Enigma Otiliei

de George Călinescu

Subiectul al III-lea
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, ȋn care să prezinţi particularităţi ale unui
text narativ studiat, aparţinând lui George Călinescu
Ȋn elaborarea eseului vei avea ȋn vedere următoarele reperele:
- evidenţierea a două trăsături care fac posibilă ȋncadrarea textului narativ studiat ȋntr-o
perioadă, ȋntr-un curent cultural/literar sau ȋntr-o orientare tematică;
- comentarea a două episoade/secvenţe relevante pentru tema textului narativ studiat;
- analiza a două elemente de structură, de compozţie şi/sau de limbaj, semnificative pentru
textul narativ studiat (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, incipit, final,
tehnici narative, instanţe ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice,
limbaj etc.)
Textul studiat: „Enigma Otiliei”, de George Călinescu
Răspuns posibil
[R1]
Perioada interbelică este una de diversitate la toate nivelele, fapt vizibil prin
coexistenţa unor direcţii romȃnești diferite. Astfel, George Călinescu optează pentru
romanul realist balzacian, epic și obiectiv, de factură clasică, considerȃnd că „tipul de
roman romȃnesc este deocamdată acela obiectiv”.
Publicat ȋn 1938, romanul „Enigma Otiliei” apare la sfȃrșitul perioadei interbelice,
fiind ilustrativ pentru modul ȋn care romancierul ȋși trădează formaţia de critic literar,
deorece comentariul vieţii ȋnfăţișate ȋn roman trece ȋnaintea vieţii create.
Ca teoretician al romanului romȃnesc, George Călinescu respinge proustianismul și
pledează pentru realismul clasic, și anume romanul obiectiv de tip balzacian.
Romanul „Enigma Otiliei” este un roman critic, ȋn care realismul, balzacianismul și
obiectivitatea au devenit program estetic, afirmă Nicolae Manolescu. Ȋn acest roman:
„Atenta observaţie a socialului, zugrăvirea unor caractere bine individualizate, gustul
detaliului, observarea umanităţii sub latura morală, fresca Bucureștiului de dinainte de
Primul Război Mondial, naraţiunea la persoana a III-a și menţinerea naratorului omniscient,
constituie trăsături predilecte ale romanului de tip balzacian, asimilate și de G. Călinescu”
afirmă Gheorghe Glodeanu ȋn „Poetica romanului romȃnesc interbelic”.

[R2]
Prin temă, „Enigma Otiliei” este un roman citadin. Caracterul citadin este un aspect
al modernismului lovinescian. Frescă a burgheziei bucureștene de la ȋnceputul secolului al
XX-lea, romanul prezintă ȋn aspectele esenţiale, sub determinare social-economică (banul
ca valoare ȋntr-o societate degradată moral), imaginea societăţii ce constituie fundalul pe
care se proiectează formarea unui tȃnăr care, ȋnainte de a face carieră, trăiește experienţa
iubirii și a relaţiilor de familie.
Roman al unei familii și istoria unei moșteniri, „Enigma Otiliei” este o operă realist-
balzaciană prin motivul moștenirii și motivul paternităţii. Titlul iniţial, „Părinţii Otiliei”, reflectă
ideea balzaciană a paternităţii, pentru că fiecare dintre personajele romanului determină
cumva soarta Otiliei, ca niște „părinţi”. Autorul schimbă titlul din motive editoriale și
deplasează accentul de la un aspect realist, tradiţional, le tehnica modernă a reflectării
poliedrice, prin care este realizat personajul titular – Otilia.
Alcătuită din douăzeci de capitole, opera este construită prin ȋnsumarea unor studii
caracterologice, urmărind, pe de o parte, procesul de formare a personalităţii eroului
„martor și actor” (Felix), iar pe de altă parte, fixȃnd tipuri psihologice bine introduse ȋntr-un
cadru social (Otilia, Pascalopol, Giurgiuveanu, Stănică Raţiu, Aglae), a căror prezenţă este
importantă ȋn ponderea epicului.
Ȋn raport cu ideea paternităţii, nucleul epic al romanului este istoria mostenirii
bătrȃnului Costache Giurgiuveanu. Autorul acordă interes și planurilor secundare, pentru
susţinerea imaginii ample a societăţii citadine.
Romanul debutează balzacian, cu descinderea ȋn spaţiu și timp. Venirea lui Felix
Sima ȋn strada Antim, la casa lui Costache Giurgiuveanu, prilejuiește autorului o minuţioasă
descriere a locuinţei și prezentarea, pe o scenă aglomerată, a principalilor protagoniști.
Naratorul nu dorește să realizeze iluzia vieţii prin copierea realităţii, ci dezvăluie
caricatura societăţii bucureștene de la ȋnceputul secolului al XX-lea. Această secvenţă se
construiește pe baza diferenţei dintre aparenţă și esenţă, dintre ceea ce vor să pară prin
casele pe care și le-au construit locuitorii acelei străzi și ceea ce sunt ei ȋn realitate. Mai
precis, acești bucureșteni mimează cultura și grandoarea, combinȃnd, la ȋntȃmplare, stiluri
arhitectonice incompatibile, așa ȋncȃt „făceau din strada bucureșteană o caricatură ȋn moloz
a unei străzi italice”.
Ca un bun estet, erudit, critic, dar mai puţin un creator de lume, naratorul din
„Enigma Otiliei”, ca instanţă narativă, este atent la efectele pe care le produce povestea sa,
motiv pentru care implică ȋn acţiune prezenţa unui personaj naiv din punct de vedere social.
Este vorba de adolescentul Felix, căruia ȋi preia cȃteodată perspectiva. Ȋn acest mod,
defectele lumii sunt și mai subliniate, fapt ce-l determină pe Nicolae Manolescu să arate că
impersonalitatea vocii narative de tip balzacian este ȋncălcată de naratorul romanului.
De exemplu, ȋn momentul ȋn care Giurgiuveanu se preface că nu-l cunoaște, Felix
pleacă „buimăcit și dezorientat”, iar naratorul intervine pentru a lămuri ȋntregul episod:
„Uimirea liceanului va părea nu se poate mai ȋndreptăţită, dacă vom ști cine era”.
Mai mult, pentru a accentua decăderea lumii burgheze citadine datorate
numeroaselor ei defecte, vocea narativă marchează adeseori diferenţa dintre percepţia
asupra existenţei a „nevinovatului” Felix și a indivizilor corupţi moral ce-l ȋnconjoară: „Un fior
necunoscut de experienţă rea trecu prin sufletul candid al lui Felix”.
Aceeași atitudine naratorială se remarcă ȋn momentul ȋn care un intern de la spitalul
unde tȃnărul student la medicină ȋși ȋncepe practica, ȋncearcă să-l convingă de naivitatea
de care dă dovadă cȃnd se iluzionează că merită să scrie articole de specialitate: „[...]
Acţiunea de demoralizare a internului era atȃt de totală, ȋncȃt Felix, spirit ardent și tȃnăr, nu
se lăsă contaminat și nu izbuti să se convingă că e cu neputinţă să ajungă ceva”.
După cum sugerează și enunţul cu care se ȋncheie romanul – „Aici nu stă nimeni” –
viziunea caricaturală despre lume a lui George Călinescu dezvăluie ȋn fapt o realitate
dramatică: contaminată de carenţe morale și psihologice majore, societatea burgheză
citadină de la ȋnceputul secolului al XX-lea se clatină puternic, așteptȃndu-și prăbușirea.

