Sunteți pe pagina 1din 3015

Editura

Esențial Media

”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”

Martie, 2015
S.C. ESENŢIAL MEDIA PRESS S.R.L.

J03/178/2009; RO25061577

PITEŞTI, judeţul ARGEŞ

Tel. : 0741.938.935;0735.921.659;0769.447.895
E-mail: edituraesentialmedia@gmail.com

Carte în format electronic

”Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor”

ISBN 978-606-650-241-2

Autorii își asumă responsabilitatea pentru conținutul materialului publicat!

MARTIE, 2015
Colaborarea grădiniță- școală
PROFESOR ITINERANT:

ACATINCĂI RAMONA LILIANA

CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ SUCEAVA

Parteneriatul educațional oferă posibilitatea, atât beneficiarilor direcți ai actului instructiv-educativ, cât
și educatorilor, învățătorilor sau profesorilor, după caz, de a experimenta o nouă activitate, evaluată din
perspective diferite.

Grădinița este prima formă organizată de învățământ, unde copiii se află prntru prima dată într-un grup
diferit decel de joacă. Aici învață să se adapteze la situații noi și să încerce lucruri pe care mai apoi le pot
transforma în pasiuni. Totodată, grădinița este mediul în care preșcolarul beneficiază de condiții favorabile
pentru noi achiziții și deprinderi în sfera cognitivă, afectivă și psihomotrică.

În ceea ce privește colaborarea educatoare-învățător-profesor, aceștia sunt obligați să traseze obiective


ce au în vizor pregătirea copilului pentru școală, în vederea dezvoltării limajului, stimularea interesului,
cultivarea inteligenței, a independenței reaționamentului și acțiunii, familiarizarea preșcolarilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și muncii, realizarea etapelorpremergătoare scris-cititului.

În cazul învățământului special, colaborarea grădiniță- școală oferă oportunitatea elevilor integrați în
învățământul de masă să observe și alți copii, de aceeași vârstă, dar cu deficiențe, ce pot realiza obiecte, colaje,
fișe, desene din alt punct de vedere, propriu nivelului lor de înțelegere. Astfel, preșcolarii pot empatiza cu
ceilalți colegi, înțelegând totodată că și ei se pot descurca dacă au ajutor, iar ajutorul venit din partea lor va fi
mai cu seama apreciat.

De asemenea, se pot întreba ”Ce pot eu să învăț de la un copil cu deficiențe?”. Aici intervine relația
educatoare- învățător- profesor. Dacă acești agenți ai educației se pun de acord să insufle preșcolarilor sau
elevilor spiritul de toleranță, acceptare reciprocă indiferent de situație sau generozitate demonstrată prin
exemplul propriu, atunci vor ști ce răspund să le ofere copiilor pentru a fi motivați să colaboreze cu elevii din
școala incluzivă. În urma colaborării, vor ajunge la concluzia că au învățat să aibă răbdare și înțelegere față de
acești copii care pot fi un exemplu de voință și ambiție pentru ceilalți.

În sens invers, elevii școlii incluzive vor fi motivați să arate, să demonstreze că pot și ei să participe
constructiv la anumite activități, alături de alți copii. Starea de bine și eficiența personală pe care le vor rezimți
le va da încredere că pot realiza lucruri de valoare și că se poate conta pe sprijinul lor, atât ca membri ai unei
echipe. Cât și ca individualități.Efortul lor va fi cu atât mai susținut și vor dori să se implice și în alte activități
și proiecte.

Colaborarea grădiniță- școală este o legătură fără de care sistemul de învățământ ar fi mult mai deficitar.
Finalitățile la care se dorește să se ajungă atunci când copiii sunt la grădiniță, nu se pot atinge fără un efort
perseverent odată ajunși în școală.

3
Jocul din grădiniţă „ fereastră deschisă „ activităţii de învăţare din şcolaritatea mică.

Acatrinei Camelia

Grădinița și școala primară reprezintă două trasee educative succesive, dar părți ale unui proces care
trebuie să rămână în ansamblu unitar, legătura dintre respectivele instituții se cere întărită pentru ca trecerea
de la una la alta să asigure continuitatea proiectelor și finalizarea lor adecvată.
Rolul continuităţii dintre învăţamântul preşcolar şi învătamântul şcolar în procesul didactic.
Vârsta preşcolară şi vârsta şcolară mică au multe caracteristici comune , dar prezintă şi diferenţe.
Caracteristici comune ale vârstei preşcolare si şcolare mici amintesc : dezvoltarea memoriei prin reţinerea
unor poezii , reguli de joc , ea trecând de la etapa involuntară la cea voluntară; dezvoltarea limbajului care
priveşte atât îmbogăţirea vocabularului , cât şi însuşirea structurii gramaticale ; manifestarea curiozităţii prin
mulţimea întrebărilor puse , cât şi prin interesele faţă de realitatea înconjurătoare.
Aceste caracteristici comune celor două vârste obligă ca în procesul de învăţământ să existe o
continuitate logică şi firească între învăâământul primar şi cel preșcolar, continuitate facilitată de o
colaborare constantă dintre învăţătoare şi educatoare.
Între caracteristicile celor două vârste există şi diferenţe. La vârsta şcolară mică se observă , spre
deosebire de vârsta preşcolară , următoarele : dezvoltarea pronunţată a muşchilor ; creierul se dezvoltă mult
, atât ca volum cât şi ca structură ; trecerea de la o atenţie spontană , la una voluntară ; transformarea treptată
a memoriei în una voluntară logică şi intenţionată ; trecerea gandirii de la cea concretă la cea abstractă.
Aceste diferenţe între caracteristicile celor două vârste cer activităţi diferite în gradiniţă faţă de cele
din şcoală.
Copilul de 5-6 ani manifestă o mare forţă , agilitate , inteligenţă , traversând programe educative
care-i măresc sensibilitatea intelectual – observativă, îl abilitează cu manualităţi artistice, îi dezvoltă
curiozitatea şi comportamentul explorator, de protejare şi îngrijire a mediului înconjurător.
Preşcolaritatea înregistrează ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea individualităţii umane şi unele din
cele mai semnificative achiziţii cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale
dezvoltării sale în ciclul primar şi chiar mai departe.
Atât în grădiniţă cât şi şcoală se desfăşoară activităţi cu caracter inter şi transdisciplinar. Acestea oferă vaste
posibilităţi de a dezvolta gândirea , de a forma sentimente morale , de a fortifica voinţa copiilor. Pentru
învăţătoare ele sunt rezultante ale cunoaşterii „ zestrei ” intelectuale acumulată de copil înainte de intrarea
în şcoală , cunoaştere care se preia „ din mers „ de la educatoare sau prin activităţi comune. Preluarea
datelor este consemnată cantitativ , dar şi nominal pentru a asigura un „debut „ favorabil pentru fiecare copil
, pentru a-i asigura libertate psihică deplină ; un comportament creativ , o siguranţă care să-l dispună la
dezvăluirea Eului său real.
La sfarşitul vârstei preşcolare dezvoltarea limbajului copilului mai prezintă câteva particularităţi cum ar fi :
dislalie cu forme de rotacism ( r ) fitacism ( f,v ) , nutacism ( n, m ) , etc , tulburări de vorbire care se referă
la ritm ( tahilalia , bradilalia , bâlbâiala , logofobia ).
Toate se pot elimina cu răbdare şi perseverenţă prin diferite modalităţi de lucru : jocuri , dicuţii , dialoguri ,
frământări de limbă , dramatizări. Vital este ca toate acţiunile întreprinse pe linia dezvoltării vorbirii copiilor
să aibe un caracter convergent , urmărind progresul realizat de fiecare.
Nu putem neglija nici continuitatea în activitatea educaţională , având în vedere particularităţile trecerii de
la un stadiu la altul în dezvoltarea copiilor.
Jocul din grădiniţă „ fereastră deschisă „ activităţii de învăţare din şcolaritatea mică.
Încă de la vârsta preşcolară , în condiţiile jocului ca activitate dominantă , educatoarea mizează pe
elemente ale muncii de învăţare. Prin urmare , învăţătura , dominantă a vârstei şcolare , este prezentă în
diferite forme şi la vârsta preşcolară. Ea izvorăşte din necesitatea de a satisface interesul , curiozitatea
copilului pentru cunoaştere.
Educatoarele formează la copii caracteristici şi trăsături noi , interese , abilităţi , îndemânări ,
aptitudini , trăsături de caracter şi comportament creativ. Toate acestea se realizează cu ajutorul trăirilor prin
jocul didactic , atât de îndrăgit de fiecare copil.
Jocul , acţiune „ distractivă „ petrecută între copii este magnific , pentru că promovează manifestarea
liberă a acestora în învăţare , recurgând de cele mai multe ori la activitatea în grup. Jocul , practicat zilnic

4
de preşcolari , reprezintă cel mai eficient mijloc de formare a noţiunilor de care au nevoie copiii mai târziu ,
în ciclul primar.
Jocurile de creaţie învaţă preşcolarii să se identifice cu diverse roluri socio-profesionale ale adulţilor
, ceea ce reprezintă o foarte mare importanţă pentru formarea Eului , a imaginii de sine prezente şi viitoare.
Chiar dacă în realitate rolurile copilului nu depăşesc stadiul fanteziei îl apropie pe copil de viitoarele roluri
profesionale pentru care va trebui să opteze şi să ia decizii în viitor.
Jocul cu multiplele lui valenţe reprezintă cel mai eficient mijloc de transmitere a cuvintelor şi de
formare a noţiunilor de care copiii au nevoie în primii ani de școală. Jocurile colective , cu dialoguri între
copii , îmbogăţesc lexicul , educă răbdarea , perseverenţa , perspicacitatea , atenţia , memoria.
Socotesc că cele mai sus enumerate reprezintă suficiente argumente pentru care considerăm că
activităţile de joc din grădiniţă reprezintă „ ferestre deschise „ spre activitatea de învăţare din şcoală –
asigurând procesul continuu în educaţia permanentă.
Odată cu intrarea copilului în şcoală se menţine şi jocul ca activitate ce asigură un echilibru necesar ,
o continuitate firească între învăţământul preşcolar şi primar şi în acelaşi timp o adaptare treptată la
activitatea şcolară. Începutul şcolarizării va însemna , însă , deplasarea treptată a poderii spre învăţătură.
Jocul constituie o formă de învăţare , dar şi un mijloc de relaxare , stimulând interesul şi curiozitatea
şcolarilor.
Jocul didactic este inclus în sistemul de metode de învăţământ cu rezultate deosebite în captarea
atenţiei elevilor şi pentru înlăturarea plictiselii , a dezinteresului facându-i pe cei timizi să devină activi ,
curajoşi , să capete încredere în capacităţile lor.

5
Proiectul educaţional-formă de colaborare între şcoală şi grădiniţă

Prof.înv.primar,Alb Graţiela-Adela
Liceul de Informatică
,,Tiberiu Popoviciu,, Cluj-Napoca

Şcoala trebuie să-şi modifice viziunea şi comportamentul educaţional de întâmpinare a copilului mai mult
sau mai puţin pregătit să-i treacă pragul.
Pornind de la ideea că preşcolarul trebuie scos cât mai mult din atmosfera obişnuită a grădiniţei pentru a
intra în relaţii cu copiii mai mari, pentru o adaptare mai uşoară cu mediul şcolar mult mai intransigent, am
iniţiat proiectul ,,De la grădiniţă la şcoală,,.
Proiectul educaţional ne oferă posibilitatea de a face un plan, de a ne face cunoscută
intenţia, de a întreprinde, a face una sau mai multe activităţi, participând la o competiţie, fiecare dintre
participanţi fiind considerat în raport cu ceilalţi, un partener.
J.Dewey consideră că proiectul este ,,o metodă care, în mod fundamental formativ conduce la educarea
caracterului la orice vârstă şi contribuie la formarea capacităţii de a gândi prospectiv, independent, de a realiza
conexiuni, de a privi o realitate din perspective multiple,,Acest mod de lucru are la bază stimularea şi
valorizarea aptitudinilor speciale, a spiritului practic, crearea cadrului propice a creativităţii.
Cadrul didactic devine un mediator între copil şi lumea înconjurătoare, oferind elevilor cât mai multe
prilejuri de contact direct cu realitatea, înlesnind dobândirea unei experienţe proprii.Antrenând copiii în astfel
de activităţi practice, interesante şi variate,învăţătorul va oferi acel gen de ocazii de învăţare ce-i îndeamnă pe
copii să facă faţă în mod creator şi fără teamă diverselor probleme.
În cadrul proiectului ,,De la grădiniţă la şcoală,, care a avut ca scop dezvoltarea interesului preşcolarilor
pentru activităţile didactice, am desfăşurat activităţi transdisciplinare care ne-au permis o trecere graduală de la
simplu la complex.
Obiectivele urmărite în cadrul proiectului au fost:
- trezirea interesului în rândul preşcolarilor de a deveni şcolari;
- atragerea efectivă a preşcolarilor şi elevilor în organizarea unor activităţi cu caracter extracurricular;
- stimularea şi promovarea capacităţilor creatoare ale preşcolarilor şi şcolarilor prin expoziţii cu lucrări
plastice, dramatizarea unor poveşti;
- dezvoltarea la şcolari a responsabilităţii, a altruismului, a atitudinilor protectoare şi tolerante faţă de copiii
mai mici;
- să lucreze în echipă-învăţători-educatori-părinţi.
Din calendarul activităţilor desfăşurate, voi prezenta tema ,,Sărbătorile Crăciunului,,o abordare
transdisciplinară, desfăşurată pe o perioadă de două săptămâni.

Scopul principal a fost conştientizarea unor valori, respectul faţă de tradiţiile româneşti.
Repere tematice:
- semnificaţia sărbătorilor din luna decembrie
- pregătirea şi petrecerea sărbătorilor de iarnă
- obiceiuri de Crăciun
- schimbările din natură în acest anotimp
Tipuri de activităţi:
Limba şi literatura română
- Povestiri despre Crăciun şi semnificaţia lui
- Joc de rol- ,,Moş Crăciun la noi acasă,,

6
- Scrisoare către Moş Crăciun
- Dramatizare, scenetă pentru serbare
- Memorizări de poezii
Matematică
- concursuri având la bază imagini, planşe, decupaje acceptate în context
- exerciţii având la bază desene potrivite-brăduţi ,clopoţei, steluţe etc.
- compuneri de probleme cu conţinut potrivit acestei perioade
Ştiinţe
- comletarea calendarului naturii
- colectarea unor date, ghicitori, curiozităţi despre brad
Educaţie plastică/Abilităţi practice
- confecţionarea de ornamente pentru brad, colaje, felicitări
- împodobirea clasei pentru serbare
- realizarea unor desene specifice anotimpului
Educaţie muzicală
- învăţarea unor colinde
-vizionarea de spectacole organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Impactul proiectului:
- consolidarea relaţiilor şcoală-grădiniţă
- atenuarea impactului la intrarea preşcolarilor în clasa pregătitoare
Abordarea transdisciplinară a activităţilor asigură o învăţare activă, dau libertate de exprimare şi de
acţiune elevilor, cultivă cooperarea şi ajutorul reciproc, valorizează experienţa fiecărui copil.Eficienţa
învăţării depinde în bună parte de latura formativă a activităţii didactice, de modul în care noi reuşim să
formăm copiilor deprinderi de muncă individuală sau în grup, abilităţi de comunicare şi relaţionare.

Bibliografie
Chira Carmen, Ortan Florica- 2006 -Îndrumător metodic pentru managementul proiectelor educaţionale,
Ed.Universităţii ,Oradea
Zlate, M. ,Zlate,C.-1982-Cunoaşterea şi activizarea grupurilor şcolare

7
COLABORAREA ŞCOALĂ-GRĂDINIŢĂ POATE PRODUCE
COPII DE SUCCES

Prof.înv. primar Daniela Albu


Şcoala Gimnazială nr.11, Buzău

Într-o lume în care totul se petrece parcă prea repede, dar în acelaşi timp mai izolată, mai puţin
dispusă pentru socializare, cooperarea între grădiniţă, şcoală şi familie devine tot mai necesară, impunându-
se ca o obligaţie morală din partea acestora pentru a favoriza socializarea copiilor, pentru a-i familiariza cu
adevăratele valori ale societăţii.
Copiii, aceste fiinţe mici dar cu suflet atât de mare şi de curat, sunt cea mai frumoasă şi mai
desăvârşită creaţie a lui Dumnezeu. Ei ne împlinesc viaţa, ne dau speranţă, ne determină să depăşim
obstacolele cotidiene, într-un cuvânt reprezintă raţiunea noastră de a trăi.
Şcoala/grădiniţa şi familia sunt cei doi factori importanţi, cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei, iar
între aceştia pendulează copilul, obiect şi subiect al educaţiei. De aceea trebuie să acordăm copiilor noştri
mai multă atenţie; împreună să-i facem mai buni, mai competitivi, mai performanţi şi în acelaşi timp să-i
lăsăm să-şi trăiască copilăria.
Familia, unul dintre principalii factori educaţionali, are un rol deosebit de important în formarea
personalităţii copilului. Ca mediu foarte complex, familia îşi pune puternic amprenta în formarea
deprinderilor celor mici. Afecţiunea şi stima reciprocă, buna înţelegere, unitatea de vederi, împărţirea
echilibrată a sarcinilor sunt elemente menite să echilibreze raporturile dintre părinţi realizând o atmosferă
familială senină şi deschisă. Aceasta va asigura o bună evoluţie psihică a copilului, îi va da siguranţă şi o
viaţă afectivă normală.
Orice părinte care se respectă şi îşi ia în serios sarcina, deloc uşoară în educarea propriului copil
trebuie să se preocupe în primul rând de pregătirea măcar sumară din punct de vedere pedagogic. Aceasta
nu se poate realiza decât printr-o strânsă colaborare cu grădiniţa/educatoarea şi mai târziu cu şcoala/
învăţătorul. Tema relaţionării cu părinţii este de mare actualitate şi încă nedezvoltată în România.
Importanţa colaborării dintre grădiniţă şi şcoală este un subiect abordat în numeroase lucrări de
specialitate, dezbătut în activităţile metodice ale comisiilor de specialitate şi promovat ca o necesitate în
asigurarea continuităţii demersului instructiv-educativ. Odată cu introducerea clasei pregătitoare în
învăţământul primar, colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală a devenit o realitate pe care toţi partenerii
implicaţi în actul educaţional şi-o doresc manageriată eficient.
Perioada preşcolarităţii este o perioadă de intensă dezvoltare a copilului marcată de achiziţii
importante. Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii
micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală.
Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării
școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a
activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului,
care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență,
ce pun preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Realizarea unui învăţământ unitar presupune în primul rând continuitatea în întreaga activitate
educaţională, în special la nivelul claselor “praguri”, deci şi la nivelul învăţământului preşcolar şi a celui
primar. Referindu-se la această legătură reciprocă şi la continuitate, specialistul Henri Wallon sublinia că
“este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu

8
indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de
metamorfozare.” Aptitudinea de şcolaritate este o problemă a educaţiei preşcolare instituţionalizate, deci a
grădiniţei. Condiţia esenţială a atingerii de către toţi copiii a gradului de dezvoltare şi adaptare cerut de o
eficientă activitate şcolară, o reprezintă realizarea unei legături funcţionale de continuitate intre activitatea
din grupa mare a grădiniţei si clasa pregătitoare din ciclul primar. Aceasta presupune analiza atentă a
principalelor componente ale procesului instructiv-educativ din aceste două trepte de învăţământ: obiective
pedagogice, conţinut, forme de organizare a activităţii, metode, relaţia pedagogică.
Formele de colaborare dintre cele două instituţii se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură menită să contribuie la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi şcoală este plasată la nivelul
conţinutului învăţământului, oglindit în special în programele grădiniţei şi ale clasei pregătitoare - clasei I.
Este vorba de legătura indisolubilă intre prevederile programelor respective. Pentru a fi însă operaţională,
corelaţia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învăţător, cât şi de educatoare. Astfel,
educatoarele care lucrează cu grupa mare trebuie să cunoască cerinţele programei pentru clasa pregătitoare,
clasa I spre a-i asigura baza care să-i permită preşcolarului însuşirea cunoştinţelor clasei pregătitoare sau ale
clasei I, iar învăţătorul care va prelua clasa I trebuie să cunoască programa grupei mari pentru a şti pe ce
elemente se poate sprijini în procesul instructiv-educativ.
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care vizează
folosirea metodelor si procedeelor didactice adecvate vârstei şi a formelor potrivite de organizare şi
desfăşurare a activităţii. În acest sens, experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune cum ar
fi: vizite la şcoală, vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune, plimbări şi programe distractive comune,
contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală.
În acest sens, parteneriatele care se realizează la nivelul celor două instituţii, precum şi activităţi gen
„ZIUA PORŢILOR DESCHISE” au rolul de a întări această colaborare. Vizitele preşcolarilor în şcoală
trebuie însă să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică, pentru a le stimula
dorinţa de a deveni şcolari.
Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive si negative cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtare a
foştilor elevi, iar învăţătorul va căuta să valorifice la clasă cunoştinţele însuşite în grădiniţă.
Concluzionând putem spune că o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală poate produce copii de
succes.

BIBLIOGRAFIE:
1. XXX, Cunoaşterea copilului preşcolar” Colecţia Cathedra, 1992
2. Birch Ann Psihologia dezvoltării, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2000
3. Păcurari, Otilia & colab, Cunoaşterea elevului, Educaţia 2000+, Bucuresti, 2009

9
COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-RELAȚIA EDUCATOARE-ÎNVAȚĂTOR-PROFESOR

ALBU VIOLETA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ CERVENIA

Copilul este un mic univers,iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,plin
de urcușuri și coborâșuri,al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea,în toate aspectele ei.Pasul către
școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologige specifice adaptării școlare,iar acest
lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.Frecventarea
grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii in ochii micului om,au un rol
important în adaptarea cu succes a copilului în școală.Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate
de constrângere,de încetare a jocului,de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței,ci reprezintă o
continuare absolut normală a activității copilului,care este în continuă evoluție,fiind capabil să realizeze
jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ între grădiniţă şi
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţător-
profesor.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate şi,mai ales,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi ,în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
În cadrul colaborării educatoare-învăţător-profesor, aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de
observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic,care acționează în
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice,în activitatea de învățare,precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățământ,în primul rând în lecții.Astfel,este bine știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este
prezentă în diferite forme și la vârsta preșcolară,ca izvorând din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copilului pentru cunoaștere.La clasa 1,spre exemplu,învățătorul folosește jocul atât ca
activitate de învățare,cât și ca mijloc de relaxare,de destindere pentru elevi.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele
de organizare și desfășurare a activității.În acest sens,experiența dovedește că desfășurarea unor activități
comune,cum ar fi:vizite la școală,vizita școlarilor în grădiniță,serbări comune,plimbări și programe
distractive comune,contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală.Vizitele preșcolarilor în școală
trebuie sa fie bine organizate,pentru a le produce o impresie placută,puternică și pentru a le stimula dorința
vie de a deveni școlari.
Colaborând cu școala,educatoarea va putea sa-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca instructiv-
educativă sub aspectele ei pozitive și negative,cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a foștilor
elevi,iar învățătorul și, ulterior, profesorul va căuta să nu piardă,pe parcurs,cunoștințele însușite în
grădiniță,respectiv în ciclul primar.În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală ar
trebui valorificate și alte forme de srângere a legăturilor dintre cele două instituții:participarea reciprocă la
activitățile comisiilor metodice,la ,,lectii model”,la sesiuni de comunicări.

10
În concluzie,colaborarea dintre grădiniță și școală este imperios necesară pentru ca în cadrul acestor
instituții se formează temelia educativă a întregii vieți a elevilor.La reușita copilului în viață contribuie,în
egală măsură,cei trei educabili importanti:educatoarea,învățătorul,profesorul,iar asigurarea unui parteneriat
real între aceștia și implicarea tuturor în realizarea unei unități de cerințe va duce ,implicit, la o educaţie
corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea problemelor inerente care apar.

BIBLIOGRAFIE
Revista ,,Laborator preșcolar”, Mihaela Păiși Lăzărescu,Liliana Ezechil,editura V&Integral,București 2011;
Revista ,,Învățământ preșcolar’’, 2005

11
PREGĂTIREA PREȘCOLARULUI PENTRU ȘCOALĂ

PROF. ÎNV. PRIMAR ALEXANDROAIA FLORENTINA,


ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRUMĂZEȘTI

Motto:
„Bucuria de a avea copii să o legăm de a-i forma ca oameni de valoare.ˮ

Vârsta preşcolară este, fără indoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici, educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia întregii
vieţi de mai târziu. La reuşita copilului în viaţă, contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi:
familia, grădiniţa şi şcoala.
Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de cerinţe va
duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la soluţionarea problemelor
inerente care apar.
Intrarea copilului în școală constituie un moment crucial în viața sa, date fiind rolul de elev, natura
relațiilor cu adulții și cu colegii, noutatea condițiilor de activitate și, mai ales, specificul învățării -act
deosebit de complex ce angajează dintr-o perspectivă inedită întreaga sferă a vieții sale psihice, diferitele
structuri anatomofiziologice, toate cunoștințele și deprinderile dobândite anterior.
Pornindu-se de la concluziile cercetărilor științifice referitoare la „fenomenul de accelerație în
dezvoltarea actualei generațiiˮ, de la constatarea ca posibilitățile psihologice de dezvoltare generală a
copiilor preșcolari , în special a celor de 5-6 ani, „sunt mult mai mari decât s-a crezut până în prezentˮ, se
manifestă o tendință de identificare a activităților instructiv-educative.
Pregătirea copilului pentru școală vizează deopotrivă nivelul de dezvoltare fizică și neurofiziologică,
nivelul proceselor cognitive, afectivității și capacității de socializare a copilului, întrucât toți factorii interni
de socializare a copilului, întrucât toți factorii interni și externi care acționează asupra personalității în
formare pot determina imaturitate școlară.
Eșecurile în ceea ce privește debutul școlar se întâlnesc mai des în cazul copiilor care frecventează
doar grupa mare a grădiniței, dar se produc uneori și în rândul celor care au frecventat grădinița doi sau trei
ani.
Grădinița are loc de a sistematiza și integra cunoștințele, experiențele și influențele dobândite de copii
în primii ani de viață, de a lărgi contactele lor cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea și modalitățile
de receptare și comunicare a informației, de a realiza o serie de obiective ale educației fizice, estetice, de a
contribui la satisfacerea nevoii lor de relații sociale. Toate categoriile de activități desfășurate în grădiniță
urmăresc în mod explicit și implicit formarea cu prioritate a unor componente de natură să faciliteze
adaptarea școlară, însușirea unor cunoștințe, priceperi și deprinderi cu o largă deschidere spre orizontul
etapei următoare.
Obiectivele pregătirii preșcolarului pentru școală vizează în special: dezvoltarea vorbirii, cultivarea
inteligenței, a spiritului de observație, a independenței în gândire și acțiune, asimilarea regulilor jocului,
familiarizarea copiilor cu noțiunile elementare ale limbajului matematic, cu limbajul artei proceselor
cognitive, afective și voliționale, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la
mediul social înconjurător.
Pregătirea copilului preșcolar pentru activitatea din școală constituie un scop fundamental al
procesului instructiv-educativ din grădiniță și, totodată, criteriul esențial al eficienței învățământului
preșcolar. Învățământul primar, respectiv învățământul preprimar, se poate caracteriza prin stabilitate și
progres în multe dintre componente. Câteva însă nu au focalizat deplin atenția cercetării didactice sau, dacă
s-a realizat aceasta nu a găsit calea benefică de rezolvare a hiaturilor, un exemplu fiind continuitatea-
discontinuitatea grădiniță-școală, de aici rezultând ca fiind uneori nemulțumitor modul de integrare a
elevului în prima clasă a ciclului primar.

12
Privind contribuția grădiniței la pregătirea copilului pentru școală, Emil Păun arăta că: „Pregătirea
copilului pentru școală trebuie înțeleasă ca o adaptare reciprocă pe de o parte a copilului la școală, iar pe de
altă parte a școlii la copil.
De altfel, când ne referim la școală trebuie să avem în vedere reconsiderarea ei permanent în raport
cu cerințele dezvoltării sociale, în așa fel încât, ea să corespundă și să răspundă în cel mai înalt grad acestor
cerințe. În acest fel, pregătirea copilului pentru școală va fi implicit și o pregătire pentru societate. Uneori,
între grădiniță și școală raportul este discontinuu, deoarece climatul grădiniei este bazat pe ponderea evident
a activităților libere, a jocurilor, a relațiilor cu un plus de afectivitate între educatoare și copil. De la acest
climat, se trece aproape brusc la un climat directiv, bazat pe o disciplină fermă, care solicită îndeplinirea cu
regularitate și cu conștiinciozitate a sarcinilor activității de învățare, un climat bazat pe alte exigențe,
exprimate atât de către școală, cât și de către familie.ˮ

Bibliografie:

„De la grădiniță la școalăˮ, Culegere metodică, București, 1975


„Integrarea copilului în activitatea școlarăˮ, Culegere metodică, București, 1978

13
COLABORAREA GRADINITA-SCOALA
RELATIA EDUCATOR-INVATATOR-PROFESOR

Profesor: Alexandroaie-Oprea Aurelia


Profesor: Capcanaru Stefania
Gradinita "Casuta Copilariei" Buftea Ilfov

Obiectivul invatarii invatamantului prescolar este de a oferi sprijin competent pentru dezvoltarea
armonioasa in plan fizic,intelectual si social a copiilor, pregatindu-i totodata pentru o cat mai usoara
adaptare la activitatea scolara.
Eficienta activitatii educative depinde de calitatea pregatirii psiho-pedagogice a cadrelor didactice
care o indruma si sprijina.
Un rol important in pregatirea copilului pentru scoala revine indeplinirii obiectivelor ce vizeaza
competentele psiho-sociale ale personalitatii copilului si care contribuie la integrarea si adaptarea sa optima
in raport cu mediul de viata si activitatea specifica scolara.
Copiii se simt bine atunci cand au o parere buna despre ei, ca de altfel oricare dintre noi, la orice
varsta.
Consideram ca micutii prescolari sa fie pregatiti, sa stie in mare in ce consta rolul de scolar, ce
sarcini ii revin acestuia si ce satisfactie are scolarul cand rezultatele sale ii bucura pe parinti si pe
invatatoare.
Intre gradinita noastra "Casuta copilariei" si "Scoala nr.2,Buftea" exista o comunicare indirecta mai
ales prin intermediul parintilor , din discutiile cu acestia confirmandu-ni-se asteptarile ca elevii care au
frecventat gradinita au dovedit o pregatire corespunzatoare pentru scoala , concretizata in adaptarea mai
rapida la noul mod de viata , sunt sociabili , receptivi, au calitatile intelectuale necesare actului de invatare.
Parteneriatul intre gradinita si scoala contribuie la optimizarea unor realizari.
Invatatoarele trebuie sa aiba o buna si permanenta colaborare cu educatoarele urmarind:

a) cunoasterea reciproca a programei scolare sau prescolare.


b) Cunoasterea grupei mari de catre invatatoare.

Educatoarea trebuie sa furnizeze date corecte despre copii, prin discutii libere, prin fisa psiho-
pedagogica.
Intre gradinita "Casuta copilariei" si "Scoala nr. 2,Buftea" s-au desfasurat schimburi de experienta
materializandu-se prin dezbateri, mese rotunde, spectacole, vizite, expozitii comune cu lucrarile copiilor. In
cadrul acestei activitati am urmarit ca sarcinile propuse sa fie accesibile copiilor si sa fie duse la bun sfarsit,
sadindu-le astfel, increderea in fortele proprii.
In cadrul unei dezbateri interactive, organizata la scoala, "cum s-au acomodat copiii la scoala"
invatatoarele care au preluat copiii de la gradinita ne-au relatat modul in care oaspetii scolari s-au integrat in
noul colectiv si s-au acomodat la noua forma de activitate. S-a remarcat, faptul ca cei care au frecventat cu
regularitate gradinita s-au acomodat mai usor, au dat dovata de capacitate si de prindere de munca
intelectuala, au un comportament corespunzator, sunt mai siguri pe ei, participa activ la lectii, pe cand cei
care au frecventat gradinita pe perioade scurte, neregulat sau deloc, intampina greutati in adaptarea la
activitatile scolare, obosesc repede, atentia se mentine concentrata la lectii mai putin timp, nu au
deprinderea de a se adresa invatatoarei, deranjeaza mai des ora cu lucruri marunte, nu au deprinderea de a
lucra independent, au lacune in cunostinte, priceperile si deprinderile sunt deficitare. Educatoarele au
sugerat invatatoarelor faptul ca la aceasta varsta copiii au inca nevoie sa fie incurajati, asistati indeaproape,
stimulati, au accentuat ca ar fi bine daca si la scoala s-ar putea pastra aceeasi urmarire individualizata a
copiilor in cadrul procesului didactic care se realizeaza in gradinita.
O initiativa care a oferit satisfactii a fost programul prin care le-am oferit prilejul prescolarilor sa aiba
actiuni comune cu scolarii, pe teme variate: "Invatam-ne jucam", cand elevii clasei a IV a si invatatoarea lor
au vizitat gradinita si ne-au ajutat sa confectionam prodoabe pentru Pomul de Craciun, invatandu-se tehnici
noi. Cand podoabele au fost gata, i-am invitat pe scolari sa impodobim impreuna bradun de Craciun si sala
de grupa. Copiii au fost impresionati si la serbare, au cantat colinde impreuna cu scolarii. Cu totii s-au simtit
bine si , pentru ca au inceput sa se obisnuiasca unii cu altii, au declarata ca vor mai aprticipa la serbari
comune. Alte activitati desfasurate in gradinita au fost pregatirea copiilor in plan cognitiv pentru a putea

14
raspunde sarcinilor scolare astfel, activitatea matematica , "Cine stie castiga" a fost o evaluare a
cunostintelor matematice, iar jocul didactic de dezvoltare a limbajului "Jocul silabelor", a verificat
capacitatile de exprimare si a ilustrat modul in care copiii isi insusesc intuitiv si contextual notiunile
gramaticale.
Ne-am propus si actiuni de infrumusetare si amenajare a zonei gradinita-scoala, fiecare copil sadind un
pomisor si sa planteze o floare, impreuna cu familia, au contribuit la amenajarea curtii scolii si gradinitei, la
curatarea strazii, facand fapte bune si folositoare.
In concluzie: Prin colaborarea permanenta cu scoala, copiii au devenit mai sociabili, creand premisele
inlesnirii,integrarii la scoala. Au posibilitatea de a invata jucandu-se si de a se juca invatand.
Putem afirma ca toate aceste activitati au fost benefice atat pentru noi, cadrele didactice din gradinita
si scoala, cat si pentru copii,reusind sa realizam impreuna, obiectivul propus - buna pregatire a copiilor
pentru scoala.

15
Colaborarea grădiniţă - şcoală
Prof. inv. primar ALEXOAE MIHAIELA
SCOALA GIMNAZIALA “IOAN MURARIU”
CRISTINESTI/ BOTOSANI

Într-un moment în care se regăseşte întreaga structură a învăţământului românesc, potrivit unor noi
obiective, nu se poate să nu se acorde o atenţie specială pregătirii acelora care vor deveni agenţii principali ai
ridicării şcolii noastre de toate gradele la nivelurile standardelor lumii contemporane.
Este deseori evocată afirmaţia – pe deplin întemeiată – că valoarea şcolii este dată de calitatea
slujitorilor ei – educatoare, învăţători, profesori. Dacă în această privinţă există un consens general, deschiderile
apar atunci când se pune problema competenţelor prioritare ale acestora şi a modalităţilor de pregătire a lor.
Educatoarea are menirea să îndrume formarea fiinţei omeneşti într-o perioadă de mare importanţă pentru
devenirea sa, în copilăria care construieşte viitorul adolescent şi adult. Principala metodă de studiere a copilului
preşcolar este observarea.
Spre a fi eficientă, observarea trebuie valorificată, consemnându-se rezultatele ei. Astfel, păstrate
rezultatele /observaţiile vor folosi educatoarei - având o mai bună cunoaştere a copiilor – în activităţile
viitoare, pot fi comunicate părinţilor – pe care-i asociem la munca de modelare a personalităţii copiilor şi vor fi
transmise învăţătorului pentru o cunoaştere iniţială a elevilor începători ai şcolii primare.
Pregătirea copilului pentru şcoală vizează deopotrivă nivelul de dezvoltare fizică şi neurofiziologică,
nivelul proceselor cognitive, afectivităţii şi capacităţii de socializare a copilului, întrucât toţi factorii interni şi
externi care acţionează asupra personalităţii în formare pot determina maturitate şcolară. Grădiniţa are rolul de
a sistematiza şi integra cunoştinţele, experienţele şi de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei, de a contribui la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale. Toate categoriile de
activităţi desfăşurate in grădiniţă urmăresc în mod explicit şi implicit formarea cu prioritate a unor componente
de natură să faciliteze adaptarea şcolară, însuşirea unor cunoştinţe, priceperi şi deprinderi cu o largă deschidere
spre orizontul etapei următoare.
Esenţialul în munca educatoarei constă în asimilarea deplină şi înfăptuirea consecventă a obiectivelor şi
conţinuturilor pregătirii în vederea şcolarizării, activităţile obligatorii prefigurând lecţiile din clasă, programa
pentru învăţământul preşcolar nepreluând programa clasei pregătitoare urmând obiective specifice, care creează
premisele favorabile pentru realizarea continuităţii învăţământului preşcolar cu cel primar.
Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ
în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite
forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru
cunoaștere.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele
care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că
desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune,
plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele
preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a
le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor
familiariza din timp cu instituția dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea
neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
Pregătirea copilului preşcolar pentru activitatea din şcoală constituie un scop fundamental al procesului
instructiv-educativ din grădiniţă şi, totodată, criteriul esenţial al eficienţei învăţământului preşcolar.
Bibliografie:

16
• Aurora Adina Ignat- “Copilul tau, scoala si rolul tau de parinte- Ghid pentru a devein partener in educatie “–
Ed. Universitatii, Suceava;
• Walsh, Kate Burke (1998)- “Predarea orientată după necesităţile copilului”, Ed. Fundatiei Soros –România,
Bucuresti

17
Relația grădiniță - familie produce copii de succes

Prof. Alina Cristina Rotaru

G.P.N. Vinerea,jud. Alba

Relaţia grădiniţă - familie este un subiect des abordat în literatura de specialitate şi supus atenţiei, mai
ales pe fondul schimbărilor sociale multiple din ultimul timp. Acest proces atrage după sine o serie de
schimbări, la nivel macro socio-economic, dar şi în şcoli şi grădiniţe. Una dintre aceste schimbări se referă la
relaţia grădiniţă-familie.
Cum am putea dezvolta o colaborare reală între grădiniță și familie? Există mai multe căi. Pentru
problemele de ordin administrativ, ele se rezolvă atunci când parintii si educatoarele dispun de mecanisme de
evaluare comune ale activității şcolare. Relaţia familie-grădiniță apare justificată în măsura în care se
restabileşte încrederea colectivității de părinți, a comunității, în instituţia şcolară.
Referitor la atitudinea de colaborare a părinților, respectiv la problemele de ordin atitudinal în relaţia
grădiniță -familie, reciprocitatea este elementul care adesea lipseşte, în școală românească. Dacă prin
intermediul grădiniței sunt organizate diverse activități în care părinții sunt invitaţi, părinții copiilor cu un
comportament exemplar vor veni. Astăzi, părinții trebuie să se îndrepte de la modelul autoritar, în care creşterea
copilului se bazează mai mult pe forță și control, spre un model caracterizat prin deschidere, căldura și coerența
în stabilirea și aplicarea regulilor, a limitelor și asteptărilor adecvate. În acest din urma caz, comunicarea,
bazata pe o relaţie de demnitate si recunoaştere reciproca. Deschiderea față de activitățile zilnice și preocupările
copilului au un rol central în relaţia dintre părinți și copii, ca și explicaţiile, raţionamentul, negocierile și
argumentele. În acest mod, copiii cresc învățând ce înseamnă responsabilitatea, autocontrolul și egalitatea, toate
acestea ducând la o bună dezvoltare în primii șapte ani din viață.
Părinții ar trebui să îi ofere copilului îndrumare adecvata în exercitarea drepturilor sale, într-o manieră
care să țină seama de capacitățile lui în continuă dezvoltare. Îndrumarea adecvată înseamnă ca părinții, pe
măsura ce copiii înaintează în vârsta, ar trebui să le ofere mai multa responsabilitate în problemele personale,
facilitând exercitarea sporită a autonomiei. Opiniilor copilului trebuie să li se acorde importanța cuvenită, în
funcţie de vârsta și gradul lui de maturitate. Aceasta nu înseamnă acordarea unei autonomii totale, ci implicarea
și încurajarea participării copilului în procesul de luare a deciziilor ce ii afectează viața. Pe de altă parte, părinții
nu ar trebui să îi ceară sau să se aştepte din partea copilului la lucruri inadecvate cu stadiul lui de dezvoltare.

18
Este de asemenea important ca îndrumarea să nu se realizeze prin intermediul unor forme umilitoare de
disciplină.
Evoluţiile din ultimele decenii au adus schimbări importante și în atitudinile și comportamentele legate
de pedepsirea copilului. Nu numai că pedeapsa fizică a fost interzisă prin lege, iar creşterea fără violență a
copilului a devenit o problemă a drepturilor omului, dar s-a dovedit că, de cele mai multe ori, pedeapsa fizica
are un efect contrar celui aşteptat. Chiar dacă, pe termen scurt, pare să fie eficientă, prin inducerea supunerii, pe
termen lung, pedeapsa fizică, în loc să disciplineze copilul, poate duce la dezvoltarea comportamentelor opuse,
precum agresivitatea, delincvența și manifestările antisociale. Copiii pot dezvolta, de asemenea, sentimente de
teama, furie și anxietate și pot învața în mod greşit că forța, și nu argumentele logice, primează în rezolvarea
conflictelor.
Activitatea cu părinţii, ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copilului în programul educativ din
grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respect de sine, încredere în competenţele lor,
făcându-i mai buni. Parteneriatul grădiniță-familie se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie și
grădiniță la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când
aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinții.
Concluzia este că, numai o bună colaborare între grădiniță și familie, o mai mare implicare a părinților
în activitatea grădiniței (inclus în luarea deciziilor) va îmbunătăți colaborarea dintre aceşti factori, foarte
importanţi în creşterea și dezvoltarea copilului preşcolar. Cultivarea unei relaţii de parteneriat afectiv între
grădiniță și părinți în sprijinul educaţiei și creşterii copilului constituie cheia succesului viitor în adaptarea și
integrarea şcolară; este primul pas către o educaţie deschisă, flexibilă, ți dinamică a personalității copilului în
primii șapte ani din viață.

Bibliografie:

1. Dumitrana, M.,Copilul, familia si gradinita, Editura Compania, Bucureşti, 2000


2. Dima, S.(coord.), Copilăria- fundament al personalitatii, Imprimeria Coresi, Bucureşti, 1997
3. Pro Educaţia, revista de specialitate a invatamantului mehedintean, Editura Stef, Drobeta Turnu-
Severin, 2006

19
COLABORAREA DINTRE GRADINITA-SCOALA /
EDUCATOARE-INVATATOR

Educatoare inv. prescolar


Drutu Alina

Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita. Cerintele
si posibilitatile oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale. Sub impulsul
cerintelor dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica, tinzandu-se spre modernizarea metodelor
de predare, a Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna continutului, a
formelor de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele institutii
educative. Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin intermediul unor
forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia prescolara avand ca
functie majora formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu nevoile specifice varstei, cu
posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii sociale.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
In perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în scoala necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât
şi şcolar începător.

20
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în scoala necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că li
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în
dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea
de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului
de relaţii sociale.

21
Colaborarea grădiniță-școală. Idei și exemple

Prof. Înv. Preșcolar Alina Maria Hrișcă


Grădinița cu P.P. nr. 222, București

I. Cadru general
Colaborarea a devenit concept de bază în învățământul românesc al ultimului deceniu. Fie că
vorbim despre colaborarea între educatori și părinți, despre colaborarea între educatori și învățători, sau
despre colaborarea cu comunitatea, acest cuvânt pare omniprezent în discuțiile din ultimii ani. Iar acest
cuvânt aduce cu el în primul rând o perspectivă nouă asupra educației. Vedem o educație în care, deși
rămânem centrați pe copil, nu o mai facem doar din perspectiva unor obiective educaționale, și lărgim
deodată cadrul, vizualizând copilul nu doar ca centru al procesului educativ, cât și ca făcând parte dintr-o
familie și încadrat într-o societate. Copilul nu ajunge și nu rămâne ”pur” într-un proces static, ci face
parte din diferite medii, care la rândul lor îi influențează gândirea, aptitudinile și comportamentul.
Încercăm astfel să vedem copilul așa cum este și să adaptăm procesul de învățământ astfel încât scopul lui
final să fie atins chiar și în condițiile unei realități în care mediile și influențele se întrepătrund și se
influențează reciproc.
Un alt concept foarte important în procesul de educație îl reprezintă continuitatea. Este
important, mai ales la nivelul primelor două nivele din învățământ (cel preșcolar și cel școlar) ca această
continuitate să fie una reală, nu doar la nivel teoretic.
Dat fiind că scopul principal al învățământului preșcolar este pregătirea copilului pentru școală,
colaborarea dintre educatoare și învățătoare este foarte importantă. Este adevărat că rolul stabilirii acestei
continuități cade în ultima vreme mai mult în sarcina clasei pregătitoare, dar adevărul este că trecerea din
mediul preșcolar în cel școlar nu se poate realiza brusc, iar această adaptare trebuie avută în vedere încă
din grupa mare. Este astfel necesară realizarea unei legături funcționale de continuitate între activitatea de
la grupa mare a grădiniței și cea de la clasa pregătitoare din cadrul școlii.

II. Exemple de colaborare


Colaborarea între educatoare și învățătoare poate avea loc în diferite moduri și presupune
analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educație din aceste două trepte de învățământ:
obiective pedagogice, conținut, forme de organizare a activității, metode, relația pedagogică.
O primă măsură menită să asigure continuitatea între cele două nivele este dată prin planul
cadru de învățământ, prin continuitatea și interdependența la nivelul conținuturilor și al obiectivelor.
De asemenea, tot la nivel macro al didacticii sunt stabilite metode de lucru (clasice și moderne
sau interactive) asemănătoare pentru cele două nivele și forme de organizare a activității asemănătoare.
Însă toate acestea, pentru a fi cu adevărat eficiente, trebuie cunoscute atât de educatoare cât și de
învățătoare, așa că varianta cea mai potrivită de asigurare a continuității sunt întrunirile și dezbaterile
periodice între cadrele didactice (educatoare și învățătoare).
În cadrul acestor întruniri se pot pune în discuție atât conceptele generale didactice sau
obiectivele planului de învățământ cât mai ales aspectele specifice ale acestora în cadrul fiecărui nivel.
Trebuie stabilite împreună cu învățătoarele capacitățile indispensabile pentru asimilarea cu succes a
cunoștințelor prevăzute în programa școlară. Se pune accent nu doar pe pregătirea intelectual-cognitivă a
copilului cât și pe cea afectivă, volitivă și socială.

22
Astfel, educatoarea va pune accent nu doar pe dezvoltarea motricității, a vocabularului sau a
operațiilor pre-matematice potrivite (și acestea sunt indispensabile) dar și pe dezvoltarea interesului de
cunoaștere al copilului, ca suport al unei motivații susținute în învățare sau pe dezvoltarea sociabilității
acestuia pentru a-l ajuta să se integreze cu succes într-un colectiv nou și să gestioneze cu succes noile
emoții sau a unor eventuale conflicte.
Cu atât mai important pentru o educatoare este să cunoască nu doar nivelul de dezvoltare
potrivit pentru clasa I cât mai ales dificultățile și obstacolele obișnuite întâmpinate de proaspeții școlari,
pentru a le putea preîntâmpina cu succes. Iar aceste informații nu se află decât prin permanenta
comunicare între cadrele didactice din cele două nivele educaționale (prin consfătuiri anuale, activități
ale comisiei metodice, prin participarea la ”lecții model”, la sesiuni de comunicări etc.).
Tot una dintre modalitățile de colaborare directă o presupune conceptul de ”follow-up”: odată
ce copiii intră în clasa pregătitoare iar educatoarea preia o altă grupă de copii (de multe ori grupa mică),
majoritatea legăturilor cu copiii crescuți până atunci se rup. Fie că aceștia nu urmează cursurile școlii de
circumscripție, fie că sunt în clase și la învățători diferiți, este destul de dificil să urmărești modul în care
aceștia se descurcă în primul lor an de școală.
Dar, dacă instituim din grupa mare un sistem prin care ne putem face munca mai ușoară din
acest punct de vedere, informațiile obținute în acest fel sunt foarte importante în proiectarea activităților
pentru următoarea serie de copii. Una dintre variantele pe care le utilizez este selectarea a cca 10 copii
(proveniți din medii diferite și cu dezvoltare intelectuală și emoțională diferită) pe care să-i monitorizez
în primul an de școală. Se face o listă cu numerele de telefon ale părinților și ale învățătoarelor care
urmează să-i preia și se completează lunar, timp de 8 luni, niște liste simple cu întrebări referitoare la
gradul de adaptare, nivelul de socializare, dificultățile întâmpinare, participarea la activități etc. Acest tip
de colaborare este important nu doar pentru educatoare, cât și pentru învățătoare, căci din aceste discuții
află informații utile în colaborarea viitoare cu acel copil.
Însă nici una dintre aceste variante de colaborare nu este cu adevărat eficientă dacă nu implicăm
și copiii. Așadar, una dintre modalitățile principale prin care poate avea loc colaborarea grădiniță - școală
este prin prisma unor activități comune (în cadrul sau în afara unui proiect educațional). Activitățile
comune (fie ele de științe sau de muzică, fie de activitate practică sau de jocuri, fie o excursie sau o vizită,
fie o serbare sau un program distractiv) au ca scop atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Astfel,
cei mici vor vizita școala, vor afla despre programul școlarilor, vor învăța împreună cu ei, vor fi curioși în
privința manualelor sau a caietelor speciale, vor discuta și se vor juca împreună cu copiii mai mari. În
cadrul acestor activități ei observă asemănările și deosebirile dintre cele două medii școlare și se
adaptează încet și fără presiuni la ceea ce urmează, fiind stimulați în dorința vie de a deveni și ei școlari.

III. Concluzii
Toate aceste variante de colaborare, utilizate susținut și permanent, vor da actului educațional nu
doar continuitate, dar și eficacitate în ambele nivele de educație. Rata inadaptării la mediul școlar va
scădea, copiii vor privi educația ca pe un întreg, vor participa cu încredere la activitățile școlare și vor fi
în cunoștință de cauză în ceea ce privește cerințele și diferențele din mediul școlar.
Realizarea acestei continuități la nivel practic are beneficii de scurtă și de lungă durată, conferind
un caracter sistematic relației dintre grădiniță și școală și oferindu-i astfel întregului sistem de învățământ
uniformitate, adaptabilitate și totodată stabilitate.

23
Colaborarea gradinita – scoala ! Relatia educatoare – invatator -profesor

Activitati educative

Prof.in inv.primar Almasan Daniela


Scoala Primara Sanmarghita , com.Mica , jud.Cluj

,,Niciodata nu o sa poti cumpara cu bani ceea ce castigi cu sufletul si cuceresti cu inima”

Copilul pana la varsta de 3 ani creste, se dezvolta prin grija fiecarui parinte si dupa priceperea acestuia.
Intrarea lui in gradinita , ca prima institutie de educatie desfasurata dupa un plan organizat ,are ca scop
continuarea dezvoltarii sale fizice si formarea unei persona-litati cat mai puternice.
Activitatile educative desfasurate in cadrul parteneriatelor ,ale activitatilor extracurricu-lare urmaresc
o constientizare a rolului social si a statutului cel primeste copilul in cadrul ins-titutiilor de invatamant.
Statutul desemneaza ,,ansamblul de comportamente pe care o persoana le poate astepta sau pretinde
din partea altora , in virtutea pozitiei care o ocupa in viata sociala”(J.Stoetzel-,,La psychologie
sociale”,Flammarion,Paris,1963)
Rolul desemneaza ansamblul modelelor si normelor sociale unui anumit statut. In vizi-unea lui
O.Klinerberg , rolul indica individului ce anume trebuie sa faca pentru a-si justifica un statut sau altul.
Daca din punct de vedere a persoanei , statutul desemneaza aspectul static si structural al pozitiei
ocupate ,fiind determinat sociocultural ; rolul desemneaza aspectul dinamic si particularizat al
comportamentului persoanei care ocupa respecteva pozitie, el fiind deterninat preponderent psihoindividual
si psihosacial.
Activitatile educative alese ( in mare parte) cu acordul elevilor cu care-mi desfasor ac-tivitatea la
clasa si cu colaborarea colegelor de la gradinita si de la clasele CP – a IV-a , au ca finalitate reglarea
raporturilor sociale interetnice si interculturale , mai ales ca avem copii/sco-lari de diferite etnii , confesiuni
, culturi si ( un aspect eviden al zielor noastre ,dar nerecu-noscut) este cel al stratificarii sociale . Dupa A.
Giddens (,,Sociologie”,Bucuresti,2001), stra-tificarea sociala apare ,,drept inegalitati structurale intre
diverse grupuri de oameni”.
In jocurile alese , in jocurile de rol , in activitatile cu caracter practic-aplicative , serba-rile scolare,
intalnirile cu diferite persoane publice ,actori ,interpreti de muzica , vizitele , ex-cursiile toate au rolul de a
regla raporturile sociale si de integrare a personalitatii .
Prin intermediul acestor activitati avem posibilitatea ,,sa studiem natura omului , spre a-i descoperi
inclinatiile sale durabile”- dupa cum ne indemna Platon. Aceste momente comu-ne ale copiilor ne ofera
satisfactia descoperii personalitatii fiecaruia, se evidentiaza caracterul, spiritul de grup, discernamantul (atat
cat le permite varsta),increderea de sine, puterea de a –si depasi emotiile , de a colabora . Forta de a-si gasi
noi prieteni, in cadrul unui joc cooperativ cand sunt angajati intr-o forma organizata in care pozitia de lider
si alte roluri sunt distribuite. Am obserat ca membrii grupului de joaca pot coopera pentru a realiza un
proiect care le-a starnit interesul.
Fiecare membru al grupului isi intrase in rol, si-l asumase, indeplinindu-si functia im-pusa de
statutul ce-l avea , lucrau cu multa satisfacti ,daruire si determinare. Cunoscand foarte bine posibilitatile
intelectuale , aptitudinile ,deprinderile individuale ,dar in acela-si timp respectand preferintele lor s-a reusit
a crea un climat de lucru calm si relaxat .
Materiale procurate fiind pe placul elevilor , frumos colorate , de buna calitate , intere-sante au
avantajul de a ghida cadrele didactice in procesul de formare si educarea caracrtere-lor ,dar si de schimbare
a perceptiei individuale prin intermediul constiintei de sine ,ce impli-ca existenta Eului.
Imbinarea exigentei cu respectul fata de elevi/prescolari a constat in formularea unor cerinte clare ,
precise ,care pot fi indeplinite de catre acestia in comditii de igiena si securitate, intervenind unde a fost
cazul cu noi explicatii sau inlocuind unele materiale cu altele ce s-au dovedit a fi preferate/sugerate de copii,
ori avand o mai buna utilitate.

24
In cadrul scolii toate activitatile se desfasoara respectand principiul accesibilitatii , mai ales cel al
particularitatilor de varsta. Datorita acestui fapt prescolarii desfasoara mai multe activitati cu clasele CP ,I
,aII-a,a III-a ,iar cei din clasele a IV-a cu elevi de gimnaziu, mai ales cu cei din clasele a V-a.
Activitatile comune scoala- gradinita constituie un bogat schimb de experiente atat pe orizontal (
prescolar-scolar) ,cat si pe vertical (gadinita- scoala/educatoare-invatator). Prin preluarea informatiilor
referitoare la nivelul dezvoltarii psihocomportamentale, atitudinale si intelectuale ale copiilor veniti din
gradinite ,invatatorul poate sa-si proiecteze temele ,anumite activitati extracurriculare menite sa continue
munca inceputa in prescolaritate ceea ce –i ofera timp castigat pentru continuare procesului de formare de
noi capacitati de munca intelectuale. Datorita colaborarilor se vor fixa unele cunostinte, se vor perfectiona
unele deprinderi de igie-na personala , deprinderi civilizate , maniere .
Insusirea cunostintelor si deprinderilor prevazute pentu intrarea copilului in scoala presupune un
anumit nivel de dezvoltare fizica si intelectuala ce confera conditiile minime ale reusitei in activitatea de
invatare. Precizez faptul ca nu ma refer la volumul de informatii pe care-l detine copilul ,ci am in vedere
faptul ca micul scolar trebuie sa detina fondul de ,,instru-mente ” mintale si de mecanisme senzoriomotorii
,care sa le asigure datele concrete si verbale ce i se ofera prin intermediul lectiilor.
Elevul care si-a dobandit un minim de stapanire de sine si autocontrol ,in activitile din cadrul
parteneriatelor , va reusi sa se integreze mai usor intr-o activitate comuna , fie ea desfa-surata si in conditii
de predare simultana. El va avea capacitatea de a prelua si finaliza sarcini-le de lucru formulate verbal de
invatator , in concordanta cu ceilalti colegi ,fara a-i fi tema ca va gresi sau ca lucrarea sa nu-i va fi
apreciata. Lectia presupune o concentrare mai indelunga-ta si o mobilizare motivationala si volitiva ce le
permite formarea constiintei de sine.
O alta latura pozitiva a colaborarii profesionale dintre educator si invatator este aceea de a cunoaste
copii cu CES . Prin intermediul educatoarei vom fi constienti de nevoile care le au aceasta categorie de
copii. Ii vom cunoaste mai bine evolutia dezvoltarii ca entitate bio-psiho-socio-culturala apersonalitatii ca
intreg si ca unitate.
Din experienta acumulata ma tot intreb , de ce se refuza evaluarea psihologica a tuturor copiilor
care urmeaza a intra la scoala ?
Daca in mediul urban invatatorii au fericirea de a colabora cu psihologii sau logopezii , in mediul
rurual este aproape imposibil ,iar familia refuza sa admita ca propriul lor copil ar avea nevoie de ajutorul
unui specialis.
Ca invatator , si din cate-mi cunosc colegele educatoare , ne straduim sa –i ajutam pe toti copii ce
ne-au fost incredintati .
Scopul meu ca invatator este de a-l convinge pe elev ca el poate , el e bun si el e cel care poate
reusi .

25
,,Colaborarea gradiniţă –scoală!”

Prof. inv. Prescolar Epuran Amalia


G.P.P.,,Bobocei din Micro III” Buzău

Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din
partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul
pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci clasa o constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă
prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar
începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de
informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le se
cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel
învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii
concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Analizand situatia din punct de vedere adaptativ, realizam ca, pana la inceputul scolii, se dezvolta
capacitatea de a intra in relatii acceptabile, confortabile cu ambianta. In plan afectiv, intensitatea trairii
emotionale depinde de experienta pe care o are copilul in ceea ce priveste intrarea in contact cu persoane noi.
Copiii care se despart de familie, de mama, pentru prima data fac parte din categoria celor carora le lipseste
exercitiul despartirii temporare. Copilul care traieste in prima zi de scoala prima separare de familie este
cuprins de teama; de aceea, parintii trebuie sa-si obisnuiasca de timpuriu copiii cu ideea separarii.
In cadrul contextului interpersonal in care se dezvolta copilul, conteaza foarte mult calitatea
interactiunilor intrafamiliale, raporturile de comunicare dintre parinti, dintre acestia si copil, ele avand o
influenta puternica asupra pregatirii psihologice a copilului pentru scoala. Pana la intrarea la scoala, dezvoltarea
lingvistica, cea afectiva si cea mentala sunt puternic influentate de familie.
Traversand perioada prescolaritatii, copilul ia contact cu mediul de gradinita, diferit de cel familial si
intersectat cu mediul social. In aceste conditii, se pun bazele personalitatii copilului prin dezvoltarea
capacitatilor de cunoastere, comunicare si perceptiv-observative. Fluiditatea acestui plan de produse psihice
alimenteaza imaginatia, comportamentele si strategiile mentale, care sunt incarcate de o simbolistica ampla si
de o emotionalitate complexa.

26
Drumul parcurs de copil traversand substadiile prescolaritatii este lung si bogat. Din etapa in etapa, copilul
iese din lumea lui confuza si se indreapta spre inceputul evolutiei personalitatii sale. Este „o insiruire de
metamorfoze, minunate si miscatoare pentru adultul care le este martor, de victorii triumfatoare pentru copil,
victorii ale activitatii, ale sensibilitatii, ale imaginatiei”

27
Drumul de la grădiniţă la şcoală
prof. Elena Amariei-Vieritei

Prima experiență de viață a copilului în societate o constituie intrarea lui în grădiniţă. Copilul intră în
relații sociale de grup, învaţă să se exprime, ia contact cu obiectele și activitățile care-i stimulează dorința
de investigaţie și acțiune. Educatoarea îşi adaptează metodele la nivelul și particularitățile fiecărui copil,
încearcând să identifice mijloacele și activitățile corespunzătoare pentru dezvoltare a personalității
preșcolarului.

Viaţa de preşcolar este perioada în care copilul încheagă primele relații și atitudini care constituie
organizarea vieții psihice a copilului la un nivel superior. Dacă până la intrarea în grădiniţă era instabil şi
fluctuant în ceea ce priveşte emoţionalitatea, aici învaţă să-şi organizeze și să-şi stabilizeze comportamentul,
se produc modificări esențiale în structura activității psihice,este mai detașat, începe desprinderea de câmpul
perceptiv. Toate aceste lucruri pun bazele formării personalității ca structură psihică, stabilă și invariabilă.

Primul pas important din viaţa copilului este socializarea. Dacă acest lucru este realizat atunci
parcursul va fi mai uşor, el devenind mai capabil să ia inițiative, încet încet devenind mai autonom învațând
să se comporte ca adulţii. Prin procesul de socializare copilul îşi formează personalitatea prin asimilarea
unor comportamente, abilități, informații, moduri de gândire, simțire și acționare care îl fac ființă socială
capabilă să se integreze și să se dezvolte în societate. O influenţă deosebită asupra comportamentului
copilului având-o familia, şcoala, societatea.

Prin joc , imitaţie şi participarea la programul zilnic se realizează socializarea copilului. La primul
contact cu grădiniţa, copilul are de înfruntat dificultatea integrării într-un colectiv diferit de cel familial,
trebuie să învețe să accepte și să conlucreze alături de copii de aceeași vârstă ținând seama și de indicațiile
educatoarei. Dacă la început apar dificultăți, în timp, sub îndrumarea educatoarei, învață să se joace
împreună cu ceilalţi copii, să se grupeze după preferinţe și să stabilescă relații cu ceilalţi. Socializarea se
realizată în modalități diferite, de oameni diferiți și într-o varietate de contexte sociale. Socializarea poate fi
deliberată sau neintenționată, formală sau informală, poate decurge bine, dar poate fi și dificilă, marcată de
conflicte și discontinuități.

Educația preșcolară este, pentru majoritatea copiilor, primul pas în acumularea de cunoștințe,
deprinderi și abilități care le permit dezvoltarea personală și le facilitează adaptarea la mediul școlar.
Această adaptare se realizează în raport cu mediul natural și mijlocit prin intermediul modelelor formatoare,
prin integrarea muncii și prin existența mediului social.

