CĂRBUNII

O contribuţie importantă în satisfacerea necesităţilor de energie ale

omenirii o au cărbunii. Circa 47 % din energia electrică produsă în lume are la
bază cărbunii. Costul ridicat al ţiţeiului face rentabilă exploatarea cărbunilor.
Se estimează la circa 190.000 miliarde tone zăcămintele de cărbuni ale
lumii, din care numai 5 % sunt exploatabile cu mijloacele tehnice actuale.
Pentru ca un zăcământ de cărbuni să poată fi exploatat în condiţii economice
favorabile, cu mijloacele tehnice actuale, el trebuie să fie plasat la o adâncime
mei mică de 2000 metri şi să aibă o grosime de minim 300 metri.
Marea majoritate a zăcămintelor de cărbuni se găsesc în emisfera nordică:
fosta URSS - 62 %, SUA - 15 %, China - 14 %.

Geneza cărbunilor

Cărbunii sunt amestecuri de compuşi organici rezultaţi din transformările

suferite de plante, în special cele superioare (arbori). Materialul lemnos a
cunoscut de-a lungul erelor geologice transformări lente de natură biochimică
şi fizico-chimică. În urma acestor transformări materialul organic s-a îmbogăţit
în carbon, concomitent cu sărăcirea în oxigen, hidrogen şi sulf.
În zonele mlăştinoase cu umiditate ridicată s-a dezvoltat o vegetaţie
abundentă formată în special din copaci mari. După moartea acestor copaci,
naturală sau ca urmare a producerii unor cataclisme, tot acest material lemnos
s-a acumulat împreună cu materialul anorganic (argile) formând roci
sedimentare, aşa numitele turbării. În aceste turbării, la început, transformarea
substanţelor organice s-a realizat sub influenţa umidităţii, a aerului atmosferic
şi sub acţiunea microorganismelor aerobe, în final obţinându-se turba, material
organic mai puţin evoluat, ce conţine o mare cantitate de apă.
Transformarea materialului organic din sedimente s-a realizat prin
procesul de incarbonizare, punctul final al şirului de transformări
constituindu-l formarea cărbunilor fosili, în compoziţia cărora predomină
substanţele humice. După izolarea de atmosferă urmează humificarea, care în
perioade de timp măsurate la scară geologică (zeci şi chiar sute de milioane de
ani), intensifică treptat procesul de incarbonizare.
Ţesutul lemnos al plantelor superioare (arbori) este alcătuit din
următoarele categorii de componente: celuloză şi polizaharide de însoţire - 60-
70 % ms; lignină - 20-30 % ms; grăsimi, ceruri, răşini - 4-5 %ms. Unele
plante inferioare nu conţin lignină, dar sun prezente în cantităţi importante în
componenţa lor grăsimile, cerurile, răşinile.
Lignina reprezintă substanţa de bază din care s-au format cărbunii,
afirmaţie argumentată de constatarea că substanţele humice din cărbuni
prezintă structuri înrudite cu cea a ligninei.
Clasificarea cărbunilor

