5. 1.

Tabloul clinic al tulburărilor anxioase și fobice

Anxietatea este condiţia patologică ce se caracterizează printr-un sentiment de teamă fǎrǎ

obiect şi se însoţeşte de semne şi simptome somatice care indică o hiperactivitate a sistemului nervos
vegetativ (în special a sistemului nervos simpatic).
Anxietatea se defineşte ca o stare de tensiune psihică şi de teamă care apare fără o cauză
aparentă, în timp ce frica este o teamă declanşată de o cauză cunoscută, având un obiect bine
precizat.
Sindromul anxios se întâlneşte în următoarele entităţi: tulburarea de panică fǎrǎ agorafobie,
panica cu agorafobie, agorafobia fǎrǎ istoric de panică, fobia specifică, fobia socială, tulburarea
obsesiv-compulsivă, stresul posttraumatic, stresul acut, anxietatea generalizată, tulburarea anxioasă
datorată unei condiţii medicale generale, tulburarea anxioasă indusă de anumite substanţe.
Între toate aceste tuburări există similitudini, dar şi elemente care le diferenţiază.

5.1.1. Epidemiologia tulburărilor anxios-fobice

Tulburările anxioase reprezintă cele mai frecvente tulburări psihice la adulţi, afectând
aproximativ 15 % dintre indivizi. Femeile sunt mai frecvent afectate decât bărbaţii, cauza acestei
afectări diferenţiate nefiind încă pe deplin elucidată.
Prevalenţa fobiei specifice este cuprinsă între 7-11 %, iar cea a fobiei sociale este cuprinsă
intre 3-13 %.
Fobia socială are o incidenţă cuprinsă între 10-16%. Femeile au o probabilitate de două ori
mai mare de a dezvolta fobie socială.
Pentru tulburarea obesiv-compulsivă vârsta de debut este mai precoce la sexul masculin decât
la cel feminin: 6-15 ani pentru bărbaţi şi 20-29 ani pentru femei. La majoritatea indivizilor evoluţia
este cronică, la doar 5 % din pacienţi evoluţia fiind una episodică. S-a observat un vârf al incidentei în
copilarie în jurul vârstei de 10 ani şi un altul în jurul vârstei de aproximativ 21 ani. Prevalenţa pe viaţă
a tulburării obsesiv-compulsive este de aproximativ 2,5 %.
Pentru anxietatea generalizată rata de prevalenţa pe un an este de aproximativ 3 %, iar rata de
prevalenţă pe viaţă este de 5 %.

5.1.2. Sindromul anxios

În cadrul sindromului anxios sunt descrise următoarele semne şi simptome psihice, somatice şi
comportamentale:
- sentimentul de teamă fǎrǎ o cauză reală,
- ingrijoare excesivă fǎrǎ o bază reală;
- frici (temeri) ireale legate de anticiparea unui pericol necunoscut;
 - dificultăţi de concentrare;
- comportament ritualic ca o modalitate de a diminua anxietatea;
- nelinişte motorie;
- frecarea mâinilor, privire investigatorie;
- hipervigilenţa;
- tulburări hipnice;
- simptome somatice prezentate în următorul tabel:
Simptome respiratorii - senzaţie de “ lipsă de aer”, senzatie de “ nod în gât “, tahipnee
(creşterea frecvenţei respiraţiilor), constricţie toracică;
Simptome caridiovasculare - palpitaţii, tahicardie, sincopă;
Simptome gastrointestinale - accelerări ale tranzitului intestinal, greaţă, vomă, dureri
abdominale;
Simptome musculare - tremor, contracturi musculare, dureri musculare, tresăriri
musculare;
Simptome vegetative - uscăciunea gurii, paloare, valuri de căldură sau frig, transpiraţii;
Simptome neurologice - vertij, cefalee, parestezii (amorţeli, furnicături), hiperestezie
(creşterea sensibilităţii, trăirea senzaţiilor ca având o intensitate
mai mare – de exemplu zgomotele sunt prea puternice, deranjante,
atingerea uşoară a pielii devine dureroasă etc. );
Simptome genito-urinare - polachiurie ( micţiune frecventă), disfuncţie erectilă, dispareunie
(durere la contactul sexual), tulburări ale ciclului menstrual.

