Stima de sine și anxietatea socială

CUPRINS
1.Motivația alegerii constructului
2. Problematica generală a stimei de sine
2.1. Delimitări conceptuale ale stimei de sine
2.1.1. Factorii ce influențează stima de sine
2.2. Stima de sine și efectele acesteia asupra grupului
3. Perspective teoretice in abordarea anxietăţii
3.1. Delimitări conceptuale ale anxietății
4. Instrumentul utilizat
5. Obiectivele și ipotezele cercetării
6. Eșantionul
7. Rezultatele obținute
8. Aplicarea testelor parametrice/neparametrice
8.1. Ipoteza nr. 1
8.2. Ipoteza nr. 2
9. Interpretarea psihologică a datelor
10. Concluzii
11. Bibliografie
1.Motivația alegerii constructului
Sistemul psihic uman este un ansamblu de funcții și procese psihice senzitive,
cognitive și reglatorii ce se află în interacțiune și sunt dispuse ierarhic. Omul, ca ființă bio-
psiho-socio-culturală, are capacitatea de a remarca atunci când este observat și de a-și
modifica propriul comportament în funcție de circumstanțe, astfel putem puncta
complexitatea naturii umane date de subiectivitatea fiecărui individ. Personal am ales să
cercetez această tematică întrucât consider atât anxietatea socială cât și stima de sine
componente ce stau la baza multor teorii sociale, ce influențează dinamica unui anume grup.
Este imperios necesar să aprofundăm studiul anxietății sociale concomitent cu stima de sine
întrucât reprezintă concepte ce se influențează profund reciproc.
2. Problematica generală a stimei de sine
2.1. Delimitări conceptuale ale stimei de sine
În psihologie, termenul de stimă de sine este folosit adesea pentru a descrie acel
sentiment subiectiv general al valorii unei persoane. Stima de sine este o opinie realistă,
apreciativă despre propria persoană. Cu alte cuvinte, stima de sine poate fi definită ca fiind
nivelul la care te apreciezi ca și individ, indiferent de circumstanțe. Stima de sine este definită
de mulți factori, printre care: încredere în sine, sentimentul de securitate și sentimentul de
competență. (Cherry, 2021)

În realizarea oricărei activități omul caută permanent satisfacerea a două trebuințe

fundamentale, indispensabile stimei de sine, și anume nevoia de a fi iubit (apreciere,
simpatie) și nevoia de a fi competent, de a putea realiza cu succes activități specifice
(performanță, validare). Făcând referire la stima de sine ca dimensiune mobilă și importantă a
personalității umane, acest complex de trebuințe se cer a fi satisfăcute constant și permanent
pentru buna funcționare a individului.

Stima de sine implică atât o serie de convingeri relevante în acest sens, cât și emoțiile
asociate acesteia. De asemenea, își găsește expresie în comportamentul individului. Totodată,
stima de sine poate fi interpretată ca o caracteristică de durată a personalității sau ca o
condiție psihologică temporară. În cele din urmă, stima de sine poate fi specifică unei
anumite dimensiuni a personalității sau apreciată din punct de vedere global. (New World
Encyclopedia, 2021)

Având în vedere problematica Sinelui, remarcăm faptul că, în strânsă legătură cu

aceasta este cea a cunoașterii de sine care „se concentrează în trei dimensiuni: cea a
cunoașterii sau a percepției de sine (self-concept); a imaginii de sine (self-image), respectiv
cea a evaluării și aprecierii de sine (self-esteem)” (Maximciuc & Purcaru, 2021)
,,În literatura noastră de specialitate „imaginea de sine” și „percepția de sine” pot
reprezenta în anumite secvențe ale demersurilor analitice același lucru ca și conceptul de
Sine” (self-concept) ceea ce nu este corect întrucât „concepția de sine” pe lângă aspectele
cognitive ale Sinelui („imaginea de sine”, „percepția de sine”, „conceptul de Sine”) include
și „stima de sine”, plecând de la ideea că, în modul concret în care operează Sinele,
cognitivul, evaluativul și chiar emoționalul se împletesc” afirmă Maximciuc și Purcaru
(2021) în articolul ,,Stima de sine – componentă a personalității”. Făcâd referire la relația
dintre imaginea de sine și buna funcționare a individului, putem afirma faptul că, imaginea de
sine nu reflectă întotdeauna realitatea astfel că, cu cât individul își dezvoltă convingeri mai
realiste și mai obiective, cu atât funcționarea sa din acest punct de vedere este mai bună.
Angela Verdeş afirmă faptul că ,,O stimă de sine sănătoasă stă la baza unei relaţii
echilibrate. E mult mai uşor ca cineva să te placă atunci când tu te placi” (Verdeș, 2011).
Într-un studiu realizat de Angela Verdeş aceasta afirmă faptul că ,,Prezintă interes faptul că
printre persoanele cu stimă de sine înaltă erau mai mulţi bărbaţi căsătoriţi (27%) şi mai
multe femei ce concubinează (27%). Potrivit rezultatelor obţinute, am putea conchide că o
căsătorie reuşită ar putea fi factorul ce alimentează stima de sine a bărbaţilor, iar în cazul
femeilor stima de sine se alimentează din conştiinţa faptului că mai poate fi cucerită.”

