Moara cu

noroc (1881)
de Ioan Slavici
(1848 – 1925)

1
2
3
Relații temporale şi spațiale
INDICI SPAŢIALI: Cârciuma este aşezată la o răspântie de
drumuri, din județul Arad.

Sunt prezente nume de localități reale:

1. Ineu (casa lui Ghiță, la început),
2. ȘICULA (Răuț se preface că pleacă la Șicula, cu căruța
lui Ghiță și o ia și pe Uța, ca Ana să rămână singură lui
Lică),
3. SALONTA (arestați Buză Ruptă şi Săilă Boarul),
4. FUNDURENI (doi câini flocoşi; Lică se adăposteşte în
biserica părăsită şi observă că şi-a uitat şerparul cu bani
furați la han),
5. ORADEA MARE (proces),
6. Arad (Ghiță: 2 pistoale+ Marți – slugă),
7. Timişoara.

INDICI TEMPORALI: Acțiunea are loc timp de un an, între sfântul4

Gheorghe (23 aprilie) şi Paşti.
 Rezumatul pe momentele subiectului
(E Ion de pe deal):
EXPOZIŢIUNE / INCIPIT: Familia cizmarului Ghiţă din Ineu (judeţul
Arad) a luat în arendă „Moara cu noroc‖ şi s-a mutat la han de
sfântul Gheorghe.
INTRIGĂ: Apariţia la „Moara cu noroc‖ a lui Lică Sămădăul, şeful
porcarilor, care avea în grijă 23 de turme.
DESFĂŞURAREA ACŢIUNII: Îndepărtarea lui Ghiţă de familie;
complicitatea cu Lică (jefuirea arendaşului, uciderea femeii în negru
şi a însoţitorilor ei); planul de a-l prinde pe Lică cu lucruri furate
asupra lui, pus la punct de Ghiţă cu ajutorul jandarmului Pintea.
PUNCTUL CULMINANT: De Paşti, pentru a-l prinde pe Lică, Ghiţă o
lasă pe Ana singură cu acesta. Când revine la han, Ghiţă o
înjunghie pe Ana, Răuţ îl împuşcă în ceafă pe Ghiţă, iar Ana îi
muşcă mână lui Lică şi-l zgârâie pe obraz.
DEZNODĂMÂNTUL: tragic. Oamenii lui Lică dau foc hanului, la ordinul
lui. Sămădăul, pentru a nu fi prins viu de jandarmul Pintea, fostul lui
tovarăş de hoţii, se izbeşte cu capul de trunchiul unui copac şi
moare. Bătrâna şi copiii vin a doua zi şi privesc ce a mai rămas
după incendiu. Bătrâna crede că a fulgerat şi astfel a luat foc hanul,
cu toţi cei care erau înăuntru. Bătrâna ia copiii şi pleacă de la han.
5
 INCIPIT
(PROLOG)

,, – Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu

bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceţi după cum vă
trage inima, şi Dumnezeu să vă ajute şi să vă acopere cu aripa bunătăţii sale. Eu sunt
acum bătrână, şi fiindcă am avut şi am atât de multe bucurii în viaţă, nu înţeleg
nemulţumirile celor tineri şi mă tem ca nu cumva, căutând acum la bătrâneţe un
noroc nou, să pierd pe acela de care am avut parte până în ziua de astăzi şi să dau la
sfârşitul vieţii mele de amărăciunea pe care nu o cunosc decât din frică. Voi ştiţi, voi
faceţi; de mine să nu ascultaţi. Mi-e greu să-mi părăsesc coliba în care mi-am
petrecut viaţa şi mi-am crescut copiii şi mă cuprinde un fel de spaimă când mă
gândesc să rămân singură într-însa: de aceea, poate că mai ales de aceea, Ana îmi
părea prea tânără, prea aşezată, oarecum prea blândă la fire, şi-mi vine să râd când6
mi-o închipuiesc cârciumăriţă.”
„– Vorbă scurtă, răspunse Ghiţă, să rămânem aici, să cârpesc şi
mai departe cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna în
opinci ori desculţi, iară dacă duminica e noroi, îşi duc cizmele
în mână până la biserică, şi să ne punem pe prispa casei la
soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaş, iară
d-ta la tustrei. Iacă liniştea colibei.” 7
„- Atunci să nu mai pierdem vorba degeaba: mă
duc să vorbesc cu arândaşul şi de St. George
8
cârciuma de la moara cu noroc e a noastră.‖
9
10
11
12
 „Patru zile pe săptămână, de
marţi până sâmbătă, era mereu
plină şi toţi se opreau la cârciuma
lui Ghiţă şi toţi luau câte ceva şi
toţi plăteau cinstit.
Sâmbătă de cu seară locul se
deşerta şi Ghiţă, ajungând să mai
răsufle, se punea cu Ana şi cu
bătrâna să numere banii, şi atunci
el privea la Ana, Ana privea la el,
amândoi priveau la cei doi
copilaşi, căci erau doi acum, iar
bătrâna privea la câteşipatru şi se
simţea întinerită, căci avea un
ginere harnic, o fată norocoasă,
doi nepoţei sprinteni, iară sporul
era dat de la Dumnezeu, dintr-un
câştig făcut cu bine.”