Învățarea socială reprezintă unul dintre mecanismele de bază ale socializării deoarece
comportamentele verbale constituie un segment important al activităților sociale umane. Evoluția umană a
fost posibilă datorită faptului că oamenii au reușit să comunice între ei, să asculte, să scrie și să citească.

Pentru a realiza o activitate instructiv-educativă eficientă este necesar cunoașterea particularităților


fiecărui copil în parte, a relațiilor dintre copiii aparținând aceleiași grupe, a modului cum interacționează
spontan, a respingerilor și atracțiilor ce se manifestă pe parcursul
etapelor procesului de educare. Un rol deosebit în educare și socializare îl au relaţiile interpersonale între
copii-copii, copii-educator. Climatul realizat are un foarte mare impact asupra percepțiilor pe care le au
copiii și cadrele didactice, reflectă motivele pentru care ei doresc sau nu doresc să participe la activități
împreună cu ceilalți copii, capacitatea de a discuta în cadrul grupului și de a-și analiza critic ideile.

O alternativă din ce în ce mai utilizată de intercunoaștere este instruirea în grupuri mici pentru a nu
limita opţiunile instrucţionale pentru că instruirea frontală dedică o mare parte din timp menţinerii ordinii.

Astfel, responsabilitatea fiecărui copil față de grup crește foarte mult. Aceste activități pot fi inițiate
pentru ca preșcolarii să dezbată anumite teme sau să discute despre un anumit eveniment, să se angajeze în
activități de luare de decizii, să cerceteze/investigheze anumite probleme. Cadrul didactic are îndatorirea de

28
a decide în legătură cu metodele pe care le va folosi, organizarea clasei, compoziția grupelor, coordonarea
și evaluarea muncii în grup, având rol de instructor, participant și consultant în cadrul activităților de
educare. Poate fi adoptată o poziție neutră din partea cadrului didactic pentru a determina astfel copiii să-și
asume întreaga responsabilitate pentru rezultatele acțiunilor lor.

Trebuie fructificată fiecare ocazie pentru a evalua calitatea muncii în grup cu scopul de a aprofunda
înțelegerea diferitelor aspecte abordate și a crește gradul de cooperare.

Căutând noi soluții de activizare școlară, de optimizare a relațiilor dintre participanții la procesul
educațional și de ameliorare a dificultăților întâmpinate, școala românească tinde spre o educație bazată pe
metode interactive și participative. Trecerea la metodele interactive reprezentând o necesitate educativă
obiectivă, apărută ca rezultat al progresului economic, științific și tehnic al societății face ca aceste metode
să devină adevărate pârghii nu numai pentru educație cât și pentru socializare.

Învățarea prin cooperare are ca rezultat maximizarea și eficientizarea propriei învățări, dar în
același timp și a celorlalți membri ai grupului. Folosind o astfel de organizare a situațiilor de învățare, copiii
depind într-un mod pozitiv unii de alții, acest lucru conducând la devotament față de grup.

Imbinarea metodelor didactice tradiţionale cu cele moderne au atât limite cât şi valenţe specifice
determinate de factori care influenţează actul instructiv-educativ de personalitatea educatorului şi a elevului,
de contextul educaţional şi nu numai. Aflate într-o permanentă interacţiune, metodele didactice acţionează
complementar scopul final fiind atingerea obiectivelor educaţionale prestabilite.

Inteligenţa emoţională este un alt aspect esenţial al succesului, atât pentru copii, cât şi mai târziu, în
viaţa de adult. Acest tip de inteligenţă se poate învăţa. Chiar dacă în momentele dificile pare imposibil,
inteligenţa emoţională se poate dezvolta, prin eforturi constante şi optimism. Aceasta este adevărata
provocare atât pentru părinţi cât şi pentru cadrele didactice deoarece trebuie să cunoaştem obiceiurile
oamenilor care au o inteligenţă emoţională ridicată.

29
Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare- învățător-profesor
AMBRINOS ELENA SORINA

O educație adevărată, reală se fundamentează în famile, iar apoi se continuă în grădiniță și în


școală.Grădinița și școala colaborează foarte strâns pentru a asigura prin eforturi comune o educație de bună
calitate.Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare-
profesor.Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile
de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală..

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.Intrarea copilului în şcoală
constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu
colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ales,specificul învăţării-act complex care angajează o întreaga
sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite
anterior.În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la
învăţătură şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi
acomodarea la acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.Ca un scop final
important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim acceptată şi
promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de modernizare. În
ceea ce priveşteînsă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se
constată mari deosebiri şi se poartăvii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe
şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului,de
funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.În condiţiile societăţii
contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă a rolului formativ al
grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială
şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.Grădiniţa
are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani
de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a
contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.În cadrul colaborării
educatoare-învăţător-profesor aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului pentru
şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în
gândire şi acţiune,stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu
limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-
motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de
adaptare la mediul social şi înconjurător.Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă
distinctă şi necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă
fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia
didactică în perspectiva noii concepţii.În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în
vedere eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele
şi modul cum este acesta pregătit.Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa
I,susţinute şi de experienţa cadrelor didactice – educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul

30
intrării în şcoală,copilul de 6 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se
numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru
care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din
partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul
pentru şcoală.

Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare școlară.

31
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ , CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN REALIZAREA
EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

Prof. înv. primar


Ana-Miuţa Ambruşan

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt ,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul
învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri
anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice
şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,

32
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregătitoare necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea
tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea
unui potenţial eşec şcolar.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei pregătittoare şi apoi ale clasei I.

33
Practici utile în formarea preşcolarului şcolar

Autor: Ana Mureşan – prof. înv. primar, Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” Gherla, jud. Cluj

Încurajează-mă şi nu te voi uita! (W. A. Ward)

Un copil informat este un copil puternic. Mai puternic este cel care se descurcă în orice situaţie.
Familia este prima comunitate în care trăieşte copilul. Pasul dintre grădiniţă şi şcoală nu este atât de dificil
pentru copil, deoarece activiţăţile desfăşurate în grupa mare apropie preşcolarul de munca mai intensă
desfăşurată zilnic la şcoală. Odată cu intrarea copiilor în mediul şcolar, numeroşi factori de climat educativ
şi de acţiune instructivă sunt supuşi unor procese de reorganizare, care se răsfrâng diferit asupra
comportamentului general al elevului, asupra rezultatelor şi atitudinilor sale faţă de învăţătură. De aceea,
între educatoare şi viitorul învăţător ar trebui să existe o strânsă legătură în cunoaşterea potenţialului
viitorilor şcolari, în elaborarea unor strategii comune pentru o trecere fără dificultăţi de la activitatea de joc
la activităţile şcolare Educatorul este personalitatea care deschide copilului orizontul cunoaşterii şi care dă
lecţii de viaţă. Fiind vorba de relaţii interpersonale, activitatea pedagogică presupune o relaţie
intersubiectivă, valorizând comportamentele perceptive, empatice, comunicative. Relaţionarea şi
comunicarea eficiente îşi pun amprenta asupra demersului de formare şi educare a micilor boboci.
În dezvoltarea şi maturizarea psihică umană, un rol important îl joacă percepţia. Capacitatea
copilului de 6 ani de a percepe detaliile este foarte scăzută: el nu percepe analitic părţile sau relaţiile dintre
ele, ci vede global. Percepţia spaţială este condiţionată de experienţa dobândită de copil în activitatea cu el
însuşi, cu formele, cu mărimea, cu distanţa, cu relieful (parcurgerea drumului de acasă până la
grădiniţă/şcoală, alte activităţi specifice). Percepţia temporală se realizează prin stabilirea ordinii relaţiei
dintre evenimentele trăite (programul zilnic al acţiunilor în care este antrenat şcolarul mic, succesiunea
activităţilor pe care el le trăieşte – ora deşteptării, micul dejun, lecţiile, recreaţiile). Întâlnirea de
dimineaţă, modalitate de debut al fiecărei zile de şcoală, porneşte de la ideea de realizare a unui climat
afectiv deschis, care încorporează valori utile ce pun baza creării unei comunităţi de elevi, care să-şi
dezvolte atitudini, competenţe sociale şi emoţionale. Ancorarea în timp şi spaţiu, prin parcurgerea
momentelor de derulare: calendarul zilei, salutul, agenda zilei,meteo, regulile clasei, noutăţile zilei, duce la
o ordonare a noţiunilor temporale, la fixarea regulilor grupului din care fac parte, la trezirea interesului de
cunoaştere/ schimb de experienţă între colegi. S-a observat la clasa pregătitoare crearea unei atmosfere
pozitive pe tot parcursul zilei, o motivaţie propice pentru înţelegere şi empatie, bucuria de a veni şi de
a fi la şcoală. Entuziasmul, gradul de confort şi atitudinea activă, dinamică a învăţătoarei sunt transmise
elevilor, chiar dacă uneori, energia debordantă a copiilor provoacă rumoare şi mişcare. Afinitatea cu lumea
plantelor şi animalelor , imaginaţia reproductivă şi imitaţia fidelă a unor mişcări fizico-motrice din natură,
ne-au permis un set de exerciţii fizice, denumite personalizat, după acţiunea petrecută în diferite medii.
Astfel, executăm mişcări de braţe, de trunchi, de picioare,pe care le-am preluat ca jocuri de mişcare, după
imagini. Copiii recunosc diferite poziţii ale părţilor corpului, ca: Barza făloasă, Cocoşul pe punte,
Gândăcelul plimbăreţ, Melcul gimnast,Macul în vânt, Ciupercile în ploaie.
La şcoală, copilul începe o viaţă deosebită care implică solicitări şi responsabilităţi, trebuie însuşite
roluri şi statute diferite de cele de acasă, dar asemănătoare cu cele din grădiniţă. Educatoarea le-a format
priceperi şi deprinderi de comportare civilizată, de exprimare corectă, de manifestare adecvată, utilizând
preponderent jocul didactic. Designul educaţional bazat pe joc didactic este aplicat şi de către învăţător la
clasa pregătitoare, cunoscută fiind influenţa pozitivă a jocului asupra dezvoltării psihologice, intelectuale şi
afective a copilului, precum şi valenţele lui pedagogice. Impactul cu şcoala este ceva mai dificil la copiii
dependenţi de familie, care acceptă mai greu noile schimbări. Viitorul elev trebuie să aibă capacitatea de a
se supune unor reguli, trebuie formate deprinderi de interacţiune cu adulţi şi copii, o anumită independenţă
comportamentală şi afectivă. Învăţătoarea consideră că proaspătul şcolar trebuie să aibă încredere în sine
sau să o achiziţioneze treptat şi să câştige independenţa în acţiune. Înainte de a-l învăţa “ceva”, va fi
nevoie să-l învăţăm pe copil cum să abordeze şi cum să rezolve o sarcină. Adultul va fi un “ghid” pentru

34
fiecare pas al procesului de învăţare. Pentru aceasta, va trebui ca să-l obişnuim pe copil cu direcţionări clare,
precise, care să-i confere încredere şi siguranţă, să-i ofere suficient sprijin din partea adultului. Ar fi de
preferat ca micuţul să înţeleagă că anumite abilităţi sunt secrete ale reuşitei şcolare: terminarea lucrului
început, verbalizarea etapelor mari dintr-o acţiune, solicitarea de ajutor când consideră că este depăşit de
situaţie, implicarea cu curaj în efectuarea anumitor lucruri.
Comunicarea eficientă cu elevii se realizează dacă alături de învăţarea cognitivă, se insistă pe
învăţarea socială. Aşadar, educatorii vor avea în vedere consolidarea sentimentului apartenenţei la grup,
empatizarea cu micii şcolari, cooperarea, disponibilitatea afectivă, încurajarea şi susţinerea în căutarea şi
formularea soluţiilor. Tipurile de comunicare la care apelăm în demersul didactic sunt diverse:
comunicarea verbală, paraverbală (empatică), nonverbală (gesturi sugestive, descriptive, expresive). Un loc
aparte în comunicarea la clasă este comunicarea gestuală. La clasa pregătitoare s-a putut observa că elevii
ne ascultă mai puţin, dar ne urmăresc fiecare mişcare sau reacţionează la modulaţiile vocii. Mişcările ritmice
sunt utilizate pentru a reproduce ritmul unei acţiuni sau ordonarea unor obiecte. Mişcările afective au o
funcţie emotivă. Cunoaşterea şi “citirea” corectă a unor astfel de mesaje către dascăl îl poate ajuta să devină
un adevărat suport pentru copil în activitatea şcolară. Importantă este şi folosirea privirii semnificative, de
încurajare şi de solidaritate când aprobăm sau dezaprobăm ceva. Când copilul ne cere ajutor cu privirea,
atunci intrăm în rezonanţă cu nevoile lui, cu solicitările lui şi reacţionăm ca atare, fără a fi nevoie de
cuvinte. În cadrul comunicării nonverbale, semnificativă este comunicarea tactilă, care transmite emoţii
pozitive pentru a încuraja sau a stimula copilul, alteori pentru a-l corecta. La şcolarul mic se poate realiza cu
succes comunicarea în plan afectiv, folosindu-se comunicarea muzicală. Acordarea sentimentelor
individuale în aceeaşi tonalitate, în activitatea la clasă, se realizează prin muzică, cel mai eficient mijloc în
reglarea stării sufleteşti şi a dispoziţiei. Cadrul didactic (educator/învăţător)va exercita o acţiune formativă
asupra copilului, care să-i construiască acestuia calea sigură spre o evoluţie optimă, printr-o imagine de sine
pozitivă.
Bibliografie: Instruire interactivă, Muşata Bocoş, Ed. Presa Univ.Clujeană, 2002

Revista “Invăţământul primar” 2-3/2003

Revista „Învăţământul primar” 1-3/2006

35
Colaborarea grădiniță-școală
Prof. înv. primar Andraşoni Diana
Şcoala Gimnazială "Iuliu Haţieganu", Cluj-Napoca

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.


John Dewey
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la
nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între
factorii educaţionali. Un parteneriat presupune cerinţe ca: proiectarea, decizia, acţiunea şi evaluarea în educaţie.
Acestea trebuie să fie realizate prin cooperarea şi colaborarea dintre instituţii, influenţe şi agenţi educaţionali.
Pentru asigurarea continuităţii dintre cele două medii educaţionale, cadrele didactice din şcoală trebuie
să cunoasca pregătirea ce se realizează în grădiniţe, iar educatoarele trebuie să se informeze asupra dinamicii
cerinţelor din mediul şcolar.
Preşcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulii educativi şi are o importanţă
deosebită pentru procesul şcolarizării copilului. Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o
treaptă distinctă şi necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale,
ca primă faza a educaţiei permanente.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. Grădiniţa are rolul de a sistematiza
şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a largi
contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei
şi satisfacerea nevoii copiilor de relaţii sociale şi de activitate.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul final al
activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine
atingerii obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalităţii copilului care contribuie la
integrarea şi adaptarea copilului la viaţa şcolară
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile intensificării
şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează grădiniţa, scopul
final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin intermediul a două
forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la nivelul
copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel al vorbirii,
fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi sistematizarea
cunoştinţelor elementare pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă
pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal). Aprecierea activităţii
copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a
conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală
este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale clasei
pregatitoare. Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează
în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ
în primul rând lecții.
Astăzi se cere tot mai mult înţelegerea parteneriatului educativ, ca formă de unificare, sprijin şi asistenţă
a influenţelor educativ-formale. Experienţa dovedeşte că o atmosfera destinsă între agenţii educaţionali
facilitează învăţarea. Desfăşurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în

36
grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie
plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.
Prin stabilirea primelor contacte cu şcoala şi cu învăţătorii, copiii se vor familiariza din timp cu
instituţia, dar şi cu cele mai importante personaje ale ei, ceea ce va contribui la reducerea neliniştilor şi a
stărilor afective negative pe care le generează emoţiile primei zile de şcoală.
Este la fel de importantă însă şi implicarea familiei în procesul instructiv-educativ al copilului. De aceea
cultivarea unor relaţii de parteneriat între grădiniţă-familie, şcoală-familie, sau ideal grădiniţă-familie-şcoală în
sprijinul educaţiei şi dezvoltării copilului, constituie cheia succesului viitor în adaptarea şi integrarea şcolară.
Aceştia reprezintă primii paşi către o educaţie flexibilă şi dinamică a personalităţii copilului.

37
GRADINITA,FAMILIA, ŞCOALA,
-PARTENERI IN EDUCAŢIE
Prof. inv. primar Andreescu Andreea
Scoala Gimnaziala Gangiova

Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea
ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această
acţiune.
Pentru consolidarea unui set de valori stabil şi coerent care sprijină şcoala în formarea la copii a
conduitei favorabile, a unui stil de viaţă sănătos mintal, emoţional, fizic şi socio-moral am urmărit
implicarea familiei şi a comunităţii printr-un parteneriat. Familia reprezintă elementul cheie în socializarea
copilului cu ceilalţi copii din clasă fiind consultată cu privire la activităţile educative( extracurriculare) şi cu
privire la activităţile opţionale pe care doresc să le desfăşoare copiii (literatură pentru copii).
În baza cercetărilor făcute în şcolile din S.U.A. şi în în unele ţări din Europa, a reieşit faptul că,
atunci când şcolile, familiile şi comunitatile colaborează ca parteneri, beneficiarii acestei colaborări sunt
elevii. Parteneriatul are un rol deosebit în funcţionarea şcolii, în îndeplinirea obiectivelor acesteia .
Scopul creării unor astfel de parteneriate este dorinţa comună de a ajuta elevii să obţina rezultate
foarte bune în acumularea cunoştinţelor la şcoală, ca să poată reuşi să paşească pe treptele superioare ale
invaţării şi pentru pregătirea lor de viitori adulţi.
Atunci când elevii, părinţii, comunitatea devin şi se considera parteneri in educaţie, in jurul elevilor
se formează o comunitate de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus la punct. Parteneriatele
reprezintă o componentă esenţială in organizarea si desfaşurarea activităţii în şcoală şi in clasele de elevi.
Ele nu mai sunt considerate doar o simplă activitate opţională sau o problemă de natura relaţiilor publice.
Trebuie avut în vedere că şcolile de toate gradele sunt organizaţii responsabile pentru educaţia
formală a copiilor şi a adolescenţilor şi au obligaţia să se achite de această responsabilitate, ca parte a
sistemului social ce include şi familiile si comunitaţile.
Fiecare copil se deosebeşte de ceilalţi, in primul rând prin caracterul său. După cum un tâmplar nu
lucrează in acelaşi mod şi bradul si stejarul, tot aşa şi noi trebuie să ţinem cont de,,lemnul” fiului sau fiicei
noastre, elevului sau elevei noastre, adică de elasticitatea şi rezistenţa,,capitalului său biopsihic” pentru a şti
ce putem face din el fără prea multe riscuri. In ziua de azi educaţia este un fenomen social de transmitere a
experienţei de viaţă a generaţiilor adulte şi a culturii, către generaţiile de copii şi tineri, in scopul pregătirii
lor pentru integrarea in societate. Factorii instituţionali ai educaţiei sunt şcoala, familia, biserica s.a.m.d.,
totul educă: oamenii, lucrurile, fenomenele, dar in primul rând si în cea mai mare măsura – oamenii. Între
acestia primul loc il ocupă părinţii si educatorii. Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia
organizată a tinerei generaţii. Ajungem şi la un alt factor care contribuie la educarea copilului, care este
familia. Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. Primele noţiuni educative pe care
copilul le primeşte sunt cele din familie. In familie se conturează caractere.Atât părinţii cât si educatorii in
timpul procesului de invatământ trebuie să intervină in numeroase situaţii pentru a corecta comportamentul
copilului. Odată copilul ajuns la vârsta preşcolară familia imparte intr-o bună măsură sarcina educării lui cu
dascălii si pedagogii din şcoală; cei din urmă vor fi chemaţi să şlefuiască ceea ce a realizat familia, să
completeze golurile din procesul instructiv-educativ care au scăpat pană la această vârstă şi să-l ajute pe
copil, în înţelegerea şi lămurirea unor probleme aşa-zis ,,delicate ”, cum sunt cele legate de sentimentul de
dragoste, de viaţa sexuală, etc. Îmbinarea eforturilor educative din familie şi din şcoala este nu numai
recomandabilă ci şi obligatorie, pentru că de multe ori pe măsură ce copiii evoluează, părinţii au de infruntat
alte şi alte probleme care se ivesc la o altă categorie de vârstă şi care se repetă la generaţiile următoare.
Dacă cele două medii educaţionale – şcoala şi familia – se completează şi se susţin, ele asigură într-o
mare măsură bună integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială. Binefacerile
sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă si depăşirea stereotipurilor şi continuând cu
identificarea intereselor comune în beneficiul copiilor. Cercetările confirmă că indiferent de mediul
economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, rezultatele
determină performanţa elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, reducerea ratei de abandon şcolar si
scăderea fenomenului delicvenţei.
Iată câteva principii ale colaborării familie şcoală:

38
• Copiii să se implice ca participanţi activi în interacţiunile familie şcoala, centrată pe învăţare;
• Să ofere tuturor parinţilor oportunităţi de a participa activ la experienţele educaţionale ale copiilor
lor, chiar dacă vin sau nu la şcoală,
• Colaborarea familie şcoala să fie folosită pentru rezolvarea problemelor dificile şi, drept cadru de
sărbatorire a realizarilor, a performanţelor deosebite,
• Relaţia dintre cele doua instituţii atât de importante să constituie fundamentul restructurării
educaţionale şi al reinnoirii comunităţii;
• Eficienţa profesională a cadrelor didactice, a administratorilor şi a întregului personal al şcolii să fie
maximizată prin dezvoltarea unor abilitaţi concrete, esenţiale, conexiuni cu părintii şi comunitatea.

Atunci când părintii, elevii şi ceilalti membri ai comunităţii devin şi se consideră parteneri în
educaţie, în jurul elevilor se formează o comuniune de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus
la punct. Parteneriatele reprezintă o componentă esenţiala în organizarea şi desfăşurarea activităţii în şcoală
şi în clasele de elevi. Ele nu mai sunt considerate doar o simplă activitate opţională sau o problemă de
natura relaţiilor publice.
În relaţia şcoală-familie pot apărea dificultaţi de ordin comportamental, intalnite atat la părinţi, cât şi
la profesori şi la conducerea şcolii, sau de ordin material; relaţia respectivă cere un surplus de efort din
punct de vedere material şi de timp. Aceste dificultaţi pot apărea din părerile
divergente privind responsabilitatea statului şi a familiei cu referire la educaţia copiilor, libertatea
de alegere a şcolii, de către parinţi, impactul familial asupra rezultatelor şcolare ale copilului, randamentul
pedagogic şi datoria parentală, participarea la gestionarea şi procesul decizional din şcoală.
În relaţia şcoală-familie, problema profesionalismului cadrului didactic reprezintă un element
esenţial in cadrul serviciului făcut altora, fără a se gândi la avantaje personale, cu alte cuvinte competenţa,
servirea clienţilor, un cod de etică profesională.
Educaţia răspunde atât cererii sociale cât şi nevoilor şi aspiraţiilor individuale. Presupune eliberare
de energiilor lăuntrice, prin implinirea armonioasă şi creatoare, a insecuritaţii, inferioritaţii şi dependenţei
pe care le poate simţi fiinţa umană într-o societate aflată într-o schimbare rapidă.

Bibliografie:
1. Robu, Maria, „Empatia în educaţie”, Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008
2. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan,Negreţ Dobridor Ioan, „Prelegeri pedagogice”, Editura Polirom, Iaşi,
2001

39
Colaborarea dintre gradinita, scoala, familie, comunitate

ANDREI MAGELONA

Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele si


posibilitatile oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale. Sub impulsul
cerintelor dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica, tinzandu-se spre modernizarea metodelor
de predare, a continutului, a formelor de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre
diferitele institutii educative. Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin
intermediul a doua forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia
prescolara avand ca functie majora formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu nevoile
specifice varstei, cu posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii sociale.
Cu toate acestea, complexitatea actului educational, a realitatii umane si sociale contemporane si
sarcinile tot mai dificile carora trebuie sa le faca fata procesul educational fac sa se identifice tot mai multe
fisuri in relatia amintita. Se recunoaste faptul ca deciziile, actiunile si rezultatele educatiei nu mai pot fi
realizate decat in comunitatea de optiuni dintre mediile responsabile – familie, scoala si comunitate.
Mai mult, se dezvolta concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc,
optiunea personala, implicarea acestuia de la varstele cele mai mici in responsabilitatea si drepturile pe care
societatea le identifica si recunoaste. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care sa intareasca schimbarea
in relatiile scoala - familie. Acest concept este parteneriatul eductional : este unul dintre cuvintele cheie ale
pedagogiei contemporane. Este un concept si o atitudine in campul educatiei.
Parteneriatul educational este forma de comunicare, cooperare si colaborare in sprijinul copilului la
nivelul procesului educational. El presupune o unitate de cerinte, optiuni, decizii si actiuni educative intre
factorii educationali.
Parteneriatul educational se desfasoara permanent si impreuna cu actul educational propriu-zis. El se
refera la cerinta ca proiectarea, decizia, actiunea si evaluarea in educatie sa fie realizate in cooperarea si
colaborarea dintre institutii, influente si agenti educationali.
Parteneriatul educational se realizeaza intre :
- institutiile educatiei : familia, scoala si comunitate ;
- agenti educationali : copil, parinti, cadre didactice, specialisti in rezolvarea unor probleme
educationale (psihologi, consilieri, psiho-pedagogi, terapeuti, etc.) ;
- membrii ai comunitatii cu influenta asupra cresterii, educarii si dezvoltarii copilului (medici,
factori de decizie, reprezentantii bisericii, ai politiei, etc.) ;
- influente educative exercitate exercitate la anumite momente asupra copilului ;
- programe de crestere, ingrijire si educare a copilului ;
- forme de educatie in anumite perioade.
Conceptul se adreseaza in principal parintilor si cadrelor didactice si se refera la actiunea in
acelasi sens. Ceea ce hotaraste familia, sa fie in acord cu masurile scolare si ceea ce un parinte face sa nu fie
legat de celalalt. Actual, relatia educator - copil are sensuri noi, este o relatie de colaborare, datorita
aspectelor ei de conducere democratica si flexibilitatii in luare deciziilor. Nu numai copilul invata si se
dezvolta sub influenta educatorului, ci acesta se formeaza si se transforma prin relatie educativa. Rezolvarea
fiecarei probleme educative adauga competente noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip
reflexiv, creator si dinamic care accepta schimbarea in raport cu fiecare generatie, va gasi raspuns la noile
intrebari. Parintii, copiii si comunitatile se influenteaza puternic unii pe altii. Mediul in care traiesc parintii
poate sprijini sau devia vietile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate sa se comporte ca o sursa
de forta si siguranta sau ca o relatie a dezvoltarii.
Parintii pot influenta comunitatea ca idivizi sau ca membrii ai unui grup. Ei pot contribui la
dezvoltarea comunitatii si la fixarea prioritatilor sociale. La educarea copilului contribuie deci, ca institutii
bine determinate ale societatii – familia, scoala si comunitatea. In momentele diferite ale cresterii,
dezvoltarii si devenirii fiintei umane, fiecare dintre aceste institutii sociale are rol important. Mai mult, azi,
este determinata nevoia unui parteneriat educational intre acestea, in favoarea unei educatii eficiente pentru
individ si societate.
In rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare si invatare, institutia scolara dezvolta o serie de
structuri de sprijin in favoarea copilului si a familiei. In acelasi timp este nevoie de activitati de sustinere in

40
afara grupei si de activitati de sprijin atat a copilului aflat in situatii dificile sau de risc, cat si a familiei si a
cadrelor didactice.
Structurile de sprijin ale institutiei scolare merg pe linia cabinetelor de asistenta psihopedagogica, de
consiliere, de rezolvarea unor probleme specifice (cabinete de logopedie si orientare profesionala) si a
centrelor de resurse pentru familie sau cadre didactice. Se dezvolta astfel la acest nivel, programe specifice
de sprijin individualizat si de grup pentru copii, parinti si cadre didactice.
Gradinita eficienta realizeaza un parteneriat cu copiii, prin valorizarea si respectarea identitatii sale,
cu familia- prin cunoasterea importantei acesteia si atragerea in procesul didactic cu toate resursele
educative ale societatii, pe care le identifica, le implica si le foloseste activ. Identificand si valorizand
dimensiunea personala a individului, realizam insa, nevoia valorizarii si aprecierii familiei ca un mediu
primordial si afectiv necesar formarii individuale. Familia trebuie sprijinita si nu inlocuita in educatia tinerei
generatii. Si pe parcursul varstelor scolare familia ramane mediul afectiv cel mai viabil de securitate si
stimulare.
Se recunoaste tot mai mult influenta si a altor institutii din comunitate asupra informarii si formarii
copilului.
Astfel la nivelul gradinitelor au loc activitati de religie, concepute de cadre didactice cu avizul
specializat al preotilor din parohie. Copiii participa de sarbatori la slujbele religioase, impartasindu-se. Se
subliniaza dorinta copiilor de a fi in legatura permanenta cu obiceiurile sfinte de-a lungul anului. Ei sunt
entuziasmati si participa cu placere la sarbatorile prilejuite de Craciun si Sfintele Pasti.
De asemenea, colaborarea cu politia, este marcata prin activitati sustinute de politisti, prin educatia
rutiera, comportament civic etc.
Brigada de pompieri se implica in informarea si indrumarea cadrelor didactice si a copiilor.
Primaria este principalul factor al comunitatii locale, care sprijina institutiile scolare.
Astazi se cere tot mai mult intelegerea parteneriatului educativ, ca forma de unificare, sprijin si
asistenta a influentelor educativ-formale. Experienta dovedeste ca o atmosfera destinsa intre agentii
educationali faciliteaza invatarea. Exista o retea complexa de relatii in cadrul unei institutii scolare, care are
un potential in influentarea educatiei copiilor.
Cele mai importante relatii sunt :
- relatiile dintre cadru didactic si elev ;
- relatiile interindividuale ( dintre elevi, dintre cadre didactice, dintre cadre didactice si specialistii
care sprijina scoala, dintre cadre didactice si personalul administrativ al scolii etc.) ;
- relatiile dintre cadre didactice si parinti.
Colaborarea dintre institutia de invatamant si familie presupune o comunicare efectiva si eficienta, o
unitate de cerinte si o unitate de actiune cand este vorba de interesul copilului.
H. Henripise si V. Ross (1976) identifica doua dimensiuni principale ale implicarii reciproce a
institutiei de invatamant si familiei in favoarea copilului :
1. dimensiunea relatiei copil-parinte, vizand controlul frecventei, al rezultatelor scolare, in general
indeplinirea sarcinilor si sustinerea materiala si spirituala a activitatii didactice a copilului ;
2. dimensiunea relatiei familie-gradinita care se refera la alegerea unitatii de invatamant, la contactele
directe ale parintilor cu reprezentantii institutiei- cadre didactice, administratori. Aceste contacte pot fi
intalniri colective dintre admistratia scolara si asociatiile parintilor, reuniunile de informare a parintilor cu
privire la continuturile si metodele scolare, exigentele cadrelor didactice etc., a lectiilor deschise pentru
parinti, atelierelor de lucrari practice cu parintii. Parintii mai pot colabora si cu prilejul excursiilor,
serbarilor, vizitelor, meselor comune etc.
La aceste forme de colaborare adaugam astazi :
- scoala parintilor ;
- consilierea psiho-pedagogica ;
- orientarea familiei in functie de nevoile individuale sau de grup intr-o maniera profesionala de
catre specialistii pregatiti anume.
Colaborarea si cooperarea parintilor cu institutia de invatamant sunt eficiente si benefice ambilor
factori, in conditiile in care comunicarea este reala, in functie de dimensiunea sa umana.

41
Continuitatea grădiniţă- şcoală: factor important al reuşitei şcolare

prof.înv.primar ANDREI SIMONA-ELENA


Şcoala Gimnazială „Emil Racoviţă”, loc.Oneşti, jud.Bacău

Sistemul de învăţământ, ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerinţele şi


posibilităţile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale.Sub impulsul
cerinţelor dezvoltării sociale, sistemele de învăţământ se modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor
de predare, a conţinutului, a formelor de organizare, precum şi a formelor de colaborare, de cooperare între
diferitele instituţii educative (familie-grădiniţă-şcoală).Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală a fost şi
este o problemă de mare actualitate, mai ales în condiţiile intensificării şi accelerării întregului proces de
învăţământ.
Legătura grădiniţă-şcoală are dublu sens, scopul acesteia fiind continuitatea dezvoltării copilului şi
continuitatea procesului muncii educaţionale. Unii specialişti afirmă că pregătirea pentru şcoală înseamnă
asigurarea de condiţii pentru ca preşcolarul să poată devenii beneficiarul real al dialogului educaţional,
pentru introducerea şi menţinerea stării de comunicare psihologică între copil şi educator.
Un aspect esenţial al pregătirii pentru şcoală îl constituie crearea acelei condiţii psihologice esenţiale
în activităţi educaţionale, prin care se instituie pentru fiecare copil situaţia de comunicare educaţională
autentică, deci de inducere a stării de receptivitate psihologică educaţională în raport cu cea instructiv-
educativă şcolară.
Pregătirea pentru şcoală înseamnă formare, antrenare şi cultivare de abilităţi, deprinderi, atitudini şi
modalităţi acţionale, disponibilităţi motivaţional-afective, care să-l facă apt pe copil de a face faţă
solicitărilor specifice situaţiilor şcolare. Ea semnifică şi formarea prospectivă pentru evoluţia viitoare în
contextul şcolar şi social general. Conceptul de integrare şcolară poate fi abordat prin prisma notelor
definitorii pentru conceptul psiho-social general de integrare.
Un program de dezvoltare cognitivă a copilului vizând facilitatea procesului învăţării orientat pe
principii piagetiene trebuie să atingă o sumă de obiective. Astfel, la intrarea în şcoală, copilul trebuie să
posede:
• Abilitatea de a lua decizii privind ceea ce intenţionează să facă şi cum să facă;
• Abilitatea de a defini şi rezolva probleme;
• Autodisciplina, abilitatea de a identifica scopuri personale şi capacitatea de a-şi urmări şi
completa propriile sarcini;
• Abilitatea de a se angaja cu alţi copii şi adulţi în grupuri de lucru, cooperare şi efort comun;
• Abilităţi expresive: a vorbi, a scrie, a dramatiza, a reprezenta grafic experienţele, sentimentele şi
ideile;
• Abilitatea de a înţelege expresia altora în timpul vorbirii, scrierii, reprezentărilor artistice şi
grafice;
• Abilitatea de a realiza clasificarea, scrierea în raportul cu timpul, spaţiul şi cantitatea;
• Deprinderi şi abilităţi în artă, ştiinţă şi mişcare fizică, în care să-şi exprime personal talentul şi
energia;
• Deschiderea spre conduitele, valorile şi opiniile altora;
• Spirit avid de cunoaştere şi un simţ personalo al valorilor;
• Formarea unor interese vocaţionale pe termen lung, care să poată fi folosite în afara şcolii , în
viaţa de zi cu zi.
Asigurarea acestor obiective depinde de gradul de implicare a copilului în experienţe variate de
acţiune, reprezentare, relaţii conceptuale, integrate în conţinuturi variate.
Intrarea în clasa pregătitoare, marchează o cotitură în viaţa copilului, pe care o resimte şi
familia.Acest moment îndeplineşte dorinţa preşcolarului de a deveni şcolar. În grădiniţă preşcolarul
interpretează doar imaginativ şi exterior rolul de elev. O dată cu intrarea în şcoală, el ajunge într-o lume
reală, organizată după reguli ,,speciale”. Este recunoscut faptul că perioada de la 3 la 6 ani lasă cele mai
profunde urme asupra personalităţii în devenire, deoarece aceasta este perioada receptivităţii, mobilităţii şi
flexibilităţii psihice dintre cele mai pronunţate.

42
Marea artă a unui educator constă în cizelarea manierelor şi informarea minţii; el trebuie să sădească
în elevul său bunele obiceiuri şi principiile virtuţii şi ale înţelepciunii, să-i redea treptat o viziune asupra
omenirii şi să dezvolte în el tendinţa de a iubi şi de a imita tot ceea ce este excelent şi demn de laudă.
Educaţia a devenit o activitate necesară şi permanentă nu numai pentru realizarea de sine a
individului, ci şi pentru progresul societăţii.În perioada actuală, educatorilor le revine responsabilitatea
construirii modelului de formare a omului, care va acţiona în societatea democratică pentru progresul ei. O
şcoală este o unitate formativă în diversitatea lumii copiilor: individualităţi deosebite, sexe, credinţe, grad de
dezvoltare. În această diversitate umană, învăţătorul şi educatorul sunt datori să respecte individualitatea
copiilor, ajutându-l pe fiecare să-şi dezvolte potenţialul său uman. Prin asimilarea cunoştinţelor predate,
înţelegerea şi respectarea valorilor, se va forma prin întregul proces de şcolarizare viziunea tânărului asupra
lumii, se va dezvolta armonios personalitatea fiecărui copil, fizică şi psihică, potrivit particularităţilor sale.
Stabilirea unei legături mai strânse de continuitate între învăţământul preşcolar şi cel primar conferă
mai multă supleţe articulaţiilor dintre cicluri, diminuează dificultăţile întâmpinate de copii în cursul trecerii
de la un nivel de formaţie la altul. Încă de la grădiniţă, educatoarea, prin activităţile didactice desfăşurate,
formează primele deprinderi de muncă intelectuală, satisface curiozitatea de cunoaştere a preşcolarilor, îi
învaţă să analizeze, să interpreteze, cultivă dragostea pentru limba maternă şi sensibilitatea faţă de măiestria
artistică.
Pentru a uşura conceperea obiectivelor fiecărei activităţi, învăţătorul trebuie să cunoască bine
programa gupei maride la grădiniţă şi educatoarea pe cea a clasei pregătitoare. Ea va avea în vedere în
proiectarea activităţii, stadiile de dezvoltare a proceselor psihice, a formării deprinderilor, pentru a nu
suprasolicita copiii.Va lua măsuri de disciplinare activă prin folosirea acelor mijloace, metode şi procedee
care să pună copiii în situaţia de participanţi activi, dându-le posibilitatea de a-şi exprima gândurile şi
sentimentele. Activităţile de observare au o mare pondere în procesul instructiv-educativ din grădiniţă.
Prin observări, preşcolarii îşi lărgesc şi îşi conturează cunoştinţele, ei învăţând pe bază de material
intuitiv să deosebească, să verbalizeze, să acţioneze.Instruirea obiectivelor apare la vârsta preşcolară ca o
bază pentru înţelegerea şi asimilarea conştientă a cuvântului şi ca mijloc de verificare pentru exactitatea
folosirii lor.
Am insistat asupra rolului şi funcţiilor limbajului pentru a sublinia importanţa pe care o prezintă
munca învăţătorilor în acest domeniu al activităţii psihice şi pentru a evidenţia faptul că nu putem vorbi de
nicio desprindere intelectuală, atâta vreme cât nu s-au dezvoltat în măsura corespunzătoare funcţiile
limbajului. Ştim că una din cauzele rămânerii în urmă a unor elevi ar fi slaba dezvoltare a limbajului, nu atât
ca nivel scăzut al dezvoltării analizatorilor, cât mai ales ca lipsă a unei activităţi de stimulare a acestora. Cu
atât mai mult creşte rolul educatoarei, care ştie prin activităţile pe care le desfăşoară să-l pregătească pe
copil în însuşirea citit-scrisului la clasa I.Gradul de stăpânire şi de folosire a limbii reprezintă o trăsătură
definitorie a nivelului cultural şi ştiinţific al fiecărui popor. Pentru fiecare cetăţean, indiferent de vârstă şi
profesie, capacitatea de stăpânire şi de utilizare a mijloacelor verbale de comunicare desemnează o trăsătură
definitorie a pregătirii cultural-ştiinţifice a personalităţii.
Bibliografie:
1. Cosmovici, A.,Iacob, L., “Psihologie şcolară”, Editura Polirom, 1999, Iaşi;
2. Golu, P., Golu, I.,” Psihologie educaţională”, Editura Miron,2003, Bucureşti.

43
PROIECT EDUCATIV IN PARTENERIAT PRIMAR-GIMNAZIAL

„Mediu curat şi sănătos”

Prof. Anechitoae Amatto Petrisor


Scoala Gimnaziala Calarasi, Cluj

Obiectivul general al proiectului


Educaţia ecologică a elevilor, cu formarea conştiinţei, a atitudinii şi a conduitei ecologice, implicarea
tinerilor în găsirea de solutii la provocările impuse de dezvoltarea durabilă la nivel local. Proiectul
educaţional, ,,Mediu curat şi sănătos’’, urmăreşte implicarea, observarea, investigarea mediului
înconjurător pentru formarea unor comportamente şi atitudini ecologice.
Grupul ţintă identificat în cadrul proiectului:
-elevii Şcolii Gimnaziale Călăraşi- Cluj -20 de elevi ai ciclului primar/gimnazial vor participa la
activităţile din proiect;
Motivaţii ale necesităţii proiectului: Motivele clare ale necesităţii proiectului de parteneriat educaţional
sunt:
 Dezvoltarea abilităţilor de comunicare în rândul elevilor de nivel primar cu cei de nivel gimnazial;
 Stimularea interesului şi a dorinţei de a se cunoaşte şi de a forma noi cercuri de prieteni;
 Dezvoltarea spiritului de colaborare între elevi, în vederea realizării sarcinilor date;
 Organizarea unor activităţi comune;
 Atragerea elevilor în activităţi de tip concurs, ateliere de lucru concretizate în realizarea unor pliante,
proiecte, prezentarea unor proiecte, vizite;
 Iniţierea elevilor în activitatea de cercetare ecologică şi de valorificare a documentelor de geografie
locală prin întocmirea unor referate, albume foto, monografii;
Realizarea activitatilor in cadrul proiectului
-formarea echipelor din cadrul proiectului pentru fiecare activitate în parte;
Activitatea 1- Concursul “ Cea mai curată şi mai frumoasă clasă “, amenajarea Sălii Eco. Dotarea,
claselor cu recipiente pentru deşeuri; menţinerea curăţeniei şi a ambianţei plăcute în clase. Scopul acestei
activităţi este asigurarea curăţeniei în clase, pe holuri, pe scările de acces şi în sala de sport “Garda de
mediu în acţiune ”-echipă de elevi care controlează curăţenia de pe holuri, scări, grupuri sanitare şi din sala
de sport şi care atrag atenţia asupra problemelor de mediu nou apărute. Activitatea este este coordonată de 2
cadre didactice.
Activitatea 2- Comuna noastră o comună curată, ecologizarea, amplasarea unor tomberoane.
Această activitate se va desfăşura în centrul civic al comunei. Vor participa toţi toţi elevii cuprinşi în
grupul ţintă. Campania vizează colectarea deşeurilor din hârtie, plastic, dar mai ales sensibilizarea tuturor
elevilor şcolii a întregii comunităţi spre un comportament care să asigure un mediu sănătos. Sprijiniţi şi de
conducerea autorităţii locale şi împreună cu membri ai comunităţii locale din care fac parte elevii vor
dezvolta abilităţi de comunicare şi de muncă în echipă. Deşeurile vor fi adunate depozitate şi transportate la
locurile special amenajate, în tomberoane achiziţionate ca urmare a implementării proiectului.
Activitatea 3- Un om-un pom, grădina şcolii, plantarea de puieţi
Elevii coordonaţi de cadrele didactice se vor organiza în echipe şi vor amenaja grădina şcolii, se vor planta
puieţi de arbori ornamentali. Aceasta activitate are rolul de a dezvolta deprinderile de muncă în floricultură.
Activitatea va dezvolta abilităţile de comunicare ale elevilor, de a lucra în grădină. Vor fi plantaţi 20 de
puieţi, zone care se vor stabili de autorităţile locale, şi care vor fi donaţi de Asociaţia de Protecţie a
Plantelor.
Activitatea 4-”La mijloc de codru des", recital de poezii, expoziţie fotografii, pliante realizate pe
parcursul activităţilor realizate în cadrul proiectului Elevii îndrumaţi de responsabilul activităţii vor redacta
un afis ecologic. Afisul va cuprinde norme de conduită pentru mediul local. Se urmăreşte informarea
comunităţii despre modul cum trebuie protejată planeta albastră.
Perioada derularii proiectului: 6-10 aprilie 2015

44
Popularizare:
 articole în presă referitoare la acest proiect;
 albume cu lucrări;
 antrenarea comunităţii locale în derularea proiectului;
Rezultatele principale ale proiectului
o dezvoltarea spiritului civic şi a capacităţii de a lua decizii prin implicarea responsabilă a elevilor în
activităţi de igienizare şi amenajare a claselor;
o colectare selectivă a deşeurilor;
o amenajarea -parcului şcolii;
o plantarea a 20 puieţi;
o şcoala noastră va fi mai curată, mai îngrijită şi cu spaţii verzi amenajate în jurul şcolii;
o formarea conştiinţei, atitudinii si conduitei ecologice, condiţie a dezvoltării durabile;
o elevi implicaţi efectiv în rezolvarea unor probleme de mediu la nivel local;

Evaluarea proiectului se va realiza:


-continuu, activ, pe tot parcursul ciclului de viaţă al proiectului, pe baza unor analize;
- premierea celor mai implicaţi elevi şi a celei mai curate clase;
-se face evaluarea actiunilor de ecologizare a pădurii, a curţii şcolii, a activităţilor de plantări;

45
PORTOFOLIUL DIDACTIC INTERDISCIPLINAR ISTORIE

aplicatie practica in parteneriat primar-gimnazial

Prof. Anechitoae Carmen Alina

TEMA INTEGRATOARE: „Egiptul antic”


A.Scurta descriere a disciplinei
Istoria este un exemplu pentru prezent, este o stiinta de sinteza, componenta esentiala a culturii generale,
opereaza cu concepte, notiuni specifice si altor discipline, constituie fundament pentru cunostintele
dobândite la discipline ca: limba si literatura româna, literatura universala, geografie, cultura civica, religie.
B.Continutul educational
A învata sa înveti este abilitatea de a persevera în învatare, de a-si organiza propria învatare, inclusiv
prin managementul eficient al timpului si al informatiilor, atât individual, cât si în grup.
Lecţia este de asemenea stimulatoare în condiţiile în care îl pune pe elev în centrul atenţiei, el are
rolul central. Elevii au ocazia, asumându-şi un grad înalt de responsabilitate, să-şi identifice propriile
obiective educaţionale, să-şi găsească surse informative şi să-şi construiască propriul sistem de cunoştinţe
bazat pe acele obiective personale, anterior identificate.
C. Lista activitătilor elevilor- de clasa a IV -a si clasa a V –a;
1. CAPTAREA ATENŢIEI – elevii primesc câte o fişă ce conţine text istoric/ picanterii din istorie
legate de subiectul lectiei, pe un fundal este proiectată o piesă muzicală egipteană.
2. LUCRUL PE GRUPE- elevii împărţiţi pe grupe vor avea de confecţionat, de fabricat diferite
obicete specifice civilizaţiei egiptene.
GRUPA 1-vor confecţiona o barcă egipteană;
GRUPA 2- vor confecţiona piramide egiptene în miniatură;
GRUPA 3- vor confecţiona melci consumaţi de egipteni; o oglindă egipteană;
GRUPA 4- vor desena hieroglife;
GRUPA 5- vor confecţiona vase canopice;
GRUPA 6- vor confecţiona un ceas cu apă;
3. Fixarea cunoştinţelor- Elevii vor prezenta pentru fiecare obiect confecţionat câte o fişă de
obiect, în care vor menţiona câteva aspecte ce definesc acel obiect (această fişă au avut-o de pregătit ca
temă pentru acasă), o vor completa cu informaţii din clasă dobândite prin activitatea practică.
4. Tema pentru acasă: un articol în revista şcolii în care să menţioneze câteva aspecte picante ale
culturii egiptene.
D. Directii de actiune privind predarea temei integratoare (abordări);
Disciplina istorie nu are graniţe fixe, scopul unei astfel de lecţii în care elevul este plasat în centrul
activităţii este unul de a-i învăţa să înveţe pe elevi, cum să transpună informaţiile informale în informaţii
formative. Orientată în jurul unei teme de recapitulare “Egiptul Antic”, lecţia explorează cu ajutorul a
diferite noţiuni pe care elevii le primesc pe fişe de lucru mai multe discipline de studiu. Mai mult elevii sunt
încurajaţi să preia iniţiativa să facă prezentări în faţa colegilor să afle noi şi noi informaţii din mai multe
discipline. Astfel vor dobândi o imagine de ansamblu asupra subiectului studiat.
Lecţia predată asigură legătura cu disciplina educaţie tehnologică- prin dezvoltarea abilităţilor
practice de lucru, prin studiu materialelor din care confecţionăm obiectele; cu geografia – prin plasarea în
spaţiu a Egiptului antic, cu educaţia plastică dezvoltarea simţului estetic si artei pentru frumos, pictura
devine un mijloc de exprimare, ajuta micutii sa isi dezvolte intr-un mod armonios si placut latura creatoare,
cu disciplina limba şi literatura română- prin studiul unor texte/ picanterii din istorie exprimate in
fragmente literare, cu disciplina consiliere şi orientare prin dezvoltarea unei stime de sine siricată prin
modelarea personalităţii elevilor, cu disciplina matematică -în realizarea produselor este necesară,
înţelegerea raporturilor numerice între realitate şi hartă; cunoaşterea modalităţilor elementare de
reprezentare cartografică; utilizarea elementelor legate de forma corpurilor şi a suprafeţelor pentru
înţelegerea unei realităţi spaţiale utilizarea unor moduri de reprezentare grafică, realizarea unor operaţii
matematice simple cu elemente reprezentate pe hartă; realizarea unor reprezentări grafice; utilizarea
operaţiilor matematice în analiza şi interpretarea unor fenomene din realitatea înconjurătoare; cu
tehnologia societăţii informaţiei- prin utilizarea computerului pentru accesarea informaţiei, comunicarea

46
în limbi străine prin pronunţarea corectă a numelor geografice existente în atlase, cu disciplina cultură
civică prin realizarea unui articol în revista şcolii.
F. Activitătile elevilor
Au ca scop înţelegerea diversităţii lingvistice a lumii prin asumarea unui discurs oral în public; prin
asumarea construirii unor texte scrise; dezvoltarea interesului pentru lecturile cu un conţinut specific.
Dezvoltarea interesului pentru diferenţele culturale care se manifestă şi prin diversitatea de limbaj;
disponibilitatea de înţelegere corectă a unor comportamente culturale prin raportarea elementelor de istorie
la cele de limbă şi cultură. Înţelegerea necesităţii utilizării progresului ştiinţelor în modelarea proceselor din
realitatea înconjurătoare; dezvoltarea interesului şi a curiozităţii.
Elevilor li se ofera ocazia de a descrie evenimente, personaje, actiuni, trairi, din perspective
multiple, în vederea stimulării creativităţii şi imaginaţiei. Se creaza un context favorabil de invatare si fixare
a cunostintelor, valorificand potentialul si capacitatile fiecarui elev. Ativitatile elevilor vizeaza înţelegerea
aprofundată a notiunilor de istorie, pornind de la un context istoric, utilizand elemente de arta, pastrand
adevarul stiintific. Elevii pot exprima opinii, comunica prin crearea unor situatii diferite de invatare
utilizând limbajul istoric, construind si fabricând diverse obiecte specifice civilizaţiei studiate; pot exprima
opinii despre personaje şi evenimente istorice. Elevii îşi dezvoltă respectul faţă de propriile gânduri şi idei,
îşi dezvoltă gândirea critică, ceea ce este important din punctul de vedere al unei societăţi deschise. În
acelaşi timp, atelierele de lucru pot reprezenta nu numai un mijloc util de învăţare, dar şi o metodă atractivă
şi interesantă care poate stimula curiozitatea elevilor pentru studiul oricarei discipline.
G. Evaluarea elevilor si a activitătii
Un loc important în dezvoltarea gandirii critice îl are învăţarea prin dezvoltarea abilităţilor şi
deprinderilor practice, învăţarea prin joc didactic. Asemenea activitãti de evaluare ofera elevilor nu numai
bucuria si satisfactia de a se juca, dar sunt si un real prilej de dezvoltare a capacitãtilor de exprimare oralã si
în acelasi timp de dezvoltare a capacitãtilor creative. Evaluarea pe parcursul lectiei va viza calitatea
produselor ca proces si produs.

47
Tema“ Colaborarea grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor”

Angearu Mioara, profesor educator, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă


Alexandria

În România, în special în perioada anilor 80-90, integrarea în mediul şcolar, se făcea la vârsta de şapte
ani, iar copiii uneori treceau pe la grădiniţă, alteori nu, veneau direct la clasa I odată cu împlinirea vârstei;
probabil aşa era legislaţia, apoi s-au introdus: grupa pregătitoare obligatorie, grupa şi clasa pregătitoare
obligatorii, iar acum se tinde şi în ţara noastră spre integrarea în mediul şcolar cât mai timpuriu, având rezultate
extraordinare.
Indiferent la ce vârstă facem referire, patru sau şapte ani, vizată este educaţia copilului.
Pentru a supravieţui, copilul are nevoie de apă, hrană, locuinţă, căldură şi siguranţă, iar pentru a deveni
un om educat, cu şapte ani petrecuţi acasă; are nevoie de linişte, dragoste, ataşament, jucării, să fie stimulat
corespunzător, tratat cu respect, integrat în familie şi nu abandonat în familie, implicat în comunitate, iar
familia să fie celula de bază a societăţii.
Educabilitatea copilului începe în familie, iar primele modele le are tot din familie; ai forma copilului
un set de reguli minimale este o îndatorire a familiei faţă de comunitate şi o obligaţie faţă de copil. Copilul doar
spălat şi hrănit se maşinalizează, se dezumanizează, devine instinctual şi agresiv, nu educat: etic, civic, cu
conştiinţă şi gândire, creativitate şi emoţie, inteligenţă; calităţi care ne deosebesc de regnul animal.
,,-De ce de la trei ani la graădiniţă?,, În mediul şcolar de la trei ani copilul vine în contact şi cu alţi copii,
şcoala oferă modele şi exemple pozitive, aici copilul învaţă să fie tolerant cu ceilalţi, să accepte diversitatea, va
învăţa că deşi suntem puţin diferiţi- copiii cu deficienţe, sau cu cerinţe educative speciale- avem aceleaşi
drepturi şi obligaţii, că va trebui să convieţuim în armonie şi respect unii faţă de ceilalţi, chiar dacă au altă
naţionalitate şi cetăţenie, subliniind interculturalitatea, şcoala oferă şanse egale la educaţie; aici bunicul şi
părintele vor fi consiliaţi şi vor evita etichetarea şi stigmatizarea, dar se vor implica activ în integrare, tot la trei
ani va începe derularea parteneriatului şcoală-familie-comunitate.
Şansa copiilor depinde în mare măsură de educaţia din familie, mai ales a mamei, dar nu poţi să educi
un copil fără a fi educat.
Informarea, consilierea, conştientizarea până la responsabilizare a familiei sunt atribuţii ale grădiniţei,
şcolii, care nu se pot concretiza fără implicarea familiei.
Prin educaţia timpurie, şcoala informează şi consiliază un segment de populaţie de la trei ani la
şaptezeci de ani: preşcolari, părinţi, bunici, pune bazele integrării comunitare şi profesionale, iar copii învaţă că
au obligaţii faţă de familie şi comunitate.

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului , nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de elev,
natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul învăţării.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece
vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,

48
datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii
copilului.
Ca un obiectiv final al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru şcoală este unanim acceptată şi
promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un proces de modernizare. În ceea ce
priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia, se constată
mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe
şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului,de
funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, a spiritului de observaţie, gândire şi acţiune,
stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu arta şi munca, constituirea premiselor
proceselor cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi pregătirea pentru scris-citit,
integrarea în colectivitate, adaptarea la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent o bază distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel
învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii
concepţii.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din
partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul
pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi
ca şcolar începător.
În învăţământul special, nu se poate lucra fără un minim de comunicare, şi colaborare; grădiniţa cu şcoala
comunică permanent la începutul anului şcolar, pe de o parte formal prin documentele şcolare,- dar mai ales
informal, pentru a face trecerea de la o etapă la alta a educaţiei lin, gradual, fără să stresăm copilul; uneori în
aceeaşi clasă intâlnim trei patru cadre didactice- educatorul, profesorul, profesorul de sprijin, consilierul , chiar
şi părintele; familie- grădiniţă-comunitate- parteneriat fără de care nu putem vorbi de integrare, oriunde în
învăţământ.
Colaborarea educatoare-învăţător-profesor, probabil în toate şcolile incluzive, dar mai ales în cele speciale
pot fi considerate parteneriate de uz intern; nu ai cum să sari peste o astfel de etapă atunci când în scurt timp,
fără să afectezi copilul cu cerinţe educative speciale, trebuie să-l integrezi, să se obişnuiască cu alt nivel, să –ţi
atingi obiectivele propuse, să obţinem competenţe, performanţe. În educaţie, la orice nivel de vârstă şi
pregătire, indiferent de forma de învăţământ abordată, comunicarea, colaborarea, conlucrarea sunt jos la
temelia organizării oricărui pas, pe de o parte între cadrele didactice implicate, la nivelul echipei
multidisciplnare, dar şi comunicarea dintre unitatea şcolară şi familie; fără aceste legături, parcursul educaţional
nu ar fi posibil, sau nu vom avea rezultatele preconizate.

BIBLIOGRAFIE :
Constantin Cucoş, coordonator, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice,
2009, Polirom,
Alois Gherguţ, Sinteze de psihopedagogie specială, ghid pentru concursuri şi examene de obţinere a
gradelor didactice, 2013, Polirom,
Elena Dănescu, Stimularea creativităţii la vârstă preşcolară, 2006, Paralela 45.

49
PARTENERIAT ŞCOALĂ-GRĂDINIŢĂ

PROF. ÎNV. PRIMAR: ANGELICA SAMARA


ŞCOALA GIMNAZIALĂ PROF. LUCIAN PAVEL

• ARGUMENT
• Stabilirea de relaţii de prietenie între şcolarii clasei pregatitoare de la Şcoala gimnazială Prof. Lucian
Pavel şi copiii de la Grădiniţa nr. 1 Olteniţa, în vederea desfăşurării acţiunilor comune cu caracter
religios şi artistic şi formarea deprinderilor de colaborare între şcolari şi preşcolari.
• SCOPUL
• Dezvoltarea valenţelor sociale, morale, religioase şi artistice ale şcolarilor şi preşcolarilor;
• Educarea sentimentelor de prietenie;
• Formarea deprinderilor de colaborare între şcolari şi preşcolari;
• Familiarizarea copiilor cu mediul şcolar;
• Aplicarea cunoştinţelor dobândite de şcolari şi preşcolari în activităţile comune;
• Utilizarea tehnologiei informatice in activitǎţile comune;
• Dezvoltarea competenţelor de comunicare ale elevilor
• OBIECTIVE: Prin realizarea acestui proiect preşcolarii şi elevii vor fi capabili:
• Să manifeste interes pentru însuşirea unor noţiuni ca: toleranţă, respect, întrajutorare, egalitate de
şanse;
• Să cunoască semnificaţia unor sărbători religioase şi internaţionale;
• Să efectueze diferite activităţi împreună ( activităţi cultural –artistice, lucrări practice, vizite,
vizionarea unor filme);
• Sǎ manifeste interes pentru activitǎţile în care se utilizeazǎ instruirea asistatǎ de calculator;
• Să stabilească relaţii de prietenie preşcolar – şcolar;
• Să manifeste interes pentru aplicarea cunoştinţelor dobândite în diverse situaţii;
• Să conştientizeze utilitatea cunoştinţelor dobândite în colaborare
• RESURSE:
• UMANE: - educatoare, profesoară, elevi şi preşcolari.
• MATERIALE: -costume, cărţi, reviste, pliante, hârtie creponatǎ, hârtie glasatǎ, lipici, culori,
carioci, acuarele, pensule, markere, coli duplex, materiale textile, aparat foto digital, CD-uri cu
poveşti şi colinde, radiocasetofon, calculator, video-proiector.
• FINANCIARE: -contribuţii ale sponsorilor
• ACŢIUNI:
• Vizitarea celor două unităţi partenere: şcoală şi grădiniţă;

50
• Pregătirea programelor artistice pentru prezentare cu diferite ocazii (8 Martie );
• Audierea de către preşcolari şi şcolari a unor poveşti şi colinde de pe CD-uri;
• Vizionarea unor filme, slide-show-uri (utilizarea instruirii asistate de calculator);
• Desfăşurarea unor activităţi artistice şi plastice împreună;
• Activităţi de socializare
• Confecţionarea de felicitări, ornamente de Crăciun;
• Realizarea unor expoziţii cu lucrările realizate împreună;
• Desfăşurarea unor jocuri tematice;
• EVALUARE:
• Desfăşurarea unor activităţi comune sub forma unor jocuri şi programe artistice;
• Apreciere asupra colaborării în modul de lucru, în prezentare şi produsele realizate;
• Acordarea unor diplome copiilor care s-au evidenţiat;
• Realizarea expoziţiei cu lucrările copiilor în grădiniţă şi în şcoală;
• Popularizarea acţiunilor cu ajutorul pliantelor.
PROGRAMUL DE ACTIVITĂŢI EDUCATIVE ÎN PARTENERIAT a fost realizat împreună cu
doamnele educatoare,astfel încât sa fie îndeplinite obiectivele propuse.

51
Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor

Prof. Adina Claudia Anghel,

Colegiul de Științe ale Naturii ,, Emil RACOVIȚĂ’’, Brașov

Fenomenul educație, poate fi înțeles în contextual concret al condițiilor social economice ale lumii
contemporane. În funcție de acestea ne putem întreba , ca odinioară Piaget, încotro merge educația?

Sociologi, filosofi, psihologi și pedagogi actuali au analizat caracteristicile epocii contemporane și


implicațiile acestora în procesul educației. Atât Ivan Illich în lucrarea ,, Școala fără societate” , cât și Ph.
Coombs în lucrarea ,, Criza mondială a învățământului “, pun în discuție două întrebări:

- Este criza mondială a educației o problemă reală?


- Este școala în declin sau în transformare?

Ph. Coombs, director al Institutului de planificare al educației, UNESCO, a luat în discuție aceste întrebări
și a considerat că educația nu este adaptată cerințelor unei dezvoltări accelerate și susținerii dezvoltării.
Relația de colaborare dintre cei trei piloni ai educației educaoarea, învățătorul și profesorul este esențială.

Problema esențială a societății actuale este aceea de a spori eficiența învățământului de tip școlar,
pregătirea pentru învățarea continuă și sistematică ce se poate realiza decât in școală.

Educația se află azi sub incindența progreselor din pedagogie și psihologie, din tehnică , din cultură și
știință. În aceaste condiții educația este mai greu de proiectat, de desfățurat și evaluat.Misiunea de dascăl,
fie în mediul preșcolar, școlar și liceal este una dintre cele mai dificile, întrucât se modelează
comportamentul și nu numai.

Scopul educatoarei-învățătoarului- profesorului este să-i dea copilului cunoștințe generale necasare și
să-l pregătească pentru omul de mâine.Educatoarea, învățătorul și profesorul urmăresc astfel instrucția și
educația elevilor.Intre acesștia trebuie să existe o colaborare în vederea abordării complete a elevilor.

