ISTORIA LITERATURII

ROMÂNE
(LITERATURA INTERBELICĂ.)

MIRCEA ELIADE (MAITREYI)

ELABORAT COJOCARI ECATERINA

VERIFICAT CARAMAN V., CONF.UNIV.

Mircea Eliade reprezintă prin romanul “Maitreyi” primul roman
românesc exotic din literatura română. A fost publicat pentru prima
oară în 1933 și s-a bucurat de popularitate în întreaga lume, fiind
tradus în mai multe limbi: franceză, engleză, italiană, germană,
spaniolă, catalană, esperanto etc. La prima vedere s-ar putea spune că
romanul îşi permite o dramă esenţială şi un monolog interior sau un
flux al conştiinţei pornind de la experienţa pe care eroul, Allan, un
tânăr englez, o are la Calcutta. “Maitreyi” lasă impresia de
capodoperă pentru că ocupă în multe privinţe o poziţie singulară.
Apărut în 1933, după “Izabelle şiapele diavolului” romanul e o poveste
de dragoste care seamănă a “Tristan şi Isolda” sauchiar a “Romeo şi
Julieta” şi asta pentru că e redată povestea dintre Allan şi
Maitreyi.Elementele strict autobiografice sunt amestecate în poveste
de iubire în aşa fel încât ficţiunea apare complet purificată artistic.
 Mircea Eliade a fost istoric al religiilor, scriitor de ficţiune, filosof şi profesor român la
Universitatea din Chicago.
Romanul este o specie a genului epic în proză, de mare întindere, cu o acţiune desfăşurată pe mai
multe planuri şi la care participă un număr mare de personaje.
Tema romanului este iubirea incompatibila, povestea nefericită trăită de Allan şi Maitreyi
amintind de Romeo şi Julieta sau Tristan si Isolda.
Titlul este sugestiv în ceea ce priveşte conţinutul discursului narativ. Acesta coincide cu numele
personajului principal feminin, Maitreyi, considerată de critică drept cel mai exotic personaj feminin
din literatura română.
Conflictul dintre europeanul Allan şi bengalezul Narendra Sen redă opoziţia dintre libertatea
dragostei şi constrângerile tradiţionale, iar la nivel general, incompatibilitatea sau lipsa de comunicare
dintre civilizaţii şi mentalităţi: cea europeană şi cea asiatică. De asemenea romanul prezintă şi un
conflict interior. Fire autoreflexiva, Allan trăieşte conflictul dintre trăirea internă a iubirii, ca
experienţă definitorie, şi luciditatea autoanalizei.
Incipitul romanului surprinde prin tonalitatea confesiunii, prin sinceritatea povestirii, luciditatea
analizei, autenticitatea întâmplărilor trăite şi consemnate cât şi prin misterul femeii iubite, Maitreyi.
Maitreyi rămâne pentru europeanul raţional o eternă obsesie şi enigmă. Frământările lui Allan
pentru a o înţelege pe Maitreyi fac ca romanul să aibă un final deschis.
 O primă secventă narativă semnificativă este “cu ochii ei prea mari şi prea
negri, cu buzele cărnoase, cu sânii puternici de fecioară bengaleză, crescută
prea plin, ca un fruct trecut în copt” din care putem deduce faptul că la început
lui Allan nu i se părea frumoasă Maitreyi, dar o dată cu timpul care trecea,
acesta a început să observe frumuseţea exotică a fetei şi să fie atras de misterul
acesteia.
O a doua secventă narativă face referire la misterul ascuns în Maitreyi şi
anume “suflet nepătruns şi neînţeles, tot mai himeric”, pe care europeanul o
cucereşte, dar nu poate să îi desluşească taina, misterul care o înconjoară.
Astfel, iubind-o pe Maitreyi, Allan descoperă atât lumea tainică a Indiei, cât şi
iubirea adevărată.
O altă scenă semnificativă face referire la logodna mistică de la lacuri.
Maitreyi oficiază un legământ al dragostei, în faţa pământului, a apei, a pădurii
şi a cerului, dăruindu-i lui Allan un inel “lucrat după ceremonialul căsătoriei
indiene”.
 Din punct de vedere compoziţional, romanul are cincisprezece capitole, iar
întâmplările sunt relatate la persoana I, din perspectiva personajului – narator Allan.
Construcţia discursului narativ constă în dubla perspectivă temporală pe care
personajul – narator o are asupra evenimentelor: contemporană şi ulterioară.
În concluzie, având în vedere aspectele prezenate precedent, putem spune că
Mircea Eliade creează prin Maitreyi, unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste
din literatura română. Fiind totodată un roman al experienţei şi al autenticităţii, al trăirii
intense a sentimentului erotic ca experienţă definitorie.
O altă variantă ar fi:

Romanul este o specie epică în proză, de mare întindere, cu mai multe planuri narative, cu o acţiune
complexă la care participă un număr mare de personaje între care se nasc conflicte puternice.
Romanul românesc ajunge la maturitate în perioada interbelică, având ca factori determinanţi mutaţiile
fundamentale în mentalitatea culturală, conform căreia literatura poate interfera cu psihologia şi filozofia,
schimbarea mentalităţii literare prin reinterpretarea marilor scriitori, schimbarea percepţiei asupra speciei literare,
stimularea interesului cititorilor prin scrierea de articole de presă, necesitatea sincronizării literaturii române cu cea
europeană, dar şi apariţia unei generaţii de scriitori talentaţi. Romanul cunoaşte o puternică dezvoltare în urma
căreia apar variate tipuri de romane.
Romanul experienţei reprezintă o orientare tematică în romanul interbelic, tip de roman care valorifică trăirea
cât mai intensă, în plan interior a unei experienţe personale profunde. Proza experienţei se bazează pe crearea
impresiei de autenticitate prin utilizarea unor elemente care ţin de realitate (fragmente de jurnal, biografie).
Romanul modern subiectiv pune accentul pe estetica autenticităţii, iar naraţiunea se concentrează asupra
evenimentelor vieţii interioare. Stilistic, autenticitatea înseamnă refuzul scrisului frumos (stilul anticalofil), grija
pentru exprimarea exactă, sinceră a unei experienţe de viaţă reală prin confesiune, analiză şi autoanaliză lucidă.
Personajele trăiesc realităţi psihologice sau morale care devin probleme de conştiinţă.
 Operele lui Mircea Eliade reprezintă două tendinţe care se completează: pe de o parte experienţa, autenticitatea,
trăirea intensă, spirituală a realităţii, pe de altă parte fantasticul, reflectând experienţa sacrului. Romanul de analiză
psihologică „Maitreyi” este un roman modern, subiectiv, roman al autenticităţii şi al experienţei, dar şi un roman
exotic.
„Maitreyi” este un roman al experienţei pentru că descrie trăirea intensă a iubirii, ca o experienţă definitorie, iar
impresia de autenticitate provine din utilizarea unor elemente reale din biografia autorului, respectiv scrisori şi jurnalul
autorului. Principala sursă de inspiraţie a romanului este experienţa trăită de autor în India, în timpul unei călătorii de
studiu în Calcutta. Eliade trăieşte o poveste de dragoste cu fiica profesorului Dasgupta, cu Maitreyi. Relaţia lor a fost
descoperită şi Eliade este rugat să plece din casă. El merge în munţii Himalaya unde învaţă tehnici ale meditaţiei, apoi
va părăsi India în 1931. O va reîntâlni pe Maitreyi în 1973 la Chicago, unde el era renumit profesor de istoria religiilor
„curând după aceea, întâlnirea cu Maitreyi. După aproape 43 de ani. Totul mi se părea neverosimil, ireal, fals şi într-un
anumit sens, de prost gust” notează Eliade în memoriile sale. Notele din jurnalul perioadei şederii în India vor sta la
baza romanului. Allan astfel este alter-egoul autorului şi este naratorul-personaj al operei. Experienţialismul,aşadar,
provine din faptul că personajele trăiesc iubirea cu intensitate maximă, ca pe o experienţă existenţială .
Autenticitatea romanului este susţinută de relaţia vieţii reale cu ficţiunea romanului, dar şi de tehnica narativă
modernă. Naraţiunea se bazează pe confesiunea personajului-narator, completată de introspecţie şi autoanaliză
lucidă, iar relatarea se face la pers. I. Un alt element de autenticitate este anticalofilismul declarat de autor: „eu nu ştiu
să povestesc…”.
