Sunteți pe pagina 1din 7

O.

Goga - Rugaciune

Volumul "Poezii" din 1905, care se deschide cu poezia Rugciune, este o evocare liric a satului transilvnean. Satul
lui O. Goga, robit de veacuri, tnjeste dup libertate social i demnitate national. Poetul d glas ptimirii unui neam
mbtrnit ntr-o expresie dureroas, prsit de doruri si rzvrtiri nemplinite; vestind credina in alte vremuri, de
infricoate izbvite.

Muli dintre poeii notri i-au sintetizat, n una sau mai multe poezii, cele mai preioase din concepiile lor despre art
i rolul ei n societate. n mod demonstrativ, Goga public i el n fruntea primului su volum de versuri, care cuprind
de astfel piesele de rezisten ale creatiei sale, un vibrant manifest literar ce defineste cu pregnan caracterul
propriei inspiratii. ntelesul l deducem din modalitatea compunerii metaforice a versurilor, sintetizat in tilul poeziei.
Titlul poeziei, cuvntul rugciune, implic sensul de mplorare, de rug fierbinte, struitoare, izvort dintr-un suflet
rscolit de durere, dintr-o dezndejde care cere linite. Sensul acesta se descoper chiar din prima strof cnd
poetul deprimat, dezorientat, obosit i avnd senzatia de gol psihic rostete invocaia poetic care impresioneaz
prin gestul de umilint ce insoete ruga: "Eu cad neputicios, stpne, / n fata strlucirii tale, / Eu n genunchi spre
tine caut: / Printe: - ornduie- mi crarea".

Cauza zbuciumului sufletesc, pentru care cere ndurare poetul, o aflm din strofele urmtoare: Coplesit de doruri, de
ispite si de patimi - care sunt ale omului -, strigtul de durere al umilitilor vietii "cu umeri grbovi de povar", i mustr
constiinta. n numele acestora ar vrea poetul s nteleag taina lumii, farmecul vieii, ce-nsemn dragoste i ur,
cntec i lumin.

Poet cetean, temperament impetuos, Goga respinge poezia frmntrilor mrunte, sterile, opunndu-i "Cntarea
ptimirii noastre", a colectivitii din care face parte. Dorind s se smulg din haosul ispitelor intime, care-i tulbur
"izvorul din care sufletul s-adap", cere s i se ndrepte vzul "n veci spre cei rmasi n urm". Braul lui s fie
narmat cu "tria urii i-a iubirii", S-i alunge patimile personale, iar "de durerea astor inimi / nva-m pe mine-a
plnge". Poetul i asum responsabilitatea unei arte n care s plng nu rostul lui, ci jalea unei lumi, durerea
mulimilor, a celor care "gem umiliti n umbr"; poezia are "glas"; n glasul ei s cnte, cu rezonane grave, rostul
nemplinit al lumii, rzvrtirea robilor din veacuri. Numai astfel poezia poate fi "cntarea ptimirii noastre".

Dup un evident crescendo al sentimentului su de total druire, momentul suprem se definete n finalul poeziei:
"n suflet seamn-mi furtun, / S-l simt n matc-i cum se zbate, / Cum tot amarul se revars / Pe strunele nfiorate;
/ i cum sub bolta lui aprins, / n smal de fulgere albastre. / ncheag-i glasul de aram: / Cntarea ptimirii
noastre. "

Acest crez literar devine realitate artistic n volumul Poezii si n multe productii din volumele urmtoare. Construit pe
o ampl invocaie, discursul poetic se organizeaz potrivit cu simtmintele poetului.

Lexicul este evocator, desprins parc din tezaurul crtilor btrnesti, ntr-un context voit popular, cu termeni biblici,
uor arhaici. Fora expresiv a limbajului poetic, cu totul particular in poezia romneasc, rezult din ncrctura
metaforic inedit, rscolitoare, a unitatilor lexicale mai vechi, desprinse din vorbirea obisnuit (istovit, cale,
neputincios, ornduie-mi crarea, ispite, se adap, povata, taina, rdeste, zvonul, rostul, ostenite, ursitei, truda,
doruri, leacuri).

Alturi de determinri ca prpstii, fulgere, patimile, viforul, furtun, strunele, smalt, glasul de aram, sau alturi de
verbele: se desfac, cad, s-mi tulbure, sdeste, d-mi, alung, fringe, a plnge, s plng, gem, se zbate, se
revars, aceste epitete poteneaz tonalitatea fundamental a poeziei, profund rscolitoare.

