Sunteți pe pagina 1din 2

LEOAICA TANARA,IUBIREA

(tema si viziunea despre lume)

Nichita Stănescu a fost un poet, scriitor și eseist român, considerat atât de critica literară cât și
de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut literatura română, un poet
de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a
inovatorilor lingvistici și poetici.

Leoaică tînără, iubirea  este o poezie de Nichita Stănescu ,una dintre operele de referinta ale
scriitorului , fiind publicata in 1964 in volumul O viziune a sentimentelor .Poezia este o confesiune lirica a
scriitorului, o arta poetica erotica specifica neomodernismului,, in care eul liric este puternic marcat de
intensitatea sentimentului de iubire.

Tema poeziei o constituie consecinţele pe care iubirea, năvălind ca un animal de pradă în spaţiul
sensibilităţii poetice, le are asupra eului poetic raportat cu lumea exterioară si cu sinele totodată.

În ceea ce privește viziunea despre lume artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care
compun perceptia despre viaţă a autorului, despre menirea lui în univers şi despre misiunea artei sale,
într-un limbaj literar care-l particularizează.

Titlul operei este sugestiv ,fiind  exprimat printr-o metaforă în care sentimentul de iubire este
perceput sub forma unui animal de prada agresiv “leoaica” ce exprima sălbăticie, instinctualitate,
libertate, eleganță - trăsături care îșî sporesc intensitatea prin adjectivul "tânără "care sugerează
agilitate, vitalitate.

La nivel structural , textul este organizat in 3 strofe, de dimensiuni diferite, cu versuri libere,
care se potrivesc traseului iubirii ca experiență unică, răvășitoare.

Prima secventa care este reprezentata prin prima strofa prezinta in maniera metaforica
momentul indragostirii propriu-zise, ca o intalnire neasteptata a fiintei umane cu iubirea, cu toate ca
sentimentul exista deja in stare latenta in sufletul omului:
“Leoaica tanara, iubirea/mi-a sarit in fata/Ma pandise-n incordare/mai demult.
Iubirea ,sub forma unei leoaice tinere are efecte devoratoare asupra identitatii sinelui , forta, duritatea
dar si intensitatea cu care actioneaza, fiind redate prin versul “Coltii albi mi i-a infipt in fata “. Iubirea se
manifesta intr-un mod violent, lasand urme vizibile asupra eului, care este supus astfel unei transformari
ireversibile. “M-a muscat leoaica, azi,de fata.”

Strofa urmatoare care prezinta urmarile intalnirii neasteptate cu iubirea , este centrată pe relația eului
liric cu lumea ,unde totul in jur se transforma sub influenta iubirii. Prin adverbul de timp „deodata” se
marcheaza transformarea bruscă a sufletului îndrăgostit care devine un fel de centru al lumii ”in jurul
meu natura”. Natura este aceeași, dar receptarea ființei îndrăgostite cunoaște alte dimensiuni, căci
sufletul prins in profunzimea iubirii are intuiția unei lumi perfecte imaginată "ca un cerc de-a dura" ,
cercul fiind un simbol al perfecțiunii. Altfel spus, în viziunea lui Nichita Stanescu iubirea cunoaște o
capacitate , prin care se poate vorbi de o altă naștere a universului. “Si privirea-n sus tasni,/curcubeu
taiat in doua” Curcubeul, ca simbol al unei fericiri nesperate, poate semnifica un fenomen rar şi
fascinant, la fel ca si in cazul iubirii . ”si auzul o-ntalni/tocmai langa ciocarlii” Imaginea unei ciocârlii,
pasăre micuță care tinde spre lumină se poate interpreta ca o manifestare intensa a fericirii ce poate fi
atinsă printr-o iubire copleșitoare. Iubirea in interiorul poetului, aspira astfel spre perfectiune , spre
atingerea unui apogeu.Aceasta lume este ideala, unde simturile percep o alta realitate:privirea tinde
spre inalt,cuprinzand curcubeul,auzul surprinde cantecul ciocarliei, simbol al bucuriei,al iubirii.
Transformarea este ireversibila,poetul indragostit trecand intr-o lume ideala unde intalneste iubirea
vesnica.

Transformarea propriei interioritati este descrisa in cea de-a treia strofa prin modificarile fizice suferite.
Cel care a fost afectat de iubire nu se mai recunoaste pe sine, totul este schimbat, diferit: “Mi-am dus
mana la spranceana,/ la tampla si la barbie,/ dar mana nu le mai stie.”
Observam totodata in ultima strofa ,cum timpul este incetinit, iubirea avand acum o miscare lina,
(“aluneca-n nestire). Nimic nu este concret, tangibil. Starea data de sentimentul iubire este asemanata
cu un miraj prin sintagma “desert in stralucire”. In continuare sentimentul care a pus stapanirea
asupra eului liric este surprinzator, avand “miscarile viclene”, asa cum a fost si in momentul aparitiei.
Ultimele doua versuri, “inca-o vreme,/ si-inca-o vreme...”, arata continuitatea sentimentului, durata sa
imposibil de definit. Prin punctele de suspensie utilizate la sfarsitul poeziei, finalul este deschis, lasand
loc mai multor interpretari. Seductia poate fi reluata oricand, fie din perspectiva aceleiasi iubiri, fie din
perspectiva altei iubiri.

Prin poezia “Leoaica tanara ,iubirea” autorul sugerează că de fapt sensul iubirii este însuși sensul lumii,
iubirea fiind o lume a sufletului .Astfel , opera lui Nichita Stanescu este o capodopera a liricii erotice
romanesti, individualizandu-se prin transparenta imaginilor si proiectia cosmica,dar si prin originalitatea
metaforelor si simetria compozitiei.