Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pavel Teodora
ANXIETATEA
Contribuția s-a realizat în mod egal din ambele părți, împărțind numarul de surse.
Primele 9 surse au fost conspectate de către Rusu Diana, iar următoarele 9 de către Pavel
Teodora. Proiectul s-a realizat in prezența amândurora, doar sursele au fost căutate și
selectate individual, urmând ca apoi să fie construit literature review-ul împreună.
Ce este anxietatea?
În prima parte a eseului dorim să prezetăm anxietatea la modul general, ce este, cum
se manifestă, etc. Freud denumește anxietatea ca fiind ceva simțit, este o stare emoțională
care cuprinde sentimente de reținere, frică necontrolată, nervozitate, tensiune și îngrijorare.
“În concordanță cu perspectiva evoluționistă a lui Darwin, Freud a observat că anxietatea a
fost adaptivă în motivarea comportamentului care a ajutat persoanele să facă față situațiilor
amenințătoare și că în cele mai multe tulburări psihiatrice predomină anxietatea intensă.” (
Charles D. Spielberger, 2010).
Încă din cele mai vechi timpuri, gânditorii delimitau sentimentul de frică, de emoțiile
provocate de un posibil pericol. În perioada contemporană, numeroase lucrări abordează tema
problemelor de frică și anxietate, în care se resimte o mare influență a teoriei lui S.Schachter,
prin care acesta făcea deosebire între sentimentul de frică faţă de un pericol concret şi
sentimentul profund, iraţional de frică faţă de „ceva” neclar, despre care nu avem prea multe
informații. C. Darwin consideră starea de frică ca fiind un mecanism de adaptare, deoarece pe
tot parcursul vieții, acest mecanism se dezvolta, ia amploare, iar cele mai mari șanse de
supraviețuire i se acordă celui care reușește să depașească cu succes pericolul. Cercetarile pe
baza stării de frică și de alarmă, își au rădăcinile în operele lui Darwin, care considera starea
de frică drept o particularitate atât la oamei, cât și la animale. Starea de frică le-a captat
atenția psihologului W. James și fiziologului C. Lange, care au elaborat teoria periferică a
emoției. Aceasta se baza pe faptul că frica, alături de bucurie și furie, sunt cele mai puternice
emoții, la baza carora stă instinctul primal al omului. W. James consideră factorii precum:
zgomotul, înălțimea, șerpii, păianjenii ca fiind declanșatori ai fricii. (N. Toma, 2014)
Pentru S. Freud, problema anxietății este una principală, iar acesta consideră că odată
cu dezlegarea ei, putem înțelege mai bine și alte aspecte ale psihicului uman. “În
caracteristica pe care o face anxietăţii, S. Freud subliniază fonul emoţional neplăcut, senzaţia
de incertitudine şi neajutorare. Starea de angoasă el o consideră ca anticipare a unui pericol.
De asemenea, ea este însoţită de o serie de factori esențiali, cum ar fi accelerarea bătăilor de
inimă. În lucrările sale de mai târziu a ajuns la concluzia că angoasa este nu altceva decât o
suferinţă conştientă, de care depinde în mod direct abilitatea persoanei de a evita sau a depăşi
pericolul.” Acesta mai spune și că apariția angoasei încă din copilărie demonstreaza faptul ca
este deja predispus dezvoltării unor asemenea stări. (N. Toma, 2014)
Sigmund Freud a analizat trei tipuri de anxietate: anxietatea obiectivă, cea care este
produsă de o amenințare reală și externă; anxietatea nevrotică și anxietatea morală. De multe
ori frica poate fi confundată cu anxietatea. Putem face distincție între acestea două în funcție
de pericolul la care ne referim. Daca pericolul este unul real, frica este cea la care ne referim,
iar dacă pericolul este unul anticipat, este vorba de anxietate. ( Avram și Cooper, 2008)
Anxietatea împreună cu furia, reprezintă o emoție fundamentală ce susține supraviețuirea. (
D. Maftei și C.V. Maftei, 2015)
Anxietatea se manifestă prin stări de: nervozitate, insomnie, frică, tensiune, neliniște,
agitație.( Van Riezen & Segal, 1998). Durerile de cap, tremuratul, creșterea tensiunii
arteriale, stări de slăbiciune, transpirația, ritmul cardiac, tonusul muscular sunt de asemenea
simptome ale anxietății.
