PROIECT LA CHIMIE -CARBUNII-PETROLUL-

Elev : Nistor Elena Cristina Clasa a X-a F Profesor: Barboi Ion

CARBUNII

Carbunii fosili sau carbunii de pamant s-au format din plante si arbori prin transformari biologice (sub actiunea unor microorganisme) si chimice, in timpul unor lungi perioade in conditii nu prea bine cunoscute, dar in orice caz in absenta oxigenului din aer (caci putrezirea obisnuita, in conditii aerobe, duce numai la CO2, H2O, NH3, etc.) In cursul acestor transformari anaerobe, oxigenul continut in materialul initial s-a eliminat, in cea mai mare parte, sub forma de H2O si CO2, iar azotul sub forma de NH3 si N2. In cursul acestui proces lent de incarbonizare, continutul in carbon a cre 929g69j scut cu varsta zacamantului. Dupa urmele gasite au putut fi indentificate speciile botanice din care s-au format diferitii carbuni. Se disting 2 specii principale ( si numeroase varietati ) de carbuni: Superioara(antracitul, huila si lignitul-care au procent de carbon mare si putere calorica mare);antracitul si huila lasa pe o placa de portelan poros o dara neagra Inferioara(carbunele brun si turba-care au un procent de carbon mic si putere calorica mica);lasa pe o placa de portelan poros o dara cafenie

Lignitul, in care se mai recunoaste structura lemnului initial, este o varietate de carbune brun. Turba, care se mai formeaza si in zilele noastre din muschi si plante acvaticece apar in mlastini sau turbarii, este un carbune inferior ce retine multa apa. In antracit incarbonizarea este cea mai avansata. Desi aflorimentele de carbune au aparut din vremuri preistorice, utilizarea carbunelui drept combustibil este comparativ recenta.Timp de mii de ani carbunele era considerat o simpla piatra neagra.Exista dovezi ca britanicii antici au folosit carbunele drept combustibil si ca romanii au aflat de la ei valoarea sa.Prima referire scrisa la carbune apare intr-o cronica anglosaxona din secolul X. Carbunele contine carbon,care-i ofera si acea culoare neagra, caracteristica, si gaze inflamabile cum ar fi hidrogenul, azotul si oxigenul. Epoca Apa geologica a depunerii % Cenusa % Compozitie elementara1 % C

Lemn Turba Lignit C. brun Huila Antracit

actuala tertiar tertiar secundar secundar

30-50 75-80 40 30-60 2-4 2

0,5 0,5 5-15 3-8 2-20 2

50 55-60 50-60 65-70 80-90 95

6 6 4-5 5,5-6 4-5,5 2-3

44 35-40 25-30 20-25 4-15 2-3

De-a lungul secolelor s-a raspandit utilizarea carbunelui pentru incalzirea gospodariilor.Insa carbunele moale utilizat , usor de obtinut, a provocat o poluare grava sub forma fumului si

