„Testament” – Tudor Arghezi

Perioada interbelică a avut un rol important pentru literatură, contribuind la

dezvoltarea, şi în acelaşi timp la modernizarea ei. În această perioadă se remarcă coexistenţa a
două curente literare de orientări opuse: modernismul și tradiționalismul.
Lirica modernistă se definește prin cultivarea unei poezii filozofice, înnoirea tematicii,
a viziunii şi a limbajului poetic, inovarea sintaxei poetice, diversificarea registrelor stilistice şi
a elementelor de versificație. Reprezentanții moderniști interbelici sunt Tudor Arghezi,
Lucian Blaga şi Ion Barbu. Tudor Arghezi, influenţat de Baudelaire, este cel care a introdus în
literatură noţiunea de estetică a urâtului, transfigurarea urâtului în artă prin eliminarea
prejudecăţii conform căreia ar exista un lexic poetic si unul nepoetic.
Poezia programatică „Testament” de Tudor Arghezi deschide volumul de debut al
autorului intitulat „Cuvinte potrivite”. Aceasta aparține modernismului interbelic prin
utilizarea unor procedee precum exprimarea relaţiei dintre creator şi univers, ambiguitatea
limbajului, lirismul subiectiv şi estetica urâtului.
Opera este o artă poetică modernă, în care autorul îşi exprimă direct, prin intermediul
eului liric, concepția despre poezie și creator. Aceasta prezintă o triplă problematică, specifică
liricii moderne: transfigurarea socialului în estetic, raportul dintre inspirație și tehnica poetică
şi estetica urâtului.
Tema poeziei este creaţia în ipostaza de meşteşug şi ca moştenire spirituală. Textul
poetic este conceput ca un monolog adresat ce conturează imaginea amplă a actului creaţiei,
prezentat ca o întoarcere a sinelui către origini. Imaginarul poetic arghezian se concentrează
pe trăirile eului liric, cu o realitate purificată prin intermediul artei.
O imagine reprezentativă este structura „Sapa-n condei şi brazda-n călimară, arătând
cu ajutorul esteticii urâtului, efortul poetului în transformarea limbajului poetic. Astfel, acesta
este lărgit prin utilizarea unui vocabular dur, aspru, ce transformă realitatea urâtă în poezie. În
plus, se remarcă folosirea elementelor ce fac parte din câmpul lexical al creaţiei precum
„condei” şi „călimară”, accentuând tema.
O altă imagine sugestivă pentru temă este metafora cărţii, numită o treaptă, o
acumulare spirituală pe care urmaşul o dobândeşte, păstrând moştenirea poetului. Cartea
reprezintă un hrisov, aratând că literatura şi cunoaşterea sunt singurele modalităţi prin care
omul poate scăpa de sub teroarea istoriei. Astfel, poezia capătă caracter mesianic, devenind
creaţia artistică dar şi mesagerul durerii cu misiunea poetului de a scrie despre suferinţele
trecutului.
Titlul presupune ideea de moştenire literară, o relaţie spirituala intre generatii precum
si responsabilitatea urmasilor fata de mostenirea primita.
Opera este formată din trei secvenţe cu versuri inegale, încalcarea regulilor prozodice
fiind o particularitate a modernismului. Prima secvenţă, corespunzatoare primelor doua
versuri, este concepută ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual printr-o formulă
specifc testamentară. Metafora personificatoare „seara răzvrătită” punctează trecutul
zbuciumat al poporului, comparându-l cu efortul creator în enumeraţia „Prin râpi şi gropi
adânci/ Suite de bătrânii mei pe brânci”. Poetul valorifică experienţa trecutului, pe care şi-o
asumă şi o continuă, transmiţând-o urmaşilor prin intermediul metaforei cărţii.
A doua secvenţă poetică, formată din următoarele două strofe, defineşte rolul artistului
şi expune poezia ca o metarfmorfoză a lumii obiectuale în realitatea subiectivă, proprie
viziunii poetice. Metafora “cuvinte potrivite” subliniază truda creatorului de a alege şi a
asocia exprimări din register stilistice diferite, conferind un limbaj artistic definitoriu. În
această secvenţă, urâtul devine o inspiraţie, fără a fi valorizat negativ. Cuvintele se transformă
dar îşi păstrează expresivitatea, vizând ideea suferinţei filtrată poetic. Astfel, substantivele
“zdrenţe”, “muguri” şi “coroane” reprezintă metafore pentru o realitate urâtă care va deveni
materie poetică. Estetica urâtului este sugerată în continuare prin substantivele “venin” şi
“miere”, puse în relaţie cu verbul “a preschimba” care face referire la procesul creaţiei.
A treia secvenţă, constituită din ultima strofă, este o continuare a ideii conform căreia
poetul trebuie să aibă capacitatea de a sintetiza suferinţele poporului, rezultând rolul social al
operei. La nivelul expresivităţii, observăm tehnica ingambamentului ce oferă cursivitate
ideilor şi caracter modern. Artistul devine un „rob”, bucurându-se de munca luii cititorul sau
„Domnul”. Metonimia din ultima strofă atribuie poeziei un corp fizic cu capacitatea de a
suferi. Structurile „slovă de foc” şi „slovă făurită” reprezintă metafore pentru talent, har
poetic, elemente esenţiale în descifrarea mesajului.
Elementele de metrică şi prozodie sunt moderne, reprezentate de strofe inegale cu
versuri care au între 9 şi 11 silabe şi ritm variabil.
Prin urmare, poezia „Testament” de Tudor Arghezi aparţine liricii moderne datorită
limbajului, asocierilor dintre cuvinte şi utilizării topicii afective, constituind o artă poetică
originală.