CAPITOLUL 1

COMBUSTIBILI ENERGETICI
1.1. DEFINIŢII
Combustibilii sunt substanţe care prin ardere degajă energie termică (căldură) putȃnd fi
considerate surse economice de căldură.
Arderea reprezintă procesul fizico-chimic complex care constă, în principal, din reacţia de
oxidare puternic exotermă (cu degajare de căldură) a componentelor combustibile în prezenţa
oxigenului din aer.
În consecinţă, combustibilul este o substanţă care conţine şi poate degaja liber elemente
carburante în stare atomică.
Pentru ca o substanţă să poate fi considerată combustibil energetic trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
1. Să reacţioneze puternic exoterm cu oxigenul din aer cu o degajare specifică de căldură
suficient de mare rezultȃnd temperaturi ridicate ale gazelor de ardere;
2. Să-şi menţină constante în timp caracteristicile şi proprietăţile fizico-chimice şi tehnologice;
3. Să conţină cantităţi reduse de elemente nocive mediului ambiant, de exemplu: sulf şi
vanadiu;
4. Să se găsească în cantităţi suficiente în natură uşor de exploatat, astfel încȃt costul energiei
termice să fie scăzut;
5. Să nu aibă utilizări superioare arderii.

O clasificare exhaustivă a combustibililor este dificilă, ȋn scopul utilizării energetice – prin ardere,
prezintă importanţă următoarele criterii:
● În funcţie de starea de agregare, combustibilii sunt:
- Combustibili solizi;
- Combustibili lichizi;
- Combustibili gazoşi.
Acest criteriu este hotărâtor ȋn ceea ce priveşte procesul de ardere, determinând:
- organizarea procesului de ardere;
- instalaţia de ardere, inclusiv arzătorul;
- forma constructivă a focarului;
- calculul de proiectare a cazanelor etc.
● În funcţie de provenienţă, combustibilii sunt:
- Combustibili naturali – utilizaţi ȋn ardere sub forma ȋn care se găsesc ȋn natură;
- Combutibili artificiali, care pot fi:
- forme ȋnnobilate sau derivate dintr-un proces de ȋnnobilare a combustibililor
naturali, prin procedee: mecanice, termomecanice sau termochimice;
- combustibili sintetici - în general hidrocarburi, obţinuţi prin sinteză chimică.

1
 1.2 COMBUSTIBILI SOLIZI
Ȋn principal, combustibilii solizi sunt:
- Cărbunele;
- Lemnul.
Lemnul şi derivatele sale: peleţi, rumeguş etc, se utilizează în instalaţii de încălzire locală sau
pentru încălziri centrale ale consumatorilor casnici de puteri reduse. Ȋn consecinţă, are o pondere
scăzută ȋn domeniul energetic.
Ȋn funcţie de natura materialului vegetal din care s-au format, cărbunii se clasifică în trei
categorii:
- Cărbuni humici – formaţi prin incarbonizarea copacilor care formau pădurile din erele
geologice – categorie ȋn care se ȋncadrează cărbunii din România;
- Cărbuni sapropelici - formaţi prin incarbonizarea algelor şi mâlului sapropelic;
- Cărbuni liptobiologici - formaţi prin incarbonizarea substanţelor răşinoase şi ceroase.
Clasificarea cărbunilor din România pe baza gradului de incarbonizare este prezentată ȋn tab.
1.1.
Tabelul 1.1 Clasificarea cărbunilor din România
Clasa Grupe

Denumire Simbol Denumire Simbol

Turbă T

Cărbune brun pământos BP

Cărbune brun lemnos - lignit BL

Cărbune brun B
Cărbune brun mat BM

Cărbune brun cu luciu smolos BS

Cărbune brun huilos B/H

Huilă cu flacără lungă HL

Huilă de gaz HG

Huilă grasă HGr

Huilă H
Huilă de cocs HC

Huilă slab degresată HS

Huilă antracitoasă H/A

Antracit A

Turba (T) este un cărbune inferior la care procesul de incarbonizare nu s-a ȋncheiat, de culoare
galben deschis până la brun-negru şi având un aspect cu structură vegetală evidenţiindu-se plantele
din care s-a format. După uscare şi presare se obţin brichete care se utilizează la ȋncălziri casnice.
Cărbunele brun (B) este un cărbune inferior, relativ tânăr. Din gama mare a cărbunilor bruni,
pentru România prezintă importanţă cărbunele brun lemnos (BL) cunoscut şi sub denumirea de lignit
(ȋn latină lignum – lemn).

