APARTENENȚA ROMANULUI „MAITREYI” DE MIRCEA

ELIADE LA TIPOLOGIA PROZEI MOERNISTE, SUBIECTIVE,

DE ANALIZĂ PSIHOLOGICĂ

-ROMAN AL EXISTENȚEI/ AL EXPERIENȚEI/ AL TRĂIRISMULUI

~ESEU~
Mircea Eliade reprezintă o personalitate culturală a secolului XX, s-a evidențiat
ca prozator, eseist, filozof, istoric al religiilor. Activitatea de scriitor a acestuia este
bine conturată de proze fantastice precum: „Isabel și apele diavolului”, „În curte la
Dionis”, „Domnișoara Christina”, „Șarpele”, romane care au ca temă generică
existența (romane ale existenței/ ale trăirismului): „Maitreyi”, „Nuntă în cer”,
„Huliganii”, dar și de romane cu caracter de jurnal: „Romanul adolescentului miop”.
Lucrările științifice reprezintă o latură importantă a operelor lui Mircea Eliade,
impresionând mai ales prin varietatea problemelor abordate si prin rigurozitatea cu
care le-a tratat. În domeniul istoriei religiilor și în cel al miturilor sunt representative
lucrările: „Istoria credințelor și ideilor religioase”, „Sacru și profan”, „Aspecte ale
mitului”.
Romanul „Maitreyi” a fost publicat în anul 1933, fiind considerat opera literară
cu cel mai mare succes de public al autorului, fiind una dintre cele mai citite și
analizate cărți românești în Occident. Romanul a devenit celebru în lume prin
traducerea lui în limba franceză în anul 1939, cu titlul „La nuit bengali”. În 1976, la
Calcutta a apărut o replică în limba engleză la romanul lui Mircea Eliade, autoarea
fiind însăși protagonista poveștii de dragoste, Maitreyi Devi. Romanul a fost tradus în
limba română în anul 1992, cu titlul „Dragostea nu moare”.
La publicarea romanului „Maitreyi”, criticul literar Mihail Sebastian aprecia:
„Dacă ar ajuta cu ceva, v-aș spune că este cea mai frumoasă și cea mai tristă carte pe
care am citit-o.” Romanul lui Mircea Eliade valorifică epicul pur, fiind o proză a
autenticității (a realității trăite direct de scriitor). Autorul s-a inspirat din romanele
scriitorului francez André Gide, cel care a creat eroul lucid, analitic, dornic de
cunoaștere și de autocunoaștere. Din acest punct de vedere, se poate afirma că:
„Mircea Eliade este cea mai integrală și mai servilă întrupare a gideismului în
literatura noastră.” (George Călinescu)
Opera literară “Maitreyi” se încadrează în tipologia romanului modern,
subiectiv, de analiză psihologică. Modernitatea şi caracterul psihologic al operei sunt
conferite de discontinuitatea timpurilor, reprezentată prin alternarea timpului prezent
cu trecut; folosirea unor specii literare noi, precum jurnalul, eseul, reportajul, care
accentuează caracterul autentic al acesteia; modurile de expunere predominant folosite
sunt monologul narativ, introspecţia, retrospecţia, memoria afectivă; finalul este
deschis, permițând interpretări din partea lectorilor. Subiectivitatea romanului este
conferită de prezenţa naratorului-personaj, care își mărturisește direct sentimentele,
gândurile, emoțiile, viziunea narativă este “împreună cu”, focalizarea internă.
Tema romanului ilustrează iubirea incompatibilă. Povestea de dragoste dintre
Allan şi Maitreyi aminteşte de cupluri celebre din literatura universală precum Romeo
şi Julieta, respectiv Tristan şi Isolda. Din acest punct de vedere, prin intermediul
romanului „Mircea Eliade a sporit cu unul seria miturilor erotice ale umanităţii.”
(Perpessicius)
O secvență semnificativă pentru ilustrarea acestei trăsături a fetei este cea a
atingerii picioarelor din cap. VIII, Allan fiind familiarizat cu unul din ritualurile
bengaleze. Dacă pentru un european atingerea picioarelor nu are nicio valoare
deosebită, pentru indieni este o modalitate de exprimare a afecțiunii, scena fiind
încărcată de erotism. Maitreyi era câștigată numai de joc, de voluptatea amăgirii, nu
de ispită. Treptat se produc mutații, emoția erotică a fetei suspendă provizoriu jocul,
dar numai pentru o clipă. Jocurile Maitreyiei țin de ritualul erotic și mistic,
îmbogățesc pasiunea. Ulterior are loc întâlnirea celor doi îndrăgostiți în biblioteca lui
Narendra Sen, unde tinerii întocmesc un catalog al cărților. Fata îi propune lui Allan
un joc, în aparență nevinovat, cu cărțile. Aceștia aleg aceeași carte și interpretează
coincidența ca un semn fast, pentru că se doresc. Acesta este momentul în care Allan
devine cu adevărat conștient de seducția pe care Maitreyi o exercită asupra lui.
Seducția aceasta rezultă din forța magică a fetei, nu din reflecțiile lucide ale eroului.
O altă secvență semnificativă este logodna lor la lacuri. Maitreyi crede că unirea
lor ,,a fost poruncită de cer”. Înainte de a se dărui lui Allan și pentru a evita păcatul
iubirii fără rod, tânăra oficiază o logodnă mistică, săvârșește un jurământ cosmic-
legământul dragostei-,,mă leg de tine pământule că eu voi fi a lui Allan și a nimănui
altuia.” în fața pământului, a apei, a pădurii, a cerului și îi dăruiește lui Allan un
inel ,,lucrat după ceremonialul căsătoriei indiene, din fier și aur, cu doi șerpi încolăciți,
cel dintâi reprezentând virilitatea, celălalt, feminitatea.” Legământul ei de dragoste este
impregnat de mitologie. Pentru ea, viața este iubire iar iubirea înseamnă sacrificiu și
rodnicie. Comportamentul tinerei evidențiază o deosebită intensitate a sentimentului
iubirii: ,,Am simțit-o lângă mine, strângându-se toată, parcă ar fi încercat să se
ascundă, să uite.” Povestea de iubire se preface într-o suferință cumplită din cauza lui
Chabu, sora Maitreyiei care mărturisește mamei că cei doi tineria u o relație pe ascuns.
Fiind despărțiți forțat, tinerii sunt răniți sufletește, Allan părăsind India pentru
totdeauna.
Romanul „Maitreyi” este structurat în 15 capitole, narate din perspectiva
personajului Allan, care relatează întâmplările la persoana I, pe baza jurnalului
personal. Noutatea construcţiei discursului narativ constă în dubla perspectivă
temporală asupra evenimentelor: o perspectivă temporală contemporană cu povestea
de dragoste, relatată în jurnal şi o perspectivă ulterioară a evenimentelor, evocată prin
intermediul romanului. Neconcordanţa celor două timpuri relativizează evenimentele,
sporind caracterul autentic al romanului. Intenţia naratorului-personaj este aceea de a
retrăi, prin memoria afectivă etape din povestea de dragoste indiană, raportându-se atât
la prezent, cât şi la timpul trecut în care se desfăşurase istoria iubirii. Finalul romanului
este, conform principiului prozei moderniste, deschis interpretării cititorilor. Maitreyi
rămâne pentru Allan o enigmă, un mister nedescifrat.
Titlul romanului este eponim, coincide cu numele personajului principal
feminin, considerat cel mai exotic personaj din literatura română „femeie şi mit,
simbol al sacrificiului în iubire”. (Pompiliu Constantinescu)
Operă literară complexă, romanul „Maitreyi” are un conflict dublu: exterior şi
interior. Conflictul exterior se realizează prin confruntarea între civilizaţii, culturi şi
mentalităţi diferite: cea europeană, reprezentată prin Allan şi cea bengaleză, ilustrată
prin inginerul Sen, Maitreyi etc. Conflictul interior, psihologic, pune în evidenţă
zbuciumul lăuntric al lui Allan. Tânărul trăieşte cu intensitate iubirea pentru Maitreyi
ca experienţă definitorie, dar, pe de altă parte, devine uneori lucid, încercând să
analizeze în detaliu întâmplările la care participă.
Pe baza informațiilor prezentate, referitoare la discontinuitatea temporală, la
caracterul autentic al operei, asigurat prin tehnicile narative moderne, prin investigația
psihologică și prin finalul deschis, pentru a putea fi interpretat de lector, justific ideea
apartenenței romanului „Maitreyi” de Mircea Eliade la tipologia prozei moderniste,
subiective, psihologice.

LICEUL TEORETIC „ANDREI BÂRSEANU”

ELEV: VASIU DARIA-ALEXIA
CLASA a X-a A