Fisa de lectura

“Ion” de Liviu Rebreanu

1.Am început a doua lectură la data de 6 iulie și am terminat lectura la  data de 14
iulie.

2.Titlul romanului este dat de numele personajului principal Ion,inițial romanul a

fost intitulat ,,Zestrea’’,însă ,,Ion’’ este semnificativ pentru o întreagă tipologie a
țăranului .Astefel personajul principal devine exponent al țărănimii prin dragostea
lui pentru pămant ,dar este individualizat prin modul în care îl obține.

3.Autorul romanului este Liviu Rebreanu a fost un prozator și dramaturg român,

membru titular al Academiei Române.
Născut:27 noiembrie 1885
Decedat:1 decembrie 1944
Cauza decesului:boală pulmonară
Alte opere plăsmuite de Liviu Rebreanu:
 ,,Amanoi’’
 ,,Pădurea spanzuraților’’
 ,,Adam și Eva’’

4.Opera a fost publicată în 20 noiembrie 1920.

5.Este un roman interbelic,aparținand curentului realist prin: verosimilitatea

coordonatelor spațio-temporale (Pripas), tehnica detaliului semnificativ,
perspectiva narativă obiectivă dublată de stilul sobru impersonal, reprezentarea
veridică a realității și caracterul monografic care prezintă diverse aspecte ale lumii
rurale, evenimente importante din viața omului (nunta, înmormântarea).

6.Editura ,,Viața romanească’’,anul 1920.

7.Opera literară ,,Ion’’  de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv
,aparținand prozeiinterbelice .De asemenea este un roman social ,cu tematica rurală
.Potrivit tipologieilui Nicolae Manolescu (din lucrarea Arca lui Noe) este roman
doric.

8.Tema romanului este problematica pământului, analizată în condițiile sociale ale

satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea. Romanul prezintă lupta unui
țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele actelor sale. Tema centrală,
posesiunea pământului, este completată de tema iubirii și de tema destinului.

9. Apartine genului epic,roman realist obiectiv ,în proză.

10. Cartea este compusa din doua volume: Glasul Pamantului (care cuprinde 6
capitole) si Glasul Iubirii(care cuprinde 7 capitole)
11.
Expozitiunea

Intr-un sat din Ardeal, numit Pripas, in zona Bistritei, locuitorii se aduna intr-o
duminica de vara calduroasa la hora traditionala. Aceasta se desfasoara in ograda
Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea, pe Ulita din dos. Trei lautari tigani (Briceag, la
vioara; chiorul Holbea, la o vioara cu trei coarde si Gavan, la gorduna) canta langa
sopron, iar flacaii si fetele satului joaca invartita, Someseana. Printre privitori se
afla primarul Florea Tancu "cu mustati albe rasucite", chiaburul Stefan Hotnog,
Trifon Tataru, fostul invatator, Simion Butunoiu, Macedon Cercetasu, Simion
Lungu, Toader Burlacu, Stefan Ilina, Alexandru Glanetasu, Cosma Ciocanas, mai
tarziu Vasile Baciu; apoi un grup de femei, printre care Maria lui Trifon, Zenobia
lui Glanetasu, Margareta lui Ciocanas, Todosia, mame, babe, fete neinvitate la joc,
copii nastrusnici. Curand isi fac aparitia preotul Ion Belciug, doamna Maria
Herdelea, nevasta invatatorului Zaharia Herdelea, impreuna cu fiul Titu si fiica mai
mare Laura, Dintre tinerii prinsi in joc se remarca Ion Pop al Glanetasului, Ana
Baciu, Florica Oprea, George Bulbuc, Ilie Onu.

Intriga

La hora, Ion Glanetasu joaca cu Ana Baciu, o fata bogata, dar cam uratica, desi o
iubeste pe Florica, fata vadanei lui Maxim Oprea, o fata frumoasa, dar saraca. Desi
Vasile Baciu, tatal Anei, vrea s-o marite cu George Bulbuc, un flacau instarit, Ana
se lasa prinsa in mrejele lui Ion si se indragosteste de el, lasandu-se amagita de
minciunile acestuia Vasile Baciu, venit beat de la carciuma lui Avrum, il insulta pe
Ion (sarantocule ,talharule,hotul), cerandu-i sa lase fata in pace. Dupa ce flacaii se
retrag la carciuma lui Avrum, Ion il bate pe George Bulbuc, razbunand intr-un fel
jignirile aduse de Vasile Baciu, care si-l voia ginere pe George.

