Maitreyi, Mircea Eliade

Comentariu

Romanul Maitreyi, publicat în 1933, este un roman modern subiectiv, de analiză psihologică, un
roman al autenticităţii şi al experienţei.

Mircea Eliade a fost istoric al religiilor, scriitor de ficţiune, filosof şi profesor român la Universitatea
din Chicago.

Romanul este o specie a genului epic în proză, de mare întindere, cu o acţiune desfăşurată pe mai
multe planuri şi la care participă un număr mare de personaje.

Tema romanului este iubirea incompatibila, povestea nefericită trăită de Allan şi Maitreyi amintind
de Romeo şi Julieta sau Tristan si Isolda.

Titlul este sugestiv în ceea ce priveşte conţinutul discursului narativ. Acesta coincide cu numele
personajului principal feminin, Maitreyi, considerată de critică drept cel mai exotic personaj feminin
din literatura română.

Conflictul dintre europeanul Allan şi bengalezul Narendra Sen redă opoziţia dintre libertatea
dragostei şi constrângerile tradiţionale, iar la nivel general, incompatibilitatea sau lipsa de
comunicare dintre civilizaţii şi mentalităţi: cea europeană şi cea asiatică. De asemenea romanul
prezintă şi un conflict interior. Fire autoreflexiva, Allan trăieşte conflictul dintre trăirea internă a
iubirii, ca experienţă definitorie, şi luciditatea autoanalizei.

Incipitul romanului surprinde prin tonalitatea confesiunii, prin sinceritatea povestirii, luciditatea
analizei, autenticitatea întâmplărilor trăite şi consemnate cât şi prin misterul femeii iubite, Maitreyi.

Maitreyi rămâne pentru europeanul raţional o eternă obsesie şi enigmă. Frământările lui Allan
pentru a o înţelege pe Maitreyi fac ca romanul să aibă un final deschis.

O primă secventă narativă semnificativă este “cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase,
cu sânii puternici de fecioară bengaleză, crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt” din care putem
deduce faptul că la început lui Allan nu i se părea frumoasă Maitreyi, dar o dată cu timpul care
trecea, acesta a început să observe frumuseţea exotică a fetei şi să fie atras de misterul acesteia.

O a doua secventă narativă face referire la misterul ascuns în Maitreyi şi anume “suflet nepătruns şi
neînţeles, tot mai himeric”, pe care europeanul o cucereşte, dar nu poate să îi desluşească taina,
misterul care o înconjoară. Astfel, iubind-o pe Maitreyi, Allan descoperă atât lumea tainică a Indiei,
cât şi iubirea adevărată.

O altă scenă semnificativă face referire la logodna mistică de la lacuri. Maitreyi oficiază un legământ
al dragostei, în faţa pământului, a apei, a pădurii şi a cerului, dăruindu-i lui Allan un inel “lucrat după
ceremonialul căsătoriei indiene”.

Din punct de vedere compoziţional, romanul are cincisprezece capitole, iar întâmplările sunt relatate
la persoana I, din perspectiva personajului – narator Allan. Construcţia discursului narativ constă în
dubla perspectivă temporală pe care personajul – narator o are asupra evenimentelor:
contemporană şi ulterioară.

În concluzie, având în vedere aspectele prezenate precedent, putem spune că Mircea Eliade creează
prin Maitreyi, unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste din literatura română. Fiind
totodată un roman al experienţei şi al autenticităţii, al trăirii intense a sentimentului erotic ca
experienţă definitorie.