2
 Cărbunele brun lemnos (BL) – lignitul, are o pondere de circa 45 % din rezervele de combustibili
convenţionali ai României, echivalând cu rezervele de petrol şi gaze naturale luate la un loc (exceptând
rezervele din platforma continentală a Mării Negre).
Cărbunele brun lemnos (BL) – lignitul este de culoare galben-brun până la negru, are aspect cu
structură lemnoasă având incluziuni cu aspect pământos sau negru lucios. Lignitul are un conţinut
ridicat de balast (masă minerală necombustibilă: 13 ÷ 44 %, umiditate: 18 ÷ 48 % - raportate la proba
iniţială), ceea ce determină o putere calorifică relativ scăzută ȋn gama: 5.000 ÷ 14.000 kJ/kg (ȋn general
7.000 ÷ 14.000 kJ/kg), funcţie de compoziţia chimică.
Cărbunele brun huilos (B/H) face trecerea spre huile. Este o clasă specifică României, deoarece
cărbunele extras ȋn Valea Jiului este superior cărbunelui brun, dar inferior huilei. Puterea calorifică a
cărbunelui brun huilos este ȋn gama: 15.000 ÷ 18.000 kJ/kg.
Huila (H) este cel mai preţios cărbune, ȋntrucât este singurul cărbune cocsificabil, cocsul fiind
utilizat ȋn metalurgie la elaborarea fontei ȋn furnale. Huila este de culoare neagră cu luciu metalic,
alternând cu fâşii negre mate. Huila are un conţinut redus de balast, ceea ce determină o putere
calorifică ridicată ȋn gama: 20.000 ÷ 25.000 kJ/kg.
Antracitul (A) este cel mai vârstnic cărbune, de culoare neagră şi luciu metalic. Antracitul are cel
mai mare conţinut de carbon şi un conţinut redus de masă minerală necombustibilă. Puterea calorifică
a antracitului este ȋn gama: 25.000 ÷ 28.000 kJ/kg.
1.2.1. Compoziţia chimică a combustibililor solizi – analiza elementară
Compoziţia chimică a combustibililor solizi - analiză elementară este caracterizată prin
participaţiile masice ale elementelor chimice semnificative din punctul de vedere al arderii, fiind
prezentată schematic ȋn tabelul 1.2.
Tabelul 1.2 Analiza elementară a combustibililor solizi
Carbon Hidrogen Azot Oxigen Sulf Masă minerală Umiditate
necombustibilă

c h n o s a w ∑=1

organic sulfuri internă externă

← masa organică convenţională →

← masa organică (o) →
← masa combustibilă (mc) →
← combustibil anhidru (anh) →
← proba uscată ȋn aer (a) →
← proba iniţială (i) →

Ȋn principiu, un combustibil solid (cărbune) este compus din:

● Masa combustibilă compusă din: carbon, hidrogen, azot, oxigen şi sulf.
Elementele principale ale masei combustibile sunt: carbonul şi hidrogenul, care determină
puterea calorifică şi comportarea din punctul de vedere al arderii – aprinderea. Cărbunii inferiori
(cărbunele brun, lignitul) au un conţinut mai redus de carbon şi mai mare de hidrogen, ceea ce conduce
la o putere calorifică mai redusă, dar la o aprindere mai uşoară. Cărbunii superiori (huila) au un conţinut