13
 „Numai câteodată, când în timp de noapte vântul zgâlţâia moara
părăsită, locul îi părea lui Ghiţă străin şi pustios şi atunci el pipăia prin
întuneric, ca să vadă dacă Ana, care dormea ca un copil îmbăiat lângă
dânsul, nu cumva s-a descoperit prin somn şi s-o acopere iar.‖ 14
„Adeseori Ana ar fi voit să-l întrebe: Ghiţă! Ce-i cu tine?, însă ea nu mai
îndrăznea să-i vorbească dezgheţat ca mai nainte, căci se temea ca nu
cumva să se mânie şi pe dânsa, ceea ce nu făcuse încă până atunci.‖ 15
„Rămâind singur cu Ana şi cu copiii, Ghiţă priveşte împrejurul său, se
bucură de frumuseţea locului şi inima-i râde când Ana cea înţeleaptă
şi aşezată deodată îşi pierde cumpătul şi se aruncă răsfăţată asupra
lui, căci Ana era tânără şi frumoasă, Ana era fragedă şi subţirică,
Ana era sprintenă şi mlădioasă, iară el însuşi, înalt şi spătos, o
16
purta ca pe o pană subţirică‖.
3 PORCARI MǍNÂNCǍ MULT ŞI
NU PLǍTESC 17
 „Abia trecuseră dar câteva luni după Sf. Gheorghe, şi
drumeţii mai umblaţi nu ziceau că are să facă popas la
Moara cu noroc, ci că se vor opri la Ghiţă, şi toată lumea
ştia cine e Ghiţă şi unde e Ghiţă ...‖ 18
 ,, - Bătrâna ar putea să-şi ţie gura, grăi Lică după ce se văzu singur cu Ghiţă. Mă
cunoşti?
- Nu! răspunse Ghiţă răcit în tot corpul.
- Atunci mă ştii de nume. Eu sunt Lică, sămădăul... Multe se zic despre mine, şi
dintre multe, multe vor fi adevărate şi multe scornite. Tu vezi un lucru: că umblu ziua-n
amiaza mare pe drumul de ţară şi nimeni nu mă opreşte în cale, că mă duc în oraş şi
stau de vorbă cu domnii.
Voi fi făcut ce voi fi făcut, nu-i vorba, dar am făcut aşa, că orişicine poate să creadă
ce-i place, însă numeni nu ştie nimic. De aceea am să dau seamă despre douăzeci şi trei
de turme de porci. M-ai înţeles? Nu doară c-aş putea plăti tot ce se perde într-un an. Ci
pentru că de la mine nu cutează să fure, ba să-l ferească D-zeu pe acela pe care aş 19
crede că-l pot bănui. M-ai înţeles?”
„- M-ai înţeles? Nu doară c-aş putea plăti tot ce se poate pierde într-un
an, ci pentru că de la mine nimeni nu cutează să fure, ba să-l ferească
Dumnezeu pe acela pe care aş crede că-l pot bănui. M-ai înţeles?! Eu
voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce
zice şi cine ce face, şi voiesc ca nimeni, în afară de mine să nu ştie. Cred
20
că ne-am înţeles?!“
„Eu voiesc să știu întotdeauna cine umblă pe drum, cine trece
pe aici, cine ce zice și cine ce face și voiesc ca nimeni afară de
mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles?!” 21
 „-Noi nu ştim nimic şi ne căutăm de treaba noastră! adause Ghiţă scurt şi
hotărât. De aici înainte, cârciumarul, cârciumărița și soacra cârciumarului nu-și
mai aduceau aminte de oamenii de treceau pe drum, iar altfel lucrurile se
petreceau tot ca înainte. Dar încă în acea zi Ghiţă se duse cu treabă la Arad,
cumpără două pistoale şi luă o a doua slugă, pe Marţi, un ungur înalt ca un
brad. Peste câteva zile se duse la Fundureni şi se întoarse cu doi căţei
flocoşi. ‖
„...acum el se făcuse mai de tot ursuz, se aprindea pentru orişice lucru
de nimic, nu mai zâmbea ca mai nainte, ci râdea cu hohot, încât îţi venea să te
sperii de el (...) Ana simţea că de câtva timp bărbatul ei s-a schimbat şi îi
părea că, de când are câini, ţine mai puţin la nevastă şi la copii.‖

22
 ,,Ca om harnic şi sârguitor, Ghiţă era mereu aşezat şi pus pe gânduri,
dar el se bucura când o vedea pe dânsa veselă: acum el se făcuse mai
de tot ursuz, se aprindea pentru orişice lucru de nimic, nu mai zâmbea
ca mai-nainte, ci râdea cu hohot, încât îşi venea să te sperii de el, iar
când se mai hârjonea câteodată cu dânsa, îşi pierdea lesne cumpătul
şi-i lăsa urme vinete pe braţe.‖

23
ÎMBLÂNZIREA CÂINILOR LUI GHIŢǍ

24
„-... Nu vreau să mă ţii numai de frică, ci umblu să intru la învoială
cu tine. Sunt gata să-ţi fac pe plac: dar atunci să fii şi tu om cu
minte şi să înţelegi că, dacă e să vă fiu de folos, lumea trebuie să
mă creadă om cinstit şi stricat cu voi.”

25
 „Ghiţă ar fi avut poftă
să sară la el şi să-l sfâşie în
bucăţi, dar nu putea, pentru
că ceilalţi doi erau în
apropiere şi ar fi trebuit să
mântuie prea repede cu
dânsul. Îi era parcă-i seca
sângele din vine când vedea
pe Lică la banii ce-i adunase
para cu para, dar acum era
legat şi trebuia să se
stăpânească (...) Lică se
întoarse şi se rânji la el.
- Aşa-i că te-ai făcut
blând ca un mieluşel? îi zise
apoi
Ghiţă se cutremură.
Toate ca toate, dar bătaia de
joc îl scotea din minţi.el
făcu, oarecum fără voie, un
pas către Lică, îl apucă de
amândouă braţele, îl ţinu
strâns înaintea sa şi grăi cu
glasul înăbuşit:
- Nu te mişca, dacă nu
vrei să fie moarte de om!
Simţind că Ghiţă e
mai tare, Lică privi
îngrijat spre uşă şi grăi
iute:
- Ce vrei cu mine?
- Nimic! răspunse
Ghiţă , nimic nu vreau
(...) Tu poţi să mă omori,
Lică, tu cu oamenii tăi:
eu pot să te duc pe tine
la spânzurătoare. Nu te
juca cu mine.
(...) - Lică – grăi
cârciumarul – nu crede
că poţi să mă ţii de frică.
Dacă eşti om cu minte,
caută să te pui la bună
înţelegere cu mine.”
26
 „… aceşti trei ani atârnau de Lică. Dacă se punea bine cu
dânsul, putea să-i meargă de minune, căci oamenii ca Lică sunt
darnici. E vorba numai ce va fi cerând Lică pentru ceea ce dă.”
„Şi mai mare i se făcu
nedumerirea, când
într-o zi Lică îi
trimise şase porci,
dintre care patru nu
erau însemnaţi cu
niciunul dintre
semnele înşirate pe
veriga de sârmă.
Ghiţă stătu mult la
luptă cu sine; dar în
cele din urmă tot i-a
primit, pentru ca să
nu se strice cu Lică,
şi tot nu i-a grăit
Anei, fiindcă se
temea că ea va
stărui să nu-i27
primească.‖
28
Lică Sămădăul și Ana

29
Lică Sămădăul și Ana

30
PORCARII LUI LICǍ

31
„…el pipăia prin întunerec să vadă daca Ana, care
dormea ca un copil îmbăiat lângă dânsul, nu cumva
s-a descoperit prin somn şi s-o acopăre iar.”

GHIŢǍ
VEDE UN
BǍRBAT
ŞI O
FEMEIE
VENIND
LA HAN 32
 ANA ÎL VEDE PE LICǍ
ÎNTORCÂNDU-SE LA HAN

33
ARENDAŞUL FUSESE BǍTUT ŞI
JEFUIT SEARA ANTERIOARǍ

34
 „De aceea acum, când simţea trebuinţa de un suflet în care să-şi caute
sprijinire, Ghiţă nu se gândea la Ana (...) ci la Pintea, care-l mângâiase
adeseori cu privirile sale pline de încredere.
Despre Pintea, un fost tovarăş al lui Lică, om ieşit din fundul
temniţelor ca să-şi urmărească prietenii de mai nainte, om carebănuieşte
pe toată lumea, fiindcă asta îi e meseria, pentru acest om se depărtase de
Ana, soţia sa; în acest om îşi pusese el mai multă încredere decât în aceea35
cu care era legat pe toată viaţa.”
CERCETAREA LA INEU

36
CERCETAREA LUI GHIŢǍ ŞI A
SLUGILOR SALE

37
CERCETAREA LUI GHIŢǍ ŞI A
SLUGILOR SALE

38
FEMEIA ÎN NEGRU (DOLIU)

39
OMORÂREA CELOR 4 OAMENI
DE CǍTRE LICǍ

40
Prin mutarea sa la han, Ghiţă iese de sub protecţia legilor sociale,
intrând sub influenţa „legilor junglei". De aceea Călinescu aprecia
nuvela ca fiind „un western românesc".

41
„oamenii umblau pe uliţă şi faţă cu oamenii Lică,
până chiar şi-n patul de moarte ar fi stat drept şi
îndrăzneţ‖.

42
PROCESUL DE LA ORADEA MARE

43
44
DEPOZIŢIA LUI LICǍ

45
DEPOZIŢIA LUI GHIŢǍ

46
 BUZǍ RUPTǍ ŞI SǍILǍ SUNT CONDAMNAŢI
LA ÎNCHISOARE PE VIAŢǍ ÎN LOCUL LUI LICǍ

47
ANA SE APROPIE DE LICǍ

48
 „Ghiţă întâia oară în viaţa lui ar fi vrut să n-aibă nevasta şi copii,
pentru ca să poată zice: <Prea puţin îmi pasă!> Se gândea la
câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică, vedea banii
grămadă înaintea sa şi i se împăiănjeneau parcă ochii: de dragul
acestui câştig ar fi fost gata să-şi pună pe un an, doi capul în
primejdie. Avea însă nevastă şi copii şi nu putea să facă ce-i
plăcea.”

49
,,Iartă-mă, Ano, iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am sa mă iert cât oi
trăi pe faţa pământului.”
„Sărmanilor mei copii, voi nu mai aveţi (...) un tată om cinstit (...)
tatăl vostru e un ticălos.”
„...aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai
tare decât voinţa mea?! Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat ca are
cocoaşă în spinare.”

50
51
„- E grozavă viața asta, Ano, e grozavă: stai aici în pustietate
și te sperii de nimic, și-ți mistuiești viața cu năluciri deșarte.
- Tu le fierbi pe toate în tine și mie nu-mi spui nimic. Apoi tot
eu sunt de vină dacă nu știu ce te pune pe gânduri.”

52
„- Tu nu eşti om, Lică, iar Ghiţă nu e decât o
muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti, ba
chiar mai rău decât aşa.‖

53
„- M-a ajuns mânia lui Dumnezeu!‖

54
 „- Tare om eşti tu, Ghiţă, grăi Pintea pe
gânduri. Şi eu îl urăsc pe Lică, dar n-aş fi putut
să arunc o nevastă ca a ta drept momeală în
cursa cu care eu vreau să-l prind.‖

„- Nevasta mi-am
pierdut-o eu
demult.”

Constantin Codrescu
(Ghiță) într-un cadru
55
de western
„- Nu-ți fie frică, îi zise el înduioșat, tu știi că-mi ești dragă ca
lumina ochilor! N-am să te chinuiesc: am să te omor cum mi-
aș omorî copilul meu când ar trebui să-l scap de chinurile
călăului, ca să-ți dai sufletul pe nesimțite.”

56
 „- Simt că mi s-a pus ceva de-a curmezişa în cap şi că nu mai pot
trăi, iară pe tine nu pot să te las vie în urma mea. Acu – urmă el peste
puţin – acu văd, c-am făcut rău, şi dacă n-aş vedea din faţa ta că eu
te-am aruncat ca un ticălos în braţele lui pentru ca să-mi astâmpăr
setea de răzbunare, dacă mai adineaori l-aş fi găsit aici, poate că nu
te-aş fi ucis.”

57
 „Când Lică se aplecă asupra ei, ea ţipă de plăcere, îi
muşcă mâna şi îşi infipse ghearele în obrajii lui, apoi căzu
moartă lângă soţul ei.‖

58
Focul purificator

59
 FINAL
XVII
„Luni pe la prânzul focul era stins cu
desăvârșire și zidurile afumate stăteau părăsite, privind
cu tristețe la ziua senină și înveselitoare.
Din toate celelalte nu se alesese decât praful și
cenușa: grinzi, acoperământ, dușumele, butoaie din
pivniță, toate erau cenușă, și numai pe ici, pe colo se mai
vedea câte un cărbune stins, iară în fundul gropii, care
fusese odinioară pivniță, nu se mai vedeau decât oasele
albe ieșind pe ici, pe colo din cenușa groasă.
Bătrâna ședea cu copiii pe-o piatră de lângă cele
cinci cruci și plângea cu lacrimi alinătoare.
— Se vede c-au lăsat ferestrele deschise! zise ea
într-un târziu. Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa
le-a fost dat!...
Apoi ea luă copiii și plecă mai departe.” 60
 Este vinovat Ghiţă de prăbuşirea sa
morală şi de distrugerea familiei?
DA NU
- nu reuşeşte să i se - vrea ca familia sa să
împotrivească lui ducă o viaţă mai bună;
Lică Sămădăul; - doreşte să scape de
- acceptă toate sărăcie;
fărădelegile
porcarului;
- se înstrăinează de - se îndepărtează de
familie; Ana doar pentru a o
- patima pentru bani; proteja;
- îşi sacrifică soţia; - se întovărăşeşte cu
Pintea, jandarmul
satului. 61
 1. Opera autorului (volume,
teme, titluri) + opinie critică
1. 7 romane („Mara‖, „Din bătrâni‖, „Din păcat în păcat‖,
„Din două lumi‖- Dinu = calfă + Văleanu = aristocrat;
„Cel din urmă Armaş”, „Corbei‖ = intelectual integru, ia
atitudine împotriva compromisurilor de orice natură şi
intră în conflict cu societatea vremii sale. Moare ucis);
2. 5 piese de teatru („Fata de birău‖-comedie, „Bogdan
Vodă‖ + „Gaspar Graţianu‖= drame istorice );
3. 20 de poveşti („Zâna Zorilor‖, „Ileana cea şireată‖, „Doi
feţi cu stea în frunte‖, „Păcală în satul lui‖);
4. 3 volume de memorialistică („Închisorile mele‖,
„Amintiri‖, „Lumea prin care am trecut‖);
5. Aproape 100 de nuvele, schiţe şi povestiri. 62
7 romane („Mara‖-1906 = iubirea Persidei, fata Marei, perturbă viaţa meseriaşilor) ,
„Din bătrâni‖, „Din păcat în păcat‖, „Din două lumi‖- Dinu = calfă + Văleanu = aristocrat;
„Cel din urmă Armaş”, „Corbei‖ = intelectual integru, ia atitudine împotriva
compromisurilor de orice natură şi intră în conflict cu societatea vremii sale. Moare ucis);

63
5 piese de teatru („Fata de birău‖-comedie,
„Bogdan Vodă‖ + „Gaspar Graţianu‖= drame istorice)

Gaspar
Graţianu

64
20 de poveşti („Zâna Zorilor‖, „Ileana cea
şireată‖, „Doi feţi cu stea în frunte‖, „Păcală în satul lui‖)

65
Aproape 100 de nuvele,
schiţe şi povestiri

66
 Nuvele, schiţe şi povestiri
• „La crucea din sat‖ – Bujor, servitor în curtea înstăritului Mitre, de a cărui
fiică, frumoasa Ileana, se îndrăgosteşte. Tinerii se întâlnesc la crucea
satului, iar părinţii acceptă căsătoria lor.