funinginii continand compusi sulfurati ce provoaca ploi acide care distrug vegetatia, ucide pestii si alte creaturi marine,provocand si deteriorarea carbunilor cladirilor construite din caramizi si piatra.Pentru a-i diminua utilizare,carbunele a fost puternic impozitat si in multe locuri ,arderea lui a fost interzisa din cauza pericolului asupra sanatatii publice.Consumul de carbune a crescut rapid in anii 1700 pe timpul Revolutiei Industriale cand a jucat un rol insemnat in dezvoltarea marilor tari industrializate.Carbunele era combustibil pentru masinile cu aburi si din el se obtinea cocsul (o forma dura si poroasa a carbonului utilizata in otelarie si drept combustibil ). Carbunii negri si grafit artificial prin descompunerea termica a multor materiale organice se obtin numeroase varietati de carbune negru. Proprietatile acestora difera mult cu substanta initiala si cu conditiile in care a fost efectuata carbonizarea. Aspectul macroscopic al carbunelui negru este amorf, dar la cercetarea cu raze X au fost observate, la multe specii de carbuni negri, aspecte asemanatoare cu ale grafitului. Carbunele negru este un conglomerat de cristalite minuscule, orientate neregulat in toate directiile posibile si legate intre ele intr-un mod ce nu este inca bine cunoscut. Din cauza acestei structuri, carbunele negru, in general, conduce rau caldura si electricitatea. Carbunele este zacamantul cel mai bogat in combustibil fosil.Rezervele mondiale cunoscute sunt estimate a fi suficiente pentru 200 ani,la o rata de consum cu cea actuala,si multi experti sunt de parere ca exista cam de 15 ori mai mult carbune ramas nedescoperit.3 tari detin doua treimi din rezervele mondiale descoperite.SUA are 30% ,Rusia si statele aliate cam 25%, iar China 10%.Restul rezervelor sunt situate in: (Australia,Canada,India,Germania,Polonia,Africa de sud si Marea Britanie).In America de sud doar patru tari Argentina,Brazilia,Chile si Columbia detin zacaminte situate in carbuni.Cea mai mare parte a carbunelui este ingropat adanc sub padurile tropicale unde este greu de exploatat.Dintre cele 52 de tari africane, doar 8 exploateaza: Africa de sud si Zimbabwe,cu cele mai mari zacaminte,Algeria,Maroc,Mozambic,Tanzania,Nigeria si Zair. Crbunele este o roc sedimentar de culoare brun - neagr cu proprieti combustibile, format prin carbonizarea (mbogirea n carbon), n condiiile lipsei oxigenului, a resturilor unor plante din epocile geologice. Procesul de incarbonizare a plantelor preistorice s-a produs cu milioane de ani n urm, in doua etape mai importante: faza biochimic produs de bacterii i ciuperci care transform celuloza i lignina din plante; faza geochimic, faza propriu-zis de incarbonizare, care se produce la temperaturi i presiuni ridicate formndu-se ntr-un timp ndelungat huila i antracitul. Acest proces are ca rezultat o mbogire n carbon de peste 50 %. 50 Carbunele a inceput sa se formeze in paduri mlastinoase acum mai bine de 350 de milioane de ani, in timpul perioadei carbonifere. Plantele descompuse au fost ingropate in straturi de noroi. Pe masura ce temperatura si presiunea cresteau, ramasitele plantelor se transformau in carbune. Tipuri de carbune: TURBA- reprezinta un stadiu timpuriu in formarea carbunelui. Este moale, fibros si umed. LIGNITUL SAU CARBUNELE BRUNeste un combustibil inferior, ce contine pana la 60% carbon. Este moale si faramicios. CARBUNELE BITUMINOS este un combustibil de o calitate mai buna, ce contine mai mult de 80% carbon.%. Este cel mai comun combustibil solid folosit in industrie. ANTRACITUL este carbunele cu cel mai ridicat grad calitativ, continand mai mult de 90% carbon. Este negru stralucitor si arde cu foarte putin fum.

