptarea copilului în școală, se dorește să se mențină o strânsă legătură între școală
și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop operaționalizat prin efectuarea
de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii, cât
mai ales cu învățătorul.
Grădinița și școala trebuie să se afle în dialog autentic şi permanent cu societatea, străduindu-se să
realizeze punţi de legătură între nevoile educaţionale, resursele/disponibilităţile intelectuale ale copiilor şi
perspectivele de dezvoltare economică a societăţii. În acest sens, colaborarea dintre copiii diferitelor
instituţii nu este un proces spontan, ci este o activitate organizată, susţinută, conştientă, direcţionată spre
problemele educative ale tinerei generaţii. Aceste activităţi întregesc activitatea educativă a unităţii de
învățământ, aducând un surplus informaţional copiilor şi completând condiţiile concrete ale educaţiei
acestora. Astfel experienţa de învăţare non-formală şi informală întregeşte, completează şi lărgeşte
experienţa de învăţare formală.
Proiectele educaţionale realizate în parteneriat cu diferite instituţii sunt activităţi foarte atractive la
care copiii participă activ şi eficient. Așa s-a născut ideea de parteneriat între grădiniță și școală, sub un titlu
generos și atractiv “Bucuria de a fi copil”. Parteneriatul educațional a fost proiectat să se realizeze cu grupa
mare și clasa a IV-a, și s-a derulat pe o perioadă de un an școlar. La baza desfășurării acestei strategii a stat
cunoașterea specifică a programelor celor două unități, a obiectivelor și finalităților grupei mari, respectiv
clasei pregătitoare și, mai ales, cunoașterea reciprocă între copii. Acțiunile au avut cu preponderență un
caracter artistico-educativ.
Scopul parteneriatului:
• realizarea unui dialog școală-grădiniță;

899
 • formarea unei atitudini corecte a preșcolarilor față de școală;
• implicarea familiei și familiarizarea acesteia cu diverse aspecte ale școlarității mici.
Obiective specifice:
• pentru preșcolari: trăirea experienței activității într-un parteneriat; dezvoltarea abilităților de
comunicare; familiarizarea cu clasa și obiectele școlarului; legarea unor prietenii; desfășurarea unor
activități în locații străine lor;
• pentru elevi: aplicarea cunoștințelor însușite la educație civică, literatură, abilități artistice; realizarea
empatiei și a feedback-ului pozitiv; realizarea de activități artistice în comun, dovedind capacitate de
respect și înțelegere;
• pentru cadrele didactice: rafinarea abilității de a construi un mediu educațional care să motiveze
copilul în procesul instructiv-educativ;
• pentru părinți: conștientizarea părinților și a altor factori educaționali din cadrul comunității cu
privire la rolul lor în formarea și dezvoltarea copiilor; solicitarea implicării permanente a familiei în
relația cu școala.
Calendarul de activități a urmărit evenimentele culturale și religioase prezentate accesibil copiilor:
Sărbătoarea Toamnei, Crăciunul, Sărbătoarea Primăverii, Ziua Copilului etc.
O primă acțiune comună a fost participarea preșcolarilor, ca invitați, la spectacolul organizat de
școlari, sub genericul “Sărbătoarea Toamnei”. Cu această ocazie, preșcolarii au cunoscut școala și pe
“partenerii de acțiune”, care i-au așteptat cu flori și dulciuri și i-au invitat pe scenă alături de ei. Preșcolarii
ne-au încântat cu poezii și cântece specifice acestui anotimp.
Sărbătorile de iarnă au prilejuit alte întâlniri plăcute, de data aceasta preșcolarii fiind gazdele. S-au
interpretat, pe rând, colinde, s-a făcut schimb de daruri. Atmosfera din sala de grupă decorată special pentru
această întâlnire a fost deosebit de plăcută.
În întimpinarea sărbătorilor de Paște au fost din nou invitați de clasa a IV-a la o activitate comună de
încondeiere a ouălor, cu acest prilej școlarii arătându-le o metodă necunoscută de ei – pictura cu ceară. La
plecarea din sala de clasă, copiii preșcolari ne-au dăruit un coș cu ouă decorate de ei la grădiniță.
Activitatea organizată de Ziua Copilului s-a desfășurat în curtea grădiniței, unde au participat
formații ale elevilor interpretând dansuri populare și dansuri moderne.
Cel mai mare impact educativ l-a avut asupra tuturor copiilor activitatea din școală destinată unei
povestiri cu tema “O întâmplare la școală”. Activitatea, desfășurată sub formă de proiect didactic, a fost de
așa manieră prezentată încât a permis și participarea preșcolarilor, intervenția acestora fiind semnificativă.
Pe lângă faptul că a stimulat comunicarea între copii, înlăturând barierele emoționale, a permis și găsirea de
soluții virtuale de rezolvare a situației conturate.
Parteneriatul educațional s-a încheiat printr-o activitate de evaluare la grădiniță cu tema “Eu voi fi
mâine școlar”, în cadrul căreia preșcolarii, acum absolvenți ai grădiniței, au prezentat spectacolul “Un
zâmbet de pe scena școlii”.

900
 Acest parteneriat a contribuit la familiarizarea preșcolarilor cu școala, acomodându-se cu specificul
sarcinilor de școlar, cu mediul, căpătând mai multă siguranță și încredere în ei. Rezultatele obținute,
concretizate prin atingerea obiectivelor planificate, ne-au dus cu gândul la prelungirea parteneriatului și în
anul școlar următor, prin diversificarea calendarului activităților.

901
 ”Colaborare grădiniță-școală!

Relația educatoare-învățător-profesor”
Profesor învățământ preșcolar,

HERMENEAN ELENA

ȘCOLA GIMNAZIALĂ” MIHAIL SADOVEANU”

STRUCTURA G.P.P.” PRICHINDEL”

Sistemul de învăţământ, ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerinţele şi

posibilităţile oferite de societate afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale.
Sub impulsul ceriţelor dezvoltării sociale, sistemele de învăţământ se modifică, tinzându-se
spre modernizarea metodelor de predare, a conţinutului, a formelor de organizare, precum şi a
formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituţii educative. Una dintre sarcinile
grădiniţei este pregătirea copilului pentru şcoală prin intermediul a două forme specifice:
jocul și învăţarea. Învăţământul preşcolar trebuie să realizeze educaţia preşcolară având ca
funcţie majoră formarea și dezvoltarea personalităţii copilului în raport cu nevoile specifice
vârstei, cu posibilităţile şi dotările sale, în interesul său şi al comunităţii sociale.
Colaborarea, comunicarea şi cooperarea unor instituţii educative pentru a veni în sprijinul
copilului la nivelul procesului educaţional presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi
acţiuni educative între factorii educaţionali şi decizionali.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic.O primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea
continuităţii între grădiniţă şi şcoală este plasată la nivelul conţinutului învăţământului,
oglindit în special în programele grădiniţei şi ale clasei I.Este vorba de legătura indisolubilă
între prevederile programelor respective.Pentru a fi însă operaţională, corelaţia dintre
programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învăţător cât şi de educatoare.Astfel,
educatoarele care lucreză cu grupa preşcolară mare trebuie să cunoască cerinţele programei
pentru clasa I spre a-i sigura baza care să-i permită preşcolarului însuşirea cunoştinţelor clasei
I, iar învăţătorul care va prelua clasa I trebuie să cunoască programa grupei mari preşcolare
pentru a şti pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire şi educare.Legătura dintre
grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic care acţionează în sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și
procedeelor didactice,în activitatea de învățare, precum și de intervenții în formele de
organizare a proceselor de învățământ, în primul rând în lecții.Astfel este bine de știut că
învățătura, dominantă a vârstei școlare, este prezentă în diferite forme și la vârsta preșcolară,
ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care
privesc formele de organizare și desfășurare a activității.În acest sens, experiența dovedește că
desfășurarea unor activități comune cum ar fi:vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță,
serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la familiarizarea cu
mediile, cu viitorii colegi și profesori, cu caracteristicile specifice desfășurării activităților din
cele două instituții, micșorând distanța dintre școală și grădiniță.Vizitele preșcolarilor în școlă

902
trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică, pentru a le
stimula dorința vie de a deveni școlari.
Colaborând cu învățătoarea, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai
obiectiv munca instructiv educativă sub aspectele ei pozitive și negative, cunoscând
rezultatele la învățătură și purtare a foștilor elevi, își va confirma încă o dată punctele tari și
punctele slabe în ceea ce privește procesul instructiv educativ. Învățătoarea, colaborând cu
educatoarea, va reuși să-și organizeze activitatea astfel încât să respecte specificul vârstei
copiilor(mai ales la clasa pregătitoare), va alege conținuturi accesibile dezvoltării cognitive
ale copiilor, va prezenta și va folosi în desfășurarea lecțiilor stimuli motivanți pentru a realiza
o învățare activă și eficientă.
Grădiniței, ca primă verigă a sistemului de învățământ, trebuie să i se acorde o mare
atenție. Un rol important în debutul școlar îl va avea întotdeauna instituția preșcolară, ea fiind
o etapă intermediară indispensabilă.

903
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ
HINȚ IOANA-ADRIANA

GPP NR. 6 DUȘEȘTI

MOTO:
„Eu pot sa fac ceea ce tu nu poti face. Împreuna putem face lucruri mari.
Nimeni nu poate realiza vreodata singur ceea ce poate realiza prin parteneriat cu altii.” Maica Tereza

Colaborarea dintre grădiniță și școală consider că este o condiție de bază în realizarea eficientă a
procesului instructiv – educativ al copilului. Grădinița îi oferă copilului preşcolar un mediu plăcut, săli cu
poveşti, jocuri, cântece . În grădiniță copiii sunt încurajați să se manifeste liber, se respectă plăcerea
copilului pentru ceea ce face, educatoarea fiind mai atentă cu fiecare. Pentru a continua fără dificultate
procesul de dobândire a cunoştințelor şi de formare a priceperilor şi deprinderilor începute în grădiniță la
vârsta de 3 ani, este necesară o legătură foarte strânsă între grădiniță şi şcoală. Cum aceste deprinderi nu se
formează la întâmplare ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine sarcina de a-i pregăti pe copii să înțeleagă
de ce este nevoie ca ei să fie informați, să cunoască aspecte diferite despre lume, despre mediul
înconjurător, despre țară, despre păstrarea sănătății.Desigur, pregătirea intelectuală a copilului pentru şcoală
începe de la grupa mică, continuă la grupa mijlocie şi se sfârşeşte la grupa mare.
Din păcate, însă oportunitățile de colaborare între grădiniță și școală sunt mai rare, mai ales atunci când
instituția preșcolară este plasată, spațial, în zone mai izolate sau mai depărtate de instituția școlară ,situație
în care cele două medii educaționale păstrează ,doar virtual, interese comune.
Cu toate acestea , având în vedere că grădinița și școala reprezintă două trasee educative succesive ,
dar părți ale unui proces care trebuie să rămână în ansamblu unitar, legătura dintre respectivele instituții se
cere întărităbpentru ca trecerea dintr-una într-alta să asigure continitatea proiectelor și finalizarea lor
adecvată.
Având conștiința acestui fapt, personalul didactic din cele două instituții urmează să caute împreună
acele prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat al școlii. De
asemenea , în perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a
unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a
preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai
importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera
sentimentelor şi a personalităţii copilului.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Cele mai fecvente oportunități de întâlnire între cele două medii educaționale , care se cer valorificate
superior de către ambii parteneri, privesc:
- Vizitarea unei școli cu grupa mare în vederea cunoașterii de către copiii preșcolari a acestei
instituții. Cu un astfel de prilej se poate realiza prezentarea în detaliu a școlii: sălile de clasă,
laboratoarele, cancelaria,spațiile de joacă, terenul de sport, punctele sanitare.
- Vizitarea unei grădinițe de către școlarii din clasa I pentru a le împărtăși copiilor din grupa mare
primele lor experiențe de tip școlar.

904
 - Organizarea unor ședințe cu părinții copiilor din grupa mare la care sunt invitați câțiva dintre
viitorii învățatori, ce vor informa părinții asupra modului de pregătire a copiilor pentru școală.
- Simularea în cadrul grădiniței a unor activități de tip școlar cu grupa mare.
- Organizarea unor serbări comune care să ofere copiilor din grădiniță și școlarilor din clasa I
posibilitatea stabilirii unor legături interpersonale capabile să-i ajute pe cei dintâi să se integreze
mai ușor în mediul școlar.
Pentru asigurarea continuității între cele două medii educaționale, este necesar ca învățătoarele să cunoască
pregătirea ce se realizează în grădinițe, iar educatoarele trebuie să se informeze asupra dinamicii cerințelor ce se
formulează în mediul școlar.

Bibliografie:
Pedagogie preșcolară-sinteze-R.M.Niculescu, Editura Pro Humanitas, București 1999
Revista LABORATOR PREȘCOLAR,Mihaela Păiși Lăzărescu, Editura V& Integral,București 2001

905
 NECESITATEA COLABORARII

GRADINITA-SCOALA

HOANCĂ Lavinia-Roxana

SCOALA GIMNAZIALA LUPAC

JUD. CARAS-SEVERIN

Trecerea copilului de la gradiniţă la şcoală reprezintă un eveniment major în

viaţa acestuia. Putem vorbi despre un “proces de trecere” reuşit, atunci când
copilul se simte în largul său la şcoala şi face faţă cerinţelor educaţionale.

Trecerea copilului de la grădiniţă la şcoală reprezintă şi câştigarea unui nou

statut, acela de şcolar. El câştigă mai multă independenţă şi totodată
competenţe noi. Această tranziţie este un succes,dacă instituţiile
educaţionale colaborează pentru optimizarea procesului de învăţare.
Schimbările acestei tranziţii are loc pe mai multe planuri. Pe planul
individual, copilul îşi depăşeşte emoţiile, îşi schimbă identitatea şi
dobândeşte competenţe noi. Pe planul interactiv aceasta preia un nou rol
(acela a şcolarului) iar pe planul contextual, copilul învaţă să gestioneze
conţinuturi şi structuri noi.

Colaborarea între grădiniţă şi scoală reprezintă răspunderea pentru un proces

de învăţare continuu. Pentru o tranziţie reuşită sunt trei aspecte importante:

1. colaborarea cu părinţii;
2. comunicarea cadrelor didactice grădiniţă-şcoală;
3. cursuri de dezvoltare.

Colaborarea cu părinţii înseamnă integrarea acestora în activităţiile de

învăţare pentru depăşirea nesiguranţei şi aşteptărilor negative, dezvoltând
potenţialul copilului. Relaţia de comunicare presupune organizarea,
tematica, calitatea procesului de învăţare şi eficacitatea. Cerinţele copiilor
sunt diverse datorită factorilor externi,de aceea şi necesitatea unor cursuri de
dezvoltare.

906
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele
şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele
cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei
fizice, estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la
satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate. Activitatea din
grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de
cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau
maturitatea şcolară.

Colaborarea educator- învăţător- profesor trebuie să fixeze obiectivele care

vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării
vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în
gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor
proceselor cognitive şi afective, dezvoltarea perceptiv-motorie şi
accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.

Educaţia preşcolară este considerată o treaptă distinctă şi necesară a

procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.

Grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi

şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte,
concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.

907
 LEGĂTURA GRĂDINIŢĂ – ŞCOALĂ – PREMISĂ A SUCCESULUI ŞCOLAR

PROF. ÎNV. PRIMAR, HOBOI VIRGINIA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ “IOAN LUCA”
COMUNA FARCAŞA, JUDEŢUL NEAMŢ

Învăţământul preşcolar, ca primă verigă a sistemului nostru de învăţământ, are drept scop asigurarea
pregătirii copiilor de 3 – 6 ani pentru integrarea lor cât mai bună în sistemul activităţii şcolare şi dobândirea
aptitudinii de şcolaritate.
Momentul intrării în şcoală presupune un anumit nivel de dezvoltare fizică, intelectuală, morală,
voliţională a copilului, iar aptitudinea de şcolaritate solicită dobândirea unor capacităţi, abilităţi, priceperi şi
deprinderi absolut necesare şcolarizării. Adaptarea preşcolarului la cerinţele şcolii presupune dobândirea de
către copil a unei maturizări care îl face apt pentru activitatea de învăţare de tip şcolar.
În preşcolaritate, accentul cade pe dezvoltarea dimensiunii formative a pregătirii, deoarece nu
însuşirea unui volum mare de cunoştinţe îl face pe copil apt pentru şcoală, ci mai ales dobândirea unor
capacităţi, abilităţi şi operaţii intelectuale necesare actului de cunoaştere favorizează învăţarea.
Strânsa legătură dintre grădiniţă şi şcoală este reflectată şi de includerea grădiniţei împreună cu
clasele pregătitoare şi I în acelaşi ciclu curricular, numit ciclul achiziţiilor fundamentale. Importanţa acestui
ciclu este evidenţiată de identificarea finalităţilor comune învăţământului preşcolar şi primelor clase ale
şcolii primare, fapt care a dus la constituirea unor obiective majore comune şi anume: acordarea la cerinţele
sistemului şcolar şi alfabetizarea iniţială.
Îndeplinirea acestor obiective reprezintă cadrul adecvat, raţional, pentru realizarea unei continuităţi
organice între învăţământul preşcolar şi cel primar.
Din punct de vedere organizatoric, asigurarea continuităţii între grădiniţă şi şcoală este determinată
de instituţionalizarea grupei mari, în care abilităţi formate deja sunt reluate şi exersate în contexte noi de
aplicare, accentuându-se capacitatea copiilor de a opera cu ele, de a le utiliza în practică.
Se impune analizarea unor aspect ale realizării continuităţii între grădiniţă şi şcoală în învăţare. Un
prim element îl constituie cunoaşterea particularităţilor psihologice ale vârstei preşcolarului şi şcolarului
mic, precum şi implicaţiile pedagogice ale învăţării. În al doilea rând, se solicită abordarea cu atenţie
deosebită a conţinutului, ale cărui baze se pun în preşcolaritate, reluat fiind, la un alt nivel, în şcoala
primară. Alt aspect îl constituie strategia didactică utilizată, concretizată printr-o varietate de metode,
procedee şi mijloace de învăţământ care să faciliteze transmiterea materiei şi formarea unor abilităţi.
Cel mai important element în această abordare îl constituie jocul didactic, jocul ca activitate de bază
a copilului şi, totodată, ca modalitate de iniţiere treptată în procesul complex al învăţării. Jocul are o putere
imensă în viaţa copiilor, este “munca” lor.
Vorbind despre aspectul cognitiv şi cel afectiv în procesul învăţării, Jean Piaget a arătat că ele sunt
inseparabile şi ireductibile. “Nu există, deci, nicio conduită, oricât de intelectuală ar fi, care să nu aibă drept
mobiluri factori afectivi, dar, reciproc, nu pot exista stări afective fără intervenţia percepţiilor sau a
înţelepciunii care constituie structura lor cognitivă”.
Este necesară o perioadă de tranziţie de la joc la muncă, de la jocul preşcolarului la munca
şcolarului. Copilul trebuie învăţat “să se joace în muncă”. Şi cum “munca” de bază a şcolarului este
învăţarea, pentru ca relaţia joc-învăţare să fie firească, se cer respectate următoarele condiţii: jocul să
conţină elemente de învăţare, iar învăţarea însăşi să conţină elemente de joc.

908
 O trecere reuşită a preşcolarului în şcoala primară depinde, în bună măsură, de felul în care este
abordată problema jocului. Jocul are o putere imensă în viaţa copiilor, există o strânsă legătură
interdependentă între evenimentele de la începuturile învăţării copilului şi succesele sau insuccesele din
viitoarea activitate educaţională.

909
 DE LA FEREASTRA MEA VAD LUMEA

Hoha Adela Mihaela

Sc. Gim.”I.I. Muresanu”-Rebrisoara
Bistrita-Nasaud

Copilul este fructul unei iubiri, este floarea gandului si bucuria unei familii. Copilul are dreptul sa
invete lucruri noi, sa spuna ceea ce gandeste, sa fie ascultat si sa fie luat in seama. Si copiii au parerile lor,
care uneori sunt mai intelepte si mai bune decat ale adultilor. Copiii traiesc intr-o lume , pe care adultii o
construiesc Ei doresc zile senine si lucruri deosebite. Lumea pe care ei o doresc este o lume de basm, cu
pace si libertate, inconjurati de dreagoste si prietenie.
Copilul invata lucruri deosebite inca din familie. La varste mici, copilul invata cele mai multe
lucruri imitandu-i pe ceilalti, in special pe parinti. Acestia devin un model pentru el si tot ceea ce fac si
vorbesc este preluat imediat si transformat de micut in moduri de gandire si comportamente proprii. De
aceea, este important ca parintii sa fie foarte atenti felul in care se poarta si ce spun in fata copilului, pentru
ca obiceiurile lor le pot influenta nu doar dezvoltarea si educatia, ci le pot afecta chiar sanatatea.
Atmosfera caldă şi de înţelegere în familie reconfortează şi creează climatul necesar pentru munca
intelectuală a copilului. Lipsa de înţelegere, severitatea, exigenţa prea mare sau “dădăceala” au efecte
dăunătoare asupra copilului care se află în tensiune nervoasă, mai ales în perioada testelor de evaluare sau
spre sfârşitul semestrelor, când starea de oboseală începe să se instaleze.
Datoria părinţilor este de a-i ajuta: copiii pot şi trebuie să înveţe “cum” trebuie să-şi pregătească
lecţiile, cum să-şi organizeze munca, timpul, viaţa.
Ca părinţi iubitori putem face şi greşeli în educarea copiilor, încât dorindu-le binele,să le facem rău.
Unii părinţi sunt prea grijulii, căutând să-i protejeze şi să-i răsfeţe mereu. Trăind într-o astfel de atmosferă
devin fricoşi, lipsiţi de iniţiativă, sunt tot timpul “agăţaţi de fusta mamei”; în acelaşi timp însă, devin mici
tirani, devin pretenţioşi, neascultători, greu adaptabili la regulile vieţii sociale, în afara casei, între
colegi.Dacă părinţii sunt foarte severi, cu o atitudine permanentă de duritate, copiii suferă. Ei sunt continuu
lipsiţi de duioşie, de afecţiune, trăiesc permanent cu teamă în suflet, stare care duce la apariţia unor tulburări
de dizarmonii ale dezvoltării sale psihice, ale personalităţii. Aceşti copii vor deveni la rândul lor plini de
asprime faţă de cei din jur, iar relaţiile lor sociale vor fi întotdeauna lipsite de afecţiune.
Tuturor ne este cunoscută expresia „Cei șapte ani de acasă”. Perioada optimă pentru educație și
formarea caracterului psiho-social în viața fiecărui individ este reprezentată de copilărie. Copilul primește
primele sfaturi și noțiuni educative, își dezvoltă aptitudinile și își formează primele deprinderi de viață
sănătoasă, în familie. „Cei șapte ani de acasă”, ne arată familia, mediul în care s-a dezvoltat copilul,
credința, toate acestea reprezentând bagajul lui educativ.
Pentru fiecare individ, familia reprezintă rădăcina educației, părinții fiind primii „profesori” din viața
copilului. Ei sunt cei care pun bazele în educația, formarea și dezvoltarea acestuia. Când copilul ajunge la
grădiniță și apoi în școală, ei vor avea în continuare un rol foarte important în educația lui, de implicarea lor
în acest proces depinzând reușita școlară a copilului.
Apoi, copilului trebuie sa i se creeze un mediu propice dezvoltarii sale morale, astfel incat lumea
in care el va intra sa fie cat mai favorabila . Copilul trebuie sa fie inteles in momentele sale dificile,
pentru ca si el are problemele lui. Momentele dificile trebuie mangaiate cu tandrete, iubire si armonie.

910
 Legătura dintre grădiniță și școală

Înv. HOHA VICTORIA

LICEUL TEHNOLOGIC – FELDRU

Realizarea unui învățământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educațională, în special la nivelul claselor ,, praguri”. Această condiție este valabilă și pentru primele
două trepte ale învățământului: învățământul preșcolar și învățământul primar. Mai precis, legătura reciprocă și
continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa școlară și clasa I. O asemenea continuitate va asigura o mai
rapidă adaptare a copiilor din clasa I la particularitățile muncii de învățare.
Parteneriat grădiniță-școală: din păcate oportunitățile de colaborare între grădiniță și școală sunt mai
rare, mai ales atunci când instituția școlară este plasată spațial, în zone mai izolate sau mai depărtate de
instituția școlară, situație în care cele două medii educaționale păstrează doar virtual interese comune. Cu toate
acestea, personalul didactic din cele două instituții trebuie să caute împreună acele prilejuri de colaborare care
să faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat al școlii. Cele mai frecvente oportunități de întâlnire
dintre cele două medii educaționale în cadrul parteneriatului au fost:
• Vizitarea școlii în vederea cunoașterii de către copiii preșcolari a acestei instituții.
• Vizitarea de către școlarii din clasa I a unei grădinițe pentru a le împărtăși copiilor de aici primele lor
experiențe școlare.
• Organizarea unor ședințe cu părinții copiilor în ultimul semestru de activitate din grădiniță, la care au
fost invitați învățătorii ce vor lua clasa I și care au informat părinții asupra modului de pregătire a
copiilor pentru școală.
• Activități de tip școlar cu grupele grădiniței.
• Educatoarele au urmărit pe tot parcursul clasei I progresele în dezvoltare sau a dificultăților pe care le
întâmpină su efectul noilor solicitări.
• Au fost organizate serbări școlare comune.
• Activități metodice și cercuri pedagogice comune, unde au fost dezbătute problemele care interesează
ambele instituții.
Învățătorii din școală trebuie să cunoască pregătirea ce se realizează în grădiniță, iar educatoarele trebuie să
se informeze asupra dinamicii cerințelor ce se formulează în mediul școlar pentru o bună asigurare a
continuității între cele două medii educaționale. Cu alte cuvinte, formele de colaborare dintre grădiniță și școală
se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. Una dintre aceste metode de natură psiho-pedagogică menită la
asigurarea continuității între grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, adică în
programele grădiniței și programele clasei I. Este vorba de legătura indisolubilă între prevederile programelor
respective.Pentru a fi însă operațională, corelația dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de
învățător, cât și de educatoare. Educatoarea care nu va ști conținutul programei clasei I, nu va putea asigura
baza care să-i permită preșcolarului însușirea cunoștințelor clasei I, iar învățătorul dacă nu va cunoaște
programa din grădiniță nu va ști pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire și educare.
Legatura dintre grădiniță și școală se realizează prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în sfera
tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în continuitatea de învățare, precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățământ, în primul rând la lecții. Astfel, este bine de știut, că învățătura, dominantă a vârstei școlare este
prezentă în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea
copilului pentru cunoaștere. În clasa I învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de
relaxare, de destindere pentru copii.
În concluzie, pregătirea preșcolarului pentru școală implică responsabilitate, pasiune competență. Mai
înseamnă colaborare și dialog permanent cu viitoarea învățătoare, cât și permanenta preocupare a educatoarei
pentru succesul copiilor pe care i-a pregătit pentru școală.

911
 Buna colaborare între grădiniță și școală va avea efecte pozitive și durabile în timp, asigurând performanțe
educative notabile.

Bibliografie
• Revista Laborator Preșcolar, Mihaela Paisi Lăzărescu, Liliana Ezechi, editura V & Integral, București,
2011
• Revista Învățământul Preșcolar, Magdalena Dumitra, Nr. 1-2/2005
• ,, Bazele teoretice ale psihopedagogiei preșcolare”, Gheorghe Tomșa, Nicolae Oprescu

912
 ”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”

Hotea Maria

Scoala Gimnazială Mircea Vulcanescu Barsana Maramures

TEMA: ABANDONUL ŞCOLAR

IPOTEZA : Copilul cu nevoile sale concret individuale este produsul şcolii şi pentru ca el să ajungă la reuşita şcolară, trebuie să
beneficieze de o şcoală, ea însăşi reuşită ca instituţie educativă;
PROGRAME DE REMEDIERE ŞCOLARĂ
Oferta şcolii noastre se defineşte în raport cu interesele şi aptitudinile elevilor, precum şi aşteptările
societăţii.

Pentru a realiza acest lucru se propun următoarele ţinte:

• îmbunătăţirea ratei succesului şcolar prin includerea de programe educaţionale specifice (educaţia
remedială, învăţământ inclusiv);
• lărgirea ofertei curriculare în perspectiva egalizării de şanse şi promovarea unor metode didactice
moderne;
• dezvoltarea unui program/plan de activităţi extracurriculare (extra-şcoală, extra-clasă) şi înfiinţarea
unui club comunitar în vederea implicării elevilor în; activităşi care să le dezvolte şi să le valorifice
la potenţial maxim abilităţile talentele, deprinderile;
• formarea corpului profesoral prin participarea prin participarea la ore de pregătire în funcţie de
nevoile identificate în vederea adaptării la practicile unei şcoli inclusive;
• Şcoala – membru activ al vieţii locale/consolidarea parteneriatelor;
De ce au nevoie elevii şcolii noastre de activităţi remediale?
• nivel socio – economic scăzut;
• acces redus la surse de informare;
• lipsa de educaţie a părinţilor care sunt în măsură să-i ajute şi manifestă expectanţe scăzute faţă de
reuşita copiilor;
• lipsa părinţilor, plecaţi în alte ţări;
• copiii fiind lăsaţi în grija bunicilor, mătuşi sau alte rude care manifestă dezinteres pentru rezultate şi
performanţe şcolare;
• risc mare de eşec şcolar
Scopul organizării activităţilor remediale:
• este acela de a stimula finalizarea învâţământului obligatoriu (prevenirea abandonului şcolar)
• îmbunătăţirea ratei succesului şcolar pentru copiii din grupurile dezavantajate
Prin implementarea activităţilor proiectului vizăm o schimbare de atitudine a cadrelor didactice, a
părinţilor, a elevilor şi a reprezentanţilor instituţilor publice locale şi judeţene, faţă de grupurile
dezavantajate.
Din cauzafrecvenţei scăzute la cursuri şi a celorlate dificultăţi, elevi întâmpină greutăţi în atingerea
obiectivelor – cadru la disciplinele matematică sau limba română la toate clasele ciclului primar.
Cei care au frecventat sporadic, mai ales în clasa I, nu şi-au însuşit literele alfabetului şi deşi în clasa a
II-a au benefeciat de programe personalizate, nu au reuşit să ajunşă la nivelul clasei. Copiii au imaginaţie
săracă şi o memorie mecanică, devin pasivi şi aşteaptă să fie solicitaţi, au exprimarea greoaie şi uneori se
integrează greu în colectiv.
Din cauza condiţiilor vitrege de acasă sunt irascibili, nu se pot concentra pe o durată mai lungă de timp,
înclinând spre fuga de la ore sau găsirea altor preocupări.
Pornind de la cunoaşterea realităţii socio-economice individuale şi evaluării nivelului de performanţe
cognitive ale elevilor, cadrele didactice din ciclul primar au hotărât componenţa grupelor de remediere:

913
 • studierea fişelor de observare psiho – pedagogice a fiecăriu elev
• teste de evaluare iniţială
• întocmirea pentru fiecare elev a unei fişe de intervenţie de remediere care să cuprindă nivelul
educaţional la data respectivă (competenţe deja aciziţionate considerate puncte tari şi cele ce
trebuiesc achiziţionate şi care fac obiectul intervenţiei)
• întocmirea programului de remediere lunar pe grupe de remediere
• monitorizarea progresului şcolar în urma testelor de evaluare
Organizarea unui program de remediere are un impact semnificativ în viaţa şcolii, având ca obiect
schimbarea atitudinii faţă de fiecare elev care poate avea la un moment dat dificultăţi de învăţare.
Parteneriatul dintre cadrele didactice este premisa succesului în beneficiul copilului. În aceste ore, elevii
sunt sprijinţi în efectuarea asistată a temelor, în activităţi de recuperare şcolară şi ameliorare a dificultăţilor
în învăţare, precum şi în activităţi de educaţie plastică sau jocuri distractive, cu scop educativ indirect.
Pentru crearea unui climat incluziv şi evitarea unui dezasimilări a grupei de remediere, unele activităţi se
organizează cu întreg colectivul clasei, asigurându-se înterferenţe de sarcini şi finalităţi comune. Adaptarea
curriculară pentru elevii din învăţământul primar cu dificultăţi de învăţare la citire şi matematică constă în
întocmirea unei intervenţii individualizate pentru fiecare elev în parte. Această intervenţie individualizată va
trebui să presupună:
• identificarea punctelor slabe şi a celor forte ale elevului;
• stabilirea priorităţilor de învăţare;
• alegerea celor mai adecvate metode şi strategii;
• înregistrarea progreselor elevului:
• evaluarea intervenţiei;
Înainte de a planifica curriculum adaptat este necesar să identifică punctele slabe şi punctele forte ale
elevilor.
Punctele slabe la citire şi scriere identificate la majoritatea elevilor sunt: - învaţă greu, facând greu
legătura între litere şi sunete;
• citesc pe litere şi nu fac sinteza silabei, nu pot citi;
• nu scriu după dictare;
• au probleme în copierea de litere, cuvinte şi propoziţii;
• evită să citească;
Motivaţia pentru învăţare este foarte redusă. Imaginea de sine este slabă; copiii sunt nesiguri, şi chiar şi
atunci când au performanţe acceptabile într-un domeniu, nu sunt conştienţi şi convinşii de reuşita lor; au
dificultăţi în a fi cinstiţi şi corecţi cu ceilalţii şi de cele mai multe ori sunt agresivi când relaţionează cu alţii.
Au o experienţă personală săracă datorită mediului din care provin. Trăiesc în familii dezorganizate şi
sărace, nu sunt ajutaţi şi supravegheaţi în rezolvarea sarcinilor şcolare.
Adaptarea curriculară trebuie să ţină seamă de nevoile educative ale fiecărui copil, anume: învăţarea
citirii şi a scrierii, calculul matematic, formarea unei imagini de sine pozitive, organizarea activiităţii,
implicarea eficientă în toate activităţile în care sunt implicaţi toţi ceilalţi copii, structurare şi organizarea dar
şi sprijin personalizat.

914
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Profesor Hrebenaci Dochia

Şcoala gimnazială nr. 2
Structură Grădiniţa PP nr. 29 Timişoara

Asigurarea continuităţii acţiunilor educative constituie o preocupare care abordează problemele

pedagogice şi psihologice ale învăţământului preşcolar şi primar.
În condiţiile în care învăţământul preşcolar nu este generalizat, se impun o serie de măsuri pentru a
evita decalajul prea mare între copiii care frecventează grădiniţa şi cei care vin la şcoală direct din familie.
Intrarea în şcoală constituie în viaţa copilului un moment de răscruce pentru formarea personalităţii
lui. Odată cu trecerea la învăţătura sistematică, în şcoală se sfârşeşte perioada preşcolară şi începe perioada
vârstei şcolare a copilului.
Intrarea în şcoală schimbă întreaga structură a vieţii copilului; ea îl introduce într-un sistem de noi
raporturi, îi pune în faţa noi probleme, îl deprinde cu o activitate de un tip cu totul nou şi anume cu
învăţătura în şcoală.
Această nouă situaţie de viaţă, pe care o ocupă şcolarul în comparaţie cu preşcolarul şi noua
activitate care constituie conţinutul principal al vieţii lui pun noi cerinţe în faţa copilului. Însuşirea
cunoştinţelor la vârsta preşcolară se deosebeşte fundamental din punct de vedere psihologic de însuşirea
cunoştinţelor la şcoală.
La preşcolari, această însuşire a cunoştinţelor se produce în principiu în aşa fel încât ea nu constituie
o problemă specială din punct de vedere subiectiv.
La şcolari, însuşirea cunoştinţelor devine o activitate al cărei scop constă pentru el tocmai în
dobândirea de cunoştinţe. La vârsta şcolară apare pe deplin clară deosebirea dintre joc şi învăţătură, în urma
cărui fapt învăţarea capătă caracterul de muncă şcolară, adică de activitate organizată voluntar, având în
vedere obţinerea unui rezultat important din punct de vedere social.
Astfel, odată cu intrarea în şcoală viaţa copilului capătă un nou conţinut. El capătă calitatea de
şcolar, ceea ce implică deja anumite obligaţii faţă de societate, pentru a căror îndeplinire el este răspunzător.
Şcolarul este obligat să înveţe bine; el trebuie să se supună regulilor şcolii, comportarea lui trebuie să
corespundă cerinţelor, tradiţiilor şi vederilor colectivului clasei sale.
Alături de noile sale obligaţii, copilul capătă şi noi drepturi. Şcolarul poate pretinde din partea celor
care-l înconjoară ca aceştia să aibă faţă de activitatea sa şcolară atitudinea pe care o au faţă de o activitate
importantă din puncte de vedere social. Ele capătă dreptul ca cei care-l înconjoară să-i ia în consideraţie
obligaţiile, capătă dreptul de a avea un loc al sãu de activitate, poate cere sã nu fie tulburat atunci când îşi
pregăteşte lecţiile, începe să se bucure de o mai mare independenţă.
Copilul care intră în şcoală trebuie să fie pregătit nu numai pentru tehnica de însuşire a cunoştinţelor, ci şi
pentru noul mod de viaţă, pentru noua atitudine faţă de oameni şi faţă de activitatea lui proprie, de care este
legată trecerea la perioada şcolară. Într-adevăr, ce folos ar aduce faptul că şcolarul va fi capabil să
stăpânească ştiinţa de carte, dacă el va fi atât de pregătit din punct de vedere individual, încât nu va putea
răspunde corect obligaţiilor sale şcolare, îşi va pregăti neglijent lecţiile şi nu va putea fi în relaţii juste cu
profesorul (învăţătoarea)?
Educatoarele şi învăţătoarele trebuie să găsească metode comune prin care să influenţeze dezvoltarea
psihică a copilului în toate direcţiile sale. Aceştia au obligaţia să cultive şi să întreţină emoţiile şi
sentimentele pozitive, să creeze şi să întreţină o bună dispoziţie a copilului, să realizeze un perfect echilibru
între activităţile de joc, activităţile alese, pe arii de stimulare, şi independente ale copiilor. Cât de mult s-ar
câştiga pe linia dezvoltării personalităţii copilului dacă s-ar reflecta mai mult un sistem de acţiuni educative
în care elementul afectiv să predomine. Ce progrese uimitoare s-ar realiza în şcoală , în perioada
preabecedară şi cât de mult s-ar scurta aceasta, dacă sistemul de acţiuni educative, de aici pe linia dezvoltării
afective a copilului, s-ar întâlni cu cel din grădiniţă şi s-ar continua la limite superioare. Şi în şcoală şi poate
mai mult aici, este necesară realizarea unui echilibru între lecţii şi elementul distractiv, de joc şi realizarea
unor săli de clasă mai vesele, mai frumoase. Pregătirea copilului pentru şcoală trebuie înţeleasă ca o
adaptare reciprocă: a copilului la şcoală, cât şi a şcolii la copil.

915
În ideea de a obişnui copiii să trăiască în relaţie cu cei din jur, să–şi dezvolte stări afective pozitive, să
manifeste prietenie, armonie, ne-am propus să lărgim sfera noastră de prietenie prin încheierea unui
parteneriat educaţional între preşcolari şi şcolari din orase diferite.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare.
Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim–
dezvoltarea personalităţii copilului.
Colaborarea noastră, ca şi cadre didactice, nu a rămas la nivel teoretic, ci s-a concretizat în numeroase
activităţi pe parcursul a trei ani şcolari, în care au fost implicaţi şcolarii şi preşcolarii:
Concurs sportiv– echipe de şcolari şi preşcolari
Abilităţi practice–felicitări- lucru în echipă, şcolari şi preşcolari – De Crăciun şi de 8 martie.
Carnaval de Hallowen, ocazie cu care preşcolarii pot cunoaşte doamnele învăţătoare, carnavalul fiind
organizat de către doamnele învăţătoare de clasa a IV.
Mihai Eminescu– Poetul nepereche, o activitate in care şcolarii au recitat poezii de Mihai Eminescu, iar
preşcolarii i-au răsplătit cu nişte desene inspirate din poezii.
Aceste acţiuni au contribuit la familiarizarea preşcolarilor cu atmosfera din şcoală , dar şi din activităţile
extraşcolare. În acelaşi timp, ele au constituit prilej pentru şcolari să se dovedească a fi buni colegi şi să le
demonstreze viitorilor elevi că şcoala nu este un loc de care trebuie să-ţi fie teamă, ci un lăcaş de învăţătură
şi pregătire pentru viaţă. Cu siguranţă, activităţile comune cu şcolari şi preşcolari sunt o premiză pentru
asigurarea continuităţii dintre grădiniţă şi şcoală.
În concluzie, pregătirea preşcolarului pentru şcoală implică responsabilitate, pasiune şi competenţă. Mai
înseamnă colaborare şi dialog permanent cu viitoarea învăţătoare, cât şi permanenta preocupare a
educatoarei pentru succesul copiilor pe care i-a pregătit pentru şcoală.

Bibliografie

 Robu, Maria, „Empatia în educaţie”, Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008

 Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat în educaţie”,Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004

916
 LEGĂTURA DINTRE GRĂDINIŢĂ ŞI ŞCOALĂ

prof.înv. primar Ramona Hruban

Şcoala Primară nr.1 Gurani, jud.Bihor

Reforma învăţământului , definită ca „ o schimbare amplă în orientare , structură şi conţinut „

( Direcţionar de pedagogie 1979 , pag. 388 ) determină schimbarea finalităţilor sistemului de
educaţie prin îmbunătăţirea tuturor activităţilor organizate în cadrul procesului de învăţământ , începând cu
învăţământul preprimar şi continuând cu cel primar.
Aceasta , deoarece , politicile educaţionale promovate de ţările Comunităţii Europene concep „
preşcolaritatea copiilor ca mijloc de promovare a reuşitei şcolare.
Conform Programei activităţii instructiv-educative din grădiniţă finalităţile învăţământului preşcolar
sunt : dezvoltarea fizică şi psihică normală a copiilor , socializarea copilului şi pregătirea acestuia pentru
debutul şcolarităţii prin educarea limbajului , educaţia pentru ştiinţa , educaţia pentru societate , educaţia
estetică şi educaţia psihomotorie. Am studiat şi finalitatea învăţământului primar – unul dintre acestea este
însuşirea limbii române ca limbaj de comunicare.
Toate acestea se constituie în puncte de întâlnire între învăţământul preşcolar şi învăţământul primar
, cu trăsăturile care presupun şi demonstrează continuitatea în pregătirea copilului pentru viaţă.
Rolul continuităţii dintre învăţamântul preşcolar şi învătamântul şcolar în procesul didactic.
Vârsta preşcolară şi vârsta şcolară mică au multe caracteristici comune , dar prezintă şi diferenţe.
Dintre caracteristicile comune ale vârstei preşcolare si şcolare mici amintesc :
• dezvoltarea memoriei prin reţinerea unor poezii , reguli de joc , ea trecând de la etapa involuntară la
cea voluntară;
• dezvoltarea limbajului care priveşte atât îmbogăţirea vocabularului , cât şi însuşirea structurii
gramaticale ;
• manifestarea curiozităţii prin mulţimea întrebărilor puse , cât şi prin interesele faţă de realitatea
înconjurătoare.
Aceste caracteristici comune celor două vârste obligă ca în procesul de învăţământ să existe o
continuitate logică şi firească între grupa pregătitoare şi clasa I , continuitate facilitată de o colaborare
constantă dintre învăţătoare şi educatoare.
Între caracteristicile celor două vârste există şi diferenţe. La vârsta şcolară mică se observă , spre
deosebire de vârsta preşcolară , următoarele :
• dezvoltarea pronunţată a muşchilor ; creierul se dezvoltă mult , atât ca volum cât şi ca
structură ;
• trecerea de la o atenţie spontană , la una voluntară ;
• transformarea treptată a memoriei în una voluntară logică şi intenţionată ;
• trecerea gandirii de la cea concretă la cea abstractă.
Aceste diferenţe între caracteristicile celor două vârste cer activităţi diferite în gradiniţă faţă de cele
din şcoală.
Copilul de 5-6 ani manifestă o mare forţă , agilitate , inteligenţă , traversând programe educative
care-i măresc sensibilitatea intelectual – observativă , îl abilitează cu manualităţi artistice , îi dezvoltă
curiozitatea şi comportamentul explorator , de protejare şi îngrijire a mediului înconjurător.
Cu multă măiestrie pedagogică , noi , educatoarele realizăm demersuri didactice în două forme :
activităţi comune cu întreaga grupă şi jocuri şi activităţi la libera alegere , în funcţie de interesele comune
pentru un anumit domeniu.
Stimularea dezvoltării copilului de grupă pregătitoare , în funcţie de capacităţile şi interesele sale ,
presupune elaborarea unor noi strategii ale învăţării pe care să le folosească atât educatoarea cât şi
învăţătoarea , prin cooperare permanentă , pentru selectarea cunoştinţelor în funcţie de particularităţile de
vârstă şi cele individuale şi în funcţie de valoarea formativă a acestora.
Atât în grădiniţă cât şi şcoală se desfăşoară activităţi cu caracter inter şi transdisciplinar. Acestea
oferă vaste posibilităţi de a dezvolta gândirea , de a forma sentimente morale , de a fortifica voinţa copiilor.
Pentru învăţătoare ele sunt rezultante ale cunoaşterii „ zestrei ” intelectuale acumulată de copil înainte de
intrarea în şcoală , cunoaştere care se preia „ din mers „ de la educatoare sau prin activităţi comune.
Preluarea datelor este consemnată cantitativ , dar şi nominal pentru a asigura un „debut „ favorabil pentru

917
fiecare copil , pentru a-i asigura libertate psihică deplină ; un comportament creativ , o siguranţă care să-l
dispună la dezvăluirea Eului său real.
La sfarşitul vârstei preşcolare dezvoltarea limbajului copilului mai prezintă câteva particularităţi cum
ar fi : dislalie cu forme de rotacism ( r ) fitacism ( f,v ) , nutacism ( n, m ) , etc , tulburări de vorbire care se
referă la ritm ( tahilalia , bradilalia , bâlbâiala , logofobia ).
Toate se pot elimina cu răbdare şi perseverenţă prin diferite modalităţi de lucru : jocuri , dicuţii ,
dialoguri , frământări de limbă , dramatizări. Vital este ca toate acţiunile întreprinse pe linia dezvoltării
vorbirii copiilor să aibe un caracter convergent , urmărind progresul realizat de fiecare.
Nu putem neglija nici continuitatea în activitatea educaţională , avâ nd în vedere particularităţile
trecerii de la un stadiu la altul în dezvoltarea copiilor.
Jocul din grădiniţă „ fereastră deshisă „ activităţii de învăţare din şcolaritatea mică.
Încă de la vârsta preşcolară , în condiţiile jocului ca activitate dominantă , educatoarea mizează pe
elemente ale muncii de învăţare. Prin urmare , învăţătura , dominantă a vârstei şcolare , este prezentă în
diferite forme şi la vârsta preşcolară. Ea izvorăşte din necesitatea de a satisface interesul , curiozitatea
copilului pentru cunoaştere.
Astfel că preşcolaritatea înregistrează ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea individualităţii
umane şi unele din cele mai semnificative achiziţii cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale
dezvoltării sale în ciclul primar şi chiar mai departe.
De aceea , ca educatoare , imi propun să menţin dinamismul , impetuozitatea şi expresivitatea vârtei
preşcolarilor , acel freamăt lăuntric permanent ce conferă copiilor note specifice de dinamism creativ.
Noi , educatoarele formăm la copii caracteristici şi trăsături noi , interese , abilităţi , îndemânări ,
aptitudini , trăsături de caracter şi comportament creativ. Toate acestea se realizează cu ajutorul trăirilor prin
jocul didactic , atât de îndrăgit de fiecare copil.
Jocul , acţiune „ distractivă „ petrecută între copii este magnific , pentru că promovează manifestarea
liberă a acestora în învăţare , recurgând de cele mai multe ori la activitatea în grup. Jocul , practicat zilnic
de preşcolari , reprezintă cel mai eficient mijloc de formare a noţiunilor de care au nevoie copiii mai târziu ,
în ciclul primar.
Jocurile de creaţie învaţă preşcolarii să se identifice cu diverse roluri socio-profesionale ale adulţilor
, ceea ce reprezintă o foarte mare importanţă pentru formarea Eului , a imaginii de sine prezente şi viitoare.
Chiar dacă în realitate rolurile copilului nu depăşesc stadiul fanteziei îl apropie pe copil de viitoarele roluri
profesionale pentru care va trebui să opteze şi să ia decizii în viitor.
Jocul cu multiplele lui valenţe reprezintă cel mai eficient mijloc de transmitere a cuvintelor şi de
formare a noţiunilor de care copiii au nevoie în clasa I . Jocurile colective , cu dialoguri între copii ,
îmbogăţesc lexicul , educă răbdarea , perseverenţa , perspicacitatea , atenţia , memoria.
Socotesc că cele mai sus enumerate reprezintă suficiente argumente pentru care considerăm că
activităţile de joc din grădiniţă reprezintă „ ferestre deschise „ spre activitatea de învăţare din şcoală –
asigurând procesul continuu în educaţia permanentă.
Odată cu intrarea copilului în şcoală se menţine şi jocul ca activitate ce asigură un echilibru necesar ,
o continuitate firească între învăţământul preşcolar şi primar şi în acelaşi timp o adaptare treptată la
activitatea şcolară. Începutul şcolarizării va însemna , însă , deplasarea treptată a poderii spre învăţătură. La
începutul clasei I , jocul constituie o formă de învăţare , dar şi un mijloc de relaxare , stimulând interesul şi
curiozitatea şcolarilor.
Jocul didactic este inclus în sistemul de metode de învăţământ cu rezultate deosebite în captarea
atenţiei elevilor şi pentru înlăturarea plictiselii , a dezinteresului facându-i pe cei timizi să devină activi ,
curajoşi , să capete încredere în capacităţile lor.

Bibliografie
Nicola, I., Microsociologia colectivului de elevi, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997
Păun, E., Şcoala-abordare sociopedagogic, Editura Polirom, Iaşi, 1999
Tomşa, Ghe, Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Bucureşti, 2005

918
 RELAȚIA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ
Prof. înv. primar IAKAB AURICA
”Cine-l vede pe copil cum crește? Nimeni! Numai cei ce vin din altă parte spun:”Vai, ce-a
crescut!” Dar nici mama, nici tata nu l-au văzut cum crește. El a devenit în timp. Și în fiecare
clipă a fost ceea ce urma să fie.(Antoine de Saint-Exupery)”

Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerințele

și posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale.
Sub impulsul cerințelor dezvoltării sociale, sistemele de învățământ se modifică, tinzându-se spre
modernizarea metodelor de predare, a conținutului, a formelor de organizare, precum și a
formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții educative. Una dintre sarcinile
grădiniței este pregătirea pentru școală, prin intermediul a două forme specifice: jocul și
învățarea. Învățământul preșcolar trebuie să realizeze educația preșcolară având ca funcție
majoră formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu
posibilitățile și dotările sale, în interesul său sau al comunității sociale.
Cu toate acestea, complexitatea actului educational, a realitatii umane si sociale
contemporane si sarcinile tot mai dificile carora trebuie sa le faca fata procesul educational fac sa
se identifice tot mai multe fisuri in relatia amintita. Se recunoaste faptul ca deciziile, actiunile si
rezultatele educatiei nu mai pot fi realizate decat in comunitatea de optiuni dintre mediile
responsabile – familie, scoala si comunitate. Mai mult, se dezvolta concepte ca: opinia copilului,
participarea lui la deciziile care-l privesc, optiunea personala, implicarea acestuia de la varstele
cele mai mici in responsabilitatea si drepturile pe care societatea le identifica si recunoaste. Este
nevoie a se dezvolta un nou concept care sa intareasca schimbarea in relatiile scoala - familie.
Acest concept este parteneriatul eductional : este unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei
contemporane. Este un concept si o atitudine in campul educatiei.
Parteneriatul educational este forma de comunicare, cooperare si colaborare in sprijinul
copilului la nivelul procesului educational. El presupune o unitate de cerinte, optiuni, decizii si
actiuni educative intre factorii educationali.
Parteneriatul educational se desfasoara permanent si impreuna cu actul educational
propriu-zis. El se refera la cerinta ca proiectarea, decizia, actiunea si evaluarea in educatie sa fie
realizate in cooperarea si colaborarea dintre institutii, influente si agenti educationali.
Parteneriatul educational se realizeaza intre :
• institutiile educatiei : familia, scoala si comunitate ;
• agenti educationali : copil, parinti, cadre didactice, specialisti in rezolvarea unor
probleme educationale (psihologi, consilieri, psiho-pedagogi, terapeuti, etc.) ;
• membrii ai comunitatii cu influenta asupra cresterii, educarii si dezvoltarii copilului
(medici, factori de decizie, reprezentantii bisericii, ai politiei, etc.) ;
• influente educative exercitate exercitate la anumite momente asupra copilului ;
• programe de crestere, ingrijire si educare a copilului ;
• forme de educatie in anumite perioade.
Conceptul se adreseaza in principal parintilor si cadrelor didactice si se refera la
actiunea in acelasi sens. Ceea ce hotaraste familia, sa fie in acord cu masurile scolare si ceea ce
un parinte face sa nu fie legat de celalalt. Actual, relatia educator - copil are sensuri noi, este o
relatie de colaborare, datorita aspectelor ei de conducere democratica si flexibilitatii in luare

919
deciziilor. Nu numai copilul invata si se dezvolta sub influenta educatorului, ci acesta se
formeaza si se transforma prin relatie educativa. Rezolvarea fiecarei probleme educative adauga
competente noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv, creator si dinamic care
accepta schimbarea in raport cu fiecare generatie, va gasi raspuns la noile intrebari. Parintii,
copiii si comunitatile se influenteaza puternic unii pe altii. Mediul in care traiesc parintii poate
sprijini sau devia vietile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate sa se comporte ca o
sursa de forta si siguranta sau ca o relatie a dezvoltarii.
Parintii pot influenta comunitatea ca idivizi sau ca membrii ai unui grup. Ei pot
contribui la dezvoltarea comunitatii si la fixarea prioritatilor sociale. La educarea copilului
contribuie deci, ca institutii bine determinate ale societatii – familia, scoala si comunitatea. In
momentele diferite ale cresterii, dezvoltarii si devenirii fiintei umane, fiecare dintre aceste
institutii sociale are rol important. Mai mult, azi, este determinata nevoia unui parteneriat
educational intre acestea, in favoarea unei educatii eficiente pentru individ si societa
In rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare si invatare, institutia scolara dezvolta
o serie de structuri de sprijin in favoarea copilului si a familiei. In acelasi timp este nevoie de
activitati de sustinere in afara grupei si de activitati de sprijin atat a copilului aflat in situatii
dificile sau de risc, cat si a familiei si a cadrelor didactice.
Structurile de sprijin ale institutiei scolare merg pe linia cabinetelor de asistenta
psihopedagogica, de consiliere, de rezolvarea unor probleme specifice (cabinete de logopedie si
orientare profesionala) si a centrelor de resurse pentru familie sau cadre didactice. Se dezvolta
astfel la acest nivel, programe specifice de sprijin individualizat si de grup pentru copii, parinti si
cadre didactice.
Gradinita eficienta realizeaza un parteneriat cu copiii, prin valorizarea si respectarea
identitatii sale, cu familia- prin cunoasterea importantei acesteia si atragerea in procesul didactic
cu toate resursele educative ale societatii, pe care le identifica, le implica si le foloseste activ.
Identificand si valorizand dimensiunea personala a individului, realizam insa, nevoia valorizarii
si aprecierii familiei ca un mediu primordial si afectiv necesar formarii individuale. Familia
trebuie sprijinita si nu inlocuita in educatia tinerei generatii. Si pe parcursul varstelor scolare
familia ramane mediul afectiv cel mai viabil de securitate si stimulare.
Se recunoaste tot mai mult influenta si a altor institutii din comunitate asupra informarii
si formarii copilului.
Astfel la nivelul gradinitelor au loc activitati de religie, concepute de cadre didactice cu
avizul specializat al preotilor din parohie. Copiii participa de sarbatori la slujbele religioase,
impartasindu-se. Se subliniaza dorinta copiilor de a fi in legatura permanenta cu obiceiurile sfinte
de-a lungul anului. Ei sunt entuziasmati si participa cu placere la sarbatorile prilejuite de Craciun
si Sfintele Pasti.
De asemenea, colaborarea cu politia, este marcata prin activitati sustinute de politisti, prin
educatia rutiera, comportament civic etc.
Brigada de pompieri se implica in informarea si indrumarea cadrelor didactice si a
copiilor.
Primaria este principalul factor al comunitatii locale, care sprijina institutiile scolare.
Astazi se cere tot mai mult intelegerea parteneriatului educativ, ca forma de unificare,
sprijin si asistenta a influentelor educativ-formale. Experienta dovedeste ca o atmosfera destinsa
intre agentii educationali faciliteaza invatarea. Exista o retea complexa de relatii in cadrul unei
institutii scolare, care are un potential in influentarea educatiei copiilor.

920
 Relația grădiniță – școală

Educatoare: Iancu Diana

GPP Bobocei din Micro III, Buzău

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor «praguri».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa mare preşcolară şi clasa pregatitoare. O
asemenea continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa pregatitoare la particularităţile
muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod
fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor
copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a
educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a
gradului de dezvoltare si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei
legaturii functionale de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii
primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste
doua trepte de invatamant: obictive pedagogice, continut, forme de organizare a activitatii, metode, relatia
pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopedagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei pregatitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective. Pentru a fi
insa operationala, corelatia dintre programe se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator, cat si de
educatoare.Astfel, educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea
cunostintelor clasei pregatitoare, iar invatatorul care va prelua clasa pregatitoare trebuie sa cunoasca
programa grupei mari mari pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara
o constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa
pregatitoare. Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon
considera ca invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma
lor,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar sa fie formata capacitatea de a
traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca suport al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului, ale programului scolar, de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare
a motricitatii. Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice
educatiei prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre
gradinita si scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice, in activitatea de invatare,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de

921
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara, ea izvorand din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat
si ca mijloc de relaxare,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc
formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens experienta dovedeste ca desfasurarea unor
activitati comune cum ar fi: vizite la scoala,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune, plimbari si
programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele
prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica
pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala, educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor ”elevi” iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitatile comisiilor metodice, la « lectii model », la sesiuni de
comunicari.

922
 "Colaborarea grădiniţă-şcoală!Relaţia educatoare-învăţător-profesor"

IANOSI MELANIA GABRIELA

"Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei
vor fi mari, şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm cum să se adapteze."
(Maria Montessori)
O colaborare eficientă dintre grădiniţă şi şcoală se poate realiza doar pe baza interesului reciproc, acesta
fiind educarea copiilor. Pentru ca să se realizeze un învăţământ cât mai eficient se are în vedere o condiţie
deosebit de importantă şi anume asigurarea continuităţii între diferitele niveluri ale învăţământului: grădiniţă
şi şcoală. Această continuitate va asigura o adaptare a copiilor preşcolari la activitatea din cadrul şcolii:
clasa pregătitoare, clasa I, la particularităţile muncii de învăţare.
În "Curriculum- ul pentru învăţământul preşcolar"( 2008) este specificat studii ştiinţifice referitoare la
efectele educaţiei timpurii preşcolare care au scos în evidenţă o serie de elemenete importante: "Educaţia
timpurie ( incluzând educaţia preşcolară) are un efect pozitiv asupra abilităţilor copilului şi asupra viitoarei
sale cariere şcolare, în special pentru copii proveniţi din medii socio- economice foarte defavorizate, în
sensul că aceştia progresează pe plan intelectual, dezvoltă atitudini pozitive faţă de învăţare precum şi
motivaţia de a depune în viitor un efort real în şcoală. Pe de altă parte, s- a constatat că educaţia timpurie are
un efect pozitiv asupra abilităţilor intelectuale şi sociale ale copiilor, independent de mediul lor de
provenienţă, atunci când instituţiile promovează cu adevărat calitatea, atât în ceea ce priveşte mediul fizic
cât şi interacţiunile adult / copil". Astfel, pentru grupele cuprinse în intervalul 5-7 ani accentul se va deplasa
spre pregătirea copilului pentru şcoală şi pentru viaţa socială a acestuia.
Pentru realizarea continuităţii între grădiniţă şi şcoală, trebuie avute în vedere mai multe condiţii. Una
dintre acestea fiind aceea că educatoarele trebuie să cunoască cerinţele programei şcolare pentru clasa
pregătitoare, clasa I, pentru a- i putea pregăti pentru şcoală. La rândul lor învăţătorii trebuie să cunoască
Curriculum- ul pentru învăţământul preşcolar pentru a ştii comportamentele pe care se pot sprijini în
procesul de instruire a copiilor din clasa pregătitoare, clalsa I.
Pentru o colaborare cât mai bună între educatoare şi învăţătoare, acestea trebuie să înţeleagă sarcinile
comune ce le revin, dând dovadă de interes, iniţiativă şi pricepere.
În cadrul unor proiecte tematice sau a temelor săptămânale educatoarea de la grupa mare de (5- 6 ani), le
poate povesti copiilor despre activitatea elevilor din cadrul orelor, comportamentul acestora, mobilierul,
rechizitele, înţelegând atfel ce este şcoala. Iar apoi, copiii preşcolari pot fi familiarizaţi din timp cu viaţa de
şcolar, prin realizarea de vizite la şcoală, unde împreună cu învăţătorul şi elevii vor putea desfăşura activităţi
comune. Aceste vizite trebuie pregătite din timp pentru ca preşcolarii să se ducă acasă cu o impresie plăcută,
fiind dornici să devină şi ei "şcolari".
Este indicat ca şi învăţătoarea împreună cu elevii să vină în vizită la preşcolarii de grupă mare, unde
elevii vor putea povesti despre felul cum învaţă la şcoală, despre succesele pe care le- au obţinut, dar şi
despre greutăţile cu care s- au confruntat, cum au fost ajutaţi de învăţătoare şi ceilalţi colegi. Preşcolarii vor

923
fi familiarizaţi cu învăţătoarea, şi reciproc se pot cunoaşte, astfel prima zi de şcoală se va desfăşura fără
stări afective negative, emoţii, contribuindu- se la reducerea neliniştilor.
Experienţa dovedeşte că realizarea unor activităţi comune a preşcolarilor cu şcolarii cum ar fii: plimbări,
drumeţii, programe distractive comune, serbări, activităţi practice, activităţi artistico- plastice, etc.
contribuie la reducerea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală.
Educatoarea se poate interesa despre felul cum învaţă preşcolarii deveniţi şcolari, despre succesele pe
care le- au obţinut, greutăţile cu care se confruntă. Aşa educatoarea poate să- şi analizeze activitatea având
în vedere aspectele pozitive şi negative, primind informaţii de la învăţătoare despre modul în care au fost
pregătiţi copiii pentru şcoală. Şi învăţătoarele prin vizitele pe care le fac la grădiniţă pot să cunoască copii,
particularităţile individuale prin observările directe. Pentru ca procesul de adaptare a preşcolarului la noile
acţiuni din cadrul şcolii să se realizeze cu succes este bine ca învăţătoarea să se bazeze pe cunoştinţele,
priceperile şi deprinderile însuşite în cadrul activităţilor pe domenii de învăţare, jocuri şi activităţi alese,
activităţi de dezvoltare personală. Acestea fiind punctul de plecare pentru acumularea de noi cunoştinţe,
priceperi şi deprinderi din cadrul orelor.
Colaborarea judicioasă dintre grădiniţă şi şcoală face posibilă accelerarea procesului de transformare a
copilului preşcolar în şcolar, datorită pregătirii lui psihologice pentru o nouă formă de activitate
predoninantă: învăţătura.
Bibliografie:
Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3- 6/7 ani) 2008
Ezechil, L.,, Lăzărescu, P., M., (2002)- „Laborator preşcolar”- ghid metodic, ediţia a -
II – a, Ed. V & I Integral, Bucureşti
Învăţământul preşcolar şi primar 3-4/ 2012- editura Arlequin, Bucureşti
Învăţământul preşcolar şi primar 1-2/ 2013- editura Arlequin, Bucureşti

924
 „Colaborarea grădiniță- școală! Relația educatoare- învățător- profesor”

IBANESCU ROXANA

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În concluzie, relația de colaborare grădiniță- școală / educatoare- învățător- profesor este foarte
importantă deoarece această relație de colaborare pregătește viitorul adult pentru societate.

925
 Importanța Activităților Eduvative: Colaborare grădiniță – școală
„ Drumul către școală trece prin grădiniță”

Prof.înv. primar ICHIM VALENTINA

Șc. Gimn. Adămuș, jud. Mureș
„ Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar”
H. Wallon
Realizarea unui învățământ unitar necesită respectarea unui învățământ major, continuitatea în întreaga
acticitate educațională în special la nivelul claselor „praguri”.
Grădiniţa de copii ca primă treaptă a sistemului de învătământ din ţara noastra realizează
integrarea socială cu pregătirea copilului pentru şcoală, o continuitate educativă de la grădiniţă la
ciclul primar.
Nu se percepe plasarea educaţiei preşcolare într-o optică şcolară şi nu se are în vedere
instruirea prematură a copiilor după modelul şcolar. Astfel devine necesară întărirea legăturii dintre
grădiniţa si şcoala primara, elabararea obiectivelor şi a continuităţii educaţiei preşcolare în corelaţie
cu învăţământul primar într-o concepţie unitară.
Gradinita este locul unde copilul învaţa să acţioneze nu să fie acţionat, unde învaţa să creeze
nu să copieze.
Aptitudinea de școlaritate este o problemă a educației preșcolare instituționalizate. Condiția esențială a
atingerii de către toți copii a gradului de dezvoltare și adaptarea se realizează prin strânsa legătură între
activitatea din grădiniță și prima clasă a școlii primare. Aceasta presupune analiza atentă a principalelor
componente ale procesului de educație din aceste două trepte de învățământ: obiective, conținut, forme de
organizare a activității. Formele de colaborere dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură menită să contribuie la asigurarea continuității grădiniță – școală este
plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele școlare. Pentru a fi însă
operațională, corelația dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de educator cât și de învățător.
Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa de preșcolari trebuie să cunoască cerințele programei pentru
clasa I, iar învățătoarea care va prelua clasa I trebuie să cunoască programa preșcolară pentru a ști pe ce
elemente se poate sprijini în procesul de instruire și educare. Este vorba de asigurarea continuității în însăți
folosirea metodelor și proceselor didactice, în activitatea de învățare, precum și a formelor de organizare a
procesului de învățământ. În clasa I învățătoarea folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca
mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.
Din dorinţa de a găsi activităţi comune, atractive pentru şcolari şi preşcolari, de a-i familiariza pe cei mici
cu mediul şcolar şi de a crea punţi de colaborare între copii se inițiază proiecte de colaborare grădiniță -
școală Prin implicarea și aplicarea acestor proiecte se caută să se depăşească pragul dificil al
şcolarităţii,familiarizându-i pe preșcolari cu sala de clasă, cu ambientul, prin contactul nemijlocit cu şcoala,
să-şi formeze reprezentări corecte despre şcoală şi activitatea de tip şcolar, trezindu-le interesul de a deveni
şcolari. Experiența didactică dovedește că desfășurarea unor activități comune, contribuie la atenuarea
distanței dintre grădiniță și școală.
Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca instructiv-
educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la învățătură și purtarea a foștilor”
elevi„, iar învățătoarea va căuta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.
În sfera acestor modalități de colaborare vor fi valorificate și alte forme de strângere a legăturii dintre cele
două instituții: participarea reciprocă a educatoarelor și învățătoarelor la consfătuirile anuale, la activitățile
comisiilor metodice, la ” lecțiile model”, la sesiuni de comunicări.

1. Cristea, Sorin - Dicţionar de termeni pedagogici, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998
2. Stăiculescu, Camelia - Managementul parteneriatului şcoală – organizaţii neguvernamentale, în volumul
Schimbarea Paradigmei în Teoria şi Practica Educaţională, volumul II, Chişinău, Republica Moldova
1. Sandu, Dumitru - Dezvoltare comunitară Cercetare Practică Ideologie, Editura Polirom, Iaşi, 2005

926
 Colaborarea grădiniță-școală

prof.Daniela Ifrim
Liceul Tehnologic Rachitoasa

Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerințele si posibilitățile

oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerințelor
dezvoltării sociale, sistemele de învățământ se modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a
conținutului, a formelor de organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele
instituții educative. Una dintre sarcinile gradiniței, este pregatirea copilului pentru scoală, prin intermediul a
două forme specifice, jocul si învățarea. Învățământul preșcolar trebuie să realizeze educația prescolară având
ca funcție majoră formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu
posibilitățile si dotările sale, în interesul său și al comunității sociale.
Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educatională în special la nivelul claselor.Aceasta condiţie este valabilă şi pentru primele două trepte
ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar.Mai precis, legătura reciproca şi continuitatea
trebuie sa fie asigurate între grupa preşcolară şi clasa pregătitoare. O asemenea continuitate va asigura o mai
rapidă adaptare a copiilor din clasa pregătitoare la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest
lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar››. Cu fiecare perioadă el constituie
un ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa în curs de
metamorfozare.Aptitudinea de școlaritate este o problemă a educației preșcolare instituționalizate, deci a
grădiniței. Condiția esentială a atingerii de către toți copiii a gradului de dezvoltare și adaptare cerut de o
eficientă activitate școlară, o reprezintă realizarea unei legături funcționale de continuitate între activitatea din
grupa mare a gradiniței si prima clasă a școlii primare.Aceasta presupune analiza atentă a principalelor
componente ale procesului de educație din aceste doua trepte de învățământ:obiective pedagogice, conținut,
forme de organizare a activității, metode, relatia pedagogică.
Formele de colaborare dintre gradiniță și scoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O primă
măsura de natura psihopedagogica menită să contribuie la asigurarea continuității între gradiniță și scoală este
plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele gradiniței si ale clasei
pregătitoare. Este vorba de legatura indisolubilă între prevederile programelor respective. Pentru a fi însa
operatională,corelația dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învățător, cât și de educatoare.
Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa preșcolară mare trebuie să cunoască cerințele programei pentru
clasa pregătitoare spre a-i asigura baza care să-i permită preșcolarului însușirea cunoștințelor clasei
pregătitoare, iar învățătorul care va prelua clasa pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei preșcolare
mari pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire si educare.
O prima condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolară și cea școlară o
constituie analiza psihologică a activității școlare si determinarea acelor capacități intelectuale, afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăți activității școlare,deci trebuie să se
stabilească capacitățile necesare pentru ca preșcolarul să asimileze cunostintâțele prevăzute în clasa
pregătitoare. Cercetările întreprinse în această directie ne oferă unele date deosebit de utile.N.Okon consideră
că învățarea scrierii si citirii implică formarea unor capacități:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor ,deci
posibilitatea de a recunoaște si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi între simbolurile grafice și sensul cuvintelor ceea ce înseamnă însușirea
limbajului și formarea conceptelor.
Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă copilului și la cea
afectivă,volitională si socială. În acest sens se dezvoltă interesul de cunoaștere al copilului ca suport al unei
motivatii sustinute în învățare, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-și regla activitatea în functie de
cerințele adultului,ale programului școlar ,de a desfășura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricității.

927
 Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educației
preșcolare în relația lor cu cele ale școlii primare si conferă caracter de sistem relatiei dintre gradiniță si școală.
Legătura dintre gradiniță și scoală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor si procedeelor
didactice,în activitatea de învățare, precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ
în primul rând în lecții. Astfel, este bine știut, ca învățătura,dominantă a vârstei școlare este prezentă în diferite
forme și la vârsta preșcolară,ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,curiozitatea copilului pentru
cunoaștere.În clasa pregătitoare învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de
relaxare, de destindere pentru copii.
Colaborând cu școala,educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative.

928
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ ȘCOALĂ!

IFROSA MARILENA

La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi
şcoala. Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de cerinţe
conduce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la soluţionarea
disfuncţionalităţilor.

Parteneriatele dintre școli și grădinițe îşi propun să familiarizeze preşcolarii cu şcoala ca instituţie, unde
ei vor învăţa, după terminarea grădiniţei. Partenerietele au ca obiective generale realizarea unui schimb de
experienţă educatoare-învăţătoare privind colaborarea şcoală-grădiniţă și desfăşurarea unor activităţi/ lecţii
comune între grupa pregătitoare şi clasa 0 pentru acumularea de cunoştinţe despre şcoală şi viaţa de elev.

Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic.

O prima masura de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între

grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele
grădiniței și ale clasei 0. Este vorba de legatura indisolubilă între prevederile programelor respective. Pentru a fi
însa operațională, corelația dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învățator, cât și de educatoare.
Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa preșcolară mare trebuie să cunoască cerințele programei pentru
clasa 0 spre a-i asigura baza care să-i permită preșcolarului insusirea cunostințelor clasei 0, iar învățatorul care
va prelua clasa 0 trebuie să cunoască programa grupei preșcolare mari pentru a ști pe ce elemente se poate
sprijini în procesul de instruire și educare.

O prima condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolară și cea școlară o
constituie analiza psihologică a activității școlare și determinarea acelor capacități intelectuale, afectiv-
voliționale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăți activității școlare, deci trebuie să se
stabilească capacitățile necesare pentru ca preșcolarul să asimileze cunostințele prevazute în clasa 0.

Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a copilului și la cea

afectică, volițională și socială. În acest sens se dezvoltă interesul de cunoaștere al copilului ca suport al unei
motivații susținute în învățare, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-și regla activitatea în funcție de
cerințele adultului, ale programului școlar, de a desfășura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricității.

Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educației
preșcolare în relația lor cu cele ale școlii primare și conferă caracter de sistem relației dintre grădiniță și școală .

Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare, precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățamant în primul rând în lecții. Astfel, este bine știut, că învățatura, dominantă a vârstei școlare este

929
prezentă în diferite forme și la vîrsta preșcolară, ca izvorand din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea
copilului pentru cunoaștere.

În clasa 0, învățatorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de
destindere pentru copii.

Printre aspectele cotinuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele
de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități
comune cum ar fi: vizite la școală, vizita școlarilor în gradiniță, serbări comune, plimbări și programe
distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală
trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie
de a deveni școlari.

Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a foștilor
,,elevi,, iar învățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.

În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții: participarea reciprocă a educatoarelor și învățătorilor la
cosfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la ,,lectii model,, sau la sesiuni de
comunicări.

În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare
în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.

930
 ”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”

Educatoare Iftinca Silvia Maricela

Într-o lume tot mai izolată, mai puțin dispusă pentru socializare, colaborarea între factorii
educaționali - grădinița și școală - devine necesară și se impune că obligație morală din partea acestora
pentru a favoriza socializarea copiilor, pentru a-i familiariza, prin exemple și modele, cu adevăratele valori
ale spiritualității umane. Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui că adult reprezintă un
drum lung și sinuos, plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui element central îl reprezintă personalitatea, în
toate aspectele ei.
Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii
micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că
școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din
cadrul grădiniței ci reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă
evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se
mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp,
scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii
în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul. Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se
găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite
de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate. În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de
observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregatitoare necesită o
muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor
procedee care pregătesc copilul pentru şcoală. Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe
exersarea proceselor psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau
maturitatea şcolară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează
pe copil atât ca preşcolar, cât şi şcolar începător. Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a
copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie - educaţie,
egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Educația actuală se adresează, în mod special, intelectului copilului și într-o măsură mult prea
mică sensibilității acestuia. Fără sensibilitate știm că omul nu poate înțelege semnificația vieții ca
întreg. Suntem mult prea ocupați cu activitățile minții și acordăm tot mai puțin timp elanurilor inimii.
Prin educație copilul trebuie să se descopere și să se creeze pe sine ca ființă umană capabilă să
primească și să dăruiască iubire,

931
 Rolul colaborării grădiniță-școală în înțelegerea geografiei

Prof. ELENA IGNAT

Școala Gimnazială Coțofănești, jud. Bacău

Geografia ne însoțește, prin elementele mediului natural, încă de la primii pași în viață și în școală.
Astfel, încă din grădiniță, copiii primesc primele noțiuni legate de elementele observabile și care au
impact direct aupra omului: elemente ale vremii (temperatura aerului, precipitațiile, vântul), alternanța zi-
noapte, anotimpurile, elemente simple de relief și hidrografie, etc.
Temele legate de explorarea Sistemului solar, a evoluţiei vieţii pe Pământ, cu identificarea factorilor
care întreţin viaţa, a problemelor lumii contemporane: poluarea, încălzirea globală, suprapopularea etc. sunt
prezente în ilustrarea domeniului dezvoltării cognitive, din curriculum-ul pentru învățământ preșcolar. De
asemenea, se recomandă și explorarea orientării noastre în spaţiu şi timp, a istoriilor noastre personale, a
istoriei şi geografiei din perspectivă locală şi globală, a căminelor şi a călătoriilor noastre, a descoperirilor,
explorărilor, a contribuţiei indivizilor şi a civilizaţiilor la evoluţia noastră în timp şi spaţiu, adaptate în
funcție de vârsta preșcolarilor.
Chiar dacă nu face referire directă la geografie ca știință, educatoarea formează la preșcolari, prin
abordarea acestor teme, abilități și competențe asociate demersurilor de investigație științifică, cum ar fi:
observarea, selectarea elementelor semnificative din masa elementelor irelevante, generarea de ipoteze,
generarea de alternative, conceperea şi realizarea de experimente, organizarea datelor rezultate din
observaţii.
În ciclul primar, respectiv clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, integrarea elementelor geografice
se face prin disciplina Matematică și explorarea mediului, prin care sunt prezentate, la nivel intuitiv,
elemente privind diferite procese ale Pământului ca planetă – prezența apei în natură în diferite forme
(precipitații, râuri, lacuri, mări, oceane), fenomene ale naturii, Universul, etc.
Începând cu clasa a III-a și mai ales a IV-a, se definesc mult mai clar competențele specifice în
domeniul geografiei. Elevii studiază mai întâi orizontul local și apropiat, cu fenomenele naturale și umane
perceptibile direct, aspectele specifice ale localității natale, trecând apoi la arealul mai larg, înconjurător,
respectiv la studiul regiunii geografice și a județului în care locuiesc, iar mai apoi, la studiul țării, a țărilor
vecine, continentului natal și planeta ca întreg, în formă intuitivă și empirică.
Studiul geografiei se face astfel de la particular (localitatea natală) la general (planetă), pentru a pune
bazele unei bune înțelegeri a conceptelor geografice cu care vor opera elevii în ciclul gimnazial.
La acest nivel, capacitatea elevilor de a asimila diferite concepte abstracte crește în mare măsură,
desigur, progresiv cu vârsta. De aceea, experiența în mare parte pratică, obținută în ciclul primar și cel
preșcolar, trebuie corelată și susținută prin utilizarea unor surse mai abstracte de informație.
Elevii pot citi și interpreta acum grafice, diagrame, hărți, din care să extragă informațiile de care au
nevoie fără ca acestea să le fie prezentate în formă concretă.
Dimensiunea geoecologică a geografiei îi oferă acesteia suportul educațional cel mai larg și cel mai
complex pentru înțelegerea problemelor legate de cunoașterea, conservarea, protecția și reabilitarea
mediului înconjurător. De asemenea, prin dimensiunea sa economică și de dezvoltare durabilă, pune accent
pe elemente legate de eficiență, accesarea resurselor și atenția pentru mediul ambiant din punct de vedere al
sustenabilității.
Abordarea holistică a geografiei ca disciplină școlară necesită, prin urmare, în mare măsură o bună
colaborare între nivelurile de învățământ, unitate, în sensul existenței unei unități și continuități a eforturilor
legate de realizarea achizițiilor, a competențelor și atitudinilor specifice spectrului geografic.
Elevii trebuie antrenați, încă de la vârsta preșcolară, în activități care să le formeze comportamentele
și atitudinile corecte față de mediul înconjurător, iar conceptele geografice cu care pot opera să fie corect
însușite, chiar dacă nu li se pot explica mecanismele propriu-zise prin care au loc.
Specificul fenomenelor mediului înconjurător, aflate în sfera cunoașterii geografice, stă în relația
cauză-efect și în percepția vizuală a efectelor, motiv pentru care utilizarea imaginilor este deosebit de
importantă, indiferent de vârsta elevilor.

932
 În scopul trezirii interesului pentru geografie, preșcolarii și elevii din ciclul primar pot vizita
cabinetul de geografie al școlii, pot fi încurajați să folosească diferite instrumente din dotarea acestuia sau
din dotarea proprie clasei – glob geografic, termometru, etc. sau pot fi antrenați în activități comune cu
elevii mai mari, care să pună accent, de exemplu, pe protejarea mediului, dezvoltarea durabilă și
economisirea energiei, reciclare, etc., toate acestea, desigur, doar în condițiile existenței unei bune relații și
colaborări între educator, învățător și profesor.

BIBLIOGRAFIE:

1.Octavian Mândruț, Nicolae Ilinca, Cristina Pârvu – Competențele în învățarea geografiei – suport de
formare, Tg. Secuiesc, 2009
2.Octavian Mîndruț – Competențele în învățarea geografiei – ghid metodologic, Ed. Corint, București, 2010
3.*** - Carta internațională asupra educației prin geografie, 1992
4. http://www.edu.ro – programe școlare geografie

933
 COLABORAREA GRADINITA – FAMILIE
Prof. Ignatescu Liliana

,,EDUCAȚIA NU ESTE O PREGĂTIRE PENTRU VIAȚĂ; EDUCAȚIA ESTE ÎNSĂȘI VIAȚA”

John Dewey

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o

importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și
școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera
cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.

Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare in mediul social și înconjurător.Formele de colaborare
dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic.
O primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei 0. Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează
în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și
procedeelor didactice,în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a
procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei
școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface
interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa 0 învățătorul folosește jocul atât ca activitate de
învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu
școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În
acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita
școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea
distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le
produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea
contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituția dar și cu cele mai
importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar fi participarea reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activităților model, la sesiuni de comunicări.
Avand in vedere necesitatea integrarii cu succes a prescolarilor in clasa 0 am realizat un proiect de
parteneriat desfasurat pe parcursul anului scolar 2013-2014.
Proiectul s-a desfasurat pe parcursul unui an scolar si a avut ca scop reducerea impactului cu cerintele
scolii , antrenarea resurselor umane in scop unitar , antrenarea prescolarilor si scolarilor in activitati
comune , precum si familiarizarea familiilor prescolarilor cu cerintele scolii.
In acst sens, ne-am propus o serie de activitati atractive si educative pentru copii.

934
 In cadrul activitatii “1 Decembrie” am primit vizita scolarilor, si, impreuna am realizat o activitate
deosebita prin diverse mijloace: povestire, confectionare de stegulete, auditie muzicala imnul national.
Cu prilejul Sarbatorii Craciunului copiii prescolari, impreuna cu educatoarele au vizitat Colegiul
National “ Teodor Nes” Salonta prezentand scolarilor un program de colinde.
Cu ocazia zilei de 1 Iunie copiii prescolari si scolari s-au intalnit pentru defilarea in centrul
orasului sarbatorind inceperea Zilelor Orasului Salonta.
De asemenea , la sfarsitul anului scolar , prescolarii impreuna cu educatoarele au vizitat scoala si au
avut ocazia sa se aseze in bancutele care avea sa-i astepte din toamna. D-na invatatoare le-a pregatit copiilor
o serie de jocuri distractive.
Consideram realizarea acestui parteneriat ca fiind un succes si mentionam implicarea permanenta a
cadrelor didactice precum si interesul si aprecierea parintilor.

935
 Colaborarea gradinita –scoala! Relatia educatoare –invatatoare-profesor

Prof.Ile Ioana Diana

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre gradinita si scoala. O asemenea continuitate va
asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia
pedagogica.Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic.
O prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice
educatiei prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre
gradinita si scoala. .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc
formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor
activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si
programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele
prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica
pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze
mai profund si mai obiectiv munca instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand
rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs
cunostintele insusite in gradinita.

936
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

937
 Colaborarea gradinita-scoala. Relatia educator-invatator-profesor
Prof. Ilie Diana-Steluta
Scoala Gimnaziala “Vintila Bratianu”
Localitatea Stefanesti, Judetul Arges

Scoala reprezinta factorul cheie in educarea copilului. Tocmai de aceea se cere tot mai mult intelegerea
parteneriatului educativ ca forma de unificare, sprijin si asistenta a influentelor educative formale. La varsta
frageda a intrarii copilului in sistemul educational este mai mult decat necesara introducerea colaborarii intre
parinti si educatorii specializati. Comunicarea periodica si permanenta intre acestia, ca si cooperarea in anumite
momente sunt cerute chiar de eficienta invatarii scolare. Experienta dovedeste ca o atmosfera destinsa intre
agentii educationali este facilitatoare invatarii. De asemenea, existenta unor relguli comune, cunoscute si fixate
impreuna usureaza mult efortul invatarii. Exista o retea complexa de relatii in cadrul unei scoli. Acestea au un
potential considerabil de influentare a educatiei copiilor.

Implicarea parintilor in problemele scolii, dar si a scolii in problemele copiilor presupune o unificare a
sistemului de valori si cerinte. Aceasta poate avea un efect benefic asupra elevilor atunci cand profesorii
colaboreaza si se sfatuiesc cu parintii si poate implica dezamorsarea unor probleme inainte ca acestea sa devina
necontrolabile.

Pana la varsta paisprezece sau cincisprezece ani este necesara nu numai o colaborare intre parinti si
scoala, pentru o mai buna influenta educativa asupra copiilor dar si o colaborare intre educator, invatator si
profesor. Pentru a asigura o trecere cat mai usoara, care sa nu lase amprente negative asupra educabilului, intre
cele trei cicluri de invatamant ar trebui sa existe programe de cooperare si comunicare, care sa faciliteze pasii
copilului de la o treapta la alta.

Pe parcursul gradinitei copilul gaseste in educator un al doilea parinte, de care se ataseaza. Educatorul
este primul om din afara familiei, care ii ofera un alt mediu de desfasurare a diverselor activitati. Aceasta
afectiune este in firea lui sa o manifeste fata de omul ce ii indruma primii pasi. Trecerea in etapa urmatoare,
spre ciclul primar, se face destul de usor, avand in vedere transferul de afectiune de la educator catre invatator.
Datorita infiintarii clasei pregatitoare, copilul face mai repede trecerea de la activitatile neingradite din perioada
gradinitei spre activitatile scolii primare, care il obliga sa stea o anumita perioada de timp in acelasi loc. Faptul
ca cel mare timp il petrece cu invatatorul, face ca educabilul sa se ataseze de acesta, existand o puternica
afectiune intre ei.

Acomodarea elevilor ce termina ciclul primar in etapa imediat urmatoare este destul de dificila. Mai
multi factori isi pun amprenta asupra acestui fapt printre care mentionam: diferentele de stil pedagogic;
programul scolar; ambientul diferit; precum si perceptia diferita a parintilor asupra noii etape din viata copiilor
lor.

Trecerea de la calificative, in clasele I-IV, la note din clasa a V-a, reprezinta un impact de multe ori
negativ asupra starii psihice a elevului. De asemenea, relatia afectiva dintre elevi si invatatorul lor este mult mai
puternica decat aceia dintre profesor si elevi. Inca din primul ciclu de invatare, din gradinita, copilul se apropie
emotional de educatoare, iar in etapa urmatoare, a invatamantului primar, trecerea se face destul de usor prin
tranferul afectiv intre educator si invatator, acesta din urma fiind privit ca o continuare in societate a figurii
parentale. Numai ca aceasta dependenta afectiva nu constituie un aspect benefic dezvoltarii lor , caci profesorul
– practic – nu are timp sa se apropie de elevi , petrecand cu acestia foarte putine ore pe saptamana, in

938
comparatie cu invatatorul sau educatorul. Din acest motiv acomodarea educabilului in prima perioada a ciclului
gimnazial este marcata de diverse manifestari, ce trebuie intelese si corectate prin comunicarea dintre profesor
si parinte.

Intre cele trei etape ale educabilului ar trebui sa existe o mai buna colaborare, mai multa intelegere, astfel
incat copilul, apoi elevul sa faca trecerea mult mai usor de la un ciclu de invatamant la altul.

939
 PARTENERIAT GRĂDINIŢĂ- ŞCOALĂ

PROF. INV. PREŞCOLAR: ILIE DOINA MIHAELA

Cheia succesului într-o societate democratică este capacitatea de a comunica, de a relaţiona cu

semenii tăi. Comunicarea, preocuparea pentru copil, relaţiile, comunitatea sunt patru concepte fundamentale
pe care se bazează învăţămantul preşcolar. Fiecare grup de copii este o comunitate care apreciază prietenia,
amabilitatea, colaborarea, competiţia, care rezolvă probleme, controverse şi explorează idei noi.
Pentru a obişnui copiii să dezvolte relaţii constructive cu semenii lor, să trăiască stări afective-
pozitive împreună cu colegii, să-şi exteriorizeze şi să-şi impartăşească preocupările şi interesul pentru
anumite subiecte ne-am propus desfăşurarea unui proiect educaţional cu preşcolarii grupei mici de la
Grădiniţa cu P.N. Gherghesti- Petresti împreună cu colectivul clasei a IV-a de la Şcoala Gimnaziala cu cls I-
VIII Petresti, aducându-i mai aproape pe copiii preşcolari şi cei şcolari.
Prin întâlnirile şi acţiunile comune, copiii vor experimenta noi valenţe ale prieteniei dintre cei mici,
înţelegând şi adoptând norme de convieţuire socială dezirabilă şi adaptându-şi comportamentul propriu la
cerinţele grupului cu care vin în contact.
Pentru a realiza obiectivele proiectului am avut în vedere scoaterea copiilor din cadru strâmt al
grupei şi al clasei şi punerea lor în diferite situaţii de viaţă care să presupună relaţionarea armonioasă cu
copii şi părinţii de la alte instituţii.
Gradinita si apoi scoala este perioada din viata fiecaruia dintre noi in care se infiripa prietenii,care, in unele
cazuri pot sa dureze toata viata. Acum ,in aceasta perioada se formeaza priceperi si deprinderi, se
acumuleaza cunostinte de cultura generala care contribuie la dezvoltarea personalitatii copiilor. In scoala,
cat si in gradinita, copiii isi cunosc calitatile ,defectele, sa bucura impreuna, intra in competitie,se ajuta intre
ei.Acum se formeaza prin acivitatile specifice desfasurate, spiritual de echipa, spiritual de prietenie.
Credem ca scoala nu inseamna doar dobandire de cunostinte cat mai multe, nu inseamna doar note
bune , diploma etc..Scoala trebuie sa fie un laborator de sentimente, un spatiu al solidaritatii, al dragostei si
respectului pentru cel de langa noi.
Iata de ce credem ca acest parteneriat este necesar intre elevi si prescolari.
Realizand activitati impreuna ,copiii vor intelege ca fac parte cu totii din marea familie a scolii si a c
omunitatii in care traiesc Ei vor ramane cu amintiri de neuitat din anii copilariei.Noi, cei ce-i indrumam in
acest demers , vom fi ,cu siguranta cei mai fericiti oameni de pe pamant – alaturi de ei ne vom retrai
copilaria ori de cate ori vom intra in lumea lor. Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca
adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă
personalitatea, in toate aspectele ei.Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte
psihologice specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care
copilul o va petrece în școală. Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive
a școlii în ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie
învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere
din cadrul grădiniței ci reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă
evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină
o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.

940
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ
ILIE IOANA-CRISTINA,
EDUCATOARE LA GRĂDINIŢA P.N. NR.2 CIOCĂNARI –
COMUNA NICULEŞTI, JUDEŢUL DÂMBOVIŢA

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ». Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara
o constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca
invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma
lor ,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a
traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface

941
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc
formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor
activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si
programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele
prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica
pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

942
 Colaborarea grădiniță-școală
Relația educator-învățător-profesor
.
PROF. ILIEŞ ANGELA FLORENTINA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 RIENI JUD. BIHOR

Grădiniţa constituie prima experienţă de viaţă a copilului în societate. Aici copilul ia cunoştinţă cu
activităţi şi obiecte care-i stimulează gustul pentru investigaţie şi acţiune, îl provoacă să se exprime şi îi
propune, angajarea în relaţiile sociale de grup. Adaptându-şi metodele la formele particulare ale vieţii
mentale ale copilului, grădiniţa încearcă să răspundă specificului activităţii fiecărei vârste şi să identifice
mijloacele şi activităţile necesare pentru o dezvoltare complexă a copilul preşcolar în vederea maturizării
lui.
Prin caracterul de mediu instituţionalizat, grădiniţa oferă repere specifice în care se va înscrie relaţia
educatoare-copil, în procesul educaţional. Deşi împrumută foarte mult din încărcătura afectivă a relaţiei
părinte – copil, noua relaţionare cu adultul pe care preşcolarul o face odată cu intrarea în grădiniţa, implică
o anumită distanţă,presupune respectarea unor reguli de,comunicare.
Rolul educatoarei în procesul instructiv-educativ presupune în primul rând transmiterea de noi
cunoştinţe pentru copilul preşcolar. Asumarea de către educatoare a cestui rol presupune înţelegerea faptului
că fiecare copil învaţă într-un mod aparte şi are nevoi de cunoaştere diferite.
Rolul educatoarei în relaţia cu copiii este acela de mediator al comportamentului copiilor. Nu trebuie uitat
nici rolul de model pe care educatoarea îl joacă în relaţia cu copilul.
Pornind de la aceste idei, realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv
major, continuitatea în întreaga activitate educaţională în special la început de ciclu de învăţământ. Această
condiţie este valabilă atât pentru primele două trepte ale învăţământului: preşcolar şi primar cât şi pentru
celelalte cicluri ale învăţământului. Mai precis, legătura reciprocă şi continuitatea trebuie sa fie asigurate
între grupa preşcolară şi clasa 0,clasa a-IV-a-clasa a-V-a... O asemenea continuitate va asigura o adaptare
mai rapidă a copiilor din clasa 0 la particularităţile muncii de învăţare .
H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii să tratam copilul în mod fragmentar.
Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil şi original. în succesiunea perioadelor copilul
rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare.”Aptitudinea de școlaritate este o problemă a
educaţiei preșcolare instituţionalizate. Condiţia esenţială a atingerii de către toţi copiii a gradului de
dezvoltare şi adaptare cerut de o eficientă activitate școlară , reprezintă realizarea unei legăturii funcţionale
de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniţei și prima clasă a școlii primare..
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuitaţii între grădiniţă şi
școală este conţinutul învăţământului . Pentru a fi însă operaţională, corelaţia dintre programele școlare, se
cere ca aceasta să fie cunoscută atât de învăţător, cât şi de educatoare. Astfel,educatoarele care lucrează cu
grupa preșcolară mare trebuie să cunoască cerinţele programei pentru clasa 0 spre a-i asigura baza care sa-i
permită preșcolarului însușirea cunoștintelor clasei 0,iar învăţătorul care va prelua clasa 0 trebuie sa
cunoasca programa grupei preșcolare mari pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini în procesul de
instruire şi educare.
Legătura dintre grădiniţă şi școală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care actionează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuităţii în folosirea metodelor şi procedeelor
didactice, în activitatea de învăţare ,precum şi de intervenţii în formele de organizare a procesului de
învăţământ. Aceste măsuri sunt valabile şi pentru trecerea in ciclul gimnazial. În acest sens,experienţa
dovedeste că desfășurarea unor activităţi comune cum ar fi: vizite la școală,vizita școlarilor în grădiniţa ,
serbrăi comune ,plimbări şi programe distractive comune.Toate acestea ,contribuie la atenuarea distanţei
dintre grădiniţă și școală.Vizitele preșcolarilor în școală trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o
impresie plăcută şi puternică, pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni școlari.
Colaborând cu școala, educatorul şi învăţătorul va putea să- şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtare a
foștilor »elevi »,iar profesorul va căuta ca elevii să progreseze pe parcursul următorului ciclu de
scolarizare.

943
BIBLIOGRAFIE
1. Cerghit, Ioan - Formele educaţiei şi interdependenţa lor, în Cergit, Ioan, Vlăsceanu, Lazăr, coord., Curs de
pedagogie, Universitatea Bucureşti, 1988
2. Cerghit, Ioan - Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri si strategii, Editura Aramis,
Bucuresti, 2002
3. Cergit, Ioan, Vlăsceanu, Lazăr., coord. - Curs de pedagogie, Universitatea Bucureşti, 1988
4. Potolea Dan (coord.) - Pedagogie. Fundamentări teoretice şi demersuri aplicative, Editura Polirom, Iaşi, 2002
5. Păun, Emil - Şcoala – o abordare sciopedagogică, Editura Polirom, Iaşi, 1999
6. Cosmovici A., Iacob L. (coord) - Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1998

944
 Colaborarea grădiniță - școală.
Relația educatoare – învățător – profesor
Prof. Imbrișcă Hermina
Școala de Artă „S. Celibidache”
loc. Roman, jud. Neamț

La ora actuală deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu mai pot fi realizate decât împreună cu
toate mediile responsabile: familie, şcoală şi comunitate.
Pod, prag, etapă, barieră, un nou ciclu de dezvoltare etc., oricum am numi momentul intrării copilului
în şcoală, el nu trebuie să reprezinte pentru „boboc“ dar nici pentru ceilalţi, o stare de greu, de frustrări, de
temeri, ci o provocare, o bucurie de a cunoaşte lucruri noi, oameni noi, idei noi. Trecerea trebuie să fie
firească şi dorită.
Tot ce gândim şi punem în practică trebuie să urmărească dezvoltarea globală a copilului. Atât în
grădiniţă, cât şi în şcoală, dacă ne vom întreba înaintea fiecărui act didactic: „Ce va şti să facă preşcolarul cu
tot ce a acumulat în plan intelectual şi comportamental?“ sau „Va fi el capabil să selecteze acele achiziţii
care îl vor ajuta să se descurce în situaţii problemă?“, cu siguranţă că vom putea privi în ochi pe fiecare copil
din faţa noastră.
Din practică am constatat că majoritatea copiilor din grădiniţe merg în Clasa Pregătitoare la şcolile
din apropiere – cartier, sat, comună etc. Această situaţie creează premisele întreprinderii unor demersuri în
vederea adaptării copilului de grupă mare pregătitoare la viaţa de şcolar. În anul pregătitor, cele două
Comisii metodice (învăţători şi educatoare) pot realiza o serie de activităţi comune concrete, în care copilul
de 6–7 ani să fie factor activ.
În mod firesc, părinţii sunt primii educatori ai copilului. Vine apoi rândul profesioniştilor din
grădiniţe şi şcoli să se ocupe de educarea şi formarea copiilor printr-o metodologie şi un curriculum specific
vârstei acestora. Dar educaţia copiilor, priviţi ca cei mai tineri membri ai unei comunităţi, este
responsabilitatea întregii comunităţi. Ea este leagănul creşterii şi devenirii copiilor ca viitori adulţi
responsabili de menirea lor în folosul întregii comunităţi.
Atunci când părinţii, copiii şi ceilalţi membri ai comunităţii se consideră parteneri în educaţie, se
creează o comunitate de suport care începe să funcţioneze.
Grădiniţa, ca și școala, reprezintă un sprijin pentru comunitate şi nu doar un loc în care copiii îşi
însuşesc cunoştinţe. Din acest motiv, parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţială şi necesară în
organizarea grădiniţei și a școlii, dar și în organizarea grupei de preşcolari și a clasei de elevi. Atunci când
membrii comunităţii sunt implicaţi în activităţi ale grădiniţei și ale școlii, precum concertele, serbările,
spectacolele desfăşurate de copii atât în instituția de învățământ, cât şi în afara ei, sau atunci când copiii
participă la activităţi de ecologizare a împrejurimilor sau fac vizite pentru a cunoaşte specificul local, toţi cei
implicaţi trăiesc experienţe valoroase de învăţare în situaţii noi.
Şcoala este un element esenţial al oricărei comunităţi prin resursele umane pe care le are, dar şi prin
spaţiile de învăţare disponibile. O şcoală responsabilă este garantul dezvoltării permanente a comunităţii.
Şcoala nu poate funcţiona bine fără sprijinul comunităţii, aceasta reprezintă o resursă, oferindu-şi
serviciile şi altor membri ai comunităţii pe lângă tinerii şcolarizaţi şi contribuind astfel la dezvoltarea
comunităţii şi altfel decât prin realizarea educaţiei formale.
Pregătirea copilului pentru şcoală nu se referă numai la a-l învăţa pe acesta să scrie, să citească sau să
socotească mai devreme, ci presupune a-l pregăti pentru o nouă modalitate de dobândire a unor cunoştinţe şi
experienţe, a-l ajuta să atingă o stare de disponibilitate pentru activitatea de învăţare, stare psihologică
pozitivă necesară momentului de debut şcolar.
Copilul de grădiniţă doreşte să devină şcolar, vrea să poarte însemnele de şcolar şi are chiar un
început de competenţă pentru activitatea şcolară, dar se constată totuşi că există încă un decalaj important
între ceea ce vor fi solicitările de tip şcolar pentru el şi ceea ce poate el realiza acum, în situaţia de preşcolar.
Putem interveni educaţional pentru a reduce acest decalaj şi pentru a-i conferi o dimensiune optimă, cu
valori motivaţionale pentru copil, inducându-i energia necesară pentru a se angaja pe direcţia noilor achiziţii.
Copilul trebuie să aibă sentimentul că străbate această schimbare într-un mod firesc, natural, fiind implicat
cu toată fiinţa sa într-un ansamblu de transformări cognitive, afective şi motivaţionale. Când acest mecanism
rezistă unei posibile destructurări, putem considera că preşcolarul s-a maturizat psihologic pentru a lua

945
startul în şcolaritate: adică, fără să uite de joc, el să simtă că este condus spre noua formă de activitate,
învăţarea.
Grădiniţa, primul factor instituţionalizat de socializare unde copilul se integrează treptat spre
învăţarea dirijată, îl pregăteşte către pasul următor, asigurând trecerea de la activitatea predominant ludică la
cea de învăţare.
A sprijini copilul preşcolar pentru integrarea şcolară, nu este un lucru simplu sau uşor de făcut,
pentru că modelarea copilului spre viitorul efort intelectual cere mult tact, răbdare, mobilizare, căutare şi
cooperare, reunind şi aplicând armonios cele mai atractive metode didactice într-o unitate de cerinţe.
Şcoala este următoarea instituţie educaţională unde preşcolarii vor păşi cu încredere, plini de
curiozitate şi aşteptări. De aceea, trebuie luată în considerare percepţia copilului faţă de uriaşele schimbări,
de la grădiniţă la şcoală.
Din punct de vedere profesional trebuie evitată orice eroare didactică, urmărind sistematic şi
pregătind această trecere sub toate aspectele fizic intelectual şi socio-afective, printr-o bună colaborare cu
învăţătorul care urmează să preia Clasa Pregătitoare.
Reuşita unui parteneriat grădiniţă–şcoală poate sta în proiectarea acestuia!
Ca în orice alt domeniu care presupune proiectare, se analizează scopul de a surprinde specificul lor
în cazul particular al parteneriatului grădiniţă – şcoală.
Pre-proiectarea sau explorarea reprezintă o primă fază obligatorie care are ca scop principal
documentarea şi analiza generală a activităţii grădiniţei şi identificarea temei centrale a proiectului de
parteneriat. Diagnoza realizată în această etapă trebuie să descrie cât mai exact mediul intern al grădiniţei,
dar şi mediul şcolar, atât în planul resurselor materiale cât şi umane, cu scopul de a determina gradul în care
partenerii au capacitatea de a se sprijini pe parcursul proiectului.
Proiectarea propriu-zisă este etapa în care se precizează elementele esenţiale ale proiectului şi
presupune la rândul său mai multe etape:
a) stabilirea obiectivelor, în funcţie de amploarea proiectului şi de resursele disponibile, ţinând cont
de următoarele aspecte: ierarhizarea şi ordonarea în timp a obiectivelor, ceea ce implică stabilirea duratei
proiectului; ordonarea şi programarea activităţilor de proiect; negocierea obiectivelor între partenerii
proiectului;
b) elaborarea strategiei de acţiune, prin alegerea metodelor, mijloacelor adecvate pentru realizarea
proiectului şi prin stabilirea activităţilor concrete şi a resurselor umane, materiale, financiare şi temporale
pentru realizarea lor;
Suntem contemporani cu schimbările profunde care s-au derulat în ţara noastră în ultima vreme și
totul confirmă că acestea vor continua într-un ritm tot mai accelerat.
Reacţia grădiniţei și a școlii, ca instituţii de educaţie, formare şi orientare, la mobilitatea socială şi
economică, trebuie să fie de adaptare a conţinutului, structurii şi funcţiilor sale, de creare de premise
favorabile pentru preşcolari și școlari, care să le permită integrarea socială rapidă, flexibilitatea, iniţiativa şi
rezolvarea de probleme, diminuarea imprevizibilului.
Grădiniţa și școala trebuie să facă tot ce le stă în putinţă pentru valorizarea maximă a fiecărui individ
prin stimularea intelectuală a copiilor, a aptitudinilor, a atitudinilor și a trăsăturilor lor de personalitate.
Rolurile profesorului, descrise de către Adrian Nicolau sunt:
1) calitatea de educator – foarte importantă, deoarece ,,profesorul trebuie să se dedice transmiterii și
cultivării valorilor morale, a dezvoltării și cultivării valorilor morale, a dezvoltării unor sentimente pozitive
față de sine, cât și față de ceilalți (încredere, respect, generozitate etc.), a deprinderii unor comportamente de
cooperare, de manifestare liberă, creatoare”, excluzând ,,dirijismul, autoritarismul, etichetarea,
marginalizarea, neâncrederea, suspiciunea, agresivitatea”, din orice conduită manifestată de profesor;
2) organizator al procesului de predare-învățare-evaluare – profesorul modern trebuie să fie un
profesionist, un foarte bun cunoscător, atât al domeniului de specialitate, cât și al celui psihopedagogic;
3) funcția de partener al educației - vizează relațiile educative pe care personalul didactic trebuie să le
stabilească împreună cu alți factori educativi (părinții elevilor, alte instituții educative), încât fie în mod
independent, fie prin colaborare, să găsească cele mai potrivite căi, din punct de vedere sociomoral, valoric,
pentru a contribui la educarea optimă a copiilor;
4) membru al corpului profesoral – fiecare cadru didactic trebuie să: participe activ la viața școlii, ca
și organizație; să colaboreze cu colegii la creșterea actului educativ și la menținerea climatului optim
educativ în școală; la pozitivarea imaginii școlii prezentată de mass-media prin cultivarea unor valori
autentice; aibă o atitudine responsabilă fașă de propria pregătire și față de pregătirea elevilor.

946
 Colaborarea grădiniţă-şcoală.
Relaţia dintre educatoare-învăţător-profesor

Imre Judit
Prof.Înv.Preşcolar
Grăd.P.P.”Licurici”,Tg.Mureş

Motto:
,,Pentru a fi educatori perfecţi, ar trebui să fim conştienţi nu numai
de ceea ce se petrece înlăuntrul nostru, dar şi de ceea ce simt acei cărora ne adresăm.”
Andre Berge

Sistemul de învăţământ, ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerinţele

şi posibilităţile oferite de societate, afirmându–se, la rândul său, ca factor al dezvoltării
sociale. Sub impulsul cerinţelor dezvoltării sociale, sistemele de învăţământ se modifică,
tinzând spre modernizarea metodelor de predare, a conţinutului, a formelor de organizare,
precum şi a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituţii educative (familie-
grădiniţă-şcoală).
Copilul vine în grădiniţă cu o experientă importantă, iar influenţele educative de aici
trebuie să fie în consens cu celelalte influenţe educative permanente sau temporare care
acţionează asupra lui. El nu este o materie de modelat, ci o personalitate în devenire care se
poate constitui în partener al propriei sale formări.
Copilul nu trebuie privit doar ca beneficiar al acţiunii educative; copilul este participant.
Fără el acţiunea educativă nu-şi are sensul, fără aportul familiei acţiunea educativă ar fi
unilaterală şi fără efectul scontat. Fiecare dintre cei care spijină educaţia îşi asumă roluri de o
deosebită importanţă. Asigurarea confortului material al copilului, eficientizează acţiunea
educativă, fiind cunoscută importanţa mediului ambient asupra capacităţilor de învăţare ale
copiilor. Educaţia copiilor nu este un apanaj al instituţiilor educative, ea se realizează prin
colaborarea dintre toţi acei factori, care la un moment dat, intervin în educaţia lor.

Eficienţa activităţii educative depinde nemijlocit de calitatea pregătirii psihopedagogice a

cadrelor didactice care o îndrumă şi sprijină. Sub acest aspect existenţa de până acum a
evidenţiat faptul că această pregătire nu se poate limita la cunoştinţele dobândite şi la
experienţa didactică a acestor cadre. Este necesară şi o perfecţionare prin diverse module, în
raport cu obiectivele şi conţinutul specific al acestora, dar şi o strânsă colaborare între
grădiniţă şi şcoală.
Această colaborare are ca obiectiv comun dezvoltarea personalităţii copilului; grădiniţa îl
pregăteşte pentru şcoală, iar şcoala pune în valoare şi dezvoltă ceea ce s-a realizat/acumulat în
etapa anterioară. Importantă este aptitudinea de şcolaritate a copilului, ca rezultat al
interacţiunii dintre învăţare şi dezvoltare, dintre acţiunea educativă şi consecinţele ei pe plan
psihic.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult „funcţia majoră”,
obiectivul formativ final al activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în
pregătirea copilului pentru şcoală revine îndeplinirii obiectivelor care vizează componentele

947
psihosociale ale personalităţii copilului. Acestea contribuie în mod direct la integrarea şi
adaptarea sa optimă în raport cu mediul de viaţă şi activitatea specifică şcolară. În opinia mea,
pentru o mai bună colaborare dintre cele două categorii instituţionale formative, grădiniţa şi
şcoala, e necesar să reţinem următoarele aspecte prioritare:
-întocmirea unei planificări calendaristice pentru grupa mare-pregătitoare, în cooperare cu
învăţătorul clasei I;
-activităţi comune cu ocazia sărbătorilor tradiţionale;
-păstrarea în şcoală a climatului şi a stilului de viaţă, propriu grădiniţei, pentru perioada
ciclului pregătitor din clasa I;
-club pentru copii, centru cultural comun;
-spaţii de joc comune;
Copiii se simt bine atunci când au o părere bună despre ei, ca de altfel oricare dintre noi,
la orice vârstă. De aceea consider că este necesar ca micuţii preşcolari să fie pregătiţi, să
descopere, în mare, în ce constă rolul de şcolar, ce sarcini îi revin acestuia şi, mai ales, ce
satisfacţii are şcolarul când rezultatele sale îi bucură pe părinţi şi pe învăţătoare. Pentrru a
depăşi pragul dificil al şcolarizării, întreprindem diferite activităţi comune, grădiniţă-şcoală.
În activităţile comune, dar şi în jocuri, facem dese referiri la şcoală, la şcolari, realizăm
diverse scenarii cu această temă; se organizează vizite reciproce ale copiilor din cele două
instituţii de învăţământ, prilej cu care ei se cunosc, cei mici acomodându-se cu localul, cu
băncile etc.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunoştinţelor şi de formare a
priceperilor şi deprinderilor început în grădiniţă la vârsta de 3 ani, este necesară o legătură
mai temeinică între grădiniţă şi şcoală. Cum aceste deprinderi nu se formează la întâmplare, ci
gradat, sistematic, educatoarei îi revine sarcina de a-i face pe copii să înteleagă de ce este
nevoie ca ei să fie informaţi, să descopere lumea înconjurătoare, şi de ce trebuie să asculte cu
atenţie , de ce trebuie să „facă lecţii”.
Dascălul este acela care sădeşte la copil încrederea, stima şi respectul faţă de propria
persoană, calităţi evidente încă de la această vârstă. De aceea am în vedere permanent să le
sădesc copiilor dragostea şi încrederea în forţele proprii.

948
949
 Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor

Profesor învățământ preșcolar: Amelia Viorica Ion

Niculina Velicu
Grădința Nr. 256, București Sector 2

Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerințele și

posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul sau, ca factor al dezvoltării sociale. Sub
impulsul cerințelor dezvoltării sociale, sistemele de învătământ se modifică, tinzându-se spre
modernizarea metodelor de predare, a conținutului, a formelor de organizare, precum și a formelor de
colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții educative. Una dintre sarcinile grădiniței, este
pregătirea copilului pentru școală, prin intermediul a două forme specifice, jocul și învățarea.
Învățământul preșcolar trebuie să realizeze educația preșcolară având ca funcție majoră formarea și
dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilitățile și dotările sale,
în interesul său și al comunității sociale.
Raportul dintre grădiniță și școală trebuie să fie un raport de continuitate ce vizează: planificarea,
organizarea, obiectivele, conținutul, metodele, mijloacele, relația cadru diactic-copil. Există încă un prag
între cele două instituții, în cadrul cărora se practică, în bună măsură, o pedagogie diferită. Climatul
grădiniță este mai non-directiv, bazat pe ponderea evidentă a activităților libere, a jocurilor, a relațiilor cu
un plus de afectivitate între educatoare și copil. De la acest climat se trece brusc la un climat directiv,
bazat pe o disciplină fermă, care solicită îndeplinirea cu regularitate și conștiinciozitate a sarcinilor
activităților de învățare. În acest caz rolul grădiniței nu este să-și școlarizeze copiii, ci să-i ”socializeze”
și să le asigure achiziții educativ-instructive în școală, să ofere copilului o anumită experiență și activități
care favorizează accesul la învățământul primar fără a se substitui școlii. Din această cauză au apărut
diverse întrebări: ”Ce?”, ”Cât?” și ”Cum?” trebuie să facă grădinița pentru a ridica întreaga formație a
copilului la un stadiu superior în dezvoltarea fizică, intelectuală și comportamentală. ”Ce?”, Cât?” și
”Cum?”trebuie să facă școala primară pentru a prelua și dezvolta în continuare, cu maximum de exigență,
achizițiile cu care vine copilul în grădiniță? Se pare că se încearcă o armonizare a relației grădiniță -
școală prin ultima tendință de a se realiza clasa pregătitoare la școală.
Grădinița oferă un cadru organizat, instituționalizat în dezvoltarea generală polivalentă a copilului și în
pregătirea specifică pentru școală. Aceasta nu poate fi realizată doar în pragul debutului școlarității, ci pe
parcursul vârstelor preșcolarității ansamblul formelor de activitate din grădiniță pot împlini efecte
formative, sporite în pregătirea copilului pentru școală. Anumite activități din grădiniță ca: dezvoltarea
vorbirii, cunoștințele despre natură, activitatea matematică, educație fizică, educație muzicală vor fi
continuate la alt nivel și în clasa pregătitoare, ajungându-se la discipline școlare relativ distincte. În
condițiile jocului ca activitate dominant, apar atât în cadrul acestei activități, cât și în forme special
organizate, elemente ale muncii de învățare. Prin urmare, învățătura, dominant vârstei școlare, este

950
prezentă si în cadrul activității matematice în grădință ea izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. O dată cu intrarea copilului în școală, chiar în condițiile
învățăturii ca activitate ce va deveni dominant, se menține în cadrul orelor de matematică și jocul
didactic ca activitate ce asigură un echilibru necesar, o continuitate firească între cele două stadii, o
adaptare treptată a copiilor cu însușirea cunoștințelor matematice.
Există discontinuitate între activitățile din grădiniță și școală materializată în caracterul familial al
sălii de grupă la grădiniță și mai sobru al sălii de clasă la școală. Acest lucru poate fi înlăturat dacă se
menține o legătură permanent între educatoare și învățător și invers. La grădiniță, pe măsură ce se predau
numerele se afișează planșa cu ajutorul căreia se demonstrează procesul de formare a unui număr nou.
La școală se afițează același tip de planșă, în plus fiind adăugat semnul mai mic sau mai mare. Aceasta
este doar una din posibilitățile de a corela organizarea activităților matematice din grădiniță în clasa
pregătitoare, respectiv clasa I. Gama aceasta este variată și vastă. Fiecare educatoare și fiecare învățător
trebuie să stabilească o corelare bună a cunoștințelor matematice de la grădiniță cu cele de la clasa
pregătitoare, respectiv clasa I, astfel încât să înlăture acea notă de discontinuitate între cele două trepte de
învățământ.
Necesitatea continuității, atât în context teoretic/conceptual, cât și în context practic/aplicativ, trebuie
să se reflecte în politicile educaționale, în reformele inițiate, în strategiile educaționale la nivel de macro-
și microsistem.

Bibliografie:
• Cucoş, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2000, p. 62. încadrarea acestui principiu în sistemul
de principii o identificăm şi la I. Nicola, I.Bontaş, şi în lucrări mai vechi, precum Iu. Babanschi
etc.
• Cristea, S., Dicţionar de pedagogie, Chişinău, 2000, p. 298-299.
Site :
http://pipp-bn.blogspot.ro/2012/02/continuitate-gradinita-scoala.html

951
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ
RELAŢIA EDUCATOARE- ÎNVĂŢĂTOR- PROFESOR

Prof. înv. primar, Carmen Ion

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreagă
activitatea educaţională, în special la nivelul claselor “praguri”: grupa mare-clasa pregătitoare-clasa a V-a .
Această condiţie este valabilă pentru treptele învăţământului preşcolar, primar şi gimnazial.
H. Wallon sublinia acest lucru, arătând: “ Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar.
Cu fiecare perioadă , el constituie un ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor , copilul
rămâne una şi aceeaşi fiinţă, în curs de metamorfozare. “
Sistemul de invăţământ , ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat intotdeauna cerinţele şi
posibilităţile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul
cerinţelor dezvoltării sociale, sistemele de invăţământ se modifică, tinzându-se spre modernizarea
metodelor de predare, a conţinuturilor, a formelor de organizare, precum şi a formelor de colaborare, de
cooperare între instituţiile de învăţământ. Una dintre sarcinile grădiniţei este pregătirea copilului pentru
şcoală, prin intermediul a două forme specifice, jocul şi învăţarea. Învăţământul preşcolar trebuie să
realizeze educaţia preşcolară având ca funcţie majoră formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului in
raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilităţile şi dotările sale, în interesul său şi al comunităţii sociale.
Cu toate acestea, complexitatea actului educaţional, a realităţii umane şi sociale contemporane şi
sarcinile tot mai dificile cărora procesul educational trebuie să le facă faţă, fac sa se identifice tot mai
multe fisuri în relaţia amintită. Se recunoaşte faptul că deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu mai
pot fi realizate decât în comuniunea de opţiuni dintre mediile responsabile – familie, şcoală şi comunitate.
Mai mult, se dezvoltă concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care îl privesc,
opţiunea personală, implicarea acestuia de la vârstele cele mai mici în responsabilitatea şi drepturile pe
care societatea le identifică şi le recunoaşte. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care să întărească
schimbarea în relaţia şcoală-familie. Acest concept este parteneriatul educţional : unul dintre cuvintele-
cheie ale pedagogiei contemporane. Este un concept , o atitudine în câmpul educaţiei.
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul
copilului, la nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni
educative între factorii educaţionali.
Aptitudinea de şcolaritate este o problemă a educaţiei preşcolare instituţionalizate, deci a grădiniţei.
Condiţia esenţială a atingerii de către toţi copiii a gradului de dezvoltare şi adaptare cerut de o eficientă
activitate şcolară , o reprezintă realizarea unei legături funcţionale de continuitate între activitatea din grupa
mare de la grădiniţă ,clasa pregatitoare şi clasa a V-a. Aceasta presupune analiza atentă a principalelor
componente ale procesului de educaţie din aceste trepte de învăţământ: competenţe, conţinuturi, forme de
organizare a activităţii, metode şi procedee , relaţia pedagogică.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită prescolarului, care îi
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. Formele de
colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O prima măsură de
natură psihopêdagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi şcoală este plasată
la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în special în curriculum-ul pentru învăţământul preşcolar şi
curriculum-ul pentru clasa pregătitoare. Pentru a fi , însă, operaţională , corelaţia dintre cele două

952
curriculum-uri se cere a fi riguros cunoscută atât de învăţător , cât şi de către educatoare, şi, mai departe, de
către profesori.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunoştinţelor şi de formare a priceperilor şi
deprinderilor, început în grădiniţă la vârstă de trei ani , este necesară o legătură mai temeinică între
grădiniţă şi şcoală. Intrarea în şcoală reprezintă pentru fiecare copil, dar şi pentru părinte, o etapă extrem de
importantă şi delicată în procesul integrării acestuia în învăţământul primar şi, mai târziu, în cel gimnazial.
Această perioadă constituie un moment crucial în viaţă copilului , date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,
natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii , noutatea condiţiilor de activitate, şi, mai ales, specificul învăţării-
act complex, care angajează o nouă sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate
cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În cadrul colaborării educator-învăţător, aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie,
a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,
cu limbajul artei , constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea
perceptiv-motorică şi accentuarea pregătirii pentru citit-scris , dezvoltarea deprinderilor de integrare în
colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător. Pentru asigurarea continuităţii între cele două
medii educaţionale, cadrele didactice din şcoală trebuie să cunoască pregătirea ce se realizează în grădiniţe,
iar educatoarele trebuie să se informeze asupra dinamicii cerinţelor ce se formulează în mediul şcolar.
Colaborând cu şcoală, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi obiectiv activitatea didactică
sub aspectele ei pozitive şi negative, cunoscând rezultatele foştilor elevi , iar învăţătorul va căuta să nu
“piardă” , pe parcurs, cunoştinţele însuşite în grădiniţă. Prin stabilirea primelor contacte cu şcoala şi cu
învăţătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituţia, dar şi cu cei mai importanţi reprezentanţi ai săi,
ceea ce va contribui la reducerea neliniştilor şi a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva
primei zile de şcoală.
Printre aspectele colaborării grădiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care privesc formele de
organizare şi desfăşurare a activităţii. În acest sens, experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi
comune, cum ar fi vizite la şcoală , vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune , întâlniri tematice şi
programe distractive comune, contribuie la atenuarea “distanţei” dintre grădiniţă şi şcoală .Vizitele
preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate, cu scopul de a le produce o impresie plăcută şi
puternică, pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.
Astăzi, se cere tot mai mult întelegerea parteneriatului educativ, ca formă de unificare, sprijin si
asistenţă a influenţelor educativ-formale. Experienţa dovedeşte că o atmosferă destinsă între agenţii
educaţionali facilitează învăţarea. Există o reţea complexă de relaţii intre instituţiile de învăţământ, care
are un anumit potenţial în influenţarea educaţiei copiilor. Relaţia cadru didactic - elev are sensuri noi, este
o relaţie de colaborare, datorită aspectelor ei de conducere democratică şi flexibilităţii în luarea deciziilor.
Incheierea parteneriatelor educaţionale între grădiniţă şi şcoală creează oportunităţi de cooperare,
consultare, comunicare, conlucrare în vederea atingerii unui scop comun, acela ce contribuie la devoltarea
liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale,
sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia.

Bibliografie:

1. Stan , Liliana , “Pedagogia preşcolarităţii şi şcolarităţii mici” , Editura Polirom, Iaşi, 2014.
2. Pescaru, Baran, Adina, “Parteneriat în educaţie” , Editura Aramis, Bucureşti, 2004.
3. Cucoş, Constantin, “Pedagogie”, Editura Polirom, Iaşi, 1996.

953
 INTERFERENŢE: GRĂDINIŢĂ – ŞCOALĂ
Prof. inv. primar Ion Daniela Mariana
Liceul cu Program Sportiv Buzau

Intrarea în şcoală constituie un moment crucial în viaţa preşcolarilor, date fiind:

rolul de elev;
natura relaţiilor cu adulţii, cu colegii;
noutatea condiţiilor de activitate;
schimbarea principalei activităţi de până acum - jocul cu învăţarea.
Aceasta este un act deosebit de complex ce angajează dintr-o perspectivă inedită întreaga sferă a
vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomofiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
GRĂDINIŢA:
pregăteşte uneltele folositoare vieţii sale de elev de mai târziu;
sistematizează şi integrează cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de
viaţă;
lărgeşte contactele lor cu lumea exterioară;
dezvoltă capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,
realizează o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi afective;
contribuie la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale;
şi implicit are ca prioritate formarea unor comportamente de natură să faciliteze adaptarea şcolară;
însuşirea unor cunoştinţe, priceperi şi deprinderi cu o largă dechidere spre orizontul etapei următoare.
Lista acestor „unelte”, modul de a le mânui, timpul şi locul de folosire a lor, sunt însă prescrise, nimic nu pare
să depindă de copil, considerat „subiectul activ” al învăţării.
Adaptarea preşcolarului la cerinţele şcolii presupune dobândirea de către copil a unei maturizări care să
îl facă apt pentru activitatea de învăţare de tip şcolar.
O influenţă pozitivă sau negativă este dată şi de imaginea pe care preşcolarul o are despre viitoarea
activitate şcolară, imagine formată prin aportul părinţilor, educatoarelor, învăţătoarelor – ca unitate
relativă de idei, concepţii şi noţiuni.
De aceea considerăm foarte importante următoarele aspecte:
 necesitatea formării reprezentărilor despre şcoală la grupa de 6-7 ani, ca prim aspect în prevenirea
eşecului şcolar şi în asigurarea şanselor egale tuturor copiilor în vederea adaptării lor rapide la regimul
şcolar, dar şi a şcolii la particularităţile individuale ale copiilor.
 realizarea unei concordanţe între imaginea copiilor despre şcoală şi relitatea şcolară, considerând că
numai astfel copilul se va putea integra colectivului şcolar şi va putea realiza sarcinile ce decurg din
exercitarea „meseriei de elev”.
Obiectivele stabilite:
formarea unor reprezentari corecte despre scoala si despre activitatea scolara;
pregatirea psihologica a prescolarului si trezirea dorintei de a deveni scolar;
consolidarea deprinderilor si a priceperilor de exprimare corecta;
insusirea de noi cunostinte si deprinderi prin activitati commune prescolari-scolari;
formarea unei conduite civilizate;
cresterea autonomiei actionale ca urmare a asumarii personale a unor sarcini si initiative legate de
integrarea sa in mediul scolar;
stimularea gandirii copiilor de a exemplifica notiunile invatate in gradinita si scoala, prin cat mai multe
exemple concret adecvate.

954
 Colaborarea grădiniță - școală!

Prof. Ion Loreta - Georgiana

C.J.R.A.E. Ialomița

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educațională în special la nivelul claselor « praguri ». Această condiţie este valabilă şi pentru
primele două trepte ale învăţământului: învăţământul preșcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciprocă şi continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa preşcolară şi clasa pregătitoare. O asemenea
continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H.
Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioadă el constituie un ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare. Aptitudinea de școlaritate este o problemă a educației preșcolare
instituționalizate, deci a grădiniței. Condiția esențială a atingerii de către toți copiii a gradului de dezvoltare
și adaptare cerut de o eficientă activitate școlară, o reprezintă realizarea unei legăturii funcționale de
continuitate între activitatea din grupa mare a grădintei și prima clasă a școlii primare. Aceasta presupune
analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educație din aceste două trepte de învățământ:
obictive pedagogice, conținut, forme de organizare a activității, metode ,relația pedagogică.
Formele de colaborare dintre gradiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O primă
masură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între gradinită si școală
este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădinitei si ale clasei
pregătitoare. Este vorba de legatura indisolubilă între prevederile programelor respective. Pentru a fi însă
operațională, corelația dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învățător, cât și de educatoare.
Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa preșcolară mare trebuie să cunoască cerițtele programei pentru
clasa pregătitoare spre a-i asigura baza care să-i permită preșcolarului însușirea cunoștințelor clasei
pregătitoare, iar învățătorul care va prelua clasa pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei
preșcolare mari pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire si educare.
O primă condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolară si cea școlară o
constituie analiza psihologică a activității școlare și determinarea acelor capacități intelectuale, afectiv-
voliționale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăți activității școlare, deci trebuie să se
stabilească capacitățile necesare pentru ca preșcolarul să asimileze cunoștințele prevăzute în clasa
pregătitoare. Cercetările întreprinse în această direcție ne oferă unele date deosebit de utile. N.Okon
consideră că învățarea scrierii si citirii implică formarea unor capacități:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferențierea semnelor grafice după forma lor,
deci posibilitatea de a recunoaște și reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea și identificarea sunetelor sau fenomenelor;
c) semantice – stabilirea unei legături între simbolurile grafice și sensul cuvintelor ceea ce înseamnă
însușirea limbajului și formarea conceptelor.
În ceea ce privește dezvoltarea gândirii matematice este necesar să fie formată capacitatea de a traduce în
concepte însușirile cantitative ale mulțimilor, de a întelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate) de a le pune în corespondență, de a numara și de a efectua operații
mentale de adunare și scădere cu o uniate .
Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a copilului și la cea
afectică, volițională și socială. În acest sens se dezvoltă interesul de cunoaștere al copilului ca suport al unei
motivației susținute în învățare, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-și regla activitatea în funcție de

955
cerințele adultului, ale programului școlar ,de a desfășura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare
a motricității.
Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educației
preșcolare în relația lor cu cele ale școlii primare și conferă caracter de sistem relației dintre grădinită și
școală .
Legătura dintre grădiniță și scoală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în sfera
tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare, precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățământ în primul rând în lecții. Astfel, este bine știut, că învățătura, dominantă a vârstei școlare este
prezentă în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere.În clasa pregătitoare învățătorul folosește jocul atât ca activitate de
învățare, cât si ca mijloc de relaxare , de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de
organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități
comune cum ar fi: vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe
distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în
școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula
dorința vie de a deveni școlari.
Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativă sub aspectele ei pozitive si negative cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a foștilor »elevi
», iar învățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și scoală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții: participarea reciprocă a educatoarelor și învățătorilor la
cosfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la « lecții model », la sesiuni de
comunicare.

956
 Colaborarea grădiniță - școală!

Ion Loreta - Georgiana

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educațională în special la nivelul claselor « praguri ». Această condiţie este valabilă şi pentru
primele două trepte ale învăţământului: învăţământul preșcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciprocă şi continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa preşcolară şi clasa pregătitoare. O asemenea
continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H.
Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioadă el constituie un ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare. Aptitudinea de școlaritate este o problemă a educației preșcolare
instituționalizate, deci a grădiniței. Condiția esențială a atingerii de către toți copiii a gradului de dezvoltare
și adaptare cerut de o eficientă activitate școlară, o reprezintă realizarea unei legăturii funcționale de
continuitate între activitatea din grupa mare a grădintei și prima clasă a școlii primare. Aceasta presupune
analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educație din aceste două trepte de învățământ:
obictive pedagogice, conținut, forme de organizare a activității, metode ,relația pedagogică.
Formele de colaborare dintre gradiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă masură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între gradinită si
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădinitei si ale
clasei pregătitoare. Este vorba de legatura indisolubilă între prevederile programelor respective. Pentru a fi
însă operațională, corelația dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învățător, cât și de
educatoare. Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa preșcolară mare trebuie să cunoască cerițtele
programei pentru clasa pregătitoare spre a-i asigura baza care să-i permită preșcolarului însușirea
cunoștințelor clasei pregătitoare, iar învățătorul care va prelua clasa pregătitoare trebuie să cunoască
programa grupei preșcolare mari pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire si
educare.
O primă condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolară si cea școlară
o constituie analiza psihologică a activității școlare și determinarea acelor capacități intelectuale, afectiv-
voliționale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăți activității școlare, deci trebuie să se
stabilească capacitățile necesare pentru ca preșcolarul să asimileze cunoștințele prevăzute în clasa
pregătitoare. Cercetările întreprinse în această direcție ne oferă unele date deosebit de utile. N.Okon
consideră că învățarea scrierii si citirii implică formarea unor capacități:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferențierea semnelor grafice după forma lor,
deci posibilitatea de a recunoaște și reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea și identificarea sunetelor sau fenomenelor;
c) semantice – stabilirea unei legături între simbolurile grafice și sensul cuvintelor ceea ce înseamnă
însușirea limbajului și formarea conceptelor.
În ceea ce privește dezvoltarea gândirii matematice este necesar să fie formată capacitatea de a
traduce în concepte însușirile cantitative ale mulțimilor, de a întelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate) de a le pune în corespondență, de a numara și de a efectua operații
mentale de adunare și scădere cu o uniate .
Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a copilului și la cea
afectică, volițională și socială. În acest sens se dezvoltă interesul de cunoaștere al copilului ca suport al unei
motivației susținute în învățare, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-și regla activitatea în funcție de

957
cerințele adultului, ale programului școlar ,de a desfășura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare
a motricității.
Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educației
preșcolare în relația lor cu cele ale școlii primare și conferă caracter de sistem relației dintre grădinită și
școală .
Legătura dintre grădiniță și scoală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare, precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățământ în primul rând în lecții. Astfel, este bine știut, că învățătura, dominantă a vârstei școlare este
prezentă în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa pregătitoare învățătorul folosește jocul atât ca activitate de
învățare, cât si ca mijloc de relaxare , de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc
formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor
activități comune cum ar fi: vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și
programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele
preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică
pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.
Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativă sub aspectele ei pozitive si negative cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a foștilor »elevi
», iar învățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și scoală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții: participarea reciprocă a educatoarelor și învățătorilor la
cosfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la « lecții model », la sesiuni de
comunicare.

958
 Colaborarea grădiniţă- şcoală !
Relatia educatoare-invatator- profesor

Educatoare: ION MIHAELA

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au
un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l
urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului.

I. 1. Delimitări conceptuale

În urma analizei lucrărilor de referinţă pe tema „Colaborarea grădiniţă- şcoală”, conceptul de „grădiniţă”
este definit în diferite moduri. După Cojocariu.,V., M., şi Mâţă., L., (2011) conceptul „grădiniţă” se refera la
„ o instituţie şcolară de realizare a educaţiei formale, specializată şi adaptată pentru copiii cu vârste între 3 şi
6-7 ani, bazată pe joc, care să permită copiilor să dezvolte abilităţi sociale, emoţionale, cognitive şi fizice
care îl va pregăti pentru activitatea specifică din învăţământul primar.( Cojocariu Venera-Mihaela; Mâţă
Liliana, 2011, p. 108)
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la
nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între
factorii educaţionali.

II. 2. Alte subpuncte

959
1. Rolul grădiniţei în pregătirea pentru şcoală
Grădiniţa are rolul de:
- a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de
viaţă;
- a lărgi contactele cu lumea exterioară;
- a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei;
- a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective;
- a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate;
-a pregăti copilului pentru şcoală, prin intermediul a două forme specifice:jocul şi învăţarea.

2. Rolul grupei pregătitoare în pregătirea pentru şcoală

a). Menirea grupei pregătitoare este de a da posibilitatea preşcolarilor să

dobândească pregătirea necesară pentru începerea activităţii şcolare, iar sub aspect
formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoastere
(memorie, gândire, imaginaţie);

b). Vocabularul copilului preşcolar trebuie să fie suficient de bogat. Pe lângă cunostinţe, reprezentări,
noţiuni, preşcolarii trebuie să aibă dezvoltate şi anumite deprinderi: de a ţine creionul în mână, de a număra,
de a compara mulţimile, de a rezolva o problemă, o sarcină, de a desena, picta, modela.
c). De asemenea, este necesar ca preşcolarul să fie stăpân pe mişcările fundamentale: mersul, alergare,
căţăratul, aruncarea, târâtu,săritul. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite ,înseamnă că scopul educaţiei
psihomotrice în grădiniţă a fost atins, iar sarcinile educaţiei fizice au fost realizate.

d). Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinţe în ce priveste dezvoltarea morală. Copilului i se formează
aici diferite emoţii şi sentimente morale, sentimente de prietenie,de ajutor reciproc. Copiilor li se formează
şi unele deprinderi de comportare civilizată: să salute, să fie politicoşi, să-i ajute şi să-i respecte pe cei în
vârstă.

3. Condiţii de colaborare grădiniţă- şcoală

a). . În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului;

960
b). Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunostinţelor si de formare a priceperilor si
deprinderilor începute în grădiniţă la vârsta de 3 ani, este necesară o legătură foarte strânsă între grădiniţă şi
şcoală.Cum aceste deprinderi nu se formează la întâmplare ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine
sarcina de a-i pregăti pe copii să înţeleagă de ce este nevoie ca ei să fie informaţi, să cunoască aspecte
diferite despre lume, despre mediul înconjurător, despre ţară, despre păstrarea sănătăţii. Desigur,pregătirea
intelectuală a copilului pentru şcoală începe de la grupa mică, continuă la grupa mijlocie şi se sfârseste la
grupa mare-pregătitoare.

c). În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie:

-să fixeze obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării; vorbirii,
cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune,
- să stimuleze creativitatea;
-sa îi familiarizeze pe copii cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii;
-să constituie premisele proceselor cognitive, afective şi voliţionale;
-să accentueze pregătirea pentru scris-citit. N.Okon considera că învăţarea scrierii şi citirii implică
formarea unor capacitaţi:
a). vizuale - perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferenţierea semnelor grafice după forma
lor ,deci posibilitatea de a recunoaşte şi reproduce diverse simboluri;
b). auditive - perceperea şi identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c). semantice – stabilirea unei legături între simbolurile grafice şi sensul cuvintelor ceea ce
înseamnă însuşirea limbajului şi formarea conceptelor.
-să dezvolte deprinderi de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
4. Forme de colaborare grădiniţă- şcoală
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic si
pedagaogic.

I. Măsuri de ordin psihopedagogic

a). O primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii între
grădinită şi şcoală este plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în special în programele
grădiniţei şi ale clasei I. Este vorba de legătura indisolubilă între prevederile programelor respective .Pentru
a fi însă operaţională, corelaţia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învăţător ,cât şi de
educatoare .Astfel,educatoarele care lucrează cu grupa preşcolara mare trebuie să cunoască cerinţele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care să-i permită preşcolarului însuşirea cunoştiţelor clasei
I,iar învăţătorul care va prelua clasa I trebuie să cunoască programa grupei preşcolare mari pentru a şti pe ce
elemente se poate sprijini în procesul de instruire şi educare.

961
b). Pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a copilului mai este si cea afectivă,voliţională şi socială. În
acest sens se dezvoltă interesul de cunoaştere al copilului ca suport al unei motivaţii susţinute în
învăţare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-şi regla activitatea în funcţie de cerinţele adultului,ale
programului şcolar ,de a desfăşura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare a motricităţii.

II. Măsuri de ordin pedagogic

a). Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea metodelor şi procedeelor didactice,în activitatea
de învăţare ,precum şi de intervenţii în formele de organizare a procesului de învăţământ în primul rând în
lecţii. Astfel, este bine ştiut, că învăţătura dominantă vârstei şcolare este prezentă în diferite forme şi la
vârsta preşcolară,că izvorăşte din necesitatea de a satisface interesul şi curiozitatea copilului pentru
cunoaştere.În clasa I învăţătorul foloseşte jocul atât ca activitate de învăţare, cât şi ca mijloc de relaxare ,de
destindere pentru copii.

b). Sunt importante şi aspectele care privesc formele de organizare şi desfăşurare a activităţii şcolare. În
acest sens,se dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi: vizite la şcoală ,vizita şcolarilor în
grădinită, serbări comune ,plimbări şi programe distractive comune,contribuie la atenuarea distanţei dintre
grădiniţă şi şcoală.Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o
impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.

II. Partea aplicativă

Aspecte teoretice Exemple

962
 Aspect teoretic 1
Rolul grădiniţei ăn pregătirea pentru şcoală a). Acest aspect poate fi aplicat printr-o activitate
a). – a lărgi contactele cu lumea exterioară. extracurriculară ca de exemplu: excursia, vizita la
un muzeu sau o plimbare în parc cu scopul de a
b). – a pregăti copilul pentru şcoală prin îndeplini o sarcina pentru Domeniul Ştiinţe ( să
ontermediul a două forme: jocul şi învăţarea descopere tipuri de frunze, flori, copaci, etc.)

b). Prin jocurile matematice: “Răspunde repede

şi bine”; “Multe- puţine”; “Numărăm şi
socotim”; etc., copiii învaţă să numere conştient
în limitele corespunzătoare de cifre/numere, să
compare mulţimi din punct de vedere cantitativ(
multe,puţine, tot atâtea), să efectueze calcule ci
uniţăţi specifice date, etc.
În centrul jocurilor de educare a limbajului se
află jocul didactic “ Eu spun una, tu spui multe”,
care are ca sarcină didactică învăţarea copiilor să
alcătuiască propoziţii şi fraze scurte utilizând
corect numărul singular şi plural al
substantivelor.

Aspect teoretic 2 Jocuri specifice pentru:

Rolul grupei pregătitoare în pregatirea pentru - mers -cu pas şchiopătat:“Căluşeii”
şcoală - cu pas încrucişat:“Dreptul peste stângul”
- îndeplinirea condiţiilor necesare mişcărilor - alergat -cu opriri,porniri şi întoarceri la semnal:
fundamentale a preşcolarilor: mersul, alergatul, „Raliul”
căţăratul, aruncarea, târâtul,săritul. -cu rupere de rânduri şi regrupare:
“Cursa căluţilor”
- căţăratul pe plan înclinat ( scară dublă) :
“ Înfinge steguleţul”
- aruncarea cu o mână de la umăr la ţintă fixă:
“Atinge ţinta” şi la ţintă mobilă : “Raţele şi
vânătorii”
- târâtul cu deplasare alternativă a braţului şi
piciorului opus : “ Pe furiş”
- săritul în lungime cu elan: “ Cine sare mai
tare?”

963
 Aspect teoretic 3
Condiţii de colaborare grădiniţă- şcoală O excursie organizată între copiii dintr-o
Colaborarea educator- învăţător grupă pregătitoare şi elevii din clasa I.
- să dezvolte deprinderi de integrare în
colectivitate, de adaptare la mediul social şi Organizarea unei serbării de Crăciun prin
înconjurător. combinarea grupei pregătitoare cu clasa I.

Aspect teoretic 4
Forme de colaborare grădiniţă- şcoală Participarea la un concurs extracurricular prin
- aspecte ce privesc formele de organizare şi colaborarea copiilor din grupa pregătitoare cu
desfăşurare ale activităţilor comune,cu scopul de elevii din clasa I: “ Micii exploratori”, “
a stimula dorinţa copiilor de a deveni şcolari. Festivalul colindelor”.

964
Concluzii

Debutul şcolar presupune un anumit nivel de dezvoltare psihică intelectuală şi

morală a copilului, iar aptitudinea de şcolaritate sau maturitate ţcolară solicită dobândirea
unor priceperi, deprinderi, şi capacităţi necesare activităţii şcolare bazată pe învăţare. Astfel,
grădiniţa trebuie să creeze premize favorabile pentru realizarea continuităţii învăţământului
preşcolar cu cel primar.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa
cadrelor didactice –educatori şi învăţători – impun concluzia că în momentul intrării în
şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se
numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru
şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor
procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris,
oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor
şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar
este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un
accelerat proces de modernizare.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară.
Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil
atât ca preşcolar , cât şi ca şcolar începător.

Bibliografie
 Articol în revistă/ jurnal
Lohanel, I.A. (2010). Legătura dintre grădiniţă şi şcoală. Răsunetul. Cotidianul bistriţenilor de
oriunde.(articol publicat într-un ziar online);
Dumitrana, M. (2005). Educarea limbajului în învăţământul preşcolar. Revista Invăţământului
Preşcolar Nr 1-2, Baia Mare.
 Ghiduri
Cojocariu, V.M., Mâţă,L. (2011).Pegagogia învăţământului primar şi preşcolar. Ghid pentru curs
ţi seminar. Bacău, Ed. Alma Mater;
Programa activităţilor instructiv- educative în grădiniţa de copii. Ediţia a II-a , revizuită şi
adăugită. Bucureşti (2005)

965
 COLABORAREA GRADINITA –SCOALA!

RELATIA EDUCATOARE –INVATATOR-PROFESOR!

IONEL ELENA ADRIANA

“Fiecare copil pe care il educam este un Om daruit societatii”(N.IORGA)

Preocuparea noastra pentru educatie, in spiritul valorilor autentice devine esentiala .Copiii sunt prezentul si
viitorul societatii, educatia prescolara si scolaritatii mici este parte integranta a activitati educationale
realizate cu fiinta umana pe traiectoria constructiei personalitatii sale.

Varsta prescolara este , fara indoiala, temelia educativa a intregii vieti de mai tarziu, ce contribuie la reusita
copilului in viata, o etapa de varsta de mare receptivitate la stimularile educative ,cu o importanta deosebita
pentru procesul scolarizarii copilului.

Gradinita este veriga initiala a invatamantului preuniversitar cu sarcini instructiv-educative pentru pregatirea
prescolarilor in vederea integrarii si adaptarii optime in viata de scolar.

Pregatirea prescolarilor pentru scoala este un obiectiv de vie actualitate.Sprijinirea viitoarei activitati scolare
o reprezinta gradinita,scopul final al activitatii ei fiind pregatirea multilaterala a copilului ,pentru startul
scolar prin intermediul a doua forme specifice:jocul si invatarea.

Asigurarea unui parteneriat real intre acestea ,implicarea tuturor in realizarea unei unitati de cerinte va duce
implicit la o educatie corecta a copiilor, la evitarea erorilor in educatie si la solutionarea problemelor
inerente care apar.

“Scoala a fost intotdeauna mijlocul cel ma important pentru transferarea comorilor traditiei de la o
generatie la cea urmatoare.”(Einstein )

Scoala serveste vietii, cu rol covarsitor in “a vedea “copilul ca elevul adevarat sau potential intelectual si a-i
facilita optiunea pentru viata dar si pregatirea scolara la cote inalte .

Una dintre abordarile moderne privind institutia scolara este cea a scolii deschise , in care copilul/elevul este
atras de actvitati scolare , ii sunt valorificate inclinatiile si talentele.Modele educationale actuale pun in
centru copilul si trebuintele sale , nevoile lui de dezvoltare si in acest scop participa numerosi factori cu o
importanta semnificatie: gradinita /scoala si familie.

Existenta unei relatii pozitive intre gradinita –scoala, a unei colaborari stranse are efecte benefice asupra
evolutiei si educatiei copilului.

O veritabila acomodare cu un mediu , nu se poate face decat in acel mediu .Prin urmare,este mai natural ca
acomodarea copilului cu scoala sa se faca la scoala si nu in medii care vor sa redea atmosfera scolara.

“Este imposibil ca elevii sa invete ceva cat timp gandurile lor sunt robite si tulburate de vreo
patima.Intretineti-i deci intr-o stare placuta , daca vreti sa primeasca invataturile.Este tot atat de
imposibil sa imprimi un caracter frumos si armonios intr-un suflet care tremura, pe cat este greu sa tragi
linii frumoase si drepte pe o hartie care se misca.” (John Locke)

966
 Colaborarea grădiniţă-şcoală!

PROF. IONESCU LIANA OANA PETRONA

GRĂDINIŢA „FLOARE DE COLŢ”
BĂILE-HERCULANE

Mediul preşcolar îi oferă copilului un prim mediu socializator de tip

organizaţional,care îşi relevă o parte dintre caracteristicile şi particularităţile lui ca
mediu instituţionalizat:
-introduce în relaţiile copilului cu adultul o anumită „distanţă socială”
-oferă copilului un cadru social bazat pe o normativitate elementară
contând în anumite reguli de convieţuire cu ceilalţi;
-creează copilului posibilitatea de a se compara cu covârstnicii pentru a-şi
întări în felul acesta sentimentul conştiinţei de sine,percepţia de sine,imaginea de
sine;
-îl familiarizează pe copil cu micro-grupul social în cadrul căruia învaţă să
devină partener,să joace unele roluri sociale;
-îl obişnuieşte pe copil cu: programul orar,cu programul de viaţă,cu
schimbarea mediului de existenţă;
Mediul şcolar face mult mai explicire caracteristicele mediuluin organizaţional
pe care mediul preşcolar abia le poate pune în evidenţă.
În acest context se ijnstituie o gamă nouă de relaţii interpersonale în cadrul
cărora copilul experimentează :
-un nou mod de viaţă;mult mai riguros şi mai programatic;
-reguli mult mai ferme de convieţuire cu ceilalţi(relementate prin normele
disciplinei şcolare);
-anumite roluri sociale şi responsabilităţi ce-i revin în conformitate cu noul
statut;
-creşterea autonomiei acţionale ca urmare a asumării personale a unor sarcini
şi iniţiative legate de integrarea sa în mediul şcolar;
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă
tendinţa de creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică
devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi
medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în
activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi
influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea

967
exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a
informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii
sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care
vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii,
cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi
acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive,
afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii
pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare
la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi
necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative
globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi
reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii
concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere
eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se
grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.

968
 CONEXIUNEA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Înv. Ionescu Raluca Diana

Şcoala Gimnazială nr.1, Râmnicu Sărat, Buzău

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în
întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor ”praguri”. Această condiţie este
valabilă şi pentru primele două trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul
primar. Mai precis, legătura reciproca şi continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa
preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din
clasa I la particularităţile muncii de învăţare. H. Wallon sublinia acest lucru arătând: ”Este
împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un
ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în
curs de metamorfozare”. Aptitudinea de şcolaritate este o problemă a educaţiei preşcolare
institutionalizate, deci a grădiniţei. Condiţia esentială a atingerii de către toţi copiii a gradului de
dezvoltare şi adaptare cerut de o eficientă activitate şcolară, o reprezintă realizarea unei legături
funcţionale de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniţei şi prima clasă a şcolii
primare. Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educaţie
din aceste două trepte de învăţământ: obiective pedagogice, conţinut, forme de organizare a
activităţii, metode, relatia pedagogică.

Formele de colaborare dintre grădiniţă şi scoală se asigură prin măsuri de ordin

psihopedagogic. O primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea
continuităţii între grădiniţă şi scoală este plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în
special în programele grădiniţei şi ale clasei I. Este vorba de legătura indisolubilă între
prevederile programei respective. Pentru a fi insă operational corelaţia dintre programe, se cere a
fi riguros cunoscută atât de învăţător ,cât şi de educatoare. Astfel, educatoarele care lucrează cu
grupa prescolară mare trebuie să cunoască cerinţele programei pentru clasa I spre a-i asigura baza
care să-i permită preşcolarului însuşirea cunoştinţelor clasei I, iar învăţătorul care va prelua clasa
I trebuie să cunoască programa grupei preşcolare mari pentru a şti pe ce elemente se poate sprijini
în procesul de instruire si educare.

O primă condiţie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educaţia preşcolară şi cea
şcolară o constituie analiza psihologică activităţii şcolare şi determinarea acelor capacităţi
intelectuale, afectiv-voliţionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fară dificultăţi
activităţii şcolare, deci trebuie să se stabilească capacităţile necesare pentru ca preşcolarul să
asimileze cunostinţele prevăzute în clasa I.
Cercetările întreprinse în această direcţie ne oferă unele date deosebit de utile. N.Okon considera
că învăţarea scrierii şi citirii implică formarea unor capacităţi:

969
a) vizuale – perceperea semnelor grafice, ceea ce presupune diferenţierea semnelor grafice după
forma lor , deci posibilitatea de a recunoaşte şi reproduce diverse simboluri;
b) auditive – perceperea şi identificarea sunetelor sau fenomenelor;
c) semantice – stabilirea unei legături între simbolurile grafice şi sensul cuvintelor ceea ce
înseamnă însuşirea limbajului şi formarea conceptelor.
În ceea ce priveşte dezvoltarea gândirii matematice este necesar să fie formată capacitatea de a
traduce în concepte însuşirile cantitative ale mulţimilor, de a înţelege relaţiile dintre mulţimi
(superioritate, inferioritate, egalitate) de a le pune în corespondenţă, de a număra şi de a efectua
operaţii mentale de adunare şi scădere cu o unitate.
Aptitudinea de şcolaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitiva a copilului şi
la cea afectivă, volitională şi socială. În acest sens se dezvoltă interesul de cunoaştere al copilului
ca suport al unei motivaţii susţinute în învăţare, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-şi
regla activitatea în funcţie de cerinţele adultului, ale programului şcolar ,de a desfăşura o
activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare a motricităţii.
Realizarea acestor capacităţi conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice
educaţiei preşcolare în relaţia lor cu cele ale şcolii primare şi conferă caracter de sistem relaţiei
dintre grădiniţa şi şcoală.
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care
acţionează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuitătii în însăşi folosirea
metodelor şi procedeelor didactice, în activitatea de învăţare, precum şi de intervenţii în formele
de organizare a procesului de învăţământ, în primul rând în lecţii. Astfel, este bine stiut, că
învăţătura, dominantă a vârstei şcolare este prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară, ca
izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaştere. În clasa
I învăţătorul foloseşte jocul atât ca activitate de învăţare, cât şi ca mijloc de relaxare, de
destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuităţii grădiniţei cu şcoala nu sunt mai putin importante cele care
privesc formele de organizare şi desfăşurare a activităţii. În acest sens, experienţa dovedeşte că
desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi: vizite la şcoală, vizita şcolarilor în grădiniţă,
serbări comune, plimbări şi programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanţei dintre
grădiniţa şi şcoala. Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le
produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.
Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la invăţătură şi
purtare a foştilor “elevi”, iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite în
grădiniţă.

970
 „Colaborare grădiniță-școală!
Relaţia educatoare – învăţător – profesor”

GRĂDINIŢA CASUŢA COPILĂRIEI BUFTEA - ILFOV

Prof. Inv. Preşcolar: Ioniţă Oana
Prof. Înv. Preşcolar: Mitroi Mariana Camen

Perioada preşcolară constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, atât prin conţinutul ştiinţific
al procesului instructiv-educativ, cât şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. Educaţia preşcolară este
considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte
integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente.
Vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Un scop final important al învăţământului preşcolar este pregătirea copilului pentru şcoală. În perspectiva
pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de învăţare prin
pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit. Este
necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală, dar
şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare. În cadrul
acestei colaborări(educatoare-învăţător) trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului
pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător. Pregătirea copiilor
din grădiniţă în vederea integrării cu succes în şcoală necesită o muncă stăruitoare din partea educatoarelor,
deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară. Grupa pregătitoare constituie o
verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară, ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o
îndeplineşte: îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi ca şcolar începător. Condiţia esenţială a atingerii de
către toţi copiii a gradului de dezvoltare şi adaptare o reprezintă realizarea unei legături funcţionale de
continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniţei şi prima clasă a şcolii primare. Aceasta presupune
analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educaţie din aceste două trepte de învăţământ:
obictive pedagogice, conţinut, forme de organizare a activităţii, metode, relaţia pedagogică.
Formele de colaborare dintre gradiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic şi anume
legătura indisolubilă între programele şcolare. Pentru a fi însă operaţională, corelaţia dintre programe se
cere a fi riguros cunoscută atât de catre învăţător, cât şi de către educatoare. Astfel, educatoarele care
lucrează cu grupa preşcolară mare trebuie să cunoască cerinţele programei pentru clasa pregătitoare, spre a-i
asigura baza care să-i permită preşcolarului însuşirea cunoştinţelor, iar învăţătorul care va prelua
pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei preşcolare mari pentru a şti pe ce elemente se poate
sprijini în procesul de instruire şi educare. Legătura şi continuitatea dintre cele două va asigura o mai rapidă
adaptare a copiilor la şcoală, la particularităţile muncii de învăţare. Experienţa dovedeşte că desfăşurarea
unor activităţi comune cum ar fi: vizite la şcoală, vizita şcolarilor în grădiniţă, activităţi comune de abilităţi
practice, de educaţie plastică, serbări comune, plimbări şi programe distractive comune, contribuie la
atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală.
Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie placută
şi puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari. Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea
să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative
cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtare a foştilor „elevi”, iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe

971
parcurs cunoştintele însuşite în grădiniţă. Realizarea dezideratelor idealului educatoarelor este condiţionată
de colaborarea mai strânsă între grădiniţă şi şcoală.
Activitatea educatoarelor şi învăţătorilor trebuie să se împletească. Buna colaborare între grădiniţă şi
şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp asigurând performanţe educative notabile .

972
 ”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”
Prof. înv. primar- Ionițoaia Mariana
Sc. Gimnazială Teslui-Jud. Olt

Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia educativă a intregii vieţi. Datorită vârstei mici , educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca ingrijire şi educaţie, formează temelia intregii vieţi
de mai ttârziu.
La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsurâ, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi şcoala.

Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe va duce
implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea problemelor inerente
care apar.
Grădiniței, ca primă verigă a sistemului de învățământ, trebuie să I se acorde o mare atenție. Invăţământul
preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoara după o programa
minuţioasa şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului preşcolar pentru
integrarea usoara şi rapida in actîvitatea de invatare. Şi copilul preşcolar invaţă dar pentru el invatarea este un
joc. Invăţarea şcolară,oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut, disciplina de muncă
riguroasă.
Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educațională în special la nivelul claselor « praguri ».Această condiţie este valabilă şi pentru primele
două trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciprocă şi
continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate va asigura o mai
rapidă adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru
arătând: »Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un
ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de
metamorfozare.Aptitudinea de școlaritate este o problemă a educației preșcolare instituționalizate, deci a
grădiniței. Condiția esențială a atingerii de către toți copiii a gradului de dezvoltare și adaptare cerut de o
eficientă activitate școlară , o reprezintă realizarea unei legături funcționale de continuitate între activitatea din
grupa mare a grădiniței și prima clasă a școlii primare.Aceasta presupune analiza atentă a principalelor
componente ale procesului de educație din aceste două trepte de învățământ:obiective pedagogice ,conținut,
forme de organizare a activității, metode ,relația pedagogică.
Formele de colaborare dintre gradiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O primă
măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală este
plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale clasei I.Este
vorba de legătura indisolubilă între prevederile programelor respective .Pentru a fi însă operațională,corelația
dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învățător ,cât și de educatoare.Astfel,educatoarele care
lucrează cu grupa preșcolară mare trebuie sa cunoască cerințele programei pentru clasa I spre a-i asigura baza
care să-i permită preșcolarului insușirea cunoștințelor clasei I,iar învățătorul care va prelua clasa I trebuie să
cunoască programa grupei preșcolare mari pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire și
educare. O primă condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolară și cea școlară o
constituie analiza psihologică a activității școlare si determinarea acelor capacități intelectuale ,afectiv-
voliționale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăți activității școlare,deci trebuie să se
stabilească capacitățile necesare pentru ca preșcolarul să asimileze cunoștințele prevăzute în clasa I. Cercetările
întreprinse în această direcție ne oferă unele date deosebit de utile.N.Okon considera că învățarea scrierii si
citirii implică formarea unor capacități:

973
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferențierea semnelor grafice după forma lor ,deci
posibilitatea de a recunoaște si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi între simbolurile grafice și sensul cuvintelor ceea ce înseamnă insușirea
limbajului și formarea conceptelor.
În ceea ce privește dezvoltarea gândirii matematice este necesar să fie formată capacitatea de a traduce in
concepte însușirile cantitative ale mulțimilor, de a ințelege relațiile dintre mulțimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune în corespondență, de a număra și de a efectua operații mentale
de adunare și scădere cu o unitate .
Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a copilului și la cea
afectivă,volițională și socială. În acest sens se dezvoltă interesul de cunoaștere al copilului ca suport al unei
motivații susținute în învățare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-și regla activitatea în funcție de
cerințele adultului,ale programului școlar ,de a desfașura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricității.
Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educației preșcolare
in relația lor cu cele ale școlii primare și conferă caracter de sistem relației dintre gradiniță și școală .
Legatura dintre gradiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice,în activitatea de învățare ,precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ
în primul rând în lecții. Astfel, este bine știut, că învățătura,dominantă a vârstei școlare este prezentă în diferite
forme și la vârsta preșcolară,ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,curiozitatea copilului pentru
cunoaștere. În clasa I învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare ,de
destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele
de organizare și desfășurare a activității. În acest sens,experiența dovedește că desfășurarea unor activități
comune cum ar fi:vizite la școală ,vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune ,plimbări și programe distractive
comune,contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală.Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie
bine organizate pentru a le produce o impresie placută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni
școlari.
Colaborând cu școala,educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca instructiv-
educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a foștilor »elevi
»,iar invățătorul va cauta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de strângere a
legăturilor dintre cele două instituții:participare reciproăa a educatoarelor și învățătorilor la consfătuirile anuale
ale cadrelor didactice,la activitățile comisiilor metodice , la « lecții model »,la sesiuni de comunicări.

974
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ
Profesor
Ionus Erchian

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei
fizice,estetice,etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii
sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.

975
 Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.

976
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Profesor Ionus Ionela Andreea

În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare.Aptitudinea

de scolaritate este o problemă a educaţiei preşcolare instituţionalizate, deci a grădiniţei. Condiţia esenţială a
atingerii de către toţi copiii a gradului de dezvoltare şi adaptare cerut de o eficientă activitate şcolară, o
reprezintă realizarea unei legături funcţionale de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniţei şi
prima clasă a şcolii primare. Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de
educaţie din aceste două trepte de învăţământ: obictive pedagogice, conţinut, forme de organizare a
activităţii, metode, relaţia pedagogică.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi
şcoală este plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în special în programele grădiniţei şi ale
clasei I. Este vorba de legătura indisolubilă între prevederile programele respective. Pentru a fi însă
operaţională, corelaţia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învăţător, cât şi de educatoare.
Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa preşcolară mare trebuie să cunoască cerinţele programei pentru
clasa I spre a-i asigura baza care să-i permită preşcolarului însuşirea cunoştinţelor clasei I, iar învăţătorul
care va prelua clasa I trebuie să cunoască programa grupei preşcolare mari pentru a şti pe ce elemente se
poate sprijini în procesul de instruire şi educare.
O primă condiţie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educaţia preşcolară şi cea şcolară
o constituie analiza psihologică a activităţii şcolare şi determinarea acelor capacităţi intelectuale, afectiv-
voliţionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăţi activităţii şcolare, deci trebuie să se
stabilească capacităţile necesare pentru ca preşcolarul să asimileze cunoştinţele prevăzute în clasa I.
Cercetările întreprinse în această directţe ne oferă unele date deosebit de utile. N.Okon consideră că
învăţarea scrierii şi citirii implică formarea unor capacităţi:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice, ceea ce presupune diferenţierea semnelor grafice după forma lor,
deci posibilitatea de a recunoaşte şi reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea şi identificarea sunetelor sau fenomenelor;
c) semantice – stabilirea unei legături între simbolurile grafice şi sensul cuvintelor ceea ce înseamnă
însuşirea limbajului şi formarea conceptelor.
În ceea ce priveste dezvoltarea gândirii matematice este necesar sî fie formată capacitatea de a
traduce în concepte însuşirile cantitative ale mulţimilor, de a înţelege relaţiile dintre mulţimi (superioritate,
inferioritate, egalitate) de a le pune în corespondenţă, de a număra şi de a efectua operaţii mentale de
adunare şi scădere cu o uniate.
Aptitudinea de şcolaritate se raportează pe lângă pregatirea intelectual-cognitivă copilului şi la cea
afectivă, voliţională şi socială. În acest sens se dezvoltă interesul de cunoaştere al copilului ca suport al unei
motivaţii susţinute în învăţare, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-şi regla activitatea în funcţie de
cerinţele adultului, ale programului şcolar, de a desfăşura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare
a motricităţii.
Realizarea acestor capacităţi conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educaţiei
preşcolare în relaţia lor cu cele ale şcolii primare şi conferă caracter de sistem relaţiei dintre gradiniţă şi
şcoală.
Legatura dintre gradiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care acţionează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea metodelor şi procedeelor
didactice, în activitatea de învăţare, precum şi de intervenţii în formele de organizare a procesului de
învăţământ în primul rând în lecţii. Astfel, este bine ştiut, că învăţătura, dominantă a vârstei şcolare este
prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolara,ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaştere. În clasa I învăţătorul foloseşte jocul atât ca activitate de învăţare,
cât şi ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.

977
 Printre aspectele cotinuităţii gradiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care privesc
formele de organizare şi desfăşurare a activităţii. În acest sens, experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor
activităţi comune cum ar fi: vizite la şcoală, vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune, plimbări şi
programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală.Vizitele
preşcolarilor în şcoala trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică
pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.
Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtare a
foştilor „elevi”, iar învăţătorul va câuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite în grădiniţă.
În sfera acestor modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală vor fi valorificate şi alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituţii: participare reciprocă a educatoarelor şi învăţătorilor la
cosfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activităţile comisiilor metodice, la lectii demonstrative, la
sesiuni de comunicări.

978
 Colaborarea gradinita-scoala!
Relatia educatoare-invatator-profesor

Prof.inv.prescolar:Iordache Mihaela

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un
drum lung, plin de urcușuri și coborașuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în
toate aspectele ei. Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte
psihologice specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii
perioade pe care copilul o va petrece în școală. Frecventarea grădiniței de către copil alături
de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important în adaptarea
cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de
constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție,
fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se
dorește să se mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare
și deosebite, în același timp, cu scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări,
de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales
cu învățătorul.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă
o relaţie de colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul
comun pe care-l urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului.
Colaborarea dintrea gradinita si scoala este o latura importanta a pregatiri temeinice
a copiilor. Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major,
continuitatea în întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor”praguri”.Aceasta
condiţie este valabila şi pentru primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar
şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate
intre grupa preşcolară şi clasa pregatitoare. O asemenea continuitate va asigura o mai rapida
adaptare a copiilor din clasa pregatitoare la particularităţile muncii de învăţare Aptitudinea de
scolaritate este o problema a educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia
esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare cerut de o eficienta
activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de continuitate intre
activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia
pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin
psihopedagogic. O prima masura de natura psihopedagogica menita sa contribuie la
asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala este plasata la nivelul continutului
invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei pregatitoare. Este
vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa

979
operationala,corelatia dintre programe se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca
cerintele programei pentru clasa pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita
prescolarului insusirea cunostintelor clasei pregatitoare,iar invatatorul care va prelua clasa
pregatitoare trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare mari pentru a sti pe ce elemente
se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia
prescolara si cea scolara o constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea
acelor capacitati intelectuale ,afectiv-volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta
fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se stabileasca capacitatile necesare pentru ca
prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa pregatitoare.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv
munca instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la
invatatura si purtare a fostilor elevi,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs
cunostintele insusite in gradinita.
Realizarea cu succes a obiectivelor necesare pregatirii copilului prescolar pentru
integrarea in invatamantul scolar este posibila in conditiile cunoasterii temeinice a fiecarui
copil si respectarea particularitatilor de varsta si individuale, pentru ca asa cum spunea
Seneca” Nu pentru scoala invatam, ci pentru viata”.

980
 Abilităţile emoţionale şi sociale ale viitorului şcolar
Prof. Iordache Violeta

Deseori am auzit credinţa că un copil „deştept” va reuşi în viaţă. Însă, oamenii de ştiinţă
au observat, de-a lungul timpului, că inteligenţa emoţională, abilitatea copilului de a stabili
relaţii bune cu cei din jur le asigură acestora adaptarea şi performanţa în viaţa de adult.
Dinamica schimbărilor sociale contemporane solicită fiecărei persoane o bună capacitate de
adaptare la mediu, iar acest lucru este realizabil dacă înţelegem rolul folosirii inteligente a
emoţiilor. Dezvoltarea abilităţilor emoţionale este importantă pentru că:
- ajută la formarea şi menţinerea relaţiilor cu ceilalţi;
- ajută copiii să se adapteze în grupul şcolar;
- previne apariţia problemelor emoţionale şi de comportament.
Cu alte cuvinte, o dezvoltare emoţională echilibrată ajută copilul să identifice rapid emoţiile
şi sentimentele, să le exprime şi să le facă faţă corespunzător situaţiei.
Cu toate că este cunoscută importanţa abilităţilor emoţionale şi sociale pentru
performanţa şcolară, pentru adaptarea şcolară a copiilor pănă la vârsta de 10 ani, realitatea ne
arată că la şcoală vin, de la an la an, din ce în ce mai mulţi copii „neînţărcaţi afectiv”, copii
răsfăţaţi, copii cărora le este greu să se adapteze regulilor, deoarece acestea nu au existat în
viaţa lor până acum, sau, dacă au existat, nu au fost formate corespunzător. Prin urmare,
reglarea emoţională este deficitară şi se realizează greu deoarece procesul de interiorizare a
regulilor nu s-a finalizat.
Încă mai întâlnim părinţi ce stimulează competitivitatea cu alţi copii şi nu a lor, işi
îndrumă copiii să lovească atunci când sunt loviţi de alţi copii, „să pârască”, iar la cel mai
mic conflict interrelaţional să apeleze la o altă persoană pentru a-l rezolva. De multe ori,
rezolvarea conflictului de către profesor este acceptată de părinţi doar dacă propriul copil este
considerat o „victimă” şi refuză să accepte ideea că propriul copil a fost iniţiatorul unui
conflict. Copiii nu sunt responsabilizaţi, nu se respectă nici pe ei şi nu respectă nici pe cei din
jur. O explicaţie, poate, ar fi aceea că familiile au doar un singur copil, şi, prin urmare,
abilităţile de relaţionare nu au fost suficient şi corect întărite, luând forma unor convingeri
nesănătoase; copiii singuri având în familie doar rolul „soarelui” în jurul căruia gravitează
ceilalţi membri ai familiei, care nu au alt rol decât acela de a rezolva şi infăptui dorinţele
copilului.
Astfel, copiii ajung înainte de intrarea în şcoală să îşi dezvolte doar acele abilităţi sociale
şi emoţionale care sunt conforme cu normele acceptate de către familia sau grupul din care
provin şi sunt privaţi, din cauza tendinţei de hiperprotecţie a părinţilor, de oportunităţi în
dezvoltarea socio-emoţională, favorizând astfel în mod indirect dezvoltarea unor probleme
psihologice precum problemele de comportament, anxietate şi depresie.

981
Nume profesor: Iorga Alexandru
Disciplina: Educație muzicală
Școala: Școala Gimnazială Nr. 1, Ștefănești, Argeș

Colaborarea grădiniță-școală! Relația educator-învățător-profesor.

Grădinița este primul pas spre educație, spre cunoaștere, spre competitivitate, este locul unde
învățăm să socializăm. Aici doamna educatoare cu bunătate și cu dragoste ne direcționează pașii spre
lucrurile valoroase, spre cele care merită cu adevărat.
Școala este un alt loc unde copii învață multe lucruri, aici nu mai ne veghează pașii doamna
educatoare ci învățătorul. Aici învățăm de la cele mai simple lucruri până la cele mai complexe. Și la școală
ni se direcționează pașii spre lucruri de mare însemnătate.
Ar trebui o reală colaborare între grădiniță și școală întrucât școala preia munca depusă la grădiniță.
Atât grădinița cât și școala ar trebui ca activitățile pe care le fac să se împletească, să facă activități comune,
vizite ale copiilor de la grădiniță la școală și vizite ale copiilor de la școală la grădiniță, tot felul de ateliere
în care copii de la grădiniță și de la școală să-și arate abilitățile și astfel să socializeze și astfel trecerea de la
grădiniță la școală ar fi mai ușoară.
Relația dintre educatoare-învățător-profesor trebuie să fie o relație de conlucrare. Deși lucrează pe
etaje educaționale diferite, educatorii, învățătorii și profesorii au un țel comun, acela de a educa copii și de
a-i integra în societate cu drepturi depline. Educatorul, cum am spus și mai înainte este practic etapa primară
de educație dar rolul său este extrem de important. Cum am spus și mai înainte la acest stadiu, copilul
trebuie să-și cunoască capacitatea atât cât poate la vârsta lui, trebuie să socializeze, trebuie să învețe să se
joace și trebuie dezvoltate aptitudinile sale însă și părinții trebuie să stea îndeaproape pentru a putea observa
aceste aptitudini și să le exploateze la rândul lor.
Învățătorul trebuie să preia acele aptitudini și capacități pentru a le exploata. De regulă copii care
vin în clasa I la școală sunt speriați și învățătorul are menirea de a-i încuraja, de a-i motiva și de a-i face să
fie tot mai buni. Profesorul este următoarea treaptă în care copilul este deja format spre ceea ce îi place dar
nu neglijează ceea ce îi place mai puțin, este selectiv, are o bază și se poate lucra mai ușor cu el.
Cele trei tipuri de cadre didactice ar trebui să lucreze pentru binele copilului. Fie educator fie
învățător fie profesor trebuie să învățăm unii de la alții cum să tratăm această educare a copilului. Ar trebui
organizate tot felul de acivități educative menite să creeze o relație între cele trei tipuri de cadre didactice.
Un punct comun al celor trei tipuri de educatori este faptul că trebuie să prelucrăm capacitățile și
aptitudinile copilului.

982
 LEVELS OF EDUCATION
Prof. Iova Alina-Ionela

Liceul Tehnologic General Magheru, Rm. Valcea

Education in Romania is based on a tuition-free, egalitarian system. Access to free education is

guaranteed by Article 32 in the Constitution of Romania. Education is regulated and enforced by
the Ministry of Education and Research. Each step has its own form of organization and is subject to
different laws and directives. Since the downfall of the communist regime, the Romanian educational
system has been through several reforms. Kindergarten is optional under the age of six. At the age of six,
children must join the "preparatory school year", which is mandatory in order to enter the first grade.
Schooling starts at the age of seven, and is compulsory until the tenth grade (which corresponds with the age
of sixteen or seventeen). The school educational cycle ends in the twelfth grade, when students graduate the
baccalaureate. Higher education is aligned onto the European Higher Education Area.
KINDERGARTEN
Children can start as early as three years old and can stay until they are six or seven years old.
Kindergarten is optional and typically lasts for 3 or 4 forms - "Small Group" (Grupa Mică) for children
aged 3–4, "Middle Group" (Grupa Mijlocie), for children aged 4–5, "Big Group" (Grupa Mare) for children
aged 5–6 and "School Preparation Class" (Pregătire pentru școală) for children aged 6–7. The preparation
class became compulsory, and is a requirement in order to enter primary school. Most kindergartens offer
parents three types of programs, in order to better suit the parents' schedules - a short schedule (typically 8
am to 1 pm, with one snack or meal), a medium schedule (typically 8 am to 3 pm, with one snack and one
meal) and a long schedule (typically 8 am to 5–6 pm, with three snacks and one meal, and almost always
including after lunch sleeping periods). The private sector has a very large role in providing kindergarten
and day care services, having a large proportion in the market share for preschool education. Typical tuition
fees for private kindergarten range between 400 and 1600 lei monthly, depending on the town/city where
the institution is located and on the services offered, whereas for public kindergarten there is no tuition fee
(some may, however, charge for meals and/or transportation).
PRIMARY SCHOOL
The first four years are taught by a single teacher (învăţător) for the most subjects. Additional
teachers are assigned only for a few specialized subjects (Foreign Languages, Introduction to Computers,
etc.). At the end of primary school, curriculum starts to become congested and it led over time to the high
performance educational system we known today. For instance, a 4th grade student (9–10 years of age) may
have on a weekly basis.
GYMNASIUM
Classes are reshaped at the end of the 4th grade, based on academic performances. Many schools
have special classes (such as intensive English classes or Informatics classes, providing one or two more
courses in these subjects). Selection for such classes is done based on local tests. Assessing the students'
performance is also different between primary and gymnasium cycles. Starting with the 5th grade, students
have a different teacher (profesor) for each subject. Furthermore, each class has a teacher designated to be
class principal (diriginte), besides teaching his or hers usual subject. Additional counseling may be provided
by a special counselor (consilier pe probleme de educaţie — counselor on educational issues) or by a school
psychologist. Life in a city school is very different from life in a rural school. An urban school will have
over 100 or 200 students per year, science labs and well-stocked computer labs, clubs based on different
interests (from math, film and drama to Harry Potter), teaching assistants and psychologists, free speech
therapy and academic programs for gifted students, whereas rural schools are usually tiny, with some, in
villages, providing only 4 years education — the rest being offered at a nearby larger village, having only
one teacher for all students (generally under 10 students in total) — a situation almost identical to the one
existing at the turn of the 20th century.

983
HIGH SCHOOLS
At the end of the 8th year of school (at age 14 or 15) a nation-wide test is taken by all students.
Starting with 2004, this examination is called Testarea Naţională (The National Test) and can be taken only
once, in June. The subjects are Romanian Language and Literature and Mathematics (and additionally the
language of the school for ethnic minority schools or classes and for bi-lingual schools). Many high schools
provide classes with intensive study of a foreign language, such as English, French, German or Spanish; a
two-part examination (Grammar/Vocabulary and Speaking) is required for them. The Baccalaureate is a
requirement when enrolling in a university, because, technically, without passing it, the student is not a high
school graduate, but, usually it counts for almost nothing in the admission scores (in most universities, 0-
20% is the norm). In the best possible situation, it makes up half of the total university admission score, but
only in the most undesired departments of the small, backwater universities.
BIBLIOGRAPHY

1. "THE ROMANIAN EDUCATION SYSTEM, THE NATIONAL REPORT, Bucharest, March

2001"
2. edu.ro - The Romanian Ministry of Education, Research and Youth

984
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ – ŞCOALĂ

Prof. Iovănescu Simona Monica

Şcoala Gimnazială ,,George Gârda” Mănăştiur, jud. Timiş

În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ales,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani

985
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea
tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea
unui potenţial eşec şcolar.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

Bibliografie:

-Gheorghe Tomsa, Nicolae Oprescu ,, Bazele teoretice ale psihopedagogiei

prescolare”
- Magdalena Dumitrana ,, Educarea limbajului în învăţământul prescolar”,
-Revista Invăţământului Preşcolar Nr. 1-2/2005

986
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ – ŞCOALĂ
GRĂDINIŢA NR.7
STR. MAICA DOMNULUI, NR. 61- 63
SECTOR 2, BUCUREŞTI
PROF. ȊNV. PREŞCOLAR: IRIMIA ANCUŢA

Primul mediu educativ de tip organizațional pe care îl cunoaşte copilul este grǎdinița; aceasta oferǎ
programe instructiv- educative stabile si coerente, oferind acces la integrarea şcolara si socialǎ a copilului.
Perioada preşcolaritǎții este o perioadă de intensă dezvoltare a copilului, marcată de achiziții
remarcabile în planurile de analiză cognitiv sau psihosocial. Învățarea trebuie începută cât mai timpuriu și strict
corelată cu transformările evolutive care se produc succesiv în plan psihofiziologic general.
Dezvoltarea operațiilor mintale și a proceselor psihice pe care se sprijină învățarea, precum și
organizarea lor în mecanisme funcționale mobile, ușor restructurabile în funcție de diversele influențe și cerințe
interne și externe, creează premizele dezvoltării inteligenței în cadrul procesului de învățare din școală. Din
punct de vedere psihologic, adaptarea școlară marchează tendința de echilibru necesar între procesele de
asimilare și acomodare, tendința realizată în mod obiectiv, la nivelul interacțiunii permanente existente între om
și realitate. Adaptarea școlară vizează capacitatea preșcolarului de integrare în activitatea didactică , dar și
psihosocială într-un nou colectiv de elevi. Grădinița trebuie sa creeze premise favorabile pentru realizarea
continuitații învațământului preșcolar cu cel primar. În grădiniță accentul se pune pe gândire și imaginație, nu
pe memorie, pe educație și nu pe instrucție. Aspectul formativ în pregătirea copiilor pentru școală implică
informația, dar important este nu ce densitate de cunostințe are copilul, ci modul în care el gândește, se
adaptează, operează cu cunoștințele însușite, le aplică în situații reale, în rezolvarea unor situații concrete.
Astfel, procesul învățării include obligatoriu veriga aplicării, fiecărei noțiuni fiindu-i dezvaluită dimensiunea ei
instrumentală: ce anume se poate face cu ea și pe baza ei, în cadrul interacțiunii generale a subiectului cu lumea
externă. Valoarea aplicativă a unei cunostințe e cu atât mai mare, cu cât ea este mai bine asimilată și integrată
în structurile obligatorii ale gândirii. Aprecierea pregătirii unui copil pentru școlarizare presupune stabilirea
nivelului de dezvoltare psihosomatica și a conduitei sociale. Din punct de vedere psihosomatic, copilul trebuie
să dispună de o perfectă stare de sănătate, integritate senzoriala și o dezvoltare fizică armonioasă. În caz contrar
apare agitația psihomotrică, atenția este instabilă, iar capacitatea de mobilizare voluntară spre îndeplinirea
sarcinilor școlare este redusă. Vorbirea copilului apt pentru școlarizare trebuie să fie corecta și expresivă.
Limbajul lui trebuie să fie astfel dezvoltat, încât sa-i permită sa-și exprime corect gândurile, dorințele, intențiile
si trăirile emoționale, sa verbalizeze adecvat ceea ce vrea să comunice altora. Formarea capacității de scris- citit
impulsionează progresele limbajului și echilibrează activitatea orală cu cea vizuală. Metoda folosită în
familiarizarea preșcolarilor cu cititul și scrisul trebuie să țină seama de faptul că scrierea concordă exact cu
pronunțarea, deci metoda trebuie sa fie fonetică, iar pe de altă parte, că trebuie să se pornească de la
desprinderea unei propoziții din vorbire, să se realizeze delimitarea cuvintelor și apoi fiecare silabă în sunete,
după care să se parcurgă drumul invers, de la sunete la silabă, cuvânt și propoziție, ceea ce denotă că metoda
trebuie să fie și analitico- sintetică. În general, copilul apt pentru școlarizare are o memorie bună. El poate reda
cu ușurință și fidelitate conținutul unor poezii sau povești învățate. Este capabil să clasifice și să ordoneze
obiecte concrete respectând criterii diferite. Cunoaște și folosește corect noțiunile de timp și spațiu. Poate opera
în termeni care exprimă raporturi de cantitate. Copilul apt pentru școlarizare prezintă deprinderea de a observa,

987
de a asculta cerințele adultului și de a reacționa corect pe baza acestora, de a răspunde și de a formula întrebări,
de a corecta și a completa răspunsurile colegilor. Adaptarea școlară presupune maturitate intelectuală și un
anumit grad de maturitate socială; aceasta se referă la însușirea și respectarea unor deprinderi de comportare
civilizată în colectiv, la existența unei independențe relative a copilului în acțiune și față de adult, la
adaptabilitate facila la prezența persoanelor străine, la manifestarea spiritului de întrajutorare. Perseverența în
acțiune, încrederea în forțele proprii sunt alte criterii luate în considerare în aprecierea maturității copilului
preșcolar. El trebuie să dovedească că este conștient de necesitatea încadrării în colectiv, că se poate subordona
regulilor impuse de acesta, că își asumă sarcini bine delimitate și le poate îndeplini cu simț de răspundere. În
concluzie, am putea spune că personalitatea matură pentru școală este condiționată de corelația maturizării
fizice, sociale, morale, mintale și pentru muncă. Interacțiunea cu școala este cea care pune bazele atitudinilor
copilului și credințelor sale cu privire la propriul succes sau insucces ca o componentă a imaginii de sine.

988
 Colaborarea grădinită-scoală

Prof. înv.preşcolar Irimia Iuliana

Grădiniţa cu P.N.Gârceni

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.

989
 În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

990
 „Colaborarea grădiniţă-şcoală!
Relaţia educatoare-învăţător-profesor”
Prof. ISA LAVINIA

„Primul scop al oricărui act de învăţare... constă în viitoarea utilitate a rezultatelor

obţinute. Învăţarea nu trebuie doar să ne conducă undeva, ea trebuie să ne permită să
continuăm mai uşor în etapa următoare .“( J.S.Bruner, „Procesul educaţiei intelectuale“,
Editura Ştiinţifică, 1978, pag. 15)

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major,

continuitatea în întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri
».Aceasta condiţie este valabila şi pentru primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul
preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciproca şi continuitatea trebuie sa fie
asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate va asigura o mai rapida
adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest
lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul
rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o
problema a educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a
atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare ncerut de o eficienta activitate
scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de continuitate intre activitatea din
grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune analiza atenta a
principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia
pedagogica.

Grădiniţa oferă un cadru organizat, instituţionalizat în dezvoltarea generală polivalentă

a copilului şi în pregătirea sa specifică pentru şcoală. Aceasta nu poate fi realizată doar în
pragul debutului şcolarităţii, ci pe parcursul vârstelor preşcolarităţii. Ansamblul formelor de
activitate din grădiniţă pot împlini efecte formative, sporite în pregătirea copilului pentru
şcoală. Anumite activităţi din grădiniţă ca: dezvoltarea vorbirii, cunoştinţe despre natură,
activitatea matematică, educaţia fizică, educaţia muzicală vor fi continuate la alt nivel şi în
clasa I, ajungându-se la discipline şcolare relativ distincte. Învăţătorul trebuie să cunoască

991
capacităţile mintale, deprinderile şi schemele operaţionale formate, pe care să se bazeze în
activitatea instructiv-educativă cu elevii clasei I.

Faţă de o asemenea realitate, apare necesară asigurarea unei continuităţi fireşti între
activitatea specifică celor două etape în dezvoltarea copiilor. O asemenea continuitate va
asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare. Este
vorba de trecerea de la o anumită activitate dominantă perioadei preşcolare la o altă activitate
dominantă, caracteristică vârstei şcolare mici, respectiv de la joc la învăţătură.

Activitatile cu continut matematic din gradinita vizeaza stimularea dezvoltarii

intelectuale a copiilor,contribuie la trecerea treptata de la gandirea concret-intuitiva la
gandirea simbolica,abstracta,pregatind copiii pentru intelegerea si insusirea matematicii in
clasa I.O atentie deosebita trebuie sa se acorde principiului valorificarii maximale a functiilor
formative ale jocului ca activitate specifica a copilului prescolar si ca forma de desfasurare a
unor actiuni instructiv-educative din gradinita,ca mijloc si metoda specifica invatarii de tip
prescolar in vederea pregatirii lor pentru scoala.
Noile condiţii de viaţă influenţează puternic experienţa copilului, experienţă care
trebuie verificată cu mai multă încredere, cu mai multă îndrăzneală, mai de timpuriu şi
desigur mai mult spirit de creativitate în activităţile matematice.

Datorită exploziei de informaţie pe plan mondial se impune ca şi cunoştinţele

matematice să fie transmise copiilor de la o vârstă fragedă (3-4 ani), dacă se realizează o
unitate armonioasă între conţinutul acestei activităţi, capacitatea de înţelegere a copilului şi
metodica predării. Folosirea unei anumite tehnologii didactice în clasa I, în vederea însuşirii
de către elevi a cunoştinţelor matematice, nu poate neglija ceea ce s-a efectuat, din acest punct
de vedere în grădiniţă. Se cer a fi preluate, prin urmare, atât elementele de conţinut, cât şi
cele care ţin de metode şi procedee didactice. Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi
folosirea metodelor şi procedeelor didactice în activitatea de învăţare, precum şi de
intervenţii în formele de organizare a procesului de învăţământ, în primul rând, în lecţii.

Pentru a obţine în cadrul activităţilor matematice eficienţa de ordin formativ scontată,

privind metodele nu numai ca instrument al educatoarei în realizarea activităţii, ci ca
instrumente esenţiale. Important este că educatoarea să respecte rigoare „relativă“ a
matematicii şi să prezinte copiilor noţiuni la nivelul posibilităţilor lor de înţelegere. În
învăţământul modern al matematicii se impune, mai întâi, o intuiţie activă, copilul învăţând nu

992
atât prin urmărirea demonstraţiilor cu material didactic pe care le face educatoarea cât prin
efectuarea directă a unor operaţii concrete, cu sprijinul sau cu ajutorul acestor materiale.

BIBLIOGRAFIE:
1. Radu,I. ; Ezechil,L.; - „ Didactica-Teoria instruirii ”; Piteşti ; Paralela 45 ;2oo5
2. Cerghit, Ioan, Radu, T., Popescu, E., (1997), Didactica, Manual pentru clasa
a X-a-şcoli normale, E.D.P., Bucureşti;
3. XXX- Programele şcolare pentru învăţământul primar, clasele I-IV,
(1991), E.D.P., Bucureşti.
4. Cerghit, Ioan, (1980), Perfecţionarea învăţământului în şcoala modernă,
E.D.P., Bucureşti;
5. Chircev, Anatalie, (1987), Specificul dezvoltării psihice a copilului în
perioada anteşcolară în Programa activităţii instructiv-educative în
grădiniţa de copii, E.D.P., Bucureşti;

993
 EDUCÂND ÎMPREUNĂ

Prof. ISOP MARIANA-CARMEN

Şcoala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu” Bacău
G.P.P. ,,Crai Nou” Bacău (structură)

Una dintre condiţiile fundamentale pentru realizarea optimă a procesului de învăţământ

este asigurarea unui sistem unitar de cerinţe în educarea copilului. Acest sistem trebuie să fie respectat în
egală măsură atât de grădiniţă cât şi de familie. Acţiunea modelatoare din familie se împleteşte cu cea din
grădiniţă, colaborarea dintre cei doi factori fiind primordială.
Comportamentul copilului, capacităţile şi bunele deprinderi formate în familie şi în mediul de joacă
se consolidează în grădiniţă, iar cele formate la grădiniţă se consolidează în familie. Se impune astfel ca
legătura între grădiniţă şi familie să se păstreze permanent, pentru faptul că educaţia unui copil nu este
o problemă simplă şi uşor de realizat, ci una care comportă cunoştiinţe pedagogice şi deprinderi speciale.
Datorită faptului că societatea în care trăim este într-o permanentă schimbare, atât părinţii cât şi
educatoarele trebuie să manifeste o atenţie deosebită mijloacelor şi metodelor pe care le folosesc pentru a
putea relaţiona optim cu copiii preşcolari, ei fiind foarte vulnerabili la această vârstă, influenţele negative
existând la tot pasul.
Pentru a avea o relaţie activă şi pozitivă cu preşcolarii trebuie să ştim să le descoperim trebuinţele şi
nevoile, pentru ca legăturile care se stabilesc între preşcolari şi adulţi să se bazeze atât pe încredere, dar
mai ales pe afecţiune şi respect reciproc. După cum bine se ştie, familia este factorul primordial în
educarea unui copil - educaţia începând în familie –, ceea ce impune ca legătura dintre grădiniţă şi mediul
familial să fie reală, să se întrepătrundă, iar educatorul să cunoască foarte bine mediul de viaţă al copilului,
pentru a-l putea îndruma, educa şi forma.
Parteneriatul dintre grădiniţă şi familie, organizat corect, duce la formarea unor comportamente şi
atitudini corecte faţă de mediul socio-cultural, la o educaţie solidă, fara pericolul de eşec şcolar mai târziu.
Preşcolaritatea reprezintă piatra de temelie a personalităţii în formarea copilului, iar implicarea familiei în
cadrul unor activităţi desfăşurate în cadrul grădiniţei va reprezenta liantul între copil şi mediul instructiv-
educativ al grădiniţei, favorizând integrarea cât mai rapidă a preşcolarilor şi adoptarea noului regim de
viaţă, de lucru şi de joacă.
Necesitatea colaborării între familie şi grădiniţă este dictată de rolul grădiniţei în educaţia copilului,
cât şi al familiei, cel de asigurare a respectării unor principii unice de educaţie, de folosirea aceloraşi
metode în procesul de educaţie şi de adoptare a aceloraşi atitudini faţă de comportamentul copiilor într-o
situaţie sau alta.
Parteneriatul grădiniţă – familie, acţiunile comune părinţi-educatoare-copii propuse, continuarea de
către familie a activităţilor desfăşurate în grădiniţă, nu fac decât să ducă la o mai bună formare şi
dezvoltare a copiilor. În concluzie, putem spune că un parteneriat eficient grădiniţă-familie duce la
crearea unor valori educative superioare, iar beneficiarul nu este altul decât „copilul”.
Antrenarea părinţilor în cunoaşterea activităţii din grădiniţă şi a cunoaşterii propriilor copii în
vederea aplicării celor mai corecte strategii de educaţie atât în familie, cât şi în instituţia preşcolară a
reprezentat scopul tuturor activităţilor Proiectului educaţional ,,Educaţie în oglindă”.
Bazându-se pe reala colaborare dintre familie şi grădiniţă pentru o implicare cât mai activă în
procesul de formare a preşcolarilor şi urmărind socializarea copiilor prin participare la acţiuni comune cu
şcolari, cu alţi preşcolari, cu adulţi care nu fac parte din mediul lor apropiat, proiectul ,,Educaţie în
oglindă”a presupus desfăşurarea unor activităţi extracurriculare comune preşcolari - părinţi- şcolari- cadre
didactice, la care au fost invitaţi bibliotecari, pshihopedagogi, consilieri şcolari, profesori de diverse
specialităţi (desen, muzică, dans, antrenori sportivi), specialişti din diverse domenii.
Activităţile au luat forma unor activităţi comune părinţi-copii- bunici (realizare de lucrări artistico-
plastice şi practice, amenajări de expoziţii, şezători, activităţi distractive, vizite la diverse obiective,
vizionări de spectacole etc.), mese rotunde, dezbateri/ seminarii de informare despre noutăţi în domeniul

994
social şi legislativ, studii de caz, şedinţe de lucru cu participarea unor specialişti gen ,,Ne interesează,
specialiştii ne răspund“.