• „Scormon‖= numele unui câine; acesta apare şi-i aminteşte Sandei de

Pascu, oierul plecat de 3 ani în cătănie, cu care se reîntâlnea.

• „Gura satului‖ – Marta, fiica unor ţărani gospodari, trebuia să se mărite cu

Toader. Marta e îndrăgostită, însă, de un cioban, Miron (înfăţişat ca un Făt-
Frumos).

• „Budulea Taichii‖- amintiri despre Huţu, fiul lui Budulea, cimpoieşul din
Cocorăşti, prieten al autorului, în copilărie. Mihai Budulea devine vrednic
protopop în satul natal.

• „Comoara‖ – Duţu găseşte o comoară. E jefuit. Hoţii trec în Occident şi

cheltuie comoara găsită de Duţu.

• „Pădureanca‖- Simina e o fată săracă. Fiul boierului Busuioc, Iorgovan, e

îndrăgostit de ea.
67
3 volume de memorialistică:
„Închisorile mele”
„Amintiri”
„Lumea prin care am trecut”

68
 2. Viziunea despre lume
Viziunea despre lume
a lui Slavici este una
moralizatoare: banii nu
aduc fericirea şi
greşelile se plătesc.
Slavici a fost un
admirator al gânditorului
chinez Confucius.
Virtuțile admirate de
Confucius rămân pietatea
filială, respectul față de
frate, loialitatea,
înțelepciunea, omenia,
iubirea și curajul. 69
 3. Încadrarea într-o perioadă:
• Nuvela a apărut în 1881, în volumul de debut
editorial „Novele din popor”, fiind una din cele mai
reuşite din cele aproape 100 de nuvele şi schiţe scrise
de Slavici.
• Dedicaţia: „închin aceste plăsmuiri celui ce mi le-a
dat, D.-Sale Domnului Titu Maiorescu“;

• Ioan Slavici este, alături de Eminescu, Creangă şi

Caragiale, unul din cei patru mari clasici ai
literaturii române.

• Cele două etape ale nuvelisticii lui Slavici sunt:

idilică, pronunţat folclorică; dramatică, tragică.

• Nuvela „Moara cu noroc” aparţine celei de a doua

etape, tragice.

• „Nuvelele lui Slavici au importanţa pentru proză ce a

avut-o Eminescu pentru poezie, Caragiale pentru
teatru şi Creangă pentru povestire”. (Pompiliu 70
Marcea)
 4. Curentul literar
Textul aparține realismului, deoarece:
1. Tema centrală este banul.
2. Nuvela este obiectivă (III), naratorul fiind omniscient,
omniprezent şi omnipotent.
3. Personajele sunt tipice: cârciumarul dornic de
îmbogățire, jandarmul şi tâlharul.
4. Slavici foloseşte tehnica detaliului semnificativ în
descriere: drumul spre moară şi locul de la Moara cu
noroc.
5. O altă trăsătură realistă este simetria incipit – final,
care asigură construcția rotundă, echilibrată a
nuvelei.
71
 „Moara cu noroc‖ este o nuvelă
psihologică.
• Textul este nuvelă deoarece este mai mare decât schița şi mai mic decât
romanul. Are aproximativ o sută de pagini. Din acest motiv, G. Călinescu a
afirmat că e „o nuvelă solidă, cu subiect de roman‖.
• Nuvela are un singur fir epic (mutarea la Moara cu noroc), dar cu mai
multe episoade.
• Accentul cade pe personajul pricipal, Ghiță, nu pe întâmplare.
Personajul principal este scos în evidenţă prin TEHNICA
BASORELIEFULUI.
• Timpul şi spațiul sunt foarte clar precizate. După anul 1850, o familie se
mută la Moara cu noroc, de sfântul Gheorghe şi stă un an de zile, până
la Paşti. Acțiunea are loc în județul Arad, la Ineu, Fundureni, Şicula,
Arad, la Timişoara şi Oradea Mare.
• Nuvela este obiectivă, deoarece se povesteşte la persoana a III-a.
Națiunea este heterodiegetică, cu focalizare zero şi cu viziune „dindărăt‖.
• Nuvela este psihologică, deoarece prezintă frământările de conştiință
ale lui Ghiță, care se luptă cu el însuşi, dorindu-şi linişte, dar şi bani. Din
acest motiv se folosesc tehnici de investigare psihologică: monolog
interior, stil indirect liber, dialoguri, însoțite de explicarea mimicii şi
gesticii. Conflictul interior este puternic.
• Nuvela „Moara cu noroc‖ aparține genului epic.
72
 5. TEMA TEXTULUI este una
MORALIZATOARE
= setea de înavuțire şi urmările ei
dezumanizante asupra sufletului lui
Ghiță.
• Arghirofilia înseamnă sete de bani şi este
cea care îl transformă pe Ghiţă.
• Aceeaşi temă, a averii, o întâlnim şi în
celelalte texte realiste: „Moromeții‖ (Marin
Preda), „Enigma Otiliei‖ (G. Călinescu) şi
„Ion‖ (Liviu Rebreanu).
73
 6. Titlul
• este o antifrază (figură prin care o locuţiune, o frază este enunţată
pentru a exprima un sens contrar celui obişnuit), o sintagmă ironică,
deoarece moara aduce nenorocire;
• este simbolic, ambii termeni („moara‖ şi „norocul‖) având
semnificaţii simbolice. „Moara‖ presupune ideea de măcinare
(distrugere morală a lui Ghiţă), iar cuvântul „noroc‖ nu este un detaliu
anticipativ, ci arată confuzia frecventă a oamenilor între aparenţe şi
esenţe. Toți cei care au greşit, la final sunt pedepsiți. Singurii care
supraviețuiesc sunt bătrâna şi copiii. Ei pleacă de la han pentru a avea
o viață fericită, departe de acel spațiu malefic.
• La început, în acele locuri rele era o moară, care a încetat să macine.
Un arendaş a zidit o cârciumă la câteva sute de paşi de râuleț. În fața
morii erau cinci cruci (două de piatră şi trei de lemn), semn că acolo a
aflat un om o bucurie sau altul a scăpat de o primejdie.
• Moara era considerată cu noroc, deoarece îl vestea pe cel ajuns aici
că a scăpat norocos şi poate să aştepte alţi tovarăşi ca să nu plece
singur mai departe. Iniţial, personajele care o iau în arendă cred că le
va aduce noroc, adică mulţi bani, dar, odată cu venirea lui Lică, îşi dau
seama că norocul (banii) este rezultatul jafurilor sau crimelor
Sămădăului. 74
7. Structura şi compoziţia

Nuvela e compusă din 17

capitole.