Educatoarea face primii pași în instrucția viitorilor elevi.Scopul educației promovat de invățător și
profesor este atins atunci când individul obține acea autonomie care-l determină să fie stăpân pe propriul
destin și pe propria personalitate. Personalitatea nu este o stare despre care se poate spune că trebuie
conturată definitiv,, prin educația instituționalizată. O parte din trăsăturile personalității sunt formate direct
prin educație, ca urmare a muncii celor trei: educator-învățător-profesor.

Într-o societate pluriculturală și educația este pluriculturală. Adaptarea la mutația și diversitatea


culturală este necesară atât pentru minoritari , cât și pentru majoritari , în interacțiunile prezente și
viitoare.Sistemul educațional prin educatori , învățători și profesori acceptă principii precum
toleranța,egalitatea valorilor, complementaritatea valorilor, respectul mutual, va exploata diferențele
spirituale și valorile locale, atașându-le la valorile generale ale umanității. Astfel multiculturalismul
european este o bogăție potențială, pe care educatorul, învățătorul și profesorul o pot valorifica.

Pluralismul cultural implică acceptarea altuia, toleranța și coexistența plurală pe care educatorii le
promovează în rândul copiilor și tinerilor.

52
COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ!
RELAȚIA EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOARE-PROFESOR

Grădinița cu P.P. nr. 5, Zimnicea


Educatoare: Anghel Daniela

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt ,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere ,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă , de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.

53
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa pregatitoare si clasa I, susţinute şi
de experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în
şcoală, copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte
,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”, echilibru care
nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregatitoare si clasa I necesită o
muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor
procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în şcoala
primara, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea
tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea
unui potenţial eşec şcolar.
Curriculum–ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la necesităţile educaţionale actuale, astfel încât
copii grupe terminale să nu trăiască nici o clipă sentimentul că odată ajunși la scoală li se va cere ceva ce ei
nu pot realiza.
Pentru toate acestea o strânsă colaboarare între grădiniță si școală duce la realizarea procesului instructiv
educativ la cele mai înalte standarde ale calității ducând reușita școlara la nivel maxim.

54
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-SCOALA
Prof.inv.presc. Anghel Iuliana
Gradinita cu P.N. Nr.1 Slobozia-Conachi

În momentul actual de şcolarizare la 6 ani, reuşita acţiunilor pedagogice ale grădiniţei şi


şcolii poate fi influenţată în tot mai mare măsură de modul în care cadrele interesate în educaţia copilului (
învăţătoare şi educatoare, medici şi familie) colaborează pentru asigurarea unităţii şi continuităţii în
educarea copiilor. Păstrându-şi fiecare instituţie specificul şi sfera de preocupare, ele sunt datoare să
acţioneze unitar şi în permanenţă în interesul copiilor. Grădiniţa are nevoie să cunoască perspectivele
muncii pe care şcoala le va realiza, iar şcoala trebuie să cunoască mai bine potenţele copilului pe care-l preia
şi totodată să împrumute şi să dezvolte unele procedee de activitate adecvate perioadei de familiarizare a
copilului cu activitatea şcolară.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de
observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător. În perspectiva unei
bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru
noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară
este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită
progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare mari pentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara
o constituie analiza psihologica a activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa
I. Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice
educatiei prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre
gradinita si scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza
in sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si
procedeelor didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a
procesului de invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei
scolare este prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii. Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu
scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii. In
acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita
scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme distractive comune,contribuie la atenuarea

55
distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le
produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Educatoarele şi învăţătoarele trebuie să găsească metode comune prin care să influenţeze dezvoltarea
psihică a copilului în toate direcţiile sale. Aceştia au obligaţia să cultive şi să întreţină emoţiile şi
sentimentele pozitive, să creeze,să întreţină o bună dispoziţie a copilului, să realizeze un perfect echilibru
între activităţile de joc, activităţile alese, pe arii de stimulare, şi independente ale copiilor. Cât de mult s-ar
câştiga pe linia dezvoltării personalităţii copilului dacă s-ar reflecta mai mult un sistem de acţiuni educative
în care elementul afectiv să predomine. Ce progrese uimitoare s-ar realiza în şcoală , în perioada
preabecedară şi cât de mult s-ar scurta aceasta, dacă sistemul de acţiuni educative, de aici pe linia dezvoltării
afective a copilului, s-ar întâlni cu cel din grădiniţă şi s-ar continua la limite superioare. Şi în şcoală şi poate
mai mult aici, este necesară realizarea unui echilibru între lecţii şi elementul distractiv, de joc şi realizarea
unor săli de clasă mai vesele, mai frumoase. Pregătirea copilului pentru şcoală trebuie înţeleasă ca o
adaptare reciprocă: a copilului la şcoală, cât şi a şcolii la copil.

Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita. Această nouă situaţie de
viaţă, pe care o ocupă şcolarul în comparaţie cu preşcolarul şi noua activitate care constituie conţinutul
principal al vieţii lui pun noi cerinţe în faţa copilului La şcolari, însuşirea cunoştinţelor devine o activitate al
cărei scop constă pentru el tocmai în dobândirea de cunoştinţe.. La vârsta şcolară apare pe deplin clară
deosebirea dintre joc şi învăţătură, în urma cărui fapt învăţarea capătă caracterul de muncă şcolară, adică de
activitate organizată voluntar, având în vedere obţinerea unui rezultat important din punct de vedere
social.Astfel, odată cu intrarea în şcoală viaţa copilului capătă un nou conţinut. El capătă calitatea de şcolar,
ceea ce implică deja anumite obligaţii faţă de societate, pentru a căror îndeplinire el este răspunzător.
Şcolarul este obligat să înveţe bine; el trebuie să se supună regulilor şcolii, comportarea lui trebuie să
corespundă cerinţelor, tradiţiilor şi vederilor colectivului clasei sale.
În concluzie, pregătirea preşcolarului pentru şcoală implică responsabilitate, pasiune şi competenţă.
Mai înseamnă colaborare şi dialog permanent cu viitoarea învăţătoare, cât şi permanenta preocupare a
educatoarei pentru succesul copiilor pe care i-a pregătit pentru şcoală.

56
Colaborarea între grădiniță și școală privind
realizarea unitară a sarcinilor educării limbajului

Prof. înv. primar Anghelina Georgica


Școala gimnazială ,,Mihai Viteazul” Călărași,
jud. Călărași

Colaborarea dintre grădiniță și școală este o latură importantă a pregătirii temeinice a copiilor.
Această colaborare se realizează pe baza interesului reciproc al educatoarei de la grupa de 5-6 ani și al
învățătoarei care va preda la clasa pregătitoare. Este vorba despre preocupări comune pe care ele le întrețin
în scopul de a ajunge la rezultate cât mai bune în instruirea și educarea copiilor.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală sunt numeroase și variate. Mă voi opri la câteva
aspecte a căror eficiență s-a reflectat în rezultatele la învățătură ale copiilor din clasa pregătitoare.
Conținutul acestor acțiuni a îmbrăcat diferite forme. S-au organizat dezbateri pe teme variate:
,,Importanța limbajului în grădinițele de copii ”, ,,Optimizarea conținutului și metodologiei activităților de
educare a limbajului” etc., care au evidențiat preocupările cadrelor didactice în vederea pregătirii copiilor
pentru școală.
Lecțiile demonstrative susținute de educatoare și învățătoare au evidențiat următoarele aspecte:
-adaptarea copiilor în primele săptămâni ale clasei pregătitoare este favorizată de folosirea unor
procedee distractiv-atractive în cadrul lecției, dat fiind faptul că la grădiniță, jocul este forma de bază sub
care se predau cunoștințele ;
-reușita lecției depinde în mare măsură de utilizarea unui bogat și variat material didactic.
S-au desfășurat întâlniri ale educatoarelor și învățătoarelor, prilej cu care s-au dezbătut programele
celor două trepte de învățământ, grupa mare și clasa pregătitoare, în scopul cunoașterii reciproce a acestora
și realizării unității între conținutul acestora.
Pentru a-i familiariza din timp pe copiii preșcolari cu viața școlară, educatoarea a făcut cu grupa
de 5-6 ani vizite la școală și a organizat în colaborare cu învățătoarea serbări comune. Vizitele preșcolarilor
la școală trebuie să fie pregătite pentru a le produce o impresie plăcută și puternică. Înanite de toate,
educatoarea îi va pregăti pe copii printr-o convorbire despre școală.
Din discuții a reieșit că preșcolarii care au frecventat cu regularitate grădinița, au trecut ușor peste
perioada de acomodare, mobilizându-și efortul în direcția înțelegerii și însușirii cunoștințelor. Ei au un
vocabular mai dezvoltat, își exprimă cu ușurință gândurile, pronunță mai nuanțat și mai clar.
În cadrul comisiilor metodice s-a practicat forma predării unor activități la grupa mare de către
învățător, de exemplu, jocul didactic ,,Cu ce sunet începe cuvântul?” sau convorbirea ,,În curând vom fi
școlari”.
Acestea s-au desfășurat cu scopul de a cunoaște copiii pe viitoarea învățătoare, de a se familiariza cu
stilul acesteia de muncă.
S-au făcut referiri si asupra importanței caietului de cunoaștere a copilului, precum și a fișei psiho-
pedagogice pe care o întocmește educatoarea la sfârșitul grupei mari, pentru a veni în sprijinul cunoașterii
copiilor de către învățătoarea clasei pregătitoare.
Am cunoscut specificul muncii instructiv-educative la preșcolari prin vizite repetate la grădiniță. În
acest scop am asistat la majoritatea categoriilor de activități de educarea limbajului și la desfășurarea unor
programe artistice a căror tematică a avut înclinații spre dezvoltarea vorbirii: poezii, dramatizări, șezători.
Educatoarea mi-a prezentat și produsele activității copiilor: fișe de verificare a cunoștințelor sub
aspectul dezvoltării vorbirii, iar în perioada preabecedară a organizat o expoziție cu fișe de exerciții grafice
ale copiilor grupei mari și caiete de scriere ale copiilor din clasa pregătitoare.
În grădiniță în cadrul activității de intercomunicare cu copiii din grupă sau cu adulții, copilului i se
oferă posibilități optime de exprimare liberă, acest lucru realizându-se în orice moment al zilei, de la venirea
lui în grădiniță și până la plecare.
Acționându-se asupra stimulării activității verbale se acționează implicit asupra întregii dezvoltări
psiho-fizice a copilului. Cu cât copilul stăpânește mai bine sistemul de comunicare, cu atât este mai ușor de
educat. Adaptarea este mai dificilă dacă preșcolarul nu știe să se exprime și nu înțelege prea bine ce i se
spune.

57
Cerințele științifice, mereu crescânde ale pedagogiei noi, impun adoptarea unor metodologii
didactice și educative de mare eficiență. Modernizarea mijloacelor și procedeelor de formare a unor
deprinderi de exprimare corectă se impun ca o consecință a preocupării grădiniței de îmbunătățire calitativă
și cantitativă a muncii de predare în învățământul preșcolar și asigurarea unui nivel optim de pregătire a
copiilor.
Noua generație trebuie pregătită nu numai pentru a reproduce cultură, ci și pentru producerea noului,
pentru creație și progres social. Calitatea pregătirii este dependentă de măsura în care se însușesc
instrumentele comunicării verbale și a combinării acestora în mod creator. Pentru formarea deprinderilor de
exprimare corectă a copiilor, se ține seama de specificul dezvoltării psihice, intelectuale, afective, de
particularitățile gândirii, atenției și imaginației copiilor, adică de particularitățile psihologice, precum și de
modul în care ei au înțeles ceea ce li se cere.
Pregătirea copilului pentru școală este inclusă în sistemul muncii desfășurate în grădiniță. Stimularea
limbajului la copii este favorizată de schimbarea raportului educatoare-copil, potrivit concepției didactice
moderne. Noile raporturi trebuie să asigure atmosfera încurajatoare, permisă încercărilor în creativitatea
verbală, în jocul de cuvinte, în interpretarea pe roluri.
Realizarea cu succes a obiectivelor necesare pregătirii copilului preșcolar pentru integrarea în
învățământul școlar este posibilă în condițiile cunoașterii temeinice a fiecărui copil și respectarea
particularităților de vârstă și individuale, pentru că așa cum spunea Seneca ,,Nu pentru școală învățăm, ci
pentru viață.”

58
PRIMII PAŞI ÎN GRĂDINIŢĂ- CĂTRE ŞCOALĂ, O PORTIŢĂ

Educ. Antohe Maricica


Prof. înv. preşc. Bokor Anişoara
Colegiul Sportiv ,,Nadia Comăneci” Structură Grădiniţa cu Program Prelungit Nr 14 Oneşti

Copilăria –marea uvertură a existenţei umane- e unică şi ireversibilă, este treaptă de bază pe care se
formează viitoarele personalităţi în devenire, la vârsta copilăriei şi a adolescenţei se conturează şi formează
personalitatea completă şi echilibrată a copilului.
În viaţa copilului există perioade în care educaţia lui se realizează în instituţii de învăţământ:
grădiniţă, şcoală, liceu, facultate. În aceste instituţii copiii sunt supuşi influenţelor organizate sistematic,
corespunzătoare nivelurilor de vârstă, dar şi finalităţilor educaţionale.
,,Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada, el constituie un
ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor, copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de
metamorfozare”. 1
Încă de la vârstă preşcolară, în condiţiile jocului că activitate dominantă, apar atât în cadrul acestei
activităţi, cât şi în forme special organizate, elemente ale activităţii de învăţare. Prin urmare, activitatea de
învăţare, dominantă a vârstei şcolare, este prezenţa în diferite forme şi la vârstă preşcolară, ea constituind
sursă de satisfacere a interesului, a curiozităţii copilului pentru cunoaştere.
Începutul şcolarităţii înseamnă deplasarea treptată a ponderii activităţii de la joc la activitatea de
învăţare. Jocul îşi justifică existenţa nu numai că mod de adaptare a copiilor din clasa pregătitoare la
activitatea şcolară, ci şi că formă de învăţare. Frecventarea grădiniţei de către copil alături de crearea unei
imagini pozitive a şcolii au un rol determinant în adaptarea cu succes a copilului în activitatea de tip şcolar.
Copilul trebuie învăţat că şcoală nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a
activităţilor libere din cadrul grădiniţei ci reprezintă o continuare normală a activităţii copilului, acesta fiind
capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniţă. În asigurarea continuităţii între
activitatea dominantă a vârstei preşcolare şi a perioadei şcolare mici trebuie să ţinem seama de
particularităţile de vârstă ale copiilor.
Este bine ştiut faptul că şcoală îşi începe acţiunea educaţională pe fondul acumulărilor realizate de
copii la vârstă preşcolară. O consecinţă a acestui fapt o constituie necesitatea cunoaşterii ,,zestrei”
intelectuale, a deprinderilor de muncă, a nivelui lor de dezvoltare, aceste achiziţii având un rol determinant
în demararea cu succes a copiilor în activitatea de tip şcolar,
Colaborarea grădiniţă-şcoală apare că o necesitate privind asigurarea unei continuităţi fireşti între
activitatea specifică celor două etape în dezvoltatrea copiilor. Astfel parteneriatele încheiate între cele două
instituţii de învăţământ va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor la
activitatea de tip şcolar. Conceperea parteneriatului este un proces ce implică strategii şi cunoştinţe pe care
părţile implicate trebuie să le cunoscă şi să le fructifice.
Succesul parteneriatului grădiniţă –şcoală este bazat pe legătură permanentă, constantă între
reprezentanţii unităţilor şcolare, dar cu implicarea efectivă a părinţilor. Se realizează astfel un echilibru între
schimbare, continuitate şi implicare, între împlinirea individuală şi exigenţele de ordin şcolar
Participând afectiv şi efectiv la viaţă grădiniţei, părinţii vor conştientiza că aici copilul desfăşoară
activităţi şi este implicat într-un proces instructiv-educativ bine fundamentat şi organizat, nu vor mai vedea
doar funcţia socială a acesteia, de supraveghere a copiilor atunci când ei lipsesc de acasă.
Părinţii pot fi determinaţi să fie parteneri în educaţie pentru că deţin cele mai multe informaţii
despre copiii lor. Pentru realizarea parteneriatului este esenţial că părinţii să fie priviţi că participanţi activi,
să fie atraşi în luarea deciziilor, să se valorifice informaţiile date de ei despre copii, iar responsabilitatea să
fie împărţită între părinţi şi dascăli.
În concluzie, putem afirma că reuşita privind formarea personalitatii copilului depinde de o
colaborare efectivă între factorii educaţionali de bază: grădiniţă, şcoală şi familie. În cadrul parteneriatului
coresponsabil se doreşte să se descopere cheia unităţii de acţiune ce deschide porţile succesului educaţional.

Henri Wallon,( 1975) Evolutia psihologica a copilului E.D.P.

59
PARTENERIATUL ŞCOLII CU FAMILIA

Prof.înv.primar Anton Ioana Codruța


Școala Gimnazială nr. 2 Poieni

Este puţin probabilă proiectarea unui veritabil parteneriat între familie şi şcoală, care să faciliteze o
evoluţie adecvată a fiecărui individ pe întregul traseu al dezvoltării şi să promoveze progresul în învăţare, în
condiţiile absenţei acelor coordonate în care se înscrie astăzi acest demers. Acesta vizează studierea într-o
manieră integrativă a celor doi factori fundamentali implicaţi în educaţia copilului, întrucât abordarea
izolată sau ignorarea unuia dintre ei poate duce la erori interpretative majore. Mai mult, interdependenţa
nevoilor”micului om” impune necesitatea unei echipe care să le abordeze, echipă din care face parte familia
şi şcoala, ca factori catalizatori şi declanşatori de resurse. Se impune o reconsiderare a misiunii şcolii, dar şi
o redefinire a rolului familiei. Cadrul menţionat include surprinderea interrelaţionărilor şi
intercondiţionărilor conturate de nişa de dezvoltare, dar şi a implicaţiilor pe care această interacţiune le are
în planul dezvoltării. Ce elemente ar trebui semnalate la o analiză globală a parteneriatului?(Elena
Bonchiş, 2011, p.125)
În lumea occidentală, datele care indică un procent ridicat al copiilor capabili să satisfacă standardele
şcolare, dar care nu realizează acest lucru au crescut. Acest fapt ridică serioase semne de întrebare atât
pentru profesori, cât şi pentru părinţi. Specialiştii sunt de acord că aceste neajunsuri sunt expresia
complexităţii reale a proceselor implicate în demersul didactic, care trebuie adecvat la cerinţele societăţii
aflate într-o continuă schimbare, dar şi a disfuncţiilor care pot apărea în exercitarea diferenţiată a
influenţelor familiei.
Afirmarea şi dezvoltarea acestui parteneriat nu au fost şi nici nu sunt lipsite de controverse, devenind
evidente la mijlocul secolului XX: „dacă între familie şi şcoală, ca instituţii, au existat întotdeauna raporturi
sociale, interacţiunile individuale între părinţi şi ccadrele didactice au dobândit importanţă abia începând cu
anii ΄60”(Henroit-van Zanten, 1988, p.185, apud Stănciulescu, 1997, p. 175). Pentru o bună parte a acestui
secol, teoriile de specialitate au separat rolurile profesorilor de rolul părinţilor în educaţie. Premisa de la
care s-a pornit s-a bazat pe faptul că rolul părinţilor este de a dezvolta aptitudini de bază şi competenţe
sociale în primii ani, pentru ca, ulterior copiii fiind deja socializaţi, să fie trimişi la şcoală pentru instruirea
didactică. Astăzi însă, pe fondul schimbării expectanţelor societăţii, există tot mai mulţi oameni care
recunosc nevoia de parteneriate între familii şi şcoli, familia pregătind şi susţinând copilul din punct de
vedere academic în afara şcolii, chiar şi atunci când şcolile servesc ca influenţă semnificativă de socializare
în viaţa copiilor. Modificarea acestor expectanţe este conformă cu un model teoretic potrivit
căruia”contextele multiple de dezvoltare din copilărie sunt interdependente, integrate sau
suprapuse”(„Brofenbrenner, 1986; Epstein, Sanders, 2002, apud Harwood, Miller şi Vasta, 2010, p. 751).
Revigorarea parteneriatului familie-şcoală include reconsiderarea rolurilor părinţilor în educaţie,
reconsiderare venită pentru a sprijini din punct de vedere academic, social, comportamental şi emoţional
învăţarea copiilor şi adolescenţilor. În societatea actuală, aflată în continuă schimbare, un număr mare de
familii întâmpină dificultăţi. Tot mai mulţi copii trăiesc în structuri familiale alternative, indiferent că
vorbim de reîntemeierea căminului în urma unui divorţ, de copii adoptaţi sau care trăiesc alături de mame
care aleg să nu se căsătorească. Studiile susţin că transmiterea familială este influenţată şi de aceşti factori.
Conţinuturile pe care părinţii le-ar putea transmite sunt uneori percepute de ei înşişi ca inutile, dacă nu chiar
piedici în integrarea socială a copilului. Ei se pot simţi total incompetenţi în a oferi modele de identificare
profitabile: transmiterea modelului familial apare ca inoportună, iar unii pot renunţa la a-l
transmite”(Stănciulescu, 1997, p. 210). Părintele nu are sentimentul că se achită de „datoria de părinte” şi
astfel întreaga responsabilitate este transferată către şcoală şi către copil.
Natura larg integrativă a parteneriatului dintre familie şi şcoală face astfel posibilă apariţia unui
spectru extins de opţiuni privind delimitarea şi abordarea misiunilor acestuia. În principal, acest parteneriat
este focalizat pe asigurarea calităţii învăţării şi formării copilului sub influenţa modelelor de instruire şi
educare promovate de cele două instituţii, în vederea unui real progres (Elena Bonchiş, 2011, p.125).

60
Bibliografie:

Bonchiş, Elena, (coord.), (2011), Familia şi rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom, Iaşi.
Cucoş,C.,(2000), Educaţia . Dimensiuni culturale şi interculturale, Editura Polirom, Iaşi
Cucoş,C.,(2008), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Editura Polirom, Iaşi.
Stănciulescu, E., (1997), Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi
Miller, K. M., (2006), The impact of parental incarceration on children: An emergingneed for effective
interventions, Child and Adolescent. Social Work Journal, 23, pp. 472-486.

61
COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ, ȘCOALĂ, FAMILIE – CONDIȚIE
ESENȚIALĂ PENTRU EFICIENTIZAREA ACTULUI DIDACTIC

Înv. Anton Rodica


Școala Gimnazială Nr.10 Suceava

O educație adevărată, reală se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în grădiniță și în


școală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului și apoi cea a cuvântului. Tot ceea ce se
săvârșește sub privire copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
Este absolut necesar ca educatoarea și învățătorul să cunoască îndeaproape copilul, entitate cu
particularități riguros individualizate, să-l observe, să-i asculte dorințele, să-i acorde sprijin, acordându-i în
același timp încredere în forțele proprii, încurajându-i tendința de independență și autonomie în acțiune,
cultivându-i aspirația, motivația, interesul pentru învățătură și pentru orice tip de activitate.
Una din abordările moderne privind instituția școlară este cea a școlii deschise, prietenoase în care
copilul se simte bine, este atras de activitățile școlare, îi sunt valorificate înclinațiile și talentele. Modelele
educaționale actuale pun în centru copilul și trebuințele sale, nevoile lui de dezvoltare și în acest scop
participă numeroși factori, între care cei cu importanță semnificativă sunt școala, grădinița și familia. Dar
poate și mai importantă pentru o dezvoltare armonioasă a copilului este colaborarea între familie și instituția
educațională.
În majoritatea situațiilor, familia grădinița și școala colaborează foarte strâns pentru a asigura prin
eforturi comune o educație de bună calitate. Sunt însă și numeroase cazuri în care familia acționează uneori
contrar direcțiilor conturate de grădiniță sau școală, fie din lipsa de informare, fie din nepricepere ori din
dezinteres. În loc să întărească și să dezvolte achizițiile din grădiniță sau școală – în termeni
comportamentali ori de cunoștințe – părinții destructurează prin atitudinea lor tot ceea ce dascălul
construiește zi de zi. De aceea se impune o comunicare permanentă și de calitate între cadrele didactice și
părinți privind progresele și dificultățile întâmpinate de copii, aspectele asupra cărora este necesar să se
insiste prin exerciții ori prin exemple pozitive și încurajări.
În debutul activității școlare, învățătorul trebuie să cunoască de la ce nivel pornește cu fiecare copil în
parte, care îi sunt performanțele din perioada preșcolară sau dificultățile întâmpinate în aceeași perioadă în
vederea reglării stilului de abordare a fiecărui elev în parte. Și cum uneori sunt cazuri când copiii vin la
școală dintr-o altă circumscripție școlară, de cele mai multe ori, părinții sunt cei aduc informațiile necesare
învățătorului.
Atunci când părinții au fost implicați în programul educativ încă de la început, în cadrul grădiniței, ei
vor înțelege importanța colaborării și cu școala și își vor forma deprinderea de a se interesa și a sprijini
activitatea pe care copilul o desfășoară aici.
Contactele dintre părinți și cadre didactice pot îmbrăca forma unor întâlniri colective desfășurate între
educatoare, părinți și învățătorul care urmează să preia colectivul de copii, fie în cadrul unor activități cu
copiii, fie în cadrul unor reuniuni de informare a părinților cu privire la oferta educațională a școlii la care
urmează să fie înscriși copiii sau prin atelierele de lucrări practice cu părinții și activitățile extracurriculare.
Părinții trebuie implicați permanent în activitatea grădiniței și apoi a școlii nu doar când se ivesc
probleme, ci să li se ofere în mod frecvent informații referitoare la copil. Ei trebuie să știe care este scopul
programului educativ la care participă copilul lor, care sunt obiectivele urmărite și să fie la curent cu
politicile educaționale ale grădiniței și apoi ale școlii. Pe cât posibil, părinții trebuie implicați în luarea
deciziilor, să se recunoască și să se valorifice informațiile date de ei despre copii, să cunoască progresele
copiilor lor, iar responsabilitatea să fie împărțită între dascăli și părinți.
Participarea activă a familiei în activitățile derulate în procesul de învățământ alături de copii au
avantaje atât pentru copii, familie dar și pentru cadre didactice.
a) avantaje ale copiilor:
 Copiii simt dragostea și apropierea părinților din interesul pe care părinții îl acordă în realizarea
activităților școlare;
 Copiii sunt mai siguri pe sine, sentimentul de siguranță fiindu-le atât de necesar dezvoltării și
echilibrului interior;

62
 Totodată ei trăiesc mândria de a-și vedea părinții în situații apropiate lor și de a-i aprecia și mai mult.
b) avantajele familiei:
 Părinții au șansa de a deveni participanți la educație, prin implicarea afectivă și prin emoțiile trăite
alături de copiii lor;
 Au prilejul de a sta foarte aproape de copii, de a-i înțelege mai bine, au posibilitatea să-i observe, să
vadă cum se comportă în colectiv;
 Părinții se cunosc mai bine între ei și pot colabora mai ușor atunci când sunt solicitați ori când se
ivește vreo problemă.
c) avantajele cadrelor didactice:
 Apropiindu-ne de părinți, colaborând cu ei, putem cunoaște relațiile părinte copii, psihologia
părinților și mai ales pe cea a copiilor.
 Cunoscând situația și posibilitățile materiale ale instituției de învățământ, părinții pot sprijini
material la realizarea unor activități.
Pentru a realiza eficient un program de parteneriat educativ, este necesar ca la nivelul celor două
instituții școlare să se cunoască unele particularități ale climatului familial din care provine copilul. În acest
sens se recomandă completarea unui chestionar adresat părinților.
Răspunzând cerințelor unei educații psihopedagogice complete, colaborarea și integrarea părților în
activitățile instructiv-educative din grădiniță și școală rămâne un deziderat prioritar, cu atât mai mult cu cât
materializarea lui se dovedește practic că oferă avantaje tuturor părților implicate în procesul educațional.

63
COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ
Prof. înv. preșcolar Antonaru Ileana-Mădălina
Grădinița P.P. „Aricel”, Călăraşi

Vârsta preşcolară este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici, educaţia preşcolară
capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia întregii vieţi de mai târziu. La
reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi şcoala.

Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul formativ final
al activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Prin îndeplinirea obiectivelor ce vizează comportamentele
psihosociale ale personalităţii copilului, putem contribui la integrarea şi adaptarea lui la mediul de viaţă şi
la activitatea şcolară. Pentru a depăşi pragul dificil al şcolarităţii, întreprindem diferite activităţi comune,
grădiniţă-şcoală.
Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de cerinţe va duce
implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la soluţionarea problemelor inerente care
apar.
Grădiniţei, ca prima verigă a sistemului de învăţământ trebuie să i se acorde o mare atenţie. Învăţământul
preşcolar urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului preşcolar pentru integrarea uşoară şi
rapidă în activitatea de învaţare. Şi copilul preşcolar învaţă, dar pentru el învaţarea este un joc. Învăţarea şcolară,
oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut, disciplina de muncă riguroasă.

Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev, natura
relaţiilor cu adulţii şi cu colegii , noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul învăţării-act complex care
angajează diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.

Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O primă măsură de
natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală este plasată la nivelul
conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale clasei pregatitoare. Legătura dintre
grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic.Este vorba de asigurarea continuității în folosirea
metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a
procesului de învățământ, în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare
este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară. În clasa pregătitoare, învățătorul folosește jocul atât ca activitate
de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea
unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe
distractive comune, realizarea diferitelor proiecte educaționale pe diferite teme ( Să iubim natura, Obiceiuri și tradiții)
contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Prin stabilirea de contacte cu școala și cu învățătorii, copiii
se vor familiariza din timp cu instituția, dar și cu cele mai importante personaje ceea ce va contribui la reducerea
neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează gândul la prima zi de școală.

În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală un rol important l-ar avea
participarea reciprocă la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să frecventeze
ciclul primar.
În urma colaborării dintre grădiniță- școală, preşcolarii pot înţelege că şi atunci când vor merge la şcoală
vor putea afla lucruri interesante, vor realiza desene, lucrări despre ce le place.
În urma acestei colaborări au de câştigat şi cadrele didactice (educatoarea şi învăţătoarea) reuşind să
cunoască mai bine cerinţele programei şcolare de la grădiniţă şi de clasele primare asigurându-se
promovarea unei comunicări eficiente.
Bibliografie
1. Băran-Pescaru,A.,Parteneriat în educaţie,Editura Aramis, Bucureşti,2004
2. Cucoş Constantin-Pedagogie generală , Ed. Polirom, Iaşi, 2000

64
Colaborarea Gradiniţă – Şcoală

Autori: ANTONESCU MIHAELA si BĂDOI MĂDĂLINA

G.P.P. NR. 3 SLATINA, jud.OLT

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca
invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a traduce in
concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.

65
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele
de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala
trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta
vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

66
Contribuţia parteneriatului educaţional
Grădiniţă-şcoala la integrarea copiilor în clasa pregătitoare.
Profesor pentru învăţământul preşcolar: Apetrei Tatiana- Livia
G.P.P. ,,Prichindel” Suceava

În grădiniţă,reprezentările copilului despre şcoală sunt mai puţin conturate şi de cele mai multe ori
distorsionate de către familie,care dorind să-l disciplineze,îl ameninţă pe acesta cu o “şcoală-sperietoare”.
Astfel,în scopul formării unor reprezentări corecte despre şcoală şi a unei atitudini corespunzătoare a
preşcolarilor faţă de aceasta, pentru a se integra cu succes în clasa pregătitoare,am considerat că este necesară
derularea unui parteneriat educaţional între grădiniţă şi şcoală.
Parteneriatul “ÎMPREUNĂ PRIN CÂNTEC ŞI JOC” a fost proiectat să debuteze începând cu grupa mare
şi respectiv clasa a III-a şi să se desfăşoare pe o perioadă de doi ani şcolari, între 20012 şi 2015,între G.P.P. ,,
Prichindel “ şi Şcoala Gimnazială Nr.10, Suceava.
În cadrul parteneriatului s-au urmărit obiectivele:
 Pentru preşcolari:dezvoltarea abilităţilor de comunicare,conştientizarea noţiunii de “şcoală”, familiarizarea
cu clasa şi obiectele şcolarului, legarea de prietenii,desfaşurarea unor activităţi în locaţii străine lor;
 Pentru elevi:familiarizarea partenerilor mai mici cu activităţi şi produse ale activităţii şcolare printr-un
portofoliu cadou,realizarea unor activităţi artistice în comun,dovedind capacitate de respect şi înţelegere;
 Pentru educatori:dezvoltarea abilităţii de a construi un mediu educaţional care să motiveze copilul în
procesul instructiv-educativ;
Aceste obiective s-au realizat prin întâlniri, dezbateri interactive,jocuri,activităţi comune,participări
colective la activităţi artistice,vizite,convorbiri,expoziţii comune cu lucrări ale copiilor.Au fost urmărite
evenimentele culturale şi religioase prezentate accesibil copiilor:Ziua Şcolii,Crăciunul,Ziua
Mamei,Paştele,Ziua Copilului precum şi alte activităţi cu un caracter educativ mai accentuat.
În cadrul acţiunilor:”Să cunoaştem şcoala”,”Este bine împreună”,”Sărbătorim Naşterea
Domnului”,”Cum sa fiu un bun şcolar?”,”Să ne jucăm împreună!”,”Micul creştin şi bucuria Învierii lui
Iisus”,”Împreună să învăţăm să dăruim”,”Ziua porţilor deschise”,”Curcubeul copilăriei”,etc., copiii au
participat cu interes,manifestând sentimente puternice de prietenie,toleranţă,spirit de colaborare şi
competitivitate. S-a putut observa că în urma derulării acestui parteneriat de-a lungul unui an şcolar,a fost
influenţat în mod pozitiv comportamentul şi atitudinea faţă de şcoală a preşcolarilor.S-au dezvoltat
abilităţile de comunicare ale preşcolarilor şi ale şcolarilor.A fost stimulată capacitatea preşcolarilor de a
relaţiona cu şcolarii,colegii şi adulţii din mediul şcolar.
În concluzie, putem afirma că toate aceste activităţi au fost benefice atât pentru noi,cadrele didactice
din grădiniţă şi şcoală,cât şi pentru copii,reuşind să realizăm împreună scopul propus-pregătirea cu succes a
copiilor pentru şcoală. Să ne dorim să realizăm acest lucru pentru cat mai multe generaţii de copii...

BIBLIOGRAFIE:
1. Curriculum pentru învăţământul preşcolar(3-6/7ani), M.Ed.C.T.2008, pag.91+97, 119+124,
2. Ezechil,Liliana;Lăzărescu,Păişi,Mihaela, Laborator preşcolar, V&Integral, Bucureşti, 2004, pag.204-206
3. Peneş,Marcela, Planificare calendaristica pentru clasele I-IV 2007-2008, Editura Ana, Bucureşti, 2004,
pag.21
4.Revista Învăţământul preşcolar, nr.1-2/2006-pag.104, nr.3-4/2006-pag.117, nr.3/2007.pag.164, M.Ed.C.T.,
Bucureşti

67
Colaborarea grădiniță-școală!Relația educatoare-învățător-profesor

Prof. Apostol Claudia

Motto:
„Bucuria de a avea copii să o legăm de a-i forma ca oameni de valoare”

Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia educativă a intregii vieţi. Datorită vârstei mici, educaţia preşcolară
capătă un caracter specific. Această perioadă, ca ingrijire şi educaţie, formează temelia intregii vieţi de mai târziu.
La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsurâ, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi şcoala.
Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe va duce
implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea problemelor inerente care apar.
Grădiniţei, ca prima verigă a sistemului de invăţământ trebuie să i se acorde o mare atenţie.
Invăţământul preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoara după o
programa minuţioasa şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului preşcolar pentru
integrarea usoara şi rapida in actîvitatea de invatare. Şi copilul preşcolar invaţă dar pentru el invatarea este un joc.
Invăţarea şcolară,oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut, disciplina de muncă riguroasă etc.
Educaţia preşcolară, instituţională este un act psihologic şi deosebit pentru egalizarea şanselor, pentru
perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie in vederea inlăturării eşecuriîor şcolare şi a abandonului şcolar.
Un rol important in debutul şcolar îl va avea intotdeauna instituţia preşcoiară, ea fiind o etapă intermediară,
indispensabilă.
Integrarea copilului in forma de colectivitate preşcolară comporta un prim efort de adaptare la viaţa socială şi
totodată extinderea mediului social accesibil copilului.
În perioada preşcolară el işi dobândeşte rolul său social intr-o colectivitate şi obţine o altă dimensiune in
interiorul familiei. In coîectivitate copilul stabileşte cu totul alte raporturi decât in famile:
-invaţă să se subordoneze unui program şi a unor activităţi comune ale colectivului din care face parte;
-stabileşte relaţii cu alţi copii invăţând să-şi domine excentrismul folosind relaţii de colaborare
Integrarea copilului in şcoală presupune mai intâi formarea unor prezentari corecte despre scoala care sa le
permita preşcolarilor o adaptare afectiv-motîvationala la mediu şcolar.
În scopul adaptarii preşcolaruiui la mediul şcolar, al formarii şl adancirii reprezentarilor cu privire la scoala este
necesar a se intreprinde actiuni comune gradinita-scoala, cum ar fi:
-prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor in prima zi de scoala,avand ca invitati elevii clasei I şi
invatatoarea lor;
-asistenta la o activitate de citire,matematica,scriere;
- organizarea unor activitati de evaluare-concursuri care au ioc impreuna cu clasa 1 (exemplu obiceiuri şi colinde de
Crăciun, concursuri sportive,1 iunie etc);
-plimbări in jurul oraşului;
-excursii in tară
-dramatizări in care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
-confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente
Concurând alături de şcolari se inlătură reticenţa preşcolarilor şi ii face să-şi incerce puterile, să demonstreze
că sunt pregătiţi pentru şcoala.
Realizarea dezideratelor a idealului educatoarelor este condiţionată de colaborarea mai strânsă intre grădiniţă
şi şcoală. Activitatea educatoarelor şi invăţătorilor trebuie să se impletească. Tonul puternic afectiv ce o caracterizează
pe educatoare trebuie să se impletească cu relaţia mai autoritară a invăţătoarei. Dădăceala exagerată nu ajută copiii, ii
formează dependenţi de educatoare.
Trebuie să cântărim cu atenţie cât şi cum ii ajutăm pe copii. Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi randamentului
şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie să se completeze cu evaluarea apreciată in
calificative de către invăţător.
Un alt obiectiv in vederea integrării copilului in activitatea de tip şcolar constituie permanenta legătură a
grădiniţei cu famiiia-cea care constituie de fapt primul model al copilului.
Educaţia in familie ocupă un loc important in formarea 'puiului de om' care trebuie să găsească aici condiţii de
dezvoltare fizică, perceptivă, intetectuală, personaiă şi socială.
Din primii ani de viaţă personalitatea 'adultului de mai tarziu' prinde contur şi se manifestă prin elemente
concrete cum sunt: temperament, caracter, insuşiri, capacităţi, abilităţi şi aptitudini.

68
„Cei 7 ani de acasa” sunt hotărâtori in procesul de adaptare şi integrare la viata socială şi aşa marcată de
influenţele mediului socio-economic.
Familia este instituţia primordială unde copilul dobăndeşte cea dintâi şcoală a vieţii.
Nu intâmplător părinţii sunt gata să şi spună cuvântul chiar şi in cele mai dificile probieme de educaţie. Faptul
este explicabil; de la părinţi au invăţat in primul rând tot ce ştiu până când copilul este adus intr-o instituţie de
invăţământ.
Familia trebuie să asigure sentimentul de comfort şi siguranţă. 0 ambianţă framântată de tensiuni familiale,
lipsită de afecţiune, stare de indiferenţă, cu acte de violenţă vă duce la reacţii de inadaptare.
Pentru indeplinirea dezidoratelor comune grădiniţa-familie am recurs la câteva strategii specifice:
-stabilirea unor relaţii strânse cu familia copiilor pentru a cunoaşte mediul din care vin copiii, problemele pe care le
ridică aceştia ;
-implicarea părinţilor în soluţionarea unor probleme interne ale unităţii;
-prezentarea unor referate privind rolul pe care il are grădiniţa in. instruirea şi educarea copiilor in pregătirea lor pentru
şcoală;
-convorbiri zilnice prin care sunt puşi la curent cu toate achiziţiile sau eşecuriie copiilor, la găsirea impreună a unor
soluţii viabile;
-implicarea părinţilor la imbunătăţirea bazei didactico-materiale;
-activităţi demostrative pregătite special pentru părinţi;
-serbări oferite părinţilor cu diferite ocazii.
Acestea au fost doar câteva dintre mijloacele pe care noi le-am utilizat frecvent în unitatea noastră sau fiecare
la grupa de preşcolari pe care o conduce.
Buna colaborare între grădiniţâ - familîe - şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp asigurând
performanţe educative notabile.

Referinte bibliografice:
- Magdalena Dumitrana - "Copilul, familia şi grădiniţa – Editura Compania 2000
- Revista invăţământul preşcolar nr. 1-2/1997

69
Colaborarea dintre gradinita, scoala, familie

Prof.Apostol Teodora
Scoala Gimnaziala ,,Constantin Brancusi’’
Medgidia

Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele si posibilitatile


oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale. Sub impulsul cerintelor
dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica, tinzandu-se spre modernizarea metodelor de predare, a
continutului, a formelor de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele
institutii educative. Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin intermediul a
doua forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia prescolara avand
ca functie majora formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu nevoile specifice varstei, cu
posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii sociale
Cu toate acestea, complexitatea actului educational, a realitatii umane si sociale contemporane si
sarcinile tot mai dificile carora trebuie sa le faca fata procesul educational fac sa se identifice tot mai multe
fisuri in relatia amintita. Se recunoaste faptul ca deciziile, actiunile si rezultatele educatiei nu mai pot fi
realizate decat in comunitatea de optiuni dintre mediile responsabile – familie, scoala si comunitate.
Mai mult, se dezvolta concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc, optiunea
personala, implicarea acestuia de la varstele cele mai mici in responsabilitatea si drepturile pe care societatea le
identifica si recunoaste. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care sa intareasca schimbarea in relatiile
scoala - familie. Acest concept este parteneriatul eductional : este unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei
contemporane. Este un concept si o atitudine in campul educatiei.
Parteneriatul educational este forma de comunicare, cooperare si colaborare in sprijinul copilului la
nivelul procesului educational. El presupune o unitate de cerinte, optiuni, decizii si actiuni educative intre
factorii educationali.
Parteneriatul educational se desfasoara permanent si impreuna cu actul educational propriu-zis. El se
refera la cerinta ca proiectarea, decizia, actiunea si evaluarea in educatie sa fie realizate in cooperarea si
colaborarea dintre institutii, influente si agenti educationali.
Parteneriatul educational se realizeaza intre :
- institutiile educatiei : familia, scoala si comunitate ;
- agenti educationali : copil, parinti, cadre didactice, specialisti in rezolvarea unor probleme
educationale (psihologi, consilieri, psiho-pedagogi, terapeuti, etc.) ;
- membrii ai comunitatii cu influenta asupra cresterii, educarii si dezvoltarii copilului (medici, factori
de decizie, reprezentantii bisericii, ai politiei, etc.) ;
- influente educative exercitate exercitate la anumite momente asupra copilului ;
- programe de crestere, ingrijire si educare a copilului ;
- forme de educatie in anumite perioade.
Conceptul se adreseaza in principal parintilor si cadrelor didactice si se refera la actiunea in
acelasi sens. Ceea ce hotaraste familia, sa fie in acord cu masurile scolare si ceea ce un parinte face sa nu fie
legat de celalalt. Actual, relatia educator - copil are sensuri noi, este o relatie de colaborare, datorita aspectelor
ei de conducere democratica si flexibilitatii in luare deciziilor. Nu numai copilul invata si se dezvolta sub
influenta educatorului, ci acesta se formeaza si se transforma prin relatie educativa. Rezolvarea fiecarei
probleme educative adauga competente noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv, creator si
dinamic care accepta schimbarea in raport cu fiecare generatie, va gasi raspuns la noile intrebari. Parintii, copiii
si comunitatile se influenteaza puternic unii pe altii. Mediul in care traiesc parintii poate sprijini sau devia
vietile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate sa se comporte ca o sursa de forta si siguranta sau ca
o relatie a dezvoltarii.

70
Parintii pot influenta comunitatea ca idivizi sau ca membrii ai unui grup. Ei pot contribui la dezvoltarea
comunitatii si la fixarea prioritatilor sociale. La educarea copilului contribuie deci, ca institutii bine determinate
ale societatii – familia, scoala si comunitatea. In momentele diferite ale cresterii, dezvoltarii si devenirii fiintei
umane, fiecare dintre aceste institutii sociale are rol important. Mai mult, azi, este determinata nevoia unui
parteneriat educational intre acestea, in favoarea unei educatii eficiente pentru individ si societate.
In rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare si invatare, institutia scolara dezvolta o serie de
structuri de sprijin in favoarea copilului si a familiei. In acelasi timp este nevoie de activitati de sustinere in
afara grupei si de activitati de sprijin atat a copilului aflat in situatii dificile sau de risc, cat si a familiei si a
cadrelor didactice.
Structurile de sprijin ale institutiei scolare merg pe linia cabinetelor de asistenta psihopedagogica, de
consiliere, de rezolvarea unor probleme specifice (cabinete de logopedie si orientare profesionala) si a centrelor
de resurse pentru familie sau cadre didactice. Se dezvolta astfel la acest nivel, programe specifice de sprijin
individualizat si de grup pentru copii, parinti si cadre didactice.
Gradinita eficienta realizeaza un parteneriat cu copiii, prin valorizarea si respectarea identitatii sale, cu
familia- prin cunoasterea importantei acesteia si atragerea in procesul didactic cu toate resursele educative ale
societatii, pe care le identifica, le implica si le foloseste activ. Identificand si valorizand dimensiunea personala
a individului, realizam insa, nevoia valorizarii si aprecierii familiei ca un mediu primordial si afectiv necesar
formarii individuale. Familia trebuie sprijinita si nu inlocuita in educatia tinerei generatii. Si pe parcursul
varstelor scolare familia ramane mediul afectiv cel mai viabil de securitate si stimulare.
Astazi se cere tot mai mult intelegerea parteneriatului educativ, ca forma de unificare, sprijin si
asistenta a influentelor educativ-formale. Experienta dovedeste ca o atmosfera destinsa intre agentii
educationali faciliteaza invatarea. Exista o retea complexa de relatii in cadrul unei institutii scolare, care are un
potential in influentarea educatiei copiilor.
Cele mai importante relatii sunt :
- relatiile dintre cadru didactic si elev ;
- relatiile interindividuale ( dintre elevi, dintre cadre didactice, dintre cadre didactice si specialistii care
sprijina scoala, dintre cadre didactice si personalul administrativ al scolii etc.) ;
- relatiile dintre cadre didactice si parinti.
Colaborarea dintre institutia de invatamant si familie presupune o comunicare efectiva si eficienta, o
unitate de cerinte si o unitate de actiune cand este vorba de interesul copilului.
H. Henripise si V. Ross (1976) identifica doua dimensiuni principale ale implicarii reciproce a institutiei
de invatamant si familiei in favoarea copilului :
1. dimensiunea relatiei copil-parinte, vizand controlul frecventei, al rezultatelor scolare, in general
indeplinirea sarcinilor si sustinerea materiala si spirituala a activitatii didactice a copilului ;
2. dimensiunea relatiei familie-gradinita care se refera la alegerea unitatii de invatamant, la contactele
directe ale parintilor cu reprezentantii institutiei- cadre didactice, administratori. Aceste contacte pot fi intalniri
colective dintre admistratia scolara si asociatiile parintilor, reuniunile de informare a parintilor cu privire
la continuturile si metodele scolare, exigentele cadrelor didactice etc., a lectiilor deschise pentru parinti,
atelierelor de lucrari practice cu parintii. Parintii mai pot colabora si cu prilejul excursiilor, serbarilor, vizitelor,
meselor comune etc.
La aceste forme de colaborare adaugam astazi :
- scoala parintilor ;
- consilierea psiho-pedagogica ;
- orientarea familiei in functie de nevoile individuale sau de grup intr-o maniera profesionala de catre
specialistii pregatiti anume.
Colaborarea si cooperarea parintilor cu institutia de invatamant sunt eficiente si benefice ambilor
factori, in conditiile in care comunicarea este reala, in functie de dimensiunea sa umana.

71
COLABORAREA GRĂDINIȚĂ –ȘCOALĂ

Educatoare:Apostu Mariana,
Grădinița Căbești ,comuna PoduTurcului, județ Bacău
,,Tot ceea ce n-avem de la naștere și de care avem nevoie când suntem mari,ne este dat prin
educatie.Această educație ne vine de la natură,de la oameni sau de la lucruri.,,(Jean Jaques Rousseau)
Pregătirea copilului pentru școală este considerată obiectivul major,scopul final al activitătilor
instructive-educative din grădinită.Rolul important al pregătirii copilului îi revine atingerii obiectivelor ce
vizează comportamente psiho-sociale ale personalității copilului care este un factor decisiv în integrarea și
adaptarea copilului la viața școlară.
Varsta preșcolară este de fapt piatra de temelie pentru educația întregii vieți.La reusita copilului în
viață contribuie principalii factori educaționali:familia,grădinița,școala.
Asigurarea unui parteneriat real intre aceștia,implicarea tuturor in realizarea unei unități de cerințe
va duce negreșit la o educație corectă.
O condiție esentială o presupune formarea unei imagini corecte despre școală pentru o adaptare
ulterioară optimă la mediul școlar.
Învățământul preșcolar a dobândit un conținut cu o programă complexă in care sunt obiective precise
pentru ca prescolarul să se poată integra rapid in activitatea scolară de invățare.Copilul preșcolar învață mai
ales prin joc pe cănd învățarea școlară orcât de deschisă ar fi respectă anumite rigori,o muncă complexă.In
acest scop se impune organizarea a cât mai multe activități comune grădinită-școală.In unitățile unde
grădinița funcționează in aceeași unitate cu clasele de invățământ primar-cum e cazul grupei mele-
activitățile comune se desfășoară ritmic și fără greutate .Printre activitătile desfășurate enumăr pe cele mai
importante:
-Festivitatea de deschidere a noului an școlar
-Vizite spontane la clasele scolarilor
-Organizarea de concursuri.plimbări la obictive,la biserica parohiei
Serbarile școlare de Crăciun,de 8 Martie,de Ziua Copilului,Serbarea de sfărșit de an școlar.
-Excursii in orașele apropiate.
-Confecționare de felicitări,expoziții cu vânzare,scenete de teatru,parteneriate comune,etc
Concurând alături de școlari și invățătoarele lor li se inlătură anumite temeri,capătă curaj si iși
cunosc propriile puteri si viitorii colegi de clasă de la clasele simultane.
În acest sens activitatea educatoarei și a invățătoarei trebuie să se împletească.Tonul afectiv ce o
caracterizează pe educatoare trebuie să facă pereche cu relația mai autoritară a invățătoarei.De asemenea
importantă e și realizarea evaluării evoluției și a randamentului școlar.Aprecierile,recompensele,simbolurile
oferite de educatoare trebuie să se completeze cu evaluarea prin calificative de către învățător.
În succesiunea dintre grădiniță și școală important este continuarea unor forme de activitate din
grădiniță și la clasa pregătitoare și cls I încât folosite într-un mod creator de învățător ,acestea vor deveni
elemente de bază în asigurarea succesului la invățătură .
Prin această pregătire a copilului pentru școală se poate aprecia contribuția grădiniței și in mod
deosebit dăruirea cu care lucrează educatorul.
,,Orice educație este autoeducație,iar noi ca dascăli și educatori,cream de fapt contextul în care
copilul se autoeducă.Trebuie să realizăm contextul optim,pentru ca prin noi,copilul să se educe singur,așa
cum trebuie să se educe el prin propriul său destin lăuntric’’(Rudolf Steiner)

72
Le français en maternelle, pourquoi pas?

Prof. Ioana – Daniela Ardelean

L'école maternelle joue un rôle central dans l'apprentissage de la langue française. Cet apprentissage
couvre plusieurs champs dans une progression organisée.
L'enfant, même à cet âge, apprend à envisager la langue comme un objet manipulable, pas
seulement pour le sens qu'elle véhicule mais aussi comme objet d'observation et d'analyse.
Et puis, les parents voient de plus en plus loin pour leurs enfants. Ils connaissent les théories du
développement de l'enfant et se disent que plus on commence tôt, plus un enfant a de facilités à apprendre une
langue.
Mais du point de vue de l’enseignant, les choses diffèrent sensiblement. Quel en serait la difficulté ? Le
fait qu’on n'apprend pas le français à un enfant de 3 ans comme on l'apprendrait à un adulte. Il faut évidemment
tout de suite oublier les développements grammaticaux du fonctionnement, pourtant si simple, de cette chère
langue qu'est le français.
Un enfant de 3 ans n'accepte qu'une seule chose: le jeu. Et c'est donc de façon ludique qu'on lui
enseignera le français. Un jeu qui dure plus de 30 minutes avec un enfant de 3 ans, c'est vraiment un bon jeu,
quoi que, le plus souvent, il est presque impossible d’atteindre une telle durée. Et avec un peu de chance, il
voudra refaire l'activité au cours suivant, ou la semaine d'après à condition qu’il ne joue pas tout seul, bien sûr !
L'important est de capter son attention et c'est à vous qu'il revient de faire le spectacle, pas à lui!
Que l’enfant ait 3 ou 11 ans, l'acquisition du vocabulaire représente un élément essentiel dans
l'apprentissage de la langue et l'accès progressif à la maîtrise de la langue française.
Pour un réel succès et de meilleurs résultats, l'école maternelle doit jouer le rôle déterminant dans cet
apprentissage. A travers un enseignement structuré, des situations de communication qui permettent aux enfants
de fréquenter, en compréhension, un vocabulaire riche, choisi en fonction de son intérêt pour la scolarité
présente et à venir, chaque élève est placé en situation de réutiliser lui-même ce vocabulaire dans des activités
scolaires organisées et contrôlées.
En matière de lexique, l'école maternelle doit se fixer trois objectifs principaux : développer le capital
lexical des élèves (en réception et en production, dans le langage en situation et dans le langage d'évocation
hors contexte d'activité), permettre aux enfants d'entrer progressivement dans le fonctionnement de la
langue au niveau lexical et développer la mémoire lexicale (celle des mots) ainsi que la mémoire sémantique
(celle du sens des mots).
Il va de soi que le succès dans l’apprentissage du français en maternelle, dépend fondamentalement de
la stratégie de l’enseignant, des activités qu’il choisit et de la mise en pratique de toute cette démarche. Il existe

73
à présent une multitude de fiches pédagogiques, de jeux, conçus pour le niveau d’âge, les besoins des
apprenants, le but de l’enseignant et les objectifs des programmes d’apprentissage. Les fiches entrent dans la
logique d'une didactique explicite du vocabulaire, destinée à faire progresser les enfants, particulièrement les
plus fragiles. S'appuyant sur des entrées thématiques accessibles aux élèves, elles privilégient des approches par
le champ lexical, la catégorisation, la synonymie et la dérivation.
Si on se souhaite promouvoir l’apprentissage du français auprès d’un jeune public, envisageant le
progrès et l’acquisition du français à travers l’école primaire et le collège, les enseignants, ont la possibilité
d’employer des fiches pédagogiques à télécharger, conçues pour la sensibilisation au français.
L’idéal, d’après mon expérience, c’est la continuité dans l’apprentissage, c’est-à-dire, garder la même
ligne, à partir de la maternelle, jusqu’ à la fin du lycée.
Donc, le professeur de français, à l’obligation de s’informer sur tout ce qu’il lui est nécessaire,
commençant par les enseignants de maternelle, continuant par enseignants pour le primaire. Et bien entendu, à
côté des connaissances scientifiques à introduire, il faut absolument connaître les caractéristiques d’âge, les
étapes de développement mental et cognitif des enfants.
Ces conditions respectées, elles peuvent généralement, assurer le succès scolaire et, particulièrement, le
succès dans l’apprentissage du français langue étrangère.
Il ne faut pas oublier l’orientation des enfants et leur ouverture vers l’apprentissage des langues.
Mais, je pense que si toute personne impliquée prend ses responsabilités, l’apprentissage du français,
même en bas d’âge, peut être réalisé avec les meilleurs résultats.
Osez donc le français à tout âge !
Sitographie :
http://eduscol.education.fr/pid24346-cid52525/vocabulaire-ecole-maternelle.html
http://eduscol.education.fr/cid52525/enseigner-le-vocabulaire-a-l-ecole-maternelle.html
https://lucarnefle.wordpress.com/activites-de-sensibilisation-au-francais/

74
COLABORAREA GRADINITA-SCOALA!
RELATIA EDUCATOR-INVATATOR-PROFESOR

Ardeleanu Madalina Manuela

,,EDUCAȚIA NU ESTE O PREGĂTIRE PENTRU VIAȚĂ; EDUCAȚIA ESTE ÎNSĂȘI VIAȚA”


John Dewey

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o


importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și
școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera
cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.

Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar
este unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat
proces de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care
vizează pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a
spiritului de observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor
cu limbajul matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive,
afective și voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.

Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic.
O primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I. Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice,în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este
prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare,
cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu
sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens,
experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în
grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o
impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu
școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante
personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le
generează perspectiva primei zile de școală.

În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme
de strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.

75
Colaborarea dintre grădiniţă şi şcoală
Prof.înv.preşcolar Arhire Marilena
Grădiniţa cu Program Normal nr.4 Huşi. Jud. Vaslui

„Omul nu poate deveni om decât dacă este educat”. J.A.Comenius

Creşterea şi educarea copilului este influenţată de evoluţia societăţii în care trăim . Însă la
educarea şi formarea copilului contribuie mai mulţi factori, cum ar fi : familia, grădiniţa, şcoala şi
societatea. Familia reprezintă principalul factor educativ prioritar în educarea copilului, întrucât educaţia
începe din familie. Însă, trebuie recunoscut faptul că, rolul cel mai important în educaţia copilului îl are
grădiniţa şi şcoala.
La vârsta preşcolară, un factor educativ important este grădiniţa. Activităţile din grădiniţă sunt
desfăşurate după un amplu proces instructiv-educativ şi de către cadre cu o pregătire profesională
corespunzătoare, ce aplică metode şi procedee pedagogice respectând particularităţile de vârstă ale
copiilor. Prin activităţile desfăşurate se urmăreşte pregătirea copilului preşcolar pentru o integrare rapidă şi
uşoară în activitatea de învăţare. Implicarea părinţilor în activităţile şi acţiunile grădiniţei îi determină pe
aceştia să înţeleagă că responsabilitatea grădiniţei şi cea a familiei converg spre un scop comun, iar pe de
altă parte, le dă posibilitatea să aprecieze în mod real activitatea educatoarei.
Pasul către şcolaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice
adaptării şcolare.Frecventarea grădiniţei de către copil face ca adaptarea lui la mediul şcolar să fie mai
uşoară. Integrarea copilului în şcoală presupune mai întâi formarea unor reprezentări corecte despre şcoală
care să le permită preşcolarilor o adaptare afectiv-emoţională la mediul şcolar.
În cadrul activităţilor desfăşurate la grădiniţă, la grupa mare, educatoarea îşi propune şi desfăşoară
activităţi ce vizează aspecte din viaţa şcolarului. Astfel, preşcolarii sunt familiarizati cu activităţile
desfăşurate la şcoală. În scopul adaptării copilului preşcolar la mediul şcolar, al formării şi adâncirii
reprezentărilor cu privire la şcoală este necesar a se întreprinde acţiuni comune grădiniţă-şcoală cum ar fi:
prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor în prima zi de şcoală serbari, activităţi de
voluntariat, asistenţa la o activitate a şcolarilor, excursii si multe altele.
Buna colaborare între grădiniţă-familie-şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp asigurând
performanţe educative notabile. Copiii generaţiei de astăzi intră în şcoală cu un amplu bagaj de cunoştinţe
şi apetenţe de investigare şi învăţare. În grădiniţă, copiii sunt încurajaţi să se manifeste liber, educatoarea
fiind atentă cu fiecare copil ajutându-l să se dezvolte intelectual şi formându-i anumite deprinderi : de a
ţine creionul în mână, de a număra, de a compara mulţimile, de a rezolva o problemă, o sarcină, de a desena,
picta, modela. Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunoştinţelor şi de formare a
priceperilor şi deprinderilor începute în grădiniţă este necesară legătura strânsă între grădiniţă şi şcoală.

Gădiniţa oferă posibilitatea de a exersa şi de a cultiva limbajul copiilor prin toate activităţile
desfăşurate , indiferent de categoria de activitate,datorită caracterului organizat al acestora, care se
răsfrânge direct asupra limbajului copiilor, îmbogăţindu-l cantitativ dela o etapă la alta,dar şi calitativ.

În pregătirea copiilor pentru şcoală educatoarea trebuie să aibă în vedere pregătirea copiilor pentru
scriere. Scrierea este o activitate complexă ,dificilă pentru preşcolari,de aceea, învăţământului preşcolar îi
revine sarcina pregătirii elementelor grafice, elemente care se însuşesc în activităţi pentru exerciţii grafice,
la sectorul Bibliotecă.

76
Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinţe în ce priveşte dezvoltarea morală. Prin activităţile
desfăşurate copiilor li se formează diferite emoţii şi sentimente morale,dar şi unele deprinderi de
comportare civilizată : să salute, să fie politicoşi, să-i ajute şi să-i respecte pe cei în vârstă.

În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului
de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.

Colaborarea grădiniţă- şcoală ar trebui să se bazeze pe continuitatea în obiectivele urmarite, în


conţinuturi, în mijloacele de realizare a sarcinilor, la nivel instituţional etc. Pentru a a avea o colaborare
bună învăţătoarele trebuie să aibă o bună colaborare cu educatoarele, urmărind în mod special:- cunoaşterea
reciprocă a programei preşcolare/ şcolare;- cunoaşterea grupei mari de către învăţătoare. Astfel,
educatoarele pot furniza date despre copil purtând discuţii libere cu învăţătoarea, dar si în scris, prin fisa
psihopedagogica.

În concluzie, colaborarea între grădiniţă şi şcoală reprezintă un demers benefic în viaţa prescolarilor,
contribuind la dobândirea cunostintelor, formarea şi antrenarea capacităţilor şi modelarea atitudinilor
necesare activităţii lor viitoare în şcoală. În momentul intrării la şcoală , copilul începe o viaţă nouă,
centrată pe învăţarea de tip şcolar, care constituie activitatea dominantă a lui. Astfel, învăţarea se
transformă pe neobservate într-o ocupaţie permanentă a elevului.

Bibliografie : Revista Învăţământului Preşcolar nr. 1-2 / 2000 ; Revista Învăţământului Preşcolar nr. 1-2
/ 2001 ; Revista Învăţământului Preşcolar nr. 1-2 / 2006 ; Ecaterina Adina Vrasmas, Educatia
copilului prescolar, Editura ProHumanitate, Bucuresti, 1999.

77
Eficientizarea actului didactic printr-o strânsă colaborare dintre educatoare-
învățătoare

Prof. Înv. Preșc. Anișoara-Camelia ARION

Gradinița P. P. „Amicii” Constanța

Rolul unei bune colaborări între grădiniță și școala, între educatoare și învățătoare nu-l contestă
nimeni. Toți suntem interesați ca beneficiarii actului didactic, și anume copiii, să fie bine instruiți să aibă o
adaptabilitate ridicată și să facă față oricăror cerințe.