Pacienţii cu tulburări anxioase sunt iritabili, irascibili, nerăbdători, pot fi uşor perturbaţi din
activităţile lor cotidiene.
La baza aparitiei tulburarilor anxioase stau o serie de factori de risc ce includ: predispoziţii
genetice, anomalii ale unor neurotransmiţători, situaţii de viaţă psihotaumatizante (decesul unei
persone apropiate, accidente, catastrofe naturale, pierderea locului de muncă).

5.1.3. Tulburarea de panică

Tulburarea de panică constă în atacuri de panică recurente şi spontane însoţite de cel puţin o
lună sau mai mult de preocupări legate de posibila apariţie a unui atac de panică. Atacul de panică este
elementul estenţial ce apare în tulburarea de panică, dar pentru diagnostic este necesară şi prezenţa
anxietăţii anticipatorii şi a evitării fobice.
Primul atac de panică apare spontan, luând pacientul prin surprindere. Poate apărea ziua, în
cursul unei activităţi obişnuite ori noaptea, trezind pacientul din somn sau poate apărea în condiţii de
stres ( decesul unei persoane apropiate, o suprasolicitare la locul de muncă, un accident, o boală).
Când atacurile de panică devin recurente există posibilitatea ca respectivul pacient să evite
anumite situaţii pe care le asociază cu apariţia atacurilor de panică, ceea ce în timp duce la apariţia
agorafobiei.
 SIMPTOMELE ATACULUI DE PANICĂ:
La nivel psihic:
- frica de moarte iminentă, frica de a nu înebuni, depersonalizare sau derealizare;

La nivel somatic
- palpitaţii, accelerarea ritmului cardiac;
- senzaţie de lipsă de aer;
- senzaţie de sufocare;
- disconfort toracic;
- nod în gât;
- disconfort abdominal;
- ameţeală, senzaţie de leşin;
- valuri de caldură sau de frig;
- transpiraţii
- parestezii;
- tremor;
La nivel comportamental:
- agitaţie sau inhibiţie.
În tulburarea de panică atacurile de panică sunt imprevizibile şi recurente şi apar cu o
frecvenţă mai mare de patru ori pe lună.
Pacienţii cu tulburare de panică prezintă în mod frecvent şi agorafobie. Pacienţii cu agorafobie
evită locurile aglomerate, evită să meargă cu metroul, cu celelalte mijloace de transport în comun sau
cu maşina, evită să treacă cu maşina peste poduri sau evită să conducă prin tuneluri. Atunci când sunt
puşi în astfel de situaţii pacienţii pot dezvolta un atac de panică circumscris situaţional. Pacienţilor cu
agorafobie le este teamă să meargă singuri la cumpărături sau chiar să stea singuri în casă, ca nu
cumva să li se facă rău şi să nu poată să fie ajutaţi.
Pacienţii cu tulburare de panică pot prezenta mai multe afecţiuni comorbide, ca: agorafobie,
tulburare depresivă, dependenţă de alcool, tulburări de personalitate.
În ceea ce priveşte evoluţia, tulburarea de panică este o afecţiune cronică. Există următorii
indicatori de prognostic negativ pentru evoluţia acestei tulburări: sexul feminin, prezenţa agorafobiei,
prezenţa afecţiunilor comorbide, iniţierea tardivă a terapiei în raport cu debutul afecţiunii.
5.1.4. Agorafobia

Agorafobia se referă la teama unei persoane de a se afla în locuri din care scăparea este dificilă
(sau jenantă) ori în care nu poate fi accesibil ajutorul în eventualitatea unui atac de panică
neaşteptat sau predispus situaţional.
 Ex.: teama de a te afla singur în afara casei, de a te afla în mulţime sau de a sta la rând, de a te
afla pe un pod şi de a călători cu autobuzul, trenul sau automobilul.
Situaţiile sunt evitate (de ex., călătoriile sunt restrânse) sau chiar sunt îndurate cu o detresă
marcată ori cu teama de a nu avea un atac de panică sau simptome similare panicii, ori necesită
prezenţa unui însoţitor.
• Anxietatea sau evitarea fobică nu este explicată mai bine de altă tulburare mentală (fobia
socială, fobia specifică, tulburarea obsesivo-compulsivă, stresul posttraumatic).