75
 8. Comentarea incipitului şi
finalului:
• Incipit: nuvela începe cu dialogul dintre Ghiță şi soacra sa. El insistă că
e bine să se mute la Moara cu noroc, ca să scape de sărăcie, însă soacra îi
spune: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu
bogăția, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Soacra simbolizează
gândirea înțeleaptă a oamenilor în vârstă, cu multă experiență de viață.
• Cuvântul „omul‖ arată intenţia de generalizare, „mulţumit cu sărăcia sa‖
sugerează calitatea omenească primordială (ponderaţia, modestie), iar
restul frazei simbolizează antiteza dintre material şi spiritual prin
înţelepciunea ţărănească.
• Primul capitol are funcţia unui PROLOG, iar ultimul joacă rolul unui
EPILOG. În incipit, dar şi în final este descris drumul (care duce la
moara cu noroc / drumul vieţii). Descrierea drumului („iarbă şi
mărăcini, rămăşiţele unei păduri: cioate, rădăcini ieşite din pământ,
copacul pe jumătate ars” şi corbii - formează o atmosferă încărcată de
semnele prevestitoare ale răului, prefigurând finalul tragic.)
• PROLOG = introducere = În teatrul antic vechi, era un actor care
realiza o succintă prezentare a subiectului, având un rol anticipativ şi
care făcea apel la bunăvoinţa spectatorilor.
76
 9. Finalul
• In final, Ghiță o înjunghie pe Ana, Răuț îl împuşcă pe
Ghiță. Lică se sinucide, lovindu-se cu capul de un
trunchi.
• Bătrâna crede că hanul a ars din cauza unui fulger.
• Ea spune că: „Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar
aşa le-a fost data. Apoi ea luă copiii şi plecă mai
departe.‖
• Bătrâna sugerează înțelepciunea autorului: indiferent de
ce se întâmplă, viața merge mai departe.
• Vorbele bătrânei certifică rolul de personaj raisonneur.

77
10. PERSONAJELE din text sunt:
1. Ghiță,
2. Ana,
3. soacra lui Ghiță,
4. cei doi copii,
5. Lică Sămădăul,
6. Răuț,
7. Buză Ruptă,
8. Săilă Boarul,
9. jandarmul Pintea,
10. femeia în negru,
11. Lae,
12. Marți.
78
 GHIȚǍ
1. Tip de personaj: principal, realist, complex = rotund (are calități şi
defecte), (cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici);
2. Portret fizic: „lat în umeri” (spătos), „înalt”;
3. Portret moral: cinstit, dezumanizat din cauza banilor.
4. STATUT SOCIAL =poziția ocupată în societate de către o
persoană:
Ghiță este un cizmar sărac, devenit cârciumar înstărit, la
Moara cu noroc. Bun meseriaş, hotărât şi deschis la schimbare, cu spirit
practic; CAPUL FAMILIEI.
Ghiță, la început este sărac, apoi începe să câştige bani cinstiți la
han, ca mai apoi să devină bogat, acceptând jumătate din banii pe care
i-i schimbă lui Lică Sămădăul.
Ghiță este căsătorit cu Ana. Au doi copii. Soacra locuieşte cu ei,
pentru că rămăsese văduvă.
Ghiță este o persoană sociabilă, prietenoasă. Călătorii nu mai
vin la han, ci „la Ghiță”, fiind mulțumiți de modul cum sunt tratați de
cârciumar. Şi-l face prieten pe Pintea, pentru a se putea apăra de 79
Sămădău.
 A) STATUT PSIHOLOGIC:
• Ghiță are o personalitate puternică, pentru că
are curajul să i se opună lui Lică Sămădăul, dar
are o slăbiciune: banul.
• Este o persoană interiorizată (introvertită),
pentru că nu-i împărtăşeşte temerile soției sale,
iar lui Pintea nu-i spune tot adevărul.
• Este o persoană voluntară, vrea să-şi schimbe
viața în bine, având inițiativă.
• Este capul familiei, cel care ia deciziile şi
încearcă să-şi protejeze soția şi copiii.

80
 B) STATUT MORAL
• La început este personaj pozitiv, pentru că este grijuliu cu familia şi
apropiat de soție. După venirea la cârciumă a lui Lică Sămădăul, se
schimbă. Este secretos. Jură strâmb la proces, nu-i spune tot adevărul lui
Pintea. Ajunge să-şi ucidă soția, după ce a aruncat-o în brațele
Sămădăului. Ghiță devine, astfel, personaj negativ. POZITIV la început;
criminal, complice la furt, la sfârşit.
• Magdalena Popescu, în monografia dedicată operei lui Slavici, consideră
că declanşarea crizei psihologice a lui Ghiţă este momentul în care este dus
de Pintea la Ineu să depună mărturie, iar oamenii din sat, văzându-l, îl cred
deja vinovat: „Ghiţă devine rău pentru că oamenii îl socotesc rău’>
„Omul, în viziunea lui Slavici, este locul geometric al părerii celorlalţi
despre el.”
• „Distribuţia funcţiilor între personajele unui grup este esenţială în
opera lui Slavici. Omul reprezintă tensiunea unor impulsuri contrare.
Personajele lui Slavici funcţionează unele faţă de altele ca axe
normative. Distrugerea unuia atrage reciproca distrugere a celuilalt, de
aceea existenţa lor e o coexistenţă, o interrelaţie”.
• Schema textului reflectă câteva concepte ale tragediei: hybrisul
(îndrăzneala împotriva zeilor, destinului), pentru care omul este pedepsit,
ceea ce produce o purificare prin suferinţă (catharsis).
81
 C) MODALITĂŢI DE
CARACTERIZARE:
a) CARACTERIZAREA DIRECTĂ este
făcută:
a1. de narator:
• „Înalt, lat în umeri, cu ochiul limpede și cu fața nemișcată, Ghiță‖;
• „Sâmbătă de cu seară locul se deșerta, și Ghiță, ajungând să mai răsufle, se punea
cu Ana și cu bătrâna să numere banii, și atunci el privea la Ana, Ana privea la el,
amândoi priveau la cei doi copilași, căci doi erau acum, iară bătrâna privea la
câteșipatru și se simțea întreținută, căci avea un ginere harnic, o fată norocoasă,
doi nepoți sprinteni, iară sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câștig făcut cu
bine.‖
• „Ca om harnic și sârguitor, Ghiță era mereu așezat și pus pe gânduri, dar el se
bucura când o vedea pe dânsa veselă: acum el se făcuse mai de tot ursuz, se
aprindea pentru orișice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai nainte, ci râdea
cu hohot, încât îți venea să te sperii de el, iar când se mai hârjonea câteodată cu
dânsa, își pierdea lesne cumpătul și-i lăsa urme vinete pe brațe.‖
• „Ghiță rămase cuprins de gândurile omului păgubaș. El era om cu minte și
înțelegea cele ce se petrec. Aci, la Moara cu noroc, nu putea să stea nimeni fără voia
lui Lică: afară de arândaș și afară de stăpânire mai era și dânsul care stăpânea
drumurile, și în zadar te înțelegi cu arândașul, în zadar te pui bine cu stăpânirea,
căci, pentru ca să poți sta la Moara cu noroc, mai trebuie să te faci și om al lui Lică.‖
82
 a2. CARACTERIZAREA DIRECTĂ este făcută de către
alte personaje:
a) LICĂ : „te știu însă un om destul de cu minte pentru ca să simți ce-ar urma de acolo pentru tine, și
te știu om care ține la bani.”
• Lică: „Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău, şi eşti om cu minte: dacă te-aş avea
tovarăş pe tine, aş râde şi de dracul şi de mumă-sa. Mă simt chiar eu mai vrednic când mă ştiu
alăturea cu un om ca tine".