În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională. Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,
experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară,
de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare ainformaţiei, de a realiza o serie de
obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea
nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.

Pentru a stabili bazele relațiilor de colaborare dintre educatoare și învățătoare voi pleca de la
definiția data celor două ocupații, așa cum sunt descrise in standardele ocupationale elaborate de Consiliul
pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare, și anume:

Educatoarea instruieşte şi educă prin joc, pentru sprijinirea şi promovarea dezvoltării copiilor de vârstă
preşcolară, urmărind obiective cognitive şi de limbaj, psiho-motorii, de educare a afectivităţii, ale educaţiei
estetice şi ale educaţiei pentru societate.

Învăţătorul este cel care pregăteşte omul de mâine. Învăţătorul trebuie să formeze tuturor copiilor
capacitatea de a folosi cu inteligenţă instrumentele muncii intelectuale şi gândirea, să facă apel la resursele
personalităţii în curs de dezvoltare şi să ştie să utilizeze toate aptitudinile şi toate mijloacele de exprimare
pentru a le consolida.

După cum putem observa, învățătorul continua munca educatoarei. În consecință este necesar să se
asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi
continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare. Grădiniţa constituie o etapă
fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci
şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la
lărgirea câmpului de relaţii sociale. Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date
fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate,
şi mai ale, specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice,
diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.

În cadrul colaborării educator-învăţător sunt fixate obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului
pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,

78
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.

Buna colaborăre între grădiniţă şi şcoală este asigurată prin crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi
a personalităţii copilului. Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la
învăţătură şi care, în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor
şcolare şi acomodarea la acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.

Scopul final al educatoarei, și al învăţământului preşcolar este pregătirea copilului pentru startul
şcolar. Pentru ca acesta să fie unul ușor, fără forme de inadaptare din partea copilului, trebuie să existe o
pregătire a copilului în acest sens în grădiniță, și o perioadă de trecere de la statutul de preșcolar la cel de
școlar.

În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului
de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit. Grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar, cât şi şcolar începător.

Pentru familiarizarea preșcolarilor cu mediul școlar și cu metodele de lucru ale învăţătorului,


recomand organizare de vizite la diverse unități școlare, desfășurarea de activități împreună cu școlarii cum
ar fi: confecționarea de felicitări – grup format dintr-un școlar și un preșcolar, desfașurarea de jocuri în sala
de clasă cu participarea ambelor categorii de copiii (școlari si preșcolari). Rezultatele acestor acțiuni se văd
în primele zile de școală în care copiii dau dovadă de ,,starea de pregătire pentru şcoală”, echilibru care
nu se poate realiza fără o bună colaborare între educatoare-învățătoare.

Bibliografie

1. Consiliul pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare, Standard ocupational, Educator, Invatator,


Bucuresti 1999
2. Curriculum pentru învățământul preșcolar, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, București,
2008

79
CÂMPUL RELAȚIONAL AL GRĂDINIȚEI ȘI AL ȘCOLII

Prof.inv.primar:Arsene Daniela

Scoala Gimnaziala,,Constantin Brancoveanu”,Stefanesti

,,EDUCAȚIA NU ESTE O PREGĂTIRE PENTRU VIAȚĂ; EDUCAȚIA ESTE ÎNSĂȘI VIAȚA”

John Dewey

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o


importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și
școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera
cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social și înconjurător.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei pregatitoare. Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care
acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor
și procedeelor didactice,în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a
procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei
școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface
interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa pregatitoare învățătorul folosește jocul atât ca
activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității
grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a
activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la
școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate
pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin
stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele
mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fivalorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.

80
Bibliogafie:

- Magdalena Dumitrana - "Copilul, familia şi grădiniţa – Editura Compania 2000

- Revista Învăţământul preşcolar nr. 1-2/1999

-Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

81
Colaborarea gradiniţă-şcoala!Relaţia educator-învăţător-profesor

Profesor Asavei Ionela


(Scoala Gimnazială ,,Emil Brăescu”,Măgura şi Scoala Gimnazială Nr.1Sărata
judetul Bacău)

Copilul este un adult în devenire, care aspiră cu o energie nesfârşită la viata de om mare. La naştere,
el posedă potenţialităţi şi predispoziţii, este fragil şi neajutorat, însă de-a lungul anilor va deveni parte
integranta a unei societăţi complicat organizate. Treptat, copilul începe să facă primii paşi într-o lume a
uriaşilor, capată autonomie, iniţiativă, şi satisface nevoi variate, învaţă să se comporte „ca un om mare”.
Călătoria vieţii poate fi palpitantă, fascinantă, dar în acelaşi timp plină de obstacole şi dificultăţi. Adultul
este cel care însoţeşte copilul, până la un anumit punct, în această minunata aventură a descoperirii de sine,
a învăţării, a conştientizării. Dezvoltarea psihocomportamentală, intelectuală şi socială a copilului se află în
mâinile adultului, care are o sarcină esenţială, dar şi o extraordinară responsabilitate.Adultul (educator, învă
ţător,profesor dar şi părinte) are menirea de a-i construi, consolida, îmbogăţi psihismul şi, ulterior, de a-l
seconda pe copil în eforturile lui de a lua în stăpânire lumea înconjură toare.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic.
Grădiniţa este prima experientă a vieţii în societate a copilului. Ea constituie un cadru nou pentru el, prin
dimensiunile şi conţinuturile sale, prin activităţile variate, noi şi interesante. Este o înşiruire de
metamorfoze, cu o încărcatură afectivă intensă şi un dinamism nestăvilit. Adaptarea la noul mediu va fi de
lungă durată, cu progrese şi regrese, cu eforturi perseverente şi de durată, atât din partea copilului însuşi, cât
şi a adulţilor care-l sustin. Ulterior, copilul va trebui să se integreze într-o nouă ambianta, cu o învătătoare
noua, cu noi colegi; e necesar deci să-şi ajusteze instrumentele de comunicare pentru a putea stabili relaţii
optime. Există apoi relaţia copiilor cu profesorii lor care este axată pe educaţie.
Profesorul indeplineşte o profesiune de o deosebită importantă, aceea care asigura formarea şi pregătirea
personalităţii tinerelor generaţii şi pregătirea lor profesională în cadrul instituţiilor de învăţămant, strâns
legate de viaţa, de activitatea socioprofesională, morală şi cetăţenească. Prin aceasta profesorul contribuie la
realizarea celui mai important „produs" al societatii, omul pregătit prin studii, care se integrează în
activitatea social-utilă, aducându-şi aportul la producerea bunurilor materiale şi spirituale, la progresul
continuu al societăţii. Profesorul este principalul factor al educării şi pregătirii tinerilor.
Profesorii au menirea de a transmite copiilor informaţii, cunoştiinţe, metode şi tehnici legate de
diferite domenii ale cunoaşterii, în scopul dezvoltării, învăţării şi găsirii unei activităţi profesionale care va
constitui meseria de mai târziu.
Drumul parcurs de copil este lung şi bogat. Din etapă în etapă, copilul iese din lumea lui confuză şi
se îndreaptă spre începutul evoluţiei personalităţii sale. Este „o înşiruire de metamorfoze, minunate şi
mişcătoare pentru adultul care le este martor, de victorii triumfătoare pentru copil, victorii ale activităţii, ale
sensibilităţii, ale imaginaţiei” (Debesse, 1970, p. 52).

82
COLABORAREA DINTRE GRĂDINIŢĂ ŞI ŞCOALĂ

Educatoare : Atodiresei Ionela


Grădiniţa Grumazesti, Jud. Neamţ

Preşcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative şi are o


importanţă deosebită pentru procesul şcolarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală,dar şi unitatea influenţelor
educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi
şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera
cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile şi în special în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de
observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Pentru ca învăţământul să se bucure de însuşirea de a fi eficient, de a se dovedi un învăţământ de
calitate trebuie să ţină cont de câteva cerinţe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învăţător şi părinţi ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personaliţătii umane, conlucrarea şi
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredinţaţi spre instruire şi educare.
- cunoaşterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în şcoală; fără aceasta, munca învăţătorului
este foarte grea şi cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează
grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin
intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la
nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel
al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi
sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare
dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal).
Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării
atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi
şcoală este plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în special în programele grădiniţei şi ale
clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic
care acţionează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea
metodelor şi procedeelor didactice, în activitatea de învăţare precum şi de intervenţii în formele de
organizare a procesului de învăţământ în primul rând lecţii. Astfel, este bine de ştiut că învăţătura dominantă
a vârstei şcolare este prezenţa în diferite forme şi la vârsta preşcolară, ca izvorând din necesitatea de a
satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaştere. În clasa I, învăţătorul foloseşte jocul atât ca
activitate de învăţare, cât şi ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuităţii
grădiniţei cu şcoala nu sunt mai puţin importante cele care privesc formele de organizare şi desfăşurare a

83
activităţii. În acest sens, experienţa dovedeşte că desfăşurarea unor activităţi comune cum ar fi vizite la
şcoală, vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune, plimbări şi programe distractive comune, contribuie la
atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală. Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate
pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari. Prin
stabilirea contacte cu şcoala şi cu învăţătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituţiia dar şi cu cele
mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniştilor şi a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de şcoală.
În sfera acestor modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală vor fi valorificate şi alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituţii cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activităţile comisiilor metodice, la lecţii/activităţii model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător, îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii, sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Bibliografie:
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura
PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

84
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE -SCOALA

EDUCATOARE: AUREL ROXANA


GRADINITA NR. 248
SECTOR 1, BUCURESTI

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile
la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act
complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice
,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece
vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim
acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de
modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a
acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care
începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă
a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de
îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în
activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii
în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de
receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel

85
învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii
concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie
să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”,
,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună
colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din
partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul
pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa mare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi
şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de
informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le se
cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

86
”Colaborarea grădiniță-școală!”

Prof.Aurelia Lungu

Şcoala Gimnazială Greci-Tulcea

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin
de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către
școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest
lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală. Frecventarea
grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au un rol important
în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de
constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci reprezintă o
continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri
mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în
legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare.
Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim– dezvoltarea
personalităţii copilului.

Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă masură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală
este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței si ale clasei
pregătitoare. Este vorba de legătura indisolubilă între prevederile programelor respective .Pentru a fi însă
operatională,corelația dintre programme se cere a fi riguros cunoscută atât de învățător ,cât și de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucrează cu grupa mare trebuie să cunoască cerințele programei pentru
clasa pregătitoare spre a-i asigura baza care să-i permită preșcolarului însușirea cunoștințelor clasei
pregătitoare, iar învățătorul care va prelua clasa pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei preșcolare
mari pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire și educare.

O primă condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolară și cea școlară o
constituie analiza psihologică activității școlare și determinarea acelor capacități intelectuale ,afectiv-voliționale
ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăți activității școlare,deci trebuie să se stabilească
capacitățile necesare pentru ca preșcolarul să asimileze cunoștințele prevăzute în clasa pregătitoare. Cercetarile
întreprinse în această direcție ne oferă unele date deosebit de utile.

N.Okon considera că învățarea scrierii și citirii implică formarea unor capacități:

a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferențierea semnelor grafice după forma lor ,deci
posibilitatea de a recunoaște și reproduce diverse simboluri;

b) auditive -perceperea și identificarea sunetelor sau fenomenelor ;

87
c)semantice – stabilirea unei legaturi între simbolurile grafice și sensul cuvintelor ceea ce înseamnă însușirea limbajului și
formarea conceptelor.

In ceea ce privește dezvoltarea gândirii matematice este necesară formarea capacității de a traduce în concepte
însușirile cantitative ale mulțimilor, de a înțelege relațiile dintre mulțimi, (superioritate,inferioritate,egalitate) de a le pune
în corespondență, de a număra și de a efectua operații mentale de adunare și scădere cu o unitate.

Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a copilului și la cea


afectivă,volițională și socială. In acest sens se dezvoltă interesul de cunoaștere al copilului ca suport al unei motivații
susținute în învatarea, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-și regla activitatea în funcție de cerințele adultului, ale
programului școlar, de a desfășura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare a motricității.

Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educației preșcolare în
relația lor cu cele ale școlii primare și conferă caracter de sistem relației dintre grădiniță și școală.

Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în sfera
tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor didactice, în
activitatea de învățare, precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ în primul rând în
lecții. Astfel, este bine știut, că învățătura, dominanta a vârstei școlare este prezentă în diferite forme și la vârsta
preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere.In clasa
pregătitoare învățătorul foloseste jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru
copii.

Printre aspectele cotinuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de
organizare și desfășurare a activității. In acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar
fi: vizite la scoală ,vizita școlarilor în grădiniță, activități comune, excursii și programme distractive comune, contribuie la
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală.Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le
produce o impresie plăcută pentru a le stimula dorința de a deveni școlari.

Se pot realiza și activități comune între preșcolari, școlari, elevi de gimanaziu cum ar fi: drumețiile, constituirea
unor formatii de dansuri pe grupe de vârstă, activități de voluntariat.Organizarea acestor activități comune stabilizează
relația educator-învățător-profesor.

Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca instructiv-
educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a foștilor elevi iar, învățătorul
va căuta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.

In sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de strângere a
legăturilor dintre cele două instituții: participare reciprocă a educatoarelor, învățătorilor, profesorilor la activitățile
comisiilor metodice, la lecții model, la activități comune, la sesiuni de comunicări.

Bibliografie selectivă

*Șchiopu,U., Verza, E.- Psihologia vârstelor.Ciclurile vieții.București,Editura Didactica și Pedagogică,1995

*Paul Popescu -Neveanu-Psihologie, București,Editura Didactica și Pedagogică,1990

*Cucoș, C.- Pedagogie, Editura Polirom, Iași,2002

88
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-SCOALĂ

Profesor in invatamantul primar:


Avasiloaei Adina Mirela
Scoala Gimnaziala Nr.10 Suceava

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.

89
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani
trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de
învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o
bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea
trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca
preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa I a şcolii
primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în
special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu
de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

90
COLABORAREA GRADINITA – SCOALA

Prof. inv. prescolar , AVIRVAREI ELENA


Gradinita nr. 3 Dorohoi, Botosani

Eficienta activitatii educative depinde nemijlocit de calitatea pregatirii psihopedagogice a


cadrelor didactice care o indruma si sprijina.Sub acest aspect, experienta de pana acum a evidentiat
faptul ca aceasta pregatire nu se poate la cunostintele dobandite si la experienta didactica a acestor
cadre, ci este necesara si o pregatire/pertectionare prin diverse module,in raport cu obiectivele si
continutul specific al acestora, dar si o stransa legatura intre gradinita si scoala.
Pregatirea copilului pentru scoala este considerate tot mai mult ,,functia majora”,obiectivul
formative final al activitatilor instructive- educative in gradinita.Un rol important pentru pregatirea
copilului pentru scoala revine indeplinirii obiectivelor ce vizeaza componentele psihosociale ale p
siersonalitatii copilului si care contribuie in mod direct la integrarea si adaptarea sa optima in
raport cu mediul de viata si activitatea specifica scolara.Preocuparile firesti in acest sens se impun
a fi amplificate prin colaborarea gradinitei cu scoala.
Copiii se simt bine atunci cand au o parere buna despre ei, ca de altfel oricare dintre noi, la
orice varsta. Cu atat mai mult, la varst de 5-6ani,cand copilul vine la scoala,cand scoala uneori,din
pacate, este prezentata de parinti ca o ,,sperietoare”.De aceea, consideram ca este necesar ca micutii
prescolari sa fie pregatiti, sa stie, in mare, in ce consta rolul de scolar, ce sarcini ii revin acestuia si,
mai ales, ce satisfactii are scolarul cand rezultatele sale ii bucura pe parinti si pe invatatori.
Obiectivul invatamantului prescolar este de a oferi sprijin competent pentru dezvoltarea
armonioasa in plan fizic, intelectualbbsi social a copiilor,pregatindu-i totodata pentru o cat mai
usoara adaptare la activitatea scolara.
Pentru a depasi pragul dificil al scolarizarii, intrprindem diferite activitati commune
,gradinita-scoala.In activitatile comune, dar si in jocuri, educatoarele fac dese referiri la scoala, la
scolari, creeaza diverse scenario cu aceasta tema sau subiect; se organizeaza vizite reciproce ale
copiilor din cele doua institutii de invatamant, prilej cu care ei se cunosc, cei mici acomodandu-se
cu localul, cu bancile etc.
Pentru a continua fara dificultate procesul de dobandire a cunostintelor si de formare a
priceperilor si deprinderilor inceput in gradinita la varsta de 3 ani,este necesara o legatura mai
temeinica intre gradinita si scoala.Cum aceste deprinderi nu se formeaza la intamplare, ci
gradat,systematic,educatoarei ii revine sarcina de a-i face pe copii sa inteleaga de ce este nevoie ca ei
sa fie informati,sa cunoasca aspecte diferite despre lume.
Dascalul este acela care sadeste la copil increderea, stima si respectful fata de propria
persoana,calitati evidente inca de la aceasta varsta.Dascalul trebuie sa fie
Empatic, sa-l trateze pe copil cum ar vrea sa fie el tratat.
Colaborarea gradinita-scoala ar trebui sa se bazeze pe continuitatea in obiectivele urmarite,
in continuturi, in mijloacele de realizare a sarcinilor, la nivel institutional etc.De aceea, invatatorii trebuie
sa aiba o buna si permanenta colaborare cu educatoarele,urmarind in mod special:
-cunosterea reciproca programei prescolare/scolare;
-cunoasterea grupei mari de catre invatatoare.In acest sens,educatoarea ar trebui sa pota
furniza date corecte despre copii atunci cand pasesc in grupa pregatitoare(prin discutii libere, dar si
prin Fisa psihopedagogica ),referitor, in principal la:
-nivelul de dezvoltare al copiilor;
-nivelul familial din care provin;
Pentru a obisnui copiii sa dezvolte relatii constructive cu semenii lor,sa traiasca stari
affective positive impreuna cu colegii,sa-si exteriorizeze si sa-si impartaseasca preocuparile si
interesul pentru anumite subiecte ne am propus incheierea unui parteneriat intre unitatile noastre de
invatamant, aducandu-i mai aproape pe copiii prescolari de cei scolari.
Prin intalnirile si actiunile comune, copiii vor experimenta noi valente ale prieteniei intre
cei mici, intelegand si adoptand norme de convietuire sociala dezirabila si adaptandu-si
comportamentul propriu la cerintele grupului cu care vin in contact.
Totodata,prescolarii vor deduce singuri ca scoala este un loc in care nu trebuie sa vina
cu emotii sau cu frica, ci unul atractiv, ce le deschide portile catre o lume fascinanta, o lume a

91
cunoasterii,dar in care vor si regasi-la alte standarde-jocuri ale copilariei, activitati indragite,eroi
fascinanti .
O initiative care a oferit satisfactii a fost programul prin care le-am oferit prilejul
prescolarilor sa aiba actiuni comune cu scolarii, pe teme variate, cuprinse sub genericul,,Fapte bune
si folositoare”.In acest sens,ne-am propus si actiuni de infrumusetare si amenajare a zonei gradinitei
si scolii care s-au desfasurat sub sloganurile ,,Strada noastra ca o floare” si ,,Fiecare copil sadeste
un pomisor”,si la care copiii,impreuna cu parintii lor,au contribuit la amenajarea curtii scolii si a
gradinitei.
Pentru o mai buna cunoastere a prescolarilor de catre cadrele didactice si pentru ca parintii
sa cunoasca cerintele impuse de scoala, am desfasurat lectorate cu parintii prescolarilor care vor
merge la scoal, la care au participat si invatatorii.
Prin colaborarea permanenta cu scoala, copiii au devenit mai sociabili, creand premisele
inlesnirii integrarii in invatamantul primar. Ei au avut, de altfel, posibilitatea de a invata jucandu-se
si de a se juca invatand.

92
ROLUL CADRELE DIDACTICE ÎN FORMAREA

PERSONALITĂȚII ELEVILOR

Avram Adriana - Lia, Prof. Psihopedagog


Centrul Școlar de Educație Incluzivă ,, Christiana” Bocșa, Jud. C-S

,,Procesul de învățământ începe când tu, profesorul, înveți de la elev, când tu, situându-te în locul lui,
înțelegi ceea ce a înțeles el în felul în care a înțeles”, susține Kierkegaard.
Procesul de învățământ nu poate fi conceput în afara unui dialog permanent între cadrele didactice și elevi.
Formarea personalității elevului, a adultului începe la grădiniță sub îndrumarea educatorului, continuă cu ciclul
primar având ca model învățătorul și urmând ca profesorii din ciclurile gimnaziale, liceale și universitare să-i
călăuzească și să-i desăvârșească pesonalitatea împreună cu părinții.
Personalitatea cadrului didactic constituie factorul subiectiv principal care imprimă un anumit caracter și o
anumită intensitate interacțiunilor sale cu elevii. Acesta organizează și conduce activitatea instructiv- educativă
din școală, prelucrează și transmite cunoștințele cuprinse în programele și manualele școlare, modelează
personalitatea copilului, desfășoară o bogată activitate extrașcolară și sprijină ceilalți factori care se asociază
eforturilor școlii.
Relația dintre cadrele didactice și elevi se bazează pe un dialog autentic în care fiecare personalitate se
angajează în întregime, se manifestă exprimându-și cu sinceritate emoțiile, ideile, experiențele, acceptând în
totul sentimentele, ideile și experiențele celorlalți, pentru că dorește să le înțeleagă, la nevoie să-și modifice
atitudinile și intențiile, cooperând cu ceilalți într-o căutare comună.
Cadrele didactice din învățământ asigură formarea și pregătirea personalității tinerelor generații și pregătirea
lor profesională în cadrul instituțiilor de învățământ. Exercitarea profesiei de profesor presupune însușirea unor
competențe specifice cum sunt: competența profesională, adică capacitatea de a organiza și competența etică,
măiestria profesională și tactul psihopedagogic. Satisfacția unui cadru didactic o reprezintă recunoștința și
performanțele elevilor săi. Dascălul fiind un organizator al învățării, îmbină aspectele obiectiv –logice ale
transmiterii cunoștințelor cu aspecte psihologice, fiind preocupat de aplicarea principiilor didactice, a teoriei
instruirii în transmiterea conținutului de învățat cât și de implicațiile psihologice ale actului transmiterii acestui
conținut.
Profesorul stimulează gândirea elevilor prin alegerea de metode potrivite tipului de personalitate specific
fiecărui elev, trezește interesul și stimulează performanțele, poate fi considerat un model sau un partener al
elevului. Dascălul transmite valori morale și îi ajută pe elevi în însușirea lor. Poate fi considerat un partener al
educației. Efectele pozitive ale perspectivei parteneriale în relația cadrelor didactice din ciclurile de învățământ
precum și dintre elevi și cadrele didactice se înregistrează nu numai în sfera formativă ci și în cea informativă.
Tratarea unui elev ca și partener în ceea ce privește potențialul său comportamental și intelectual latent îl va
conduce la instalarea firească a procesului de maturizare.
Cadrele didactice reflectează asupra activității lor și învață din experiență. Sunt modele de educație, ilustrează
virtuțiile pe care vor să le stimuleze la elevi și contribuie la eficientizarea vieții școlii, lucrând în colaborare cu
alți profesioniști asupra politicii educaționale, dezvoltării curriculare și a personalului și găsesc modalități de a
lucra creativ în colaborare cu părinții, angajându-i pe aceștia în buna funcționare a școlii.

BIBLIOGRAFIE:
1. Rotaru Ileana –,, Comunicarea educațională – aspecte teoretice și demersuri aplicative”, Ed. Brumar,
Timișoara, 2008;
2. Dughi Tiberiu, Roman Alina –,, Dimensiuni psihologice ale învățării”, Ed. Universității Aurel
Vlaicu, Arad, 2008;
3. Ionescu M., Radu I. - ,,Didactica modernă”, Ed. Dacia, Cluj – Napoca, 2008;
4. Surse online.

93
Colaborarea grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-
profesor

Prof. Avram-Temeș Andreea

Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerințe în ce priveşte dezvoltarea morală. Copilului i se
formează aici diferite emoții şi sentimente morale, sentimente de prietenie, de ajutor reciproc.Copiilor li se
formează şi unele deprinderi de comportare civilizată: să salute, să fie politicosi, sa-i ajute şi să-i respecte pe
cei în vârstă. Sunt situaii când, sub aspectul dezvoltării intelectuale, unii dintre copii nu au formate într-o
măsură corespunzătoare vârstei lor, priceperile şi deprinderile, nu posedă toate cunoştințele necesare pentru
şcolarizare. De exemplu: unii nu stau liniştiți în bancă, ceea ce dovedeşte că mecanismele sunt slab
dezvoltate; nu se pot concentra în mod susținut la lecții, lăsându-se uşor distraşi; nu sunt în stare să
desfăşoare o activitate mintală de mai lungă durată, deoarece obosesc repede. De asemenea, limbajul unor
copii nu este dezvoltat la nivelul cerut, fac greşeli în pronunțare, înțeleg denaturat cuvintele uzuale, auzul lor
fonematic este slab dezvoltat ceea ce îngreunează însuşirea citirii în perioada abecedarului. Şi sub aspectul
dezvoltării morale unii copii se pot prezenta nesatisfăcător: sunt nedisciplinați, nu pot depune eforturi
voluntare accesibile vârstei; reprezentările lor morale sunt imprecise. Toate acestea constituie un indiciu
sigur al nepregătirii lor pentru şcoală.Cunoaşterea acestor lipsuri reale şi posibile în dezvoltarea fizică,
intelectuală şi morală a copilului preşcolar prezintă o mare importanță. Atentă la posibilitatea apariției lor,
educatoarea va şti în ce direcție să acționeze pentru a le preveni. Nivelul de dezvoltare intelectuală al
preşcolarului se evaluează nu după volumul de cunoştințe pe care el le deține cât după nivelul operațional al
proceselor lui de cunoaştere.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade

94
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului
de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de
cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
O bună colaburare între profesor și învățător poate motiva dorința de cunoaștere a elevului și poate
contribui la ușurarea ”trecerii” elevului de la ciclul primr la cel gimnazial
Astfel prin activități comune elevii se obișnuiesc cu ritmul unui profesor și se familiarizează cu
cerințele acestuia. În cadrul disciplinei istorie există o mulține de activități în mod deosebit extrașcolare prin
care se poate realiza o bună colaborare întreeducatoare, învățătoare și profesor. Vizitele la muzeu sau
excursiile reprezintă deasemenea alte oportunități de realizare a unor activități comune

Bibliografie:
1. Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de istorie clasele IV-a – aVIII-a, Editura Aramis,
Bucuresti, 2001;
2. Ghid de evaluare pentru istorie, S.N.E.E., Bucuresti, 2001;
3. Stefan Paun, Didactica istoriei, Editura Corint, Bucuresti, 2003;
4. Gheorghe Alexandru si colab. , Metodica predarii istoriei în învatamantl preuniversitar, Editura
Gheorghe Alexandru, 1999

95
COLABORAREA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ!

RELAȚIA EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOR-PROFESOR
Băbuţă Oana Maria
Prof. Limba Engleză

Atunci când discutăm despre relaţia educator-învăţător-profesor, inevitabil, trebuie menţionată


continuitatea educaţională, obţinută prin colaborarea permanentă dintre grădiniţă şi şcoală. Grădiniţa,
înscrierea la clasa 0 – I şi mai târziu trecerea de la clasele primare la gimnaziu, reprezintă fiecare, momente
cheie în viaţa unui copil, schimbarea educatorului-învăţătorului fiind pentru ei o provocare, dar şi un lucru
de care se tem, neavând la dispoziţie mediul familiar. De aceea, este foarte important ca elevii să poată
beneficia de o trecere graduală, fără a simţi presiunea rezultatelor şcolare imediate şi având şansa de a se
adapta treptat noului ciclu, bucurându-se în acelaşi timp de o experienţă pozitivă. Pentru aceasta, trebuie să
existe comunicare şi o colaborare permanentă atât între educatori, învaţători şi profesori căt şi între aceştia şi
elevii lor.
În funcţie de modul în care percep trecerea de la un ciclu de învăţământ la altul, unii elevi au un
randament şcolar scăzut, alţii dau dovadă de progres sau se menţin din punct de vedere al rezultatelor
şcolare.
Grădiniţa reprezintă sau ar trebui să reprezinte, o primă etapă fundamentală în dezvoltarea copiilor,
nu doar prin conţinutul ştiinţific, dar şi prin stimularea intereselor lor şi prin formarea primelor relaţii
sociale. În acelaşi timp, învăţământul primar şi gimnazial reprezintă etape extreme de importante în
sistemul de învăţământ, mai ales dacă luăm în considerare influenţa pe care învăţătorii şi profesorii o au
asupra elevilor, cu alte cuvinte, aceştia conturează împreună cu părinţii, personalitatea viitorilor adulţi.
Educatorii, învăţătorii şi profesorii au responsabilitatea de a iniţia şi de a sprijini un nivel de
colaborare ridicat între grădiniţă şi şcoală. Deşi de multe ori se consideră că responsabilitatea de a-i orienta
şi de a-i iniţia pe elevi în noul lor mediu de învăţământ ţine exclusiv de profesorii de la nivelul gimnazial,
rolul educatorilor şi învăţătorilor este la fel de important. Cu toţii trebuie să participe la acest proces de
lungă durată, ce urmăreşte integrarea cu succes a elevilor de la un ciclu la altul şi formarea deprinderilor lor.
Este foarte important ca intre aceştia să existe dialog, reuşind astfel să treacă de barierele reprezentate de
fiecare ciclu de învăţământ. Educatorii şi învăţătorii trebuie să–şi înveţe elevii să fie independenţi în gândire
pentru a face faţă cerinţelor şcolare, iar profesorii ar trebui să asigure o participare activă a părinţilor în viaţa
de şcolar a copiilor lor. Faptul că unii profesori văd necesitatea de a porni de la zero cu elevii la începutul
clasei a cincea, în timp ce unii învăţători ”predau ştafeta” colegilor lor, nu îi ajută pe elevi. Ei merită ca
profesorii lor să fie parteneri, să lucreze împreună pentru a-i ajuta. Este vital ca educatorii, învăţătorii şi
profesorii să facă schimb de informaţii în legătură cu nivelul de pregătire al elevilor, astfel încât în clasa I
sau în clasa a-V-a, să existe un echilibru între cerinţele profesorilor şi capacitatea elevilor de a face faţă
acestor cerinţe.
În acelaşi timp, educatorii şi învăţătorii îşi cunosc cel mai bine elevii şi ştiu ce fel de probleme ar
putea întâmpina din punct de vedere al pregătirii şcolare şi din punct de vedere social, un lucru extrem de
important pentru viitorii lor profesori.
De asemenea este extrem de important ca elevii să fie încurajaţi în dezvoltarea deprinderilor
individuale artistice şi ştiinţifice, astfel încât aceştia sa-şi poată forma o gândire liberă şi independentă. Este
important ca la grădiniţă - ciclu primar – ciclu gimnazial, în educarea elevilor, artisticul să se împletească cu
ştiinţificul, fără ca celor mici să le fie tăiate aripile.
Pentru a ne bucura de un învăţământ unitar trebuie îndeplinit acest obiectiv major: continuitatea
educaţională, ce nu va putea fi realizată fără aportul constant al educatorilor, învăţătorilor şi profesorilor –
parteneri şi membri ai aceleiaşi echipe.

96
COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ!
RELAȚIA EDUCATOARE- ÎNVĂȚĂTOR- PROFESOR

Băcăianu Laura

Asigurarea unităţii şi continuităţii acţiunilor educative constituie o preocupare care abordează


problemele pedagogice şi psihologice ale învăţământului preprimar şi primar.
În condiţiile în care învăţământul preprimar nu este generalizat, se impun o serie de măsuri pentru a
evita decalajul prea mare între copiii care frecventează grădiniţa şi cei care vin în clasa I direct din familie.
În momentul actual, de şcolarizare la 6 ani, reuşita acţiunilor pedagogice ale grădiniţei şi şcolii poate
fi influenţată în tot mai mare măsură de modul în care cadrele interesate în educaţia copilului ( învăţătoare şi
educatoare, medici şi familie) colaborează pentru asigurarea unităţii şi continuităţii în educarea copiilor.
Păstrându-şi fiecare instituţie specificul şi sfera de preocupare, ele sunt datoare să acţioneze unitar şi în
permanenţă în interesul copiilor. Grădiniţa are nevoie să cunoască perspectivele muncii pe care şcoala le va
realiza, iar şcoala trebuie să cunoască mai bine potenţele copilului pe care-l preia şi totodată să împrumute şi
să dezvolte unele procedee de activitate adecvate perioadei de familiarizare a copilului cu activitatea
şcolară. Prin aceste preocupări comune dinamica procesului instructiv – educativ capătă valenţe noi, mai
ales în ceea ce priveşte calitatea de care beneficiază în primul rând copiii – centrul preocupărilor celor două
instituţii.
Intrarea în şcoală constituie în viaţa copilului un moment de răscruce pentru formarea personalităţii
lui. Odată cu trecerea la învăţătura sistematică, în şcoală se sfârşeşte perioada preşcolară şi începe perioada
vârstei şcolare a copilului.
Intrarea în şcoală schimbă întreaga structură a vieţii copilului; ea îl introduce într-un sistem de noi
raporturi, îi pune în faţa noi probleme, îl deprinde cu o activitate de un tip cu totul nou şi anume cu
învăţătura în şcoală.
Această nouă situaţie de viaţă, pe care o ocupă şcolarul în comparaţie cu preşcolarul şi noua
activitate care constituie conţinutul principal al vieţii lui pun noi cerinţe în faţa copilului. Însuşirea
cunoştinţelor la vârsta preşcolară se deosebeşte fundamental din punct de vedere psihologic de însuşirea
cunoştinţelor la şcoală.
La preşcolari, această însuşire a cunoştinţelor se produce în principiu în aşa fel încât ea nu constituie
o problemă specială din punct de vedere subiectiv.
La şcolari, însuşirea cunoştinţelor devine o activitate al cărei scop constă pentru el tocmai în
dobândirea de cunoştinţe.. La vârsta şcolară apare pe deplin clară deosebirea dintre joc şi învăţătură, în urma
cărui fapt învăţarea capătă caracterul de muncă şcolară, adică de activitate organizată voluntar, având în
vedere obţinerea unui rezultat important din punct de vedere social.
Alături de însuşirea de către copil a cunoştinţelor şcolare, calitatea muncii lui şcolare devine obiect
al aprecierii sociale. Această apreciere începe să determine relaţiile copilului cu cei ce-l înconjoară, începe
să determine, ca să spunem aşa, poziţia lui socială: el devine fruntaş la învăţătură, citeşte mai bine ca toţi,
sau dimpotrivă, este ameninţat de pericolul de a deveni un codaş.
Astfel, odată cu intrarea în şcoală viaţa copilului capătă un nou conţinut. El capătă calitatea de
şcolar, ceea ce implică deja anumite obligaţii faţă de societate, pentru a căror îndeplinire el este răspunzător.
Şcolarul este obligat să înveţe bine; el trebuie să se supună regulilor şcolii, comportarea lui trebuie să
corespundă cerinţelor, tradiţiilor şi vederilor colectivului clasei sale.
Alături de noile sale obligaţii, copilul capătă şi noi drepturi. Şcolarul poate pretinde din partea celor
care-l înconjoară ca aceştia să aibă faţă de activitatea sa şcolară atitudinea pe care o au faţă de o activitate
importantă din puncte de vedere social. Ele capătă dreptul ca cei care-l înconjoară să-i ia în consideraţie
obligaţiile, capătă dreptul de a avea un loc al sãu de activitate, poate cere sã nu fie tulburat atunci când îşi
pregăteşte lecţiile, începe să se bucure de o mai mare independenţă.
Dacă, venind la şcoală , copilul îşi însuşeşte cu greu regulile de conduită şcolară, dacă nu înţelege pe
deplin noile sale obligaţii, atunci spunem că este insuficient pregătit pentru instrucţia şcolară. Pentru a putea
învăţa la şcoală, este necesar un anumit nivel de dezvoltare psihică, pe care copilul trebuie să-l atingă în
timpul preşcolarităţii. Acest nivel nu poate fi atins de la sine, ci numai în urma educaţiei şi instrucţiei
copilului în perioada preşcolară. Iată pentru ce problema pregătirii copilului pentru instrucţia în şcoală trece
dincolo de limitele unei probleme teoretice.

97
Copilul care intră în şcoală trebuie să fie pregătit nu numai pentru tehnica de însuşire a
cunoştinţelor, ci şi pentru noul mod de viaţă, pentru noua atitudine faţă de oameni şi faţă de activitatea lui
proprie, de care este legată trecerea la perioada şcolară. Într-adevăr, ce folos ar aduce faptul că şcolarul va fi
capabil să stăpânească ştiinţa de carte, dacă el va fi atât de pregătit din punct de vedere individual, încât nu
va putea răspunde corect obligaţiilor sale şcolare, îşi va pregăti neglijent lecţiile şi nu va putea fi în relaţii
juste cu profesorul (învăţătoarea)?
În succesiunea dintre şcoală şi grădiniţă consider importantă, continuarea unor forme de activitate
din grădiniţă şi la clasa I, încât, folosite creator de învăţător, acestea vor deveni elemente de bază în
asigurarea succesului la învăţătură. Prin această pregătire a copilului pentru şcoală se poate aprecia
contribuţia grădiniţei.

Bibliografie

 Marinescu, Cornelia – Unitatea de acţiune a grădiniţei şi şcolii în educarea copiilor, în Revista de Pedagogie,
nr. 1, 1970

98
VĂ AŞTEPTĂM SĂ FIŢI ŞCOLARI!

Profesor pentru învăţământul primar Badea Clara Adriana,


Şcoala Gimnazială “Matei Basarab” Târgovişte,
judeţul Dâmboviţa
ARGUMENT:
Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile
native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.” Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, considera că
„educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”. Johann Amos Comenius, în
lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele
științei, ale moralității și religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Rezultă că în
concepția sa, educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și implicit, de conducere a
procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.
Implicarea celor trei factori esenţiali: familia-grădiniţa-şcoala în asigurarea calităţii demersului
didactic este o prioritate a învăţământului actual. Dorinţa noastră este de a dezvălui premisele motivaţionale
şi a incita la implicare activă.
Noi, echipa implicată în acest proiect încercăm să găsim căile copilului către fericire, educându-l
astfel încât să poată deveni o binecuvântare pentru lume.
Baza materială din grădiniţă şi din şcoală permit derularea optimă a proiectului, oferind săli cu un
ambient plăcut pentru activitate şi joc şi o mulţime de mijloace didactice.
Prin modul cum organizăm şi desfăşurăm întreaga paletă de activităţi, vom reuşi să dezvăluim
copiilor frumuseţea vieţii, prin implicarea în activităţi comune plăcute.
Vom realiza pe deplin obiectivele propuse, folosind o strategie didactică modernă, atractivă pentru
copii. Plăcerea şi bucuria de a rezolva o situaţie, o problemă, de a stabili relaţii de prietenie şi colaborare,
vor face ca efortul depus pentru rezolvarea lor să nu fie o povară.
Desigur, lăsăm loc spontaneităţii, valorificăm fiecare moment, şinem cont de faptul că fiecare învaţă
de la fiecare şi că schimbul de ideii, de opinii, de atitudini antrenează întreaga personalitate a
protagoniştilor.
Numai acţionând unitar vom asigura caracterul de continuitate al conţinutului, formelor şi
mijloacelor de instruire şi de educare a copiilor, facilitând în mod evident condiţiile de adaptare şi de
integrare a lor la noile cerinţe impuse de noul curriculum, la realitatea contemporană.
Proiectul este viabil şi vrem să fie primul pas făcut în sensul desfăşurării şi altor activităţi comune,
împărtăţind astfel fiecare din experienţa sa, învăţând unii de la alţii.
SCOP: Asigurarea succesului adaptării şcolare prin stabilirea unor relaţii de prietenie, de cooperare între
preşcolari şi şcolari, prin adaptarea la mediul şcolar, prin cunoaşterea şcolarilor, a învăţătoarelor
OBIECTIVE:
 Cunoaşterea preşcolarilor de către învăţători în vederea adoptării unui comportament care să
eficientizeze învăţarea
 Cunoaşterea învăţătorilor de către preşcolari şi părinţii acestora, astfel încât să realizeze o orientare
şcolară eficientă
 Cunoaşterea de către preşcolari şi părinţii acestora a specificului şcolii, a rezultatelor obţinute
 Formarea capacităţii de colaborare cu copii de vârste diferite, proveniţi din instituţii şcolare diferite
 Formarea unor comportamente de prietenie cu alţi copii decât colegii de clasă
 Familiarizarea preşcolarilor cu mediul şcolar
 Aplicarea achiziţiilor dobândite de către şcolari şi preşcolari în activităţi comune
 Realizarea unui schim real de experienţă între copii, între educatoare şi învăţătoare
RESURSE UMANE: prescolari, elevi, cadre didactice, parinti, directori.
RESURSE MATERIALE:coli, creioane colorate, lipici, coli colorate, Cd muzica, jocuri ptr
copii,acuarele,pensule, fise de lucru, materiale din natura.
RESURSE DE INFORMARE:didactic.ro, educatoarea.ro
MEDIATIZARE:site-uri de socializare, album foto
TEHNICI DE MONITORIZARE:expozitii, album foto, videoclipuri
LOCUL DESFASURARII:Gradinita Nr.16 Târgovişte, Scoala Gimnaziala ,,Matei Basarab’’Târgovişte
FOLOW-UP: expozitii, carnaval, fotografii;
REZULTATE AŞTEPTATE:

99
 Adaptarea viitorilor şcolari la mediul şcolar
 Manifestarea de către copii a unor comportamente de toleranţă, respect, întrajutorare, egalitate de
şanse
 Cunoaşterea de către copii a semnificaţiei şi respectarea unor sărbători religioase şi naţionale
 Desfăşurarea în comun a unor activităţi diverse
 Produse ale activităţii copiilor: bradul ECO, expoziţie de mărţişoare, fotografii
BENEFICIARI:
 Preşcolari
 Elevi
 Educatoare
 Învăţătoare
 Părinţi
DURATA PROIECTULUI: un an şcolar
PLANIFICAREA ACTIVITĂŢILOR:
NR. DENUMIREA MODALITATEA DE REALIZARE TERMEN LOCUL
CRT. ACTIVITĂŢII DESFĂŞURĂRII
1 Să ne Jocuri de intercunoaştere OCTOMBRIE GRĂDINIŢĂ
cunoaştem, să Portretul noului meu prieten –
ne împrietenim! creaţie plastică
2 Şi noi suntem Activitate de intercunoaştere; NOIEMBRIE ŞCOALĂ
români! Hora Unirii preşcolari-şcolari
Scurt program artistic prezentat de
şcolari
3 Bradul ECO Activitate practică în comun de DECEMBRIE ŞCOALĂ
realizare a unui brad din materiale
reciclabile
4 Pentru tine, Activitate comună de confecţionare MARTIE GRĂDINIŢA
mamă dragă! de mărţişoare din diverse materiale
şi expunerea lor
5 Cu noi vine şi Vizită la Mânăstirea Stelea APRILIE TÂRGOVIŞTE
iepuraşul! Vizită la Muzeul Mânăstirii Stelea
Vizitarea unor expoziţii de ouă
încondeiate
6 Spre ce şcoală Participarea la şedinţa cu părinţii MAI GRĂDINIŢĂ
mă îndrept? preşcolarilor din grupele mari
7 Sună clopoţelul! Vizitarea şcolii IUNIE ŞCOALĂ
Program artistic
Prezentarea unor imagini din
activităţile şcolare

EVALUAREA PROIECTULUI:
 Fişe de evaluare pentru cadrele didactice implicate
 Analiza produselor activităţii
 Interevaluare
 Portofoliul proiectului
 Observare sistematică a copiilor
 Raport final asupra derulării activităţilor
DISEMINAREA REZULTATELOR:
 Realizarea unui panou cu aspecte din timpul desfăşurării activităţilor şi cu produse ale activităţii
elevilor, în fiecare instituţie
 Prezentarea unor aspecte din timpul activităţilor pe site-ul Şcolii “Matei Basarab” şi pe cel al
Grădiniţei Nr. 16 Târgovişte
 Prezentarea proiectului în cadrul comisiilor metodice

100
COLABORAREA GRADINIŢĂ ŞCOALĂ!

RELAŢIA EDUCATOARE INVĂŢĂTOR PROFESOR

Prof. BADEA MARINELA


Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu - Piteşti

Un loc bine definit în procesul formării caracterului uman, prin intermediul şcolii îl ocupă educaţia
religioasă.
Şcoala pregăteşte elevul în perspective intelectuală, morală, estetică şi religioasă în mod firesc
urmărindu-se continuitatea de ordin instructive şi formative. Religia aduce elevului cel puţin la nivel
informativ şi cultural o bază de informaţii menite să formeze un caracter puternic şi complex.
Ora de religie este un cumul de dialog şi obiective, în care elevul se deschide spune ce gândeşte, are
sentimentul comuniunii printr-o discuţie sinceră cu profesorul şi cu colegii săi. Crearea unei atmosfere
prieteneşti, cunoaşterea particularităţilor copilului de la grădiniţă la şcoală, îl face pe elev să îmbrăţişeze cu
drag ora de religie.
Profesorul de religie ştie să se transpună în rolul şi în mintea copilului, pune întrebări specifice
vârstei şi astfel creează o atmosferă plăcută pentru astfel de oră.
Menirea orei de religie nu este să îndoctrineze elevul, ci să-l facă să înţeleagă comuniunea dintre el
şi Dumnezeu, dintre el şi semenii lui într-o armonie plăcută tuturor.
Apariţia religiei ca disciplină în sistemul de învăţământ a adus la o nouă perspectivă a cunoaşterii
umane. Într-o societate secularizată şcoala oferă însă într-o mică măsură un mediu prielnic formării şi
creşterii religioase a copilului. Foarte important rămâne şi rolul părinţilor şi al întregii societăţii.
Studierea religiei încă de la grădiniţă acordă copilului şansa de a-şi forma deprinderi de
comportament menite să-l facă mai bun, mai tolerant şi mai atent la cei din jur.
Ora de religie nu trebuie să se bazeze doar pe un cumul de cunoştinţe menite să îngreuneze mintea
copilului, ci pe informaţii şi metode de lucru care să-l facă interesat să le primească.
Profesorul de religie mai ales la clasele mici trebuie să ştie să îmbine modul de abordare cu însuşirea
unor termeni religioşi pe înţelesul tuturor. Elevul să nu simtă că mai are adăugat în orar o materie în plus, ci
o disciplină menită să-i învioreze şi înfrumuseţeze copilăria.
Cea mai cunoscută metodă de lucru utilizată în învăţământul religios este conversaţia euristică, care
reprezintă o modalitate de învăţare prin descoperire, mai precis prin descoperirea făcută de elev, condus de
măiestria profesorului.
Specificul metodei constă în procedeul de investigaţie comună, condus cu abilitate de profesor prin
întrebări bine gândite şi puse, prin care se face instruirea şi transmiterea de noi cunoştinţe.
Predarea religiei în şcoală este bazată în primul rând pe dialogul profesor – elev, pe formarea de
caractere căci nu vorbim de o disciplină informativă, ci de una formativă.
Este esenţial să se creeze o legătură interdisciplinară un demers unificator al dialogului şi o
aprofundare a relaţiilor între elev şi profesor. Şi pentru că Dumnezeu este iubirea trebuie să se insiste pe
dragostea dintre semeni, pe ajutorul dat aproapelui, pe rugăciune şi smerenie.
Să încercăm să-l lăsăm pe Dumnezeu să lucreze pentru noi, să reuşim să formăm elevi care vor fi
oameni demni ce vor transmite mai departe învăţătura religioasă necesară tuturor.
Colaborarea grădiniţă şcoală este imperios necesară cât şi o bună relaţionare între educator învăţător
şi profesor, pentru a conduce la un demers didactic bine făcut.

101
Colaborarea grădinită-scoală.Relatia educatoare-învatător-profesor
Badea Sorina
Profesor învatamant prescolar

Ca sa avem un invatămant de calittate si să asigurăm o educatie corespunzătoare principalului


beneficiar copilul, e nevoie de o bună colaborare gradinită-scoală si mai departe de o ralatie eficientă între
educatoare,învătător si profesor.
Veacul in care trăim a fost considerat ,,secolul copilului’’ pentru că lumea stiintifică a descoperit
specificul si importanta acestei perioade a vietii.In 1989,Conventia Natiunilor Unite au elaborat
urmatoarea caracterizare a copilului si a drepturilor sale fundamentale:,,Copiii acestei lumi sunt inocenti,
vulnerabili si dependenti;dar si curiosi si plini de sperante.Viata lor trebuie să fie una de bucurii si pace, de
joc, învătare si crestere armonioasă.Viitorul lor ar trebui modelat în armonie si cooperare.Ei ar trebui să se
formeze prin lărgirea orizonturilor si dobandirea de experientă’’(apud R. Schafer, 2005, p.24).
Principalele laturi ale dezvoltării copiilor sunt cele cunoscute:cognitivă, afectivă si
psihisocială.Pentru ca fiecare dintre acestea să se dezvolte de la un ciclu de scolaritate la altul e nevoie să se
intocmească o fisă psihopedagogică la încheierea prescolaritătii si să completeze portofoliile elevilor la
sfarsitul fiecărui an scolar.Avand această bază, acest punct de continuare a ceea ce s-a început, copilul va
putea beneficia de o minte stralucita, de o dexteritate a mainilor, de spiritual căutător al specialistului de mai
tarziu si va sti să-si cultive încă de la o varstă fragedă setea de cunoastere si curiozitatea intelectuală.
Intre grădinită si scoală trebuie sa existe o relatie de colaborare, nu de concurs sau de competentă.O
relatie bună intre educatoare,invatator si profesor constituie premise unei bune dezvoltări a copilului.In acest
sens nici parteneriatele gradinită-scoală nu sunt de neglijat. Ele au ca principal obiectiv să-i facă pe copii să
dezvolte relatii constructive cu semenii lor, să trăiască stări afective pozitive împreună cu colegii, să-si
exteriorizeze si să-si împartăsească preocupările si interesul pentru anumite subiecte, aducandu-i mai
aproape pe copiii prescolari de cei scolari.
Prin întalnirile si actiunile lor comune, copiii vor experimenta noi valente ale prieteniei dintre cei
mici, intelegand si adoptand norme de convietuire socială si adaptandu-si comportamentul propriu la
cerintele grupului cu care vin în contact.
Totodată, prescolarii vor deduce singuri că scoala este un loc în care nu trebuie să vină cu emotii sau
cu frică, ci unul plăcut si atractiv, ce le deschide portile către o lume fascinantă, o lume a cunoasterii, dar în
care vor si regăsi-la alte standarde- jocuri ale copilariei, activităti îndrăgite, eroi fascinanti.
In altă ordine de idei, atat educatia prescolară cat si cea scolară sunt dirijate către acelasi scop si
formează un continuu cu un circuit în ambele sensuri.Educatoarea, învătătorul si profesorul ,ca parteneri
educationali,stiu ca educatia nu este o activitate izolată ci ea face parte integrantă din sistemul societătii în
care trăim si reprezintă o actiune formativă, în vederea modelării unui om în devenire care să fie capabil să
facă fată problemelor vietii.

Bibliografie
1.,,Revista învătămantul prescolar”,nr 3-4/2008,MECT
2.Constantin Zahirnic,,Probleme pentru părinti, probleme ale parintilor”,EDP,Bucuresti, 1976
3.Facebook-baby.ro

102
COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ!

RELAȚIA EDUCATOARE- ÎNVĂȚĂTOR- PROFESOR

Bădescu Marioara

Motto: ,, Învață-l pe copil calea


pe care trebuie s-o urmeze și, când va îmbătrâni , nu se va abate de la ea.”

( Pildele lui Solomon)

Realizarea unui învățământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major în întreaga activitate
educațională în special la nivelul claselor praguri. Această condiție este valabilă și pentru primele două
trepte ale învățământului : învățământul preșcolar și învățământul primar. Mai precis, legătura reciprocă și
continuitatea trebuie asigurate între grupa preșcolară și clasele pregătitoare și I . O asemenea continuitate va
asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasele pregătitoare și I la particularitățile muncii de învățare. H
. Wallon sublinia acest lucru arătând : ,, Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu
fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil și original. În succesiunea perioadelor copilul ramâne
una și aceeași ființă în curs de metamorfozare. Aptitudinea de școlaritate este o problemă a educației
preșcolare instituționalizate, deci a grădiniței. Condiția esențială a atingerii de către toți copiii a gradului de
dezvoltare și adaptare ceruta de o eficientă activitate școlară, o reprezintă realizarea unei legături funcționale
de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniței și prima clasă a școlii primare. Aceasta
presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educație din aceste două trepte de
învățământ: obiective pedagogice, conținut, forme de organizare a activității , metode , relația pedagogică.,,
În condiţiile în care învăţământul preprimar nu este generalizat, se impun o serie de măsuri pentru a
evita decalajul prea mare între copiii care frecventează grădiniţa şi cei care vin în clasa I direct din familie.
În momentul actual, de şcolarizare la 6 ani, reuşita acţiunilor pedagogice ale grădiniţei şi şcolii poate
fi influenţată în tot mai mare măsură de modul în care cadrele interesate în educaţia copilului ( învăţătoare şi
educatoare, medici şi familie) colaborează pentru asigurarea unităţii şi continuităţii în educarea copiilor.
Păstrându-şi fiecare instituţie specificul şi sfera de preocupare, ele sunt datoare să acţioneze unitar şi în
permanenţă în interesul copiilor. Grădiniţa are nevoie să cunoască perspectivele muncii pe care şcoala le va
realiza, iar şcoala trebuie să cunoască mai bine potenţele copilului pe care-l preia şi totodată să împrumute şi
să dezvolte unele procedee de activitate adecvate perioadei de familiarizare a copilului cu activitatea
şcolară. Prin aceste preocupări comune dinamica procesului instructiv – educativ capătă valenţe noi, mai
ales în ceea ce priveşte calitatea de care beneficiază în primul rând copiii – centrul preocupărilor celor două
instituţii.
Intrarea în şcoală constituie în viaţa copilului un moment de răscruce pentru formarea personalităţii
lui. Odată cu trecerea la învăţătura sistematică, în şcoală se sfârşeşte perioada preşcolară şi începe perioada
vârstei şcolare a copilului.
Educatoarele şi învăţătoarele trebuie să găsească metode comune prin care să influenţeze dezvoltarea
psihică a copilului în toate direcţiile sale. Aceştia au obligaţia să cultive şi să întreţină emoţiile şi
sentimentele pozitive, să creeze şi să întreţină o bună dispoziţie a copilului, să realizeze un perfect echilibru
între activităţile de joc, activităţile alese, pe arii de stimulare, şi independente ale copiilor. Cât de mult s-ar
câştiga pe linia dezvoltării personalităţii copilului dacă s-ar reflecta mai mult un sistem de acţiuni educative
în care elementul afectiv să predomine. Ce progrese uimitoare s-ar realiza în şcoală , în perioada
preabecedară şi cât de mult s-ar scurta aceasta, dacă sistemul de acţiuni educative, de aici pe linia dezvoltării
afective a copilului, s-ar întâlni cu cel din grădiniţă şi s-ar continua la limite superioare. Şi în şcoală şi poate
mai mult aici, este necesară realizarea unui echilibru între lecţii şi elementul distractiv, de joc şi realizarea

103
unor săli de clasă mai vesele, mai frumoase. Pregătirea copilului pentru şcoală trebuie înţeleasă ca o
adaptare reciprocă: a copilului la şcoală, cât şi a şcolii la copil.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc
formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens , experiența dovedește că desfășurarea unor
activități comune cum ar fi: vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și
programe distractive comune , contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele
preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică
pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.
Colaborând cu școala , educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca
instructiv- educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a
foștilor copii , iar învățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală pot fi valorificate și alte forme de
srângere a legăturilor dintre cele două instituții: participarea reciprocă a educatoarelor și învățătorilor la
consfătuirile anuale ale cadrelor didactice , la activitățile comisiilor metodice , la sesiuni de comunicări.
În concluzie, pregătirea preşcolarului pentru şcoală implică responsabilitate, pasiune şi competenţă.
Mai înseamnă colaborare şi dialog permanent cu viitoarea învăţătoare, cât şi permanenta preocupare a
educatoarei pentru succesul copiilor pe care i-a pregătit pentru şcoală.

Bibliografie

• Constantinescu, Paula - Fenomenul socializării în universul copilăriei, în Culegere metodică editată


de Revista de Pedagogie, 1978
• Dimitriu Emilian – Elev la şase ani, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972
• Marinescu, Cornelia – Unitatea de acţiune a grădiniţei şi şcolii în educarea copiilor, în Revista de
Pedagogie, nr. 1, 1970

104
COLABORAREA GRADINITA - SCOALA

Educatoare Badoi Mihaela


Gradinita nr. 2 Florica -Morteni

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.


John Dewey
Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia educativă a intregii vieţi. Datorită vârstei mici , educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca ingrijire şi educaţie, formează temelia intregii
vieţi de mai târziu.
La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsurâ, principalii factori educativi: familia, grădiniţa
şi şcoala.Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe
va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea problemelor
inerente care apar.
Grădiniţei, ca prima verigă a sistemului de invăi se acorde o mare atenţie. Invăţământul preşcolar a dobândit
un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoara după o programa minuţioasa şi care
urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului preşcolar pentru integrarea usoara şi
rapida in actîvitatea de invatare. Şi copilul preşcolar invaţă dar pentru el invatarea este un joc. Invăţarea
şcolară,oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut, disciplina de muncă riguroasă etc.
Educaţia preşcolară, instituţională este un act psihologic şi deosebit pentru egalizarea şanselor, pentru
perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie in vederea inlăturării eşecurilor şcolare şi a abandonului
şcolar.
Un rol important in debutul şcolar îl va avea intotdeauna instituţia preşcoiară, ea fiind o etapă
intermediară, indispensabilă.
Integrarea copilului in forma de colectivitate preşcolară comporta un prim efort de adaptare la viaţa
socială şi totodată extinderea mediului social accesibil copilului.
În perioada preşcolară el işi dobândeşte rolul său social intr-o colectivitate şi obţine o altă dimensiune in
interiorul familiei. In colectivitate copilul stabileşte cu totul alte raporturi decât in famile:
-invaţă să se subordoneze unui program şi a unor activităţi comune ale colectivului din care face parte;
-stabileşte relaţii cu alţi copii invăţând să-şi domine excentrismul folosind relaţii de colaborare
Integrarea copilului in şcoală presupune mai intâi formarea unor prezentari corecte despre scoala care sa le
permita preşcolarilor o adaptare afectiv-motîvationala la mediu şcolar.
În scopul adaptarii preşcolaruiui la mediul şcolar, al formarii şl adancirii reprezentarilor cu privire la
scoala este necesar a se intreprinde actiuni comune gradinita-scoala, cum ar fi:
-prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor in prima zi de scoala,avand ca invitati
eievii grupei pregatitoare şi invatatoarea lor;
-asistenta la o ora de curs;
- organizarea unor activitati de evaluare-concursuri care au ioc impreuna scolarii (exemplu obiceiuri şi
colinde de Crăciun,concursuri sportive,1 iunie etc);
-plimbări in jurul localitatii;
-excursii
-dramatizări in care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
-confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente

Concurând alături de şcolari se inlătură reticenţa preşcolarilor şi ii face să-şi incerce puterile, să demonstreze
că sunt pregătiţi pentru şcoala.
Realizarea dezideratelor a idealului educatoarelor este condiţionată de colaborarea mai strânsă intre grădiniţă
şi şcoală. Activitatea educatoarelor şi invăţătorilor trebuie să se impletească. Tonul puternic afectiv ce o
caracterizează pe educatoare trebuie să se impletească cu relaţia mai autoritară a invăţătoarei. Dădăceala
exagerată nu ajută copiii, ii formează dependenţi de educatoare.
Trebuie să cântărim cu atenţie cât şi cum ii ajutăm pe copii. Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi
randamentului şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie să se completeze

105
cu evaluarea apreciată in calificative de către invăţător.Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în
a învinge teama celor care urmează să frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le
face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci
cand vor păşi pragul şcolii , sa fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu
chiar cu clasa unde vor învăţa.
„De la grădiniţă la şcoală”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti 1975

• „Integrarea copilului în activitatea şcolară”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti
1978

106
PARTENERIAT GRĂDINIŢĂ ŞCOALĂ

Prof.Înv.Prim.Anamaria Băieş

Şc.Gimn.,,A.P. ALEXI’’Sîngeorz-Băi

Lumea actuală este într-o continuă transformare. Frământările vieţii de azi, precum şi continua
dezvoltare la care participăm zi de zi, obligă la căutarea de noi forme de educaţie a copilului. Trecerea de la
grădiniţă la şcoală are încă un cuvânt de spus dacă înscrierea preşcolarilor ar fi pe o traiectorie pozitivă de la
începutul clasei pregătitoare, remediind mult situaţia generală. Timpul a dovedit că unele probleme de
integrare se înregistrează încă din grădiniţă. Cu toate eforturile depuse, există nişte bariere între grădiniţă şi
şcoală pe care unii elevi, părinţi şi chiar cadre didactice nu le percep corespunzător. Pentru o parte dintre
preşcolari, absolvirea grădiniţei reprzintă o etapă de conturare a personalităţii, a percepţiei sociale adecvate,
dar sunt şi preşcolari care manifestă o oarecare teamă privind trecerea în ciclul primar. Absolvirea
grădiniţei şi integrarea în ciclul primar este sensibil influenţată de eficienţa preşcolarităţii.Personalitatea în
formare a preşcolarului este puternic amprentată de personalitatea educatoarei, care nu poate fi mediocru, ci
să tindă spre excepţional.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregătitoare necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere
pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară. Deci grupa pregătitoare
constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia
mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.
Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin pedagogic, care acţionează în
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi folosirea metodelor şi procedeelor
didactice,în activitatea de învăţare ,precum şi de intervenţii în formele de organizare a procesului de
învăţamânt în primul rând în lecţii. Astfel, este bine ştiut, că învăţătura,dominantă a vârstei şcolare este
prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară,ca izvorând din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoaştere.În clasa pregătitoare învăţătorul foloseşte jocul atât ca
activitate de învătare, cât şi ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Pentru a evita pierderile e bine să cunoaştem ce capacităţi şi instrumente de muncă şcolară trebuie să
deţină preşcolarii la sfârşitul grădiniţei şi ce ar trebui să ştie la începutul clasei pregătitoare. În vederea
atenuării impactului dintre ciclul preşcolarităţii şi cel primar,educatoarea trebuie să insiste în dezvoltarea
instrumentelor de muncă şcolară de care are nevoie grădinarul, pentru realizarea finalităţilor ciclului
preşcolar.
Iată care ar putea fi acestea:
Asigurarea nivelului minimal de a forma propoziţii, de a despărţi cuvinte în silabe şi de preciza locul
sunetelor în cuvinte etc.
Asigurarea uniu ritm corespunzător de scriere(semnele grafice, literele de tipar, cifrele etc.)
Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală şi de calcul matematic.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului în clasa
pregătitoare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului. Grădiniţei îi
rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a
unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec
şcolar.