5.1.5.Anxietatea generalizată
Tulburarea de anxietate generalizată se caracterizează prin: îngrijorare nemotivată, teamă
proiectată în viitor şi neliniste. Aceste stări sunt controlabile cu dificultate şi se însoţesc de creşterea
tonsului muscular şi simptome neuro-vegetative.
Persoana anticipează un pericol neprecizat, aflându-se în aşteptare tensionată. Are o stare de
iritabilitate, dificultăţi de concentrare a atenţiei, oboseală, insomnie de adormire şi somn
neodihnitor, cu treziri frecvente.
Creşterea tonusului muscular se manifestă sub formă de: crampe, tremor, durere musculară
la nivelul spatelui şi umerilor şi cefalee de tensiune.
Simptomele neuro-vegetative asociate sunt: senzaţia de lipsă de aer, nod în gât, palpitatii,
vertij, greaţă, balonare, diaree, etc.
Durata simptomelor este de peste 6 luni.
Îngrijorarea din anxietatea generalizată nu are ca obiect:
 apariţia unui nou atac de panică (ca în tulburarea de panică)
 teama de a se simţi stânjenit în public ( ca în fobia sociala)
 contaminarea (ca în tulburarea obsesiv-compulsivă)
 separarea de casă sau de rudele apropiate ( ca în anxietatea de separare)
 creşterea ponderală (ca în anorexia nervoasă)
 multiplele acuze corporale (ca în tulburarea de somatizare)
 boala gravă (ca în hipocondrie)
Diagnosticul diferential al tulburării de anxietate generalizată se face cu:
- anxietatea cu caracter nepatologic - anxietatea normală, care are rol pozitiv în asumarea
responsabilităţilor precum şi în rezolvarea diverselor probleme, în timp ce anxietatea generalizata are
un character invalidant.
- tulburarea anxioasă ca rezultat al unor afecţiuni medicale cum ar fi: hipertiroidia, feocromocitomul,
embolismul pulmonar, astmul bronşic;
- tulburarea anxioasă indusă de o anumită substanţă: medicamente, droguri, expunere la toxice;
- alte tulburări anxioase: tulburarea de panică, fobia socială, anxietatea de separare;
- tulburarea obsesiv-compulsivă;
- tulburările somatoforme;
- depresia – unde anxietatea se însoţeşte frecvent de depresie.
Tulburarea de anxietate generalizată are un caracter cronic având o evoluţie fluctuantă.
Prognosticul este influenţat de funcţionarea socială anterioară, suportul social, şi complianţa la
tratament.
Tulburarea de anxietate generalizată se poate compilica cu:
- alte tulburări anxioase;
- consum abuziv de alcool sau alte substanţe;

