EXAMENUL DE BACALAUREAT. SUBIECTUL AL II-LEA.

OPERA LIRICĂ (11)

Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnificația titlului, în relație cu textul

poeziei:

Stau… și moina cade, apă, glod…

Să nu mai știu nimic, ar fi un singur mod –

Un bec agonizează, există, nu există, –

Un alcoolic trece piața tristă.

Orașul doarme ud în umezeala grea.

Prin zidurile astea, poate, doarme ea, -

Case de fier în case de zid,

Și porțile grele se- nchid.

Un clavir îngână- ncet la un etaj,

Umbra mea stă în noroi ca un trist bagaj –

Stropii sar,

Ninge zoios,

La un geam, într- un pahar,

O roză galbenă se uită în jos.

(George Bacovia, Nocturnă)

Sugestii analitice:

Titlul poeziei, „Nocturnă“, un substantiv feminin din domeniul muzical 1, este

adecvat unui peisaj bacovian alcătuit din elemente cu o simbolistică prezentă și în alte poezii

ale sale. Semnificațiile întregului text se concentrează asupra unei singure imagini pregnant

conturate, „umezeala grea“ care, într-o atmosferă nocturnă, se abate asupra orașului și a

întregii lumi, creând, într-o empatică relație poet-cititor, o stare de apăsătoare melancolie,

1
DEX, p. 793: „NOCTURNĂ, 3. S.f. Compoziție muzicală instrumentală, predominant pentru pian, cu
caracter liric, visător și melancolic. (Din fr. nocturne, lat. nocturnus).

1
accentuată, în ultima strofă, de cântecul spre stingere al pianului („Un clavir îngână-ncet la

un etaj.”).

Noaptea, de o materialitate palpabilă, grea, fluidă, se insinuează treptat într-o

atmosferă de sfârșit de lume, al unei lumi copleșite, înecate de elemente ce exprima cu

insistență simbolistica apei: „moina cade, apă, glod…“, „Orașul doarme ud în umezeala grea“,

„Stropii sar/ Ninge zoios“. Însăși iubita, cu o prezență numai bănuită, probabilă, „doarme”,

se estompează, dispare dincolo de ziduri concentrice, într-o izolare de cetate medievală, cu

„case de fier în case de zid,“ dincolo de care „porțile grele se închid“.

În această atmosferă de disoluție a materiei sub acțiunea agentului lichid, însuși eul

se dematerializează, se dizolvă într-o materie degradată: „Umbra mea stă-n noroi ca un trist

bagaj –“.