b) ANA: „— Fiindcă tu le fierbi toate în tine și mie nu-mi spui nimic, zise ea. Apoi tot eu sunt de
vină dacă nu știu ce te pune pe gânduri...”
• „Tu eşti om, Lică, iar Ghiţă nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti, ba chiar mai rău
decât aşa‖.
• „Nu! își zicea ea, Ghiță e om drept și blând la fire, dar e om cu minte și nu voiește nici să audă,
nici să vadă, nici să știe nimic, nu voiește să ațâțe mânia oamenilor răi.”
• „— Ești un netrebnic și grozav trebuie să te fi ticăloșit tu în tine pentru ca să-mi spui ceea ce nu
crezi nici tu însuți, zise ea și se depărtă fără zgomot. Apoi, din prag, ea îi mai aruncă vorbele: Tu
ești acela care se pleacă înaintea lui ca o slugă, iar nu eu, Ghiță! Să ne ferească pe noi
Dumnezeu să nu ai tu cumva ceva pe sufletul tău, că atunci toată viața noastră e mai rea decât o
robie!‖

c) BĂTRANA: „Ghiță e om harnic și sârguitor și așa se gândește mereu ca să adune ceva pentru
casa lui. Are și el, ca tot omul, o slăbiciune: îi râde inima când își vede sporul. E bună
slăbiciunea asta și nu trebuie să te mâhnești pentru ea: rabdă, că de folosul tău rabzi, și nici nu ai
prea mult de răbdat.‖

d) PINTEA: „Îl socotea pe Ghiță om cinstit și vrăjmaș lui Lică, și chiar acum, după cele ce aflase, ar
fi fost gata să-și bage mâna în foc pentru dânsul: nu putea el să-și schimbe așa deodată părerea; îi
era rușine să-și facă mărturisirea că s-a înșelat așa de strașnic și, în cele din urmă, ținea atât de
mult la Ghiță, încât îl durea inima să piardă buna părere pe care și-o făcuse despre dânsul.‖ 83
 a3. CARACTERIZAREA DIRECTĂ
este făcută prin autocaracterizare:

• „Ei! Ce să-mi fac?... Aşa m-a lăsat

Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă e
în mine ceva mai tare decât voinţa
mea? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că
are cocoaşe în spinare‖.

• „Sunt un ticălos.‖
84
 b. CARACTERIZAREA INDIRECTĂ, rezultă:
b1. din limbaj:
• „Vorbă scurtă, răspunse Ghiță, să rămânem aici, să cârpesc și mai departe
cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna în opinci ori desculți, iară
dacă duminica e noroi, își duc cizmele în mână până la biserică, și să ne
punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la
copilaș, iară d-ta la tustrei. Iacă liniștea colibei.‖ → cizmar sărac
• „Era legat, și omul când se simte legat e supărăcios. Chiar atunci seara
Ghiță își bătu sluga, pe ungurul, fără a-și da seama pentru ce, iar când
Ana îl mustră, fără de voie, pentru aceasta, el îi aruncă vorbele:
— Ei! frate, dă-mi pace! Parcă nu tot pentru voi îmi mistuiesc viața!? Ana
tăcu, dar ochii i se umplură de lacrimi, fiindcă vorbele îi păreau grele.‖
• „Tu vezi prea bine că am nevastă și copii și că nu-ți pot face nimic. Îmi iai
banii: să-ți fie de bine! Mi-ai luat liniștea sufletului și mi-ai stricat viața: să-ți
fie de bine! Dar să nu crezi că mă ții legat, să nu crezi că te prinde să mă iai
în bătaie de joc. Tu poți să mă omori, Lică, tu cu oamenii tăi: eu pot să te
duc pe tine la spânzurătoare. Nu te juca dar cu mine. Gândește-te că tu m-
ai făcut să nu mai am multe de pierdut și bagă de seamă să nu mai pierd și
cele ce am! Să-ți fie frică de mine!‖
85
 b. CARACTERIZAREA INDIRECTĂ, rezultă:
b2. din gesturi:

• „Grozav te-ai schimbat tu de câtăva

vreme: abia mai țin minte de când nu m-ai
atins cu mâna și nu mi-ai zis o vorbă bună;
dar să nu crezi că așa mă vei alunga de la
tine. Țin la tine, Ghiță, strigă ea
îndărătnicită, țin cu toată inima, și cu cât
te vei face mai aspru, cu atât mai
dinadins am să țin, și ți-o spun aceasta
tocmai fiindcă te văd că nu vrei s-o auzi.‖
86
 b. CARACTERIZAREA INDIRECTĂ, rezultă:

b3. din fapte:

„Mai mult amar n-a fost în viața lor

întreagă decât este acum în sufletul meu:
e mai grozav să trăiești cum trăiesc eu
decât a fi ucis în drum. Tu nu mă omori,
Ghiță; mă seci de viață, mă chinuieși,
îmi scoți răsuflare cu răsuflare viața din
mine, mă lași să mă omor eu din mine.”
87
 b. CARACTERIZAREA INDIRECTĂ, rezultă:
b4. din relaţiile cu celelalte personaje:

Ana: „Din două una: ori tu ești amestecat

în trebile aceste, și atunci nu e bine, ori nu
ești amestecat și nu știi să te ferești de
oamenii răi, și atunci iar nu e bine. Dacă-i
așa, apoi pune chiar acum caii la trăsură,
căci vreau să plec de aici cu copiii mei.‖

88
 b. CARACTERIZAREA INDIRECTĂ, rezultă:
b5. din gândurile, sentimentele personajului:

„Dar acești trei ani atârnau de Lică. Dacă se punea

bine cu dânsul, putea să-i meargă de minune, căci
oamenii ca Lică sunt darnici. E numai vorba ce va fi
cerând Lică pentru ceea ce dă. Ghiță întâia oară în
viața lui ar fi voit să n-aibă nevastă și copii, pentru ca
să poată zice: <Prea puțin îmi pasă!> Se gândea la
câștigul pe care l-ar putea face în tovărășie cu Lică,
vedea banii grămadă înaintea sa și i se
împăienjeneau parcă ochii: de dragul acestui câștig ar
fi fost gata să-și pună pe un an, doi capul în primejdie.
Avea însă nevastă și copii și nu putea să facă ce-i
plăcea.‖

89
 b. CARACTERIZAREA INDIRECTĂ, rezultă:
b6. din nume:

• Derivat de la sfântul Gheorghe, cel care a

ucis balaurul, Ghiţă este invers faţă de
puterea acestuia, minimalizat prin
diminutiv.

90
 ANA
• Trăieşte drama lipsei de comunicare.
• În prezentarea evoluţiei Anei, Slavici se dovedeşte un
bun cunoscător al psihologiei feminine.
• Portretul fizic este realizat direct de autor la începutul
nuvelei: „Ana era tânără şi frumoasă, Ana era fragedă şi
subţirică, Ana era sprintenă şi mlădioasă‖ (adjective cu
valoare de epitet caracterizator).
• La început, împinsă de soţul ei, apoi din dorinţa de a-l
recâştiga pe Ghiţă prin gelozie şi după aceea din plăcere
şi răzbunare, Ana va cădea în păcat.
• Dragostea pentru Ghiţă se transformă în dispreţ: „Tu eşti
om, Lică, iar Ghiţă nu e decât muiere îmbrăcată în haine
bărbăteşti, ba chiar mai rău decât aşa‖.