Poetul foloseste si numeroase metafore-simbol: "n drum mi se desfac prpastii / i-n negur se-mbrac zarea; / D-
mi viforul n care url; Si gem robiile de veacuri; / In suflet seamn-mi furtun / S-l simt n matca-i cum se zbate /
Cum tot amarul se revars / Pe strunele nfiorate".

Toate laolalt: cuvinte strvechi, pline de semnificatie, epitete care creeaz stri de profund afectivitate, metafore cu
adnci rezonante si forta semnibilizitoare, n deplin consonant cu ideile si nzuintele poetului fac din Rugciune cel
mai vibrant manifest literar cunoscut n poezia romneasc.
Octavian GOGA Plugarii
Octavian Goga, cel mai mare poet social si national pe care 1-a dat Transilvania, da glas in versurile sale patimirii unui neam
imbatranit intr-o experienta dureroasa, ravasit de doruri si razvratiri, vestind credinta in alte vremuri, de infricosata izbavire.
Inspirata indeosebi din realitatile satului romanesc din Ardeal, poezia lui Goga exprima viata, psihologia, traditia,
framantarile si aspiratiile taranimii, lupta ei pentru libertate sociala si nationala. in Marturisiri literare" poetul afirma: Eu,
gratie structurii mele sufletesti, am crezul intotdeauna ca scriitorul trebuie sa fie un luptator, un deschizator de drumuri, un
mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtreaza durerile poporului prin sufletul lui si se transforma intr-o
trambita de alarma ".

Poezia "Plugarii" face parte din volumul Poezii", publicat in 1905 (care mai cuprinde: Clacasii", Noi", Rugaciune", Oltul ",
Batranii", Dascalita" etc.) si exprima o trasatura fundamentala a creatiei poetice a lui O. Goga si anume dragostea si
atasamentul pentru taranul roman, compasiunea lui pentru omul chinuit al pamantului, increderea in capacitatea si insusirile
poporului roman. Spre deosebire de Alecsandri si Cosbuc, Goga n-a putut sa-l prezinte idilic, adica lipsit de griji, vesel, pe
taranul nostru, ci in realitatea sa sociala zguduitoare.



Titlul poeziei. Plugarii sunt cei care se ocupa cu lucrarea pamantului, agricultori, tarani. Conceptia lui Goga despre taran este
comuna marilor nostri scriitori (Eminescu, Arghezi, RebreanU) si vine din adancurile indepartate ale istoriei, din conceptia
domnitorilor romani care vedeau in taran talpa tarii", prin aceasta considerandu-l purtator si pastrator de traditii si limba,
creator de valori materiale si spirituale (creatia populara).Vazut din perspectiva istorica, taranul lui Goga este un nedreptatit
de soarta, de istorie, de oameni, un rob al pamantului. Durerea lui e amplificata si de faptul ca nu se poate bucura de
roadele muncii sale, ca traieste in mizerie. Sentimentul fundamental ce strabate poezia e de dragoste si atasament fata de
taranime. Poezia e un imn, o oda inchinata taranului. Goga crede in apropiata biruinta a idealurilor de lupta ale

taranimii.



Ideea principala a poeziei o constituie frumusetea si bogatia sufleteasca a omului din popor, a taranului, aflat in antiteza cu
saracia materiala, cu situatia sa jalnica.

Compozitional, poezia este alcatuita din opt strofe care reliefeaza virtutile taranimii din Ardeal, infratirea om-natura si
sentimentul increderii in viitor. Discursul liric se desfasoara sub forma unei intime si admirative adresari, cuvantul cu
frecventa cea mai mare, prezent in fiecare strofa fiind cuvantul voi", in toate ipostazele lui morfologice. inca din primele
versuri poetul se alatura plugarilor cu sentimentul dragostei, al pretuirii si al compasiunii: La voi alearga totdeauna Truditu-
mi suflet sa se-nchine". in viziunea lui O.Goga, plugarii sunt un refugiu al intelectualitatii romanesti in vremuri de restriste,
un izvor nesecat de forta spirituala, de misterioase energii sufletesti din care ne alimentam idealurile si nadejdile de mai
bine:



Voi singuri strajuiti altarul Nadejdii noastre de mai bine".



