Testament - Tudor Arghezi

Tudor Arghezi este un reprezentant de seama al modernismului romanesc, un poet

original, pe numele sau adevarat Ion N. Theodorescu, pseudonimul de Arghezi imprumutandu-l
de la numele latin al raului Arges (Argesis). Este considerat intemeietorul „esteticii uratului”
in literatura romana si marele sau merit este de a revoluționa limbajul, astfel încât, după
cum el însuși afirmă ,,o idee să nască alte sute”.

Poezia ,,Testament” deschide volumul de debut al lui Tudor Arghezi ,,Cuvinte

potrivite” ( 1927).

Ca specie este o artă poetică modernă, deoarece autorul isi exprima propriile convingeri
(crez) despre arta literara, viziunea asupra lumii, menirea literaturii si rolul artistului in societate.

Apartine genului liric, deoarece autorul isi exprima in mod direct gandurile, ideile si
sentimentele prin intermediul eului liric si al unui limbaj expresiv.

Ca si curent literar poezia se incadreaza in modernism prin: tema, lirismul subiectiv,

limbajul metaforic, innoirea prozodiei, ambiguitate si estetica uratului.

Viziunea despre lume este moderna, in stransa legatura cu tema si reprezinta modul in
care poetul vede lucrurile, le intelege, le interpreteaza, precum si atitudinea lui fata de aspectele
realitatii - (transformă realitatea chiar si urâtă în poezie).

Tema poeziei o reprezinta creația literară perceputa ca mestesug, lăsată drept

moștenire unui fiu spiritual, fiind susținută de motivul central, desemnat prin metafora simbol
„cartea” - (ca bun spiritual).

Titlul este un element sugestiv cu rol anticipativ, care introduce cititorul in lumea operei,
fiind in stransa legatura cu tema si mesajul poeziei. Din punct de vedere structural titlul este
sintetic (format dintr-un substantiv comun), iar din punct de vedere stilistic are dublu sens -
denotativ (propriu) se referă la un act juridic, cu caracter succesoral, prin care o persoana isi
exprima dorintele ce urmeaza a-i fi indeplinite dupa moarte, cu privire la transmiterea averii sale,
conotativ (sens figurat) sugereaza mostenirea spirituala lasata de poet urmasilor (cititorii),
amintind de Vechiul si Noul Testament, care contin invataturi religioase adresate omenirii.

Incipitul poeziei - „Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte/ decat un nume adunat pe o
carte”- este conceput ca o formula tipic testamentara, prin care se exclude orice alta mostenire in
afara de „carte” si intregeste sensul titlului.

Poezia contine trei secvente lirice (cinci strofe inegale) urmarind o axa timpului:
trecutul inspirator - prezentul creator - datoria viitorului.

Prima secventa (strofele I,II) sugereaza legatura intre generatii, eul liric fiind un
intermediar intre strabuni si generatiile viitoare - „De la strabunii mei pana la tine”. Versurile
„Prin râpi şi gropi adânci/ Suite de bătrânii mei pe brânci”, sugereaza faptul ca stramosii au
acumulat experienta prin sacrificiu si truda. Metafora: ,,cartea mea-i, fiule, o trepta” - sugereaza
o trepta pe calea cunoasterii si insumeaza experienta dobandita, ”ea e hrisovul vostru cel dintai”
- subliniaza importanta cartii, hrisovul fiind un act domnesc, ce servea ca titlu de proprietate,
carte de capatai a urmasilor.

A doua secvență (strofele III,IV) vorbeste despre creatia artistica, rolul artistului si
ideea ca scriitorul trebuie depuna un efort indelungat, deoarece cartea inseamna munca. Astfel
munca grea a inaintasilor „sapa” si brazda” se tranforma printr-un efort intelectual in „condei si
calimara”. Totodata poetul fiind un meșteșugar de cuvinte, mai transformă ,,graiul lor cu-
ndemnuri pentru vite” - limbajul rudimentar/ primitiv/ necizelat în ,,cuvinte potrivite” - limba
literara. In versurile „Facui din zdrente muguri si coroane/ veninul strans l-am preschimbat in
miere,/ lasand intreaga dulcea lui putere”, „Din bube, mucigaiuri si noroi/ iscat-am frumuseti si
preturi noi” - foloseste estetica uratului, demonstrand ca uratul poate deveni frumos.

A treia secventa (ultima strofă) explica procesul creatiei. Versurile - ,,Intinsă leneșă pe
canapea/ Domnița suferă în cartea mea”, sugereaza faptul ca arta contemplativă pierde în fața
meșteșugului poetic. Poezia este atât rezultatul inspirației, al harului divin - ,, slova de foc”, cât și
rezultatul mestesugului, al trudei poetice - ,,slova făurită”, cele două metafore fiind simboluri ale
principiilor masculin și feminin. Versul „Imparecheate-n carte se marita, ca fierul cald
imbratisat in cleste”, construit cu ajutorul personificarii si comparatiei, sugerează nunta celor
două principii.

Finalul poeziei ,,Robul a scris-o, Domnul o citește”, defineste conditia poetului, prin
,,robul” sugerand imaginea lui de truditor al condeiului, aflat în slujba cititorului, - ,,Domnul”.

Realitatea inconjuratoare este transfigurata artistic prin intermediul unui limbaj expresiv,
bogat in imagini artistice si figuri de stil (metafore, personificari, comparatii etc.) Predomina
imaginile artistice vizuale, care se impletesc armonios cu cele dinamice, cu ajutorul lor
conturandu-se o atmosfera sublima.

Lirismul poeziei este subiectiv, eul liric isi face simtita prezenta prin marci lexico-
gramaticale specifice - verbe/ pronume la persoana I - („nu-ti voi lasa”, „am ivit”/ „eu” - poetul,
tatal), pronume la persoana a II-a - („tu”- discipolul, cititorul, urmasul), substantive in vocativ -
(„fiule”). Modul de expunere predominant este monologul liric adresat (unui fiu simbolic). Cele
doua ipostaze lirice sunt: „eu” - „tu”, „robul” -„domnul” .

Prozodia (ritm variabil, rima imperecheata, masura 9-11 silabe) confera textului
muzicalitate si armonie.

In concluzie, poezia ,,Testament” prin tema, lirismul subiectiv, limbajul metaforic,

innoirea prozodiei, ambiguitate si estetica uratului, apartine modernismului romanesc
interbelic, fiind reprezentativa pentru opera argheziana .