Clasificarea cărbunilor este o operaţie dificilă având în vedere proprietăţile

diferite ale acestora. Diferenţele se manifestă chiar în cadrul aceluiaşi
zăcământ.
După natura substanţelor din care provin, deosebim:
a. cărbuni humici - a căror origine o constituie plantele bogate
în zaharide şi lignină;
b. cărbuni sapropelici - proveniţi din substanţe bogate în grăsimi
şi proteine;
c. cărbuni liptobiolitici - generaţi de plantele bogate în răşini şi
ceruri.
După gradul de incarbonizare (vârsta chimică şi geologică) se disting mai
multe tipuri de cărbuni.
a. Turba reprezintă prima fază a incarbonizării şi se caracterizează
prin prezenţa în compoziţia ei a resturilor vegetale care nu au fost convertite
prin descompunere şi printr-un conţinut ridicat de acizi humici. Masa organică
din turbă conţine: substanţe humice- 45-50 % ms; celuloze şi alte polizaharide
- 20-25 %ms; lignină, ceruri, răşini, aminoacizi. De asemenea, turba prezintă
un conţinut ridicat de azot, fosfor, potasiu, ceea ce face posibilă folosirea ei ca
îngrăşământ agricol.
Turba are aspect pământos, de culoare galben deschis până la brun închis.
Ea prezintă conţinut variabil de cenuşă, dar mai mic de 10 % ms, conţinutul de
carbon fiind de 50-60 %ms. Umiditatea naturală este ridicată- de circa 90 %,
dar prin simplă uscare la aer aceasta scade la 25-30 %. Puterea calorică a
turbei este mică: 4000 kcal/kg.
Turba se formează şi în zilele noastre, în regiunile mlăştinoase de şes şi
munte.
b. Cărbunii bruni sunt caracterizaţi prin lipsa componentele
vegetale nedescompuse, acizii humici fiind transformaţi parţial în humine. Ei
sunt de culoare negru-brun, iar prin frecare pe porţelan lasă o dungă de culoare
închisă. Dintre caracteristicile mai importante ale acestor cărbuni, menţionăm:
cu soluţia de NaOH dau o coloraţie brună; prezintă strălucire mată, duritatea
fiind 2-2,5; umiditatea - 15-25 %; cenuşa 1-30 %; puterea calorică - 4500-7000
kcal/kg.
Cărbunii bruni sunt de trei tipuri:
b1 pământoşi, au aspect pământos, sfărâmicios, prezentând cel mai redus
grad de metamorfozare dintre aceştia. În ţara noastră zăcăminte de astfel de
cărbuni se găsesc la Rovinari şi Baraolt.
b2 lemnoşi (ligniţii), sunt cărbuni cu o structură internă lemnoasă, de
culoare brun deschis până la brun închis, zăcăminte de astfel de cărbuni
întâlnim la Filipeştii de Pădure, Doiceşti, Cărbuneşti.
b3 pietroşi, au aspect mat sau de smoală, asemănător cu huila, deosebindu-
se de aceasta prin faptul că lasă urmă brună pe porţelan; se găsesc în zonele
Comăneşti, Almaş, Mehadia.
 c. Huila este un cărbune cu un grad avansat de incarbonizare, de
culoare neagră, caracterizat prin absenţa acizilor humici din compoziţia sa. Se
prezintă într-o mare varietate de calităţi şi are o structură compactă, fiind
formată din fâşii mate, alternând cu fâşii lucioase. Huila are un conţinut de
carbon de 80-93 % ms, iar puterea calorică de 8500 kcal/kg.
Din punct de vedere petrografic, huilele se clasifică în:
c1 lucioase : vitritul şi cloritele;
c2 mate : duritul;
c3 fibroase: fuzitul.
În România se găsesc zăcăminte de huilă pe Valea Jiului.
d. Antracitul este categoria de cărbune care prezintă cel mai
avansat grad de incarbonizare. Are culoare neagră, cu luciu metalic, posedând
o structură compactă. Conţinutul de carbon este de 93-96 % ms, cenuşa sub 5
%, umiditatea sub 2 %, duritatea 2,5-3,iar puterea calorică este de 8900-9500
kcal/kg.

Compoziţia chimică a cărbunilor

Analiza elementară a cărbunilor evidenţiază prezenţa în compoziţia

acestora a elementelor chimice: C, H, O, N, S. În tabelul 4.1 se prezintă date
cu privire la analiza elementară tipică pentru diverse categorii de cărbuni.

Analiza elementară a cărbunilor

Categoria de Elemente, % masă

cărbune
C H O N
Turba 50-60 5-6 33-38 2
Cărbunele brun 57-65 5-6 32-34 1,5
Lignitul 60-82 4-5 5-20 0,8
Huila 79-90 4-5 5-20 0,8
Antracitul 90-95 1-1,5 2,5-5 Urme

