Chimia și magia picturii

Prof. Maria Iuliana Vreme

Chimia, stiința care studiază compoziția, structura, proprietățile și transformările

substanțelor poate fi un subiect atât de vast, fiind întâlnită în mod frecvent și aproape
permanent în artă, începând de la restaurări până la vopseluri si cerneluri.

Coloranți organici naturali.

Încă din timpurile străvechi, oamenii au folosit, în special pentru colorarea fibrelor
textile, coloranți naturali de origine vegetală sau animală. Extrași din frunze, flori,
scoarță de copaci sau din organele unor animale, într-o gamă destul de bogată si
nuanțată, coloranții organici naturali s-au folosit în exclusivitate până la apariția
coloranților de sinteză.
A urmat o perioadă la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea,
de conviețuire, după care coloranții de sinteză au luat locul coloranților naturali aproape
în totalitate.
Trebuie subliniat că unii dintre coloranții naturali s-au folosit în urma unor
tratamente speciale, ca pigmenți, cu utilizări specifice acestora. Astfel, culoarea roșie
extrasă din roibă, prin tratare cu alaun s-a transformat într-un lac folosit și astăzi ca
pigment (lacul de garanță). Indigoul, ca atare sau depus pe un suport mineral, s-a folosit
în diverse tehnici de pictură. Așa numitul pigment albastru Maia, era indigo adsorbit pe
o argilă. Galbenul indian extras din urina vacilor hrănite in mod special cu frunze de
mango, a devenit unul din cei mai frumoși pigmenți galbeni pentru acuarelă .
Un număr mare de coloranți organici naturali s-au extras din plante în special pentru
vopsitul textilelor.
Actualmente coloranții organici naturali au fost înlocuiți cu produse de sinteză, care
imită culoarea, compoziția chimică fiind de cele mai multe ori diferită. Coloranții
organici naturali, folosiți în diverse tehnici de pictură, aparțin următoarelor clase:
flavone, antociani, carotenoide, antrachinone, betaxantine, xantone, fenoli.
•Flavonele sunt coloranți galbeni localizați în diverse organe ale plantelor: flori, frunze
sau fructe, sub formă glicozidică sau neglicozidică; arzica, boabele de Persia, fac parte
din această clasă.

•Carotinoidele sunt coloranți liposolubili de natură terpenoidică, care dau culoarea

galbenă sau portocalie unor organe ale plantelor(ex:șofranul).

•Antrachinonele sunt derivați oxigenați ai antracenului, colorați de la galben la roș, în

funcție de gradul de oxidare și de poziția și numărul diverșilor substituenți(ex:garanța,
carminul, kermesul).

•Antocianii(antocianozidele) sunt heterozide de culoare roșie în mediu acid , violet în

mediu neutru și verde sau albastru în mediu alcalin.

•Betaxantinele sunt coloranți glicozidici cu o structură heterociclică azotată, galbeni,

roșii și albaștri; au structuri diferite între ele, dar cu același schelet de bază(ex:indigoul,
purpura antică).

•Xantoanele sunt o clasă de coloranți galbeni din care face parte galbenul indian

•Din clasa fenolilor face parte turnesolul.

Șofran:

Galbenul de șofran conține colorantul a(alfa)-crocetina (apo-carotenoidă) ce se

extrage din stigmatele uscate ale florilor de Crocus sativus(șofran). Se cultivă în Sicilia
și Spania. S-a folosit direct, fără mordant, în colorarea manuscriselor, lianțul fiind
gălbenușul de ou. Cu albuș de ou se mai prepara un vernil pentru imitarea aurului pe
folii de staniu sau argint, procedeu descris în secolul a XIII-lea în ”Trataul din azur și
șofran”, sau din cocleală și șofran.

Sânge de dragon (sânge de nouă frați, cinabru de India)

Este o rășină naturală de culoare roșie închisă care se obține din fructele speciilor
Clamus Draco, Dracaena Draco și Pterocarpus Draco. Conține ceto-flavone, niște
coloranți roși (dracorodină și dracorubină). Culoarea alcoolică are culoare roșie închisă
și s-a folosit în Evul Mediu la colorarea miniatrilor și la vernisarea aurului.
 Boabe de Avignon (boabe de Persia, stilles de graines)

Sub acest nume se cunoaște colorantul galben rhamnetina sau ramnetol, un agliton
flavonic care se extrage prin fierberea cu apă din fructele verzi ale plantei Rhamus
Cathartica. S-a folorit în Franța si Anglia pentru colorarea textilelor. Este insolubil în
apă și în alcool, dar solubil în alcani, formând o soluție intens colorată în galben-brun.
Stabilitatea la lumină este slaba. S-a folosit în Evul Mediu în acuarele.

Arzica (arcica, gaude, lteolină, weld)

Este un colorant galben extras din planta Rezeda luteola care conține colorantul
luteolină sau luteol al cărui complex de aluminiu e galben-portocaliu. Culoarea era
foarte apreciată pentru voprisea mătăsii. Cu ceruza se obținea un galben asemănător
auripigmentului.

Carmin (lacul de coșenilă)

Este un colorant organic natural, obținut din femelele uscate ale unui păduche țestos,
Coctus cacti (coșenilă) .Colorantul extras din acesta este un derivat antrachinonic,
acidul carminic. Carminul este sarea de aluminiu și calciu a acidlui carminic.
Lacul carmin este un lac de aluminiu și potasiu sau aluminiu – staniu al extractului
de Coctus cacti. Extractul de coșenilă dă cu soluție de alcool o colorație roșie cu nuanțe
violacee, iar cu soluții alcanice o colorație violetă.
Lacurile de coșenilă în acuarelă au o rezistență slabă la lumină, dar sunt mai stabile
în ulei.
 Kermes (roșu cârmâz)
Este denumirea arabă a unuia din cei mai vechi coloranți roșii naturali, ce s-a folosit
mult în antichitate de egipteni, greci, romani și în Evul Mediu după declinul purpurei.
Se obţinea din insectele femele ale unui paduche, Cocus ilicis, ce se gasește pe
stejarul kermes. Colorantul extras din insecte conţine acid kermesic, asemanator
acidului carminic. A fost folosit la decorarea manuscriselor. Cei doi coloranţi, kermesul
si carminul, asemanatori cu provenienţa și compoziţie chimica , mai erau cunoscuţi la
noi sub numele de roșu cârmâz.
În regiunile noastre, tot cârmâz se numea si colorantul roșu (antocian) extras din planta
Phytolacca americana, folosit exclusiv pentru vopsitul fibrelor textile.

Turnesol

Cororant extras din seminţele plantei Crozofora tinctoria. Are o culoare roșie , dar in
mediul alcalin culoarea vireaza în albastru . În mediu neutru are o culoare violetă. S-a
folosit in Evul Mediu printre altele in pictarea manusctriselor. Substanţa colorantă de
bază este orcina (5 metil rosorcina).

Purpura

Una din cele mai vechi și mai celebre materii colorante antice, este Purpura de Tyr
sau Purpura antica. Colorantul se extragea de fenicieni din moluștele Murex brandaris și
Purpura haemostoma. Printr-o prelucrare laborioasă si secretă a acestora, se obţinea un
colorant ce se vindea la un preţ foarte ridicat. Din 12.000 moluște se obţineau 1,4 g de
colorant. Purpura este amintită de Pliniu și de Vitruviu.

Lacul indian (Lac Lake)

Este un colorant organic natural provenit din sectia rășinoasă a larvelor insectei
Cocus lacca (ce produce rășina shellac ) ce trăiește pe diferite specii de arbori ( Accacia
sp. Buftea fronfosa, Aleuritis luccifera, Ficus sp. ) ce cresc în India.
Se obține ca produs secundar la rafinarea shellacului cu soluții fierbinți de carbonat
de sodiu. Prin tratarea ulterioara a soluțiilor cu alaun, se obține lacul.
 Principalul colorant este acidul laccaic sau săruturile sale. Compoziția este
asemănătoare carminului, dar culoarea este mai slabă.

Lemnul de Brazilia (Santal roșu, nuc indian)

Este denumirea unui colorant natural extras din lemnul de Caesalpinia bradiliensis
ce crește în India, Ceylon, Brazilia. Extractul de lemn cu apă și concentrate in vid.
Laucoderivatul (incolor) este brasilina (derviat cromatic cu structură fenolică). Expusă
la aer trece în brazileină ( cu structură chinoidă) de culoare roșie-închisă. S-a folosit
pentru vopsit bumbacul și lânii în roșu- portocaliu , roșu închis.

Băcanul
Este numele unui alt colorant roșu extras din "lemnul de băcan" Haematoxylon
campechianum. Culoarea se datoreaza hematoxilinei, un produs asemănător ca structură
și proprietaţi cu brasilina. Prin oxidare la aer trece in hemateină de culoare roșie-brună.
Cu diferiţi mordanţi formeaza lacuri brune, roșii-brune sau negre, insolubile în apă.
Lacurile dau cu alcani soluţii albastre-violet, iar cu acizii soluţii roșii. Nu resista la
lumina. La noi băcanul s-a folosit mult pentru vopsirea ouălor roșii.

Am prezentat coloranții organici naturali în mutitudinele forme pe care și le atribuie.

O tehnică revoluționară a descoperit-o un om pasionat de artă, care a decis să se joace și
cu substanțele toxice ale chimiei.

Aurelian Antal

Aurelian Antal este un artist plastic român independent, unul dintre cei mai titraţi
artişti botoşăneni, reprezentând o adevărată emblemă a Dorohoiului
După ce, ani la rând, a realizat sute de tablouri în ulei, în anul 1973 descoperă o
tehnică revoluţionară, care avea să-i schimbe, cu totul, destinul artistic: este vorba de
tehnica pe care a numit-o ANTSOL (ANT de la Antal, SOL de la solvenţii organici şi
reactivii chimici pe care-i foloseşte în realizarea lucrărilor).
Lucrând cândva într-o firma cu profil ceramic, la Dorohoi, și-a folosit cunoștințele
de chimia materialelor de construcții pentru a experimenta si a breveta o invenție
tehnică, numită ANTSOL, cu solvenți organici. Tehnica l-a ajutat pe artist să creeze
lucrări pe suport metalic prețios și semiprețios (foițe de aur, argint, cupru, platină etc.)
peste care se aplică reactivi chimici și solvenți organici, care prin intermediul reacțiilor
produc culorile, finalizând cu diverse sorțuri de cerneală și tuș cu ingredienți chimici.
Aurelian Antal fiind supranumit "alchimistul culorilor".
Bibliografie:
1. Editura ACS ,Istudor Ioan, ”Noțiuni de istoria picturii”
2.http://www.monitorulbt.ro/Stiri/Magazin/2013-05-04/
PORTRET+DE+ARTIST+-+AURELIAN+ANTAL.html