Constituția din 1866

I. Contextul adoptării
Noua domnie a lui Carol I impunea reorganizarea structurilor de
stat printr-o constituție internă. Adunarea Constituantă a adoptat prima
lege fundamentală românească pe 1 iulie 1866. Ea a avut un caracter
liberal, având ca model constituția belgiană din 1831, una dintre cele mai
moderne constituții europene.
Adoptarea legii fundamentale era necesară pentru a se asigura
trecerea de la o monarhie autoritară spre o monarhie limitată și
constituțională.
II. Principiile constituției
 suveranitatea națiunii;
 separarea puterilor în stat;
 garantarea drepturilor și libertăților individuale;
 reprezentativitatea și responsabilitatea guvernării;
III. Conținutul constituției
Constituția cuprindea 8 titluri și 133 de articole. Ea nu preciza
statutul internațional al României și de aceea a fost considerată un
„veritabil act de independență”.
Conform titlului 1, articolul 1, „Principatele Unite constituie un stat
indivizibil sub numele de România.” Articolele 2 și 3 prevăd
inviolabilitatea teritoriului.
Titlul 2 se referă la drepturile și libertățile românilor. Se garantau
numeroase libertăți precum:
- libertatea individuală
- libertatea religioasă
- libera exprimare
- dreptul la asociere/la întrunire
Sunt introduse și câteva articole restrictive precum: articolul 7
conform căruia dreptul de împământenire putea fi dobândit doar de
locuitorii străini creștini. Conform articolului 19, dreptul de propietate era
sacru și inviolabil.
 De asemenea, dreptul de vot era cenzitar, fiind condiționat de
avere și educație. Astfel s-au format patru colegii electorale pentru
Adunarea Deputaților și două pentru senat.
Titlul 3 cuprindea puterile statului și instituțiile politice.
Puterea legislativă era exercitată de Parlamentul bicameral și
principe. Împreună puteau iniția o lege pe care Parlamentul o vota, iar
domnitorul o sancționa și o promulga. De asemenea, principele avea
drept de vot deci putea să respingă o lege sau nu.
Puterea executivă era exercitată de principe cu ajutorul
Guvernului său. Domnitorul avea mai multe atribuții precum:
- numea prim-ministrul;
- contrasemna actele Guvernului;
- coordona politica externă;
- bătea moneda;
- conducea forțele armate;
Guvernul era controlat de Parlament prin dreptul de interpelare și
prin votul de neîncredere.
Puterea judecătorească revenea tribunalelor, judecătoriilor și
Înaltei Curți de Justiție și Casație.
IV. Conscințele adoptării constituției
 în România este instaurată monarhia constituțională;
 se pun bazele parlamentarismului din România;
 s-au constituit partidele politice moderne precum Partidul Național
Liberal (1875) și Partidul Conservator (1880);
Constituția a suferit modificări în deceniile următoare și anume:
a) în 1879 a fost modificat articolul 7 din constituție în scopul
recunoașterii independenței de stat;
b) în 1884 a fost redus numărul colegiilor electorale de la patru la trei
pentru deputați și a fost introdus rangul de regat al României;
c) în 1917 a fost introdus dreptul de vot universal masculin de la 21
de ani;
 Constituția din 1923