107
Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în grădiniţă trebuie să răspundă la
necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu trăiască nici o clipă sentimentul că le
se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai
bine copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei pregătitoare.
Experienţa didactică a dovedit şi va dovedi că o primă măsură pentru optimizarea procesului didactic
este munca efectivă cu elevii în sala de clasă. Preocuparea centrală a oricărui cadru didactic trebuie să fie
organizarea învăţării în clasă;predare şi ascultarea nu sunt decât procedee subordonate acestui scop.Avem
motive întemeiate să credem că educatoarele şi învăţătorii sunt conştienţi de dificultăţile pe care elevii le
întâmpină la ănceputul clasei pregătitoare.De aceea trebuie să existe o preocupare permanentă şi susţinută
pentru a se asigura succesul elevilor din clasa pregătitoare.

BIBLIOGRAFIE
Neacşu,Ion,1990, Instruire şi învăţare, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
Modernizarea învăţământului primar, Culegere metodică editată de ,,Revista de pedagogie”,
Bucureşti,2000.

108
Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor în învățământul special
Profesor Bala Elena
Centrul de Educație Incluzivă „Christiana”Bocșa

Profesia didactică, o profesie socială prin excelență, presupune, înainte de toate, vocație – o
dăruire care te determină să joci la scenă deschisă un joc ireversibil, interactiv, în care profesorul regizor, pe
lângă abilitățile și competențele indispensabile, trebuie să aibă și mult talent și o bună formație
psihopedagogică. Marja de libertate a exprimării profesionale crește astfel semnificativ.
Un aspect relevant al unui învățământ modern, european, pe care se pune accent de mulți ani,
este procesul de comunicare, o activitate umană fundamentală, indispensabilă. Iar activitatea la clasă și în
școală, în general, înseamnă nu doar comunicare, ci și relaționare, probleme și conflicte, riscuri, succese,
eșecuri, acceptări, renunțări. Iată motivul pentru care conlucrarea școală-grădiniță trebuie să se deruleze
exact în scopul rezolvării problemelor pe care le au copiii, a oferirii de soluții care să micșoreze șansele
eșecurilor școlare.
Învățământul special, pentru că la el mă voi referi în aceasta lucrare, pune în valoare mai mult
decât învățământul public, importanța unei colaborări totale între grădiniță și școală, mai mult chiar, între
întregul personal didactic (și nu numai) care se implică în educarea copiilor cu cerințe educaționale speciale
(CES), de la educatoare până la psihologi și kinetoterapeuți.
Elevul cu CES intră în sistem în urma unei evaluări minuțioase, realizate de către o comisie de
expertiză formată din medici, psihologi, sociologi etc.
Educatoarea, în momentul sosirii lui în învățământul special, cunoaște anamneza copilului, tipul
de deficiență cu care a fost diagnosticat de către medicul specialist, condițiile și mediul familial din care
provine ( menționate în ancheta socială realizată de asistenții sociali ai localității din care vine copilul) și
toate datele necesare constituirii fundamentului pe care va fi clădit procesul său de educare. Aceste date vor
fi completate de educatoare și echipa cu care lucrează, și vor intra, după perioada preșcolară, în atenția
învățătorului, apoi a profesorului diriginte.
La elevul cu cerințe educaționale speciale, mai ales la vârsta preșcolară, în procesul de
învățare, baza informațională o constituie materialul concret-intuitiv și demonstrația practică. Copilul
urmează acțiunile altuia, învață observând comportamentul celor din jurul său, îndeosebi al educatoarei și al
colegilor mai mari.
De multe ori, activitatea lor de învățare este afectată de impactul trăirilor afective (sentimente,
emoții), care, prin interferarea cu procesele cognitive, diminuează mult performanța acestora.
Atât la nivel preșcolar, cât și școlar primar și gimnazial, se constituie echipe de lucru formate
din educatoare/învățător/profesor diriginte, profesorul psihopedagog (psiholog), învățătorul-
educator/profesorul educator (care-și desfășoară activitatea la clasa respectivă după amiază, în prelungirea
orelor de curs) și profesorul kinetoterapeut , care împreună elaborează proiectarea didactică la nivel
microstructural, structurând conținutul fiecărei activități sau lecții. Remarcabilă într-o astfel de proiectare
este gândirea anticipativă a echipei, pentru a putea asigura elevilor un parcurs educațional individualizat, în
funcție de nivelul dezvoltării psihointelectuale a fiecărui elev, de particularitățile sale psihofizice, de
motivația învățării și de vârsta mentală, corelată cu cea cronologică.
Fiecare membru al echipei trebuie să știe cu exactitate să răspundă la câteva întrebări ce
vizează activitatea lui în raport cu fiecare elev în parte:
“Ce voi face?”- trebuie să ştie concret ce competenţe să-i formeze elevului şi ce obiective are;
„Cu ce voi face?”- fiecare specialist trebuie să depisteze , să organizeze, să inventarieze şi să ordoneze
resursele materiale şi umane;
„Cum voi face?”- ce strategii didactice va utiliza în funcţie de conţinuturi şi nivelul psihointelectual al
copilului;
„Cum voi şti dacă s-a realizat ce trebuia ?”- fiecare membru al echipei va dispune de forme de evaluare care
să-i răspundă la această întrebare.
De asemenea, în cazul elevului cu deficienţe, intervenţia timpurie este obligatorie, deoarece
diminuează efectele negative ale deficienţelor, urmăreşte egalizarea şanselor acestor copii, realizează liantul

109
cu cei din jur, mai apoi cu societatea. În acest sens, aceeaşi echipă elaborează un plan de intervenţie
personalizat (PIP), de la nivelul preşcolar începând, în urma căruia vor fi mai apoi consemnate progresele
sau regresele elevilor, care vor fi predate de la educatoare la învăţător şi mai apoi la profesorul diriginte.
Acest program este un instrument de planificare şi coordonare a activităţii, în care sunt concretizate
modalităţile eficiente de intervenţie pentru specificul fiecărui copil în parte. El conţine activităţi care solicită
şi antrenează potenţialul senzorial şi afectiv al copilului, cu scopul de a contribui la procesul de integrare şi
recuperare al acestuia. Astfel, atât învăţătorul cât şi profesorul diriginte, alături de ceilalţi specialişti, vor
putea continua demersul educativ exact din punctul în care a fost întrerupt de către educatorul anterior.
Egalizarea șanselor, atât de necesară pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, este mai întâi
de toate, un proces în care sunt implicați, în egală măsură, educatoarea, învățătorul, profesorul diriginte, dar
și societatea, care trebuie să conștientizeze (asemenea celor care-i educă) drepturile, trebuințele și
potențialul persoanelor cu nevoi speciale, în scopul creșterii nivelului autonomiei personale și sociale a
acestora.
Dacă raportul dintre grădiniță și școală este un raport de continuitate (în ceea ce privește
planificarea, organizarea, conținutul, metodele și mijloacele) și cel dintre educatoare și învățător unul de
comunicare ( în ceea ce privește individualitatea fiecărui copil) sunt șanse totale ca procesul didactic să fie
unul eficient și șansele de adaptare și integrare ale copiilor cu cerințe educaționale speciale cresc.

Bibliografie:
Mircea Vlad, Doina Stancu, Mihaela-Ingrid Iancu - Terapii educaţionale. Tendinţe şi perspective
europene, Bucureşti, 2013.
Andrei Cosmovici, Luminiţa Iacob – Psihologie şcolară, Editura Polirom, 2005.
Daniela Sălăgean, Dorin Pintilie, Mariana Pintilie – Managementul activităților educative, Editura
Eurodidact, Cluj- Napoca, 2004.

110
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ , CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN REALIZAREA
EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI
Prof. BALACESCU MIHAELA,
Sc. Gimnazială ,,M.Eminescu” Corabia

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea continuităţii în întreaga activitate


educatională. Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din
grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educator-
învăţător-profesor.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului. Educaţia preşcolară este
considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte
integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente.Ponderea activităţii din
grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul
optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară. Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se
asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în
viaţa sa. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor.

Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate. În condiţiile societăţii
contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă a rolului formativ al
grădiniţei.

O primă condiţie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educaţia preşcolară şi cea şcolară o
constituie analiza psihologică a activităţii şcolare şi determinarea acelor capacităţi intelectuale ,afective, ce
trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăţi activităţii şcolare. Grupa pregătitoare constituie o
verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi
şcolar începător.

Printre aspectele cotinuităţii grădiniţei cu scoala, a legaturii dintre gradiniţă şi şcoală, nu sunt mai puţin
importante cele care privesc formele de organizare şi desfăşurare a activităţii. In acest sens, desfăşurarea
unor activităţi comune cum ar fi: vizite la şcoală ,vizita şcolarilor în grădiniţă, serbări comune ,plimbări şi
programe distractive comune,contribuie la atenuarea distanţei dintre grădiniţă şi şcoală.Vizitele preşcolarilor
în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula
dorinţa vie de a deveni şcolari. Colaborând cu şcoala,educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi
mai obiectiv munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la
învăţătură şi purtare a foştilor ..elevi “, iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite
în grădiniţă. In sfera acestor modalităţi de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală vor fi valorificate şi alte
forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituţii:participare reciprocă a educatoarelor, învăţătorilor
şi profesorilor la cosfătuirile anuale ale cadrelor didactice,la activităţile comisiilor metodice , la ,,lectii
model ,, la sesiuni de comunicări. Legătura dintre grădiniţă şi şcoală se realizează şi prin măsuri de ordin
pedagogic, care acţionează în sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuităţii în însăşi
folosirea metodelor şi procedeelor didactice,în activitatea de învăţare ,precum şi de intervenţii în formele de
organizare a procesului de învîţământ în primul rând în lecţii. Astfel, este bine ştiut, că învăţătura,dominanta
a vârstei şcolare este prezentă în diferite forme şi la vârsta preşcolară,ca izvorând din necesitatea de a
satisface interesul,curiozitatea copilului pentru cunoaştere. În cadrul colaborării educator-învăţător –
profesor aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea
dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune,

111
stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi
accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la
mediul social şi înconjurător.

Realizarea acestor capacităţi conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educaţiei
preşcolare în relaţia lor cu cele ale şcolii primare şi conferă caracter de sistem relaţiei dintre grădiniţă şi
şcoală .

112
Şcoala şi grădiniţa-împreună pentru binele copilului

Propunător: prof. înv. primar BALAN GINA-FELICIA,


ŞCOALA GIMNAZIALǍ ,,ION LUCA’’-C.T. ,,D. MANGERON’’, BACǍU

Într-o lume în care comunicarea devine tot mai „digitalizată”, o lume din ce în ce mai puţin orientată
către o socializare reală, cooperarea între factorii educaţionali: grădiniţă – şcoală – familie devine necesară şi se
impune şi ca obligaţie morală din partea acestora, pentru a favoriza socializarea şi integrarea copiilor, adaptarea
lor, pentru a-i familiariza prin exemple şi modele cu adevăratele valori ale spiritualităţii umane.
Trecerea de la grădiniţă la şcoala primară este un eveniment important, iar modul în care copilul se
adaptează la mediul şcolar este asociat de cele mai multe ori cu modul în care face faţă provocărilor noii
situaţii. Copiii îşi creează o imagine („reputaţie”) în primul lor an de şcoală care tinde să fie caracteristică
nivelului performanţelor şcolare în anii următori. Intrarea copilului într-un mediu cu totul nou produce anumite
tensiuni interioare chiar şi la copilul dornic de a începe şcoala, din cauza lipsei de familiaritate a locului,
necunoaşterii învăţătorului, a celorlalţi copii. Frica de şcoală este uneori alimentată chiar de părinţi care ei înşişi
consideră şcoala ca neprimitoare, plină de restricţii. Apare pentru noul elev cerinţa unui efort susţinut, a muncii
constante, nevoia de a intra în competiţie şi de a obţine performanţe. În acelaşi timp se modifică şi relaţia copil-
părinte, acesta din urmă devenind relativ brusc mai sever şi mai atent la trăsături ca neatenţia sau
hiperactivitatea, probleme din ce în ce mai frecvente la copii. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi
relaţionare interpersonală poate preveni problemele emoţionale şi de comportament şi dificultăţile de adaptare
socială.
Pornind de la considerentele mai sus enumerate, învăţătoarele claselor I-IV pot demara în acest an
şcolar un parteneriat educaţional în colaborare cu educatoarele grupelor mici şi mari de la grădiniţele cu
program scurt din cadrul şcolii dar şi de la grădiniţele cu program prelungit din cartier.
Obiectivele acestui amplu proiect pot fi:
– crearea unei relaţii eficiente de colaborare şi cooperare între cadrele didactice din instituţiile de
învăţământ implicate, în vederea armonizării condiţiilor specifice fiecărei instituţii, cu exigenţele sociale
actuale;
– promovarea dialogului, toleranţei şi respectului, a comunicării între preşcolari şi elevi, în scopul
dezvoltării deprinderilor sociale de comunicare şi de relaţionare eficace;
– implicarea efectivă a elevilor şi a preşcolarilor în activităţi cu caracter extracurricular, care să
stimuleze şi să promoveze capacităţile creatoare, să le formeze, dezvolte capacitatea de acceptare a valorilor
specifice fiecărui grup;
– familiarizarea părinţilor preşcolarilor cu specificul şcolii şi stimularea interesului acestora faţă de
activităţile şcolare şi extracurriculare realizate în parteneriat.
O primă etapă a parteneriatului s-ar putea derula în luna decembrie, când preşcolarii de la grădiniţe,
însoţiţi şi pregătiţi de doamnele educatoare, i-ar putea colinda pe şcolarii din clasele I-IV, cu care pot
confecţiona felicitări, într-o atmosferă de sărbătoare, dar şi de creativitate, voie bună…
În luna februarie ar putea urma o altă activitate, la care, pe lângă copii şi cadre didactice, vor fi invitaţi
şi părinţii preşcolarilor: Carnavalul Iernii. Vom pătrunde împreună în minunata lume a basmelor, a personajelor
de poveste, a zânelor, eroilor, vrăjitoarelor, balaurilor şi piticilor, vom dansa, vom cânta. Vom învăţa să
deosebim binele de rău, fiindcă lumea basmelor ne învaţă atâtea lucruri minunate!
Elevii de clasa a IV-a îi vor primi pe prietenii lor preşcolari cu câteva surprize, sperăm noi, plăcute…
Căci – nu-i aşa? – şcoala, grădiniţa, ne sunt o a doua casă, unde, pe lângă învăţătură, putem avea atâtea
activităţi interesante şi… frumoase! Din care, fără să ne dăm seama, putem învăţa multe. În primul rând, să fim
veseli, fericiţi şi… buni prieteni! Aşa cum trebuie să fim şi în viaţă, fiindcă „Non scholae, sed vitae discimus”
(Nu învăţăm pentru şcoală, ci pentru viaţă).

113
PAS CU PAS SPRE VIITOR ...

Scoala gimnaziala nr. 1 Albesti- Botosani


Inv. Balan Nusa

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi pregatitoare. O asemenea
continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din pregatitoare la particularităţile muncii de
învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod
fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor
copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a
educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a
gradului de dezvoltare si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei
legaturii functionale de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii
primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste
doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia
pedagogica.

Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O prima
masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala
este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si clasei
pregatitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor
preagatitoare,iar invatatorul care va prelua clasa pregatitoare trebuie sa cunoasca programa grupei
prescolare maripentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.

O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa
pregatitoare. Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon
considera ca invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:

a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;

b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;

c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.

In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a traduce in
concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .

Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea


afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de

114
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.

Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .

Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in sfera
tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa pregatitoare invatatorul foloseste jocul atat ca
activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.

Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele de
organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala
trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta
vie de a deveni scolari.

Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.

In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

115
Colaborarea gradinita-scoala

Profesor invatamant prescolar:

Baldovin Elena

Gradinita cu program normal “Gavanesti”-Olt

Prescolaritatea constituie o etapa de mare receptivitate la stimularile educative si are o


importanta deosebita pentru procesul scolarizarii copilului.
Personalul didactic din cele doua institutii urmeaza sa caute impreuna acele prilejuri de
colaborare care sa faciliteze integrarea copilului in mediul inalt formalizat al scolii.
Pentru asigurarea continuitatii intre cele doua medii educationale, cadrele didactice din
scoala trebuie sa cunoasca pregatirea ce se realizeaza in gradinite, iar educatoarele trebuie sa se
informeze asupra dinamicii cerintelor ce se formuleaza in mediul scolar.
Prin stabilirea primelor contacte cu scoala si cu invatatorii, copiii se vor familiariza din
timp cu institutia dar si cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea
nelinistilor si a starilor afective negative pe care le genereaza perspectiva primei zile de
scoala.
Centrele de interes din gradinite: spatiul amenajat pe arii de stimulare ajuta copiii sa isi
dezvolte personalitatea prin faptul ca le lasa posibilitatea de a alege singuri unde, cu ce, cu cine
si cat se joaca, isi asuma responsabilitati pentru alegerile facute, percep activitatile ca fiind
reusite deoarece sunt potrivite nivelului lor de dezvoltare si nu vor resimtii o frustrare ca urmare
a faptului ca sunt constransi sa participe la activitati care sunt fie prea dificile, fie prea usoare.
Alegand singuri si asumandu-si responsabilitatea deciziei, copiii devin independenti, capabili sa
se descurce singuri, increzatori in propriile forte ceea ce duce la formarea unei imagini de sine
pozitive.
Sala de grupa trebuie sa indeplineasca si un rol estetic.Desi este aglomerata cu
jocuri,jucarii si diverse materiale,ea trebuie sa ofere o imagine globala simpla,placuta si de
siguranta pentru copil.Impodobirea salii cu desenele si lucrarile copiilor este mult mai eficienta
decat pictarea peretilor.
In concluzie, sala de grupa exprima creativitatea,flexibilitatea si competenta profesionala
a educatoarei.

Copilul stabileste relatii interpersonale inca din frageda copilarie cu mama, familia sa, in
timp ce pe masura dezvoltarii sale procesul de socializare se amplifica. Relatiile copilului cu
grupurile sociale in care se va integra de-a lungul existentei sale vor exercita o importanta
deosebita, atat asupra evolutiei sale ca persoana in permanenta devenire, cat si asupra
randamentului activitatii desfasurate. Indeplinirea unor sarcini sau activitati comune determina
intre membrii grupului relatii functionale de interdependenta, in vederea atingerii scopului
comun propus. Pe de alta parte, pe langa relatiile legate strict de natura obligatiilor sau
aactivitatilor, viata in grup comporta intotdeauna si aspecte emotional-afective, precum si
momente de tensiune si conflict. Personalitatea elevului se contureaza si se manifesta in
interdependenta cu viata grupului din care el face parte.

116
In ceea ce priveste o posibila clasificare a relatiilor interpersonale in clasa de elevi /
grupa criteriul utilizat il reprezinta nevoile si trebuintele psihologice resimtite de elevi /
prescolari atunci cand se raporteaza unii la altii. Prin exploatarea acestui criteriu rezulta
urmatoarele tipuri de relatii interpersonale:
 Relatii de intercunoastere;
 Relatii de intercomunicare;
 Relatii socio-afective;
 Relatii influentare.
La nivelul dinamicii si procesualitatii relatiilor interpersonale, influenta educationala
poate functiona ca si criteriu de analiza a interactiunilor dintre elevi / prescolari:
 Relatii de cooperare – coordonarea eforturilor pentru realizarea unui efectiv comun;
 Relatii de competitie – rivaltatea partenerilor in atingerea unei tinte comune;
 Relatii de conflict – bazate pe opozitia mutuala a partenerilor raportata la un scop indivizibil;
In concluzie relatiile interpersonale se refera la totalitatea relatiilor ce se desfasoara in
gradinita si scoala primara, privind totalitatea legaturilor ce se formeaza in urma colaborarii
dintre membrii acestor institutii.

117
Colaborarea dintre grădiniţă şi scoală

Prof. Balescu Mariana


Prof.Boncan Ruxandra
Sc. G. ,,I.Gh. Duca”-
Gradiniţa P.P. Traian, Rm Valcea

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa pregatitoare. O asemenea
continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa pregatitoare la particularităţile muncii de
învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod
fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor
copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a
educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a
gradului de dezvoltare si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei
legaturii functionale de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii
primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste
doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia
pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei pregatitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi
insa operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea
cunostintelor clasei pregatitoare ,iar invatatorul care va prelua clasa pregatitoare trebuie sa cunoasca
programa grupei prescolare mari pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si
educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara
o constituie analiza psihologica a activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa
pregatitoare . Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon
considera ca invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar sa fie formata capacitatea de a
traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca suport al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.

118
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa pregatitoare invatatorul foloseste jocul atat ca
activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc
formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor
activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si
programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele
prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica
pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

119
Colaborarea dintre grădiniţă şi scoală

Prof. Balescu Mariana

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru primele
doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciproca şi
continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa pregatitoare. O asemenea continuitate va
asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa pregatitoare la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada el
constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in
curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare institutionalizate, deci
a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare ncerut de o
eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de continuitate intre activitatea din
grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor
componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut,
forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala
este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei
pregatitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele programei
pentru clasa pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
pregatitoare ,iar invatatorul care va prelua clasa pregatitoare trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare
mari pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologica a activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa pregatitoare .
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca invatarea
scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor ,deci
posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna insusirea
limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar sa fie formata capacitatea de a traduce
in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii mentale
de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca suport al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si scoala
.

120
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de invatamant
in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este prezenta in diferite
forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea de a satisface interesul,curiozitatea copiluli pentru
cunoastere.In clasa pregatitoare invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc de
relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele
de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala
trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie
de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor
»elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

121
ROLUL ACIVITATILOR EDUCATIVE

IN FORMAREA PERSONALITATII SCOLARILOR

Prof. BĂLULESCU C-TIN FLORIN

Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazu ,,Strehaia”, Jud. Mehedinți

“Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi
mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci, să-i învăţăm să se adapteze.” (Maria
Montessori –”Descoperirea copilului”)

Şcoala este ca o lume fermecată, plină de basm şi feerie.Școala este si locul unde se pun bazele
formarii personalității ,,puiului de om’’. Doar ,,zâna’’,modelatoarea de suflete şi minţi, ştie, cu mult tact şi
răbdare, să-i treacă pragul palatului fermecat pentru a îmbrăca haina plină de vrajă şi mister a basmului, a
jocului, a cântecului şi a poeziei.

Oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul instructiv , ea nu epuizează sfera
influenţelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care
viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare şcolară. În acest cadru, numeroşi alţi factori
acţionează, pozitiv sau nu, asupra dezvoltării elevilor. Educaţia extracurrriculară (realizată dincolo de
procesul de învăţământ) îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii copiilor noştri. Educaţia
prin activităţile extracurriculare urmăreşte identificarea şi cultivarea corespondenţei optime dintre aptitudini,
talente, cultivarea unui stil de viaţă civilizat, precum şi stimularea comportamentului creativ în diferite
domenii. Începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii acumulează o serie de cunoştinţe punându-i in
contact direct cu obiectele şi fenomenele din natură. Trebuinţa de se juca, de a fi mereu în mişcare, este
tocmai ceea ce ne permite să împăcăm şcoala cu viaţa. Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv – educative
să primeze, dar să fie prezentate în mod echilibrat şi momentele recreative, de relaxare, atunci rezultatele
vor fi întotdeauna deosebite. În cadrul acestor activităţi elevii se deprind să folosească surse informaţionale
diverse, să întocmească colecţii, să sistematizeze date, învaţă să înveţe.. Cadrul didactic are, prin acest tip de
activităţi, posibilităţi deosebite să-şi cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să realizeze
mai uşor şi mai frumos obiectivul principal al scolii şi al învăţământului primar – pregătirea copilului pentru
viaţă. Scopul activităţilor extraşcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în
activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi socio-culturale,
facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea
talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale. Activităţile extraşcolare se
desfăşoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă
nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze potenţialul intelectual.

Săptamana ,,Școala altfel -Să știi mai multe ,să fii mai bun,,-este un exemplu de activități educative
extrașcolare ce se desfășoară cu succes înaintea Sfintelor Paște în fiecare an.Dintre acivitătile pe care le
desfășurăm cu mult drag în această săptămână sunt;

-Plimbările , excursiile în natură, prin care copiii pot reda cu mai multă creativitate şi sensibilitate ,
imaginea realităţii, în cadrul activităţilor de desen şi modelaj , iar materialele pe care le culeg ,sunt folosite
în activităţile practice, în jocurile de creaţie. La vârsta şcolară, copiii sunt foarte receptivi la tot ce li se arata
sau li se spune în legatură cu mediul , fiind dispuşi să acţioneze în acest sens . Excursia ajută la dezvoltarea

122
intelectuală şi fizică a copilului, la educarea lui cetăţenească şi patriotică. Ea este cea care îl reconfortează
pe copil, îi prilejuieşte însuşirea unei experienţe sociale importante, dar şi îmbogăţirea orizontului cultural
ştiinţific. Prin excursii elevii îşi suplimentează şi consolidează instrucţia şcolară dobândind însuşirea a noi
cunoştinţe.

-Sărbătorirea aniversărilor importante din viaţa ţării şi a copiilor. Acestea au fost un bun prilej de
destidere, de bună dispoziţie, dezvoltând la copii sentimental apartenenţei la colectivitatea din care fac parte,
deprinzându-i totodată să-şi stăpânească emoţiile provocate de prezenţa spectatorilor.

-Concursurile pe diferite teme sunt, de asemenea, momente deosebit de atractive pentru cei mici. Acestea
oferă copiilor posibilitatea să demonstreze practic ce au învăţat la şcoală, acasă, să deseneze diferite aspecte,
să confecţioneze modele variate. Exp.,,Cel mai frumos ou încondeiat pentru Paște,, ,,Cel mai haios
iepuraș de Paște,,

Acelasi efect îl pot avea concursurile organizate de către cadrele didactice în clasa. Dacă sunt organizate
într-o atmosferă placută vor stimula spiritul de iniţiativă al copiluiui, îi va oferi ocazia să se integreze în
diferite grupuri pentru a duce la bun sfârşit exerciţiile şi va asimila mult mai uşor toate cunoştinţele.-

-Vizionarea emisiunilor muzicale, de teatru de copii, distractive sau sportive, stimuleaza şi orientează copiii
spre unele domenii de activitate: muzică, sport, poezie exp ,,spectacolul ,,Cocoselul istet,,,intrecere cu
biciclete si triciclete ,,,Cine ajunge primul la iepuraș,,etc.

Diversitatea acivităților educative nu se oprește aici!An de an acesta îmbracă forme din ce în ce mai
variate și mai plăcute pentru micii nostri actori din invațământul primar!!!

123
Grădinița și Școala

două instituții importante în devenirea copilului mic

Prof.BĂLULESCU SEVASTIȚA

Grădinița de copii Nr.2 Strehaia

Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazu ,,Strehaia, Jud.Mehedinți

Meseria de educatoare și cea de învațător (mai nou prof.pentru învațământul preșcolar și primar )este
o frumoasă profesie, care nu seamănă cu nici o alta.
Educatoarea este aceea care stimulează şi întreţine curiozitatea copiilor pentru lucruri noi, le modelează
comportamentele sociale, le întăreşte încrederea în forţele proprii şi îi ajută să îşi găsească identitatea.
Învățătorul este acela care continuă toate cele de mai sus pentru o nouă devenire a micului școlar!
Realizarea acestor obiective depinde in mare măsura de calităţile şi competenţele pe care aceștia le
posedă calităti necesare centrării cu precădere pe aşteptările, trebuinţele şi interesele copiilor.
Principala calitate a unei educatoare șau a unui învățător este vocaţia pedagogică, chemarea pentru
activitatea cu micile vlăstare , sa fii ales pentru această sarcină şi apt pentru a o îndeplini”. Vocatia
pedagogica, înseamnă înainte de toate ”arta de a te pune la dispoziţia copiilor, de a empatiza cu ei, de a le
înţelege universul, de a le sesiza interesele care îi animă” şi este un dar pe care educatoarea și învățătorul
îl au!.
Educaţia formală în perioada timpurie reprezintă activitatea desfăşurată la nivelul grădiniţei în vederea
formării şi dezvoltării personalităţii. Acesta are un caracter planificat, sistematic, metodic, intensiv, este
organizată, condusă şi supravegheată de către cadrul didactic. Educaţia formală
completează/complementează educaţia informală, oferită la vârste mici în cadrul familiei şi educaţia
nonformală care se realizează prin unele activităţi desfăşurate în afara grădiniţei şi familiei. În grădiniţă,
toate activităţile care se desfăşoară împreună cu copiii reprezintă experienţe de învăţare pentru copil,
pornind de la activităţile integrate (centrate pe anumite obiective şi conţinuturi), până la momentele de
rutină sau tranziţie, care consolidează anumite deprinderi, abilităţi ce contribuie la autonomia copilului,
convieţuirea socială, sănătatea, igiena şi protecţia lui, dar şi pot extinde cunoştinţele şi experienţele
acumulate prin activităţile integrate.
Printre mijloacele folosite în activitatea cu copilul, jucăria ocupă un loc important, ea fiind necesară
pentru a face acţiunile copiilor reale: „şoferul” are nevoie de un „ automobil” , „ aviatorul” – de un „ avion”
. Toate acestea sunt legate de o particularitate psihologică interesantă şi anume aceea ca trăirile celor
antrenaţi în joc sunt întotdeauna adevărate, sincere, acţiunile lor sunt reale. Menirea fundamentală a jucăriei
este aceea de a oferi copilului posibilitatea să acţioneze, exprimându-si ideile şi sentimentele. Jucăriile
reuşite îl stimulează pe copil să gândească, ridică în faţa lui diferite probleme şi acest fapt contribuie la
dezvoltarea proceselor cognitive. Copiii folosindu-se de cunoştinţele anterioare, tind în acelaşi timp să
obţină informaţii suplimentare, aşa se nasc nenumăratele întrebări, ale căror răspunsuri copiii le rezolvă prin
explorare (care se realizează prin încercare şi eroare şi implicarea tuturor simţurilor).
Explorarea presupune încercările şi tentativele copilului de a cunoaşte şi de a descoperi lucruri noi.
Este una din acţiunile fundamentale ale dezvoltării copilului. Ea permite cucerirea lumii înconjurătoare şi
stimulează motivaţia de a cunoaşte, oferind bazele dezvoltării potenţialului psihofizic şi aptitudinal al
copilului. De pildă, o jucărie mecanică, demontată, spre disperarea părinţilor, oferă un anumit răspuns în

124
legătură cu mecanismul unei maşini, cu modul ei de funcţionare. De aceea, trebuie acordată o atenţie
deosebită folosirii unei mari varietăţi de jucării care au o însemnătate imensă în dezvoltarea cognitivă a
copilului, căruia îi stimulează gândirea, îi face cunoscute calităţile şi însuşirile diferitelor materiale,
cunoscând-o prin simţurile sale. Deşi jucăriile sunt necesare copiilor chiar şi la vârsta şcolară mică,
caracterul acestora trebuie să rămână specific fiecărei vârste. În cazul copiilor mici, este important să
acţioneze ei înşişi, adică să se transforme în automobil sau locomotivă, să alerge, să fluiere. Ei au nevoie de
o maşină pe care să o tragă cu o sfoară, să o încarce, să o descarce. Pentru cei mai mari prezintă interes mai
ales jucăriile care conţin mecanisme. Rolul educativ general al jucăriilor nu numai ca antrenează mişcările,
exersează organele de simţ, dar ele au şi altă valoare, dezvoltă gândirea, operaţiile prematematice (grupare,
seriere, clasificare etc.), relaţiile cauzale şi spaţiale dintre obiecte şi multe alte cunoştinţe, deprinderi şi
capacităţi. Jucăriile se pot împărţi în mai multe categorii: jucării distractive, jucării muzicale, jucării tehnice,
jucării teatrale ş.a. La copiii de 3-4 ani importante sunt jucăriile, păpuşile, accesoriile de menaj, jucăriile
mobile, containerele, diversele obiecte care înlocuiesc în mod avantajos jucăriile (cutii, sticluţe de plastic,
dopuri, etc.). Toate acestea permit copilului să stabilească anumite raporturi dobândind, prin participarea
întregului corp, experienţă cu privire la: greutăţi, volume, culoare, mărime, formă, rezistenţa materialelor, se
familiarizează cu noţiunea de echilibru
Jucărille ca şi materialele didactice, reprezintă instrumente care utilizate corespunzător, în contextul
oportun, pot contribui semnificativ la dezvoltarea copiilor şi la atingerea obiectivelor propuse prin
curriculum. Important este ca orice cadru didactic să cunoască îndeaproape particulularităţile învăţării la
copilul mic pentru a exploata potenţialul formativ al materialelor şi jucăriilor potrivite vârstei copiilor.
Toate aceste aspecte trebuie cunoscute si de colegii nostri invatatori(profesori pentru invatamantul
primar).Mai ales ca clasa pregatitoare este foarte aproape de grupa mare din gradiniță si mai ales este
destul de proaspat inclusă in ciclul primar. Având privilegiul ca soțul meu să fie învațător și să lucrăm în
aceeasi institutie de peste 37 de ani -copilul mic-a fost mereu în atenția noastră!
Aprope toate activitățile extracurriculare ,cum sunt și cele din saptamâna ,,Școala altfel -Sa știi mai
multe ,să fii mai bun ,,-le-am organizat impreuna.
Afost un bun prilej de a asigura continuitatea obiectivelor pornite in grădiniță ,dar si o mai bună integrare
a preșcolarilor în ciclul primar .
“Hristos a înviat!” -expoziţie de ouă încondeiate şi icoane de Paşti; -colaje cu materiale adecvate temei; -

125
Colaborare grădiniţă – şcoală
Bana Otilia

Şcoala Gimnazială Nr. 2 Adoni

Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic.

O primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între


grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele
grădiniței și ale clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de
ordin pedagogic care acționează în sfera tehnologiei didactice.

Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor didactice, în


activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ în
primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite
forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului
pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de
relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin
importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența
dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi:
• Vizitarea celor două unităţi partenere: şcoală şi grădiniţă;
• Pregătirea programelor artistice pentru prezentare cu diferite ocazii (Paşte);
• Audierea de către preşcolari şi şcolari a unor poveşti şi cântece de pe CD-uri;
• Vizionarea unor filme, slide-show-uri (utilizarea instruirii asistate de calculator);
• Desfăşurarea unor activităţi artistice şi plastice împreună;
• Activităţi de socializare
• Confecţionarea de felicitări, ornamente de Paşte
• Realizarea unor expoziţii cu lucrările realizate împreună;
• Desfăşurarea unor jocuri tematice;
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.
Pentru a-i familiariza din timp pe copiii prescolari cu viata scolara , educatoarea va face cu grupa
de 6-7 ani vizite la scoala si va organiza in colaborare cu invatatorul serbari comune. Vizitele prescolarilor
la scoala trebuie sa fie pregatite pentru a le produce o impresie placuta si puternica. Inainte de toate,
educatoarea ii va pregati pe copii printr-o convorbire despre scoala.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.

126
,,Colaborarea gradiniţă –scoală!”

Ed. Bănică Cristina

G.P.P.,,Bobocei din Micro III” Buzău


Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor şcolare?”. Răspunsurile
la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului , nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act
complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice
,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece
vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim
acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de
modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a
acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care
începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă
a rolului formativ al grădiniţei,funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de
îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în
activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii
în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de
receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel
învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii
concepţii.

127
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de
învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I,susţinute şi de experienţa cadrelor
didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie
să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”,
,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună
colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Deci clasa o constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă
prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar
începător.
BIBLIOGRAFIE:

-Radu,I. ; Ezechil,L.; - „ Didactica-Teoria instruirii ”; Piteşti ; Paralela 45 ;2oo5


-Revista Învăţământul preşcolar-Nr.3-4 ;2005

128
,,COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ! RELAȚIA

EDUCATOARE-ÎNVĂȚĂTOR- PROFESOR!”

Prof. înv. preșcolar BĂNICĂ GEORGETA

G.P.N.,,Zâmbet de copil”, Clondiru, comuna Ulmeni,

județul Buzău

,,Nimeni nu a murit datorită expunerii timp îndelungat la educație.”- Robert M. Hensel

La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi: familia,
grădiniţa şi şcoala
Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de
cerinţe, va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la soluţionarea
problemelor inerente care apar.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult obiectivul final al activităţilor din
grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală, revine atingerii obiectivelor ce vizează
comportamente psiho-sociale ale personalitătii copilului, care contribuie la integrarea şi adaptarea copilului
la viaţa şcolară.
Un rol important în debutul școlar îl are grădinița, ea fiind o etapă indispensabilă și primordială.
Oricât de mult s-ar ocupa o familie de copilul preşcolar, s-a constat că acesta se integrează mai
greu în activitatea şcolară, decât cel care a urmat grădiniţa. Astfel, copiii ce vin la şcoală după ce au urmat
învăţământul preşcolar sunt mai sociabili, sunt obişnuiţi cu activitatea colectivă, au deschidere spre lumea
înconjurătoare, sunt mai receptivi, pot fi mai uşor modelaţi, sunt obişnuiţi cu lucrul organizat, cu activitatea
independentă decât cei formaţi exclusiv în mediul familial.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele
dobândite de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea
şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate.
Necesitatea asigurării unei continuități între grădiniță și ciclul primar în planul conținutului,
obiectivelor, metodelor și procedeelor este cunoscută și, astfel, s-a adaptat conținutul activităților, la
particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor.
Frecventarea grădiniței de către copil, alături de crearea unei imagini pozitive a școlii, în ochii
micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că
școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din
cadrul grădiniței, ci reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă
evoluție, fiind capabilă să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se
mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp,
scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii
în legătură directă atât cu școlarii, cât mai ales cu învățătorul.
Legătura grădiniţei cu şcoala are un dublu sens, scopul acestei legături fiind continuitatea
dezvoltării copilului şi continuitatea procesului muncii educative.
Pentru ca trecerea de la grădiniţă la şcoală să fie firească, activitatea educatoarelor şi a
învăţătoarelor să se împletească. Pregătirea copilului în grădiniţă a fost şi este resimţită responsabil de către
învăţătoarele clasei pregătitoare.Grădiniţa realizează sprijinirea viitoarei activităţi prin intermediul a două
forme specifice: jocul şi învăţarea.
Parteneriatul dintre Grădiniță- Școală este necesar, mai ales la grupa mare.

129
Aceste parteneriate au luat naştere dintr-o serie de neajunsuri întâmpinate cum ar fi: relaţia
sporadică dintre şcoală şi grădiniţă, dezorientarea părinţilor în ceea ce priveşte cerinţele şcolii,
necunoaşterea suficientă a prevederilor celor două programe.
De-a lungul anilor, în cadrul acestor parteneriate, am desfășurat activități comune, cum ar fi:
vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive
comune, toate acestea contribuind la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală.
Toate aceste vizite ale preșcolarilor, discuțiile cu învățătoarele, cu profesorii, au contribuit la
formarea unei impresii plăcute și puternice, și, astfel, le-a fost stimulată dorința vie de a deveni
școlari.Pentru reușita acestor vizite și pentru atingerea scopului propus, acestea au fost foarte bine
organizate.
Consider că numai printr-o foarte bună colaborare între grădiniță și școală, între educatoare,
învățători, copiii nu vor avea experiențe neplăcute în momentul intrării în mediul școlar.
Relațiile de respect pentru munca depusă de fiecare cadru didactic, relațiile de colaborare, de
întrajutorare între educatoare-învățător-profesor, vor conduce spre rezultate foarte bune ale copiilor.

130
Colaborare grădiniţă- şcoală
Prof. învăţ. preşcolar Barabas Eva
Grădiniţa cu program prelungit Nr. 9 Satu Mare

Realizarea unui învăţământ eficient presupune respectarea unei condiţii foarte importante şi anume
asigurarea continuităţii între diferitele nivele ale învăţământului. Acest lucru este valabil şi pentru primele
două trepte de învăţământ: învăţământul preşcolar şi învăţământul şcolar, ceea ce presupune legătura
reciprocă între educatoare şi învăţătoare. Astfel se va asigura continuitatea reală între educaţia din grădiniţă,
respectiv grupa mare şi cea din şcoală adică clasa pregătitoare. Realizarea legăturii reciproce dintre grădiniţă
şi şcoală are efecte benefice atât asupra rezultatelor muncii desfăşurate în grădiniţă cât şi celor din şcoală.
În grădiniţă, activitatea dominantă a copilului este jocul, dar în şcoală jocul este subordonat
învăţăturii., care devine activitatea lui predominantă. Această activitate cere din partea preşcolarului de ieri
numeroase calităţi şi însuşiri psihice: priceperea şi obişnuiţa de a asculta atent pe învăţător, de a nu se lăsa
distras de la activităţile desfăşurate în timpul lecţiilor, de a fi ordonat şi disciplinat, de a învăţa sistematic.
Asta nu înseamnă că însuşirile şi calităţile psihice solicitate de învăţătură să fie gata constituite încă din
perioada învăţământului preşcolar. Însă activităţile desfăşurate la grădiniţă contribuie la dezvoltarea acestor
însuşiri şi calităţi psihice deci îl apropie pe copil de şcoală. Intrarea copilului în şcoală nu-l transformă
automat în elev, numai colaborarea grădiniţei cu şcoala face posibilă accelerarea procesului de transformare
a preşcolarului în şcolar.
În vederea realizării continuităţii între grădiniţă şi şcoală este necesară cunoaşterea de către
educatoare a programei de clasa pregătitoare precum şi cunoaşterea de către învăţător a programei grupei
mari. Învăţătorul trebuie să valorifice experienţa copilului, să se sprijine pe cunoştinţele dobândite în
grădiniţă şi pe priceperile şi deprinderile în curs de formare.
Pentru realizarea unei colaborări dintre grădiniţă şi şcoală educatoarea şi învăţătorul trebuie să dea
dovadă, în egală măsură, de interes, iniţitivă şi pricepere.
Pentru a-i familiariza din timp, pe copiii din grupa mare, cu viaţa de elev am organizat mai multe
vizite la şcoală. Aceste vizite au fost bine pregătite, în colaborare cu învăţătoarea, cu scopul de a le produce
copiilor o impresie plăcută. Înainte de aceste vizite le-am vorbit copiilor despre şcoală, despre diferenţa
dintre mobilierul existent la grădiniţă şi cel de la şcoală şi le-am explicat de ce este nevoie de un astfel de
mobilier în sala de clasă. De asemenea, am precizat faptul că la şcoală, în locul jucăriilor, vor găsi multe alte
lucruri frumoase şi folositoare: manuale, planşe, hărţi, tablouri etc. După primirea călduroasă făcută de
doamna învăţătoare, aceasta le-a vorbit preşcolarilor despre ce înseamnă să fii şcolar. Le-a explicat că la
şcoală vor învăţa să scrie, să citească, să socotească şi despre cât de interesant va fi pentru ei când vor putea
citi singuri orice carte vor dori, fără să ceară ajutorul celor mari.
Am organizat împreună cu şcolarii activităţi de pictură şi desen. Fiecare preşcolar făcea un desen sau
o pictură pentru un elev şi invers. Astfel s-au mai legat prietenii între şcolari şi preşcolari. În cadrul
activităţilor manuale organizate, copiii din grupa mare lucrau alături de elevi, se ajutau reciproc şi decideau
împreună cu privire la tema pe care urma s-o realizeze.
Tot în colaborare cu şcolarii mici am organizat activităţi de educaţie rutieră, sanitară sau PSI. În
cadrul acestor întâlniri elevii au fost aceia, care au povestit celor mici ce e bine, ce e rău sau cum ne putem
feri de anumite pericole.
Am pregătit serbări împreună cu învăţătoarea, care au fost foarte reuşite. Am participat împreună la
activităţi organizate cu ocazia sărbătorilor: am confecţionat podoabe pentru brad, am vopsit ouă cu ocazia
Paştelui sau am depus flori cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Ziua de 1 Iunie a fost marcată prin organizarea
de concursuri în cadrul cărora un preşcolar făcea echipă cu câte un şcolar. Au fost activităţi foarte reuşite,
căci în urma acestora se putea citi în ochii preşcolarilor dorinţa de a deveni şcolari.

131
Această colaborare nu se rupe odată cu intrarea copiilor la şcoală, deoarece ţinem legătura în
continuare cu ei şi cu doamna învăţătoare. Mă interesez de felul cum învaţă, de succesele obţinute, dar şi de
greutăţile pe care le întâmpină. Mă consult sistematic cu învăţătoarea şi în ceea ce priveşte comportamentul
copiilor, pentru a găsi cele mai bune soluţii în vederea corectării acestora.
Astfel, putem concluziona că pentru o acomodare cât mai uşoară a copilului de 6 ani la viaţa de elev
este absolut necesară o colaborare strânsă între educatoare şi învăţător.

132
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE,
CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN REALIZAREA EFICIENTĂ
A EDUCAŢIEI COPILULUI

Bărbăcioru Carmen
Grădiniţa nr. 185, sect. 5, Bucureşti

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din


grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea
educatoare-învăţătoare. Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar
din primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor
şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului
pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului
care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. Intrarea
copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,natura
relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act complex
care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate
cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală
este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera
cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de
specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în
toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.

Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J. Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I. Ca un scop final important al
învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în
toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce
priveşteînsă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia,se constată
mari deosebiri şi se poartă v i i d i s c u ţ i i b a z a t e p e a r g u m e n t e c e ţ i n n u n u m a i d e v â r s t a l a
c a r e î n c e p e ş c o l a r i z a r e a , c i ş i d e l o c u l p e c a r e î l o c u p ă învăţământul preşcolar în structura
de ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia ciclul şcolar
elementar. În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă,se manifestă tendinţa de creştere
apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire,de asistenţă socială şi medicală,de supraveghere,suplinind în parte sarcinile părinţilor
angajaţi în activitatea profesională. Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra
cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii anide viaţă ,de a lărgi contactele cu
lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a
informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la
socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate. În cadrul colaborării
educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în
vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi
acţiune,stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei
şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în
colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător. Educaţia preşcolară este considerată tot mai
frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a
structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul
preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii. În

133
perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum
este acesta pregătit. Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa
I,susţinute şi de experienţa cadrelor didactice – educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în
momentul intrării în şcoală,copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate
în ceea ce se numeşte,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru
şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală. Pregătirea
copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare
din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc
copilul pentru şcoală. Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor
psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie
înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât
şi şcolar începător. Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a copilului
în clasa I a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a citit-scrisului.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea
tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea
unui potenţial eşec şcolar. Referindu-mă strict la grupa pregătitoare curriculum –ul elaborat în
grădiniţă trebuie să răspundă la necesităţile educaţionale actuale, astfel încât copii acestei grupe să nu
trăiască nici o clipă sentimentul că le se cere să repete activităţile parcurse la grupa mare. Deşi nu s-a
ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti mai bine
copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale clasei I.

134
Colaborarea grădiniță școală!

Relația educatoare-învățător-profesor”

Profesor Bărbosu-Ene Cristina Daniela

Vom porni în demersul nostru, de a demonstra importanţa colaborării grădiniţă – şcoală, de la


premisa că “misiunea educaţiei secolului XXI este aceea de a oferi fiecărui copil posibilitatea să-şi
dezvolte talentul şi să valorifice la maximum potenţialul creativ, inclusiv responsabilitatea pentru propria
viaţă şi pentru atingerea scopurilor personale.” J. Delors susţine această idée în cartea sa de succes “
Comoara lăuntrică”.
Pentru atingerea acestui deziderat este nevoie de multă răbdare şi implicit de o relaţie de conlucrarea
între educator-învăţător-profesor.
Copilul este într-un permanent proces de devenire. Acest proces va avea succes şi-şi va atinge
obiectivele dacă, pornind cu perioada preşcolară şi parcurgând toate etapele şcolarizării ,vor fi impulsionate
dorin a şi plăcerea de a învăţa. Astfel, putem spune cu certitudine că nu există substituent pentru relaţia
cadru didactic-elev.

Încă din perioada preşcolară, copilul intră într- un mediu în care începe să înveţe treptat tot
ceea ce are nevoie pentru parcursul vieţii. El intră în contact cu un mediu în care atenţia sa va trece
treptat de la forma involuntară spre cea voluntară, de la cea puţin stabilă spre cea stabilă. Reluând această
informaţie, din perspectiva relaţiei educator-învăţător-profesor, vom nuanţa faptul că educatorul poate oferi
învăţătorului informaţii importante despre capacitatea de concentrare şi atenţia copiilor de vârstă şcolară.
Valorificând aceste informaţii, învăţătorul îşi va organiza activităţile instructive-educative.
Dacă, însă, ne vom referi la principalele tipuri de învăţare pe care le identifică J. Delors în capitolul “
Cei patru piloni ai educaţiei”, va trebui să spunem că cele trei niveluri ale actului educativ, la care ne
referim, vor putea oferi, ierarhic, informaţii despre stilul de învăţare al copiilor.
Cele patru tipuri de învăţare identificate de J. Delors “ a învăţa să ştii”, “ a învăţa să faci”, “ a învăţa
să trăieşti împreună cu ceilalţi”, “a învăţa să fii” capătă noi valenţe cu fiecare nivel. Astfel, educatorul va fi
cel care va iniţia copilul în tehicile de învăţare, urmând ca învăţătorul să exploreze mai mult, iar profesorul
să ducă elevul spre îndeplinirea acestor patru deziderate. Conlucrarea dintre cele trei niveluri va asigura o
abordare care să valorifice punctele tari ale personalităţii copiilor, precum şi să-l ajute pe acesta să dezvolte
paliere mai greu de atins.
Dacă spre exemplu, copilul vine la începutul ciclului gimnazial cu un stil de învaţare care este un
demers mecanic, profesorul, care va conlucra cu învăţătorul, va putea lucra mai mult pentru stimularea
învăţării de tip logic. Astfel, folosind exerciţii care să solicite analogii, începând cu cele mai simple, va
începe să dezvolte gândirea de tip logic. În predarea etapelor care trebuie parcurse în interpreatarea uniu
text aparţinând specie pastel, profesorul poate să pregătească noul conţinut folosind informaţiile oferite de
învăţător şi să încerce să valorifice punctele forte ale clasei, dar şi să folosească tehnici pentru stimularea
modelului analytic.
Concluzionând putem spune că dezvoltarea corectă şi completă a personalităţii copiilor de-a lungul
actului instructiv-educativ trebuie să aibă ca bază conlucrarea vie şi activă între cele trei nivele. Se
marchează astfel, interdependenţa dintre nivelurile şi treptele şcolarităţii.

135
Azi la grădiniță – mâine la școală

Prof. Barbu Felicia, Grădinița PP Nr. 26 Timișoara

Învățământul preșcolar, ca prima verigă a învățământului nostru, are drept scop asigurarea pregătirii
copiilor de 3-7 ani pentru integrarea optimă în regimul activității școlare și dobândirea aptitudinii de școlaritate.
Copilul vine la grădiniță după ce a parcurs deja câteva etape de formare. El știe deja, că poate face
anumite lucruri singur, dacă i se dă voie și că trebuie să fie interesat de propriile progrese spre binele său ... Dar
în grădiniță, el va trebui să-și dezvolte competențe în sensul manifestării interesului și curiozității pentru lucruri
noi: al înțelegerii informației primite, al muncii independente și al experimentării, pe măsura posibilităților
proprii, al aspectelor careăl interesează în mod deosebit, al analizării datelor primite în vederea formulării
predicțiilor, precum și al exprimării libere de opinii și stări sufletești și al motivării acestora. Principalul mijloc
prin care copilul învață și se dezvoltă la această vârstă este: jocul.Un joc care s-ar putea defini ca ”motor al
minții care vrea să exploreze mai mult decât până acum, dar și al corpului care vrea să dobândească mereu noi
deprinderi”.
Pregătirea copilului pentru școală este considerată tot mai mult ”funcția majoră”, obiectivul formativ
final al activităților instructiv-educative din grădiniță. Un rol important în pregătirea copilului pentru școală
revine îndeplinirii obiectivelor ce vizează componentele psihosociale ale personalității copilului și care
contribuie în mod direct la integrarea și adaptarea sa optimă în raport cu mediul de viață și activitatea specifică
școlară. Preocupările firești în acest sens se impun a fi amplificate prin colaborarea grădiniței cu școala.
Copiii se simt bine atunci când au o părere bună despre ei, ca de altfel oricare dintre noi, la orice vârstă.
Cu atât mai mult, la vârsta 6-7 ani, când copilul vine la școală, când școala uneori, din păcate este prezentată de
părinți ca o ”sperietoare”. De aceea, considerăm că este necesar ca micuții preșcolari să știe, în mare parte, să
fie pregătiți, în ce constă rolul de școlar, ce sarcini îi revin acestuia și, mai ales, ce satisfacții are școlarul cand
rezultatele sale îi bucură pe părinți și pe învățătoare. Pentru a depăși pragul dificil al școlarizării, întreprindem
diferite acțiuni comune, grădiniță- școală. În activitățile comune, dar și în jocuri, educatorele fac dese referiri la
școală, la școlari, crează diferite scenarii cu această temă sau subiect.Se organizează vizite reciproce ale
copiilor din cele două instituții de învățământ, prilej cu care ei se cunosc, cei mici acomodându-se cu clasa, cu
băncile, etc.
Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunoștințelor și de formare a priceperilor și
deprinderilor început în grădiniță la vârsta de 3 ani, este necesară o legătură mai temeinică între grădiniță și
școală. Cum aceste deprinderi nu se formează la întâmplare, ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine sarcina
de ai face pe copii să înțeleagă de ce este nevoie ca ei să fie informați, să cunoască aspecte diferite despre lume,
despre țara lor, despre păstrarea sănătății etc. și de ce trebuie să asculte cu atenție, de ce trebuie să ”facă lecții”.
Apoi, acești copii, preluți de învățătoare, se pot încadra cu ușurință în activitatea școlară, unde vor întâlni noi
cerințe.
Mediul grădiniței, spre deosebire de cel școlar, oferă copilului un grad mai mare de libertate în
deciderea acțiunilor sale, fapt care îi stimulează acestuia interesul pentru cunoaștere.
Intrarea în școală reprezintă pentru fiecare copil un moment foarte important și delicat, schimbându-se
mediul și forma, unele mai austere, comparativ cu cele ale grădiniței. Depășind ceea ce se numește în literatura

136
de specialitate ”șocul” sau ”criza” școlarizării, cel mai marcant aspect pentru copil este totuși, separarea clară
între activitatea propru-zisă de învățare la clasă și joc. Astfel, o preocupare prioritară a învățătorilor o constituie
crearea motivației pentru învățare a copiilor în noul mediu, în limitele perioadei de familiarizare a lor cu viața
școlară, nu numai transmiterea cunoștințelor. În condiții de unitate și continuitate a obiectivelor instructiv-
educative, a metodelor și procedeelor de dobândire a comportamentelor corecte pentru învățare, procesul
școlarizării devine lin și favorabil debutului școlar, cu atât mai mult cu cât educatorii îi pregătesc atent în
privința deprinderilor esențiale: de lectură și scriere, respectiv de comportament.
Pregătirea copiilor pentru startul școlar, presupune, alături de obținerea unei stări de disponibilitate
pentru activitatea de învățare de tip școlar și familiarizarea acestora cu caracteristicile și implicațiile statutului
de elev, cu natura relațiilor cu adultul, cu colegii, cu condițiile mediului școlar.
E necesară colaborarea între școală și grădiniță pentru a pregăti integrarea adecvată a preșcolarilor în
sistemul acțiunilor și interacțiunilor școlare și pentru a le asigura premisele însușirii elementelor formative care
conduc la aptitudinile de școlaritate, în consens cu noile obiective și finalități educaționale.
De aceea, învățătoarele trebuie să aibe o bună și permanentă colaborare cu educatoarele, urmărind în
mod special:
 Cunoașterea reciprocă a programei preșcolare/școlare
 Cunoșterea grupei mari de către învățătoare. În acest sens, educatoarea ar trebui să poată furniza
date corecte despre copii (prin discuții libere, dar și prin fișa psihopedagogică), referitor la:
nivelul de dezvoltare al copiilor, nivelul familial din care provine.
Este necesar să se găsească modalități concrete de colaborare, în așa fel încât școala să nu fie ”casă
străină” pentru copii atunci când pășesc în clasa pregătitoare.
În anul școlar 2013-2014, între grupa mare si clasa a IV-a, s-au desfășurat o serie de activități. În cadrul
acestor activități s-au urmărit ca sarcinile să fie accesibile copiilor și să fie duse la bun sfârșit, sădindu-se astfel
încrederea în forțele proprii. O inițiativă care a oferit satisfacții au fost activitățile comune cu școlarii, pe teme
variate.
Pentru o mai bună cunoaștere a preșcolarilor de către cadrul didactic (învățătoarea care îi va prelua) și
pentru ca părinții să cunoască cerințele impuse de școală ne-am propus pentru viitor lectorate cu părinții
preșcolarilor cu vârsta de 5 ani care vor merge la școală.
Un prim pas a fost făcut prin proiectul național ”Să citim pentru mileniul III” la care au participat alături
de preșcolari, școlarii mici, educatoare, învățătoarea, părinții. Prin această activitate s-a urmărit îmbogățirea
vocabularului activ și pasiv pe baza experienței, activității personale și/sau a relațiilor cu ceilalți și să utilizeze
un limbaj oral corect. Acest obiectiv a fost atins prin jocurile-exerciții organizate de învățătoare și școlari după
ce s-au asigurat că preșcolarii au înțeles mesajele trasnmise prin poveștile ce le-au fost citite.
În concluzie, în urma activităților desfășurate, s-a remarcat un demers benefic în viața preșcolarilor,
contribuind la dobândirea cunoștințelor, formarea, antrenarea capacităților și modelarea atitudinilor necesare
activităților viitoare în școală și la acomodarea lor cu noua instituție în care vor învăța.

Bibliografie:

Glava, A., Glava, C., (2002), Introducere în pedagogia preşcolară, Ed. Dacia, Cluj-Napoca

Curriculum pentru învăţământul preşcolar (2008) M.E.C.T., Bucureşti

137
,,Relatia de colaborare gradinita- scoala!”

Prof.inv. prescolar Barbu Elena Gabriela

G.P.P.,,Bobocei din Micro III”Buzau

Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de invatamant
in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este prezenta in diferite
forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface interesul, curiozitatea copiluli pentru
cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de
destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele
de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala, vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programe distractive
comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie
bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni
scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor
»elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.
Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru primele
doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciproca şi
continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate va asigura o mai
rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru
arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un
ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de
metamorfozare. Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare institutionalizate, deci a
gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare ncerut de o
eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de continuitate intre activitatea din
grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare. Aceasta presupune analiza atenta a principalelor
componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut,
forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala
este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I.
Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele programei
pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei I,iar invatatorul
care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce elemente se poate
sprijini in procesul de instruire si educare.

138
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I. Cercetarile
intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca invatarea scrierii si
citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor ,deci
posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna insusirea
limbajului si formarea conceptelor.
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea afectiva,
volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei motivatii
sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de cerintele
adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre gradinita si scoala .

139
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ –ŞCOALĂ
Relaţia educator-invăţător-profesor
Barbu Loredana-Cristina
UNITATE DE INVĂŢĂMÂNT:G.P.P.”ARICEL” NR.5 –CĂLĂRAŞI

Prin caracterul său de mediu instituţionalizat, grădiniţa oferă repere specifice in care se va inscrie relaţia
educatoare-copil, in procesul educational şi dincolo de acesta.Educaţia trebuie să se manifeste permanent ca
o acţiune coerentă, complexă şi unitară a gradiniţei şi familiei.
La intrarea in gradiniţă, părinţii sunt cei care deţin toate informaţiile legate de copil: stare de sănatate,
obiceiuri alimentare, particularităţi de invăţare, mod de comportare, probleme de dezvoltare etc.In acelaşi
timp, gradiniţa, ca prima instituţie care se conduce după principii şi metode ştiinţifice, deţine mijloace
specifice pentru valorificarea potenţialului fizic şi psihic al fiecărui copil.Imbinarea in colaborare a
informaţiilor deţinute de părinţi cu cele ale grădiniţei trebuie să fie in beneficiul copilului.
Termenul de colaborare presupune realizarea unei alianţe pentru atingerea unor obiective comune.Pentru
o colaborare funcţionala este nevoie de respect, incredere reciprocă, consens cu privire la scopurile acţiunii
şi strategiilor de atingere a acestora şi de asumare in comun a drepturilor şi responsabilităţilor.
Colaborarea dintre grădiniţă şi familie reprezintă o primă experienţă relţională şi de colaborare a părinţilor
cu persoanele profesioniste in domeniul educaţiei.Cei mai mulţi părinţi manifesăa deschidere, dorinţă de a
colabora cu personalul grădiniţei, dar se poate intâmpla ca realizarea unei colaborari să fie impiedicată de
atitudini necorespunzatoare ale fiecăruia dintre cei implicaţi.
După cum am amintit, colaborarea presupune existenţa unui obiectiv comun.Acesta este, in cazul
colaborarii familie-gradiniţă, dezvoltarea globala a copilului in raport cu particularităţile sale individuale.Ele
se pot realiza doar printr-o mişcare de apropiere in dublu sens, in vederea unei suficiente cunoaşteri din
ambele părţi.
Trebuie identificate barierele in stabilirea colaborării şi parteneriatelor cu parinţii in gradiniţă.Ce depinde
de instituţia de invăţământ şi ce ţine de cadrele didactice ?Discuţii cu colegii pentru identificarea resurselor
utile in ameliorarea situaţie.Care ar fi cea mai eficientă cale de inlăturare a barierelor?
Câteva modalităţi prin care se poate realiza colaborarea dintre familie si gradiniţă.
Şedinţele cu părinţii-acestea se organizează de obicei semestrial şi in cdrul lor parinţii sunt informaţi
despre :
Regulament de ordine interioară;
Oferta ducaţională a agrădiniţei;
Obiectivele precizate in curriculum;
Evenimente importante ale grădiniţei etc.
Consultaţiile cu părinţii-aceasta formă de colaborare este importantă, individualizată, in relaţia grădiniţei
cu familia şi priveşte global copilul.
Ateliere de lucru cu părinţii-presupun implicarea activă şi directă a adulţilor ăi au ca scop formarea şi
dezvoltarea competenţelor parentale ale acestora.
Participarea parinţilor la activităţile de la grupa.Părintele poate participa ca simplu observator sau se
poate implica in activitate alături de educator.Dacă părinţii sunt implicaţi in activităţile copiilor, educatoarea
poate observa in mod direct felul in care aceştia motivează.
Voluntariatul-Ca voluntari, părinţii işi pot folosi cunoştinţele şi abilităţile pentru sprijinirea grădiniţei in
asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare a activităţilor educative precum şi in elaborarea unor direcţii de
organizare şi sprijin financiar al grădiniţei.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi
afective,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.

