PROIECT DIDACTIC

UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: Colegiul Naţional „Lucian Blaga”, Sebeş

CLASA: a IX-a

ARIA CURRICULARĂ: Limbă şi comunicare

DISCIPLINA: LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ
SUBIECTUL: Familia în texte memorialistice: Hronicul şi cântecul vârstelor de Lucian
Blaga
TIPUL LECŢIEI: de consolidare
VALORI ŞI ATITUDINI:
- Stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice în raport cu mesajul textului;
- Dezvoltarea interesului faţă de comunicarea interculturală;
- Cultivarea unei atituddini pozitive faţă de comunicrae şi a încrederii în propriile abilităţi
de comunicare;
- Abordarea flexibilă şi tolerantă a opiniilor şi a argumentelor celorlalţi.
COMPETENŢE GENERALE:
- Folosirea modalităţilor de analiză tematică, structurală şi stilistică în receptarea
diverselor texte literare şi non-literare;
- Argumentarea scrisă şi orală a unor opinii în diverse situaţii de comunicare.
COMPETENŢE SPECIFICE:
1.1 Utilizarea adecvată a achiziţiilor lingvistice în înţelegerea şi în producerea diverselor texte;
1.3 Exprimarea reacţiilor şi opiniilor proprii la receptarea texului
1.4 Redactarea unor texte diverse
2.1 Aplicarea unor tehnici vizând înţelegerea textelor literare şi nonliterare
2.2 Identificarea temei textului
2.3 Compararea ideilor şi atitudinilor diferite în dezvoltarea aceleiaşi teme literare
2.5 Compararea trăsăturilor definitorii ale comunicării în texte ficţionale şi nonficţionale.

Obiective operaționale:
La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili:
O1 – să recunoască tema literară a textului-suport;
O2 – să realizeze portretul familiei așa cum reiese din textul-suport;
O3 – să compare situația familiei prezentate în textul suport cu cea din alte texte studiate;
O4 – să analizeze modul în care este concretizată tema familiei în textul studiat;
O5 – să aplice conceptul de ficțiune în textul-suport;
O6 – să își exprime un punct de vedere argumentat cu privire la tema studiată.

I. RESURSE EDUCAŢIONALE
1. Conţinuturi:
a) Conform programei de clasa a IX-a;
b) Texte-suport: Hronicul și cântecul vârstelor de Lucian Blaga;
c) Manualul şcolar: A. Costache, F. Ioniţă, M. N. Lascăr, A. Săvoiu – Manual pentru clasa
a IX-a, Grup Editorial Art, Bucureşti 2010;
d) Bibliografie literară şi critică selectivă:
 Florin Ioniță – Cartea cu teste. Limba și literatura română. Clasa a IX-a, Grup
Editorial Art, București, 2012.
 M. Lascăr, L. Paicu, M. Columban, V. Gal – Portofoliul elevului. Limba și
literatura română. Clasa a IX-a, Grup Editorial Art, București, 2012.
 Florin Șindrilaru, Gheorghe Crăciun (coord.) – Mari teme literare – dicționar-
 antologie de texte pentru clasa a IX-a, Editura Paralela 45, Pitești, 2009.
2. Capacităţi de învăţare:
Capacităţile normale de învăţare ale elevilor de clasa a IX-a, clasă de nivel mediu.
3. Locul desfăşurării activităţii: sală de clasă.
4. Timp: 1 oră.

II. STRATEGIA DIDACTICĂ

1. Resurse procedurale:
Activitatea de învăţare alternantă, pe grupe şi individual cu raportare frontală.
Procedee utilizate: lectura-înţelegere, conversaţia euristică, explicaţia, studiul pe text, cubul,
comparaţia, analiza literară, descoperirea, problematizarea, reflecţia.

2. Resurse materiale: fişe de lucru; chestionar google; laptop; videoproiector.

III. EVALUAREA PERFORMANŢELOR

- observaţia sistematică a elevilor;
- evaluare formativă (prin rezolvarea sarcinilor cuprinse în fişele de lucru şi focalizate pe
obiectivele vizate);
- tema acasă.

SCENARIUL DIDACTIC

1. Moment organizatoric (1 min.): Salutul, verificarea prezenței elevilor, scurtă

conversație.

2. Reactualizarea cunoştinţelor dobândite anterior (5 min.)

Se realizează frontal un ciorchine: se scrie cuvântul „familie” pe tablă, iar elevii sunt solicitaţi să
noteze toate ideile sau cunoştinţele pe care le au în minte în legătură cu tema respectivă în jurul
cuvântului din centru, trăgându-se linii între acestea şi cuvântul „familie”; în timp ce le vin în
minte idei noi şi le notează prin cuvintele respective, elevii vor trage linii între toate ideile.