3
mai mare de carbon şi mai redus de hidrogen, ceea ce conduce la o putere calorifică mai mare, dar la
o aprindere mai dificilă.
Sulful – deşi este un element combustibil (arde), are un efect nociv asupra mediului ambiant.
Din punct de vedere chimic, sulful are valenţa:
- ȋn general, valenţa 4, ȋn urma arderii → SO2, care cu vaporii de apă din gazele de ardere
formează: H2SO3;
- mai rar, valenţa 6, ȋn urma arderii → SO3, care cu vaporii de apă din gazele de ardere
formează: H2SO4.
Ȋn consecinţă, ȋn cazul combustibililor cu un conţinut ridicat de sulf, gazele de ardere conţin
vapori de acid sulfuros, respectiv acid sulfuric, care ȋn urma condensării formează o soluţie acidă
apoasă, cunoscută sub numele de ploaie acidă.
Ȋn cărbuni, sulful apare ȋn compuşi organici – care sunt combustibili, şi ȋn compuşi anorganici
(sulfaţi, sulfuri) – care nu ard.
Masa combustibilă din care se scade sulful anorganic este masa organică, respectiv complet
fără sulf este masa organică convenţională.
● Masa minerală necombustibilă provine din: substanţele minerale care au intrat ȋn compoziţia
plantelor din care s-a format cărbunele, substanţele minerale care s-au sedimentat concomitent cu
formarea zăcământului şi cu sterilul din zăcământ. Ȋn urma procesului arderii, masa minerală
necombustibilă se calcinează formând cenuşa, respectiv ȋn cazul topirii se obţine zgura. Evident, masa
minerală necombustibilă este un balast care reduce puterea calorifică a cărbunelui.
● Umiditatea combustibilului reprezintă conţinutul de apă din combustibil, constând din:
- Umiditatea de ȋmbibaţie sau externă constă din cantitatea de apă care se poate elimina
prin uscare ȋn aer (la 20 °C timp de 24 ore sau la 50 °C timp de 3 ore).
- Umiditatea higroscopică sau internă constă din cantitatea de apă care este conţinută de
capilarele şi celulele plantelor din care s-a format cărbunele, care rămâne ȋn combustibil
după uscarea ȋn aer - după eliminarea umidităţii de ȋmbibaţie. Umiditatea higroscopică se
determină prin uscare ȋn etuvă la temperaturi de 105 °C sau prin intermediul unor solvenţi.
Similar masei minerale necombustibile, umiditatea este un balast care diminuează puterea
calorifică a cărbunelui.
1.2.2. Analiza tehnică (imediată) a combustibililor solizi
Pe lângă analiză elementară, compoziţia combustibililor solizi este caracterizată prin analiza
tehnică – denumită şi analiza imediată, prezentată schematic ȋn tabelul 1.3.
Tabelul 1.3 Analiza tehnică a combustibililor solizi
Masă minerală Carbon Hidrogen Azot Oxigen Sulf Umiditate
necombustibilă

a c h n o s w ∑=1

Carbon fix

← cocs → ← materii volatile →

← combustibil anhidru (anh) →

← proba iniţială (i) →

4
 Pe baza analizei tehnice (analiza imediată), un combustibil solid (cărbune) este compus din:
- Cocs – compus din carbonul fix şi masa minerală necombustibilă, acesta rezultând ȋn urma
unui proces de prelucrare termică constând din ȋncălzirea cărbunelui ȋn absenţa aerului la
temperaturi de 850 °C sau mai mari.
- Materiile volatile sunt substanţe gazoase degajate ȋn urma ȋncălzirii cărbunelui anhidru, ȋn
absenţa aerului la temperaturi de 850 °C. Materiile volatile conţin gaze combustibile, de
exemplu: H2, CH4, CO etc, precum şi gaze necombustibile, de exemplu: CO2, N2 etc.
Cărbunii inferiori – lignitul, au un conţinut ridicat de materii volatile (datorită conţinutului mai
mare de hidrogen) şi, ȋn consecinţă, se aprind mai uşor, arzând cu flacără mai mare şi lungă.
Cărbunii superiori – huila, au un conţinut scăzut de materii volatile (datorită conţinutului mai
redus de hidrogen), deci se aprind mai greu, arzând cu flacără mai mică.
- Umiditatea combustibilului este similară analizei elementare.
1.3 COMBUSTIBILI LICHIZI
Ȋn principal, combustibilii lichizi provin din prelucrarea termochimică a ţiţeiului. Referitor la
originea ţiţeiului s-au formulat două ipoteze:
- Ipoteza anorganică enunţată de Mendeleev: Hidrocarburile care constituie ţiţeiul au rezultat
ȋn urma reacţiei dintre vaporii de apă supraȋncălziţi şi carburile metalice incandescente din
magma pământului. Hidrocarburile ȋn stare gazoasă s-au infiltrat ȋn straturile superioare ale
scoarţei pământului, unde la temperaturi mai scăzute au condensat formând zăcămintele de
ţiţei.
- Ipoteza organică: Ţiţeiul s-a format din resturile animale şi vegetale care s-au depus pe
fundul mărilor, lacurilor etc, fiind acoperite ulterior de aluviunile aduse de râuri. Ȋn timp, ȋn
absenţa aerului s-a format un nămol organic numit sapropel, care ȋn urma unui proces de
fermentaţie biologică s-a transformat ȋn ţiţei.
La nivelul tehnologic actual al instalaţiilor de ardere, utilizarea directă - ȋn starea naturală, a
ţiţeiului nu este fezabilă.
Ȋn consecinţă, ţiţeiul parcurge, ȋn principiu, următoarele procese termochimice:
- Operaţii de purificare, desalinizare şi stabilizare;
- Distilare primară desfăşurată la presiunea ambiantă;
- Distilare secundară desfăşurată ȋn depresiune;
- Cracare care constă ȋn descompunerea termică a macromoleculelor de hidrocarburi grele;
- Operaţii de rafinare care constă ȋn eliminarea componentelor nocive.
Ȋn urma prelucrării termochimice a ţiţeiului se obţin următoarele produse petroliere:
- Păcură;
- Petrol;
- Motorină;
- Benzină.
Dintre aceste produse petroliere, combustibilii utilizaţi ȋn energetică sunt:
● Păcura
Păcura este formată din hidrocarburi cu număr mare de atomi de carbon, având formula chimică:
CnH2n+2, în care n = 20 ÷ 22, având compoziţia: c = 85 ÷ 87 %, h = 9 ÷ 11 %, ceea ce determină puteri
calorifice ȋntre: 40.600 ÷ 45.900 kJ/kg.

