Relația dintre două personaje în „Ion”

Liviu Rebreanu a fost un prozator și dramaturg român, membru titular al Academiei Române.
Este considerat unul dintre cei mai reprezentativi scriitori din literatura română din prima jumătate a
secolului al XX-lea.
„Ion” este primul roman publicat de Liviu Rebreanu în anul 1920; este un roman realist de tip
obiectiv, cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii române interbelice. Considerat de E. Lovinescu
„cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române”, înfățișează universul rural în mod realist,
autorul inspirându-se din trei experiențe de viață proprii: gestul țăranului care a sărutat pământul,
vorbele lui Ion al Glanetașului, și bătaia primită de la tatăl ei de o fată cu zestre din cauza unui țăran
sărac.
Statutul social.
● Ion – Este ilustrativ pentru clasa țăranului sărac însetat de pământ. Tipic prin legătura cu
pământul, Ion este, în schimb, atipic prin mijloacele folosite pentru a-l obține.
● Ana – Este fiica celui mai bogat om din sat, Vasile Baciu. Personajul este portretizat în
antiteză cu Florica: Ana este bogată și urâtă (reprezentând „glasul pământului”), în timp
ce Florica este săracă și frumoasă (reprezentând „glasul iubirii”).
Statutul psiholigic.
● Ion – Psihologia lui Ion se organizează în jurul unei trăsături dominante – instinctul
posesiunii. Este inteligent, harnic, impulsiv, iar drama personajului provine din lupta care
se dă în sufletul lui între cele două „glasuri”.
● Ana – Ilustrează cel mai clar tipologia victimei: îndrăgostită de Ion și traumatizată de un
tată prea dur, lipsită de afecțiunea maternă, Ana i se oferă lui Ion căutând la el
afecțiunea de care a fost lipsită. Naivă și supusă autorității masculine, ea nu poate fi
decât o victimă într-o lume condusă după legi patriarhale.
Statutul moral.
● Ion – Scoate în evidență ambiția și orgoliul personajului, care se simte umilit că nu are
pământ. De aceea, ambiția sa și patima pentru pământ nasc în sufletul său un conflict, ce
nu se va stinge decât odată cu moartea sa.
● Ana – La fel ca și Ion, ea este victima unui destin imanent, cei doi fiind manipulați de
două dorințe diferite: Ion de dorința de a obține pământ, iar Ana de dorința de a obține
afecțiune.
Relațiile dintre Ion și Ana sunt cele dintre manipulator și manipulat, însă, în final, niciunul nu
reușește să obțină ce vrea de la celălalt. Pentru Ana, Ion e un substitut al afecțiunii de care e lipsită, iar
pentru Ion, Ana e o cale de a se îmbogăți rapid și sigur.
O scenă semnificativă în ilustrarea relației dintre cei doi este scena de la începutul romanului,
când Ion pleacă de la horă și o caută pe Ana, pe care o atrage la umbra unui nuc. Aici Ion îi oferă țuică, pe
care Ana o refuză, amintinudu-i de tatăl ei. În secvența următoare, sunt prezentate gândurile lui Ion în
timpul conversației cu Ana; în timp ce în sufletul personajului există dubii în privința sentimentelor
pentru Ana, receptorul textului nu are niciun dubiu că Ion nu o iubește pe Ana, în ai cărei ochi nu se uită
când îi vorbește, deși ea e prezentă, pe când Florica, absentă fizic de la scenă, este prezentă în mintea lui.
O altă scenă semnificativă este cea în care, după ce Vasile Baciu află că Ion e tatăl copilului Anei,
își trimite fata acasă la Glanetașu. Ana ajunge la casa lui Ion, dar indiferența cu care acesta o primește o
blochează. Răceala lui Ion, indiferența și detașarea cu care el o privește pe Ana prefațează destinul
femeii. Ana este o victimă într-un război al bărbaților, o marionetă, pe când Ion este sigur pe el, arogant
și superior, iar copilul din pântecele Anei îi dă siguranța că va reuși.
Acțiunea constituie treisprezece capitole cu titluri sugestive, discursul narativ având un „Început”
și un „Sfârșit”, la fel ca destinul personajului.
 ● Expozițiunea – prezintă drumul până la Pripas și se continuă cu descrierea horei, care se
desfășoară în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea.
● Intriga – sunt ilustrate personajele principale, precum și detaliile spațio-temporale. Ion o
poftește pe Ana cea bogată la joc, iar acesta este începutul conflictului. După sosirea lui
Vasile Baciu, tatăl Anei, la horă și faptul că îl jignește pe Ion, cel din urmă dorește să își
răzbune rușinea și o va compromite pe Ana, lăsând-o însărcinată, pentru a-l determina
pe tatăl fetei să accepte căsătoria.
● Desfășurarea acțiunii – la nunta cu Ana, Ion nu cere acte pentru pământ, dar se simte
înșelat, o jignește și o bate pe Ana, îl amenință pe Vasile Baciu. Intră în posesia
pământurilor, dar atitudinea sa față de Ana nu se schimbă, iar sinuciderea acesteia este
o consecință a dezumanizării lui Ion.
● Punctul culminant – pe măsură ce trece timpul, Ion devine tot mai bun prieten cu
George, căutând apropierea Floricăi. Bulbuc este însă înștiințat de Savista de apropierea
celor doi și decide să-l pedepsească pe vechiul său rival. Într-o noapte, George se
întoarce pe neașteptate și-l surprinde pe Ion în curtea sa, venind la Florica. În mod
simbolic, George îl lovește cu o sapă (unealtă a pământului), ucigându-l. Aflat în agonie,
protagonistul conștientizează zădărnicia efortului său de a obține pământul.
● Deznodământul – Ion este înmormântat în curtea noii biserici, iar Belciug își împlineşte
visul, pentru că averea lui Ion revine bisericii. George este arestat, Florica urmând să-și
ducă viața în singurătate. În final, hora satului este la fel de aprinsă ca și cea de la
începutul romanului, întrucât viața merge mai departe.
Conflictul central din roman este lupta pentru pământ din satul tradițional. Drama lui Ion este
drama țăranului sărac. Instinctul de posesiune a pământului și sărăcia îi întăresc dorința de a alege
averea Anei, și nu iubirea pentru Florica. Astfel, conflictul exterior, social este dublat de conflictul
interior, de „glasul iubirii”. Există și conflicte secundare, precum acela dintre Ion și Simion Lungu, între
Ion și George Bulbuc, între familia Herdelea și preotul Belciug.
Titlul cărții este dat de numele personajului principal, care devine exponent al țărănimii prin
dragostea lui pentru pământ, dar este individualizat prin modul în care îl obține. Singulară în satul Pripas
nu este căsătoria „sărăntocului” cu o fată cu zestre, pentru că Vasile Baciu și Ion Pop al Glanetașului
dobândiseră averea în același fel, ci comportamentul său: o face pe Ana de rușinea satului înainte de
nuntă, iar apoi vrea să se întoarcă la Florica, care a devenit nevasta lui George Bulbuc.
În concluzie, cuplul Ion – Ana se distinge prin maniera naturalistă în care e tratată relația celor
doi, prin raporturile de manipulator și manipulat, dar și prin sinceritatea instinctuală care îi împiedică pe
cei doi să comunice, conferindu-le celor doi statut de victime în fața unui destin imanent.