Un aspect important referitor la stima de sine este surprins de Carolina Platon și

Viorica Chetrari ce afirmă faptul că ,,Stima de sine este ca o spirală – se deplasează în sus şi
în jos. Ceea ce faci influenţează modul în care te simţi. Ceea ce simţi influenţează ceea ce
faci. Ceea ce faci influenţează modul în care te percepi sau cum crezi că ceilalţi gândesc
despre tine şi care, pe de altă parte, influenţează ceea ce simţi. Modul cum te simţi şi cum
gândeşti despre tine însuţi îţi poate schimba viaţa de zi cu zi.” (Carolina Platon, 2015)

Stima de sine se bazează pe trei factori importanți. Primii doi factori se referă la
iubirea necondiționată față de propria persoană și la aprecierea propriilor valori, urmând ca al
trei-lea factor să vizeze creșterea și dezvoltarea continuă a individului. În general, creșterea
din acest punct de vedere decurge mult mai eficient odată ce primii trei factori sunt bine fixați
și implementați. (Schiraldi, 2007)

2.1.1. Factorii ce influențează stima de sine

În contextul dat, factorii ce influențează stima de sine ocupă un loc deosebit de
important. Astfel, așa cum D. A. Lupu (2014) afirmă, principalii factori ce au rolul de a
construi și dezvolta stima de sine sunt școala și familia, cărora li se adaugă și factori precum:
genul, factorii social-economici, nevrozismul-psihozismul-intraversia/extraversia, etc.

Familia reprezintă principalul factor în formarea imaginii de sine și implicit a stimei

de sine a individului. Acțiunile exercitate de familie asupra copilului se pot observa în
climatul educativ din familie dar și în conduitele utilizate în vederea educării imaginii de
sine, respectiv stimei de sine a copilului, ce au un impact major asupra acestuia. „Modul în
care familia susține copilul poate influența stima de sine a copilului atât pe coordonata
intensității, cât și pe cea a stabilității” afirmă Lemeni și Miclea (2010). Astfel, influența
familiei asupra stimei de sine a copilului poate avea un impact atât cantitativ (în ceea ce
privește timpul) cât și calitativ. Atunci când familia susține copilul necondiționat în ceea ce
este și în ceea ce face, șansele ca acesta să dezvolte o stimă de sine înaltă și stabilă sunt mult
mai mari. În lipsa susținerii necondiționate în conduita individului se vor instala o serie de
comportamente și convingeri ce vor conduce către o stimă de sine scăzută și totodată către
manifestări ce se înscriu în sfera abandonului. Una dintre conduitele greșite adoptate de
familii ce influențează în mod negativ stima de sine a individului se numără și ,,valorizarea
excesiv de mare a copilului și încărcarea copiilor cu „misiunea” nerealizată a părinților”
(Maximciuc & Purcaru, 2021).

Școlarizarea precum și modul în care individul percepe schimbarea în perioada de

începere a școlarizării poate influența atât nivelul, cât și stabilitatea stimei de sine,
școlarizarea și implicit școala devenind cel de-al doilea factor principal ce influențează stima
de sine. Astfel, prin adoptarea unei atitudini pozitive în lucrul cu elevii, încurajările,
recunoașterea meritelor precum și un învățământ centrat pe elev, școala poate influența ăn
mod pozitiv nivelul stimei de sine al indivizilor, însă pe de altă parte poate influența și
negativ nivelul stimei de sine a elevilor. Prin utilizarea competenței făcând referire la
comportament, menajarea excesivă a unor elevi și prin judecarea și instigarea la discriminare,
stima de sine a copiilor poate avea de suferit, precum și percepția despre propria persoană.
Maximciuc și Purcaru (2021) sugerează ideea potrivit căreia ,,Alți factori care pot influența
dezvoltarea stimei de sine a elevilor sunt: mediul clasei care ar trebui să se caracterizeze
prin: demnitate, corectitudine și dreptate (...) stima de sine a dascălilor care pot influența
indirect stima de sine a elevilor, atitudinea dascălilor care ar fi necesar să se orienteze spre
încurajarea elevilor de a se aprecia corect, de „a se vedea singuri”, efectul personal al
dascălului care vizează printre altele și percepția socială neutră pe care dascălii ar trebui să
o aibă față de elevi”.

Din ansamblul factorilor ce pot influența dezvoltarea stimei de sine menționăm:

genul, intraversia/extraversia, handicapurile, nevrozismul, psihozismul. ,,Raportate la
particularitățile temperamentale, vârstă, educație și dezvoltare mintală, tulburările de
vorbire, spre exemplu, pot conduce la tulburări comportamentale provocate de conflicte
lăuntrice, de frământări interne în cazul în care logopatul nu-și dă seama de posibilitatea
rezolvării situației sale dificile.” La aceste persoane pot apărea oscilații și contradicții în
rezolvarea problemelor, precum și în abordarea modalităților de acțiune mintală dar și
practică, iar atunci când conflictele induse de aceste particularități se prelungesc, devenind
cronice, ele pot influența negativ formarea caracterului, al nivelului stimei de sine, fără a mai
stimula în ansamblu dezvoltarea psihică.