140
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de
învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente,
astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva
noii concepţii

141
Participarea părinţilor în proiectele şi parteneriatele educaţionale în şcoala românească
Prof. Inv. Primar Barbu Mariana, Scoala Gimnaziala Farcasele, Olt

Părinţii elevilor dintr-o clasă formează rareori un grup omogen şi nu dispun toţi de aceleaşi mijloace
pentru a se implica în mod activ în activităţile şcolii. Cooperarea lor cu mediul şcolar trebuie, deci, să ia forme
diverse pentru a răspunde nevoilor şi disponibilităţilor lor.
Anumiţi părinţi sunt pregătiţi să consacre mai mult timp şi energie pentru participarea la activităţi. Unii
dintre ei nu sunt disponibili decât în mod punctual şi pot să participe la un eveniment special (de exemplu, să
însoţească grupul de elevi cu ocazia vizitării unui muzeu). Alţii dispun de suficient de mult timp liber, energie
şi cunoştinţe pentru a putea aduce o contribuţie mai importantă şcolii. Unii pot veni în clasă pentru a susţine o
expunere pe o anumită temă (legată de cultura lor, locul lor de muncă sau de timpul liber). Alţii sunt pregătiţi să
se implice în animarea grupurilor de întrajutorare de părinţi, abordează probleme particulare (de exemplu, în
calitate de mediatori între şcoli şi alte familii din comunitatea lor).
O serie de programe au încercat să promoveze o participare mai activă a părinţilor la activităţile şcolii şi
au propus diferite forme de activităţi de colaborare. Anumite practici au drept obiectiv ameliorarea relaţiilor
dintre casă şi şcoală: în cadrul acestor programe, părinţii contribuie la elaborarea şi realizarea unor activităţi
care stimulează schimbul de informaţii şi care favorizează relaţiile interpersonale armonioase. Aceste activităţi
pot lua diferite forme: vizite reciproce, un club al părinţilor în şcoală, comunicare scrisă, prânzuri sau cine
comunitare, adunări informative.
În cadrul programelor vizând sprijinul şcolar, părinţii sunt invitaţi să se implice în conceperea şi
susţinerea unor proiecte şcolare. Poate fi vorba de strângerea de fonduri, de asistenţă directă (zugrăvire, donaţie
de haine, reparaţii etc.), de însoţirea elevilor cu ocazia excursiilor, de o activitate distractivă, de organizarea de
evenimente sociale sau culturale.
Anumite proiecte vizează educaţia părinţilor. Aceştia sunt invitaţi să participe la sesiuni de formare
menite să-i ajute să-şi dezvolte abilităţile parentale sau să-şi îmbunătăţească cunoştinţele: ateliere de formare pe
anumite teme, cursuri de formare continuă, acces la material de formare (cărţi, casete video, broşuri).
O serie de studii realizate au adus precizări faţă de acest subiect şi au demonstrat că părinţii şi cadrele
didactice consideră că o colaborare între ei ar putea ameliora randamentul şcolar şi conduita elevilor în clasă.
Părinţii afirmă că sunt doritori să se implice în procesul de educaţie al copiilor lor. Cadrele didactice trebuie
totuşi să formuleze aşteptări realiste în legătură cu această colaborare.
În ceea ce priveşte activităţile care pot fi propuse părinţilor, acestea trebuie să fie multiple, variate şi să
corespundă nevoilor şi posibilităţilor lor. În faţa unui eşec sau a unei slabe participări, trebuie identificaţi
factorii care împiedică participarea parentală şi apoi să se elaboreze un program care să corespundă mai bine
nevoilor reale şi disponibilităţilor familiilor, în loc să se conchidă că părinţii sunt lipsiţi de interes.

142
Bibliografie
Vrasmas, Ecaterina Adina, Consilierea şi educaţia părinţilor, Bucureşti, Editura Aramis, 2002;
Bunescu,Gheorghe, Educaţia părinţilor, Bucureşti, E.D.P., 1997.

143
ÎMPREUNĂ, LA GRĂDINIŢĂ ŞI LA ŞCOALĂ

Educatoare Barbu Nicoleta, G.P.P Aricel,Călăraşi

Situând copilul ăn centrul preocupărilor actuale şi de perspectivă, psihopedagogia contemporană conferă


noi dimensiuni colaborarii dintre şcoală şi grădiniţă în scopul derulării cu succes a actului
educaţional.Grădiniţa şi şcoala fac primii pasi in educarea copilului pentru bine si frumos. Orice parteneriat
realizat între cele doua forme de învăţământ asigură un climat benefic atat pentru preşcolari cât şi pentru
şcolari.
Într-o societate aflată în permanentă schimbare pentru care trebuie reconsiderate dimensiunile teoriei şi
practicii educationale, este firesc ca in centrul preocupărilor specialiştilor în domeniul educaţiei să stea
identificarea nevoilor de învăţare şi dezvoltare , precum şi a strategiilor optime de aplicare a acţiunilor
instructiv- educative.Experienţa dovedeste că o atmosferă destinsă între agenţii educaţionali este
facilitatoare. De asemenea, existenţa unor reguli cunoscute şi fixate împreuna, uşurează mult efortul
educativ. De aceea, printre cele mai importante relaţii de parteneriat se regăseşte cel dintre grădiniţă şi
şcoală. Idea de –a realiza activităţi commune cu diferite mijloace de realizare s-au concretizat in teme
plăcute, distractive şi eficiente cum ar fi: “Carnavalul toamnei”, ” Pentru mama,mereu cu dragoste!” “
Orasul meu- cel mai curat”, sunt doar cateva exemple din multitudinea de activităţi ce pot fi abordate cu
success între cele două instituţii şcolare Cea de a doua tema amintită mai sus a debutat prin iniţierea unui
scop comun: cel mai frumos cadou pentru mama. Astfel copiii Grădiniţei Aricel şi cei de la clasa a –II-a de
la Colegiul Economic s-au întrercut în a realiza felicitari, mici cadouri pentru mame, folosindu-se de
materiale colecţionate în comun: fire textile, cartoane colorate,materiale textile, seminţe, flori presaten
frunze etc. Printr-o activitate comuna , avand la dispozitie toate materialele colectionate, copiii au realizat
mici daruri pentru mame: felicitari sau alte cadouri :coşulete, tablouri, flori origami etc. Elevii si-au aratat
disponibilitatea de-a ajuta preşcolarii prin mici sugestii, iar educatoarele şi invăţătoarea au oferit modele de
lucru, modalitaţi de realizare, fiind permanent in mijlocul copiilor .
Cealaltă activitate realizata s-a concretizat prin acţiunea comună a elevilor şi preşcolarilor în ecologizarea
spaţiului de joacă din parcul central şi din curţile unităţilor de învăţământ, respective, a grădiniţei şi a
şcolii. Copiii au participat, echipati corespunzator si au adunat hartiile, pungile, ambalajele, crengile..cei
mai mari au rupt iarba uscata, au cărat pietrele pe marginea trotuarelor, au amplasat plăcute
semnalizatoare:” Nu călcaţi iarba!” , “Nu rupeţi florile!”, au sters bancile.
Această formă de colaborare s-a dovedit a fi foarte benefică şi pentru şcoală dar şi pentru grădiniţă.
Preşcolarii au beneficiat de ajutorul copiilor mai mari, au învăţat să colaboreze şi să ţină cont de sfaturile
acestora. Cei mici au fost invitaţi în sălile de clasă, s-au aşezat în bănci lângă şcolari şi li s-au prezentat
obiectele specifice activităţilor şcolarilor: penar, manual, tablă, cretă, catalog, pupitru, ghiozdan.
În urma acestor schimburi de experienţă efectuateşi a desfăşurării de acţiuni comune de către preşcolari şi
şcolari, am constatat că viitorii şcolari comunică mai bine între ei, li s-au format deprinderi specific
procesului de muncă intelectuală necesară în ciclul primar.Totodată prin colaborarea cu şcoala, în urma
parteneriatului, copiii au devenit mai sociabili, creând premisele integrării cu success in clasa
pregătitoare.Ei au avut posibilitatea de a invăţa jucandu-se si de a se juca învăţând.

144
Colaborarea grădiniță-școală

Prof. înv. preșc. Barbu Ramona Mariana


G.P.P. Dumbrava Minunată – Structură G.P.N. Nr. 6

Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educatională în special la nivelul claselor « praguri ».Această condiţie este valabilă şi pentru
primele două trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciprocă şi continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa preşcolară şi clasa 0. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa 0 la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioadă el constituie un ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare. Aptitudinea de școlaritate este o problemă a educației preșcolare
instituționalizate, deci a grădiniței. Condiția esentială a atingerii de către toți copiii a gradului de dezvoltare
și adaptare cerut de o eficientă activitate școlară , o reprezintă realizarea unei legăturii funcționale de
continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniței si prima clasă a școlii primare. Aceasta presupune
analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educație din aceste două trepte de învățământ:
obictive pedagogice, conținut, forme de organizare a activității, metode, relațtia pedagogică.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigura prin măsuri de ordin psihopedagogic.
O primă măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între
grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele
grădiniței și ale clasei 0. Este vorba de legătura indisolubilă între prevederile programele respective. Pentru
a fi însă operațională, corelația dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învățător, cât și de
educatoare. Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa preșcolară mare trebuie să cunoască cerințele
programei pentru clasa 0 spre a-i asigura baza care să-i permită preșcolarului însușirea cunoștințelor clasei
0, iar învățătorul care va prelua clasa 0 trebuie să cunoască programa grupei preșcolare mari pentru a ști pe
ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire și educare.
O primă condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolară și cea școlară
o constituie analiza psihologică a activității școlare și determinarea acelor capacități intelectuale, afectiv-
voliționale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăți activității școlare, deci trebuie să se
stabilească capacitățile necesare pentru ca preșcolarul să asimileze cunoștințele prevăzute în clasa 0.
Cercetările întreprinse în această direcție ne oferă unele date deosebit de utile. N.Okon consideră că
învățarea scrierii și citirii implică formarea unor capacități:
a) vizuale - perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferențierea semnelor grafice după
forma lor, deci posibilitatea de a recunoaște și reproduce diverse simboluri;
b) auditive - perceperea și identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c) semantice – stabilirea unei legături între simbolurile grafice și sensul cuvintelor ceea ce înseamnă
însușirea limbajului și formarea conceptelor.
În ceea ce privește dezvoltarea gândirii matematice este necesar să fie formată capacitatea de a
traduce în concepte însușirile cantitative ale mulțimilor, de a înțelege relațiile dintre mulțimi (superioritate,
inferioritate, egalitate) de a le pune în corespondență, de a număra și de a efectua operații mentale de
adunare și scădere cu o uniate .
Aptitudinea de școlaritate se raportează pe lângă pregătirea intelectual-cognitivă a copilului și la cea
afectivă, volițională și socială. În acest sens se dezvoltă interesul de cunoaștere al copilului ca suport al unei
motivații susținute în învățare, sociabilitatea copilului care-l face apt de a-și regla activitatea în funcție de
cerințele adultului, ale programului școlar, de a desfășura o activitate în grup, un anumit grad de dezvoltare
a motricității.
Realizarea acestor capacități conduce la determinarea mai precisă a obiectivelor specifice educației
preșcolare în relația lor cu cele ale școlii primare și conferă caracter de sistem relației dintre grădiniță și
școală .
Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în
sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor
didactice, în activitatea de învățare, precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de

145
învățământ în primul rând în lecții. Astfel, este bine știut, că învățătura, dominantă a vârstei școlare este
prezentă în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copiluli pentru cunoaștere. În clasa 0 învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât
și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc
formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor
activități comune cum ar fi: vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și
programme distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele
preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică
pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.
Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca
instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a
foștilor »elevi », iar învățătorul va cauta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însușite în grădiniță.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții: participare reciprocă a educatoarelor și învățătorilor la
cosfătuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitățile comisiilor metodice , la « lecții model », la sesiuni de
comunicări.

146
Colaborarea gradinita –scoala

Prof. inv.primar BARBULESCU AURELIA


Scoala Gimnaziala „Virgil Mazilescu”, Corabia

Vârsta preşcolară este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici , educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia întregii vieţi
de mai târziu. La reuşita copilului în viaţa contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi: familia,
grădiniţa şi şcoala.
Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de cerinţe va
duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la soluţionarea problemelor
inerente care apar.
Asigurarea unităţii şi continuităţii acţiunilor educative constituie o preocupare care abordează
problemele pedagogice şi psihologice ale învăţământului preprimar şi primar.
Formele de colaborare dintre grădiniţă şi şcoală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
măsură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuităţii între grădiniţă şi şcoală este
plasată la nivelul conţinutului învăţământului, oglindit în special în programele grădiniţei şi ale clasei
pregătitoare. Este vorba de legătura indisolubilă între prevederile programelor respective . Pentru a fi însă
operaţională, corelaţia dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învăţător ,cât şi de educatoare.
Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa preşcolară mare trebuie să cunoască cerinţele programei pentru
clasa pregătitoare spre a-i asigura baza care să-i permită preşcolarului însuşirea cunoştinţelor clasei pregătitoare
, iar învăţătorul care va prelua clasa pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei preşcolare mari pentru a
şti pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire şi educare.
În momentul actual, de şcolarizare la 6 ani, reuşita acţiunilor pedagogice ale grădiniţei şi şcolii poate fi
influenţată în tot mai mare măsură de modul în care cadrele interesate în educaţia copilului colaborează pentru
asigurarea unităţii şi continuităţii în educarea copiilor. Păstrându-şi fiecare instituţie specificul şi sfera de
preocupare, ele sunt datoare să acţioneze unitar şi în permanenţă în interesul copiilor. Grădiniţa are nevoie să
cunoască perspectivele muncii pe care şcoala le va realiza, iar şcoala trebuie să cunoască mai bine potenţele
copilului pe care-l preia şi totodată să împrumute şi să dezvolte unele procedee de activitate adecvate perioadei
de familiarizare a copilului cu activitatea şcolară. Prin aceste preocupări comune dinamica procesului instructiv
– educativ capătă valenţe noi, mai ales în ceea ce priveşte calitatea de care beneficiază în primul rând copiii –
centrul preocupărilor celor două instituţii.
Intrarea în şcoală constituie în viaţa copilului un moment de răscruce pentru formarea personalităţii lui.
Odată cu trecerea la învăţătura sistematică, în şcoală se sfârşeşte perioada preşcolară şi începe perioada vârstei
şcolare a copilului.
Intrarea în şcoală schimbă întreaga structură a vieţii copilului; ea îl introduce
într-un sistem de noi raporturi, îi pune în faţa noi probleme, îl deprinde cu o activitate de un tip cu totul nou şi
anume cu învăţătura în şcoală.
Această nouă situaţie de viaţă, pe care o ocupă şcolarul în comparaţie cu preşcolarul şi noua activitate
care constituie conţinutul principal al vieţii lui pun noi cerinţe în faţa copilului. Însuşirea cunoştinţelor la vârsta
preşcolară se deosebeşte fundamental din punct de vedere psihologic de însuşirea cunoştinţelor la şcoală.
La preşcolari, această însuşire a cunoştinţelor se produce în principiu în aşa fel încât ea nu constituie o
problemă specială din punct de vedere subiectiv. La şcolari, însuşirea cunoştinţelor devine o activitate al cărei
scop constă pentru el tocmai în dobândirea de cunoştinţe.. La vârsta şcolară apare pe deplin clară deosebirea
dintre joc şi învăţătură, în urma cărui fapt învăţarea capătă caracterul de muncă şcolară, adică de activitate
organizată voluntar, având în vedere obţinerea unui rezultat important din punct de vedere social .
Educatoarele şi învăţătoarele trebuie să găsească metode comune prin care să influenţeze dezvoltarea
psihică a copilului în toate direcţiile sale. Aceştia au obligaţia să cultive şi să întreţină emoţiile şi sentimentele
pozitive, să creeze şi să întreţină o bună dispoziţie a copilului, să realizeze un perfect echilibru între activităţile
de joc, activităţile alese, pe arii de stimulare .

147
COLABORAREA GRADINITA-SCOALA
Prof: Barbulescu Carmen

Motto:
„Bucuria de a avea copii să o legăm de a-i forma ca oameni de valoare”

Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia educativă a intregii vieţi. Datorită vârstei mici , educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca ingrijire şi educaţie, formează temelia intregii
vieţi de mai ttârziu.
La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsurâ, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi
şcoala.
Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe va
duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea problemelor
inerente care apar.
Grădiniţei, ca prima verigă a sistemului de invă ţământ trebuie să i se acorde o mare atenţie. Invăţământul
preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoara după o programa
minuţioasa şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului preşcolar pentru
integrarea usoara şi rapida in actîvitatea de invatare. Şi copilul preşcolar invaţă dar pentru el invatarea este
un joc. Invăţarea şcolară,oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut, disciplina de muncă
riguroasă etc.
Educaţia preşcolară, instituţională este un act psihologic şi deosebit pentru egalizarea şanselor, pentru
perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie in vederea inlăturării eşecuriîor şcolare şi a abandonului
şcolar.
Un rol important in debutul şcolar îl va avea intotdeauna instituţia preşcoiară, ea fiind o etapă intermediară,
indispensabilă.
Integrarea copilului in forma de colectivitate preşcolară comporta un prim efort de adaptare la viaţa
socială şi totodată extinderea mediului social accesibil copilului.
În perioada preşcolară el işi dobândeşte rolul său social intr-o colectivitate şi obţine o altă dimensiune in
interiorul familiei. In coîectivitate copilul stabileşte cu totul alte raporturi decât in famile:
-invaţă să se subordoneze unui program şi a unor activităţi comune ale colectivului din care face parte;

-stabileşte relaţii cu alţi copii invăţând să-şi domine excentrismul folosind relaţii de colaborare
Integrarea copilului in şcoală presupune mai intâi formarea unor prezentari corecte despre scoala care sa
le permita preşcolarilor o adaptare afectiv-motîvationala la mediu şcolar.

În scopul adaptarii preşcolaruiui la mediul şcolar, al formarii şl adancirii reprezentarilor cu privire la scoala
este necesar a se intreprinde actiuni comune gradinita-scoala, cum ar fi:
-prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor in prima zi de scoala,avand ca invitati
eievii clasei 1 şi invatatoarea lor;
-asistenta la o activitate de citire,matematica,scriere;
- organizarea unor activitati de evaluare-concursuri care au ioc impreuna cu clasa 1 (exemplu obiceiuri şi
colinde de Crăciun,concursuri sportive,1 iunie etc);
-plimbări in jurul oraşului;
-excursii in tară
-dramatizări in care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
-confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente

Concurând alături de şcolari se inlătură reticenţa preşcolarilor şi ii face să-şi incerce puterile, să
demonstreze că sunt pregătiţi pentru şcoala.

Realizarea dezideratelor a idealului educatoarelor este condiţionată de colaborarea mai strânsă intre
grădiniţă şi şcoală. Activitatea educatoarelor şi invăţătorilor trebuie să se impletească. Tonul puternic afectiv

148
ce o caracterizează pe educatoare trebuie să se impletească cu relaţia mai autoritară a invăţătoarei.
Dădăceala exagerată nu ajută copiii, ii formează dependenţi de educatoare.
Trebuie să cântărim cu atenţie cât şi cum ii ajutăm pe copii. Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi
randamentului şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite de educatoare trebuie să se completeze
cu evaluarea apreciată in calificative de către invăţător.
Un alt obiectiv in vederea integrării copilului in activitatea de tip şcolar constituie permanenta legătură a
grădiniţei cu famiiia-cea care constituie de fapt primul model al copilului.
Educaţia in familie ocupă un loc important in formarea 'puiului de om' care trebuie să găsească aici
condiţii de dezvoltare fizică, perceptivă, intetectuală, personaiă şi socială.
Din primii ani de viaţă personalitatea 'adultului de mai tarziu' prinde contur şi se manifestă prin elemente
concrete cum sunt:
temperament, caracter, insuşiri, capacităţi, abilităţi şi aptitudini.
„Cei 7 ani de acasa” sunt hotărâtori in procesul de adaptare şi integrare la viata socială şi aşa marcată de
influenţele mediului socio-economic.
Familia este instituţia primordială unde copilul dobăndeşte cea dintâi şcoală a vieţii.
Nu intâmplător părinţii sunt gata să şi spună cuvântul chiar şi in cele mai dificile probieme de educaţie.
Faptul este explicabil; de la părinţi au invăţat in primul rând tot ce ştiu până când copilul este adus intr-o
instituţie de invăţământ.
Familia trebuie să asigure sentimentul de comfort şi siguranţă. 0 ambianţă framântată de tensiuni
familiale, lipsită de afecţiune, stare de indiferenţă, cu acte de violenţă vă duce la reacţii de inadaptare.
Pentru indeplinirea dezidoratelor comune grădiniţa-familie am recurs la câteva strategii specifice:
-stabilirea unor relaţii strânse cu familia copiilor pentru a cunoaşte mediul din care vin copiii, problemele
pe care le ridică aceştia ;
-implicarea părinţilor în soluţionarea unor probleme interne ale unităţii;
-prezentarea unor referate privind rolul pe care il are grădiniţa in. instruirea şi educarea copiilor in pregătirea
lor pentru şcoală;
-convorbiri zilnice prin care sunt puşi la curent cu toate achiziţiile sau eşecuriie copiilor, la găsirea impreună
a unor soluţii viabile;
-implicarea părinţilor la imbunătăţirea bazei didactico-materiale;
-activităţi demostrative pregătite special pentru părinţi;
-serbări oferite părinţilor cu diferite ocazii.
Acestea au fost doar câteva dintre mijloacele pe care noî le-am utilizat frecvent în unitatea noastră sau
fiecare la grupa de preşcolari pe care o conduce.
Buna colaborare între grădiniţâ - familîe - şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp asigurând
performanţe educative notabile .

149
SIMPOZION NAŢIONAL
,,Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor”

Profesor învățământ primar, BĂRBULESCU CRISTINA


Școala Gimnazială ,,Sfântul Nicolae”, Sector 1, București

„Eu sunt copilul. Tu ţii în mână destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă
voi reuşi sau voi eşua în viaţă! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire.
Educă- mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume.”
Child`s Appeal

Copiii sunt diferiţi. Şi totuşi, câteva lucruri esenţiale îi fac să fie asemenea: toţi au nevoie
de dragoste, de securitate, de hrană bună şi de stimulare, toţi simt nevoia de siguranţă, de acceptare,
de recunoaştere, toţi caută sprijin în adult şi au nevoie de acesta pe măsură ce îşi dezvoltă încrederea
în sine şi îşi dobândesc propria independenţă.
Reacţia grădiniţei, ca instituţie de educaţie, formare şi orientare, la mobilitatea socială şi
economică, trebuie să fie de adaptare a conţinutului, structurii şi funcţiilor sale, de creare de premise
favorabile pentru preşcolari care să le permită integrarea socială rapidă, flexibilitatea, iniţiativa şi
rezolvarea de probleme, diminuarea imprevizibilului. Grădiniţa trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă
pentru valorizarea maximă a fiecărui individ prin stimularea intelectuală a copiilor, a aptitudinilor, a
atitudinilor si a trăsăturilor lor de personalitate.
Reuşita acţiunilor pedagogice ale grădiniţei şi şcolii poate fi influenţată în tot mai mare
măsură de modul în care cadrele interesate în educaţia copilului (învăţătoare şi educatoare)
colaborează pentru asigurarea unităţii şi continuităţii în educarea copiilor. Păstrându-şi fiecare
instituţie specificul şi sfera de preocupare, ele sunt datoare să acţioneze unitar şi în permanenţă în
interesul copiilor. Grădiniţa are nevoie să cunoască perspectivele muncii pe care şcoala le va
realiza, iar şcoala trebuie să cunoască mai bine potenţele copilului pe care-l preia şi totodată să
împrumute şi să dezvolte unele procedee de activitate adecvate perioadei de familiarizare a
copilului cu activitatea şcolară. Prin aceste preocupări comune dinamica procesului instructiv –
educativ capătă valenţe noi, mai ales în ceea ce priveşte calitatea de care beneficiază în primul rând
copiii – centrul preocupărilor celor două instituţii.
Pentru a înlesni adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o strânsă
legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, cu scop
operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun
preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o
relaţie de colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun
pe care-l urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin
psihopedagogic. O primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea
continuității între grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în
special în programele grădiniței și ale clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se
realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este
vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor didactice, în activitatea
de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ în primul
rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în
diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea
copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și

150
ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala
nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În
acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală,
vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine
organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a
deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp
cu instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea
neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte
forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la
consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității
model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează
să frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor
elevi cu viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi
pragul şcolii , sa fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu
clasa unde vor învăţa.
Complexitatea actului educaţional, a realităţii umane şi sociale contemporane şi sarcinile
tot mai dificile cărora trebuie să le facă faţă procesul educaţional fac să se identifice tot mai multe
fisuri în relaţia amintită. Se recunoaşte faptul că deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu mai
pot fi realizate decât în comunitatea de opţiuni dintre mediile responsabile – familia şi şcoala.
Opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc, opţiunea personală, implicarea
acestuia de la vârstele cele mai mici în responsabilitatea şi drepturile pe care societatea le identifica
şi recunoaşte. Este nevoie a se dezvoltă un nou concept care să întărească schimbarea în relaţiile
şcoală - familie. Acest concept este parteneriatul eductional : este unul dintre cuvintele cheie ale
pedagogiei contemporane. Este un concept şi o atitudine în câmpul educaţiei.
Parteneriatul grădiniţă-familie se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie şi
grădiniţa, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor, atunci
când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii.
Astăzi se cere tot mai mult înţelegerea parteneriatului educativ, că formă de unificare,
sprijin şi asistenţă a influenţelor educativ-formale. Experienţă dovedeşte că o atmosfera destinsă
între agenţii educaţionali facilitează învăţarea. Există o reţea complexă de relaţii în cadrul unei
instituţii şcolare, care are un potenţial în influenţarea educaţiei copiilor.
Parteneriatul, asigurarea coerenţei influenţelor educative şi ale tuturor factorilor care
acţionează asupra copiilor este un deziderat major şi trebuie să se realizeze. Problemele pe care le
implică acest domeniu sunt multiple. Copiii care vin in grădiniţă pot avea dificultăţi de adaptare, atât
în sensul socializării, cât şi din punct de vedere intelectual, estetic, fizic. Cauzele acestora se pot
identifica de către educatoare, împreună cu părinţii. Atât părinţii copiilor cu dificultăţi, cât şi ai celor
cu dezvoltare firească, este bine să fie consultaţi pentru a stabili programe educative, în care să se
implice şi familia.
Relaţia educator - copil are sensuri noi, este o relaţie de colaborare, datorită aspectelor ei
de conducere democratică şi flexibilităţii în luare deciziilor.
Numai un cadru didactic de tip reflexiv, creator şi dinamic care acceptă schimbarea în
raport cu fiecare generaţie, va găsi răspuns la noile întrebări. Părinţii, copiii şi comunităţile se
influenţează puternic unii pe alţii. Mediul în care trăiesc părinţii poate sprijini sau devia vieţile lor,
poate determina unele dintre valorile lor, poate să se comporte că o sursă de forţă şi siguranţă sau că
o relaţie a dezvoltării.
Colaborarea dintre instituţia de învăţământ şi familie presupune o comunicare efectivă şi
eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când este vorba de interesul copilului.

151
152
COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Prof.Bărbulescu Elena-Andreea
Grăd.cu P.P.Ostroveni 2
Rm.Vâlcea

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o


importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și
școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera
cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului om, au
un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o
modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței , ci
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță..
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se
mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp,
cu scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun
preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l
urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului.
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul
copilului la nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni
educative între factorii educaţionali.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic
care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea

153
metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de
organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă
a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a
satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca
activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității
grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a
activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la
școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate
pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin
stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele
mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

154
Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor
BĂRBULESCU OPRICA
Școala Gimnazială Teslui
Comuna Teslui, județul Olt

,,Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamănă cu nici o alta,
o meserie care nu se părăseşte seara odată cu hainele de lucru. O meserie aspră şi plăcută,
umilă şi mândră, exigentă şi liberă, o meserie în care mediocritatea nu este permisă, unde
pregătirea excepţională este abia satisfăcătoare,o meserie care epuizează şi înviorează, care te
dispersează şi exaltă, o meserie în care a şti nu înseamnă nimic fără emoţie, în care dragostea
e sterilă fără forţa spirituală, o meserie când apăsătoare, când implacabilă, ingrată şi plină de
farmec”.
Dascălul stimulează şi întreţine curiozitatea copiilor pentru lucruri noi, le modelează
comportamentele sociale, le întăreşte încrederea în forţele proprii şi îi ajută să îşi găsească
identitatea. Realizarea acestor sarcini depinde de măsura în care el posedă calităţile şi
competenţele necesare centrării cu precădere pe aşteptările, trebuinţele şi interesele copiilor.
Principala calitate a unei educatoare este vocaţia pedagogică, exprimată în “a te simţi chemat,
ales pentru această sarcină şi apt pentru a o îndeplini”.
Educatoarea este prima „doamnă” din viața copiilor, învățătoarea este prima care îi
răsplătește pe elevii săi cu calificativele mult dorite și profesorul este cel care îi îndeamnă pe
elevi spre viitorul pe care și-l aleg în viață. Dacă aceștia nu reușesc să-și cunoască elevii cu
care vor lucra, relația dintre ei se va pierde „undeva pe drum”.
Așa cum trebuie să existe comunicare între grădiniță/școală și părinți, ar trebui să existe
comunicare și între educatoare-învățător-profesor. Trebuie avută o discuție cu cel care a avut
o relație cu elevul înaintea noastră pentru o mai bună cunoaștere a acestuia.
O educație adevărată, reală, se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în
grădiniță și în școală. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului și abia apoi prin
cea a cuvântului. Tot ceea ce se săvârșește sub privirea copilului are efect mai puternic decât
frazele moralizatoare.

Consider că fiecare DASCĂL (Educatoare-Învățător-Profesor) se va regăsi în ceea ce va


citi mai jos!
A fi DASCĂL înseamnă a te ridica deasupra tuturor elevilor şi, totuşi, a te coborî ”la
mintea lor”.
A fi DASCĂL înseamnă a-ţi găsi mai mult timp pentru alţii decât pentru tine.
A fi DASCĂL înseamnă a avea veşnic pe faţă un zâmbet.
A fi DASCĂL înseamnă a veni la muncă chiar şi când eşti bolnav, înseamnă a păstra un
loc special în inima ta pentru copiii care nu sunt ai tăi, înseamnă a înţelege toate frământările
prin care trec cei aflaţi în dificultate.
A fi DASCĂL înseamnă a avea inimă bună, dar şi dură uneori, înseamnă a juca câte o
scenetă în fiecare oră cu alţi actori.
Cine poate să înţeleagă toate acestea, acela înseamnă că e DASCĂL şi drumul lui, cu
bucurii şi cu dezamăgiri, se va împleti cu destinul copiilor pe care îi va educa şi îi va pregăti
pentru viaţă.

155
”Colaborarea grădiniță-școală!

Relația educatoare-învățător-profesor”

Prof. Bârlă Rodica


Școala Gimnazială Puiești
Loc. Nicolești, Jud. Buzău

Primul mediu social în care un copil se dezvoltă este familia. În prima perioadă a vieții, lumea unui
copil se restrânge la casă și interacțiunea este cea cu membrii familiei. Odată cu vârsta, copilul se deschide
social către un nou mediu, cel al școlii, care poate începe cu gradinița sau cu clasa întâi.
Această perioadă este foarte important în viața unui copil.
Odată ajuns la gradinită, copilul învață surprizele relațiilor sociale, învață să asculte și să se facă ascultat
de un alt copil. Aceasta comunicare îi face altruiști și deschiși către ceilalți intr-un mod semnificativ
îmbunătățit, față de un copil care este crescut fără a interacționa cu cei de vârsta lui și obișnuit să obțină
lucrurile de care are nevoie de la adulții din preajma.
Grădinița îl ajută să se deschidă către ceilalti și să își renegocieze dimensiunile egoiste ale personalității
sale.
La gradiniță însă, copilul învață să coopereze cu ceilalți, să dăruiască și să primească. Învață să se joace
împreună cu ceilalți cu jucării comune, să participe la jocuri și să facă parte dintr-o echipă. Aceasta perioadă il
ajută foarte mult să își formeze niște reguli sănătoase de a fi în lume, printre ceilalți oameni și de a găsi niște
mijloace integrate social de a-și atinge scopurile.
Grădinița il ajută să își facă prieteni care nu sunt parte din familia sa și să se simtă bine alături de ei.
Grădiniţa introduce copilul într-o colectivitate care începe prin a fi un grup neorganizat şi are menirea
de a contribui la dezvoltarea lui psihică şi mai ales la dezvoltarea identităţii şi a identificării cu modele sociale
mai complexe şi mai socializate. Deoarece în grădiniţă există tutela educatoarei şi a grupului de educatoare şi
un regim de viaţă şi de instruire ce se adresează tuturor la fel, deci egal, sistemul de adaptare a copilului la viaţa
de grădiniţă trebuie să se modifice, fapt ce depinde mult şi de tactul pedagogic al educatoarei.
Perioada de adaptare, de trecere a copilului de la atmosfera de familie la cea din grădiniţă şi apoi din
şcoală nu se petrece la fel pentru fiecare copil. Educatoarea este o mijlocitoare nu numai între copil şi familie,
ci şi între copil şi copil sau între copil şi mediul înconjurător. În timp, în grupul de grădiniţă se vor forma treptat
interrelaţii sociale de vecinătate şi de simpatie.
După părerea mea, exemplul pedagogului personifică acele calităţi pe care doreşte să le regăsească la
copii: implicare, entuziasm, curiozitate intelectuală.
Potrivit lui Durckheim, „şcoala este un mediu social, organizat conform anumitor norme şi reguli.”
Pregătirea pentru școala a copilului preșcolar este susținută în plan psihologic de o motivație bazată tot
mai mult pe interiorizarea intereselor de cunoaștere, dar și de o imaginație activă favorabilă integrării sociale.

Școala presupune modificarea intregului regim de viață și de muncă a preșcolarului iar intrarea în școală
constituie un moment crucial în viața sa.

Gradinita are posibilitatea și datoria de a pregăti copilul, are rolul de a sistematiza și integra
cunoștințele și influențele, de a dezvolta capacitatea și modalitatea de receptare și comunicare a informației, de
socializare a copiilor dar și de a depista eventualele deficiente pentru a preveni un eventual eșec în debutul
școlarității.

156
Integrarea copilului în clasa I marchează o cotitură în viața lui și indeplinește dorința preșcolarului de a
deveni școlar, lucru resimțit din plin și de familie. În grădinița preșcolarul interpretează rolul de elev, dar odată
cu intrarea în școală el ajunge într-o lume reală, organizată după reguli specifice.

În momentul intrării în clasa I, copilul începe o viață nouă concentrată pe învățarea de tip școlar,
învătarea se transformă pe neobservate într-o ocupație zilnică a elevului.

Existenţa personalului didactic calificat şi titular permite realizarea unui învăţământ de calitate, dar şi
creşterea încrederii părinţilor în instituţiile şcolare. Tinereţea părinţilor acestor elevi şi preşcolari crează
premise pentru realizarea unui parteneriat eficient şcoală-grădiniţă-familie.
Nivelul bun de cultură şi instruire al unor părinţi ai acestor copii ajută la o mai bună înţelegere a
demersului declanşat de cadrul didactic.
Analiza relaţiei dintre învăţământ şi societate trebuie să ţină seama de modul cum se produc schimbările
în învăţământ, acestea nefiind obiectivarea imediată şi directă a cerinţelor sociale ci sunt mediate şi adesea
distorsionate de logica internă a sistemului educaţional.

157
Colaborarea grădiniţă – şcoală în vederea cunoaşterii copilului
Prof.înv.preşcolar Stela Bâzgan
Grădiniţa P.N. Lunca Bradului
Jud. Mureş

Încă din perioada de debut a vieţii, fiinţa umană evoluează, creşte, se dezvoltă şi se maturizează sub
influenţa unor condiţii de natură biologică, psihologică şi socială.
Cunoaşterea personalităţii copilului nu reprezintă un scop în sine. Educaţia şi activitatea de studiere
şi cunoaştere a copilului constituie un proces unitar : educatorul cunoaşte copilul educându-l, şi-l educă mai
bine cunoscându-l.
Necesităţile curente ale activităţii instructiv-educative impun cerinţa de a cunoaşte cât mai bine
personalitatea pe care o prelucrăm pentru a găsi mijloacele şi strategiile cele mai eficiente. Aşadar, copilul
trebuie cunoscut pentru a dirija, cu cât mai multe şanse de succes, dezvoltarea personalităţii lui. Modelarea
fiinţei umane în conformitate cu scopurile propuse nu se poate realiza decât pe baza cunoaşterii
echipamentului biopsihic al copilului, prin stimularea potenţelor sale interne şi prin dirijarea dezvoltării
acestuia în ritmuri proprii
Întreaga activitate instructiv-educativă se bazează pe cunoaşterea personalităţii copilului. Didactica
modernă se bazează pe racordarea acţiunilor instructiv-educative la nevoile şi potenţele copiilor, pe
considerarea particularităţilor de vârstă şi individuale ca indicator orientativ prioritar. Cunoaşterea copilului
trebuie considerată ca punct de plecare în orice acţiune formativă. Strategia individualizării educaţiei şi
învăţământului nu-şi poate justifica menirea şi nu-şi poate dovedi eficienţa decât pe baza unei bune
cunoaşteri a copiilor.
Grădiniţa, ca primă instituţie de educaţie organizată, ca primă verigă a sistemului de învăţământ, prin
competenţa educatoarelor va trebui să cunoască modul cum funcţionează intelectul copiilor lor, să le
descopere sensibilităţile, pentru a fi în măsură să facă predicţii asupra fiecărui copil şi să-i deschidă
drumurile formative în direcţia înclinaţiilor lui.
Preocuparea pentru studierea şi cunoaşterea personalităţii copilului se impune cu mai strictă
necesitate la începuturile operei de formare a acesteia. Învăţătoarea preia copilul de la educatoare, cu o
anumită experienţă dobândită de acesta ( cunoştinţe, deprinderi, comportamente ) şi cu o ,,biografie” a
personalităţii deja elaborată. De aceea, dintre etapele dezvoltării copilului, care constituie – aşa cum arată
psihologul francez Maurice Debesse - ,,capitole distincte ale aceleiaşi istorii individuale”, perioada vârstei
preşcolare se impune pentru întreaga dezvoltare ulterioară prin importanţa şi problematica ei.
În copilărie se formează toate conduitele adaptative de bază, se constituie structurile energetice mai
importante (intelectuale, creative), inclusiv sociabilitatea, o serie de aptitudini, precum şi caractiristicile
comportamentelor de bază, reacţiile afective-voliţionale etc.
Grădiniţa este prima instituţie în care copilul învaţă să desfăşoare o activitate ordonată, încadrată
într-un regim de muncă, într-o disciplină a vieţii. Aceasta conduce la achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,
afectivă şi psihomotorie a preşcolarului, precum şi în domeniul sociabilităţii lui.
Vârsta preşcolară este considerată perioada imaginaţiei, fanteziei, visării şi a jocului. Prin joc se
îmbogăţeşte sfera vieţii psihice a copilului, se dezvoltă curiozitatea, se conturează interesele, se extinde
câmpul şi natura relaţiilor interpersonale, se deschide planul imaginaţiei prin imitarea lucidă a rolurilor
socio-profesionale.
În societatea modernă, tot în copilărie are loc procesul de ,, alfabetizare” înainte de intrarea copilului
în şcoală, prin el se adaptează condiţiilor primare şi fundamentale ale nivelului social de cultură.
Dezvoltarea pe acest plan se continuă până în momentul în care posibilitatea de a scrie şi citi, devenite
active, încep să servească trebuinţe şi interese psihice intelectuale dobândite şi întreţine astfel dinamismul şi
apetitul său (Ursula Şchiopu)
Cunoaşterea copilului supus procesului educaţiei nu este o acţiune sporadică a educatorului, care
face preocuperea sa numai în anumite momente sau etape. Ea este o cerinţă legică ce se impune cu caracter
de permanenţă şi condiţionează succesul activităţii educative. Aşadar, nu se poate vorbi de educaţie

158
eficientă decât în măsura în care educatorul cunoaşte bine trăsăturile caracteristice ale personalităţilor pe
care le modelează şi, pe baza acestei cunoaşteri, alege şi utilizează mijloacele, tehnicile, strategiile cele mai
adecvate.
Cunoaşterea copilului trebuie realizată prin cunoaşterea vieţii lui, a faptelor mărunte, a
comportamentelor cu caracter de permanenţă care relevă trăsăturile caracteristice ale personalităţii. Practic,
nu înregistrăm inteligenţa sau sociabilitatea, ci faptele de conduită, comportamentul, aptitudinile copilului,
care dezvăluie un conţinut psihic interior.
Completarea fişei psihopedagogice nu reprezintă un act birocratic, ci valorificarea rezultatelor
procesului de cercetare a particularităţii de vârstă şi individuale ale copiilor.

BIBLIOGRAFIE:
- M. Golu – Fundamentele psihologiei
- Ursula Şchiopu -Cunoaşterea copilului de 5-6 ani în perspectiva pregătirii pentru
şcoală
- Cezar Bârzea – Metode, tehnici şi procedee în cercetarea pedagogică

159
PROGRAMUL ”EDUCAȚI AȘA”

BECHES ANA IULIA

Realizată sub îndrumarea cadrelor didactice din ciclul preșcolar, primar și gimnazial în colaborare cu
psihologul şcolar, activitatea s-a desfăşurat astfel: părinții copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani au fost
invitați să participe la Cursul ”Educați așa!” ce este structurat pe următoarele teme:
Acordarea atenţiei şi aprecierea.
Stabilirea limitelor - a spune NU şi a interzice
Izolarea şi pedepsirea
Reguli şi limite
Evaluarea cursului
La curs au participat 12 părinți, evidenţiindu-se valoarea incontestabilă a programului sub aspectul
tehnicilor de disciplinare eficientă care sunt învăţate de către părinţi, care generează efecte şi în planul
comportamentului şcolar al copiilor. Concluzia pe care o putem desprinde aici este că, programul „Educaţi
Aşa!” conduce la dezvoltarea unor abilităţi parentale eficiente (de automanagement, de acordare a atenţiei,
utilizarea eficientă a recompenselor şi aprecierilor, stabilirea limitelor, asertivitate, utilizarea eficientă a
izolării şi pedepselor etc.) ceea ce conduce la experienţe parentale pozitive mai ales sub aspectul rezultatelor
obţinute cu copii (modificarea comportamentului acestora) şi implicit la creşterea sentimentului de
autoeficacitate şi satisfacţie parentală.
Educaţia parentală urmăreşte: dezvoltarea competenţelor practice, dezvoltarea competenţelor
reflexive. Cea mai bună modalitate de a influenţa favorabil dezvoltarea copiilor şi comportamentele acestora
este să acţionezi asupra: convingerilor, atitudinilor şi comportamentelor părinţilor, căci aceştia sunt cei mai
timpurii şi mai apropiaţi educatori ai copiilor. Modul cum să fii părinte se învaţă, se exersează şi nu este
înnăscut sau moştenit.
Programul "Educaţi aşa!" a fost conceput pentru formatori care vor lucra în general cu părinţi care au copii
între 3 şi 12 ani, dar si cu părinţi aflaţi in situaţii dificile, care au nevoie de sprijin si susţinere si care doresc
sa-si îmbunătăţească competenţele parentale.
Prin "părinţi în situaţii dificile" înţelegem părinţi care din diverse motive întâmpină greutăţi în
educarea copiilor lor. Aceste motive pot fi: lipsa timpului fizic de a se ocupa de copii, nivel de instruire
redus, venituri joase, familii numeroase, locuinţe neconfortabile, cartiere neamenajate (puţine locuri de
joacă, agresivitate în cartiere), şomaj, loc de muncă nesatisfăcător, datorii, alte probleme sociale. Cursul
pentru părinţi "Educaţi aşa!" a fost considerat mai ales o soluţie preventivă pentru părinţii aflaţi în situaţii
precare dar care nu au încă probleme atât de grave în ceea ce priveşte comunicarea cu copiii încât să
necesite consultarea unui specialist.
Cursul pentru părinţi "Educaţi aşa!" este un mod de informare educaţională preventivă şi de sprijin
acordat părinţilor. Scopul educaţiei şi informaţiei preventive ii reprezintă, în general:
Realizarea unei bune relaţii între părinte şi copil, deoarece aceasta este condiţia unei dezvoltări sănătoase şi
armonioase a copilului; Prevenirea unor probleme grave de educaţie. Prevenirea poate însemna chiar şi
consultarea unui specialist (psiholog, psihiatru) dacă este nevoie de ajutorul acestuia atunci când relaţia
părinte-copil este compromisă; Prevenirea apariţiei unor probleme în comportamentul copilului şi a spiralei
negative pe care o determină acestea (comportamentul negativ al copilului, reacţia negativă a părintelui,
comportament şi mai negativ al copilului - respingerea mai profundă a părintelui, etc.).
Alte efecte posibile si intenţionate ale programului "Educaţi aşa!":
Deoarece cursul pentru părinţi este organizat şi condus de către profesionişti, el încurajează părinţii care iau
parte la curs să adreseze întrebări cu privire la educaţie. Specialistul poate oferi un răspuns întrebărilor puse
de părinţi referitoare la educaţie; in felul acesta părinţii devin mai încrezători în ei înșiși şi află soluţii pentru
problemele care ii frământă. Cursul reprezintă o metodă interactivă de lucru cu părinţii.
"Educaţi aşa!" este primul curs specializat dedicat educaţiei părinţilor aflaţi în situaţii dificile. Prin
aceasta, programul "Educaţi aşa!" poate deveni un mijloc de combatere a problemelor cu care se confruntă
părinţii din această categorie.
În programul "Educaţi aşa!" există printre altele şi întrebarea: cum pot părinţii influenţa comportamentul
copilului în aşa fel încât ei să nu aibă nici o problemă? Nu este indicat să se instituie un stil autoritar de
educaţie. Copiii nu trebuie să tremure pentru ca educaţia să aibă efect. Este vorba de preîntâmpinarea
simplelor încălcări ale regulilor care ar putea cauza probleme de comportament şi probleme de educaţie.

160
"Educaţi aşa!" oferă părinţilor mai multă siguranţă şi încredere in situaţiile când laudă sau
recompensează copilul pentru ce a făcut bun şi când îi atrag atenţia că face ceva inacceptabil. Părinţii care
sunt siguri de sine şi au o încredere mai mare în ei, oferă copiilor de asemenea mai multă siguranţă şi
încredere. Acest lucru este foarte folositor pentru educarea copiilor.
Cadrul teoretic al metodei "Educaţi aşa!" este conceput conform teoriei învăţării sociale şi se bazează pe
comportamentul învăţat de copil. Copiii descoperă şi dezvoltă un întreg repertoriu de comportamente.
Comportamentul pe care de obicei copiii îl descoperă şi şi-1 însuşesc jucându-se, poate fi întărit sau slăbit
de reacţia pe care o au părinţii sau ceilalţi educatori. Reacţia poate fi diferită:
Această teorie de învăţare porneşte de la ideea că fiecare copil simte nevoia de a i se acorda atenţie,
respectiv atenţie individuală. Atenţia acordată întăreşte procesul de însuşire a comportamentului pozitiv. A
ignora înseamnă a nu acorda atenţie unui comportament neadecvat şi ca urmare acesta "se stinge". Nu i se
va acorda copilului atenţie (pozitivă) atunci când el încearcă să atragă atenţia cu un comportament
neplăcut.Comportamentul poate fi învăţat. Aceasta înseamnă că este posibil să-ţi dezveţi copilul de
comportamentul nedorit. Acesta este un punct de plecare important pentru curs; părinţii îi pot învăţa pe copii
comportamentul dorit şi îi pot dezvăţa comportamentul nedorit. Dacă copilul prezintă un comportament pe
care părinţii îl găsesc nepotrivit nu trebuie imediat să dispere şi să-şi piardă curajul. Ei trebuie să-şi
canalizeze energia pentru a influenţa sistematic comportamentul copilului.
Din practică reiese că este mult mai dificil să dezveţi copilul de un anumit comportament decât să îl
înveţi unul nou. Recompensarea unui comportament acceptabil şi dorit are un efect mult mai bun decât
pedepsirea comportamentului inadmisibil şi nedorit.
Organizarea şi conducerea unui curs pentru părinţi "Educaţi aşa!" necesită o investiţie substanţială de
timp. O asemenea investiţie de timp în cursul pentru părinţi "Educaţi aşa!" îşi are rostul dacă se simte nevoia
sau dacă sunt suficiente motive de organizare şi conducere a unei asemenea activităţi.Există diverse
modalităţi de a evalua necesitatea organizării unui curs pentru părinţi, de exemplu prin intermediul
discuţiilor cu părinţii sau discuţiile cu profesionişti în domeniu.

161
Colaborarea gradinita-scoala

Prof.inv.presc.Bejan Cristina, Parcalabu Tatiana


Gradinita cu P.P.Nr.15 Vaslui

Vârsta preşcolară este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici, educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia întregii
vieţi de mai târziu. La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi:
familia, grădiniţa şi şcoala. Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea
unei unităţi de cerinţe va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la
soluţionarea problemelor inerente care apar. Un rol important în debutul şcolar îl va avea întotdeauna
instituţia preşcolară, ea fiind o etapă intermediară, indispensabilă. Integrarea copilului în forma de
colectivitate preşcolară comportă un prim efort de adaptare la viaţa socială şi totodată extinderea mediului
social accesibil copilului. Integrarea copilului în şcoală presupune mai întâi formarea unor prezentări
corecte despre şcoală care să le permită preşcolarilor o adaptare afectiv-motivaţională la mediu şcolar.
Concurând alături de şcolari se înlătură reticenţa preşcolarilor şi îi face să-şi încerce puterile, să
demonstreze că sunt pregătiţi pentru şcoală.
Grădiniţei, ca primă verigă a sistemului de învăţământ, trebuie să i se acorde o mare atenţie.
Învăţământul preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoară după o
programă minuţioasă şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului
preşcolar pentru integrarea uşoară şi rapidă în activitatea de învăţare. Şi copilul preşcolar învaţă dar pentru
el, învăţarea este un joc. Învăţarea şcolară, oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut,
disciplina de muncă riguroasă etc. Educaţia preşcolară, instituţională este un act psihologic şi deosebit
pentru egalizarea şanselor, pentru perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie în vederea înlăturării
eşecurilor şcolare şi a abandonului şcolar. Cu toate acestea, având în vedere că grădiniţa şi şcoala primară
reprezintă două trasee educative succesive, dar părţi ale unui proces care trebuie să rămână în ansamblu
unitar, legătura dintre respectivele instituţii se cere întărită pentru ca trecerea de la una la alta să asigure
continuitatea proiectelor şi finalizarea lor adecvată. Personalul didactic din cele două instituţii urmează să
caute împreună acele prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat
al şcolii.
Cele mai frecvente oportunităţi de întâlnire dintre cele două medii educaţionale, care se cer
valorificate de către ambii parteneri, privesc: - vizitarea unei şcoli în vederea cunoaşterii de către copiii
preşcolari a acestei instituţii; - vizitarea de către şcolarii din clasa pregătitoare sau clasa I a unei grădiniţe
pentru a le împărtăşi copiilor de aici primele lor experienţe şcolare; - organizarea unor şedinţe cu părinţii
copiilor în ultimul semestru de activitate din grădiniţă la care sunt invitaţi viitorii învăţători ai copiilor, ce
vor informa părinţii asupra modului de pregătire al copiilor pentru şcoală; - simularea în cadrul grădiniţei a
unor activităţi de tip şcolar cu grupa mare; - urmărirea de către educatoare a copiilor deveniţi şcolari pentru
sesizarea progreselor în dezvoltare sau, dimpotrivă, a dificultăţilor pe care le întâmpină sub efectul noilor
solicitări; - organizarea unor serbări comune; - realizarea unor activităţi metodice şi cercuri pedagogice
comune pentru educatoare şi învăţătoare ori de cate ori se ivesc probleme şi solicitări care interesează
ambele instituţii.
Pentru asigurarea continuităţii între cele două medii educaţionale, cadrele didactice din şcoală
trebuie să cunoască pregătirea ce se realizează în grădiniţe, iar educatoarele trebuie să se informeze asupra
dinamicii cerinţelor ce se formulează în mediul şcolar. Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi
analizeze mai profund şi mai obiectiv munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative
cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtare a „foştilor elevi”, iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe
parcurs cunoştinţele însuşite în grădiniţă. Prin stabilirea primelor contacte cu şcoala şi cu învăţătorii, copiii
se vor familiariza din timp cu instituţia dar şi cu cele mai importante persoane ale ei ceea ce va contribui la

162
reducerea neliniştilor şi a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de şcoală.
Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi
puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.

163
COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ

Prof.preșc. BELBE MARIA


GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT
“DRAGA MEA” SATU MARE

Educaţia preşcolară este considerată ca o treaptă distinctă şi necesară în procesului de învăţământ,


dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente.
Acum, când schimbările din viața socială sunt atât de rapide, educația trebuie să devină prioritară nu
prin cât știu copiii, ci prin ce știu să facă, cum pot să aplice ceea ce au aflat, grădiniţa având rolul de a
sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,
de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi afective, de a
contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului
de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta
pregătit. Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de
cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.
Grădiniţa, ca treaptă de tranziţie între familie şi şcoală, îl antrenează pe copil în sarcini similare celor
şcolare, date însă sub formă de joc, îi amplifică disponibilităţile intelectuale, îl activează mental şi
motivaţional. Intrarea copilului în şcoală este un proces neliniar, angajându-l plenar pe copil, mobilizându-i
întreg mecanismul adaptativ..
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Debutul şcolar presupune un anumit nivel de dezvoltare psihică intelectuală şi morală a copilului, iar
aptitudinea de şcolaritate sau maturitate şcolară solicită dobândirea unor priceperi, deprinderi, şi capacităţi
necesare activităţii şcolare bazată pe învătare
Trecerea de la grădiniță la școală este un pas difícil atât pentru părinți cât și pentru copii. La grădiniță
copiii sunt încurajați să se manifeste liber, se respectă plăcerea copilului pentru ceea ce face, școala însă are
obiective mai precise, este mai rigidă în respectarea programului și a cerințelor didactice.
Pentru a atenua șocul acestei treceri, colectivul grădiniței noastre, a inițiat un program de parteneriat
educațional cu școalile aflate în apropiere, parteneriat desfășurat sub genericul “Pași mici în lumea celor
mari “, vizează facilitatea acomodării copiilor cu mediul școlar.
Activităţile propuse promovează capacitatea elevilor/preşcolarilor de a munci individual şi în echipă,
în funcţie de ceea ce se pricep mai bine sau în funcţie de interesul manifestat, dar în scop comun.
Eficiența implementării unui astfel de proiect educațional este bine venită atât pentru copii, pentru
familie, pentru grădiniță, cât și pentru comunitate.
• în grădiniță, actul educațional are o eficiență sporită, dacă este implicată și familia;
• părinții au posibilitatea să-și cunoască mai bine copiii, modul lor de manifestare în viața de grup, de
colectiv, în viața socială;

164
• părinții înțeleg mai bine rolul lor educativ și își însușesc procedee educative pe care să le aplice în
educația copiilor lor;
• se stabilesc relații mai apropiate și mai deschise între educatoare și părinți, iar părinții, cunoscându-
se mai bine între ei, pot colabora mai ușor în luarea unor decizii importante pentru grădiniță și
școală;
În cadrul parteneriatului s-a urmărit:
• colaborarea între educatoarele de la grupele mari și învățătoarea de la clasa
a IV-a, care urmează să preia viitorii elevi, scopul fiind, desigur, a cunoașterii de ambele părți iar pentru
familiile acestora să-și cunoască viitoarele învățătoare;
• educatoarele împreună cu copiii au fost invítate să viziteze sălile de clasă și desfășurarea unor lecții
la care au asistat preșcolarii;
• au fost invítate învățătoarele și elevii din școala primară să stea de vorbă cu copiii din grupa mare,
despre ce înseamnă viața de școlar și ce deziderate noi au copiii odată cu dobândirea statutului de
elev.
Acest parteneriat va contribui la familiarizarea preşcolarilor cu şcoala, preşcolarii acomodându-se cu
specificul sarcinilor de şcolar, cu mediul, căpătând mai multă siguranţă şi încredere în ei.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă
stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care
pregătesc copilul pentru şcoală. Grădinița şi şcoala trebuie să creeze premize favorabile pentru realizarea
continuităţii învăţământului preşcolar cu cel primar.

165
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ – ŞCOALĂ

Educatoare: Belicaru Ancuţa - Elena


Grădiniţa P.P. Castelul Fermecat, Piteşti

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din


grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin
colaborarea educatoare-învăţătoare.
Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt ,,De ce se manifestă chiar
din primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac
faţă cerinţelor şcolare?”. Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se
asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar
prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind
,,statutul” şi ,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de
activitate, şi mai ale, specificul învăţării - act complex care angajează întreaga sferă a vieţii
sale psihice, diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile
dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în
grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă
şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca
fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile
în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la
învăţătură şi care, în concepţia lui J. Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea
cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea
copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru
startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate
şi se află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-
zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi
se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe
şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În condiţiile societăţii contemporane şi, mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa
de creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net
preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de
supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi
influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară,
de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza
o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea
copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care
vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării

166
inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea
creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul
muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea
perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară
a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă
fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele,
conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere
eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează
cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I, susţinute şi
de experienţa cadrelor didactice – educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul
intrării în şcoală, copilul de trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în
ceea ce se numeşte ,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de
pregătire pentru şcoală”, echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între
grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o
muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult
asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor
psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea
şcolară.
Deci, clasa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi
şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea
îl tratează pe copil atât ca preşcolar , cât şi şcolar începător.
Atâta timp cât fiecare ţară are stipulată prin lege o anumită vârstă de intrare a
copilului în clasa I a şcolii primare, această vârstă consider că rămâne cea a învăţării formale a
citit-scrisului. Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea
cuvântului scris, oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea
şanselor tuturor copiilor şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.

BIBLIOGRAFIE:
• http://www.didactic.ro/materiale/26209_colaborarea-gradinita-scoala-referat

167
Colaborare grădiniță-școală.
Relația educator-învățător-profesor

G.P.P.NR.24 ORADEA
Educatoare: Bercea Anamaria
Trif Rodica

„Nu este posibilă formarea personalităţii fără a ţine seama de aspectul care ar trebui să domine
întreaga noastră viaţă sufletească:aspectul moral. Până nu demult, ponderea educaţiei morale ăn formarea
omului, în şcoala românească a fost subestimată, dimensiunea intelectuală a fiinţei umane fiind situată în
prim plan. Decalajul dintre procesul ştiinţifico-tehnic şi cel moral a constituit una dintre cauzele dizarmoniei
în plan educaţional între componenta intelectuală şi ce morală. Este nevoie de un efort general uman în
procesul redresării morale, de asigurare a libertăţii a fiecărui individ, a demnităţii şi capacităţii lui de creare
şi autocreare, de reabilitare a educaţiei morale în şcoală.”(Jinga,1998)
Copilul îşi dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care trăieşte, aşa încât primele noţiuni
educative le primeşte în familie, apoi în colectivitatea preşcolară, pentru ca şcoala să consolideze şi să
modeleze tot ceea ce a acumulat copilul înainte şi să adauge, printr-un amplu sistem educativ, ultimele şi
cele mai delicate carate la făurirea unei educaţii desăvârşite.Atunci când există un adevărat parteneriat între
grădiniță-şcoală-familie şi comunitate, profesorii îşi însuşesc căi noi şi puternice de a îndrepta copiii către
standarde şcolare provocatoare; părinţii discută regulat cu educatorii despre comportamentul copiilor lor,
raportat la acele standarde ridicate şi despre modul în care-i pot ajuta pe aceştia acasă şi la şcoală, elevii se
străduiesc să atingă noile standarde specifice disciplinelor studiate .
Fiecare grădiniță devine ,,o comunitate a celor ce învaţă", în condiţiile propriului său plan de
îmbunătăţire continuă a predării, învăţării şi disciplinei. Toţi copiii săi se străduiesc şi fac progrese în
direcţia atingerii standardelor dorite, fiind ajutaţi de părinţi, profesori şi alţi parteneri.
Grădinițele şi comunitatea îmbunătăţesc instrucţia, evaluarea, dezvoltarea profesională a cadrelor
didactice, abilitatea de a conduce a directorilor, implicarea părinţilor şi a oamenilor de afaceri, astfel încât
fiecare aspect al educaţiei funcţionează ca parte a unui sistem, care sprijină toţi elevii pentru a-şi atinge
obiectivele.
Întreaga comunitate este devotată scopurilor sale de a ajuta la formarea elevului.Un asemenea sistem
va fi în beneficiul întregii comunităţi în care locuiesc copiii şi familiile lor.
Se consideră că modul în care avansează acţiunile depinde de alegerea de către participanţi a unei
strategii de cooperare sau de colaborare, care să le ghideze planurile. Cei ce folosesc o strategie de
cooperare sunt de acord să lucreze împreună pentru a-şi împlini scopurile individuale.
În continuare voi prezenta câteva exemple de practici şi programe, pe care grădinițele/şcolile le pot
folosi pentru a încuraja familia şi a obţine sprijinul comunităţii în procesul de învăţare a elevilor. Trebuie
întărit faptul că părinţii sunt persoanele cheie în planificarea, organizarea, implementarea şi evaluarea
oricăror practici eficiente.
Dezvoltarea abilităţilor parentale – oferă informaţii despre dezvoltarea copilului; împrumută cărţi
familiilor; realizează sondaje printre părinţi pentru a determina nevoile acestora; au grupuri de sprijin pentru
familiile interese şi nevoi speciale.
Accentul pe comunicare – profesorii au acces oricând la telefoane; implică părinţii în evenimentele
în care copiii sunt răsplătiţi; membrii consiliului transmit acasă mesaje pozitive despre elevi; cadrele
didactice fac vizite la domiciliul elevilor.
Învăţarea acasă – oferă activităţi şi evenimente de învăţare pentru întreaga familie; îi ajută pe părinţi
să înţeleagă evaluările elevilor; includ părinţii şi alţi membri ai comunităţii în dezvoltarea învăţării copiilor
în activităţilor extraşcolare.
Voluntariatul – oferă servicii elevilor ce doresc să fie voluntari în cadrul comunităţii; ajută
personalul şcolii să înveţe cum să lucreze cu părinţii voluntari şi cu cei ce aparţin comunităţii; au un
program de recunoaştere a voluntarilor şcolari; adună informaţii despre nivelul şi frecvenţa participării
familiei şi comunităţii la programele şcolii.
Conducerea şi susţinerea – încurajează părinţii să frecventeze întâlnirile consiliilor şi comitetelor
şcolii; ajută familiile să se sprijine una pe cealaltă.