5.1.6. Fobia specifică

Fobia specifică este teama iraţională legată de un anumit obiect sau situaţie (ex. un animal,
înaltime, furtună, injecţii, mersul cu avionul sau cu ascensorul, etc.). Frica este exagerată în raport cu
gradul de periculozitate al obiectului, iar pacientul îşi dă seama de caracterul iraţional al fricii sale.
Pacientul cu fobie specifică simte o anxietate marcată în momentul în care trebuie sa se
confrunte cu obiectul fobic şi încearcă prin orice mijloace să evite o astfel de confruntare. La întâlnirea
cu obiectul fobic pacientul poate avea un atac de panică situaţional.
5.1.7. Fobia socială
Fobia socială este teama iraţională de situaţii publice – teama de a vorbi în public, de a mânca
în public. Atunci când devine generalizată, pacientul evită majoritatea situaţiilor sociale. Fobia socială
restricţionează opţiunile de viaţă ale pacienţilor, aceştia având un comportament puţin expresiv,
îngrădit de limite autoimpuse şi unidirecţional.
Diagnosticul de fobie socială este deseori dificil de stabilit, motiv pentru care această tulburare
este frecvent subdiagnosticată şi subtratată.
Pacienţii cu fobie socială se tem şi evită situaţii de expunere socială ca: vorbitul în public,
scrisul în public sau situaţii ce presupun interacţiuni sociale – să vorbeasca la telefon, să îşi exprime
păreri personale, să meargă la o petrecere.
Anxietatea excesivă ce apare în cadrul fobiei sociale este însoţită de simptome somatice ca:
faţa roşie, palpitaţii, transpiraţii, cefalee, dispnee, micţiuni imperioase.
Evolutia afecţiunii este una cronică. În absenţa tratamentului adecvat starea pacienţilor se
agravează progresiv.
Diagnosticul diferenţial al fobiei sociale se face cu:
- timiditatea;
- tulburările afective;
- agorafobia;
- tulburările de personalitate ( evitantă şi dependentă ) ;
- dependenţa de alcool.
 5.1.7. Anxietatea de separare
Anxietatea de separare este o tulburare anxioasă frecvent întâlnită la copii şi adolescenţi, dar o parte
dintre aceştia vor continua să experimenteze probleme de anxietate şi la vârsta adultă.
   Riscul major al debutului acestei tulburări, se manifestă în 3 etape de vârstă: între 5-6 ani, 7-9 ani şi
12-14 ani.
    Anxietatea de separare se manifestă prin frică intensă, însoţită de simptome somatice (palpitaţii,
accelerarea respiraţiei, încordare musculară, etc) şi comportamentale (plâns, agăţarea de părinţi, etc),
ca răspuns (reacţie) la separarea de părinţi sau de altă persoană importantă pentru copil. Uneori, aceste
sinmptome apar ca reacţie la separarea de casă (ex. plecare în vacanţă).
  Simptomele anxietăţii de separare se manifestă în plan somatic, cognitiv, emoţional şi
comportamental. 
  Simptomele somatice sunt: cefalee, greaţă, vărsături, dureri de stomac, ameţeală, bătăi puternice de
inimă, dificultate în respiraţie, senzaţie de constricţie toracică sau nod în gât. De regulă, aceste
simptome apar înainte de momentul separării, şi sunt absente în momentele în care copilul este cu
părinţii - de exemplu, apar în timpul săptămânii, dimineaţa, când copilul trebuie să meargă la
grădiniţă, dar sunt absente în zilele de weekend, când copilul stă acasă cu părinţii.
În plan cognitiv apar o serie de îngrijorări şi gânduri anxioase legate de separare şi de faptul de a fi
singur; unii copii, de vârstă mică, nu reuşesc să identifice aceste îngrijorări sau gânduri, însă copiii mai
mari sau adolescenţii pot spune că se tem că se va întâmpla ceva rău, fie lor, fie cuiva, unei persoane
apropiate (părinţi, bunici sau bonă). De exemplu:
*  Dacă mama sau tata păţesc ceva grav?
*  Dacă bunica uită să mă ia de la grădiniţă / şcoală?
*  Dacă întârzie bunica să mă ia de la şcoală şi mă lovesc elevii mai mari?
*  Dacă mă răpeşte cineva?
*  Dacă mi se face rău şi nu e acolo nimeni să mă ajute?
În plan emoţional, aceste gânduri provoacă o stare intensă de teamă şi nesiguranţă.
În plan comportamental
Copiii mici se manifestă prin crize de plâns, ţipete, tăvălit pe jos sau agăţarea de părinţi atunci
când anticipează sau trec prin momentul separării. Ei au dificultăţi de a adormi singuri, sau au unsomn
agitat, cu coşmaruri legate de separarea sau chiar moartea celor dragi. Deseori, copiii cu anxietate de
separare spun: "Nu mă lăsa singur!", "Unde pleci?" "Te rog, nu pleca!", . De asemenea, ei pot refuza
să stea singuri într-o cameră, să stea la grădiniţă sau şcoală sau să participe la alte activităţi (înot, dans,
activităţi de grup, etc) în absenţa părinţilor.
Adolescenţii pot prezenta anxietate de separare ca răspuns la unele schimbări (de exemplu, mutatul în
alt oras sau schimbarea şcolii) sau în situaţii stresante (ex. divorţul părinţilor sau decesul cuiva
apropiat). În plan comportamental, se pot observa următoarele modificări: refuzul de a merge la şcoală
fără ca un părinte sau o altă persoană de încredere să fie acolo, refuzul de a mai merge în excursii sau
tabere fără să fie însoţit de cineva apropiat sau nu mai mearge singur cu mijloacele de transport.
Anxietatea de separare poate să afecteze sever viaţa copilului şi să conducă la: izolare socială,
dificultăţi în găsirea şi menţinerea prieteniilor, refuzul de a mai merge la şcoală sau rezultate şcolare
mai slabe. Deseori, copiii cu anxietate de separare par trişti, retraşi şi apatici.