Cărbunii se prezintă ca amestecuri complexe de substanţe, formate din

următoarele categorii de compuşi:
1. Masa organică reprezintă circa 60-95 % din masa cărbunilor uscaţi şi este
formată din substanţele în compoziţia cărora intră elementele chimice
menţionate mai sus. Din materialul de geneză al cărbunilor, ca urmare a
procesului de incarbonizare pe care l-a suferit acesta în decursul erelor
geologice, au rezultat următoarele categorii de substanţe: a) substanţe
sapropelice; b) substanţe humice; c) substanţe bituminoase. Toate aceste
categorii de substanţe se găsesc în masa cărbunoasă (masa organică) în diverse
proporţii, în funcţie de vârsta chimică şi geologică a cărbunilor, specia de
cărbune şi condiţiile de zăcământ.
 Din punct de vedere chimic se admite existenţa unor macromolecule în
structura masei organice. Unităţile structurale, care se repetă, sunt formate din
nuclee aromatice condensate, pe care sunt poziţionate numeroase catene, mai
ales în cazul cărbunilor inferiori. Numărul de nuclee aromatice creşte pe
măsura creşterii gradului de incarbonizare. Se menţionează că un număr de
policicluri aromatice se leagă de alte asemenea elemente structurale prin punţi
nearomatice, parţial ciclice, formând un agregat.
Pentru o huilă, cu analiza elementară: C - 84,76 % ms; H - 4,14 %; O -
9,68 %; N-1,42 %, se poate atribui formula moleculară C70H41O6N.
Proporţia de carbon din masa organică creşte de la turbă la antracit.
Conţinutul de hidrogen al masei cărbunoase variază lent de la turbă la huile,
constatându-se o scădere bruscă de la huilă la antracit. Hidrogenul se află legat
de elementele C, O, S, N. Oxigenul se află în componenţa diverselor grupe
funcţionale, grefate pe ciclurile aromatice condensate: carboxil, hidroxil,
carbonil. Numărul de grupări carboxil scade pe măsura creşterii gradului de
incarbonizare, în huilă constatându-se lipsa lor. Azotul se găseşte în masa
organică în proporţie de 2-3,5 % ms, sub forma unor compuşi ciclici şi
aciclici, în cantitatea cea mai mare aflându-se în turbă. O parte din compuşii cu
azot provin din materialul genetic (azotul primar), iar o alta au ca origine
microorganismele care au luat parte la procesul de incarbonizare (azotul
secundar). Sulful se găseşte în mod frecvent în proporţie de 2-3%, mai rar 7-9
%.Cărbunii româneşti prezintă un conţinut de sulf de 2,5 - 3 %. Sulful are ca
geneză atât materialul vegetal iniţial din care s-au format cărbunii (sulf
primar), cât şi sulful generat de transformarea sulfaţilor cu ajutorul bacteriilor
anaerobe, în sulf şi hidrogen sulfurat (sulf secundar). Se pare că minereurile de
pirită, cel puţin în parte, au rezultat în urma reacţiei dintre sulful elementar,
respectiv hidrogenul sulfurat, puse în libertate de bacteriile anaerobe, cu
diverse combinaţii ale fierului (săruri) existente în mediul ambiant (rocă). În
compoziţia cărbunilor, sulful se găseşte în combinaţii anorganice şi organice.
Fosforul intră în compoziţia cărbunilor în proporţie extrem de scăzută şi îşi
are provenienţa din spori şi polenuri.
Dintre categoriile de substanţe componente ale materialului lemnos de
geneză a cărbunilor celuloza şi alte polizaharide sunt convertite relativ uşor în
substanţe humice, transformate în mare parte în carbon şi dioxid de carbon, în
procesul de incarbonizare. Lignina, component de bază al materialului lemnos
se transformă în acizi humici şi humine, substanţe principale ale cărbunilor.
Din răşini şi ceruri au luat naştere substanţele bituminoase, care conferă
cărbunilor importante caracteristici fizico-chimice esenţiale pentru fabricarea
cocsului metalurgic de bună calitate.
Marea varietate de cărbuni se datorează naturii substanţelor vegetale de
geneză, timpului în care acestea s-au convertit, condiţiilor de mediu care au
însoţit aceste transformări, precum şi nivelului de temperatură şi presiune la
care s-au produs procesele de descompunere şi incarbonizare.
2. Masa anorganică este constituită din substanţe minerale, care prin
calcinare se transformă în cenuşă. Substanţele minerale din materialul genetic
furnizează cenuşa primară, iar cele din mediul ambiant (roca) dau cenuşa
secundară.
Compoziţia chimică medie a cenuşii este: SiO2 - 17-70 %ms; Fe2O3 - 0-
60 %; Al2O3-0-40 %; CaO - 0-55 %,MnO,K2O,Na2O,etc -0-5 %.
În cenuşa cărbunilor s-au identificat numeroase elemente chimice
(metale): Ge, Mo, W, V, Ti, Ni, Cu, Sb, Co etc.
3. Materiile volatile sunt alcătuite din substanţe cu punct de fierbere relativ
coborât, care se elimină din masa cărbunelui anhidru, la încălzire, la
temperatură de 850-900 0C, în absenţa aerului. Analiza chimică şi proporţia
acestor materii volatile dau indicaţii cu privire la gradul de incarbonizare al
cărbunilor. Există o dependenţă între proporţia de materii volatile pe care o
conţin diversele categorii de cărbuni şi aspectul lor: astfel, turba care conţine
circa 70 % materii volatile, are aspect prăfos (sfărâmicios), pe când antracitul
cu un conţinut de circa 5 % de astfel de substanţe are aspect compact.
4. Umiditatea cărbunilor este variabilă, în funcţie de vârsta şi de proporţia şi
compoziţia chimică a cenuşii rezultate la arderea acestora. Astfel, cărbunii
tineri caracterizaţi printr-o structură cu capilaritate mai mare au un conţinut
mai ridicat de apă. De asemenea, cărbunii ce dau prin ardere cenuşă cu
conţinut ridicat de silicaţi de aluminiu, posedă o umiditate mărită.
În general, cărbunii tineri caracterizaţi printr-o proporţie mare de substanţe
humice, care reţin apa, au o umiditate de 20-30 % ms, iar cei cu grad avansat
de incarbonizare au o umiditate redusă, de 0,5-1 %.

Analiza chimică a unor cărbuni româneşti

Sortimentul Caracteristica, % masă

de cărbune Putere calorică
Apă Cenuşă Carbon Volatile Sulf
superioară,kcal/kg
Antracitul 3,8 3,4 89,8 3,5 0,3 7400
Huila 5,0 12,0 46,0 37,0 7,5 6700
Cărbunii
bruni 5,3 13,0 43,0 38,5 3,0 6300
superiori
Cărbunii
bruni 12,0 18,0 34,0 36,0 2,5 4600
inferiori
Lignitul 28,0 13,0 22,0 37,0 1,5 3200

Prelucrarea cărbunilor
Prelucrarea cărbunilor se realizează după tehnologii clasice, care se referă
la fabricarea semicocsului şi a cocsului metalurgic, concomitent cu
valorificarea subproduselor gazoase şi lichide ce rezultă din aceste procese.
Valorificarea complexă, prin procedee moderne de prelucrare, are în
vedere procesele de gazificare, hidrogenare, lichefiere a cărbunilor.
Semicocsificarea

Semicocsificarea sau distilarea uscată a cărbunilor la temperatură joasă

constă în descompunerea termică a cărbunelui la temperaturi de ordinul 550-
700 0C, în absenţa aerului.Ca materii prime se supun semicocsificării cărbuni
tineri: lignit şi cărbuni bruni. În general, se supun semicocsificării cărbuni
bruni de o anumită specie, care se găsesc în cantitate mai mare de culoare mai
deschisă, cu un conţinut mai ridicat de hidrogen. Prelucrarea unor cărbuni cu
conţinut ridicat de substanţe bituminoase (cărbuni sapropelici) conduce la
obţinerea unor randamente mari de gudroane.

Produsele semicocsificării

Din procesul de semicocsificare a cărbunilor rezultă următoarele produse:

1 Gazele sunt provenite din gazele de incluziune în masa cărbunelui,

precum şi din descompunerea termică a masei organice. Randamentul acestei
fracţiuni este de 5 - 15 % masă.
Compoziţia chimică a gazelor obţinute în procesul de semicocsificare a
unui cărbune este prezentata in tabelul urmator.

Compoziţia chimică a gazelor rezultate la semicocsificare

Componentul % masă
Hidrocarburi saturate(metan şi omologi) 45-70
Hidrocarburi nesaturate 5-8
Hidrogen 10-30
Dioxid de carbon 3-10
Hidrogen sulfurat 1-5
Azot 3-10
Monoxid de carbon 1-6

Dintre caracteristicile mai importante ale gazelor menţionăm: densitatea

0,75-0,80 kg/m3; puterea calorică, 2000-4000 kcal/m3N - când se prelucrează
cărbuni tineri şi 5000-9000 kcal/m 3N - în cazul când materia primă o constituie
huila.
Gazele conţin circa 60-65 g/m3 produs lichid, care se separă ca o fracţiune
asimilată benzinei.
Cantitatea de gaze şi compoziţia lor variază în limite largi, în funcţie de
natura cărbunelui prelucrat, tipul de retortă (cuptor) folosit, cât şi de valorile
parametrilor de lucru ai procesului de semicocsificare: temperatura, presiunea,
timpul de reacţie (timpul de staţionare).
2 Apa provenită din umiditatea cărbunelui şi din apa ce rezultă în procesul
de descompunere a masei organice. Proporţia de apă este de 50-60 % masă.
 În table se prezintă compoziţia chimică a apelor rezultate din procesul de
semicocsificare.

Tabelul 4.4 Compoziţia apei de semicocsificare

Componentul grame/litru
Amoniac 2-7
Fenoli 4-15
Acizi 2-18
Compuşi cu sulf 6-8

3 Gudronul reprezintă amestecul lichid de natură organică rezultat din

procesul de semicocsificare a cărbunilor, cu un randament de 5- 10 % masă,
funcţie de natura materiei prime şi de parametrii regimului de lucru.
În compoziţia gudronului intră o gamă largă de substanţe:
- hidrocarburi: alcani, alchene, aromatice mono- şi policiclice,
hidroaromatice;
- compuşi fenolici: cresoli, xilenoli, fenoli superiori(fenolul ca atare nu
se găseşte);
- compuşi cu caracter acid;
- parafină, uleiuri, substanţe cu caracter asfaltic, compuşi cu sulf.
Gudronul de semicocsificare se caracterizează printr-un conţinut redus de
hidrocarburi aromatice şi unul ridicat de compuşi fenolici superiori, de peste
50 % .
Gudronul este separat în mai multe fracţiuni cu limite de distilare înguste.

Randamentul separării gudronului

Fracţiunea (0C) % masă

i - 180 2
180 - 215 10
215 - 360 40
360 + 39
apă 9

Fracţiunea uşoară (i-1800C) după o rafinare adâncă se poate folosi ca o

benzină având cifra octanică de 80-88. Fracţiunile medii îşi găsesc
întrebuinţarea drept combustibili, după ce în prealabil au fost rafinate
corespunzător. Reziduul (360 +) se foloseşte la fabricarea bitumului prin
suflare cu aer.
4 Semicocsul reprezintă produsul principal al procesului şi se prezintă
sub forma unui material solid, care mai conţine 3-20 % materiale volatile, în
funcţie de durata încălzirii şi de temperatura finală a procesului. Are o putere
calorică de 7000-8000 kcal/kg. Comparativ cu cărbunele din care provine,
semicocsul este un combustibil ameliorat, rezistent la intemperii şi arde fără
fum. Semicocsul astfel fabricat îşi găseşte utilizări drept combustibil casnic,
materie primă pentru gazificare sau în industria metalurgică.

Cocsificarea
Aceasta constituie procesul de descompunere termică a cărbunilor realizat
prin încălzirea acestora, în absenţa aerului, la temperaturi de 900-1100 0C.
Materiile prime folosite pentru fabricarea cocsului sunt huilele aglutinate.
Caracteristicile unei huile folosită ca materie primă pentru fabricarea
cocsului metalurgic.

Caracteristicile huilei folosită ca materie primă pentru fabricarea cocsului

Caracteristica Valoarea
80-90 % masă
Conţinut de carbon
Materii volatile 15-35 % masă
Umiditate 8-10 “
Cenuşă max 7 “
Conţinut sulf max 1,5 - 2 “
Granulaţie 0 -10 mm
Omogenitate Cât mai perfectă

În funcţie de compoziţia chimică şi structura petrografică, huilele pot da

cocs compact - dur, cu densitate mare sau cocs spongios - friabil, cu densitate
mică, inadecvat pentru metalurgie.
De o deosebită importanţă pentru fabricarea unui cocs de calitate,
compact, cu bună rezistenţă mecanică sunt proporţia şi natura materiilor
volatile ale huilei: se întrebuinţează huile grase cu un conţinut de volatile de
15-35 %, care ard cu flacără scurtă. Aceasta face necesar ca substanţele
bituminoase, greu volatile, să formeze în urma procesului de topire o pastă
fluidă, din care prin reacţii de descompunere ulterioare să rezulte cocs
compact. Cărbunii cu conţinut redus de substanţe bituminoase furnizează cocs
pulverulent. Din punctul de vedere al structurii petrografice, huilele
“lucioase”, bogate în vitrit, devin fluide la temperatură joasă, pe când huilele
“mate”, cu conţinut ridicat de durit, suferă această transformare la temperatură
ridicată. Compoziţia ideală a unei huile folosite pentru fabricarea cocsului de
calitate este: vitrit-83-88 % ms; durit -10-16 % şi fuzit - 5 %.
Calitatea cocsului obţinut este influenţată şi de alţi factori tehnologici, cum
sunt: temperatura de lucru şi viteza de încălzire realizată în proces. De
asemenea, gradul de măcinare şi distribuţia granulometrică a materiei prime,
constituie factori importanţi ai procesului de fabricare a cocsului metalurgic.
Produsele cocsificării sunt: gazele de cocserie, apEle amoniacale,
benzenul brut, gudronul şi cocsul
Gazele de cocserie sunt reprezentate de faza gazoasă care părăseşte
cuptorul (retorta) unde are loc descompunerea cărbunilor şi sunt formate din:
hidrogen, hidrocarburi (metan şi omologi, nesaturate, aromatice mono- şi
policiclice), compuşi fenolici, baze piridinice, combinaţii heterociclice,
compuşi cu sulf (hidrogen sulfurat), oxizi de azot, oxizii carbonului, amoniac.
După răcire şi purificare se separă gazul de cocserie (purificat.

Compoziţia gazului de cocserie purificat

Componentul % volum
Metanul 23-25
Nesaturatele 2-2,5
Hidrogenul 49-52
Azotul 12-15
Dioxidul de carbon 2-3
Monoxidul de carbon 5-8
Oxigenul 0,5-0,8

În legătură cu randamentul diverşilor componenţi ai gazului de cocserie în

funcţie de natura materiei prime prelucrate şi nivelul parametrilor tehnologici,
facem următoarele menţiuni:
- cărbunii tineri furnizează gaze cu conţinut ridicat de dioxid de carbon ;
- cărbunii evoluaţi, cu grad ridicat de incarbonizare, generează gaze cu un
conţinut ridicat de hidrogen şi mai redus de metan ;
- creşterea temperaturii procesului de cocsare conduce la obţinerea de
gaze cu conţinut ridicat de hidrogen şi redus de metan.
Gazul de cocserie purificat îşi găseşte întrebuinţări drept combustibil sau este
supus separării în vederea obţinerii de componente folosite ca materie primă
pentru chimizare.
Apele amoniacale rezultă după răcirea fazei gazoase şi sunt formate din
soluţie realizată prin dizolvarea în apă a unor compuşi cu azot, cel mai
frecvent amoniacul şi piridina, produse de descompunere a masei organice.
Concentraţia în amoniac a apelor amoniacale este de 5-10 g/l. Circa 10-15 %
din azotul prezent în cărbunele materie primă se transformă în amoniac, iar
circa 15 % în baze piridinice. Apele amoniacale mai conţin dizolvate şi alte
gaze: hidrogen sulfurat (1-2 g/l), dioxid de carbon (1-5 g/l). Piridina şi
izomerii săi se separă din apele amoniacale şi îşi găsesc diverse întrebuinţări în
industria farmaceutică, a materialelor plastice, fabricarea de antidăunători.
Apele reziduale, după separarea compuşilor piridinici, conţin circa 0,4-2,5 g/l
fenoli, ceea ce implică defenolarea lor înainte de deversare în scopul protejării
florei şi faunei apelor curgătoare.
c. Benzenul brut desemnează fracţiunea organică rezultată de la răcirea
gazelor după separarea de apele amoniacale şi este alcătuită în cea mai mare
parte din hidrocarburi aromatice monociclice, benzen şi omologii săi, de unde
şi denumirea sa.

Compoziţia “benzenului brut”

Componentul % vol Componentul % vol
Benzenul 58,0 Etilbenzenul 0,4
Toluenul 4,5 Olefinele 5,0
Xilenii 5,0 Fenolii 5,0
 Naftalenul 3,0 Piridina 2,0
Stirenul 0,8 Tiofenul 0,2

Compoziţia chimică şi randamentul fracţiunii de “benzen brut” depind de:

natura materiei prime supuse cocsificării şi parametrii procesului. Dintr-o
tonă de cărbune supus cocsificării rezultă circa 7-12 kg “benzen brut”, care se
livrează industriei petrochimice ca benzen cocsochimic fiind folosit pentru
efectuarea diverselor sinteze.
d. Gudronul de huilă este un amestec extrem de complex, alcătuit din foarte
mulţi componenţi- de ordinul miilor- aparţinând la numeroase clase de
compuşi. În constituţia gudronului intră: hidrocarburi aromatice, mono- şi
policiclice, compuşi fenolici, compuşi cu sulf, oxigen, azot ş.a. Au fost
identificaţi circa 350 indivizi chimici, aparţinând diverselor clase de compuşi.
Compoziţia gudronului depinde de natura materiei prime şi parametrii
procesului de cocsificare, în special temperatura. Astfel, gudroanele obţinute
la temperatură joasă conţin o cantitate mai mare de hidrocarburi parafin-
naftenice şi olefine şi un procent mai ridicat de compuşi fenolici, pe când cele
obţinute la temperatură înaltă sunt mai bogate în hidrocarburi aromatice,
mono- şi policiclice. Randamentul în gudron este de 20-40 kg/tona de cărbune
prelucrat, cantitatea obţinută fiind dependentă de factorii menţionaţi mai sus,
randamentul maxim de gudron fiind obţinut la temperatura de cocsare de cca
500 0C.
Din gudronul rezultat se separă prin distilare indivizi chimici sau fracţiuni
înguste, care au întrebuinţări dintre cele mai diverse.

Fracţiunile rezultate la separarea gudronului

Fracţiunea Intervalul de Randamentul, Masa

distilare (0C) % masă molară
medie
Ulei uşor sub 170 0,4-1,4 102
Ulei mediu 170-210 1,5-2,5 123
Ulei greu 210-250 10-15 128
Ulei de absorbţie 250-300 6-10 152
Ulei antracenic 300-350 18-22 200
Reziduu (smoala) 350+ 55-60 -

Uleiul uşor este alcătuit din hidrocarburi aromatice monociclice (benzen

şi omologi)-50-60 %, compuşi fenolici - 5-10 %, compuşi piridinici -1-3 %,
tiofeni, mercaptani, piroli, indan, sulfură de carbon şi alţi compuşi.
În compoziţia uleiului mediu întâlnim: naftalenul şi omologi-30-40 %,
compuşi fenolici - 20-30 %, compuşi bazici cu azot - 5-6 % şi alţi cpmpuşi.
Fracţiunea de ulei greu conţine, printre altele, hidrocarburi aromatice
policiclice (naftalen, acenaften, etc) - 20 %, compuşi fenolici - 10-15 %,
derivaţi bazici cu azot - 3-5 % şi alţi compuşi.
 Uleiul de antracen conţine: antracen -30 %, fenantren- 30 %, alte
hidrocarburi aromatice policiclice, compuşi cu azot de tip carbazol -15 % şi
alţi compuşi.
e. Cocsul reprezintă reziduul solid rezultat din procesul de cocsificare a
cărbunilor.
Caracteristicile cocsului
Caracteristica Valoarea
Umiditate, max 5%
Cenuşă, max 16 %
Materii volatile, max 1,5 %
Conţinut de sulf, max 2%
Densitatea aparentă 0,7 - 2,15
Densitatea reală 1,2 - 2,0
Rezistenţa la sfărâmare 120-175 kg/cm2
Granulaţia peste 50 mm, min 95 %
Puterea calorică 6500-7300 kcal/kg

Analiza elementară a cocsului: C- 96-97 %; H- 0,3-0,7 %; O-0,9-1,0 %;

N-0,6-1,4 %; S-0,7-1,4 %; P-0,01.
Cocsul conţine 60-80 % din carbonul iniţial, restul distribuindu-se în
celelalte produse rezultate din proces.
Cocsul se întrebuinţează la elaborarea fontei de furnal, unde îndeplineşte
rol multiplu: agent termic, agent reducător, agent de carburare, ca materie
primă sau combustibil în metalurgia neferoasă, arderea calcarului, fabricarea
carbidului, fabricarea de electrozi, gazeificare, combustibil industrial şi casnic.

Gazificarea cărbunilor

Reducerea disponibilităţilor de gaze şi ţiţei face atractivă folosirea

cărbunilor pentru producerea de materii prime necesare industriei chimice de
sinteză.
Un astfel de proces îl constituie gazificarea cărbunilor, care are ca scop
principal obţinerea gazului de sinteză şi a hidrogenului. Gazul de sinteză îşi
găseşte numeroase întrebuinţări: fabricare de metanol, amoniac, sinteza
Fischer-Tropsch, sinteze oxo etc. O altă utilizare a produselor gazoase obţinute
din proces o constituie folosirea acestora, după o purificare prealabilă, drept
combustibil cu putere calorică variabilă.
Gazificarea cărbunilor se realizează la temperaturi de 1400 0C, presiuni de
20-35 bari, în instalaţii performante. Avansată în tehnologia gazificării
cărbunilor este Republica Sud Africană, ţară bogată în cărbuni de calitate
superioară, dar lipsită de resurse petroliere.
Puterea calorică a gazelor combustibile este dependentă de natura
agentului oxidant (aer/oxigen) folosit pentru gazificare. Astfel, în varianta când
se foloseşte oxigen, iar gazele combustibile rezultate sunt supuse ulterior unui
proces de metanare în vederea creşterii proporţiei de metan, se obţine în final
un gaz combustibil cu putere calorică ridicată (33-38 MJ/m 3), aşa numitul gaz
natural sintetic (SNG), un foarte bun combustibil.
Compoziţia gazului de sinteză uscat obţinut prin gazificarea cărbunilor
bruni într-o instalaţie tip LURGI este: CO-20 % vol; H- 37 %; CO 2- 30 %;
CH4-12 %, iar puterea calorică superioară a acestuia este de 11,1 MJ/m3.
Din procesul de gazificare a cărbunilor mai rezultă şi o fracţiune lichidă
alcătuită din: hidrocarburi nesaturate, compuşi acizi, compuşi fenolici,
compuşi bazici cu azot, care se foloseşte pentru separarea de componenţi
pentru industria de sinteză.
Alături de gaze şi fracţiunea lichidă rezultă din proces şi un reziduu solid
(smoala).
Raportul molar hidrogen/monoxid de carbon în gazele obţinute din proces
variază în limite largi (0,4 - 2,6), ceea ce reclamă prelucrarea lor în vederea
modificării raportului menţionat până la valoarea necesară folosirii gazului de
sinteză în diverse procese de prelucrare a acestuia.
Gazul de sinteză recondiţionat poate fi folosit pentru sinteza metanolului,
amoniacului, a altor produse sau poate constitui materie primă pentru obţinerea
benzinei sintetice prin reacţii Fischer-Tropsch. O variantă de fabricare a
benzinei sintetice constă în conversia metanolului, via eteri, pe catalizator
ZSM-5, când se obţine o benzină cu COR= 93, lipsită de compuşi cu sulf şi
azot, cu un randament de 85-94 % masă.

Lichefierea cărbunilor

Procesul de lichefiere a cărbunilor are ca scop transformarea lor în

combustibili lichizi, similari produselor petroliere.
Procedeul se aplică în mai multe variante.
1. Lichefierea catalitică se realizează prin hidrogenarea cărbunelui, aflat în
suspensie într-o fracţiune de ulei, la temperatură şi presiune ridicate în
prezenţa catalizatorilor pe bază de Fe şi Sn, când se obţine o gamă largă de
hidrocarburi cu puncte de fierbere din domeniul gazelor, benzinei, petrolului şi
motorinei, după următoarea distribuţie: CH4-7,3 % masă; C2-C4 - 14,8; C5-
2000C - 13,2 %; 200-4000C-28,6 %; 400-5000C - 4,9 %; 5000C + - 2,6 %.
2. Lichefierea prin rafinare cu solvent constă în tratarea cu hidrogen a unei
suspensii de particule fine de cărbune, în amestec cu un solvent aromatic greu
(tetralină sau ulei de antracen), la presiunea de 100 bari şi temperatura de circa
4000C. După operaţii succesive de separare se obţine un produs lichid din care,
în urma hidrotratării şi reformării lui, se pot obţine benzină cu cifră octanică
ridicată, combustibil reactor, combustibil Diesel şi hidrocarburi aromatice din
seria BTX. O variantă a a cestui tip de proces este “extracţia supercritică”,
aplicată cărbunilor cu conţinut ridicat de materii volatile, care foloseşte
toluenul ca solvent.
3. Lichefierea prin extracţie cu solvent donor de hidrogen foloseşte ca solvent
tetralina. Din proces rezultă 0,43 m3 produse lichide pe tona de cărbune
prelucrat, care se separă în benzină şi combustibil greu.