Facultatea de Chimie

Neauna Bogdana
Grupa 1121 B

CĂRBUNII
Carbunii fosili sunt roci sedimentare combustibile, solide, care s-au format prin
acumularea materialului de origine vegetala, in decursul timpului, si prin transformarea lui
sub influenta a diferiti factori (geologici, biologici, fizico-chimici). La alcatuirea lor participa
masa organica, masa anorganica si apa.
1. PROPRIETATI FIZICE

Carbunii au proprietati fizice care ii deosebesc net de alte categorii de roci utile. Le
prezentam pe cele mai importante.
Culoarea este data de modul de comportare a carbunilor la contactul cu raza de
lumina naturala. Deoarece la suprafata de contact se realizeaza absortia luminii, culorile
diferitelor tipuri si varietati de carbuni sunt inchise, variind de la cenusiu, brun pana la negru.
Turbele au culori foarte variabile, in functie de compozitia lor: galbene, brune, pana la
negre. Lignitii au, de asemenea, culori diferite, cu guante variabile, in limite de la galben-brun
la cenusiu-negricios. Huilele sunt in general de culoare neagra.
Urma reprezinta culoarea pulberii fine pe care o lasa carbunii pe suprafata unei placi
de portelan de culoarea alb-mat. Aceasta este cu atat mai neagra cu cat este mai mare
continutul in carbon al carbunelui: carbunii bruni au o urma bruna, huélele poseda o urma
neagra, iar antracitii dau de regula, urme de culoare neagra cu guante de gri metalic.
Luciul este o caracteristica ce se refera la starea caritativa a suprafetei carbunilor si se
exprima prin capacitatea de reflectie a acesteia. Luciul depinde de compozitia petrografica, de
gradul de carbonificare si de cantitatea de cenusa. Se deosebesc carbuni mati, semimati,
semiluciosi, cu luciu ca smoala, cu luciu intens sau cu luciu metalic.
Spartura reprezinta forma suprafetei carbunilor in urma sfarimarii lor. Ruperea se face
dupa suprafete diferite de planele de stratificatie. Pt diferite tipuri de carbuni, spartura este
pamantoasa pana la concoidala. Carbunii bruni din Bazinul Moscovei au spartura foioasa.
Despicarea este proprietatea carbunilor de a se desface dupa suprafete nete, de obicei
perpendiculare pe stratificatie. Suprafetele de desfacere sunt determinate de fisurile existente
in masa carbunilor. Acestea pot fi primare si secundare.
Densitatea este raportul dintre masa probei de carbune si volumul acesteia. Este o
marime care se exprima in g/cm³ sau kg/m³. Densitatea reala a carbunelui reprezinta raportul
dintre masa carbunelui si volumul acesteia, luandu-se in considerare volumul porilor si al
golurilor.
Radioactivitatea, dupa cum se stie, este ansamblul de fenomene ce consta in emiterea
spontana a unor radiatii corpusculares au electromagnetice de catre nuclee atomice instabile.
Cercetarile intreprinse dupa 1945 au evidentita existenta unor carbuni cu proprietati
radioactive puse pe seama existentei de elemente radioactive grele sau a unor elemente
usoare.
Facultatea de Chimie
Neauna Bogdana
Grupa 1121 B

2. PRINCIPALELE TIPURI DE CARBUNI

2.1. TURBA
Turba este un sediment recent al mlastinilor neaerisite, alcatuite din diferite resturi
vegetale, supuse transformarilor biochimice si fizice (de turbificare), in urma carora a rezultat
o relativa imbogatire in carbon. Conditiile diferite in care se formeaza turba, natura diversa a
materialului de origine, ca si imprejurarile in care are loc turbificarea, determina o varietate
considerabila a tipurilor de turba.
Turba matura are o culoare bruna, cu numeroase guante spre galben sau negru-
cenusiu. Culoarea depende mult de materia vegetala pe seama careia se formeaza si de
intensitatea de turbificare a acesteia. Si structura turbei variaza in functie de originea ei
vegetala.
Continutul de apa al turbei din mlastinile eutrofe (comune) este de 70-75%, pe cand al
turbei de Sphagnum ajunge la 85-95%. Turba scoasa din zacamant poate pierde 20-25% din
apa ce o contine (in conditiile climatului temperat). Pt o dezhidratare mai avansata sunt
necesare temperaturi mai ridicate. Astfel, la +120°C, turba cedeaza in intregime apa
higroscopica.
Cantitatea si compozitia componentilor minerali din turbe sunt in functie de conditiile
mediului de formare, de natura florei ce participita la edificarea turbei,ca si de gradul de
descompunere a acesteia de pe urma.
D.p.d.v. chimic, turba are in general o reactie acida, de diferite intensitati. Caracterul
cel mai acid il are turba de Sphagnum (pH= 3,3 -4 ). Aciditatea turbei de Sphagnum cu
Cyperacee scade la un pH de 4-5,5, pentru ca la cea de numai de Cyperacee, pH-ul sa ajunga
la valori de 5,5 – 6,6.
2.2. CARBUNII BRUNI
Carbunii bruni pamantosi si cei lemnosi sunt defapt, niste ligniti pamantosi si,
respectiv, ligniti xiloizi (lemnosi); ei, uneori, sunt reuniti si sub numele de carbuni tineri.
Acest ultim termen vrea sa sugereze ca este vorba de carbuni bruni ce s-au format in timpuri
geologice mai noi (Pliocen sau Miocen superior). Celelalte doua grupe – carbuni bruni mati si
carbuni bruni cu luciu smolos – sunt cuprinsi, de obicei in depozite mai vechi. In fine, acesti
carbuni, la care se adauga si carbunii bruni mati mai sunt numiti si carbuni inferiori,
caracterizare ce tine cont de proprietatile lor, in raport cu alte grupe.
Carbunii inferiori au o textura pamantoasa si culoare bruna, de diferite guante. In
contact cu aerul acesti carbuni se desfac in blocuri, dupa crapaturi texturale si se exfoliaza pe
planele de stratificatie. Carbunii bruni, in fuctie de gradul de carbonificare atins, cont cantitati
diferite de acizi humici. De altfel, acesta este unul din criteriile de departajare a carbunilor
bruni de huile. Proprietatile fizice, chimice si tehnologice ale carbunilor inferiori difera mult
de la un zacamant la altul si chiar in cadrul aceluiasi zacamant de la un strat la celelalt.
Facultatea de Chimie
Neauna Bogdana
Grupa 1121 B
Principala utilizare a carbunilor bruni este cea energetica. Carbunii inferiori au o
putere calorica relativ scazuta datorita continutului lor ridicat in balast (umiditate + cenusa).
Balastul are si efecto inertizant asupra procesului de ardere. Structura petrografica
influenteaza si ea desfasurarea procesului de ardere. Astfel, daca amestecul masei
combustibile se face greu, aprinderea este intarziata. Xilitul din carbunii bruni lemnosi,
neputand sa fie macinat in mod convenabil, arde imcomplet. De aceea, carbuni bruni inferiori,
in general, au o comportare nesatisfacatoare la aprindere si ardere.

2.3. Huile
Huilele se definesc drept ¨carbuni naturali cu o putere calorica superioara mai mare de
5.700 kcal/kg, raportat la masa combustibila, insa continand umiditatea de echilibru
(saturatie) la 30°C si 96% umiditatea relativa a aerului¨.
Spre deosebire de carbunii bruni, huélele un contin acizi humici solubili in
KOH( NaOH). De fapt, acest stadiu de carbonificare a materiei vegetale, acizii humici
(existenti in carbunii bruni) au trecut in humane, care sunt insolubile in álcali. Au culoarea
neagra, stralucitoare; urma lasata este, de asemenea, neagra. Macroscopic, huélele prezinta
adeseori o structura zonara, ce rezulta din alternarea componentilor petrografici stralucitori si
mati. Au spartura neregulata si, de obicei, dintata. Prin ardere, huélele elibereaza miros de
bitumen. In procesal de destilare dau gudron si cocs.
Caracteristicile principale ale huilelor sunt:
- continuturile medii in C= 82%, H=5%, O=5%
- substante volatile 30%
- cenusa 10%
- putere calorica 7.600 – 8.800 kcal/kg
- densitate 1,2-1,5
- continutul in apa 1-3%
Cea mai mare parte a huilelor se cantoneaza in Paleozoicul superior. La formarea lor
au participat diferite tipuri de plante din increngatura Pteridophyta, cat si unele gimnosperme
primitive. Exista totusi carbuni din Mezozoic si chiar Tertiar care au atins gradul de
carbonificare corespunzator huilelor. Este bine cunoscut cazul Bazinului Petrosani, unde in
partea de est se gasesc huile energetice, iar in vest s-a ajuns la o carbonificare corespunzatoare
huilelor cocsificabile de diferite tipuri. Pe de alta parte, se cunosc strate de carbuni formati in
Paleozoicul superior (d.ex. in Bazinul Moscovei) care nu s-au maturizat pana la stadiul de
huile.
2.4. Antraciti
Sunt carbuni humici cu cel mai inalt grad de carbonificare 90-95% C, apropiindu-se de
grafit in multe privinte. Prin aspectul lor general se aseamana cu huélele. Au culoare neagra-
cenusie, luciu metalic, spartura concoidala sau plana.
Fiind pe o treapta superioara de carbonificare, antracitii au putine materii volatile si o
umiditate extrem de scazuta. Continutul in cenusa, desi este relativ scazut, variaza in limite
destul de largi in functie de conditiile de zacamant. Puterea calorica este de 8.200 – 9.200
kcal/kg.
Facultatea de Chimie
Neauna Bogdana
Grupa 1121 B
Pe baza proprietatilor, specialistii francezi au separat doua tipuri de antraciti: antraciti
propriu-zisi( cu un continut de C fara apa si cenusa intre 96-97,3%) si perantraciti (intre
97,6 – 99,3%).

Productia de carbuni
Productia mondiala de carbuni a crescut continuu, desi ponderea acestuia a scazut in
balanza de energie primara. In 1890 se extrageau 512 mld tone, iar in 1910 s-a ajuns la 1,5
mld tone datorita sporirii numarului de masini cu abur si cresterii cererii de carbune
cocsificabil. In perioada urmatoare, pana in 1950, se cunoaste o crestere mai lenta (de 1,8
mld tone) datorita impunerii petrolului pe piata energetica, insa crizele petrolului au
determinat o crestere a cererii de carbuni energetici, astfel ca evolutia productiei mondiale
este mai rapida pana in 1985, si anume de 4,4 mld tone. Urmeaza apoi o perioada de
constanta, dupa 1990 nivelul productiei mondiale fiind de cca 4,5 mld tone.
In structura productiei domina net carbunii superiori cu 78%. Dintre marile
producatoare doar Germania are o productie dominata de carbunii inferiori.
Principalele tari producatoare de carbune ( mil. tone – 1995 )
Nr. crt. Tara Carbuni Carbuni Total
superiori inferiori
1 China 1273 36 1309
2 SUA 856 78 934
3 India 266 22,7 288,7
4 Germania 58,8 192,1 250,9
5 Rusia 159,1 80,5 239,6
6 Australia 185 47,6 232,6
7 Africa de Sud 200 - 200
8 Polonia 136,1 63,5 199,5
9 Ucraina 81,3 2,3 83,6
10 Kazahstan 79 4 83

Mondial 3586 920,3 4506,6

Rezervele de carbuni
Facultatea de Chimie
Neauna Bogdana
Grupa 1121 B

Primele evaluari ale resurselor carbonifere au fost facute la Congresul International de

Geologie de la Torino in anul 1913, unde au fost apreciate cca 7100 mld. tone, cu urmatoarea
repartitie:
- America de Nord – 68%
- Asia – 17%
- Europa – 10%
- Africa – 3%
- Australia – 2%

Intensificarea lucrarilor de identificare a noilor zacaminte a condes la marinea

potentialului resurselor carbonifere la cc 16.500 mld. tone. Rezervele economice exploatabile
sunt insa mult mai mici, cu putin peste 1.000 mld tone si pot asegura consumul mundial la
nivelul actual de cca 4,5 mld tone, pentru mai bine de 230 de ani. Dealtfel, rezervele de
carbuni detin 90% din totalul rezervelor de combustibili fosili.
Repartitia geografica a rezervelor carbonifere arata ca 95% din total sunt concentrate
in emisfera nordica. In structura rezervelor mondiale exista o usoara dominare a carbunilor
Facultatea de Chimie
Neauna Bogdana
Grupa 1121 B
superiori (519 mld tone) fata de cei inferiori (512 mld tone). Cele mai mari detinatoare de
rezerve, Rusia si SUA, au rezerve mai mari de carbuni inferiori.