5.2. Cunoaşterea şi utilizarea de către studenţi a scalelor clinice de evaluare globală a

anxietăţii şi a severităţii simptomelor de anxietate

Scala Hamilton de evaluare a anxietăţii (Hamilton Anxiety Rating Scale: HAM-A)

Această scală de măsurare a anxietății a fost elaborată de Hamilton (1959) pentru a evalua
severitatea nevrozei anxioase. Această scală evaluează atât simptomele psihice cât și pe cele
somatice ale anxietății. Deși conceptele din categoria tulburarilor anxioase au evoluat mult,
această scală și-a păstrat utilitatea de-a lungul timpului.. Scala HAM-A este folosită pentru a
evalua severitatea simptomelor de anxietate. Fiind o scală de observație se recomandă a fi
completată de un clinician cu experiență. Scala conține 14 itemi care evaluează dispoziția
anxioasă, frica ( de întuneric,de necunoscuți, de singurătate, de animale, de trafic, de
mulțime), insomnia, dificultățile de concentrare și memorare, depresia, simptomele somatice,
gastrointestinale, cardiovasculare, genitourinare, vegetative și tensiunea musculară. Scala
HAM-A este publicată integral, în lmba română în anexa nr. 1 din lucrarea lui Tudose C.
(2013) (Anexa Nr. 1). Fiecare item este evaluat pe o scala de 5 ancore de la 0 = niciun
simptom pâna la 4 = simptome severe. Scorul total variază de la 0 la 56. Un scor peste 14
indică o anxietate cu semnificație clinică, subiecții sănătoși având scoruri în jurul valorii de 5.
Interpretare: scorul de 14-17 = anxietate ușoară, 18-24 = anxietate moderată si 25-30 =
anxietate severă. Scala HAM- A prezintă o bună validitate. Totusi prezența itemilor care
vizează simptomele somatice, gastro-intestinale, cardiovasculare și genito-urinare fac dificilă
evaluarea anxietății la pacienții care au și boli somatice, cardiovasculare sau ale aparatului
digestiv și genito-urinar sau când aceste simptome apar ca reacții adverse la medicamente.

Inventarul Stare-Trăstură de Anxietate a lui Spielberger (The State-Trait Anxiety

Inventory Spielberger- STAI) Acest inventar dezvoltat de Spielberger și colaboratorii săi în
anul 1970 este unul din cele mai utilizate instrumente de evaluare a anxietății.
Spielberger definește starea de anxietate ca un răspuns tranzitoriu la o situație stresantă,
răspuns ce implică senzații de tensiune, frică și diferite modificări fiziologice. Starea de
anxietate este o stare emoțională tranzitorie. În schimb, trăsătura de anxietate este o
caracteristică stabilă a personalității care predispune persoana la starea de anxietate atunci
când se află în condiții de stres.
În modelul Spilberger starea de anxietate este caracterizată de hipertonie vegetativă și
îngrijorare și este inițiată de stresori interni sau externi sau de triggeri interni somatici. Dacă
acești stimuli interni sau externi sunt percepuți ca amenințători, se declanșează mecanisme
defensive cognitive și comportamentale cu scopul de a combate anxietatea. Trăsătura
anxioasă este descrisă ca o inclinație individuală sau senzitivitate personală de a experimenta
stări anxioase atunci când sunt sesizați stimulii/triggerii interni sau externi. Scala STAI
prezintă excelente calități psihometrice. Scala cuprinde 40 itemi care sunt evaluați pe o scală
Likert cu patru puncte. Ea are două secțiuni, una pentru Stare cu 20 de afirmații care
evaluează cum se simte subiectul “acum, în acest moment” și subscala Trăsătură care conține
20 afirmații despre cum se simte individul “în general”. Scala furnizează un scor pentru
fiecare din cele două subscale. Scala este apărată de legea drepturilor de autor și nu poate fi
reprodusă în această carte. Ea se poate obține însă contra cost, cu licența de utilizare pentru
variant în limba română de la TestCentral.
Testul HAD (Hospital Anxiety and Depression Scale) a fost elaborată de Zigamond si
Snaith în 1983 şi s-a dovedit a avea bune performante în depistarea si evaluarea severitãtii
simptomatologiei anxioase si depresive la pacienti cu afectiuni somatice, psihiatrice, precum
si în populatia generalã.
Scala HADS este un instrument cu o largã rãspândire în ultimul deceniu, întrucât are bune
proprietãti psihometrice
Scala HADS a fost validată în ţara noastră de Ladea M. pe o populatie de pacienti psihiatrici,
cu tulburãri depresive si anxioase.
Scala conţine 14 itemi, 7 care evaluează depresia şi 7 care măsoară anxietatea.
Fiecare item are patru variante care reflectã severitatea, notate de la 0 la 3,
Subscala anxietate: itemii 1,3,5,7,9,11,13
Scoruri – pentru itemii 1, 3, 5, 11, 13
A = 3 puncte, B= 2 puncte, C= 1 punct, D= 0 puncte
- pentru itemii 7, 9
A= 0 puncte, B=1 punct, C= 2 puncte, D= 3 puncte
La subscala anxietate scorul variaza intre 0 -21.
Încadrarea, în functie de scor, este urmãtoarea:0-7 normal; 8-10 anxietate uşoară; 11-14
anxietate moderată; 15-21 anxietate severă.
Subscala depresie: itemii : 2,4,6,8,10,12,14
Scoruri - pentru itemii 6, 8, 10
A = 3 puncte, B= 2 puncte, C= 1 punct, D= 0 puncte
- pentru itemii: 2, 4, 12, 14
La subscala depresie scorul variaza intre 0-21
Încadrarea, în functie de scor, este urmãtoarea: 0- 7 normal; 8-10 depresie uşoară; 11-
14 depresie moderată; 15-21 depresie severă.
Experienţa bogatã legatã de Scala HADS a stabilit cã acest instrument poate să fie
utilizat atât pentru depistarea stãrilor anxioase şi respectiv depresive, cât si pentru evaluarea
severitãtii acestora.