I. Contextul adoptării
Marea Unire a impus necesitatea adoptării unei noi constituții
pentru a crea structuri unitare în România Mare. De asemenea, în 1918
fusese adoptat votul universal astfel că acesta trebuia reglementat
constituțional.
II. Principiile constituției
Sunt aceleași cu cele ale Constituției din 1866.
III. Cuprinsul constituției
Constituția cuprindea 8 titluri și 138 de articole dintre care 76 erau
preluate integral din constituția anterioară. Existau însă și deosebiri.
Titlul 1, articolul 1 menționa că „Regatul României este stat
național, unitar și indivizibil.” Teritoriul rămânea inviolabil și inalienabil.
Titlul 2 introducea modificări precum dreptul de vot universal
masculin de la vârsta de 21 de ani. Nu aveau drept de vot militarii și
magistrații. Prin articolul 6, femeile primeau drepturi civile urmând ca
cele politice să fie acordate ulterior. Prin articolul 17, propietatea era
garantată de către stat, dobândind și o funcție socială. De asemenea,
bogățiile solului treceau în propietatea statului care controla și căile de
comunicație. Statul reglementa și raportul dintre muncitori și patroni
având un rol intervenționist.
Titlul 3 organiza puterile statului. Se mențineau aceleași instituții
cu aceleași atribuții. Totuși este mai bine precizat rolul guvernului și este
creat Consiliul Legislativ cu rol consultativ în adoptarea legilor.
IV. Consecințele
a) a fost creat cadrul legal juridic pentru organizarea politico-
instituțională a României Mari;
b) a fost consolidat regimul democratic al României interbelice;
în 1926 a fost adoptată legea electorală prin care se
consolida poziția partidelor mari din România; astfel partidul
care obținea peste 40% din voturile exprimate primea 50% in
locurile parlamentare plus un număr de locuri proporțional cu
voturile obținute;
 Constituția din 1938

I. Contextul adoptării
Regele Carol al II-lea (1930 – 1940) a urmărit să instaureze un
regim de autoritate personală, acțiune favorizată de contextul european.
În urma alegerilor din decembrie 1937 pe care nu le-a câștigat niciun
partid, Carol al II-lea a format Guvernul Octavian Goga și în februarie
1938, Guvernul patriarhului Miron Cristea. Guvernul a redactat o nouă
constituție pe care a supus-o unui plebiscit, fiind apoi promulgată prin
decret regal pe 27 februarie 1938. Noua lege fundamentală punea capăt
regimului democratic și instaura regimul autoritar.
II. Principiile constituției
Se menținea formal principiul separării puterilor în stat, dar în
practică era eliminat prin concentrarea puterii în mâinile monarhului
numit „Capul statului”. De asemenea, suveranitatea națiunii era înlocuită
cu cea a regelui.
III. Cuprinsul constituției
Titlul despre drepturile și libertățile cetățenești cuprindea și
obligațiile acestora: dreptul de vot era acordat și femeilor, iar vârsta
majoratului creștea la 30 de ani. De asemenea, era eliminat dreptul de
întrunire și erau introduse cenzura și starea de asediu.
În practică era încălcat principiul separării puterilor, ele fiind
concentrate în mâinile regelui. Astfel:
 puterea legislativă era exercitată de rege prin Parlament. Membrii
senatului erau numiți de către rege, el fiind singurul inițiator al
legilor statului;
 puterea executivă revenea tot regelui care o exercita prin guvern;
 puterea judecătorească revenea Înaltei Curți de Justiție, iar
sentințele erau date în numele regelui;
IV. Consecințele adoptării constituției
- înlăturarea regimului democratic, fiind puse bazele regimului
autoritar din România;
 - pe 30 martie 1938 au fost desființate partidele politice din România
și au fost înlocuite în decembrie 1938 cu Frontul Renașterii
Naționale, primul partid de masă din istoria României;

Constituția din 1948

I. Contextul adoptării
În 1939 s-a declanșat Al Doilea Război Mondial, România
proclamându-și neutralitatea. În septembrie 1940, regele Carol al II-lea
l-a numit ca prim-ministru pe Ion Antonescu care îi cere regelui să
abdice, iar apoi își instaurează propia dictatură militară.
În perioada 1940 – 1944, în România nu a funcționat sistemul
constituțional. În august 1944, după arestarea lui Antonescu, regele
Mihai I a reimpus Constituția din 1923.
Între 1945 – 1947, România a evoluat spre o structură totalitară de
tip comunistă. Pe 30 decembrie 1947 a fost instaurată Republica
Populară Română după abdicarea regelui Mihai I.
Conform legii electorale din 1946, parlamentul bicameral fusese
transformat într-o adunare unicamerală numită „Marea Adunare
Națională”. De asemenea, fusese introdus votul universal masculin și
feminin începând cu vârsta de 18 ani.
Din 1948 au fost create structuri de tip totalitar precum partidul unic
Partidul Muncitoresc Român sau Securitatea. În acest context a fost
adoptată și o nouă constituție pe 13 aprilie 1948. Ea avea ca model
Constituția URSS din 1936.
II. Principiile Constituției
- suveranitatea poporului;
- unitatea puterii de stat;
- garantarea materială a drepturilor și libertăților individuale;
- se prevedeau planificarea economiei naționale și centralismul
democratic;
III. Conținutul constituției
Ea cuprindea 10 titluri și 105 articole.
Conform titlului 1, articolul 1, Republica Populară Română era
stat popular, unitar, independent și suveran. Organul suprem al puterii de
stat era Marea Adunare Națională. Membrii acesteia erau aleși prin vot
universal pe timp de patru ani, listele candidaților fiind alcătuite de
Partidul Muncitoresc Român.
Erau prevăzute drepturi și libertăți precum: libertatea cuvântului, a
presei, a întrunirlor sau cea religioasă. De asemenea, era garantat
dreptul la muncă și dreptul la învățătură.
Era introdus un titlu nou numit „Structura social-economică”.
Conform acestuia, mijloacele de producție aparțineau statului ca bunuri
ale întregului popor. De asemenea, comerțul intern și extern treceau sub
conducerea statului. Prevederile economice prevalau astfel asupra celor
politice.
De asemenea, s-a modificat structura instituțională, fiind întreruptă
tradiția legilor fundamentale românești. Astfel, puterea supremă în stat
revenea Marii Adunări Naționale. Aceasta elabora legile, forma guvernul,
controla executivul și adopta bugetul de stat. Ea avea o structură de
conducere numită „Prezidiul Marii Adunări Naționale.” Prezidiul convoca
MAN-ul și coordona politica externă a statului. Deciziile MAN erau
aplicate de guvern care coordona administrația și era controlat în
practică de partidul unic PMR.
În realitate, puterea reală era deținută de către prim-secretarul
Marii Adunări Naționale, Gheorghe Gheorghiu-Dej.
IV. Consecințele adoptării constituției
În România a fost creat cadrul juridic real pentru instaurarea
regimului totalitar comunist. Au fost create premisele comunizării
economiei românești prin naționalizare, colectivizare și planificare.
 Constituția din 1952
I. Contextul adoptării
În 1952 s-a încheiat lupta pentru putere din interiorul Partidului
Muncitoresc Român. Lider de necontestat a devenit Gheorghe
Gheorghiu Dej cu ajutorul liderului sovietic Iosif Stalin. De aceea era
necesară o nouă constituție care să prevadă subordonarea României
față de URSS. Ea a fost adoptată pe 24 septembrie 1952.
II. Principiile constituției
Se mențineau cele din 1948 la care se adaugă: activismul social și
politic al cetățenilor și „dictatura proletariatului”.
III. Cuprinsul constituției
Conform articolului 1, Republica Populară Română era stat al
oamenilor muncii de la orașe și sate. Ca bază politică a RPR-ului se
menționa „dictatura proletariatului”. România era considerată la fel ca în
1948, stat unitar, independent și suveran, dar nu se mai face referire la
caracterul indivizibil sau inalienabil al statului.
O altă deosebire față de constituția anterioară o reprezintă
precizarea alianței dintre România și URSS.
Capitolul despre drepturi și libertăți era așezat la finalul constituției,
expresie a caracterului totalitar al acesteia.
Instituțiile rămân aceleași ca în 1948, dar Curtea Supremă era
redenumită „Tribunal Suprem” ai cărui membrii erau aleși pe timp de
cinci ani de către MAN.
De asemenea, se intensifica procesul de sovietizare a României,
propietatea fiind considerată de stat sau colectivă.
IV. Consecințele constituției
 s-a consolidat regimul comunist de tip stalinist;
 se consolidează autoritatea liderului Gheorghe Gheorghiu
Dej;
 România devine stat satelit al Moscovei, adoptându-și
instituțiile și structurile economice după modelul sovietic;
 Constituția din 1965

I. Contextul adoptării
În martie 1965 a murit liderul Gheorghe Gheorghiu Dej, succesor
fiind desemnat Nicolae Ceaușescu, continuator al politicii de îndepărtare
de Moscova. El a dorit elaborarea unei noi constituții care să accelereze
trecerea spre socialism.
II. Principiile constituției
Sunt menținute principiile constituțiilor anterioare cu excepția
dictaturii proletariatului întrucât, în viziunea lui Ceaușescu, fuseseră
îndepărtați deja dușmanii regimului comunist.
III. Cuprinsul constituției
Aceasta avea 9 titluri și 114 articole.
Denumirea oficială a statului era Republica Socialistă România. Se
reintroducea caracterul inalienabil și indivizibil al statului. De asemenea,
se modifica numele partidului unic din Partidul Muncitoresc Român în
Partidul Comunist Român.
Din 1967, prezidiul MAN a fost înlocuit de Consiliul de Stat al cărui
președinte a fost desemnat Nicolae Ceaușescu.
Prin legea numărul 1 din 1974 a fost introdusă funcția de
președinte al Republicii Socialiste Române, fiind ocupată de către
Nicolae Ceaușescu. El dobândea atribuții precum:
- numea și revoca miniștrii;
- numea și revoca președintele și membrii Tribunalului Suprem;
- coordona Consiliul Apărării;
- era comandantul armatei;
- acorda grațieri și decorații;
IV. Consecințele constituției
 În România s-a consolidat regimul de tip național-comunism prin
consacrarea constituțională a distanțării de Moscova. De asemenea, se
consolida autoritatea noului lider.

Constituția din 1991

I. Contextul adoptării
În decembrie 1989 a fost înlăturat regimul comunist, fiind
suspendată Constituția din 1965. Încă din 31 decembrie 1989 a fost
reintrodus pluralismul politic, iar primele alegeri libere s-au desfășurat pe
20 mai 1990. Parlamentul ales s-a transformat în Adunare Constituantă
care a redactat legea fundamentală democratică postdecembristă și a
fost aprobată prin referendumul popular din 8 decembrie 1991.
II. Principiile constituției
- suveranitatea națiunii;
- separarea puterilor în stat;
- pluralismul politic;
- garantarea drepturilor și libertăților individuale;
III. Conținutul constituției
Conform titlului 1, România este stat național, suveran și
independent, unitar și indivizibil. Forma de guvernământ era republica
semi-prezidențială.
Sunt prevăzute numeroase drepturi și libertăți precum: libertatea
individuală, cea religioasă, a presei, de conștiință și de exprimare.
Ca elemente noi se constată dreptul la liberă circulație internă și
externă prin articolul 25 și interzicerea pedepsei cu moartea. Dreptul la
propietate era ocrotit în 1991 și era garantat după modificarea
Constituției în 2003. De asemenea, era garantat dreptul de a alege și de
a fi ales în instituțiile europene.
Conform principiului separării puterilor în stat, sunt organizate noi
instituții precum: Parlamentul bicameral care exercită puterea
legislativă și este ales pe 4 ani prin vot universal. El reprezintă unica
autoritate legiuitoare a țării, adoptând legile statului și controlând
guvernul.
 Puterea executivă este exercitată de Președinte și de Guvern.
Președintele este ales pe patru ani, iar din 2003 pe cinci ani, putând
deține maxim două mandate. Atribuțiile președintelui sunt:
- numește prim-ministrul;
- poate dizolva Parlamentul;
- este comandantul suprem al armatei;
Guvernul răspunde de conducerea administrației publice și
realizează politica internă și externă a statului. De asemenea, Guvernul
poate emite ordonanțe și hotărâri de guvern.
Puterea judecătorească este deținută de judecători, tribunale și
Curtea Supremă de Justiție, înlocuită în 2003 cu Înalta Curte de Casație
și Justiție. Judecătorii sunt apolitici și inamovibili.
IV. Consecințele adoptării constituției
În România se face trecerea de a regimul de tip totalitar la regimul
democratic, fiind create structurile care au permis integrarea în structurile
euro-atlantice.