“Plumb”

de Geoarge Bacovia

Dupa cum afirma criticul literar Ion Caraion, universul liric bacovian este
acela al unui “sfarsit continuu”, infatisand o lume halucinanta, stranie, in care
fiinta rataceste fara sens, intr-o singuratate agonica.
Din punct de vedere estetic, creatia bacoviana se inscrie in paradigma
simbolista, curent literar aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea, in Franta, ca
reactie la retorica inflacarata romantica si la poezia rece, impersonala, parnasiana.
Trasaturile esentiale ale acestei orientari literare le constituie: folosirea
simbolurilor, a sugestiei (“Sa sugerezi iata visul nostru”-Mallarmé), a
corespondentelor, principiul muzicalitatii (“Muzica inainte de toate”- Verlaine) si
utilizarea cromaticii ca expresie a starilor sufletesti vagi sau stranii. Poezia
simbolista este expresia unei sensibilitati pure care isi propune sa redea trairile
inefabile, exploatand valentele picturale si muzicale ale cuvantului intr-un
sincretism de limbaje artistice.
Simbolismul romanesc (initiat si teoretizat de Al. Macedonski) apare ca
reactie la poezia posteminesciana si reprezinta o treapta catre modernism.
Creatia poetica bacoviana se inscrie in estetica simbolista , valorificand
teme si motive literare specifice acestui curent literar.
Poezia “Plumb” care deschide volumul cu acelasi titlu, aparut in 1916, este
o elegie pe tema mortii si ilustreaza elocvent trasaturile liricii simboliste: folosirea
simbolurilor (“plumb”), a sugestiei, tehnica repetitiilor (laitmotivul “plumb”,
paralelismul sintactic), cromatica si utilizarea corespondentelor.
Dramatismul trairilor instantei poetice este sugerat prin intermediul
corespondentelor dintre lumea exterioara (cimitirul) si cea interioara (trairile
eului liric). Textul nu cuprinde niciun termen explicit al angoasei, sentimentul
golului launtric fiind sugerat prin elementele imaginarului poetic ce corespunde
unui decor funerar. Laitmotivul “plumb” prezent in titlu (si reluat obsesiv in
discursul liric) are multiple sugestii: sugestia fizica este aceea a greutatii
sufocante, sugestia cromatica implica ideea cenusiului existential, iar sonoritatea
(prin prezenta vocalei inchise “u”) induce o stare apasatoare, in acord cu
sentimentul aneantizarii fiintei.
Muzicalitatea poeziei (o alta trasatura simbolista) este realizata prin
folosirea paralelismului sintactic si a asonantei si aliteratiilor. Cele doua strofe
sunt aproape simetrice (sugestie a unei lumi inchise in care fiinta se simte
captiva). Simetria este creata prin repetarea structurii morfosinctatice si prin
reluarea epitetului metaforic “de plumb”, devenind emblema a acestei lumi
stranii. Al saselea vers intrerupe simetria compozitionala: “Pe flori de plumb si-am
inceput sa-l strig” sugerand dorinta de evadare dintr-o lume inchisa, sufocanta,
apasatoare. Aliteratiile “cavou”, “vestmant”, “vant”, precum si vocalele incluse
“o”, “î”, “u” confera o cadenta grava cu ecouri funerare.
Tema centrala a discursului liric o reprezinta moartea ipostaziata ca
incremenire, aceasta fiind sustinuta prin motive literare precum: “cavou”, “sicriu”,
somnul (“Dormeau adanc”), “cavoul de plumb”. Singuratatea agonica si disolutia
launtrica sunt teme cu deschidere spre expresionism (prin scindarea eului) care
au rolul de a reliefa tema centrala a poeziei.
Alunecarea in nefiinta este redata in cele doua catrene ale poeziei care
corespund celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara a cimitirului si a
cavoului si cea interioara, a trairilor instantei poetice. Intre aceste coordonate se
desfasoara monologul tragic al eului liric.
Prima strofa cuprinde elemente ale cadrului spatial inchis, apasator, in care
fiinta se simte claustrata. Universul exterior, alcatuit din “cimitir”, “cavou”,
“coroane de plumb” (simboluri funerare) creeaza sentimentul izolarii, al pustiului
si al solitudinii agonice, coplesitoare. Tema mortii este redata inca din incipitul
poemului, verbul la imperfect “dormeau” alaturi de epitetul “adanc” reprezinta o
sugestie a somnului, etern echivalent cu aneantizarea fiintei. Frigul si vantul
sugereaza ideea pietrificarii materiei, iar florile (asociate adeseori cu gingasia)
devin o emblema funerara/ mortuara/ thanatica.
Strofa a doua se orienteaza asupra realitatii interioare, asupra disolutiei
launtrice, eul liric fiind infatisat in ipostaza de martor al propriei morti sufletesti:
“Dormea intors amorul meu de plumb”. Al doilea vers al acestei strofe pune in
lumina incercarea de evadare din lumea carcerala: “Si-am inceput sa-l strig”.
Scindarea dureroasa a eului, impietrirea sufleteasca si alienarea fiintei sunt redate
expresiv in versul : ”Stam singur langa mort si era frig”. Incercarea de evadare
este, asadar, sortita esecului, metafora “aripile de plumb” evidentiind alunecarea
in moarte, caderea surda si grea.
Din punct de vedere morfosintactic, verbele din text, majoritatea statice,
aflate la indicativ imperfect, potenteaza starea tragica: “dormeau”, “stam”, “era”,
“scartaiau”. Verbul la perfect compus reda initierea unui act, iar cel la conjuctiv
”sa strig” sugereaza incercarea de revitalizare a fiintei care este sortita insa
esecului.
Repetarea conjunctiei “si” amplifica disperarea eului liric: “Si flori de plumb,
si funerar vestmant”, “si era vant”, ”Si scartaiau coroanele”, ”si-am inceput sa-l
strig”, “si era frig”, “si-i atarnau aripile de plumb”.
La nivel stilistic, se remarca prezenta metaforelor simbol: “sicrie de plumb”,
“flori de plumb”, “coroane de plumb”, care redau in mod expresiv pietrificarea
materiei.
La nivel fonetic dominante sunt vocalele inchise “o”, “u” si “i” ce confera o
tonalitate grava in acord cu tema centrala a discursului poetic, moartea.
Din punct de vedere prozodic, masura versurilor este de zece silabe, ritmul
este iambic, iar rima este imbratisata, creand impresia unei lumi carcerale.
Poezia “Plumb” reflecta viziunea lui Bacovia asupra existentei, viziune care
se intemeiaza pe sentimentul absurdului, al tragicului si al unei dureroase
inutilitati ontolotice. Astfel, opera bacoviana ilustreaza elocvent intr-un timbru
grav, inconfundabil conditia omului modern pentru care transcendența e goala,
“lipsind magicul taram compensatoriu al visului sau al fanteziei eliberatoare”
(Vasile Fanache).
In concluzie, poezia “Plumb ” se inscrie in paradigma simbolista,
valorificand elemente specifice acestei orientari estetice: folosirea simbolurilor, a
sugestiei, a corespondentelor, precum si exploatarea dimensiunii cromatice si
sonore a cuvantului “plumb”.