MAITREYI

de Mircea Eliade
 CAPITOLUL I

MIRCEA ELIADE

MAITREYI

- COMPLETARI. GENERALITATI -

Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București - d. 22 aprilie 1986,

Chicago), a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor
român la Universitatea din Chicago. Filozof și istoric al religiilor, Eliade a
fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de
istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în
1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. A fost autorul a 30
de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și
a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte
bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de
volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.
Definiție
Romanul este o specie a genului epic în prozã, cu acțiune completã
și de mare întindere, desfășurată pe mai multe planuri, cu personaje
numeroase și intrigã complicatã.
DEX - ROMÁN, romane, s.n. = specie a genului epic, de întindere
mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite
perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad
de adâncime a observației sociale și analizei psihologice.
Critica analiticã a romanului deosebește, în general, trei elemente

2
constitutive ale acestuia: Intriga, caracterizarea personajelor si cadrul. Pânã
în secolul al XVIII-lea romanului nu i se acordã o deosebitã valoare artisticã
fiind considerat o operã lipsitã de importanțã în comparație cu alte specii
precum epopeea, nuvela sau povestirea.

Caracteristicile romanului:
a)are structurã narativã complexã amplã
b)subiectul acțiunii se desfășoară în planuri paralele
c)se combinã nuclee narative distincte
d) romanul prezintã destinul unor personaje bine individualizate sau a unor
grupuri de intrese
e)cunoaște o mare varietate de forme.
Creatorul romanului modern este considerat Honore de Balzac.

Nicolae Manolescu propune o clasificare a romanului românesc în

trei modele :
a) romanul doric în care naratorul omniscient si omniprezent este o instanță
individualã. Caracteristicile acestui model de roman sunt: distanța între autor
și personaj, prezența unor tipuri umane, caracter moralizator.
Reprezentanti: Nicolae Filimon, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, Mihail
Sadoveanu, George Cãlinescu etc.
b) romanul ionic - caracteristici: reflecție analizã, confesiune, intimitate,
personajul este în cãutarea propriei identități
Reprezentanți: Camil Petrescu, Mircea Eliade
c) romanul corintic - caracteristici: amestec de planuri narative se cultivã
parodia și ironia, fabula și mitul.
Reprezentanți: Mateiu Caragiale, D.R. Popescu

3
MAITREYI - Este considerat de exegeți un „roman al autenticității”,
existând trei niveluri ale scriiturii:
* jurnalul naratorului, care povestește evenimentele legate de viața sa din
India, de Narendra Sen și Maitreyi;
* însemnările ulterioare făcute de narator, infirmând sau confirmând
primele impresii;
* confesiunea făcută de narator după ce acțiunea s-a consumat.
Desi romanul este elaborat și pe baza experiențelor trăite de autorul
propriu-zis, acesta nu trebuie considerat un roman autobiografic. În primul
rând, nu se respectă pactul autobiografic, ce constă în identitatea numelui
autorului cu al personajului-narator. În roman, Mircea Eliade poarta o masca
onomastică; el devine Allan. Textul părăsește astfel posibilitatea încadrării
în categoria celor nonficționale. În al doilea rând, trebuie reținut faptul că
personajul și
naratorul sunt „ființe de hârtie” (Rolland Barthes) și că, deși pot avea
referenți umani, ei nu reprezintă decât o transfigurare, o tratare ideal-artistică
și nu o reflectare identică, căci arta este mimesis (imitare a realității), nu
copiere exactă a acesteia.

Tehnici narative
Tehnica narativa folosita in Maitreyi este aceea a confesiunii.
Confesiune = scriere literară care cuprinde mărturisirea unor gânduri și
sentimente legate de viață intimă a autorului.
♣ Maitreyi este însă un text ficțional, în care s-a topit o parte din
biografia autorului. Nu gândurile și sentimentele autorului sunt prezentate
prin confesiune, ci ale naratorului. La rândul său, naratorul este scriitor
(aspect recurent i6n romanele de tinerețe ale lui Eliade). Nararea la persoana