PRODUSE ALE CARBUNELUI

Carbunele poate fi prelucrat in produse de valoare printr-o metoda numita distilare. Prin distilarea uscata a carbunilor de pamant in spatiile inchise si in lipsa aerului se obtin patru produse principale: gaz de generator sau de cocserie, gudron, ape amoniacale si reziduu solid (semicocsul si cocsul). Distilarea carbunilor la temperaturi inalte se efectueaza in uzinele cocsochimice sau in uzinele de gaz. In functie de temperatura la care se efectueaza procesul termic de distilare a carbunilor se disting: - semicocsificarea- cand, sub actiunea temperaturii de 500- 600C, carbunii de pamant (lignitul) sunt transformati in semicocs, gudroane, gaze etc. Semicocsificarea se face cu scopul fie de a innobila carbunii inferiori (lignitii) si de a obtine semicocsul, fie de a obtine o cantitate cat mai importanta de gudroane nedescompuse. - cocsificarea cand, la temperaturi ce pot ajunge pana la 1000-1100C, carbunii de pamant, mai ales huila, sunt transformati in cocs, gudroane,gaze etc. Cocsificarea sau prelucrarea la temperaturi inalte se face cu scopul de a obtine cocs metalurgic. Gazul de generator sau de cocserie este alcatuit din H2, CH4, CO, H2S si alte gaze. Aceste gaze au puterea calorica cuprinsa intre 4000 si 8500 kcal/m3 si sunt folosite pentru incalzire. Gudronul este un lichid uleios de culoare bruna care contine hidrocarburi aromatice. Este mai greu decat apa si are un miros specific, neplacut. Apele amoniacale contin amoniac liber si saruri de amoniu, ca: NH4Cl, (NH4)2SO4, (NH4)2CO3. Apele amoniacale sunt intrebuintate fie la obtinerea amoniacului, fie la prepararea sarurilor de amoniu folosite ca ingrasaminte minerale. Cocsul obtinut in uzinele cocsochimice contine 95% carbon si are o putere calorica de 6000-8000 kcal/kg. Este folosit drept combustibil si ca agent reducator. Daca se tine seama de faptul ca pentru fiecare tona de fonta obtinuta se consuma circa o tona de cocs, este lesne de inteles importanta carbunilor ca materie prima de baza pentru dezvoltarea industriei sidelurgice.

PETROLUL

Petrolul se compune in principal din hidrocarburanti molecule formate din doua elemente chimice, hidrogen si carbon alaturi de alte substante. Petrolul poate lua forme diferite, printre care titeiul lichid, gazele naturale sau o substanta vascoasa, groasa, numita asfalt sau bitum. Petrolul este o substanta organica. El s-a format din materie care odinioara era vie, respectiv din plante si animale. Ca urmare, titeiul si gazele naturale, ca si carbunii, sunt considerati combustibili fosili. Petrolul este un amestec complex de numeroase hidrocarburi, cu molecule continand intre un atom C si aproximativ 100 sau poate mai multi. Se cunoaste exact compozitia si structura moleculara a hidrocarburilor din petrol pana la C10 si aproximativ a hidrocarburilor mai grele. In petrol se gasesc hidrocarburi din urmatoarele trei clase: alcani, cicloalcani (naftene), si hidrocarburi aromatice. Nu se gasesc alchene si acetilene (primele sunt insa componente importante ale petrolului "cracat"). Nu exusta nici un petrol care sa nu contina toate trei clasele de hidrocarburi, dar proportia in care apare fiecare din aceste clase poate diferi mult de la un petrol la altul si in diversele fractiuni ale aceluiasi petrol. Diferite fractiuni din petrol sau amestecuri de hidrocarburi, prelucrate prin metode fizice si chimice in rafinariile de petrol (benzine, petrol lampant, motorine), servesc drept combustibili pentru alimentarea mai tuturor mijloacelor de transport (automobile, avioane, locomotive si tractoare). Tot din petrol se fabrica uleiurile de uns (lubrefiantii) necesare acestor motoare si altor masini, precum si asfaltul care constituie stratul exterior al soselelor. In sfarsit, prin prelucrarea termica (piroliza) si catalitica, a diferitelor fractiuni din petrol se obtin materiile prime de baza ale industriei chiimice. Printre acestea cele mai

