Simbolismul

Plumb
George Bacovia

1.Definite:
Simbolismul este o miscare litarara aparuta ca reactie la estetica
parnasianismului si a naturalismului, in ultimele doua decenii ale
secolului al XIX-lea. Denumirea noului curent este propusa de Jean
Moreas, in manifestul publicat in ziarul “Le Figaro”, ca derivat de la
cuvantul “symbole”.
Poezia simbolista si-a gasit reprezentarea in teoria
“corespondentelor” si in muzicalitate. Simbolul este vazut ca
instrumentul ideal pentru captarea expresiei poetice, iar muzica este
organizatorul poemului. Folosirea versului liber nu vizeaza doar
atenuarea muzicalitatii, ci si schimbarea structurii sonore pentru
obtinerea unor noi ritmuri. Poetul simbolist este trist si melancolic,
fiind predispus la toate nostalgiile si visarile posibile. Melancolia este
o traire tipic simbolista ce capata eticheta de spleen, fiind un amestec
de tristete si nevroza, acompaniate de anotimpul ploios si de mediul
urban monoton.
In eseul Structura liricii moderne, Hugo Friedrich il considera pe
Baudelaire precursorul poeziei secolului al XX-lea si totodata un
teoritician al simbolismului. Meritul sau este de a fi integrat
conceptului de frumos alte aspecte ce pot deveni forme literare prin
convertire estetica. In conceptia sa, pentru a descoperi profunzimile
vietii, artistul modern trebuie sa exploreze noi zone in arta.

2.Univers artistic:
Poezia lui Bacovia este expresia cea mai elocventa si durabila a
simbolismului autohton. Se regasesc in opera sa toate instrumentele
tehnicii simboliste, printre care se numara sugestia, simbolul,
muzicalitatea, cromatica, olfactivul, precum si principalele teme si
motive ce definesc acest curent.
Eugen Lovinescu afirma ca „exista in adevar o atmosfera
bacoviana, o atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamna cu ploi
putrede, cu arbori cangrenati, limitata intr-un peisagiu de mahala de
oras provincial intre cimitir si abator”.
 Componentele esentiale ale liricii bacoviene sunt instalarea in
suferinta si sentimentul crizei existentiale, rezultate din experientele
proprii ce-l conduc la anxietate si nevroza.
Sentimentul singuratatii este realizat prin corespondenta dintre
sentiment si muzica, sentiment si culoare. Gama de culori este
restransa, predomina negrul, cenusiul, albul, fiind o sugestie a mortii,
galbenul, reprezentant al bolii, iar verdele crud apare intr-o singura
poezie, Nervi de primavara, „verde crud, verde crud, / Mugur alb si roz
si pur...”.
Gama de culori se bazeaza pe o serie de motive tipic simboliste:
uratul, plictisul, tristetea si monotonia, avand corespondente in
universul instrumentelor muzicale. De exemplu, malancolia este
sugerata de vioara si clavir, iar nevroza este redata de violina si flaut.
Orasul bacovian, tema si motiv central al poeziei bacoviene, este
targul de provincie aflat sub semnul plumbului. Societatea este o lume
absurda, halucinanta, alcatuita din ospicii, cazarmi, spitale, abatoare
acoperite de zapezi, ploi reci, nori ca intr-un infern dantesc.
Deasemena, el reprezinta si o faza in curgerea ireversibila a lucrurilor
spre moarte.
Ploaia, in poezia lui Bacovia, nu este fertila si benefica, rolul ei
fiind de a acompania noptile din orasul trist. Daca la toti poetii lumii
focul purifica si apa fertilizeaza, in poezia bacoviana aceste doua
elemente ale Genezei duc la o dizolvare continua.
Timpul bacovian este cel al toamnei reci si umede, al iernilor cu
amurguri “de metal”, al verii toride care descompune materia. Spatiul
poetic bacovian este insumat de parcuri solitare, gradini desfrunzite,
un cer de plumb taiat de corbi, iar sensul ultim al poeziei bacoviene
este moartea.

3.Ipoteza:
Consider ca poezia Plumb (simbolism/reflecta tema si viziunea
despre lume), deoarece concentreaza elemente definitorii pentru
estetica simbolista, precum cromatismul, corespondentele, sugestiile,
astfel incat Bacovia ramane un punct de referinta in istoria
simbolismului romanesc prin surprinderea angoasei existentiale.

4.Opera:
 Poezia Plumb da titlul primului volum al lui Bacovia, publicat in
anul 1916, ce impune “ bacovianismul”. Sursa de inspiratie a
constituit-o vizita pe care poetul a facut-o prin 1900 la cavoul
Sturzestilor din cimitirul bacauan, fiind profund impresionat de sicriele
si florile de plumb, ce dadeau interiorului o nota stranie, nelinistitoare.

5.Titlu:
Titlul creatiei sugereaza apasarea sufleteasca, imposibilitatea
zborului. In alchimie, plumbul, care este un metal rece, devine simbol
al saturnismului. Fiind format dintr-o vocala inchisa sprijinita pe patru
consoane, ofera o sonoritate infundata, lasand impresia de cadere grea,
fara ecou, surda si fara posibilitatea unei eventuale inaltari.
Printre laitmotivele creatiei de asamblu se numara, asociate temei
moartii, singuratatea, frigul, vantul, amorul, ce se subordoneaza
motivului central exprimat prin metafora-simbol din titlu, reluata in
sase din cele opt versuri, structurate in doua catrene.

6.Tema+Structura:
Tema poeziei o reprezinta conditia poetului intr-o societate
artificiala si lipsita de aspiratii. Lumea ostila si stranie, conturata de
cateva pete de culoare, este proiectia universului interior, de un tragism
asumat cu luciditate.
Tonul elegiac este dat de iambi si peoni, dar si de rima masculina si
imbratisata, care pare sa ordoneze structura poetica, astfel incat in
prima strofa sa se impuna universul exterior, cu somnul “adanc” al
“sicrielor de plumb”, ce vizeaza izolarea si spaima omului, iar in cea
de-a doua sa se prezinte viata interioara si sentimentul erotic, aflate
sub semnul plumbului.

7.Comentariu:
Atmosfera incarcata de neliniste este potentata de muzicalitatea si
tonalitatea verbelor la imperfect “dormeam”, “stau”, “atarnau”, de
frecventa cuvintelor inchise, “vesmant”, “vant”, care intra in rima
masculina si ritm iambic, cat si de cele stridente, cu functii
onomatopeice: “scartaiau”, “strig”, “frig”.
Metafora simbol ”plumb” exprima stari de spirit vagi, sugerand
apasarea sufleteasca la care este supus artistul si, in general,
intelectualul care traieste intr-un pustiu oras de provincie. Prin
culoarea sa, cenusiu-inchis, plumbul sugereaza monotonia si plictisul,
mediul meschin cu false slipiri de o clipa.
In alchimie, plumbul, care este un metal “rece”, devine un simbol al
saturnismului. Sonoritatea “infundata”, data de vocala inchisa
spirijinita pe patru consoane, lasa impresia de cadere grea, fara ecou,
surda si fara posibilitatea unei eventuale inaltari.
In viziunea lui Ion Rotaru, cavoul “poate fi casa sau orasul in care
locuieste poetul; sau poate fi mediul, lumea meschina, daca nu cumva
si propriul corp in care salasluieste un suflet de plumb”. In aceeasi
masura, cavoul ar putea reprezta intreg universul, ca ultim cerc al
pustiului bacovian. In spatiul de plumb al cavoului, rece si apasator,
eul liric intra in criza de identitate, pandit fiind de uniformizarea
existentiala. Evadarea din acest spatiu de metal rece si greu este
imposibila.
Cuvantul cheie este pus, mai intai, ca epitet la limita concretului,
“sicrie de plumb”, “flori de plumb”, “coroane de plumb”, ca mai apoi
sa dea consistenta materiala unor abstractiuni ambigue, “dormea intors
amorul meu de plumb”.
In versul “stam singur langa mort...si era frig”, este sugerata
incremenirea lumii prin amorul “mort”, iar strigatul din linistea sinistra
si inghetata a cavoului este zadarnica, pentru ca si “aripile”, simbol al
zborului, sunt de “plumb” si atarna grele. Sentimentul straniu pe care il
incearca eul liric in apropierea acestui “mort” se naste din impresia
instrainarii, a unei rupturi intre viata si moarte. Sentimentul
singuratatii este acutizat, “eram singur”, iar acesta nu reprezinta doar o
stare de spirit, ci si conditia existentiala a poetului.
Daca in prima strofa se impune un univers exterior, cu somnul
“adanc” al “sicrielor de plumb”, “cu funerar vestmant”, care vizeaza
izolarea si spaima omului, in cea de-a doua se prezinta viata interioara
si sentimentul erotic, aflate sub acelasi semn al plumbului.
Poetul isi transfera trairile in muzica si culoare. In primele doua
versuri domina muzica funebra, cenusiul plumbului si decorul funerar,
cu scopul de a se prezenta damnarea poetului la solitudine, ca, mai
apoi, sa fie introdus macabrul prin “muzica” vantului si a “coroanelor
de plumb”.
8. Opinia
In opinia mea,
9.Concluzie:
Asadar, textul deschide volumul omonim, ca o sugestiva cheie de
lectura, deoarece, in concentrarea ei maxima, tipic bacoviana,
incifreaza o adanca imagine thanatica, definitorie pentru substratul
intregii creatii.