Resurse litosferice

Resurse energetice

1.Carbunii

Cărbunele este o rocă sedimentară de culoare brun - neagră cu proprietăți combustibile formată

prin carbonizarea (îmbogățirea în carbon în condițiile lipsei oxigenului) resturilor unor plante din
epocile geologice.

Materia inițială de bază din care ia naștere

cărbunele sunt resturi de plante fosile, care
constau mai ales din feriga uriașă (Pteridopsida
sau Polypodiopsida) care în urmă cu 400 de
milioane de ani alcătuia adevărate păduri, azi
feriga are între 9000 și 12000 de varietăți.
După moartea lor aceste plante se scufundau
în mlaștină unde fiind izolate
de aerul atmosferic urmează o serie de procese
anaerobe, în primele faze se formează turba.
Prin migrația mărilor aceste mlaștini au fost acoperite cu sedimente, creându-se temperaturi și
presiuni ridicate, care intensifică procesele de încarbonizare, presiunea
elimină apa din turbă astfel ia naștere cărbunele brun (Lignit).
Dacă aceste presiuni mari persistă mai departe se continuă eliminarea apei din cărbunele
brun rezultând cărbunii cu cea mai mare putere calorifică, huila și în final antracitul care este în
același timp și cărbunele cel mai vechi. La antracit procentul de carbon ajunge la 90 - 96 %.
Zăcămintele de huilă s-au format cu cca. 280 - 345 milioane de ani în urmă, constituind azi una
dintre principalele resurse energetice ale globului. Cărbunele brun este un cărbune mai tânăr
formându-se în perioada terțiară în urmă cu 2,5 - 65 milioane de ani.
Turba este cel mai tânăr cărbune, din Neogen, formându-se și astăzi. Conține 52 - 62 % carbon
în masa combustibilă, iar prin încălzire degajă foarte multe materii volatile. În momentul
extracției ea conține 75 - 80 % umiditate, ca urmare trebuie uscată, stare în care are o putere
calorifică de 12 - 20 MJ/kg. Turba uscată și brichetată se folosește drept combustibil casnic. De
asemenea, ea se poate folosi ca material filtrant sau ca îngrășământ.
Cărbunele brun este un cărbune mai vechi, din Paleogen. Conține 60 - 78 % carbon în masa
combustibilă, iar prin încălzire degajă multe materii volatile. În momentul extracției conține 30 -
45 % umiditate. Are o putere calorifică de 6 - 18 MJ/kg (uzual 7 - 9 MJ/kg). Este mult folosit, în
special lignitul, care se găsește în cantități mari, de exemplu în România în bazinul Olteniei, în
scopuri energetice, fiind combustibilul clasic în termocentralele pe bază de cărbune.
Cărbunele brun huilos este un cărbune specific României, are aspect de huilă, însă putere
calorifică sub 20 MJ/kg, ca urmare nu poate fi considerat huilă. Este folosit în scopuri energetice.
 Huila este un cărbune vechi, datând
din Cretacic și Jurasic. Conține 75 - 92 % carbon în masa
combustibilă, iar prin încălzire degajă suficiente materii
volatile pentru aprindere. În momentul extracției conține 1
- 5 % umiditate. Are o putere calorifică de 20 - 29 MJ/kg.
Este cel mai prețios cărbune. Huilele cu flacără lungă
(numele vine de la durata degajării volatilelor, care ard cu
flacără vizibilă) și de gaz (numele vine tot de la cantitatea
volatilelor) nu cocsifică, ca urmare se folosesc în scopuri
energetice. Huila de cocs și parțial cea grasă (în amestec cu cea de cocs) cocsifică, ca urmare este
folosită la producerea cocsului, valorificare mult mai valoroasă decât prin ardere. Huilele slabă și
antracitoasă au puține volatile, sunt greu de ars.
Antracitul este cel mai vechi cărbune, datând din Jurasic. Conține 92 - 98 % carbon în masa
combustibilă, dar aproape deloc materii volatile, ceea ce îl face foarte dificil de aprins.
Aprinderea trebuie făcută cu un combustibil de suport, care să-l aducă la temperatura de 800 °C,
temperatura de aprindere a carbonului. În momentul extracției conține 3 - 12 % umiditate. Are o
putere calorifică de 20 - 25 MJ/kg. Datorită aprinderii dificile este puțin folosit în energetică,
fiind folosit în industria chimică la producerea electrozilor.
În concluzie, cărbunele se folosește:

 Drept combustibil, atât casnic, cât și în producerea de curent electric produs cu

ajutorul turbinelor din termocentrale. Prin ardere cărbunele eliberează căldură și produce
gaze de ardere ca dioxid de carbon, dioxid de sulf și vapori de apă. In anul 2003 24,4 % din
energia primară produsă pe glob și 40,1 % din energia electrică era produsă pe bază de
cărbune, cu ponderea însemnată a huilei și lignitului. Termocentralele moderne au redus
substanțial emisiile de gaze nocive rezultate din arderea cărbunilor.

 Ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. O importanță mare o

prezintă cocsul care este folosit drept combustibil în încălzire (înlocuitor al gazelor naturale)
și de asemenea ca reducător al minereurilor feroase în furnale.

Curiozități:
În anul 2011, cel mai ridicat consum de cărbune s-a înregistrat în China - 1,839 miliarde tone
echivalent petrol (tep), SUA - 501,9 milioane tep și India - 295,6 milioane tep. În Uniunea
Europeană consumul a fost de 285,9 milioane tep și a reprezentat 7,7% din consumul mondial.
2.Petrolul

Petrolul, sau țițeiul, împreună cu cărbunii și gazele naturale fac parte din zăcămintele de

origine biogenă care se găsesc în scoarța pământului. Petrolul, care este un amestec de
hidrocarburi solide și gazoase dizolvate într-un amestec de hidrocarburi lichide, este un amestec
de substanțe lipofile. Țițeiul în stare brută (nerafinat) conține peste 17 000 de substanțe organice
complexe, motiv pentru care este materia primă cea mai importantă pentru industria
chimică (vopsele, medicamente, materiale plastice, etc.) și producerea carburanților. Ca o
curiozitate, se poate menționa că unele varietăți de țiței devin fosforescente în prezența luminii
ultraviolete.

Petrolul a fost descoperit în urmă cu câteva mii de ani. Având densitatea mai redusă decât a apei
sărate, s-a găsit în zone cu straturi sedimentare calcaroase, argiloase, sau nisipoase de la
suprafață, (în Germania, de exemplu, în jurul Hanovrei și Braunschweig). În cazul în care
straturile impermeabile de argilă sunt deasupra, nepermițând ieșirea la suprafață a petrolului,
acesta se va găsi în straturile profunde de unde va fi extras prin sonde petroliere.
Straturile de petrol situate la suprafață prin oxidare se transformă în asfalt acesta fiind deja
descoperit în Orient în urmă cu cca. 12 000 de ani în Mesopotamia antică.
Oamenii au învățat să folosească asfaltul, prin amestecare cu nisip și alte materiale ce etanșează
pereții corăbiilor.

Obținere
Dacă zăcământul de petrol se află aproape de suprafață, exploatarea se poate realiza prin cariere
de suprafață, pe când zăcămintele din profunzime sunt extrase prin sonde de petrol (foraje de
adâncime). O altă modalitate de extragere a petrolului este extragerea din zăcămintele submarine
cu ajutorul unor insule sau platforme de foraj, unde dificultățile de forare sunt mult mai mari. La
toate procedeele de foraj se folosește un lichid de sondă cu polimeri pentru a stabiliza gaura de
foraj, lichid care necesită o greutate specifică mare - pentru aceasta se adaugă baritină, lichidul
de foraj trebuind să aibă o anumită viscozitate. Capul de foraj, freza, este prevăzut cu tăișuri cu
vârf de diamant, iar coloana de sondă este alcătuită din țevi de oțel care se montează împreună
prin înșurubare (una în alta), această coloană atingând lungimi de până la câteva mii de metri. În
cazul zăcămitelor de petrol care nu se află sub presiune, această presiune se realizează prin
pomparea de apă sau gaz, iar în cazul zăcămintelor cu o viscozitate ridicată se presează lichide
pentru reducerea viscozității.

