Enigma Otiliei

G. Calinescu

Romanul este o specie a genului epic, in proza, de dimensiuni mari, cu o actiune desfasurata
pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase care intra in puternice conflicte.
George Calinescu a fost un critic si istoric literar, cea mai cunoscuta lucrare a sa fiind „Istoria
literaturii romane, de la origini si pana in prezent”. In perioada interbelica, George Calinescu a militat
pentru dezvoltarea romanului realist, considerand ca literatura romana este o literatura relativ
tanara, careaia i se potriveste mai bine realismul decat modernismul.
„Enigma Otiliei” de George Calinescu a fost publicata in anul 1938 si este un roman realist
obiectiv de factura balzaciana, care contine si trasaturi ale modernismului. Acestea sunt
reprezentate de: prezentarea veridica a evenimentelor, prezenta unui narator omniscient si
omniprezent, relatarea la persoana a treia si atentia acordata la detalii si tipurile umane.
Tema romanului este una sociala, fiind prezentata viata burgheziei bucurestene, de la
inceputul secolului al XX-lea. Este ilustrata astfel istoria complicata a unei mosteniri si problematica
paternitatii.
Titlul operei contine un cuvant ce sugereaza misterul pe care Otilia il creaza in mintea celor
doi barbati care o iubesc, Felix si Pascalopol. Felix nu va intelege de ce fata il paraseste dupa ce i-a
dat semne de iubire, iar Pascalopol va spune peste ani ca Otilia „a fost o fata delicioasa, dar ciudata.
Pentru mine e o enigma”. Initial romanul avea titlul de „Parintii Otiliei”, insa a fost schimbat de catre
editorii cartii care voiau sa starneasca interesul cititorilor.
Perspectiva narativa este obiectiva, cu narator omniscient si omniprezent, heterodiegetic,
care relateaza la perosna a treia, cu viziune „par derriere”: ”De atunci Felix n-o mai vazu pe Otilia”.
O trasatura a realismului este reprezentata de tipologiile de personaje. Costache
Giurgiuveanu reprezinta tipul zargitului, a omului care alearga dupa bogatie. Aglae, sora lui Costache,
este „baba absoluta”, iar Stanica Ratiu este omul fara demnitate si foarte vorbaret. Otilia ilustreaza
modelul femeii independente, inteligente, apta sa ia decizii, iar Felix Sima reprezinta tipul
indragostitului naiv, dar si al intelectualului in devenire, romanul avand caracterul unui
bildungsroman. Pascalopol e tipul gentlemanului, al mosierului generos.
Reperele spatio-temporale sunt fixate de asemenea, inca de la debutul operei. Actiunea se
petrece la inceputul secolului al XX-lea, in anul 1909. In ceea ce priveste spatiul, incipitul romanului
se afla in stransa legatura cu finalul, deoarece este prezentata strada Antim Ivireanu, pe care tanarul
se afla.
Doua secvente relevante pentru ilustrarea temei operei sunt descrierea camerei Otiliei si
intalnirea lui Pascalopol cu Felix, in tren.
Camera ei, cu rochii aruncate peste tot, cu romane frantuzesti deschise sau azvarlite la
intamplare, depune marturie pentru stilul de viata lasat in voia hazardului si pentru personalitatea ei
provocatoare si libera. Obiectele risipite prin odaie – oglinzi mobile, palarii, pantofi, sticlute de
parfum – toate traduc preocuparea ei pentru cochetaria feminina. Ajungand intamplator acolo, Felix
are revelatia complexitatii interioare a Otiliei.
Cea de-a doua secventa semnificativa este cea din finalul romanului, in care Pascalopol il
intalneste intamplator pe Felix si, cu acest prilej, i-o arata pe Otilia intr-o fotografie, care sugereaza
evolutia fetei: „Femeia era frumoasa, cu linii fine, dar nu era Otilia…”. Felix devine nostalgic si este
derutat de schimbarile radicale aduse de un deceniu de viata.
In concluzie, romanul „Enigma Otiliei” este unul reprezentativ pentru literatura romana, prin
modul unic al lui George Calinescu de a imbina elemente realiste cu cele moderniste. Este marcata
astfel, o data importanta, aceasta opera fiind un nou model romanesc.