PLUMB, GEORGE BACOVIA- SIMBOLISMUL, 1916

Evidentierea a doua Născută în atmosfera simbolismului european, lirica lui Bacovia ilustrează o nouă sensibilitate artistică,
trasaturi care fac universul bacovian devenind oglinda expresiva a ideii de continua prabusire, de sfarsit continuu (I.Caraion)
posibila incadrarea Poezia “Plumb”apare, programatic in fruntea primului volum bacovian (1916), caruia ii da si titlul, fiind
textului studiat intr-un scrisa insa in 1900, la varsta de 19 ani si citita la cenaclul Literatorul condus de Alexandru Macedonski, in
current literar, intr-o prezenta lui T. Arghezi si a Ion Minulescu. Dupa marturisirea poetului, geneza acestei poezii este legata de o
perioada sau intr-o experienta traita in tinerete, pe cand se afla la inmormantarea unei rude in cimitirul din Bacau. Coborand intr-
orientare tematica unul din cavouri, a fost impresionat de sicriele masive de plumb, peste care se aflau depuse coroane de frunze si
flori de plumb. Imaginea aceasta l-a impresionat si l-a obsedat, constituindu-se in sursa de inspiratie.
Plumb este o elegie pe tema singurătăţii. Este un monolog tragic al inadaptabilului, care, negăsind
posibilitatea de comunicare cu lumea din afară, se interiorizează, se închide în sine, asemenea unui om
aflat singur într-un cavou. Plumb este un bocet cult realizat cu cele mai naturale şi mai simple mijloace
de expresie.
De asemenea, poezia (ce deschide volumul din 1916) exprimă trăsăturile bacovianismului (atât ca
viziune,cât şi ca mijloace de expresivitate specifice). Din acest punct de vedere ea este considerată o
sinteză a universului poetic bacovian,o adevărată,dar necanonică artă poetică. Estetica simbolista este
sustinuta in textul dat prin pregnanta si complexitatea simbolului bacovian multisemnificativ (plumbul,
florile, cavoul, aripile), prin muzicalitatea disonanta caracterizata prin dizarmonie si ruptura, obtinuta
prin figuri ale recurentei, prin cultivarea unor sentimente imprecise precum nevroza, angoasa,
solitudinea, alienarea, prin corespondenta dintre atmosfera macabra, stranie a planului exterior si
dominanta afectiva a planului interior, prin cromatismul violent si contrastant, culorile fiind strigate ale
sufletului, prin sintaxa elementara, integrata unei lirici a dezarticularii.
Prezentarea a doua Ambiguizarea si incifrarea limbajului poetic au facut ca textul sa genereze numeroase ramifcatii tematice
imagini/ idei poetice precum:
relevante pentru tema -tema esecului existential, generat de conditia captivitatii in materia apasatoare, sufocanata, monotona,
si viziunea despre mediocra, jefuita de sansa deschiderii spre vis, spre celest, spre lumina spiritului; -conditia artistului ca
lume prizonier in acest univers crepuscular, neputinta infruntarii destinului, inadaptarea creatorului intr-o lume
motive/ laitmotive meschina, ostila; -tema mortii
Aceste teme sunt sustinute prin valorificarea laitmotivului plurisemnificativ-plumbul reluat de 6 ori in poezie (in
rima versurilor 1, 4 si la cezura versului 2). Insusi Bacovia marturisea: „În plumb văd culoarea galbenă.
Compuşii lui dau precipitat galben. Temperamentului meu îi convine această culoare. După violet şi alb, am
evoluat spre galben.Sufletul ars este galben. Galbenul este culoarea sufletului meu.”
Proprietăţi ale plumbului Sugestii/semnificaţii
-element anorganic(metal) lipsă de viaţă ,mineralizare(pietrificare),moarte