2.2. Stima de sine și efectele acesteia asupra grupului

Ființele umane sunt predispuse să creeze ierarhii atunci când fac parte dintr-un anumit
grup. Cele mai recente cercetări au arătat, nu numai un grad ridicat de rezistență manifestat
de persoanele stigmatizate dintr-un grup, ci și numeroasele strategii pe care acestea le
folosesc, conștient sau inconștient, pentru a face față comportamentului abuziv al persoanelor
dominante din același grup, sau dintr-un grup diferit. Astfel, observăm impactul stimei de
sine a indivizilor în grup, prin reacțiile dar și rolul pe care acesta îl au, în cadrul grupului.

Un studiu realizat de R. Popa surprinde relația dintre comportamentul specific

persoanelor implicate (în orice rol) în fenomenul de bullying și stima de sine ,,se poate
constata că elevii cu comportament agresiv în relația de bullying (hărțuitorii) au aproape toți
(patru din cinci) stimă de sine înaltă. Rezultă ... faptul că dintre elevii identificați ca victime,
cei mai mulți (5 din 7) au stimă de sine scăzută, distribuție ce se află în acord cu cea din
întregul eșantion.“ (Rodica, 2021). Astfel, observăm cum coportamentul persoanelor ce
înregistrează o stimă de sine scăzută poate influența și foate fi influențat de persoanele cu o
stimă de sine ridicată. În cercetarea realizată de R. Popa este prezentat cazul fenomenului de
bullying în cadrul căruia persoanele cu stima de sine scăzută sunt influențate în mod negativ
de ,,hărțuitori”, aceștia având o stimă de sine mult mai înaltă ca ,,victimele”.

Persoanele cu o stimă de sine scăzută sunt adesea retrase în cadrul unui grup, și de
cele mai multe ori nu ocupă funcții de conducere.

3. Perspective teoretice in abordarea anxietăţii

3.1. Delimitări conceptuale ale anxietății
Tulburarea de anxietate socială este caracterizată prin frică și evitare în situații sociale
în care cineva percepe că este pus în pericol de către alții. Stima de sine scăzută,
autoeficacitatea scăzută, autocritica ridicată sunt trăsături potențiale suplimentare ale
tulburării de anxietate socială. (Iancu, 2015)
 Cercetări recente referitoare la fobia socială arată că prevalența anxietății sociale a
crescut semnificativ. Mai multe studiile au raportat că prevalența anxietății sociale în
societate este de aproximativ 10%. Studiile au semnalat că această tulburare este observată
mai frecvent la subiecții de sex feminin decât printre subiecții de sex masculin. Când au fost
examinați, am constatat că prevalența anxietății sociale a fost semnificativ diferită din punct
de vedere statistic între grupurile cu stima de sine înaltă, medie și scăzută. Persoanele cu
stimă de sine ridicată pot intra în relații sociale mai ușor și pot acționa cu mai multă
încredere. Stima de sine crescută asigură individul că acționează confortabil, ceea ce
diminuează, de asemenea, timiditatea socială. În plus, stima de sine ridicată și sentimentele
de încredere în sine cresc încrederea în persoanele din jur. Persoanele cu anxietate socială pot
suferi de scăderea stimei de sine pe măsură ce se examinează pe ei înșiși. Ei tind să își
concentreze atenția asupra gândurilor negative, care cresc astfel nemulțumirea față de propria
persoană. (Izgiç, 2004)

Anxietatea în viziunea psihanalitică a fost un concept dezvoltat și aprofundat de

Sigmund Freud. Acesta a fost primul autor ce a oferit o descriere amplă a teoriei anxietății, în
scrierile sale punând foarte mult accentul pe legătura dintre anxietate și libido, lucru specific
concepțiilor sale psihanalitice (Racu, 2008). Frustrările libidoului precum și interdicțiile
dictate de Supra-Eu sunt cele ce stau la baza declanșării anxietății, ce devine un mijloc de
apărare. Anxietatea este astfel privită ca o reacție prin care psihicul uman se pregătește pentru
confruntarea eficientăcu eventualele pericole și amenințări de diferite tipuri (Freud, 2004). De
asemenea, Freud este de părere că, la origine, anxietatea este adaptativă în sensul în care
manifestările acesteia necesită un consum considerabil de energie psihică, ce pot conduce la
apariția anxietății cronice care la rândul ei face indispensabilă prezența unor mijloace și
mecanisme de gestionare a acestor tipuri de situații.

Studiile în direcția anxietății din perspectiva psihanalitică au continuat să se dezvolte,

Anna Freud contribuind de asemenea în acest sens. Aceasta a definit anxietatea ca fiind ,,o
stare fără obiect de așteptare a unui pericol nedeterminat.” (A. Freud, 2002)

Un alt psiholog ce de-a lungul timpului a abordat anxietateacîn lucrările sale este Alfred
Adler. În acest context, A. Adler s-a concentrat pe abordarea complexului inferiorității.
Astfel, anxietatea se instalează prin nevoia de a restabili emoția socială pierdută în momentul
în care contextul social conduce individul către realizarea anumitor sarcini. Un alt aspect
susținut de teoria lui A. Adler este acela că, anxietatea este adesea determinată de sarcinile ce
pun în pericol autoaprecierea și stima de sine a individului (A. Adler, 1996).