5
 Păcura este de culoare neagră, având o vâscozitate ridicată, ceea ce impune preȋncălzirea
păcurii (temperaturi de peste 80 °C) ȋn vederea pulverizării prin injectoarele arzătoarelor - necesară
pentru realizarea unui amestec omogen ȋntre combustibil şi aer.
● Combustibilul lichid uşor
Ȋn cazul cazanelor utilizate ȋn ȋncălziri centrale care nu sunt prevăzute cu preȋncălzitor de
combustibil, se utilizează combustibilul lichid uşor CLU (combustibil de calorifer) obţinut prin
amestecarea păcurii cu motorină, ceea ce ȋi reduce vâscozitatea, astfel ȋncât să poată fi pulverizată la
temperatura ambiantă.
Ȋn principiu, compoziţia chimică a combustibililor lichizi: păcură, CLU, este similară analizei
elementare a combustibililor solizi – evident având alte valori ale participaţiilor masice ale elementelor
chimice.
1.4 COMBUSTIBILI GAZOŞI
Ȋn principiu, combustibilii gazoşi sunt amestecuri de gaze combustibile: CH4, hidrocarburi
gazoase superioare CmHn, CO, H2, H2S etc şi gaze inerte din punctul de vedere al arderii: CO2, N2 etc,
caracterizate prin participaţiile volumice ale gazelor componente.
Combustibilii gazoşi utilizaţi în energetică se împart în două mari categorii:
● Gazele naturale - reprezintă gazele combustibile aflate în natură ȋn zacăminte subterane;
● Gazele artificiale – obţinute prin prelucrarea termochimică a cărbunilor sau a produselor
petroliere.
Ȋn funcţie de coexistenţă cu zăcămintele de ţiţei, gazele naturale sunt:
● Gazele libere sunt amestecuri de gaze combustibile aflate în natură ȋn zăcăminte
independente – izolate fată de zăcămintele de ţiţei. Gaze naturale libere s-au obţinut prin
descompunerea substanţelor organice de natură animală sau vegetală care s-au acumulat ȋn decursul
erelor geologice.
Ȋn cazul României, gazele libere sunt constituite în cea mai mare parte din metan, fiind numite
ȋn limbajul uzual gaz metan. Gazul metan obţinut din exploatările din Transilvania are proprietăţi fizico-
chimice apropiate de cele ale metanului, avȃnd un conţinut de metan: 98.5 ÷ 99.9 %, ȋnsoţit de
hidrocarburi gazoase superioare: etan, propan. Gazul metan este incolor, inodor şi, în consecinţă, se
odorizează cu mercaptan (derivat organic al hidrogenului sulfurat), ceea ce permite
semnalarea eventualelor scăpări sau infiltraţii accidentale de gaz. Datorită conţinutului ridicat de metan,
gazele naturale au puteri calorifice: 35.000 ÷ 36.000 kJ/m3N, apropiate de cele ale metanului.
● Gazele dizolvate sunt amestecuri de gaze combustibile dizolvate în ţiţeiul din zăcămintele de
ţiţei.
● Gazele asociate sunt amestecuri de faze combustibile aflate ȋn vecinătatea (asociate)
zăcămintelor de ţiţei sau în vecinătatea zăcămintelor de cărbuni.
Gazele dizolvate şi cele asociate cu ţiţeiul, numite generic gaze de sondă, sunt compuse în
principal din metan, hidrocarburi superioare (etan, propan) şi impurităţi, compoziţia lor fiind ȋntr-o
strânsă legătură cu cea a ţiţeiului. Evident gazele de sondă au aceeaşi origine cu ţiţeiul.
Gazele artificiale reprezintă combustibili gazoşi obţinuţi prin prelucrarea termochimică a
cărbunilor (gazeificare → gaz de gazogen, cocsificare → gaz de cocserie, elaborarea fontei → gaz de
furnal) sau a produselor petroliere (gaz de rafinărie). Compoziţia şi puterile calorifice ale acestora
variază ȋntr-o gamă foarte mare ȋn funcţie de procesul tehnologic de obţinere a acestora.