Hospital Anxiety and Depression Scale

Vă rugam să răspundeţi la fiecare întrebare, şi anume la ceea ce vi s-a întâmplat în

ultima lunǎ. Alegeţi răspunsul care vă apare cel mai repede la îndemână ( răspunsul spontan la
întrebarea respectivă).

1. Mă simt încordat şi surescitat.

A. În cea mai mare parte a timpului.
B. Adesea.
C. Din când în când, ocazional.
D. Deloc.

2. Pot să mă bucur încă de lucrurile care mi-au făcut mereu plăcere.

A. Categoric la fel de mult.
B. Nu chiar aşa de mult.
C. Doar puţin.
D. Extrem de puţin sau deloc.

3. Mă cuprinde câte o presimţire neliniştitoare că ar putea să se întâmple un lucru

groaznic
A. Da, foarte puternică.
B. Da, dar nu extrem de puternică.
C. Parcă simt ceva, dar nu îmi fac nici o grijă.
D. Deloc.

4. Sunt în stare să râd şi sa văd partea veselă a lucrurilor.

A. Da, la fel de mult ca până acum
B. Nu chiar aşa de mult ca înainte.
C. Mult mai puţin ca până acum.
D. Deloc.

5. Îmi trec prin minte gânduri neliniştitoare.

A. În cea mai mare parte a timpului.
B. Destul de des.
C. Din când în când.
D. Foarte rar sau niciodată,

6. Mă simt fericit.
A.Mai deloc
B. Rareori.
C.Destul de des.
D.De cele mai multe ori.

7.Pot să stau comod şi să mă relaxes.

A. Da, desigur.
B. De obicei, da.
C. Nu prea des.
D. Aproape deloc.

8. Mă simt ca şi cum aş fi “frânat” ( lent, încet în tot ceea ce fac ).

A. Aproape întotdeauna.
B. Adesea.
C. Câteodată.
D. Deloc.

9. Am o senzaţie de nelinişte ( ca un ghem la stomac ).

A. Nu am deloc.
B. Ocazional.
C. Adesea
D. Foarte des.

10. Mi-am pierdut interesul pentru aspectul meu exterior ( ţinuta, înfăţişarea mea )
A. Cu siguranţă aşa este.
B. Nu îi acord atâta importanţă câtă ar trebui.
C. Îi acord atenţie, dar nu câtă mi-aş dori.
D. Îi acord aceeaşi importanţă ca întotdeauna.

11. Mă simt agitat, trebuie să fiu permanent în mişcare.

A. Da, foarte adevărat.
B. Aşa şi aşa.
C. Nu prea se întâmplă să fie aşa.
D. Nici vorbă, mă simt excelent.

12. Privesc cu încredere viitorul.

A. Da, cu foarte multă încredere.
B. Cu ceva mai puţină încredere ca înainte.
C. Cu mult mai puţină încredere ca înainte.
D. Cu aproape nici un fel de încredere.