Abordarea behavioristă a anxietății susține ideea potrivit căreia, anxietatea și frica

sunt fenomene ce se aseamănă din multe puncte de vedere, fiind reacții emoționale apărute pe
baza reflexului condiționat. James Watson, psiholog american, definește anxietatea ca fiind
o ,,reacție de teamă condiționată, o tendină dobândită.” (Watson, 1919)

Relevantă în contextul acesta este și abordarea cognitivă și cea umanistă a anxietății.

De menționat este faptul că, deși cele două curente dețin abordări globale diferite, în ceea ce
privește abordarea anxietății regăsim aspecte similare. Așadar, este considerat că anxietatea
apare în cazul ciocnirii individului cu o experiență nouă, ce în mod normal nu ar corespunde
cunoștințelor (reprezentărilor) individului, prezentând o amenințare la adresa propriilor
resurse. Renumit psiholog și terapeut american, George Kelly susține că ,,anxietatea este
conștientizarea faptului că evenimentul cu care se întâlnește omul se află în afara
diapazonului aplicabilității sistemului personal a constructelor cognitive” (Kelly, 1955). Așa
cum G. Kelly afirmă, anxietatea reprezintă produsul conștientizării ideei că nu toate
constructele existente pot fi utilizate în vederea anticipării tuturor evenimentelor cu care
individul se poate întâlni de-a lungul vieții. Astfel, anxietatea apare în momentul în care
individul conștientizează că nu poate deține toate mecanismele cu ajutorul cărora să poată
interpreta în același mod toate evenimentele la care participă, respectiv incapacitatea de a
prevedea apariția lipsei de apărare și slăbiciune (Kelly, 1955).

În această direcție, unul dintre fondatorii psihologiei umaniste Carl Rogers susține
că ,,sursa anxietății este întâlnirea subiectului cu o experiență care dacă este conștientizată
poate amenința concepția omului despre sine” (Mihai, 2013 apud. Rogers, 1980)

De menționat este faptul că, perspectivele cognitivă și umanistă asupra anxietății

diferă considerabil de perspectiva psihanalizei. În cadrul concepției psihanalizei anxietatea
este expusă ca fiind o consecință a conflictelor neconștientizate precum și a refulării energiei
instinctuale acumulate. Putem concluziona în urma perspectivelor prezentate anterior ideea
potrivit căreia identificăm două moduri pentru a defini anxietatea: ca o însușire caracteristică
individului și ca reacție la stimulii neprielnici din exterior.
 ,,Tulburările anxioase cuprind acele tulburări care au în comun frica excesivă și
anxietatea precum și perturbările de comportament asociate.” (American Psychiatric
Association, 2013)

Paul Popescu Neveanu definește în ,,Dicţionar de Psihologie” (1978) anxietatea ca

fiind ,,tulburarea afectivităţii manifestată prin stări de nelinişte, teamă şi îngrijorare
nemotivată, în absenţa unor cauze care să le provoace; se defineşte ca teamă fără obiect; se
manifestă sub forma unei stări de frică cauzată de o incertitudine în care subiectul are
impresia unei nenorociri iminente, care planează pretutindeni, îl înconjoară, îl pătrunde, dar
nu o poate defini şi nici îndepărta.”

De asemenea, anxietatea este descrisă de către Iolanda Mitrofan (1999) ca fiind

,,teama fără obiect, ca o nelinişte însoţită de tensiune intrapsihică, agitaţie, iritabilitate.” În
acest context, de menționat este faptul că, în cazul în care este trăită mai degrabă în plan
psihic, neliniștea îmbracă termenul de anxietate, pe când, în cazul în care predomină
tulburările somatice, termenul de angoasă este cel preferat. (Mihai, 2013)

Frica persistentă este elementul central al anxietăţii sociale, acesta fiind susținută
totodată de frica persistentă. Situaţiile sociale sau de performanţă ce ar putea induce o stare
de dificultate sunt și ele elemente ce marchează apariția anxietății sociale. ,,Expunerea la
situaţia socială sau de performanţă provoacă aproape în mod constant un răspuns anxios
imediat. Dacă adolescenţii şi adulţii cu această tulburare recunosc că frica lor este excesivă
sau nejustificată, acesta poate să nu fie cazul la copii.” (Mihai, 2013)

În diferite situaţii sociale, persoanele cu fobie socială experimentează adesea semnale

clare ale acestei tulburări manifestate prin temere cu privire la opinia celor din jur în ceea ce
priveşte propria persoană. În cazul în care o persoană ce suferă de anxietate socială este pusă
în situația de a vorbi în public, aceasta va experimenta o stare de teamă și stres, datorită
anticipării negative a reacțiilor celor din jur, sau temându-se că cei din jur vor remarca tonul
nesigur al vocii sau anumite ticuri verbale sau fizice. Printre cele mai evidente manifestări ale
anxietăţii sociale amintim congestie facială, palpitaţii, transpiraţie, tensiune musculară,
tremurul mâinilor, fapt pentru care, nu puțini sunt cei ce se feresc de a rezliza diverse acțiuni
în public, din teama de a observa persoane necunoscute acest tip de manifestare (evită să bea,
să mănânce sau să scrie).
 Anxietatea socială face ca persoanele ce suferă de această tulburare să se ferească pe
cât posibil de orice fel de situație temută, ce prezintă chiar și un grad scăzut de risc. Totuși, în
cazul în care persoanele cu acest tip de anxietate sunt nevoite să se confrunte cu astfel de
situații, există posibilitatea de a se manifesta și o anxietate anticipatorie ce ghidează individul
către o cogniţie aprehensivă, chiar cu funcţionare deficitară. Astfel, se creează un cerc vicios,
în cadrul căruia, situaţiile sociale, publice conduc la apariția anxietății sociale, iar ulterior la
funcţionarea deficitară ce poate conduce către anxietate socială bazată pe motivul că
persoanele din jur sesizează funcţionarea ușor deficitară.