Desfasurarea actiunii
Intamplarile care urmeaza se diversifica in doua planuri paralele, care se
intersecteaza uneori. Astfel, un prim plan cuprinde viata taranilor, avand in centrul
atentiei pe Ion Glanetasu, Ana, Vasile Baciu, Florica Oprea, George Bulbuc si
familiile acestora, in alt plan se desfasoara viata intelectualilor satului, insistandu-
se asupra familiei Herdelea si a preotului Belciug. Punctul de intersectie a celor
doua planuri este Ion, fost elev al invatatorului Zaharia Herdelea, prieten al lui Titu
Herdelea si flacau neagreat de preotul Ion Belciug.

Ion este hotarat sa se capatuiasca, sa scape de saracie prin casatoria cu Ana Baciu.
impotrivirea si vrajmasia tatalui acesteia, care i-a ghicit intentiile, il inversuneaza si
mai mult. Planuieste ca trebuie sa-l oblige cumva pe Vasile Baciu sa-i dea averea,
astfel ca o imbrobodeste pe Ana, prefacandu-se ca i-i draga, si-ntr-o noapte o lasa
insarcinata infruntand rusinea satului, Vasile Baciu o bate si o goneste de acasa pe
Ana, iar Ion n-o primeste decat impreuna cu zestrea, care inseamna tot pamantul
lui Vasile Baciu. Dupa mai multe intamplari in care sunt implicati Herdelenii,
preotul Belciug si altii, Vasile Baciu consimte si nunta lui Ion cu Ana are loc.
Avand acum pamantul dorit, Ion nu o mai baga in seama pe Ana si nici copilul
nascut pe camp si botezat Petrisor. Gandurile ii merg tot la Florica, fata frumoasa,
casatorita acum cu rivalul lui Ion, cu George Bulbuc.

Familia invatatorului Zaharia Herdelea se confrunta cu o serie de dificultati

materiale, cele doua fete, Laura si Ghighi, au crescut si ajung la varsta maritisului,
avand nevoie de zestre. Laura se marita cu preotul George Pintea, ratele pentru
mobila trebuie platite si i se instituie sechestru. Pe de alta parte, invatatorul se afla
in conflict cu preotul Belciug, deoarece casa a fost ridicata pe un pamant al
bisericii.

Zaharia Herdelea intra in conflict si cu autoritatile, deoarece intocmeste reclamatia

contra judecatorului in procesul pierdut de Ion cu Simion Lungu. Predand in limba
maghiara, pe care n-o stapaneste destul de bine, Herdelea se teme de inspectii, mai
ales dupa ce inspectorul Cernatony, care-l proteja, este inlocuit de Horvat. De
aceea, in alegeri voteaza cu candidatul maghiar Bela Beck, in dauna avocatului
roman Grofsoru. Este suspendat din slujba, din cauza condamnarii in procesul lui
Ion, iar dupa achitare inspectorul Horvat ii recomanda sa iasa la pensie.

Un alt fir al actiunii urmareste aventurile amoroase ale lui Titu Herdelea (cu Roza
Lang, Virginia Gherman), efuziunile lui nationaliste, lumea avocatilor, a notarilor.

Punctul culminant

Tratata cu dispret si brutalitate de sotul ei, Ana intelege ca a fost doar unealta prin
care Ion si-a atins scopul: obtinerea pamantului lui Vasile Baciu. Avand in minte
imaginea lui Avrum, carciumarul care s-a sinucis, Ana se spanzura, nemaiputand
rabda batjocura lui Ion si a Zenobiei. Dupa luna de puscarie facuta, Ion isi pierde si
copilul, iar socrul sau isi cere pamanturile inapoi, in acelasi timp, Ion si Florica
reinnoada firul intrerupt al iubirii de altadata.