Sentimentele poetului izvorasc dintr-o cruda realitate: existenta contrastului puternic intre viata oropsita si trista a taranilor
si eforturile lor, caracterul si sufletul lor. Acest contrast e reliefat cu ajutorul catorva opozitii. Plugarii sunt cei mai buni copii
ai firii", dar sunt urziti din lacrimi si sudoare", devenind crestini ce n-aveti sarbatoare".

La fel ca in poezia populara si in proverbul Codru-i frate cu romanul", plugarii sunt frati cu padurea si una cu natura patriei,
intre ei si natura exista o perfecta osmoza. Cerul tarii Ie-a imprumutat ochilor lor cea mai curata raza", Ie-a dat: .suflet sa
tresara Si inima sa se-nfioare, De glasul frunzelor din codru, De sopot tainic de izvoare". Toata frunza si toata floarea ii
cunoaste pentru ca ei sunt: Frati buni ai frunzelor din codru, Copii ai mandrei bolti albastre". intre plugari si natura se
stabileste un fantastic sistem de corespondenta, o comuniune organica:

E primavara pe campie, Si-n ochiul vostru-i primavara". De aceea, ca in eminesciana Scrisoarea IIF poetul sugereaza alianta
adanca intre plugari si natura patriei: Caci toata floarea va cunoaste Si toata frunza ei va stie." Poezia dezvaluie in
continuare contrastul care exista intre eforturile plugarilor si conditiile lor de trai. Ei sunt harnici, muncesc cu pricepere si
pasiune:

In coapsa graitoarei miristi Devreme plugul vostru ara; E primavara pe campie, Si-n ochiul vostru-i primavara". Se subliniaza
in continuare infratirea plugarilor cu natura: "Bland tainele vi Ic desface Din sanu-i milostiva glie, Caci toata floarea va
cunoaste Si toata frunza ei va stie." Rezultatul acestei infratiri este intelegerea tainelor" gliei de catre plugarii ce-si ara
miristea devreme". in strofele a patra si a cincea durerea si revolta primesc dimensiuni cosmice. Poetul si plugarii, uniti
spiritual si moral, fac parte din acelasi neam obidit. Opera lui exista prin viata plugarilor, poezia lui fereca in versuri toata
durerea existentei lor. Viata plugarilor inseamna truda, o munca epuizanta si brutala, care transforma totul in iad :



Purtati cu bratele-amandoua A muncii rodnica povara, Subt stralucirea-nlacrimata A diminetilor de vara."



Munca taranului e incoronata de Dumnezeu cu raze sfinte: Si nimeni truda nu v-alina, Doar bunul cerului parinte, De sus, pe
frunte va asaza Cununa razelor lui sfinte."



Daca stapanul nemilos ii biciuie si le plateste fiere", cerul si Domnul ii rasplateste pentru munca lor, ii binecuvanta" si ii
mangaie, alinandu-le suferintele:

Dar daca-n schimbul painii voastre, Piticul va plateste fiere, indurator v-asculta Domnul Si va trimite mangaiere".



In viziunea lui Goga, plugarii sunt martirii marilor suferinte. Aceasta viziune nu este intamplatoare, Goga insusi marturisind-o
cand spune : Eu am vazut in taran un om chinuit al pamantului; n-am putut sa-l vad in acea atmosfera in care l-a vazut
Alecsandri in pastelurile sale si nici n-am putut sa-l vad incadrat in acea lumina si veselie a lui Cosbuc. "

Poezia elogiaza si capacitatea plugarilor de a crea un adevarat tezaur artistic. in ciuda faptului ca traiesc in umbra bietului
bordeias de paie, ei sunt cei care au creat-o pe Ileana Cosanzeana, zanele balaie", doinele care plang"sau horele care rad".
Aceste comori sunt singurele care aduc stralucire in casa si sufletul lor:



Cand doarme plugul pe rotile, in pacea serilor de toamna, La voi coboara Cosanzeana, A visurilor voastre doamna. Vin crai
cu argintate coifuri Si-n aur zanele balaie: Atata stralucire-ncape in bietul bordeias de paie."



Mesajul umanist al folclorului, increderea staruitoare in mai bine contrasteaza cu saracia sugerata de cele doua epitete care
incadreaza substantivul diminutival bordeias". In momentele de ragaz in pacea serilor de toamna", atunci cand doarme
plugul pe rotile", plugarii devin creatori, interpreti si admiratori ai folclorului.

