MIRCEA ELIADE – MAITREYI, ROMAN MODERN, INTERBELIC,
SUBIECTIV
Romanul românesc modern
apare în perioada interbelică, înnoirea
formulelor narative fiind o consecinţă a
activităţii cenaclului Sburătorul şi a
scriitorilor interesaţi de sincronizarea
literaturii cu celelalte forme ale ştiinţei şi
ale culturii. Unul dintre aceşti autori este
Camil Petrescu.
În romanul modern, autorul îşi propune să
„absoarbă” lumea în interiorul conştiinţei,
anulându-i omogenitatea şi epicul, dar
conferindu-i dimensiuni metafizice; nu
mai este demiurg în lumea imaginarului,
ci descoperă limitele condiţiei umane; are
o perspectivă limitată şi subiectivă,
completată adesea cu opinii programatice
despre literatură (autorul devine
teoretician ).
În ceea ce priveşte opera:
• personajul – narator înlocuieşte
naratorul omniscient, ceea ce potenţează
drama de conştiinţă, conferindu-i
autenticitate;
• se optează pentru convenţiile epice, care
favorizează analiza ( jurnalul intim,
corespondenţa privată, memoriile,
autobiografia );  
. principiile cauzalităţii şi coerenţei nu
mai sunt respectate ( cronologia este
înlocuită cu acronia );
• sunt alese evenimente din planul
conştiinţei, iar din exterior sunt preferate
faptele banale, lipsite de semnificaţii
majore, fără să fie refuzate inserţiile în
planul social;
• modelul narativ al analizei psihologice
este impus pe plan european de opera lui
Marcel Proust.
Cititorul se identifică cu personajul –
narator, alături de care investighează
interioritatea aflată în centrul interesului;
are acces la intimitatea personajului –
narator ( mai ales atunci când îi poate
„citi” jurnalul de creaţie ).
 Evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea
romanului studiat într-o tipologie/orientare tematică/curent
literar
Romanul este cea mai amplă
specie a genului epic în proză, prezentând
o acţiune care se complică progresiv,
urmărind mai multe fire narative şi
implicând numeroase personaje.
Diversitatea tipurilor de roman se explică
prin raportarea la o anumită epocă literară
şi prin căutarea unor formule narative care
să se adapteze momentelor din evoluţia
prozei.
Romanul "Maitreyi", apărut in
1933, face parte din literatura modernă"
interbelică şi ilustrează epicul pur, în
spiritul lui Andre Gide, care creează eroul
lucid, dominat de dorinţa cunoaşterii de
sine, care-şi ordonează epic experienţele
trăite. "Maitreyi" este un roman erotic si
exotic, precum şi un roman
al autenticităţii, în care se îmbină mai
multe specii literare: jurnalul, eseul,
reportajul şi naraţiunea la persoana I.
Romanul "Maitreyi", este un
roman al experienţei fiindcă valorifică
trăirea intensă, în plan interior a unor
experienţe definitorii. Proza experienţei se
bazează pe crearea impresiei de
autenticitate prin utilizarea unor elemente
ce ţin de realitate (jurnalul autorului,
elemente autobiografice, scrisori).
Deşi e un roman cu surse
autobiografice, iar Allan e un alter-ego al
autorului, romanul creează impresia de
viaţă autentică, eroii îşi trăiesc iubirea cu
intensitate, ca experienţă definitorie a
existenţei.
Romanul "Maitreyi" este primul
nostru roman exotic deoarece conţine atât
decorul cât şi aspectele sociale din
Calcutta şi din familia bengaleză în care
pătrunde europeanul Allan. În acest cadru
social exotic al Calcuttei se desfăşoară
 „ idila între două fiinţe de rase deosebite, despărţite prin moravuri, unite în universalitatea
dragostei, o veche temă romantică. Allan şi Maitreyi sunt întruchipări exotice ale unui mit
etern: acela al cuplului de îndrăgostiţi.”(Eugen Simion – Mircea Eliade, spirit al
amplitudinii).
Romanul "Maitreyi" valorifică surse autobiografice  În 1928, Mircea Eliade
pleacă în India, la Universitatea din Calcutta, unde învaţă sanscrita şi studiază filozofia
hindusă cu ilustrul profesor Dasgupta. El locuieşte o vreme în casa celebrului filozof,
unde o cunoaşte pe fiica acestuia, Maitreyi. Mircea Eliade consemnează într-un jurnal
faptele, întâmplările, experienţa trăită în India şi acesta stă la baza viitoarei creaţii epice,
"Maitreyi", în care autorul esenţializează mitul iubirii şi motivul cuplului.
 Prezentarea caracteristicilor textului narativ, semnificative pentru tema şi viziunea despre lume (temă, motive
literare, perspectivă narativă, acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, tehnici narative, incipit, final) prin
referire la romanul studiat;
Tema operei este iubirea incompatibilă. Povestea nefericită trăită de cuplul de îndrăgostiţi Allan şi Maitreyi, în
decor exotic, aminteşte de Romeo şi Julieta sau Tristan şi Isolda.
Titlul operei Maitreyi coincide cu numele personajului principal feminin, considerat de critica literara un simbol al
sacrificiului pentru iubire. De asemenea, Maitreyi este personajul în legatura cu care Pompiliu Constantinescu afirma: “în
centrul romanului este fără îndoială figura imaterială şi totuși de o prezenţă carnală atât de vie a Maitreyiei”. Fiind
protagonista romanului, Maitreyi este nativul ce declanșează diferența de acceptare a iubirii ieșind din tiparele hinduse
pentru a încerca să îmbrățișeze civilizația europeană.
