EXAMENUL DE BACALAUREAT. SUBIECTUL AL II-LEA.

OPERA LIRICĂ (1)

Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind relația dintre

ideea poetică și mijloacele artistice:

Într-o grădină,

Lâng-o tulpină,

Zării o floare ca o lumină.

S-o tai, se strică!

S-o las, mi-e frică

Că vine altul și mi-o ridică.

Ienăchiță Văcărescu, Într-o grădină

Sugestii analitice:

Poezia „Într-o grădină“1 este cea mai scurtă alegorie a dragostei din literatura

română. În simplitatea dezarmantă a versurilor, în firescul elementelor poetice se descoperă

tema poeziei, eterna dilemă a îndrăgostitului: „Într-o grădină,/ Lâng-o tulpină,/ Zării o floare

ca o lumină.// S-o tai, să strică!/ S-o las, mi-e frică/ Că vine altul și mi-o rădică.“. Floarea este

un simbol delicat al fragilității și al unicității, semnificând aici fata nubilă, pe care o curtează

cu discreție îndrăgostitul temător de a nu o pierde în favoarea altui candidat mai îndrăzneț.

Deși aparent simplă, poezia „Într-o grădină“ permite o analiză interesantă și la nivel

prozodic, care evidențiază relația subtilă dintre ideea poetică și mijloacele artistice,

explicitând totodată conceptele operaționale implicate în structura versurilor. 2

1
Păstrăm scrierea cu ghilimele a titlurilor, așa cum se va scrie și în lucrările elevilor.
² „MADRIGAL.  Poezie scurtă care exprimă sentimente delicate sau aprecieri galante la adresa unei
femei.”, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică, Editura Univers
Enciclopedic, 2010.
„Într-o grădină“ este un madrigal, adică o poezie lirică de mici dimensiuni (are numai 6 versuri), cu temă
galantă, exprimând cu discreție și finețe admirația față de o ființă feminină. Se încadrează pe deplin în lirica
anacreontică a vremii, de început de secol al XIX-lea, preluând preocupări pentru această specie literară din idilele
pastorale ale grecului Anacreon și de la cunoscuți autori de madrigaluri, ca Voltaire și Clément Marot la francezi și
Petrarca, Boccaccio și Torquato Tasso la italieni.

1
 Măsura primelor două versuri din fiecare strofă este de 5 silabe; al treilea vers are 10

silabe, dar este alcătuit de fapt din două emistihuri, adică din două jumătăți de vers

despărțite printr-o cezură (pauză în interiorul unui vers, pentru a-i regla ritmul). Versurile

sunt poliritmice, prezentând o îmbinare între iambii de la începutul versurilor și amfibrahi.

Deși poezia este de inspirație cultă, rima se află sub influența poeziei populare, fiecare dintre

cele două scurte strofe având monorimă. Toate aceste caracteristici prozodice sunt adecvate

alegoriei din plan figurat, prin care unui sens abstract (dilema în dragoste) i se dă o

reprezentare concretă, prin imagine și simbol.