CĂRBUNELE DE PAMANT

Carbunele de pamânt este o roca foarte neobisnuita, din

doua motive. În primul rând, este formata din materii organice
si, în al doilea rând, spre deosebire de alte roci, arde si degaja
caldura.
 Cărbunele a reprezentat primul combustibil utilizat în
timpul revoluţiei industriale şi a jucat un rol foarte însemnat în
dezvoltarea marilor ţări industrializate. Cărbunele conţine
carbon, care-i conferă acea culoare neagră, caracteristică, şi
gaze inflamabile cum ar fi hidrogen, azot şi oxygen.

Prin acumularea de materii vegetale (floră formată din

alge, ciuperci etc. dezvoltată în mlaştini, floră luxuriantă,
conifere), s-au format în timp de sute de milioane de ani, printr-
un proces de încărbunare — transformări chimice (biochimice şi
geochimice), cărbuni. Continua surpare de terenuri şi variaţiile
climatice au dus la inundarea şi la îngroparea unor păduri
bogate în care predominau foioasele şi coniferele (arbori-
mamut, chiparos de mlaştină, sorturi de cetină).
 Astfel de transformări s-au repetat în decurs de milioane
de ani, aşa încît s-au format zăcăminte de cărbuni cu peste 100
de straturi suprapuse, avînd diferite grosimi. Presiunea,
căldura, umiditatea şi alţi factori au transformat celuloza,
lignina şi celelalte substanţe conţinute de plante în cărbune.
Din punct de vedere chimic, cărbunele se compune din mii de
compuşi, dintre care marea majoritate o formează
hidrocarburile aromate. Carbonul liber se găseşte în cărbune
numai în proporţie de 10%. Compoziţia elementară a
cărbunelui este foarte diferită, unele sorturi de lignit
deosebindu-se mult de cele ale cărbunelui de piatră. În timp ce
un sortiment de lignit lipsit de cenuşă are o compoziţie tipică de
74% carbon, 5% hidrogen şi 21% oxigen, un cărbune tipic de
piatră conţine 90% carbon, 5% hidrogen şi 5% oxigen.
Substanţele de bază pentru ambele sorturi au fost 50% carbon,
6% hidrogen şi 44% oxigen. Prin procesul de încărbunare a
crescut deci conţinutul în carbon şi a scăzut conţinutul în
oxigen. Conţinutul părţilor inferioare şi modul de prelucrare
influenţează nivelul de energie al cărbunelui (puterea calorifică
atinge valori cuprinse între 3 000 şi 8 000 kcal/kg).
      
 Cărbunele este principalul distribuitor de energie, materialul
de bază al industriei chimice şi al industriei grele. Din cărbune
se obţin mii de produse chimice, materii prime necesare
energiei. Circa 25% din producţia de cărbune se foloseşte drept
combustibil, aproximativ 25% este folosită în industria chimică
pentru uleiuri, dizolvanţi, medicamente, coloranţi, fenoli, la
obţinerea sulfului, a materialelor plastice, a produselor pentru
combaterea dăunătorilor, a produselor de impregnare,
materiale de construcţie etc., aproximativ 20% la elaborarea
oţelului, 16% pentru producerea de energie (curent electric,
vapori, gaze), iar 10% este folosită direct sau indirect (generare
de energie electrică) la căile ferate.
 Clasificarea cărbunilor
Există trei categorii principale de cărbune. Tipurile acestora
depind de gradul în care cărbunele s-a modificat în timp.
Lignitul, numit şi cărbune brun după culoarea lui, este cel mai
puţin modificat şi are cel mai mic conţinut de carbon, de
aproximativ 30%. În timpul arderii acesta degajă mult fum şi
relativ puţină căldură.
Huila este cea mai răspândită şi degajă cea mai mare cantitate
de căldură. Acest cărbune are, de obicei, straturi alternante,
întunecoase şi lucioase. Benzile lucioase erau la origine material
lemnos, iar straturile întunecoase s-au format din rămăşiţele
plantelor mai mici. Huila conţine şi un alt compus, mai puţin
dur, asemănător cu mangalul: acesta face cărbunele să
murdărească în timpul manipulării. Antracitul este cărbunele
superior. Se compune din 98% carbon şi este foarte greu se
extras, dar este curat la manipulare. Arde cu o flacără foarte
fierbinte şi degajă puţin fum, însă este foarte greu de aprins.
 Cărbunele este utilizat cel mai des ca şi combustibil. Până
nu demult o cantitate mare de cărbune era arsă pentru a încălzi
locuinţele. În zilele noastre, cărbunele este ars pentru a genera
electricitate sau în procese industriale. Înainte de exploatarea
pe scară largă a gazelor naturale, unele ţări îşi produceau
întreaga cantitate de gaze din cărbune. Ţările fără resurse de
gaze naturale recurg încă la acest procedeu. Producerea gazelor
din cărbune este asociată cu producerea cocsului,un
combustibil esenţial în topirea şi turnarea metalelor. Pentru
producerea cocsului, cărbunele este ars în cuptoare etanşe.
Cărbunele nu arde din lipsa oxigenului, dar odată cu căldura se
degajă amoniac, gudroane, gaze şi uleiuri uşor volatile lăsând în
urmă un reziduu dur. Acesta este cocsul.
Cărbunele este şi materia primă pentru procese chimice.
Amoniacul, gudroanele şi uleiurile uşor volatile rezultate din
cocsificare sunt utilizate pentru realizarea altor produse, cum ar
fi: vopsele pentru ţesături, antiseptice, medicamente,
parfumuri, fertilizatori, pesticide s-au chiar lac de unghii.
Viitorul cărbunelui

În vederea găsirii unei noi forme de energie, cărbunele este

mult mai abundent decât combustibili mai ieftini: petrol sau
gaze naturale. Probabil noi tehnologii vor face eficientă
exploatarea zăcămintelor mai greu accesibile. Experţii
consideră că prin tehnologiile actuale se poate exploata
eficient doar aproximativ 12% din rezervele mondiale existente.
Restul de zăcăminte ar putea fi folosit prin arderea cărbunelui
din adâncime şi captarea gazului emanat. O altă metodă ar fi
extragerea petrolului care ar putea înlocui rezervele aflate într-
o continuă scădere. Mai multe ţări efectuează în prezent
cercetări în acest sens.
 Din punct de vedere ecologic:
Arderea carbunelui produce fum ce contine compusi
sulfurati.Acestia provoaca ploi acide care distrug vegetatia,
ucide pestii si alte creaturi marine,provocand si deteriorarea
carbunilor cladirilor construite din caramizi si piatra.
BIBLIOGRAFIE

https://alinatriboi.wordpress.com/2015/03/24/carbunele-de-
pamint/
https://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83rbune
https://prezi.com/bqfxz5ht7olk/carbunii-de-pamant/

Cioanta Eric 8B