 Modernitatea romanului se manifestă prin compoziţia ei nouă, autorul combinând mai multe specii literare ca
eseul, reportajul sau jurnalul. Romanul este de tipul jurnalului intim, iar întâmplările sunt povestite din perspectiva
subiectivă a personajului-narator, a europeanului Allan. Modernă este şi tehnica narativă: naraţiunea realizată la
persoana I este mai degrabă o confesiune a autorului devenit personaj-narator. Astfel, naraţiunea se desfăşoară
pe trei niveluri: primul care cuprinde însemnările zilnice ale lui Allan, consemnate în timpul şederii în India, al
doilea nivel conţine comentariile din paranteze, notaţiile ulterioare, care completează primele impresii şi au scopul
de a explica cele notate în jurnal, iar al treilea nivel este o confesiune a personajului-narator, care în timp ce scrie,
retrăieşte povestea de iubire cu Maitreyi, analizând lucid sentimentele, trăirile proprii. Noutatea construcţiei
discursului narativ constă şi în multiplicarea perspectivei temporale: există un timp narat al jurnalului, consemnând
evenimentele în momentul trăirii iubirii, există timpul naraţiunii ulterioare, care se concretizează prin adnotările pe
marginea jurnalului ceea ce conferă autenticitate întâmplării (ex. „eu scriam în odaia mea. Am avut o sufocare
penibilă de gelozie, de care mi-e ruşine. (Notă: De fapt, nu eram prea îndrăgostit atunci. Totuşi eram gelos pe
oricine o lacea să râdă pe Maitreyi.)”). O altă perspectivă temporală este timpul povestirii propriu-zise a iubirii.
Neconcordanţa dintre iubirea descrisă în jurnal şi rememorarea acestuia conferă romanului caracter subiectiv,
naraţiunea concentrându-se asupra descrierii vieţii interioare a personajului îndrăgostit.
 Titlul romanului este identic cu numele personajului feminin, Maitreyi, considerată de critică literară cel mai exotic
personaj feminin din literatura română, fiind un mit şi un simbol al sacrificiului în iubire. Tema romanului este iubirea
pasională dintre
doi tineri care sunt din lumi şi culturi diferite şi au percepţii diferite despre dragoste, tocmai de aceea dragostea lor,
trăită într-un cadru exotic este incompatibilă, neîmplinită. Conflictul se construieşte pe opoziţia dintre două lumi
diferite, cea europeană şi cea asiatică, reprezentată de europeanul Allan şi bengalezul Narendra Sen.
Acest conflict reprezintă opoziţia dintre libertatea iubirii şi constrângerile tradiţionale, sugerând incompatibilitatea
celor două civilizaţii sau mentalităţi reprezentate de tinerii îndrăgostiţi. Allan trăieşte şi un puternic conflict interior, cel
dintre intensitatea iubirii şi luciditatea autoanalizei.
începutul romanului este surprinzătoare prin sinceritatea confesiunii, prin atitudinea personajului-narator, prin
luciditatea analizei şi prin autenticitatea ei. „Am şovăit atâta în faţa acestui caiet pentru că n-am izbuit să aflu ziua
precisă când am întâlnit-o pe Maitreyi…”. Prima secvenţă narativă este importantă deoarece surprinde prima întâlnire a
protagoniştilor, o întâlnire cu totul întâmplătoare, în timpul căreia Allan este surprins de frumuseţea stranie a tinerei
bengaleze Maitreyi.
Acţiunea romanului construit pe 15 capitole prezintă o poveste de iubire care evoluează spre un final dramatic din
cauza diferenţei de mentalităţi, diferenţă care pune capăt acestei iubiri trăite intens în fiecare moment al ei.
 Acţiunea se petrece în 1929, în Calcutta, unde tânărul inginer englez, Allan este atras de exotismul Indiei şi se angajează la o
societate de canalizare a deltei. La primele întâlniri cu Maitreyi, când alegea cărţi pentru vacanţa de Crăciun sau când, împreună cu
Lucien, prietenul său au vizitat familia Sen lui Allan fata i se părea urâtă, respingătoare. în junglă Allan se îmbolnăveşte de malarie, iar
după spitalizare este invitat de superiorul său, de Narendra Sen să locuiască un timp în casa lui. Aici o cunoaşte mai bine pe Maitreyi.