Conform DSM-5, există o delimitare clară a tulburărilor anxioase, sub

aceasta ,,umbrelă” regăsindu-se mai multe tipuri. Astfel, ,,tulburările anxioase se diferențiază
unele de altele prin tipurile de obiecte sau situații care induc frica, anxietatea sau
comportamentul evitant precum și prin ideația asociată.” (American Psychiatric Association,
2013)

Printre criteriile de diagnostic pentru fobia socială specificăm următoarele: frică sau
anxietate privind una sau mai multe situații sociale în care individul ar putea fi expus
evaluării de către cei din jur (interacțiunile sociale, să întâlnească persoane necunoscute, să
fie observat sau să apară în fața unui public), individul se teme că ar putea acționa într-un
anumit mod sau ar putea fi evidente simptomele anxioase iar acestea vor fi apreciate ca fiind
comportamente negative, situațiile sociale provoacă adesea frică sau anxietate, situațiile
sociale sunt pe cât posibil evitate și dacă este cazul suportate cu frică sau anxietate intensă,
frica, respectiv anxietatea sunt disproporționate în raport cu pericolul reprezentat de situația
socială, frica este persistentă, și durează de regulă cel puțin 6 luni, frica cauzează deficit
semnificativ clinic în domeniile în care activează individul, frica nu poate fi atribuită
efectelor fiziologice ale unei substanțe anume sau unei afecțiuni medicale asociate.

Se întâmplă adesea ca persoanele cu anxietate socială să dezvolte o serie de gânduri,

credințe și comportamente, atât față de propria persoană, cât și față de cei din jur. Aceste
credințe pot fi grupate în trei categorii, și anume: credințe privind consecințele unui anume
comportament social, credințe referitoare la auto-impunerea unor standarde mult prea înalte
față de performața socială și nu în ultimul rând, credințe referitoare la propria persoană (sine).
Credințele enunțate anterior pot determina persoana în cauză să interpreteze în mod negativ
situațiile sociale, considerându-le ,,periculoase” și vizualizând în prealabil un eventual eșec
social. (Mihai, 2013)
Făcând referire la cauzele instalării stărilor de anxietate, literatura de specialitate pune în prim
plan două poziţii diferite, astfel că mulți specialiști văd anxietatea ca fiind o achiziţie
personală, alţii pe de altă parte, ca fiind o proprietate a temperamentului individului. (Toma,
2014)

Freud evidenţiază, în cercetările sale, o serie de situații declanșatoare stărilor anxioase.

Printre acestea se numără pierderea unui anume ,,obiect” dorit (părinți, prieteni, persoane
apropiate). O altă situație este dată de pierderea sentimentului de iubire, apreciere, precum și
imposibilitatea de a reîntoarce acel sentiment specific, respectiv acordul unei persoane
anume. Pierderea sinelui ca parte componentă a personalității precum și pierderea iubirii față
de sine reprezintă de asemenea o situație declanșatoare anxietății. (Toma, 2014)

Persoanele ce prezintă un grad înalt de anxietate socială au trăsături de caracter

specifice. De cele mai multe ori, acestea au o stare permanentă de neliniște, înclină adesea
spre o gândire ciclică, analitică şi sunt constrolați de temeri obsesive. Tendinţa acestor
persoane, cu precădere în contexte sociale, este de a avea un tablou cât mai clar și concis a
tuturor cerințelor solicitate de cei din jur. Nevoia de aprobare și validare din partea indivizilor
din jur este una dintre principalele caracteristici ce sunt asociate anxietății sociale. De
asemenea, starea permanentă de aşteptare și tensiune, provocată de cele mai multe ori de
frica și anticiparea falsă a unor evenimente negative, ocupă un loc central în conştiinţa lor
cotidiană. De menționat este faptul că, la cea mai mică ameninţare pe care aceștia o identifică
sau în situaţiile noi, neobişnuite, starea de tensiune menționată anterior se poate se transforma
într-o reacţie chiar violentă.
4. Instrumentele utilizate
Intrumentul utilizat în vederea măsurării nivelului stimei de sine este Scala Rosenberg
(1965). Această scală a fost concepută pentru a măsura sentimentul global al valorii

personale, respectiv al autoacceptării. Scala Rosenberg cuprinde un total de 10 itemi, fiecare

cu 4 posibilitaţi de răspuns. Variantele încep cu total dezacord (1 punct) până la total acord
(4 puncte). Itemii 2,5,6,8,9 se scorează invers.

