Cărbunele 

Este o rocă sedimentară de culoare brun - neagră cu proprietăți

combustibile formată prin carbonizarea (îmbogățirea în carbon în condițiile
lipsei oxigenului) resturilor unor plante din epocile geologice. Procesul de
incarbonizare a plantelor preistorice s-a produs cu milioane de ani în urmă,
prin două procese mai importante:

1. faza biochimică produsă de bacterii și ciuperci care transformă

celuloza și lignina din plante;
2. faza geochimică, faza propriu zisă de incarbonizare, care se produce
la temperaturi și presiuni ridicate formându-se într-un timp
îndelungat huila și antracitul. Acest proces are ca rezultat o
îmbogățire de peste 50 % din volum în carbon.
Datorită energiei termice ridicate degajate prin ardere huila mai poartă
numele de aurul negru.
Materia inițială de bază din care ia naștere cărbunele sunt resturi de plante
fosile, care constau mai ales din feriga uriașă (Pteridopsida sau
Polypodiopsida) care în urmă cu 400 de milioane de ani alcătuia
adevărate păduri, azi feriga are între 9000 și 12000 de varietăți.
După moartea lor aceste plante se scufundau în mlaștină unde fiind izolate
de aerul atmosferic urmează o serie de procese anaerobe, în primele faze
se formează turba.
Prin migrația mărilor aceste mlaștini au fost acoperite cu sedimente,
creându-se temperaturi și presiuni ridicate, care intensifică procesele de
încarbonizare, presiunea elimină apa din turbă astfel ia naștere cărbunele
brun (Lignit).
Dacă aceste presiuni mari persistă mai departe se continuă eliminarea apei
din cărbunele brun rezultând cărbunii cu cea mai mare putere
calorifică, huila și în final antracitul care este în același timp și cărbunele
cel mai vechi. La antracit procentul de carbon ajunge la 90 - 96 %.
Zăcămintele de huilă s-au format cu cca. 280 - 345 milioane de ani în
urmă, constituind azi una dintre principalele resurse energetice ale globului.
Cărbunele brun este un cărbune mai tânăr formându-se în
perioada terțiară în urmă cu 2,5 - 65 milioane de ani.

Compoziție[modificare | modificare sursă]
În tehnică, compoziția cărbunilor se exprimă parțial în elemente
chimice, carbon (C), hidrogen (H), azot (N), oxigen (O) și sulf (S), parțial în
substanțe ca masa minerală (A - de:Asche, en:ash) și umiditatea (W -
de:Wasser, en:water).
Compoziția se poate exprima ca:

 masă organică, care conține C, H, N, O și S din combinațiile

organice;
 masă combustibilă (en:DAF - dry, ash free), care conține și S din
combinațiile minerale (pirite), care arde și el, adică tot ce arde - ceea ce
nu arde (masa minerală plus umiditatea) este balastul;
 masă anhidră, care conține și masa minerală, adică tot, mai puțin
apa;
 masa uscată la aer (masa pentru analiză), care conține și umiditatea
de constituție și cea higroscopică, compoziție folosită în determinările de
laborator, fiind stabilă;
 masa inițială (en:raw), care conține și umiditatea de îmbibație, adică
compoziția cărbunelui introdus în focare.
În timpul încălzirii, din cărbune se degajă gaze combustibile, numite materii
volatile. Cu cât se degajă mai multe materii volatile, cu atât cărbunele se
aprinde mai ușor.
Prin aprindere și ardere cărbunele degajă căldură. Cantitatea de căldură
eliberată prin arderea completă a unui kilogram de combustibil (aici
cărbune) este puterea calorifică (sau căldura de ardere) a combustibilului,
care în SI se exprimă în MJ/kg. În practică, utilă este puterea calorifică
inferioară (Qi).