168
Implicarea comunităţii – folosesc o varietate de strategii pentru a ajunge la adulţi, familiile şi copiii
de toate vârstele şi din toate mediile socio-economice din comunitate; încurajează personalul, elevii şi
familiile să participe în serviciile de oportunităţi de învăţare pentru tineret; au un program iniţiat împreună
cu companiile locale pentru a spori abilităţile de lucru ale elevilor.
Se știe că una dintre condițiile fundamentale pentru realizarea optimă a procesului de învățământ
este asigurarea unui system unitary de cerințe în instruirea și educarea copilului.
Alături de activitățile curriculare din grădiniță,un loc special îl ocupă activitățile nonformale , cel numite și
activități extracurriculare.Caracteristicile activităților extracurriculare determină ethosul instituției
preșcolare reliefând ceea ce este important și valoros pentru grădiniță. Ele au o paletă largă de abordare,
constituind un potențial bogat și variat de soluții educative.Ca un scop final important al învățământului
preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este unanim acceptată și promovată în sistemele de
învățământ dezvoltate și se găsește într-un accelerat proces de modernizare.
Pentru a afla ce înseamnă implicarea în educaţia copilului, părinţii ar trebui să-şi întrebe copiii
neapărat în fiecare zi: ,, cum a fost azi la şcoală?. Aceasta va transmite copilului un mesaj clar că activitatea
sa şcolară este importantă pentru părinţii lui şi că părintele se aşteaptă de la el să obţină rezultate bune.În
zilele noastre, mulţi copii şi părinţi sunt foarte dornici să aibă acest fel de apropiere.Împreună, părinţii şi
profesorii pot sprijini parteneriatul prin comportamente de colaborare, planificare, comunicare şi evaluare.
Într-adevăr, părinţii şi cadrele didactice au responsabilităţi multiple şi sunt în permanenţă sub
presiunea timpului. Ritmul vieţii moderne este în schimbare. Dar educatorii trebuie să admită că
parteneriatele grădiniță-şcoală-familie se integrează în procesul de învăţare, determinând succesul acestuia.
Profesorii sunt liantul care menţine colaborarea. Cu un sprijin adecvat şi cu instrumente bune de organizare
a timpului îşi pot pune ideile în practică. Procedând astfel, vor maximiza beneficiile şcolii pentru toţi copiii
şi pentru familiile lor.

,,A stabili o astfel de relaţie reprezintă o mare parte din slujba noastră" (Novick)

169
COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Prof. Înv. preșcolar BERCIU MARIA


Prof. Înv. preșcolar BODNAR MIHAELA
Grădinița P.P. nr.12 SIGHETU MARMATIEI

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.


John Dewey
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o
importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și
școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera
cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces
de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de
calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea și
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează
grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin
intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la
nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel
al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi
sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare
dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal).
Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării
atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic
care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea
metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de
organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă

170
a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a
satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca
activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității
grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a
activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la
școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la
atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate
pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin
stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele
mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe
care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie
familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Bibliografie:

- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura


PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

171
ADAPTAREA COPILULUI PRESCOLAR LA VIATA SCOLARA

Prof. inv. presc. BEREA DOINA


Scoala Gimnaziala „Ciprian Porumbescu „ Comanesti, Bacau

Copilul este un ,,mic univers” , iar creşterea şi devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung şi
sinuos, plin de urcuşuri şi coborâşuri
Grădiniţa este primul mediu educativ şi socializator de tip organizaţional pe care îl cunoaşte copilul.
Ea are meritul de a oferi programe instructive şi educative stabile, coerente ce permit egalizarea şanselor
educaţionale, oferind acces la integrarea şcolară şi socială a copilului.
Perioada preşcolarităţii, care se suprapune perioadei preoperatorii identificată de către J. Piaget, este o
perioadă de intensă dezvoltare a copilului, marcată de achiziţii remarcabile care se îndreaptă treptat de la
cantitate la calitate şi diversitate In planurile de analiză cognitiv sau psihosocial. B.S. Bloom consideră că
50% din dezvoltarea copiilor are loc până la 4 ani şi 75% până la 8 ani.
Tinând cont de toate aceste aspecte, trebuie precizat faptul că intrarea în şcolaritate reprezintă un
prag cu multe şi importante aspecte psihologice, care marchează adaptarea şcolară şi imprimă direcţia
generală a întregii perioade pe care individul o va petrece în şcoală. Psihologii compară ,,şocul şcolarizării”,
ca importanţă cu cel al naşterii, sau cu cel al pubertăţii.
Un rol important în adaptarea cu succes a copilului în şcoala îl are frecventarea grădiniţei, precum şi
modul în care viaţa şcolară este prezentată de adulţi, în speţă de părinţi. Pentru a veni în sprijinul unei
adaptări optime a copiilor la viaţa şcolară, se apelează la menţinerea unei strânse legături între cele două
instituţii atât de asemănătoare şi atât de deosebite în acelaşi timp, prin efectuarea de vizite, de colaborări, de
schimburi, ce pun preşcolarii în legătură directă atât cu şcolarii, cât mai ales cu învăţătorul. Copilul trebuie
învăţat că şcoala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire totală a activităţilor
libere atât de iubite în grădiniţă, ci dimpotrivă, ea reprezintă o continuare firească a activităţii copilului, care
a evoluat şi care acum este capabil să joace jocuri mult mai elaborate decât cele din grădiniţă, să înţeleagă
sarcini mai complexe deoarece a crescut, iar posibilităţile sale sunt altele. Desigur, la vârsta de 6-7 ani
copiii posedă în mod firesc acea maturitate intelectuală care să le permită să abordeze sarcinile şcolare, iar
prin frecventarea grădiniţei şi-au format deprinderi de operare cu noţiuni, şi-au stabilizat atenţia, au un
limbaj bogat şi se exprimă corect, posedă conştiinţe asupra îndeplinirii sarcinilor trasate de cadrul didactic.
Totuşi, rămâne o zonă care îl supune pe copil la o adevărată încercare: din punct de vedere afectiv, efortul
de acomodare al copilului este drastic. Prea multă noutate deodată: colegi noi, învăţătoare, local, orar,
reguli, responsabilităţi etc. Trecând de la un regim în care jocul avea rolul preponderant în activitatea sa, la
o activitate plină de reguli, copilul devine şcolar.
Grădiniţa trebuie să creeze premize favorabile pentru realizarea continuităţii învăţământului
preşcolar cu cel primar. În grădiniţă accentul se pune pe gândire şi imaginaţie, nu pe memorie; pe educaţie
şi nu pe instrucţie.
Aspectul formativ în pregătirea copiilor pentru şcoală implică informaţia, dar important este nu ce
densitate de cunoştinţe are copilul, ci modul în care el gândeşte, se adaptează, operează cu cunoştinţele
însuşite, le aplică în situaţiile reale, în rezolvarea unor situaţii concrete. Astfel, procesul învăţării include
obligatoriu veriga aplicării, fiecărei noţiuni fiindu-i dezvăluită dimensiunea ei instrumentală: ce anume se
poate face cu ea şi pe baza ei, în cadrul interacţiunii generale a subiectului cu lumea externă.
Aprecierea pregătirii unui copil pentru şcolarizare presupune stabilirea nivelului de dezvoltare
psihosomatică şi a conduitei sociale.Vorbirea copilului apt pentru şcolarizare trebuie să fie corectă şi
expresivă. Limbajul lui trebuie să fie astfel dezvoltat, încât să-i permită să-şi exprime corect gândurile,
dorinţele, intenţiile şi trăirile emoţionale, să verbalizeze adecvat ceea ce vrea să comunice altora, prin
folosirea lexicală şi gramaticală corectă a cuvintelor. Formarea capacităţii de scris-citit impulsionează
progresele limbajului şi echilibrează activitatea orală cu cea vizuală.În general, copilul apt pentru şcolarizare
are o memorie bună. El poate reda cu uşurinţă şi fidelitate conţinutul unor poezii sau a unor poveşti
învăţate. Este capabil să clasifice şi să ordoneze obiecte concrete respectând criterii diferite. Cunoaşte şi
foloseşte corect noţiunile de timp şi spaţiu.. Poate opera în termeni care exprimă raporturi de cantitate.
Adaptarea în clasa I este condiţionată de o dezvoltare corespunzătoare a modalităţilor de operare a gândirii:
analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea, concretizarea, precum şi a calităţilor acesteia: promptitudinea,

172
flexibilitatea şi independenţa, aflate în deplină evoluţie pe parcursul şcolarizării. Copilul apt pentru
şcolarizare prezintă deprinderea de a observa, de a asculta cuvintele adultului şi a reacţiona corect pe baza
acestora, de a răspunde la întrebări dar şi de a formula întrebări, de a corecta sau completa răspunsurile
colegilor. Adaptarea şcolară presupune maturitate intelectuală; mai precis, aprox. 50% din reuşita
şcolară se datorează acesteia. Aparte de maturitatea intelectuală, adaptarea şcolară presupune şi un anumit
grad de maturitate socială. Aceasta se referă la însuşirea şi respectarea unor deprinderi de comportare
civilizată în colectiv, la existenţa unei independenţe relative a copilului în acţiune şi faţă de adult
(individualizare), la adaptabilitate facilă la prezenţa persoanelor străine, la manifestarea spiritului de
întrajutorare.
Sintetizând, am putea spune: personalitatea matură pentru şcoală este condiţionată de corelaţia
maturizării fizice, sociale, morale, mintale şi pentru muncă. Pregătirea pentru şcoală este, deci, o problemă
complexă care vizează investigarea unei game extinse de disponibilităţi care asigură reuşita startului şcolar.
Interacţiunea cu şcoala este cea care pune bazele atitudinilor copilului şi credinţelor sale cu privire la
propriul succes sau insucces ca o componentă a imaginii de sine. Succesul aduce cu sine un sentiment de
încredere în forţele proprii, iar eşecul construieşte o imagine de sine negativă, un sentiment de inadecvare şi
de incapacitate care determină comportamentul ulterior de învăţare.

BIBLIOGRAFIE:
• Cretu, T. - ,,Psihologia vârstelor”, Editura Universităţii, Bucureşti, 1994
• Cristea, S. - ,,Dicţionar de termeni pedagogici”, Editura Didactică şi Pedagogică R.A.,
Bucureşti, 1998
• Ezechil, L.; Păişi Lăzărescu, M. - ,,Laborator preşcolar”, Editura V& Integral, Bucureşti, 2002

173
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE, CONDIŢIE DE BAZĂ ÎN REALIZAREA
EFICIENTĂ A EDUCAŢIEI COPILULUI

Prof. inv. primar: BEŞIR LEMAN


Sc. Gimnazială CONSTANTIN BRÂNCUŞI Medgidia

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung plin de
urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, in toate aspectele ei.
Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia educativă a intregii vieţi. Datorită vârstei mici , educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca ingrijire şi educaţie, formează temelia intregii
vieţi de mai ttârziu.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată obiectivul final al activităţilor instructiv-educative din
grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine atingerii obiectivelor ce vizează
comportamente psiho-sociale ale personalitatii copilului care contribuie la integrarea şi adaptarea copilului
la viaţa şcolară.
La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsurâ, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi
şcoala. Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe
va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea
problemelor inerente care apar.
Un rol important in debutul şcolar îl va avea intotdeauna instituţia preşcoiară, ea fiind o etapă intermediară,
indispensabilă.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Grădinița și școala primară reprezinta două trasee educative succesive, dar părți ale unui proces care
trebuie sâ rămană ȋn ansamblu unitar. Trecerea de la una la alta trebuie să asigure continuitatea proiectelor și
finalizarea lor adecvată.
Integrarea copilului in şcoală presupune mai intâi formarea unor prezentari corecte despre scoala care să le
permită preşcolarilor o adaptare afectiv-motîvatională la mediu şcolar. Pentru a înlesni acest lucru, este
necesar să se mențină o strânsă legătură între școală și grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în
același timp, scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce
pun preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul. Prin activităţile acestui
parteneriat se încearcă să se dezvăluie copiilor frumuseţea vieţii de şcolar, prin implicarea în activităţi
comune plăcute, să se găsească cele mai eficiente căi pentru a asigura adaptarea preşcolarilor la viaţa
şcolară.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Ȋn momentul intrării în şcoală, copilul trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice: ,,capacitatea
complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”, echilibru care nu se poate
realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris, oferirea
tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor şi prevenirea
unui potenţial eşec şcolar.
Activitatea educatoarelor şi invăţătorilor trebuie să se impletească. Tonul puternic afectiv ce o
caracterizează pe educatoare trebuie să se impletească cu relaţia mai autoritară a invăţătoarei.
Sub aspectul evaluării, evoluţiei şi randamentului şcolar aprecierile, recompensele, simbolurile oferite
de educatoare trebuie să se completeze cu evaluarea apreciată in calificative de către invăţător.
Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în ochii micului
om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este
o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței ci

174
reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să
realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță.
Buna colaborare între grădiniţâ - familîe - şcoală va avea efecte pozitive şi durabile în timp asigurând
performanţe educative notabile .

175
RELAȚIA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE-
SOCIETATE

Prof. înv. primar BESOIU CARMEN LIANA

Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna


cerințele și posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al
dezvoltării sociale. Sub impulsul cerințelor dezvoltării sociale, sistemele de învățământ se
modifică, ținzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a conținutului, a formelor de
organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții
educative. Învățământul preșcolar trebuie să realizeze educația preșcolară având ca funcție
majoră formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile specifice vârstei,
cu posibilitățile și dotările sale, în interesul său și al comunității sociale.
Relaţia pedagogică este o variabilă de relaţie umană cu înţelesul de interacţiune
pentru atingerea scopurilor educaţiei, ca interacţiune ea funcţionează într-o situaţie
pedagogică, aceasta fiindu-i suport, în care se întâlnesc şi se confruntă mai multe „forţe”
rezultate din comportamentul profesorilor şi al elevilor, precum şi din condiţiile generale şi
specifice ale acţiunii educative.
Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie
şi societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea
ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra COPILULUI.
Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte este
ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l
stimula este un lucru deosebit.
Cei trei termeni:grădinița, familie, societate defalcaţi ar arăta aşa:

Grădiniţa
Grădiniţa este spaţiul modern pentru satisfacerea nevoilor de comunitate ale
copilului orăşean. Aici fiind foarte importantă funcţia de socializare, de ieşire în lume de
stabilire a apartenenţei la un grup de congeneri. Pentru mediul sătesc, grădiniţa nu
îndeplineşte aceeaşi funcţie, deoarece aici copilul dispune de o comunitate închegată, dar ea
are un important rol de asigurare a unui start şcolar bun.Totuşi şi la sat, acolo unde copilul
petrece foarte mult timp în grădiniţă, funcţia de socializare este foarte importantă. Grădiniţa
răspunde deci unor funcţii educative foarte diferite în funcţie de mediul în care ea se află, de
aceea poate că şi curriculum educativ ar trebui să poată ţine seama de aceasta. “Acasă” la
grădiniţă!

Şcoala
Este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă
abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Ea funcţionează
într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul lor o ofertă
educaţională: familia, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, poliţie,
biserică etc.

176
Familia
În familie, fiecare membru este special, are rolul său şi în raport cu ceilalţi îşi constituie o
identitate specifică. Aici sunt valorizate diferenţele pentru că fiecare este important şi indispensabil.
Familia însăşi există şi se structurează prin caracteristicile membrilor ei, ea evoluează împreună cu
aceştia, integrează schimbările din viaţa lor şi se lasă modificată de fiecare membru al ei. Familia,
pentru copil, este reprezentată de acei oameni cu care locuieşte în acelaşi spaţiu şi care participă la
satisfacerea nevoilor lui, dar şi de oamenii importanţi pentru părinţi în al căror spaţiu copilul merge
des şi unde are tabieturile sale. Casa copilului este mediul în care copilul creşte şi se dezvoltă în
siguranţă, este locul de odihnă şi retragere, locul explorării şi al construcţiei de sine. Casa este un
„corp matern”, un spaţiuintim pe care copilul nu-l împarte decât cu oameni foarte apropiaţi afectiv,
care îşi lasă amprenta asupra devenirii lui: părinţii, fraţii şi bunicii. Toţi ceilalţi vin şi pleacă
străduindu-se să deranjeze cât mai puţin. Copilul însă nu ezită să-şi aproprie spaţii şi să-şi creeze
obiceiuri în casele oamenilor apropiaţi cu care el stabileşte legături afective: aşa se întâmplă
cu casa bunicilor,mătuşilor şi a altor rude.

Societatea
Prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei”
în condiţii de siguranţă. El se află printre semeni, dar care nu sunt şi intimi. Aici relaţiile sunt
mai puţin afectivizate şi au detaşarea unei comunicări sociale. Este un spaţiu unde copilul
poate experimenta o imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcată de afectiv) şi
poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la
un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu
ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă.

Parteneriatul grădiniţă – familie - societate se referă la construirea unor relaţii


pozitive între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate
avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu
părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura
dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a
crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii
caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul
lor vor să crească mici genii.
O bună colaborare şi comunicare între familie şi grădiniţă este necesară, dar nu este
suficientă pentru buna dezvoltare a copilului în acest mediu. Este nevoie ca această colaborare
să se poarte în jurul nevoii pe care o are copilul de a fi în societate.

177
Colaborarea grdiniţă-şcoala!Relaţia educatoare-învăţoare-profesor

Prof. învăţământ preprimar MARIOARA BICIUŞCĂ


Şcoala Gimnazială ,,Grigore Antipa,, Tulcea

Moto

„Eu pot sa fac ceea ce tu nu poti face. Împreuna putem face lucruri mari. Nimeni nu poate
realiza vreodata singur ceea ce poate realiza prin parteneriat cu altii.”
Maica Tereza
Copilul este un mic univers, iar creşterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos,
plin de urcușuri și coborișuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul
către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar
acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală.
Preşcolaritatea constituie o etapa de varstă de mare receptivitate la stimularile educative şi are o
importanţă deosebita pentru procesul şcolarizarii copilului.
Parteneriat grădiniţă-şcoală: din pacate, oportunităţile de colaborare intre gradiniţă şi şcoală sunt mai
rare, mai ales atunci când instituţia preşcolară este plasată, spaţial, in zone mai izolate sau mai departate de
instituţia şcolară, situaţie in care cele doua medii educaţionale păstrează, doar virtual, interese comune. Cu
toate acestea, avănd în vedere că, grădiniţa şi şcoală primară reprezintă doua trasee educative succesive, dar
părţi ale unui proces care trebuie să rămână în ansamblu unitar, legatura dintre respectivele institutii se cere
intărită pentru ca trecerea de la una la alta să asigure continuitatea proiectelor şi finalizarea lor adecvata.
Personalul didactic din cele doua institutii urmează sa caute împreuna acele prilejuri de colaborare care să
faciliteze integrarea copilului in mediul inalt formalizat al şcolii
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-
act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri anatomo-
fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este
unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces
de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de
realizare a acesteia,se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai
de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de
ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
Şcoala şi gradiniţa sunt instituţi care deşi se gasesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare.Necesitatea colaborări dintre grădiniţă şi şcoala rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim.

178
Colaborarea grădiniţa –şcoală! Relaţia educatoare- învăţătoare –profesor

Prof. Inv. Primar: Bilea Cornelia


Scoala Gimnaziala Bagaciu

Grădiniţa constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul ştiinţific al
procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele
de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. În perspectiva unei bune colaborări între
grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi
progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este
considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită
progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile
de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice
şi afective ,de a contribui la socializarea copiilor,la satisfacerea nevoiilor de relaţii sociale şi de activitate.
Învăţământului preşcolar are ca un scop final important , pregătirea copilului pentru startul de şcolar .Ea
este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat
proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile
de realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă discuţii vi, bazate pe argumente ce ţin nu
numai de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura
de ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar
elementar.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic, cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,
dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de
integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul
învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice ,diferitele structuri
anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea, nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa pregatitoare.
Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul final al
activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine
atingerii obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalitatii copilului care contribuie la
integrarea şi adaptarea copilului la viaţa şcolară.
Totuşi, rolul important, cel putin acum, il are şcoala, cadrele didactice, profesorul ,diriginte care, prin
activităţile elaborate, pot dezvolta la elevi norme şi conduite sociomorale, pot dezvolta abilităţi şi conduite
morale şi civice, în contextul european actual.
În acest sens, şcoala poate participa şi interacţiona dezinteresată cu familiile elevilor, poate iniţia activităţi
utile în şcoală sau în afara acesteia.Şcoala sprijină actorii implicati pentru a se cunoaşte pe sine şi pentru a
întelege normele moral-civice, poate îmbunătăţii calitatea vieţii şi performanţelor elevilor, poate forma
abilităţi de gândire independentă şi critică ..

Bibliografie:
Ana Moş, Adina Ardelean, Alina Ardelean. Didactica limbii române şi a lecturii-Îndrumări metodice pentru profesorii
din învăţământul primar-, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad, 2007.
Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare pentru formarea competenţelor cheie la şcolarii mici – suport de
curs 2012;

179
Situații critice în adaptarea elevilor clasei a IV a la cerințele educaționale ale clasei a V a
( cauze – soluții )

Prof. înv. primar BINDEA ANA-MARIA


LICEUL TEHNOLOGIC- FELDRU

Procesul de învățământ, cu formele sale de organizare, nu poate fi conceput în afara unui dialog
permanent între cadru didactic și elev. Relația învățător/profesor – elev este o relație complexă, constructivă,
dinamică, în care ambele părți implicate își aduc aportul de originalitate și creativitate. Se bazează pe
înțelegere, încredere și cooperare.Însă, ca și în oricare alt domeniu de activitate și în învățământ întâlnim
provocări, probleme, aparent fără rezolvare.
Fiind profesori ai învățământului primar, de multe ori ne-am confruntat cu o situație destul de delicată.
Elevii pe care i-am condus patru ani de zile, care au făcut față cu succes la toate cerințele școlare, au întâmpinat
probleme grave de adaptare în ciclul gimnazial. Fără a căuta un vinovat, analizând diferențele dintre cele două
cicluri de învățământ, trebuie să încercăm să abordăm cu răbdare această problemă și să găsim o anumită
soluționare.
Cauze posibile pentru această problemă :
• Învățătorul petrece mai mult timp cu elevii săi, îi monitorizează pe tot parcursul celor 5 ani de studiu,
profesorul, doar la disciplina pe care o predă. Acest lucru face ca relația afectivă dintre elevi și
învățătorul lor să fie mai puternică decât cea dintre profesor și elevi. Dar această dependență afectivă a
elevilor față de învățător nu constituie un aspect benefic pentru dezvoltarea lor și astfel suntem martori
ai eșecului școlar nu numai la trecerea lor la gimnaziu, ci și când se schimbă învățătorul la clasă.
• În clasele primare, pe lângă învățător, elevii mai cunosc profesorii de sport, limbă străină și religie, pe
când în cele gimnaziale, la fiecare disciplină există un alt cadru didactic.
• Lucrând doar cu elevii unei clase învățătorul reușește să-i cunoască din toate punctele de vedere, pe
când profesorul lucrează cu elevii mai multor clase intr-un singur an, urmărind să-și atingă obiectivele
disciplinei sale.
• Elevii ciclului primar sunt obișnuiți cu calificative, iar în ciclul gimnazial primesc note. Trebuie să
treacă un semestru pentru ca elevii să facă diferența între notarea cu calificative și cea cu note, să
înțeleagă semnificația notei.
Analizând aceste diferențe dintre cele două cicluri de învățământ concluzionăm că este necesară o strânsă
colaborare între învățători și profesori.
Soluții pentru rezolvarea problemei:
• Interasistențe la ore – profesori ai clasei a V a să asiste la unele ore de la clasa a IV a și invers, pentru a
găsi anumite metode și procedee comune care s-ar preta în activitatea didactică.
• La orele de consiliere ale părinților ciclului primar, în special la clasa a IV a, să fie invitați și profesori
ai următorului ciclu de învățământ.
• Organizarea unor activități extrașcolare comune ( elevi și profesori colaboratori în
proiecte educaționale, concursuri, festivaluri, excursii, activități practice etc.),
astfel încât elevii să-și cunoască viitorii profesori prin intermediul unor activități
plăcute și atractive.
• Elevilor ciclului primar li se poate acorda un punctaj pe lângă calificativul obținut la teste.
• Organizarea de activități metodice comune (invățători/profesori), unde se discută problemele apărute și
se găsesc modalități de soluționare.
Prin muncă, colaborare, voință, dăruire, cadrele didactice ale celor două cicluri de învățământ vor reuși să
gestioneze mult mai bine situațiile critice apărute în sistemul de învățământ.

180
Bibliografie
Nicola Ioan, ,, Tratat de pedagogie școlară”, EDP, București. 1996

181
GRĂDINIȚA ȘI ȘCOALA – ÎMPREUNĂ ÎN EDUCAȚIA COPILULUI

Educatoare: Bîrliba Iuliana


Școala Gimnazială Topolița – Grumăzești

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.


John Dewey

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și


are o importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o
colaborare funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea
influențelor educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare.

Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi
,,rolul” de elev,natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii ,noutatea condiţiilor de activitate,şi mai
ale,specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice
,diferitele structuri anatomo-fiziologice ,toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.

Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din
primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă
cerinţelor şcolare?”.Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură
pregătirea copilului pentru școală.

În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară crearea în grădiniță
a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și
psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind
una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului. Şcoala şi grădiniţa sunt
instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare. Necesitatea
colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim– dezvoltarea
personalităţii copilului.

Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele,experienţele şi influenţele


dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta
capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de
obiective ale educaţiei fizice,estetice,etice şi afective,de a contribui la socializarea copiilor,la
satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate.

În cadrul colaborării educatoare-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează


pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a

182
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea
premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi
accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de
adaptare la mediul social şi înconjurător.

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin
conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de
relaţii sociale.

Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a
procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a
educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi
tehnologia didactică în perspectiva noii concepții. În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru
şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului
psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit. Ponderea activităţii
din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere pentru a
realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară.

Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un


învățământ de calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :

-o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor
comun în îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii
umane, conlucrarea și ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și
educare

- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .

Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare
o realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru
munca din şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.

Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar
învăţarea la nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea
din planul acţiunii în cel al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării
inteligenţei, servind la formarea şi sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot
dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru
lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal). Aprecierea activităţii copiilor prin

183
analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a
conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.

Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul


școlar este unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află
într-un accelerat proces de modernizare.

Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura
PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011

184
INFLUENŢA CADRULUI DIDACTIC PE PARCURSUL ŞCOLARITĂŢII

Prof.înv.primar Bisorca Floare


Şcoala Gimnazială nr.1 Nojorid

Relaţia profesională dintre educator-învăţător-profesor trebuie să fie în strânsă legătură cu trecerea


elevilor prin sistemul de învăţământ. Copilul proaspăt educat de familie are primul contact academic cu
gradiniţa, locul unde face cunoştinţă cu primul său profesor, educatorul.
Modul în care viitorul elev trebuie să vadă grădiniţa este posibilitatea de a-şi largi orizontul social,
de a dobândi noi cunoştinţe şi abilităţi. Chiar dacă e primul pas în educarea copiilor, grădinţa nu trebuie
ignorată deoarece constituie o etapă fundamentală nu numai prin conţinutinutul ştinţific dar şi prin libertatea
de acţiune care i se oferă şcolarului.
Trecerea de la educator la învăţător nu are un impact emoţional prea mare în viaţa şcolarului datorită
procesului de maturizare prin care copilul trece. Învaţătorul trebuie să găseacă moduri prin care să facă
trecerea de la o învăţare centrată pe joc, la învăţare concretă. Deşi în societatea din ziua de astăzi, profesorul
nu mai area aceaişi importanţă, legătura creată dintre el şi elev nu moare niciodată, el fiind primul care îi
formează copilului-elev capacităţi de scriere-citire şi calcul matematic.
Terminarea copilariei şi apropierea de viaţa adolescentină fac ca elevul să uite complet de joc,
dezvoltându-şi capacitatea de a relaţiona, punând educaţia şi familia pe planul secund. Învăţătorul e
înlocuit de profesori, care au ca obiectiv predarea şi definirea viitoarei personalităţi a elevului. Transferul se
face din clasa a V-a când copilul intră în preadolescenţă, învăţătoarea are rolul de a comunica nivelul clasei
direct viitorului diriginte. Rolul dirigintelui e mult mai greu de îndeplinit decât cel al educatoarei şi al
învăţătoarei deoarece are de format o familie între elevii clasei şi cadrele didactice implicate la clasă.
Sfârşitul perioadei şcolii generale are loc la primul adevărat examen din viaţa elevului, evaluarea
naţională unde face marele pas spre viaţa de liceean.
Ultimul pas spre o colaborare de succes între cadrele didactice va avea loc în pregătirea pentru
examenul maturităţii, bacalaureatul, unde toţi profesorii vor avea grijă ca şcolarul de alatăieri,elevul de ieri
şi liceanul de azi să devină studentul de mâine.

BIBLIOGRAFIE:
Cosmovici Andrei, Iacob Luminiţa – Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi 1998
Herivan Mircea – Educaţia la timpul viitor, Ed. Albatros, Bucureşti 1976

185
Colaborarea grădiniță-școală! Relația educatoare-învățător-profesor

Prof religie, Bivolaru Marcela

Școala ,,Teiul Doamnei” Teiș, Dâmbovița

Citeam de curând în revista ,,Formula As”, un articol în care profesorul Ovidiu Bojor a afirmat că
,,nu timpul zboară, ci noi zburăm”. Mi-a plăcut foarte mult această afirmație și am găsit că este potrivită și
cu vocația noastră de Dascăli, care la un interval de 4 ani, începem iar și iar să modelăm caractere și ne este
dat să ne întoarcem în timp, care este un fel de nou început, atât de plin de necunoscute, chiar dacă ai făcut-
o de atâtea ori. Ne este dat să facem acest lucru în comuniune, ceea ce începe Educatorul, să continue
Învățătorul și Profesorul. Să nu uităm însă niciodată Familia, cea care îl încredințează pe copil Școlii, și
când spun Școală, mă refer la toate formele de învățământ- Familie, care de multe ori, cel puțin în ultimii
zeci de ani, așteaptă educația copilului doar de la școală.
Nu pot să uit primii mei ani de catedră ca profesor de Religie, în anii 90, când doamnele educatoare
ale propriilor mei copii, mă invitau în apropierea Sfintelor Sărbători de Paști sau de Crăciun să-L fac
cunoscut pe micul Iisus. Încet-încet, micii creștini, apoi diriguiți doar de Domanele lor educatoare, erau tare
mândrii când la serbări puteau să fie un Mag, un Iosif sau Maria și nu scriu doar din politețe despre
Doamnele, ci pentru că sunt convinsă că nici o grădiniță din țară nu are un ,,domn educator”. Aceasă
strădanie a doamnelor educatoare, ne-a ajutat pe noi învățătorii și profesorii să-L așezăm pe Iisus într-un
timp ,,când a trăit și s-a arătat oamenilor”-nu numai la disciplina religie, dar și la istorie, limba română, arte
și alte discipline.
Acum, clasa pregătitoare ne ajută să-i inițiem pe copii mai ușor în tot ceea ce trebuie să-și însușească
ca materii de studiu în ciclul primar.
Sincer vorbind, nu putem separa niciodată efortul pe care îl face educatoarea-învățătorul-profesorul,
deoarece toți sunt Dascăli, formează caractere și șlefuiesc puțin câte puțin, fiecare după priceperea și
conștiința lor, Oameni. Ne străduim cu toții să-I formăm frumoși, dar ispitele sunt multe și dacă familia nu
reușește să ne ajute măcar un pic la ceea ce zidim noi, uneori zidim pe nisip.
De curând am avut organizată în școală ,,Ziua porților deschise”, în care ,,grădinarii” însoțiți de
doamna educatoare și de părinți au vizitat școala, viitoarea lor clasă de curs, toate cabinetele de fizică,
chimie, informatică și biologie și au rămas uimiți la propriu de tot ce le poate oferi ȘCOALA, unde abia
așteaptă să vină la toamnă cu tot dragul alături de DOAMNA LOR învățătoare, ca mai târziu să-I
diriguiască cel puțin doi profesori, pana când vor deveni oameni mari.
Cu siguranță nu am respectat ,,canoanele” strict pedagogice prin care probabil trebuia să expun în
acest articol metode sau proceduri de colaborare între noi Dascălii, dar am scris din suflet ceea ce am simțit
într-un început de martie destul de friguros, care face întârziată o primăvară atât de dorită ca anotimp cât și
ca renaștere a sufletelor noastre.

186
COLABORAREA GRADINITA-SCOALA
Inv.Blaga Adina

Sc. Gimnaziala Budesti

“ Copilaria” ,simbol al bucuriei,al primaverii si al florilor cuprinde


cea mai importanta “decolare” in marile zboruri ale omului. Ea da
marele start pentru acea sublima competitive a omului cu el insusi in
propria formare ca valoare umana.

Invatamantul prescolar , ca prima veriga a sistemului nostru de


invatamant are drept scop , asigurarea copiilor de 3-6 ani pentru
integrarea optima a regimului activitatii scolare.

In cadrul gradinitei copilul va trebui sa isi dezvolte competentele


in sensul manifestarii interesului si curiozitatii pentru lucruri noi ,al
intelegerii informatiei primate,al muncii independente si al
experimentarii ,pe masura posibilitatilor proprii ,al aspectelor care-l
intereseaza in mod deosebit. Principalul mijloc prin care copilul invata si
se dezvolta la aceasta varsta este jocul, care s-ar putea define ca”motor
al mintii care vrea sa exploateze mai mult decat acum dar si al corpului
care vrea sa dobandeasca mereu noi deprinderi.

Pregatirea copilui pentru scoala este considerata tot mai mult


“functia majora” obiectiv formativ al activitatilor instructive-educative
in gradinita.Un rol important in pregatirea copilului pentru scoala
revine indeplinirii obiectivelor ce vizeaza componentele psihosociale ale
personalitatii copilului si care contribuie in mod direct la integrarea si
adaptarea sa optima in raport cu mediul de viata si activitatea scolara.

187
Pentru a continua fara dificultate procesul de dobandire a
cunostintelor si de formare a priceperilor si deprinderilor inceput in
gradinita la varsta de 3 ani, este necesara o legatura mai temainica intre
gradinita si scoala. Cum aceste deprinderi nu se formeaza la intamplare
ci gradat si sistematic ,educatoarei ii revine sarcina de ai face pe copii sa
inteleaga ,de ce este nevoie ca ei sa fie informati,sa cunoasca aspect
diferite despre lume,despre tara lor ,despre pastrarea sanatatii,etc. si
de ce trebuie sa asculte cu atentie . Astfel,acesti copii ,preluati de
invatatoare se pot incadra cu usurinta in activitatea scolara ,unde vor
intalni noi cerinte ,noi sarcini.

Mediul gradinitei ,spre deosebire de cel scolar ,ofera copilului un


grad mai mare de libertate in deciderea actiunilor sale.

Intrarea la scoala , reprezinta pentru fiecare copil un moment


foarte delicat si important,schimbandu-se mediul si forma activitatilor
comparative cu cele ale gradinitei.Depasind ceea ce se numeste in
literatura de specialitate “socul” scolaritatii ,cel mai marcant aspect
pentru un copil este separarea clara intre activitatea propriu zisa de
invatare, la clasa si loc.Astfel o preocupare prioritara a invatatorilor o
constituie crearea motivatiei pentru invatare din noul mediu.

Pregatirea copiilor pentru startul scolar presupune si familiarizarea


acestora cu caracteristicile si implicatiile statutului de elev,cu natura
relatiilor cu adultul,cu colegii si cu medilul scolar.

De aceea ,invatatoarele trebuie sa aiba o buna si permanenta


colaborare cu educatoarele,urmarind in mod special :cunoasterea
reciproca a programei prescolare/ scolare;cunoasterea grupei mari de
catre invatatoare;nivelul de dezvoltare a copiilor;nivelul familial din
care provin.

188
Astfel ,invatamantul prescolar trebuie sa ii slefuiasca ,sa ii pregatesca
pe copii, in vederea integrarii acestoara, in urmatorul atelier si anume
invatamantul primar.

Bibliografie:

* Noul Curriculum pentru invatamant prescolar 3-6/7 ani

* E.Paun, R. Iucu, Educatia prescolara in Romania, Editura Polirom 2002

* V. Dutu, G. Serban, M. Calin, V.Popa, D.Soare, G.Pletea, M. Draghici,


N. Constantin Apicarea noului curriculum pentru educatie timpurie – o
provocare?, Ed Diana

189
COLABORARE GRADINITA –SCOALA

BLAGA VALENTINA
INV. CLASA PREGATITORE
SCOALA GIMNAZIALA RACOASA

Pentru a obtine rezultate bune in domeniul învăţământului,este necesar respectarea unui obiectiv major,
continuitatea în întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie
este valabila şi pentru primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar.
Mai precis, legătura reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa
pregatitoare. O asemenea continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa pregatitoare la
particularităţile muncii de învăţare .
In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea
de scolaritate este o problema a educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a
atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si adaptare cerut de o eficienta activitate scolara , o
reprezinta realizarte unei legaturii functionale de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si
prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de
educatie din aceste doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a
activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei pregaitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi
insa operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea
cunostintelor,iar invatatorul care va prelua clasa pregatitoare trebuie sa cunoasca programa grupei
prescolare mari pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa
pregatitoare.
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de sistem relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala este necesara si se realizeaza prin masuri de ordin pedagogic, care
actioneaza in sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor
si procedeelor didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a
procesului de invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei
scolare este prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa pregatitoare invatatorul foloseste jocul atat ca
activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.

190
RELAŢIA EDUCATOR-ÎNVĂŢĂTOR-PROFESOR

Educator- învăţător-profesor = dascăli. Suntem verigi ale aceluiaşi lanţ,


file ale aceleiaşi cărţi…Nu poţi citi una fără alta şi să nu pierzi ceva din întreg.
Tocmai de aceea, această relaţie este una indisolubilă, cu dublă întrepătrundere,
dar cu scop final unic- elevul educat.
Educatoarea este prima “doamnă” din viaţa unui copil. Este “doamna
mea”, de la care el continuă să înveţe ceea ce a început acasă cu părinţii şi ale
cărei spuse devin foarte importante. Am auzit adesea :”Aşa a zis doamna”, iar
acest lucru se trasformă în literă de lege.
De la doamna educatoare copilul învaţă reguli de comportament în
colectivitate, face ce fac şi ceilalţi sub comanda caldă a acesteia. Primele
cântece, primele poezii spuse cu mândrie şi pe nerăsuflate le învaţă cu ea şi de la
ea.
Învăţătorul, domnul, sau cel mai frecvent doamna, îl preia cu aceste
achiziţii şi devine, de asemenea, foarte important pentru copil. El ştie să stea în
bancă, să respecte reguli, să participe la activitate alături de ceilalţi şi de “noua
doamna”.Treptat aceasta ocupă în sufletul copilului locul doamnei educatoare,
fără a-i şterge însă imaginea, ci doar estompând-o.
Este vremea primelor rânduri scrise cu migală, cu mâna tremurândă, dar
el ştie deja, pentru că l-a învăţat doamna educatoare. Doamna învăţătoare îi
prinde mâna lui în mâna ei şi dintr-o dată totul pare mai uşor.Urmează ani de
achiziţii, de dezvoltare de abilităţi, de reuşite sau de tristeţi. În fiecare an şcolar
învaţă lucruri noi, alte discipline îşi fac loc în orarul lui, dar doamna învăţătoare
e acolo să-l ajute cu răbdare să desluşească atâtea taine.
Învăţătorul continuă astfel munca educatoarei fără de care demersul său
ar fi mult mai greu.

191
Ajuns în clasa a V-a, copilul descoperă profesorul, unul nou la fiecare
materie.A mai avut profesori în clasele primare, dar a fost cu “doamna”. Este
puţin speriat, dar descoperă că şi domnul sau doamna profesoară doresc acelaşi
lucru ca şi doamnele lui anterioare , să înveţe carte. Se va strădui să arate ce ştie
el, ce a învăţat cu doamna sau singur.Noi modele se etalează şi se dezvăluie lui,
minţii sale dornice de cunoaştre , trebuie doar să aleagă, să discearnă.
Munca profesorului ar fi mult mai dificilă fără efortul colegilor săi,
educatori şi învăţători. Bazele cunoaşterii, ale educaţiei au fost puse de aceştia.
El vine să construiască pe o fundaţie creată deja. Măestria sa îl va face pe copil
să iubească disciplina pe care o predă, iar dăruirea nedisimulată îi va aduce
respectul.
Roadele cunoaşterii sunt rezultate ale unei munci de durată, de echipă şi
de parteneriat cu cel educat. Doar aşa, legaţi unii de alţii prin mii de fire
invizibile, prin zile de strădanie vom putea să ne mândrim cu ceea ce am reuşit
să creăm- OMUL.

Prof. Boariu Angela


Şcoala Gimnazială “VINTILĂ BRĂTIANU”Ştefăneşti

192
COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

Prof. Boboc Raluca Elena, Şcoala Gimnazială Boţeşti

Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin
de urcușuri și coborașuri, al cărui element central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei.
Vârsta preşcolară este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici , educaţia
preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia întregii
vieţi de mai târziu.
La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi
şcoala.
Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care, deşi se găsesc pe trepte diferite, trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă dintr-un obiectiv comun– dezvoltarea
personalităţii copilului.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţător-
profesor.
Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i
stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul
învăţării - act complex care angajează toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de
copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi
modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice,
estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi
de activitate.
Integrarea copilului în şcoală presupune mai întâi formarea unor prezentări corecte despre şcoală care să
le permită preşcolarilor o adaptare afectiv-motivatională la mediu şcolar.
În scopul adaptării preşcolarului la mediul şcolar, al formării şi adâncirii reprezentărilor cu privire la
şcoală este necesar a se întreprinde actiuni comune gradinită-şcoală, cum ar fi:
- prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor în prima zi de şcoală, având ca invitaţi
elevii clasei I şi învăţătoarea lor;
- asistenţa la o activitate de citire, matematică, scriere;
- organizarea unor activităţi de evaluare - concursuri care au loc împreună cu clasa I (exemplu : obiceiuri
şi colinde de Crăciun, concursuri sportive, 1 iunie etc );
- plimbări în jurul oraşului;
- excursii în ţară;
- dramatizări în care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar;
- confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente.
Concurând alături de şcolari se înlătură reticenţa preşcolarilor şi îi face să-şi încerce puterile, să
demonstreze că sunt pregătiţi pentru şcoală.
În cadrul colaborării educator-învăţător-profesor aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de
observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi

193
voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Pentru a înlesni cu mai multă ușurință adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o
strânsă legătură între școală și grădiniță, scop operaționalizat prin efectuarea de vizite, de colaborări, de
schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cât mai ales cu învățătorul.

194
Clasa pregătitoare- PAȘI SPRE SUCCESUL ȘCOLAR

Prof. înv. primar Boca Maria Daniela


Școala Gimnazială „IOAN VLĂDUȚIU”,
Luduș, Mureș

Motto:

Începând cu anul școlar 2012-2013 a fost implementată clasa pregătitoare ca etapa care face trecerea de
la grădiniţă la şcoală. Raţiunea acestei măsuri de introducere a clasei pregătitoare în ciclul primar e simplă:
socializarea mai timpurie într-un mediu organizat este benefică pentru dezvoltarea personalităţii copilului.
Trecerea bruscă de la jocurile copilăriei la activităţile şcolare poate fi uneori traumatizantă pentru copil. Primul
contact cu şcoala trebuie să fie natural şi plăcut.
Introducerea clasei pregătitoare îşi propune să asigure trecerea treptată a copiilor de la grădiniţă (pentru
cei care au urmat-o) sau de la viaţa exclusiv de familie (pentru cei care nu au mers la grădiniţă) la viaţa şcolară.
În această perioadă, adesea sub formă ludică, copilul este pregătit pentru cerinţele mediului şcolar şi învaţă să
fie responsabil.
Prin această tranziţie au loc schimbări importante, unele care sunt caracteristice trecerii de la grădiniţă
la şcoală în general (schimbări generale), iar altele care sunt proprii acestei etape (schimbări specifice):

Schimbările generale se referă la:


 mediul fizic (locaţia, sala de clasă);
 programul copilului – durata activităţilor, perioada de timp în care copilul este la şcoală;
 programa (în general asemănătoare cu programa utilizată anterior în grupele pregătitoare de la
grădiniţe);
 persoana responsabilă cu realizarea activităţilor din clasa pregătitoare (învăţătorul/ învăţătoarea);
 colegii copilului.

Schimbările specifice au în vedere:


 activităţi care au ca rezultat dezvoltarea aptitudinilor şcolare (etapele premergatoare scris-cititului,
coordonarea ochi-mână, comportament adecvat în situaţii cum ar fi activităţile în echipă, activităţile structurate
impuse etc.);
 posibilitatea de a identifica probleme de comportament sau dificultăţi de învăţare, fără ca acest lucru să
afecteze negativ adaptarea copilului la şcoală (nu se acordă calificative). În cazul în care sunt identificate astfel
de probleme, copilul poate fi îndrumat înspre asistenţa de specialitate.

De ce clasa pregătitoare?
Clasa pregătitoare are un dublu rol: pe de o parte de consolidare a cunoştinţelor deja dobândite şi, pe de
altă parte, de socializare şi adaptare la schimbare. În plus, clasa pregătitoare oferă tuturor copiilor un start mai
bun în viaţa şcolară.
Activităţile organizate în clasa pregătitoare constituie modalităţi eficiente de pregătire pentru şcoală,
condiţie necesară pentru succesul în clasa I. Menirea acestei clase este de a da posibilitatea copiilor să
dobândească pregătirea necesară pentru începerea activităţii şcolare, iar sub aspect formativ, pentru a ajunge la
dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoaştere.
Unii părinţi doresc să îşi înscrie copiii la şcoală mai devreme (la 6 ani), deoarece consideră că aceştia
sunt pregătiţi pentru acest pas. Alteori însă, părinţii preferă să amâne acest moment din motive cum ar fi:
 nevoia pentru maturizarea emoţională a copilului;
 probleme de comportament la grădiniţă;
 nefrecventarea grădiniţei;
 programul părintelui care nu permite adaptarea la programul de la şcoală al copilului etc.

195
Trecerea copilului la clasa pregătitoare prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje. Iată câteva dintre
acestea:
Avantaje:
 Activităţi desfăşurate în cadrul şcolii la o vârstă adecvată fără a primi calificative (6 ani este vârsta la
care copiii pot fi pregătiţi deja pentru şcoală). Pentru copiii care nu sunt pregătiţi pentru şcoală, anul acesta este
unul de evaluare, pregătire, acţiuni pentru remediere, intervenţie etc.;
 Acomodarea cu mediul din şcoală şi cu personalul de la şcoală;
 Asigurarea unei pregătiri adecvate pentru copiii care la grădiniţă nu ar fi făcut grupa pregătitoare sau care
nu au frecventat grădiniţa;
 Asigurarea unei pregătiri adecvate pentru şcoală.
Dezavantaje:
 schimbările legate de programul copilului (program mai scurt);
 schimbarea survine mai repede decât a fost planificată de către familie.

Concluzii
Cu clasa pregătitoare, pentru copil, pentru preșcolarul de ieri, începe o viață nouă, viața de școlar. În
școală el cunoaște pentru prima dată cerințele și obligațiile noi, școlare, pe care trebuie să le îndeplinească. În
primul an de învățământ se pun bazele purtării corecte a elevului în școală, se formează atitudinea lui față de
muncă, față de obligațiile pe care i le impune ea, față de colectivul de copii de aceeași vârstă. Primul an de
şcoală are o influenţă foarte mare asupra formării viitoarei personalităţi a copilului. Acum pentru prima dată în
viaţă copilul începe o muncă sistematică, începe să îndeplinească sarcini permanente.
Procesul de instruire si educare a elevilor de clasa pregătitoare impune învățătorului o deosebită
răspundere și îi cere o muncă susținută, cunoștinte, tact și măiestrie pedagogică, condiție necesare pentru
succesul instruirii ulterioare a elevului.

BIBLIOGRAFIE

4. Cucoş, Constantin- Pedagogie, Polirom, Iaşi, 2002;


5. Ionescu, Miron, Radu, Ion- Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1995;
6. Manolescu, Marin, Potolea Dan- Teoria curriculumului, MEN, 2006
7. Legea Educaţiei Nationale, 2011
8. www.didactic.ro
9. www.edu.ro

196
Sarbatorile in ritmul anului- TOAMNA
IMPREUNA COPII,PEDAGOGI,PARINTI…

Rodica Bocaniciu
Prof.Inv.Prescolar
Scoala Gimnaziala
“Al.I.Cuza’’Braila
Sarbatorile in ritmul anului- TOAMNA

Natura isi traieste ritmul sau prin continua miscare si scimbare a anotimpurilor:
Primavara cu reinvierea naturii
Vara cu stralucirea lumii
Toamna cu coacerea roadelor
Iarna cu somnul naturii

Organizarea sarbatorilor anului se face dupa traditii vechi,populare,culturale.In gradinita educatoarea


incearca sa-i faca pe copii sa perceapa fiecare sarbatoare prin simturi.
Metamorfozarea naturii in curgerea anului este marcata prin sarbatori.Fiecare sarbatoare este pregatita
ambiental,practic,spiritual pe o perioada de timp formata din 3-4 saptamani(epoci le mai numim noi).

Sarbatoarea Recoltei sau Sarbatoarea Toamnei este vazuta ca un simbol de lauda si multumire aduse
soarelui,ploii,pamantului pentru roadele bogate stranse toamna de mainile harnice ale oamenilor.Copiii sunt
invatati sa cunoasca anotimpul prin simturi:se joaca in aer liber si fac multe plimbari in care simt aerul rece al
toamnei;vad cum frunzele isi schimba culoarea,urmaresc pasarelele stranse in stoluri plecand spre tarile
calde,fac vizite pe camp si cunosc roadele care se strang:legumele,fructele,porumbul,floarea soarelui.
Pipaie ,miros,taie si gusta fructele toamnei cand in ziua de marti pregatesc salata de fructe pentru gustare;merg
la moara si vad procesul de macinare a graului si al porumbului,merg la brutarie si cunosc tehnica de plamadire
si coacere a painii(si ei fac paine in ziua de joi a gradinitei).
Copiii in aceasta perioada aduna daruri de la "Zana Toamna" si impodobesc interiorul gradinitei(frunze
colorate,castane,crengute uscate,flori de toamna)
In acest timp in gradinita copiii pregatesc ghirlande din frunze de toamna din legume si fructe uscate si
impodobesc sala de grupa.
Ei sunt obisnuiti sa existe in permanenta flori ale acestui anotimp in vaza,sa existe cosul toamnei cu
fructe si legume specifice.
Tot ceea ce lucreaza este cu sens si legat de anotimpul sarbatorit.
Pe tot parcursul epocii de toamna copiii fac impreuna "Jocul in cerc".Jocul in cerc este activitatea de
baza in ziua de gradinita si cuprinde elemente de ritm,versificatie,cantec,limbaj,poveste.Elementele acestea sunt
intalnite in activitatile comune din gradinita traditionala.
Jocul in cerc este o impletire armonioasa cu sens,artistic si cultural,este o activitate bazata pe
interdisciplinaritate(vom intalni intr-un joc de cerc poezii,cantece,numaratori,frmantari de
limba,miscare,poveste).
Jocurile in cerc sunt gandite de educatoare cu multa dragoste,cu multa atentie si
responsabilitate.Continuturile sa fie de calitate,placute,specifice epocii pe care o traversam.
Fiecare joc in cerc sa fie lucrat dupa profiluI particularitatilor de varsta si individuale ale copiilor din
grupa.
Jocul se repeta in fiecare zi:10:15 pe toata perioada epocii.
Fiecare anotimp are sarbatorile lui .Fiecare sarbatoare are cate un joc in cerc.
Repetarea ritmica nu oboseste si nici un l plictiseste pe copil,ea -i da incredere si-l ajuta sa si fortifice

197
vointa .Fiecare copil va prelua din aceste jocuri doar ce i trebuie conform varstei pe care o are (grupele de copii
in gradinitele waldorf au varste cuprinse intre 3 si 7ani,educatia aici facandu se ca intr o familie).
In final de epoca jocul in cerc este prezentat ca si evaluare intr. o atmosfera de sarbatoare la care
participa parinti si alti invitati.Fiecare sarbatoare are o latura artistica (jocul in cerc )si una practica
.Parinti,cadre didactice si copii pregatesc impreuna diferite obiecte :tablouri pictate sau desenate,obicte
modelate din lut sau confectionate din materiale din natura,tablouri din lana colorata,prajituri de casa etc,pe
care le aduna intr un BAZAR .De la bazar toti cei prezenti la sarbatoare fac cumparaturi iar din banii stransi
sunt achizitionate diferite materiale sau jucarii necesare in gradinita.
Lucrul impreuna,atmosfera de sarbatoare si darurile oferite de natura nea juta sa traim si sa crestem
sanatos.
“Bucura te de ficare lucru asa cum se bucura un copil si vei fi sanatos!” Rudolf Steiner

Joc in Cerc

,, BUCURIILE TOAMNEI,,

-Cine vine n graba mare..si la munte si la mare...


Cine oare?Cine oare?
-Este TOAMNA!! mi se pare.

Toamna ,toamna, harnica ,


Si de roade darnica,
Ai venit iar pe la noi
Sa ne aduci vanturi si ploi???

DANS- POMISORII TOAMNEI-

1,2;1,2; a venit toamna la noi,


3,4;3,4; ea ne aduce in tot satul,
5 si 6; 5 si 6;...mere rosii, mari, gustoase,
7,8; 7,8;...daca stau si ma socot,
9,10;9,10;..Toamna vine,Toamna trece!
Cantec TOAMNA (fragment)
( Galbene si rosii frunze,din copaci s au desfacut....)
Poc,poc,poc,cad castane dolofane,
Pic,pic,pic,pic,pica ploaia pe burlane.
Cra,cra,cra,cra,caraie pe horn o cioara!
Brrr,brrr,brrr,brrr,tare i frig afara!
Fas,fas,fas,fas, frunzele fosnesc in vant
Si cad usor la pamant!
Se rotesc usor,usor,veselindu se in zbor!
JOC RITMIC –FLUTURASII DE TOAMNA-
Pe campii de soare pline,
Granele s au aurit!
Toti copiii se aduna
Si pornesc la seceris.
Graul noi il seceram,uite asa,uite asa..
Spicela la adunam,uite asa,uite asa..
Spicele in snop le legam,uite asa,uite asa..
Spicele le treieram,uite asa,uite asa..

198
Pleava in vant o mprastiem,uite asa,uite asa..
Boabele de grau,in sac le adunam..
Si cu sacu n spate la moara sa plecam.
CANTEC- MOARA- (fragment)
(Roata morii se-nvarteste,tac,tac,tac...)

Din faina mama face:cozonaci si placintele..


Noi vom face o painica,ca i gustoasa va sa zica!
JOC RITMIC –BRUTARII-(Astazi noi suntem brutari...)
Cosurile pe mana le luam
In livada sa plecam,
Fructele sa le adunam!
CANTEC-ACUM E TOAMNA,DA! (A,a ,a, acum e toamna ,da!)
Fructele bine le spalam,
Mamei noastre sa le dam
Si prajitura o gustam!
-TOAMNA-de Demostene Botez
Toamnei ,noi sa i multumim si o hora romaneasca cu totii sa pornim!
DANS POPULAR-HORA-

Jocul in cerc se desfasoara frontal, educatoarea chiar si parintii, participa alaturi de copii.
Jocul in cerc este o impletire permanenta intre versificatie, naratiune, ritmie , euritmie, muzica si poveste.

Jocul in cerc este conceput si modelat dupa personalitatile individuale si de grup din anul scolar in
curs(niciodata nu se poate folosi cu succes de performanta un joc in cerc de la un an la celalalt), la nicio epoca.

Bibliografie:Educatia pentru libertate Rudolf Steine

199
COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ

Institutor: BOCSA GHEORGHITA ELENA

GPN NOSLAC

,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.


John Dewey

Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o


importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare
funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor
educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și
școală este necesară crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera
cognitivă, afectivă și psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști
ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat
proces de modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care
vizează pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a
spiritului de observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea
copiilor cu limbajul matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor
cognitive, afective și voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit,
dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de
calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea
și ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o
realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din
şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la
nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în
cel al vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi
sistematizarea cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare
dirijată din grădiniţă pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal).
Aprecierea activităţii copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării
atenţiei, a comportării, a conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic
care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea
metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de

200
organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura
dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din
necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește
jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele
continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și
desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar
fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune,
contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie
bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a
deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu
instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a
stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale
cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu
viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa
fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

Bibliografie:
- “Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura
PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;
- Revista Invăţămantului Preşcolar, nr1/2011
- Golu,P.- Invăţare şi dezvoltare, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985

201
Colaborarea dintre educator-învăţător şi profesor

Prof. Dir.adj. BODEA FLOARE

Şcoala Gimnazială „ Avram Iancu” structură G.P.P.Nr.44 Oradea

Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de
colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală, dintre educator-învăţător şi professor, rezultă
din obiectivul comun pe care-l urmărim– dezvoltarea personalităţii copilului. Colaborarea dintre grădiniţe şi
şcoli devine astfel, o condiţie a realizării dezideratelor idealului educative. Educaţia actuală se adresează,în
mod special, intelectului copilului si într-o măsură mult prea mică sensibilităţii acestuia. Fără sensibilitate
ştim că omul nu poate întelege semnificaţia vieţii ca întreg. Suntem mult prea ocupaţi cu actvităţile minţii şi
acordăm tot mai puţin timp elanurilor inimii. Prin educaţie copilul trebuie să se descopere şi să se creeze pe
sine ca fiinţă umană capabilă să primească şi să dăruiască iubire.

Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din
şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare şi
professor.

Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt ,,De ce se manifestă chiar din primele zile de
şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor şcolare?”. Răspunsurile
la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru şcoală.

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul
ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează
interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.

Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi ,,rolul” de elev,
natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ales, specificul învăţării-act
complex care angajează dintr-o nouă întreagă sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-fiziologice,
toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.

În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece
vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,
datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii
copilului.

Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”,de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care, în
concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la
acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I.

Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim
acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de
modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a

202
acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la
care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a
învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.

Pentru a –şi atinge scopul şi a crea impresii plăcute şi puternice, vizita la şcoală este pregatită riguros şi
precedată de o discuţie cu copiii, explicânduli-se rostul parcurgerii programelor şcolare, a materilor care se
predau, a avea un ghiozdan, a primi calificative, a-ţi face temele. Aceste discuţi vor înlesni observarea în
timpul vizitei a diferenţelor dintre grădiniţă şi şcoală, şi vor stimuli copiilor dorinţa de a merge la şcoală. Pe
parcursul vizitei, se atrage atenţia asupra atmosferei disciplinate, asupra modului cum răspund şcolarii la
întrebării, asupra modului cum se desfăşoară lecţia.

Alte iniţiative care să apropie copiii preşcolari de mediul şi caracteristicile şcolii şi care pot fi
valorificate într-o manieră similară celei descries mai sus pot fi: vizitarea grădiniţei de către copiii clasei I
care să împărtăşească copiilor din grupa mare despre experienţa de elev, organizarea unor serbării comune
ai preşcolariilor mari şi clasei 0, activitate ce vizează cunoaşterea interpersonală.

Multitudinea relaţiilor pe care grădiniţa le stabileşte cu mediul socio- educaţional apropiat situează
instituţia de educaţie preşcolară într-un context de determinări reciproce menite să asigure eficienţa şi
optimizarea procesului educaţional. Grădiniţa devine astfel un centru de educaţie care lucrează în beneficial
copiilor, al familiilor lor şi al comunităţii.

Bibliografie:
Gabriela Kelemen, “ Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar”, Ed. Universităţii “ Aurel Vlaicu”, 2010

203
COLABORAREA GRADINITA-SCOALA!

Prof. in inv. prescolar ADRIANA BODOG


G.P.P. NR.23 ORADEA jud. BIHOR

Invatamantul prescolar ca parte integranta a invatamantului preuniversitar, are scopul de a oferi


copiilor aflati la varsta prescolara conditiile necesare pentru o dezvoltare normala si deplina. Ea are in
vedere asigurarea acelor experiente care sa tina seama de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale si de
activitata sa fundamentala JOCUL.
Obiectivul fundamental al educatiei prescolare este de a permite fiecarui copil sa-si urmeze drumul
personal de crestere si dezvoltare oferind suport pentru:
-Dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a copilului, in functie de ritmul propriu si de trebuintele
sale, sprijinind formarea autonoma si creativa a acestuia;
-Dezvoltarea capacitatii acestuia de a intra in relatie cu ceilalti copii, cu adultii si cu mediul pentru a
dobandi cunostinte, deprinderi atitudini si conduite noi;
-Sprijinirea copilului de a dobandi cunostinte, capacitati, deprinderi si atitudini necesare activitatilor
viitoare din scoala.
Dezvoltarea copilului este dependenta de ocaziile pe care i le ofera rutina zilnica, de interactiunile cu
ceilalti, de organizarea mediului si activitatile sau situatiile de invatare special create. Gradinita realizeaza
sprijinirea viitoarei activitati scolare prin doua forme specifice: jocul si invatarea, calea cea mai importanta
prin care copilul primeste invatatura este jocul.Realizarea continuitatii gradinita-scoala presupune asigurarea
posibilitatii reale de frecventare a gradinitei, realizarea unei unitati a punctelor de vedere cu privire la
continutul activitatii, a strategiilor didactice, cunoasterea reciproca a programei, preocupare pentru
continutul si formele de pregatire a copiilor din grupa mare. Varsta cuprinsa intre 3-6/7 ani reprezinta o
perioada caracterizata prin inalte ritmuri de dezvoltare, in care se pun bazele formarii viitoarei personalitati.
Din perspectiva educabilitatii prescolarul mare 5-6/7 ani, dispune de o capacitate de invatare superioara in
raport cu celelalte subperioade ale prescolaritatii. In desfasurarea activitatii cu acesta accentul va cadea pe
incurajarea initiativei copilului si a luarii deciziilor, pe invatarea prin experimente si exersari individuale.
Activitatile de invatare se desfasoara fie cu intreaga grupa de copii, fie pe grupuri mici sau individual. Ele
pot lua forma unor activitati pe discipline sau integrate, a activitatilor liber-alese sau a celor de dezvoltare
personala. Dintre mijloacele de realizare amintim: jocul liber, jocul didactic, discutiile libere, experimentele,
constructiile, lecturile dupa imagini sau lectura educatoarei, povestirea sau povestirile create de copii
precum si alte mijloace specifice didacticii, in functie de nevoile educationale ale copiilor.
Pregatirea pentru scoala a copilului prescolar este sustinuta in plan psihologic de o motivatie bazata
tot mai mult pe interiorizarea intereselor de cunoastere, dar si de o imaginatie activa favorabila integrarii
sociale. Scoala presupune modificarea intregului regim de viata si de munca a prescolarului iar intrarea in
scoala constituie un moment crucial in viata sa. Aptitudinea, maturitatea scolara constituie experesia unei
faze a dezvoltarii copilului.Ea marcheaza acel nivel al dezvoltarii (fizice, psihice, al conduitei) la care
activitatea desfsurata in forma sa institutionalizata poate contribi la dezvoltarea in continuare a
personalitatii.Aptitudinea de scolaritate face parte din aptitudinile generale deoarece reprezinta o imbinare a
disponibilitatilor fizice si psihice si constituie o conditie a integrarii copilului in activitatea scolara si in
aceslasi timp, rezultatul formarii in familie si mai ales in gradinita. Scolarizarea prin gradinita va atenua
dificultatile de adaptare a copilului la regimul scolar.
Gradinita are posibilitatea si datoria de a pregati copilul, are rolul de a sistematiza si integra
cunostintele si influentele, de a dezvolta capacitatea si modalitatea de receptare si comunicare a informatiei,
de socializare a copiilor dar si de a depista eventualele deficiente pentru a preveni un eventual esec in
debutul scolaritatii, astfel la intrarea in scoala copilul trebuie sa posede:
-abilitatea de a lua decizii asupra a ce intentioneaza sa faca si cum va actiona; -abilitatea de a se
angaja cu copii si adultii in grupuri de lucru, cooperare;
-abilitati expresive: a vorbi, a reprezenta grafic experientele, ideile si sentimentele;
-abilitatea de a realiza clasificarea, scrierea in raport cu timpul, spatiul si cantitatea; rezolvari
matematice in diverse si

204
-deschiderea spre conduitele, opiniile si valorile altora; -depinderi si abilitati in arta, stiinta si
miscare fizica, in care sa-si exprime energia si talentul.
Integrarea copilului in clasa pregatitoare marcheaza o cotitura in viata lui si indeplineste dorinta
prescolarului de a deveni scolar, lucru resimtit din plin si de familie. In gradinita prescolarul interpreteaza
rolul de elev, dar odata cu intrarea in scoala el ajunge intr-o lume reala, organizata dupa reguli specifice. In
momentul intrarii in clasa I, copilul incepe o viata noua concentrata pe invatarea de tip scolar, invatarea se
transforma pe neobservate intr-o ocupatie zilnica a elevului.
Noul curriculum pentru invatamant prescolar precizeaza ca activitatile desfasurate cu copiii de
3-5 ani vor viza indeosebi socializarea copilului (colaborare, cooperare, negociere, luarea deciziilor in
comun) si obtinerea treptata a autonomiei personale iar pentru cei de 5-6/7 ani accentul se va deplasa pe
pregatirea pentru scoala si pentru viata sociala a acestuia.
Pregatirea pentru scoala trebuie sa vizeze „factorii unei scolarizari normale” astfel:
-Dezvoltare fizica adecvata si corelare intre inaltime si greutate;
-Percepere auditiva corecta a sunetelor (auz normal);
-Percepere vizuala corecta a literelor, cifrelor, simbolurilor (vaz normal);
-Articulare corecta a sunetelor (limbaj normal) -Grad de dezvoltare intelectuala satisfacator
(inteligenta normala);
-Achizitionare corecta a notiunii de schema corporala (dreapta-stanga).
Fiecarui stadiu al dezvoltarii individului ii corespund stari de maxima receptivitate pentru
anumite domenii. Este de datoria educatorilor, de orice fel, de a identifica acele continuturi care au un
impact deosebit asupra formarii personalitatii la varsta prescolara

. Bibliografie: - E.Paun, R. Iucu, Educatia prescolara in Romania,


- Editura Polirom 2002 - V. Dutu, G. Serban, M. Calin, V.Popa, D.Soare, G.Pletea, M.
Draghici, N. Constantin,
- Aplicarea Noului Curriculum pentru educatie timpurie - o provocare?, Ed Diana - Noul
Curriculum pentru invatamant prescolar 3-6/7 ani.