Descoperiri de zăcăminte de petrol

între anii 1930-2050 și extracție până
în 2001, sursa: ASPO
Piața petrolieră din România era estimată la 9 miliarde de Euro în anul 2007. În anul 2006,
consumul de benzină pe cap de locuitor în România a fost de 79 litri, iar cel de motorină - 140
litri. Prin comparație, piața petrolieră din Ungaria a fost, tot în 2006, 3,4 miliarde euro, iar
consumul de benzină a fost de 147 litri pe cap de locuitor, și cel de motorină - 164 litri. Acum,
după mai bine de un secol și jumătate de producție, majoritatea zăcămintelor au devenit mature
iar producția tării este de sub 10% dincea a marilor producători ai Europei. Totuși, descoperirile
recente de gaze naturale din apele de mare adâncime ale Mării Negre indică un potențial
semnificativ. OMV Petrom este urmașul acestei istorii bogate.
Consumul actual (anul 2007) al României este de circa 3 milioane tone de benzină pe an și circa
4 milioane tone de motorină dar se preconizează o creștere puternică al consumului în următorii
ani datorită dezvoltării parcului auto.
Conform estimărilor din anul 2007, rezervele României sunt de 74 milioane tone țiței, care se vor
epuiza în circa 13 ani (adică în 2020)
România are o istorie de peste 160 de ani în producția și rafinarea țițeiului. A fost printre primele
țări producătoare din lume și unul dintre cei mai mari producători la începutul secolului XX.
În secolul al XV-lea sunt menționate gropile de păcură de la Lucăcești (cartier
al Moineștiului, Județul Bacău (1440–1442), iar în secolul al XVIII-lea cele din sudul
Depresiunii Dărmănești și în jurul localității Moinești. Marco Bandini relata în 1646 faptul că
locuitorii din satele Mosoare, Poieni, Dofteana și Păcuri foloseau ca leac țițeiul extras prin
puțuri. Mai târziu, Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae amintește de existența și
exploatarea petrolului din această regiune.
Extracția petrolului este cunoscută în această regiune de peste cinci secole. Inițial reprezentată
prin exploatări primitive, apoi începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin sonde
mecanice și în zilele noastre prin foraje de mare adâncime, de la 150 m până la 1000 m, extracția
a fost o prezență permanentă în peisajul industrial al zonei. Începuturile industriei petroliere
în România au loc în bazinul Râul Trotuș, respectiv pe Valea Tazlăului și în
Depresiunea Dărmănești. Mai târziu, perimetrele petrolifere se lărgesc mult, cuprinzând spații tot
mai mari în zona paleogenului carpatic.
Prima sondă cu foraj mecanic din România a fost fabricată și folosită la Poieni (Târgu Ocna),
Bacău în anul 1861 și consta în sapă percutantă cu prăjini de lemn.
Prima sondă comercială din lume apare în satul Lucăcești al orașului Moinești în jurul secolului
XIX.
La Lucăcești, Bacău apăruseră deja primele distilerii de petrol cu caracter industrial încă din
1837–1840, urmate fiind de cea de la Moinești (1844). Acestea sunt primele distilerii din lume,
primul pas ca România să aibă prima rafinărie, la Ploiești.
La începutul lui 1857, la Ploiești, se dădea în funcțiune „Fabrica de gaz” a lui Marin
Mehedințeanu, care era și prima de acest fel din România și din lume. Era o rafinărie, cu o dotare
primitivă, dar care a însemnat un mare pas către civilizație.
În 1857, România este prima țară care a raportat producția de țiței și care are prima rafinărie din
Europa (Mehedințeanu) construită lângă Ploiești. Este anul în care debutează fascinanta călătorie
a industriei de țiței și gaze în România. Până la începutul Primului Război Mondial, industria a
cunoscut o dezvoltare fulminantă, în special datorită investițiilor străine. Înainte de Primul
Război Mondial, aproximativ 75% din capitalul investit in industria petrolieră din România era
german, britanic și olandez, în timp ce capitalul românesc avea o pondere de doar 8%. Jucătorii
internaționali care au fost atrași de zăcămintele petroliere din România includeau Standard Oil
(sucursala Româno-Americană, înființată în 1904) și Shell (sucursala Astra Română, înființată în
1910).
Anul cu producția de vârf a fost 1976 cu 14,7 milioane tone. Producția de țiței a României s-a
diminuat constant, concomitent cu creșterea importurilor.