în primele luni nu se gândeşte la dragoste, doar este atras, fascinat de exotismul fetei. Treptat începe să fie interesat de viaţa familiei
bengaleze, se simte atras de persoana Maitreyiei, îi descoperă frumuseţea exotică. Allan vede în ea o lume plină de mister. Curios
pentru Allan este că Maitreyi nu este supravegheată de părinţi, ba chiar este încurajată relaţia lor. Părinţii fetei cred că între ei este o
iubire frăţească şi doreau să-l adopte pe Allan. Treptat cei doi se cunosc mai bine, descoperă că sunt suflete înrudite, simt o atracţie
reciprocă. Allan ia lecţii de bengaleză şi el o învaţă limba franceză. Jocul de iubire începe cu floarea dăruită de Maitreyi, continuă cu
jocul cărţilor în bibliotecă, apoi urmează jocul privirilor, al atingerii picioarelor. Sunt descrise amănunţit gesturile de iubire, jocurile
seducţiei, plăcerile şi trăirile intense. Misterul fetei pare nesfârşit, iar imposibilitatea analizei lucide a trăirilor înseamnă pentru Allan o
atracţie şi mai mare. Diferenţa dintre mentalitatea orientală şi cea occidentală este sugerată şi prin percepţia diferită a iubirii. Maitreyi,
fata indiană avuse un mod specific de a iubi: în copilărie a iubit un pom, apoi pe Robi Thakkur, care în realitate este filosoful Tagore.
Allan, deşi la început îşi neagă sentimentele, este vrăjit de iubirea care i se oferă şi de lumea în care este iniţiat de Maitreyi. Iubind-o
pe ea, devine gelos pe toate fiinţele dragi Maitreyiei: pe pom, pe Robi Thakkur. Atracţia se transformă în pasiune şi cei doi îşi dau
seama că relaţia lor e prea adâncă pentru a mai exista cale de întoarcere. Iubirea lor ritualică îşi atinge punctul culminant prin logodna
lor secretă de la locul numit Lacuri, unde Maitreyi rosteşte jurământul de logodnă. Chabu, sora Maitreyiei dezvăluie părinţilor că între
cei doi este o dragoste profundă. După ce Allan părăseşte casa, se retrage în munţii Himalaya unde caută uitarea în alcool şi în braţele
unor femei, dar nu se poate elibera de chipul iubitei sale. La rândul ei, Maitreyi vrea să se răzbune pe părinţi şi în speranţa că va fi
alungată din casă, se dăruieşte unui vânzător de fructe. Dar este pedepsită brutal şi ţinută în casă. Deznodământul dramatic exprimă
regretul pentru această despărţire. întrebările care îl frământă pe Allan „Şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să
cred? De unde să ştiu eu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei” şi finalul deschis al romanului sugerează că nimic nu poate destrăma
misterul iubirii Maitreyiei.
 Motto-ul romanului „îţi mai aminteşti de mine, Maitreyi? Şi dacă da, ai putut
să mă ierţi?” reprezintă aceeaşi incertitudine a eroului în faţa misterului acestei
iubiri, dar este şi sugestia încercării unei analize lucide.
Apreciat de critica literară ca primul roman exotic al literaturii române,
„Maitreyi” prezintă aspecte ale vieţii sociale din Calcutta şi ale familiei bengaleze
prin ochii europeanului, dar şi prin „descoperirea sufletului feminin indian”, prin
descrierea manifestărilor vii ale erosului atât de neobişnuit pentru europeanul
Allan.
Mircea Eliade porneşte de la o experienţă autobiografică pe care o valorifică
într-o manieră originală, oferind astfel o interpretare nouă mitului iubirii
imposibile. Accentul nu se pune pe caracterul tragic al întâmplărilor, ca în marile
capodopere universale „Romeo şi Julieta” sau „Tristan şi Isolda”, ci pe drama
interioară a protagoniştilor, dramă cauzată de concepţiile diferite ale lumilor
cărora le aparţin. Prin formula narativă aleasă, prin descrierea unei experienţe
umane profunde, prin notarea exactă a trăirilor, a reacţiilor, prin analiza lucidă a
stărilor sufleteşti, prin noutatea tehnicii narative, „Maitreyi” este un roman
modern, subiectiv, de analiză, integrându-se în categoria romanului de experienţă.