205
”Colaborarea grădiniță-școală!
Relația educatoare-învățător-profesor”

Lucrarea a fost redactată de:


Învățătoarea Bodoki Lili
Școala Gimnazială ”Petres Kalman” Sîmbriaș
ISLA nr.55
Județul Mureș
România

”A fi educator nu înseamnă a exercita o meserie, înseamnă a îndeplini o misiune, a face un


apostolat”.
-Milaret G.-

Necesitatea unei colaborări funcționale în procesul de instruire-educare din primele două etape
din viața unui copil este de indispensabil. Rolul colaborării dintre educatoare-învățător este la fel
de important. A fi profesor sau educator, învatator sau instructor școlar, este o mare onoare.
Grădinița trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea intelectual-emoțională a
copilului.
Marele psihopedagog Pestalozzi , afirma acum două secole că “vârsta preşcolară a fost şi va
rămâne pentru copii, temelia educativă a întregii vieţi”. Acest lucru se poate aplica şi
demonstra, chiar acum în zilele noastre. Pornind de la această premisă, putem susţine faptul că
la o evoluţie pozitivă a copilului, unul dintre cei mai importanţi factori este grădiniţa. Fiind
prima verigă a sistemului de învăţământ, ea reprezintă un element crucial în procesul, dar şi în
dezvoltarea fizică, psihică şi emoţională a copilului. Un rol foarte important în realizarea cu
succes a acestui proces îl are educatoarea. Rolul acesteia este să promoveze, să coordoneze şi să
dirijeze întregul proces educativ. Menirea fiecărei educatoare este de a şi-l face pe copil partener
în demersul educativ. Ea trebuie să susţină şi să consolideze dezvoltarea şi comportamentul

206
copilului, raporturile cu sine şi cu ceilalţi, astfel încât acesta să poată atinge momentul când îşi
formulează singur reguli şi principii.
Educatorea trebuie să se transforme într-un model pentru cei care-i îndrumă, creionând profilul
unei persoane calde şi sensibile. Ea este mai mult decât un exemplu în materie de comportament,
personalitate şi prezenţă estetică.
O perioadă foarte îndelungata, copilul are contact cu un număr mare de cadre didactice, care își
pun amprenta într-un mod pozitiv sau negativ asupra copiilor.

Un profesor care știe să își predea materia și care reușeste să atragă copiii la orele sale va avea
mai multe șanse să devină un model pozitiv decât cel care preferă să păstreze o distanța între
predare și personalitatea copiilor.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa. În perspectiva unei bune
colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante
pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor. Scopul
final important al învăţământului preşcolar este pregătirea copilului pentru startul şcolar, din
toate punctele de vedere posibile. Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra
cunoştinţele,experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă ,de a lărgi
contactele cu lumea exterioară,de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi
comunicare a informaţiei, de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi
afective, de a contribui la socializarea copiilor.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează
pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a
spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii,
familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, accentuarea
pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la
mediul social şi înconjurător.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I-II, susţinute şi de
experienţa cadrelor didactice –educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării
în şcoală, copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea
ce se numeşte ,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire
pentru şcoală”,echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.

207
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I-II necesită o
muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra
unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală. Legătura dintre grădiniță și școală se
realizează prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este
vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor si procedeelor didactice, în
activitatea de învățare. În clasa I-II învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și
ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care
privesc formele de organizare si desfășurare a activității. În acest sens,experiența dovedește că
desfășurarea unor activități comune cum ar fi: vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță,
serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le
produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari.
An de an ne străduim din răsputeri ca activitățile comune să aibă un răsunet pozitiv , ca
cele mai multe scopuri propuse de noi, cadre didactice, să se realizeze. Dorim ca copii, elevii
noștri să se poată bucura de copilărie, și fără prea mult efort, cu multă voioșie să se dezvolte, să
se transforme în adolescenți, tineri care cu ajutorul nostru anticipat, să poată să-și ridice vocea și
să se facă ascultați.

„Subiectul studiilor noastre este umanitatea; scopul nostru este de a deveni profesori. Ei bine,
ceea ce defineşte un profesor este iubirea pentru copil; iar că acestă iubire transformă datoria
socială a educatorului în conştiinţa mai înaltă a unei misiuni.”

-Maria Montessori-

208
Activităţile de arte vizuale și abilităţi practice – o punte de legătură între grupa
mare şi clasa pregătitoare

Bogdan Aurelia,
profesor pentru învăţământul primar,
Şcoala Gimnazială „Ioan Bob” Cluj-Napoca

În egală măsură, educatoare şi învăţători, încercăm să sădim în sufletele copiilor noştri, dragostea
pentru muncă. Educaţia pentru muncă trebuie începută cât mai devreme posibil. Este un domeniu de mare
actualitate, un domeniu în care cei care au „muguri de talent” îi pot face să înflorească, iar ceilalţi îşi pot
descoperi aptitudini practice ascunse.
Atât la preşcolari cât şi la şcolari, succesul lecţiei este dat şi de buna ei pregătire. Astfel, pe lângă
pregătirea teoretică, generală, este nevoie de pregătirea specială şi „tehnică” a lecţiei.
Pentru a avea siguranţa ca lecţia va fi una reuşită, educatoarea sau învăţătorul trebuie să asigure
materialele şi ustensilele necesare, să pregătească un obiect model, o planşă sau o prezentare ppt., care să
ilustreze etapele de realizare, o schiţă sau un proiect de lecţie.
Asigurarea materialelor este strict necesară. Este recomandat ca tema următoare să fie anunţată din
timp, pentru ca materialele să poată fi procurate.
O posibilă listă a materialelor folosite le poate include în primul rând pe cele naturale sau
refolosibile (deşeurile). Între acestea, pot aminti: firele textile (sfoară, aţă, lână), resturile de materiale textile
cu imprimeuri, hârtia de toate felurile, resturile de carton, frunzele presate, seminţele de diferite forme şi
culori, paiele, plastilina, ipsosul, lemnul (resturi de la ascuţirea creioanelor), cutii de chibrituri, role de
carton, reţea sau plasă de material plastic etc.
Indiferent de materialul folosit, educatoarea sau învăţătorul vor realiza, înaintea folosirii lor,
intuirea caracteristicilor acestor materiale, cu identificarea caracteristicilor acestora legate de grosime,
culoare, asprime, lungime, textură, aspect general etc.
Spre exemplu, firele textile au o calitate comună: sunt uşor de prelucrat prin împletire, lipire,
coasere, rulare, tăiere, toate aceste operaţii ducând în final la dezvoltarea abilităţilor manuale, a
deprinderilor de utilizare a unor instrumente, a imaginaţiei şi creativităţii copilului preşcolar sau şcolar.
Din fire se pot realiza, prin lipire, o mare varietate de planşe cu flori, copaci, chipuri sau compoziţii
combinate.
Împletiturile pot constitui o altă tehnică de prelucrare a firelor textile. Spre exemplu, se pot împleti
şnururi pentru mărţişoare, corzi pentru sărituri, codiţe pentru păpuşi etc. tehnica rulării este un bun exerciţiu
de dezvoltarea a muşchilor încheieturii şi de educare a răbdării acestor copii. Prin rularea pe creioane a aţei
colorate şi lipirea ei ulterioară se pot obţine covoraşe şi ciucuri. Prin tăierea sau forfecarea măruntă a aţei,
urmată de lipirea pe desene, se pot obţine diverse imagini. La copiii ceva mai mari, cusăturile dau
posibilitatea realizării unor obiecte complexe şi valoroase, în care îşi exprimă imaginaţia.
Pe resturile de reţea sau plasă de plastic, copiii pot confecţiona semne de carte sau covoraşe.
Din pânza colorată cu modele florale, găsită ca deşeu în casă, adăugând puţină imaginaţie, copiii
pot alcătui prin decupare, lipire şi ordonare, colaje deosebit de frumoase. Aranjarea florilor de pe materiale,
în funcţie de mărime şi culoare implică şi cunoştinţe de la alte discipline.
Hârtia este un material la îndemână. Ea poate fi refolosită (un ziar sau o revistă citită), fiind uşor de
obţinut şi foarte ieftină. Hârtia poate fi colorată sau necolorată, mai aspră sau mai netedă, groasă sau subţire,
mată sau lucioasă. Preşcolarul sau şcolarul mic pot face decupări, îndoiri, mototoliri sau o pot prelucra,
pentru a obţine pasta de hârtie. Este suficient să amintesc aici câteva obiecte pe care le putem obţine uşor
din hârtie: coiful, racheta, avionul, solniţa, acordeonul, pocnitoarea, bărcuţa, acordeonul, morişca, scara,
flori, vaze, ghirlande, măşti, semne de carte etc. Prin mototolirea hârtiei creponate se obţin biluţe care se
aplică pe planşe, în combinaţii care dezvoltă imaginaţia şi ideile fiecărui copil. Toate aceste operaţii
dezvoltă şi muşchii degetelor, abilitatea utilizării acestora.
Frunzele şi seminţele pot constitui materiale excelente pentru realizarea unor planşe şi colaje cu
efect plastic şi educativ deosebit. „Pădurea, toamna”, „Culorile toamnei”, „Animale fantastice”, planşele cu
flori, pot fi doar câteva din lucrările realizate din aceste materiale ieftine şi la îndemână. Se pot combina cu
hârtie colorată, textile sau alte materiale.

209
Paiele pot fi folosite, cu imaginaţia bogată a copiilor, pentru obţinerea unor lucrări artizanale (case,
flori, animale, decoraţiuni), tehnica de lucru presupunând măsurarea, dimensionarea, tăierea, lipirea prin
presare.
Cea mai bună şi mai eficientă metodă de evaluare şi de evidenţiere a copiilor o constituie realizarea
de expoziţii cu lucrările lor. Expoziţiile pot fi temporare sau permanente, individuale sau colective. Sunt
foarte apreciate atât de preşcolari, cât şi de şcolarii de toate vârstele.
Dezideratul colaborării dintre învăţători şi educatoare, materializat în schimburi reale de idei şi
experienţă, are ca finalitate dezvoltarea unor abilităţi speciale ale copiilor şi eficientizarea activităţilor
didactice.

Bibliografie:
Lucian Stan, Ileana Stan, Gabriela Dorobanţu, Ecaterina Ghiţă – Ghid metodologic Abilităţi
practice, Editura Aramis, Bucureşti, 2002

210
Colaborarea grădiniță- școală!

Relația educatoare-învățător-profesor

prof: Bogdan Elena-Simona

Liceul cu Program Sportiv " Avram Iancu " Zalău

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate
va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon
sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod fragmentar. Cu fiecare
perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi
aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare
institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare
si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei legaturii functionale de
continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.Aceasta presupune
analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste doua trepte de
invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O prima
masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si scoala
este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale clasei I.
Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa I spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea cunostintelor clasei
I,iar invatatorul care va prelua clasa I trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare maripentru a sti pe ce
elemente se poate sprijini in procesul de instruire si educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara o
constituie analiza psihologicaa activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa I.
Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon considera ca
invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar nsa fie formata capacitatea de a traduce
in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca support al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de

211
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele
de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati
comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si programme
distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala
trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta
vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-
educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi
»,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

Bibliografie:

1. Constantin Cucoș(2014), Metodică/Pedagogie. Metodică și ghiduri pentru profesori, Editura Polirom


,
2. Piaget, J. (1972), Psihologie şi pedagogie, Bucureşti: E.D.P. Piaget, J., Inhelder,B. (2005),
Psihologia copilului, Chişinău: Cartier
3. Dumitrana, M. (2000), Copilul, familia şi grădiniţa, Bucureşti:Compania
4. Dumitrana, M. (2008), Învăţarea bazată pe cooperare, Bucureşti:V&I Integral

212
Colaborare grădiniță școală

BOGDAN MELINDA,
profesor învățământ preșcolar
Grădinița de Copii Cimbora, Baraolt, jud. Covasna

Scopul cel mai important al educației școlare și preșcolare: "Descoperirea comorilor care zac
ascunse in universul psihic al primei copilării" (M. Montessori - Minte absorbanta)

În ultimul deceniu, învățământul preșcolar a suferit multe schimbări. S-a schimbat ciculul
învățământului preșcolar, a practicilor de școlarizare. La cerințele sistemului s-au realizat schimbări majore,
se pune mai mare accent pe dezvoltarea armonioasă a personalității, ținând cont de abilitățile individuale,
diferențiate de dezvoltare. Integrarea, învățarea prin joc, prin achiziționarea de experiențe sunt doar câteva
aspecte esențiale de bază a învățământului preuniversitar.
Trecerea de la grădiniță la școală este un pas mare și important în viața copilului, subliniind că
grădiniță nu este o ”școală mică”. La această vârstă cele mai reușite dezvoltări, activități, proiecte se
realizează prin joacă. Educația prin joacă se bazează pe o abordare care dezvoltă competențe cheie pentru
învățarea de lungă durată într-o tendință modernă și durabilă, pregătindu-i pe copii pentru viitoarele
experiențe ale vieții. Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice
specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va
petrece în școală. Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a școlii în
ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul va învăța că
școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere. Pentru a
ușura adaptarea optimă a copilului în școală, se dorește să se mențină o strânsă legătură între școală și
grădiniță, două instituții asemănătoare și deosebite, în același timp, scop operaționalizat prin efectuarea de
vizite, de colaborări, de schimburi de experiență, ce pun preșcolarii în legătură directă atât cu școlarii cît mai
ales cu învățătorul.
O trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de măsuri ce implică, în
primul rând, stabilirea unui parteneriat permanent grădiniță-școală. Colaborarea poate lua mai multe forme:

 colaborarea între cadrele didactice: discuții, schimburi de opinii, studierea reciprocă a documentelor
oficiale, analiza componentelor educaționale ale acestor două trepte obiective, conținuturi, strategii
didactice;
 desfășurarea unor activități comune grădiniță-școală: jocuri distractive, de mișcare,
dramatizări, jocuri didactice, vizite, activități practice etc.
În grupa noastră există un parteneriat educațional grădiniță-școală. De Crăciun ne vizitează copiii de la
școală, generațiile noastre anterioare. Organizăm activități, jocuri comune, ne povestesc despre amintirile
din grădiniță, căutând amintiri între jucării, cărți, sala de grupă. Și preșcolarii vizitează școala, încearcă
locurile din bănci, creta și tabla cea atractivă. Pe parcursuri întâlnirilor între educatoare și învățătoare se
realizează schimburi de experiențe, discuții metodice- educative.

Activitate practică preșcolari-școlari

213
Aspecte ale colaborării grădiniță-școală
Bogdan Teofil,
profesor pentru învăţământul primar,
Şcoala Gimnazială „Ioan Bob” Cluj-Napoca

Colaborarea gădiniţă-şcoală este dezirabilă şi poate fi intensificată având în vedere continuitatea


dintre învăţământul preşcolar şi primar, o continuitate nu doar cifrică, reieşită din vârstele copiilor care
frecventează cele două niveluri educaţionale, ci una reieşită din obiectivele comune, conţinuturile şi
metodele similare. Toate formele de organizare şi de desfăşurare a unor activităţi, precum şi metodele de
învăţământ şi conţinuturile învăţământului preşcolar anticipează ciclul primar.
Colaborarea dintre învăţător şi educatoare presupune şi valorificarea experienţelor deţinute de
aceştia, în ceea ce priveşte dificultăţile adaptării la viaţa colectivă. Acest aspect este cunoscut mai bine de
educatoare, dansa primind copilul de 3 ani, educatoarea confruntându-se prima oară cu această problemă a
adaptării în colectivitate.
În şcoală, copilul care începe clasa pregătitoare se va integra mult mai uşor şi mai rapid la rigorile
vieţii de elev, el având deja un începutul al socializării, în momentul intrării la grădiniţă.
De asemenea, puncte de interes în colaborarea şi schimbul de experienţă educatoare - învăţător pot
fi cele care se referă la cunoaşterea particularităţilor de vârstă, dezvoltarea capacităţii de comunicare verbală
şi nonverbală, aprofundarea conştiinţei de sine a copiilor, diversificarea relaţiilor interumane (relaţii copil-
adult, copil-copil). Etapele de vârstă în discuţie (preşcolară şi şcolară mică) au o serie de însuşiri comune,
aspect care presupune sau necesită o corectă continuitate educaţională.
Particularităţile de vârstă ale preşcolarului mare prezintă asemănări cu ale şcolarului mic. Astfel,
progresele în plan senzorio-perceptiv se asociază dezvoltării motricităţii, creşterii atenţiei a cărei
concentrare sporeşte de la 5-7 minute la preşcolarul mic, la peste 20 de minute şi chiar 45 de minute la
preşcolarul mare în joc, audiţii sau vizionări ..., filme, teatru pentru copii etc. Conduita verbală şi afirmarea
personalităţii înregistrează progrese prin dezvoltarea capacităţii de exprimare verbală: creşte volumul
vocabularului activ, se manifestă intens limbajul situaţional, se exersează însuşirea structurii gramaticale a
limbii. Activităţile de educare a limbajului desfăşurate în grădiniţa formează abilităţi de comunicare ce
facilitează învăţarea citit-scrisului în clasa pregătitoare şi I.
Pe de altă parte, în ciclul primar, accentul cade pe adaptarea şcolară şi pe problematica învăţării.
Experienţa adaptativă şi achiziţia cognitivă sau afectivă din grădiniţă asigură adaptarea şcolară. Şcoala
solicită intens intelectul copilului, el îşi însuşeşte strategii ale învăţării, conştientizează rolul atenţiei şi al
reprezentării în activitatea de învăţare, îşi formează deprinderea de calcul, toate deschizând noi orizonturi
cognitive şi afective.
Şcolarul mic se integrează într-o structură socială nouă, centrată pe interese profesionale.
Cunoaşterea nivelului de dezvoltare fizică, intelectuală şi morală a copilului prezintă o mare importanţă.
Nivelurile de dezvoltare se evaluează nu după volumul de cunoştinţe pe care el le deţine, ci după nivelul
operaţional al achiziţiilor sale.
Având în vedere că principalii factori educativi (familia, grădiniţa şi şcoala) au contribuţii
importante la succesul sau eşecul posibil al copilului, este nevoie de un parteneriat real. Acest parteneriat
presupune implicarea în proiectarea şi aplicarea unei unităţi de cerinţe, care să conducă implicit la o
educaţie corespunzătoare a copiilor, la evitarea greşelilor în educaţie şi la repararea din mers a tuturor
disfuncţionalităţilor.
Educatoarea trebuie să aibă în vedere procesul complex de dezvoltare a acelor însuşiri şi capacităţi,
care vor permite o adaptare uşoară a copiilor la cerinţele clasei pregătitoare.

Printre acţiunile comune grădiniţă-şcoală, desfăşurate în scopul mai bunei cunoaşteri şi strângerii
colaborării grădiniţă – şcoală, pot fi şi următoarele:
- activităţi comune preşcolari – şcolari, pe parcursul cărora preşcolarii îşi formează sau îşi
adâncesc reprezentările cu privire la şcoală;
- prezentarea la preşcolarii grupei mari a unor înregistrări cu aspecte de la momente importante ale
activităţilor elevilor clasei pregătitoare, începând cu primirea copiilor în prima zi de şcoală şi continuând cu
diverse momente importante ale primei şcolarităţi, încheind cu secvenţe de la „Sărbătoarea Abecedarului”;

214
- organizarea unor activităţi de evaluare şi/sau concursuri care au loc împreună cu clasa
pregătitoare (obiceiuri şi colinde de Crăciun, concursuri sportive, activităţi ocazionate de Ziua Copilului -1
Iunie etc.);
- asistenţa nemijlocită a preşcolarilor la o activitate de citire - scriere, matematică şi explorarea
mediului, muzică şi mişcare etc.;
- ieşiri comune în cartier sau în zona limitrofă şcolii ori grădiniţei;
- excursii tematice;
- dramatizări sau simulări cu tema „De-a şcoala”, în care rolurile elevilor sunt interpretate de copiii
preşcolari;
- confecţionarea de mărţişoare sau felicitări cu ocazia zilelor de 1 şi 8 Martie, confecţionarea în
comun de podoabe pentru bradul de Crăciun, serbări comune etc.
Generalizarea cuprinderii copiilor cu vârste de 5-6 ani în sistemul educaţional uşurează mult
integrarea socială a copilului şi optimizează continuitatea dintre cele două trepte ale sistemului de
învăţământ.
Rămâne ca educatoarele şi învăţătorii să planifice şi să realizeze întâlniri sau activităţi comune,
schimburi reale de experienţă, în vederea eficientizării integrării copiilor preşcolari în ciclul primar.

215
Colaborarea grădiniţă-şcoală! Relaţia educatoare-învăţător-profesor
Bogdănoiu Mariana

Educaţia ca fenomen social şi proces de formare a personalităţii este abordată pluridimensional.


Multitudinea accepţiilor, prin care se încearcă reliefarea unui sau altui aspect, precum şi complexitatea
fenomenului a conturat pe parcursul evoluţiei teoriei şi practicii educaţionale diverse concepte ce constituie
reperele metodologice ale acestora. Una dintre ideile centrale, o axă-suport a educaţiei este axa continuităţii.
Continuitatea procesului educaţional semnifică astăzi şi crearea şanselor de integrare socială de
succes, prin racordarea dimensiunilor de personalitate la cerinţele mereu schimbătoare ale mediului de
viaţă.Stabilim deci o conexiune între continuitate şi schimbare. Caracterul continuu al schimbării plasează
accentul pe dimensiunea continuităţii procesului educaţional care, în ultimă instanţă, este asociat cu
permanenţa educaţiei ca act de formare a personalităţii.
Lipsa de continuitate este un pericol, deoarece se perturbează conexiunile stabilite anterior.
Dificultatea identificării şi înlăturării urmărilor este legată de caracterul fiabil al educaţiei. Aparentul succes
sau lipsa de probleme pot fi depăşite de unele efecte întârziate reflectate în lipsa de integralitate a
personalităţii umane.
Raportul dintre grădiniţă şi şcoală trebuie să fie un raport de continuitate ce vizează: planificarea,
organizarea, obiectivele, conţinutul, metodele, mijloacele, relaţia cadrul didactic-copil. Din păcate în
momentul de faţă în cele mai multe cazuri, el este însă discontinuu. Există încă un prag între cele două
instituţii, în cadrul cărora se practică, în bună măsură, o pedagogie diferită. Climatul grădiniţei este mai non-
directiv, bazat pe ponderea evidentă a activităţilor libere, a jocurilor, a relaţiilor cu un plus de afectivitate
între educatoare şi copil. De la acest climat se trece apoi brusc la un climat directiv, bazat pe o disciplină
fermă, care solicită îndeplinirea cu regularitate şi conştiinciozitate a sarcinilor activităţilor de învăţare.
În aceste condiţii rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze“ şi să le asigure achiziţii
educativ-instructive în şcoală, să ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care favorizează accesul la
învăţământul primar fără a se substitui şcolii.
H. Wallon sublinia acest lucru arătând: „Este împotriva naturii să tratam copilul în mod fragmentar.
Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor copilul
rămâne una şi aceeaşi fiinţă în curs de metamorfozare”. Aptitudinea de scolaritate este o problema a
educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a
gradului de dezvoltare si adaptare cerut de o eficienta activitate scolara, o reprezinta realizarea unei legaturii
functionale de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii
primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste
doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia
pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopedagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei I. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective. Pentru a fi insa
operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de educatoare.
În aceste condiţii rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze“ şi să le asigure
achiziţii educativ-instructive în şcoală, să ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care favorizează
accesul la învăţământul primar fără a se substitui şcolii.
Pentru ca trecerea de la grădiniţă la şcoală să fie firească, activitatea educatoarelor şi a învăţătoarelor
să se împletească ; fiecare din cei doi factori să aibă un element comun sub aspectul relaţiei cadru didactic-
copil, tonul puternic afectiv ce o caracterizează pe educatoare să se împletească cu relaţia mai pregnant
autoritară caracteristică învăţătoarei. De asemenea sub aspectul evaluării evoluţiei şi randamentului şcolar,
aprecierile rezultatelor şcolare, recompensele, simbolurile oferite de educatoare să se completeze cu
evaluarea apreciată în calificative cu clasificarea copiilor pe diferite categorii. Pregătirea copilului în
grădiniţă a fost şi este resimţită responsabil de către învăţătoarele clasei întâi.Grădiniţa realizează sprijinirea
viitoarei activităţi prin intermediul a două forme specifice: jocul şi învăţarea.
Pentru a se evita insuccesul şcolar, mai cu seamă la clasa întâi, se impune valorificarea din timp a
tuturor mijloacelor şi sporirea randamentului acestora, având în vedere valorificarea, în primul rând, a
activităţii desfăşurate în grădiniţă.

216
Privind contribuţia grădiniţei la pregătirea copilului pentru şcoală, Emil Păun arată că: „Pregătirea
copilului pentru şcoală trebuie înţeleasă ca o adaptare reciprocă pe de o parte a copilului la şcoală, iar pe de
altă parte a şcolii la copil. De altfel, când ne referim la şcoală trebuie să avem în vedere reconsiderarea ei
permanentă în raport cu cerinţele dezvoltării sociale, în aşa fel încât, ea să corespundă şi să răspundă în cel
mai înalt grad acestor cerinţe. În acest fel, pregătirea copilului pentru şcoală va fi implicit şi o pregătire
pentru societate. De aceea, când discutăm despre atitudinea pentru şcolaritate trebuie să avem în vedere
optimizarea permanentă a şcolii.
Un obiectiv educaţional apreciat în mod constant de diferiţi autori, ca fiind „central”, sau ca fiind cel
ce reprezintă „funcţia majoră” a grădiniţei, este acela de a pregăti pentru şcoală. Desigur, însăşi îndeplinirea
acestui obiectiv se realizează la un nivel calitativ cerut de exigenţele nou formulate de societatea
contemporană în faţa întregului învăţământ, în măsura în care se au în vedere toate tipurile de finalităţi,
educaţionale şi sociale ale grădiniţei. Din această perspectivă consider necesară o conştientizare a valorilor
formative ale grădiniţei de către toţi factorii educaţionali coparticipativi la pregătirea copilului pentru şcoală
– în vederea optimei integrări şcolare şi a evoluţiei psio-sociale de ansamblu a personalităţii în formare a
copilului.
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea d a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa I invatatorul foloseste jocul atat ca activitate de
invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc
formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor
activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si
programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele
prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica
pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.

Bibliografie de specialitate
• Cucoş, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2000
• „De la grădiniţă la şcoală”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti
1975
Bibliografie digitală
• http://www.rasunetul.ro/legatura-dintre-gradinita-si-scoala
• http://pipp-bn.blogspot.ro/2012/02/continuitate-gradinita-scoala.html

217
Continuitate între şcoală - grădiniţă - familie,

prin prisma învăţătorului, educatorului și părinților


Prof. înv. primar Boian Aurelia

Şcoala Gimnazială Vad, jud. Cluj

O educație adevărată, reală se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în grădiniță și în


școală. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului și abia apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârșește sub privirea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
Una din abordările moderne privind instituția școlară este cea a școlii deschise, prietenoase în care
copilul/elevul se simte bine, este atras de activitățile școlare, îi sunt valorificate înclinațiile și talentele.
Modelele educaționale actuale pun în centru copilul și trebuințele sale, nevoile lui de dezvoltare și în acest
scop participă numeroși factori, între care cei cu importanță semnificativă sunt școala/grădinița și familia.
Dar poate și mai importantă pentru o dezvoltare armonioasă a copilului este colaborarea între cei doi agenți
educogeni – familia și instituția educațională.
În majoritatea situațiilor, familia, grădinița și școala colaborează foarte strâns pentru a asigura prin
eforturi comune o educație de bună calitate. Sunt numeroase însă și cazurile în care familia acționează
uneori contrar direcțiilor conturate de grădiniță/școală, uneori din lipsa de informare, alteori din nepricepere
ori din dezinteres. În loc să întărească și să dezvolte achizițiile din grădiniță/școală – în termeni
comportamentali ori de cunoștințe – părinții destructurează prin atitudinea lor ceea ce dascălul construiește
zi de zi. De aceea se impune o comunicare continuă și de calitate între cadrele didactice și părinți privind
progresele sau dificultățile întâmpinate de copii, aspectele asupra cărora este necesar să se insiste prin
exerciții ori prin exemple pozitive și încurajări. Comunicarea și deschiderea din ambele părți, pentru a
sprijini dezvoltarea și buna educație a copilului, aduc beneficii pe termen lung în dezvoltarea personalității
acestuia. Dacă părinții sunt implicați în programul educativ încă de la început, ei vor înțelege importanța
colaborării cu grădinița/școala, cu educatoarele/învățătoarele și își vor forma deprinderea de a se interesa și
a sprijini activitatea pe care copilul o desfășoară aici.
Contactele dintre părinți și cadre didactice pot îmbrăca forma unor întâlniri colective desfășurate în
cadrul formal al negocierilor dintre administrarea instituțiilor școlare și asociațiilor părinților/comitetelor de
părinți, al reuniunilor de informare a părinților cu privire la conținuturile și metodelor didactice, programul
grupelor, al activităților deschise pentru părinți, al atelierelor de lucrări practice cu părinții, activități
extracurriculare. Într-un cadru informal, părinții pot colabora cu grădinița/școala cu prilejul excursiilor,
serbărilor, vizitelor, aniversărilor.
Părinții trebuie implicați permanent în activitatea grădiniței/școlii și nu doar când se ivesc probleme.
Totodată, părinților trebuie să li se ofere frecvent informații referitoare la copil. Ei trebuie să știe care este
scopul programului educativ la care participă copilul lor, care sunt obiectivele urmărite și să fie la curent cu
politicile educaționale ale grădiniței/școlii. Dacă este posibil, părinții trebuie implicați în luarea deciziilor, să
cunoască progresele făcute de copiii lor, și, în același timp, e important să știe percepția pe care o are
grădinița/școala despre calitățile și problemele copilului.
Participarea activă a familiilor în activitățile derulate la clasă alături de copii au avantaje atât pentru
copii, familie dar și pentru cadre didactice:
a) avantaje ale copiilor:
Copiii simt dragostea și apropierea părinților, nu numai prin bunăvoința și bucuriile ce li se oferă
acasă, ci și din interesul pe care părinții îl acordă în realizarea activităților și acțiunilor din grădiniță
și școală;
Copiii sunt mai siguri pe sine, sentimentul de siguranță fiindu-le atât de necesar dezvoltării și
echilibrului interior; totodată ei trăiesc mândria de a-și vedea părinții în situații apropiate lor și de a-i
aprecia și mai mult.
b)avantajele familiei:
Părinții au sansa de a deveni participanți la educație, prin implicarea afectivă și prin emoțiile trăite
alături de copiii lor. Ei au prilejul de a sta foarte aproape de copii, de a-i înțelege mai bine, au

218
posibilitatea să-i observe, să vadă cum se comportă aceștia în colectiv. Părinții se cunosc mai bine
între ei și pot colabora mai ușor atunci când sunt solicitați ori când se ivește vreo problemă.
c)avantajele cadrelor didactice:
Apropiindu-ne de părinți, colaborând cu ei, putem cunoaște relațiile părinte-copii, psihologia
părinților și mai ales pe cea a copiilor. Cunoscând situația și posibilitățile financiare ale
grădiniței/școlii, părinții contribuie financiar la realizarea acestor activități, obtinându-se astfel un
răspuns la cerințele actuale ale unei instituții școlare moderne.
Participând afectiv și efectiv la viața grădiniței, părinții nu vor mai vedea doar funcția socială a
acesteia, de supraveghere a copiilor atunci când ei lipsesc de acasă, ci vor conștientiza că ea desfășoară un
proces instructiv-educativ bine fundamentat și organizat.
Părinții pot fi parteneri în educație pentru că dețin cele mai multe informații despre copiii lor. Pentru
realizarea parteneriatului este esențial ca părinții să fie priviți ca participanți activi, să fie atrași în adoptarea
deciziilor, să se recunoască și să se valorifice informațiile date de ei despre copii, iar responsabilitatea să fie
împărțită între părinți și dascăli.
Pentru o mai bună eficientizare a relațiilor dintre grădiniță, școală și familie se recomandă cadrelor
didactice ca:
-să fie sincere;
-să asculte cu răbdare;
-să recunoască atunci când greșesc;
-să laude inițiativele;
Recomandările facute părinților, se referă la faptul că aceștia trebuie:
-să solicite asistență și sprijin când este nevoie;
-să fie perseverenți și să caute împreună cu educatorii soluții la problemele ivite;
-să-și ajute copiii atunci când greșesc;
-să informeze dascălii, cu sinceritate, asupra atitudinilor și comportamentelor copilului în familie;
-să continue în familie programul educațional propus de instituția școlară, îmbinând armonios atitudinea
permisivă cu sinceritatea și exigența;
-să se situeze permanent alături de copil, să-l sprijine (fără a-i prelua sarcinile);
Pentru a realiza eficient un program de parteneriat educativ cu familia este necesar ca la nivelul
instituțiilor școlare să se cunoască unele particularități ale climatului familial din care provine copilul. Se
recomandă completarea unui chestionar adresat părinților.
Răspunzând cerințelor unei educații psihopedagogice complete, colaborarea și integrarea părinților
în activitățile instructiv-educative din grădiniță și școala rămâne un deziderat prioritar, cu atât mai mult cu
cât materializarea lui se dovedește practic că oferă avantaje tuturor părților implicate în procesul
educațional.

Bibliografie:
- Noul Curriculum pentru învăţământ preşcolar;
- E. Păun, R. Iucu, Educaţie preşcolară în România, Editura Polirom, Iaşi, 2002;
- V. Duţu, G. Şerban, M. Călin, V. Popa, D. Soare, G. Pletea, M. Drăghici, N. Constantin, Aplicarea
noului Curriculum pentru educaţie timpurie – o provocare?, Ed. Diana, Pitești, 2009

219
Colaborarea dintre gradinita, scoala, familie,comunitate
Prof. Inv. Presc. BOICIUC ADINA
Gradinita cu Program Prelungit „PRICHINDEL” Intorsura Buzaului

Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele si posibilitatile oferite de
societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale. Sub impulsul cerintelor dezvoltarii sociale,
sistemele de invatamant se modifica, tinzandu-se spre modernizarea metodelor de predare, a continutului, a formelor
de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele institutii educative. Una dintre
sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin intermediul a doua forme specifice, jocul si invatarea.
Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia prescolara avand ca functie majora formarea si dezvoltarea
personalitatii copilului in raport cu nevoile specifice varstei, cu posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al
comunitatii sociale.
Cu toate acestea, complexitatea actului educational, a realitatii umane si sociale contemporane si sarcinile tot
mai dificile carora trebuie sa le faca fata procesul educational fac sa se identifice tot mai multe fisuri in relatia amintita.
Se recunoaste faptul ca deciziile, actiunile si rezultatele educatiei nu mai pot fi realizate decat in comunitatea de optiuni
dintre mediile responsabile – familie, scoala si comunitate.
Mai mult, se dezvolta concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc, optiunea personala,
implicarea acestuia de la varstele cele mai mici in responsabilitatea si drepturile pe care societatea le identifica si
recunoaste. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care sa intareasca schimbarea in relatiile scoala - familie. Acest
concept este parteneriatul eductional : este unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei contemporane. Este un concept si
o atitudine in campul educatiei.
Parteneriatul educational este forma de comunicare, cooperare si colaborare in sprijinul copilului la nivelul
procesului educational. El presupune o unitate de cerinte, optiuni, decizii si actiuni educative intre factorii educationali.
Parteneriatul educational se desfasoara permanent si impreuna cu actul educational propriu-zis. El se refera la
cerinta ca proiectarea, decizia, actiunea si evaluarea in educatie sa fie realizate in cooperarea si colaborarea dintre
institutii, influente si agenti educationali.
Parteneriatul educational se realizeaza intre :
- institutiile educatiei : familia, scoala si comunitate ;
- agenti educationali : copil, parinti, cadre didactice, specialisti in rezolvarea unor probleme educationale (psihologi,
consilieri, psiho-pedagogi, terapeuti, etc.) ;
- membrii ai comunitatii cu influenta asupra cresterii, educarii si dezvoltarii copilului (medici, factori de decizie,
reprezentantii bisericii, ai politiei, etc.) ;
- influente educative exercitate exercitate la anumite momente asupra copilului ;
- programe de crestere, ingrijire si educare a copilului ;
- forme de educatie in anumite perioade.
Conceptul se adreseaza in principal parintilor si cadrelor didactice si se refera la actiunea in acelasi sens.
Ceea ce hotaraste familia, sa fie in acord cu masurile scolare si ceea ce un parinte face sa nu fie legat de celalalt. Actual,
relatia educator - copil are sensuri noi, este o relatie de colaborare, datorita aspectelor ei de conducere democratica si
flexibilitatii in luare deciziilor. Nu numai copilul invata si se dezvolta sub influenta educatorului, ci acesta se formeaza si
se transforma prin relatie educativa. Rezolvarea fiecarei probleme educative adauga competente noi cadrului didactic.
Numai un cadru didactic de tip reflexiv, creator si dinamic care accepta schimbarea in raport cu fiecare generatie, va gasi
raspuns la noile intrebari. Parintii, copiii si comunitatile se influenteaza puternic unii pe altii. Mediul in care traiesc
parintii poate sprijini sau devia vietile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate sa se comporte ca o sursa de
forta si siguranta sau ca o relatie a dezvoltarii.
Parintii pot influenta comunitatea ca idivizi sau ca membrii ai unui grup. Ei pot contribui la dezvoltarea
comunitatii si la fixarea prioritatilor sociale. La educarea copilului contribuie deci, ca institutii bine determinate ale
societatii – familia, scoala si comunitatea. In momentele diferite ale cresterii, dezvoltarii si devenirii fiintei umane,
fiecare dintre aceste institutii sociale are rol important. Mai mult, azi, este determinata nevoia unui parteneriat
educational intre acestea, in favoarea unei educatii eficiente pentru individ si societate.
In rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare si invatare, institutia scolara dezvolta o serie de structuri de
sprijin in favoarea copilului si a familiei. In acelasi timp este nevoie de activitati de sustinere in afara grupei si de
activitati de sprijin atat a copilului aflat in situatii dificile sau de risc, cat si a familiei si a cadrelor didactice.
Structurile de sprijin ale institutiei scolare merg pe linia cabinetelor de asistenta psihopedagogica, de consiliere,
de rezolvarea unor probleme specifice (cabinete de logopedie si orientare profesionala) si a centrelor de resurse pentru
familie sau cadre didactice. Se dezvolta astfel la acest nivel, programe specifice de sprijin individualizat si de grup pentru
copii, parinti si cadre didactice.

220
Gradinita eficienta realizeaza un parteneriat cu copiii, prin valorizarea si respectarea identitatii sale, cu familia-
prin cunoasterea importantei acesteia si atragerea in procesul didactic cu toate resursele educative ale societatii, pe
care le identifica, le implica si le foloseste activ. Identificand si valorizand dimensiunea personala a individului, realizam
insa, nevoia valorizarii si aprecierii familiei ca un mediu primordial si afectiv necesar formarii individuale. Familia trebuie
sprijinita si nu inlocuita in educatia tinerei generatii. Si pe parcursul varstelor scolare familia ramane mediul afectiv cel
mai viabil de securitate si stimulare.
Se recunoaste tot mai mult influenta si a altor institutii din comunitate asupra informarii si formarii copilului.
Astfel la nivelul gradinitelor au loc activitati de religie, concepute de cadre didactice cu avizul specializat al
preotilor din parohie. Copiii participa de sarbatori la slujbele religioase, impartasindu-se. Se subliniaza dorinta copiilor
de a fi in legatura permanenta cu obiceiurile sfinte de-a lungul anului. Ei sunt entuziasmati si participa cu placere la
sarbatorile prilejuite de Craciun si Sfintele Pasti.
De asemenea, colaborarea cu politia, este marcata prin activitati sustinute de politisti, prin educatia rutiera,
comportament civic etc.
Brigada de pompieri se implica in informarea si indrumarea cadrelor didactice si a copiilor.
Primaria este principalul factor al comunitatii locale, care sprijina institutiile scolare.
Astazi se cere tot mai mult intelegerea parteneriatului educativ, ca forma de unificare, sprijin si asistenta a
influentelor educativ-formale. Experienta dovedeste ca o atmosfera destinsa intre agentii educationali faciliteaza
invatarea. Exista o retea complexa de relatii in cadrul unei institutii scolare, care are un potential in influentarea
educatiei copiilor.
Cele mai importante relatii sunt :
- relatiile dintre cadru didactic si elev ;
- relatiile interindividuale ( dintre elevi, dintre cadre didactice, dintre cadre didactice si specialistii care sprijina
scoala, dintre cadre didactice si personalul administrativ al scolii etc.) ;
- relatiile dintre cadre didactice si parinti.
Colaborarea dintre institutia de invatamant si familie presupune o comunicare efectiva si eficienta, o unitate de
cerinte si o unitate de actiune cand este vorba de interesul copilului.
H. Henripise si V. Ross (1976) identifica doua dimensiuni principale ale implicarii reciproce a institutiei de
invatamant si familiei in favoarea copilului :
1. dimensiunea relatiei copil-parinte, vizand controlul frecventei, al rezultatelor scolare, in general indeplinirea
sarcinilor si sustinerea materiala si spirituala a activitatii didactice a copilului ;
2. dimensiunea relatiei familie-gradinita care se refera la alegerea unitatii de invatamant, la contactele directe ale
parintilor cu reprezentantii institutiei- cadre didactice, administratori. Aceste contacte pot fi intalniri colective dintre
admistratia scolara si asociatiile parintilor, reuniunile de informare a parintilor cu privire la continuturile si metodele
scolare, exigentele cadrelor didactice etc., a lectiilor deschise pentru parinti, atelierelor de lucrari practice cu parintii.
Parintii mai pot colabora si cu prilejul excursiilor, serbarilor, vizitelor, meselor comune etc.
La aceste forme de colaborare adaugam astazi :
- scoala parintilor ;
- consilierea psiho-pedagogica ;
- orientarea familiei in functie de nevoile individuale sau de grup intr-o maniera profesionala de catre specialistii
pregatiti anume.
Colaborarea si cooperarea parintilor cu institutia de invatamant sunt eficiente si benefice ambilor factori, in
conditiile in care comunicarea este reala, in functie de dimensiunea sa umana.
In incheiere iata cateva sugestii pentru a sprijini familia si a lua impreuna decizii eficiente :
• Fiti pozitivi, aveti deschidere catre opiniile parintilor.
• Nu refuzati dialogul cand e vorba de a lua o decizie.
• Armonizati punctele de vedere ale familiei cu ale dumneavoastra si cu ale specialistilor, daca e nevoie de opinie
avizata.
• Explicati deciziile luate .
• Sintetizati discutiile referitoare la luarea unor decizii.
• Decideti numai cand v-ati sfatuit cu familia. Centrati-va deciziile pe o viziune cat mai adecvata despre copil si
cautati sa aveti obiective comune cu familia.

221
Colaborarea gradiniţă-școală
Relaţia educatoare-învăţător-profesor

Prof. Nicoleta-Maria Bojin


Liceul Tehnologic “Dacia” Caransebeș

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major,


continuitatea în întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi
şcolare o realizează grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a
copilului, pentru munca din şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul urmat
îndeaproape de învăţare.
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările
educative și are o importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să
se asigure o colaborare funcțională în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,
dar și unitatea influențelor educaționale prin colaborarea educatoare-învățătoare- profesor. În
perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară crearea în grădiniță a
unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și
psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind
una dintre cele mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în
toate planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității copilului.
Se spune ca varsta prescolara este temelia educativa a vietii fiecarei persoane. La
reusita copilului in viata participa in egala masura atat familia cat si gradinita si scoala.
Scoala si gradinita desi sunt institutii ce le gasim pe trepte diferite trebuie sa aiba o relatie de
colaborare, ambele urmarind dezvoltarea personalitatii copilului. Gradinita trebuie sa-i ofere
copilului un mediu placut, un loc in care copilul sa soseasca cu drag in fiecare zi. Gradinita
ofera copilului un mediu de socializare cu copii de varste apropiate, un loc de joaca, locul
unde el incepe sa descopere lumea ce-l inconjoara cu ajutorul cantecelor, povestilor,
poeziilor, a modelajului si a picturii. In gradinita copilul isi formeaza priceperi si deprinderi.
Astfel, educatoarea reprezinta un loc important in insusirea acestora. Ea le transmite si
le explica copiilor cunostinte noi prin joc, le dezvolta imaginatia prin povesti, ii invata sa tina
creionul in mana pentru a-si exprima imaginatia, le dezvolta vocabularul explicandu-le
lucruri noi intalnite de ei, le dezvolta creativitatea prin desen, pictura, modelaj, colaj. Prin
activitatile scolare desfasurate in cadrul gradinitei, copiii sunt ajutati „sa treaca puntea”spre
scoala.
Aptitudinea de scolaritate este o problema a educatiei prescolare institutionalizate,
deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a gradului de dezvoltare si
adaptare cerut de o eficienta activitate scolara o reprezinta realizarea unei legaturi functionale

222
de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii primare.
Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din
aceste doua trepte de invatamant: obiective pedagogice, continut, forme de organizare a
activitatii, metode, relatia pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala trebuiesc asadar asigurate prin
legaturi intre programa gradinitei si programa scolii. Educatoarele de la grupa mare trebuie
sa-si insuseasca si programa pentru scoala pentru a le putea transmite copiilor cunostinte care
sa-i ajute sa inteleaga cerintele din scoala. De acum, vocabularul copiilor care in gradinita a
fost dezvoltat cu ajutorul jocului, a cantecelor, a poeziilor, povestilor si chiar a conversatiilor,
se va imbogati. In scoala, invatatoarea va trebui sa le transmita copiilor ca aceasta institutie
nu ii opreste din joaca din cadrul gradinitei, ci ea cere un mic efort si atentie in plus in timpul
activitatilor. Asadar, colaborarea gradinita-scoala este de mare importanta. Fara gradinita,
copilul ar pasi mai greu pe treapta scolii, adaptarea la cerintele scolii si socializarea copilului
cu ceilalti copii de varsta asemanatoare fiind mai grea.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si
alte forme de strangere a legaturilor dintre cele doua institutii: participare reciproca a
educatoarelor si invatatorilor la consfatuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitatile
comisiilor metodice, la « lectii model », la sesiuni de comunicari.

223
Colaborarea dintre gradinita si scoala

BOLBOASA CARMEN

Colaborarea dintre gradinita si scoala este extrem de importanta , deoarece se asigura continuitate
procesului de instruire si educatie, prin familiarizarea prescolarilor cu sala de clasa , cu ambientul,cu cadrele
didactice in scopul integrarii acestora cu succes in viata de scolar.

Obiectivul final al activitatilor instructiv-educative din gradinita este pregatirea copilului pentru
scoala.De aceea, integrarea si adaptarea copilului la viata de scolar este o componenta de baza pentru
dezvoltarea personalitatii copilului .Daca nu ar exista o relatie intre gradinita si scoala , parintii copiilor ar
fi dezorientati in ceea ce priveste cerintele scolii , nu ar cunoaste prevederile programei. De aceea, aceasta
relatie dintre gradinita si scoala contribuie la familiarizarea parintilor cu oferta educationala a scolii.

Intre gradinita si scoala se pot face diverse schimburi de experienta , expozitii cu materiale realizate de
prescolari sau scolari, produse ale activitatilor comune ale prescolarilor si scolarilor.Toate acestea pot avea
ca rezultat final, formarea de abilitati de comunicare si stabilirea unor relatii de prietenie intre prescolari si
scolari .

Cresterea si devenirea copilului ca adult reprezinta un drum lung, al carui element central il reprezinta
dezvoltarea personalitatii acestuia.

Pasul catre scolaritate reprezinta un prag ce implica o serie de aspecte psihologice specifice adaptarii
scolare .De aceea, este importanta relatia dintre scoala si familie, doua institutii asemanatoare,pe de o parte,
dar deosebite, pe de alta parte.Aceasta relatie dintre gradinita si scoala se poate dezvolta si prin
parteneriatele educationale , care reprezinta forme de comunicare,cooperare si colaborare in sprijinul
copilului la nivelul procesului educational.De asemenea, el presupune o unitate de cerinte, optiuni,decizii si
actiuni educative intre factorii educationali.

Asadar, la educarea copilului ,contribuie familia,gradinita ,scoala ,comunitatea.Reusita copilului in


viata depinde de conlucrarea acestor factori educativi.

224
COLABORAREA ÎNVĂŢĂTOR-PROFESOR
Prof. Boncalo Elena

În vederea trezirii interesului elevilor pentru studiul ştiinţelor naturii încă din clasele primare şi a
îmbunătăţirii predării disciplinei "Ştiinţe" trebuie pus accent pe experimentul de laborator. Pentru pregătirea
activităţilor experimentale consider că este utilă colaborarea dintre învăţători şi profesorii care predau
disciplinele fizică, chimie şi biologie din şcoală . În acest sens am stabilit un parteneriat metodic care a
cuprins mai multe activităţi:

o Şedinţe de lucru ale învăţătoarelor cu profesorii, pe clase, la nivelul anilor de studiu;


o Dezbateri colegiale privind conţinutul lecţiilor de ştiinţe, dotarea şi folosirea
laboratorului de fizică-chimie-biologie şi stabilirea conţinutului activităţilor experimentale;

o Lecţii de laborator susţinute cu /fără elevi , numai de învăţătoare sau numai de profesor, cu
interasistenţe a partenerilor interesaţi ;
o Lecţii demonstrative între parteneri .

Conţinutul experimental al activităţilor a fost stabit în funcţie de dotarea laboratorului şi temele studiate şi
este cuprins în următorul tabel.

Capitolul Experimente
Lecţii conform cu Resurse materiale
La nivelul claselor a III-a şi a IV-a
programa de studiu
Surse de lumină
Surse de lumină
Comportamentul Trusă optică
Curcubeul (dispersia luminii)
luminii
Circuite electrice Bec, întrerupător, trei fire,
Construirea unui circuit simplu
simple baterii de 1.5V, dulie.
Interacţiunea magneţilor cu obiecte din fier Corpuri din fier , doi magneţi
Magneţii Interacţiunea dintre doi magneţi bară, ac magnetic, cretă,corpuri
Vizualizarea liniilor de câmp din aluminiu, pilitură de fier.
Proprietăţi ale
Dilatarea şi contractarea solidelor Pirometru cu cadran, alcool
metalelor şi utilizări
Metalele sunt bune conducătoare de electricitate tehnic.
ale acestora
Vaporizarea apei
Vaporizarea şi Cristalizor, sticlă de ceas,sursă
Condensarea
condensarea de încălzire, alcool tehnic.
Circuitul apei în natură

Un bun prilej de colaborare invăţător- profesor sunt proiectele extracurriculare pe teme de sănătate şi de
protecţia mediului. Această colaborare prilejuieşte schimb de opinii şi contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor
interumane.

În concluzie colaborarea învăţător- profesor este utilă pentru toţi partenerii implicaţi în educaţie.

225
Colaborarea dintre grădiniţă şi scoală

BONCAN RUXANDRA

Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga
activitate educationala în special la nivelul claselor « praguri ».Aceasta condiţie este valabila şi pentru
primele doua trepte ale învăţământului:învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura
reciproca şi continuitatea trebuie sa fie asigurate intre grupa preşcolară şi clasa pregatitoare. O asemenea
continuitate va asigura o mai rapida adaptare a copiilor din clasa pregatitoare la particularităţile muncii de
învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratam copilul în mod
fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. In succesiunea perioadelor
copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare.Aptitudinea de scolaritate este o problema a
educatiei prescolare institutionalizate, deci a gradinitei. Conditia esentiala a atingerii de catre toti copiii a
gradului de dezvoltare si adaptare ncerut de o eficienta activitate scolara , o reprezinta realizarte unei
legaturii functionale de continuitate intre activitatea din grupa mare a gradinitei si prima clasa a scolii
primare.Aceasta presupune analiza atenta a principalelor componente ale procesului de educatie din aceste
doua trepte de invatamant:obictive pedagogice ,continut, forme de organizare a activitatii, metode ,relatia
pedagogica.
Formele de colaborare dintre gradinita si scoala se asigura prin masuri de ordin psihopedagogic. O
prima masura de natura psihopêdagogica menita sa contribuie la asigurarea continuitatii intre gradinita si
scoala este plasata la nivelul continutului invatamantului, oglindit in special in programele gradinitei si ale
clasei pregatitoare. Este vorba de legatura indisolubila intre prevederile programele respective .Pentru a fi
insa operationala,corelatia dintre programme se cere a fi riguros cunoscuta atat de invatator ,cat si de
educatoare.Astfel,educatoarele care lucreaza cu grupa prescolara mare trebuie sa cunoasca cerintele
programei pentru clasa pregatitoare spre a-i asigura baza care sa-i permita prescolarului insusirea
cunostintelor clasei pregatitoare ,iar invatatorul care va prelua clasa pregatitoare trebuie sa cunoasca
programa grupei prescolare mari pentru a sti pe ce elemente se poate sprijini in procesul de instruire si
educare.
O prima conditie pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educatia prescolara si cea scolara
o constituie analiza psihologica a activitatii scolare si determinarea acelor capacitati intelectuale ,afectiv-
volitionale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fara dificultati activitatii scolare,deci trebuie sa se
stabileasca capacitatile necesare pentru ca prescolarul sa asimileze cunostintele prevazute in clasa
pregatitoare . Cercetarile intreprinse in aceasta directie ne ofera unele date deosebit de utile.N.Okon
considera ca invatarea scrierii si citirii implica formarea unor capacitati:
a) vizuale -perceperea semnelor grafice,ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor
,deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce diverse simboluri;
b) auditive -perceperea si identificarea sunetelor sau fenomenelor ;
c)semantice – stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor ceea ce inseamna
insusirea limbajului si formarea conceptelor.
In ceea ce priveste dezvoltarea gandirii matematice este necesar sa fie formata capacitatea de a
traduce in concepte insusirile cantitative ale multimilor, de a intelege relatiile dintre multimi
(superioritate,inferioritate,egalitate)de a le pune in corespondenta, de a numara si de a efectua operatii
mentale de adunare si scadere cu o uniate .
Aptitudinea de scolaritate se raporteaza pe langa pregatirea intelectual-cognitiva copilului si la cea
afectica,volitionala si sociala. In acest sens se dezvolta interesul de cunoastere al copilului ca suport al unei
motivatii sustinute in invatare,sociabilitatea copilului care-l face apt de a-si regla activitatea in functie de
cerintele adultului,ale programului scolar ,de a desfasura o activitate in grup, un anumit grad de dezvoltare a
motricitatii.
Realizarea acestor capacitati conduce la determinarea mai precisa a obiectivelor specifice educatiei
prescolare in relatia lor cu cele ale scolii primare si confera caracter de system relatiei dintre gradinita si
scoala .
Legatura dintre gradinita si scoala se realizeaza si prin masuri de ordin pedagogic, care actioneaza in
sfera tehnologiei didactice.Este vorba de asigurarea continuitatii in insasi folosirea metodelor si procedeelor
didactice,in activitatea de invatare ,precum si de interventii in formele de organizare a procesului de

226
invatamant in primul rand in lectii. Astfel, este bine stiut, ca invatatura,dominanta a varstei scolare este
prezenta in diferite forme si la varsta prescolara,ca izvorand din necesitatea de a satisface
interesul,curiozitatea copiluli pentru cunoastere.In clasa pregatitoare invatatorul foloseste jocul atat ca
activitate de invatare, cat si ca mijloc de relaxare ,de destindere pentru copii.
Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc
formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor
activitati comune cum ar fi:vizite la scoala ,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune ,plimbari si
programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele
prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica
pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari.
Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca
instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a
fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita.
In sfera acestor modalitati de colaborare dintre gradinita si scoala vor fi valorificate si alte forme de
strangere a legaturilor dintre cele doua institutii:participare reciproca a educatoarelor si invatatorilor la
cosfatuirile anuale ale cadrelor didactice,la activitatile comisiilor metodice , la « lectii model »,la sesiuni de
comunicari.

227
COLABORAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI ȘCOALĂ
Prof. Înv. Primar Boncoi Daniela
Scoala Gimnaziala “Nanu Muscel” Campulung
,,Educația nu este o pregătire pentru viață, educația este însăși viața”.
John Dewey
Preșcolaritatea constituie o etapă de vârstă de mare receptivitate la stimulările educative și are o
importanță deosebită pentru procesul școlarizării copilului. Este necesar să se asigure o colaborare funcțională
în procesul instructiv-educativ din grădiniță și din școală,dar și unitatea influențelor educaționale prin
colaborarea educatoare-învățătoare. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniță și școală este necesară
crearea în grădiniță a unor condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și
psihomotrică a preșcolarilor deoarece vârsta preșcolară este considerată de specialiști ca fiind una dintre cele
mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera
sentimentelor și a personalității copilului.
Ca un scop final important al învățământului preșcolar, pregătirea copilului pentru startul școlar este
unanim acceptată și promovată în toate sistemele de învățământ dezvoltate și se află într-un accelerat proces de
modernizare. În cadrul colaborării educator-învățător aceștia trebuie să fixexe obiectivele care vizează
pregătirea preșcolarului pentru școală în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenței, a spiritului de
observație, a independenței în gândire și acțiune, stimularea creativității, familiarizarea copiilor cu limbajul
matematic, cu limbajul artei și cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective și
voliționale, dezvoltarea perceptiv-motorie și accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor
de integrare în colectivitate, de adaptare l mediul social și înconjurător.
Pentru ca învățământul să se bucure de însușirea de a fi eficient, de a se dovedi un învățământ de
calitate trebuie să țină cont de câteva cerințe :
- o strânsă cooperare între educatoare, învățător și părinți ; adică colaborarea, concursul lor comun în
îndeplinirea unor sarcini precise cu scop final de modelare si formare a personalițătii umane, conlucrarea și
ajutorarea reciprocă pentru binele copiilor încredințați spre instruire și educare.
- cunoașterea elevului- una dintre cele mai dificile încercări în școală; fără aceasta, munca,
învățătorului este foarte grea și cu rezultate slabe .
Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală capătă o chestiune de vie actualitate, în condiţiile
intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ. Sprijinirea viitoarei activităţi şcolare o realizează
grădiniţa, scopul final al activităţii ei fiind pregătirea multilaterală a copilului, pentru munca din şcoală, prin
intermediul a două forme specifice: jocul urmat îndeaproape de învăţare.

228
Jocul reprezintă calea cea mai importantă prin care copilul mic primeşte informaţii, iar învăţarea la
nivelul copiilor de grupă mare apare atunci când structurile psihice permit trecerea din planul acţiunii în cel al
vorbirii, fiind considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei, servind la formarea şi sistematizarea
cunoştinţelor elementere pe care copiii le pot dobândi şi asimila. Activităţile de învăţare dirijată din grădiniţă
pregătesc preşcolarii pentru lecţia din şcoală (îi pregătesc atât formal cât şi informal). Aprecierea activităţii
copiilor prin analiza rezultatelor obţinute în cadrul diferitelor activităţi, a concentrării atenţiei, a comportării, a
conştiinciozităţii este un mod real de pregătire a preşcolarilor pentru şcoală.
Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O
primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și
școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale
clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care
acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și
procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului
de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este
prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât
și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt
mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens,
experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în
grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre
grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie
plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu
învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce
va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile
de școală.
În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de
strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale cadrelor
didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.
Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să
frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul
învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie familiarizaţi
cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

229
RELATIA EDUCATOR-INVATATOR-PROFESOR

Borcea Hermina

„Cei 7 ani de acasa” sunt hotărâtori in procesul de adaptare şi integrare la viata socială şi aşa marcată de
influenţele mediului socio-economic.
Familia este instituţia primordială unde copilul dobăndeşte cea dintâi şcoală a vieţii.
Grădiniţa este o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului ,nu doar prin conţinutul ştiinţific al
procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele
de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.
Intrarea copilului în şcoală reprezinta un moment important în viaţa sa, deoarece are un nou „ rol” si „
statut”, relaţiile cu adulţii şi cu colegii se schimba si se dezvolta .
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor
condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor
deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade
psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special,în sfera sentimentelor şi a
personalităţii copilului.
În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a
independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu
limbajul artei şi cu limbajul muncii,constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi
voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit,dezvoltarea
deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător.
Scoala trebuie sa gaseasca formele optime prin care cei implicati in acest proces de educare sa poata sa
gestioneze resursele umane, sa aiba cunostiinte de psihologie si pedagogie, sa se poata adapta rapid la
managementul schimbarilor din societatea actuala. Totusi, rolul important, cel putin acum, il are scoala,
cadrele didactice, profesorul diriginte care, prin activitatile elaborate, pot dezvolta la elevi