În vederea măsurării anxietății sociale s-a utilizat Scala anxietății de interacțiune

socială (Social Interaction Anxiety Scale, Mattick & Clarke, 1998) ce include 20 de itemi cu
o scală de răspuns Likert, 5 puncte. Discriminează anxietatea socială specifică de anxietatea
socială generalizată. Scala cuprinde un total de 20 de itemi, fiecare cu 5 posibilități de
răspuns 0-5 (nu mă caracterizează defel- mă caracterizează foarte mult)

5. Obiectivele și ipotezele cercetării

Cercetarea inițiată are ca scop evaluarea stimei de sine și a anxietății sociale la bărbați
și femei cu vârste cuprinse între 17 și 49 de ani. Obiectivele urmărite în cadrul cercetării
realizate sunt:

1. Investigarea diferențelor în ceea ce privește nivelul stimei de sine, în funcție de

genul subiecților.
2. Investigarea diferențelor în ceea ce privește nivelul anxietății sociale, în funcție de
genul subiecților.

Ipotezele cercetării:

 Ipoteza nr.1: Se prezumă că extistă o diferență semnificativă între persoanele de gen

masculin și persoanele de gen feminin în ceea ce privește stima de sine. Respectiv, se
prezumă că bărbații vor înregistra rezultate mai bune decât femeile în ceea ce privește
stima de sine.
 Ipoteza nr.2: Se prezumă că extistă o diferență semnificativă între persoanele de gen
masculin și persoanele de gen feminin în ceea ce privește anxietatea socială.
Respectiv, se prezumă că bărbații vor înregistra rezultate mai slabe decât femeile în
ceea ce privește anxietatea socială.
 6. Eșantionul
Lotul de participanți căruia am aplicat chestionarul Rosenberg al stimei de sine și
chestionarul Scalei anxietății de interacțiune socială este format din 59 de subiecți. Din
totalul specificat, 35 de subiecți aparținând genului feminin și 24 de subiecți aparținând
genului masculin.

7. Rezultatele obținute
Ipoteza nr.1: Se prezumă că extistă o diferență semnificativă între persoanele de gen
masculin și persoanele de gen feminin în ceea ce privește stima de sine. Respectiv, se
prezumă că bărbații vor înregistra rezultate mai bune decât femeile în ceea ce privește stima
de sine.

Fig. 1 – Distribuția scorurilor stimei de Fig. 2 – Distribuția scorurilor stimei de

sine sine
a persoanelor de gen feminin a persoanelor de gen masculin

După cum putem observa în cadrul figurilor prezentate anterior, avem distribuția
scorurilor stimei de sine după genul subiecților. Făcând referire la eșantionul subiecților de
gen feminin, observăm un număr total de 35 subiecți, obținând media 27,17. În cazul
eșantionului subiecților de gen masculin, observăm un număr total de 24 subiecți, obținând
media 26,33.
 Tabel 1- Calculul normalității distribuției scorurilor

Tests of Normality

Genul Kolmogorov-Smirnova Shapiro-Wilk

Statistic df Sig. Statistic df Sig.

Feminin .200 35 .001 .929 35 .027

StimaDeSine
Masculin .163 24 .099 .948 24 .244

a. Lilliefors Significance Correction

În tabelul prezentat anterior, observăm calculul normalității distribuției scorurilor

stimei de sine a subiecților în funcție de gen. Astfel, în coloana Significance am obținut o
distribuție non-normală în cazul subiecților de gen feminin și o distribuție normală în cazul
subiecților de gen masculin.

 Ipoteza nr.2: Se prezumă că extistă o diferență semnificativă între persoanele de gen

masculin și persoanele de gen feminin în ceea ce privește anxietatea socială.
Respectiv, se prezumă că bărbații vor înregistra rezultate mai slabe decât femeile în
ceea ce privește anxietatea socială.

Fig. 3 – Distribuția scorurilor anxietății sociale pentru persoanele de gen feminin

Fig. 4 – Distribuția scorurilor anxietății sociale pentru persoanele de gen masculin
 După cum putem observa în cadrul figurilor prezentate anterior, avem distribuția
scorurilor anxietății sociale după genul subiecților. Făcând referire la eșantionul subiecților de
gen feminin, observăm un număr total de 35 subiecți, obținând media 54,8. În cazul
eșantionului subiecților de gen masculin, observăm un număr total de 24 subiecți, obținând
media 54, 33.

Tabel 2- Calculul normalității distribuției scorurilor

Tests of Normality

Genul Kolmogorov-Smirnova Shapiro-Wilk

Statistic df Sig. Statistic df Sig.

Feminin .122 35 .200* .946 35 .088

AnxietateSociala
Masculin .135 24 .200 *
.950 24 .275

*. This is a lower bound of the true significance.

a. Lilliefors Significance Correction

În tabelul prezentat anterior, observăm calculul normalității distribuției scorurilor

stimei de sine a subiecților în funcție de gen. Astfel, în coloana Significance am obținut o
distribuție normală atât în cazul subiecților de gen feminin cât și în cazul subiecților de gen
masculin.
8. Aplicarea testelor parametrice/neparametrice
8.1. Ipoteza nr. 1
Dat fiind faptul că, în cazul primei ipoteze, am obținut o distribuție non-normală, am
aplicat un test neparametric. Astfel, în tabelul prezentat mai jos, putem observa rezultatele
obținute în urma aplicării testului Kolmogorov-Smirnov.

