Poezia românească interbelică îmbogățește unieversul tematic , mijloacele artistice

,prozodia și aduce o nouă viziune poetică îmbinând tendințele moderniste și cele tradiționaliste .
Tudor Arghezi este unul dintre poeții reprezentativi din literatura română ,alături de Lucian
Blaga și Ion Barbu, contribuind în mod decisiv la evoluția literaturii române . Acesta a promovat
prin operele sale un modernism moderat ,considerând că orice aspect al realității poate deveni
obiect estetic , afirmând ,, M-a posedat intenția de a împrumuta vorbelor însușiri materiale , așa
încât unele să miroasă , unele să supere pupila prin scânteiere , altele să fie pipăibile ,dure sau
musculate și cu păr de animale ’’ . Poezia ,,Testament “ deschide volumul ,, Cuvinte potrivite “
,apărut în anul 1927 ,fiind o artă poetică cu rol de poezie programatică ,deoarece prin mijloace
artistice sunt exprimate crezul liric și viziunea despre lume și viață a autorului . Poetul are rolul
de a transforma cuvintele urâte precum ,, bube mucegaiuri și noroi “ în ,,versuri și-n icoane “ .
Această transformare le oferă forme și conținuturi noi și îl ajută pe artist să găsească calea
potrivită prin care păstrează legătura dintre generații .

Modernismul se manifestă începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea și este o mișcare

literară ale cărei trăsături au fost teoretizate de către Eugen Lovinescu . Acest curent
promovează înnoirea literaturii prin desprinderea de trecut . Poezia ,,Testament “ scrisă de
Tudor Arghezi aparține modernismului datorită planului autorului și cel al eului liric ,care sunt
identice , al metaforelor ( ,,Sudoarea muncii sutelor de ani ’’ ; ,, Slova de foc și slova făurită ’’)
,care oferă ambiguitate limbajului ,a tutoror trăsăturilor care compun viziunea autorului despre
lume și viață și a prezenței esteticii urâtului ( ,,Din bube mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți
și prețuri noi “) ,tehnică modernistă introdusă în literatura română de Tudor Arghezi .

Fiind o o artă poetică ,textul arghezian ilustrează metaforic rolul creației artistice lăsate ca
moștenire urmașilor și viziunea poetului asupra operei și a creatorului ,astfel tema poeziei este
reprezentată de rolul reliefării artei în univers și importanța acesteia , dar și menirea poetului în
lume . Creatorul este asociat cu Dumnezeu ,iar cum Dumnezeu a creat lumea , așa poetul va
crea universul liric ,ceea ce sugerează importanța acestuia și a misiunii artei sale . Motivul
principal prezent în text este ,,cartea “ ,care ilustrează esența cunoașterii transmise de artist
generațiilor viitoare , rodul unei transfigurări a efortului concret al generațiilor anterioare într-o
muncă spirituală . Acesta este cuvântul cheie al primei strofe , dar și al poeziei la nivel general ,
fiind o metonimie ,deoarece ilustrează întreaga operă literară . Este considerată de eul creator ,,
o treaptă “ ,simbolizând ideea de ascensiune culturală ,spirituală . Motivele adiacente sunt
motivul cuvintelor potrivite , cel al osemintelor (reprezintă o concretizare a unei abstracțiuni a
ideii continuității generațiilor ) , dar și cel al dualității inspirație- meșteșug (evidențiat prin
intermediul metaforelor ,,slova de foc ’’ și ,,slova făurită ’’.

Titlul poeziei este metaforic, în sens denotativ reprezentând actul oficial prin care o persoană
lasă urmașilor drept moștenire bunurile sale , iar în sens conotativ referindu-se la moștenirea
spirituală pe care poetul o lasă urmașilor . Titlul este format dintr-un substantiv comun ,
nearticulat ,ceea ce suferează generalitate . În concepția argheziană , arta trebuie să reflecte
realitatea vieții predecesorilor , iar datoria creatorului de artă este de a metamorfoza suferințele
acestora în operă literară , oferind astfel valoare artistică .
 Textul propune un lirism subiectiv ,fiind specifice mărcile lexico-gramaticale precum
pronume ( ,,-ți “ ; ,,mea “) și verbe ( ,, nu voi lăsa ’’; ,,să schimbăm ’’ ; ,,să urci ’’) la persoana I
,singural sau plural .

Opera are o structură care susține apartenența la modernism , fiind împărțită în cinci strofe
inegale , în care alternează catrenul cu strofa polimorfă , cu o măsură între nouă și unsperezece
silabe , rimă împerecheată și ritm invariabil . Cele cinci strofe sunt structurate în trei secvențe ,
respectiv prima secvență ,care cuprinde prima și a doua strofă , a doua secvență ,reprezentată de
a treia și cea de-a patra strofă și a treia secvență ,ilustrată de ultima strofă .

