TESTAMENT, T.

ARGHEZI, 1927

Redactează un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinți tema şi viziunea

despre lume reflectate într-un text poetic studiat, aparținând lui T. Arghezi.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

– evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat
într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
Creaţia argheziana este o materializare a modernismului eclectic, fiind considerată de
către Cioculescu „o placă turnantă a poeziei româneşti”, aşadar , concentrare de influenţe
ale tradiţiei, dar şi punct din care se desfac cele mai inovatoare efecte. Ideile vor fi
valorificate şi în opera lirică „Testament”, operă definitorie programatică ce deschide
volumul de debut „Cuvinte potrivite”(1927).
Din punct de vedere tematic, opera face parte din seria artelor poetice moderne
alături de „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”(L. Blaga), „Joc secund” (I. Barbu). Este
o artă poetică (crez artistic, poezie programatică) deoarece creatorul îşi exprimă propriile
convingeri despre arta literară, despre menirea literaturii, despre rolul artistului în
societate. Caracterul de modernitate este dat de de faptul ca în cadrul ei se dezvoltă o serie
de idei moderniste: transfigurarea socialului în estetic, estetica urâtului şi raportul dintre
inspiraţie şi efort creator, preferinta pentru metafora si simbol.
– prezentarea a două imagini artistice/idei poetice din textul studiat, relevante
pentru tema și viziunea despre lume;
Aşadar tema poeziei o reprezintă creaţia literară văzută ca meşteşug şi moştenire a
unui fiu spiritual prin care poetul se încadrează în marea devenire universală, întru
nemurire. Motivul central al textului este cel al cărţii (opera, creaţia). Acest motiv dezvoltă
pe parcursul textului numeroase sensuri . Cartea este o treaptă în marea „trecere ”
universală, un „hrisov” al înnobilării prin muncă, cartea este alcătuită din cuvinte potrivite
alese din graiul aspru al truditorilor , un grai simplu şi frust, este rezultatul sublimării
urâtului ,al transformării lui în frumos, în înaltă artă: Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-
am frumuseţi și preţuri noi, este o îmbinare sublimă dintre „slova de foc” şi „slova făurită”,
dintre inspiraţie divină şi efort creator
– ilustrarea a patru elemente de compoziție şi de limbaj ale textului poetic studiat,
semnificative pentru tema și viziunea despre lume (imaginar poetic, titlu, incipit,
relații de opoziție şi de simetrie, motiv poetic, laitmotiv, figuri semantice/tropi,
elemente de prozodie etc.);
a. Discurs liric subiectiv- Opera este construită sub forma unui monolog liric adresat
de către părinte fiului său spiritual, moştenitor al „cărţii”, simbol central al textului care
desemnează creaţia, opera literară. Aşadar discursul liric are caracter subiectiv, mărcile
subiectivităţii fiind: pronumele personale, verbele, adjectivele pronominale posesive la
persoanele I şi a II-a (exemple), substantivele în vocativ (fiule), verbele la imperativ (aşeaz-
o), topica afectivă (inversiuni, elipse). În textul arghezian ,eul liric apare în mai multe
ipostaze : eu /noi, tatăl / fiul, Robul / Domnul.
Elemente de compoziţie: titlu, incipit, relaţii de simetrie, de recurenţă, de opoziţie,
structura textului poetic.
b.Titlul poeziei, constituit dintr-un subsatntiv comun nearticulat, având funcţie
aperitivă şi distinctivă, dezvoltă o dublă semnificaţie în funcţie de cele două sensuri ale
sale: laic şi religios. Laic, termenul desemnează un act juridic în care sunt cuprinse
dorintele unei persoane ce urmează a-i fi îndeplinite după moarte, în special cele privindu-i
pe beneficiarii averii sale. Religios, termenul face referire la textul biblic , alcătuit din
