Introducere: George Călinescu a fost critic, istoric literar, scriitor,

publicist, academician român, considerat drept unul dintre cei mai

importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu
Maiorescu și Eugen Lovinescu.
R1: Având ca trăsături amploarea acțiunii, desfășurarea pe mai
multe planuri, conflictul complex, prezența unor personaje numeroase si
realizarea unei imagini ample asupra vieții, opera literară ,, Enigma Otiliei
“ aparține speciei literare roman. Aceasta este un roman doric, interbelic
balzacian, realist, obiectiv.
Opera „Enigma Otiliei” este realistă deoarece sunt abordate teme
specifice, precum familia și averea, apare tehnica detaliului, construcția
operei este simetrică, circulară, apar personaje tipice care acționează în
situații tipice, este prezent principiul obiectivității.
Romanul balzacian este în esență un roman doric, care relevă un
anume tip de valorificare a formulei realiste. Balzacianismul se referă la
tipul de proză realistă în care regăsim următoarele caracteristici: tipuri
umane bine conturate (avarul, orfana, tatăl suferind, fata bătrână)
portretul personajelor este urmărit dinspre exterior spre interior,
împreuna cu descrierea amănunțită a locurilor în care trăiesc. Romanul
prezinta o frească a burgheziei bucureștene, pe fundalul căreia se
proiectează formarea unui tânăr orfan ce trăiește experiența iubirii și a
relațiilor de familie.
Romanul este unul obiectiv, specificul perspectivei narative fiind
narațiunea la persoana a III-a, prezentata de un narator omniscient,
omnipresent, detasat afectiv, care cu ajutorul tehnicii detaliului si a
observatiilor, contureaza viata din inalta societate si actiunile
personajelor.
 În roman se prezintă fapte verosimile care au loc într-un timp și
spațiu bine determinate: „Într-o seară, de la începutul lui iulie 1909”, în
București pe strada Antim.
R2: Tema textului este fresca din viața burgheziei bucureștene de
secol al XX-lea. Viziunea autorului despre lume în acest roman surprinde
degradarea morală a oamenilor sub determinarea banilor. Ca teme
secundare, balzaciene, sunt prezentate paternitatea, dar și tema banului,
care susține principalele fire narative, majoritatea personajelor
raportându-se la statutul social care le-ar fi fost asigurat de moștenirea
unei averi. Tema iubirii în acest roman este conturată prin cuplul Felix-
Otilia. Povestea de dragoste dintre ei eșuează din cauza nepotrivirii de
caracter și de idealuri. Cât privește comportamentul ciudat al fetei, adică
„enigma”, autorul explică astfel: „Nu Otilia are vreo enigmă, ci Felix crede
că le are. Pentru orice tânăr de douăzeci de ani, enigmatică va fi mereu
fata care îl va respinge, dându-i totuși dovezi de afecțiune”.
O primă scenă reprezentativă pentru temă este cea în care Felix
hotărăște să îi mărturisească Otiliei sentimentele pe care le are față de
ea, cele care îl măcinau de ceve vreme. Acesta încearcă să găsească
momentul oportun însă Otilia îi distruge planurile, înlăturându-i intențiile
de a o săruta. Într-un final acesta decide să-i scrie o scrisoare,
neîndrăznind să-i spună oral. Otilia însă îi ignora scrisoarea, pentru că nu
îl poate lua în serios și încă îl vede ca pe un copil.
O a doua secvență reprezentativă pentru temă este cea în care Felix
o cere în căsătorie pe Otilia, acesta sperând că va accepta. Otilia nu îl
refuză doar pentru că nu îl poate lua complet în serios, ci și deoarece
aceasta știe cât de dură este lumea în care ei trebuie să supraviețuiască
ca și orfani. Aceasta încearcă să-l ferească de aceasta înfățișare mai puțin
plăcută a realității, mai mult evitându-i întrebările decât spunându-i nu.
Tema moștenirii este un alt element de inspirație balzaciană, fiind
ilustrată prin lupta dusă de familia Tulea pentru obținerea moștenirii lui
Costache Giurgiuveanu. Conflictul principal al romanului este unul
exterior și constă în lupta pentru moștenire, dusă de clanul Tulea. Aglae
face eforturi pentru a o înlătura pe Otilia de la moștenire și pentru a pune
mâna pe averea fratelui său, Costache Giurgiuveanu. Se remarcă însă și
un conflict interior, reprezentat de sentimentele de gelozie pe care le
încearcă Felix, sentimentele generate de prezența maturului Pascalopol.
R3: Titlul operei este foarte sugestiv, aflându-se în strânsă legătură
cu întreg conținutul textului, fiind alcătuit din doua substantive, unul
comun („enigma”) și unul propriu („Otiliei”). Titlul inițial al romanului,
„Părinții Otiliei”, oglindește relația degradată dintre Otilia și membrii
familiei, reflectând tema paternității, ilustrând ideea că aproape toate
personajele cărții pot fi considerate părinți ai Otiliei, deoarece se
interesează de viitorul ei, însă, în mod diferit, sincer sau malițios. Titlul a
rămas „Enigma Otiliei” deoarece evidențiază povestea de dragoste în
care Otilia rămâne pentru Felix o enigmă.
Este prezentă tehnica oglinzilor paralele, în care un personaj este
văzut diferit de fiecare personaj în parte, spre exemplu, Otilia - pentru
Aglae este o dezmățată, o zăpăcită, pentru Felix este tandră, enigmatică,
iar pentru Pascalopol este copilăroasă.
Construcția personajelor este realizată prin tehnica balzaciană a
descrierii mediului și fizionomiei pentru deducerea trăsăturilor de
caracter. Personajele reprezintă tipologii: Moș Costache reprezintă tipul
avarului sufletist, iubitor de copii, Otilia reprezintă tipul fetei cochete,
enigmatice, Felix reprezintă tipul băiatului ambițios, Pascalopol
reprezintă aristocratul rafinat, Aglae reprezintă tipul babei absolute și
rele, Aurica reprezintă fata bătrână.
Concluzie: In concluzie, „Enigma Otiliei” de George Calinescu se
incadreaza in categoria prozei realist-balzaciene, desi criticul Nicolae
Manolescu considera ca este de un „balzacianism fara Balzac”.