13. Mă cuprinde din senin o stare de panică.

A. Foarte des.
B. Destul de des.
C. Nu prea des.
D. Aproape niciodată.
 14. Mă pot bucura de lectura unei cărţi, de ascultarea unui program radio, de
vizionarea unei emisiuni la televizor.
A. Aproape mereu.
B. Destul de des.
C. Din când în când.
D. Foarte rar.

Scala anxietăţii sociale a lui Liebowitz (LSAS) a fost elaborată în 1987 de către psihiatrul şi
cercetătorul Dr. Michael R. Liebowitz şi publicată în Modern Problems in
Pharmacopsychiatry. . Scala măsoară frica/ anxietatea în 24 situaţii sociale generatoare de
anxietate socială prin cei 24 de itemi din care este compusă scala. Itemii se referă la 13
activități care generează anxietate socială și 11 interacțiuni care generează anxietate socială.
Fiecare situație este evaluată pe o scală cu patru puncte, de la 0 la 3. Modalitatea de
interpretare statistică şi psihologică a scalei în funcție de scorul total: 55-65 = fobie socială
moderată; 65-80 = fobie socială marcantă; 80-95 = fobie socială severă; peste 95 = fobie
socială foarte severă. În literatura de specialitate există trei versiuni ale scalei pentru măsurare
anxietăţii sociale elaborate de Liebowitz: în funcţie de populaţia investigată, există o scală
pentru copii şi adolescenţi (LSAS - Children and Adolescents), sau de scopul cercetării, adică
scala pentru autoevaluarea subiectului (LSAS - Self Reported) şi scala pentru clinicieni
(LSAS - Clinicians Administred).
Varianta în limba română pentru adulți este publicată integral de Tudose C. (2013).

5.3. Tratamentul tulburărilor anxioase și fobice

Tratamentul medicamentos în tulburările anxioase și fobice constă în medicație anxiolitică la

care se pot adăuga antidepresive și hipnotice.
Cele mai utilizate medicamente anxiolitice sunt benzodiazepinele, care oferã o ameliorare
rapidã a simptomatologiei. Benzodiazepinele au dezavantajul cã dau dependențã și de aceea
trebuie limitate în timp ca dozã și schimbate periodic. Benzodiazepinele se pot asocia cu
medicamente hipnotice, care induc somnul.
Actual, pe lângã benzodiazepine, au apărut clase noi de anxiolitice, cum ar fi buspirona
(Stresigal, Spitomin) care este un psihotrop special.
Alprazolamul, înrudit cu benzodiazepinele, este foarte des utilizat, dar dã cea mai
mare dependențã. Se pare cã dependența este legatã de timpul de înjumãtãþire, în sensul cã cu
cât este mai scurt, riscul e mai mare. Evitarea anxietãții de rebound dintre doze, în cazul
alprazolamului, se realizeazã prin administrarea fracționatã, de 3 ori pe zi, a medicamentului.
Datorită efectului sedativ – hipnotic, aceste medicamente sunt contraindicate
conducãtorilor auto (produc sedare și scãderea reflexelor).
Utilizarea antidepresivelor se face în doze mai mici decât în depresii, cu creștere
gradate progresivă până la dozele cu efect antidepresiv.
. În tratamentele cronice, când se ajunge la obișnuințã, este necesară retragerea
temporarã și treptatã a anxioliticului.
Pe lângã medicație se impune și psihoterapie, care s-a dovedit cel mai eficient și
durabil tratament, fără efecte secundare.
Psihoterapeutul îl ajută pe pacient să înțeleagă care sunt mecanismele psihologice de
producere ale atacurilor de panică, fobiilor și anxietății generalizate. În fobii se încearcă
desensibilizarea sistematică, progresivă, inițial în plan imaginativ, apoi în plan real față de
agentul anxiogen sau imersia (expunerea in vivo) direct și imediat la stimulul fobic.
În terapia anxietății tehnicile de relaxare și cognitive-comportamentale și-au dovedit
științific și practic eficiența. În anxietatea socială creșterea asertivității și antrenamentul
abilităților sociale sunt foarte utile.