Doinele care plang" si horele care rad", amintite in strofa a saptea, sunt singurele care aduc stralucire in sufletele taranilor.
Personificarea doinei si a horei exprima durerea si jalea taranului, precum si rarele momente de fericire pe care hora i le
ofera. in strofa a opta poetul recunoaste alesele virtuti ale plugarilor si are incredere in triumful dreptatii lor:

Va straluci odata vremii Norocul nostru,-al tuturora." EI simte ca acesti plugari vor birui, deoarece in linistea cu care isi
indura obida se naste sentimentul razbunarii viitoare: "Ci-n pacea obidirii voastre, Ca-ntr-un intins adanc de mare, Traieste-
nfricosatul vifor Al vremilor razbunatoare." El isi exprima convingerea ca in plugari zac energii capabile sa realizeze
eliberarea sociala si nationala.

Ca majoritatea poeziilor lui O.Goga, Plugarii" e construita pe o discreta antiteza. La inceput -jalea, suferinta provocata de
oprimare, rabdarea mocnita; la sfarsit - amenintarea, razbunarea in numele unei dreptati imanente, protestul si revolta care
se anunta ca o-salvare. De aceea, poezia lui Goga e un fel de elegie eroica", un mesager al marilor sperante nationale.

Versurile se remarca prin tonalitatea elegiaca, muzicalitatea si extraordinara plasticitate realizata mai ales cu ajutorul
personificarii (plang doinele", rade hora", doarme plugul pe rotile") si al epitetelor de obicei antepuse (truditu-mi suflet",
milostiva glie") .



Lexicul intalnit in poezia Plugarii" apartine unei zone semantice a durerii, a suferintei care naste razvratirea prin cuvinte ca:
trudit, nadejde, lacrimi, sudoare, suferinta, jale, vifor. Acestor cuvinte li se alatura altele, scoase parca din scrierile vechi,
sau din tezaurul cartilor bisericesti, termeni usor arhaici care imprima tonul elegiac: altar, crestini, cer, sfanta, mila, obidire,
glie. Mai toate cuvintele folosite sunt evocatoarc,nu descriptive. Ele au o puternica forta expresiva, rezultata din incarcatura
metaforica a unitatilor lexicale mai vechi:



Frati buni ai frunzelor din codru, Copii ai mandrei bolti albastre, Sfintiti cu roua suferintii Tarana plaiurilor noastre!" Strofele
sunt alcatuite fiecare din opt versuri cu o masura constanta de noua silabe, menita parca sa sugereze constanta jalei pe
pamantul Transilvaniei. Inecare strofa e alcatuita simetric din cate doua fraze repartizate egal. Cele mai multe propozitii sunt
principale, coordonate copulativ sau juxtapuse: In coapsa graitoarei miristi Devreme plugul vostru ara; E primavara pe
campie, Si-n ochiul vostru-i primavara." Poezia "Plugarii" contribuie la realizarea unei monografii lirice a suferintei milenare a
romanilor din Transilvania. Ea demonstreaza inca o data ca Goga intrevede in taran nadejdea viitorului, fiindca in lumea
satului zac energii capabile sa realizeze dreptatea sociala si nationala.
Noi e un cntec spontan de o mare autenticitate
i vibraie liric, o doin de jale sfietoare
(Ion Rotaru)
In cadrul dezvoltrii poeziei romneti, O. Goga este cel mai autentic continuator al lui Eminescu. Prin
excelent liric, Goga este, ca i Eminescu, un exponent al poporului. El a intuit mai mult ca oricare altul
valoarea poetic a doinei, a cntecului de jale, murmurat ca pentru sine insui, dar cu atit mai
emoionant, mai convingtor, mai omenesc.
Poezia Noi este o doin cult in care tendina, revolta impotriva asupririi naionale i sociale a
romnilor din Ardeal se transform in art superioar, intr-un mod surprinztor i original. Versurile lui
Goga vehiculeaz aproape nite concepte: jale, lacrimi, cntece, suferin, patimi, impreun
cu elemente ale naturii, luate de asemenea, la nivelul generalitilor, fr nchegarea unei imagini
pictorice, individualizatoare: codri verzi de brad, cmpuri de mtas, fluturi, privighetori,
Murul, Oltul, etc.
Titlul e simbolic: cuvntul semnific nu numai fiina noastr naional, ci insi ara, spaiul ei
geografic i etnic. La noi este locul de batin, cu codri verzi de brad, cmpuri de mtase, cu
plaiuri scldate in soare, cu flori i cntece de hor. La noi e pmintul strbun. Sunt Criurile i
Oltul, in apele crora e glas de durere. Om i ar suntem noi, iar poetul, contiina i inima
indurerat a rii.
Versurile, aluzive prin tlcul cuvintelor simbolice, condenseaz in ele i nostalgii, i darurui nespuse,
suferin i neliniti. Farmecul sraniu, rscolitor al poeziei rezult din simplitatea lexicului evocator, de
provenien popular, cu valoare unor concepte de jale, suferin, patimi, crora li se altur altele, ce
domnesc ara. Natura e social in poezia lui Goga. Umanizat in poezia Noi, ea personific suferina,
ca in doina de jale; proiecia ei este simbolic. Relaia dintre ar i om, realizat prin juxtapunerea
strilor sufleteti cu elementele care definesc spaiul geografic i entic al rii, capt rezonanele
grave ale sentimentului de jale al unor tulburtoare neliniti.
Durerea unui neam, strin in propria-i ar, vibreaz in petalele florilor, in desiul codrilor, in apele
Mureului i ale Criurilor. Jalea unui intreg popor obidit este povestit de codri seculari, este purtat
din hotar in hotar, de Mure i de tustrele Criuri. Natura plinge impreun cu oamenii: nevestele,
prinii, feciorii. Insui btrinul Olt e impletit din lacrimile vrsate secole de-a rindul. Motivul acestei
lamentaii generale este visul neimplinit, copil al suferinei, nutrit de milenii de poporul asuprit,
este visul eliberrii naionale i sociale de a crui jale ne-au rposat i moii i prinii.
Poezia este scris intr-un limbaj aluziv, cu aspect conspirativ, misterios. Prevestirea unei zile mree
nu putea fi acut in acele imprejurri, in mod direct, ci prin intermediul unei abundene metaforice
pline de subnelesuri: La noi sunt codri verzi de brad () Noi o stropim cu lacrimi.
Expresia unei revolte impotriva asupririi naionale i sociale a romnilor din Ardeal, devine in poezia
Noi o art superioar, care poart nota autenticitii i originalitii liricii lui Goga in general. Poetul
utilizeaz frecvent conceptele: suferin, lacrimi, jale , patimi, pe care le asociaz, in evocare imagini
picturale, cu elemente ale naturii: cmpuri de mtas, privighetori, tustrele Criuri etc. Fiina
poetului se contopete cu cea a poporului su, inlocuind pe eu cu noi, ceea ce confer poeziei o
not de simplitate, i totodat un mare rafinament artistic. Sentimentul de jale este accentuat in
poezie i rin anaforicul la noi, de 3 ori in strofa I, de alte 2 ori in urmtoarele dou strofe, precum i
de epiforicul plng, de 3 ori in strofa a III-a. Versul final: Deertciunea unui vis/ Noi o stropim cu
lacrimi, incheie potennd tonul general al poeziei Noi.
Atmosfera de profund tristee din poezie este accentuat i prin numeroase personificri, acestea
devenind impresionante, fiindc sunt fcute in maniera doinei de jale: codrii povestesc de jale, i
jale duc Mureul i Criurile, cntecele plng, hora e mai domolit, codrii ii nfioar snul, Oltul
btrin este impletit cu lacrimi.
Cele 5 strofe alctuite din cte 8 versuri, iambice, sunt constituite in realitate, din cte 4 versuri lungi,
cu cezur, rimate independent (La noi). in organizarea strofelor, poetul a evitat ins versul lung, cu
cezur, nefolosit in poezia popular ntruct Noi are caracterul unei doine i a unei litanii totodat.
Fiecare strof este format, simetric din cte dou fraze construite prin coordonare. Aceasta sporete
impresia de doin de jale, jale a crei permanen este subliniat apoi de predicate exprimate la
timpul prezent, la prezentul continuu, ntrit prin unele gerunzii modale: gemnd, plngnd,
mbrind. Vocabularul este cel folcloric-popular adecvat: codri, jale, btrinul soare,
povestesc cu jale etc. Lexicul poetic, procedeele i mijloacele artistice, structura versurilor asocierilor