Clasa Grupa Caracteristici

Culoare: galben deschis până la negru.
Turbă (T) -
Structură vegetală fibroasă pronunțată.
Cărbune Culoare: brun închis.
brun (B) Cărbune brun Aspect pământos amorf, sfărâmicios, fără
pământos (BP) structură vegetală. Se poate bricheta
fără liant. Urmă brună.
Cărbune brun Culoare: galben-brun până la negru.
lemnos (BL) Aspect lemnos. Structură lemnoasă
 pronunțată. Exfoliere naturală. Spărtura
lemnoasă conține uneori incluziuni cu
Lignit
aspect pământos sau negru lucios. Urmă
brună.
Culoare: brun negru.
Cărbune brun Eventuale urme de structură lemnoasă.
mat (BM) Spărtura complet plană, uneori
pământoasă. Urmă brună.
Cărbune brun Culoare: negru brun până la negru.
cu luciu smolos Structură compactă. Spărtură concoidală.
(BS) Urma brun închis.
Culoare închisă.
Cărbune brun Fâșii alternative lucioase, mate. Spărtură
-
huilos (B/H) plană sau plan concoidală. Urmă neagră
cu nuanță brună.
Culoare: neagră.
Huilă cu flacără Fâșii alternative lucioase, mate. Spărtură
lungă (HL) plan concoidală. Urmă neagră cu nuanță
brună.
Stratificarea puțin clară, lucios. Spărtură
Huilă de gaz
plană sau concoidală. Urmă neagră cu
(HG)
nuanță brună.
Culoare neagră.
Huilă grasă
Luciu puternic. De cele mai multe ori
(HGr)
Huilă (H) sfărâmicios și prăfos. Urmă neagră.
Culoare neagră.
Huilă de cocs
Luciu puternic. De cele mai multe ori
(HC)
sfărâmicios și prăfos. Urmă neagră.
Culoare neagră.
Huilă slabă
Luciu puternic. De cele mai multe ori
degresantă (HS)
sfărâmicios și prăfos. Urmă neagră.
Huilă Culoare neagră.
antracitoasă Luciu puternic. De cele mai multe ori
(HA) sfărâmicios și prăfos. Urmă neagră.
Antracit (A) - Culoare neagră.
 Luciu metalic. De obicei sfărâmicios.
Urmă neagră.
Turba este cel mai tânăr cărbune, din Neogen, formându-se și astăzi.
Conține 52 - 62 % carbon în masa combustibilă, iar prin încălzire degajă
foarte multe materii volatile. În momentul extracției ea conține 75 - 80 %
umiditate, ca urmare trebuie uscată, stare în care are o putere calorifică de
12 - 20 MJ/kg. Turba uscată și brichetată se folosește drept combustibil
casnic. De asemenea, ea se poate folosi ca material filtrant sau ca
îngrășământ.
Cărbunele brun este un cărbune mai vechi, din Paleogen. Conține 60 -
78 % carbon în masa combustibilă, iar prin încălzire degajă multe materii
volatile. În momentul extracției conține 30 - 45 % umiditate. Are o putere
calorifică de 6 - 18 MJ/kg (uzual 7 - 9 MJ/kg).
Huila este un cărbune vechi, datând din Cretacic și Jurasic. Conține 75 -
92 % carbon în masa combustibilă, iar prin încălzire degajă suficiente
materii volatile pentru aprindere. În momentul extracției conține 1 - 5 %
umiditate. Are o putere calorifică de 20 - 29 MJ/kg. Este cel mai prețios
cărbune. Huilele cu flacără lungă (numele vine de la durata degajării
volatilelor, care ard cu flacără vizibilă) și de gaz (numele vine tot de la
cantitatea volatilelor) nu cocsifică, ca urmare se folosesc în scopuri
energetice. Huila de cocs și parțial cea grasă (în amestec cu cea de cocs)
cocsifică, ca urmare este folosită la producerea cocsului, valorificare mult
mai valoroasă decât prin ardere. Huilele slabă și antracitoasă au puține
volatile, sunt greu de ars.
Antracitul este cel mai vechi cărbune, datând din Jurasic. Conține 92 -
98 % carbon în masa combustibilă, dar aproape deloc materii volatile, ceea
ce îl face foarte dificil de aprins. Aprinderea trebuie făcută cu un
combustibil de suport, care să-l aducă la temperatura de 800 °C,
temperatura de aprindere a carbonului. În momentul extracției conține 3 -
12 % umiditate. Are o putere calorifică de 20 - 25 MJ/kg. Datorită aprinderii
dificile este puțin folosit în energetică, fiind folosit în industria chimică la
producerea electrozilor.
În concluzie, cărbunele se folosește:

 Drept combustibil, atât casnic, cât și în producerea de curent

electric produs cu ajutorul turbinelor din termocentrale. Prin ardere
cărbunele eliberează căldură și produce gaze de ardere ca dioxid de
carbon, dioxid de sulf și vapori de apă. In anul 2003 24,4 % din energia
 primară produsă pe glob și 40,1 % din energia electrică era produsă pe
bază de cărbune, cu ponderea însemnată a huilei și lignitului.
Termocentralele moderne au redus substanțial emisiile de gaze nocive
rezultate din arderea cărbunilor.

 Ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. O importanță

mare o prezintă cocsul care este folosit drept combustibil în încălzire
(înlocuitor al gazelor naturale) și de asemenea ca reducător
al minereurilor feroase în furnale.
 Rezervele de cărbuni pe glob estimate în anul 2004 au fost de 783,1
miliarde de tone, din care 27 % aparține SUA, 16 % Rusiei,
12 % Chinei, 12 % Indiei, 7 % Uniunii Europene și 7 % Australiei.
Aceste rezerve, dacă se continuă folosirea cărbunilor în același ritm ca
în anul 2003 (3,8 miliarde de tone), ar acoperi necesarul globului pe o
perioadă de 203 ani.