Deznodamantul

Avertizat de oloaga Savista in legatura cu relatia dintre Ion si Florica, George

Bulbuc, sotul ei, ii intinde lui Ion o capcana- Anuntand ca se duce la padure
duminica, doreste sa se convinga de onestitatea sotiei. Se intoarce mai devreme si,
noaptea, surprinzandu-l pe Ion in curte, il ucide cu sapa. Peste cateva zile se
sfinteste biserica noua facuta prin stradania preotului Belciug. Romanul se incheie
tot cu hora din ograda Todosiei, cu lautarii care canta invartita, cu Vasile Baciu,
venit mai tarziu, tot beat, certandu-se cu preotul pentru pamanturile sale, ramase
bisericii.

13. Descrierea- pag 80

Naratiune- pag 82
Dialog – pag 83
14. Repere spatio- temporale – pag 33; pag 34; pag 38; pag 158; pag 159
15. Perspectiva narativă reprezintă punctul de vedere din care naratorul
relatează faptele petrecute de-a lungul unei opere epice. Naratorul, instanță
fictivă în cadrul unei opere literare epice, joacă rolul unui purtător de cuvânt al
autorului. Prin comentarii la adresa faptelor relatate sau prin lipsa lor, acesta, își
dezvăluie poziția față de cele petrecute. În romanul „Ion”, perspectiva narativă
este obiectivă, iar întâmplările sunt relatate la persoana a treia. Naratorul este
omniscient și omniprezent, expunând în mod obiectiv cele observate. Astfel,
acesta are acces deplin la toate unghiurile din care se interpretează faptele, precum
și modul de evoluție a personajelor și evenimentelor, întrucât cunoaște toate
compartimentele vieții acestora. Atitudinea naratorului profilează focalizarea zero,
întărindu-se astfel caracterul obiectiv al operei. Naratorul este detașat. (pag 102;
pag 103; pag 273; pag 305)
16. Personaje:

 Ion al Glanetașului, protagonistul și personajul eponim al romanului.-

tipologia omului fals, ipocrit
 Vasile Baciu (tatăl Anei)-tipologia omului care isi iubeste pamanturile,
calculat
 Zenobia Pop (mama lui Ion și soția Glanetașului)- mama iubitoare
 Alexandru Pop (capul familiei Pop, poreclit „Glanetașul”, tatăl lui Ion)
 Zaharia Herdelea, învățătorul din Pripas- tipul omului invatat, fricos,
intelept
 Părintele Belciug-tipul omului care isi cunoaste bine interesele
 Titu Herdelea (fiul învățătorului Herdelea, poet și naționalist)
 George Bulbuc (flăcău din satul Pripas, foarte înstărit)- tipul omului
sincer, muncitor
 Ana (fată cu avere, dar nu atât de frumoasă ca Florica)-tipul omului
credul, care nu isi pierde speranta
 Florica (fiica văduvei lui Maxim Oprea, cea mai frumoasă fată din sat,
însă fără zestre)

 Roza Lang (soția celuilalt învațător și una dintre „iubitele” poetului Titu)-
tipul amantei
 Laura (fiica învățătorului Herdelea)- fata incapatanata, dar sincera
 Maria (soția învățătorului)-femeie iubitoare, grijulie, adevarata gospodina
 Savista (oloagă, luată din milă în casă de către George Bulbuc)- tine cu
stapanii sai si nu sufera minciuna
 Ghighi (sora Laurei)- omul sincer, care tine cu familia sa
 Dumitru Moarcăș (rudă îndepărtată a Zenobiei)- omul care nu ramane cu
nimic, trist, are parte de o batranete dificila, traieste din mila altora
 Nicolae Zăgreanu (cel care a ocupat catedra lui Herdelea după ce acesta s-a
pensionat)- omul care isi schimba interesele in functie de conducere