4
I și faptul că in biografia autorului propriu-zis se înregistrează experiențe
similare celor prezentate în roman, creează iluzia autenticității, diminuând
sentimentul ficțiunii. Cel ce rememorează episodul iubirii cu Maitreyi,
făcând referire la jurnalul ținut în perioada respectivă și intercalând
fragmente din acesta, este naratorul.
♣ Maitreyi este un roman-jurnal.
Jurnal = scriere reflexivă și subiectivă care permite consemnarea, de
obicei zilnică, a evenimentelor reale la care autorul participă sau a
trăirilor pe care le are.
Jurnalul literar nu se rezumă însă numai la consemnarea zilnică, ci
este o convenție ce urmărește surprinderea vieții interioare a
personajului.Tehnica jurnalului, promovată în literatura universală de A.
Gide și Marcel Proust, creează impresia de autenticitate deplină a trăirilor.
În ,,Maitreyi”, Eliade recurge la procedeul scrierii la persoana I, ce ia
forma monologului interior. Monologul interior este „traire vorbită ”, ce se
opune discursului analitic, reprezentând, în concepția lui N. Manolescu
„vorbire despre trăire”.

„Monologul interior este un solilocviu (...), este o restituire a

conștiinței înainte de a fi o analiza a ei. Este o vorbire adresată de vorbitor
sieși, niciodată altora; un „discurs” pentru sine. În monologul interior
există concomitența între vorbire și diegeza, ca și cum evenimentul
psihologic nu s-ar naște decât odată cu verbalizarea lui.”
(Nicolae Manolescu)

5
 Tipologii

- Maitreyi este un roman al experienței / al trăirii (Nicolae Manolescu),

deci o creație confesivă cultivând verosimilul și documentul biografic,
construit pe baza monologului interior, înțeles drept un discurs pentru sine.

- Criticul Eugen Simion il încadrează în tipologia romanului-jurnal.

- Scrierii i s-a pus si eticheta de roman exotic, însă opiniile sunt împărțite în
ceea ce privește aceasta încadrare. George Călinescu vede în ,,Maitreyi
“„întâiul roman exotic în adevăratul sens al cuvântului ”, în timp ce
Șerban Cioculescu este de părere că exoticul nu constituie un scop în sine.

- Din punct de vedere tematic, Maitreyi este un roman de dragoste, în care

perspectiva asupra iubirii este de factura romantică, în sensul 6 care iubirea
nu se poate împlini din cauza incompatibilității celor doi protagoniști,
reprezentanții ai celor două medii distincte.

- O alta etichetă pusă textului eliadesc este aceea de „roman de atmosfera

și de moravuri” (Eugen Simion).

- În funcție de clasificarea lui Nicolae Manolescu, ,,Maitreyi” este un

roman ionic – cel care corespunde „romanului de analiză ”, caracterizat prin
autenticitate, interioritate, intimitate și în care naratorul este personaj.

6
 Eroina romanului, Maitreyi Devi, fiica unui mare filozof indian,
Surendranath Dasgupta, trăiește o dragoste mistică, s-ar putea spune, cu
autorul cărții. Acțiunea are loc în Calcutta anilor 1930, Eliade (Allan)
locuind în casa lor, ca „ucenic” al acestui savant. Deși la început el nu simte
decât repulsie pentru Maitreyi, se îndrăgostește iremediabil de aceasta. Fata
îi împărtășește sentimentele, dar nu îi mărturisește dragostea, aceasta
reflectându-se în faptele sale.
Romanul introduce cititorul în lumea fascinantă a Indiei, a obiceiurilor
și a tradițiilor orientale. Dasgupta refuză căsătoria lor, alungându-l pe
Eliade, care, îndurerat, se refugiază în Himalaya pentru o vreme ca pustnic,
în timp ce Maitreyi este supusă pedepselor crudului ei tată, după care
măritată forțat.
În 1972, la întâlnirea dintre Maitreyi Devi (devenită o cunoscută poetă
indiană) și reputatul sanscritolog român Sergiu Al. George, aceasta află de
romanul în care pretinde ea că i-a fost stricată reputația și practic a fost
dezvelită în fața întregii lumi. Neagă vehement întâlnirile dintre Eliade și ea,
noaptea pe care acesta o prezintă în romanul său, și îl condamnă pe acesta că
a fugit în fața tatălui său. Maitreyi Devi scrie și ea,la rândul său, un roman
răspuns, intitulat “Dragostea nu moare”, în care își prezintă trăirile. Acest
roman însă este,de fapt, scris pentru a îndrepta „o reputație șifonată”, pentru
a șterge impresiile lumii după parcurgerea romanului lui Eliade, despre care
spune că ce a simțit el nu era dragoste.Mai târziu, sora acesteia (motivul
pentru care Dasgupta a aflat de cei doi) îl condamnă pe Eliade și spune că
era doar un pierde-vară.
Maitreyi vine în România la invitația Uniunii Scriitorilor și vizitează
pe mama și sora lui Eliade. Îl vizitează pe Eliade la Chicago, unde trăia orb,