Spre exemplificare vă prezint activitatea ,,Lumea fascinantă a cărţilor“

Subtema activităţii: ,,Toamna în operele literare”
Tipul activităţii: cultural - artistic
Data/perioada de desfăşurare: 18 noiembrie 2014
Locul desfăşurării: Grădiniţa ,,Crai Nou“ Bacău
Filiala ,,Ştefan cel Mare’’ a Bibliotecii Judeţene ,,C. Sturdza” Bacău
Participanţi: preşcolari (grupa mare A, grupa mijlocie C), şcolarii clasei pregătitoare,,Albinuţele”
Scopul activităţilor:
 promovarea interesului pentru carte, textul tipărit şi activitatea de lectură;
 cunoaşterea modalităţilor de orientare într-o bibliotecă, a regulamentului său şi a modului de
funcţionare a unei biblioteci;
 obţinerea statutului de cititor al Bibliotecii Judeţene ,,C. Sturdza” Bacău;
 consolidarea colaborării între şcoală, familie, comunitate.
Colaboratori în cadrul proiectului:
- Filiala ,,Ştefan cel Mare’’ a Bibliotecii Judeţene ,,C. Sturdza”” Bacău
- Şcoala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu” Bacău
Beneficiari: - direcţi - copiii preşcolari şi şcolari;
- indirecţi - cadre didactice, părinţi.
Metode/mijloace de realizare:
- Metode: expunerea, explicaţia, lectura explicativă, demonstraţia, dramatizarea;
- Mijloace de realizare: dramatizarea, jocul de rol.
Modalităţi de evaluare: şezătoare, dramatizare.
Descrierea activităţii:
ETAPA I → Copiii participanţi la proiect:
 vor repovesti scene din poveştile preferate;
 vor memora versuri şi cântece despre anotimpul de toamnă;
 vor audia povestiri, legende, poveşti care surprind aspecte specifice anotimpului de Toamnă (în
lectura educatoarei, a bibliotecarei, a unor părinţi): ,,Greierele şi furnica”, ,,Ciuboţelele ogarului”,
,,Puiul’’, ,,Balada unui greier mic’’ etc.;
 vor promova prin joc de rol, povestire, vers, cântec, dans şi lucrări artistico-plastice operele literare
cunoscute;
ETAPA a II-a → Şezătoare,,Toamna cu alaiul ei”
 Copiii vor prezenta un program artistic şi vor amenaja expoziţia ,,Toamna în culori”
La sfârşitul activităţii, fiecare copil va primi permisul de cititor, diplome şi dulciuri.

995
 ”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”

Prof. Inv. Presc. Istrate Andreea

Scoala Gimnaziala Secuieni, Bacau

Pregărtirea pentru viaţa de elev, constituie pentru cadrul didactic de la grădiniţă şi, mai apoi pentru
copilul preşcolar un obiectiv primordial, care urmăreşte întreaga perioadă a preşcolarităţii, dar se
concretizează mai ales în grupa pregătitoare.Acum este momentul în care se pun în valoare toate realizările
unei perioade relativ îndelungate, în care copiii au fost învăţaţi să dorească să afle, să îşi îndeplinească
propriile aspiraţii, să îşi stabilească scopuri pe care, apoi să le ducă la bun sfârşit. Marea realizare a anilor de
grădiniţă este şi formarea la copii a voinţei de a învăţa, rezultat al unui proces educativ de durată care
presupune îndeplinirea unor scopuri fixate de alţii dar şi a unor scopuri stabilite de propria persoană.
Exersarea acestei voinţe duce treptat la o dorinţă permanentă de a şti mai mult, de a cunoaşte mai mult, mai
ales atunci când eforturile copilului sunt recompensate prin satisfacţii care se găsesc în însăşi învăţare şi duc
la sentimentul de succes. Vorbind despre voinţa de a învăţa, intrăm în sfera motivaţiei învăţării, condiţie
esenţială care asigură dobândirea de noi cunoştinţe. Motivaţia învăţării, prin definiţie, reprezintă totalitatea
elementelor care dinamizează comportamentul uman, la baza lor existând trebuinţe biologice şi
psihologice.Motivaţia, cu cele două forme ale sale, intinsecă şi extrinsecă,constituie cauza
comportamentului uman. În cadrul activităţilor de la grădiniţă, pentru o motivare temeinică a efortului
necesar asimilării unor cunoştinţe şi deprinderi, concursurile reprezintă o modalitate foarte bună de a oferi
satisfacţii imediate, aprecieri şi laude.Este deosebit de importantă asigurarea unei predominări a momentelor
de reuşită, a satisfacţiilor în cadrul activităţilor de la grădiniţă pentru dezvoltarea stimei de sine şi a unei
imagini de sine pozitive.
Motivarea prin cooperare şi competiţie, suportă largi dezbateri care prezintă avantajele şi dezavantajele
acestei modalităţi de evaluare a copilului preşcolar. Competiţia stimuleză efortul şi productivitatea copiilor,
promovează norme şi aspiraţii mai înalte şi micşorează distanţa dintre capacitate şi realizări, dar poate să se
constituie în factor ce determină conflicte, conduce la o slabă interacţiune între colegi. Ea poate să ducă la
încercări de împiedicare a celorlalţi să obţină rezultate deosebite, la lipsa comunicării şi a încrederii
reciproce, la rivalităţi şi sentimente de invidie .
Marele psihopedagog Pestalozzi , afirma acum două secole că “vârsta preşcolară a fost şi va rămâne
pentru copii, temelia educativă a întregii vieţi”. Acest lucru se poate aplica şi demonstra, chiar acum în
zilele noastre. Pornind de la această premisă, putem susţine faptul că la o evoluţie pozitivă a copilului, unul
dintre cei mai importanţi factori este grădiniţa. Fiind prima verigă a sistemului de învăţământ, ea reprezintă
un element crucial în procesul, dar şi în dezvoltarea fizică, psihică şi emoţională a copilului. Un rol foarte
important în realizarea cu succes a acestui proces îl are educatoarea. Rolul acesteia este să promoveze, să
coordoneze şi să dirijeze întregul proces educativ. Menirea fiecărei educatoare este de a şi-l face pe copil
partener în demersul educativ. Ea trebuie să susţină şi să consolideze dezvoltarea şi comportamentul
copilului, raporturile cu sine şi cu ceilalţi, astfel încât acesta să poată atinge momentul când îşi formulează
singur reguli şi principii.
Educatorea trebuie să se transforme într-un model pentru cei care-i îndrumă, creionând profilul unei
persoane calde şi sensibile. Ea este mai mult decât un exemplu în materie de comportament, personalitate şi
prezenţă estetică. Însă cum se poate atinge acest obiectiv, dacă educatoarea nu este aceeaşi pe parcursul
întregului proces educativ? Acest element s-a transformat într-o problemă foarte serioasă care a acaparat
sistemul de învăţământ românesc. Continuitatea unui pedagog în rândul colectivului de copiii, constituie
baza unui proces educaţional eficient. Instituţia preşcolară este indispensabilă, iar integrarea şi încrederea
copilului în mediul social, depinde de educatoare. Acest prim efort de adaptare la viaţa socială va avea un
mai mare succes atunci când se consolidează relaţia între copil şi educatoare. Trebuie înţeles faptul că
fiecare copil va depăşi orizontul restrâns al familiei şi va avea nevoie de o persoană care să-l îndrume pe
termen lung. Aceste schimbări de personal didactic nu fac decât să bulverseze procesul educativ şi
dezvoltarea emoţională a copiiilor. Educatorea este prima persoană cu care cel mic ia contact şi alături de
care îşi va petrece o mare parte a timpului. Este foarte important ca această persoană să se menţină aceeaşi,
indiferent de influenţele externe. În aceste cazuri, singurii care vor avea de suferit sunt ei, copiii, cele mai
inocente fiinţe. După părerea mea, exemplul pedagogului personifică acele calităţi pe care doreşte să le

996
regăsească la copii: implicare, entuziasm, curiozitate intelectuală. Dacă acest pedagog se schimbă la
intervale de timp, încrederea, siguranţa în forţele proprii şi in modelul ales, se năruie. Ne dorim copiii
puternici din punct de vedere emoţional, voioşi, curajoşi şi perfect ancoraţi în vremurile pe care le trăiesc.
Primul punct de conexiune între două trepte ale sistemului de învăţământ, cel dintre învăţământul
preşcolar şi învăţământul primar, are o serie de trăsături ce presupun şi demonstrează continuitatea, dat
fiind faptul că sunt două verigi consecutive ale aceluiaşi lanţ, dar şi note proprii, specifice, de
discontinuitate, dat fiind faptul că sunt module distincte, unul dintre ele realizând fluxul de intrare în
celălalt.

997
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ
RELAȚIA EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOR
EDUCATOARE: ISTRATE DORINA

GRĂDINIȚA NR: 229

Grădinița și școala, două trasee educative succesive, părțile unui

proces care trebuie să rămână un ansamblu unitar. Legătura dintre ele
se cere întărită pentru ca trecerea din una în alta să asigure
continuitatea proiectelor și finalizarea lor adecvată.Având conștiința
acestui fapt, personalul didactic din cele două instituții trebuie să caute
împreună acele prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea
copilului în mediul înalt formalizat al școlii. Școala își începe
acțiunea educațională pe fondul acumulărilor realizate de copii la
varsta preșcolară. O consecință a acestei constatări o constituie
necesitatea cunoașterii ,,bagajului de cunoștințe’’, a acumulărilor
realizate de copii înainte de intrarea în școală. Aceste cunoștințe au un
rol important în demararea cu succes a copiilor în clasa I.
Se înțelege că pentru asigurarea continuității între cele două medii
educaționale, este necesar ca învățătorul să cunoască pregătirea ce se
realizează în grădinițe, iar educatorul să se informeze asupra dinamicii
cerințelor ce se formulează în mediul școlar. Prin stabilirea primelor
contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp
cu instituția.
Pentru asigurarea transferului cunoștințelor de la școală la grădiniță,
parteneriatele sunt cele mai frecvente oportunități de întâlnire între
cele două instituții.

998
Aceste parteneriate privesc activitați care se realizează prin vizitarea
școlilor în vederea cunoașterii de către copii și prezentarea în detaliu a
școlii, vizitarea gradiniței de către școlarii din clasa I, pentru a le
împărtași preșcolarilor primele lor impresii și experiențe de tip școlar.
Realizarea unor activitați metodice comune pentru educatoare și
învățătoare, pentru realizarea unui schimb de experiență. Organizarea
unor serbări comune, care să ofere copiilor din grădiniță și școlarilor
posibilitatea stabilirii unor legături interpersonale capabile să-i ajute
pe preșcolari să se integreze mai ușor în mediul școlar.

Se recomandă astfel o colaborare cat mai strânsă între educatori și

învățători pentru cunoașterea nivelului intelectual al copiilor
preșcolari și pentru aplicarea celor mai eficiente metode în activitatea
școlară, în vederea educării și pregatirii tinerelor generații pentru
viață.

999
1000
 PARTENERIATUL GRĂDINIŢĂ – ŞCOALĂ – FAMILIE - MIJLOC DE
COMUNICARE EFICIENTĂ

Istrate Marioara

Comunicarea trebuie privită prin prisma faptului că are un trecut, un prezent şi un viitor, astfel,
modalităţile de interreleţionare comunicaţională se bazează pe experienţa noastră de la catedră şi un numai. În
procesal de comunicare, oamenii îşi transmit informaţii, sentimente şi idei, altfel spus, un emiţător transmite
informaţii unui receptor. Comunicarea este un proces indispensabil, esenţial pentru viaţă, prin care oamenii
folosesc informaţiile pentru a finaliza activităţile începute.
Comunicarea este prezentă peste tot. Uneori nu ne dăm seama de ea, alteori suntem nemulţumiţi de
rezultatele pe care le obţinem în comunicare. Când intenţionăm să vorbim despre comunicare observăm
aproape imediat un fenomen interesant: termenul de comunicare se prezintă sub forma unei aglomerări
conceptuale cu multiple ramificaţii, fiind ,,văzut drept parte integrantă şi, în acelaşi timp, cuprinzând procedural
un mare număr de ştiinţe”(I.O. Pânişoară, 2008, p. 14).
Mutaţiile profunde şi complexe ce caracterizează dinamica socială actuală aduc o serie de provocări în
faţa educaţiei.
Copilul se descoperă pe sine, cu adevărat, nu atât în microuniversul familiei sau în desfăşurările sale
solitare, cât în universul real al copilăriei, în cadrul colectivităţii, începând cu grădiniţa.
Reforma învǎţǎmântului aduce o schimbare semnificativǎ în ceea ce priveşte relaţia învǎţǎtorului cu
ceilalţi factori implicaţi în educarea elevului, îndeosebi, cu familia. Poziţia familiei este aceea de partener într-
un proces de dezvoltare, de conturare a drumului şi rolului social pe care îl va alege copilul. Pǎrinţii şi
educatorii contribuie, în strânsǎ colaborare, la ridicarea nivelului instructiv al elevului integrat în colectiv.
Rolul pǎrinţilor faţǎ de copilul devenit elev se schimbǎ. Părinţii au nevoie de instruire în ceea ce
priveşte modul de urmǎrire a îndeplinirii sarcinilor şcolare şi controlul cunduitei copilului.
Sunt pǎrinţi care intervin în activitatea de învăţare a copilului în mod necorespunzător, fie având
tendinţa de a se substitui copilului în efectuarea unor teme, prin alte metode decât cele indicate, fie manifestând
exigenţe nerealiste faţă de acesta. Unitatea de opinii dintre cele trei instituţii, grădiniţă-şcoală-familie, trebuie
realizată doar în strânsă colaborare contribuind la ridicarea nivelului instructiv-educativ al elevului integrat în
colectiv.
Expresia ,, parteneriat’’ cu familia nu înseamnǎ doar o altǎ denumire a unei relaţii mai vechi în care
familia era informatǎ periodic ori la cerere, asupra evoluţiei copilului în activitatea şcolarǎ. Este vorba de o
schimbare de statut a familiei în raport cu şcoala. Familiei îi revin acum mai multe drepturi, dar şi sarcini
sporite. Noi trebuie s-o ajutǎm, s-o conştientizǎm sǎ beneficieze şi să se achite de ele. Schimbǎrile în
plan socio-economic exprimǎ necesitatea realǎ a colaborǎrii între şcoalǎ şi familie atât în rezolvarea unor
sarcini de susţinere materialǎ, precum şi în cooperarea, în alegerea programelor de instruire şi educare
(curriculum la decizia şcolii) pentru cunoaşterea personalitǎţii copiilor, pentru orientarea şcolarǎ şi
profesionalǎ.
Parteneriatul cu grădiniţa şi familia înseamnǎ pentru mine şi o reconsiderare a atitudinii mele faţǎ de
acestea. Îndatoririle pe care le am faţǎ de familie sunt: mai multǎ transparenţǎ, acceptarea observaţiilor
pertinente şi promovarea sugestiilor privind obiectivele şi prioritǎţile educaţionale, informarea corectǎ şi
operativǎ. Familia are cea mai mare influenţǎ asupra copilului, iar trǎirile afective reprezintǎ suportul absolut
necesar susţinerii efortului de învǎţare.
Printr-o colaborare perfectă între grădiniţă, şcoală şi familie, eficinţa muncii educative poate fi maximă.
Rolul conducător îl are însă şcoala, care ajută familia în sarcinile ce-i revin şi asigură unitatea de vederi în
acţiune, ea reprezentând factorul instituţionalizat specializat în munca instructiv-educativă.
Un rol foarte mare îl are consilierea şi orientarea şcolară, care este tot mai mult înţeleasă ca o activitate
complexă, indispensabilă vieţii copilului. De cele mai multe ori, copilul trece prin ,,faze de căutare a unor
motivaţii şi de răspunsuri”(Ramona Gibă, 2007) la diferite întrebări precum: De ce fac lucrul acesta? Pot să mă
descurc în situaţia aceasta? Pot să- mi corectez anumite defecte? etc.. Răspunsurile raţionale, la această vârstă,

1001
pot declanşa ,,nemulţumiri interioare şi manifestări deviante: eşec şcolar, abandon şcolar, stări conflictuale,
neîncredere, suspiciune”(Ramona Gibă, 2007).
Consilierea şi orientarea şcolară era aplicată, până nu demult, doar copiilor cu probleme de
comportament. Consider că această activitate trebuie aplicată tuturor copiilor pentru a-i ajuta să-şi
autodefinească, să-şi formeze identitatea, să-şi dezvolte respectul de sine şi încrederea în propriile forţe, şcoala
urmând să-i înţeleagă şi să-i accepte ca individualităţi unice, oferindu-le asistenţă şi tratament diferenţiat.
Consilierea şi orientarea şcolară încearcă să ia în calcul şi problemele părinţilor.
Familiile, în societatea modernă contemporană, se confruntă cu solicitări ridicate, cu o competiţie
crescută pentru obţinerea atenţiei copiilor şi, uneori, din dorinţa de a le oferi siguranţa economică, petrec mai
puţin timp cu cei mici. De multe ori, părinţii uită să ceară de la copii să respecte anumite reguli sau să se achite
de anumite sarcini primite.
Pentru ca parteneriatele să fie eficiente le-am planificat şi implementat cu grijă, instruindu-mă şi
cerând, la nevoie, ajutorul unor specialişti în consiliere şcolară pentru a pune în practică cooptarea părinţilor.
Consider că părinţii sunt cei care trebuie să înveţe de la dascălul copilului pentru a cunoaşte direcţia şi ritmul la
care trebuie să se alininieze. Schimbul de idei este profitabil atât pentru şcoală cât şi pentru elev şi părinţii săi.
Un prim pas, a fost evaluarea la începutul anului şcolar a nevoilor, perspectivelor şi modelelor părinţilor, în
ceea ce priveşte implicarea acestora. Această evaluare m-a ajutat în planificarea şi transmiterea mesajului către
părinţi că le este apreciată opinia şi că va fi luată în considerare de către şcoală.
În lectoratul ,,Şcoala părinţilor’’ am urmărit ca aceştia:
*Să cunoască specificul activităţii şcolii, obiectele de studio, orarul, tipul de manuale şi rechizite,
alegerea opţionalului şi alte materiale necesare elevului clasei;
*Să cunoască în mod curent rezultatele şcolare ale elevului;
*Să cunoască schimbările survenite în evoluţia copilului, înregistrate sistematic;
*Să li se creeze condiţiile pentru a-şi exprima nemulţumirile, părerile, îngrijorările;
*Să li se creeze condiţiile pentru a-şi cunoaste învăţătorul şi invers;
*Părinţii să se cunoască între ei, să acţioneze în spirit de echipă pe frontal educaţional.
În vederea cultivării capacităţilor elevilor şi a pregătirii lor pentru integrarea în societate între dascăl şi
elevi trebuie să exinte o unitate de păreri şi de acţiune.
Toate acţiunile şi măsurile întreprinse cu părinţii elevilor au urmărit realizarea educaţiei cu respectarea
deplină a drepturilor copilului.
Alături de cerinţele de ordin instructiv, formarea trăsăturilor moral-civice au reprezentat una dintre
sarcinile de bază. Am arătat părinţilor că acest climat de muncă intelectuală instituit în şcoală, trebuie să se
regăsească şi la nivelul familiei, pentru a nu da impresia elevilor, că învăţătura este echivalentul şcolii.
Învăţătura este echivalentul muncii elevului. Colaborarea dintre educatoare, învăţător şi toţi părinţii elevilor
trebuie să fie bună, în special, cu cei ai căror copii întâmpină dificultăţi în diverse planuri. În primii ani de
şcoală, noi contribuim hotărâtor la luarea startului în viaţa socială. Pentru aceasta trebuie să ne cunoaştem cât
mai bine elevii, colectivul, să le urmărim evoluţia, reflectând asupra viitorului lor, apelând în permanenţă la
sprijinul familiei şi al grădiniţei. Numai aşa reuşim să asigurăm condiţii pentru un start bun în viaţa şcolară.
Ştiinţele educaţiei şi, în special, managementul educaţional se află în faţa unor mari provocări, acela de
a găsi metode si procedee adecvate pentru a influenţa comportamentul adulţilor, dar mai ales al elevilor, astfel
încât aceştia să reuşească să se adapteze la regulile atât de complexe ale şcolii din ţările occidentale şi la
noianul de transformări prin care trece societatea românească.
Parteneriatul grădiniţă-şcoală-familie în zilele noastre primeşte noi valenţe. Scopul fundamental al
acestei colaborări este integrarea deplină a şcolii în comunitate.

Bibliografie:

Gibă,Ramona, ,,Managementul învăţării- ghid pentru consiliere şi orientare”,2007,Ed.Sinapsis, Cluj-Napoca

Pânişoară,Ion, Ovidio, ,,Comunicarea eficiente”,2008, Ed. Polirom, Bucureşti
Sterm, H. H, ,,Educaţia părinţilor în lume’’, 1972, E.D.P., Bucureşti
Vrasmaş E., ,,Educaţia şi consilierea părinţilor”, 2004, Ed. Aramis, Bucureşti
* * * Revista ,,Familia mea’’-,,Piramida părinţilor”, nr. 2, 1997.

1002
SFÂRȘITUL PREȘCOLARITĂȚII– ASPECTE RELAȚIONALE ÎNTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Prof.înv.primar Istrate Nicoleta

Școala Gimnazială ”Ion Simionescu” Iași

Cea de-a treia copilărie, sau perioada şcolară mică, denumită şi marea copilărie, este prima, într-o serie de
perioade , care se caracterizează prin faptul că dezvoltarea psihică se face sub influenţa foarte puternică a
vieţii şcolare. În acelaşi timp, aceasta este ultima perioadă a copilăriei, fapt ce o face să se caracterizeze prin
descreşterea treptată a unor trăsături proprii copilăriei şi prin apariţia unei atitudini mai controlate şi mai
mature faţa de lumea apropiată şi faţă de sarcinile de învăţare. Şcoala constituie o formă de acţiune
educativă instituţionalizată.
Totuşi, trecerea de la starea de preşcolaritate la starea de şcolaritate presupune o modificare bruscă a
regimului de viaţă, modificare care nu trebuie să lase urme adânci în conştiinţa şi personalitatea copilului.
Perioada între intrarea în şcoală şi sfârșitul preșcolarității se caracterizează prin adaptarea copilului
la condiţiile şcolare, condiţii cu totul noi pentru el.
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o
importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului.
Oportunitățile de colaborare între grădiniță și școală sunt mai rare, mai ales atunci când instituția
preșcolară este plasată, spațial, în zone mai izolate sau mai depărtate de instituția școlară, situație în care
cele două medii educaționale păstrează, doar virtual, interese comune. Chiar dacă grădinița și școala primară
reprezintă două trasee educative succesive, ele constituie, totuși, părți ale unui proces care trebuie să
rămână, în ansamblu, unitar. Legătura dintre respectivele instituții se cere întărită pentru ca trecerea de la
una la alta să asigure continuitatea proiectelor si finalizarea lor adecvată. Personalul didactic din cele două
instituții urmează să caute împreună acele prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului in
mediul înalt, formalizat al școlii. Cele mai frecvente oportunități de întâlnire dintre cele două medii
educaționale, care se cer valorificate de către ambii parteneri, se referă la:
• Cunoașterea de către copiii preșcolari a instituției în care vor învăța- efectuarea unei vizite în spațiul
școlii;
• Vizitarea de către școlarii din clasa I a unei grădinițe, pentru a le împărtăși copiilor de aici primele lor
experiențe școlare;
• Organizarea unor ședinte cu părinții copiilor in ultimul semestru de activitate din grădiniță, la care sunt
invitați câțiva dintre viitorii invățători, ce vor informa părintii asupra modului de pregătire al copiilor
pentru școală;
• Prezentarea/ simularea în cadrul grădiniței a unor activități de tip școlar cu grupa pregătitoare;
• Rezolvarea de către învățător, în colaborare cu educatorul, a dificultăților pe care le întâmpină elevul,
sub efectul noilor solicitări;
• Organizarea unor serbări comune;
• Desfășurarea unor activitati metodice si cercuri pedagogice comune .
Pentru asigurarea continuității între cele două medii educaționale, cadrele didactice din scoala
trebuie sa cunoasca pregatirea ce se realizeaza in gradinite, iar educatoarele trebuie sa se informeze asupra
dinamicii cerintelor ce se formuleaza in mediul scolar.
Odată cu intrarea în clasa pregătitoare apare nevoia copilului de a crea alte ataşamente: clasa aduce
experienţa grupului şi a perechii (colegul, colega de bancă). Prin intermediul colegilor, şcolarul mic
descoperă alte moduri de relaţionare părinţi-copii pe care le compară cu cele din familia sa , precum și cu
cele trăite în mediul preșcolar. Grupului impus (clasa de elevi) i se suprapun grupurile de prieteni, după
alegere şi preferinţă.
Din discuții a reieșit că preșcolarii care au frecventat cu regularitate grădinița, au trecut ușor peste
perioada de acomodare, mobilizându-și efortul în direcția înțelegerii și însușirii cunoștințelor. Ei au avut un
vocabular mai dezvoltat, își exprimau cu ușurință gândurile, se exprimau mai nuanțat și mai clar.
Prin realizarea primelor contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu
instituția, dar și cu cele mai importante personaje ale ei, ceea ce va contribui la reducerea stresului provocat
de apropierea primei zile de școală.

1003
BIBLIOGRAFIE:

 Revista LABORATOR PRESCOLAR, Mihaela Paisi Lazarescu, Liliana Ezechil, editura V & Integral,
Bucuresti 2011;
 www.didactic.ro

 Curs Managementul clasei de elevi , Romita Iucu, 2005

 Revista Invatamantul prescolar, 2005

1004
 GRADINITA NR.4
“ELENA MILLS CONSTANTINESCU”
PUCIOASA

DRUMUL CATRE SCOALA TRECE PRIN GRADINITA

Educatoare:Istratescu Marcela

Integrarea copilului in scoala presupune mai intai formarea unor

prezentari corecte despre scoala care sa le permita prescolarilor o
adaptare efectiv-motivationala la mediul scolar.Un rol important in
debutul scolar il va avea intotdeauna institutia prescolara, ea fiind o
etapa intermediara indispensabila.
Integrarea copilului in forma de colectivitate prescolara comporta
un prim efort de adaptare la viata sociala si totodata extinderea
mediului social accesibil copilului.In perioada prescolara el isi
dobandeste rolul sau social intr-o colectivitate si obtine o alta
dimensiune in interiorul familiei.Copilul stabileste aici cu totul alte
raporturi decat in familie: invata sa se subordoneze unui program si
unor activitati comune ale grupei din care face parte,stabileste relatii
cu alti copii,invatand sa-si domine egocentrismul ,folosind relatiile de
colaborare.Activitatea instructive-educativa din gradinita il
impulsioneaza pozitiv in devenirea lui scolara si ii usureaza trecerea
spre urmatoarea etapa a integrarii sociale –scoala.Copilul percepe
trecerea de la forma de invatamant prescolar la cea scolara ca un salt
calitativ in devenirea lui sociala.
Pregatirea prescolarui pentru scoala se va realize prin metode si
forme specifice acestei etape si nu prin preluarea lor din domeniul
scolii primare.Asa cum de fapt, nici ciclul primar nu poate imprumuta
aidoma procedee din activitati prescolare pe motivul inceperii scolii la
varsta de sase ani.
Pregatirea pentru scoala vizeaza atat latura informativa, cat si pe
cea formativa .Nu atat insusirea unui volum mare de cunostinte il face
pe copil apt pentru scoala,ci mai ales achizitionarea unor capacitati si
abilitati intelectuale care sa-i inlesneasca munca de invatare.

1005
 La intrarea in scoala copilul trebuie sa posede –pe langa un volum
corespunzator de reprezentari asupra mediului inconjurator- si
operatii intelectuale necesare actului de cunoastere.Incarcatura de
imagini intuitive fara posibilitatea selectarii si ordonarii lor dupa
anumite criterii nu vofolosi prea mult viitorului scolar.De exemplu,
prescolarul acumuleaza reprezantari despre anotimpuri incepand chiar
din grupa mica.
Daca aceste reprezentari n-ar fi organizate intr-un sistem ,copilul ar
ajunge cu ele in scoala foarte palid conturate si nu ar putea sa le
actualizeze in noi contexte.Prin anumite activitati,ca de exemplu jocul
didactic”Cand se intampla si de ce?”,prescolarul din grupa mare are
posibilitatea ,prin analiza si comparatie,sa selecteze caracteristicile
fiecarui anotimp dupa coordonatele:fenomenele din natura,viata
plantelor si a animalelor,activitatea omului.Astfel, el invata sa opereze
cu elementele gandirii logice si sa stabileasca relatii cauzale intre
fenomene.Cand jocul este conceput in diferite variante:cu gruparea
unor jetoane-imagini care sa reprezinte aspecte din cele patru
anotimpuri,cu selectarea jetoanelor in urma unor ghicitori sau cu o
activitate-concurs pe echipe,fiecare reprezentant al unei echipe
alegand din grupul de jetoane pe cele potrivite anotimpului pe care il
reprezinta,copiii reusesc sa-si consolideze prin interiorizare operatiile
pe care le-au exercitat.In felul acesta ,gradinita contribuie la pregatirea
trecerii copilului de la o gandire intuitive preoperatorie la o gandire
operatorie,cu calitatile ei de echilibrare,organizare si obiectivare,nece-
sara integrarii scolare.
Capacitatea de a invata presupune posibilitatea de a reface drumul
unei actiuni ,de a intoarce la punctul initial ,facand comparative cu
finalitatea actiunii.
Varsta prescolara este perioada insusirii vorbirii,in asa fel ,incat sa
permita copilului comunicarea cu altii.Pentru acest scop
general,vorbirea se poate castiga in mod spontan,prin imitatie.
Toate activitatile din gradinita sunt surse de pregatire pentru
scoala si trebuie organizate in asa fel ,incat sa vizeze acest obiectiv
important,pentru a ridica copilul pe o treapta superioara in dezvoltare,
asigurandu-i astfel reusita scolara.

1006
GPP “Ion Creanga” Moineşti Şcoala cu cls. I-VIII “Ştefan cel Mare” Zemeş

Director, Director,

Şcoala cu cls. I-VIII “George Enescu” Moineşti

Director,

PROIECT DE PARTENERIAT

“CU PAŞI MICI DE LA GRĂDINIŢĂ SPRE ŞCOALĂ”

Colaboratori:

Educatoare: ISTRATI DORINA

Profesor învăţământ preşcolar:
Profesor învăşământ primar:

BENEFICIARI
• Copiii grupelor mari
• Elevii clasei I
• Elevii clasei a III – a

DURATA Noiembrie - Iunie

ARGUMENT

“A educa un copil înseamnă a-i lua sufletul în mâini şi a merge împreună pe calea cunaşterii. Înseamnă
a-i ţine destinul în mâini cu conştiinţa că poţi determina, în mare măsură, reuşita sau eşecul în viaţă”.

1007
 Implicarea celor trei factori esenţiali: familia-grădiniţa-şcoala în asigurarea calităţii demersului didactic
este o prioritate a învăţământului sec. XXI; dorinţa noastră este de a dezvălui premisele motivaţionale şi a incita
la implicare activă.
Noi, echipa implicată în acest proiect încercăm să găsim lucrurile care să îndrepte copilul spre fericire,
educându-l astfel încât să poată deveni o binecuvântare pentru lume.
Baza materială din grădiniţă şi şcoală permit derularea optimă a proiectului, oferind săli spaţioase de
activitate şi joc şi o mulţime de accesorii didactice, consumabile, CD-uri audio.video etc.
Prin modul cum organizăm şi desfăşurăm întreaga paletă de activităţi, vom reuşi să dezvăluim
frumuseţea vieţii, prin implicarea în activităţi comune plăcute.
Vom realiza pe deplin obiectivele propuse folosind mijloacele educative şi de învăţare moderne, care să
fie acceptate de către copiii. Plăcerea şi bucuria de a rezolva o situţie, o problemă, de a stabili relaţii de
prietenie şi colaborare, vor face ca efortul depus pentru rezolvarea lor să nu fie o povară.
Desigur, lăsăm loc spontaneităţii şi actului liber, valorficăm fiecare moment, ţinem cont de faptul că
fiecare învaţă de la fiecare şi că schimbul de idei sau sentimente antrenează întreaga personalitate a
protagoniştilor.
Numai acţionând unitar vom asigura caracterul de continuitate al conţinutului, formelor şi mijloacelor
de instruire şi educare a copiilor, facilitând în mod evident condiţiile de adaptare şi integrare a lor la noile
cerinţe impuse de noul curriculum, la realitatea contemporană.
Proiectul este viabil şi vrem să fie primul pas făcut în sensul desfăşurării şi altor activităţi comune,
împărtăşind astfel fiecare din experienţa sa, învăţând unii de al alţii. Toţi copiii, indiferent de etnie ori alte
criterii au dreptul la şanse egale.

SCOPUL:
Stabilirea relaţiilor de prietenie între şcolarii clasei I, clasei a III-a şi preşcolarii de la Grădiniţa nr. 4
Zemeş şi GPP “Ion Creangă” Moineşti în vederea desfăşurării acţiunilor comune cu caracter artistic şi formarea
deprinderilor de colaborare între şcolari şi preşcolari.

• Necesitatea ca învăţătorii să cunoască specificul activităţilor organizate cu preşcolarii şi performanţele

copiilor;
• Dezvoltarea valenţelor morale şi artistice ale şcolarilor şi preşcolarilor;
• Educarea sentimentelor de prietenie;
• Formarea deprinderilor de colaborare între şcolari şi preşcolari;
• Familiarizarea copiilor cu mediul şcolar;
• Aplicarea cunoştinţelor dobândite de şcolari şi preşcolari în activităţile commune;
• Întărirea relaţiei de colaborare între învăţători şi educatoare;

OBIECTIVE: Prin realizarea acestui proiect preşcolarii şi elevii vor fi capabili:

• Să manifeste interes pentru însuşirea unor noţiuni ca: toleranţă, respect, întrajutorare, egalitate de şanse;
• Să cunoască semnificaţia unor sărbători religioase şi naţionale;
• Să efectueze diferite activităţi împreună ( activităţi cultural – artistice, lucrări practice, serbări);
• Să stabilească relaţii de prietenie preşcolar – şcolar;
• Să manifeste interes pentru aplicarea cunoştinţelor dobândite în diverse situaţii;
• Să conştientizeze utilitatea cunoştinţelor dobândite în colaborare;

RESURSE UMANE:
• Educatoare, învăţători, preşcolari, şcolari;

ACŢIUNI:

 Pregătirea programelor artistice pentru prezentare cu diferite ocazii;

 Desfăşurarea unor activităţi artistice şi plastice;

1008
  Realizarea unor expoziţii cu lucrările realizate împreună;
 Desfăşurarea unor jocuri tematice;

EVALUARE:

 Apreciere asupra colaborării în modul de lucru, în prezentare şi produsele realizate;

 Cunoaşterea unor aspecte legate de viaţa de şcolar;
 Acordarea unor diplome copiiilor care s-au evidenţiat;
 Realizarea expoziţiei cu lucrările copiilor în grădiniţă şi în şcoală;

PRODUSE FINALE
• Mărţişoare/felicitări/afişe/confecţionate de preşcolari şi elevi;
• Lucrări plastic şi practice: desene, picture, colaje, jucării, machete, cărtilcele de buzunar, etc.;
• Programe artistice;
• Schimb de CD-uri cu activităţi.

MEDIATIZARE (MONITORIZARE):
• Prezentarea proiectului în cadrul Comisiilor metodice;
• Ecusoane, fluturaşi;
• Popularizarea proiectului prin Avizierul şcolii şi al grădiniţei;
• Rapoarte de activitate semestrial.

IMPACTUL PROIECTULUI
Cu siguranţă că va fi un valoros schimb de idei, iar produsele finale vor aduce satisfacţii copiilor.
Participanţii la proiect vor descoperi ce înseamnă toleranţa, bucuria de a dărui, munca în echipă.
Familia va fi stimulată în a se implica efectiv în activităţile desfăşurate în cadrul şcolii/grădiniţei.

PROGRAMUL DE ACTIVITĂŢI EDUCATIVE

Nr. DENUMIREA ACTIVITĂŢII DATA LOCUL

DESFĂŞURĂRII
Crt.

1. “Parfum şi culoare” Noiembrie Sălile de clasă

2. “O seară magică” Decembrie Sălile de clasă

Biblioteca
orăşenească

3. “Hai să dăm mână cu mână” Ianuarie Curtea şcolii

4. “Pentru tine, mamă dragă!” 8 Martie Sălile de clasă

5 “Paştele la români” –expoziţie cu Aprilie Holurile şcolilor şi

desene, felicitări, ornamente de

1009
 Paşti grădiniţelor

6. 1 Iunie “Ziua copilului” 1 Iunie Curtea şcolilor şi a

grădiniţelor

7. Sună clopoţelul! –în vizită la Iunie Şcoala

şcoală

1010
 PROGRAMUL ”EDUCAȚI AȘA”

Iulia Beches

Realizată sub îndrumarea cadrelor didactice din ciclul preșcolar, primar și gimnazial în colaborare cu
psihologul şcolar, activitatea s-a desfăşurat astfel: părinții copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani au fost
invitați să participe la Cursul ”Educați așa!” ce este structurat pe următoarele teme:
Acordarea atenţiei şi aprecierea.
Stabilirea limitelor - a spune NU şi a interzice
Izolarea şi pedepsirea
Reguli şi limite
Evaluarea cursului
La curs au participat 12 părinți, evidenţiindu-se valoarea incontestabilă a programului sub aspectul tehnicilor
de disciplinare eficientă care sunt învăţate de către părinţi, care generează efecte şi în planul
comportamentului şcolar al copiilor. Concluzia pe care o putem desprinde aici este că, programul „Educaţi
Aşa!” conduce la dezvoltarea unor abilităţi parentale eficiente (de automanagement, de acordare a atenţiei,
utilizarea eficientă a recompenselor şi aprecierilor, stabilirea limitelor, asertivitate, utilizarea eficientă a
izolării şi pedepselor etc.) ceea ce conduce la experienţe parentale pozitive mai ales sub aspectul rezultatelor
obţinute cu copii (modificarea comportamentului acestora) şi implicit la creşterea sentimentului de
autoeficacitate şi satisfacţie parentală.
Educaţia parentală urmăreşte: dezvoltarea competenţelor practice, dezvoltarea competenţelor reflexive. Cea
mai bună modalitate de a influenţa favorabil dezvoltarea copiilor şi comportamentele acestora este să
acţionezi asupra: convingerilor, atitudinilor şi comportamentelor părinţilor, căci aceştia sunt cei mai timpurii
şi mai apropiaţi educatori ai copiilor. Modul cum să fii părinte se învaţă, se exersează şi nu este înnăscut sau
moştenit.
Programul "Educaţi aşa!" a fost conceput pentru formatori care vor lucra în general cu părinţi care au copii
între 3 şi 12 ani, dar si cu părinţi aflaţi in situaţii dificile, care au nevoie de sprijin si susţinere si care doresc
sa-si îmbunătăţească competenţele parentale.
Prin "părinţi în situaţii dificile" înţelegem părinţi care din diverse motive întâmpină greutăţi în educarea
copiilor lor. Aceste motive pot fi: lipsa timpului fizic de a se ocupa de copii, nivel de instruire redus, venituri
joase, familii numeroase, locuinţe neconfortabile, cartiere neamenajate (puţine locuri de joacă, agresivitate în
cartiere), şomaj, loc de muncă nesatisfăcător, datorii, alte probleme sociale. Cursul pentru părinţi "Educaţi
aşa!" a fost considerat mai ales o soluţie preventivă pentru părinţii aflaţi în situaţii precare dar care nu au încă
probleme atât de grave în ceea ce priveşte comunicarea cu copiii încât să necesite consultarea unui specialist.
Cursul pentru părinţi "Educaţi aşa!" este un mod de informare educaţională preventivă şi de sprijin acordat
părinţilor. Scopul educaţiei şi informaţiei preventive ii reprezintă, în general:
Realizarea unei bune relaţii între părinte şi copil, deoarece aceasta este condiţia unei dezvoltări sănătoase şi
armonioase a copilului; Prevenirea unor probleme grave de educaţie. Prevenirea poate însemna chiar şi
consultarea unui specialist (psiholog, psihiatru) dacă este nevoie de ajutorul acestuia atunci când relaţia
părinte-copil este compromisă; Prevenirea apariţiei unor probleme în comportamentul copilului şi a spiralei
negative pe care o determină acestea (comportamentul negativ al copilului, reacţia negativă a părintelui,
comportament şi mai negativ al copilului - respingerea mai profundă a părintelui, etc.).
Alte efecte posibile si intenţionate ale programului "Educaţi aşa!":
Deoarece cursul pentru părinţi este organizat şi condus de către profesionişti, el încurajează părinţii care iau
parte la curs să adreseze întrebări cu privire la educaţie. Specialistul poate oferi un răspuns întrebărilor puse
de părinţi referitoare la educaţie; in felul acesta părinţii devin mai încrezători în ei înșiși şi află soluţii pentru
problemele care ii frământă. Cursul reprezintă o metodă interactivă de lucru cu părinţii.
"Educaţi aşa!" este primul curs specializat dedicat educaţiei părinţilor aflaţi în situaţii dificile. Prin aceasta,
programul "Educaţi aşa!" poate deveni un mijloc de combatere a problemelor cu care se confruntă părinţii din
această categorie.
În programul "Educaţi aşa!" există printre altele şi întrebarea: cum pot părinţii influenţa comportamentul
copilului în aşa fel încât ei să nu aibă nici o problemă? Nu este indicat să se instituie un stil autoritar de
educaţie. Copiii nu trebuie să tremure pentru ca educaţia să aibă efect. Este vorba de preîntâmpinarea
simplelor încălcări ale regulilor care ar putea cauza probleme de comportament şi probleme de educaţie.

1011
"Educaţi aşa!" oferă părinţilor mai multă siguranţă şi încredere in situaţiile când laudă sau recompensează
copilul pentru ce a făcut bun şi când îi atrag atenţia că face ceva inacceptabil. Părinţii care sunt siguri de sine
şi au o încredere mai mare în ei, oferă copiilor de asemenea mai multă siguranţă şi încredere. Acest lucru este
foarte folositor pentru educarea copiilor.
Cadrul teoretic al metodei "Educaţi aşa!" este conceput conform teoriei învăţării sociale şi se bazează pe
comportamentul învăţat de copil. Copiii descoperă şi dezvoltă un întreg repertoriu de comportamente.
Comportamentul pe care de obicei copiii îl descoperă şi şi-1 însuşesc jucându-se, poate fi întărit sau slăbit de
reacţia pe care o au părinţii sau ceilalţi educatori. Reacţia poate fi diferită:
Această teorie de învăţare porneşte de la ideea că fiecare copil simte nevoia de a i se acorda atenţie, respectiv
atenţie individuală. Atenţia acordată întăreşte procesul de însuşire a comportamentului pozitiv. A ignora
înseamnă a nu acorda atenţie unui comportament neadecvat şi ca urmare acesta "se stinge". Nu i se va acorda
copilului atenţie (pozitivă) atunci când el încearcă să atragă atenţia cu un comportament
neplăcut.Comportamentul poate fi învăţat. Aceasta înseamnă că este posibil să-ţi dezveţi copilul de
comportamentul nedorit. Acesta este un punct de plecare important pentru curs; părinţii îi pot învăţa pe copii
comportamentul dorit şi îi pot dezvăţa comportamentul nedorit. Dacă copilul prezintă un comportament pe
care părinţii îl găsesc nepotrivit nu trebuie imediat să dispere şi să-şi piardă curajul. Ei trebuie să-şi
canalizeze energia pentru a influenţa sistematic comportamentul copilului.
Din practică reiese că este mult mai dificil să dezveţi copilul de un anumit comportament decât să îl înveţi
unul nou. Recompensarea unui comportament acceptabil şi dorit are un efect mult mai bun decât pedepsirea
comportamentului inadmisibil şi nedorit.
Organizarea şi conducerea unui curs pentru părinţi "Educaţi aşa!" necesită o investiţie substanţială de timp. O
asemenea investiţie de timp în cursul pentru părinţi "Educaţi aşa!" îşi are rostul dacă se simte nevoia sau dacă
sunt suficiente motive de organizare şi conducere a unei asemenea activităţi.Există diverse modalităţi de a
evalua necesitatea organizării unui curs pentru părinţi, de exemplu prin intermediul discuţiilor cu părinţii sau
discuţiile cu profesionişti în domeniu.

1012
 COLABORAREA GRADINIȚĂ – ȘCOALĂ
Prof. înv. preșcolar: Ivan Florica
G.P.N.Nr. 2 Ceișoara (com.Ceica) Jud: Bihor

Activitatea educativă care se desfașoară în gradiniță nu poate fi separată de alte influențe educative ce se
exercită asupra copilului și mai ales, nu poate face abstracție de la toate acestea.
Având în vedere că grădinița și școala reprezintă două trasee educative succesive , dar parți ale unui
proces care trebuie să rămână unitar, legătura dintre acestea trebuie întărită pentru ca trecerea de la grădiniță
la școală să asigure continuitatea proiectelor și finalizarea lor adecvată.
În cadrul colaborării educatoare – învățător, aceștia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preșcolarului pentru școală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivarii inteligenței, a spiritului de observație,
a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, dezvoltarea deprinderilor de integrare ăn
activitate, de adaptare la mediul formalizat al școlii .
Experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi; vizite la școală, vizita școlarilor
în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței
dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o
impresie placută și puternică, pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari .
Pentru asigurarea continuității între cele două medii educaționale, este necesar ca învățătoarea să
cunoască pregătirea ce se realizează în grădinița, iar educatoarea trebuie sa se informeze asupra cerințelor ce
se formulează în mediul școlar .
Prin stabilirea primelor contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu
instituția, dar și cu cele mai importante personaje ale ei; directorul de școală, personalul didactic al școlii,
școlarii…., ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează,
foarte adesea, prima zi de școală.
Colaborând cu școala, educatoarea va putea să–și analizeze mai profund și mai obiectiv munca instructiv
– educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la învățătură și purtarea fostilor
„elevi” , iar învățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.
Pot fi organizate și alte forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituții; participarea reciprocă
a educatoarelor și învățătorilor la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor
metodice, la lecții model, la sesiuni de comunicări.
Un dascăl adevărat, un educator dăruit trup și suflet profesiunii sale are o mare vocație cu atât mai mare
pentru meseria aleasă, cu cât știe să-i crească pe copii pentru „meseria” de om. Iar a fi om înseamnă a fi bine
pregătit profesional, dar și a fi ordonat, disciplinat la locul de muncă. Principala preocupare a educatoarei, în
tot timpul activității sale, este aceea de a realiza un echilibru între ceea ce este comun și ceea ce este
individual în grupa, între dezvoltarea psihică și cea fizică a fiecarui copil, între activitatea desfășurată și
progresele realizate, etc.
Unui dascăl nu i-ar ajunge timpul, chiar dacă ar fi ca ziua să aibă 48 de ore . Însă nu vom pierde nicio
clipă, ci vom depune un efort susținut pentru a ne desfășura munca eficient și cu plăcere .
„Educatorul este un om care ține cu mâinile sale tutelare pe acelea ale copilului, pentru a – l acompania
în primele lui explorări în lume .” ( M. Debesse ) .
Bibliografie:
- Liliana Ezechil , Mihaela Paisi Lazarescu – Laborator Preșcolar- Ed. V & I Integral – București 2001 ;
- Ioan Nicola – Tratat de pedagogie școlară E. D. P. – București 1997 ;
- M.E.C.T. – Revista Învățământul Prescolar, nr. 1 – 2/ 2008 .

1013
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA

Profesori : Jarca Anca

Ferche Alina

Realizarea unui invatamant unitar necesita respectarea unui obiectiv major,continuitatea in intreaga
activitate educationala in special la nivelul claselor “praguri” .Aceasta conditie este valabila si pentru
primele trepte ale invatamantului : invatamantul prescolar si invatamantul primar.Mai precis legarura
reciproca si continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa mare prescolara si clasa 0.O asemenea
continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copilului in clasa 0 si mai apoi clasa 1 la particularitatile de
invatare : H.W.Allon sublinia acest lucru aratand “este impotriva naturii sa tratam copilul in mod
fragmentar”.Cu fiecare perioada el constituieun ansamblu indisolubil si original.

Formele de colaborare dintre gradinita-scoala,educator-invatator-profesor se asigura prin masuri de

ordin psiho-pedagogic.O prima masura de natura psiho-pedagocica menita sa contribuie la asigurarea
continuitatii intre gradinita si scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului,oglindid in special in
programele gradinitei si ale scolii.Pentru a fi insa operationala corelatia dintre programe se cere a fi riguros
cunosccuta atat de educator cat si de invatator si mai departe profesor.

Printre aspectele continuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele ce privesc
formele de organizare si desfasurare a activitatiil.In acest sens ,experienta dovedeste ca desfasurarea unor
activitati comune cum ar fi : vizite la scoala,vizita scolarilor la gradinita ,serbari comune,plimbari si
programe distractive comune ,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele
prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate de cadrele didactice pentru a le produce o impresie
placuta si puternica,pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.

Cola borand cu scoala ,educatoarea va putea sa isi analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor “elevi”,iar invatatorul /profesorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostiintele insusite in gradinita.

In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele 2 institutii : participare reciproca a educatorilor ,invatatorilor,profesorilor
la consfatuirile anuale ale cadrelor didactice ,la activitatile cominisiei metodice,la “lectii model”,la sesiuni
de comunicari.

1014
 Colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală – o necesitate
Prof.înv. primar,
JARCĂ MARIA, LIC.PED.”SPIRU HARET”, BUZĂU
JARCĂ GHEORGHE, ŞCOALA GIMN. nr. 11, BUZĂU

“Este impotriva naturii sa tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă, el constituie un
ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor, copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs
de metamorfozare.”
H. Wallon
Noul Curriculum pentru educaţie timpurie a copiilor de la 3 la 6 ani prefigurează câteva tendinţe de
schimbare în interiorul învăţământului preşcolar. Noutatea cea mai consistentă în abordarea educaţională
propusă este dată de reconsiderarea importanţei activităţilor desfăşurate în ansamblul lor în grădiniţă( toate
aspectele dezvoltării copilului sunt decisive în egală măsură pentru parcursul său individual interior, deci toate
activităţile din timpul unei zile trebuie tratate cu aceeaşi atenţie şi planificate drept activităţi de învăţare),
precum şi de necesitatea unei perfecţionări continue a adecvării strategiilor didactice la particularităţile de
vârstă ale copiilor preşcolari ( motivaţie, interes, diversitate, accent ludic, socializare, pregătire pentru viaţă în
general, dar şi pentru etapa imediat următoare – şcoala).
Continuitatea în întreaga activitate educaţională – în special la nivelul claselor aşa zise „ praguri”,
reprezintă un obiectiv major pentru realizarea unui învăţământ unitar.Această condiţie este valabilă şi pentru
primele două trepte ale învăţămîntului: învăţământul preşcolar şi primar. Condiţia esenţială a atingerii de către
toţi copiii a gradului de dezvoltare şi adaptare cerut de o eficientă activitate şcolară o reprezintă realizarea unei
legături funcţionale de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniţei şi prima clasă a şcolii primare.
Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educaţie din aceste două trepte
de învăţământ: obiective pedagogice, conţinut, forme de organizare a activităţii, metode, relaţia pedagogică.
Intrarea copilului în şcoală, constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind statutul şi rolul de elev,
natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi mai ales specificul învăţării – act
complex care angajează toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior. În perspectiva unei bune
colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară realizarea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi
achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor, deoarece vârsta preşcolară este
considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor
remarcabile pe toate planurile şi în special în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi şcoală
este plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în special în programele grădiniţei şi, mai nou, ale

1015
clasei pregătitoare. Este vorba de legătura indisolubilă între prevederile programelor respective. Pentru a fi însă
operaţională, corelaţia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învăţător, cât şi de educatoare.
Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa preşcolară mare trebuie să cunoască cerinţele programei pentru
clasa pregătitoare, spre a-i asigura baza care să-i permită preşcolarului însuşirea cunoştinţelor clasei
pregătitoare, iar învăţătorul care va prelua clasa pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei preşcolare
mari, pentru a şti pe ce elemente se poate spijini în procesul de instruire şi educare.
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care acţionează în sfera
tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea metodelor şi procedeelor
didactice, în activitatea de învăţare, precum şi de intervenţii în formele de organizare a procesului de
învăţământ, în primul rând în lecţii. Astfel, este bine de ştiut, că învăţarea, dominantă a vârstei şcolare, este
prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea
copilului pentru cunoaştere. În clasa pregătitoare, învăţătorul foloseşte jocul atât ca activitate de învăţare, cât şi
ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copil.
Este ştiut faptul că la trecerea de la grupa preşcolară mare la clasa pregătitoare educatoarea trebuie să
întocmească, pentru fiecare copil, o fişă psihopedagogică care se referă, pe de o parte, la aspectele atât de
variate şi de complexe ale personalităţii, iar pe de altă parte, la factorii care au intervenit sau intervin în
procesul de maturizare a copilului. Sub primul aspect, fişa psihopedagogică oferă o informaţie cu privire la
caracteristicile fizice, fiziologice, psihologice, culturale,educative şi permite distincţia între ceea ce este pozitiv
şi ceea ce este negativ, între ceea ce este realizat şi ceea ce impune acţiuni de activare sau de consolidare.
Sub cel de al doilea aspect, devine necesară o informare asupra factorilor exteriori, care exercită influenţe
pozitive sau negative asupra elevului.
Prin informaţiile pe care le oferă, aceste fişe pot fi considerate suportul ştiinţific al acţiunilor
pedagogice viitoare, precum şi un mare ajutor oferit învăţătorului în munca sa cu viitorul şcolar.
În concluzie, în momentul intrării în şcoală, copilul trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice
stucturate în ceea ce se numeşte „ maturitate şcolară”, echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare
între grădiniţă şi şcoală.

Bibliografie:
1. Curriculum pentru învăţămîntul preşcolar, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului,
2008;
2. Coord. Laurenţia Ciulea, Aplicarea noului curriculum pentru educaţie timpurie – o provocare,
Editura Diana;
3. Revista Învăţămîntul preşcolar, 2005.

1016
 Colaborarea grădiniţă-şcoală / Relaţia educatoare- învăţător-profesor

Jászay Laura–Andrea, profesor în învăţământul primar

Şcoala Gimnazială “ Tompa László“ din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita

Am elaborat lucrarea metodico-ştiinţifică în vederea obţinerii gradului didactic I. încă în anul 1996, cu
titlul: “ Unele aspecte actuale psiho-pedagogice şi metodice ale perioadei de trecere de la grădiniţă la
şcoală“. Am fost preocupată de această temă încă din primii ani ai carierei mele, dat fiind faptul că am
înţeles importanţa ei. Şi actualmente, având treizeci de ani de experienţă profesională, consider că această
temă trebuie actualizată. Se consideră că importanţa unei probleme pedagogice este definită de nevoile
sociale ale unei anumite perioade de timp. Dezvoltarea ştiinţifico-tehnică a timpurilor noastre necesită
îndeosebi acest considerent şi îl determină ca o necesitate socială exclusivă.
Efectele pedagogice ale revoluţiei ştiinţifice şi tehnice dovedesc importanţa socială mărită ale muncii
pedagogice. Între problemele pedagogice au o deosebită importanţă cele ce ţin de colaborarea între factorii
instituţionali. Astfel relaţia educatoare-învăţător-profesor trebuie să fie în sincron pentru ca educaţia să facă
faţă necesităţilor vieţii actuale. Educaţia formativă trebuie să ia locul educaţiei informative. Deci în locul
învăţării şi memorării pasive, cadrul didactic / de la toate nivelele/ trebuie să folosească o formă de
activitate pentru dezvoltarea capacităţilor. Acesta este un interes atât pedagogic cât şi social. Schimbarea
mentalităţii trebuie să cuprindă întreg sistemul educaţional / de la grădiniţă până la universitate/, în mod
treptat, armonic, bine gândit.
În ultimii ani s-au schimbat deci cerinţele faţă de şcoală. Această instituţie poate face faţă acestor cerinţe
doar dacă este precedată de o muncă corespunzătoare în grădiniţă. Aici trebuie să menţionez şi rolul
familiei. Problematica principală în cele mai multe cazuri, nu este de una aparţinând inteligenţei, ci a
incapacităţii de acomodare la regulile şcolii. Am observat că de multe ori dintr-un preşcolar curios, care
reacţionează intensiv la aspectele neobişnuite şi necunoscute încă, poate deveni un şcolar care în procesul
de învăţare este motivat doar de spaima notei rele. Trecerea de la o etapă la alta, are deci o mare importanţă.
Pentru ca elevii să aibă cât mai multe reuşite, este primordial ca pedagogii să cunoască multe aspecte de
ansamblu cum ar fi:
 despre dezvoltare în general,

 despre rolul aptitudinilor în dezvoltare,

 despre caracteristicile dezvoltării fizice, psihice şi sociale ale copiilor de diferite vârste,

 despre relaţia între formele de activitate şi procesele psihice / vorbirea, desenul, jocul, munca copiilor/

 despre factorii care influenţează dezvoltarea

 despre funcţii psihice necesare însuşirii tehnicilor de bază

 despre procedee de evaluare ale efectului de dezvoltare etc.

Educaţia contemporană, ca o funcţie socială din ce în ce mai complexă, poate fi concepută ca un sistem
de relaţii ce se formează între copil şi mediul ce-l înconjoară. Copilul de azi este supus numeroaselor
influenţe, sursele lui de informaţii sporesc simţitor, raporturile cu mediul înconjurător se îmbogăţesc şi se
complică. Totuşi, în perioada şcolarităţii, relaţia dominantă, cu profunde implicaţii pedagogice, rămâne cea
care se formează între pedagog şi elev, între educator şi educat. Această relaţie exprimă în fond chintesenţa
procesului educaţional, unde factorul conducător este pedagogul. El mijloceşte elementele ştiinţei şi culturii,
fiind păstrătorul tradiţiilor sociale, mediatorul între generaţia adultă şi cea tânără. Este în acelaşi timp un
agent dinamic al transformărilor profunde ale unei lumi angajate într-o amplă transformare economică,

1017
ştiinţifică, tehnică, culturală, morală. Este un model de gândire, atitudine, comportare pe care elevii îl
copiază, îl judecă în fiecare moment.
În lumina exigenţelor societăţii deci în faţa şcolii stau sarcini care reclamă unirea eforturilor tuturor
factorilor educativi pentru a putea fi rezolvate cu succes. Din acest motiv este foarte important colaborarea
grădiniţă-şcoală care implică relaţia de colaborare educatoare-învăţător-profesor.
Prof. înv. primar Jászay Laura Andrea, la 22. 03. 2015.

1018
 CONTINUITATEA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ
FACTOR IMPORTANT AL REUŞITEI ŞCOLARE
Prof. înv. primar Monica Jbanca
Liceul Tehnologic „Gh. Ruset Roznovanu”
Roznov, Jud. Neamţ

În orice stadiu al existenţei s-ar afla omul, el este produsul stadiilor anterioare. Sub influenţa
factorilor ereditari şi ai mediului socio-cultural, evoluţia sa este însoţită de transformări continue, devenite
caracteristici care îi definesc personalitatea. Aceste modificări, transformări de ordin cantitativ şi calitativ
sunt numite generic sub termenul de dezvoltare.
Învăţământul preşcolar ca parte integrantă a învăţământului preuniversitar, are scopul de a oferi
copiilor aflaţi la vârsta preşcolarâ condiţiile necesare pentru o dezvoltare normală şi deplină. Ea are în
vedere asigurarea acelor experienţe care să ţină seama de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale şi de
activitata sa fundamentală –jocul.
Grădiniţa realizează sprijinirea viitoarei activităţi şcolare prin două forme specifice: jocul şi
învaţarea, calea cea mai importantă prin care copilul primeşte învaţătura este – jocul.
Învăţarea are nu numai un caracter adaptativ la solicitările complexe ale mediului, ci ea este şi
principala modalitate de dezvoltare şi valorificare a potenţialului uman. Iată de ce în contextul actual al
transformărilor sociale, economice, demografice, ecologice, un rol important trebuie acordat învăţării de tip
inovator, cu caracter anticipativ şi participativ. J. Delors consideră că cei patru piloni ai educaţiei sunt: „a
învăţa să cunoşti; a învăţa să faci; a învăţa să fii; a învăţa să convieţuieşti”.( apud. Gh. şi Constanţa
Dumitriu, 2003)
Sensul dezvoltării psihice este ascendent, progresiv, însemnând treceri de la simplu la complex, de la
inferior la superior. De-a lungul ontogenezei, psihicul copilului se dezvoltă treptat, prin interacţiunea
eredităţii cu mediul şi educaţia.
„Trecerea de la senzaţie la percepţie, deci de la reflectarea însuşirilor izolate ale obiectelor şi
fenomenelor la reflectarea obiectelor în multitudinea însuşirilor acestora, de la imagini primare din percepţii
la imagini secundare din reprezentări, de la senzorial la logic, deci de la simţire la gândire, de la reflectarea
însuşirilor neesenţiale, accidentale ale obiectelor la surprinderea însuşirilor esenţiale şi generale ale acestora
echivalează cu dezvoltarea psihică a omului” (Bădică T., Marinescu E., Dutu O., 1976).
Transformarea existenţei contemporane are loc sub acţiunea a diverşi factori între care o importanţă
particulară are dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii. Progresul real nu e posibil prin multiplicarea factologică şi prin
proliferarea haotică de informaţii, a căror aglomerare ameninţă spiritul cu strivirea, ci prin ordine,
sistematizare, sinteză, orizont larg.
În această din urmă privinţă cea de-a doua jumătate a secolului promovează orientări integralist-
funcţionaliste ce determină o atitudine epistemologică unitară de concepere a cunoştinţelor şi a
instrumentelor de acţiune. Spiritul epocii atestă o vocaţie globalistă în ordonarea stocului imens de date
cucerite pe calea investigaţiei ştiinţifice şi prin conceptualizarea experienţei practice.
Dezvoltarea psihică nu este liniară, uniformă, continuă, ci polimorfă şi discontinuă, decurgând ca o
succesiune de stadii în care echilibrul alternează şi ritmează cu dezechilibrul, iar perioadele de transformări
psihice spectaculoase sunt urmate de perioadele de „relaxare”. Ea reprezintă procesul formării la copil de noi
seturi de procese, însuşiri şi dimensiuni psihice cât şi restructurarea continuă a acestora. Dezvoltarea psihică
nu este nici un proces impus din afară, nici unul preponderent genetic, ci un proces cu legităţi interne
proprii. Izvorul dezvoltării psihice îl constituie contradicţiile interne care apar ca urmare a influenţelor
externe. Astfel, ca factor extern, educaţia contribuie la declanşarea şi intensificarea luptei dintre elementele
contradictorii, oferind în acelaşi timp resursele şi mijloacele necesare pentru soluţionarea şi înlăturarea unor
contradicţii interne. Educaţia nu devine nemijlocit fapt al dezvoltării psihice, ci constituie punct de plecare
spre dezvoltare. Ca acţiune socială conştientă, ea poate stimula şi accelera aportul celorlalţi factori – mediul
şi ereditatea – în procesul dezvoltării.
Influenţele mediului şi educaţiei nu sunt preluate pasiv de copil, ci le opune propria sa activitate,
însemnând aşadar: receptivitate, rezistenţă, acceptare şi refuz. Altfel spus, reprezintă o opţiune. Acţiunea
educaţională apare ca o interacţiune unde se îmbină stimularea externă cu activitatea personală a copilului.
Forţa propulsoare a dezvoltării psihice este motivaţia, cauzalitate externă transpusă în plan psihic,
interiorizată şi asimilată. Este un proces viu, generativ care produce automişcare, autodeterminare, subiectul
îşi determină acţiunile din proprie iniţiativă în consonanţă cu interesele, structurile motivaţionale. Prin

1019
propria activitate, copilul redescoperă capacităţile umane obiective în mediul socio-cultural, le asimilează şi
le interiorizează, transformându-le în conţinut şi în organizarea vieţii psihice. Astfel, copilul se dezvoltă. În
activitatea sa de învăţare, copilul trebuie să reproducă pentru sine sistemul influenţelor şi cerinţelor externe
(P. Golu, 1985).
Educaţia contribuie la îmbogăţirea acestei experienţe într-un mod organizat, conform unor finalităţi,
insistând asupra realizării unei combinări optime între aspectul informativ şi formativ al acestei experienţe.
Învăţarea este un gen de activitate şi totodată o formă de cultură care solicită intens procesele intelectuale.
În înţelesul cel mai larg al cuvântului, învăţarea constituie „procesul dobândirii experienţei
individuale de comportare” (A. N. Leontiev), deci nu e vorba numai de formarea priceperilor şi însuşirea
unor cunoştinţe, ci ea vizează formarea motivaţiei, atitudinilor, sentimentelor, ca şi a voinţei. Tot ceea ce nu
este înnăscut este învăţat, se formează în experienţă, prin contactul cu mediul social şi cel natural. Astfel, se
înţelege că în procesul de învăţare este antrenat întreg psihicul, toate funcţiile, deşi nu totdeauna în aceeaşi
măsură.
Învăţarea ca fenomen complex şi dinamic are un conţinut bogat şi o sferă largă de cuprindere, fiind
reprezentat de noţiuni, concepte, coduri, relaţii, operaţii şi structuri cognitive, tipuri afective şi atitudini,
conduite, scheme acţionale, reacţii, sisteme de valori, comportamente sociale.
Structural, învăţarea se compune dintr-o serie de situaţii şi sarcini de învăţare care, pentru şcolarii
mici, reclamă efectuarea unor acţiuni ce vor răspunde unor sarcini practice concrete. Educatorul formulează
pe de o parte anumite sarcini faţă de copil, în funcţie de nivelul dezvoltării sale, dar stimulându-l în acelaşi
timp să-l depăşească. Pe de altă parte, copilul răspunde acestor sarcini şi le rezolvă, înregistrând progrese noi
în planul dezvoltării. Astfel, dezvoltarea apare ca o premisă a educaţiei (Vâgotski).
Dezvoltarea îşi are originea în şi se justifică prin învăţare, iar învăţarea îşi găseşte sensul de a fi,
prelungindu-se în dezvoltare. Mecanismul dezvoltării psihice este însuşirea care se bazează pe acele organe
funcţionale care există la nivelul activităţii creierului iar îmbinarea şi corelarea activităţii funcţionale
conduce la complicarea structurilor psihice (P. Golu, 1985).
Învăţarea se poate asocia cu modificarea deoarece direcţionează spre dobândirea de conduite,
cunoştinţe, atitudini, contribuie la formarea unor însuşiri psihice complexe în vederea adaptării la situaţii noi
de existenţă şi determină schimbarea comportamentului. Pentru a produce dezvoltare, învăţarea trebuie să se
desfăşoare ca proces acţional, integrat, sincronizând momentele interne ale valorificării experienţei şi
momentele externe comportamentale.
Pregătirea pentru şcoală trebuie să vizeze “factorii unei şcolarizări normale” astfel:
1. Dezvoltare fizică adecvată şi corelare între înalţime şi greutate;
2. Percepere auditivă corectă a sunetelor (auz normal)
3. Percepere vizuală corectă a literelor, cifrelor, simbolurilor (văz normal)
4. Articulare corectă a sunetelor (limbaj normal)
5. Grad de dezvoltare intelectuală satisfăcator (inteligenţă normală)
6. Maturizare afectivă suficientă
7. Organizare temporal-spatială corespunzătoare (limbajul vorbit se desfăşoară în timp, iar cel scris în
spaţiu – (“rostim sunete, scriem litere”)
8. Achizitionare corectă a noţiunii de schemă corporală (dreapta-stanga)
9. Coordonare motorie adecvată (prezenţa unei stabilităţi motorii şi lipsa inhibiţiei motrice)
10. Lateralitatea manuală definitiv precizată (foloseşte mâna stangă sau dreaptă)
11. Motivaţie adecvată (dorinţa copilului de a creşte mare)
12. Mediul socio-familial propice.
Învăţarea se poate asocia cu modificarea deoarece direcţionează spre dobândirea de conduite,
cunoştinţe, atitudini, contribuie la formarea unor însuşiri psihice complexe în vederea adaptării la situaţii noi
de existenţă şi determină schimbarea comportamentului. Pentru a produce dezvoltare, învăţarea trebuie să se
desfăşoare ca proces acţional, integrat, sincronizând momentele interne ale valorificării experienţei şi
momentele externe comportamentale.
Bibliografie
1. Noul Curriculum pentru invatamant prescolar 3-6/7 ani
2. Bădica, T.; Marinescu E.; Duţu O. (1976), Exerciţii pentru dezvoltarea vorbirii, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti
3. Dumitriu, Gh.; Dumitriu, C. (2003), Psihopedagogie, Editura Alma Mater, Bacău
4. Golu, P. şi colaboratorii, (1995), Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

1020
 Colaborarea gradinita-scoala! Relatia educatoare-invatator-profesor
Prof. Jipescu Mihaela

Educatia, educatori, profesori si invatatori suna aparte ,iar melodia aceasta inseamna evolutie
spirituala si dezvoltarea intelectului fiecaruia dintre cei ce-si doresc asta!
Noi, parintii, dorim ca in relatia cu copilul, educatoarea sau invatatoarea sa existe armonie si o
comunicare eficienta, astfel incat sa fie satisfacute nevoile cognitive si nevoile emotionale ale copilului.
Ar fi ideal sa avem o astfel de relatie. In acest trio formidabil trebuie sa stim ca nevoile copilului
sunt importante. In aceasta relatie, copilul ramane actorul si beneficiarul numarul unu al lucrurilor care se
intampla in acest sistem. Este important ca parintele si educatorul sa faca tot posibilul pentru a ajunge la un
punct de intalnire intre nevoile copilului si resursele sale. Educatorul devine foarte important pentru copil,
atat din cauza perioadei pe care o petrec impreuna la gradinita, cat si din cauza lucrurilor care se intampla
acolo. Mama si tata sunt repere fundamentale, primele figuri din viata copilului si de multe ori raman asa pe
parcursul intregii vieti, insa intervine si reperul educational, ”doamna” cum spun copiii, pe care de cele mai
multe ori o indragesc si al carui cuvant devine litera de lege, inclusiv cand sunt in clasele primare. Orice
spune “doamna” este sfant si parintii ar face bine sa se alinieze oricum, pentru ca, plecand de la premisa ca
nevoile copilului sunt fundamentale, ar fi de dorit sa avem coerenta intre viziunea educatorului si cea a
parintelui, in ceea ce il priveste pe copil. Daca vom avea divergente, cel care va plati va fi tot copilul: fie va
primi acasa mesaje negative despre educatoare, ceea ce il va debusola foarte tare si nu va sti ce sa creada, fie
va fi mutat la o alta gradinita. Lucrurile se pot complica destul de mult. E destul de important ca parintii sa-
si cunoasca bine copilul, sa-i cunoasca potentialul, nevoile, sa dea credit profesionistului, care este
educatorul, sa-i lase mana libera pentru ceea ce se intampla la gradinita si atata vreme cat nevoile copilului
sunt satisfacute, nu vor fi situatii de abuz sau de refuz.
Invatatoarea are “ceva” ce nu are educatoarea, acel argument de autoritate, care se mentine si dupa
terminarea programului de scoala, prin tema pentru acasa. Cand copilul este acasa si isi face temele sub
supravegherea parintelui, el este de fapt sub autoritatea doamnei invatatoare. Mai mult, de multe ori copiii le
spun parintilor: ” Nu inteleg foarte bine ce scrie aici. Doamna a zis ca…”. “Doamna” este al treilea personaj
din sistem, care, desi nu este prezenta fizic, este prezenta in mintea copilului, care se gandeste de multe ori
la ceea ce i s-a spus la scoala si nu la posibila pedeapsa pe care o va primi. Este posibil ca invatatoarea sa fie
satula de anii de invatamant pe care i-a parcurs sau sa fie demotivata de toate lucrurile oribile care se
intampla in sistemul educational, dar care din punctul meu de vedere, nu pot functiona ca justificare pentru
ce se intampla. Imi place sa cred ca in aceasta tagma profesionala a educatoarelor si invatatoarelor, se afla
inca foarte multe doamne cu extrema credinta, care-si fac meseria cu daruire si pasiune, care nu s-au
plictisit, nu s-au plafonat si in limitele puse de sistem, incearca sa faca tot posibilul pentru ca acei copii sa
continue sa mearga intr-un ritm bun pe traseul de dezvoltare inceput in gradinita. O invatatoare este foarte
atenta la nevoile copilului, mai ales la nevoile cognitive.
Avem o lunga traditie de a plasa pisica moarta in gradina celuilalt, pentru ca stiu cu certitutine ca
scoala aduce frecvent mesajul ca parintii nu-si fac treaba, asa cum parintii se ascund frecvent dupa mesaje
de genul: “scoala nu mai este cum era odata, nu invata nimic acolo, etc…” Sunt si profesori neimplicati,
insa, daca ramanem pe aceasta pozitie ca “tu esti de vina”, “ba tu esti de vina”, avem toate sansele sa nu
rezolvam nimic. Nu ne putem astepta ca aceste lucruri sa se remedieze asa, la nivel de sistem drept, pentru
ca vor fi parinti care vor avea aceasta atitudine si vor fi profesori care vor raspunde similar.
La clase V- VIII si apoi la liceu, lucurile au un risc mai mare de a scapa de sub control, dincolo de
particularitatile noi de varsta ale copilului. Studiile arata ca pe masura ce copilul creste, scade interesul/
apropierea parintelui fata de scoala. Sunt destul de frecvente situatiile de genul: ”am aflat ca este corigent
copilul meu si fug cu disperare la scoala, cu un buchet de flori, sa vad daca rezolv problema”. Traim intr-o
societate in criza, iar punctul comun intre parinte si educator este cel mai adesea situatia de criza. Parintele
si profesorul ajung sa vorbeasca tocmai cand copilul e la limita corigentei sau exmatricularii sau cand isi
bate joc de jumatate din profesori si asta se intampla pentru ca este chemat parintele la scoala.

1021
Comportamentele de risc pe care copiii le pot avea, dupa ce implinesc varsta de 11 ani sunt foarte mari.
Exista riscul sa apara: fumatul, consumul de droguri, sarcina nedorita, abandonul scolar (care atinge rate
foarte mari la clasele a-VII-a si a-VIII-a). Acum este perioada in care parintele trebuie sa fie cel mai aproape
de copil. Responsabilitatile sunt foarte mari, din partea dirigintelui dar mai ales din partea parintelui.
A face educatie este o meserie din vocatie, insa este o meserie care se face intr-un program bine
determinat, in anumite zile pe luna. A fi parinte insa, este o slujba pe care o alegem in cunostinta de cauza,
pentru ca atunci cand decid sa am un copil, stiu ca nu-l am doar de luni pana vineri de la 9:00 la 17:00, ci il
am pentru o viata si trebuie sa-mi asum aceasta viata, cu tot ce decurge din ea.
Educatorul (învăţător, institutor, profesor) trebuie să-şi recâştige funcţia de model cultural pe care
cândva, nu cu foarte multă vreme în urmă a deţinut-o. Educatorul nu poate fi un simplu funcţionar, ci un om
care are o vocatie şi o misiune. Pentru a fi un model veritabil şi iradiant, educatorul trebuie să se identifice
cu idealul cultural-educativ al comunităţii şi să trăiască autentic în valorile acestuia. Un educator adevărat
nu poate fi niciodată înlocuit de un computer, tocmai pentru ca acesta din urmă nu poate să se instituie într-
un model cultural. El poate purta un mesaj informativ, chiar foarte cuprinzător, dar nu şi unul formativ.

1022
 COLABORAREA FAMILIE – ŞCOALĂ
PENTRU ASIGURAREA REUŞITEI ŞCOLARE

Prof. inv. primar Joica MariaCristina

Scoala Gimnaziala Nr.1, Salatrucel

Fără sprijinul activ al părinţilor, şcoala nu poate realiza obiectivele educaţionale stabilite, oricât de
competenţi ar fi educatorii.
Părinţii trebuie să cunoască, să devină conştienţi de influenţa pe care o exercită prezenţa lor în viaţa
copilului, să fie convinşi că educaţia dată copilului, pentru societatea actuală este diferită de cele precedente,
că societatea actuală va fi diferită de cea actuală, iar copilul trebuie pregătit corespunzător.
Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în
şcoală şi de la comunitate.
Aspiraţiile, rezultatele şi sprijinul social şi familial constituie trei aspecte ale unei interacţiuni
dinamice între copilul individual şi cercul său imediat.
Implicarea părinţilor joacă un rol semnificativ în cadrul intervenţiei şcolare.
Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale
părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi.
Mediul familial este primul mediu educativ şi socializator pe care îl cunoaşte copilul şi a cărui
influenţă îi marchează esenţial dezvoltarea ca individ. Legătura copilului cu familia este extrem de puternică
şi de neînlocuit.
Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte despre cunoştinţele
despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, elevul le datorează educaţiei
primite în familie. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic,
intelectual, moral estetic, ş.a.. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din
cunoştinţele uzuale (despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiectelor casnice), familia este cea care ar
trebuie să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi gândirea copiilor. Copilul obţine rezultatele şcolare în
funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să asigure copilului cele
necesare studiului, trebuie să-şi ajute copilul la învăţătură. Acest ajutor trebuie însă limitat la o îndrumare sau
sprijin, nefiind indicat să se efectueze tema copilului. Cu timpul părinţii se vor limita la controlarea temei de
acasă şi a carnetului de note. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe
copil, dar nici să ajungă să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.
Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea,
cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de unele lucruri
încredinţate. Toate acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii „a avea cei şapte ani de-acasă”. Un
elev fără „cei şapte ani de acasă” va crea mereu probleme chiar şi ca viitor adult. Aici trebuie reamintit că, în
general, elevii nu primesc în cadrul şcolii nici un exemplu sau sfat negativ, toate acestea influenţându-l în
afara şcolii. Din cele 24 de ore ale unei zile, elevul este la şcoală 5 – 6 ore, de restul timpului fiind
responsabilă familia elevului. Uneori părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece şi unii
şi alţii nu doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia. A fi
părinte este ceva înnăscut, acest sentiment aflându-se în noi în stare latentă. Se întâmplă totuşi ca ceea ce
consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită situaţie, să nu fie tocmai ceea ce are
nevoie copilul în acel moment. De aici apar conflictele, rupturile dintre membrii familiei, renunţarea la
intervenţii din partea părinţilor care sunt depăşiţi de situaţie.
Una dintre cele mai importante preocupări ale familiei şi un punct comun pe care îl are aceasta cu
şcoala este orientarea şcolară şi profesională. Cei mai mulţi părinţi sunt bine intenţionaţi în alegerea unei şcoli
sau unei profesii pentru fiul sau fiica lor. Dar, de multe ori, buna intenţie şi buna credinţă sunt tocmai sursele
greşelilor lor deoarece acestea nu ţin loc de competenţă şi de pricepere. Greşelile părinţilor decurg uneori şi
din prea marea dragoste pe care o poartă copiilor.

1023
 De aceea între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin
vizite reciproce, şedinţe şi lectorate cu părinţii.
Un parteneriat familie-şcoală este relaţia cea mai profitabilă pentru toţi cei ce participă la acest demers.
Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru şi şcolarul nostru.
Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la succes, ce îl interesează
şi-l pasioneză, iar parinţii vor cunoaşte în ce momente să-l susţină pe şcolar, în ce fel să-l motiveze şi să-l
ajute.
Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este
factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă,
să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea
omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii
sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special
pentru acest lucru.
Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a
stimula calitatea de om.
Şcoala a rămas punctul de pornire al orientării şcolare şi profesionale prin acţiuni de informare asupra
posibilităţilor de continuare a studiilor, de detectare a intereselor profesionale şi a aptitudinilor, de discutare a
criteriilor după care elevii îşi decid viitorul şi ponderii de implicare a părinţilor în alegerea şcolii şi a profesiei
pe care copiii lor o vor urma, dacă profesia aleasă este cea dorită de copil şi dacă aceasta din urmă are
disponibilităţi intelectuale.
În viaţă nimic nu este garantat sută la sută. În cele din urmă, fiecare copil va trebui să aleagă singur
calea pe care vrea să meargă. Şansele de a influenţa un copil în mod pozitiv pot fi semnificativ crescute dacă,
prin aceste dezbateri, lectorate, activităţi de consiliere părinţii ar dedica câteva ore în plus pentru a afla lucruri
noi despre dezvoltarea şi comportamentul tipic al copilului.
Se constată că unele familii manifestă totală încredere în rolul pe care şcoala îl are asupra dezvoltării
copilului, pe când altele sunt dezinteresate.
Parteneriatele dintre şcoală şi familii pot:
a. ajuta profesorii în munca lor;
b. perfecţiona abilităţile şcolare ale elevilor;
c. îmbunătăţi programele de studiu şi climatul şcolar;
d. îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor;
e. dezvolta abilităţile de lideri ale părinţilor;
f. conecta familiile cu membrii şcolii;
În ceea ce priveşte relaţia şcoală-familie se impun deschideri oferite părinţilor privind aspectele
şcolare, psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale, juridice etc.
Un studiu realizat în ceea ce priveşte necesitatea colaborării şcoală–familie enumeră patru motive
pentru care şcoala şi familia se străduiesc să stabilească legături între ele:
a. părinţii sunt juridic responsabili de educaţia copiilor lor;
b. învăţământul nu este decât o parte din educaţia copilului; o bună parte a educaţiei se petrece în afara
şcolii;
c. cercetările pun în evidenţă influenţa atitudinii parentale asupra rezultatelor şcolare ale elevilor, în
special asupra motivaţiilor învăţării, precum şi faptul că unele comportamente ale părinţilor pot fi favorizate
datorită dialogului cu şcoala;
d. grupurile sociale implicate în instituţia şcolară (în special părinţii şi profesorii) au dreptul să
influenţeze gestiunea şcolară.
În general, toată lumea apreciază efectele benefice ale unei participări foarte active a părinţilor la
activităţile şcolare. Numeroase cercetări la nivel de învăţământ primar şi chiar secundar au pus în evidenţă
aspectul determinant al calităţii interacţiunii dintre familie şi şcoală asupra educaţiei copiilor.
Această recunoaştere a importanţei părinţilor în favorizarea succesului şcolar al tinerilor a determinat
autorităţile educative să susţină necesitatea întăririi legăturilor dintre părinţi şi şcoală. Dealtfel, în contextul

1024
actual, aceste legături par a fi mai necesare ca niciodată. Într-adevăr, misiunea socială a şcolii depăşeşte tot
mai mult simpla atingere a obiectivelor pedagogice ale curriculum-ului şcolar având în vedere şi faptul că
mulţi părinţi sunt prea preocupaţi de problemele familiale, profesionale sau sociale pentru a putea urmări
evoluţia copiilor lor sau coerenţa dintre educaţia pe care copilul o primeşte în familie şi cea şcolară.
Atât părinţii cât şi cadrele didactice beneficiază de avantajele unei astfel de colaborări. Binefacerile
sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă şi depăşirea stereotipurilor, şi continuând cu
identificarea unor interese comune în beneficiul copiilor. În sfârşit, colaborarea este benefică şi pentru şcoală,
părinţii aducând deseori resurse suplimentare ce pot susţine rolul educativ al şcolii dar oferă şi un cadru pentru
o continuă reevaluare.
Educaţia, sub toate formele ei, e chemată să găsească soluţii prin care copilul să se adapteze rapid şi
eficient la societatea în care trăieşte. Oricât s-ar strădui, şcoala nu poate înlocui restul instituţiilor care au
misiunea de formare a cetăţenilor conştienţi, cu o conduită civilizată. Educaţia şcolarilor în şcoală nu are sorţi
de izbândă fără o colaborare strânsă cu alţi factori activi implicaţi în procesul instructiv-educativ. Între aceştia,
familia, considerată dintotdeauna celula de bază a societăţii şi "un soi de personalitate colectivă" de a cărei
armonie generală depinde dezvoltarea personalităţii copilului, are un rol foarte important în ajutorul pe care
trebuie să îl dea şcolii. Oricine lucrează în învăţământ observă cum familia nu mai poate realiza astfel de
temelie şubredă, şcoala nu poate construi certitudini. Formarea ca cetăţean se află sub influenţa societăţii şi în
special a familiei.
Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activităţi ale şcolii cu
aceasta (lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare). Părinţii trebuie
să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe
care trebuie să o afişăm. Aşadar e o sarcină a şcolii să identifice situaţiile problemă din familiile copiilor, să
dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de
colaborare şcoala-familie este determinantă în educarea copiilor. Educaţia în familie devine astfel un proces
de pregătire pentru viaţă, prin întâmpinarea şi rezolvarea problemelor de viaţă.
În concluzie, trebuie spus că cei doi factori educativi, familia şi şcoala, trebuie să aibă acelaşi scop –
formarea personalităţii umane integrale şi armonioase.

BIBLIOGRAFIE :
1. Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L., „ Didactica”, manual pentru clasa a X-a,
şcoli normale, E.D.P., R.A., 1997;
2. Kant, Im., Tratat de pedagogie. Iaşi, Editura Agora, 1992.
3. Nica, I, Ţopa, L., Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1974;
4. Nicola, I., „ Pedagogie”, E.D.P., R.A., Bucureşti, 1992;

1025
 COLABORARE GRĂDINIŢĂ ŞCOALĂ
RELAŢIA EDUCATOARE-ÎNVĂŢĂTOR-PROFESOR

Prof.Înv.Preşc. Jurje Lucreţia

Învăţământul românesc, şi nu numai, e împărţit în cicluri primare iar această împărţire de multe ori
duce la o separare a ideilor ,a scopurilor predării si evaluării copiilor aflaţi în tutela noastră. Împărţire se
face de cele mai multe ori din cauya lispei timpului şi a comunicării cadrelor didactice şi a stilului diferit de
predare ,învăţare şi evaluare specifice ciclului respectiv. De multe ori fiecare avem tendinţa să credem ca
bucăţica noastră e cea mai importanat în procesul educaţional şi nimeni nu poate face mai bine decât noi
ceea ce noi facem. Greşit. Fiecare parte o parte ,desigur importantă , dar care are continuitate sau a fost
continuitate a celorlalte părţi implicate in procesul educaţiei copiilor .
În primul rând educatoarele încep partea de acomodare a micuţilor copilaşi cu mediul educaţional
formal, ele stabilesc şi încep educaţia de bază a comunicării, a noţiunilor de bază despre ştiinţe , om şi
societate , artă ,joc şi tot ce ţine de socializare. Acest proces trebuie predat, prezentat copiilor având în minte
pregătirea pentru şcoală care e scopul de bază a grupei mari la grădiniţă. Această pregătire pentru şcoală
trebuie făcută in schimb de idei cu învăţătorii ba chiar pot fi activităţi în parteneriat facute astfel încât
fiecare parte să ştie şi să aprecieze munca celuilalt şi să continue benefic pentru elev .
În al doilea rând învăţătorii pun bazele scrierii ,citirii şi a legăturilor între cele studiate urmărind
progresul individual şi predând lucrurile de bază pentru toată şcolaritatea ce urmează. În ciclul rpimar se
pun bazele aritmeticii ,gramaticii ,istoriei ,geografiei , a tuturor materiilor ce vor fi studiate de+a lungul
anilor de studiu . Ei pleacă de la elementele învăţate în grădiniţă şi facând legătura cu ele merg armonios si
duc la progres cunoştinţele acumulate ba chiar ducându+le la un stadiu de aplicabilitate în viaţa de zi cu zi .
La această vârsta pedagogii pot apela la sentimente ,la valorile dobândite în familie ,la disciplina dobândită
în grădiniţă ca împletindu+le să obţină elevi care vor fi pregătiţi şi pentru viaţa din exteriorul şcolii.
În al treilea rând şi nu ultimul bineînţeles ,profesorii preiau elevii de la clasele primare având rolul
de descopri talente ,calitatăţi individuale ale elevilor cu scopul de a+i îndruma pentru alegerea viitorului
,pentru a le forma o disciplina pentru viaţă. Predând fiecare disciplina lui profesorii au şansa in a fi mai
obiectivi în a descoperi abilităţile elevilor la ora lor şi de a fi capabili sa îi laude facând abstracţie de
rezultatele elevului la celelalte materii . Profesorul fiind pregătit în domeniul lui specific e mult mai calificat
decât învăţătorul să observe repede dacă un elev are abilităţile necesare pentru materia lui sau aplicabilitatea
ei .
Toţi trei –educatoarea ,învăţătorul ,profesorul- sunt parte din procesul de învăţământ parcurs de elev
şi ei sunt cei mai calificaţi să ajute elevul în drumul lui prin şi după absolvirea şcolii să îşi găsească drumul
în viaţă.Deoarece scopul educaţional e ca şcoala să pregătească elevii pentru societate fie pentru studii fie
pentru câmpul muncii. Ei trebuie să comunice cât mai mult şi să se aprecieze reciproc astfel încât trecerea
de la un ciclu şcolar la altul să fie rezonabil.

1026
 Drumul către şcoală poate fi uşor

Prof.Iudita KERN,Grădiniţa P.P.Bocşa,jud.Caraş-Severin

Atât în grădiniţă cât şi în şcoală ,dacă ne vom întreba înaintea fiecărui act didactic:
Ce va şti să facă preşcolarul cu tot ce a acumulat în plan intelectual şi comportamental,va fi capabil să
selecteze acele achiziţii care îl vor ajuta să se descurce în situaţii problemă,cu siguranţă că vom putea privi
fiecare copil din faţa noastră.
Pregătirea pentru şcoală presupune,alături de obţinerea de către copil a unei stări de disponibilitate
pentru activităţi de învăţare de tip şcolar ,şi familiarizarea cu caracteristicile şi statutului şi rolului de
elev.Trecerea de la grădiniţă la şcoală este un pas important ,deoarece,la grădiniţă,copiii sunt încurajaţi să se
simtă liberi,se respectă plăcerea pentru ceea ce fac,pe când la şcoală sunt obiective mai precise ,se impune
respectarea programului şi a cerinţelor didactice.
Din practică se contată că majoritatea copiilor din grădiniţe merg la şcolile din apropiere.Această situaţie
crează premisele întreprinderii unor demersuri în vederea adaptării copilului de grupă mare la viaţa de
şcolar.În anul pregătitor,cele două comisii metodice(învăţători şi educatoare)pot realiza o serie de activităţi
comune concrete,în care copilul de 5-6ani să fie factor activ.Prin aceste activităţi se va viza o trecere cât mai
uşoară de le specificul vieţii de preşcolar,la specificul vieţii de şcolar.
În continuare enumăr câteva idei ce au la bază colaborarea grădiniţă-şcoală,având ca scop familiarizarea
copilului cu caracteristicile statutului de elev:
-şedinţe comune,confătuiri,consilii pedagogice,seminarii metodico-practice,mese rotunde cu participarea
cadrelor didactice(educatoare şi învăţători)şi a părinţilor ,în vederea abordării problemelor majore comune,
-contactul direct dintre preşcolari şi şcolarii mici în activităţi comune,cu impact emoţial,cu prilejul unor
sărbători:Ziua mamei,Ziua tatălui,Ziua copilului,Ziua Europei,ce favorizează cunoaşterea interpersonală;
-vizite şi asistenţe reciproce ,cu obiective,activităţi,resurse,responsabilităţi clar stabilite,activităţi comune
urmate de analize şi discuţii;
-activităţi demonstrative cu caracter practic şi artistico-plastic,a căror desfăşurare impune colaborarea
preşcolarilor cu şcolarii,în activităţi interactive;
-activităţi comune care dezvoltă interesul faţă de lectură(ex.Secretul cărţii,Citim în iarbă,Să citim pentru
mileniul III-proiect educţional naţional).
-implicarea preşcolarilor în derularea unor manifestări festive în şcoală(ex Serbările toamnei,Târgul de
mărţişoare,etc).

1027
 Colaborarea grădiniță-școală. Relația educatoare-învățător-profesor.
Kinda Ibolya, Grădinița cu PP nr.28, Brașov

Pregătirea copilului preșcolar pentru activitatea din școală constituie un scop fundamental
al procesului instructiv-educativ din grădiniță și totodată criteriul esențial al eficienței
învățământului preșcolar.
Pregătirea copiilor pentru școală nu reprezintă în sine o problemă nouă. Ea a fost înscrisă
în multe programe pentru grădinița de copii, elaborate de-a lungul anilor, și a stat permanent în
atenția educatoarelor. Totuși ce a apărut diferit de la o programă la alta a fost modul cum a fost
concepută și cum s-a realizat această pregătire.
Vârsta preșcolară este perioada în care se modelează vittoarele capacități intelectuale,
practice și calități morale ale preșcolarului. Educația preșcolară presupune dirijarea copilului nou
venit în grădiniță la școală, spre starea de adult făcându-l să se adapteze pe plan social și
formându-i o judecată liberă. Este o operă de creație și de dragoste pentru copiii cu care lucrăm.
Este recunoscut faptul ca perioada preșcolară lasă cele mai profunde urme asupra personalității
în devenire, deoarece acesta este perioada receptivității, sensibilității, mobilității și flexibilității
psihice dintre cele mai importante.
Este bine de știut că pregătirea pentru școală nu poate fi concepută decât dintr-o
perspectivă dinamică și complexă, ca proces continuu, de durată, ce angajează ansamblul
laturilor principale în sfera dezvoltării psihice a copilului, ceea ce implică întreaga activitate
desfășurată în grădiniță.
Ideea de a-l pregăti pe copil pentru școală nu înseamnă dobândirea unui volum de
cunoștințe, cât mai ales formarea unor capacități și abilități intelectuale care să îi ușureze munca
de învățare, precum și de stimulare a curiozității, de trezire și formare a interesului de cunoaștere.
Pregătirea psihologică a preșcolarului pentru școală nu se reduce la asigurarea unui nivel
intelectual adecvat școlarizării, ci ea implică și pregătirea sa afectivă și cea volițională pentru
viitoarea viață și munca de școlar.
Grădinița este primul mediu educativ și socializator de tip organizațional pe care îl
cunoaște copilul. Perioada preșcolarității, care se suprapune perioadei preoperatorii identificate
de câtre J. Piaget este o perioadă de intensă dezvoltare a copilului, marcată de achiziții

1028
remarcabile care se îndreaptă treptat de la cantitate la calitate și diversitate, în planurile de
analiză cognitivă sau psihosocială.
Grădinița trebuie să creeze premise favorabile pentru realizarea continuității
învățământului preșcolar cu cel primar. În grădiniță accentul se pune pe gândire și imaginație, nu
pe memorie, pe educație și nu pe instrucție. Aspectul formativ în pregătirea copiilor pentru
școală implică informația, dar important este nu ce densitate de cunoștințe are copilul, ci modul
în care el gândește, de adaptează, operează cu cunoștințe, le aplică în situații reale, în rezolvarea
unor sarcini concrete.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din
grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea
educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din
primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea
copilului pentru şcoală.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi
,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii , noutatea condiţiilor de activitate, şi mai
ales specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale
psihice, diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite
anterior.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,
constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea perceptiv-
motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în
colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a
procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a
educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.

1029
Bibliografie

1. Instrumente și modele de activitate în sprijinul pregătirii preșcolarilor pentru integrarea în

clasa I, Editura didactică și pedagogică, București, 1983
2. Revista națională Educatoarea.ro – Nr. 19 Mai 2009, Editor Century Image
3. Revista națională Educatoarea.ro – Nr. 28 Februarie 2010, Editor Century Image
4. Revista națională Educatoarea.ro – Nr. 24 Octombrie 2009, Editor Century Image

Webografie
1. http://www.rasunetul.ro/legatura-dintre-gradinita-si-scoala

1030
 COLABORAREA DINTRE ŞCOALĂ ŞI GRĂDINIŢĂ

Prof. Înv. primar KOKA ENIKŐ-ANDREA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.3 GALOŞPETREU

Preşcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative şi are o

importanţă deosebită pentru procesul şcolarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea influenţelor
educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi
şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera
cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile şi în special în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de
observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective
,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Pentru ca învăţământul să se bucure de însuşirea de a fi eficient, de a se dovedi un învăţământ de
calitate trebuie să ţină cont de câteva cerinţe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învăţător şi părinţi ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personaliţătii umane, conlucrarea şi
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor .
- cunoaşterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în şcoală; fără aceasta, munca,
învăţătorului este foarte grea şi cu rezultate slabe .
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi
şcoală este plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în special în programele grădiniţei şi ale
clasei pregatitoare. Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic care
acţionează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea metodelor
şi procedeelor didactice, în activitatea de învăţare precum şi de intervenţii în formele de organizare a
procesului de învăţământ în primul rând lecţii. Astfel, este bine de ştiut că învăţătura dominantă a vârstei
şcolare este prezenţa în diferite forme şi la vârsta preşcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface
interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaştere.. Printre aspectele continuităţii grădiniţei cu şcoala nu sunt
mai puţin importante cele care privesc formele de organizare şi desfăşurare a activităţii. În acest sens,
experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi vizite la şcoală, vizita şcolarilor în
grădiniţă, serbări comune, plimbări şi programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanţei dintre
grădiniţă şi şcoală. Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o
impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari. Prin stabilirea contacte cu
şcoala şi cu învăţătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituţia dar şi cu cele mai importante personaje
ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniştilor şi a stărilor afective negative pe care le generează
perspectiva primei zile de şcoală.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

1031
ACTIVITATI COMUNE ALE PRESCOLARILOR SI SCOLARILOR:
- familiarizarea prescolarilor cu activitatile scolare;
- Incondeierea oualor de Paste.
- Confecţionarea unor felicitari pentru mame;
- Desen, pictură, lucrări practice;
- Prezentarea unor programe de cantece si poezii ;
- Expoziţie cu lucrările preşcolarilor, în holul grădiniţei şi al şcolii;
- Expoziţie cu lucrări ale elevilor cls. pregătitoare în holul grădiniţei şi şcolii
- Program artistic

1032
 ”Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor”

Lucrarea a fost redactată de:

Educatoarea KOVÁCS EMESE
Prof. în Înv.Preșcolar
Școala Gimnazială ”Petres Kalman” Sîmbriaș
Grădinița de Copiii cu Program Normal ISLA nr.55
Județul Mureș
România

”A fi educator nu înseamnă a exercita o meserie, înseamnă a îndeplini o misiune, a face un

apostolat”.
-Milaret G.-

Necesitatea unei colaborări funcționale în procesul de instruire-educare din primele două etape
din viața unui copil este de indispensabil. Rolul colaborării dintre educatoare-învățător este la fel
de important. A fi profesor sau educator, învatator sau instructor școlar, este o mare onoare.
Grădinița trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea intelectual-emoțională a
copilului.
Marele psihopedagog Pestalozzi , afirma acum două secole că “vârsta preşcolară a fost şi va
rămâne pentru copii, temelia educativă a întregii vieţi”. Acest lucru se poate aplica şi
demonstra, chiar acum în zilele noastre. Pornind de la această premisă, putem susţine faptul că
la o evoluţie pozitivă a copilului, unul dintre cei mai importanţi factori este grădiniţa. Fiind
prima verigă a sistemului de învăţământ, ea reprezintă un element crucial în procesul, dar şi în
dezvoltarea fizică, psihică şi emoţională a copilului. Un rol foarte important în realizarea cu
succes a acestui proces îl are educatoarea. Rolul acesteia este să promoveze, să coordoneze şi să
dirijeze întregul proces educativ. Menirea fiecărei educatoare este de a şi-l face pe copil partener
în demersul educativ. Ea trebuie să susţină şi să consolideze dezvoltarea şi comportamentul

1033
copilului, raporturile cu sine şi cu ceilalţi, astfel încât acesta să poată atinge momentul când îşi
formulează singur reguli şi principii.
Educatorea trebuie să se transforme într-un model pentru cei care-i îndrumă, creionând profilul
unei persoane calde şi sensibile. Ea este mai mult decât un exemplu în materie de comportament,
personalitate şi prezenţă estetică.
O perioadă foarte îndelungata, copilul are contact cu un număr mare de cadre didactice, care își
pun amprenta într-un mod pozitiv sau negativ asupra copiilor.

Un profesor care știe să își predea materia și care reușeste să atragă copiii la orele sale va avea
mai multe șanse să devină un model pozitiv decât cel care preferă să păstreze o distanța între
predare și personalitatea copiilor.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa. În perspectiva unei bune
colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante
pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor. Scopul
final important al învăţământului preşcolar este pregătirea copilului pentru startul şcolar, din
toate punctele de vedere posibile. Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra
cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi
contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi
afective, de a contribui la socializarea copiilor.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, accentuarea
pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la
mediul social şi înconjurător.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I-II, susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării
în şcoală, copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea
ce se numeşte ,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire
pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.

1034
 Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I-II necesită o
muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra
unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală. Legătura dintre grădiniță și școală se
realizează prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este
vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor si procedeelor didactice, în
activitatea de învățare. În clasa I-II învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și
ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care
privesc formele de organizare si desfășurare a activității. În acest sens,experiența dovedește că
desfășurarea unor activități comune cum ar fi: vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță,
serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le
produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.
An de an ne străduim din răsputeri ca activitățile comune să aibă un răsunet pozitiv , ca
cele mai multe scopuri propuse de noi, cadre didactice, să se realizeze. Dorim ca copii, elevii
noștri să se poată bucura de copilărie, și fără prea mult efort, cu multă voioșie să se dezvolte, să
se transforme în adolescenți, tineri care cu ajutorul nostru anticipat, să poată să-și ridice vocea și
să se facă ascultați.

„Subiectul studiilor noastre este umanitatea; scopul nostru este de a deveni profesori. Ei bine,
ceea ce defineşte un profesor este iubirea pentru copil; iar că acestă iubire transformă datoria
socială a educatorului în conştiinţa mai înaltă a unei misiuni.”

-Maria Montessori-

1035
 Relaţia grădiniţă-şcoală
Prof. Kulcsár Rozália

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin de
urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către
școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest
lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală. Frecventarea
grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol
important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate
de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o
continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze
jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare.
Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim–
dezvoltarea personalităţii copilului.

Este necesar să se asigure o colaborare funlacţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.

Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.

Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.

În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.

Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.

Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim
acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de

1036
modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.

1037
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ȘCOALĂ

Învățător: LĂBUȘ DANIELA

Pentru o colaborare bună între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului la școlă.
Pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de
învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul
propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se
poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe
care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale
grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
Învățătura, dominantă a vârstei școlare este prezentă în diferite forme și la vârsta preșcolara, ca izvorând
din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa pregătitoare și în
clasa I, învatatorul foloseste jocul atât ca activitate de învatare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere
pentru copii.
Din practică, se constată că desfășurarea unor activități comune cum ar fi: vizite la școală, vizita
școlarilor în gradiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea
distanței dintre gradiniță și școală.Vizitele preșcolarilor în scoală trebuie să fie bine organizate pentru a le
produce o impresie plăcută și puternică, pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.
Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a
foștilor »elevi », iar învățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.
Consider că pentru o mai bună colaborare între grădiniți și școală ar fi binevente și altfel de activități:
participare reciprocă a educatoarelor și învățătorilor la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la
activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de comunicări.
Din păcate, la școala unde funcționez( populația școlară în procent de 99 % de etnie romă), elevii care vin
in clasa pregătitoare nu frecventeaza grădinița decât în procent de 30% și atunci se constată
disfuncționalități în procesul instructiv educativ.
Colaborare între grădiniți și școala există, dar grupele nu sunt omogene din punct de vedere al vârstei și
atunci nu se mai poate vorbi de o pregătire a preșcolarului pentru a intra în viața de școlar.

1038
 Este știut faptul că în momentul intrării în şcoală, copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri
psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”,
,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi
şcoală.

1039
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ- ŞCOALĂ

Profesor învăţământ primar LACHE IONICA

Şcoala Gimnazială nr. 1 Gârceni – Vaslui
”Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un
ansamblu indisolubil și original. În succesiunea perioadelor, copilul rămâne una și aceeași ființă în curs de
metamorfozare.”
(H. Wallon)

Unul dintre scopurile educației preșcolare, începând mai ales cu grupa mare, este pregătirea copilului
pentru cea de-a doua treaptă a sistemului național de învățământ, școala primară.
Un sistem national de învățământ este eficient dacă este unitar și încurajează continuitatea între treptele de
învățământ
Activitatea din grădiniţă se bazează pe ponderea evidentă a activităţilor libere, a jocurilor, a relaţiilor cu un
plus de afectivitate între educatoare şi copil. De la acest climat se trece apoi brusc la un climat directiv, bazat pe
o disciplină fermă, care solicită îndeplinirea cu regularitate şi conştiinciozitate a sarcinilor activităţilor de
învăţare. În aceste condiţii rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze” şi să le asigure
achiziţii educativ-instructive în şcoală, să ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care favorizează
accesul la învăţământul primar fără a se substitui şcolii. Grădinița oferă un cadru organizat,
instituționalizat în dezvoltarea generală polivalentă a copilului și în pregătirea specifică pentru școală. Aceasta
nu poate fi realizată doar în pragul debutului școlarității, ci pe parcursul vârstelor preșcolarității, ansamblul
formelor de activitate din grădiniță putând împlini efecte formative, sporite în pregătirea copilului pentru
școală.
Educatoarea planifică activități (în principal jocuri) prin care urmărește formarea și dezvoltarea unor
abilități, capacități, cunostințe utile în clasa I (clasa pregătitoare): recunoașterea și scrierea cifrelor,
recunoașterea unor sunete, dezvoltarea motrică-trasarea corectă a unor semne grafice, dezvoltarea atenției,
memoriei, limbajului, etc.
În această perioadă are loc dezvoltarea puternică a limbajului, se pun bazele operaţiilor gândirii (sinteză,
analiză, abstractizare, generalizare, comparație) prin acţiune nemijlocită cu obiectele se dezvoltă memoria,
atenţia, imaginaţia și, în același timp, copilul, prin faptul că intră într-o colectivitate, își dezvoltă abilități și
atitudini care îi vor fi utile mai târziu, la școală: sentimente de prietenie, respect, atitudinea de cooperare, de
apartenență la un grup, spiritul de învingător.
Trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de măsuri ce implică, în primul
rând, stabilirea unui parteneriat permanent grădiniță-școală. Colaborarea poate lua mai multe forme:
- colaborarea între cadrele didactice: discuții, schimburi de opinii, studierea reciprocă a documentelor
oficiale, analiza componentelor educaționale ale acestor două trepte obiective, conținuturi, strategii
didactice;
- desfășurarea unor activități comune grădiniță-școală: jocuri distractive, de mișcare, dramatizări, jocuri
didactice, vizite, activități practice etc.
Grădiniţa constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul ştiinţific al
procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele
de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. În mod evident clasa pregătitoare constituie o
verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o
îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar, cât şi şcolar începător.Faptul că clasa
pregătitoare a fost abordată atât în mediul preşcolar şi acum în mediul şcolar demonstrează înca o dată faptul că
grădiniţa şi şcoala reprezintă două trasee educative successive, dar părti ale aceluiaşi proces care trebuie să
rămâna unitar. Legătura dintre respectivele instituţii se cere întărită pentru ca trecerea de la una la alta să
asigure continuitatea proiectelor şi finalizarea lor adecvată. Parteneriatul grădiniţă-şcoală pune pecetea acestei
legături şi dă posibilitatea personalului didactic din cele două instituţii să caute împreună acele prilejuri de
colaborare care să faciliteze integrarea copilului în mediul şcolar.

1040
 Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregătitoare necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece atenţia acestora va trebui să se îndrepte spre exersarea proceselor
psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Bibliografie:

- „De la grădiniţă la şcoală”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti 1975
- „Integrarea copilului în activitatea şcolară”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti
1978
- Păuna, Adriana Camelia. ”Rolul jocului în asigurarea continuității între activitatea din grădiniță și cea
din școală”. Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2010
- Wallon, Henri. ”Evoluția psihică a copilului”. București, E.D.P. 1975.

1041
 RELATIA GRADINITA-SCOALA-FAMILIE
-FACTOR IMPORTANT IN DEZVOLTAREA
PERSONALITATII COPILULUI PRESCOLAR-

Prof. înv. primar LAL ANA-LIA

,,Sa educi cu adevarat inseamna sa trezesti in cel de langa tine acele resurse acre-l pot
ridica , inseamna sa-l conduci pe celalalt spre descoperirea de sine , dandu-I un imbold in
perspective unei evolutii firesti , pe masura felului de a fi , nu directionat de catre tine , ci de ceea
ce descopera el ca I se potriveste , nu oferindu-I adevarul de-a gata , ci indicandu-I directia
posibila pentru a-l gasi.’’
Educatia-iubire, edificare, desavarsire, Constantin Cucos

Evolutiile rapide din viata sociala de astazi , modificarea statutului si al sotiilor in cadrul
acesteia , atributile femeii, fac rolul gradinitei mai mare , nu numai in ceea ce priveste educatia
copiilor , ci si a parintilor. Gradinita trebuie sa gaseasca o punte de legatura cu familia , aratand
parintilor noi cai spre educatie in beneficiul copiilor. Ea constituie institutia cu un mediu social
educative impregnant in probleme de natura psihologica si de dezvoltare care ii confera un rol
deosebit de formativ.
Familia comtemporana este caracterizata de o constelatie de problem si de situatii care ne
provoaca sa-I reanalizam coordonatele , sa cautam solutii sis a o sprijinim cat mai adecvat pentru
a le rezolva. Ca institutie initiala de formare si educare a copilului , familia se gaseste de multe
ori in contradictie cu scoala si chiar cu comunitatea socioculturala sau profesionala. Ca unitate de
adulti ea traieste drama complexitatii situatilor economice, cultural si de relationare din epoca
noastra.
O educatie adevarata , reala , se fundamenteaza in familie , iar apoi se continua in gradinita
si scoala.
Familia: -constituie cea mai veche institutie create de om de-a lungul existentei sale istorice;
-reprezinta o forma de comunitate umana ale carei relatii intre membrii sai permit continuitatea
specie umane si evolutia societatii;
-este micromediul social in care incepe socializarea individului;
-este principala sursa care ofera omului modele generale de comportament social;

1042
-privita ca nucleu social este prima care influenteaza dezvoltarea omului.
Ca mediu , gradinita si scoala se deosebeste de familie prin:
-programul sau progresiv – educativ;
-solicitarea mai expresiva a copilului de a se exprima si a actiona, de a intelege si a gandi,
percepe, simti ceea ce se impune prin activitati si materiale ilustrative cu care opereaza
educatoarele si invatatoarele.
Insa dupa cum am mai amintit mai sus , responsabilitatea dezvoltarii copilului in primele
etape ala vietii, revine in primul rand familiei sale. Chiar si atunci cand institutia scolara ofera
programe foarte bune, ea nu poate contracara experientele negative accumulate de copil in
familia sa. Ceea ce invata copilul in institutia scolara , pierde din eficienta si importanta,
rezultatele fiind considerabil scazute daca parintii nu intaresc si nu valorifica programele
desfasurate in gradinita si scoala.
Familia si scoala sunt cei doi factori care modeleaza personalitatea copilului. Ele trebuie sa
conlucreze , nu sa mearga in directii opuse.
Relatia armonioasa dintre gradinita, familie si scoala duce la realizarea obiectivului
invatamantului prescolar si cel scolar, acela de a oferi sprijin competent pentru dezvoltarea in
plan fizic, intelectual si social a copilului, pregatindu-l pentru o cat mai buna adaptare la
activitatea scolara si pregatindu-l pentru viata in general.

1043
Colaborarea grădiniță –școală! Relația educatoare-învățătoare –profesor

Prof. LANDEA FLORICA-MONICA

Școala Gimnazială nr.1, Concești

Colaborarea este munca depusă împreună cu alții cu interesul de a atinge un scop comun. Este o
formă de proces relațional în care doi sau mai mulți indivizi sau organizații lucrează împreună să realizeze
scopuri împărtășibile; este mai mult decât intersecția scopurilor comune văzută în cazul cooperării, dar
adânc, colectiv, este o determinare de a atinge obiective identice.
Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna la cerințele și
posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul
cerințelor dezvoltării sociale, sistemele de învățămant se modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor
de predare, a conținutului, a formelor de organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre
diferitele instituții educative. Una dintre sarcinile gradiniței, este pregătirea copilului pentru școala, prin
intermediul a două forme specifice, jocul si invațarea. Invățământul preșcolar trebuie să realizeze educația
preșcolară având ca funcție majoră formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile
specifice vârstei, cu posibilitățile și dotările sale, în interesul său și al comunității sociale.
Cu toate acestea, complexitatea actului educațional, a realitații umane si sociale contemporane și
sarcinile tot mai dificile cărora trebuie să le facă față procesul educațional fac să se identifice tot mai multe
fisuri in relația amintită. Se recunoaște faptul că deciziile, acțiunile și rezultatele educației nu mai pot fi
realizate decât în comunitatea de opțiuni dintre mediile responsabile – familie, școală si comunitate.
Formele de colaborare dintre gradiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei pregătitoare. Este vorba de legătura indisolubilă dintre prevederile programelor respective .Pentru a fi
însă operațională, corelația dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învățător, căt și de
educatoare. Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa preșcolară mare trebuie să cunoască cerințele
programei pentru clasa pregătitoare spre a-i asigura baza care să-i permită preșcolarului însușirea
cunoștințelor necesare clasei 0, iar învățătorul care va prelua clasa pregătitoare trebuie să cunoască
programa grupei preșcolare mari pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire și
educare.
Maturitatea școlară constituie expresia unei faze de dezvoltare a copilului, ea marcând acel nivel al
dezvoltării la care activitatea de tip școlar poate contribui din plin la dezvoltarea în continuare a
personalității sale. În acest nivel se plaseaza de obicei copiii între 5-7 ani.
Mediul socio-cultural, familial poate favoriza sau întârzia dezvoltarea intelectuală a copilului.
Experiența prealabilă a copiilor în pragul școlarizării este extrem de diferită datorită varietății mediului
socio-cultural familial, în cadrul căruia au crescut si au trăit.
Aptitudinea de școlaritate se raportează pe langă pregatirea intelectual-cognitivă a copilului și la cea
afectivă, volițională si socială. In acest sens se dezvoltă interesul de cunoaștere al copilului ca suport al unei
motivații susținute în învățare, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-și regla activitatea în funcție de
cerințele adultului, ale programului școlar, de a desfașura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare
a motricității.
Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educației
preșcolare în relația lor cu cele ale școlii primare și conferă caracter de sistem relației dintre grădiniță și
școală .
Învăţătorul este cel care dăruieşte fiecărui om, la pornirea lui în drumul spre lumină, primele
elemente, călăuzindu-i paşii spre marele titlu de ‚,OM’’. El este acela care modelează materialul cel mai de
preţ –COPILUL- tinzând ca din fiecare bloc de marmură brută să realizeze o fiinţă înzestrată cu cele mai
frumoase trăsături, un om care să înmănuncheze calităţile morale cele mai înalte.’’ (Dumitru Salade)
Elevii trebuie ajutaţi să se cunoască, să muncească, să se pregătească pentru viaţă, fără a renunţa la
autoritate. Cheia cu care învăţătorul deschide poarta succesului în acţiunea educaţională este găsită atunci
când învăţătorul se regăseşte în elevii săi.

1044
 Învăţătorul zilelor noastre trebuie să aparţină tipului activ-pozitiv care conduce, dirijează,
informează, oferă, ajută, iubeşte, cooperează, admiră, aprobă, susţine, este un model. Sunt copii cuminţi sau
neastâmpăraţi. Toţi au nevoie de iubire, de atenţie, de tandreţe şi, spre disperarea noastră de timp.
De la clasele primare elevul își i-a zborul spre gimnaziu, o altă etapă importantă în dezvoltarea
elevului. Aici intervine activitatea pe discipline, unde fiecare profesor este stăpân pe obiectul predat, iar
profesorul diriginte preia conducerea clasei în locul învățătorului. Climatul afectiv al clasei
este rodul nu numai al comportamentului profesorului, ci și al conlucrării lui cu elevii și se realizează cu
contribuția ambelor părți. Profesorul trebuie să sesizeze și să încurajeze orice încercare, oricât de timidă, a
elevilor de a se apropia de el. Elevului îi este frică să nu greșească și mai ales să nu fie înțeles greșit, dar el
dorește din toate puterile să-și deschidă sufletul în fața profesorului. Tonul afectiv pe care profesorul îl
imprimă relațiilor sale cu elevii și pe care îl induce în relațiile inter-elevi generează climatul afectiv,
favorabil sau nefavorabil bunei desfășurări a activității. Profesorul poate interveni conștient în creearea unei
stări afective pozitive la nivelul clasei ajutându-i pe elevi să-și dozeze rațional efortul de învățare prin
modul de predare, prin cerințe și prin îndrumarea studiului individual. Solicitarea prea mare, nerațională sau
neînțeleasă de elevi are efecte negative în comportamentul acestora, manifestate prin chin, minciună, fraudă,
anxietate, pasivitate, plictiseală, sustragere de la îndatoririle școlare. Prin tonusul pe care îl imprimă
grupului, profesorul favorizează efortul elevilor și rezultatele lor sau dimpotrivă, le face munca mai grea,
chiar apăsătoare.
Relațiile apropiate între profesor si elev, bazate pe încrederea elevului nu numai în competența
profesională a profesorului, ci și în competența sa ca sfătuitor, pe capacitatea empatică a profesorului, sunt
dorite de către elevi.
Ei se adresează profesorilor pentru a obține sfaturi doar dacă sunt destul de apropiați de ei, dacă au
încredere că vor fi înțeleși și bine sfătuiți.
Activitatea pedagogică implică ,,o relaţie intersubiectivă”, relaţia educator-educat având ca obiect
specific formarea omului şi a personalităţii acestuia (Nicolae Mitrofan).
Colaborand atât educatoarea, învățătoarea cât și profesorul vor putea să-și analizeze mai profund și
mai obiectiv munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la
învățătură și purtare ale foștilor elevi.

1045
 REFERAT: ” COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ! RELAȚIA EDUCATOARE- ÎNVĂȚĂTOR-
PROFESOR”

REALIZATOR: LĂPUȘNEANU MIHAELA,G.P.P.” PRICHINDEL” ÎNTORSURA BUZĂULUI,

STRUCTURĂ A ȘCOLII GIMNAZIALE ,,MIHAIL SADOVEANU” ÎNTORSURA BUZĂULUI

Realizarea unui învățământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educațională în special la nivelul claselor ,, praguri “.Această condiție este valabilă și pentru primele
două trepte ale învățământului: învățământul preșcolar și învățământul primar.Mai precis, legătura reciprocă și
continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa preșcolară și clasa I. O asemenea continuitate va asigura o mai
rapidă adaptare a copiilor din clasă I la particularitățile muncii de învățare..H Wallon sublinia acest lucru
arătând: ,,Este împotriva naturii să tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un
ansamblu indisolubil și original. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una și aceeași ființă în curs de
metamorfozare.” Aptitudinea de școlaritate este o problemă a educației preșcolare instituționalizate, deci a
grădiniței. Condiția esențială a atingerii de către toți copiii a gradului de dezvoltare și adaptare cerut de o
eficientă activitate școlară, o reprezintă realizarea unei legături funcționale de continuitate între activitatea din
grupa mare a grădiniței și prima clasă a școlii primare. Aceasta presupune analiza atentă a principalelor
componente ale procesului de educație din aceste două trepte de învățământ : obiective pedagogice, conținut,
forme de organizarea a activității, metode, relația pedagogică.

Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O prima
măsură de ordin psihopedagogic menită să contribuie la asigurarea continuității între școală este plasată la
nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele gradinitei si al clasei I.Este vorba de
legătura importantă între prevederile programelor respective. Pentru a fi însă operațională, corelația dintre
programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învățător, cât și de educatoare. Astfel, educatoarea care lucrează
cu grupa preșcolară mare trebuie să cunoască cerințele programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care să-i
permită preșcolarului însușirea cunoștințelor clasaei I, iar învățătorul care va prelua clasa I , trebuie să cunoasca
programa grupei prescolare mari pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire și educare.

O prima condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolară și cea școlară o
constituie analiza psihologică a activității școlare și determinarea acelor capacități intelectuale, afectiv-
voliționale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăți activității școlare, deci trebuie să se
stabilească capacitățile necesare pentru ca preșcolarul să asimileze cunoștințele prevăzute în clasa I. Cercetările
întreprinse în această direcție ne oferă unele date deosebit de utile. N.Okon consideră că învățarea scrierii și
citirii implică formarea unor capacități:
a) Vizuale-perceperea semnelor grafice, ceea ce presupune diferențierea semnelor
grafice după forma lor, deci posibilitatea de a recunoaște și reproduce diverse simboluri ; b)
Auditive-perceperea și identificarea sunetelor sau fenomenelor ; c)
Semantice-stabilirea unor legături între simbolurile grafice și sensurile cuvintelor ceea ce înseamnă însușirea
limbajului și formarea conceptelor.

În ceea ce privește dezvoltarea gândirii matematice este necesar să fie formată capacitatea de a traduce în
concepte însușirile calitative ale mulțimilor, de a înțelege relațiile dintre mulțimi( superioritate, inferioritate,

1046
egalitate ), de a le pune în corespondența, de a număra și de a efectua operații mentale de adunare și scădere cu
o unitate.

Aptitudine de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a copilului, și la cea afectivă,

voliționala și socială. În acest sens se dezvoltă interesul de conoastere al copilului ca suport al unei motivații
susținute în învățare, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-și regla activitatea în funcție de cerințele
adultului, ale programului școlar, de a desfășura o activitate în grup,un anumit grad de dezvoltare a motricității.

Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specific educației preșcolare
în relația lor cu cele ale școlii primare și conferă caracter de sistem relației dintre grădiniță și școală.

Legătură dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogoic, care acționează în sfera
tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare, precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățământ, în primul rând în lecții. Astfel, este bine știut, că învățătura, dominantă a vârstei școlare este
prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, că izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasă I învățătorul folosește jocul atât că activitate de învățare, cât
și că mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.

Printre aspectele continuității grădiniței cu școală nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de
organizare și desfășurarea activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune
cum ar fi: vizite la școală, vizita scolarilor în grădiniță, serbări comune, programe și plimbări distractive
comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie
bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorință vie de a deveni
școlari.

Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca instructiv-
educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la învățătura și purtare a foștilor “elevi”,
iar învățătorul va cauta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.

În sferă acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de strângere
a legăturilor dintre cele două instituții: participarea reciprocă a educatoarelor și învățătorilor la consfătuirile
anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la ,, lecții model ”, la sesiuni de comunicări.

1047
 IMPORTANTA COLABORARII GRADINITA- SCOALA-
FAMILIE

Prof. inv. prescolar: Larisa Violeta ROSU

Gradinita cu PP ,,EDEN” Craiova

Sistemul de invatamant a reflectat intotdeauna cerintele si posibilitatile oferite

de societate. Sub impulsul cerintelor dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se
modifica, tinzandu-se spre modernizarea metodelor de predare, a continutului, a
formelor de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre
diferitele institutii educative.

Într-o lume tot mai izolată, mai puţin dispusă pentru socializare, cooperarea
între factorii educaţionali, parteneriatul educational dintre grădiniţă- şcoală, devine
necesar şi se impune şi ca obligaţie morală din partea acestora pentru a favoriza
socializarea copiilor, pentru a-i familiariza, prin exemple şi modele, cu adevărate
valori ale spiritualităţii umane.

Relaţia părinte-şcoală/grădiniţă trebuie să se bazeze pe încredere. Încrederea

înseamnă cunoaştere şi preţuire reciprocă, respect şi dorinţa de comunicare.
Ascultarea părinţilor care povestesc mici întâmplări din familie în care e implicat
copilul poate conduce la evaluarea mediului familial, pe baza căreia se ia decizii.
Educatoarea trebuie să fie prietenoasă, să încurajeze, să aprecieze contribuţia familiei
la educaţia copilului. La rândul său, educatoarea prezintă întâmplări din grădiniţă,
dovedind familiei interesul faţă de evoluţia copilului, faptul că nu-i este indiferent
cum se prezintă acesta. Educatoarei i se cere să fie relaxată, calmă şi atentă, să
comunice expresiv, înţelegând prin aceasta nu numai limbajul adevărat, ci şi contactul
vizual, expresia feţei, zâmbetul, gesturile.

Misiunea învăţământului preşcolar, ca învăţământ public nu poate fi realizată

decât în interiorul spaţiului comunitar, ca rezultat al interacţiunii grădiniţiei cu mediul
social, cultural şi economic. Se impune, deci, realizarea unei comunicări eficiente cu
exteriorul, realizarea de partneriate autentice. Proiectul de parteneriat educational le
foloseşte părinţilor pentru a cunoaşte şi respecta obligaţiile legale privind creşterea şi
educarea copiilor, cadrelor didactice pentru perfecţionarea muncii în echipă,
cunoaşterea copiilor ce vor fi preluaţi în clasa I, cunoaşterea cerinţelor şcolii.
Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin
intermediul a doua forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie
sa realizeze educatia prescolara avand ca functie majora formarea si dezvoltarea
personalitatii copilului in raport cu nevoile specifice varstei, cu posibilitatile si
dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii sociale

Parteneriatul educational este forma de comunicare, cooperare si colaborare in

sprijinul copilului la nivelul procesului educational. El presupune o unitate de cerinte,
optiuni, decizii si actiuni educative intre factorii educationali. Acesta se desfasoara
permanent si impreuna cu actul educational propriu-zis. El se refera la cerinta ca

1048
proiectarea, decizia, actiunea si evaluarea in educatie sa fie realizate in cooperarea si
colaborarea dintre institutii, influente si agenti educationali.

Prin aceste parteneriate gradinita- scoala se urmareste dezvoltarea unor

concepte de la cea mai frageda varsta : opinia copilului, participarea lui la deciziile
care-l privesc, optiunea personala, implicarea acestuia de la varstele cele mai mici in
responsabilitatea si drepturile pe care societatea le identifica si recunoaste.

Parintii, copiii si comunitatile se influenteaza puternic unii pe altii. Mediul in

care traiesc parintii poate sprijini sau devia vietile lor, poate determina unele dintre
valorile lor, poate sa se comporte ca o sursa de forta si siguranta sau ca o relatie a
dezvoltarii.

Parintii pot influenta comunitatea ca idivizi sau ca membrii ai unui grup. Ei

pot contribui la dezvoltarea comunitatii si la fixarea prioritatilor sociale. La educarea
copilului contribuie deci, ca institutii bine determinate ale societatii – familia, scoala
si comunitatea. In momentele diferite ale cresterii, dezvoltarii si devenirii fiintei
umane, fiecare dintre aceste institutii sociale are rol important. Mai mult, azi, este
determinata nevoia unui parteneriat educational intre acestea, in favoarea
unei educatii eficiente pentru individ si societate.

Gradinita eficienta realizeaza un parteneriat cu copiii, prin valorizarea si

respectarea identitatii sale, cu familia- prin cunoasterea importantei acesteia si
atragerea in procesul didactic cu toate resursele educative ale societatii, pe care le
identifica, le implica si le foloseste activ. Identificand si valorizand dimensiunea
personala a individului, realizam insa, nevoia valorizarii si aprecierii familiei ca un
mediu primordial si afectiv necesar formarii individuale. Familia trebuie sprijinita si
nu inlocuita in educatia tinerei generatii. Si pe parcursul varstelor scolare familia
ramane mediul afectiv cel mai viabil de securitate si stimulare.

1049
 Colaborarea grădiniță - școală!

Prof. Lascu Mariana - Camelia

C.J.R.A.E. Ialomița

Învăţământul este unul dintre domeniile de bază ale activităţii omeneşti, una dintre instituţiile
sociale cele mai importante ale societăţii umane. El trebuie să răspundă unor cerinţe aflate într-o continuă
schimbare şi transformare.
Învăţământul trebuie să ducă nu numai la pregătirea elevului pentru viaţă, ci în acelaşi timp, să-l
împlinească pe tânăr ca individualitate, să fie deci un proces de definire umană care
să-i creeze un câmp mult mai larg de posibilităţi pentru creativitate, iniţiativă, autonomie şi, în acest context,
să contribuie la progresul uman general.
Învăţământul preşcolar are menirea de a forma copiii sub aspect psiho-intelectual, fizic şi socio-
afectiv, pentru o cât mai uşoară adaptare la activitatea de tip şcolar, asigurând astfel continuitatea de la
grădiniţă la şcoală.
Întreaga activitate pe care o desfăşoară copilul în grădiniţă constituie mijlocul principal prin care se
realizează în mod gradat dezvoltarea sa intelectuală. Cunoştinţele pe care şi le însuşesc treptat contribuie la
lărgirea orizontului lor, îi ajută să se orienteze în mediul ambiant, să înţeleagă ceea ce se petrece în jurul lor,
să ştie cum să se comporte, cum să reacţioneze faţă de obiectele şi fenomenele în mijlocul cărora trăiesc.
Educaţia intelectuală a preşcolarilor este foarte importantă prin faptul că-i pregăteşte pe copii pentru
şcoală. În grădiniţă, copiii îşi însuşesc anumite cunoştinţe, care formează o bază aperceptivă pentru sistemul
de cunoştinţe predate în şcoală, îşi formează unele deprinderi elementare de muncă intelectuală, li se
dezvoltă capacitatea de a depune eforturi susţinute, toate acestea în vederea realizării cerinţelor pe care le
implică activitatea şcolară.
În instituţiile preşcolare educaţia intelectuală a copiilor nu se realizează întâmplător şi de la sine, ci în mod
organizat şi sistematic, sub directa îndrumare a educatoarei, după planul de învăţământ şi programa care
vizează continuitatea cu activităţile de tip şcolar pentru o mai bună şi eficientă adaptare a preşcolarului la
activitatea şcolară. De asemenea, sunt respectate principiile didactice, sunt folosite metodele şi procedeele
adecvate particularităţilor de vârstă şi individuale ale preşcolarilor.
Cerinţele actuale ale învăţământului pun cu pregnanţă problema unei legături mai strânse între
grădiniţă şi şcoală sub aspectul continuităţii muncii pentru aprofundarea cunoştinţelor şi deprinderilor
acumulate de către copii în grădiniţă, prin reluarea şi dezvoltarea lor apoi în clasa pregătitoare.
Necesitatea asigurării unei continuităţi între grădiniţă şi ciclul primar în planul conţinutului,
obiectivelor, metodelor şi procedeelor este cunoscută pe plan mondial, astfel încât diverse organisme
abilitate au adoptat măsuri corespunzătoare şi au făcut recomandări pentru o mai bună organizare şi
desfăşurare a activităţilor, pentru adaptarea conţinutului lor la particularităţile de vârstă şi individuale ale
copiilor.
Pentru valorificarea potenţialului formativ al activităţilor desfăşurate în grădiniţă, este deosebit de
importantă înţelegerea deplină a obiectivelor specifice pentru sistemul activităţilor desfăşurate în acest
cadru, obiective care trebuie să se regăsească parţial în programa ciclului primar de învăţământ.
Experienţa şcolară din ultimii ani, a demonstrat că adaptarea copiilor în primul an de şcoală
constituie premisa desfiinţării pragului dintre cele două instituţii de învăţământ care se reflectă în
continuitatea între diferite compartimente ale muncii instructiv-educative.
Noile condiţii create, permit şi impun totodată, o mai strânsă colaborare între cele două instituţii în vederea
asigurării unităţii de cerinţă şi a preluării din mers a sistemului de influenţe pedagogice pentru asigurarea
continuităţii în acţiunile educative.
Adaptarea copiilor la sistemul muncii şcolare este facilitată de pregătirea prealabilă realizată în
instituţiile preşcolare, grădiniţa prin menirea ei având un caracter specific particularităţilor de vârstă ale
copiilor între 3-7 ani, cât şi elemente structurale comune cu activitatea din alte instituţii de învăţământ.
Legătura grădiniţei cu şcoala are un dublu sens, scopul acestei legături fiind continuitatea dezvoltării
copilului şi continuitatea procesului muncii educative.
Pentru ca trecerea de la grădiniţă la şcoală să fie firească, activitatea educatoarelor şi a învăţătoarelor să
se împletească ; fiecare din cei doi factori să aibă un element comun sub aspectul relaţiei cadru didactic-

1050
copil, tonul puternic afectiv ce o caracterizează pe educatoare să se împletească cu relaţia mai pregnant
autoritară caracteristică învăţătoarei. De asemenea sub aspectul evaluării evoluţiei şi randamentului şcolar,
aprecierile rezultatelor şcolare, recompensele, simbolurile oferite de educatoare să se completeze cu
evaluarea apreciată în calificative cu clasificarea copiilor pe diferite categorii. Pregătirea copilului în
grădiniţă a fost şi este resimţită responsabil de către învăţătoarele clasei pregătitoare. Grădiniţa realizează
sprijinirea viitoarei activităţi prin intermediul a două forme specifice: jocul şi învăţarea.
Jocul reprezintă o modalitate de asigurare a continuităţii între grădiniţă şi şcoală, de uşurare a
procesului adaptării copiilor la specificul muncii şcolare de învăţare.
Introducerea jocului în însăşi structura lecţiilor constituie un mijloc de prevenire, precum şi de înlăturare a
oboselii. Activitățile desfășurate la clasa pregătitoare care se desfășoară prin joc au evidente valenţe de
cunoaştere şi rezolvă într-o manieră specifică numeroase sarcini de învăţare, de relaxare. Astfel de jocuri
care sunt folosite şi în grădiniţă: „Spune mai departe; Completează cuvântul; Unde se găseşte sunetul?”,
contribuie la dezvoltarea auzului fonematic, la exersarea pronunţiei corecte a unor sunete, în vederea
adaptării creatoare şi integrarea la condiţiile şi cerinţele societăţii actuale.
Problemele pe care le ridică trecerea copiilor de la grădiniţă la şcoală, pot fi rezolvate numai în cazul
în care educatoarea şi învăţătorul iubesc şi respectă copilul şi aplică în mod creator experienţa pedagogică
acumulată.

1051
 Colaborarea grădiniță - școală!

Prof. Lascu Mariana - Camelia

Învăţământul este unul dintre domeniile de bază ale activităţii omeneşti, una dintre instituţiile
sociale cele mai importante ale societăţii umane. El trebuie să răspundă unor cerinţe aflate într-o continuă
schimbare şi transformare.
Învăţământul trebuie să ducă nu numai la pregătirea elevului pentru viaţă, ci în acelaşi timp, să-l
împlinească pe tânăr ca individualitate, să fie deci un proces de definire umană care
să-i creeze un câmp mult mai larg de posibilităţi pentru creativitate, iniţiativă, autonomie şi, în acest context,
să contribuie la progresul uman general.
Învăţământul preşcolar are menirea de a forma copiii sub aspect psiho-intelectual, fizic şi socio-
afectiv, pentru o cât mai uşoară adaptare la activitatea de tip şcolar, asigurând astfel continuitatea de la
grădiniţă la şcoală.
Întreaga activitate pe care o desfăşoară copilul în grădiniţă constituie mijlocul principal prin care se
realizează în mod gradat dezvoltarea sa intelectuală. Cunoştinţele pe care şi le însuşesc treptat contribuie la
lărgirea orizontului lor, îi ajută să se orienteze în mediul ambiant, să înţeleagă ceea ce se petrece în jurul lor,
să ştie cum să se comporte, cum să reacţioneze faţă de obiectele şi fenomenele în mijlocul cărora trăiesc.
Educaţia intelectuală a preşcolarilor este foarte importantă prin faptul că-i pregăteşte pe copii pentru
şcoală. În grădiniţă, copiii îşi însuşesc anumite cunoştinţe, care formează o bază aperceptivă pentru sistemul
de cunoştinţe predate în şcoală, îşi formează unele deprinderi elementare de muncă intelectuală, li se
dezvoltă capacitatea de a depune eforturi susţinute, toate acestea în vederea realizării cerinţelor pe care le
implică activitatea şcolară.
În instituţiile preşcolare educaţia intelectuală a copiilor nu se realizează întâmplător şi de la sine, ci în mod
organizat şi sistematic, sub directa îndrumare a educatoarei, după planul de învăţământ şi programa care
vizează continuitatea cu activităţile de tip şcolar pentru o mai bună şi eficientă adaptare a preşcolarului la
activitatea şcolară. De asemenea, sunt respectate principiile didactice, sunt folosite metodele şi procedeele
adecvate particularităţilor de vârstă şi individuale ale preşcolarilor.
Cerinţele actuale ale învăţământului pun cu pregnanţă problema unei legături mai strânse între
grădiniţă şi şcoală sub aspectul continuităţii muncii pentru aprofundarea cunoştinţelor şi deprinderilor
acumulate de către copii în grădiniţă, prin reluarea şi dezvoltarea lor apoi în clasa pregătitoare.
Necesitatea asigurării unei continuităţi între grădiniţă şi ciclul primar în planul conţinutului,
obiectivelor, metodelor şi procedeelor este cunoscută pe plan mondial, astfel încât diverse organisme
abilitate au adoptat măsuri corespunzătoare şi au făcut recomandări pentru o mai bună organizare şi
desfăşurare a activităţilor, pentru adaptarea conţinutului lor la particularităţile de vârstă şi individuale ale
copiilor.
Pentru valorificarea potenţialului formativ al activităţilor desfăşurate în grădiniţă, este deosebit de
importantă înţelegerea deplină a obiectivelor specifice pentru sistemul activităţilor desfăşurate în acest
cadru, obiective care trebuie să se regăsească parţial în programa ciclului primar de învăţământ.
Experienţa şcolară din ultimii ani, a demonstrat că adaptarea copiilor în primul an de şcoală
constituie premisa desfiinţării pragului dintre cele două instituţii de învăţământ care se reflectă în
continuitatea între diferite compartimente ale muncii instructiv-educative.
Noile condiţii create, permit şi impun totodată, o mai strânsă colaborare între cele două instituţii în vederea
asigurării unităţii de cerinţă şi a preluării din mers a sistemului de influenţe pedagogice pentru asigurarea
continuităţii în acţiunile educative.

1052
 Adaptarea copiilor la sistemul muncii şcolare este facilitată de pregătirea prealabilă realizată în
instituţiile preşcolare, grădiniţa prin menirea ei având un caracter specific particularităţilor de vârstă ale
copiilor între 3-7 ani, cât şi elemente structurale comune cu activitatea din alte instituţii de învăţământ.
Legătura grădiniţei cu şcoala are un dublu sens, scopul acestei legături fiind continuitatea dezvoltării
copilului şi continuitatea procesului muncii educative.
Pentru ca trecerea de la grădiniţă la şcoală să fie firească, activitatea educatoarelor şi a învăţătoarelor să
se împletească ; fiecare din cei doi factori să aibă un element comun sub aspectul relaţiei cadru didactic-
copil, tonul puternic afectiv ce o caracterizează pe educatoare să se împletească cu relaţia mai pregnant
autoritară caracteristică învăţătoarei. De asemenea sub aspectul evaluării evoluţiei şi randamentului şcolar,
aprecierile rezultatelor şcolare, recompensele, simbolurile oferite de educatoare să se completeze cu
evaluarea apreciată în calificative cu clasificarea copiilor pe diferite categorii. Pregătirea copilului în
grădiniţă a fost şi este resimţită responsabil de către învăţătoarele clasei pregătitoare. Grădiniţa realizează
sprijinirea viitoarei activităţi prin intermediul a două forme specifice: jocul şi învăţarea.
Jocul reprezintă o modalitate de asigurare a continuităţii între grădiniţă şi şcoală, de uşurare a
procesului adaptării copiilor la specificul muncii şcolare de învăţare.
Introducerea jocului în însăşi structura lecţiilor constituie un mijloc de prevenire, precum şi de înlăturare a
oboselii. Activitățile desfășurate la clasa pregătitoare care se desfășoară prin joc au evidente valenţe de
cunoaştere şi rezolvă într-o manieră specifică numeroase sarcini de învăţare, de relaxare. Astfel de jocuri
care sunt folosite şi în grădiniţă: „Spune mai departe; Completează cuvântul; Unde se găseşte sunetul?”,
contribuie la dezvoltarea auzului fonematic, la exersarea pronunţiei corecte a unor sunete, în vederea
adaptării creatoare şi integrarea la condiţiile şi cerinţele societăţii actuale.
Problemele pe care le ridică trecerea copiilor de la grădiniţă la şcoală, pot fi rezolvate numai în cazul
în care educatoarea şi învăţătorul iubesc şi respectă copilul şi aplică în mod creator experienţa pedagogică
acumulată.

1053
 Colaborarea dintre școală și grădiniță

Prof. Lașiță Doina

C.T.E.”D. Hurmuzescu”Deva

Colaborarea instituţiei de învăţământ cu familia se consideră eficientă dacă prima o implică

pe cea de-a doua în activităţi comune care presupun o bună înţelegere psihopedagogică, o
orientare spre eficientizarea abilităţilor şi competenţelor părinţilor, o mobilizare a resurselor
intelectuale şi morale a elevilor în scopul realizării educaţiei pentru familie.

Cercetãrile desfãşurate în Statele Unite şi în unele țãri din Europa aratã cã atunci când
şcolile, familiile şi comunitãţile lucreazã împreunã ca parteneri, beneficiarii sunt elevii.

În concluzie, şcoala şi familia sunt cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei , iar între aceştia
şi comunitate , mediul extraşcolar şi extrafamilial , pendulează copilul , obiect şi subiect al
educaţiei. Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin , ele asigură într-o mare
măsură buna integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială .

Ce trebuie să ştie părinţii despre grădiniţă:

-specificul si programul de activitate al grădiniţei;
-principiile de bază în ceea ce priveşte îngrijirea,creşterea,dezvoltarea şi învătarea
copiilor de 3-7 ani:
-dotarea materială a grădiniţei şi condiţiie de amenajare a spaţiului grădiniţei(a grupei,a
întregii instituţii);
-nivelul pregătirii cadrelor didactice;
-performanţele atinse de grădiniţă în ceea ce priveşte educatiţia grădiniţei(a gru-pei,a
întregii instituţii)
-nivelul pregătirii cadrelor didactice;
-performanţele atinse de grădiniţă în ceea ce priveşte educaţia şi ingrijirea copilu-lui.
2
-oferta activităţilor opţionale(se studiază limbile moderne,dansul,pictura etc.)
-conţinutul regulamentului interior al grădiniţei;
-aşteptările grădiniţei in raport cu relaţia de colaborare cu familia;

1054
 -aşteptările şi aspiraţiile colaboratorilor instituţiei în privinţa comportamentului copi-lului si a
familiei.
Ce trebuie să ştie grădiniţa despre familie:
-structura şi componenţa familiei(familie nucleară,extinsă,monoparentlă,concubinaj etc.);
-informaţii privind particularităţile copilului(vărstă,stare de sănătate,interese,deprin-deri
elemtare de bază etc.)
-modele de relaţionare(existenţa fraţilor în familie,ataşamentul puternic faţă de o persoană.)
-stilul educativ al familiei;
-nivelul educaţional al părinţilor;
-modelue culturale care definesc mediul familial(valori importante pentru familie,tip de
alimentaţie,sărbători etc.)
-dorinţele pe care le are în raport cu creşterea şi educarea copilului(mentinerea unui anumit
program sau derularea unei activităţi specifice din familie,sprijin în anume situaţii etc).
După inscrierea copilului la grădiniţă relaţia dintre părinţi si educatori trebuie să se
bazeze pe un bogat schimb de informaţii,de experienţe si pe colaborare in scopul asi-gurării celor
mai bune condiţii de creştere şi dezvoltare a copilului.Părinţii trebuie sa re-găsescă un sprijin in
servicile oferite de grădiniţă,dar,in acelaşi timp,să se simtă si să acţi-oneze resposbil pentru a
colabora cu personalul la orice activitate realizată pentru şi im-preună cu copiii.
Parteneriatul dintre familie şi grădiniţă se poate realiza prin diverse modalităţi:
ședinţele cu părinţii;consultaţiile cu părinţii;vizitele periodice la domiciliu; atelierele de lucru cu
părinţii;participarea părinţilor la activităţile de la grupă;voluntariatul.
În concluzie, şcoala şi grădinița sunt cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei , iar între
aceştia şi comunitate , mediul extraşcolar şi extrafamilial , pendulează copilul , obiect şi subiect
al educaţiei. Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin , ele asigură într-o mare
măsură buna integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială .

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. Albulescu, Ion ---- Educaţia şi mass-media: comunicare şi învăţare în societatea

informaţională, Cluj-Napoca: Dacia, 2003;
2. Cucu, George.------Educaţia şi mass-media, Bucureşti: Licorna, 2003.
3. Petcu, Marian --- Sociologia mass-media, Cluj-Napoca: Dacia, 2002;
4. Empatia si relatia profesor-elev,Stroie Marcus,Teodora David ,Editura Academiei,1987
5. Viitorul incepe azi,Mariana Chirila,Editura Taida,Iasi 2007
6. Proiect pentru reforma educaţiei timpurii.
7. Revista învăţământul preşcolar nr.3/4 2007

1055
1056
 ÎN LUMEA FURNICILOR

prof. înv. primar Laura Maniu

Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Cluj-Napoca

Elementul de continuitate între grădiniţă şi şcoala primară o reprezintă abordarea integrată a

conţinuturilor vehiculate, ceea ce permite copiilor construirea unei viziuni globale asupra realităţii
înconjurătoare. Predarea cunoştinţelor se realizează integrat, organizându-se şi sintetizându-se informaţii din
diferite domenii ale cunoaşterii în unităţi tematice.

De-a lungul a trei săptămâni, am învăţat în clasa pregătitoare despre minunata lume a furnicilor,
audiind poveşti şi poezii, vizionând filme, observând aceste minunate creaturi în mediul natural din
apropierea şcolii, descriindu-le modul de viaţă şi încercând să învăţăm de la ele să ne comportăm cu grijă
faţă de colegii noştri şi să ne apreciem unii pe alţii.
Ne-a fascinat tema abordată şi am căutat noi informaţii în diverse cărţi, reviste, enciclopedii.
În grupuri mici, am interpretat jocul de rol „O zi în muşuroiul de furnici” sau jocul de mimă pe versurile
poeziei „O furnică” de Tudor Arghezi.
Am observat şi identificat părţile componente ale corpului unei furnici şi am comparat mărimea unei
furnici în raport cu obiecte din mediul apropiat. Pe parcursul activităţilor desfăşurate, am exersat mersul în
şir al furnicilor.
Ne-am jucat „Roata amintirilor” , descriind fiecare dintre noi o întâmplare care are legătură cu aceste
insecte. Am audiat poezia „Greierele şi furnica” de A. Donici şi am reprezentat prin desen cămara cu
provizii .
Am utilizat dactilopictura în realizarea compoziţiei „Drumul către muşuroi”, muncind în grup pentru
a reprezenta furnicile. Fiind furnicuţe talentate, am creat o povestire „Aventurile unei furnicuţe” pe care am
ilustrat-o printr-un poster şi apoi am dramatizat-o.
Am redat în miniatură viaţa furnicilor din muşuroaie prin realizarea în grupuri a machetei „În lumea
furnicilor”, folosind hârtie creponată, hârtie colorată, plastilină, acuarele şi carioci.
Pentru că suntem copiii de ispravă , am pus în scenă „Teatrul furnicilor talentate”, găsind cât mai
multe rime pentru cuvinte date sau creând versuri rimate. Ne-am împărţit în echipe şi am desfăşurat jocul-
concurs „Muşuroiul cel mai harnic”.
Toate activităţile desfăşurate au adus zâmbetul pe chipurile noastre, au provocat încântare şi au
transformat sala de clasă într-un adevărat „muşuroi” de lucru în care se lucrează cu mâinile, cu mintea şi cu
sufletul.

Bibliografie:
Glava, A., Glava, C., (2002), “Introducere în pedagogia preşcolară”, Ed. Dacia,Cluj-Napoca
Dorobanţu, G., Brebenel, O., Mancaş A., (2013), “Caiet de lucru pentru clasa pregătitoare”, Ed. Sigma,
Bucureşti

1057
 Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor

Prof. Laza Laura Maria , Lic. Voc. Pedagogic ‘Nicolae Bolcas’ Beius

Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc
formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor
activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si
programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele
prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica
pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a
traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .
Pentru asigurarea calităţii în educaţie, inclusiv în instituţia grădiniţă, nu este suficient să deţii
instrumente bune, trebuie să şti să te serveşti de ele, de aceea se impune pregătire şi formare în domeniul
instrumentelor calităţii.
În concluzie, în expresia ei calitativă, educaţia timpurie îşi pune amprenta pe tot parcursul vieţii
copilului, iar programele de înaltă calitate din această sferă depind în mod direct de:
- calitatea pregătirii personalului;
- mediul educaţional adecvat;
- practici de grupare eficientă a copiilor;
- un program zilnic proiectat ştiinţific;
- implicarea părinţilor.

1058
Bibliografie :

1. BÎRZEA, C. şi colaboratorii (2005). Manual pentru asigurarea calităţii educaţiei pentru cetăţenie
democratică în şcoală. UNESCO, Consiliul Europei, CESP. ;
2. IOSIFESCU, Ş.. BÂRLOGEANU, L. (2008). Cinci exerciţii de politică educaţională în România.
Bucureşti: Centrul Educaţia 2000+ şi UNICEF ;

1059
 Simpozion ”Colaborarea grădiniţă-şcoală!Relaţia educatoare-învăţător-profesor”

Parteneriatul scoală grădiniţă – factor definitoriu al succesului şcolar

Profesor: Lazăr Cristina – Lavinia

Şcoala Gimnazială Constantin Brâncoveanu
Oraş Ştefăneşti

Un învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga activitate
educaţională, în special la nivelul claselor " praguri " , aşa cum este şi cazul primelor două etape ale
învăţământului, preşcolar şi primar.
Copilul este asemeni unui mic univers, iar formarea lui ca adult presupune parcurgerea unor etape ,
un drum lung şi sinuos, a cărei prioritate o reprezintă dezvoltarea armonioasă a personalităţii. Şcolaritatea
reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării la un nou stil şi noi cerinţe.
Frecventarea cu regularitate grădiniţei de către copil, alături de crearea unei imagini pozitive a şcolii, au un
rol important în adaptarea cu succes a viitorului şcolar.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care chiar dacă reprezintă niveluri diferite, trebuie să aibă o
permanentă relaţie de colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul
comun , dezvoltarea personalităţii copilului.
Realizarea cu succes a obiectivelor necesare pregătirii copilului preşcolar pentru integrarea în
învăţământul şcolar este posibilă în condiţiile cunoaşterii temeinice a fiecărui copil şi respectarea
particularităţilor de vârsta şi individuale.
Adaptarea şcolară este un proces continuu, care angajează toate planurile vieţii psihice a copilului:
cognitiv, afectiv, voliţional. În concepţia lui Jean Piaget, adaptarea desemnează procesul de echilibrare între
asimilare şi acomodare.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul final al
activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine
atingerii obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalitatii copilului care contribuie la
integrarea şi adaptarea acestuia la viaţa şcolară.
Adaptarea şcolară nu se referă numai la intrarea copilului în şcoală, ci este un proces care trebuie
apreciat prin raportarea personalităţii mediului şcolar la o anumită etapă de dezvoltare a copilului. Ea începe
încă din familie şi se continuă în instituţiile pe care le frecventează copilul (grădiniţă, şcoală), ridicând
probleme la trecerea pragurilor de la familie la grădiniţă, de la grădiniţă la şcoală, de la ciclul primar la cel
gimnazial .
În acest demers de a începe adaptarea preşcolarui la un nou stil de învăţare şi la noi tipuri de
activităţi, grădiniţa are un rol foarte important în a sistematiza şi a integra cunoştinţele, experienţele şi
influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă, a lărgi contactele cu lumea exterioară, a dezvolta
capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, a realiza o serie de obiective ale
educaţiei fizice, estetice, etice şi afective, a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de
relaţii sociale şi de activitate, a pregăti copilului pentru şcoală, prin intermediul a două forme specifice:jocul
şi învăţarea.
Pentru o bună adaptare a preşcolarului la etapele şcolarităţii este necesară o bună colaborare
educator-învăţător care trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în
vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi
acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei şi cu
limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea perceptiv-
motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de
adaptare la mediul social şi înconjurător.
Adaptarea copiilor în primele săptămâni de şcoală poate să fie favorizată şi de folosirea unor
procedee distractiv-atractive in cadrul lecţiilor, deoarece faptul la grădinită, jocul este forma de baza prin
care se predau cunoştinţele. Reuşita lecţiei poate depinde în mare măsura de utilizarea unui bogat şi variat
materilal didactic.

1060
 În scopul cunoaşterii reciproce a programelor şcolare şi realizării unităţii între conţinutul acestora,
se pot organiza întâlniri comune ale educatorilor , învăţătorilor sau profesorilor metodişti.
În ceea ce priveşte trecerea şcolarilor de la stilul învăţătorului la cel al profesorului, şi aceasta este o
etapă în care trebuie ca cel care desfăşoară actul instructive – educativ să cunoască şi să ţină cont de
particularătăţile elevilor .Învăţătorul este orientat în cadrul lecţiei pe captarea atenţiei elevilor săi prin
metode interactive, profesorul de cele mai multe ori, foloseşte la clasă metode expozitive, metode care nu
întotdeauna sunt în concordanţă cu nivelul de dezvoltare intelectuală aşcolarului de clasa a V a.O altă
diferenţă înregistrată în stilul pedagogic al învăţătorului faţă de cel al profesorului se leagă de optimizarea
climatului socio-afectiv al clasei. Relaţia afectivă dintre elevi şi învăţătorul lor este, de cele mai multe ori,
mult mai puternică decât aceea dintre profesor si elevi.

Bibliografie:
Bazele teoretice ale psihopedagogiei preşcolare – editura V & I Integral, Bucureşti 2007
Cosmovici, A, Psihologie generală, Editura Polirom, Iaşi, 1996
Creţu,T., Psihologia vârstelor, Editura Credis, Bucureşti, 2001
Stiluri de interacţiune didactică- curs- Teoria si metodologia instruirii-Prof. univ. dr. Petru Lisievici

1061
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Prof. Înv. primar Lazăr Georgeta Mihaela

Școala Gimnazială „Episcop Dionisie Romano”, Buzău

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o

importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală, dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și
școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera
cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de calitate
trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă colaborare între educatoare, învățător și părinți; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea și
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile intensificării şi
accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează grădiniţa,
scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin
intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Grădinița îi oferă copilului preșcolar un mediu plăcut, săli cu povesti, jocuri, cântece. Educatoarea deși se
străduieste să preia rolul mamei, nu-si dăruiește dragostea și căldura numai la 1-2 copii, ca în familie ci și le
împarte la 20-25 de copii. În grădiniță copiii sunt încurajați să se manifeste liber, se respectă plăcerea
copilului pentru ceea ce face, educatoarea fiind mai atentă cu fiecare.
Dascălul este acel ,, personaj” care îi sădește copilului stima, încrederea, respectul față de propria persoană,
calități evidente la această vârstă.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la nivelul
copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel al
vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi
sistematizarea cunoştinţelor elementare pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare
dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal).
Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării
atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei pregătitoare și clasei I. Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin
pedagogic care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși
folosirea metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de

1062
organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă
a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a
satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa pregătitoare și clasa I, învățătorul
folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre
aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de
organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități
comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe
distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală
trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința
vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp
cu instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a
stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să frecventeze
ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţință micuţilor elevi cu viitorul
învăţător, îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci când vor păşi pragul şcolii, să fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării, şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura
PRODIDACTICA, Chișinău, 2010;
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985;
- Revista Invăţământului Preşcolar, nr1/2011

1063
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE

Lazar Ionela

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.

1064
 Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.

1065
 PROIECT DE PARTENERIAT
„PRIETENIE ŞI CUNOAŞTERE”

Prof. înv. preșc. Lazea Laureta-Maria

GPN ”Prietenia” Teiuș, Jud. Alba

COORDONATORI: Educatoare: Lazea Laureta-Maria

Învăţătoare: Ciortea Dorina
PARTENERI: Liceul Teoretic Teiuş
Grădiniţa cu Program Normal “Prietenia” Teiuş,
Părinți

I. ARGUMENT
Educaţia teoretică a şcolarilor şi preşcolarilor în domeniul biologiei, istoriei, ecologiei, artelor realizată
în şcoli şi grădiniţe trebuie să fie completată cu o parte aplicativă, practică, ce se poate realiza cu succes în afara
lor.
Organizarea de activităţi educative, aplicate, cu diverse tematici din domeniile ştiinţelor naturii, pictură,
ecologie, istorie, tradiţii, meşteşuguri, stimulează creativitatea copiilor şi creează o legătură mai strânsă a
acestora .
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul formativ final al
activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine
îndeplinirii obiectivelor ce vizează comportamentele psihosociale ale personalităţii copilului şi care contribuie
la integrarea şi adaptarea lui la mediul de viaţă şi activitatea şcolară.
Pentru a depăşi pragul dificil al şcolarităţii, întreprindem diferite activităţi comune, grădiniţă-şcoală.
II. SCOPUL
Îmbogăţirea cunoştinţelor şi noţiunilor despre şcoală/grădiniţă şi trezirea interesului pentru cultură.
Realizarea comunicarii si cunoasterii intre elevii şi preşcolari în vederea colaborării.
III. OBIECTIVE
1. Vizitarea şcolii
2. organizarea de manifestări cu prilejul marilor evenimente şi sărbători ;
3. însuşirea unor cunoştinţe referitoare la activitatea şcolară,
4. Organizarea de excursii, drumeții, expoziții,
5. jocuri
IV. GRUP ŢINTĂ
 elevi
 preşcolari
V. RESURSE
 UMANE:
o conducerea şcolii;
o preşcolari
o educatoare;
o elevi,
o învăţătoare,
o Profesori de diferite specialităţi
MATERIALE: aparate foto, video, microbuzul şcolar
 VI. BENEFICIARI:
 elevii., preşcolari şi cadre didactice;
 părinţii elevilor şi preşcolarilor;
 comunitatea locală.
VII. DESCRIEREA PROGRAMULUI:
 Vizita la şcoală;

1066
  Activitati de realizare de produse de decorare a sălii de grupă/clasă;
VIII. MONITORIZARE
Aplicarea proiectului va fi urmărită în fiecare etapă monitorizând permanent implicarea activă a copiilor
în acţiunile planificate.Prin pasiune, perseverenţă, seriozitate, îndrumare nemijlocită vom urmări realizarea
obiectivelor propuse.
IX. EVALUARE PROIECT
Implicarea copiilor în activităţile desfăşurate, vor fi pentru ei un câştig. Copiii se vor apropia mult mai
mult de instituţiile de cultură şi vor aprecia şi respecta valoarea acestora.
Realizarea unui album cu poze din activităţile copiilor în urma derulării proiectului.
Realizarea unui CD cu activităţile derulate în proiect.

ACTIVITĂŢI PROPUSE

Nr. Tema Data Mijloc de Locul Parteneri

Crt. realizare desfăşurării /Colaboratori
1. „Să facem noiembrie vizită grădiniţă elevi
cunoştinţă!” invăţătoare
“Primiţi colindători?” decembrie Concert de şcoală elevi
colinde invăţătoare
2. “Facem oameni de ianuarie Jocuri cu zăpadă Curtea şcoalii -înv;
zăpadă.” Februarie -elevi

3. “Tradiţii de martie Expoziţie stradală stradă -înv;

primăvară” -elevi
-părinţi
4. “Natura te priveşte!” Aprilie/mai Activităţi de Curtea -înv;
întreţinere a grădiniţei -elevi
curăţeniei
5. “Roadele muncii iunie joc grădiniţă -înv;
noastre” –prezentare -elevi
CD

Director,
Rusu Octavian Mihai

1067
 Colaborarea gradinita-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”

Gradinita – Scoala – Educator-Profesor

Prof. înv. Primar : Leahu Laura-Elena
Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” – Şcoala „Ion Luca” Bacău

"Fiecare copil pe care îl instruim este un OM dăruit societăţii"

(N. Iorga)

Şcoala - este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează
competenţe, norme , valori recunoscute şi acceptate social. Pe fondul schimbărilor pe care le traversează
societate românească, în încercarea de căutare şi cristalizare a identităţii, şcoala are un rol primordial în
refacerea identităţii sociale şi valorizarea potenţialului uman. Şcoala este una dintre instituţiile esenţiale ale
societăţii ale cărei rezultate influenţează atât evoluţia beneficiarilor ei direcţi, cât şi pe cea a comunităţilor-
beneficiarii indirecţi. Ea funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la
rândul lor o ofertă educaţională : familia, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale,
poliţie, biserică, unităţi sanitare,etc. care au la rândul lor o ofertă educaţională explicită şi(sau) implicită.
Această instituţie oferă un serviciu social; este direct influenţată de ceea ce se întâmplă în mediu social;
transmite cunoştinţe; dezvoltă abilităţi, norme, valori recunoscute şi acceptate social; are o logică internă de
dezvoltare, reproduce propriile norme şi valori, are propriul sistem de organizare. Principalii factori care
ajută copilul în desăvîrşirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia. Familia a avut întotdeauna o influenţă
decisivă asupra educaţiei, ea este capabilă să reacţioneze şi să contribuie la dezvoltarea societăţii (P.Donati),
anume ei îi datorăm virtuţile neamului (C. narly). În familie se consolidează relaţiile dintre generaţii, care
sînt de o importanţă crucial pentru evoluţia societăţii umane. (Apud. L. Cuzneţov). Pentru o bună colaborare
între aceşti doi factori este nevoie de comunicare. se afirmă tot mai des că părinţii nu au doar rol biologic şi
obligaţia de a-i hrăni sau îmbrăca pe copii, ci şi datoria morală de a contribui activ la educaţia lor, că această
sarcină nu aparţine în exclusivitate şcolii. Familia oferă copilului primele informaţii despre lumea ce îl
înconjoară, primele norme şi reguli de conduită, dar şi climatul social şi afectiv necesar trebuinţelor şi
dorinţelor sale. Acest tip de relaţie este hotărîtoare şi prin faptul că familia mediază şi condiţionează
comunicarea cu celelalte componente sociale, în special cu şcoala. Cercetătorii domeniu susţin că şcoala şi
familia sînt cei doi poli de rezistenţă ai educaţiei care contribuie prin mijloace specifice la formarea
copilului. Familia este prima şcoală a copilului. Ea este cea care răspunde de trebuinţele elementare şi de
protecţia copilului, exercitînd o influenţă de profundă, încît urmele ei ramîn, uneori, întipărite pentru toată
viaţa în profilul moral-spiritual al acestuia. Familia ocupă un loc aparte în sistemul instituţional al educaţiei.
Acţiunea ei pe întreaga perioadă a dezvoltării include şi toate laturile formării personalităţii. Ea reprezintă
unul dintre mediile de socializare şi educare cele mai complete, datorită posibilităţii de a-l introduce pe copil
în cele mai variabile situaţii şi de a acţiona asupra lui prin cele mai complexe şi fireşti mijloace. Este o
sarcină a şcolii, a personalului didactic, să identifice situaţiile problematice, să dirijeze strategiile educative
ale familiei în favoarea elevului şi, mai ales, să conştientizeze faptul că parteneriatul şcoală-familie este
determinant în obţinerea performanţelor şcolare şi asigurarea unei vieţi de calitate copilului. Lipsa de
colaborare duce spre un eşec şi, din nefericire, cel învins este copilul, cel căruia dorim să-i oferim tot ce este
mai bun. În contextul social-economic actual, desprindem două condiţii contradictorii: părinţii sînt
îngrijoraţi de viitorul copiilor lor, dar, concomitent, nu au timp şi răbdare să acorde problemelor acestora
atenţia necesară. Relaţia lor cu şcoala este ignorată sau evitată, acţiunile educative ale celor două instituţii,
şcoala şi familia, desfăşurîndu-se oarecum separat. Şcolile depind de mediul în care funcţioneazăîn ceea ce
privete: obţinerea resurselor materiale, resursele umane, resursele financiare, resursele informaţionale etc.
Funcţionează într-un context social imediat, într-o comunitate locală şi zonală, care furnizează elevii dar
care are un set de aşteptări cărora instituţia şcolarătrebuie săle răspundă Influenţele sunt manifestate din
ambele părţi, atât comunitatea influenţeazăorganizaia şcolarăcât i aceasta influenţează comunitatea.
Comunitatea: Tonnies (1887) realizeazăo abordare a comunităţii în raport cu societatea făcând distincţii
clare între aceste două entităti. Astfel comunitatea este caracterizată prin: - este bazată pe „voinţa” şi

1068
„sentimentele” celor care trăiesc în ea; - legăturile dintre oameni se nasc din „relaţiile dintre voinţe umane”
şi se pot exprima în forme „vii”, adică în comunităţi- „viaţă reală şi organică” fiind „un organism viu”; -
individul trăieşte, în comunitate încă de la naştere şi se leagă de ai săi „la bine şi la rău, în timp ce în
societate se duce ca într-o ţară străină” ;- este întemeiată nu pe contact, ci pe înţelegere, care este „un mod
de a simţi comun şi reciproc, asociativ” în cadrul unei „voinţe” colective care este expresia unei unităţi; -
legăturile dintre membrii comunităţii se bazează pe valori precum: respectul, afecţiunea, bunăvoinţa; - este
unitatea întemeiată pe familie şi pe legăturile de sânge, pe vecinătăţi i pe viaţa în comun pe acelaşi teritoriu,
pe prietenie şi pe „comunitatea minţilor”; - comunitatea depăşeşte contextul strict economic. Educaţia este
cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţie pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la
comunitate.
Relaţia şcoală-familie-comunitate este una în care fiecare factor interrelaţionează cu ceilalţi.
Pentru consolidarea unui set de valori stabil şi coerent care sprijină şcoala în formarea la copii a conduitei
favorabile, a unui stil de viaţă sănătos mintal,
Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine
de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această
acţiune.emoţional, fizic şi socio-moral am urmărit implicarea familiei şi a comunităţii printr-un parteneriat
strâns legat. Colaborarea dintre şcoală şi familieîntr-un mediu favorizat de comunitatea locală va atinge
scopul educaţional propus, printr-o relaţie de echivalenţă dintre şcoala în comunitate şi comunitatea în
şcoală. În concluzie, pot afirma că numai printr-o colaborare strînsă, susţinută, familia şi şcoala pot pune în
aplicare procesul de educare a copilului, că numai aşa se pot forma copii calmi, într-o viaţă zbuciumată,
copii fericiţi, într-o societate în permanentă schimbare.

Bibliografie:

1. Robu, Maria, „Empatia în educaţie”, Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008

2. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan,Negreţ Dobridor Ioan, „Prelegeri pedagogice”, Editura Polirom, Iaşi, 2001
3.Vasile Gh. Cojocaru,”Calitatea în educaţie”, Chişinău 2007
4.Viorica Goraş Postică, Diana Cheianu, Rima Bezede, Aliona Cristei, Mihai Nani
,, Relaţia şcoală-familie pentru claitate în educaţie”, Chişinău 2010, Prodidactica-Centrul educaţional
5.Băran-Pescaru, A., ,,Parteneriat în educaţie”, Bucureşti, Editura Aramis Print, 2004
6.Vrăşmaş, E., A., ,,Consilierea şi educaţia părinţilor”, Bucureşti, Editura Aramis 2002.

1069
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ
Leau Alexandra Sandi

Activitatea instructiv-educativă ce se realizează în grădiniță nu poate fi separată de alte influențe

educative ce se exercită asupra copilului și, mai ales, nu poate face abstracție de toate acestea. Când vorbim
despre colaborarea grădiniță-școală vorbim implicit despre educația permanentă realizată prin parteneriate
reale, prin asigurarea calității în educație. Acestă colaborare contribuie direct la dezvoltarea unei societăți
armonioase, o societate bazată pe valori, o societate înfloritoare. Copilul este un mic univers, iar creşterea şi
devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung, plin de urcuşuri şi coborişuri, al cărui aspect central îl
reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei.
Pasul către şcolaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
şcolare, iar acest lucru imprimă o direcţie generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în şcoală.
Frecventarea grădiniţei de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a şcolii în ochii micului
om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în şcoală. Copilul trebuie învăţat că şcoala nu este
o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităţilor libere din cadrul grădiniţei ci
reprezintă o continuare absolut normală a activităţii copilului, care este în continuă evoluţie, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniţă.
Pentru a înlesni cu mai multă uşurinţă adaptarea optimă a copilului în şcoală, se doreşte să se
menţină o strânsă legătură între şcoală şi grădiniţă, două instituţii asemănătoare şi deosebite, în acelaşi timp,
scop operaţionalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experienţă, ce pun preşcolarii
în legătură directă atât cu şcolarii cât mai ales cu învăţătorul. Din păcate, se pare că de aici există un blocaj
de comunicare între următoarele etape ale educație, fapt ce duce la discrepanțe în procesul instructiv-
educativ, dar cel mai important au impact negativ asupra dezvoltării integrale al copilului, devenit acum
elev. O bună colaborare între educator, învățător profesor aduce beneficii în primul rând copilului/elevului,
cel care este în centrul procesului educațional, continuând apoi spre o societate ce se dorește a fi bazată pe
adevărate valori morale.Cunoștințele, deprinderile, capacitățile, atitudinile sunt transformate în competențe
printr-o bună colaborare între acești actori ai educației (ei nu fiind singurii participanți ai actului
educațional, de menționat este familia și comunitatea).
Mediul preșcolarității oferă copilului un prim mediu socializator de tip organizațional, care își relevă
o parte din caracteristicile și particularitățile lui ca mediu instituționalizat:
- oferă copilului un cadru social bazat pe o normativitate elementară constând în anumite reguli de
conviețuire cu ceilalți;
- creează copilului posibilitatea de a se compara cu covârstnicii, pentru a-și întari în felul acesta sentimentul
conștiintei de sine, percepția de sine, imaginea de sine;
- îl familiarizeaza pe copil cu grupul micro-social în cadrul căruia învață să devină partener, să joace unele
roluri sociale;
- îl obișnuieste pe copil cu: programul orar (rutinele zilei), cu programul de viață, cu schimbarea mediului
de existență;
- stimuleaza dezvoltarea autonomiei personale și a independenței.
Mediul școlar face mult mai explicite caracteristicile mediului organizațional pe care mediul
preșcolar abia le poate pune în evidență. În acest context se instituie o gamă noua de relații interpersonale în
cadrul cărora copilul experimentează un nou mod de viață: mult mai riguros și mai programatic, reguli mult
mai ferme de conviețuire cu ceilalți, reglementate prin normele disciplinelor școlare, anumite roluri sociale
și responsabilități ce-i revin în conformitate cu noul statut, modelarea comportamentului propriu în funcție
de cerințele și așteptările educatorului școlar, în virtutea diferențelor de statut și rol pe care acum le înțelege
mai bine.

1070
Centrul de Educatie Incluziva “Christiana” Bocsa
Prof. Claudia LEORINŢ

,,Continuitatea dintre grădiniţă şi şcoală”

Asigurarea unităţii şi continuităţii acţiunilor educative constituie o preocupare care
abordează problemele pedagogice şi psihologice ale învăţământului preprimar şi primar.
. Pentru a putea învăţa la şcoală, este necesar un anumit nivel de dezvoltare psihică, pe care
copilul trebuie să-l atingă în timpul preşcolarităţii. Acest nivel nu poate fi atins de la sine, ci
numai în urma educaţiei şi instrucţiei copilului în perioada preşcolară. Iată pentru ce problema
pregătirii copilului pentru instrucţia în şcoală trece dincolo de limitele unei probleme teoretice.
Copilul care intră în şcoală trebuie să fie pregătit nu numai pentru tehnica de însuşire a
cunoştinţelor, ci şi pentru noul mod de viaţă, pentru noua atitudine faţă de oameni şi faţă de
activitatea lui proprie, de care este legată trecerea la perioada şcolară. Într-adevăr, ce folos ar
aduce faptul că şcolarul va fi capabil să stăpânească ştiinţa de carte, dacă el va fi atât de pregătit
din punct de vedere individual, încât nu va putea răspunde corect obligaţiilor sale şcolare, îşi va
pregăti neglijent lecţiile şi nu va putea fi în relaţii juste cu profesorul (învăţătoarea)?
Tuturor educatoarelor din grădiniţele de copii şi tuturor părinţilor le este bine cunoscut
faptul că pe la 6-7 ani, copiii încep de regulă să viseze despre şcoală, să năzuiască spre învăţarea
sistematică din şcoală.
Odată cu apariţia acestei năzuinţe către şcoală şi către învăţătură, comportarea copiilor în
grădiniţa de copii se schimbă. Statutul de preşcolar nu îi mai mulţumeşte. Copiii încep să
dorească a deveni membri cu mai multă răspundere ai colectivului, a îndeplini ,,sarcini de
răspundere” date de adulţi. Unii dintre ei încep întrucâtva să iasă din regimul căruia i se
supuneau cu bucurie nu demult. Aceasta se putea observa deosebit de limpede, atunci când
învăţarea în şcoală începea de la vârsta de 7 ani.
Chiar un puternic ataşament faţă de grădiniţă nu-i reţine pe preşcolari din grupa
superioară în năzuinţa lor de a trece de la grădiniţa de copii la şcoală.
De unde provine această năzuinţă? De cine este determinată şi la ce duce ea?
Pentru noi nu este nici o îndoială, că această năzuinţă trebuie să fie educată la copii. În ce
constă însă esenţa ei şi cum trebuie ea educată? S-ar putea crede că năzuinţa copilului de vârstă
preşcolară mare către studiu nu este de fapt o năzuinţă către învăţare, ci către şcoală. Se poate
crede, că, pur şi simplu, copilul vrea să intre într-un colectiv de copii nou pentru el, să schimbe
situaţia şi impresiile, să primească prerogativele exterioare ale şcolarului. În această direcţie îl
împinge şi afecţiunea sa pentru toate atributele aşa numite ,,exterioare” ale şcolarului:
ghiozdanul, penarul, etc. şi năzuinţa vădită a preşcolarilor mari de a apărea în faţa celor mici în
acest nou rol al lor.
La copiii nepregătiţi pentru instruirea în şcoală din punct de vedere al dezvoltării sferei
lor de motivare, apare clar atitudinea preşcolară faţă de învăţătură în toate aspectele vieţii şi
activităţii din şcoală. El consideră învăţătura drept joc.
Educatoarele şi învăţătoarele trebuie să găsească metode comune prin care să influenţeze
dezvoltarea psihică a copilului în toate direcţiile sale. Aceştia au obligaţia să cultive şi să
întreţină emoţiile şi sentimentele pozitive, să creeze şi să întreţină o bună dispoziţie a copilului,
să realizeze un perfect echilibru între activităţile de joc, activităţile alese, pe arii de stimulare, şi

1071
independente ale copiilor. Cât de mult s-ar câştiga pe linia dezvoltării personalităţii copilului
dacă s-ar reflecta mai mult un sistem de acţiuni educative în care elementul afectiv să predomine.
Ce progrese uimitoare s-ar realiza în şcoală , în perioada preabecedară şi cât de mult s-ar scurta
aceasta, dacă sistemul de acţiuni educative, de aici pe linia dezvoltării afective a copilului, s-ar
întâlni cu cel din grădiniţă şi s-ar continua la limite superioare. Şi în şcoală şi poate mai mult
aici, este necesară realizarea unui echilibru între lecţii şi elementul distractiv, de joc şi realizarea
unor săli de clasă mai vesele, mai frumoase. Pregătirea copilului pentru şcoală trebuie înţeleasă
ca o adaptare reciprocă: a copilului la şcoală, cât şi a şcolii la copil.
Cum să educăm la preşcolar o atitudine justă faţă de şcoală şi învăţătură?
Înainte de toate trebuie educate ceea ce numim motivele sociale ale învăţăturii. Aceasta
înseamnă că preşcolarul trebuie să înţeleagă, să simtă importanţa locului de onoare pe care- l
ocupă elevul.
Nu putem realiza acest deziderat decât familiarizându-l pe copil în primul rând cu spaţiul
şcolii. Clădirea şcolii este mai mare decât grădiniţa, are holuri largi şi lungi, încăperi numeroase.
Clasa de la şcoală este mult diferită decât sala de grupă. Lipsesc jucăriile, imaginile colorate,
centrele de activitate, cu materiale specifice. Dacă viitorul elev intră de mai multe ori în şcoală,
încă din timpul grădiniţei, nu se va mai confrunta cu teama de nou şi de necunoscut.
Participând la activităţile unei clase de elevi, preşcolarul se familiarizează cu învăţătorul,
un „personaj” cu care părinţii îi ameninţă frecvent pe cei mici. Aceştia conştientizează că
învăţătorul nu este diferit de educator, ci este un îndrumător, un sfătuitor, un prieten al copiilor.
De mare importanţă este participarea activă a preşcolarilor la lecţii, în echipă cu elevii sau cu
sarcini diferenţiate, atunci când nivelul cunoştinţelor permite acest lucru. Nu este indicat ca cei
mici să fie implicaţi în activităţi greoaie, plictisitoare.
În succesiunea dintre şcoală şi grădiniţă considerăm importantă, continuarea unor forme
de activitate din grădiniţă şi la clasa pregătitoare, încât, folosite creator de învăţător, acestea vor
deveni elemente de bază în asigurarea succesului la învăţătură. Prin această pregătire a copilului
pentru şcoală se poate aprecia contribuţia grădiniţei.
În concluzie, succesiunea pedagogică este complexă şi are multe implicaţii, de aceea, în
funcţie de ele facem câteva sugestii:
1. Testarea pregătirii preşcolarului pentru şcoală să fie făcută după probe şi criterii
ştiinţifice, la începutul anului şcolar. Este adevărat că nu se pot testa în mod evident,
capacităţile intelectuale, morale şi comportamentale ale copilului la un moment dat, ci ele
se vor testa în mod special în activitatea desfăşurată la începutul clasei pregătitoare.
2. Copilul preşcolar, să plece din grădiniţă cu fişa psihopedagică , completată de educatoare,
dar întocmită în colaborare cu învăţătoarea, care să fie pentru aceasta un instrument atât
de cunoaşterea copilului, cât şi de tratarea lui individuală şi diferenţiată;
3. Pentru a se păstra colectivul grupei e necesar ca la repartizarea copiilor în clasa
pregatitoare să se constituie clase omogene din grupele unităţilor de preşcolari. Acestea
ar contribui la închegarea colectivului, cât şi la realizarea unităţii educaţionale, dar mai
ales la integrarea copilului în stilul de muncă al clasei pregatitoare;
4. Pregătirea copilului pentru şcoală e o muncă de perspectivă şi trebuie începută din grupa
mică şi finalizată la grupa mare, care prin obligativitatea frecventării acesteia să fie
realizată educarea dorinţei copilului de a deveni şcolar. De asemenea, în această acţiune
trebuie să fie antrenată şi familia.;
5. Este indicată organizarea de forme variate de colaborare între educatoare şi învăţătoare şi
chiar între copiii acestor două instituţii din aceeaşi circumscripţie şcolară;

1072
 6. Realizarea acestei succesiuni pedagogice dintre grădiniţă şi şcoală e determinată de
acţiuninea de perfecţionare şi autoperfecţionare a educatoarelor şi învăţătoarelor, care să
se manifeste în structuri definitorii ale măiestriei pedagogice;
7. Trecerea copilului de la educatoare la învăţătoare să se bazeze pe legile obiective ale
dezvoltării stadiale a fiinţei umane; şcoala trebuie să cunoască bine viitorul elev de 6 ani
şi pregătirea lui din grădiniţă, să continue sarcinile instructiv – eduvative cu forme de joc,
pentru a trezi interesul copiilor pentru noua formă de învăţare şi a-i determina să participe
activ şi cu plăcere.
În concluzie, pregătirea preşcolarului pentru şcoală implică responsabilitate, pasiune şi
competenţă. Mai înseamnă colaborare şi dialog permanent cu viitoarea învăţătoare, cât şi
permanenta preocupare a educatoarei pentru succesul copiilor pe care i-a pregătit pentru şcoală.

Bibliografie

• Marinescu, Cornelia – Unitatea de acţiune a grădiniţei şi şcolii în educarea copiilor, în

Revista de Pedagogie, nr. 1, 1970
• Noul Curriculum pentru invatamant prescolar 3-6/7 ani
E.Paun, R. Iucu, Educatia prescolara in Romania, Editura Polirom 2002
• Apicarea noului curriculum pentru educatie timpurie – o provocare?, Ed.Diana

1073
 COLABORAREA GRADINIȚĂ – ȘCOALĂ
RELAȚIA EDUCATOR – ÎNVĂȚĂTOR – PROFESOR

Profesor pentru învățământul preșcolar, LETEANU IULIANA

Grădinița DUMBRAVA MINUNATĂ , Fieni,Jud. Dâmbovița

Activitatea educativă care se desfășoară în grădiniță, nu poate fi separată de alte influențe educative
ce se exercită asupra copilului.
Educația trebuie să se exercite ca o acțiune unitară, coerentă. Astfel, dacă familia oferă primele
modele comportamentale, creează primele obișnuințe și deprinderi, care nu sunt întotdeauna pozitive,
mediul preșcolar oferă copilului primul mediu socializator de tip organizațional.
În mediul preșcolar copilul este familiarizat cu microgrupul social în cadrul căruia devine partener,
joacă unele roluri sociale, dezvoltă autonomia personală și independența.
În mediul școlar, copilul experimentează un nou mod de viață – mai riguros și mai programatic,
reguli mult mai ferme, asumarea unor sarcini de învățare mult mai explicite.
Școala și grădinița urmăresc interese comune, atât datorită faptului că reprezintă două trasee
educative succesive, cât și pentru că legatura dintre cele două instituții se cere întărită, pentru ca trecerea
dintr-una în alta să asigure continuitatea proiectelor și finalizarea lor adecvată.
Ca și oportunități de întâlnire între cele două medii – preșcolar și școlar - putem valorifica
următoarele:
 Vizitarea unei școli cu grupa mare, în vederea cunoașterii de către copiii preșcolari a acestei
instituții;- Ziua porților deschise – prilej cu care se poate realiza prezentarea în detaliu a
școlii: sălile de clasă, laboratoarele, cancelaria, spațiile de joacă, terenul de sport, punctele
sanitare.
 Vizitarea de către școlari de clasa pregătitoare sau chiar clasa I , a unei grădinițe, pentru a le
împărtăși copiilor de grupa mare, primele lor experiențe de tip școlar.
 Organizarea unor ședințe cu părinții copiilor din grupa mare , la care sunt invitați viitorii lor
învățători.
 Urmărirea de căre educatoare, a copiilor deveniți școlari, pentru sesizarea progreselor lor în
dezvoltare sau dimporivă, a dificultăților pe care le întâmpină, sub efectul noilor solicitări.
 Organizarea unor serbări comune care să ofere copiilor din grupa mare și școlarilor de la
clasa pregătitoare posibilitatea sttabilirii unor legaturi interpersonale, capabile să-i ajute pe
cei dintâi să se integreze mai ușor în mediul școlar.
Pod, prag, etapă, barieră, un nou ciclu de dezvoltare, oricum am numi momentul integrării copilului
în școală, el nu trebuie să reprezinte pentru proaspătul școlar, dar nici pentru ceilalți, o stare de frustrări, de
greu, de temeri, ci o provocare, o bucurie de a cunoaște lucruri noi, oameni noi, idei noi. Trecerea trebuie să
fie firească și dorită.
Tot ce gândim și punem în practică, trebuie să urmărească dezvoltarea globală a copilului. Atât în grădiniță,
cât și în școală, dacă ne vom întreba înaintea fiecărui act didactic: Ce va ști să facă preșcolarul cu tot ce a
acumulat în plan intelectual sau comportamental? sau Va fi el capabil să selecteze acele achiziții care îl vor
ajuta să se descurce în situații problemă?, cu siguranță că vom putea privi în ochi pe fiecare copil din fața
noastră.
Una din abordările moderne privind instituția școlară este cea a școlii deschise, prietenoase în care
copilul/elevul se simte bine, este atras de activitățile școlare, îi sunt valorificate înclinațiile și talentele.
Modelele educaționale actuale pun în centru copilul și trebuințele sale, nevoile lui de dezvoltare și în acest
scop participă numeroși factori, între care cei cu importanță semnificativă sunt școala/grădinița și familia.
Dar poate și mai importantă pentru o dezvoltare armonioasă a copilului este colaborarea între cei doi agenți
educogeni – familia și instituția educațională. În majoritatea situațiilor, familia, grădinița și școala
colaborează foarte strâns pentru a asigura prin eforturi comune o educație de bună calitate.

1074
 Colaborarea grădiniță-școală!
Prof.inv.primar si prescolar Loghin Irina-Mihaela
Scoala Gimnaziala nr.1 Saveni
Structura-Scoala Primara nr. 2 Bozieni
Jud. Botosani

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborașuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, in toate aspectele ei.

Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.

Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului
om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.

Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină
o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.

Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul final al
activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine
atingerii obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalitatii copilului care contribuie la
integrarea şi adaptarea copilului la viaţa şcolară.

Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O prima
masura de natura psihopedagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala este
plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei
pregatitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programelor respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programe se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele programei
pentru clasa pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei .

Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de invatamant
in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este prezenta in diferite
forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface interesul,curiozitatea copiluli pentru
cunoastere.In clasa pregatitoare invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc de
relaxare ,de destindere pentru copii.

Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele
de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programe distractive

1075
comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie
bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni
scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.

1076
 MODALITĂȚI DE COLABORARE ÎN PARTENERIATUL ȘCOALĂ – FAMILIE

Profesor învăţământ primar: Lorinţiu Ana-Maria

Liceul Tehnologic ,,Liviu Rebreanu”, Maieru, Bistriţa-Năsăud

Pentru a avea elevi bine educaţi şi implicit, cetăţeni demni şi responsabili trebuie să ne ocupăm, mai
întâi, de educaţia părinţilor. Şcoala a avut şi are un rol primordial în colaborarea cu părinţii în scopul
asigurării unei educaţii parentale de calitate. Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul grădiniţa,
şcoala, familia, întreaga societate, iar cooperarea acestor actori apare logică, stringentă. Activitatea de acasă
este o continuare a activităţii pedagogice de la şcoală şi invers – activitatea de la şcoală este o continuare a
activităţii de acasă. Acesta este motivul principal pentru care cei doi factori au datoria de a cunoaşte
obligaţiile celuilalt, de a se sprijini reciproc.
Analizând activitatea noastră în acești ani cu familia, am concluzionat că pentru o relaţie optimă cu părinţii
este nevoie de a îmbina variate forme şi metode de colaborare a şcolii cu familia şi comunitatea. Unele
dintre acestea sunt:
- şedinţele cu părinţii - oferă acestora ocazia de a se cunoaşte între ei, de a acţiona ca o echipă, de a se
cunoaşte reciproc cu cadrele didactice, de a discuta aspecte ale programului şcolar, de a afla despre
progresele/regresele copiilor, schimbările intervenite în evoluţia lor ș.a;
- lectoratele cu părinţii - cu teme diverse, prin care părinţii sunt informaţi privitor la importanţa cunoaşterii
personalităţii propriului copil, aprecierea corectă a comportamentelor copiilor, măsuri şi soluţii pentru
ignorarea sau limitarea comportamentelor negative, tehnici şi metode prin care-şi pot ajuta copilul la lecţii
etc.;
- consultaţiile individuale (convorbirile)- oferă prilejul abordării individualizate a problemelor cu care se
confruntă copilul sau părintele, se pot oferi sfaturi, părinţii pot furniza informaţii mai intime pe care nu
doresc să le facă publice, dar sunt relevante pentru educaţia şi instrucţia copilului;
- c o n v o r b i r i l e t e l e f o n i c e – care au luat amploare datorită telefoniei mobile, dar și timpului
limitat al părinților și cadrelor didactice;
- c h e s t i o n a r u l – permite obţinerea unor informații privind organizarea colectivelor de elevi, subiecte
abordate pe viitor la ședințe, doleanțe ale părinților ș.a.;
- participarea părinţilor la activităţi organizate în şcoală- lecţii deschise pentru părinţi, astfel părinţii au
posibilitatea să cunoască nivelul de pregătire al copilului, deprinderile însuşite, prietenii acestuia, să se
familiarizeze cu metodele şi procedeele folosite în predare, pot face analize comparative privitoare la copiii
lor;
-consiliere psihopedagogică- constă în rezolvarea unor situaţii – problemă cu copiii lor, prestează servicii de
consiliere şi distribuie materiale informative;
- vizitele ale cadrelor didactice la părinţii copiilor - specificul acesteia constă în aflarea directă a
condiţiilor concrete de viaţă şi educaţie ale copilului în familie;
- vizite la locul de muncă al părinţilor - contribuie la cunoaşterea specificului unor profesii și
competenţele necesare practicării acestora; părintele poate fi ghidul acestor acţiuni;
- e x c u r s i i , drumeții - părinţii pot contribui la organizarea şi sponsorizarea acestor acţiuni, asigură
supravegherea copiilor, trăiesc emoţii pozitive alături de copilul lor, le oferă modele de comportare;
- expoziţii cu lucrări ale copiilor - prilej de a-i familiariza cu date importante despre evoluţia copiilor, atât
pe plan artistic, cât şi al bagajului de cunoştinţe;
- sărbătorirea zilei de naştere a copiilor în clasă - copiii învaţă comportamentul civilizat, unele convenţii
sociale şi se creează legături afective cu membrii familiilor, deoarece invitaţii sărbătoritului pot fi părinţi și
alte rude;
- serbările şcolare - prin care părinţii pot descoperi aptitudini speciale ale copiilor, nivelul dezvoltării
acestora, pot să le evalueze performanţele, să se implice în organizarea acestor activităţi;
- implicarea părinților în proiecte și p a r t e n e r i a t e şcolare; - ziua uşilor deschise- în cadrul cărora părinţii
asistă la orele de curs şi la alte activităţi;
- jurnalul clasei - cuprinzând fotografii, impresii ale copiilor, altor persoane implicate în activităţile
clasei, descrieri de acţiuni, diplome obţinute, desene create de copii etc;

1077
- scrisorile şi însemnările- necesare ca mijloc operativ, comod, în condiţiile când cadrele didactice nu au
posibilitatea unor întâlniri directe cu părinţii elevilor ;
- lecţii deschise- părinții pot participa la lecții şi cunoaşte modalităţi, metode, mijloace didactice, pe care le
pot folosi acasă pentru completarea educației copiilor ;
- avizierul şcolii - conţine informaţii de interes comun pentru elevi şi părinţi privind activităţi ce se
desfăşoară în şcoală, rezultate de la concursuri, anunţuri importante, programe în derulare etc; - ateliere de
lucru cu părinţii - în cadrul cărora aceştia sunt familiarizaţi cu standardele de eficienţa învăţării /finalităţile
educației, conţinuturile, strategiile aplicate, programul de activitate a şcolii;
- mese rotunde - la care părinţii şi profesorii fac schimb de experienţă educaţională;
- conferinţe ştiinţifice- în cadrul cărora cadrele didactice, dar şi părinţii ţin comunicări cu privire la
educaţia copiilor în şcoală şi în familie;
- revista și sait - u l w e b al școlii - ce conţine informaţii despre activităţile instituţiei; prezentarea unor
evenimente; anunţuri despre activităţile ce urmează a fi desfăşurate; articole diverse la care pot să-și aducă
aportul și unii părinți;
- acordul de colaborare şcoală- f a m i l i e - sunt stipulate responsabilităţile şcolii şi ale părinţilor în
procesul educaţional;
- școala părinţilor - se organizează cursuri psihopedagogice pentru părinţi;
- b i b l i o t e c a v i e (vorbitor, invitat, vizitator) - aceasta este o tehnică prin intermediul căreia un părinte
prezintă copiilor, profesorilor, altor părinţi informaţii importante privind profesia sa;
- activităţi pentru copii organizate în comun de către învăţători şi părinţi.
Dezavantajul cel mai evident constă în faptul că acţiunile parteneriatului educaţional nu se planifică în baza
unor analize profunde, nu se consideră obligatorii şi nu se monitorizează continuu pentru a lichida la timp
lacunele şi greşelile comise.

