Maitreyi

Romanul experienței reprezintă o orientare tematica in romanul interbelic, categorie care

valorifica trăirea cât mai intensa, pana la capăt, in plan interior, de către personaje
a unor experiențe personale variate, dar definitorii. Proza experienței de bazează pe crearea
impresiei de autenticitate, fie prin utilizarea unor elemente care țin de realitate, fie prin fabricarea
unora care sa para a fi reale.

Mircea Eliade a teoretizat încă de la 20 de ani rolul de “gimnastica a conștiinței” și de

ținta finală, “armonia organica, echilibrul forțelor lăuntrice”, pe care le are trăirea intensa a unor
experiențe cât mai variate.

Romanul “Maitreyi’ de Mircea Eliade face parte din prima tendința, fiind un roman
modern subeictiv, de analiza psihologică, un roman al autenticității și al experienței, dar și un
roman exotic.

Apărut in 1933, romanul s-a bucurat la apariție de un mare succes de critica și de public,
care a trecut repede granițele țării. Deși este un roman cu surse autobiografice, iar Allan este un
alter-ego al scriitorului.

Modernismul apare în literatura secolului al XX-lea si cuprinde toate acele miscari

artistice care exprima o ruptura de traditie, negand, in forme uneori extreme, epoca ori curentul
care le-a precedat.

Tema romanului este iubirea incompatibila. Povestea nefericita trăită de cuplul de

îndrăgostiți Allan și Maitreyi, in decor exotic, amintește de Romeo și Julieta sau Tristan și
Isolda, încât se poate spune ca prin acest roman ,, Mircea Eliade a sporit cu unul seria miturilor
erotice ale umanității”.

O prima secventa semnificativă pentru tema romanului este cina din casa familiei Sen, la
care participa Allan, împreuna cu un prieten ziarist francez, Lucian Metz, care scria o carte
despre India. Englezul este impresionat de Frumusețea Maitreyiei și de eleganța vestimentației
fetei, specifică femeilor indiene. Ba mai mult, pe Allan îl fascinează râsul Maitreyiei, “un râs
nestăvilit, contagios, un râs de femeie și de copil in același timp”.

O alta secvența importantă este logodna mistică, in preajma Lacurilor, un jurământ

cosmic rostit de Maitreyi in fata întregii naturi. Întâmplările sunt relatate la persoana I, din
perspectiva personajului-narator. Noutatea construcției discursului narativ consta in dubla
perspectiva termporala pe care naratorul-personaj o are asupra evenimentelor: contemporană și
ulterioară. Personajul narator nu evoca pur și simplu întâmplările, rememorându-le, ci
reconstituie evenimentele trecute prin raportare la timpul prezent.
 ex-abrupto al romanului modern surprinde prin tonalitatea confesiunii și atitudinea
personajului-narator, prin sinceritatea povestirii, luciditatea analizei, autenticitatea faptului
“trăit”, consemnat “in însemnările mele din acel an”.

Finalul deschis al romanului sugerează ca nici distanțarea temporala și nici rememorarea

faptelor in acest roman jurnal nu pot epuiza misterul iubirii Maitreyiei. Conflictul romanului se
construiește pe baza opoziției dintre doua lumi diferite: cea europeană și cea asiatica. Acest
macroconflict nu numai ca ii conferă poveștii de iubire o aura tragica, dar declanșează și
conflictul interior pe care îl traversează protagonistul. Perspectiva narativa este subiectiva, cu o
viziune “împreuna cu” , aparținându-i unui narator homodiegetic, implicat, ce narează la
persoana I.