3. Captarea atenţiei: (3 min.) Elevii vizionează un film despre casa memorială a lui
Lucian Blaga, accesând următorul link:
https://www.youtube.com/watch?v=ytOPAG5y-lY

4. Anunţarea subiectului lecţiei noi şi a competenţelor vizate: (3 min.)

Se anunţă titlul lecţiei şi se notează pe tablă.
Se vor prezenta obiectivele vizate.
5. Dirijarea activităţii cu caracter practic-aplicativ (30 min.)
Folosind metoda cubului, elevii vor fi împărţiţi în 6 grupe, fiecare grup primind spre rezolvare
exerciţii diferite. ( vezi Anexa)
Elevii vor trece la rezolvarea sarcinilor de lucru specifice fiecărei fețe a cubului/ fiecărei grupe.
Descrie familia lui Lucian Balga, având în vedere secvenţele prezentate în manual!
Compară portretul pe care autorul îl face Tatălui cu acela pe care îl face Mamei!
Analizează modul în care prezentarea casei părinteşti contribuie la concretizarea temei
familiei în text!
Asociază alte teme literare întâlnite în opera studiate, temei familiei!
Aplică, utilizând fragmentele din manual, conceptul ficţiune (raportul realitate/ficţiune)!
Argumentează, pe baza fragmentelor din manual, că Hronicul şi cântecul vârstelor de
Lucian Blaga este un text memorialistic.

1. Asigurarea feedbackului /min.(6 min)

Elevii primesc un chestionar google cu privire la problemele abordate în timpul orei.
https://forms.gle/q4xz9QNgu2TpstaK7
6. Încheierea activităţii: (2 min)
 Tema pentru acasă:
Redactaţi un text argumentativ în care să vă exprimaţi opinia cu privire la rolul
părinţilor în formarea personalităţii adolescenţilor, utilizând şi informaţiile din textul
studiat.
Facultativ: Citiţi integral romanul autobiografic Hronicul şi cântecul vârstelor de
Lucian Blaga. Puteti accesa urmatorul link:
https://www.goodreads.com/book/show/6491723-hronicul-i-c-ntecul-v-rstelor

Anexă
1. Descrie familia lui Lucian Balga, având în vedere secvenţele următoare:

I. 9 mai 1895
ÎNCEPUTURILE mele stau sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului. Urmele acelei tăceri iniţiale le
caut însă în zadar în amintire. Despre neobişnuita înfiinţare a graiului meu aveam să primesc o
înşirare de ştiri numai tîrziu, de la Mama şi de la fraţii mei mai răsăriţi. Aflai atunci că în cei dintîi ani
ai copilăriei mele cuvântul meu nu era cuvânt. Cuvântul meu nu semăna cu nimic. Nici măcar cu o
stângace dibuire pe la marginile sunetului, cu atât mai puţin cu o prefigurare a unei rostiri articulate.
Adevărat e, pe de altă parte, că muţenia mea plutea oarecum în echivoc şi nu îndeplinea chiar în toate
privinţele condiţiile unei reale muţenii, căci lumina cu care ochii mei răspundeau la întrebări şi
îndemnuri era poate mai vie şi mai înţelegătoare decât la alţi copii, iar urechea mea, ispitită de cei
din preajmă, se dovedea totdeauna fără scăderi. Când eram pus la încercare, cedam pe planul
mişcării şi al faptei. Gestul meu contura întocmai semnificaţia poruncii. O dorinţă rostită de cineva îşi
găsea răsunetul în actul cel mai prompt. Totuşi, împlineam aproape patru ani — şi încă nu
pronunţasem niciun cuvânt. Nici barem cuvintele de temelie ale vieţii: „Mamă" şi „Tată". Cazul
prezentând feţe atît de ciudate, nu putea să aibă decît două explicaţii, între care nici astăzi nu m-aş
simţi chemat să decid. Poate că starea mea embrionară se prelungea dincolo de orice termen normal,
pentru că avea în vedere un urcuş tocmai de toate zilele, sau poate o nefirească luciditate s-a vârât,
cu efecte de anulare, între mine şi cuvânt. Într-o zi Mama, cuprinsă de nelinişte şi îngrijorare, dar
purtată şi de nădejdea unei dezlegări, găsi de cuviinţă să mă ducă la oraş să mă arate unui doctor. Nu
mai era nimic de ascuns. Medicul, un vechi prieten al familiei, mi-a pus mâna pe creştet, mi-a pipăit
maxilarele, şi pe urmă m-a cercetat ca pe o pasăre, căreia, printr-o uşoară tăiere sub limbă, i-ai
putea dărui grai omenesc. „Copilul e întreg" fu încheierea liniştitoare a doctorului. Sosiţi acasă,
Mama mai făcu o ultimă încercare să mă ademenească în sfera sunetului. Hotărâse să mă ia cu
binişorul, ca pe un copil mare, şi-mi vorbi. Se căznea să mă înduplece, să-mi stârnească mândria.
„Dragul mamei, tu eşti copil mare de acu! Va trebui să vorbeşti... Asta nu se poate... Aşa nu mai
merge... Ne faci de ruşine... Azi-mâine, copiii din sat au să spună că eşti mut...” M-am uitat la Mama
cu aceiaşi ochi, mereu limpezi, vii, înţelegători. O ascultam, dar nici după această caznă cuvântul
meu nu voi să se aleagă numaidecât. A doua zi, după cine ştie ce noapte de zbucium, pe care am uitat-
o acolo în viaţa fără de grai, m-am dus lângă ea. Şi prinsei a vorbi vorbe legate. Ţineam mîna,
ruşinat, peste ochi, şi vorbeam. De sub straşina degetelor şi a palmei, cu care mă apăram încă de
lumea cuvîntului, graiul ieşea din gura mea, întreg, lămurit, picurat ca argintul strecurat. Cuvintele le
rosteam aşa cum le culesesem din sat, dialectale, netezite sau roase de-un uz obştesc, dar fără de
trunchierile sau stâlcirile, pe care oricine le-ar fi aşteptat de la un copil încă nemuncit de niciun
exerciţiu al uneltelor comunicative.(...)
 S-a întâmplat să fiu în casa părintească al nouălea copil, şi cel din urmă. Sora mea Letiţia, cea mai
mare între fraţi, se căsătorise cu un tânăr din acelaşi sat, tocmai în timpul când, lepădându-mi veş-
mântul muiat în linişti de-nceput, mă integram cu atâtea ocoliri şi amânări în regnul uman. Cea mai
veche frază, de care îmi mai aduc precis aminte, s-a închegat în gura mea într-o împrejurare
banală, într-o după-amiază de vară, nu mult după ce Letiţia se măritase. Bătea un ceas canicular.
Cumnatul meu şi cu sora mea s-au refugiat în grădiniţa dinspre uliţă, în umbra unor viţe sălbatice, ce
săreau peste gard, din curte. Cumnatul meu, punând o mângâietoare dulceaţă în numele meu, mă
chemă din curte, unde mă jucam în nisip; îmi dete un „zlot" şi-mi zise să mă duc până la „boldă"
(prăvălia satului), s-aduc o sticlă de bere sau, dacă nu se găseşte bere, o sticlă de „sodă" (sifon). Am
luat zlotul, i-am pipăit zimţii, l-am învârtit în mîna mea umedă şi am plecat. Pe drum însă,
ispitit de acel ceas de dogoare, aveam să-mi fac socotelile mele. Berea îmi făcea rău şi nu
înţelegeam slăbiciunea celor mari pentru astă amăreală. Hotărâi deci să nu mă încarc cu
sticla de bere, chiar dacă s-ar fi găsit. Îmi plăcea însă siropul de zmeură cu sifon, şi mă înţelesei cu
mine însumi să nu aduc decît „sodă". După o jumătate de ceas mă întorceam fără bere şi fără sifon
la tînăra pereche din grădiniţă. Le împărtăşeam foarte calm rezultatul excursiei mele :
„— Bere este, sodă nu-i şi zlotu* l-am chiert (pierdut).” Uluire. Sora mea se uită lung la mine
fără a scoate un cuvânt. Cumnatu* meu se ridică, mă ia de mînă : „Haide!” Stăruia să-i arăt
întocmai pe unde am umblat pe drum, până la boldă şi înapoi. Zlotul l-am găsit acoperit de praf în
mijlocul uliţei la calea jumătate. La întoarcere, sora mea m-a luat în braţe şi m-a sărutat cu putere.
După stupoarea de-o clipă, întîmplarea cu berea, soda şi zlotu începuse să-i facă haz şi să-i scuture
diafragma. Avea Letiţia o slăbiciune aproape maternă faţă de mine, dintotdeauna.

