Plumb

Poezia „Plumb" de George Bacovia a fost publicată în anul 1916, în

volumul cu acelaşi nume în revista Versuri.
George Bacovia (numele adevărat; George Andone Vasiliu) a fost
autorul unor volume de versuri şi proză, cel mai important poet
simbolist român, scriitor român format la școala simbolismului
literar francez.
Textul poetic se înscrie în lirica simbolistă prin: folosirea
simbolurilor, tehnica repetițiilor, cromatica și dramatismul trăirii eului
liric. Dramatismul este sugerat prin corespondenţa ce se stabileşte
între materie şi spirit. Textul nu cuprinde niciun termen explicit al
angoasei, totul putând fi dedus din descrierea cadrului.
Titlul poeziei este simbolul plumb, care este un element repetat
(apare de 6 ori) ce sugereaza apasarea, greutatea sufocanta, cenusiul
existential, universul monoton, inchiderea definitiva a spatiului
existential fara solutii de iesire. In sens denotativ, plumbul este un
metal saturnian, greu, moale, de culoare gri. Sensul sau conotativ
deriva din cel anterior, sugerand cele mentionate mai sus.
Tema o reprezintă apăsarea sufletească a poetului, într-o lume
ostilă, neputincioasă să aprecieze valoarea reală. Un prim motiv care
surprinde această stare este cel al plumbului, material toxic ce
cuprinde întreaga existență (florile, aripile, veșmintele etc.), și o
acaparează, fără posibilitatea evadării. Apoi avem spațiul funerar, ce
amplifică starea de degradare sufletească și o împinge înspre
decădere și moarte.
Textul este structurat în două catrene, folosindu-se principiul
simetriei , cuvântul plumb fiind repetat de 6 ori. Cele două
strofe/secvențe poetice corespund celor două planuri ale realității:
realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir și de cavou și
realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a
cărui invocare se face cu disperare, fiind și el condiționat de natura
mediului.
Strofa I surprinde elemente ale cadrului spațial închis, apăsător,
sufocant, în care eul poetic se simte izolat: un cavou, simbolizând
universul interior, și în care mediul înconjurător a căpătat greutatea
apăsătoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt: „sicriele
de plumb”, „vestmîntul funerar”, „flori de plumb”, „coroanele de
plumb” artificii funerare de duzină, tipice pentru mica burghezie de
provincie. Repetarea epitetului „de plumb” are multiple sugestii
(cromatică, fizică, de apăsare), insistând asupra existenței mohorâte,
anoste, lipsită de trascendență sau de posibilitatea înălțării. Lumea
este marcată de împietrire. Vântul este singurul element care
sugerează mișcarea, însă produce efecte reci ale morții: „Și scârțâiau
coroanele de plumb”.
Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă
sugestia nocturnului.
Strofa a II-a debutează sub semnul tragicului existențial, generat de
dispariția/moartea afectivității: „Dormea întors amorul meu de
plumb”. Cuvântul „întors” constituie misterul poeziei. Eul liric își
privește sentimentul ca un spectator. „Aripile de lumb” presupun un
zbor în jos căderea surdă și grea, moartea. Încercarea de salvare este
iluzorie: „Și-am început să-l strig”. Metafora „amorul meu de plumb”
sugerează ideea de mineralizare, ceea ce a cuprins și lumea
interioară, iar sintagma „stam singur lângă mort” prezintă ideea
tragică a înstrăinării de sine.
In opera Plumb George Bacovia exista mai multe simboluri, fiecare
avand conotatii aparte. Plumbul arata pasarea sufleteasca si golul
interior, iar acestea fac parte din elementele simboliste ale operei.
Sugestia face legatura dintre simbol si starile exprimate.
Corespondenta este cavoul, un loc inchis, izolat, loc de refugiu al eului
liric dintre el si lume; sicriele, vesmant funerar, coroanele, mortul
arata moartea prin impietrire. Cromatica curpinde culoarea gri inchis,
iar plumbul exprima greutatea sufleteasca si spirituala cat si
sentimentele de tristete. Muzicalitatea este reprezentata prin tehnica
eufonica, tehnica refrenului,stam singur".
Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei, prin mărcile
subiectivității: persoana I a adjectivului posesiv „amorul (meu)”,
persoana I a verbelor „stam”, „am început”.
La nivel morfologic, se remarcă prezența verbelor, în marea lor
majoritate statice. Timpul imperfect desemnează trecutul
nedeterminat, permanența unei stări de angoasă:
„,dormeau", ,,stam”, „era”, „scârțiau", „dormea", atârnau". Cele două
verbe, la perfect compus - „am început", respectiv, la conjunctiv „să
strig", sugerează disperarea eului liric, atunci când conştientizează că
întregul univers este cuprins de atmosfera sumbră a morții. Actul de
„,a striga” dobândește o valoare simbolică. Adverbul ,,adânc" plasat
lângă verbul ,,dormeau" sugerează somnul veşnic, moartea.
Apropierea dintre somn şi moarte este clasică atât datorită nemişcării
pe care ambele stări o presupun, cât și faptului că ambele constituie o
rupere de lumea reală.
La nivel lexical, se remarcă prezența cuvintelor din câmpul semantic
al morții: sicriu, cavou, funerar, coroană, mort. Repetarea acelorași
cuvinte are ca efect monotnia.
La nivel sintactic textul este structurat pe o serie de propozitii
principale, independente, coordonate prin juxtapunere sau copulativ.
Se remarca topica inversa cu subiectul postpus: "Dormeau adanc
sicriele de plumb": "Dormea intors amorul".
La nivel stilistic, se remarca prezenta simbolului central plumb
asociat metaforelor: "flori de plumb", coroanele de plumb", "aripile
de plumb" si expresivitatea epitetului din versul "Dormea intors
amorul meu de plumb”.
 Prin atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a
corespondentelor, zugravirea starilor sufletesti de angoasa, de spleen,
poezia Plumb se incadreaza in estetica simbolista.
La nivel fonetic, cuvantul "plumb" cuprinde o vocala inchisa de
cate doua consoane "grele" ceea ce sugereaza o inchidere a spatiului.
In ceea ce priveste prozodia, Plumb are o constructie riguroasa care
sugereaza prezenta mortii, prin inchiderea versurilor cu rima
imbratisata, masura fixa de 10 silabe, iambul alternand cu amfibrahul.
Fonetic predomina vocalele inchise u, i, i, a si consoanele oculsive p,
b, m, care confera textului o muzicalitate sumbra, apasatoare.
In concluzie, prin folosirea temelor si motivelor specifice, prin
cormatica si muzicalitatea interioara, poezia,,Plumb" de George
Bacovia este o arta poetica simbolista si se incadreaza in curentul
literar numit simbolism.