Tema și viziunea în romanul experienței „Maitreyi” de

Mircea Eliade

În scrierile literare ale lui Mircea Eliade se remarcă două abordări

narative complementare: pe de o parte „experiența”, autenticitatea,
trăirea nemijlocită, intensă a realității, mai ales sub aspect spiritual și
erotic, iar pe de altă parte fantasticul, reflectând „experiența sacrului”.
Opera literară „Maitreyi” a fost publicată de către Mircea Eliade în anul
1933 și reprezintă un roman al experienței și al autenticității, valorificând
trăirea cât mai intensă de către personaje a unor experiențe definitorii.
Impresia de autenticitate provine inclusiv din includerea unor fragmente
ale jurnalului din India al scriitorului, elemente autobiografice sau scrisori
autentice.
Tema romanului este iubirea incompatibilă în cuplul pe care Allan îl
formează cu Maitreyi. Povestea nefericită trăită de cei doi, în decor
exotic, amintește de alte câteva cupluri celebre ale literaturii universale
precum Tristan și Isolda sau Romeo și Julieta. Titlul romanului o aduce
în prim-plan pe Maitreyi, personajul eponim, care rămâne un mister
pentru personajul narator datorită existenței ei în care se împletesc
elementele de realitate cu elemente de ritualuri, de mituri sau de
simboluri. De asemenea, fata devine un exponent al experienței lui
Eliade, a poveștii de dragoste trăită de către autor alături de fiica
profesorului Dasgupta, gazda lui din India, țară în care Eliade petrece
mai mulți ani, dedicându-se studiilor de orientalistică la Universitatea din
Calcutta.
Perspectiva narativă este subiectivă deoarece întâmplările sunt
relatate la persoana întâi de către naratorul-personaj, homodiegetic,
Allan. În plus, multiplicarea perspectivei temporale conduce la apariția
celor trei niveluri ale scriiturii în care aceeași „voce” a personajului-
narator comentează aceleași evenimente și trăiri propii, în trei momente
diferite. În ceea ce privește perosnajele romanului, Mircea Eliade le
individualizează într-un mod inedit. Maitreyi, eroina tragică, reprezintă cel
mai exotic personaj feminin din literatura română și simbolizează misterul
feminității. Allan, personajul principal, dar și personajul-narator al
romanului, este un alter-ego al autorului asemeni lui Andrei Mavrodin din
romanul „Nuntă în cer”. Tânărul englez este un reprezentant al culturii
occidentale, „străinul” care încearcă să decodifice esența spiritualității
indiene, având drept cale de acces, erosul. Conflictul se construiește pe
baza opoziției dintre două lumi diferite: cea europeană și cea asiatică.
Așadar, conflictul dintre europeanul Allan și bengalezul Narendra Sen,
tatăl fetei, se concretizează în confruntarea dintre civilizația europeană
liberă și cea hindusă, dominată de prejudecăți. Acțiunea se
subordonează figurii retorice a analepsei și se organizează pe trei
segmente diegetice: atracția și seducția involuntară exercitată de
Maitreyi asupra tânărului european, extazul (sentimentul de plenitudine a
ființei) și asceza (retragerea din lume, călătoria cathartică a
protagonistului, interiorizarea ca forme reflexive de comunicare).
Crescută într-o civilizație a semnelor și a pudorii, Maitreyi îl atrage
pe Allan într-un joc erotic complicat și imprevizibil. O privire stăruitoare
este un cod ce trebuie descifrat, o floare în care este ascuns un fir de păr
este un simbol, iar atingerea mâinilor este un act de curaj, dar și de
trădare a vechii iubiri. Când într-o zi, la masă, Maitreyi îi atinge pe Allan
intenționat cu piciorul, gestul echivalează cu o mare promisiune, întărită
și de coronița de iasomie aruncată de tânăra îndrăgostită, într-o seară de
pe terasă: „fecioara care dăruiește o asemenea coroniță unui tânăr e
considerată pe veci a lui”. Este dovada logodnei, desăvârșită în
preajma lacurilor, în fața apei, a pădurii și a cerului, prin invocarea
elementelor primordiale. Comuniunea cu natura elementară constituie
trăsătura distinctivă a Maitreyiei, care participă constant la marile
procese ale sacrului, prin concepția animistă și panteistă.
Cu aceeași inocență complicată și rafinată care îl contrariază pe
tânărul european, Maitreyi i se dăruiește într-o noapte înmiresmată și își
motivează alegerea în spiritul gândirii mitice, de o mare simplitate:
„unirea noastră a fost poruncită de Cer”. După cum observă Eugen
Simion, senzualitatea se împletește cu misterele unei lumi în care
trăiesc copleșitoare arhetipuri și este absorbită într-o proză spiritualizantă
pe un fundal exotic. Maitreyi are totuși sentimentul că străbate un spațiu
impur, că pasiunea transcende tiparele canonice ale cutumelor
ancestrale și zeii își trimit semnele prevestitoare astfel că sora și tatăl se
îmbolnăvesc. Dragostea celor doi va fi în cele din urmă descoperită, iar
soarta ei, în India castelor, va fi teribilă. Allan este alungat și i se
interzice orice contact cu Maitreyi, de a cărei amintire caută să scape fie
prin soluția ascetică a retragerii în Himalaya, fie prin cea erotică a creării
unor noi legături, fie prin reînscrierea în circuitul derizoriului cotidian din
care iubirea îl smulsese pentru o vreme.