Vechiul şi Noul Testament în care sunt cuprinse învăţăturile proorocilor şi ale apostolilor
adresate omenirii. Aceste semnificaţii sunt susţinute de creaţia argheziană.
c. Relatii intre secventele textului-
Recurente- textul se organizează pe o serie de recurenţe. Simbolul central al textului,
recurent în toate secvenţele lirice ale textului este „cartea.” , devenind laitmotivul poeziei.
Opozitii - identificăm, de asemenea, şi opoziţii între simbolurile textului, organizate
tot în jurul ideii de carte: graiul lor cu-ndemnuri pentru vite şi cuvinte potrivite ( realitate
urâtă transfigurată în poezie); Din bube, mucegaiuri şi noroi/Iscat-am frumuseţi cu preţuri
noi (metaforă a esteticii urâtului); Slova de foc şi slova făurită( metafore pentru talent,
inspiraţie şi pentru efortul creator, pentru trudă), Robul a scris-o, Domnul o citeşte (relaţia
autor-cititor)
Textul poetic este structurat în cinci strofe cu număr inegal de versuri, fără o unitate
prozodică(trăsătură a modernismului): două octave, două polimorfe şi un catren.
d. Analiza ideilor poetice dezvoltate pe parcursul operei
-În octava de debut a textului, părintele spiritual, creatorul, se adresează urmaşului,
punând, astfel, în relaţie trecutul zbuciumat „seara razvrătită” şi tânărul care înregistrează
o evoluţie în curgerea generaţiilor întrucât „cartea mea-i, filule, o treaptă.”.
-Catrenul următor dezvoltă ideea literaturii ca piatră de temelie a evoluţiei spirituale
a unui popor, fiind „hrisovul cel dintâi”, carte de căpătâi a urmaşilor.
-A treia strofă, polimorfă surprinde procesul de spiritualizare a realităţii materiale,
chiar şi a celei mai dure, prin poezie. Ca să schimbăm, acuma întâia oară,/Sapa-n condei şi
brazda-n călimară,/Bătrânii-au adunat, printre plăvani,/Sudoarea muncii sutelor de
ani.Rezultatul acestui proces sunt cuvintele potrivite, metaforă prin care poezia este
prezentată ca meşteşug, şi nu ca inspiraţie divină.
-Cea de-a patra strofă, tot polimorfă, prezintă poetul ca pe un bard al neamului
care-i cântă suferinţa, poezia căpătând astfel un rol social: Durerea noastră surdă şi
amară/ O grămădii pe-o singură vioară,/ Pe care ascultând-o a jucat/ Stăpânul ca un ţap
înjunghiat. De asemenea, această parte a poeziei cuprinde versurile cheie ale artei poetice
argheziene întrucât punctează esenţa esteticii urâtului: Din bube, mucegaiuri şi noroi/
Iscat-am frumuseţi cu preţuri noi.
-Ultima strofă pune în lumină faptul că arta contempltivă, muza îşi pierde întâietatea
în faţa meşteşugului poetic: Întinsă leneşă pe canapea,/Domniţa suferă în cartea mea.
Poezia devine astfel rezultatul împerecherii slovei de foc, metaforă pentru inspiraţie şi a
slovei făurite, metaforă a efortului creator, a trudei poetice. Versurile finale ale textului îl
prezintă pe artist ca fiind un rob, un truditor al condeiului, aflat în slujba cititorului , a
Domnului.
e. Limbajul poetic- ca particularitate a modernismului, limbajul poetic se
caracterizează prin forţa de sugestie a metaforei (seara răzvrătită, cuvinte potrivite, Veninul
strâns l-am preschimbat în miere, Odrasla vie-a crimei tuturor), prin comparaţia inedită
(Împerechiate-n carte se mărită,/Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte); prin epitetul
surprinzător (Dumnezeu de piatră), prin prezenţa oximoronului (Veninul strâns l-am
preschimbat în miere,/Lăsând întreagă dulcea lui putere.)
Opera este ilustrativă pentru modernismul eclectic, fapt susţinut şi prin elementele
de versificaţie moderne şi tradiţionale (strofe inegale, cu metrică variind între 9-11 silabe,
ritmul variabil şi rimă împerecheată).
– susținerea unei opinii despre modul în care tema şi viziunea despre lume se reflectă
în textul poetic studiat.