importante sunt etena, propena, butenele si butadiena (materii prime pentru fabricarea cauciucului sintetic), benzenul toluenul (metil-benzenul), xilenii (dimetil-benzenii), si alte hidrocarburi, din care se obtin produsii extrem de numerosi ai industriei chimice organice (mase plastice, fibre sintetice, medicamente, coloranti, antidaunatori pentru agricultura, solventi etc.) Titeiul si gazele naturale. Procesul de formare a petrolului a avut loc in urma cu milioane de ani. Cea mai mare parte a titeiului din centrul si nordul Marii Nordului s-a format din alge (plante unicelulare) si bacterii ingropate in mal si namol, pe fundul marii, in perioada jurasica (acum 144213 milioane de ani). Materia ingropata a putrezit si a fost transformata treptat in titei de catre caldura si presiune, care a comprimat in acelasi timp si malul si namolul, tarnsformandu-le in straturi de roca. Picaturile de titei s-au infiltrat in sus prin rocile permeabile roci continand pori sau crapaturi prin care pot patrunde lichidele sau gazele. Titeiul si-a continuat drumul pana cand a intalnit un strat impermeabil sau solid. Titeiul a inceput apoi sa se acumuleze in straturile de roci permeabile din imediata apropiere, numite de geologi capcana. Gazele naturale se formeaza la o adancime mai mare decat titeiul. Goelogii considera ca formarea gazelor naturale in sudul Marii Nordului a inceput in perioada carbonifera (acum 300 286 de milioane de ani), cand a inceput acumularea straturilor de carbune din plantele moarte ale mlastinilor. Stratul carbonifer s-a scufundat si a fost ingropat de straturile de roci. In final, la aproximativ 4 km sub sol caldura Pamantului a provocat degajarea gazelor din carbune. Gazele sau ridicat prin rocile permeabile pana cand au intalnit straturile impermeabile si s-au acumulat capcane. Utilizarile petrolului. Titeiul este important deoarece este mai curat si mai ieftin decat carbunele si mai usor de transformat decat gazele naturale. El are nenumarate utilizari. Uneori numit aurul negru, el asigura aproape jumatate din energia utiliyata ]n lume. Fara acesta transporturile s-ar bloca si masinile si utilajele industriale sau centralele termice nu ar putea functiona. Titeiul brut este utilizat pentru producerea combustibililor, printre care difeirite tipuri de petrol, motorina sau cherosen. Petrolul este utilizat si pentru producerea unor lubrifianti uleiosi si a vaselinelor necesare functionarii utilajelor si masinilor. Petrolul este utilizat si la producerea asfaltului necesar soselelor si o mare varietate de produse din industria petro-chimica. Din produse petrochimice se fabrica cosmetice, medicamente, vopsele, explozibili, fertilizatori, fibre sintetice cum ar fi nylonul, cerneluri, insecticide, coloranti, mase plastice si cauciucuri sintetice utilizate la anvelope. Principala metoda de optinere a petrolului este distilarea; fractiunile care se obtin sunt: Benzina, cu punctul de fierbere de la 25 pana la 150 sau 200, dupa scopul la care serveste. Se compune din hidrocarburi C5-C10. Petrolul (petrol lampant) cu p. f. cca.170 - 270 (C10-C15). Motorina, cu p. f. cca. 220 - 360 (C12 C20) Rezidul distilarii sau pacura reprezinta cca. 40 50% din petrolul initial. Pacura serveste ca materie prima pentru fabricarea uleiurilor de uns, a parafinei si a asfaltului, ca material pentru procedeele de cracare sau se arde ca atare. Parafina se fabrica din pacuri parafinoase, prin distilare la presiunea normala, cristalizarea fractiunilor obtinute si purificare. Produsul obtinut este compus din alcani normali amestecati in

