Clasificarea carbunilor Din punct de vedere al varstei chimice, cel mai tanar carbune

natural este turba; urmeaza carbunele brun, huila si antracitul. Turba (T) este un carbune
relativ tanar, la care procesul de carbonificare este numai partial realizat; fiind formata in
regiunile mlastinoase, din plantele de balta, turba contine o mare cantitate de oxigen si, mai
ales, umiditate; are culoare galben deschis pana la brun-negru. In stare uscata fiind foarte
poroasa, turba are o densitate redusa. In Romania se gasesc zacaminte modeste de turba la
Mandra (Fagaras), Miercurea-Ciuc, Dersca (Dorohoi), Poiana Stampei (Vatra Dornei),
Calatele (Huedin). Carbunii bruni (CB) sunt carbuni a caror formare a inceput in paleogen, la
inceputul erei tertiare. Carbunii bruni au culoare castaniu sau brun deschis pana la negru;
contin multa umiditate in cenusa, ard cu flacara, iar prin distilare uscata dau gaz combustibil.
In Romania se gasesc urmatoarele sorturi de carbuni bruni:  carbunele brun pamantos (BP),
cu aspect sfaramicios, ca pamantul, fara structura vegetala, culoare brun inchis; se gaseste
(rezerve epuizate) la Ilieni (Covasna) si Pralea (Bacau);  carbunele brun lemnos (BL), cu
aspect de fibra lemnoasa si uneori cu continut ridicat de xilita (rest de lemn incomplet
carbonificat), culoare galben-brun pana la negru; se gaseste in Oltenia, la Rovinari, Rosia,
Urdari, Motrul; in Muntenia, la Schitu Golesti, Doicesti, Filipestii de Padure, Ceptura; in
Ardealul de sud-est, la Capeni, Varghis; in Ardealul de nord, la Voivozi, Derna-Tatarus,
Sarmasag; in Banat, la Sinersig; este cel mai raspandit combustibil;  carbunele brun mat
(BM), cu aspect mat, pietros, culoare brun-negru; se gaseste la Sorecani (Cluj), Tebea,
Comanesti;  carbunele brun cu luciu smolos (BS); se gaseste (rezerve epuizate) la Codlea; 
carbunele brun huilos (B/H); face tranzitia intre carbunii bruni si huile; de culoare negru cu
fasii alternative lucioase si mate; se gaseste in Valea Jiului (zona de est), la Lonea, Petrila,
Aninoasa.  Huilele (H) sunt carbuni a caror formare a inceput in prima parte a perioadei
jurasice din era secundara. Ele se impart in urmatoarele grupe: 71  huila cu flacara lunga
(HL), de culoare neagra, cu fasii alternative lucioase si mate; se gaseste in Valea Jiului (zona
centrala), la Vulcan;  huila pentru gaz (HG), de culoare neagra, cu stratificare putin clara,
lucioasa; se gaseste in Valea Jiului (zona de vest), la Lupeni, Uricani;  huila grasa (HGr), de
culoare neagra, cu luciu puternic, de cele mai multe ori sfaramicioasa si prafoasa; se gaseste
in Banat, la Secu;  huila pentru cocs (HC), ca si huila grasa; se gaseste in Banat, la Anina; 
huila slaba degresata (HS), ca si huila grasa; se gaseste in Banat, la Baia Noua, Doman; 
huila antracitoasa (H/A); face tranzitia intre huile si antraciti; de culoare neagra, de obicei
sfaramiciasa; se gaseste in Banat, la Lupac. Antracitul (A) de culoare negru, cu luciu metalic;
de obicei sfaramicios; este cel mai vechi carbune natural, a carui formare a inceput in
perioada carbonifera din era primara; se gasesc rezerve slabe la Schela (Gorj) si Eibenthal
(Banat). Se mentioneaza ca varsta geologica a zacamantului din Valea Jiului creste de la est la
vest, ca urmare a faptului ca se afla intr-o zona cutata cu presiuni mari: zona Lonea se
incadreaza in grupa carbunilor cu luciu smolos sau a carbunilor bruni huilosi, iar zona Lupeni-
Uricani in grupa huilelor de gaz. Zacamantul de la Codlea se comporta invers: potrivit varstei
geologice ar fi trebuit sa fie huila de cocs, iar in realitate se incadreaza in grupa carbunilor
bruni cu luciu smolos. Datorita caracteristicilor energetice slabe, in comparatie cu celelalte