Termenul de anxietate a apărut atunci când S. Freud a tradus în mod eronat cuvântul
angst, ca fiind anxietate, pe când acesta semnifică frică. Acesta nu a privit frica si anxietatea
în mod diferit, precum au facut alți psihoterapeuți. De exemplu D.H. Barlow (1988) a găsit
trei diferențe între frică și anxietate. Prima diferență constă în prezența sau absența
pericolului „determinate consensual”; a doua diferență o reprezintă „ gradul în care
răspunsurile la amenințare se află sau nu la același nivel cu intensitatea pericolului”; iar
ultima diferență constă în “ valoarea potențială de adaptare pe care o au aceste răspunsuri”. (
M. Pleșca)
În opinia lui H. Lindell anxietarea este regasită în spatele inteligenței „ Doar omul
poate fi fericit, dar numai omul poate fi anxios și îngrijorat. Îmi vine să cred ca anxietatea
acompaniază intelectul ca și umbra corpul și cu cât cunoaștem mai mult natura anxietății cu
atât cunoaștem mai mult despre intelect”. ( Barlow, 1988)
Una dintre cele mai comune și întâlnite forme de anxietate este tulburarea generalizată
de anxietate. În timp ce depresia a generalizat cercetări numeroase, pe tema anxietății sunt cu
mult mai puține. Este o situație nefavorabilă având în vedere nivelul ridicat al anxietății, iar
tratamentele eficiente farmaceutice cât si nefarmaceutice, nu sunt suficiente. (Spitzer,
Kroenke, Williams și Lowe, 2006)
Rezultatele unei cercetări au arăta ca anxietatea este mai prezentă la femei decât la
bărbați, dar si adulții cu vârste cuprinse între 20-30 de ani sunt mai anxiosi decât cei cu vârste
cuprinse între 30-50 ani. Anxietatea ca și emoție umana, este trecătoare și toată lumea are
parte de ea la un moment dat, dar vorbim deja de tulburare emoțională atunci când
simptomele se prelungesc. Pe tot parcursul evoluției psihologiei, anxietatea a fost descrisă ca
și: o stare de neliniște și apăsare sau ca o tendință stabilă a personalității ce percepe lumea din
jur ca o amenințare. “Una din posibilele vârste la care anxietatea se poate manifesta este
vârsta adultă. Adolescența și vârsta adultă par a fi perioade sensibile pentru apariția și
instaurarea anxietății.” (I. Racu și L.Soltan, 2017)
Pentru a studia această temă mai amănunțit, s-a realizat o cercetare a anxietății la
adulți. Pentru acest experiment s-a utilizat un eșantion de 100 de adulți cu vârste cuprinse
între 20 și 50 de ani (50 de adulți tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani și 50 de adulți
de vârstă mijlocie, între 30 și 50 de ani). Rezultatele au arătat ca 11% din adulți prezintă un
nivel redus de anxietate, iar aceștia au caracteristici precum: încrederea de sine, rezistența la
factorii de risc ai mediului, siguranța socială, calmitate, etc. Majoritatea adulților (63%) au
prezentat gradul mediu de anxietate prezentând aceste manifestări ale anxietății în situații
precum suprasolicitarea sau atunci când simt că sunt depașiți. Cel mai alarmant este faptul că
26% dintre adulți prezinta grad ridicat de anxietate. “Adulții cu nivel ridicat de anxietate se
caracterizează prin neîncredere în sine, tendințe spre retragere, tendințe de culpabilitate,
neliniște, insecuritate, timiditate, vulnerabilitate înaltă la stres și depresii.” (I. Racu și
L.Soltan, 2017)
Desigur, mai ales când este vorba de o anxietate față de testări și examene. Acest tip
de anxietate se manifestă prin performanțe scăzute la testele cognitive. Având un nivel
ridicat, aceasta poate duce la scăderea motivației pentru școală precum și a performanțelor pe
care ar trebui să le obțină. Anxietatea față de testări și examene se datoreaza părerii negative
pe care o are elevul/studentul în legătură cu aptitudinile, cunoștințele și deprinderile pe care
le deține. ( V. Robu, 2011)
De la anxietate la depresie
De asemenea și pentru acest topic s-a realizat o cercetare care urmărește anxietatea la
adolescenți cu diferite grade de dependență de computer. S-a constatat că pentru adolescenții
care nu sunt dependenți de computer, gradul de anxietate este scăzut, iar pentru cei
dependenți este destul de ridicat. (I. Racu și R. Buza, 2014)
Studiile arată că copiii și tinerii sunt tot mai afectați de starea de anxietate. Aceștia din
cauza acestei tulburări pot ajunge la depresie, eșec școlar, conflicte familiale.
Relaţia dintre anxietate şi bâlbâială s-a dezbătut în scopul eliminării ei de-a lungul
timpului. Van Ripper and Emerick, 1984, spune că tulburările de comunicare provoacă
suferință emoţională şi astfel ei “devin frustraţi şi experimentează anxietate şi culpabilitate şi
în ultimă instanţă acestea pot conduce la furie şi ostilitate. Aceste sentimente resimţite de
către copil duc la o concepţie despre sine scăzută, putând provoca chiar depresie.” (Samochiș
L., Lazăr S., Iftene F, 2011)
De cele mai multe ori stările anxioase sunt descoperite doar in 50% din cazuri,
deoarece sunt confundate adesea cu tulburări somatice și despresia. ( R. Vrasti, 2008)
Anxietatea mai poate fi tratată și prin terapie. Scopul acesteia este de a te elibera de
blocajele întipărite în memorie. Această terapie le mărește adolescenților stima de sine și le
face mai ușoară exprimarea prin cuvinte a unor emoții precum furia sau izolarea. ( C. Pehoiu
și A.G. Pehoiu, 2010)
Concluzie
În concluzie, anxietatea este o boală psihică ce afectează o mare parte din populație,
mulți neștiind că este vorba despre o stare de tulburare psihică.
Anxietatea, poate fi de mai multe tipuri, dar se face resimțita în majoritatea cazurilor
prin aceleași simptome precum: frica necontrolată, irascibilitate, transpirație, tremurat,
neîncrederea în sine, chiar și izolare.
Una dintre cele mai întâlnite cauze ale anxietății este aceea a neîncrederii în forțele
proprii, sentimentul de inferioritate pe care îl poartă persoana anxioasă în permanență, în final
ducând la eșecuri atât în plan personal, cât și profesional. Precum o durere de cap, anxietatea
este un semnal de alarmă cum că ceva nu este în regulă cu organismul. Stresul este unul din
factorii principali generatori de anxietate.
Adolescenții prezintă un grad ridicat de anxietate datorită stresului la care sunt supuși,
dar o mare contribuție în acest sens o are tehnologia generând dependențe care pot deveni
periculoase.
Aceasta boală psihică este tratabilă, precum majoritatea bolilor, însă nu exista
niciodata siguranța că aceasta nu v-a “recidiva”.
Bibliografie: