Relația dintre Otilia Mărculescu și Felix Sima din

romanul realist-balzacian „Enigma Otiliei” de George

Călinescu
„Enigma Otiliei” este un roman realist balzacian scris de către
George Călinescu în anul 1938 și apare la sfârșitul perioadei interbelice,
o epocă în care se afirmă puternic această specie literară, fiind al doilea
dintre cele patru romane scrise de către autor. Ca romanicer, Călinescu
depășește formula curentului realist, promovând o operă de sinteză
estetică în care trăsăturile curentului dominant se îmbină cu cele ale
clasicismului, ale romantismului și ale modernismului.
Romanul dezvoltă mai multe arii tematice precum: iubirea
adolescentină, familia, paternitatea, moștenirea, toate acestea
profilându-se pe fondul monografiei societății burgheze bucureștene din
primele decenii ale secolului al XX-lea. Titlul romanului a fost inițial
„Părinții Otiliei” accentuând tema balzaciană a paternității, dar și
atitudinea față de statutul de orfan. Schimbat din motive editoriale, titlul
actual accentuează eternul mister feminin, dar și misterul unei vârste și
chiar al vieții înseși, sugestie oferită de târzia reflecție a lui Felix Sima din
finalul romanului: „Nu numai Otilia este o enigmă, ci și destinul însuși”
În ceea ce privește perspectiva narativă, întâmplările din roman
sunt relatate la persoana a III-a, din punctul de vedere al unui narator
demiurgic, obiectiv și heterodiegetic. De asemenea, naratorul se
ascunde în spatele diverselor măști (de exemplu, personajul reflector
Felix prin intermediul căruia sunt prezentate alte personaje), fapt dovedit
și de limbajul uniformizat. Romanul este structurat în douăzeci de
capitole, fiind construit pe mai multe planuri narative, care urmăresc
destinul mai multor personaje. Primul plan narativ prezintă destinul
tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la București pentru a studia
medicina, locuind în casa tutorelui său și trăind iubirea adolescentină
pentru Otilia Mărculescu. Al doilea plan urmărește lupta dusă de către
clanul Tulea pentru obținerea moștenirii lui Costache Giurgiuveanu și
înlăturarea Otiliei. Conflictele romanului sunt complexe și se bazează pe
relațiile dintre cele două familii înrudite. Un conflict important este cel
manifestat între Felix și Leonida Pascalopol, prietenul lui Costache.
Afecțiunea moșierului pentru Otilia, pe care o cunoaște de mică, și
vizitele sale repetate în casa bătrânului avar, generează în sufletul
protagonistului o frământare puternică ce îl determină să aibă o atitudine
de rivalitate față de Pascalopol. Incipitul romanului fixează veridic cadrul
temporal („într-o seară de la începutul lui iulie 1909”) și spațial (prin
descrierea străzii Antim și a casei lui Costache Giurgiuveanu), prezintă
personajele principale ce vor evolua în acțiune, sugerează conflictul și
trasează principalele planuri epice.
Otilia Mărculescu reprezintă personajul central al romanului, fiind
fiica celei de-a doua soții a lui Costache Giurgiuveanu. Ea este o voce
narativă care preia pe-a locuri rolul de reflector (atunci când meditează
asupra existenței) și de colportor, fiind cea care îl informează pe Felix în
legătură cu familia Tulea și cu alte personaje secundare. În ceea ce
privește profilul moral și psihologic, eroina titulară reprezintă o fire
enigmatică în măsura în care comportamentul ei nu este înțeles de
bărbații care o iubesc. Ea fascinează prin misterul vârstei, dar și prin
caracterul imprevizibil, prin instabilitatea emoțională, dorința de a se
elibera și de a evada dintr-o societate dominată de prejudecăți. Felix
este protagonistul romanului și fiul ilustrului medic Sima din Iași. El
rămâne orfan și se mută în casa tutorelui său legal, Costache
Giurgiuveanu, visând să-și facă o carieră strălucită și să calce pe urmele
tatălui său. Felix se încadrează în categoria intelectualului intransigent și
ambițios, preocupat permanent de transformarea sa sufletească și
devenirea profesională. În acest sens, el devine un erou de
bildungsroman care parcurge un lung proces de formare a personalității
prin educație și prin experiențe de viață.
O secvență semnificativă pentru ilustrarea relației dintre cele
două personaje este momentul în care Felix se hotărăște să-și
mărturisească sentimentele pentru Otilia, lăsând un bilet în camera ei. El
trăiește lungi momente de așteptare încordată, timp în care Otilia pare să
ignore această destăinuire mai mult decât evidentă. Fata încearcă să
evite un răspuns care o angajează și care ar putea să provoace suferința
îndrăgostitului, ea însăși nefiind sigură în legătură cu ceea ce își dorește.
O altă secvență semnificativă este seara care precedă plecarea Otiliei
la Paris cu Pascalopol. Fata dorește să i se dăruiască lui Felix deși
consideră că nu este momentul potrivit pentru a-și uni destinele.
Impresionat de generozitatea de care dă dovadă Otilia și copleșit de
emoție, Felix prelungește însă relația de iubire platonică, având
certitudinea că este iubit de către Otilia. Totodată, el apreciază noblețea
gestului: „Ceea ce faci tu acum, numai o fată cu suflet fin putea să facă.”
 Structura:
1. Introducere;
2. Tema și titlul;
3. Cele patru elemente: perspectiva narativă, structura
romanului, conflictul, incipitul;
4. Prezentarea Otiliei (rolul de colportor și reflector, statutul
social, moral și psihologic);
5. Prezentarea Otiliei și a lui Felix (statutul social, moral și
psihologic al fiecăruia);
6. O primă secvență semnificativă – scrisoarea;
7. O a doua secvență semnificativă – seara care precedă
plecarea Otiliei la Paris;
8. Opinia;
9. Concluzia;