17. Caracterizarea personajelor:

Personajul Ion este unul de referinta litarara romana, concentrand tragica istorie a
taranului ardelean din primele decenii ale acestui secol.Inca de la inceputul
romanului, la hora satului se evidenteaza dintre jucatori, feciorului lui Alexandru
Pop Glanetasu, Ion , urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, ‘’parca nedumerire si
un viclesug neprefacut’’, apoi o vede pe Florica ‘’mai frumoasa ca oricand (…)
fata vaduvei lui Maxim Oprea’’. Desi ii era draga Florica, Ion este constient ca
‘’Ana avea locuri si case si vite multe’’. Conflictul interior care marca destinul
flacaului este vizibil inca de la inceputul romanului. ‘’Iute si harnic ca ma-sa’’,
chipes, voinic dar sarac, Ion simte dureros prapastia dintre el si ‘’bocotanii’’
satului ca Vasile Baciu. Cand acesta ii zice ‘’fleandura, sarantoc, hot si talhar’’, Ion
se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza violent. De la inceput Ion este
sfasiat de doua forte, glasul pamantului si glasul iubirii, cazand victima acestor
doua patimi.Patima pentru pamant il macina pentru ca ‘’pamantul ii e drag ca ochii
din cap’’. Toata fiinta lui este mistuita de ‘’dorul de a avea pamant mult, cat mai
mult’’, deaoarece ‘’iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil (…) de pe atunci
pamantul i-a fost mai drag ca o mama’’. Fiind dominat de dorinta de a fi respectat
in sat, stapanit de o dorinta navalnica, un temperament controlat de instincte
primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion isi urzeste
cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei. Asadar, setea de pamant este
trasatura dominanta a personalitatii sale, facand din el un personaj memorabil prin
aceea ca intreaga sa energie este canalizata indeplinirii scopului de a avea pamant:
‘’glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare,
coplesindu-l. Se simtea mic si slab cat un vierme pe care-l calci in picioare.’’ Alta
data, Ion exclama impatimit: ‘’cat pamant, Doamne.’’Dupa ce planul ii reuseste
datorita ‘’inteligentei ascutite, vicleniei procedurale si mai ales vointei imense’’,
Ion, intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata ii zambea cu o placere
‘’nesfarsita’’. Este a doua ipostaza a lui Ion, cand se vede ‘’mare si puternic ca un
urias din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori’’.
st833v7472yttcDupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion este rece,
distanta, cinica, refuza sa vorbeasca cu ea si-i spune sa-l trimita pe taica-sau sa
discute. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este ‘’semet si cu
nasul in vant’’, sfidator, constient ca detine controlul absolute asupra situatiei si ca-
l poate sili sa-i dea pamantul la care atata ravnise, astfel in urma comportamentului
sau, Ion fiind caracterizat indirect. Cand s-a insurat cu Ana , Ion s-a insurat, de
fapt, cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si incomoda. Capitolul
‘’Nunta’’ il surprinde pe Ion intre cele doua glasuri, devenite voci interioare, mai
intai ‘’ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume sa scap de
uratenia asta’’, ca apoi, in clipa imediata urmatoare sa gandeasca in sine cu dispret
‘’si sa raman tot calic pentru o muiere…’’.Trairile lui Ion in lupta pentru a intra in
posesia pamanturilor lui Vasile Baciu sunt cele mai diverse: de la brutalitate,
violenta, la prefacatorie si incantare, astfel el fiind caracterizat indirect.Odata
satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea
patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este
omorat de catre George, care ii prinde pe cei doi in flagrant. Astfel personajul este
drastic pedepsit de autor, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala,
raspunzator de viata Anei si al copilului lor, tulburand lunistea unui camin, a unei
intregi colectivitati.