-greutate(locul 82in tabelul lui -apăsare sufletească,prăbuşire interioară

Mendeleev)
-duritate -lipsa sentimentelor,tristeţe
-culoare gri -monotonie,plictis,angoasă,cenuşiul vieţii cotidiene
-răceală -lipsă de viaţă,absenţa sentimentelor,singurătate
-sonoritate(4 consoane ce inchd o -căderea grea,fără ecou
 vocala)
-toxicitate -moarte
-utilizarea în confecţionarea sigiliilor -limitare,izolare totală,imposibilitatea evadării
Ilustrarea patru Titlul este simplu si sugestiv, fiind reprezentat de un substantiv comun nearticulat, care prin
elemente de reluare devine simbolul central al poeziei, iar poezia emblematica pentru intelegerea viziunii poetice
compozitie si de din intregul volum de debut. Astfel Plumb poate fi considerata o poarta de acces spre decelarea
limbaj semnificatiilor poetice din intreg volumul
Ilustrarea patru Structural, imaginarul poetic se configureaza pe doua planuri- cel al realitatii exterioare,
elemente de obiective, configurat in primul catren si cel al realitatii launtrice , subiective, in cel de-al doilea catren,
compozitie si de aflate intr-o relatie de corespondenta, definitorie pentru estetica simbolista. Planurile devin
limbaj - titlu coincidente sub semnul aceluiasi simbol, plumbul, si in spatiul aceluiasi camp semantic thanatic.
-compozitie si Intre aceste secvente poetice se realizeaza o simetrie perfecta , sustinuta prin procedee compozitionale-
structura paralelism sintactic ( aceeasi organizare sintactica a versurilor din prima strofa reluata si in cel de-a doua), dar
-relatii intre secvente si prin repetitii(reluarea cuvantului plumb in rima versurilor 1,4 si la cezura versului 2) si punctuatie.
poetice, incipit Strofa I descrie un cadru spaţial închis, apăsător, sufocant, în care eul liric se simte
-Imaginar poetic claustrat:„Stam singur în cavou...”. Cavoul este un simbol pentru universul care provoacă o stare de
angoasă din cauza sugerării greutăţii plumbului., elementele acestui decor funebru fiind „sicriele de
plumb”, „funerar vestmânt” , „flori de plumb”, „coroanele de plumb” Este un spaţiu claustrofobic, un
spaţiu limitat prin excelenţă. Repetarea epitetului „de plumb” subliniază existenţa mohorâtă, lipsită
de transcendenţă sau de posibilitatea înălţării, deoarece la Bacovia moartea înseamnă totdeauna
anihilare totală atât a trupului, cât şi a sufletului, iar plumbul este un simbol al apăsării şi al strivirii
fiinţei. Moartea este sugerată încă de la început, deoarece poezia începe nu întâmplător cu verbul
„dormeau”, asociat cu adverbul de mod „adânc”, somnul fiind considerat o stare incertă între existenţă
şi moarte, o rupere de lumea reală., o anticamera a mortii. In mitologia greaca zeul somnului, Hypnos
este frate cu zeul mortii, Thanatos. Chiar şi elementele care ar trebui să inspire bucurie şi viaţă, florile,
aici sunt împietrite, sunt contaminate de materia generală, plumbul: „flori de plumb”. Vântul este
singurul element care sugerează mişcarea, dar şi acesta produce efecte reci, ale morţii: „şi era vânt... /
Şi scârţiau coroanele de plumb.”
Strofa a II-a mută accentul pe interioritate, dar aceasta nu este o posibilitate de salvare deoarece
se află sub semnul tragicului. Optimismul este anulat total, iubirea, afectivitatea sunt surprinse în
-limbaj poetic momentul dispariţiei: „Dormea întors amorul meu de plumb.” (cuvântul „întors” se referă la
întoarcerea amorului cu faţa spre apus). Încercarea de salvare este iluzorie, strigătul eului liric fiind
unul zadarnic: „şi-am început să-l strig”. Dorinţa de evadare şi de înălţare produsă de sentimentul de
iubire este şi ea contaminată de atmosfera generală, „aripile de plumb” sugerând de fapt o cădere
surdă şi grea, adică moartea. Se introduce astfel imaginea unui Icar rastignit. Apropierea morţii este
anticipată de sentimentul de singurătate: „Stam singur lângă mort...”, vers care are corespondent în
prima strofă: „Stam singur în cavou...”. La Bacovia iubirea şi moartea (Eros şiThanatos) sunt strâns
legate şi nu se anulează una pe cealaltă. De asemenea, cuvintele din întreaga poezie fac parte din
câmpul semantic al morţii: sicriu, cavou, funerar, coroană, mort, punând ş imai bine în evidenţă ideea
centrală.
a. la nivelul fonetic- prin repetarea sonantelor m si n se induce ideea tonului grav, de cantec de somn
 premergator mortii. Prin consoanele f, v, s se creeaza efectul de stridenta, de disconfort. Recurenta
vocalelor inchise u, i, ă, î subliniaza inchiderea, melancolia grea.
b.nivelul lexico-semantic: - se caracterizeaza prin numarul relativ redus de cuvinte, majoritatea repetate.
Supratema mortii este sustinuta prin campul semantic al funebrului, al inchiderii: sicriu, cavou, coroane.
Cuvintele folosite sunt putine, totul sugerand o anume linearitate existentiala
c. morfo-sintactic, poezia surprinde prin valorificarea valorii stilistice a timpurilor verbale. Predomina
verbele la imperfect: stam, era, dormeau, scartaiau, un timp al durativului, prin care suferinta eului
poetic pare sa se prelungeasca in timp, sa se permanentizeze, ceea ce anuleaza complet orice speranta
de salvare. Singura forma la perfect compus: am inceput induce ideea ca incercarea de salvare pe
calea logosului este in mod implacabil esuata. Se remarca, de asemenea, numarul mare de substantive
care sustin caracterul descriptiv al textului generator al convingerii ca „orice viata a disparut si
implicit orice sens. Acesta e infernul: dominatia si teroarea obiectelor”.
d.nivelul imagistic şi stilistic:omniprezenta epitetului „de plumb” cu valoare de superlativ stilistic,
invadand toate registrele, adanceste sentimentul prabusirii in neant ori in materia inerta. Din cele sapte
pozitii semantic pe care le ocupa, cuvantul "plumb" apare ca determinant al unui substantive concrete, in
patru: "sicriele de plumb", "flori de plumb" (2), "coroane de plumb", tragand parca realitatea in jos, in
imperiul mortii.Insotind substantivul abstract in doua cazuri ("amorul meu de plumb" si " aripile de
plumb"), greutatea cenusiului ucide iubirea si elanurile; in curand totul se va transforma intr-un "noian de
negru".
e. prozodic: masura de 10 silabe, rima imbratisata. Rimele de tonalitate inchisa (plumb, vestmant-vant,
strig-frig) continand acelasi termen ("plumb ") in finalul a patru dintre cele opt versuri ale poeziei,
accentueaza senzatia de apasare sufleteasca.
Concluzii, opinie Asadar, Bacovia poate fi numit poetul care a vazut lumea prin ochi de plumb, el insusi marturisind:
“In poemele de plumb ,acolo sunt neintrecut. Ce singur ma simteam in lume!”