7
și își exprimă repulsia față de cartea scrisă de el. Maitreyi moare în 1990.
Romanul românesc trebuie citit împreună cu cel scris de eroină. Însă
“It does not die” - titlul în engleză - nu poate fi comparat cu cel al lui Eliade
care conține un mesaj profund, real. Acest mesaj este unul bazat pe jurnalul
autorului, o poveste cutremurătoare care dă cititorului lacrimi, în timp ce cel
al indiencei este doar o mărturie care nu poate fi luată în întregime ca reală,
pentru că este scrisă sub impulsul unor amintiri și al furiei prezentării ei în
fața lumii întregi. Eliade a rămas marcat pentru toată viața de Maitreyi,
numindu-se până la moarte indian.
Motivul labirintului - În concepţia lui Eliade, viaţa însăşi se
defineşte ca „o lungă călătorie prin labirint, ea este un fel de încercare
iniţiatică”. Experienţa labirintului, cu implicaţii profunde asupra structurii
interioare a „candidatului” la iniţiere, reprezintă însăşi trăirea iniţiatică,
revelatoare, care permite ieşirea din spaţiu şi timp. Parcurgerea labirintului,
care implică un preţ şi un risc al cunoaşterii, al descoperirilor, dar şi al
eşecurilor, îl va marca pe Allan, protagonistul din Maitreyi, schimbându-l.
Viața omului, chiar și si cea mai banală, conține serie de probe inițiatice.
Mai mult, omul se face, se construiește printr-o serie de inițieri conștiente
sau inconștiente, omul trăiește într-un labirint, condiția lui este definită
(exprimată) de aceasta succesiune de morți și reînvieri (Proba labirintului).

GHID DE STUDIU
MAITREYI ROMAN AL EXPERIENŢEI
Tip de roman "Maitreyi" este un roman erotic şi exotic, precum şi un
roman al autenticităţii, în care se îmbină mai multe
specii literare: jurnalul, eseul, reportajul şi naraţiunea
la persoana I.
Geneza romanului În 1928, Mircea Eliade pleacă în India, la

8
 Universitatea din Calcutta, unde învaţă sanscrita şi
studiază filozofia hindusă cu ilustrul profesor
Dasgupta. El locuieşte o vreme în casa celebrului
filozof, unde o cunoaşte pe fiica acestuia, Maitreyi.
Mircea Eliade consemnează într-un jurnal faptele,
întâmplările, experienţa trăită în India şi acesta stă la
baza viitoarei creaţii epice, "Maitreyi", în care autorul
esenţializează mitul iubirii şi motivul cuplului.
Apariţia romanului "Maitreyi" în 1933 stârneşte
reacţia literaţilor vremii, fiind considerat o adevărată
izbândă literară.
Structura textului şi Romanul debutează cu starea de incertitudine a
construcţia subiectului personajului masculin, Allan, un englez de 24 de ani şi
este scris la persoana I, pe baza însemnărilor făcute de
autor în cei trei ani petrecuţi în India.
Finalul romanului descrie încercările lui Allan de a
se consola, se retrage în munţii Himalaya, ultimul lui
gând, cu care se şi termină romanul, este sugestiv
pentru natura dilematică a eroului dominat de
incertitudini, care ar vrea să ştie dacă Maitreyi îl iubise
cu adevărat: "Şi că n-ar fi decât o păcăleală a dragostei
mele? De ce să cred? De unde ştiu? Aş vrea să privesc
ochii Maitreyiei."
ELEMENTE DE ATRACŢIE
CĂTRE LUMEA HINDUSĂ
Spatiul exterior -“Iubeam bucata aceasta de pământ aproape de mare,
câmpia aceasta plină de şerpi şi dezolantă , în care
palmierii erau rari şi tufele parfumate.”
-” …câmp atât de verde şi atât de părăsit…”
Casa “… niciodată n-aş fi bănuit că în interiorul unei case
bengaleze se pot găsi asemenea minunăţii, atâta
lumină filtrată prin perdele transparente ca solurile,
atât de dulci la pipăit, covoare şi sofale din lână de
kaşmir, şi măsuţe cu picior asemenea unui talger de
alamă bătută, pe care se aflau ceştile de ceai şi
prăjiturile bengaleze.”
Maitreyi - două faţete “ Mi se părea urâtă - cu ochii ei prea mari şi prea
negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii
puternici de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca
un fruct trecut în copt. Când i-am fost prezentat şi-a
pus palmele la frunte, să mă salute, i-am văzut deodată
braţul întreg gol şi m-a lovit culoarea pielii: mată,
brună, de un brun nemaiîntâlnit până atunci, s-ar fi
spus de lut şi de ceară.”
Maitreyi “ Maitreyi mi s-a părut atunci mult mai frumoasă, în
sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi cusuţi în