2. Compară portretul pe care autorul îl face Tatălui, în capitolul II, cu acela pe

care îl face Mamei, în capitolul IX.
II.
Tata, deşi preot şi un mare iubitor de carte, închinat grijilor spirituale, fusese în tinereţe şi un
priceput, îndemânatic, harnic gospodar. El, cel dintâi, s-a încumetat să aducă în regiune
maşini, menite să cruţe puterile omului: o greblă mecanică, cu loc de şezut înalt, de pe care
puteai să cazi uşor ca de pe un cal nărăvaş, o maşină de treierat, o altă maşină — de îmblătit
cu o semistabilă cu aburi şi horn zvelt, care în repaos era culcat pe-o furcă. Locomobilei îi
spuneam „ghibolu" (bivolul). În ciuda profesiunii sale duminecale, Tata ţinu să-şi treacă şi
examenul de maşinist, încercare închipuită de el mai mult ca un îndemn pentru alţii. Cîteva
veri în şir, Tata a cutreierat satele cu maşina de îmblătit, pînă la Cheile Turzii şi pînă dincolo
de Orăştie. După ce şi-a însuşit subtilităţile tehnicei, Tata fu repede lovit de plictiseală, iar în
această stare de lâncezeală, el cedă maşina câtorva ţărani din Lancrăm, pe care i-a iniţiat în
noua meserie. Despre aventura de „maşinist" a Tatii eu n-am aflat decât din auzite.
Descopeream însă prin şură, risipite pretutindeni, vestigiile aventurii, soiuri de unelte,
şuruburi, cârlige, al căror rost nu-l pătrundeam.
Pe Tata eu nu l-am pomenit decât ca pe un pasionat om al cărţii. Asupra gospodăriei el nu se
mai apleca de loc, sau numai arar. De multe ori nu cunoştea câte şi ce fel de vietăţi avea pe
linia ieslelor. El închina mai multe ceasuri grijilor pentru celelalte „fumuri" ale satului, decât
grijilor pentru vatra sa. Aproape ziua întreagă el citea întins pe pat. Cu noi nu mai ajungea
decât la un schimb de tăceri. Înainte de amiază, după-amiază şi noaptea — pînă pe la ora două,
el citea. Era cuprins de obicei de cărţi nemţeşti, ce şi le procura de la profesorii saxoni de la
gimnaziul din Sebeş. Tata întreţinea legături — nu s-ar putea spune tocmai prieteneşti, dar
cordiale, cu aceste cercuri, căci pe vremuri fusese şi el elev la gimnaziul săsesc din Sebeş, şi-l
mânau într-acolo amintirile. Mai păstra în bibliotecă Poeziile lui Schiller, un volum ce-l luase
cîndva ca premiu, purtând, pe întâia pagină, un elogiu caligrafic şi semnătura barocă a
directorului.

IX
Mama era o fiinţă primară. Eine Urmutter, cum îi spuneam eu mai tîrziu, făcând uz de-un
cuvânt nemţesc, ce mi se părea că i-ar cuprinde chipul şi prin care o proiectam în arhaic. Fără
multă şcoală, cu instincte materne şi feminine preistorice. Preistorice în sensul deplinătăţii
vitale, grele, masive. Nu avea Mama cunoştinţe folclorice deosebit de bogate, dar ea trăia
aievea într-o lume croită pe măsură celei folclorice. Existenţă încadrată de zarea magiei. Ea se
simţea cu toată făptura ei vibrând într-o lume străbătută de puteri misterioase, dar nu se
abandona niciodată visării. Fiinţă impersonală, fără gând întors asupra ei însăşi, stăpînită
numai de sacrul egoism al familiei, Mama era substanţa activă în jurul căreia luau înfăţişare
palpabilă toate rînduielile vieţii noastre. Aşa o ştiam cel puţin noi — copiii. În tinereţe fusese o
femeie frumoasă, de-o frumuseţe ce nu avea de loc conştiinţă de sine. Cât mă priveşte, nu-mi
aduc aminte de ea decât ca de-o femeie mai în vârstă, cu mişcări apăsate, ca de-o arătare
adusă puţin din spate, cu părul cărunt, apoi ireal de alb şi ochii mari de basm. Avea în sângele
ei o ascendenţă macedoneană. Strămoşii ei, din familia Moga, ce a dat neamului mulţi preoţi şi
un episcop, veniseră în Ardeal din Macedonia, pe la sfârşitul veacului al XVII-lea, după
reprimarea de către turci a unei răscoale şi după arderea acelei Moscopole, cetate balcanică
de strălucită faimă, ce întreţinea impunătoare legături de comerţ şi de cultură cu Veneţia.