91
 LICĂ
• Al doilea personaj principal al textului, antagonistul. Este un erou realist,
unic în literatura noastră prin chipul său demonic, ce exercită asupra celorlalte
personaje o dominaţie fascinantă: „un om de 36 de ani, înalt, uscăţiv şi supt la
faţă, cu mustaţă lungă, cu ochi mici şi verzi şi cu sprâncene dese şi împreunate
la mijloc‖. „Înalt, uscăţiv, supt la faţă‖ sugerează „uscăciunea‖ morală. Vârsta de
36 de ani arată maturitatea, forţa fizică, dar lipsa de înţelepciune. Ochii mici şi
verzi arată o intensitate în privire, dar şi ascuţime şi viclenie. Meseria de porcar
este joasă, murdară, sugerând latura inferioară a lui Lică. Cămaşa subţire şi
argintul şi aurul (bogăţia), pe care le afişează trădează intenţia de superioritate şi
dorinţa de a-i domina pe cei din jur.
• Portretul fizic este completat de cel moral, făcut de Ana („om rău şi om
primejdios; asta se vede din ochii lui şi mai ales din căutătura ce are când îşi
roade mustaţa cu dinţii. E om pătimaş‖), dar şi de Ghiţă, care îi spune: „Tu nu
eşti om, Lică, ci deavol!‖.
• Asasin fără patimă, pentru care „sângele cald e un fel de boală― care-l apucă
„din când în când‖, isteţ , abil, îndrăzneţ şi hotărât, el încheie, prin sinucidere, o
existenţă demonică.
• Autorul îl caracterizează indirect prin apartenenţa la acea categorie înstărită a
păstorilor, ce poate plăti „grăsunii pierduţi ori pe cei furaţi‖: „Lică era porcar, însă
dintre cei ce poartă cămaşă subţire şi albă cu floricele, pieptar cu bumbi de
argint şi bici de carmajin‖.
• Este linear ca viaţă sufletească, fără frământările şi zbuciumul lui Ghiţă: are o
asprime de om primitiv, dar şi un fel de nobleţe sălbatică: la petreceri devine 92
vesel şi bun, e generos cu cel ce-l sprijină în afaceri.
 BĂTRÂNA

• reprezintă vocea autorului (purtătoarea

filosofiei acestuia) şi opinia colectivităţii
rurale (înţelepciunea bătrânească).

93
 Relaţia cu alte personaje:
• Relaţia dintre Ghiţă şi Lică este antagonistă. Relaţia dintre Ghiţă, protagonistul
nuvelei, şi Lică, personaj negativ, întruchipare a maleficului, stă la baza conflictului
exterior al nuvelei. Aceştia se află în opoziţie deoarece provin din două lumi complet
diferite. Ghiţă vine din una condusă de legile onoarei, în care oamenii au frica lui
Dumnezeu; Lică Sămădăul trăieşte într-una guvernată de legi proprii, nescrise, altele
decât cele ale statului, o lume a hoţilor protejaţi, fiind un simbol al degradării morale.
Întâlnirea dintre cei doi la Moara cu noroc însemnă declanşarea inevitabilă a conflictului.
• Pătrunderea lui Lică în viaţa lui Ghiţă declanşează o dramă psihologică ce va duce
încet, dar sigur la degradarea morală a celui din urmă. Om al fărădelegilor, criminal
înrăit (faptele fiind mărturisite lui Ghiţă), Lică Sămădăul îşi dă seama că Ghiţă are un
caracter puternic, dar fiind un bun cunoscător de oameni, îi simte în acelaşi timp
slăbiciunea: patima câştigului de bani.
• Dorindu-l subordonat, oricând la ordinele sale, Lică îl implică pe cârciumar în fărădelegile
sale (jefuirea arendaşului, uciderea femeii şi a copilului), oferindu-i bani şi încercând să
distrugă legătura sufletească dintre el şi soţia sa.
• În cele din urmă, Lică îl aduce pe Ghiţă în situaţia de a-şi ucide soţia, iar acesta va muri
ucis de Răuţ, tot din ordinul Sămădăului.
• Lică incendiază cârciuma de la Moara cu noroc, după care îşi zdrobeşte capul de un
copac, pentru a nu cădea viu în mâinile jandarmului Pintea. Moartea lui Ghiţă este
corecţia pe care destinul i-o aplică pentru nerespectarea principiului cumpătării, enunţat
în debutul nuvelei prin cuvintele bătrânei, iar cea a lui Lică o pedeapsă pe măsura
faptelor sale.
• Lică face din Ghiţă o fantoşă (marionetă / om lipsit de personalitate, care se lasă dominat
de cineva; om de paie), pe care o manipulează.
94
 11. Secvențe narative
• cu bătrâna (de la începutul nuvelei),
• plecarea din satul Ineu,
• întâlnirea fatală (din punct de vedere moral) cu Lică
Sămădăul,
• prădarea arendaşului,
• asasinarea femeii în negru de către Lică şi Răuț,
• cuplul interzis: Lică-Ana,
• prinderea lui Lică,
• răzbunarea destinului,
• cursul firesc al justiţiei universale (moartea tâlharului, a
cârciumarului şi a femeii adulterine).
95
 12. Acțiunea
• cronologică, continuă, întâmplările fiind
prezentate în ordinea în care au avut loc.

96
 13. Conflicte
• Conflictul exterior are loc între Lică Sămădăul şi hoţii
conduşi de el (Răuţ, Buză Ruptă, Săilă Boarul) şi
cârciumarul Ghiță.
• Conflictul interior (psihologic) şi principal este cel din
sufletul lui Ghiţă, dintre dorinţa de a fi bogat şi cea de a fi
cinstit şi în în armonie cu familia.
• Un conflict secundar este cel dintre Lică şi porcarii Buză
Ruptă şi Săilă Boarul, care au vrut să fure 100 de porci de la
Sămădău. Lică se răzbună, făcându-i să fie condamnaţi la
închisoare pe viaţă, plătind de fapt pentru faptele lui.
• Între Ghiţă şi Lică are loc un conflict exterior, social,
specific prozei realiste. În sufletul lui Ghiță se naşte un conflict
interior, între dorinţa de înavuţire şi cea de linişte interioară.
• Între Ana şi soțul ei apare un conflict exterior, datorită
înstrăinării cârciumarului de soția sa. Femeia este personaj
pozitiv, fiind o victimă a lipsei de comunicare cu soțul ei.
97
 14. Elemente de stil/ tehnică. Perspectiva narativă:
• Perspectiva narativă este una OBIECTIVĂ, deoarece se povesteşte la
persoana a III-a (el, ea, ei, ele). Naratorul se află în afara evenimentelor,
este obiectiv, detaşându-se de personajele sale.
• Naratorul este OMNISCIENT - ştie tot, OMNIPREZENT - este prezent
peste tot şi OMNIPOTENT - este atotputernic. Acest NARATOR seamănă
cu un PĂPUŞAR, iar personajele cu nişte păpuşi pe care NARATORUL
le mânuieşte aşa cum îşi doreşte. NARATORUL poate fi considerat şi un
DEMIURG (Creator/ Dumnezeu) deoarece este peste tot, ştie ce gândesc
toate personajele şi care le este viitorul. „Casele par pentru el fără
acoperişuri, distanţele nu există, depărtarea în vreme de asemeni nu. În
timp ce pune să-ţi vorbească un personaj, el îţi spune în acelaşi alineat
unde se găsesc şi celelalte personaje, ce fac, ce gândesc exact, (...) ce
plănuiesc.” (Camil Petrescu, „Noua structură şi opera lui Marcel
Proust”).
• Viziunea este „par derriere”- „dindărăt” (Jean Pouillon).
• Focalizarea este ZERO, neutră (Gerard Genette - „privirea lui
Dumnezeu”). Naratorul nu adoptă un punct de vedere anume şi oferă
cititorului informaţii complete. El ştie mai mult decât orice alt actor al
diegezei (povestire, narațiune; expunere).
• Narator > personaj (Naratorul ştie mai mult decât personajele - Tzetan
Todorov).
• Naratorul este de tip auctorial (Jaap Lintvelt).
• Naraţiunea este HETERODIEGETICǍ (naratorul este diferit de personaj). 98
b) Tehnici narative (tehnica detaliului semnificativ,
tehnica observaţiei, introspecţia, tehnica punctului de vedere)

Deoarece este o nuvelă psihologică, Slavici foloseşte

următoarele tehnici narative:
1. introspecția (privire în interior), se realizează cu ajutorul
monologului interior: „Ei, ce să-mi dac? Îşi zise Ghiţă în cele din
urmă. Aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva
mai tare decât voinţa mea?”;
2. tehnica punctului de vedere (apare în cele două intervenții
simetrice de la început şi de la final ale soacrei),
3. stilul indirect liber, care constă în interferența dintre planul
naratorului şi cel al personajelor: „Ana îşi calcă pe inimă şi se
dete la joc. La început se vedea c-a fost prinsă de silă; dar ce avea
să facă? La urma umelor, de ce să nu joace?”;
4. tehnica realistă a detaliului semnificativ (Lică are „sprâncenele
dese împreunate la mijloc”, „cămaşa subţire şi albă ca floricelele,
pieptar cu bumbi de argint şi bici de carmajin”).
99
 c) Vocabular:
• regionalisme ardeleneşti („sămădău‖, „şerpar‖, „boitari‖
= băieţii care se ocupau de turme, „bumbi‖ =nasturi),
limbaj popular, oralitatea stilului = dialogul;
• Registre stilistice: Limbajul naratorului şi al
personajelor nuvelei „Moara cu noroc‖, de Ioan Slavici,
valorifică aceleaşi registre stilistice: limbajul regional,
ardelenesc, limbajul popular, oralitatea (dialog,
persoana a II-a, interjecții, vocative, imperative,
succesiunea întrebare - răspuns, interogații).
• Înţelesul clasic - moralizator al nuvelei este susţinut prin
zicale şi proverbe populare sau prin replicile-sentinţe
rostite de bătrână la începutul şi la sfârşitul nuvelei.

100
 d) Figuri de stil:
• Stilul este sobru, concis, fără podoabe.
• Stil: monolog / stil indirect liber / dialog / analiză psihologică.
• stilul sobru, concis, lipsit de podoabe metaforice se va
regăsi mai târziu la Rebreanu; Scriitorul este un anticalofil, G.
Călinescu apreciind: „stilul lui Slavici este în alb şi negru, ca
veşmântul ardelenesc.”
• limbajul este greoi şi cenuşiu, uneori fraza este construită
stângaci.
• Slavici prezintă meritele orale ale comunicării scrise,
folosind adesea expresii, zicători şi proverbe.
• Slavici este un moralist (pedepseşte toate personajele
amestecate în afaceri necinstite, iar flăcările care cuprind
cârciuma au un efect purificator. În mod semnificativ, sunt
parcă judecaţi şi condamnaţi la momentul Învierii, când cei
buni sunt la biserică, iar cei răi fac lucruri rele). 101
Aprecierea valorică a operei comentate, a
scriitorului + o opinie critică
• În concluzie, „Moara cu noroc‖
ilustrează perfect specia
nuvelei psihologice, conturând
cu măiestrie tipuri umane
semnificative.
• De aceea, Pompiliu Marcea
afirma: „Slavici este părintele
prozei noastre obiective, care
va culmina cu L. Rebreanu şi
G. Călinescu.‖

102
 OPINII
CRITICE:
103
Pompiliu Marcea:
„sancţionarea
drastică a
protagoniştilor e
pe măsura
faptelor
săvârşite‖.

Ioan Slavici =
„moralistul prin
excelenţă‖.
104
 „Moara cu noroc” este:
1. „o nuvelă solidă cu subiect
G. Călinescu: de roman”;
2. „un western românesc“;
3. „stilul lui Slavici este în alb
şi negru, ca veşmântul
ardelenesc.”

105
T. Vianu
„Slavici este lipsit de
seducţie verbală şi
imaginativă. Limba sa este
mai degrabă săracă, cu
veşnica repetare a aceloraşi
cuvinte generale în interiorul
aceloraşi fraze. Imaginaţia
lui este cenuşie. Ochiul său
nu vede bine nici oamenii,
nici peisajele.” 106
Alexandru Philippide: „Lumea
satelor a găsit la noi, în Slavici,
unul dintre primii ei cronicari
fideli şi realişti.‖

Ioan Slavici: „Eu m-am simţit

viaţa mea întreagă, mai presus
de toate dascăl. A le da altora
învăţături a fost totdeauna
pentru mine o mare
mulţumire.‖ 107
 Bibliografie
• Alexandrescu, Emil, „Analize şi sinteze de literatură română‖, Ed. Moldova, Iaşi,
1995.
• Badea, Mariana, „Literatura română pentru elevii de liceu. Proza. Poezia.
Dramaturgia (examenul de BAC!)‖, Ed. Badea @ Professional Consulting, Bucureşti,
2003.
• Columban, M. H, Corcheş, H, Gal V., Lascăr, M., Lupu, M, Paicu, L, „Cartea
definitivă. Pregătirea examenului de Bacalaureat‖, Grup Editorial Art, Bucureşti.
• Manualele de liceu de „Limba şi literatura română‖ (în vigoare)
• Marcea, Pompiliu, „Ioan Slavici‖, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968.
• Paicu, L., Lazăr, M., „Literatura română. Eseul‖, Bucureşti, Ed. Art, 2008.
• Slavici, Ioan, „Moara cu noroc‖, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1987.
• Stoleru, Cecilia, „70 de eseuri pentru majoritatea subiectelor esențiale‖, Ed.
Pestalozzi, Bucureşti, 2008.
• Stoleru, Cecilia, „Literatura română‖, Ed. Pestalozzi, Bucureşti, 2002.
• www.didactic.ro
• www.google.ro (imagini)
• Ş.a.
108