Enigma Otiliei

George Calinescu
“Enigma Otiliei” este cel de al doilea roman scris de
George Calinescu publicat in anul 1938. Romanul este realist,
de tip Balzacian, cu elemente moderniste apartind, prozei
interbelice.
O prima trasatura a realismului este perspectiva narativa
obiectiva. Aceasta este realizata de un narrator
heterodiegetic, omniscient si omniprezent. Omniscienta este
remarcata de faptul ca naratorul stie mai mult decat
personajele. Focalizarea este zero iar textul este relatat la
persoana a III a: “Cântă admirabil la pian“. De asemenea,
naratorul este neimplicat, creditabil, impersoan si detasat.
O alta trasatura a realismului este prezenta personajelor
tip: Costache Giurgiuveanu reprezinta tipul zgarcitului, a
omului care alearga dupa bogatie. Aglae, sora lui Costache,
este “baba absoluta”. Stanica Ratiul este omul fara demnitate
si vorbaret. Otilia reprezinta tipul femeii independent,
inteligenta, capabila sa ia propriile decizii. Felix este tipul
indragostitului naiv dar si al intelectualului in devenire.
Pascalopol e tipul gentlemanului.
Tema romanului este prezentarea unor aspecte ale
burgheziei bucureștene de la începutul secolului XX, ceea ce
determină un caracterul social al operei. Romanul prezintă
formarea și maturizarea unui tânăr care, înainte de a-și face o
carieră, trăiește experiența iubirii .
 O prima secventa semnificativa pentru tema textului se
afla in primul capitol al romanului. Datorita faptului ca lui
Felix nu ii se pregateste o camera, Otilia ii ofera camera ei
pana cand tanarul o va primi pe a lui, astfel el doarmne in
prima noapte in camera ei. Felix este uimit de dezordinea
aflata in camera ei : “cutii de pudra numeroase, unele
desfacute, flacoane de apa aruncate in dezordinea de pe
maza de toaleta,”. Aceasta secventa reflecta viziunea realista
si tehnica detaliului semnificativ dar si faptul ca Otilia este
caracterizata de mediul in care traieste
O alta scenă reprezentativă pentru temă este cea în care
Felix hotărăște să îi mărturisească Otiliei sentimentele pe care
le are față de ea, cele care îl măcinau de ceve vreme. Acesta
încearcă să găsească momentul oportun însă Otilia îi distruge
planurile, înlăturându-i intențiile de a o săruta. Într-un final
acesta decide să-i scrie o scrisoare, neîndrăznind să-i spună
oral,,Otilia, nu stau aici decât pentru tine, fiindca te iubesc.
Altfel aș fi plecat de mult. Te iubesc, tu n-ai văzut asta?’’.
Otilia însă îi ignora scrisoarea, pentru că nu îl poate lua în
serios și încă îl vede ca pe un copil.
Romanul este caracterizat de o simetrie între incipit și
final. Incipitul romanului realist fixează cadrul spațial și
temporal al evenimentelor, prezintă personajele principale,
sugerează conflictul și trasează principalele planuri narative.
Finalul este închis prin rezolvarea conflictului și prezintă
simetric, același cadru, însă într-un alt moment temporal
după aproximativ zece ani: ,,după război’’.
 Ca structură, romanul este alcătuit din douăzeci de
capitole si contruit pe mai multe planuri narative, care
urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor:
destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor familiei Tulea, al lui
Stănică.
Titlul inițial al romanului ,,Părinții Otiliei”, reflecta ideea
paternității, pentru că fiecare personaj determină într-un fel
soarta orfanei, Otilia, ca niste ,,părinti”. Autorul schimbă titlul
din motive editoriale, acesta devenind ,,Enigma Otiliei”. Noul
titlu sugerand comportamentul derutant al eroinei, uneori
absurd, care-l uimește pe Felix.
În concluzie, ,,Enigma Otiliei’’ este un roman balzacian
reprezentativ pentru tema realistă a prezentării unor aspecte
ale burgheziei bucureștene de la începutul secolului XX prin
folosirea tehnicii detaliului, prin tipologizarea personajelor,
prin episoadele narative prezentate, perspectiva narativă și
relația de simetrie dintre incipit și final.