Test Statisticsa
StimaDeSin
e
Absolute .258
Most Extreme
Positive .015
Differences
Negative -.258
Kolmogorov-Smirnov Z .975
Asymp. Sig. (2-tailed) .298
a. Grouping Variable: Genul

Tabel 3- Rezultatele obținute în urma calculării Testului Kolmogorov-Smirnov având

drept criteriu genul.

Conform tabelului prezentat anterior, rezultatul obținut în cadrul testului

Kolmogorov-Smirnov susține faptul că există o diferență semnificativă între femei și bărbați
în ceea ce privește stima de sine deoarece pragul de semnificație este mai mare de 0,05, însă
ipoteza nu a fost confirmată deoarece bărbații au obținut rezultate mai slabe în ceea ce
privește stima de sine față de femei.
 8.2. Ipoteza nr.2

Levene's t-test for Equality of Means

Test for
Equality of
Variances

F Sig. t df Sig. (2- Mean Std. Error 95% Confidence Interval

tailed) Difference Difference of the Difference

Lower Upper

A Equal
1.33
n variances .253 .128 57 .899 .467 3.651 -6.844 7.777
3
x assumed
i
e
t
a
t
e Equal
S variances not .131 53.784 .896 .467 3.555 -6.661 7.594
o assumed
c
i
a
l
a

Tabel 4- Rezultatele obținute în urma calculării Testului T având drept criteriu

anxietatea socială.

Conform tabelului prezentat anterior, în cadrul Testului Levenes-a obținuit F=1,333,

ce este mai mare ca 0,05, ceea ce indică că varianțele celor două eșantioane sunt omogene.
Astfel, rezultatul testului se va citi de pe prima linie, la testul T obținându-se pragul de
semnificație este mai mare de 0,05, ceea ce înseamnă că ipoteza nu a fost confirmată.. Astfel,
confirmăm faptul că nu există diferențe semnificative în ceea ce privește nivelul anxietății
sociale al subiecților aparținând atât genului feminin cât și genului masculin.
 9. Interpretarea psihologică a datelor
o Stima de sine
Ipoteza nr.1: Se prezumă că extistă o diferență semnificativă între persoanele de gen
masculin și persoanele de gen feminin în ceea ce privește stima de sine. Respectiv, se
prezumă că bărbații vor înregistra rezultate mai bune decât femeile în ceea ce privește stima
de sine.

Conform rezultatelor obținute, a graficelor și a distribuției, ipoteza enunțată anterior

nu se confirmă. Eșantionul format din persoanele de gen masculin a obținut media 26,33, mai
mică ca a eșantionului format din persoanele de gen feminin și anume 27,17. Astfel, ipoteza
numărul 1 nu se confirmă datorită rezultatelor obținute.

Referitor la ipoteza enunțată, relevante sunt următoarele studii menționate. Un prim

studiu publicat în revista Journal of Personality and Social Psychology, subliniază 3 rezultate
concludente referitor la topica prezentată. Rezultatele studiului 1 sugerează că stima de sine a
bărbaților poate fi influențată de un proces de individualizare în cadrul căruia realizările
personale ale cuiva din exterior sunt evidențiate mai intens. Rezultatele studiului 2 sugerează
că stima de sine a femeilor poate fi legată de un proces în care conexiunile și atașamentele
față de alte persoane importante pentru individ sunt subliniate. Studiul 3 demonstrează că
eșecul în îndeplinirea sarcinilor adecvate genului a generat o reacție defensivă,
compensatorie, dar numai la subiecții cu stima de sine ridicată. Aceste constatări sunt
discutate cu privire la implicațiile lor asupra structurii și dinamicii sinelui. (Josephs et al.,
1992) Astfel putem afirma că pentru rezultatele din cadrul cercetării realizate o posibilă
explicație poate fi una din cele prezentate anterior.
o Anxietatea socială
Ipoteza nr.2: Se prezumă că extistă o diferență semnificativă între persoanele de gen
masculin și persoanele de gen feminin în ceea ce privește anxietatea socială. Respectiv, se
prezumă că bărbații vor înregistra rezultate mai slabe decât femeile în ceea ce privește
anxietatea socială.

Conform rezultatelor obținute, a graficelor și a distribuției, ipoteza enunțată anterior

nu se confirmă. Eșantionul format din persoanele de gen masculin a obținut media 54, 33,
mai mare ca a eșantionului format din persoanele de gen feminin și anume 54,8, iar conform
rezultatelor testelor aplicate nu există o diferență semnificativă între rezultatele obținute de
eșantionul de gen feminin și cel masculin. Astfel, ipoteza numărul 2 nu se confirmă datorită
rezultatelor obținute.