Caracterizarea lui VASILE BACIU

Personaj realizat cu obiectivitatea care caracterizarea creatia “de oameni si de
viata” din opera lui Liviu Rebreanu, Vasile Baciu reflecta implicit spiritul realist al
autorului in tratarea problematicii rurale. Taranimea, adanc stratificata, este
figuranta prin personaje reprezentative pentru fiecare categorie sociala. Cu o
biografie sumar schitata, in maniera clasica, de altfel, personaj viu, veridic, prin
gesturi, atitudini mentalitate, Vasile Baciu, “bocotanul” este framantat de la
inceputul actiunii de o chestiune vitala pentru el ca proprietar: cum sa nu-si
pastrezepamantul, cum sa-l mai sporeasca chiar, daca se poate? Vasile Baciu, in
tabloul horei de duminica, apropiindu-se de grupul “domnilor” i se adreseaza
preotului Belciug, imprejurare in care se autocaracterizare astfel: “ - is mare
pacatos...betiv si stricat cum nu se mai pomeneste in sapte sate, zau cruce”. Aflam
si pricina pentru care bea: “Ca o fata am si eu si nu-mi place deloc fata pe care o
am...Ca nu vrea sa ma ascult si-s tare suparat ca nu vrea sa se uit-n gura mea”.
Scena starneste reactii diferite: Belciug e iritat pentru ca-i stirbeste autoritatea,
doamna Herdelea asculta “cu buzele stranse punga”, oamenii din jur radeau “pe-
nfundate”, lui Titu Herdelea ii “placeau ingaimarile betivului”. Gandul ca Ana s-ar
putea marita cu altcinea decat cu George il infuria. Voia “ginere cumsecade”, pe
masura averii sale, nu “fleandura”, “hot”, “talhar” si “sarantoc” cum il numeste pe
Ion cu aerul lui de dispret datorat pozitiei sale sociale. Si ii aduce aminte lui
George promisiunea facuta: “Io-ti dau fata, iar tu sa ai bici sa-i scoti din cap
gargaunii!...”. Furia lui se dovedeste insa neputincioasa in fata vointei si ambitiei
nemasurate de care era stapanit Ion in lupta pentru pamant. Dintr-o scurta
retrospectiva facuta de autor intelegem ca drumul parcurs de Vasile Baciu pentru a
se tine “printre fruntasi” este, pana la un punct, acelasi pe care apucase Ion. “Era
un barbat silitor Vasile Baciu cand se gasea in toate bune”, noteaza in constructii
sobre, lapidare Rebreanu. 
“A avut o viata grea si plina de truda...Parintii nu i-au dat decat sufletul dintr-insul.
S-a insurat cu o fata bogata si urata, dar a iubit-o ca ochii din cap, ca ea ii
intruchipa pamanturile si casa, vitele, toata averea, care-l ridica deasupra nevoilor.
Bogatia ii deschidea mai mare dragostea de munca. Ravna de a agonisi ii pusese
stapanire pe suflet. Ii era frica mereu ca un traznet din senin ii va zdrobi toata truda
vietii”. Vasile Baciu este si el predestinat vartejului tragic in care sunt antrenate
atatea personaje ale romanului. Trec peste el multe nenorociri: ii mor cativa copii,
ii piere sotia, ii slabeste, din aceasta cauza pofta de munca, numai mosia “continua
sa-i mai fie draga ca odinioara”. Si inima i se inacrise “ca o punga de piele arsa”, la
gandul ca trebuia sa-si cioparteasca pamantul, pentru a potrivi Anei zestre la
maritis. Egoismul lui merge pana acolo incat sa gaseasca “vreun chip de a da nimic
cat va trai dansul”. George era in acest caz partida ideala, pe cand “in Ion simtea
un vrajmas. Cum a fost dansul in tinerete, asa e feciorul Glanetasului azi. Ii vrea
averea. De aceea fierbea de ura chiar numai cand il vedea”, iar pe Ana o ameninta
cu brutalitatea izvorata din psihologia proprietarului: “Mi bine te tai in bucatele
decat s-ajungi bataia de joc a Glanetasului”. Vasile Baciu este si el produsul unei
societati in care omul se masoara dupa intinderile de pamant. 
De aici indarjirea cu care “bocotanul” isi apara mosia si targul in care se nagajeaza
cu Ion, facand din Ana o marfa de taraba. 
Cinic, violent, Vasile Baciu isi descurca tot mai des mania asupra Anei. El este
asemenea fiarei gustand “placerea sangeroasa” inainte de a-si zdrobi prada,
“sorbind cu ochii deznadejdea Anei si ascultandu-i strgatele ingrozite care-l
intaritau ca niste indemnuri vrajmase”. 
In momentul in care personajul intelege planu lui Ion: “Va sa zica vrea sa-mi ia
pamanturile” si atunci “sudori recei” ii rasar pe frunte, creierii ii fierb in cautarea
solutiei de a scapa “de ghearele hotului”. Continua insa sa spere in esecul
masinatiunilor lui Ion care va reusi insa, in cele din urma, sa infranga orgoliul
stapanului atator delnite. Si, in biroul notarului Stroesel din Jidovita, privind cu “un
suras trist”, Vasile Baciu vorbeste ca si cand de mult era convins de hotarare: “M-
am gandit sa le mai dau si ce mi-a mai ramas”, iar replica urmeaza ironia amara din
spusele notarului: “Si uite-asa ai venit aici om bogat si-acuma pleci cersetor!
Haha!...”.Accentele sunt mai pregnante in final cand aflam ca, prin viclesugul
preotului Belciug, pamanturile intra, dupa moartea lui Ion, in posesia bisericii. 

Caracterizarea ANEI
Tipologic, Ana intruchipeaza destinul femeii din mediu rural, dupa consideratia lui
George Calinescu, femeia reprezinta doua brate de lucru, o zestre si o producatoare
de copii.
Ana, fata lui Vasile Baciu, se detaseaza inca din primele pagini ale romanului, in
momentul horei, alaturi de Florica si in contrast cu ea. Prin cele doua aparitii
feminie autorul prefigureaza, de fapt, cele doua glasuri intre care va pendula Ion:
glasul pamantului si glasul iubirii. Ceva care aminteste de caracterul predestinat al
eroilor tragediilor antice se decifreaza in profilul Anei inca de acum. Ea are fata
lunguiata, arsa de soare, cu o intiparire de suferinte.
Factorii care determina tragismul acestei fete sunt multi. Ana este orfana de maam,
tatl ei, stapan, prin ce mijloace se stie, al unor mari intinderi de pamant, ursuz,
cazut treptat in patima bauturii, vede in Ana un vrajmas care i-ar stirbi proprietatea
prin casatorie.
Consecinta acestui statut al Anei este sentimentul sufocarii intr-un spatiu limitat
din care ea manifesta firesc tendinta de evadare. Calea prin care incearca sa o faca
este pe cat de frumoasa pe atat de traggica: iubirea. Aceasta este tinta catre care se
indreapta Ana cu toata fiinta ei.. Nu punem in discutie uratenia ei fizica, aceasta
poate ca nu exista decat pentru Ion, ci, dimpotriva, frumusetea ei morala dovedita
de puterea cu care, nesocotind barierele sociale ANA fata bobata, ION sarantocul
din Pripas infruntand jignirile si brutalitatile intai ale tatalui, mai apoi ale
barbatului, traind permanent in iluzie, nutreste o dragoste profunda pentru Ion,
despre care crede ca-i ofera tot ce-si dorea: salvara prin iubire. De aceea, la hora,
cand Ion o strange la piept pe Ana cu mai multa gingasie dar si mai prelung,
privirea ei luceste de bucurie si sopteste cu dulce repros Da-mi drumul Ionica,
...zau, da-mi drumul!...
Liviu Rebreanu se dovedeste un bun cunoscator al psihologiei feminine. El ii
surprinde zvarcolirile Anei in setea de dragoste, profunzimea sentimentului nutrit
pentru Ion, daruindu-si fecioria celui pe care-l numea norocul ei.La
individualizarea puternica a Anei contribuie si reactiile pe care le provoaca in
comportamentul lui Ion ca si ipostazele contrastante in care apare. Este cunoscut
faptul ca autorul romanului Ion este un maestru al contrastelor. Din scena horei
chiar, prin comentariul scriitorului aflam ca lui Ion nu-i fusese draga Ana...dar
avea locuri si case si vite multe. Iar in timp ce pentru George, caruia Ana ii fusese
mai demult fagaduita, aceasta nu era cine stie ce frumoasa, pentru Ion, privind-o pe
delnita, ea e slabuta si uratica si se intreaba Cum sa-ti fie draga?. O urmareste si se
mustra: Uite pentru cine rabd ocari si sudalmi. Opusa Anei, Florica prin
frumusetea si spontaneitatea ei, smulge flacaului marturisirea: In inima mea...tot tu
ai ramas craiasa.
Odata criza erotica trecuta, arata George Calinescu in lucrarea citata, ea inceteaza
de a mai insemna ceva pentru feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebita cu
mult de a oricarei femei de la tara, nu. Drama Ion- Ana este doar drma casniciei
taranesti.In numele dragostei, Ana devine victima tragica a violentelor cand ale
tatalui, cand ale sotului.Autorul pune in lumina, cu mult realism, conditia de
inferioritate a femeii, date fiind prejudecatile de care era stapanita societatea
vremii. Acestora li se adauga imprejurarea in care Ion, dominat paroxistic de galsul
pamantului, abia in ziua nuntii avea sa inteleaga ca impreuna cu pamantul trebuia
sa primeasca si pe Ana, adaos tragic la bunurile materiale in posesia carora a intrat,
fata devenind din roaba tatalui sluga sotului.In acelasi monent, al nuntii, relevandu-
i-se tragismul, dupa ce crezuse cu atat putere in iubirea pentru Ion, Ana va
murmura indurerata: Norocul meu, norocul meu! lamaentare rascolitoare aducand-
o din cand in cand pe Ana in prim planul actiunii.Ana isi poarta pruncul la piept in
ratacirile ei, iar in final se spanzura. Gestul disperat al Anei este consecinta
pustiului ei sufletesc, dupa prabusirea suportului moral care i-a fost iubirea.
Variind un precept moral stravechi, se poate intelege, in concluzie, ca, in absenta
sentimentului de iubire nimic nu exista. Este in moartea Anei un mod de a pedepsi
o lume incremenita sufleteste in dorintele meschine de a avea indiferent pe ce cale.
Aici femeia devine obiect de negociere, iar Ana nu poate suporta povara unei
asemenea injosiri si se sinucide.Intruchipare a durerii nesfarsite, izvorand din vina
de a fi iubit cu toata navala tineretii ei, Ana este reprezentativa pentru conditia
femeii din satul romanesc, intr-un moment social-istoric bine determinat.

18. Titlul operei:

Semnificația titlului

În cazul romanului „Ion” de Liviu Rebreanu este foarte important de precizat

faptul că titlul reprezintă numele personajului principal. Este, de asemenea,
important de amintit faptul că autorul încearcă în felul acesta să redea destinul
individual al țăranului român în lupta pentru dobândirea pământului. Titlul ales
este unul plin de semnificații, prin folosirea numelui personajului principal autorul
dorind ca atenția cititorilor să fie îndreptată către Ion Glanetașu, nu către acțiunea
propriu-zisă. Faptul că este un personaj atipic, puternic individualizat, al cărui
destin este urmărit în cadrul unui roman amplu, trezește interesul și dă o notă de
originalitate textului.

19. Imagini artistice:

Imagini vizuale- pag 33; pag 118 ; pag 131

Imagini auditive- pag 35

Imagini dinamice- pag 35; pag 118 ; pag 178

20. Citate:

„O adiere de vant, racoritoare, patrunse pana-n sufletul flacaului alungandu-i cele

din urma ramasite de somn din oase”

„Dragostea nu ajunge în viaţă. Dragostea e numai adaosul. Altceva e temelia”

„Ideea nu poate muri. Ideea e sufletul omului.”

„Iubirea este un lucru gingaş şi se sfarmă dacă o atingi cu îndemnuri grăbite.”
„Numai o pasiune puternică, unică, nezdruncinată dă preţul adevărat vieţii.”
21. Citate preferate

„Fericirea e clădită din închipuirile fiecăruia şi fiecare şi-o potriveşte ca o haină.

Poate că eu sunt un croitor prea neîndemânatec...”

„Era iute şi harnic, ca mă-sa. Unde punea el mâna, punea şi Dumnezeu mila.”

„Nici un paradis nu e frumos ca acela pe care şi-l zugrăveşte omul în sufletul său.
Raiul unuia poate fi iadul altuia.”

22. Tehnici narative: Cea mai evidenta trasatura a acestui roman din punctul de
vedere al modernizarii se regaseste la nivelul perspectivei narative, care este de tip
auctorial. Atitudinea naratorului este una demiurgica, Naratiunea se face la
persoana a treia, de catre un narator omniprezent, omiscient, exterior
evenimentelor relatate. Asa cum sustine Nicolae Manolescu, acest narator adopta o
pozitie de „extrateritorialitate, infatiseaza o lume care exista in afara lui si poate
foarte bine fi inchipuita si in absenta lui”. Viziunea naratologica, notiune ce
desemneaza raportul dintre cantitatea de informatii stiute de narator si cele stiute
de personaj, este „din spate” (Tzvetan Todorov), corespunzandu-i focalizarea de
tip „zero”.