Bibliografie:
Agabrian, M., Milea V., Parteneriate şcoală-familie-comunitate, Ed. Institutul European, Iaşi, 2005
Batrânu, E., Educaț ia în familie, Ed. Politică, Bucuresti, 2005
Cosma, T., Şedinţele cu părinţii în gimnaziu, Ed. Polirom, Iaşi, 2001
Cristea S., Fundamentele pedagogiei, Ed. Polirom, Iași, 2010
Jigău M., coord.,Curriculum clasele V-VIII Consiliere și orientare, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei,
Consiliul Naţional pentru Curriculum, Bucureşti, 2005

1078
 UNITATEA ŞI CONTINUITATEA
ÎNTRE GRĂDINIŢĂ ŞI CICLUL PRIMAR

PROF. ÎN ÎNV.PREŞCOLAR , LUCA ELENA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ “IOAN LUCA”
COMUNA FARCAŞA, JUDEŢUL NEAMŢ

Există numeroase argumente care fac din ŞCOALĂ “prima retorţă” a integrării de succes a tuturor
persoanelor în imensa diversitate a societăţii. Integrarea ca proces dinamic şi laborios este “raţiunea de a fi”
a şcolii. Reuşita activităţilor educaţionale depinde, în mare măsură, de atenţia şi de interesul pe care cadrul
didactic le acordă studiului şi cunoaşterii particularităţilor psihofizice ale subiecţilor cărora li se adresează şi
de metodele de lucru.
Funcţia centrală a grădiniţei se afirmă ca fiind pregătirea copilului pentru şcoală. Celelalte funcţii:
socială, educativă, care se exercită asupra dezvoltării armonioase, intelectuale şi comportamentale, pentru a
acoperi “cei şapte ani de-acasă”, sunt subordonate funcţiei esenţiale de pregătire pentru şcoală. În acest fel
copiii sunt puşi pe picior de egalitate în ceea ce priveşte şansele de reuşită la integrarea în şcoală. Pregătirea
copilului pentru şcoală este un efort de a ridica întreaga formaţie a copilului la un stadiu superior în
dezvoltarea lui intelectuală şi comportamentală.
Activitatea desfăşurată în grupele de grădiniţă oferă posibilitatea unei rezolvări optime a
problemelor de adaptare a copilului la cerinţele şcolarizării şi a trecerii dintr-o formă de învăţământ în alta.
Ea se impune ca o punte de legătură şi continuitate a cerinţelor dintre grădiniţă şi şcoală. Obiectivele şcolare
nu sunt nişte scopuri în sine, considerate rigide, şi că ele vin în sprijinul dascălului ajutându-l să pregătească
strategii potrivite pentru motivarea copiilor de a realizeze în ritm propriu sarcinile de învăţare, ci ele asigură
valorificarea capacităţilor de înţelegere, de gândire, de aplicare a celor ştiute, flexibilitatea în gândire şi
creaţie, dar şi o dezvoltare a laturii socio-afective.
Copiii generaţiei actuale, intră în şcoală cu o pregătire deosebită. Educatoarele depun eforturi
remarcabile pentru predarea eficientă la preşcolari a unei palete largi de informaţii, concretizate în
cunoştinţe intra, inter şi transdisciplinare – consecinţe şi mărturii ale implicării lor vocaţionale şi aplicării
metodologiei moderne. Curriculum-ul actual conduce către stabilirea de conexiuni între informaţii şi
transpunerea acestora în reprezentări corecte şi complexe ale fenomenelor şi conceptelor prezentate.
Copiii care au frecventat grădiniţa încă de la grupa mică parcurg cu uşurinţă activităţile de învăţare
prevăzute de programele şcolare pentru clasele I – II. Buna pregătire a preşcolarilor este un fapt îmbucurător
pentru un cadru didactic din învăţământul primar, nu pentru că ar fi mai relaxant şi ar depune mai puţin
efort, ci pentru că îi permite o parcurgere temeinică cu elevii a perioadei preabecedare, conferindu-i acestuia
valoarea de fundament a cunoştinţelor cristalizate ulterior. Prin actul de evaluare a şcolarilor se constată
progrese atât în plan informaţional, cât şi comportamental. Educatoarele sunt preocupate permanent de
implicarea competentă a demersului instructiv. Însă rămâne un vector al formării educative ce nu trebuie
coborât în plan secundar: formarea unor deprinderi comportamentale necesare şcolarizării.
Colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală presupune o comunicare eficientă şi efectivă, o unitate de
cerinţe şi acţiuni în interesul copilului. Grădiniţă oferă repere specifice în care se va înscrie relaţia
educatoare – copil în procesul educaţional şi dincolo de acesta.
Activităţile variate desfăşurate cu copiii în timpul programului de grădiniţă favorizează iniţierea
unor diferite raporturi de interacţiune între copii: raporturi de comunicare şi influenţă, raporturi de atracţie,
de cooperare şi competiţie, raporturi de indiferenţă sau de respingere. Toate aceste preocupări ale

1079
educatoarei vor fi transmise învăţătorului, iar acesta le va continua. Construirea unor relaţii pozitive între cei
doi factori grădiniţă şi şcoală şi unificarea sistemului de valori şi cerinţe are un efect benefic asupra
copilului.
Educatoarea informează învăţătorul prin completarea fişelor psihopedagogice de la şfârşitul
grădiniţei despre unele probleme de comportament ale copilului care apar la grădiniţă, despre interesele şi
preocupările copilului, despre evoluţia acestuia în plan cognitiv, etc. Acest lucru va favoriza continuarea
programului educativ al grădiniţei, iar informaţiile date vor contribui la luarea unor decizii privind viitorul
copilului.
Şcoala trebuie să promoveze o educaţie desfăşurată cu tehnici ştiinţifice, care să poată asigura o
dezvoltare rapidă şi fermă a şcolarului, finalitatea ei transformând elevii în oameni capabili să se adapteze
ambianţei sociale, să se integreze în ea şi să se adapteze creator la trebuinţele şi cerinţele lor prezente şi
viitoare.

1080
 COLABORAREA GRADINITA – SCOALA!

RELATIA EDUCATOR –INVATATOR - PROFESOR

prof. GEORGETA LUCA

COLEGIUL TEHNIC ALEXANDRU ROMAN ALESD

Nu stiu cum sunt altii, dar cand ma gandesc la aceste trei tipuri de persoane, pe de o parte ma cuprinde
nostalgia iar pe de alta parte ma cuprinde bucuria.

Nostalgie, deoarece imi aduc aminte cu drag, desi a trecut ceva vreme, de perioada anilor de gradinita. Mi-o
amintesc pe doamna educatoare care cu dragoste ne astepta in fiecare dimineata pentru a descoperi
impreuna lucruri noi si interesante. Consider ca educatorul este persoana care aseaza cu tandrete bazele
creativitatii in orice copil, fiind prima persoana cu care copilul intra in contact in afara de familie si prietenii
apropiati care ii cultiva valorile morale sanatoase. Prin diferite activitati, aceasta persoana reuseste sa intre
in mintea copilului, ajutandu-l sa exprime ceea ce gandeste, ceea ce isi imagineaza pe o coala de hartie. Iar
copilul isi poate exprima gandurile fara sa fie nevoie de cuvinte scrise. Prin desen, prin diferite imagini el se
poate exprima la fel de bine, dar intr-o maniera artistica.

Crescand si ajungand la scoala, copilul incepe sa dobandeasca mai multe cunostinte si din primul an invata
sa scrie si sa citeasca, gratie doamnei invatatoare. Ea este cea care cu rabdare si dragoste, il invata cum sa
faca pentru inceput punctuletele, liniutele, bastonasele, pana ajunge sa parcurga intreg alfabetul. Parca ieri
as fi fost clasa I si cu mare grija continuam modelul de bastonase pe care doamne invatatoare mi-l facea pe
caiet cu pixul rosu, drept model. Eram foarte mandra cand reuseam sa termin toate randurile fara nici o
greseala iar rasplata era abtibildul frumos colorat pe pagina respectiva. Dupa fapta si rasplata, nu? Tot de la
doamna invatatoare am invatat si acest lucru. Nu primeam autocolante doar la scriere, ci si la matematica. In
clasele primare aveam atata grija sa imi fac tema corect si sa scriu cat mai frumos, incat uneori imi coloram
pana si pagina si asteptam cu nerabdare ziua urmatoare cand doamna invatatoare ne lua caietele sa ne
controleze tema si cine avea tema facuta corect primea un abtibild (cu Tom&Jerry, Pisicile aristocrate si alte
personaje din desenele animate Disney).
Consider ca invatatorul pune bazele cunoasterii, deoarece acesta este cel care ii dechide copilului poarta
spre cat mai multe cunostinte.

Dupa aceasta perioada dulce a copilariei, copilul se adapteaza la un nou alt program, unde nu o mai are pe
doamna invatatoare ci are multi profesori. Prima mare schimbare. Elevul se adapteaza dupa cerintele
fiecarui profesor sau cel putin incearca acest lucru. Este interesant cum dupa ce se adapteaza cu cerintele
profesorilor, apare intrebarea „Ce o sa te faci cand o sa fii mare?”, intrebare care probabil i-a fost pusa si
cand era mai mic, dar cum bine stim, in copilarie toti ne dorim diferite meserii extraordinare ca super-eroi,
printese, regine dar de cand este putin mai matur, elevul incearca sa isi dea seama ceea ce i-ar placea sa
faca pentru restul vietii sale dupa absolvire. Aici profesorul intervine si il ajuta pe elev sa se orienteze spre
cariera care i-ar placea, de aceea consider ca profesorul este cel care pune bazele carierei. Il ajuta sa isi dea
seama la ce se pricepe elevul cel mai bine sa faca, care ii sunt punctele slabe si punctele tari in diferite
domenii.
De multe ori se intampla ca elevul sa imbratiseze cu toata dragostea o anumita materie datorita profesorului
care o preda. De ce se intampla oare acest lucru? Poate pentru ca acel profesor si-a dat tot interesul astfel
incat elevul sa-i indrageasca materia, chiar daca ar fi vorba despre o materie mai putin usoara. Din pacate
exista si cazuri in care elevul are o antipatie deosebita atat fata de profesor cat si fata de materia predata de

1081
acesta, chiar daca aceasta este una dintre cele mai simple materii care nu necesita ore lungi de invatat
anumite notiuni.
In timp ce scriam acest articol ma gandeam si la numele pe care aceste persoane le poarta: educator,
invatator si profesor. Iar in minte mi-a venit intrebarea: „De ce purtam aceste denumiri?”. Eu mi-am pus
intrebarea si tot eu mi-am raspuns la ea:

-educator- provine din „a educa”-„educatie”, deci, educatorul contribuie la educatia copilului, concomitent
cu parintii. Contribuie indirect la „cei sapte ani de acasa” ai copilului.
-invatator-provine din „a invata”- „invatatura” deci acesta contribuie la dezvoltarea intelectului copilului,
pentru a invata cat mai multe lucruri noi si interesante care ii vor fi folositoare in anii ce vor urma.
-profesor-provine din „a profesa”-„profesie”. Sute de ganduri imi trec prin minte acum, cand ma gandesc la
cat de mult ajuta un profesor la alegerea unei profesii.

Responsabilitatile sunt la fel de mari in oricare dintre posturi te-ai afla. Nu sti decat atunci cand esti pus in
fata faptului implinit. Trebuie sa ai talent, sa-ti doresti cu adevarat sa vrei sa profesezi una dintre cele trei
meserii si mai presus de orice sa iubesti copiii!

1082
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

LUCI NATALIA-EUGENIA
ŞCOALA PRIMARĂ ARŞIŢA
JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.

1083
 În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

1084
Simpozion Național/Schimb de experiență
”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”

Colaborare în demersul educațional

ÎNV. LUCIA POP,

ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”IULIU HAȚIEGANU”, CLUJ- NAPOCA

Analizând conținutul procesului de învățământ se poate deduce ușor complexitatea sa și faptul că el este
ireductibil la mesajul pur semantic (codificat). Alături de acesta, pentru asigurarea unui demers educațional
eficient, coexistă componentele afectiv- emoționale, atitudinile, relațiile interpersonale, de colaborare și
realizare a unei continuități.
Unul dintre principiile didacticii este acela al sistematizării și continuității. Acest principiu pleacă de la
premisa că este necesară asigurarea complementarității dintre predare, învățare, evaluare- componente strâns
interrelaționate-, care se combină și se înlănțuie progresiv, asigurând procesualitatea actelor educaționale în
procesul de învățământ și unitatea influențelor educaționale.
În acest context, strânsa colaborare dintre factorii implicați în actul educațional, pe toate treptele de
școlaritate, se impune de la sine.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar
prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Devenind elev, copilul dobândeşte un anumit statut şi rol, iar societatea aşteaptă de la el o anumită comportare,
îndeplinirea consecventă a unor îndatoriri (frecventarea şcolii, pregătirea temelor, promovarea etc.). Aşadar,
elevul nu este doar persoana fizică ce poarta uniformă, ghiozdan, număr etc. calitatea de elev capătă definiţie
socială, concretizată în statutul şi rolul său. Ca urmare, pregătirea copilului pentru un bun start școlar trebuie să
devină un scop final esențial al învățământului preșcolar. Trecerea de la grădiniță la ciclul primar constituie de
cele mai multe ori motiv de stres, ocazie de multe întrebări fără răspuns și mai apoi un comportament
dezadaptativ al școlarului mic, dacă această colaborare între cele două trepte de școlarizare nu se realizează în
mod dezirabil. Cooperarea activă a factorilor educaționali trebuie să conducă la realizarea unor parteneriate
viabile, de natură să răspundă nevoilor elevilor, viitorii adulți pe care sistemul educațional îi pregătește pentru o
cât mai bună integrare într-o societate ce se află într-o continuă schimbare. Obiectivele pregătirii copilului
pentru şcoală vizează comunicarea, ascuţirea inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire
şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei, constituirea
premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii
citit - scrisului, dezvoltarea deprinderii de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social. Prin
activităţile integrate desfăşurate în grădiniţă se asigură copilului pregătirea generală, dar şi o pregătire specială
care vizează formarea capacităţii de adaptare la cerinţele şcolii. Dacă la intrarea în grădiniţă copilul suportă mai
greu trecerea de la mediul familial la cel social şi intră în situaţii conflictuale sub incidenţa cerinţelor şi al
programului riguros organizat, la trecerea de la grădiniţă la şcoală este bine şi necesar să nu mai întâmpine
dificultăţi de adaptare. Activităţile din grădiniţă au însă marele merit că pregătesc treptat copilul să întâmpine
cu seninătate acest moment şi să-l depăşească fără mari dificultăţi.
Pentru a veni în sprijinul unei adaptări optime a copiilor în şcoală, se apelează la menţinerea unei
strânse legături între cele două instituţii atât de asemănătoare şi atât de deosebite în acelaşi timp, prin efectuarea
de vizite, de colaborări, de schimburi, ce pun preşcolarii în legătură directă atât cu şcolarii, cât mai ales cu
învăţătorul, al cărui rol determinant este unanim recunoscut. Dacă toate aceste lucruri sunt respectate, se ajunge
cu siguranţă la o adaptare şcolară optimă a copilului, ceea ce duce la creşterea siguranţei şi încrederii de sine,
deci la succes şcolar. Nevoia de competiţie şi de colaborare vine să sprijine acest succes, copilul dorind să fie
remarcat ca fiind printre cei mai buni, transformând aceasta într-o motivaţie pentru reuşită.
Rolul dascălului ( educator, învățător,profesor) rămâne mereu în prim- planul operei de formare a
personalității elevilor. Cu toate că a sporit și influența altor factori în procesul educației, dascălul își păstrează

1085
numeroase prerogative în acest domeniu, fiind unul dintre principalii modelatori ai personalității elevilor: ”...nu
există artă mai frumoasă decât arta educației. Pictorul sau sculptorul fac figuri, fără viață, dar educatorul
creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură și oamenii, se bucură și Dumnezeu”, spunea Sfântul Ioan Gură
de Aur.

1086
 Colaborarea grădiniță -școală!

Relația educatoare-învățător-profesor

Lup Victoria
Colegiul Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului

Grădinița și școala – două trasee educative succesive

Grădinița și școala sunt părți ale unui proces care trebuie să rămână în ansamblu unitar, legătura dintre ele se
cere întărită pentru că trecerea din una în alta să asigure continuitatea proiectelor și finalizarea lor adecvată.
Având conștiința acestui fapt, personalul didactic din cele două instituții trebuie să caute împreună acele
prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat al școlii. Este un lucru
bine știut că școala își începe acțiunea educațională pe fondul acumulărilor realizate de copii la vârsta
preșcolară. O consecință a acestei constatări o constituie, cum e firesc, necesitatea cunoașterii „zestrei ”
intelectuale, a acumulărilor realizate de copii înainte de intrarea în școală, a nivelului lor de dezvoltare
intelectuală.
Aceste achiziții, care au un mare rol în demararea cu succes a copiilor în clasa I , se cere a fi preluate „din
mers” , astfel ca adaptarea să se facă treptat, pe nesimțite, prin noi acumulări, pe care ei le vor face, de data
acesta, în forme specifice activității școlare. În momentul intrării în clasa I, copilul trebuie să fie pregătit
pentru învățarea de tip școlar. Conceptul de „pregătire” desemnează echilibrul realizat de ansamblul
proceselor psihice care deschide calea unei depășiri și a unor achiziții noi.
Pentru pregătireacontinuității de la grădiniță către școală se recomandă folosirea metodelor și procedeelor
didactice active în activivitatea de învățare , precum și intervenții în formele de organizare a procesului de
învățământ, în primul rând în lecții, a jocului didactic.
Cele mai frecvente oportunități de întâlnire între cele două medii educaționale, care se cer valorificate
superior de ambii parteneri privesc:

• Vizitarea unei școli în vederea cunoașterii de către copiii preșcolari a acestei instituții;
• Vizitarea unei grădinițe de către școlarii din clasa I pentru a le împărtășii copiilor din pregătitoare
primele lor experiențe de tip școlar.
• Organizarea unor ședințe cu părinții copiilor de la grupa pregătitoare, la care sunt invitați câțiva din
viitorii învățători .
• Organizarea unor serbări comune, care oferă copiilor posibilitatea stabilirii unor legături
impersonale.
• Realizarea unor activități metodice și cercuri pedagogice comune pentru educatoare și învățătoare.
Învățătorul există și dăinuie prin elevii săi. Îi ajută să asimileze scrisul, cititul, socotitul, dar mai presus
de toate învață să gândească, să creeze. Dacă învățătorul are perspectiva activității în ciclul gimnazial,
iar profesorii cunoscând mediul de lucru al învățătorului, continuă munca acestuia , integrând treptat
elemente noi în sistemul de activități al clasei, în clasa a V-a se pot obține rezultate satisfăcătoare.
Trecerea către discipline predate de alți profesori (religie, limbă străină, educație fizică ) se face încă
din ciclul primar, dar greutățile se ivesc din cauza exigențelor sporite în ceea ce privește disciplina
respectivă.
În vederea realizării continuității între ciclul primar și cel gimnazial este nevoie de o mai bună
colaborare între învățători și profesorii care urmează se predea la clasa a V-a. Colaborarea se poate
realiza prin activități comune ( concursuri, vizite, excursii) interasistențe la anumite lecții, predarea de
către profesor a disciplinei proprii clasei pe care urmează să o preia. Consider că în semestrul I al
ciclului gimnazial este necesară menținerea legăturii între dirigintele clasei și fostul învățător , căruia i
se pot cere unele sugestii pentru organizarea colectivului clasei. Pe de altă parte simțind suportul

1087
învățătorului, elevii pot eleimina o parte dintre dificultățile pe care le pot întâmpina elevii proaspăt
intrați în ciclul gimnazial.
Având în vedere unele greutăți întâmpinate de elevi în clasa a V-a , am insistat încă de la începutul
clasei a IV-a pe munca independentă a elevului, pe dezvoltarea capacității de a se descurca singur și de a
rezolva cerințele date într-un timp bine stabilit.
Se recomandă astfel o colaborare cât mai strânsă între educatori, învățători și profesori, pentru
cunoașterea nivelului intelectual al copiilor și pentru aplicarea celor mai eficiente metode în activitatea
școlară, în vederea educării și pregătirii tinerelor generații pentru viață, ținând cont de menirea
dascălului de a da lumina pe care o posedă și celor care vor lumina, după cum afirmă Nicolae Iorga „ Un
învățat are două datorii, să învețe necontenit și să învețe pe alții”.

Bibliografie
1. Romiță, B, Iancu, Managementul și gestiunea clasei de elevi- Fundamente teoretico- metodice,
Editura Polirom, 2000.
2. A, Cosmovici, Psihologia generală , Ed. Polirom, 1996
3. Didactica – revistă pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar și primar, nr 29, 30, 2013.

1088
 Colaborarea grădiniță- școală !
Relația educator- învățător-profesor
LUPAȘCU GH. LUMINIȚA
GRĂDINIȚA-BĂSEȘTI-PÎRJOL -BACĂU

Școala și grădinița sunt instituții care desi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relație de
colaborare . Necesitatea colaborarii dintre grădiniță și școală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim –
dezvoltarea personalității copilului .
În urma analizei lucrărilor de referință pe tema ,, Colaborarea grădiniță școală“ conceptul de ,,
grădiniță “ este definit in diferite moduri . Conceptul de ,, grădiniță ” se referă la o instituție școlară de realizare
a educației formale , specializată și adaptată copiilor cu varste intre 3 și 6-7 ani , bazată pe joc , care să permită
copiilor să dezvolte abilități sociale , emotionale , cognitive si fizice care îi vor pregăti pentru activitatea
specifică din învățământul primar .(Cojocariu Venera-MIhaela;Mâță Liliana,2011.p108)
Parteneriatul educational este forma de comunicare , cooperare si colaborare in sprijinul
copilului la nivelul procesului educational . El presupune o unitate de cerințe , opțiuni , decizii si acțiuni
educative intre factorii educaționali .
Rolul grădiniței în pregătirea pentru școală
Grădinița are rolul de :
- a sistematiza și a integra cunoștințele , experiențele si influențele dobândite de copii în primii ani de
viață ;
- a lărgi contactele cu lumea exterioară;
- a dezvolta capacitatea și modalitățile de receptare și comunicare a informației ;
- a realiza o serie de obiective ale educatiei fizice , estetice , etice și afective ;
- a contribui la socializarea copiilor , la satisfacerea nevoilor lor de relații sociale și de activitate ;
- a pregăti copilul pentru școală , prin intermediul a două forme specifice : jocul și învățarea ;

Pentru a continua fără dificultate procesul de dobandire a cunoștințelor și de formare a

priceperilor și deprinderilor începute în grădiniță la vârsta de 3 ani , este necesară o legătură foarte strânsă între
grădiniță și școală . Cum aceste deprinderi nu se formează la întâmplare ci gradat , sistematic , educatoarei îi
revine sarcina de a-i pregăti pe copii să înțeleagă de ce este nevoie ca ei să fie informați , să cunoască aspecte
diferite despre lume , despre mediul înconjurător , despre țară , despre păstrarea sănătății . Desigur , pregătirea
intelectuală a copilului pentru școală începe de la grupa mică , continuă la grupa mijlocie și se sfarșește la grupa
mare-pregătitoare .
În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie :
- să fixeze obiectivele care vizeză pregătirea preșcolarului pentru școală , in vederea dezvltării ; vorbirii ,
cultivării inteligenței , a spiritului de observație , a independenței în gândire și acțiune ;
- să stimuleze creativitatea ;
- să îi familiarizeze pe copii cu limbajul matematic , cu limbajul artei și cu limbajul muncii;
- să constituie premisele proceselor cognitive, afective si voliționale ;
- să accentueze pregătirea pentru scris-citit.
Investigațiile știinșifice intreprinse pe copiii din grădiniță și din clasa I,susținute și de experiența
cadrelor didactice-educatori și învățători-impun concluzia că în momentul intrării în școală,copilul de 6-
7 ani trebuie să aibă o serie de însușiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numește ,,capacitatea
complexă de învățare”, ,,maturitate școlară”, ,,starea de pregătire pentru școală” ,echilibru care nu se
poate realiza fără o bună colaborare între grădinișă și școală.

1089
Bibliografie
Ghiduri - Cojocariu, V.M.,Măță,L (2011).Pedagogia învățămăntului primar și
preșcolar.Ghid pentru curs și seminar.Bacău,Ed.Alma Mater,

1090
 Șanse egale la educație și dezvoltare în educația timpurie
Prof.Lupu Florica

Școala Gimnazială Lupac

Educația timpurie vizează intervalul de timp cuprins între naștere și vârsta intrării la școală. În
aceasă perioadă, copilul se dezvoltă și învață, atât în mediul familial, cât și în mediul oferit deinstituțiile
specializate – creșă, grădiniță, școală.
Educația timpurie include toate formele de sprijin sau suport necesare copilului mic pentru a-și
realiza dreptul la supraviețuire și protecție și pentru a ne ajuta să fim mai atenți în ceea ce privește
dezvoltarea lui. Educația timpurie este o necesitate a contextului social actual, pentru că obiectivele propuse
de aceasta sunt ușor de atins acum, în această perioadă de dezvoltare rapidă a copilului.
Mediul e un factor important în dezvoltarea intelectuală pentru că s-a constatat faptul că acei copii
crescuți într-un mediu stimulativ au o dezvoltare intelectuală rapidă și intensă, în comparație cu cei crescuți
într-un mediu restrictiv, sărac. Copilul are nevoie să fie sprijinit în dezvoltarea abilităților sale fizice,
mentale, sociale, care îi facilitează supraviețuirea și realizarea individuală și socială de mai târziu.
Dacă dorim să sprijinim copilul mic în procesul dezvoltării sale trebuie să înțelegem multiplele fațete
ale acestuia și să definim contextul în care trăiește.
Un mediu propice dezvoltării copilului este unul stimulativ, sigur, sănătos, ce creează situații de
învățare. Învățarea reprezintă achizițiile de cunoștințe, deprinderi și abilități realizate de copil. Astfel,
învățarea e o verigă importantă a procesului de dezvoltare, iar rezultatele ei pot fi influențate de calitatea
îngrijirii primite de cel mic.
,,Dezvoltarea este definită ca un proces de schimbare în care copilul ajunge să stăpânească tot mai
multe niveluri de mișcare, gândire, simțire și interacțiune cu semenii și cu obiectele din mediu. Dezvoltarea
copilului implică atât o organizare graduală a caracteristicilor biologice determinate și a trăsăturilor care
reies din acestea, cât și învățămintele copilului din propria sa experiență. Atât creșterea fizică cât și cea
mentală și emoțională care aparțin de dezvoltarea generală a copilului depind de învățare care este crucială.
Învățarea este definită ca achiziții de cunoștințe, deprinderi, obișnuințe și valori formate prin
experiență, experimentare, reflecție, și/sau studiu și instruire. Statutul curent de dezvoltare a copilului
facilitează sau inhibă atât învățarea curentă cât și pe cea viitoare. Astfel, învățarea este o parte cheie a
procesului de dezvoltare și rezultatele ei sunt afectate de calitatea îngrijirii pe care o primește copilul.”
(Vrăsmaș E, Preda Viorica, 2010, pag.23)
,,Dacă omul nu a primit decât o educație defectuoasă sau rea, el devine cel mai îngrozitor animal pe
care l-a produs pământul. De aceea legiuitorul trebuie să facă din educația copiilor prima și cea mai serioasă
din preocupările sale.’’ Platon

Presiunea și sprijinul sunt două laturi ale dezvoltării și ale învățării. Acțiunile de sprijin presupun
stimularea dezvoltării și implică presiune directă asupra copilului și asupra mediului înconjurător.
Una dintre valorile promovate de educația timpurie este non-discriminarea și excluderea
inechității sociale, culturale, economice și de gen – asigurarea de șanse egale tuturor copiilor, indiferent de
etnie, gen, religie, printr-o abordare echilibrată. În acest sens, cadrul didactic trebuie să evite exprimările și
prejudecățile de tip discriminator și să nu manifeste prejudecăți față de copii din cauza părinților (,,Nu mă
așteptam la altceva de la X, căci nici tatăl lui nu salută pe stradă”). De aceea cadrul didactic trebuie să aibă
în vedere nevoile educative ale fiecărui copil, toți copiii să se simtă acceptați și valorizați.
Nu trebuie uitat următorul aspect- fiecare copil are o latură pozitivă ce îl așează într-o lumină ce are
proprietatea de a estompa anumite ,,pete” ale comportamentului.
Niciun elev nu trebuie să se simtă exclus sau dezavantajat din cauza etniei, culturii, religiei, mediului
familial, deficiențelor de orice natură, sexului sau nivelului capacităților sale. Poate că acesta este motivul
pentru care una dintre temele specifice ale educației pentru politicile UNESCO și UNICEF este dezvoltarea
și protecția micii copilării. Astfel, comunitatea este încurajată să ofere condiții favorabile dezvoltării tuturor
copiilor, pentru că ei pot deveni vulnerabili în dezvoltare, atunci când trăiesc experiențe negative sau sunt

1091
defavorizați. De aceea, ar fi indicat să nu uităm câteva din cele mai importante drepturi ale copilului,
drepturi ce îi pot oferi siguranță în procesul de dezvoltare:
-copiii au dreptul de a trăi și de a-și dezvolta la maxim potențialul,
-toți copiii, fără distincție de sex, rasă, limbă, religie, trebuie să aibă șanse egale la educație și
dezvoltare,
-copiii, datorită vulnerabilității lor fizice și mentale, au nevoie de îngrijire și atenție specială,
-copiii care trăiesc în condiții dificile au nevoie de atenție specială și din partea autorităților,
-părinții și familiile au responsabilitatea primară pentru creșterea și dezvoltarea copiilor lor.
Realitatea ne oferă, tot mai des, situații în care lucrăm cu copiii etichetați ca fiind dificili. Cum s-a
ajuns aici și de ce? Poate din motive ereditare sau prin vicierea mediului familial sau educațional. Poate nu
reușim să inserăm copilului respect și toleranță. Și acest lucru se întâmplă deoarece:
-poporul român și-a pierdut încrederea în educație,
-puterea exemplului oferit de vedetele de ,,carton” primează în fața celui oferit de adevărații învățați
ai societății,
-părinții au alte priorități decât educația copiilor,
-lipsa de comunicare dintre cadrele didactice și familie.
Educația, în general, e foarte importantă iar educația copiilor este cu atât mai importantă cu cât
fiecare dintre aceștia vine cu un bagaj de cunoștințe și experiențe ce trebuie valorizate și utilizate în evoluția
lor ulterioară. Poate de aceea există un argument moral al educației timpurii – prin copil, umanitatea își
transmite mai departe valorile. Pentru a păstra valorile morale și sociale, sau pentru a le îmbunătăți, trebuie
să începem cu cei mici. Cultul familiei, ce își desfășoară relațiile și activitatea în armonie, e promovat de
programele educației timpurii. Depinde de noi, ca părinți, educatori sau simpli membrii ai comunițății, să
influențăm politicile și practicile sociale pentru a construi prin programele educației timpurii un start bun
pentru toți copiii.

1092
 Colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală - calea de succes spre educaţia
permanentă
prof. Lupu Mirela
Şcoala Gimnazială Nr. 1(AR), Râşnov

Educaţia este cunoscută ca dimensiunea care jalonează viaţa individului de la naştere până la
moarte, fapt ce face ca ea sa aibă caracter permanent, omniprezent de-a lungul vieţii unei persoane. În
acest sens, educaţia permanentă presupune formarea unor comportamente specifice educaţiei, prin
integrarea individului uman într-un sistem de învăţământ în cadrul căruia să dobândească obişnuinţa
muncii intelectuale, deprinderile psiho-motorii necesare unei educaţii de durată, permanente, dar şi
cele necesare unei autoeducaţii. Aşadar este important să îl învăţăm pe elev ceva, dar mai ales să îl
învăţăm cum să înveţe mai apoi singur. În amplul process de dezvoltare a unei educaţii permanente,
privind educaţia în totalitatea sa, un rol hotărâtor îi revine educatorului din grădiniţă şi profesorului din
şcoală, cu referire la oferirea de modele de educaţie atât formală, cât şi informală, precum şi
nonformală.
Învăţătura teoretică dobândită în şcoli medii şi superioare, laolaltă cu perfecţionările şi
experienţa didactică, îl ajută pe dascăl să-şi facă prieteni din anumiţi factori precum posibilitatea
individuală de învăţare, educabilitatea şi, nu în ultimul rând, motivaţia.
Componenta instrucţie este secundată obligatoriu în sistemul nostru de învăţământ de
componenta educaţie, iar aceasta din urmă este mai puţin favorizată de planurile de învăţământ. Din
fericire, în anii din urmă, în afara clasicei ore educative, de un real ajutor este acea săptămână de
Şcoală altfel. Este perioada în care talentul educativ al dascălului îi pune pe elevi la lucru în variate
modalităţi. Acum, prin colaborarea educator-profesor, preşcolarii şi şcolarii de diferite vârste
beneficiază de lecţii altfel. După o prealabilă consultare comună a conducătorilor de activităţi, copiii
pot organiza şi desfăşura activităţi comune. Spre exemplificare, cei mari sunt invitaţi la o serbare
tematică a celor mici. Elevii vor şti că ei trebuie să urmărească fiecare în parte un grup mic,
concentrându-şi atenţia pe ce e demn de urmat şi ce trebuie şlefuit la grupul ţintă.. La final de activitate,
cei mari vor avea o activitate pe grupe, unde vor însuma notaţiile şi vor hotărî direcţiile de lucru. Vor
organiza apoi la rândul lor o activitate proprie în care, cu tact, prin imagini suport şi explicaţii vor
încuraja aspectele pozitive şi vor atenţiona asupra celor nedorite. Fotografiile la minut vor ajuta la
fixarea temei, fiind şi o sursă de noi variante de activităţi. Trebuie speculate de către dascăli tendinţa
celor mici de a imita, dar şi dorinţa celor mari de a se oferi ca modele.

1093
 Sunt foarte agreate de către elevi vizitele la obiective turistice, muzee, vizionări de spectacole şi
filme ori ieşiri în natură, în urma cărora prin slideshow sau galerie foto, cei mari şi cei mici dezbat în
mod amical aspecte din viaţa animalelor, plantelor, cu exemple de comportament specific. Ei observă şi
învaţă dincolo de catalog, reguli de comportare faţă de alte vieţuitoare.
Regulile de bună purtare devin mai puţin imperative, mai uşor de reţinut la vizionarea unui
filmuleţ făcut la o aniversare a colectivului eterogen. Se poate merge chiar la o relativă permanentizare
a unor acţiuni cum ar fi stabilirea de microgrupuri în care elevii mari îi însoţesc pe cei mici spre
grădiniţă, discutând despre reguli de circulaţie, despre ocrotirea zonelor verzi ori despre relaţia dintre
om şi câinii comunitari, având drept scop conştientizarea şi fixarea spre mai buna aplicare a anumitor
norme de conduită.
Politica educaţională contemporană menţine monopolul educaţional al şcolii. În aceste
circumstanţe, discrepanţa dintre nevoile educaţionale ale societăţii moderne şi natura limitată a
sistemului şcolar devine tot mai evidentă. Se distinge diferenţa dintre a şti cum este corect şi a te
comporta corect, adică exact diferenţa dintre teorie şi practică. Orice prilej este binevenit pentru a întări
proverbul latin Teoria sine praxis est cum rota sine axis. O excursie în natură va fi precedată de o
prezentare a cerinţelor de bună purtare, făcută de elevii mai mari, întărită de educator, care poate face
referire la mici povestiri sau poezii cunoscute de cei mici. Mai apoi educatorul şi profesorul îşi aleg în
secret 2-3 spioni, care să înregistreze abaterile observate la colegii de vârstă opusă sau chiar să le
imortalizeze. Obligatoriu acţiunea va avea şi sesiunea de prezentare a observaţiilor notate de spioni,
avându-se grijă ca observaţiile să aibă caracter corect, fără a aduce jigniri, iar modelele de comportare
să primească votul tuturor, poate chiar mici diplome. O astfel de experienţă va fi mai uşor memorată,
mai uşor de aplicat în viitor, decât o lecţie de morală.
Colaborarea dintre preşcolari şi şcolarii mici sau mijlocii se poate desfăşura cu firescul specific
convieţuirii dintre vârste diferite ale copilăriei, aducându-şi aportul la a feri omul în devenire de
limitele instruirii şi dezvoltării personalităţii sale. Vor exista întotdeauna nevoi şi cereri de educaţie
permanentă. Ideea că educaţia trebuie să se deschidă problematicii lumii şi să evolueze către învăţarea
continuă nu este nici nouă şi nici recentă, ea merge pe urmele pedagogului J.A. Comenius, care era
conştient că reforma educaţiei ar fi trebuit să meargă mână în mână cu o reforma a societăţii umane in
general. Efortul nostru, al dascălilor contemporani, poate fi de bun augur dacă reuşim să implicăm în
actul educational elevii şi coordonatorii lor, ei înşişi parte a societăţii în continuă mişcare şi căutare de
noi modalităţi de eficientizare a muncii cu subiecţii educaţiei.

1094
 Colaborarea gradiniţă-şcoală!
Relaţia educatoare-învaţător-profesor

Educatoare: Luţă Liliana

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major,

continuitatea în întreaga activitate educaţională în special la nivelul claselor «praguri».
Această condiţie este valabilă şi pentru primele două trepte ale învăţământului:
învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciprocă şi
continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa preşcolară şi clasa pregatitoare. O
asemenea continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa pregătitoare
la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând:”Este
împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar”. Cu fiecare perioadă el constituie
un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare. Aptitudinea de şcolaritate este o problema a
educaţiei preşcolare institutionalizate, deci a grădiniţei. Condiţia esenţială a atingerii de
către toţi copiii a gradului de dezvoltare si adaptare cerut de o eficientă activitate şcolară,
o reprezintă realizarea unei legăturii funcţionale de continuitate între activitatea din
grupa mare a grădiniţei si prima clasă a şcolii primare. Aceasta presupune analiza atentă
a principalelor componente ale procesului de educaţie din aceste două trepte de
învăţământ: obictive pedagogice, conţinut, forme de organizare a activităţii, metode
,relaţia pedagogică.
Munca în grădiniţă a avut şi continuă să aibă un pronunţat conţinut educativ,
propunându-şi să asigure condiţii care să stimuleze dezvoltarea copilului din punct de
vedere fizic, intelectual, afectiv şi voliţional şi să-l deprindă să reacţioneze adecvat într-o
colectivitate de lucru.
Nu atât însuşirea unui volum mare de cunoştinţe îl face pe copil apt pentru şcoală,
ci, mai ales, achiziţionarea unor capacităţi şi abilităţi intelectuale care să-i înlesnească
munca de învăţare.
Trecerea copilului de la grădiniţă la şcoală nu trebuie să constituie un prag, ci o
continuare obişnuită a unei programe care este în dezvoltare şi continuată de către şcoală.
Atributele şcolarizării, cât şi obiectivele majore ale educaţiei şcolare, obligă la
conceperea unei pregătiri pentru şcoală ca un efort de a ridica întreaga formaţie a
copilului la un stadiu superior în dezvoltarea lui intelectuală şi comportamentală.
O astfel de optică poate asigura copilului nu numai adaptarea la cerinţele regimului
şcolar, ci şi parcurgerea unui drum ascendent de şcolaritate şi implicit, în planul formării
şi dezvoltării personalităţii sale.
Copilul preşcolar dobândeşte în grădiniţă multiple cunoştinţe pe care şi le
însuşeşte, cu prioritate, prin legătura directă cu realitatea. Odată cu acumularea acestui

1095
bagaj bogat de cunoştinţe, reprezentările copilului ating un grad mai înalt de generalizare.
În acelaşi timp, vorbirea devine mai bogată, mai clară, mai corectă, asigurând dezvoltarea
intensă a gândirii.
În asigurarea continuităţii între activitatea dominantă a vârstei preşcolare şi a
perioadei şcolare mici, trebuie avut în vedere însăşi particularităţile trecerii de la un
stadiu la altul în dezvoltarea copiilor.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la
0asigurarea continuităţii între grădiniţă şi şcoală este plasată la nivelul conţinutului
învăţământului, oglindit în special în programele grădiniţei şi ale clasei pregătitoare.
Este vorba de legătura indisolubilă între prevederile programele respective .Pentru a fi
însa operaţională,corelaţia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de
învăţător , cât şi de educatoare. Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa preşcolară
mare trebuie să cunoască cerinţele programei pentru clasa pregatitoare spre a-i asigura
baza care să-i permită preşcolarului însuşirea cunoştinţelor clasei pregătitoare, iar
învăţătorul care va prelua clasa pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei
preşcolare mari pentru a şti pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire şi
educare.
O primă condiţie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educaţia
preşcolară şi cea şcolară o constituie analiza psihologică activităţii şcolare şi
determinarea acelor capacităţi intelectuale, afectiv-volitionale ce trebuie formate copiilor
pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare, deci trebuie să se stabilească
capacităţile necesare pentru ca preşcolarul să asimileze cunoştinţele prevazute în clasa
pregătitoare.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care
urmează să frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face
cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare,
pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie familiarizaţi cu persoana care îi va
dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

1096
 ,,Colaborarea grădiniţă- şcoală”
Prof. pt. înv. primar şi preşcolar
Maca Marinela

Şcoala Gimnazială Miraslău/ Decea

În faţa unei societăţi care se schimbă, operând modificări de fond şi formă la nivelul tuturor
subsistemelor sale, învăţământul românesc trebuie să-şi asume o nouă perspectivă asupra funcţionării şi
evoluţiei sale. Este imperios necesar ca şcoala să se afle în dialog autentic şi permanent cu grădiniţa,
străduindu-se să realizeze punţi de legătură între nevoile educaţionale şi perspectivele de dezvoltare ale
copiilor.
În acest context, colaborarea dintre părinţi, cadrele didactice şi copiii celor două instituţii nu este un
proces spontan, ci unul minuţios gândit şi elaborat, ce presupune o activitate organizată, susţinută,
conştientă, îndreptată spre problemele educative ale tinerei generaţii. În cadrul acestei perspective inedite,
parteneriatul educaţional este o prioritate a strategiilor orientate către dezvoltarea educaţiei româneşti.
Parteneriatul stabilit între aceste instituţii va fi un pod de legătură, menit a evidenţia asemănări şi
deosebiri între două medii diferite (şcoală / gradiniţă), urmărind însă obiective şi interese asemănătoare,
legate de universul copilăriei.

Prin implicarea elevilor în activităţi cultural-educative urmărim să le dezvoltăm abilităţile de

comunicare şi muncă în echipă, să-i ajutăm să înţeleagă că, diferenţele dintre viaţa unui preşcolar şi un
şcolar mic pot fi valorificate şi transformate în veritabile schimburi de experienţă pozitive.

Parteneriatul ne oferă şansa de a implica copiii, cadrele didactice şi parinţii în activităţi ce

stimulează creativitatea, încurajează comunicarea şi schimbul de idei.
Colaborarea dintre gradiniţă şi şcoala este o latură importantă a pregătirii temeinice a copiilor. Aceasta
colaborare se realizează pe baza interesului reciproc al educatoarei şi al învăţătorului care va preda la
clasa pregătitoare. Este vorba despre preocupari comune pe care ei le intreţin în scopul de a ajunge la
rezultate cât mai bune în instruirea şi educarea copiilor.

Formele de colaborare dintre gradiniţă şi şcoala sunt numeroase şi variate. Ma voi opri la câteva
aspecte a căror eficienţă se reflectă în rezultatele la învăţătură ale copiilor.

1097
 • Schimbul de experienţă între educatoare şi învăţător organizat la nivelul şcolii.
Conţinutul acestor acţiuni poate îmbrăca diferite forme în cadrul unor dezbateri
pe teme variate: “Importanta limbajului în grădiniţele de copii , ‘’Optimizarea
conţinutului şi metodologiei activităţilor de educare a limbajului ‘’etc.
• Lecţiile demonstrative susţinute de educatoare şi învăţător în vederea
adaptării copiilor în primele săptămâni ale clasei pregătitoare este favorizată şi de
folosirea unor procedee distractiv-atractive în cadrul lecţiei, dat fiind faptul că la grădiniţă, jocul
este forma de baza sub care se predau cunoştinţele ;
-utilizarea unui bogat şi variat material didactic la lecţie.
Desfăşurarea unor întâlniri ale educatoarelor şi învăţătorilor cu profesorii metodişti,
pentru analizarea programelor celor doua trepte de învăţământ: educarea limbajului şi citit-
scrisul în clasa pregătitoare, în scopul cunoaşterii reciproce a acestora şi realizării unităţii între
conţinutul acestora.
Pentru a-i familiariza din timp pe copiii preşcolari cu viaţa şcolară , educatoarea va face
cu grupa mare vizite la şcoală şi va organiza în colaborare cu învăţătorul serbări comune.
Vizitele preşcolarilor la şcoala trebuie să fie pregătite pentru a le produce o impresie plăcută şi
puternică. Inainte de toate, educatoarea îi va pregăti pe copii printr-o convorbire despre şcoală,
Astfel vor trece uşor peste perioada de acomodare, mobilizându-şi efortul în direcţia înţelegerii şi
însuşirii cunoştinţelor, vor avea un vocabular mai dezvoltat, îşi exprimămai uşor gândurile.

De o deosebită importanţă este caietul de cunoaştere a copilului, precum şi a fişa psiho-

pedagogică pe care oîintocmeşte educatoarea la sfarşitul grupei mari, pentru a veni în sprijinul
cunoaşterii copiilor de către învăţătorul clasei pregătitoare.

Noua generatie trebuie pregatita nu numai pentru a reproduce cultura, ci si pentru producerea
noului, pentru creatie si progres social. Calitatea pregatirii este dependenta de masura in care se insusesc
instrumentele comunicarii verbale si a combinarii acestora in mod creator. Pentru formarea deprinderilor
de exprimare corecta a copiilor, se tine seama de specificul dezvoltarii psihice, intelectuale, afective, de
particularitatile gandirii, atentiei si imaginatiei copiilor, adica de particularitatile psihologice, precum si
de modul in care ei au inteles ceea ce li se cere.

Realizarea cu succes a obiectivelor necesare pregatirii copilului preşcolar pentru integrarea în

învăţământul şcolar este posibilă în condiţiile cunoaşterii temeinice a fiecarui copil, pentru că aşa cum
spunea Seneca ,, Nu pentru şcoală învăţăm, ci pentru viaţă”.

1098
 “Natura ne aseamănă. Educaţia ne deosebeşte”(Confucius)

prof Mădălina Nicolae

Studiile de specialitate ne-au confirmat în decursul anilor faptul că nivelul de educaţie al

individului reflectă modalitatea prin care acesta se integrează în cadrul unei societăţi. Rolul formativ al
şcolii este vital şi benefic în dezvoltarea personalităţii individului, a mecanismelor de comunicare, a fluenţei
în limbaj ori a creativităţii sale. Accederea individului spre un ideal, ori ascensiunea lui profesională,
urmează unor etape vaste şi complexe ale existenţei lui, în urma cărora posibilităţile lui intelectuale sunt
analizate, testate şi perfecţionate, pentru dezvoltarea unui caracter excepţional.

Relaţia educator-învăţător-profesor implică în mod subiectiv educaţia şcolară propriu-zisă.

Principiile, aspiraţiile, planurile de viitor intervin în mecanismul psihologic al individului pe parcursul
studiilor. Încă de la vârste fragede, copilul este integrat în mediul educaţional. În cadrul grădiniţelor, fie ele
private ori de stat, copilul îşi dezvoltă abilităţile practice,de învăţare,mecanismele eficiente şi surprinzător
de inovative de comunicare, precum şi interacţiunea cu alţi copii. Educatorul are rolul de a întocmi o bază
multiculturală cu deschidere spre intertextualitate, care mai apoi va fi dezvoltată de învăţător. Studiul
limbilor străine încă de la vârste mici, jocurile interactive, dezvoltarea scrisului şi a limbajului sunt
principalele metode prin care educatorul doreşte a îmbogăţi vocabularul individului aflat în formare.
Desenul, pictura, proiectele care vizează anumite probleme actuale cu care se confruntă societatea ,poluarea
mediului înconjurător, întocmirea unor scenete de teatru, serbări ori excursii,toate aceste elemente au o
importanţă deosebită în formarea individului.

Învăţătorul preia baza întocmită de educator, pe care o prelucrează şi o modelează astfel încât
fiecare copil să se poată afirma în raport cu ceilalţi. Prin unicitatea omului, înţelegem diferite domenii în
care poate excela pe viitor, dar care sunt valorificate, încă din clasele primare pe baza concursurilor din
ariile curriculare, ce permit dezvoltatea intelectului,capacitatea individului de învăţare, de memorare ori de
interpretare artistică. Pe plan educaţional, toate aceste mecanisme contribuie la educaţia tânărului. Ciclul
primar dezvoltă şi îmbogăţeşte vocabularul individului, fluenţa, coerenţa textului, susţinerea unei opinii
personale care este cel mai important lucru în alegerea vocaţiei lui viitoare. Odată sfârşit acest ciclu primar,
o nouă etapă a vieţii presupune un alt nivel de cunoaştere şi implicit valori superioare, rigurozitate, exigenţă
şi obiectivitate. Ciclul gimnazial deschide oportunităţi impresionante pe care individul le valorifică în
dezvoltarea lui personală, intervenind în aşa numitul proces de maturizare.

Profesorul este persoana care schimbă modul gândirii tânărului, pregătindu-l pentru rigorile vieţii
şi ale societăţii în care trăieşte şi în care îşi va desfăşura activitatea ulterioară. Profesorul este refractar cu
privire la priorităţile individului şi la libertatea lui de a se exprima. El se defineşte în cadrul unui grup unitar,

1099
predă unui număr exact de elevi, şi răspunde cu aceeaşi intensitate la nevoile lor. Spre deosebire de
educator, ori de învăţător, profesorul imprimă elevului dorinţa de autocunoaştere, de cercetare, cu privire la
capacitatea individului,deoarece acesta se poate orienta pe viitor în unul sau mai multe domenii în care
excelează şi deţine o anumită prestanţă ori superioritate.

Cadrele şcolare sunt specializate în educarea tânărului,în modelarea minţilor sclipitoare. Din nevoia
şi dorinţa de perfecţionare, renasc şi idealurile individului. Şcoala nu îi condiţionează alegerile, nici măcar
profesia cu exactitate, ci îl ajută să se regăsească pe sine însuşi şi să se orienteze asupra unui domeniu, pe
care ştie că îl poate stăpâni cu brio. Relaţia educator-învăţător-profesor denotă o multitudine de perspective
care marchează evoluţia spirituală şi educaţională a individului. Pe lângă normele întocmite de şcoală,
mediul familial are o importanţă desăvârşită,deoarece el constituie principalul fundament în organizarea
vieţii şcolare a tânărului, având un caracter decisiv în alegerea unei eventuale unităţi de învăţământ.Rolul
formativ al şcolii este esenţial în procesul evolutiv al individului. Dacă prin natură ne asemănăm, ne
diferenţiem prin nivelul de cultură, gradul de civilizaţie, relaţiile interumane, abilităţi de comunicare, sprijin
moral şi întrajutorare, toate aceste lucruri compunând universul educaţional.

Prin urmare, relaţia educator-învăţător-profesor implică dezvoltarea intelectuală a tânărului.

Nivelul de educaţie pe care individul îl posedă, reflectă nivelul de civilizaţie. Personalitatea sa e profund
marcată de aceste etape de consolidare, în urma cărora şi-a exprimat propriile valori, propria concepţie de
viaţă şi nu a ezitat să îşi afirme o opinie personală necesară pentru alegerea unei cariere excepţionale pe
viitor.

1100
 Colaborarea gradinita –scoala! Relatia educatoare –invatatoare-profesor

Prof.Magda Florica Mariana

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin de
urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către
școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest
lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală. Frecventarea
grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol
important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate
de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o
continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze
jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare.
Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim–
dezvoltarea personalităţii copilului.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în scoala.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim
acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de
modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă
a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de
îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în
activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii
în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de
receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii
sociale şi de activitate.

1101
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în scoala necesită o muncă stăruitoare din
partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

1102
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ – ȘCOALĂ

Prof. înv.preșc. MAGHIAR MARIA-MAGDALENA

Grădinița de copii ”CSIPIKE”cu p.p.- Sf. Gheorghe, Covasna

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major,

continuitatea în întreaga activitate educațională în special la nivelul claselor « praguri
».Această condiţie este valabilă şi pentru primele două trepte ale învăţământului:
învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciprocă şi
continuitatea trebuie sa fie asigurate între grupa mare şi clasa 0. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa 0 la particularităţile muncii de
învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii să tratăm
copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil şi
original. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de
metamorfozare. Aptitudinea de școlaritate este o problemă a educației preșcolare
instituționalizate, deci a grădiniței. Condiția esențială a atingerii de către toți copiii a
gradului de dezvoltare și adaptare cerut de o eficientă activitate școlară , o reprezintă
realizarea unei legături funcționale de continuitate între activitatea din grupa mare a
grădiniței și prima clasă a școlii primare. Aceasta presupune analiza atentă a principalelor
componente ale procesului de educație din aceste două trepte de învățământ: obietive
pedagogice, conținut, forme de organizare a activității, metode, relația pedagogică.

Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin

psihopedagogic. O prima măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la
asigurarea continuității între grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului
învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale clasei I. Este vorba de
legătura indisolubilă între prevederile programelor respective. Pentru a fi însă
operațională, corelația dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învațător ,
cât și de educatoare. Astfel,educatoarele care lucrează cu grupa preșcolară mare trebuie
să cunoască cerințele programei pentru clasa 0 spre a-i asigura baza care să-i permită
preșcolarului însușirea cunoștințelor, iar învățătorul care va prelua clasa 0 trebuie să
cunoască programa grupei preșcolare mari pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini în
procesul de instruire și educare.

O primă condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația

preșcolară și cea școlară o constituie analiza psihologică a activității școlare și
determinarea acelor capacități intelectuale, afectiv-voliționale ce trebuie formate copiilor
pentru a se adapta fără dificultăți activității școlare, deci trebuie să se stabilească
capacitățile necesare pentru ca preșcolarul să asimileze cunoștințele prevăzute în clasa 0.
N.Okon consideră că învățarea scrierii și citirii implică formarea unor capacități:

a) vizuale -perceperea semnelor grafice, ceea ce presupune diferențierea semnelor grafice

după forma lor, deci posibilitatea de a recunoaște și reproduce diverse simboluri;

1103
b) auditive -perceperea și identificarea sunetelor sau fenomenelor ;

c)semantice – stabilirea unei legături între simbolurile grafice și sensul cuvintelor ceea ce
înseamna însușirea limbajului și formarea conceptelor.

În ceea ce privește dezvoltarea gândirii matematice este necesar însă fie formată
capacitatea de a traduce în concepte însușirile cantitative ale mulțimilor, de a înțelege
relațiile dintre mulțimi (superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune în corespondență,
de a număra și de a efectua operații mentale de adunare și scadere cu o uniate .

Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a

copilului și la cea afectivă, volițională și socială. În acest sens se dezvoltă interesul de
cunoaștere al copilului ca suport al unei motivații susținute în învățare, sociabilitatea
copilului care-l face apt de a-și regla activitatea în funcție de cerințele adultului, ale
programului școlar, de a desfășura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricității.

Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor

specifice educației preșcolare în relația lor cu cele ale școlii primare și conferă caracter de
sistem relației dintre grădiniță și școală .

Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic,

care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în
însăși folosirea metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare, precum și
de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ în primul rând în lecții.
Astfel, este bine știut, că învățătura, dominantă a vârstei școlare este prezentă în diferite
forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa 0 învățatorul folosește jocul atât ca
activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.

Printre aspectele cotinuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele
care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența
dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi: vizite la școală, vizita
școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune,
contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală
trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a
le stimula dorința vie de a deveni școlari.

Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai

obiectiv munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând
rezultatele la învățătură și purtare a foștilor »elevi », iar învățătorul va căuta să nu piardă
pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.

1104
 Importanța colaborării dintre grădiniță și familie

Măgirescu Tamara
“Eu sunt copilul.
Tu ții în mâinile tale destinul meu.
Tu determini în cea mai mare măsură, dacă
voi reuși sau voi eșua în viață…"

(“Child’s Appeal” - Mamie Gene Cole)

Trăim într-o societate aflată într-un proces rapid și continuu de schimbare. De aceea este necesar ca
în centrul preocupărilor tuturor factorilor cu implicații majore în domeniul educației copiilor, să stea
identificarea nevoilor de dezvoltare și învățare, precum și strategiile optime de aplicare a acțiunilor
instructiv-educative.
Responsabilitatea dezvoltării copilului în primele etape revine în primul rând familiei sale. Familia
reprezintă mediul adecvat în care copilul se dezvoltă, cadrul în care începe educația, își formează
competențele, abilitățile, deprinderile pentru a se descurca singur în viață. În ultimi ani, familia a suferit
multe transformări; mulți părinți acordă timp insuficient copiilor lor. Stabilirea unui echilibru între cariera
profesională sau alte activități a devenit astfel o grea încercare.
Grădiniţa constituie prima experienţă de viaţă a copilului în societate. Această instituție oferă
copilului oportunitatea de a descoperi lucruri noi și de a-și dezvolta abilități esențiale pentru viața de zi cu
zi, pe care stând acasă nu le poate dobândi. Adaptându-şi metodele la formele particulare ale vieţii mentale
ale copilului, grădiniţa încearcă să răspundă specificului activităţii fiecărei vârste şi să identifice mijloacele
şi activităţile necesare pentru o dezvoltare complexă în vederea maturizării lor.
Dar, chiar și atunci când grădinița oferă programe bune și eficiente, ea nu poate contracara
experiența acumulată de copil în familia sa. Uneori ceea ce învață copilul de la educatoare poate să nu
prezinte importanță dacă părinții nu întăresc și nu valorifică suficient programul. Pentru ca activitatea
derulată în cadrul unui program de grădiniță să-și dovedească eficiența este necesar ca aceasta să se facă mai
întâi cunoscută părinților. Educatoarea trebuie să aibă abilitatea să determine părinții să colaboreze şi să
înţeleagă care este adevăratul rol al programelor educative.
Colaborarea grădiniţă – familie se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie și grădiniţă,
bazată pe încredere și dialog, care să aducă un efect benefic asupra copilului. Prin mijloacele de care
dispune, educatoarea trebuie să fie preocupată de dezvoltarea emoțională, socială și mentală a copilului.
La baza colaborării dintre grădiniță și familie stau câteva principii:
• relaţia cu părinţii trebuie să se clădească pe respect reciproc, pe înţelegere şi colaborare;
• copilul este al părintelui, numai el este în măsură să decidă soarta acestuia, grădiniţa îşi aduce
contribuţia la formarea copilului ca om;
• munca educativă are rezultate numai dacă şi părintele se implică activ;
• părintele are dreptul să îşi spună punctul de vedere privind condiţiile şi educaţia copilului în
grădiniţă.
Modalități ale colaborării dintre grădiniță și familie:
- întâlniri individuale cu părinții;
- susținerea unor activități instructiv-educative la care să participe părinții;
- organizarea expozițiilor cu desene sau alte lucrări, executate de copii;
- implicarea părinților în construirea sau confecționarea de materiale;
- donarea de cărți, jucării;
- planificarea și organizarea de excursii, vizite.

1105
 Colaborarea dintre grădiniţă şi familie presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o unitate de
cerinţe şi acţiuni în interesul copilului. Desfășurând în acest mod activitatea instructiv-educativă din
grădiniță, cu participarea efectivă a familiei, părinții au posibilitatea să vadă în grădiniță nu doar o
supraveghere a copilului în timpul absenței lor din familie, ci și faptul că aici se desfășoară un proces
educativ bine organizat.

BIBLIOGRAFIE
• Ecaterina Adina Vrăşmaş, „Educaţia copilului preşcolar” Bucureşti, Editura Pro Humanitate, 1999;
• Mateiaş, Alexandra, 2003 „Copiii preşcolari, educatoarele şi părinţii. Ghid de parteneriat şi
consiliere” Editura Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 2003;
• http://parinti.com

1106
 CONTRIBUŢIA PARTENERIATULUI ,,GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ” LA
INTEGRAREA COPIILOR ÎN CLASA PREGĂTITOARE

Prof. Maierean Magdalena

G.P.N. Cajvana, jud. Suceava

Obiectivul învăţământului preşcolar este de a oferi sprijin competent pentru dezvoltarea

armonioasă în plan fizic, intelectual şi social a copiilor, pregătindu-i totodată pentru o cât mai uşoară
adaptare la activitatea şcolară.
Din ansamblul obiectivelor grădiniţei, cel mai important este dezvoltarea capacităţilor intelectuale,
punerea bazelor pentru conturarea unei personalităţi armonioase, cultivarea motivaţiei afective faţă de
învăţătură, în general, faţă de frecventarea şcolii, în particular. Complementar, funcţia grădiniţei de a oferi
copiilor o sumă de cunoştinţe , capabilităţi, experienţe şi activităţi instructiv-educative favorizează accesul
preşcolarilor în învăţământul primar.
Atât pentru copii, cât şi pentru părinţi, trecerea de la grădiniţă la şcoală este un pas dificil. La
grădiniţă copiii sunt încurajaţi să se manifeste liber, se respectă plăcerea copilului pentru ceea ce face,
educatoarea este mai atentă cu fiecare şi îi înţelege. Şcoala însă, având obiective mai precise, este mai
rigidă în respectarea programului şi a cerinţelor didactice .Ea are aşteptări clare privind ce anume trebuie
să ştie copiii să facă atunci când intră în clasa pregătitoare. Dar aceste aşteptări este bine să fie împărtăşite
şi educatoarelor şi părinţilor pentru ca pregătirea copiilor în vederea debutului şcolar să se petreacă în
timp, să fie bine gândită şi proiectată.
Desigur, la varsta de 6/7 ani copiii posedă în mod firesc acea maturitate intelectuală care să le
permită să abordeze sarcini şcolare, iar prin frecventarea grădiniţei şi-au format deprinderi de operare cu
noţiuni , şi-au stabilizat atenţia, au un limbaj bogat, şi se exprimă corect, posedă conştiinţa asupra
îndeplinirii sarcinilor trasate de cadrul didactic. Totuşi rămâne o zonă care îl supune pe copil la o
adevărată încercare: din punct de vedere afectiv, efortul de acomodare al copilului este mare; prea multă
noutate deodată, colegi noi, învăţătoare, local, orar, reguli, responsabilităţi, etc. .
O strânsă colaborare între grădiniţă şi şcoală este impusă de faptul că acestea sunt incluse în
acelaşi ciclu curricular, numit ciclul achiziţiilor fundamentale. Finalităţile învăţământului preşcolar şi ale
primelor clase ale şcolii primare sunt comune; abilităţile formate deja în învăţământul preşcolar sunt
reluate în clasele pregătitoare şi I şi exersate în contexte mai noi, mai complexe. În ceea ce priveşte rolul
grădiniţei de copii, acesta este înţeles de la împlinirea educaţiei în sânul familiei, până la similitudini de
organizare, funcţionare, de conţinut şi metode, cu şcoala. Grădiniţa şi şcoala se află în raport privilegiat de
continuitate care implică în mod obligatoriu necesitatea colaborării dintre educatoare şi învăţători,
respectiv dintre preşcolari şi şcolarii mici.
Integrarea copilului în şcoală presupune mai întâi formarea unor reprezentări corecte despre şcoală,
care să le permită preşcolarilor o adaptare efectiv emoţională la mediul şcolar. Un rol important în debutul
şcolar îl va avea întotdeauna instituţia preşcolară, ea fiind o etapă intermediară indispensabilă.
Pentru asigurarea unei continuităţi reale între educaţia din grădiniţă şi cea din şcoala primară se
încearcă o multitudine de rezolvări. Perspectiva în care selectăm exemple de experienţe de pregătire a
copiilor prin învăţământul preşcolar, pentru integrarea eficientă în învăţământul primar, nu este cea a
urmăririi gradate a tuturor compartimentelor personalităţii copilului, nici cea a trasării riguroase a
demersurilor educative, pentru dobândirea de cunoştinţe şi abilităţi esenţiale pentru vârsta analizată, ci una

1107
psihosociologică, referitoare la socializarea copilului prin succes, prin satisfacţie, obţinută în activitatea sa
instructiv- educativă globală.
Educaţia preşcolară este soluţia principală pentru reuşita copilului în debutul şcolarităţii, uneori pentru
reuşita şcolară în întregul proces de învăţământ. Eficienţa se poate obţine numai dacă această educaţie este
de o anume calitate. Reuşita în educaţia şcolară este condiţionată şi de modul în care a fost făcută educaţia
globală a copilului, adeseori aceasta vizând solicitarea unilaterală a acestuia în grădiniţă, de multe ori
preponderent intelectuală, dacă trecerea la educaţia şcolară nu ignoră performanţele obţinute la anumite
categorii în educaţia preşcolară, dacă organizarea procesului instructiv-educativ şcolar vizează nivelul
minim, mediu şi superior de dezvoltare a copilului. Se are în vedere şi valorificarea corespunzătoare sau
necorespunzătoare a achiziţiilor anterioare prin: schimbarea bruscă a stilului de activitate a copiilor
(uneori inhibând copiii doar datorită acestor schimbări organizatorice) sau prin trecerea de la grădiniţă la
şcoală, prin folosirea unor modalităţi formale, slab semnificative. Ideea fundamentală este ca trecerea să
încerce a se face printr-o fluidizare a procesului de evoluţie de la grădiniţă la şcoală, deoarece între 5-6-7
ani, definitorii pentru gândirea copilului devin operaţiile concrete, există o perioadă de achiziţii
intelectuale fără restructurări radicale, că viaţa afectivă a copilului nu se confruntă în mod firesc cu
dificultăţi deosebite. Asigurarea continuităţii între cele două cicluri revine deopotrivă educatoarei şi
învăţătorului, prin urmărirea copiilor în ciclul primar şi consemnarea dificultăţilor de integrare ce le-au
avut,prin cunoaşterea specificului muncii ambelor cicluri de învăţământ, pentru facilitarea legăturilor şi
transferului mai uşor şi firesc, dintr-un mediu în altul, cu cerinţe diferite dar care au şi continuitate, iar
trecerea să nu se realizeze brusc. Întrucât vârsta preşcolară mică 3-5 ani nu prezintă pentru şcoală o
relevanţă mare decat prin procesul de formare a individului prin achiziţii cantitative şi de socializare,
colaborarea cu şcoala, nu se face între grupele mici şi nivelul primar . Acest rol îi revine educatoarei
copilului de nivel 5-7 ani cu învăţătorii claselor pregătitoare sau a-IV-a, neexcluzând şi cele două clase
intermediare pentru cunoaşterea evoluţiei copiilor care au frecventat grădiniţa. Pentru că s-a realizat o
tranziţie de vârstă prin parcurgerea clasei pregătitoare dar şi coborârea treptată a nivelului de şcolarizare
de la 7-8 ani la 6-7 ani, se are în vedere cunoaşterea reciprocă a achiziţiilor ce trebuiesc dobândite, pentru
ca preşcolarul să se integreze cu uşurinţă în clasa pregătitoare, fără a învăţa de la grădiniţă ceea ce trebuie
parcurs la şcoală. Învăţătorul trebuie să ştie ce achiziţii a dobândit copilul, ce a parcurs numai la grupa
mare, pentru a nu repeta prea mult ceea ce se cunoaşte şi a trece la o altă etapă, altfel intervine
suprapunerea sarcinilor, fapt ce duce la pierderea interesului copilului pentru lucrul nou. Cunoaşterea se
realizează prin studierea reciprocă a programei celor două niveluri de şcolaritate şi prin cunoaşterea, din
colaborare, a particularităţilor muncii în grădiniţă şi în ciclul primar, chiar până la cunoaşterea copilului
ca tip de achiziţie sau comportament. În grădiniţa noastră s-a conturat o bună colaborare atât instituţională
cu şcoala, dar, mai ales, între educatoarele şi învăţătorii din cele două niveluri de învăţământ prin
proiectarea de activităţi comune la nivel de comisie metodică, prin ajutor din partea şcolarilor la diverse
acţiuni ale grupelor din grădiniţă. S-au derulat şi continuă să se desfăşoare dezbateri interactive pe diferite
tematici de interes comun, interasistenţe, derularea unor proiecte tematice comune (,,Să citim pentru
Mileniul III ”), participarea la serbări comune, expoziţii cu lucrări din ambele tipuri de instituţii, acţiuni la
nivel local sau interjudeţean, prin parteneriate comune, publicarea în revista şcolii a articolelor realizate de
educatoare. O bună colaborare se realizează şi prin cunoaşterea colectivelor de copii care urmează să plece
la clasa pregătitoare, implicându-i mai mult pe aceştia în acţiunile comune. Părinţii copiilor au
posibilitatea să cunoască învăţătorii care preiau clasele pregătitoare invitându-i la şedinţe speciale în care
aceştia se prezintă îşi expun modul şi strategiile de lucru
Cunoscându-i pe învăţători din diverse vizite şi acţiuni, cunoscând localul şcolii prin derularea
serbărilor de Crăciun, 8 Martie, Paşte, sfârşit de an, vizionări de spectacole, cunoaşterea claselor, vizite cu
fraţii la şcoală sau cu grupa la clasele pregătitoare şi a IV a, copiii nu mai merg în primele zile de şcoală

1108
pe un teren străin, ostil, necunoscut şi de care să aibă temeri, rămânând doar emoţia unui nou drum, unor
începuturi ale cunoaşterii pe alte trepte.

Bibliografie:

1.Antonesei Liviu -“Paideia. Fundamentele culturale ale educației”, Editura Polirom 1996
2.Cucos Constantin - “Pedagogie”,Editura Polirom 2001
3.Macavei Elena – “Pedagogie” , Editura Didactica si Pedagogica,1997
4.Nicola Ioan – “Tratat de pedagogie școlară”, Editura ARAMIS, 2003

1109
 Colaborarea grădinița - școala!

Prof. înv. primar: Major Gheorghina

Școala Primară Leșmir

Învățământul este unul dintre domeniile de bază ale activității omenești, una dintre instituțiile sociale
cale mai importante ale societății umane. El trebuie să răspundă unor cerințe aflate într-o continuă
schimbare si transformare.
Asigurarea unităţii şi continuităţii acţiunilor educative constituie o preocupare care abordează
problemele pedagogice şi psihologice ale învăţământului preprimar şi primar.
În momentul actual, de şcolarizare la 6 ani, reuşita acţiunilor pedagogice ale grădiniţei şi şcolii poate
fi influenţată în tot mai mare măsură de modul în care cadrele interesate în educaţia copilului ( învăţătoare şi
educatoare, medici şi familie) colaborează pentru asigurarea unităţii şi continuităţii în educarea copiilor.
Păstrându-şi fiecare instituţie specificul şi sfera de preocupare, ele sunt datoare să acţioneze unitar şi în
permanenţă în interesul copiilor. Grădiniţa are nevoie să cunoască perspectivele muncii pe care şcoala le va
realiza, iar şcoala trebuie să cunoască mai bine potenţele copilului pe care-l preia şi totodată să împrumute şi
să dezvolte unele procedee de activitate adecvate perioadei de familiarizare a copilului cu activitatea
şcolară. Prin aceste preocupări comune dinamica procesului instructiv – educativ capătă valenţe noi, mai
ales în ceea ce priveşte calitatea de care beneficiază în primul rând copiii – centrul preocupărilor celor două
instituţii.
Intrarea în şcoală constituie în viaţa copilului un moment de răscruce pentru formarea personalităţii
lui. Odată cu trecerea la învăţătura sistematică, în şcoală se sfârşeşte perioada preşcolară şi începe perioada
vârstei şcolare a copilului.
Intrarea în şcoală schimbă întreaga structură a vieţii copilului; ea îl introduce într-un sistem de noi
raporturi, îi pune în faţa noi probleme, îl deprinde cu o activitate de un tip cu totul nou şi anume cu
învăţătura în şcoală.
Această nouă situaţie de viaţă, pe care o ocupă şcolarul în comparaţie cu preşcolarul şi noua
activitate care constituie conţinutul principal al vieţii lui pun noi cerinţe în faţa copilului. Însuşirea
cunoştinţelor la vârsta preşcolară se deosebeşte fundamental din punct de vedere psihologic de însuşirea
cunoştinţelor la şcoală.
Cum să educăm la preşcolar o atitudine justă faţă de şcoală şi învăţătură?
Sunt de părere că înainte de toate trebuie educate ceea ce numim motivele sociale ale învăţăturii.
Aceasta înseamnă că preşcolarul trebuie să înţeleagă, să simtă importanţa locului de onoare pe care- l ocupă
elevul.
Nu putem realiza acest deziderat decât familiarizându-l pe copil în primul rând cu spaţiul şcolii.
Clădirea şcolii este mai mare decât grădiniţa, are holuri largi şi lungi, încăperi numeroase. Clasa de la şcoală
este mult diferită decât sala de grupă. Lipsesc jucăriile, imaginile colorate, centrele de activitate, cu
materiale specifice. Dacă viitorul elev intră de mai multe ori în şcoală, încă din timpul grădiniţei, nu se va
mai confrunta cu teama de nou şi de necunoscut.
Participând la activităţile unei clase de elevi, preşcolarul se familiarizează cu învăţătorul, un
„personaj” cu care părinţii îi ameninţă frecvent pe cei mici. Aceştia conştientizează că învăţătorul nu este
diferit de educator, ci este un îndrumător, un sfătuitor, un prieten al copiilor. De mare importanţă este
participarea activă a preşcolarilor la lecţii, în echipă cu elevii sau cu sarcini diferenţiate, atunci când nivelul
cunoştinţelor permite acest lucru. Nu este indicat ca cei mici să fie implicaţi în activităţi greoaie,
plictisitoare.
În succesiunea dintre şcoală şi grădiniţă consider importantă, continuarea unor forme de activitate
din grădiniţă şi la clasa pregătitoare, încât, folosite creator de învăţător, acestea vor deveni elemente de bază
în asigurarea succesului la învăţătură. Prin această pregătire a copilului pentru şcoală se poate aprecia
contribuţia grădiniţei.

1110
 Educatoarele şi învăţătoarele trebuie să găsească metode comune prin care să influenţeze dezvoltarea
psihică a copilului în toate direcţiile sale. Aceştia au obligaţia să cultive şi să întreţină emoţiile şi
sentimentele pozitive, să creeze şi să întreţină o bună dispoziţie a copilului, să realizeze un perfect echilibru
între activităţile de joc, activităţile alese, pe arii de stimulare, şi independente ale copiilor. Cât de mult s-ar
câştiga pe linia dezvoltării personalităţii copilului dacă s-ar reflecta mai mult un sistem de acţiuni educative
în care elementul afectiv să predomine. Ce progrese uimitoare s-ar realiza în şcoală , în clasa pregătitoare și
nu numai, dacă sistemul de acţiuni educative, de aici pe linia dezvoltării afective a copilului, s-ar întâlni cu
cel din grădiniţă şi s-ar continua la limite superioare. Şi în şcoală şi poate mai mult aici, este necesară
realizarea unui echilibru între lecţii şi elementul distractiv, de joc şi realizarea unor săli de clasă mai vesele,
mai frumoase. Pregătirea copilului pentru şcoală trebuie înţeleasă ca o adaptare reciprocă: a copilului la
şcoală, cât şi a şcolii la copil.

1111
 GRĂDINITA, FAMILIA SI COMUNITATEA – PARTENERI ÎN EDUCAȚIE
Prof.Mamara Nicoleta Loredana
Centrul Scolar Pt. Educatie Incluziva Tg -Jiu- Gorj

Funcţia centrală a educaţiei este aceea de formare şi dezvoltare permanentă a personalităţii

individului cu scopul integrării sociale optime. Omul este în permanentă interacţiune cu factorii sociali ai
existenţei sale.
În această interacţiune, el asimilează normele şi valorile societăţii, modelele sociale de
comportament, mijloacele sociale de comunicare umană. Prin aceasta, el este pregătit pentru viaţa socială,
pentru asumarea unor roluri şi responsabilităţi. Acest proces se realizează de-a lungul diferitelor etape de
viaţă, în cadrul unor forme specifice de activitate socială şi în cadrul specific al unor instituţii sociale:
familia, grădiniţa, şcoala, instituţiile culturale, dar şi împreună cu întregul sistem al mijloacelor moderne de
informare şi influenţare.
Procesul de integrare în societate începe în familie din timpul copilăriei mici, când intervin primele
contacte sociale şi experienţe de viaţă (socializarea primară sau socializare de bază), şi continuă de-a lungul
vieţii omului, odată cu dobândirea unor statusuri şi roluri succesive (socializare continuă sau secundară).
Primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în familie (deprinderi igienice, de
alimentaţie sănătoasă), acestea constituie suportul dezvoltării ulterioare şi îşi pun amprenta asupra întregii
personalităţi.
Tot în familie, copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, calitatea vocabularului, corectitudinea
exprimării depinde de modelele oferite de părinţi, de felul în care aceştia interacţionează şi îi solicită pe
copii.
În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea,
sinceritatea, ordinea, răbdarea etc. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult, părinţii
oferind copilului exemple de comportamente în diferite contexte. De la părinţi, cei mici vor învăţa să
aprecieze ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente.
Activitatea educativă din grădiniţă nu poate fi izolată, separată de alte influenţe educative ce se
exercită asupra copilului şi mai ales, de cea din familie. Educaţia trebuie să se manifeste permanent ca o
acţiune coerentă, complexă şi unitară a grădiniţei şi familiei.
La intrarea în grădiniţă, părinţii sunt cei care deţin toate informaţiile legate de copil: stare de
sănătate, obiceiuri alimentare, particularităţi de învăţare, mod de comportare, probleme în dezvoltare etc.
În acelaşi timp, grădiniţa, ca prima instituţie care se conduce după principii şi metode ştiinţifice,
deţine mijloace specifice pentru valorificarea potenţialului fizic şi psihic al fiecărui copil. Îmbinarea în
parteneriat a informaţiilor deţinute de părinţi cu cele ale grădiniţei trebuie să fie în beneficiul copilului.
Termenul de parteneriat presupune realizarea unei alianţe pentru atingerea unor obiective comune.
Pentru ca parteneriatul să funcţioneze este nevoie de respect, încredere reciprocă, consens cu privire la

1112
scopurile acţiunii şi strategiilor de atingere a acestora şi de asumarea în comun a drepturilor şi
responsabilităţilor.
Parteneriatul dintre grădiniţă şi familie reprezintă o primă experienţă relaţională şi de colaborare a
părinţilor cu persoanele profesioniste în domeniul educaţiei. Cei mai mulţi părinţi manifestă deschidere,
dorinţă de a colabora cu personalul grădiniţei, dar se poate întâmpla ca realizarea unui parteneriat să fie
împiedicată de atitudini necorespunzătoare ale fiecăruia dintre cei implicaţi.
În crearea parteneriatului între grădiniţă şi familie este bine să ne amintim că în viaţa copilului şi a
familiei lui orice angajat al instituţiei este important: portarul poate fi ca vecinul care-i salută cu un zâmbet
în fiecare dimineaţă, bucătăreasa, bunica ce pregăteşte cele mai grozave mâncăruri, îngrijitoarea, ca sora
mai mare care-i ajută pe cei mici să-şi îmbrace pijamaua, iar educatoarea poate fi persoana care le este
întotdeauna un sprijin. Fiecare, prin specificul muncii sale, prin felul îşi îndeplineşte atribuţiile şi prin modul
în care colaborează cu familia, influenţează dezvoltarea copilului.
Educaţia copilului este o acţiune care presupune schimb de experienţe, de competenţe şi valori între toţi
adulţii care îl susţin în dezvoltare şi cu care acesta intră în contact. Acest lucru presupune ca parteneriatul
educaţional dintre familie şi grădiniţă să se extindă şi către comunitatea care le include.
Parteneriatul educaţional se realizează între:
 Agenţii educaţionali (copii, părinţi, personalul grădiniţei, specialişti în probleme de educaţie:
psihologi, consilieri psiho-pedagogi, logopezi, terapeuţi etc.);
 Instituţii ale educaţiei (familie, grădiniţă, şcoală, centre comunitare, cluburi sportive, cluburi ale
copiilor etc.);
 Membrii ai comunităţii cu influenţă asupra dezvoltării copilului (medici, reprezentanţii primăriilor,
ai Poliţiei, ai bisericii, ai Direcţiilor regionale de protecţie a copilului etc.);
În orice parteneriat educaţional este important să fie implicaţi copiii, iar activităţile desfăşurate să fie în
beneficiul acestora.
În funcţie de specificul comunităţii în care se află grădiniţa, se pot realiza parteneriate cu:
instituţii sanitare, în susţinerea unor activităţi care au ca scop creşterea şi dezvoltarea tuturor
membrilor comunităţii;
 asociaţiile nonguvernamentale , pentru rezolvarea unor probleme de ordin social;
 parteneri privaţi care pot sprijini grădiniţa cu fonduri materiale sau prin activităţi de voluntariat;
 mass-media, pentru promovarea imaginii grădiniţei, pentru promovarea ideilor noi, valorilor etc.
Prin crearea parteneriatului grădiniţă–familie-scoala–comunitate copiii câştigă un mediu de dezvoltare
mai bogat, între participanţi se creează relaţiile pozitive şi fiecare îşi va dezvolta sentimentul coeziunii
sociale.

Bibliografie:,, Educatia timpurie si specificul dezvoltarii copilului prescolar”- 2008

1113
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ȘCOALĂ! RELAȚIA
EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR

Înv. Mancă Crenguța

Liceul Tehnologic „Al. Vlahuță”Podu Turcului-Structura Căbești
Sat Căbești, Comuna Podu Turcului, Județul Bacău

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educațională, în special la nivelul claselor « praguri ».Această condiţie este valabilă şi pentru
primele două trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.

În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.

Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programelor respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programe se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de educatoare.

O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologica a activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.

Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva a copilului si la cea

afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca suport al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de

1114
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.

Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre gradinita si
scoala .

Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant, in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copilului pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.

Printre aspectele continuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele
de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programe
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala
trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica, pentru a le stimula dorinta
vie de a deveni scolari.

Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative, cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor elevi,
iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.

In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
consfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni
de comunicari.

1115
 Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor

Manci - Capris Aurica - Mariana

În sistemul de educaţie si invăţământ, rolul profesorilor este de a se raporta la elevi, să

stabilească reguli şi relaţii de colaborare, de cooperare cu ei, cu părinţii acestora şi cu alţi factori ai
societătii.
Educaţia nu este făcută doar la clasă, ci cu fiecare ocazie şi contact relaţional cu copiii şi părinţii
acestora. Fiecare elev şi părinte reprezintă o individualitate psihică în formare, motiv pentru care
profesorul, respectiv educatorul, are o responsabilitate foarte mare în ceea ce priveşte
comportamentul şi intervenţiile acestuia dintr-o anumită perspectivă, el având chiar un rol de
mediator.
0 problemă de responsabilitate maximă este modul de abordare a diverselor situaţii, în
contextul degradării materiale şi morale a mediului familial şi a relaţiilor deficitare a familiei cu şcoala,
fapt ce duce la alterarea relaţiilor profesor elev, la indiferenţa interventiilor educative întreprinse de
profesor.
Pe de-o parte, un rol important îl constituie profesorul, cadrul didactic prin personalitatea lui şi
modul de comunicare, prin modul de îndrumare şi consiliere. Pe cealaltă parte este elevul, ca beneficiar
al educaţiei şi tot ce este legat de el: familia şi mediul în care trăieşte şi işi petrece timpul.
Dacă această legătură nu funcţionează la parametri optimi, nu întârzie să apară consecinţele negative,
caracterizate prin lipsa de motivare, oboseală obiectivă şi subiectivă (plictiseala) deprecierea
climatului educaţional, minciuna, agresivitatea, lucruri ce duc la extreme: abandonul şcolar.
Desfăşurarea şi dezvoltarea preocupărilor de consiliere demonstrează faptul că profesorul trebuie
să dea dovadă de accesibilitate, înţelegere, interes faţă de cauza elevilor şi pregătit din punct de vedere
psihologic. Consilierea este un instrument de lucru în mâna profesorului.
Problemele puse din punctul de vedere al cadrului didactic se referă la stabilirea
momentului potrivit pentru intervenţia sa, la alegerea demersurilor întreprinse şi la necesitatea
implicaţiilor altor persoane în procesul de analiză (în intervenţia sa).
Deciziile reprezintă procese de alegere în mod deliberat a liniilor de actiune pentru ajungerea
la anumite rezultate, obiective. Actele de decizie au un rol regulator, ele nefiind un produs al unei
hotărâri arbitrare, ci al unui proces logic, care trebuie să parcurgă anumite etape.
In situaţia degradării mediului familial şi a relaţiei familiei cu şcoala, problema relaţiilor dintre
profesori şi părinţi reprezintă poate cel mai important aspect. In ultima perioadă, din diverse motive, sunt
numeroase bariere în calea unei comunicări eficiente.
Climatul educaţional are un rol esenţial, el indică atmosfera, moralul, starea afectivă, el poate
influenta într-o foarte mare măsură relaţiile, valoarea lui poate fi pozitivă sau negativă, mobilizând,
angajând sau din contră, demotivând şi aşezând o frâna în calea comunicării.
Este de preferat climatul deschis, ce generează comportamente deschise, lipsite de teamă şi inhibiţie,
bazat pe cooperare, respect reciproc, aprecieri sincere şi familiaritate. Climatul închis duce la neangajare,
nepăsare, rutină, distanţare, depersonalizare şi absenţa satisfacţiei personale. Pe lângă asigurarea existenţei
materiale, părinţilor le revine şi asigurarea unui climat familial, moral şi afectiv, lucru ce în multe situaţii
nu se realizează, ei consideră că este suficient să se ocupe doar de nevoile lor primare - hrană, locuinţă -
ignorând importanţa unei comunicări afective, nestimulând sentimentul de apartenenţă a copilului.
Lipsa relaţiei familiei cu şcoala duce la alterarea climatului educaţional, iar de aici decurg numeroase
efecte negative ce duc la degradarea personalităţii elevilor şi la formarea "defectuoasă." a acestuia.
Un factor important al comportamentului uman, este agresivitatea, care în condiţiile actuale este
foarte - prezentă în cât mai multe relaţii. Ea se găseşte în acţiuni individuale şi colective.
Frustrarea este una din cauzele apariţiei sentimentelor negative.
Mulţi elevi, pentru a câştiga simpatia colegilor, nereuşind să se impună pe planul performanţei
şcolare, având insatisfacţii, se impun pe o direcţie negativă, prin agresivitate. Regulator al acestor

1116
comportamente în şcoală, ar putea fi atracţia pentru sarcinile şcolare şi instituirea unui climat favorabil
interrelaţionării, atribuirea de sarcini atractive şi accesibile.
Intărirea motivaţiei pentru învăţare, recompensarea sarcinilor finalizate şi încurajarea prin diverse
forme de comunicare.
Cu tact, răbdare şi dragoste, dezvoltând părţile pozitive ale personalităţii se poate interveni în
corectarea comportamentelor, aici având un mare rol toţi factorii implicaţi în procesul de educatie şi formare
de la cea mai mică vârstă a copilului.
Relaţia familiei cu şcoala a devenit in multe situaţii inexistentă din multe motive. Pe de-o parte, este
degradarea materială a mediului familial, iar pe cealaltă parte este degradarea morală. Sunt situaţii când
părinţii nu pot, când ei nu vor să colaboreze cu şcoala, refuzând.
Imposibilitatea legăturii între părinţi şi şcoală este cauzată de lipsa timpului liber a părinţilor,
aceştia fiind ori plecaţi din tară, ori angajaţi la locuri de muncă de unde nu li se permite să lipsească, ori la
distanţă mare de şcoală, aici mă refer la cei ce locuiesc la sate şi nu au posibilităţi financiare, fiind foarte
săraci. Acestea sunt categoriile de părinţi cu care este cel mai greu de lucrat.

1117
1118
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE , CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN
REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

EDUCATOARE:
Mandreş Mirela Mirabela
Grădiniţa cu Program Prelungit Jimbolia

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasele primare nu fac faţă cerinţelor şcolare?”.
Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru
şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ale specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-
fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în
concepţia lui J. Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa pregătitoare.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,

1119
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasele primare, susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice–educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,
copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se
numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,
echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregătitoare necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa mare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar, cât
şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa
pregătitoare a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea
tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie, egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui
potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa mare curriculum–ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la necesităţile
educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că li se cere să
repete activităţile parcurse la grupele anterioare.

1120
 COMUNICAREA EDUCATIONALA

PROF.ÎNV.PREŞC.MANEA BĂLĂŞICA

GRĂDINIŢA CU P.P.PRICHINDEL –TECUCI

Procesul de comunicare în contextul procesului educaţional din şcoală, porneşte de la ideea că

procesul de instruire este în egală măsură şi un proces de comunicare. În comunicarea didactică profesorul şi
elevii săi relaţionează permanent, punând în joc informaţii, convingeri, sentimente, atitudini, în scopul
atingerii obiectivelor care direcţionează întreaga desfăşurare a procesului. Acesta este motivul pentru care
perfecţionarea şi eficientizarea procesului de instruire nu poate fi concepută dacă nu se iau în vedere şi
demersuri care vizează îmbunătăţirea procesului de comunicare.
Comunicarea didactică este o formă particulară a comunicării educaţionale. Analiza atentă a
comunicării didactice conduce inevitabil spre identificarea unor caracteristici care o particularizează în
raport cu alte tipuri de comunicare şi îi conferă totodată un statut şi o specificitate inconfundabile.
Procesul de comunicare didactică este unul complex, iar înţelegerea lui mai profundă a motivat
prezentarea componentelor structurale ale comunicării, dar şi relaţiile specifice între acestea. Cunoaşterea
interacţiunilor şi interdependenţelor dintre elementele care definesc procesul de comunicare este o condiţie
necesară bunei funcţionări a procesului, întrucât interacţiunile, în unele situaţii, pot fi benefice, productive,
pe când altele, dimpotrivă, pot fi generatoare de disfuncţionalităţi.
Relaţiile de comunicare au o importanţă deosebită pentru comunicarea didactică, deoarece acestea
conferă procesului de învăţământ valoarea unei intervenţii educaţionale complexe, bazate pe un limbaj
didactic care determină în structura personalităţii şcolarului modificări de natură cognitivă, afectivă,
atitudinală, acţională.
Literatura de specialitate distinge o mare varietate de forme ale comunicării, determinată de
diversitatea criteriilor de clasificare a acestora. Cunoaşterea caracteristicilor fiecărei forme de comunicare
este un lucru necesar din perspectiva necesităţii perfecţionării permanente a procesului de comunicare în
spaţiul şcolar surprins în totala sa funcţionalitate. Problema nu trebuie pusă în sensul de a opta pentru
anumite forme ale comunicării în activitatea didactică, ci de a crea contexte şi situaţii de învăţare în care
respectivele forme să se susţină reciproc, probând astfel complementaritatea lor funcţională.
Procesul de comunicare ce se desfăşoară în context şcolar are o anumită specificitate greu de
surprins sub aspectul manifestărilor analitice şi observabile. Acest fapt se datorează, pe de o parte,
caracterului intersubiectiv al relaţiei educaţionale care angajează factori, procese şi stări psihologice – greu
(uneori imposibil!) de descris şi explicat, iar - pe de altă parte - caracterului extrem de dinamic al procesului
comunicativ. În ciuda dificultăţilor inerente, atât teoria cât, mai ales, practica pedagogică sunt preocupate de
cunoaşterea acestor manifestări în scopul facilitării procesului de achiziţionare prin programul formării
profesionale a educatorilor şcolari a comportamentelor definitorii pentru ceea ce numim, generic,aptitudine
pedagogică.
Dintr-o asemenea perspectivă şi în virtutea noilor viziuni curriculare apare ca deosebit de
semnificativ faptul că mesajele cu rol educaţional privesc nu numai ansamblul cunoştinţelor explicite care
sunt transmise şcolar, ci şi o serie de alte conţinuturi(paternuri şi experienţe de învăţare, modalităţi de
prelucrare şi interpretare a acestor cunoştinţe, criterii de valorizare şi tipuri de atitudini) cu o mai evidentă
sau mai redusă semnificaţie şcolară. În consecinţă,informaţia care circulă în context şcolar şi care face
obiectul proceselor de comunicare priveşte nu numai activitatea didactică ci o multime de alte aspecte cu
valoare interpersonală care generează atât efecte previzibile, cât şi o serie de efecte ce scapă observabilului
şi explicabilului.
Prin intermediul acestor determinaţii procesele de comunicare mijlocesc -conştient sau nu - influenţa
comportamentală exercitată în contextul interacţiunii didactice, acţiune care operează în ambele sensuri:
modificarea atât a comportamentului profesorului cât şi a comportamentului elevului.

1121
 ”Colaborarea grădiniță-școală!

Relația educatoare-învățător-profesor”
Prof. Manea Gina
Școala Gimnazială Puiești
Loc. Nicolești, Jud. Buzău

Marele psihopedagog Pestalozzi, afirma că “vârsta preşcolară a fost şi va rămâne pentru copii, temelia
educativă a întregii vieţi”. Acest lucru se poate aplica şi demonstra, chiar acum în zilele noastre.
Pornind de la această premisă, putem susţine faptul că la o evoluţie pozitivă a copilului, unul dintre cei
mai importanţi factori este grădiniţa. Fiind prima verigă a sistemului de învăţământ, ea reprezintă un element
crucial în procesul, dar şi în dezvoltarea fizică, psihică şi emoţională a copilului. Un rol foarte important în
realizarea cu succes a acestui proces îl are educatoarea. Rolul acesteia este să promoveze, să coordoneze şi să
dirijeze întregul proces educativ. Menirea fiecărei educatoare este de a şi-l face pe copil partener în demersul
educativ. Ea trebuie să susţină şi să consolideze dezvoltarea şi comportamentul copilului, raporturile cu sine şi
cu ceilalţi, astfel încât acesta să poată atinge momentul când îşi formulează singur reguli şi principii.
Educaţia în vederea formării de fiinţe sociabile nu este doar o idee teoretică. Trebuie să-l facem pe copil
să înţeleagă că lipsa de sociabilitate este cea mai mare eroare în condiţiile vieţii pe care o va duce în mijlocul
adulţilor.
Rolul mamei este legat şi de o altă funcţie esenţială. În perioada primilor ani de educare a copilului, ea
trebuie să stimuleze interesul față de semenii săi.
Grădiniţa de copii este o prelungire a familiei. Ea trebuie să facă şi să corecteze ceea ce în familie, ca
urmare a unei comprehensiuni deficiente şi a unor tradiţii îmbătrînite, nu a fost făcut. La această vîrstă copiii au
deja o individualitate pe care experienţa dobîndită ulterior nu o vor schimba. Datorită superiorităţii lor intelec-
tuale, educatoarele izbutesc poate să-l determine pe copil să; stilul de viaţă al acestuia va ieşi la lumină, totuşi,
cu toate ascunzişurile care sunt de străbătut.
Este necesar să le dăm copiilor curaj, dreptul cel mai important pe care li-l dă educaţia. Descurajarea
unui copil este extrem de periculoasă. Multe probleme ale vieţii copilului sunt dificile, rezolvarea lor cere curaj
şi de aceea acesta nu trebuie să-şi piardă curajul.
„Şcoala reprezintă o organizaţie socială care vizează optimizarea permanentă a structurilor sale de
planificare a activităţii, la nivel global şi sectorial, de orientare metodologică aprocesului de învăţământ, de
perfecţionare şi inovare a acţiunilor şi instrumentelor educaţionale şi didactice în sensul creşterii eficienţei
acestora.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul final al
activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine
atingerii obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalității copilului care contribuie la
integrarea şi adaptarea copilului la viaţa şcolară.
Maturitatea școlară constituie expresia unei faze a dezvoltării copilului, ea marchează acel nivel al
dezvoltării fizice, psihice și sociale care face posibilă integrarea în școală.
Maturitatea școlară reflectă gradul de concordanță dintre nivelul sau de dezvoltare și cerințele specifice
clasei I, iar imaturitatea școlară constă în existența unor discrepanțe între nivelul dezvoltării biologice,
psihologice și al conduitei sociale a copilului.
Debutul școlar e considerabil influențat, pozitiv sau negativ, în funcție de imaginea pe care preșcolarul o
are despre viitoarea activitate școlară. Reprezentarea sa este formată prin aportul părinților, educatoarelor,
învățătoarelor- ca unitate relativă de idei, concepții și noțiuni. Orice fel de disfuncționalități existente la nivelul
relației dintre copil-părinte, copil-educatoare, părinte-educatoare privind pregătirea copilului pentru școală se va
răsfrânge negative asupra viitorului elev.
Pregătirea copilului preșcolar pentru activitatea din scoală constituie un scop fundamental al procesului
instructiv – educativ din grădiniță și totodată, criteriul essențial al eficienței învățământului preșcolar.

1122
 Învățătorul este cel care-i va ajuta pe copii să se adapteze la tot ceea ce presupune școală, printr-o
relație sincera și deschisă, care-i face pe elevi să-și învingă teama și chiar insuficienta lor pregatire pentru viata
de școlar. Nu toți copiii se confruntă cu aceleași probleme. De aceea, învățătorul, cu răbdare, pricepere și
dăruire, trebuie să se apropie de mintea și sufletul fiecăruia și să-l înaripeze pentru a merge mai departe in viata.

1123
 ,, COLABORAREA GRADINITA SCOALA RELATIA
EDUCATOARE- INVATATOR – PROFESOR’’

EDUCATOARE: MANEA MARIA

Educatia varstelor mici este considerata temelia personalitatii fiecarui individ de aceea educatia trebuie
sa raspunda in primul rand nevoilor individuale si sa realizeze echilibrul intre aceasta si dezvoltarea sociala.
Insa atunci cand copilul este foarte mic el nu poate participa direct la actul educational, influentele fiind
organizate si pregatite de adultii care il inconjoara la inceput ,parinti si ceilalti adulti din familie apoi
educatoarea .
Cooperarea intre factorii educationali gradinita –scoala devine necesara si se impune si ca obligatie
morala din partea acestora pentru a favoriza socializarea copiilor ,pentru a-i familiariza,prin exemple si
modele ,cu adevaratele valori ale spiritualitati umane.
Pentru a apropia cat mai mult copiii prescolari de mediul si caracteristicile scolii am initiat un parteneriat cu
scoala. Acest parteneriat vine in sprijinul copiilor pentru a li se forma unele abilitati de comunicare si
relationare.
Pregatirea copiilor pentru startul scolar presupune , alaturi de obtinerea unei stari de disponibilitate
pentru activitatea de invatare de tip scolar ,si familiarizarea acestora cu caracteristicile si implicatiile
statutului de elev ,cu natura relatiilor cu adultul si cu colegii cu conditiile mediului scolar. Grădiniţa trebuie
să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului
instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de
cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare cerut de eficienta
activitatii scolare o reprezinta realizarea unei legaturi functionale de continuitate intre activitatea de la
grupa mare si clasa pregatitoare.
Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua
trepte de invatamant:obiective pedagogice , continut, forme de organizare a activitatii, metode, relatia
pedagogica.
Astfel educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mai trebuie sa cunoasca cerintele programei pentu
clasa pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
pregatitoare iar invatatorul care va prelua clasa pregatitoare trebuie sa cunoasca programa grupei mari
pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
Colaborand cu scoala , educatoarea va putea sa-si analizeze mai profound munca instructiv-educativa sub
aspectele ei positive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor copii ia invatatorul

1124
va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
Pregatirea copiilor din gradinita în vederea integrarii cu succes în clasa pregatitoare , deoarece acestea
trebuie sa insiste mai mult asupra unor procedee care pregatesc copilul pentru scoala .

1125
Comisia metodică învățători-educatori

Eficientizarea actului didactic printr-o strânsă colaborare dintre

educatoare-învățătoare-părinți

Evoluțiile rapide din viața socială de astăzi, modificarea statutului familiei

și al soților în cadrul acesteia, atribuțiile crescute ale femeii fac ca rolul
grădiniței și al școlii să fie mare nu numai în ce privește educația copiilor, ci și a
părinților. Instituțiile școlare trebuie să găsească o punte de legătură cu familia,
arătând părinților noi căi spre educație în beneficiul copiilor.
O educație adevărată, reală se fundamentează în familie, iar apoi ea se
continuă în grădiniță și în școală. În primul rând, ea se realizează prin puterea
exemplului și abia apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea ce se săvârșește sub
privirea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
Una din abordările moderne privind instituția școlară este cea a școlii
deschise, prietenoase în care copilul/elevul se simte bine, este atras de
activitățile școlare, îi sunt valorificate înclinațiile și talentele. Modelele
educaționale actuale pun în centru copilul și trebuințele sale, nevoile lui de
dezvoltare și în acest scop participă numeroși factori, între care cei cu
importanță semnificativă sunt școala/grădinița și familia. Dar poate și mai
importantă pentru o dezvoltare armonioasă a copilului este colaborarea între
cei doi agenți educogeni – familia și instituția educațională.
În majoritatea situațiilor, familia, grădinița și școala colaborează foarte
strâns pentru a asigura prin eforturi comune o educație de bună calitate. Sunt
numeroase însă și cazurile în care familia acționează uneori contrar direcțiilor
conturate de grădiniță/școală, uneori din lipsa de informare, alteori din
nepricepere ori din dezinteres. În loc să întărească și să dezvolte achizițiile din
grădiniță/școală – în termeni comportamentali ori de cunoștințe – părinții
destructurează prin atitudinea lor ceea ce dascălul construiește zi de zi. De
aceea se impune o comunicare continuă și de calitate între cadrele didactice și
părinți privind progresele sau dificultățile întâmpinate de copii, aspectele
asupra cărora este necesar să se insiste prin exerciții ori prin exemple pozitive
și încurajări. Comunicarea și deschiderea din ambele părți, pentru a sprijini
dezvoltarea și buna educație a copilului, aduc beneficii pe permen lung în
dezvoltarea personalității acestuia. Dacă părinții sunt implicați în programul
educativ încă de la început, ei vor înțelege importanța colaborării cu
grădinița/școala, cu educatoarele/învățătoarele și își vor forma deprinderea de
a se interesa și a sprijini activitatea pe care copilul o desfășoară aici.

1126
 Contactele dintre părinți și cadre didactice pot îmbrăca forma unor
întâlniri colective desfășurate în cadrul formal al negocierilor dintre
administrarea instituțiilor școlare și asociațiilor părinților/comitetelor de
părinți, al reuniunilor de informare a părinților cu privire la conținuturile și
metodelor didactice, programul grupelor, al activităților deschise pentru
părinți, al atelierelor de lucrări practice cu părinții, activități extracurriculare.
Într-un cadru informal, părinții pot colabora cu grădinița/școala cu prilejul
excursiilor, serbărilor, vizitelor, aniversărilor.
Părinții trebuie implicați permanent în activitatea grădiniței/școlii și nu
doar când se ivesc probleme. Totodată, părinților trebuie să li se ofere frecvent
informații referitoare la copil. Ei trebuie să știe care este scopul programului
educativ la care participă copilul lor, care sunt obiectivele urmărite și să fie la
curent cu politicile educaționale ale grădiniței/școlii. Dacă este posibil, părinții
trebuie implicați în luarea deciziilor, să cunoască progresele făcute de copiii lor,
și, în același timp, e important să știe percepția pe care o are grădinița/școala
despre calitățile și problemele copilului.
Participarea activă a familiilor în activitățile derulate la clasă alături de
copii au avantaje atât pentru copii, familie dar și pentru cadre didactice:
a) avantaje ale copiilor:
Copiii simt dragostea și apropierea părinților, nu numai prin bunăvoința
și bucuriile ce li se oferă acasă, ci și din interesul pe care părinții îl acordă
în realizarea activităților și acțiunilor din grădiniță și școală;
Copiii sunt mai siguri pe sine, sentimentul de siguranță fiindu-le atât de
necesar dezvoltării și echilibrului interior; totodată ei trăiesc mândria de
a-și vedea părinții în situații apropiate lor și de a-i aprecia și mai mult.
b)avantajele familiei:
Părinții au sansa de a deveni participanți la educație, prin implicarea
afectivă și prin emoțiile trăite alături de copiii lor. Ei au prilejul de a sta
foarte aproape de copii, de a-i înțelege mai bine, au posibilitatea să-i
observe, să vadă cum se comportă aceștia în colectiv. Părinții se cunosc
mai bine între ei și pot colabora mai ușor atunci când sunt solicitați ori
când se ivește vreo problemă.
c)avantajele cadrelor didactice:
Apropiindu-ne de părinți, colaborând cu ei, putem cunoaște relațiile
părinte-copii, psihologia părinților și mai ales pe cea a copiilor.
Cunoscând situația și posibilitățile financiare ale grădiniței/școlii, părinții
contribuie financiar la realizarea acestor activități, obtinându-se astfel un
răspuns la cerințele actuale ale unei instituții școlare moderne.

1127
 Participând afectiv și efectiv la viața grădiniței, părinții nu vor mai vedea
doar funcția socială a acesteia, de supraveghere a copiilor atunci când ei lipsesc
de acasă, ci vor conștientiza că ea desfășoară un proces instructiv-educativ bine
fundamentat și organizat.

Părinții pot fi parteneri în educație pentru că dețin cele mai multe

informații despre copiii lor. Pentru realizarea parteneriatului este esențial ca
părinții să fie priviți ca participanți activi, să fie atrași în adoptarea deciziilor, să
se recunoască și să se valorifice informațiile date de ei despre copii, iar
responsabilitatea să fie împărțită între părinți și dascăli.
Pentru o mai bună eficientizare a relațiilor dintre grădiniță, școală și
familie se recomandă cadrelor didactice ca:
-să fie sincere;
-să asculte cu răbdare;
-să recunoască atunci când greșesc;
-să laude inițiativele;
Recomandările facute părinților, se referă la faptul că aceștia trebuie:
-să solicite asistență și sprijin când este nevoie;
-să fie perseverenți și să caute împreună cu educatorii soluții la problemele
ivite;
-să-și ajute copiii atunci când greșesc;
-să informeze dascălii, cu sinceritate, asupra atitudinilor și comportamentelor
copilului în familie;
-să continue în familie programul educațional propus de instituția școlară,
îmbinând armonios atitudinea permisivă cu sinceritatea și exigența;
-să se situeze permanent alături de copil, să-l sprijine(fără a-i prelua sarcinile);
Pentru a realiza eficient un program de parteneriat educativ cu familia
este necesar ca la nivelul instituțiilor școlare să se cunoască unele particularități
ale climatului familial din care provine copilul. Se recomandă completarea unui
chestionar adresat părinților.
Răspunzând cerințelor unei educații psihopedagogice complete,
colaborarea și integrarea părinților în activitățile instructiv-educative din
grădiniță și școala rămâne un deziderat prioritar, cu atât mai mult cu cât
materializarea lui se dovedește practic că oferă avantaje tuturor părților
implicate în procesul educațional.
Prof înv. preșc. Mănișor Daniela

1128
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ , CONDIŢIE DE
BAZĂ ÎN REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI
COPILULUI
Prof. Manolache Elena-Rada
Grădiniţa PP nr. 32, Timişoara
Perioada preşcolară şi, implicit, vârstele cuprinse în această perioadă sunt animate de
farmecul poveştilor, povestirilor, pildelor, jocurilor instructiv – educative şi imaginative.
Există mai multe categorii de poveşti specifice vârstei, care pot fi organizate în
colectivul grupei de copii în moduri variate, ţinând cont de particularităţile de vârstă şi
individuale ale copiilor.
Cadrele didactice ar putea fi încurajate, o dată în plus să utilizeze metode inovative la
clasă, într-un mod cât mai atractiv pentru copii, dacă ar beneficia de un ghid care să cuprindă,
conform curriculum-ului, exemple diverse de activităţi bazate pe metode variate de lucru cu
copii. Introducerea unui auxiliar în programa şcolară bazat pe exemple concrete de realizare a
activităţilor educative, pe sugestii metodice, pe o tematică diversă alcătuită din poveşti
variate, ar fi mai mult decât necesar.
Aceste metode au menirea de a promova şi susţine creativitatea, ingeniozitatea,
imaginaţia, potenţialul intelectual şi personalitatea copiilor. Alt rol deosebit al acestor metode
îl constituie schimbul de experienţe între copii, mici controverse constructive, opinii, păreri,
argumente etc. Dintre cele mai des utilizate metode de predare – învăţare (clasice) în
învăţământul preprimar /şcolar amintim: povestirea, observaţia, jocul, demonstraţia,
conversaţia, exerciţiul, explicaţia, expunerea verbală, descrierea, conversaţia euristică,
descoperirea, dramatizarea, jocul de rol etc. Pe lângă metode, un rol important îl au şi
mijloacele sau materialele didactice: obiecte, jucării, imagini, instrumente muzicale,
calculatoare, hărţii, etc. Dintre modalităţile de organizare a colectivului de copii amintim:
individual, pe grupe şi colectiv, acestea, la rândul lor, putând fi combinate şi în alte variante.
Toate aceste metode, mijloace, forme de organizare, alături de experienţele de învăţare
ale elevilor, fac parte din strategiile didactice pe care un cadrul didactic le poate folosi în
activitatea la clasă. Dintre strategiile didactice specifice acestei perioade de şcolarizare
amintim:
a. „strategia bazată pe predare – învăţare prin descoperire
b. strategia bazată pe predare – învăţare prin problematizare
c. strategia bazată pe predare – învăţare prin cooperare” (Ţîru, C., 2010, pag. 26-27).
Alături de strategiile didactice, un rol deosebit îl are şi motivaţia copiilor. Se cunoaşte,
de mulţi ani, că atât în perioada preşcolară, cât şi în şcolaritatea mică, motivaţia copilului /
elevului este predominant extrinsecă. Acesta trebuie sa aibă în jurul său persoane calificate,
părinţi, prieteni şi nu în ultimul rând jocuri adecvate, care să îl motiveze, să îl încurajeze şi
stimuleze pentru activitatea şcolară.

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din

grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin
colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din
primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă

1129
cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se
asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi
,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai
ale,specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale
psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite
anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în
grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă
şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca
fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile
în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură
şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor
şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în
clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul
şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se
află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al
pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se
poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea,ci
şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de
creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net
preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de
supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a
dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o
serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea
copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate
pregăti mai bine copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei
pregătitoare.

1130
 Colaborarea grădiniță – școală

Prof.înv.preșcolar Manolache Gabi

Grădinița cu P.N.Gârceni

Grădinița și școala primară reprezintă două trasee educative succesive, dar părti ale unui proces care
trebuie să rămână în ansamblu unitar, legătura dintre respectivele instituții cerându-se întărită pentru ca
trecerea de la una la alta să asigure continuitatea proiectelor și finalizarea lor adecvată.
Există încă un prag între cele două instituţii, în cadrul cărora se practică, în bună măsură, o
pedagogie diferită. Climatul grădiniţei este mai non-directiv, bazat pe ponderea evidentă a activităţilor
libere, a jocurilor, a relaţiilor cu un plus de afectivitate între educatoare şi copil. De la acest climat se trece
apoi brusc la un climat directiv, bazat pe o disciplină fermă, care solicită îndeplinirea cu regularitate şi
conştiinciozitate a sarcinilor activităţilor de învăţare.
În aceste condiţii rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze“ şi să le asigure
achiziţii educativ-instructive în şcoală, să ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care favorizează
accesul la învăţământul primar fără a se substitui şcolii.
Există şi un punct de discontinuitate între cele două trepte de învăţământ preşcolar şi primar. O
depăşire mai puţin reuşită a acestui prag poate duce la o dificilă adaptare a unor copii la cerinţele școlii şi,,
în ultimă instanţă, la eşecuri şcolare. Atunci apar întrebările: „Ce?“, „Cât?“ şi „Cum?“ trebuie să facă
grădiniţa pentru a ridica întreaga formaţie a copilului la un stadiu superior în dezvoltarea lui fizică,
intelectuală şi comportamentală. „Ce?“, „Cât?“ şi „Cum?“ trebuie să facă şcoala primară pentru a prelua şi
dezvolta în continuare, cu maximum de exigenţă, achiziţiile cu care vine copilul din grădiniţă?
Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim –
eficientizarea învățământului, însușire care se obține tinându-se cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți , colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare și formare a personalității umane,
conlucrarea și ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare. În
cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu
limbajul matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muzicii, constituirea premiselor proceselor
cognitive, afective și voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-
citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social și
înconjurător.
- cunoașterea elevului - una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe. Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi randamentului
şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie să se completeze cu
evaluarea apreciată în calificative de către învăţător.
Realizând diverse activități comune cu copiii şi cadrele didactice din grădiniță și școală se
formează o punte de legătură , iar copiii vor fi îndrumaţi să înţeleagă prietenia, normele de convieţuire
socială, precum şi adaptarea comportamentului propriu la cerinţele grupului cu care vin în contact.
Colaborarea dintre grădiniţe şi şcoli devine astfel o condiţie a realizării dezideratelor idealului
educativ.
Personalul didactic din cele două instituții urmează să caute împreună acele prilejuri de colaborare
care să faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat al școlii, să contribuie la atenuarea distanței
dintre grădiniță și școală.

1131
 Cele mai frecvente oportunități de întâlnire dintre cele două medii educaționale, care se cer
valorificate de către ambii parteneri, privesc:
- Vizitarea unei școli în vederea cunoașterii de către copiii preșcolari a acestei instituții. Acestă acțiune
trebuie să fie bine organizată pentru a le produce o impresie plăcută și puternică, pentru a le stimula
dorința vie de a deveni școlari. Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge
teama celor care urmează să frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le
face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca
atunci cand vor păşi pragul şcolii , să fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării ,
şi de ce nu, chiar cu clasa unde vor învăţa.
- Vizitarea de către școlarii din clasa pregătitoare a unei grădinițe pentru a le împărtași copiilor de aici
primele lor experiențe școlare, ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective
negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
- Organizarea unor ședințe cu părinții copiilor în ultimul semestru de activitate din grădiniță la care
sunt invitați câțiva dintre viitorii învățători, ce vor informa părinții asupra modului de pregătire al
copiilor pentru școală;
- Simularea în cadrul grădiniței a unor activități de tip școlar;
- Urmărirea de către educatoare a copiilor deveniți școlari pentru sesizarea progreselor în dezvoltare
sau, dimpotrivă, a dificultăților pe care le întâmpină sub efectul noilor solicitări;
- Organizarea unor serbări comune;
- Realizarea unor activități metodice și cercuri pedagogice comune pentru educatoare și învățători ori
de cate ori se ivesc probleme și solicitări care interesează ambele instituții.
Privind contribuţia grădiniţei la pregătirea copilului pentru şcoală, Emil Păun arată că: „Pregătirea
copilului pentru şcoală trebuie înţeleasă ca o adaptare reciprocă pe de o parte a copilului la şcoală, iar pe de
altă parte a şcolii la copil. ” De altfel, când ne referim la şcoală trebuie să avem în vedere reconsiderarea ei
permanentă în raport cu cerinţele dezvoltării sociale, în aşa fel încât, ea să corespundă şi să răspundă în cel
mai înalt grad acestor cerinţe.

Bibliografie:

Alexandru J., Cunoaşterea copilului preşcolar, Editura revistei de pedagogie, Bucureşti 1992
„De la grădiniţă la şcoală”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie, Bucureşti 1975
Revista „Învăţământul preşcolar, nr. 3-4/1997”

1132
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ – ȘCOALĂ

Prof. înv. primar, Manole Joița

Școala Gimnazială Nr. 7 Buzău

Pregătirea copilului pentru școală reprezintă un proces complex care începe din primii ani de
viață și se intensifică în grădiniță, în mod organizat. Un rol important în acest sens îi revine
educatoarei. În grădinițe sunt create condiții menite să favorizeze copiilor preșcolari progrese în sfera
cognitivă, afectivă și psihomotorie. Toate acestea sunt gândite în scopul adaptării micuților la viața
școlară și socială. Clasa pregătitoare care funcționează în școală are menirea de a da posibilitatea
copiilor să dobândească acea pregătire necesară activității școlare ce va urma.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin intermediul măsurilor de ordin
psihopedagogic și pedagogic. Este evident că învățătorul trebuie să cunoască programa preșcolarilor iar
educatoarea programa pentru clasa întâi. Măsurile de ordin pedagogic acționează în sfera tehnologiei
didactice. Se asigură continuitatea în ceea ce privește utilizarea metodelor și procedeelor didactice în
activitatea de învățare. De asemenea, trebuiesc amintite modificările ce intervin în organizarea
procesului de învățământ – lecțiile. Este momentul să amintim că jocul didactic este activitatea de bază
a copilului preșcolar, modalitatea de inițiere treptată în procesul complex al învățării. El are o putere
imensă în viața copiilor, este munca lor. De aceea, este necesară o perioadă de tranziție de la jocul
preșcolarului la activitatea școlarului. Și cum activitatea școlarului este învățarea, pentru ca relația joc –
învățare să fie firească, se cer respectate două condiții: jocul să conțină elemente de învățare, iar
învățarea să conțină elemente de joc.
Dintre modalitățile de colaborare grădiniță – școală se mai pot aminti:
• concursurile (preșcolari și școlari cu ocazia unor evenimente deosebite);
• serbări comune;
• vizitele preșcolarilor la școală (trebuie să le producă o impresie plăcută, să-i convingă să devină
școlari);
• dramatizări în care rolul elevului este interpretat de copilul preșcolar;
• derularea unor proiecte educaționale;
• simpozioane și alte activități de perfecționare a cadrelor didactice la nivelul comisiilor metodice
și cercurilor pedagogice.

În concluzie, prin colaborarea acestor două instituții de învățământ, se urmărește realizarea unui
act educațional de calitate care să contribuie la dezvoltarea personalității copilului.

,, Bucuria de a avea copii să o legăm de a-i forma ca oameni de valoare.”

1133
 ”Colaborarea grădiniță-școală!Relatia educatoare-învățător-profesor”

Prof.Marascu Anisoara

SCOALA GIMNAZIALA RĂCOASA, JUDETUL VRANCEA

Cati dintre noi ne mai aducem aminte de perioada gradinitei? Desi eram prea mici ca sa mai avem
amintiri notabile, uneori ne mai aducem aminte de anii gradinitei cand punem mana pe un cub de
lemn, cand simtim mirosul de aracet ,sau cand, pur si simplu, trecem pe langa gradinita unde ne-am
pregatit sufleteste sa devenim scolari.

In zilele de practica pe care le-am facut in gradinita mi-am amintit de toate aceste lucruri.In timp ce paseam
in holul gradinitei tot asteptam sa dau de forfota specifica copiilor de 3 ani. Dar atmosfera era total diferita.
Copii stateau cuminti si ascultau cuvintele educatoarei. Toata gradinita mi s-a parut a fi o oglinda a muncii
educatoarelor. Lucrarile copiilor , executate sub indrumarea doamnelor educatoare erau expuse spre
admirare si decoreaza gradinita intr-o nota cu totul speciala.
Din primul moment in care am intrat in gradinita, am avut senzatia ca sunt martor la un ritual frumos de
crestere si educatie facuta cu dragoste si pricepere. De la felul in care este ordonata gradinita, la intrebarile
naive si pline de curiozitate a copiilor, pana la indicatiile respectuoase ale educatoarelor.

,, Invatatorul este cel care daruieste fiecarui om, la pornirea lui în drumul spre lumina, primele elemente,
calauzindu-i pasii spre marele titlu de ‚,OM’’. El este acela care modeleaza materialul cel mai de pret –
COPILUL, tinzand ca din fiecare bloc de marmura bruta sa realizeze o fiinta inzestrata cu cele mai
frumoase trasaturi, un om care sa inmanuncheze calitatile morale cele mai inalte.’’ (Dumitru Salade)

Importanta invatatorului in viata fiecaruia dintre noi este esentiala deoarece el pune bazele educatiei scolare.
Este un lucru deja bine stiut, ca invatatorul este pentru elev modelul pe care il imita. Nu exista elev care sa
nu caute sa isi imite invatatorul in atitudini, gesturi, imbracaminte, etc. De aici deducem si cit de important
este ceea ce imita copilul, cit de importanta este personalitatea invatatorului care are o insemnatate mare in
educarea fiecarui copil.

Pentru a asigura eficienta educatiei in timpul actului didactic, invatatorul , pe linga vastele cunostinte pe
care le detine, trebuie sa posede calitati precum dragostea pentru copii, capacitatea de empatie, delicatetea
sufletasca, maiestria si tactul pedagogic, puterea de stapanire de sine, pasiunea pentru profesiunea aleasa.
Pentru fomarea unui climat favorabil, invatatorul trebuie sa accepte diversitatea in clasa, si sa adopte un stil
democratic, astfel încât: sa situeze elevul într-un model de reflectie, care sa-i permita sa activeze cognitiv si
sa ramana activ, atent, vigilent, în toate etapele cunoasterii; sa creeze o atmosfera de cooperare, de toleranta
si respect, de coeziune afectiva, de confruntare a opiniilor; sa sprijine elevii în initierea actiunilor, în analiza
acestora, sa le accepte punctele de vedere, sa le dirijeze activitatea, sa depisteze golurile din cunostintele
elevilor si sa le corecteze cu ajutorul lor; sa colaboreze cu elevii pentru a alege continuturi, pentru a formula
probleme, pentru a alege strategii de lucru; sa permita fiecarui elev sa urmeze parcursul educational in
ritmul sau, în mod real; sa-i faca pe elevi sa se simta parte activa in instruire, interesata, captivata de
achizitiile noului; sa dea elevilor posibilitatea de a alege de fiecare data cand solicita un sfat cu privire la
îndeplinirea unei sarcini; sa determine elevii sa gandeasca, sa comunice, sa emita rationamente, sa
analizeze, sa compare, sa sintetizeze, sa puna intrebari, sa construiască raspunsuri, sa aplice cunostinte; sa
declanseze, sa sustina, sa catalizeze schimburile verbale si intelectuale dintre elevi; sa gaseasca, sa elaboreze
si sa aplice metode didactice pentru elev, prin elev si împreună cu elevul. Toate acestea nu doar vor dezvolta
multilateral elevul dar si ii va educa spiritul de echipa, egalitatea, bunul simt, independenta,
responsabilitatea, curiozitatea. Dar sa nu uitam si de ce asteapta copii de la invatator: blandetea în relatiile
cu ei, sa fie drept, sa-i trateze ca pe niste oameni mari, sa-i faca sa fie apropiati de el, sa le fie cel mai
apropiat prieten, caruia sa-i poata destainui toate secretele, si bune, si rele, fara retineri.

1134
 Profesorul ocupă un loc important în activitatea educaţională deoarece contribuie la formarea
personalităţii elevilor, la conduita lor în societate, la formarea lor ca indivizi şi cetăţeni . Transformările
intervenite în dezvoltarea societăţii afectează într-o mare măsură şi viaţa şcolii. Cererea crescândă de
educaţie, educaţie permanentă, integrarea învăţământului cu cercetarea şi producţia, obligă şcoala să-şi
revizuiască principiile, obiectivele, structura, metodologia şi stilul de lucru, pentru a răspunde adecvat
exigenţelor tot mai mari ale societăţii. Subliniez sarcina formativă ce revine personalului didactic în
educarea tinerei generaţii şi nu numai aceea de instruire a elevilor. Inversarea de accent de pe informativ pe
formativ, presupune o reconsiderare a întregului sistem de învăţământ şi în special o subliniere specială a
locului şi rolului profesorului în acest sistem, el fiind specialistul care participă la formarea viitorilor
specialişti pentru toate sectoarele de activitate. Profesorul ocupă o poziţie cheie în activitatea de programare,
de organizare, realizare şi evaluare a procesului educaţ

Ajutând fiecare elev să îşi aleagă tipul de studii şi apoi profesiunea care corespunde cel - promovarea
spiritului ştiinţific; - preocupări de propagare a culturii ştiinţifice;  etos
autoperfecţionare şi etică profesională: - capacitatea de autoorganizare; - mentalitate deschisă şi
disponibilitate de a observa şi studia comparativ diferite sisteme şi practici şcolare din lume; - atitudine
experimentală, în vederea perfecţionării continue a metodologiei şi a stilului personal de predare; -
aşezarea intereselor copiilor încredinţaţi spre educaţie deasupra oricăror alte interese. Pornind de la
importanţa învăţământului, de la specificul profesiunii şi de la responsabilitatea ce revine profesorului în
asigurarea dezvoltării optime a personalităţii, se deduce faptul că domeniul didactic ar trebui să beneficieze
de cei mai buni speialişti. Se ţine seama de faptul că ei vor lucra cu omul în devenire, iar efectele muncii lor
se răsfrâng asupra întregii vieţi a elevului. Profesorul rezolvă nu numai problema orientării profesionale, ci
şi pe aceea a integrării cu succes a absolvenţilor în viaţa profesională ulterioară, este atent la îmbinarea
pregătirii teoretice cu cea practică. Calităţile personale şi trăsăturile de personalitate dezirabile profesorului,
care întregesc tabloul competenţelor fundamentale, pot fi divizate în mai multe subcategorii în funcţie de
mai multe criterii:

 nivelul cultural al profesorului: - capacitatea de a dialoga; - capacitatea de a informa obiectiv şi de a

comunica cu uşurinţă ; - atitudinea critică şi non-dogmatică; - virtuţi civico-democratice;

 aspecte ale civilizţ iei tehnologice contemporane: - stăpânirea noilor tehnici care sunt folosite în sala de
clasă contemporană; - capacitatea de a inventa noi modalităţi de utilizare a acestor tehnici; - capacitatea de a
le inova, de a propune ameliorările necesare; - cunoaşterea
 funcţia ştiinţ
ifică
logicii şi a structurii disciplinei pe care o predă;

Personal cred cu tarie ca avem cadre didactice foarte bine pregatite cu daruire si cu multa seriozitate.Pana
sa ajung profesor am fost mai intai educator ,si acest lucru m-a facut sa apreciez mai mult greul cu care se
confrunta acestia.Sa formezi un viitor scolar e un lucru frumos dar presupune multa responsabilitate si
pricepere.In calitate de profesor predau limba franceza incepand cu clasa pregatitoare si pana la clasa a
VIII-a.Colaborarea mea cu gradinita si scoala este una speciala prin prisma functiei de Consilier
educativ.Nu de putine ori am asistat la activitatile acestora,impresionandu-ma de fiecare data in mod
placut.Aceasta colaborare este eficienta si vine in sprijinul viitorului copiilor nostri.

” Cind profesorii vor fi mai aproape de elevi, cind vor dispare si violenta verbala si gestul brutal, cand se va
renunta la pedeapsa si se va face apel la simtul demnitatii si al ratiunii, cind se va învelera nobletea muncii,
a cinstei si a politetei, prin exemplul educatorilor insisi, atunci se va stabili un climat cu adevarat propriu
educatiei omului ” . ( D. Theodosiu)

1135
 COLABORAREA GRADINITA –SCOALA
PROF.PT.INV.PRIMAR, MARASESCU CLAUDIA

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor scolare.Aceasta condiţie este valabila şi pentru primele
doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciproca
şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa pregatitoare. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor veniti in invatamantul primar la particularităţile muncii de
învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: “Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod
fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor
copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare”.Aptitudinea de scolaritate este o problema a
educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a
gradului de dezvoltare si adaptare cerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarea unei
legaturii functionale de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii
primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste
doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatie
pedagogica.

Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopedagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei pregatitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programelor respective .Pentru a fi
insa operationala,corelatia dintre programe se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea
cunostintelor primei clase din invatamantul primar,iar invatatorul care va prelua clasa pregatitoare trebuie sa
cunoasca programa grupei prescolare mari pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de
instruire si educare.

O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea
scolara o constituie analiza psihologica a activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale
,afectiv-volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci
trebuie sa se stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in
clasa pregatitoare. Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.

N.Okon considera ca invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:

a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;

b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;

c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.

In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar insa fie formata capacitatea de a
traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii

1136
mentale de adunare si scadere cu o unitate .Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea
intelectual-cognitiva copilului si la cea afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de
cunoastere al copilului ca suport al unei motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt
de a-si regla activitatea in functie de cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in
grup, un anumit grad de dezvoltare a motricitatii.

Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre gradinita si
scoala .

Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa pregatitoare invatatorul foloseste jocul atat ca
activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii,de evaluare.

Printre aspectele continuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc
formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor
activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si
programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele
prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica
pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.

Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.

In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
consfatuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitatile comisiilor metodice la « lectii model »,la sesiuni
de comunicari.

1137
 Legătura dintre grădiniţă şi scoală

Prof. Marciu Valentina Magdalena

Liceul Teoretic “Mihail Saăulescu” Predeal, Jud. Braşov

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major: continuitate în întreaga
activitate educatională, în special la nivelul claselor « praguri ».Această condiţie este valabilă şi pentru
primele două trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciprocă şi continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa mare şi clasa pregătitoare. O asemenea
continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă
el constituie un ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi
fiinţa în curs de metamorfozare. Condiția esențială a atingerii de către toți copiii a gradului de dezvoltare și
adaptare cerut de o eficientă activitate școlară, o reprezintă realizarea unei legături funcționale de
continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniței și prima clasă a școlii primare.Aceasta presupune
analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educație din aceste două trepte de învățământ:
obictive pedagogice, continut, forme de organizare a activității, metode, relația pedagogică.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. Una
dintre măsurile de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special in programele grădiniței și ale
clasei pregătitoare. Este vorba de legătura indisolubilă între prevederile programelor respective. Pentru a fi
însă operațională, corelația dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învățător, cât și de
educatoare.
O prima condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolară și cea școlară
o constituie analiza psihologică a activității școlare și determinarea acelor capacități intelectuale, afectiv-
voliționale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăți activității școlare. Cercetările
întreprinse în această direcție ne oferă unele date deosebit de utile. N.Okon consideră că învățarea scrierii și
citirii implică formarea unor capacități:
a) vizuale - perceperea semnelor grafice, ceea ce presupune diferențierea semnelor grafice după forma lor,
deci posibilitatea de a recunoaște și reproduce diverse simboluri;
b) auditive - perceperea și identificarea sunetelor;
c) semantice – stabilirea unei legături între simbolurile grafice și sensul cuvintelor, ceea ce înseamnă
însușirea limbajului si formarea conceptelor.
În ceea ce privește dezvoltarea gândirii matematice este necesar să fie formată capacitatea de a
traduce în concepte însusirile cantitative ale mulțimilor, de a înțelege relațiile dintre mulțimi (superioritate,
inferioritate, egalitate), de a le pune în corespondență, de a număra și de a efectua operații matematice .
Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a copilului și la cea
afectică, volițională și socială. În acest sens, se dezvoltă interesul de cunoaștere al copilului, ca suport al
unei motivații susținute în învățare. Sociabilitatea copilului îl face apt pentru a-și regla activitatea în funcție
de cerințele adultului, ale programului școlar, pentru a desfășura o activitate în grup.
Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educației
preșcolare în relația lor cu cele ale școlii primare și conferă caracter de sistem relației dintre grădiniță și
școală.
Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice în activitatea de învățare, precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățământ, în primul rând în lecții. Astfel, este bine știut, că învățarea, dominantă a vârstei școlare, este
prezentă în diferite forme și la vârsta preșcolară, ea izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa pregătitoare, învățătorul folosește jocul atât ca activitate
de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc
formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor
activități comune, cum ar fi: vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și

1138
programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele
preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică,
pentru a le stimula dorința de a deveni școlari.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții: participare reciprocă a educatoarelor și învățătorilor la
cosfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la sesiuni de comunicări.

BIBLIOGRAFIE:

• Alexandru J., Cunoaşterea copilului preşcolar, Editura revistei de pedagogie, Bucureşti 1992
• „De la grădiniţă la şcoală”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti 1975
• „Integrarea copilului în activitatea şcolară”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti
1978

1139
 Colaborarea grădiniţă-şcoală!

ED. MARCU ANA

GRĂDINIŢA „FLOARE DE COLŢ”
BĂILE-HERCULANE

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Activitatea educativă ce se realizează în grădiniţă nu poate fi separată,izolată de alte influenţe educative
ce se exercită asupra copilului şi,mai ales,nu poate face abstracţie de toate acestea.
Educaţia trebuie să fie întotdeauna ca o acţiune unitară,coerentă,iar împlinirea acestui deziderat stă în mod
expres în atenţia cadrului didactic calificat pentru a face munca educativă din grădiniţe.
Grădiniţa şi şcoala reprezintă două trasee educative succesive,dar părţi ale unui proces care trebuie să
rămână în ansamblu unitar,legătura dintre respectivele instituţii se cere întărită pentru ca trecerea dintr-una într-
alta să asigure continuitatea proiectelor şi finalizarea lor adecvată.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ales,specificul învăţării-act
complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice
,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece
vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa pregătitoare.
Cele mai frecvent oportunităţi de întâlnire între cele două medii educaţionale,care se cer valorificate
superior atât de şcoală cât şi de grădiniţă,privesc:
-vizitarea unei şcoli de către grupa mare în vederea cunoaşterii de către copiii preşcolari a acestei
instituţii.Cu un astefel de prilej se poate realiza prezentarea în detaliu a şcolii: sălile de
clasă,laboratoarele,cancelaria,spaţiile de joacă,terenul de sport,punctele sanitare.
-vizitarea unei grădiniţe de către şcolarii din clasa pregătitoare pentru a le împărtăsii copiilor din grupa
mare primele lor experienţe de tip şcolar;
-organizarea unor şedinţe cu părinţii copiilor din grupa mare la care sunt invitaţi câţiva dintre viitorii
învăţători care să-i informeze despre mediul şcolar şi ce presupune el;
-urmărirea de către educatoare a copiilor deveniţi şcolari pentru sesizarea progreselor lor în dezvoltare
sau,dimpotrivă, a dificultăţilor pe care ei le întâmpină sub efectul noilor solicitări;
-organizarea de serbări commune prin care să le ofere copiilor preşcolari şi şcolari posibilitatea stabilirii
unor legături interpersonal capabile să-i ajute pe cei dintâi să se integreze mai uşor în mediul şcolar;
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de
modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a
acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care

1140
începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
Copilul trebuie ajutat să pătrundă în şcoală cu optimism,cu încredere în sine şi în ceea ce îi poate oferi
mediul şcolar şi nmai ales,dornic să întâlnească învăţătorul. De succesul acestei întâlniri depend multe alte
experienţe ulterioare.

1141
 PROIECT DE PARTENERIAT EDUCAŢIONAL
GRĂDINIŢĂ – ŞCOALĂ

PAS CU PAS SPRE VIATA DE SCOLAR

Prof. Înv. Preșc. Marcu Codruța-Alina

G.P.P. ”Piticot” Cîmpeni

Obiectivul general al proiectului:

Asigurarea continuităţii procesului de instruire şi educaţie de la grădiniţă la şcoală prin familiarizarea
preşcolarilor cu sala de clasă, cu ambientul, cu învăţătoarea în scopul integrării lor cu succes în viaţa de
şcolar.
ARGUMENT:
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul final al
activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine
atingerii obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalitatii copilului care contribuie la
integrarea şi adaptarea copilului la viaţa şcolară.
Acest proiect a luat naştere dintr-o serie de neajunsuri întâmpinate cum ar fi: relaţia sporadică dintre
şcoală şi grădiniţă, dezorientarea părinţilor în ceea ce priveşte cerinţele şcolii, necunoaşterea suficientă a
prevederilor celor două programe.
Prin activităţile acestui parteneriat încercăm să dezvăluim copiilor frumuseţea vieţii de şcolar, prin
implicarea în activităţi comune plăcute, să găsim cele mai eficiente căi pentru a asigura adaptarea preşcolarilor
la viaţa şcolară.
Grupul ţintă: preşcolarii din grupa mica(grupa fluturasilor) si elevii din clasa a III-a
Beneficiari direcţi şi indirecţi:
 preşcolari
 elevi
 învăţători
 educatoare
 şcoală
 părinţi
 comunitate
Durata: un an şcolar: 2014-2015
Locul desfăşurării:
 Şcoala cu clasele I- VIII Cimpeni
 Grădiniţa Piticot Cimpeni
Obiective specifice proiectului:
 Formarea unor reprezentări corecte despre şcoală şi activitatea de tip şcolar;
 Pregătirea psihologică a copilului şi trezirea interesului de a deveni şcolar;
 Eficientizarea relaţiei grădiniţă-şcoală-familie
 Consolidarea deprinderilor şi priceperilor de exprimare corectă;
 Formarea unei conduite civilizate;
 Însuşirea de noi deprinderi prin activităţi comune preşcolari – şcolari.
Rezultate aşteptate:
 Schimb de experienţă eficient în ceea ce priveşte specificul muncii din şcoală şi grădiniţă
 Stabilirea unor relaţii de prietenie între preşcolari şi şcolari
 Formarea de abilităţi de comunicare
 Promovarea, în comunitate, a unei imagini pozitive a celor două instituţii implicate
 Expoziţie cu materialele realizate. Panou tematic. Album foto
 Postarea pe site-ul şcolii

1142
 Produse ale activităţilor comune ale preşcolarilor şi şcolarilor
Monitorizarea şi evaluarea proiectului:
Cadrele didactice vor realiza un portofoliu care să cuprindă fişe de evaluare pentru fiecare activitate. Se va
urmări:
 desfăşurarea activităţilor cuprinse în proiect
 modul în care sunt îndeplinite responsabilităţile şi în care reacţionează participanţii la proiect
 modul în care sunt folosite resursele umane
 impactul implementării proiectului asupra grupului ţintă şi asupra celor două instituţii (anticiparea
schimbărilor produse ca urmare a derulării proiectului)
 probleme care apar în implementarea proiectului
Evaluarea va fi:
 curentă (la sfârşitul fiecărei activităţi)
 finală (la sfârşitul proiectului)
Materiale/ instrumente de evaluare:
 chestionare
 portofolii/proiecte
 produse ale activităţii elevilor
 jurnal de reflecţii
 fişe de autoevaluare
 rapoarte de lucru
Activităţi propuse:
Nr Activitatea Locul Participanţi Termen
crt. desfăşurării
1. La început de drum – întâlnire de Grădiniţa Piticot Educatoare Octombrie
lucru Invăţătoare 2014
2. Vizită la şcoala: Şcoala Cimpeni Educatoare Noiembrie 2014
Ne împrietenim cu şcolarii – Invăţătoare
jocuri Preşcolari
Elevi
3. Îl aşteptăm împreună pe Moş Grădiniţa Piticot Educatoare Decembrie
Crăciun Invăţătoare 2014
Preşcolari
Elevi
4. “Nu arunca!...gândeşte şi Şcoala Cimpeni Educatoare Ianuarie
foloseşte!”(confecţionarea de Invăţătoare 2015
jucării din deşeuri) Preşcolari
Elevi
5. Mărţişoare, mărţişoare Grădiniţa Piticot Educatoare Februarie
Invăţătoare 2015
Preşcolari
Elevi
6. Ora de curs: Ce înseamnă să fii Şcoala Cimpeni Educatoare Martie
elev? Invăţătoare 2015
Preşcolari
8. Evaluarea proiectului Grădiniţa Piticot Educatoare Iunie
Invăţătoare 2015
Părinţi
Preşcolari

1143
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ , CONDIŢIE DE
BAZĂ ÎN REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI
COPILULUI
Prof.MARCU FLORENTINA
C.S.E.I.,,CHRISTIANA”BOCŞA

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-

educativ din grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor
educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se
manifestă chiar din primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce
unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile la aceste
întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru
şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului
,nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin
libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de
cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date
fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea
condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act complex care angajează
dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară
crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în
sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta
preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante
perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în
special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul
la învăţătură şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic
dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi
structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului
pentru startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de
învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea
ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe
argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe
care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a

1144
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu
ciclul şcolar elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă
tendinţa de creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia
pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de
asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile
părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi
influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu
lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei
fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea copiilor,la
satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele
care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării
vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în
gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor
proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi
accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în
colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi
necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor
educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul
preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în
perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere
eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care
se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I
necesită o muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie
să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea
proceselor psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare
şcolară sau maturitatea şcolară.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a
copilului în clasa I a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a
învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în special rolul de
pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a
unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi
prevenirea unui potenţial eşec şcolar.

1145
 GRĂDINIŢA - ŞCOALA, PARTENERI ÎN EDUCAŢIE

Prof. Marcu Ileana

Grădiniţa P.N Temereşti

Colaborarea cu şcoala este foarte importantă întrucât în această instituţie va continua

educaţia copilului. Parteneriatul dintre cele două – şcoală şi grădiniţă – are ca scop primordial
identificarea celor mai eficiente căi de adaptare a copiilor la noul mediu educativ. Parteneriatul
se poate concretiza prin schimburi de experienţă între învăţători şi educatori (lecţii deschise,
mese rotunde, ateliere de lucru etc.), activităţi comune la care să participe copiii şi părinţii (vizite
la şcoală, proiecte educative de genul „Săptămâna lecturii“, „Ziua porţilor deschise“, „Şcolar
pentru o zi“ etc.).
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din
grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea
educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din
primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea
copilului pentru şcoală.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi
,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai
ales specificul învăţării.
Educaţia preşcolară este soluţia principală pentru reuşita copilului în debutul şcolarităţii,
uneori pentru reuşita şcolară în întregul proces de învăţământ. Eficienţa se poate obţine numai
dacă această educaţie este de o anume calitate.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă
a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi
psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind
una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită

1146
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă masură de natură psihopêdagogică menită să contribuie la asigurarea
continuităţii între grădiniţă şi şcoală este plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit
în special în programele grădiniţei şi ale clasei pregătitoare. Este vorba de legătura indisolubilă
între prevederile programelor respective .Pentru a fi însă operaţională,corelaţia dintre programe
se cere a fi riguros cunoscută atât de învăţător, cât şi de educatoare.Astfel, educatoarele care
lucrează cu grupa preşcolară mare trebuie să cunoască cerinţele programei pentru clasa
pregătitoare, spre a-i asigura baza care să-i permită preşcolarului însuşirea cunoştinţelor clasei
pregătitoare,iar învăţătorul care va prelua clasa pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei
preşcolare mari pentru a şti pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire şi educare.
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care
acţionează în sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea
metodelor şi procedeelor didactice,în activitatea de învăţare ,precum şi de intervenţii în formele
de organizare a procesului de învăţământ în primul rând în lecţii. Astfel, este bine ştiut, că
învăţătura,dominantă a vârstei şcolare este prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară,ca
izvorând din necesitatea de a satisface interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoaştere.In clasa
pregătitoare învăţătorul foloseşte jocul atât ca activitate de învăţare, cât şi ca mijloc de relaxare
de destindere pentru copii.
In sfera acestor modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală vor fi valorificate şi alte
forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituţii - participare reciprocă a educatoarelor
şi învăţătorilor la cosfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activităţile comisiilor metodice , la
« lecţii model »,la sesiuni de comunicări.

Bibliografie:
Baran Pescaru Adina, „Parteneriat în educaţie: şcoală - familie - comunitate ”, Editura
Aramis, Bucureşti, 2004;
Chiru Mihaela, „Cu părinţii la şcoală – ghid pentru profesori”, Editura Humanitas
Educaţional, Bucureşti, 2003.
Agabrian Mircea, „Parteneriate familie – şcoală - comunitate”, Editura Institutul European
Iaşi,2005

1147
 RELAȚIA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ
(referat)

PROF.INV.PRIMAR: MARCU VASILICA

SC. GIMN. NR. 1 STEFANESTI-ARGES

Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat

întotdeauna cerințele și posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul
său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerințelor dezvoltării sociale,
sistemele de învățământ se modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor
de predare, a conținutului, a formelor de organizare, precum și a formelor de
colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții educative. Învățământul
preșcolar trebuie să realizeze educația preșcolară având ca funcție majoră
formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile specifice
vârstei, cu posibilitățile și dotările sale, în interesul său și al comunității sociale.
Relaţia pedagogică este o variabilă de relaţie umană cu înţelesul de
interacţiune pentru atingerea scopurilor educaţiei, ca interacţiune ea
funcţionează într-o situaţie pedagogică, aceasta fiindu-i suport, în care se
întâlnesc şi se confruntă mai multe „forţe” rezultate din comportamentul
profesorilor şi al elevilor, precum şi din condiţiile generale şi specifice ale
acţiunii educative.
Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”:
şcoală, familie şi societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate
din partea fiecăreia dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi
canalizate asupra COPILULUI. Faptul că micul preşcolar intră în contact cu
mediul în care trăieşte este ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt
antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula este un lucru deosebit.
Cei trei termeni:grădinița, familie, societate defalcaţi ar arăta aşa:
Grădiniţa -Grădiniţa este spaţiul modern pentru satisfacerea nevoilor de
comunitate ale copilului orăşean. Aici fiind foarte importantă funcţia de
socializare, de ieşire în lume de stabilire a apartenenţei la un grup de congeneri.
Pentru mediul sătesc, grădiniţa nu îndeplineşte aceeaşi funcţie, deoarece aici
copilul dispune de o comunitate închegată, dar ea are un important rol de
asigurare a unui start şcolar bun.Totuşi şi la sat, acolo unde copilul petrece
foarte mult timp în grădiniţă, funcţia de socializare este foarte importantă.
Grădiniţa răspunde deci unor funcţii educative foarte diferite în funcţie de
mediul în care ea se află, de aceea poate că şi curriculum educativ ar trebui să
poată ţine seama de aceasta. “Acasă” la grădiniţă!
Şcoala- Este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe,
dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate
social. Ea funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de

1148
educaţie, care au la rândul lor o ofertă educaţională: familia, autorităţile,
organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, poliţie, biserică etc.
Familia -În familie, fiecare membru este special, are rolul său şi în raport cu
ceilalţi îşi constituie o identitate specifică. Aici sunt valorizate diferenţele pentru
că fiecare este important şi indispensabil. Familia însăşi există şi se structurează
prin caracteristicile membrilor ei, ea evoluează împreună cu aceştia, integrează
schimbările din viaţa lor şi se lasă modificată de fiecare membru al ei. Familia,
pentru copil, este reprezentată de acei oameni cu care locuieşte în acelaşi spaţiu
şi care participă la satisfacerea nevoilor lui, dar şi de oamenii importanţi pentru
părinţi în al căror spaţiu copilul merge des şi unde are tabieturile sale. Casa
copilului este mediul în care copilul creşte şi se dezvoltă în siguranţă, este locul
de odihnă şi retragere, locul explorării şi al construcţiei de sine. Casa este un
„corp matern”, un spaţiu intim pe care copilul nu-l împarte decât cu oameni
foarte apropiaţi afectiv, care îşi lasă amprenta asupra devenirii lui: părinţii, fraţii
şi bunicii. Toţi ceilalţi vin şi pleacă străduindu-se să deranjeze cât mai puţin.
Copilul însă nu ezită să-şi aproprie spaţii şi să-şi creeze obiceiuri în casele
oamenilor apropiaţi cu care el stabileşte legături afective: aşa se întâmplă cu
casa bunicilor,mătuşilor şi a altor rude.
Societatea -Prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de
„pragul casei” în condiţii de siguranţă. El se află printre semeni, dar care nu sunt
şi intimi. Aici relaţiile sunt mai puţin afectivizate şi au detaşarea unei
comunicări sociale. Este un spaţiu unde copilul poate experimenta o imagine de
sine mai realistă (care nu este prea încărcatăde afectiv) şi poate stabili relaţii pe
care el însuşi să legestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la un model
de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea
cu ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă.
Parteneriatul grădiniţă – familie - societate se referă la construirea unor relaţii
pozitive între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de
valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd
educatoarea sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu
părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ
din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine,
încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută modele în
părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul lor
vor să crească mici genii.
O bună colaborare şi comunicare între familie şi grădiniţă este necesară, dar nu
este suficientă pentru buna dezvoltare a copilului în acest mediu. Este nevoie ca
această colaborare să se poarte în jurul nevoii pe care o are copilul de a fi în
societate.

Bibliografie:Gheorghe Tomsa, Nicolae Oprescu ,, Bazele teoretice ale

psihopedagogieiprescolare”
Magdalena Dumitrana ,, Educarea limbajului în învătământul prescolar”.

1149
 Educația colaborativă între învățământul primar și cel gimnazial

prof. Mărculescu Cristina Maria,

Școala gimnazială nr. 1 Voluntari

Trecerea de la ciclul învătământului primar la cel gimnazial este un fenomen complex, întrucât elevii
trec prin multe schimbări, cum ar fi schimbarea sălii de clasă și a programului, cunoașterea noilor profesori și a
diverselor cerințe ale acestora, lipsa supravegherii continue a învățătorului și mirajul timpului petrecut în pauze,
dorința de explorare a școlii, trecerea la perioada pre-adolescentină și dorința de afirmare.
Cunoașterea colectivului de elevi înaintea începerii noul nivel este benefică de ambele părți: elevii se
familiarizează cu noul profesor și cu stilul acestuia de predare, profesorul face o evaluare inițială a nivelului de
cunoștiințe și cunoaște din timp anumite particularități ale elevilor (probleme socio-comportamentale, elevi cu
anumite deficiențe etc). De asemenea colaborarea între profesorul de învățământ primar și cel gimnazial, în
special cu profesorii diriginți, trebuie să se realizeaze permanent.
O bună modalitate de cunoaștere reciprocă o reprezintă lecțiile deschise, în care profesorii de gimnaziu
predau celor mai mici sau asistența la orele de gimnaziu, în grupe mici. Elevii devin mai responsabili și
conștientizează dezvoltarea abilității de a învăța să înveți, astfel încât acestia trebuie să învețe să își diversifice
folosirea surselor de informare, să devină mai independeți, nevoia de creștere a ritmului de lucru și a orelor de
studiu individual.
Orele de limbi moderne se desfășoară de la nivelul învățământului primar și reprezintă primul contact al
elevului cu un profesor de învățamânt gimnazial. Astfel perioada de acomodare cu un nou profesor, un nou stil
de predare și își poate pune amprenta asupra dezvoltării socio-emoționale a elevului și îl poate ajuta pe acesta la
trecerea în noua etapă de școlarizare.
Disciplina limba engleză, ca disciplină interdisciplinară, realizează conexiuni cu aproape toate
disciplinele din trunchiul comun - istorie, geografie, biologie, matematică, etc. Legătura dintre discipline se
poate realiza la nivelul conţinuturilor, dar se creează şi un mediu propice pentru ca fiecare elev să se exprime
liber, să-şi dea frâu liber sentimentelor, să lucreze în echipă sau individual. În plus, predarea interdisciplinară
pune accentul simultan pe aspectele multiple ale dezvoltării copilului: intelectuală, emoţională, socială, fizică şi
estetică. Profesorul de limba engleză efectuează incursiuni în geografie, analizează texte ale literaturii
universale, trece în revistă momente de referință din istorie, semnalează marile descoperiri în domeniul științei
și tehnicii, actualizează probleme ale umanității. Aflarea ultimelor noutăți din orice domeniu (tehnic,
informațional, publicistic etc.) pot fi un element de atractivitate pentru elevi și un mijloc de perfecționare și
pentru cadrul didactic.

1150
 De la gradiniţă... la şcoală

prof.ȋnv primar, Lenke Marginean

Şcoala Gimnazială „Ioan Opriş”, Turda , Jud. Cluj

Începerea şcolii este un moment semnificativ pentru copil. Succesul copilului în această nouă aventură
depinde, în mare măsură, de atitudinile şi aptitudinile cu care acesta intră în noua etapă. Trecerea de la
grădiniţă la şcoală este acompaniată şi de importante modificări motivaţionale, trecere marcată de tranziţii şi
înlocuiri dinamice ale motivaţiei ludice cu motivaţia de tip şcolar.
Copilul doreşte să devină şcolar, dar se constată totuşi că există încă un decalaj important între ceea ce
vor fi solicitările de tip şcolar pentru el şi ceea ce poate el realiza acum, în situaţia de preşcolar. Aici trebuie
intervenit educaţional pentru a reduce acest decalaj şi pentru a-i conferi o dimensiune optimă, cu valori
motivaţionale pentru copil, inducându-i energia necesară pentru a se angaja pe direcţia noilor achiziţii.Copilul
trebuie să aibă sentimentul că străbate această tranziţie într-un mod firesc, natural, fiind implicat cu toată fiinţa
sa într-un ansamblu de transformări cognitive, afective şi motivaţionale.
Grădiniţa, ca treaptă de tranziţie între familie şi şcoală, îl antrenează pe copil în sarcini similare celor
şcolare, însă sub formă de joc, îi amplifică disponibilităţile intelectuale, îl activează mental şi motivaţional, îl
pune în contact cu solicitările pregătitoare pentru şcoală, contribuind la crearea premiselor începerii şcolarităţii
în condiţiile unei pregătiri psihologice optime a copilului.
Intrarea copilului în şcoală este un moment special pentru acesta, un proces neliniar, angajându-l plenar
pe copil, mobilizându-i întreg mecanismul adaptativ. Noile exigenţe ale noului mediu, cel şcolar, se opun
flexibilităţii şi libertăţii din grădiniţă şi pot să îi pară copilului ca fiind constrângătoare chiar, dar prin realizarea
unor activităţi comune preşcolari şi şcolari se va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor la particularitaţile
muncii de ȋnvăţare:şezători literare, dramatizări, carnaval, acţiuni ecologice, activităţi practice, concursuri
sportive sau pe diferite teme, excursii.Aceste activităţi ar face ca reprezentările copiilor despre şcoală să fie mai
clare, coerente şi mai apropiate de realitate.
Dintre activităţile comune, şcolari – preşcolari: “Mănânc sănătos , cresc voinic şi frumos! „ Acesta este
talentul meu!”
1. Titlul activității: „MĂNÂNC SĂNĂTOS – CRESC VOINIC ŞI FRUMOS!”
Tipul activităţii derulate Activitate de educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos
Resursele implicate:
Umane: 26 elevi şi 24 preşcolari
Materiale: cărţi şi reviste cu produse alimentare, creioane colorate, foarfece, lipici, aparat foto, carton
duplex, markere, fructe , legume, pahare şi farfurii de unică întrebuinţare
Parteneri implicaţi: Grǎdiniţa “Prichindelul Isteţ”
ARGUMENT:
Principalii factori care au impact asupra stării de sănătate sunt comportamentele care descriu stilul de
viaţă: alimentaţie echilibrată şi practicarea exerciţiului fizic. Drept urmare, prin derularea acestui proiect, am
căutat să asigur unele experienţe care să ţină seama de sănătatea fizică şi psihică a fiecărui copil, de nevoile sale
afective şi de activitatea sa fundamentală: jocul.
1. Obiectivele urmărite:

 formarea şi dezvoltarea unui comportament de consumator/cumpǎrǎtor responsabil, prin includerea în

meniul zilnic a acelor produse alimentare care asigurǎ menţinerea stǎriide sǎnǎtate.
 cunoaşterea unor norme de comportament pentru asigurarea echilibrului dintre sănătatea individuală şi
colectivă;
 cunoaşterea noţiunilor legate de sănătate şi boală în vederea dezvoltării armonioase a organismului;
 dezvoltarea capacităţii de utilizare a normelor igienico-sanitare
Modalităţi de evaluare a activităţii:, fotografii, expoziţie cu lucrările elevilor
Rezultate înregistrate: Înţelegerea noţiunilor de ,,sănătate şi alimentaţie sănătoasă” Elevii s-au implicat cu
seriozitate în activitate, şi-au manifestat curiozitatea prin diferite întrebări referitoare la temă ,semn că vor
reflecta asupra acesteia.

1151
Produse finale ale activității : Pliantul „Alegând o hrana sănătoasă, alegeţi SANATATEA!
Desfăşurarea activităţii
Le sunt prezentate elevilor pe scurt informaţii despre calităţile nutritive ale fructelor şi ale legumelor,
despre importanţa pe care o are consumul acestora asupra organismului.
După observarea caracteristicilor fructelor şi legumelor din coş, se organizează jocul”Spune cine sunt!”,
care are ca sarcină recunoaşterea după gust a unor fructe şi legume de către elevii fiecărei grupe, care sunt
legaţi la ochi.
Întrecerea între grupe are ca sarcină realizarea cât mai corectă a unor desene haioase.
Evaluarea activităţii S-a realizat Piramida alimentelor sănătoase prin completarea acesteia cu desenele
elevilor şi pliantul „Alegând o hrana sănătoasă, alegeţi SANATATEA!

2. Titlul activității: „ Acesta este talentul meu!” Concurs de recitări/ artistico-plastice

Personajul indrăgit –Atelier de lecturǎ şi educaţie plasticǎ
Obiective urmărite:
 dezvoltarea imaginaţiei şi a abilităţilor de comunicare;
 să povestească corect şi cursiv
 să recunoasca personaje din poveşti
 cultivarea interesului pentru lectură şi îmbogăţirea vocabularului
 dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor prin jocuri de rol cu trimitere la personaje din lecturile citite
 să memoreze poezii
 să recite expresiv o poezie
 să combine ȋn mod plăcut culorile
 formarea şi consolidarea deprinderilor de igienă a muncii
Desfaşurarea activităţii
Elevii vor fi împarţiţi pe grupe mixte de lucru, şcolari şi preşcolari:grupa „ Poveştilor”, grupa
„Poeziilor”, grupa „Pictorilor”.
Fiecare grupă va prima câte o fişă de lucru, care cuprinde cerinţele urmărite în evaluarea lucrărilor.
Grupa „Poveştilor”
Pornind de la fragmentele prezentate de şcolari, cei mici recunosc personajul, povestea şi ȋmpreuna vor
crea o altă poveste în care personajele principale vor fi cele recunoscute de ei din fragmentele prezentate, apoi
vor dramatiza povestea nou obţinută.
Grupa „Poeziilor”
Elevii vor recita poeziile învaţate, iar apoi vor crea ei altele pornind de la versuri date.
Grupa „Pictorilor”
Pornind de la poveştile şi poeziile prezentate vor desena personajul preferat, urmând să motiveze
alegerea făcută şi să povestească momentul ales.
Evaluarea
Elevii vor primi diplome şi se va organiza o expoziţie cu lucrările realizate.
Activităţile propuse vor netezi drumul dintre grădiniţă şi şcoală. Totodată, preşcolarii vor deduce singuri
că şcoala este un loc în care nu trebuie să vină cu emoţii, ci unul atractiv, ce le deschide porţile către o lume
fascinantă, o lume a cunoaşterii.

1152
 „Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor”

Prof.Înv.Preşc. Mărgineanu Roxana

Grăd.P.P. “Căsuţa din poveşti”, Tg.Mureş

Omul ființează și devine ceea ce este prin educație. Practica educativă este una dintre cele mai
importante activități specifice comunităților umane. Din momentul în care omul a apărut, educația l-a
însoțit, l-a modelat, l-a spiritualzat, ca orice tip de practică umană, aceasta a fost și este dublată de reflecție,
de interogație, de punere sub semnul și ghidajul raționalității. Reflecția pedagogică s-a născut o dată cu
faptul educativ.
Investiţia în educaţia copiilor aduce profituri maxime pe termen lung, atât pentru părinţi, cât şi
pentru copii.
Evoluțiile rapide din viața socială de astăzi, modificarea statutului familiei și al soților în cadrul
acesteia, atribuțiile crescute ale femeii fac ca rolul grădiniței și al școlii să fie mare nu numai în ce privește
educația copiilor, ci și a părinților. Instituțiile școlare trebuie să găsească o punte de legătură cu familia,
arătând părinților noi căi spre educație în beneficiul copiilor.
Noua Lege a Educaţiei Naţionale introduce în învăţământul primar obligatoriu sau cu frecvență clasa
pregătitoare, cu durata de 1 an de zile, pe care orice copil o va parcurge înainte de a intra în clasa I. Raţiunea
acestei măsuri e simplă: socializarea mai timpurie într-un mediu organizat este benefică pentru dezvoltarea
personalităţii copilului. Trecerea bruscă de la jocurile copilăriei la activităţile şcolare poate fi uneori
traumatizantă pentru copil. Primul contact cu şcoala trebuie să fie natural şi plăcut, în acest sens relația
dintre educatoare și învățătoare trebuie să fie una strânsă, directă și orientată strict spre micul școlar.
Introducerea clasei pregătitoare îşi propune să asigure trecerea treptată a copiilor de la grădiniţă
(pentru cei care au urmat-o) sau de la viaţa exclusiv de familie (pentru cei care nu au mers la grădiniţă) la
viaţa şcolară. În această clasă, adesea sub formă ludică, copilul este pregătit pentru cerinţele mediului şcolar
şi învaţă să fie responsabil, sub supravegherea învățătoarelor.
Clasa pregătitoare are dublu rol: pe de o parte de consolidare a cunoştinţelor deja dobândite şi, pe de
altă parte, de socializare şi adaptare la schimbare. În plus, clasa pregătitoare oferă tuturor copiilor un start
mai bun în viaţa şcolară.
O educație adevărată, reală se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în grădiniță și în
școală. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului și abia apoi prin cea a cuvântului.
Parteneriatul educațional se desfășoară permanent și împreună cu actul educațional propriu-zis. El se
referă la cerința ca proiectarea, decizia, acțiunea și evaluarea în educație să fie realizate în cooperarea și
colaborarea dintre instituții, influențe și agenți educaționali.
În majoritatea situațiilor, familia, grădinița și școala colaborează foarte strâns pentru a asigura prin
eforturi comune o educație de bună calitate. Sunt numeroase însă și cazurile în care familia acționează
uneori contrar direcțiilor conturate de grădiniță/școală, uneori din lipsa de informare, alteori din nepricepere
ori din dezinteres. În loc să întărească și să dezvolte achizițiile din grădiniță/școală – în termeni
comportamentali ori de cunoștințe – părinții destructurează prin atitudinea lor ceea ce dascălul construiește
zi de zi. De aceea se impune o comunicare continuă și de calitate între cadrele didactice și părinți privind
progresele sau dificultățile întâmpinate de copii, aspectele asupra cărora este necesar să se insiste prin
exerciții ori prin exemple pozitive și încurajări. Comunicarea și deschiderea din ambele părți, pentru a
sprijini dezvoltarea și buna educație a copilului, aduc beneficii pe permen lung în dezvoltarea personalității
acestuia. Dacă părinții sunt implicați în programul educativ încă de la început, ei vor înțelege importanța
colaborării cu grădinița/școala, cu educatoarele/învățătoarele și își vor forma deprinderea de a se interesa și
a sprijini activitatea pe care copilul o desfășoară aici.
Pentru o mai bună eficientizare a relațiilor dintre grădiniță și școală se recomandă cadrelor didactice
ca:

1153
 -să fie sincere;
-să asculte cu răbdare;
-să recunoască atunci când greșesc;
-să laude inițiativele.
Colaborarea dintre educatoare și învățătoare se realizează, de cele mai multe ori, prin intermediul
unor activități desfășurate împreună, atât la grădiniță cât și la școală. Rezultatul uneii relații fructuoase
dintre cele două categorii de cadre didactice este în avantajul celor două, învățătoarea află mai multe despre
viitorii școlari iar educatoarea poate urmări progresul micilor școlari, însă cel mai mare avantaj îl au copiii,
aceștia se simt încrezători la școală când au alături un prieten din grădiniță pe care știu că se pot baza:
educatoarea.
Și în rândul părinților se dorește o mai bună colaborare între educatoare și învățătoare deoarece
fenomenul introducerii clasei pregătitoare în structura învățământului românesc a dus la formarea unor
aspecte neclare privind înscrierea, programul și tot ceea ce se întâmplă în clasa pregătitoare, astfel
învățătoarele trebuie să aibă întâlniri periodice cu educatoarele pentru a le informa asupra acestor aspecte în
vederea transmiterii lor către părinți.
Răspunzând cerințelor unei educații psihopedagogice complete, colaborarea și integrarea părinților
în activitățile instructiv-educative din grădiniță și școala rămâne un deziderat prioritar, cu atât mai mult cu
cât materializarea lui se dovedește practic că oferă avantaje tuturor părților implicate în procesul
educațional.

Bibliografie:
• Albulescu, Ion, Doctrine pedagogice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2009.
• Curriculum pentru învăţământul preşcolar, Didactica Publishing House, Bucureşti, 2009
• http://www.mediafax.ro/social/pricopie-anul-acesta-decidem-daca-in-2015-includem-grupa-
mare-in-invatamantul-obligatoriu-11907751

1154
 ”Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor”
Informarea si formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, cel
puţin, ca fiecare părinte să cunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului; drepturile de care
dispune pentru educaţia copilului; importanţa atitudinii lui pentru reuşita şcolară a copilului; metodele
de colaborare cu şcoala. În acest scop este necesar un dialog între profesori si părinţi; profesorii
trebuie să primească o pregătire în materie de relaţie cu părinţii iar competenta lor în această materie
trebuie considerată ca o aptitudine profesională; părinţii trebuie să fie pregătiţi pentru a juca rolul lor
educativ în cooperare cu profesorii; şcolile trebuie să asigure (asociaţiilor) părinţilor asistenta
necesară. Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să
aibă succes la şcoală şi, mai târziu, in viaţă. Atunci când părinţii, elevii si ceilalţi membri ai
comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de
suport care începe sa funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţiala în
organizarea şcolii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu
caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor publice. Relaţia şcoală-familie-comunitate este
una în care fiecare factor interrelaţionează cu ceilalţi. Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune
nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea
părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această acţiune. Pentru consolidarea unui set de
valori stabil şi coerent care sprijină şcoala în formarea la copii a conduitei favorabile, a unui stil de
viaţă sănătos mintal, emoţional, fizic şi socio-moral am urmărit implicarea familiei şi a comunităţii
printr-un parteneriat. Familia reprezintă elementul cheie în socializarea copilului cu ceilalţi copii din
clasă fiind consultată cu privire la activităţile educative( extracurriculare) şi cu privire la activităţile
opţionale pe care doresc să le desfăşoare copiii (literatură pentru copii). Scopul creării unor astfel de
parteneriate este dorinţa comună de a ajuta elevii să obţina rezultate foarte bune în acumularea
cunoştinţelor la şcoală, ca să poată reuşi să paşească pe treptele superioare ale invaţării şi pentru
pregătirea lor de viitori adulţi. Atunci când elevii, părinţii, comunitatea devin şi se considera parteneri
in educaţie, in jurul elevilor se formează o comunitate de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj
bine pus la punct. Parteneriatele reprezintă o componentă esenţială in organizarea si desfaşurarea
activităţii în şcoală şi in clasele de elevi. Ele nu mai sunt considerate doar o simplă activitate opţională
sau o problemă de natura relaţiilor publice. Trebuie avut în vedere că şcolile de toate gradele sunt
organizaţii responsabile pentru educaţia formală a copiilor şi a adolescenţilor şi au obligaţia să se
achite de această responsabilitate, ca parte a sistemului social ce include şi familiile si comunitaţile.
Fiecare copil se deosebeşte de ceilalţi, in primul rând prin caracterul său. După cum un tâmplar nu
lucrează in acelaşi mod şi bradul si stejarul, tot aşa şi noi trebuie să ţinem cont de,,lemnul” fiului sau
fiicei noastre, elevului sau elevei noastre, adică de elasticitatea şi rezistenţa,,capitalului său biopsihic”
pentru a şti ce putem face din el fără prea multe riscuri. In ziua de azi educaţia este un fenomen
social de transmitere a experienţei de viaţă a generaţiilor adulte şi a culturii, către generaţiile de copii
şi tineri, in scopul pregătirii lor pentru integrarea in societate. Factorii instituţionali ai educaţiei sunt
şcoala, familia, biserica s.a.m.d., totul educă: oamenii, lucrurile, fenomenele, dar in primul rând si în
cea mai mare măsura – oamenii. Între acestia primul loc il ocupă părinţii si educatorii. Şcoala este
instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv
care contribuie pentru formarea unui om apt capabil sa participe la dezvoltarea societăţii, să ia parte
activă la viata, să fie pregătit pentru muncă . Menirea şcolii este nu numai de a inzestra elevii cu un
bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om. Ajungem şi la un alt factor care
contribuie la educarea copilului, care este familia. Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă
asupra copiilor. Primele noţiuni educative pe care copilul le primeşte sunt cele din familie. In familie
se conturează caractere.Atât părinţii cât si educatorii in timpul procesului de invatământ trebuie să
intervină in numeroase situaţii pentru a corecta comportamentul copilului. Odată copilul ajuns la

1155
vârsta preşcolară familia imparte intr-o bună măsură sarcina educării lui cu dascălii si pedagogii din
şcoală; cei din urmă vor fi chemaţi să şlefuiască ceea ce a realizat familia, să completeze golurile din
procesul instructiv-educativ care au scăpat pană la această vârstă şi să-l ajute pe copil, în înţelegerea şi
lămurirea unor probleme aşa-zis ,,delicate ”, cum sunt cele legate de sentimentul de dragoste, de viaţa
sexuală, etc. Îmbinarea eforturilor educative din familie şi din şcoala este nu numai recomandabilă ci
şi obligatorie, pentru că de multe ori pe măsură ce copiii evoluează, părinţii au de infruntat alte şi alte
probleme care se ivesc la o altă categorie de vârstă şi care se repetă la generaţiile următoare. Dacă
cele două medii educaţionale – şcoala şi familia – se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare
măsură bună integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială. Binefacerile
sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă si depăşirea stereotipurilor şi
continuând cu identificarea intereselor comune în beneficiul copiilor. Cercetările confirmă că
indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în
educaţia copiilor lor, rezultatele determină performanţa elevilor, o mai bună frecventare a şcolii,
reducerea ratei de abandon şcolar si scăderea fenomenului delicvenţei. Atunci când părintii, elevii şi
ceilalti membri ai comunităţii devin şi se consideră parteneri în educaţie, în jurul elevilor se formează
o comuniune de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus la punct. Parteneriatele
reprezintă o componentă esenţiala în organizarea şi desfăşurarea activităţii în şcoală şi în clasele de
elevi. Ele nu mai sunt considerate doar o simplă activitate opţională sau o problemă de natura
relaţiilor publice. În relaţia şcoală-familie pot apărea dificultaţi de ordin comportamental, intalnite atat
la părinţi, cât şi la profesori şi la conducerea şcolii, sau de ordin material; relaţia respectivă cere un
surplus de efort din punct de vedere material şi de timp. Aceste dificultaţi pot apărea din părerile
divergente privind responsabilitatea statului şi a familiei cu referire la educaţia copiilor, libertatea
de alegere a şcolii, de către parinţi, impactul familial asupra rezultatelor şcolare ale copilului,
randamentul pedagogic şi datoria parentală, participarea la gestionarea şi procesul decizional din
şcoală. În relaţia şcoală-familie, problema profesionalismului cadrului didactic reprezintă un element
esenţial in cadrul serviciului făcut altora, fără a se gândi la avantaje personale, cu alte cuvinte
competenţa, servirea clienţilor, un cod de etică profesională. Se prevede că în ţările europene să se
treacă la o nouă etapă a colaborării şcolii cu familia, în care accentul să se pună pe un angajament
mutual, clar stabilit intre părinţi si profesori, pe un,,contract parental” privind copilul individual,
contractul între familie şi şcoală să nu se considere doar un ,,drept opţional” ci un sistem de obligaţii
reciproce în cooperarea parinţilor cu profesorii. Educaţia răspunde atât cererii sociale cât şi nevoilor şi
aspiraţiilor individuale. Presupune eliberare de energiilor lăuntrice, prin implinirea armonioasă şi
creatoare, a insecuritaţii, inferioritaţii şi dependenţei pe care le poate simţi fiinţa umană într-o
societate aflată într-o schimbare rapidă.

Bibliografie:

1. Robu, Maria, „Empatia în educaţie”, Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008

2. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan,Negreţ Dobridor Ioan, „Prelegeri pedagogice”, Editura Polirom, Iaşi,
2001

3. Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat în educaţie”,Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004

1156
 Colaborarea grădiniță-școală

Colaborarea dintre gradinita si scoala este o latura importanta a pregatirii temeinice

a copiilor. Aceasta colaborare se realizeaza pe baza interesului reciproc al educatoarei de la
grupa de 6-7 ani si al invatatorului care va preda la clasa I. Este vorba despre preocupari
comune pe catre ei le intretin in scopul de a ajunge la rezultate cat mai bune in instruirea si
educarea copiilor.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un
învățământ de calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul
lor comun în îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a
personalițătii umane, conlucrarea și ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați
spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta,
munca,învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în
condiţiile intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei
activităţi şcolare o realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea
multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin intermediul a două forme specifice:
jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii,
iar învăţarea la nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit
trecerea din planul acţiunii în cel al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al
dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi sistematizarea cunoştinţelor elementere pe
care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă pregătesc
preşcolarii pentru lecţia din şcoală .Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor
obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a
conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.

1157
 Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea
continuității între grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit
în special în programele grădiniței și ale clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și
școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în sfera tehnologiei
didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a
procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă
a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din
necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere.
În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de
relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt
mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest
sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală,
vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune,
contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie
să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula
dorința vie de a deveni școlari.
Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu
instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea
neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și
alte forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la
consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității
model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care
urmează să frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face
cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca
atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul
învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

1158
 GRĂDINITA, FAMILIA SI COMUNITATEA

PARTENERI ÎN EDUCATIE

Prof.inv. prescolar: Marian Simona- Niculina

Scoala Gimnaziala ” Ciprian Porumbescu” Comanesti

Motto:
„Bucuria de a avea copii să o legăm de a-i forma ca oameni de valoare”

Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia educativă a intregii vieţi. Datorită vârstei mici , educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca ingrijire şi educaţie, formează temelia intregii
vieţi de mai ttârziu.
La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsurâ, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi
şcoala.
Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe va duce
implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea problemelor
inerente care apar.Grădiniţei, ca prima verigă a sistemului de invăţământ trebuie să i se acorde o mare
atenţie. Invăţământul preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoara
după o programa minuţioasa şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului
preşcolar pentru integrarea usoara şi rapida in actîvitatea de invatare. Şi copilul preşcolar invaţă dar pentru
el invatarea este un joc. Invăţarea şcolară,oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut,
disciplina de muncă riguroasă etc.
Educaţia preşcolară, instituţională este un act psihologic şi deosebit pentru egalizarea şanselor, pentru
perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie in vederea inlăturării eşecuriîor şcolare şi a abandonului
şcolar.Un rol important in debutul şcolar îl va avea intotdeauna instituţia preşcoiară, ea fiind o etapă
intermediară, indispensabilă.
Integrarea copilului in forma de colectivitate preşcolară comporta un prim efort de adaptare la viaţa socială
şi totodată extinderea mediului social accesibil copilului.
În perioada preşcolară el işi dobândeşte rolul său social intr-o colectivitate şi obţine o altă dimensiune in
interiorul familiei. In colectivitate copilul stabileşte cu totul alte raporturi decât in famile:
-invaţă să se subordoneze unui program şi a unor activităţi comune ale colectivului din care face parte;
-stabileşte relaţii cu alţi copii invăţând să-şi domine excentrismul folosind relaţii de colaborare
Integrarea copilului in şcoală presupune mai intâi formarea unor prezentari corecte despre scoala care sa le
permita preşcolarilor o adaptare afectiv-motîvationala la mediu şcolar.
În scopul adaptarii preşcolaruiui la mediul şcolar, al formarii şl adancirii reprezentarilor cu privire la scoala
este necesar a se intreprinde actiuni comune gradinita-scoala, cum ar fi:
-prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor in prima zi de scoala,avand ca invitati
elevii clasei 1 şi invatatoarea lor;
-asistenta la o activitate de citire,matematica,scriere;
- organizarea unor activitati de evaluare-concursuri care au ioc impreuna cu clasa 1 (exemplu obiceiuri şi
colinde de Crăciun,concursuri sportive,1 iunie etc);
-plimbări in jurul oraşului;
-excursii in tară
-dramatizări in care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
-confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente
Concurând alături de şcolari se inlătură reticenţa preşcolarilor şi ii face să-şi incerce puterile, să
demonstreze că sunt pregătiţi pentru şcoala.
Realizarea dezideratelor a idealului educatoarelor este condiţionată de colaborarea mai strânsă intre
grădiniţă şi şcoală. Activitatea educatoarelor şi invăţătorilor trebuie să se impletească. Tonul puternic afectiv

1159
ce o caracterizează pe educatoare trebuie să se impletească cu relaţia mai autoritară a invăţătoarei.
Dădăceala exagerată nu ajută copiii, ii formează dependenţi de educatoare.
Trebuie să cântărim cu atenţie cât şi cum ii ajutăm pe copii. Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi
randamentului şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie să se completeze
cu evaluarea apreciată in calificative de către invăţător.
Un alt obiectiv in vederea integrării copilului in activitatea de tip şcolar constituie permanenta legătură a
grădiniţei cu famiiia-cea care constituie de fapt primul model al copilului.
Educaţia in familie ocupă un loc important in formarea 'puiului de om' care trebuie să găsească aici condiţii
de dezvoltare fizică, perceptivă, intetectuală, personaiă şi socială.

Din primii ani de viaţă personalitatea 'adultului de mai tarziu' prinde contur şi se manifestă prin elemente
concrete cum sunt: temperament, caracter, insuşiri, capacităţi, abilităţi şi aptitudini.
„Cei 7 ani de acasa” sunt hotărâtori in procesul de adaptare şi integrare la viata socială şi aşa marcată de
influenţele mediului socio-economic.
Familia este instituţia primordială unde copilul dobăndeşte cea dintâi şcoală a vieţii.
Nu intâmplător părinţii sunt gata să şi spună cuvântul chiar şi in cele mai dificile probieme de educaţie.
Faptul este explicabil; de la părinţi au invăţat in primul rând tot ce ştiu până când copilul este adus intr-o
instituţie de invăţământ.
Familia trebuie să asigure sentimentul de comfort şi siguranţă. 0 ambianţă framântată de tensiuni familiale,
lipsită de afecţiune, stare de indiferenţă, cu acte de violenţă vă duce la reacţii de inadaptare.
Pentru indeplinirea dezidoratelor comune grădiniţa-familie am recurs la câteva strategii specifice:
-stabilirea unor relaţii strânse cu familia copiilor pentru a cunoaşte mediul din care vin copiii, problemele pe
care le ridică aceştia ;
-implicarea părinţilor în soluţionarea unor probleme interne ale unităţii;
-prezentarea unor referate privind rolul pe care il are grădiniţa in. instruirea şi educarea copiilor in pregătirea
lor pentru şcoală;
-convorbiri zilnice prin care sunt puşi la curent cu toate achiziţiile sau eşecuriie copiilor, la găsirea impreună
a unor soluţii viabile;
-implicarea părinţilor la imbunătăţirea bazei didactico-materiale;
-activităţi demostrative pregătite special pentru părinţi;
-serbări oferite părinţilor cu diferite ocazii.
Acestea au fost doar câteva dintre mijloacele pe care noî le-am utilizat frecvent în unitatea noastră sau
fiecare la grupa de preşcolari pe care o conduce.
Buna colaborare între grădiniţâ - familîe - şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp asigurând
performanţe educative notabile .

Bibliografie :
- Magdalena Dumitrana - "Copilul, familia şi grădiniţa – Editura Compania 2000
- Revista invăţământul preşcolar nr. 1-2/1997

1160
 RELATIA EDUCATOARE-INVATATOR-PROFESOR-PARINTE

Prof. MARICA Iustina

Scoala Gimnaziala Cungrea, Jud.Olt

Conceptul de profesor cuprinde, in sfera sa, pe toti specialistii investiti ca educatori in invatamantul de
toate gradele. El include toate functiile de:educator, invatator, institutor, dascal, cadru didactic, profesor de
liceu sau universitar, care alcatuiesc detasamentul corpului (personalului) didactic, componenta remarcabila
aintelectualitatii.
Profesorii desfasoara, in general, o activitate intelectuala, spirituala. De aceea, profesorii fac parte din
categoria sociala a intelectualitatii, specialisti ce lucreaza cu mintea, reprezentand un detasament socio-
uman important si valoros. Desigur, activitatea lor devine eficienta numai atunci cand este legata de
realitate,depracticasociala.
Profesorul indeplineste o profesiune de o deosebita importanta, aceea care asigura formarea si pregatirea
personalitatii tinerelor generatii si pregatirea lor profesionala in cadrul institutiilor de invatamant, strans
legate de viata, de activitatea socio-profesionala, morala si cetateneasca. Prin aceasta profesorul contribuie
la realizarea celui mai important „produs" al societatii, omul pregatit prin studii, omul calificat, care se
integreaza in activitatea social-utila, aducandu-si aportul la producerea bunurilor materiale si spirituale, la
progresul continu al societatii.

Profesorul este principalul factor al educarii si pregatirii tinerilor. El este investit cu un rol indrumator,
contribuind, insa, la pregatirea omului pentru activitatea si creatia independenta, in contextul unor relatii de
cooperare si ajutor reciproc intre el si tineri.

Cum putem avea o relatie perfecta intre copil, parinte si profesor sau educator?
Ar fi ideal sa avem o astfel de relatie. In acest trio formidabil trebuie sa stim ca nevoile copilului sunt
importante. In aceasta relatie, copilul ramane actorul si beneficiarul numarul unu al lucrurilor care se
intampla in acest sistem. Este important ca parintele si educatorul sa faca tot posibilul pentru a ajunge la un
punct de intalnire intre nevoile copilului si resursele sale. Rolul educatoarei în procesul instructiv-educativ
presupune în primul rând transmiterea de noi cunoştinţe pentru copilul preşcolar. Asumarea de către
educatoare a cestui rol presupune înţelegerea faptului că fiecare copil învaţă într-un mod aparte şi are nevoi
de cunoaştere diferite. Angajaţi în activităţi de învăţare, copiii sunt încurajaţi să gândească singuri, să ia
decizii şi să gasească soluţii pentru problemele întâlnite.Educatorul devine foarte important pentru copil,
atat din cauza perioadei pe care o petrec impreuna la gradinita, cat si din cauza lucrurilor care se intampla
acolo :”doamna” cum spun copiii, pe care de cele mai multe ori o indragesc si al carui cuvant devine litera
de lege, inclusiv cand sunt in clasele primare.
Invatatorul are “ceva” ce nu are educatoarea, acel argument de autoritate, care se mentine si dupa
terminarea programului de scoala, prin tema pentru acasa. Cand copilul este acasa si isi face temele sub
supravegherea parintelui, el este de fapt sub autoritatea invatatorului . Mai mult, de multe ori copiii le spun
parintilor: ” Nu inteleg foarte bine ce scrie aici. Domnul invatator a zis ca…”. “Invatatorul” este personajul
din sistem, care, desi nu este present fizic, este present in mintea copilului, care se gandeste de multe ori la
ceea ce i s-a spus la scoala si nu la posibila pedeapsa pe care o va primi in cazul in care nu-si face tema
.Invatatorul incearca sa faca tot posibilul pentru ca elevii sa continue sa mearga intr-un ritm bun pe traseul
de dezvoltare inceput in gradinita ,fiind necesar ca el sa fie foarte atent la nevoile copilului, mai ales la
nevoile cognitive .In aceasta perioada de varsta, copiii sunt interesati de mediu , istorie si achizitioneaza
competentele de calcul, abilitati de tip cognitiv, incepe sa li se dezvolte un anumit tip de gandire

1161
operational, care ii ajuta sa faca ulterior pasii catre gandirea logica. Prin obiectul de activitate al scolii, sunt
stimulate mai degraba competentele si interesele cognitive ale copilului. Este important ca abilitatile sociale
si emotionale sa nu fie omise.

La clasele V- VIII si apoi la liceu, lucurile au un risc mai mare de a scapa de sub control, dincolo de
particularitatile noi de varsta ale copilului . Comportamentele de risc pe care copiii le pot avea, dupa ce
implinesc varsta de 11 ani sunt foarte mari. Exista riscul sa apara: fumatul, consumul de droguri, sarcina
nedorita, abandonul scolar (care atinge rate foarte mari la clasele a-VII-a si a-VIII-a). Acum este perioada in
care parintele trebuie sa fie cel mai aproape de copil. Responsabilitatile sunt foarte mari, din partea
dirigintelui dar mai ales din partea parintelui. A face educatie este o meserie din vocatie, insa este o meserie
care se face intr-un program bine determinat .
Munca si personalitatea educativa ale profesorului pot lasa urme frumoase in mintea si comportarea
tinerilor, oferindu-le prilejul de a-si aminti cu placere, respect si chiar cu veneratie de fostii dascali, cu care
pot mentine anumite legaturi spirituale pentru toata viata. Aceste legaturi pot si trebuie sa fie nu numai cu
ocazia aniversarii unui anumit numar de ani de la absolvirea scolii sau facultatii, ele pot sa se manifeste tot
timpul prin: consultatii si colaborari pe linie profesionala, culturala, stiintifica si chiar in problemele vietii.
Este placut sa auzi spunandu-se: „A fost elevul (studentul) meu, m-am mandrit si ma mandresc cu el". De
asemenea, este tot atat de placut si de dorit sa auzi: „A fost profesorul meu. Am avut ce invata de la el. El
mi-a deschis orizontul, spiritul de initiativa, incredere si dragoste pentru profesie ,ii sunt recunoscator."
Avand in vedere ca personalul didactic constituie un valoros detasament al intelectualitatii, este necesar
ca, odata cu realizarea obiectivelor principale ale lui ( educarea si pregatirea tinerilor) , sa se manifeste si ca
un detasament si factor de progres social, de dezvoltare a stiintei si culturii, de ridicare a nivelului cultural al
cetatenilor, de rezolvare a diverselor probleme ale vietii.

1162
 Colaborarea gradinita – scoala!

Relatia educatoare – invatator – profesor

Educatoare: IONELA MARIN

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor „praguri”. Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa 0. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa 0 la particularităţile muncii de învăţare. H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: „Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare”. Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare cerut de o eficienta activitate scolara, o reprezinta realizarea unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare. Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de invatamant:
obictive pedagogice, continut, forme de organizare a activitatii, metode, relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O prima
masura de natura psihopedagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala
este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei 0.
Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective. Pentru a fi insa operationala,
corelatia dintre programe se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator, cat si de educatoare. Astfel,
educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele programei pentru clasa 0
spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei 0, iar invatatorul care va
prelua clasa 0 trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare mari pentru a sti pe ce elemente se poate
sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologica a activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale, afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare, deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa 0.
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile. N.Okon considera ca
invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati1:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice, ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor,
deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c) semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor, ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice, este necesar sa fie formata capacitatea de a traduce
in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi (superioritate,
inferioritate, egalitate) de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii mentale de
adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva a copilului si la cea
afectica, volitionala si sociala. In acest sens, se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca suport al unei
motivatii sustinute in invatare, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
1
Henri Wallon "Evolutia psihica a copilului", Bucuresti, E.D.P. 1975, pag. 155

1163
cerintele adultului, ale programului scolar, de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare
a motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice, in activitatea de invatare, precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant, in primul rand, in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura, dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara, ca izvorand din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoastere. In clasa 0, invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare,
cat si ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala, nu sunt mai putin importante, cele care privesc formele
de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens, experienta dovedeste ca, desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi: vizite la scoala, vizita scolarilor in gradinita, serbari comune, plimbari si programe
distractive comune, contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala. Vizitele prescolarilor in
scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula
dorinta vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala, educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor
„elevi”, iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii: participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
consfatuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitatile comisiilor metodice, la „lectii model”, la sesiuni de
comunicari.

1164
 Familia, şcoală şi grădiniţă

-referat consilierea părinţilor-

Uneori, părinţii se grăbesc să judece şi pun paie pe foc, în necunoştinţă de cauză ori având perspectiva
limitată asupra modului cum a decurs ziua copilului, sabotând autoritatea dascălului. Atunci, acesta din urmă nu
îi mai poate fi de folos copilului. Copilul nu ascultă sfaturile şi nu primeşte ajutor de la adultul în care nu are
încredere şi pentru care şi-a pierdut stima. Gândiţi-vă puţin, înainte de a vă transforma copilul într-un mic
reacţionar - de fapt, într-un instrument de pedeapsă a adultului care v-a indignat! Ce vă mulţumeşte mai mult?
Un copil montat să nu mai primească nimic de la profesorii săi, ci doar să îi contrazică / linguşească /
păcălească? Sau un copil care, deşi dezamăgit de erorile dascălului sau, rămane receptiv la lucrurile bune pe
care acest adult i le poate arăta?

Acum puneţi-vă aceleaşi întrebări şi în ceea ce vă priveşte. Dacă sunteţi sincer, sigur că vă puteţi aminti
câteva episoade care nu vă fac cinste. Când l-aţi repezit, l-aţi nedreptăţit, l-aţi mahnit nemeritat pe copil. Când
l-aţi obligat la ceva, nu i-aţi luat în seamă durerea, l-aţi lovit, l-aţi învăţat prost sau l-aţi constrâns aiurea. Un
părinte greşeşte faţă de copilul său înfinit mai adânc şi mai grav decât poate greşi orice alt adult faţă de el. Şi
totuşi, vă doriţi ca micuţul să vă păstreze iubirea şi încrederea? Vă doriţi să înţeleagă că oricine face greşeli şi
că acestea nu vă invalidează? Că sunteţi acelaşi adult căruia îi pasă de el şi care este apt să îl ajute şi să îl
sfătuiască în continuare? Vă bucuraţi să vedeţi că nutreşte acelaşi respect, aceeaşi admiraţie, că vă ascultă
atunci când îi cereţi ceva fără să aveţi timp să îi explicaţi de ce, că nu vă sfidează şi nu negociază orice hotărare
a dumneavoastră?

Dacă răspundeţi afirmativ, atunci puteţi înţelege că acelaşi tipar este nevoie să existe şi în relaţia dascăl -
copil. Altfel, nu poate ieşi nimic bun, copilul nu va învăţa nimic din cele bune care i se vor oferi, ci va creşte cu
siguranţă că adulţii care greşesc sunt nişte incompetenţi care merită ignoraţi şi sfidaţi sau că adulţii care nu au
în toate situaţiile inspiraţia de a face dreptate, sunt nişte ticăloşi. De dumneavoastră depind atitudineă copilului,
construcţia caracterului şi achiziţiile lui pentru viitor. Dumneavoastră daţi tonul.

Dragi părinţi, ceea ce spuneţi acasă copilului atârnă în sufletul sau mai mult decât ce îl invăţăm noi la
şcoală sau la gradiniţă! Chiar dacă astăzi există grădiniţe şi şcoli private sau programe de after-school, chiar
dacă exista în viaţa copilului adulţi cu care petrece peste 8 ore pe zi, tot părinţii, alături de care petrece 2-3 ore
pe seară, au glasul cel mai penetrant în conşţiinta copilului. Este nevoie să fim în acelaşi duh, dascălii şi
părinţii, pentru ca ceea ce semănaţi dumneavoastră să aibă continuitate la şcoală şi grădiniţă, iar truda noastră să
găsească sprijin în familie. Altfel, semănăm vânt şi culegem furtună...

1165
Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica
GORAS-POSTICA, Editura PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- “Manual de buzunar de Psihiatrie Clinică”, de Kaplan and Sadock.

1166
 Colaborarea grădiniţă – şcoală! Relaţia educatoare – învăţător – profesor

Educatoare: Marin Sorina Ioana, Grupa Mijlocie “A”

Gradiniţa cu P.P. “Prichindeii” Făgăraş

Grădiniţa realizează sprijinirea viitoarei activităţi prin intermediul a două forme specifice: jocul şi
învăţarea. Desigur pregatirea copilului pentru şcoală este una dintre sarcinile grădiniţei. Orientările moderne
în educaţie relevă din ce în ce mai mult faptul că înăţământul preşcolar trebuie să realizeze educaţia
prescolară având ca funcţie majoră formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului în raport cu nevoile
specifice vârstei, cu posibilităţile şi dotările sale, în interesul său şi al comunităţii sociale. Celelalte funcţii,
inclusiv cea de pregatire pentru şcoală, trebuie să fie subordonate acestei funcţii de bază.
Colaborarea dintre cele două instituţii înseamnă asigurarea de condiţii pentru ca preşcolarul să poată
deveni beneficiarul real al dialogului educaţional, prin introducerea şi menţinerea stării de comunicare
psihologică între copil şi educator, respectiv învăţător, profesor.
Relaţia dintre grădiniţă şi şcoală denotă formare – antrenare şi cultivare de abilităţi, deprinderi,
atitudini, şi modalităţi acţionale, disponibilităţi motivaţional – afective, care îl fac apt pe copil de a face faţă
solicitarilor specifice situaţiilor scolare.
Condiţia esnţială a atingerii de către copil a gradului de dezvoltare şi adaptare cerut de o activitate
şcolară eficientă o reprezintă integrarea efectivă a grdiniţei în sistemul şcolar şi, mai precis, realizarea unei
legături funcţionale de continuitate intre activitatea din grupa mare şi clasa I.
Şcoala presupune modificarea regimului de viaţă şi muncă al preşcolarului.
Marea artă a unei educatoare constă în cizelarea manierelor şi informarea minţii; ea trebuie să
sădească în preşcolari bunele obiceiuri şi principiile virtuţii. Grădiniţa are posibilitatea de a pregăti copilul,
ea având rolul de a sistematiza şi integra cunoştinţele şi influenţele, de a dezvolta capacitatea şi modalitatea
de receptare şi comunicare a informaţiei de socializare a copiilor.
Potrivit schemei consacrate a maturităţii şcolare, personalitatea matură pentru şcoală trebuie să se
caracterizeze prin :
- maturitate fizică – rezistenţă la efort;
- maturitate mintală – capacitatea de analiză şi planificare
- maturitate volitivă – capacitatea de autoreglare, de inhibare a impulsurilor şi de reglare a
trebuinţelor;
- maturitate socială – trebuinţa de apartenenţăla grup, conduită socială adecvată în grup;
- maturitate morală – sentimentul datoriei şi al respeonsabilităţii, conştiinţa sarcinii;
- maturitate pentru muncă – aptitudinea de concentrare, atenţie si perseverenţă, trebuinţa de
performanţă.

1167
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ – ŞCOALA

Prof.inv. primar ,
Marin Victoria Augustina

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de
cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa pregatitoare.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei , de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară , de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei
fizice,estetice,etice şi afective , de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii
sociale şi de activitate.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.

1168
 Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa pregatitoare , susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în
şcoală,copilul de 6 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se
numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru
şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregatitoare necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.

1169
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ - ŞCOALA

Prof.inv. primar ,
Marin Victoria Augustina

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar

prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune
oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea
câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul”
şi ,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi
mai ale,specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii
sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile
dobândite anterior.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor
psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea
şcolară.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în
grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera
cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată
de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită
progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la
învăţătură şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea
cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea
copilului în clasa pregatitoare.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul
şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se
află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis
al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se
poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe
şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei , de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de
creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net
preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de
supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară , de a
dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o
serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective , de a contribui la socializarea
copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.

1170
 Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a
procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă
fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele,
conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi
modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa pregatitoare ,
susţinute şi de experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca
în momentul intrării în şcoală,copilul de 6 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri
psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”,
,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza
fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregatitoare
necesită o muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai
mult asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.

1171
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ
Ed.Marina Antoaneta
Grădiniţa PP ,,Dumbrava Minunată’’-Fieni/ Dâmboviţa
,,Educaţia este continuă, ea începe în primele momente ale vieţii şi durează cât aceasta’’.

