Enigma Otiliei

De George Calinescu

TEMA Ș I VIZIUNEA DESPRE LUME

George Călinescu a fost un critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român,
personalitate enciclopedică a culturii si literaturii române. Acesta este considerat drept unul
dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile alături de Titu Maiorescu si
Eugen Lovinescu. Ca teoretician al romanului românesc, George Călinescu pledează pentru
romanul realist, construit pe formula balzaciană, care presupune o relație de determinare
între om și mediu.
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu acţiune complexă
ce se poate desfăşura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a căror personalitate
este bine individualizată şi al căror destin este determinat de trăsăturile de caracter şi de
întâmplările ce constituie subiectul operei.
Publicat în anul 1938, romanul „Enigma Otiliei” este al doilea dintre cele patru
romane scrise de George Călinescu, fiind inspirat din biografia autorului, a cărui imagine se
regăsește în personajul Felix Sima, dar și din atmosfera bucureșteană a începutului de secol
XX, reconstituită, ca într-un mozaic, din scene de epocă, moravuri, mode ale timpului, din
limbajul personajelor și din preocupările acestora. George Călinescu optează pentru romanul
realist de tip balzacian cu elemente clasice, dar și de modernitate, obiectiv ca abordare
stilistică.
O primă trăsătură a realismului prezentă în romanul „Enigma Otiliei” este
reprezentată de tipologia personajelor. Costache Giurgiuveanu este tipul avarului, al
zgârcitului, pentru care banii reprezintă adevăratul scop. Felix Sima reprezintă tipul
îndrăgostitului naiv, dar și al intelectualului în devenire, romanul având caracterul unui
bildungroman. Otilia întruchipează modelul femeii independente, inteligente, cochete,
enigmatice, capabile să ia decizii definitive. Aglae, sora lui Costache, este „baba absolută”,
„fără de cusur în rău”, Stănică Rațiu este tipul arivistului, om fără demnitate și vorbăreț.
Pascalopol este tipul gentlemanului, al moșierului generos, „de folos unor orfani ca noi”, este
aristocratul rafinat, bărbatul matur.
A doua trăsătură a realismului este tehnica detaliului semnificativ, personajele fiind
introduse în acțiune prin portrete fizice care sugerează trăsături morale, acestea fiind
caracterizate prin mediul lor de viață. Lipsa de experiență a lui Felix este sugerată prin ținuta
sobră, tunica strânsă pe talie, cu guler înalt ce-i dă un aer rigid, dar și prin fața copilăroasă,
aproape feminină. Strada Antim este, după cum afirmă naratorul, "o caricatură în moloz a
unei străzi italice" sugerând zgârcenia și incultura personajelor prin amestecul de stiluri
arhitectonice și ornamentele din materiale ieftine ce împodobesc locuințele.
Tema textului este reprezentată de viața burgheziei bucureștene de la începutul
secolului al XX-lea, supusă viziunii critice a naratorului ce satirizează defecte precum
parvenitismul, lăcomia, goana după avere ce distruge relațiile interfamiliale, căsătoria privită
ca un contract social. Sunt surprinse mai multe aspecte tematice printre care moștenirea și
paternitatea ca teme de factură balzaciană ce evidențiază realismnul operei, dar și tema
iubirii. Prin temă, romanul este balzacian și citadin, reprezentând o frescă a burgheziei
bucureștene de la începutul secolului al XX-lea. Tema este prezentată sub aspect social și
economic: istoria moștenirii lui Costache Giurgiuveanu, evidențiind imaginea societății:
fundalul pe care se proiectează formarea tânărului Felix Sima, care, înainte de a-și face o
carieră, trăiește experiența iubirii și a relațiilor de familie.
O primă scenă narativă semnificativă pentru tema textului, viața burgheziei
bucureștene la începutul secolului al XX-lea este scena prezentării personajelor centrale și
a jocului de table. În scenă se prezintă cum Felix intră în casă fiind primit de Otilia și
Costache, iar mai apoi urcă la etaj unde face cunoștiință cu celelalte personaje: Pascalopol,
un moșier bogat și prieten de familie, Aglae care era sora lui Costache și era rea și arțăgoasă,
Aurica, fiica Aglaei, care era nemăritată și la fel de rea precum mama ei și Simion Tulea, soțul
Aglaei, care stătea pe pat și croșeta. Aglae și Pascalopol jucau table, iar mai apoi cărți pe
bani, purtând în acest timp discuții, lăsându-l pe Felix deoparte, pe canapea. Scena pune în