În literatura de specialitate nu există studii relevante pentru ipoteza enunțată. O

posibilă explicație pentru rezultatele obținute este faptul că, numărul de persoane participante
în cadrul eșantionului băieților este mai mic în comparație cu cel al femeilor. De asemenea,
particularitățile și factorii de personalitate a indivizilor pot constitui un factor ce să
influențeze rezultatele obținute. Totodată, specificăm faptul că femeile sunt mai predispuse în
a prezenta simptome specifice anxietății sociale, prin prisma particularităților de
personalitate, acestea punând accentul pe părerea și pe imaginea pe care o prezintă
persoanelor din jur în proporții mult mai mari ca bărbații . Astfel, se afirmă faptul că bărbații
prezintă scoruri mai mici în ceea ce privește anxietatea socială în comparație cu femeile, însă
ipoteza prezumată nu se confirmă întrucât diferența nu este una semnificativă, neputând
ajunge la o concluzie relevantă în acest sens.
10. Concluzii
În urma pașilor urmați, putem concluziona că obiectivele cercetării au fost atinse,
obținând un set de date relevant în vederea testării ipotezelor prezumate și a interpretării din
punct de vedere psihologic a datelor. Eșantionul ales a fost unul omogen, chestionarul trimis
către completare a fost unul abordabil, înaintea căruia fiecare subiect a fost instruit
corespunzător.
Analizând cu minuțiozitate atât literatura de specialitate cât și rezultatele obținute, pot
confirma faptul că atât anxietatea socială, cât și stima de sine sunt două concepte ample,
constituind un set de concepte de mare interes în domeniul psihologiei. Stima de sine și
anxietatea socială sunt două concepte între care se stabilește o interdependență clară. Putem
afirma faptul că, persoanele ce prezintă un nivel al stimei de sine crescut vor avea mai puține
șanse de a dezvolta anxietate socială, întrucât anxietatea socială este direct influențată de
nivelul stimei de sine al individului.
11. Bibliografie
1. Adler, A. (1996). Cunoașterea omului. Editura IRI.

2. American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and Statistical Manual of

Mental Disorders, Fifth Edition (DSM-5(TM)) (5th ed.). American Psychiatric
Publishing.
3. Carolina, P. (2015). Stima de sine – Element important în proiectarea carierei. Științe
ale educației, 162-165.
4. Cherry, K. (2021). What Is Self-Esteem? Retrieved from Verywellmind:
https://www.verywellmind.com/what-is-self-esteem-2795868

5. Freud, A. (2002). Normal și patologic la copil – evaluări ale dezvoltării,. Editura

Fundației Generația.
6. Freud S., (2004) , Opere, vol. 10 – Introducere în psihanaliză, București, Editura
Trei,;

7. Iancu, I., Bodner, E., & Ben-Zion, I. Z. (2015). Self esteem, dependency, self-efficacy

and self-criticism in social anxiety disorder. Comprehensive Psychiatry, 58, 165–171.

https://doi.org/10.1016/j.comppsych.2014.11.018

8. Izgiç, F., Akyüz, G., Doğan, O., & Kuğu, N. (2004, September). Social Phobia among

University Students and its Relation to Self-Esteem and Body Image. The Canadian

Journal of Psychiatry, 630–634. https://doi.org/10.1177/070674370404900910

9. Josephs, R. A., Markus, H. R., & Tafarodi, R. W. (1992). Gender and self-esteem.

Journal of Personality and Social Psychology, 391–402.

10. Kelly, G. (1955). The psychology of personal constructs: Vol. Vol. I, II, 2nd printing.

W. W. Norton & Company Inc.

11. LEMENI, G., & MICLEA, M. (2010). Consiliere și orientare. ASCR.

12. Lupu, D. A. (2014). Activități de consiliere. Reușita și stima de sine în viața

preadolescenților. ASCR.

13. Maximciuc, V., & Purcaru, G. I. (2021). Stima de sine – componentă a personalității.

Probleme Ale Științelor Socioumanistice Și Modernizării Învățământului., 1, 179–

187.
14. MIHAI, I. M. (2013). Anxietatea socială ca factor inhibator al identităţii vocaţionale.

Psihologie, Revista Ştiinţifico-Practică, 2, 29–38.

15. Mitrofan, Iolanda, (1999), Psihoterapie experienţială, Editura Infomedica, Bucureşti;

16. Neveanu, P. P., (1978), Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti;

17. New World Encyclopedia. (2021). Self-esteem. Retrieved from New World
Encyclopedia: https://www.newworldencyclopedia.org/p/index.php?title=Self-
esteem&oldid=1051800

18. RACU, I. (2008). Teorii explicative ale anxietăţii. Psihologie. Pedagogie Specială.

Asistenţă Socială, 10, 36–40.

19. Rodica, P. (2021). Stima de sine a adolescenților implicați în relația de bullying.

Institutul de Ştiințe Ale Educației: Ascensiune, Performanțe, Personalități., 208–212.

20. Rogers, C. (1980). A way of being. Publisher: Houghton – Mifflin.

21. Schiraldi, G. R. (2007). 10 Simple Solutions for Building Self-Esteem: How to End

Self-Doubt, Gain Confidence and Create a Positive Self-Image. New Harbinger

Publications Inc.

22. Toma, N. (2014). Factori psihologici, surse şi tipurile anxietăţii. Psihologie.

Pedagogie Specială. Asistenţă Socială, 37, 22–30.

23. Verdeș, A. (2011). Studiu experimental asupra relaţiei dintre stima de sine şi
autonomia faţă de partenerul de cuplu. Cercetări, sondaje, recomandări, 81-87.
24. Watson, J. (1919). Psychology from the Standpoint of a Behaviorist. J. B. Lippincott
Company