Grădiniţa constituie prima experienţă a vieţii în societate; ea creează o gama întinsă de

relaţii noi cu copii de aceeaşi vârstă şi cu aduţii. Se adresează tuturor copiilor cu vârste între 3
şi 6 ani şi corespunde dreptului lor la educaţie şi îngrijire, în conformitate cu principiile
prezente în Convenţia asupra drepturilor copiilor şi adolescenţilor şi în documentele UE.
Perioada preşcolară este vârsta unor mari achiziţii a căror calitate va influenţa în mare
măsura nivelul de adaptare şi de integrare a copilului în fazele următoare ale vietii. Grădiniţa
are ca finalitate promovarea dezvoltării identităţii copiilor, a autonomiei, a competenţei şi a
cetăţeniei. Grădiniţa se prezintă ca un ambient protectiv, capabil să întâmpine diversitatea şi
să promoveze potenţialitatea tuturor copiilor. Între 3 şi 6 ani, copiii pot întâlni şi experimenta
limbaje noi, pot descoperi existenţa altor puncte de vedere, pun adulţilor întrebări încuietoare
şi neaşteptate, observă şi interoghează natura, elaborează primele ipoteze despre limbă,despre
mijloacele media şi despre diferite sisteme simbolice.
Încă de la vârsta preşcolară, educaţia copilului este o acţiune care presupune schimb de
experienţe, de valori între adulţi, care îl susţin în dezvoltarea sa şi cu care intră în contact,
motiv pentru care trebuie acordată un regim prioritar, importanţa cuvenită partenerilor
educaţionali.
Dintre factorii educaţionali, care contribuie major la formarea personalităţii şi educaţiei
copilului, şcoala şi familia rămân pilonii de bază. Astăzi, mai mult ca oricând, se pune
stringent problema colaborării şi armonizării relaţiilor dintre şcoală şi familie. În cunoaşterea
profundă a copilului, fiecare dintre aceşti doi factori vine cu experienţa, cunoaşterea şi
priceperea sa. Parteneriatul între şcoală şi familie şi-a demonstrat eficienţa pretutindeni unde
a fost aplicat. Se impune, în acest sens, o colaborare mai activă dintre aceştia, o implicare mai
mare a familiei în activităţile grădiniţei/şcolii şi în viaţa de zi cu zi a copilului.
Am considerat întotdeauna că şedinţele, lectoratele cu părinţii sunt importante, dar
insuficiente în dezvoltarea legăturilor dintre părţi. Implicarea propriu-zisă a părinţilor în
activităţile extraşcolare/extracurriculare ale grădiniţei/ şcolii, participarea reciprocă la
diverse acţiuni, întâlnirile şi în afara spaţiului şcolar, dar şi o „şcoală” a tinerelor mame, pot
contribui major la succesul şcolar al copilului şi la formarea multilaterală a acestuia. Cu cât

1172
relaţiile dintre educator şi familie sunt mai apropiate, bazate pe respect reciproc, o bună
comunicare şi înţelegere, cu atât mai folositoare şi benefice sunt pentru evoluţia ulterioară a
copilului.
Integrarea copilului în şcoală presupune mai întâi formarea unor reprezentări corecte
care să le permită preşcolarilor o adaptare afectiv- motivaţională la mediul şcolar. În calitatea
noastră de părinti, educatori sau învăţători ne-am întrebat adesea: “De ce se manifestă adesea
unele forme de inadaptare a copiilor chiar din primele zile de şcoală? De ce unii elevi din
clasa I nu fac faţă cerinţelor şcolare?
Răspunsurile la aceste întrebări nu trebuie căutate doar în cunoaşterea particularităţilor
de vârstă şi individuale a copiilor sau în stilul de activitate al învăţătorului, ci se impune o
cunoaştere şi o analiză atentă a activităţii din grădiniţă şi familie- medii care asigură
pregătirea copilului pentru şcoală.
În acest scop , organizarea unor activităţi comune ce vizează familiarizarea copiilor cu
munca şcolarilor, cu relaţiile ce se stabilesc între învăţător si elevi, elevi-elevi, ar face ca
reprezentările copiilor despre şcoală să fie mai clare, mai coerente şi mai apropiate de
realitate, acest lucru conducând la un debut şcolar optim:
-activităţi demonstrative comune în cadrul cărora învăţătorii observa viitorii elevi, cunoştin-
ţele şi deprinderile achiziţionate;
-lecţii demonstrative unde sunt invitate educatoarele pentru a observa progresul copiilor la
şcoala, integrarea acestora la cerinţele şcolii;
-activităţi comune grădiniţă-şcolă- familie pentru informarea părinţilor cu referire la
înscrierea la şcoala, oferta educaţională;.
-vizitare şcolii în cadrul unor activitaţi extracurriculare comune( serbări , marşuri ecologice,
excursii ş.a.);
Din acest motiv am considerat că un parteneriat şcoală-grădiniţă, prin intermediul
căruia să surprindem toate aceste aspecte, să le înţelegem şi apoi să le sintetizăm într-o
strategie, ar permite egalizarea şanselor şcolarilor şi integrarea optimă a copiilor în clasa I.
Scopul acestui parteneriat este găsirea unor modalităţi viabile de colaborare între
educatoare şi învăţătoare pentru integrarea şcolară a copiilor şi pregătirea părinţilor pentru
integrarea copiilor în activitatea şcolară.
Impactul : educatoarea şi învăţătoarea au posibilitatea să-şi valorifice experienţa
acumulată la clasă, să-şi lărgească sfera preocupărilor în ceea ce priveşte reuşita succesului
şcolar al copiilor ,copiii se familiarizează cu activitatea şcolară, părinţii sunt informaţi cu
cerinţele şcolii.

1173
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA/
RELATIA EDUCATOR-INVATATOR-PROFESOR

Prof. inv. primar MARINA LOREDANA

Sistemul de învăţământa reflectat întotdeauna cerinţele şi posibilităţile oferite de societate,

afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul dezvoltării sociale
sistemele de învăţămînt se modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a
conţinutului, a formelor de organizare precum şi a formelor de colaborare, de cooperare dintre
diferitele instituţii educative.Una dintre sarcinile grădiniţei este pregătirea pentru şcoală, prin
intermediul a două forme specifice : jocul şi învăţarea.Învăţământul preşcolar trebuie să realizeze
educaţia preşcolară având ca funcţie majoră formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului în
raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilităţile şi dotările sale, în interesul său sau a comunităţii
sociale.
Cu toate acestea, complexitatea actului educaţional, a realităţii umane şi sociale contemporane
şi sarcinile tot mai dificile cărora trebuie să le facă faţă procesul educaţional să se identifice tot mai
multe fisuri în relaţia amintită. Se recunoaşte faptul că deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu
mai pot fi realizate decât în comunitatea de opţiuni dintre mediile responsabile – familie, grădiniţă,
şcoală şi comunitate.Mai mult, se dezvoltă concepte ca : opinia copilului, participarea lui la
deciziile care-l privesc, opţiunea personală, implicarea acestuia de la vârstele cele mai mici în
responsabilităţile şi drepturile pe care societatea le identifică şi le recunoaşte. Este nevoie de a se
dezvolta un nou concept care să întărească schimbarea în relaţiile dintre instituţiile de învăţare şi
familie.Acest concept este parteneriatul educaţional, unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei
contemporane. Este un concept şi o atitudine în câmpul educaţiei.
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul
copilului la nivelul procesului educaţional.El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, deciziişi
acţiuni educative între factorii educaţionali.
Parteneriatul educaţional se desfăşoară permanent şi împreunăcu actul educaţional propriu-
zis.El se referă la cerinţa că proiectarea, decizia, acţiunea şi evaluarea în educaţie să fie realizate în
cooperarea şi colaborarea dintre instituţii, influienţe şi agenţi educaţionali.
Parteneriatul educaţional se realizează între :
- instituţiile educaţiei : familie, grădiniţă, şcoală şi comunitate;
- agenţii educaţionali : copii, părinţi, educatori,invatatori, profesori, specialişti în rezolvarea
unor probleme educaţionale ( psihologi, consilieri, psiho-pedagogi, terapeuţi, etc.);
- membrii comunităţii cu influienţă asupra creşterii, educării şi dezvoltării copilului (medici,
factori de decizie, reprezentanţi ai bisericii, ai poliţiei, etc.) ;
-influienţe educative exercitate la anumite momente asupra copilului;
- programe de creştere, îngrijire şi educare a copilului;
- forme de educaţie în anumite perioade.
În rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare şi învăţare, instituţia şcolară dezvoltă o serie
de structuri de sprijin în favoarea copilului şi a familiei. În acest timp este nevoie de activităţi de
susţinere în afara grupei şi de activităţi de sprijin atât a copilului aflat în situaţii dificile, cât şi
familiei şi cadrelor didactice.
Structurile de sprijin ale instituţiilor şcolare merg pe linia cabinetelor de asistenţă
psihopedagogică, de consiliere, de rezolvarea unor probleme specifice ( cabinete de logopedie şi
orientate profesională ) şi a centrelor de resurse pentru familie sau cadre didactice. Se dezvoltă
astfel la acest nivel programe specifice de sprijin individualizat şi de grup pentru copii, părinţi şi
cadre didactice.
Grădiniţa eficientizează realizarea unui parteneriat cu copiii prin valorizarea şi respectarea

1174
identităţii sale cu familia, prin recunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic
cu toate resursele educative ale societăţii, pe cere le identifică, le implică şi le foloseşte în
activitatea educativă. Identificând şi valorificând dimensiunea personală a individului, pe
parcursul vârstelor şcolare familia rămâne mediul afectiv cel mai viabil de securitate şi stimulare.
Se recunoaşte tot mai mult influienţa şi altor instituţii din comunitate asupra informării şi
formării copilului.
Astfel, la nivelul grădiniţelor au loc activităţi de religie, concepute de cadrul didactic cu avizul
specializat al preoţilor din parohie. Copiii participă de sărbători la slujbe religioase, împărtăşindu-
se. Se subliniază dorinţa copiilor de a fi în legătură permanentă cu obiceiurile sfinte de -a lungul
anului. Ei sunt entuziasmaţi şi participă cu plăcere la sărbătorile prilejuite de Crăciun şi Paşti.
Astăzi se cere tot mai mult înţelegerea parteneriatului educativ ca formă de unificare, sprijin,
asistenţă a influienţelor educativ-formative. Experienţa dovedeşte că o atmosferă destinsă între
agenţii educativi facilitează învăţarea. Există o reţea complexă de relaţii în cadrul unei instituţii
şcolare care are un potenţial în influenţarea potenţialului copiilor.
Cele mai importante relaţii sunt :
- relaţia dintre cadru didactic şi elev ;
- relaţii interindividuale ( dintre elevi, dintre cadrele didactice, dintre cadrele didactice şi
specialişti care sprijină şcoala, dintre cadre didactice şi personalul administrativ al şcolii, etc.) ;
- relaţia dintre cadrele didactice şi părinţi ;
Colaborarea dintre instituţia de învăţământ şi familie presupune o comunicare efectivă ţi
eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când este vorba despre interesul copilului.
Colaborarea şi cooperarea părinţilor cu instituţiile de învăţământ sunt eficiente şi benefice
ambilor factori în condiţiile în care comunicarea este reală, în funcţie de dimensiunea sa umană.
Din relaţia grădiniţă-şcoală- copiii cîştigă un mediu de dezvoltare mai bogat, iar între
participanţi se crează relaţii pozitive şi fiecare îşi va dezvolta sentimentul coeziunii sociale.
Insa dupa cum am mai amintit mai sus , responsabilitatea dezvoltarii copilului in primele
etape ala vietii, revine in primul rand familiei sale. Chiar si atunci cand institutia scolara ofera
programe foarte bune, ea nu poate contracara experientele negative accumulate de copil in familia
sa. Ceea ce invata copilul in institutia scolara , pierde din eficienta si importanta, rezultatele fiind
considerabil scazute daca parintii nu intaresc si nu valorifica programele desfasurate in gradinita si
scoala.
Familia si scoala sunt cei doi factori care modeleaza personalitatea copilului. Ele trebuie sa
conlucreze , nu sa mearga in directii opuse.
Relatia armonioasa dintre gradinita, familie si scoala duce la realizarea obiectivului
invatamantului prescolar si cel scolar, acela de a oferi sprijin competent pentru dezvoltarea in plan
fizic, intelectual si social a copilului, pregatindu-l pentru o cat mai buna adaptare la activitatea
scolara si pregatindu-l pentru viata in general.

Bibliografie:
• Aurora Adina Ignat-Copilul tau, scoala si rolul tau de parinte- Ghid pentru a devein partener
in educatie – Ed. Universitatii, Suceava;
• Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului- Sa construim impreuna cei 7 ani de acasa-
Modul pentru parinti si educatori- Bucuresti, 2008

1175
 PARTENERIATUL GRĂDINIŢĂ-FAMILIE – CONDIŢIE ESENŢIALA
PENTRU UN ELEV DE SUCCES

Prof. Mirela Marinescu, Grădiniţa cu P.P. ,,Floarea Soarelui” Craiova

Realizarea unui învăţământ unitar neceşita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educaţionala în special la nivelul claselor « praguri ». Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie aşigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate
va aşigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare. H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succeşiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare. Aptitudinea de scolaritate este o problema a educaţiei prescolare
institutionalizate, deci a gradiniţei. Condiţia esenţiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
şi adaptare cerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarea unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradiniţei şi prima clasa a scolii primare. Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educaţie din aceste doua trepte de învăţământ:
obiective pedagogice, continut, forme de organizare a activitatii, metode, relatia pedagogica.
Parintii pot influenţa comunitatea ca indivizi sau ca membri ai unui grup. Ei pot contribui la
dezvoltarea comunitaţii şi la fixarea prioritaţilor sociale. La educarea copilului contribuie deci, ca instituţii
bine determinate ale societaţii – familia, şcoala şi comunitatea. In momentele diferite ale cresterii,
dezvoltarii şi devenirii fiinţei umane, fiecare dintre aceste instituţii sociale are rol important. Mai mult, azi,
este determinata nevoia unui parteneriat educaţional intre acestea, in favoarea unei educaţii eficiente pentru
individ şi societate.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoala se aşigura prin masuri de ordin pşihopedagogic. O
prima masura de natura pşihopedagogica menita sa contribuie la aşigurarea continuitatii intre grădiniţă şi
şcoala este plasata la nivelul continutului învăţământului, oglindit in special in programele gradinitei şi ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective. Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programe se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator, cat şi de educatoare.
Astfel, educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele programei pentru
clasa I spre a-i aşigura baza care sa-i permita prescolarului insuşirea cunostintelor clasei I, iar invatatorul
care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare mari pentru a sti pe ce elemente se
poate sprijini in procesul de instruire şi educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara şi cea scolara
o constituie analiza pşihologica a activitatii scolare şi determinarea acelor capacitati intelectuale, afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare, deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa aşimileze cunostintele prevazute in clasa I.
Legătura dintre grădiniţă şi scoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care actionează in sfera
tehnologiei didactice. Este vorba de aşigurarea continuitătii in insăşi foloşirea metodelor şi procedeelor
didactice, in activitatea de invătare, precum şi de interventii in formele de organizare a procesului de
învăţământ in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invătătura, dominantă a varstei scolare este
prezentă in diferite forme şi la varsta prescolara,ca izvorand din neceşitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copilului pentru cunoastere. In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat şi ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu şcoala nu sunt mai putin importante cele care privesc
formele de organizare şi desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor
activitati comune cum ar fi: vizite la şcoala, vizita scolarilor in grădiniţă, serbari comune, plimbari şi
programe distractive comune, contribuie la atenuarea distantei dintre grădiniţă şi şcoala.Vizitele
prescolarilor in şcoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impreşie placuta şi puternica
pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Colaborand cu şcoala, educatoarea va putea sa-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscand rezultatele la invatatura şi purtare a
fostilor »elevi », iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insuşite in grădiniţă.

1176
 BIBLIOGRAFIE

§ Revista LABORATOR PRESCOLAR, Mihaela Paişi Lazarescu, Liliana Ezechil, editura V & Integral,
Bucuresti 2011;
§ Revista Învăţământul prescolar 2005

1177
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ , CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN REALIZAREA
EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

Prof.P.I.P:
Martiniuc Alina, Şcoala Gimnazială Nr.1 Ştiubieni

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani

1178
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregătitoare necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.

1179
 Colaborarea dintre grădiniţă - şcoală

prof.înv. primar Marusac Livia

Şcoala Primară nr. 3 Miron Costin

Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa , dat fiind "statutul" şi "rolul" de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi mai ales specificul învăţării care
îl angajează într-o nouă sferă a vieţii sale.
Copilul doreşte să devină şcolar, vrea să poarte însemnele de şcolar şi are chiar un început de
competenţă pentru activitatea şcolară, dar se constată totuşi că există încă un decalaj important între ceea ce
vor fi solicitările de tip şcolar pentru el şi ceea ce poate el realiza acum, în situaţia de preşcolar.
Aici trebuie intervenit educaţional pentru a reduce acest decalaj şi pentru a-i conferi o dimensiune optimă,
cu valori motivaţionale pentru copil, inducându-i energia necesară pentru a se angaja pe direcţia noilor
achiziţii.
Pregătirea copilului pentru şcoală nu se referă la a-l învăţa pe acesta să scrie, să citească sau să socotească mai
devreme, ci presupune a-l pregăti pentru o nouă modalitate de dobândire a unor cunoştinţe şi experienţe, a-l
ajuta să atingă o stare de disponibilitate pentru activitatea de învăţare, stare psihologică pozitivă necesară
momentului de debut şcolar.
Intrarea copilului în şcoală este un moment special pentru acesta, , angajându-l plenar pe copil, mobilizându-i
întreg mecanismul adaptativ. Noile exigenţe ale noului mediu, cel şcolar, se opun flexibilităţii şi libertăţii din
grădiniţă şi pot să îi pară copilului ca fiind constrângătoare chiar.
O depăşire mai puţin reuşită a acestei treceri de la grădiniţă la şcoală, poate duce la o dificilă adaptare a
copilului la cerintele şcolare .
Cerinţele actuale ale învăţământului pun cu pregnanţă problema unei legături strânse între grădiniţă şi
şcoală sub aspectul continuităţii muncii pentru aprofundarea cunoştinţelor şi deprinderilor acumulate de
către copii în grădiniţă, prin reluarea şi dezvoltarea lor apoi la şcoală. Raportul dintre grădiniţă şi şcoală trebuie
să fie un raport de continuitate ce vizează: planificarea, organizarea, obiectivele, conţinutul, metodele,
mijloacele, relaţia cadrul didactic-copil.
Încă de la vârsta preșcolară în condițiile jocului ca activitate dominantă, apar atât în cadrul acestei activități ,
cât și în forme special organizate, elemente ale muncii de învățare. Prin urmare, învățătura, dominantă vârstei
școlare, este prezentă și în cadrul grădiniței , ea izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea
copilului pentru cunoaștere. Pe de altă parte, o dată cu intrarea copilului în școală, chiar în condițiile învățăturii
ca activitate ce va deveni dominantă, se menține și jocul didactic ca activitate ce asigură un echilibru necesar, o
continuitate firească între cele două stadii, o adaptare treptată a copiilor .
Anumite activități din grădiniță ca: dezvoltarea vorbirii, cunoștințe despre natură, activitatea matematică,
educație fizică, educație muzicală vor fi continuate la alt nivel și la şcoală .
Intrarea și ieșirea din grupă , fixarea locului la măsuță, folosirea pauzei, deprinderea de a saluta și ținuta
vestimentară, deprinderea de a fi atent, de a răspunde numai când e întrebat și deprinderea de muncă
independentă constituie alte premise pedagogice ale pregătirii pentru viața școlară.
Pentru ca trecerea de la grădiniţă la şcoală să fie firească, activitatea educatoarelor şi a învăţătorilor trebuie să
se împletească ; fiecare din cei doi factori să aibă un element comun sub aspectul relaţiei cadru didactic- copil,
tonul puternic afectiv ce o caracterizează pe educatoare să se împletească cu relaţia mai pregnant autoritară
caracteristică învăţătoarei. De asemenea sub aspectul evaluării evoluţiei şi randamentului şcolar,
recompensele, simbolurile oferite de educatoare să se completeze cu evaluarea apreciată în calificative .
Există discontinuitate între activitățile din grădiniță și școală materializată în caracterul familial al sălii de grupă
la grădiniță și mai sobru al sălii de clasă la școală. Acest lucru poate fi înlăturat, dacă se menține o legătură
permanent ă între educatoare și învățător și invers. . Fiecare educatoare și fiecare învățător trebuie să stabilească
o corelare bună a cunoștințelor de la grădiniță cu cele de la şcoală , astfel încât să înlăture acea notă de
discontinuitate între cele două trepte de învățământ
Experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în
grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie

1180
plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea de contacte cu școala și cu
învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituția dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce
va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile
de școală.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoştinţă micuţilor elevi cu viitorul
învăţător , îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci când vor păşi pragul şcolii , să fie familiarizaţi cu
persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Bibliografie:
Bîrsănescu, Şt., Unitatea pedagogiei contemporane ca ştiinţă, Bucureşti, 1962.
Alexandru J., Cunoaşterea copilului preşcolar, Bucureşti 1992
„De la grădiniţă la şcoală”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti 1975
„Integrarea copilului în activitatea şcolară”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti

1181
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE , CONDIŢIE DE
BAZĂ ÎN REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI
COPILULUI

Învățător, Matei Elena – Aura,

Școala Primară Nr. 2 , Ștefănești

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul

instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea
influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se
manifestă chiar din primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce
unii elevi din clasa I nu fac faţă cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile la aceste
întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru
şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea
copilului ,nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi
prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de
cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date
fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,
noutatea condiţiilor de activitate şi mai ales specificul învăţării ca act complex
care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri
anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este
necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi
progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece
vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai
importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură
succesul la învăţătură şi care, în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul
dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, nu poate fi
structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea
copilului pentru startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate
sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de
modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii
respective şi modalităţile de realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se
poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe
şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura
acesteia cu ciclul şcolar elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se
manifestă tendinţa de creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,

1182
funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,
de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte sarcinile
părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,
experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă , de a lărgi
contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de
receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale
educaţiei fizice, estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor,
la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze
obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea
dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea
copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-
citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul
social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă
distinctă şi necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a
structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel
învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia
didactică în perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în
vedere eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic
pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa
I, susţinute şi de experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun
concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o
serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea
complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,
echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în
clasa I necesită o muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea
trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru
şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe
exersarea proceselor psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de
integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între
grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o
îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar
începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de
intrare a copilului în clasa I a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne
cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în special rolul de
pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a

1183
unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi
prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în
grădiniţă trebuie să răspundă la necesităţile educaţionale actuale, astfel încât
copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le se cere să repete
activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că
învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine copilul în vederea integrării
acestuia în normele didactice ale clasei I.

BIBLIOGRAFIE:

1. Apostol, V.,Rafailă, E., Ţugui, L., Jurebie, S.(1999), Modele orientative de lucru cu
preşcolarii, AllPedagogic, Bucureşti

2. Glava, A., Glava, C., (2002), Introducere în pedagogia preşcolară, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca;

3. Şchiopu, U., Verza, E., (1997), Psihologia vârstelor, E.D.P., Bucureşti;

1184
 PARTENERIATUL EDUCATIV ȘCOLAR – MIJLOC EFICIENT DE
COLABORARE A GRĂDINIȚEI CU ȘCOALA

Educatoare MATEI FODOR ANA

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.11 ALBA IULIA

Pregătirea copilului pentru școală este considerată tot mai mult ,,funcția majoră,, , obiectivul formativ final
al activităților instructiv-educative din grădiniță. Un rol important în pregătirea copilului pentru școală
revine îndeplinirii obiectivelor ce vizează componentele psihosociale ale personalității copilului și care
contribuie în mod direct la integrarea și adaptarea sa optimă în raport cu mediul de viață și activitatea
specifică școlară.Preocupările firești în acest sens se impun a fi amplificate prin colaborarea grădiniței cu
școala.
Din ansamblul obiectivelor grădiniței, cel mai important este dezvoltarea capacităților intelectuale,
punerea bazelor pentru conturarea unei personalități armonioase, cultivarea motivației afective față
de învățătură, în general, față de frecventarea școlii, în particular.
Grădinița și școala se află în raportul privilegiat de continuitate care implică în mod obligatoriu necesitatea
colaborării dintre educatoare și învățători, respectiv dintre preșcolari și școlari mici.
Atât pentru copii, cât și pentru părinți, trecerea de la grădiniță la școală este un pas dificil. La grădiniță,
copiii sunt încurajați să se manifeste liber, se respectă plăcerea copilului pentru ceea ce face, educatoarea
este mai atentă cu fiecare și îl înțelege. Școala însă, având obiective mai precise, este mai rigidă în
respectarea programului și a cerințelor didactice.Ea are așteptări clare privind ce anume trebuie să știe copiii
să facă atunci când intră în clasa pregătitoare sau direct în clasa I. Dar aceste așteptări este bine să fie
împărtășite și educatoarelor și părinților pentru ca pregătirea copiilor în vederea debutului școlar să se
petreacă în timp, să fie bine gândită și proiectată.
Este de așteptat ca acest proces de acomodare a copilului de 6-7 ani cu noul statut de școlar să fie înțeles și
în sens invers- respectiv de pregătire a școlii pentru a-i primi pe copii și a-i integra.
Dinamica schimbărilor prin care trece societatea, rapiditatea informațiilor care trebuie implementate din
mers în sistemul educațional ne-au determinat să găsim căi care să asigure o mai mare adaptare la realitățile
sociale.
Pornind de la argumentarea prezentată anterior, am inițiat și derulat un program de parteneriat educațional
cu Școala cu clasele I-VIII ,,Ion Agârbiceanu„ ,aflată în apropierea grădiniței, la care se duc majoritatea
copiilor noștri, sub un titlu generos și atractiv ,,Pas cu pas spre viața de școlar„ .
Activitățile în parteneriat vizează facilitarea acomodării copiilor cu mediul școlar, preșcolarii acomodându-
se cu specificul sarcinilor de școlar, căpătând mai multă siguranță și încredere în ei.
Aș prezenta în cele ce urmează câteva modalități concrete de colaborare cu școala în cadrul parteneriatului:
 „Ziua porților deschise”-activitate ce a presupus vizitarea școlii , a sălilor de clasă și desfășurarea
unor lecții la care preșcolarii au asistat observând astfel locul unde învață școlarii și amenajarea
spațiului ambiental;
 „Tot ce văd și tot ce este, mie-mi spune o poveste...”-școlarii au fost invitați să ia parte la o
activitate de lectură, ei fiind aceia care au expus povești accesibile pentru prietenii pitici;
 Am asistat împreună cu alte colege, la lecții ale claselor pregătitoare, I și a IV-a, pentru a
cunoaște unele strategii didactice ce se aplică la școală dar și pentru a cunoaște personalitatea
învățătoarelor la care vor învăța preșcolarii noștri;

1185
  ”Amintiri dragi...și noi am fost odată preșcolari”-au fost invitate învățătoarele și elevii din școala
primară să stea de vorbă cu viitorii școlari despre ce înseamnă viața de școlar și ce deziderate noi
au copiii odată cu dobândirea statutului de elev;
 Spre sfârșitul anului școlar am organizat întâlniri cu părinții pentru a se discuta diverse chestiuni
referitoare la școlarizare, prilej cu care aceștia să poată pune întrebările care îi frământă.Copiii au
fost invitați să facă un desen și să „scrie„ ori să dicteze câteva gânduri adresate viitoarei
învățătoare, oferindu-i acesteia informații despre ei, despre membrii familiilor și despre
activitățile preferate.
Încă din cadrul activităților la grupă am căutat să-i apropiem cât mai mult pe copiii preșcolari de
atmosfera specifică școlii. După ce am vizitat școala, unde învățătoarea și școlarii le-au vorbit despre ce
fac ei la școală și după ce au asistat la o lecție cu elevii clasei pregătitoare, le-am propus să ne jucăm și în
grupă „de-a școala„, timp de o săptămână.
Pentru aceasta am amenajat centrul de acivități JOC DE ROL ca pe o sală de clasă dintr-o școală,
așezând scăunelele în șiruri, masa educatoarei devenind catedra doamnei învățătoare. La „ora de citire”
copiii s-au ridicat în picioare și au povestit, pe rând, fragmente din poveștile cunoscute. De asemenea, le-
am spus că elevii recită multe poezii , clar și cu intonație. În „pauză”i-am lăsat însă liberi să zburde.
Copiii au aflat astfel, într-un mod relaxat și amuzant, câteva din viitoarele sarcini și conduite de școlari.
Proiectul de parteneriat educativ școlar s-a dovedit o foarte bună modalitate de colaborare a grădiniței cu
școala deoarece se creează o echipă formată din învățători și educatoare care au un țel comun, generator
de reală comunicare și colaborare.
Prin colaborarea permanentă cu școala, copiii au devenit mai sociabili, creând premisele integrării cu
succes în școală. Ei au avut,de altfel, posibilitatea de a învăța jucându-se și de a se juca învățând.

1186
 Colaborarea grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare – învăţător – profesor

Matei Maria

Grădiniţa ,,Prichindel”- Tecuci

,,Taina cea mare a fiinţei omeneşti e că în marginile ei poate cuprinde nemărginirea” ( N. Iorga)

Vârsta preşcolara este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici , educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia întregii
vieţi de mai târziu.
La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi
şcoala.
Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de cerinţe va duce
implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la soluţionarea problemelor
inerente care apar.
Grădiniţei, ca primă verigă a sistemului de învăţământ trebuie să i se acorde o mare atenţie. Învăţământul
preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoară după o programă
minuţioasă şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului preşcolar pentru
integrarea uşoară şi rapidă în activitatea de învăţare. Şi copilul preşcolar învaţă dar pentru el învăţarea este
un joc. Învăţarea şcolară,oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut, disciplină de muncă
riguroasă etc.

Educaţia preşcolară, instituţională este un act psihologic şi deosebit pentru egalizarea şanselor, pentru
perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie în vederea înlăturării eşecurilor şcolare şi a abandonului
şcolar.
Un rol important în debutul şcolar îl va avea întotdeauna instituţia preşcolară, ea fiind o etapă intermediară,
indispensabilă.
Integrarea copilului în forma de colectivitate preşcolară comportă un prim efort de adaptare la viaţa socială
şi totodată extinderea mediului social accesibil copilului.
În perioada preşcolară el îşi dobândeşte rolul său social într-o colectivitate şi obţine o altă dimensiune în
interiorul familiei. În colectivitate copilul stabileşte cu totul alte raporturi decât în familie:
- învaţă să se subordoneze unui program şi a unor activităţi comune ale colectivului din care face parte;
- stabileşte relaţii cu alţi copii învăţând să-şi domine emoţiile folosind relaţii de colaborare.
Integrarea copilului în şcoală presupune mai întâi formarea unor reprezentări corecte despre şcoala care să le
permită preşcolarilor o adaptare afectiv - motivaţională la mediul şcolar.
În scopul adaptării preşcolarului la mediul şcolar, al formării şi adâncirii reprezentărilor cu privire la şcoală
este necesar a se întreprinde acțiuni comune grădiniţă - scoală, cum ar fi:
- prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor in prima zi de şcoală,având ca invitaţi
elevii clasei I şi învăţătoarea lor;
- asistenţă la o activitate de citire,matematica,scriere;
- organizarea unor activităţi de evaluare-concursuri care au loc împreună cu clasa I (exemplu obiceiuri şi
colinde de Crăciun,concursuri sportive,1 iunie etc..);
- plimbări în jurul oraşului;
- excursii in tară
- dramatizări in care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
- confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente
concurând alături de şcolari se înlătură reticenţa preşcolarilor şi ii face să-şi încerce puterile, să demonstreze

1187
că sunt pregătiţi pentru şcoala.
Realizarea dezideratelor, a idealului educatoarelor este condiţionată de colaborarea mai strânsă între
grădiniţă şi şcoală. Activitatea educatoarelor şi învăţătorilor trebuie să se împletească. Tonul puternic afectiv
ce o caracterizează pe educatoare trebuie să se împletească cu relaţia mai autoritară a învăţătoarei.
Dădăceala exagerată nu ajută copiii, ii formează dependenţi de educatoare.
Trebuie să cântărim cu atenţie cât şi cum ii ajutăm pe copii. Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi
randamentului şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie să se completeze
cu evaluarea apreciată în calificative de către învăţător.
Un alt obiectiv în vederea integrării copilului în activitatea de tip şcolar constituie permanenta legătură
a grădiniţei cu familia - cea care constituie de fapt primul model al copilului.
Educaţia in familie ocupă un loc important în formarea 'puiului de om' care trebuie să găsească aici
condiţii de dezvoltare fizică, perceptivă, intelectuală, personală şi socială.
Din primii ani de viaţă, personalitatea 'adultului de mai târziu' prinde contur şi se manifestă prin
elemente concrete cum sunt: temperament, caracter, însuşiri, capacităţi, abilităţi şi aptitudini.
„Cei 7 ani de acasă ” sunt hotărâtori în procesul de adaptare şi integrare la viaţa socială şi aşa marcată de
influenţele mediului socio - economic. Familia este instituţia primordială unde copilul dobândeşte cea dintâi
şcoală a vieţii.
Nu întâmplător părinţii sunt gata să- şi spună cuvântul chiar şi în cele mai dificile probleme de educaţie.
Faptul este explicabil; de la părinţi au învăţat în primul rând tot ce ştiu până când copilul este adus intr-o
instituţie de învăţământ.
Familia trebuie să asigure sentimentul de confort şi siguranţă. O ambianţă frământată de tensiuni familiale,
lipsită de afecţiune, stare de indiferenţă, cu acte de violenţă vă duce la reacţii de inadaptare. Pentru
îndeplinirea dezideratelor comune grădiniţă-familie am recurs la câteva strategii specifice:
- stabilirea unor relaţii strânse cu familia copiilor pentru a cunoaşte mediul din care vin copiii, problemele
pe care le ridică aceştia ;
- implicarea părinţilor în soluţionarea unor probleme interne ale unităţii;
- prezentarea unor referate privind rolul pe care il are grădiniţa in. instruirea şi educarea copiilor in
pregătirea lor pentru şcoală;
- convorbiri zilnice prin care sunt puşi la curent cu toate achiziţiile sau eşecurile copiilor, la găsirea
împreună a unor soluţii viabile;
- implicarea părinţilor la îmbunătăţirea bazei didactico-materiale;
- activităţi demonstrative pregătite special pentru părinţi;
- serbări oferite părinţilor cu diferite ocazii.
Acestea au fost doar câteva dintre mijloacele pe care noi le-am utilizat frecvent în unitatea noastră sau
fiecare la grupa de preşcolari pe care o conduce . Buna colaborare între grădiniţă - familie - şcoală va avea
efecte pozitive şi durabile în timp asigurând performanţe educative notabile .

1188
 ,,Colaborarea grădiniţă-şcoală ! Relaţia educatoare-învăţător-profesor “

Prof. înv. preşc. Matei Nicoleta Corina

Grădiniţa P.P. Prichindel

Într-o societate aflată în schimbare, pentru care trebuie reconsiderate dimensiunile teoriei şi practicii
educaţionale, este firesc ca în central preocupărilor specialiştilor în domeniul educaţiei să stea identificarea
nevoilor de învăţare şi dezvoltare, precum şi strategiile optime de aplicare a acţiunilor instructive-educative
.
Experienţa dovedeşte că o atmosferă destinsă între agenţii educaţionali este facilitoare . De asemenea,
existenţa unor reguli commune, cunoscute şi fixate împreună, uşurează mult efortul educative .
Printre cele mai importante relaţii de parteneriat, poate fi menţionată releţia dintre părinţi şi grădiniţă.
Dacă părinţii sunt implicaţi în programul educative încă de la început, ei vor înţelege importanţa colaborării
cu grădiniţa şi cu educatoarele şi îşi vor forma deprinderea de a se interesa şi a sprijini activitatea pe care
copilul o desfăşoară în grădiniţă/ şcoală mai târziu .
Contactele dintre părinţi şi educatoare pot îmbrăca forma unor întâlniri collective desfăşurate în cadrul
formal al negocierilor dintre administratrea grădiniţelor şi asociaţiile părinţilor, al reuniunilor de informare a
părinţilor cu privire la conţinuturile şi metodele didactice, programul grupelor, al acţiunilor deschise pentru
părinţi, al atelierelor pentru lucrări practice cu părinţii .Într-un cadru informal, părinţii pot colabora cu
grădiniţa cu prilejul excursiilor, serbărilor, vizitelor, aniversărilor .
Relaţia părinţi-educatoare se referă la construirea unor relaţii positive între familie şi grădiniţă, la o
unificare a sistemului de valori şi cerinţe referitor la copil .
Efectele asupra copilului vor fi benefice, putând contribui la dezamorsarea unor problem înainte ca
acestea să devină necontrolabile .
Părinţii trebuie implicaţi permanent în activitatea grădiniţei şi nu doar când se ivesc problem . Părinţilor
trebuie să li se ofere frecvent informaţii referitoare la copil. Ei trebuie să ştie care este scopul programului
educative la care participă copilul lor, care sunt obiectivele urmărite şi să fie la current cu politicile
educaţionale ale grădiniţei .
Părinţii pot fi parteneri în educaţie pentru că deţin cele mai multe informaţii despre copiii lor . Pentru
realizarea parteneriatului este necesar ca părinţii să fie priviţi ca participanţi active, să fie atraşi în adoptarea
deciziilor, să se recunoască şi să se valorifice informaţiile date de ei despre copii, iar responsabilitatea să fie
împărţită între părinţi şi educatoare .
Parteneriatul educative grădiniţă-familie trebuie iniţiat de instituţia preşcolară, aceasta având autoritatea
social şi legislativă de a se ocupa de educarea copiilor, având totodată şi posibilitatea – prin pregătirea
psihopedagogică a cadrelor didactice – de a cunoaşte nevoile ,posibilităţile copiilor raportate la cerinţele
societăţii .
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care acţionează în sfera
tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea metodelor şi procedeelor
didactice, în activitatea de învatare ,precum şi de intervenţii în formele de organizare a procesului de
învăţământ în primul rând in lecţii. Astfel, este bine ştiut, ca învăţatura,dominanta a vârstei şcolare este
prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară,ca izvorând din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copilului pentru cunoastere.In clasa I învăţătorul foloseste jocul atât ca activitate de
învăţare, cât şi ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuităţii grădiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care privesc formele
de organizare şi desfăşurare a activităţii. În acest sens, experienta dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi
comune cum ar fi: vizite la şcoală ,vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune , plimbări şi programe
distractive comune,contribuie la atenuarea distanţei dintre gradiniţă şi şcoală.Vizitele preşcolarilor în şcoală
trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula dorinta
vie de a deveni şcolari.

1189
Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativă sub aspectele ei pozitive si negative cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtarea foştilor »elevi
»,iar învăţătorul va cauta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite în grădiniţă.
Pentru fiecare dintre noi, familia a jucat şi joacă un rol foarte important în vieţile noastre. Familia este
unicul grup social caracterizat de determinările naturale şi biologice, singurul în care legăturile de dragoste
şi consanguinitate capătă o importanţă primordială. J.S. Bruner considera că, admiţând ca toţi oamenii sunt
în esenţa lor umani, această umanitate este data de tipul de copilărie pe care l-au trăit. A. Berge considera
familia un fel de cooperativă de sentimente, care îndulceşte pentru fiecare membru, loviturile vieţii,
dispersând efectele asupra tuturor. Familia este primul grup social (mediul primar de socializare) din care
face parte copilul. Este una din cele mai vechi forme de comunitate umană, o instituţie stabilă, cu rosturi
fundamentale pentru indivizi şi pentru familie (M. Voinea, 1996). Mediul în care copilul se naşte, trăieşte
primii ani ai vieţii, se dezvoltă şi se formează pentru viaţa îl oferă familia. Ea are rolul central în asigurarea
condiţiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei, condiţii ce stau la baza structurării
personalităţii individului. Apariţia unei persoane micuţe în orice familie, care la început este complet
dependentă de adulţi şi iţi inspiră tandreţe aduce cu ea un enorm sens al responsabilităţii, privind modul în
care să o îngrijeşti şi s-o educi.
Părinţii sunt primii educatori deoarece ei sunt primii cu care copilul interacţionează constant încă din
prima zi a vieţii. Familia este modelul pe care copilul îl imită; modul de viaţă al familiei este
principalul reper în viaţă alcopilului, el este internalizat puternic în anii copilăriei. Comunicarea
intrafamilială influenţează decisiv dezvoltarea psihofizică a copilului, formarea personalităţiilui. Copiii îşi
observă proprii părinţi cum acţionează în rolul de părinţi. Ei sunt primele modele pentru modul încare să
acţioneze ulterior ca părinţi.Rezultatele unor cercetări făcute au demonstrat că dezvoltarea copilului este
influenţată în proporţie de 70,63%de familie. Grădiniţei îi revine rolul de partener în relaţiile ei cu familia –
acest rol derivă din faptul că este un serviciu specializat, cu cadre pregătite pentru realizarea sarcinilor
educaţiei copiilor cu vârste cuprinse între 3-6/7 ani .
În concluzie, putem spune că reuşita privind devenirea umană a copilului depinde de o colaborare
prodigioasă dintre factorii de bază educaţionali : grădiniţă ( şcoală) şi familie. De aceea , în cadrul acestui
parteneriat coresponsabil dorim să descoperim cheia unităţii de acţiune ce deschide porţile succesului
educaţional .

1190
 Colaborarea grădiniță-școală, în vederea întegrării şcolare a copilului

Prof. înv. primar Sultănica Matei

Şc. Gimnazială ,, Avram Iancu ”, Câmpia Turzii, Jud. Cluj

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și anevoios,
plin de urcușuri și coborâșuri, de încercări şi realizări, în care dascălul îi deschide porţile cunoaşterii şi îi
modelează personalitatea.

Grădiniţa şi şcoala sunt două instituţii importante implicate în procesul instructiv-educativ al copiilor, care
oferă servicii educaţionale, transmit cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori
recunoscute şi acceptate social. Între acestea trebuie să existe o colaborare funcţională, dar şi unitatea şi
continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea strânsă între educatoare şi învăţătoare.
Grădiniţa constituie o primă etapă fundamentală în dezvoltarea copilului mic,
nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune, de
exprimare oferită preşcolarului. Toate acestea stimulează curiozitatea copilului, dorinţa de explorare a
mediului în care trăieşte şi contribuie la extinderea relaţiilor sociale. La această vârstă copilul este receptiv,
sensibil, uşor impresionat de tot ce-l înconjoară, cu tendinţă accentuată de imitare, de descoperire a noului.
Intrarea copilului în şcoală este un moment important în viaţa sa, deoarece dobândeşte
,,statutul de elev”. Şcoala aduce şi elemente de noutate în ceea ce priveşte natura relaţiilor cu adulţii şi
colegii, condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea, responsabilităţile sporite, comunicarea extinsă cu
profesorii care predau religie, engleză, ed. fizică. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de
constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței, ci reprezintă o
continuare absolut normală a activității sale, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri
mult mai complexe decât cele din grădiniță. Şcoala însă, poate avea asupra copilului mic un impact
negativ, dacă acesta nu este pregătit din punct de vedere socio-emoţional de părinte, de educatoare, de
învăţător. Tranziţia de la grădiniţă la şcoală poate fi una dificilă pentru copil datorită schimbărilor multiple
care apar:

- schimbarea educatoarei cu învăţătoarea;

- prezenţa unui număr mai mare de profesori;
- introducerea sistemului de notare – calificativele;
- existenţa unui număr mai mare de discipline ;
- sporirea cantităţii de informaţie pe care copilul va trebui să o asimileze ;
- relaţionarea cu un număr mai mare de copii;
Este necesară pregătirea preşcolarului pentru aceste schimbări, prin vizitarea şcolii, înainte ca acesta
să fi dobândit statutul de elev în clasa pregătitoare. Experienţa mea ca învăţătoare, acumulată pe parcursul
celor trei decenii în care am preluat mai multe generaţii de elevi, îmi permite să vin cu câteva sugestii în
vederea unei adaptări şcolare cât mai eficiente:
- vizite ale preşcolarilor în şcoli, în vederea familiarizării cu specificul activităților desfășurate în
cadrul clasei de elevi;
- realizarea unor parteneriate şcoală – grădinită;
- schimb de experienţă în cadrul activităţilor metodico-ştiinţifice comune(şcoală-grădiniţă
- asistenţe reciproce la lecţii;
- prezentarea detaliată de către educatoare a fişei psihopedagogice ;
- dezbateri, între educatoare şi învăţătoare, pe tema integrării şcolare;
- activităţi extracurriculare comune: concursuri, serbări, voluntariat, jocuri, excursii.

Pentru a eficientiza adaptarea copilului în școală, e nevoie de o strânsă colaborare între școală și
grădiniță. Educatoarele şi învăţătoarele trebuie să găsească metode comune prin care să influenţeze

1191
dezvoltarea psihică a copilului în toate direcţiile sale, au obligaţia să cultive şi să întreţină emoţiile şi
sentimentele pozitive, să creeze şi să întreţină o bună dispoziţie a copilului, să realizeze echilibru între
activităţile de joc, de învăţare şi independente. Şcoală trebuie să asigure echilibru între lecţii şi elementul
distractiv, să creeze un mediu plăcut, cu săli de clasă vesele şi frumoase, cu mobilier adecvat, cu spaţiu de
joacă şi jucării, cu efective de elevi care permit desfăşurarea optimă a procesului instructive-educativ.

1. Bocoş, M., Chiş, V., Abordarea integrată a conţinuturilor curriculare, particularizări pentru învăţământul
primar ; Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj –Napoca, 2012

2. Glava, A. „Introducere în pedagogia preşcolară”, Editura Dacia, Glava, C. Cluj-Napoca, 2002

1192
 Referat: ”Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor”
Institutor Mazilu O. Maria
Grădinița cu Program Normal Cervenia
Jud. Teleorman

Învățământul este unul dintre domeniile de bază ale activității omenești, el trebuie să
răspundă unor cerințe aflate într-o continuă schimbare și transformare. Această instruire trebuie
să înceapă organizat de la cea mai fragedă vârstă, și anume, de la vârsta preșcolară.

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative

și are o importanță deosebită pentru procesul socializării copilului. Învățământul preșcolar are
menirea de a forma copiii sub aspect psiho-intelectual, fizic și socio-afectiv, pentru o cât mai
ușoară adaptare la activitatea de tip școlar, asigurând astfel continuitatea de la grădiniță la școală.

În grădiniță educația se realizează în mod organizat și sistematic, sub directa îndrumare a

educatoarei, după planul de învățământ și programa ce vizează continuitatea cu activitățile de tip
școlar pentru o mai bună și eficientă adaptare a preșcolarului la activitatea școlară.

Cerințele actuale ale învățământului pun problema unei legături strânse între grădiniță și
școală sub aspectul continuității muncii pentru aprofundarea cunoștințelor și deprinderilor
accumulate de copii în grădiniță, prin reluarea și dezvoltarea lor apoi în clasa pregătitoare și clasa
întâi.

Educatoarele care lucrează cu grupa preșcolară mare trebuie să cunoască cerințele

programei pentru clasa pregătitoare și clasa I spre a-i asigura baza care să-i permită preșcolarului
însușirea cunoștințelor clasei pregătioare și I,iar învățătorul care va prelua clasa pregătitoare
trebuie să cunoască programa grupei preșcolare mari pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini
în procesul de instruire și educare.

Învățătura, dominanta vârstei școalre este prezentă în diferite forme și la vârsta

preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru
cunoaștere. În clasa pregătitoare, învățătorul folosește jocul , atât ca activitate de învățare, cât și
ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.

1193
 Legătura dintre grădiniță și școală trebuie întărită pentru ca trecerea de la una la alta să
aigure continuitatea educației. Educatoarea și învățătoarea trebuie să colaboreze în mod constant
și să faciliteze integrarea copilului în mediul școlar.

În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi:

 Vizitarea unei școli în vederea cunoașterii de către copiii preșcolari a

acestei instituții;
 Vizitarea de către școlarii din clasa pregătitoare a unei grădinițe pentru a le
împărtăși copiilor de aici primele lor experiențe școlare;
 Prezentarea unor dvd-uri cu aspecte de la primirea copiilor în prima zi de
școală, având ca invitați elevii clasei pregătitoare și învățătoarea lor;
 Organizarea unor concursuri care au loc împreună cu clasa pregătitoare/I;
 Plimbări în jurul orașului/satului;
 Dramatizări în care rolul elevului este interpretat de copilul preșcolar;
 Confecționarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente, împreună cu
școlarii;
 Organizarea unor ședințe cu părinții în semestrul al doilea la care să fie
invitați și câțiva învățători, ce vor informa părinții asupra modului de pregătire al copiilor
pentru școală;
 Simularea în cadrul grădiniței a unor activități de tip școlar cu grupa mare;
 Urmărirea de către educatoare a copiilor deveniți școlari pentru sesizarea
progreselor în dezvoltare, sau a dificultăților pe care le întâmpină din cauza noilor
solicitări;
 Organizarea unor serbări comune;
 Realizarea unor activități metodice și cercuri pedagogice comune pentru
educatoare și învățători ori de câte ori apar probleme și solicitări care interesează ambele
instituții .

Pentru a se asigura continuitatea între grădiniță și școală, învățătorul trebuie să cunoască

pregătirea ce se realizează în grădiniță, iar educatoarea trebuie să se informeze asupra activității
de învățare ce se derulează în mediul școlar.

1194
 Prin realizarea primelor contacte cu școala și cu învățătoarea, copiii se vor familiariza din
timp cu instituția școlară, dar și cu cele mai importante persoane ale ei, învățătoarea și profesorii,
ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative ce le generează
ipostaza primei zile de școală.

BIBLIOGRAFIE:

 Alexandru J., Cunoasterea copilului prescolar, Editura revistei de pedagogie,

Bucuresti 1992
 „De la gradinita la scoala”, Culegere metodica editata de Revista de pedagogie
Bucuresti 1975
 „Integrarea copilului in activitatea scolara”, Culegere metodica editata de Revista de
pedagogie Bucuresti 1978

1195
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ- ŞCOALĂ

GRĂDINIŢA P.P. VINGA

PROF. MECEA LARISA

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei.

Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.

Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului
om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este
o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.

În cadrul unei comunităţi, grădiniţa şi şcoala sunt instituţii care asigură educaţia copiilor, dar
sprijină, în acelaşi timp preocuparea şi nevoia adulţilor pentru perfecţionare continuă şi învăţarea pe tot
parcursul vieţii.
Pentru realizarea unui parteneriat trebuie stabilite câteva forme de relaţionare necesare. Astfel,
trebuie respectate cele patru condiţii de realizare ale acestui proces: comunicare,
coordonare, cooperare şi în final, parteneriat. Aceste distincţii sunt importante pentru decizia privind
tipul de relaţionare pe care se poate miza, pentru un anumit partener din cadrul comunităţii

Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se
mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp,
scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii
în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.

Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul”
de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul
învăţării- act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri
anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Prin aceste colaborări, elevii conştientizează că în fiecare grup sau comunitate, oamenii se
deosebesc între ei prin trăsături fizice şi sufleteşti, că fiecare are propria lui fire şi se manifestă
comportamental diferit unii de ceilalţi. În activitatea educativă trebuie doar să ne asumăm iniţiativa şi să
conştientizăm faptul că parteneriatul educativ este benefic şi că toţi avem de câştigat.

1196
 Parteneriatul educațional grădiniță-școală,un parteneriat activ

Prof.Oana Medvedev
Colegiul Tehnic,,Dumitru Mangeron”-Bacău

Parteneriatul educațional este forma de comunicare, cooperare și colaborare în sprijinul copilului la

nivelul procesului educațional. El presupune o unitate de cerințe, opțiuni, decizii și acțiuni educative între
factorii educaționali.
Parteneriatul educațional se desfăsoară permanent și împreună cu actul educațional propriu-zis și se
referă la cerința ca proiectarea, decizia, acțiunea și evaluarea în educație să fie realizate în cooperarea și
colaborarea dintre instituții influente și agenți educaționali.
Dintre acești factori parteneriali se remarcă colaborarea între grădiniță și școală.Aceasta relație trebuie să
aibă o continuitate neîntreruptă,școala devenind o instituție de tip mentorat în coordonarea activităților
desfăsurate de gradiniță.
De ce ? Deoarece în rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare și învățare, instituția școlară dezvoltă
o serie de structuri de sprijin în favoarea copilului și a familiei. În același timp este nevoie de activități de
susținere în afara grupei și de activități de sprijin atât a copilului aflat în situații dificile sau de risc, cât și a
familiei și a cadrelor didactice.Astfel,structurile de sprijin ale instituției școlare merg pe linia cabinetelor de
asistență psihopedagogică, de consiliere, de rezolvare a unor probleme specifice (cabinete de logopedie și
orientare profesională) și a centrelor de resurse pentru familie sau cadre didactice preșcolare. Se dezvoltă
astfel. la acest nivel, programe specifice de sprijin individualizat și de grup pentru copii, parinti și cadre
didactice.
Grădinița eficientă realizează un parteneriat cu copiii, prin valorizarea și respectarea identității sale,
cu familia- prin cunoașterea importanței acesteia și atragerea în procesul didactic cu toate resursele
educative ale societății, pe care le identifică, le implică și le folosește activ.
Parteneriatul educațional grădiniță-școală devine optimizat când este întregit de o altă colaborare
benefică,cea a comunității.Astfel la nivelul grădinițelor au loc activități de religie, concepute de cadre
didactice cu avizul specializat al preoților din parohie. Copiii participă de sărbători la slujbele religioase,
împartașindu-se. Se subliniază dorința copiilor de a fi in legătură permanentă cu obiceiurile sfinte de-a
lungul anului. Ei sunt entuziasmați și participă cu placere la sărbatorile prilejuite de Crăciun și Sfintele
Paști.
Un alt aspect al colaborării grădiniță-școală ar fi desfășurarea unor activități în comun(proiecte
educaționale,excursii tematice,invitarea unor cadre didactice pentru a susține activități
interdisciplinare,etc).De exemplu,în promovarea valorilor istoriei naționale ,la grădiniță se pot promova
parteneriate active cu instituții culturale(muzee,arhive etc)iar specialiști în domeniu,cadre didcatice pot
desfasura în cadrul gradinițelor activități cu specific,de dezvoltare a cunoașterii trecutului istoric și a
identității naționale în rândul copiilor,de la vârste fragede.Aceste colaborări pot avea diferite aspecte, de la
simple jocuri de familiarizare cu istoria,până la scurte proiecții tematice care pot dezvolta conștiința la
copii,excursii tematice etc.
Același sistem al colaborării interdisciplinare între instituțiile școlare poate fi aplicat și în predarea
altor discipline sau familiarizarea elevilor preșcolari cu aceste aspecte.
Termenul de parteneriat presupune realizarea unei alianțe pentru atingerea unor obiective comune.
Pentru ca parteneriatul să funcționeze este nevoie de respect, încredere reciprocă, consens cu privire la
scopurile acțiunii și strategiilor de atingere a acestora și de asumarea în comun a drepturilor și
responsabilităților.
Parteneriatul dintre grădiniță-școală reprezintă o prima experiență relațională și de colaborare cu persoanele
profesioniste în domeniul educației. Cei mai multi profesori,specialiști manifestă deschidere, dorința de a
colabora cu personalul grădiniței.
Colaborarea cu școala este foarte importantă întrucât în această instituție va continua educația
copilului. Parteneriatul grădiniță-școală are ca scop primordial identificarea celor mai eficiente căi de
adaptare a copiilor la noul mediu educativ. Parteneriatul se poate concretiza prin schimburi de experientă
între învătători,profesori și educatori (lecții deschise, mese rotunde, ateliere de lucru etc.), activități comune

1197
la care să participe copiii și părinții (vizite la școală, proiecte educative de genul „Săptamâna lecturii“, „Ziua
porților deschise“ , „Școlar pentru o zi“ etc.).
Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes la
şcoală şi, mai târziu, in viaţă. Atunci când părinţii, elevii si ceilalţi membri ai comunităţii se consideră unii
pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe sa funcţioneze.
Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţiala în organizarea şcolii şi a clasei de elevi. Ele nu mai
sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor
publice.
Parteneriatul are un rol deosebit în funcţionarea gradiniței, în îndeplinirea obiectivelor acesteia şi se poate
realiza astfel:
Ajută educatorii în munca lor
Perfecţionează abilităţile şcolare ale elevilor
Îmbunătăţesc programele de studiu si climatul şcolar
Îmbunătaţesc abilităţile educaţionale ale copiilor
Facilitează legătura dintre familii, personalul şcolii şi al comunitaţii
Oferă servicii şi suport logistic si de documentare sau exemple de bune practici
Creează o atmosfera mai sigura în institutia scolara-gradinita
Ajută la managementul gradinitei
Scopul creării unor astfel de parteneriate este dorinţa comună de a ajuta elevii să obţina rezultate foarte
bune în acumularea cunoştinţelor la şcoală, ca să poată reuşi să paşească pe treptele superioare ale invaţării
şi pentru pregătirea lor de viitori adulţi.
Dacă cele două medii educaţionale – şcoala şi gradinita – se completează şi se susţin, ele asigură într-o
mare măsură bună integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială. Binefacerile
sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă si depăşirea stereotipurilor şi continuând cu
identificarea intereselor comune în beneficiul copiilor. Cercetările confirmă că indiferent de mediul
economic sau cultural al familiei, când scoala si gradinita sunt parteneri în educaţia copiilor lor, rezultatele
determină performanţa elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, reducerea ratei de abandon şcolar si
scăderea fenomenului delicvenţei.

Bibliografie:
1. Robu, Maria, „Empatia în educaţie”, Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008
2. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan,Negreţ Dobridor Ioan, „Prelegeri pedagogice”, Editura Polirom, Iaşi,
2001
3. Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat în educaţie”,Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004
4. Nicola, Ioan, „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000

1198
 Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor

Profesor pentru învațământul preșcolar

Meianu Aurelia

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către
școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest
lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală. Frecventarea
grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important
în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de
constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o
continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri
mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare.
Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim– dezvoltarea
personalităţii copilului.
Pregătirea pentru școală presupune ,alături de obținerea de către copii a unei stări de disponibilitate
pentru activitatea de învățare de tip școlar și familiarizarea acestuia cu caracteristicile și implicațiile statutului
și rolului de elev,cu natura relațiilor cu adultul și cu colegii ,cu condițiile mediului școlar
Având în vedere că grădinița și școala reprezintă două trasee educative succesive,dar părți ale unui
proces care trebuie să rămână în ansamblu unitar,legătura dintre respectivele instituții se cere întărită pentru ca
trecerea dintr-una într-alta să asigure continuitatea proiectelor și finalizarea lor adecvată.
Având conștiința acestui fapt personalul didactic din cele două instituții urmează să caute împreună
acele prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat al școlii.
Deși ocaziile de relaționare ale grădiniței cu școala sunt puține,vizita copiilor împreună cu educatoarea în
instituțiile locale este în instituțiile școlare un demers foarte util în scopul mai sus amintit.
Pentru a-și atinge scopul și a crea impresii plăcute și puternice ,vizita în școală trebuie pregătită riguros
și eventual precedată de o discuție cu copii în care educatoarea le explică rostul parcurgerii programelor școlare
a materiilor ce se predau caracteristicile atributelor școlarității: a avea ghiozdan a primii calificative,a-ți face
temele.Aceste discuții vor înlesnii observarea în timpul vizitei a diferențelor dintre grădiniță și școală și vor
stimula dorința copiilor de a deveni școlar.
Se înțelege că pentru,asigurarea continuității între cele două medii educaționale este necesar ca
învățătoarele să cunoască pregătirea ce se realizează în grădiniță,iar educatoarele trebuie să se informeze
asupra dinamicii cerințelor ce se formulează în mediul școlar.
Multitudinea relațiilor pe care grădinița le stabilește cu mediul socio-educațional apropiat situează
instituția de educație preprimară într-un context de determinări reciproce menite să asigure eficiența și

1199
optimizarea procesului educațional.Grădinița devine astfel un centru de educație care lucrează în beneficiul
copiilor,al famiilor și al comunității.
Desigur, lăsăm loc spontaneității și actului liber,valorificând fiecare moment,ținem cont că „fiecare
învață de la fiecare” și că schimbul de idei sau sentimente antrenează întreaga personalitate a protagoniștilor.
Numai acționând unitar vom asigura caracterul de continuitate al conținutului,formelor și mijloacelor
de instruire și educare a copiilor, facilitând în mod evident condițile de adaptare și integrare al lor la noile
cerințe impuse de noul curriculum, la realitatea contemporană.

1200
 Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător- profesor

MEIROSU IONELA
GRADINITA IANCA

Vârsta preşcolară a fost şi va rămâne pentru copii, temelia educativă a întregii vieţi.
Acest lucru se poate aplica şi demonstra, chiar acum în zilele noastre. Pornind de la
această premisă, putem susţine faptul că la o evoluţie pozitivă a copilului, unul dintre cei
mai importanţi factori este grădiniţa. Fiind prima verigă a sistemului de învăţământ, ea
reprezintă un element crucial în procesul, dar şi în dezvoltarea fizică, psihică şi
emoţională a copilului. Un rol foarte important în realizarea cu succes a acestui proces îl
are educatoarea. Rolul acesteia este să promoveze, să coordoneze şi să dirijeze întregul
proces educativ. Menirea fiecărei educatoare este de a şi-l face pe copil partener în
demersul educativ. Ea trebuie să susţină şi să consolideze dezvoltarea şi comportamentul
copilului, raporturile cu sine şi cu ceilalţi, astfel încât acesta să poată atinge momentul
când îşi formulează singur reguli şi principii.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar
prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune
oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea
câmpului de relaţii sociale,si il pregateste pentru scoala
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, dat
fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea
condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act complex, care il angajează intr-o
nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice, presupune mai intâi formarea unor prezentari
corecte despre scoala care sa le permita preşcolarilor o adaptare afectiv-motvationala la
mediul scolar .
În scopul adaptarii preşcolaruiui la mediul şcolar, al formarii şl adancirii reprezentarilor
cu privire la scoala este necesar a se intreprinde actiuni comune gradinita-
Cum ar fi
-prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor in prima zi de
scoala,avand ca invitati eievii clasei 1 şi invatatoarea lor;
-asistenta la o activitate de citire,matematica,scriere;
- organizarea unor activitati de evaluare-concursuri care au ioc impreuna cu clasa 1
(exemplu obiceiuri şi colinde de Crăciun,concursuri sportive,1 iunie etc);
-plimbări in jurul oraşului;
-excursii in tară
-dramatizări in care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
-confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente
Concurând alături de şcolari se inlătură reticenţa preşcolarilor şi ii face să-şi incerce
puterile, să demonstreze că sunt pregătiţi pentru şcoala.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din
grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin
colaborarea educatoare-învăţătoare-profesor.

1201
 În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în
grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera
cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este
considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera
sentimentelor şi a personalităţii copilului.
În cadrul colaborării educator-învăţător-profesor aceştia trebuie să fixeze obiectivele care
vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării
inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea
creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care
privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta
dovedeste ca desfasurarea unor activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita
scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme distractive
comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in
scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica
pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.

1202
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ! RELAȚIA EDUCATOARE-
ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR

Prof. înv. preșcolar Mercan-Stanciu Steliana

Grădinița Dealu-Frumos, Pietroșița

Omul este în interacțiune continuă cu mediul înconjurător și cu societatea în

mijlocul căreia trăiește. În contextul acestei interacțiuni, el asimilează permanent noi
noțiuni și cunoștințe, valorifică diverse mijloace de comunicare interumană, este pus în
fața diferitelor situații, asumându-și astfel un rol activ bine definit în cadrul societății.
Mediul social este principalul contribuitor la dezvoltarea unui individ, la conturarea
trăsăturilor sale de personalitate. Acest proces al creionării și dezvoltării personalității
este, însă, unul îndelug, iar buna lui realizare depinde de câteva instituții importante și
indispensabile: familia, grădinița, școala, instituțiile culturale, toate acestea coroborate cu
mijloacele moderne de informare.
Familia reprezintă cel dintâi factor educativ în viața copilului, fiind prima care
contribuie semnificativ la devenirea și dezvoltarea lui. Influența familiei este definitorie,
mai ales în decursul primilor ani de viață, însă, ulterior, o dată cu intrarea copilului în
grădiniță, educația și modelarea personalității celui mic sunt puse în mainile
profesioniștilor și se realizează conform unei metodologii şi unui curriculum specific
vârstei copilului.
Un reper important în actul educativ îl reprezintă colaborarea dintre grădiniță și
școală, două trasee educative succesive, care sunt parcurse, în mod inevitabil, de copii.
Această colaborare are la bază un obiectiv major – realizarea unui învățământ unitar și a
unei continuități între cele două trepte de învățământ. În acest fel, copiii se vor adapta
mai ușor și cu mai mult succes la particularitățile clasei I, iar tranziția va avea un ritm
firesc, natural, fără factori perturbatori și fără să afecteze negativ copilul.
Debutul şcolar presupune un anumit nivel de dezvoltare psihică, intelectuală şi
morală a copilului, solicită dobândirea unor priceperi, deprinderi, şi capacități. Primul pas
către școlaritate reprezintă un prag ce implică multiple aspecte psihologice specifice
adaptării școlare, iar de acest lucru depinde întreaga perioadă pe care copilul o va petrece
în școală.
Grădinița oferă posibilitatea preşcolarilor de a dobândi pregătirea necesară pentru
începerea activității școlare. Menirea ei este de a contribui la dezvoltarea optimă a
memoriei, gândirii, imaginației și vocabularului, pentru o cat mai ușoară adaptare la
activitatea de tip școlar, asigurând astfel continuitatea de la grădiniță la școală. În
grădiniță, se formează baza de cunoștințe necesară nivelului superior - școala. Pe lângă
cunoștințe, reprezentări, noțiuni, preșcolarul trebuie să își dezvolte și o serie de
deprinderi, precum: deprinderea de a ține creionul în mână, de a număra, de a compara
două mulțimi, de a modela, desena, de a rezolva o sarină. De asemenea, el trebuie să
stăpânească mișcările fundamentale – mersul, alergatul, săritul, aruncatul etc.
Educația copilului nu trebuie privită fragmentar. El însuși este un tot unitar, un
ansamblu de trasături supuse modelarii, o entitate în curs de transformare și dezvoltare.
Prin urmare, condiția esențială a dezvoltării copiilor și a atingerii unui nivel educațional

1203
corespunzător o reprezintă crearea unei legături funcționale strânse între grupa
pregătitoare și clasa I. Realizând diferite activități care să implice, deopotrivă, preșcolarii
și școlarii clasei I, se va crea o punte de legătură, iar copiii vor fi încurajați și îndrumați să
colaboreze, să participe activ, să respecte o serie de reguli și să înțeleagă normele de
conviețuire socială, precum și importanța adaptării propriului comportament la cerințele
grupului cu care vin în contact.
În acest scop, personalul didactic din cele două instituții va căuta permanent
prilejuri de colaborare și cooperare, care să ușureze integrarea ulterioară a copilului
preșcolar în mediul școlar.
Educatoarea poate avea în vedere vizitarea școlii împreună cu grupa de preșcolari;
astfel, aceștia vor avea ocazia de a observa îndeaproape un cadru până atunci nou și își
vor face o imagine de ansamblu a ceea ce îi va aștepta în viitorul apropiat. Vizitele
repetate îi vor familiariza cu atmosfera și mediul școlar, le vor stimula curiozitatea și
dorința de a cunoaște mai mult. De asemenea, elevii clasei I îi pot vizita pe preșcolari, în
grădiniță, împărtășind cu aceștia detalii și impresii despre primele lor experiențe ca și
”școlari”.
Colaborarea între grădiniță și școală se poate realiza și prin intermediul unor
serbări sau al altor activități comune. În acest context, preșcolarul este stimulat să
socializeze, să interpreteze roluri, să dezvolte relații de colaborare eficientă cu colegii din
clasa I.
Îndeplinirea unor sarcini comune conturează relații de interdependență, de
conlucrare, încurajează spiritul de echipă, simțul responsabilității și, în același timp,
contribuie la conturarea personalității fiecărui copil.
O altă metodă de manifestare a colaborării dintre grădiniță și școală este prin
simularea, în cadrul grădiniței, a unor activități de tip școlar. În vederea realizării
acestora, educatoarea trebuie să se informeze asupra dinamicii cerințelor ce se formulează
în școală, colaborând activ cu învățătorul.
Părinții pot fi informați asupra modului de pregătire a copiilor pentru școală,
precum și asupra cerințelor pe care noul mediu de învățământ le impune, prin intermediul
ședințelor, la care vor lua parte și învățătorii, în scopul eficientizării relației grădiniță-
școală-familie. De o deosebită importanță este cunoașterea mediului familial al copilului,
a particularităților de dezvoltare a acestuia, în vederea realizării unui proces de
învățământ individualizat în grădiniță și, mai apoi, în școală.
Prin urmare, copilul trebuie învățat că școala nu este o constrângere, nici o
modalitate de încetare a jocului ori a celorlalte activități plăcute lui, ci aceasta constituie
o treaptă superioară, având capacitatea de a realiza jocuri mult mai complexe și mai
instructive decât cele din grădiniță. Pentru a înlesni tranziția grădiniță-școală, cele două
instituții și reprezentanții lor trebuie să colaboreze activ, menținând o legătură cât mai
strânsă și implicând în această colaborare și familia. Doar în acest fel, evoluția copilului
va fi una favorabilă și orientată înspre succes.

1204
 Colaborarea grădiniță-școală! Relația educator-învățător-profesor

Prof. Înv. Primar Mesaroș Aurelia

Școala Gimnazială ,,N. Titulescu”, Cluj-Napoca

Colaborarea grădiniță-școală este foarte importantă în procesul instructiv-educativ, întrucât grădiniță

trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului nu doar prin conținutul științific al
procesului de învățământ, ci și prin libertatea de acțiune oferită preșcolarului, care îi stimulează interesele de
cunoaștere și contribuie la lărgirea câmpului de relații sociale.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară crearea în grădiniță a unor
condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese, întrucât vârsta preșcolară este considerată una dintre
cele mai importante perioade psihogenetice datorită progreselor în toate planurile și în special în sfera
sentimentelor și a personalității copilului. Rolul principal al învățământului preșcolar este pregătirea
copilului pentru startul școlar, și se află într-un accelerat proces de modernizare. Grădinița presupune
sistematizarea și integrarea cunoștințelor, experiențelor și influențelor dobândite în primii ani de viață,
lărgirea contactelor cu lumea exterioară, dezvoltarea capacităților și modalităților de receptare a informației.
Educația preșcolară este considerată o treaptă distinctă și necesară a procesului de învățământ, dar și
parte integrantă a structurilor educative globale ca primă fază a educației permanente.
Pregătirea copilului preșcolar pentru școală presupune intensificarea și accelerarea întregului proces
de învățământ. Sprijinirea viitoarei activități școlare o realizează grădinița, scopul final al activității ei fiind
pregătirea multilaterală a copilului pentru munca în școală prin intermediul a două forme specifice: jocul
urmat îndeaproape de învățare.
Jocul reprezintă forma cea mai importantă prin care copilul mic primește informații, iar învățarea, la
nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acțiunii în cel
al vorbirii. Activitățile de învățare dirijată din grădiniță pregătesc preșcolarii pentru lecția din școală.
Principalele forme de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natură psihopedagogică care contribuie la asigurarea continuității între
grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului. Relația dintre grădiniță și școală se
realizează și prin măsuri de ordin pedagogic. Este vorba de asigurarea continuității în folosirea metodelor și
procedeelor didactice în activitatea de învățare.
Prin stabilirea contactelor cu școala, cu învățătorii copiii se vor familiariza cu mediul, cu cele mai
importante personaje ale ei, ceea ce contribuie la reducerea stărilor afective negative pe care le generează
prima zi de școală.
În concluzie, cooperarea educator-învățător își are temeiul în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar.

Bibliografie

• Ezechil, L., Păiș – Lăzărescu, M., Laborator preșcolar, Editura V și I Integral, București.
• http://www.serigroup.com

1205
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ - ŞCOALĂ

Prof. înv. primar : MICU SANDA

Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” - Deva

Copilul este un mic univers, iar cresterea şi devenirea lui ca adult reprezinta un drum lung si sinuos, plin
de urcuşuri si coborâşuri, al cărui aspect central îl repreyintă personalitatea în toate aspectele ei. Pasul către
şcolaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării şcolare, iar acest
lucru imprimă o direcţie generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în şcoală. Frecventarea
grădiniţei de către copil, alături de crearea unei imagini pozitive a şcolii în ochii micului om au un rol
important în adaptarea cu succes a copilului în şcoală.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Şcoala este o rampă de lansare în viaţă, un grup social care are o unitate şi o fizionomie proprie ( E
Durkheim).
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii , noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul
învăţării - act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri
anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi
afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.

1206
 Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregătitoare necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa mare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât
şi şcolar începător.
În scopul adaptării preşcolarului la mediul şcolar, al formării şi adâncirii reprezentărilor cu privire la
şcoală este necesar a se intreprinde acţiuni comune grădiniţă – şcoală.
Concurând alături de şcolari se înlătură reticenţa preşcolarilor şi îi determină să-şi incerce puterile, să
demonstreye că sunt pregătiţi pentru şcoală. Realizarea dezideratelor, a idealului educatoarelor este
condiţionată de colaborarea mai strânsă între grădiniţă şi şcoală. Activitatea educatoarelor şi a învăţătorilor
trebuie să se impletească, tonul puternic afectiv ce o caracterizează pe educatoare trebuie să se împletească
cu relaţia mai autoritară a învăţătoarei.
Buna colaborare între grădiniţă – familie – şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp, asigurând
performanţe educative notabile.
La reuşita copilului în viaţa contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi
şcoala. Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de cerinţe
va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea
problemelor inerente care apar.

1207
 Importanța comunicării între învățător și profesorul de limba engleză

Ministerul Educației a introdus limba engleză ca materie obligatorie în trunchiul comun

chiar de la clasa pregătitoare din anul 2013. Această materie era deja studiată totuși în cele mai
multe școli ca materie opțională, dar apariția clasei pregătitoare în cadrul ciclului primar a adus o
noutate și pentru părinți, și pentru profesorii de limba engleză, care brusc au început să predea
unor copii care doar cu câtva timp înainte erau considerați preșcolari. Desigur ca metodele
folosite ar trebui să fie unele adecvate vârstei copiilor.
S-a observat însă o încordare uneori justificată din partea părinților, care în majoritatea
cazurilor au trecut print-un sistem de educație comunist în care predarea unei limbi străine
începea de la vârsta de 12 ani, folosind metode adecvate secolului al IXX-lea. Astfel, ei nu
înțeleg cum copilul poate învăța limbi străine jucându-se, desenând, vizionând desene animate,
colorând, cântând și dansând într-o oră de curs unde profesorul nu vorbește decât în limba
engleză. Mai mult, de cele mai multe ori au așteptări foarte nerealiste de la profesor, de la ora de
curs, dar și de la propriul lor copil. De cealaltă parte, profesorul de limba engleză va spune ca
folosește metode comunicativ-participative, că folosește proiectele pe grupe, creând un mediu
prietenos în care copilul sa se simtă în siguranță și astfel să își dezvolte abilitățile de comunicare.
Pentru că ora de engleză este o singură dată pe săptămână, aceste două părți cu vederi
diametral opuse nu se întâlnesc niciodată. Puntea lor de legătură este, sau ar trebui să fie de cele
mai multe ori profesorul de învățământ primar, adică învățătorul. Acesta este cel care, în primul
rând, cunoaște elevii din punct de vedere psihologic, comportamental dar și intelectual și poate
ajuta profesorul cu informații valoroase pe care acesta nu le poate aduna în cele 35 de minute de
predare. De asemenea el poate invita profesorul de specialitate la ședințele cu părinți pentru a
clarifica eventuale nelămuriri, pentru a oferi sugestii de continuare acasă a studiului limbii
străine, sau pur și simplu pentru a se cunoaște și a crea premisele unui dialog. De asemenea poate
organiza împreună cu profesorul de limba engleză activități cum ar fi serbările sau lecțiile
deschise la care să fie invitați toți părinții.
Comunicarea și participarea acestor trei părți, învățătorul, profesorul de specialitate și
părintele poate duce la o mai bună înțelegere, desfășurare, dar mai ales succes al procesului
educațional.
Profesor Mihaela Băjenaru, Școala Gimnazială “Vintilă Brătianu”, Ștefănești, Argeș

1208
 Grădiniţa şi şcoala – parteneri în educaţie

Mihai Anamaria – prof. înv. preşcolar Grădiniţa PP nr. 9 Iaşi

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei.
Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului
om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este
o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se
mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp,
scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii
în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Grădiniţei, ca primă verigă a sistemului de învăţământ trebuie să i se acorde o mare atenţie.
Învăţământul preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoară după o
programă minuţioasă şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului
preşcolar pentru integrarea uşoară şi rapidă în activitatea de învăţare. Şi copilul preşcolar învaţă dar pentru
el învăţarea este un joc. Învăţarea şcolară, oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efor susţinut, disciplină
de muncă riguroasă etc.
Educaţia preşcolară, instituţională este un act psihologic şi deosebit pentru egalizarea şanselor,
pentru perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie în vederea înlăturării eşecurilor şcolare şi a
abandonului şcolar. Un rol important în debutul şcolar îl va avea întotdeauna instituţia preşcolară, ea fiind o
etapă intermediară, indispensabilă. Integrarea copilului în forma de colectivitate preşcolară comportă un
prim efort de adaptare la viaţa socială şi totodată extinderea mediului social accesibil copilului. În perioada
preşcolară el îşi dobândeşte rolul său social într-o colectivitate şi obţine o altă dimensiune în interiorul
familiei. În colectivitate copilul stabileşte cu totul alte raporturi decât în famile: învaţă să se subordoneze
unui program şi unor activităţi comune ale colectivului din care face parte; stabileşte relaţii cu alţi copii
învăţând să-şi domine excentrismul folosind relaţii de colaborare
Integrarea copilului în şcoală presupune mai intâi formarea unor reprezentări corecte despre şcoală
care să le permită preşcolarilor o adaptare afectiv-motivaţională la mediul şcolar.
În scopul adaptării preşcolarului la mediul şcolar, al formării şi adâncirii reprezentărilor cu privire la
şcoală este necesar a se întreprinde acţiuni comune grădiniţă-şcoală, cum ar fi:
● prezentarea unor filmări video cu aspecte de la primirea copiilor în prima zi de şcoală, având ca invitaţi
elevii clasei I (pregătitoare) şi învăţătoarea lor;
● asistenţă la o activitate de citire, matematica, scriere;
● organizarea unor activitati (obiceiuri şi colinde de Crăciun, concursuri sportive, 1 iunie etc) care au loc
împreună cu clasa I ( pregătitoare)
● plimbări în jurul oraşului;
● dramatizări în care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
● confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente.
Realizarea dezideratelor educatoarelor este condiţionată de colaborarea strânsă între grădiniţă şi
şcoală. Activitatea educatoarelor şi învăţătorilor trebuie să se împletească. Tonul puternic afectiv ce o
caracterizează pe educatoare trebuie să se împletească cu relaţia mai autoritară a învăţătoarei. Dădăceala
exagerată nu ajută copiii, îi formează dependenţi de educatoare. Trebuie să cântărim cu atenţie cât şi cum îi
ajutăm pe copii. Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi randamentului şcolar aprecierile, recompensele,
simbolurile oferite de educatoare trebuie să se completeze cu evaluarea apreciată în calificative de către
învăţător.
Un alt obiectiv în vederea integrării copilului în activitatea de tip şcolar constituie permanenta
legătură a grădiniţei cu famiiia-cea care constituie de fapt primul model al copilului.

1209
 Educaţia în familie ocupă un loc important în formarea viitorului şcolar, care trebuie să găsească aici
condiţii de dezvoltare fizică, perceptivă, intetectuală, personală şi socială.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educatoare-învățător aceștia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de
calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
● o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare şi formare a personalițătii umane, conlucrarea și
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
● cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător, îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii, să fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării, şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras-Postica, Editura PRODIDACTICA,
Chisinau, 2010;
- “Învăţare şi dezvoltare”, Pantelimon Golu, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985
- “Copilul, familia şi grădiniţa”, Magdalena Dumitrana, Editura Compania, Bucureşti, 2000
- Revista Învăţămantul Preşcolar, nr.1/2011
- Revista Învăţământul Preşcolar nr.1-2/1997

1210
 ”Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor”
Educatoare MIHAI DORINA
GPN ”Floare de colț”, Câmpulung Moldovenesc

"Menirea unui educator/învățător/profesor nu este să creeze copii/elevi asemeni imaginii lui,

ci să ajute copiii/elevii să își creeze propria lor imagine" – Anonim

Este cunoscut faptul că educarea copilului este un lucru gingaș, care presupune mult
tact și care atrage după sine o serie de factori importanți cum ar fi: familia, grădinița, școala și
societatea în general. Pentru a obține o educație și o formarea a copilului la nivelul cerințelor
programelor preșcolare și școlare, trebuie să existe o colaborare eficientă și fructuoasă între
educatoare-învățător-profesor.
Dezvoltarea personalității copilului are loc în prezența și sub influența a unor trei mari
grupe de factori determinanți, care se află într-o relație de interdependență: ereditatea, mediul
și educația. Educația copilului suferă în mică măsură influențele ereditare, dar are antene
funcționle în comportamentul părinților, relația copilului cu familia fiind una de durată,
conștientă, fundamentată pe legături afective care au la bază căldura căminului și înțelegerea.
Și, pentru că educarea unui copil nu se poate realiza fragmentat, distinct, în cadrul
familiei și a grădiniței/școlii, ea se realizează ca un tot unitar, prin colaborarea dintre factorii
implicația, și anume: părinți-educatoare-învățător-profesor. Așadar, pentru a cunoaște mai
bine mediul din care provin copiii, educatoarele efectuează vizite la domiciliul acestora pentru
a le cunoaște familia, gradul de instruire pedagogică, convingerile morale și religioase și nu în
ultimul rând modul de comportare a membrilor familiei. Cu prilejul acestor vizite reușim să
stabilim un dialog cu părinții, care ne permite să cunoaștem copilul sub toate aspectele
dezvoltării sale: fizică, intelectuală, afectivă, morală, empatică. Aceste discuții cu familia,
precum și consilierile periodice și participarea părinților la diferitele activități din grădiniță
(lecții deschise, serbări ocazionale, cursuri pe diverse teme) ajută la realizarea unității de
măsuri și de cerințe educative dintre familie și grădiniță.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar
prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind
,,statutul” şi ,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de
activitate şi, mai ales, specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga
sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi
deprinderile dobândite anterior.
Mai departe, pentru o integrare optimă a copiilor în activitatea școlară, am ținut și
ținem în permanență legătura cu doamnele învățătoare de la școlile generale din Municipiul
Câmpulung Moldovenesc. Am consultat programa pentru clasa pregătitoare și am încercat,
împreună cu copiii, să înțelegem și să parcurgem pașii pentru a ajunge pregătiți pe băncile
școlii. Totodată, am invitat doamnele învățătoare să participe la activități desfășurate în

1211
grădiniță, oferindu-le acestora posibilitatea de a-i cunoaște mai bine pe viitorii școlari. Însă,
pentru a afla noile cerințe ale școlii și pentru a vedea, împreună cu copiii, cum se desfășoară o
oră la școală, întâmpinați cu drag de doamnele învățătoare și de unii profesori (de muzică, de
sport, de dans), am mers și noi în vizită la școală.
Pentru o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a
unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi
psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind
una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în
toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care
vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării
inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea
creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere
eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează
cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit. Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii
din grădiniţă şi din clasa pregătitoare, susţinute şi de experienţa cadrelor didactice –
educatoare şi învăţători/profesori – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală, copilul
de 6 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte
,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,
echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală și educatoare
– învățător.
Astfel, pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa
pregătitoare necesită o muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să
insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală și pentru a
preîntâmpina eșecul școlar. Prin toată activitatea noastră, încercăm să acordăm atenție
afectivă, să le înțelegem nevoile copilăriei, să nu le tulburăm prin ceea ce facem căutările, ci
să le îndrumăm pașii spre a cunoaște cât mai multe, spre a iubi binele, frumosul, adevărul,
pentru că, de la străbuni se știe că: ”o vorbă bună rostită la timpul potrivit înviorează sufletul
copilului, precum și ploaia bună, căzută la timpul potrivit, înviorează câmpul”.

Bibliografie:
1. Gheorghe Tomşa, Nicolae Oprescu, ,,Bazele teoretice ale psihopedagogiei preşcolare”,
București, 2007;
2. Magdalena Dumitrana, ,,Educarea limbajului în învățământul preşcolar”, București,
1999;
3. Revista Invățământului Preşcolar Nr 1-2/2005

1212
 RELAŢIA GRĂDINIŢĂ – ŞCOALĂ

Prof. înv. preşc. MIHAI DRAGOŞ MARIOARA

Grădiniţa nr. 1 – Mânăstirea, Călăraşi

Buna colaborare grădiniţă-şcoală se repercutează atât asupra eficienţei activităţii din grădiniţă, cât şi
asupra celei din şcoală.
Conţinutul curriculumului preşcolar comparativ cu cel al clasei I este în aşa fel conceput, încât să
formeze priceperi şi deprinderi de socializare, dar şi intelectuale, în vederea realizării unei continuităţi pe plan
instructiv-educativ, mai ales pentru grupa mare.
Integrarea copiilor din clasa pregătitoare depinde de însuşirea în grădiniţă a unui cuantum de cunoştinţe
care sunt reluate, dar într-un interval de timp limitat. Aceste cunoştinţe se referă la vocabularul copilului
(bogăţie, corectitudine, pronunţie etc.), capacitatea de exprimare (răspunsuri la întrebări, reacţii la cerinţe),
cunoştinţe matematice (numeraţia 0-10, stabilirea de relaţii între grupe de obiecte, grupare după anumite
caracteristici etc.).
La intrarea în clasa pregătitoare, copilul trebuie să fie capabil să se orienteze în spaţiu, să mânuiască cu
oarecare siguranţă instrumentele de scris, să redea grafic modele simple etc.
În sensul obiectivelor de relaţionare cu şcoala se pot realiza activităţi de către educatoare în comun cu
învăţătorii de la clasa pregătitoare, preşcolarii şi elevii şcolari (clase mici) participă la evenimente cultural-
artistice comune, vizite, excursii, serbări.
Preşcolarii urmăresc cu mare interes pe colegii lor mai mari, şcolari, cum stau în bănci, cum răspund la
întrebările învăţătoarei, precum şi atitudinea faţă de învăţătură (cum citesc, cum scriu). Acest lucru se
realizează prin vizite la şcoală ale preşcolarilor, însoţiţi de educatoare.
În cadrul comisiei metodice pot avea loc dezbateri la cere vor participa educatoare şi învăţătoare,
focalizate pe conţinutul curriculumului preşcolar pentru realizarea unei continuităţi, in aşa fel încât copilul
preşcolar să se integreze fără dificultăţi în activitatea şcolară.
Continuitatea procesului educaţional (păstrând această relaţie grădiniţă- şcoală) semnifică astăzi şi
crearea şanselor de integrare socială de succes, prin racordarea dimensiunilor de personalitate la cerinţele mereu
schimbătoare ale mediului de viaţă. Stabilim deci o conexiune între continuitate şi schimbare. Caracterul
continuu al schimbării plasează accentul pe dimensiunea continuităţii procesului educaţional care, în ultimă
instanţă, este asociat cu permanenţa educaţiei ca act de formare a personalităţii.
Privind contribuţia grădiniţei la pregătirea copilului pentru şcoală, Emil Păun arată că: „Pregătirea
copilului pentru şcoală trebuie înţeleasă ca o adaptare reciprocă pe de o parte a copilului la şcoală, iar pe de altă
parte a şcolii la copil. De altfel, când ne referim la şcoală trebuie să avem în vedere reconsiderarea ei
permanentă în raport cu cerinţele dezvoltării sociale, în aşa fel încât ea să corespundă şi să răspundă în cel mai
înalt grad acestor cerinţe. În acest fel, pregătirea copilului pentru şcoală va fi implicit şi o pregătire pentru
societate. De aceea, când discutăm despre atitudinea pentru şcolaritate trebuie să avem în vedere optimizarea
permanentă a şcolii.”

1213
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ȘCOALĂ

Educatoare: Mihai Florina-Licențiana

Grădinița Step by Step cu PP și PN
"Rază de Soare", Ploiești

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebările pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile
de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa 0.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.

1214
 În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa 0,susţinute şi de experienţa
cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-
7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea
complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate
realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei 0.

1215
 COLABORAREA DINTRE FAMILIE SI GRADINIŢĂ- SINGURA REUŞITĂ ŞCOLARĂ

Prof.Inv.Presc. Mihai Niculina

Gradinita “Inocenta”, Gaesti, Dambovita

Gradiniţa are un rol important in educarea copilului, in pregatirea pentru şcoală şi viată.
Dar odată cu intrarea copilului in gradinită, mulţi parinţi cred că rolul lor este limitat numai la asigurarea
condiţiilor materiale necesare creşterii şi toată răspunderea pentru educarea copilului revine educatoarei-o
părere total greşită si ineficientă. Fără sprijinul activ al familiei,grădiniţa nu poate realiza obiectivele
educaţionale stabilite, oricât de competentă şi oricât de mult s-ar strădui educatoarea.
Familia influienţează in mare măsură dezvoltarea echilibrată si pozitivă a personalitaţii copilului.
Probleme in viaţa de familie sunt multe: lipsa banilor,atmosfera tensionată care ajunge uneori pânaă
la violenţa, la situatii generate de nivelul cultiural şi de educaţie scăzut al părintţilor, parinţi plecaţi la muncă
în străinaătate, copiii rămânând la bunici sau rude etc. Toate conduc la probleme de educaţie şi dezvoltare a
copiilor.
Rolul educatoarei este acela de a discuta cu părinţii copiilor, de a informa familia cu privire la nevoile
fizice, psihice si motrice ale copiilor, de a-i orienta către cunoaşterea activităţilor din grădiniţă şi contribuţia
lor materială la dotarea unităţii.
Educatoarea trebuie să asigure transparenţa necesară in cunoaşterea de către familie a nivelului de
dezvoltare a copilului, dar şi a căilor ce sunt de urmat de către ei in familie, in educarea copilului.
Funcţia de părinte este o “ meserie “ şi ca oricare meserie se invaţă. Noţiunea de părinte nu poate exista
separat de cea de copil(urmaş).Părinţii trebuie să devină conştienţi de influienţa pe care o exercită (bună sau
rea) prezenţa lor in viaţa copilului.Educaţia ce trebuie dată copilului pentru societatea actuală este diferită de
cea precedentă şi societatea viitoare va fi diferită de cea actuală, iar copilul trebuie pregătit corespunzător.
Un copil sănătos, bine alimentat şi crescut in condiţii igienice, manifestă un activism care trebuie stimulat,
dar şi supravegheat şi indrumat. Curiozitatea acută de a afla tot ce-l inconjoară trebuie incurajată. Greşesc
acei părinţi care interzic copiilor să se atingă de anumite obiecte. Tendinţa copilului de a apuca, de a desface
piesele unei jucării, de a pipăi, de a le izbi pentru a afla dacă se sparg sau nu, nu trebuie oprită dar trebuie
supravegheată (feriţi de riscuri majore).
Se impun cateva reguli pe care trebuie să le aiba in vedere deopotrivă părinţii şi educatoarele in
vederea educării corespunzătoare a copilului :
• SĂ-ŢI IUBEŞTI COPILUL
Să te bucuri de el, să-l accepţi aşa cum este să nu-l jigneşti, să nu-l umileşti, să nu-l descurajezi, să nu-l
pedepseşti pe nedrept, să nu-l lipseşti de increderea ta, să nu-l incurajezi când greşeşte, să-i dai prilej să
te iubească.
• SĂ-ŢI PROTEJEZI COPILUL
Să-l aperi de primejdii fizice si sufleteşti la nevoie chiar prin sacrificarea propriilor interese, să-ţi dai
chiar si viaţa.
• SĂ FII BUN EXEMPLU PENTRU EL
Să-i dovedeşti că trebuie sa trăiască in dragoste cu ai săi, în armonie cu cei cu care vine in contact, să
trăiască în adevăr, cinste, cu respectul bunurilor, al convingerilor si al sentimentelor altora, să simtă tot
timpul comunicarea mamă-copil-tată.
4. SĂ TE JOCI CU COPILUL TĂU
Să-ţi faci timp pentru copilul tău, să vorbeşti cu el, să te joci cu el cum ii place, să iei in serios jocurile
lui, să te familiarizezi cu lumea imaginilor lui.
5. SĂ LUCREZI CU COPILUL TĂU
Să-ţi ajuţi copilul cand incearcă să participe la munca în casă, curte, grădină.Când este mai mare să-l
obisnuieşti să participe la treburile zilnice din şi pentru gospodărie, astfel va preţui mai mult munca
celorlalţi.
6. SĂ-L LAŞI SĂ DOBÂNDEASCĂ SINGUR EXPERIENŢE DE VIAŢĂ, CHIAR DACĂ SUFERĂ
Să-i dai curajul să acumuleze experienţe proprii chiar dacă sunt anumite riscuri.
7. SĂ-I ARAŢI COPILULUI POSIBILITAŢILE ŞI LIMITELE UMANE

1216
Să cunoască posibilităţile de desfăşurare ale omului în conformitate cu inzestrarea şi talentul fiecăruia.
In acelaşi timp să cunoască şi ca orice om trebuie să recunoască anumite limite in faptele sale, chiar şi în
familie, faţă de părinti.
8. SĂ-L ÎNVEŢI SĂ FIE ASCULTĂTOR
Sa-l supraveghezi si sa-l indrumi astfel ca prin comportamentul sau sa nu genereze suferinta familiei si
altora. Rasplateste-l pentru respectarea regulilor stabilite.
9. SĂ AŞTEPŢI DE LA EL NUMAI APRECIERILE PE CARE LE POATE DA, CONFORM
GRADULUI DE MATURITATE SI PROPRIEI EXPERIENŢE
Copilul are nevoie de timp să se orienteze în această lume complicată. Ajută-l cât timp poţi şi cere-i
părerea proprie sau verdictul numai când este in stare să-l dea.
10. SĂ-I OFERI COPILULUI NUMAI TRĂIRI CU VALOARE DE AMINTIRE (călătorii, vacanţe,
excursii, spectacole, serbări de familie, manifestări sportive). Fiecare zi trăită puternic emoţional rămâne
puternic intiparită în minte(în amintire).
În vederea educării copilului părintele trebuie să dobândească anumite cunoştinţe şi calităţi:
pricepere, simţul răspunderii, sănătate fizică si psihică
Dacă între grădiniţă şi familie va exista un program comun de educaţie, un sistem unitar de
cerinţe(cerinţele grădiniţei trebuie continuate şi în familie de către toţi factorii: mama, tata, fraţi, bunici)
în egală măsură şi mai departe între familie şi şcoală părinţii nu-şi vor pune niciodată întrebările : oare
de ce nu ma ascultă? ce voi face cu el cînd va fi mare ?
Sunt familii în care soţii nu-şi propun realizarea unor acţiuni educative comune, copilul fiind derutat,
crezând că se află în faţa a doua tabere adverse trecând fără discernământ de partea uneia dintre ele.
Buna educaţie în familie depinde de stilul de viaţă al acesteia.
Tonalitatea în care sunt purtate discuţiile, conţinutul lor, gesturile cotidiene chiar si cele mai
simple(salutul, formele de adresare în familie) respectarea de către adulţi de către adulţi a unui program
zilnic- toate acestea alcătuiesc ambianţa familială în care un copil este educat, care influienţează în
raport cu natura sa personalitatea copilului.
Puterea exemplului în familie, ambianţa şi climatul îşi pun puternic amprenta asupra educatiei copilului
(şapte ani de acasă).
« Nu trebuie să faceţi în faţa copilului nimic din ceea ce nu vreţi să imite » John Locket

1217
 LEGĂTURA DINTRE GRĂDINIŢĂ ŞI SCOALĂ
Educatoare:
Mihai Viorica

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major,

continuitatea în întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor «
praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru primele doua trepte ale
învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O
asemenea continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la
particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este
împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada el
constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul
rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate
este o problema a educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia
esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare ncerut
de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii
primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale
procesului de educatie din aceste doua trepte de invatamant:obictive pedagogice
,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de
ordin psihopedagogic. O prima masura de natura psihopêdagogica menita sa
contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala este plasata la nivelul
continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective
.Pentru a fi insa operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros
cunoscuta atat de invatator ,cat si de educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza
cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele programei pentru clasa I
spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei

1218
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei
prescolare maripentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire
si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia
prescolara si cea scolara o constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si
determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-volitionale ce trebuie formate
copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele
prevazute in clasa I. Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date
deosebit de utile.N.Okon considera ca invatarea scrierii si citirii implica formarea
unor capacitati:
a) vizuale - perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea
semnelor grafice dupa forma lor ,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce
diverse simboluri;
b) auditive - perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c) semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul
cuvintelor ceea ce inseamna insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie
formata capacitatea de a traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor,
de a intelege relatiile dintre multimi (superioritate,inferioritate,egalitate)de a le
pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii mentale de adunare si
scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-
cognitiva copilului si la cea afectica, volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta
interesul de cunoastere al copilului ca support al unei motivatii sustinute in
invatare, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie
de cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un
anumit grad de dezvoltare a motricitatii.

1219
 Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a
obiectivelor specifice educatiei prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si
confera caracter de system relatiei dintre gradinita si scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin
pedagogic, care actioneaza in sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea
continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor didactice,in activitatea de
invatare, precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta
a varstei scolare este prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand
din necesitatea d a satisface interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In
clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc de
relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin
importante cele care privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii. In
acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati comune cum ar
fi:vizite la scoala, vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si
programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si
scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le
produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni
scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si
mai obiectiv munca instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative
cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi »,iar invatatorul va
cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi
valorificate si alte forme de strangere a legaturilor dintre cele doua
institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la cosfatuirile anuale
ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la
sesiuni de comunicari.

1220
1221
 ASPECTE ALE PARTENERIATULUI EDUCATIONAL
GRADINITA-SCOALA

Mihăilă Cristina,
Prof.înv.preşc.
Grădiniţa ,,Muguri de Lumină,,Roman,Neamţ

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin
de urcușuri și coborîșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei.
Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului
om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este
o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cît mai ales cu învățătorul.
Unul dintre scopurile educației preșcolare mai ales cu nivelul II de vârstă , grupa mare, este pregătirea
copilului pentru cea de-a doua treaptă a sistemului național de învățământ, școala primară. Educatoarea
planifică activități prin care urmărește formarea și dezvoltarea unor abilități, capacități, cunostințe utile în
clasa pregătitoare: recunoașterea și scrierea cifrelor, recunoașterea unor sunete, dezvoltarea motrică-trasarea
corectă a unor semne grafice, dezvoltarea atenției, memoriei, limbajului, etc.

O trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de măsuri ce implică, în primul
rând, stabilirea unui parteneriat permanent grădiniță-școală. Colaborarea poate lua mai multe forme:

 colaborarea între cadrele didactice: discuții, schimburi de opinii, studierea reciprocă a documentelor
oficiale, analiza componentelor educaționale ale acestor două trepte obiective, conținuturi, strategii
didactice;
 desfășurarea unor activități comune grădiniță-școală: jocuri distractive, de mișcare,
dramatizări, jocuri didactice, vizite, activități practice etc. .
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc
formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor
activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și
programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală.
Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate, pentru a le produce o impresie plăcută și
puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Penntru a contribui la reducerea neliniștilor și a
stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar, educatoarea fiind cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul învăţător ,
îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie familiarizaţi cu
persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

1222
 Colaborarea gradiniţă-şcoală!
Relaţia educatoare-învaţător-profesor

Prof. înv. primar Mihalache Aneta

Şcoala Gimnaziala Costeştii din Vale
Structura -Şcoala Primară Mărunţişu
Com. Costeştii din Vale; Jud. Dâmboviţa

Un sistem naţional de învătământ este eficient dacă este unitar si încurajează continuitatea între
treptele de învătământ, inclusiv între cel prescolar si primar. Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia
educativă a intregii vieţi. Datorită vârstei mici , educaţia preşcolară capătă un caracter specific. Această
perioadă, ca ingrijire şi educaţie, formează temelia intregii vieţi de mai târziu.
La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsură, principalii factori educativi: familia, grădiniţa
şi şcoala. Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe
va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea
problemelor inerente care apar.
O trecere eficientă de la grădinită la scoală se poate realiza printr-o serie de măsuri ce implică, în
primul rând, stabilirea unui parteneriat permanent grădinită-scoală: discutii, schimburi de opinii, studierea
reciprocă a documentelor oficiale, desfăsurarea unor activităti comune: jocuri distractive, de miscare,
dramatizări, jocuri didactice, vizite, activităti practice.
Grădiniţa, ca prima verigă a sistemului de învăţământ i se acorda o mare atenţie. Invăţământul
preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoara după o programa
minuţioasa şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului preşcolar pentru
integrarea uşoară şi rapidă în activitatea de învăţare. Şi copilul preşcolar învaţă dar pentru el învăţarea este
un joc. Invăţarea şcolară,oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut, disciplină de muncă
riguroasă .
Legătura grădiniţei cu şcoala are un dublu sens, scopul acestei legături fiind continuitatea dezvoltării
copilului şi continuitatea procesului muncii educative.
Pentru ca trecerea de la grădiniţă la şcoală să fie firească, activitatea educatoarelor şi a învăţătoarelor
să se împletească ; fiecare din cei doi factori să aibă un element comun sub aspectul relaţiei cadru didactic-
copil, tonul puternic afectiv ce o caracterizează pe educatoare să se împletească cu relaţia mai pregnant
autoritară caracteristică învăţătoarei. De asemenea sub aspectul evaluării evoluţiei şi randamentului şcolar,
aprecierile rezultatelor şcolare, recompensele, simbolurile oferite de educatoare să se completeze cu
evaluarea apreciată în calificative cu clasificarea copiilor pe diferite categorii. Pregătirea copilului în
grădiniţă a fost şi este resimţită responsabil de către învăţătoare .Grădiniţa realizează sprijinirea viitoarei
activităţi prin intermediul a două forme specifice: jocul şi învăţarea.
Legatura dintre gradiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care acţionează în
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea metodelor si procedeelor
didactice, în activitatea de învăţare ,precum şi de intervenţii în formele de organizare a procesului de
învăţământ în primul rând în lecţii. Astfel, este bine ştiut, ca învăţătura, dominantă a vârstei şcolare este
prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaştere. In clasa pregătitoare şi chiar în clasa I învăţătorul foloseşte jocul
atât ca activitate de învăţare, cât şi ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele continuităţii gradiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care privesc
formele de organizare şi desfăşurare a activităţii. In acest sens, experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor
activităţi comune cum ar fi:vizite la şcoală ,vizita şcolarilor în grădiniţă, serbari comune ,plimbări şi
programe distractive comune,contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală.Vizitele preşcolarilor
în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula
dorinţa vie de a deveni şcolari.
Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtarea
foştilor ,,elevi “, iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite în grădiniţă.

1223
 In sfera acestor modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi şcoala vor fi valorificate şi alte forme
de strângere a legaturilor dintre cele două instituţii:participare reciprocă a educatoarelor şi învăţătorilor la
consfătuirile anuale ale cadrelor didactice,la activităţile comisiilor metodice , la lecţii model ,la sesiuni de
comunicari.
Privind contribuţia grădiniţei la pregătirea copilului pentru şcoală, Emil Păun arată că: „Pregătirea
copilului pentru şcoală trebuie înţeleasă ca o adaptare reciprocă pe de o parte a copilului la şcoală, iar pe de
altă parte a şcolii la copil”. De altfel, când ne referim la şcoală trebuie să avem în vedere reconsiderarea ei
permanentă în raport cu cerinţele dezvoltării sociale, în aşa fel încât, ea să corespundă şi să răspundă în cel
mai înalt grad acestor cerinţe. În acest fel, pregătirea copilului pentru şcoală va fi implicit şi o pregătire
pentru societate. De aceea, când discutăm despre atitudinea pentru şcolaritate trebuie să avem în vedere
optimizarea permanentă a şcolii.

1224
 Simpozion Naţional/Schimb de experienţă
,,Colaborarea grădiniţă-şcoală!Relaţia educatoare-învăţător-profesor”

MIHALI MARIA, PROFESOR

ŞCOALA GIMNAZIALĂ, NR.1, MOISEI, MM

Parteneriatul ,,Un gând pentru cei care ne urmează”

Premisa de la care pornim este că fiecare educator, învăţător, profesor doreşte să dezvolte copiilor cu
care lucrează abilităţi de viaţă care să le asigure acestora o funcţionare eficientă în societate. Suntem
interesaţi să vedem că cei care ies „din mâna noastră de educatori” au simţul răspunderii, ştiu să discearnă
între ce este bine şi ce nu, au capacitatea de a lua decizii, sunt oameni de încredere, „sunt înarmaţi” cu acele
prerechizite care îi ajută să reuşească în ceea ce îşi propun. Orice face sau spune un dascăl poate construi în
acest sens. Modul cum predă lecţia, cum vorbeşte cu elevii în pauză, propriul lui comportament în diferite
situaţii, modul cum reacţionează la comportamentele problematice ale elevilor - transmit un mesaj de
învăţare copiilor.
Meseria de educator, învăţător sau de profesor urmăreşte obiective deosebite: pregătirea copiilor şi
adolescenţilor din punct de vedere academic, dar şi pregătirea lor pentru viaţă. Schimbările continue care
apar în mediul social, particularităţile curriculumului, diferenţele individuale între copii, fac ca această
muncăsă fie una provocatoare şi solicitantă în acelaşi timp.
Parteneriatele educative între şcoli reprezintă o necesitate pentru copii. Sunt cu adevărat o necesitate
când slujesc elevul aflat în dificultate, când respectă principiile didacticii şi nu perturbă procesul instructiv,
orarul şcolii, programele şcolare, ele venind în completarea
actului de educaţiei
În cadrul parteneriatului pe care îl avem cu ciclul primar ,,Un gând pentru cei care ne urmează” ne-am
propus realizarea de activităţi comune privind dezvoltarea capacităţii de integrare în ciclul gimnazial al
elevilor din ciclul primar. Activităţile au avut loc în sălile de clasă ale celor implicaţi. Am avut, ca
obiective,dezvoltarea capacităţii de comunicare şi interpersonală, implicarea în acţiuni concrete care să
valorifice aptitudinile elevilor, dezvoltarea capacităţii de integrare în colective diferite.
Am considerat că este necesar ca elevii clasei a IV-a să se familiarizeze cu noile cerinţe impuse de un
alt nivel de studiu având ca exemple demne de urmat elevii claselor a VIII-a. Aceştia au prezentat
rezultatele obţinute în urma unor concursuri demonstrându-le importanţa învăţăturii. Aceştia, la rândul lor
au demonstrate că şi ei au rezultate deosebite şi că dorsc să fie mândrie şcolii, părinţilor şi dascălilor care le-
au călăuzit munca.
Activităţile au respectat următorul program: ,,Încă o perlă în salba amintirilor"- elevii claselor a VIII-a
îşi amintesc de zilele petrecute în clasele primare şi alcătuiesc compuneri cu titlul Amintiri... ; ,,Vizită la
şcoala mare”- elevii claselor a IV-a fac cunoştinţă cu viitoarea lor şcoală, cu actualii elevi şi profesori, de
asemenea, le sunt prezentate oportunităţile acestei minunate şcoli, iar elevii claselor a IV-a realizează
desene cu tema: Viitoarea mea şcoală; ,,De ce învăţăm?”- elevii claselor a VIII-a prezintă importanţa
învăţăturii, iar elevii claselor a IV-a realizează, în urma discuţiilor, desene care să ateste importanţa ei; ,,Din
rezultatele noastre”- elevii claselora VIII-a, dar şi cei mici, prezintă rezultate obţinute în urma unor
concursuri demonstrându-le importanţa învăţăturii.
Aşadar, trecerea de la învăţământul primar la cel gimnazial nu este uşoară deoarece elevul din ciclul
primar consideră învăţătorul ,,ca un părinte”, fiind părtaş şi sensibil la bucuriile şi necazurile copiilor din
clasa sa, la viaţa lor, a unora mai grea, a altora mai frumoasă. Când se pronunţă cuvântul ,, învăţătorul” se
evocă un ansamblu de activităţi instructiv-educative. Învăţătorul este un model pentru toţi copiii săi,
indiferent de generaţie, atât din punctul de vedere al demnităţii comportamentale, cât şi morale, estetice,
culturale, sociale, exercitând influenţa asupra lor, dezvoltându-le memoria, imaginaţia, gândirea, spiritul de
observaţie, conştiinţa socială, respect, încredere, prietenie, toleranţă, dragoste de muncă şi de semeni.
Din orice perspectivă ar fi privită, personalitatea învăţătorului rămâne una dintre cele mai distincte, mai
complexe, datorită rolului atât de însemnat pe care îl are în viaţa copilului şi a comunităţii în care îşi
desfăşoară activitatea. El rămăne un semănător de biruinţeşi de credinţe atunci când cei pe care-i formează
ajung să-şi croiască un drum în viaţă.

1225
 Surse bibliografice:

Managementul clasei : ghid pentru profesori şi învăţători, Bogdana Bursuc, Alina Popescu. - Buzău :
Alpha MDN, 2007
Parteneriatul ,,Un gând pentru cei care ne urmează”
Poze de la activităţi

1226
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Prof.de pedagogie-psihologie: Mihaly Katalin

Educaţia este o acţiune socială organizată. Factorii ei asigură un cadru social adecvat desfăşurării
acţiunilor educative, în conformitate cu anumite principii directoare statuate şi prevăzute în documente şi
acte normative. Unitatea şi convergenţa acţiunii factorilor educaţionali sunt determinate , pe de o parte de
obiectivul fundamental urmărit, iar pe de altă parte de însuşi mecanismul interacţiunii lor.

Necesitatea colaborării celor două instituţii: şcoala şi grădiniţa este demonstrată de obiectivul comun
pe care îl urmăresc, şi anume dezvoltarea personalităţii copilului. Realizarea acestui obiectiv presupune
asigurarea succesiunii şi continuităţii rezultatelor obţinute la cele două niveluri.

Un exemplu concret de colaborare între grădiniţă şi şcoală este cazul Liceului „Marin Preda”,din
Odorheiu Secuiesc ,judeţul Harghita şi Grădiniţa „Villanytelepi”. Colaborarea dintre instituţiile noastre a
început de mai bine de 15 ani. Pe baza unui protocol de colaborare încheiat între cele două unităţi elevii
claselor cu profil pedagogic, specializarea învăţător-educatoare efectuează practica pedagogică la grădiniţa
amintită. Conform programei de practică pedagogică elevii claselor a IX-a şi a X-a desfăşoară doar practică
observativă. Pe lângă asistenţele efectuate în cadrul practicii curente şi individuale la activităţile pe domenii
experienţiale, elevii practicanţi participă activ la organizarea jocurilor şi activităţilor alese. Totodată, la
cererea doamnelor educatoare, se implică şi în confecţionarea diferitelor materiale didactice. Elevii claselor
a XI-a şi a XII-a , după ce asistă la lecţiile demonstrative ţinute cu profesionalism de către doamnele
educatoare încep primele predări respectând etapele specifice: pregătirea pentru activitate, elaborarea
proiectului didactic conform cerinţelor metodico-ştiinţifice, realizarea activităţii, analizarea şi evaluarea
acestora. Aceste predări de probă contribuie în mare măsură la formarea competenţelor necesare în
activitatea fiecărui cadru didactic. Formarea viitorilor învăţători-educatoare nu se limitează doar la
contextele educaţiei formale. Elevii practicanţi participă la vizitele, excursiile organizate de doamnele
educatoare şi la activităţile cultural-artistice. Următoarea activitate comună pe care o planificăm cu grupa
„Albiniţa” de la Grădiniţa „Villanytelepi”şi clasa a IX-a pedagogic, a cărei dirigintă sunt va fi un concurs de
creaţie artistică,cu tema „Bucuriile iepuraşului”. În cadrul acestei activităţi se vor forma echipe de elevi
practicanţi şi preşcolari, care vor realiza câte o felicitare de Paşte, utilizând diverse tehnici de lucru: quilling,
dactilopictură, colaj-montaj . Activitatea noastră comună nu se va limita doar la confecţionarea felicitării.
Elevii clasei a IX-a îi vor învăţa pe cei mici cântece, jocuri, ghicitori despre iepuraşi. Preşcolarii vor
prezenta aceste cântece, ghicitori, poezii învăţate, iar cei mai talentaţi vor fi premiaţi. Totodată, juriul va
premia acele echipe care au creat cele mai originale şi mai atractive felicitări. Această activitate comună va
contribui la eficientizarea relaţiei dintre elevii practicanţi şi preşcolari, fapt ce îi va ajuta în activităţile
următoare care vor fi desfăşurate în cadrul practicii pedagogice. Acest exemplu concret de colaborare

1227
ilustrează importanţa interacţiunii factorilor educaţionali, deoarece influenţele unuia dintre factori se vor
răsfrânge şi vor fi valorificate de către ceilalţi.

1228
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ! RELAȚIA
EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR

Prof. MILCA OCTAVIAN

Așa cum arată în lucrarea ”Pedagogie” editura Polirom, 2002 și scrisă de Constantin
Cucoș (doctor în științele educației): ”Un factor important al educației sistematiceși continue îl
constituie școala. La nivelul acestei instituții, educația și instrucția ajung într-un stadiu de
maximă dezvoltare prin caracterul programat, planificat și metodic al activităților instructiv-
educative. Educația se realizează în forme diverse, cel mai adesea prin activități în comun (...)
Cei care realizează procesele formative sunt cadre specializate ce dețin, pe lângă competențele
disciplinare, academice și pe cele de ordin psihologic, pedagogic și metodic.” (p.49). După
părerea mea relațiile dintre aceste cadre specializate trebuie să fie un model (de civilizație, de
întrajutorare, etc.). Pentru binele elevilor care primesc educația din partea acestor cadre
specializate.

Mai ales că astăzi ”educația reprezintă o prioritate în condițiile actualei crize morale
a societății” (Anton Moisiu ”Arta educării copiilor și adolescenților în familie și în școală” p.3).

Și tot A. Moisin vorbind despre colegialitate indică 6 cerințe prin care se poate rezuma
aceasta:

1. Să arăți respect fiecărui coleg;

2. Să te bucuri de succesul meritat al fiecăruia;
3. Să-l sfătuiești spre binepe colegul care a plecat pe căi greșite;
4. Să nu arăți și să nu porțidușmănie nimănui (chiar dacă au intervenit temporar
neînțelegeri);
5. Să-l ajuți pe coleg să învețe sau să muncească mai bine, nu să trișeze;
6. Să-ți sprijini colegii în necazuri, sufletește, iar dacă este necesar și posibil, material.

Tot Moisiu arată că ”așa cum procedează în raport cu colegii de școală, copilul va
proceda mai târziu, cu probabilitate și cu colegii de muncă, atunci când va fi ajuns adult.” (p.
405)

Deci noi educatorii trebuie să le dăm elevilor exemplu cu vorba și cu fapta aă nu e

greu efortul și uneori sacrificiul cerut de relația atât de omenească, dar și de delicată, a
colegialității, între profesori, învățători și educatoare.

1229
 Aceste relații care trebuie să existe între cadrele didacticedintr-o școală sunt
prezentate de Constantin Cucoș în lucrarea ”Pedagogie” la pag. 447:

a) Între cadrele didactice trebuie să se manifeste respect reciproc. Nimeni nu trebuie să

conteste valoarea unui coleg sau să răspândească opinii susceptibile de a-l prejudicia.
Cadrul didactic nu trebuie să influențeze eloevii, transmițându-le acestora anumite
îndoieli cu privire la capacitățile unui coleg.
b) Un cadru didactic care își înlocuiește temporar un coleg trebuie să respecte metodele
acestuia și să se abțină de la orice judecată critică în fața elevilor. Va proceda astfel încât
să nu genereze discontinuități, contrariați de ordin metodic sau privind conținuturile.
c) Într-o echipă de cadre didactice care lucrează împreună cu o clasă de elevi, dacă există
păreri contradictorii cu privire la anumite chestiuni, este bine să se adopte o poziție
comună fără a crea o stare de neliniște în rândul elevilor.
Să nu uităm că toți învățătoriiși profesorii dintr-o școală formează o echipă
comună educativă și toți trebuie să respecte dentologia profesională, așa cum se arată și
în noul regulament școlar apărut anul acesta, 2015.

1230
 Relația educatoare-învățător-profesor

Înv. Milcu Anica

Școala Gimnazială Obârșia, jud. Olt

Educatoarea, învățătorul, profesorul sunt cu toții dascăli. Care este menirea dascălului? Este o întrebarea
firească al cărei răspuns nu poate fi altul decât acesta: DASCĂLUL are menirea de a modela personalități
viitoare, de a lumina sufletul și mintea copiilor prin puterea cunoașterii și de a însufleți noțiunile pe care le
predă. Dascăli nu pot fi decât aceia care s-au născut cu dragostea de copii, cu dorința de a dărui „mugurilor”
omenirii educație, de a transfera tezaurul de valori științifice, culturale și morale din generație în generație.

Prin felul său de a fi sau a nu fi, prin comportamente și atitudini, dascălul apropie sau îndepărtează copiii,
motivează, sfătuiește, încurajează.

Educatoarea, învățătorul și profesorul sunt ca niște grădinari pricepuți care organizează și conduc plimbarea
copiilor prin câmpia de cuvinte a universului preșcolar și școlar, oferă darul strălucirii viitoare unor „flori”, care
la finalul drumului se transformă în oameni.

Puterea lor de a alege și a preda ceea ce este util copilului merge până la plus infinit. Pe lângă
profesionalismul firesc, dascălul trebuie să aibă o vastă cultură, să dovedească respect față de copii și de toți
ceilalți, toleranță, sinceritate, diplomație, creativitate, înțelegere, dăruire, afectivitate, siguranță și încredere.

În cadrul acțiunii de reformare a sistemului de învățământ din țara noastră și de reașezare a lui pe baze
moderne se subliniază tot mai mult ideea parteneriatelor educaționale între grădiniță și școală, ce creează
oportunități de cooperare, consultare, comunicare, conlucrare în vederea atingerii unui scop comun – adaptarea
cu ușurință a copilului preșcolar la viața de școlar.

Educatoarea și învățătorul urmează să caute împreună acele moduri de cooperare, de întâlnire a celor două
medii educaționale: vizite (preșcolari la școală, școlarii din clasa pregătitoare la grădiniță pentru a le împărtăși
celor de aici impresii de școlari), serbări comune, simularea în cadrul grădiniței a unor activități de tip școlar,
ședințe cu părinții copiilor în ultimul semestru de grădiniță la care sunt invitați viitorii învățători.

Pentru asigurarea continuității între grădiniță și școală, învățătorul trebuie să cunoască pregătirea ce se
realizează în grădiniță, iar educatoarea trebuie să se informeze asupra cerințelor mediului școlar. Activitatea
educatoarei și a învățătorului trebuie să se împletească. Tonul puternic afectiv ce o caracterizează pe educatoare
trebuie preluat de învățător la începutul clasei pregătitoare, pentru ca mai apoi să fie înlocuit de o relație puțin
mai autoritară.

Momentul intrării în școală este perceput de copil ca o agresiune, care-i supune toate laturile dezvoltării unor
presiuni și unor ritmuri noi. Regimul școlii și climatul psiho-social specific acestei instituții este mult mai
riguros și mai rigid în raport cu perioada petrecută la grădiniță. Învățătorul este cel care are un rol esențial în
adaptarea ușoară a copilului la viața de școlar. H. Wallon sublinia acest lucru arătând: “Este împotriva naturii să
tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil și original. În
succesiunea perioadelor, copilul rămâne una și aceeași ființă…”

1231
 Intrarea copilului în clasa a V-a este un prag greu de trecut. Greutățile adaptării sunt generate de faptul că
de la un învățător se trece la mai mulți profesori, cerințele profesorilor sunt un pic diferite de ale învățătorului.

Relația dintre învățător și profesor ar trebui să funcționeze mai ales în clasa a IV-a. Profesorii ar putea să
asiste la ore, să predea la unele discipline pentru a cunoaște elevii.

Modul în care profesorul comunică este esențial. Acesta ar trebui să găsească modalități atractive de a
transmite informația și nicidecum să folosească un monolog plictisitor, care nu stârnește interesul copiilor.

Relația educatoare-învățător-profesor trebuie să funcționeze deci foarte bine pentru asigurarea continuității
în întreaga activitate educațională și în mod special la nivelul claselor “praguri”.

1232
 Colaborare grădiniţă – şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor
Prof. înv. primar Milea Adela Jeni
Şcoala Gimnazială Lipia, com. Merei, jud. Buzău

Grădiniţa reprezintă instituţia care educă şi instruieşte copiii preşcolari, aceştia fiind apoi preluaţi de
către şcoli.
Pentru o bună trecere de la grădiniţă la şcoală, relaţia dintre educator – învăţător trebuie să fie una
bună. Învăţătorul trebuie să îi obişnuiască pe viitorii învăţăcei cu prezenţa sa, în sensul că e necesar să facă
vizite la grădiniţă pentru ca aceştia să se obişnuiască, să se familiarizeze cu chipul viitoarei/lui învăţător. Cu
cât copiii se vor obişnui mai mult cu acesta/aceasta, le va veni mai uşor să accepte ideea de şcoală şi regulile
ce se impun în cadrul şcolii.
De asemenea învăţătorul trebuie să discute cu părinţii viitorilor elevi pentru a le expune cerinţele
vieţii de elev. Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi
,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul
învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri
anatomo–fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
Învăţătorii au un rol de investigator, fiecare elev fiind un subiect ce trebuie analizat cu atenţie
asemenea unor subiecte ce trebuie rezolvate în cadrul unui examen, deoarece o bună rezolvare va duce la o
notă maximă. În acest fel şi o bună analiză a viitorului elev va duce la o relaţie de succes învăţător-elev.
Fişele psihopedagogice pot fi un bun ghid în ceea ce priveşte cunoaşterea elevilor. În acest sens cred
cadrele didactice ar trebui să ia în serios completarea acestora. Ele ar trebui să existe în mod obligatoriu în
portofoliul fiecărui cadru didactic şi completate oricând se petrec anumite schimbări ce se cer a fi luate în
seamă, pentru a se găsi mai apoi soluţii pentru rezolvarea lor.
De asemenea atunci când există copii cu probleme învăţătorul/profesorul au misiunea de a
comunica între ei şi de a-i transmite părintelui că numai acceptând şi nu negând acest lucru îi va face să
găsească amândoi o soluţie în favoarea soluţionării problemei copilului. Existenţa părinţilor care nu vor să
accepte că unii copii au nevoie de ajutor duce la îngreunarea situaţiei. Învăţătorul neputând lupta de unul
singur pentru aducerea pe linia de plutire a elevului.
Dacă în viaţa de zi cu zi o bună comunicare între oameni întăreşte relaţiile acestora, cu atât mai mult
o bună comunicare între educatoare-învăţător-profesor va duce la rezultate mulţumitoare de ambele părţi în
ceea ce priveşte evoluţia elevului.

1233
 CONTINUITATEA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ.
FACTOR IMPORTANT AL REUŞITEI ŞCOLARE

prof. înv. primar, Milea Elena / prof.înv.primar, Milea Ioan

Şcoala Gimnazială “Nicolae Iorga” loc. Pîngăraţi jud. Neamţ

Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care, deşi se găsesc pe trepte diferite, trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim
– dezvoltarea personalităţii copilului.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil, alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om,
au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței, ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate, precum şi de a pregăti copilul pentru şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul şi
învăţarea.
Menirea grupelor de grădiniţă este de a da posibilitatea preşcolarilor să dobândească pregătirea necesară
pentru începerea activităţii şcolare, iar sub aspect formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a
proceselor psihice de cunoaştere (memorie, gândire, imaginaţie).
Vocabularul copilului preşcolar trebuie să fie suficient de bogat. Pe lângă cunoştinţe, reprezentări,
noţiuni, preşcolarii trebuie să aibă dezvoltate şi anumite deprinderi: de a ţine creionul în mână, de a număra,
de a compara mulţimile, de a rezolva o problemă, o sarcină, de a desena, picta, modela.De asemenea, este
necesar ca preşcolarul să fie stăpân pe mişcările fundamentale: mersul, alergatul, căţăratul, aruncarea,
târâtul, săritul. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite ,înseamnă că scopul educaţiei psihomotrice în
grădiniţă a fost atins, iar sarcinile educaţiei fizice au fost realizate.
Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinţe în ce priveste dezvoltarea morală. Copilului i se formează
aici diferite emoţii şi sentimente morale, sentimente de prietenie, de ajutor reciproc, precum şi unele
deprinderi de comportare civilizată: să salute, să fie politicoşi, să-i ajute şi să-i respecte pe cei în vârstă.
Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare se realizează prin cele două forme specifice: jocul şi învăţarea, calea
cea mai importantă prin care copilul primeşte învăţătura fiind jocul.
Activităţile de învăţare reprezintă un ansamblu de acţiuni cu caracter planificat, sistematic, metodic,
organizate şi conduse de cadrul didactic, în scopul atingerii finalităţilor prevăzute în curriculum.
Desfăşurarea acestora necesită coordonarea eforturilor comune ale celor trei parteneri ai procesului de
predare-învăţare-evaluare, respectiv: cadre didactice, părinţi şi copii, dar şi a partenerilor educaţionali din
comunitate (şcoală, primărie, biserică, bibliotecă).
Cu privire la partenerii de mai sus, legătura grădiniţă – şcoală are un dublu sens, scopul acesteia fiind
continuitatea dezvoltării copilului şi continuitatea muncii educaţionale.
Realizarea continuităţii gradiniţă–şcoală presupune asigurarea posibilităţii reale de frecventare a
grădiniţei, realizarea unei unităţi a punctelor de vedere cu privire la continutul activităţii, a strategiilor

1234
didactice, cunoaşterea reciprocă a programei, preocupare pentru conţinutul şi formele de pregătire a
copiilor.
Pregătirea pentru şcoală a copilului preşcolar este susţinută în plan psihologic de o motivaţie bazată tot
mai mult pe interiorizarea intereselor de cunoaştere, dar şi de o imaginaţie activă favorabilă integrării
sociale.
Şcoala presupune modificarea întregului regim de viaţă şi de muncă a preşcolarului, iar intrarea în şcoală
constituie un moment crucial în viaţa sa.
Aptitudinea, maturitatea şcolară, constituie expresia unei faze a dezvoltării copilului.Ea marcheaza acel
nivel al dezvoltării (fizice, psihice, al conduitei) la care activitatea desfăşurată în forma sa instituţionalizată
poate contribui la dezvoltarea în continuare a personalităţii. Aptitudinea de şcolaritate face parte din
aptitudinile generale, deoarece reprezintă o îmbinare a disponibilităţilor fizice şi psihice şi constituie o
condiţie a integrării copilului în activitatea şcolară şi, în acelaşi timp, rezultatul formării în familie şi, mai
ales, în grădiniţă. Şcolarizarea prin grădiniţă va atenua dificultăţile de adaptare a copilului la regimul şcolar.
Maturitatea şcolară constituie expresia unei faze a dezvoltării copilului, ea marchează acel nivel al
dezvoltării fizice, psihice şi sociale, care face posibilă integrarea în şcoală.
Personalitatea pregătită pentru şcoală trebuie să se caracterizeze prin:
- maturitate fizică – rezistenţă la efort
- maturitate mintală – capacitate de analiză şi planificare, înţelegere a normei şi regulii;
- maturitate volitivă – capacitatea de autoreglare, de inhibare a impulsurilor şi de reglare a
trebuinţelor;
- maturitate socială - trebuinţa de apartenenţă la grup, conduită socială adecvată în grup;
- maturitate morală – sentimentul datoriei şi al responsabilităţii, conştiinţa sarcinii;
- maturitate pentru muncă – aptitudinea de concentrare, atenţie şi perseverenţă, trebuinţa de
performanţă;
Integrarea copilului in clasa pregătitoare marchează o cotitură în viaţa lui şi îndeplineşte dorinţa
preşcolarului de a deveni şcolar, lucru resimţit din plin şi de familie. În grădiniţă preşcolarul interpretează
rolul de elev, dar odată cu intrarea în şcoală el ajunge intr-o lume reală, organizată după reguli specifice.
În momentul intrării în şcoală, copilul incepe o viaţă nouă concentrată pe învăţarea de tip şcolar, învăţarea
se transformă pe neobservate într-o ocupaţie zilnică a elevului.

Bibliografie:

* Noul Curriculum pentru învăţămant preşcolar 3-6/7 ani

* E.Păun, R. Iucu, “Educaţia preşcolară în România”, Ed. Polirom 2002
* V. Duţu, G. Şerban, M. Calin, V.Popa, D.Soare, G.Pletea, M. Drăghici, N. Constantin “Aplicarea noului
curriculum pentru educaţie timpurie – o provocare?”, Ed. Diana
* Adina Grigore, Ioana Neagoe, Augustina Anghel “Ghidul cadrului didactic – clasa pregătitoare “ Ed. Ars
Libri

1235
 Colaboratrea dintre grădiniţă şi scoală
Milea Xenia Cosmiana

Gradiniţa ,,Paradisul Verde”, strada Pucheimi, numarul 55, sector 5, Bucureşti

Colaborarea dintre gradiniţă şi şcoală este o latură importantă a pregătirii temeinice a copiilor.
Această colaborare se realizează pe baza interesului reciproc al educatoarei de la grupa şi al invaţatorului
care va preda la clasa I. Este vorba despre preocupari comune pe catre ei le intreţin in scopul de a ajunge la
rezultate cat mai bune in instruirea si educarea copiilor.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala sunt numeroase si variate. Ma voi opri la cateva
aspecte a caror eficienta s-a reflectat in rezultatele la invatatura ale copiilor din clasa I.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Pentru a-i familiariza din timp pe copiii preşcolari cu viaţa scolară , educatoarea va face cu grupa ,
vizite la scoală şi diferite activităţi în cadrul cărora atât şcolarii cât şi preşcolarii să realizeze diferite
teme . Vizitele prescolarilor la scoala trebuie sa fie pregatite pentru a le produce o impresie placuta si
puternica. Înainte de toate, educatoarea îi va pregăti pe copii printr-o convorbire despre scoala. Toate
aceste vizite având drept scop familiarizarea preşcolarilor cu mediul scolar, sălile de clasă, mobilierul,
etc.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
Pregatirea copilului pentru scoala este inclusa in sistemul muncii desfasurate in gradinita. Stimularea
limbajului la copii este favorizata de schimbarea raportului educatoare-copil, potrivit conceptiei didactice moderne.

1236
Noile raporturi trebuie sa asigure atmosfera incurajatoare, permisa incercarilor in creativitatea verbala, in jocul de
cuvinte, in interpretarea pe roluri.

Realizarea cu succes a obiectivelor necesare pregatirii copilului prescolar pentru integrarea in invatamantul
scolar este posibila in conditiile cunoasterii temeinice a fiecarui copil si respectarea particularitatilor de varsta si
individuale, pentru ca asa cum spunea Seneca” Nu pentru scoala invatam, ci pentru viata”.

1237
 Colaborarea grădiniţă- şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor

Prof. Militaru Marinela Gabriela

Şcoala Gimnazială Traian.Com. Traian. Jud.Olt
Conceptul de profesor cuprinde, in sfera sa, pe toţi specialiştii investiţi ca educatori in invaţămantul de
toate gradele. El include toate funcţiile de: invăţător, institutor, dascăl, cadru didactic, magistru, educator,
profesor de liceu sau universitar, care alcătuiesc detaşamentul corpului (personalului) didactic, componenta
remarcabilă a intelectualităţii.
Profesorii desfăsoară, in general, o activitate intelectuală, spirituală. De aceea, profesorii fac parte din
categoria socială a intelectualitatii, specialisti ce lucrează cu mintea, reprezentand un detaşament socio-
uman important şi valoros. Desigur,
activitatea lor devine eficientă numai atunci cand este legată de realitate, de practica socială.
Alături de familie, şcoala, acest principalul izvor de cultură şi factor de civilizaţie, în care se
desăvârşeşte formarea omului în vederea participării lui la viaţa social-productivă, influenţează, la rândul ei,
prin condiţiile concrete în care se desfăşoară
procesul de învăţământ, personalitatea elevului.
De cele mai multe ori, prin pregătire, măiestrie pedagogică şi entuziasm, profesorul realizează un
contact pozitiv cu elevii, acesta favorizând procesul instructiv-educativ. Dragostea pentru copii, capacitatea
de empatie, delicateţea sufletească, spiritul de echitate, tactul pedagogic, puterea de stăpânire de sine,
competenţa şi pasiunea pentru disciplina pe care o predă şi în
genere pentru cunoaştere, alegerea de activităţi atractive la lecţie şi talentul de a terse interesul elevilor
pentru proiecte de cercetare (eventual şi prin exemplul personal), uşurinţa de a se adapta la neprevăzut şi
necapitularea în faţa greutăţilor, exigenţa şi constanţa în cerinţele formulate, ca şi priceperea de a se realiza
o corectă evaluare a performanţelor elevilor sunt tot atâtea calităţi care asigură eficienţa muncii la catedră,
producându-i educatorului satisfacţie, trăire stimulatoare pentru noi şi noi eforturi în scopul perfecţionării
stilului de muncă.
In acest trio formidabil,educator-invăţător-profesor, trebuie să ştim că nevoile copilului sunt importante.
In această relaţie, copilul rămane actorul si beneficiarul numărul unu al lucrurilor care se intamplă in acest
sistem. Este important ca părintele si educatorul să faca tot posibilul pentru a ajunge la un punct de intalnire
intre nevoile copilului si resursele sale. Educatorul devine foarte important pentru copil, atat din cauza
perioadei pe care o petrec impreună la gradiniţă, cat şi din cauza lucrurilor care se intamplă acolo.
Invatătoarea are “ceva” ce nu are educatoarea, acel argument de autoritate, care se menţine si după
terminarea programului de scoală, prin tema pentru acasă.
O primă condiţie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educaţia prescolară şi cea scolară o
constituie analiza psihologică a activităţii şcolare şi determinarea acelor capacităti intelectuale ,afectiv-
voliţionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fară dificultati activitaţii şcolare,deci trebuie să se
stabilească capacitaţile necesare pentru ca prescolarul să asimileze cunostinţele prevăzute in clasa I.
Cercetările intreprinse in această direcţie ne oferă unele date deosebit de utile.
Legătura dintre gradiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care acţionează in
sfera tehnologiei
didactice.Este vorba de asigurarea continuităţii in insăşi folosirea metodelor si procedeelor didactice,in
activitatea de invăţare, precum si de interventii in formele de organizare a procesului de invăţămant in
primul rand in lectii. Astfel, este bine ştiut, că invăţătura,dominantă a varstei şcolare este prezentă in diferite
forme şi la varsta prescolară,ca izvorand din necesitatea de a satisface interesul,curiozitatea copilului pentru
cunoaştere.In clasa I invăţătorul foloseşte jocul atat ca activitate de invăţare, cat si ca mijloc de relaxare ,de
destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuităţii gradiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care privesc formele
de organizare şi desfăşurare a activităţii. În acest sens,experienţa dovedeste că desfăşurarea unor activităţi
comune cum ar fi:vizite la şcoală, vizita şcolarilor in gradiniţă, serbări comune ,plimbări si programe
distractive comune,contribuie la atenuarea distanţei dintre gradinitţă şi şcoală.Vizitele preşcolarilor in şcoală
trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie placută şi puternică pentru a le stimula dorinţa
vie de a deveni şcolari.

1238
 Colaborand cu şcoala,educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscand rezultatele la invaţătura si purtare a fostilor “elevi
“, iar invăţătorul va cauta să nu piardă pe parcurs cunostinţele insuşite in gradinită.
Profesorul indeplineşte o profesiune de o deosebită importanţă, aceea care asigură formarea şi
pregătirea personalităţii tinerelor generaţii si pregatirea lor profesională in cadrul instituţiilor de invătămant,
strans legate de viaţa, de activitatea socio-profesională, morală şi cetăţenească. Prin aceasta profesorul
contribuie la realizarea celui mai important „produs" al societăţii, omul pregatit prin studii, omul calificat,
care se integrează in activitatea social-utila, aducandu-şi aportul la producerea bunurilor materiale si
spirituale, la progresul continuu al societăţii. Profesorul este şi el un alt factor al educării si pregătirii
tinerilor. El este investit cu un rol indrumător, contribuind, insă, la pregatirea omului pentru activitatea şi
creaţia independentă, in contextul unor relaţii de cooperare si ajutor reciproc intre el si tineri.
Aptitudinea de şcolaritate este o problemă a educaţiei preşcolare instituţionalizate, deci a gradiniţei.
Condiţia esenţială a atingerii de către toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare, cerut de o eficientă
activitate şcolară , o reprezinta realizarea unei legăturii funcţionale de continuitate intre activitatea din grupa
mare a gradiniţei şi prima clasă a şcolii primare.Aceasta presupune analiza atentă a principalelor
componente ale procesului de educaţie din aceste două trepte de invatamant:obictive pedagogice ,conţinut,
forme de organizare a activităţii, metode ,relaţia pedagogică.

1239
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ
Prof. înv. primar

MILOSTEANU ALINA-LĂCRĂMIOARA

Colaborarea dintre grădiniță și școală este o latură importantă a pregătirii temeinice a

copiilor. Această colaborare se realizează pe baza interesului reciproc al educatoarei de la grupa
5-6 ani și al învățătorului care va preda la clasa pregătitoare. Este vorba despre preocupări
comune pe care ei le întrețin în scopul de a ajunge la rezultate cât mai bune în instruirea și
educarea copiilor.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală sunt numeroase și variate. Mă voi opri la
câteva aspecte a căror eficiență s-a reflectat în rezultatele la învățătură ale copiilor din clasa
pregătitoare și clasa I .
Schimbul de experiență între educatoare și învățător a fost organizat la nivelul școlii, care
a cuprins o grădiniță și școală. Conținutul acestor acțiuni a îmbrăcat diferite forme. S-au
organizat dezbateripe teme variate: ”Importanța limbajului în grădinițele de copii”, ”Optimizarea
conținutului și metodologiei activităților de educare a limbajului”etc., careau evidentiat
preocupările cadrelor didactice în vederea pregătirii copiilor pentru școala.
Lecțiile demonstrative susținute de educatoare și învățător au evidențiat următoarele
aspecte:

• Adaptarea copiilor în primele săptămâni ale clasei I este favorizată și de folosirea unor
procedee distractiv-atractive în cadrul lecției, dat fiind faptul că la grădiniță, jocul ete
forma de bază sub care se predau cunoștințele;
• Reușita lecției depinde în mare măsură de utilizarea unui bogat și variat material didactic.
S-au desfășurat întâlniri ale educatoarelor și învățătoarelor cu profesorii metodiști, prilej
cu care s-au dezbătut programele celor două trepte de învățământ (educarea limbajului și citit-
scrisul în clasa pregătitoare și clasa I), în scopul cunoașterii reciproce a acestora și realizării
unității între conținutul acestora.
Pentru a-i familiariza din timp pe copiii preșcolari cu viața școlară, educatoarea va face
cu grupa de 5-6 ani vizite la școală și va organiza în colaborare cu învățătorul serbări comune.
Vizitele preșcolarilor la școală trebuie să fie pregătite pentru a le produce o impresie plăcută și
puternică. Înainte de toate, educatoarea îi va pregăti pe copii printr-o convorbire despre școală.
Din discuții a reieșit că preșcolarii care frecventează cu regularitate grădinița, trec ușor
peste perioada de acomodare, mobilizându-și efortul în direcția înțelegerii și însușirii
cunoștințelor. Ei au un vocabular mai dezvoltat, își exprimă cu ușurință gândurile, se pronunță
mai nuanțat și mai clar.

1240
 În cadrul comisiilor metodice s-a practicat forma predării unor activități la grupa mare de
către învățător, de exemplu, jocul didactic: ”Cu ce sunet începe cuvântul?” sau convorbirea ”În
curând vom fi școlari”.
Acestea s-au desfășurat cu scopul de a cunoaște copiii pe viitorul învățător, de a se
familiariza cu stilul acestuia de muncă.
S-au făcut referiri și asupra importanței caietului de cunoaștere a copilului, precum și a
fișei psiho-pedagogice pe care o întocmește educatoarea la sfârșitul grupei mari, pentru a veni în
sprijinul cunoașterii copiilor de către învățătorul clasei pregătitoare.
Învățătorul a cunoscut specificul muncii instructiv-educative la preșcolari prin vizite
repetate la grădiniță. S-a prezentat învățătorului și produse ale activității copiilor: fișe de evaluare
a cunoștințelorsub aspectul dezvoltării vorbirii, programe artistice, dar și expoziții cu fișe
reprezentând exerciții grafice de scriere ale copiilor.
În grădiniță în cadrul activității de intercomunicare cu copii din grupă sau cu adulții,
copilului i se oferă posibilități optime de exprimare liberă, acest lucru realizându-se în orice
moment al zilei, de la venirea lui în grădiniță și până la plecare.
Cerințele științifice, mereu crescânde ale pedagogiei noi, impun adoptarea unor
metodologii didactice și educative de mare eficiență. Modernizarea mijloacelor și procedeelor de
formare a unor deprinderi de exprimare corectă se impun ca o consecință a preocupării grădiniței
de îmbunătățire calitativă și cantitativă a muncii de predare în învățământul preșcolar și
asigurarea unui nivel optim de pregătire a copiilor.
Noua generație trebuie pregătită nu numai pentru a reproduce cultura, ci și pentru
producerea noului, pentru creație și progres social. Calitatea pregătirii este dependentă de măsura
în care se însușesc instrumentele comunicării verbale și a combinării acestora în mod creator.
Pentru formarea deprinderilor de exprimare corectă a copiilor, se ține seama de specificul
dezvoltării psihice, intelectuale, afective, de particularitățile gândirii, atenției și imaginației
copiilor, adică de particularități psihologice, precum și de modul în care ei au înțeles ceea ce li se
cere.
Pregătirea copilului pentru școală este inclusă în sistemul muncii desfășurate în
grădiniță. Stimularea limbajului la copii este favorizată de schimbarea raportului educatoare-
copil, potrivit concepției didactice moderne. Noile raporturi trebuie să asigure atmosfera
încurajatoare, permisă încercărilor în creativitatea verbală, în jocul de cuvinte, în interpretarea pe
roluri.
Realizarea cu succes a obiectivelor necesare pregătirii copilului preșcolar pentru
integrarea în învățământul școlar este posibilă în condițiile cunoașterii temeinice a fiecărui copil
și respectarea particularităților de vârstă și individuale, pentru că așa cum spunea Seneca ”Nu
pentru școală învățăm, ci pentru viață”.

1241
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA
RELATIA EDUCATOARE-INVATATOR-PROFESOR

INTOCMIT,PROFESOR BIOLOGIE - MINCIUNA MIA

SCOALA GIMNAZIALA SEACA-JUDETUL OLT

Educatia intelectuala a prescolarilor este foarte importanta prin faptul ca-i pregateste pe copii pentru
scoala. In gradinita, copiii isi insusesc anumite cunostinte, care formeaza o baza aperceptiva pentru sistemul
de cunostinte predate in scoala, isi formeaza unele deprinderi elementare de munca intelectuala, li se
dezvolta capacitatea de a depune eforturi sustinute, toate acestea in vederea realizarii cerintelor pe care le
implica activitatea scolara.

Educatia prescolara trebuie sa devina o treapta ce intra in mod necesar in componenta educatiei
continue, in procesul complex de formare a personalitatii individului. Astfel, pregatirea copilului in
gradinita este menita sa asigure dezvoltarea lui in ciclul primar de invatamant.

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Inca de la gradinita copiii trebuie sa inteleaga necesitatea pastrarii igienei corporale si efectele
nerespectarii acesteia. Un mediu de viata curat este benefic pentru sanatatea oamenilor. Copiii de gradinita
invata sa aleaga intre ce este bine si ce nu este bine sa faca. Invata de la gradinita partile componente ale
unei plante pe baza observatiei directe si va continua acest proces la scoala unde va afla noutati despre rolul
acestor parti componente. Educatoarea are un rol foarte important in trecerea copilului la scoala. Ea face
mai usoara aceasta trecere prin activitati comune cu scoala, prin serbari, activitati de curatenie, de plantare
de flori si pomi, prin vizite repetate la scoala pentru ca prescolarii sa ia contact cu scoala, cu elevii, cu
invatatorii.
In invatamantul primar stiintele ofera elevilor multiple posibilitati de a cunoaste lumea vie,fenomene
naturale cauzele care le produc,interdependenta dintre componentele naturii. Stiinta este domeniul de
activitate umana cu scopul de dobandire,sistematizare si aplicare a cunostintelor despre realitate. Rolul

1242
scolii este de a acela de a actiona in directia insusirii de catre elevi a unor cunostinte stiintifice si ecologice
despre natura,de a sti ca natura este un organism viu ale carei componente sunt intr-o stransa unitate si
interconditionare,care sufera in evolutia sa in timp schimbari determinate de cauze naturale si sociale. Prin
insusirea acestor cunostinte contribuie la dezvoltarea spiritului de observatie,la insusirea unui sistem de
priceperi si deprinderi active. Continuarea activitatilor comune cu elevii din ciclul primar, prescolarii si
elevii de gimnaziu face ca elevii sa inteleaga necesitatea pregatirii permanente pentru viata. Profesorul de
biologie, prin evaluarile initiale, pune bazele instruirii viitoare si isi programeaza strategii eficiente de
predare-invatare in functie de nivelul de achizitii cognitive ale elevilor.
Biologia este stiinta care studiaza viata dar si mediul de viata al organismelor vii. Studierea biologiei
are ca scop final in educatia elevului ,formarea unor atitudini si deprinderi referitoare la impactul biologiei
asupra naturii si a societatii,dezvoltarea capacitatilor de explorare/investigare in scopul rezolvarii de
probleme specifice biologiei,dezvoltarea capacitatii de comunicare iar atunci cand este necesar sa utilizeze
corect limbajul specific biologiei.Studiul biologiei contribuie si la dezvoltarea armonioasa a capacitatilor
fizice si intelectuale ale elevilor inca din ciclul primar si gimazial, scolara ,contribuie la realizarea educatiei
morale,de formare a unor generatii cu o conduita etica superioara. Disciplinele biologice ca:
botanica,zoologia,ecologia ,care militeaza pentru ocrotirea naturii si protectia mediului ambiant ,participa
activ la educarea civica a tinerilor,iar cele ca:anatomia si fiziologia omului ,igiena,genetica au o contributie
deosebit de importanta in educarea pentru sanatate .
“Biologia este ştiința despre viață și materie vie, ea studiind: originea, evoluția, reproducerea, ereditatea,
caracteristicile morfo-fiziologice, obiceiurile plantelor și animalelor.” Datorită aprofundării cunoștințelor
din domeniul biologiei, au început să se formeze numeroase ramuri cu domenii de studiu bine definite.
Studiul biologiei contribuiei la dezvoltarea armonioasa a capacitaţilor fizice şi intelectuale ale elevilor .
Biologia contribuie la realizarea educaţiei morale, de formare a unor generaţii cu o conduită etică
superioară.

1243
 Colaborarea gradinita- scoala. Relatia educatoare- invatator- profesor

Educatoare Mindru P. Eugenia

Scoala Gimnaziala nr. 126, sector 5, Bucuresti

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala.

Aceasta condiţie este valabila şi pentru primele doua trepte ale învăţământului:preşcolar şi învăţământului
primar. Legătura reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O
asemenea continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de
învăţare.

H. Wallon sublinia acest lucru, arătând: “Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar.
Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei.
Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare cerut de o eficienta
activitate scolara , o reprezinta realizarea unei legaturii functionale de continuitate intre activitatea din grupa
mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare”.

Este necesara colaborarea in plan educational intre gradinita si scoala pentru a pregati integrarea adecvata
a prescolarilor in sistemul actiunilor si interactiunilor scolare si pentru a le asigura premisele pentru
insusirea elementelor formative care conduc la aptitudinile de scolaritate, in consens cu obictivele si
finalitatile educationale.
Trecerea de la grădiniţă la şcoala primară este un eveniment important, iar modul în care copilul se
adaptează la mediul şcolar este asociat de cele mai multe ori cu modul în care face faţă provocărilor noii
situaţii. Copiii îşi creează o imagine în primul lor an de şcoală, care tinde să fie caracteristică nivelului
performanţelor şcolare în următorii ani.
Intrarea copilului într-un mediu cu totul nou produce anumite tensiuni interioare chiar şi la copilul dornic
de a începe Scoala, datorită lipsei de familiaritate a locului, necunoaşterii învăţătorului, a celorlalţi copii.
Frica de şcoală este uneori alimentată chiar de părinţi, care ei înşişi consideră şcoala ca neprimitoare, plină
de restricţii. Apare pentru noul elev cerinţa unui efort susţinut, a muncii constante, nevoia de a intra în
competiţie şi de a obţine performanţe.
În acelaşi timp se modifică şi relaţia copil-părinte, acesta din urmă devenind, relativ brusc, mai sever şi
mai atent la unele trăsături, precum neatenţia sau hiperactivitatea, probleme din ce în ce mai frecvente la
copii.
Dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare interpersonală poate preveni problemele emoţionale
şi de comportament şi dificultăţile de adaptare socială.
Obiectivele colaborarii gradinita- scoala sunt:
pregatirea psihologica a copilului si trezirea dorintei de a deveni scolar
formarea unor reprezentari corecte despre scoala si despre activitatea de tip scolar
stimularea gandirii copiilor de a exemplifica notiunile insusite in gradinita prin cat mai multe exemple
concrete adecvate
crearea unei relaţii eficiente de colaborare şi cooperare între cadrele didactice din instituţiile de învăţământ
implicate, în vederea armonizării condiţiilor specifice fiecărei instituţii
promovarea dialogului, toleranţei şi respectului, a comunicării între preşcolari şi elevi, în scopul dezvoltării
deprinderilor sociale de comunicare şi de relaţionare eficace; promovarea prieteniei si cooperarii intre copii
implicarea efectivă a elevilor şi a preşcolarilor în activităţi cu caracter extracurricular, care să stimuleze şi
să promoveze capacităţile creatoare, să le formeze si dezvolte capacitatea de acceptare a valorilor specifice
fiecărui grup.

1244
familiarizarea copiilor cu sala de clasa, cu ambientul clasei prin contactul direct cu scoala

Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic.

O prima masura de natura psihopedagogica, menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective. Pentru a fi insa
operationala, corelatia dintre programe se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator, cat si de educatoare.
Astfel, educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele programei pentru
clasa I, spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei I, iar invatatorul
care va prelua clasa I, trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare mari, pentru a sti pe ce elemente se
poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O alta conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologica a activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale, afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare; trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.

Aceste capacitati sunt:

a) vizuale- perceperea semnelor grafice, ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor,
deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri
b) auditive- perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor
c) semantice– stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor, ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.

In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice, este necesar sa fie formata capacitatea de a traduce
in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi (superioritate,
inferioritate, egalitate), de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii mentale de
adunare si scadere cu o unitate.

Aptitudinea de scolaritate se raporteaza, pe langa pregatirea intelectual-cognitiva a copilului si la cea

afectiva, volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului. In clasa I
invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare, de destindere pentru
copii.

Experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati comune, cum ar fi: vizite la scoala, vizitele scolarilor
in gradinita, serbari comune, plimbari si programe distractive comune, contribuie la atenuarea distantei
dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate, pentru a le produce o
impresie placuta si puternica, pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala, educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa, sub aspectele ei pozitive si negative, cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor
“elevi”, iar invatatorul va cauta ca elevii lui sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera modalitatilor de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de strangere a
legaturilor dintre cele doua institutii: participarea reciproca a educatoarelor si invatatorilor la consfatuirile
anuale ale cadrelor didactice, la activitatile comisiilor metodice, la “lectiile model”, la sesiunile de
comunicari.

Bibliografie:
www.didactic.ro
Curs Managementul clasei de elevi Romita Iucu 2005
Revista Invatamantul prescolar 2005

1245
 Colaborarea grădiniță-școală

Prof.Inv.Primar Mirauta Carmen Alina

Scoala Gimnaziala Nr.1 Ardeoani

Colaborarea dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programe se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.O prima conditie pentru rezolvarea raportului
de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si
determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta
fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa
asimileze cunostintele prevazute in clasa I .In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar
nsa fie formata capacitatea de a traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege
relatiile dintre multimi (superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de
a efectua operatii mentale de adunare si scadere cu o uniate .Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe
langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea afectica,volitionala si sociala. In acest sens se
dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea
copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de cerintele adultului,ale programului scolar ,de a
desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a motricitatii.Realizarea acestor capacitati
conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei prescolare in relatia lor cu cele ale
scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si scoala.

Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este prezenta in diferite forme si la varsta
prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.

In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere
pentru copii.

1246
 Marele pas de la grădiniţă la şcoală
Înv. Mircea Mihaela-Manuela
Şcoala Gimnazială „Nicolae Efrimescu” Săgeata

Vârsta preşcolara este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici, educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia întregii
vieţi de mai târziu. La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsură, principalii factori educativi:
familia, grădiniţa şi şcoala.
Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe
va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea
problemelor inerente care apar. Grădiniţei, ca prima verigă a sistemului de învăţământ, trebuie să i se acorde
o mare atenţie. Învăţământul preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se
desfăşoară după o programa minuţioasa şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind
pregătirea copilului preşcolar pentru integrarea uşoara şi rapida în activitatea de învăţare. Şi copilul
preşcolar învaţă, dar pentru el învăţarea este un joc. Învăţarea şcolară, oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile
ei, efort mai susţinut, disciplina de muncă riguroasă etc.
Educaţia preşcolară, instituţională este un act psihologic şi deosebit pentru egalizarea şanselor,
pentru perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie în vederea înlăturării eşecurilor şcolare şi a
abandonului şcolar. Un rol important în debutul şcolar îl va avea întotdeauna instituţia preşcolară, ea fiind o
etapă intermediară, indispensabilă.
Integrarea copilului in forma de colectivitate preşcolară comporta un prim efort de adaptare la viaţa
socială şi totodată extinderea mediului social accesibil copilului.
În perioada preşcolară el îşi dobândeşte rolul său social într-o colectivitate şi obţine o altă dimensiune in
interiorul familiei. În colectivitate copilul stabileşte cu totul alte raporturi decât în familie: învaţă să se
subordoneze unui program şi a unor activităţi comune ale colectivului din care face parte şi stabileşte relaţii
cu alţi copii învăţând să-şi domine egocentrismul folosind relaţii de colaborare.
Integrarea copilului in şcoală presupune mai întâi formarea unor prezentări corecte despre şcoală,
care sa le permită preşcolarilor o adaptare afectiv-motivaţională la mediu şcolar.
În scopul adaptării preşcolarului la mediul şcolar, al formarii şl adâncirii reprezentărilor cu privire la
şcoala este necesar a se întreprinde acţiuni comune grădiniţă-şcoala, cum ar fi:
- prezentarea unor imagini cu aspecte de la primirea copiilor în prima zi de şcoala, având ca invitaţi
elevii clasei pregătitoare şi învăţătoarea/învăţătorul lor;
- asistenţa la o activitate la şcoală;
- organizarea unor activităţi de evaluare-concursuri care au loc împreuna cu clasa pregătitoare
(exemplu obiceiuri şi colinde de Crăciun, concursuri sportive, 1 iunie);
- excursii;
- dramatizări în care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
- confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente.
Trebuie să cântărim cu atenţie cât şi cum ii ajutăm pe copii. Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi
randamentului şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie să se completeze
cu evaluarea apreciată în calificative de către învăţător.
Un alt obiectiv în vederea integrării copilului în activitatea de tip şcolar îl constituie permanenta
legătură a grădiniţei cu familia - cea care constituie de fapt primul model al copilului. Educaţia în familie
ocupă un loc important în formarea 'puiului de om' care trebuie să găsească aici condiţii de dezvoltare fizică,
perceptivă, intelectuală, personală şi socială.

Din primii ani de viaţă personalitatea 'adultului de mai târziu' prinde contur şi se manifestă prin elemente
concrete cum sunt: temperament, caracter, însuşiri, capacităţi, abilităţi şi aptitudini. „Cei 7 ani de acasă”
sunt hotărâtori în procesul de adaptare şi integrare la viaţa socială şi aşa marcată de influenţele mediului
socio-economic. Familia este instituţia primordială unde copilul dobândeşte cea dintâi şcoală a vieţii. Nu
întâmplător părinţii sunt gata să îşi spună cuvântul chiar şi in cele mai dificile probleme de educaţie. Faptul
este explicabil; de la părinţi au învăţat în primul rând tot ce ştiu până când copilul este adus intr-o instituţie
de învăţământ. Familia trebuie să asigure sentimentul de confort şi siguranţă. O ambianţă frământată de
tensiuni familiale, lipsită de afecţiune, stare de indiferenţă, cu acte de violenţă vă duce la reacţii de

1247
inadaptare. Pentru îndeplinirea dezideratelor comune grădiniţa-familie am recurs la câteva strategii
specifice:
- stabilirea unor relaţii strânse cu familia copiilor pentru a cunoaşte mediul din care vin copiii,
problemele pe care le ridică aceştia;
- implicarea părinţilor în soluţionarea unor probleme interne ale unităţii;
- prezentarea unor referate privind rolul pe care îl are grădiniţa în instruirea şi educarea copiilor in
pregătirea lor pentru şcoală;
- convorbiri zilnice prin care sunt puşi la curent cu toate achiziţiile sau eşecurile copiilor, la găsirea
împreună a unor soluţii viabile;
- implicarea părinţilor la îmbunătăţirea bazei didactico-materiale;
- activităţi demonstrative pregătite special pentru părinţi;
- serbări oferite părinţilor cu diferite ocazii.
Acestea au fost doar câteva dintre mijloacele pe care noi le-am utilizat frecvent în unitatea noastră
sau fiecare la grupa de preşcolari pe care o conduce.
Buna colaborare între grădiniţă - familie - şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp asigurând
performanţe educative notabile .

1248
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ, PREMISĂ A
INTEGRĂRII COPILULUI ÎN ACTIVITATEA ȘCOLARĂ

Profesor învățământ preșcolar Mirela Crivinanțu

Grădinița P.P. Nădrag, Județul Timiș

Moto:
,,Caracterul al unei şcoli bune e ca elevul să înveţe în ea mai mult decât i se predă, mai
mult decât ştie însuşi profesorul.”
Mihai Eminescu

Şcoala este un element esenţial al oricărei comunităţi atât prin resursele umane de care
dispune, cât şi prin spaţiile de învăţare disponibile. Şcoala este dependentă de sprijinul
comunităţii, dar prin realizarea educaţiei formale ea contribuie la dezvoltarea comunităţii, şcoala
fiind vitală pentru supravieţuirea comunităţii. În comunităţile rurale grădiniţa se află adesea în
incinta sau apropierea şcolii, formând împreună o instituţie de bază a mediului rural, un punct de
întâlnire, un centru comunitar şi o resursă principală pentru reînnoirea comunităţii.
Un obiectiv final în programele de educaţie timpurie se referă la pregătirea copilului
pentru şcoală. Pe parcursul perioadei preşcolare şi mai ales a anului pregătitor pentru şcoală,
copiii acumulează o serie de cunoştinţe fundamentale, priceperi, deprinderi, atitudini, capacităţi,
comportamente care să-i permită integrarea în activitatea şcolară. Această pregătire „nu se referă
numai la a-l învăţa pe acesta să scrie, să citească sau să socotească mai devreme, ci presupune a-l
pregăti pentru o nouă modalitate de dobândire a unor cunoştinţe şi experienţe, a-l ajuta să atingă o
stare de disponibilitate pentru activitatea de învăţare, stare psihologică necesară momentului de
debut şcolar.”
În majoritatea cazurilor, copilul doreşte să devină şcolar şi are competenţele necesare
pentru activitatea şcolară, copilul trebuie ajutat să se maturizeze psihologic pentru a porni pe
calea şcolarităţii. „Chiar dacă trăsăturile psihice pe care le solicită activitatea de elev nu pot fi
desăvârşite în grădiniţă”, ... „se poate realiza familiarizarea acestuia cu caracteristicile şi
implicaţiile statutului şi rolului de elev, ..., cu condiţiile mediului şcolar”.

1249
 În acest sens se pot efectua cu copiii din grupa mare vizite în instituţiile şcolare. Pentru ca
aceste vizite să creeze preşcolarilor impresii plăcute, este necesar ca ele să fie pregătite temeinic
şi eventual să fie precedate de discuţii cu copiii despre ceea ce înseamnă statutul de elev şi
activitatea şcolară. Educatoarea le poate explica copiilor „rostul parcurgerii programelor şcolare,
a materiilor ce se predau şi caracteristicile atributelor şcolarităţii: a avea ghiozdan, a primi
calificative, a-ţi face temele”.
Pa parcursul vizitei la şcoală, educatoarea le poate atrage atenţia preşcolarilor asupra
momentelor din desfăşurarea lecţiei, asupra atmosferei disciplinate. Totodată ea le poate cere
copiilor preşcolari să-i imite pe şcolari şi să adopte un comportament asemănător pe parcusul
vizitei în şcoală. La întoarcerea în grădiniţă educatoarea poate discuta cu copiii despre impresiile
acestora şi va oferi explicaţii suplimentare, răspunzând la întrebările copiilor legate de această
vizită. Deasemenea în următoarea perioadă se pot organiza jocuri cu tema „şcoala” sau
„activităţile şcolare”.
Totodată se pot primi vizite de la elevii din clasele primare, care să le împărtăşescă
preşcolarilor despre experienţa de elev şi atuurile acestui statut. În acelaşi timp preşcolarii pot
participa împreună cu elevii din clasele primare la activităţi culturale, sportive, expoziţii,
concursuri, excursii sau vizite la muzeu, grădina zoologică, teatru, biblotecă şi altele.
Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv
munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la
învățătură și purtare a foștilor ,,elevi”, iar învățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs
cunoștințele însușite în grădiniță.

Bibliografie:
1. Glava, A. (2002). Introducere în pedagogia preşcolară. Cluj-Napoca: Editura Dacia
2. Agabrian, M. (2006). Şcoala – familia – comunitatea. Iaşi: Institutul European.

1250
Educatie fara frontiere! ,,Relatia gradinita-scoala-familie-
societate”

Mirela Merza
Gradinita cu P.P.,,Sf.Mucenic Mina” Ploiesti

În perioada preşcolară, copilul trăieşte o amplificare şi diversificare a

stărilor afective, dar i se conturează şi posibilitatea de evaluare interioară
comparativă a lor. El experimentează emoţii din ce în ce mai complexe şi
mai nuantate.
Studii recente au relevat faptul că relaţiile afective şi stările
emoţionale conturează ceea ce denumim "inteligenţa emoţională". Ea este
aceea care ne ajută să ne facem plăcuţi la locul de muncă sau în colectivul
din care facem parte, să putem comunica eficient, să ştim să ne apropiem de
cei pe care-i simpatizăm sau de cei pe care vrem să-i ajutăm. Inteligenţa
emoţională este factorul de legătură, liantul între o persoană şi mediul din
care face parte. În acest context, unul dintre obiectivele grădiniţei şi familiei
este educarea copiilor în sensul omeniei, generozităţii, receptive la durerile
şi bucuriiile celor din jur.
Familia este pentru copil primul grup în care exersează
comportamentele sociale şi se descoperă pe sine, este instituţia cea mai
stabilă, responsabilă de păstrarea şi dezvoltarea tradiţiilor culturale.
În primii ani de viaţă formarea copilului se realizeaza mai ales sub influenţa
părinţilor.Ei sunt primii agenţi de modelare a copilului. Mai târziu creşte
rolul celor apropiaţi ca vârstă: colegii de grupă de la grădiniţă, colegii de
clasă, copiii din vecinătatea locuinţei, prietenii.
Copilul este educat nu numai în grădiniţă ci şi în familie, acolo unde el îşi
petrece cea mai mare parte a timpului, unde creşte şi se dezvoltă sub
acţiunea modelatoare a mediului familial.
Familia este primul „laborator” al formării personalităţii copilului la
care se adaugă mai târziu contribuţiile grădiniţei, şcolii, profesiunii.
Familia şi grădiniţa reprezintă cei mai importanţi factori educaţionali
fiind adevăraţi piloni ai educaţiei. Mediul familial îi oferă copilului modele
de comportamente pe care de regulă, acesta le imită cu fidelitate.Acum şi
aici se pun bazele unor deprinderi şi obişnuinţe elementare de comportare
morală, dar se face şi trecerea spre înfiriparea unor reprezentări, noţiuni,

1251
valori morale,convingeri prin care se exprimă atitudinea copilului faţă de el
însuşi, faţă de ceilalţi şi faţă de societatea în care se afirmă.
Ca factor al educaţiei formale, grădiniţa este organizaţia socială
special creată pentru educarea tinerei generaţii. În cadrul mediului şcolar,
educaţia şi instrucţia se împletesc armonios, într-o formă optimă, în mod
gradat, conform unor standarde şi finalităţi propuse.
Numai printr-o colaborare strânsă, susţinută şi fluentă, familia şi grădiniţa
pot pune în aplicare acest proces de educare a fiinţei umane în devenire.
Esenţial este ca cei doi factori să-şi dirijeze acţiunile spre un scop comun,
să-şi concentreze şi să-şi focalizeze influenţele spre acelaşi deziderat:
formarea tipului de personalitate solicitat de imperativele lumii moderne.
Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţie pe care
copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate.
Relaţia şcoală-familie-comunitate este una în care fiecare factor
interrelaţionează cu ceilalţi.
Fiecare copil se deosebeşte de ceilalţi, in primul rând prin caracterul său.
După cum un tâmplar nu lucrează in acelaşi mod şi bradul si stejarul, tot aşa
şi noi trebuie să ţinem cont de,,lemnul” fiului sau fiicei noastre, adică de
elasticitatea şi rezistenţa,,capitalului său biopsihic” pentru a şti ce putem
face din el fără prea multe riscuri. In ziua de azi educaţia este un fenomen
social de transmitere a experienţei de viaţă a generaţiilor adulte şi a culturii,
către generaţiile de copii şi tineri, in scopul pregătirii lor pentru integrarea in
societate.
Dacă cele două medii educaţionale – şcoala şi familia – se
completează şi se susţin, ele asigură într-o mare măsură bună integrare a
copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială.
Binefacerile sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă si
depăşirea stereotipurilor şi continuând cu identificarea intereselor comune în
beneficiul copiilor. Cercetările confirmă că indiferent de mediul economic
sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia
copiilor lor, rezultatele determină performanţa elevilor, o mai bună
frecventare a şcolii, reducerea ratei de abandon şcolar si scăderea
fenomenului delicvenţei.

1252
 Clasa pregătitoare- punte între grădiniţă şi şcoală

Prof. înv. primar Mirica Andreea Nicoleta

Un act educativ competent nu se poate realiza dacă nu înţelegem că fiecare copil este o fiinţă unică,
cu un potenţial ce aşteaptă să fie descoperit şi pus în valoare. Copilul nu este un adult în miniatură. El are
propriul său stil de a gândi şi de a acţiona, propriul său stil de a simţi. Educaţia nu vine să-l încorseteze în
reguli, ci îi oferă puncte de sprijin, repere. Regulile nu se pot impune arbitrar, ci trebuie argumentate.

Momentul intrării în şcoală necesită un anumit nivel de dezvoltare psiho-fizică. Aptitudinea pentru
şcolaritate presupune dobândirea unor capacităţi, abilităţi şi deprinderi. Copilul are aptitudine pentru
şcolaritate când dovedeşte că poate să facă faţă exigenţelor şcolare, evitându-se astfel eşecul.

Clasa pregatitoare asigură trecerea gradată a copilului de la educaţia din familie şi grădiniţă, la
formarea iniţială asigurată de şcoală. Colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală trebuie să aibă la bază
următoarele elemente: continuitatea curriculumului (programă, materiale didactice), metode de lucru
similar, unitatea de management a grupului (amenajarea spaţiului de lucru, lucrul pe microgrupuri, numărul
de elevi din clasă), relaţii inter-instituţionale de parteneriat.

Trecerea bruscă de la jocurile copilăriei la activităţile şcolare poate fi uneori traumatizantă pentru
copil. Primul contact cu şcoala trebuie să fie natural şi plăcut. Clasa pregătitoare asigura trecerea treptată a
copiilor de la grădiniţă la viaţa şcolară. În această clasă, adesea sub formă ludică, copilul este pregătit pentru
cerinţele mediului şcolar şi învaţă să fie responsabil. Clasa pregătitoare are un dublu rol: pe de o parte de
consolidare a cunoştinţelor deja dobândite şi, pe de altă parte, de socializare şi adaptare la schimbare. În
plus, clasa pregătitoare ofera tuturor copiilor un start mai bun în viaţa şcolară.

Învăţământul preşcolar constituie prima formă de educaţie organizată, sistematică şi competentă; de

asemenea, reprezintă prima formă de socializare a copilului. În grădiniţă se creează condiţii optime ca
preşcolarii să se manifeste activ, coordonaţi în permanenţă de cadre specializate. Continuitatea dintre
învăţământul preşcolar şi primar se realizează prin obiective comune, prin conţinuturi şi metode similare.
Atât formele de organizare şi desfăşurare a unor activităţi, cât şi metodele de învăţământ şi conţinuturile
învăţământului preşcolar anticipează ciclul primar. Generalizarea cuprinderii tuturor copiilor de 5-6 ani în
sistemul educaţional facilitează integrarea socială a copilului şi asigură continuitatea dintre cele două etape
ale sistemului de învăţământ. Începutul socializării copilului în grădiniţă, diversificarea relaţiilor interumane
(relaţii copil-adult, copil-copii) se continuă în ciclul primar, în cadrul organizat al învăţării. Relaţiile
interumane devin mai complexe, se structurează pe criterii profesionale. Aceste noi relaţii impun
dezvoltarea capacităţii de comunicare verbală şi nonverbală, ca şi formarea unor deprinderi de comportare
civilizată, concomitent cu aprofundarea conştiinţei de sine. Copilul este interesat de spectacolul relaţionării
cu ceilalţi şi cu mediul natural şi social, devine receptiv la acţiunile adulţilor, îi imită, transpune în joc
comportamente ale acestora, participă la ocupaţiile lor. Progresele în plan senzorio-perceptiv se asociază
dezvoltării motricităţii, creşterii atenţiei a cărei concentrare sporeşte de la 5-7 minute la preşcolarul mic, la
peste 20 de minute şi chiar 45 de minute la preşcolarul mare în joc, audiţii sau vizionări de diafilme, filme,
teatru pentru copii, etc. Conduita verbală şi afirmarea personalităţii înregistrează progrese prin dezvoltarea
capacităţii de exprimare verbală: creşte volumul vocabularului activ, se manifestă intens limbajul
situaţional, se exersează însuşirea structurii gramaticale a limbii.

În ciclul primar, prioritare sunt problemele adaptării şcolare şi ale învăţării. Experienţa adaptativă şi
achiziţia cognitivă şi afectivă din grădiniţă asigură adaptarea şcolară. Şcoala solicită intens intelectul
copilului, el îşi însuşeşte strategii ale învăţării, conştientizează rolul atenţiei şi al reprezentării în activitatea

1253
de învăţare, îşi formează deprinderea de calcul, care deschid noi orizonturi cognitive şi afective.
Cunoaşterea nivelului de dezvoltare fizică, intelectuală şi morală a copilului prezintă o mare importanţă.
Nivelurile de dezvoltare se evaluează nu după volumul de cunoştinţe pe care el le deţine, ci după nivelul
operaţional al achiziţiilor sale. Clasei pregătitoare îi revine sarcina de a dezvolta, prin exersare, procesele
psihice de cunoaştere ale copiilor, până la nivelul maturităţii şcolare. Debutul şcolar presupune un anumit
nivel de dezvoltare psihică intelectuală şi morală a copilului, iar aptitudinea de şcolaritate sau maturitate
şcolară solicită dobândirea unor priceperi, deprinderi, şi capacităţi necesare activităţii şcolare bazată pe
învăţare. Clasa pregătitoare trebuie să creeze premise favorabile pentru realizarea continuităţii
învăţământului preşcolar cu cel primar.

La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi: familia,
grădiniţa şi şcoala. Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi
de cerinţe conduce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la soluţionarea
disfuncţionalităţilor.

Realizarea idealului educaţional este condiţionată de colaborarea mai strânsă între grădiniţă şi
şcoală. În scopul adaptării preşcolarului la mediul şcolar, al formării şi adâncirii reprezentărilor cu privire la
şcoală, este necesar a se întreprinde acţiuni comune grădiniţă-şcoală, cum ar fi: descoperirea raporturilor noi
între educator şi învăţător, sprijinirea pe achiziţiile copilului la debutul şcolar şi dezvoltarea lor evolutivă,
prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor în prima zi de şcoală, având ca invitaţi
elevii clasei pregatitoare şi învăţătoarea lor, asistenţa la o activitate de citire, matematică, scriere,
organizarea de activităţi de evaluare-concursuri care au loc împreună cu clasa pregatitoare (obiceiuri şi
colinde de Crăciun, concursuri sportive, 1 Iunie); plimbări în jurul cartierului, excursii, dramatizări, în care
rolul elevului a fost interpretat de copilul preşcolar, confecţionarea de felicitări cu ocazia sărbătorilor.

1254
 Colaborarea grădiniță -școală

Mirion Mioara
Școala Gimnazială Hădăreni, Jud. Mureș

Fiecare copil este diferit, dar tocmai acest lucru face ca fiecare copil să fie special. De la cea mai
fragedă vârstă, toți copiii au nevoie de câteva lucruri esențiale: dragoste, hrană, joacă și securitate. Copiii simt
nevoia să fie protejați, să fie îndrumați să fie controlați de adulți, dar în același timp trebuie să aibă o anumită
independență pentru a-și dezvolta încrederea în sine.
Grădinița este prima experiență, în afara casei, a copilului. Ea constituie un cadru nou pentru el, prin
dimensiunile și conținuturile sale, prin activitățile variate, noi și interesante. Lumea copilului este într-o
continuă schimbare. La intrarea în grădiniță, copilul se confruntă cu situații noi: un adult necunoscut-
educatoarea, o mulțime de copii pe care nu îi cunoștea. Odată cu aceste schimbări, copilul trebuie să învețe să
se adapteze situațiilor, oamenilor și lucrurilor noi.
În noua situație, unii copii sunt nesiguri și temători. Ei vor avea nevoie de mai multă atenție și protejare
până vor putea să exploreze singuri noul mediu și să participe la toate activitățile din grădiniță. Când vine
copilul la grădiniță pentru prima data, apar multe necunoscute pentru copii, dar
mai ales pentru părinți, de aceea trebuie ca educatorii să răspundă la toate aceste întrebări și totodată să implice
părinții în activitățile grădiniței.
Este important să existe un parteneriat real între familie- grădiniță- școală- comunitate.
Educatoarea este acea persoană care poate să facă viaţa mai plăcută preșcolarilor. La grădiniţă,
educatoarea devine a doua mamă, care şterge lacrimile copilului, le spune poveşti cu zâne, le este prietenă.
Realizarea obiectivelor învăţământului preşcolar depinde în mare parte de calităţile si competenţele
educatoarei. Prin personalitatea ei şi prin experienţa dobândită de-a lungul timpului, educatoarea reprezintă un
model pentru copil si familia acestuia.
Foarte multe persoane, minimalizează rolul grădiniței în educarea copiilor la vârstă preșcolară. Unii
părinți au prejudecăți în ceea ce privește adaptarea copilului la cerinţele grădiniței folosind expresii de genul “
e prea mic”, sau “are timp mai tarziu”, într-o perioadă în care copilul este în totalitate pregătit să învețe.
În vederea pregătirii copilului pentru școală , a apărut formula de clasă pregătitoare. Parametrii normali
în ceea ce privește dezvoltarea fizică și psihică a copiilor de 6-7 ani au permis integrarea acestora în viața
școlară.
Clasa pregătitoare integrată învăţământului obligatoriu, stabilită prin Legea Educaţiei Naţionale
nr.1/2011, propune atât o abordare educaţională sistematică, destinată formării şi testării aptitudinilor şcolare
ale preşcolarilor, cât şi o abordare educaţională, care să eficientizeze inserţia şcolară, accesul şi participarea de
succes în educaţie. Din perspectiva Legii Educaţiei, clasa pregătitoare are rolul de a pregăti un debut şcolar de
calitate, prin educaţie timpurie instituţionalizată şi prin crearea premiselor educaţionale pentru o integrare
şcolară cu indici reduşi de părăsire timpurie a şcolii şi cu şanse crescute de integrare viitoare pe piaţa muncii a
generaţiilor actuale de preşcolari. Clasa pregătitoare asigură trecerea gradată a copilului de la educaţia din
familie şi grădiniţă la formarea iniţială asigurată de şcoală.
Clasa pregătitoare va avea un dublu rol: pe de o parte de consolidare a cunoştinţelor deja dobândite şi,
pe de altă parte, de socializare şi adaptare la schimbare. În plus, clasa pregătitoare va oferi tuturor copiilor un
start mai bun în viaţa şcolară.
Pentru o bună colaborare între școală și gradinită, între educatoare și învățătoare, este nevoie de
planificarea unor activități comune grădiniță-școală care să includă studierea programelor (pentru grupa mare
și pentru clasa pregătitoare), asistență reciprocă la activități și la lecții, vizite la grădiniță-școală, concursuri cu
participare mixtă, excursii mixte, activități comune cu prilejul sărbătorilor, ședințe cu părinții( cu invitarea
educatoarei/ învățătoarei).

1255
 Învățătorul schimbă viziunea copilului cu privire la comportamentul acestuia la intrarea în școală
pentru a fi pregătit să treacă pragul de la grădiniță la școală.Vor fi evitate suprapunerile care abundă între cele
două programe de la clasă pregătitoare și de la clasă I , pentru a evită plictiseala și tensiunile.
Spre deosebire de educatoare, învăţătoarea, fără a fi mai putin afectivă, îmbină într-o manieră nouă,
dragostea cu exigenţa şi le manifestă pe cât posibil în mod egal fată de copii. Dascălul nu este numai o sursă de
informaţie, ci este cel care stabilește o relaţie umană cu clasa de elevi. El urmărește în mod constant să asigure
însușirea cunoștinţelor, să formeze deprinderi și capacităţi, să-și amplifice rolurile de îndrumare, verificare,
control, evaluare.În primul an de şcoală, copiii o percep ca fiind centrul grupului lor şi cea care trebuie să ştie
ce se face şi cum se face.
Formele de colaborare dintre grădiniță si şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță si şcoală
este plasată la nivelul continuțului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței si ale clasei I.
Educatoarea de la grupa mare lucrează cu copii de 5-6 ani, dar trebuie să cunoască și programa clasei I pentru
ai putea pregăti pe aceștia în vederea integrării lor în viața școlară. În același timp și învățătoarea clasei
pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei mari pentru a ști de unde să pornească în drumul copilului pe
drumul învățării.
“A realiza legătura dintre grupa preşcolară mare şi clasa I nu înseamnă însă că însuşirile şi
calităţile psihice solicitate de învăţătură să fie gata constituite încă în perioada învăţământului preşcolar.
Însuşirile şi calităţile psihice pe care le reclamă învăţătura se dezvoltă în primul rând în procesul învăţăturii, în
condiţiile vieţii şi activităţii şcolare.”
Colaborarea educator-învăţător trebuie să aibă ca obiective pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în
vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi
acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi
accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la
mediul social şi înconjurător.
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se poate realiza şi prin participarea reciprocă a educatoarelor si
învăţătorilor la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activităţile comisiilor metodice, la lecţiile
deschise, la sesiuni de comunicări.
Grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură între grădiniţă şi şcoală. La sfârșitul grupei mari,
copilul este mai mult școlar decat preșcolar.
Rezultatele acestei colaborări dintre grădiniță și școală, dintre educatoare și învățătoare se pot vedea în
rezultatele la învățătura pe care le vor obține elevii în școală, dar se urmărește și ca ceea ce au acumulat copiii
în cadrul grădiniței să nu se piardă.

Bibliografie

1.A. Glava, C. Glava, “Introducere în pedagogia preşcolară”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002
2.Gabriela Kelemen, “Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar”, Editura Universităţii „Aurel
Vlaicu”, Arad, 2012

1256
 IMPLICAREA PARINTILOR IN EDUCATIA PRESCOLARULUI

Prof. Inv. Presc. MIRITA DANIELA - MARIA

G.P.P. “ALBA CA ZAPADA” – PITESTI – structura G.P.N. Nr. 10

Natura umana este intr-atat o natura sociala, incat nu se poate sa existe o psihologie valabila fara o
sociologie de care sa fie, cel putin implicit , strans legata . Acest lucru este adevarat in special pentru copil,
care primeste de la societate , odata cu intretinerea materiala , si echipamentul lui uman fundamental, sub
forma, pe de o parte, a primelor reglementari morale si, pe de alta, a limbajului, support si instrument al
gandirii. Aceasta actiune primordiala in formarea copilului este exercitata nu numai de mediul familial ci si
de cel scolar.
Scoala si familia sunt cei doi poli de rezistenta ai educatiei, care contribuie, prin mijloace specifice , la
formarea tineretului.
Familia este prima scoala a copilului. Ea este cea care raspunde de trebuintele elementare ale copilului si
de protectia acestuia, exercitand o influienta atat de adanca, incat urmele ei raman, uneori, intiparite pentru
toata viata in profilul moral – spiritual al acestuia.
Familia ocupa un loc aparte in sistemul institutional al educatiei. Actiunea ei pe intreaga perioada a
dezvoltarii include si toate laturile formarii personalitatii. Ea reprezinta unul din mediile de scolarizare si
educare din cele mai complete, datorita posibilitatilor ce le are de a-l introduce pe copil in cele mai variabile
situatii si de a actiona asupra lui prin cele mai complexe si firesti mijloace.
Familia ofera copilului primele informatii despre lumea ce-l inconjoara, primele norme si reguli de
conduita, dar si climatul socio-afectiv necesar trebuintelor si dorintelor sale.
Influientele educative pe care familia le exercita asupra copiilor se pot manifesta fie direct (prin actiuni
mai mult sau mai putin dirijate), fie indirect (prin modele de conduita oferite de catre membrii familiei)
precum si prin climatul psiho-social existent in familie. Metodele de conduita oferite de parinti, pe care
copiii le preiau prin imitatie si invatare, precum si climatul socio-afectiv in care se exercita influentele
educationale (“cei sapte ani de acasa”) constituie primul model social cu o influienta hotaratoare asupra
copiilor privind formarea conceptiei lor despre viata, a modului de comportare si relationare in raport cu
diferite norme si valori sociale. Este recunoscut faptul ca strategiile educative la care se face apel in familie,
mai mult sau mai putin constientizate, determina in mare masura dezvoltarea
personalitatii, precum si rezultatele scolare ale copiilor, comportamentul lor socio-moral.
Ei , copiii care rasar asemenea florilor, cresc ocrotiti de dragoste parinteasca. Se inalta vegheti de caldura
familiei unde invata primele taine ale lumii inconjuratoare. Afla ce este bine sir au, cum sa se poarte frumos.
Apoi in primul colectiv, gradinita, cunosc regulile jocului cu altii, bucuria victoriei sau tristetea fara
inceput si fara sfarsit – copilaria.
Daca vine toamna – e septembrie. Suna primul clopotel care vesteste scoala, in care copilul crescut in
familie va fi instruit pentru viata. Parintii si educatorii contribuie, in stransa colaborare, la ridicarea nivelului
instructive educativ al elevului integrat in colectiv. Reusita acestei actiuni presupune insa o cunoastere
speciala a fiecarui copil. El trebuie urmarit permanent si profound, sub toate aspectele personalitatii lui.
Problemele psihologice care stau in fata educatoarelor in legatura cu diferitele aspecte ale muncii sale de
educatie sunt cateodata ingreunate de interventia familiei.
Mediul familial si mediul de gradinita isi exercita, pe rand, influienta asupra copilului . Copilul petrece
mai mult timp la gradinita decat in familie, iar aceasta din urma constituie pentru el un mediu mai stabil.
Este indispensabil sa se stabileasca o linie de actiune comuna. Educatoarea trebuie sa incerce sa obtina de la
familie- cu tact si discretie – informatiile necesare de a o lamuri asupra conduitei copilului in mijlocul
grupului sau asupra reactiilor lui trecatoare. Familia are dreptul sa astepte de la gradinita nu numai sprijinul
material si moral pe care il presupun unele situatii dificile, dar si informatii privind dezvoltarea copilului,
problemele vietii lui afective, procedee intrebuintate etc.
In raporturile dintre gradinita si familie apar si greutati. Ele se datoreaza urmatoarelor aspecte :
- ambivalentei sentimentelor parintilor fata de educatoare, sentimente in care simpatia este
insotita de reactii de frustrare, pe care copilul le intretine inconstient, inconjurand cu un val de
mister tot ceea ce face la gradinita ;

1257
- indiferentei multor parinti , care neglijeaza orice actiune educative si abdica de la orice
autoritate;
- unii copii nu sunt crescuti de parintii lor si cresc la intamplarea capriciilor relatiilor familiale,
echivoce, immediate si simpliste;
- pretentiile unor familii, in ceea ce priveste deprinderile de invatare ;
- multi parinti manifesta dorinta arzatoare de a-si vedea copilul trecand cat mai repede pragul
“Universitatii”, netinand seama de nivelul de dezvoltare sau de aptitudinile lui.Il forteaza ca sa
grabeasca mai ales formarea deprinderii de citit, servindu-se de procedee nesigure, care difera
de metoda intrebuintata in gradinita. Intervenind astfel, deseori prin constrangere, ei sunt
departe de a ajuta copilul si creeaza in spiritual lui dezordine si confuzie, ii paralizeaza fortele.
Sarcina este deci delicata si cere de la educatoare luciditate si generozitate.
Unii cercetatori (Ainscow si Muncey) sugereaza ca educatorii ar putea privi pe parinti in
urmatoarele ipostaze :
- de impediment- Pedagogul poate considera ca un parinte care are o viata conjugala dezordonata sau
un parinte indifferent fata de educatia copilului ar putea de fapt sa impiedice progresul copilului si sa
furnizeze dificultati suplimentare.
- de resurse –Educatorul poate considera parintele ca o sursa potentiala de ajutor , el putand ajuta la
anumite teme pe care copilul le are de efectuat acasa.
- de parteneri – Sunt cazuri in care educatorul isi permite sa renunte la relatia profesionist-client si
sa lucreze cu parintii de la egal la egal.
- de consumatori – Unii parinti privesc scoala in calitate de institutie care livreaza servicii pe care ei
sunt in drept sa le reclame, daca aceasta nu reuseste sa ofere ceea ce pretinde.
In mod similar, viziunile parintilor asupra cadrelor didactice pot varia si ele . Adesea parerile
parintilor se bazeaza pe experienta lor personala din timpul scolii care nu este intotdeauna tocmai
placuta. De aceea este indicata o stransa legatura si colaborare intre cadrele didactice si parinti .
Relatiile dintre ei trebuie sa se bazeze pe respect reciproc. Cadrele didactice, educatorii, sa fie
corecti in prezentarea faptelor copiilor, sa-i asculte pe parinti si sa-i incurajeze atunci cand este
cazul.
Atunci cand in procesul instructiv-educativ sunt antrenati si parintii copiilor, gradul lor de
implicare poate creste de la aportul material, banesc, la implicarea acestora in activitati si
evenimente sociale ca:
activitati sportive, ajutor la supravegherea excursiilor, lecture impreuna cu copiii, confectionarea de
materiale didactice , etc.

1258
 Împreună pentru a reuşi

Profesor pentru învăţământul preşcolar Miron Cristina Dorina

G.P.N. “Raza de soare” , Nehoiu

Într-o societate in continuă schimbare trebuie ca şi învăţământul să ţină pasul cu noutăţile care apar şi
să se modeleze în aşa fel încât sa producă oameni pregatiţi pentru nevoile actuale.

Educarea copiilor într-o ţară democratica este o sarcină deosebit de importantă atât pentru fiecare
părinte în parte cât si pentru intreaga societate. Copiii nostrii trebuie să devină cetăţeni admirabili şi buni
părinţi.

Grădiniţa de copii şi , mai târziu , şcoala completează educatia copilului primită în familie. Obiectivul
învăţământului preşcolar este de a oferi sprijin competent pentru dezvoltarea armonioasă în plan fizic ,
intelectual şi social a copiilor pregătinu-i totodata pentru o cât mai uşoară adaptare la activitatea şcolară.
Metoda cea mai frecventă de realizare a acestui obiectiv o constituie parteneriatele încheiate între grădiniţă şi
scoală. Educatoarele şi învăţatorii colaboreaza pentru integrarea şcolară a copiilor şi pregătirea părinţilor pentru
integrarea copiilor în activitatea şcolară. Prin derularea acţiunilor comune se pregătesc afectiv copiii pentru
şcoala , se promovează prietenia şi colaborarea între copii şi se familiarizează preşcolarii cu învăţătorii şi
tendinţele şcolii. Viitorii şcolari se vor integra cu uşurinţă în noul colectiv, vor avea capacitaţi şi deprinderi de
muncă intelectuală deja formate în gradiniţă , un comportament corespunzător , vor fi mai siguri pe ei şi vor
participa activ la lecţii. Toate activităţile care se desfăşoară împreuna cu
şcoala sunt benefice atât pentru cadre didactice din grădiniţă şi şcoală , cât şi pentru copii , reuşind să realizeze
împreună obiectivul major : buna pregătire a copiilor pentru şcoală. Grădiniţa cu Program Normal ” Raza de
soare” a avut şansa de a fi structura a Şcolii Gimnaziale Lunca- Pripor , a cărei doamnă director este profesor
pentru învăţământul primar şi deci , mai aproape de interesele şi obiectivele grădiniţei . Am avut întotdeauna o
colaborare fructuasă , preşcolarii participând la multe din acţiunile şcolii. Am fost invitaţi la Carnavalul Iernii ,
unde am prezentat un program artistic şi am fost răsplatiţi cu premii , dulciuri şi jucării , sponsorizarea acestor
fiind suportată de Asociaţia de Dezvoltare Comunitara Nehoiu . Am fost de asemeni invitaţi la acţiunile pe care
şcoala le-a avut cu Poliţia locală şi am participat la concursul ”Micul Pieton “ , organizat de doamna director
Aanei Genilia. Am organizat acţiuni comune cu doamna profesor pentru învăţământul primar Irimia Violeta
Cristina si am avut rezultate deosebite. Preşcolarii au colaborat minunat cu şcolarii şi împreună au realizat
lucruri deosebite . Am organizat împreună proiectul “ Dăruieşte un zâmbet “ care a avut ca finalitate strângerea
de fonduri pentru achitiţionarea unor scaune pentru copii de la Centru Specializat pentru Copii cu Handiacap
Sever numarul 8 Buzău şi donarea de îmbrăcăminte , jucării şi material didactic acestora . Proiectul a avut ca
scop educarea respectului şi afecţiunii copiilor preşcolari şi şcolari faţă de alţi copii cu probleme , acceptarea
diversităţii , formarea dorinţei lor de a dărui material şi , mai ales, spiritual.

Preşcolarii au realizat lucrări pentru licitaţie , iar elevii clasei a III-a au susţinut un deosebit program
artistic.

Am desfăşurat vizite la şcoală care au vizat acomodarea copiilor cu noua instituţie unde vor învăţa şi în
fiecare an , in luna februarie , se desfăşoară acţiunea “ Ziua porţilor deschise” în care preşcolarii şi părintii
acestora vizitează şcoala unde vor merge copii lor.

1259
 Anul acesta . preşcolarii grupei combinate de la Gradiniţa cu Program Normal “ Raza de soare”
împreună cu şcolarii claselor a III-a şi a IV-a ai Scolii Gimnaziale Lunca Pripor , învăţătoare Irimia Violeta
Cristina au desfăşurat două proiecte “ Pe aripile primăverii “ şi “ Tradiţile –Comorile Lumii” . Primul proiect a
avut ca scop valorificarea potenţialului creativ al copiilor şi cadrelor didactice prin realizarea unor expoziţii cu
lucrări origininale “ Culorile Primăverii “ , organizarea unui festival concurs pentru promovarea tinerelor
talente în domeniul muzicii şi dansului “ Graţie şi talent “ şi a unui simpozion pentru facilitarea schimbului de
experienţă între cadrele didactice cu privire la activităţile extracurriculare .

Cel de al doilea proiect a avut ca scop redescoperirea şi promovarea valorilor tradiţionale stămoşeşti ,
cunoaşterea şi înţelegearea altor popare , valorificarea potenţialului creator al copiilor prin implicarea acestora
în activităţi cu specific tradiţional .