de cuvinte etc., creeaz, in ansamblu, atmosfera de doin i de litanie a poeziei, intitulat atit de
sugestiv Noi.
Considerat capodoper a creaiei n versuri a lui Goga, poezia Oltul reflect sinteza universului artistic al acestui
poet, capacitatea artistic plenar a cntreului "ptimirii noastre". n aceast poezie se realizeaz o adevrat
osmoz ntre om i natur, natura fiind structural integrat n viaa oamenilor din Ardeal, participnd direct la existena
istoric a poporului asuprit n acele vremuri n Transilvania. Poezia a aprut mai nti n revista "Luceafrul", la
Budapesta. Este foarte semnificativ mrturisirea fcut de Goga n "Fragmente autobiografice", n care spune c
poezia a fost scris nainte de a fi vzut vreodat rul Olt. Mai trziu, peste civa ani, trecnd munii i stnd o lun la
Climneti, unde i pregtea volumul "Ne cheam pmntul", poetul afirm c vede pentru ntia oar Oltul: "n
iarna aceea amsimit c e un trecut romnesc, care mai vorbete de povetile lui i c sunt realmente n faa tainei de
familie, a misterului de leagn al acestui popor. Atunci am verificat aceast poezie, silab cu silab, atunci v pot
spune c mi s-a prut c am neles-o mai tare i c simeam c vine de foarte departe".
Metaforic, Oltul semnific fiina noastr naional, vechimea ei, cmpia mbriat de ape, tinuita jale, cntec i dor;
erou mitic, cu potene uriae izvorte din amar durere, din lacrimi, ndejde i dezndejde, Oltul e solidar cu cei
asuprii. Legtura aceast, statornic, durabil, profund uman, este afectiv.
Oltul apare n chip simbolic, ca un Ft Frumos din poveste, a crui soart, din vechime, este nfiat insolubil cu
aceea a romnilor din Transilvania. Trecutul Oltului, mpletit cu istoria poporului romn, amintete de vremurile de
demult "mai mari la suflet", cnd, "un moneag" de azi era "haiduc i urla triilor amarul unei mnii nfricoate". Oltul
a fost martorul luptei sociale i naionale a maselor populare romneti asuprite. "Visul nemplinit", al unitii
naionale, transmis din generaie n generaie, este mai pregnant formulat n Oltul dect n celelalte poezii. Oltul
devine un simbol al acestor aspiraii, este purttorul milenar al setei pentru o existen mai dreapt a ardelenilor
Aducnd, n "cetuia lui de ap", "comoara lacrimilor noastre", "cntecele noastre toate", Oltul ascunde: "Durerea
unui neam ce-ateapt / Demult o dreapt srbroare".
Prta al luptelor pentru dreptate, Oltul i-a nsoit adeseori pe rsculai ntocmai ca un haiduc: "Tu, frate plnsetelor
noastre, / i rzvrtirii noastre, frate, / Urlai triilor amarul / Mniei tale-nfricoate". Oltul poart n inda-i "gnditoare"
o viziune sacr din partea "tovarilor lui buni", "de a-i rzbuna", dac s-ar "prpdi" cu toii", ducndu-i n alt ar:
"S veri pgn potop de ap / Pe serul holdelor de aur; / S piar glia care poart / nstrinatul nost' tezaur; /rna
trupurilor noastre / S-o scurui de unde ne-ngroap / i s-i aduni apele toate- / S ne mutm n alt ar!".
Poezia este gndit n perpectiva antitezei dintre mteia acelor vremi glorioase din care n-au mai rmas dect unele
frmnturi, pe de o parte, i prezentul ngenunchiat, pe de alt parte: "Neputiincioi pari i tu aztzi- / Te-a-ncins cu
lanuri mpratul / Cu unda ta strivit, gemen / i noi, tovarii ti buni". Fiind conceput ca un dialog ntre poet i Olt,
n poezie nu apare ns dect alocuiunea poetului, care se manifest de fapt ca un vorbitor anonim, identificat cu
poporul nsui. ntreaga creaie este structurat pe existena celor doi poli poetici, Oltul i noi, n jurul crora
graviteaz toat atmosfera poeziei, precum i mijloacele ei de expresie mai semnificative.
Poetul, poporul i fluviul se confund, de veacuri, cu existena i destinul lor, n aceeai zon etic i condiii istorice
comune. n poezie, Oltul este prezentat n patru ipostaze diferite, fiind invocat prin vocative "Btrnul Olt", "Oltule";
prin apelative ce nlucuiesc numele propriu "monege" , "frne"; prin pronumele personal la persoana a II-a
singular "tu", precum i printr-o apoziie dezvoltat "Drume btut de gnduri multe". Invocaia insistent a
Oltului nate imaginea unei fiie puternice, dominante, de la care poporul ntreg ateapt izbvirea din robia social i
politic att de apstoare i veche. Fora de nebiruit a Oltului este sugerat i de unele expresii, ca "grumaz de ap,
cettuia ta de ape, snul tu, pgn potop de ape etc. Unele verbe, care denumesc aciunile Oltului, consolideaz
imaginea atotputerniciei lui, dezvluind fora de cuprindere a fluviului: "mbrindu-ne cmpia, n cetuia ta de
ape dorm cntecele noastre, fierbe tinuita jale, duce unda-i durerea unui neam". Tria fluviului mai este
exprimat i prin verbele: "urlai", strigarea ta, "frngeai", zgazul "s veri" potop.
Octavian GOGA APOSTOLUL
Prin Octavian Goga (1881-1938), literatura romana s-a imbogatit printr-un talent viguros de luptator, de profet si de
"pedagog al neamului", care a creat o poezie de amplu rasunet pentru aspiratiile colective ale neamului romanesc
din Ardealul aflat sub ocupatie straina. Fapt mai putin obisnuit pentru un poet, volumul de debut, "Poezii", constituie si
punctul culminant al artei sale lirice, de un tragism tulburator, exprimata de un limbaj propriu cu sonoritati reliefate si ritm
retoric de o surprinzatoare interiorizare. Esentiala in poezia lui Goga este starea de jale, de boala sufleteasca, chin
intraductibil, asemenea dorului din poezia populara. Poemele sugereaza lumea originara a Transilvaniei si s-a vorbit despre
poezia lui Goga ca de o monografie lirica a satului ardelean cu specificul si chipurile anonime, cu valoare de simbol: dascalul,
dascalita, preotul, lautarul. Conectate la realitatile imediate si reale ale Ardealului aflat sub ocupatie straina, poeziile lui Goga
sunt adevarate manifeste patriotice si militante, cu puternice accente sociale.



Poezia "Apostolul" a fost publicata mai intai in revista "Luceafarul" la 15 iunie 1904, apoi inclusa in volumul de debut al lui
Goga, intitulat "Poezii" din 1905. in poezie se reflecta lirica mastilor, intrucat batranul preot al satului exprima viziunea lirica
a poetului privind aspiratiile colective ale neamului romanesc.



Structura, semnificatii, limbaj artistic Poezia "Apostolul" este structurata in sase strofe lungi, de cate opt versuri fiecare.
Apostolul este preotul satului, pe care poetul il defineste printr-o serie de metafore sugestive tipice: "batranul preot",
"mosneag albit de zile negre", "mosneagul", "cuvantatorul parinte", "batranul mag", "drept-vestitor apostol".

Prima strofa a poeziei este dominata de elemente de pastel, tabloul natural fiind infatisat la vremea inserarii sacre, atunci
cand oamenii ies de la vecernie (slujba religioasa tinuta seara - n.n.) si "Pleoapa soarele-si inchide". Amplificarea rolului pe
care il are preotul, care aduna in fiecare seara pe toti taranii ca sa-i binecuvanteze si sa le aline suferinta, este redata prin
hiperbola ca tot "norodul" incape in podmolul (mal inalt, teren ros de ape - n.n.) din fata bisericii. Intentia lui Goga este
aceea de a nu preciza un anumit timp sau loc identificabil si nici un anume preot, ci a generalizat nevoia de sacralizare a"
sufletelor de romani de pe intreg tinutul transilvanean, pentru ca ei sa poata nadajdui intr-o izbavire privind asuprirea
sociala si nationala. De remarcat sunt aici cuvintele populare si regionalismele care compun cadrul natural rustic - "otava",
"podmolul", "fragarul" (dud - ..), "ulita", "carja" -, precum si participarea naturii la viata spirituala a oamenilor, prin
personificarea "Pleoapa soarele-si inchide".

Strofa a doua compune portretul preotului, definit sugestiv inca din primul vers, "Mosneag albit de zile negre", printr-o
metafora si un oximoron. El este un simbol spiritual etern, "Asa il pomenise satul", venind din vremuri de demult, despre
care povesteste satenilor, idee exprimata prin metafora unui "ban de la-mparatul", simbolizand talismanul pe care preotul il
purta mereu cu sine.

Strofa a treia ilustreaza misiunea dificila pe care si-a asumat-o apostolul , ca un patriarh din vremurile biblice, de a trezi
constiintele si de a le sadi in suflete speranta de mai bine, de liniste si pace sufleteasca. Martor al altor vremi, preotul spune
"jalnica poveste" a neamului sau satenilor avizi de intamplari care sa le revigoreze sufletele: "intreg poporul ia aminte".
Nevestele se induioseaza si fusul se opreste-n mainile lor, batranii "toti farama lacrimi", iar tinerii strang in pumni cutitul "din
cingatoare", hotarati sa participe in ceasul razvratirii la izbavirea neamului romanesc de suferintele cauzate de asuprirea
dureroasa.



Strofa a patra exprima, prin "glasul / Cuvantatorului parinte", dorul de libertate si setea "razbunarii sfinte" ale romanilor,

"batranul mag" asumandu-si misiunea de a "lumina norocul" neamului sau "sfarsit de jale". Ca insusi Goga, aflat aici in
ipostaza unui parinte spiritual, preotul poarta in suflet intreaga durere si suferintele romanilor din Ardeal, poezia avand
accente mesianice.

Strofa a cincea ilustreaza rasunetul pe care-l- are strigatul mobilizator al preotului in randul satenilor, "acelasi dor tresare-n
piepturi / Cand glasul strigator rasuna", alaturi de care participa infiorata intreaga fire, care reactioneaza "Prelung si greu,
ca o furtuna", iar vantul duce cuvantul preotului pana la scaunul ceresc al divinitatii. Ultima strofa revine la elemente de
pastel, tabloul naturii este nocturn, ca o "cetatuie" peste care "Coboara razele de luna, /Pe-argintul fruntii lui boltite".
Apostolul satului poarta pe frunte "cununa" victoriei spirituale, ca simbol al trimisului divin ce merita "hirotonirea" in ceruri,
pentru credinta cu care s-a daruit dorurilor de libertate ale romanilor ardeleni, pentru harul mesianic cu care si-a asumat
suferintele asupririi sociale si nationale. Ca un autentic mesager al cuvantului divin, preotul vesteste lumii izbanda viitoare:
"Drept-vestitorule apostol / Al unei vremi ce va sa vie!".

Misiunea spirituala a preotului, aceeasi cu crezul liric al lui Octavian Goga, este de a da glas suferintelor si nazuintelor
poporului sau asuprit, fiind un semanator de credinta si de biruinta* pentru izbavirea neamului romanesc de sub ocupatia
straina austro-ungara.

Poezia lui Goga se naste in inima indurerata a poetului pentru soarta poporului sau asuprit dintr-o imensa neliniste
chinuitoare, din lacrimi si razvratiri impotriva nedreptatilor sociale si nationale, mesianismul manifestandu-se in sensul
increderii poetului in forta sa de a indrepta soarta dureroasa a neamului romanesc din Ardeal, de a contribui la eliberarea
sociala si nationala, la izbavirea poporului de amar si suferinta: "Eu am vazut in taran un om chinuit al pamantului".

In poezia Toamna, Octavian Goga descrie cu multa sensibilitate si melancolie
tabloul trist al sfarsitului de toamna. Poetul sufera alaturi de puiul golas de
ciocarlie, sufletul sau vriband adanc la tristetea care a cuprins natura.

Incet, incet atmosfera devine intunecata si apasatoare .
Imaginea padurii este deprimata sub povara de plumb a norilor cenusii . Pe
campul pustiu, porumbul uscat tremura cuprins de frigul toamnei . Nu se
mai aud sonoritatile vesele ale verii, natura devine mohorata , trista , pustiita
de frig si apasata de cenusiul norilor .

Dinspre miazanoapte, isi face aparitia vantul nemilos. Puterea lui face sa fie
smulsa cate o sindrila de pe sura .

Sub loviturile vifornitei pagane , nucii batrani devin neputinciosi, iar pe
cumpana fantanii ,, plange un pui de ciocarlie singur si trist, lipsit de
ocrotirea mamei .

Auzind plansul puiului de coicarlie, poetul isi simte sufletul cuprins de
tristete si singuratate asemenea puiului de ciocarlie .

Descriindu-ne peisajul de toamna, cu transformarile care au loc in natura,
Octavian Goga reusesta sa ne aduca sufletul alaturi de al sau, sa-i intelegem
tristetea si emotia .

Mi-a placut aceasta poezie deoarece poetul Octavian Goga a reusit cu multa
sensibilitate sa ma faca sa inteleg ca in natura ca si in viata se intampla si
lucruri triste