Hercule Poirot 

(pronuntat [ɛʀkyl pwaʀo]) este un detectiv belgian fictiv întâlnit în romanele

scriitoarei Agatha Christie. Poirot apare în peste 30 de romane și peste 50 de
povestiri polițiste. Alǎturi de Miss Marple, este unul dintre cele mai celebre personaje
ale scriitoarei. El a fost folosit în multe filme, fiind jucat de actori precum Albert
Finney, Peter Ustinov și mai recent David Suchet. În prezent drepturile de autor
asupra acestui personaj revin nepotului Agathei Christie, Matthew Prichard.

Criticii susțin ca Poirot a fost creat pe baza altor doi detectivi ficționari dinaintea lui:
Hercule Popeau (al scriitoarei Marie Belloc Lowndes) și Monsieur Poiret (al
scriitorului Frank Howel Evans), un polițist francez pensionat care traiește în Londra.
O influențǎ mult mai evidentǎ (mai ales asupra primelor romane) este cea a
povestirilor lui Arthur Conan Doyle. În "O Autobiografie", Christie recunoaște ca la
început a scris în stilul tradițional Sherlock Holmes, cu un detectiv excentric, un
asistent nedumerit și un inspector de la Scotland Yard de genul lui Lestrade
(inspectorul Japp).

Faptul cǎ Poirot este belgian (spre deosebire de detectivii menționați mai sus) este
un rezultat al datei scrierii primului roman - 1916 (deși el va fi publicat doar în 1920).
Nu doar cǎ ocuparea Belgiei de cǎtre Germania în acea perioada oferea o explicație
plauzibilǎ a faptului ca un detectiv atât de iscuțit nu avea de lucru în propria țarǎ și
era liber sǎ se ocupe de un caz din Anglia, dar de asemenea simpatia fațǎ de
belgieni era considerata în acea vreme o faptă patriotă (deoarece invazia Belgiei a
fost Casus belli pentru care Anglia a intrat în al II-lea Rǎzboi Mondial).

Prima apariție a detectivului a fost în romanul Misterioasa Afacere de la

Styles (publicat în 1920), iar ultima în Cortina (publicat în 1975, anul dinaintea morții
scriitoarei). La publicarea acestui ultim roman Poirot a devenit singurul personaj fictiv
care a primit vreodatǎ un necrolog (în New York Times: 6 august, 1975 "Hercule
Poirot, celebrul detectiv belgian, a murit.").

În anii 1930, Agatha Christie deja îl considera pe Poirot insuportabil, iar prin anii
1960 îl numea "un nenorocit detestabil, obositor și egocentric". Totuși publicul îl
iubea, iar scriitoarea refuza sǎ "îl omoare", susținând cǎ era datoria ei sǎ producǎ
ceea ce dorea publicul.
Aparența și aptitudinile personajului[modificare | modificare sursă]

Iatǎ cum îl descrie cǎpitanul Arthur Hastings pentru prima datǎ în al doilea capitol al
romanului Misterioasa Afacere de la Styles:

"Abia dacǎ avea peste cinci picioare și patru țoli dar se plimba cu dignitate. Capul lui
avea forma unui ou, și era mereu ținut înclinat un pic într-o parte. Mustața lui era
foarte dreapta și militǎroasǎ. Curǎțenia îmbrǎcǎminții lui era aproape incredibilǎ;
cred cǎ un fir de praf i-ar fi provocat mai multǎ durere decât o ranǎ facutǎ de un
glonte. Și totuși omulețul care, regretam sǎ observ, schiopǎta îngrozitor, fusese în
vremea lui unul dintre cei mai celebri membri ai poliției belgiene."

În romanele ulterioare, schiopǎtatul nu mai este mentionat. Poirot are pǎr negru, pe
care îl vopsește la bǎtrânețe pentru a-i pǎstra culoarea (dupǎ cum descoperǎ
Hastings în primul capitol al romanului Crimele A.B.C.). Deasemenea are ochi verzi
care sunt descriși ca stralucind asemeni ochilor unei pisici, atunci când detectivul are
o idee.

"Timp de zece minute [Poirot] a stat în liniște totalǎ [...] și tot timpul ochii i-au devenit
din ce în ce mai verzi." - Misterioasa Afacere de la Styles, Capitolul V

Înbrǎcǎmintea lui Poirot, consideratǎ ca apartinând cremei societații la începutul

carierei va deveni îngrozitor de ieșitǎ din modǎ spre sfârsitul acesteia.

Printre caracteristicile cele mai cunoscute al lui Poirot se numǎrǎ și sensibilitatea

stomacului. El suferǎ de rǎu de mare și în Moarte între Nori considerǎ cǎ greața de
la zbor l-a împiedicat sǎ fie mai alert în timpul crimei. Într-un roman ulterior ni se
spune cǎ spre bǎtrânețe Poirot a început sǎ-și bucure stomacul cu diferite
delicatese.

"Stomacul meu nu este fericit pe mare." - Rǎul de sub Soare, Capitolul VIII

"Avionul coborî puțin. "Mon estomac", gândi Hercule Poirot, și își închise ochii cu
determinare." - Moarte între Nori, Capitolul I

"Întodeauna un om care a avut mare grijǎ de stomacul lui, și-a luat recompensa la
bǎtrânețe. Mâncatul nu era doar o plǎcere fizicǎ [pentru Poirot] dar și o cercetare
intelectualǎ." - Doamna McGinty a murit, Capitolul I
Poirot este de asemenea extrem de punctual și are un ceas de buzunar foarte mare
și demodat pânǎ aproape de sfârșitul carierei.

"[Poirot] a urcat scǎrile pânǎ în fața ușii și a apǎsat soneria, uitându-se la ceasul de
mâna care în sfârșit îi înlocuise vechiul preferat [...]. Da, era exact ora noua și
jumǎtate. Ca întotdeauna Poirot sosise la minut." - Misterul Regatta

În Misterioasa Afacere de la Styles, Poirot lucreazǎ ca un detectiv destul de obișnuit,

bazându-se pe indicii și utilizând logica, fapt care reiese și din cele douǎ expresii
preferate ale lui: "micile celule cenușii" și "ordine și metoda". Iritant pentru Hastings
(și, câteodatǎ, chiar pentru cititor) este obiceiul lui Poirot de a ascunde detalii
importante ale planurilor lui, cum face, de exemplu în Misterul celor Patru, unde îl
ține pe Hastings în beznǎ panǎ la capǎt. Acest aspect al metodelor lui Poirot este
mai puțin evident în romanele ulterioare, parțial datoritǎ faptului cǎ din acestea
lipsește Hastings, iar Poirot nu are cu cine sǎ împǎrtǎșeascǎ ideile lui (aceste
romane fiind povestite la persoana a III-a).

Metodele lui se schimbǎ în Crimǎ pe terenul de golf, unde Poirot încǎ se bazeazǎ în
mare parte pe indicii dar începe sǎ-l ironizeze pe un detectiv rival care se
focalizeazǎ doar pe setul de indicii tradițional (introdus în ficțiunea polițistǎ de
Sherlock Holmes): urme de pași, amprente și mucuri de țigarǎ. Începând din acest
moment, Poirot se autoproclamǎ un detectiv-psiholog care cerceteazǎ nu prin
adunarea probelor de la locul crimei ci prin înțelegerea tipului victimei sau a
ucigașului. Acest comportament va fi subliniat în urmǎtoarele romane prin idea cǎ
anumite tipuri de crimǎ sunt comise doar de anumite tipuri de criminali.

O altǎ strategie a lui Poirot este cea de a-i face pe oameni sǎ vorbeascǎ. Chiar din
primele romanele el se poreclește "Papa Poirot", îndemnând celelalte personaje sǎ i
se confeseze. Mai târziu va minți voit pentru a obține încrederea celorlalte personaje,
fie prin inventarea unui motiv pentru care îl intereseazǎ cazul fie prin folosirea
familiei ca o scuzǎ a punerii unor întrebǎri.

"S-a spus despre Hercule Poirot chiar de cǎtre unii prieteni sau asociați, în
momentele în care erau cel mai suparați pe el, cǎ preferǎ minciunile în locul
adevarului și cǎ, pentru a obține ceea ce dorește, va folosi mai degraba afirmații
false elaborate decât simplul adevǎr." - Cinci Porcușori, Partea I, Capitolul IX
"Dupǎ ce a studiat cu atenție bunurile dispuse în fereastrǎ, Poirot a intrat și s-a
prezentat ca fiind interesat în cumpǎrarea unui rucsac pentru un nepot
inexistent." - Hickory Dickory Dock, Capitolul XIII

"Pânǎ în ziua de azi Harold încǎ nu a înțeles pe deplin ce l-a fǎcut dintr-o datǎ sǎ-i
povesteascǎ toatǎ întamplarea acestui omuleț cu care vorbise numai câteva
minute." - Pǎsǎrile Stimfalide

Poirot este de asemenea pregǎtit sǎ parǎ mai strǎin englezilor încercând sǎ-i facǎ
pe aceștia sǎ-l subestimeze. El recunoaște cǎ:

"Este adevǎrat cǎ pot vorbi engleza exactǎ, corectǎ. Dar, prietene, a vorbi o englezǎ
spartǎ este un avantaj enorm. Îi face pe oameni sǎ te disprețuiascǎ. Vor spune - un
strǎin - nici mǎcar nu poate vorbi engleza așa cum trebuie. [...] Și astfel, vezi tu,
oamenii lasǎ garda jos." - Tragedie în Trei Acte, Ultimul Capitol

Toate aceste tehnici îl ajutǎ pe Poirot sǎ-și atingǎ obiectivul final.

"Pentru cǎ pânǎ la urmǎ, fie printr-o minciunǎ, fie printr-un adevar, oamenii reușeau
mereu sǎ se dea de gol..." - Dupǎ Înmormântare, Capitolul XVIII

Întreaga viatǎ lui Hercule Poirot în Anglia este povestitǎ prin romanele scriitoarei
Agatha Christie, începând cu Misterioasa Afacere de la Styles (în care detectivul
este un refugiat care stǎ la Styles) și terminând cu Cortina (în care se întoarce în
vizita la Styles înainte de moarte). Între ele, unele romane povestesc și cazurile
rezolvate de Poirot în afara Anglei, precum celebrul Crima din Orient Express.