Conflictul dintre europeanul Allan şi bengalezul Narendra Sen, tatăl fetei, redă opoziţia dintre libertatea dragostei
şi constrângerile tradiţionale, dar şi dintre două civilizaţii şi mentalităţi diferite: cea europeană şi cea asiatică. Fire
autoreflexivă, Allan trăieşte şi un conflict interior între intensitatea iubirii şi luciditatea autoanalizei. Iubind-o pe
Maitreyi, Allan descoperă atât lumea exotică a Indiei cât şi forţa iubirii pure şi adevărate.
Romanul este structurat în 15 capitole, iar întâmplările sunt relatate la persoana I, din perspectiva personajului
narator, europeanul Allan.
Construcţia discursului narativ este inedită deoarece există o dublă perspectivă temporală pe care naratorul personaj o are
asupra evenimentelor: contemporană şi ulterioară.
Incipitul este ex-abrupto şi surprinde prin tonalitatea confesiunii şi atitudinea personajului narator, prin
sinceritatea povestirii, luciditatea analizei, autenticitatea faptelor.
Subiectul
În expozitiune este prezentat tânărul Allan, personajul-narator – un inginer care lucrează în Calcutta, India.

Intriga cuprinde momentul în care Allan se îmbolnăvește subit de malarie şi este invitat să locuiască în casa
inginerului Sen, unde are ocazia să o cunoască mai bine pe fiica acestuia, Maitreyi. Urmează desfășurarea acțiunii, în
care Allan şi familia domnului Sen devin din ce în ce mai apropiați, aceștia intenționând să îl adopte pe tânăr. La început,
Maitreyi nu îi face o impresie deosebită. Dimpotrivă, aceasta i se pare lui Allan o fată urâtă, aproape vulgară în înfățișare.
În timp însă, el descoperă că fata începe să îi pară atrăgătoare, intuind că familia ei complotează şi îl încurajează să se
apropie de tânără. Astfel, cei doi devin din ce în ce mai apropiați, Maitreyi mărturisindu-i cele trei iubiri ale sale. Fata
oficiază o logodnă şi îi dăruiește lui Allan un inel. Sora ei, Chabu, trădează în mod involuntar secretul tinerilor. Acest
incident constituie punctul culminant. Allan este alungat de inginer şi află astfel că o căsatorie cu Maitreyi este
imposibilă. O serie de evenimente tragice au loc: Chabu moare, tatal Maitreyiei orbește. Deznădăjduită, fata se dăruiește
vânzătorului de fructe, în speranța ca acest lucru îi va convinge pe părinți să o alunge de acasă pentru a putea fi în final
cu cel pe care îl iubeşte. Planul nu îi reuşeşte, ea nu e alungată. Aceștia rămân neînduplecați. Deznodământul cuprinde
momentul plecării lui Allan în munții Himalaya. Acolo, el încearcă să o uite pe Maitreyi şi are o relație cu o altă femeie.
Astfel începe să îşi dea seama că pe tânăra indianca a iubit-o cu adevărat, însă refuză totuși să citească scrisorile acesteia.
Finalul romanului este deschis. „Sunt ceasuri de cînd mă gîndesc. Şi nu pot face nimic. Să telegrafiez lui Sen? Să scriu
Maitreyiei? Simt că a făcut asta pentru mine. Dacă aş fi citit scrisorile aduse de Khokha... Poate plănuise ea ceva. Sunt
foarte turbure, acum, foarte turbure. Şi vreau totuşi să scriu aici tot, tot. ...Şi dacă n-ar fi decît o păcăleală a dragostei
mele? De ce să cred? De unde ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei.”
  Comentarea a două secvenţe semnificative pentru tema şi viziunea despre lume
O primă secvenţă narativă semnificativă este cea în care Allan o cunoaşte pe Maitreyi, care i se pare la început urâtă,
vulgară, iar pe măsură ce o cunoaşte se simte atras de inteligenţa, farmecul şi misterul acesteia „Mi se părea urîtă ― cu
ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrînte, cu sînii puternici, de fecioară bengaleză crescută prea
plin, ca un fruct trecut în copt. Cînd i-am fost prezentat şi şi-a adus palmele la frunte, să mă salute, i-am văzut deodată
braţul întreg gol şi m-a lovit culoarea pielii: mată, brună, de un brun nemaiîntâlnit pînă atunci, s-ar fi spus de lut şi de
ceară.”
O altă scenă reprezentativă pentru tema şi viziunea autorului este cea a logodnei celor două personaje. Scena scoate în
evidenţă diferenţa imensă dintre cele două lumi cărora aparţin Allan şi Maitreyi, dar şi farmecul pe care îl exercită
cultura şi credinţele hinduse asupra personajului Allan. Maitreyi oficiază un legământ al dragostei în faţa mamei natură, a
apei, a pământului, a pădurii şi a cerului surprinzând prin puritate şi sensibilitate. Fata concepe iubirea ca pe o experienţă
mistică, prin care intră în comuniune cu sacrul, în timp ce pentru Allan dragostea ia forma jocului senzual, sau al
pasiunii, el fiind incapabil să perceapă un sens mai profund al acestei experienţe. Eroii lui Eliade privesc chiar şi timpul
în mod diferit, pentru Allan acesta e ireversibil, în timp ce pentru Maitreyi el e ciclic şi plasat sub semnul veşnicei
reîntoarceri, de unde şi rezultă credinţa ei că l-ar putea reîntâlni pe Allan într-o altă viaţă.
Ca o concluzie putem spune că roman al experienţei, Maitreyi, mizează pe efectul autenticităţii. El transmite fapte şi
trăiri de excepţie, care îl pot face pe individ să-şi pună la îndoială propriile fundamente sufleteşti.