[R3]
Acţiunea romanului prezintă mai multe conflicte ȋn funcţie de tema descrisă. „Enigma
Otiliei” este romanul unei familii și istoria unei moșteniri, o operă realist-balzaciană prin
motivul moștenirii și motivul paternităţii.
La baza conflictelor stau relaţii diferite.
Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre două familii ȋnrudite, care
sugerează universul social prin tipurile umane realizate.
O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorii averii, și Otilia Mărculescu,
adolescenta orfană, fiica celei de-a doua soţii, decedată. Aici pătrunde Felix Sima, fiul uneia
dintre surorile bătrȃnului, care vine la București pentru a studia medicina și locuiește la
tutorele său legal, moș Costache. Un alt intrus este Leonida Pascalopol, prieten al
bătrȃnului, pe care ȋl aduce ȋn famila Giurgiuveanu afecţiunea pentru Otilia, pe care o
cunoaște de mică și dorinţa de a avea o familie care să-i umple singurătatea.
A doua familie, ȋnrudită și vecină, care aspiră la moștenirea averii bătrȃnului, este
familia celeilalte surori a acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcătuit din Simion Tulea, cei
trei copii ai lor: Olimpia, Aurica și Titi, și Aglae. Ȋn această familie pătrunde Stănică Raţiu
pentru a obţine zestrea, ca soţ al Olimpiei.
Istoria moștenirii include două conflicte succesorale: primul este iscat ȋn jurul averii
lui moș Costache – adversitatea manifestată de Aglae ȋmpotriva orfanei Otilia Mărculescu;
al doilea destramă familia Tulea – interesul lui Stănică Raţiu pentru averea bătrȃnului
Costache Giurgiuveanu.
Conflictul erotic privește rivalitatea adolescentului Felix și a maturului Pascalopol
pentru mȃna Otiliei.
Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal – „ȋntr-o seară de la
ȋnceputul lui iulie 1909” – și spaţiul: descrierea străzii Antim, a arhitecturii casei lui moș
Costache, a interioarelor, prezintă principalele personaje, sugerează conflictul și trasează
principalele planuri epice.
Finalul este ȋnchis prin rezolvarea conflictului și este urmat de un epilog.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea străzii și a casei lui moș
Costache, din perspectiva lui Felix, străinul din familia Giurgiuveanu, ȋn momente ale
existenţei sale – adolescenţa și aproximativ zece ani mai tȃrziu, „după război”.
„Enigma Otiliei”, de George Călinescu, este un roman realist (balzacian) prin:
prezentarea critică a unor aspecte ale societăţii bucureștene de la ȋnceputul secolului al
XX-lea, motivul paternităţii și al moștenirii, veridicitatea și utilizarea naraţiunii la persoana a
III-a. Ȋnsă romanul depașește modelul realismului clasic, prin spiritul critic și polemic
(parodic, ludic), prin elemente ale modernităţii: ambiguitatea personajelor, tehnici moderne
de caracterizare – comportamentism, reflectarea poliedrică.