Rolul dirigintelui clasei I-a în abordarea creativă a managementului clasei

Elaborat de: Acimiz Viorica, psiholog

Dirigintele clasei are un impact extraordinar nu numai asupra atitudinii copilului față de școală,
dar și față de originalitatea lui. Totodată, ei au și puterea de a submina curiozitatea naturală a
copiilor, de a le mutila respectul de sine și de a le înăbuși creativitatea. Într-un fel, incontestabil,
profesorii deosebit de buni (deosebit de slabi) pot influența copii mai puternic și mai profund
decât o pot face (sau au făcut-o) părinții. Această putere a dirigintelui provine din faptul că ei au
mai multe ocazii de a stimula sau de a submina creativitatea decât au părinții.
Termenul creativitate a fost propus de către G. Allport. Cuvântul latin care a servit drept bază
pentru a forma acest termen este creare şi însemna a naşte. Şi într-adevăr, a crea înseamnă a
face un lucru care nu a mai fost până la momentul dat, a născoci idei ce n-au existat, a inventa
aparate care nu au mai fost ş. a.
La vârsta şcolară mică procesul de studiu solicită din plin forţele creative ale elevului. Odată
păşind pragul şcolii, copiii sunt antrenaţi într-o muncă intelectuală continuă, în bună parte
necunoscută lor. În asemenea situaţii experienţa de viaţă şi cunoştinţele acumulate anterior se
dovedesc a fi insuficiente pentru obţinerea unui rezultat pozitiv și copiii îşi activează potenţialul
creativ.
La această vârstă copiii dispun în mod natural de însuşiri intuitive creativităţii. E vorba de una
din perioadele senzitive în viaţa copilului, când anumite însuşiri psihice, prin efort minim, pot fi
valorificate cu eficienţă maximă şi orientate spre dezvoltarea dimensiunilor de personalitate
corespunzătoare lor. În acest caz ne referim la creativitate. Majoritatea cercetătorilor susţin, că
la vârsta micii școlarități suportul natural al creativităţii îl constituie însuşirile psihice
caracteristice copilului: activismul intelectual, receptivitatea vie, interesul de cunoaştere sporit,
curiozitatea mereu activă, sensibilitatea afectivă şi sensibilitatea la probleme, necesitatea de
auto-exprimare, succes şi apreciere.
Dirigintele – atunci când dorește și când știe - poate face foarte multe pentru stimularea și
exprimarea creativității elevilor. În acest context, se pare că, într-o primă instanță, esențială este
atitudinea pozitivă a cadrului didactic față de manifestarea creativității.
Potrivit lui D. Sălăvăstru (2004), aceasta este susținută de :

Creativitate

implicarea
expectanțe încrederea în
încrederea în nou flexibilitate umor, spirit ludic personală în toleranță
pozitive elevi
procesul căutării

E.P. Torrance preciza următoarele condiții ale stimulării și dezvoltării creativității la copii:
 se manifestă prin curiozitate, uimire, punerea de întrebări, metode inventive de
inițiativa proprie rezolvare a situațiilo- problemă

elevii care sunt stimulați (și simt ei) să scrie și să citească înafara programului școlar
învățarea indipendentă sunt cei care învață mai mult și cu plăcere.

elevii nu trebuie reținuți de la efectuarea unor activități dorite, chiar dacă ele nu
necesitatea revizuirii corespund vârstei lor. Cu riscul de a se simți frustrați datorită neputinței de a-și realiza
conceptului de maturitate scopul pe care singuri și l-au propus, ei se vor simți totuși stimulați să-și continue
cercetările.

mulți elevi nu manifestă nici macăr năzuință de a fi talentați, pentru că nu vor să fie
încrederea în sine altfel decât toți ceilalți colegi; este o atitudine determinată de conformism.

felul în care reacționează nu este vorba doar de îngăduința celor din jur, ci și de răspunsul adecvat al cadrului
didactic; copului încetează să mai fie creativ dacă mediul nu reacționează- sistematic-
mediul la manifestările lui de creativitate.

Moduri de descurajare și distrugere a creativității copiilor

T. Amabile (1997), profesoară și cercetătoarea de la Universitatea Harvard consideră că există
cel puțin patru ”mijloace de constrângere” care distrug motivația intrinsecă și creativitatea:
 Evaluarea
Dincolo de orice îndoială (sau cu foarte mici rezerve), așteptarea evaluării (a aprecierii,
criticii, a părerilor) poate submina creativitatea unui copil, îl poate inhiba sau descuraja. S-ar
putea ca el să nu se mai concentreze asupra conținutului activității lui, adică să dorească să
spună tot ceea ce are de spus sau să facă așa cum vede el că se poate face un anumit lucru, ci
asupra a ceea ce ar putea zice ceilalță despre activitatea lui, cum ar fi și ea receptată,
înțeleasă sau acceptată.Unele experimente au arătat că până și sentimentul de a fi urmărit în
timpul lucrului poate submina creativitatea, probabil pentru că supravegherea îi face pe
oameni să se simtă evaluați.
 Recompensa
Majoritatea oamenilor cred că recompensa unui comportament dorit va duce la întărirea lui,
însă recompensa trebuie să îndeplinească unele condiții: să fie echitabilă, să se raporteze la
performanțe veridice și copilul să conștientizeze propriile rezultate.
 Competiția
Competiția este mai complexă decât evaluarea și recompensa luate separat, întrucât le
conține pe amândouă. Cel mai adesea, competiția apare atunci când oamenii simt că
performanțele lor vor fi evaluate în raport cu performanțele altora și cel mai bun va primi o
recompensă.Este un fapt cotidian și care, din păcate, le poate înăbuși multor copii (c-o
recunosc sau nu) creativitatea.
 Restrângerea exagerată a capacității de alegere
Constrângerile (iraționale, peste cele strict necesare unei bune desfășurări a vieții și activității
școlare) pot avea un efect devastator în cazul copiilor cu niveluri obișnuite de motivație
intrinsecă. Nu înseamnă că trebuie să dispară constrângerile.Este foarte important să ne
folosim de constrângeri pentru a da copiilor un simț al stabilității și anticipării, dar „nu atât
de mult încât ei să simtă că singurul motiv pentru a face ceva este acela că trebuie.