Cea mai reuşită activitate din cadrul parteneriatului a fost “ Dar din dar se face Rai “ acţiune ce a
constat în strângerea de fonduri pentru micuţul David în vârstă de 3 ani , bolnav . Preşcolarii şi şcolarii
îmbrăcaţi în costume populare au colindat instituţiile oraşului şi au reuşit să strângă fonduri pe care le-au donat
părinţilor lui David . Prin realizarea acestui proiect s-a urmărit deschiderea de noi orizonturi de cunoaştere ,
dezvoltarea abilităţilor de înţelegere interculturală şi mai ales relaţionarea pozitivă şi constructivă dintre
profesori şi elevi , dintre elevi şi preşcolari în situaţii diverse de învăţare .

Colaborarea dintre mine şi doamna profesor pentru învăţământul şcolar Irimia Violeta Cristina a avut
întotdeauna rezultatele aşteptate deoarece interesul nostru comun este o bună pregatire a copiilor , atât pe plan
intelectual cât şi afectiv , formarea lor ca viitori cetăţeni de nădejde pe care societatea să se poată baza .

Noi toţi , părinţi , cadre didactice , trebuie să fim conştienţi de infuenţa pe care o exercităm asupra
copiilor , să fim convinşi că educatia ce trebuie dată acestora , pentru societatea actuală este diferită de cele
precedente , că societatea viitoare va fi diferită de cea actuală , iar copilul trebuie pregătit corespunzător . Toate
activităţile desfăşurate de grădiniţă împreună cu şcoala au avut drept scop o relaţionare mai bună între
preşcolari şi şcolari , între educatoare şi învăţătoare . Atunci când copilul este principalul obiectiv , este bine
să lucram împreună , să găsim soluţiile cele mai bune şi să facem tot ce e mai bine pentru acesta.

Parteneriatele dintre grădiniţă şi şcoală au ca scop pregătirea copiilor în sensul asigurării şanselor în
educaţie , al dezvoltării personale , al ameliorării modalităţilor de informare adresate acestora . Ele urmăresc
transformarea reală a copiilor din spectatori în actori principali ai demersului educaţional, care presupune
atingerea unor obiective de natură formală , informală şi socio – comportamentală. Motivul principal pentru
crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta copii să aiba succes la şcoală şi mai târziu în viaţă .

Bibliografie : Revista învăţămantul preşcolar şi primar numărul 3-4 / 2014.

Revista învăţămantul preşcolar numărul 1-2/2006 .

“ Şcoala şi familia “ , Editura ” Gheorghe Cârţu Alexandru “ Craiova , 2005.

1260
 Profesor : Mitrica Mirela
Scoala Gimnaziala Giuvarasti
Judetul Olt

Rolul activităţilor şcolare şi extraşcolare în combaterea agresivităţii.

Argument:

Agresivitatea este determinată de mediul în care trăieşte şi se dezvoltă copilul. În general, copiii
pot avea temperamente sau aptitudini diferite, pot fi dotaţi cu inteligenţă ieşită din comun, însă ei nu se nasc
mincinoşi, neascultători, obraznici, leneşi sau agresivi ....
Basmele conţin pe lângă modelul cultural al locului de unde provin şi referinţele
comportamentale caracteristice locului. Găsim totul într-o formă încărcată de imagini şi simboluri pe care
copilul le înţelege în toată profunzimea lor. Pornind de la poveştile şi basmele cunoscute, copiii pot desena
şi picta, pot participa la jocuri de rol şi dramatizări. Dramatizările reduc agresivitatea copiilor, deoarece
creează interdependenţă, îi responsabilizează şi le oferă posibilitatea de a lucra împreună.

Mai presus de instruirea copilului, este nevoie acum de dezvoltarea valorilor morale, a unor
deprinderi sănătoase. Este nevoie de acea lumină interioară, de voinţa şi de dorinţa fiecărui copil de a da
strălucire şi stabilitate lumii de mâine. De aceea copilul trebuie să ţină seama de ce se întâmplă în jurul său,
să nu rămână indiferent: „Agresivitatea indiferenţei poate lua mai multe forme: să nu participi, să nu
răspunzi, să nu te implici, să nu trăieşti evenimentele din jur, să nu creezi.”(L. Şoitu, C. Hovârceanu –
„Agresivitatea în şcoală”, Institutul european, Iaşi, 2001)
Cu toţii putem observa implicaţiile devastatoare ale indiferenţei în viaţa noastră. Dificila
responsabilitate a educatorilor este să găsească soluţia salvatoare în a-l învăţa pe copil să trăiască în armonie
cu lumea de lângă el. Acesta este mesajul principal pe care vrem să-l transmitem colegilor prin această
acţiune. „În cele din urmă, vom păstra numai ce iubim, vom iubi numai ce înţelegem şi vom înţelege
numai ceea ce am fost învăţaţi.”

VIOLENTA NU TE FACE INTELIGENT

Ce este violenta si care sunt daunele sale

1. Violenţa este o ameninţare a unei răniri fizice în cadrul relaţiei dintre partenerii sociali, indiferent de
statutul lor legal sau de domiciliu.
VIOLENŢA = o formă de manifestare a agresivitaţii ce presupune utilizarea forţei pentru a
manifesta superioritatea. Este o conduită agresivă acuta cu finaliteţe distructivă, sau transformativă.

2. Violenta este doar urmatoarele lucruri :

 Violenţa este arma celor slabi.
 Violenţa este răutatea genetică neînţărcată la timpul potrivit.
 Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţei.
 Violenţa este replica incultului.

3. Tu crezi ca violenta este o solutie? Tu crezi ca prin violenta vei fi respectat? Categoric raspunsul
este NU !!!

4. Este considerată violarea generală a drepturilor fiinţei umane: dreptul la viaţă, la demnitate, la
securitate şi la integritate fizică şi mentală.

1261
5. Fiecare dintre noi ar defini violenta a fi o modalitate absurda pe care o persoana o foloseste cu
scopul de a-si descarca nervii si „ invata ” pe cineva o lectie.

Sfaturi si concluzii
1. Lasa VIOLENTA in mintea ta si nu-i da importanta ... fara violenta si cu o vorba buna vei obtine
mult mai mult decat ai sperat vreodata ...... spune NU VIOLENTEI pentru ca nu este o solutie !!!

2. Un copil este ca o sămânţă de floare...

Cât de frumos va creste, cât de frumos va rodi,
Depinde de grădinarul care o va îngriji,
De ce pământ şi de câtă lumină şi apă are,
De cât e de ferită de frig, de furtună si de soare prea tare.
E atât de plăpândă...
Cum ai putea s-o rupi ori să o calci în picioare
Când e tot ce va mai rămâne în urma ta.

3. Violenţa este arma celor slabi.

4. Nu trebuie sa uiti :

 Nu luăm cu noi decât binele pe care l-am făcut.

 Adevărul te ajută să-ţi recapeţi sănătatea.
 Nu te grăbi să arăţi cine eşti, ceilalţi vor vedea singuri.
 Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te... dacă vrei să fii fericit o viaţă, iartă!
 Cel care este însoţit de gânduri nobile nu este niciodată singur

1262
 FORME DE COLABORARE INTRE GRADINITA SI SCOALA

Educatoare:Mitrica Nicoleta
Gradinita cu Program Normal Gradinile-Judetul Olt

Colaborarea dintre gradinita si scoala este o latura importanta a pregatirii temeinice a copiilor.
Aceasta colaborare se realizeaza pe baza interesului reciproc al educatoarei de la grupa de 6-7 ani si al
invatatorului care va preda la clasa I. Este vorba despre preocupari comune pe catre ei le intretin in scopul
de a ajunge la rezultate cat mai bune in instruirea si educarea copiilor.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala sunt numeroase si variate. Ma voi opri la cateva
aspecte a caror eficienta s-a reflectat in rezultatele la invatatura ale copiilor din clasa I.
Schimbul de experienta intre educatoare si invatator a fost organizat la nivelul scolii, care a cuprins o
gradinita si scoala. Continutul acestor actiuni a imbracat diferite forme. S-au organizat dezbateri pe teme
variate: “Importanta limbajului in gradinitele de copii ‘’, ‘’Optimizarea continutului si metodologiei
activitatilor de educare a limbajului ‘’etc., care au evidentiat preocuparile cadrelor didactice in vederea
pregatirii copiilor pentru scoala.
Lectiile demonstrative sustinute de educatoare si invatator au evidentiat urmatoarele aspecte:
-adaptarea copiilor in primele saptamani ale clasei I este favorizata si de folosirea unor procedee
distractiv-atractive in cadrul lectiei, dat fiind faptul ca la gradinita, jocul este forma de baza sub care se
predau cunostintele ;
-reusita lectiei depinde in mare masura de utilizarea unui bogat si variat material didactic.
S-au desfasurat intalniri ale educatoarelor si invatatorilor cu profesorii metodisti, prilej cu care s-au
dezbatut programele celor doua trepte de invatamant[educarea limbajului si citit-scris in clasaI], in scopul
cunoasterii reciproce a acestora si realizarii unitatii intre continutul acestora.
Pentru a-i familiariza din timp pe copiii prescolari cu viata scolara , educatoarea va face cu grupa
de 6-7 ani vizite la scoala si va organiza in colaborare cu invatatorul serbari comune. Vizitele prescolarilor
la scoala trebuie sa fie pregatite pentru a le produce o impresie placuta si puternica. Inainte de toate,
educatoarea ii va pregati pe copii printr-o convorbire despre scoala.
Din discutii a reiesit ca prescolarii care au frecventat cu regularitate gradinita, au trecut usor peste
perioada de acomodare, mobilizandu-si efortul in directia intelegerii si insusirii cunostintelor. Ei au avut un
vocabular mai dezvoltat, isi exprimau cu usurinta gandurile, se pronuntau mai nuantat si mai clar.
In cadrul comisiilor metodice s-a practicat forma predarii unor activitati la grupa mare de catre
invatator, de exemplu, jocul didactic’’Cu ce sunet incepe cuvantul?’’ sau convorbirea ’’In curand vom fi
scolari’’.
Acestea s-au desfasurat cu scopul de a cunoaste copiii pe viitorul invatator, de a se familiariza cu
stilul acestuia de munca.
S-au facut referiri si asupra importantei caietului de cunoastere a copilului, precum si a fisei psiho-
pedagogice pe care o intocmeste educatoarea la sfarsitul grupei pregatitoare, pentru a veni in sprijinul
cunoasterii copiilor de catre invatatorul clasei I.
Invatatorul a cunoscut specificul muncii instructiv-educative la prescolari prin vizite repetate la
gradinita. In acest scop a asistat la majoritatea categoriilor de activitati de educarea limbajului si la
desfasurarea unor programe artistice a caror tematica a avut inclinatii spre dezvoltarea vorbirii: poezii,
dramatizari, sezatori.
Am prezentat invatatorului si produsele activitatii copiilor: fise de verificare a cunostintelor sub
aspectul dezvoltarii vorbirii, iar in perioada preabecedara am organizat o expozitie cu fise de exercitii
grafice ale copiilor grupei pregatitoare si caiete de scriere ale copiilor din clasa I.
In gradinita in cadrul activitatii de intercomunicare cu copiii din grupa sau cu adultii, copilului i se
ofera posibilitati optime de exprimare libera, acest lucru realizandu-se in orice moment al zilei, de la venirea
lui in gradinita si pana la plecare.
Actionandu-se asupra stimularii activitatii verbale se actioneaza implicit asupra intregii dezvoltari
psiho-fizice a copilului. Cu cat copilul stapaneste mai bine sistemul de comunicare, cu atat este mai usor de
educat. Adaptarea este mai dificila daca prescolarul nu stie sa se exprime si nu intelege prea bine ce i se
spune.

1263
 Cerintele stiintifice, mereu crescande ale pedagogiei noi, impun adoptarea unor metodologii
didactice si educative de mare eficienta. Modernizarea mijloacelor si procedeelor de formare a unor
deprinderi de exprimare corecta se impun ca o consecinta a preocuparii gradinitei de imbunatatire calitativa
si cantitativa a muncii de predare in invatamantul prescolar si asigurarea unui nivel optim de pregatire a
copiilor.
Noua generatie trebuie pregatita nu numai pentru a reproduce cultura, ci si pentru producerea noului,
pentru creatie si progres social. Calitatea pregatirii este dependenta de masura in care se insusesc
instrumentele comunicarii verbale si a combinarii acestora in mod creator. Pentru formarea deprinderilor de
exprimare corecta a copiilor, se tine seama de specificul dezvoltarii psihice, intelectuale, afective, de
particularitatile gandirii, atentiei si imaginatiei copiilor, adica de particularitatile psihologice, precum si de
modul in care ei au inteles ceea ce li se cere.
Pregatirea copilului pentru scoala este inclusa in sistemul muncii desfasurate in gradinita. Stimularea
limbajului la copii este favorizata de schimbarea raportului educatoare-copil, potrivit conceptiei didactice
moderne. Noile raporturi trebuie sa asigure atmosfera incurajatoare, permisa incercarilor in creativitatea
verbala, in jocul de cuvinte, in interpretarea pe roluri.
Realizarea cu succes a obiectivelor necesare pregatirii copilului prescolar pentru integrarea in
invatamantul scolar este posibila in conditiile cunoasterii temeinice a fiecarui copil si respectarea
particularitatilor de varsta si individuale, pentru ca asa cum spunea Seneca” Nu pentru scoala invatam, ci
pentru viata”.

1264
 Simpozion Naţional
Colaborarea Grădiniţă-Şcoală
Relaţia educatoare-învăţător-profesor

Profesor în învăţământ preşcolar:

Mitu Alina/Damaschin Mariana

Colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală este o latură importantă a pregătirii temeinice a copiilor. Formele
de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală sunt numeroase şi variate :schimbul de experienţă între educatoare şi
învăţător,dezbateri pe diverse teme,lecţii demonstrative susţinute de educatoare şi învăţător,parteneriate
gradiniţă-şcoală. Asigurarea continuităţii procesului de instruire şi educaţie de la grădiniţă la şcoală se poate
realiza prin familiarizarea preşcolarilor cu sala de clasă, cu ambientul, cu cadrele didactice ale scolii în scopul
integrării lor cu succes în viaţa de şcolar. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine atingerii
obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalitatii copilului care contribuie la integrarea şi
adaptarea copilului la viaţa şcolară.
Prin activităţile realizate în parteneriat cu şcoala se poate dezvălui copiilor frumuseţea vieţii de şcolar,
prin implicarea în activităţi comune plăcute, se pot găsi cele mai eficiente căi pentru a asigura adaptarea
preşcolarilor la viaţa şcolară. Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu
doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. În
perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece
vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului. Trebuie să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din
grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-
învăţătoare. În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de
observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător. Pregătirea copiilor din grădiniţă în
vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea
trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.

1265
 Activităţile din grădiniţă realizate în parteneriat cu şcoala au o mare importanţă pentru
preşcolari,deoarece îi ajută să se integreze mai rapid la regimul şcolar.
Formarea unor reprezentări corecte despre şcoală ,pregătirea psihologică a copilului şi trezirea interesului
de a deveni şcolar pot duce la integrarea cu succes în clasa pregătitoare şi la obţinerea unor rezultate deosebite
în cadrul activităţilor şcolare.

1266
 PARTENERIATUL EDUCAŢIONAL GRĂDINIŢĂ - ŞCOALĂ

Mîţu Lenuţa

Într-o perioadă în care societatea românească se înregistrează schimbări fără precedent, rapiditatea
cu care trebuie implementate informaţiile în sistemul educaţional, a condus la găsirea unor căi care să
asigure o mai mare adaptare la relaţiile sociale. Aşa s-a născut ideea încheierii unor parteneriate între
diferite instituţii sau între acestea şi familiile copiilor implicaţi în actul instructiv-educativ.
Încheierea unor astfel de parteneriate urmăreşte îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a procesului
de educaţie precum şi creşterea calităţii acestuia.
Parteneriatele educaţionale sunt de mai multe tipuri, în funcţie de importanţa şi necesităţile obiective
ale instituţiilor interesate în încheierea unor astfel de acorduri.
După nevoile şi scopul urmărit, se pot evidenţia următoarele tipuri de parteneriate:
• parteneriate pentru cunoaşterea reciprocă şi buna relaţionare;
• parteneriate ce vizează o cât mai bună integrare a copiilor în societate;
• parteneriate ce vizează atenuarea problemelor copiilor cu cerinte educationale speciale;
• parteneriate profesionale;
• parteneriate ce vizează formarea continuă a cadrelor didactice;
• parteneriate de imagine, care au ca scop popularizarea experienţelor pozitive, ce se înscriu în sfera unui
management al imaginii
Într-o comunitate, grădiniţa este o organizaţie prestatoare de servicii, alături de alte unităţi similare,
cu o ofertă educaţională aparte. Grădiniţa este o organizaţie şcolară cu o misiune organizaţională extrem de
importantă şi anume „EDUCAŢIA”, o „ieşire” dezirabilă, de calitate, prin idealul promovat: o personalitate
armonioasă, capabilă să se adapteze cu succes în societatea în continuă schimbare.
Educaţia are un impact asupra întregului sistem social şi cultural, de aceea parteneriatul cu familia, şcoala,
comunitatea, ONG-uri constituie un demers obligatoriu.
Parteneriatul trebuie să-şi asume şi să promoveze valori comune cum ar fi:
- asigurarea egalităţii şanselor în educaţie;
- revigorarea spiritului civic şi a mentalităţilor comunitare;
- promovarea dialogului, transparenţei şi a comunicării deschise;
- încurajarea iniţiativei şi participării;
- dezvoltarea cooperării şi colaborării;
- armonizarea condiţiilor specifice cu exigenţele sociale de ordin general.
Parteneriatul educaţional este o formă de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la
nivelul procesului educaţional.
Avantaje:
- se diversifică conţinutul învăţământului;
- se asigura caracterul aplicaţional cunoştinţelor;
- se corelează nivelul pregătirii cu cerinţele socio-culturale viitoare;
- se ridică calitatea actului didactic: posibilitatea autoeducaţiei, autoaprecierii, modernizarea metodelor,
mijloacelor şi procedeelor, modernizarea rolului educatorului, rolul evaluării etc.
Parteneriatul educaţional este unul din cuvintele cheie ale pedagogiei contemporane.Este un concept
şi o atitudine în câmpul educaţiei.El tinde să devină un concept central pentru abordarea de tip
curricular,flexibil şi deschis a problemelor educative.În abordarea curriculară a educaţiei se identifică
nevoia cunoaşterii,respectării şi valorizării diversităţii.Este vorba de o diversitate care presupune unicitatea
fiecărei fiinţe şi multiculturalitatea.Copiii nu sunt normali sau anormali,ci unici,cu particularităţi diferite
determinate de caracteristicile lor subiective-individuale şi de apartenenţa lor la un spaţiu şi o identitate
socio-culturală. Parteneriatul educaţional este forma de comunicare,cooperare şi colaborare în sprijinul
copilului la nivelul procesului educaţional. El se realizează între:instituţiile educaţiei;familie,şcoală şi
comunitate,între agenţii educaţionali(psihologi,consilieri,psiho-pedagogi,terapeuţi etc.),între membrii
comunităţii cu influenţă asupra creşterii,educării şi dezvoltării copilului;influenţele educative exercitate la
anumite momente asupra copilului;formele educaţiei în anumite perioade sau în perioade diferite.
Familia este partenerul tradiţional. Autorităţile locale acordă sprijin unităţilor şcolare.Agenţii
economici şi unităţile de învăţământ au un parteneriat centrat pe stabilirea unui echilibru între cerere şi

1267
oferta educaţională.Organizaţiile neguvernamentale derulează acţiuni şi proiecte cu cerinţe comune cu
gradiniţa.
Toate aceste forme de colaborare presupun:
- acceptarea diferenţelor şi tolerarea opţiunilor diferite;
- egalizarea şanselor de participare la o acţiune educativă comună;
- interacţiuni acceptate de toţi partenerii;
- comunicare eficientă între toţi participanţii;
- colaborarea (acţiuni comune, cu rolul fiecăruia, diferit);
- cooperare (acţiuni comune, interrelaţii şi roluri comune).
Parteneriatul cu comunitatea va putea conduce la formarea unei reţele de sprijin
comunitar,complementar grădiniţei, pentru realizarea unor obiective, ca de exemplu înlesnirea accesului la
servicii de specialitate medicale, consiliere familială, centre resursă pentru reconversie profesională.
Eficienţa parteneriatului gradiniţă- familie- şcoală- comunitate este evidentă atât pentru copii, pentru
familie, pentru gradiniţa, şcoala, cât şi pentru comunitate şi putem preciza următoarele:
- în gradiniţă actul educaţional are o eficienţa sporită dacă este implicată şi familia,
stabilindu-se un sistem unitar de cerinţe;
- parinţii au posibilitatea să-şi cunoască mai bine copiii, modul lor de manifestare în
viaţa lor de grup , de colectiv, în viaţa socială, parinţii pot cunoaşte calitatea
răspunsurilor la solicitarile educatorului
- parinţii înţeleg mai bine rolul lor educativ şi îşi însuşesc procedee educative pe care
să le aplice în educaţia copiilor lor.
- Se stabilesc relaţii mai apropiate şi mai deschise între educatoare si părinţi, iar
părinţii cunoscându-se mai bine între ei pot colabora mai uşor în luarea unor decizii
importante pentru grădiniţă
- Comunitatea poate să realizeze că invesţiiile făcute in grădiniţă nu sunt fără rost, că alaturi de noi
comunitatea pune piatra de temelie pentru viitorul societăţii.
Grădiniţa valorizează copilul şi copilăria şi reprezintă o resursă pentru comunitate,semnalând
probleme cu care se confruntă familiile, situaţiile de risc, de criză, existenţa unor cazuri de neglijare sau
abuz. Vor fi antrenaţi membrii comunitaţii cu disponibilităţi şi priceperea în luarea unor decizii privitoare la
dezvoltarea grădiniţei, direcţionarea unor activităţi, remedierea unor aspecte negative percepute de membrii
comunităţii. Fiecare persoană care lucrează în grădiniţă, precum şi părinţii, vor identifica potenţiali parteneri
comunitari care să contribuie la dezvoltarea programului din grădiniţă şi eventual, să devină persoane de
spijin pentru perioadele de criză ale unora dintre familii.
Membrii comunităţii vor fi invitaţi la momentele festive sau la evenimentele importante ale grădiniţei,
ocazie cu care li se va prezenta în scris organizaţia, obiectivele, şi realizările ei.
Copiii din grădiniţă vor participa la unele manifestări festive organizate de comunitate.
BIBLIOGRAFIE:
1. „Educaţia Timpurie în România”, 2004, UNICEF, Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare
Step-by-step, Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi a Copilului;
2. Vrăsmaş, E. „Pedagogie preşcolară şi pedagogia învăţământului preşcolar”, Bucureşti 2006;
3. Păun, E., Mihailescu, I., (coord.), 2000, „Un deceniu de tranziţie – Educaţia timpurie”
4. Delors, J., 2000, „Comoara lăutrică”, „Raportul UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru
Educaţie în sec. XXI”, Polirom, Iaşi

1268
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ! RELAŢIA DINTRE EDUCATOR-
ÎNVĂŢĂTOR-PROFESOR

Prof. înv. primar MOCANU NICOLETA

ŞCOALA PRIMARĂ MĂRĂCINENI
JUDEŢ BUZĂU

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.

1269
 Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.

1270
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ - ŞCOALĂ
Prof. MOCOFAN SIMONA- ANDREEA
GRĂDINIŢA CU P.P. NR. 20/ STRUCTURĂ GR. CU P.P. NR. 23
DROBETA TURNU- SEVERIN

Pentru realizarea unui învăţământ unitar este necesară respectarea unui obiectiv
major şi anume continuitatea în întreaga activitate educaţională în special la nivelul
claselor « praguri ».Această condiţie este valabilă şi pentru primele doua trepte ale
învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciprocă şi continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa preşcolară şi clasa I. O
asemenea continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa I la
particularităţile muncii de învăţare. H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este
împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie
un ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare. Aptitudinea de şcolaritate este o problemă a
educaţiei prescolare instituţionalizate, deci a grădiniţei.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la
asigurarea continuităţii între grădiniţă şi şcoală este plasată la nivelul continutului
învăţământului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I. Este vorba de
legătura indisolubila între prevederile programele respective
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ
din grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin
colaborarea educatoare-învăţătoare. Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi
educatorii sunt ,,De ce se manifestă chiar din primele zile de şcoală unele forme de
inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I nu fac faţă cerinţelor şcolare?”. Răspunsurile la
aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru
şcoală.Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu
doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de
acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la
lărgirea câmpului de relaţii sociale. Intrarea copilului în şcoală constituie un moment
crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu
colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi mai ale, specificul învăţării - act complex care
angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-
fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior. În perspectiva unei bune
colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a
preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre
cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului. Evident că nici
,,inteligenţa şcolară” de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare
şi acomodarea la acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în

1271
clasa I. Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru
startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ
dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă
conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia, se
constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de
vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în
structura de ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura
acesteia cu ciclul şcolar elementar. În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în
perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei.
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic,
care acţionează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuităţii în
însăşi folosirea metodelor şi procedeelor didactice, în activitatea de învăţare, precum şi de
intervenţii în formele de organizare a procesului de învăţământ în primul rând în lecţii.
Astfel, este bine ştiut, că învăţătura, dominantă a vârstei şcolare este prezentă în diferite
forme şi la vârsta preşcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaştere. În clasa I învăţătorul foloseste jocul atât ca
activitate de învatare, cât şi ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuităţii grădiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele
care privesc formele de organizare şi desfăşurare a activităţii. În acest sens, experienta
dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi: vizite la şcoală, vizita
şcolarilor în grădiniţă, serbări comune, plimbări şi programe distractive comune,
contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală. Vizitele preşcolarilor în şcoală
trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică pentru a
le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.
Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai
obiectiv munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând
rezultatele la învăţătură şi purtare a foştilor “elevi “, iar învăţătorul va căuta să nu piardă
pe parcurs cunoştinţele însuşite în gradiniţă.
În sfera acestor modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală vor fi
valorificate şi alte forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituţii: participare
reciprocă a educatoarelor şi învăţătorilor la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la
activităţile comisiilor metodice , la “lecţii model”, la sesiuni de comunicări.

1272
 Colaborarea dintre școală și grădiniță. Debutul școlarizării

Loredana MOGA

Problematica pregătirii copiilor pentru un debut școlar optim presupune o varietate de aspecte legate
de conținut, dar și de factorii care contribuie la realizarea ei. Este necesară continuitatea funcțională între
procesul instructiv-educativ din grădiniță și cel din școală, bazată pe o unitate a influențelor educative prin
colaborarea educator-învățător.
De ce elevi inadaptați? De ce elevi care nu fac față cerințelor școlare? Întrebări frecvente, ale căror
răspunsuri trebuie căutate analizând mediile care asigură pregătirea copilului pentru școală, respectiv familia
și grădinița. Ultima reprezintă o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului și nu avem în vedere neapărat
conținutul științific abordat, cât libertatea de acțiune a preșcolarului, cu rolul de a stimula interesele de
cunoaștere, de a contribui la lărgirea câmpului de relații sociale. Activitatea din grădiniță tinde să se
transforme în activitatea de tip școlar. A-l pregăti pe copil pentru școală nu înseamnă a-l învăța mai devreme
să scrie și să citească. Prioritatea aspectelor formative este indiscutabilă, cunoscut fiind faptul că eficiența
învățării depinde de „terenul psihologic” pe care se așază cunoștințele.
Mediul școlar se caracterizează printr-o anumită „neutralitate afectivă” (o pondere și o restricție
afectivă) față de familie (eminamente afectivă) și chiar față de grădiniță, situație care poate genera dificultăți
de adaptare școlară. Cadrul didactic introduce o altă imagine de adult (față de părinți), mai puțin tolerant,
mai autoritar, dar mai capabil în a-i deschide noi orizonturi de cunoaștere.
Printre aspectele semnificative ale maturizării sociale a copiilor, ca o componentă a atitudinii pentru
școlaritate, insistăm pe: capacitatea de integrare și cooperare în activitarea cu cei de o vârstă; respectarea
intereselor și a punctelor de vedere ale altora; capacitatea de a desfășura activități organizate, de a urmări
anumite scopuri, de a te supune unor norme, reguli; formarea unor deprinderi și obișnuințe de comportare
civilizată; un nivel elementar al conștiinței de sine; capacitatea de percepere și înțelegere a relațiilor
intepersonale preferențiale sau impulsive; o anumită independență comportamentală și afectivă. În
prevenirea dificultăților de adaptare de ordin social, un rol important le revine familiei și în special
grădiniței, care pot evita întârzieri sau alterări ale maturizării sociale ale copilului.
Intrarea în școală de termină și o separare mai clară între activitatea propriu-zisă și joc, între timpul
consacrat învățării și timpul liber. Statutul și rolul de elev impun noi drepturi, dar și noi îndatoriri, ceea ce
modifică poziția pe care o deținea copilul în sânul familiei.
Pentru a preîntâmpina posibile dificultăți în adaptarea școlară se impune ca în cadrul examenului
psiho-fizic, medical și social la care sunt supuși copiii ce urmează a fi școlarizați, să se acorde o mai mare
atenție testării maturizării lor psiho-sociale. Caracterizarea psiho-socială pe care o realizează educatoarea la
finele grădiniței ar trebui să evidențieze aspectele caracteristice ale evoluției sociale a copilului eventualele
manifestări particulare ale acestuia, în așa fel încât învățătorul să dispună de repere mai concludente în
organizarea activităților sociale.
Cuvintul-cheie ale pedagogiei contemporane îl reprezintă parteneriatul educațional. Acest nou
concept are menirea de a întări schimbarea în relația familie-grădiniță-școală. Ele apare în cadrul unui
sistem de învățământ generat de un alt context social. Cerințele actuale ale dezvoltării sociale reclamă noi
forme de organizare, de colaborare, de cooperare între diferitele instituții educative. Parteneriatul
educațional se desfășoară simultan cu actul educațional propriu-zis. Acest lucru presupune ca între
instituțiile educației (familia, școala, comunitatea) și agenții educaționali (copii, părinți, cadre didactice,
specialiști în rezolvarea problemelor educaționale) să existe o unitate de cerințe, de opțiuni, decizii și acțiuni
educative.

1273
 Storytelling across Ages- From Cartoons to Books

profesor Dana Moge

Scoala Gimnaziala " Nichita Stanescu" Baia Mare

Undoubtedly when we speak about books respectively movies/ cartoons based on books we have to
reiterate old views, and to hold on to these views. First of all, I hold on to the view according to which
books are widely regarded as valuable learning resources and movies based on books as providing a limited
range of perspectives on a book. Anyway, the learning source in the kindergarten is the cartoon and not the
book and only later on the educators’ task is to encourage children to read the books that lie at the basis of
the cartoons that enchanted their childhood.
The classics, the great books based on stories are precious tools for learning and I have in mind the
secondary- school category of pupils, but of course, the impact of books upon our cognitive development
crosses the ages. The classics, the great books make learning relevant and I dare say, fun. Classics create an
emotional intensity around learning and research on brain- compatible learning shows that the more
emotionally aroused the brain is, the more memorable the learning will be.
Great books spark up areas of the brain that are dormant, waiting for the right stimulation to come alive.
A great book provides our mind with a lot of pathways to travel. The thoughts that speed around the brain
travel through numerous routes and pathways.
Stories work very effectively especially at the early ages, but I think I am not wrong when I say that they
work effectively across all ages and abitilies. One important aspect of storytelling is the presence of binary
opposites which set up conflicts and tensions in the narrative. The very existence of these two elements
quarantees a raft of dilemmas and problems sprinkled through the story.
The narrative structure offers the ideal context for developing children’s intelligences, providing
frameworks of reference for the application of students’ creativity across ages and abilities. They
communicate on many levels- they resonate with the multiple ways human understanding occurs.
I have taken over Steven Bowkett’s view ( stated in ” Succes in the Creative Classroom ”) according to
which stories engage students through 5 I’s perspective :
1) Imagination – our ability to create mental structures beyond the here- and- now.
2) Intellectual skills – actively refine and test strategies for resolution.
3) Intuition – the ability we have to learn from ourselves and weave new meanings back into the
subconscious map of reality.
4) Immersion – stories are immersive; draw us into imagined worlds and offer us opportunities for life-
affirming ( strengthen a feeling, belief, idea ) or life-enhancing changes of perspective.
5) Interest – that binds the other four I’s together and keep us engaged.
Regarding movies/ cartoons based on books I can say that the parthways provided for our thoughts are
not so numerous. We are tempted to follow a certain train of thoughts i.d. the director’s train of thoughts.
Sometimes we are completely taken aback by the perspective, by the twist of perspective ( mental twist ),
by the distortion of facts, events. Further on, I intend to point out in short how Kipling’s ”Jungle Book ”
challenges the readers both intellectually and emotionally while Disney provides us with an expurgated,
diluted version of the book no longer giving food for thoughts.
Disney ’s 1967 film version inspired by Mowgli’ s stories is extremely popular, though it took great
liberties with the plot and characters
Disney ’ s version of Jungle Book contains an ”emotional flavouring ” which is given by various
ingredients such as humour, menace, excitement, danger, music. Disney retains the characters but the
circumstances under which they have to act partly resemble Kipling’ s book.
Of course we have the binary opposites, the protagonist ( Mowgli- hero ) and the antagonist ( Shere Khan)
for creating the dramatic tensions, dilemmas and problems.
Disney ’ s version revolves around humourous incidents. Disney insists much on Kaa’ s hipnotizing
abilities and not on rescuring Mowgli from the monkeys.

1274
Disney took the book and turned it into a cartoon for entertainmant, neglecting almost entirely the
educational part. He is centered on the humour and on the light-heartedness of the story, skipping parts that
would over-complicate the story or which would weaken the entertaining features of the story.
The moral tone is abandoned by the Disney productions and the philosophical depth of the book is left
out completely, too.
Thus, Buldeo who contributes to Mowgli’ s awareness of the humans’ duplicity, greed, ettiquette does not
appear in the cartoons. He prompts further action on Mowgli’s part and alternative viewpoints upon
humans.
The chapter ” How Fear Came ’’ is relevant for Kipling’s viewpoint upon the contemporary society and
through this fable with antropomorphic animals he gives a memorable moral lesson. We have here an
allegory of the mercantile society we live in , where the dog- eat – dog attitudes and the lack of solidarity
prevail when people are exposed to harsh realities / conditions proclaiming the Jungle Law- the dog- eat-
dog attitudes. Kipling presents a satirical view on humans seen as cruel hunters of material things,
unempathetical beings involved in a blind competition for getting the biggest share ( the lion’s share ).

Disney skips tons of information present in the Kipling book, but I cannot imagine anybody using all the
information in a movie or a cartoon which is of 90-120 minutes. Such an amount of information which is
present in the book cannot be turned into a movie or cartoon without skipping parts of it. And if Disney
wanted to have a light combination of entertainment and education for little children, he had to skip parts
that were hardly moralizing and those which had a quite difficult message for little children. Although he
has indeed missed parts of the original work, I think he was able to create a cartoon which, even if full of
humour and entertainment, becomes very educative and enchanting. The book instead is for another
category of children, with a higher level of understanding and focusing. I am not able to tell which is better,
the cartoon or the book. I think both authors had something in mind when creating them, and I think they
have achieved their goal…one to moralize, the other to entertain.
The pinnacle of academic achievement can be reached only through reading which will make children more
linguistically intelligent and creatively engaged with the ideas, developing, in turn, a creative attitude which
will support their growing understanding.

Bibliography :

1) Bowkett, Stephen ( 2006 ) 100 Ideas for Teaching Creativity.

London: Network Educational Press

2) Bowkett, Steve and Harding, Tim ( 2007 ) Success in the Creative Classroom. London: Network
Educational Press

3) Kipling, Rudyard ( 2007 ) The Jungle Book & The Second Jungle Book.
London: Wordsworth Edition

4) http:// en.wikipedia.org/ wiki/ The _Jungle_Book

1275
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ - ȘCOALĂ

Prof. Moisescu Carmen Elena

Școala Gimnaziala Mișei, com. Mozăceni

Copilul în perioada preșcolară dă dovadă de cea mai bună capacitate de receptivitate la stimulii
educativi. De aceea, pentru ca un copil să reușească în viață, pentru a se realiza o educare corectă a
individului, pentru a se evita greșelile și pentru a se rezolva diferitele probleme care pot apărea, trebuie să
existe o strânsă legătură de colaborare între familie, grădiniță, școală
Încă din grădiniță trebuie create cele mai bune condiții pentru achiziționarea și progresul competențelor
cognitive, afective și psihomotrice ale copiilor.
Educaţia preşcolară din cadrul grădiniței, se bazează pe egalizarea şanselor, perfecționând activitatea de
instruire și educație cu scopul de a înlătura sau de a reduce eșecul și abandonul școlar.
Integrarea copilului în colectivitatea preşcolară reprezintă prima formă de adaptare la viaţa socială, în
colectivitate, copilul având cu totul altă responsabilitate, rol și sarcină decât în mijlocul familiei sale.
El reușește astfel să se adapteze unui program și unor activități comune întregului colectiv. Tot acolo el
reușește să stabilească relații cu ceilalți copii, să colaboreze.
Strânsa colaborare dintre educator – învățător – profesor au ca scop final modelarea și formarea
personalității copiilor, instruirea și educarea acestora.
Tot această colaborare trebuie bazată și pe cunoașterea copilului, pentru ca toate activitățile de formare
și dezvoltare umană să aibă succes.
În cadrul procesului de colaborare educator-învățător-profesor trebuie fixate obiectivele care urmăresc
pregătirea preșcolarului pentru școală punând accentul pe dezvoltarea vorbirii, cultivarea inteligenței, a
spiritului de observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiriayarea cu
limbajul matematic, cu limbajul artistic, cu cel al muncii, integrarea în colectivitate, adaptarea în mediul
social.
Încă de la grădiniță, jocul este principalul mod prin care un copil primește informațiile, transformându-
se treptat în ciclul primar și mai apoi în cel gimnazial, în conștientizarea actului de învățare, de cunoaștere a
lecției.
Cooperarea învăţător – educatoare are rolul de a învinge teama celor care urmează să frecventeze ciclul
primar.
Ar fi de recomandat ca educatoarea să fie cea care le face cunoştintă preșcolarilor cu viitorul învăţător,
sau profesori, pentru a se familiariza cu aceștia.
Pregătirea adaptării copilului la mediul școlar ar trebui să se facă printre altele și prin:
- prezentarea unor casete video care să înfățișeze primirea copiilor în prima zi de școală;
- asistența la o activitate de citire, matematică, scriere;
- organizarea unor activități de evaluare-concursuri care au loc împreună cu clasa pregătiroare
(obiceiuri şi colinde de Crăciun, 1 iunie etc);
- plimbări in jurul oraşului, excursii;
- dramatizări în care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
- confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente.
Începerea şcolii schimbă întreaga viață a copilului. Școala îi scoate în față noi probleme, îl deprinde cu
învăţătura în şcoală.
Copiii nepregătiţi pentru instruirea în şcoală apare în atitudinea preşcolară faţă de învăţătură, ei
considerând-o în continuare un joc, la fel ca la grădiniță.
Astfel, că să poată fi educat în noul sistem educațional (cel școlar), preşcolarul trebuie să înţeleagă și să
simtă importanţa rolului său de elev.
Acest lucru, îl putem realiza prin familiarizarea acestuia cu spațiul școlii (clădirea, holurile, clasele,
laboratoarele).
Clasa de la şcoală este diferită de sala de grupă, lipsind jucăriile, imaginile colorate, centrele de
activitate, cu materiale specifice.

1276
 Dacă viitorul elev intră de mai multe ori în şcoală, încă din timpul grădiniţei, nu se va mai
confrunta cu teama de nou şi de necunoscut.
Pregătirea preșcolarului pentru școală ar trebui să respecte câteva elemente, printre care
amintesc:
- testarea după probe şi criterii ştiinţifice, la începutul anului şcolar;
- controlul sănătăţii (fizice şi mintale) pentru a se preveni deficienţele senzoriale, psihice sau
tulburările de vorbire;
- existența unei fișe psihopedagice, completată de educatoare, reprezentând pentru învățătoare
un instrument de cunoaştere a copilului și util pentru tratarea lui individuală şi diferenţiată;
- frecventarea grădiniței duce la educarea dorinţei copilului de a deveni şcolar, acțiune în care
familia are principalul rol;
Pregătirea preşcolarului pentru şcoală implică responsabilitate, pasiune şi competenţă, colaborare
şi dialog permanent cu viitoarea învăţătoare, și viitorii profesori cât şi permanenta preocupare a educatoarei
pentru succesul copiilor pe care i-a pregătit pentru şcoală.

Bibliografie:

1. Constantinescu, Paula - Fenomenul socializării în universul copilăriei, în Culegere metodică

editată de Revista de Pedagogie, 1978;
2. Dimitriu Emilian – Elev la şase ani, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972;
3. Marinescu Cornelia – Unitatea de acţiune a grădiniţei şi şcolii în educarea copiilor, în Revista de
Pedagogie, nr. 1, 1970;
4. Goras- Postica Viorica - Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie, Ed. Prodidactica, Chisinau,
2010;

1277
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Prof. Molac Denisa - Petronela

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-

educativ din grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor
educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului
,nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin
libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de
cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date
fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea
condiţiilor de activitate,şi mai ales,specificul învăţării-act complex care
angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri
anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară
crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în
sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta
preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante
perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în
special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi
influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu
lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei
fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea copiilor,la
satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător-profesor aceştia trebuie să fixeze
obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea
dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea
copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-
citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul
social şi înconjurător.
Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă
un drum lung și sinuos, plin de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl
reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către școlaritate reprezintă
un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va

1278
petrece în școală. Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei
imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu
succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților
libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o continuare absolut normală a
activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze
jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se
dorește să se mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții
asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop operaționalizat prin
efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun
preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să
aibă o relaţie de colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală
rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim– dezvoltarea personalităţii
copilului.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi
necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor
educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul
preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în
perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere
eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care
se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.

1279
 ”Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor”

Prof. înv.primar MOLDOVAN ANA

ȘCOALA PRIMARĂ BAȚA
Jud. BISTRIȚA-NĂSĂUD

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative

și are o importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului.
Având in vedere că grădinița și școala primară reprezintă două trasee educative succesive, dar
părți ale unui proces care trebuie să ramână in ansamblu unitar, legătura dintre respectivele
instituții se cere întărită pentru ca trecerea de la una la alta să asigure continuitatea proiectelor și
finalizarea lor adecvată. Personalul didactic din cele două instituții urmează să caute împreună
acele prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat al
școlii. Cele mai frecvente oportunități de întâlnire dintre cele două medii educaționale, care se
cer valorificate de către ambii parteneri, privesc:
1. Vizitarea unei școli in vederea cunoașterii de către copiii preșcolari a acestei instituții;
2.Vizitarea de către școlarii din clasa pregătitoare a unei grădinițe pentru a le împărtăși
copiilor de aici primele lor experiente școlare;
3.Organizarea unor ședințe cu părinții copiilor în ultimul semestru de activitate din
grădiniță la care sunt invitați câțiva dintre viitorii învățători, ce vor informa părinții asupra
modului de pregătire a copiilor pentru școală;
4.Simularea, in cadrul grădiniței, a unor activități de tip școlar cu grupa mare, viitoarea
clasă pregătitoare;
5. Urmărirea de către educatoare a copiilor deveniți școlari pentru sesizarea progreselor
în dezvoltare sau, dimpotrivă, a dificultăților pe care le întâmpină sub efectul noilor solicitări;
6. Organizarea unor serbări commune;
7. Realizarea unor activități metodice și cercuri pedagoce comune pentru educatoare și
învățătoare ori de cate ori se ivesc probleme și solicitări care interesează ambele instituții.
Aptitudinea de școlaritate este o problemă a educației preșcolare instituționalizate, deci a
grădiniței. Condiția esentială a atingerii de către toți copiii a gradului de dezvoltare și adaptare
cerut de o eficientă activitate școlara , o reprezintă realizarea unei legăturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a școlii primare. Aceasta
presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educație din aceste două
trepte de invățământ: obictive pedagogice , continut, forme de organizare a activitatii, metode,
relatia pedagogică.
Formele de colaborare dintre gradiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea
continuității intre grădiniță și școala este plasată la nivelul conținutului invățământului, oglindit
in special in programele grădiniței și ale clasei pregătitoare.. Este vorba de legătura indisolubilă
intre prevederile programelor claselor respective .
Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a
copilului și la cea afectivă, volițională și socială. In acest sens se dezvoltă interesul de cunoaștere
al copilului ca suport al unei motivații susținute in invățare, sociabilitatea copilului care-l face

1280
apt de a-și regla activitatea in funcție de cerințele adultului, ale programului școlar, de a
desfășura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a motricității.
Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice
educației preșcolare in relația lor cu cele ale școlii primare si conferă caracter de sistem relației
dintre grădiniță și școală .
Printre aspectele cotinuității activității din grădinită cu activitatea scolară, nu sunt mai
puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activitatii. In acest sens,
experienta dovedește că desfășurarea unor activități commune, cum ar fi: vizite la școală, vizita
școlarilor in grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor in școală trebuie să fie bine
organizate, pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorinăa vie de
a deveni școlari.
De un real folos în activitatea de colaborare a grădiniței cu școala sunt parteneriatele .
SCOALA cu clasele I-IV BAȚA și GRĂDINIȚA BAȚA au desfășurat activități commune în
cadrul săptămânii *SA FII MAI BUN, SA ȘTII MAI MULTE*. Enumerăm câteva dintre aceste
activități: Activități matematice distractive, ^Spune dacă este adevărat^,^ Grădina zoologică^,
^Cine știe, câștigă^,^ Anotimpurile^, ^Cum circulăm^, iar în sfera activităților de comunicare în
limba română amintim jocuri interdisciplinare ca: ^Poți să răspunzi correct?^, ^Jocul
silabelor^,^Adevărat sau nu^, ^Cubul magic^. O altă categorie de activități appreciate în mod
deosebit de școlari și preșcolari au fost activitățile practice și artistic-plastice.
Cunoaștem satisfacția pe care o au copiii atunci când realizează ceva cu forțe proprii.
Acest lucru ne-a stimulat de a realize acest tip de activitate. În cadrul acestora elevii au
împărtășit preșcolarilor din bagajul mult mai bogat de cunoștințe din domeniul procedeelor
tehnice, a metodelor de realizare corectă a unei lucrări. În aceste activități s-a lucrat pe ateliere,
cele mai apreciate teme propuse fiind realizarea unor lucrări colective ca: ^Coșul cu ouă de
Paște(confecții-pictură),^Hora prieteniei^.
În cadrul unor activități practice ca: ^Vaza cu flori^, ^Copacul primăverii^, ^Felicitare de
Paști^, pe lângă obiective specific educației estetice, au fost existente obiective ale educației
cognitive și de limbaj, pentru ca să interrelaționeze cu cunoștințe insușite în limbajul acestui tip
de activitate, obiective ale educției afective, deoarece realizarea activităților practice presupune
încredere în forțele proprii, perseverență, răbdare în sarcina ce implică așteptare și obiective ale
educației pentru societate, întrucât temele realizate sub forma lucrărilor colective implică
stimularea unor relații de cooperare și întajutorare între copii.
Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv
munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive și negative, cunoscând rezultatele la
invățătură și purtare a foștilor elevi, iar invățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoștințele
însușite in grădiniță.
BIBLIOGRAFIE:
1.Coordonatori: Stanciu, Mihai, Șchiopu, Marioara, 2004, Editura AXA, Botoșani;
2.Frîncu, Angela, 1972, Jocuri didactice şi exerciţii distractive, Culegere pentru clasa I, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
3.Pop, Eleonora, 1976, Jocuri şi alte activităţi alese, Culegere metodicǎ, Bucureşti;
4.Popescu Mihăileşti, Alexandru, nr. 9, 1985, Stimularea creativităţii în exprimarea oralǎ la
copii, în „Reviste de pedagogie” ;
5. www.referate.didactic.ro.

1281
 Colaborarea grădiniţă –şcoală.
Relaţia educatoare-învăţător-profesor

ŞCOALA GIMNAZIALĂ ROŞIA DE SECAŞ /ŞCOALA PRIMARĂ TĂU

înv. Moldovan Claudia

Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult ,,funcţia majoră”, obiectivul final al
activităţilor instructiv-educative din grădiniţă.Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine
atingerii obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalităţii copilului, acestea
contribuind la integrarea şi adaptarea acestuia la viaţa şcolară.
Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major , continuitatea în întreaga
activitate educaţională, în special la nivelul claselor ,,praguri’’. O asemenea continuitate va asigura o mai
rapidă adaptare a preşcolarilor din grupa mare la particularităţile şcolii.
Contactul direct dintre preşcolarii mari şi elevii claselor primare în unele activităţi comune ar prilejui
o colaborare şi o continuitate mai susţinută de activităţi între grădiniţă şi şcoală.
O bună relaţionare a cadrelor didactice de la cicluri de învăţământ diferite reprezintă un prim pas în
vederea colaborării acestora şi realizării unor activităţi comune. Astfel, în vederea atenuării distanţei dintre
grădiniţă şi şcoală , se pot desfăşura activităţi comune precum: vizite la şcoală, vizita şcolarilor în
grădiniţă, serbări comune, drumeţii şi programe distractive comune etc. Vizitele preşcolarilor la şcoală
trebuie să fie bine pregătite pentru a le produce acestora o impresie plăcută şi puternică.
Pentru asigurarea continuităţii procesului instructiv-educativ şi , în egală măsură, pentru adaptarea
cu succes a preşcolarilor la activitatea şcolară ,se pot desfăşura parteneriate grădiniţă –şcoală, având teme
de interes comun.În acest sens am desfăşurat parteneriatul grădiniţă – şcoală , având ca temă ,,Lumea
poveştilor’’.
Scopul acestui proiect are în vedere: reducerea impactului cu cerinţele şcolii, antrenarea resurselor
umane în scop unitar, antrenarea preşcolarilor şi şcolarilor în activităţi comune, familiarizarea familiilor
preşcolarilor cu cerinţele şcolii.
Se urmăresc obiective precum:
*promovarea dialogului şi a comunicării între şcolari şi preşcolari;
*dezvoltarea colaborării între cadrele didactice din cicluri de învăţământ
diferite , urmărindu-se armonizarea condiţiilor fiecărui ciclu de învăţământ cu exigenţele sociale de ordin
general;
*atragerea efectivă a preşcolarilor şi şcolarilor în organizarea unor activităţi cu caracter extracurricular,
conducând la creşterea calitativă şi cantitativă a acestor activităţi;
*conştientizarea afectivităţii de grup ca suport al prieteniei ;
*stimularea şi promovarea capacităţilor creatoare ale preşcolarilor şi şcolarilor prin realizarea unei expoziţii
cu lucrări plastice , având ca temă ,,Cartea noastră cu poveşti’’, prin realizarea unor compoziţii literare în
versuri şi chiar a unor poveşti şi prin dramatizarea unor poveşti ;dezvoltarea interesului pentru lectură;
Activităţile comune ale preşcolarilor şi şcolarilor , coordonate de educatoare şi învăţătoare , sunt:
realizarea unor colaje cu scene din poveşti, desene, picturi pentru a realiza ,, Cartea noastră cu poveşti’’;
construirea de puzzle-uri cu scene din poveşti ;crearea unor poveşti , dramatizarea unor poveşti;citirea unor
poveşti de către şcolari preşcolarilor; expoziţie cu lucrările preşcolarilor şi şcolarilor ; program artistic ,,În
lumea poveştilor’’- cu participarea părinţilor.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală sunt numeroase şi variate.Un rol deosebit de
important în ceea ce priveşte cunoaşterea preşcolarilor de către învăţătorul ce îi va prelua în clasa
pregătitoare îl reprezintă fişele psiho-pedagogice întocmite de educatoare , precum şi discuţiile dintre
învăţător şi educatoare , aceasta din urmă având sarcina de a informa învăţătorul despre punctele tari/slabe
ale preşcolarilor, probleme întâmpinate pe parcursul preşcolarităţii, nivelul grupei de elevi,implicarea
părinţilor preşcolarilor în realizarea activităţilor instructiv –educative din grădiniţă.
O bună interrelaţionare a învăţătorilor şi a profesorilor permite colaborarea acestora , în vederea
realizarii unei continuităţi între ciclul primar şi cel gimnazial.Şi în acest caz activităţile comune ale elevilor
din ciclul primar şi cel gimnazial au un rol important; de asemenea ,discuţiile dintre învăţător şi dirigintele
ce va prelua elevii în clasa a V-a îi oferă acestuia informaţii despre nivelul clasei , problemele existente,

1282
implicarea părinţilor în sprijinirea activităţilor educative; fişele psiho-pedagogice pe care învăţătorul le
completează şi le oferă dirigintelui îl ajută pe acesta din urmă să-şi formeze o părere complexă despre
elevii pe care îi va prelua la începutul clasei a V-a.
Bibliografie:
*Mateiaş, Alexandra-Pedagogie pentru învăţământul preprimar,Editura
Didactică şi Pedagogică , Bucureşti , 2 003
*Ştefan, Mircea-Teoria situaţiilor educative, Editura Aramis, Bucureşti, 2 007

1283
 Colaborarea grădiniță-școală
prof. Moldovan Mihaela-Delia

Fiecare copil este unic în felul său. Plecând de la această unicitate a fiecarui
preșcolar în parte, ne dam seama ca procesul de educație este diferit și își lasă
amprenta in formarea personalitații adultului de mai tarziu.

Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice

specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii
perioade pe care copilul o va petrece în școală. Frecventarea grădiniței de către copil
alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important
în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este
o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere
din cadrul grădiniței , ci reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului,
care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe
decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se
dorește să se mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții
asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop operaționalizat prin efectuarea
de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în legătură
directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă
o relaţie de colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din
obiectivul comun pe care-l urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului.

Se vorbește tot mai mult de rolul deosebit de important al grupei pregătitoare, care
de câțiva ani a fost scoasă din grădiniță, cursurile desfășurându-se la școala primară.

Rolul grupei pregătitoare este in opinia mea, acela de a da posibilitatea preșcolarilor

să dobândeasca pregătirea necesară inceperii vieții de școlar. Pregătirea pentru
şcoală ridică şi unele cerinţe în ce priveste dezvoltarea morală. Copilului i se
formează aici diferite emoţii şi sentimente morale, sentimente de prietenie,de ajutor
reciproc.

Mai exista de asemenea o componentă importantă: familia care se vede nevoită să

țină pasul cu schimbările majore din viața copilului în ultimul an de grădiniță.

Legătura reciproca şi continuitatea trebuie să fie asigurate intre grupa mare şi grupa
pregătitoare. O asemenea continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor
din clasa I la particularităţile muncii de învăţare .

Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin

psihopedagogic. O primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la
asigurarea continuității intre grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului
invățământului, oglindit in special in programele grădiniței și ale clasei I.

1284
 Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programelor respective .Pentru
a fi insa operationala, corelatia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atat de
invățător ,cat și de educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara
mare trebuie sa cunoasca cerintele programei pentru grupa pregatitoare spre a-i
asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei I,iar
invatatorul care va prelua grupa pregatitoare trebuie sa cunoasca programa grupei
mari pentru a stii pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.

Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele
care privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,
experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati comune cum ar fi:vizite la
scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele
prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie
placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.

Așadar, această relație este una deosebit de importantă pentru copii in vederea
facilitării trecerii de la o etapă la alta, de la etapa preșcolarului la cea a viitorului
școlar.

1285
 „COLABORARE GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ!RELAȚIA EDUCATOARE-
ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR”

PROFESOR PSIHOPEDAGOG:

MOLNÁR-THIESS MELINDA

Consilierea psihologică și educațională integrează perspectiva umanistă dezvoltată de Carl Rogers

,unde problemele apărute sunt văzute în parametrii nevoii de autocunoaștere,de intărire a Eului,de
dezvoltare personală,de adaptare.
Succesul consilierii este asigurat de implicarea activă,responsabilă a ambelor părți,atât a consilierului,cât și
a celui consiliat,realizându-se o colaborare bazată pe respect și încredere reciprocă.
Scopul fundamental al consilierii psihopedagogice este funcționarea psihosocială optimă a persoanei.Acest
scop putând fi atins prin urmărirea realizării obiectivelor procesului de consiliere:promovarea sănătății și
stării de bine,dezvoltarea personală,prevenția.
Grădinița,școala au un rol esențial în dezvoltarea și menținerea stării de bine și de sănătate
fizică,psihică,spirituală și socială a preșcolarilor,elevilor.Ar trebui să fie instituții în care să se formeze
persoane armonioase cu sine,cu ceilalți,cu lumea.
Pentru a face față acestei mari responsabilități ,consider că este nevoie de o colaborare strânsă între
grădiniță și școală.
În activitatea mea didactică,cu o vechime de 15 ani ,am observat și subliniat necesitatea prezenței
legăturii dintre grădiniță-școală.
Am lucrat ca educatoare Waldorf,apoi ca învățătoare la clase simultane I-IV.În prezent lucrez ca profesor
psiholog la Liceul „Marin Preda”din Odorheiu Secuiesc,în cabinete de asistență psihopedagogică.
În calitatate de consilier psihopedagog ,alături de liceu,am mai multe grădinițe arondate.Colaborarea mea cu
doamnele educatoare este una foarte bună,presupunând întâlniri săptămânale.Activitățile de consiliere
includ multe jocuri de dezvoltare personală,de relaționare,de colaborare,de adaptare.
Invitat la întâlnirile cu părinții,la consiile profesorale,la cercurile metodice întotdeauna țin să subliniez
importanța acestei legături,și importanța relaționării dintre educatoare-învățătoare-profesori,punând accent
pe avantaje:o mai bună integrare și adaptare a copiilor preșcolari la mediul școlar,o mai bună socializare.
Fiind în perioada înscrierilor preșcolarilor la școală,am organizat o întrevedere ,încununat cu succes,între
doamna învățătoare care urmează să aibă clasa pregătitoare și părinții preșcolarilor care urmează să fie
înscriși la școală.
Consider că sunt norocoasă să pot colabora atât cu doamnele educatoare,cât și cu doamnele învățătoare.
Bazându-mă pe această colaborare ,am gândit activitatea mea aplicativă cerută
astfel:desfășurarea unor activități în comun între grupa mare și clasa a II-a sub forma unor vizite între cele
două instituții, redactarea unor scrisori și felicitări de Paști pentru „Prietenul meu de la grădiniță”/”Prietenul
meu de la școală”.

1286
 Colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală
Ed. Morar Nicoleta
Grădinița Poderei, Rebrișoara

Eficienţa activităţii educative depinde nemijlocit de calitatea pregătirii psihopedagogice a cadrelor

didactice care o îndrumă şi sprijină. Sub acest aspect existenţa de până acum a evidenţiat faptul că această
pregătire nu se poate limita la cunoştinţele dobândite şi la experienţa didactică a acestor cadre. Este necesară
şi o perfecţionare prin diverse module, în raport cu obiectivele şi conţinutul specific al acestora, dar şi o
strânsă colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Această colaborare are ca obiectiv comun dezvoltarea personalităţii copilului; grădiniţa îl pregăteşte
pentru şcoală, iar şcoala pune în valoare şi dezvoltă ceea ce s-a realizat/acumulat în etapa anterioară.
Importantă este aptitudinea de şcolaritate a copilului, ca rezultat al interacţiunii dintre învăţare şi dezvoltare,
dintre acţiunea educativă şi consecinţele ei pe plan psihic.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult „funcţia majoră”, obiectivul formativ
final al activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală
revine îndeplinirii obiectivelor care vizează componentele psihosociale ale personalităţii copilului. Acestea
contribuie în mod direct la integrarea şi adaptarea sa optimă în raport cu mediul de viaţă şi activitatea
specifică şcolară. În opinia mea, pentru o mai bună colaborare dintre cele două categorii instituţionale
formative, grădiniţa şi şcoala, e necesar să reţinem următoarele aspecte prioritare:
-întocmirea unei planificări calendaristice pentru grupa mare, în cooperare cu învăţătorul clasei
pregătitoare;
-activităţi comune cu ocazia sărbătorilor tradiţionale;
-păstrarea în şcoală a climatului şi a stilului de viaţă, propriu grădiniţei, pentru perioada ciclului
pregătitor din clasa pregătitoare;
-spaţii de joc comune;
Copiii se simt bine atunci când au o părere bună despre ei, ca de altfel oricare dintre noi, la orice
vârstă. De aceea consider că este necesar ca micuţii preşcolari să fie pregătiţi, să descopere, în mare, în ce
constă rolul de şcolar, ce sarcini îi revin acestuia şi, mai ales, ce satisfacţii are şcolarul când rezultatele sale îi
bucură pe părinţi şi pe învăţătoare. Pentru a depăşi pragul dificil al şcolarizării, întreprindem diferite
activităţi comune, grădiniţă-şcoală. În activităţile comune, dar şi în jocuri, facem dese referiri la şcoală, la
şcolari, realizăm diverse scenarii cu această temă; se organizează vizite reciproce ale copiilor din cele două
instituţii de învăţământ, prilej cu care ei se cunosc, cei mici acomodându-se cu localul, cu băncile etc.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunoştinţelor şi de formare a priceperilor şi
deprinderilor început în grădiniţă la vârsta de 3 ani, este necesară o legătură mai temeinică între grădiniţă şi
şcoală. Cum aceste deprinderi nu se formează la întâmplare, ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine
sarcina de a-i face pe copii să înțeleagă de ce este nevoie ca ei să fie informaţi, să descopere lumea
înconjurătoare, şi de ce trebuie să asculte cu atenţie , de ce trebuie să „facă lecţii”.
Dascălul este acela care sădeşte la copil încrederea, stima şi respectul faţă de propria persoană,
calităţi evidente încă de la această vârstă. De aceea am în vedere permanent să le sădesc copiilor dragostea şi
încrederea în forţele proprii.
Atunci când există un adevărat parteneriat între şcoală, familie şi comunitate, cadrele didactice îşi
însuşesc căi noi şi puternice de a îndrepta elevii către standarde şcolare provocatoare; părinţii discută regulat
cu dascălul despre comportamentul copiilor, raportat la acele standarde ridicate şi despre modul în care îi pot
ajuta pe aceştia acasă şi la şcoală; elevii se străduiesc să atingă noile standarde specifice disciplinelor
studiate.
Fiecare şcoală devine ,,o comunitate a celor ce învaţă”, în condiţiile propriului său plan de
îmbunătăţire continuă a predării, învăţării şi disciplinei. Toţi elevii săi se străduiesc şi fac progrese în direcţia
atingerii standardelor dorite, fiind ajutaţi de părinţi, cadre didactice şi alţi parteneri implicaţi. Şcolile şi
comunitatea îmbunătăţesc instrucţia, evaluarea, dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, implicarea
părinţilor şi a oamenilor de afaceri, astfel încât fiecare aspect al educaţiei funcţionează ca parte a unui
sistem, care sprijină toţi elevii pentru a-şi atinge obiectivele.

1287
Bibliografie:
1.Bocoș M,Catalano H. coord,(2009),Pedagogia invățământului primar și preșcolar.Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
2.Bocoș, M.(2007), Teoria și practica cercetării pedagogice, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.

1288
 “COLABORAREA GRADINITA-SCOALA!
RELATIA EDUCATOARE-INVATATOR-PROFESOR”

MORARIU DANIELA GEORGETA

Reforma pedagogica vizeaza transformari la nivelul structurii si functionarii sistemului de

invatamant,pe verticala si pe orizontala.
Pe verticala,prin asigurarea continuitatii intre treptele de invatamant,iar pe orizontala,prin conceperea
continuturilor intr-o perspectiva inter si transdisciplinara ,deschisa valorilor specifice educatiei permanente.
In acest demers ,ne vom referi la unitatea si continuitatea intre gradinita si ciclul primar ,respectiv la
colaborarea “gradinita –scoala”,dar si la relatia cadrelor didactice ale acestor institutii.
Daca exista o stransa legatura intre continuturile invatarii din ciclul prescolar si cele ale ciclului
primar,cu siguranta ,trebuie sa existe o corespondenta si intre institutii si cadrele didactice ale acestora.
Aceasta corespondenta se realizeaza la nivel teoretic in cadrul unor parteneriate,iar in plan practic,printr-o
serie de activitati comune (activitati specificate in aceste parteneriate).
In cadrul activitatilor comune,scoatem in evidenta cateva dintre acestea:excursii,jocuri,ateliere de
lucru,desene ,pictura,lucru manual/activitati practice,teatru,recitative,momente artistice destinate celebrarii
unor evenimente istorice,scenete,cantece etc.
Prin aceste intalniri,copiii vor dezvolta noi valente ale prieteniei intre cei mici,intelegand si adoptand norme
de convietuire sociala dezirabila si adaptandu-si comportamentul propriu la cerintele grupului cu care vin in
contact.
Totodata,prescolarii vor deduce singuri ca scoala este un loc in care nu trebuie sa vina cu emotii sau
frica,ci e un loc atractiv,ce le deschide portile catre o lume fascinanta,o lume a cunoasterii,dar in care vor si
regasi –la alte standarde-jocuri ale copilariei,activitati indragite,eroi fascinanti.

Ca orice activitate ,se impune a avea cateva obiective .

OBIECTIVE CADRU:

• Realizarea unor legaturi nonformale si deschise intre gradinita si scoala

• Formarea unei atitudini corecte a prescolarilor fata de scoala
• Pregatirea familiei pentru viitoarea scolarizare a copilului

OBIECTIVE SPECIFICE:

PRIVIND PRESCOLARII:

O1:Dezvoltarea abilitatilor de comunicare

O2:Intelegerea notiunii de scoala
O3:Familiarizarea cu clasa si obiectele scolarului
O4:Stabilirea unor relatiilor de prietenie

PRIVIND SCOLARII:

O5:Aplicarea cunostintelor din diverse domenii in activitatile cu prescolarii

O6:Realizarea lucrarilor comune cu prescolarii,exprimand fata de acestia intelegere si consideratie,dorinta
de intr-ajutorare.

PRIVIND CADRELE DIDACTICE

1289
O7:Dezvoltarea abilitatilor de a realiza un mediu educational care sa motiveze copilul in procesul instructiv-
educativ

In concluzie,relatia gradinita-scoala trebuie sa ramana mereu activa,iar relatia educatoare-invatator-

profesor sa fie de constanta colaborare ,pentru ca toti cei implicati au de castigat.Nu e vorba de competitie
profesionala ,ci de o permanenta implicare si daruire profesionala.

1290
 Vârsta de 6 ani, fereastră deschisă spre viitor

Prof. înv. Preşc. Moraru Aurelia, Grăd. Nr. 138, Bucureşti

Prof. înv. Preşc. Creţu Elena, Grăd. Nr. 138, Bucureşti

Accesul la educaţie, dreptul de bază al copilului în lumea modernă, este un concept care îşi dobândeşte
în prezent, o mare actualitate, influenţând destine ale copiilor, deschizând o fereastră spre viitor pentru cei care
îşi construiesc o altă personalitate bazată pe libertate şi pe democraţie.
În acest început de mileniu, învăţământul românesc se integrează treptat în standardele europene, devine
un invăţământ deschis, democratic, cu aspiraţia libertăţii de a alege, un învăţământ care aşează educaţia
preprimară printre preocupările de bază ale societăţii.
Reforma învăţământului din România are la bază democratizarea şi deschiderea acestuia spre idealuri
care valorizează copilul cu drepturile şi nevoile sale, cu aspiraţiile spre libertate, indiferent de oricare alte
precepte .
Grădiniţa este primul mediu educativ şi socializator de tip organizaţional pe care îl cunoaşte copilul. Ea
are meritul de a oferi programe instructive şi educative stabile, coerente ce permit egalizarea şanselor
educaţionale, oferind acces la integrarea şcolară şi socială a copilului.
Experienţa prealabilă a copiilor în pragul şcolarizării este extrem de diferită datorită varietăţii mediului
socio- cultural familial, în cadrul căruia au trăit. De aceea educaţia preşcolarului este foarte importantă,
reprezentând fundamentul educaţiei ulterioare la care va avea acces copilul pe parcursul formării sale;
neglijarea procesului de dezvoltare în acest stadiu va creşte riscul apariţiei diferitelor dificultăţi de învăţare. Cu
precădere la preşcolarul mare(5-6 ani), focalizarea este pe formarea şi dezvoltarea aptitudinilor de şcolaritate,
asigurându-se prevenţia insuccesului şcolar sau, şi mai grav, a eşecului şcolar.
Adaptarea şcolară vizează capacitatea preşcolarului de integrare în activitatea didactică, prin proiectarea
unor activităţi care să asigure o corelaţie optimă între posibilităţile viitorului elev şi necesităţile mediului
educativ, dar şi psihosocială, într-un nou colectiv în şcoală.
Grădiniţa trebuie să creeze premise favorabile pentru realizarea continuităţii învăţământului preşcolar cu
cel primar. În grădiniţă, accentul se pune pe gândire şi imaginaţie, nu pe memorie; pe educaţie şi nu pe
instrucţie. Aspectul formativ în pregătirea copiilor pentru şcoală implică informaţia, dar important este nu ce
densitate de cunoştinţe are copilul, ci modul în care el gândeşte, se adaptează, operează cu cunoştinţele însuşite,
le aplică în situaţii reale, în rezolvarea unor situaţii concrete.

1291
 Formarea şi dezvoltarea aptitudinilor de şcolaritate vizează educarea motricităţii, educarea limbajului(
educarea comunicării orale şi educarea comunicării scrise) şi activităţile matematice.
Educarea motricităţii cuprinde organizarea schemei corporale şi a lateralităţii, elaborarea şi
perfecţionarea unor conduite şi structuri perceptiv motrice de culoare şi formă , folosirea lor drept criterii de
clasare, orientarea, organizarea şi structurarea spaţio- temporală.
Educarea comunicării orale urmăreşte perfecţionarea pronunţiei, formarea şi evaluarea abilităţilor de
procesare fonologică, îmbogăţirea vocabularului activ al copilului, utilizarea corectă a sinonimelor,
antonimelor, omonimelor, respectarea acordului dintre părţile de propoziţie, construirea unor propoziţii formate
dintr-un anumit număr de cuvinte.
Educarea comunicării scrise urmăreşte reproducerea unor modele, desenarea după punctele de reper,
orientarea în spaţiul grafic, desenarea unor ornamente simple, trasarea elementelor grafice.
Activităţile matematice desfăşurate în grădiniţă au ca obiective gruparea de obiecte şi formarea de
mulţimi după criterii date sau identificate, sortarea şi clasificarea obiectelor sau mulţimilor după criterii variate,
formarea conceptului de număr, compararea numărului de obiecte din două mulţimi prin procedee variate,
inclusiv punerea în corespondenţă, ordonarea şi raportarea corectă a numărului la cantitate, operarea cu
numerele naturale de la 1 la 10, citirea şi scrierea numerelor naturale de la 1 la 10.
Aprecierea pregătirii unui copil pentru şcolarizare presupune stabilirea nivelului de dezvoltare
psihosomatică şi a conduitei sociale. Din punct de vedere psihosomatic, copilul trebuie să dispună de o perfectă
stare de sănătate, integritate senzorială şi o dezvoltare fizică armonioasă. În caz contrar apare mai frecvent
oboseala, agitaţia psihomotrică, atenţia este instabilă, iar capacitatea de mobilizare voluntară spre îndeplinirea
sarcinilor şcolare este redusă- aceste simptome se resimt tot mai mult pe măsura avansării în clasele mai mari.
Adaptarea la şcoală este condiţionată de o dezvoltare corespunzătoare a modalităţilor de operare a
gândirii: analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea, concretizarea, precum şi a calităţilor acesteia:
flexibilitatea, promptitudinea şi independenţa, aflate în deplină evoluţie pe parcursul şcolarizării.
Copilul apt pentru şcolarizare prezintă deprinderea de a observa, de a asculta cerinţele adultului şi a
reacţiona corect pe baza acestora, de a răspunde la întrebări dar şi de a formula întrebări, de a corecta sau
completa răspunsurile colegilor. Interesul de cunoaştere ca suport afectiv-motivaţional şi volitiv îl
caracterizează pe acest copil.
Perseverenţa în acţiune, încrederea în forţele proprii sunt alte criterii luate în consideraţie în aprecierea
maturităţii copilului preşcolar. Astfel, el trebuie să demonstreze că este conştient de necesitatea de a se încadra
în colectiv, că se poate subordona regulilor impuse de acesta, că îşi asumă sarcini bine delimitate şi le poate
îndeplini cu simţ de răspundere. De asemenea, este necesar să dispună de capacitatea de a-şi transpune în plan
secundar dorinţele personale, de a-şi susţine unele argumente întemeiate, chiar dacă întâmpină opoziţia unor
colegi, dar acceptând totodată dorinţele justificate ale acestora.

1292
 Sintetizând, am putea spune că personalitatea matură pentru şcoală este condiţionată de corelaţia
maturizării fizice, sociale, morale, mintale şi pentru muncă.
Sesizând diferenţele care apar cu mai mare pregnanţă la copiii de 6 ani, în special normal dezvoltaţi, dar
care provin din medii socio-culturale defavorizate, educatoarele pun accent pe educaţie, pe dezvoltarea liberă a
creativităţtii copilului, a întregii sale personalităţi.
Educatoarele inţeleg conceptul de dezvoltare ontogenetică a psihicului copilului şi respectă cu maximă
rigurozitate legităţile dezvoltării copiilor potrivit disponibilităţilor lor individuale. Ele îşi formează o imagine
cât mai vie şi cât mai fidelă despre ,,realitatea psihologică a copilului’’, despre procesele interacţionale ale
sociabilizării şi umanizării naturii biologice a fiinţei umane în devenire şi acţionează cu competenţă şi
profesionalism pentru a preveni eşecul şcolar sau abandonul şcolar, ce altfel, ar surveni în timpul şcolii.

Bibliografie :
I. Cerghit, I. T. Radu, E. Popescu, I. Vlăsceanu – “Didactica” (manual pentru clasa a-X-a, şcoli normale), E.
D. P., R. A., Bucureşti, 1994
Alexandru Hudiţeanu – “Introducere în psihologia educaţiei” , PSIHOMEDIA, Sibiu, 2002
Marilena Bordea, Ion Borcea – “ Bioritmurile şi importanţa lor pentru organismul uman ”, Revista
“ Învăţământul preşcolar ” nr.3-4, 1997
Rodica Sovar – “ Învăţământul preşcolar la baza pregătirii pentru şcoală ” - “ Ghid metodic de aplicare a
programei activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii ”, Editat de S.C.,Tribuna Învăţământului’, 1995

1293
 Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor

Prof. înv.primar,
Moraru Elena-Daniela

„Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar.”

H. Wallon

Un obiectiv principal în realizarea unui învățământ unitar este continuitatea în întreaga activitate
educațională, în special între primele niveluri de școlaritate : învățământul preșcolar și învățământul primar.
În acest sens, un rol deosebit de important în asigurarea continuității l-a avut introducerea clasei
pregătitoare.
În perspectiva Legii Educației, clasa pregătitoare are rolul de a pregăti un debut școlar de calitate prin
educație timpurie instituționalizată și prin crearea premiselor educaționale pentru o integrare școlară cu
indici reduși de părăsire timpurie a școlii și cu șanse crescute de integrare viitoare pe piața muncii a
generațiilor actuale de preșcolari . Clasa pregătitoare asigură trecerea gradată a copilului de la educația din
familie și grădiniță la formarea inițială asigurată de școală .
Colaborarea dintre grădiniță și școală trebuie să aibă la bază următoarele elemente:
-continuitatea curriculum-ului (programa, materiale didactice);
-metode similare de lucru;
-unitatea de management a grupului;
-relații inter-instituționale de parteneriat.
Educarea copiilor în ceea ce privește mediul școlar trebuie să înceapă la gradiniță, prin discuțiile cu
părinții, vizitele la școlile din apropierea grădiniței. În mod eronat, când vine vorba despre școală, unii
părinți transmit copiilor că școala este un mediu unde învățătorii dau teme multe, iar jocul dispare din
activitățile copiilor. De aceea, dacă preșcolarii sunt întrebați unde le place mai mult, mulți dintre ei vor
răspunde că le place la gradiniță, pentru că acolo se joacă. În același timp , copilul trebuie să știe că între
grădiniță și școală există diferențe, în ceea ce privește orarul, activitățile suplimentare , dar și faptul că
principala activitate a școlarului este învățarea, față de activitatea principală din grădinița , care este jocul.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc
formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor
activități comune , cum ar fi: vizite la școală ,vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune , plimbări și
programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școala.Vizitele
preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică
pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Învățătorii trebuie să colaboreze cu educatorii pentru a-și
cunoaște mai bine viitorii elevi ; acest lucru se întâmplă în fiecare an cu prilejul Zilei Porților Deschise,
când preșcolarii , însoțiți de educatoare și de părinți , vizitează mai multe școli, interacționează cu învățătorii
și cu școlarii și au ocazia de a explora mediul școlar.
Pentru copil, educatoarea este considerată, de cele mai multe ori , o a doua mamă. Aceasta este
blândă, afectuoasă, permite copiilor un limbaj familial, de aceea despărțirea copilului de mediul grădiniței
este dificilă pentru unii copii. Un „prag„ la fel de dificil este trecerea copilului de la învățător la profesor.
Spre deosebire de ciclul primar când un singur învăţător le îndrumă activitatea, în ciclul gimnazial elevii
trebuie să se adapteze la stiluri diferite de predare şi evaluare. Se impune astfel ca învăţătorul să colaboreze
cu profesorii ce vor preda la clasa a V-a pentru ca acest „prag” să fie mai uşor de trecut. În ultima perioadă a
anului şcolar se pot organiza şedinţe cu părinţii la care să fie invitaţi şi profesorii pentru a discuta noul
program zilnic de lucru al şcolarului din ciclul gimnazial .
Factorii de modelare a personalităţii umane trebuie să interacţioneze ca un tot unitar, sub forma unui
sistem bine închegat, pentru atingerea ţelului comun: educarea copilului. Pentru aceasta, este nevoie de un
schimb permanent de informaţii, de completare şi valorificare a influenţelor dirijate spre micul învăţăcel. De
aceea, relația dintre educator , învățător și profesor trebuie să fie una reală, nu doar formală, să fie
productivă și eficientă pentru elev .

1294
Bibliografie:

1. Băran, Adina, (2004), Parteneriat în educaţie: familie – şcoală – comunitate, Editura Aramis Print,
Bucureşti

2. Dumitrana, Magdalena, (2000), Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti

3. Debesse , M., (1970), Psihologia copilului de la naştere la adolescenţă, EDP, Bucureşti

1295
 Importanţa continuităţii dintre grădiniţă şi şcoală la clasa I
Profesor inv. Prescolar Moraru Valentina

Gradinita nr. 2 Buftea

Prin existenţa grădiniţei, învăţământul primar a avut de câştigat. Oricât de mult s-ar ocupa o familie de
copilul preşcolar, s-a constat că acesta se integrează mai greu în activitatea şcolară decât cel care a urmat
grădiniţa. Astfel, copiii ce vin la şcoală după ce au urmat învăţământul preşcolar sunt mai sociabili, sunt
obişnuiţi cu activitatea colectivă, au deschidere spre lumea înconjurătoare, sunt mai receptivi, pot fi mai
uşor „stăpâniţi", modelaţi, sunt obişnuiţi cu lucrul organizat, cu activitatea independentă decât cei formaţi
exclusiv în mediul familial.
Întreaga activitate pe care o desfăşoară copilul în grădiniţă constituie mijlocul principal prin care se
realizează în mod gradat dezvoltarea sa intelectuală. Cunoştinţele pe care şi le însuşesc treptat contribuie la
lărgirea orizontului lor, îi ajută să se orienteze în mediul ambiant, să înţeleagă ceea ce se petrece în jurul lor,
să ştie cum să se comporte, cum să reacţioneze faţă de obiectele şi fenomenele în mijlocul cărora trăiesc.
Educaţia intelectuală a preşcolarilor este foarte importantă prin faptul că-i pregăteşte pe copii pentru
şcoală. În grădiniţă, copiii îşi însuşesc anumite cunoştinţe, care formează o bază aperceptivă pentru sistemul
de cunoştinţe predate în şcoală, îşi formează unele deprinderi elementare de muncă intelectuală, li se
dezvoltă capacitatea de a depune eforturi susţinute, toate acestea în vederea realizării cerinţelor pe care le
implică activitatea şcolară.
În instituţiile preşcolare educaţia intelectuală a copiilor nu se realizează întâmplător şi de la sine, ci în
mod organizat şi sistematic, sub directa îndrumare a educatoarei, după planul de învăţământ şi programa
care vizează continuitatea cu activităţile de tip şcolar pentru o mai bună şi eficientă adaptare a preşcolarului
la activitatea şcolară. De asemenea, sunt respectate principiile didactice, sunt folosite metodele şi procedeele
adecvate particularităţilor de vârstă şi individuale ale preşcolarilor.
Cerinţele actuale ale învăţământului pun cu pregnanţă problema unei legături mai strânse între grădiniţă şi
şcoală sub aspectul continuităţii muncii pentru aprofundarea cunoştinţelor şi deprinderilor acumulate de
către copii în grădiniţă, prin reluarea şi dezvoltarea lor apoi în clasa întâi.
Pentru valorificarea potenţialului formativ al activităţilor desfăşurate în grădiniţă, este deosebit de
importantă înţelegerea deplină a obiectivelor specifice pentru sistemul activităţilor desfăşurate în acest
cadru, obiective care trebuie să se regăsească parţial în programa ciclului primar de învăţământ.
Generalizarea treptată a învăţământului preşcolar trebuie să contribuie la egalizarea diferenţelor sensibile
dintre copii, datorate varietăţii mediului socio-cultural şi familial în cadrul căruia aceştia se nasc şi trăiesc.
Intrarea copilului în grădiniţă marchează o adevărată cotitură în viaţa acestuia, datorată, pe de o parte,
noului sistem de relaţii sociale în care intră, pe de alta, faptului că el devine obiectul unor influenţe
instructiv-educative sistematice.
Educaţia preşcolară trebuie să devină o treaptă ce intră în mod necesar în componenţa educaţiei continue,
în procesul complex de formare a personalităţii individului. Conform logicii interne a acestui proces, fiecare
etapă este o bază pregătitoare pentru etapă imediat următoare, fără să se piardă din vedere ci toate fazele
formează un tot unitar. Astfel, pregătirea copilului în grădiniţă este menită să asigure dezvoltarea lui în
ciclul primar de învăţământ.
Experienţa şcolară din ultimii ani, a demonstrat că adaptarea copiilor în primul an de şcoală constituie
premisa desfiinţării pragului dintre cele două instituţii de învăţământ care se reflectă în continuitatea între
diferite compartimente ale muncii instructiv-educative.
Noile condiţii create, permit şi impun totodată, o mai strânsă colaborare între cele două instituţii în
vederea asigurării unităţii de cerinţă şi a preluării din mers a sistemului de influenţe pedagogice pentru
asigurarea continuităţii în acţiunile educative.

1296
 Adaptarea copiilor la sistemul muncii şcolare este facilitată de pregătirea prealabilă realizată în instituţiile
preşcolare, grădiniţa prin menirea ei având un caracter specific particularităţilor de vârstă ale copiilor între
3-7 ani, cât şi elemente structurale comune cu activitatea din alte instituţii de învăţământ.
Legătura grădiniţei cu şcoala are un dublu sens, scopul acestei legături fiind continuitatea dezvoltării
copilului şi continuitatea procesului muncii educative. Pentru ca trecerea de la grădiniţă la şcoală să
fie firească, activitatea educatoarelor şi a învăţătoarelor să se împletească ; fiecare din cei doi factori să aibă
un element comun sub aspectul relaţiei cadru didactic- copil, tonul puternic afectiv ce o caracterizează pe
educatoare să se împletească cu relaţia mai pregnant autoritară caracteristică învăţătoarei. De asemenea sub
aspectul evaluării evoluţiei şi randamentului şcolar, aprecierile rezultatelor şcolare, recompensele,
simbolurile oferite de educatoare să se completeze cu a va lua rea apreciată în calificative cu clasificarea
copiilor pe diferite categorii. Pregătirea copilului în grădiniţă a fost şi este resimţită responsabil de către
învăţătoarele clasei întâi.Grădiniţa realizează sprijinirea viitoarei activităţi prin intermediul a două forme
specifice: jocul şi învăţarea.
„Sporirea eficienţei învăţământului nu se poate realiza decât în măsura în care se asigură un flux
continuu al legăturilor şi al integrării atât pe verticală de-a lungul întregii şcolarităţi, cât şi pe orizontală în
cadrul fiecărei discipline şi între diferite discipline studiate, precum şi o activitate instructiv-educativă
unitară”.
Pentru a se evita insuccesul şcolar, mai cu seamă la clasa întâi, se impune valorificarea din timp a tuturor
mijloacelor şi sporirea randamentului acestora, având în vedere valorificarea, în primul rând, a activităţii
desfăşurate în grădiniţă.
În literatura de specialitate – deşi destul de bogată, cu greu ar putea fi cuprinse toate problemele relaţiei
dintre grădiniţă şi şcoală – se abordează îndeosebi planul continuităţii activităţii dintre aceste două perioade
de educaţie.
Uneori, între grădiniţă şi şcoală raportul este discontinuu, deoarece climatul grădiniţei este bazat pe
ponderea evidentă a activităţilor libere, a jocurilor, a relaţiilor cu un plus de afectivitate între educatoare şi
copii. De la acest climat, se trece aproape brusc la un climat directiv, bazat pe o disciplină fermă, care
solicită îndeplinirea cu regularitate şi cu conştiinciozitate a sarcinilor activităţii de învăţare, un climat bazat
pe alte exigenţe, exprimate atât de către şcoală, cât şi de către familie.”
Un obiectiv educaţional apreciat în mod constant de diferiţi autori, ca fiind „central”, sau ca fiind cel ce
reprezintă „funcţia majoră” a grădiniţei, este acela de a pregăti pentru şcoală. Desigur, însăşi îndeplinirea
acestui obiectiv se realizează la un nivel calitativ cerut de exigenţele nou formulate de societatea
contemporană în faţa întregului învăţământ, în măsura în care se au în vedere toate tipurile de finalităţi,
educaţionale şi sociale ale grădiniţei. Din această perspectivă consider necesară o conştientizare a valorilor
formative ale grădiniţei de către toţi factorii educaţionali coparticipativi la pregătirea copilului pentru şcoală
– în vederea optimei integrări şcolare şi a evoluţiei psio-sociale de ansamblu a personalităţii în formare a
copilului.
Cunoaşterea copilului, identificarea particularităţilor sale individuale, raportate la trăsăturile generale ale
vârstei sale, reprezintă o condiţie hotărâtoare pentru desfăşurarea eficientă a acţiunii educaţionale.
În perioada preşcolară se are în vedere dezvoltarea la copilul de 6-7 ani a funcţiilor senzorio-motorii, a
percepţiilor şi reprezentărilor în cadrul acţiunilor de manipulare, factor hotărâtor pentru formarea diferitelor
constante pentru atingerea nivelului gândirii operaţionale concrete, necesare intrării copilului în şcoală.
Pregătirea pentru înţelegerea şi receptarea cunoştinţelor din clasa I, nu se realizează decât sistematic
pornind de la grupa mică şi parcurgând un drum lung. Cunoştinţele copiilor pot fi reprezentate prin cercuri
concentrice, reluându-se şi adăugându-se pe măsură ce copilul ajunge la vârsta şcolarităţii.
La grupa pregătitoare se urmăreşte reactualizarea şi aprofundarea cunoştinţelor din grupa mare, accentul
căzând mai mult pe latura formativă şi mai puţin pe latura informativă, sarcini care vizează dezvoltarea
operaţiilor intelectuale şi a dragostei pentru învăţătură în vederea adaptării la activitatea şcolară. La această

1297
vârstă sunt evidente şi permanente elementele de problematizare, întrecerea care contribuie în mare măsură
la stimularea capacităţilor intelectuale ale copiilor.
„Starea de pregătire psihologică prin care va fi asigurată adaptarea şi integrarea copilului fără dificultăţi
deosebite în mediul şcolar instituţionalizat, de bună seamă, ne apare ca un rezultat al dezvoltării
multilaterale a copilului în grădiniţă.
Problemele pe care le ridică trecerea copiilor de la grădiniţă la şcoală, pot fi rezolvate numai în cazul în
care educatoarea şi învăţătorul iubesc şi respectă copilul şi aplică în mod creator experienţa pedagogică
acumulată.
BIBLIOGRAFIE:
• Alexandru J., Cunoaşterea copilului preşcolar, Editura revistei de pedagogie, Bucureşti 1992
• „De la grădiniţă la şcoală”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti 1975
• „Integrarea copilului în activitatea şcolară”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie
Bucureşti 1978

1298
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ!

RELAŢIA EDUCATOARE-ÎNVĂŢĂTOR-PROFESOR

Institutor: Morgovan Liana-Nuţica

G.P.N.NR.2 CĂUAŞD

Copilul este un mic univers, iar creşterea şi devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung şi sinuos,
plin de urcuşuri şi coboraşuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către şcolaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării şcolare, iar
acest lucru imprimă o direcţie generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în scoală. Este
necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală, dar
şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.

Frecventarea grădiniţei de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a şcolii în ochii micului
om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în şcoală.Copilul trebuie învăţat că şcoala nu este
o modalitate de constrangere, de încetare a jocului, de ingrădire a activităţilor libere din cadrul grădiniţei, ci
reprezintă o continuare absolut normală a activităţii copilului, care este în continuă evoluţie, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decăt cele din grădiniţă.

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.Grădiniţa are rolul de
a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă
,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a
contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.

În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară
a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei
permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în
perspectiva noii concepţii.

În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea

procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum
este acesta pregătit.

Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de
cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară. Ca un scop final
important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim acceptată şi
promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de modernizare. În
ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se
constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe

1299
şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar. Evident
că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în concepţia lui
J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea,nu
poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător. Pentru a înlesni cu
mai multă uşurinţă adaptarea optimă a copilului în şcoală, se doreşte să se menţină o stransă legătură între
şcoală şi grădiniţă, două instituţii asemănătoare şi deosebite, în acelaşi timp, cu scop operaţionalizat prin
efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experientă, ce pun preşcolarii în legătură directă atat cu
şcolarii cat mai ales cu învaţătorul.Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite
trebuie să aibă o relaţie de colaborare.Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul
comun pe care-l urmărim: dezvoltarea personalităţii copilului.

1300
 Colaborarea gradinita-scoala

Relatia educatoare- invatator-profesor

MORONG ANAMARIA
Pregatirea pentru scoala reprezinta unul dintre obiectivele majore ale taxonomiei educationale si trebuie
inteleasa prospectiv ca o ,, adaptare reciproca , de pe o parte , a copilului la scoala ,iar pe de alta parte , a
scolii la copil ‘’. In perspectiva realizarii acestui deziderat asistam la o intensa si ascendenta continuitate
intre invatamantul prescolar si scolar. Actiune intemeiata pe considerentul ca succesul startului scolar al
elevului din clasa pregatitoare prefigureaza adesea in mod hotarator ulterioara sa activitate scolara.
Integrarea educatiei prescolare in structura invatamantului din tara noastra are menirea de a crea copiilor
sanse de adaptare la cerintele scolare .

Cerintele instructiv educative la aptitudinile si capacitatile atat de diferite ale copiilor in perioada de trecere
de la gradinita la scoala impun ;

- Delimitarea si precizarea obiectivelor, scopurilor si sarcinilor educative ;

- Cunoasterea de catre agentul educatiei a resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor formulate,
in functie de care sa se stabileasca ce anume si cat anume sa se predea din continutul programei de
activitati corespunzatoare capacitatii de asimilare a copilului , precum si precizarea tehnologica
folosite pentru obiectivelor preconizate in rezultate care sa valorifice la maximum disponibilitatea ,
mobilitatea si receptivitatea sunt maxime.
Potentialul individual al copilului si dezvoltarea generala a aptitudinilor intelectuale se realizeaza in
cea mai mare parte in perioada prescolara determina ca aceasta activitate sa se realizeze prin actiuni
de cooperare a educatoarei cu invatatoarea, profesorul.In jurul varstei de 6-7 ani dupa cum stabileste
J. Piaget gandirea copilului se apropie de formarea structurii de grup , capata proprietate importanta
a reversibilitatii.Intrarea copilului in scoala coincide cu momentul de trecere de la gandirea intuitive
la cea bazata pe operatii concrete.Gradinita trebuie sa creeze premise favorabile pentru realizarea
continuitatii invatamantului prescolar cu cel primar.In gradinita accentul se pune pe gandire si
imaginatie , nu pe memorie ; pe educatie nu pe instructie. Aspectul formativ in pregatirea copiilor
pentru scoala implica informatia , dar important este nu ce densitate de cunostinte are copilul , ci
modul in care el gandeste , se adapteaza , opereaza cu cunostintele insusite , le aplica in situatii reale
, in rezolvarea unor situatii concrete.
Interactiunea cu scoala este cea care pune bazele atitudinilor copilului si credintele sale cu privire la
propriul success sau insucees ca o component a imaginii de sine. ,, Studiile arata ca atitudinile
pozitive fata de succes sunt de multe ori responsabile fata de reusita copiilor , facand ca nivelul de
instructie sau inteligenta sa fie surclasat’’.
Succesul aduce cu sine un sentiment de incredere in fortele proprii , iar esecul construieste o
imagine de sine negative , un sentiment de inadecvare si de incapacitate care determina
comportamentul ulterior de invatare.

BIBLIOGRAFIE
EZECHIL L .; PAISI LAZARESCU M. ,Laborator prescolar,Editura V si Integral , Bucuresti,2002
SION G., Pshiologia varstelor , Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti 2002
SCHIOPU U ., Pshiologia varstelor , Editura Didactica si Pedagogica,Bucuresti , 2007

1301
 PRIETENA NOASTRĂ - NATURA
PROIECT DE PARTENERIAT EDUCAŢIONAL

Prof. Moş Isabela – Grădiniţa P.P. „CURCUBEUL COPIILOR” Arad

Motto: “Copile, ştii ce e natura? O cunoşti îndeajuns ca să o poţi iubi şi proteja? Priveşte porumbelul!
Priveşte iarba, florile,copacii şi animalele! Toate au nevoie de tine. Fără tine ar muri. Te întrebi cum le
poţi ajuta? Ocrotindu-le! Este cel mai de preţ dar pe care îl poţi oferi naturii.” - Ion Simionescu
Cuvinte cheie: parteneriat educaţional, mediu, educaţie ecologică, interdependenţă, protejarea
naturii, comportament ecologic

Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul
formativ final al activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului
pentru şcoală revine îndeplinirii obiectivelor ce vizează comportamentele psihosociale ale personalităţii
copilului şi care contribuie la integrarea şi adaptarea lui la mediul de viaţă şi activitatea şcolară.
Pentru a depăşi pragul dificil al şcolarităţii, întreprindem diferite activităţi comune, grădiniţă-
şcoală.
Educaţia pentru mediu ne priveşte în egală măsură pe toţi, adulţi sau copii, iar problema, deşi nu e
nouă, se pune tot mai acut, devenind obiect de studiu încă de la cea mai fragedă vârstă.
Începută de timpuriu, educaţia ecologică are şanse mari. Cei mici trebuie să înţeleagă că pe Terra
există interdependenţă între populaţia umană şi nenumăratele specii de plante şi animale, între societate şi
ciclurile biologice din natură. Aceasta se poate face atât prin activităţile de cunoaşterea mediului, educarea
limbajului, educaţie plastică, activităţi practice, dar şi prin activităţile de extindere, opţionale sau
extracurriculare. De asemenea trebuie să-i facem să înţeleagă necesitatea cuceririlor ştiinţei şi tehnicii care
nu trebuie să devină duşmani ai naturii, ci în concordanţă cu aceasta, pentru a păstra resursele Terrei;
exploatarea judicioasă a pădurilor, a bogăţiilor solului şi subsolului, pentru a păstra frumuseţile naturale ale
munţilor, curăţenia apelor, a aerului, atât de necesare plantelor, animalelor şi implicit omului.
Copiii rămân cu convingeri clare cu privire la necesitatea protejării mediului, se implică activ, li se
dezvoltă spiritul de iniţiativă, simţul răspunderii.
De asemenea, vor înţelege că în Europa există forme de relief ca şi în ţara noastră, animale, păsări,
bogăţii; că europenii luptă pentru combaterea sacrificării animalelor pentru blană, a tăierii masive de lemne,
a exploatării iraţionale a bogăţiilor, împotriva poluării naturii.
Proiectul are ca scop cunoaşterea şi înţelegerea unor componente şi procese ale lumii vii;
stimularea motivaţiei pentru protecţia naturii, formarea comportamentului ecologic adecvat şi derularea de
acţiuni concrete de protecţie a mediului înconjurător.
Obiectivele privind preşcolarii şi elevii sunt :
 Să participe activ la toate acţiunile propuse în proiectul „Natura – prietena mea”
 Să dobândească cunoştinţe referitoare la mediul natural ce îi înconjoară;
 Să se implice în păstrarea “sănatăţii” mediului înconjurător ;
 Să-şi îmbogăţească vocabularul cu cuvinte şi expresii specifice;
 Să realizeze un album cu lucrări primite de la parteneri .

Obiectivele privind părinţii sunt :

 Să participe la acţiunile ecologice desfăşurate de copii
 Să cunoască importanţa mediului natural în viaţa omului înţelegând necesitatea protejării lui;
 Să înţeleagă că, părintele reprezintă un model pentru copilul său.

1302
 Obiectivele privind cadrele didactice sunt:
 Creşterea competenţelor profesionale ale cadrelor didactice în domeniul educaţiei ecologice;
 Aplicarea în practică a cunoştinţelor dobândite cu accent pe abordarea holistică a acestora.

Grupurile ţintă sunt copiii din cele două unităţi de învăţământ, cadrele diactice şi părinţii.
Activităţile se desfăşoară sub formă de observări, convorbiri, jocuri didactice, lecturi după imagini,
povestiri, memorizări, activităţi practice şi artistico – plastice, vizite, excursii, plimbări, activităţi
gospodăreşti specifice.

„Fericit este copilul care găseşte în fiecare etapă a drumului său pe educatorul capabil să-i insufle treptat forţa şi
elanul necesare împlinirii destinului său ca om.”
(Maurice Debesse )

1303
 COLABORARE GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ
PENTRU REUȘITĂ
Prof. Moș Mirela
Grădinița P.P.12 Arad

Grădiniţa şi şcoala reprezintă două trasee educative successive, dar părţi ale unui proces care trebuie
să rămână în ansamblu unitar. Legătura dintre respectivele instituţii se cere întărită pentru ca trecerea de la
una la alta să asigure continuitatea proiectelor şi finalizarea lor adecvată. Mai precis, legătura reciprocă şi
continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa mare și clasa pregătitoare. O asemenea continuitate va
asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din grupa mare la clasa pregătitoare, la particularităţile muncii de
învăţare.
H. Wallon sublinia acest lucru arătând: ”Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar”.
În lumea grădiniţei, copilul face parte din prima treaptă de învăţământ adică începe să desfăşoare
activităţi: - de formare si informare; - de instruire si evaluare in mod organizat, dirijat, controlat sub
îndrumarea educatoarei cu obiective propuse bine definite. În condiţiile în care învăţământul preșcolar nu
este generalizat, se impun o serie de măsuri pentru a evita decalajul prea mare între copiii care frecventează
grădiniţa şi cei care vin în clasa I direct din familie.
Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală. Intrarea în
şcoală constituie în viaţa copilului un moment de răscruce pentru formarea personalităţii lui. Odată cu
trecerea la învăţătura sistematică, în şcoală se sfârşeşte perioada preşcolară şi începe perioada vârstei şcolare
a copilului. Intrarea în şcoală schimbă întreaga structură a vieţii copilului: ea îl introduce într-un sistem de
noi raporturi, îi pune în faţă noi probleme, îl deprinde cu o activitate de un tip cu totul nou şi anume cu
învăţătura în şcoală. La vârsta şcolară apare pe deplin clară deosebirea dintre joc şi învăţătură, în urma cărui
fapt învăţarea capătă caracterul de muncă şcolară, adică de activitate organizată voluntar, având în vedere
obţinerea unui rezultat important din punct de vedere social. Păstrându-şi fiecare instituţie specificul şi sfera
de preocupare, ele sunt datoare să acţioneze unitar şi în permanenţă în interesul copiilor.
Formele de colaborare dintre gradiniţă şi şcoală pot fi diverse.
În acest an școlar, având grupa mare, am desfășurat diferite activități în colaborare cu învățătoarele
de la clasele a-IV-ade la școla din zona unde funcționează grădinița, școală care este cea mai solicitată
pentru înscrierea copiilor la clasa pregătitoare.
La începutul lunii octombrie, am participat la ,,Ziua recoltei,, activitate oranizată de învățătoarele
claselor a-IV-a, cu predare step-bay-step și tradițional, activitate la care preșcolarii și școlarii au
confecționat diferite colaje cu materiale din natură, au recitat poezii, au cântat, s-au prins într-o hară a
prieteniei. Preșcolarii au vizitat școala, au făcut cunoștință cu învățătoarele care vor prelua clasele
pregătitoare.
Cu ocazia Zilei educației, am organizat la grădiniță activitatea,,Azi preșcolari, mâine școlari,, în
cadrul căreia preșcolarii și părinții acestora s-au întălnit cu învățătoarele claselor a-IV-a pentru a afla oferta
educațională a școlii din cartier.
O altă activitate prin care s-a urmărit cunoașterea preșcolar-învățătoare, s-a desfășurat la grădiniță
având ca temă ,,Mărțișoare, mărțișoare,, activitate în cadrul căreia preșcolarii și școlarii au confecționat
mărțișoare și felicitări pe care le-au oferit trecătorilor de pe străzile din cartier.
Prin întălnirile şi acţiunile comune, copiii se obişnuiesc să dezvolte relaţii constructive cu semenii
lor, să trăiască stări afective pozitive, să-şi exteriorizeze şi să-şi împărtăşească preocupările şi interesul
pentru anumite subiecte.
Grădinița și școala se află în raportul privilegiat de continuitate care implică în mod obligatoriu
necesitatea colaborării dintre educatoare și învățători, respectiv dintre preșcolari și școlarii mici.

1304
 COLABORAREA GRADINITA- SCOALA

PROF. MOT TITIANA MONICA

GRADINITA P. P. NR. 2 ARAD

Varsta prescolara este temelia educativa a intregii vieti. Datorita varstei mici, educatia prescolara
capata un caracter specific. Aceasta perioada, ca ingrijire si educatie, formeaza temelia intregii vieti de mai
tarziu. La reusita copilului in viata contribuie, in egala masura, principalii factori educativi: familia,
gradinita si scoala.
Asigurarea unui parteneriat real intre acestia, implicarea tuturor in realizarea unei unitati de cerinte,
va duce implicit la o educatie corecta a copiilor.
Gradinitei, ca prima veriga a sistemului de invatamant, trebuie sa i se acorde o mare atentie.
Integrarea copilului in forma de colectivitate prescolara comporta un prim efort de adaptare la viata sociala
si totodata extinderea mediului social accesibil copilului. In perioada prescolara el isi dobandeste rolul sau
social intr-o colectivitate si obtine o alta dimensiune in interiorul familiei.
Integrarea in scoala presupune mai intai formarea unor prezentari corecte despre scoala, care sa le
permita prescolarilior o adaptare afectiv-emotionala la mediul scolar.
In scopul adaptarii prescolarului la mediul scolar este necesar a se intreprinde actiuni comune
gradinita- scoala, cum ar fi:
− asistenta la o activitate de citire, de scriere, de matematica;
− organizarea unor activitati de evaluare- concursuri , care au loc impreuna cu clasa pregatitoare,
obiceiuri, colinde de Craciun, concursuri sportive, 1 iunie;
− plimbari in jurul orasului;
− excursii;
− dramatizari , in care rolul elevului este interpretat de copilul prescolar;
− confectionarea de felicitari cu ocazia diferitelor evenimente.
Concurand alaturi de scolari, se inlatura reticenta prescolarilor si ii face sa-si incerce puterile, sa
demonstreze ca sunt pregatiti pentru scoala.
Realizarea dezideratelor, a idealurilor din invatamantul prescolar este conditionata de colaborarea mai
stransa intre gradinita si scoala. Activitatea educatoarei si invatatoarei trebuie sa se impleteasca. Tonul
puternic afectiv ce o caracterizeaza pe educatoare trebuie sa se impleteasca cu relatia mai autoritara a
invatatoarei. Dadaceala exagerata nu ajuta copiii, ii formeaza dependenti de educatoare.
Trebuie bine cantarit cat si cum sunt ajutati copiii. Sub aspectul evaluarii, evolutiei si randamentului
scolar , aprecierile, recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie sa se completeze cu evaluarea
apreciata in calificative de catre invatatoare.
Invatamantul prescolar a dobandit un continut instructiv- educativ cu domenii de activitate, care se
desfasoara dupa o programa minutioasa si care, urmareste realizarea unor obiective precise privind
pregatirea copilului prescolar pentru integrarea usoara si rapida in activitatea de invatare. Si copilul
prescolar invata, dar pentru el invatarea se realizeaza prin joc,. Invatarea scolara, oricat de libera ar fi, are
rigorile ei, efort mai sustinut, disciplina de munca riguroasa.
Educatia prescolara este un act psihologic deosebit pentru egalizarea sanselor, pentru perfectionarea
activitatii de instructie si educatie in vederea inlaturarii esecurilor scolare si a abandonului scolar.
Asadar, rolul important in debutul scolar il are cu siguranta si intotdeauna institutia prescolara, ca
etapa intermediara si indispensabila unei formari depline a copilului.

1305
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-SCOALA ,
CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

Intocmit,
Prof. inv. primar, Munteanu Mariana

Sistemul de învăţământ, ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerinţele şi

posibilităţile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul
dezvoltării sociale sistemele de învăţămînt se modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor de
predare, a conţinutului, a formelor de organizare precum şi a formelor de colaborare, de cooperare dintre
diferitele instituţii educative. Una dintre sarcinile grădiniţei este pregătirea pentru şcoală, prin intermediul a
două forme specifice: jocul şi învăţarea. Învăţământul preşcolar trebuie să realizeze educaţia preşcolară
având ca funcţie majoră formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului în raport cu nevoile specifice
vârstei, cu posibilităţile şi dotările sale, în interesul său sau a comunităţii sociale.
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la
nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între
factorii educaţionali.
Parteneriatul educaţional se desfăşoară permanent şi împreună cu actul educaţional propriu-zis. El se
referă la cerinţa că proiectarea, decizia, acţiunea şi evaluarea în educaţie să fie realizate în cooperarea şi
colaborarea dintre instituţii.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt ,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi nu fac faţă cerinţelor şcolare?”. Răspunsurile la aceste
întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul
învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri
anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în scoala.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,

1306
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie,
a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,
cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I, susţinute şi de experienţa
cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală, copilul
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte ,,capacitatea complexă
de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără
o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
O stransa colaborare intre gradinita si scoala este impusa de faptul ca acestea sunt incluse in acelasi ciclu
curricular, numit ciclul achizitiilor fundamentale. Finalitatile educatiei invatamantului prescolar si ale
primelor clase de scoala primara, sunt commune; abilitatile formate deja in invatamantul prescolar sunt
reluate in clasele I si a II-a si exersate in contexte noi mai complexe. Gradinita si scoala se afla in raportul
privilegiat de continuitate care implica in mod obligatoriu necesitatea colaborarii dintre educatoare si
invatatori ,respectiv dintre prescolari si scolarii mici.
Din multitudinea formelor de colaborare intre gradinita si scoala, noi am optat pentru proiectul educativ
scolar , deoarece ni s-a parut un demers mai organizat, in care resursele umane, materiale si financiare au o
dinamica pe o durata determinata in timp, in vederea atingerii unui scop care va induce schimbari benefice
in grupul identificat de noi drept tinta. In plus , proiectul ofera cel mai bine prilejul de a se constitui o echipa
care sa aiba un proces comun de reflectie, de implicare, de activitate si evaluare.

1307
 Relația educatoare-învățător-profesor

Profesor Munteanu Roxana,Scoala Gimnaziala nr.1 Ibanesti

„Educator adevărat poate fi numai acela care face din viaţa sa un îndreptar şi pentru alţii,
iar asta nu-i cu putinţă fără acel simţ de armonie interioară
care stăpâneşte în fiecare clipă cugetul şi voinţa educatorului.” - Simion Mehedinţi

Meseria de a lucra alături de copii este o frumoasă profesie, care nu seamănă cu nici o alta. Fie că
esti educatoare,invățor sau profesor ai misiunea de a stimula şi întreţine curiozitatea copiilor pentru lucruri
noi, de a le modela comportamentele sociale, de le întări încrederea în forţele proprii şi de a-i ajută să îşi
găsească identitatea.
Realizarea acestor sarcini depinde de măsura în care acesta posedă calităţile şi competenţele necesare
centrării cu precădere pe aşteptările, trebuinţele şi interesele copiilor.Principala calitate este vocaţia
pedagogică, exprimată în “a te simţi chemat, ales pentru această sarcină şi apt pentru a o îndeplini”.Vocatia
pedagogica, înseamnă înainte de toate ”arta de a te pune la dispoziţia copiilor, de a simpatiza cu ei, de a le
înţelege universul, de a le sesiza interesele care îi animă” şi este un dar pe care îl au sau nu. Daca este sa
stabilim ce tip de relatie exista intre educator-invatator si profesor putem spune ca se interconditioneaza
intrucat fiecare urmaresc asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala.
Prin caracterul sau de mediu institutionalizat, gradinita si apoi scoala ofera repere specifice in care se
va inscrie relatia cadru didactic-copil, in procesul educational si dincolo de acesta. Educatoarea este repede
perceputa de copilul nou intrat in gradinita drept un adult semnificativ, in afara parintilor, pe care nu il
accepta intotdeauna foarte usor, mai ales ca acest proces se suprapune adesea peste primele situatii in care
copilul se desparte temporar de parinti. Mediul stimulativ al gradinitei si experienta de comunicare in astfel
de situatii a educatoarei faciliteaza adaptarea prescolarului la noul sau statut. Educatoarea devine pentru
acesta un punct de reper in contextul bogat in provocari al gradinitei. Copilul se straduieste sa obtina atentia
si aprecierea educatoarei, accepta fara conditionari regulile impuse de aceasta si ii recunoaste autoritatea
absoluta. Acest lucru nu inseamna renuntarea copilului la manifestarea unor trebuinte firesti precum:
afirmarea de sine, impartasirea impresiilor si a unor puncte de vedere personale, nevoia de a avea un anumit
control asupra unor situatii educationale si de a-si exersa capacitatea de a alege si de a lua decizii iar aceste
nevoi trebuie incurajate si indeplinite de educatoare ori de cate ori este posibil.
Rolul fiecaruia este etapizat si destul de important pentru educabil.Activitatea celor trei in procesul
instructiv-educativ presupune in primul rand transmiterea de noi cunostinte pentru elev.Asumarea de catre
educator-invatator si profesor a cestui rol presupune intelegerea faptului ca fiecare copil invata intr-un mod
aparte si are nevoi de cunoastere diferite. Angajati in activitati de invatare, copiii sunt incurajati sa
gandeasca singuri, sa ia decizii si sa gaseasca solutii pentru problemele intalnite.
Totul incepe de la gradinita,continua cu clasele primare si se matureaza cu ciclurile
urmatoare.Activitatea de disciplinare in gradinita-scoala este de natura pozitiva si implica respectarea de
catre cadre didactice a unor principii de baza : formularea regulilor de comportament intr-o maniera pozitiva
si implicarea de cate ori este posibil a copiilor in stabilirea regulilor;evitarea diminuarii respectului de sine
si a motivarii, argumentarii prin comparatii intre copii; redirectionarea comportamentelor inadecvate, grija
de a nu amplifica sentimentul de vinovatie si rusine, utilizarea cu discernamant a recompensei si pedepsei,
folosirea cuvantului si a tonalitatii vocii ca instrumente pedagogice.
Nu trebuie uitat nici rolul de model pe care cadrul il joaca in relatia cu copilul. Inclinatia spre
imitatie a prescolarilor si apoi a scolarilor se manifesta si in preluarea rapida si fidela a comportamentelor,
limbajului si atitudinilor pe care cadrul didactic le manifesta.De aceea, increderea in sine, echilibrul psihic,
capacitatea de comunicare eficienta, preocuparea pentru comunicarea interindividuala, dinamismul, simtul
ordinii si a frumosului, calitati absolut necesare cadrului didactic se vor regasi si in personalitatea copiilor.
Daca este sa vorbim strict de relatia dintre un învăţător şi elevul său este asemănătoare celei dintre
părinţi şi copii. Elevul trebuie să-şi respecte învăţătorul în acelaşi mod în care îşi respectă şi părinţii pe cand
aceasta situatie se schimba atunci cand ne referim la un profesor şi elevii sai. Relatia dintre ei este foarte
asemănătoare cu cea dintre maestru şi discipol. Dacă eşti un discipol bun, adevărat, atunci maestrul tău va
avea grijă de tine, pentru că maeştrii adevăraţi doresc să îşi împartăşească cunoaşterea şi să îşi perpetueze

1308
tehnicile, pentru ca următoarea generaţie să îi poată continua munca. Chiar dacă ar fi ca tehnica unui
adevărat maestru să se piardă pe vecie, acesta nu va face greşeala de a o preda cui nu trebuie.

Tot acest ansamblu de relationari interpersonale conditionate de rolurile sociale si facilitate de

specificul activitatii din gradinita se reflecta in climatul psihosocial al grupei si al institutiei, cu amprenta sa
asupra activitatii si dezvoltarii copiilor prescolari si scolari.

Bibliografie:
1.MUŞAT MĂDĂLINA-ALINA,GRADINIŢA CU PROGRAM NORMAL HĂBENI, DÂMBOVIŢA-
STILUL EDUCAŢIONAL
http://www.qilingong.com/ro/ro/05/articol-relatia-invatator-elev.php
http://www.rasunetul.ro/legatura-dintre-gradinita-si-scoala
https://prezi.com/cjh7myljoo-j/relatie-parinte-educatorinvatatorprofesor/
www.edu.ro/index.php?module=uploads&func=download&fileId.

1309
 “Colaborarea grădiniță – școală !. Relația educatoare – învățător –
profesor ”
Prof.înv.preșcolar, Murariu Maria
ȘCOALA GIMNAZIALĂ SIMINICEA
Structură - GPN Siminicea

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din

grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin
colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt : ,,De ce se manifestă chiar din
primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din grupa mare nu fac
față cerințelor școlare ?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se
asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi
,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai
ale,specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale
psihice ,diferitele structuri anatomo - fiziologice, toate cunoștinţele şi deprinderile dobândite
anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în
grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă
şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca
fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile
în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură
şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor
şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în
clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul
şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se
află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al
pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se
poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea,ci
şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de
creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net
preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de
supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a
dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o

1310
serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea
copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator – învăţător – profesor, aceştia trebuie să fixeze obiectivele
care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării
inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea
creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a
procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază
a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi
modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa pregătitoare,
susţinute şi de experienţa cadrelor didactice – educatoare - învăţător - profesor– impun
concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6 - 7 ani trebuie să aibă o serie de
însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”,
,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără
o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregătitoare
necesită o muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai
mult asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice
de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa mare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară.
Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe
copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în
clasa pregătitoare a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a
citit - scrisului. Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea
cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea
şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa mare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă
la necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă
sentimentul că le se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate
pregăti mai bine copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei
pregătitoare.

Bibliografie:
1. Robu, Maria, „Empatia în educaţie”, Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008
2. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan,Negreţ Dobridor Ioan, „Prelegeri pedagogice”, Editura
Polirom, Iaşi, 2001
3. Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat în educaţie”,Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004
4. Nicola, Ioan, „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2000.

1311
 Colaborarea dintre gradiniţă, şcoală şi familie

Prof.înv.primar Murariu Mioara

Şcoala Gimnazială ,,I.L.Caragiale “ Piteşti

Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerințele și

posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul
cerințelor dezvoltării sociale, sistemele de învățământ se modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor
de predare, a conținutului, a formelor de organizare, precum şi a formelor de colaborare, de cooperare dintre
diferitele instituții educative. Una dintre sarcinile gradiniței, este pregătirea copilului pentru școală, prin
intermediul a două forme specifice, jocul și învățarea. Invățământul preșcolar trebuie să realizeze educația
preșcolară având ca funcție majoră formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile
specifice vârstei, cu posibilitățile și dotările sale, în interesul său și al comunității sociale.

Parteneriatul educațional se realizează între :

- instituțiile educației : familia, școala și comunitatea ;

- agenți educaționali : copil, părinți, cadre didactice, specialiști în rezolvarea unor probleme
educaționale (psihologi, consilieri, psiho-pedagogi, terapeuți, etc.) ;

- membri ai comunității cu influență asupra creșterii, educării și dezvoltării copilului (medici,

factori de decizie, reprezentanții bisericii, ai poliției, etc.) ;

- programe de creștere, îngrijire și educare a copilului ;

Conceptul se adresează în principal parinţilor şi cadrelor didactice şi se referă la acţiunea în acelaşi

sens. Ceea ce hotărăşte familia, să fie în acord cu măsurile şcolare şi ceea ce un părinte face să nu fie legat
de celălalt. Actual, relaţia educator - copil are sensuri noi, este o relaţie de colaborare, datorită aspectelor ei
de conducere democratică şi flexibilităţii în luare deciziilor. Nu numai copilul învaţă şi se dezvoltă sub
influenţa educatorului, ci acesta se formează şi se transformă prin relaţie educativă. Rezolvarea fiecărei
probleme educative adaugă competenţe noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv,
creator şi dinamic care acceptă schimbarea în raport cu fiecare generaţie, va găsi răspuns la noile întrebări.
Părinţii, copiii şi comunităţile se influenţează puternic unii pe alţii. Mediul în care trăiesc părinţii poate
sprijini sau devia vieţile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate să se comporte ca o sursă de
forţă şi siguranţa sau ca o relaţie a dezvoltării.

Parinţii pot influenţa comunitatea ca idivizi sau ca membri ai unui grup. Ei pot contribui la
dezvoltarea comunităţii şi la fixarea priorităţilor sociale. La educarea copilului contribuie deci, ca instituţii
bine determinate ale societăţii – familia, şcoala şi comunitatea. In momentele diferite ale creşterii,
dezvoltării şi devenirii fiinţei umane, fiecare dintre aceste instituţii sociale are rol important. Mai mult, azi,
este determinată nevoia unui parteneriat educaţional între acestea, în favoarea unei educaţii eficiente pentru
individ şi societate.

In rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare şi învăţare, instituţia şcolară dezvoltă o serie de

structuri de sprijin în favoarea copilului şi a familiei. In acelaşi timp este nevoie de activităţi de susţinere în
afara grupei şi de activităţi de sprijin atât a copilului aflat în situaţii dificile sau de risc, cât şi a familiei şi a
cadrelor didactice.

Gradiniţa eficientă realizează un parteneriat cu copiii, prin valorizarea şi respectarea identităţii sale,
cu familia- prin cunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic cu toate resursele
educative ale societăţii, pe care le identifică, le implică şi le foloseşte activ. Identificând şi valorizând
dimensiunea personală a individului, realizăm însă, nevoia valorizării şi aprecierii familiei ca un mediu

1312
primordial şi afectiv necesar formării individuale. Familia trebuie sprijinită şi nu înlocuită în educaţia tinerei
generaţii. Şi pe parcursul vârstelor şcolare, familia rămâne mediul afectiv cel mai viabil de securitate şi
stimulare.

Astăzi se cere tot mai mult înţelegerea parteneriatului educativ, ca formă de unificare, sprijin şi
asistenţă a influenţelor educativ-formale. Experienţa dovedeşte că o atmosferă destinsă între agenţii
educaţionali facilitează învaţarea. Există o reţea complexă de relaţii în cadrul unei instituţii şcolare, care are
un potenţial în influenţarea educaţiei copiilor.

Cele mai importante relaţii sunt relaţiile dintre cadru didactic şi elev, relaţiile interindividuale (
dintre elevi, dintre cadre didactice, dintre cadre didactice şi specialiştii care sprijină şcoala, relaţiile dintre
cadre didactice şi părinţi.

Colaborarea dintre instituţia de învăţământ şi familie presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o

unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când este vorba de interesul copilului.

H. Henripise si V. Ross (1976) identifică două dimensiuni principale ale implicării reciproce a
instituţiei de învăţământ şi familiei în favoarea copilului : dimensiunea relaţiei copil-părinte și dimensiunea
relaţiei familie-grădiniţă.

1313
 Dascălul de azi

Prof. Mureșan Adela-Gabriela

Școala Gimnazială Mihai Eminescu Năsăud
Județul Bistrița-Năsăud

Există în epoca noastră o tendinţă cel puţin ciudată: aceea de a crede că oricine poate să
fie profesor, că oricine poate apărea în agora pentru a da sfaturi, învăţături, lecţii.
Oamenii simt artificialele bariere create de o „diplomă” şi este rău că se întâmplă aşa – cu
atât mai mult cu cât, din nefericire, în zilele noastre diploma tinde să releve statutul şi nu
competenţa… Problema este dacă oricine crea punţi, dacă poate înţelege, dacă se poate face
înţeles, dacă reuşeşte să marcheze şi să modeleze materialul uman ce-i este dat prin natura
menirii sale…
Este uşor să informezi: apari în faţa elevilor şi-ţi respecţi programa şi planificarea. Totul
pare simplu, orele trec conform graficului. Şi totuşi…
Constantin Noica spunea: „ce stupid: stai în cancelarie zece minute, îţi compui o mască,
intri în sala de curs, ţii prelegerea şi te întorci. Aşa se prăpădesc adevărurile…”
Îmi propun să dezvolt ideea relaţionării în procesul de învăţământ, atât ca bază de plecare
cât şi ca finalitate, consecinţă. Ne vom referi la relaţiile profesor – elev, profesor – profesor,
profesor – părinţi, profesor – comunitate şi cea a profesorului cu el însuşi. Precizăm de la început
că delimitarea acestor relaţii este relativă, căci ele se întrepătrund şi interacţionează, marcându-se
reciproc. Ele formează un ciclu, urmează o traiectorie care se închide şi care defineşte ceea ce
am putea numi „imaginea profesorului”. Ne vom raporta, bineînţeles la timpul nostru, cu
problematica şi cerinţele impuse de către acesta, dar şi la noi înşine ca origine a binelui şi a
răului ce decurg din demersurile noastre de educatori şi formatori.
Relaţia profesor – elev este cea care există nemijlocit în procesul de învăţă-mânt. În
funcţie de aceasta există şi se reglează şi celelalte tipuri de relaţii, ea reprezentând temelia. Ştim
cu toţii cum ar trebui să fie aceasta. Vom insista, însă asupra situaţiei de fapt, vorbind despre
cum este ea pentru a putea reliefa aspectele – problemă, antitetice.
Întâi, momentul în care profesorul intră în clasă. Copiii atenţi încearcă să-l simtă de la
început: e supărat, trist, bine dispus, distrat? Ei înţeleg imediat acest lucru chiar dacă, poate le
este greu să şi-l definească. Se spune că ar trebui să ne lăsăm grijile la uşa şcolii. Dar, oare, este
posibil acest lucru? Presupunând că există pasiune pentru meserie şi pentru copii, că maturitatea
noastră este suficientă unui autocontrol sever, atunci răspunsul este Da.
Ca orice meserie în care ştii că există oameni care depind direct de tine, pe care îi ai „în
subordine”, şi în meseria noastră există riscul de a deveni mici dictatori. Tentaţia de a lovi –
chiar şi cu vorbele – este atât de puternică şi atât de mică este distanţa până la ea… Este greu să-i
rezişti!… E greu să nu aluneci în credinţa că, indiferent ce faci, indiferent ce hotărăşti, nu trebuie
să le dai lor explicaţii. Dar, pe de altă parte, dacă reuşeşti să îndepărtezi aceste gânduri,
descoperi că este minunat să asculţi, e înălţător să accepţi întrebări şi să le răspunzi, să dăruieşti
din tine pentru ca, după ce ai înţeles să fii şi tu înţeles.
Urmează pauza care, ca şi orice alt moment în afara orei generează tot atâtea oportunităţi
în comunicare, în apropierea unuia de ceilalţi. Să ne amintim bucuria care ne încerca în şcoală
când un profesor – chiar unul rău – rămânea în pauză în mijlocul nostru să povestim lucruri
poate, fără importanţă. Dar era acolo! Şi era dialog. Iar dialogul generează înţelegere,
comunicare.
Se întâmplă, din nefericire, din cauza relaţiei nepotrivite între profesor şi elev să apară
aversiune faţă de materia respectivă. Sau, la polul opus, de dragul profesorului – şi nu neapărat a
materiei predată de către acesta – elevul îşi va alege chiar meseria. Aşadar, credem că profesorul
poate să umple absenţa „frumuseţii” unei materii grele cu farmecul său în contactul cu elevii.
Pentru că, de fapt, profesorul lucrează cu suflete. Când el se încruntă, aceste suflete suspină.

1314
Când ele este în mijlocul lor, mângâindu-i pe creştet părinteşte, atunci sufletele se bucură şi se
deschid…
În ceea ce priveşte relaţia dintre profesori, sunt foarte multe de spus. Deschiderea către
dialog, către reconciliere, folosirea constructivă a înţelepciunii, acceptarea eşecului şi a
concurenţei loiale, bucuria sinceră la succesele celorlalţi nu ar trebui să fie doar vorbe mari ale
bătrânilor pedagogi şi sociologi care se întrec în a ne da sfaturi. Şi totuşi, cum sunt în realitate
relaţiile dintre profesori?
Ne bucurăm nemeritat când aruncăm vina nereuşitelor relaţii pe disconfortul cotidian din
ce în ce mai accentuat… Acutizarea stării de nemulţumire, permanenţa lipsurilor materiale par să
justifice toate neînţelegerile apărute în cancelarie. Dar, atunci de unde vin invidia şi răutatea?
Cine sau ce explică micile sau marile controverse care uneori, din nefericire induc atmosfera de
nerespirat din unele cancelarii? Se constată că, odată cu creşterea numărului de profesori dintr-o
şcoală se măreşte şi numărul neînţelegerilor. Homo homini lupus? Acesta să ne fie destinul? Să
fie, oare tributul pe care trebuie să-l plătim în tranziţia către un alt tip de civilizaţie şi societate?
Nefericirea este, aşa cum am arătat la început, că, poate fără voia noastră, îi implicăm şi
pe copii în nemulţumirile noastre. Copleşiţi de „ale noastre”, antrenăm şi elevii în acest
„conflict”, fie continuând în faţa lor o discuţie începută în cancelarie, fie descărcându-ne amarul
prin note mici sau vorbe negândite sau nejustificate. Ceea ce se întâmplă astfel este o crimă! Am
spart zidurile şi culisele se arată tuturor, cu recuzita înghesuită prin colţuri, cu cabinele prăfuite
în care actorii nemachiaţi sau pe jumătate costumaţi apar ca jalnice caricaturi ale măreţelor
personaje pe care le ştiam până atunci… Aşa, profesorul devine un om obişnuit… Domnul
Trandafir agonizează în mocirla slăbiciunilor omeneşti…
Cum ne văd părinţii? Cum ne vede comunitatea?
Sistemul de valori şi de relaţii fiind aşa cum este, părinţii nu spun direct ce cred ei decât
în cazurile extreme, când sesizează nereguli şi când se coalizează încercând să rezolve sau să li
se rezolve problema. În primul rând pentru că ei nu sunt obişnuiţi să stea de vorbă cu profesorul.
Şi le este greu să se obişnuiască acum cu noul tip de relaţie şi cu implicarea părinţilor şi
colaborarea cu ei pe care se pune accentul în ultimul timp. Pe de altă parte, există profesori
despre care se ştie – dintr-un folclor perpetuat – că sunt greu accesibili sau chiar că refuză să stea
de vorbă cu părinţii. Ne este greu să credem că acest soi de profesor este altceva decât un caz
singular… În plus, majoritatea informaţiilor pe care le deţine un părinte sunt obţinute din
relatările copilului său. Şi, fără a insinua că elevul îşi minte părinţii, credem că aceste informaţii
sunt date cu un anumit grad de subiectivitate.
Nu se pledează pentru ideea profesorului care nu greşeşte niciodată. Dar cred că păstrarea
unei mai strânse legături a părinţilor cu dirigintele şi cu profesorul respectiv şi discutarea
problemelor cu aceştia exact în momentul sesizării lor ar lămuri multe lucruri şi ar reduce
numărul neînţelegerilor care, altfel se acumulează şi generează stări conflictuale pentru a căror
rezolvare se apelează la luarea cu asalt a forurilor superioare: director, inspectorat, etc.
Deci, fiind persoană publică, profesorul este un fel de legendă – ceea ce se spune despre
el dezvăluie, în mare măsură, o imagine mai degrabă creată decât dovedită de către acesta, o
imagine conformă intereselor fiecăruia dintre cei direct implicaţi. Nu excludem existenţa unui
sâmbure de adevăr dar nici a stereotipiilor şi a acceptării informaţiei neselecţionată, nefiltrată de
raţiune şi, mai ales, neverificată prin dialog direct.
Cert este că, dacă trebuie făcut ceva – şi asta degrabă – este să purcedem la stoparea
deformării imaginii profesorului – atât din exterior cât şi din interior – la oprirea generalizării pe
baza căreia profesorul acţionează haotic, tiranic şi discriminatoriu.
Să începem, aşadar, cu o analiză cu ochi limpede a propriului stil şi acceptând de la
început şi varianta că s-ar putea să aibă dreptate şi ceilalţi.
Credem că am ajuns în momentul în care trebuie reconsiderată relaţia profesorului cu el
însuşi.
E timpul declanşării războiului dintre mine şi mine în care va trebui ca nu eu să ies
învingător…

1315
 IMPORTANŢA CONTINUITĂŢII DINTRE GRĂDINIŢĂ ŞI ŞCOALĂ

Prof. înv. primar Mureşan Mihaela

Şc. Gimnazială Nr.1 Dej, jud. Cluj

Învăţământul este unul dintre domeniile de bază ale activităţii omeneşti, una dintre instituţiile sociale
cele mai importante ale societăţii umane. El trebuie să răspundă unor cerinţe aflate într-o continuă
schimbare şi transformare.
Întreaga activitate pe care o desfăşoară copilul în grădiniţă constituie mijlocul principal prin care se
realizează în mod gradat dezvoltarea sa intelectuală. Cunoştinţele pe care copiii şi le însuşesc treptat
contribuie la lărgirea orizontului lor, îi ajută să se orienteze în mediul ambiant, să înţeleagă ceea ce se
petrece în jurul lor, să ştie cum să se comporte, cum să reacţioneze faţă de obiectele şi fenomenele în
mijlocul cărora trăiesc.
Cunoaşterea copilului, identificarea particularităţilor sale individuale, raportate la trăsăturile generale
ale vârstei sale, reprezintă o condiţie hotărâtoare pentru desfăşurarea eficientă a acţiunii educaţionale.
În perioada preşcolară se are în vedere dezvoltarea funcţiilor senzorio-motorii, a percepţiilor şi
reprezentărilor în cadrul acţiunilor de manipulare, factor hotărâtor pentru formarea diferitelor constante,
pentru atingerea nivelului gândirii operaţionale concrete, necesare intrării copilului în şcoală. Pregătirea
pentru înţelegerea şi receptarea cunoştinţelor din ciclul primar, nu se realizează decât sistematic pornind de
la grupa mica şi parcurgând un drum lung. Cunoştinţele copiilor pot fi reprezentate prin cercuri concentrice,
reluându-se şi adăugându-se pe măsura ce copilul ajunge la vârsta şcolarităţii. În instituţiile preşcolare
educaţia intelectuală a copiilor nu se realizează întâmplător şi de la sine, ci în mod organizat şi sistematic,
sub directa îndrumare a educatoarei, după planul de învăţământ şi programa care vizează continuitatea cu
activităţile de tip şcolar pentru o mai bună şi eficientă adaptare. De asemenea, sunt respectate principiile
didactice, sunt folosite metodele şi procedeele adecvate particularităţilor de vârstă şi individuale ale
preşcolarilor. Cerinţele actuale ale învăţământului pun cu pregnanţă problema unei legături mai strânse între
grădiniţă şi şcoală sub aspectul continuităţii muncii pentru aprofundarea cunoştinţelor şi deprinderilor
acumulate de către copii în grădiniţă, prin reluarea şi dezvoltarea lor apoi în cadrul şcolii. Noile condiţii
create, permit şi impun în acelaşi timp o mai strânsă colaborare între cele două instituţii în vederea asigurării
unităţii de cerinţă şi a preluării din mers a sistemului de influenţe pedagogice pentru asigurarea continuităţii
în acţiunile educative. Sporirea eficienţei învăţământului nu se poate realiza decât în măsura în care se
asigură un flux continuu al legăturilor şi al integrării atât pe verticală de-a lungul întregii şcolarităţi, cât şi pe
orizontală în cadrul fiecărei discipline şi între diferite discipline studiate, precum şi o activitate instructiv-
educativă unitară. Pentru valorificarea potenţialului formativ al activităţilor desfăşurate în grădiniţă, este
deosebit de importantă înţelegerea deplină a obiectivelor specifice desfăşurate în acest cadru, obiective care
trebuie să se regăsească parţial în programa ciclului primar de învăţământ.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele lor cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective, de a contribui la
satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale. Toate categoriile de activităţi desfăşurate în gradiniţă urmăresc în
mod explicit şi implicit formarea cu prioritate a unor componente de natură să faciliteze adaptarea şcolară,
însuşirea unor cunoştinţe, priceperi şi deprinderi cu o largă deschidere spre orizontul etapei următoare.
Obiectivele pregătirii preşcolarului pentru şcoală vizează în principal dezvoltarea vorbirii, cultivarea
inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, asimilarea regulilor jocului,
familiarizarea copiilor cu noţiunile elementare ale limbajului matematic, cu limbajul artei proceselor
cognitive, afective si voliţionale, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la
mediul social înconjurător. Esenţialul în munca educatoarei constă în asimilarea deplină şi în făptuirea
consecventă a obiectivelor si conţinutului pregătirii în vederea şcolarizării, călăuzindu-se după ideea potrivit
căreia grădiniţa nu trebuie să devină o „şcoală în miniatură”, iar activităţile obligatorii să prefigureze lecţiile
din clasă.
Problematica psihopedagogică a copilului aflat în perioada de trecere de la grădiniță la școală este
una reală și are profunde semnificații asupra evoluţei educaţionale pe termen mediu și lung, în plan
educațional accentuându-se interacțiunile între natura cognitivă, afectivă și fizică, cu rezultate asupra

1316
formării personalității și identității de sine a Eu-lui. Activitatea didactică influențează întreg sistemul psihic,
are un rol formativ complex asupra mecanismelor cognitive și asupra celorlalte procese și fenomene psihice.
La vârsta de 6 ani copilul se află într-o perioadă de tranziții în multiple planuri: cognitiv, afectiv, social.
Această vârstă capătă dublă natură: devine punct terminus pentru educaţia timpurie și moment de pornire
spre noi niveluri de dezvoltare a proceselor și mecanismelor psihice.
Având în vedere aceste considerente, cadrul didactic care predă la clasa pregătitoare are un rol
important în eliminarea unor bariere atitudinale cu semnificație psihologică puternică asupra desfășurării
ulterioare a activității educaționale. În acest sens, se folosesc practici educaționale care promovează
învățarea în rezonanţă cu profilul psihopedagogic și fizic al școlarului mic.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind rolul de elev, natura
relaţiilor cu adulţii şi colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi, mai ales, specificul învăţării - act deosebit
de complex ce angrenează dintr-o perspectivă inedită întreaga sfera a vieţii sale psihice, diferitele structuri
anatomofiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.

1317
 Relatia de colaborare gradinita-scoala!

Prof.inv. prescolar Musat Luminita Adriana

G.P.P.,,Bobocei din Micro III” Buzau

Educatia este o acţiune socială care se desfăşoară într-un cadru instituţionalizat şi nu

numai. În categoria factorilor educaţionali putem include şcoala, familia, scoala, instituţiile
cultural-educative, mijloacele mass-media,etc. Atunci când copilul este integrat într-unul din
aceste medii, asupra sa se vor exercita diverse influenţe educative. Nu trebuie pierdut din vedere
că mediul familial este universul natural al celor mici , este primul cadru de socializare al lor şi
nevoia sprijinirii părinţilor în educaţe este presantă. Copilul, la început, îşi petrece cea mai mare
parte a timpului în familie. Legătura dintre copil şi cei din casa sa este extrem de puternică.
Familia e scena principală din viaţa copilului; e nucleul social în care până la o anumită vârstă se
reflectă întreaga viaţă socială.Totuşi,uşor,uşor,influenţa educaţională a grădiniţei creşte în
intensitate,până ce devine dominantă. Copilul acum se dezvoltă într-un alt mediu,dar absorbţia
lui în instituţia preşcolară i-a solicitat toate posibilităţile de adaptare. Munca educatoarei trebuie
să fie continuată , susţinută şi întărită de familie. Atmosfera creeată aici, dar şi exemplul personal
ajută ca valorile morale precum cinstea, omenirea, sinceritatea, demnitatea, etc, să fie „receptate”
de cei mici zi de zi. Părinţii, bunicii, fraţii oferă modele care vor fi asimilate prin imitaţie.
Necisitatea colaborării grădiniţă- familie rezidă din obiectivul comun pe care îl au cei doi
factori educaţionali:asigurarea unui sistem unitar de cerinţe de instruire şi educare a
preşcolarului. Nu vor exista rezultate pozitive ale actului educaţional dacă nu există corelare
perfectă între influenţele educative.
Dacă familia este primul mediu educativ,grădiniţa este primul factor de socializare
instituţionalizat. La relaţiile de tip afectiv din familie sunt adăugate relaţii noi,care impun o
anumită distanţă socială între copil şi adult şi o schimbare a mediului de trai. Cadrul didactic
trebuie să aibă abilitatea să determine părintele să colaboreze şi să înţeleagă care este adevăratul
rol al programelor educative oferite de învăţământul preşcolar.
Se poate vorbi de competenţa părintelui ca educator şi atunci el trebuie să posede noţiuni
elementare privind aspecte legate de dezvoltarea fizică şi psihică a copilului ,de problematica pe
care o ridică evoluţia sa.Care este rolul educatoarei? Ea trebuie să cunoască trăsăturile şi
potenţialul educativ al familiei să cunoască structura şi tipul ei,relaţiile interpersonale,climatul
educativ din familie,autoritatea părinţilor,etc. Cunoscând toate acestea ,cadrul didactic va încerca
să stabilească un program comun de educaţie(al familiei şi al grădiniţei),un program ce
contureazpă un sistem unitar de cerinţe.Marcată de mult profesionalism , educatoarea trebuie să
urmărească realizarea a două obiective:
-să prezinte şi să dezbată împreună cu părinţii unele cunoştinţe pedagogice sau unele teme
educative.
-să-i familiarizeze pe aceştia cu câteva noţiuni privind strategia didactică utilizată în grădiniţă.
Astfel se pot evidenţia câteva forme concrete de colaborare dintre grădiniţă şi familie forme
ce previn eşecul şcolar şi mai tărziu delicvenţa juvenilă.
Nu vor exista rezultate pozitive în procesul de predare-invăţare-evaluare dacă nu există
concordanţă între influenţele educative.lipsa colaborării grădiniţă –familie are consecinţe grave.
Familia contemporană cunoaşte schimbări importante ,dar şi dramatice în acelaşi timp,schimbări

1318
care influenţează dezvoltarea echilibrată a copiilor.Astfel ,se întămplă ca după o anumită vârstă
ei să-şi schimbe atitudinea faţă de familie,scoală, societate; mulţi dintre ei nu mai sunt
supravegheaţi datorită existenţei a tot mai multe familii monoparentale, ceea ce duce la creşterea
deligvenţei juvenile.
Problemele existente în mediul familial (lipsa banilor, violenţa, atmosfera tensionată, )
influenţează negativ încă de la cea mai fragedă vârstă. De aici porneşte necesitatea colaborării
grădiniţă – familie şi a elaborării unui plan comun de educaţie pentru o dezvoltare optimă a
personalităţii copilului.

Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care
privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca
desfasurarea unor activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita,
serbari comune ,plimbari si programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei
dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le
produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.

Colaborand cu scoala, educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv
munca instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la
invatatura si purtare a fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs
cunostintele insusite in gradinita.

In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte
forme de strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si
invatatorilor la cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la «
lectii model »,la sesiuni de comunicari.

1319
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

MUSELIN MARIA
SCOALA GIMNAZIALA LUPAC
JUD. CARAS-SEVERIN

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.

John Dewey
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are
o importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între
grădiniță și școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și
progrese în sfera cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este
considerată de specialiști ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită
progreselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul
școlar este unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un
accelerat proces de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe
obiectivele care vizează pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării
inteligenței, a spiritului de observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea
premiselor proceselor cognitive, afective și voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea
pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul
social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un
învățământ de calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor
comun în îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii
umane, conlucrarea și ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și
educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,

1320
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în
condiţiile intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi
şcolare o realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului,
pentru munca din şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de
învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar
învăţarea la nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din
planul acţiunii în cel al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei,
servind la formarea şi sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi
asimila. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală
(îi pregătesc atât formal cât şi informal). Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor
obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este
un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea
continuității între grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în
special în programele grădiniței și ale clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se
realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba
de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de
învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ în primul rând
lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite forme
și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru
cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de
relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin
importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența
dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță,
serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o
impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte
cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante

1321
personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le
generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte
forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile
anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de
comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa
fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor
învăţa.

Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura
PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

1322
 ”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”

PPR
R00IIE
ECCT
TE EDDUUC AŢ
CA ŢIIO
ONNAAL
L
ARTENERIAT : GRĂDINIȚĂ - ŞCOALĂ
PPA RT EN ERI A T : G R Ă DI N I ȚĂ - Ş C OA L Ă –– FFA
AMMIIL
LIIE
E
PPrrooffeessoorr îînnvvăățțăăm
mâânntt pprriim
maarr::
N
Nagy Andrreeaa
a g y A n d
ȘȘccooaallaa G na zi a l ă
Gimnazială ”AUREL VLAIIC
im ” A U R E L V L A CU U””--A Arraadd

“Plantele se formează prin cultivare şi omul prin educaţie .”

J. J. Rousseau
”E o misiune a mea să am dragoste de copii aşa cum avea şi mama mea, educatoare, şi tatăl meu,
învăţător.”
Iurie Darie
„Şcoala e trei lucruri totdeodată:o casă - o carte - un dascăl.”
Al. Odobescu

În această lume în permanentă schimbare, aflată sub presiunea competiţiilor de orice fel, părinţii,
cadrele didactice, comunitatea locală se străduiesc împreună să încurajeze sistemele de îmbunătăţire a
educaţiei, pentru a-i ajuta pe copii să se dezvolte.
Colaborarea dintre familie, grădiniță şi şcoală este un factor esenţial în procesul de educare a copiilor.
Numai împreună putem reuşi să dăm societăţii un cetăţean pregătit , gata să înfrunte problemele inerente ce
apar, capabil să relaţioneze, să se integreze în colectivitate , să facă faţă cerinţelor acesteia.
Familiile în societatea modernă se confruntă cu solicitări ridicate, cu o competiţie crescută pentru
obţinerea atenţiei copiilor şi, uneori, din dorinţa de a le oferi siguranţa economică, petrec mai puţin timp cu
cei mici. Dacă mai există şi lipsă de comunicare între grădiniță, şcoală şi familie , situaţia devine mai
complicată. De aceea, atât grădinițele cât și şcolile încearcă să vină în întâmpinarea părinţilor prin
organizarea unor activităţi comune, un rol important avându-l,ședințele cu părinții, lectoratele, mesele
rotunde, activitățile interactive, voluntariatul, excursiile, ieșirile și orice altă activitate ,care implică
participarea activă a părinților țn procesul de educație, deoarece prin intermediul acestora cadrele didactice
îi pot îndruma pe părinţi, îi pot face să înţeleagă rolul pe care îl are parteneriatul grădiniță-şcoală-familie în
procesul de instruire a copiilor.
Parteneriatele eficiente sunt planificate şi implementate cu grijă .Dar ce este un parteneriat? Eu am
ales următoarea definiție:
Parteneriatul este un tip de relaţie între două sau mai multe părţi (persoane, grupuri sau organizaţii) având
misiuni comune sau compatibile, care au decis să lucreze împreună pentru un scop specific şi o perioadă de
timp determinată.
Parteneriatele educaţionale grădiniță-şcoală-familie nu se reduc la acele forme tradiţionale prin care şcoala
colaborează cu familia şi anume: şedinţe cu părinţii, vizite la domiciliul elevilor , corespondenţa cu părinţii,
lectoratele pedagogice, vizitele părinţilor la şcoală etc.În școala mea, Școala Gimnazială ”AUREL
VLAICU”-Arad, unde sunt profesor pentru învățământul primar de douăzeci de ani, există o colaborare
permanentă și foarte bună între grădinițele aflate în apropierea școlii. Cadrele didactice fac vizite împreună
cu elevii lor la aceste grădinițe, unde au activități comune cu preșcolarii și educatoarele acestora.Alte
exemple de colaborare ar fi ”Târgul de Crăciun”, ”Târgul de Paști”, ”Ziua Porților Deschise”, ”Ziua
Școlii” etc. ținute la școala unde sunt cadru didactic.
În contextul reformării învăţământului românesc actual, parteneriatele educaţionale trebuie să ofere
soluţii reale la marile probleme cu care se confruntă învăţământul, la realizarea cărora să contribuie: întregul
personal angajat în învăţământ, toţi elevii din şcoală, părinţii şi susţinătorii legali ai elevilor, organizaţii
guvernamentale şi nonguvernamentale, reprezentanţii cultelor religioase, agenţi economici, structurile de tip
sindical, autorităţile centrale şi locale.
Partenerul tradiţional al şcolii este familia. În şcoala noastră s – a pus accent pe implicarea cât mai
aprofundată a părinţilor în activitatea educativă a elevilor prin organizarea mai multor proiecte educaţionale.
Unul dedicat exclusiv părinţilor este intitulat “ Săptămâna părinţilor” şi se deruleză de mai mulţi ani
consecutivi având un mare succes .Acest proiect de mare succes se derulează în luna noiembrie în cadrul
căreia părinții pot deveni ei însuși educatorii propriilor lor copii pentru o oră. Pentru acesta eu m-am pregătit

1323
cu o serie de acţiuni educative . Scopul acestora au fost următoarele: cultivarea şi dezvoltarea
parteneriatului dintre familie şi şcoală; implicarea părinţilor în viaţa şcolii, astfel încât să devină parteneri
activi şi avizaţi în educaţia copiilor; susţinera unor lecţii de către părinţi pentru a face cunoştinţă de către
părinţi ce înseamnă a preda la oră; informarea părinţilor cu privire la strategiile de cunoaştere a copilului
;crearea de oportunităţi pentru valorificarea experientelor pozitive dobândite de părinţi în educarea copilului
;consilierea părinţilor privind problematica educării copiilor; familiarizarea părinţilor cu strategii specifice
procesului de învăţământ; dezvoltarea abilităţilor de comunicare, optimizarea comunicării dintre părinte-
elev- învăţător; formarea părinţilor în vederea ideii de parteneri egali şi responsabili în educaţia şcolarilor
mici .
În prima zi o mămică asistentă a susţinut o lecţie demonstrativă cu titlul “ Sănătatea şi alimentaţia “.
Copiii au fost fascinaţi, că o mămică poate să înlocuiască pe învăţătoarea lor . La începutul orei încă s- au
purtat foarte timizi , iar pe parcursul orei s- au dezmeticit treptat, iar la un moment dat doamna asistentă a
fost numită , din greşeală , doamnă învăţătoare ( la rândul meu , de mai multe ori , de mai mulţi elevi am
fost numită , din greşeală “ mami “, “ buni “etc. )
Un moment deosebit a reprezentat cea de a treia zi a “ Săptămânii părinţilor “ în cadrul unei ore de
demonstraţie cu titlul “ Pentru dragii noştri părinţi “, pentru două ore de neuitat, prin diferite versuri ale
marilor poeţi dar şi prin poezioarele şi compunerile elevilor ne – am amintit de importanţa familiei, de
dragostea copiilor faţă de părinţii lor.
Motto - ul zilei suna astfel: “ Pentru că eşti lângă mine în fiecare zi, pentru că mă ajuţi , pentru că mă
înveţi ce e binele şi ce e răul, pentru că – mi spui ce e frumos ş ice e urât, pentru că pe umărul tău voi plânge
când va fi greu :
MAMĂ, TATĂ ; dragi BUNICI vă iubesc şi vă voi iubi mereu ! “
A fost un moment deosebit, pentru că în ochii multor părinţi am observat lacrimi mărunte, ca nişte
mărgele, “ mărgele “ de afecţiune, de emotivitate. Iar copiii au fost emoţionaţi , şi ei la rândul lor. Unii abia
au putut să – şi stăpânescă lacrimile. Pentru aceste momente deosebite merită să realizăm proiectele
educaţionale de tip şcoală - familie.
În cea de a patra zi am stat „ Faţă – n faţă „ cu părinţii clasei în cadrul căreia părinţii au completat
nişte chestionare . După aceea am prezentat nişte sfaturi , citate şi maxime despre educaţie , despre ce
înseamnă a fi părinte şi educator. Dintre acestea iată câteva exemple :
1. Sfaturi pe un ton de prietenie sinceră :
Învăţaţi să asculţaţi copilul dumneavoastră!Învăţaţi să asculţaţi copilul dumneavoastră de câte ori
este nevoie!Fi - ţi răbdător!Nu fi-ţi partea care atacă - să nu vă enervaţi, să nu ţipaţi, să nu fi-ţi răutăcioşi,
nu jigniţi copilul!Exprimaţi-vă clar si hotărât!Acceptaţi - vă propiul copil.!Discutaţi cu copilul
dumneavoastră cât mai mult!Faceţi - vă timp pentru copil !Fii – ţi gata să-i oferiţi ajutor,să fie în siguranţă!
2. Maxime , citate şi cugetări despre şcoală , părinţi, educaţie:
“ Spune-mi şi o să uit. Arată-mi şi poate n-o să-mi amintesc.Implică-mă şi o să înteleg.” ( proverb
american)
,, Prezenţa părinţilor poate transforma cultura şcolii ” - (S .L. Lightfoot )
,, Nimic nu le dăruiesti oamenilor dacă nu te dăruiesti pe tine însuţi‘‘ (Alex Munthe)
“ Părinţii care au primit ei înşişi o educaţie sunt deja nişte modele după care se ghidează copiii.” – ( I.
Cant )
În ultima zi părinţii alături de copii au lucrat, au creat şi au cântat împreună , activitatea a fost
intitulat „ Cântăm şi lucrăm , împreună ne distrăm !„
Toată săptămâna dedicată părinţilor s- a desfăşurat într – o atmosferă foatre caldă în care atât părinţii ,
cât şi copiii s-au simţit într-un cadru familial . Părinţii au avut ocazia să – şi vadă copiii lor în cadrul
activităţii orelor devenind unii dintre ei pentru o oră “ educatori “ .

Bibliografie:
1. Bătrînu, E., Educaţia în familie. Bucureşti: Editura Politică, (1980)
2.Cucoş, C. (coord.) Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice. Ediţia a III-a
revăzută şi adăugită. Iaşi, Editura Polirom, (2009)
3. Dumitrana, M., Copilul, familia şi grădiniţa. Iaşi: Editura Compania, (2000)

1324
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ȘCOALĂ!
RELAȚIA EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR

EDUCATOARE: NAGY IRMA

G.P.N. NR 1, COVASNA

Grădiniţa constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul ştiinţific al
procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul
învăţării, act complex care angajează dintr-o întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-
fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
Pentru o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea unor condiţii favorizante pentru
noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor, deoarece vârsta
preşcolară este considerată de specialişti una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită
progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Pregătirea copilului pentru startul şcolar, scop final important al învăţământului preşcolar, este unanim
acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de
modernizare. Pentru o bună colaborare grădiniță-școală este necesară cunoașterea locului pe care îl ocupă
învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului, funcţiile dominante ale grădiniţei.
În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă,de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice
şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
Fiecare vârstă vine cu nevoile sale chiar dacă dezvoltarea abilităților de viață presupune invariabil un
proces de învățare activă; trebuie abordate conform specificului fiecărui ciclu școlar. Atât grădinița cât și
școala au ca scop comun dezvoltarea competențelor, iar acestea pentru a fi cu adevărat utile trebuie
dezvoltate abilitățile necesare care să le pună în valoare la adevăratul lor potențial și atitudini care să asigure
o folosire corectă a cunoștințelor și abilităților dobândite. Atitudinile dobândite în grădiniță sunt necesare
procesului de învățare desfășurat în școală. Modernizarea învățământului presupune schimbare în viziunea
și comportamentul cadrului didactic,respectând tendințele: educatori -parteneri în formarea
copiilor,orientarea învățării spre dezvoltarea atitudinilor și a competențelor, promovarea învățării sociale și
emoționale în defavoarea celei academice. Se recomandă din partea educatorului să fie mediator între
grădiniță și școală, pentru a stimula la maxim potențialul de dezvoltare al copilului în sensul atingerii unor
performanțe.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii. Un sistem educațional eficient impune o structurare ierarhică și o gradație cronologică
pornind de la grădiniță, pâna la universitate, aceasta implicând o învățare organizată și structurată, realizată
într-un cadru instituționalizat, fundamentat pe o proiectare didactică explicită, specifică fiecărui ciclu de
învățare. Este necesară asocierea obiectivelor, duratei și resurselor și pentru toate acestea importantă este
voința celui care învață pentru ca, competențele dobândite să poată fi activizate.

1325
BIBLIOGRAFIE

• Golu, P, Învățare și dezvoltare, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985

• Revista Învățământului Primar și Preșcolar, Editura Arlequin, 2012/1-2
• Revista Învățământului Primar și Preșcolar, Editura Arlequin, 2014/3-4
• Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii. Ediția a II-a, revizuită și
adăugită, București, 2005

1326
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA
Prof. Inv primar si prescolar NAGY TIMEA
SCOALA GIMNAZIALA ACATARI, MURES

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din

grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea
educatoare-învăţătoare.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin
psihopedagogic. O prima masura de natura psihopedagogica menita sa contribuie la asigurarea
continuitatii intre gradinita si scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit
in special in programele gradinitei si ale clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre
prevederile programele respective. Pentru a fi insa operationala,corelatia dintre programme se
cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator, cat si de educatoare. Astfel, educatoarele care
lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele programei pentru clasa I spre a-i
asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei I, iar invatatorul care va
prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare mari pentru a sti pe ce elemente se
poate sprijini in procesul de instruire si educare.
Gradinita trebuie sa constituie o etapa fundamentala in dezvoltarea copilului, nu doar prin
continutul stiintific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferita
prescolarului care-i stimuleaza interesele de cunoastere si contribuie la largirea campului de
relatii sociale.
Intrarea copilului în şcoala constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi
,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai
ale,specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice
,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă
a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi
psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind
una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate
planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care
actioneaza in sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea
metodelor si procedeelor didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele
de organizare a procesului de invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca
invatatura,dominanta a varstei scolare este prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca
izvorand din necesitatea d a satisface interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I
invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere
pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care
privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca
desfasurarea unor activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita,
serbari comune ,plimbari si programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei

1327
dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le
produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul
şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află
într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al
pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă
vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de
locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului,de
funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta
capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de
obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea copiilor,la
satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea
premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi
accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de
adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a
procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a
educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi
modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării
în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea
ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire
pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor
procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de
cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala
primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează
pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în
clasa I a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris,
oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor
copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.

1328
1329
 Necesitatea colaborării factorilor educaţonali
pentru atingerea obiectivelor propuse

Prof. Nanu Violeta, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”

Botoşani

Deşi societatea a cunoscut schimbări majore de-a lungul timpului, anumite lucruri nu se schimbă sau
n-ar trebui schimbate.
În învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, se vorbeşte de educarea poporului în
spiritul virtuţilor de bunătate, de înţelepciune, de modestie, de bună cuviinţă, de echilibru sufletesc, de
cumpătare, virtuţi care permit o vieţuire paşnică şi armonioasă în societate.
Cei trei factori educaţionali, educatorul, învăţătorul şi profesorul au un scop comun şi anume, de a
dezvolta la copii, elevi, abilităţi, competenţe, cunoştinţe care le sunt necesare în societatea noastră actuală şi
mai important, pentru viitor.
Maria Montessori spunea: ”Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu
va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să
se adapteze”.
Drept urmare apare necesitatea consolidării relaţiei dintre cei trei factori educaţionali la care ar trebui
să se alăture şi părinţii, odată cu îmbogăţirea conţinutului educaţiei şi apariţia noilor educaţii, generate de
problematica lumii contemporane( Vaideanu G):
- educaţia relativă la mediu;
- educaţia pentru pace şi cooperare;
- educaţia pentru participare şi democraţie;
- educaţia pentru sănătate;
- educaţia în materie de sănătate sau demografică;
- educaţia economică şi casnică modernă;
- educaţia pentru drepturile omului ;
- educaţia pentru schimbare şi dezvoltare;
- educaţia pentru comunicare şi mass-media;
- educaţia nutriţională;
- educaţia pentru timpul liber.
Lista noilor educaţii nu se poate încheia aici şi răspunderea în realizarea cu succes al educaţiilor noi,
revine tuturor factorilor.
Dacă copilul nu va şti, nu va înţelege, de mic, învăţat de părinti, apoi la grădiniţă învăţat de educator
şi mai apoi de învăţător şi de profesor că deşeurile, o hârtie de care nu mai ai nevoie, nu se aruncă niciodată
la întâmplare, nu va mai putea fi motivat niciodată să se comporte civilizat( doar dacă va fi constrâns, de
exemplu prin amendă). Nu va înţelege că este inseparabil de mediul său şi acţiunile sale pot avea efecte
negative care se vor întoarce asupra lui.
Unul din factorii educaţionali atunci când sesizează lipsa educaţiei într-un domeniu, al unui elev sau
a unei serii de elevi, ar trebui să colaboreze cu ceilalţi factori pentru remedierea deficienţei apărute.
Nu este un lucru foarte des întâlnit dar, profesorii se confruntă cu situaţia de avea la liceu, elevi care
nu citesc corect un text, o problemă, un referat, o prezentare pregătită ca temă acasă, nu înţeleg ceea ce
citesc, situaţie care crează dificultăţi în formarea unor competenţe şi dezvoltarea viitoare a elevilor. Acest
lucru poate fi influenţat pozitiv prin colaborarea dintre educatori, învăţători şi profesorii de pedagogie.
Dezvoltarea vocabularului, a comunicării verbale și nonverbale, a gândirii logice, se face la vârste
foarte mici, începând de la câteva luni. În acestă etapă de dezvoltare a copilului, considerată ca fiind cea mai
importantă, în sistemul de educație finlandez, copilul este asistat de educatori cu înaltă calificare, atent
selecționați dintre absolvenții de studii superioare, cu 4-5 ani de pregătire psiho-pedagogică riguroasă.
Educatorii, învăţătorii şi profesorii au datoria de a forma caracterul unui copil, a adolescentului şi
tânărului mai apoi.
Parinţii sunt primii formatori ai caracterului copilului iar perioada preşcolară este foarte importantă
în procesul de formare a caracterului.

1330
 Pentru început, copii trebuie să înveţe valori fundamentale ca sinceritatea, respectul faţă de ceilalţi şi
responsabilitatea. Când au vârste mai mari trebuie să se insiste asupra stăpânirii de sine, simţului echităţii şi
cumpătării( Halil Eksi).
Foarte important este respectul şi acesta se învaţă din familie, părinţii fiind modele după care copii se
vor ghida.
Mai târziu, grădiniţa, şcoala, vor fi responsabile de dobândirea acestei trăsături de caracter,
componentă structurală a caracterului- atitudini faţă de ceilalţi.
În Japonia, în Finlanda, Suedia, succesul în învăţământ este dat de dascălii de la catedră, care sunt o
categorie extrem de respectată, România aflându-se la polul opus, din păcate.
În Japonia, respectul este „coloana vertebrală a sistemului educativ” şi asta spune totul.

Bibliografie:

1. Cucos Constantin, 1998, Psihopedagogie, Editura Polirom , Iasi.

2. Staniloaie Dunitru, 1992, Reflexii despre spiritualitatea poporului roman,Ed. Scrisul Romanesc,
Craiova.
3. http://stirileprotv.ro/stiri/international/poate-ia-cineva-exemplu-cum-functioneaza-
invatamantul-in-japonia.html.
4. http://www.academia.edu/10204987/53198203-52005623-Psih12-Cucos_C-Cozma_T-
Fundam_Ped_Teor_Met_Curriculum_1_
5. http://ro.wikipedia.org/wiki/Analfabetism_func%C8%9Bional

1331
 COLABORAREA GRADINITA - SCOALA

Profesor Naum Helena

Scoala gimnaziala Vintila Bratianu- Stefanesti

Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin

psihopedagogic. O prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la
asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala este plasata la nivelul continutului
invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I. Este vorba de
legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator
,cat si de educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare
trebuie sa cunoasca cerintele programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i
permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei I,iar invatatorul care va prelua clasa I
trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare mari pentru a sti pe ce elemente se
poate sprijini in procesul de instruire si educare.
Grădinita îi oferă copilului prescolar un mediu plăcut, săli cu povesti,
jocuri,cântece. Educatoarea desi se străduieste să preia rolul mamei, nu-si dăruieste
dragostea si căldura numai la 1-2 copii, ca în familie ci si le împarte la 20-25 de copii.În
grădinită
copiii sunt încurajati să se manifeste liber, se respectă plăcerea copilului pentru ceea ce
face, educatoarea fiind mai atentă cu fiecare.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunostintelor si de
formare a priceperilor si deprinderilor începute în grădinită la vârsta de 3 ani, este
necesară o legătură foarte strânsă între grădinită si scoală. Cum aceste deprinderi nu
se formează la întâmplare ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine sarcina de a-i
pregăti pe copii să înteleagă de ce este nevoie ca ei să fie informati, să cunoască
aspecte diferite despre lume, despre mediul înconjurător, despre tară, despre păstrarea
sănătătii. Desigur, pregătirea intelectuală a copilului pentru scoală începe de la grupa
mică, continuă la grupa mijlocie si se sfârseste la grupa mare-pregătitoare. Dascălul
este acel ,, personaj” care îi sădeste la copil stima, încrederea, respectul fată de propria
persoană, calităti evidente la această vârstă.
Rolul grupei pregătitoare pentru scoală
Legea Învătământului nr.84 din 1995 a instituit în cadrul grădinitei, grupa de
pregătire pentru scoală, care cuprinde copiii de 5-6/7 ani. Activitătile organizate în
grădinită constituie modalităti eficiente de pregătire pentru scoală, conditie necesară
pentru succesul în clasa I. Menirea grupei pregătitoare este de a da posibilitatea
prescolarilor să dobândească pregătirea necesară pentru începerea activitătii scolare,
iar sub aspect formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a proceselor psihice de
cunoastere (memorie, gândire, imaginatie). Vocabularul copilului prescolar trebuie să fie
suficient de bogat. Pe lângă cunostinte, reprezentări, notiuni, prescolarii trebuie sa aibă

1332
dezvoltate si anumite deprinderi: de a tine creionul în mână, de a număra, de a
compara multimile, de a rezolva o problemă, o sarcină, de a desena, picta, modela. La
intrarea în scoală, organismul copilului trebuie să fie clădit sănătos, rezistent la eforturi,
îndeajuns de bine călit, ca să reziste la intemperii, capabil să desfăsoare o muncă
sustinută (accesibilă vârstei) fără a obosi usor. De asemenea, este necesar ca
prescolarul să fie stăpân pe miscările fundamentale: mersul, alergare, cătăratul,
aruncarea, târâtul. Dacă toate aceste conditii sunt îndeplinite înseamnă că, scopul
educatiei psihomotrice în grădinită a fost atins, iar sarcinile educaŃiei fizice au fost
realizate.
Pregătirea pentru scoală ridică si unele cerinŃe în ce priveste dezvoltarea
morală. Copilului i se formează aici diferite emoŃii si sentimente morale, sentimente de
prietenie, de ajutor reciproc. Copiilor li se formează si unele deprinderi de comportare
civilizată: să salute, să fie politicosi, sa-i ajute si să-i respecte pe cei în vârstă. Sunt
situatii când, sub aspectul dezvoltării intelectuale, unii dintre copii nu au formate într-o
măsură corespunzătoare vârstei lor, priceperile si deprinderile, nu posedă toate
cunostintele necesare pentru scolarizare. De exemplu: unii nu stau linistiti în bancă,
ceea ce dovedeste că mecanismele sunt slab dezvoltate; nu se pot concentra în mod
sustinut la lectii, lăsându-se usor distrasi; nu sunt în stare să desfăsoare o activitate
mintală de mai lungă durată, deoarece obosesc repede. De asemenea, limbajul unor
copii nu este dezvoltat la nivelul cerut, fac greseli în pronuntare, înteleg denaturat
cuvintele uzuale, auzul lor fonematic este slab dezvoltat ceea ce îngreunează însusirea
citirii în perioada abecedarului.
Si sub aspectul dezvoltării morale unii copii se pot prezenta nesatisfăcător: sunt
nedisciplinati, nu pot depune eforturi voluntare accesibile vârstei; reprezentările lor
morale sunt imprecise. Toate acestea constituie un indiciu sigur al nepregătirii lor pentru
scoală.Cunoasterea acestor lipsuri reale si posibile în dezvoltarea fizică, intelectuală si
morală a copilului prescolar prezintă o mare importantă. Atentă la posibilitatea aparitiei
lor, educatoarea va sti în ce directie să actioneze pentru a le preveni. Nivelul de
dezvoltare intelectuală al prescolarului se evaluează nu după volumul de cunostinte pe
care el le detine cât după nivelul operational al proceselor lui de cunoastere. Grupei
pregătitoare îi revine sarcina de a dezvolta prin exersare, procesele psihice de
cunoastere ale copiilor până la nivelul maturitătii scolare. Debutul scolar presupune un
anumit nivel de dezvoltare psihică intelectuală si morală a copilului, iar aptitudinea de
scolaritate sau maturitate scolară solicită dobândirea unor priceperi, deprinderi, si
capacităti necesare activitătii scolare bazată pe învătare. Grădinita trebuie să creeze
premize favorabile pentru realizarea continuitătii învătământului prescolar cu cel primar.

1333
 L’instituteur et l’éducateur spécialisés.
D’une différenciation historique à une coopération difficile

Neacșu Denisa -Elena

Școala Gimnazială nr 1 Slatina, jud. Olt

Les modes de professionnalisation des enseignants et des éducateurs spécialisés

ont donc connu des développements parallèles, compte tenu des logiques spécifiques à
l’œuvre dans des sphères institutionnelles bien distinctes. Il convient de rappeler, en
effet, que l’étude de la profession-nalisation des éducateurs en France conduit àsituer
ces métiers à l’intérieur de l’ensemble que l’on désigne, depuis les années 1970, par
l’expression travail social. Celle-ci rassemble toute une série de professions sociales et
éducatives parmi lesquelles on distingue traditionnellement trois grandes catégories de
« métiers administrativement reconnus » : les métiers de l’aide et de l’assistance, les
métiers de l’éducation, dont on a présenté ici un inventaire détaillé, et enfin ceux de
l’animation.
La répartition enkystée des tâches et des territoires rend aujourd’hui encore les
rapprochements et les collaborations avec l’École extrêmement problématiques,
n’étaient quelques initiatives tout à fait récentes. En effet, sur le terrain, on n’observe
évidemment pas le même clivage, car enseignants et éducateurs spécialisés
interviennent, sans doute selon des modalités différentes, en direction des mêmes
populations. De fait, les occasions de rencontre ne manquent pas, qu’il s’agisse de
s’informer, de se concerter, de se coordonner, voire même de réaliser des actions en
commun. Plusieurs signes semblent donc attester l’apparition de points de
convergence.
On remarquera d’abord une ligne d’évolution de l’éducation spécialisée parallèle
et comparable à celle évoquée précédemment pour l’enseignement spécialisé – de la
ségrégation à l’adaptation et l’intégration – puisque à une logique de la séparation s’est
substituée une logique du maintien des liens avec l’environnement familial et social
(Durning, 1995). Dans le secteur de l’enfance inadaptée, une logique institutionnelle
de type catégoriel a longtemps prévalu, en raison de l’influence du modèle médical
dans le diagnostic des troubles : dépistage, diagnostic, indication et orientation,
séparation du sujet de son environnement social et familial immédiat et déplacement
pour traitement dans un milieu spécialisé, retour enfin du sujet en milieu ordinaire. Ce
n’est qu’assez tardivement pourtant, à la fin des années 1960, qu’on a commencé à
prendre conscience des résultats peu probants auxquels aboutit un tel modèle, avec la
dénonciation de ses effets ségrégatifs et stigmatisants, sans parler de réinsertions plus
qu’incertaines après une séparation prolongée du sujet de son milieu d’origine. Une
telle inflexion s’est traduite par un mouvement de différenciation et d’extension des
modes d’intervention socio-éducative, mouvement qui s’est accompagné d’une prise
en compte des familles jusque-là le plus souvent maintenues à l’écart.
Puis, au niveau des cultures professionnelles, d’importantes évolutions se sont
produites sur le plan des thèmes mobilisateurs. La période des années 1970 avait été
marquée par une critique généralisée des institutions : qu’on se souvienne, en effet, du
succès des thèses de l’antipsychiatrie, de celles assimilant l’internat à l’internement et
le travail social à un contrôle social, sans oublier la dénonciation de l’École-caserne ou

1334
encore la critique du système scolaire comme système de reproduction sociale. C’était
là autant de critiques qui ne pouvaient hélas ! qu’inciter les milieux professionnels de
l’enseignement et de l’éducation spécialisée à persévérer dans une attitude de défiance
réciproque.
C’est alors qu’une inversion de tendance s’est développée dans les années 1980
avec, par exemple, la mobilisation autour du soutien scolaire et de l’aide aux devoirs
compte tenu de la montée des impératifs d’insertion sociale et professionnelle des
jeunes. Puis ce retournement s’est confirmé dans les années 1990 avec les politiques
de lutte contre l’exclusion et les rappels à la citoyenneté.
Si le changement de climat idéologique a donc pu favoriser ici ou là des amorces
de dialogue timide, il n’est guère douteux que les modifications intervenues dans le
même temps sur le plan des dispositions institutionnelles y ont encore davantage
contribué. C’est principalement le cas dans le secteur médico-éducatif, terrain sur
lequel, depuis les lois de 1975 et surtout la réforme des annexes XXIV en 1988 et
1989, de nouvelles perspectives de partenariat et de coopération se sont ouvertes, avec
l’appui des autorités politiques et administratives se targuant de « placer l’usager au
centre du système ». Au-delà de la formule, c’est bien la concertation et la
coordination, à défaut d’actions vraiment communes, que requièrent la définition puis
la mise en œuvre des « projets pédagogiques, éducatifs et thérapeutiques individualisés
», tout autant d’ailleurs que l’essor de ces nouveaux dispositifs que sont les SESSAD
(Weyl, 2000).
Le droit à la scolarisation pour tous a également transformé les modes de prise en
charge des jeunes délinquants par les éducateurs de la Protection judiciaire de la
jeunesse, comme en témoignent certaines expériences de demi-pension scolaire
associant la Justice des mineurs et les services académiques (Jaspard, Fayolle, 2000).
Toutefois, ce n’est pas parce que les conditions paraissent davantage propices à
une recherche de complémentarités que celles-ci sont susceptibles de se réaliser ipso
facto. Travailler en commun dans un souci de cohérence suppose, en effet, un nouvel
apprentissage. Pourquoi d’ailleurs ne pas en offrir le plus tôt possible l’occasion, en
rapprochant, par exemple, les systèmes de formation, tant initiale que continue ? En ce
domaine, des progrès substantiels restent à accomplir, mais il n’est pas sûr que de
telles préoccupations figurent au rang des priorités desdeux ministères de tutelle (1),
sans parler des milieux professionnels (2) eux-mêmes. S’ils ne semblent plus tout à fait
se satisfaire de l’actuel système de répartition de tâches et de territoires, pour autant ils
n’ont pas encore engagé leur « révolution culturelle ».

BIBLIOGRAPHIE
CHOPART J.-N. (2000). –Les mutations du travail social. Dynamiques d’un champ
professionnel. Paris : Drees/Mire, Dunod.
NAVES P., GAÜZERE M., TROUVE C., GOSSOT B.,MOLLO C. (1999). –Rapport sur
l’accès à l’enseignement des enfants et adolescents handicapés.IGAS-ministère de l’Emploi et
de la Solidarité, IGEN-ministère de l’Éducation nationale, de la recherche et de la
technologie, rapport n° 19980237, mars.

1335
 Colaborarea grădiniţă – școală!

Relația educatoare-învățător-profesor

Profesor învățământ preșcolar: Neacșu Laura

Profesor învățământ preșcolar: Oncioiu Camelia

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O prima
masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala
este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I.
Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca
invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a traduce in
concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei

1336
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele de
organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala
trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta
vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

1337
SIMPOZION NATIONAL/SCHIMB DE EXPERIENTA

”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-

învățător-profesor”
EDUCATOARE: NEAGOE ANDREEA- RALUCA
Gradinita:G.P.P “PRICHINDEL” INTORSURA-BUZAULUI

ARGUMENT:
Copilul este un mic univers, iar cresterea in devenirea lui ca adult reprezint un drum
lung si sinuos, plin de urcusuri si coborisuri, al carui aspect central îl reprezinta
personalitatea, in toate aspectele ei.
Pasul catre scolaritate reprezinta un prag ce implica o serie de aspecte psihologice
specifice adaptarii scolare, iar acest lucru imprima o directie generala a întregii perioade pe
care copilul o va petrece în scoala.
Frecventarea grdinitei de catre copil alaturi de crearea unei imagini pozitive a scolii în
ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în scoala. Copilul
trebuie învatat ca scoala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de
îngradire a activitilor libere din cadrul gradiniei ci reprezinta o continuare absolut normal
a activitatii copilului, care este în continua evolutie, fiind capabil sa realizeze jocuri mult
mai complexe decât cele din gradinite.
Pentru a înlesni cu mai multa usurinta adaptarea optima a copilului în scoala, se doreste sa
se mentina o strânsa legtura între scoala si gradinita, doua instituii asemanatoare si
deosebite, în acelasi timp, scop operationalizat prin efectuarea de vizite, de colaborari, de
schimburi de experienta, ce pun prescolarii în legtura directa atât cu scolarii cât mai ales cu
învatatorul.

COLABORAREA GRDINITA-SCOALA , CONDITIE DE BAZA ÎN REALIZAREA

EFICIENT A EDUCATIEI COPILULUI!

Este necesar sa se asigure o colaborare functional în procesul instructiv-educativ din

gradinita si din scoala, dar si unitatea si continuitatea influentelor educationale prin
colaborarea educatoare-învatatoare.
Întrebri pe care si le pun atât princii cât si educatorii sunt,,De ce se manifest chiar din
primele zile de scoala unele forme de inadaptare? , ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac fata
cerincelor scolare? .Rspunsurile la aceste întrebri trebuie cutate în mediile în care se
asigura pregatirea copilului pentru scoala.
Gradinita trebuie sa constituie o etapa fundamentala în dezvoltarea copilului ,nu doar prin
continutul stiintific al procesului instructiv-educativ,ci si prin libertatea de actiune oferit
prescolarului care-i stimuleaza interesele de cunoastere si contribuie la largirea câmpului
de relatii sociale.

1338
Intrarea copilului în scoala constituie un moment crucial în viata sa, date fiind,,statutul si
rolul de elev”,natura relatiilor cu adultii si cu colegii ,noutatea conditiilor de activitate,si
mai ales,specificul învatarii-act complex care angajeaza dintr-o nou întreaga sfera a vietii
sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunostintele si deprinderile
dobândite anterior.
Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele
si posibilitatile oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii
sociale. Sub impulsul cerintelor dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica,
tinzandu-se spre modernizarea metodelor de predare, a continutului, a formelor de
organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele institutii
educative. Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin
intermediul a doua forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie sa
realizeze educatia prescolara avand ca functie majora formarea si dezvoltarea
personalitatii copilului in raport cu nevoile specifice varstei, cu posibilitatile si dotarile sale,
in interesul sau si al comunitatii sociale.
Mai mult, se dezvolta concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l
privesc, optiunea personala, implicarea acestuia de la varstele cele mai mici in
responsabilitatea si drepturile pe care societatea le identifica si recunoaste. Este nevoie a se
dezvolta un nou concept care sa intareasca schimbarea in relatiile scoala - familie. Acest
concept este parteneriatul eductional : este unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei
contemporane. Este un concept si o atitudine in campul educatiei.
Parteneriatul educational este forma de comunicare, cooperare si colaborare in
sprijinul copiluluI la nivelul procesului educational. El presupune o unitate de cerinte,
optiuni, decizii si actiuni educative intre factorii educationali.Parteneriatul educational se
desfasoara permanent si impreuna cu actul educational propriu-zis. El se refera la cerinta
ca proiectarea, decizia, actiunea si evaluarea in educatie sa fie realizate in cooperarea si
colaborarea dintre institutii, influente si agenti educationali.
Parteneriatul educational se realizeaza intre:
-institutiile educatiei: familia, scoala si comunitate;
-agenti educationali: copil, parinti, cadre didactice, specialisti in rezolvarea unor probleme
educationale (psihologi, consilieri, psiho-pedagogi, terapeuti, etc.);
-membrii ai comunitatii cu influenta asupra cresterii, educarii si dezvoltarii copilului
(medici, factori de decizie, reprezentantii bisericii, ai politiei, etc.);
-influente educative exercitate exercitate la anumite momente asupra copilului;
-programe de crestere, ingrijire si educare a copilului;
-forme de educatie in anumite perioade.
Conceptul se adreseaza in principal parintilor si cadrelor didactice si se refera la
actiunea in acelasi sens. Ceea ce hotaraste familia, sa fie in acord cu masurile scolare si ceea
ce un parinte face sa nu fie legat de celalalt. Actual, relatia educator - copil are sensuri noi,
este o relatie de colaborare, datorita aspectelor ei de conducere democratica si flexibilitatii
in luare deciziilor. Nu numai copilul invata si se dezvolta sub influenta educatorului, ci
acesta se formeaza si se transforma prin relatie educativa. Rezolvarea fiecarei probleme

1339
educative adauga competente noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv,
creator si dinamic care accepta schimbarea in raport cu fiecare generatie, va gasi raspuns
la noile intrebari. Parintii, copiii si comunitatile se influenteaza puternic unii pe altii.
Mediul in care traiesc parintii poate sprijini sau devia vietile lor, poate determina unele
dintre valorile lor, poate sa se comporte ca o sursa de forta si siguranta sau ca o relatie a
dezvoltarii.

1340
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ

Prof. înv. preșcolar: Neagu Octavia

Nicolae Valentina
Grădinița Nr. 7, București

Grădiniţa, acest „Palat Fermecat al Copilăriei”, asigură cadrul instituţionalizat şi condiţiile optime
pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului preşcolar urmărind, în mod deosebit, formarea
aptitudinii de şcolaritate în vederea unei bune adaptări a acestuia la noua activitate de tip şcolar şi pentru
integrarea lui cu succes în şcoală.
Chiar şi în noile condiţii în care grupa pregătitoare a fost preluată de către şcoală grădiniţei îi revine
rolul pregnant în pregătirea copilului pentru şcoală, ea reprezentând astfel centrul de educaţie şi cultură ce
trebuie să realizeze punţi de legătură cu familia, comunitatea şi, nu în ultimul rând, cu şcoala. Se impune în
mod imperios realizarea unui parteneriat între grădiniţă și şcoală prin care să se construiască relaţii pozitive
bilaterale, să se ajungă la unificarea sistemului de valori cu efecte benfice în educatia copiilor. Parteneriatul,
asigurarea coerenţei influenţelor educative şi ale tuturor factorilor care acţionează asupra copiilor constitue
dezideratul major ce trebuie a fi realizat.
În acest context, de o importanţă majoră este relaţia dintre profesorul preşcolar şi profesorul primar care
se constituie în baza unor criterii de competenţe profesionale şi de foarte multe ori se ţine cont şi de afinități
personale, de rezonare umană reciprocă. Personalitatea cadrului didactic are astfel implicaţii deosebite în
cadrul relaţiilor educaţionale ce se stabilesc atât în grupa de copii cât şi între cadrele didactice contribuind astfel
la eficientizarea activităţii cu preşcolarii şi a rezultatelor acestora.
Parteneriatul grădiniţă-şcoală cunoaşte diferite forme de realizare bazându-se pe o colaborare reciprocă
între profesori, unitate de cerinţe faţă de copii în funcţie de particularităţile de vârstă, coerenţa activităţilor
desfăşurate. Interesul copiilor pentru aceste activităţi este deosebit deoarece copiii reuşesc să se familiarizeze cu
sala de clasă, să se cunoască reciproc şi să se bucure împreună de rezultatele obţinute.
Vom evidenţia în continuare câteva activităţi realizate în colaborare cu Şcoala Gimnazială Nr. 31 de
lângă grădiniţa noastră, activităţi desfăşurate în cadrul Proiectului educaţional ,,O integrare şcolară de succes”.
La început de an şcolar am organizat activitatea ,,Școala de lângă noi’’ prilej cu care copiii preșcolari au
avut ocazia să se familiarizeze cu localul şcolii, sala de clasă cu bănci speciale pentru fiecare elev, dulăpioarele
individuale pentru rechizite, tabla şi chiar dormitoarele de la After-school.
Primiți cu multă dragoste de școlari, cei mici s-au bucurat reîntâlnindu-și foștii colegi de grădiniță, aflați
acum în clasa pregătitoare, dar s-au împrietenit și cu alţi copiii.
Programul activităţilor a cuprins acţiuni deosebit de frumoase în preajma sărbătorilor de Crăciun în
cadrul cărora preșcolarii, precum îngerii şi păstorii care au colindat pruncului din ieslea sărăcăcioasă la Betleem
au mers și ei să colinde şcolarii și profesorii. Pentru „Colindul sfânt şi bun” copiii au primit mere, nuci şi

1341
covrigi de la şcolari, au avut posibilitatea să-şi manifeste bucuria apropierii marii sărbători a creştinilor de
pretutindeni. Au confecționat împreună podoabe pentru bradul de Crăciun, iar școlarii i-au ajutat pe cei mici să-
și împodobească sala de grupă.
Activitatea în parteneriat cu şcoala a urmărit filonul marilor sărbători ale românilor şi, odată cu sosirea
primăverii, am organizat ,,Carnavalul Primăverii” pentru desfășurarea căruia am implicat şi părinţii în
confecţionarea costumelor. În cadrul acestei activităţi s-au organizat concursuri de cântece şi poezii cu premii
speciale, iar Zâna Primăvară a răsplătit pe toţi copiii cu recompense simbolice.
Bucuria sosirii primăverii s-a manifestat în rândul tuturor copiilor. Și pentru că primăvara întreaga
natură se trezește la viață preșcolarii și școlarii au muncit împreună în curtea grădiniței curățând-o de uscături,
plantând flori și gard viu. Micii ecologiști au învățat de la colegii lor mai mari să iubească, îngrijească și
ocrotească natura de lângă ei, să-i asculte freamătul și să-i admire frumusețea.
Nu putem încheia fără a aminti și activitatea „Tradiții și Obiceiuri Străbune” desfășurată cu prilejul
Sfintelor sărbători de Paști în cadrul căreia preșcolarii, ajutați de școlarii mai mari din clasele a III- a și a IV-
a au confecționat ornamente specifice din materiale reciclabile și naturale.
Colaborarea dintre grădiniță și școală nu se referă numai la activități desfășurate la nivelul copiilor ci și
al cadrelor didactice. În acest sens putem aminti dezbaterile pe marginea programelor școlare, mesele rotunde
privind metodele interactive și sesiunea de comunicări „O integrare școlară de succes”. Cu aceste ocazii cadrele
didactice s-au cunoscut mai bine, s-au întărit relațiile vechi și s-au închegat altele noi, s-au pus bazele unei
colaborări mai strânse în beneficiul copiilor.
Îndemnul nostru către toate cadrele didactice este acela ca, de câte ori este posibil, să desfășoare
activități comune preșcolari- școlari, educatori- învățători căci numai așa pot fi cunoscute și remediate
problemele, continuate experiențele pozitive, dezvoltate aptitudinile unor copii, într-un cuvânt se poate realiza
un învățământ modern, de calitate, care să aibă în centrul atenției copilul.

1342
 PARTENERIATUL EDUCAŢIONAL O FORMĂ DE COLABORARE ÎNTRE
GRĂDINIŢĂ ŞI ŞCOALĂ/ EDUCATOARE-ÎNVĂTĂTOR

Director /prof. Neagu Ramona –Grădiniţa ,,Dumbrava Minunată” Fieni, jud. Dâmbovita
Educ. Teodoroiu Ofelia – Grădiniţa ,,Dumbrava Minunată” Fieni, jud. Dâmboviţa

MOTTO: ,,Copilul trebuie ajutat să pătrundă în şcoală cu optimism, cu încredere in sine şi în

ceea ce îi poate oferi mediul şcolar şi, mai ales dornic să întâlnească ÎNVĂŢĂTORUL şi elevii lui. De
succesul acestei întâlniri depind multe alte experienţe ulterioare.”
Pentru a obişnui copiii să dezvolte relaţii constructive cu semenii lor, să trăiască stări afective
pozitive împreună cu colegii, să-şi exteriorizeze şi să-şi împărtăşească preocupările şi interesul pentru
anumite subiecte comune, ne-am propus încheierea unui parteneriat între unităţile noastre de învăţământ,
aducându-i mai aproape pe copiii preşcolari de cei şcolari.
Prin întâlnirile şi acţiunile comune, copiii au experimentat noi valenţe ale prieteniei între cei mici,
înţelegând şi adoptând norme de convieţuire socială dezirabilă şi adaptându-şi comportamentul propriu la
cerinţele grupului cu care au venit în contact.
Totodată, preşcolarii au dedus singuri că şcoala este un loc în care nu trebuie să vină cu emoţii sau
cu frică, ci unul atractiv, ce le deschide porţile către o lume fascinantă, o lume a cunoaşterii, dar în care au
regăsit – la alte standarde – jocuri ale copilăriei, activităţi şi acţiuni îndrăgite.
Preşcolarii şi şcolarii au dorit să realizeze o comunicare fructuoasă, să aibă idei şi dorinţe comune,
să se cunoască mai bine şi să realizeze multe şi atractive activităţi în comun. Aceştia au luat contact cu
activitatea şcolară, astfel vor fi pregătiţi pentru intrarea cu succes în clasa pregătitoare.
Vom da câteva exemple de acţiuni comune în cadrul parteneriatului educaţional dintre Grădiniţa
,,Dumbrava Minunată” Fieni şi Şcoala generală ,,Diaconu Coresi” Fieni, judeţul Dâmboviţa.
Întâlnirea a avut ca temă : ,,MOŞ NICOLAE, PRIETENUL COPIILOR” şi s-a desfăşurat la
Grădiniţa ,,Dumbrava Minunată”Fieni.
SCOPUL: Cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor de iarnă; descrierea şi identificarea elementelor
religioase specifice sărbătorilor de iarnă.
Preşcolarilor şi şcolarilor li s-au explicat de către cadrele didactice semnificaţia religioasă a
sărbătorilor de iarnă. S-au descris obiceiurile şi tradiţiile creştine legate de aceste sărbători: Sf. Nicolae,
Crăciunul, Sf. Ştefan, Sf. Vasile, Boboteaza, Sf. Ion.
Şcolarii au confecţionat şi pictat felicitări de Crăciun, iar preşcolarii au confecţionat ghetuţe pentru a
fi aşezate la fereastră, ca Moş Nicolae să pună în ele daruri. Aceste jucării împreună cu dulciuri şi hăinuţe au
fost dăruite copiilor defavorizaţi din grădiniţă.
Finalizarea activităţii s-a realizat prin acţiunea umanitară de a dărui copiilor sărmani felicitări şi
jucării confecţionate de şcolari şi preşcolari, cât şi hăinuţe şi dulciuri. Copiilor li s-au făcut poze pe tot
parcursul activităţii şi au fost răsplătiţi cu bomboane din partea cadrelor didactice.

1343
 O altă acţiune a avut ca temă: ,,MAMA- FIINŢA CEA MAI DRAGĂ” şi s-a desfăşurat tot la
Grădiniţa PP,,Dumbrava Minunată” Fieni.
Elevii au sosit în clasă, s-au reîntâlnit cu preşcolarii şi şi-au depănat câteva amintiri şi impresii.
După aceea au format grupuri de lucru ( preşcolari- şcolari). Materialele au fost pregătite şi aşezate pe
măsuţe (aracet, materiale din natură, deşeuri textile, hârtie creponată, nisip de plajă, floricele plastic,
mărgele, fulgi, scoici, foarfece, etc.). O parte din materiale au fost aduse de preşcolari şi şcolari. Cu
materialele puse la dispoziţie şi câteva sugestii, copiii au confecţionat felicitări şi mărţişoare pentru fiinţa
cea mai dragă- mama.
La sfârşitul acţiunii, pentru că au lucrat frumos, copiii au fost răsplătiţi cu dulciuri şi suc.
Atât şcolarii, cât şi preşcolarii au primit diplome- ,,Cel mai frumos mărtişor/felicitare”, iar diploma
,,Cea mai bună mămică” pentru a o oferi mamelor. S-au recitat poezii şi s-au interpretat cântece pregătite
pentru festivitatea de ziua mamei.
O altă acţiune a avut ca temă: ,,SĂRBĂTORILE PASCALE”şi s-a desfăşurat la Şcoala ,,Diaconu
Coresi” Fieni.
SCOPUL: Cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor creştineşti de Paşte, descrierea şi identificarea
elementelor religioase specifice Sărbătorilor Pascale.
Obiectivele acestei acţiuni au fost:
- Să cunoască semnificaţia religioasă a sărbătorilor de Paşte – lecturi religioase;
- Să descrie obiceiurile creştine legate de sărbătorile pascale;
- Să încondeieze ouă – să dispună alternativ două sau mai multe elemente decorative;
- Să realizeze felicitări dedicate marii sarbători creştine;
- Să sesizeze si să aplice frumosul în lucrări.
Din discuţiile cu şcolarii şi cadrele didactice, preşcolarii au înţeles semnificaţia acestei mari sărbători
creştine. Împreună cu şcolarii, aceştia au încondeiat ouă şi au realizat felicitări cu tema ,,Paştele la români”.
Finalizarea activităţii s-a realizat printr-o expoziţie cu ouă încondeiate, felicitări si poze cu copiii în timpul
lucrului .

1344
 De la educator, la ȋnvăṭător și professor
Prof. Necula Mihaela

Educaṭia copilului se formează pe toata durata parcursului pre-școlar, școlar și universitar, ȋn mod
secvenṭial și, indiferent că alegem sau nu acest lucru, ȋn mod evident fiecare timp este definitiv și definitoriu
pentru structura noastră interioară și reușita de mai târziu. Cu toṭii suntem copiii unui viitor continuu ȋn
schimbare și toate ȋncercările de a fi “mai buni” ȋn viaṭă, le datorăm părinṭilor și dascălilor pe care i-am avut, ca
educatori, ȋnvăṭători și profesori.
Primele etape de educaṭie sunt cele ale copilăriei, ȋn care ȋși fac simṭite prezenṭa jocurile, cunoașterea
prin descoperire a mediului ȋnconjurător, exersarea expresivă a sentimentelor prin mimică, gestică și limbaj
corporal. Nu târziu după acest moment, copiii ȋnvaṭă la școală și cum să-și ordoneze cunoștinṭele, ȋn funcṭie de
disciplinele pe care le studiază la clasele I-IV și ȋși fixează noṭiuni elementare la lectură, matematică, știinṭele
naturii ș.a. De chipurile doamnelor educatoare și ȋnvăṭătoare, aceștia ȋși vor aminti toată viaṭa.
La gimnaziu, intervin primele schimbări semnificative, cunoștinṭele ȋnvăṭate anterior sunt puse ȋn
lumină doar pe baza comprehensiunii conceptelor. La acest nivel, li se cere copiilor să fie capabili să răspundă
la ȋntrebări cheie care să se refere la compararea noṭiunilor, la demonstrarea unor adevăruri, la interpretarea
unor secvenṭe semnficative, la explicarea unor noṭiuni, la rezumarea unor structuri și transpunerea acestora, la
reformularea celor ȋnvăṭate. Tot acum este perioada ȋn care elevii ȋnvaṭă să aplice noṭiunile ȋnvăṭate, prin
rezolvarea de probleme sau prin problematizare, fiind necesar să ofere exemple și să arate cum pot rezolva o
problemă, aplicând anumite teorii, să organizeze exemplele, să formuleze anumite ȋntrebări pentru a demonstra
răspunsul corect. De asemenea, schimbarea de la ȋnvăṭător la profesori este resimṭită, cel mai adesea, ca fiind
dificilă și, de multe ori, durează mai mult până când elevii se obișnuiesc cu profesorii și invers.
Ȋnsă cunoașterea și ȋnvăṭarea eficientă, nu se bazează doar pe descoperire și aplicare, deoarece mai
târziu este necesară și o analiză a informaṭiilor pe care elevii le asimilează. Profesorii au rolul de a le arăta
acestora că fiecare idee trebuie cernută prin propriul filtru cognitiv, examinată atent pentru a putea emite apoi
diferite raṭionamente. De aceea, se apelează de multe ori, la ȋntrebări-cheie care urmăresc aspecte cât mai
variate ale unei anumite probleme, care să urmărească fie componentele care o compun, tema și motivele, dar și
concluzia care se poate formula referitor la scopul și aplicabilitatea exactă a acesteia. De altfel, se poate formula
o sinteză rezumativă și o evaluare a celor efectuate.
Dacă educatorul ajută preșcolarul să ȋși formeze imagini semnificative pentru universul său ȋnconjurător
din viitor, ȋnvăṭătorul ȋl ajută pe elev să ordoneze semnificativ și logic componentele lumii din jurul său,
profesorul ȋl ajută să aprofundeze o anumită disciplină, să o studieze, analizeze și evalueze conform structurilor
cognitive formate până la acel moment.

1345
 Cele trei persoane, educatorul, ȋnvăṭătorul și profesorul, deṭin un rol esenṭial ȋn formarea omului de mai
târziu, nu doar din punct de vedere cognitiv, dar și emoṭional. Toată răbdarea, iubirea și exemplele bune se vor
percepe, peste ani, ȋn comportamentul, atitudinea, limbajul și personalitatea omului de mai târziu, care va ști,
cel puṭin, să facă diferenṭa ȋntre ceea ce este bine și rău ȋn alegerile sale, ȋntre ceea ce este frumos, de bun-simṭ
și neadecvat ȋn atitudinea sa, ȋntre ceea ce a avut de ȋnvăṭat și ar fi putut să ȋnveṭe, la nivelul deprinderilor și
abilităṭilor sale și, nu ȋn ultimul rând, să realizeze diferenṭa ȋntre ceea ce ȋnseamnă să fii om și să alegi să nu faci
nimic pentru a atinge fericirea.

Bibliografie:
Constantin Cucoș, “Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice”, Iași, Editura Polirom,
2009
Alina Pamfil, “Limba și literatura română ȋn gimnaziu. Structuri didactice deschise”, Pitești, Editura Paralela
45, 2008
Mielu Zlate, “Introducere ȋn psihologie”, Iași, Editura Polirom, 2000

1346
 COLABORARE GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ- FAMILIE

Prof. Necula Natalia, Școala Gimnazială, Comuna Bătrâni

MOTTO:

” Eu sunt copilul. /Tu ții în mâinile tale destinul meu/

Tu determini în cea mai mare măsură dacă/ Voi reuși sau voi eșua în viață./
Dă-mi, te rog, acele lucruri care/ Să mă îndrepte spre fericire,/
Educă-mă, te rog, ca să pot fi / O binecuvântare pentru lume.”
( Child’s Appea, Mamie Gene Cole)

Familia reprezintă primul loc unde începe educația. În familie, copilul începe să-și formeze
vocabularul și modul de a se comporta cu cei din apropierea sa, aici învață acele expresii și moduri de
manifestare care îi vor servi în educația ulterioară.

Familia este cea dintâi școală a copilului și contribuția pe care o aduce la formarea și dezvoltarea
personalității acestuia poate favoriza sau îngreuna acțiunea educativă a școlii. Rolul familiei în educația
morală a copiilor este imens. În familie se formează primele deprinderi de comportare morală- respectul față
de părinți și alți oameni, politețea, cinstea etc.

Dar, familia, oricâte merite și preocupări valoroase ar avea în legătură cu educația copiilor, nu va
obține rezultate pozitive decât în condițiile în care acționează împreună cu școala.

Primul factor de socializare instituționalizat este grădinița. Care este rolul educatoarei? Ea trebuie să
cunoască trăsăturile și potențialul educativ al familiei, să cunoască structura și tipul ei, relațiile
interpersonale, climatul educativ din familie etc. Cunoscând toate acestea, cadrul didactic va încerca să
stabilească un program comun de educație (al familiei și grădiniței), un program ce conturează un sistem
unitar de cerințe.

Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, accentuarea pregătirii pentru scris-citit.

Experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în
grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o
impresie plăcută și puternică, pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.

Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul și în a învinge teama celor care urmează să frecventeze
ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoştință micuţilor elevi cu viitorul
învăţător , îl prezintă, pentru ca atunci când vor păşi pragul şcolii , să fie familiarizaţi cu persoana care îi va
dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

1347
 Trecerea de la învăţământul primar la cel gimnazial constituie „un prag” dificil , pentru depășirea cu
succes a acestuia fiind necesară acțiunea conjugată a tuturor factorilor implicați în educație. Spre deosebire
de ciclul primar când un singur învăţător le îndrumă activitatea, în ciclul gimnazial elevii trebuie să se
adapteze la stiluri diferite de predare şi evaluare. Se impune astfel ca învăţătorul să colaboreze cu profesorii
ce vor preda la clasa a V-a pentru ca acest „prag” să fie mai uşor de trecut.

Pentru a-i apropia şi a se cunoaşte (elevii) sunt recomandate activităţile în comun: excursii, întreceri
sportive, şezători literare etc. la care să participe echipaje mixte ( din două-trei clase). Este foarte important
ca aceste echipaje să primească sarcina de a pregăti concursul, nu numai de a participa.

În clasa a V-a un alt inconvenient faţă de învăţământul primar îl constituie faptul că elevii nu mai sunt la
fel de des solicitaţi la lecţie, pierzându-şi interesul pentru obiectul respectiv. De aceea, profesorii trebuie să
pună accent pe metodele participative, să lase permanent elevului impresia că i se deschid noi orizonturi de
cunoaştere, speculând tendinţa pe care aceştia o au la această vârstă de a afla, de a explora, de a descoperi.
Elevul se va ataşa astfel şi de profesor şi de obiect.

În concluzie, lipsa de colaborare duce spre un eșec și , din nefericire, cel învins este copilul, pentru care
dorim tot, pentru care visăm tot ce este mai bun.

Să reflectăm asupra apelului adresat de J.J.Rousseau: “Educatori, învățați să vă cunoașteți copiii!”

1348
 „Colaborarea grădiniță – școală ”
Profesor pentru învățământul primar ,

NECULAI GABRIELA ELENA

Copilăria este un simbol al bucuriei , al „viselor ce prind viață” , sau cum spunea Ion Creangă
: „Copilul , încălecat pe bățul său , gândește că se află călare pe un cal din cei mai strașnici ,
pe care aleargă , cu voie bună …” ; cu alte cuvinte lumea în care nu sunt constrânși , în care
pot deveni prinți și prințese .

Această frumoasă perioadă a vieții pregătește de fapt omul pentru marea competiție în
ceea ce va deveni mai târziu , formarea lui ca valoare umană .

Așa cum se știe , învățământul preșcolar , care începe cu vârsta de 3 ani , este prima
verigă a sistemului românesc de învățământ , și are ca scop pregătirea copiilor pentru
integrarea în regimul activităților școlare și dobândirea de aptitudini specifice participării la
diferite activități .

Copilul vine la grădiniță după ce a parcurs câteva etape de dezvoltare ; deja știe să facă
lucruri independent , dacă i se permite , și mai realizează că trebuie să fie interesat de
propriile progrese . În grădiniță copilul va trebui să-și dezvolte competențele în sensul
manifestării curiozității pentru nou, al experimentării , al analizei informațiilor primite , a
transpunerii în practică a celor dobândite dar și exprimarea liberă a sentimentelor și propriilor
păreri față de un lucru , o anumită situație ; astfel se dezvoltă și se pregătește pentru perioada
următoarea a școlarității .

Aici cred că este momentul în care trebuie să existe o mai bună colaborarea între grădiniță și
școală .

Această colaborare trebuie să ajute micii preșcolari să cunoască mai bine „locul” în
care își vor desfășura viitoarea activitatea și anume școala , nu numai prin activitățile cu
ocazia Zilei porților deschise , ci mai cu seama prin activități comune cu școlarii și preșcolarii
care dă posibilitatea învățătorului să se apropie mai bine de preșcolari , să-i cunoască mai bine
, să le cunoască „ nevoile ” și „ temerile ” .

De asemenea se pot organiza și activități comune în cadrul școlii în care să fie invitați
atât preșcolarii cât și părinții acestora , care ,mai ales în ultimii ani , au o oarecare reticență
atunci când trebuie să înscrie copilul la clasa pregătitoare , neștiind ce se v-a întâmpla cu copii
lor la școală . De aceea consider că sunt necesare aceste activități prin care atât educatorul cât
și învățătorul , prin diferite jocuri , ajută copilul să depășească pragul dificil al școlarizării .

Pe lângă toate acestea , cadrul didactic ce va prelua clasa pregătitoare are datoria de a se
informa de toate progresele realizate de copii în perioada în care a mers la grădiniță , și de
obicei doamnele educatoare pun la dispoziția „Dascălului ” fișe de caracterizare
psihopedagogică , fișele de înregistrare a progresului la diferite discipline studiate .

1349
 Astfel pentru a realiza acest parteneriat dintre școala și grădiniță cu succes ,este
esențial o implicare activă a părinților în activități pentru ca în primul rând aceștia să fie atrași
spre școală , să se valorifice informațiile date de aceștia despre copii , iar responsabilitățile să
fie împărțite între părinți și cadre didactice .

Răspunzând cerințelor unei educații complete , colaborarea între școală –grădiniță –

familie , implicarea părinților în activitățile instructiv-educative rămâne un deziderat prioritar
ce se dovedește a oferi avantaje tuturor părților implicate în procesul educațional .

1350
 Prof. inv. Prescolar: Nedelcu Maria

Gradinita cu P.N. nr. 1 Alunis, judetul Prahova

Copilul este un mic univers, iar creşterea şi devenirea lui că adult reprezintă un
drum lung şi sinuos, plin de urcuşuri şi coborâşuri, al cărui aspect central îl reprezintă
personalitatea, în toate aspectele ei.

Pasul către şcolaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice
adaptării şcolare, iar acest lucru imprimă o direcţie generală a întregii perioade pe care copilul o
va petrece în şcoală.

Frecventarea grădiniţei de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a şcolii în
ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în şcoală. Copilul trebuie
învăţat că şcoala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a
activităţilor libere din cadrul grădiniţei ci reprezintă o continuare absolut normală a activităţii
copilului, care este în continuă evoluţie, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe
decât cele din grădiniţă. Am avut în vedere şi necesitate a integrării cu succes a preşcolarilor în
clasa pregătitoare, care a trezit, dorinţa educatoarelor şi învăţătoarelor să colaboreze pentru
asigurarea continuităţii procesului de instruire şi de educare, cât şi adaptarea cu succes a copiilor
preşcolari la activitatea şcolară. Astfel trecerea de la o activitate bazată predilect pe învăţarea
ludică, empirică, la un alt nivel de cerinţe şi solicitări, nu va mai părea atât de bruscă.

În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă
a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi
psihomotrică a preşcolarilor

Antrenarea resurselor umane în scop unitar, antrenarea preşcolarilor şi şcolarilor în activităţi

comune. în vederea dezvoltării şi formării unor conduite sociale, morale, artistice şi ecologiste,
în contextul unor acţiuni propuse în cadrul parteneriatelor dintre grădiniţă şi şcoală duc la
familiarizarea preşcolarilor cu cerinţele şcolii.

Colaborarea grădiniţă şcoală urmăreşte promovarea dialogului şi a comunicării între

preşcolari şi elevii celor două instituţii implicate,dezvoltarea cooperării şi a colaborării între
educatoare şi învăţătoare, urmărindu-se armonizarea condiţiilor specifice fiecărei instituţii cu
exigenţele sociale de ordin general.

1351
 Atragerea efectivă a preşcolarilor şi elevilor în organizarea unor activităţi cu caracter
extracurricular, conduc la creşterea calitativă şi cantitativă a acestor activităţi precum şi
conştientizarea afectivităţii de grup că suport al prieteniei, dar şi cunoaşterea şi respectarea
valorilor actualei generaţii de preşcolari şi elevi prin paralelismul între universul copilăriei de azi
şi universul copilăriei părinţilor lor sau al unor personaje din poveşti. Stimularea şi promovarea
capacităţilor creatoare ale preşcolarilor şi elevilor se pot realiza prin expoziţii comune cu lucrări
plstice ,dar şi prin dramatizarea unor poveşti cunoscute atât de elevi cât şi de preşcolari.

În cadrul colaborării educator-învăţător-profesor, aceştia trebuie să fixeze obiectivele care

vizează pregătirea prescolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării
inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea
creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi volitionale,dezvoltarea perceptiv-
motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în
colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.Printre aspectele cotinuitatii grădiniţei
cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care privesc formele de organizare şi desfăşurare a
activităţii. În acest sens,experienţă dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune cum ar
fi:vizite la şcoală ,vizită şcolarilor în grădiniţă, serbări comune ,plimbări şi programe distractive
comune,contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală.Vizitele preşcolarilor în şcoală
trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le
stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.

Colaborând cu şcoală,educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv

munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la
învăţătură şi purtare a foştilor »elevi »,iar învăţătorul va caută să nu piardă pe parcurs
cunoştinţele însuşite în grădiniţă.În sfera acestor modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi
şcoală vor fi valorificate şi alte forme de strângere a legăturilor dintre cele două
instituţii:participare reciprocă a educatoarelor şi învăţătorilor la cosfatuirile anuale ale cadrelor
didactice,la activităţile comisiilor metodice , la « lecţii model »,la sesiuni de comunicări.

Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teamă celor care urmează
să frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi că educatoarea să fie cea care le face cunoştinţă micuţilor
elevi cu viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru că atunci când vor paşi
pragul şcolii , să fie familiarizaţi cu persoană care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar
cu clasa unde vor învaţă.

1352
 ȘCOALA ȘI GRĂDINIȚA – ÎMPREUNĂ PENTRU COPII

Prof. înv. primar Negrea Angelica

Școala Gimnazială „Ovid Densusianu” Făgăraș

Motto:

“Fiecare copil pe care îl educăm este un OM dăruit societății.” N. Iorga

Educația este o acțiune la care își dau concursul mai mulți actori: familia, grădinița, școala, întreaga
societate.
În acest context cooperarea apare ca fiind logică, necesară.
Însoțiți de diverși parteneri de călătorie - familie, educatori, învățători, societate – copiii capătă
independența de a fi participanți activi ai comunității, care pot și știu să își asume responsabilități.
Grădiniţa este prima experienţă a vieţii în societate a copilului. Ea constituie un cadru nou pentru
copil, prin dimensiunile şi conţinuturile sale, prin activităţile variate, noi şi interesante. Este o înşiruire de
metamorfoze, de o coloratură afectivă intensă şi un dinamism nestăvilit. Adaptarea la noul mediu va fi de
lungă durată, cu progrese şi regrese, cu eforturi perseverente şi de durată, atât din partea copilului însuşi,
cât şi a adulţilor care-l susţin.
Începerea şcolii este un moment semnificativ pentru copil. Alţi adulţi încep să joace un rol important
în procesul de socializare. Succesul copilului în această nouă aventură depinde, în mare măsură, de
atitudinile şi aptitudinile cu care acesta intră în noua etapă.
Trecerea de la grădiniţă la şcoală este acompaniată şi de importante modificări motivaţionale, trecere
marcată de tranziţii şi înlocuiri dinamice ale motivaţiei ludice cu motivaţia de tip şcolar.
Astfel am organizat activități tip ”Ziua porților deschise”, în care preșcolarii însoțiți de educatoare și
de părinți să poată lua cunoștință cu mediul școlar – observarea elevilor din clasa pregătitoare și
identificarea activităților ce se derulează aici.
În urma realizării unor vizite a preșcolarilor am constatat faptul că aceștia doreau să devină şcolari,
să poarte însemnele de şcolar şi au manifestat chiar un început de competenţă pentru activitatea şcolară, dar
se constată totuşi că există încă un decalaj important între ceea ce vor fi solicitările de tip şcolar şi ceea ce
poate el realiza în situaţia de preşcolar.
Împreună cu educatorii din grădinița ”Veverița” am demarat un parteneriat de colaborare – ”Astăzi
grădinar, mâine școlar”, în sensul de a interveni educaţional pentru a reduce acest decalaj şi pentru a conferi
o dimensiune optimă, cu valori motivaţionale pentru copil, inducându-i energia necesară pentru a se angaja
pe direcţia noilor achiziţii.
Copilul trebuie să aibă sentimentul că străbate această tranziţie într-un mod firesc, natural, fiind
implicat cu toată fiinţa sa într-un ansamblu de transformări cognitive, afective şi motivaţionale.
Grădiniţa, ca treaptă de tranziţie între familie şi şcoală, îl antrenează pe copil în sarcini similare
celor şcolare, date însă sub formă de joc, îi amplifică disponibilităţile intelectuale, îl activează mental şi
motivaţional, îl pune în contact cu solicitările pregătitoare pentru şcoală, contribuind la crearea premiselor
începerii şcolarităţii în condiţiile unei pregătiri psihologice optime a copilului.
Însă, includerea preșcolarilor în activități comune cu școlarii din clasa pregătitoare (de la școală) a
contribuit la antrenarea şi stimularea abilităţii de a-şi concentra atenţia timp mai îndelungat, de a-şi media
procesele perceptive şi mnezice prin acte de gândire, de a-şi forma unele structuri operaţionale, implicate în
demersul de asociere, comparare şi integrare a informaţiilor în formaţiuni semantice mai lungi.

1353
RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE

• Bunescu, Ghe., Democratizarea educaţiei şi educaţia părinţilor, www.1educat.ro;

• Niculescu, Rodica, Pedagogie preşcolară, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti, 1999;
• Tomşa, Ghe., Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, M.E.C, Bucureşti, 2005;
• Ţîrcovnicu, Victor , ,,Învăţământ frontal, învăţământ individual, învăţământ pe grupe”, E.D.P.,
Bucureşti, 1981
• Cursuri Centrul educațional CRED - 2010

1354
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ṢCOALĂ ÎN VEDEREA EDUCĂRII
TINEREI GENERAŢII
Prof. Negrea Camelia
Ṣcoala Gimnazială,, Mihai Botez”
Bucureṣti

Pornind de la citatul celebru al marelui scriitor francez Victor Hugo prin care afirmă că
“ Fiecare copil pe care-l instruim este un OM pe care-l câstigăm ”, consider că educând, ne
propunem, de fapt transmitere ṣi formarea, la noile generaţii a experienṭei de muncă ṣi de
viaṭă, a cunoṣtinṭelor , deprinderilor, comportamentelor ṣi valorilor acumulatede oameni până
în acel moment.

Copilul este un mic univers, iar creșterea, dezvoltarea și devenirea lui ca adult
reprezintă un drum lung , plin de urcușuri și coborișuri,drum la care copilul nu porneṣte singur
ci alături de părinṭi , la care se alătură apoi dascălii: doamna educatoare, doamna învăṭătoare
ṣi întreg colectivul profesoral.

Parteneriatele şcoală – grădiniṭă au la bază ideea că dascălii:, elevii, părinţii sunt

parteneri în educaţie. Dacă în trecut aceste parteneriate erau activităţi cu caracter opţional , în
prezent ele au un rol esenţial în procesul de educaţie a copiilor, deoarece îi ajută să-şi dezvolte
competenţe şi abilităţi sociale încă din primii ani ai copilăriei, pregătindu-i să aibă succes la
scoală şi mai târziu, în viaţă şi în carieră. Parteneriatul educaţional este forma de comunicare,
cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educaţional. El presupune o
unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali.

În pregătirea pentru ṣcoală, grădiniţa are importantul rel de:

 a sistematiza şi de a integra cunoştinţele , experienţele şi influenţele dobândite de

copii în primii ani de viaţă;
 a lărgi contactele cu lumea exterioară;
 a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei;
 a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective;
 a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de
activitate;
 a pregăti copilului pentru şcoală, prin intermediul a două forme specifice:jocul şi
învăţarea.

1355
Rolul grupei pregătitoare în pregătirea pentru şcoală:
 Menirea grupei pregătitoare este de a da posibilitatea preşcolarilor să
dobândească pregătirea necesară pentru începerea activităţii şcolare, iar sub aspect
formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoastere
(memorie, gândire, imaginaţie);
 Vocabularul copilului preşcolar trebuie să fie suficient de bogat. Pe lângă cunostinţe,
reprezentări, noţiuni, preşcolarii trebuie să aibă dezvoltate şi anumite deprinderi: de a
ţine creionul în mână, de a număra, de a compara mulţimile, de a rezolva o problemă,
o sarcină, de a desena, picta, modela.
 De asemenea, este necesar ca preşcolarul să fie stăpân pe mişcările fundamentale:
mersul, alergare, căţăratul, aruncarea, târâtu,săritul. Dacă toate aceste condiţii sunt
îndeplinite , înseamnă că scopul educaţiei psihomotrice în grădiniţă a fost atins, iar
sarcinile educaţiei fizice au fost realizate.
 Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinţe în ce priveste dezvoltarea morală.
Copilului i se formează aici diferite emoţii şi sentimente morale, sentimente de
prietenie,de ajutor reciproc. Copiilor li se formează şi unele deprinderi de comportare
civilizată: să salute, să fie politicoşi, să-i ajute şi să-i respecte pe cei în vârstă.
In parcursul ṣcolar al elevului, o importanţă deosebită o are clasa zero, clasă in care :
 copilul dispune de un timp important pentru acomodarea cu colegii, cu doamna învăţă-
toare, cu clădirea şcolii, cu programul şcolar;
 programul este lejer şi centrat pe nevoile de învăţare ale copiilor la această vârstă;
 copilul nu este evaluat în perioada de acomodare și nici nu va trebui să facă față unor
cerințe prea mari,
 în educaţie se pune accent pe socializarea copilului, pe dezvoltarea lui emoţională, pe joc
şi bucuria de a afla lucruri noi;
 ora este fi împărţită în perioade de învăţare prin joc care vor alterna cu perioade de
joc liber.
 nu, în ultimul rând, clasa zero este începutul ṣcoalar al copilului, perioadă in care ei au
nevoie de sprijinul nostrum.
In această perioadă copilul trebuie incurajat să fie sociabil, comunicativ, tolerant,
prietenos, independent ṣi nu împovărat cu propriile griji, probleme, indoieli.

Bibliografie:

Revista Învăţământul Preşcolar nr. 3-4, 1995, Bucureşti

Bunescu Gheorghe “ Şcoala şi valorile morale “, EDP , R.A, Bucureşti , 1998

http://www.editurauniversitara.ro/carte/carti_in_curs_de_aparitie/parteneriatul_scoala_familie_com
unitate/11053

1356
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ – ŞCOALĂ, CHEIA SUCCESULUI ŞCOLAR

Educatoare Negru Elena, Grădiniţa cu Program Normal Gemenele, judeţul Brăila

ŞCOALA GIMNAZIALĂ GEMENELE
LOC. GEMENELE, JUD. BRĂILA

Drumul copilului către şcoală trece prin grădiniţă, iar parcurgerea acestuia pe toată perioada
preşcolaritatii 3-6 ani, favorizează integrarea firească, naturală, cu uşurinţă şi succes la viitoarea
activitate şcolară.
Mediul educaţional din grădiniţă, prin exercitarea multiplelor influenţe educative, prin utilizarea
de strategii didactice adecvate nivelurilor de vârstă, individualităţii copiilor, stilurilor de învăţare şi
inteligenţelor multiple ale acestora formează competenţe, abilităţi, comportamente, necesare activităţii
de şcolar, acea “aptitudine de şcolaritate” absolut necesară fiecarui preşcolar pentru a se integra cu
succes în regimul şcolar, care presupune alte exigente şi îi solicită îndeplinirea cu regularitate şi
conştiinciozitate a sarcinilor de învaţare. Această aptitudine presupune şi o anumită maturizare
emoţională, o pregatire afectivă a copilului, o stare psihologică pozitivă necesară momentului de debut
şcolar pentru acceptarea şi adaptarea cu uşurinţă la activitatea şi mediul de tip şcolar,care este diferită
de cea de preşcolar.
Orice preşcolar doreşte să devină şcolar, mai ales cei care au fraţi şi sunt déja familiarizaţi cu
aspecte din activitatea de şcolar, iar grădiniţa îl pregateşte să facă faţă cu succes activităţii la care aspiră.
Preşcolarul trebuie să perceapă activitatea de şcolar ca pe o nouă modalitate de dobândire de noi
experienţe, de cunoştinţe, de provocări unde să se manifeste creativ, să nu privească temator, mai ales
atunci când unii părinţi le induc aceasta stare prin folosirea expresiilor de genul “ lasă că mergi tu la
şcoală....n-o să mai fie ca la grădiniţă!”
Copilul trebuie să simtă că parcurge o shimbare în mod natural, firesc, fără teamă, fără să uite de
joc, să simtă că este condus spre o nouă formă de activitate, învăţarea, care îi va aduce multe satisfacţii,
reuşite, împliniri şi pe care să o desfăşoare cu interes, cu plăcere şi bucurie, fără teamă de eşec.
De aceea, cunoaşterea activităţii de tip şcolar de către copii din timpul frecventării grădiniţei este
imperios necesară. Aceasta nu se poate realiza decât printr-o colaborare strânsă între cadrele didactice
din grădiniţă cu cele din şcoală. În mediul rural această colaborare se poate realiza cu mai multă
uşurinţă, datorită faptului că preşcolarul va fi elev al şcolii din localitate, însă în mediul urban părinţii
pot opta pentru înscrierea copilului la o altă şcoala din cartier, fapt care ar crea dificultaţi pentru o reala
colaborare.
Pentru realizarea reuşitei şcolare a preşcolarilor este necesară o colaborare permanentă, reală, nu
doar de formă, între educatoare-învăţăţori- profesori, de un parteneriat eficient între cele două institutii
de învăţământ, prin derularea de activităţi, demersuri didactice comune în beneficiul copiilor, viitorii
şcolari.
Parteneriatul grădiniţă-şcoalaă este foarte important deoarece în această instituţie se va continua
educaţia copilor începută în grădiniţă, iar scopul acestui parteneriat este identificarea celor mai eficiente
căi de adaptare a preşcolarilor la noul mediu educativ. Prin acţiuni şi activităţi derulate în comun
preşcolarii cunosc localul şcolii, personalul didactic, se familiarizează cu activităţile specifice de tip
şcolar, cunosc rechizitele şcolarului, petrec timp plăcut alături de fraţii, surorile, prietenii şcolari, astfel
va creşte dorinţa de a deveni şi ei elevi şi dispare teama de necunoscut.
Cunoscând spaţiile de învaţare, resursele umane, baza materială de care dispune, prestigiul de
care se bucura în comunitate şi în afara ei prin activităţile derulate în şcoală, atât copiii cât şi părinţii vor
dori să frecventeze cursurile acesteia.

1357
 Dintre modalităţile de colaborare şi realizare a acestui parteneriat educaţional dintre grădiniţă şi şcoală
pot enumera următoarele:
 Vizite ale preşcolarilor la şcoală;
 Vizite ale preşcolarilor la şcoală împreună cu părinţii;
 Vizite ale şcolarilor la grădiniţă;
 Activităţi comune şcolari – preşcolari în şcoală sau grădiniţă (activităţi plastice, activităţi
practice, activităţi practic- gospodăreşti, activităţi casnice etc.);
 Organizarea de expoziţii tematice împreună;
 Serbări şcolare comune sau doar participarea în calitate de spectatori;
 Proiecte educative comune;
 Drumeţii, plimbări, vizite, excursii realizate în comun;
 Vizitarea altor şcoli din satele vecine sau oraşul apropiat;
 Participarea învăţătorului/ învăţătoarei care preia preşcolarii la activităţile acestora;
 Activităţi susţinute de către învăţător/ învăţătoare cu preşcolarii;
 Întâlniri ale învăţătorului/ învăţătoarei cu părinţii preşcolarilor;
 Concursuri;
 Acţiuni de ecologizare, de plantare de flori, pomi în curtea şcolii, a grădiniţei sau la alte instituţii;
 Vizionarea de spectacole de teatru pentru copii;
 Sărbătorirea zilei de 1 iunie împreună;
 Publicarea de articole, lucrări ale preşcolarilor în reviste sau gazete ale şcolii;
 Activităţi în cadrul comisiilor metodice din şcoală;
Pe lângă aceste modalităţi de colaborare, menite să asigure integrarea facilă şi garantarea reuşitei
şcolare a preşcolarului, în grădiniţă se derulează activităţi specifice în cadrul unor proiecte tematice de
genul “ În curând voi fi şcolar”, “ Şcoala ne aşteaptă”.
Desigur, colaborarea grădiniţă şcoala se poate realiza şi prin alte forme, activităţi în funcţie de
disponibilitatea cadrelor didactice, de interesul acestora pentru eficientizarea demersurilor didactice în
favoarea şi beneficiul copiilor, de gradul de implicare şi responsabilizare al părinţilor, de sprijinul
acordat de toţi factorii educativi ai comunităţii care influenţează evoluţia viitorilor şcolari,
Modalităţile de colaborare menţionate mai sus le-am susţinut în cadrul parteneriatului dintre
unitatea prescolară la care funcţionez şi Şcoala gimnaziala şi pot afirma că toţi cei implicaţi – preşcolari,
elevi, cadre didactice, părinţi, reprezentanţi ai comunităţii locale au participat cu plăcere,
responsabilitate, iar impactul a fost deosebit, mai ales asupra viitorilor şcolari, care s-au integrat, de
fiecare dată, uşor noului mediu educativ realizând performanţe remarcabile. În continuare voi enumera
câteva dintre activităţile şi acţiunile derulate: “ În vizită la fraţii noştri scolari”; “ Daruri pentru prieteni”;
“Confectionam jucarii”; “Un copil, un pom, o floare”; “Mărţişoare – inimioare”; “Am plecat la
colindat”; “Primim, dar şi dăruim”; “Doamna mea învăţătoare”; “La mulţi ani, copilarie!”; “Fanteziile
toamnei”; “Carnavalul primăverii”, “Sportivii la concurs”; “Cu sania la derdeluş”; “ În aşteptarea
iepuraşului de Paşti”, “ La parcul de eoliene”, “ Frumuseţi din ţara mea - Sinaia, Tulcea “ etc.
Când cadrele didactice din cele două instituţii de învăţământ colaborează, se implică activ, cu
dăruire şi profesionalism, cu dragoste şi respect faţă de copii, având alături părinţii şi întreaga
comunitate, cei care vor beneficia din plin de această colaborare vor fi viitorii elevi, care vor deţine
cheia pentru uşa către succesul şcolar, pentru performanţă.

EDUCATOARE: NEGRU ELENA

1358
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ – ȘCOALĂ

Profesor învățământ preșcolar

Neguț Daniela - Georgeta

Grădinița reprezintă primul contact al copilului cu comunitatea, cu mediul educativ

formal, iar grădinița este baza piramidei educaționale a viitorului școlar.
În cadrul grădiniței copilul își dezvoltă personalitatea, interacționează cu ceilalți copii, își
dezvoltă bagajul de cunoștințe, face parte pentru prima oara dintr-o comunitate, o comunitate
care se dezvolta încontinuu și care cu pași repezi se îndreaptă către școală.
Datorită faptului ca noul preșcolar este viitorul școlar între grădiniță și școală trebuie să
existe o colaborare foarte strânsă, deoarece ambele instituții educaționale au același scop
educarea și formarea viitorului adult.
Tranziția grădiniță – școală nu trebuie să fie una traumatizantă pentru copil, iar aici
intervine această colaborare grădiniță – școală, realizată prin diferite parteneriate, vizite ale
preșcolarilor la școală, activități ale preșcolarilor cu elevii.
Misiunea educatorului este de a pregăti preșcolarul pentru școală, respectând noul
curriculum, dar și particularitățile fiecăruia în parte, iar misiunea învățătorului este de a face
această tranziție a copilului de la grădiniță la școală cât mai ușoară, de a-l face să iubească
școală, să îi placă să învețe, iar dacă învață descoperă lucruri minunate despre tot ce ne
înconjoară.
Primul an din grădiniță dar și primul an din școală au un impact deosebit asupra
procesului de formare și dezvoltare al viitorului adult, iar cadrul didactic trebuie să acorde atenție
fiecărui copil în parte: să îl ajute să se integreze în colectiv, să participe activ la toate activitățile,
să îi descopere anumitele înclinații spre diferite materii și să îl încurajeze să își valorifice aceste
înclinații.
În cadrul acestei colaborări grădiniță – școală nu trebuie să lipsească familia, care și ea la
rândul ei trebuie să sprijine și să încurajeze copilul în tot ceea ce face, să participe la activitățile
din cadrul grădiniței și a școlii. Nu trebuie să uităm că în familie copilul are parte prima oară de
educație, iar grădinița este cea care continuă educația din cadrul familiei dar și educația formală.
În concluzie colaborarea grădiniță – școală are o foarte mare importanță și nu trebuie să
se facă diferențe între educatoare și învățătoare, deoarece ambele au aceeași pregătire pentru
această meserie și ambele lucrează cu adulți în miniatură. Iar meseria de educator sau învățător
este cea mai frumoasă din lume și pentru mulți copii educatoarea sau învățătoarea este cea de a
doua mamă.

1359
 Parteneriatul grădiniţă – şcoală şi beneficiile copiilor
PROIECT DE PARTENERIAT EDUCAŢIONAL

Prof. Neţoiu Anda

Grădiniţa „Dumbrava Minunată”, Craiova

ARGUMENT:
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul final al
activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine atingerii
obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalitatii copilului care contribuie la integrarea şi
adaptarea copilului la viaţa şcolară.
Acest proiect a luat naştere dintr-o serie de neajunsuri întâmpinate cum ar fi: relaţia sporadică dintre şcoală şi
grădiniţă, dezorientarea părinţilor în ceea ce priveşte cerinţele şcolii, necunoaşterea suficientă a prevederilor celor
două programe.
Prin activităţile acestui parteneriat încercăm să dezvăluim copiilor frumuseţea vieţii de şcolar, prin implicarea în
activităţi comune plăcute, să găsim cele mai eficiente căi pentru a asigura adaptarea preşcolarilor la viaţa şcolară.
Orice trecere de la o etapă la alta presupune un prag.,,Pragul” emoţional al trecerii de la grădiniţă la şcoală a
fost trecut de elevii claselor noastre, dar îşi amintesc cu nostalgie de temerile şi emoţiile pe care le-au trăit atunci.Din
dorinţa de a-i ajuta pe cei mici să se familiarizeze cu şcoala, cu programul şcolarului am conceput acest
proiect.Activitatile cuprinse în proiect nu-i ajută doar pe cei mici, ci şi pe elevii claselor noastre .Implicându-se în
activităţi, se cunosc mai bine, relaţiile grupului sudându-se. În cadrul acestor activităţi se dezvoltă spiritul de echipă,
încrederea în sine şi în ceilalţi, creativitatea, imaginaţia.
Cheia succesului într-o societate democratică este capacitatea de a comunica, de a relaţiona cu semenii tăi.
Fiecare grup de copii, este o comunitate care apreciază prietenia, amabilitatea, colaborarea, competiţia, care rezolvă
probleme, controverse şi explorează idei noi.
Astfel de parteneriate permit de asemenea şi părinţilor să se implice mai mult în activitatea copiilor la şcoală
sau la grădiniţă pentru a asigura succesul fiecărui copil în toate domeniile de dezvoltare.Activităţile extracurriculare
desfăşurate prin acest proiect de parteneriat vor călăuzi copiii să-şi formeze noi prietenii, să descopere lumea
fascinantă care ne înconjoară, le vor trezi curiozităţi şi dorinţa de afirmare şi de competiţie.
Activitîţile vor fi organizate sub forma unor concursuri, jocuri, vizite,drumeţii, momente artistice la care vor
participa copiii.
Programul de parteneriat va armoniza relaţiile în cadrul grupurilor, le va forma copiilor deprinderea de a fi
cooperanţi, toleranţi, de a avea iniţiativa şi de a-şi crea relaţii de prietenie, colaborare şi competiţie.
Acest proiect urmăreşte de asemenea strângerea legăturilor dintre instituţii.Majoritatea copiilor implicaţi în
proiect vor urma cursurile Şcolii Gimnaziale Mircea Eliade din Craiova. Colaborarea dintre educatoare şi învăţatoare
se constituie într-o premisă a reuşitei.
Grupul ţintă:
- preşcolarii de la Grădiniţa Dumbrava Minunata, Craiova
-elevii Scoala Mircea Eliade, Craiova
Beneficiari direcţi şi indirecţi:
 preşcolari
 elevi
 învăţători
 educatoare
 şcoală, gradinita
 părinţi
 comunitate
Durata: an şcolar 2013-2014
Locul desfăşurării:
 locaţii stabilite de comun acord
IMPLEMENTAREA PROIECTULUI:
Intr-o primă etapa s-a stabilit o întâlnire a participanţilor( invăţători, educatoare) pentru stabilirea calendarului
de activităţi.
S-a decis natura informaţilor despre copii, necesare a fi cunoscute de ambele părţi – şcoală şi grădiniţă .
Se vor vizita instituţiile de învăţământ, se vor realiza activităţi care să implice atât preşcolarii cât şi şcolarii.
La sfârşitul proiectului se va realiza o expoziţie cu toate lucrările copiilor.
Obiective generale ale proiectului:
 Formarea unor reprezentări corecte despre şcoală şi activitatea de tip şcolar;

1360
 Pregătirea psihologică a copilului şi trezirea interesului de a deveni şcolar;
 Eficientizarea relaţiei grădiniţă-şcoală-familie
 Consolidarea deprinderilor şi priceperilor de exprimare corectă;
 Formarea unei conduite civilizate;
 Însuşirea de noi deprinderi prin activităţi comune preşcolari – şcolari.
Obiective specifice:
-privind copiii:
- să participe alături de alţi copii la acţiuni comune care să consolideze relaţiile dintre ei;
- să realizeze împreună, preşcolari şi şcolari, produse finite: podoabe, jucării, desene, colaje, machete, expoziţii;
- să dăruiască obiectele confecţionate;
- să-şi dezvolte spiritul de iniţiativă şi de cooperare în vederea stimularii relaţiilor de prietenie şi colaborare cu alţi
copii, mai mari sau mai mici;
- să-şi exprime trăirile şi impresiile faţă de evenimente, situaţii, persoane;
- să cunoască obiceiuri şi tradiţii ale comunităţii careia îi aparţin;
- să traiască în relaţiile cu cei din jur, stări afective pozitive, să manifeste prietenie, tolerantă, armonie, concomitent
cu învăţarea autocontrolului.
-privind cadrele didactice:
- să promoveze în comunitate imaginile pozitive ale celor două unităţi implicate în proiect;
-să sensibilizeze părinţii şi, implicit, comunitatea , să răspundă pozitiv şi prezent demersului didactic pe parcursul
derulării proiectului;
- să-şi dezvolte abilitatea de a crea un mediu educaţional care să motiveze copilul în procesul de cunoaştere a vieţii
altor copii;
-privind părinţii:
- să conştientizeze rolul lor in educarea propriilor copii, in formarea personalitatii lor;
- să se implice mult mai activ in desfăşurarea acţiunilor desfăşurate în cadrul grădiniţei şi şcolii.
Rezultate aşteptate:
 Schimb de experienţă eficient în ceea ce priveşte specificul muncii din şcoală şi grădiniţă
 Stabilirea unor relaţii de prietenie între preşcolari şi şcolari
 Formarea de abilităţi de comunicare
 Promovarea, în comunitate, a unei imagini pozitive a celor două instituţii implicate
 Expoziţie cu materialele realizate. Panou tematic. Album foto
 Produse ale activităţilor comune ale preşcolarilor şi şcolarilor
RESURSE MATERIALE: seturi de planşe, jetoane, acuarele, hârtie de diferite culori, televizor, calculator,
casetofon, cameră video, aparat foto diferite tipuri de materiale, din natură şi reciclabile, costume,etc.
METODE:observaţia, explicaţia, exerciţiul, invaţarea prin descoperire, conversaţia, studiul de caz.
MODALITĂŢI DE REALIZARE: observarea, lectura după imagini, activităţi practice, confecţionarea diferitelor
obiecte, momente artistice, plimbări, jocuri de rol, vizite.
FORME DE REALIZARE: activitati frontale, activităţi pe echipe; activităţi în perechi, activităţi pe grupuri mici,
activităţi în colaborare cu alţi factori educaţionali.
EVALUARE:
- cunoaşterea rezultatelor elevilor ;
- stabilirea elementelor care au asigurat succesul proiectului;
- realizarea unui album ,, oglinda” cuprinzând aspecte, momente din cadrul desfăşurării proiectului educaţional
, surprinse cu ajutorul aparatului de fotografiat;
Evaluarea proiectului relevă competenţele şi cunoştinţele elevilor la sfârşitul proiectului, valorificarea pozitivă a
feed-backului oferit de evaluare, în sensul aprecierii propriilor activităţi.
Monitorizarea şi evaluarea proiectului:
Cadrele didactice vor realiza un portofoliu care să cuprindă fişe de evaluare pentru fiecare activitate. Se va urmări:
 desfăşurarea activităţilor cuprinse în proiect
 modul în care sunt îndeplinite responsabilităţile şi în care reacţionează participanţii la proiect
 modul în care sunt folosite resursele umane
 impactul implementării proiectului asupra grupului ţintă şi asupra celor două instituţii (anticiparea schimbărilor
produse ca urmare a derulării proiectului)
 probleme care apar în implementarea proiectului
Evaluarea va fi:
 curentă (la sfârşitul fiecărei activităţi)
 finală (la sfârşitul proiectului)
Materiale/ instrumente de evaluare:

1361
 chestionare
 portofolii/proiecte
 produse ale activităţii elevilor
 jurnal de reflecţii
 fişe de autoevaluare
 rapoarte de lucru
ACTIVITĂŢI PROPUSE
Nr crt. Activitatea Participanţi Termen

La început de drum Educatoare,Invăţătoare Septembrie

1. - intalnire de lucru Părinţi
- Lansarea proiectului “Puntile prieteniei”
2. In vizita la grădiniţă Educatoare,Preşcolari Octombrie
- Să-i ajutăm pe cei mici Invăţătoare,Elevi
- confecţionare de jucării Educatoare, Preşcolari
Sună clopoţelul- în vizită la scoala Invăţătoare
Ne împrietenim cu şcolarii ,Elevi
3. - jocuri Noiembrie
- Traista cu poveşti-jocuri interactive
4. E VREMEA COLINDELOR Educatoare,Invăţătoare Decembrie
Îl aşteptăm împreună pe Moş Crăciun Preşcolari,Elevi
Realizarea de felicitari pentru copiii de la gradiniţa
parteneră.
5. -Protejarea madiului inconjurator Educatoare,Invăţătoare Ianuarie
“Nu arunca!...gândeşte şi foloseşte!”(confecţionarea de Preşcolari,Elevi
jucării din deşeuri)
6. Mărţişoare, mărţişoare-semne noi de sărbătoare Educatoare,Invăţătoare Februarie
-felicitare pentru mama, schimb de modele Preşcolari,Elevi
-realizarea de martişoare pentru mămici
7. Ora de curs: Ce înseamnă să fii elev? Educatoare,Preşcolari Martie
Invăţătoare

8. Obiceiuri de Sfintele Paşti Educatoare Aprilie

-încondeiat ouă, audiere poveşti, desene, exerciţii şi Invăţătoare
jocuri de rol legate de sărbătorile pascale
Preşcolari
Elevi
9. Am şi eu drepturi Educatoare,Invăţătoare Mai
-campanie de informare cu privire la drepturile copilului; Preşcolari,Elevi
realizarea unor portofolii cu materiale informative
-jocuri de rol

10. Carnavalul prieteniei-realizarea in comun a unor Educatoare,Părinţi Iunie

activităţi artistice, distractive
Invăţătoare
Şcolari şi preşcolari

1362
 ”Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor”

Prof. înv. primar: Nichita Elisabeta

Școala Gimnazială Hădăreni

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung, plin de
urcușuri și coborâșuri, al cărui element central îl reprezintă personalitatea, sub toate aspectele ei.
Educaţia preşcolară este prima fază a educaţiei permanente. În societatea actuală rolul formativ al
grădiniţei a crescut apreciabil. Prin activităţile integrate desfăşurate în grădiniţă, obiectivele pregătirii copilului
pentru şcoală vizează comunicarea, dezvoltarea inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în
gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic și al ştiinţei,
constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi pregătirea
citit-scrisului, dezvoltarea deprinderii de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social. Se asigură
copilului pregătirea generală, dar şi o pregătire specială care vizează formarea capacităţii de adaptare la
cerinţele şcolii. Adaptarea copilului de 6 - 7 ani la activitatea şcolară este unul dintre momentele cele mai
importante în dezvoltarea sa psihică, morală şi socială. Statutul de elev impune noi obligaţii şi responsabilităţi
faţă de sine, faţă de familie sau şcoală.
Activitatea şcolară este sprijinită de grădiniţă, care are ca scop final al activităţii ei pregătirea copilului
pentru munca din şcoală, prin intermediul jocului, urmat de învăţare. Jocul reprezintă calea cea mai importantă
prin care preşcolarul primeşte informaţii. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii
pentru lecţia din şcoală. Învăţarea, dominantă a vârstei școlare, este prezentă în diferite forme și la vârsta
preșcolară. Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul activităţilor, a concentrării
atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Pentru ca învățământul să fie eficient, trebuie să existe o strânsă colaborare între educatoare și învățător,
având ca scop final modelarea şi formarea personalițătii copiilor. Formele de colaborare dintre grădiniță şi
şcoală au caracter psihopedagogic. Una din ele se referă la conținutului învățământului, prevăzut în programele
grădiniței şi ale clasei pregătitoare. Educatoarele de la grupa preşcolară mare trebuie să cunoască cerințele
programei pentru clasa pregătitoare, spre a asigura baza care să-i permită preşcolarului însuşirea cunoştintelor
viitoare, iar învățătorul care va prelua clasa pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei preşcolare mari
pentru a şti pe ce elemente se poate baza în procesul instructiv- educativ. Legătura dintre grădiniță și școală se
realizează și prin măsuri de ordin pedagogic. Este vorba de continuitatea în folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățământ, în lecții.
Clasa pregătitoare constituie o verigă de legătură între grădiniţă şi şcoală. Ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar, cât şi ca şcolar începător. Clasa pregătitoare urmăreşte formarea abilităților de comunicare, colabo-
rare, stabilire de relaţii cu copiii de aceeaşi vârstă şi cu adulţii din afara familiei; de învăţare sistematică, gân-
dire logică; de autogestionare a timpului şi efortului; de adaptare la situaţii noi; de rezistenţă la frustrare; de
implicare conştientă şi creativă, de asumare de sarcini.
În ciclul achizițiilor fundamentale, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca
mijloc de relaxare, de destindere pentru copii, ceea ce asigură o rapidă adaptare a copiilor din clasa pregătitoare
la clasa I, la particularităţile muncii de învăţare. Treptat, învăţarea devine activitatea cu cea mai mare pondere,
înlocuind jocul.
Pentru o adaptare optimă a copilului în școală, e bine să se mențină o strânsă legătură între grădiniţă şi
şcoalăi. In acest scop se pot desfășura activități comune prin efectuarea de vizite, de colaborări, ce pun
preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii, cât mai ales cu învățătorul.
Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și
puternică, pentru a le stimula dorința de a deveni școlari. Astfel, copiii se vor familiariza din timp cu instituția,
dar și cu învățătorul, ceea ce va reduce neliniștile și stările de teamă generate de prima zi de școală. Cel mai

1363
indicat ar fi ca educatoarea să le facă cunoştinţă copiilor cu viitorul învăţător, să îl prezinte, pentru ca să fie
familiarizaţi cu persoana care îi va învăţa şi chiar şi cu clasa unde vor învăţa. Chiar şi în prima zi de şcoală,
educatoarea, împreună cu părinții, îi poate conduce pe copii în clasă, unde vor fi preluați de către învăţătorul pe
care îl cunosc deja.
Posibile activităţi comune ale preşcolarilor şi şcolarilor pot fi: familiarizarea preşcolarilor cu activităţile
şcolare, prin vizite la şcoală; manifestări commune prilejuite de anumite evenimente; confecţionarea unor
felicitări pentru mame; desen, pictură, lucrări practice de primăvară/ de Paşte; prezentarea unor programe de
cântece şi poezii; expoziţii cu lucrări ale preşcolarilor şi elevilor în holul grădiniţei şi al şcolii; drumeţie. Prin
activităţile comune dezvăluim copiilor frumuseţea vieţii de şcolar pentru a asigura adaptarea preşcolarilor la
viaţa şcolară.
Activitatea didactică influențează întregul sistem psihic. Organizarea clasei pregătitoare la școală este în
beneficiul școlarului mic. Învăţătorul care predă la clasa pregătitoare are un rol important în eliminarea unor
bariere psihologice asupra desfășurării ulterioare a activității educaționale. Strategiile utilizate în școală în
vederea depășirii eventualelor dificultăți sunt: continuitatea cadrului didactic de la clasa pregătitoare la clasele
I-IV, fapt ce favorizează schimbări minore privind stilul educațional al învăţătorului, acesta fiind deja familiar
copilului; familiarizarea atât cu sala de clasă, cât și cu școala solicită copilul la mai puține adaptări ulterioare;
continuitatea între clasa pregătitoare și clasa I facilitează și continuitatea psihologică și emoțională; păstrarea
elementelor de joc atât în clasa pregătitoare, cât și în clasa I, în proporții diferite, pune bazele unei tranziții
ușoare; organizarea fizică a sălii de clasă, adaptată după principiile unei libertăți în joc și activitate, solicitând
mai multe materiale intuitive și o mai slabă restricție a mișcării. Eventualele dificultăți pe care le poate
întâmpina copilul la clasa pregătitoare pot fi ameliorate prin observarea directă a evoluției și progresului pe care
îl face copilul.
Odată cu parcurgerea ciclului primar, elevii îşi însuşesc cunoştinţele de bază necesare pentru trecerea în
ciclul gimnazial, dezvoltarea psihică permiţând ca această trecere să se facă în mod firesc, fără prea mari
dificultăţi. Pentru o mai bună adaptare a elevului la gimnaziu, se pot realiza activităţi comune între învăţător şi
profesorul de specialitate care va îndruma elevii. Astfel, se pot organiza comisii metodice, lecţii deschise la care
să fie invitaţi profesorii de specialitate; urmează apoi activităţi comune îndrumate de învăţător şi profesor, ca în
cele din urmă, anumite lecţii să fie desfăşurate sub îndrumarea strictă a profesorului, învăţătorul fiiind doar
asistent. Astfel, elevii sunt familiarizaţi cu profesorii. Colaborarea învăţător -profesor face ca obiectivele
specifice ciclului gimnazial de învăţământ să fie mai uşor de atins, întrucât partenerii educaţionali sunt
familiarizaţi unii cu ceilalţi, rezultatele elevilor fiind pe măsura aşteptărilor profesorului.

Bibbliografie:

1. Barbu, H., Mateiaş, A., Rafailă, E., Popescu, E., Șerban, F. “Pedagogie preşcolară”, Ed. Didactică şi
Pedagogică, R.A., Bucureşti,1994

2. Programul de formare continuă de tip “blended learning” pentru cadrele didactice din învăţământul
primar- “Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare pentru formarea competenţelor cheie la
şcolarii din clasele I-IV”, 2013

1364
 COLABORAREA GRADINITA – SCOALA

NICOARA GEORGETA MARIA

GRADINITA NR.43 – BUCURESTI

Copilul este inzestrat inca din momentul nasterii cu potentialitatile caracteristicile omului, de
adaptare la mediu. Sarcinile pe care mediul social le impune copilului in legatura cu patrunderea in viata
cultural, profesionala si sociala, reprezinta momentul in dezvoltarea activitatii mintale.
Personalitatea copilului este un sistem deschis care, in procesul formarii sale, asimileaza in mod
particular atat influentele sociale cat si cunostintele obiective. El stabileste relatii permanente nu numai cu
lumea naturala ci si cu mediul socio-cultural.
Ca prima etapa a sistemului de invatamant este gradinita. O educatie prescolara, in colaborare cu
parintii, invatatorii, profesorii, asigura fundamentul necesar al invatarii, al continuitatii.
Pentru majoritatea prescolarilor, gradinita ofera posibilitati de stimulare si experimentare sociala. In
gradinita se pune temelia la viitoarea personalitate a adultului.
Socializarea copilului se afla cu precadere in gradinita. Gandirea copilului intre 3 si 6 ani se
instaleaza tot mai temeinic in sistemul pe care il constituie limba vorbita, in mediul institutional, gradinita.
Pentru o dezvoltare normala a copilului prescolar, educatoarea trebuie sa valorifice potentialul fizic si psihic
al fiecaruia, tinandu-se cont de ritmul propriu de dezvoltare, sprijinirea copilului pentru dobandirea de
cunostinte, capacitate si aptitudini necesare activitatii viitoare la scoala.
In gradinita se urmareste pregatirea copilului pentru scoala, printr-un invatamant prescolar de
calitate, eficient si centrat pe trebuintele copiilor, solicitarea intelectuala sa fie pe masura dezvoltarii sale
biopsihice.
Intrarea in clasa I marcheaza o cotitura in viata copilului, cotitura pe care o resimte si familia.
Copilul de 5 – 6 ani are o dorinta puternica de a deveni scolar. Odata cu intrarea la scoala copilul cae a fost
la gradinita este obisnuit cu un program, dar cel care vine din mediul familial incepe o viata noua,
necunoscuta.
Scoala trebuie sa vina in intampinarea copilului, mai mult sau mai putin pregatit.
Insusirea cunostintelor si a deprinderilor din gradinita trebuie sa continuie in invatamantul primar,
pentru a se ajunge la reusita scolara. In clasa pregatitoare cat si in clasa I, invatarea se face tot prin joc,
trecerea la un program riguros trebuie sa fie treptata.
Pregatirea copiilor pentru activitatea scolara, sub nivelul maturizarii psihice, comporta si alte aspect,
implicate in invatarea materiilor prevazute in clasa I.
Activitatea educationala la scoala incepe pe fundamentul acumularilor realizate de copii la varsta
prescolara. Gradinita ii pregateste sub aspectul comportamental, ii stimuleaza insusirile fizice si psihice,
care ii permit copilului sa se adapteze usor la situatia scolara, la cerinta de invatare, sa diminueze sau sa
elimine dificultatile de adaptare.
Sfera educatiei ar trebui sa se preocupe de dezvoltarea integrala a individului ca fiinta umana libera,
ajutand pe cel ce studiaza sa devina un adult responsabil.

1365
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ
Educatoare Nicolae Eugenia

GPN Sultana

,,Lăsați copilul să vadă, să audă,să descopere,să cadă, să se ridice și să se

înșele. Nu folosiți cuvinte când acțiunea, faptul însuși sunt posibile”

(Pestalozzi)

Pornind de la acest îndemn ,trebuie să-i învățăm pe copii să învingă

dificultățile prin intervenții reale, posibile, să-i situăm în dialog cu mediul ,sau să-i
determinăm să-și exerseze capacitatea de a opta și de a decide. Cel mai potrivit loc
pentru îndeplinirea acestui scop nobil este grădinița de copii, cea care, îi oferă
copilului preșcolar un mediu cald, protector și stimulativ,un cadru instituțional unde
se formează și se dezvoltă personalitatea copilului.

Când vine la grădiniță copilul are deja un bagaj de cunoștințe pe care și le-a
însușit în familie și în mediul social. El știe și poate face anumite lucruri , se poate
încrede în anumite persoane, dar are și temeri de care va scăpa treptat . În grădiniță
copilul își va dezvolta anumite competențe:-își va manifesta interesul și curiozitatea
pentru lucruri noi, va încerca să înțeleagă informațiile primite, își va forma și dezvolta
aptitudini de muncă independentă,abilități practice, va experimenta pe măsura
posibilităților proprii aspectele care îl interesează în mod deosebit și își va forma și
dezvolta o comunicare corectă,liberă,eficientă.

Prin joc,activitatea principală a copilului în grădiniță,copilul își dezvoltă spiritul de

observație, imaginația, gândirea creatoare, își formează și își îmbogățește
vocabularul ,își dezvoltă motricitatea. Chiar dacă jocul rămâne activitatea dominantă
în grădiniță sarcinile procesului de învățare devin din ce în ce mai
complexe,activitățile având un caracter formativ-creativ, copilul învățând să
perceapă,să înțeleagă, să gândească,să evalueze,să ia decizii și să acționeze.

Astfel,dezvoltarea copilului din punct de vedere intelectual, biologic și social în

cadrul organizat al grădiniței are ca finalitate maturizarea școlară a copilului.
Formarea şi dezvoltarea aptitudinilor de şcolaritate vizează educarea motricităţii,
educarea limbajului ( comunicarea orală şi comunicarea scrisă) şi activităţile
matematice şi reprezintă fundamentul educaţiei ulterioare la care copilul va avea
acces pe parcursul evoluţiei sale-educaţia şcolară.

Pentru o adaptare cât mai uşoară a copilului la activitatea şcolară este bine să se
menţină o strânsă legătură între grădiniţă şi şcoală iar educatoarea trebuie să
dezvolte la copii sentimente pozitive faţă de şcoală, să-i determine să înţeleagă că
această nouă etapă în educaţia lor nu este o modalitate de constrângere ,de

1366
încetare a jocului sau de stopare a activităţilor libere, ci o continuare a evoluţiei lor în
procesul de dezvoltare personală.De aceea, grădinița trebuie să creeze condiții favo-
rabile integrării copiilor în activitatea școlară iar colaborarea dintre cele două instituții
poate avea consecințe benefice care pot influența atât eficiența activităților din
grădiniță cât și a celor din școală.O eficiență reală o au activitățile desfășurate cu
grupa mare și clasa pregătitoare,copiii fiind de vârste apropiate.

Ca educatoare am participat la numeroase acțiuni împreună cu învățătoarele de la

școala de care aparținem.În cadrul comisiilor metodice au avut loc dezbateri
comune care au avut ca temă conținutul programei din grădiniță și cea de la clasa
pregătitoare urmărindu-se realizarea unei continuități pe plan instructiv-educativ
grăginiță -școală.Învățătorii și-au exprimat dorința ca la intrarea în școală copiii să
prezinte rezistență la efort fizic și psihic,să aibă capacitate de analiză,să prezinte
atenție voluntară,perseverență,abilități practice.
De asemenea am desfășurat activități de cunoașterea mediului,educarea limbajului
și activități matematice la care au participat învățătoare de la clasa pregătitoare sau
care urmau să preia o astfel de clasă.Au observat astfel nivelul de cunoștințe și
deprinderi al copiilor,metodele interactive cu care ei sunt familiarizați, materialul di-
dactic utilizat,strategii didactice ce pot fi folosite și la clasa pregătitoare.

Preșcolarii și elevii de la clasa pregătitoare au participat împreună la serbări, eveni-

mente istorice sau religioase ,vizite și excursii.Tot împreună am desfășurat proiecte
educative și activități comune în perioada săptămânii,,Școala altfel”.

Colaborarea între grădiniță și școală s-a realizat prin vizite pe care preșcolarii le-au
făcut la școală la clasa pregătitoare.Astfel copiii au observat asemănările și deosebi-
rile dintre sălile de curs,mobilierul ,și auxiliarele școlare,cum se desfășoară activita-
tea elevilor.

Am urmărit să dezvolt astfel la copii sentimente pozitive față de școală iar trecerea
în această nuoă etapă a educației lor să fie cât mai ușoară ,să le permită adaptarea
la noile cerințe ale programei școlare, cerințe ce structurează de fapt direcțiile de
dezvoltare a personalității copilului care, pe parcursul școlarizării dobândește o altă
devenire.

1367
 “Natura ne aseamănă. Educaţia ne deosebeşte”(Confucius)

NICOLAE MADALINA

Studiile de specialitate ne-au confirmat în decursul anilor faptul că nivelul de educaţie al

individului reflectă modalitatea prin care acesta se integrează în cadrul unei societăţi. Rolul formativ al
şcolii este vital şi benefic în dezvoltarea personalităţii individului, a mecanismelor de comunicare, a fluenţei
în limbaj ori a creativităţii sale. Accederea individului spre un ideal, ori ascensiunea lui profesională,
urmează unor etape vaste şi complexe ale existenţei lui, în urma cărora posibilităţile lui intelectuale sunt
analizate, testate şi perfecţionate, pentru dezvoltarea unui caracter excepţional.

Relaţia educator-învăţător-profesor implică în mod subiectiv educaţia şcolară propriu-zisă.

Principiile, aspiraţiile, planurile de viitor intervin în mecanismul psihologic al individului pe parcursul
studiilor. Încă de la vârste fragede, copilul este integrat în mediul educaţional. În cadrul grădiniţelor, fie ele
private ori de stat, copilul îşi dezvoltă abilităţile practice,de învăţare,mecanismele eficiente şi surprinzător
de inovative de comunicare, precum şi interacţiunea cu alţi copii. Educatorul are rolul de a întocmi o bază
multiculturală cu deschidere spre intertextualitate, care mai apoi va fi dezvoltată de învăţător. Studiul
limbilor străine încă de la vârste mici, jocurile interactive, dezvoltarea scrisului şi a limbajului sunt
principalele metode prin care educatorul doreşte a îmbogăţi vocabularul individului aflat în formare.
Desenul, pictura, proiectele care vizează anumite probleme actuale cu care se confruntă societatea ,poluarea
mediului înconjurător, întocmirea unor scenete de teatru, serbări ori excursii,toate aceste elemente au o
importanţă deosebită în formarea individului.

Învăţătorul preia baza întocmită de educator, pe care o prelucrează şi o modelează astfel încât
fiecare copil să se poată afirma în raport cu ceilalţi. Prin unicitatea omului, înţelegem diferite domenii în
care poate excela pe viitor, dar care sunt valorificate, încă din clasele primare pe baza concursurilor din
ariile curriculare, ce permit dezvoltatea intelectului,capacitatea individului de învăţare, de memorare ori de
interpretare artistică. Pe plan educaţional, toate aceste mecanisme contribuie la educaţia tânărului. Ciclul
primar dezvoltă şi îmbogăţeşte vocabularul individului, fluenţa, coerenţa textului, susţinerea unei opinii
personale care este cel mai important lucru în alegerea vocaţiei lui viitoare. Odată sfârşit acest ciclu primar,
o nouă etapă a vieţii presupune un alt nivel de cunoaştere şi implicit valori superioare, rigurozitate, exigenţă
şi obiectivitate. Ciclul gimnazial deschide oportunităţi impresionante pe care individul le valorifică în
dezvoltarea lui personală, intervenind în aşa numitul proces de maturizare.

Profesorul este persoana care schimbă modul gândirii tânărului, pregătindu-l pentru rigorile vieţii
şi ale societăţii în care trăieşte şi în care îşi va desfăşura activitatea ulterioară. Profesorul este refractar cu
privire la priorităţile individului şi la libertatea lui de a se exprima. El se defineşte în cadrul unui grup unitar,
predă unui număr exact de elevi, şi răspunde cu aceeaşi intensitate la nevoile lor. Spre deosebire de
educator, ori de învăţător, profesorul imprimă elevului dorinţa de autocunoaştere, de cercetare, cu privire la

1368
capacitatea individului,deoarece acesta se poate orienta pe viitor în unul sau mai multe domenii în care
excelează şi deţine o anumită prestanţă ori superioritate.

Cadrele şcolare sunt specializate în educarea tânărului,în modelarea minţilor sclipitoare. Din nevoia
şi dorinţa de perfecţionare, renasc şi idealurile individului. Şcoala nu îi condiţionează alegerile, nici măcar
profesia cu exactitate, ci îl ajută să se regăsească pe sine însuşi şi să se orienteze asupra unui domeniu, pe
care ştie că îl poate stăpâni cu brio. Relaţia educator-învăţător-profesor denotă o multitudine de perspective
care marchează evoluţia spirituală şi educaţională a individului. Pe lângă normele întocmite de şcoală,
mediul familial are o importanţă desăvârşită,deoarece el constituie principalul fundament în organizarea
vieţii şcolare a tânărului, având un caracter decisiv în alegerea unei eventuale unităţi de învăţământ.Rolul
formativ al şcolii este esenţial în procesul evolutiv al individului. Dacă prin natură ne asemănăm, ne
diferenţiem prin nivelul de cultură, gradul de civilizaţie, relaţiile interumane, abilităţi de comunicare, sprijin
moral şi întrajutorare, toate aceste lucruri compunând universul educaţional.

Prin urmare, relaţia educator-învăţător-profesor implică dezvoltarea intelectuală a tânărului.

Nivelul de educaţie pe care individul îl posedă, reflectă nivelul de civilizaţie. Personalitatea sa e profund
marcată de aceste etape de consolidare, în urma cărora şi-a exprimat propriile valori, propria concepţie de
viaţă şi nu a ezitat să îşi afirme o opinie personală necesară pentru alegerea unei cariere excepţionale pe
viitor.

1369
 Relatia educatoare-învățător-profesor
NICOLAE MARIUS

Primii pași în educarea și îndrumarea unui copil îl are educatoarea, aceea care reușește să facă viaţa
frumoasă şi senină micuţilor. Copii împreună cu educatoarea lucrează, comunică, învață să aprecieze care
sunt mai bune lucrări, desene, planșe. Copiii trebuie învățați să nu mintă, realitatea trebuie spusă, adevărul
trebuie cunoscut pentru a pune baza unei vieţii morale. Ceea ce face educatorul este o artă, pentru că prin
felul în care se ocupă de copii, acesta poate să-i spună într-o zi că este ,,zâna bună” sau în altă zi
,,vrăjitoarea cea rea”. La grădiniţă educatoarea devine a doua mamă, care şterge lacrimile copilului, le
spune povești cu zâne, le este prietenă şi asta însemnă profesia de educator.

Relația dintre educatoare și copil se clădește în timp, implică o încărcătură afectivă și impune
respectarea unor reguli de comunicare și relaționare cu un adult, altul decât părintele. Preocupările
educatoarei sunt ca micuții să reușească să finalizeze activitățile instructiv-educative propuse. Preșcolarul se
confruntă cu alte reguli decât cele proprii familiei: alt spațiu, un alt mobilier, alți colegi de joacă, respectarea
unui anumit program.

Experiența de comunicare a educatoarei, mediul stimulativ al grădiniței facilitează adaptarea

preșcolarului la noul său statut. Copilul se străduiește să obțină atenția și aprecierea educatoarei, acceptă
regulile impuse de aceasta și îi recunoaște autoritatea. Copilul trebuie să-și exerseze capacitatea de a alege și
de a lua decizii pentru care trebuie încurajat în permanență de către un adult.

Fiecare copil învață într-un mod aparte și are nevoi de cunoaștere diferite, de aceea educatoarea și
mai târziu învățătoarea au rolul de a transmite cunoștințele noi în funcție de specificul fiecărui copil.

Rolul educatoarei, cât și al învățătoarei și profesorului este acela de mediator al comportamentului

școlarului, de a impune niște reguli de comportament, de a evita diminuarea respectului de sine, de a aduce
argumentări prin comparație cu alți copii, de a nu amplifica sentimentul de vinovăție și de rușine. Trebuie să
utilizeze cu discernământ atât recompensa cât și pedeapsa.

Relația dintre educatoare-învățător-profesor este foarte strâns legată de a-i facilita copilului
încrederea în sine, echilibru psihic, capacitatea de comunicare eficientă, respectul de sine, dinamismul,
simțul ordinii și al disciplinei, calități absolut necesare în evoluția școlarului.
Evaluarea elevilor trebuie să reflecte diversitatea şi specificitatea obiectivelor disciplinare, iar instrumentele
ei să fie fiabile şi să reflecte specificitatea disciplinei ceea ce implică responsabilitatea educatorului de a
aduce la cunoştinţa elevului rezultatul evaluării şi, dacă este cazul, demersul recuperatoriu de urmat;
elevului îi revine responsabilitatea de a lua cunoştinţă de rezultatele evaluării şi de a proceda în consecinţă.

Profesorul trebuie să utilizeze o varietate de metode de evaluare pentru a veni în întâmpinarea

diferitelor scopuri și integrarea evaluării pe toată perioada ciclului învăţării, cât și angajarea elevilor în
procesul de evaluare.

Profesorul conduce și decide, organizează, influențează, consiliază și controlează, apreciază și

îndrumă elevii, este model de conduită civică și morală. El formează comportamente, dirijează relațiile
interpersonale din grup în scopul asigurării unui climat psihosocial favorabil dezvoltării personalității
elevului.

1370
 Calitatea de învățător nu este înnăscută, ea se câștigă și se formează în liceul pedagogic, în
universitate şi se perfecţionează în procesul instructiv-educativ. Un învăţător se perfecţionează şi se
formează continuu. Susţine astfel ideea de a învăţa mereu, indiferent de vârstă sau de profesie. Educaţia
permanentă permite o mai bună adaptare la cerinţele societăţii, societate aflată în continuă transformare.

Tactul pedagogic se înscrie ca o componentă esenţială şi specifică a aptitudinii pedagogice, o

abilitate de a înţelege elevii, de a fi omenos, de a aprecia şi a nota corect, de a da dovadă de exigenţă şi
severitate moderate, de a sprijini şi îndruma elevul, de a-i ierta greşelile minore, de a fi drept în acordarea
recompensei şi a pedepsei, de a pedepsi fapta, nu persoana, de a nu-l persecuta, de a nu-i aminti mereu o
greşeală.

Tactul pedagogic solicită inteligenţă, ingeniozitate şi afectivitate în sensul de a acţiona adecvat,

suplu şi creator în vederea reuşitei depline a actului educaţional. Elevii apreciază omenia, însuşirea de bun
psiholog, înţelegerea problemelor personale, ignorarea micilor abateri, renunţarea la pedeapsă când elevul
şi-a recunoscut vina, discreţia, evaluarea obiectivă, imparţialitatea, corectitudinea, simţul umorului etc.
Aptitudinile organizatorice întregesc structura aptitudinii pedagogice. Ele includ capacitatea de organizare şi
ordonare a materiei, abilitatea de a organiza, îndruma şi conduce activitatea clasei de elevi ca grup
psihosocial. Munca la catedră necesită programarea timpului pentru fiecare lecţie, dar şi pentru fiecare
semestru sau an şcolar. Trebuie organizată evidenţa şi controlul activităţii elevilor, precum şi corecta
evaluare a rezultatelor acestei activităţi.

Învăţătorul este cel care contribuie la educaţia pentru o viaţă de calitate a unui individ şi a
colectivităţii. Promovează încrederea, respectul reciproc, gândirea pozitivă, adoptă idei şi atitudini
democratice. Probează calităţi umane, profesionale şi etice. Recunoaşte şi pune în valoare aspectele pozitive
şi rezultatele elevilor, îi sprijină în eforturile lor şi le insuflă încredere în forţele proprii. Tot el le dezvoltă
elevilor capacitatea de a fi autonomi, de a deveni subiecţi ai propriei dezvoltări.

Munca în educaţie înseamnă acumulare de tensiune, presiune, concentrare, stres, înseamnă

responsabilitate pentru o clasă întreagă de elevi dar şi pentru fiecare elev în parte, responsabilitate în fiecare
oră, în fiecare pauză, la fiecare activitate extraşcolară.

1371
 JOCUL DIDACTIC MIJLOC DE EDUCAŢIE ŞI ELEMENT DE CONTINUITATE ÎN RELAŢIA
GRĂDINIŢĂ – ŞCOALĂ

Prof.înv.primar Nicolescu Alina

Prof.înv.primar Mitu Georgeta
Şcoala Gimnazială,,I.L.Caragiale” Piteşti

Jocurile copiilor sunt forme specifice de comportament a acestora faţă de lumea

înconjurătoare, reacţii faţă de aspectele cele mai diverse ale impulsurilor ce acţionează asupra copiilor
de diferite vârste.
Diferite episoade din viaţă şi numeroase forme de relaţii sociale sunt reflectate prin
intermediul jocului. Jocul pune în evidenţă atitudinile cele mai pregnante şi
caracteristicile personalităţii copilului. Măsurile adoptate în ultima vreme, în scopul ameliorării
calităţii învăţământului vizează deopotrivă redefinirea finalităţilor, reînnoirea conţinuturilor, îmbunătăţirea
modului de abordare a conducerii procesului de învăţământ. Mediul cultural influenţează multilateral jocurile
copiilor. Modul în care se comport în joc, în care duc dialogul, tonul, problematica jocului,
formele de strategie şi logica acţională, reflectă întotdeauna elementele mediului social. În
învăţământul preprimary, înainte de toate, jocul se constituie ca o metodă de învăţare, având
o putere foarte mare de exprimare a copilului. Reconsiderarea jocului ca mijloc de educaţie şi
distracţie, este legată strâns de reprezentanţii şcolii active prin punerea în prim plan
a c o p i l u l u i , a n e v o i l o r s a l e , a intereselor sale. Alături de alte forme de activităţi practice ale
copiilor (învăţătură, muncă, program d i s t r a c t i v ) , jocul a fost cuprins în sistemul
mijloacelor de educaţie. Prin joc se pune accentul pe cunoaştere, totodată, s-a
a c o r d a t u n i n t e r e s m a r e r a p o r t u l u i d i n t r e j o c ş i programul de instruire. Jocul este un mijloc de
familiarizare a copilului cu viaţa înconjurătoare.
Comparând jocul didactic cu activitatea de învăţare, vom vedea că el conţine elemente din ambele
categorii de activităţi.
In cadrul jocului didactic, copilul preşcolar dispune de totală independenţă, libertatea lui mergând
la autoorganizarea şi conducerea jocului. Sunt jocuri a căror organizare şi desfăşurare- sub îndrumarea
educatoarei- se produce sub conducerea unuia din membrii grupului.
Jocul didactic lasă loc pentru iniţiativă şi creativitate totală din partea copiilor preşcolari.
Jocul didactic conţine elemente de joc (aşteptarea, surpriza, competiţia ş.a.), care produc atmosfera
plăcută a acestei activităţi. În încheierea jocului didactic, se face o evaluare stimulativă, fără a se aprecia cu
note sau calificative.

1372
 Activitatea de învăţare solicită un efort intelectual, ca fiind o muncă intelectuală. Organizarea
activităţii de învăţare impune o disciplină riguroasă, iar aprecierea rezultatelor obţinute apeleză la
responsabilitatea elevilor.
Conţinând elemente din ambele categorii de activitate, jocul didactic serveşte ca punte de
legătură între grădiniţă şi şcoala primară, având rolul de tranziţie de la joc la activitatea de învăţare. De
aceea, jocul didactic este forma fundamentală de organizare a activităţii instructiv- educative atât din
grădiniţa de copii cât şi în şcoală.

1373
 Şcoala, grădiniţa şi familia- agenţi ai socializării copiilor cu dizabilităţi

Prof. înv. primar. Nicoleta-Adriana Borcan

Şcoala Gimnazială „Iancului”, Bucuresti

Orice individ trebuie să acorde o deosebită atenţie grupului social din care face parte, aşadar nu poate
exista în afara unei experienţe de grup. Naşterea, creşterea, educaţia, asigurarea traiului zilnic, locul de muncă
etc. sunt doar câteva etape prin care trece omul în decursul vieţii sale.
Însă, pentru ca individul (copil, adult, vârstnic) să poată trăi într-un mediu social, trebuie să respecte
unele norme şi reguli importante pentru societate. Aceste reguli după care se ghidează individul în viaţa socială
au şi caracter social, motiv pentru care sociologia pune accent pe socializare.
Socializarea nu este un proces mărginit şi temporar, pentru că orice individ participă vrând-nevrând la
viaţa socială şi trebuie să se adapteze permanent schimbărilor care apar în societate, fiind tot timpul supus unor
cerinţe şi provocări sociale.
Copilul cu indiferent de vârstă şi caracteristici individuale trebuie considerat ca făcând parte din
societate.
Pentru a socializa o persoană este important:
• Să beneficieze de intervenţie individuală;
• Să participe la activităţile de grup.
Educaţia trebuie făcută posibilă pentru orice copil, atât în familie cât şi în grădiniţă, în şcoală, în grupuri
sociale, în comunitatea locală.
Teoretic, fiecare copil tebuie să aibă şanse egale la educaţie. Practic, rămâne în afara şcolilor, a
grădiniţelor un număr semnificativ de copii.
Referindu-mă la copiii cu dizabilităţi, este foarte importantă colaborarea specialiştilor din domeniul
educaţiei speciale, a O.N.G.-urilor cu specific, cu colegii din învăţământul obişnuit.
Urmând deviza socializării copiilor cu dizabilităţi : « ÎNVĂŢÂND ÎMPREUNĂ, COPIII ÎNVAŢĂ SĂ
TRĂIASCĂ ÎMPREUNĂ ! », tragem concluzia că termenul de socializare se referă, de fapt, la integrare.
Integrarea şcolară reprezintă procesul de includere în şcolile de masă/clasele obişnuite, la activităţile formale şi
non-formale ale copiilor cnsideraţi ca având cerinţe educative speciale.
Considerând şcoala ca principala instanţă de socializare a copilului, integrarea şcolară reprezintă o
particularizare a procesului de integrare socială a acestei categorii de copii, proces care are o importanţă
fundamentală în facilitatea integrării ulterioare în viaţa comunitară prin formarea unor conduite şi atitudini, a
unor aptitudini şi calităţi favorabile acestui proces.
Relaţia dintre normalizare şi integrare este, la rândul ei, una complexă. Un punct de vedere des invocat
est acela că dacă normalizarea reprezintă scopul general, integrae , în diversele ei forme, niveluri sau moduri,
constituie mijlocul de atingere al normalizării.
Integrarea şcolară ca situaţie particulară a socializării, se poate defini, de asemenea, în două feluri:
• Într-un sens larg, care se referă la adaptarea oricărui copil la cerinţele şcolare;
• În sens retrâns, legat de problematica unor copii cu cerinţe speciale, în contextul normalizării,
cuprinderea acestora în instituţii şcolare obişnuite, sau în moduri de organizare cât mai apropiate de
acestea.
Şcoala şi familia, ca agenţi ai socializării, au un rol foarte important în integrarea copiilor cu dizabilităţi
în învăţământul de masă. Aşadar, în urma deciziei că acel copil se va înscrie în învăţământul obişnuit , se iau
măsuri pentru integrarea lui reală:
• Pregătirea clasei care va primi copilul;
• Pregătirea părinţilor copiilor;
• Pregătirea cadrului didactic care va prelua cazul;
• Adaptarea programei:
• Terapii specifice pentru copilul cu dizabilităţi;
• Evaluarea după criterii stabilite iniţial, se va evalua progresul;

1374
• Creare unei atmosfere calme, lucrând pe grupuri mici, educatorul supervizând şi îndrumând discret fiecare
grup de elevi;
• Înainte de a vorbi, educatorul trebuie să se asigure că este linişte, atrăgând atenţia copiilor când va anunţa
ceva important, deci şi copilului cu dizabilităţi să se asigure că recepţionează (ar putea fi nevoie ca anumite
informaţii să fie dcodificate special pentru el );
• Folosirea unui limbaj simplu şi direct, însoţit de mimică expresivă şi gesturi adecvate;
• Solicitarea copilului cu dizabilităţi să rezolve sarcini diferite, astfel încât să aibă timp să le încheie; de
reuşita în aceste activităţi va depinde motivaţia lui pentru învăţare şi progresele înregistrate;
• Chiar dacă la început timpul necesar este mai lung pentru a finaliza o activitate, rezolvând singur sarcina,
elevul este capabil de anumite perfomanţe şi astfel îşi îmbunătăţeşte imaginea de sine;
• Educatorul trebuie să păstreze faţă de copii aceeaşi atitudine; cu toţii trebuie să stabilească reguli de
comportare în grup , cu toţii trebuie să le respecte;
• Păstrarea legăturii cu părinţii, informându-i despre progresele copilului şi despre modul în care îşi pot ajuta
copilul acasă.
Analiza perspectivei psihologice a socializării copiilor cu dizabilităţi necesită pe de o parte, o abordare
din punct de vedere al psihologiei individului şi pe de altă parte, o abordare din punct de vedere al psihologiei
colective (de grup).
Dacă privim problema din perspectiva psihologiei individului, atunci trebuie să evidenţiem cunoaşterea
trăsăturilor dominante ale personalităţii copilului, reacţiile şi comportamentele sale în diferite situaţii,
conştientizarea de către copii a propriilor nevoi, identificarea căilor de satisfacere ale acestor nevoi. De
asemenea, se va avea în vedere setul de interse şi aspiraţii ale copilului care îi motivează orientarea selectivă şi
durabilă spre anumite activităţi şi setul de atitudini care se manifestă în contextul relaţiilor speciale.
Dacă privim problema din perspectiva psihologiei de grup, trebuie să urmărim stadiul intercunoaşterii şi
aprecierii interpersonale dintre membrii grupului de elevi, stadiul coeziunii socio-afective care influenţează
dinamica grupului , stadiul conştiinţei de sine a grupului ca rezultat al maturizării relaţiilor şi interiorizării
setului de reguli şi norme existente în viaţa şi activitatea grupului.
În viaţa grupurilor sociale şi şcolare există şi momente de disfuncţionalitate care pot fi prevenite sau
înlăturate prin intervenţii focalizate pe:
• Schimbarea unor atitudini sau opinii necorespunzătoare;
• Sensibilizarea membrilor grupului faţă de anumite probleme;
• Satisfacerea unor cerinţe ale grupului sau exprimarea unor păreri cu privire la reorganizarea
grupului.
Educaţia atentă a acestor copii asigură o dezvoltare mai rapidă decât s-a considerat a fi posibil iniţial,
educaţia primită acasă şi la şcoală/ grădiniţă are un rol hotărâtor în dezvoltarea şi socializarea acestor copii.
Putem să socializăm copiii cu dizabilităţi, indiferent dacă ştim cauza dificultăţilor sale. Cel mai important lucru
este ajutorul timpuriu dat copilului (în familie, grădiniţă, şcoală).
Atitudinea pozitivă zilnică a adultului faţă de copilul cu dizabilităţi îl poate ajuta efectiv în dezvoltarea
capacităţilor de comunicare. Copilul va comunica mai uşor dacă doreşte să o facă, dacă doreşte să exprime
lucrurile pe care le trăieşte. Folosind eficient capacităţile noastre de comunicare, vom putea stimula modul de
comunicare al copilului.
Este foarte important ca un copil cu dizabilităţi să fie ajutat să devină cât mai independent posibil în
toate acţiunile pe care le întreprinde.
Însă, orice demers în abordarea strategiilor de implementare a învăţământului integrativ, sistemul de
învăţământ actual trebuie să pornească atât de la analiză la nivelul macro-social, cât şi de la analiza la nivelul
micro-social a acestei problematici.
Analiza micro-socială are în vedere :
• Disponibilitatea şi interesul cadrelor didactice de a susţine învăţământul integrat prin activităţile
desfăşurate cu colectivul claselor pe care le au în primire;
• Acceptul părinţilor care au copii în clasele unde se practică integrarea- acest fapt evită posibile
stări de tensiune sau conflict care se pot ivi pe parcurs;
• Actuala structură numerică a claselor din învăţământul de masă permite integrarea ?

1375
 • Poate cadrul didactic să facă faţă unei abordări diferenţiate a categoriilor de copii din clasă?

Însă, orice educator care-şi centrează activitatea pe copil, nu trebuie să uite că:
• Fiecare copil este important pentru societate.
• Fiecare copil are nevoi speciale.
• Fiecare copil ae particularităţi specifice.
• Fiecare copil este unic.
• Cu toate că sunt diferiţi, toţi copiii sunt egali în drepturi.

1376
 CLASA PREGĂTITOARE – GRANIȚA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ
Colaborarea grădiniță - școală! Relația educatoare – învățător – profesor!

Prof. înv. prim Nicoleta Bogoș

Școala Gimnazială ,,Bogdan Vodă“
Câmpulung Moldovenesc
Suceava

Sistemul românesc de învățământ, în contextul legislativ al ultimilor ani, aduce schimbări

majore și controversate în școlarizarea elevilor, integrarea acestora într-un nou sistem educațional și
adaptarea cadrelor didactice la noile cerințe educaționale. Sistemul de învățământ, ca produs al
dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerințele și posibilitățile oferite de societate, tinzând să se
afirme, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerințelor dezvoltării sociale și
alinierii la cerințele europene, concordante cu educația și dezvoltarea permanentă și durabilă, sistemele
de învățământ se modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a conținutului, a
formelor de organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții
educative și beneficiari ai educației.
Clasa pregătitoare este cea care deschide, începând cu ultimii trei ani, ciclul primar al
școlarizării. Gândită, așa cum reiese din însăși denumirea sa, ca o etapă de pregătire a elevilor cu
cerințele, în primul rând, ale clasei I, clasa pregătitoare poate fi privită ca un mixt între grupa
pregătitoare de la grădiniță și școală.
În acest context, învățătorii au datoria de a-și adapta metodele, strategiile și inițiativele
educaționale astfel încât să corespundă nivelului de vârstă al micilor școlari, cerințelor programei
specifice clasei pregătitoare și integrării optime a copiilor în noul sistem educațional. Desigur că
formarea competențelor specifice trebuie să se realizeze pornind de la respectarea particularităților de
vârstă ale copiilor de 6 ani. Întrucât învățarea are la bază jocul și nenumărate activități specifice
grădiniței, o bună și eficientă colaborare între educatoare și învățători facilitează un debut favorabil al
școlarilor.
Este bine cunoscut că una din sarcinile importante ale grădiniței este pregătirea copilului
pentru școală, pregătire ce se realiza, preponderent, în ultimul an de grădiniță numit grupa pregătitoare.
Cum acesta a fost transferat la școală, îmbrăcând forma clasei pregătitoare, învățământul preșcolar
rămâne cu sarcina de a realiza educația preșcolară având ca funcție majoră formarea și dezvoltarea
personalității copilului, în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilitățile și dotările sale, în
interesul și/sau al comunității sociale.
Complexitatea actului educațional scoate la iveală fisurile relației grădiniță-școală,
educatoare-învățător. Deciziile, acțiunile acestora, rezultatele educației nu mai pot fi realizate decât
într-o strânsă colaborare de opțiuni și acte educaționale între grădiniță și școală. Astfel, un viabil

1377
parteneriat presupune comunicarea eficientă a dascălilor astfel încât schimbul de informații să fie
reciproc și benefic. Educatorii trebuie să cunoască granița dintre grădiniță și școală și să respecte
cerințele educaționale ale preșcolarilor, fără a face dovada unui zel nejustificat și a supraîncărca
activitatea copiilor. De asemenea, ultimul an de grădiniță trebuie să vizeze pregătirea pentru școală în
așa fel încât trecerea copiilor în noul sistem educațional să reprezinte o curiozitate și o implicare
dorită. În aceeași măsură, învățătorii au datoria de a ține seama de traseele educaționale oferite de
educatori, de carențele sau caracteristicile specifice fiecărui elev, de cerințele programelor pentru a
stabili un punct de plecare corect și eficient în instruirea elevilor.
Forma cea mai eficientă de colaborare îl constituie parteneriatul educațional. Acesta
presupune asumarea și respectarea unor obiective și principii, activități și rezultate așteptate de către
toți partenerii implicați. Parteneriatul educațional între educator și învățător trebuie să se realizeze
permanent și concomitent cu actul educațional propriu-zis. Acesta se referă la necesitatea ca
proiectarea, decizia, acțiunea și evaluarea în educație să fie realizate prin cooperarea și colaborarea
dintre grădiniță și școală, alte instituții influente și parteneri educaționali. Mai mult, colaborarea dintre
educatori și învățători trebuie să țină seama și să dezvolte concepte ca: opinia educabilului,
participarea la deciziile care-l privesc, implicarea de la cele mai mici vârste în responsabilitatea și
drepturile pe care societatea le identifică și le recunoaște. În acest sens, se impune ca familia să fie
echilibrul necesar între cele două instituții, ca beneficiar indirect al educației și partener indispensabil
în educația viabilă a copiilor.
Activitățile comune, teoretice, practice, lecții demonstrative și cursuri de formare specifice
sunt doar câteva din demersurile pe care acest parteneriat le poate realiza. Întrucât trecerea la
școlarizare presupune contactul atât cu învățătorul cât și cu profesori de specialități diferite, Consiliul
Clasei ar trebui să devină un grup funcțional și eficient și nu numai o birocrație bifată. Profesorii care
predau la ciclul primar sunt cu atât mai mult puși în situația de face față unor mari provocări și lipsa
unei colaborări între educator-învățător, învățător-profesor, cu scopul cunoașterii eficiente a școlarilor
și adaptarea demersului educațional eficient, ar însemna o ,,educație oarbă“ și fără finalități optime, în
sprijinul real al dezvoltării optime a școlarilor.
În învățământul românesc actual, relația educator – copil - învățător – copil - profesor are
sensuri noi, bazate pe democrație și flexibilitate în luarea deciziilor. Nu numai copilul învață și se
dezvoltă sub influența acestora, ci și aceștia se formează și se transformă în relația educativă. Numai
un cadru didactic de tip reflexiv, cooperant, creator și dinamic care acceptă schimbarea în raport cu
fiecare generație și cerințele educaționale, va găsi răspunsuri la noile întrebări, soluții la noile
provocări.

1378
 Relatia grădiniță - școală

Nicorici Adriana
G.P.P. Nr.23, Oradea

Realizarea unui învățământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educaționala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiție este valabila și pentru
primele doua trepte ale învățământului : învățământul preșcolar și învățământul primar. Mai precis, legătura
reciprocă și continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa preșcolară și clasa pregătitoare. O asemenea
continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa pregătitoare la particularitățile muncii de
învățare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod
fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil și original. În succesiunea perioadelor
copilul rămâne una și aceeași ființă în curs de metamorfozare. Aptitudinea de școlaritate este o problema a
educației preșcolare instituționalizate, deci a grădiniței. Condiția esențială a atingerii de către toți copiii a
gradului de dezvoltare și adaptare cerut de o eficientă activitate școlară , o reprezintă realizarea unei legături
funcționale de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniței și prima clasă a școlii primare.
Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educație din aceste două
trepte de învățământ: obiective pedagogice ,conținut, forme de organizare a activității, metode ,relația
pedagogica.
Formele de colaborare dintre grădinița si școala se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
prima măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasata la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței si ale
clasei pregătitoare. Este vorba de legătura indisolubilă între prevederile programelor respective .Pentru a fi
însă operațională, corelația dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învățător, cât și de
educatoare. Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa mare trebuie sa cunoască cerințele programei pentru
clasa pregătitoare spre a-i asigura baza care să-i permită preșcolarului însușirea cunoștințelor clasei , iar
învățătorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoască programa grupei mari pentru a ști pe ce elemente se
poate sprijini in procesul de instruire și educare.

O prima condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolară și cea școlară o
constituie analiza psihologică a activității școlare și determinarea acelor capacități intelectuale , afectiv-
voliționale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăți activității școlare, deci trebuie să se
stabilească capacitățile necesare pentru ca preșcolarul să asimileze cunoștințele prevăzute in clasa I.
Cercetările întreprinse în această direcție ne oferă unele date deosebit de utile. N. Okon consideră că
învățarea scrierii si citirii implica formarea unor capacități:

a) vizuale -perceperea semnelor grafice, ceea ce presupune diferențierea semnelor grafice după forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaște și reproduce diverse simboluri;

b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;

c)semantice – stabilirea unei legături intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce înseamnă
însușirea limbajului si formarea conceptelor.

In ceea ce privește dezvoltarea gândirii matematice este necesar însă să fie formată capacitatea de a
traduce in concepte însușirile cantitative ale mulțimilor, de a înțelege relațiile dintre mulțimi (superioritate,
inferioritate, egalitate)de a le pune în corespondența, de a număra și de a efectua operații mentale de adunare
și scădere cu o uniate .
Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a copilului si la cea
afectivă, volițională și socială. În acest sens se dezvoltă interesul de cunoaștere al copilului ca suport al unei
motivații susținute în învățare, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-și regla activitatea în funcție de

1379
cerințele adultului, ale programului școlar , de a desfășura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare
a motricității.

Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educației
preșcolare în relația lor cu cele ale școlii primare și conferă caracter de sistem relației dintre grădiniță și
școală .
Legătura dintre grădiniță si școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor si procedeelor
didactice, în activitatea de învățare , precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățământ în primul rând în lecții. Astfel, este bine știut, că învățătura, dominantă a vârstei școlare este
prezentă în diferite forme și la vârsta preșcolară, că izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare,
cât și ca mijloc de relaxare , de destindere pentru copii.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc
formele de organizare si desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor
activități comune cum ar fi: vizite la școala ,vizita școlarilor în grădinița, serbări comune , plimbări și
programe distractive comune, contribuie la atenuarea distantei dintre grădinița si școala. Vizitele
preșcolarilor în școala trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică
pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.
Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive si negative cunoscând rezultatele la învățătura si purtare a
foștilor »elevi »,iar învățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școala vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții: participare reciprocă a educatoarelor și învățătorilor la
consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice , la « lecții model »,la
sesiuni de comunicări.

1380
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ!
RELAȚIA EDUCATOARE-IVĂȚĂTOR-PROFESOR
NICULESCU ROXANA

Un sistem national de învățământ este eficient dacă este unitar și încurajează continuitatea între treptele
de învățământ, inclusiv între cel preșcolar și primar.

O trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de măsuri ce implică, în primul rând,
stabilirea unui parteneriat permanent grădiniță-școală: discuții, schimburi de opinii, studierea reciprocă a
documentelor oficiale, desfășurarea unor activități comune: jocuri distractive, de mișcare, dramatizări, jocuri
didactice, vizite, activități practice etc.

Denumită şi „vârsta de aur a copilăriei”, vârsta preşcolară se caracterizează prin multiple achiziţii pe plan
intelectual, fizic și comportamental. Odată cu intrarea în grădiniţă, copilul vine în contact cu o multitudine de
necunoscute, el deschide un cufăr al comorilor, pe care, plin de curiozitate, îl cercetează şi şi-l însușește. Sub
îndrumarea atentă a educatoarei, copilul îşi satisface curiozitatea prin joc, prin acţiunea directă cu obiectele. În această
perioadă are loc dezvoltarea puternică a limbajului, se pun bazele operaţiilor gândirii (sinteză, analiză, abstractizare,
generalizare, comparație) prin acţiune nemijlocită cu obiectele se dezvoltă memoria, atenţia, imaginaţia și, în același
timp, copilul, prin faptul că intră într-o colectivitate, își dezvoltă abilități și atitudini care îi vor fi utile mai târziu, la
școală: sentimente de prietenie, respect, atitudinea de cooperare, de apartenență la un grup, spiritul de învingător.
Unul dintre scopurile educației preșcolare, începând mai ales cu nivelul II de vârstă (grupa mare), este
pregătirea copilului pentru cea de-a doua treaptă a sistemului național de învățământ, școala primară. Educatoarea
planifică activități (în principal jocuri) prin care urmărește formarea și dezvoltarea unor abilități, capacități, cunostințe
utile în clasa I (clasa pregătitoare): recunoașterea și scrierea cifrelor, recunoașterea unor sunete, dezvoltarea motrică-
trasarea corectă a unor semne grafice, dezvoltarea atenției, memoriei, limbajului, etc. Un sistem national de
învățământ este eficient dacă este unitar și încurajează continuitatea între treptele de învățământ.
H. Wallon spunea: ”Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă
el constituie un ansamblu indisolubil și original. În succesiunea perioadelor, copilul rămâne una și aceeași
ființă în curs de metamorfozare.”
O trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de măsuri ce implică, în primul
rând, stabilirea unui parteneriat permanent grădiniță-școală. Colaborarea poate lua mai multe forme: colaborarea între
cadrele didactice: discuții, schimburi de opinii, studierea reciprocă a documentelor oficiale, analiza componentelor
educaționale ale acestor două trepte obiective, conținuturi, strategii didactice; desfășurarea unor activități comune
grădiniță-școală: jocuri distractive, de mișcare, dramatizări, jocuri didactice, vizite, activități practice etc.
Spre exemplu, se pot desfășura în parteneriat activități precum:
1. Joc didactic-concurs: ”Descifrează codul”- preșcolarii vor alcătui propoziții despre obiecte, ființe, fenomene și le
vor reprezenta grafic, fără să le pronunțe cu voce tare. Școlarii vor scrie și ei, propria propoziție – prin trasarea de
linii, respectând numărul de cuvinte din cea alcătuită de preșcolari. Vor câștiga cei care ”ghicesc” propozițiile
colegilor;
2. Joc didactic: ”Sunete, litere, cuvinte”: copiii denumesc cuvinte care încep cu un anumit sunet, iar elevii le scriu pe
tablă.
3. Povestea copiilor -”Eu povestesc, tu scrii!”: preșcolarii le vor dicta elevilor propoziții, iar aceștia le vor scrie pe
tablă (în caiete);
4. . Joc didactic:”Probleme distractive”: copiii formează câte 2 mulțimi de elemente, indicând cifra corespunzătoare.
Elevii vor compune o problemă simplă utilizând mulțimile formate de preșcolari;
5. Activitate practică: ”Un dar pentru prieteni” – se poate organiza cu ocazia diferitelor evenimente și sărbători:
începutul și sfârșitul anului școlar, ziua prieteniei, ziua copilului, Crăciun, Paște. Elevii și preșcolarii colaborează
pentru a confecționa felicitări, mărțișoare, obiecte, pe care și le dăruiesc.
6. Joc didactic interdisciplinar: ”Răspunde și scrie”: elevii le citesc celor mici întrebările, preșcolarii răspund, iar
elevii vor scrie pe tablă răspunsurile acestora. Se pot utiliza metode active precum – diagrama Venn, metoda cubului,
metoda exploziei stelare, se vor adresa întrebări din sfera de cunoștințe comune: povești cunoscute, anotimpuri,
elemente din natură (plante, animale, păsări);
7. Activitate interdisciplinară: ”O poveste în culori”- elevii crează o poveste, iar preșcolarii
desenează personajele poveștii, realizând împreună o carte.
8. Vizite la școală – preșcolarii vor observa sala de clasă, cum sunt așezate băncile, conținutul ghiozdanelor,
manualele, penarul, tabla, vor intra în contact cu elevii și învățătoarea și se vor familiariza puțin cu orarul și cu

1381
regulile clasei.
Se pot organiza și vizite ale școlarilor la grădiniță, prilej pentru aceștia de a rememora clipele petrecute aici, de a se
recrea împreună cu cei mici, care vor lua contact cu școala fără a ieși din mediul familiar al grădiniței.
9. Alte activități comune grădiniță-școală pot lua forma spectacolelor, a unor dramatizări și scenete.
10. Excursiile și jocurile de mișcare, activități cu un caracter antrenant și distractiv, contribuie și ele la crearea unei
punți de legătură între grădiniță și școală.
Planificate să se desfășoare în în grupuri eterogene, preșcolari și școlari, aceste activități au rol instuctiv-
educativ, dezvoltă spiritul de echipă și perseverența, încurajează comunicativitatea și reușesc să construiască o
legătură afectivă puternică între copii.

Bibliografie:
Păuna, Adriana Camelia. ”Rolul jocului în asigurarea continuității între activitatea din grădiniță și cea din școală”.
Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2010.
Wallon, Henri. ”Evoluția psihică a copilului”. București, E.D.P. 1975.

1382
 EFICIENTIZAREA ACTULUI EDUCATIONAL PRINTR-O STRANSA LEGATURA
DINTRE EDUCATOARE - INVATATOR

PROF. NICULESCU VASILICA

GRADINITA P.P. ,,FURNICUTA”ARAD

Pentru realizarea unui învăţământ unitar instituțiile școlare trebuie să găsească o punte de legătură în
primul rând cu familia, arătând părinților noi căi spre educație în beneficiul copiilor şi apoi
ar trebui să se respecte continuitatea activităţii educaţionale între grădiniţă şi şcoală, eliminând pragurile.
O educație adevărată, reală se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în grădiniță și în
școală. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului și abia apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârșește sub privirea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
Una din abordările moderne privind instituția școlară este cea a unei instituţii deschise, prietenoase
în care copilul/elevul se simte bine, este atras de activitățile școlare, îi sunt valorificate înclinațiile și
talentele. Modelele educaționale actuale pun în centru copilul și trebuințele sale, nevoile lui de dezvoltare și
în acest scop participă numeroși factori, între care cei cu importanță semnificativă școala, grădinița și
familia. Dar pe lângă colaborarea între cei doi agenți educogeni – familie și instituția educațională, va trebui
o strânsă legătură şi între cele două instituţii de învăţământ – grădiniţă şi şcoală.
H. Wallou sublinia faptul că „este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar”.
Cu fiecare perioadă din viaţa sa, copilul constitue un ansamblu indisolubil şi original. În sccesiunea
perioadelor el rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare. Atitudinea de şcolaritate este o
problemă a educaţiei preşcolare instituţionalizate, deci a grădiniţei.
Condiţia esenţială a atingerii de către toţi copiii a gradului de dezvoltare şi adaptare cerută de o
eficienţă activitate şcolară, o reprezintă realizarea unei legături funcţionale de continuitate între activitatea
din grupa mare şi prima clasă a şcoli primare. Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente
ale procesului de educaţie din cele doua trepte ale învăţământului : obiectivele pedagogice, conţinut, forme
de organizare a activităţilor, metode şi relaţia pedagogică.
Grădiniţa constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul ştiinţific al
procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind, “statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales specificul învăţării
- un act complex care angajează dintr-o întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-
fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Totodata printre aspectele continuităţii grădiniţei cu şcoala se dovedesc a fi şi formele de organizare şi
desfăşurare a activităţilor. De aceea, la inceputul anului şcolar se realizează intâlniri intre educatoare şi
invăţători in vederea intocmirii unor parteneriate educaţionale între grădiniţă – şcoală, în care sunt
programate anumite acţiuni şi activităţi comune ,la care participă preşcolarii şi şcolarii, indrumaţi de cadrele
didactice. Aceste activităţi comune pot fi : vizite ale preşcolarilor la şcoală, vizite ale şcolarilor la grădiniţă,
activităţă demonstrative, lecţii model, sesiuni de comunicări, acţiuni comune de realizare a unor lucrări,
acţiuni de voluntariat, serbări comune, plimbări sau programe distractive comune, etc. Vizitele preşcolarilor
la şcoală trebuie să fie organizate pentru a produce o impresie plăcută şi puternică, pentru a stimula dorinţa
copiilor de a deveni şcolari.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,

1383
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit. Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa pregătitoare, susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,
copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se
numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,
echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Menţionez faptul că în activitatea pe care o desfăşor la Gradinita p.p.Furnicuţa Arad, în fiecare an
întocmesc parteneriate educaţionale cu şcolile din cartierul Aurel Vlaicu, respectiv cu Şcoala Gimnazială”
Avram Iancu’, Scoala Gimnaziala “Aurel Vlaicu” şi Şcoala Generală “Ilarion Felea “şi păstrez o colaborare
foarte stânsă cu învăţătorii acestor scoli, organizând şi desfăşurând activităti şi actiuni deosebite.
Relaţiile de colaborare cu scolile, le întreţin nu numai cu preşcolarii grupelor mari şi şcolari, ci
incepând înca de la grupa mica. Astfel organiz împreună cu invăţătoarele activităţi de voluntariat, in care
învăţăm să fim mai buni şi să dăruim celor care au mai puţin, in cadrul parteneriatelor SNAC, actiuni
comune, concursuri, programe distractive în cadrul parteneriatelor educaţionale ca de exemplu ;” Copacul
Prieteniei”,” Să cunoaştem împreună din tainele poveştilor”, sau “Prieteni mari şi mici”, “Cei mai buni
prieteni”etc. Prin activităţile organizate şi desfăşurate cu ocazia Sfintelor sarbatori sau de “Ziua României
”,”1 Martie” sau” 1 Iunie”, copiii socializează cu şcolarii şi uşor descoperă şi din tainele vieţii de şcolar.
Totodată aceste forme de întâlniri între preşcolari şi şcolari conduc la atenuarea distanţei dintre
grădiniţă şi şcoală şi pe lăngă pregătirea intelectual cognitivă a copilului se dezvoltă şi latura afectivă,
volaţională şi socială.
Colaborând cu şcoala orice educatoare va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca
instructiv- educativă sub aspectele ei pozitive şi negative, cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtare ale
foştilor “elevi”, iar învăţătorul va căuta mereu să nu piardă pe parcurs din cunoştinţele însuşite de copii la
grădiniţă .

1384
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

NINU VIORICA

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o importanță
deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare funcțională în
procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor educaționale prin
colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este
necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă,
afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind una
dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile și în
special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de
calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea și
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează
grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin
intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la
nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel
al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi
sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare
dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal).
Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării
atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic
care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea
metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de
organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă
a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a
satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca
activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității
grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a
activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la
școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate
pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin
stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele
mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu

1385
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

1386
 Relatia gradinita-scoala

Elena Nisulescu

Problema psihopedagogică a copilului aflat în trecere de la grădiniţă la şcoala este una de o reală
importanţă şi cu profunde semnificaţii asupra evoluţiei educaţionale pe termen mediu şi lung. La vârsta de 6 ani
copilul se află într-o perioadă de tranziţie pe multiple planuri: cognitiv, afectiv, social.
Formarea şi dezvoltarea competentelor specifice domeniului cognitiv pentru vârsta de 6-7 ani, este un
proces complex ce presupune organizarea de către profesor a unor situaţii de predare, învăţare şi evaluare
sistematice în strânsă interdependență cu particularităţile de vârstă şi individuale ale elevului.
Până la vârsta şcolarităţii mici întâlnim o adevărată explozie a procesului imaginativ, explozie întreţinută
în special în cadrul jocului. În timpul jocului are loc îmbinarea dintre imaginaţia creatoare şi cea reproductiva.
Imaginaţia este stimulată de joc, de activităţile obligatorii şi liber creative, de îndrumarea părinţilor şi a
învăţătoarei.
Copilul mic este atras de basme şi povesti, poate reda pe fragmente sau integral conţinutul acestor texte,
pot face aprecieri cu privire la comportamentul unor personaje. Înţeleg poezia şi pot să o retină foarte ușor,
trăiesc sentimental mesajul.
Trecerea de la grădiniţă la şcoala este trăită într-un mod dramatic de către acesta. Acomodarea în bancă, să
răspundă când este întrebat, să se supună autorităţii, să respecte regulile specifice mediului şcolar. Relaţia cu
profesorul este diferită decât cea cu părintele. Introducerea clasei pregătitoare are ca rol tocmai pregătirea
acestuia pentru schimbările ce le presupune mediul şcolar. Strategiile adoptate pentru educaţia copiilor de 6-7
ani promovează o educaţie individualizată, cu accentuate valențe formative, în funcţie de ritmul propriu de
dezvoltare al fiecărui copil, de cerinţe, de capacităţi şi de nevoile sale, în parteneriat cu familia, şcoala şi alte
instituţii sociale. Curiozitatea este nevoia de a şti, dorinţa de a cunoaşte în amănunt ceva nou său
Clasa pregătitoare are un rol important în formarea şi dezvoltarea limbajului deoarece asigură condiţiile
necesare pentru ca fiecare copil să abordeze învăţarea cu şanse sporite. O prima conditie pentru rezolvarea
raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o constituie analiza psihologica activitatii
scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se
adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul
sa asimileze cunostintele prevazute in clasa pregatitoare:

a).vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor ,deci
posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;

b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ; )semantice – stabilirea unei legaturi intre
simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna insusirea limbajului si formarea conceptelor

Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de invatamant
in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este prezenta in diferite
forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface interesul,curiozitatea copiluli pentru
cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare.

Colaborarea intre gradinita si scoala se realizeaza prin:

o schimburi de experienta dintre educatoare si invatatoare

o Lectii deschise, teme dezbatute care se refera la succesiunea si continuitatea pregatirii copiilor
o Vizite la scoala cu grupa mare
o Serbari comune

1387
o Urmarirea de catre educatoarea de la grupa mare a rezultatelor obtinute de catre copii in clasa I
constituie un mod de autoanalizaa propriei munci.
o Integrarea prescolarilor in specificul activitatii scolare
o Sedinte comune
o Cursuri de perfectionare

1388
 “Colaborarea grădiniţă –scoală!

Relaţia educatoare-invătător-profesor ”

Prof. Niţă Angela-Iuliana

Şcoala Gimnazială nr 1 Băleni,

Comuna Băleni,Judeţul Galaţi

Raportul dintre grădiniţă şi şcoală trebuie să fie un raport de continuitate ce vizează: planificarea,
organizarea, obiectivele, conţinutul, metodele, mijloacele, relaţia cadrul didactic-copil. Din păcate în
momentul de faţă în cele mai multe cazuri, el este însă discontinuu. Există încă un prag între cele două
instituţii, în cadrul cărora se practică, în bună măsură, o pedagogie diferită. Climatul grădiniţei este mai non-
directiv, bazat pe ponderea evidentă a activităţilor libere, a jocurilor, a relaţiilor cu un plus de afectivitate
între educatoare şi copil. De la acest climat se trece apoi brusc la un climat directiv, bazat pe o disciplină
fermă, care solicită îndeplinirea cu regularitate şi conştiinciozitate a sarcinilor activităţilor de învăţare.

În aceste condiţii rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze“ şi să le asigure
achiziţii educativ-instructive în şcoală, să ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care favorizează
accesul la învăţământul primar fără a se substitui şcolii.

Deşi clasa pregătitoare este o etapa importantă din viata oricarui elev acesta ar trebuie intr-un invăţamant
ideal sa realizeze activiţati impreună cu viitoarea invăţătoare şi elevii mai mare pentru a vedea cum se
desfăşoara acestea inafara grădiniţei.

Există şi un punct de discontinuitate între cele două trepte de învăţământ preşcolar şi primar. O depăşire
mai puţin reuşită a acestui prag poate duce la o dificilă adaptare a unor copii la cerinţele clasei I şi, în ultimă
instanţă la eşecuri şcolare. Atunci apar întrebările: „Ce?“, „Cât?“ şi „Cum?“ trebuie să facă grădiniţa pentru
a ridica întreaga formaţie a copilului la un stadiu superior în dezvoltarea lui fizică, intelectuală şi
comportamentală. „Ce?“, „Cât?“ şi „Cum?“ trebuie să facă şcoala primară pentru a prelua şi dezvolta în
continuare, cu maximum de exigenţă, achiziţiile cu care vine copilul din grădiniţă?

Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este
prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare,
cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu
sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens,
experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în
grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală.
Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și
puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu
învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea
ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei
zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.

1389
 Cooperarea profesor- învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Săptămana “Să ştii mai multe, să fii mai bun” este o perioada ideala in care elevii grădinitei pot fi
implicati in activităti impreună cu elevii şcolii primare şi gimnaziale.

1390
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ!

RELAȚIA EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR

Școala Primară Nr. 1, Budureasa-Grui

Prof. în Înv. Primar – Niță Cristina

În ultimele decenii putem constata o creștere constantă a anilor de studiu din viața unui adult datorită
complexității vieții, a tehnologiilor folosite și a volumului de informație care urcă exponențial. Paralel cu
toate acestea se observă, în general, și modificarea statutului femeii în viața de familie, din casnică în femeie
angajată, lucru ce se reflectă în timpul tot mai puțin alocat educației copilului în perioada de după concediul
de maternitate. Dacă înainte, mama se ocupa preponderent de educația copilului, în ultimele decenii, ambii
părinții se găsesc prinși în statutul de persoane cu contract de muncă, principala responsabilitate în formarea
educațională a copilului câzând pe umerii grădiniței și școlii.
Pornind pe scară temporală, de la mic la mare, copilul face primii pași educaționali în grădiniță, după
care este pregătit în continuare pentru viața socială în școală. Existând o legătură concretă între cele două
manifestări instituționale, și anume copilul, este de la sine înțeles cât de importantă este relația
grădiniță-școală, sau altfel spus relația colegială dintre educatoare-învățător-profesor. Această legătură
între cadrele didactice trebuie să se manifeste prin respect, apreciere și responsabilitate.
Imaginându-l ca pe niște segmente sau puncte, cu un scop final în punctul C, putem spune că drumul
educațional al copilului se desfășoară astfel: la grădiniță copilul este luat de educatoare din punctul 0 și dus
în punctul A, la școala primară este luat de învățător din punctul A și dus în punctul B, iar de la învățământul
primar în sus, copilul este luat de profesor din punctul B și dus în C.
Grafic putem exemplifica astfel:

C
DRUMUL EDUCA

B
ȚIONAL

Primii pași în educația instituționalizată copilul îi face în grădiniță. Grădinița reprezintă un mediu
creativ și interesant ce dezvoltă primele aptitudini necesare pentru școală.
Sintetizate, rolurile educatoarei pentru copil sunt următoarele: formează copilul pentru școală, prin
cunoștințele însușite; învață copilul să socializeze, obișnuindu-l cu ceilalți copii; învață copilul să comunice
și îi dezvoltă limbajul și vorbirea; învață copilul normele de politețe și morală; contribuie la dezvoltarea
intelectuală; dezvoltă abilitățile motorii ale copilului; contribuie la dezvoltarea personală a acestuia.
Pe lângă faptul că are o dezvoltare multidisciplinară, rolurile învățătorului în educarea școlarului mic
se traduc prin următoarele: să creeze o atmosferă de cooperare; să sprijine elevii în inițierea acțiunilor, în
analiza acestora, să le accepte punctele de vedere; să le dirijeze activitatea; să depisteze golurile din
cunoștințele elevilor și să le corecteze cu ajutorul lor; să colaboreze cu elevii pentru a le alege conținuturi,
pentru a formula probleme, pentru a alege strategii de lucru; să găsească, să elaboreze și să aplice metode
didactice pentru elev, prin elev și împreună cu elevul.

1391
 Deși apararent profesorul are o specializare mono sau oligo-disciplinară, rolurile lui în procesul de
învățare sunt diverse și anume: orientează și stimulează curiozitatea naturală și interesul spontan al elevilor
pentru descoperire, îndrumă și încurajează activitatea de organizare și integrare a datelor culese, a
cunoștințelor reactualizate în vederea aplicării lor la soluționarea problemelor date lăsându-le: libertatea de
examinare a faptului real ori de analiză critică a conținutului unui text; independență în activitate;
operativitate și rapiditate în reacții (cognitive, afective, motrice); deplină responsabilitate pentru ceea ce
întreprind.
În funcție de necesități, de gradul de autonomie sau semiautonomie a învățării, el poate interveni din
când în când, canalizând energiile partenerilor săi.
Deși practic, tratează lucrurile în mod diferit și la un alt nivel, cele 3 tipuri de cadre didactice, ca să fie
eficiente au nevoie de următoarele trăsături comune: dragostea pentru copii, capacitatea de empatie,
delicatețea sufletasca, maiestria si tactul pedagogic, puterea de stăpanire de sine, pasiunea pentru
profesiunea aleasă.

Bibliografie:

- http://www.tribunainvatamantului.ro/personalitatea-si-rolurile-profesorului-modern/
- https://gonceardaniela.wordpress.com/2012/05/26/rolul-invatatorului-in-educarea-copiilor/
- http://www.copilul.ro/copii-3-6-ani/gradinita/Rolul-si-beneficiile-gradinitei-in-viata-copilului-a669.html
- Eficientizarea actului didactic printr-o strânsă colaborare dintre educatoare-învățătoare-părinți; Prof înv. preșc.
Mănișor Daniela

1392
 Simpozion National /Schimb de experienta
″Colaborarea gradinita-scoala! Relatia educatoare-invatator-profesor″

NIŢĂ VERONICA MARIOARA

SCOALA GIMNAZIALA AUREL PEIA EZERIŞ
JUD.CARAŞ-SEVERIN

Până la vârsta de trei ani, copilul este în grija familiei, mediul în care copilul îşi însuşeşte
norme de conduită diferite de la copil la copil, depinzând în parte de originea socială a familiei şi de
aşezarea geografică a acesteia. După trei ani, şi până la şapte ani, copiii se află, sau ar trebui să se
afle sub îndrumarea primei instituţii de educaţie – GRĂDINIŢA, ceea ce presupune trecerea la un
mediu diferit de cel familial şi stradal.
Grădiniţa completează educaţia primită în familie şi asigură formarea şi dezvoltarea fizică,
intelectuală şi morală a copiilor, înlesnind astfel adaptarea la viaţa şcolară. În această primă treaptă
a sistemului de educaţie, se începe prin cunoaşterea copiilor componenţi ai grupei, apropierea de
educatoare, care este cea care-i protejează şi îi primeşte zilnic, îi îndrumă, îi învaţă să se joace, să
comunice între ei, le formează deprinderi de muncă, de ordine, de comportare civilizată şi altele,
apoi treptat se trece la activitatea de învăţare prin diferite categorii de activităţi comune stabilite pe
grupe de vârstă conform orarului.
Fiecare copil este diferit, dar există lucruri esenţiale comune tuturor copiilor; toţi au nevoie
de dragoste, de securitate, de hrană, au nevoie să se simtă protejaţi şi acceptaţi, au nevoie să fie
plăcuţi, să fie călăuziţi sau poate chiar şi un element de control din partea educatoarei. Toţi cresc şi
se dezvoltă după acelaşi model, ceea ce diferă este ritmul personal al fiecăruia.
În învăţământul preprimar, în această lume plină de basm, de joc, de cântec, copilul se
dezvoltă fizic, înregistrează progrese intelectuale, i se înfiripă personalitatea, apar înclinaţii precoce
(artistice), îşi deschide orizontul de cunoaştere spre a da răspuns propriilor sale „De ce – uri”.
Tot aici el îşi formează norme şi deprinderi de cunoştinţe, atât de necesare integrării cu
reuşită în activitatea şcolară, deci se impune cunoaşterea materialului de prelucrat „COPILUL”.
Pe durata anilor de scoală, marea răspundere este a invătătoarei, care are multe îndatoriri
deloc uşoare: pe de o parte trebuie să cunoască munca de răspundere şi pe de altă parte, funcţia
rezervată „materialului”. Ea trebuie să se cunoască şi să se formeze pe sine însăşi, „trebuie să fie
calmă, modestă”, răbdătoare, să ştie să-şi stăpânească propriile porniri pentru a-şi îndeplini nobila
misiune de educare a scolarilor.
Învăţătoarea trebuie să le îndrume paşii spre a cunoaşte cât mai multe şi să nu le tulbure
căutările lor, să ştie când şi cum să le dăruiască bucurii şi cuvinte bune. Întotdeauna am considerat
că indiferent de grădiniţă, de grupă, fiecare trebuie să cunoască faptul că succesul activităţii
educative este determinat în cea mai mare parte de natura şi calitatea relaţiilor sale cu copiii grupei
şi caracterul relaţiilor pe care acesta ştie să le formeze şi să le cultive în rândul colectivului de copii.
Nu trebuie să uităm sistemul de relaţii al clasei cu alte colective sau factori educaţionali (familia,
societatea, prietenii, şcoala etc.).
Un loc important în reuşita acţiunilor şi a activităţii mele didactice l-a avut dialogul cu copiii,
schimbul de informaţii şi mesaje, discuţii, cultivarea unui circuit de comunicări: copil – copil, copil
– învăţătoare, învăţătoare – copil.
Am ajutat copiii să treacă peste reţineri, să-şi exprime în mod deschis opiniile personale, să
vorbească despre calităţi şi defecte, despre evenimentele la care participă.
Copiii au dobândit nu numai curajul exprimării unor opinii ci şi respectul pentru părerile
colegilor, pentru adevăr. Pentru învăţătoarea care are clasa pregătitoare, cunoaşterea copilului are

1393
implicaţii deosebite. Copilul vine şcoală să înveţe, renunţând încetul cu încetul la joc. El vede în
învăţătoarea sa persoana care ştie tot şi de la care va învăţa multe lucruri. Când vede că învătătoarea
ţine seama de ştiinţa lui (răspunsurile lui), copilul depune efort pentru a afla lucruri noi chiar înainte
de a i le spune învătătoarea.Pentru aceasta, în predarea tuturor activităţilor instructiv-educative din
grădiniţă, învătătoarea are nevoie să creeze un climat afectiv de lucru şi de stimulare a dorinţei de
cunoaştere a copilului.
În acest sens, pasiunea pentru muncă, m-a determinat să găsesc noi procedee în procesul
instructiv-educativ, pentru a le trezi copiilor interesul pentru scris-citit, pentru învăţătură în general.

1394
 COLABORAREA GRĂDINIŢA-SCOALA

NITESCU IOLANDA ADRIANA

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din
grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin
colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din
primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă
cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se
asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi
,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai
ale,specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale
psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite
anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în
grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă
şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca
fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile
în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură
şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor
şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în
clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul
şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se
află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al
pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se
poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea,ci
şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de
creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net
preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de
supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a
dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o
serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea
copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii,

1395
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a
procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază
a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi
modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul
intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice
structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”,
,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare
între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor
procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice
de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala
primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl
tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în
clasa I a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-
scrisului. Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea
cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea
şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să
răspundă la necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici
o clipă sentimentul că le se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate
pregăti mai bine copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

1396
 Colaborarea gradinita-scoala
Relatia educatoare - invatator-profesor

Nitu Melania

Obiectivul general al proiectului :

Asigurarea continuitatii procesului de instruire si educatie de la gradinita la scoala prin familiarizarea
prescolarilor cu sala de clasa ,cu ambientul,cu invatatoarea in scopul integrarii lor cu succes in viata de scolar.
ARGUMENT
Pregatirea copilului pentru scoala este considerata tot mai mult „fuctia majora” , obiectivul final al
activitatilor instructiv-educative din gradinita.Un rol important in pregatirea copilului pentru scoala revine
atingerii obiectivelor ce vizeaza comportamente psiho-sociale ale personalitatii copiluluicare contribuie la
integrarea si adaptarea copilului la viata scolara.
Acest proiect a luat nastere dintr-o serie de neajunsuri intampinate cum ar fi :relatia sporadica dintre
scoala si gradinita,dezorientarea parintilor in ceea ce priveste cerintele scolii, necunoasterea suficienta a
prevederilor celor doua programe.
Prin activitatile acestui parteneriat am incercat sa dezvaluim copiilor frumusetea vietii de scolar,prin
implicarea in activitati comune placute, sa gasim cele mai eficiente cai pentru a asigura adaptarea prescolarilor
la viata scolara.
Grupul tinta: prescolarii din grupa mare , colarii din clasa a-III a B.
Beneficiari directi si indirecti:
-prescolari
-elevi
-invatatori
-educatoare
-scoala
-gradinita
-parinti
-comunitate.

Obiective specifice proiectului :

1. formarea unor reprezentari corecte despre scoala si activitatea de tip scolar;

2. pregatirea psihologica a copilului si trezirea interesului de a deveni scolar;
3. eficientizarea relatiei gradinita-scoala-familie;
4. consolidarea priceperilor si deprinderilor de exprimare corecta ;
5. formarea unei conduite civilizate;
6. insusirea de noi depprinderi prin activitati comune scolari-prescolari.
Rezultate asteptate:
• schimb de experienta eficient in ceea ce priveste specificul muncii din scoala si gradinita
• stabilirea unor relatii de prietenie intre prescolari si scolari
• formarea de abilitati de comunicare
• promovarea , in comunitate , a unei imagini pozitive a celor doua institutii implicate
• expozitie cu materiale realizate
• postarea pe site-ul gradinitei
• produse ale activitatii comune ale prescolarilor si scolarilor.
Monitorizarea si evaluarea proiectului
Cadrele didactice au realizat un portofoliu care a cuprins fise de evaluare pentru fiecare activitate.
S-a urmarit :

1397
 • desfasurarea activitatilor cuprinse in proiect
• modul in care sunt indeplinite responsabilitatile si in care reactioneaza participantii la proiect
• modul in care sunt folosite resursele umane
• impactul implementarii proiectului asupra grupului tinta si asupra celor doua institutii (anticiparea
schimbarilor produse ca urmare a derularii proiectului ).
Evaluarea va fi :
-curenta (la sfarsitul fiecarei activitatii)
-finala(la sfarsitul proiectului).
Materiale/instrumente de evaluare :
*chestionare *jurnal de reflectii
*portofolii / proiecte *fise de autoevaluare
*produse ale activitatii elevilor *rapoarte de lucru .

Pentru a obisnui copiii să trăiască în relaţie cu cei din jur, să–şi dezvolte stări afective pozitive, să manifeste
prietenie, armonie, ne-am propus să lărgim sfera noastră de prietenie prin încheierea unui parteneriat
educaţional între preşcolari si scolari gradinita noastra si scoala din cartier.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare.
Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim– dezvoltarea
personalităţii copilului.
Realizând diverse activitati cu copiii şi cadrele didactice din unităţile noastre de invatamant am reuşit
să formăm o punte de legătură între copiii ce au fost in gradinita noastra si acum sunt la scoala si copiii din
gradinita in prezent si au fost îndrumaţi să înţeleagă prietenia, normele de convieţuire socială, precum şi
adaptarea comportamentului propriu la cerinţele grupului cu care vin în contact.
Colaborarea dintre grădiniţa şi şcoala devine astfel, o condiţie a realizării dezideratelor idealului educativ.
Educatia actuala se adreseaza,in mod special,intelectului copilului si intr-o masura mult prea
mica sensibilitatii acestuia.Fara sensibilitate stim ca omul nu intelege semnificatia vietii ca intreg.Suntem mult
prea ocupati cu actvitatile mintii si acordam tot mai putin timp elanurilor inimii.Prin educatie copilul trebuie sa
se descopere si sa se creeze pe sine ca fiinta umana capabila sa primeasca si sa daruiasca iubire, idee care a stat
la baza initierii si derularii proiectului”Iubim curcubeul ”
Pentru a realiza obiectivele proiectului am avut in vedere scoaterea copiilor din cadru stramt al clasei si
punerea lor in diferite situatii de viata care sa presupuna relationarea armonioasa cu copii/parintii/comunitatea
de la alte gradinite/scoli si institutii: astfel, ne-am bucurat de prezenta colectivului de elevi in sala noastra de
grupa , prilej cu care ne-au invatat sa confectionam material pentru tema sarbatorii de Paste , in anul scolar
2013-2014 , iar anul acesta scolar 2014-2015 am vizitat noi prescolarii clasa de elevi care ne-au invatat despre
Mihai Eminescu .

1398
 Colaborarea grădiniţă-şcoală
Profesor Niţu Mirela

Şcoala Gimnazială Puieşti

,,Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă voi
reuşi sau voi eşua în viaţă! Dă-mi, te rog, acele lucruri care mă vor îndrepta spre fericire! Educă-mă , te rog,
ca să pot fi o binecuvântare pentru lume!” ( Child’s Appels-Mamie Gepe Cole)
Succesul educaţional se bazează pe adaptarea demersului educaţional la nevoile fiecărui individ. Ideea
centrală a demersului educaţional se referă la faptul că fiecare copil este unic, iar unicitatea lui este punctul
de plecare în toate deciziile luate cu scopul primordial de a-l ajuta să se dezvolte pe deplin.
Copilul este un mic univers care reflectă şi se reflectă în lumea înconjurătoare. Perioada primilor şapte
ani din viaţa lui este perioada receptivităţii, sensibilităţii şi a finalităţii psihice dintre cele mai pronunţate
care lasă urme adânci asupra personalităţii în devenire.
Perioada preşcolarităţii este considerată ca o etapă de o imensă şi vie curiozitate, este perioada de ce-
urilor, când copilul doreşte să ştie totul despre tot.
În organizarea şi desfăşurarea tuturor formelor de activitate cu copiii se va ţine seama de
particularităţile psihice ale acestora, iar eficienţa activităţilor este condiţionată de priceperea cu care se
lucrează, de tactul şi maiestria pedagogică. Întreaga acţiune pedagogică din grădiniţă este un tot unitar care
pregăteşte copilul pentru şcoală şi pentru viaţă. ,,Primul scop al oricărui act de învăţare…constă în viitoarea
utilitate a rezultatelor obţinute. Învăţarea nu trebuie doar să ne conducă undeva , ea trebuie să ne permită să
continuăm mai uşor în etapa următoare”spune J. S. Bruner
La şase ani, copilul se află într-o perioadă de tranziţie: este punct terminus pentru educaţia timpurie şi
moment de pornire spre noi niveluri de dezvoltare a proceselor şi mecanismelor psihice. Grădiniţa, primul
cadru instituţionalizat, constituie mediul educativ în care copilul , în mod organizat şi sistematic, este
pregătit să răspundă urgenţelor impuse de şcoală, ca instituţie pentru care îl pregătim.
Grădiniţa este locul unde copilul învaţă nu numai să privească, dar şi sa vadă, nu numai să perceapă,
dar să şi înţeleagă, să gândească. Grădiniţa este locul unde învaţă să acţioneze , nu numai să fie acţionat,
unde învaţă să creeze, iar nu sa copieze automat explicaţiile şi demonstraţiile educatorului, unde copilului i
se propun şi nu i se impun diverse activităţi.
Pregătirea preşcolarilor pentru şcoală se realizează prin metode şi forme specifice acestei etape şi nu
preluate din domeniul şcolii primare, implicând responsabilitate, pasiune şi competenţă din partea
educatoarei, dublată de cunoaşterea şi tratarea diferenţiată a copiilor.
Colaborarea şi continuitatea între treptele de învăţământ trebuie private ca o armonizare a obiectivelor,
resurselor, conţinuturilor, formelor şi mijloacelor de organizare , cât şi a strategiilor didactice organizate.
Educatorii, învăţătorii, profesorii, deopotrivă trebuie să cunoască finalităţile educative ale ciclurilor de
învăţământ, dar nu e mai puţin important ca ei să cunoască îndeaproape copilul, fiinţa activă , entitate cu
particularităţi riguros individualizate, să înveţe să-l observe , să-i asculte dorinţele, să-i acorde sprijin,
dându-i în acelaşi timp încredere în forţele proprii, încurajându-i tendinţa de independenţă şi autonomie în
acţiune, să cultive aspiraţia , motivaţia, interesul pentru învăţătura şi pentru orice fel de activitate.
Activitatea dominant în grădiniţă este jocul, pentru că totul se realizează mai uşor prin joc. Activităţile
de joc din grădiniţă reprezintă ,,ferestre” larg deschise spre activitatea de învăţare din şcoală. Odată cu
intrarea copilului în şcoală, jocul se menţine ca activitate ce asigură un echilibru, o continuitate firească
între nivelul preşcolar şi cel primar, o adaptare treptată la activitatea şcolară.

1399
 Introducerea clasei pregătitoare a fost gândită pentru copilul de şase ani ca un univers al poveştilor , al
învăţării prin joc, nu un spaţiu rigid al cunoaşterii, al constrângerii. Prin clasa pregătitoare, copiii vor avea o
perioadă de tranziţie, vor învăţa jucâdu-se , se vor familiariza cu mediul şcolar, cu anumite lucruri care le
vor uşura ulterior asimilarea de cunoştinţe la diverse discipline.
Sunt importante colaborarea şi dialogul permanent cu viitorul învăţător. Desfăşurarea unor activităţi
comune , cum ar fi: vizite ale preşcolarilor la şcoală, vizite ale şcolarilor în grădiniţă, plimbări şi programe
distractive comune, serbări comune, contribuie la atenuarea distanţelor dintre grădiniţă şi şcoală. Vizitele
preşcolarilor la şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie puternică şi plăcută,
pentru a le stimula dorinţa de a deveni şcolari. Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze
obiectiv munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative, cunoscând rezultatele la învăţătură
ale foştilor elevi, iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite în grădiniţă, va şti pe
ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire şi educare.
Putem vorbi şi despre alte forme de colaborare care vor avea ca efect strângerea legăturilor dintre cele
două instituţii: participarea reciprocă la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activităţile comisiilor
metodice, la lecţii demonstrative, la sesiuni şi comunicări.

1400
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ , CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN REALIZAREA
EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

Prof. Înv. Preş. Niţă Daniela Nicoleta

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor şcolare?”.
Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru
şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.

1401
 În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

1402
 Copilul meu merge la școală?
prof. Nuță Angela
Școala Gimnazială Nr. 11 Oradea, jud. Bihor

Debutul școlarității este în mod sigur un eveniment care umple de emoții inimile multor copii și
părinți. Cine poate să uite prima lui zi de școală? Modul în care se face trecerea de la grădiniță la școală este
foarte important deoarece se petrec o serie de modificări majore în viața copilului: de la un program care
includea un timp considerabil alocat pentru joacă și somn, în spații special amenajate și adecvate vârstei
copilului la o disciplină riguroasă și patru ore în care copilul stă în bancă, intercalate de pauze scurte. Pot să
apară momente tensionale, chiar conflictuale, care ţin de criza perioadei de trecere de la preşcolaritate
la şcolaritate.
Cu toate că majoritatea copiilor frecventează grădiniţa, părinţii au un rol foarte important în
pregătirea copiilor cu ceea ce se va întâmpla la şcoală, evitându-se astfel situaţii de anxietate, depresie,
inadaptare.
Începerea şcolii este pentru micii şcolărei un prag peste care trebuie să treacă pentru a ajunge într-o
nouă treaptă a vieţii lor, iar pentru părinţi înseamnă începutul unui drum sinuos, cu multe provocări, emoţii,
în special pentru cei aflaţi “la prima încercare”, fără experienţe anterioare cu copiii mai mari.
Chiar şi meseria de părinte se încarcă de note de specificitate după „spiritul vremii”, după ceea ce o
societate promovează ca modele culturale. Totuşi, sunt dimensiuni ale relaţiilor părinte-copil care rămân în
zona de interes dincolo de timp.
Iată câteva “secrete” care ajută în depăşirea tracului şi nesiguranţei debutului şcolar:
Apropie copilul de şcoală!
Este bine ca înaintea înscrierii la şcoală, să vizitaţi împreună cu copilul mai multe instituţii şcolare
sau măcar pe cea care aţi ales-o, să faceţi cunoştinţă cu doamna învăţătoare (dacă este posibil). Explică-i
avantajele şcolii alese, povesteşte-i aspectele frumoase, plăcute ale vieţii de şcolar, oferă-i informaţii despre
ceea ce va urma, astfel încât să perceapă acest pas ca pe o bucurie. Sub nicio formă NU folosi împotriva lui
şcoala pentru a-l speria, pentru a-l constrânge să te asculte (“Lasă că o să vezi tu la şcoală!” “Gata cu
joaca!” )
Participă activ în viaţa şcolii!
Participă la toate întâlnirile propuse de profesorii copilului tău, încearcă să obţii cât mai multe detalii
despre evoluţia sa la şcoală. La şedinţele cu părinţii, la orele de consiliere a părinţilor, poţi veni cu
propuneri, idei, iniţiative care să contribuie la bunul mers al şcolii.
Chiar dacă pe parcursul anului şcolar pot apărea mici contradicţii între familie şi cadrele didactice,
evită discutarea lor în faţa copilului. Micul şcolar trebuie să simtă că învăţătorul ţine locul părintelui la
şcoală, trebuie să aibă încredere în el, să apeleze la el în orice moment.
Organizează timpul!
Spre deosebire de grădiniţă, programul zilnic al şcolarului mic este mult mai stabilizat şi trebuie
respectat pentru ca activitatea şcolară să se desfăşoare optim.
Cu cel puţin două săptămâni înainte de a începe şcoala, trebuie stabilite şi respectate orele de trezire
şi de culcare, deoarece şcolarul mic are nevoie de 10-11 ore de somn noaptea. Insuficienţa somnului
generează oboseală, scăderea atenţiei şi a performanţelor gândirii.
Timpul petrecut la şcoală este mai bine organizat şi plin cu activităţi care se deosebesc din ce în ce
mai mult de cele de la grădiniţă. După întoarcerea acasă copilul trebuie să realizeze o perioadă de învăţare
independentă care poate fi asistată de părinţi, dar nu poate fi substituită de aceştia.
Evită suprasolicitarea! Copilul nu trebuie implicat în prea multe activităţi (pian, balet, fotbal, şah,
limbi străine etc.), deoarece nu vor face decât să-l obosească, să-l sufoce. Jocul trebuie să rămână în
programul zilnic al şcolarului mic, dar momentul şi durata lui depind de solicitările şcolare.
Aminteşte-ţi că iubirea, comunicarea şi disciplina merg mână în mână!
„Fiecare copil are un rezervor pentru iubire, un loc ce este puterea sa şi de unde se poate alimenta în
zilele dificile ale copilăriei sau adolescenţei. Aşa cum maşinile merg cu o rezervă de carburant, aşa şi copiii

1403
noştri se alimentează din rezervorul emoţional." 1 De aceea, acest rezervor trebuie să fie în permanenţă plin
cu iubire necondiţionată, acel gen de iubire care îi va face pe copii să crească şi să funcţioneze cum trebuie
pentru a-şi atinge întregul potenţial.
BIBLIOGRAFIE:
Chapman,G., Campbell, R. (2001), Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, Editura Curtea Veche,
Bucureşti
Cosmovici, A., Iacob, L., (1998), Psihologie şcolară,Editura Polirom, Iaşi
Cury, A., (2005), Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi, Editura For You, Bucureşti
Verza, E., (1993), Psihologia vârstelor , Editura Hyperion
Zig Ziglar, (2000), Putem creşte copii buni într-o lume negativă!, Editura Curtea Veche, Bucureşti

1 Chapman, G., Campbell, R., (2001),Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, Editura Curtea Veche, Bucureşti, p. 15

1404
NUME: NUTA MIHAELA
SCOALA: SCOALA GIMNAZIALA SELARU

SIMPOZIONUL NATIONAL
“Colaborarea gradinita-scoala! Relatia educatoare-
invatatoare-profesor!”

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major,

continuitatea în întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor «
praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru primele doua trepte ale
învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O
asemenea continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la
particularităţile muncii de învăţare
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin
psihopedagogic. O prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie
la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala este plasata la nivelul
continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective
.Pentru a fi insa operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros
cunoscuta atat de invatator ,cat si de educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza
cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele programei pentru clasa I
spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei
prescolare maripentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire
si educare. O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre
educatia prescolara si cea scolara o constituie analiza psihologica a activitatii
scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-volitionale ce trebuie
formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa
se stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele
prevazute in clasa I.
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de
utile.N.Okon considera ca invatarea scrierii si citirii implica formarea unor
capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor
grafice dupa forma lor ,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse
simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;

1405
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor
ceea ce inseamna insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar sa fie formata
capacitatea de a traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a
intelege relatiile dintre multimi (superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in
corespondenta, de a numara si de a efectua operatii mentale de adunare si scadere
cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva
copilului si la cea afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul
de cunoastere al copilului ca support al unei motivatii sustinute in
invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un
anumit grad de dezvoltare a motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor
specifice educatiei prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera
caracter de sistem relatiei dintre gradinita si scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic,
care actioneaza in sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii
in insasi folosirea metodelor si procedeelor didactice,in activitatea de invatare
,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de invatamant in
primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei
scolare este prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din
necesitatea de a satisface interesul,curiozitatea copilului pentru cunoastere.In clasa
I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc de
relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele
care privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest
sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati comune cum ar fi:vizite la
scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si
scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le
produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni
scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai
obiectiv munca instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand
rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu
piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.

1406
 Parteneriatul grădiniță - școală
– factor important în integrarea școlară

Prof. Oana Pentea

Școala Gimnazială nr. 2 - Timișoara

Într-o societate aflată în permanentă schimbare, reușita școlară cât și cea socială trebuie să se
fundamenteze pe un real parteneriat între școală- grădiniță- familie. Este necesară colaborarea funcțională
între cele trei instituții precum și asigurarea unui continuum educațional prin colaborarea dintre educator și
învățător.
O astfel de continuitate nu face decât să faciliteze adaptarea copiilor la mediul școlar, la particularitățile
activităților de învățare, mult mai complexe și care solicită întreaga sferă a vieţii sale psihice, toate
cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
H. Wallon sublinia acest lucru afirmând că: „este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentare.
Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil și original. În succesiunea perioadelor copilul
rămâne una și aceeași ființă în curs de metamorfozare„.
Grădinița are un rol esențial în formarea aptitudinii de școlaritate, iar în dobândirea acesteia trebuie să se
pornească de la o analiză sistematică a obiectivelor, conținuturilor, formelor de organizare, strategiilor
specifice celor două forme de învățământ.
Pentru integrarea cu maxim de eficiență a copiilor din grădiniță în mediul școlar este necesar, așadar ca
parteneriatul dintre cele două instituții să aibă în vedere cunoașterea prevederilor programelor specifice.
Astfel, educatoarea grupei mari va trebui să cunoască prevederile programei pentru clasa pregătitoare, astfel
încât să asigure însușirea de către preșcolari a unei baze de cunoștințe necesare la începutul acestei clase. De
asemene învățătorul de la clasa pregătitoare este necesar să se familiarizeze cu prevederile programei
specifice grupei mari pentru a cunoaște baza de la care poate porni în formarea micilor școlari.
Prin urmare, colaborarea dintre educator și învăţător trebuie să aibă în vedere stabilirea unor obiective
concrete care să vizeze pregătirea preşcolarului pentru şcoală cu scopul de a le dezvolta vorbirea, de a le
stimula inteligenţa și spiritul de observaţie, independenţa în gândire şi acţiune, creativitatea, de a-i
familiariza cu limbajul matematic, de a-i pregăti scris-citit, de a le dezvolta deprinderile de integrare în
colectivitate, de adaptare la mediul social.
Alături de cunoașterea prevederilor programelor școlare, pentru integrarea cu succes a preșcolarilor într-
o etapă superioară – cea a școlii - sunt foarte importante și alte activități realizate în parteneriat:
- Vizite reciproce – preșcolarii sunt aduși să viziteze școala în vederea familiarizării acestora cu noul
mediu de activitate, respectiv școlarii vizitează grădinița pentru a le împărtăși celor mai micuți din
experiența lor de elevi ai ciclului primar;
- Realizarea unor activități specifice în parteneriat: serbări școlare, concursuri, excursii, proiecte
tematice;
- Organizarea unor activități metodice în parteneriat grădiniță-școală;
- Invitarea părinților celor mici la observarea unor activități specifice mediului școlar.
Prin stabilirea unor astfel de contacte copiii se vor familiariza cu mediul școlar care nu li se va mai
părea ca fiind atât de ostil.
Pe de altă parte proiectele tematice au, de asemenea rolul de a-i introduce treptat pe cei mici în universul
școlar într-o manieră atrăgătoare și oarecum familiară.
Un astfel de proiect am realizat împreună cu grupa mijlocie pornind de la necesitatea integrării treptate a
micuților și având drept scop cunoașterea sărbătorilor tradiționale.

TITLUL PROIECTULUI: „SĂRBĂTORI CREŞTINE –iarna şi primăvara” – parteneriat educaţional;

SCOPUL PROIECTULUI: Desfăşurarea unor activităţi în parteneriat pentru a cunoaşte obiceiurile si tradiţiile
creştine din anotimpurile iarna (Sf. Nicolae, Crăciun şi Anul Nou) şi primăvara (Paşti);
OBIECTIVELE PROIECTULUI:
 organizarea unor întâlniri între elevi si preşcolarii grădiniţei;
 dezvoltarea dragostei pentru frumos;
 dezvoltarea şi stimularea expresivităţii şi creativităţii copiilor;
 descoperirea şi dezvoltarea aptitudinilor artistico-plastice;
 conştientizarea şi valorizarea sărbătorilor creştine.

1407
GRUPUL ŢINTĂ:
 28 elevi din clasa a III-a B şi 28 elevi din grupa mijlocie A
• cadre didactice;
ECHIPA DE PROIECT :
Prof.înv.primar: Oana PENTEA
Prof.înv.prescolar: Camelia VASILACHE
Prof.înv.prescolar: Daniela HERCHI
BUGETUL PROIECTULUI: autofinanţare, contribuţia părinţilor, eventuale sponsorizări;
RESURSE :
Umane:
*cadre didactice implicate:
*elevii si preşcolarii implicați în program;
*părinţii elevilor;
*reprezentanţi ai comunităţii locale;
Materiale:
 Hârtie colorată, foarfece, lipici, acuarele, pensule, creioane, carioci, materiale refolosibile;
 Imagini cu obiceiuri si tradiţii de iarnă;
 Laptop, videoproiector, imprimantă, aparate foto;
 Premii simbolice pentru copiii participanţi.
Temporale:
 Decembrie 2014, aprilie 2015
LOCUL DESFĂŞURĂRII:
 Şcoala Gimnazială nr. 2, Grădiniţa P.P. 29
METODE ŞI MIJLOACE: activităţi practice, explicaţia,conversaţia, lucrul în echipă, audiţie muzicală;
CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR
Nr. Activitatea Loc de Termen Responsabili
crt. desfăşurare
Ne pregătim de sărbătoare Sala de clasă/ 1 decembrie cadrele didactice
1. Procurarea materialelor necesare. grupă 2014 implicate
Să ne cunoaştem partenerii! Sala de clasă/ 5 decembrie cadrele didactice
2. -întâlniri între elevii şcolilor si gradiniţelor implicate in proiect; grupă 2014 implicate
-prezentarea copiilor;
-realizarea unor felicitări şi ornamente specifice sărbătorilor
creştine de iarna;
Colindăm împreună! Sala de clasă/ 19 decembrie cadrele didactice
3. Realizarea expoziţiei cu lucrările copiilor grupă 2014 implicate
Rilă Iepurilă şi căsuţa lui cea nouă Sala de clasă/ 4 aprilie 2015 cadrele didactice
4. confecţionare de obiecte decorative pentru Paşti grupă implicate
Semnificaţia Sărbătorilor Pascale Sala de clasă/ 8 aprilie cadrele didactice
5. -încondeierea ouălor grupă 2015 implicate
-expoziție
REZULTATE AŞTEPTATE :
 realizarea de obiecte decorative specifice sărbătorilor de iarnă, respectiv de primăvară;
 cunoaşterea semnificaţiei religioase a sărbătorilor;
 manifestarea iniţiativei personale şi dezvoltarea încrederii în forţele proprii, prin propuneri, acţiuni şi
comportamente;
 dezvoltarea spiritului de echipă, a cooperării, pe baza încrederii şi a respectului reciproc faţă de toţi
colegii.
IMPLEMENTAREA PROIECTULUI:
Într-o primă etapă s-a stabilit o întâlnire a participanţilor pentru realizarea calendarului de activităţi.
S-a decis natura informaţiilor necesare a fi cunoscute de ambele părţi - şcoală şi grădiniţă; s-a stabilit termenul la
care vor fi transmise aceste informaţii.
Se vor vizita instituţiile de învăţământ, se vor realiza activităţi care să implice elevii şi preşcolarii.
La sfârşitul proiectului se va realiza o expoziţie cu toate lucrările copiilor.
MONITORIZAREA ŞI EVALUAREA PROIECTULUI
copiii: Se va urmări: numărul activităţilor din cadrul programului în care copiii s-au implicat efectiv; frecvenţa cu
care copiii au participat la activităţile organizate; nivelul noilor deprinderi achiziţionate şi capacitatea copiilor de a le
aplica în contexte variate.
Metode de evaluare: înregistrarea prin fotografii, filme video; analiza lucrărilor realizate de copii (desene, lucrări
practice, picturi, creaţii originale etc.); monitorizarea contribuţiei la realizarea portofoliului a fiecărui copil, care să
oglindească momente din derularea programului.

1408
 Colaborarea grădiniţă – şcoală
OANCEA CRISTINA / MARINESCU COSMINA

Copilul este în permanentă în interacţiune cu factorii sociali ai existenţei sale. În această

interacţiune, el asimilează normele şi valorile societăţii, modelele sociale de comportament,
mijloacele sociale de comunicare umană. Prin aceasta, el este pregătit pentru viaţă socială,
pentru asumarea unor roluri şi responsabilităţi. Acest proces se realizează de-a lungul diferitelor
etape de viaţă, în cadrul unor forme specifice de activitate socială şi în cadrul specific al unor
instituţii sociale: familia, grădiniţă, şcoală, instituţiile culturale, dar şi împreună cu întregul
sistem al mijloacelor moderne de informare şi influenţare.
Termenul de colaborare (parteneriat) presupune realizarea unei alianţe pentru atingerea
unor obiective comune. Pentru că parteneriatul să funcţioneze este nevoie de respect, încredere
reciprocă, consens cu privire la scopurile acţiunii şi strategiilor de atingere ale acestora şi de
asumarea în comun a drepturilor şi responsabilităţilor.
Colaborarea cu şcoală este foarte importantă întrucât în această instituţie va continuă
educaţia copilului. Parteneriatul dintre cele două – şcoală şi grădiniţă – are că scop primordial
identificarea celor mai eficiente căi de adaptare a copiilor la noul mediu educativ.
Grădiniţă trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, noutatea fiind
statutul de elev, relaţia cu cadrul didactic nou şi specificul învăţării.
Pentru a înlesni cu mai multă uşurinţă adaptarea optimă a copilului în şcoală, se doreşte să se
menţină o strânsă legătură între şcoală şi grădiniţă, două instituţii asemănătoare dar şi deosebite
în acelaşi timp. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun
pe care cele două instituţii îl urmăresc – dezvoltarea personalităţii copilului.
Având în vedere că grădiniţa şi şcoala reprezintă două trasee educative succesive, dar
părţi ale unui proces care trebuie să rămână în ansamblu unitar, legătură dintre respectivele
instituţii se cere întărită pentru că trecerea de la una la altă să asigure continuitatea proiectelor şi
finalizarea lor adecvată. Cele mai frecvente oportunităţi de întâlnire dintre cele două medii
educaţionale care să faciliteze integrarea copilului în mediul şcolii ar putea fi:
• Vizitarea unei şcoli în vederea cunoaşterii de către copiii preşcolari a acestei instituţii;
• Vizitarea unei grădiniţe de către şcolari pentru a le împărtăşi copiilor de aici primele lor
experienţe şcolare;

1409
• Organizarea unor şedinţe cu părinţii copiilor în ultimul semestru de activitate din
grădiniţă la care sunt invitaţi câţiva dintre viitorii învăţători, ce vor informa părinţii asupra
modului de pregătire al copiilor pentru şcoală;
• Simularea în cadrul grădiniţei a unor activităţi de tip şcolar
• Urmărirea de către educatoare a copiilor deveniţi şcolari pentru sesizarea progreselor în
dezvoltare sau, dimpotrivă, a dificultăţilor;
• Organizarea unor serbări comune;
• Desfăşurarea unor proiecte educative de genul „Săptămâna lecturii“, „Ziua porţilor
deschise“ , „Şcolar pentru o zi“ etc
Pentru asigurarea continuităţii între cele două medii educaţionale, cadrele didactice din
şcoală trebuie să cunoască pregătirea ce se realizează în grădiniţe, iar educatoarele trebuie să se
informeze asupra dinamicii cerinţelor ce se formulează în mediul şcolar
Prin stabilirea primelor contacte cu şcoală şi cu învăţătorii, copiii se vor familiariza din
timp cu instituţia dar şi cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea
neliniştilor şi a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de şcoală.

Bibliografie :
• Neacşu, I- Instruire şi învăţare, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 2011
• Revista EduFor Future – Educaţie şi formare pentru viitor, Nr. 1/2013

1410
 Colaborarea grădiniţă – şcoală
Educatoare: Oancea Cristina
Gradinita Nr. 2 Cornetu, jud. Ilfov

Copilul este în permanentă în interacţiune cu factorii sociali ai existenţei sale. În această

interacţiune, el asimilează normele şi valorile societăţii, modelele sociale de comportament, mijloacele
sociale de comunicare umană. Prin aceasta, el este pregătit pentru viaţă socială, pentru asumarea unor roluri
şi responsabilităţi. Acest proces se realizează de-a lungul diferitelor etape de viaţă, în cadrul unor forme
specifice de activitate socială şi în cadrul specific al unor instituţii sociale: familia, grădiniţă, şcoală,
instituţiile culturale, dar şi împreună cu întregul sistem al mijloacelor moderne de informare şi influenţare.
Termenul de colaborare (parteneriat) presupune realizarea unei alianţe pentru atingerea unor
obiective comune. Pentru că parteneriatul să funcţioneze este nevoie de respect, încredere reciprocă,
consens cu privire la scopurile acţiunii şi strategiilor de atingere ale acestora şi de asumarea în comun a
drepturilor şi responsabilităţilor.
Colaborarea cu şcoală este foarte importantă întrucât în această instituţie va continuă educaţia
copilului. Parteneriatul dintre cele două – şcoală şi grădiniţă – are că scop primordial identificarea celor mai
eficiente căi de adaptare a copiilor la noul mediu educativ.
Grădiniţă trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, noutatea fiind statutul de elev,
relaţia cu cadrul didactic nou şi specificul învăţării.
Pentru a înlesni cu mai multă uşurinţă adaptarea optimă a copilului în şcoală, se doreşte să se menţină o
strânsă legătură între şcoală şi grădiniţă, două instituţii asemănătoare dar şi deosebite în acelaşi timp.
Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care cele două instituţii îl
urmăresc – dezvoltarea personalităţii copilului.
Având în vedere că grădiniţa şi şcoala reprezintă două trasee educative succesive, dar părţi ale unui
proces care trebuie să rămână în ansamblu unitar, legătură dintre respectivele instituţii se cere întărită pentru
că trecerea de la una la altă să asigure continuitatea proiectelor şi finalizarea lor adecvată. Cele mai
frecvente oportunităţi de întâlnire dintre cele două medii educaţionale care să faciliteze integrarea copilului
în mediul şcolii ar putea fi:
• Vizitarea unei şcoli în vederea cunoaşterii de către copiii preşcolari a acestei instituţii;
• Vizitarea unei grădiniţe de către şcolari pentru a le împărtăşi copiilor de aici primele lor experienţe
şcolare;
• Organizarea unor şedinţe cu părinţii copiilor în ultimul semestru de activitate din grădiniţă la care sunt
invitaţi câţiva dintre viitorii învăţători, ce vor informa părinţii asupra modului de pregătire al copiilor pentru
şcoală;
• Simularea în cadrul grădiniţei a unor activităţi de tip şcolar
• Urmărirea de către educatoare a copiilor deveniţi şcolari pentru sesizarea progreselor în dezvoltare sau,
dimpotrivă, a dificultăţilor;
• Organizarea unor serbări comune;
• Desfăşurarea unor proiecte educative de genul „Săptămâna lecturii“, „Ziua porţilor deschise“ , „Şcolar
pentru o zi“ etc
Pentru asigurarea continuităţii între cele două medii educaţionale, cadrele didactice din şcoală
trebuie să cunoască pregătirea ce se realizează în grădiniţe, iar educatoarele trebuie să se informeze asupra
dinamicii cerinţelor ce se formulează în mediul şcolar
Prin stabilirea primelor contacte cu şcoală şi cu învăţătorii, copiii se vor familiariza din timp cu
instituţia dar şi cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniştilor şi a
stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de şcoală.

Bibliografie :
• Neacşu, I- Instruire şi învăţare, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 2011
• Revista EduFor Future – Educaţie şi formare pentru viitor, Nr. 1/2013

1411
 FORME DE COLABORARE INTRE GRADINITA SI SCOALA

PROF. INV. PRIMAR OANTA AURORA

LICEUL TEORETIC ”HENRI COANDA” CRAIOVA

Colaborarea dintre gradinita si scoala este o latura importanta a pregatirii temeinice a copiilor.
Aceasta colaborare se realizeaza pe baza interesului reciproc al educatoarei de la grupa mare si al
invatatorului care va preda la clasa pregatitoare. Este vorba despre preocupari comune pe catre ei le intretin
in scopul de a ajunge la rezultate cat mai bune in instruirea si educarea copiilor.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala sunt numeroase si variate.
Schimbul de experienta intre educatoare si invatator a fost organizat la nivelul scolii, care a cuprins o
gradinita si scoala. Continutul acestor actiuni a imbracat diferite forme. S-au organizat dezbateri pe teme
variate care au evidentiat preocuparile cadrelor didactice in vederea pregatirii copiilor pentru scoala.
Lectiile demonstrative sustinute de educatoare si invatator au evidentiat urmatoarele aspecte:
-adaptarea copiilor in primele saptamani ale clasei pregatitoare este favorizata si de folosirea unor
procedee distractiv-atractive in cadrul lectiei, dat fiind faptul ca la gradinita, jocul este forma de baza sub
care se predau cunostintele ;
-reusita lectiei depinde in mare masura de utilizarea unui bogat si variat material didactic.
Pentru a-i familiariza din timp pe copiii prescolari cu viata scolara, educatoarea va face cu grupa
mare vizite la scoala si va organiza in colaborare cu invatatorul serbari comune. Vizitele prescolarilor la
scoala trebuie sa fie pregatite pentru a le produce o impresie placuta si puternica. Inainte de toate,
educatoarea ii va pregati pe copii printr-o convorbire despre scoala.
Din discutii a reiesit ca prescolarii care au frecventat cu regularitate gradinita, au trecut usor peste
perioada de acomodare, mobilizandu-si efortul in directia intelegerii si insusirii cunostintelor. Ei au avut un
vocabular mai dezvoltat, isi exprimau cu usurinta gandurile, se pronuntau mai nuantat si mai clar.
In gradinita, in cadrul activitatii de intercomunicare cu copiii din grupa sau cu adultii, copilului i se
ofera posibilitati optime de exprimare libera, acest lucru realizandu-se in orice moment al zilei, de la venirea
lui in gradinita si pana la plecare.
Actionandu-se asupra stimularii activitatii verbale se actioneaza implicit asupra intregii dezvoltari
psiho-fizice a copilului. Cu cat copilul stapaneste mai bine sistemul de comunicare, cu atat este mai usor de
educat. Adaptarea este mai dificila daca prescolarul nu stie sa se exprime si nu intelege prea bine ce i se
spune.
Cerintele stiintifice, mereu crescande ale pedagogiei noi, impun adoptarea unor metodologii
didactice si educative de mare eficienta. Modernizarea mijloacelor si procedeelor de formare a unor
deprinderi de exprimare corecta se impun ca o consecinta a preocuparii gradinitei de imbunatatire calitativa
si cantitativa a muncii de predare in invatamantul prescolar si asigurarea unui nivel optim de pregatire a
copiilor.
Noua generatie trebuie pregatita nu numai pentru a reproduce cultura, ci si pentru producerea noului,
pentru creatie si progres social. Calitatea pregatirii este dependenta de masura in care se insusesc
instrumentele comunicarii verbale si a combinarii acestora in mod creator. Pentru formarea deprinderilor de
exprimare corecta a copiilor, se tine seama de specificul dezvoltarii psihice, intelectuale, afective, de
particularitatile gandirii, atentiei si imaginatiei copiilor, adica de particularitatile psihologice, precum si de
modul in care ei au inteles ceea ce li se cere.
Pregatirea copilului pentru scoala este inclusa in sistemul muncii desfasurate in gradinita. Stimularea
limbajului la copii este favorizata de schimbarea raportului educatoare-copil, potrivit conceptiei didactice
moderne. Noile raporturi trebuie sa asigure atmosfera incurajatoare, permisa incercarilor in creativitatea
verbala, in jocul de cuvinte, in interpretarea pe roluri.
Realizarea cu succes a obiectivelor necesare pregatirii copilului prescolar pentru integrarea in
invatamantul scolar este posibila in conditiile cunoasterii temeinice a fiecarui copil si respectarea
particularitatilor de varsta si individuale, pentru ca asa cum spunea Seneca „Nu pentru scoala invatam, ci
pentru viata”.

1412
 ”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”

Prof. inv. primar

Loredana Nicoleta Obreja
Şcoala Gimnaziala Răcoasa

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au
un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței, ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai interesante, mai atractive şi mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină
o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care, deşi se găsesc pe trepte diferite, trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmăresc
deopotriva şi anume dezvoltarea personalităţii copilului.
Parteneriatul educaţional între şcoala şi grădiniţă este o formă de comunicare, cooperare şi colaborare în
sprijinul copilului la nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi
acţiuni educative între factorii educaţionali.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Cele mai frecvente oportunităţi de întâlnire dintre cele două medii educaţionale, care se cer
valorificate de catre ambii parteneri, privesc:
• Vizitarea unei şcoli în vederea cunoaşterii de către copiii preşcolari a acestei instituţii;
• Vizitarea de către şcolarii din clasa I a unei grădiniţe pentru a le împărtăşi copiilor de aici primele lor
experienţe şcolare;
• Organizarea unor şedinte cu părinţii copiilor în ultimul semestru de activitate din grădiniţă la care sunt
invitaţi câţiva dintre viitorii învăţători, ce vor informa părinţii asupra modului de pregătire al copiilor pentru
şcoală;
• Simularea în cadrul grădiniţei a unor activităţi de tip şcolar cu grupa pregătitoare;
• Urmărirea de către educatoare a copiilor deveniţi şcolari pentru sesizarea progreselor în dezvoltare sau,
dimpotrivă, a dificultăţilor pe care le întâmpină sub efectul noilor solicitări;
• Organizarea unor serbări comune;
• Realizarea unor activităţi metodice şi cercuri pedagogice comune pentru educatoare şi învăţătoare ori de
cate ori se ivesc probleme şi solicitări care interesează ambele instituţii
Vizitele preşcolarilor la şcoală trebuie să fie pregătite pentru a le produce o impresie plăcută şi
puternică. Inainte de toate, educatoarea îi va pregăti pe copii printr-o convorbire despre scoală.

1413
 În concluzie, scopul acestui tip de parteneriat grădiniţă – şcoală este pregătirea psihologică a
copilului pentru activitatea şcolară. Cel mai semnificativ avantaj din această conlucrare este asigurarea
continuităţii şi a caracterului unitar în educaţie şi instruire, fapt ce poate fi argumentat prin diverse aspecte:
- evaluarea aptitudinilor de şcolarizare;
- maturitatea intelectuală şi socială;
- evitarea barierei psihologice şi a blocajelor de natură afectivă;
- adaptarea copilului la activităţile de tip şcolar etc.
Putem astfel spune ca pregătirea pentru şcoală presupune, alături de obţinerea de către copii a unei
stări de disponibilitate pentru activităţi de învăţare de tip şcolar, şi familiarizarea cu caracteristicile şi
implicaţiile statutului şi rolului de elev. Un parteneriat eficient vine să ajute viitorul elev să se adapteze la
noile realităţi şi să reuşească la şcoală.

1414
 “ÎNVÃŢÃM DE LA ŞCOLARI!”-parteneriat educativ între şcoalã şi grãdiniţã

Prof.inv.primar Odică Daniela Adina,Şcoala gimnazială nr.1 Poarta Albă,Constanţa

Prof. inv. primar Farcaş Laura, Şcoala gimnazială nr.1 Poarta Albă,Constanţa
Prof. inv. preşcolar Pîrvu Adriana Nicoleta ,Grădiniţa Poarta Albă,Constanţa

PARTENERI: Şcoala gimnazialănr 1 Poarta Albă

Gradiniţa cu program normal nr.1 Poarta Albă
Comitetele cetăţenesti de părinţi
DURATA PROIECT: 2013-2015
AVIZAT:Director Prof. Mangri Florentina
ARGUMENT

Parteneriatul educaţional este o modalitate practică de comunicare şi de stabilire a unor relaţii

interinstituţionale. Acesta devine tot mai prezent in relaţiile de colaborare ce se stabilesc între unităţile de
învăţământ similare şi între acestea şi diferite segmente ale societăţii. Pornind de la ideea ca preşcolarul
trebuie scos cât mai mult din atmosfera obişnuită a grădiniţei pentru a intra în relaţii cu semenii, pentru o
adaptare mai uşoara cu mediul şcolar mult mai intransigent, am inţtiat proiectul,,Învăţăm de la şcolari”
Şi până acum a existat o comunicare între cele doua instituţii, între educatoare şi învăţători, grupa mare
şi şcolarii mici, dar proiectul îşi propune acţiuni comune cu preşcolarii de grupa mare şi şcolarii de clasa IA
,a IIIa A parteneriat ce se va derula până la finele ciclului primar. Această colaborare va asigura
continuitatea procesului de instruire şi de educare, cât şi adaptarea cu succes a copiilor la activitatea şcolară.

SCOPUL PROIECTULUI: Dezvoltarea interesului preşcolarilor pentru activitatea şcolară în vederea unei
mai bune adaptări la debutul şcolarităţii.

OBIECTIVE

• atragerea efectivă a preşcolarilor si elevilor în organizarea unor activităţi cu caracter extracurricular;

• trezirea interesului în rândul preşcolarilor de a deveni şcolari;
• conştientizarea afectivităţii de grup ca suport al prieteniei;
• identificarea propriilor valori şi a grupului din care face parte;
• stimularea şi promovarea capacităţilor creatoare ale preşcolarilor si elevilor prin expoziţii cu lucrări
plastice, dramatizarea unor poveşti;
• dezvoltarea la şcolari a responsabilităţii, a altruismului,a atitudinilor protectoare şi tolerante faţă de
copiii mai mici ca ei;
• stimularea interesului părinţilor şi copiilor prin implicarea directă şi indirectă în aceste activităţi;

GRUP ŢINTÃ
• beneficiari direcţi : elevii claselor IA si a IIIa A, prescolarii
• beneficiari indirecţi: Şcoala gimnaziala nr.1 Poarta Albă, părinţii copiilor implicati în proiect,
comunitatea şcolară

1415
Calendarul activităţilor

An şcolar 2013-2014

Nr. TEMA ACTIUNII DATA LOCUL PARTICIPANTI

Crt.
1. ,,Să ne cunoaştem” Octombrie grădiniţă Preşcolari; şcolari;
”- întâlnire între şcolari şi preşcolari 2013 cadre didactice; părinţi;

2 ”Darurile lui Moş Crăciun” Decembrie şcoală Preşcolari; şcolari;

-confeţtionarea decoraţiunilor de 2013 cadre didactice; părinţi;
iarnă
3. “Porni Luceafărul….” Ianuarie2014 şcoală Preşcolari,şcolari,cadre
-moment poetic didactice,părinţi
4. ,,Ne jucăm ,ne bucurăm” Februarie grădiniţa Preşcolari; şcolari;
-invatam sa ne jucam 2014 Cadre didactice;părinţi;
5. ,,Mama-primul cuvânt” Martie şcoala Elevi; preşcolari;
-felicitare pentru mama 2014 Cadre didactice
6. ,,Vine iepuraşul” Aprilie şcoala Elevii si preşcolarii;
-învăţăm să colorăm ouă roşii 2014
7. ,,În lumea poveştilor” Mai grădiniţa Elevi; preşcolari;
-citirea/audierea de povesti; 2014 Cadre didactice
-dramatizare; -lucrari plastice;
8. ,,I Iunie-Ziua Copilului” Iunie grădiniţa Preşcolari; şcolari;
-expoziţie cu lucrările 2014 cadre didactice; părinţi;
elevilor/preşcolarilor; bunici;
-desene pe asfalt;

An şcolar 2014-2015

Nr. TEMA ACTIUNII DATA LOCUL PARTICIPANTI

Crt.
şcoala
1. „Cine suntem” nov. 2014

2. „Colinde, colinde...” dec. 2014 grădiniţă

24 ian. 2015 şcoală
3. „Hai să dăm mână cu mână”
grădiniţă
4. „Confecţionăm mărţişoare” martie 2015
şcoală
5. „Vine iepuraşul” aprilie 2015
Parcul
6. „Să ne cunoaştem localitatea” mai 2015 localităţii

7. „1 Iunie – Ziua copilului” 1 Iunie 2015 şcoala

– desene pe asfalt –

1416
 "Colaborarea gradinita-scoala! Relatia educatoare-invatator-profesor!"
OLA MARCELA
G.P.P PRICHINDEL, INTORSURA BUZAULUI
COVASNA
Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, anume
continuitatea activitatii educationale pe tot parcursul scolii. Aceasta condiţie este valabila şi
pentru primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar.
Mai precis, legătura reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi
clasa I. O asemenea continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la
particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând ca " este împotriva
naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un ansamblu
indisolubil şi original." In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs
de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului
de dezvoltare si adaptare necesita o eficienta activitate scolara , reprezinta realizarea unei
legaturi functionale de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa
a scolii primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului
de educatie din aceste doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de
organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin
psihopedagogic. O prima masura de natura psiho-pedagogica menita sa contribuie la
asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala este plasata la nivelul continutului
invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I. Este vorba de
legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programe se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca
cerintele programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului
insusirea cunostintelor clasei I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca
programa grupei prescolare mari pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de
instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea
scolara o constituie analiza psihologica a activitatii scolare si determinarea acelor capacitati
intelectuale ,afectiv-volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati
activitatii scolare,deci trebuie sa se stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa
asimileze cunostintele prevazute in clasa I. Capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa
forma lor ,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce
inseamna insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar sa fie formata capacitatea de
a traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua
operatii mentale de adunare si scadere cu o unitate.
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiv a copilului si
la cea afectiva,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al
copilului ca suport al unei motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face
apt de a-si regla activitatea in functie de cerintele adultului,ale programului scolar ,de a
desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a motricitatii.Realizarea acestor

1417
capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei prescolare in
relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care
actioneaza in sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in folosirea
metodelor si procedeelor didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in
formele de organizare a procesului de invatamant ,in primul rand in lectii. Astfel, este bine
stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este prezenta in diferite forme si la varsta
prescolara,ca izvorand din necesitatea de a satisface interesul,curiozitatea copilului pentru
cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc
de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care
privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca
desfasurarea unor activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita,
serbari comune ,plimbari si programe distractive comune,contribuie la dezvoltarea legaturii
dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a
le produce o impresie placuta si puternica, pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si
purtare a fostilor "copii",iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite
in gradinita.
Prof.inv. prescolar

1418
Centrul de Educatie Incluziva “Christiana” Bocsa
Prof. Olan Mirela Livia
GRADINITA-SCOALA

Invatamantul prescolar ca parte integranta a invatamantului preuniversitar, are scopul

de a oferi copiilor aflati la varsta prescolara conditiile necesare pentru o dezvoltare
normala si deplina. Ea are in vedere asigurarea acelor experiente care sa tina seama de
ritmul propriu al copilului, de nevoile sale si de activitata sa fundamentala –jocul.
Obiectivul fundamental al educatiei prescolare este de a permite fiecarui copil sa-si
urmeze drumul personal de crestere si dezvoltare oferind suport pentru:
- Dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a copilului, in functie de ritmul
propriu si de trebuintele sale, sprijinind formarea autonoma si creativa a acestuia;
- Dezvoltarea capacitatii acestuia de a intra in relatie cu ceilalti copii, cu adultii si
cu mediul pentru a dobandi cunostinte, deprinderi atitudini si conduite noi;
- Descoperirea de catre fiecare copil a propriei identitati si formarea unei imagini
de sine pozitive;
- Sprijinirea copilului de a dobandi cunostinte, capacitati, deprinderi si atitudini
necesare activitatilor viitoare din scoala;
Pregatirea copiilor pentru scoala a fost si este o problema de mare actualitate mai ales in
conditiile intensificarii si acelerarii intregului proces de invatamant, a schimbarilor din
invatamantul prescolar, a Programului de reforma a educatiei timpurii initiat de MECI.
Acest program vizeaza optimizarea si eficientizarea calitatii educatiei la varstele timpurii,
pentru a putea raspunde actualelor exigente sociale, cat si celor de dezvoltare personala.
Dezvoltarea copilului este dependenta de ocaziile pe care i le ofera rutina zilnica, de
interactiunile cu ceilalti, de organizarea mediului si activitatile sau situatiile de invatare
special create.
Gradinita realizeaza sprijinirea viitoarei activitati scolare prin doua forme specifice:
jocul si invatarea, calea cea mai importanta prin care copilul primeste invatatura este –
jocul.
Activitatile de invatare reprezinta un ansamblu de actiuni cu caracter planificat,
sistematic, metodic, organizate si conduse de cadrul didactic, in scopul atingerii
finalitatilor prevazute in curriculum.Desfasurarea acestora necesita cordonarea eforturilor
comune ale celor trei parteneri ai procesului de predare-invatare-evaluare, respectiv:
cadre didactice, parinti si copii dar si a partenerilor educationali din comunitate (scoala,
primarie, biserica, biblioteca, casa de cultura, muzeu)
Cu privire la partenerii de mai sus, legatura gradinita – scoala are un dublu sens, scopul
acesteia fiind continuitatea dezvoltarii copilului si continuitatea muncii educationale.
Realizarea continuitatii gradinita–scoala presupune asigurarea posibilitatii reale de
frecventare a gradinitei, realizarea unei unitati a punctelor de vedere cu privire la
continutul activitatii, a strategiilor didactice, cunoasterea reciproca a programei,
preocupare pentru continutul si formele de pregatire a copiilor din grupa pregatitoare.
Varsta cuprinsa intre 3-6/7 ani reprezinta o perioada caracterizata prin inalte ritmuri de
dezvoltare, in care se pun bazele formarii viitoarei personalitati. Din perspectiva
educabilitatii prescolarul mare 5-6/7 ani, dispune de o capacitate de invatare superioara in
raport cu celelalte subperioade ale prescolaritatii. In desfasurarea activitatii cu acesta

1419
accentul va cadea pe incurajarea initiativei copilului si a luarii deciziilor, pe invatarea
prin experimente si exersari individuale. Activitatile de invatare se desfasoara fie cu
intreaga grupa de copii, fie pe grupuri mici sau individual. Ele pot lua forma unor
activitati pe discipline sau integrate, a activitatilor liber-alese sau a celor de dezvoltare
personala. Dintre mijloacele de realizare amintim: jocul liber, jocul didactic, discutiile
libere, experimentele, constructiile, lecturile dupa imagini sau lectura educatoarei,
povestirea sau povestirile create de copii precum si alte mijloace specifice didacticii, in
functie de nevoile educationale ale copiilor.
Pregatirea pentru scoala a copilului prescolar este sustinuta in plan psihologic de o
motivatie bazata tot mai mult pe interiorizarea intereselor de cunoastere, dar si de o
imaginatie activa favorabila integrarii sociale.
Scoala presupune modificarea intregului regim de viata si de munca a prescolarului iar
intrarea in scoala constituie un moment crucial in viata sa.
Aptitudinea, maturitatea scolara constituie experesia unei faze a dezvoltarii copilului.Ea
marcheaza acel nivel al dezvoltarii (fizice, psihice, al conduitei) la care activitatea
desfsurata in forma sa institutionalizata poate contribi la dezvoltarea in continuare a
personalitatii.Aptitudinea de scolaritate face parte din aptitudinile generale deoarece
reprezinta o imbinare a disponibilitatilor fizice si psihice si constituie o conditie a
integrarii copilului in activitatea scolara si in aceslasi timp, rezultatul formarii in familie
si mai ales in gradinita.Scolarizarea prin gradinita va atenua dificultatile de adaptare a
copilului la regimul scolar.
Maturitatea scolara constituie expresia unei faze a dezvoltarii copilului, ea marcheaza
acel nivel al dezvoltarii fizice, psihice si sociale care face posibia integrarea in scoala.
Maturitatea scolara reflecta gradul de concordanta dintre nivelul sau de dezvoltare si
cerintele specifice clasei I, iar imaturitatea scolara consta in existenta unor discrepante
intre nivelul dezvoltarii biologice, psihologice si al conduitei sociale a copilului.
Personalitatea matura pentru scoala trebuie sa se caracterizeze prin:
- maturitate fizica – rezistenta la efort
- maturitate mintala – capacitate de analiza si planificare, intelegre a normei si
regulii;
- maturitate volitiva – capacitatea de autoreglare, de inhibare a impulsurilor si de
reglare a trebuintelor;
- maturitate sociala - trebuinta de apartenenta la grup, conduita sociala adecvata in
grup;
- maturitate morala – sentimentul datoriei si al responsabilitatii, constiinta sarcinii;
- maturitate pentru munca – aptitudinea de concentrare, atentie si perseverenta,
trebuinta de performanta;
Gradinita are posibilitatea si datoria de a pregati copilul, are rolul de a sistematiza si
integra cunostintele si influentele, de a dezvolta capacitatea si modalitatea de receptare si
comunicare a informatiei, de socializare a copiilor dar si de a depista eventualele
deficiente pentru a preveni un eventual esec in debutul scolaritatii, astfel la intrarea in
scoala copilul trebuie sa posede:
- abilitatea de a lua decizii asupra a ce intentioneaza sa faca si cum va actiona;
- autodisciplina, abilitatea de a identifica scopuri personale si capacitatea de a-si
urmari si completa propriile sarcini;
- abilitatea de a se angaja cu copii si adultii in grupuri de lucru, cooperare;

1420
 - abilitati expresive: a vorbi, a reprezenta grafic experientele, ideile si sentimentele;
- abilitatea de a realiza clasificarea, scrierea in raport cu timpul, spatiul si
cantitatea; rezolvari matematice in diverse situatii;
- deschiderea spre conduitele, opiniile si valorile altora;
- depinderi si abilitati in arta, stiinta si miscare fizica, in care sa-si exprime energia
si talentul;
- spirit avid de cunoastere si simt personal al valorilor;
Integrarea copilului in clasa I marcheaza o cotitura in viata lui si indeplineste dorinta
prescolarului de a deveni scolar, lucru resimtit din plin si de familie. In gradinita
prescolarul interpreteaza rolul de elev, dar odata cu intrarea in scoala el ajunge intr-o
lume reala, organizata dupa reguli specifice.
In momentul intrarii in clasa I, copilul incepe o viata noua concentrata pe invatarea de
tip scolar, invatarea se transforma pe neobservate intr-o ocupatie zilnica a elevului.
Noul curriculum pentru invatamant prescolar precizeaza ca activitatile desfasurate cu
copiii de 3-5 ani vor viza indeosebi socializarea copilului (colaborare, cooperare,
negociere, luarea deciziilor in comun) si obtinerea treptata a autonomiei personale iar
pentru cei de 5-6/7 ani accentul se va deplasa pe pregatirea pentru scoala si pentru viata
sociala a acestuia.
Pregatirea pentru scoala trebuie sa vizeze “factorii unei scolarizari normale” astfel:
1. Dezvoltare fizica adecvata si corelare intre inaltime si greutate;
2. Percepere auditiva corecta a sunetelor (auz normal)
3. Percepere vizuala corecta a literelor, cifrelor, simbolurilor (vaz normal)
4. Articulare corecta a sunetelor (limbaj normal)
5. Grad de dezvoltare intelectuala satisfacator (inteligenta normala)
6. Maturizare afectiva suficienta
7. Organizare temporal-spatiala corespunzatoare (limbajul vorbit se desfasoara in timp,
iar cel scris in spatiu – (“rostim sunete, scriem litere”)
8. Achizitionare corecta a notiunii de schema corporala (dreapta-stanga)
9. Coordonare motorie adecvata (prezenta unei stabilitati motorii si lipsa inhibitiei
motrice)
10. Lateralitatea manuala definitiv precizata (foloseste mana stanga sau dreapta)
11. Motivatie adecvata (dorinta copilului de acreste mare)
12. Mediul socio-familial propice.
Fiecarui stadiu al dezvoltarii individului ii corespund stari de maxima receptivitate
pentru anumite domenii. Este de datoria educatorilor, de orice fel, de a identifica acele
continuturi care au un impact deosebit asupra formarii personalitatii la varsta prescolara.

Bibliografie:
* Noul Curriculum pentru invatamant prescolar 3-6/7 ani
* E.Paun, R. Iucu, Educatia prescolara in Romania, Editura Polirom 2002
* V. Dutu, G. Serban, M. Calin, V.Popa, D.Soare, G.Pletea, M. Draghici, N. Constantin
Apicarea noului curriculum pentru educatie timpurie – o provocare?, Ed diana

1421
 COLABORAREA ŞCOALĂ- GRĂDINIŢĂ !
RELAŢIA EDUCATOARE – ÎNVĂŢĂTOR – PROFESOR !

Educatoare OLAR GABRIELA - MIOARA

Grădiniţa cu program normal nr.3 Tăşad

De-a lungul timpului învăţământul românesc a suferit foarte multe modificări. Chiar şi în ziua de
azi, învăţământul este în continuă schimbare. Dar totuşi se caută respectarea unui obiectiv major şi anume
continuitatea la toate nivelurile, în întreaga activitate educaţională şi în mod deosebit colaborarea, între
şcoală şi grădiniţă.
În cadrul acestui context grădiniţa ca primă etapă a sistemului de învăţământ trebuie să i se acorde
o mare atenţie. La toate aceste transformări materialul cu care se lucrează este copilul.
Datorită vârstei mici, educaţia preşcolară capătă un caracter aparte. La reuşita copilului în procesul
educaţional contribuie în egală măsură pe lângă familie şi şcoala, reprezentată prin cadrul didactic.
Colaborarea dintre şcoală şi grădiniţă se poate realiza prin două măsuri importante şi anume: de ordin
curricular şi pedagogic. Prima măsură cuprinde nivelul conţinutului învăţământului şi este redată în cadrul
programelor grădiniţei şi a celor două cicluri de învăţământ : primar şi gimnazial.
Astfel, cadrul didactic care lucrează în învăţământul preşcolar trebuia să cunoască într-o anumită
măsură şi programa clasei I ,la fel şi învăţătoarea care va prelua clasa I, să cunoască programa grupei de la
grădiniţă.Cât priveşte trecerea copilului, de la învăţământul primar la cel gimnazial evaluarea lui se face prin
susţinerea de teste iniţiale, la materiile de bază : română , matematică şi eventual teste de cultură
generală.Avându – se în vedere că unele discipline de la învăţământul primar sunt predate de către profesorii
din învăţământul gimnazial, în cadrul şcolii din care fac parte. Profesorii de matematică şi de limba şi
literatura română susţin în semestrul II ore ( puţine la număr) la clasa a IV- a cu scopul acomodării copilului
cu cadrul didactic, dar totodată şi de a cunoaşte potenţialul clasei de către profesor.Toate aceste activităţi
conduc la o mai bună integrare a copilului din învăţământul primar în cel gimnazial.
Cât priveşte măsura de ordin pedagogic, aceasta cuprinde metodele şi mijloacele didactice pe care
cadrul didactic din învăţământul preşcolar – primar - gimnazial le foloseşte în activitatea cu copii.
Este bine ştiut că activitatea didactică în grădiniţă este bazată mai mult pe joc, pe când învăţarea
şcolară se materializează prin muncă şi disciplină mai multă. După părerea mea, toate aceste argumente
precum poate şi altele au contribuit, ca grupa pregătitoare de la grădiniţă să fie trecută la învăţământul
primar cu denumirea actuală de clasă pregătitoare. La clasa pregătitoare, jocul reprezintă o modalitate de a
continua activitatea de la grădiniţă la şcoală, iar rezultatele copilului nu se materializează prin note sau
calificative, ci doar se urmăreşte progresul lui. Aici cadrul didactic îşi desfăşoară activitatea îmbinând
experienţa de învăţător cu cunoştinţele acumulate cu privire la activitatea educatoarei de la grădiniţă.
În cadrul acestui context pe durata unui an copilul va acumula o bază de cunoştiinţe care îl va
ajuta foarte mult în clasa I. Cu toate acestea mulţi îşi vor exprima părerea, că copilul din clasa pregătitoare
va fi pregătit de învăţător care îl va ajuta să se adapteze mediului şcolar şi cu acestea zise educatoarele îşi
vor desfăşura activitatea fără a mai pune accent pe prăgătirea copilului pentru clasa I şi că colaborarea
şcoală – grădiniţă va fi doar virtual.
Această gândire este total greşită .Dimpotrivă trebuie să existe în continuare o colaborare şcoală –
grădiniţă şi în mod deosebit în pregătirea copilului din grupa mare . Programul zilnic uşor structurat al
grădiniţei cu activităţi asemănătoare lecţiilor şcolare îl va ajuta pe copilul de la grădiniţă la integrarea lui în
clasa pregătitoare respectiv în clasa I.
Integrarea copilului în forma de colectivitate şcolară implică o colaborare a cadrelor din grădiniţă şi
şcoală în derularea unor activităţi comune care ar determina copilul de grădiniţă să-şi dorească şi mai mult
să devină şcolar. Dintre activităţile pe care le-am derulat împreună cu clasa I, amintesc doar câteva :
concursuri pe diferite teme ( colinzi de Crăciun, 24 ianuarie, 1 martie .1 iunie,etc. ), programe artistice
comune cu ocazia diferitelor evenimente, organizarea de excursii şi chiar lecţii comune cu activităţi de tip
şcolar. Toate aceste activităţi l-ar determina pe copilul de la grădiniţă să devină şcolar şi totodată va
acumula reguli de comportament în cadrul unei colectivităţi, stabileşte relaţii cu alţi copii,învaţă să se
subordoneze unui program, va avea un comportament mai deschis şi va fi mai receptiv .

1422
 Colaborarea şcoală – grădiniţă nu trebuie să aibă în atenţie numai copilul ci trebuie să se facă şi la
nivel de cadre didactice .Acest lucru se poate realiza prin diferite activităţi organizate între cadrele didactice
de la grădiniţă respectiv şcoală . Dintre acestea amintesc doar câteva : dezbateri pe teme educaţionale
privind integrarea copilului în clasa I , respectiv în clasa a V- a , schimburi de experienţă la clasă respectiv
la grupa de grădiniţă, asistenţe la ore, participarea comună la întocmirea planurilor de activităţi atât pentru
şcoală cât şi grădiniţă. Din păcate, colaborarea între grădiniţă şi şcoală este greoaie atunci când instituţia
preşcolară este plasată spaţial în zone mai izolate ( mediul rural ) sau mai depărtate de instituţia şcolară .
Acelaşi lucru se poate spune şi despre instituţia de învăţământ primar şi instituţia de învăţământ gimnazial .
Situaţia cea mai fericită este când învăţământul primar şi cel gimnazial fac parte din cadrul acleiaşi
instituţii.Cu toate problemele care sunt colaborarea grădiniţă – şcoală trebuie să rămână un ansamblu unitar
astfel încât copilului să i se asigure continuitatea parcurgerii traseului educaţional învăţământ preşcolar –
primar – gimnazial.
Toate aceste măsuri vor contribuii la integrarea copilului din forma de colectivitate preşcolară în
cea de şcolară. Consider că colaborarea educatoare – învăţător - profesor prin intermediul acestor aspecte
prezentate ar permite egalizarea şanselor preşcolarilor la integrarea optimă a copiilor în învăţământul
primar respectiv gimnazial .

Bibliografie:
1. Nistor Aurelia- Valeria – Câmpul relaţional al grădiniţei şi al şcolii primare- aspecte conceptuale, 2012
2. Lohanel Ioana Adriana - Legătura dintre grădiniţă şi şcoală , 2010
3. Revista Învăţământ preşcolar 2005
4.Revista Învăţământul preşcolat nr.3-4/ 2010

1423
 COLABORAREA GRADINITA – SCOALA

RELATIA EDUCATOARE – INVATATOR

Prof.inv.presc. OLARIU VIORICA

GR.nr.2 LUNCA, Vf.Campului - Botosani

Obiectivul invatamantului prescolar este de a oferi sprijin competent pentru dezvoltarea armonioasa in
plan fizic, intelectual si social copiilor, pregatindu-I totodata pentru o cat mai usoara adaptare la activitatea
scolara. Pornind de la intelegerea acestui deziderat, la gradinita noastra s-a initiat in fiecare an scolar un
program de parteneriat educational cu scoala unde se inscriu de regula copiii care au frecventat aceasta
gradinita.
In cadrul parteneriatului s-au urmarit urmatoarele obiective:
1)colaborarea intre educatoarea grupei mari si invatatoarea care urmeaza sa preia copiii, pentru a se
cunoaste de ambele parti aspecte de interes comun, dar si pentru ca prescolarii si parintii acestora sa-si
cunoasca viitoarea invatatoare;
2)cunoasterea de catre educatoare a cerintelor programei pentru clasa pregatitoare atat in ceea ce priveste
continutul, cat si abilitatile psihice necesare in procesul de invatare scolara;
3)cunoasterea de catre invatatoare a programei grupei mari, a activitatilor desfasurate si a nivelului
dezvoltarii psihice a copilului prescolar la momentul debutului scolaritatii.
4)cunoasterea individuala a copiilor de catre invatator, sub aspectul capacitatilor, ritmului de dezvoltare, al
abilitatilor si inclinatiilor, al mediului familial din care provin;
5)colaborarea intre educatoare si invatatoare pentru a urmari evolutia copiilor inscrisi la clasa pregatitoare si
a constata modul de adaptare al copiilor la regimul scolar, urmand sa se implementeze un set de masuri care
sa corijeze eventualele piedici ivite pe parcursul acestui proces.
Concret, aceste obiective s-au realizat prin dezbateri interactive, interasistente,derularea unor proiecte
tematice comune,participarea colectiva la serbari,expozitii cu lucrari ale copiilor, excursii, vizionari de
spectacole, etc.
Calendarul de activitati a urmarit evenimente culturale si religioase prezentate accesibil copiilor;Ziua
Scolii, Craciunul, Pastele,Ziua Mamei, Ziua Copilului.
O prima actiune comuna a fost participarea prescolarilor, ca invitati la activitatile derulate sub genericul
,,Ziua Scolii” – cu aceasta ocazie prescolarii i-au cunoscut pe partenerii de activitati si, la randul lor au
demonstrat ca se pot implica activ in acest parteneriat.
Sarbatorile de iarna au prilejuit alte intalniri placute, de data aceasta prescolarii fiind gazdele; s-au
interpretat colinde, s-au recitat poezii si s-a facut schimb de daruri. Aceeasi atmosfera placuta s-a creat si cu
ocazia sarbatorilor de Paste cand scolarii si prescolarii au lucrat impreuna felicitari, au decorat oua pentru
Paste, au impletit cosulete pentru oua. Ziua copilului a generat o atmosfera plina de veselie si satisfactie prin
concursurile sportive si distractive organizate, actiunea incheindu-se cu un picnic la iarba verde
Alte activitati desfasurate in cdrul acestui parteneriat: Tristeti si frumuseti de toamna” ,,Dor de Eminescu”
,,Arome si terapie in cescuta mea” ,,Alimentele si alimentatia” ,,Eu voi fi maine scolar.”

1424
.Pe parcursul derularii acestor activitati ne-am bucurat de o implicare activa a parintilor iar acest lucru a dus
la cunoasterea aprofundata a activitatii din scola si gradinita si la armonizarea relatiilor dintre parinti, dintre
parinti si copiii altor parinti.
Atat pentru copii, cat si pentru parinti trecerea de la gradinita la scoala este un pas important.La gradinita
copiii sunt incurajati sa se manifeste liber, se respecta placerea copilului pentru ceea ce face, educatoarea
este mai atenta cu fiecare si il intelege. Scoala insa, avavnd obiective mai precise este mai rigida in
respectarea programului si a cerintelor didactice; ea are asteptari clare privind ce anume trebuie sa stie copiii
atunci cand le trece pragul.De aceea este de dorit ca acest proces de acomodarea copilului prescolar cu noul
statut sa fie inteles si in sens invers – respectiv de pregatire a scolii pentru a-i primi pe copii si a-i integra.
Este foarte important ca invatatoarea sa cunoasca grupa de copii, in ansamblu, sa stie daca sunt copii mai
mari/ mai mici, mai isteti sau mai retinuti, din ce medii socioculturale provin; in felul acesta se pot cunoaste
si unele abilitati ce le caracterizeaza pe educatoarele de la grupa, modul cum au lucrat ele cu copii si, in
functie de aceste date, sa-si modeleze maniera de abordare a copiilor in primele saptamani de scoala.
In concluzie, activitatile realizate in cadrul acestui parteneriat sunt benefice atat pentru educatoare cat si
pentru invatatoare, dar mai ales pentru copii. Ele contribuie la familiarizarea prescolarilor cu scoala, cu
specificul sarcinilor de scolar, cu mediul, capatand mai multa siguranta si incredere in ei, realizand astfel
obiectivul propus – buna pregatire a copiilor pentru scoala.

1425
 De la grădiniţă la şcoală
profesor înv. primar Olaru Cristina
Şcoala Gimnazială Nr. 2 Dărmăneşti, Bacău

Copilul este un adult în devenire, care aspiră cu o energie nesfârşită la viaţa de om mare.
La naştere, el posedă potenţialităţi şi predispoziţii, este fragil şi neajutorat, însă de-a lungul anilor
va deveni parte integrantă a unei societăţi complicat organizate. Treptat, copilul începe să facă
primii pasi într-o lume a uriaşilor, capătă autonomie, iniţiativă, îşi satisface nevoi variate, învaţă
să se comporte „ca un om mare”. Călătoria vieţii poate fi palpitantă, fascinantă, dar în acelaşi
timp plină de obstacole şi dificultăţi. Adultul este cel care însoţeşte copilul, până la un anumit
punct, în această minunată aventura a descoperirii de sine, a învăţării, a conştientizării.
Dezvoltarea psihocomportamentală, intelectuală şi socială a copilului se află în mâinile adultului,
care are o sarcină esenţială, dar şi o extraordinară responsabilitate.
Adultul (părinte, educator) are menirea de a-i construi, consolida, îmbogăţi psihismul şi,
ulterior, de a-l seconda pe copil în eforturile lui de a lua în stăpânire lumea înconjurătoare.
Grădiniţa este prima experienţă a vieţii în societate a copilului. Ea constituie un cadru nou pentru
el, prin dimensiunile şi conţinuturile sale, prin activităţile variate, noi şi interesante. Este o
înşiruire de metamorfoze, cu o încărcătură afectivă intensă şi un dinamism nestăvilit. Adaptarea
la noul mediu va fi de lungă durată, cu progrese şi regrese, cu eforturi perseverente şi de durată,
atât din partea copilului însuşi, cât şi a adulţilor care-l susţin. Copilul păşeşte într-un nou univers
social, o lume plină de necunoscut şi de provocări, care îl confruntă cu experienţe inedite :
• experienţa vieţii în grup;
• experienţa concentrării pe sarcină;
• experienţa dialogului şi a ascultării;
• experienţa ordonării lumii în cifre şi litere cu sens;
• experienţa jocului, a întrecerii şi competiţiei (Minulescu, 2003).
În cadrul organizat al grădiniţei, copilul nu doar ia parte la o serie de activităţi specifice
învăţământului preşcolar, ci şi intră în contact cu mediul extern; evenimentul are un caracter
predeterminat, ceea ce-l deosebeste de numeroşii stimuli pe care copilul îi receptează din jur.
Când intră la grădiniţă, copilul se află în perioada celor mai importante acumulări, care vor sta la
baza personalităţii sale. Frecventarea grădiniţei favorizează conturarea unui autentic
comportament interrelaţional. Structura formală şi informală a grupului de copii din grădiniţă
generează un climat psihosocial în care fiecare copil este, în acelaţi timp, şi actor, şi spectator.
Educatorul îl ghidează pe copil în toate formele de învăţare, fără a substitui propriul nivel de
înţelegere celui al copilului, ci făcându-l pe acesta să gândească singur, să exerseze singur
diverse activităţi, stimulându-i interesul real pentru obiectele şi oamenii din jur. De-a lungul
preşcolarităţii, copiii câştigă mult sub raport fizic, mental şi emoţional; curiozitatea preşcolarilor
constituie baza învăţării şi a educaţiei din anii următori. Pregatirea copilului pentru învăţarea
continuă începe de la grădiniţă; aici, el dobândeşte primele comportamente intelectuale, face
cunoştinţă cu primele povestiri fantastice, cu primele conţinuturi ştiinţifice.
Ulterior, copilul va trebui să se integreze într-o noua ambianţă, cu o învăţătoare nouă, cu
noi colegi; e necesar deci să-şi ajusteze instrumentele de comunicare pentru a putea stabili relaţii
optime. Analizând situaţia din punct de vedere adaptativ, realizăm că, până la începutul şcolii, se
dezvoltă capacitatea de a intra în relaţii acceptabile, confortabile cu ambianţa. În plan afectiv,

1426
intensitatea trăirii emoţionale depinde de experienţa pe care o are copilul în ceea ce priveşte
intrarea în contact cu persoane noi. Copiii care se despart de familie, de mamă, pentru prima dată
fac parte din categoria celor cărora le lipseşte exerciţiul despărţirii temporare. Copilul care
trăieşte în prima zi de şcoală prima separare de familie este cuprins de teamă; de aceea, părinţii
trebuie să-şi obişnuiască de timpuriu copiii cu ideea separării.
În cadrul contextului interpersonal în care se dezvoltă copilul, conteaza foarte mult
calitatea interacţiunilor intrafamiliale, raporturile de comunicare dintre părinţi, dintre aceştia şi
copil, ele având o influenţă puternică asupra pregătirii psihologice a copilului pentru şcoală. Până
la intrarea la şcoală, dezvoltarea lingvistică, cea afectivă şi cea mentală sunt puternic influenţate
de familie.
Traversând perioada preşcolarităţii, copilul ia contact cu mediul de grădiniţă, diferit de
cel familial şi intersectat cu mediul social. În aceste condiţii, se pun bazele personalităţii
copilului prin dezvoltarea capacităţilor de cunoaştere, comunicare şi perceptiv-observative.
Fluiditatea acestui plan de produse psihice alimentează imaginaţia, comportamentele şi
strategiile mentale, care sunt încărcate de o simbolistică amplă şi de o emoţionalitate complexă.
Deosebit de activă este formarea comportamentelor implicate în dezvoltarea autonomiei, prin
organizarea de deprinderi şi obisnuinţe. Copilul îşi însuseşte elementele de bază ale fondului de
adaptare culturală, amplu concentrate în aşa-numitii „cei 7 ani de acasă”.
La grădiniţă, copilul prezintă particularităţi specifice, precum instabilitate psihomotorie,
capacitate limitată de concentrare a atenţiei, gândire predominant intuitivă, dar cu posibilităţi de
deschidere către asimilarea structurilor operaţionale concrete. Copilul gândeşte contextual, iar
învăţarea se realizează preponderent pe bază de imagini concret senzoriale, prin perceperea
spontană sau dirijată verbal a obiectelor naturale şi a substitutelor lor; în acelaşi timp, învăţarea
este orală şi actională, sub formă de joc, iar evaluarea este tot orală, stimulativă şi realizată pe
bază de aprecieri verbale.
Drumul parcurs de copil traversând substadiile preşcolarităţii este lung şi bogat. Din
etapă în etapă, copilul iese din lumea lui confuză şi se îndreaptă spre începutul evoluţiei
personalităţii sale. Este „o insiruire de metamorfoze, minunate şi mişcătoare pentru adultul care
le este martor, de victorii triumfătoare pentru copil, victorii ale activităţii, ale sensibilităţii, ale
imaginaţiei” (Debesse, 1970, p. 52)
Copilăria, simbol al bucuriei şi inocenţei cuprinde cea mai importanta decolare în marile
zboruri ale vieţii omului. Ea dă marele start pentru acea sublimă competiţie a omului cu el însuşi
în propria devenire , autodepăşire şi formare ca valoare umană.

1427
 Colaborarea grădiniță -școală

Prof. înv. primar Olaru Daniela

Școala Gimnazială Vînjuleț

Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala,

prin intermediul a doua forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul
prescolar trebuie sa realizeze educatia prescolara avand ca functie majora
formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu nevoile specifice
varstei, cu posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii
sociale.
Cu toate acestea, complexitatea actului educational, a realitatii umane
si sociale contemporane si sarcinile tot mai dificile carora trebuie sa le faca
fata procesul educational fac sa se identifice tot mai multe fisuri in relatia
amintita. Se recunoaste faptul ca deciziile, actiunile si rezultatele educatiei
nu mai pot fi realizate decat in comunitatea de optiuni dintre mediile
responsabile – familie, scoala si comunitate.
Colaborarea între factorii educaţionali – grădiniţă, şcoală, familie –
devine necesară şi se impune şi ca obligaţie morală din partea acestora
pentru a favoriza socializarea copiilor, pentru a-i familiariza, prin exemple şi
modele, cu adevărate valori ale spiritualităţii umane.
Acţiunea concentrată a factorilor educativi este un deziderat
important, pe care şcoala şi grădiniţa trebuie să-l conştientizeze şi să-l
concretizeze.
Personalul specializat al grădiniţei şi al şcolii ar trebui să orienteze
familia pentru ca aceasta să-şi sporească rolul în formarea personalităţii
copilului. Are drept atu interesul celor mai multe familii pentru confortul
material şi spiritual în care creşte copilul, nivelul cultural la care se prezintă
astăzi cele mai multe familii din ţara noastră.
Până la vârsta preşcolarităţii familia s-a îngrijit de nutriţia copilului, de
condiţiile sale de trai, a imprimat copilului un program zilnic, s-a ocupat de
sănătatea sa fizică şi morală, atribuţii pe care şi le îndeplineşte şi în
continuare.
Este datoria oricărui cadru didactic să monitorizeze întregul sistem de
factori care influenţează formarea copilului, să-i orienteze astfel încât
acţiunea lor să fie pedagogică, mai aproape de şcoală .
Acţiunea adulţilor ar trebui să fie orientată nu doar spre copilul de care
sunt legaţi, ci către toţi copiii. În fond, îi pregătim pe copii pentru o societate
mai bună, mai democratică şi nu trebuie să ne fie indiferent cum se vor
comporta copiii noştri peste 15-20 de ani .

1428
 Grădiniţa tradiţională a folosit convorbirea zilnică a educatoarei cu
părinţii care însoţesc copiii dimineaţa sau îi iau acasă la sfârşitul
programului, serbarea şcolară, lecţia deschisă cu participarea părinţilor,
lectoratul pentru părinţi, care şi-au dovedit eficienţa în timp. Putem găsi şi
forme noi de colaborare, reciproc avantajoase .
Relaţia părinte-şcoală/grădiniţă trebuie să se bazeze pe încredere.
Încrederea înseamnă cunoaştere şi preţuire reciprocă, respect şi dorinţa de
comunicare.
Interacţiunea şcolarilor clasei I cu preşcolarii grupei mici, într-un
mediu familiar şi pentru unii şi pentru ceilalţi, a condus spre dezvoltarea
abilităţilor de comunicare şi relaţionare cu rol motivant în procesul
instructiv-educativ.
Organizaţi în grupuri mixte, alteori în perechi, copiii cooperează,
colaborează, acceptă ajutorul celuilalt pentru rezolvarea unei sarcini, pentru
explorarea unei teme noi sau, pur şi simplu, motivaţi de lejeritatea actului de
comunicare şi relaţionare.
Parintii pot influenta comunitatea ca idivizi sau ca membrii ai unui grup.
Ei pot contribui la dezvoltarea comunitatii si la fixarea prioritatilor sociale.
La educarea copilului contribuie deci, ca institutii bine determinate ale
societatii – familia, scoala si comunitatea. In momentele diferite ale cresterii,
dezvoltarii si devenirii fiintei umane, fiecare dintre aceste institutii sociale
are rol important. Mai mult, azi, este determinata nevoia unui parteneriat
educational intre acestea, in favoarea unei educatii eficiente pentru individ
si societate.
In rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare si invatare, institutia
scolara dezvolta o serie de structuri de sprijin in favoarea copilului si a
familiei. In acelasi timp este nevoie de activitati de sustinere in afara grupei
si de activitati de sprijin atat a copilului aflat in situatii dificile sau de risc,
cat si a familiei si a cadrelor didactice.
Structurile de sprijin ale institutiei scolare merg pe linia cabinetelor de
asistenta psihopedagogica, de consiliere, de rezolvarea unor probleme
specifice (cabinete de logopedie si orientare profesionala) si a centrelor de
resurse pentru familie sau cadre didactice. Se dezvolta astfel la acest nivel,
programe specifice de sprijin individualizat si de grup pentru copii, parinti si
cadre didactice.
Gradinita eficienta realizeaza un parteneriat cu copiii, prin valorizarea
si respectarea identitatii sale, cu familia- prin cunoasterea importantei
acesteia si atragerea in procesul didactic cu toate resursele educative ale
societatii, pe care le identifica, le implica si le foloseste activ. Identificand si
valorizand dimensiunea personala a individului, realizam insa, nevoia

1429
valorizarii si aprecierii familiei ca un mediu primordial si afectiv necesar
formarii individuale.

1430
 COLABORARE GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ

Învățătoare: Olteanu Adriana-Elena

Școala Gimnazială Seaca-Olt

„ Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi
sau voi eşua în viaţă! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire.
Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume”. (Child’s Appeal)
Moto:,, Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”. John Dewey

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o importanță
deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare funcțională în
procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor educaționale prin
colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este
necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă,
afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind una
dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile și în
special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces
de modernizare. Raportul dintre grădiniţă şi şcoală trebuie să fie un raport de continuitate ce vizează:
planificarea, organizarea, obiectivele, conţinutul, metodele, mijloacele, relaţia cadrul didactic-copil. Din
păcate în momentul de faţă în cele mai multe cazuri, el este însă discontinuu. Există încă un prag între cele
două instituţii, în cadrul cărora se practică, în bună măsură, o pedagogie diferită. Climatul grădiniţei este
mai non-directiv, bazat pe ponderea evidentă a activităţilor libere, a jocurilor, a relaţiilor cu un plus de
afectivitate între educatoare şi copil. De la acest climat se trece apoi brusc la un climat directiv, bazat pe o
disciplină fermă, care solicită îndeplinirea cu regularitate şi conştiinciozitate a sarcinilor activităţilor de
învăţare.
În aceste condiţii rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze“ şi să le asigure
achiziţii educativ-instructive în şcoală, să ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care
favorizează accesul la învăţământul primar fără a se substitui şcolii.

Statistic, acomodarea elevilor la intrarea în ciclul primar se realizează cu uşurinţă, trecerea spre traseul
educaţional al şcolii fiind facilitată de suportul părinţilor, pregătirea psihologică asigurată în familie, dar şi
de experienţele de motivare realizate în grădiniţă.
De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă au observat că principalul predictor al adaptării eficiente la mediu
în viaţa adultă nu sunt neapărat notele şcolare sau un potenţial cognitiv ridicat, ci abilitatea copiilor de a
stabili relaţii eficiente cu cei din jur. Grădiniţa ca sistem de formare este o resursă nepreţuită în construirea
profilului emoţional şi organizării mentale a copilului.
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile intensificării şi
accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează grădiniţa,
scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin
intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I( pregătitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic
care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea
metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de
organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă

1431
a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a
satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de
organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități
comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe
distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală.
Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui element central îl reprezintă personalitatea, in toate aspectele ei.
Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au
un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței, ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.

Bibliografie:

1.www.jenicatanase.ro/blog/wp-content/.../protocol-colaborare-gradi2.doc

2.„Acasă” la grădiniţă! Ghid pentru părinţi, 2010 .

Autori:
dr. Speranţa Farca (coord.), cercetător ştiinţific III , cap. 1, cap.2, cap.3, cap.6
drd. Şerban-Adrian Mircea, cercetător ştiinţific, cap.
drd. Viorica Preda, inspector general MECTS, Introducere, cap. 4
Ana Maria Oancea, psiholog şcolar, cap. 5.
3.Colaborarea dintre școală și grădiniță
Prof. Înv. preșcolar Poenaru Angelica
4.http://lectura.bibliotecadigitala.ro/?p=885

1432
 COLABORAREA DINTRE GRADINIȚÃ ȘI ȘCOALÃ

Profesor, OLTEANU KRISTINA ELENA

Gradiniţa „Razã de soare” – Ploieşti

In structura sistemului de educaţie,, invãţamȃntul preşcolar se menţine ca prima verigã de baza a

acestuia, deoarece grupa mare reprezintã liantul dintre cele douã trepte de invãţãmȃnt fãcȃnd posibila
egalizarea şanselor de integrare cu bune rezultate in activitatea şcolarã. Gradiniţa realizeazã doar pregãtirea
copilului pentru şcoalã, nu inceperea şcolarizãrii mai devreme. Experienţa acumulatã pȃnã acum, a dovedit
cu prisosinţã cã prin existenţa grãdiniţei, invãţãmȃntul primar a avut de cȃştigat. Oricȃt de mult s-ar ocupa
familia de copilul preşcolar, s-a constatat cã acesta se integreazã mai greu in activitatea de tip şcolar ,decȃt
cel care a urmat grãdiniţa. Copiii care au urmat invãţãmȃntul preşcolar sunt mai sociabili, sunt obişnuiţi cu
activitatea colectivã, au deschidere spre lumea inconjurãtoare, sunt mai receceptivi, sunt obişnuiţi cu lucrul
organizat, cu activitatea independentã. Grãdiniţa ca primã instituţie care se conduce dupã principii şi metode
ştiintifice, contribuie la formarea şi dezvoltarea copilului, intelectual, psihic, fizic si socio-emotional.
Contribuţia familiei nu poate fi separatã de activitatea ce se desfãşoarã in gradiniţã. Acţiunile lor au un
caracter intenţionat, urmãrind aceeaşi finalitate - formarea personalitãţii copiilor pentru integrarea lor in
activitatea de tip şcolar şi in societate.
Educatoarea trebuie sã cunoscã specificul stadiilor de dezvotare ale copilului şi se preocupã de
socializarea lui prin organizarea de vizite , excursii, cu obiective precise si clare. In acest timp observã cum
se comportã copilul in afara grãdiniei, poate actiona diferit astfel incat eficienta demersurilor sã fie optimã.
Colaborarea dintre invãţãmȃntul preşcolar şi cel primar pare sã fie mai bunã, plecȃnd de la
proiectarea conţinuturilor pȃnã la organizarea procesului instructiv educativ , toate acestea urmãresc un scop
comun - trecerea treptatã şi fireascã a copilului de la grãdiniţã la şcoalã sau : ”micşorarea” nu putem vorbi
de desfiinţarea pragului de trecere de la activitatea de tip preşcolar la cea de tip şcolar.
Pentru a depãşi pragul dificil al şcolarizãrii educatoarele intreprind diferite activitãţi comune.
Pe linia organizãrii procesului de invãţãmȃnt , legatura dintre cele doua cicluri este mai stransã.
Mulţi invãţãtori inainte de a prelua casa 0 asistã la activitatea din gradiniţã pentru a imprumuta din
specificul acesteia. Cercurile pedagogice ale educatoarelor sunt comune cu cele ale invãţãtorilor, realizȃndu-
se astfel schimbul de experienţã intre celor doua trepte de invãţare reuşind sa cunoasca mai bine specificul
activitãţii prescolare şi particularitãţile copilului de 6 ani. Pentru a nu fi ”casã strãinã” pentru copiii ce merg
la şcoalã este necesar ca educatoarele cȃt şi invãţãtorii sã cunoascã programele şcolare, iar invãţãtorii sã
cunoascã copiii din grupa mare.
Invãţãmȃntul preşcolar are misiunea de a pregãti copilul preşcolar pentru şcoalã. In menţinerea
acestei funcţii Grupa mare finalizeazã dezvoltarea copilului de 5-6 ani , şi omogenizeazã pe cȃt posibil
dezvoltarea pentru ca toţi copiii sã se poatã integra in activitatea şcolarã cu şanse de reuşitã.
Vizitarea sãlilor de clasã de la şcoalã , de cãtre copiii preşcolari le stȃrneşte curiozitate, interes ,
modul in care este aşezat mobilierul, şi modul in care şcolarii rãspund la intrebãri.

„ Turnurile sunt podoabele cetãţii, corãbiile ale mãrii, iar copiii podoabele omului.”

Hower.

1433
 Colaborarea gradinita-scoala!

GPN Predeal Sarari

Prof.inv.presc. Onica Francisca

Modernizarea învăţământului preuniversitar a devenit o cerinţă de actualitate

şi pentru învăţământul preşcolar, nu numai pentru învăţământul primar, care are
ca scop final pregătirea copilului pentru integrarea în clasa I. De aceea, trebuie
asigurată o continuitate în procesul de dezvoltare fizică şi educare a copilului,
între învăţământul preprimar şi învăţământul primar.

Acestea îşi pot găsi finalitatea atunci când există o colaborare permanentă
între educatoare şi învăţător, între grădiniţă şi şcoală.

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la

stimulările educative și are o importanță deosebită pentru procesul școlarizării
copilului. Este necesar să se asigure o colaborare funcțională în procesul instructiv-
educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor educaționale prin
colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între
grădiniță și școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante
pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și psihomotrică a
preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind una
dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile
în toate planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.

Raţiunea acestor colaborări între educatoare şi învăţători, între grădiniţă

şi şcoală, prin desfăşurarea unor activităţi şi acţiuni comune, este aceea de a
asigura prin structuri şi conţinuturi, dezvoltarea copilului sub aspect cognitiv şi al

1434
limbajului şi formarea unor abilităţi care să-i permită trecerea cu uşurinţă de la
activitatea de joc, desfăşurată în grădiniţă, la activitatea de învăţare din şcoală.
Grădiniţa şi şcoala au drept scop acela de a oferi copiilor şi elevilor
condiţiile necesare pentru o dezvoltare normală şi deplină. Ele au în vedere
asigurarea acelor exigenţe care să ţină seama de ritmul propriu al
formabilului(preşcolar sau elev mic), de nevoile sale şi de activitatea sa
fundamentală – jocul. În clasa I învățătorul folosește jocul atât ca activitate de
învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele
continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc
formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența
dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita
școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune,
contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în
școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și
puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte
cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu
cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și
a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi
valorificate și alte forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar
participare reciprocă la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitățile
comisiilor metodice, la activității model, la sesiuni de comunicări.

1435
 Colaborarea grădiniță-școală
Prof. Onița Bianca Renata
Grădinița cu Program prelungit Nr. 56 Oradea

Între grădiniță și școală este necesară o colaborare funcţională, iar între educatoare și învățători aceasta
ar trebui să fie nelipsită pentru a asigura continuitatea influenţelor educaţionale.
„De ce se manifestă chiar din primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, „De ce unii elevi din
clasa pregătitoare nu fac faţă cerinţelor şcolare?”. Acestea sunt câteva din întrebările pe care și le pun
părinții și chiar și educatorii. Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură
pregătirea copilului pentru şcoală.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psiho-motrică a
preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai
importante perioade psiho-genetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special în sfera
sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici „inteligenţa şcolară” de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în
concepţia lui J. Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa pregătitoare.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa pregătitoare, susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice – educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,
copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte
„capacitatea complexă de învăţare”, „maturitate şcolară”, „starea de pregătire pentru şcoală”, echilibru care
nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Deci grupa mare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi clasa pregătitoare, urmată mai
apoi de clasa I. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe
copil atât ca preşcolar, cât şi şcolar începător.
Este foarte important ca învăţământul preşcolar să poată pregăti mai bine copilul în vederea integrării
acestuia în normele didactice ale grupei pregătitore.
Toamna aceasta preșcolarii grupei mari „Pisicuțele” de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 56,
Oradea vor deveni școlari așa că recent am făcut o vizită la școală.

1436
 ,,Colaborarea grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor”
De la grădiniţă la şcoală

Institutor: Oprea Anca-Georgiana

Şcoala Gimnazială, Sat Româneşti,Comuna Bărcăneşti
Judeţul Prahova

Pătrunderea copilului în cultură se produce în familie, în primii ani de viaţă, la nivel empiric, şi
continuă pe tot parcursul vieţii omului în comunităţile sociale din care face parte şi, într-un mod
sistematic, în instituţia şcolară.
Instituţia preşcolară este primul cadru organizat care, reunind copiii, permite transferuri
interculturale sistematice.
Pregătirea pentru şcoală înseamnă, în primul rând, o stare de disponibilitate pentru activitatea de
învăţare, asigurarea unei condiţii interioare care să ofere copilului posibilitatea de aborda optim solicitările
noi, dar şi acea stare psihologică pozitivă faţă de momentul debutului şcolar.
Întreaga perioadă a şcolarizării, de la grădiniţă până la absolvirea liceului, este marcată de
realizarea obiectivelor ce vizează educarea limbajului.
Limbajul este mijlocul de antrenare şi exteriorizare a gândurilor, a informaţiilor înregistrate în
memorie, a proceselor imaginaţiei, a sentimentelor estetice şi morale. Activităţile de dezvoltare a vorbirii
îmbină sarcinile legate de asimilarea şi folosirea corectă a limbajului cu cele de îmbogăţire a cunoştinţelor
şi deprinderilor intelectuale. Îmbogăţirea vocabularului copiilor de vârstă preşcolară se realizează treptat,
concomitent cu învăţarea sensului cuvintelor şi cu folosirea lor în vorbire. Dezvoltarea limbajului
constituie una din sarcinile de bază ale educaţiei intelectuale din instituţiile preşcolare, aceasta fiind o
condiţie esenţială a adaptării copilului la cerinţele şcolii.
Grădiniţei îi revine în special rolul de pregătire a copilului pentru a utiliza structuri simple de
limbaj, oferind tuturor copiilor un mediu de informaţie-educaţie adecvat, egalizarea şanselor copiilor
provenind din medii socio-culturale diferite şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Încă din etapa preşcolară, a grădiniţei, copilul începe să progreseze sub influenţa mediului în
primul rând a educatoarei, dar şi prin colaborarea cu colegii implicaţi în actul educaţional. Între cele două
componente ale actului educativ: educatorul –ca emiţător de informaţii- pe de o parte şi elevul- ca receptor
de informaţii – pe de altă parte trebuie să existe o strânsă relaţie, bine definită, având ca unic scop
progresul copilului.
Educatorul este cel care conduce activitatea didactică, el fiind un model pentru elev. El este cel
care controlează şi evaluează, cel care corectează greşelile, este iniţiatorul, cel care dă explicaţii şi sfaturi,
cel care observă, soluţionează disputele, păstrează disciplina. La rândul său, preşcolarul sau şcolarul
execurtă ordinele, construieşte enunţuri, urmăreşte enunţurile colegilor, intră în interacţiune cu ei, pune
întrebări, nogociază, explică.
Momentul intrării în şcoală este frecvent perceput de unii elevi ca o agresiune, care-i supune la
toate laturile dezvoltării- unei presiuni şi unor ritmuri al căror control îl preia, într-o mare măsură, adultul.
Caracterul acesta complex este resimţit chiar şi atunci când a traversat sistemul învăţământului
preşcolar, deoarece climatul grădiniţei şi cel psiho-social specific acestei instituţii este esenţialmente
diferit de cel de acasă, al copilăriei fără griji. Cu alte cuvinte, în timpul copilăriei copilul se poate
manifesta într-un mod liber, sub influenţă familială; instituţia de învăţământ îi impune spre adoptare un
nou tip de comportament- comportamentul preşcolar şi şcolar.

1437
 Astfel, copilul costată că, dintr-o dată, persoana lui ca atare centrează mai puţin interesul celor din
jur şi că mult mai importante devin acţiunile lui(ce face, ce e în stare să facă şi formele verbale ale
exprimării(ce şi cum spune).
Desigur, copilul nu conştientizează dintr-o dată aceste schimbări şi nici nu le-ar putea defini ca
atare, dar este pus în situaţia de a-şi regla comportamentul în funcţie de modul în care manifestările lui
sunt recompensate sau sancţionte în virtutea unr reguli, pe care la început nu le cunoaşte, dar pe care le va
înţelege cu timpul.
Momentul intrării la şcoală presupune un alt nivel de dezvoltare fizică, intelectuală, morală, iar
aptitudinea de şcolaritate solicită dobândirea unor capacităţi, abilităţi, priceperi şi deprinderi absolut
necesare şcolarizării. Adaptatrea preşcolarului la cerinţele şcolii presupune dobândirea de către copil a
unei maturizări care să îl facă apt pentru activitatea de învăţare de tip şcolar.
Educaţia preşcolară are menirea să ofere copiilor o sumă de experinţe de învăţare care să le
uşureze integrarea în învăţământul primar.
Din punct de vedere organizatoric, asigurarea continuităţii între grădiniţă şi şcoală este determinată
de instituţionalizareaea grupei mari, în care abilităţile formate deja sunt reluate şi exersate în contexte noi
de aplicare, accentuându-se capacitatea copiilor de a opera cu ele, de a stabili noi legături între cunoştinţe
şi de a le utiliza în practică.
Se impune analizarea unor aspecte ale realizării colaborării între grădiniţă şi şcoală în învăţare. Un
prim element îl constituie cunoaşterea particularităţilor psihologice ale vârstei preşcolarului şi şcolarului
mic, precum şi implicaţiile pedagogice ale învăţării. În al doilea rând, se solicită abordarea cu atenţie
deosebită a conţinutului ale cărui baza se pun în preşcolaritate, reluat fiind, la un alt nivel, în şcoala
primară.
Cel mai important element în această abordare în constituie jocul didactic, jocul, ca activitate de
bază a copilului şi, totodată, ca modalitate de iniţiere treptată în procesul complex al învăţării. Jocul are o
putere imensă în viaţa copiilor, este ,,munca” lor. De aici necesitatea ca educatorii/învăţătorii, fie ei la
nivel preşcolar sau primar, să recunoasă puterea jocului în dezvoltare şi în capacitatea de asimilare a
copilului.
Este necesară o perioadă de tranziţie de la joc la muncă, de la jocul preşcolarului la munca
şcolarului. Copilul trebuie învăţat ,, să se joace în muncă”. Şi, cum ,, munca” de bază a şcolarului este
învăţarea, pentru ca relaţia joc- învăţare să fie firească, se cer respectate următoarelecondiţii: jocul să
conţină elemente de învăţare, iar învăţarea însăşi să conţină elemente de joc.
O trecere reuşită a preşcolarului în şcoala primară depinde, în bună măsură, de felul în care este
abordată problema jocului. ,,Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi, în
consecinţă, să acţioneze.A ne întreba de ce copilul se joacă înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne
putem imagina copilăria fără râsetele şi jocurile sale” spune E. Claparede.

Bibliografie:
• Învăţământul primar- Revistă dedicată cadrelor didactice, Nr. 2-3, Ed. Discipol, 2001;
• Învăţământul primar- Revistă dedicată cadrelor didactice, Nr. 4, Ed. Miniped, 2003;
• G. Hacquard- Către o şcoală ideală- B.C.P., vol. 5

Institutor: Oprea Anca-Georgiana

Şcoala Gimnazială, Sat Româneşti,Comuna Bărcăneşti
Judeţul Prahova

1438
 COLABORAREA GRӐDINIŢӐ - ȘCOALӐ

Prof.înv.preş.OPREA IONELA
G.P.N. NEGRENI
Pregătirea copilului pentru şcoală nu se referă numai la a-l învaţa să scrie , să citească sau să socotească
mai devreme, ci presupune a-l pregati pentru o noua modalitate de dobândire a unor cunoştinţe şi experienţe, a-l
ajuta să atingă o stare de disponibilitate pentru activitatea de învăţare, stare psihologică pozitivă necesară
momentuui de debut şcolar.
Ȋntreaga dezvoltare umană este influenţată de procesul de socializare, de integrarea socială şi de
identitatea persoanei, iar acum asupra copiilor se exercită influenţe, mai întâi în cadrul familiei şi apoi în şcoală
dar acestea într-un mod mai sistemetic şi mai organizat iar pentru a asigura o dezvoltare socio-psiho-emoţională
a copiilor întreaga noastră activitate trebuie să cuprindă activităţi, acţiuni sau elemente ale acestora care să
asigure formarea şi dezvoltarea la copii a abilităţilor de interacţiune cu adulţii, cu copiii de vârste apropiate, de
a accepta şi respecta diversitatea, formarea comportamentelor prosociale.
Ȋn primele etape ale vieţii, responsabilitatea educării copilului îi revine familiei iar pentru copil, familia
reprezintă primul său univers afectiv şi social, trăsăturile şi coordonatele personalităţii se cristalizează în raport
cu modelul şi natura situaţională trăită în mod direct , nemijlocit, de copil, în mediul familial, iar atitudinile
părintilor au consecinţe durabile asupra personalităţii în formare a acestuia.
Grădiniţa este primul mediu educativ şi socializator de tip organizaţional pe care îl cunoaşte copilul.Ea are
meritul de a oferi programe instructive şi educative stabilite, coerente ce permit egalizarea şanselor
educaţionale, oferind acces la integrarea şcolara şi socială a copilului.
Școala este o instituţie vitală oricarei comunităţi atât prin activităţile derulate, cât şi prin resursele
materiale şi umane pe care le deţine.O şcoala este garantul dezvoltării permanente a comunităţii. La rândul său,
aceasta reprezintă o resursă pentru comunitate,oferindu-şi serviciile şi altor membri ai comunităţii pe lânga cei
şcolarizaţi.Astfel, şcoala contribuie la dezvoltarea comunităţii prin alt mod decât cel oferit de organizararea
educaţiei formale.
Oportunităţile de colaborare între grădiniţă şi şcoala sunt diferite : în situaţia în care grădiniţa şi şcoala se
afla plasată,spaţial în zone sau localuri diferite una faţă de cealaltă posibilităţile de colaborare sunt mai rare;
dar când se afla în acelaşi spaţiu colaborarea este mai strânsă, cele două medii educaţionale păstrând interese
comune.
Cu toate acestea având în vedere că gradiniţa şi şcoala reprezintă două trasee educative succesive, dar părţi
ale unui proces care trebuie să rămână în ansamblu unitar, legătura dintre respectivele instituţii se cere întărită
pentru ca trecerea dintr-una într-alta să asigure continuitatea proiectelor şi finalizarea lor adecvată.
Relaţia dintre educator şi învăţător şi apoi dintre învăţător şi profesor trebuie să fie foarte strânsă şi aceştia
trebuie să caute impreuna prilejuri de claborare care sa faciliteze integrarea copilului in ciclul primar si apoi in
cel gimnazial.
Cele mai frecvente oportunităţi care pot apărea între mediile educaţionale pot fi:
- realizarea unor parteneriate care au drept scop principal formarea la preşcolari a reprezentărilor corecte
despre şcoala, dar şi pregătirea psihologică a copilului şi stimularea interesului pentru activităţile de tip
şcolar;
- parteneriate care se pot dezvolta în jurul unor activităţi sau evenimente comune, precum: Ziua
Copilului, Zilele localităţii,campanii pentru strângere de fonduri/jucării pentru ajutorarea copiilor
provenind din grupuri dezavantajate;
- vizitarea şcolii şi în special a localului clasei pregătitoare cu grupa mare de preşcolari şi prezentarea
acesteia într-un cadru plăcut şi atractiv;
- organizarea unor şedinţe cu părinţii din grupa mare la care sunt invitaţi şi viitori învăţători;
- realizarea unor activităţi metodice şi cercuri pedagogice comune pentru educatoare şi învăţăoare ori de
cate ori se ivesc probleme şi solicitări care intereseaza ambele instituţii.

1439
Dar pentru asigurarea continuităţii între cele doua medii educaţionale este necesar ca învăţătoarele să
cunoască pregătirea ce se realizeaza în grădiniţe, iar educatoarele trebuie să se informeze asupra dinamicii
cerinţelor ce se formulează în mediul şcolar.
Copilul trebuie să aibă impresia ca străbate schimbarea de la grădiniţa la şcoală într-n mod firesc, natural,
fiind implicat cu toata fiinţa sa într-un ansamblu de tansformări cognitive, afective şi motivaţionale.
Copilul trebuie ajutat să pătrundă în şcoală cu optimism , cu încredere în sine şi în ceea ce îi poate oferi
mediul şcolar şi, mai ales dornic să întâlnească învăţătorul. De succesul acestei întâlniri depind multe alte
experienţe ulterioare.

1440
 SIMPOZION NATIONAL
Schimb de experienta

“Colaborarea gradinita-scoala!”
Relatia educator –invatator-profesor
Institutor, Oprea Loredana Iuliana
Scoala Gimnaziala Maltezi
Comuna Stelnica, Judetul Ialomita

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca

adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin de urcușuri și
coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, in
toate aspectele ei.
Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de
aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest lucru
imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va
petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei
imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important în
adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că
școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului,

1441
de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței ci reprezintă
o continuare absolut normală a activității copilului, care este în
continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai
complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a
copilului în școală, se dorește să se mențină o strânsă legătură între
școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în
același timp, scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de
colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
DE CE EXISTA O COLABORARE INTRE
GRADINITA SI SCOALA?
Gradinita reprezinta fundatia intregii educatii a copilului.
Abilitatile si cunostintele pe care le dobandeste in anii petrecuti la
gradinita il vor ajuta sa se descurce la scoala si sa aiba rezultate
academice foarte bune.
Traim intr-o epoca in care invatarea este un proces dinamic,
care incepe sa se formeze de la varste din ce in ce mai fragede.
Daca in trecut, copilul invata sa scrie, sa numere si sa citeasca abia
in scoala, astazi din ce in ce mai multi invatatori stiu ca elevii care
intra pe bancile scolii au unele dintre principalele aptitudini de
scriere, vocabular sau citire.

Intotdeauna va exista o stransa legatura intre gradinita si

scoala si va exista o relatie bine definita intre educator-invatator-
profesor.

1442
 IMPORTANŢA COLABORĂRII GRĂDINIŢĂ-SCOALA
Profesor invăţămant preşcolar OPRIŞOR ADRIANA

G.P.P NR .1 C. N. GIB MIHĂESCU DRĂGĂŞANI

Copilul este un mic univers, iar creşterea şi devenirea lui ca adult reprezintă un drum
lung şi sinuos, plin de urcuşuri şi coborişuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea,
în toate aspectele ei. Pasul către şcolaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte
psihologice specifice adaptării şcolare, iar acest lucru imprimă o direcţie generală a întregii
perioade pe care copilul o va petrece în şcoală. Frecventarea grădiniţei de către copil alături
de crearea unei imagini pozitive a şcolii în ochii micului om, au un rol important în adaptarea
cu succes a copilului în şcoală. Copilul trebuie învăţat că şcoala nu este o modalitate de
constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităţilor libere din cadrul grădiniţei , ci
reprezintă o continuare absolut normală a activităţii copilului, care este în continuă evoluţie,
fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniţă.. Educaţia
preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei
permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia
didactică în perspectiva noii concepţii. Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra
cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi
contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de
activitate.Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o
muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult
asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.Ponderea activităţii din grădiniţă
cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere pentru a realiza
procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul
intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice
structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”,
,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare
între grădiniţă şi şcoală.

1443
 În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care
vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării
inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea
creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Formele de colaborare dintre gradiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsura de natură psihopedagogică menită să contribuie la
asigurarea continuităţii între grădiniţă şi şcoală este plasată la nivelul conţinutului
învaţămantului, oglindit în special in programele grădiniţei şi ale clasei I..Pentru a fi însă
operatională,corelaţia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atat de învaţător ,cat şi de
educatoare. Printre aspectele cotinuităţii grădiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele
care privesc formele de organizare şi desfăşurare a activităţii. În acest sens,experienţa
dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi:vizite la şcoală ,vizita şcolarilor în
grădiniţă, serbări comune ,plimbări şi programe distractive comune,contribuie la atenuarea
distanţei dintre grădiniţa şi şcoala.Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie sa fie bine organizate
pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni
şcolari.Colaborând cu şcoala,educatoarea va putea să-şi analizeze profund si obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive si negative cunoscând rezultatele la învăţatura şi
purtare a foştilor »elevi »,iar invaţătorul va cauta sa nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite
în grădiniţa.În sfera acestor modalităţi de colaborare dintre grădiniţa şi şcoală vor fi
valorificate şi alte forme de strangere a legăturilor dintre cele două instituţii:participare
reciprocă a educatoarelor şi învaţatorilor la cosfătuirile anuale ale cadrelor didactice,la
activităţile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de comunicari.
In concluzie, şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite
trebuie să aibă o relaţie de colaborare in vederea realizării obiectivul comun urmărit–
dezvoltarea personalităţii copilului.

Bibliografie:

-Gheorghe Tomsa, Nicolae Oprescu ,, Bazele teoretice ale psihopedagogiei preşcolare”,

-Magdalena Dumitrana ,, Educarea limbajului în învăţământul preşcolar”,

-Revista Invăţământului Preşcolar Nr 1-2/2005

1444
 Colaborarea grădiniță- școală

Prof. înv. preșcolar: Oprițescu Cristina

Grădinița P.N. Colonia Mică

Educația trebuie să se manifeste în permanență ca o acțiune unitară și coerentă carea să aibe

în vedere mediul preșcolar și pe cel școlar.
Activitatea educativă ce se realizează în grădiniță nu poate fi separată, izolată de alte in
fluențe educative ce se exercită asupra copilului și, mai ales, nu poate face abstracție de toate acestea.
Mediul preșcolar îi oferă copilului un prim mediu socializator de tip organizațional, pe când
mediul școlar face mult mai explicite caracteristicile acestui mediu din grădiniță. Particularitățile
grădiniței ca mediu instituționalizat sunt: oferirea unui cadru social bazat pe anumite reguli de
conviețuire cu ceilalți; creează copilului posibilitatea de a se compara cu alți copii pentru a-și întări
sentimentul conștiinței de sine, percepția de sine, imaginea de sine; îl familiarizează pe copil cu
micro- grupul social în cadrul căruia învață să devină partener, să joace unele roluri sociale; îl
obișnuiește pe copil cu: programul orar, programul de viață, cu schimbarea mediului de existență;
stimulează dezvoltarea autonomiei personale și a independenței.
În cadrul mediului școlar copilul experimentează un mod de viață mult mai riguros și mai
programatic, reguli mult mai ferme de conviețuire cu ceilalți, anumite roluri sociale și
responsabilități ce-i revin în conformitate cu noul statut, asumareaunor sarcini de învățare mult mai
explicite, realizarea sarcinilor de învățare în funcție de criteriile evaluative pe care le impune școala,
efectul stimulativ pe care îl exercită grupul în dobândirea performanțelor datorită modului în care
sunt ,,împărțite,, sancțiunile și recompensele. Este absolut necesară o colborare eficientă între
grădiniță și școală pentru formarea și dezvoltarea personalității copilului.
Având în vedere faptul că grădinița și școala reprezintă două trasee educative succesive
considerăm că legătura dintre ele se cere întărită pentru ca trecerea dintr- un într- alta să asigure
continuitatea proiectelor și finalizarea lor adecvată. Ca reprezentante ale celor două instituții am
căutat împreună acele prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului în mediul înalt
formalizat al școlii.
Cele mai frecvente oportunități de întâlnire între cele două medii educaționale, care trebuie
valorificate superior de către ambii parteneri, privesc:
-vizitarea școlii cu grupa de preșcolari în vederea cunoașterii de către copii a acestei instituții. Cu
acest prilej se poate prezenta școala: săli de clasă, laboratoare, cancelarie, spațiile de joacă, terenul de
sport, punctele sanitare.
-vizitarea unei grădinițe de către școlari pentru a le împărtăși copiilor primele lor experiențe de tip
școlar.
-organizarea unor ședințe cu părinții preșcolarilor, la care sunt invitați câțiva diintre viitorii
învățători.
-organizarea unor serbări comune care să ofere copiilor din grădiniță și școlarilor posibilitatea
stabilirii unor legături interpersonale capabile să- i ajute pe cei ditâi să se integreze mai ușor în
mediul școlar.
-realizarea unor activități metodice și cercuri pedagogice comune pentru educatoare și învățătoare.
Pentru asigurarea continuității între cele două medii instituționale, este necesar ca învățătorele
să cunoască pregătirea ce se realizează în grădinițe, iar educatoarele trebuie să se informeze asupra
dinamicii cerințelor ce se formulează în mediul școlar.

1445
 Pe de altă parte, prin stabilirea primelor contacte cu școala și cu învățătoarea, copiii se vor
familiariza din timp cu instituția și cu personalul didactic al școlii, ceea ce va contribui la reducerea
neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează, foarte adesea, perspectiva primei zile
de școală.
De multe ori părinții își greșesc atunci când, dorind să sancționeze copiii pentru micile
năzbâtii pe care le comit, îi amenință cu restrângerea libertății de acțiune care- i așteaptă la intrarea în
școală. În acest fel copiii își elaborează reprezentări eronate despre școală, fapt ce se va repercuta
neplăcut asupra modului în care ei percep instituția școlară și cerințele pe care le formulează ea.
Pentru estomparea acestor efecte este recomandabil să se intervină în sensul transformării
acestor prime experiențe în fapte de viață cât se poate de firești.
Copilul trebuie ajutat să pătrundă în școală cu optimism, cu încredere în sine și în ceea ce îi
poate oferi mediul școlar și, mai ales, dornic să întâlnească învățătorul. De succesul acestei întâlniri
depind multe alte experiențe ulterioare.

Bibliografie: ,,Tribuna Învățământului,, 1983

,,Revista Învățământului Preșcolar- nr.2/3 2003,,

1446
1447
1448
 PASII SPRE SCOALA

ORAVIŢAN FLORICA
SCOALA GIMNAZIALA LUPAC, JUD. CARAS-SEVERIN

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin de
urcușuri și coborașuri, al cărui element central îl reprezintă personalitatea, in toate aspectele ei.
Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om,
au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul final al
activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine
atingerii obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalitatii copilului care contribuie la
integrarea şi adaptarea copilului la viaţa şcolară

1449
 RELAȚIA DE COLABORARE PROFESOR-ELEV-PĂRINTE

prof. dr. Laura ORBAN,

Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu” Arad

Observaţii empirice mai vechi, ca şi cercetări mai recente arată că oamenii cu o gândire „pozitivă” se
descurcă mai bine în situaţiile dificile, au o mare capacitate de efort – fizic şi intelectual , rezistă mai bine în
situaţii stresante şi, în general, sunt mai capabili de a obţine rezultate superioare faţă de alţii dotaţi cu
aptitudini asemănătoare. Creativitatea este un complex de însuşiri şi aptitudini psihice care în condiţii
favorabile generează produse noi şi valoroase pentru societate. Cultivarea capacităţii creatoare a devenit o
sarcină importantă a şcolilor contemporane, chiar dacă există şi poziţii sceptice care susţin că învăţământul
actual nu contribuie la dezvoltarea creativităţii, observându-se că el cultivă mai ales disciplina,
conformismul, incompatibile cu climatul de libertate favorabil imaginaţiei creatoare. Zestrea genetică a
fiecărui om poate fi stimulată, cu bune rezultate, în şcoală, cu condiţia să fie cunoscută la timp şi să fie
dirijată în folosul societăţii. Învăţătorul trebuie să cunoască potenţialul creativ al fiecărui elev, să identifice
şi să monitorizeze manifestările creative ale elevilor săi, nu numai în timpul orelor desfăşurate în clasă, dar
şi în activităţile extraşcolare, sau chiar în recreaţie. Şcoala trebuie să stimuleze exprimarea potenţialului
creativ al fiecărui copil, să încurajeze iniţiativele lui, ingeniozitatea şi curiozitatea, să favorizeze stabilirea
unor relaţii care să nu exagereze prin autoritate, să ofere ocazii elevului de a lua singur decizii şi să
stimuleze încrederea în sine, într-o atmosferă de comunicare liberă.
Fiecare elev dispune de potenţial creativ. Acest potenţial depinde doar parţial de motivaţia şi
abilităţile lor şi poate fi valorificat şi dezvoltat dacă este aplicată o strategie privind educarea creativităţii.
Această strategie presupune două coordonate: descoperirea potenţialului creativ şi promovarea unor
modalităţi care să stimuleze trecerea la creativitatea manifestă. Abordarea personalităţii creatoare din
perspectiva formării ei presupune cunoaşterea mecanismelor interne ale procesului de creaţie şi identificarea
de către profesor, cât mai rapid, a acelor trăsături şi însuşiri care pot sta la baza creativităţii manifeste.
Profesorul are îndatorirea de a cultiva disponibilitătile imaginative ale întregii clase, folosind metode
adecvate acestui obiectiv didactic major. Deosebit de importantă este şi atitudinea profesorului, relaţia sa cu
elevii. Folosind un limbaj care încurajează creativitatea şi creând un mediu care îi provoacă şi îi sprijină pe
elevi în eforturile lor creative, profesorii îi pot ajuta pe elevi să gândească şi să acţioneze mai creativ.
Dezvoltarea şi cultivarea creativităţii se pot înfăptui la toate disciplinele de învăţămînt. Optimizarea
demersului pedagogic de stimulare a creativitǎţii elevilor presupune utilizarea eficientă a multitudinii de
metode cunoscute. Ele devin instrumente care ne permit să conturăm bazele teoretice şi operaţionale ale
creativităţii literar-artistice a elevilor.În acest sens nu este vorba de metode speciale, utilizate în acest scop,
ci de folosirea celor cunoscute, dar într-o manieră care să antreneze elevii în activitatea de învăţare, în însuşi
procesul „descoperirii” noilor cunoştinţe, precum şi, mai ales, al aplicării lor creatoare în practică.
Creativitatea presupune, pe lângă aptitudini şi exerciţii, muncă perseverentă. Ceea ce face posibil efortul
îndelungat este motivaţia, dorinţele, aspiraţiile, pasiunea creaţiei. Depistarea elevilor cu potenţial creativ
este realizată prin utilizarea unei game variate de metode active, elevii dotaţi iesind în evidenţă prin
participarea la diferite concursuri tematice, prin rezolvarea unor probleme neobişnuite sau chiar prin
întrebările neaşteptate pe care le pun. Lecţiile de limba română oferă reale posibilităţi de organizare şi
desfăşurare a unor multiple activităţi menite a dezvolta capacitatea de creaţie a elevilor prin activități
interdisciplinare. Strădania comună a cercetătorilor şi practicienilor din sisteme şcolare diferite a condus la
concluzia necesităţii schimbării priorităţilor în procesul de educaţie. În acest sens, orientarea educaţiei a
evoluat, sub influenţa schimbărilor sociale fundamentale, de la simpla achiziţie de cunoştinţe („a şti”) şi de
la formarea deprinderilor („a învăţa să faci”), la dezvoltarea atitudinilor („a vrea să fii”) şi a personalităţii în
întregul ei („a învăţa să fii”) respectiv a compentenţelor sociale şi profesionale („a învăţa să fii împreună cu
alţii”), toate aceste domenii concurând la dezvoltarea şi devenirea individului în cadrul societăţii („a învăţa
să devii”). Accentul strategic în procesul educaţional s-a mutat de la punctual şi fragmentat (cunoştinţe,

1450
deprinderi, abilităţi) la integrat şi emergent (competenţe personale şi sociale). Astfel, evoluţia personalităţii
umane se poate integra următorului ciclu: [ a şti→a învăţa să faci→ a vrea să fii→a învăţa să fii→a învăţa
să fii împreună cu ceilalţi→a şti]→a ști să devii.
În concluzie, de la metodele practicate în şcoală se aşteaptă o mai bună pregătire a absolvenţilor
pentru un efort neîntrerupt de autoinstruire şi autocultivare în cele mai variate condiţii de viaţă, pentru a face
ulterior faţă cerinţelor învăţării continue.

1451
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ȘCOALĂ!
RELAȚIA EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR
EDUCATOARE
ORDOG ROZALIA-EDIT
GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR. 2, COVASNA

,,Cine-l vede pe copil cum creşte? Nimeni ! Numai cei ce vin din altă parte spun: ,,Vai, ce-a crescut
!” Dar nici mama, nici tata nu l-au văzut cum creşte. El a devenit în timp. Şi în fiecare clipă a fost ceea ce
urma să fie.
(Antoane de Saint -Exupery)

Copilul este un adult în devenire, care aspiră cu o energie nesfârşită la viaţa de om mare. El porneşte
în călătoria vieţii, în aventura descoperirii de sine, a învăţării, a conştientizării, iar adultul are datoria de a
însoţi copilul până la un anumit punct. Acest drum poate fi palpitant, fascinant, dar în acelasi timp plin de
obstacole şi dificultăţi.. Adultul (părinte, educator, învăţător, profesor) are menirea de a-i construi,
consolida, îmbogăţi psihicul şi, ulterior, de a-l ajuta pe copil în eforturile lui de a lua în stăpânire lumea
înconjurătoare. „Omul nu poate deveni om decât prin educaţie”, spune Kant. Tot ce ţine de umanitate:
limbaj, raţiune, sentimente, artă, morală se realizează numai prin educaţie.
Funcţia centrală a educaţiei este aceea de formare şi dezvoltare permanentă a personalităţii
individului cu scopul integrării sociale optime. Copilul este în permanentă interacţiune cu factorii sociali ai
existenţei sale. În această interacţiune, el asimilează normele şi valorile societăţii, modelele sociale de
comportament, mijloacele sociale de comunicare umană. Acest proces se realizează de-a lungul diferitelor
etape de viaţă, în cadrul unor forme specifice de activitate socială şi în cadrul specific al unor instituţii
sociale: familia, grădiniţa, şcoala.
Primul factor de socializare instituţionalizat este grădiniţa, unde se vor exercita diverse influenţe
educative asupra copilului. Cadrul didactic are privilegiul, transformat în responsabilitate, de a avea
încredinţat spre modelare cel mai sensibil material – materialul uman, la vârsta maximei sale fragilităţi.
Educaţia preşcolară are menirea de a forma copiii sub aspect psiho-intelectual, fizic şi socio-afectiv, pentru
o cât mai uşoară adaptare la activitatea de tip şcolar, asigurând astfel continuitatea de la grădiniţă la şcoală.
Învăţământul modern pune accentul pe latura formativă a învăţării, preocupându-se de identificarea
unor modalităţi eficiente de organizare şi îndrumare a activităţii elevilor. Se promovează ideea de efort
personal, adică de a-l pune pe elev în contact direct cu sursa de informare, îndemnându-l la căutări,
explorări, cercetări care să-l conducă la descoperirea cunoştinţelor pe cât posibil prin forţe proprii. Învăţarea
devine astfel o experienţă esenţialmente personală. Învăţarea novatoare trebuie să fie participativă, la toate
nivelurile.
Necesitatea colaborării grădiniţă-şcoală izvorăşte din obiectivul comun pe care îl au factorii
educaţionali: asigurarea unui sistem unitar de cerinţe de instruire şi educare a copilului, în special la nivelul
claselor „praguri„.
Având în vedere că grădiniţa şi şcoala primară reprezintă două trasee educative succesive, dar părti
ale unui proces care trebuie să rămână în ansamblu unitar, legătura dintre respectivele instituţii se cere
întărită pentru ca trecerea de la una la alta să asigure continuitatea proiectelor şi finalizarea lor adecvată.
Personalul didactic din cele două instituţii urmează să caute împreună acele prilejuri de colaborare care să
faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat al şcolii. Pentru ca trecerea de la grădiniţă la şcoală
să fie firească, activitatea cadrelor didactice pe toate nivelurile de învăţământ trebuie să se împletească.
Realizarea legăturii dintre grădiniţă şi şcoală presupune:
• asigurarea posibilităţilor reale de frecventare a grădiniţei pentru toţi copiii de 3-6 ani;
• realizarea unei unităţi de cerinţe privind conţinutul activităţii şi metodelor de activitate din grădiniţă şi
şcoală;
• cunoaşterea reciprocă şi temeinică a programei de învăţământ pentru grădiniţă şi clasa primară;
• cunoaşterea mediului familial al copilului, a particularităţilor dezvoltării acestuia, iar în funcţie de
acestea, asigurarea unui învăţământ individualizat încă din grădiniţă;
Asigurarea unui parteneriat real între grădiniţă şi şcoală, implicarea tuturor factorilor decisivi în
realizarea unei unităţi de cerinţe va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în
educaţie şi la soluţionarea problemelor inerente care apar. Este vorba de trecerea de la o anumită activitate

1452
dominantă perioadei preşcolare la o altă activitate dominantă, caracteristică vârstei şcolare mici, respectiv de
la joc la învăţare. Prin joc, copilul capătă informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii
şi cu obiectele din mediul înconjurător şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp. Putem spune că jocul este ,,
munca copilului’’. Şi copilul preşcolar învaţă dar pentru el învăţarea este un joc. În joc se confruntă cu
experienţe inedite: experienţa vieţii în grup, experienţa concentrării pe sarcină, experienţa dialogului si a
ascultării, experienţa ordonării lumii în cifre şi litere cu sens;experienţa jocului, a întrecerii şi competiţiei
(Minulescu, 2003).
Învăţarea prin cooperare, metodele interactive folosite în procesul de predare-învăţare, satisfac
nevoia copiilor de a interacţiona, într-un climat colegial de întrajutorare şi de sprijin reciproc. Ea acoperă
neajunsurile învăţării individualizate, punând accent pe dimensiunea socială.
La toate nivelurile de învăţământ se produc inovaţii în ceea ce priveşte metodele, tehnicile şi
instrumentele de evaluare, se apelează frecvent la „metode alternative de evaluare: portofolii, proiecte,
autoevaluarea. Introducerea unor metode interactive în evaluarea didactică curentă vor influenţa în mod
pozitiv evoluţia şcolară a elevilor prin creşterea gradului de concordanţă între evaluarea profesorilor şi cea a
elevilor privitor la propriile performanţe şcolare, de asemeneea, vor contribui la formarea şi dezvoltarea
unor atitudini oneste faţă de propria persoană şi faţă de cei din jur. Predarea, învăţarea şi evaluarea sunt cele
trei activităţi de bază ale procesului de învăţământ, formând o unitate organică, care conduce la realizarea
obiectivelor educaţionale propuse.
Pentru a implementa noile reforme în educaţie, şcoala are strângentă nevoie de a dezvolta
parteneriate sociale viabile, în care să fie implicaţi atât părinţii, cât şi alţi actori educaţionali. În acest
context, comunicarea eficientă între parteneri este una dintre formele ce contribuie la implementarea
calitativă a schimbărilor din spaţiul educaţional. Desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi: parteneriate
educaţionale, vizite la şcoală, vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune, plimbări şi programe distractive
comune contribuie la continuitatea calitativă grădiniţă - şcoală.
Pot fi valorificate şi legăturile pedagogice ca forme de strângere a legăturilor dintre cele două
institutii cum ar fi: participare reciprocă la activităţile comisiilor metodice, la „lecţii model”, la sesiuni de
comunicări.
În cadrul acestei colaborări trebuie să se fixexe obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului
pentru şcoală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale, accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de
adaptare la mediul social. Colaborarea grădiniţă-şcoală ajută cadrele didactice să-si analizeze mai profund
şi mai obiectiv munca instructiv-educativă, cunoscând rezultatele la învăţătură si purtare ale copiilor,
bazându-se pe cunoştinţele însuşite anterior.
Învăţarea centrată pe elev are ca scop sporirea succesului elevilor, concentrându-se pe ceea ce este
necesar pentru a îmbunătăţi experienţa de învăţare a acestora şi implicarea lor activă în acest proces, precum
şi satisfacţia pe care le-o dă această învăţare. Scopul implicit este, de asemenea, acela de a le permite să aibă
încredere în procesul de învăţare, astfel încât să poată continua să îşi pună în aplicare aptitudinile de
învăţare la locul de muncă, la vârsta maturităţii, precum şi în procesul de învăţare continuă.
Învăţământul trebuie să răspundă schimbării şi transformării constante, trebuie să ducă la pregătirea
copilui pentru viaţă, să-l împlinească ca individualitate, să fie deci un proces de definire umană care
contribuie la progresul uman general.

BIBLIOGRAFIE:

• Alexandru J., Cunoaşterea copilului preşcolar, Editura revistei de pedagogie, Bucureşti 1992
• „De la grădiniţă la şcoală”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti 1975
• „Integrarea copilului în activitatea şcolară”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie
Bucureşti 1978
• Revista Învăţământul preşcolar, Editura Arlequin-Nr.3-4 ;2014

1453
 IMPORTANŢA COLABORĂRII GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Prof.înv.primar Ormenişan Axineta Felicia

Şcoala Gimnazială Răstoliţa
Com.Răstoliţa,Jud.Mureş

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din

grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin
colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din
primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă
cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se
asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi
,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai
ale,specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale
psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite
anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în
grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă
şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca
fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile
în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură
şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor
şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în
clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul
şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se
află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al

1454
pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se
poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea,ci
şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de
creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net
preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de
supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a
dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o
serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea
copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a
procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază
a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi
modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul
intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice
structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”,
,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare
între grădiniţă şi şcoală.

1455
 Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor
procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice
de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala
primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl
tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în
clasa I a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-
scrisului. Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea
cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea
şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să
răspundă la necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici
o clipă sentimentul că le se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate
pregăti mai bine copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

1456
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ – ȘCOALĂ.
RELAȚIA EDUCATOARE – ÎNVĂȚĂTOR – PROFESOR

prof. înv. preșc. OROSZ ELENA

Grădinița cu Program Prelungit nr.7, Structură Grădinița cu Program Normal ,,POPA LUPU’’
loc. Sighetu Marmației, jud. Maramureș

„Bucuria de a avea copii să o legăm de a-i forma ca oameni de valoare”

Grădinița - primul pas pe drumul vieții

Grădiniţă este un loc minunat pentru orice copil. În facultatea copilăriei copilul dobândește un
,,statut de mic şcolar’’. Natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii de grupă, condiţiile de activitate şi
mai ales specificul învăţării, îi dă acestuia o nouă perspectivă de viață .
Întreaga paletă de activități organizate în acest spațiu mirific pentru orice copil formează temelia
înreg vieți de mai târziu.
Parteneriatul grădiniţă – școală este ștafeta între cele două instituții de educație. Acţiunile ce se
desfăşoară de comun acord şi sunt cuprinse într-un plan de acţiune, nu fac decât să contribuie la o
mai bună formare a copilului, să se pună bazele omului modern de mai târziu. Totodată se rea-
lizează o integrare mai ușoară și rapidă a copilului în noul mediu, în noul tip de activitate- lecția de...
Menționez faptul că și la grădiniță se învață, fiind organizarte ,,lecția de…’’ sub forma jocului
de rol,, de-a școala’’/ ,,de-a scolarii ‘’/ ,,de-a matematicienii’’. Şi copilul preşcolar învaţă ,dar pentru el
învățarea este un joc. Invăţarea şcolară are rigorile ei, efort mai susţinut, disciplina de muncă riguroasă
etc.
Educatoarea este dirijorul ,,piesei de teatru ‘’ prin care copilul observă, învață și exprimă
tot ceea ce îl interesează sau i se prezintă. Învățătorul / învățătoarea preia copilul și prezintă noul
,,serial’’ . Tonul puternic afectiv ce o caracterizează pe educatoare trebuie să se impletească cu relaţia
mai autoritară a invăţătoarei. Stilul educatoarei cu cel al învățătoarei trebuie să se completeze una
pe cealaltă care trebuie să contribuie la adaptaea preşcolaruiui la mediul şcolar, al formării şl adân-
cirii reprezentărilor cu privire la școală. În acest sens este necesar a se intreprinde acțiuni comune
grădiniță - școală.Astfel de acțiuni dau rezultate bune prin realizarea de parteneriate .În cadrul parte-
neriatelor se pot organi-za activități pe teme variat, care să-i stârnească interesul pentru mediul
înconjurător, despre viitorul lui statut – acela de școlar.Din multitudinea de activități putem aminti pe
cele mai frecvente:
 vizite tematice;
 vizionări de filme;
 dramatizări în care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
 confecţionarea de felicitări / obiecte cu ocazia diferitelor evenimente;.
 Șezători literare cu teme alese după evenimentele sociale ale comunității.
Din munca cu preșcolarii în parteneriat prezint am să prezint câteva aspecte .
PARTENERIATUL,, ÎMPREUNĂ LA GRĂDINIȚĂ ȘI LA ȘCOALĂ''’
GRĂDINIȚĂ – ȘCOALA GIMNAZIALĂ George Coșbuc,loc. Sighetu Marmației
Cartea este în viața omului un element central al creări unui psihic sănătos, a culturii generale.
Ea este uneori ceva mai mult decât un profesor, un prieten, o cunoștință. Stimularea curiozității copiilor
de a cunoaște natura și secretele acesteia, prin intermediul poveștilor și a povestirilor, implicit a
cărților. Activitățile s-au bazat pe următoarele mijloace de activitate convorbire; povestire, jocuri cu
cânt; jocuri muzicale; vizionare de expoziție și de film / program artistic.
Cartea și biblioteca – vizită la biblioteca școlii – în calitate de colaborator
Parfum de toamnă - -în calitate de coordinator
,,Iarna a sosit în zori ! ’’– vizită la biblioteca școlii și clasele de școlari partenere
Tainele cărții - povestea primăverii

1457
 În urma organizării activității în parteneriat GRĂDINIȚĂ – ȘCOALĂ se poate
realiza o analiză swot:
PUNCTE TARI
• preşcolarii sunt dornici de a cunoaşte copiii de la alte grădiniţe şi de a lega prietenii;
• participând cu entuziasm la acestea;
• cadrele didactice bine pregătite profesional, cu deschidere către nou, către schimbare;
• dezvoltă abilităţi de interrelaţionare pozitivă prin comunicare, lucru în echipă;
PUNCTE SLABE
• Inexistenţa unei modalităţi de comunicare între preşcolari.
REZULTATE ASTEPTATE
• Schimbări de comportament ale copiilor în viața de zi cu zi;
• Schimbări de comportament ale părinților – acordarea unei mai mari atenții copiilor;
• Implicarea părinților in educatia copiilor în viața de zi cu zi;
• Copiii sa invete sa daruiasca, sa faca surprize, sa produca bucurie;
• Realizarea unor prietenii de lungă durată.

prof. Elena Orosz, loc. Sighetu Marmațieie

15.03.2015

BIBLIOGRAFIE:
* Editura . Polirom Bucureşti
Secrete metodice în didactica preșcolara- Edituara Rovimed Publishers

1458
 PARTENERIATUL GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Prof.înv.primar Otobicu Gabriela

Şcoala Gimnazială,,I.L.Caragiale” Piteşti

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin
de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către
școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest
lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală. Frecventarea
grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important
în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de
constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o
continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri
mult mai complexe decât cele din grădiniță.

Pentru a înlesni adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o strânsă legătură între
școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite în același timp, cu scop operaționalizat prin
efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în legătură directă atât cu
școlarii cât mai ales cu învățătorul. Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie
să aibă o relaţie de colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe
care-l urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului. În urma analizei lucrărilor de referinţă pe tema
„Colaborarea grădiniţă- şcoală”, conceptul de „grădiniţă” este definit în diferite moduri. După Cojocariu.,V.,
M., şi Mâţă., L., (2011) conceptul „grădiniţă” se refera la „ o instituţie şcolară de realizare a educaţiei formale,
specializată şi adaptată pentru copiii cu vârste între 3 şi 6-7 ani, bazată pe joc, care să permită copiilor să
dezvolte abilităţi sociale, emoţionale, cognitive şi fizice care îl va pregăti pentru activitatea specifică din
învăţământul primar (CojocariuVenera-Mihaela;MâţăLiliana,2011,p.108).
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la
nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între
factorii educaţionali.
Grădiniţa are rolul de: a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă; a lărgi contactele cu lumea exterioară; a dezvolta capacitatea şi modalităţile de
receptare şi comunicare a informaţiei; a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi
afective; a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate. Rolul
grupei pregătitoare în pregătirea pentru şcoală:
a) Menirea grupei pregătitoare este de a da posibilitatea preşcolarilor să
dobândească pregătirea necesară pentru începerea activităţii şcolare, iar sub aspect

1459
formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoastere
(memorie, gândire, imaginaţie);

b). Vocabularul copilului preşcolar trebuie să fie suficient de bogat. Pe lângă cunostinţe, reprezentări, noţiuni,
preşcolarii trebuie să aibă dezvoltate şi anumite deprinderi: de a ţine creionul în mână, de a număra, de a
compara mulţimile, de a rezolva o problemă, o sarcină, de a desena, picta, modela.
c). De asemenea, este necesar ca preşcolarul să fie stăpân pe mişcările fundamentale: mersul, alergare,
căţăratul, aruncarea, târâtu,săritul.

d). Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinţe în ce priveste dezvoltarea morală. Copilului i se formează aici
diferite emoţii şi sentimente morale, sentimente de prietenie,de ajutor reciproc. Copiilor li se formează şi unele
deprinderi de comportare civilizată: să salute, să fie politicoşi, să-i ajute şi să-i respecte pe cei în vârstă.

1460
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ-FAMILIE, CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN
REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI
PARTENERI ÎN EDUCAŢIE
FAMILIA-ŞCOALA-COMUNITATEA

Prof. Ovesea Elena-Oana

Prof lb germană si lb.engleză
Şc. Gimn. Nr. 3 Râşnov

Informarea si formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, cel puţin, ca
fiecare părinte să cunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului; drepturile de care dispune pentru
educaţia copilului; importanţa atitudinii lui pentru reuşita şcolară a copilului; metodele de colaborare cu
şcoala. În acest scop este necesar un dialog între profesori si părinţi; profesorii trebuie să primească o
pregătire în materie de relaţie cu părinţii iar competenta lor în această materie trebuie considerată ca o
aptitudine profesională; părinţii trebuie să fie pregătiţi pentru a juca rolul lor educativ în cooperare cu
profesorii; şcolile trebuie să asigure (asociaţiilor) părinţilor asistenta necesară.
Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă
succes la şcoală şi, mai târziu, in viaţă. Atunci când părinţii, elevii si ceilalţi membri ai comunităţii se
consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe sa
funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţiala în organizarea şcolii şi a clasei de elevi.
Ele nu mai sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura
relaţiilor publice. Dacă cele două medii educaţionale – şcoala şi familia – se completează şi se susţin, ele
asigură într-o mare măsură bună integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa
socială. Binefacerile sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă si depăşirea
stereotipurilor şi continuând cu identificarea intereselor comune în beneficiul copiilor. Cercetările confirmă
că indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia
copiilor lor, rezultatele determină performanţa elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, reducerea ratei de
abandon şcolar si scăderea fenomenului delicvenţei.
Iată câteva principii ale colaborării familie şcoală:
• Copiii să se implice ca participanţi activi în interacţiunile familie şcoala, centrată pe învăţare;
• Să ofere tuturor parinţilor oportunităţi de a participa activ la experienţele educaţionale ale copiilor
lor, chiar dacă vin sau nu la şcoală,
• Colaborarea familie şcoala să fie folosită pentru rezolvarea problemelor dificile şi, drept cadru de
sărbatorire a realizarilor, a performanţelor deosebite,
• Relaţia dintre cele doua instituţii atât de importante să constituie fundamentul restructurării
educaţionale şi al reinnoirii comunităţii;
• Eficienţa profesională a cadrelor didactice, a administratorilor şi a întregului personal al şcolii să fie
maximizată prin dezvoltarea unor abilitaţi concrete, esenţiale, conexiuni cu părintii şi comunitatea.
Scopurile aferente acestor principii ar fi:
• Să ajutăm şcolile sa privească parteneriatele cu familia ca pe o primă resursă şi nu ca pe un ultim
refugiu, în promovarea învăţării şi dezvoltării.
• Să stabilim colaborarea şcoală – familie la nivel naţional, ca pe un standard al politicilor şi
practicilor educaţionale.
Atunci când părintii, elevii şi ceilalti membri ai comunităţii devin şi se consideră parteneri în
educaţie, în jurul elevilor se formează o comuniune de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus
la punct. Parteneriatele reprezintă o componentă esenţiala în organizarea şi desfăşurarea activităţii în şcoală
şi în clasele de elevi. Ele nu mai sunt considerate doar o simplă activitate opţională sau o problemă de
natura relaţiilor publice.
În relaţia şcoală-familie pot apărea dificultaţi de ordin comportamental, intalnite atat la părinţi, cât şi
la profesori şi la conducerea şcolii, sau de ordin material; relaţia respectivă cere un surplus de efort din
punct de vedere material şi de timp. Aceste dificultaţi pot apărea din părerile divergente privind
responsabilitatea statului şi a familiei cu referire la educaţia copiilor, libertatea de alegere a şcolii, de către

1461
parinţi, impactul familial asupra rezultatelor şcolare ale copilului, randamentul pedagogic şi datoria
parentală, participarea la gestionarea şi procesul decizional din şcoală.
Educaţia răspunde atât cererii sociale cât şi nevoilor şi aspiraţiilor individuale. Presupune eliberare
de energiilor lăuntrice, prin implinirea armonioasă şi creatoare, a insecuritaţii, inferioritaţii şi dependenţei
pe care le poate simţi fiinţa umană într-o societate aflată într-o schimbare rapidă.

1462
 COLABORAREA GRADINIŢĂ ŞCOALĂ –
UN FACTOR ESENŢIAL ÎN DEBUTUL VIEŢII ŞCOLARE

PĂDURARIU ANDREEA
Profesor psihopedagog
C.S.E.I. Nr. 2 Comaneşti, jud. Bacău

Încă din cele mai vechi timpuri a existat o preocupare intensă pentru cei ,,şapte ani de acasă”, pentru
debutul vieţii şcolare, esenţiale în educaţie, în conturarea personalităţii copilului, viitorului elev şi ulterior
adult. În acest demers este esenţială o colaborare temeinică între cei trei factori absolut esenţiali în viaţa
micuţului învăţăcel: familia- grădiniţa şi şcoala.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Această strânsă comunicare şi colaborare este absolut necesară pentru viitorul elevului, pentru adaptarea
şi dezvoltarea sa ulterioară, pentru integrarea în mediul şcolar şi pentru un viitor individ, care va avea mereu
la bază: ,,cei şapte ani de acasă”.

1463
 Partenerialul educatoare-invatatoare – o posibila premisa pentru mai
buna integrare scolara

Prof. pentru inv. Presc. Lucia-Nicoleta Padurariu

Gradinita cu Program Prelungit nr.18 Sibiu

Cuvinte cheie: parteneriat educational, colaborare, socul scolaritatii

In contextul actual educatia copiilor depaseste tot mai mult barierele

salii de grupa, iar o modalitate de realizare a acestui deziderat este
parteneriatul educational.
Pregatirea copilului pentru scoala se poate face si prin parteneriate
gradinita-scoala. Aceste parteneriate au ca scop principal asigurarea unei
tranzitii mai usoare a copilului de la gradinita catre mediul scolar prin
desfasurarea de activitati comune cu scolarii, atat in sala de grupa cat si in
viitoarea sala de clasa.
Colaborarea eficienta intre educatoare si invatatoare poate avea efecte
benefice asupra integrarii cu succes a copilului in clasa pregatitoare.
Intre cele doua institutii de invatamant, gradinita si scoala primara,
trebuie sa existe continuitate: legatura dintre gradinita si scoala este
reflectata de includerea gradinitei impreuna cu clasela I si a II-a in acelasi
cilul curricular, ciclul achizitiilor fundamentale (pag. 68).
De aceea, initirea si desfasurarea de parteneriate cu scolile de
proximitate sunt de dorit.
Scopul acestui tip de parteneriat este multiplu: pregatirea afectiva a
prescolarilor pentru debutul in viata scolara, stimularea comunicarii si
interrelationarii copiilor prescolari cu cei scolari, familiarizarea cu specificul
mediului scolar.
Cunoasterea directa a mediului scolar, prin vizite, participare la
activitati desfasurate in sala de clasa declansaza un proces de adaptare la
noul mediu.
Succesul sau esecul integrarii in viata scolara depinde de natura
influentelor exercitate asupra copilului in perioada prescolaritatii, dar si de
sustinerea pe care o primeste copilul din partea familiei.
Parteneriatul se desfasoara pe baza unui calendar de activitati intocmit
de catre educatoare impreuna cu invatatoarea, lucru care implica o buna
cunoastere si colaborare a celor doi parteneri, dar si a particularitatilor
grupei de prescolari precum si ale clasei de elevi. In cadrul aceluiasi
parteneriat pot fi implicati si parintii

1464
 Calendarul de activitati propuse valorifica cunostintele si priceperile
prescolarilor si scolarilor, dar si hobby-urile copiilor; ii implica pe toti
partenerii participanti; ele se desfasoara atat in cadrul gradinitei cat si in sala
de clasa.
Ca tipuri de activitati destinate in principal copiilor pot enumera:
activitati artistico-plastice; jocuri si concursuri sportive desfasurate in aer
liber; vizitarea unor obiective culturale; marcarea prin activitati comune a
unor evenimente precum sarbatorile de iarna sau pascale, ziua Europei, ziua
lui Mihai Eminescu, 1 iunie.
Parteneri direct implicati in acest parteneriat educational sunt si
parintii. Pe deoparte, copiii traiesc momente speciale alaturi de parinti, isi
impartasesc reciproc gandurile, sperantele legate de debutul scolar, iar pe de
alta parte parintii sunt pregatiti pentru ceea ce in literature de specialitate se
numeste socul scolaritatii. (E. Verza)
Prin intermediul acestui gen de activitati parintii si copiii au ocazia sa
interactioneze direct cu viitorea invatatoare, fapt care poate avea efecte
benefice. De asemenea, parintii pot afla cum sa-si pregatesca copiii pentru
scoala.
Chiar daca copiii pot fi pregatiti din punct de vedere cognitiv pentru
scoala, chiar daca copiii isi doresc sa merga la scoala, ei au nevoie de sprijin
pentru a se adapta la noutatea, la solicitarile, regulile si provocarile mediului
scolar. In acest sens, printr-un parteneriat bine construit educatoarea si
invatatoarea pot veni in sprijinul parintilor.
In concluzie, parteneriatul intre educatoare si invatatoare nu este doar
o simpla relatie de colaborare profesionala, ci este o necesitate; el contribuie
la pregatirea psihologica a copiilor pentru a deveni scolari, pune bazele
motivatiei, trezeste interesul si dorinta prescolarilor de-a deveni scolari.

BIBLIOGRAFIE:

Alois Ghergut - Managementul general si strategic in educatie. Stiintele

educatiei, Editura Polirom, 2007

Niculescu R. M., Lupu D.A. - Pedagogia prescolara si a scolaritatii mici., 2007

- Revista invatamantului prescolar, nr3-4, 2011

www.didactic.ro

1465
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ - ȘCOALĂ,
CONDIŢIE SAU NECESITATE ÎN EDUCAŢIA COPILULUI?

Prof.înv.preșc. Manuela Elena Palade

Școala ,,M.Sadovenu”,G.P.P.,,Crai Nou ”,Bacău

Grădiniţa este prima etapă instituțională fundamentală în dezvoltarea copilului prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ şi prin stimularea interesului de cunoaştere şi lărgirea a câmpului
de relaţii sociale ,ceea ce oferă preșcolarului libertatea de acţiune. Deci grupa mare constituie o verigă de
legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o
îndeplineşte aceea de preşcolar şi de viitor şcolar începător.
În condiţiile societăţii contemporane educaţia preşcolară este considerată o treaptă distinctă şi
necesară a procesului de învăţământ, dar, şi parte integrantă a structurilor educative globale, fiind prima
treaptă a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii, prin creşterea apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei ,
funcţia pedagogică devenind preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire , de supraveghere ,suplinind în
parte sarcinile părinţilor angajaţi în diverse activități profesionale .
Latura formativă are ponderea majoră în activităţile din grădiniţă și se bazează pe exersarea
proceselor psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau de maturitatea
preşcolară.
La grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat răspunde la necesităţile educaţionale actuale, astfel
încât copiii acestui nivel de vârstă să nu trăiască nici o clipă sentimentul .că li se cere repetarea activităţilor
parcurse la grupa mare .Grădiniței îi revine rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, ,
egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec sau abandon şcolar într-un mediu de
informaţie și educaţie specific vârstei, învăţarea formală a citit-scrisului revenind școlii.
Vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind o importantă perioadă psihogenetică de
dezvoltare în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică,dar,și în sfera sentimentelor şi a personalităţii
copilului , ceea ce favorizează condiţii de dezvoltare a procesului de lărgirea a câmpului de noi achiziţii care
conduce la un proces treptat de progres școlar .
La grupa mare grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoștințele , experienţele şi
influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară , de a dezvolta
capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei , de a realiza o serie de obiective ale
educaţiei fizice, estetice, etice şi afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de
relaţii sociale şi de activitate.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes la școală necesită o cunoștere a
curriculei grupei pregătioare din școală, pentru a se putea corela conținuturile cu cele de la grupa mare ceea
ce implică o muncă aparte din partea educatoarelor privind insistarea mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru această nouă etapă educațională.
Părinţii şi educatorii își pun întrebări cum ar fi : ,,De ce copilul manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi nu fac faţă cerinţelor şcolare?”
Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Un moment crucial în viaţa unui copil o constituie Intrarea sa în şcoală, date fiind,,statutul” şi ,,rolul”
de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii , noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales specificul
învăţării.Acest act complex care îl angajează pe copil într-o nouă și întreagă sferă a vieţii sale psihice,în
diferite structuri anatomo-fiziologice la care sunt folosite toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite
anterior , crează o stare de confort sau disconfort emoțional. De aceea învățătorul trebuie să colaboreze cu
educatoarea pentru a cunoaște fondul emoțional al fiecărui copil și pentru a folosi strategii specifice
integrării acestuia.

1466
 Continuarea activițății educatoarei de către învățător/profesor folosind jocul și aceleași metode ,
procedee adecvate vârstei vor ajuta integrarea copilului , formarea unei atitudini pozitive față de școală și de
ceilalți (elevi,cadre didactice) , identificarea rolului său în noul grup, întărirea încrederii în sine, dobândirea
autonomiei față de părinți și creierea unui mediu primitor ce oferă o nouă oportunitate de dezvoltare a
copilului pe toate planurile ,eliminându-se astfel eșecul școlar.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare prin
diverse activități,cum ar fi :parteneriate educaționale, schimburi de experiență în cadrul comisiilor metodice
,activități extrcurriculare care se desfășoară cu prilejul diferitelor evenimente : cu specific moral –
creștin,tradiții și obiceiuri, ecologice,culturale,etc.Aceste activități comune îndepărtează necrederea ,teama
copilului de necunoscut , îi dă oportunitatea cunoșterii cadrelor didactice din școală și a viitorilor colegi mai
mari, a spațiului educațional,dar ,și a șansei de a căpăta noi abilități în cadrul unor altfel de activități.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru citit - scris,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de colaborare cu ceilalți .
În concluzie putem spune că această sine qua non relație educator-învăţător/grădiniță-școală este
necesară și devine o condiție în procesul de adaptare a copilului la mediul social şi înconjurător.

BIBLIOGRAFIE:

1. Revista Laborator preșcolar, Mihaela Paisi Lazărescu, Liliana Ezechil, editura V & Integral, București
2011;
2. www.didactic.ro
3.Curs Managementul clasei de elevi Romița Iucu 2005

1467
 ”Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor”

PÁLFI TÜNDE – ROZÁLIA

„Şcoala bună – în continuarea grădiniţei – învaţă pe copiii cu uşurinţă, bazându-se pe acţiune,

experinţă, ţinând cont de particularităţile de vârstă şi interesul acestora.”
Pála Károly
Viaţa omului se constituie din „perioade tranzitorii”. Prima este tocmai naşterea. Urmează perioada
preşcolară, când copilul ajunge la creşă şi grădiniţă. Abia se acomodează cu noul stil de viaţă încercând să
devină independent, însuşind noi deprinderi, găsind prieteni, - deja trebuie să meargă la şcoală, unde va lua
totul de la capăt. Îl aşteaptă un anturaj nou, noi colegi, adulţi care-i sunt străini, un mod de trai total diferit, o
altă ordine de zi, alte obiceiuri – la care trebuie să se acomodeze.
Se vorbeşte puţin despre trecerea de la ciclul primar la cel gimnazial, deşi nici aceasta nu este lipsită
de probleme şi traume. Urmeză apoi trecerea la ciclul liceal şi universitar. Şi în ciuda acestor „perioade
tranzitorii” multe la număr, atenţia cea mare i se acordă trecerii de la perioada preşcolară la cea şcolară
pentru motivul că cei mici sunt cei mai vulnerabili dacă nu se simt în siguranţă. Pentru anihilarea
problemelor care se ivesc în această perioadă de trecere este nevoie de o colaborare serioasă între instituţiile
de învăţământ şi nu numai.
Învăţătorii şi pedagogii care activează în grădiniţe trebuie să descopere competenţele în mod reciproc şi să
renunţe la unele sarcini în favoarea celuilalt, chiar dacă copilul încă nu este şcolar, sau deja nu umblă la
grădiniţă.
Procesul de învăţare la grădiniţă se realizează în primul rând prin joacă, sub forma unor activităţi
individuale, prin acţiuni şi impresii. Tocmai din acest motiv nu grădiniţa trebuie să conducă „elevii mici” la
şcoală la 15 septembrie, ci şcoala trebuie să-i primească pe preşcolari, care vor deveni încet, sub atenta
dragoste „maternă” a învăţătoarei, şcolari responsabili. Sistemul de învăţământ se construieşte de jos în sus.
Grădiniţa, ca prima verigă a acestui sistem, constituie baza pe care se poate înălţa, ca o clădire, şcoala. Nu
grădiniţa trebuie să imite şcoala, ci structura primului an de şcoală trebuie să se apropie cât mai mult de
grădiniţă. Ştim cu toţii ce traumă poate să aducă în viaţa unui copil de şase ani, când ajunge la şcoală. Nu
este de mirare, cu acest moment i se schimbă radical viaţa.
Va avea obligaţii, sarcini noi. I se scurtează timpul de joacă, şi în afară de aceasta, va fi înconjurat de
un anturaj complet nou, adulţi şi copii străini.
Deja la începutul carierei mele pedagogice am intuit greutăţile provocate de această trecere de la
perioada preşcolară la cea şcolară. De fapt am înţeles în profunzime problema când eu însumi am fost pusă
în sitaţia de a trăi ca mamă, această experienţă inedită drept un eşec.
În 2004 am decis să-i invit pe viitorii mei elevi înaintea vacanţei de vară la şcoală. Scopul era să
cunoască noua ambianţă unde vor sosi peste puţin timp, eventual să lege prietenii cu elevii mei de clasa a
IV-a, de la care vor spera sprijin şi ocrotire, şi nu în ultimul rând, să mă cunoască pe mine. Am sperat că vor
simţi instantaneu: pot conta pe mine, îi iubesc, îi înţeleg şi se pot baza pe mine în orice împrejurare. Părinţii
mi-au fost extrem de recunoscători. După spusele lor, 80% din cei mici şi-au petrecut vacanţa mare fără
grija începerii şcolii, din contră au aşteptat cu nerăbdare prima zi de şcoală.
În 2009 mi-am extins atenţia şi mai mult. I-am vizitat pe viitorii mei învăţăcei la grădiniţă, am ţinut
legătura atât cu educatoarele, cât şi cu părinţii. Şi pe adulţi i-am chemat la şcoală la activităţi. „Trecerea” s-a
petrecut şi mai uşor. S-au acomodat mult mai uşor, decât colegii lor din clasele paralele.
Reuşita deplină s-a întâmplat în 2013. Atunci am întocmit un proiect împreună cu educatoarele. Ca
primă etapă s-a organizat un concurs de recitări cu ocazia zilei păsărilor şi pomilor – la care am participat ca
membră a juriului. Astfel am avut ocazia să-i observ pe copii în propriul lor mediu, în situaţie provocatoare.
Apoi şi eu i-am invitat pe preşcolari la diferite activităţi şcolare cu elevii de clasa a IV-a. Am organizat o
excursie, cu toţii împreună, la o fermă din apropiere. A fost o experienţă plăcută pentru „cei mari” să fie
împreună cu cei mici, să-i îndrume, să-i ocrotească. Au avut ocazia să mângâie animalele, măgarul, caii, să-
i hrănească pe miei, să participe la mulsul vacilor. De ziua copiilor am organizat o mini-olimpiadă, aici se
puteau ajuta reciproc pe pista de obstacole, s-au constituit în galerii, încurajându-i atât pe cei destoinici, cât
şi pe cei timizi.

1468
 În final s-a urcat pe podiu toată suflarea prichindeilor, cu mic, cu mare, fiecare cu o medalie în gât,
să aibă sentimentul succesului şi a bucuriei trăite împreună. Acest grup de elevi
s-a integrat foarte uşor în viaţa şcolară, fără traume şi probleme. După ce a început şcoala, ne-am întors la
grădiniţă, i-am vizitat pe cei care au rămas acolo, îmbrăţişând-o pe doamnele educatoare, şi pe dădace.
Am impresia că această grupă nu a fost smulsă din colectivitatea respectivă, de care aparţinea, ci a
fost condusă încet, cu răbdare şi tact pedagogic într-o lume similară care nu le este străină, unde îşi pot
pregăti aripile pentru a zbura, în vederea cuceririi cetăţii ştiinţei.
Sunt de acord cu Maria Montessori, care afirma „libertatea dezvoltării copilului nu înseamnă să-l
lăsăm pur şi simplu singur, ci să înălţăm în jurul său cu dragoste susţinută o ambianţă potrivită. Cu atât
este mai perfectă ambianţa, cu atât mai puţină intervenţie e necesară din partea adulţilor.”

1469
 ”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”

Prof.înv.preșc. Pană Onuța-Roxana

Gradinita cu P.P. nr. 8, Braila

Motto:
„Bucuria de a avea copii să o legăm de a-i forma ca oameni de valoare”

Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia educativă a intregii vieţi. Datorită vârstei mici , educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca ingrijire şi educaţie, formează temelia intregii
vieţi de mai târziu.
La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsurâ, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi
şcoala.
Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe va
duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea problemelor
inerente care apar.
Realizarea unui învăţământ unitar necesiăa respectarea unui obiectiv major , continuitatea în întreaga
activitate educatională în special la nivelul claselor.
Această condiţie este valabilă şi pentru primele două trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi
învăţământul primar. Mai precis, legătura reciprocă şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa
preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa I la
particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa
tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original.
In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de
școlaritate este o problemă a educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a
atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare cerut de o eficientă activitate școlară , o
reprezintă realizarea unei legaturii functionale de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si
prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de
educatie din aceste doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a
activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradiniță și scoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă masură de natura psihopêdagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
scoală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I..Astfel,educatoarele și învățătoarele trebuie să cunoască programa grupei prescolare mari și cea a
clasei I pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire si educare.
În scopul adaptarii preşcolaruiui la mediul şcolar, al formarii şl adancirii reprezentarilor cu privire la scoala
este necesar a se intreprinde actiuni comune gradinita-scoala, cum ar fi:
-prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor in prima zi de scoala,avand ca invitati
eievii clasei 1 şi invatatoarea lor;
-asistenta la o activitate de citire,matematica,scriere;
- organizarea unor activitati de evaluare-concursuri care au ioc impreuna cu clasa 1 (exemplu obiceiuri şi
colinde de Crăciun,concursuri sportive,1 iunie etc);
-dramatizări in care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
-confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente
Concurând alături de şcolari se inlătură reticenţa preşcolarilor şi ii face să-şi incerce puterile, să
demonstreze că sunt pregătiţi pentru şcoala.
Realizarea dezideratelor a idealului educatoarelor este condiţionată de colaborarea mai strânsă intre
grădiniţă şi şcoală. Activitatea educatoarelor şi invăţătorilor trebuie să se impletească. Tonul puternic afectiv
ce o caracterizează pe educatoare trebuie să se impletească cu relaţia mai autoritară a invăţătoarei.
Dădăceala exagerată nu ajută copiii, ii formează dependenţi de educatoare. .
Un alt obiectiv in vederea integrării copilului in activitatea de tip şcolar constituie permanenta legătură a
grădiniţei cu famiiia-cea care constituie de fapt primul model al copilului.Educaţia in familie ocupă un loc
important in formarea 'puiului de om' care trebuie să găsească aici condiţii de dezvoltare fizică, perceptivă,

1470
intetectuală, personaiă şi socială.Din primii ani de viaţă personalitatea 'adultului de mai tarziu' prinde contur
şi se manifestă prin elemente concrete cum sunt: temperament, caracter, insuşiri, capacităţi, abilităţi şi
aptitudini.
„Cei 7 ani de acasa” sunt hotărâtori in procesul de adaptare şi integrare la viata socială şi aşa marcată de
influenţele mediului socio-economic.
Familia este instituţia primordială unde copilul dobăndeşte cea dintâi şcoală a vieţii.
Buna colaborare între grădiniţâ - familîe - şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp asigurând
performanţe educative notabile .

Referinte :
- Magdalena Dumitrana - "Copilul, familia şi grădiniţa – Editura Compania 2000
- Revista invăţământul preşcolar nr. 1-2/1997

1471
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE
Prof.inv.primar Pandaru Veronica
Scoala Gimnaziala Amaru,Jud. Buzau

Educatia este o acţiune socială care se desfăşoară întru-un cadru

instituţionalizat şi nu numai.În categoria factorilor educaţionali putem include
şcoala,familia,instituţiile cultural-educative,mijloacele mass-media,etc. Atunci
când copilul este integrat într-unul din aceste medii ,asupra sa se vor exercita
diverse influenţe educative.Nu trebuie pierdut din vedere că mediul familial este
universul natural al celor mici , este primul cadru de socializare al lor şi nevoia
sprijinirii părinţilor în educaţe este presantă.Copilul ,la început, îşi petrece cea mai
mare parte a timpului în familie.Legătura dintre copil şi cei din casa sa este extrem
de puternică.
Familia e scena principală din viaţa copilului;e nucleul social în care
până la o anumită vârstă se reflectă întreaga viaţă socială.Totuşi,uşor,uşor,influenţa
educaţională a grădiniţei creşte în intensitate,până ce devine dominantă.Copilul
acum se dezvoltă într-un alt mediu,dar absorbţia lui în instituţia preşcolară i-a
solicitat toate posibilităţile de adaptare.
Munca educatoarei trebuie să fie continuată ,susţinută şi întărită de
familie.Atmosfera creeată aici ,dar şi exemplul personal ajută ca valorile morale
precum cinstea,omenirea,sinceritatea,demnitatea,etc, să fie „receptate” de cei mici
zi de zi.Părinţii, bunicii, fraţii oferă modele care vor fi asimilate prin imitaţie.

Insa este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul

instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea
influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se
manifestă chiar din primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii
elevi din clasa pregatitoare nu fac faţă cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile la aceste
întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru
şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea
copilului ,nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi
prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de
cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date
fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea
condiţiilor de activitate,şi mai ales specificul învăţării-act complex care angajează

1472
dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară
crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în
sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară
este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în
sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi
influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea
exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a
informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii
sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele
care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii,
cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi
acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive,
afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii
pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare
la mediul social şi înconjurător.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa
pregatitoare,susţinute şi de experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători –
impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6 ani trebuie să aibă o
serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea
complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru
şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi
şcoală.

BIBLIOGRAFIE:
-Ezechil,L.;Păişi-Lăzărescu,M. ; - „Laborator preşcolar”-Bucureşti ,V & I Integral
2004.
-Radu,I. ; Ezechil,L.; - „ Didactica-Teoria instruirii ”; Piteşti ; Paralela 45 ;2oo5
-Revista Învăţământul preşcolar-Nr.3-4 ;2005

1473
 Proiect de parteneriat
Grădiniţă-Şcoala
,,Daruieste zambete!’’
Prof: Panescu Iuliana-Stefania
Gradinita Filipestii de Targ, Prahova

MOTTO:
“NIMENI NU E SINGUR”

Argument:
Dorim să aducem în sufletul acestor copii defavorizaţi o rază de lumină şi căldură, să le
creem un mediu propice învătării.
Învăţământul românesc este angajat într-un proces de restructurări profunde , menit să
schimbe grila de valori a educaţiei în acord cu procesul de democratizare a întregii societăţi
româneşti.
Implementarea direcţiilor de Reformă în învăţământul preuniversitar a determinat
dezvoltarea procesului de integrare şcolară şi socială a copiilor cu deficienţe .
Sprijinirea procesului de diversificare a serviciilor acordate copiilor cu deficienţe şi
eficientizarea procesului de recuperare – adaptare constituie o prioritate importanta a Scolii
Petresti.
Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de doi ani , timp în care elevii participă la diferite
activităţi alături de copiii Asociatiei „Copiilor Speciali”, cu diferite deficiente si implicarea in
actiuni de atragere de susţinători (resurse umane , informaţionale şi financiare ) pentru copiii de la
Asociatia „Copiilor Speciali”.

Perioada derulării proiectului:

Anul scolar: 2014-2015
Anul scolar: 2015-2016

Grupul țintă:
- elevii Scolii Gimnaziale Filipestii de Targ
- prescolari de la Gradinita Filipestii de Targ
- copiii de la Scoala Speciala Filipestii de Targ
Obiectivele proiectului:

• Sensibilizarea comunităţii la nevoile copiilor defavorizaţi;

• Creşterea responsabilităţii faţă de cel de lângă tine;
• Asigurarea egalităţii şanselor privind o viaţă mai bună;
• Realizarea de activități transdisciplinare într-un climat psiho-afectiv pozitiv, stimulativ,
dezinhibitor;
• Cunoașterea de către preșcolari si scolari a specificului elevilor cu CES și pregătirea
acestora pentru înțelegerea, acceptarea și sprijinirea în viitor a acestor persoane;

RESURSE
RESURSE UMANE :
- elevi ;

1474
 - profesori ;
- părinţi ;
RESURSE MATERIALE :
- calculator , imprimantă , consumabile ;
- cameră video;
- diplome , felicitări ;
- panouri , planşe ;
- cadouri .
ACTIVITĂŢI
NR. ACTIVITATEA PERI- PARTICIPANŢI LOCUL
CRT PROPUSĂ OADA
1 ,, Intalnire la masa rotunda” Ianua- - cadrele didactice;
- stabilirea scopului si obiectivelor rie, implicate în proiect ;
proiectelor februarie -elevii implicaţi în
proiect ;
- eleborarea si redactarea proiectului

- realizarea si distribuirea pliantului în

şcoală si in afara scolii pentru a face
cunoscută iniţiativa şi pentru a
sensibiliza pe comunitatea;

2 „Obiceiuri și tradiții de Paști” aprilie - elevii implicaţi în Scoala

- incondeiere de oua proiect ; Gimnaziala
- cadrele didactice Filipestii de
- confectionare de felicitari si iepurasi implicate în proiect ; Targ
de Pasti - părinţii elevilor im -
plicaţi in proiect
- cadouri de la Iepuras

5 „E ziua noastră” iunie - elevii implicaţi în Scoala

-semnificaţia zilei de 1 iunie; proiect ; Speciala
- poezii şi cântece 1 iunie ; - cadrele didactice Filipestii de
- realizarea unor desene ce reprezintă „Ziua implicate în proiect ; Targ
internaţională a copilului”
- părinţii elevilor im -
plicaţi in proiect

Evaluarea proiectului
- exprimarea concluziilor şi a impresiilor de către toţi participanţii la proiect;
- realizarea unor pliante cu desfăşurarea proiectului
- expoziţie cu lucrările copiilor cuprinşi în proiect.

1475
 Contactul permanent al instituţiilor şcolare cu colectivele de părinţi

Prof.înv.primar Pânzaru Marta

Şcola Gimnazială “Sf.Voievod Ştefan cel Mare”,Oneşti-Bacău

Relaţia dintre grădiniţă, şcoală şi familie îşi are rolul deosebit în îndeplinirea unor obiective propuse de
către cadrele didactice în vederea integrării cu succes a preşcolarului în învăţământul primar. Câteva din
aceste obiective ar fi:

• Să se prezinte părinţilor regulamentul şcolar din grădiniţă dar şi prezentarea regulamentului de ordine
interioară din şcoală,
• să convingem părinţii să petreacă mai mult timp cu copiii lor şi să-şi dorească să-i cunoască mai bine ;
• să-i învăţăm pe părinţi cum să-şi îmbunătăţească relaţia şi comunicarea cu aceştia;
• să-i convingem pe părinţi care comportamente trebuie apreciate şi care descurajate.
• să informăm părinţii despre situaţia disciplinară reală din şcoală;
• să rezolvăm împreună situaţiile de comportare violentă din şcoală.;
• să reuşim să-i facem pe părinţi să înţeleagă că ei pot influenţa şi conduce comportamentul copilului;
• părinţii să-şi dezvolte abilităţile de bază care îi ajută să influenţeze în mod efectiv comportamentul
copilului.
• însuşirea unor reguli şi metode simple de a-şi ajuta copiii în activitatea şcolară;
• încurajarea părinţilor de a recunoaşte problemele pe care le au cu copiii.
• Să se realizeze activităţi de învăţare, extracurriculare împreună cu părinţii, educatoarele şi învăţătorii,
• Săse să se desfăşoare comisii metodice comune dintre educatoare şi învăţători,
• Să se parcurgă proiecte educaţionale între grădiniţâ şi şcoală la a căror activităţi să fie invitaţi şi
părinţii.
În acest scop se pot organiza activităţi cu următoarele titluri:
1.Vă invităm să ne cunoaştem, în clasa noastră!
2.Să ne cunoaştem drepturile şi îndatoririle!
3.Vă cunoaşteţi copiii?
4.Să eliminăm împreună violenţa în rândul copiilor!
5.Este relaţia dintre copil şi părinte o problemă rezolvată?
7.Cum,cât şi când să ne ajutăm copiii?
8.Să cunoaştem locul de muncă al părinţilor noştri!
9.În vizită la şcolari
10.Să ne jucăm împreună!

Prin toate aceste activităţi se va optimiza comunicarea dintre şcoală-grădiniţă,familie,precum şi

comunicarea dintre copii şi cadre didactice,dintre copii şi ceilalţi membri ai familiei,se vor identifica
aspectele funcţionale şi disfuncţionale în relaţia dintre copii şi părinţii acestora, se vor
descoperim modalităţi de disciplinare pozitivă,se vor aplica regulile ascultării active.
Printr-o atmosferă de încredere,căldură şi deschidere vom reuşi să creştem gradul de implicare a
părinţilor în toate activităţile şcolare şi extraşcolare,să schimbăm mentalităţile neadecvate ale unor părinţi
faţă de şcoală.
Părinţii au şi ei partea lor de învăţătură înţelegând:
-să ajute cu ce pot în activitatea didactică;
-să susţină şi să dezvolte motivaţia copilului pentru învăţare;
-să fie un factor important în educarea copilului;

1476
-să acorde sprijin şcolii atunci când e nevoie;
-că sunt aspecte despre copii pe care le pot afla numai de la şcoală;
-că uneori înţeleg greşit şi judecă superficial unele aspecte şcolare;
-că din colaborarea şcoală-familie ambele părţi au de câştigat.
Elisabeta Stănciulescu afirmă, într-un foarte laborios studiu despre educaţia familială, că funcţia
educativă a familiei este de dată recentă. Până de curând, părinţii erau cvasi-indiferenţi faţă de proprii copii,
pe care îi plasau unor instanţe externe (doică, la vârstele fragede, sau, în adolescenţă, în ale familii). De fapt,
socializarea era realizată de întreaga societate, cu care familia nu se afla în discontinuitate. Ba, dimpotrivă,
între societate şi familie exista o coerenţă perfectă, dată de extrapolarea valorilor familiale în cadrul
societăţii lărgite şi de interiorizarea valorilor publice în spaţiul familial. Simbioza era aproape desăvârşită.
Pedagogia, ca să folosim un termen care doar de curând a căpătat aura ştiinţifică cu care se mândreşte astăzi,
era un fenomen difuz şi implicit. Familia nu trebuia să-şi „educe” membrii pentru a-i transforma în fiinţe
sociale; ei se năşteau în societate întrucât erau membrii ai unei familii. Cele mai semnificative instanţe ale
socializării erau constituite de riturile de trecere, care integrau indivizii în corpurile sociale, făcându-i
indistincţi în cadrul acestora, conformi cu anumite modele superioare naturii umane.
P. During definea educaţia familială ca fiind „acţiunea de a creşte şi educa unul sau mai mulţi copii,
desfăşurată cel mai adesea în grupuri familiale de către adulţi, părinţii copiilor respectivi”. Cu timpul,
conţinutul şi sfera conceptului „educaţie familială” s-au lărgit, fără ca aceasta să afecteze prioritatea
acordată raporturilor părinţi-copii. Cercetările recente ale etnologilor, istoricilor, sociologilor familiei şi
socio-demografilor obligă la reconsiderări ale imaginii părintelui al cărui rol educativ specific pare legat de
conjuncturi particulare şi care aparţin mai degrabă trecutului.Astăzi educaţia familială desemnează
ansamblul funcţionării familiale în raport cu educaţia.
Referinţe bibliografice
1. Băran – Pescaru, Emilia – „Familia azi. O perspectivă sociopedagogică”, Editura Aramis, Bucureşti, 2004
2. Bistriceanu, Corina – „Sociologia familiei”, Editura Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti, 2005
3.Stănciulescu, Elisabeta – „Sociologia educaţiei familiale”, vol.II, Editura Polirom, Iaşi, 1998
4 .Vrasmas, Ecaterina – Adina – „Consilierea şi educaţia părinţilor”, Editura Aramis, Bucureşti, 2002

1477
 Colaborare gradinita scoala! Relatia educatoare- invatator

Educatoare-Paraschin Ligia
Gradinita cu program prelungit ,,Aricel”
Loc Calarasi, Jud Calarasi

Intr-o acceptiune generala, educatia este procesul prin care se realizeaza formarea si dezvoltarea
personalitatii umane. Ea constituie o necesitate pentru individ si pentru societate. Ca urmare, este o
activitate specific umana, realizata in contextul existentei sociale a omului si in acelasi timp, este un
fenomen social specific, un atribut al societatii, o conditie a perpetuarii si progresului acesteia. Asadar, ea se
raporteaza, in acelasi timp, la societate si la individ. Intre formele educatiei figureaza si educatia formala,
care are un caracter organizat, sistematizat, instutionalizat. In ansamblul procesului permanent al educatiei,
ea constituie o perioada de formare intensiva care face din actiunea educativa un obiectiv central. Ea se
adreseaza varstei de formare si asigura asimilarea sistematica a cunostintelor, exersarea intensiva a
comportamentelor sociale si dezvoltarea capacitatilor individuale.Realizarea unui învăţământ unitar necesita
respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor
« praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul
preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre
grupa preşcolară şi clasa pregatitoare. O asemenea continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor
din clasa pregatitoare la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este
împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un ansamblu
indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de
metamorfozare. Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare institutionalizate, deci a
gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare cerut de o
eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de continuitate intre activitatea
din grupa mare a gradinitei si clasa pregatitoare a scolii primare. Aceasta presupune analiza atenta a
principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de invatamant:obictive
pedagogice, continut, forme de organizare a activitatii, metode , relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O prima
masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala
este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei
pregatitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective . Pentru a fi insa
operationala, corelatia dintre programe se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator , cat si de educatoare.
Astfel, educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele programei pentru
clasa pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
pregatitoare, iar invatatorul care va prelua clasa pregatitoare trebuie sa cunoasca programa grupei
prescolare mari pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare. Astazi exista
totusi un decalaj intre cele doua programe ce trebuie rezolvat cat mai repede.O prima conditie pentru
rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o constituie analiza psihologica
activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-volitionale ce trebuie formate
copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se stabileasca capacitatile
necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa pregatitoare. Cercetarile
intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca invatarea scrierii si
citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar sa fie formata capacitatea de a traduce in
concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi

1478
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca suport al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa pregatitoare invatatorul foloseste jocul atat ca
activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele de
organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala
trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta
vie de a deveni scolari. Parteneriatele dintre gradinita si scoala au un aport deosebit in adaptarea copiilor
prescolari la scoala.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.
Trebuie mentionat ca efectele educatiei timpurii asupra educatiei ulterioare a copilului sunt in relatie cu
influentele educationale infuzate pe parcurs. Cel mai marwe beneficiu al educatiei timpurii apare in planul
non-cognitiv.

1479
 Simpozion Național/Schimb de experiență
”Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor”

Profesor pentru invatamantul prescolar: Paraschiva Silvia

Gradinita cu program normal Crovu-Odobesti, judetul Dambovita

Obiectivul învățământului preșcolar este de a oferi sprijin competent pentru dezvoltarea armonioasă în
plan fizic, intelectual și social a copiilor, pregătindu-i totodata pentru o cât mai ușoara adaptare la activitatea
școlara .
Necesitatea încheierii unui parteneriat educational între grădinița și școală are la bază integrarea adecvata a
preșcolarilor în sitemul acțiunilor și interacțiunilor școlare și asigurarea premiselor pentru însușirea elementelor
formative care conduc la aptitudinile de școlaritate, în consens cu noile obiective și finalități educaționale.
Scopul urmărit constă în pregătirea copiilor pentru noul cadru relațional și asimilarea rolului de elev,
pentru formarea sentimentului colectivității și a “conștiinței solidaritătii” (Jean Bendet)
Obiective :
- Stimularea dezvoltării psihice si fizice a copiilor in vederea asigurării acelor condiții interioare care să le
confere posibilitatea de rezolvare optimă a unor sarcini viitoare;
- Cunoașterea cadrului institutional viitor pentru că preșcolarii sa poată deveni beneficiarii reali al
dialogului educațional
- Constituirea unui sistem deschis spre modernizare, care să se centreze pe copil în scopul valorizării
potențialului, disponibilităților și valorilor concrete ale acestuia
- Promovarea prieteniei și cooperării între copii.
Modalități de realizare a parteneriatului educațional:întâlniri de lucru între participanții la proiect,
interasistente, activități comune prescolare-scolari, acțiuni de observare și cunoaștere a școlii în care vor
învăța școlarii, jocuri de rol, participare comuna la serbari, expoziții cu lucrările copiilor organizate fie
în școala, fie în grădiniță sau în alte instituții de cultură, concursuri cu participare comună pe diverse
teme , etc.
Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un
rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate
de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o
continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri
mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul care urmeaza sa preia clasa pregatitoare.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim–
dezvoltarea personalităţii copilului.
În urma analizei lucrărilor de referinţă pe tema „Colaborarea grădiniţă- şcoală”, conceptul de „grădiniţă”

1480
este definit în diferite moduri. După Cojocariu.,V., M., şi Mâţă., L., (2011) conceptul „grădiniţă” se refera la „ o
instituţie şcolară de realizare a educaţiei formale, specializată şi adaptată pentru copiii cu vârste între 3 şi 6 ani,
bazată pe joc, care să permită copiilor să dezvolte abilităţi sociale, emoţionale, cognitive şi fizice care îl va
pregăti pentru activitatea specifică din învăţământul primar.( Cojocariu Venera-Mihaela; Mâţă Liliana, 2011, p.
108)
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la
nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între
factorii educaţionali
Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru primele
doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciproca şi
continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa mare şi clasa pregatitoare. O asemenea continuitate va asigura
o mai rapida adaptare a copiilor din clasa pregatitoare la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia
acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada el
constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa
in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare institutionalizate,
deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare este
realizata printr-o eficienta activitate scolara fiind reprezentata prin legatura functionala de continuitate intre
activitatea din grupa mare a gradinitei si clasa pregatitoare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor
componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut,
forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O prima
masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala este
plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei
pregatitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programe se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele programei
pentru clasa pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
pregatitoare ,iar invatatorul care va prelua clasa pregatitoare trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare
mari pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia preșcolara si cea școlara o
constituie analiza psihologică activității școlare și determinarea acelor capacități intelectuale ,afectiv-voliționale
ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fară dificultati activității școlare,deci trebuie să se stabilească
capacitațile necesare pentru ca preșcolarul să asimileze cunoștințele prevăzute in clasa pregătitoare.
Bibliografie:
Revista Învățământul Preșcolar 1-2/2006,1-2/2008,Silvia Dima,București

1481
 COLABORAREA ȘCOALĂ – GRĂDINIȚĂ

Prof. Paraschivescu Maria - Anca

Liceul Teoretic ,,Mihail Săulescu”, Predeal

Grădinița și școala sunt parte a unui sistem care ajută individul să-și contureze propria personalitate, să-
și creeze un sistem de valori fără de care nu poate trăi în societate și, nu în ultimul rând, să se formeze ca
om.

Grădinița reprezintă o etapă fundamentală în dezvoltarea unui copil atât în ceea ce privește descoperirea
și dezvoltarea unor aptitudini, cât și lărgirea câmpului de relații sociale. Este momentul în care copilul își
începe viața de ,,elev”, când intră într-un grup și învață să se adapteze cerințelor unor adulți, dar și când face
cunoștință cu actul învățării, un proces complez care-i stimulează și-i dezvoltă toate cunoștințele și
deprinderile dobândite anterior. Un rol important în învățare la grădiniță îl are jocul pentru că această
metodă îi oferă copilului o putere foarte mare de exprimare. Modul în care se comporta în joc, în care duc
dialogul, tonul, problematica jocului, formele de strategie si logica actionala, reflecta întotdeauna
elementele mediului social. Reconsiderarea jocului ca mijloc de educatie si distractie, este legată strâns de
reprezentanții școlii active prin punerea în prim plan a copilului, a nevoilor sale, a intereselor sale. Astfel,
învățarea în această perioadă, mai ales prin joc, este deosebit de importantă datorită progreselor remarcabile
în toate planurile şi, în special, în ceea ce privește sentimentele şi personalitatea copilului.
În societatea contemporană, rolul formator al grădiniței este hotărâtor în evoluția ulterioară a copilului,
iar problema intrării copilului în clasa I este intens dezbătută. Specialiștii consideră, așa cum vedem astăzi,
că această ,,clasă pregătitoare” este momentul de tranziție perfect între grădiniță și școală. Cu toate acestea,
practica școlară a demonstrat că sistemul de învățământ românesc nu este pregătit să o susțină în mod
corespunzător. Cadrele didactice care pornesc la drum cu clasa pregătitoare consideră că programele școlare
sunt mult prea încărcate pentru nivelul de vârstă, accentul se pune din ce în ce mai puțin pe joc, spațiul
desfășurării unor activități recreative necesare pentru copii atât de mici sunt insuficiente sau chiar
inexistente, iar programul este destul de încărcat (copiii stau, de regulă, câte patru ore pe zi în bănci).
În aceste condiții, colaborarea educator – învățător este esențială. Ambele cadre didactice trebuie să aibă
în vedere obiectivele care vizează pregătirea preșcolarului pentru școală cu scopul de a-i dezvolta
creativitatea, imaginația, vorbirea, spiritul de observație, libertatea în gândire și acțiune. Astfel, terenul
psihologic pe care se vor fixa cunoștințe ulterioare, este pregătit. Prin urmare, grupa pregătitoare constituie
o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care
o îndeplineşte, concomitent: ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător. Dacă în trecut
nu se punea foarte mare accent pe grădiniță, mai ales în mediul rural, copilul având mari dificultăți de
adaptare în clasa I, astăzi, grădinița este esențială pentru integrarea copilului în școală.
Odată ce procesul de integrare în clasa I s-a încheiat, învățătorul preia rolul educatorului și
pregătește elevul pentru integrarea în ciclul gimnazial. Astfel, deprinderile elevului se vor dezvolta și mai
mult și va fi pregătit pentru noua structură de învățământ. Pentru a diminua întrucâtva ideea de ,,prăpastie”
greu de trecut între cele două cicluri şcolare trebuie ca noi, dascălii, să depunem tot efortul pentru a-i sprijini
să acceadă spre o nouă modalitate de dobândire a unor cunoştinţe şi experienţe, a-i ajuta să atingă o stare de
disponibilitate propice pentru noua activitate de învăţare, să le insuflăm o stare psihologică pozitivă
necesară momentului de debut gimnazial Spre deosebire de ciclul primar când un singur învăţător le
îndrumă activitatea, în ciclul gimnazial elevii trebuie să se adapteze la stiluri diferite de predare şi evaluare.
Se impune, astfel, ca învăţătorul să colaboreze cu profesorii ce vor preda la clasa a V-a pentru ca acest
„prag” să fie mai uşor de trecut.
Consider, așadar, că, pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, legătura dintre educator, învățător și
profesor trebuie să fie strânsă, iar raportul dintre grădiniţă şi şcoală, în general, trebuie să fie un raport de
continuitate în plan instituţional, în planul conţinutului şi al metodelor; trecerea de la grădiniță la școala
primară, apoi la școala gimnazială nu trebuie să constituie un prag, ci o continuare firească a unei programe
continuată și dezvoltată de școală, adaptată nivelului de vârstă.

1482
 REFERAT

”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în
întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi
pentru primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis,
legătura reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea
continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H.
Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.

Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.

O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara
o constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca
invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:

a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;

b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;

c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.

In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a traduce in
concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o unitate .

1483
 Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.

Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .

Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza
in sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si
procedeelor didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a
procesului de invatamant in primul rand in lectii. Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt
mai putin importante cele care privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest
sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor
in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei
dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o
impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.

Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita. In sfera
acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de strangere a
legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la cosfatuirile
anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de comunicari.

1484
 Colaborarea grădiniţei cu şcoala

Educ. Paşca Roxana

Grădiniţa P.P. Nr. 14, Arad

Pregătirea copilului pentru startul şcolar este un obiectiv final deplin acceptat şi promovat în
programele de educaţie timpurie din toate sistemele de învăţământ dezvoltate, în condiţiile intensificării şi
accelerării întregului proces de învăţământ, începând de la primele trepte ale acestuia. Această accelerare nu
înseamnă coborârea vârstei de şcolarizare, ci o intensificare a instruirii şi formării sistematice a copiilor încă
din primii ani ai grădiniţei. În consecinţă, pe parcursul perioadei preşcolare, copiii acumulează un bagaj
important de cunoştinţe fundamentale, priceperi, deprinderi, atitudini, capacităţi, comportamente care,
consolidate şi îmbogăţite pe parcursul anului pregătitor pentru şcoală, vor contrbui la conturarea „capacităţii
complexe de învăţare” sau a stării de pregătire pentru şcoală”, definită în literatura psihopedagogică drept
„echilibrul realizat de ansamblul proceselor psihice care deschide calea unor deplasări şi a unei achiziţii noi,
şi marchează acel nivel al dezvoltării copilului la care activitatea de tip şcolar contribuie din plin la
dezvoltarea în continuare a personalităţii”. (Kulcsar, T., 1978).
Deşi trăsăturile psihice pe care le solicită activitatea de elev nu pot fi desăvârşite în grădiniţă,
premisele acestor trăsături pot şi trebuie să fie cultivate cu mijloacele specifice instituţiei preşcolare,
păstrând jocul ca activitate predilectă a copiilor şi evitând transformarea grădiniţei într-o mini-şcoală.
Pentru asigurarea caracterului unitar şi a continuităţii grădiniţă-şcoală, cadrele didactice ale nivelului
preprimar şi primar pot întreprinde activităţi în direcţia cunoaşterii cerinţelor programei şcolare respectiv
preşcolare, schimburilor de experienţă prin asistenţa la activităţi didactice şi abordarea problematicii
pregătirii pentru şcoală în întâlnirile metodice şi programele de formare continuă.
Pregătirea pentru şcoală presupune, alături de obţinerea de către copii a unei stări de disponibilitate
pentru activitatea de învăţare de tip şcolar, şi familiarizarea acestuia cu caracteristicile şi implicaţiile
statutului şi rolului de elev, cu natura relaţiilor cu adultul şi cu colegii, cu condiţiile mediului şcolar.
Deşi ocaziile de relaţionare ale grădiniţei cu şcoala sunt puţine, în grupa mare vizita copiilor
împreună cu educatoarea în instituţiile locale este în instituţiile şcolare un demers foarte util în scopul mai
sus amintit.
Pnetru a-şi atinge scopul şi a crea impresii plăcute şi puternice, vizita în şcoală trebuie pregătită
riguros şi eventual precedată de o discuţie cu copiii, în care educatoarea le explică rostul parcurgerii
programelor şcoalre, a materiilor ce se predau, caracteristicile atributelor şcolarităţii: a avea ghiozdan, a
primi calificative, a-ţi face temele. Aceste discuţii vor înlesni observarea în timpul vizitei a diferenţelor
dintre grădiniţă şi şcoală şi vor stimula dorinţa copiilor de a deveni şcolari. Pe parcursul vizitei, educatoarea
va atrage atenţia copiilor asupra unor momente din desfăşurarea lecţiei, asupra modului cum răspund
şcolarii la întrebări, asupra atmosferei disciplinate. La întoarcerea în grădiniţă se vor discuta impresiile
acumulate, se vor oferi explicaţii suplimentare, iar în zilele următoare se pot organiza jocuri având ca temă
activităţile din şcoală.
Alte iniţiative care să apropie copiii preşcolari de mediul şi caracteristicele şcolii şi care pot fi
valorificate într-o manieră similară celei descrise mai sus pot fi:
-vizitarea grădiniţei de către copii ai unei clase I, care le împărtăşesc copiilor din grupa mare despre
experienţa de elev;
-organizarea unor serbări comune ale preşcolarilor mari cu copiii clasei I, activitate ce favorizează
cunoaşterea interpersonală.
La rândul lor, cadrele didactice din grădiniţă pot întreprinde activităţi de observare a copiilor din
generaţiile care au intrat în şcoală şi identificarea eventualelor probleme cu determinări în mediul grădiniţei
sau care ar putea fi prevenite de către educatoare.
Multitudinea relaţiilor pe care grădiniţa le stabileşte cu mediul socio-educaţional apropiat situează
instituţia de educaţie preprimară într-un context de determinări reciproce menite să asigure eficienţa şi
optimizarea procesului educaţional. Grădiniţa devine astfel un centru de educaţie care lucrează în beneficiul
copiilor, al familiilor şi al comunităţii.

Bibliografie:- Glava, A., Glava, C., Introducere în pedagogia preşcolară, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002

1485
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA

PASCALAU VALERIA OLIMPIA

GPP “DIMBRAVA MINUNATA” SATU MARE

O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologica a activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca
invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:

a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma
lor ,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;

b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;

c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor. In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este
necesar nsa fie formata capacitatea de a traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a
intelege relatiile dintre multimi (superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a
numara si de a efectua operatii mentale de adunare si scadere cu o uniate .Aptitudinea de scolaritate se
raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea afectica,volitionala si sociala. In acest
sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei motivatii sustinute in
invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de cerintele adultului,ale
programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a motricitatii.

Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala . Integrarea copilului in forma de colectivitate preşcolară comporta un prim efort de adaptare la viaţa
socială şi totodată extinderea mediului social accesibil copilului.
În perioada preşcolară el işi dobândeşte rolul său social intr-o colectivitate şi obţine o altă dimensiune in
interiorul familiei. In coîectivitate copilul stabileşte cu totul alte raporturi decât in famile:
-invaţă să se subordoneze unui program şi a unor activităţi comune ale colectivului din care face parte;
-stabileşte relaţii cu alţi copii invăţând să-şi domine excentrismul folosind relaţii de colaborare
Integrarea copilului in şcoală presupune mai intâi formarea unor prezentari corecte despre scoala care sa le
permita preşcolarilor o adaptare afectiv-motîvationala la mediu şcolar. La nivelul dinamicii si
procesualitatii relatiilorinterpersonale, influenta educationala poate functiona ca si criteriu de analiza a
interactiunilor dintre elevi / prescolari:

 Relatii de cooperare – coordonarea eforturilor pentru realizarea unui efectiv comun;

 Relatii de competitie – rivaltatea partenerilor in atingerea unei tinte comune;
 Relatii de conflict – bazate peopozitia mutuala a partenerilor raportata la un scop indivizibil;

1486
 Legătura dintre grădiniţă şi scoală

Pascariu Alexandra Madalina

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major,

continuitatea în întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri
».Aceasta condiţie este valabila şi pentru primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul
preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciproca şi continuitatea trebuie sa fie
asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi
,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai
ale,specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale
psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite
anterior.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin
psihopedagogic. O prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la
asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala este plasata la nivelul continutului
invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I. Este vorba de
legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si
de educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca
cerintele programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului
insusirea cunostintelor clasei I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca
programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de
instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia
prescolara si cea scolara o constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea
acelor capacitati intelectuale ,afectiv-volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta
fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se stabileasca capacitatile necesare pentru ca
prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I. Cercetarile intreprinse in aceasta
directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca invatarea scrierii si citirii
implica formarea unor capacitati:

a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa

forma lor ,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce
inseamna insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata
capacitatea de a traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile
dintre multimi (superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara
si de a efectua operatii mentale de adunare si scadere cu o uniate .

1487
 Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva
copilului si la cea afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de
cunoastere al copilului ca support al unei motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea
copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de cerintele adultului,ale
programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor
specifice educatiei prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de
system relatiei dintre gradinita si scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care
actioneaza in sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi
folosirea metodelor si procedeelor didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii
in formele de organizare a procesului de invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine
stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este prezenta in diferite forme si la varsta
prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface interesul,curiozitatea copiluli pentru
cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc
de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care
privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca
desfasurarea unor activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita,
serbari comune ,plimbari si programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei
dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a
le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor
procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice
de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si
alte forme de strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a
educatoarelor si invatatorilor la cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile
comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de comunicari.

1488
 COLABORAREA GRADINITA-SCOALA!
RELATIA EDUCATOARE-INVATATOR-PROFESOR

Educatoare: Pascariu Maria

Gradinita cu P.N. Nr.6 Buhusi

,,Educatia nu este o pregatire pentru viata, educatia este insasi viata”.

John Dewey

Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele si

posibilitatile oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale. Sub impulsul
cerintelor dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica, tinzandu-se spre modernizarea metodelor
de predare, a continutului, a formelor de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre
diferitele institutii educative. Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin
intermediul a doua forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia
prescolara avand ca functie majora formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu nevoile
specifice varstei, cu posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii sociale.
Gradinita si scoala trebuie sa aiba o colaborare stransa pentru a asigura prin eforturi comune
o educatie de buna calitate. Comunicarea si deschiderea din ambele parti aduc beneficii pe termen lung in
dezvoltarea personalitatii copilului. Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri
de ordin psiho-pedagogic. O prima masura de ordin psiho-pedagogica menita sa contribuie la asigurarea
continuitatii intre gradinita si scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in
programele gradinitei si a clasei pregatitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile
programelor respective. Corelatia dintre programe se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator cat si de
educator. Astfel, educatoarea care lucreaza cu grupa prescolara mare, trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa pregatitoare pentru a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea
cunostintelor si invers.
Avand in vedere ca gradinita si scoala primara reprezinta doua trasee educative succesive, dar
parti ale unui proces care trebuie sa ramana in ansamblu unitar, colaborarea dintre respectivele institutii se
cere intarita, pentru ca trecerea de la una la alta sa asigurarea continuitatea proiectelor si finalizarea lor
adecvata. Atat educatoarele si invatatorii din cele doua institutii trebuie sa caute impreuna acele prilejuri de
colaborare care sa faciliteze integrarea copilului in mediul scolii. Cele mai frecvente oportunitati de intalnire
dintre cele doua medii educationale, care se cer valorificate de catre ambii parteneri, privesc:
• Vizitarea scolii in vederea cunoasterii de catre copiii prescolari ai acestei institutii;
• Vizitarea de catre scolarii din clasa pregatitoare a gradinitei pentru a le impartasi copiilor de aici
primele lor experiente scolare;
• Organizarea unor sedinte cu parintii copiilor in ultimul semestru de activitate din gradinita, la care
sunt invitati vitorii invatatori, ce vor informa parintii asupra modului de pregatire al copiilor pentru
scoala;
• Stimularea in cadrul gradinitei a unor activitati de tip scolar cu grupa mare;
• Urmarirea de catre educatoare a copiilor deveniti scolari pentru sesizarea progreselor in dezvoltare,
sau a dificultatilor pe care le intampina sub efectul noilor solicitari;
• Organizarea unor serbari comune;
• Realizarea unor activitati metodice si cercuri pedagogice comune pentru educator si invatator ori de
cate ori se ivesc probleme si solicitari care intereseaza ambele institutii;

1489
 Colaborand cu scoala, educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative, cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor elevi, iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
Cooperarea invatator – educatoare isi are temeiul si in a invinge teama celor care urmeaza sa
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea sa fie cea care le face cunostinta micutilor elevi cu
viitorul invatator , il prezinta, ii face o scurta prezentare, pentru ca atunci cand vor pasi pragul scolii , sa fie
familiarizati cu persoana care ii va dirija in actul invatarii , si de ce nu chiar cu clasa unde vor invata.

Bibliografie:
“Relatia scoala-familie pentru calitate in educatie”, Viorica Goras- Postica, Editura PRODIDACTICA,
Chisinau, 2010;
Revista Invatamantului Prescolar, nr1/2011
Golu,P.- Invatare si dezvoltare, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985

1490
 Domenii de colaborare grădiniţă-şcoală, educatoare-învăţătoare

Prof. Păşcuţi Violeta

Grădiniţa nr. 35, Oradea

Educația are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieții sociale. Ea are următoarele
caracteristici: pune accent pe oameni, urmărește dezvoltarea unor calități umane și explorarea orizonturilor,
este orientată predominant spre pregătirea pentru viață, are în vedere, cu precădere, întrebări asupra
existenței, vizează cu precădere dezvoltarea unei stări sau a unei structuri atinse, finalitatea în educație
îmbină viziunea pe termen scurt cu cea pe termen lung. Activitatea educațională este dinamică și flexibilă în
același timp, iar educația stimulează idealul ființei umane exprimat prin „a fi și a deveni”.
Contactul copilului cu educaţia are loc în familie. Părinţii sunt cei care încearcă să dezvolte primele
deprinderi şi abilităţi ale copilului, să-i insufle primele cunoştinţe elementare despre lume şi viaţă.
Majoritatea părinţilor însă se văd limitaţi în aceste posibilităţi. Aici intervine rolul educatorilor de profesie.
Educatoare este prima persoană din viaţa unui copil care, într-un mod sistematic, folosind mijloace
profesioniste de educaţie, va căuta să urmărească dezvoltarea acelor calităţi umane, deprinderi elementare
de care are nevoie copilul. Din acest motiv fiecare educatoare trebuie să fie conştientă de impactul deosebit
pe care îl are asupra copilului şi de faptul că bazele unei educaţii sănătoase, a unei instruiri deosebite se pun
încă din grădiniţă.
Deoarece educatoarea este prima figură didactică din viaţa copilului, ea ar trebui să îl pregătească pe
acesta pentru educaţia sistematică ce se desfăşoară la nivelul şcolii.
Timpul petrecut în grădiniţă, oricât de frumos şi benefic ar fi, este doar prima etapă din formarea
copilului. Trecerea la şcoală este o schimbare majoră în viaţa copilului, motiv pentru care această trecere
trebuie făcută cât mai lină. Pentru a întâmpina această nevoie ministerul educaţiei a luat decizia trecerii
grupei pregătitoare la nivelul şcolii.
Dorim să menţionăm câteva domenii în care considerăm că trebuie să existe o colaborare strânsă
între grădiniţă şi şcoală:

1. Dezvoltarea emoţională a copilului.

Copilul la vârsta preşcolară este foarte sensibil din punct de vedere emoţional. Ataşat de figura
mamei, el se desprinde şi se ataşează destul de greu de cea a educatoarei. Cu tandreţe şi afecţiune aceasta va
face ca timpul petrecut în grădiniţă să fie cât mai plăcut. Joaca de acasă continuă de data aceasta în mijlocul
unui colectiv de copii, sub îndrumarea educatoarei. Activităţile didactice utilizează cu precădere jocul şi
povestirea, mijloace care îl captivează pe copil.
Trecerea spre şcoală este următoarea schimbare majoră din punct de vedere emoţional pentru copil,
care după ce s-a ataşat emoţional de doamna educatoare, care devenise ca o mamă pentru el, trebuie acum să
se ataşeze de o altă persoană, învăţătoarea sau învăţătorul.
Pentru a face această trecere cât mai uşoară, este util ca educatoarea să pregătească copiii, să facă
vizite în cadrul şcolii, întâlniri cu doamnele învăţătoare. Lucrul acesta se poate face organizat în colaborarea
cu şcoala de care majoritatea grădiniţelor depind, sau în cadrul programelor speciale organizate în cadrul
„săptămânii altfel”. Pentru a veni în întâmpinarea grădiniţelor, majoritatea şcolilor organizează zile speciale
ale „Porţilor deschise” când grupele de copii pot vizita, în mod organizat, şcoala.

2. Dezvoltarea abilităţilor artistico-plastice.

Un mare accent în cadrul grădiniţei se pune pe activităţile artistico-plastice. Se organizează multe
concursuri cu lucrări realizate de către copii cu ocazia sărbătorilor sau a unor zile speciale, cum ar fi: 1
Decembrie, 8 Martie sau 1 Iunie.
Acesta este un prilej potrivit pentru copiii să interacţioneze cu şcoala. Se pot organiza activităţi
comune, expoziţii comune cu anumite teme.
Majoritatea grădiniţelor au cursuri de dans cu instructori specializaţi. Un prilej deosebit de
interacţionare a grădinarilor cu şcoala pot fi şi concursurile de dans organizate în cadrul şcolii. Prin acestea
preşcolarii intră în incinta şcolii, văd copii mai mari şi se aşteaptă ca într-o zi şi ei să meargă la o astfel de
şcoală.

1491
 3. Activităţi comune educatoare-învăţătoare
Pe lângă activităţile realizate împreună cu copiii, foarte utilă pentru relaţia grădiniţă şcoală este
relaţia educatoare-învăţătoare. În ciuda faptului că nu există multe interacţiuni între acestea, ar fi foarte utilă
o discuţie şi un dialog continuu între cele două categorii. Majoritatea învăţătoarelor pot observa în primele
săptămâni de lucru cu copiii veniţi din grădiniţă dacă există anumite deficienţe în ce priveşte educaţia
acestora, deficienţe care ar putea fi corectare sau prevenite printr-o comunicare între cele două categorii
profesionale.

4. Evaluarea psihologică a copiilor

Pe lângă faptul că este un element obligatoriu în dosarul de admitere la şcoală, caracterizarea
psihologică este o unealtă foarte utilă pentru cadrele didactice. Învăţătoarea poate afla detalii importante cu
privire la profilul psihologic al fiecărui copil de la educatoarea care a lucrat cu el, chiar şi până la trei ani de
zile. Fiecare copil este diferit, iar informaţiile acestea sunt foarte utile învăţătoarei. Totodată, educatoarea
poate face recomandări foarte pertinente în ce priveşte modul de lucru cu un anumit copil.
O colaborare după începerea anului şcolar între învăţătoare şi educatoare, când aceasta este posibilă,
poate contribui foarte mult la adaptarea copiilor la noul mediu diferit al şcolii.

Am prezentat în această lucrare câteva domenii pe care le-am văzut importante din experienţa unei
educatoare. Există o sumedenie de alte aspecte care pot fi discutate şi de care ar trebui ţinut cont, acestea
putând constitui subiectul unor alte lucrări.

1492
 Pasinciuc Carmen Iuliana
prof.itinerant
Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă
Suceava

Colaborarea grădiniţă -şcoală

Colaborare grădiniţă - şcoală este fundamentală în procesul instructiv - educativ.

Grădiniţa este o etapă în cadrul programelor de dezvoltare care are în vedere experienţa deja acumulată de copil
în mediul familial. De aceea, intervenţia educativa la nivelul grădiniţei trebuie construită în parteneriat educativ
cu familia şi comunitatea şi constituie premisa cea mai importantă a dezvoltării copilului.
Un program de educaţie preşcolară se preocupă de dezvoltarea copilului
în sensul devenirii şi construcţiei armonioase a personalităţii sale. O bună pregătire în sensul dezvoltării şi
formării capacităţilor, competenţelor şi comportamentelor flexibile şi deschise este o premisă optimă pentru
şcolarizare. Aptitudinea de şcolaritate depinde de formarea acelor competenţe care ţin de interiorizarea
adecvata a rezultatelor activităţilor de joc liber ales şi interior motivat ale copilului. Grădiniţa nu este şi nu
trebuie să devină o mică şcoală. Ea are propria ei importanţa pentru copil. Este instituţia care oferă ocaziile
jocului în sensul dezvoltarii copilului şi, astfel, face trecerea de la informal la formal.
Grădiniţa realizează sprijinirea viitoarei activităţi prin intermediul a doua forme specifice jocul şi învăţarea.
Desigur, pregătirea pentru şcoală este una din sarcinile grădiniţei.
Orientările moderne în educaţie relevă din ce în ce mai mult faptul că învăţământul preşcolar trebuie să
realizeze educaţia preşcolară „ având ca funcţie majoră formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului în raport
cu nevoile specifice vârstei, cu posibilităţile şi dotările sale, în interesul său şi al comunităţii sociale... Celelalte
funcţii, inclusiv cea pregătitoare pentru şcoală, trebuie să fie subordonate acestei funcţii de bază” (Păun, 2000).
Gradiniţa, prin particularităţile ei, are atât un caracter specific, răspunzând cerinţelor de vârstă ale copiilor
între 3 si 6 ani, cât şi elemente structurale comune cu activitatea din alte instituţii de învăţămant .
La vârsta preşcolarităţii, jocul are o dublă semnificaţie : pe de o parte, el este cadrul în care se manifestă, se
exteriorizează întreaga viaţă psihică a copilului, acesta exprimându-şi în joc cunoştiinţele, emoţiile,
satisfăcându-şi dorinţele şi eliberându-se tensional; pe de altă parte, jocul constituie principalul instrument de
formare şi dezvoltare a capacităţilor psihice ale copilului. Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mişcare
şi de acţiune a copilului; el deschide în faţa acestuia nu doar universul activităţii, ci şi universul relaţiilor
interumane, oferind prilejul de a patrunde în intimitatea lor şi dezvoltând dorinţa copilului de a se comporta ca
adulţii; el dă posibilitatea preşcolarului de a- şi apropia realitatea înconjurătoare, de a cunoaşte lumea ambiantă.
Obiectivul principal al educaţiei preşcolare este de a permite fiecărui copil să -i urmeze drumul personal, de
creştere şi dezvoltare, oferind suport pentru : -
volorificarea potenţialului psihic şi fizic al fiecărui copil; -
îmbogăţirea capacităţii acestuia de a intra în relaţii cu ceilalţi copii şi cu adulţii; -
sprijinirea copilului în a interacţiona cu mediul prin explorări, încercări, exerciţii, alegeri, experienţe;
-descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi şi formarea unei imagini de sine pozitive;
-sprijinirea copilului pentru a dobândi deprinderile necesare activităţii viitoare în şcoală.
Legătura grădiniţă şcoală are dublu sens, scopul acesteia fiind continuitatea dezvoltării copilului şi continuarea
procesului muncii educaţionale. Unii specialişti din
domeniu afirmă că pregătirea pentru şcoală înseamnă asigurarea de condiţii pentru ca preşcolarul să poată
deveni beneficiarul real al dialogului educaţional, pentru introducerea şi menţinerea stării de comunicare
psihologică între copil şi educator. Un aspect esenţial al pregătirii pentru şcoală îl constituie crearea acelei
condiţii psihologice esenţiale în activităţi educaţionale, prin care se instituie pentru fiecare copil situaţia de
comunicare educaţională autentică deci de inducere a stării de receptivitate psihologică educaţională în raport
cu cea instructiv -educativă şcolară (cf.Constantinescu, 1996). Pregătirea
pentru şcoală înseamnă formare antrenare şi cultivare de abilităţi, deprinderi, atitudini şi modalităţi acţionale,

1493
disponibilităţi motivaţional afective, care să- l facă apt pe copil de a face faţă solicitărilor specifice situaţiilor
şcolare. Ea semnifică şi formarea prospectivă pentru evoluţia viitoare în contextul şcolar şi social general.
Condiţia esenţială a atingerii de către copil a gradului de dezvoltare şi adaptare cerut de o activitate şcolară
eficientă o reprezintă integrarea efectivă a grădiniţei în sistemul şcolar şi, mai precis, realizarea unei legături
funcţioanale de continuitate între activitatea din grădiniţă şi şcoală.
Aceasta presupune analiză atentă a principalelor componente ale procesului de învăţământ : obiectivele
pedagogice, conţinutul, formele de organizare a activităţii, relaţia pedagogică educat -educator.
Dezvoltarea intelectual cognitivă a copilului nu incepe în momentul intrării sale în şcoală. Influenţă educativă
organizată, dirijată în perspectiva unor obiective temeinic motivate şi realizată în perioada preşcolară,
reprezintă o condiţie necesară pentru activitatea şcolară : O primă condiţie pentru rezolvarea
raportului de continuitate dintre grădiniţă şi şcoală o constituie analiza psihologică a activităţii şcolare şi
determinarea acelor capacităţi intelectuale, afectiv-voliţionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta la
regimul şcolar. Consecinţele pedagogice se reflectă în conturarea personalităţii copilului, în formarea capacităţii
lui de a face faţă cerinţelor din clasa întâi.( Culegere metodică editată de Revista de pedagogie, 1996, p.49).

Bibliografie :
Constantinescu,P., “Psihodiagnosticul şcolar în perspectiva integrării şcolare”, în Revista de pedagogie,1996.
Păun,E.,” Educaţia timpurie în grădiniţele de copii”, în Un deceniu de tranziţie, UNICEF, Bucureşti, 2000.
Păun,E.,Iucu R., Educaţia preşcolară în Romania,Ed. Polirom, Iaşi, 2002.

1494
 COLABORAREA GRADINITA- SCOALA

RELATIA EDUCATOARE- INVATATOR- PROFESOR

Prof.inv.primar, PATRASCU FLORICA AURA

SCOALA PRIMARA MARUNTISU

COM. COSTESTII DIN VALE

JUD. DAMBOVITA

Colaborarea dintre gradinita si scoala are o mare importanta in pregatirea temeinica a

copiilor. Aceasta colaborare se realizeaza prin interesul reciproc al educatoarei si al invatatorului
care va preda la clasa pregatitoare. Prin acest interes intelegem a avea preocupari comune ce pot
fi numeroase si variate.

Personal , lucrez la o scoala primara cu clase simultane iar gradinita se afla langa scoala.
Intotdeauna , intre educatoare si invatatoare a fost o legatura stransa si toate activitatile
desfasurate impreuna au avut un real success. Schimbul de experienta intre cadre a fost organizat
la nivelul scolii. Actiunile desfasurate au avut diferite forme: dezbateri pe diferite teme, lectii
demonstrative, concursuri scolare si extrascolare, excursii tematice.

Pentru a familiariza din timp prescolarii cu viata scolara, educatoarea face saptamanal
vizite la scoala si organizeaza numeroase activitati in colaborare cu invatatoarele. Totdeauna
prescolarii vin cu mare drag la scoala deoarece sunt pregatiti psihic de catre educatoare. Pentru
ei, mediul scolar este egal cu cel din gradinita mai ales ca, acum, datorita clasei pregatitoare
gasesc si diferite jucarii la ludoteca.

Din discutii reiese ca prescolarii care frecventeaza cu regularitate gradintita trec usor
peste perioada de acomodare, mobilizandu-si efortul in directia intelegerii si insusirii
cunostintelor. Au un vocabular mult mai dezvoltat, pronunta cuvintele clar, isi exprima cu
usurinta gandurile. Pot afirma cu usurinta ca acum e mult mai simpla adaptarea copilului la
scoala datorita clasei pregatitoare. Pentru a-i cunoaste pe urmatorii scolari in mediul lor,
invatatoarea realizeaza diferite jocuri didactice. Ex. :,,Cu ce sunet incepe cuvantul?”, ,,Cate
degete am?”

0 mare importanta o are si caietul de cunoastere a copilului cat si fisa psiho-pedagogica

pe care o intocmeste educatoarea. Educatoarea prezinta periodic fisele de verificare ale copiilor,
expozitiile lucrarilor practice. Foarte importanta este si exprimarea libera a copilului , aceasta
realizandu-se in orice moment al zilei.

1495
 Cerintele stiintifice, mereu crescande ale pedagogiei noi, impun adoptarea unor
metodologii didactice si educative de mare eficienta. Noua generatie trebuie pregatita cu
prioritate pentru nou, creatie, progres social.

Observarea comportamentelor concrete ale copiilor ne furnizeaza o serie de date privind

trecerea de la copilaria prescolara, dominate de structurile si motivele activitatii ludice , la
copilaria scolara ce tinde a se aseza sub influenta dominant a structurilor si motivelor activitatii
de invatare. Sunt prescolari care aflati in pragul scolaritatii manifesta o simptomatologie negativa
in raport cu modelul conduitei din gradinita. Educatoarea ii descrie ca fiind foarte active si
prefera activitatile de invatare in locul jocului. O alta categorie de prescolari manifesta o conduit
diferita de cea de mai sus, acestia preferand jocul. In jurul varstei de 6 ani se formeaza premisele
trecerii de la activitatea de joc la invatatura si aceasta trecere poate sa decurga inegal de la un
copil la altul.

Pregatirea copilului pentru scoala depinde atat de formarea in gradinita a unor deprinderi
specific activitatilor din scoala (citit-scris, reprezentare matematica) cat si de continuarea unor
activitati specifice gradinitei in scoala (jocuri, activitati libere). Numai asa se poate raspunde
unui nivel de exigent in crestere. Copilul trebuie sa gaseasca in scoala respect pentru munca sa si
pentru persoana sa. Scoala trebuie sa se straduiasca sa fie o comunitate sociala vie care asigura
securitate si care genereaza dorinta si vointa de a invata.

1496
 PARTENERIAT GRADINITA –SCOALA

GRADINITA P.N. LIMANU, JUD. CONSTANTA

PROF. INV. PRES. PATRASCU MONICA

EFICIENTA ACTIVITATILOR EDUCATIVE DEPINDE NEMIJLOCIT DE CALITATEA

PREGATIRII PSIHOPEDAGOGICE A CADRELOR DIDACTICE CARE O INDRUMA SI SPRIJINA.
SUB ACEST ASPECT EXPERIENTA DE PANA ACUM A EVIDENTIAT FAPTUL CA ACEASTA
PREGATIRE NU SE POATE LIMITA LA CUNOSTINTELE DOBANDITE SI LA EXPERIENTA
DIDACTICE A CADRELOR DIDACTICE, CI E NECESARA SI O PREGATIRE (PERFECTIONARE)
PRIN DIVERSE MODULE, IN RAPORT CU OBIECTIVELE SI CONTINUTUL SPECIFIC AL
ACESTORA DAR SI O STRANSA COLABORARE INTRE GRADINITA SI SCOALA.
PREGATIREA COPILȘULUI PENTRU SCOALA ESTE CONSIDERATA TOT MAI MULT,,
FUNCTIA MAJORA,, OBIECTIVUL FORMATIV FINAL AL ACTIVITATILOR INSTRUCTIV-
EDUCATIVE DIN GRADINITA.
UN ROL IMPORTANT IN PREGATIREA COPILULUI PENTRU SCOALA REVINE
INDEPLINIRII OBIECTIVELOR CE VIZEAZA COMPONENTELE PSIHOSOCIALE ALE
PERSONALITATII COPILULUI CARE CONTRIBUIE IN MOD DIRECT LA INTEGRAREA SI
ADAPTAREA SA OPTIMA IN RAPORT CU MEDIUL DE VIATA SI ACTIVITATEA SPECIFICA
SCOLARA. TOCMAI DE ACEEA SE IMPUN ACTIVITATI COMUNE GRADINITA-SCOALA
PENTRU A REALIZA ,,SUDURA,,DINTRE CELE DOUA CICLURI DE INVATAMANT SI O
AUTENTICA CONTINUITATE A PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV, DAR SI ACTIVITATI
COMUNE ALE PRESCOLARILOR SI SCOLARILOR ORGANIZATE IN SCOPUL FAMILIARIZARII
PRESCOLARILOR CU ACTIVITATEA SCOLARA.
IN FIECARE AN SCOLAR, PASTRAM O STRANSA LEGATURA CU SCOALA, IN SPECIAL
CU DOAMNA INVATATOARE CARE LA PRELUA IN CLASA PREGATITOARE PRESCOLARII,
URMARIM IN ACEST SENS INTEGRAREA CU SUCCES A PRESCOLARILOR IN CLASA
PREGATITOARE, CONLUCRAREA DINTRE EDUCATOARE SI INVATATOARE PENTRU
ASIGURAREA PROCESULUI DE INSTRUIRE SI EDUCARE, CU EFECTE POZITIVE PENTRU
ADAPTAREA COPIILOR LA ACTIVITATEA SCOLARA SI PENTRU SUCCESUL ACESTORA,
ORGANIZAREA UNOR ACTIVITATI COMUNE, DEZBATERI, MESE ROTUNDE, SCHIMBURI DE
EXPERIENTA, VIZITE, SPECTACOLE, INITIATIVE CARE SA OFERE SATISFACTII RECIPROCE.
CU AJUTORUL ACESTUI PARTENERIAT, PRESCOLARII VOR FI FAMILIARIZATI CU
ACTIVITATEA SCOLARA, SE VOR APROPIA UNII DE ALTIISI SE VOR LEGA PRIETENII, VA FI
O DIVERSITATE A SCHIMBULUI DE EXPERIENTA INTRE EDUCATOARE SI INVATATOARE,
ATRAGEREA UNUI NUMER CAT MAI MARE DE SCOLARI LA SCOALA DIN COMUNA.
IN CADRUL PARTENERIATULUI CU SCOALA,UNA DIN TEME A FOST ,,SA PASTRAM
FOLCLORUL ROMANESC,, PROIECT BAZAT PE PREOCUPARILE COMUNE INTRE PRESCOLARI
SI SCOLARII CLASELOR I-IV DIN LOCALITATE, AVAND URMATOARELE OBIECTIVE:
• APRECIEREA PRESCOLARILOR DE COLEGIILOR MAI MARI SI INTEMEIEREAUNOR
RELATII DE PRIETENIE, FACILITAND INTEGRAREA LOR IN INVATAMANTUL
SCOLAR;
• TREZIREA INTERESULUI COPIILOR PENTRU FOLCLORUL ROMANESC AUTENTIC;
• PRELUAREA SI TRANSMITEREA NALTERATA A FOLCLORULUI ROMANESC DIN
DIFERITE ZONE ALETARII, PRIN INTERPRETAREA CAT MAI CORECTA A UNOR
MELODII;
• CONFECTIONAREA UNOR COSTUME POPULARE;
• EFECTUAREA UNOR VIZITE IN LOCALITATI DE REFERINTA PENTRU CULTURA
POPULARA;

1497
 • INTALNIREACU ARTISTI AUTENTICI ROMANI SI CU RAPSOZI POPULARI DIN ZONA
DOBROGEI;
• VIZIONARE DE SPECTACOLE SI PARTICIPAREA LA ACESTEA;
PUTEM ENUMERA CATEVA DIN TEMELE SI ACTIUNILOR CARE POT FI DESFASURATE IN
CADRUL UNUI PROIECT DE PARTENERIAT:
,,SI EU VOI FI SCOLAR,, ,,TOAMNA BOGATA,, ,, 1 DECEMBRIE,, DARURI PENTRU
SUFLET,,, 24 IANUARIE,, MARTISOARE, MARTISOARE,, ,,PRIETENII NATURII,,

DIN DISCUTIILE PE CARE LE AVEM CU INVATATORII REIESE IDEEA CA MICII SCOLARI

INTAMPINA DIFICULTATI IN PARCURGEREA ETAPELOR PREMERGATOARE INVATARII SI
SCRIERII LITERELOR SI A ELEMENTELOR DE LEGATURA A CUVINTELOR. LA ACESTEA SE
POATE ADAUGA SI FAPTUL CA IN PERIOADA PREABECEDARA NU EXISTA POSIBILITATEA
EXERSARII TEMEINICE A TUTUROR ELEMENTELOR GRAFICE ALE LITERELOR.
PENTRU A PREVENI ACESTE NEAJUNSURI SI PENTRU A FACILITA DEPRINDEREA DE
SCRIS A COPIILOR DIN CICLUL PRIMAR, INCERCAM SI REUSIM PRIM UNELE ACTIVITATI
SPECIFICE SA PREGATIM SI SA PUNEM BAZELE PENTRU INSUSIREA CORECTA A
DEPRINDERILOR SI TEHNICILOR ELEMENTARE NECESARE PENTRU ACTUL DE SCRIERE.
EXERSAREA ELEMENTELOR GRAFICE PE CAIETELE SPECIALE A CONTRIBUIT
HOTARATOR LA OBISNUIREA COPIILOR DE A LE REALIZA CORECT, FORMANDU-LE UN
COMPORTAMENT ADECVAT PENTRU ACTUL DE SCRIERE.
PARTENERIATUL CU SCOALA ESTE INDISPENSABIL DESFASURARII LUI, PENTRU
USURAREA TRECERII DE CATRE PRESCOLARI A PRAGULUI CATRE SCOALA PRIN ORICE
METODA SAU PRIC ORICE ACTIVITATE DESFASURATA, TOATE VOR CONDUCE
PRESCOLARII PE UN DRUM MAI USOR AL SCOLII.

1498
 Colaborarea gradinita-scoala

În momentul actual, de şcolarizare la 6 ani, reuşita acţiunilor pedagogice ale grădiniţei şi şcolii poate fi
influenţată în tot mai mare măsură de modul în care cadrele interesate în educaţia copilului ( învăţătoare şi
educatoare, medici şi familie) colaborează pentru asigurarea unităţii şi continuităţii în educarea copiilor.
Păstrându-şi fiecare instituţie specificul şi sfera de preocupare, ele sunt datoare să acţioneze unitar şi în
permanenţă în interesul copiilor. Grădiniţa are nevoie să cunoască perspectivele muncii pe care şcoala le va
realiza, iar şcoala trebuie să cunoască mai bine potenţele copilului pe care-l preia şi totodată să împrumute şi să
dezvolte unele procedee de activitate adecvate perioadei de familiarizare a copilului cu activitatea şcolară. Prin
aceste preocupări comune dinamica procesului instructiv – educativ capătă valenţe noi, mai ales în ceea ce
priveşte calitatea de care beneficiază în primul rând copiii – centrul preocupărilor celor două instituţii.
Intrarea în şcoală constituie în viaţa copilului un moment de răscruce pentru formarea personalităţii lui.
Odată cu trecerea la învăţătura sistematică, în şcoală se sfârşeşte perioada preşcolară şi începe perioada vârstei
şcolare a copilului.
Intrarea în şcoală schimbă întreaga structură a vieţii copilului; ea îl introduce într-un sistem de noi
raporturi, îi pune în faţa noi probleme, îl deprinde cu o activitate de un tip cu totul nou şi anume cu învăţătura în
şcoală.
Această nouă situaţie de viaţă, pe care o ocupă şcolarul în comparaţie cu preşcolarul şi noua activitate
care constituie conţinutul principal al vieţii lui pun noi cerinţe în faţa copilului. Însuşirea cunoştinţelor la vârsta
preşcolară se deosebeşte fundamental din punct de vedere psihologic de însuşirea cunoştinţelor la şcoală.
La preşcolari, această însuşire a cunoştinţelor se produce în principiu în aşa fel încât ea nu constituie o
problemă specială din punct de vedere subiectiv.
La şcolari, însuşirea cunoştinţelor devine o activitate al cărei scop constă pentru el tocmai în dobândirea
de cunoştinţe.. La vârsta şcolară apare pe deplin clară deosebirea dintre joc şi învăţătură, în urma cărui fapt
învăţarea capătă caracterul de muncă şcolară, adică de activitate organizată voluntar, având în vedere obţinerea
unui rezultat important din punct de vedere social.
Alături de însuşirea de către copil a cunoştinţelor şcolare, calitatea muncii lui şcolare devine obiect al
aprecierii sociale. Această apreciere începe să determine relaţiile copilului cu cei ce-l înconjoară, începe să
determine, ca să spunem aşa, poziţia lui socială: el devine fruntaş la învăţătură, citeşte mai bine ca toţi, sau
dimpotrivă, este ameninţat de pericolul de a deveni un codaş.
Astfel, odată cu intrarea în şcoală viaţa copilului capătă un nou conţinut. El capătă calitatea de şcolar,
ceea ce implică deja anumite obligaţii faţă de societate, pentru a căror îndeplinire el este răspunzător. Şcolarul
este obligat să înveţe bine; el trebuie să se supună regulilor şcolii, comportarea lui trebuie să corespundă
cerinţelor, tradiţiilor şi vederilor colectivului clasei sale.
Alături de noile sale obligaţii, copilul capătă şi noi drepturi. Şcolarul poate pretinde din partea celor
care-l înconjoară ca aceştia să aibă faţă de activitatea sa şcolară atitudinea pe care o au faţă de o activitate
importantă din puncte de vedere social. Ele capătă dreptul ca cei care-l înconjoară să-i ia în consideraţie
obligaţiile, capătă dreptul de a avea un loc al sãu de activitate, poate cere sã nu fie tulburat atunci când îşi
pregăteşte lecţiile, începe să se bucure de o mai mare independenţă.
Dacă, venind la şcoală , copilul îşi însuşeşte cu greu regulile de conduită şcolară, dacă nu înţelege pe
deplin noile sale obligaţii, atunci spunem că este insuficient pregătit pentru instrucţia şcolară. Pentru a putea
învăţa la şcoală, este necesar un anumit nivel de dezvoltare psihică, pe care copilul trebuie să-l atingă în timpul
preşcolarităţii. Acest nivel nu poate fi atins de la sine, ci numai în urma educaţiei şi instrucţiei copilului în
perioada preşcolară. Iată pentru ce problema pregătirii copilului pentru instrucţia în şcoală trece dincolo de
limitele unei probleme teoretice.

1499
 Copilul care intră în şcoală trebuie să fie pregătit nu numai pentru tehnica de însuşire a cunoştinţelor, ci
şi pentru noul mod de viaţă, pentru noua atitudine faţă de oameni şi faţă de activitatea lui proprie, de care este
legată trecerea la perioada şcolară. Într-adevăr, ce folos ar aduce faptul că şcolarul va fi capabil să stăpânească
ştiinţa de carte, dacă el va fi atât de pregătit din punct de vedere individual, încât nu va putea răspunde corect
obligaţiilor sale şcolare, îşi va pregăti neglijent lecţiile şi nu va putea fi în relaţii juste cu profesorul
(învăţătoarea)?
Tuturor educatoarelor din grădiniţele de copii şi tuturor părinţilor le este bine cunoscut faptul că pe la 6-
7 ani, copiii încep de regulă să viseze despre şcoală, să năzuiască spre învăţarea sistematică din şcoală.
Odată cu apariţia acestei năzuinţe către şcoală şi către învăţătură, comportarea copiilor în grădiniţa de
copii se schimbă. Statutul de preşcolar nu îi mai mulţumeşte. Copiii încep să dorească a deveni membri cu mai
multă răspundere ai colectivului, a îndeplini ,,sarcini de răspundere” date de adulţi. Unii dintre ei încep
întrucâtva să iasă din regimul căruia i se supuneau cu bucurie nu demult. Aceasta se putea observa deosebit de
limpede, atunci când învăţarea în şcoală începea de la vârsta de 7 ani.

1500
 RELAȚIA „GRĂDINIȚĂ - FAMILIE - ȘCOALĂ”
FACTOR DECIZIONAL ÎN ASIGURAREA ADAPTĂRII ŞCOLARE ŞI A
SUCCESULUI ŞCOLAR DE MAI TÂRZIU

Educ. Patrici Angelica

Grădinița cu PP. Nr.15 - Vaslui

Cu toţii ştim că familia reprezintă un mediu extrem de important, pot spune cel mai important în
viaţa unui copil. Încă din primele clipe petrecute împreună cu familia, copilul simte legătura divină dintre el
şi familia sa. Aici, el primeşte primele sfaturi, primele idei asupra gândirii sale şi este locul unde normal ar
trebui să se simtă în siguranţă, protejat.
Imediat după familie, un rol important în educaţia unui copil şi mai ales în reuşitele lui îl are
grădiniţa şi mai târziu şcoala. Locul în care el începe să socializeze, să-şi exprime ideile şi unde îşi va
continua conturarea personalităţii sale.
Este dificil de definit familia, deoarece fiecare familie este unică, este diferită, nu există familie care
să fie exact ca şi a noastră. Fiecare dintre noi ne vom întemeia o familie. Oare este greu să-ţi creezi modelul
perfect de familie? Unele studii arată că multe persoane preiau ideile părinţilor. Dar aici există o divergenţă,
deoarece unii am crescut în familii bune, exemplare, iar aceştia sunt norocoşi pentru că modelul este unul
cum nu se poate mai bun, dar există şi cazuri mai triste, când copiii cresc într-un mediu neadecvat, o familie
nefericită, cu multe neînţelegeri sau poate care trece chiar printr-un divorţ. Putem spune cu certitudine că
aceşti copii vor prelua ideile părinţilor lor? Da şi nu. Da, pentru că sunt unii care din păcate nu ştiu să
culeagă ce este bun sau trăiesc drame atât de puternice încât nu sunt în stare să depăşească acea perioadă
grea. Dar există şi cazuri fericite, atunci când un copil doreşte şi reuşeşte să ia din familia lui ceea ce a fost
bun şi să ajungă să formeze o familie de succes, procedând exact invers faţă de cum au procedat părinţii lui.
Pe măsură ce familia se dezvoltă apar şi schimbările. Cea mai mare schimbare în cadrul unei familii
este naşterea unui copil. Acest moment îi face pe părinţi mai responsabili decât au fost, deoarece un copil
trebuie sa crească într-un mediu care să-i asigure existenţa materială, climatul afectiv şi securitate. Unui
copil trebuie să i se transmită valori morale, culturale şi religioase care să-I asigure păstrarea identităţii
etnice. Calitatea vieţii de familie este determinată de rolul mamei şi respective, al tatălui, de specificul
relaţiilor extrafamiliale şi conţinutul acestora, de felul cum se gospodăresc resursele materiale, de tradiţiile
locale ş.a. Toate acestea au o importanţă hotărâtoare pentru formarea copilului.
Copilul are nu numai nevoie, ci şi dreptul la dragoste şi ocrotire, la disciplinare şi la obţinerea
treptată a independenţei. El este copil, şi ca atare, nu este vinovat şi nici responsabil dacă nu corespunde
expectanţelor părinţilor. Desigur copilul îşi impune în măsura în care I se permite, dorinţele şi pretenţiile şi
este posibil ca şi reacţiile lui să influenţeze relaţiile intrafamiliale, climatul familial, dar de aceste reacţii
sunt responsabili într-un final tot părinţii. Între hiperprotecţie şi neglijare, nu copiii, ci părinţii sunt în
măsură să găsească soluţia de echilibru.
Părinţii hiperprotectori cresc un copil anxios, lipsit de iniţiativă, iar părinţii indulgenţi care acceptă şi
satisfac toate cererile şi pretenţiile copilului, îl alintă şi îl răsfaţă cresc un copil cu agresivitate şi negativism
în comportament.
Copilul este centrul universului familial, dar nu trebuie folosit tot timpul şi toate resursele doar
pentru copil, deoarece asta înseamnă că părintele îşi sacrifică dreptul lui la fericirea personală, la intimitate,
la obţinerea satisfacţiilor profesionale şi sociale.
Dar, după cum am afirmat la început, nu doar părinţii îşi pun amprenta în educarea copiilor lor, ci şi
şcoala şi mediul social. Familia şi şcoala sunt cele care îşi aduc contribuția continuu la modelarea societăţii.
Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine
de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această acţiune.
Referitor la acţiunea educativă a familiei, ea este eficientă numai atunci când scopul său este acelaşi cu al
şcolii, când între cei doi factori există o concordanţă în ceea ce priveşte obiectivele urmărite. Ceea ce este cu
adevărat trist este faptul că de multe ori familia se află în contradicţie cu şcoala.
Paradoxul constatat provine din faptul că, în ciuda perfecţionării mijloacelor de comunicare în masă,
se simte o lipsă de comunicare interumană. Un raport între relaţiile dintre şcoală şi familie în ţările
Comunităţii Europene, bazat pe cercetări comparative, documentare şi empirice (prin ancheta de opinie cu
chestionare).
Școala şi familia se străduiesc să stabilească legături între ele:

1501
 a) Părinţii sunt juridic responsabili de educaţia copiilor lor. Există diferenţe între ţări privind măsura
în care părinţii pot alege între şcoli şi cursuri.
b) Învăţământul nu este decât o parte din educaţia copilului, o bună parte a educaţiei petrecându-se în
afara şcolii. Grupurile sociale implicate în instituţia şcolară au dreptul să influenţeze gestiunea
şcolară;
c) Obstacolele relaţiei şcoală-familie pot fi de ordin comportamental (atât între părinţi, cât şi între
cadrele didactice şi administratorul şcolii) sau de ordin material (relaţia şcoală-familie cere un
surplus de efort material şi de timp).
Reproşurile care li se fac părinţilor privind colaborarea cu şcoala sunt următoarele: apatia (nu vin la
reuniuni anunţate) lipsa de responsabilitate (aşteaptă iniţiativa cadrelor didactice) timiditatea (lipsa de
încredere în sine preocupări exclusive pentru randamentul şcolar ( doar notele contează) contacte limitate
cu şcoala ( doar în situaţii excepţionale, de criză în comportamentul copilului) conservatorismul ( reacţii
negative la idei noi).
Reproşurile care li se fac profesorilor cu privire la colaborarea cu familia sunt:
- dificultăţi de a stabili relaţia cu adulţii ( îi tratează pe părinţi ca şi pe copii);
- lipsa pregătirii privind relaţia şcoală-familie;
- definirea imprecisă a rolului de cadru didactic ( adică oscilează între autonomia tradiţională şi
perspectivele noi ale partenerului).
Date fiind toate aceste probleme trebuie remarcate cele trei direcţii de acţiune:
1. sprijinul emoţional (a se da părinţilor ocazia de exprimare a emoţiilor fără critică sau condamnare)
2. sprijinul informaţional ( a li se da părinţilor ocazia de a înţelege propria situaţie şi cea a educaţiei
copilului lor)
3. sprijinul instrumental ( ajutor în rezolvarea problemelor care ţin de educaţia copilului).
Ca şi modalităţi de îmbunătăţire în ceea ce priveşte relaţia şcoală-familie se cunosc următoarele forme
mai importante de organizare a educaţiei părinţilor şi a colaborării şi a colaborării şcoală-familie:
- asociaţii ale părinţilor şi cadrelor didactice;
- crearea comitetelor de părinţi pe clase şi şcoli, fără rol decizional, dar care sprijină şcoala în
rezolvarea unor probleme ;
- Consiliile de administrație în care sunt reprezentați și părinții;
Din păcate în România, deşi s-au făcut paşi semnificativi în acest sens, implicarea părinţilor în astfel de
instituţii este destul de redusă.
Dr. Gheorghe Bunescu remarcă trei etape în evoluţia relaţiei şcoală-familie:
 etapa şcolii autosuficiente ( şcoala nu influenţează mediul familial şi nu se lasă influenţată) –
contactele cu părinţii sunt foarte rare, părinţii acceptă ideea că nu au nimic de văzut despre ceea ce
se întâmplă în şcoală, asociaţiile de părinţi nu sunt încurajate;
 etapa de incertitudine profesională ( cadrele didactice încep să recunoască influenţa factorilor
familiali asupra rezultatelor şcolare, dar părinţii continuă să creadă că şcoala este autosuficientă) –
tendinţa de a creşte acuzarea familiei pentru proastele rezultate, apar organizaţii voluntare de
părinţi, cadrele didactice abordează relaţia şcoală-familie ca o problemă secundară;
 etapa de dezvoltare a încrederii mutuale ( părinţii şi cadrele didactice descoperă împreună
încrederea unora faţă de alţii) – relaţia cu familia este tot mai încurajată de şcoală, organizaţiile de
părinţi sunt încurajate şi acceptate, profesorii specializaţi tratează probleme grave prin colaborarea
cu părinţii şi chiar se organizează cursuri pentru cadre didactice şi pentru părinţi.
Bineînţeles că această ultimă etapă pare ceva de vis, ceva ce nu s-ar putea face, dar părerea mea este că
dacă părinţii şi profesorii ar persevera puţin şi şi-ar dori să existe între ei o colaborare acest lucru ar fi
posibil.

BIBLIOGRAFIE
Adina Băran-Pescaru, “Familia azi. O perspectivă sociopedagogică”,
Editura Aramis, Bucureşti, 2004.
Elena Truţă, Sorina Mardar, “Relaţia profesor-elevi : blocaje şi deblocaje” , Editura Aramis, Bucureşti,
2005.
Dafinoiu, I., “Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observaţia şi interviul”, Editura Polirom, Iaşi,
2002.

1502
 Relația grǎdinițǎ-școalǎ

Prof. Înv. Preșcolar Pǎtru Adriana

Grǎdinița P.P. Nr. 15 Târgoviște

“Puterea educației nu poate fi socotitǎ nici mai mare nici mai micǎ decât este.Educatorul
trebuie sǎ încerce atât cât e în stare sǎ realizeze.Insǎ totdeauna sǎ se aștepte a fi readus ,observând
rezultatele obținute, în limitele încercǎrilor raționale.”(Herbart)

Copilul este un adult în devenire, care aspirǎ cu o energie nesfârșitǎ la viața de om mare. La
naștere, el posedǎ potențialitǎți și predispoziții, este fragil și neajutorat, însǎ de-a lungul anilor va
deveni parte integrantǎ a unei societǎți complicat organizate. Treptat, copilul începe sǎ facǎ primii
pași într-o lume a uriașilor, capǎtǎ autonomie, inițiativǎ, își satisface nevoi variate, învațǎ sǎ se
comporte „ca un om mare”.
Grǎdinița este prima experiențǎ a vieții în societate a copilului. Ea constituie un cadru nou
pentru el, prin dimensiunile și conținuturile sale, prin activitǎțile variate, noi și interesante. Este o înșiruire
de metamorfoze, cu o încǎrcǎturǎ afectivǎ intensǎ și un dinamism nestǎvilit. Adaptarea la noul mediu va fi
de lungǎ duratǎ, cu progrese și regrese, cu eforturi perseverente și de duratǎ, atât din partea copilului însuși,
cât și a adulților care-l susțin. Copilul pǎșește într-un nou univers social, o lume plinǎ de necunoscut și de
provocǎri, care îl confruntǎ cu experiențe inedite :experiența vieții in grup;experiența concentrǎrii pe
sarcinǎ;experiența dialogului și a ascultǎrii;experiența ordonǎrii lumii în cifre și litere cu sens;experiența
jocului, a întrecerii și competiției (Minulescu, 2003).
In cadrul organizat al grǎdiniței, copilul nu doar ia parte la o serie de activitǎți specifice
învǎțǎmântului preșcolar, ci și intrǎ în contact cu mediul extern; evenimentul are un caracter predeterminat,
ceea ce-l deosebește de numeroșii stimuli pe care copilul îi recepteazǎ din jur. Când intrǎ la grǎdinițǎ,
copilul se afla în perioada celor mai importante acumulǎri, care vor sta la baza personalitǎții
sale.Frecventarea grǎdiniței favorizeazǎ conturarea unui autentic comportament
interrelațional.Structura formalǎ și informalǎ a grupului de copii din grǎdinițǎ genereazǎ un climat
psihosocial în care fiecare copil este, în același timp și actor și spectator.

Educatorul îl ghideazǎ pe copil în toate formele de învǎțare,fǎrǎ a substitui propriul nivel de

înțelegere celui al copilului, ci fǎcându-l pe acesta sǎ gândeascǎ singur, sǎ exerseze singur diverse activitǎți,
stimulându-i interesul real pentru obiectele si oamenii din jur. De-a lungul preșcolaritǎții, copiii câștigǎ mult
sub raport fizic, mental și emoțional; curiozitatea preșcolarilor constituie baza învǎțǎrii și a
educației din anii urmǎtori. Pregǎtirea copilului pentru învǎțarea continuǎ începe de la grǎdinițǎ; aici, el
dobândește primele comportamente intelectuale, face cunoștințǎ cu primele povestiri fantastice, cu primele
conținuturi științifice.

Ulterior, copilul va trebui sǎ se integreze într-o noua ambianțǎ, cu o învǎțatoare nouǎ, cu noi colegi; e
necesar deci sǎ-și ajusteze instrumentele de comunicare pentru a putea stabili relații optime. Analizând
situația din punct de vedere adaptativ, realizǎm cǎ, pânǎ la începutul școlii, se dezvoltǎ capacitatea de a intra
în relații acceptabile, confortabile cu ambianța. In plan afectiv, intensitatea trǎirii emoționale depinde de
experiența pe care o are copilul în ceea ce privește intrarea în contact cu persoane noi. Copiii care se despart
de familie, de mama, pentru prima datǎ fac parte din categoria celor carora le lipsește exercițiul despǎrțirii
temporare. Copilul care trǎiește în prima zi de școalǎ prima separare de familie este cuprins de teamǎ; de
aceea, pǎrinții trebuie sǎ-și obișnuiascǎ de timpuriu copiii cu ideea separǎrii.
În monentul intrǎrii în clasa pregǎtitoare, copilul trebuie sǎ fie pregǎtit pentru învǎțarea de tip
școlar.Conceptul de “pregǎtire” desemneazǎ, într-o perspectivǎ orientatǎ spre viitor, echilibrul realizat de
ansamblul proceselor psihice, care deschide calea spre noi achiziții. Dezvoltarea fizicǎ și psihicǎ a copilului
trebuie sǎ atingǎ un anumit grad de maturitate pentru ca el sǎ poatǎ beneficia de o învǎțare școlarǎ.Altfel,
învǎțarea rǎmâne ineficientǎ sau, în cazurile de suprasolicitare a copilului imatur școlar, devine chiar nocivǎ.

1503
 Raportul dintre grădiniţă şi şcoală trebuie să fie un raport de continuitate ce vizează:
planificarea, organizarea, obiectivele, conţinutul, metodele, mijloacele, relaţia cadrul didactic-copil. Din
păcate în momentul de faţă în cele mai multe cazuri, el este însă discontinuu. Există încă un prag între cele
două instituţii, în cadrul cărora se practică, în bună măsură, o pedagogie diferită. Climatul grădiniţei este
mai non-directiv, bazat pe ponderea evidentă a activităţilor libere, a jocurilor, a relaţiilor cu un plus de
afectivitate între educatoare şi copil. De la acest climat se trece apoi brusc la un climat directiv, bazat pe o
disciplină fermă, care solicită îndeplinirea cu regularitate şi conştiinciozitate a sarcinilor activităţilor de
învăţare. În aceste condiţii rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze“ şi să le
asigure achiziţii educativ-instructive în şcoală, să ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care
favorizează accesul la învăţământul primar fără a se substitui şcolii.

BIBLIOGRAFIE
1.COAȘAN A.,VASILESCU A., Adaptarea școlarǎ, Ed. Științǎ și tehnicǎ, București, 1988.
2. KULCSAR T., Factorii psihologici ai reușitei școlare,Ed. Didacticǎ și Pedagogicǎ, București,1978
3. VRǍSMAȘ E., Educația copilului preșcolar.Elemente de pedagogie la vârstele timpurii,Ed. Pro-
Humanitate, 1999.

1504
 DE LA GRADINITA LA SCOALA PRIN CLASA PREGATITOARE

Prof. Inv. Prim. Patru Camelia

Scoala Gimnaziala Baiculesti
Scoala Primara Anghinesti

Activitatea pe care o desfăşurăm cu copiii în grădiniţă, duce în mod nemijlocit la formarea şi la dezvoltarea deprinderilor şi
priceperilor de muncă intelectuală, activitate ce are continuitate şi în munca şcolară de mai târziu.
Grupa pregătitoare cuprinde copii între 6-7 ani şi este considerată ca o etapă de trecere de la grădiniţă la şcoală, ca o verigă de
legătură între cele două unităţi de învăţământ. De aici şi necesitatea ca activităţile desfăşurate cu copiii grupei pregătitoare să fie
proiectate şi desfăşurate în aşa fel încât accentul să cadă pe sarcinile formative, sarcini care vizează dezvoltarea capacităţilor
intelectuale ale copilului, a interesului acestuia pentru cunoaştere, a curiozităţii epistemice, a dragostei pentru învăţătură.
Constituirea acestor grupe pregătitoare reprezintă o şansă dată tuturor copiilor pentru a-şi însuşi elementele formative care conduc
la aptitudinile de şcolaritate.
Activitatea care se desfăşoară în grupa pregătitoare trebuie să-l trateze pe copil ca preşcolar, dar şi ca viitor şcolar, insistându-se
pe dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea gândirii, a memoriei, a imaginaţiei şi a aptitudinilor de şcolaritate. Grupa pregătitoare,
prin activitatea ei, este o şansă în plus acordată copiilor, aceştia trebuind să facă faţă viitoarelor cerinţe şcolare. Ea a fost şi este
puntea de legătură între grădiniţă şi şcoală.
Este logic să consolidăm cunoştinţele predate la grupa mare, totodată fiind necesar să se simtă un salt calitativ în cunoştinţele
predate la grupa pregătitoare. Planificările diferenţiate în cadrul grupei pregătitoare facilitează succesul şcolar. Evoluţia unui copil
din grupa pregătitoare trebuie influenţată prin cunoştinţele cu un grad mai mare de complexitate faţă de grupa anterioară, dar să
nu depăşească limita care trebuie să fie pasul spre clasa întâi. De aceea, această grupă cere o nouă linie orientativă prin abordarea
unor teme de mare complexitate.
Prin introducerea grupei pregătitoare pentru clasa întâi se poate discuta predarea unor elemente necesare pentru înţelegerea
anumitor concepte, care se regăsesc şi în ciclul primar (de exemplu, predarea elementelor pregătitoare pentru înţelegerea
conceptului de număr natural, etc.). Astfel concepută predarea diferitelor discipline în grupa pregătitoare se descongestionează nu
numai învăţământul preşcolar, ci şi cel din clasa întâi, rămânând mai mult spaţiu pentru consolidarea, în această clasă, a
cunoştinţelor dobândite anterior.
Bine organizate, activităţile de la grupa pregătitoare vor dezvolta capacităţi intelectuale, vor forma abilităţi practice, care, mai
târziu, vor conduce la formarea comportamentului pozitiv al copilului faţă de situaţiile concrete ce urmează să le rezolve în
activitatea şcolară. Totodată, în anul pregătitor, copiii îşi formează deprinderi, priceperi şi un vocabular clar şi bogat, fără a-i
suprasolicita, având timpul necesar la dispoziţie pentru consolidări şi repetări necesare, impuse de vârstă.
Recuperarea tuturor neajunsurilor în cadrul grupei mari – pregătitoare pentru şcoală până la sfârşitul anului şcolar presupune că,
deja copilul este pregătit pentru şcoală, pentru mediul social specific. De altfel, când ne referim la şcoală, trebuie să avem în
vedere că preşcolarul trebuie pregătit astfel încât să poată răspunde cerinţelor acesteia. În acest fel pregătirea copilului pentru
şcoală este totodată pregătirea lui pentru societate.
Raportul dintre grădiniţă şi şcoală, în general, trebuie să fie un raport de continuitate în plan instituţional, în planul conţinutului
şi al metodelor. De aceea, educatoarea trebuie să se preocupe permanent de dezvoltarea limbajului şi de exprimare. În activitatea
sa trebuie să existe o mai mare preocupare pentru antrenamentul grafic, lucrând cu copiii pe fişe individuale; trebuie să le formeze
interesul pentru activităţile matematice – utilizând corect limbajul matematic.
Între activitatea specifică grupei pregătitoare, cât şi clasei întâi, există o strânsă legătură pe linia conţinutului, a formelor de
organizare şi a metodelor instructiv-educative. Numai astfel se poate realiza puntea de legătură între cele două instituţii (grădiniţă
şi şcoală) încât adaptarea la noile cerinţe ale clasei întâi să nu mai constituie o greutate pentru nici un copil.
Programa grupei pregătitoare pentru şcoală permite pregătirea în mod unitar a copiilor şi asigurarea în egală măsură a şanselor
de a candida la deplinătatea succesului şcolar şi pentru ca această pregătire, care se desfăşoară în grădiniţă, să devină o măsură
reală, care să contribuie în mod simţitor la preîntâmpinarea eşecului şcolar, este necesar să fie bine cunoscută de către învăţători,
după cum şi activitatea acestora trebuie cunoscută de către educatoare, în vederea acţionării în lumina perspectivei pregătirii
şcolarului de mâine.
În aceasta rezidă necesitatea unei permanente colaborări între grădiniţă şi şcoală, între educatoare şi învăţători.
Una din condiţiile constituirii şi fiinţării unui sistem de învăţământ eficace o reprezintă coerenţa din interiorul său, unitatea
componentelor sale. Edificiu complex, ordonat vertical pe niveluri şi trepte de instruire, iar orizontal pe tipuri de şcoli şi profiluri
de formare, sistemul îşi demonstrează capacitatea de a asigura formarea şi dezvoltarea personalităţii umane în măsura în care,
între altele, compartimentele şi verigile sale sunt corelate structural şi funcţional.
În prezent este general acceptată ideea potrivit căreia continuitatea întregului proces educaţional, cu referire specială la
nivelurile „claselor praguri”, care marchează trecerea de la un ciclu de formare la altul, constituie unul din principiile
fundamentale ale organizării şi funcţionării eficiente a sistemului şcolar.
În contextul actual de regândire a conţinutului întregului sistem al învăţământului preuniversitar se pune problema unei legături
mai strânse între grădiniţă şi şcoală sub aspectul continuităţii muncii pentru profundarea cunoştinţelor şi deprinderilor acumulate
la grădiniţă, prin reluarea şi dezvoltarea lor apoi în clasa întâi.
Se are în vedere faptul că ambele etape cuprind întregul efectiv al fiecărei generaţii şi că privesc o vârstă la care orice
distorsiune sau element care se manifestă ca „prag” în această tranziţie face diferită adaptarea copiilor la solicitările treptei
următoare de instruire.

1505
 Între cele două trepte de învăţământ puntea de legătură o constituie grupa pregătitoare. Activităţile desfăşurate la grupa
pregătitoare trebuie să solicite gândirea copiilor mai mult decât la grupa mare, prin conţinutul lor să le formeze o gândire critică,
investigatoare, creatoare, să le dezvolte capacitatea de a opera cu inteligenţă.
Condiţiile actuale de dezvoltare a învăţământului preşcolar şi generalizarea acestuia, impun modernizarea cadrului în care se
desfăşoară activitatea instructiv-educativă, precum şi perfecţionarea metodelor şi mijloacelor didactice. Instruirea de tip şcolar se
bazează în foarte mare măsură pe pregătirea copiilor de 5-6/7 ani din punct de vedere intelectual, moral, fizic şi estetic.
Adaptarea copiilor la regimul de activitate şcolară este o condiţie esenţială a activităţii ulterioare a copilului – obiectiv
fundamental al activităţii în grădiniţă.
Noi, educatorii, constituim pentru copii busola de orientare a comportamentului lor în concordanţă cu cerinţele actuale şi de
perspectivă ale societăţii noastre şi numai aplicând metodele şi procedeele adecvate, putem amplifica forţa educativă a acestora.
Mai mult decât atât, mutaţiile profunde ce se produc în domeniul învăţământului ca mijloc fundamental de instrucţie şi educaţie,
ne obligă pe noi, educatoarele, să acţionăm în aşa fel, încât la 6-7 ani copilul să aibă „indici superiori” de dezvoltare faţă de
generaţiile trecute.
Perioada de 6-7 ani este considerată ca reprezentând etapa în care se constituie premisele personalităţii şi aşa zisele baze ale
ului cognitiv, afectiv, motivaţional şi volitiv caracterial.
Dacă altă dată nu se punea prea mult accent pe rolul grădiniţei şi pregătirea copiilor în vederea şcolarizării, a făcut ca mulţi
copii să se integreze greu în clasa I. Astăzi rolul primordial al grădiniţei este pregătirea copilului pentru şcoală.
La intrarea în şcoală copilul trebuie să posede atitudini, deprinderi şi cunoştinţe corespunzătoare integrării în clasa I,
modalităţile de pregătire a lui trebuie realizate cu multă pricepere şi dăruire, racordată la cerinţele de perspectivă ale vieţii şi
activităţii şcolare.
Tactul pedagogic, metodele şi procedeele constituie un mijloc preţios de realizare a sarcinilor instructiv-educative pentru
integrarea, cu uşurinţă, a copilului în activitatea şcolară. Munca în grădiniţă a avut şi continuă să aibă un pronunţat conţinut
educativ, propunându-şi să asigure condiţii care să stimuleze dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, afectiv şi
voliţional şi să-l deprindă să reacţioneze adecvat într-o colectivitate de lucru.
Nu atât însuşirea unui volum mare de cunoştinţe îl face pe copil apt pentru şcoală, ci, mai ales, achiziţionarea unor capacităţi şi
abilităţi intelectuale care să-i înlesnească munca de învăţare.
Trecerea copilului de la grădiniţă la şcoală nu trebuie să constituie un prag, ci o continuare obişnuită a unei programe care este
în dezvoltare şi continuată de către şcoală.
Atributele şcolarizării, cât şi obiectivele majore ale educaţiei şcolare, obligă la conceperea unei pregătiri pentru şcoală ca un
efort de a ridica întreaga formaţie a copilului la un stadiu superior în dezvoltarea lui intelectuală şi comportamentală.
O astfel de optică poate asigura copilului nu numai adaptarea la cerinţele regimului şcolar, ci şi parcurgerea unui drum
ascendent de şcolaritate şi implicit, în planul formării şi dezvoltării personalităţii sale.
Copilul preşcolar dobândeşte în grădiniţă multiple cunoştinţe pe care şi le însuşeşte, cu prioritate, prin legătura directă cu
realitatea. Odată cu acumularea acestui bagaj bogat de cunoştinţe, reprezentările copilului ating un grad mai înalt de generalizare.
În acelaşi timp, vorbirea devine mai bogată, mai clară, mai corectă, asigurând dezvoltarea intensă a gândirii.
În asigurarea continuităţii între activitatea dominantă a vârstei preşcolare şi a perioadei şcolare mici, trebuie avut în vedere
însăţi particularităţile trecerii de la un stadiu la altul în dezvoltarea copiilor.
Dacă de la vârsta preşcolară se impune ca o necesitate educarea copilului în vederea adaptării la activitatea de tip şcolar, este
posibilă continuitatea între grădiniţă şi şcoală la clasa I, este posibilă formarea unor premise ale educaţiei continue, ale educaţiei
permanente. Pentru aceasta este necesar să se utilizeze cele mai eficiente metode şi mijloace de învăţământ care să influenţeze
corect procesele de formare a diferitelor funcţii psihice, reprezentări, a deprinderilor de muncă independentă, etc.
Ierarhizarea temelor diferitelor categorii de activităţi pentru fiecare grupă de vârstă după gradul de dificultate, creşterea
numărului de activităţi pentru temele cu implicaţii formative, evitarea trecerii în mod mecanic de la o activitate la alta, includerea
în structura activităţilor a unor teme cu caracter aplicativ pentru stimularea independenţei în gândirea şi activitatea copilului,
corelarea obiectivelor activităţilor frontale cu obiectivele activităţilor cu grupuri mici de copii şi individuale – toate acestea pot
conduce la realizarea raţională şi eficientă a pregătirii copilului preşcolar pentru integrarea cu uşurinţă în activitatea şcolară.
Este un lucru bine ştiut că şcoala îşi începe acţiunea educaţională pe fondul acumulărilor realizate de copiii de vârstă preşcolară.
O consecinţă a acestei constatări o constituie , cum e şi firesc, necesitatea cunoaşterii „zestrei intelectuale, a acumulărilor realizate
de copii înainte de intrarea în şcoală, a nivelului lor de dezvoltare intelectuală ”.
Este posibilă demararea cu succes a activităţii de învăţare în clasa I, dacă aceste achiziţii sunt preluate „din mers”, astfel ca
adaptarea să se realizeze treptat, pe nesimţite, prin noi acumulări pe care ei le vor face, de data aceasta în forme specifice
activităţii şcolare. Pe de altă parte, asigurarea începutului bun este cerută şi de particularităţile psihologice ale copiilor de 6-7 ani,
de plasticitatea sistemului lor nervos.Continuitatea între grădiniţă şi şcoală este posibilă prin asigurarea unor măsuri de ordin psio-
pedagogic realizate metodic. Copilul, înainte de a intra în clasa I, trebuie cunoscut temeinic. Se are în vedere cunoaşterea
acumulărilor realizate în perioada preşcolară, în special a acelora care, într-un fel sau altul, constituie elemente pregătitoare pentru
învăţarea citirii şi a scrierii, acestea sunt strâns legate de capacitatea de exprimare a copiilor, de nivelul auzului fonematic, de
posibilităţile de mânuire a instrumentelor de scris, de coordonarea mişcărilor mâinii în vederea trasării unor contururi, etc.
Există căi şi modalităţi specifice care să vizeze perfecţionarea pregătirii preşcolarului pentru viaţa şcolară propriu-zisă, pentru
regimul şcolar cu specificitatea sa. Aceste modalităţi vizează în prim plan pregătirea specifică, sub raportul componentelor psio-
intelectuale, cognitiv-formative şi în al doilea rând comportamentul psio-social specific vieţii de elev.

BIBLIOGRAFIE:
 Alexandru J., Cunoaşterea copilului preşcolar, Editura revistei de pedagogie, Bucureşti 1992
 „Integrarea copilului în activitatea şcolară”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti 1978
 Oprescu N., Copilul preşcolar în regimul activităţii şcolare, în Revista Învăţământului preşcolar nr. 1-2/ 1998

1506
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Prof. Înv. primar PATRU INA ELENA

Scoala Gimnaziala „Nicolae Caras”Ciupercenii-Noi

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.

John Dewey
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o
importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare funcțională
în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor educaționale prin
colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară
crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și
psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind una dintre cele
mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera
sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces de
modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de calitate
trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea și
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile intensificării şi
accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează grădiniţa, scopul
final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin intermediul a două
forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la nivelul
copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel al vorbirii,
fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi sistematizarea
cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă
pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal). Aprecierea activităţii
copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a
conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală
este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale clasei I(
pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează
în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ

1507
în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite
forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru
cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de
destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele
care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că
desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune,
plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele
preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a
le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor
familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea
neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale cadrelor
didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să frecventeze ciclul
primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul învăţător , îl
prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie familiarizaţi cu persoana
care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Bibliografie
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura PRODIDACTICA,
Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

1508
 CONTINUITATE ÎNTRE ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREȘCOLAR ȘI
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

Profesor învățământ preșcolar: Pătrunjel Gabriela

GPP „Prichindel”Întorsura Buzăului, Jud. Covbasna

Continuitate între finalități:

Reforma învățământului românesc vizează transformri la nivelul structurii și funcționarii
sistemului atât pe verticala, cât și pe orizontală: pe verticală, prin asigurarea continuității între
treptele de învățământ, pe orizontală, prin conceperea conținuturilor într-o perspectivă inter- și
transdisciplinară, deschisă valorilor specifice educației permanente.
Continuitatea între treptele de învățământ trebuie privită ca o armonizare a obiectivelor,
resurselor, conținuturilor, formelor ți mijloacelor de realizare, cât și a strategiilor didactice
utilizate.
Ca agenți ai reformei, educatorii și învățătorii deopotrivîă trebuie să cunoascîă finalitățile
educative ale celor două cicluri de învățământ. Potrivit noilor programe instructiv-educative,
finalitățile urmărite sunt următoarele:
1. Finalitățile învățământului preșcolar:
 asigurarea dezvoltării normale și depline a copiilor preșcolari, valorificând potențialul
fizic și psihic al fiecăruia, ținând seama de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale
afective și de activitatea sa fundamentală - jocul;
 Îmbogațirea capacității copilului preșcolar de a intra în relație cu ceilalți copii și cu
adulții, de a interacționa cu mediul, de a-l cunoaște și de a-l stăpânii prin explorări,
încercări, exerciții, experimente;
 îndrumarea propriei identități și formarea unei imagini pozitive de sine;
 îndrumarea copilului preșcolar pentru a dobândi cunoștințe, capacități și atitudini
necesare activității viitoare în școală.
2. Finalitățile învaățământului primar:
 asigurarea educației elementare pentru toți copiii;
 formarea personalității copilului, respectând nivelul și ritmul său de dezvoltare;
 înzestrarea copilului cu acele cunoștințe, capacități, aptitudini care să stimuleze
raportarea afectivă și creativa la nivelul social și natural și să permită continuarea
educației.
Ciclul achizițiilor fundamentale din gradiniță și primele clase primare are ca obiective
majore acordarea la sistemul școlar și alfabetizarea inițială. Aceste obiective vizează:
 stimularea copilului în perceperea, cunoașterea și stăpânirea mediului apropiat;
 stimularea potențialului creativ al copilului, a intuiției și a imaginației;
 formarea motivației pentru învățare.
Urmărindu-se finalitățile educative, atât de conturate, adaptarea progresivă a copiilor la
exigențele activității didactice din ciclul primar se realizează mult mai ușor și eficient prin
trecerea treptată de la activități centrate pe joc și forme care vizează natura firească a
copilului, în învățământul preșcolar, la o formă de activitate intelectuală – învățătura.
Grupa pregătitoare, cuprinzând copiii de vârste între 5 si 7 ani , reprezintă puntea de
legătura între învățământul preșcolar și cel primar. Aceasta având un caracter obligatoriu,
pentru o mai bună conturare a atitudinii de școlaritate, pentru crearea premiselor integrării
copiilor, cu șanse sporite de reușită în activitatea școlara.
Este necesară proiectarea unui conținut optim și coerent de instruire și educare, menit
să vizeze dezvoltarea capacităților intelectuale, educarea afectivității, sociabilității și a
motivației, dezvoltarea psiho-motorie a copilului și să contribuie la maturizarea școlară a
acestuia.
Prin influențele formative la care sunt supuși copiii, pe fondul activității ludice și
opționale, al interrelațiilor promovate, se înregistrează mari progrese în cele trei domenii ale
activității psihice: cognitive, afectiv-motivaționale și dezvoltarea voinței și a conduitei social-
morale.