3. Analizează modul în care prezentarea casei părinteşti contribuie la

concretizarea temei familiei în text!

II.
CASA părintească din Lancrăm, sat situat între orăşelul Sebeş-Alba şi Cetatea Bălgradului
(Alba- Iulia) era o clădire veche, destul de masivă în asemănare cu celelalte case dimprejur.
Ne rămase de la moşul Simion Blaga, care fusese pe vremuri, până pe la 1870, preot în sat.
Către uliţă de o parte şi de alta a ogrăzii, erau două grădiniţe împrejmuite cu stâlpi de
zid şi de gard — una de flori, cealaltă, mai mică şi chiar în faţa casei — cu straturi
sterpe: aci se ofilea în permanenţă un pin, de sub care culegeam adesea acele
căzute, gălbui, înmănuncheate la un capăt, ca nişte ţânţari cu cinci lungi picioare.
În aceeaşi grădiniţă se înălţa uriaşul castan, ce copleşea cu coroana lui toată casa.
Bănuiam sub scoarţa castanului lăcaşul unui duh legat în chip misterios de destinul casei
şi al familiei (castanul avea să se stingă de altfel, mai târziu, tocmai în anul când murea şi
Tata). Trepte de piatră, cizelate de paşi şi netezite de ploi, suiau din curte în casă. Alături era
gârliciul, pe unde coboram în pivniţă, pe lespezi, sub care forfotea, umedă şi cu miros
pătrunzător, o enormă prăsilă de broaşte râioase. Spre curte, casa era în întregime acoperită
de viţă sălbatică, cu rod mărunt. Între casă şi şură, se înghesuia, pitită, bucătăria de vară
străjuită de-un dud cu frunza deasă, sub care vara luam masa, învăluiţi de cântecul puterilor
păsăreşti, în casă se urmau în şir patru încăperi, dintre care una era de „lux”: odaia spre
uliţă („casa dinainte”, cum îi ziceam), un modest salon, aproape totdeauna sumbru, care se
deschidea rar de tot şi numai musafirilor de la oraş. În acest salon, mobilat într-un fel mic-
burghez, domnea totdeauna o răcoare de piatră. Mi-aduc aminte de două dulapuri vechi, de
nuc, cu uşi ce luceau în jocuri ca de apă, şi de-o comodă Biedermeier, pe care un ceas auriu,
pus sub un clopot de sticlă, cânta, când era „tras”, două melodii vieneze cu sunete metalice,
săltăreţe şi uşurele, ce evocau o epocă. De multe ori, mă furişam în salon numai ca să
declanşez automatul închis sub clopotul de sticlă. Întorceam resorturile, ce pârâiau şubrede,
cu o cheie ruginită, şi melodiile începeau să picure!

4. Asociază alte teme literare întâlnite în opera studiată, temei familiei!

5. Aplică, utilizând fragmentele din manual, conceptul ficţiune (raportul

realitate/ficţiune)!

Ficţiune (lat. fictio, „creaţie a imaginaţiei, născocire”) - trăsătură specifică operei literare,
prin capacitatea de a sugera iluzia unor întâmplări adevărate, care de fapt sunt o
plăsmuire a imaginaţiei autorului. Ficţiunea implică un proces complicat de interpretare şi
de imaginare a realităţii. Ea cuprinde, într-un grad mai mare sau mai mic, elemente din
realitate.
Text ficţional/ text nonficţional - diferenţa dintre cele două tipuri de texte este
următoarea: în timp ce textul ficţional nu trimite la un referent care să aibă corespondent
în realitate, ci la unul imaginar, textul nonficţional transmite ceva despre un referent care
aparţine realităţii.

6. Argumentează, pe baza fragmentelor din manual, că Hronicul şi cântecul

vârstelor de Lucian Blaga este un text memorialistic! Vei avea în vedere
trăsăturile literaturii de graniţă:
-oferă informații exacte într-un mod expresiv;
- scopul este de a informa într-un mod plăcut;
- se adresează sensibilității și rațiunii;
- se utilizează sensuri proprii și figurate ale cuvintelor;
- apar figuri de stil și mijloace artistice;
- se utilizează cuvinte polisemantice și monosemantice;
- transmite informații, emoții, sentimente;
- amestec de subiectivitate și obiectivitate;
- în proză;
- funcția referențială, emotivă, poetică.