evidență trăsăturile personajelor bucureștene și atitudinea lor cu privire la orfanul Felix care
urma să locuiască cu Unchiul Costache și verișoara Otilia. De asemenea, scena are rolul de a
introduce personajele în subiect, descrierea lor fiind făcută pentru observarea diferitelor
mentalități existente în București la începutul secolului al XX-lea.
O altă scenă natativă relevantă pentru tema moștenirii este scena în care Stănică
Rațiu fură banii lui Costache Giurgiuveanu, provocându-i moartea. În scenă se prezintă cum
Stănică, rămas singur cu Costache, se preface că se interesează de sănătatea lui și îi pipăie
salteaua descoperind săculețul cu bani. Stănică îi ia banii sub privirile disperate ale lui
Costache care se prăbușește la pământ și moare, iat Stănică ascunde banii în cămașă. Apoi el
merge la Aurica și se preface surprins când Moș Costache este găsit mort. Scena pune în
evidență dorința de bani a lui Stănică, el fiind tipul arivistului. Prin furtul banilor, el devine
principalul responsabil moral al morții lui Costache, dorința lui de bani fiind atât de mare,
încât este dispus să facă orice pentru a-i obține. Scena pune în evidență ultima treaptă a
degradării morale a personajului constituid totodată punctul culminant al romanului și
încheierea conflictului de natură socială pentru moștenire dintre Costache Giurgiuveanu și
clanul Tulea.
Relevante pentru tema și viziunea despre lume a autorului sunt și elementele de
structură și compoziție.
Un prim element de structură și compoziție relevant pentru tema și viziunea despre
lume a autorului este titlul. Titlul inițial al romanului a fost „Părinții Otiliei”, face aluzie la
tema balzaciană a paternității, valorificată în text pentru că fiecare dintre personajele
romanului determină soarta Otiliei, ca niște părinți. Acceptând schimbarea titlului de către
editor, scriitorul deplasează accentul de la un aspect realist la unul cu tehnică modernă a
refletării poliedrice. Titlul „Enigma Otiliei” incită la reflecție, astfel femeia este văzută ca
sursă a frumuseții, a misterului și ca încifrare a vieții. De asemenea, titlul indică că Otilia este
personajul principal, eponim al romanului, ilustrând sufletul cumplicat al femeii, imposibil de
încadrat în canoanele unei epoci dominate de mediocritate și avariție.
Titlul trimite și la tipologiile feminine propuse de autor în acest roman, mai exact
femeia-copil, mister-enigmă reprezentată de Otilia, în antiteză cu femeia defeminizată
reprezentată de Aglae, Aurica și Georgeta, femeia curtezană. Titlul operei se reflectă în
conținut, în tehnica de construcție a personajului eponim, care devine modern, complex,
contradictoriu, multiplicat în ochii celorlalți, dar mai ales reprezentarea lui Felix. Scriitorul
însuși face câteva considerații asupra personajului și a titlului, afirmând că: „Nu Otilia era
vreo enigmă, ci Felix crede că are. Pentru orice tânăr de douăzeci de ani, enigmatică va fi în
veci fata care îl respinge, dându-i totuși dovezi de afecțiune”. Astfel, scriiorul însuși amplifică
misterul feminității în general, nu doar al Otiliei.
Un alt element de structură și compoziție relevant pentru tema romanului este
conflictul. Conflictul principal este exterior și de factură socială și este ilustrat prin relațiile și
lupta dintre două familii înrudite: Giurgiuveanu și Tulea, pentru averea lui Costache
Giurgiuveanu. În conflict intervine și Stănică Rațiu, astfel se naște un dublu conflict
succesoral, ilustrat prin ostilitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei Otilia și interesul
lui Stănică pentru averea lui Costache. Pe de altă parte, în text se observă existența unui
conflict erotic ilustrat prin iubirea inocentă dintre Felix și Otilia și gelozia lui Felix pentru
iubirea virilă și paternă a lui Pascalopol față de Otilia. Nu în ultimul rând, în text se observă
existența conflictului interior și psihologic al lui Felix, ilustrat prin iubire și gelozie, reflecțiile
și tehnica monologului interior demonstrând moralitatea profundă a lui Felix și iubirea
sinceră pentru Otilia.
În concluzie, „Enigma Otiliei” de George Călinescu este un roman realist, de tip
balzacian, fapt dovedit prin prezentarea critică a unor aspecte ale societății bucureștene de
la începutul secolului al XX-lea și, de asemenea, prin motivul moștenirii.