1509
 La intrarea în școala, copilul va dispune de un comportament cognitiv conturat care,
deși dependent de caracteristicile vârstei, constituie o premisă pentru asimilările viitoare.
Se cuvine ca educatorul și învățătorul să cunoască îndeaproape copilul, ființa activă,
entitate cu particulariățti riguros individualizate, să învețe să-l observe, să-i asculte dorințele,
să-i acorde sprijin, dându-i în același timp încredere în forțele proprii, încurajându-i tendința
de independentă și autonomie în acțiune, să cultive aspirația, motivația, interesul pentru
învățătura și pentru orice fel de activitate.
O dată cu capacitățile perceptive se dezvoltă ăi reprezentările. Perceptia se detaseaza
de situatii concrete determinate prin intermediul actiunilor cu obiectele. Copilul învață să
observe, sa examineze obiectele, operând cu diverse criterii: formă, mărime, culoare, volum;
percepe raporturile între mărimi și obiecte diferite, raportul spațial – pozițional al obiectelor
așezate în ordine crescătoare și descrescătoare a sirului numeric, aspect foarte important
pentru psihogeneza elementelor gândirii matematice.
Realizarea activității din grădinita impune nevoia acțiunii convergente educator -
grupa pregatitoare – învățător - pentru realizarea țelului comun - trecerea treptată și firească a
copilului de la grădiniță la școală.
Având un rol cu preponderenta formativ, învatamântul prescolar dezvoltă gândirea,
inteligența, spiritul de obervație al copiilor, exersând operațiile de analiză, sinteză,
comparație, abstractizare, generalizare. Prin mânuirea materialului didactic în gradiniță, copiii
învață să formeze mulțimi de obiecte, descoperă proprietățile lor caracteristice, stabilește
relațiile dintre ele, efectuează operații cu ele.
Activitățile desfașurate în grădiniță pe baza unui bogat material didactic contribuie la
dezvoltarea capacităților intelectuale, asigurându-se astfel integrarea optima a copiilor în
activitatea de tip școlar.
Continuitate între obiective.
,, Formularea obiectivelor este o ,,tehnologie" în măsura în care ea regrupează într-un
ansamblu rațional mijloacele care permit obținerea unui produs determinat (de exemplu
achiziționarea de competențe și cunoștințe) optimizând resursele mobilizate în acest sens"
Învățământul primar păstrează unele metode, procedee și forme de organizare a
activității, respectând specificul treptei de învățământ, dar obiectivele și conținutul sunt
riguros stabilite, fiind lipsite de flexibilitatea și transparența specifice grădiniței.
Şcoala şi ambianţa din interiorul ei stimulează dezvoltarea anumitor sentimente, de natură
intelectuală, morală şi estetică. Activitatea de învăţare cu succesele şi obstacolele ei , ajută la
dezvoltarea unor sentimente ca de exemplu dorinţa de a ocupa un loc fruntaş în colectivul din care
face parte şi chiar pasiune pentru un anumit tip de activitate. Spiritul decooperare se va realiza datorită
relaţiilor de prietenie, respectului pe care îl va avea faţă de cei din jurul lui, răspunderii şi stimeide sine
şi faţă de ceilalţi. Dezvoltarea cognitivă şi desfăşurarea sistemică şi de durată a învăţării şcolare
generează îmbogăţirea şi diversificarea trăirilor afective. Pentru activitatea în care s-a integrat, adică
cea şcolară, este apreciat de ceidin jur şi astfel el trăieşte emoţia succesului, bucuria obţinerii aprecierii
tuturor celor care îl îmconjoară.
Comparativ cu preşcolarul, şcolarul mic este capabil să desfăşoare activităţicomplexe, să
stabilească relaţii conştiente, să demonstreze capacităţi de independenţă şi de autonomie. Deşi, jocul
nu mai este activitatea lui de bază, copilul de şase-şapte ani nu este capabil să respecte toate regulile
unor jocuri. De aceea, chiar când se integrează intr-un astfelde joc are momente de repaus.
Dacă în perioada preşcolară, copilul se manifesta spontan, la vârsta de şapte ani, laintrarea în şcoală, el
învaţă că trebuie să se exprime doar atunci când este solicitat. Astfeldevine tot mai activă constituirea
vorbirii interioare, în universul interior apărând reacţiiafective legate de răspunsul propriu, lumea
interioară devenind bogată.Individualizarea în procesul de învăţare influenţează puternic şi nivelul şi
gradul deactivizare ale copilului. În sens pedagogic individualizarea presupune două tendinţe
complementare, asigurarea unei independenţe mai mari a elevului în activitatea de învăţare, pe de o
parte, iar pe de altă parte elaborarea şi administrarea unor sarcini diferenţiate înfuncţie de ritmul şi
posibilităţile de asimilare ale celui care învaţă.

1510
PARTENERIAT ŞCOALĂ-GRĂDINIŢĂ
MÂINE, EU VOI FI ŞCOLAR

PROF.INV.PRIMAR:PAULA ECLEMEA
SCOALA GIMNAZIALA PROF. LUCIAN PAVEL
ARGUMENT
Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice
adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va
petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în
ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie
învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a
activităților libere din cadrul grădiniței ci reprezintă o continuare absolut normală a activității
copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât
cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să
se mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în
același timp, scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de
experiență, ce pun preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătoarea.
SCOPUL :
Familiarizarea copiilor cu specificul activităților desfășurate în cadrul clasei de elevi, în vederea
unei adaptări optime la regimul școlar.
OBIECTIVE SPECIFICE:
 Antrenarea școlarilor și preșcolarilor în desfășurarea unor activități comune.
 Asimilarea de către preșcolari a unor reguli de conduită individuală și colectivă.
 Stimularea creativității și inițiativei copiilor prin activitățile propuse.
 Consolidarea deprinderilor de comportare civilizată în grădiniță și în școală.
 Conștientizarea rolului noului adult întâlnit – învățătorul.
 Dezvoltarea unor emoții și sentimente pozitive ce pot favoriza activitățile de învățare
viitoare pe care le vor desfășura în școală.
 Dezvoltarea unor abilități de a lucra în echipă.

1511
PARTENERI : Școala gimnazială prof. Lucian Pavel Oltenița, inv. Eclemea Paula
Grădinița cu program prelungit nr. 2 Oltenița, educatoare Dumitru Maria și Bilan Ioana
GRUP ȚINTĂ:
 Beneficiari direcți: elevii clasei a I de la Școala gimnazială Lucian Pavel Oltenița și
preșcolarii de la grupele mari de la Grădinița cu program prelungit nr. 2 Oltenița.
 Beneficiari indirecți: părinții copiilor.
REZULTATE AȘTEPTATE:
 Responsabilizarea părinților preșcolarilor în vederea integrării cu succes în activitatea de tip
școlar.
 Stimularea motivației copiilor și participarea lor activă și responsabilă la activitățile
comune desfășurate.
 Cunoașterea de către copii a școlii în care vor învăța și a rolului învățătorului.
 Formarea unor abilități de lucru în echipă.
 Îmbogățirea cunoștințelor copiilor prin implicarea lor în diversele activități comune.
RESURSE MATERIALE ȘI FINANCIARE:
 Reviste
 Aparat foto
 Autofinanțare
 Contribuții ale părinților.
RESURSE TEMPORALE:
 Octombrie 2014 - Iunie 2015
RESURSE SPAȚIALE:
 Sala de clasă de la școală și de la grădiniță
 Curtea școlii
 Curtea grădiniței
RESURSE INFORMAȚIONALE:
 Reviste
 Cd-uri, Dvd-uri cu diverse filmulețe
EVALUARE:-Observarea sistematică a copiilor.
 Expoziții cu desenele și materialele realizate de către copii.
 Album cu fotografiile realizate pe parcursul desfășurării activităților.

1512
 Discuții cu partenerii care au contribuit la activitățile desfășurate.

1513
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-SCOALA

PROF.INV.PRIMAR: PAUN RODICA

SC. GIM. ,,N.TITULESCU” CARACAL-OLT

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa pregatitoare nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa pregatitoare.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.

1514
 Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa pregatitoare,susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în
şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se
numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru
şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.

1515
 IMPORTANȚA COLABORĂRII DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Prof. Silvia PĂUN

Colegiul Național ”Al.D.Ghica” Alexandria, Teleorman

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.

John Dewey
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are
o importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între
grădiniță și școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și
progrese în sfera cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este
considerată de specialiști ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită
progreselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul
școlar este unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un
accelerat proces de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe
obiectivele care vizează pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării
inteligenței, a spiritului de observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea
premiselor proceselor cognitive, afective și voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea
pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul
social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un
învățământ de calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor
comun în îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii
umane, conlucrarea și ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și
educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .

1516
 Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în
condiţiile intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi
şcolare o realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului,
pentru munca din şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de
învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar
învăţarea la nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din
planul acţiunii în cel al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei,
servind la formarea şi sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi
asimila. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală
(îi pregătesc atât formal cât şi informal). Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor
obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este
un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea
continuității între grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în
special în programele grădiniței și ale clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se
realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba
de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de
învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ în primul rând
lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite forme
și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru
cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de
relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin
importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența
dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță,
serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o
impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte
cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante

1517
personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le
generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte
forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile
anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de
comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa
fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor
învăţa.

Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura
PRODIDACTICA, Chișinău, 2010;
- Revista Învăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- Golu,P.- Învăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

1518
 ”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-
profesor”

Prof. Păun Veronica Angela

Şcoala Gimanzială Jijila, Jud. Tulcea

Învățământul preșcolar are ca obiectiv dezvoltarea armonioasă în plan fizic,

intelectual și social a copiilor, pregătindu-i totodată pentru o adaptare cât mai ușoară la
activtatea școlară. Gradinița și școala reprezintă două trasee educative succesive, dar care
sunt părți ale unui program care trebuie să rămână în ansamblu unitar, legătura dintre
acestea se cere întărită pentru ca trecerea dintr-una într-alta să asigure continuitatea.
Personalul didactic din ele două instituții caută împreună acele prilejuri de colaborare
care să faciliteze intregrarea copilului în mediul înalt formalizat al școlii.
Între grădiniță și școală există o comunicare indirectă mai ales prin intermediul
părinților, din discuțiile cu aceștia se confimă că elevii care au frecventat gradinița au
dovedit că au o pregătire corespunzătoare pentru școală, concretizată în adaptarea mai
rapidă la noul regim de viață, sunt sociabili, receptivi, au capacitățile intectuale necesare
actului de învățare. Parteneriatul grădiniță școală contribuie la optimizarea acestor
realizări.
Cele mai frecvente oportunități de întâlnire între cele două medii educaționale, care se
cer valorificate superior de către ambii parteneri ar putea avea următoarele obiective:
- colaborarea între educatoarele grupelor mijlocii și mari și învățătoarele claselor
aIV-a care urmează să preia viitorii elevi, scopul fiind de a conoaște ambele părți
aspecte de interes comun, dar și pentru ca preșcolarii și familiile acestora să-și
cunoască viitoarele învățătoare;
- vizitarea unei școli cu grupa mare în vederea cunoșterii de către copiii preșcolari a
acestei instituții;
- vizitarea unei gradinițe de către școlarii din clasa pregătitoare pentru ale împărtăși
copiilor din grupa mare primele lor experiențe de tip școlar;
- cunoașterea de către educatoare a cerințelor programei școlare pentru clasa
pregătiotare atât în ceea ce privește conținutul, cât și abilitățile psihice necesare în
procesul de învățare școlară;
- organizarea unor ședințe cu părinții copiilor din grupa mare la care sunt invitați
câțiva învățători, ce vor informa părinții cu detalii privind programul școlarilor;
- cunoașterea de către învățătoare a programei pentru activitățile grupei mari,
activităților desfășurate și a nivelului dezvoltării psihice a copilului preșcolar la
momentul intrării în școală;
- urmărirea de către educatoare a copiilor deveniți școlari pentru sesizarea
progreselor în dezvoltare sau dimpotrivă a dificultăților pe care le întâmpină sub
efectul noilor solicitări;
- organizarea unor serbări comune care să ofere copiilor din grădiniță și școlarilor
posilbiltatea stabilirii unor legături interpersonale capabile să-i ajute pe cei dintâi
să se integreze mai ușor în mediul școlar;

1519
 - realizarea unor activități metodice și cercuri pedagogice comune pentru
educatoare și învățătoare ori de câte ori se ivesc probleme și solicitări care
interesează ambele instituții.
Concret aceste obiective se realizează prin dezbateri interactive, interasistență,
derularea unor proiecte comune, participări colective la serbări, expoziții comune cu
lucrări ale copiilor.
În cadrul unei dezbateri interactive se poate aborda tema: ,,Cum s-au acomodat copiii
la școală”, învățătoarele care au preluat clasa pregătitoare pot relata modul în care noii
școlari s-au integrat în noul colectiv și cum s-au acomodat la noua formă de activitate.
Vor scoate în evidență faptul că cei care au frecventat cu regularitate grădinița s-au
acomodat mai ușor, au dat dovadă de capacități și deprinderi de muncă intectuală, au un
comportament corespunzător, sunt mai siguri pe ei, participă activ la lecții, pe când cei
care au frecventat grădinița pe perioade scurte, neregulat sau deloc, întâmpină greutăți în
adaptarea la regimul școlar, obosesc repede, atenția se menține concentrată la lecții mai
puțin timp, nu au deprinderea de a se adresa învățătoarei, deranjează mai des ora cu
lucruri mărunte, nu au deprinderea de a lucra independent, au lacune de cunoștințe,
priceperile și depriderile sunt deficiatare. Educatoarele atrag atenția că la acestă vârstă
copiii nevoie să fie încurajați, asistați îndeaproape, stimulați, pun accent pe faptul că și la
școală ar fi bine să se păstreze acceași urmărire individualizată a copiilor în cadrul
procesul didactic care se realizează în grădiniță.
Un alt tip activitate se poate desfășura sub genericul „Învățăm – ne jucăm”.
În cadrul acestei activități, elevii de la ciclul primar pot veni în vizită la grădiniță.
Înpreună cu preșcolarii vor confecționa diferite lucrări practice, vor cânta diferite
cântecele.
Aplicând metoda proiectelor, educatoarele împreună cu învățătoarele pot desfășura un
proiect tematic cu tema „Să ne cunoaștem școala” care are ca scop familiarizarea copiilor
cu școala și cu activitatea desfășurată în școală.
Prin stabilirea primelor contacte cu școala și cu învățătorii, copii se vor familiariza
din timp cu instituția, dar și cu cele mai importantate personaje ale ei: directorul de
școală, personalul didactic al școlii, școlarii....ceea ce va contribui la reducerea
neliniștilor și stărilor afective negative pe care le generează, foarte adesea, perspectiva
primei zi de școală.
În concluzie se poate afirma că toate aceste activități vor fi benefice atât pentru noi,
cadrele didactice din grădiniță și școală, cât și pentru copii, reușind să relizăm împreună,
obiectivul propus – buna pregătire a copiilor pentru școală.

Bibliografie:
1. M.E.C., Nr. 1-2/2006, Revista învăţământului preşcolar,
2. Ezechil L., Păişi Lăzărescu M., Ed. V&I INTEGRAL, Laborator preşcolar.

1520
 Preşcolarul de astăzi, elevul silitor de mâine

Profesor: Pavăl Manuela –Tereza

Școala Gimnazială nr. 1, Localitatea: Albești, Județul: Botoșani

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și
sinuos, plin de urcușuri și coborâşuri, al cărui element central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele
ei.

Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii
micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că
școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din
cadrul grădiniței ci reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă
evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.

Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se
mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp,
scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii
în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.

Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoala se asigura prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii intre grădiniţă şi
şcoala este plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în special în programele grădiniţei şi ale
clasei pregătitoare.

Legătura dintre grădiniţă şi şcoala se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care acţionează
în sfera didactică. Este vorba de asigurarea unei continuităţii în folosirea metodelor şi procedeelor didactice,
în activitatea de învăţare, precum şi de intervenţii în formele de organizare a procesului de învăţământ în
primul rând în lecţii. Astfel, este bine ştiut, ca învăţătura, dominantă a vârstei şcolare este prezentă în
diferite forme şi la vârsta preşcolara, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea
copilului pentru cunoaştere.

În cadrul acţiunii de reformare a sistemului de învăţământ şi reaşezare a lui pe baze moderne, ideea
parteneriatelor educaţionale se subliniază tot mai intens, ceea ce crează opurtunitati de cooperare, consultare,
comunicare conlucrare în vederea atingerii unui scop comun.

1521
 Copiii, Părinţii, Cartea şi Şcoala

PAVALEANU ALINA MAGDALENA

Acum câteva zile, un tătic iubitor de carte, a scris un articol despre plăcerile pe care ţi le poate
oferi lectura. Această temă mi-a declanşat dorinţa de a scrie ,,câteva” rânduri pe aceeaşi temă:
,,necesitatea reîntoarcerii la lectură”.
Astfel că noi, cei care am citit rândurile cu o uşoară nostalgie, ne-am reamintit de România de
dinainte de revoluţie, când lectura era considerată fundamentală.
De aceea, nu pot să nu-mi amintesc de timpurile când iubitorii de lectură stăteau la rând în
faţa librăriilor, cu emoţie şi nerăbdare. Nu pot să uit că pentru a cumpăra o carte bună erai obligat
să faci rabat cumpărând alte două cărţi în care se făcea propagandă comunistă prin literatură. Nu-
i pot uita pe cei care se indeletniceau cu ,,cetitul cărţilor” într-aşa măsură încât făceau efectiv
naveta la Biblioteca orăşenească, atât de mare le era dorinţa de cunoaştere, sau altfel spus
,,foamea” de carte.
De asemenea, îmi amintesc cu drag cum unii dintre noi găseau că e mult mai plăcut să citeşti
pe o bancă în parcurile umbroase, aşa ca Eminescu, la umbra teiului bătrân. Alţii alegeau să urce
pe munte, într-o poiană din apropiere, unde aşezaţi pe iarbă, în sânul naturii, însoţiţi de ciripitul
păsărelelor, de zumzetul gâzelor si de susurul izvorului din apropiere, puteau să se cufunde
nestingheriţi în paginile cărţii. Acolo erai doar tu şi cartea, uitai cu totul de lumea exterioară,
savurai pe deplin fiecare fraza citită, departe de lume.
Şi automat îmi vine în minte întrebarea: De ce nu mai citesc tinerii de astăzi?
Gândindu-mă la lectura clasică, la cartea pe suport de hârtie, cred că mulţi dintre noi, gândesc
acelaşi lucru: ,,Da, lectura este un mod de viaţă! Iubim cartea, iubim lectura!”
Lectura ne-a format pe noi cei de astazi, dar ce-i de făcut cu tânăra generaţie care citeşte
foarte puţin! Cartea pe suport de hârtie este aproape o necunoscută pentru unii dintre tinerii
zilelor noastre. Cum să ne ajutăm copiii să iubească lectura?
Cine-i de vină, tehnologia virtuală? Să fie oare internetul un obstacol în deschiderea apetitului
pentru lectura clasică, sau poate faptul că cititul pe carte clasică presupune un efort suplimentar,
ori poate lipsa timpului sau bombardarea tinerilor cu diverse alte opţiuni, mult mai captivante şi
ofertante conform cu noile tendinţe? Să fie tinerii de astăzi mult mai expuşi unor factori
perturbatori? Desigur că da! Dar atunci, ce-i de făcut?
Am putea fi consideraţi nostalgici, sau poate învechiţi, dacă stăm bine şi ne gândim că dorinţa
noastră cea mai ardentă este aceea de a-i vedea pe tineri noştri lecturând. Am putea fi catalogaţi
ca persoane care trăiesc în trecut, lucru total neadevărat. Aceşti tineri n-au fost învăţaţi să
descopere plăcerea de a citi şi nu li s-a explicat că acest mic, dar plăcut efort, este un mod de te
forma ca individ.
Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că, nouă părinţilor, ne-a fost mai la îndemână, a ne
,,uita” copiii în faţa televizoarelor şi a calculatoarelor. Ştiindu-i cu ochii la desene animate, filme
sau muzică, în timp ce noi, mult prea ocupaţi cu problemele zilnice, ne vedeam liniştiţi de
treburi, aruncam din când în când câte un ochi spre ei şi ne mulţumeam că sunt cuminţi.
Şi uite aşa s-a pierdut măsura, iar aceşti ,,prieteni ai familiei” au devenit distructivi, au creat
dependenţă, au distrus relaţiile familiale şi nu numai, ne-au diminuat autoritatea de părinţi, le-a
modificat structura sufletească, fizică şi spirituală.
Cu toţii ştim că lectura are valoare morală, că este un act de o importanţă capitală. Şi tuturor
ne-ar plăcea să găsim acele mijloace prin care să-i determinăm pe copii să citească, să îi vedem
interesaţi de activităţi mai constructive.
Şi totuşi, stau şi mă gândesc că dacă impulsul de a pune mâna pe carte nu vine din proprie
iniţiativă, dacă nu dorim cu adevărat să citim, să ne facem prieteni cărţile, să petrecem momente
speciale, dacă nu credem că o carte poate fi o adevărată aventură nu mai e nimic de făcut. Sau

1522
poate, dacă nu am început de la vârste fragede având alături drept îndrumători bunici de poveste
şi mame iubitoare, care să ne citească seara la culcare la lumina lămpii sau dacă ne limităm doar
la a citi lecturile obligatorii, atunci totul e în zadar. Poate că e prea târziu să mai trezim aceasta
pasiune în sufletul copiilor noştri. Dar ce avem de pierdut dacă încercăm?
Lectura contribuie la cunoaşterea mai adâncă a vieţii, a realităţii! Lectura te învăţa să
gândeşti! Lectura unei cărţi bine scrisă lărgeşte orizontul nostru de viaţă! Cu ajutorul ei
parcurgem spaţii imense şi călătorim în trecut sau în viitor. Deci, ce poate fi mai minunat?
Atunci când citeşti ţi se deschide în faţa o nouă lume, o lume a ideilor, dar şi a reperelor. Ce
modele avem doar privind în jur sau la televizor? Omul zilelor de astăzi este un om grăbit, nu
mai are timp de nimic şi acest nimic îl dezumanizează, îl destructurează. Iar falsele modele
promovate peste tot nu fac decât să sugereze tinerilor căi facile de a-şi atinge idealurile,
transformate şi ele în pseudoidealuri. Şi toate acestea nu duc decât la pierderea sufletului.
Haideţi să ne întoarcem la biblioteci, la cărţi şi să descoperim în ele ceea ce au descoperit
înaintaşii noştri! Haideţi să-i învăţăm pe copii să-şi aleagă cărţile, căci nu este indiferent ce citesc
aceştia. Trebuie să-i învăţăm să evite cărţile care i-ar putea influenţa negativ şi să caute acele
cărţi care să le ofere răspunsurile căutate, care să-i înveţe cum să se comporte în viaţă. Important
este ca din fiecare carte să învăţăm câte ceva, să citim atent şi să reflectăm.
Deschizând o carte deschidem o lume nouă, avem ocazia să trăim o viaţa nouă, şi încă una, şi
încă una… Avem ocazia să plângem şi să râdem, să iubim şi să ne bucurăm, să ne jucăm sau să
călătorim cu ochii minţii şi ai sufletului, avem ocazia să facem tot ce ne este interzis în acestă
viaţa pământeană! Altfel, vom înţelege într-un târziu şi vom regreta că nu am ştiut să fim fericiţi,
că nu am ştiut să ne facem prieteni adevăraţi, că nu am ştiut să găsim răspunsuri, că nu am ştiut
să trăim!
Când şi cum putem ajuta tinerii să înţeleagă că pentru a fi un om ce nu poate fi manipulat, ce
nu poate fi îndoctrinat trebuie să ai o doză importantă de cultură, iar cultura se dezvoltă prin
lectură.
Am auzit pe cineva spunând că marii învăţaţi aveau o teorie conform căreia oamenii s-au
format după chipul şi asemănarea cărţilor, minunată această asociere!
Lipsa educaţiei şi intoleranţa sunt principalele cauze ale manipulării, ale derizoriului şi ale
mediocrului în care se zbat tinerii noştri. Viaţa lor este lipsită de calitate spirituală, de acel ceva
cu adevărat înalt ce ţine de veşnicie. Valorile reale au fost metamorfozate nefericit. Totul se
risipeşte, totul se pierde, se îmbolnăveşte. Totuşi avem posibilitatea de-a alege!
De aceea, cred că dacă fiecare dintre noi ar încerca să aducă un cât de mic aport, am putea
salva aceşti tineri de la o constatare teribilă ce ar putea veni într-un târziu peste ei, şi anume
aceea de a stabili că nu au realizat nimic, că viaţa lor s-a scurs implacabil într-un eşec.
Să încercăm să evităm ca ei să cadă pradă resemnării şi depresiei, să-i învăţăm care e diferenţa
dintre cantitate şi calitate, să-i învăţăm să nu facă rabat la calitate, să-i învăţăm să nu se mai fie
lăcomi să trăiască consumându-se doar şi năruindu-se! Să nu fie doar nişte învinşi! Se spune că
mediocrul se simte bine între spirite mărunte, de aceea trebuie să înveţe să trăiască o viaţă de
nota 10!
Să-i învăţăm să fie optimişti, încrezători, curioşi şi perseverenţi! Cartea îi poate face mai
puternici!
Lectura a fost baza formării omului în trecut, dar şi în zilele noastre, de aceea, haideţi să
conştientizăm rolul şi importanţa lecturii şi să acţionăm în consecinţă. Să le arătăm drumul către
bibliotecă. Să le oferim cărţi şi să-i învăţăm să dăruiască prietenilor cărţi! Haideţi să fim un
exemplu chiar noi! Să ne invităm copiii la un shopping cultural, în care să alegem împreună
cărţile. Iată un alt mod de a ne petrece timpul împreuna şi de-a ne răsfăţa.
Îndemnaţi-i să-şi schimbe puţin stilul, îndemnându-i la lectură.
CITIŢI!

1523
 Simpozion Național/ Schimb de experiență

“Colaborarea grădiniță – școală! Relația educatoare – învățător – profesor “

Școala Gimnaziala Roșiori, Județul Brăila

Prof.înv.primar Pavel Oana Cătălina

Un sistem național de învățământ este eficient dacă este unitar și încurajează continuitatea
între treptele de învățământ, inclusiv între cel preșcolar și primar.
O trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de măsuri ce
implică, în primul rând, stabilirea unui parteneriat permanent grădiniță-școală: discuții,
schimburi de opinii, studierea reciprocă a documentelor oficiale, desfășurarea unor activități
comune: jocuri distractive, de mișcare, dramatizări, jocuri didactice, vizite, activități practice etc.
Denumită şi „vârsta de aur a copilăriei”, vârsta preşcolară se caracterizează prin multiple
achiziţii pe plan intelectual, fizic și comportamental. Odată cu intrarea în grădiniţă, copilul vine
în contact cu o multitudine de necunoscute, el deschide un cufăr al comorilor, pe care, plin de
curiozitate, îl cercetează şi şi-l însușește. Sub îndrumarea atentă a educatoarei, copilul îşi
satisface curiozitatea prin joc, prin acţiunea directă cu obiectele. În această perioadă are loc
dezvoltarea puternică a limbajului, se pun bazele operaţiilor gândirii (sinteză, analiză,
abstractizare, generalizare, comparație) prin acţiune nemijlocită cu obiectele se dezvoltă
memoria, atenţia, imaginaţia și, în același timp, copilul, prin faptul că intră într-o colectivitate, își
dezvoltă abilități și atitudini care îi vor fi utile mai târziu, la școală: sentimente de prietenie,
respect, atitudinea de cooperare, de apartenență la un grup, spiritul de învingător.
Unul dintre scopurile educației preșcolare, începând mai ales cu nivelul II de vârstă (grupa
mare), este pregătirea copilului pentru cea de-a doua treaptă a sistemului național de învățământ,
școala primară. Educatoarea planifică activități (în principal jocuri) prin care urmărește formarea
și dezvoltarea unor abilități, capacități, cunostințe utile în clasa I (clasa pregătitoare):
recunoașterea și scrierea cifrelor, recunoașterea unor sunete, dezvoltarea motrică-trasarea corectă
a unor semne grafice, dezvoltarea atenției, memoriei, limbajului, etc.
Un sistem national de învățământ este eficient dacă este unitar și încurajează continuitatea
între treptele de învățământ. H. Wallon spunea: ”Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod
fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil și original. În succesiunea
perioadelor, copilul rămâne una și aceeași ființă în curs de metamorfozare.”
O trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de măsuri ce
implică, în primul rând, stabilirea unui parteneriat permanent grădiniță-școală. Colaborarea poate
lua mai multe forme:
- colaborarea între cadrele didactice: discuții, schimburi de opinii, studierea reciprocă a
documentelor oficiale, analiza componentelor educaționale ale acestor două trepte obiective,
conținuturi, strategii didactice;
- desfășurarea unor activități comune grădiniță-școală: jocuri distractive, de mișcare,
dramatizări, jocuri didactice, vizite, activități practice etc.
Spre exemplu, se pot desfășura în parteneriat activități precum:
1. Joc didactic-concurs: ”Descifrează codul”- preșcolarii vor alcătui propoziții despre
obiecte, ființe, fenomene și le vor reprezenta grafic, fără să le pronunțe cu voce tare. Școlarii vor
scrie și ei, propria propoziție – prin trasarea de linii, respectând numărul de cuvinte din cea
alcătuită de preșcolari. Vor câștiga cei care ”ghicesc” propozițiile colegilor;

1524
2. Joc didactic: ”Sunete, litere, cuvinte”: copiii denumesc cuvinte care încep cu un anumit
sunet, iar elevii le scriu pe tablă.
3. Povestea copiilor -”Eu povestesc, tu scrii!”: preșcolarii le vor dicta elevilor propoziții, iar
aceștia le vor scrie pe tablă (în caiete);
4. Joc didactic:”Probleme distractive”: copiii formează câte 2 mulțimi de elemente, indicând
cifra corespunzătoare. Elevii vor compune o problemă simplă utilizând mulțimile formate de
preșcolari;
5. Activitate practică: ”Un dar pentru prieteni” – se poate organiza cu ocazia diferitelor
evenimente și sărbători: începutul și sfârșitul anului școlar, ziua prieteniei, ziua copilului,
Crăciun, Paște. Elevii și preșcolarii colaborează pentru a confecționa felicitări, mărțișoare,
obiecte, pe care și le dăruiesc.
6. Joc didactic interdisciplinar: ”Răspunde și scrie”: elevii le citesc celor mici
întrebările, preșcolarii răspund, iar elevii vor scrie pe tablă răspunsurile acestora. Se pot utiliza
metode active precum – diagrama Venn, metoda cubului, metoda exploziei stelare, se vor adresa
întrebări din sfera de cunoștințe comune: povești cunoscute, anotimpuri, elemente din natură
(plante, animale, păsări);
7. Activitate interdisciplinară: ”O poveste în culori”- elevii crează o poveste, iar preșcolarii
desenează personajele poveștii, realizând împreună o carte.
8. Vizite la școală – preșcolarii vor observa sala de clasă, cum sunt așezate băncile,
conținutul ghiozdanelor, manualele, penarul, tabla, vor intra în contact cu elevii și învățătoarea
și se vor familiariza puțin cu orarul și cu regulile clasei.Se pot organiza și vizite ale școlarilor la
grădiniță, prilej pentru aceștia de a rememora clipele petrecute aici, de a se recrea împreună cu
cei mici, care vor lua contact cu școala fără a ieși din mediul familiar al grădiniței.
9. Alte activități comune grădiniță-școală pot lua forma spectacolelor, a unor dramatizări și
scenete.
10. Excursiile și jocurile de mișcare, activități cu un caracter antrenant și distractiv, contribuie
și ele la crearea unei punți de legătură între grădiniță și școală.
Planificate să se desfășoare în grupuri eterogene, preșcolari și școlari, aceste activități au
rol instuctiv- educativ, dezvoltă spiritul de echipă și perseverența, încurajează comunicativitatea
și reușesc să construiască o legătură afectivă puternică între copii.
Când părintele se înțelege bine cu educatoarea, învățătoarea, copilul are de câștigat. O
relație bună cu cadrul didactic este premisa unei bune relații cu copilul.
Cadrele didactice știu că pot exista – și se așteaptă la – conflicte de opinii cu părinții, pe
diferite teme. Cu toate acestea, premisa este: Doamna știe ce trebuie făcut la școala sau la
grădiniță cu copilul.
Atitudinea părinților în relația cu cadrul didactic trebuie să fie una de colaborare, nu de
concurs, de competență.

Bibliografie:
Păuna, Adriana Camelia. ”Rolul jocului în asigurarea continuității între activitatea din
grădiniță și cea din școală”. Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2010.

Wallon, Henri. ”Evoluția psihică a copilului”. București, E.D.P. 1975.

1525
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE , CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN
REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

PROFESOR inv.primar,
PERNIU MARIANA

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.

1526
 În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

1527
 Colaborarea grădiniță-școală!

PROF. INV.PRESCOLAR : PETCULESCU MARIA SILVIANA,

GRADINITA P.P "LUMEA COPIILOR", CONSTANTA

Învăţământul preşcolar are menirea de a forma copiii sub aspect psiho-intelectual, fizic şi socio-afectiv,
pentru o cât mai uşoară adaptare la activitatea de tip şcolar, asigurând astfel continuitatea de la grădiniţă la
şcoală.
Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au
un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală.
Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de
îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o continuare absolut normală a activității
copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din
grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea asigurării unei continuităţi între grădiniţă şi ciclul primar în planul conţinutului,
obiectivelor, metodelor şi procedeelor este cunoscută pe plan mondial, astfel încât diverse organisme
abilitate au adoptat măsuri corespunzătoare şi au făcut recomandări pentru o mai bună organizare şi
desfăşurare a activităţilor, pentru adaptarea conţinutului lor la particularităţile de vârstă şi individuale ale
copiilor.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului;
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie:
-să fixeze obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării; vorbirii,
cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune,
- să stimuleze creativitatea;
-să îi familiarizeze pe copii cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii;
-să constituie premisele proceselor cognitive, afective şi voliţionale;
-să accentueze pregătirea pentru scris-citit.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea
tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea
unui potenţial eşec şcolar.

1528
 Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare.
Asadar, grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară.
Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi ca şcolar începător.
BIBLIOGRAFIE:
 Alexandru J., Cunoaşterea copilului preşcolar, Editura revistei de pedagogie, Bucureşti 1992
 „De la grădiniţă la şcoală”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti 1975
 „Integrarea copilului în activitatea şcolară”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie
Bucureşti 1978

1529
 COLABORAREA GRADINITA SCOALA! RELATIA EDUCATOARE-INVATATOR-
PROFESOR!

Prof. Inv. Prescolar Petre Elena, G.P.N. Iazu, Comuna Magurele, Judetul Prahova

MOTTO: “Educati copilul in asa fel incat sa poti privi cu seninatate, cu siguranta si fara teama
in ochii adultului de maine” (J. Walber)

Gradinita si scoala reprezinta doua trasee educative successive, parti ale unui proces care
trebuie sa ramana in ansamblu unitar, legatura dintre cele doua intitutii se cere intarita pentru ca
trecerea dintr-una intr-alta sa asigure continuitatea proiectelor si finalizarea lor adecvata.
Este necesar ca in gradinita sa se creeze conditi favorizante pentru noi achizitii si progrese
in sfera cognitiva, afectiva si psihomotrica a prescolarilor, deoarece varsta prescolara este
considerata de specialisti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorita
progreselor remarcabile in toate planurile si in special in sfera sentimentelor si a personalitatii
copilului.
Gradinita are rolul de a sistematiza si de a integra cunostintele, experientele dobandite de
copii in primii ani de viata, de a largi contactele cu lumea exteioara, de a dezvolta capacitatea si
modalitatile de receptatre si comunicare a informatiei, de a realiza o serie de obiective ale
educatiei fizice, estetice, etice si afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea
nevoii lor de relatii sociale si de activitate.
Educatia prescolara este considerata ca o treapta distincta si necesara a procesului de
invatamant, dar si parte integranta a structurilor educative globale, ca prima faza a educatiei
permanente, astfel invatamantul prescolar isi reevalueaza obiectivele, contiutul si tehnlogia
didactica in perspectiva noii conceptii.
In perspectiva pregatirii prescolarului pentru scoala trebuie avut in vedere eficientizarea
procesului de invatare prin pregatirea terenului psihologic pe care se grefeaza cunostintele si
modul cum este acesta pregatit. Colaborarea dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de
ordin psihopedagogic. O prima masura de natura psihopedagogica menita sa contribuie la
asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala este plasata la nivelu continutului invatamantului
oglindit in special in programele gradinitei si clasa pregatitoare.Legatura dintre gradinita si
scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic care actionneaza in sfera tehnologiei
didatice. Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice in activitatea de invatare, precum si de interventii in formele de organizare a proesului
de invatamant.
In cadrul colaborarii educator-invatator acestia trebuie sa fixeze obiectivele care vizeaza
pregatirea prescolarului pentru scoala, in vederea dezvoltarii vorbirii, cultivarii inteligentei, a

1530
spiritului de observatie, a independentei in gadire si actiune, stimularea creativitatii,
familializarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei, constituirea premiselor
proceselor cognitive, affective, dezvoltarea deprinderilor de integrare in colectivitate, de
adaptare la mediul social si inconjurator.
Educatoarea si invatatoarea trebuie sa caute impreuna acele prilejuri de colaborare care sa
faciliteze integraea copilului in mediul formalizat al scolii.
Cele mai fregvente oportunitati de invatare intre cele doua medii educationale, care se cer
valorificate superior de catre ambii parteneri privesc:
- Vizitarea unei scoli in vederea cunoasterii de catre copii prescolari a acestei institutii. Cu
un astfel de prilej se poate realiza prezentarea in detaliu a scolii: sali de clasa,
laboratoarele, canelaria, spatiile de joaca;
- Organizarea unor sedinte cu parintii copiilor in ultimul semestru de activitate din
gradinita la care sunt invitati cativa dintre viitorii invatatori, ce vor informa parintii
asupra modului de pregatire a copiilor pentru scoala;
- Simularea in cadrul gradinitei a unor activitati de tip scolar (realizarea acestor activitati
poate fi asigurata succesiv de educatoare sub asistenta invatatoarei si invers);
- Umarirea de catre educatoare a copiilor deveniti scolari pentru sesizarea progreselor in
dezvoltarea sau, dimpotriva, a dificultatilor pe care ei le intampina sub efectul noilor
solicitari.
- Organizarea unor serbari comune care sa le ofere copilor din gradinita si scolarilor mici
posibiltatea stabilirii unor legaturi interpersonale capabile sa-i ajute pe cei dintai sa se
intgreze mai usor in mediu scolar;
- Realizarea unor activitati metodice si cercuri pedagogice comune pentru educatoare si
invatatoare ori de cate ori se ivesc probleme si solicitari care intereseaza ambele institutii.

Se intelege ca pentru asigurarea continuitatii intre cele doua medii educationale, cadrele
didactice din scoala trebuie sa cunoasca pregatirea ce se realizeaza in gradinie, iar educatoarele
trebuie sa se informze asupra dinamicii cerintelor ce se formuleaza in mediul scolar.
Pe de alta parte, prin stabilirea primelor contacte cu scoala si cu invatatorii, copii se vor
familiariza din timp cu institutia, dar si cu cele mai importante personaje ale ei: directorul de
scoala, personalul didactic al scolii, scolarii, ceea ce va contribui la reducerea nelinistirilor si a
starilor afective negative pe care le genreaza, foarte adesea, perspectiva primei zile de scoala.
Copilul trebuie ajutat sa patrunda in scoala cu optimism, cu incedere de sine si in ceea ce ii
poate oferi mediul scolar si mai ales, dornic sa intalneasca INVATATORUL. De succesul acestei
intalniri depend multe alte experinete ulterioare.

1531
 CONTINUITATEA DINTRE GRĂDINIŢĂ ŞI ŞCOALĂ
ÎN PREGĂTIREA PREŞCOLARILOR

Prof. Inv.Presc.:Petre Maria

Gradinita”Inocenta “, Gaesti

Educaţia timpurie, ca primă treaptă de pregătire pentru educaţia formală, asigură intrarea copilului în
sistemul de învăţământ obligatoriu prin formarea capacităţii de a învăţa. Investiţia în educaţia timpurie este cea mai
rentabilă investiţie în educaţie, după cum arată un studiu elaborat de R.Cuhna, unul dintre laureaţii Premiului Nobel
în economie.
Învăţarea timpurie favorizează oportunităţile de învăţare de mai târziu. Deprinderile şi cunoştinţele
dobândite devreme favorizează dezvoltarea altora ulterior, iar deficienţele de cunoştinţe şi deprinderi produc în
timp deficienţe mai mari, oportunităţi de învăţare ratate sau slab valorificate. Învăţământul preşcolar actual
urmăreşte abordarea integrală a copilului şi a educaţiei sale, nediscriminarea educaţiei, implicarea familiei şi a
comunităţii în educaţia copilului, dezvoltarea politicilor educative de responsabilizare, precum şi dezvoltarea
organismelor societăţii civile care să promoveze alternative educaţionale specifice vârstei de 0-3 ani şi 3-6/7
ani.
Pentru realizarea acestor obiective este necesar ca societatea să conştientizeze şi să respecte regulile
copilului, să schimbe mentalităţile, să aducă o nouă concepţie privind copilul ca membru al comunităţii, să ajute
la formarea unor relaţii de tip democratic referitor la copil, familie, comunitate şi grădiniţă.
Obiectivul central al activităţii în grădiniţă, trebuie să fie stimularea dezvoltării copiilor prin modalităţi care
să asigure bazele unei personalităţi independente şi creatoare ţinând seama de particularităţile individuale şi de
ritmurile proprii fiecărui copil. În ajutorul atingerii acestui obiectiv se aplică metode şi strategii diverse raportate la
conţinuturile curriculare cât mai adecvate caracteristicilor grupei de preşcolari cu care se lucrează.
Prin activităţile ce se desfăşoară în grădiniţă în contextul practicării educaţiei timpurii, copiii învaţă să
se respecte reciproc, să colaboreze în realizarea unor sarcini comune, să lucreze în echipă, să culeagă informaţii
utile, să se bucure împreună de rezultatele obţinute.
A coopera înseamnă pentru copii să stabilească uşor contacte interpersonale, să se acomodeze rapid cu
unele situaţii, să-şi sincronizeze eforturile cu ale celorlalţi în vederea îndeplinirii sarcinilor, să participe la
desfăşurarea activităţilor, să-i respecte pe ceilalţi, să-şi inhibe anumite comportamente agresive, să tolereze, să
convingă, să respecte opiniile celorlalţi. Aceste comportamente pot fi însuşite de către copii, deoarece
preşcolarul este stimulat de o serie de trebuinţe psihosociale: nevoia de acceptare şi apreciere a lui de către
grup, de participare şi integrare, de sociabilitate, de intercunoaştere şi comunicativitate.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunoştinţelor şi de formare a priceperilor şi
deprinderilor începute în grădiniţă la vârsta de 3 ani, este necesară o legătură foarte strânsă între grădiniţă şi
şcoală.Cum aceste deprinderi nu se formează la întâmplare ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine sarcina de
a- i pregăti pe copii să dobândească priceperile şi deprinderile necesae pentru activitatea de tip şcolar.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev ,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii , noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale, specificul învăţării-act
complex care angajează dintr-o nouă sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice , toate
cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.

1532
 Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în şcoală.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de
modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a
acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care
începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile
de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în
activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă , de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel
învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii
concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa
cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7
ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună
colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deoarece grupa pregătitoare a fost inclusă recent în cadrul învăţământului primar, consider că este
necesară o revizuire a curriculumului după care se desfăşoară procesul instructive-educativ din grădiniţă,pus în
aplicare începând cu anul 2008.
Debutul şcolar presupune un anumit nivel de dezvoltare psihică intelectuală şi morală a copilului, iar
aptitudinea de şcolaritate sau maturitate şcolară solicită dobândirea unor priceperi, deprinderi, şi capacităţi
necesare activităţii şcolare bazată pe învătare.
Grădiniţa şi şcoala trebuie să creeze premize favorabile pentru realizarea continuităţii învăţământului
preşcolar cu cel primar.

Bibliografie:

1533
1.Gheorghe Toma, Nicolae Oprescu ,, Bazele teoretice ale psihopedagogiei preşcolare”, 2.Magdalena
Dumitrana ,, Educarea limbajului în învăţământul preşcolar”,
3.Revista Invăţământului Preşcolar Nr.1, 2009

CONTINUITATEA DINTRE GRĂDINIŢĂ ŞI ŞCOALĂ

ÎN PREGĂTIREA PREŞCOLARILOR
(rezumat)

Prof. Pîrvan Maricica

G.P.P. “Ion Creangă” Slatina

Obiectivul central al activităţii în grădiniţă, trebuie să fie stimularea dezvoltării copiilor prin modalităţi care
să asigure bazele unei personalităţi independente şi creatoare ţinând seama de particularităţile individuale şi de
ritmurile proprii fiecărui copil. În ajutorul atingerii acestui obiectiv se aplică metode şi strategii diverse raportate la
conţinuturile curriculare cât mai adecvate caracteristicilor grupei de preşcolari cu care se lucrează.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunoştinţelor şi de formare a priceperilor şi
deprinderilor începute în grădiniţă la vârsta de 3 ani, este necesară o legătură foarte strânsă între grădiniţă şi
şcoală.Cum aceste deprinderi nu se formează la întâmplare ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine sarcina de
a- i pregăti pe copii să dobândească priceperile şi deprinderile necesae pentru activitatea de tip şcolar.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.

1534
 Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă , de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deoarece grupa pregătitoare a fost inclusă recent în cadrul învăţământului primar, consider că este
necesară o revizuire a curriculumului după care se desfăşoară procesul instructive-educativ din grădiniţă,pus în
aplicare începând cu anul 2008.

Bibliografie:

1.Gheorghe Toma, Nicolae Oprescu ,, Bazele teoretice ale psihopedagogiei preşcolare”, 2.Magdalena
Dumitrana ,, Educarea limbajului în învăţământul preşcolar”,
3.Revista Invăţământului Preşcolar Nr.1, 2009

1535
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE, CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN
REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

Prof.Inv.Prescolar Petriceanu Cecilia -Denisa

Gradinita P.P.Nr.1 Calimanesti

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din

grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin
colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din
primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă
cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se
asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi
,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai
ale,specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale
psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite
anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în
grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă
şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca
fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile
în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură
şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor
şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în
clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul
şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se
află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al
pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se
poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea,ci
şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de
creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net
preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de
supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a
dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o
serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea
copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.

1536
 În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a
procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază
a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi
modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul
intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice
structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”,
,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare
între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor
procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice
de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala
primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl
tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în
clasa I a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-
scrisului. Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea
cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea
şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să
răspundă la necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici
o clipă sentimentul că le se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate
pregăti mai bine copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

1537
 PARTENERIATUL GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ,PUNCT DE PLECARE PENTRU
ATINGEREA UNOR OBIECTIVE COMUNE
PETROVAI MARIA
MOTTO:,,Noi,cei mari,uităm adesea că am fost copii. Și lucrul acesta ar trebui să ni-l aducem
aminte, mai ales când ne găsim în fața copiilor.’’ Alexandru Vlahuță

Pod, prag, etapă, barieră, un nou ciclu de dezvoltare etc. oricum am numi momentul intrării copilului
in școală, el nu trebuie să reprezinte pentru „boboc” ,dar nici pentru ceilalți, o stare de greu, de frustrări,
de temeri,ci o provocare, o bucurie de a cunoaște lucruri noi , oameni noi, idei noi.Trecerea trebuie să fie
firească și dorită.
Tot ce gândim și punem în practică trebuie să urmărească dezvoltarea globală a copilului. Atât în
gradiniță cât și în școală, dacă ne vom întreba înaintea fiecărui act didactic: „Ce va ști să facă preșcolarul cu
tot ce a acumulat în plan intelectual și comportamental?” sau „Va fi el capabil să selecteze acele achiziții
care îl vor ajuta să se descurce în situații problemă?” , cu siguranță că vom putea privi în ochi pe fiecare
copil din fața noastră.
Din practică am constatat că majoritatea copiilor din gradinițe merg în clasa I la școlile din apropiere-
cartier,sat,comună etc. Această situație creează premisele întreprinderii unor demersuri în vederea adaptării
copilului de grupă mare-pregătitoare la viața de școlar.
În anul pregătitor, cele două comisii metodice (învațători și educatoare) pot realiza o serie de activități
comune concrete, în care copilul de 6/7 ani să fie factor activ. Prin aceste activități se va viza o trecere cât
mai ușoară de la specificul vieții de preșcolar, la specificul vieții de școlar.
Specificul „vieții de preșcolar”
-copilul este însoțit de părinți, frați, bunici etc. ;
-este ajutat să se îmbrace, încalțe, de către adulți;
-activitatea lui în instituție se axează pe joc;
-nu există teme pentru acasă nici calificative;
-prezența regulilor și obligativitatea respectării lor în joc;
-este ajutat de familie în toate acțiunile și este monitorizat permanent;
-familia supraevaluează fiecare progres sau achiziție a copilului;
-participă la ședințe, serbări,activități;
-acordă mult timp jocului (dar nu ca partener activ al copilului, acivităților recreative);
-desfășoară opțional activități cu caracter instructiv (acasă) considerând programul încheiat.
Specificul „vieții de școlar”
-după un timp copilul vine singur la școală;
-își organizează singur necesarul de rechizite pentru a doua zi;
-prezența temelor pentru acasă și evaluarea prin calificative ;
-jocul didactic utilizat ca metodă de învațare într-o măsură mai mică;
-participarea la concursuri școlare pe discipline;

1538
-respectarea „Regulamentului școlar” și a „Regulamentului de ordine interioară”;
-asumarea de sarcini pe perioade lungi (membru în consiliul elevilor, echipe de lucru în proiecte);
-familia își formează o imagine reală asupra stării elevului;
-înțelege că școlarizarea este o etapă obligatorie;
-continuă pregătirea elevului cu teme și exerciții suplimentare după programul de școală.
Vom creiona în continuare câteva idei ce au la bază colaborarea grădiniță-școală, având ca scop
familiarizarea copilului cu specificul mediului școlar și cu caracteristicile statutului de elev.
Cine este doamna învățătoare? (Vizita învățătoarei la grupa mare)
Pe parcursul activității, copiii: vor purta un dialog cu învățătoarea, vor formula întrebări și răspunsuri despre
școală și viața de școlar, vor realiza desene cu subiectul „Chipul doamnei învățătoare”.
Drumul către școală poate fi ușor. (Vizită la școală a grupei mari)
Programul activității: preșcolarii sunt întâmpinați de elevii clasei a-II-a; reprezentanți ai consiliului elevilor
le prezintă spațiile importante din școală; fac cunoștință cu grupuri de elevi; preșcolarii vor sta in bănci
alături de școlari, familiarizându-se cu manualele și rechizitele școlarului; ambele grupuri își vor spune
impresiile despre vizita efectuată.
Parteneriatul grădiniță-școală presupune existența unui obiectiv comun. Pentru ca acesta să funcționeze
este nevoie de respect, încredere reciprocă, consens cu privire la scopurile acțiunii și strategiilor de atingere
a acestora și de asumare în comun a drepturilor și responsabilităților, în vederea unei suficente cunoașteri de
ambele părți.
Bibliografie
1.Vrăsmaș, Ecaterina 1999, Educația copilului preșcolar. Ed. Pro Humanitate,București.
2.Vrăsmaș, Traian, 2004, Școala și educația pentru toți, Ed. Miniped, București.
3.Howard Gardner, Inteligențe multiple-Noi orizonturi, Ed. Sigma, București, 2006
4.Steven E. Tobias, Inteligența emoțională în educația copiilor,Ed. Curtea Veche, 2002

1539
 Grădiniţa cu Program Prelungit Jimbolia

Educatoare: prof. Petrovici Alina Diana

“Colaborarea grădiniţă – şcoală!

Relaţia educatoare- învăţător –profesor”

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o

importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare funcțională
în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor educaționale prin
colaborarea educatoare-învățătoare.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului
om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală se realizează pe baza interesului reciproc al educatoarei şi al
învaţătoarei care predă la clasa 0. Este vorba de eforturi comune care se depun în scopul de a ajunge la rezultate
cât mai bune în instruirea şi educarea copiilor. În acest sens, benefică este practicarea schimbului de experienţă
dintre educatoare şi învăţătoare. Pentru a-i familiariza din timp pe copiii preşcolari cu viaţa şcolii, educatoarea
va face vizite la şcoală cu grupa mare. Vizitele preşcolarilor la şcoală trebuie să fie bine pregătite, pentru a le
produce o impresie plăcută şi puternică. Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte
psihologice specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care
copilul o va petrece în școală.

Consultându-se sistematic cu învăţătorul asupra rezultatelor la învăţătură şi asupra purtării elevilor,

educatoarea va putea să-şi analizeze mai aprofundat şi mai obiectiv munca instructiv-educativă sub aspectele ei
pozitive şi negative. În acelaşi timp, va primi informaţii preţioase asupra gradului în care a reuşit să-i
pregătească pe copii pentru şcoală. Procedând în acest fel, educatoarea îşi va îmbunătăţi şi perfecţiona
necontenit munca pedagogică. La rândul lui, învăţătorul trebuie să valorifice cunoştinţele pe care şi le-au însuşit
copiii, priceperile şi deprinderile pe care şi le-au format în grădiniţă.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi şcoală

1540
este plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în special în programele grădiniţei şi ale clasei 0
care se cer a fi riguros cunoscute atât de învăţător cât şi de educatoare.
O primă condiţie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educaţia preşcolară şi cea şcolară o
constituie analiza psihologică a activităţii şcolare şi determinarea acelor capacităţi intelectuale, afectiv-
voliţionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fară dificultăţi activităţii şcolare. În acest sens se
dezvoltă interesul de cunoaştere al copilului ca suport al unei motivaţii susţinute în învăţare, sociabilitatea
copilului care-l face apt de a-şi regla activitatea în funcţie de cerinţele adultului, ale programului şcolar, de a
desfăşura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare a motricităţii.
Colaborarea dintre grădiniţe şi şcoli devine astfel, o condiţie a realizării dezideratelor idealului
educativ.

Bibliografie:
 Voiculescu, Elisabeta - „Pedagogie preşcolară”, editura Aramis, Bucureşti, 2003;
 Pregătirea copilului pentru şcoală în grădiniţa de copii, editat de S.C. Tribuna Învăţământului, 1995,
Ghid metodic de aplicare a programei instructiv- educative în grădiniţa de copii.

1541
 Colaborarea dintre gradinita, scoala, familie,comunitate

Prof. Petrovici Cistina-Alina

Pentru a realiza o educatie consecventa , in folosul copiilor, este necesar ca intre institutiile scolare si
families a existe o unitate de cerinte.
Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele si posibilitatile
oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale. Sub impulsul cerintelor
dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica, tinzandu-se spre modernizarea metodelor de predare, a
continutului, a formelor de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele
institutii educative. Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin intermediul a
doua forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia prescolara avand
ca functie majora formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu nevoile specifice varstei, cu
posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii sociale.
Cu toate acestea, complexitatea actului educational, a realitatii umane si sociale contemporane si
sarcinile tot mai dificile carora trebuie sa le faca fata procesul educational fac sa se identifice tot mai multe
fisuri in relatia amintita. Se recunoaste faptul ca deciziile, actiunile si rezultatele educatiei nu mai pot fi
realizate decat in comunitatea de optiuni dintre mediile responsabile – familie, scoala si comunitate.
Mai mult, se dezvolta concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc, optiunea
personala, implicarea acestuia de la varstele cele mai mici in responsabilitatea si drepturile pe care societatea le
identifica si recunoaste. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care sa intareasca schimbarea in relatiile
scoala - familie. Acest concept este parteneriatul eductional : este unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei
contemporane. Este un concept si o atitudine in campul educatiei.
Parteneriatul educational este forma de comunicare, cooperare si colaborare in sprijinul copilului la
nivelul procesului educational. El presupune o unitate de cerinte, optiuni, decizii si actiuni educative intre
factorii educationali.
Parteneriatul educational se desfasoara permanent si impreuna cu actul educational propriu-zis. El se
refera la cerinta ca proiectarea, decizia, actiunea si evaluarea in educatie sa fie realizate in cooperarea si
colaborarea dintre institutii, influente si agenti educationali.
Parteneriatul educational se realizeaza intre :
- institutiile educatiei : familia, scoala si comunitate ;
- membrii ai comunitatii cu influenta asupra cresterii, educarii si dezvoltarii copilului (medici, factori de
decizie, reprezentantii bisericii, ai politiei, etc.) ;
- programe de crestere, ingrijire si educare a copilului ;
- forme de educatie in anumite perioade.
Conceptul se adreseaza in principal parintilor si cadrelor didactice si se refera la actiunea in
acelasi sens. Ceea ce hotaraste familia, sa fie in acord cu masurile scolare si ceea ce un parinte face sa nu fie
legat de celalalt. Actual, relatia educator - copil are sensuri noi, este o relatie de colaborare, datorita aspectelor
ei de conducere democratica si flexibilitatii in luare deciziilor. Nu numai copilul invata si se dezvolta sub
influenta educatorului, ci acesta se formeaza si se transforma prin relatie educativa. Rezolvarea fiecarei
probleme educative adauga competente noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv, creator si
dinamic care accepta schimbarea in raport cu fiecare generatie, va gasi raspuns la noile intrebari. Parintii, copiii
si comunitatile se influenteaza puternic unii pe altii. Mediul in care traiesc parintii poate sprijini sau devia
vietile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate sa se comporte ca o sursa de forta si siguranta sau ca
o relatie a dezvoltarii.
Activitatile de tip partenerial sunt de real folos pantru eficientizarea relatie dintre cei trei
parteneri:profesorii, copiii, parintii, daca au in plin plan interesul prescolarilor si al scolarilor.
Eficacitatea invatamantului poate fi ameliorata prin cooperarea intre scoala si familie, arinti sunt
responsabili legali de educatia cpiilor lor si pot vea exignta de a evalua rezultatele activitatii scolare.

1542
1543
 COLABORAREA GRADINIȚĂ-ȘCOALĂ

PINTILIE DIANA GABRIELA

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin de
urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către
școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest
lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală. Frecventarea
grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important
în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de
constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o
continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri
mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o strânsă
legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare.
Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim– dezvoltarea
personalităţii copilului.
I. 1. Delimitări conceptuale
În urma analizei lucrărilor de referinţă pe tema „Colaborarea grădiniţă- şcoală”, conceptul de „grădiniţă” este
definit în diferite moduri. După Cojocariu.,V., M., şi Mâţă., L., (2011) conceptul „grădiniţă” se refera la „ o
instituţie şcolară de realizare a educaţiei formale, specializată şi adaptată pentru copiii cu vârste între 3 şi 6-7
ani, bazată pe joc, care să permită copiilor să dezvolte abilităţi sociale, emoţionale, cognitive şi fizice care îl va
pregăti pentru activitatea specifică din învăţământul primar.( Cojocariu Venera-Mihaela; Mâţă Liliana, 2011, p.
108)
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul
procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii
educaţionali.
II. 2. Alte subpuncte
1. Rolul grădiniţei în pregătirea pentru şcoală
Grădiniţa are rolul de:
- a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă;
- a lărgi contactele cu lumea exterioară;
- a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei;
- a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective;
- a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate;
-a pregăti copilului pentru şcoală, prin intermediul a două forme specifice:jocul şi învăţarea.
2. Rolul grupei pregătitoare în pregătirea pentru şcoală
a). Menirea grupei pregătitoare este de a da posibilitatea preşcolarilor să
dobândească pregătirea necesară pentru începerea activităţii şcolare, iar sub aspect
formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoastere
(memorie, gândire, imaginaţie);
b). Vocabularul copilului preşcolar trebuie să fie suficient de bogat. Pe lângă cunostinţe, reprezentări, noţiuni,
preşcolarii trebuie să aibă dezvoltate şi anumite deprinderi: de a ţine creionul în mână, de a număra, de a
compara mulţimile, de a rezolva o problemă, o sarcină, de a desena, picta, modela.
c). De asemenea, este necesar ca preşcolarul să fie stăpân pe mişcările fundamentale: mersul, alergare,
căţăratul, aruncarea, târâtu,săritul. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite ,înseamnă că scopul educaţiei
psihomotrice în grădiniţă a fost atins, iar sarcinile educaţiei fizice au fost realizate.
d). Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinţe în ce priveste dezvoltarea morală. Copilului i se formează aici

1544
diferite emoţii şi sentimente morale, sentimente de prietenie,de ajutor reciproc. Copiilor li se formează şi unele
deprinderi de comportare civilizată: să salute, să fie politicoşi, să-i ajute şi să-i respecte pe cei în vârstă.

1545
 COLABORAREA GRADINIȚĂ-ȘCOALĂ

Diana Pintilie

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin de
urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către
școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest
lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală. Frecventarea
grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol
important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate
de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o
continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze
jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare.
Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim–
dezvoltarea personalităţii copilului.
I. 1. Delimitări conceptuale
În urma analizei lucrărilor de referinţă pe tema „Colaborarea grădiniţă- şcoală”, conceptul de „grădiniţă”
este definit în diferite moduri. După Cojocariu.,V., M., şi Mâţă., L., (2011) conceptul „grădiniţă” se refera la
„ o instituţie şcolară de realizare a educaţiei formale, specializată şi adaptată pentru copiii cu vârste între 3 şi
6-7 ani, bazată pe joc, care să permită copiilor să dezvolte abilităţi sociale, emoţionale, cognitive şi fizice
care îl va pregăti pentru activitatea specifică din învăţământul primar.( Cojocariu Venera-Mihaela; Mâţă
Liliana, 2011, p. 108)
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul
procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii
educaţionali.
II. 2. Alte subpuncte
1. Rolul grădiniţei în pregătirea pentru şcoală
Grădiniţa are rolul de:
- a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de
viaţă;
- a lărgi contactele cu lumea exterioară;
- a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei;
- a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective;
- a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate;
-a pregăti copilului pentru şcoală, prin intermediul a două forme specifice:jocul şi învăţarea.
2. Rolul grupei pregătitoare în pregătirea pentru şcoală
a). Menirea grupei pregătitoare este de a da posibilitatea preşcolarilor să
dobândească pregătirea necesară pentru începerea activităţii şcolare, iar sub aspect
formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoastere
(memorie, gândire, imaginaţie);
b). Vocabularul copilului preşcolar trebuie să fie suficient de bogat. Pe lângă cunostinţe, reprezentări,
noţiuni, preşcolarii trebuie să aibă dezvoltate şi anumite deprinderi: de a ţine creionul în mână, de a număra,
de a compara mulţimile, de a rezolva o problemă, o sarcină, de a desena, picta, modela.
c). De asemenea, este necesar ca preşcolarul să fie stăpân pe mişcările fundamentale: mersul, alergare,
căţăratul, aruncarea, târâtu,săritul. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite ,înseamnă că scopul educaţiei
psihomotrice în grădiniţă a fost atins, iar sarcinile educaţiei fizice au fost realizate.
d). Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinţe în ce priveste dezvoltarea morală. Copilului i se formează
aici diferite emoţii şi sentimente morale, sentimente de prietenie,de ajutor reciproc. Copiilor li se formează
şi unele deprinderi de comportare civilizată: să salute, să fie politicoşi, să-i ajute şi să-i respecte pe cei în
vârstă.

1546
 COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Prof. Înv. Primar PINTIUŢA ANDREEA

Şcoala Primară Nr.1, Bistra

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.

John Dewey

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și

are o importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și
școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera
cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul
școlar este unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un
accelerat proces de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe
obiectivele care vizează pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării
inteligenței, a spiritului de observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea
premiselor proceselor cognitive, afective și voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea
pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social
și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de
calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea și
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează
grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin
intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la
nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel
al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi
sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare
dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal).
Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării
atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității
între grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele
grădiniței și ale clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de
ordin pedagogic care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în
însăși folosirea metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în
formele de organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că
învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din

1547
necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește
jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele
continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și
desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi
vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune,
contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine
organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni
școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar
și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective
negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte
forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale
ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să frecventeze
ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul
învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura
PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

1548
 Copilul în călătoria de la grădiniţă la şcoală

Prof. Pîrv Gianina- Alina

Şcoala Gimnazială „Ioan Opriş” Turda

Tranziţia de la grădiniţă la şcoală constituie o adevărată piatră de încercare pentru copii

şi familiile lor, cu potenţial semnificativ pentru rezultatele şcolare ulterioare. Deseori, această
tranziţie a fost etichetată drept o perioadă sensibilă dar necesară succesului academic ulterior.
În acest context, relaţia grădiniţă-şcoală, respectiv educator-învăţător-profesor implică eforturi
pentru a stimula implicarea familiei şi a închega legătura dinamică dintre familie-grădiniţă-
şcoală. Această relaţie funcţionează atunci când există continuitate: de la cea mai fragedă
vârstă, copilul dezvoltă abilităţi, competenţe, atitudini şi convingeri atunci când există
consecvenţă în acţiunea educaţională.

Ca primă treaptă a sistemului educaţional, grădiniţa este simbolizată de educatoare,

care se apropie de copii, îi primeşte zilnic, îi protejeaza, îi îndrumă, îi învaţă să se joace, să
comunice între ei, le formează deprinderi de muncă, de ordine, de comportament civilizat iar
apoi, treptat, trece la activitatea de învăţare prin diferite forme de prezentare stabilite pe grupe
de vârstă conform unui orar. Fiecare copil este diferit şi personalitatea lui e valorizată ca atare,
deşi toţi sunt expuşi aceluiaşi model de dezvoltare. Elementul continuităţii este firesc în toate
formele de organizare a procesului de învăţământ, aşa cum continuitatea etapelor unei lecţii
este esenţială în însuşirea de către elev a conţinuturilor ştiinţifice.

În societatea contemporană şi din perspectivă pe termen lung, rolul formativ al

grădiniţei este unanim apreciat ca esenţial în pregătirea copilului pentru startul şcolar. Prin
urmare, colaborarea educator-învăţător vizează obiective ce privesc pregătirea copilului pentru
şcoală: dezvoltarea vorbirii, stimularea creativităţii, cultivarea spiritului de observaţie,
încurajarea independenţei în gândire şi acţiune dar si dezvoltarea competenţelor de socializare,
fair-play, de adaptare la mediul social şi înconjurător. În acest sens, experienţa dovedeşte că
desfăşurarea de acţiuni comune-vizite la şcoală, ateliere de lucru pe diverse teme în grupe
mixte de preşcolari şi elevi atăt în grădiniţă cât şi în şcoală-produc elevilor de grădiniţă

1549
impresii plăcute şi le stimulează dorinţa de a deveni şcolari. Colaborând cu învăţătorul,
educatoarea îşi va putea ajusta şi orienta mai profund activitatea instructiv-educativă, iar
învăţătorul va căuta să păstreze şi să asigure pe mai departe continuitatea cunoştinţelor.
În acelaşi timp, odată cu începerea vieţii şcolare, relaţiei educator-învăţător i se alătură
profesorul de limbi străine, de religie, de educaţie fizică şi sport. Din acest moment,
învăţătorul şi profesorul devin parteneri în educaţie, colaborând pentru a găsi soluţii optime în
cazul identificării de lacune sau dificultăţi întâmpinate de elevi, modalităţi de ajutorare a
elevilor cu dificultăţi de învăţare, dozarea volumului de teme pentru acasă şi a exerciţiilor
folosite în clasă. Asistenţele învăţătorului la lecţiile profesorului care predă la clasă-cel puţin
de două ori pe lună- sunt tot atâtea oportunităţi de a observa comportamentul şi prestaţia
grupului de elevi în alte contexte decât cel învăţător-elevi. Experienţa ne arată că există
întotdeauna sugestii şi idei constructive de ambele părţi referitor la metodele şi procedeele
didactice cele mai potrivite particularităţilor psihologice individuale şi de vârstă ale elevilor.

Relaţia educator-învăţător-profesor rămâne deschisă, familia fiind invitată ca partener în

educaţie cu scopul de a găsi, împreună, cele mai bune soluţii pentru educaţia copilului, pentru
integrarea socială şi profesională de mai tărziu şi pentru a pregăti copilul astfel încât să facă
faţă cu succes vieţii de adult.

1550
 Legătura dintre grădiniţă şi şcoală
Prof. învăţ. Primar: Pîrvu Carmen Monica
Şcoala Gimnazială Milcov Deal

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educaţională în special la nivelul claselor « praguri ».
Această condiţie este valabilă şi pentru primele două trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi
învăţământul primar
Raportul dintre grădiniţă şi şcoală trebuie să fie un raport de continuitate ce vizează: planificarea,
organizarea, competenţele, conţinutul, metodele, mijloacele, relaţia cadrul didactic-copil.
Rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze“ şi să le asigure achiziţii educativ-
instructive în şcoală, să ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care favorizează accesul la
învăţământul primar fără a se substitui şcolii.
Grădinița oferă un cadru organizat, instituționalizat în dezvoltarea generală polivalentă a copilului și în
pregătirea specifică pentru școală.Aceasta nu poate fi realizată doar în pragul debutului școlarității, ci pe
parcursul vârstelor preșcolarității ansamblul formelor de activitate din grădiniță pot împlini efecte
formative, sporite în pregătirea copilului pentru școală.
Activităţile desfăşurate în învăţământul preşcolar permit:
- dezvoltarea capacităţilor senzoriale şi perceptive care se structurează prin reprezentările memoriei şi
ale imaginaţiei;
- percepţia realităţii care se realizează emoţional şi stimulează imaginaţia;
- lărgirea orizontului cognitiv şi afectiv al copilului.
În cadrul acestora, copilul este interesat de spectacolul relaţionării cu ceilalţi şi cu mediul natural şi
social, devine receptiv la acţiunile adulţilor, îi imită, transpune în joc comportamente ale acestora, participă
la ocupaţiile lor.Progresele în plan senzorio-perceptiv se asociază dezvoltării motricităţii, creşterii atenţiei a
cărei concentrare sporeşte de la 5-7 minute la preşcolarul mic, la peste 20 de minute şi chiar 45 de minute la
preşcolarul mare în joc, audiţii sau vizionări de diafilme, filme, teatru pentru copii etc.
Conduita verbală şi afirmarea personalităţii înregistrează progrese prin dezvoltarea capacităţii de
exprimare verbală: creşte volumul vocabularului activ, se manifestă intens limbajul situaţional, se exersează
însuşirea structurii gramaticale a limbii. Activităţile de educare a limbajului desfăşurate în grădiniţa
formează abilităţi de comunicare ce facilitează învăţarea citit-scrisului în clasa I.
Particularităţile de vârstă ale şcolarului mic prezintă similitudini cu ale preşcolarului mare.
În ciclul primar, prioritare sunt problemele adaptării şcolare şi ale învăţării. Experienţa adaptativă şi
achiziţia cognitivă şi afectivă din grădiniţă asigură adaptarea şcolară.,şcoala solicită intens intelectul
copilului, el îşi însuşeşte strategii ale învăţării, conştientizează rolul atenţiei şi al reprezentării în activitatea
de învăţare, îşi formează deprinderea de calcul, care deschid noi orizonturi cognitive şi afective.
Şcolarul mic se integrează într-o structură socială nouă, centrată pe interese profesionale. Cunoaşterea
nivelului de dezvoltare fizică, intelectuală şi morală a copilului prezintă o mare importanţă. Nivelurile de
dezvoltare se evaluează nu după volumul de cunoştinţe pe care el le deţine, ci după nivelul operaţional al
achiziţiilor sale.
Introducerea clasei pregătitoare îşi propune să asigure trecerea treptată a copiilor de la grădiniţă (pentru
cei care au urmat-o) sau de la viaţa exclusiv de familie (pentru cei care nu au mers la grădiniţă) la viaţa
şcolară. În această clasă, adesea sub formă ludică, copilul este pregătit pentru cerinţele mediului şcolar şi
învaţă să fie responsabil.
Clasa pregătitoare asigură trecerea gradată a copilului de la educaţia din familie şi grădiniţă la formarea
iniţială asigurată de şcoală.
Colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală trebuie să aibă la bază următoarele elemente:
- continuitatea curriculumului (programă, materiale didactice);
- metode de lucru similar;
- unitatea de management a grupului (amenajarea spaţiului de lucru, lucrul pe microgrupuri, numărul
de elevi din clasă);
- relaţii inter-instituţionale de parteneriat.
Clasa pregătitoare are în vedere „dezvoltarea fizică, socio-emoţională, cognitivă, a limbajului şi
comunicării, precum şi a capacităţilor şi atitudinilor de învăţare ş1, asigurând totodată baza de plecare

1551
pentru dezvoltarea celor opt competenţe-cheie. Ciclul primar are rolul de a continua demersul de dezvoltare
a acestor aspecte.
Clasa pregătitoare va avea un dublu rol: pe de o parte de consolidare a cunoştinţelor deja dobândite şi, pe
de altă parte, de socializare şi adaptare la schimbare. În plus, clasa pregătitoare va oferi tuturor copiilor un
start mai bun în viaţa şcolară.
Clasei pregătitoare îi revine sarcina de a dezvolta, prin exersare, procesele psihice de cunoaştere ale
copiilor, până la nivelul maturităţii şcolare. Debutul şcolar presupune un anumit nivel de dezvoltare psihică
intelectuală şi morală a copilului, iar aptitudinea de şcolaritate sau maturitate şcolară solicită dobândirea
unor priceperi, deprinderi, şi capacităţi necesare activităţii şcolare bazată pe învăţare. Clasa pregătitoare
trebuie să creeze premise favorabile pentru realizarea continuităţii învăţământului preşcolar cu cel primar.
Legătura dintre gradiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care acţioneaza în
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitaţii în însăşi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,în activitatea de învaţare ,precum şi de intervenţii în formele de organizare a procesului de
învăţământ în primul rând în lecţii.
Pentru a fi însă operaţională,corelaţia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atat de învăţător ,cât
şi de educatoare. Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa preşcolară mare trebuie să cunoască cerinţele
programei pentru clasa pregătitoare spre a-i asigura baza care să-i permită preşcolarului însuşirea
cunoştinţelor clasei pregătitoare ,iar învăţătorul care va prelua clasa pregătitoare trebuie să cunoască
programa grupei preşcolare mari pentru a şti pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire şi
educare.
O prima condiţie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educaţia preşcolară şi cea şcolară o
constituie analiza psihologică a activităţii şcolare şi determinarea acelor capacităţi intelectuale ,afectiv-
voliţionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăţi activităţii şcolare,deci trebuie să se
stabilească capacităţile necesare pentru ca preşcolarul să asimileze cunoştinţele prevăzute în clasa
pregătitoare.

1552
 „PRAGUL ȘCOLARITĂȚII” – UN MOTIV SUFICIENT PENTRU COLABORAREA ȘCOALĂ-
GRĂDINIȚĂ

Prof. Simona Pîrvulescu

Școala Gimnazială Osica de Jos, jud. Olt

Motto: „Ceasul nașterii copilului este ceasul începutului educației.”

Johann Heinrich Pestalozzi
După cum spunea Pestalozzi, debutul educației unui copil este chiar momentul nașterii sale. Astfel se
reafirmă rolul important al familiei – familia este cea care „pune” temelia educației copilului, în cadrul
familiei se formează primele deprinderi, priceperi, abilități de viață, cunoștințe teoretice și practice. Primul
dascăl al copilului este familia sa. Grădinița și școala sunt următorii dascăli ai copilului, factori care își pun
amprenta pe dezvoltarea personalității copilului, pe traseul său educațional, pe cariera sa. Liantul între
familie și școală este grădinița – prima etapă de școlaritate. În majoritatea cazurilor, integrarea în grădiniță
se realizează ușor, poate și datorită faptului că, în etapa preșcolară, copilul învață jucându-se. La grădiniță,
orizontul social al copilului se lărgește – copilul cunoaște alți copii de vârsta lui sau apropiați vârstei sale,
socializează cu aceștia, începe să se adapteze unui program oarecum riguros – activitate de învățare,
activitate recreativă, pauză de masă, ore de somn, activități fizice etc. În perioada preșcolară, are loc
consolidarea achizițiilor cognitive, volitive, practice deprinse de copil în cadrul familiei și – pe baza
acestora – are loc acumularea de noi achiziții necesare adaptării la perioada școlarității mici. Tocmai această
trecere – de la grădiniță la școală – ridică probleme de adaptare a multor copii; este ceea ce, în literatura de
specialitate, se numește „pragul școlarității”. Este de datoria cadrelor didactice – educatoare și învățătoare –
să faciliteze cât mai mult trecerea acestui prag al școlarității. De trei ani, s-a instituit „clasa pregătitoare” –
având ca scop și facilitarea trecerii copilului de la vârsta preșcolară la vârsta școlară mică.
Problema adaptării la perioada școlarității mici persistă însă. Ce pot face cadrele didactice pentru a
facilita trecerea de la „grădi” la școală? Să colaboreze și împreună să găsească acea formulă care să-i ajute
pe micuți să nu mai resimtă atât de puternic primul prag al școlarității. Astfel, în cadrul colaborării
grădiniță-școală, pot fi organizate și desfășurate acțiuni de tipul:
 „Ziua Porților Deschise” – zi dedicată vizitei preșcolarilor în școală în care accentul să se pună pe
sala de clasă destinată clasei pregătitoare. Aici preșcolarii vor putea să vadă că sala de clasă este
dotată aproximativ la fel ca și cea de la grădiniță. De la colegii „mai mari” – elevii din clasa
pregătitoare – vor putea afla că și în clasa pregătitoare se continuă învățarea pe baza jocului. Ideal ar
fi ca acest eveniment să se desfășoare anual, la aceeași dată în așa fel încât, ușor-ușor, să devină o
tradiție locală.
 Vizite reciproce – școlarii mici să meargă în vizită la grădiniță, iar preșcolarii să le „întoarcă” vizita.
În cadrul acestor vizite, se pot organiza o serie de activități care să se desfășoare „la comun” (școlari

1553
 mici și preșcolarii, repartizați eventual în echipe formate mixt – atât din școlari, cât și din preșcolari).
Astfel de activități ar putea fi organizate și desfășurate:
 Concursuri de desene, de colaje;
 Concursuri de recitări, de dansuri;
 Concursuri sportive;
 Activități de îngrijire a mediului înconjurător – plantare de pomi, de flori, îngrijirea acestora;
 Participarea la ore de curs – preșcolarii să „asiste” la cursuri ale școlarilor mici;
 Serbări realizate în parteneriat preșcolari-școlari mici;
 Excursii.
 Cunoașterea, de către viitorul învățător care va prelua clasa pregătitoare, a preșcolarilor care îi vor
deveni elevi. Este foarte important ca învățătorul să își cunoască viitorii elevi, din ce medii provin,
capacitatea de progres într-o anumită direcție, posibile obstacole în dezvoltarea copilului (fie de
sănătate, fie care țin de mediul din care provine copilul – familie monoparentală, familie
dezorganizată etc.).
Colaborarea dintre grădiniță și școală nu poate fi decât benefică pentru cel mai important beneficiar al
sistemului educației, și anume COPILUL deoarece, așa cum spunea și J. F. Kennedy: „Copiii sunt cea mai
valoroasă resursă a lumii și cea mai mare speranță a ei pentru viitor."

BIBLIOGRAFIE:
1. Şchiopu,Ursula, „Psihologia copilului”, E.D.P., Bucureşti, 1967;
2. Şchiopu, Ursula, Verza, Emil, „Psihologia vârstelor”, E.D.P., Bucureşti 1997;
3. http://articole.famouswhy.ro/familie__gradinita__scoala/
4. www.didactic.ro
5. http://pipp-bn.blogspot.ro/2012/02/campul-relational-al-gradinitei-si-al.html
6. http://www.rasunetul.ro/legatura-dintre-gradinita-si-scoala

1554
 COLABORAREA GRADINIŢĂ-ŞCOALĂ!

RELAŢIA EDUCATOARE-ÎNVĂŢĂTOR-PROFESOR

Prof. Pîslă Ioana Cristina

Grădiniţa cu program prelungit nr. 9, Iaşi

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Şcoala trebuie să găsească formele optime prin care cei implicaţi în acest proces de educare să poată
să gestioneze resursele umane, să aibă cunoştiinte de psihologie şi pedagogie, să se poată adapta rapid la
managementul schimbărilor din societatea actuală.
Totuşi, rolul important, cel puţin acum, îl are şcoala, cadrele didactice, profesorul diriginte care, prin
activităţile elaborate, pot dezvolta la elevi norme şi conduite socio-morale, pot dezvolta abilităţi şi conduite
morale şi civice, în contextul european actual.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ales,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite
de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei
fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii
sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.

1555
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Pentru asigurarea continuităţii între cele două medii educaţionale, cadrele didactice din şcoală trebuie să
cunoască pregătirea ce se realizează în grădiniţe, iar educatoarele trebuie să se informeze asupra dinamicii
cerinţelor ce se formulează în mediul şcolar.
Prin stabilirea primelor contacte cu şcoala şi cu învăţătorii, copiii se vor familiariza din timp cu
instituţia dar şi cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniştilor şi a
stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de şcoală.
Răspunzând cerințelor unei educații psihopedagogice complete, colaborarea și integrarea părinților în
activitățile instructiv-educative din grădiniță și școala rămâne un deziderat prioritar, cu atât mai mult cu cât
materializarea lui se dovedește practic că oferă avantaje tuturor părților implicate în procesul educațional.

Bibliografie:

- Magdalena Dumitrana - "Copilul, familia şi grădiniţa “– Editura Compania 2000

- Revista învăţământul preşcolar nr. 1-2/1997
- Bătrînu, E., Educaţia în familie. Bucureşti: Editura Politică, (1980)

1556
 Prof.de istorie
PITIC MANUELA
Școala Gimnazială Mociu
Jud.Cluj

”Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor”

. O relatie buna intre cadrul didactic si elev implica:

• Deschidere sau transparență, astfel încât fiecare este dispus sa fie sincer unul fata de celalalt
•Grija fața de celălalt, atunci când fiecare știe ca este pretuit de celalalt
•Interdependenta – nu dependenta unul de celalalt
•'Diferentiere, permitandu-si sa fie unici, creativi si individuali
•Satisfactie mutuala: nevoile unuia sa nu fie implinite in pofida celuilalt.

Această relație se poate realiza dacă există o colaborare strânsă între educator-învățător-profesor, dacă
aceștia își transmit informații legate de preșcolari-elevi de primar-elevi de gimnaziu, urmărindu-se o cât mai
bună cunoaștere a copilului aflat în diverse etape de dezvoltare.

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O prima
masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala
este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I.
Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.

Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface

1557
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.

Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele de
organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala
trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta
vie de a deveni scolari. Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai
obiectiv munca instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura
si purtare a fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

1558
 Colaborarea GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Plesca Steluţa Cornelia,

prof. învăţământ preşcolar,
grădiniţa P.N. Nr.1 Lugoj

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală,
dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim
acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de
modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă
a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de
îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în
activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii
în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de
receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.

1559
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din
partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie, egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

Bibliografie
Andrei Cosmovici şi Luminiţa Iacob – Psihologie Şcolară, editura POLIROM
Păun E. – Educaţia şi rolul ei în dezvoltarea social-economică, editura didactică şi pedagogică Bucureşti
Stanciu S. – Educaţie şi societate, editura Politică Bucureşti

1560
 Colaborarea grădiniţă-şcoală!
Relaţia educatoare-învăţător-profesor

Prof. Înv. preşcolar: Pocsai Krisztina

Liceul Teoretic „Arany János”, Salonta

O educație adevărată, reală se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în grădiniță și în

școală. În primul rând, se realizează prin puterea exemplului și abia apoi prin cea a cuvântului.
Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin
de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către
școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest
lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală. Frecventarea
grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol
important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate
de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței. Şcoala
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță. Două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite. Trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală, rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim
– dezvoltarea personalităţii copilului.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare. În
cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează pregătirea
preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de observație, a
independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și voliționale,
dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare mediul social și înconjurător.
Grădiniţa îi oferă copilului preşcolar un mediu plăcut, săli cu poveşti, jocuri, cântece. Educatoarea
deşi se străduieşte să preia rolul mamei, nu-şi dăruieşte dragostea şi căldura numai la 1-2 copii, ca în familie
ci şi le împarte la 20-25 de copii. În grădiniţă copiii sunt încurajaţi să se manifeste liber, se respectă plăcerea
copilului pentru ceea ce face, educatoarea fiind mai atentă cu fiecare. Pentru a continua fără dificultate
procesul de dobândire a cunoştinţelor şi de formare a priceperilor şi deprinderilor începute în grădiniţă la
vârsta de 3 ani, este necesară o legătură foarte strânsă între grădiniţă şi şcoală. Cum aceste deprinderi nu se
formează la întâmplare ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine sarcina de a-i pregăti pe copii să înţeleagă
de ce este nevoie ca ei să fie informaţi, să cunoască aspecte diferite despre lume, despre mediul
înconjurător, despre ţară, despre păstrarea sănătăţii. Desigur, pregătirea intelectuală a copilului pentru şcoală
începe de la grupa mică, continuă la grupa mijlocie şi se sfârşeşte la grupa mare. Dascălul este acel
,,personaj” care îi sădeşte la copil stima, încrederea, respectul faţă de propria persoană, calităţi evidente la
această vârstă.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţinţă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător, îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci când vor păşi pragul şcolii, să fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării.

1561
 Colaborarea gradinita-scoala!Relatia educatoare-invatator-profesor

Prof. Lb. Engleza Podina Ancuta

Scoala Gimnaziala Nichita Stanescu,
Baia Mare, Maramures

Personalitatea copilului incepe sa se contureze inca din primii ani de viata si astfel, cu ajutorul familiei,
gradinitei si mai tarziu scolii copilul va deveni un om adult cu o personalitate complexa.
Prin integrarea copilui in mediul prescolar-gradinita, se realizeaza un prim pas spre integrarea lui intr-un
mediu social.Acesti primi ani din viata copilului sunt foarte importanti deoarece reprezinta inceputul
formarii lui ca adult. Astfel, gradinita este temelia educativa a intregii vieti si datorita acestui fapt are un rol
important in viata copilului. Inca din primii ani de gradinita copilul invata sa fie subordonat unui program,
unor activitati, invata ce este responsabilitatea- prin indeplinirea unor sarcini-, stabileste relatii cu alti copii,
acestea fiind diferite de cele pe care copilul le intalneste in mediul familial.
Gradinita este o pima veriga a sistemului de invatamant, fiind apoi continuat de scoala. Pentru a pune
bazele unui invatamnat unitar avem nevoie si de respectarea unui obiectiv major si anume de a avea
continuitate in intreaga activitate educationala. Astfel se creeaza o legatura intre gradinita si scoala si,
implicit trebuie sa existe si o colaborare intre acestea doua. Aceasta colaborare este menita sa asigure o
continuitate in intregul proces al educatiei, deoarece fara aceasta continuitate procesul educational s-ar
desfasura fragmentar si astfel copilul ar avea de suferit. Colaborarea intre cele doua institutii de invatamant
trebuie sa fie de ordin psihopedagogic. O prima masura pentru a avea continuitate este plasata la nivelul
continutului invatamantului si anume in programele scolare ale gradinitei si ale claselor primare si mai
tarziu ale celor gimnaziale si apoi liceale. Dar acest lucru nu este singurul care ajuta la o continuitate intre
cele doua, deoarece daca aceste programme nu sunt respectate si cunoscute atat de invatator cat si de
educator si apoi de catre profesor acest lucru nu se poate realiza. Astfel , fara nici o indoiala, se creeaza si o
relatie intre cei care ajuta la formare copilului, si anume educatorul si invatatorul si mai tarziu profesorul.
Educatoarele care lucreaza cu copilul trebuie sa cunoasca programele pentru a-i putea asigura bazele de care
are nevoie pentru scoala si sa-l sprijine si sa-l indrume in procesul de educativ. Acest lucru se realizeaza
prin alegerea unor activitati care vor ajuta la dezvoltarea limbajului, memoriei, imaginatiei , atentiei,
gandirii.Totodata activitatile trebuie sa fie alese astfel incat sa-i starneasca copilului interesul si curiozitatea
pentru cunoastere. Cu cat activitatile sunt mai interesenta cu atat copilul va fi mai motivat si mai dornic sa
descopere mai mult si sa invete mai mult. Acest lucru trebuie sa se intample atat la nivel de gradinita cat si
la nivel de scoala.
Daca educatorul are un prim rol de a asigura o continuitate intre gradinita si clasele primare, la fel are si
invatatorul are menirea de a realiza legatura intre clasele primare si cele gimnaziale. El trebuie sa cunoasca
programele atat ale claselor primare cat si ale celor gimnaziale pentru a-i putea oferi copilului « bagajul »
necesar de informatii pe care trebuie sa-l posede la sfarsit de ciclului primar.
Asadar, pentru a putea sa ne atingem telul, si anume acelea de a realiza un proces educativ cat mai bun
si cat mai complex, ceea ce va duce la o educatie corecta a copiilor, trebuie sa incercam sa asiguram o
colaborare cat mai sransa intre gradinita si scoala, dar si un parteneriat intre cadrele didactice ale celor doua
institutii si sa incercam sa punem accentul pe componentele procesului de ivatamant si anume : obiective
pedagogice, continut, forme de organizare a activitatii, metode si relatia pedagogica.

1562
 Necesitatea colaborării grădiniței cu școala şi
relația dintre educatoare, copil şi învățătoare

Prof. Învaţ. Preşcolar : Ponţoc Daniela

Grădiniţa cu Program Prelungit nr.9 Satu Mare

Cu siguranţă putem spune ca fiecare copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca
adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui element central îl reprezintă
personalitatea, in toate aspectele ei, de aceeea rolul primordial îl are modul în care noi ca şi educatori sau
învăţători îl formam.. Pasul către școlaritate reprezintă şi el un prag ce implică o serie de aspecte
psihologice specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care
copilul o va petrece în școală. Asigurarea continuităţii procesului de instruire şi educaţie de la grădiniţă la
şcoală prin familiarizarea preşcolarilor cu sala de clasă, cu ambientul, cu cadrele didactice ale şcolii
(învăţătoarele care le vor îndruma paşii mai departe) în scopul integrării lor cu succes în viaţa de şcolar mic.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult funcţia majoră, obiectivul final al
activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine
atingerii tuturor obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalităţii copilului care
contribuie la integrarea şi adaptarea copilului la viaţa şcolară. Dintr-o serie de neajunsuri întâmpinate în
relaţionarea cu acestea ar fi: relaţia sporadică dintre şcoală şi grădiniţă, dezorientarea părinţilor în ceea ce
priveşte cerinţele şcolii, necunoaşterea suficientă a prevederilor celor două programe . Astfel ca noi
încercăm cu ajutorul învăţătoarelor să organizăm diferite acţivităţi comune plăcute în care să participe
preşcolarii şi în care să le dezvăluim misterele şi frumuseţea vieţii de şcolar. Vom încerca de asemenea să
găsim cele mai eficiente căi pentru a asigura adaptarea cât mai uşoară a preşcolarilor la viaţa şcolară.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om,
au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță. Pentru a înlesni cu mai multă ușurință
adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță,
două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de
colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii, cât mai ales cu
învățătorul. Modul în care va relaţiona învăţătorul atunci când preşcolarul îl va întâlni pentru prima dată în
cadrul activităţilor realizate cu şcoala îţi va pune amprenta pentru viitor şi va privi şcoala cu mai multă
încredere. De aceea putem spune că este o necesar să colaborăm cu şcoala şi cu învăţătoarele pentru a le
oferi preşcolarilor oportunitatea de a vedea şi de a se obişnui cu viaţa de şcolar.

1563
 PARTENERIAT ÎNVĂȚĂTOR-EDUCATOR
Prof. înv. primar Delia Pop

Școala Gimnazială „Grigore Silași”

Beclean, Bistrița-Năsăud

Timpul a dovedit că unele că unele probleme de integrare se înregistrează în clasele de început de ciclu.
În viziunea sistemică a învățământului se impune o acțiune bilaterală care presupune atât prevenirea eșecului
școlar printr-o conlucrare strânsă, realizată între cicluri, precum și adaptarea unor strategii didactice
corespunzătoare în cadrul fiecărui ciclu de învățământ.
Cu toate eforturile depuse, există niște „bariere” între cicluri pe care unii elevi, părinți și chiar cadre
didactice nu le percep corespunzător. Debutul școlar poate fi considerat oportun atunci când copilul este
„pregătit” atât sub aspect cognitiv, cât și socio-afectiv. Aspectul socio-afectiv este foarte important pornind de
la ideea că un copil care are un bagaj de cunoștințe mai puțin solid, dar care e maturizat socio-afectiv va păși în
primul an de școală cu mai multe șanse decât un alt copil care a acumulat multe informații, dar prezintă
imaturitate socială. În acest ultim caz, copilul e dependent de intervenția și ajutorul educatorului, integrarea lui
în colectiv se va face lent sau va fi marcată de dificultăți insurmontabile, iar rezultatele sale la învățătură vor fi
adesea sub limitele posibilității lui reale.
Debutul școlar e considerabil influențat, pozitiv sau negativ, în funcție de imaginea pe care preșcolarul o
are despre viitoarea activitate școlară. Reprezentarea sa este formată prin aportul părinților, educatoarelor
învățătorilor – ca unitate relativă de idei, concepții și noțiuni.
Pregătirea copiilor pentru școală se înscrie ca unul dintre obiectivele majore ale taxonomiei
educaționale preșcolare. După cum se știe, indicele acestei pregătiri îl constituie criteriul școlarizării,
disponibilitatea copilului de a se integra, fără dificultăți deosebite, în mediul școlar instituționalizat. Grădinița
de copii, fiind prima treaptă a sistemului nostru de învățământ , urmărește ca pe baza unui cuantum restrâns de
cunoștințe și abilități să-i pregătească pe copii pentru activitatea școlară care începe cu un an mai devreme.
În vederea atenuării impactului dintre ciclul preșcolar și cel al învățământului primar, am inițiat și
aplicat un proiect-program între școală și grădiniță în scopul formării unor reprezentări închegate despre școală.
Proiectul-program a cuprins vizite la școală, participare preșcolarilor la unele lecții la clasa I, implicarea lor în
concursuri sportive organizate de școlari, cântece, poezii, observări, lecturi după imagini, teatru de păpuși cu
tema „La școală” etc. Dacă în programul instructiv-educativ al grupei mari s-au organizat activități de
familiarizare a copiilor cu viitoarea activitate școlară, imaginea acestora despre școală a devenit mai clară, mai
închegată, ceea ce conduce la un debut școlar optim
În ciuda acestor demersuri, în primul an de școală, există copii care continuă să aibă mari dificultăți în
activitatea școlară și chiar eșec. Soluția problemei nu trebuie căutată doar în sintagma „copilul trebuie pregăti

1564
pentru școală”, ci mai degrabă în cealaltă: „școala trebuie să de centreze pe copil”. Procesul educațional, ca
proces bipolar, se desfășoară antrenând deopotrivă cele două entități: elev-educator, într-un câmp de acțiune
comună, într-un permanent efort de acomodare reciprocă.
Sistemul de cunoștințe noi, de exigențe și îndatoriri, pe care școala îl pune în fața școlarului mic, poate
provoca un șoc al școlarității. Copilul este nerăbdător să-și pună ghiozdanul în spate și să meargă la școală, să
învețe să scrie și să citească, să-și cunoască colegii și învățătorul. De aceea, el nu trebuie dezamăgit.
Învățătorul este cel care-i va ajuta pe copii să se adapteze la tot ceea ce presupune școala, printr-o relație
sinceră și deschisă, care-i va face pe copii să-și învingă teama și chiar insuficienta lor pregătire pentru viața de
școlar. Nu toți copiii se confruntă cu aceleași probleme. De aceea, învățătorul, cu răbdare, pricepere și dăruire,
trebuie să se apropie de mintea și sufletul fiecăruia să-l înaripeze pentru a merge mai departe în viață.

Bibliografie
***Modernizarea învățământului primar, Culegere metodică editată de „Revista de pedagogie”,
București, 2000
Georgescu, D., (1999), Reforma învățământului – o șansă pentru schimbarea de mentalitate, Ed. Trei,
București

1565
 NECESITATEA PARTENERIATULUI EDUCATIV
ÎNTRE GRADINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Prof. POP ELENA

LICEUL TEHNOLOGIC “PETRE MITROI” BILED
GRADINIȚA PP BILED, JUD TIMIȘ

“Eu sunt copilul, tu ții în mâinile tale destinul meu. Tu determini în cea
mai mare măsură dacă voi reuși sau dacă voi eșua în viață! Educă-mă , te rog, ca
să pot fi o binecuvântare pentru lume.”
Educația este considerată temelia personalității fiecărui individ și ea trebuie să
răspundă atât nevoilor societății cât și nevoilor personale .
Ea rămâne principalul mecanism de socializare, proces complex ale cărui
rezultate sunt deosebit de importante pentru fiecare societate. Deci educația trebuie
să se manifeste în permanență ca o acțiune unitară si coerentă între copil și familie
pe de o parte și mediul educațional instituționalizat reprezentat de grădiniță și apoi
de școală, pe de altă parte .
Este cunoscut faptul că principalele instituţii de educare a tinerei
generaţii sunt familia, gradinița și în continuare, şcoala. Acești parteneri
educaționali trebuie să colaboreze permanent , având la bază un program și reguli
educative și formative comune. Fara stabilirea unui sistem unitar de cerințe ,
colaborarea între acești factori educativi nu va avea rezultatele scontate.
Învățămantul preșcolar este prima verigă a sistemului de învățământ și are ca
scop pregătirea copiilor pentru o integrare optimă în viitoarea activitate școlară și
dobândirea aptitudinii de școlaritate. Pregatirea pentru școală este considerată un
obiectiv formativ final al activității intructiv educative din gradiniță. De aceea
întreg ansamblul de strategii educaţionale trebuie alese astfel încât să asigure
atingerea acestui obiectiv.
Copiii , atunci când intră în ciclul preşcolar, vin din medii diferite, cu
deprinderi mai mult sau mai puţin dezvoltate, cu un volum mai mic sau mai mare
de cunoştinţe pentru ca la sfârşitul ciclului preşcolar toţi să ajungă sa posede
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi conform obiectivelor cadru ale fiecărui domeniu
experienţial, însă nu toţi copiii sunt la fel de înzestraţi, aşa cum nici un adult nu

1566
poate excela în toate domeniile de activitate. Activitatea preponderentă din
gradiniță, prin care copilul învață și se dezvoltă este jocul, iar mediul gradiniței le
oferă un grad mai mare de libertate in acțiune .
Rolul cadrelor didactice si a mediului educogen din gradiniță este acela de a
crea condiţii de dezvoltare pentru fiecare în funcţie de capacităţile pe care le
posedă, de a-i ajuta să-şi indrepta curiozitatea înnăscută spre descoperirea lumii
înconjurătoare şi de a le dezvolta capacităţi care să le permită adaptarea la
urmatoarea etapa de educare , la viața de școlar.
Colaborarea între grădiniță și școală este deci necesară pentru asigurarea unui
sistem de interacțiuni care să asigure trecerea cât mai ușoară de la activitatea de
joc la cea propriu zisă de învățare, la clasă . Trebuie asigurată o unitate și
continuitate a obiectivelor instructiv-educative, a metodelor și procedeelor de
dobândire a deprinderilor și comportamentelor de învățare, esențiale pentru
adaptarea la activitatea de învățare de tip școlar.
In acest sens trebuie avut în vedere , pe langă însușirea elementelor formative
ale pregătirii pentru școlaritate , și a cultivării dorinței și disponibilității de a fi
școlar, de a dori să învețe sa scrie și să citească, de a se familiariza cu
caracteristicile și implicațiile statutului de școlar, cu natura relațiilor cu învățătorul,
cu colegii, cu condițiile mediului școlar.
Colaborarea dintre gradiniță și școală, dintre cadrele didactice ale acestor
instituții , trebuie să urmarească câteva obiective care sa stea la baza unui
parteneriat educațional . Iată câteva dintre aceste obiective : cunoașterea reciprocă a
programelor preșcolare și școlare in privința conținutului, abilităților psihice și
fizice necesare școlarității ; cunoașterea grupei mari de către învățătoare și reciproc
pentru a ști nivelul lor de dezvoltare, mediul familial din care provin ;
familiarizarea preșcolarilor cu viața și activitățile unui școlar, cu statutul dar si cu
obligațiile lui; cunoașterea de către preșcolari a școlii, a clasei ; organizarea și
desfașurarea de acțiuni comune ale gradiniței și școlii , în care să fie implicați atât
preșcolarii grupelor mari , școlarii din clasele mici cât și familiile copiilor , precum
și reprezentanți ai comunitaăți locale pentru cunoașterea rolului și importanței
acestei colaborări dintre factorii educogeni ; exprimarea opiniilor, părerilor,
asteptărilor celor implicați în acest parteneriat.
Un asemenea parteneriat –colaborare trebuie să cuprindă un protocol de
colaborare semnat de părțile implicate și de coordonatorii parteneriatului,

1567
documente care să conțină : un argument, un scop și obiective concrete, stabilirea
duratei, resurselor umane , financiare și materiale, să se stabilească obligațiile
părților, un calendar concret de activități , cu date, teme, modalități de realizare ,
conținuturi si participanți.
Foarte importantă este monitorizarea și evaluarea parteneriatului, diseminarea
rezultatelor obtinute și realizarea feed-back-ului , adică finalizarea lui prin acțiuni
de mediatizare a rezultatelor, prezentarea de pliante , expozitii , albume cu
realizările parteneratului, chiar unui program artistic comun , unde să fie invitată și
comunitatea locală.
În concluzie , misiunea complexă și dificilă de educare , de pregătire și
de integrare a viitorilor școlari trebuie să fie desfășurată de toți factorii implicați.
Depinde de competența și implicarea concretă a cadrelor didactice din cele două
instituții educative de a organiza , de a desfășura și de a evalua acest parteneriat,
în beneficiul tuturor celor implicați.

BIBLIOGRAFIE:
Gheorghe Tomșa, Psihopedagogie preşcolară şi şcolară , Ministerul
Educaţiei și Cercetării, Bucuresti, 2005
Nicolae Oprescu ,, Bazele teoretice ale psihopedagogiei prescolare”
Revista învățământului preșcolar 1-2 / 2005
“Gradinită, familie, școală” Culegere metodică– Revista de pedagogie ,
București, 1976

1568
 PARTENERIAT PROFESOR- ÎNVĂŢĂTOR

P.I.P : POP MĂRIUŢA

Liceul Tehnologic ,, Liviu Rebreanu”
Loc. Maieru, Jud. Bistriţa- Năsăud

,, Adevăratul dascăl este caracterizat prin aceea că mintea sa se mişcă în armonie cu minţile elevilor săi,
trăind împreună dificultăţile şi victoriile individuale deopotrivă.” ( John Dewwy)

,, Pragul” dintre clasa a IV-a şi a V-a are încă un cuvânt de spus dacă înscrierea elevilor ar fi pe
o traiectorie pozitivă de la începutul clasei a V-a, remediind mult situaţia generală. Timpul a dovedit că
unele probleme de integrare se înregistrează în clasele de început de ciclu.În viziunea sistematică a
învăţământului se impune o acţiune bilaterală care presupune atât prevenirea eşecului şcolar printr-o
conlucrare strânsă, realizată între cicluri, precum şi adaptarea unor strategii didactice corespunzătoare în
cadrul fiecărui ciclu de învăţământ.
Cu toate eforturile depuse , există nişte ,, bariere” între cicluri pe care unii elevi, părinţi şi chiar
cadre didactice nu le percep corespunzător. Pentru o parte din elevi, absolvirea sistemului de învăţământ
primar reprezintă o etapă de maturizare , de conturare a personalităţii, a percepţiei sociale adecvate, dar sunt
şi elevi care manifestă o oarecare ,,teamă” privind ieşirea din sistem. Acei elevi sunt cei care manifestă o
imaturizare intelectuală şi performanţe cognitive scăzute. Absolvirea ciclului primar şi integrarea în ciclul
gimnazial este sensibil influenţată de eficienţa învăţământului primar. Personalitatea în formare a şcolarului
mic este puternic amprentată de personalitatea învăţătorului, care nu poate fi mediocru, ci să tindă spre
excepţional.
În vederea atenuării impactului dintre ciclul primar şi cel gimnazial, învăţătorul trebuie să insiste pe
dezvoltarea instrumentelor de muncă şcolară de care are nevoie elevul, pentru realizarea finalităţilor
ciclului primar. Acestea ar fi:
Asigurarea nivelului minimal al deprinderilor de citit, deoarece elevii care nu stăpânesc aceste
deprinderi nu vor putea învăţa lecţiile individual, acasă, în clasa a V-a, pentru că ei au încă dificultăţi
în descifrarea textelor.
Asigurarea unui ritm corespunzător de scriere; elevii care nu vor putea lua notiţe în clasă în
timpul acordat nu vor putea rezolva o temă în ritm cu ceilalţi, iar acasă, efectuarea temelor va lua
mult timp,
Formarea capacităţilor de a elabora planul de idei; elevii care întâmpină probleme la
întocmirea rezumatului vor avea aceleaşi rezultate şi la întocmirea planului de idei. Cauza:
descifrarea greoaie a textului.
Formarea unor deprinderi corecte de întocmire a unui rezumat; elevii care nu pot învăţa
singuri o lecţie , căci pentru a o rezuma în scris trebuie mai întâi să o rezolve mintal.
Dezvoltarea capacităţii de exprimare în scris; elevii care nu vor reuşi să descifreze textele vor
face confuzii sau vor limita conţinutul la câteva rânduri fără legătură.
Formarea competenţelor de realizare a schemei unei lecţii. Este cel mai util instrument de
lucru pentru învăţarea unei lecţii. De obicei, în clasele a III-a şi a IV-a învăţătorii folosesc frecvent o
schemă la tablă când predau, iar profesorii o folosesc cu regularitate. Elevul trebuie să se ajute de
schemă în însuşirea cunoştinţelor, noţiunilor.
Exersarea deprinderilor de scriere corectă. La sfârşitul clasei a IV-a elevii ştiu sau trebuie să
ştie să folosească corect semnele de punctuaţie şi le probează cu succes în clasa aV-a , deoarece nu
se uită peste vară. Ce greşeli apar în scrierea cuvintelor? Sunt cam două tipuri de greşeli:folosirea
greşită a cratimei şi scrierea greşită a cuvintelor care conţin grupurile ,,ie”, ,,ii”, ,,ee”.

1569
 Deprinderi de calcul matematic:formarea deprinderilor de calcul şi conştientizarea algoritmului
de lucru.
În concluzie , activitatea preponderentă a învăţătorului trebuie să fie formarea competenţelor de
bază: citit-scris-calcul. Elevii care nu au formate aceste competenţe nu se pot folosi de cunoştinţele însuşite
anterior pentru dobândirea de cunoştinţe noi.
Experienţa didactică a dovedit că o primă măsură pentru optimizarea procesului didactic este munca
efectivă cu elevii în sala de clasă. Preocuparea centrală a oricărui cadru didactic trebuie să fie organizarea
învăţării în clasă; predarea şi ascultarea nu sunt decât procedee subordonate acestui scop. Aceste adevăruri
sunt cunoscute , fireşte , de către întreg ul corp profesoral.
Avem motive întemeiate să credem că învăţătorii şi profesorii sunt conştienţi de dificultăţile pe care
elevii le întâmpină la începutul clasei a V-a. De aceea trebuie să existe o preocupare permanentă şi
susţinută pentru a se asigura succesul elevilor din clasa aV-a.
Bibliografie:
Neacşu, Ion, (1990), Instruire şi învăţare, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
***Modernizarea învăţământului primar, Culegere metodică editată de ,, Revista de pedagogie”,
Bucureşti, 2000.
Ionescu, M.; Radu, I. , (1995), Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.

1570
 GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT “GULIVER”
PARTENERIAT GRADINITA-FAMILIE

ÎMPREUNĂ PE DRUMUL EDUCĂRII PREȘCOLARILOR

AN ȘCOLAR 2014-2015

Coordonator proiect : prof. înv. preşc. POP MONICA

I. ARGUMENT

Activitatea educativă din grădiniţă nu poate fi izolată, separată de alte influenţe educative ce se
exercită asupra copilului şi mai ales, de cea din familie. Educaţia trebuie să se manifeste permanent ca o
acţiune coerentă, complexă şi unitară a grădiniţei şi familiei.
La intrarea în grădiniţă, părinţii sunt cei care deţin toate informaţiile legate de copil: stare de
sănătate, obiceiuri alimentare, particularităţi de învăţare, mod de comportare, probleme în dezvoltare etc. În
acelaşi timp, grădiniţa, ca prima instituţie care se conduce după principii şi metode ştiinţifice, deţine
mijloace specifice pentru valorificarea potenţialului fizic şi psihic al fiecărui copil. Îmbinarea în parteneriat
a informaţiilor deţinute de părinţi cu cele ale grădiniţei trebuie să fie în beneficiul copilului.
Parteneriatul dintre grădiniţă şi familie reprezintă o primă experienţă relaţională şi de colaborare a
părinţilor cu persoanele profesioniste în domeniul educaţiei. Cei mai mulţi părinţi manifestă deschidere,
dorinţă de a colabora cu personalul grădiniţei, dar se poate întâmpla ca realizarea unui parteneriat să fie
împiedicată de atitudini necorespunzătoare ale fiecăruia dintre cei implicaţi.
În crearea parteneriatului între grădiniţă şi familie este bine să ne amintim că în viaţa copilului şi a
familiei lui orice angajat al instituţiei este important: portarul poate fi ca vecinul care-i salută cu un zâmbet
în fiecare dimineaţă, bucătăreasa, bunica ce pregăteşte cele mai grozave mâncăruri, îngrijitoarea, ca sora
mai mare care-i ajută pe cei mici să-şi îmbrace pijamaua, iar educatoarea poate fi persoana care le este
întotdeauna un sprijin. Fiecare, prin specificul muncii sale, prin felul îşi îndeplineşte atribuţiile şi prin modul
în care colaborează cu familia, influenţează dezvoltarea copilului. Prin crearea parteneriatului grădiniţă–
familie–comunitate copiii câştigă un mediu de dezvoltare mai bogat, între participanţi se creează relaţiile
pozitive şi fiecare îşi va dezvolta sentimentul coeziunii sociale.
II. DESCRIEREA PROIECTULUI

SCOPUL PROIECTULUI
 Colaborarea dintre familie si gradinita pentru o implicare cat mai activa in procesul de
formare a prescolarului.

OBIECTIVE SPECIFICE:
Privind educatoarele:
 să informeze parinţii privitor la standardele de creştere şi dezvoltare ale copiilor în funcţie de
particularităţile de vârsta şi individuale;
 să expună părinţilor scopul şi conţinutul programului educativ desfăşurat în grădiniţă;
 să acorde consiliere individuală şi în grup pe teme de educaţie în familie şi în institutţa preşcolară.
Privind părinţii:
 să participe activ în cadrul parteneriatului familie-instituţia preşcolară cât şi la alte activităţi
organizate în grădiniţă;
 să informeze educatoarele privind comportamentul copiilor în familie şi societate;
 să continue în familie programul educaţional propus de instituţia preşcolară, îmbinând armonios
atitudinea permisivă cu exigenţa.
GRUP TINTA:

1571
  Preşcolarii grupei;
 Părinţii copiilor;
 Bunicii preşcolarilor;

COORDONATOR PROIECT:
∗ Coordonator proiect : prof. înv. preşc. POP MONICA

BENEFICIARII PROIECTULUI:
 DIRECTI:Copiii,familia,grupul familial lărgit;
 INDIRECŢI:Societatea;

DURATA:
⇒ sept 2014-iunie 2015

RESURSE UMANE:
 Educatoarea grupei mici
 Directoarea grădiniţei
 Preşcolarii grupei;
 Familiile preşcolarilor;

RESURSE MATERIALE:
 Materialele didactice puse la dispoziţie de grădiniţă şi nu numai (materialele necesare pentru
lucrările practice,activiăţi; cărţi, reviste, pliante, C.D-uri etc);
 Sponsorizări ale părinţilor.

METODE,TEHNICI DE LUCRU:
 Observaţia, conversaţia, explicaţia, exercitîţiul, descperirea, dramatizarea, lucrul în echipă;
 Şedinţe cu părinţii, dezbateri, consultaţii, expuneri.

III. ACTIVITĂŢI PLANIFICATE

PLANIFICAREA ACTIVITATILOR

Nr. DATA ACTIVITATEA LOCUL PARTICIPANTI

Crt. DESFASURARII
ACTIVITATII
1. Septembrie “Să ne cunoaştem” (şedinţă cu Sala de grupă educatoarea,
părinţii) directorul, părinţii
2. Octombrie Necesitatea parteneriatului Sala de grupă educatoarea,
gradiniţă – familie părinţii
(dezbatere)
3. Noiembrie “Îmi cunosc copilul?” Sala de grupă educatoarea,
(chestionare, dezbatere) consilierul grădiniţei,
părinţii
4. Decembrie “Se apropie Crăciunul” Sala de grupă educatoarea,
(achiziţionarea şi confecţionarea părinţii, copiii
podoabelor specifice şi
costumaţiei pentru serbare)
”Îl asteptăm pe Moş Crăciun”
(Program artistic cu prilejul educatoarea,
Crăciunului la care participă directorul,
familiile copiilor); părinţii, copiii
5. Februarie “Ce trebuie să fac?” Sala de grupă educatoarea,
(lectorat şi dezbatere) consilierul grădiniţei,
părinţii

1572
 6. Martie “La mulţi ani mămico!” Sala de grupă educatoarea,
(Activitate deschisa pregatita in directorul,
cinstea mamicilor) mămicile, copiii
7. Ziua portilor deschise
Aprilie (activităţi practice-gospodăreşti în Curtea grădiniţei educatoarea,
curtea grădiniţei cu participarea părinţii, copiii
părinţilor)
8. “Pentru binele copilului meu” educatoarea,
Mai (chestionare, dezbatere) Sala de grupă consilierul grădiniţei,
părinţii
9. “Carnaval, carnaval” (Program Sala de grupă educatoarea,
Iunie artistic cu ocazia încheierii anului directorul,
şcoalr) părinţii, copiii

IV. EVALUARE
 Album de fotografii realizate în timpul desfăşurării proiectului;
 Expoziţie cu creaţiile copiilor ;
 Diplome pentru părinţi.

1573
 COLABORAREA DINTRE
EDUCATOARE - ÎNVĂȚĂTOARE - PROFESOR DE EDUCAȚIE FIZICĂ
Prof. Sofia-Grațiela Pop
Școala Gimnazială Nr.2 Talpoș, jud. Bihor

Copiii sunt bucuria familiei, prezentul şi viitorul societăţii. Ambele sunt responsabile de creşterea şi
dezvoltarea lor, cu respectarea tuturor drepturilor care li se cuvin: la viaţă şi dezvoltare, identitate,
nediscriminare, participare în interesul lor superior.
Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educațională. Această condiţie este valabilă şi pentru primele două trepte ale
învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciprocă şi
continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa preşcolară şi clasa pregătitoare. O asemenea continuitate va
asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa pregătitoare la particularităţile muncii de învăţare.
Condiția esențială a atingerii de către toți copiii a gradului de dezvoltare și adaptare cerut de o eficientă
activitate școlară, o reprezintă realizarea unei legăturii funcționale de continuitate între activitatea din grupa
mare a gradiniței și prima clasă a școlii primare, clasa pregătitoare. Aceasta presupune analiza atentă a
principalelor componente ale procesului de educație din aceste două trepte de învățământ: obiective
pedagogice, continut, forme de organizare a activității, metode, relația pedagogică.
Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a copilului și la cea
afectică, volițională și socială. În acest sens se dezvoltă interesul de cunoaștere al copilului ca suport al unei
motivații susținute în învățare, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-și regla activitatea în funcție de
cerințele adultului, al programului școlar, de a desfășura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricității. Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice
educației preșcolare în relația lor cu cele ale școlii primare și conferă caracter de sistem relației dintre
gradiniță și școală.
Pregătirea copilului pentru școală este inclusă în sistemul muncii desfășurate în grădiniță. Stimularea
limbajului la copii este favorizată de schimbarea raportului educatoare – copil, potrivit concepției didactice
moderne. Noile raporturi trebuie să asigure atmosfera încurajatoare premisa încercărilor în creativitatea
verbal, în jocul de cuvinte, în interpretarea pe roluri.
Realizarea cu succes a obiectivelor necesare pregătirii copilului preșcolar pentru integrarea în
învățământul școlar este posibilă în condițiile cunoașterii temeinice a fiecărui copil și respectarea
particularităților de vârstă și individuale.
Una dintre sarcinile de bază ale educației fizice din ciclul primar, o constituie creșterea normal,
dezvoltarea corectă și armonioasă a organismului și perfecționarea calităților motrice ale elevilor.
Datorită particularităților dezvoltării biomotrice ale acestora, este necesar ca: încă de la această
vârstă să se acționeze sistematic pentru întărirea principalelor grupe muscular, segmente și articulații, pentru
îmbunătățirea tonusului muscular, a mobilității și supleței aparatului locomotor. Se asigură astfel, o
dezvoltare proporțională, armonioasă, o ținută corectă și estetică, cu indici superiori funcționali.
Educaţia permanentă reprezintă continuarea fără întrerupere a procesului instructiv-educativ, cu
scopul de a satisface exigenţele desăvârşirii personalităţii umane în raport cu exigenţele fiecărui stadiu de
dezvoltare, răspunzând în acelaşi timp cerinţelor unei lumi în transformare. În perspectiva educaţiei
permanente, activităţile corporale trebuie integrate pe tot parcursul vieţii şi concepute în legătură nemijlocită
cu funcţia lor formativă şi cu sarcinile grădiniţei în această direcţie.
Educaţia fizică a tinerei generaţii constituie unul din elementele de bază a sistemului educaţional al
copiilor. Ea contribuie la pregătirea unui tineret capabil, sănătos şi puternic pentru a se integra în societatea
modernă.

1574
 GRĂDINIŢA ŞI ŞCOALA UN SINGUR ŢEL
PARTENERIAT EDUCAŢIONAL

Prof. VIORICA POP

Grădiniţa cu program prelungit nr.9 Baia Mare

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei.
Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului
om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este
o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se
mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp,
scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii
în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite
de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei
fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii
sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
În acest sens am derulat în acest an şcolar proiectul de parteneriat cu şcoala a cărui scop este
familiarizarea copiilor cu specificul activităților desfășurate în cadrul clasei de elevi, în vederea unei
adaptări optime la regimul școlar.
Obiectivele proiectului au urmărit:
 Antrenarea școlarilor și preșcolarilor în desfășurarea unor activități comune.
 Asimilarea de către preșcolari a unor reguli de conduită individuală și colectivă.
 Stimularea creativității și inițiativei copiilor prin jocurile didactice propuse.
 Consolidarea deprinderilor de comportare civilizată.
 Conștientizarea rolului noului adult – învățătorul.
 Dezvoltarea unor emoții și sentimente pozitive ce pot favoriza activitățile de învățare viitoare.
 Dezvoltarea unor abilități de a lucra în echipă

Proiectul a constituit un real schimb de experienţă eficient în ceea ce priveşte specificul muncii din
şcoală şi grădiniţă în cadrul căruia se stabilesc relaţii de prietenie între preşcolari şi şcolari, se formează
abilităţi de comunicare. În cadrul comunităţii sunt promovate cele două instituţii partenere.
Pe parcursul derulării proiecftului cadrele didactice au realizat un portofoliu care cuprinde fişe de
evaluare pentru fiecare activitate. S-a urmărit:
 desfăşurarea activităţilor cuprinse în proiect
 modul în care sunt îndeplinite responsabilităţile şi în care reacţionează participanţii la proiect
 modul în care sunt folosite resursele umane
 impactul implementării proiectului asupra grupului ţintă şi asupra celor două instituţii

1575
  probleme care apar în implementarea proiectului
Activităţile propuse în cadrul proiectului au fost:
 La început de drum – întâlnire de lucru
 Lansarea proiectului Pas cu pas spre viaţa de şcolar
 Vizită la şcoala: Ne împrietenim cu şcolarii – jocuri
 Îl aşteptăm împreună pe Moş Crăciun
 “Nu arunca!...gândeşte şi foloseşte!”(confecţionarea de jucării din materiale reciclabile)
 Mărţişoare, mărţişoare
 Ora de curs: Ce înseamnă să fii elev?
 Activitate ecologică: Sădim împreună copacul prieteniei.
 Evaluarea proiectului
Proiectul a implicat acţiuni care s-au promovat în mass-media locală. De asemenea s-a organizat în
cadrul comisiei metodice o masă rotundă cu învăţătoarele de la clasa 0, care au punctat competenţele cu care
copiii preşcolari ar trebui să intre în şcoală.
Grădiniţa reprezintă fundaţia întregii educaţii a copilului. Abilităţile şi cunoştinţele pe care le
dobândeşte în anii petrecuţi la grădiniţă îl vor ajuta pe copil să se descurce la şcoală şi să aibă rezultate
academice foarte bune.

BIBLIOGRAFIE

1. Bunescu, G. , Alecu, G. , Badea, D. , Educaţia părinţilor, Strategii şi programe, E.D.P., Bucureşti, 1997
2. Gongea, E. , Breban, S. , Ruiu, G. , Activităţi bazate pe inteligenţe multiple, Editura Reprograph,
Craiova, 2002
3. Ionescu, M. , Ciucureanu, M. , Preda, V. , Centrele de resurse pentru părinţi din învăţământul preşcolar,
Editura Mark Link, Bucureşti, 2004
4. Kirten A. Hansen, Roxane K. Kaufmann, Kate Burke Walsh, Crearea claselor orientate după necesităţile
copilului
7. Preda, Viorica, Educaţia pentru ştiinţǎ în grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti, 2000, pag.6.

1576
 RELAŢIILE COPIL- PAINTE, COPIL-EDUCATOR, ÎN PLANUL RESPECTĂRII
DREPTURILOR COPIILOR
POPA ANCUTA LOREDANA

Având în vedere vârsta fragrdă a copiilor care abia intră în grădiniţă, lipsa capacităţii lor de
discernamânt, de apărare, grădiniţei îi revine sarcina de a face cunoscute preşcolarilor şi famiililor lor
drepturile de care se bucură cpiii în societate, dar şi obligaţiile pe care le au.
Copilăria îşi afirmă valoarea prin respectarea drepturilor şi obligaţiilor specifice vărstelor. Copilul
trebuie să fie liber să se joace, să primească o educaţie de calitate, să crească sănătos, să fie tratat fără
prejudecăţi. Dacă vrem ca drepturile cetăţenilor adulţi să fie respectate, trebuie să învăţăm respectarea
drepturilor copiilor, pentru a-i forma în acest spirit.
Pentru copii nu ste suficient să verbalizăm ce este bine sau ce este frumos, ei au nevoie de nodele din
mediul apropiat:

• La grădiniţă, lecturile literare dau posibilitatea desfăşurării unor discuţii despre drepturile copiilor şi
oferă punctul de plecare spre dezbaterea dreptului la viaţă şi la satisfacerea nevoilor primare ale
existenţei, dreptului la educaţie, dreptului la protecţie specifică împotriva abuzului şi a exploatării.
• În familie, viaţa unui copil poate fi perturbată sau chiar afectată sever de evenimente sau situaţii
nefericite: deces al unuia /ambilor părinţi, neînţelegeri, certuri între părinţi, divorţ, violenţă conjugală,
exploatare, lipsa de protecţie/asistenţă medicală/socială. Viaţa copilului poate însă cunoaşte pozitive
marcanteprin evenimente relativ comune ce prezintă nemijlocit modele comportamentale: vizite,
întâlniri, petreceri, participarea alături de părinţi la îndeplinirea obligaţiilor socilale, situaţii în care
copilul percepe modul în care îi sunt respectate drepturile la un nume, la o cetăţenie, la o familie, la
odihnă şi timp liber, dreptul de a se juca şi de a practica activităţi recreative proprii vârstei.
Unele evenimente pot deranja superficial viaţa copilului, altele însă pot provoca crize grave care le
afectează prfund existenţa. Nu ete suficientă dorinţă de a fi părinte şi de a fi un părinte bun, pentru a
răspunde la toate nevoile copilului tău, iar propria experienţă de copil nu este întru totul transferabilă
în educaţia propriului copil. Este firesc ca părinţii să ferească copiii de situaţiile periculoase
intervenind în general, instinctul natural al adultului de a ocroti un copil, de a-l proteja în faţa unor
posibile traume psihice sau fizice. Deşi asupra normalităţii mai intervin şi aberaţii, nu intră în sfera
preocupărilor din acest articol; gândim ocrotirea copilului în situaţii speciale prin prisma unor regului
generale cuvaloare de postulat, identificate în decursl anilor-de viaţă, de lucru- cu copiii şi familiile
acestora:
Părinţii trebuie să-şi perceapă, în mod realist, copilul aşa cum este el.

• Să nu percepem copilul în funcţie de starea nostră şi e felul în care atitudinile şi comportamentul

copilului e afectează ;
• Să nu atribuim copilului, a priori şi necântărit, defecte pe care le-am observat la persoane apropiate,
din partea cărora am avut dezamăjiri şi pierderi, şi nici calităţi imaginare, dezirabile;
• Să nu dăinuie o perioadă lungă de timp aprecierile negative asupra copilului deoarece el îşi poate
diminua stima de sine, chiar îşi poate însuşi în mod eronat comportamentele negative sau defectele
atribuite, sau se va supraaprecia, daunându-i mult în viitor.
Parintele trebuie să satisfacă nevoile copilului şi nu invers.

• Să nu aşteptăm de la copil înţelegere, lisişte, ajutor, proiectându-l într-un mic ault, capabil ă ne
servească;
• La vârsta lui nu poate să ofere înţelegere, linişte sau ajutor, pentru simplul motiv că el este cel care
are nevoie de aceste lucruri în propria-i formare.
Copilul trebuie înţeles în funcţie de vârsta lui cronologica şi mintală

1577
 • Să nu cerem copilului să facă ceva ce nu este capabil să facă la vârsta lui;
• Putem interacţiona pozitiv cu copilul prin joc, prin dialog, prin ascultare;
• Respingerile repetate, criticile frecvente la adresa lui, pedepsele aspre şi frecvente împiedică buna
dezvltare psihică şi comportamentală a copilului, cu posibile repercursiuni în viitor.
Separarea părinţilor este resimţită ca o experienţă dureroasă, amară.

• Părinţii despărţiţi trebuie să fie sinceri şi să spună cpilului adevărul, fără a-l încălca cu detalii de
neînţeles pentru el;
• Copilului să i se explice că deşi unul din părinţi vor locui în altă parte, el nu va pierde dragostea lui;
• Nu trebuie denigrat celălalt părinte în faţa copilului;
• Trebuie înţeleasă personalitatea copilului pentru a găsi calea cea mai potrivită de comunicare
afectivă din partea fiecărui părinte.
Locul copilului este în familie, unde se poate dezvolta sănătos fizic şi mental.
Este bine să fim conştienţi că:
-mai devreme sau mai târziu, copilul ne va supăra;
-avem dreptul să ne supărăm;
-avem dreptul să ne exprimăm supărarea;
-nu avem dreptul de a vătăma fizic copilul, de a-i alerta personaliatea sau carcterul;
-putem fi critici faţă de comportamentul copilului, dar nu trebuie să-i ştirbim personaliatea.
Grădiniţa constituie un spaţiu social de transmitere şi asimilare de informaţii, dar şi de modelare,
socializare. Alegerea grădiniţei îi apartine familiei, care mai întâi vizitează şi observă câteva aspecte:
-copiii de acolo par fericiti?
-sunt destule jucării?
-există suficiente persoane pentru a se ocupa de ei?
A petrece ziua în afara familie este primul prag psihosocial pentru copil, o experienţă socială majră care îi
poate declanşa teama de nepăsare şi abandon din partea familiei. Aici principalul rol îl are educatorul, care îi
creează un mediu atractiv ambiental şi psihic.
Esenţialmente, în privinţa respecţării drepturilor copilului, educatorul, de fapt, nu trebuie să manifeste
nici o formă de abuz:
Să nu supraîncarce programul zilnic şi să prevadă o structură adecvată; să nu aplice metode disciplinare
inadecvate şi să nu admonesteze brutal sau pe nedrept copilul; să comunice adecvat şi să stimuleze copilul;
să trateze, fără discriminare de orice fel, toţi copiii din gruă; daca are îngrupă copii cu probleme, nu trebuie
să-i marginalizeze, trebuie să discute cu familia pentru orientarea acesteia spre un specialist în vederea
întervenţiei adecvate.
Bibliografie:
SCOTT IAN , Color test de Max Luscher, Editura Duhanel, Paris, 1973.

MUREŞAN PAVEL, Culoare în viaţa noastră, Ediura Deres, Bucureşti, 1988.

PĂUNESCU CONSTANTIN, Deficienţa mintală şi organizarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1977.

ATHANASIU A., Scris şi personalitate, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970.

1578
 „Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-
învățător-profesor”
G.P.N. NR. 1 BUDUREASA
Prof. În Înv. Preșcolar: Popa Camelia

Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să
aibă o relaţie de colaborare. Legătura dintre grădiniță și școală se realizează în primul
rând prin măsuri de ordin pedagogic asigurându-se astfel o continuitate a influenţelor
educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu
doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de
acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la
lărgirea câmpului de relaţii sociale.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în
grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,
afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de
specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită
progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi
influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea
exterioară, de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a
informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi
afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoiilor de relaţii
sociale şi de activitate.
În relația educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, a spiritului de
observaţie, în stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea

1579
pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de
adaptare la mediul social şi înconjurător.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere
eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic, astfel dacă în
grădiniță predomină jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare la
trecerea copilului în şcoală învățătorul trebuie să cunoască programul cu care acesta
era obișnuit, iar trecerea la noul nivel de transmitere a cunoștințelor să se facă treptat
folosind la început ca metodă dominantă jocul didactic.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor
psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau
maturitatea şcolară.
Deci, grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi
şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte,
concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar, cât şi şcolar începător.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea
cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie ,
egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Munca celor două cadre didactice prezentate mai sus este continuată și înnobilată
de profesorul, care preia școlarul mic, îi transmite noi informații, îi dezvoltă spiritul
critic și autodidact, îi corectează abaterile și îl integrează în munca de echipă, paralel
cu stimularea activității sale independente.
Profesorul, cu specializare în general pe o anumită arie de curriculară, are ca și
scop final, atingerea obiectivului urmărit prin oferirea unei cantități suficiente de
informații elevilor de care este responsabil. Are în general un rol semnificativ în
identificarea înclinațiilor și îndrumarea elevilor către un domeniu sau carieră viitoare.
Deși aparent lucrează la nivele diferite de vârstă a copilului, cadrele didactice
prezentate mai sus, în vederea asigurării unei educații performante, contribuie în egală
măsură la dezvoltarea personalității acestuia, prin dăruirea lor, munca asiduă,
profesionalismul, formarea continuă, stăpânirea de sine și acceptarea diversității în
cadrul elevilor.

1580
 COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ

Educatoare: Popa Cristina Marinela

G.P.N Nr:4 Bucium (com.Ceica) Jud:Bihor

Grădinița îi oferă copilului prescolar un mediu plăcut, săli cu povesti, jocuri, cântece. Educatoarea deși
se străduiește să preia rolul mamei, nu-și dăruiește dragostea și căldura numai la 1-2 copii, ca în familie ci și
le împarte la 20-25 de copii. În grădiniță copiii sunt încurajați să se manifeste liber, se respectă plăcerea
copilului pentru ceea ce face, educatoarea fiind mai atentă cu fiecare.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunostințelor și de formare a priceperilor și
deprinderilor începute în grădiniță la vârsta de 3 ani, este necesară o legătură foarte strânsă între grădiniță și
școală. Cum aceste deprinderi nu se formează la întâmplare ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine
sarcina de a-i pregăti pe copii să înțeleagă de ce este nevoie ca ei să fie informați, să cunoască aspecte
diferite despre lume, despre mediul înconjurător, despre țară, despre păstrarea sănătății. Desigur, pregătirea
intelectuală a copilului pentru școală începe de la grupa mică, continuă la grupa mijlocie și se sfârseste la
grupa mare.
Dascălul este acel ,, personaj” care îi sădește la copil stima, încrederea, respectful față de propria persoană,
calități evidente la această vârstă.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales specificul
învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreagă sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri
anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Legatura dintre gradiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare, precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățămănt în primul rând în lecții. Astfel, este bine știut, că învățătura, dominantă a vârstei școlare este
prezentă în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare,
cat și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.
Printre aspecte ale cotinuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele
de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități
comune cum ar fi: vizite la școala, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programme
distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădinița și școală. Vizitele preșcolarilor în
școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie placută și puternică pentru a le stimula
dorința vie de a deveni școlari.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,

1581
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la învățătura și purtare a
foștilor ,,elevi”, iar învățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunostințele însușite în grădiniță.
În concluzie sfera acestor modalități de colaborare dintre grădinița și școala vor fi valorificate și alte
forme de strangere a legăturilor dintre cele două instituții: participare reciprocă a educatoarelor și
învățătorilor la cosfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice la ,, lectii
model’’, la sesiuni de comunicări.

Bibliografie:

- Liliana Ezechil , Mihaela Paisi Lazarescu – Laborator Preșcolar- Ed. V & I Integral – București 2001 ;
- Ioan Nicola – Tratat de pedagogie școlară E. D. P. – București 1997 ;
- M.E.C.T. – Revista Învățământul Preșcolar, Nr: 3 – 4/ 2013 .
- www.referate.ro

1582
 Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor

Prof. limba romana, Monica Daniela Popa

Șc. „Ion Luca”, C.T. „Dumitru Mangeron” - Bacau

Procesele educaționale sunt suprastructuri spirituale de mare complexitate și finețe. Protagoniștii

acestor procese – educatorul (părintele, învățătorul, profesorul) și educatul (copilul) – intervin, acționând
unul asupra altuia, cu întreaga lor ființă social-psihologică, morală și culturală, capabilă de interacțiuni
multiple, dar și de a genera imagini despre modul cum își apar când vin în contact unul cu altul. El intră în
„roluri” și comunică în calitate de sisteme de imagini – perceptive, mentale, afective – mai mult sau mai
puțin coerente și articulate, mai mult sau mai puțin consonante cu trăsăturile ce compun și definesc real
personalitatea fiecăruia. Modul cum se văd și cum se apreciază ei în plan subiectiv reglează măsura și
volumul „investițiilor” pe care le fac în modul cum se comportă, când își răspund situațional.
Raportul grădiniță – școală, coroborat relației educator – învățător – profesor, se fundamentează pe
principiul continuității, ce vizează un proces pe termen lung bazat pe planificarea, organizarea, obiectivele,
mijloacele, metodele, relația părinte – copil – cadru didactic – părinte. Liantul elementelor componente ale
acestei ecuații este, fără doar și poate, părintele.
În momentul de față însă, datorită unor factori absolut independenți de voința educatorului – sociali,
politici, economici, medicali etc. – principiul acesta este deseori încălcat, neglijat sau pur și simplu eliminat.
În perioada educației preșcolare se practică preponderent activități de tip joc, bazate pe relația de
afectivitate dintre educatoare și copil. Deși nu este absolut bruscă trecerea de la învățământul de grădiniță la
cel de școală – prin inserarea în planul de învățământ a clasei zero – totuși, activitățile didactice de la școală
se caracterizează prin cerințe ferme, formale, care solicită cu strictețe îndeplinirea unor sarcini de învățare
bazate pe conștiinciozitate și regularitate. Dicontinuitatea se manifestă și în modul de organizare al mediului
ambiental: trecerea de la sala de grupă, aranjată – de regulă – asemeni camerei copilului, cu mobilier
miniatural, mochetă, planșe colorate, pereți pictați tematic, jucării, televizor la aspectul sobru al sălii de
clasă, din care au dispărut majoritatea obiectelor nonformale, generatoare de amuzament, familiaritate,
ludic. Aceste aspecte pot fi însă diminuate dacă se menține o legătură permanentă între educatoare și
învățător și reciproc, mai ales în perioada de acomodare a copilului cu schimbarea.
Diferențele sunt absolut firești și se manifestă pe diverse planuri ale evoluției educabilului care
trebuie să se acomodeze nu numai cu noul cadru didactic, ci și cu noii colegi, cu mediul, cu metodele,
regulile impuse, cu materia, manualele și noile modalități de evaluare. Educatorul trebuie deci să îi
furnizeze învățătorului portofoliile personale ale preșcolarilor, fișele lor psiho-pedagogice, notele personale
referitoare la capacitățile psiho-motorii ale copiilor. Evident, părinții trebuie să-i comunice învățătorului
anumite aspecte care vizează dezvoltarea copiilor lor la un moment dat.
Într-o altă ordine de idei, trebuie apreciat faptul că învățământul preșcolar are rolul de a forma copiii
sub aspect psiho-intelectual, fizic și socio-afectiv, pentru o adaptare fluidă la activitatea de tip școlar,
asigurând continuitatea de la grădiniță la școală.
S-a constatat că un copil care a fost integrat de familie în învățământul preșcolar, s-a adaptat mult
mai ușor mediului formal, organizat, oarecum restrictiv al școlii față de un copil care a fost format exclusiv
în mediul familial.
Pentru ca trecerea de la grădiniță la școală să fie cât mai firească, este necesar ca activitatea
educatoarei și a învățătoarei să se împletească. Unitatea constă în atitudinea empatică pe care trebuie să o
manifeste cadrele didactice, indiferent de ciclul școlar pe care îl reprezintă: preșcolar, școlar, gimnazial,
liceal.
Un învățământ eficient se bazează pe asigurarea unui flux continuu al legăturilor familie – copil –
școală și al integrării, atât pe verticală, pe parcursul întregii școlarități, cât și pe orizontală, în cadrul fiecărei
discipline studiate, precum și pe o activitate instructiv-educativă unitară.
Cert este că familia deține rolul primordial în relația copil – școală deoarece, prin activitatea de
colaborare grădiniță – familie – școală, se instituie efecte pozitive și durabile, în timp asigurându-se
performanțe educative notabile.

1583
 După șapte ani petrecuți în sânul familiei, cu un program flexibil și cu o atitudine tolerantă din
partea părinților care acceptă micile pozne ale copilului, o dată cu vârsta școlară apare un moment de
cotitură majoră în viața copilului, în formarea sa ca adult: participarea la activitățile școlare.
În învățământul gimnazial, elevul petrece cinci / șase ore pe zi alături de colegii săi și de profesori,
ceea ce înseamnă un mediu complex și diferit, reguli și relații noi, afinități și animozități, competiție și eșec,
uneori. Este momentul în care copilul intră și încearcă să se integreze în viața socială. Pentru ca această
integrare să fie realizată corect și eficient, elevul are nevoie de o permanentă îndrumare pozitivă, dar și de
un cod de reguli pe care trebuie să le respecte în mod prioritar. Tranziția de la clasele I-IV la clasele V-VIII
se realizează exclusiv cu aportul triadei familie – învățătoare – diriginte (profesor) și, ulterior, familie –
diriginte – profesori cu care, în noua etapă a dezvoltării sale psiho-intelectuale și emoționale, elevul trebuie
să se obișnuiască. Dirigintele este dator să stabilească și să consolideze legătura dintre clasa de elevi și
profesorii desemnați. Dirigintele / profesorul își asumă responsabilitatea de a comunica nonagresiv și
responsabil, asigurând desfășurarea orelor de curs în condiții potrivite contextului. Un alt element de noutate
din viața copilului de clasa a V-a este, de exemplu, procesul de evaluare: se face tranziția de la calificative la
note de la zece la unu, pe criterii de performanță. Cu siguranță că, în cadrul evaluării de la clasele I-IV
învățătorul i-a familiarizat pe școlarii săi cu sistemul numeric de notare. Însă flexibilitatea calificativelor
dispare la clasele V-VIII, testările fiind acum mult mai stricte și mai coercitive. Profesorul are acum rolul de
a motiva pe înțelesul elevilor săi modul de evaluare, explicând în ce manieră trebuie apreciate cunoștințele
elevilor la un moment dat, dar și activitatea permanentă, dinamică a lor, atât din timpul demersurilor
curriculare cât și extracurriculare.

1584
 Colaborarea grădiniţă –şcoală -factor important

în asigurarea succesului şcolar

P.I.P. Popa Paula-Elena

Şcoala Gimnazială Nr.3 Zimnicea

"Lumea redevine nouă cu fiecare copil care intră în viaţa noastră."-Robert Brault

Pregătirea copilului preşcolar pentru activitatea din şcoală constituie un scop fundamental al procesului
instructiv-educativ din învăţământul preşcolar. Intrarea copilului în şcoală reprezintă un moment crucial în viaţa sa,
date fiind statutul şi rolul de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi, mai
ales, specificul învăţării – act deosebit de complex - ce angajează ,dintr-o perspectivă inedită, întreaga sferă a vieţii
sale psihice, diferite structuri anatomo-fiziologice, toate cunosţintele şi deprinderile dobândite anterior.
Calea cea mai eficientă de pregătire a copilului pentru activitatea de tip şcolar constă în dezvoltarea
limbajului şi a comunicării, formarea operaţiilor gândirii, a unor capacităti intelectuale în actul cunoaşterii şi al
învăţării propriu- zise, initierea în anumite tehnici elementare de muncă intelectuală şi fizică, înzestrarea cu trăsături
moral-voliţionale care susţin efortul solicitat de scoală şi asigură integrarea în colectivitate.
În momentul intrării în şcoală, copilul trebuie să aibă o serie de însuşiri psiho-fizice structurate în ceea ce
numim ,,capacitate complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară” sau ,,stare de pregătire pentru şcoală”.
Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educatională , în special la nivelul claselor « praguri ».Această condiţie este valabilă şi pentru primele
două trepte ale învăţământului: preşcolar şi primar. Mai precis, legătura reciprocă şi continuitatea trebuie să fie
asigurate între grupa preşcolară şi clasa pregătitoare.O asemenea continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a
copiiilor din clasa pregătitoare la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: „Este
împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă, el constituie un ansamblu indisolubil şi
original”.În succesiunea perioadelor, copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare.Aptitudinea de
şcolaritate este o problemă a educaţiei preşcolare instituţionalizate, deci a grădiniţei. Condiţia esenţială a atingerii
de către toţi copiii a gradului de dezvoltare şi adaptare, cerut de o eficientă activitate şcolară , o reprezintă realizarea
unei legături funcţionale de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniţei şi prima clasă a şcolii
primare.Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educaţie din aceste două
trepte de învaţământ:obiective pedagogice ,conţinut, forme de organizare a activităţii, metode ,relaţia pedagogică.

Formele de colaborare dintre gradiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O primă
masură, de natură psihopedagogică, menită să contribuie la asigurarea continuităţii între gradiniţă şi şcoală, este
plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit, în special ,în programele grădiniţei şi ale clasei pregătitoare.
Este vorba de legatura indisolubilă între prevederile programelor respective .Pentru a fi însă operaţională,corelaţia
dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atat de învăţător ,cât şi de educatoare.Astfel,educatoarele care lucrează
cu grupa preşcolară mare trebuie să cunoască cerinţele programei pentru clasa pregătitoare spre a-i asigura baza care
să-i permită preşcolarului însuşirea cunostinţelor clasei pregătitoare,iar învăţătorul care va prelua clasa pregătitoare
trebuie să cunoască programa grupei preşcolare mari pentru a şti pe ce elemente se poate sprijini în procesul de
instruire şi educare.

O primă condiţie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educaţia preşcolară şi cea şcolară o
constituie analiza psihologică a activităţii şcolare şi determinarea acelor capacităţi intelectuale ,afectiv-voliţionale ce
trebuie formate copiiilor pentru a se adapta, fără dificultăţi ,activităţii şcolare,deci trebuie să se stabilească
capacităţile necesare pentru ca preşcolarul să asimileze cunostinţele prevăzute în clasa pregătitoare. Cercetările
întreprinse în această direcţie ne oferă unele date deosebit de utile.N.Okon consideră că învăţarea scrierii şi citirii
implică formarea unor capacităţi:

1585
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferenţierea semnelor grafice dupa forma lor ,deci
posibilitatea de a recunoaşte şi reproduce diverse simboluri;

b) auditive -perceperea şi identificarea sunetelor sau fonemelor ;

c)semantice – stabilirea unei legături între simbolurile grafice şi sensul cuvintelor, ceea ce înseamnă însuşirea
limbajului şi formarea conceptelor.

În ceea ce priveşte dezvoltarea gândirii matematice ,este necesar, însă, să fie formată capacitatea de a traduce

în concepte însuşirile cantitative ale mulţimilor, de a înţelege relaţiile dintre mulţimi

(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune în corespondenţă, de a numara şi de a efectua operaţii mentale de
adunare şi scădere cu o unitate .

Aptitudinea de şcolaritate se raportează, pe langă pregătirea intelectual-cognitivă a copilului şi la cea

afectivă,voliţională şi socială. În acest sens, se dezvoltă interesul de cunoaştere al copilului ca suport al unei motivaţii
susţinute în învaţare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-şi regla activitatea în funcţie de cerinţele adultului,ale
programului şcolar ,de a desfaşura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare a motricităţii.

Realizarea acestor capacităţi conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educaţiei
preşcolare în relaţia lor cu cele ale şcolii primare şi conferă caracter de sistem relaţei dintre gradiniţă şi şcoală .

Legatura dintre gradiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care acţionează în sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea metodelor si procedeelor didactice,în
activitatea de învăţare ,precum şi de intervenţii în formele de organizare a procesului de învăţământ în primul rând în
activităţi. Astfel, este bine ştiut, că, învăţătura,dominantă a vârstei şcolare este prezentă în diferite forme şi la vârsta
preşcolară,ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,curiozitatea copilului pentru cunoaştere.În clasa
pregătitoare învatatorul foloseşte jocul ,atât ca activitate de învăţare, cât şi ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru
copii.

Printre aspectele cotinuităţii grădiniţei cu şcoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele
de organizare si desfaşurare a activităţii. În acest sens,experienta dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune
cum ar fi:vizite la şcoală ,vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune ,plimbări şi programe distractive
comune,contribuie la atenuarea distanţei dintre gradiniţă şi şcoală.Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie sa fie bine
organizate pentru a le produce o impresie placută şi puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.
Colaborând cu şcoala,educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca instructiv-educativă
,sub aspectele ei pozitive şi negative, cunoscând rezultatele la învăţătura şi purtare a foştilor »elevi »,iar învăţătorul
va căuta ca acesta să nu piardă ,pe parcurs ,cunostinţele însuşite în grădiniţă.

În sfera acestor modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală ,vor fi valorificate şi alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituţii: participare reciprocă a educatoarelor şi învăţătorilor la consfătuirile
anuale ale cadrelor didactice,la activităţile comisiilor metodice , la « lecţii model »,la sesiuni de comunicări.

Bibliografie
1. Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani), Ministerul Educaţiei, Cercetării
şi Tineretului, 2008
2. Breben S., Ruiu G., Gongea E., Fulga M., Metode interactive de grup, Ghid metodic,
Ed. Arves 2002.
3. Oprea Crenguţa L., Pegagogie. Alternative metodologice interactive, Ed. Universităţii
Bucureşti, Bucureşti 2003.

1586
 LIMBA ENGLEZĂ-PUNTE DE LEGĂTURĂ ÎNTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

PROF. POPAN MARCELA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 GHERLA

Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerințele si posibilitățile

oferite de societate, afirmăndu-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerițelor
dezvoltării sociale, sistemele de învătământ se modifica, tinzându-se spre modernizarea metodelor de
predare, a conținutului, a formelor de organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre
diferitele instituții educative. Una dintre sarcinile grădiniței, este pregătirea copilului pentru școală, prin
intermediul a doua forme specifice, jocul si învatarea. Învățământul preșcolar trebuie sa realizeze educția
preșcolară având ca funcție majoră formarea și dezvoltarea personalitătii copilului în raport cu nevoile
specifice vârstei, cu posibilitățile si dotările sale, în interesul său și al comunității sociale.Realizarea unui
învățământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major,continuitatea în întreaga activitate
educațională.Această condiție e necesară și pentru primele două trepte ale învățământului-cel preșcolar și
școlar.

Predând limba engleză atât la școală cît și la grădiniță consider cunoașterea unei limbi străine un element
esențial în dezvoltarea capacităților de comunicare ,un acces mai larg la sursele de documentare. Se deschid
porti catre istoria, geografia, cultura și spiritul altor natiuni. Este astfel facilitata cunoasterea reciprocă,
înțelegerea, toleranța, prețuirea diversității.
Legătura dintre grădiniță și școală se realizează prin parteneriate, desfășurarea unor activități comune,vizite
la școală, plimbări și programe distractive.În cadrul acestor activități menționez și unele serbări în limba
engleză prezentate cu dierite ocazii ( Crăciun, Ziua Recunoștinței )
Jocul este activitatea fundamentala a copilului preșcolar, sursa educativă cu multiple valențe formative.
Acesta si celelalte activități specifice vârstei nu pot fi separate căci între joc si viața însăși nu există granite.
Jocul lingvistic este o variantă a jocului didactic ce se defineşte ca un demers educativ cu un încărcat
conţinut afectiv şi volitiv, ce îşi realizează scopurile în limitele unor reguli strict formulate. Ineditul
metodei constă în faptul că se suspendă temporar acţiunile şi regulile de comportament obişnuite, acestea
înlocuindu-se cu unele speciale care motivează şi, mai ales, care elimină tracul şi emotivitatea. Acestea sunt
avantajele pe care un bun pedagog ştie să le valorifice în cadrul oricărei ore de curs.
Jocul lingvistic se adresează mai ales componentei de vorbire a unei limbi străine şi are drept scop imediat
obişnuinţa elevului cu sistemul limbii respective şi, ca scop îndepărtat, dezvoltarea deprinderilor de
comunicare.
Un factor important al jocului este rolul profesorului. Poziţia şi funcţia pe care o îndeplineşte în cadrul
jocului se poate modifica de la joc la joc .El poate fi liderul, mediatorul ce conduce prin adresare directă, iar,
alteori poate încredinţa conducerea jocului unui elev bun, el având doar rolul de observator obiectiv într-o
situaţie conflictuală. Indiferent de poziţia adoptată, el rămâne organizatorul care dirijează voalat sau nu,
cursul jocului. Se constată, astfel, că influenţa educativă a profesorului este mai eficientă decât în cazul altor
activităţi didactice. Onestitatea, loialitatea şi cooperarea sunt calităţi cultivate de joc în detrimentul
egoismului şi al negativismului. .
Prezint mai jos câteva variante de joc lingvistic ce se pot aplica diferitelor etape ale activităților:
Alege corect culoarea! (Choose the right colour!)
Jocul se poate folosi în secvenţa de prezentare a noilor cunoştinţe. Profesorul şi-a propus ca obiectiv
memorarea a patru denumiri de culori- roşu, galben, verde şi albastru. Se foloseşte trusa de matematică a
elevului de clasa I, din care se aleg figuri geometrice distincte din cele patru culori. Se anunţă ca obiectiv al
jocului identificarea corectă a denumirii unei culori în limba engleză. Se denumesc trei din obiecte în limba
română şi al patrulea în limba engleză. Elevul atent identifică cărui obiect i s-a spus într-un fel nou şi

1587
încearcă reproducerea pronunţiei. Se repetă metoda pentru fiecare dintre cele patru obiecte, după care se pot
fixa cunoştinţele prin jocul Descoperă cine lipseşte! Se declară câştigător echipa ai cărei participanţi au
totalizat cele mai multe puncte.
Descoperă cine lipseşte!(What is missing?)
Acest joc este folosit pentru formarea de priceperi şi deprinderi corecte de pronunţie. Se aduc în atenţia
elevilor mai multe jucării-animale –folosindu-ne de atracţia lor pentru ele- a căror denumiri au fost învăţate.
Profesorul cere elevilor să închidă ochii şi la comanda sa să identifice şi să denumească animalul care
lipseşte. Astfel, se repetă pronunţia corectă a unui cuvânt până când acesta se memorează. Identificarea
corectă, dar pronunţia greşită, aduce cu sine pierderea punctului pentru grupa respectivă. Câştigă echipa care
a totalizat cele mai multe puncte.
Pentru evaluarea cunoştinţelor se poate folosi cu atingerea rezultatelor propuse jocul Cine este?(Who is
it?). Elevii primesc o fişă pe care sunt desenate mai multe obiecte ce vor trebui a fi desenate în diferite
culori. Scopul activităţii este a se descoperi ce obiect va trebui a fi desenat cu o culoare iniţial anunţată. Se
vor colora obiectele pe rând, cu culori indicate, cu excepţia unuia care, prin excludere, a rămas necolorat.
Acestui obiect trebuie să i se atribuie culoarea iniţială. Identificarea acestuia corectă de către cei mai mulţi
din membrii unei echipe, permite acestora câştigarea jocului. Pe de altă parte, nesiguranţa conduce la
pierderea jocului, dar mai ales îi oferă profesorului o diagnosticare a demersului didactic realizat până
atunci.
Variantele de folosire ale jocului sunt multiple, alegerea uneia sau a alteia depinzând de tipul lecţiei, de
colectivul de elevi şi de sarcinile propuse ca obiective. Talentul şi tactul pedagogic are, însă, rolul meritoriu
de a găsi răspuns fiecăreia dintre problemele ridicate.

1588
 Relatia familie-gradinita-scoala

-factor important in dezvoltarea personalitatii copilului prescolar-

Prof. înv. primar: Popârțac Ioana

Scoala Gimnazială ,, Enea Grapini” -Șanț

,,Sa educi cu adevarat inseamna sa trezesti in cel de langa tine acele resurse acre-l pot ridica ,
inseamna sa-l conduci pe celalalt spre descoperirea de sine , dandu-I un imbold in perspective unei evolutii
firesti , pe masura felului de a fi , nu directionat de catre tine , ci de ceea ce descopera el ca I se potriveste ,
nu oferindu-I adevarul de-a gata , ci indicandu-I directia posibila pentru a-l gasi.’’
Educatia-iubire, edificare, desavarsire, Constantin Cucos
Evolutiile rapide din viata sociala de astazi , modificarea statutului si al sotiilor in cadrul acesteia ,
atributile femeii, fac rolul gradinitei mai mare , nu numai in ceea ce priveste educatia copiilor , ci si a
parintilor. Gradinita trebuie sa gaseasca o punte de legatura cu familia , aratand parintilor noi cai spre
educatie in beneficiul copiilor. Ea constituie institutia cu un mediu social educative impregnant in probleme
de natura psihologica si de dezvoltare care ii confera un rol deosebit de formativ.
Familia comtemporana este caracterizata de o constelatie de problem si de situatii care ne provoaca sa-I
reanalizam coordonatele , sa cautam solutii sis a o sprijinim cat mai adecvat pentru a le rezolva. Ca institutie
initiala de formare si educare a copilului , familia se gaseste de multe ori in contradictie cu scoala si chiar cu
comunitatea socioculturala sau profesionala. Ca unitate de adulti ea traieste drama complexitatii situatilor
economice, cultural si de relationare din epoca noastra.
O educatie adevarata , reala , se fundamenteaza in familie , iar apoi se continua in gradinita si scoala.
Familia: -constituie cea mai veche institutie create de om de-a lungul existentei sale istorice;
-reprezinta o forma de comunitate umana ale carei relatii intre membrii sai permit continuitatea specie
umane si evolutia societatii;
-este micromediul social in care incepe socializarea individului;
-este principala sursa care ofera omului modele generale de comportament social;
-privita ca nucleu social este prima care influenteaza dezvoltarea omului.
Ca mediu , gradinita si scoala se deosebeste de familie prin:
-programul sau progresiv – educativ;
-solicitarea mai expresiva a copilului de a se exprima si a actiona, de a intelege si a gandi, percepe, simti
ceea ce se impune prin activitati si materiale ilustrative cu care opereaza educatoarele si invatatoarele.
Insa dupa cum am mai amintit mai sus , responsabilitatea dezvoltarii copilului in primele etape ala
vietii, revine in primul rand familiei sale. Chiar si atunci cand institutia scolara ofera programe foarte bune,
ea nu poate contracara experientele negative accumulate de copil in familia sa. Ceea ce invata copilul in
institutia scolara , pierde din eficienta si importanta, rezultatele fiind considerabil scazute daca parintii nu
intaresc si nu valorifica programele desfasurate in gradinita si scoala.
Familia si scoala sunt cei doi factori care modeleaza personalitatea copilului. Ele trebuie sa conlucreze ,
nu sa mearga in directii opuse.
Relatia armonioasa dintre gradinita, familie si scoala duce la realizarea obiectivului invatamantului
prescolar si cel scolar, acela de a oferi sprijin competent pentru dezvoltarea in plan fizic, intelectual si social

1589
a copilului, pregatindu-l pentru o cat mai buna adaptare la activitatea scolara si pregatindu-l pentru viata in
general.
Bibliografie:

• Aurora Adina Ignat-Copilul tau, scoala si rolul tau de parinte- Ghid pentru a devein partener in
educatie – Ed. Universitatii, Suceava;
• Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului- Sa construim impreuna cei 7 ani de acasa- Modul
pentru parinti si educatori- Bucuresti, 2008

1590
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ –ŞCOALĂ,
PREMISA UNEI BUNE INTEGRĂRI ÎN MEDIUL ŞCOLAR

Popescu Adriana
Grădiniţa nr.185,Bucureşti

Sistemul de învăţământ, ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerinţele şi

posibilităţile oferite de societate, afirmându-se în acelaşi timp ca factor puternic al dezvoltării sociale prin
rolul pe care l-a avut şi îl are în transmiterea experienţei social-istorice de la o generaţie la alta, prin funcţia
sa de pregătire a cadrelor pentru toate domeniile de activitate.
Sub impulsul cerinţelor dezvoltării sociale, sistemul de învăţământ îşi modifică permanent
structurile; se caută modernizarea metodelor de predare, a conţinutului şi a formelor de organizare.
Totodată, formele de colaborare dintre diferitele instituţii educative capătă valenţe sporite.
Pregătirea copiilor pentru şcolaă este o chestiune de vie actualitate în condiţiile intensificării şi
accelerării întregului proces de învăţământ, începând chiar de la vârsta de trei ani. Acest aspect trebuie
înţeles nu ca o coborâre a vârstei de şcolarizare, ci ca pregătire sistematică a copilului încă din grădiniţă.
Vârsta de şase ani este optimă şcolarizării datorită unor reale disponibilităţi intelectuale (posibil chiar mai
mare decât bănuim), fapt care ne permite să apreciem că eventualele eşecuri şcolare la vârstele mici sunt
datorate nu neapărat activităţii şcolare prea timpurii, ci unor influenţe nefaste din partea mediului socio-
familial, motivaţiei şi calităţii muncii educative.
Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind
pregătirea multilaterală a copiluli pentru munca din şcoală, prin intermediul a două forme specifice:jocul şi
învăţarea.
Baza învăţământului preşcolar o constituie activitatea operaţională a copilului, care oferă prilejul de
iniţiativă şi experienţă, care duce la angajarea copilului în procesul de căutare şi exprimare verbală a
cunoştinţelor.
Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă pregătesc copiii pentru lecţia din şcolaă(îi pregătesc atât
informal cât şi formal). Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor
activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a conştinciozităţii, este un mod real de pregătire a
preşcolarilor pentru şcoală.
Grădiniţa, prin menirea ei, are atât un caracter specific răspunzând particularităţilor de vârstă ale
copiilor, cât şi elemente comune cu activitatea din alte instituţii de învăţământ. Legătura grădiniţă-şcoală are
un dublu sens, scopul acestei legături fiind continuitatea dezvoltării copilului şi continuitatea procesului
muncii educative.
În sprijinul atingerii acestor obiective sunt utile consfătuirile comune ale învăţătorilor care vor preda
la clasa I şi educatoarelor grupelor mari-pregătitoare, în vederea familiarizării lor cu problemele comune ale
activităţii lor. Discuţii angajate pe circumscripţii şcolare ar da posibilitatea colaborării chiar între educatorul
şi învăţătorul aceluiaşi copil, chestiune foarte importantă în procesul cunoaşterii fiecărui preşcolar-şcolar în
parte, în vederea realizării concrete a unui învăţământ pe măsura fiecăruia.
Procesul de pregătire a copilului pentru şcoală trebuie înţeles în sensul unei dezvoltări dirijate a
acelor însuşiri şi capacităţi care vor permite o uşoară şi rapidă adaptare a copiilor la noile cerinţe ale şcolii
şi nu ca o instruire timpurie, ca o coborâre mecanică a sarcinilor didactice ale şcolii către instituţia
preşcolară. O asemenea concepţie are la bază cerinţele învăţământului formativ şi principiul continuităţii în
munca de formare, între diferitele trepte de învăţământ.
În cazul pregătirii pe care trebuie să o asigure grădiniţa se are în vedere dezvoltarea fizică generală
armonioasă şi mai ales dezvoltarea mişcărilor, ca şi posibilitate de coordonare a acestora. Grădiniţa trebuie
să înlesnească achiziţionarea de informaţii despre diverse aspecte ale mediului înconjurător, antrenându-i pe
copii în contactul direct cu acesta, la o activitate interesantă, permanentă, care să solicite participarea cât
mai multor simţuri, a gândirii şi a vorbirii. Datele senzoriale bogate asigură formarea unui bagaj de
reprezentări necesare în progresul posibilităţilor de cunoaştere.
În procesul de cunoaştere a mediului încinjurător li se vor dezvolta în mod deosebit spiritul de
observaţie, interesul pentru cunoaştere, capacităţile de analiză, sinteză şi calităţile atenţiei. Particularităţile

1591
formării imaginii senzoriale sunt determinate de sensibilitatea diferitelor sisteme senzoriale şi de dinamica
dezvoltării preciziei şi fineţei în diferenţierea însuşirii separate ale obiectelor.Aceste calităţi încep să se
contureze încă de la vârsta preşcolară. Experimentele psihologice au demonstrat că sensibilitatea cromatică
creşte nu numai în funcţie de vârstă ci şi de specificul activităţii educative.
La 5-6 ani sensibilitatea auditivă devine tot mai fină. Dezvoltarea auzului fonematic este legată de
diferenţierea componentelor structurale ale vorbirii, ceea ce permite introducerea studiului organizat al
limbii sub forma exerciţilor de analiză şi sinteză fonetică şi grafică. Tot la această vârstă, copilul poate să îşi
regleze mai repede şi mai eficient gradul încordării musculare, să asocieze imaginea verbală cu cea grafică
şi percepţia devine mai profundă. Toate acestea nu fac decât să sublinieze necesitatea ca copilul să fie cât de
devreme posibil introdus în sistemul organizat al influenţelor educative pentru a fi pregătit pentru şcoală.
Corectarea caracterului situativ şi sărac al reprezentărilor se va face în grădiniţă cu ajutorul
desenelor, al exerciţiilor de comparare şi clasificare a imaginilor, oferind şi uşoare generalizări.
Încă din perioada preşcolară procesele intelectuale capătă o independenţă relativă şi iau forma unor
acţiuni, a unor raţionamente specifice pe baza cărora se dezvoltă operaţiile intelectuale şi se conturează
sarcini de cunoaştere. Acestea se referă la uşurinţa cu care copiii fac asociaţie între diferite obiecte, în
încercările de transfer al unor reacţii în situaţii noi, în nevoia de a primi explicaţii cauzale asupra unor
fenomene, obiecte şi fapte din mediul înconjurător.
O preocupare specială în procesul pregătirii copilului pentru şcoală este activizarea gândirii prin
posibilităţile oferite de problematizare. O mare atenţie se va acorda formulării răspunsurilor,,,copilul fiind
mai avansat în acţiune decât în vorbire”(Piaget), fapt care obligă la dezvoltarea corespunzătoare a planului
verbal pentru a ajunge treptat la etapa gândirii logico-operaţionale.
Grădiniţa pregăteşte copiii pentru sarcinile şcolii, dezvoltându-le capacităţile intelectuale în acţiune.
Conştientizând diverse raporturi cantitative prin acţiune concretă, copilul va fi pregătit în şcoală pentru
înţelegerea numărului. În sprijinul atingerii acestor obiective sunt utile consfătuirile comune ale învăţătorilor
care vor preda la clasa I şi educatoarelor grupelor mari-pregătitoare, în vederea familiarizării lor cu
problemele comune ale activităţii lor. Discuţii angajate pe circumscripţii şcolare ar da posibilitatea
colaborării chiar între educatorul şi învăţătorul aceluiaşi copil, chestiune foarte importantă în procesul
cunoaşterii fiecărui preşcolar-şcolar în parte, în vederea realizării concrete a unui învăţământ pe măsura
fiecăruia.

1592
 De la grădiniță la școală
Prof. înv.preșc. Popescu Ana –Maria
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe”, Botoșani

Motto: „Fericit este copilul care găsește în fiecare etapă a drumului său pe educatorul
capabil să-i insufle treptat forța și elanul necesare împlinirii destinului său ca om.”
(Maurice Debesse)

Vârsta preșcolară este considerată ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor în toate planurile dar în special, în ceea ce privește
dezvoltarea socio-emoțională și a personalității copilului.

Educația timpurie reprezintă prima treaptă de pregătire pentru educația formală, iar prin
formarea capacității de a învăța, asigură intrarea copilului în învățământul obligatoriu precum și
integrarea optimă în regimul activității școlare. Pregătirea pentru școală înseamnă formare,
antrenare și cultivare de deprinderi, atitudini și modalități de a acționa în contextul noilor
provocări și situații de tip școlar cu care se confruntă copilul încă de la debutul școlarității.

Debutul școlar presupune un anumit nivel de dezvoltare psihică intelectuală și morală a

copilului, iar aptitudinea de școlaritate sau maturitate școlară solicită dobândirea unor priceperi,
deprinderi și capacități necesare activității școlare bazate pe învățare. Prin activitățile ce se
desfășoară în grădiniță, copiii învață să colaboreze în vederea realizării unor proiecte comune,
să lucreze în echipă, să adune informații, să demonstreze respect și empatie față de colegi,
implicare în sarcina de lucru și să se bucure împreună de rezultatele obținute.

Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire de noi cunoștințe și de formare

de priceperi și deprinderi începute în grădiniță, este necesară o strânsă legătură între grădiniță și
școală. Este important să se asigure o colaborare funcțională în procesul instructiv educativ la
nivelul acestor două instituții școlare, dar și unitatea influențelor educaționale prin colaborarea
educatoare-învățătoare. Colaborarea educatoare–învățător trebuie să fixeze obiective care
vizează integrarea copilului în școală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivarea inteligenței, a
spiritului de observație, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,
constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și voliționale, dezvoltarea perceptiv-
motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în
colectivitate, de adaptare la mediul social și înconjurător.

1593
 Formele de colaborare dintre grădiniță și școală sunt asigurate prin măsuri de ordin
psihopedagogic. Una dintre aceste măsuri are rolul de a contribui la asigurarea continuității
între grădiniță și școală și vizează conținutului învățământului, reprezentat de programa
activităților instructiv educative în grădinița de copii și programele învățământului primar iar o
altă măsură, care face legătura dintre grădiniță și școală, se află în sfera tehnologiei didactice
prin asigurarea continuității în folosirea metodelor și procedeelor didactice în activitatea de
învățare, precum și în formele de organizare a procesului de învățământ. Astfel, jocul reprezintă
activitatea principală a vârstei preșcolare. El este formă de organizare, mijloc și procedeu în
activitatea instructiv –educativă din grădiniță. Învățătorul folosește jocul atât ca activitate de
învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. De aceea, colaborarea dintre
educatoare și învățătoare trebuie să fie una directă și permanentă și să urmărească cunoașterea
reciprocă a programei școlare și preșcolare, a copiilor de grupă mare prin furnizarea datelor de
către educatoare și nu numai.
Pentru o mai bună cunoaștere a preșcolarilor de către învățătoare și pentru ca părinții
copiilor să cunoască cerințele mediului școlar este necesară organizarea și desfășurarea unor
activități comune cum ar fi vizite ale preșcolarilor la școală si ale școlarilor la grădiniță,
plimbări, concursuri, serbări comune, etc. Prin astfel de activități, viitorii școlari se vor
familiariza din timp cu noua instituție școlară și „actorii” ei, ceea ce va contribui la reducerea
neliniștilor și a stărilor emoționale negative ce pot fi produse de „prima zi de școală”. Aceste
evenimente educative trebuie bine organizate pentru a crea o stare de bine copilului, o impresie
plăcută precum și dorința/ bucuria de a deveni școlar.

Bibliografie :
- Gheorghe Toma, Nicolae Oprescu –„Bazele teoretice ale psihopedagogiei preșcolare”
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2009
- Viorica Goras- Postica-“Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Editura
PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;

1594
 COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ȘCOALĂ

ÎNVĂȚĂTOARE:
Popescu Anca-Irina
Școala Gimnaziala „George Tutoveanu” Bârlad, jud. Vaslui

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă

şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-
învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele
zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea
copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului , nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii
sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi
,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii , noutatea condiţiilor de activitate şi mai ales,
specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,
diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a
unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică
a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai
importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,
în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi
care, în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi
acomodarea la acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar
este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un
accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii
respective şi modalităţile de realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii
bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl
ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale
grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta
capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective
ale educaţiei fizice, estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea
nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea
copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor
proceselor cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii
pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social
şi înconjurător.

1595
 Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a
procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a
educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul
cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I, susţinute şi de experienţa
cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,
copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se
numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru
şcoală”, echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor
procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de
cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci clasa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară.
Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil
atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti
mai bine copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

1596
COLABORAREA GRĂDINIȚĂ - ȘCOALĂ! RELAȚIA EDUCATOARE- ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR

Prof. înv. primar: Popescu Loredana

Școala Gimnazială Nr.1 Bocșa

Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează
grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin
intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic
care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea
metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de
organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă
a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a
satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca
activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității
grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a
activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la
școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate
pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin
stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele
mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de școală.În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță
și școală vor fi valorificate și alte forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar
participare reciprocă la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la
lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea profesor - învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care
urmează să frecventeze ciclul primar, apoi ciclul gimnazial. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face
cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul învăţător, adică îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci
cand vor păşi pragul şcolii , sa fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu
chiar cu clasa unde vor învăţa. La rândul lui, învățătorul ar trebui să fie cel care le va face cunoștință elevilor
cu viitorii profesori.
Este necesar să se asigure o colaborare funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și
din școală. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară crearea în grădiniță a
unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și psihomotrică a
preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind una dintre cele mai
importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera
sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de
calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :

1597
 - o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea și
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .

Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura PRODIDACTICA,
Chisinau, 2010;

1598
 Colaborarea gradinita-scoala
Relatia educatoare - invatator-profesor

Mariana Popescu

Obiectivul general al proiectului :

Asigurarea continuitatii procesului de instruire si educatie de la gradinita la scoala prin familiarizarea
prescolarilor cu sala de clasa ,cu ambientul,cu invatatoarea in scopul integrarii lor cu succes in viata de scolar.
ARGUMENT
Pregatirea copilului pentru scoala este considerata tot mai mult „fuctia majora” , obiectivul final al
activitatilor instructiv-educative din gradinita.Un rol important in pregatirea copilului pentru scoala revine
atingerii obiectivelor ce vizeaza comportamente psiho-sociale ale personalitatii copiluluicare contribuie la
integrarea si adaptarea copilului la viata scolara.
Acest proiect a luat nastere dintr-o serie de neajunsuri intampinate cum ar fi :relatia sporadica dintre
scoala si gradinita,dezorientarea parintilor in ceea ce priveste cerintele scolii, necunoasterea suficienta a
prevederilor celor doua programe.
Prin activitatile acestui parteneriat am incercat sa dezvaluim copiilor frumusetea vietii de scolar,prin
implicarea in activitati comune placute, sa gasim cele mai eficiente cai pentru a asigura adaptarea prescolarilor
la viata scolara.
Grupul tinta: prescolarii din grupa mare , colarii din clasa a-III a B.
Beneficiari directi si indirecti:
-prescolari
-elevi
-invatatori
-educatoare
-scoala
-gradinita
-parinti
-comunitate.

Obiective specifice proiectului :

1. formarea unor reprezentari corecte despre scoala si activitatea de tip scolar;

2. pregatirea psihologica a copilului si trezirea interesului de a deveni scolar;
3. eficientizarea relatiei gradinita-scoala-familie;
4. consolidarea priceperilor si deprinderilor de exprimare corecta ;
5. formarea unei conduite civilizate;
6. insusirea de noi depprinderi prin activitati comune scolari-prescolari.
Rezultate asteptate:
• schimb de experienta eficient in ceea ce priveste specificul muncii din scoala si gradinita
• stabilirea unor relatii de prietenie intre prescolari si scolari
• formarea de abilitati de comunicare
• promovarea , in comunitate , a unei imagini pozitive a celor doua institutii implicate
• expozitie cu materiale realizate
• postarea pe site-ul gradinitei
• produse ale activitatii comune ale prescolarilor si scolarilor.
Monitorizarea si evaluarea proiectului
Cadrele didactice au realizat un portofoliu care a cuprins fise de evaluare pentru fiecare activitate.

1599
 S-a urmarit :
• desfasurarea activitatilor cuprinse in proiect
• modul in care sunt indeplinite responsabilitatile si in care reactioneaza participantii la proiect
• modul in care sunt folosite resursele umane
• impactul implementarii proiectului asupra grupului tinta si asupra celor doua institutii (anticiparea
schimbarilor produse ca urmare a derularii proiectului ).
Evaluarea va fi :
-curenta (la sfarsitul fiecarei activitatii)
-finala(la sfarsitul proiectului).
Materiale/instrumente de evaluare :
*chestionare *jurnal de reflectii
*portofolii / proiecte *fise de autoevaluare
*produse ale activitatii elevilor *rapoarte de lucru .

Pentru a obisnui copiii să trăiască în relaţie cu cei din jur, să–şi dezvolte stări afective pozitive, să manifeste
prietenie, armonie, ne-am propus să lărgim sfera noastră de prietenie prin încheierea unui parteneriat
educaţional între preşcolari si scolari gradinita noastra si scoala din cartier.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare.
Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim– dezvoltarea
personalităţii copilului.
Realizând diverse activitati cu copiii şi cadrele didactice din unităţile noastre de invatamant am reuşit
să formăm o punte de legătură între copiii ce au fost in gradinita noastra si acum sunt la scoala si copiii din
gradinita in prezent si au fost îndrumaţi să înţeleagă prietenia, normele de convieţuire socială, precum şi
adaptarea comportamentului propriu la cerinţele grupului cu care vin în contact.
Colaborarea dintre grădiniţa şi şcoala devine astfel, o condiţie a realizării dezideratelor idealului educativ.
Educatia actuala se adreseaza,in mod special,intelectului copilului si intr-o masura mult prea
mica sensibilitatii acestuia.Fara sensibilitate stim ca omul nu intelege semnificatia vietii ca intreg.Suntem mult
prea ocupati cu actvitatile mintii si acordam tot mai putin timp elanurilor inimii.Prin educatie copilul trebuie sa
se descopere si sa se creeze pe sine ca fiinta umana capabila sa primeasca si sa daruiasca iubire, idee care a stat
la baza initierii si derularii proiectului”Iubim curcubeul ”
Pentru a realiza obiectivele proiectului am avut in vedere scoaterea copiilor din cadru stramt al clasei si
punerea lor in diferite situatii de viata care sa presupuna relationarea armonioasa cu copii/parintii/comunitatea
de la alte gradinite/scoli si institutii: astfel, ne-am bucurat de prezenta colectivului de elevi in sala noastra de
grupa , prilej cu care ne-au invatat sa confectionam material pentru tema sarbatorii de Paste , in anul scolar
2013-2014 , iar anul acesta scolar 2014-2015 am vizitat noi prescolarii clasa de elevi care ne-au invatat despre
Mihai Eminescu .

1600
 Colaborarea grădiniță- școală

prof. înv. primar POPESCU PAULA

LICEUL TEORETIC „HENRI COANDĂ” CRAIOVA

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au
un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței, ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se
mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp,
cu scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun
preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l
urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului.
Conceptul de „grădiniţă” este definit în diferite moduri. Astfel conceptul „grădiniţă” se refera la „o
instituţie şcolară de realizare a educaţiei formale, specializată şi adaptată pentru copiii cu vârste între 3 şi 6-
7 ani, bazată pe joc, care să permită copiilor să dezvolte abilităţi sociale, emoţionale, cognitive şi fizice care
îl va pregăti pentru activitatea specifică din învăţământul primar”.
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la
nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între
factorii educaţionali.
Rolul grădiniţei în pregătirea pentru şcoală
Grădiniţa are rolul de:
- a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani
de viaţă;
- a lărgi contactele cu lumea exterioară;
- a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei;
- a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi afective;
- a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate;
-a pregăti copilului pentru şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul şi învăţarea.
Vocabularul copilului preşcolar trebuie să fie suficient de bogat. Pe lângă cunostinţe, reprezentări,
noţiuni, preşcolarii trebuie să aibă dezvoltate şi anumite deprinderi: de a ţine creionul în mână, de a număra,
de a compara mulţimile, de a rezolva o problemă, o sarcină, de a desena, picta, modela.
De asemenea, este necesar ca preşcolarul să fie stăpân pe mişcările fundamentale: mersul, alergare,
căţăratul, aruncarea, târâtul, săritul. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite, înseamnă că scopul educaţiei
psihomotrice în grădiniţă a fost atins, iar sarcinile educaţiei fizice au fost realizate.
Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinţe în ce priveste dezvoltarea morală. Copilului i se
formează aici diferite emoţii şi sentimente morale, sentimente de prietenie,de ajutor reciproc. Copiilor li se
formează şi unele deprinderi de comportare civilizată: să salute, să fie politicoşi, să-i ajute şi să-i respecte pe
cei în vârstă.

1601
 Colaborarea grădiniță-școală prin parteneriate eTwinning

Profesor: Teodora Popescu

Copiii par a fi programați natural să comunice, să interacționeze, să formeze relații dar, pentru
adecvarea și îmbogățirea raporturilor cu ceilalți, ei au nevoie de numeroase experiențe de învățare. Practic,
responsabilitatea asigurării acestor experiențe revine întregii comunități, intervențiile conjugate ale actorilor
educaționali fiind extrem de importante pentru a crește copii sănătoși care să se adapteze și să funcționeze
optim în viața adultă, pentru a-i înzestra cu competențele necesare ”zilei de mâine”. Înțelegând procesul
educației și formării copilului ca un continuum de etape interconectate, cadrele didactice caută în
permanență să dezvolte o rețea colaborativă între actorii implicați în acest proces, cel mai adesea, prin
intermediul parteneriatelor educaționale.
În parteneriatul educațional european eTwinning “I am 2: In search of our historical identity”, pe
care l-am desfășurat cu elevii mei pe parcursul anului școlar 2012-2013, au fost implicate atât instituții de
învățământ școlar (din România,Turcia, Polonia), cât și instituții de învățământ preșcolar (din Italia,
Polonia, Lituania, Bulgaria). Proiectul a promovat integrarea şcolară şi culturală a preșcolarilor și școlarilor
aparținând diferitelor grupuri etnice, inclusiv a copiilor cu dizabilităţi, prin participarea lor la activități
eTwinning de învățare care să le faciliteze accesul la o mai bună înțelegere a unor aspecte istorice,
geografice, sociale, culturale, în context local, național, european.
În calitate de co-fondator al proiectului, am colaborat cu fondatorul italian (Rossana Falsetti,
profesor în învățământul preșcolar) la întreaga activitate de proiectare, la modalitățile de implementare, la
căutarea partenerilor, la crearea paginilor din spațiul proiectului (Portalul eTwinning), la administrarea
statutului partenerilor, la toate deciziile legate de desfășurarea proiectului. Împreună, am urmărit abordarea
unei tematici variate, de actualitate, pliată pe interesele copiilor, punând accent pe flexibilitate în rezolvarea
sarcinilor, pentru ca fiecare partener să poată utiliza strategii adaptate realităților concrete ale clasei de
elevi/grupei de preșcolari.
Activitățile proiectului au fost organizate în ”laboratoare de învățare” cu un mare grad de
flexibilitate pentru putea fi adaptate și integrate curricular, pe grupe de vârstă/clase sau cerințelor școlare
specifice partenerilor din proiect. Un element inedit al proiectului l-a reprezentat introducerea unei
experiențe de învățare sincronă între elevii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.1 Bistrița,
România și grupa de preșcolari ICS "P. Mascagni", Prato, Italia utilizând ”Skype Classroom”, prin care
actorii educaționali au avut ocazia să se cunoască, să colaboreze, să participe activ la prezentări legate de
identitatea istorică, exersând, în același timp, deprinderi de comunicare în limba engleză. Pregătirea și
susținerea ”lecției” interactive desfășurată cu clasa parteneră a necesitat o colaborare permanentă: schimb de
idei și propuneri, proiectare comună a activităților de învățare, adaptarea sarcinilor la potențialul și
necesitățile speciale ale copiilor, realizarea materialelor didactice, înscrierea activității pe platforma ”Skype
in the classroom”, testări Skype, etc. Pe parcursul desfășurării proiectului s-au realizat numeroase

1602
interacţiuni între parteneri (schimburi de informaţii, prezentări ale activităților, comentarii, impresii). Elevii
și preșcolarii au colaborat la realizarea diferitelor prezentări, expoziții de produse, etc.
Activitățile integrative ale proiectului, strategiile moderne, schimbul intens de informații, feedback-
ul permanent au transformat învățarea într-un fapt relevant pentru elevii mei, prin modalitățile de acces la
informație, prin stabilirea continuă a conexiunii cu lumea din afară clasei, prin oferirea oportunităților de a
participa, prin efort propriu, la rezolvarea sarcinilor. La elevii cu cerințe educaționale speciale, efectele
abordării integrate, trans- și interdisciplinare a activităților proiectului s-au făcut vizibile în zona
competențelor de comunicare, de autocunoaștere și intercunoaștere, de asumare a rolurilor, de formare a
comportamentului prosocial.
Așa cum am subliniat și la Conferința din Italia dedicată evaluării proiectului, datorită aprecierii și
vizibilității activităților pe care le-au desfășurat (documentări, vizite, prezentări, comunicări, desene, obiecte
artistice, felicitări, etc.), elevii mei sunt mult mai motivați, mai activi, mai comunicativi, mai încrezători în
forţele proprii. Prin vizionarea materialelor postate de parteneri, au învățat despre istoria, obiceiurile și
tradițiile altor țări, acceptând valorile diversității. Profesorii au beneficiat de oportunitatea de a cunoaște și
de a prelua modele de bune practici ale celorlalți participanți, de a stabili legături utile în construirea
parteneriatelor viitoare.

Bibliografie:

http://new-twinspace.etwinning.net/web/p84760

1603
 Parteneriatul grădiniță-școală
Relația educator- învățător

Prof. Popovici Carmen Luminița

Școala Gimnazială „Carmen Sylva”
Structură- Grădinița cu program prelungit nr. 9, Iași

Practica ne-a demonstrat că atât pentru copii, cât și pentru părinți, trecerea de la grădiniță la școală
presupune multe emoții și este considerată a fi un pas dificil. Însă, adaptarea copilului la regimul școlar se
realizează de la sine dacă mai întâi el și-a format reprezentări corecte despre ceea ce înseamnă viitorul
mediu educațional. Un rol important în debutul școlar îl va avea întotdeauna instituția preșcolară și, chiar
dacă nu are caracter de obligativitate, ea rămâne o etapă intermediară indispensabilă.
Parteneriatul dintre cele două instituții – școală și grădiniță – are ca scop primordial identificarea
celor mai eficiente căi de adaptare a copiilor la noul mediu educativ. Acest parteneriat trebuie să fie unul
viabil, care să presupună acțiuni concrete, cu scopuri bine precizate, prin care preșcolari și elevi, educatoare
și învățători să interacționeze, să conlucreze eficient. Parteneriatul se poate concretiza atât prin schimburi de
experiență între învățători și educatori (lecții deschise, la care pot fi invitați și părinții, dezbateri în cadrul
meselor rotunde, ateliere de lucru cu tematici care interesează ambele instituții și care vizează interesul
copilului etc.) cât și prin diverse activități comune la care să participe copiii preșcolari dar și părinții
acestora (vizite la școală, proiecte educative de genul „Împreună pentru un viitor mai bun”, “Să construim
împreună o lume mai bună“, „Zilele grădiniței/ școlii“ , „Pași spre viitor“ etc.).
Cadrele didactice din ambele instituții trebuie să caute împreună acele oportunități de colaborare care
să faciliteze integrarea optimă a preșcolarului în mediul școlar. Educatorul și învățătorul vor întocmi
împreună un grafic de acțiuni comune, care ar putea cuprinde următoarele:
- vizitarea școlii în vederea cunoașterii de către copiii preșcolari a acestei instituții;
- vizitarea grădiniței de către școlarii din clasa pregătitoare (sau clasa I) pentru a le împărtăși copiilor
preșcolari primele lor experiențe școlare;
- organizarea și desfășurarea unor ședințe cu părinții copiilor din grădiniță, la care sunt invitați câțiva dintre
viitorii învățători, ce vor aduce informații asupra modului de pregătire a copiilor pentru școală;
- organizarea și desfășurarea unor programe artistice, serbări, concursuri, ateliere de lucru de interes comun;
-realizarea unor activități in cadrul comisiilor metodice și cercurilor pedagogice, comune pentru educatoare
și învățători;
- urmărirea de către educatoare a copiilor deveniți școlari pentru sesizarea progreselor școlare sau,
dimpotrivă, a dificultăților pe care le întampină sub efectul noilor solicitări (graficele de progres, care se
întocmesc în urma evaluărilor).
Cunoscându-i pe învățători din diverse vizite și acțiuni, cunoscând localul școlii prin derularea unor
serbări sau vizionări de spectacole, cunoașterea claselor, vizitele la școală, la clasele pregătitoare sau la
clasele I și a IV a, copiii iși formează o imagine corectă despre școală. Pe de altă parte, colaborând cu
școala, educatoarea va putea să-și analizeze în mod obiectiv și profund munca instructiv-educativă sub toate
aspectele ei cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a foștilor preșcolari, iar învățătorul va căuta să
valorifice pe deplin cunoștințele copilului, însușite în grădiniță. Și educatorul dar și învățătorul vor putea
analiza progresul școlar înregistrat de copil, pe parcursul unei perioade de timp, prin compararea rezultatelor
înregistrate în graficele de progres școlar, fiindu-le astfel evidente posibilitățile de ameliorare și recuperare a
anumitor rămâneri în urmă.
Importanța parteneriatului grădiniță- școală decurge din faptul că, realizând contacte cu școala și cu
învățătorii, preșcolarii se vor familiariza din timp cu noua instituție în care vor intra și cu viitoarele cadre
didactice, ceea ce va reduce mult din emoțiile și temerile existente în prima zi de școală. Relația educator-
învățător trebuie să fie constructivă, în binele și folosul copiilor, bazată în primul rând pe sinceritate,
transparență și colaborare. Se cunoaște faptul că nu toți preșcolarii unei grupe mari vor frecventa aceeași
școală, de aceea este imperios necesar a se cunoaște interesul educatoarei de a urmări progresul școlar al
copiilor pe parcursul primilor ani din ciclul primar. Acest lucru devine posibil și se poate realiza cu ușurință
dacă există o bună colaborare între educatoare și învățători.
De asemenea, la sfârșitul preșcolarității, la cererea școlii, educatoarea va înmâna fișa
psihopedagogică a copilului, care cuprinde date cu adevărat relevante, astfel încât, la intrarea în clasa

1604
pregătitoare, învățătorul să dețină un minimum de informații despre fiecare elev în parte. Cunoașterea
fiecărui elev ajută cadrul didactic să individualizeze procesul instructiv–educativ atât la nivelul colectivului
cât mai ales la nivelul fiecărui copil în parte, pentru că se dispune atât de particularitățile de vârstă cât și de
cele individuale. Cunoașterea copilului din punct de vedere al cunoștințelor pe care acesta le-a acumulat
până la venirea lui în școală este de asemenea foarte importantă pentru învățător, deoarece, constituie un
punct de referință în proiectarea activității didactice și în luarea unor măsuri amelioratorii adecvate.
Cunoașterea psihopedagogică este un „proces organizat și continuu, în care, printr-o acțiune de generalizare
și sinteză a unui ansamblu de informații acumulate prin metode și în contexte variate, educatorul evidențiază
parametrii organizării psihice individuale a celor pe care îi educă.” (Glava, A., Glava, G., 2002, p. 28). La
școală, tratarea diferențiată a elevilor are ca scop imediat eliminarea certă a unor rămâneri în urmă la
învățătură, iar ca scop final, sporirea randamentului. Copiii sunt diferiți și tocmai în acest sens educația
diferențiată și individualizată trebuie să asigure realizarea idealului educațional.
Practica demonstrează faptul că majoritatea copiilor care au beneficiat de o educație timpurie se simt
mai atrași de școală, manifestă atitudini pozitive față de învățare, obțin rezultate mai bune, sunt motivați și
doresc să finalizeze întregul parcurs școlar, ceea ce duce la scăderea absenteismului, creșterea ratei de
școlarizare și reducerea abandonului școlar.
Aparent, la gradiniță și școală se desfășoară activități diferite- copilul preșcolar se joacă, pe când
școlarul învață. De fapt, fiecare cadru didactic, educator sau învățător cunoaște că ambii copii învață, cu
condiția ca jocul să conțină elemente de învățare iar învățarea să prezinte elemente de joc. În acest sens,
marele pedagog E. Claparede ne amintește că: „Jocul este singura atmosferă în care ființa psihologică poate
să respire, și în consecință să acționeze. A ne întreba de ce copilul se joacă înseamnă a ne întreba de ce este
copil; nu ne putem imagina copilăria fără râsetele și jocurile sale.”

BIBLIOGRAFIE:

1. Andreescu, F., 1990, Pregătirea copilului preșcolar pentru școală în grădiniță, în

Revista de pedagogie nr. 12;
2. Claparede, E., 1975, Psihologia copilului și pedagogia experimentală, Editura Didactică și
Pedagogică, București;
3. Glava, A., Glava, C., 2002, Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia, Cluj;
4. Stan, L., 2012, Pedagogia Învățământului Preșcolar și Primar, curs ID, Facultatea de Psihlogie și
Științe ale Educației, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași;
5. Vrăsmaș, E., 1999, Educația copilului preșcolar. Elemente de pedagogie la vârsta timpurie, Editura
Prohumanitate, București;

1605
 DE LA GRADINITA LA SCOALA,
ETAPA IMPORTANTA ÎN REALIZAREA EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

Educatoare: Popp Maria

Sc.Gimnaziala,,MirceaVulcanescu”, Barsana

,,Menirea fireasca a scolii nu este sa dea invatatura, ci sa destepte, cultivand destoiniciile intelectuale in
mintea copilului, trebuinta de a invata toata viata. ” (Ioan Slavici)

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al gradinitei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.

1606
 Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în invatamantul primar necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea
proceselor psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa
primara,această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale invatamantului primar.

1607
 SIMPOZION NATIONAL /SCHIMB DE EXPERIENTA
”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”

POSTOLACHE MARIA-profesor invatamant prescolar

SCOALA GIMNAZIALA TIFESTI/GRADINITA OLESESTI, JUDETUL VRANCEA

Motto:
„Bucuria de a avea copii să o legăm de a-i forma ca oameni de valoare”

Ştiaţi că există o zi în care parcă toţi membrii unei familii ar avea 6 sau 7 ani?
Atunci, în acea zi, fiecare îşi pune toamna pe unde are loc: în ghiozdan, în gând, în suflet, în priviri şi o
cară în curtea şcolii, împreună cu multe, multe emoţii şi gânduri:
Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia educativă a intregii vieţi. Datorită vârstei mici ,
educaţia preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca ingrijire şi educaţie, formează temelia
intregii vieţi de mai târziu.
Ce ar trebui să ştie un educator, atunci când îşi conduce grupul de copii de la grădiniţă spre clasa I?
Ar trebui să cunoască elementele definitorii ale personalităţii copilului de 6–7 ani şi ar mai trebui să ştie,
în calitate de specialist în educaţie, cum să-i ajute pe ceilalţi, părinţi, alţi adulţi implicaţi în acest demers,
să sprijine intrarea copilului în clasa I.
Specialiştii spun că există şapte elemente cheie care stau la baza succesului pe care copiii îl vor avea în
şcoală (Daniel Goleman, Inteligenţa emoţională):
1. Încrederea – sentimentul de siguranţă, certitudinea că se poate bizui pe ajutorul celor din jur în
demersul său spre cunoaştere şi devenire;
2. Curiozitatea – dorinţa de a cunoaşte ceva nou;
3. Intenţia – pornirea interioară, conştientă, însoţită de dorinţa de a înfăptui ceea ce îţi propui;
4. Controlul de sine – capacitatea de control asupra faptelor proprii;
5. Raportarea – dorinţa şi capacitatea de a se alătura unui grup, de a participa la activitatea acelui grup
încercând să se facă înţeles şi să-i înţeleagă pe ceilalţi;
6. Comunicarea – capacitatea şi dorinţa de a transmite şi a face cunoscute celorlalţi, propriile idei şi
sentimente;
7. Cooperarea – capacitatea de a lucra împreună cu cineva în scopul realizării unui obiectiv
comun.
Dacă un copil vine sau nu vine în prima zi de şcoală cu aceste calităţi deja dobândite, depinde
în mare măsură de părinţii, dar şi de educatorii care au o mare responsabilitate în formarea unitară a
personalităţii lui.
Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare, deci a gradinitei. Conditia esentiala a
atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare eficienta la activitatea scolara , o
reprezinta realizarea unei legaturi functionale de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei
si prima clasa a scolii. primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului
de educatie din aceste doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a
activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Complexitatea problemelor lumii contemporane cere deschiderea şi flexibilizarea raporturilor în
parteneriatul educaţional. Implicarea, ca agenţi ai educaţiei, a diferitelor instituţii şi persoane din
comunitate dezvoltă în prezent o imagine complexă şi dinamică a influenţelor educaţionale.
La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsură, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi
şcoala.
Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe va
duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea problemelor
inerente care apar.
Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major; continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar.

1608
 Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopedagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in curriculum gradinitei si ale
clasei 0.
Printre aspectele colaborarii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele
de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in
scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula
dorinta vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative, cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de
calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și profesor;o echipă ce îsi dau concursul la
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final, de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea
și ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta,
munca,învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală sunt valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar fi participarea la consfătuirile anuale ale cadrelor
didactice in sedinte comune, activități comune in cadrul comisiilor metodice, lecții/activității model,
sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa
fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Bibliografie:

“Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura PRODIDACTICA,
Chisinau, 2010;
Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985
,,Gata pentru şcoală”- Modul pentru educatori ,Bucureşti 2008

1609
GRĂDINIȚA”CLOPOȚEL”
STR. DRIDU GEORGESCU NR. 2
SECTOR 2, BUCUREȘTI
PROF. PRUNĂ ROZE-ADELA

COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ȘCOALĂ
Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin
de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către
școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest
lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală. Frecventarea
grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important
în adaptarea cu succes a copilului în școală.
Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire
a activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care
este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătoarea.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile
la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul ştiinţific
al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele
de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act
complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice
,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţi