Sunteți pe pagina 1din 4

Facultatea de Chimie

Neaună Bogdana
Grupa 1121 B
Examen pedagogie
23.01.2021
1. Propuneți un test docimologic format din toate categoriile de itemi, rezolvați-l și propuneți un barem.
(despre metodele didactice)
TEST DOCIMOLOGIC
Timp de lucru: 50 de minute
Se acordă 2 puncte din oficiu.

Subiectul I (itemi obiectivi)


1. Citește fiecare enunț de mai jos și stabileste dacă este adevărat sau fals. (itemi cu alegere duală)
A/F –Povestirea constă din prezentarea informaţiei sub formă descriptivă sau narativă, respectând ordonarea
în timp sau în spaţiu a obiectelor, fenomenelor, evenimentelor.
A/F- Metoda Philips 6-7 este foarte asemănătoare cu brainstormingul, şi ea pornind tot de la o problemă de
rezolvat şi presupunând elaborarea unui volum mare de soluţii.
A/F -Studiul de caz este metoda ce constă din confruntarea elevului cu o situaţie reală de viaţă, prin a cărei
observare, înţelegere, interpretare, urmează să realizeze un progres în cunoaştere.
A/F- Metoda acvariului pare să-şi propună obiective de mare complexitate, dincolo de aspectul epistemic al
învăţării şcolare, mai concret vizând şi însuşirea unor comportamente academice şi sociale, pe lângă
conţinuturile informaţionale sesizabile în prim plan
A/F- Dezbaterea, pentru nu a fi eficace, impune o seamă de cerinţe, în afara cărora n-ar avea funcţionalitatea
necesară.

2. Scrie litera corespunzătoare variantei corecte: (itemi cu alegere multiplă)


1. Aplicarea problematizării nu este posibilă însă în orice împrejurări. Care este una din condiţiile strict
obligatorii:
a. stabilirea concluziilor şi valorificarea cea mai eficientă: un referat, o comunicare, o suită de ipoteze de
verificat în viitor, o hotărâre de luat etc.
b. existenţa elementelor de conţinut necesare pentru rezolvarea problemei, a posibilităţilor psihice,
intelectuale ale elevului;
c. elaborarea deciziilor (5 minute).

2. Modul de desfăşurare a unei reuniuni Philips 6-6 cuprinde următoarele etape:


a. organizarea subgrupurilor, desemnarea liderilor, lansarea problemei de soluţionat (4-5 minute);
b. alegerea cazului şi conturarea principalelor elemente semnificative;
c. dozarea dificultăţilor într-o anumită gradaţie;

3. Substitutele se înfăţişează sub mai multe variante concrete. Una distre acestea este:
a. planşe b. cărti de colorat c. fișe de evaluare

3. Folosind săgețile trasează o corespondență între urmatoarele două coloane: (itemi de tip perechi)

A B
1. 5 minute a. organizarea subgrupurilor, desemnarea liderilor, lansarea problemei de soluţionat
2. 4-5 minute b. . producerea ideaţiei rezolutive, concomitent în toate subgrupurile
3. 7-9 minute c. colectarea rapoartelor de la fiecare lider de subgrup
4. 2-3 minute d. dezbaterea în plen
5. aprox. 10 minute e. elaborarea deciziilor
Subiectul II: (itemi semiobiectivi)
4. Răspunde prin 2-3 cuvinte la fiecare din cele două subpuncte: (itemi cu raspuns scurt)
a.Care sunt metodele de predare traditionala?
b. Care sunt metodele de predare moderna?

5. Completează corect fiecare din urmatoarele afirmații: (itemi cu raspuns de completare)


a. Metoda observării constă din urmărirea sistematică de către........... a obiectelor şi fenomenelor ce constituie
conţinutul învăţării, în scopul surprinderii însuşirilor semnificative ale acestora.( elev/ profesor)
b. Algoritmizarea este ............de predare-învăţare constând din utilizarea şi valorificarea algoritmilor.(metoda/
procedeul)
c. Problematizarea este o metodă didactică ce constă din punerea în faţa elevului a unor ..............create în mod
deliberat, din depăşirea cărora, prin efort propriu, elevul învaţă ceva nou. ( dificultati/nevoi)
d. Studiul de caz metodă ce constă din confruntarea elevului cu o situaţie ............de viaţă, prin a cărei
observare, înţelegere, interpretare, urmează să realizeze un progres în cunoaştere.(reala/imaginara)

6. În careul de mai jos descoperă cele 10 metode didactice ascunse .


(itemi de tip intrebari structurate)

P O V E S T I R E A B E E F J A O R H K
W B U X P R O B L E M A T I Z A R E A P
A S Y P H E F J D C S E K L C M T I E L
K E E L U C R U L C U M A N U A L U L I
T R Y I R E S B E X E R C I T I U L U I
Y V H C E F F F K T Q T V W T Y E X R S
O A S A H L X B M V R R A T E W T W A H
S R T T C D E M O N S T R A T I A D E S
P I K I M U S G E S G T I W R L W Z V E
C I B A S T V E U F M Y U M T D J F X Y
I R T W V N S T U D I U L D E C A Z K U
R I A R H D W G I E E T U A F J P A R R
O W O U A L G O R I T M I Z A R E A T U

Subiectul III: (Itemi subiectivi)

7. Redactați o compunere coerentă formată din 4-5 enunțuri în care să folosiți următoarele cuvinte cheie:
(itemi de tip eseu)
Metoda, povestirea, acvariului, traditionale, moderne

8. (item de tip rezolvare de probleme)

Mult succes! 😊
Barem (2 p oficiu)
1. 1p;
0,2p*5
1. A 2.F 3.A 4.A 5. F

2. 1p;
1. b !!!0,33 pentru fiecare raspuns corect
2. a
3. a

3. 1p; 0,2*5
1-e
2-a !!!se acorda cate 0,2 pentru fiecare afirmatie corelata corect.
3-b
4-c
5-d

4. 1p; 0.5 *2
a. expunerea didactică, conversaţia didactică, demonstraţia, observarea, lucrul cu manualul, exerciţiul
b. algoritmizarea, modelarea, problematizarea, instruirea programată, studiul de caz, metode de simulare
(jocurile, învăţarea pe simulator); metode de stimulare a participării şi creativităţii (brainstorming, metoda
acvariului, metoda mozaic, metoda pălăriilor gânditoare, metoda cubului etc.).

!!!! se acorda punctajul pentru oricare dintre aceste variante de raspuns

5. 1p; 0,25*4
a. elev
b. metoda
c. dificultati
d. reala

6. 1p;
-Povestirea, explicația, demonstrația, observării,lucrul cu manualul,
exercițiului,algoritmizarea,problematizarea,studiul de caz ,acvariului

!!! Se acorda câte 0.1 p pentru fiecare metoda didactică gasita corect

7. 1p;
5*0,2p
-Pentru fiecare enunț construit corect (si folosireacuvintelor cheie în mod corespunzător) se acordă 0,2 puncte.

Exemplu; Termenul metodă provine din grecescul metha. Metodele de predare-asimilare se impart in doua
categori; metode traditionale si metode moderne. Povestirea se inacadreaza in cadrul metodelor traditionale.
Pentru o activitate cat mai diversa, profesorul poate folosi metoda acvariului care este o metoda traditionala.

8. 1p
2. Încadrați evaluarea pe care o susțineți acum în 3 categorii. Argumentați .Menționați 2 factori care pot
duce la o evaluare subiectivă și stabiliți 2 modalități de contracarare (factori perturbatori și cum îi
eliminăm).
Evaluarea pe care o sustinem in momentul de față poate fi incadrata in 3 categorii: evaluare sumativă,
evaluare criteriala si evaluare scrisa. Evaluare sumativă se realizează "intermitent", fiind plasată la sfârşitul
unui program de învăţare cum este si cazul nostru, finalizarea semestrului. Evaluarea criterială se incadreaza
evaluarii pe care o sustinem acum deoarece, subiectul este specific anului 2 de studiu( personalizat).
Pentru a fi o evaluare subiectivă, profesorul trebuie sa țină cont de ceea ce a scris elevul in corelatie directa
si corecta cu materia pe care trebuia sa o aplice. Un alt factor care poate duce la o evaluare subiectiva il
reprezinta baremul realizat de profesor dar si modul de lucru al elevului( daca si-a pus amprenta asupra
subiectului).
Cele 2 modalitati de contracarare sunt reprezentate ; un subiect care nu permite inspirarea din alte surse
( doar opinia studentului), folosirea metodei de verificare a plagiatului.Ptofesorul trebuie sa fie cat mai strict,
dar corect pentru a realiza o evaluare subiectiva.

3.Aveți de predat lecția mixtă cu titlul ”Principiile didactice”. Stabiliți:


a). obiectivele operaționale pentru această lecție;
b). modalități de realiazare a momentului de fixare a cunoștințelor;
c). metode folosite la acest moment (mijloace didactice și modalități de evaluare).
a) Obiective operationale pe domeniul cognitive
- redefinească noțiunile despre cele 7 principii
- Să enunțe macar 2 dintre acestea
- Să redea structura unuia
Obiective operationale pe domeniul psihomotor
- rezolve corect aplicațiile oferite , utilizând informațiile primite in timpul orei
- să elaboreze exerciții de prezentare a principiilor didactice
- să identifice cât mai repede cele 7 principii didactice.

Obiective operationale pe domeniul afectiv


- prezinte interes fata de materie, in urma activitatii interactive sustinute;

b). Punerea in practica a celor 7 principii astfel incat elevul sa le poata corela foarte usor cu activitati din
viata de zi cu zi.

c).Metoda demonstratiei, metodaexercitiului, metoda observarii,

S-ar putea să vă placă și