tipuri, in literatura de specialitate combustibilii din primele doua grupe se numesc si
combustibili inferiori. Pana in prezent, in chimia carbunelui nu s-a dat raspuns complet asupra
structurii si compozitiei chimice a diferitelor tipuri de carbune, in diferitele stadii de
metamorfozare. Carbunii sunt materiale neuniforme, chiar in cadrul aceluiasi tip (bazin),
avand in vedere clasificarea in lignit, huila, antracit. Trecerea diferitelor categorii este
suficient de continua, din care cauza limitele stabilite in baza unor proprietati nu corespund
strict limitelor stabilite in baza altor proprietati. Spre exemplu, carbunii bruni lemnosi din
bazinul Oltenia de nord au caracter mult mai xiloid decat lignitii din alte regiuni (Campulung,
Voivozi, Simleul Silvaniei) si chiar din alte tari. Probele de ligniti din bazinul Rovinari si
Motru, principalul bazin din tara difera: xilit – 10% la Motru si 15% la Rovinari; masa de
baza humica – 50…60% la Motru si 50…55% la Rovinari; componentii minerali anorganici –
cca. 35%, atat la Motru, cat si la Rovinari. 72 Proportia acestor componenti variaza, fie de la o
exploatare miniera la alta, fie in functie de marimea particulelor. In acest sens, trebuie
subliniata tendinta de crestere a proportiei de xilit in clasele granulometrice mai mari, in timp
ce masa de baza humica si componentii minerali se acumuleaza in fractiile fine. Din punct de
vedere al structurii, xilitul se caracterizeaza prin aspectul celular bine conservat,
individualizandu-se sub forma de benzi, cu grosimi variind intre 1 si 4 mm, rareori constituind
intercalatii de ordinul centimetrilor. Masa de baza humica are o structura neomogena, fiind
constituita din particule finde de resturi vegetale foarte slab gelifiate: telinite, cutinite,
rezinite, sporinite etc., fin impregnate cu minerale argiloase, mai rar cu pirita, toate acestea
fiind cimentate de un gel humic. O data cu avansarea gradului de carbonificare, xilitul se
transforma intr-un gel humic, pierzandu-si din elasticitate si din rezistenta mecanica la
sfaramare: dupa cum se stie, huilele (humine puternic metamorfozate) se macina mai usor
decat lignitii. Se impune ca, la proiectarea instalatiilor, acest element de structura
petrografica, cu influente nefavorabile in prepararea si in arderea lignitilor, sa fie luate in
considerare la alegerea solutiilor, precum si la stabilirea pierderilor de caldura in procesul de
ardere.

Alegerea instalatiei de pregatire a prafului pentru cazane se poate face dupa tabelul 1.
In instalatiile de pregatire a prafului se folosesc mori ventilator, mori cu ciocane, mori cu
masa si bile, mori cu valturi si mori cu tambur si bile. Alegerea morii de carbune se face pe
baza unui calcul tehnicoeconomic, in functie de natura combustibilului, finetea prafului,
cantitatea de umiditate vaporizata, in conformitate cu recomandarile din tabelul 4.2.

In general instalatiile de pregatire a prafului de carbune se compun din: buncarul de

carbune, alimentatorul, care introduce carbunele in turnul de uscare, de unde carbunele intra
in moara, praful rezultat fiind refulat, prin separatorul morii, in arzatorul de praf si apoi in
focar. Cazanul este prevazut cu preincalzitorul de aer si ventilatorul de aer. In unele instalatii
de pregatire a prafului se prevede si un concentrator de praf. La morile care folosesc ca agent
de uscare gazele de ardere aspirate in focar este prevazut si canalul de prelevare a gazelor de
ardere 52 din partea de sus a focarului. Turnul de uscare, moara, separatorul de praf si
conductele prin care circula praful de carbune sunt prevazute cu clapete de explozie.