Prima secvență debutează cu o adresare directă a eului liric către un fiu spiritual , care este
cititorul ,ilustrând legătura dintre generații . Negația din incipitul textului textului subliniază
importanța moștenirii spirituale lăsate cititorilor , urmașilor , substantivul în vocativ ,, fiule ’’ ,
fiind o metaforă a acestora . Fiul primește moștenire o avere spirituală , reprezentată printr-o
,,carte “ , care devinde ,,metaforă-simbol “ , fiind singurul lucru moștenit ,dar cel mai important
,deorece reprezintă creația : ,, Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte /Decât un nume adunat
pe o carte ’’ . ,,Cartea ’’ este o treaptă necesară în drumul fiului ,deoarece face legătura între
generații și ne prezintă trecutul dificil al strămoșilor . Treapta sugerează o ascensiune și este o
parte a unui întreg . Acest întreg este reprezentat de umanitate , o scară care a fost mereu
urcată și va fi prin sacrificiu și efort , ale cărei trepte au fost ,, suite de bătrânii mei pe brânci ’’ .
Metafora ,,În seara răzvrătită care vine /De la străbunii mei până la tine “ ilustrează legătura
dintre generații realizată de opera autorului . În cel de-al doilea catren , simbolul central devine
,, hrisovul “ fiind subliniată încă o dată importanța operei care primește o valoare documentară .
Versurile din final , reprezentate de metafora ,,Al robilor cu saricile pline /De osemintele vărsate
în mine ’’ sugerează rolul artistului ,care are datoria de a scrie despre suferințele înaintașilor .

În cea de-a doua secvență au loc transformările făcute de către artist ,care accentuează
importanța muncii sale . El se diferențiază de străbunii săi , deoarece el cunoaște carte ,astfel
munca este una intelectuală , nu fizică ca a străbunilor . Lexemele din incipitul strofei : ,, sapa”
; ,, brazda “ ; condei “ și ,,călimară” ,sugerează efortul creator al poetului de a transforma
uneltele folosite în munca fizică din mediul rural în instrumente ale scrisului , astfel fiind
ilustrată trecerea de la efortul fizic la cel intelectual . Termenii populari precum ,, plăvani “ ; ,,
sudoarea “ sau ,, graiul “ devin sursă poetică . În creația argheziană cuvântul are un rol esențial
,deoarece crează întregul univers liric al poetului și leagă trecutul de prezent , astfel că se poate
amintii aici de mitul creației ,poetul devenind un meșter Manole ,care construiește o ,,biserică
din cuvinte “ . Epitetul ,, cuvinte potrivite’’ , regăsit și în titlul volumului ,sugerează efortul
artistului de a îmbina temrenii din opera sa în modul cel mai potrivit , punctând faptul că nimic
nu este la voia întâmplarii in opera sa . Metafora din finalul strofei ,, Hotar înalt cu două lumi pe
poale /Păzind din piscul datoriei tale ’’ ,reia o idee anterioară conform căreia ,opera literară
trebuie să exprime istoria unui popor formând legătura între trecutul strămoșilor și viitorul
urmașilor . Se observă , atât în strofa a III-a ,cât și în cea de-a IV-a, prezența esteticii urâtului
concretizată prin versurile ,,Din bube mucegaiuri și noroi /Iscat-am frumuseți și prețuri noi ’’ și
prin sintagma ,, ciorchin de negi ’’. Aceasta a fost preluată din literatura franceză din volumul
,,Les fleurs du mal “ redactat de scriitorul Charles Baudelarie . Strofa a IV-a debutează cu
metafora ,, Durerea noastră surdă și amară / O grămădii pe o singură vioară / Pe care
ascultând-o a jucat / Stăpânul ca un țap înjunghiat ’’ care susține rolul social dar și justițiar al
poeziei . Creatorul de artă are scopul de a reitera suferințele înaintașilor ,de a le transforma în
obiecte poetice , dar și de a pedepsi stăpânii care au asuprit oamenii , poporul ,idee susținută de
metafora ,,Biciul răbdat se întoarce în cuvinte “ .

A treia secvență , reprezentată de ultima strofă evidențiază că creația artistică se naște din
har divin și din truda poetului . Strofa a V-a debutează cu metonimie ,,Domnița suferă în cartea
mea “ ,care sugerează inspirația poetului ,căreia îi oferă o formă concretă precum și capacitatea
de a suferii . Cele două metafore din al treilea vers ,, slova de foc “ și ,, slova făurită ’’ ilustrează
procesul de creație . Opera se naște din truda , efortul poetului ,, poeta faber “ , dar și din
inspirația divină . Pe finalul textului liric ,atrag atenția și cele două metonimii prin care poetul se
ipostaziază ca ,,rob ’’ , iar cititorul are calitatea de ,, Domn ’’ . Sfârșitul strofei are o valoare
conclusivă prin care poetul atrage atenția asupra celor care citesc opera ,dar nu îi pot înțelege
profunzimile ,, Făr-a cunoaște că-n adâncul ei / Zace mânia bunilor mei ’’ .

În concluzie , poetul este un ,, cornicar al infernalilor ’’ , așa cum îl descrie Nicolae Balotă pe
Tudor Arghezi , cel care se desprinde de toate înțelesurile artei literare de până atunci ,cel care
îmbogățete literatura românească prin ,,estetica urâtului ’’ .