23. Vocabular din mediul rural( arhaisme si regionalisme): „leliță, stog, adineauri,
învoială, hâis, mi-a cășunat, bufni, șură” au rolul de a plasa actiunea in epoca
secolului XX si de a ilustra cat mai bine vietile taranilor.

24. Pot spune ca Ion m-a impresionat. M-a cucerit initial prin simplitatea si intriga
sa, apoi povestea m-a prins atat de mult incat mi-ar fi fost greu sa nu aflu finalul. E
drept ca nu ma asteptam sa aiba un final asa de tragic, dar viata la tara de multe ori
este mult mai dura decat ne place noua sa credem. Totusi, atitudinea Anei mi s-a
parut destul de bizara si ma mira faptul ca aceasta a avut atatea “dovezi” ca Ion nu
o iubeste, dar totusi nu si-a pierdut speranta si iubirea. Imi doream sa fie un alt
final, deoarece Ion merita o moarte mai grea, mai chinuitoare, dar a primit una
usoara in comparative cu faptele sale. Totusi, romanul m-a trimis inapoi in timp si
am simtit ca iau parte la fiecare intamplare din vietile simple ale taranilor din
secolul XX. Ion m-a impresionat atunci cand isi ajuta mama si nu are frica de
munca. De asemenea, romanul incepe printr-o hora si se termina tot cu o hora,
jocul popular.

25. Opinii literare:

26. Am invatat din aceasta lectura ca nu trebuie sa ne pierdem niciodata speranta si
nu trebuie sa avem incredere in cei din jurul nostrum( multi par cee ace nu sunt).
De asemenea, iubirea interzisa adduce moarte(in cazul lui Ion).
27. Dincolo de text: Roman monografic, dincolo de destinele individuale,
Rebreanu prezintă marile obiceiuri din viaţa satului (Crăciunul şi tăiatul porcului,
hora, marea trecere). Căsătoria întemeiată în funcţie de avere era o trăsătură a
satului arhaic. Încălcarea acestei norme are consecinţe tragice.
28. Ion este un roman social realist de tip obiectiv ce descrie vietile unor tarani din
secolul XX.
29. Tema si viziunea despre lume si creatie in romanul „Ion” scris de Liviu
Rebreanu consta in evidentierea lumii ardelenesti, punandu-l in prim plan pe
taranul obisnuit dornic de a avea pamant. De asemenea, textul evidentiaza
importanta statutului social in satul de la inceputul secolului al XX-lea, pamantul
jucand un rol important in diferentierea oamenilor. Liviu Rebreanu reușește să
urmărească firul vieții rurale, și mai exact, a personajului a cărui obsesie pentru
avere și pământ a atins extremul, arătând că pentru el bogăția este mai importantă
decât valorile și demnitatea. Universul romanesc creat de Rebreanu se defineşte
prin amoralitate; este o lume în care „glasul pământului” acoperă obsesiv „glasul
iubirii”, singurul mod de legitimare a existenţei umane fiind posesiunea
pământului. Un roman ce patrunde in zonele abisale ale psihicului uman, intr-o
lume in care legile sunt dure: nu esti ceea ce esti, ci esti ceea ce ai. Viziunea
traditionala a scriitorului asupra lumii se tradeaza prin simetria incipit – final.
Incipitul romanului surpinde imaginea drumului care duce spre satul pripas. Acest
drum poate fi considerat un liant care face legatura dintre „realitatea reala” si
„realitatea fictionala”: prin intermediul drumului cititorul este introdus in lumea
fictiunii. Drumul, alb, lafel ca energia cu care tinerii joaca Somesana sugereaza
vitalitatea si bucuria inceputului. Ideea este accentuata de utilizarea unor vorbe
personificatoare in reprezentarea drumului: „se desprinde”, „trece”, „spinteca”,
„alearga”, „se pierde”. Descrierea drumului poate fi considerata o scena de
perspectiva finalista prefigurand traseul existential a protagonistului.