6
 1.5. PUTEREA CALORIFICĂ A COMBUSTIBILILOR
Caracteristica energetică principală, comună tuturor combustibililor, o reprezintă puterea
calorifică, care constituie criteriul de bază al aprecierii valorii energetice a acestora.
Puterea calorifică a combustibilului reprezintă energia termică - cantitatea de căldură,
degajată în urma arderii complete a unităţii de combustibil: 1 kg în cazul combustibililor solizi şi lichizi,
respectiv 1 m3N în cazul combustibililor gazoşi.
Indiferent de natura combustibilului, gazele rezultate ale arderii conţin vapori de apă
(combustibili solizi: H2Ov → ȋn urma arderii hidrogenului şi a vaporizării umidităţii, combustibili lichizi
sau gazoşi: H2Ov → ȋn urma arderii hidrocarburilor şi a hidrogenului). În funcţie de starea de agregare
(faza) a apei din gazele de ardere avem:
● Putere calorifică superioară;
● Putere calorifică inferioară.
Puterea calorifică superioară reprezintă energia termică – cantitatea de căldură – degajată în
urma arderii complete a unităţii de combustibil, în cazul în care vaporii de apă din gazele de ardere
condensează cedȃnd căldura latentă de condensare. Puterea calorifică superioară este specifică
cazanelor moderne în condensaţie la care temperatura de evacuare a gazelor de ardere este sub 50
°C, ceea ce determină condensarea parţială a vaporilor de apă din gazele de ardere. În cazul arderii
metanului, participaţia volumică a vaporilor de apă este circa: rH2Ov = 16.7 ÷ 18.2 %, care reprezintă o
presiune parţială: pH2Ov = 0.169 ÷ 0.184 bar, avȃnd temperatura de saturaţie/de condensare: 56.6 ÷
58.4 °C (funcţie de excesul de aer) sub care începe condensarea vaporilor de apă.
Puterea calorifică inferioară reprezintă energia termică – cantitatea de căldură – degajată în
urma arderii complete a unităţii de combustibil, în cazul în care vaporii de apă din gazele de ardere sunt
consideraţi gaz perfect, care nu condensează şi, în consecinţă, nu cedează căldura latentă de
condensare. Puterea calorifică inferioară se aplică în cazul cazanelor şi utilajelor energetice clasice
unde gazele de ardere părăsesc agregatul la temperaturi de peste 120-140 °C, temperaturi la care nu
se pune problema condensării vaporilor de apă.
Puterea calorifică a combustibililor solizi şi lichizi grei (hidrocarburi cu număr mare atomi de
carbon) se determină experimental prin arderea completă a unei cantităţi determinate de combustibil,
ȋn atmosferă de oxigen, ȋn bomba calorimetrică. Căldură cedată ȋn urma arderii complete a
combustibilului se măsoară prin intermediul unui calorimetru cu apă, ceea ce permite determinarea
puterii calorifice superioare.
Puterea calorifică a combustibililor gazoşi şi lichizi uşori se determină experimental prin arderea
completă a unei cantităţi determinate de combustibil ȋntr-un calorimetru special cu circulaţie de apă (tip
Junkers). Căldură cedată ȋn urma arderii complete a combustibilului se transmite, practic fără pierderi,
apei care circulă prin calorimetru, ceea ce permite determinarea puterii calorifice superioare.
Pe baza datelor obţinute experimental s-au determinat relaţii de calcul ale puterii calorifice a
combustibililor ȋn funcţie de compoziţia lor, după cum urmează:
• puterea calorifică superioară a combustibililor solizi şi lichizi:
PCS = 33.900c + 125.448h + 10.827(s-o) [kJ/kg comb] (1.1)
• puterea calorifică inferioară a combustibililor solizi şi lichizi:
PCI = 33.900c + 125.448h + 10.827(s-o) - 2.509(9h+w) [kJ/kg comb] (1.2)
• puterea calorifică inferioară a combustibililor gazoşi:

7
PCI=39.618(CH4)+69.466(C2H6)+PCI CmHn(CmHn)+12.653(H2)+12.620(CO)+25.370(H2S)

[kJ/m3N comb] (1.3)

• puterea calorifică inferioară a combustibililor gazoşi:

PCI=35.774(CH4)+63.669(C2H6)+PCI CmHn(CmHn)+10.784(H2)+12.620(CO)+23.354(H2S)

[kJ/m3N comb] (1.4)