Plumb

George Bacovia (1881-1957) este cel mai important reprezentant al simbolismului

românesc, o voce lirică originală, ,,singurul poet român care a coborât în infern” ( N.
Manolescu), un infern interior, sufletesc. Volumele sale -,,Plumb”( 1916), ,,Scântei
galbene”, ,,Cu voi”, ,,Comedii în fond”, ,,Stanțe burgheze” - evidențiază un imaginar
simbolist original, dominat de o ,,atmosfera de plumb (...) în care plutește ,,obsesia morții şi
a neantului”( E. Lovinescu).

,,Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb, și funerar vestmânt-

Stam singur în cavou..și era vânt...

Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și-am început să-l strig

Stam singur lângă mort...și era frig...

Și-i atârnau aripile de plumb...”

Poezia ,,Plumb”, monolog tragic și arta poetică modernă, deschide volumul cu același
titlu, apărut în 1916.

R1. Poezia aparține simbolismului, curent literar apărut în Franța, care s-a
manifestat în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, ca o reacție împotriva
romantismului retoric și a parnasianismului. Simbolismul a promovat o poezie a
sensibilității pure, care a fost exprimată prin simbol, sugestie, sinestezie, muzicalitate și
cromatică specifică. Imaginarul poetic simbolist dezvăluie stări sufletești nedefinite,
universul damnat al orașului de provincie, nevroza, golul interior, natura citadină aflată
în corespondență cu universul sufletesc.

Poezia bacoviană cuprinde aspecte specifice esteticii simboliste.

1. Astfel, o trăsătură a simbolismului este reprezentată de figura de stil centrală,

simbolul, imagine expresivă şi neconvenţională, ilustrată prin : plumb, cavou, sicriu,
amorul de plumb.

1
 2. De asemenea, sunt prezente corespondențele simboliste dintre universul exterior,
material reprezentat prin cavou și universul interior, sufletesc, dominat de tristețe, de
presentimentul morții, ilustrat prin imaginea ,,amorului de plumb”.
3. Sugestia, aspect esenţial din lirica simbolistă, se realizează cu ajutorul simbolurilor
și al corespondențelor, care creează imaginea morţii, angoasei și a tristeții profunde.
4. Sinestezia, o altă figură de stil specifică esteticii simboliste, este reprezentată în versul
Scârțâiau coroanele de plumb, redând concomitent o imagine auditivă și una vizuală.
5. Muzicalitatea, un alt aspect al simbolismului,este creată prin:
a) paralelismul sintactic între primele versuri ale strofelor;
b) asonanțele create prin repetarea vocalelor închise u și â (plumb,vestmânt);
c) elemente de recurență: repetarea cuvântului plumb,simbol și laitmotiv;
d) ritmul iambic,care creează o muzicalitate tristă;
e) verbele la imperfect.
R 2/3

Temele poeziei sunt moartea şi condiţia nefericită a poetului într-o lume ostilă.
Tema morții este susținută de simboluri (,,cavou”,,,sicriu”), de un câmp semantic al morții
(,, dormeau”, ,,coroane de plumb”, ,,mort”) şi o cromatică sumbră.

De asemenea, tema condiției nefericite a poetului într-o lume ostilă este ilustrată prin
caracterul de artă poetică modernă. Arta poetică este o poezie programatică în care
autorul își exprimă crezul artistic, conceptia despre rolul poeziei si misiunea poetului. De
asemenea, în arta poetică sunt evidențiate teme și motive literare, tehnici de creaț[Link] o
artă poetică modernă, accentul se pune asupra relației poet-lume și poet-creație.

Titlul reprezintă simbolul central din poezie, cuvântul ,,plumb” repetându-se de trei
ori în fiecare strofă, devenind, deci, laitmotiv. Metal greu, de culoare cenușie, plumbul este
un simbol universal în creația bacoviană: prin greutate, sugerează povara sufletească,
suferința profundă, iar prin culoare, sugerează monotonia existenței, tristețea. La nivel
fonetic, se remarcă o sonoritate grea, prin vocala închisă ,,u”, încadrată de două grupe
consonatice: ,,pl” și ,,mb”.

(Structura poeziei)

Structural, poezia este un monolog tragic, transpus în două catrene ce reprezintă două
planuri poetice distincte, care se află în corespondență. Prima strofă simbolizează
macrocosmosul, universul material (cavoul), iar a doua strofă reprezintă
microcosmosul,universul sufletesc (,,amorul de plumb”).

O idee poetică relevantă pentru tema și viziunea sumbră asupra lumii este
ilustrată în prima strofă a poeziei, un pastel simbolist, care conturează universul
material, realitatea exterioară, întunecată, dominată de moarte. Incipitul, reprezentat
prin versul ,, Dormeau adânc sicriele de plumb”, cuprinde motive–simbol ale somnului
coşmar şi ale morţii, metafore ale vidului existenţial. Acest vers se află în paralelism sintactic
cu primul vers din strofa a doua, aspect al muzicalităţii. În monologul său tragic, eul poetic
descrie un cavou, sicrie și flori de plumb, o lume a încremenirii, un spaţiu thanatic în care

2
unica materie devine plumbul. Imperfectul ,,dormeau” simbolizează somnul bacovian care
reprezintă coșmarul sau moartea, iar cavoul devine un simbol al întregii lumi, al orașului de
provincie sufocant în care trăiește poetul sau al propriului trup. ,, Somnul” de plumb
invadează existenţa fragilă, sugestiv fiind oximoronul ,,flori de plumb”, care semnifică viaţa,
lumina, frumusețea (florile), dar și moartea, prin conotaţiile plumbului. Vântul, simbol
obsesiv în lirica bacoviană, aduce un dezechlibrul universal, reprezentând neliniştea,
efemeritatea. În centrul strofei se află motivul solitudinii fiinţei în cavoul-oraş sau cavoul-
trup: ,, Stam singur în cavou...şi era vânt...”. Întregul tablou dominat de cromatica morții
și a tristeții este completat de sunete discordante sugerate prin sinestezia ,,scârțâiau
coroanele de plumb”.

Dacă în Plumb moartea înseamnă încremenire universală, în alte poezii bacoviene

moartea este redată prin descompunerea materiei organice: ,,Pe catafalc,de căldură-n oraș/
Încet cadavrele se descompun.”( Cuptor)

Relațiile de opoziție și simetrie sunt reprezentate la nivelul textului prin paralelismul

sintactic al primelor versuri din cele două strofe: ,,Dormeau adânc sicriele de plumb”
[…],,Dormea întors amorul meu de plumb”. În mod evident, prima și a doua strofă se află
în simetrie și opoziție, deoarece reprezintă macrocosmosul (cavoul) și microcosmosul
(amorul de plumb).

O altă idee poetică relevantă pentru tema poeziei este exprimată în strofa a doua, ce
simbolizează universul interior, sufletesc, aflat în relație de corespondență cu universul
exterior, material. În prim-plan, se află metafora-simbol ,,amorul meu de plumb”, un
înger al iubirii care a devenit un înger al morții. Încercarea eului liric de a-l trezi din somn
este zadarnică ,,...și-am început să-l strig”. Se remarcă și aici simbolul somnului (,,dormea”),
și, totodată, motivul literar al întoarcerii cu faţa spre apus: ,,Dormea întors amorul meu de
plumb”. Motivul literar al întoarcerii cu faţa spre apus, ca semn al îndepărtării
definitive de viaţă, este prezent în literatura română şi în creaţia lui Blaga, a lui
Sadoveanu şi în mitul precreştin al marii călătorii. Solitudinea şi frigul interior
completează ideea poetică a pierderii credinţei în mitul iubirii: ,, Stam singur lângă
mort...şi era frig...”.

Ultimul vers al poeziei aduce şi o ultimă imagine a disperării: ,,Și-i atârnau aripile
de plumb...”. ,,Aripele de plumb” ale amorului simbolizează zborul frânt, imposibil, atracția
teluricului . În această strofă, este evidențiată ideea poetică bacoviană a iubirii funebre sau
a eroticii agonice, prin relaţia Eros -Thanatos, la fel ca în poezia Melancolie: ,,Ascultă tu
bine,iubito,/Nu plânge și nu-ți fie teamă/Ascultă cum greu, din adâncuri/ Pamântul la dânsul
ne cheamă”.

Imaginarul poetic bacovian este astfel conturat prin:

a) simboluri, sicriele și cavoul reprezentând spațiu existențial limitat, sufocant, moartea,

universul material în care trăiește poetul, orașul de provincie, un topos al disperării;
plumbul, vântul și frigul simbolizează dezechilibrul universal ;

3
 b) un câmp semantic al morții, ilustrat prin
termenii: ,,dormeau”, ,,sicriele”, ,,funerar”, ,,cavou”, ,,coroanele de plumb “, ,,mort”;
c) sugestia cromatică , specifică imaginarului bacovian, redată prin deprimantul cenușiu
al plumbului, format din amestecul culorilor alb și negru (culori ale morții la Bacovia),
care domină peisajul mortuar şi devine o culoare a fiinţei.

Elementele de prozodie accentuează muzicalitatea poeziei și, totodată, ideea poetică:

cele două catrene au un ritm iambic, prin care se conferă o sonoritate melancolică şi gravă
textului, iar rima îmbrățișată accentuează ideea poetică a limitei existențiale.

În concluzie, temele simboliste şi viziunea bacoviană tragică asupra lumii sunt

transfigurate artistic într-o poezie reprezentativă pentru întreaga sa creaţie, peste care,
implacabilă, ,,pluteşte obsesia morţii şi a neantului”( E. Lovinescu).