9

Bărbatul indian – tatăl
Femeia indiană – mama
Sora
Jungla
Odaia
Ritualuri hinduse
Despărţirea lui Allan de
gândirea şi lumea europeană:
argint, cu şalul asemenea cireşelor galbene, şi buclele
ei prea negre, ochii ei prea mari, buzele ei prea roşii
creau parcă o viaţă mai puţin umană în acest trup
înfăşurat şi totuşi transparent care trăia, s-ar fi spus
prin miracol, nu prin biologie(…) nu izbuteam să
înţeleg ce taină ascunde făptura aceasta în mişcările ei
moi, de mătase, în zâmbetul timid(…) şi în glasul ei
atât de schimbat în fiecare clipă, un glas care parcă ar
fi descoperit atunci anumite sunete.”
Narendra Sen: “…se aseamănă atât de mult cu o
broască, ochii atât de bulbucaţi şi gura atât de mare,
într-un cap rotund şi tuciuriu cu fruntea joasă şi părul
negru, încreţit, iar trupul scund, umerii încovoiaţi,
pântecul diform şi picioarele scurte.”
Srimati Devi Indira “ îmbrăcată într-o sari albastră, cu
şal albastru, muiat în aur şi cu picioarele goale, tălpile
şi unghiile roşite(…) era mai degrabă sora ei( a
Maitreyiei) cea mare, într-atât era de tânără, de
proaspătă şi de timidă.”
Chabu “ de vreo zece- unsprezece ani, care purta părul
tuns şi rochie de stambă, dar fără ciorapi şi fără
pantofi, iar pulpele şi braţele ei goale, şi faţa ei
oacheşă, frumoasă, mă făceau s-o compar în gând,
amuzat, cu o ţigăncuşă.”
“…câmp atât de verde şi atât de părăsit…”
“…câmpia cu aburi, cu umbre palide de palmieri
izolaţi…”
Jungla “ flora otrăvită a Assamului, în ploaia continuă,
în căldura umedă şi ameţitoare(…) locuri înecate în
feregi şi liane, cu oamenii lor atât de crunţi şi
inocenţi(…) ritmul acela neuitat al apei pe acoperiş,
revărsări fără pomină, zile întregi întrerupte numai de
ceasuri de bură pulverizată şi fierbinte(…), căci
picăturile acelea nevăzut de mici purtau cele mai
istovitoare parfumuri.”
Odaia Maitreyiei părea o celulă “nu avea decât un pat,
un scaun şi două perne. Maitreyi dormea pe o rogojină
subţire ca pânza din bumbac.”
“… de câte ori lovesc pe cineva, fără voie, trebuie să
mă aplec şi să-i ating cu mâna dreaptă piciorul; că
niciodată nu trebuie să schiţez nici în glumă gestul
lovirii cu piciorul în cineva.”
“ E o lume moartă lumea noastră, continentele noastre
albe. Nu mai găsesc nimic acolo. Dacă aş fi primit,
cum mă rog lui Dumnezeu să fiu, într-o familie
indiană, aş găsi puteri să-mi refac viaţa aceasta clădită
10
 pe nimicuri, pe interese stupide şi pe abstracţiuni. Aş
vrea s-o iau de la capăt, să cred în ceva, să fiu fericit.
Nu pot fi fericit decât într-o dragoste perfectă şi nu
găsesc această dragoste decât aici, în casa, în cartierul
acesta…”
“ Îmi dădeam perfect seama că tot zelul meu se datora
dragostei pentru Maitreyi.”
“ Intimitatea aceasta cu o indiană e ceva
nemaipomenit. Nici eu nu ştiu cum s-a sfârşit. Mă
turbură, mă fascinează, dar nu sunt îndrăgostit, mă
amuz numai.”
SENTIMENTELE LUI ” Eram însă fericit, căci speram să se strice prietenia
ALLAN: noastră prea familiară şi pasiunea noastră
nemărturisită. Mi-era teamă că ajunsesem prea departe
şi mă legam de orice pretext ca să dau înapoi(…). Simt
că n-am să pot să mă stăpânesc mult.”
“ Nu mi se părea că o iubesc, numai atât. Înţelesei
pentru a suta oară că mă atrăgea altceva în Maitreyi:
iraţionalul ei, virginitatea ei barbară şi mai presus de
toate fascismul ei. Îmi lămuream perfect aceasta: că
eram vrăjit, nu îndrăgostit.”
“ … ca să se unească cu cine ştie ce făptură din
viziunea ei, poate tot cu Allan, dar un Allan mai plin şi
mai cald, cerut şi sorbit de toată setea dragostei ei.”
“ Trecutul ei nu mă tortura aşa cum m-a torturat după
aceea, de câte ori mi se pare că Maitreyi se depărtează
de mine, că poate mă compară cu celălalt, că trăieşte
într-un timp în care eu nu apărusem încă în viaţa ei şi
care mă chinuia îndeajuns cu nepătrunsul lui.
” Mă dureau cele ce spuneau Maitreyi. Mă dureau cu
atât mai mult, cu cât o simţeam în stare să iubească
totul cu această pasiune, în timp ce eu voiam să mă
iubească numai pe mine. O fiinţă care iubeşte întruna,
pe oricine, nu poate fi chin mai insuportabil pentru un
amant.”
“ Mă simţeam atras de ea nu ştiu ce farmec şi ce
chemare aveau până şi paşii ei. Dar(…) întreaga mea
viaţă din Bhowanipore- nu numai faţa mi se părea
miraculoasă şi ireală.”
“ Nu are o frumuseţe regulată, ci dincolo de canoane,
expresivă până la răzvrătire, fermecătoare, în sensul
magic al cuvântului. Recunosc că nu mi-am putut lua
gândul de la ea toată noaptea.”
Legământul de iubire: “ Mă leg de tine pământule, că eu voi fi a lui Allan şi a
nimănui altuia. Voi creşte din el ca viaţa din tine şi
cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi

11

"Nimeni n-a ieşit nevătămat
din jocurile Maitreyiei. Să fie comparabilă eroinelor tragice, universale”
pierderea minţilor sau
moartea singura ieşire din
toate marile pasiuni? Chiar
de-ar fi aşa cum ne învaţă
cazul lui Tristan şi al Isoldei, „Sub masca...Maitreyiei joacă trăsăturile insesizabile
al lui Romeo şi al Julietei,
putem fi oare absolut siguri
că, Allan, care la sfârşit
doreşte din tot sufletul să mai
privească o dată în ochii
Maitreyiei, ca să înţeleagă, n-
a pierit el însuşi, în
nesiguranţă şi durere? Ce mai
ştim noi despre el, o dată
manuscrisul romanului
încheiat?" (Nicolae
Manolescu in "Arca lui
Noe")
cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui mie. Mă leg
în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu
voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui,
ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi mamă
pământ, tu nu mă minţi maica mea. Dacă mă simţi
aproape, cum te simt eu acum, şi cu mâna şi cu inelul,
întăreşte-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie
necunoscută lui să-i aduc, viaţă de rod şi joc să-i dau.
Să fie viaţa noastră ca bucuria ierburilor ce cresc din
tine. Să fie îmbrăţişarea noastră cea dintâi zi a
mousoon-ului. Ploaie să fie sărutul nostru şi cum tu
niciodată nu oboseşti maica mea tot astfel să nu
obosească inima mea în dragostea pentru Allan, pe
care cerul l-a născut departe şi tu maică- mi l-ai adus
aproape.”
„Maitreyi realizează în literatura noastră o eroină
(Perpessicius)
„Pentru Allan, iubirea nu e o mitologie, ci numai o
creştere suprafirească a personalităţii” (Pompiliu
Constantinescu)
ale Evei eterne, ale eternului feminin...” (Camil
Balthazar)
12
13