diverse proportii, dupa cum punctul de topire este mai ridicat sau mai scazut. In petrol se mai gaseste si o ceara moale, compusa din molecule continand un ciclu naftenic. Punctele de topire ale acestor hidrocarburi sunt mai scazute decat ale alcanilor normali cu acelasi numar de atomi. Aceasta ceara moale, amestecata cu ulei, formeza vaselina.Cerezina sau ceara de pamant, optinuta din mineralul ozocherita sau din depozitele ce se formeaza in tuburile prin care circula petrol brut, se compune in cea mai mare parte din n-alcani superiori. Aceste hidrocarburi au puncte de topire mai inalte, cristalizeaza greu si sunt putin solubile. Uleiurile de uns se obtin atat din petrolurile asfaltoase cat si din cele parafinoase, prin distilare in vid. Hidricarburile care compun uleiurile de uns au, dupa vascozitatea uleiurilor respective, greutati moleculare intre 300 si 700 si contin, prin urmare, hidrocarburi cu 20-50% atomi de C in molecula. Structura lor nu se cunoaste in amanunt, se stie insa ca moleculele contin contin 2 sau mai multe inele si o catena alifatica. Cu cat aceasta catena alifatica este mai lunga, cu atat variatia vascozitatii uleiului cu temperatura este mai mica si, in consecinta, uleiul este mai bun (are un indice de vascozitate mare). Inelele din moleculele uleiurilor de uns sunt de doua feluri: cicloalcanice si aromatice. Cele dintai sunt preferabile fiindca sunt mai rezistente la oxidare, deci uleiuriile respective au o mai mare stabilitate. Uleiurile care contin multe inele aromatice au catene alifatice scurte, iar vascozitatea lor variaza mult cu temperatura. Cu cat un ulei contine mai multe inele aromatice, densitaatea sa este mai mare si calitatea mai putin buna. Asfaltul, componenta de culoare inchisa din petrol, provine din hidrocarburile aromatice superioare, prin condensare si prin reactii nelamurite de polimerizare. Raportul C/H in asfalt este mare, ceea ce denota un grad de condensare avansat. Greutatea moleculara variaza intre 2500 5300. Asfaltul se precipita din pacura cu dizolvanti (propan, benzina usoara, acetona), in care este insolubil. Se fabrica pe scara larga asfalt artificial prin suflare de aer in pacura asfaltoasa, concentrata si incalzita. Rezervele mondiale. Titeiul si gazelle naturale exista pe toate continentele si sub toate platformele continentale. Unele campuri petroliere sunt in productie activa. Alte zacaminte urmeaza sa fie explorate si exploatate. Estimarile asupra duratei pe care o mai au rezervele petroliere se bazeaza pe doua cifre rezervele deja descoperite care pot fi exploatate economic, utilizand tehnologiile actuale si rata productiei dintr-un an de referinta. Rezervele totale de petrol din 1989 erau estimare sa dureze 41 de ani, la un nivel a productiei din 1988. Cresterea rezervelor ca urmare a unor noi descoperiri, cresterea sau diminuarea productiei, sau utilizarea unor noi tehnologii pot modifica aceste estimari. Inainte de 1970, Marea Britanie era aproape pe complet dependenta de petrol importat. In 1969 s-au descoperit zacaminte de petrol marine si productia a inceput in 1975, facand din Marea Britanie un producator important. In 1990 , Marea Brtanie a devenit al 9-lea producator de titei din lume, din zacaminte marine. Experttii preconizeaza insa un slab declin al productiei, dar Marea Britanie va ramane unul dintre producatorii imortanti ai secolului al XXI-lea. Cele mai mari rezerve de titei se afla in tarile Orientului Mijlociu, care detine aproximativ 65% din rezervele mondiale cunoscute. La sfarsitul anilor 1980, Iranul, Irakul, Kuweitul si Emiratele Arabe Unite detineau rezervele petrolierecare urmau sa ajunga peste 100 de ani, la un nivel a productiei al anului 1988. La inceputul anului 1989, rezervele Arabiei Saudite, aproximativ 25% din rezervele mondiale totale, erau estimate a ajunge vremea de 90 de ani la nivelul productiei anului 1988. Descoperirea unor noi terenuri petroliere vaste in Arabia Saudita, in 1990, a marit maja estimarilor cu peste 50 de ani.

Producatorii de titei si gaze naturale. La sfarsitul anilor 80 cele 15 republici ale fostei Uniuni Sovietice erau in fruntea productiei, producand aproximativ 18% din totalul mondial. Dintre acestea, Rusia este producatorul principal, urmata de Azerbaidjan, Kazahstan, Kirghistan (fosta Kirghizia), Tadjikistan(fosta Tadzekistan), Turkmenistan, Ucraina si Uzbekistan. SUA, cel de-al 2lea mare producator de titei, impreuna cu Canada, au realizat, in 1990, aproape 16% din productia totala, urmate de Arabia Saudita, Iran, Mexic, China, Venezuela, Irak si Marea Britanie. Productia variaza in functie de cerere. Recesiunea mondiala inceputa in 1990 a dus la o scadere masiva a consumului.